Rezumat

Medierea reprezinta una dintre metodele cele mai utilizate in ceea ce priveste solutiile alternative la instantele de judecata. Ca si proces, medierea ofera un dialog generos in legatura cu solutiile posibile la un conflict. In ultimele doua decenii medierea a luat un avant considerabil in Europa si in Romania, pe fondul dezvoltarii sociale, pe fondul aglomerarii instantelor de judecata cu sute de dosare pe cap de judecator, pe fondul dezvoltarii unei noi conceptii privind managementul corespunzator al conflictelor. Vom vedea in paginile ce urmeaza trendul ascendent al medierii in Europa, evolutia politicilor europene in domeniu, precum si perspectivele medierii pe termen mediu si lung.

Scurt istoric al medierii

Medierea este o metoda relativ noua[1] de solutionare a conflictelor/litigiilor din varii raporturi sociale publice sau private. Institutionalizarea medierii ca procedura de solutionare a unui litigiu se concretizeaza in SUA[2], in a doua jumatate a secolului XX. Institutionalizarea a constat in consolidarea anumitor etape si tehnici caracteristici de procedura si a anumitor cerinte si capabilitati din partea tertei parti – mediatorul – ca persoana apta sa conduca procesul de mediere spre eficienta maxima, solutionarea litigiului prin gasirea unei solutii cat mai avantajoase pentru fiecare parte din conflict.

Din punct de vedere istoric, am putea spune ca medierea a preexistat sistemelor judiciare, aceasta deoarece sistemele judiciare au existat abia dupa o anumita organizare de tip communal/statal/imperial. Inainte de aceste forme de organizare, patriarhatul ori organizarea tribala erau modurile de convietuire ale oamenilor.

Inerenta conflictelor in raporturile sociale de orice tip si in orice timp este de netagaduit la orice nivel. Fie la nivel intrafamilial, fie la nivel interfamilial, fie in diverite grupuri sociale, conflictele apar sub diverse grade si forme. Prin prisma acestor consideratii oamenii au fost parti in conflicte din cele mai vechi timpuri. Neexistand si neputand inca exista un sistem judiciar, liderii grupurilor ori triburilor, ori batranii dintr-o comunitate erau considerati cei care detineau principiile unei echitati si in baza lor solutionau conflictele. Putem spune ca acestia practicau medierea de vreme ce nu avea loc o judecata in sensul inteles azi, nu existau principii de drept penal ori civil, ci persoana ori persoanele indreptatite sa solutioneze astfel de conflicte le solutionau prin prezentarea de catre parti a punctelor lor de vedere asupra conflictului si dupa aceasta etapa, cautand si analizand cauzele si efectele faptelor, prezentau o solutie echitabila, luand in considerare si precedentele solutionari.

Ulterior cu aparitia comunei, statului ori imperiului, din cauza sporirii conflictelor s-a impus crearea unui sistem de judecare si solutionare a lor. A aparut astfel dreptul ca un intreg sistem ce s-a perfectat in timp, sistem ce s-a concretizat si consolidat cel mai mult in Imperiul Roman, sistem de drept ce este esenta si radacina sistemelor de drept actuale.

Odata cu aparitia acestui sistem de drept, medierea conflictelor ori solutionarea amiabila a disparut in plan secund, oamenii fiind mai dornici de o dreptate impusa de judecator, mai dornici de o judecata, statele luand in considerare doar aceasta metoda de judecata prin prisma binomilui adevarat sau fals, vinovat sau nevinovat, pedepsibil ori nepedepsibil.

Problemele sistemului de drept clasic, care faceau ca si inexstente metodele de solutionare amiabila a conflictelor, au inceput sa se iveasca odata cu dezvoltarea tehnica si tehnologica,

atunci cand raporturile sociale au luat o amploare deosebita, sistemele judiciare incepand sa se aglomereze cu noi si noi probleme ori conflicte a caror numar crestea vertiginos. Instantele de judecata nu mai puteau face fata numarului mare de litigii, calitatea actului de justitie era pusa la indoiala, timpii judiciari de solutionare a unui caz erau foarte mari, munca depusa de fiecare judecator era suprasolicitanta.

In aceste conditii se ivise nevoia de metode alternative de solutionare a conflictelor. Desi concilierea ori medierea existau ca si metode in forme traditionale, nu exista cadrul procedural si material necesar pentru activarea acestor metode. In secolul XX medierea, in special, a captat atentia judecatorilor si avocatilor din SUA, care in mod egal au depus eforturi si diligentele necesare pentru consolidarea unui cadru de mediere, cadru normativ si procedural, pentru a concretiza o metoda cu eficacitate maxima in solutionarea conflictelor/litigiilor. O astfel de metoda, medierea, apare prin anii 1970, cand au loc primele astfel de procese de mediere, organizate de catre avocati[3]. Ulterior, un numar consistent de avocati participa la cursuri de consolidare a acestei proceduri, in fiecare stat din SUA promovandu-se aceasta procedura care incepea sa dea roadele cuvenite. Foarte multe litigii care intrau in procesul de mediere se solutionau prin aceasta metoda. Dupa unii, aproape 60-80% din conflictele mediate se solutionau prin gasirea unei solutii agreate de partile din conflict[4].

In Europa, medierea isi face simtita prezenta preponderent dupa anii 1990, tot ca un remediu la sistemele judiciare clasice care deveneau tot mai sufocate de numarul mare de dosare care afectau calitatea justitiei[5]. Totodata, avand deja exemplul SUA in care medierea nu numai ca reflecta solutionarea si stingerea conflictelor[6], insa se observase si un efect secundar al medierii, anume deschiderea oamenilor spre dialog si remedierea raporturilor sociale. Odata cu deschiderea canalelor comunicarii dintre parti, “medierea stabileste comportamentele viitoare si mentine relatiile dintre acestea”[7]. Bunavointa si buna credinta intre oameni prindea din nou radacini tocmai datorita dialogului din cadrul procesului de mediere, dialog in care mediatorul genera impreuna cu partile discutii privind strict analiza de conflict (cauze, istoric, efecte, solutii), si exclusiv pentru o solutie extinctiva la conflict. “Comunicarea este un instrument al actiunii umane, oamenii se servesc de ea pentru a actiona asupra semenilor si a situatiilor”[8]. Astfel, procedura de mediere este importata si in statele europene, in special Franta, Marea Britanie, Germania, Olanda, Spania, Belgia etc, unde incepe sa fie activa si foarte prolifica. Promovarea medierii de catre state si actorii judiciari (avocati, judecatori, procurori, juristi) si incetatenirea medierii ca metoda de solutionare a unei situatii conflictuale a dus la cresterea increderii in mediere, dar mai ales in mediatori, ca persoane apte sa intervina eficient in conflict.

In Romania, (si in general in statele fost comuniste), medierea apare mai tarziu cu un deceniu, discutiile despre o lege a medierii incepand dupa anul 2000. Printre conditiile de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana a fost si conceperea si legiferarea medierii ca o procedura apta sa capteze si solutioneze multe dintre litigiile de pe rolul instantelor pentru a evita supraaglomerarea acestora si a creste calitatea actului de justitie. Apare astfel in 2006 Legea nr. 192 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, lege care a avut si are inca imbunatatiri permanente din partea legiuitorului roman.

Politicile europene privind medierea pana la Directiva 52/2008

Uniunea Europeana a constientizat beneficiile medierii pentru societate in general si pentru oameni in mod particular. Medierea propune solutionarea conflictelor pe cale amiabila prin

metoda dialogului structurat. Promovarea medierii nu insemna decat promovarea dialogului si a discutiilor pasnice spre gasirea unei solutii amiabile. Beneficiile pentru societatea constau in cladirea unui climat pacifist intre membrii societatii, promovarea unui cadru de amiabilitate; de asemenea, cresterea calitatii actului de justitie prin scaderea numarului de dosare pe cap de judecator era un indicator primar in politica europeana privind medierea. Pentru fiecare cetatean aflat in conflict medierea aduce economii considerabile de bani si timp, creeaza conditiile reconcilierii, unei armonii sociale. De asemenea, este un liant intre raporturile sociale, iar in unele tipuri de conflicte precum cele de familie si cele ce privesc raporturi de vecinatate, un adevarat remediu dialogal. In raporturile de drept penal, unde gradul de pericol social este unul scazut, medierea este nu doar posibila ci si incurajata in noile sisteme de drept penal, luandu-se in considerare politicile justitiei penale restaurative[9], politici ce pun accent pe restaurarea faptuitorului in cadrul social, reintegrarea acestuia, mai degraba, decat blamarea si pedepsirea lui penala, ce s-au dovedit a fi fara folos si fara rol integrativ. Tot in cadrul acestor politici restaurative rolul victimei in procesul penal este mai accentuat, consecintele psihologice, fizice, sociale pe care aceasta le suporta sunt luate in considerare cu prioritate atunci cand se solutioneaza cauze penale cu un grad redus de pericol social si acolo unde partile din conflict se afla in anumite raporturi – de prietenie, vecinatate, rudenie, afinitate. Toate acestea au fost luate in considerare de catre liderii politicilor europene si astfel au fost emise o serie de reglementari cu rol consultativ si orientativ, sub forma unor Recomandari in domeniul medierii, in natura civila si comerciala, in material raporturilor de familie, in raporturile administrative, in materie penala. Toate aceste recomandari aveau rolul expres de a dirigui statele in legiferarile privind medierea, aveau asadar un rol principial in dezvoltarea si promovarea medierii. Recomandarile europene in domeniu sunt: Recomandarea nr. 1 din 1998 privind medierea familiala, Recomandarea nr. 19 din 1999 privind medierea in materie penala, Recomandarea nr. 9 din 2001 privind caile alternative de solutionare a litigiilor dintre autoritatile administrative si persoanele private, Recomandarea nr. 10 din 2002 privind medierea in materie civila. Vom expune succint fiecare din aceste Recomandari Europene si cadrul social carora erau adresate.

Recomandarea nr. 1 din 1998 privind medierea familiala

Medierea familiala priveste conflictele intrafamiliale legate de despartirea parintilor in drept (divort) ori in fapt (separarea lor dupa perioada in care au locuit impreuna fara a fi casatoriti), conflictele legate de custodia comuna a copiilor, conflictele legate de partajul bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, alte conflicte intre soti/fosti soti. Una din valorile fundamentale europene, recunoscute si protejate chiar prin Conventia Eurpeana a drepturilor omului este familia[10], considerata nu numai celula de baza a societatii ci si element de coezeiune si incluziune in societate. Medierea conflictelor izvorate din raporturile familiale are ca obiective, asa cum preambulul Recomandarii de care face amintire prevede:– sa imbunatateasca comunicarea intre membrii familiei;– sa reduca proportiile conflictului dintre partile aflate in litigiu;– sa conduca la o rezolvare amiabila;– sa asigure continuitatea legaturilor dintre parinti si copii;– sa contribuie la reducerea costurilor economice si sociale produse de separare sau divort, atat pentru parti, cat si pentru State;– sa reduca perioada de timp necesara solutionarii conflictului;

Recomandarea Consilului de Ministri considera medierea ca factor facilitator al re-consolidarii raporturilor familiale. Medierea, prin natura sa fiind o procedura care pune accent pe latura umana si pe substanta emotionala a raporturilor dintre persoanele aflate in conflict,

este din punctul nostru de vedere cea mai potrivita metoda de solutionare a diferendelor intrafamiliale. Aceasta opinie si datorita cauzelor conflictelor familiale care in principal sunt legate de lipsa comunicarii sau deficiente in comunicare, lipsa unor raporturi de incredere intre soti, diverse motive de ordin emotional. In aceste conditii, unele state precum Franta[11] ori Marea Britanie, vazand beneficiile medierii in raporturile familiale au reglementat aceasta procedura ca etapa prealabila obligatorie, inaintea apelului la instanta de judecata. Acest trend este urmat indeaproape si de alte state, nu numai in litigiile familiale ci si in alte litigii, asa cum vom vedea in partea finala a acestui material.

Conform aceleiasi Recomandari, in ceea ce priveste promovarea, accesarea si participarea la medierea familiala, masurile posibile, pe care statele le pot lua sunt:a. Statele trebuie sa promoveze dezvoltarea medierii familiale, indeosebi prin programe de informare a publicului, pentru o mai buna intelegere a acestui mijloc de solutionare amiabila a litigiilor familiale.b. Statele sunt libere sa stabileasca, in cazuri specifice, metodele adecvate de informare cu privire la mediere ca proces alternativ de solutionare a litigiilor familiale (de exemplu, prevazand o intalnire intre parti si mediator), si permitand prin aceasta partilor sa hotarasca daca este posibil si indicat pentru ele sa recurga la mediere asupra chestiunilor care fac obiectul litigiului.c. De asemenea, statele trebuie sa se straduiasca sa ia masurile necesare pentru a permite accesul la medierea familiala, inclusiv la medierea internationala si sa contribuie astfel la raspandirea acestui mijloc de solutionare in mod amiabil a litigiilor familiale.

In acest moment medierea familiala in Romania este inca la inceput. Prevederile Noului Cod Civil in ceea ce priveste raporturile de familie si exercitarea autoritatii parintesti in comun, precum si solutionarea conflictelor de familie in mod prioritar prin mediere, prin amiabilitatea unor discutii, sunt inca in faza de implementare. Persoanele care divorteaza apeleaza la mediator in numar foarte mic comparativ cu dosarele ce privesc litigii de familie – divort si custodie comuna. Medierea familiala in Romania progreseaza lent, insa este sustinuta de stat si organismele de mediere, preconizandu-se o crestere a numarului de conflicte care vor fi supuse medierii.

Recomandarea nr. 19 din 1999 privind medierea in materie penala

Medierea in domeniul penal este legata de politicile restaurative ale mediului penal, politici ce pun accent in special pe incluziunea sociala a faptuitorului, reabilitatea lui in fata societatii, accentuarea aspectului nonpunitiv al unei fapte cu un grad de pericol social redus, si de asemenea pe solutionarea amiabila a conflictului prin repararea pagubelor faptei. Activarea puterii procesuale a victimei si introducerea ei in derularea procesului penal este mai complexa in noua viziune penala. Atenuarea consecintelor faptei penale in ceea ce o priveste pe victima sunt luate in considerare de noua legislatie penala in mod mai clar si mai complex. In majoritatea statelor europene medierea penala este posibila si este folosita in cazul infractiunilor cu un grad de pericol social redus, in general cele in care raspunderea penala a faptuitorului/faptuitorilor este inlaturata prin impacarea cu partea vatamata ori prin retragerea plangerii prealabile. In general, aceste infractiuni au ca si caracteristici anumite raporturi intre faptuitor si victima, un grad de pericol social redus, ori circumstante care fac fapta penala sa nu poata fi considerata infractiune.

In Romania, ipotezele care au dus la crearea mediului medierii penale au fost legate de introducerea victimei in primul plan al solutionarii conflictului penal, dreptul acesteia la scuze

si reparatii in mod si timp echitabil, principiile de reintegrare si reinsertie sociala a faptuitorului. Cu alte cuvinte, s-a ajuns la concluzia ca detentia persoanei nu rezolva si problema postdetentie, referitoare la integrarea in societate dupa perioada de detentie, ci dimpotriva ”amplifica caracterul penal al faptuitorului si in consecinta sistemul punitiv opresiv aduce daune societatii”[12]. Daca la aceste lucruri adaugam si faptul ca resursele financiare lunare necesare incarcerarii unii condamnat sunt considerabile – aproximativ 2400 RON[13] – si de regula incarcerarea se face pentru un minim de cateva luni, observam ca pedepsele cu inchisoare par a fi prea costisitoare pentru stat. Din aceste motive a fost introdus si arestul la domiciliu in noua legislatie romaneasca ca pedeapsa de mijloc intre detentia in peniteniciar si condamnarea cu suspendarea executarii pedepsei.

Recomandarea Europeana pentru medierea penala impune crearea unui fundament juridic stabil pentru derularea procedurilor de mediere. Etica si procedura medierii penale vor trebui spuse partilor din conflict, precum si drepturile si rolurile lor in mediere, de asemeni si efectele unei medieri. Formarea si calitatea mediatorilor care practica in domeniul penal vor trebui supravegheate de un organism competent. Conform Recomandarii, mediatorii ar trebui sa primeasca o formare initiala inainte de a fi numiti in functie, precum si o formare continua pe parcursul activitatii lor. Formarea lor ar trebui sa priveasca asigurarea unui nivel de competenta ridicat, tinand cont de aptitudinile de a solutiona conflictele, de exigentele specifice pe care le implica munca cu victimele si infractorii, de cunostintele de baza ale sistemului judiciar penal. Capabilitatea de a media un conflict penal ridica probleme in practica. Natura conflictului, natura relatiei dintre partile conflictului (care se percep ab initio ca victima si infractor, complexitatea cauzei penale, sunt diferente majore sesizate de mediatori, cu referinta la un conflict civil. Mediatorii vor trebui sa accepte medierea unui caz penal doar daca au capacitatea si capabilitatea sa inteleaga conflictul si substanta lui, precum si caracteristicile lui penale care vor ingreuna medierea si ajungerea la o solutie finala extinctiva.

Recomandarea nr. 9 din 2001 privind caile alternative de solutionare a litigiilor dintre autoritatile administrative si persoanele private

Conditiile acestei Recomandari sunt legate de apropierea autoritatilor administrative de cetateni, solutionarea mai rapida a conflictelor administrative, desolicitarea instantelor de judecata de anumite cauze care sunt apte a fi solutionate pe cale amiabila, reducerea costurilor si reducerea timpilor de solutionare, recurgerea si la principiul echitatii si nu doar la litera legii.

Conform Recomandarii, reglementarea cailor alternative trebuie:a. sa asigure partilor o informare adecvata referitoare la posibilitatea de a recurge la caile alternative;b. sa asigure independenta si impartialitatea conciliatorilor, a mediatorilor si a arbitrilor;c. sa garanteze proceduri echitabile care sa asigure respectarea drepturilor partilor si a principiului egalitatii;d. sa garanteze, cat mai mult posibil, transparenta in folosirea cailor alternative si un anumit grad de discretie;e. sa asigure executarea solutiilor gasite prin recurgerea la caile alternative.

Concilierea si medierea pot fi initiate de partile implicate, de catre un judecator sau pot fi declarate obligatorii prin lege, de asemeni conciliatorii si mediatorii trebuie sa stabileasca intalniri separate cu fiecare parte sau simultan, cu scopul de a gasi o solutie; conciliatorii si

mediatorii pot invita autoritatea administrativa sa anuleze, sa retraga sau sa modifice actul administrativ, pe motive de oportunitate sau de legalitate.

Fata de aceste indrumari prezente in Recomandare, trebuie facuta distinctia intre recursul administrativ reglementat in prezent in Romania, si caile de solutionare amiabila. Recursul administrativ este o forma preliminara judecatii, insa nu are tipul unei metode amiabila de solutionare, ci prezinta tot caracteristici de drept. Acest lucru este dovedit de cadrul procedural si material. Cererea/petitia facuta de o persoana, care se simte lezata printr-un act ori printr-o decizie administrativa, se depune la organul emitent, care in urma analizarii ei, dispune rectificarea ori mentinerea acesteia. O procedura amiabila precum medierea, ar presupune cererea de mediere facuta de persoana care se simte lezata in drepturile ei prin acel act administrativ directionata catre un mediator – ca tert neutru, echidistant si impartial in situatie, mediator ce va convoca partile la o sedinta de mediere. Sedinta de mediere a unui conflict administrativ va fi discutia dintre petent si persoana imputernicita a institutiei/autoritatii administrative cu scopul identificarii problemelor incidente in vederea gasirii prin facilitatea mediatorului a unei solutii amiabile. Se oberva diferenta neta dintre procedura recursului administrativ si procedura medierii administrative. Intalnirea directa in fata mediatorului a partilor din conflictul administrativ creste considerabil potentialitatea si probabilitatea solutionarii amiabile a respectivului diferend. Desi in acest moment nu este reglementata medierea administrativa in legislatia romaneasca, aceasta este posibila, deoarece conform regulii generale in materia medierii, aceasta poate avea loc, daca partile din conflict pot dispune de drepturile/bunurile asupra carora exista conflictul, conform art. 2 aliniatul 3 din Legea Medierii nr. 192/2006.

Recomandarea nr. 10 din 2002 privind medierea in materie civila

Medierea in materie civila are cea mai mare posibilitate de dezvoltare datorita diversitatii si multitudinii de conflicte. Toate raporturile sociale sunt conflictogene prin ele insele. Medierea civila presupune orice conflict din orice ramura de activitate: conflicte de munca, conflicte comerciale, conflicte de proprietate, conflicte privind posesia/grantuirea, conflicte de creanta, etc. Medierea civila isi doreste scaderea numarului de litigii de pe rolul instantelor, si astfel cresterea calitatii actului de justitie, precum si crearea unui climat social pasnic bazat pe dialog si respect intre persoanele care au avut sau au un conflict. Captarea si solutionarea unor conflicte prin medierea civila este salutara si pentru persoanele din conflict care vor fi astfel educate intr-un mod eficace de gestionare si prevenire a eventualelor conflicte care vor surveni.

Toate politicile europene in domeniul medierii civile ofera deschiderea spre o noua viziune a gestiunii si managementului avantajos al conflictului prin explorarea de solutii de catre parti cu ajutorul unui mediator.

In procesul de dezvoltare a medierii, Statele ar trebui sa decida daca si in ce masura clauzele privitoare la mediere pot sa restranga dreptul partilor de a apela la justitie. Mediatorul ar trebui sa actioneze de o maniera impartiala si independenta si sa vegheze la respectarea principiului egalitatii armelor in timpul medierii. Mediatorul nu poate impune o solutie partilor. Informatiile din timpul medierii sunt confidentiale si nu pot fi folosite ulterior, decat cu acordul partilor sau in cazurile permise de dreptul national. In procesul de desfasurare a medierii ar trebui sa fie lasat partilor suficient timp pentru a examina problemele ridicate si pentru a gasi o eventuala solutie in litigiu.

Medierea, desi este o procedura informala, presupune multa atentia din partea mediatorului, atat in faza de pregatire a procesului si a partilor pentru mediere, cat si pe parcursul discutiilor si negocierilor finale. Complexitatea unui caz va face ca si medierea sa fie complexa si mai dificila. In acest caz, prezenta a doi mediatori (procedura numindu-se co-mediere) este binevenita. Examinarea problemelor in discutie, evaluarea pasilor facuti in mediere, generarea de cat mai multe optiuni prin fructificarea dialogului sunt elemente cheie din mediere.

Cat priveste restrangerea dreptului justitiabililor de a apela la justitie, Curtea Constitutionala din Romania, a decis ca o procedura prealabila precum concilierea directa nu incalca accesul liber la justitie, deoarece ”legiuitorul a urmarit sa transpuna in practica principiul celeritatii solutionarii litigiilor dintre parti – mai pregnant in materie comerciala – si sa degreveze activitatea instantelor de judecata”[14]. Pentru promovarea medieri Statele ar trebui sa furnizeze publicului si persoanelor implicate in litigiile civile o informare generala asupra medierii. Statele ar trebui sa grupeze si sa distribuie informatii detaliate asupra medierii in materie civila, inclusiv cu privire la costurile si eficienta medierii. Ar trebui sa fie luate masuri conform practicii si dreptului national pentru a crea o retea de centre regionale si/sau locale, unde particularii sa poata obtine o parere impartiala si informatii despre procedura medierii, chiar prin telefon, prin scrisoare sau prin e-mail. Statele ar trebui sa informeze profesionistii implicati in functionarea justitiei, asupra medierii in materie civila.

Directiva Europeana 52/2008 privind medierea in materie civila si comerciala

Toate Recomandarile de mai sus, impreuna cu toate discutiile si proiectele pilot desfasurate statele europene (in Romania proiectul pilot privind medierea a avut loc la Craiova) incepand cu anii 2000, au conclus la nevoia unei directive in domeniul medierii conflictelor, ca necesitate stringenta mediului judiciar, ca alternativa viabila pentru cetateni. Acest lucru a fost posibil si datorita faptului ca majoritatea statelor europene aveau deja un cadru ori o lege a medierii mai mult sau mai putin functional/a, ceea ce Directiva aducea nou fiind o nota de principialitate a medierii si uniformizare a cadrului de implementare si promovare a acestei proceduri pe intreag cuprinsul Uniunii Europene.

Instantele din statele europene erau aproape sufocate de numarul mare de litigii, ce au crescut foarte mult si pe considerentul crizei economice, si necesitatea reglementarii si activarii sistemului de solutionare alternativa s-a impus de la sine, pentru a evita un blocaj judiciar. Medierea era gura de oxigen necesara. Cand ne referim la blocaj judiciar nu vizam strict imposibilitatea fizica de judecare a dosarelor de pe rol, ci a timpilor enormi de judecare. Daca un termen de judecata este dat la 12 luni de la inregistrarea cererii de judecata este in fapt, din punctul nostru de vedere, o dovada de blocaj judiciar. Directiva dorea un cadru judiciar mai aerisit prin utilizarea medierii in cauzele cu un grad mare de mediabilitate, unde interventia judecatorului nu era atat de necesara. Astfel, pentru medierea unor astfel de litigii, directiva impunea statelor membre sa promoveze medierea prin programe nationale, prin informarea publicului larg, dar mai ales prin practicienii dreptului ca persoane care lucrau deja dosarele ce contineau conflictele dintre cetateni. Oferirea de stimulente financiare partilor care vor utilize medierea era de asemenea un punct important din Directiva, menit sa stimuleze apelul la aceasta metoda.

Experienta statelor vestice in fenomenul medierii si reusita unei astfel de proceduri a incurajat Uniunea Europeana in reglementarea cadrului si principiilor ei. Succesul de care incepea medierea sa se bucure era unul considerabil. Directiva isi dorea marirea numarului de cauze mediate, solutionarea amiabila a cat mai multe litigii si aerisirea sistemului judiciar. Statele

puteau impune o anumita modalitate de a apela la mediere, inainte sau dupa derularea unui proces judiciar, ca si obligativitate.

Crearea unui filtru al litigiilor care ajung in instanta este inca preocuparea institutiilor europene. Multitudinea de dosare de pe rolul instantelor, timpul mare de judecare a unui dosar, au facut ca politicile europene in domeniul ADR (Alternitive Dispute Resolution) dar mai ales in domeniul medierii sa fie mai dinamice, mai prompte si mai concrete.

Conform art 5 din preambulul Directivei, ”obiectivul de a asigura un acces mai bun la justitie, ca parte a politicii Uniunii Europene de instituire a unui spatiu de libertate, securitate si justitie, ar trebui sa includa accesul la metode de solutionare a litigiilor atat pe cale judiciara, cat si extrajudiciara. Prezenta directiva ar trebui sa contribuie la buna functionare a pietei interne, in special in ceea ce priveste disponibilitatea serviciilor de mediere”.

In ceea ce priveste medierea familiala, Directiva face trimitere la Regulamentul CE nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, care stipuleaza la art. 55 litera e: ”statele ar trebuie sa lupte pentru facilitarea incheierii de acorduri intre titularii raspunderii parintesti recurgand la mediere sau la alte mijloace, si facilitarea in acest scop a cooperarii transfrontaliere”.

Directiva contine si mentiuni cadru pentru asigurarea unui control al activitii de mediere. ”Statele membre incurajeaza, prin orice mijloace pe care le considera potrivite, elaborarea unor coduri voluntare de conduita si acceptarea acestora de catre mediatori si organizatiile care furnizeaza servicii de mediere, precum si a altor mecanisme eficace de control al calitatii privind furnizarea serviciilor de mediere”.

Referitor la revizuirea si analizarea efectelor Directivei, ”nu mai tarziu de 21 mai 2016, Comisia prezinta Parlamentului European, Consiliului si Comitetului Economic si Social European un raport privind aplicarea prezentei directive. Acest raport analizeaza evolutia medierii in Uniunea Europeana si impactul prezentei directive in statele membre. Daca este necesar, raportul este insotit de propuneri in vederea adaptarii prezentei directive” .

Directiva a fost aplicata cu succes in statele membre ale Uniunii Europene, unele amplificand procesul de mediere in sistemul judiciar intern, altele neproliferand inca aceasta nisa. Cu toate ca majoritatea statelor au un cadru de oferire a serviciilor de mediere, aceasta procedura este inca slab cunoscuta de justitiabili, si foarte putini apeleaza la aceasta metoda pentru solutionarea disputelor in care se afla.

Promovarea unei prime sedinte de mediere inainte de apelul la instanta de judecata pare sa fie cea mai rodnica procedura de pana acum, legiferare ce este inca in vigoare in Italia pana in anul 2017. Si in alte state obligativitatea unei sedinte la mediator inaintea derularii unui proces judiciar a fost reglementata pentru unele tipuri de litigii.

In Italia, in perioada in care medierea a fost obligatorie s-au inregistrat aproximativ 200.000 de litigii solutionare prin mediere, spre deosebire de alte state europene unde in total abia au fost solutionate prin mediere un numar de 500 litigii[15].

In Romania, Legea Medierii nr. 192/2006 a avut imbunatatiri an de an. Numarul mediatorilor a crescut in tot acest timp, iar progresul legislativ s-a facut treptat, ajungand in acest moment la introducerea obligativitatii unei sedinte la mediator inaintea unui proces judiciar prin Legea

nr. 115/2012, lege care sanctiona partile din conflict pentru nerespectarea acestei obligativitati cu inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata, sanctiune juridica foarte drastica. Cum obligativitatea impreuna cu sanctiunea a intrat in vigoare incepand cu data de 1 august 2013, rezultatele legiferarii se vor putea cuantifica abia peste 1-2-3 ani. In acest moment, medierea in Romania este slab utilizata de cetateni, desi a crescut numarul celor care au cunostinta de aceata procedura. Evolutia medierii este una buna avand in vedere si noua legislatie penala care largeste cadrul medierii si in domeniul penal, oferind partilor dreptul la alegerea unui mediator pentru solutionarea amiabila a unor infractiuni[16].

In ianuarie 2014, in cadrul Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European a fost prezentat studiul de impact cu titlul ”Redemararea” directivei privind medierea: evaluarea impactului limitat al implementarii sale si propunerea de masuri pentru cresterea numarului de medieri in UE. Pentru cresterea semnificativa a numarului celor care recurg la mediere in Uniunea Europeana, propunerea de ansamblu care rezulta din studiu este urmatoarea: interventie legislativa care sa introduca, nu doar sa permita, un model minimal de mediere obligatorie, cel putin pentru anumite categorii de cazuri, informarea publicului larg prin diverse programe nationale ori regionale.

In cazul Romaniei, in ceea ce priveste stimulentele financiare, ne putem gandi in primul rand la reducerea cu 50% a taxei de timbru care s-ar datora in cazul litigiilor privind transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile sau partaje, in cazul in care conflictul s-a solutionat prin mediere. Un astfel de stimulent ar fi un element important in conditiile crizei economice, dar nu poate fi considerat in mod singular ca element generator de medieri[17].

Analiza cadrului legal al medierii in cele 28 de State membre UE arata variatii semnificative in implementarea directivei. Unele au creat doua tipuri de mediere – interna si transfrontaliera.

Urmatoare data pentru analiza efectelor directivei in spatiul european este fixata pentru anul 2016, an in care se va evalua si posibilitatea adaptarii directivei, in sensul uniformizarii unor proceduri la nivel european, atat in ceea ce priveste solutionarea prin mediere a anumitor tipuri de conflicte (de familie, raporturi de vecinatate, comerciale) prin impunerea unei sedinte preliminare obligatorii, cat si modul de evaluare, certificare si autorizare a mediatorilor, pentru ca actul de mediere si serviciile de mediere sa fie de o calitate neindoielnica.

La nivelul fiecarei tari medierea a intampinat dificultati mai ales din partea practicienilor dreptului. In toate statele unde medierea fost implementata prin centre pilot, primii care au fost reticenti au fost avocatii care nu priveau cu ochi buni medierea. Teama si reticenta de nou a fost si este unul din motivele pentru care medierea inca se implementeaza si nu si-a castigat inca locul in managementul conflictelor. Desi, respingerea nu este un fenomen general, totusi dauneaza evolutiei normale si implementarii judicioase si rapide a acesteia in societate.

Concluzii

Politicile europene in domeniul medierii evolueaza, insa pasii facuti nu sunt cu rapiditatea pe care o cere sistemul judiciar si realitatea sociala. In Romania, an de an numarul conflictelor este in crestere, fapt aratat si de raportul CSM[18]; problema este una la nivelul fiecarui stat european. In conditiile in care medierea are capabilitatea de a capta si filtra un anumit tip si

numar de conflicte, promovarea medierii si facilitarea accesului justitiabililor la aceasta metoda prin oferire de stimulente financiare apar ca lucruri importante si necesare pentru strategiile sistemului judiciar ce vizeaza perioada 2014-2020.Uniunea Europeana promoveaza medierea si metodele alternative de solutionare a litigiilor, insa ramane de datoria fiecarui stat ce politici interne adopta in domeniu, ce stimulente pentru justitiabili, ce calitate a serviciilor de mediere garanteaza. Exemplul Italiei, care introducand medierea obligatorie, a ajuns la un numar considerabil de conflicte mediate si solutionate – 200.000, ar trebui sa fie un precedent favorabil implementarii unei forme de obligativitate a unui cadru amiabil de discutii, inainte de depunerea cererii de chemare in judecata, si deschiderea procesului judiciar. Doar astfel medierea se va impune pe piata mangementului avantajos si corespunzator al conflictelor ca procedura de o eficienta maxima.

Perspectivele unei forme obligatorii de medieri ar putea face obiectul unei reglementari unitare in statele europene, prin implicarea punctelor de vedere a justitiabililor, avocatilor, judecatorilor si mediatorilor.

Implemnetarea culturii dialogului si a medierii a evoulat considerabil, insa apelul la solutionarea diferendelor prin mediere are inca un nivel scazut datorat reticentei la nou, obisnuintei cu cadrele vechi, lipsei de viziune a factorilor implicati in legiferarea metodelor de mediere.

Oferirea de stimulente financiare va fi in continuare cel mai bun si cel mai atractiv stimulent pentru justitiabili, pentru apelul la aceasta alternativa. Fie sub forma scutirii de taxe de timbru la incuviintarea Acordurilor de Mediere, fie sub forma ajutorului public nejudiciar (initiative in acest sens exitand in acest moment in Romania[19]), decontarea onorariilor de mediere atunci cand medierea nu are ca rezoluat o solutie extinctiva la conflict pot fi forme de ajutor finanicar pentru partile care incearca solutionarea prin mediere a conflictului. De asemenea, sanctionarea partilor care refuza nemotivat medierea (practica existenta in Hong Kong[20]) ar putea fi un element in planificarea unui cadru de mediere obligatorie.