teoria lui Erik Erikson propune o stadialitate a dezvoltării cunoaşterii sinelui în interacţiunea cu ceilalţi, respectiv, accentuează asupra mediului social al dezvoltării copilului.

Influenţele mediilor fizice, sociale, culturale şi ideatice acţionează ca parteneri ale proceselor biologice şi psihologice, înnăscute, care modelează dezvoltatarea personalităţii individului. Deoarece societatea dezvoltată oferă diviziunea muncii, copilul contemporan se trezeşte implicat în diverse instruiri, formări şi moduri de a coopera cu adulţii, care îşi asumă responsabilitatea pentru echilibrul cores-punzător învăţării şi bunăstării copilului. În mod curent, orice adult are tendinţa de a accentua şi de a direcţiona dezvoltarea naturală a copilului în cadrul diversităţii mediului său şi, în final, tiparele potenţiale sunt transformate în tipare de existenţă. Treptat, individul adoptă un anume stil de viaţă. Conceptele religioase şi idealiste servesc în plus ca linii de ghidare pentru modelarea individului, care are nevoie de o explicaţie clară a vieţii în lumina unei teorii sau credinţe inteligibile. Religia şi ideologia asigură această explicaţie necesară dincolo de limitele raţiunii individuale. Cultura completează aspectul uman al vieţii. Oamenii trăiesc prin forţe instinctuale, iar cultura insistă pe utilizarea „corespunzătoare a acestor forţe insitinctuale”. Mediul cultural, aşa cum este interpretat de individ, este cel care selecţionează natura experienţei fiecărui individ. Copilul şi părinţii nu sunt niciodată singuri; prin conştiinţa părintelui, generaţiile iau în consideraţie acţiunile copilului, ajutându-l să se integreze în sistemul său de relaţii prin aprobare, sau deza-probare, analiză care merge până în cele mai neplăcute detalii. Iniţial, copilul se confruntă cu societatea prin corp. Contactele fizice sunt pentru copil primele evenimente sociale, care formează începuturile tiparelor psihologice ale comportamentului său social ulterior. Modurile principale în care o cultură, o categorie sau grup etnic îşi organizează experienţa sunt transmise prin aceste experienţe fizice timpurii care leagă copilul pentru totdeauna de mediul său de origine. O astfel de îndoctrinare culturală timpurie, consideră Erikson, este în cea mai mare parte transmisă şi simţită inconştient.