Mascopole – faimoasa cetate a vlahilor sud dunăreni

de Gheorghiţă Ciocioi, 23 ianuarie 2005

Pare de necrezut astăzi că Moscopole, o comună de 800 de suflete (dintre

care 600 sunt aromâni iar 200 albanezi), a fost în a doua jumătate a sec. al

18-lea cea mai vestită cetate din Balcani după Istanbul.

Mărturisesc însă despre aceasta ambasadorii occidentali acreditaţi în

imperiul turcesc din veacul al 18-lea, învăţaţii timpului, călătorii străini,

corespondenţa comercială a negustorilor vlahi ori documentele unor

procese ale acestora cu veneţienii. Moscopole avea 60-70 000 de locuitori

în 1760, în timp ce Atena număra doar 10 000 de loc. (dintre care doar 3

000 erau greci). 

Aromânii trăiau în acea perioadă şi în alte aşezări mari din împrejurimile

Moscopolei care ajungeau la rândul lor la zeci de mii de locuitori, precum:

Gramostea, Nicea, Linca etc. Zona era compact aromânească. Aceste

oraşe mari aromâneşti erau aşezate la peste 1100 m înălţime. Lacul Ohrid

era un fel de mare vlahă, fiind înconjurat de nenumărate localităţi aromâne.

Cetăţi înfloritoare atunci, astăzi simple comune pline de ruine şi de

legende. Cântecele lor de jale răzbat până la noi, românii nord-dunăreni, ce

se pare că uităm rapid istoria neamului. Mulţi dintre vecinii ori prietenii

noştri poate că sunt aromâni, dar nu se mai interesează aproape nimeni de

trecutul lor. Câţi nu se vor fi răspândit prin Europa de Vest ori Statele

Unite?

În anul 1831, Cousinery, şeful misiunii consulare franceze la Salonic, scrie

despre aromâni, într-o lucrare apărută la Paris, referitoare la o călătorie a

sa în Macedonia, următoarele: "Ei sunt recunoscuţi datorită limbii lor.

Vorbesc şi acum latina, şi dacă îi întrebi: <<Ce naţiune sunteţi voi?>> Îţi

răspund cu mândrie: <<Suntem români>>".

Despre Moscopole se spune că avea 12 000 de case din piatră placată cu

marmură, 40 de biserici, o Academie, o mare tipografie, mai multe sute de

ateliere şi prăvălii. Şcolile Moscopolei erau nenumărate. Într-o perioadă şi-a

avut reşedinţa aici mitropolitul de Berat care purta titlul de "al Belgradului şi

al Ianinei".

Printre oamenii de seamă pe care i-a dat Moscopolea amintim pe Ioan

Halchiu - doctor în filozofie şi teologie, pe Dimitrie Procopie Pamperi-

secretar al lui Nicolae Mavrocordat, Dimitrie Darvari- filosof şi

matematician, pe Constantin Ucuta- protopop de Poznan… iar lista ar

putea continua cu multe alte nume celebre.

Bandele criminale ale paşei de Ianina vor începe însă o campanie de jafuri

timp de aproape 20 de ani asupra Moscopolei. Imperiul turcesc nu privea

cu ochi buni cum din teascurile tipografiei moscopolene ies atâtea cărţi

creştineşti, cum negustorii aromâni ridică în cetăţile lor zeci de biserici şi nu

moschei, cum casele aromânilor întrec pe cele ale înalţilor demnitari ai

Porţii. Bogăţiile şi aurul vlahilor erau deasemenea o tentaţie permanentă.

Nesiguranţa aromânilor în locul lor natal şi neînţelegerile dintre locuitorii

cetăţii fac ca aceasta să nu mai suporte presiunile turceşti, greceşti şi

albaneze şi să dispară în cele din urmă. În 1769, după cum mărturiseşte

Valeriu Papahagi în scrierile sale consacrate Moscopolei, are loc primul jaf

turco-albanez asupra cetăţii. În 1788, se desfăşoară ultimul asalt asupra

acestui faimos oraş. Întreaga Moscopole cade pradă flăcărilor şi va arde

zile în şir. Faimoasele biblioteci ale aromânilor, de care se minunau mulţi

învăţaţi şi călători străini ai timpului, sunt distruse- asemenea şi bisericile.

Aromânii se îndreaptă către Ţările Române, Salonic, Viena ori Veneţia într-

o pribegie parcă fără de sfârşit. Puţini mai rămân la vatră.

Bisericile Moscopolei de astăzi precum: Sfântul Ilie, Sfinţii Arhangheli Mihail

şi Gavril, Sfântul Ioan Botezătorul ori Sfântul Athanasie îşi aşteaptă ora

redeschiderii. Au mai rămas doar 6. La biserica Sfântul Nicolae (singura

care funcţionează) slujeşte un preot aromân, însă slujba se desfăşoară în

limba albaneză. Mănăstirea Prodromu, de la marginea actualei comune, va

fi reactivată în cursul anului 2005. Acum ea nu are nici un monah. Albania,

declarată în perioada comunistă ca primul stat ateu din lume, a ieşit în

democraţie cu doar 20 de preoţi ortodocşi. Numai 10 dintre aceştia mai

erau în stare să slujească. Restul preoţimii albaneze a căzut pradă unui

martiriu inimaginabil. Renaşterea Bisericii ortodoxe din Albania nu a adus

deocamdată pentru aromânii de aici bucuria liturghiei în limba maternă.

Singurul loc în care se slujeşte în dialectul aromân (dar şi în româneşte), în

întreaga Albanie, este o biserică din oraşul Corcea.

Nu există aromân care să nu cunoască de la bunici ori părinţi legende

despre fabuloasa Moscopole. Moscopolenii mai ajung şi astăzi la fraţii lor

nord-dunăreni. Thanas Nicea este student la Facultatea de Medicină din

Bucureşti. La Bitola, dincolo de lacul Ohrid- în Macedonia, s-a deschis de

curând o altă biserică ortodoxă aromânească . Preotul din Bitola a studiat

la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Este greu de crezut că cei

aproximativ 500 000 de aromâni care au mai rămas răspândiţi prin Balcani

vor reuşi să-şi menţină identitatea lor culturală după zeci de ani de

deznaţionalizare. Poate că Bunul Dumnezeu, la acest început de mileniu,

nu va lăsa pe aceşti fraţi ai noştri, cuminţi dar dârji, pradă asimilării.

Martiriul aromânilor, precum şi rugăciunile lor fierbinţi (aproape că nu este

aromân care să nu frecventeze biserica duminica ori în sărbători) vor face

ca aceştia să nu dispară. De la Corcea (în Albania, în aproprierea graniţei

cu Grecia) până la Moscopole, drumul durează doar câteva minute. Aceste

minute pot recupera o parte din fiinţa noastră românească şi creştină.