MANUAL Scala Persistentei Motivationale 2013 A

1 MANUALUL

Inventarul de personalitate DA©13profile

Copyright © 2012. Prof. univ. dr. Ticu CONSTANTIN

MANUAL

Scala Persistenței Motivaționale

SPM

(draft)

2013

http://www.psihologi.ro



2 MANUALUL



CUPRINS

1. Modelul persistenţei motivaţionale în ansamblul teoriilor motivaţiei

1.1. Modele explicative ale persistenţei motivaţionale

1.2. Concepte înrudite şi denumiri alternative

2. Scala Persistenței Motivaționale

1.3. Natura şi scopul chestionarului. Ce aduce în plus SPM?

1.4. Prezentare generală a chestionarului PM

1.5. Descrierea factorilor chestionarului SPM

Scor total SPM 12

LTPP - urmărirea scopurilor pe termen lung ("long term purposes pursuing")

CPP - urmărirea sarcinilor zilnice ("current purposes pursuing" - CPP)

RUP - reamintirea scopurilor neatinse ("recurrence of unattained purposes")

3. Caracteristici psihometrice ale Inventatului de personalitate SPM

4. Administrarea chestionarului SPM

1.6. Consemn şi mod de administrare

1.6.1. Consemn varianta creion hârtie

1.6.2. Consemn varianta on-line

1.7. Scorarea şi principii de interpretare

1.7.1. Scorare varianta on-line

1.7.2. Scorare varianta cotare rapidă

5. Considerații finale

6. ANEXE

Anexa 1 – Chestionarul SPM

Anexa 3 – Acord de confidențialitate

http://www.psihologi.ro/

3 MANUALUL



7. Modelul persistenţei motivaţionale

în ansamblul teoriilor motivaţiei

Persistenţa motivaţională, ca dispoziţie comportamentală controlabilă a indivizilor de a

continua activitatea în manieră susţinută reprezintă un fenomen psihologic a cărei circumscriere

teoretică a fost dificil de realizat şi tradus în termeni empirici.

În opinia noastră, persistenţa este nucleul motivaţiei umane, ceea ce transcede nivelul

intenţional care ţine de selectarea, clarificarea şi adoptarea scopurilor şi motivelor personale

(Constantin, 2008). Cercetările din ultimii ani ne-au condus către concluzia că lipsa unei definiţii

teoretice clare şi a unui instrument multimensional care să surprindă fenomenul are repercursiuni

asupra sferei practice a psihologiei muncii şi organizaţionale, limitând concluziile pe care practicienii

ar putea să le construiască în demersul aprecierii, cu precădere în context predictiv a conduitei

profesionale a indivizilor. Modelele explicative asupra persistenţei existente sunt incomplete,

acordând primordialitate unor factori de ordin temperamental, motivaţional sau voluntar, iar

încercările de a surprinde psihometric o trăsătură de personalitate care să reflecte această tendinţă,

reflectă toate aceste limitări teoretice, fiind aşadar limitate şi de o capacitate informativă limitată. În

continuare vom detalia istoricul şi evoluţia conceptului de persistenţă, pornind de la primele

încercări ale cercetătorilor de a-l izola până la conceptualizări mai recente.

1.8. Modele explicative ale persistenţei motivaţionale

O constatare de ordin general referitoare la stadiul cercetării persistenţei sugerează că

teoriile şi metodele sunt divergente şi neintegrate unitar în modele explicative comune. În literatură,

persistenţa apare adeseori sub forma unei măsuri a unor constructe latente - precum motivaţia de

realizare, ca o manifestare a motivaţiei şi capacităţii de autoreglare în situaţii specifice, fiind o

tendinţă personală, determinată genetic şi modelată din primii ani de existenţă.

Persistenţa în sarcină are o carieră îndelungată în psihologia experimentală, fiind acceptată

ca o măsură convenabilă în testarea teoriilor motivaţionale, fiind operaţionalizată cel mai des ca

4 MANUALUL



tăria unui comportament instrumental orientat spre un conţinut motivaţional, ca rezistenţă în timp în

faţa obstacolelor, tentaţiilor sau eşecurilor repetate, reluare a activităţii în urma întreruperilor.

Astfel, în termeni concreţi, operaţionali, se reflectă prin indicatori ca timpul petrecut în rezolvarea

unei sarcini foarte dificile, monotone, chiar imposibile (puzzle-uri, teste de inteligenţă sau alte sarcini

care implică investirea unei energii considerabile). Identitatea şi statutul persistenţei în cercetarea

motivaţiei este aşadar ambiguă şi necesită o rafinare şi revizuire atentă. Definirea persistenţei nu a

fost o preocupare centrală a teoreticienilor motivaţiei, datorită statutului de indicator, de măsură

externă a comportamentului, eforturile fiind mai degrabă investite în identificarea unor modalităţi

de măsurare a lui, elaborând mai degrabă definiţii comprehensive ale conceptelor supraordonate.

Spre exemplu, modelul motivaţiei performanţei include persistenţa în centrul său, alături de

componentele care explică natura străduinţelor, cum sunt orientarea către statut, dominanţa sau

mândria şi satisfacţia performanţei.

O definiţie larg acceptată este cea înaintată de Neumann, Finlay-Neumann şi Reichel (1990),

care definesc persistenţa drept tendinţa de a depăşi obstacole şi de a persevera în căutarea de soluţii

la diverse probleme sau nevoi, în ciuda circumstanţelor ostile. Dicţionarul enciclopedic Blackwell al

comportamentului organizaţional defineşte persistenţa drept „fenomenul de creştere sau persistare

în eforturi după eşecul la o sarcină” (Gerhart, 1995, p. 417), plasând conceptul în opoziţie cu

neajutorarea învăţată, aşa cum este definită de Seligman şi Martin (1975) – anume, o tendinţă de a

descreşte eforturile la sarcini în urma eşecurilor repetate. Pittenger (2002) mută accentul pe

prezenţa/absenţa recompensei, arătând că esenţa persistenţei este capacitatea de a continua şi

susţine angajamentul în activităţi care şi-au pierdut caracterul motivaţional. Acelaşi autor arată că

domeniul de studiu al persistenţei a fost fragmentat de existenţa a două paradigme de înţelegere

paralele: o paradigmă experimentală, care s-a focalizat pe identificarea circumstanţelor care

facilitează comportamentul persistent şi o paradigmă centrală pe diferenţele individuale, care

conceptualizează persistenţa ca trăsătură.

Pentru a distinge conceptul urmărit de persistenţa în sarcină (circumscrise unor acţiuni

punctuale, nereferindu-se la demersurile îndelungate), am ales pentru modelul nostru sintagma

”. În schimb, în literatură şi practica psihologică termenii de persistenţă şi persistenţă „motivaţională

perseverenţă (şi nu perseverare) sunt şi considerăm că pot fi folosiţi interşanjabil. Se poate reţine că

există şi o serie de nuanţe, subliniate de Peterson şi Seligman (2004) într-un capitol dedicat

persistenţei. Autorii fac o precizare interesantă, şi anume că în literatură, spre deoseibire de primul

termen, al doilea apare cu o conotaţie pozitivă aproape în majoritatea cazurilor. Adăugăm la această

observaţie că dacă persistenţa e un termen infuzat de conotaţia temperamentală, perseverenţa este

mai degrabă abordată în contextul tratării dimensiunilor de caracter. Perseverarea este o

manifestare neintenţională, inadecvată, dezadaptativă şi lipsită de beneficii, caracterizată de

5 MANUALUL



repetarea unui răspuns sau unităţi comportamentale (Crider, 1997). Perseverarea este un deficit

neurocognitiv prezent în afecţiuni determinate de leziuni ale lobului frontal, în tublurări anxioase, de

tipul tulburării obsesiv – compulsive, luând forme extreme în schizofrenie. De asemenea, menţionăm

că persistenţa este un concept diferit de comportamentele inerţiale („escalation behaviors”), care

presupun continuitatea doar pentru speranţa câştigului, a obţinerii succesului, ceea ce ar da senzaţia

că efortul şi investiţiile de timp şi de energie au meritat (Fox şi Hoffman, 2002).

Interesantă şi informativă, născută din direcţia psihologiei pozitive, mai precis modelul

propus de Martin Seligman asupra neajutorării învăţate, Eisenberg, Kuhlmann si Cotterell (1992)

formulează teoria perseverenţei învăţate. Autorii susţin că persistenţa este o trăsătură, o abilitate

exersată în timp ca o consecinţă a experienţelor personale pozitive, în care investirea unui efort

prelungit în scopuri valorizate personal s-a dovedit gratificantă în situaţii specifice. O perspectivă

interesantă este oferită de teoria controlului perceptual (Carver şi Scheier, 1999, Mansel, 2005), care

pune accent pe ideea de flexibilitate a orientării în universul scopurilor individuale: oamenii deţin

scopuri ordonate în structuri ierarhice, succesul în atingerea acestora fiind dată de maleabilitatea

mişcărilor în cadrul acestei ierarhii. Teoria are beneficiul de a distinge între perseverenţă, văzută ca

angajament flexibil în urmărirea scopurilor, ajustare a demersului în funcţie de priorităţi şi

importanţa obiectivelor, prin opoziţie cu perseverare, acea tendinţă de a insista în urmărirea

scopurilor de ordin inferior în detrimentul celor cu adevărat importante pentru individ. Indivizii pot

pierde din vedere imaginea de ansamblu, angajându-se inerţial în urmărirea unor scopuri care au

servit la un moment dat ca mijloace, dar – odată scopul major urmărit atins, şi-au pierdut valoarea

instrumentală şi adaptativă.

În sfera cercetării personalităţii, persistenţa a avut parte de popularitate fiind revendicată de

modele temperamentale, dar şi caracteriale. În cadrul primelor teorii, cunoscută este încadrarea

realizată de Chess şi Thomas (1987), care definesc persistenţa o dimensiune înnăscută care

determină consecvenţa cu care o activitate este realizată, în ciuda obstacolelor întâmpinate. Pentru

Cloninger, Przybeck şi Svrakic (1991) persistenţa este capacitatea de a rezista în faţa frustrării,

oboselii şi de a alimenta eforturile. Mai recent, Serpell, Waller, Fearon şi Meyer (2009) investighează

asocierea dintre persistenţă şi perseverenţă în debutul şi manifestarea afecţiunilor mentale, arătând

că dacă perseverenţa este asociată cu niveluri ridicate ale indicatorilor psihopatologici, persistenţa

este o variabilă cu rol sanogenetic.

Persistenţa este o variabilă sensibilă la factori de ordin cultural, care pare să diferenţieze

membrii culturilor vestice de cele estice. Jostmann şi Koole (2009) susţin că în culturile vestice

indivizii perseverenşi sunt glorificaţi, iar cei care renunţă uşor sunt marginalizaţi şi calificaţi drept

„neizbutiţi”; din acest motiv, autorii speculează că mulţi indivzi continuă să persevereze în anumite

cursuri de acţiune, chiar şi când acestea au şanse foarte scăzute de reuşită de teamă de a fi

6 MANUALUL



catalogaţi în acest fel. Cu toate acestea, deşi valorizată ca o calitate de excepţie în cele vestice,

consecinţă a ideologiei protestante, studiile indică faptul că elevii japonezi de şcoală primară

dovedesc o persistenţă în sarcină mai ridicată decât grupul american la care au fost comparaţi

(Blinco, 1992). Heine şi colaboratorii (2001) au mers mai departe testând rolul atribuirilor în

persistenţa răspunsurilor comportamentale după eşec, respectiv după succes şi au arătat că subiecţii

japonezi persistă mai mult în urma eşecului, subiecţii americani atribuind eşecului cauze

independente de eforturile lor.

1.9. Concepte înrudite şi denumiri alternative

În literatură apar mai multe concepte care se suprapun conţinuturilor semantice asociate

persistenţei. Termeni similari cu cel de persistenţă care apar în literatură sunt perseverenţă,

tenacitate, robusteţe (hardiness) şi tărie de caracter (grit). Termenul de perseverenţă pare a fi

preferat în domeniul educaţional, fiind un parametru important luat în considerare în special în

cadrul studiilor despre succesul vocaţional şi în carieră. Perseverenţa indică aşadar capacitatea

indivizilor de a urmări scopuri pe termen lung, în ciuda obstacolelor, a plictiselii şi consumului

energetic ridicat, a sentimentelor de anxietate sau ruşine asociate eşecurilor inevitabile de pe

parcurs (Londoner, 1972). Un studiu recent identificat în literatura psihologică măsoară perseverenţa

prin acelaşi tip de sarcină experimentală regăsită în studiile utilizând noţiunea de persistenţă

(Williams, DeSteno, 2008).

Al doilea concept înrudit, cel de tenacitate, este văzut ca reacţia fermă în faţa dificultăţilor,

provenind din planificarea anticipată a urmăririi scopurilor (Gollwitzer et al, 2007). Deşi nu un

termen foarte popular în aria studiilor asupra motivaţiei, Brandtstadter şi Renner (1990) au

exploatat acest concept provenind mai degrabă din teoriile referitoare la caracter si au dezvoltat o

scală de măsurare lui, pe care au denumit-o Scala urmăririi tenace a scopului (Tenacious Goal

Pursuit). Itemii măsoară obstinaţia, capacitatea de a urmări un scop chiar şi în faţa obstacolelor şi

capacitatea de energizare şi revalorificare a scopului prin înfruntarea dificultăţilor. Această

dimensiune reflectă o tendinţă comportamentală de management al scopurilor, la fel ca şi ceea ce

autorii denumesc ajustarea flexibilă a scopurilor (Flexible Goal Adjustment), care reprezintă cealaltă

scală a chestionarului, independentă psihometric de prima şi care se referă mai degrabă la

capacitatea de a modifica obiective, expectanţe sau planuri de acţiune atunci când apar obstacole,

pentru a maximiza şansele de succes.

Un alt concept asemănător este cel de „robusteţe” psihică (hardiness) care este considerat

de Maddi (2002, 2006) o combinaţie de orientări atitudinale şi deprinderi de coping cu circumstanţe

7 MANUALUL



stresante. Acest repertoriu de atitudini şi abilităţi alimentează curajul şi motivaţia de a susţine

eforturile strategice menite să transforme circumstanţe de viaţă stresante în oportunităţi de

creştere, de dezvoltare. Spre deosebire de conceptul de persistenţă, robusteţea este circumscrisă

mai degrabă momentului eşecului, concentrându-se pe un tip de reacţie compensatorie strategică,

constructivă la acesta. Conceptul este relevant pentru înţelegerea performanţei, dezvoltării

personale, a leadershipului, comportamentelor sanogenetice, fiind studiat în special în context

militar.

Ultimul termen, găsit în literatura anglo-saxonă sub forma „grit” este cel mai adesea tradus

„tărie de caracter”, este definit de o serie de autori ca „perseverenţă şi pasiune pentru scopurile de

termen lung”. Spre deosebire de persistenţă şi persevenţă, văzută mai degrabă ca trăsături cu efecte

pervazive asupra comportamentului, această trăsătură este dependentă de proiecte de carieră sau

de viaţă majoră, presupunând depăşirea obstacolelor, reenergizarea în ciuda plictiselii sau

dezamăgirilor şi revitalizarea continuă a interesului şi angajamentului pentru traseul ales de individ

pe perioade lungi de timp (Duckworth et al, 2007). Constructul a avansat din punct de vedere al

acceptării şi popularitării datorită studiilor de validare impresionante. Autorii arată aşadar că

inteligenţa generală şi conştiinciozitatea sunt surclasate ca importanţă de către această variabilă

non-cognitivă în capacitatea de a prezice succesul academic în universităţi de elită, precum şi

persistenţa cadeţilor în Academia Militară.

Un alt concept care nu se suprapune asupra persistenţei precum cele patru enumerate mai

sus este cel de motivaţie a performanţei, în legătură cu care trebuie realizate anumite distincţii.

Motivaţia pentru performanţă sau realizare se referă la dorinţa indivizilor de a obţine realizări,

succese, de a dobândi deprinderi la standarde ridicate şi oferă datorită contribuţiei lui Henry Murray

un loc important perseverenţei în înţelegerea sa. Motivaţia de realizare este un concept utilizat

eminamente în context profesional, dar autorii săi afirmă că modelul nu este în mod necesar limitat

la acestea, putând fi extins în toate domeniile activităţii umane (Schuler ....). Modelul motivaţiei

perfrormanţei şi instrumentul rezultat este în opinia noastră prea eterogen datorită încercării

autorilor de a include cât mai multe caracteristici şi constructe relevante pentru conceptul de

motivaţie a performanţei, de la persistenţă, absorbire, până la orientarea către status.

8 MANUALUL



8. Scala Persistenței Motivaționale

2.1. Natura şi scopul chestionarului. Ce aduce în plus SPM?

Motivaţia noastră pentru definirea operaţională a conceptului de persistenţă motivaţională

rezidă în constatarea interesului ridicat al educatorilor şi practicienilor pentru înţelegerea şi

surprinderea fenomenului, precum şi numeroasele studii şi instrumente empirice care au încercat

demistrificarea sa. Dificultatea identificării unor comportamente observabile adecvate, criterii

satisfăcătoare, precum şi dificultatea stabilirii unei relaţii de tip cauză efect îngreunează progresul în

acest domeniu. Modelul teoretic pe care se sprijină chestionarul SPM este născut din analiza

tradiţiei teoretice europene care demarchează între o fază deliberativă şi una acţională, respectiv

motivaţională versus volitivă. Am adoptat această distincţie, însă am propus o serie de nuanţări,

incluzând ambele tipuri de mecanisme, atât de ordin motivaţional, cât şi voluntar în

conceptualizarea persistenţei. Vom dezvolta în continuare motivele realizării acestei distincţii.

Trebuie să menţionăm faptul că tratăm persistenţa ca o componentă nucleu, esenţială a urmăririi

scopurilor (pentru detalierea acestei conceptualizări, vezi Constantin, 2008).

Am identificat în literatură tendinţa de a aprecia şi de a măsura separat capacitatea de a

urma consecvent scopuri de scurtă durată, respectiv pe cele de lungă durată. Făcând o analogie cu

competiţiile sportive, prima categorie de mecanisme se referă la factorii care ajută la câştigarea

sprinturilor, a doua la cei implicaţi în terminarea maratonului; inspectarea lor separată a creat

ambiguitate şi în acelaşi timp, a limitat capacitatea de înţelegere a fenomenului persistenţei în

complexitatea sa. Prin modelul şi instrumentul ataşat ne propunem apropierea elementelor.

Chestionarul aduce în plus mai multe elemente: adaptarea culturală a constructului, şi

eficienţa aplicativă. Itemii sunt formulaţi pentru a corespunde culturii româneşti, formulărilele

reflectând specificul local. Proba este, de asemenea alcătuită dintr-un număr redus de itemi,

completarea afirmaţiilor necesitând o durată de completare de 5 minute.

9 MANUALUL



2.2. Prezentare generală a chestionarului PM

Capitolele teoretice introductive converg către creionarea unui tablou al ariei cercetării

persistenţei dominat de ambiguităţi şi incertitudini. Modelele existente sunt incomplete şi afectate

de insuficienţa operaţionalizărilor. Din acest motiv, am propus şi avansat un model cu trei

dimensiuni fundamentale, mai complet pentru a descrie tăria străduinţelor individuale. În peisajul

românesc şi nu numai, prezenţa unui astfel de instrument poate fi utilă pentru practică dar şi pentru

cercetarea motivaţiei în domeniul muncii şi a realizării academice, putând elucida mecanismele care

condiţionează fenomene precum continuitatea angajaţilor, sau persistenţa academică a studenţilor.

Itemii au fost formulaţi cu referire la sfera profesională, majoritatea fiind relevanţi din

punctul de vedere al profesiei sau pasiunilor personale. Trebuie reţinut că factorii prezintă

valabilitate extinsă, nelimitându-se la contexte sau la domenii de activitate umană. Intenţia noastră a

urmat nevoia de a construi un chestionar care să ia în considerare caracteristicile persistenţei pe

dimensiuni temporale diferite precum şi al treilea aspect al scopurilor, recurenţa. Itemii nu au fost

preluaţi sau adaptaţi din alte modele, ci au fost formulaţi de către autori. A rezultat o bază de date

de 65 de itemi, care au fost grupaţi pe cele trei dimensiuni.

Într-o primă etapă de analiză s-a procedat la analiza tuturor întrebărilor sub aspectul

validităţii aparente, a inteligibilităţii, clarităţii şi apartenenţei la dimensiunile pentru care au fost

propuse. Un alt obiectiv în această primă etapă a fost formularea întrebărilor încât să acopere cât

mai multe faţete ale subfactorului, rămânînd în acelaşi timp inteligibil pentru orice categorie de

respondent, indiferent de vârstă, nivel de evoluţie în carieră sau educaţie. Trei experţi din afara

echipei de cercetare au participat la această etapă, evaluând gradul de concordanţă dintre afirmaţii

şi dimensiunile ipotetice.

În următoarea etapă a fost testată baza de date pe un lot de 30 de studenţi şi angajaţi

pentru a verifica validitatea de faţadă. Analiza răspunsurilor şi a concordanţelor dintre itemi şi

dimensiune a impus eliminarea şi reformularea itemilor inadecvaţi, în sensul clarificării şi construirii

lor mai clare.

Itemii rezultaţi în urma acestei etape au fost în număr de 35, supuşi unui nou set de analize.

Întrebările chestionarului SPM sunt prevăzute cu scale de răspuns cu 6 trepte (de la „în mică

măsură” la „în mare măsură”), o scală cu lărgime pe care am considerat-o suficient de amplă pentru

a diferenţia între respondenţi.

10 MANUALUL



2.3. Descrierea factorilor chestionarului SPM

Majoritatea analiştilor motivaţiei sunt de acord cu faptul că motivaţia se referă la un ansamblu

de forţe care provocă sau mobilizează individul în a se angaja într-un comportament dat, forţe interne

(intrinseci) sau externe (extrinseci). Există numeroase teorii ale motivaţiei, credibile, de notorietate şi

consistente sub aspectul susţinerii teoretice sau dovezilor empirice, care converg spre cele descrise

mai sus şi spre analiza a ceea ce se numeşte orientarea motivaţională sau direcţia implicării

motivaţionale. Aceste teorii încearcă să explice ce îi atrage și îi motivează pe diferiţi oameni, ce

anume îi face să acţioneze, să se implice motivaţional. Toate aceste teorii nu ne spun nimic despre

cât de puternică, consistentă şi rezistentă la obstacole este această implicare sau despre modul în

care diferenţiem însă între acest aspect al motivaţiei (implicarea) și ceea ce reprezintă (în opinia

noastră) esenţa motivaţiei propriu-zise: forţa, puterea sau constanţa /consistenţa motivaţiei unei

persoanei. Spunem acesta pentru că din experienţa cotidiană observăm că mulţi declară că le-ar

plăcea şi vor să facă lucruri incitante sau dificile (implicare motivaţională) dar puţini sunt cei care

insistă / se încăpăţinează să o facă, au resurse pentru a-şi (re)alimenta motivaţia în momente dificile,

pot rezista până la capăt sub aspect motivaţional (persistenţă motivaţională).

Scala Persistenței Motivaționale - SPM 12 (Constantin et al., 2011) evaluează persistenţa

motivaţională, înţeleasă ca fiind predispoziţia unui angajat de a persista motivaţional în efortul

direcționat spre atingerea unui scop asumat (o dată luată decizia implicării motivaţionale), găsind

resursele personale necesare (inclusiv re-alimentarea motivației!) pentru depășirea obstacolelor și

pentru a rezista rutinei, stresului, oboselii, și altor factori distractori. Evaluarea persistenţei

motivaţionale se realizează prin intermediul a 19 de itemi cu răspuns pe o scală în 5 trepte (1 – în

foarte mică măsură; 5 – în foarte mare măsură), vizând identificarea a trei factori: LTPP - urmărirea

pe termen lung a scopurilor ("long term purposes pursuing"); CPP - urmărirea scopurilor actuale

("current purposes pursuing" - CPP) și RUP – recurența scopurilor neatinse ("recurrence

of unattained purposes").

Scor total SPM 12

Scorurile cumulate a celor trei factori ai Chestionarului PM4, permit evaluare persistenţei

motivaţionale individuale: capacitatea unei persoane de a persevera comportamental şi

11 MANUALUL



motivaţional în efortul spre atingerea unor obiective ambiţioase; tendinţa de a persista, de a

investi timp şi efort, de a nu abandona (scoruri mari).

SPM total scoruri mari

Avantaje: sârguincios, dedicat carierei şi muncii de calitate, duce la capăt

lucrurile de care se apucă, este constant şi consecvent, nu are dificultăţi în a

amâna recompensa

Riscuri: tinde să fie dependent de muncă, poate neglija relaţiile în favoarea

scopurilor profesionale

SPM total scoruri mici

Avantaje: spontan, flexibil, cu interese variate şi mereu deschis la noutate,

acceptă cu uşurinţă riscul pentru a trăi lucruri şi experienţe noi

Riscuri: indisciplinat, inactiv, impulsiv, cedează uşor, riscă să rămână la un

nivel de sub-realizare profesională

LTPP - urmărirea scopurilor pe termen lung ("long term purposes pursuing")

Persoanele cu scoruri ridicate la dimensiunea LTPP sunt animate de visuri

personale, aspiraţii conturate de multe ori de timpuriu şi care presupun o

planificare amănunţită şi o desfăşurare îndelungată, derulată pe perioade

extinse de luni sau chiar ani de zile. Eforturile celor cu scoruri ridicate par a fi

centrate monotematic în jurul acestor aspiraţii sau idealuri semnificative

pentru sine, de ordin profesional, spiritual sau de altă natură. În faţa

obstacolelor repetate, indivizii cu scoruri mari continuă să depună efort, chiar

mai mult, arătând şi mai multă stăruinţă. Sunt convinşi şi animaţi de scopul

sau cauza pe care o urmează cu consecvenţă, stabilindu-şi mereu scopuri

ambiţioase, nerenunţând la standardele sau exigenţele personale. În anumite

cazuri, întreaga lor existenţă pare a fi subordonată unui ideal, centrare care

împinge către un plan secundar alte aspecte ale vieţii cum ar fi de pildă

relaţiile personale.

CPP - urmărirea sarcinilor zilnice ("current purposes pursuing" - CPP)

Persoanele care obțin scoruri ridicate la factorul CPP sunt persoane care

acceptă provocarea sarcinilor dificile şi reuşesc să rămână concentraţi în

activităţile pe care le desfăşoară perioade îndelungate, chiar şi după ce devin

neplăcute sau, cu timpul, mai puţin interesante. Scala se referă la efortul şi

perseverenţa cu care sunt abordate şi rezolvate sarcinile cotidiene, atât cele

autoselectate, cât şi activităţile instrumentale, impuse de alţii. Indivizii cu

scoruri ridicate manifestă o preferinţă cognitivă pentru dificultate, având o

rezistenţă la frustrare ridicată. Renunţă greu la sarcinile începute, impulsionaţi

de motivaţia de a duce la capăt ceea ce au început la un moment dat. Scorurile

reduse caracterizează indivizii care îşi pierd interesul uşor pentru activităţile pe

care le desfăşoară dacă nu sunt suficient de stimulante, sau dacă devin

obositoare sau frustrante. Ritmul de muncă al celor cu scoruri mai degrabă

12 MANUALUL



mici este inconstant, ameninţat mereu de tentaţia de a renunţa în favoarea

angajării în noi ocupaţii, activităţi.

RUP - reamintirea scopurilor neatinse ("recurrence of unattained purposes")

Persoanele cu scoruri ridicate la această dimensiune sunt consecvente şi au

nevoie de constanţă în realizarea activităţilor lor; abandondează cu greu

visurile şi promisiunile pe care şi le-au făcut în trecut, având mereu grijă să îşi

prioritizeze acţiunile pentru a realiza echilibrul dintre scopurile lor personale,

onorându-le pe cele uitate în plan secund. Valorizând constanţa şi

continuitatea în strădaniile lor, tind să revină mereu la obiective din trecut,

mai apropiate sau mai îndepărtate, pe care au fost nevoiţi la un moment dat

să le pună pe lista de aşteptare sau, pe care, datorită circumstanţelor

potrivnice, au fost nevoiţi să le abandoneze. Resimt problemele din trecut sau

scopurile neatinse ca o sursă de tensiune şi nemulţumire, resimţind în mod

subiectiv incapacitatea de a le relua şi a le duce la capăt. Din acest motiv, au

tendinţa de a se întoarce mereu către acele scopuri, având în minte

perspectiva reluării lor şi concepând diverse strategii şi mijloace de a le duce la

îndeplinire. Din acest motiv, dacă au resursele necesare şi oportunitatea, fac

tot posibilul pentru a restabili acel simţ al sinelui, frustrat în absenţa scopului

neîndeplinit.

13 MANUALUL



9. Caracteristici psihometrice ale

Inventatului de personalitate SPM

Date relevate despre caracteristicile psihometrice ale au fost Scalei Persistentei Motivaționale

publicate in următoarele articole de mai jos.

2011 - Constantin T., Holman A., Hojbota A. M., (2011), Development and validation of a

motivational persistence scale, PSIHOLOGIJA, 2011, Vol. 45 (2), 99–120

2011 – Ţuţu A., Constantin T., (2011) Understanding Job Performance through Persistence and

Job Competency, 2011 Published by Elsevier Ltd. Selection and peer-review under

responsibility of PSIWORLD 2011

2011 – Macovei I., & Constantin T., (2011), Volunteers versus non-volunteers: the role of the

motivational persistence, Annals of the Al. I. Cuza University. Psychology Series, Editura

Universităţii „Al I. Cuza” Iasi, Volume 20, Issue no. 1/ 2011

2009 – Matran L.P., Constantin T., (2009), Impactul valenţei recompensei asupra persistenţei

motivaţionale, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi.

Psihologie, Editura Universităţii „Al I. Cuza”, Tomul XVIII. 2 /2009, pp 5 – 26.

2009 - Hojbotă A. M., Constantin T., (2009), Determinanţi afectivi ai persistenţei motivaţionale,

Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi. Psihologie, Editura

Universităţii „Al I. Cuza”, Tomul XVIII. 2 /2009, pp 5 – 26.

2009 – Hojbotă A. M., Constantin T., (2009), Persistenţa motivaţională şi relaţiile ei cu variabile

cognitiv-motivaţionale, Revista de Psihologie Organizaţională, Editura Polirom, nr. 3-

4/2009, pp 101 – 122.

2007 - Constantin T., Iarcuczewicz I., Constantin L., Fodorea A., Căldare L., (2007). Persistenţa

motivaţională şi operaţionalizarea ei în vederea evaluării potenţialului motivaţional

individual, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi. Psihologie,

Editura Universităţii „Al I. Cuza”, Tomul XVI/ 2007, pp. 5 – 22.

14 MANUALUL



10. ANEXE

Anexa 1 – Chestionarul SPM varianta 15 itemi

15 MANUALUL



Anexa 1 – Chestionarul SPM varianta M.A.I.

MANUAL Scala Persistentei Motivationale 2013 A

Documents

Transcript of MANUAL Scala Persistentei Motivationale 2013 A