Manual manager proiect

Pregatire profesională pentru tinerii fermieri din toate

regiunile de dezvoltare ale României

Nr.

Contract:

C/111/F/1/S/14/8/42/01/06

Denumire

Proiect:

Formare profesională pentru tinerii fermieri din toate regiunile de dezvoltare ale României

Tip

Document:

Suport de curs

Domeniile de

Instruire:

Managementul exploatației agricole

Contabilitatea primară a fermei

Agricultură Ecologică

Protecția Mediului

Coordonatori curs: POPESCU CĂTĂLIN VIOREL, Dragoș ALEXANDRU

3

Pregatire profesională pentru tinerii fermieri din toate regiunile de dezvoltare ale României

Egis Romania

Cuprins

1. Managementul exploatațiilor agricole 51.1. Planificarea activităților. Stabilirea obiectivelor 51.2. Planificarea producției pentru anumite sectoare de producție ale fermei 61.3. Planificarea investițiilor, întreținerea clădirilor, mașinilor și suprafețelor arabile. Evoluția pieței 151.4. Arendare, managementul parcelelor, comas area, asigurarea furajelor și input-urilor necesare 341.5. Asigurarea furajelor 471.6. Asigurarea input-urilor necesare 542. Contabilitate 552.1. Contabilitatea fermei 552.2. Calculația costurilor și a veniturilor 642.3. Registre contabile 712.4. Documente justificative (primare) 723. Agricultura ecologică 753.1. Reguli și principii în producția ecologică 753.2. Monitorizarea condițiilor de mediu în vederea înființării unei exploatații ecologice 803.3. Înființarea unei ferme cu un profil ecologic vegetal/zootehnic 813.4. Rotația culturilor 833.5. Codul bunelor practice agricole 1064. Protecția Mediului 1114.1. Regimul îngrășămintelor chimice și al produselor de protecție a plantelor 1114.2. Regimul deșeurilor periculoase și nepericuloase 1274.3. Protecția solului / subsolului și a apelor. Protecția așezărilor umane 134

5


Egis Romania

1. 1. 1. Managementul Exploatațiilor Agricole

1.1. Planificarea activităților. Stabilirea obiectivelorRaportându-ne la nevoile fermierilor legate de derularea anticipativă a propriilor activități, se impune necesitatea de preconi-

zare a scopurilor, nevoilor și posibilităților care pot caracteriza activitatea acestora. În acest sens considerăm necesară abordarea acestei tematici plecând de la elaborarea unor strategii de evoluție și a unor planuri de activitate.

În cadrul societăţilor agricole și mai ales în cadrul fermelor privat-familiale planificarea se va constitui ca o funcţie esenţială și exclusivă a conducerii acestora.

Pentru desfașurare procesului de planificare au fost identificate următoarele direcţii: ■ manageri bine pregătiţi și cu experienţă profesională; ■ obiectivele și ipotezele cât și alternativele de operaţionale ale acestora, să fie corelate cu mecanismele specifice mediului

concurenţial;Făcând referire doar la activităţile pur manageriale, rezultă că activitatea de planificare, reprezintă principala activitate a ma-

nagerului unităţii. Prin planificare, managerul își propune să realizeze un anumit obiectiv mai îndepărtat sau mai apropiat faţă de activitatea sa curentă. Activitatea de planificarea se sprijină pe posibilitatea de a prevedea un obiectiv și efectele acestuia. Pentru aceasta este nevoie, din partea managerului, de multă ingeniozitate, atât în ceea ce privește concepţia, cât și modul de organizarea.

Premisele pe care se sprijină un manager, în activitatea de planificare sunt multiple. Unele dintre acestea sunt dependente de situaţia internă a exploataţiei, iar altele sunt caracteristice mediului extern. Unele pot fi cantitative iar altele pot avea un caracter calitativ.

Premisele externe se referă la mediul general, (condiţiile economice, tehnice, politice, sociale, etc,) și la condiţiile de piaţă, (integrează factorii care influenţează cererea de produse și servicii, preţul pământului, a forţei de muncă, a materialului și capita-lului).

Indentificarea premiselor interne va fi orientată spre strategiile, politicile și programele existente, structura organizatorică a exploataţiei, etc.

1.1.1. Strategia1

Unităţile agricole ca părţi componente ale complexului economic naţional trebuie să elaboreze strategii de dezvoltare pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă, cu 1-2 obiective de importanţă majoră și altele 2-3 de importanţă mai mică. Nici o unitate agricolă, indiferent de mărime nu se poate lipsi de o asemenea strategie, de o viziune asupra viitorului, chiar dacă în unele cazuri strategia se concretizează sub forma unui program foarte elaborat, iar în altele, în planuri mentale pe care și le face conducătorul exploataţiei agricole, fie el proprietar sau numai producător agricol.

În aceste programe trebuie prevăzute și modalităţile prin care se pot realiza obiectivele propuse. Atât obiectivele propuse cât și modalităţile de rezolvare trebuie să fie realiste, să ţină seama de condiţiile concrete naturale, economice și sociale în care unitatea agricolă își desfășoară activitatea, altfel vor rămâne programe pe hârtie sau vise neîmplinite.

Obiectivele majore pe care trebuie să și le propună unităţile agricole sunt: I.Viabilitatea. Fiecare unitate agricolă își dorește să fie viabilă, să funcţioneze o perioadă cât mai mare de timp pentru scopul

în care a fost creată, indiferent de fluctuaţiile anului agricol sau de cele economice.Modalităţile de realizare ale unui asemenea obiectiv pot fi: • Generale, ce se pot aplica cu bune rezultate în toate unităţile economice indiferent de ramura de activitate, important este

dacă se pot pune în practică și în unitatea agricolă respectivă. Dintre aceste modalităţi, pe primul loc se situează obţinerea unei rentabilităţi aproape constante pe perioade mai mari de timp care să permită realizarea de acumulări ce vor susţine unitatea în perioadele de declin ale producţiei. O altă modalitate este capacitatea conducerii unităţii agricole de a știi să beneficieze de toate facilitățile pe care le acordă politica economică a statului la un moment dat, fie că este vorba de dezvoltatea unei anumite zone, de subvenţii pentru unele ramuri cu care agricultura cooperează, fie de taxe la import pentru produse de care agricultura are nevoie etc.

• Proprii agriculturii ca ramură a producţiei materiale și a economiei naţionale. Cea mai importantă modalitate este uti-lizarea superioară a pământului și a materialului biologic, principalii factori de producţie specifici agriculturii. O altă cale este folosirea eficientă a subvențiilor acordate agriculturii indiferent de sistemul practicat.

• Specifice (proprii) fiecărei unităţi agricole, reieșite din condiţiile concrete naturale, economice și sociale în care își desfășoară activitatea.

Condiţiile naturale deosebit de diverse pe areale restrânse, fac posibilă cultivarea unei mari varietăţi de plante și deci obţinerea unei game largi de produse diferite ce pot fi valorificate cu preţuri atractive pentru producători. De exem-plu, în zonele nisipoase din sudul ţării se pot cultiva cartofi timpurii, piersici, struguri, pepeni verzi și galbeni care apar mai devreme cu două săptămâni decât oriunde în ţară, ceea ce înseamnă preţuri mari pe piaţă și venituri supli-mentare pentru unităţile agricole. Sau, cultivarea aici a arahidelor și migdalelor amare, aduce venituri mari unităţilor agricole pentru ca este singura zonă unde se pot produce în condiţii de eficienţă. Şi exemplele ar putea continua.

1 prelucrat după Oancea Margareta, 2007, Managementul gestiunea economică și strategia unităților agricole, Ed. Ceres,

București, pag. 737

6


Egis Romania

Condiţiile economice sunt legate în primul rând de potenţialul tehnic al unităţii, dar și de mediul extern, unde se remarcă în principal cerinţele pieţei. Unitatea agricolă trebuie să producă ceea ce are nevoie, dar și ceea ce are piaţă sigură de desfacere în propria zonă și în cele limitrofe. În zonele preorășenești nu sunt condiţii prielnice pentru crește-rea vacilor pentru lapte și totuși, aici se cresc vaci pentru lapte într-un număr mare pentru a asigura consumul de lapte proaspăt pe piaţa orășenească. Același lucru se întâmplă și cu legumele, mai ales în zonele de deal și munte. Preţurile mari de pe piaţa orașului fac eficientă existenţa acestor ramuri agricole în aceste zone.

Condiţiile sociale, în primul rând forţa de muncă, impun o asemenea structură de producţie care să valorifice efici-ent potenţialul uman. De exemplu, cultivarea tutunului în zonele subcarpatice dens populate asigură utilizarea forţei de muncă și venituri mari pentru cultivatori. În concluzie, unitatea agricolă trebuie să fie informată asupra impactului pe care mediul extern îl poate avea asupra rezultatelor sale și să ia măsuri în consecinţă, să uzeze de toate elementele exterioare care îi pot fi cât de cât favorabile pentru a fi viabilă. De asemenea, ea trebuie să-și cunoască bine factorii de producţie de care dispune și modul concret în care aceștia pot fi utilizaţi cu eficienţă maximă.

II. Rentabilitatea cel puţin la nivelul mediu pe economie. în cadrul economiei naţionale agricultura ca ramură a producţiei

materiale este plasată la mijloc, între ramurile industriale producătoare de mijloacele de producţie pentru agricultură și care de regulă sunt energointensive (constructoare de mașini și utilaje agricole, îngrășăminte chimice, insectofungicide etc.) și cele din aval, ramurile consumatoare de materii prime agricole, sau intermediari care vând produsele pe piaţă consumatorilor finali. Sunt puţine unităţile agricole care au magazine proprii de desfacere. Fiind plasată la mijloc, agricultura are șanse reduse de manevră, iar foarfecele preţurilor favorizează Întotdeauna industria, motiv pentru care venitul net creat în agricultură este preluat prin in-termediul preţurilor de ramurile industriale din aval și din amonte (preţuri mici la produsele agricole, preţuri mari la factorii de producţie industriali utilizaţi în agricultură). Pentru a nu pierde prea mult din venitul net și a diminua scurgerea acestuia spre alte ramuri, unităţile agricole trebuie să întreprindă acţiuni care să le confere o rentabilitate cel puţin la nivelul mediu pe economia naţională.

III. Folosirea optimă a factorilor de producţie de care dispune unitatea agricolă: pământul, capitalul și munca. • Pământul, dacă nu este principalul mijloc de producţie al unităţii, atunci este cel puţin baza de desfășurare a diverselor acti-

vităţi ce au loc într-o unitate agricolă. Când pământul este principalul mijloc de producţie, atunci întreaga suprafaţă agricolă trebuie cultivată eficient, fie că este extensiv, raţional sau intensiv, în funcţie de condiţiile concrete de mediu. Problema are aceeași importanţă pentru unităţile mari și mici, proprietate privată sau publică.

• Capitalul disponibil indiferent de natura sa trebuie să fie folosit intensiv și eficient, pentru că, mai ales cel fix se uzează fizic și moral, iar amortizarea acestuia este inclusă pe costuri, indiferent că este sau nu utilizat.

• Forța de muncă este absolut necesar să fie bine folosită, pentru că ea este singurul factor activ în procesul de producţie. Problemele legate de utilizarea forţei de muncă sunt diferite în unităţile agricole, în funcţie de forma de proprietate și de cea de salarizare. În unităţile care lucrează cu muncă salariată se urmărește folosirea intensivă a forţei de muncă în timpul pro-gramului de lucru, iar în unităţile asociative și exploataţiile familiale se caută posibilităţi de utilizare a resurselor de muncă pe o perioadă cât mai mare în timpul anului.

IV. Dimensionarea optimă a unităţilor productive (ferme, sectoare, secţii) este un alt obiectiv strategic pe care și-l pot pro-pune unele exploataţii agricole de dimensiuni mari, sau chiar dimensionarea optimă a exploataţiei agricole când ea este unitatea de producţie ( fermă sau microfermă). În condiţiile actuale acest obiectiv ar trebui să fie prioritar pentru cea mai mare parte din exploataţiile familiale noncomerciale și chiar a celor comerciale, pentru că dimensiunile lor sunt departe de a asigura venituri pentru un trai decent, măcar la nivelul mediu pe ţară. Este drept că mica gospodărie ţărănească s-a dovedit cea mai viabilă struc-tură socială din agricultură, dar această situaţie s-a datorat faptului că s-a utilizat aceeași tehnică și tehnologie o perioadă foarte lungă de timp.

V. Structură de producție elastică în funcție de cerințele pieţei. Pentru unităţile agricole comerciale stabilirea unei structuri flexibile care să ţină seama de cerinţele pieţei este o condiţie a menţinerii viabilităţii sale. De aceea studiile de marketing trebuie să fie suficient de documentate, de realiste şi să prevadă evoluţia cererii diferitelor produse agricole pentru a putea modifica din timp structura de producţie.

VI. Introducerea progresului tehnico-știinţific. Nici o unitate agricolă mare sau mică nu se poate lipsi de introducerea progresului tehnic, nici măcar gospodăria ţărănească, tradiţionalistă prin definiţie, pentru că și ea trebuie să semene seminţe cu valoare biologică ridicată, să crească animale din rase superioare, să execute cea mai mare parte a lucrărilor cu mașini agricole etc.

Realizarea tuturor acestor obiective înseamnă în ultima instanţă bani cu care să poţi realiza ceea ce s-a propus. Nici o strategie de dezvoltare nu are cum să se îndeplinească dacă nu există fondurile necesare

1.2. Planificarea producției pentru anumite sectoare de producție ale fermei. Stabilirea obiectivelor

Pornind de la unitatea de baza a producției agricole, în general terenul, organizarea întregii activități dintr-o fermă permite repartizarea în timp (ciclu de cultura sau an agricol) a diferitelor culturi pe suprafața de teren (loturi, parcele, tarlale etc.) avută în exploatare.

În general structura de culturi, respectiv structura de producție, în contextul actual al economiei de piață, au un caracter mai puțin rigid, tinzând către o adaptare permanentă la cerințele pieței, a fluctuației prețurilor. Eficiența culturilor dintr-o fermă se poate determina prin intermediul indicatorilor de tipul: profit net/ha, rata profitului etc.

7


Egis Romania

Funcţia de previziune se materializează prin elaborarea de prognoze, planuri și programe. Ea cuprinde următoarele activităţi: orientarea dezvoltării exploataţiei agricole; aprecierea obiectivelor, mijloacelor și măsurilor care trebuie atrase pentru atingerea lor; elaborarea strategiei și tacticii corespunzătoare în vederea atingerii scopului stabilit.

Prognozele evidenţiază tendinţele de dezvoltare în perspectivă (peste 10 ani) și au caracter orientativ.Planurile materializează o anumită alternativă cuprinsă în cadrul prognozelor, ele precizând și comensurând obiectivele dez-

voltării, mijloacele și măsurile necesare pentru realizarea lor. (1-5 ani, 5-10 ani).Programele se elaborează pe perioade reduse de timp (campanie, decadă, zi) prezentând un grad ridicat de detaliere și un

caracter pregnant operativ.În funcţie de nivelul organizatoric la care se referă, se deosebesc următoarele forme de plan:- planul de producţie, de venituri și cheltuieli al exploataţiei agricole, acest plan incumbă totalitatea rezultatele obţinute în

cadrul unităţii, atât în sfera de producţie, precum și resursele materiale și sociale necesare realizării lor:- planurile de producţie, de venituri și cheltuieli al subsistemelor organizatorice de producţie. Prin planurile de producţie, se

stabilesc pentru fiecare subunitate indicatorii sintetici care trebuiesc realizaţi, în contextul general al exploataţiei. Deoarece subsistemele unei exploataţii nu deţin cont bancar, ca de altfel, nici personalitate juridică, acestea sunt obligate

să-și realizeze activităţile de dotare cu input-urile de producţie și valorificarea producţiei obţinute prin intermediul exploataţiei respective.

Planificarea reprezintă stabilirea și fundamentarea obiectivelor, a sarcinilor de realizare a acestora și a resurselor necesare pe o perioadă corespunzătoare planului (de perspectivă, anual, trimestrial, lunar).

Planul de producţie al exploataţiei agricole cuprinde, ca o expresie sintetică, toate rezultatele preconizate a se obţine pe ramuri de producţie și categorii de activităţi, precum și resursele materiale și umane necesare realizării sale.

În cadrul activităţii de planificare trebuie să se ţină cont de aspectele legate de:

1.2.1. Calendarul lucrărilor agricole în producţie vegetală – cereale și plante tehniceIANUARIEÎn această lună se întocmeşte programul general de activitate al exploataţiei pe anul respectiv, program care urmează a fi

îmbunătăţit pe parcursul anului în funcţie de situaţiile concrete. Se întocmeşte în linii mari programul de activitate pentru campania de primăvară, încluzând culturile ce se vor înfiinţa şi lucrările prevăzute pentru fiecare cultură, în ordinea firească stabilită prin tehnologiile de cultură cadru.

Se începe procurarea de inputuri necesare în campania de primăvară (îngrășăminte chimice, seminţe, pesticide, etc).Se execută reparaţiile la mașinile și uneltele agricole, în ordinea în care acestea se vor folosi în campaniile agricole. În câmp, se efectuează controlul semănăturilor de toamnă (din 15 în 15 zile), iar în situaţiile deosebite (ger puternic, crustă

de gheaţă, polei, băltiri de apă) controlul se face şi mai des. În funcţie de cele constatate, se iau măsuri de spargere a crustei de gheaţă, înlăturare a poleiului, evacuarea apei prin şanţuri de scurgere. O altă lucrare este transportul gunoiului de grajd în câmp. Când există posibilităţi de irigare, dacă toamna şi iarna nu au fost precipitaţii, se fac udări de aprovizionare şi la culturi neincluse în suprafeţele irigate. În locurile de depozitare a produselor (magazii, pătule, silozuri), se face controlul produselor depozitate şi se iau măsuri de corecţie a eventualelor nereguli. Astfel, se face acoperirea suplimentară sau dezvelirea parţială a silozurilor, în funcţie de temperatură (desfacerea silozurilor şi sortarea produselor depozitate când se constată prezenţa mucegaiurilor), lopătarea produselor şi aerisirea în magazii.

FEBRUARIESe continuă toate lucrările rămase neterminate din luna ianuarie. O atenţie deosebită se acordă în continuare controlului și

îngrijirii semănăturilor de toamnă. În același timp se efectuează lucrări pregătitoare pentru campania agricolă de primăvară, care se referă la analiza seminţelor, condiţionarea și tratarea acestora, stabilirea cantităţilor de sămânţă necesară pe specii.

Adeseori, în zona de câmpie din sudul și vestul ţării, încep lucrările de câmp, putându-se efectua:fertilizarea, tăvălugirea culturilor de toamnă la ieșirea din iarnă (acolo unde se semnalează fenomenul de descălţare);regralea și efectuarea probei semănătorilor și a mașinilor de administrat îngrășăminte chimice; pregătirea terenului pentru semănat și însămânţarea primelor suprafeţe de culturi din epoca I, urgenţa I: ovăz, mazăre,

borceag de primăvară, lucernă, etc.

MARTIEÎn această lună se desfăşoară din plin campania de însămânţări de primăvară. Imediat ce zăpada s-a topit şi se poate lucra în

câmp, arăturile de toamnă se grăpează pentru a distruge capilaritatea stratului superficial de sol, prevenindu-se astfel pierderea apei. Pentru culturile care urmează a se semăna în epoca I, se execută lucrarea cu combinatorul la adâncimea de încorporare a seminţelor. Dacă se fertilizează cu îngrăşăminte chimice, acestea se administrează pe teren înainte de lucrarea acestuia. Dacă terenurile sunt puternic tasate sau îmburuienate, se fac discuiri repetate în cruce, ocazie cu care se încorporează şi îngrăşămintele chimice.

În prima urgenţă, imediat ce se poate ieşi în câmp se seamănă toate suprafeţele de ovăz, mazăre, borceag de primăvară, lucernă, in de fuior, butaşii de sfeclă pentru obţinerea de seminţe. Când temperatura solului ajunge la 3-6oC, se continuă cu se-mănatul sfeclei de zahăr și de nutreţ, năutului, a inului de ulei. Tot în epoca I se semănă și plantele aromatice și anume coriandru, anasonul, chimionul și feniculul. Spre sfârșitul lunii, când temperatura solului ajunge la 6oC, se plantează cartoful și se însămân-ţează floarea-soarelui, cânepa.

Nu se vor neglija nici măsurile de îngrijire a culturilor de toamnă. Dacă fertilizarea cerealelor păioase de toamnă nu s-a făcut în luna februarie, această lucrare se face în primele zile ale lunii martie, începând cu grâul de toamnă. Când pământul se dezgheaţă și înflorește, culturile care au suferit fenomenul de descălţare se tăvălugesc.

8


Egis Romania

Acolo unde culturile de toamnă au fost compromise, se iau măsuri pentru reînsămânţare cu culturi de primăvară. Dacă tere-nul este tasat și îmburuienat, se face din timp o arătură superficială, care apoi se mărunţește cu grapa cu discuri; pregătirea patului germinativ se realizează în preziua semănatului culturii ce înlocuiește pe cea compromisă.

Terenurile cu sol mai afânat și vegetaţie redusă se lucrează cu grapa cu discuri, pregătirea patului germinativ efectându-se ca și în cazul precedent.

În paralel cu semănatul plantelor din epoca I, se continuă lucrările solului (grăpări, discuiri, etc) pe terenurile ce urmează a fi semănate mai târziu. De asemenea, se face analiza şi tratarea seminţelor pentru semănatul acestor culturi, proba maşinilor de semănat, etc.

Acolo unde există posibilităţi de irigare și timpul este secetos, se efectuează irigarea la cerealele păioase de toamnă.Dintre lucrările de protecţia plantelor, menţionăm: controlul produselor agricole în perioada de trecere de la iarnă la primăva-

ră, controlul infestării solului cu larve ale cărăbușului de mai, viermilor sârmă, gândacului ghebos, buha semănăturilor.

APRILIEÎn această lună se semănă culturile din epoca a–II-a. Se începe cu floarea-soarelui, cânepa şi cartoful, dacă aceste lucrări nu

s-au realizat la sfârşitul lunii martie. Când temperatura ajunge la 8oC la adâncimea de 5-6 cm, începe semănatul soiei, apoi al porumbului și fasolei. Înainte de semănat, se pregătește patul germinativ, iar dacă este necesar, înainte de acestă lucrare se aplică îngrășăminte chimice.

Se controlează periodic starea semănăturilor și se iau măsuri de completare a golurilor sau eventual de reînsămânţare. În a doua jumătate a lunii aprilie începe recoltarea borceagului de toamnă. Încep lucrările de întreţinere a culturilor de câmp; plivitul culturilor semănate des și prășitul culturilor semănate în epoca I, mai ales sfecla și floarea soarelui; de asemenea se execută răritul la aceste culturi. Se efectuează pregătirea terenului și a seminţelor pentru plantele ce se semănă în epoca a- III-a. La sfârșitul lunii aprilie se însămânţează plante mai pretenţioase la căldură, ca iarba de Sudan, sorgul, ricinul.

O mare atenţie trebuie acordată lucrărilor de protecţia plantelor. Dintre dăunătorii polifagi, în această lună atacă cărăbușul de mai, răţișoara, viermele sârmă și gândacul pământiu. Contra răţișoarei și gândacului pământiu (în această lună se întâlnesc mai ales la sfecla de zahăr și floarea soarelui), dacă tratamentul la sămânţă se dovedește insuficient, se fac tratamente și în vegetaţie. Culturile de rapiţă pot fi uneori atacate de gândacul roșu și purecii de pământ. Se combat prin tratamente la avertizarea primită de la unităţile de profil. La culturile în care sunt atacate de pureci se fac tratamente în vegetaţie. Lucernierele pot fi atacate de gărgăriţa mare a lucernei și în acest caz se izolează prin șanţuri zonele atacate și se fac tratamente în vegetaţie. În cazuri de atac de buburuză, de gândac roșu al lucernei sau gărgăriţa lucernei, se cosește lucerna timpurie și se lasă benzi capcane pe care se efectuează tratamente de combatere.

MAIÎn prima parte a lunii se termină semănatul plantelor din epoca a II-a: iarba de Sudan, sorg, dovlecei, pepeni, etc. Lucrarea

se va realiza într-o perioadă cât mai scurtă, întrucât această lună este în general ploioasă şi acesta ar putea prelungi prea mult semănatul.

În această lună se execută numeroase lucrări de întreţinere, astfel:grăparea culturilor înainte sau după răsărire, dacă s-a format crustă, la culturile de porumb, soia, cartof, etc; răritul la porumb și eventual la sfeclă și la floarea soarelui, dacă este cazul și dacă la acestea din urmă lucrarea nu s-a ter-

minat în luna aprilie;plivitul la culturile semănate des, atenţie deosebită acordându-se loturilor semincere;prășitul tuturor culturilor prășitoare; adesea în această lună se aplică câte două prașile;fertilizarea în timpul vegetaţiei a culturilor prășitoare: porumb, floarea-soarelui, sfeclă, cartof, etc.; deși în general luna mai este ploioasă, pe suprafeţele prevăzute a se iriga, dacă precipitaţiile sunt insuficiente și rezerva de

apă a solului este redusă, se administrează o udare; în această lună se recoltează prima coasă la lucernă; de asemenea, borceagul de toamnă şi chiar cel de primăvară pentru

masă verde. După transportul recoltei de furaje, se aplică îngrăşăminte şi se grăpează pentru încorporare superficială. De menţionat că înainte de recoltarea masei vegetale, se distrug prin ardere eventualele vetre de cuscută din lucernieră. Suprafeţele de teren eliberate după recoltarea plantelor furajere anuale (borceaguri) se pregătesc pentru semănatul în mirişte, în cadrul conveierului verde.

Încă din luna mai încep pregătirile pentru campania de recoltare a cerealelor păioase şi a altor plante cu recoltare timpurie (mazăre, rapiţă).

Trebuie acordată atenţie sporită faţă de lucrările de protecţia plantelor. Se va efectua un control repetat al stării culturilor, pentru depistarea eventualelor atacuri de dăunători, astfel:buha semănăturilor, la cereale păioase, cartof, sfeclă, etc.;gândacul ghebos la grâu;gândacul bălos al ovăzului, care atacă și culturile de orz și de grâu;gărgăriţa mazării;gărgăriţa sfeclei și răţișoara porumbului;gândacul roșu al rapiţei.Îndată ce se semnalează atacul, se apelează la aplicarea tratamentului de combatere. La plantele furajere se semnalează de

obicei aceiaşi dăunători ca în luna aprilie. Dintre bolile plantelor mai frecvente în această lună sunt: putregaiul cenuşiu al florii-soarelui, antacnoza la mazăre şi fasole, bacterioza fasolei, cercosporioza frunzelor de sfeclă, putregaiul umed al tuberculilor de cartofi.

9


Egis Romania

IUNIEÎn luna iunie se continuă lucrările de întreţinere a culturilor prăşitoare. Se prăşesc toate plantele semănate rar, mai înainte de

începerea înfloritului, la porumb, floarea soarelui, fasole, soia, sfeclă, cartof.Se efectuează a doua fertilizare fazială în vegetaţie la porumb, floarea-soarelui, sfeclă, cartof, etc.Se seamănă în miriște plante furajere, în special porumb pentru masă verde și porumb pentru siloz, pe terenurile eliberate de

plantele cu recoltare timpurie.Se recoltează porumbul masă verde semănat în luna aprilie. Se finalizează recoltatul mazării și al rapiţei. În ultima decadă a

lunii, se recoltează orzul pentru boabe și se începe recoltarea primelor suprafeţe de grâu.Înaintea de începerea recoltatului la cereale păioase, se efectuează o serie de lucrări pregătitoare şi anume: pregătirea combinelor de recoltare, a remorcilor de transport, a uneltelor și materialelor necesare pentru prevenirea și

stingerea eventualelor incendii, a prelatelor folosite la etanșarea mijloacelor de transport a producţiei de boabe; pregătirea preselor de balotat paie și stabilirea locurilor la marginea solelor unde urmează a fi depozitaţi baloţii până în

momentul transportului la sediile exploataţiilor agricole; repararea, curăţirea și dezinfectarea spaţiilor de depozitare a produselor; evaluarea producţiei, acţiune care se efectuează când plantele ajung în faza de coacere în pârgă.Pe măsură ce terenurile sunt eliberate după recoltarea culturilor, se execută lucrări mecanizate în funcţie de condiţiile concrete

și anume: gradul de îmburuienare, gradul de aprovizionare cu apă a solului, mijloacele mecanice disponibile.În continuare, se va acorda atenţie lucrărilor de protecţie a plantelor. Imediat după treierat, seminţele de mazăre se vor trata

împotriva gărgăriţei. Dintre dăunătorii plantelor de cultură, pagube mai mari produc în această perioadă viespea cerealelor, cărăbuşeii cerealelor, adulţii gândacului ghebos, ploşniţele cerealelor, sfredelitorul porumbului.

Bolile cele mai răspândite care se manifestă în luna iunie sunt: mălura, tăciunele și ruginile cerealelor, putregaiul florii-soare-lui, râia neagră a cartofului, etc.

IULIECea mai importantă lucrare ce se execută în această lună este strângerea recoltei de cereale păioase, în primul rând a grâului

și apoi a ovăzului. Cantităţile de produse care rămân în cadrul exploataţiilor agricole se pun în magazii la început în strat subţire, pentru a nu se încinge. Se procedează în continuare la curăţirea seminţelor. Se efectuează controlul zilnic, mai ales dacă produsele conţin seminţe de buruieni sau dacă recoltarea s-a făcut pe vreme umedă. Principala măsură este lopătarea seminţelor. Stratul de boabe nu se va îngroșa decât pe măsură ce în diferite puncte ale lotului umiditatea a scăzut sub 14%. În afară de cerealele păioase, în această lună se mai recoltează inul de fuior, cânepa de fuior, muștarul, cartoful din soiurile timpurii.

Suprafeţele de teren de pe care s-a strâns recolta se lucrează, acordându-se prioritate celor care sunt destinate a fi însămânţate în toamnă. Odată cu arăturile efectuate pentru înfiinţarea culturilor de cereale păioase de toamnă, mai ales pentru grâu, se în-corporează în sol îngrășămintele chimice cu fosfor sau cele complexe, precum și gunoi de grajd bine fermentat, acolo unde este posibil.

În această lună se face cositul al doilea al lucernierilor, cu menţiunea ca în majoritatea zonelor din ţară această coasă se lasă loturi speciale, pentru producerea de sămânţă. Se aleg în acest sens suprafeţe având plante bine dezvoltate, lipsite de buruieni şi mai ales fără vetre de cuscută. Este indicat a se lăsa pentru seminţe lucerna care se găseşte între al 2-lea şi al 4-lea an de vegetaţie.

Spre sfârșitul lunii iulie, în unele cazuri poate să înceapă însilozarea porumbului. În mod obligatoriu însă, în această lună se finalizează pregătirea locurilor speciale pentru însilozare; de obicei, lucrarea se execută în silozuri de suprafaţă.

Acolo unde sunt posibilităţi de irigare, se mai pot semăna plante furajere în miriște, îndeosebi porumb pentru masă verde.Nu vor fi neglijate nici lucrările de protecţia plantelor. În general se întâlnesc aceiași dăunători ca în luna precedentă. O de-

osebită atenţie se va acorda depistării și distrugerii vetrelor de cuscută (la in, lucernă) și de lupoaie (la floarea-soarelui, cânepă, cartof, etc).

AUGUSTLuna august este în general secetoasă și uneori excesiv de secetoasă. Pentru culturile de sfeclă, porumb, soiuri târzii de cartof,

etc., udările aplicate în această lună sunt hotărâtoare, determinând nivelul recoltelor.Începând cu primele zile din lună, se face evaluarea recoltei la culturile de fasole, floarea-soarelui şi porumb, pe măsură ce

plantele respective se apropie de coacere. În această lună se recoltează floarea-soarelui, fasolea, soia. Se recoltează și se treieră loturile semincere și gramineele perene. Inul și cânepa recoltate pentru fuior se topesc și apoi se

prelucrează. În unele cazuri începe recoltarea primelor suprafeţe cu sfeclă de zahăr.În această lună se desfăşoară din plin lucrările de însilozare a porumbului, pe măsură ce plantele ajung în faza de coacere lapte-

ceară şi au aproximativ 70-75% umiditate. Se ştie faptul că întârzierea acestei lucrări are ca urmare scăderea numărului de unităţi nutritive la hectar şi o reducere a perioadei de păstrare a porumbului însilozat.

De aceea este necesar ca însilozatul să se facă într-o perioadă cât mai scurtă, iar tasarea succesivă a straturilor de porumb tocat să se realizeze cât mai bine, eliminând aerul, astfel favorizându-se fermentaţia lactică dorită.

În magazii, se controlează în continuare produsele depozitate, efectuându-se şi lucrările corespunzătoare de condiţionare şi îngrijire, cu referire la vânturare, selectare, aerisire, îngroşarea sau subţierea stratului de produse depozitate.

În câmp, se continuă cu lucrările solului. Pentru semănăturile de toamnă, arăturile vor fi urmate de discuiri în agregat cu grapa, pentru a menţine terenul curat de buruieni şi de a păstra umiditatea provenită din eventualele ploi.

În cazul executării de arături proaspete (după fasole, floarea-soarelui, cartof, in, etc), este bine ca înainte să se facă udări de aprovizionare acolo unde este posibil. Când pământul începe să se usuce la suprafaţă, se lucrează cu grapa cu discuri urmată de grapa cu colţi.

10


Egis Romania

La lucrările de discuire se introduc în sol și îngrășămintele chimice, mai ales pentru grâu. Tot acum se începe cu pregătirea gunoiului de grajd, care urmează a fi încorporat sub brazdă la arătura de toamnă și dacă este posibil, acesta se transportă la capătul solelor care urmează a se fertiliza organic, depozitându-se în grămezi acoperite.

În această lună începe pregătirea campaniei de însămânţări şi arături de toamnă. Se iau măsuri de pregătire a seminţelor destinate înfiinţării culturilor de toamnă (condiţionare, controlul purităţii şi germinaţiei).

La sfârșitul lunii august începe semănatul rapiţei de toamnă.

SEPTEMBRIELa începutul lunii se verifică atent stadiul pregătirilor pentru campania de însămânţări și recoltări de toamnă. În vederea în-

sămânţării cerealelor păioase și a borceagului de toamnă, se vor controla toate suprafeţele de pe care plantele premergătoare sau recoltat anterior și se verifică stadiul lucrărilor de pregătire a solului și de încorporare a îngrășămintelor.

Se face verificarea stadiului de aprovizionare cu sămânţă și de pregătire a seminţei pentru semănat. Tot acum se efectuează proba mașinilor de semănat.

În paralel cu lucrările de pregătire a campaniei de însămânţări de toamnă, se desfăşoară lucrări de recoltare la multe plante agricole. Astfel:

- se termină recoltarea florii-soarelui și a soiei;- se recoltează sfecla de zahăr conform graficelor de livrare convenite cu fabricile de zahăr; - dacă pe parcursul verii au fost condiţii neprielnice (secetă, grindină), sfecla se va recolta mai devreme deoarece altfel plantele

pot reînfrunzii și - creșterea lor s-ar face pe seama rezervelor de zahăr;- începe recoltarea hibrizilor timpurii şi semitimpurii de porumb.Tot în această luna se recoltează sfeclă pentru nutreţ, dovleacul, pe măsură ce plantele ajung la maturitatea de coacere. La toate

aceste plante și în special la cartofi și sfeclă de zahăr, evaluarea culturilor se face în perioada 1-25 septembrie.Pe măsura eliberării terenului se efectuează arăturile. Se lucrează în primul rând suprafeţele care urmează a fi semănate cu

cereale păioase de toamnă în luna octombrie. Arăturile bolovănoase se mărunţesc prin lucrări repetate de discuire, efectuate în cruce. Pentru ca arătura să se așeze cât mai bine, se fac lucrări de tăvălugire urmate de lucrări cu grapa. Sub arătură se adminis-trează îngrășăminte chimice și gunoiul de grajd bine fermentat.

Terenurile care urmează a fi semănate în primăvara viitoare se ară și se lasă negrăpate peste iarnă, cu excepţia zonelor sece-toase. În luna septembrie se execută ultima coasă la lucerniere. După recoltare, lucernierele se fertilizează, se udă și se grăpează sau se discuiesc.

În vederea depozitării produselor se pregătesc din vreme magaziile, pătulele şi spaţiile de însilozare a sfeclei şi cartofului.Dintre lucrările de protecţie a plantelor, cea mai mare atenţie este acordată tratamentelor la sămânţa de cereale păioase împo-

triva tăciunelui și gândacului ghebos.

OCTOMBRIEÎn această lună se finalizează recoltarea tuturor culturilor agricole de câmp: porumb, sfeclă de zahăr, dovleac, pepeni etc. Mai

întâi se recoltează suprafeţele care urmează a fi însămânţate în toamnă şi se ară imediat după eliberarea terenului de resturile vegetale.

Adâncimea de arat se alege astfel încât să nu iasă bolovani mari deoarece în timpul scurt rămas până la însămânţare, nu mai are timp să se așeze. Sub arătură se încorporează îngrășămintele fosfatice sau cele complexe.

Suprafeţele care nu se însămânţează în toamnă se ară, iar sub arătură se introduc îngrășăminte organice și îngrășăminte chi-mice cu fosfor sau complexe.

Până la cel târziu 20-25 octombrie însămânţările de toamnă trebuie să fie terminate.Produsele recoltate se depozitează cu atenţie: cartofii, sfecla de nutreţ în silozuri; boabele în magazii; porumbul știuleţi în

pătule. Controlul produselor depozitate se face des, deoarece schimbările de temperatură și umiditate atmosferică, pot să ducă la fenomene de încingere și la apariţia diferitelor boli.

Dintre măsurile de protecţie a plantelor menţionam :- tratarea seminţelor de cereale păioase contra nălurii și a tăciunelui, pe măsura semănatului;- sortarea rădăcinoaselor și a cartofilor înainte de însilozare, pentru prevenirea îmbolnăvirilor pe perioada păstrării.

NOIEMBRIESe continuă arăturile de toamnă pe toate suprafeţele arabile. Înainte de efectuarea arăturilor se împrăștie gunoiul de grajd. Se

administrează în continuare și îngrășăminte chimice cu fosfor sau complexe. La începutul lunii se începe controlul sistematic al culturilor semănate în toamnă, acesta repetându-se la circa două săptămâni.

Dacă nu s-au aplicat îngrășăminte odată cu lucrarea de bază sau în preajma semănatului cerealelor de toamnă vor fi fertilizate cu îngrășăminte fosfatice sau complexe, pentru a se mării rezistenţa plantelor la iernare.

În magazii, silozuri şi pătule se face în continuare controlul produselor depozitate. Odată cu scăderea temperaturii se îngroaşă straturile de seminţe în magazii, deoarece pericolul fenomenului de încingere se reduce. Se măreşte însă în silozuri stratul de pământ care protejează produsele contra gerului.

Sfecla și porumbul însilozat încep să fie folosite în hrana animalelor. Se va descoperii cu grijă câte un singur siloz numai pe măsura consumului de nutreţ pentru a prevenii alterarea furajului.

Dintre dăunători pot fi semnalaţi în această perioadă gândacul ghebos și șoarecele de câmp, împotriva cărora se aplică măsuri de combatere.

11


Egis Romania

DECEMBRIEÎn luna decembrie se execută puţine lucrări agricole în câmp. Dacă timpul este prielnic, se continuă efectuarea arăturilor pe

suprafeţele rămase nelucrate. Cerealele păioase de toamnă se controlează periodic şi se iau măsurile de îngrijire corespunzătoare. Se controlează produsele depozitate şi se iau măsuri de ventilaţie, de asigurare a umidităţii, etc. Dacă în silozurile de rădăcinoase şi cartofi au apărut diferite boli, silozurile se desfac, se sortează produsele şi se acoperă din nou.

În această lună se întocmeşte un program de aprovizionare cu seminţe, materiale, unelte. În funcţie de rezultatele economice ale anului respectiv, se analizează oportunitatea procurării unor utilaje agricole pentru anul următor.

De asemenea, se ia în calcul posibilitatea accesării unor credite pe termen scurt pentru producţie, ţinând cont de posibilitatea rambursării ratelor și a dobânzii aferente.

1.2.2. Calendarul lucrarilor in legumiculturaIANUARIEorganizarea activităţilor pentru următoarele luni, cu estimarea necesarului de forţă de muncă, mijloace financiare etc.;controlul semănăturilor înființate în toamnă;• scurgerea apei care stagnează pe semănături sau ogoare și se iau măsuri de eliminare și drenare a acesteia;repararea și pregătirea mașinilor și utilajelor pentru campania de primăvară;dezinfectarea spaţiului de cultură precum și a stâlpilor și structurii de rezistenţă;controlul stării îngrășămintelor organice și transportul gunoiului de grajd la capătul solelor;pregătirea răsadniţelor și a amestecurilor de pământuri necesar patului germinativ;în serele încălzite se execută plantatul tomatelor şi ardeiului;semănat conopida timpurie, gulioare, varză timpurie în perioada 10-30 ianuarie;• se verifică starea de vegetaţie a culturilor din câmp înfiinţate din toamnă sau a celor perene;protejarea cu folie de polietilenă la culturile de frunzoase înfiinţate din toamnă(salată, spanac, ceapă verde), în cazul în care apar geruri uscate.

FEBRUARIEsemănatul pentru obţinerea răsadurilor necesare la culturile protejate; pregătirea răsadniţelor pentru repicat, astfel: se vor confecţiona răsadniţele pentru repicat; amestecul de pământuri se va

dezinfecta (formalină 40%, soluţie 2-3%, 30 l/mp și sulfat de cupru, soluţie 2-3%, 30 l/mp), care se lasă să acţioneze timp de 7 zile, cu un repaus de 14 zile; confecţionat cuburi nutritive pentru semănat și repicat; așezarea în răsadniţe a stratului nutritiv (15-17 cm grosime);

repicatul răsadurile de varză și conopidă timpurie; se aplică lucrările de întreţinere a răsadurilor de varză sau conopidă timpurie prin dirijarea temperaturii, aerisire, udat,

fertilizat, tratamente preventive contra agenţilor patogeni și a dăunătorilor; semănat ardei, vinete și tomate (sfârșit februarie) pentru culturile timpurii în câmp; preîncolţirea tuberculilor de cartof timpuriu pentru plantat, prin: dezinfectarea tuberculilor de cartof cu formalină (40%),

soluţie 5%, prin îmbăiere. Urmează așezarea tuberculilor în lădiţele pentru forţare, pe 1-2 rânduri și se aplică lucrări de îngrijire, care constau în menţinerea condiţiilor de forţare, aerisire, schimbat poziţia lădiţelor pentru asigurarea uniformi-tăţii forţării;

• se vor întocmi listele cu materialele necesare desfășurării activităţilor pentru lunile următoare; • se vor încheia unele contracte de creditare, servicii, aprovizionare cu produse pentru etapele viitoare;se continuă controlul și îngrijirea culturilor de toamna.

MARTIE pregătirea terenului în vederea înființării culturilor de legume timpurii în câmp•aplicarea îngrășămintelor organice (fertilizarea de completare) pentru culturile timpurii de legume;semănat mazăre, rădăcinoase, ceapă ceaclama, spanac, salată, etc.;plantatul în prima decadă a lunii în solarii sau tunele a verzei, conopidei și gulioarelor cu producţie timpurie;călirea răsadurilor de varză și conopidă timpurie în vederea plantării în câmp;plantarea în câmp a verzei și conopidei timpurii, a cepei prin arpagic și a usturoiului de primăvară; înmulțirea vegetativă a culturilor perene de leuștean, revent, ștevie, anghinare, tarhon; repicarea răsadurilor de legume solano-fructoase (tomate, ardei, vinete) în cuburi nutritive sau ghivece, destinate culturi-

lor timpurii în câmp;semănatul în răsadniţe și solarii încălzite biologic pentru producerea răsadurilor destinate culturilor de vară în câmp; pregătirea solariilor și a terenului pentru cultura tomatelor, ardeiului și vinetelor prin: dezinfecție la sol și schelet și acope-

rirea cu folie de polietilenă cu 10-12 zile pentru creșterea temperaturii; administrat biofertilizanților in spații protejate și încorporarea acestora prin mobilizarea solului la 18-20 cm;lucrări de îngrijire la răsaduri (udatul, aerisirea, combaterea bolilor și dăunătorilor);recoltat legume verdeţuri produse în sistem forţat; semănatul direct la ghiveci în vederea înființării culturilor prin răsad de castraveţi, pepeni verzi, pepeni galbeni, dovlecei,

tomate în câmp;plantarea cartofilor timpurii preîncolţiţi.

APRILIEpregătirea terenului în vederea înfiinţării culturilor de vară;se continuă semănatul eșalonat, în câmp, a legumelor verdeţuri;

12


Egis Romania

semănatul în vederea producerii răsadurilor de ţelină, ceapă de apă și praz;lucrări de îngrijire aplicate răsadurilor; în prima decadă a acestei luni se plantează în solarii legumele solano-fructoase (tomate, ardei, vinete), în funcție de

condițiile climatice;în câmp se continuă plantarea cartofului timpuriu; în ultima decadă a lunii se plantează tomatele timpurii în câmp, se seamănă fasolea de grădină, castraveţi, pepeni galbeni

şi verzi, sfecla roşie, dovlecei; efectuarea lucrărilor de întreținere la culturile de varză și conopidă timpurie, gulioare cât și a legumelor verdeţuri

(prașile, aplicarea suplimentară a îngrășămintelor, combaterea bolilor și dăunătorilor, irigarea, etc.) din câmp; efectuarea lucrărilor de întreținere generale și speciale la culturile înființate în solarii (palisarea, copilitul, stimularea fruc-

tificării);recoltarea eșalonată la ceapă verde, usturoi verde, salata, spanac, ridichile de lună, culturi în câmp.

MAIsemănatul pe brazde reci,în vederea producerii răsadurilor de vărzoase pentru culturile de toamnăse continuă plantare răsadurilor de varza de vară, tomate, ardei, vinete se continuă înființarea culturilor prin semănat direct la castraveţi, pepeni, fasole, dovlecel, dovleac comestibil, ridichi de

vară;instalarea sistemului de susținere în vederea palisării culturilor de tomatele timpurii în câmp,castraveți, fasole urcătoare; se execută lucrări de întreținere generale și speciale (copilit, îndepărtarea frunzelor îmbătrnite a tomate, ardei și vinete iar

la castraveți ciupitul și defolierea) la culturile din solarii; pentru culturile de legume înfiinţate în câmp se vor executa următoarele lucrări:

o la soiurile de castraveţi după 4-5 frunze se ciupește vârful pentru a stimula apariția lăstarilor de ordin superior, în vederea fructificării:

o fertilizarea fazială la varza de vară când are 4-5 frunze cu 150 kg pe hectar azotat de amoniu, care se încorporează superficial prin prașilă sau se udă;

o combaterea buruienilor prin mulcirea solului;o tratamente preventive împotriva bolilor și dăunătorilor;o rebilonatul culturii de cartof.

IUNIE efectuarea lucrărilor generale de întreţinere la toate culturile legumicole înființate (prășit, irigarea, fertilizare fazială, aplicat

tratamente fito-sanitare);recoltarea culturilor timpurii;pregătirea terenului pentru înființarea culturilor succesive; înfiinţarea culturilor succesive de varză de toamnă, conopidă şi gulii de toamnă, morcov, fasole pentru păstăi, praz, ridichi

de iarnă, sfeclă roșie.

IULIEcontinuarea înființării culturilor succesive; executarea lucrărilor generale de întreţinere la toate culturile; recoltarea bulboaselor și a solano-fructoaselor.

AUGUSTse execută lucrări de întreținere la culturile înființate;se continua recoltarea legumelor;pregătirea terenului pentru înființarea culturilor legumicole de toamnă;semănatul culturilor de spanac de toamnă, ridichi de lună, salată de toamnă, mărar.

SEPTEMBRIEse execută lucrări de întreținere cu caracter general și special; începutul recoltării rădăcinoaselor (morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină pentru rădăcină, sfeclă roşie) dar și de castraveţi

cornișon, ardei, vinete şi dovleac; înfiinţarea culturilor în câmp pentru recoltarea în primăvara: spanac, salată, ceapă prin semănat, ceapă din arpagic, usturoi

de toamnă.

OCTOMBRIEdesființarea culturile anterioare în sere, solarii și în câmp;se compostează resturile vegetale rezultate de la desfiinţarea culturilor anterioare; compostul rezultat din anii anteriori împreună cu îngrășămintele organice se împrăștie pe teren și se încorporează prin

arătură adâncă;protejarea culturii de cicoare de grădină, sfeclă de peţiol, anghinare, sparanghel,etc;se pregătesc spaţiile în vederea producerii răsadurilor pentru cultura din sere și solarii; se plantează ceapa eșalotă, ceapa de iarnă, usturoiul de Egipt, ceapa și usturoiul pentru stufat, salată și se seamănă spanacul;se continuă recoltarea rădăcinoaselor, tomatelor, ardeiului, vinetelor precum și legumele verdeţuri și vărzoase; măsuri de pregătire a spaţiilor pentru depozitarea unor legume ce urmează a fi valorificate în cursul lunilor viitoare

(rădăcinoase, ceapă, usturoi, praz, varză, ridichi de iarnă, gulii etc.).

13


Egis Romania

NOIEMBRIEpregătirea de bază a terenului prin fertilizare organică și arătură adâncă; se continuă înfiinţarea culturilor de ceapă eșalotă, ceapă de iarnă, usturoiul de Egipt în câmp, ceapa și usturoiul pentru

stufat, salată și se seamănă spanacul și ridichile de lună în solarii;se încheie recoltarea vărzoaselor, a prazului, a spanacului, a salatei, a pătrunjelului pentru frunze și a mărarului.

DECEMBRIEverificarea și repararea spaţiilor pentru producerea răsadurilor;aprovizionarea cu seminţe pentru anul viitor;se verifică spațiile în care au fost depozitate anumite specii legumicole și eventual se face o sortare a acestora;se repară uneltele folosite în legumicultură;se începe aprovizionarea cu amestecurile de pământ sau pe care le vom folosi pentru producerea răsadurilor;recoltarea în sere și solarii a salatei, spanacului, cepei și usturoiului pentru stufat precum și a ridichilor de lună; actualizarea graficului de activităţi pentru următoarea etapă, cu estimarea necesarului forţei de muncă și a mijloacelor

financiare pentru executarea corectă a activităţilor;revizuirea listei materialelor avute în stoc și evaluarea celor necesare pentru lunile viitoare, în vederea procurării lor;în ceea ce priveşte măsurile pentru producerea răsadurilor, pentru anul viitor, se execută următoarele operaţiuni:

o asigurarea cu cantităţi suficiente de gunoi de grajd, așezarea în platformă și protejarea acesteia de intemperii cu folie de plastic;

o procurarea amestecului de pământuri (mraniţă, pământ de ţelină, pământ de grădină, nisip, turbă, compost foresti-er etc.) și pregătirea prin următoarele operaţiuni: omogenizarea conform reţetei pentru fiecare specie, dezinfectarea și depozitarea în spaţii existente în dotare.

1.2.3. Calendarul lucrarilor in zootehnieIANUARIE - FEBRUARIEse iau măsuri de protejare a adăposturilor contra vânturilor puternice a îngheţului precum și a căderilor de zăpadă; asigurarea furajelor necesare (fânuri, suculente, concentrate) în cantităţi necesare cât mai aproape de adăpost; evitarea îngheţului surselor de apă prin protejarea acestora; pregătirea compartimentului pentru fătări la ovine care să asigure condiţii corespunzătoare de lună, umiditate, căldură; în zile în care temperatura o permite, se asigură un program de mişcare a animalelor; cel puţin odată pe săptămână se face se face îngrijirea animalelor prin acţiuni de igienizare corporală;

- se încheie contracte cu beneficiarii pentru produsele de origine animală (carne, lapte, ouă, miere) etc.se aplică măsurile sanitar – veterinare necesare pentru această perioadă; se supraveghează familiile de albine și se iau măsurile necesare în caz de necesitate . se iau măsuri de protejare a adăposturilor şi a surselor de apă contra căderilor abundente de zăpadă şi a vânturilor put-

ernice; se asigură necesarul de furaje şi de apă; se menţine igiena adăposturilor precum şi igiena corporală a animalelor; se menţine stare de curăţenie a căilor de acces; pentru animalele gestante se asigură condiţiile de întreţinere, de furajare, şi îngrijire;

- asistenţa la fătare a tuturor categoriilor de animale în special la ovine; se curăţă şi se pregăteşte vatra de stupină în vederea efecturii zborului de curăţire a albine; se începe hrănirea stimulativă a familiilor de albine slabe; se aplică toate măsurile sanitar – veterinare necesare în această perioadă; se începe dacă este cazul reparaţiile la principalele utilaje folosite în zootehnie.

MARTIE - APRILIE Se inventariaza resursele furajere pana la noua recolta concomitent cu aplicarea unor masuri de furajare optima, in functie

de nevoile fiziologice ,pe specii si categorii de animale Se asigura miscarea animalelor in special la bovine Se face urmarirea fatarilor la ovine si asigurarea unui regim optim de furajare pentru mieii obtinuti in lunile ianuarie si

februarie; Inceperea incubatiei traditionale a oualor in gospodariile taranesti; Stimularea si supravegherea zborului general de curatire al familiilor de albine (în zone cu primăvara mai timpurie); Se aplica tratamentele in stupinele infectate; Se efectueaza revizia sumara in stupina cand timpul o permite; Pregatirea animalelor prin furajare pentru trecerea treptata de la regimul de stabulatie din timpul iernii , la ce l de pasunat; Asigurarea ingrijirii corporale si in special curatarea ongloanelor pentru animalele care au iernat in adapost; Se asigura un program mai intens de miscare a animalelor, tinand cont de incalzirea vremii; Se asigura conditii optime de furajare pentru puii de gaina obtinuti in gospodaria taraneasca; Vanzarea mieilor catre beneficiari sau pe piata libera cu ocazia Sarbatorilor de Pasti; Incepe mulsul unui numar mai mare de oi fatate in lunile de iarna; Curatirea spatiilor de depozitare a furajelor, pregatirea lor pentru noua recolta si igienizarea adaposturilor, se pot recolta

primele cantitati de masa verde : lolium, masa verde si secara;

14


Egis Romania

Se face revizia generala in stupina si verificarea sanitara a cuiburilor tuturor familiilor de albine; Se aplica masurile sanitar-veterinare prevazute pentru aceasta luna in programul circumscriptiei sanitar veterinare.

MAI - IUNIE Alcatuirea turmelor pentru pasunat; animalele se vor scoate la pasunat numai din data de 10 mai, pentru a se dezvolta

masa verde de pe pasuni;Se incepe tunsul oilor;Pana la 10 mai se va termina curatirea fantanilor si amenajarea locurilor pentru adapat; Inainte de a iesi la pasune este indicat a se administra in hrana animalelor masa verde in amestec cu ceva uscat, pentru a

preveni diareea;Plimbarea animalelor inainte de pasunat pentru a le obișnui cu lumina naturala si miscarea;Se vor urmari fatarile la animale si se vor forma loturi de animale pentru monta;Asigurarea montei artificiale, dar si a celei naturale;Efectuarea masurilor sanitar veterinare prevazute a se efectua in luna mai si inainte de iesirea animalelor la pasunebovinele ies la pasunat pe pasunile amenajate in jurul fermelor sau pe cele comunale;recoltarea fanetelor;terminarea alcatuirii turmelor de oi care pleaca pe pasunile alpine;se termina tunsul oilor si imbaierea lorse sorteaza lana dupa calitate si incepe predarea ei la beneficiari;incepe impartirea laptelui de oaie pe proprietari, in functie de efectivele detinute de fiecare;incepe procurarea cerealelor si a paielor din fermele unde a fost declanasata lucrarea de recoltare a acestora;se recolteaza si se extrage mierea de salcam si se asigura rezervele de miere in faguri pentru iarna urmatoare;se executa conditionarea mierii si se extrage ceara;incepe livrarea primelor cantitati de miere catre beneficiari.

IULIE - AUGUSTare loc recoltarea furajerelor pentru fân și pentru însilozare.se execută furajarea suplimentară a animalelor. trebuie respectate normele de bunăstare a animalelor pentru protejarea acestora împotriva caniculei. asigurarea necesarului de apă pentru animale cât și de umbrare pentru a diminua arșiţa din timpul zilei. continuăm creșterea artificială a mătcilor, organizăm împerecherea și introducerea lor în familii; recoltăm mierea de la

culesurile târzii;egalizăm ca putere familiile din stupină; întărim roii artificiali formaţi în iunie; pentru a ne mări rezerva de polen, acum putem recolta polen de la porumb; valorificăm culesurile târzii, în urma cărora

putem obţine cantităţi importante de miere; continuăm măsurile de prevenire a roitului și de menţinere în stare activă; executăm lucrări de intensificare a creșterii noilor generaţii de puiet; preîntâmpinarea furtișagului care acum devine ex-

trem de periculos. spre sfârșitul lunii iulie o mare atenţie trebuie de atras la prevenirea declanșării furtișagului prin restrângerea cuibului și

micșorarea urdinișului;

SEPTEMBRIE - OCTOMBRIEincepe campania de monta la ovine;se pregatesc adaposturile pentru stabulatie din timpul iernii;se continua strangerea si depozitarea furajelor necesare pe perioada stabulatiei; atenţie la pasunatul bovinelor si ovinelor pe suprafetele unde s-a recoltat sfecla furajera sau de zahar si trifoliene, mai ales

pe timp umed – pot aparea cazuri de meteorism, asfixiere mecanica, inec cu colete prea mari. se fac ultimele verificari la adaposturi in ceea ce priveste pardoseala, usi, geamuri; recoltarea ultimelor produse furajere si

depozitarea lor in spatii protejate;efectuarea reviziei de toamnă a stupinelor, pentru aceasta trebuie terminate toate lucrările de pregătire pentru iernare; stabilim puterea familiei prin numărarea fagurilor ocupaţi de albine; spaţiul dintre doi faguri se numește interval; determinăm cantitatea de puiet după numărul de faguri pe care se află puietul sau calculat, în rame stas complet ocupate

cu puiet; continuăm deblocarea cuiburilor acolo unde este cazul; echilibrăm și facem ultimile completări cu hrană (numai cu mie-

re); oprim hrănirile de stimulare; unim familiile slabe; pregătim mătcile de rezervă pentru iernare; selectăm și băgăm în stupi câte 2 familii (când vrem să

aplicăm acest procedeu); condiţionăm ceara și propolisul;strâmtorăm și organizăm definitiv cuibul familiilor de albine în vederea iernării (atenţie, lucrarea este foarte importantă).continua pasunatul ovinelor pe parcelele de porumb;se continua insamantarea artificiala si naturala cu berbeci autorizati, la ovine; se instaleaza gratare la urdinisurile stupilor contra soarecilor, se construiesc adaposturi improvizate pentru protejarea

stupilor pe timpul iernii;se aplică masurile sanitar – veterinare prevazute pentru această luna

NOIEMBRIE – DECEMBRIEverificarea modului de păstrare a furajelor;se continuă transportul gunoiului de grajd şi împrăştierea lui pe suprafeţele stabilite;

15


Egis Romania

mişcarea zilnică a animalelor când timpul o permite;se supraveghează evoluţia gestaţiei la ovine;se controlează modul de iernare a familiilor de albine, se iau măsuri de protejare împotriva vântului şi îngheţului;aplicarea măsurilor sanitar-veterinare prevăzute pentru această perioadă.terminăm ultimile lucrări de pregătire a iernării; continuăm instalarea de gratii împotriva șoarecilor;supraveghem familiile de albine; stimulăm zborurile de curăţire târzii;introducem fâșiile de Mavrirol (contra varrozei) dacă albinele nu s-au strâns în ghemul de iernare;reparăm stupii și, în general, executăm orice lucrare este necesară pentru menţinerea echipamentului în bună stare. însârmuire a ramelor, raparare a stuipilor, achiziţionare a inventarului apicol necesar stupinei;supraveghem cum iernează familiile de albine; supraveghem zborurile de curăţire;îndepărtăm zăpada (numai când are crustă); curăţăm urdinişul stupilor; asigurăm o linişte deplină în stupină.

1.3. Planificarea investițiilor, întreținerea clădirilor, mașinilor și suprafețelor arabile1.3.1. Investiţiile – conţinut, particularităţi, clasificare, eficienţă economică2

a. Particularităţile investiţiilor în agricultură3

Spre deosebire de alte domenii în care se produc bunuri şi servicii, investiţiile efectuate în agricultură prezintă anumite particularităţi care trebuie luate în considerare.

1. Obţinerea unităţii de produs se realizează cu un volum mai mare de capital fix, iar sporul de producţie nu este întotdeauna ascendent sau proporţional cu volumul capitalului fix angajat.

2. Capitalul tehnic - tractoare, maşini agricole - are o utilizare sezonieră pe parcursul anului cu efecte negative asupra randa-mentelor în exploatare.

3. Fondurile investite se recuperează după o perioadă mare de timp - plantaţii viticole, livezi, animale, construcţii speciale - sere, amenajări hidroameliorative etc.

4. Capitalul fix neproductiv deţine o pondere mai mare în balanţa generală a capitalului, ceea ce, influenţează nivelul profitabilităţii şi eficienţei economice în producţia agricolă.

b. Clasificarea investiţiilor4

Abordarea şi înţelegerea problematicii investiţiilor presupune cunoaşterea criteriilor de clasificare a acestora şi anume: destinaţia economică, sfera de acţiune, participarea la progresul tehnic, structura costurilor, sursele de finanţare.

1. Destinaţia economică. După acest criteriu, investiţiile se împart în productive şi neproductive.a. Investiţiile productive, participă direct în procesul de obţinere a bunurilor: plantaţii viticole, livezi, animale de reproducţie.b. Investiţiile neproductive, nu contribuie la obţinerea de produse vegetale şi animale, dar facilitează activitatea economică din

aceste domenii – clădiri administrative, infrastructură, mijloacele de transport.2. Sfera de acţiune. Acest criteriu împarte investiţiile în: specifice, comune şi generale.a. Investiţiile specifice, sunt cele care revin pe unitatea productivă - hectar, animal, pe unitatea de produs, sau pe unitatea de

depozitare - metru pătrat, metru cub.b. Investiţiile comune, vizează realizarea de capital fix, utilizabil în mai multe activităţi sau domenii - magazii, depozite, remize.c. Investiţiile generale, au ca ţintă obiective de interes general - clădiri administrative, case de cultură, parcuri, baze sportive.3. Participarea la procesul tehnic-tehnologic. Investiţiile - din acest punct de vedere - se împart în: investiţii de refacere şi

investiţii de modernizare.a. Investiţiile de refacere, se referă la înlocuirea, lărgirea şi reconstruirea capitalului fix, fără modificări în nivelul tehnic.b. Investiţiile de modernizare îndeplinesc aceleaşi funcţii dar sunt dublate de ridicarea nivelului tehnic şi al parametrilor

funcţionali şi de performanţă ai capitalului fix.4. Structura costurilor. După acest criteriu investiţiile se împart în: investiţii cu consum mare de muncă vie şi investiţii cu

consum mare de resurse materiale.a. Cu consum specific mare de muncă vie - toate lucrările hidroameliorative.b. Cu consum specific mare de resurse materiale - sere, tractoare, maşini agricole, spaţii de depozitare şi conservare a produ-

selor vegetale şi animale.5. Sursele de finanţare. Investiţiile se împart în proprii şi atrase.a. Investiţiile proprii - angajează disponibilităţile financiare ale exploataţiilor agricole.b. Investiţiile atrase - sunt finanţate de la bugetul de stat, prin intermediul angajării de credite bancare, credite nerambursabile,

programe de investiţii.c. Eficienţa economică a investiţiilor

Cercetarea alternativelor de investiţie presupune mai multe modalităţi de realizare, fiecare dintre acestea caracterizându-se printr-o varietate de informaţii referitoare la eforturi, efecte, raportul existent între acestea, durata de realizare, durata de obţinere a efectelor economice și sociale.

Analiza economică a unui proiect de investiţie cuprinde , în linii mari, următoarele faze:definirea obiectivelor investiţiei – este strâns legată de tipul de întreprinzător care trebuie să decidă investiţia; astfel, în-

treprinzătorul privat urmărește analiza convenienţei investiţiei având ca parametru obiectiv profitul calculat pe baza veniturilor 2 prelucrat după Ștefan G., Bodescu D., Toma A. D., Pânzaru R. L., 2007, Economia și filiera produselor agroalimentare,

Ed. Alfa, Iași, pag. 2503 prelucrat după Barbu C., Pânzaru R. L., 2000, Economie agrară, Ed. Hyperion, Craiova, pag. 25 4 ibidem, pag. 119

16


Egis Romania

(cifrei de afaceri) și costurilor monetare pe care le prevede să le realizeze pe piaţă, iar întreprinzătorul public urmărește pe lângă maximizarea profitului și bunăstarea socială în sensul că ţine cont nu numai de efectele interne ale investiţiei ci și de efectele ex-terne – influenţa asupra economiei locale, asupra peisajului, etc.;analiza indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor care se pot clasifica în:indicatori generali (profitul, rata profitului, productivitatea muncii, etc.);indicatori specifici (prezintă anumite particularităţi specifice investiţiilor).

Alegerea celei mai eficiente variante de investiţie. 1.3.2. Întreținerea clădirilor, mașinilor și suprafețelor arabilePrincipalele reglaje care se efectueaza la utilajele agricolePrincipalele reglaje ale plugurilor: - Reglarea adâncimii de lucru - se realizează cu ajutorul roţii de copier; - Reglarea lăţimii de lucru a primei trupiţe: - la plugurile cu lăţime fixă - se realizează prin deplasarea axului cotit de suspendare; - la plugurile cu lăţime variabilă - se realizează prin deplasarea punctelor de prindere faţă de tractor. - Reglarea paralelismului cadrului plugului cu suprafaţa terenului: - în plan longitudinal - se realizează prin lungirea sau scurtarea tirantului central al tractorului; - în plan transversal - se realizează prin modificarea lungimii tiranţilor verticali ai tractorului. - Reglarea cormanei suplimentare şi a prelungitorului de cormană - se realizează prin modificarea poziţiei de fixare a acestor

componente pe trupiţă; - Reglarea adâncimii de lucru a scormonitorilor - se realizează cu ajutorul şuruburilor de fixare a acestora în suport; - Reglarea poziţiei cuţitului disc - se realizează prin deplasarea acestuia pe verticală; - Reglarea poziţiei călcâiului ultimei trupiţe - se realizează prin coborârea sau ridicarea pe suport a călcâiului.

Principalele reglaje ale grapelor cu discuri: - Reglarea adâncimii de lucru - se realizează prin modificarea unghiului de atac al bateriilor de discuri; - Reglarea paralelismului cadrului grapei cu suprafaţa terenului - se realizează prin cuplarea corectă la dispozitivul de tracţi-

une sau la ridicătorul hydraulic și prin modificarea lungimii tiranţilor tractorului; - Reglarea distanţei dintre răzuitoare și suprafaţa activă a discurilor - se realizează prin deplasarea răzuitoarelor la 3-5 mm

de suprafaţa discurilor.Principalele reglaje ale cultivatoarelor: - Reglarea adâncimii de prășit - se efectuează prin introducerea de cale de lemn sub roţile de copiere ale secţiilor; - Reglarea paralelismului cadrului cu suprafaţa terenului în plan longitudinal și transversal - se realizează cu ajutorul tiranţilor

tractorului; - Alegerea organelor active care se montează pe cadrul secţiilor: - cuţite săgeată – pentru tăierea buruienilor şi afânarea solului; - cuţite daltă – pentru afânarea solului; - cuţite tip rariţă – pentru deschis rigole și bilonarea plantelor. - Reglarea distanţei dintre secţiile de lucru - se realizează în funcţie de distanţa dintre rândurile de plante; - Reglarea poziţiei organelor active pe fiecare secţie de lucru - se realizează în funcţie de distanţa dintre rânduri, de mărimea

zonei de protecţie, de înălţimea plantelor și de adâncimea de lucru; - Reglarea înălţimii faţă de sol a barei portante (lumina) - se realizează prin montarea coborâtorilor secţiilor de lucru în po-

ziţia necesară, în funcţie de înălţimea plantelor (numai la cultivatoarele legumicole); - Reglarea apăsării pe sol a secţiilor de lucru - se realizează prin poziţionarea corespunzătoare a arcului de apăsare în mânerul

de reglaj.Principalele reglaje ale semănătorilor în rânduri dese: - Reglarea paralelismului semănătorii cu suprafaţa terenului: - în plan longitudinal - se realizează prin modificarea lungimii tirantului central; - în plan transversal - se realizează prin modificarea lungimii tiranţilor verticali. - Reglarea adâncimii de semănat - se face introducând cale de lemn sub roţile de sprijin; - Reglarea deschiderii marcatoarelor de urmă - se face în funcţie de modul de conducere a agregatului la parcursul următor; - Reglarea aparatelor de distribuţie: - reglarea deschiderii șubărelor - se face în funcţie de gradul de curgere al seminţelor; - reglarea fundurilor mobile - se face în funcţie de mărimea seminţelor; - reglarea normei de sămânţă - se face prin modificarea turaţiei distribuitorilor cu ajutorul cutiei de viteze a semănătorii.

Principalele reglaje ale semănătorilor în cuiburi: - Reglarea paralelismului cadrului semănătorii cu suprafaţa terenului; - în plan longitudinal - se realizează prin modificarea lungimii tirantului central; - în plan transversal - se realizează prin modificarea lungimii tiranţilor verticali. - Reglarea adâncimii de semănat - se face introducând cale de lemn sub roţile de sprijin; - Reglarea distanţei dintre secţii - se realizează prin deplasarea simetrică a secţiilor de semănat pe bara-cadru, începând de

la centru spre margini;

17


Egis Romania

- Reglarea deschiderii marcatoarelor - se face în funcţie de modul de conducere a agregatului la parcursul următor; - Reglarea întinderii curelelor trapezoidale, care acţionează exhaustorul - se realizează prin deplasarea lagărului superior

prevăzut cu șurub cu colier; - Reglarea întinderii lanţului dintre roata de tasare și distribuitori - se realizează prin deplasarea corespunzătoare a întinză-

toarelor cu rolă; - Reglarea răzuitorului de boabe - se realizează prin poziţionarea braţelor furcii la 0,5-1 mm faţă de suprafaţa discului, astfel

încât în fiecare orificiu să rămână un singur bob; - Reglarea distanţei între cuiburi pe rând - se obţine prin schimbarea roţilor dinţate de lanţ ale transmisiei fiecărei secţii și a

discului distribuitor cu număr de orificii diferit.Principalele reglaje ale mașinilor de fertilizat de tip MIC: - Reglarea orizontalităţii discului distribuitor al maşinii; - Reglarea distanţei de la sol la discul distribuitor - această distanţă trebuie să fie de 740 mm; - Reglarea debitului de îngrășăminte administrate - se realizează cu ajutorul șubărului; - Reglarea simetriei de împrăștiere a îngrășământului - se realizează prin modificarea poziţiei pâlniei de alimentare faţă de

suprafaţa discului.Principalele reglaje ale mașinilor de fertilizat de tip MA: - Reglarea normei de îngrășăminte administrate; - Reglarea poziţiei jgheabului; - Reglarea poziţiei paletelor de pe discul distribuitor, în funcţie de tipul îngrășământului; - Reglarea poziţiei și întinderii lanţului transportor.

Principalele reglaje ale mașinilor de combatere a bolilor și dăunătorilor: - Reglarea paralelismului cadrului mașinii cu suprafaţa terenului: - În plan longitudinal - se realizează prin modificarea lungimii tirantului central; - În plan transversal - se realizează prin modificarea lungimii tiranţilor verticali. - Reglarea debitului de soluţie; - Reglarea înălţimii de lucru a rampelor de stropit - se realizează prin ridicarea sau coborârea rampelor; - Reglarea poziţiei dispozitivelor de pulverizare faţă de orizontală - se efectuează prin rotirea rampei.

Principalele reglaje ale mașinilor de erbicidat: - Reglarea debitului prin duză - se realizează prin modificarea presiunii de lucru cu ajutorul regulatorului de presiune; - Reglarea înălţimii de lucru a rampelor de stropit - se realizează prin ridicarea sau coborârea rampei; - Reglarea poziţiei duzelor faţă de axa rampei de stropit.

Principalele reglaje ale combinelor de recoltat cereale - Reglaje la heder:

- Reglarea înălţimii de tăiere: - la culturile normale - se realizează hidraulic; - la culturile de talie mică - se realizează mecanic, cu ajutorul patinelor;

- Reglarea jocului dintre cuţit și degete - se realizează la 0,1-0,2 mm în plan orizontal și la 0,5-0,8 mm în plan vertical; - Reglarea distanţei dintre spirele transportorului melcat şi jgheab - se realizează la 1418 mm; - Reglarea distanţei dintre degetele escamotabile şi jgheab - se realizează la 3-6 mm; - Reglarea poziţiei rabatorului în plan orizontal:

- pentru un lan normal - se realizează la 2-3 cm în faţa cuţitului; - pentru un lan culcat - se realizează cât mai în faţa cuţitului.

- Reglarea poziţiei rabatorului în plan vertical - se face în funcţie de înălţimea plantelor astfel încât paletele rabatoru-lui să atingă plantele la 1/3 din lungimea lor, sub spic;

- Reglarea turaţiei rabatorului - în funcţie de viteza de lucru a combinei, astfel încât viteza periferică a rabatorului să fie mai mare decât viteza de lucru, asigurând aplecarea ușoară și împingerea plantelor spre aparatul de tăiere;

- Reglarea unghiului de înclinare a degetelor rabatorului se face în funcţie de starea lanului, astfel: - pentru un lan normal - degetele trebuie să fie perpendiculare pe sol; - pentru un lan culcat - degetele se înclină spre platforma de tăiere.

- Reglarea întinderii lanţurilor transportorului cu racleţi. - Reglaje la batoză:

- Reglarea turaţiei bătătorului - se face în funcţie de cultură și umiditatea boabelor, astfel: - pentru seminţe mari - între 400 și 800 rot/min; - pentru seminţe mijlocii - între 800-1100 rot/min; - pentru seminţe mici - între 1100-1250 rot/min; - Valorile minime se utilizează pentru umidităţi scăzute ale boabelor, iar valorile maxime pentru umidităţi ri-

dicate. - Reglarea distanţei între bătător și contrabătător - se face în funcţie de cultură, mărimea și umiditatea boabelor, astfel:

- pentru seminţe mici - între 10/2,5 și 12/3 mm; - pentru seminţe mijlocii - între 16/4 și 20/5 mm; - pentru seminţe mari - între 28/4 şi 32/8 mm;

18


Egis Romania

- Valorile minime se utilizează când umiditatea boabelor este ridicată, iar valorile maxime când umiditatea aces-tora este scăzută.

- Reglarea turaţiei bătătorului şi a distanţei dintre bătător şi contrabătător se recomandă să se facă de cel puţin trei ori pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara.

- Reglarea turaţiei scuturătorilor - se face în funcţie de cultură, producţia totală şi umiditatea boabelor, între 180 şi 230 rot/min. - Valorile minime se reglează pentru umiditate scăzută, seminţe mici şi producţie scăzută; - Valorile mari se reglează pentru umiditate ridicată, seminţe mari şi producţie mare.

- Reglarea deschiderii sitei superioare şi a prelungirii acesteia de la curăţirea I - se face în funcţie de cultură şi umidi-tatea boabelor;

- Alegerea sitei inferioare de la curăţirea I - se face în funcţie de mărimea boabelor (de exemplu, la grâu 8-10 mm, la orz 10-12 mm, iar la floarea soarelui 12-16 mm);

- Reglarea turaţiei ventilatorului - se face în funcţie de cultură şi umiditatea boabelor; - Reglarea direcţiei curentului de aer - se face astfel încât să se asigure în permanenţă curăţirea sitei fără să elimine

odată cu aerul şi boabele de pe sită; - Reglarea distanţei între paletele și carcasa decorticatorului - se face în funcţie de gradul de desprindere a boabelor

din palee.

Prognoza și avertizarea aplicării udărilor

Grumeza N. și colab., 1989, consideră că metodele de prognoză și avertizarea aplicării udărilor, pot fi grupate în trei mari categorii: metoda extrapolării datelor privind rezerva de apă din sol, determinată în parcele de control; metode bazate pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor și evapotranspiraţia de referinţă, determinată cu ajutorul evaporimetrelor (atmometrelor), formulelor climatice, lizimetrelor etc.; metode utilizând indicatori fiziologici.

Metoda extrapolării datelor privind rezerva de apă din solMetoda se bazează pe controlul direct al umidităţii din sol și a fost introdusă la noi în ţară odată cu intrarea în exploatare

a marilor sisteme de irigaţie. În vederea stabilirii momentului aplicării udării, este necesar să se cunoască în fiecare caz în parte, caracteristicile fizice și hidrofizice ale solului și de asemenea, valoarea plafonului minim al umidităţii solului. Este, de asemenea, necesară o reţea de pluviometre (cel puţin un pluviometru la 600 ha).

Nu întreaga cantitate de apă care se găsește în sol este folosită de plante, ci numai cea situată între capacitatea de câmp pentru apă și coeficientul de ofilire, care poartă denumirea de intervalul umidităţii active.

Intervalul umidității active se calculează cu relaţia: IUA = CC – CO în care:IUA – intervalul umidităţii active; CC – capacitatea de câmp pentru apă; CO – coeficientul de ofilire.Pe măsură ce umiditatea din sol se aproprie de coeficientul de ofilire și crește forţa de sucţiune, culturile agricole nu se mai

dezvoltă normal, iar producţiile se reduc. De aceea în sol, umiditatea nu trebuie să scadă sub valoarea plafonului minim. Cu alte cuvinte, se poate spune că, în condiţii

de irigare, pentru a obţine producţii ridicate umiditatea în sol trebuie să fie cuprinsă între plafonul minim și capacitatea de câmp.Avertizarea udării se face însă cu câteva zile mai devreme, pentru a se crea condiţiile organizatorice necesare (Grumeza N. și

colab., 1989).

Procedee de determinare a umidităţii solului:

Metode care necesită prelevarea de probe de sol, asupra cărora se face determinarea:- procedee folosind extracţia apei prin acţiunea căldurii (procedeul gravimetric), prin acţiunea altor lichide (clorura de

calciu și alcoolul) și prin reacţii chimice (însoţite de degajare de gaze sau de modificări ale temperaturii);Metode care permit determinarea conţinutului de umiditate al solului “in situ”. Prin aceste metode, umiditatea este măsurată

direct în sol, fără prelevare de probe prin diferite procedee (sunt prezentate doar câteva dintre acestea, metode ce pot fi folosite în fermă):

- procedee bazate pe variaţia de tensiune a apei solului, ce se bazează pe faptul că energia de reţinere a apei de către sol variază în funcţie de conţinutul de apă al acestuia (procedeul tensiometric fiind cel mai cunoscut);

- procedee bazate pe proprietăţile electrice ale solului, ce urmăresc modificarea proprietăţilor electrice ale solului ca ur-mare a variaţiilor de umiditate, în special rezistivitatea electrică și constanta electrică;

Metode bazate pe consumul de apă al plantelor și evapotranspiraţia de referinţăPrin evapotranspiraţie, în practica irigaţiei, se înţelege consumul de apă rezultat prin transpiraţia plantelor și prin evaporaţia

apei din sol. Unul din cei mai importanţi factori care determină evapotranspiraţia culturii, este clima. Mediul local, solul, condi-ţiile apei din sol, îngrășămintele, dăunătorii și bolile, practicile agricole și ale irigaţiilor, precum și alţi factori, pot, de asemenea, influenţa ritmurile de creștere ale plantelor și evapotranspiraţia.

Pentru definirea evapotranspiraţiei și a evaporaţiei s-au propus numeroase clasificări și definiţii. Grumeza N., 1989, consideră că, în legătură cu utilizarea în practica irigaţiei a definiţiilor evapotranspirației, s-ar putea folosi noţiunea de ETR, pentru eva-

19


Egis Romania

potranspiraţia care se produce în condiţii naturale, fără utilizarea irigaţiei.Utilizează următoarea grupare a metodelor de deter-minare a evapotranspiraţiei: metode bazate pe elemente climatice, metode utilizând evaporimetrele, metoda lizimetrelor și metoda bilanţului bazată pe controlul rezervei de apă din sol.

În ceea ce privește consumul de apă al plantelor, pe plan mondial, se folosesc în prezent o multitudine de metode de determi-nare directe și indirecte a consumului de apă care ţin seama, în mod deosebit, de condiţiile concrete ale fiecărei ţări:

- metode directe, cu ajutorul cărora se determină consumul de apă direct, în câmp, prin urmărirea dinamicii umidităţii solu-lui, utilizând prelevarea de probe sau observaţiile lizimetrice;

- metode indirecte, care se bazează pe corelaţia dintre consumul de apă și unele elemente climatice (temperatura aerului, ra-diaţia la suprafaţa solului, presiunea vaporilor de saturaţie, umiditatea relativă a aerului), sau dintre consumul de apă și evaporaţia acesteia la suprafaţa liberă a apei, a unui corp poros, etc.

Metode directe pentru determinarea consumului de apă Cea mai utilizată metodă până în prezent este cea a bilanţului de apă din sol, determinat în parcele experimentale cultivate,

parcele în care se aplică o tehnologie bazată pe asigurarea de condiţii de umiditate optime pentru plante și care presupune ca umiditatea din sol să nu scadă sub o valoare minimă admisibilă (plafon minim). Metoda bilanțului apei în sol asigură determi-narea consumului de apă cu precizie, numai dacă elementele din relaţia bilanţului sunt corect calculate și dacă nu se înregistrează pierderi de apă prin percolare (așa cum se poate întâmpla în cazul aplicării normelor mari de udare și a căderilor abundente de precipitaţii). Metoda este însă laborioasă, necesită un volum foarte mare de muncă prin prelevări de probe de sol, la intervale de 10-15 zile, înainte și după udări sau ploi mai mari de 10 mm (Grumeza N., 1978).

Prin normă de irigaţie se înţelege cantitatea de apă, exprimată în m3/ha, care se administrează unei culturi pe întreaga peri-oadă de vegetaţie pentru completarea deficitului de umiditate pe o anumită adâncime. Norma de irigaţie se aplică fracţionat, sub formă de udări periodice și mărimea ei depinde de tipul de bilanţ al apei în sol și de cultura care se irigă.

Norma de udare (m)Prin norma de udare se înţelege cantitatea de apă exprimată în m3/ha care se administrează unei culturi la o singură udare.

Prin aplicarea unei norme de udare se are în vedere să se asigure creșterea umidităţii din sol de la plafonul minim la capacitatea de câmp pentru apă a solului, pe adâncimea de răspândire a principalei mase a rădăcinilor plantelor.

Tabelul 3.3.2 Adâncimea de udare pe culturi și zone climatice (m)

Nr.crt. Cultura Zona secetoasă

(Dobrogea și Bărăganul de nord)Restul

zonelor

1 Fasole, grâu, legume, porumb, cultură dublă după grâu (între 25 şi 31 iulie) 0,75 0,50

2Lucernă anul I, floarea soarelui, soia, porumb, sfeclă, cartofi, vită de vie, porumb cultură dublă după grâu (din luna august)

1,00 0,75

3 Lucernă anul II şi III 1,25 1,00

Norma udării de aprovizionare (a)Norma de aprovizionare (a) este cantitatea de apă care se administrează unor culturi în afara perioadei de vegetaţie, cu scopul

de a aproviziona solul cu apă până la capacitatea de câmp. Această norma de aprovizionare se administrează în afara perioadei de vegetaţie, pe terenurile fără aport freatic, toamna sau primăvara foarte devreme, încât să asigure umezirea pe o adâncime de 1,0-1,5 m. Norma de aprovizionare, pentru culturile care se însămânţează toamna, se administrează înainte de semănat

Numărul de udăriNumărul de udări, care se aplică în perioada de vegetaţie unei culturi, se obţine făcând raportul între norma de irigaţie și nor-

ma de udare. În general, acest raport este un număr zecimal și de aceea se rotunjește în plus sau în minus, după cum este cazul. Pentru că s-a făcut această rotunjire este necesar să se recalculeze norma de udare prin împărţirea normei de irigaţie la numărul de udări întregit.

Durata udărilorDurata unei udări este în funcţie de umiditatea solului, de cultură, de executarea lucrărilor agricole, de regimul sursei de apă,

de organizarea forţei de muncă. Pentru a respecta cerinţele agrotehnice, durata udării unei suprafeţe ocupată de o anumită cultu-ră, este necesar să se încadreze în termenul de 4-10 zile.

Intervalul dintre udări (T)Intervalul dintre udări este timpul de revenire pe aceeași suprafaţă cu udarea următoare. Acest element al regimului de iri-

gare se folosește la întocmirea planului de aplicare a udărilor, la stabilirea suprafeţelor repartizate echipamentelor de udare etc. Se calculează două intervale și anume:

- intervalul de timp de la răsărire la prima udare;- intervalul dintre două udări consecutive, în luna cu consum maxim, orientativ poate avea următoarele valori: pentru

culturile de câmp, în zona de stepă și silvostepă 7-8 zile pe solurile nisipoase, 8-12 zile pe solurile argiloase și 12-15 zile pe solu-

20


Egis Romania

rile lutoase; în zona umedă (Transilvania și nordul Moldovei), intervalul se mărește pentru fiecare categorie de sol, cu 3-5 zile; în zonele cu aport freatic poate ajunge la 20-25 zile; pentru legume 7-10 zile; pentru vii și livezi 15-20 zile.

Momentul aplicării udărilorÎn regim de irigare, obligatoriu, umiditatea din sol nu trebuie să scadă sub valoarea plafonului minim. Tot timpul, în funcţie

de posibilităţi și mai ales de cerinţele fiecărei culturi în parte, corelat cu faza de dezvoltare a acestora, trebuie să se administreze norme de udare în așa fel încât să se asigure o umiditate în sol cuprinsă între plafonul minim și capacitatea de câmp.

Modulul de udare (qm)Prin modul de udare se înţelege debitul exprimat în l/s necesar unei culturi agricole pentru a distribui pe suprafaţa de 1 ha o

normă de udare calculată.

Calitatea apei de irigaţieLa aprecierea calităţii apei de irigaţie este necesar să se analizeze următoarele însușiri fizico – chimice: temperatura, turbidita-

tea, gradul de aeraţie, reacţia apei, concentraţia totală de săruri solubile.Temperatura apei de irigaţie trebuie să fie cât mai apropiată de temperatura optimă dezvoltării plantelor, adică să nu fie sub

10-120 C.Turbiditatea apei se referă la cantitatea de aluviuni în suspensie transportată de apă. Aluviunile, în funcţie de mărime și com-

poziţia lor chimică, pot avea efect pozitiv (pe nisipuri poate să îmbunătăţească textura) sau negativ (depunerea lor pe construcţiile hidrotehnice, înfundarea duzelor de la aspersoare, a picurătoarelor etc).

Reacţia apei (pH-ul) să aibă valori cât mai apropiate de reacţia neutră care este cerută de majoritatea culturilor agricole.Gradul de aeraţie sau conţinutul în oxigen este un alt indice important în aprecierea calităţii apei de irigaţie. Din acest punct

de vedere se consideră că o apă este bună de irigat dacă cantitatea de oxigen dizolvat în apă este de minim 4 mg/dm3, iar consu-mul biochimic de oxigen pentru procesele de oxidare bacteriană în 5 zile (indicele CBO5) este de maxim 12 mg/dm3 conform STAS – 4706/74.

Concentraţia totală de săruri dizolvate este indicatorul cel mai important în aprecierea calităţii apei de irigaţie. Acest indice se poate exprima direct ca reziduu mineral fix în g/l sau în ppm (părţi per milion) sau indirect prin conductanţa electrică.

Calitatea apei de irigaţie se mai poate aprecia (fără a face analize chimice) și prin flora și fauna existentă în sursa respectivă. Astfel, prezenţa unor specii cum ar fi lintiţa (Lemna), piciorul cocoșului (Ramunculus), crinul de baltă (Lilium), șopârliţa (Ve-ronica) indică o apă bună de irigaţie, în timp ce cucuta (Cicuta), nufărul (Nuphar), rogozul (Carex) etc., indică o apă de calitate inferioară.

Dacă într-o anumită sursă de apă trăiesc pești și broaște înseamnă că apa este bună pentru irigaţie.După natura surselor, apele de irigaţie se clasifică astfel:- ape bune pentru irigat sunt acelea care provin din majoritatea râurilor interioare și apa din Dunăre (nepoluate). Excepţie

fac râurile care transportă ape necorespunzătoare și au un conţinut ridicat în săruri, motiv pentru care, în general, sunt improprii pentru irigaţii;

- ape mediocre, care provin din apele de scurgere de pe terenurile ameliorate sau cele provenite din izvoare care își au originea în pânza de apă freatică superficială sau adâncă;

- ape necorespunzătoare, sunt acelea a căror provenienţă este din zone mlăștinoase, turbării, ape reziduale neepurate și ape din unele izvoare care au dizolvate unele substanţe chimice peste limitele admise.

3.3.5. Metode de udareMetoda de udare sau tehnica de udare reprezintă modul cum apa de irigaţie, din reţeaua de distribuţie, ajunge la plante. La

ora actuală, atât la nivelul mondial cât și în ţară, cercetările întreprinse sunt orientate în găsirea acelei metode de udare prin care pierderile de apă să fie minime (percolare, evaporaţie etc.), consumul de energie să fie cât mai redus, să permită mecanizarea lucrărilor agricole, să ducă la îmbunătăţirea proprietăţilor fizice și chimice ale solurilor, să aibă o eficienţă economică sporită, etc.

În funcţie de condiţiile pedoclimatice, se poate utiliza una din următoarele metode de udare: metoda de udare prin scurgerea la suprafaţă (prin brazde, fâşii sau corugate, revărsare); metoda de udare prin submersie; metoda de udare prin aspersiune; metoda de udare localizată (udare prin picurare, udare prin rampe perforate şi udare subterană).

Fiecare din aceste metode de udare, pentru distribuţia apei la plante, solicită o anumită amenajare a terenului și instalaţii spe-cifice pentru udare încât se deosebesc foarte mult între ele.

Factorii care determină alegerea metodei de udareFolosirea uneia din metodele de udare enumerate anterior este condiţionată de o serie de factori naturali, tehnici și economici,

care, înainte de proiectarea amenajărilor de irigaţii, trebuie foarte bine analizaţi.Factorii naturali care condiţionează alegerea metodei de udare sunt: orografia terenului, condiţiile pedologice, hidrogeologice,

climatice, particularităţile biologice ale culturilor, calitatea apei de irigaţie, factorii sociali-economici etc.Factorii orografici se referă la panta terenului și microrelieful acestuia. Astfel, pe terenurile cu pante mai mari de 3%, pentru

evitarea fenomenului de eroziune, se va exclude metoda de udare prin scurgere la suprafaţă și se va folosi aspersiunea. Existenţa unor terenuri cu grad mare de frământare impune alegerea metodei de udare prin aspersiune sau prin picurare, metode care nu solicită mereu lucrarea de nivelare.

Factorii climatici, în alegerea metodei de udare, se analizează prin prisma precipitaţiilor, temperaturii și vântului. În zonele în care viteza vântului este mai mare de 3,5 m/s este indicată metoda de udare prin scurgere la suprafaţă (brazde sau fâșii de udare).

Pentru a se evita pierderile inutile de apă și alte fenomene nedorite asupra solului, în zonele în care cantitatea de precipitaţii în

21


Egis Romania

sezonul de vegetaţie este mai mare, se recomandă aspersiunea.Condiţiile pedologice au o importanţă deosebită la alegerea metodei de udare și acestea sunt concretizate în proprietăţile

fizico-mecanice și grosimea stratului de sol. Astfel, pe nisipuri și solurile nisipoase, care au o capacitate redusă de reţinere a apei și o viteză de infiltraţie mare, este indicată aspersiunea prin care se pot administra norme de udare mici și dese.

Pe solurile profunde, cu capacitate mare de înmagazinare a apei și textură mijlocie, se recomandă metoda de udare pe brazde.În cazul solurilor salinizate sau pe cele care prezintă pericol de salinizare se va folosi metoda de udare prin aspersiune cu nor-

me mari de udare sau metoda de udare prin submersiune, metode prin care se asigură spălarea și eliminarea sărurilor nocive din orizonturile de la suprafaţă (din stratul activ de sol).

Pe solurile slab rezistente la eroziune se recomandă udarea prin aspersiune sau udarea localizată, metode de udare ce pot asigura norme mici de udare și intensităţi reduse.

Condiţiile hidrogeologice în multe situaţii impun metoda de udare ce va fi folosită. Astfel, pe terenurile cu apa freatică la adâncime mică, sub 5 m, nu se recomandă udarea pe brazde, în schimb se poate folosi aspersiunea şi udarea prin picurare.

În cazul solurilor profunde, cu un drenaj natural bun, la care nivelul pânzei de apă freatică se află la peste 10 m adâncime, se pot folosi toate metodele de udare.

Particularităţile biologice ale culturilor joacă un rol important în alegerea metodei de udare prin distanţa dintre rânduri, talia plantelor, rezistenţa la boli, adâncimea la care se află sistemul radicular etc.

În general, pentru culturile semănate în rânduri rare (prăşitoarele) se poate recomanda udarea prin scurgere la suprafaţă (prin brazde de udare). Udarea pe brazde este indicată şi în cazul pomilor, a viţei de vie, a legumelor. La aceste culturi se pot folosi toate metodele de udare însă este necesar ca la alegerea uneia sau alteia din metode să se ţină seama de factorii restrictivi.

La culturile semănate în rânduri dese este indicată aspersiunea iar la cultura de orez se impune irigarea prin submersiune. Pentru culturile cu sistemul radicular superficial este indicată aspersiunea deoarece acestea solicită norme mici și dese.

Culturile de legume din sere ca și plantaţiile de pomi și viţă-de-vie (în mod deosebit cele de pe nisipuri) se irigă prin picurare.Calitatea apei de irigaţii constituie de foarte multe ori un criteriu de bază în alegerea metodei de udare. Astfel, apele care

conţin aluviuni în suspensie cu diametru mare, corpuri vegetale etc., exclud folosirea metodei de udare prin aspersiune sau picu-rare deoarece aceste corpuri plutitoare ar duce la înfundarea duzelor de la aspersor sau a picurătoarelor. În această situaţie, ca de altfel și în cazul folosirii apelor uzate, se recomandă metoda de udare prin scurgere la suprafaţă, pe brazde sau metoda de irigare subterană, însă numai după ce în prealabil a fost supusă unei decantări.

La apele cu grad mare de mineralizare, în vederea spălării sărurilor, se recomandă metoda de udare prin aspersiune cu norme mari de udare sau submersiunea.

Factorii sociali economici prin tradiţia locală, și în primul rând prin efectul economic obţinut, impun o anumită metodă de udare. Factorul hotărâtor din acest punct de vedere în alegerea metodei de udare îl are efectul economic care se analizează prin prisma investiţiei specifice iniţiale, a cheltuielilor anuale de exploatare, a duratei de recuperare a investiţiei totale, a sporului de producţie ce se va obţine prin folosirea uneia sau alteia din metodele de udare prezentate.

Metode de udare prin scurgerea la suprafaţăÎn funcţie de factorii enumeraţi anterior, dar în mod deosebit în funcţie de cultură, udarea prin scurgere la suprafaţă poate

conduce apa la plante prin următoarele procedee: - metoda de udare prin brazde; - metoda de udare prin fâșii; - metoda de udare prin revărsare.

Udarea prin scurgere la suprafaţă are faţă de alte metode de udare avantaje și dezavantaje. Principalele avantaje ale acestei metode de udare sunt: necesită investiţie specifică mai mică cu amenajarea și cheltuieli mai reduse în timpul exploatării; asigură o udare uniformă în condiţiile în care elementele tehnice sunt bine dimensionate și corect aplicate; consumul de energie faţă de alte metode de udare este mult mai redus etc.

Dezavantajele acestei metode de udare constau în: pentru ca scurgerea apei să se facă pe cale gravitaţională necesită lucrări de nivelare capitală în vederea a asigurării unei pante corespunzătoare; pierderi mari de apă prin infiltraţie; umezirea solului de multe ori este neuniformă; randamentul udării în câmp este mai scăzut; automatizarea distribuirii apei este mai dificilă.

Așa cum s-a mai menţionat, udarea pe brazde se folosește la irigarea culturilor semănate în rânduri rare (prășitoarele, culturi legumicole, pomi, viţă-de-vie).

Brazdele de udare sunt ultimele elemente din reţeaua provizorie care primesc apa în funcţie de schema de amplasare folosită, fie de la rigolele de transport, fie de la canalul provizoriu sau conducta de udare.

Umezirea solului are loc prin infiltraţie, atât pe verticală cât și lateral (fig. 3.2.2.).

Fig. 3.2.2. Infiltrarea apei din brazde pe verticală şi lateral

22


Egis Romania

Elementele tehnice ale udării pe brazde sunt: distanţa dintre brazde; lungimea brazdelor de udare; debitul brazdelor; panta longitudinală a brazdelor; durata udării.

Metoda de udare prin aspersiuneLa metoda de udare prin aspersiune distribuţia apei la plante se realizează prin intermediul unor dispozitive speciale denumite

aspersoare. Aspersoarele trimit apa la plante sau la suprafaţa solului, prin pulverizare, sub formă de picături asemănătoare ploilor iar in-

dicii calitativi pot fi dirijaţi în sensul dorit.

Principalele avantaje ale metodei de udare prin aspersiune sunt: - faţă de metoda de udare prin scurgere la suprafaţă, scoate suprafeţe mult mai reduse din circuitul agricol și are un randa-

ment mai ridicat cu 15-30%; - se poate folosi pe toate tipurile de sol și pentru irigarea tuturor culturilor; - nu necesită cheltuieli pentru nivelarea terenurilor putându-se folosi și în condiţiile unui teren frământat; - se pot administra norme mici și dese așa cum impun unele soluri precum nisipurile, solurile nisipoase, solurile argiloase

sau cele cu pânza de apă freatică la suprafaţă; - are utilizări multiple în sensul că, odată cu aplicarea normei de udare, pot fi administrate și îngrășămintele, tratamentele

fitosanitare, combaterea brumelor și îngheţurilor târzii etc.; - la metoda de udare prin aspersiune se poate controla mult mai ușor apa distribuită la plante prin aparatura și dispozitivele

de măsurat apa consumată; - permite executarea mecanizată a tuturor lucrărilor agricole, îndeosebi la unele variante la care conductele de transport al

apei sunt îngropate; - permite un grad mult mai mare de automatizare.

Pe lângă avantajele enumerate metoda de udare prin aspersiune prezintă și dezavantaje cum ar fi: - la început amenajarea solicită o investiţie specifică mare la unitatea de suprafaţă prin costurile ridicate ale materialelor și

utilajelor tehnologice; - în timpul exploatării, faţă de udarea prin scurgere la suprafaţă, cheltuielile sunt mai mari datorită consumului mare de

energie; - când viteza vântului depășește 3,5 m/s nu asigură performanţele corespunzătoare în sensul că nu asigură o udare uniformă; - se produc pierderi mari de apă prin evaporaţie; - prin ridicarea umidităţii atmosferice favorizează apariţia unor boli criptogamice; - mutarea manuală a aripilor de udare, în unele situaţii (culturi cu talie înaltă) se face cu dificultăţi; - în situaţia în care fineţea ploii nu este corelată cu viteza de infiltraţie se provoacă tasarea solului; - pentru a fi aplicată această metodă de udare este nevoie de personal calificat.

Clasificarea instalaţiilor de aspersiune Instalaţiile de aspersiune sunt alcătuite din următoarele părţi componente: staţiile de punere sub presiune sau agregate de

pompare necesare pentru crearea presiunii, reţeaua de conducte pentru aducerea apei, aripi de udare, aspersoare și piese accesorii.Instalaţiile de aspersiune se pot clasifica după mai multe criterii.După criteriul constructiv și gradul de mobilitate instalaţiile de aspersiune se clasifică astfel: - instalaţii de aspersiune mobile; - instalaţii de aspersiune semifixe sau semimobile; - instalaţii de aspersiune fixe sau staţionare.

La instalaţiile fixe sau staţionare tot ansamblul constructiv (reţea de aducţiune și distribuţie) este fix. Asemenea amenajări, pentru că au un preţ de cost foarte ridicat, au o răspândire restrânsă pentru unele culturi intensive (pomi, viţă-de-vie, pepiniere) sau în sere, solarii.

Instalaţiile semimobile sau semistaţionare se caracterizează prin aceea că au în poziţie fixă numai staţia de pompare, conduc-tele de aducţiune și cele de distribuţie, iar echipamentul de udare este mobil. Acest tip de instalaţii prezintă o serie de avantaje printre care cel mai important este costul mult mai redus faţă de cele fixe, motiv pentru care au o răspândire mult mai mare.

Instalaţiile de aspersiune mobile au toate elementele constructive componente mobile (agregatul de pompare, reţeaua de aducţiune și echipamentul de udare).

Instalaţiile de aspersiune mobile pot funcţiona fie din mers, fie staţionar și acestea se pot clasifica în: - instalaţii mobile autopropulsate; - instalaţii mobile cu conducte transportabile.

După presiunea care se realizează în conducte și la aspersoare instalaţiile de aspersiune pot fi: - instalaţii de aspersiune de joasă presiune, la care staţiile de pompare funcţionează la o presiune de 2,0-2,5 daN/cm2 iar la

aspersor cu 1,5 daN/cm2; - instalaţiile de aspersiune de medie presiune la care presiunea la staţia de pompare este de 7,5 daN/cm2 iar la aspersor

2,5-3,5 daN/cm2; - instalaţiile de aspersiune de înaltă presiune, la care presiunea la aspersor ajunge la 5,0-7,0 daN/cm2.

Metoda de udare localizatăMetoda de udare localizată, se poate aplica în două variante:

23


Egis Romania

- metoda de udare prin picurare; - metoda de udare prin rampe perforate.

Faţă de metodele de udare prin scurgere la suprafaţă sau prin aspersiune, metoda de udare localizată prezintă următoarele avantaje:

- consumul de apă se reduce cu 20-50% pentru că pierderile de apă prin evaporaţie și infiltraţie sunt foarte mici. Economia mare de apă provine și din faptul că umectarea solului are loc pe o suprafaţă restrânsă, în zona sistemului radicular;

- faţă de aspersiune consumul de energie se reduce cu mai mult de jumătate; - datorită posibilităţilor automatizării totale se face economie de forţă de muncă; - lucrările solului, inclusiv cele de întreţinere, se execută mult mai ușor deoarece terenul dintre rândurile de plante rămâne

uscat; - această metodă de udare nu produce tasări excesive la trecerea agregatelor pe intervalul dintre rânduri; - se poate folosi la administrarea îngrășămintelor lichide sau ușor solubile și la aplicarea tratamentelor fitosanitare; - prin modul de administrare al apei (localizat), se realizează în zona sistemului radicular condiţii optime de creștere și

dezvoltare a plantelor; - se poate folosi pe toate tipurile de sol, de la cele cu textură fină la cele cu nivelul pânzei de apă freatică ridicat; - faţă de metoda de udare prin scurgere la suprafaţă, metoda de udare localizată se poate folosi pe terenurile foarte frămân-

tate, cu pante mari fără a mai fi nevoie de nivelarePe lângă avantajele prezentate metoda de udare localizată prezintă și dezavantaje care constau în: - solicită investiţie mare cu procurarea și amplasarea conductelor și picurătoarelor pe suprafaţa de irigat; - dispozitivele de picurare și orificiile de pe conducte se pot înfunda ușor.

Faţă de celelalte metode de udare, la cea localizată norma de udare se obţine din norma de udare de la una din metodele clasice care se înmulţește cu procentul pe care îl ocupă suprafaţă umezită din totalul suprafeţei și se calculează cu relaţia:

m l = m·P (m3/h), în care: m l – norma de udare la udarea localizată, în m3/ha; m – norma de udare la metoda clasică folosită pentru calcul, în m3/ha; P – procentul pe care îl ocupă suprafaţa umezită din totalul suprafeţei.Durata udării pentru administrarea normei de udare din calcul se stabilește în funcţie de cerinţele plantelor și tipul de ame-

najare și are limite între 6-10 ore și 20-22 ore în lunile cu consum maxim.

Măsuri și recomandări pentru folosirea judicioasă a apei de irigatLiviu și Cătălin-Adrian Buhociu, într-un articol de pe anif.ro, arată faptul că, în literatura internaţională de specialitate din

ultimii 30-40 ani sunt consemnate diverse soluţii și măsuri, aplicate și/sau recomandate pentru reducerea pierderilor de apă și folosirea mai bine a apei în amenajările de irigaţii dintr-o zonă sau alta geografică. Arată că studii mai recente ale Comisiei Internaţionale pentru Irigaţii și Drenaje, care au avut în vedere situaţiile și condiţiile complexe la nivel mondial, din agricultura irigată, evidenţiază setul de acţiuni posibil de întreprins pentru gestionarea raţională a apei.

Măsuri convenţionale a) Tehnice - Căptușirea reţelei de transport și distribuţie a apei. - Transportul apei prin conducte sub presiune joasă. - Extinderea aplicării udărilor prin aspersiune și picurare, în locul udării pe brazde, fâșii sau inundare. - Nivelarea terenurilor cu utilizarea tehnologiei cu laser. - Stocarea apei din precipitaţii și scurgeri (pierderi), din reţeaua de transport și distribuţie, în acumulări mici în cadrul

amenajărilor de irigaţii. - Reîncărcarea artificială a stratelor acvifere.

b) Agronomice - Aplicarea udărilor în faze critice de dezvoltare a plantelor. - Program de irigare corelat cu relaţia dintre sol-plantă-climă. - Mulcire organică și plastică. - Cultivarea de soiuri de plante rezistente la secetă și cu productivitate crescută pe unitate de apă consumată. - Îmbunătăţirea managementului umidităţii din sol. - Extinderea culturilor în sere și solarii. - Folosirea apelor uzate la irigarea culturilor. - Irigare în deficit (cu norme reduse).

c) Management - Îmbunătăţirea managementului la întreţinerea şi exploatarea amenajărilor de irigaţii şi drenaj. - Promovarea managementului participativ. - Transferul managementului la organizaţii de utilizatori de apă. - Managementul surselor de apă subterană.

d) Instituţionale -- Formarea și instruirea managerilor pentru irigaţii, lucrătorilor din teren și fermierilor. -- Tarifare corespunzătoare pentru apa din amenajările de utilitate publică și pentru energia la pomparea apei. -- Diseminarea tehnologiilor pentru managementul apei. -- Promovarea conștientizării publice prin mass-media privind măsurile de conservare și economisire a apei.

24


Egis Romania

2. Măsuri neconvenţionalea) Tehnologii inovative - Folosirea sistemelor de irigare cu consum redus de energie. - Automatizarea reţelei de canale. - Sisteme de control integrat al cursurilor de apă. - Sisteme de administare a apei. - Detectori pentru urmărirea frontului de umezire a solului în amenajările de irigaţii. - Avertizarea aplicării udărilor. - Comunicare mobilă și rapidă prin internet, teledetecţie, telefonie mobilă. - Controlul drenării solului. - Folosirea biotehnologiei/varietăţi de culturi.

b) Management inovativ - Management integrat al resurselor de apă. - Organizaţii bazinale pentru administrarea apei. - Manuale privind scheme de irigaţii și de auditare pentru consumul de apă. - Metode inovative pentru taxarea apei și energiei și pentru acoperirea costurilor. - Umezirea și uscarea alternativă a solului la irigarea culturii de orez. - Tehnologii agricole pentru conservarea solului (fără arătură). - Consultarea beneficiarilor. - Sisteme și metode suport de decizie. - Implicarea fermierilor. - Parteneriat public-privat. - Încurajarea pieţei virtuale a apei şi de reglementare a drepturilor pentru apă. - Încurajarea extinderii dietelor vegetariene pentru populaţia umană.

Autorii sus menționați arată că, pe lângă crizele periodice cu care se confruntă omenirea (economice, financiare, industriale ş.a.) cu certitudine generaţiile următoare vor avea de înfruntat, încă din acest secol, cele mai de temut crize care vor afecta dez-voltarea şi liniştea mondială - criza de apă proaspătă însoţită de criza alimentară.

Menționează faptul că amploarea şi efectele acestora ar putea fi diminuate prin acţiuni luate încă din zilele noastre şi aplicate pas cu pas de către consumatorii de apă şi hrană, de către colectivităţi organizate, asociaţii şi organizaţii, fermieri, administraţii locale şi regionale, structuri politice, guverne, instituţii şi organizaţii internaţionale. Deasemenea, arată faptul că semnale de alarmă sunt suficiente la nivel regional şi mondial și că urmează mobilizarea generală care să prevină declanşarea unor efecte dezastruoase asupra oamenilor şi civilizaţiei planetare.

1.3.4. Evoluția pieței

Instrumente privind colectarea și vânzarea Cooperarea în agricultură îmbracă forme diferite, atât în ceea ce priveşte cadrul în care se realizează, cooperative sau asociaţii,

cât şi ca structuri de producţie. Cooperarea reprezintă una din formele principale de trecere de la o structură agricolă caracterizată prin exploataţii de mici dimensiuni şi puţin specializate, spre întreprinderi specializate de dimensiuni mari. În ţările vest europene formele asociative, grupurile de producători şi cooperativele joacă un rol important în producţia şi aprovizionarea pieţei cu produse agricole.

Cooperarea în agricultură este o formă de organizare care se bazează pe stabilirea unor relaţii permanente între unităţi in-dependente care produc bunuri şi servicii şi participă, pe baza specializării, la obţinerea produselor vegetale şi animale şi a produselor agroalimentare aflate în diferite stadii de prelucrare.

În România, formele de asociere din agricultură sunt următoarele:1. întreprinderile familiale, constituite conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 44/ 16 aprilie 2008 privind desfășurarea activită-

ţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, modificată de OUG 38/2009; până în 2008 funcţionau ca asociaţii familiale conform Legii 300 / 2004 care a fost abrogată de Ordonanţa 44 / 2008.

2. asociaţiile agricole, constituite ca ONG-uri, în baza Ordonanţei nr. 26 / 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată de O.G. nr.37/2003, Legea nr.246/2005, Legea nr.305/2008, Legea nr.34/2010.

3. cooperativele agricole, constituite în conformitate cu Legea nr. 566/9 decembrie 2004- Legea cooperaţiei agricole, modificată şi completată de: Legea nr.134/2006, Legea nr.343/2006, Legea nr.32/2007.

4. grupurile de producători, constituite în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 37 /14 iulie 2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, modificată şi completată de Legea nr. 338/29 noiembrie 2005.

Asociaţiile agricole constituite în baza Ordonanţei nr.26 /2000 cu privire la asociaţii şi fundaţiiAcestea mai sunt numite şi forme asociative non-profit şi pot fi constituite de persoane fizice şi persoane juridice care

urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivităţi ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.

Membrii asociaţi încheie actul constitutiv şi statutul asociaţiei, care constituie o condiţie pentru dobândirea personalităţii ju-

25


Egis Romania

ridice. Asociaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.

Asociaţiile agricole constituite sub acest cadru legislativ pot avea scopuri diverse, cum ar fi: urmărirea unui interes general, local sau de grup; facilitarea accesului la resurse private şi publice; facilitarea parteneriatelor între autorităţile publice şi asociaţii; promovarea produselor agroalimentare pe piaţa naţională şi internaţională, apărarea intereselor membrilor în relaţiile acestora cu organismele guvernamentale şi administraţia de stat; promovarea unor practici şi tehnologii care să asigure protecţia me-diului; asigurarea de consultanţă în domeniul managementului şi marketingului etc. Un exemplu în acest sens poate fi Asociaţia Amelioratorilor, Producătorilor şi Comercianţilor de Sămânţă şi Material Săditor din România – AMSEM care este o asociaţie interprofesională, neguvernamentală, nonprofit şi de utilitate publică. Asociaţia reuneşte grupuri profesionale din filiera producerii de seminţe în scopul comercializării acestora.

Există de asemenea o serie de asociaţii în domeniul agriculturii ecologice, înfiinţate în baza Ordonanţei 26/200.De importanţă majoră pentru fermieri sunt formele asociative în domeniul îmbunătăţirilor funciare. Formele asociative în

domeniul îmbunătăţirilor funciare pot fi, conform Legii îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004: ■ organizaţiile de îmbunătăţiri funciare: organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, organizaţiile de desecare și drenaj,

organizaţiile de apărare împotriva inundaţiilor, organizaţiile de combatere a eroziunii solului); ■ federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare. Acestea sunt persoane juridice de utilitate publică fără scop patrimo-

nial.Legea prevede că persoanele fizice sau persoanele juridice care deţin, în baza unui titlu valabil de proprietate ori de folosinţă,

terenuri deservite de sisteme de irigaţii sau de desecare şi drenaj ori de lucrări de apărare împotriva inundaţiilor sau de com-batere a eroziunii solului pot constitui o organizaţie de îmbunătăţiri funciare pentru a desfăşura una sau mai multe dintre următoarele activităţi de interes public:

■ livrarea apei pentru irigat, exploatarea, întreţinerea și reparaţiile unui sistem de irigaţii care deservește mai mulţi proprietari de teren;

■ exploatarea, întreţinerea și reparaţiile unui sistem de desecare și drenaj care deservește mai mulţi proprietari de teren; ■ întreţinerea și reparaţiile lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor care protejează terenul mai multor proprietari de

teren; ■ întreţinerea și reparaţiile lucrărilor de combatere a eroziunii solului și desfășurarea altor activităţi de îmbunătăţiri funciare

care protejează solul de pe terenul mai multor proprietari de teren.De asemenea, proprietarii sau alţi deţinători de teren care intenţionează să realizeze o nouă amenajare de îmbunătăţiri funci-

are se pot constitui în organizaţii. Procedura de constituire a organizaţiilor este prevăzută în normele metodologice de aplicare a legii. Organizaţia dobândeşte personalitate juridică la data înregistrării sale în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare.

Cooperativele agricole, constituite în conformitate cu Legea 566/ 2004, completatăSunt asociaţii autonome, care se constituie şi funcţionează cu un număr minim de 5 persoane, dar pot avea un număr nelimitat

de membri; acestea exercită o activitate economică, tehnică şi socială în interesul privat al membrilor săi şi se bazează pe princi-piul egalităţii membrilor în luarea deciziilor de conducere administrativă.

În funcţie de forma juridică a persoanelor care constituie cooperativa, acestea sunt fi: ■ cooperative agricole de gradul 1- sunt asociaţii de persoane fizice. ■ cooperative agricole de gradul 2 - sunt persoane juridice, constituite din persoane fizice și/sau persoane juridice, după caz,

în scopul integrării pe orizontală și pe verticală a activităţii economice desfășurate de acestea și autorizate în conformitate cu prevederile legii cooperaţiei.

Cooperativa agricolă va avea o denumire proprie, care să includă obligatoriu sintagma ,,cooperativă agricolă’’.Cooperativele se organizează și funcţionează pe baza actului constitutiv, însoţit de statut. Cooperativa agricolă se înregis-

trează la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul. Ele funcţionează ca persoane juridice de la data înregistrării lor. Domeniile și ramurile de activitate ale cooperativelor agricole sunt următoarele:

■ furnizare de servicii; ■ achiziţii și vânzări; ■ procesarea produselor agricole; ■ manufacturiere și de mică industrie în agricultură; ■ exploatarea și gestionarea terenurilor agricole, silvice, piscicole, a efectivelor de animale; ■ finanţare, asistenţă mutuală și asigurare agricolă; ■ alte domenii și ramuri de activitate.

Este important de precizat că membrii cooperatori nu sunt obligaţi să presteze muncă în cadrul cooperativei agricole. Mem-brii cooperatori din cadrul cooperativei agricole, specialiştii şi alte persoane pot fi angajaţi în cooperativa agricolă pe bază de contract de muncă, în condiţiile prevăzute de lege şi de statut.

Grupurile de producătoriGrupurile de producători sunt persoane juridice recunoscute de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale,

(MAPDR), în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.37/2005.

Organizaţiile de producători şi grupurile de producători recunoscute preliminar sunt persoane juridice care activează în sectorul fructelor şi legumelor, recunoscute sau recunoscute preliminar de MAPDR, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005.

26


Egis Romania

Grupurile de producători sunt persoane juridice cu scop lucrativ şi gestiune economică proprie care au obţinut un aviz de recunoaştere - document eliberat de MAPDR, care certifică îndeplinirea de către persoana juridică în cauza a condiţiilor de recunoaştere ca grup de producători şi care asigură titularului toate drepturile conferite de lege.

Scopul activităţii grupurilor de producători este comercializarea în comun a produselor agricole şi silvice ale membrilor.Pot fi recunoscute ca grupuri de producători sau ca organizaţii de producători următoarele forme juridice: ■ societăţi comerciale, conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare; ■ societăţi agricole și alte forme de asociere în agricultură, conform Legii nr. 36/1991; ■ asociaţii și fundaţii, conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii și fundaţii, aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 246/2005; ■ cooperative agricole, conform Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004; ■ orice altă formă juridică de asociere, conform legislaţiei în vigoare.

Persoanele juridice menţionate pot solicita recunoaşterea ca şi grup de producători pentru una sau mai multe grupe de pro-duse din cadrul categoriilor de produse horticole, agricole, silvice sau de origine animală, menţionate mai jos.

■ produse horticole: fructe și legume; fructe; legume; produse horticole destinate procesării; fructe cu coajă; ciuperci; cartofi timpurii și de vară; struguri de vin; flori, plante ornamentale, plante dendrologice (plante vii).

■ produse agricole vegetale: cereale (porumb, grâu, orz, orzoaică etc.); orez; plante oleaginoase; leguminoase; plante textile; sfeclă de zahăr; cartofi; plante furajere; tutun; hamei; plante medicinale și aromatice de cultură.

■ produse de origine animală: lapte și produse lactate; carne de bovine; carne de ovine și/sau caprine; carne de porcine; carne de pasăre și ouă; miere de albine și produse apicole; gogoși de mătase; lână, păr, piei și pielicele, blănuri și alte produse animaliere.

■ produse silvice: lemn; produse din lemn; răchită; produse din răchită; material forestier de reproducere (seminţe, puieţi, butași etc.); fructe de pădure; ciuperci din flora spontană; plante medicinale și aromatice din flora spontană; vânat împușcat (car-ne, blănuri și produse cornoase); vânat viu; rășina; produse apicole; produse ornamentale (cetină, conuri, ferigă etc.); produse de artizanat obţinute din lemn, corn, blănuri, fructe etc.).

Avantajele apartenenţei la un grup de producători: ■ procurarea de material săditor, pesticide, utilaje - pentru membrii grupului, ■ posibilitatea încheierii de contracte comerciale sigure; ■ depozitarea, sortarea, ambalarea și comercializarea produselor pentru membrii grupului, ■ negocierea cu fabricile procesatoare a unor preţuri avantajoase pentru produsele membrilor, ■ protejarea produselor împotriva importurilor, ■ obţinerea subvenţiilor din fonduri europene și guvernamentale, ■ planificarea producţiei și adaptarea ei la cerinţele pieţei, ■ reducerea costurilor de aprovizionare cu materii prime și materiale și a costurilor de comercializare.

Asociațiile de marketing în agricultură (AMA )AMA reprezintă în actuala etapă o formă a structurii prin care multitudinea micilor producători din agricultură au posibili-

tatea accesării tuturor formelor moderne de valorificare a producţiei agricole. Constituie un suport de formare a calităţii profesionale a consultanţilor în acest domeniu. Obiectivele generale urmărite în cadrul AMA se referă la următoarele: ■ creșterea veniturilor membrilor asociaţi din vânzarea produselor lor; ■ îmbunătăţirea calităţii produselor; ■ mărirea puterii de negociere a producătorilor asociaţi; ■ reducerea cheltuielior de producţie și comercializare; ■ câștigarea și păstrarea de noi pieţe; ■ procurarea de produse sau servicii necesare agriculturii la preţuri mai scăzute.

Raporturile juridice dintre AMA şi membri acestora se referă la următoarele obligaţii: ■ la intrarea în asociaţie vor trebui să facă dovada unei anumite bonităţi financiare să respecte prevederile statutului, ■ să producă acele produse vegetale și animaliere care vor fi procesate și vândute prin asociaţie; ■ să garanteze respectarea tehnologiilor agricole; ■ să se supună controlului privind obligativitatea vânzării.

Principalele drepturi ale membrilor asociaţiei sunt următoarele: ■ să participe la activitatea decizională din asociaţie și a rezultatelor acesteia; ■ să aleagă și să fie ales în structurile de conducere și de control ale asociaţiei; ■ să facă propuneri pentru ordinea de zi a adunării generale; ■ să participe la cicluri de instruire profesională; ■ să beneficieze de distribuirea dividendelor ; ■ orice asociat poate face subscripţii suplimentare ulterioare înscrierii în asociaţie.

27


Egis Romania

Membrii asociaţiei (AMA) au dreptul de a beneficia de orice serviciu furnizat de asociaţie cu condiţia ca aceştia: ■ să plătească din încasările de la marfa vândută cheltuielile datorate asociaţiei; ■ să realizeze activităţile convenite în schimbul achitării contravalorii acestora; ■ să achite asociaţiei orice cheltuială efectuată în interes propriu, la cererea acestora sau cu consimţământul lor.

Modalități de stabilire a prețului

Preţul, fiind caracteristica esenţială a unui bun de consum, constituie totodată şi una din evaluările semnificative ale acestuia, comparativ cu costul şi valoarea produsului. În anumite condiţii diversele evaluări coincid cu valoarea produselor agroalimentare.

Preţul reprezintă o variabilă importantă pentru formarea şi influenţarea cererii de consum, pentru determinarea volumului şi a valorii vânzărilor firmei agricole, a mărimii profiturilor brute şi nete ale acesteia.

Preţul produselor agricole/agroalimentare în sistemele specifice economiei de piaţă se formează pe baza acţiunii legităţilor aces-tui tip de economie şi în special a legii cererii şi ofertei. Preţul este influenţat şi influenţează la rândul său fiecare din componentele programului de marketing.

Sistemul de preţuri din agricultură este reprezentat prin: ■ raportul dintre costuri și preţuri la acelaţi produs agricol (inclusiv prin luarea în considerare a difrenţierilor teritoriale ,

sezoniere și caliatative ); ■ raporturile dintre preţurile la diferite produse agricole ( mai ales la cele care, în procesul agricol, devin materie primă pentru

obţinerea altor, cu luarea în calcul a raportului dintre cerere și ofertă); ■ raportul dintre preţurile la produsele agricole și preţurile la produsele industriale în ansamblu (“foarfecele preţurilor”) , dar

mai ales a mijloacelor de producţie provenite din industrie.

Ca factori ai marketingului mix, calitatea şi desingul produsului, reclama comercială, eforturile de vânzare şi celelalte mi-jloace promoţionale, precum şi atragerea unor eficienţi angrosişti şi detailişti pe pieţele agricle/agroalimentare etc., depind de preţ. Chiar dacă intervenţiile statului asupra preţurilor produselor agricole şi agroalimentare au un anumit rol oscilativ, influenţa acestora, în funcţie de cerere şi ofertă, este determinantă. Dar în sistemul economiei concurenţiale, preţurile produselor agricole şi agroalimentare încadrează o serie de caracteristici în timp şi spaţiu, astfel:

■ preţurile produselor sunt fluctuante în funcţie de o serie de factori, cum ar fi: perisabilitatea, posibilităţile de stocaj, raritatea, calitatea, gradul de solicitare a acestora de către consumatori (utilizatori). De exemplu, o dată cu recoltarea, preţul care poate fi obţinut pe piaţă la produsele horticole este în funcţie de elementele menţionate ce pot indica o destinaţie pentru consum în stare proaspătă pe piaţa internă sau la export, semiindustrializarea sau industrializarea. În acest caz fluxurile de valorificare antrenează niveluri diferite ale costurilor de distribuţie (care sunt condiţionate de soluţiile adoptate de producători sau intermediari), deter-minându-se în mod direct fluctuaţia preţurilor reale pe piaţă;

■ preţurile produselor agricole pot avea tendinţe de stabilizare, reducere, diferite forme de distorsiune etc., fenomene semna-late mai ales în cadrul teritorial al pieţelor produselor agricole;

■ preţurile produselor agricole pot stimula (crește) sau reduce veniturile producătorilor agricoli, în funcţie de necesitatea cererii consumului a majorităţii produselor agricole;

■ fluctuaţia nivelului preţurilor produselor agricole poate amplifica, reduce sau stabiliza preţurile celorlalte produse de con-sum.

Referitor la această problemă este necesar a se cunoaşte tipurile strategiilor de preţ care să corespundă poziţiei competitive a întreprinderii. Aceste straegii de preţ se pot structura în următoarele tipuri: strategia de dumping, strategia umbrelei, de prindere din urmă, strategia de abandon.

Concomitent cu fundamentarea strategiilor de preţ trebuie ţinut seama de condiţiile reale ale activităţilor de piaţă, aces-tea referindu-se la cadrul economic în care se acţionează, obiectivele şi posibilităţile de producţie ale întreprinderii, costul de producţie mediu, cererea utilizatorilor, cadrul legislativ, existenţa pe piaţă a unor produse similare etc.

În acest cadru problemele dezvoltării contemporane a agriculturii au determinat ca pe plan mondial să apară o creştere a cos-turilor de producţie în pofida mărimii randamentului la hectar.

Ca expresie bănească a valorii sau a utilităţi mărfurilor, preţul constituie o variabilă economică, care în cadrul mix-ului de marketing ocupă un loc central, cu influenţă directă asupra produsului, plasamentului şi promovării.

În cadrul pieţei agrare, schimburile se realizează la preţuri diferite, astfel încât acestea se pot clasifica după mai multe criterii. După modalitatea în care reacţionează la modificarea factorilor determinanţi: ■ Preţuri libere - se pot modifica imediat ce se schimbă parametrii factorilor de influenţă; ■ Preţuri fixe - se menţin la același nivel o perioadă mai lungă de timp; ■ Preţuri limită - în cazul cărora sunt fixate limitele până la care, sau de la care, se pot ridica sau reduce. ■ După caracterul circulaţiei economice: ■ Preţuri de vânzare - cuprind contravaloarea pe care un producător/comerciant o solicită clientului pentru produs, nu in-

clude TVA-ul; ■ Preţuri de achiziţie - sunt echivalente cu preţurile de vânzare la care se adaugă și TVA-ul În cazul în care cumpărătorul nu

desfășoară activitate comercială; ■ Preţuri de desfacere en gros; ■ Preţuri de desfacere en detail; ■ Preţuri ale mărfurilor de import; ■ Preţuri ale mărfurilor destinate exportului.

28


Egis Romania

■ După aria geografică și perioada în care sunt utilizate: ■ Preţuri unice; ■ Preţuri diferenţiate. ■ După formele de organizare a vânzărilor: ■ Preţuri negociate; ■ Preţuri rezultate din acorduri.

Preţul produselor agricole ce constituie, pe de o parte, materie primă pentru industria alimentară, iar pe de altă parte, mărfuri destinate consumatorilor finali, distribuite cu preponderenţă pe pieţele ţărăneşti, prezintă o serie de particularităţi, comparativ cu alte categorii de produse, inclusiv cu produsele agroalimentare ce suportă transformări la nivel industrial. Aceste particularităţi rezultă, pe de o parte, din caracterul sezonier al producţiei agricole, iar pe de altă parte, din raportul în care se află, la un moment dat, cererea şi oferta de produse agricole de pe piaţă.

Preţurile produselor agricole sunt influenţate semnificativ de caracterul sezonier al producţiei agricole, în special al producţiei vegetale. Variaţiile Înregistrate la nivelul preţurilor în decursul unui an, sunt determinate de perioada în care produsul se găseşte pe piaţă, de abundenţa sau, după caz de raritatea sa, de posibilitatea de stocare, de caracterul sezonier al consumului pentru anu-mite categorii de produse, precum şi de existenţa unor produse substituibile în consum.

Amplitudinea oscilaţilor sezoniere ale preţurilor, este cu atât mai mare, cu cât produsele agricole sunt perisabile şi nu pot fi stocate; condiţie în care, pentru a se asigura prezenţa pe piaţă a produselor pe o perioadă cât mai îndelungată În decursul anului, se apelează la importuri sau la producţia obţinută În sisteme de cultură forţată.

Astfel, preţurile variază, pe de o parte, în funcţie de provenienţa produselor agricole, fiind superioare în cazul produselor care provin din importuri (datorită cheltuielilor suplimentare de transport, asigurare, taxe vamale, etc.), şi din producţiile obţinute în sistem forţat - sere, solarii; iar pe de altă parte, se înregistrează oscilaţii ale preţurilor de-a lungul prezenţei pe piaţă a produsului - din momentul apariţiei primei recolte şi până când se sfârşeşte perioada de recoltare.

În cazul produselor vegetale care, datorită particularităţilor pe care le prezintă (conţinut redus de apă, rezistenţă mare la factori de natură mecanică, etc.), pot fi stocate, înregistrând, astfel, o prezenţă permanentă pe piaţă, variaţia preţului este legată, înde-osebi, de momentul apariţiei noii recolte, precum şi de momentul care marchează sfârşitul perioadei de recoltare.

În cazul fructelor şi al legumelor ce pot fi stocate, momentul apariţiei primei recolte este însoţit de scăderea preţurilor pro-duselor din recolta anului precedent, iar preţul noilor produse înregistrează un moment de maxim. Ulterior preţul scade înreg-istrând abateri în plus şi minus de la un anumit nivel mediu, şi creşte odată cu ultima recoltă, când cererea este sporită (este mo-mentul când se constituie stocurile care vor asigura necesarul de ofertă până la recolta anului următor). Pentru produsele stocate, preţurile înregistrează, în general, o creştere până la un nivel maxim (înregistrat, de obicei, în lunile ianuarie - martie), creştere determinată de cheltuielile ocazionate de depozitarea şi păstrarea acestora.

În cazul cerealelor, care, de asemenea, înregistrează o prezenţă permanentă pe piaţă, preţurile înregistrează nivele minime în perioada recoltării şi în lunile imediat următoare. Datorită cheltuielilor generate de manipularea, uscarea, depozitare cere-alelor, ulterior preţul înregistrează o creştere, care atinge nivelul maxim în lunile decembrie - martie. În perioada premergătoare recoltării, în funcţie de estimările realizate cu privire la evoluţia producţiei, preţurile fie înregistrează o creştere accelerată (în cazul în care se estimează o producţie slabă), sau continuă evoluţia normală, uşor ascendentă (dacă se estimează a se obţine o producţie bună). În general, se remarcă o amplitudine mai redusă a oscilaţiilor sezoniere ale preţurilor în cazul cerealelor, com-parativ cu legumele şi fructele cu prezenţă permanentă pe piaţă.

Oscilaţii de o amplitudine mult mai mari cunosc preţurile produselor vegetale care au prezenţă sezonieră pe piaţă. Apariţia pe piaţă a noii recolte este marcată de un nivel al preţului ridicat, după care, odată cu creştere ofertei de produse acesta scade, menţinându-se în jurul unei valori medii, până spre sfârşitul perioadei de recoltare. În perioada ce marchează “ieşirea” de pe piaţă a unui anumit produs, preţul creşte, însă fără a depăşi nivelul înregistrat În momentul apariţiei sale, pe respectiva piaţă.

Spre deosebire de produsele agricole vegetale, produsele de origine animală cunosc fluctuaţii de natură sezonieră de o intensi-tate mult mai redusă. De fapt, la aceste categorii de produse, fluctuaţiile preţurilor Înregistrate de la o lună la alta sunt determinate, mai mult, de caracterul sezonier al consumului (sub influenţa sărbătorilor religioase, modificărilor necesităţilor fiziologice ale organismului uman, determinate de variaţiei ale temperaturii de la

Referindu-ne, de asemenea, strict la preţurile produselor agricole, o particularitate o constituie modul în care acestea fluctuează, în funcţie de cantitatea de produse agricole existentă pe o piaţă. În legătură cu acest aspect, economistul englez Gregory King, care a trăit În Anglia în a doua jumătate a secolul XVII, a studiat (pe piaţa cerealelor) influenţa pe care raportul cerere - ofertă, existent la un moment dat pe o anumită piaţă îl are asupra preţului şi implicit asupra veniturilor producătorilor agricoli.

Efectul King care se referă la inelasticitatea cererii în raport cu preţul unor produse agricole, demonstrează că peste un anu-mit nivel, creşterea ofertei determină scăderea preţului, însă cu o rată superioară creşterii cantităţi oferite, determinând, astfel, o scădere a veniturilor totale ale producătorilor agricoli. Altfel spus, producătorii agricoli pierd în condiţiile în care înregistrează o creştere a productivităţii muncii, peste un anumit nivel, preferând, în consecinţă, situaţiile de penurie În favoarea celor de abundenţă.

Acest fenomen este determinat de elasticitatea scăzută a cererii în raport cu preţurile produselor agricole, precum şi cu veni-turile consumatorilor. Fiind adresate unor nevoi primare, produsele agricole Înregistrează un nivel al cererii ce nu poate depăşi un anumit nivel maxim, indiferent de preţul acestora sau de puterea de cumpărare a populaţiei. În condiţiile În care produsele agricole sunt perisabile, ceea ce nu permite stocarea lor o perioadă îndelungată (chiar şi În cazul cerealelor), excedentul de ofertă determină scăderi ale preţurilor, precum şi ale veniturilor globale ale agricultorilor.

Metode de stabilire a preţurilor produselor agricole Stabilirea preţurilor de ofertă pentru produsele agricole poate urma mai multe căi (Chiran şi colab., 2007): ■ Preţuri bazate pe costuri;

29


Egis Romania

■ Preţuri bazate pe analiza pragului de rentabilitate; ■ Preţuri bazate pe analiza marginală a cererii de consum; ■ Preţuri bazate pe segmentarea cererii; ■ Preţuri orientate după competiţia pe piaţă; ■ Preţuri determinate în condiţii de incertitudine.

Preţurile bazate pe costuri, în forma cea mai simplă sunt egale cu costurile totale aferente unei unităţi de produs, la care se adaugă o cotă procentuală exprimând profitul anticipat repartizat pe unitatea de produs.

Stabilirea preţului prin analiza pragului de rentabilitate se bazează atât pe costurile totale cât şi pe cererea de consum a pieţei. Intersecţia dintre curba vânzărilor şi curba cheltuielilor totale indică punctul la care se află punctul de rentabilitate. În acest punct pierderile sunt nule, deoarece veniturile din vânzări sunt egale cu cheltuielile totale, iar profitul este de asemenea nul. Formula de calcul a pragului de rentabilitate, în unităţi fizice, este următoarea:

Prag de rentabilitate = total cheltuieli fixe/(preţ unitar de vânzare-cheltuieli variabile pe unitatea de produs)

Stabilirea preţului prin analiza marginală a cererii de consum şi a ofertei se bazează pe conceptele de venituri medii, venituri marginale, costuri medii şi costuri marginale.

Venitul marginal reprezintă venitul încasat din vânzarea unei unităţi adiţionale (marginale a unui produs). De aici rezultă faptul că, venitul marginal exprimă modificarea venitului total prin vânzarea unor unităţi adiţionate.

Venitul mediul reprezintă raportul dintre venitul total şi numărul de unităţi de produs vândute.Stabilirea preţurilor potrivit segmentării cererii este cunoscută în marketing sub denumirea de stabilirea preţurilor potrivit

segmentării cumpărătorilor. Preţurile aceluiaşi produs pot fi diferite, deşi costurile pentru realizarea acestuia sunt aceleaşi, ca ur-mare a amplasării diferite a magazinelor de vânzare. Diferenţierea preţurilor este astfel realizată încât consumatorii să poată găsi produsul la nivelul de preţ pe care-l acceptă sa îl plătească.

Preţurile orientate după competiţie sunt stabilite de către firme potrivit nivelului preţurilor competitive. Pe pieţele unde există o competitivitate ridicată, iar produsul este bine diferenţiat faţă de produsele similare ale concurenţilor, se practică alinierea la preţurile altor firme naţionale.

În comerţul en-detail se aplică metoda determinării preţului cu câteva procente sub nivelul concurenţei. Această metodă se aplică în cazul marilor magazine care practică rabat comercial mai scăzut şi realizează un volum mare de vânzări, cât şi în cazul unor soldări a produselor.

În ceea ce priveşte modul de formare a preţurilor la nivelul pieţelor en-gros, firmele prezente pe această piaţă au două opţiuni: ■ preţul de contractare; ■ preţul liber.

Preţul de contractare este rezultat în urma negocierilor directe dintre producătorii agricoli şi procesatorii din indu-stria alimentară, sau după caz, întreprinderile specializate în colectarea produselor agricole, negocieri ce au loc În perioada premergătoare însămânţărilor. Cu această ocazie se stabilesc cantităţile ce urmează a se tranzacţiona precum şi preţul la care se va face tranzacţia. Deciziile firmelor din industria alimentară, sau a firmelor ce colectează produse agricole, cu privire la cantităţile de produse agricole solicitate, se bazează pe estimări ale cererii finale pentru aceste produse.

Elementul formativ al cererii pentru produsele agroalimentare îl constituie populaţia situată într-un anumit perimetru geo-grafic. Pe baza cunoaşterii structurii consumului, a obiceiurilor de consum ale populaţiei (cunoscut fiind faptul că acestea sunt stabile pe termen scurt şi evoluează lent pe termen lung), precum şi pe baza analizării volumului vânzărilor din perioadele trecute, firmele pot estima cu uşurinţă cererea finală pentru produsele agroalimentare. Cunoscând necesarul de produse agricole pentru obţinerea unei anumite cantităţi de produse transformate, precum şi cererea finală de produse agricole netransformate, întreprin-derile prelucrătoare şi cele care colectează produse agricole lansează cererea către producătorii agricoli.

Contractele încheiate anterior perioadei însămânţărilor, constituie un factor de reglare al ofertei la cerere, pentru toţi cei implicaţi reprezentând un plus de siguranţă în ceea ce priveşte asigurarea debuşeelor / surselor de aprovizionare, precum şi în stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs.

Preţul liber este rezultat în urma negocierilor din perioada premergătoare sau imediat după recoltare. Tranzacţiile încheiate la acest moment implică un grad ridicat de risc pentru ambele părţi. Fiind rezultatul confruntării directe a cererii şi ofertei de pe piaţă (la momentul încheierii contractelor se cunoaşte oferta de produse agricole din punct de vedere cantitativ şi calitativ), preţul liber poate fi inferior sau superior preţului de contractare. Conjunctura favorabilă producătorilor agricoli (oferta de produse ag-ricole este inferioară cererii manifestate pe piaţă), determină un nivel al preţului peste nivelul preţului de contractare, în schimb, o cerere inferioară ofertei duce la o scădere a preţului cu o rată superioară ratei cu care oferta devansează cererea, determinând scăderi drastice ale veniturilor agricultorilor (Efectul King).

Principalele opţiuni strategice În domeniul preţurilor produselor agroalimentare, destinate în special consumatorilor finali, se referă la:

■ strategia preţului înalt sau de “smântânire”; ■ strategia de penetrare a pieţei.

Opţiunea firmelor în funcţie de cele două alternative poate fi influenţată de gradul de noutate al produsului, caracterul de raritate/abundenţă, intensitatea concurenţei şi preţurile produselor similare, destinaţia în consum (produs de consum curent sau produse festive, cu consum ocazional), de segmentul de consumatori căruia se adresează, de etapa din ciclu de viaţă În care se află produsul.

Strategia preţului înalt este specifică firmelor care se adresează pieţei cu produse noi, produse care nu sunt cunoscute pieţei sau care au caracter de raritate, produse adresate anumitor segmente de consumatori (de tipul produselor nutriţionale, adaptate nevoilor anumitor categorii de populaţie). De asemenea, se practică preţuri înalte pentru produse festive, produse al căror consum

30


Egis Romania

este ocazional.Strategia penetrării pieţei, este specifică firmelor ce se adresează pieţei cu produse de consum curent, nediferenţiate, produse

care au caracter de abundenţă pe piaţă, practicarea unor preţuri reduse reprezentând un real avantaj pentru Întreprindere. Indife-rent de măsura în care scade preţul produselor agroalimentare, cererea creşte până la un anumit nivel de saturaţie, tocmai datorită naturii nevoilor cărora această categorie de produse se adresează.

În general, produsele agricole şi alimentare cunosc o cerere inelastică în raport de preţ şi de puterea de cumpărare a menajelor. Însă, practicarea unor preţuri mici (sub nivelul produselor similare existente pe piaţă) poate genera, Îndeosebi în cazul bunurilor de consum curent, un transfer al cumpărătorilor dinspre produsele concurenţei, către produsele proprii.

Referitor la opţiunea firmei cu privire la practicarea unor preţuri scăzute, trebuie avută în vedere percepţia consumatorilor cu privire la raportul calitate - preţ, îndeosebi pentru produsele prelucrate la nivel industrial. Calitatea acestei categorii de produse, este apreciată într-o mare măsură pe baza nivelului preţului, un preţ ridicat fiind în general expresia unei calităţi superioare. O modalitate de a compensa percepţia consumatorilor cu privire la calitatea produselor, în condiţiile în care firma practică preţuri joase, o constituie oferirea unor informaţii cât mai relevante prin intermediul ambalajului şi etichetei respectivului produs, în ca-zul produselor agricole neprelucrate, calitatea acestora poate fi apreciată cu uşurinţă prin simpla vizualizare (eventual miros, pal-pare) a acestora. În aceste condiţii, riscul privind percepţia nefavorabilă a calităţi, generată de practicarea unor preţuri scăzute este mult diminuat. Pe piaţa internaţională preţurile produselor agricole au o serie de caracteristici În comparaţie cu condiţiile pieţei interne. Un prim aspect îl reprezintă faptul că preţurile produselor agricole depind puţin de costul de producţie, deci cunoaşterea acestora se poate constata cu precizie numai în momentul când ajung pe piaţă (posterior).

În acelaşi timp, preţurile produselor agricole depind de importanţa ofertei. Oferta modifică tendinţa de stabilizare a preţurilor, determinând o oscilaţie pentru aceeaşi perioadă a evoluţiei tehnice (baza tehnico-materiaIă), care, de asemenea, influenţează asupra costului mediu de producţie.

Dispersia preţurilor în aceeaşi perioadă de timp pentru produsele agricole, este într-o variaţie corelată. Astfel, recoltele bune sau slabe, nu se produc simultan pentru toate produsele. De exemplu, un an în care recolte le furajere sunt bune, cele de cereale din contră pot fi slabe.

Acestor variaţi de recolte alternează variaţii de preţuri corespondente. O ultimă caracteristică o constituie faptul că preţurile produselor agricole sunt influenţate de factorii psihologiei ai cererilor şi ofertelor la anumite intervale.

Politica de preţuri este bazată pe politica de marketing, şi anume: cunoaşterea pieţei şi capacitatea sa de absorbţie, planul de promovare şi de vânzare a produselor, studiile de rentabilitate a produselor şi perspectiva acestora etc. În acest context, pot fi considerate două extreme:

- atunci când producţia firmei este slabă în comparaţie cu cererea, caz în care întreprinderea lansează oferta la un nivel ridicat al preţurilor;

- în cazul producerii şi implicit a aprovizionării abundente pe ansamblul pieţei, când întreprinderea trebuie să facă mari eforturi pentru promovare.

În aceste două extreme, firma va promova o politică justă a fixării preţurilor, rezervându-se posibilitatea de îndeplinire a obi-ectivelor stabilite pentru realizarea unui preţ mediu global de vânzare a produselor în cantităţile prevăzute în planul de vânzare.

Modalități de promovare a produsului

Promovarea produselor agricole presupune utilizarea unui ansamblu de mijloace şi acţiuni de informare a consumatorilor, atât în vederea satisfacerii cât mai complete a nevoilor de consum, prin cumpărarea produselor, cât şi prin creşterea vânzărilor şi a profitului firmelor.

Chiran şi colaboratorii (2007) prezintă promovarea vânzărilor ca fiind “o activitate care grupează un ansamblu de tehnici şi metode ce permit dezvoltarea rapidă şi rentabilă a vânzărilor unui produs, a unei întreprinderi sau a unui serviciu fără a-i altera imaginea”.

O operaţiune promoţională este alcătuită din cel puţin trei acţiuni: una la consumator, una la distribuitor şi una comercială.Promovarea în comunicare poate genera trei tipuri de efecte: de animare, de imagine sau comportamentale.Fiind instrumentul cel mai utilizat în cazul bunurilor de larg consum, publicitatea este activitatea cea mai frecvent utilizată

şi în cazul produselor agroalimentare. Datorită naturii nevoilor cărora se adresează (nevoi de primă necesitate), precum rezultat al faptului că, elementul formativ al cererii de produse agroalimentare îl constituie populaţia situată în raza de activitate a între-prinderii, unul dintre principalele medii utilizate este televiziunea. Combinaţia imagine, sunet, mişcare are un efect persuasiv de necontestat, tocmai datorită importanţei proprietăţilor organoleptice ale produselor agroalimentare în aprecierea calităţii lor, precum şi în declanşarea apetitului.

În general, imaginea produselor agroalimentare, prezentată în culori relevante, are un rol însemnat în influenţarea cererii. Astfel, sunt utilizate ca medii publicitare: presa (în special cea periodică, datorită calităţii superioare a reproducerii şi utilizarea culorilor), afişele, panourile publicitare, cataloagele, pliantele, broşurile etc.

În general, publicitatea este de natură emoţională, exploatând prin aceasta trăsăturile şi resorturile emoţionale ale individului. Această formă a publicităţi are un efect incontestabil în

cazul produselor festive. Se poate utiliza, de asemenea, şi publicitatea factuală, cu preponderenţă în cazul produselor nutriţionale, insistându-se pe conţinutul în vitamine, minerale, fibre alimentare, ale produselor agroalimentare şi a importanţei lor pentru desfăşurarea normală a proceselor fiziologice.

Publicitatea în general, precum şi publicitatea produselor agroalimentare este reglementată la nivel naţional sau chiar regional.Promovarea vânzărilor utilizată cu scopul de a stimula şi creşte cererea pentru un produs este, de asemenea, utilizată pe scară

largă şi în cazul produselor agroalimentare. Oferind un avantaj temporar, poate determina creşterea vânzărilor produselor agroal-imentare, cel puţin prin atragerea cumpărătorilor altor produse similare (deci pe cale extensivă), şi într-o mai mică măsură prin

31


Egis Romania

creşterea cumpărăturilor medii pe o persoană (pe cale intensivă), tocmai datorită caracterului primar al nevoii cărora produsele agroalimentare se adresează.

Procesul de vânzare reprezintă combinaţia între activitatea de reclamă şi activitatea de vânzare propriu-zisă, la care se adaugă o serie de alte activităţi generate de metodele de impulsionare a vânzărilor. Ca atare promovarea vânzărilor se bazează pe un an-samblu de tehnici care provoacă o creştere rapidă, dar provizorie, a vânzărilor unui produs sau grupă de produse, prin atribuirea anumitor avantaje distribuitorilor sau consumatorilor.

Elementele care intervin în cursul proceselor de vânzare pot fi considerate următoarele: mecanismele de influenţă ce pregătesc decizia de cumpărare; mecanismele de ajustare prin care se asigură realizarea (îndeplinirea) acestei decizii; mecanismle de evoluţie care organizează viitoarele decizii de cumpărare.

În promovarea produselor agroalimentare la nivel instituţional sunt cunoscute acţiuni ale asociaţiilor sau grupurilor de ag-ricultori sau acţiuni mixte ale celor două grupuri. Ca forme de promovare se pot menţiona: realizarea comercializării în comun a produselor agro-alimentare ; publicitate şi/sau promovare prin una sau mai multe forme de marketing; realizarea activităţii de promovare la nivelul ansamblului tuturor agricultorilor sau a firmelor producătoare ale unui produs într-o anumită ţară; acţiuni colective ale diferitelor ţări pentru promovarea unui anumit produs(acţiuni prin intermediul organismelor internaţionale consti-tuite de diferite ţări).

De remarcat că publicitatea informează şi contribuie la promovarea vânzărilor. Prin publicitate se urmăreşte orientarea con-sumatorilor către produse, prin transmiterea unor informaţii privind utilitatea caracteristicilor calitative, tehnico-funcţionale, preţul, condiţiile de livrare şi de plată, eficienţa utilizării produselor etc.

Referitor la acţiunea de promovare a produselor agroalimentare se au în vedere obiective considerate principale cum sunt: ■ stabilirea locului pe care îl deţine produsul unui furnizor în cadrul sferei totale de utilizare a produsului respectiv; ■ participarea la târguri și expoziţii organizate sau care sunt organizate pe plan intern sau internaţional, procedându-se la

prezentarea produsului a caracteristicilor specifice și la demonstraţii de funncţionalitate; ■ elaborarea și difuzarea de cataloage comerciale, mostre, prospecte și pliante prin care se face cunoscut produsul agroali-

mentar; ■ elaborarea reclamei comerciale și evaluarea efectului acesteia; ■ amplificarea relaţiilor de prezentare directă a produsului agroalimentar contactând efectiv reprezentanţii utilizatorilor aces-

tuia.Prin aceste obiective unitatea agroalimentară producatoare urmăreşte cunoaşterea necesităţilor beneficiarilor, asigurarea

portofoliului de comenzi, încheierea de contracte economice, identificarea de noi beneficiari interni şi externi, diversificarea şi modernizarea producţiei precum şi a profilului de obţinere a produselor agroalimentare, lărgirea gamei de servicii, accentuarea procesului de tipizare şi standardizare etc.

Organizarea activității de vânzare

Vânzarea directă a produselor agricole de către producătorii agricoli Caracteristici ale activităţilor de vânzare directă a produselor agricole. Valoarea produselor agricole creşte prin industri-

alizarea şi comercializarea directă a lor, ceea ce duce la o diminuarea părţii din valoarea produsului care revine producătorului agricol. Această situaţie nu este specifică numai agriculturii, fenomene asemănătoare se pot întâlni şi în industrie.

Referitor la partea din valoarea produsului agroalimentar care revine producătorului agricol, putem spune că acesta variază în funcţie de filiera de transformare şi distribuţie, distingându-se din acest punct de vedere trei categorii de produse agroalimentare :

- produse la care 60-90% din nivelul preţului en detail revine activităţilor de transformare şi distribuţie; este cazul pâinii, iaurtului, produselor de desert etc.;

- produse la care 40-60% din nivelul en detail revine activităţilor de transformare şi distribuţie; de exemplu, laptele de consum în stare proaspătă, brânza, zahărul, fructele şi legumele semiindustrializate şi industrializate;

- produse la care mai puţin de 40% din preţul en detail revine activităţilor de transformare şi distribuţie; este cazul cărnii de porc, de pasăre etc.

Deci, vânzarea directă trebuie considerată un mod de comercializare a cărei efectuare poate condiţiona rentabilitatea activităţilor desfăşurate de producătorul agricol. Această formă a activităţii de valorificare desfăşurată de producătorul agricol se concretizează prin vânzarea directă a produselor sale consumatorilor finali.

Prin vânzarea directă, producătorul agricol îşi amplifică activităţile sale specifice agricole, cu activităţi de industrializare şi distribuţie a produselor obţinute din procesul de producţie agricolă.

Avantajele acestui mod de valorificare directă a produselor agricole pot fi atât pentru producătorul agricol, dar şi pentru dez-voltarea de ansamblu a zonelor rurale.

Avantajele pentru producătorul agricol se referă la: cu investiţii reduse şi echipamente utilizate şi pentru alte sectoare de ac-tivitate, pot creşte veniturile realizate de populaţia existentă în zonele agricole producătoare; vânzarea directă poate fi considerată ca debuşee pentru producţia nepreluată de agenţii economici specializaţi în industria alimentară, sau în distribuţia acestor pro-duse agricole.

Avantajele pot fi semnalate şi pentru ansamblul zonelor rurale, acestea referindu-se la: posibilitatea valorificării locale a produselor agricole dar şi a altor resurse specifice zonei de producţie; responsabilitatea producătorilor agricoli pentru activităţile de industrializare, distribuţie şi respectiv a calităţii produsului agricol în cadrul pieţei; existenţa unor utilaje şi depozite de mici capacităţi. Dar pentru desfăşurarea activităţilor privind valorificarea se solicită forţă de muncă neutilizată în anumite perioade în cadrul sau în afara sezonului de producţie agricolă.

Totodată vânzarea directă a produselor de către producătorii agricoli presupune existenţa şi a unor limite sau restricţii privind această activitate, care se referă la:

32


Egis Romania

- activităţi suplimentare de industrializare şi comercializare desfăşurate de producătorul agricol cer în anumite perioade o suprasolicitare a forţei de muncă şi o competenţă ce nu poate fi improvizată;

- există situaţii în care vânzarea directă practicată pe scară mai extinsă (cantităţi mari de produse) necesită forţă de muncă salariată, în acest fel putându-se ajunge la un sistem (model) de comercializare la care nu se poate permite a se calcula şi reţine valoarea nou creată (plusvaloarea) în cadrul exploataţiei agricole. Vânzarea directă a produselor agricole a existat în toate tim-purile dar ea deţine o proporţie restrânsă - 6-8% - din totalul activităţilor de comercializare a produselor agricole aceasta fiind în funcţie de tipul produsului agricol şi de regiunea producătoare. Totodată pentru ca vânzările directe să se poată desfăşura ca activităţi importante este necesar să existe o cerere potenţială, aşa cum se manifestă în cadrul marilor centre urbane, al zonelor turistice etc.;

- producătorul agricol îşi asumă responsabilitatea civilă pentru toate riscurile de intoxicaţie alimentară;- produsele comercializate trebuie să fie diferenţiate de produsele obişnuite (de serie), prin calitatea şi/sau originalitatea

lor;- producătorul agricol trebuie să aibă cunoştinţe privind tehnologiile culinare dar şi cele ale tehnicii comerciale. El trebuie

în acelaşi timp să cunoască şi să respecte regulile de igienă.Formele de vânzare directă pot fi diferenţiate în: forme individuale şi forme colective de vânzare directă.Formele individuale de vânzare directă pot fi reprezentate prin:- vânzarea directă în cadrul exploataţiei agricole, care presupune existenţa unei cantităţi importante de produse agricole

disponibile şi a unor spaţii de depozitare. În acelaşi timp vânzătorul, care este şi producătorul agricol, trebuie să fie cunoscut astfel încât să existe o cerere de produse agricole relativ constantă;

- vânzarea pe piaţă este considerată o formă de comercializare frecventă. În acest caz producătorul agricol va trebui să accepte şi să plătească un loc pentru vânzare, alături de alţi comercianţi;

- vânzarea într-un magazin a produselor de către mai mulţi producători agricoli;- vânzarea prin deplasare în cadrul unei localităţi sau din mai multe localităţi, care se practică ocazional mai ales în

situaţia lichidării anumitor cantităţi de produse. Datorită unor opriri frecvente, existente în cadrul acestei forme de vânzare, volu-mul total al timpului cu efectuarea vânzărilor se prelungeşte foarte mult;

- vânzarea pe marginile şoselelor sau a străzilor, care presupune asigurarea unor responsabilităţi comerciale din partea producătorului agricol;

- vânzarea în campinguri, care poate fi făcută prin puncte fixe şi mobile.Formele colective de vânzare directă se referă la crearea de către mai mulţi producători agricoli a unor puncte de vânzare

permanente sau sezoniere. Acestea constituie principala formă de vânzare directă spre care se tinde.Criteriile organizatorice ale acestei forme de vânzare pot fi generate de existenţa unor: cooperative, un grup de cooperative,

grupuri de producători agricoli cu interese comune, societăţi comerciale cu responsabilitate limitată, asociaţii simple şi special-izate ale producătorilor agricoli etc.

Pentru condiţiile actuale din ţara noastră este necesară înfiinţarea şi/sau consolidarea unor cooperative de valorificare - în special pentru acele produse destinate consumului în stare proaspătă -, situaţie care este generată de următoarele fenomene eco-nomice:

- dezechilibrele cererii şi ofertei ce apar în structura pieţei agroalimentare;- caracterul perisabil pentru majoritatea produselor destinate consumului în stare proaspătă;- nevoia de a obţine venituri ridicate pentru producătorii agricoli;- schimbările fundamentale ce apar în principalele sectoare ale modelelor de producţie agricolă (de exemplu orientarea

producţiei legumicole de la autoconsum către piaţă);- concurenţa puternică existentă pe piaţa agroalimentară din partea producătorilor autohtoni şi străini (aceasta impune în

continuarea organizarea producătorilor în cooperative de producţie, aprovizionare şi valorificare);- în majoritatea lor, pieţele agroalimentare, nu sunt transparente, iar pentru a cunoaşte şi anticipa fenomenele ce au loc pe

piaţă (evoluţia factorilor de influenţă a pieţei), este nevoie de unirea eforturilor producătorilor individuali în forme de organizare cooperatistă.

Avantajele unor astfel de forme colective de vânzare directă pot fi considerate următoarele: existenţa unui sortiment larg de produse agroalimentare destinate vânzării; prin amplasarea teritorială a diverselor puncte de vânzare în zone importante de con-sum are loc o valorificare mai bună a produselor agricole; o bună organizare a activităţilor comerciale; posibilitatea unor adaptări mai uşoare la noile cerinţe ale comerţului (referindu-ne mai ales la structura produsului sau sortimentului de produse destinate vânzării, accesul la mijloacele publicitare etc.); finanţarea activităţilor curente şi de investiţii este mai uşoară etc.

Pot fi semnalate şi anumite inconveniente legate de: solicitarea unor cheltuieli de investiţii cu referire în special la închirierea şi/sau cumpărarea localului; existenţa unor riscuri privitoare la apariţia unor niveluri ridicate ale cheltuielilor de funcţionare; rezolvarea greoaie a unor probleme privind gestiunea stocurilor şi a cantităţilor de produse nevândute; riscuri implicate de schim-barea statutului fiscal (aici fiind luate în discuţie activitatea comercială impozabilă) etc.

Totodată formele colective de vânzare directă pot utiliza procedeele publicitare frecvent întâlnite la producătorii agricoli care practică vânzarea directă, şi anume: presa locală, transmiterile locale radiofonice, panourile amplasate pe drumurile publice, viz-itele în cadrul expoziţiilor agricole cu organizarea de degustări, anunţuri sonore la diferitele puncte de vânzare etc.

Comerţul en gros cu produse agricoleComerţul en gros este realizat de ansamblul agenţilor economici care au activităţi de distribuţie cu ridicata. Circulaţia

mărfurilor en-gros este caracterizată prin: vânzarea-cumpărarea unor partizi mari de mărfuri; relaţii economice ce se încheie între persoane juridice; circulaţia mărfurilor en-gros nu încheie procesul circulaţiei, mărfurile continuând să rămână în această sferă.

33


Egis Romania

Activităţile de comerţ en gros se situează între producătorul agricol sau sectoarele de transformare şi comerţul en detail. Astfel aceşti agenţi economici cu activitate en gros (grosişti) constituie un element al lanţului de distribuţie care nu este întotdeauna apreciat la justa sa valoare. De precizat că funcţia en gros există chiar dacă grosistul nu intervine, situaţie în care se creează o relaţie directă între producător şi comerciant.

Condiţiile necesare pentru exercitarea funcţiei de grosist sunt considerate următoarele:- existenţa unor posibilităţi de stocare, materializate prin mijloacele logistice specifice necesare;- existenţa unui amplasament într-o zonă cu clientelă; vad comercial (în structura organizatorică a unităţii existând un

serviciu comercial, reprezentanţi sau alte metode de primire a comenzii).Ţinând seama de funcţiile ce sunt asumate de grosişti, aceştia pot fi încadraţi în următoarele două grupe: grosişti specializaţi,

cu referire la societăţile comerciale de distribuţie care posedă depozite şi centre de cumpărare şi unităţile agricole sau de indus-trializare.

În prezent asistăm la o concentrare a unităţilor en gros şi la dezvoltarea activităţilor de cumpărare directă, prin intermediul centrelor de cumpărare proprii.

Subliniem rolul important ce revine centrelor de cumpărare proprii grosiştilor. Aceasta întrucât un asemenea centru reprezintă un argument puternic pentru cumpărarea produselor prin oferirea obţinerii unor condiţii avantajoase de preţ de la furnizor.

Centrele de cumpărare practică permanent şi o politică de informare privind preţurile, marca de distribuţie etc. Prin centrele de cumpărare se contribuie la formarea personalului, implantarea, crearea şi amenajarea punctelor de vânzare.

Pentru a rezista concurenţei pe piaţă sau pentru a se dezvolta (prospera) agentul economic en gros trebuie să adopte o strat-egie prin care: să diversifice gama produselor preluate şi a serviciilor; să-şi diversifice sursele de aprovizionare; să întreţină relaţii contractuale permanente cu furnizorii şi clienţii; să creeze puncte de vânzare proprii; să se asocieze cu alţi grosişti pentru a se aproviziona (în situaţia unor cantităţi mari de produse preluate de la producătorii interni sau prin import) etc. În acest fel se beneficiază de condiţiile de cumpărare cele mai avantajoase.

Piaţa de gros reprezintă locul de realizare a schimbului, unde se confruntă o multitudine de producători cu o multitudine de clienţi. Această piaţă se constituie prin concentrarea producătorilor, grosiştilor, prestatorilor de servicii în cadrul unei societăţi economice a pieţei de gros, caracterizată prin existenţa capitalului de stat, mixt sau privat, a capitalului străin sau autohton.

Necesitatea organizării acestor pieţe en gros poate fi dictată de considerentele următoare:- discrepanţele mari teritoriale existente între cererea şi oferta produselor agricole;- marea fluctuaţie a preţurilor pentru acelaşi produs;- necesitatea accelerării procesului de reformă;- lipsa generală de informaţii a agenţilor economici despre piaţa produselor agricole.Principalele caracteristici ale pieţei en gros sunt următoarele:- este un spaţiu de concentrare a cererii şi ofertei de mărfuri şi servicii, prin aceasta asigurându-se confruntarea directă şi

deschisă a acestora;- este o piaţă liberă şi organizată care funcţionează pe baze de norme şi reguli însuşite şi respectate de participanţi (conform

regulamentului de organizare şi funcţionare al pieţei);- permite controlul calităţii produselor şi impunerea anumitor standarde de calitate în ceea ce priveşte oferta de produse

agricole;dispune de personal propriu specializat;- este interesată în dezvoltarea infrastructurii serviciilor oferite de colaborarea şi extinderea relaţiilor comerciale în zonă şi în

judeţ;- piaţa trebuie să satisfacă cerinţele de comercializare ale unei mari părţi din producţia existentă în zona respectivă;- piaţa en gros trebuie să constituie o sursă de servicii şi nu de profit, deschisă tuturor celor interesaţi în scopul informării şi

sprijinirii acestora, a dezvoltării schimburilor şi formarea preţurilor în funcţie de cererea şi oferta de produse.

Principalele categorii de utilizatori ai pieţei de gros sunt reprezentaţi de:- operatorii din centrele de colectare;- furnizorii de produse agricole proaspete;- negustorii grosişti;- cumpărătorii - de diverse categorii - care dispun de propriile depozite şi standuri în cadrul pieţei;- operatorii din centrele deschise - puncte de vânzare cu amănuntul din cadrul altor pieţe, mai reduse ca dimensiuni;- importatorii de produse şi/sau intermediarii;- prestatorii de servicii - bănci, operatori de transport, diverse categorii de furnizori. Pe parcursul existenţei pieţei de gros, în cadrul acesteia, se derulează următoarele activităţi specifice:- asigurarea utilizării complete a tuturor spaţiilor, pentru recuperarea investiţiilor angajate;- încasarea taxelor de chirie şi a comisioanelor;- asigurarea exploatării facile a dotărilor existente şi impunerea condiţiilor de utilizare;- ameliorarea permanentă a proceselor de distribuţie şi comercializare specifice;- asigurarea utilităţilor elementare - apă, electricitate, căldură, telecomunicaţii etc.Componentele constructive ale pieţei de gros sunt reprezentate de:- 1-2 corpuri de clădire, concepute drept spaţii de realizare a comercializării produselor - nucleul pieţei;- clădiri anexe - depozite frigorifice, staţii de sortare, spaţii pentru maturarea completă a anumitor produse etc.;- corpul administrativ;- infrastructura necesară derulării activităţilor specifice - oficii bancare, ateliere de reparaţii, restaurant, grupuri sanitare etc.Centrele de colectare a produselor, din mediul rural, sunt amplasate în cadrul zonei de influenţă a pieţei de gross, ele fiind

34


Egis Romania

caracterizate prin derularea următoarelor activităţi:- colectarea produselor agricole;- sortarea produselor - pe categorii de calitate;- ambalarea corespunzătoare a produselor;- depozitarea temporară a produselor;- asigurarea cu mijloace de transport;- livrarea produselor către piaţa de gros;- asigurarea şi transmiterea către producători a informaţiilor provenite din cadrul pieţei de gros;- acordarea de consultanţă de specialitate producătorilor din zona de influenţă.În ţara noastră bursele au apărut relativ târziu, cea mai importantă fiind bursa de mărfuri din Bucureşti; dar volumul tranzacţiilor

sale cu produse agroalimentare este foarte scăzut. Există două astfel de burse de mărfuri specializate pe cereale la Slobozia şi Arad; o bursă specializată pentru cartofi la Braşov; iar la Bursa de Mărfuri a Mării Negre din Constanţa se tranzacţionează, de asemenea, cereale şi câteva produse alimentare (zahăr, cafea, cacao), dar şi în aceste cazuri volumul tranzacţiilor este foarte redus.

1.4. Arendare, managementul parcelelor, comasarea, asigurarea furajelor și input-urilor necesare

1.4.1. Arendarea Conform prevederilor noului Cod Civil, regulile particulare în materia arendării se referă la:bunurile ce pot fi arendatearendarea făcută pe durată nedeterminatăcondiţii de formăschimbarea categoriei de folosinţăasigurarea bunurilor arendatereducerea arendei stabilite în bani în cazul pieirii recolteiexcepţiiriscul pieirii fructelor în cazul în care arenda se plăteşte în fructeplata arendei în fructecaracterul executoriucesiunea arendăriiinterdicţia subarendării - reînnoirea arendării - dreptul de preempţiune - cazuri speciale de încetare a contractului

Bunurile care pot fi arendatePot fi arendate orice bunuri agricole, cum ar fi: terenurile cu destinaţie agricolă, şi anume terenuri agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, po-

micole, arbuştii fructiferi, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile împădurite, terenurile ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice, platformele şi spaţiile de depozi-tare care servesc nevoilor producţiei agricole şi terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă;

animalele, construcţiile de orice fel, maşinile, utilajele şi alte asemenea bunuri destinate exploatării agricole.Arendarea făcută pe durată nedeterminatăDacă durata nu este determinată, arendarea se consideră a fi făcută pentru toată perioada necesară recoltării fructelor pe care

bunul agricol urmează să le producă în anul agricol în care se încheie contractul.Condiţiile de formăContractul de arendare trebuie încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute.Sub sancţiunea unei amenzi civile stabilite de instanţa de judecată pentru fiecare zi de întârziere, arendaşul trebuie să depună

un exemplar al contractului la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate, pentru a fi înregistrat într-un registru special ţinut de secretarul consiliului local.

Când bunurile arendate sunt situate în raza teritorială a mai multor consilii locale, câte un exemplar al contractului se depune la fiecare consiliu local în a cărui rază teritorială sunt situate bunurile arendate.

Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.Toate cheltuielile legate de încheierea, înregistrarea şi publicitatea contractului de arendare revin arendaşului.Schimbarea categoriei de folosinţăArendaşul poate schimba categoria de folosinţă a terenului arendat numai cu acordul prealabil, dat în scris, de către proprietar

şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.Asigurarea bunurilor arendateArendaşul este obligat, chiar în lipsă de stipulaţie expresă, să asigure bunurile agricole pentru riscul pierderii recoltei ori al

pieirii animalelor din cauza unor calamităţi naturale.Reducerea arendei stabilite în bani în cazul pieirii recolteiAtunci când, pe durata arendării, întreaga recoltă a unui an sau cel puţin o jumătate din ea a pierit fortuit, arendaşul poate

cere reducerea proporţională a arendei dacă aceasta a fost stabilită într-o cantitate determinată de produse agricole, într-o sumă

35


Egis Romania

de bani determinată sau într-o sumă de bani determinabilă în funcţie de valoarea unei cantităţi determinate de produse agricole.Dacă arendarea este făcută pe mai mulţi ani, reducerea nu se va stabili decât la sfârşitul arendării, când se va face o compensare

a recoltelor tuturor anilor de folosinţă.ExcepţiiArendaşul nu poate obţine reducerea arendei în cazul în care pieirea recoltei a avut loc după ce a fost culeasă. Reducerea aren-

dei nu va putea fi cerută nici atunci când cauza pagubei era cunoscută la data încheierii contractului.Riscul pieirii fructelor în cazul în care arenda se plăteşte în fructeAtunci când arenda este stabilită într-o cotă din fructe sau într-o sumă de bani determinabilă în funcţie de valoarea unei ast-

fel de cote, pieirea fortuită, în tot sau în parte, a fructelor de împărţit este suportată proporţional şi nu dă niciuneia dintre părţi acţiune în despăgubire împotriva celeilalte.

Dacă însă pieirea s-a produs după culegerea fructelor şi una dintre părţi întârzie în mod culpabil predarea sau recepţia lor, cota cuvenită acesteia se reduce cu fructele pierdute, iar cota celeilalte părţi se consideră ca şi cum nu ar fi survenit nicio pierdere, afară numai dacă fructele ar fi pierit chiar dacă predarea şi recepţia fructelor se făceau la timp.

Plata arendei în fructeAtunci când arenda se plăteşte în fructe, în lipsa altui termen prevăzut în contract, arendaşul este de drept în întârziere pentru

predarea lor de la data culegerii, iar arendatorul este de drept în întârziere pentru recepţie de la data la care a fost notificat în scris de către arendaş.

Caracterul executoriuContractele de arendare încheiate în formă autentică, precum şi cele înregistrate la consiliul local constituie, în condiţiile legii,

titluri executorii pentru plata arendei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract.Cesiunea arendăriiCu acordul scris al arendatorului, arendaşul poate să cesioneze contractul de arendare soţului care participă la exploatarea

bunurilor arendate sau descendenţilor săi majori.Interdicţia subarendăriiNu sunt permise oficiile de arendaşi.Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute.Reînnoirea arendăriiContractul de arendare se reînnoieşte de drept, pentru aceeaşi durată, dacă niciuna dintre părţi nu a comunicat cocontracta-

ntului, în scris, refuzul său cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului, iar în cazul terenurilor cu destinaţie agricolă, cu cel puţin un an.

Dacă durata contractului de arendare este de un an sau mai scurtă, termenele de refuz al reînnoirii prevăzute la alin. (1) se reduc la jumătate.

Dreptul de preempţiuneArendaşul are drept de preempţiune cu privire la bunurile agricole arendate, care se exercită potrivit prevederilor noului Cod

Civil.Cazuri speciale de încetare a contractuluiContractul de arendare încetează prin decesul, incapacitatea sau falimentul arendaşului.

1.4.2. Managementul parcelelorA. Teren arabilElementele organizării terenului asolamentelor sunt strâns legate între ele și reciproc condiţionate astfel încât amplasarea se

realizează în complex, concomitent pentru toate elementele reciproc legate și în funcţie de toate categoriile de folosinţă a terenului.Organizarea terenului asolamentelor constă în amplasarea raţională și coordonată a următoarelor elemente: sola (tarla), par-

cela, reţeaua de drumuri, tabăra de câmp, aprovizionarea cu apă, perdele de protecţie, măsuri și lucrări de conservare a solului și apei.

1. Sola (tarlaua) și parcelaTerenul fiecărui asolament se împarte în sole (tarlale), rezultate din corelarea structurii culturilor la condiţiile teritoriale de

relief, sol, amenajare și echipare, astfel ca acestea să reprezinte suprafeţe aproximativ egale, cuprinzând o suprafaţă cât mai unifor-mă, cu mare omogenitate a fertilităţii solului, constituind unităţi de cultură, amenajare și exploatare.

Ca reguli generale pentru amplasare, solele (tarlalele) se vor amplasa sprijinite pe hotare, căi de comunicaţie, limite naturale obligate.

Numărul solelor este rezultanta corelării structurii culturilor cu posibilităţile de amplasare teritorială cât mai raţionale în funcţie de relief, sol, cerinţele impuse de gradul de mecanizare și de exploatarea sistemelor hidroameliorative.

Pentru asolamentele de câmp, sola (tarlaua) constituie acea parte a asolamentului utilizată pentru cultivarea unei singure sau a mai multor culturi asemănătoare din punct de vedere agrotehnic, culturi care se succed pe aceasta, precum și locul de efectuare a lucrărilor agrotehnice.

Parcela apare ca o subdiviziune secundară a solei (tarlalei), în funcţie de valorile pantei, expoziţie, sol, specie și soi.Pentru realizarea acestor considerente este necesară, în activitatea de proiectare a solelor (tarlalelor) și parcelelor, analiza

aspectelor referitoare la forma, dimensiunile și amplasarea lor în raport cu relieful, solul, zona locuită, centrul de producţie, căi de comunicaţie sau limitele obligate. De asemenea se va urmări realizarea unor suprafeţe egale ale solelor pentru practicarea cu ușurinţă a rotaţiei culturilor.

• Forma solelor (tarlalelor) sau parcelelorForma solelor este condiţionată de acţiunea corelativă a factorilor: organizarea procesului productiv; particularităţile terito-

riului; suprafaţa solelor; amplasarea drumurilor de exploatere.

36


Egis Romania

Cea mai potrivită formă este de poligon, cu laturile paralele două câte două și cu direcţia curbelor de nivel. Formele optime sunt: dreptunghi, paralelogram, trapez sau pătrat (fig. 1.4.1.).

Fig. 1.4.1. - Forma optimă a solei și parcelei.

Laturile lungi sunt paralele între ele și relativ paralele faţă de curba de nivel și reprezintă direcţiile de executare a lucrărilor agricole și formare a fronturilor mari de lucru cu întoarceri limitate și consumuri minime de carburanţi.

Laturile scurte sunt paralele între ele și relativ perpendiculare faţă de curba de nivel și reprezintă aliniamentele de întoarcere a utilajelor.

Forma solelor și parcelelor nu trebuie să conducă la apariţia, în execuţia lucrărilor agricole, a suprafeţelor triunghiulare sau de patrulater neregulat cu laturi neparalele sau frânte, acestea fiind admise numai în cazurile extreme.

Dacă totuși există, suprafeţele triunghiulare sau neregulate se vor delimita și parcela pentru a crea laturi paralele pe direcţiile de executare a lucrărilor agricole. Abaterea în unghi a laturilor este de 250, fig. 1.4.2.

Fig. 1.4..2 - Delimitarea corectă a unităţilor de lucru în cazul unei suprafeţe triunghiulare.

Dimensiunile solei (tarlalei) și parceleiDimensiunile sunt definite de lungimea (L), lăţimea (l) și de suprafaţa (S) a unităţilor de lucru, (fig. 9.2) și se stabilesc în func-

ţie de: cerinţele juste ale organizării procesului de producţie, folosinţa productivă a mașinilor agricole, particularităţile teritoriului și suprafaţa totală, amplasarea reţelei de drumuri și a perdelelor de protecţie.

In determinarea dimensiunii optime a solelor și parcelelor rolul hotărâtor îl are asigurarea eficienţei mecanizării lucrărilor agricole și transportului, care sunt majoritare în volumul total al cheltuielilor de producţie la culturile agricole.

Timpul activ de deplasare pe lungime, timpul pasiv de deplasare pe lăţime precum și cheltuielile înregistrate pe unitatea de suprafaţă au condus la următoarele dimensiuni optime: lungimea între 800-1200 (1500) m, cu scădere până la 400 m pe terenurile în pantă; lăţimea are valori de 1/2-1/3 din lungime până la 1/4-1/6 din lungime în funcţie de gradul de uniformitate al terenului și cu pante > 5 % (tab. 1.4.1.).

Tabelul 1.4.1.Dimensiunile optime ale solelor

I % l (m) S (ha)< 5 400-600 32-72 (100)

5-10 400-200 16-48 (60)10-20 200-100 8-24 (30)> 20 100-50 4-12 (20)

37


Egis Romania

In cadrul asolamentelor este necesară realizarea unor sole egale și uniforme ca suprafaţă, pentru a permite rotaţia culturilor și executarea corespunzătoare a lucrărilor de organizare a teritoriului și agrotehnice. Când suprafaţa solelor nu este egală se pro-cedează la anexarea de suprafeţe adiacente chiar dacă există limite obligate având în vedere desfiinţarea acestora prin lucrări de

îmbunătăţiri funciare.Se pot admite și abateri de la suprafaţa solei medii dacă sunt bine fundamentate. Abaterile faţă de suprafaţa medie a solelor

unui asolament este de 10-15 % pentru terenurile care au panta > 5 % și de 5-7 % pentru terenurile cu panta < 5 %. Pe terenurile cu panta > 8 % este recomandat sistemul de cultură antierozională în fâșii, la care factorul restrictiv este lăţimea, care este invers variabilă cu panta terenului. Pe terenurile amenajate pentru irigaţie, dimensiunile solelor sunt condiţionate de metoda de irigare și instalaţia utilizată.

In condiţiile fluctuante ale cerinţelor pieţei, este necesară alcătuirea de sole mai mici, pentru ca rotaţia culturilor să beneficieze de elasticitate în vederea replierii anuale, în funcţie de cerinţele pieţei și condiţiile climatice.

Amplasarea solelorAmplasarea și dimensionarea optimă a solelor și parcelelor se realizează raţional prin organizarea și amenajarea terenului în

conformitate cu particularităţile teritoriale ale fiecărei exploataţii agricole, referitoare la: relief, sol, zona locuită, centrul de pro-ducţie, căile de comunicaţie și limitele obligate.

Amplasarea solelor în raport cu relieful. Pentru terenurile de șes, mecanizarea prezintă cerinţele cele mai ridicate pentru organizarea teritoriului, însă în cazul terenurilor accidentate factorul determinant în organizarea teritoriului îl constituie relie-ful, deoarece acesta determină scurgerea apelor de suprafaţă care induc eroziunea solului și exercită o influenţă sporită asupra productivităţii lucrărilor mecanizate. Astfel, este necesară rezolvarea următoarelor probleme: reglementarea scurgerilor apelor în exces, combaterea eroziunii de suprafaţă și îmbunătăţirea performanţelor mașinilor agricole.

Pe terenurile cu panta < 5 %, amplasarea solelor nu este strict legată de modul de dispunere a curbelor de nivel, deoarece riscul manifestării formelor de eroziune este foarte redus, însă se recomandă paralelismul lungimii solelor la curbele de nivel. In acest caz factorii importanţi în amplasarea solelor (tarlalelor) și parcelelor sunt: reţeaua de drumuri existentă, formele de relief, catego-riile de folosinţă și alte limite obligate (fig. 1.4.3.). In cazul terenurilor cu panta între 5-12 %, unităţile de lucru se vor amplasa cu lungimea paralelă la curbele de nivel, abaterea maximă fiind de 2-5 %; dacă versantul este mai frământat, forma solei este arcuită pe curbele de nivel (fig. 1.4.4.).

Fig. 1.4.3. Amplasarea solelor pe terenuri cu panta < 5 %.

Fig. 1.4.4. Amplasarea solelor pe terenuri cu panta de 5-12 %.

Pentru executarea mecanizată a lucrărilor, lungimea solelor poate avea o abatere de 3-5 % faţă de curba de nivel, în funcţie de valoarea pantei, natura solului și regimul precipitaţiilor. Dacă panta terenului este >12 %, solele se vor trasa strict pe curbele de nivel, iar suprafeţele rămase neincluse în asolament, datorită schimbărilor bruște de aliniament, primesc o altă destinaţie (fig. 1.4.5.).

38


Egis Romania

Fig. 1.4.5. Amplasarea solelor pe terenuri cu panta > 12 %.

Amplasarea solelor în raport cu solul. Solul influenţează amplasamentul unităţilor de exploatare pe arabil prin gradul de omogenitate al fertilităţii, însușirilor fizice, chimice, hidrofizice, textură și structură care determină practicarea de sisteme de agrotehnică diferenţiată (epocă de semănat, perioadă de vegetaţie, maturitate tehnologică).

Respectarea condiţiilor de omogenitate a solului este ușor de realizat în zonele de câmpie și dificilă în zonele de deal și podiș, datorită heterogenităţii solurilor. In situaţia în care există deosebiri referitoare la calitatea și însușirile agrotehnice ale solurilor, amplasarea solelor este condiţionată și de tipul solului respectiv. Astfel, este necesar ca sola (parcela), să cuprindă soluri cât mai uniforme ca fertilitate și însușiri pe toată suprafaţa, pentru a fi lucrate integral concomitent și după aceeași metodă.

Amplasarea solelor în funcţie de zona locuită și centrul de producţie. Factorul limită este transportul și deplasările rapor-tate la timpul și distanţa parcursă. Amplasarea va trebui să realizeze distanţe cât mai scurte și mai avantajoase, astfel cea mai bună dispunere a solelor, este cea radială faţă de zona locuită și faţă de centrul de producţie.

Regula generală este amplasarea în corelaţie cu reţeaua de drumuri clasate și de exploatare agricolă, cu scopul realizării unor legături directe, scurte și rapide între centrele de producţie și localităţi. Principalele tipuri de parcelare sunt:

- amplasarea radială a solelor (tarlalelor) sau parcelelor, este cea mai optimă ca mod de realizare a transporturilor, se impune în cazul suprafeţelor comasate în jurul localităţilor și centrelor de producţie, solele au o dispunere radială faţă de localitate și centrul de producţie.

- amplasarea liniară (vertebrală) este caracteristică localităţilor dispuse de-a lungul reţelei de drumuri sau văilor, astfel terito-riul este traversat de 1-2 drumuri principale care, prin reţeaua de drumuri secundare, asigură legătura dintre centrul de producţie, localitate și solele din asolament.

- amplasarea complexă, este necesară în cazul suprafeţelor mari, când sunt necesare mai multe drumuri principale, rectilinii și paralele cu laturile perimetrului, astfel încât parcelarea să fie optimă.

Pentru centrele de producţie cele mai recomandate moduri de dispunere a solelor sau parcelelor sunt cele paralele sau per-pendiculare (fig. 1.4..6.).

Fig. 1.4.6. - Modurile de amplasare a solelor (parcelelor). Amplasarea solelor faţă de limitele obligate. Sunt considerate limite obligate următoarele: hotarele existente, limitele natura-

le, păduri, perdelele de protecţie existente, canalele pentru irigat sau desecare, reţeaua de drumuri profilată, lucrările de combatere a eroziunii, văile cursurilor de apă și sursele de alimentare cu apă.

Amplasarea solelor pe limite obligate are scop pentru utilizarea normală a acestora (reţeaua de drumuri și alimentarea cu apă), sprijinirea hotarelor pe limitele obligate este o necesitate rezultată din condiţia de evitare a fracţionării arbitrare a terenurilor (fig. 1.4..7.).

39


Egis Romania

Fig. 1.4.7. - Amplasarea solelor în funcţie de limitele obligate.

Reţeaua de drumuriReţeaua de drumuri trebuie să asigure respectarea următoarelor condiţii: studiul amănunţit al reliefului; să asigure un acces

bun și rapid la fiecare solă; să aibă o lăţime adaptată cerinţelor de transport; să nu ocupe mai mult de 0,5-0,8 % din suprafaţa te-renului deservit; panta longitudinală < 10 %; să necesite cheltuieli minime pentru amenajare; să nu favorizeze eroziunea solului; terenul de fundaţie să aibă o stabilitate bună; să aibă o legătură bună cu drumurile clasate.

Reţeaua de drumuri (fig.1.4..8.), cuprinde: drumuri de folosinţă generală (clasate-DC); drumuri tehnologice principale (DP) și secundare (DS), acestea se execută la organizarea fiecărei categorii de folosinţă.

Fig. 1.4..8. - Amplasarea reţelei de drumuri.

Drumurile principale (DP), fac legătura între centrul de producţie și categoriile de folosinţă, se amplasează pe direcţia de cea mai mare pantă, pe laturile scurte ale solelor pentru terenurile care au panta <10 % și în serpentină cu o lungime a tronsoanelor de 100-200 m pentru terenurile cu panta >10 %; distanţa dintre două drumuri principale succesive este egală cu lungimea solelor; au o lăţime de 5-6 m și sunt prevăzute cu șanţuri marginale de scurgere a apelor mai ales în zonele bogate în precipitaţii.

Drumurile secundare (DS), au lăţimi de 4 m și sunt utilizate pentru aprovizionarea mașinilor și utilajelor agricole; se ampla-sează pe laturile lungi ale solelor, în funcţie de panta terenului, distanţate la: 500-400 m pentru panta de 5-10 %; 400-300 m pentru panta de 10-15 %; 300-250 m pentru panta de 15-20 %; 250-200 m pentru panta de 20-25 %; 200-150 m pentru panta de 25-30 % și la 150-100 m pentru panta de 30-35 %.

Pentru asigurarea de condiţii optime la deplasare, taluzul va avea o înclinare de 1/1 sau 1/1,5 în funcţie de textură și sistemul de consolidare utilizat iar platforma drumurilor se va construi cu bombament.

Amplasarea taberelor de câmpAmplasarea taberelor este necesară când asolamentele sunt situate la distanţe de peste 8-10 km faţă de zona locuită sau centrul

de producţie; scopul organizării fiind reducerea cheltuielilor neproductive.Amplasarea taberelor se va face în centrul suprafeţei deservite, alături de reţeaua de drumuri, sursele de apă și construcţiile

existente, asigurând și condiţiile minime de igienă.Aprovizionarea cu apăPentru aprovizionarea cu apă este necesară execuţia și amplasarea unor construcţii speciale care au ca obiective următoarele:

asigurarea necesarului de apă pentru oameni, utilaje, animale; apa să fie de bună calitate; investiţiile de amenajare să necesite

40


Egis Romania

cheltuieli minime; coordonarea cu taberele de câmp pentru amplasarea în teritoriu; tipul și numărul surselor de apă precum și debitul acestora; tipul și numărul construcţiilor necesare.

Calculul necesarului de apă are în vedere acoperirea consumului util (productiv, igienic, social, incendii), precum și a pier-derilor.

Alimentarea cu apă se poate face din amenajări locale, instalaţii locale și instalaţii centrale. Consumurile de apă sunt variabile în timpul zilei și în funcţie de anotimp, situaţie în care pentru satisfacerea acestuia este necesară stabilirea debitelor caracteristice (debitul mediu zilnic, debitul zilnic maxim și debitul orar maxim).

Perdele de protecţieAmplasarea perdelelor de protecţie aparţine organizării interioare a teritoriului și se efectuează odată cu amplasarea tuturor

elementelor de organizare a teritoriului.Perdelele de protecţie forestiere pot fi principale și secundare și se instalează sub forma unor benzi lungi și înguste și îndepli-

nesc următoarele roluri: protecţia versanţilor împotriva eroziunii, evitarea deplasărilor de teren, evitarea înzăpezirilor, protecţie eoliană.

La înfiinţarea perdelelor de protecţie se vor avea în vedere următoarele aspecte: alegerea celei mai potrivite specii silvice, corespunzător scopului înfiinţării (specii rustice pentru perdele antierozionale, specii cu o creștere rapidă pentru celelalte); zonarea locală a speciilor silvice; stabilirea lăţimii optime, a distanţelor dintre perdele, metoda și modul de plantare; condiţiile climatice și adâncimea apei freatice.

Esenţele silvice cele mai utilizate sunt: salcâm, pin, jugastru, anin, plop, arţar, stejar și cătina albă. In componenţa perdelelor pot intra una sau mai multe specii, recomandarea fiind pentru minim 2 specii.

Lăţimea perdelelor de protecţie este de 5-10 m și se realizează din 5-6 rânduri de specii silvice plantate la distanţe minime, de regulă de 1/1 m.

Perdelele de protecţie principale se vor orienta perpendicular pe direcţia vântului dominant și la distanţa de 200-400 m, iar perdelele secundare se vor orienta perpendicular pe cele principale și la distanţe de 1000-1.500 m.

Perdelele de protecţie amplasate pe cumpene de apă convexe și pe coame au o lăţime de 10-30 m. Perdelele de protecţie amplasate în văi și ravene se plantează cu 1-5 m mai sus de baza ravenei și în linie dreaptă și au o lăţime

de 20 m. Perdelele de protecţie pentru reţinerea apei de pe versanţi au o lăţime de 10-20 m și sunt distanţate, în funcţie de pantă, la

250-500 m.Măsuri și lucrări de conservare a solului și apeiAceste măsuri și lucrări au scopul principal de ridicare a fertilităţii solului și reţinerea apelor de pe versanţi pentru a evita scur-

gerile de sol în limita pierderii admisibile de 5-6 t/ha. Realizarea acestor obiective are loc prin aplicarea de: măsuri agrotehnice, măsuri fito-ameliorative și lucrări antierozionale speciale.

Măsurile agrotehnice Măsurile agrotehnice se referă la:- efectuarea lucrărilor solului paralel cu direcţia curbelor de nivel (pe terenuri cu pante > 3-4 %), reduce scurgerea și amplifică

volumul de apă infiltrat. - alternanţa adâncimii arăturii, pentru evitarea formării hardpanului.- lucrări agrotehnice diferenţiate (arătura în spinări cu biloane; brăzduirea arăturilor prin trasarea de brazde distanţate la 5-10

m și paralele la curba de nivel formându-se astfel rigole care reţin scurgerile pluviale; subsolajul pentru distrugerea hardpa-nului și afânarea orizontului de sub acesta; mulcirea suprafeţelor cu resturi vegetale).

- felul culturilor și modul lor particular de așezare: culturi foarte bune protectoare (gramineele și leguminoasele perene după pimul an de folosinţă; gradul de protecţie a solului este >75 %); culturi bune protectoare (toate cerealele păioase, legumi-noasele și gramineele perene în anul I de înfiinţare, precum și plantele furajere anuale cu desimea mare pe unitatea de suprafaţă; au un grad de protecţie a solului între 50-75 %); culturi mijlociu protectoare (leguminoasele anuale; asigură un grad de protecţie a solului de 25-50 %); culturi slab protectoare (toate culturile prășitoare cu desime mică pe unitatea de suprafaţă - cartof, floarea soarelui, porumb; au un grad de protecţie a solului < 25 %); dacă nu se aplică lucrări de amenajare a terenului în funcţie de pantă, se recomandă următoarea dispunere a culturilor: prășitoare până la 6-7 %; leguminoase anuale până la 10-14 %; cereale păioase până la 15-18 %; culturi perene maxim 25 %; brazdele se vor răsturna spre amonte; până la o pantă de 18 % se vor utiliza tractoarele pe pneuri, iar pentru pante >18 % tractoarele pe șenile.

Măsurile fito-ameliorative Constau în practicarea următoarelor sisteme de cultură diferenţiate (asolamente de protecţie), în funcţie de panta terenului

(decide până la ce valoare a înclinării terenurilor se poate cultiva o cultură slab protectoare, sau combinaţiile acesteia cu alte cul-turi mai bune protectoare pentru sol, astfel încât scurgerile să nu depășească limita admisibilă):

- sisteme de cultură pe direcţia curbelor de nivel: constau în orientarea rândurilor de plante pe direcţia generală a curbelor de nivel și executarea tuturor lucrărilor agrotehnice pe aceeași direcţie; este eficace pe terenuri cu panta între 3-8 %; cele mai importante lucrări fiind alegerea și combinarea culturilor în raport cu panta terenului și executarea arăturii (fig. 1.4.9.).

41


Egis Romania

Fig. 1.4..9. - Structura culturilor pe terenurile arabile în funcţie de pantă.

- sisteme de cultură în fâșii (fig. 1.4.10.): sunt utilizate pe terenuri cu panta de 5-25 % și precipitaţii < 600 mm/an; constau în alternanţa, în paralel cu direcţia curbelor de nivel, a unor fâșii cultivate cu plante slab protectoare erozional, cu alte fâșii cultivate cu plante bune protectoare; mărimea lăţimii fâșiilor este în funcţie de panta terenului, gradul de eroziune, structura culturilor și viteza critică de eroziune (tab.1.4.2.).

- sisteme de cultură cu benzi înierbate (fig. 1.4.10.): sunt utilizate pe terenuri cu panta de 5-25 % și precipitaţii > 600 mm/an; constau în alternanţa fâșiilor cultivate cu prășitoare cu benzi mai înguste înierbate cu leguminoase sau graminee perene (lăţimea benzilor înierbate poate fi constantă sau variabilă), tabelul 1.4.3.

Fig. 1.4.10. - Structura culturilor pe terenurile arabile în funcţie de pantă.

Tabelul 1.4.2.Lăţimea fâșiilor (l), în funcţie de pantă şi rezistenţa solului la eroziune

I %

l (m)

Rezistenţa solului la eroziune

l (m)

<5 300-200 foarte rezistent 100-2005-10 200-100 rezistent 60-100

10-15 100-60 mediu rezistent 30-6015-20 60-30 slab rezistent <30>20 <30 - -

Tabelul 1.4.3.Lăţimea benzilor înierbate (l) în funcţie de pantă, zona versantului și lăţimea cultivată (lc)

I(%)

l (m)

lc(m)

Zona versantului

l (m)

8-10 2-5 150-200 amonte 4-610-15 4-7 100-150 central 6-815-20 6-9 50-100 aval 8-10>20 8-10 30-50 - -

Pot fi practicate scheme combinate (benzi înierbate + culturi în fâșii), în asolamente cu lucrări agrotehnice diferenţiate (fig. 1.4.11), sau se pot organiza asolamente de câmp și de protecţie pentru terenurile arabile situate în pantă.

42


Egis Romania

Fig. 1.4.11. - Schema combinată într-un asolament de 4 ani (culturi și adăncime arătură), pe terenurile arabile în funcţie de pantă.

- pentru suprafeţele afectate de eroziunea eoliană, asolamentele de protecţie vor include plante care au o perioadă lungă de vegetaţie și care vor menţine terenul cât mai mult acoperit de vegetaţie.

Lucrările antierozionale specialeRealizează protecţia suplimentară a suprafeţelor arabile împotriva fenomenelor de degradare (eroziune) și cuprind lucrările

de amenajare a versanţilor și lucrările de regularizare a scurgerilor de apă.Lucrările de amenajare a versanţilor sunt uniformizarea și terasarea terenurilor arabile. Uniformizarea terenurilor arabile, se face pentru atenuarea sau eliminarea efectelor negative ale acţiunii apei; se execută peri-

odic sau anual înainte de lucrările agrofitotehnice, antierozionale și speciale, în toamnă sau primăvara.Terasarea terenurilor arabile, (fig. 1.4.12.), este lucrarea antierozională practicată pe terenuri cu panta > 12 % care asigură con-

trolul riguros și un echilibru favorabil pentru scurgerea apelor și îmbunătăţește bilanţul apei din sol; constă în realizarea treptată a agroteraselor prin sistemul de agricultură practicat (răsturnarea brazdelor an de an spre aval și întreruperea acestora prin fâșii nearate, benzi înierbate sau terase banchetă la o lăţime în funcţie de panta terenului și lăţimea activă a mașinilor agricole).

Fig. 1.4.12. - Realizarea agroteraselor: a-fâșii nearate; b-benzi înierbate; c-terase banchetă.

Lucrările de regularizare a scurgerilor de apă sunt valurile de pământ și debușeele (fig. 1.4.13.).

43


Egis Romania

Fig. 1.4.13. - Valuri de pământ (Vp) și debușeul (D).

Valurile de pământ, sunt lucrări de terasamente executate de-a lungul curbelor de nivel sub formă de coamă sau spinări și amplasate pe terenuri cu panta sub 12-15 %; au o înălţime de 0,3-0,6 m și o ampriză de 4-9 m; distanţa dintre două valuri succesive este în funcţie de pantă (30-40 m pentru panta < 5 % și 15-25 m pentru panta de 15 %); pot fi valuri de nivel (când reţin scurgerile) și valuri înclinate (când realizează evacuarea dirijată a scurgerilor).

Debușeele, sunt canale naturale sau construite mai ales în porţiunile depresionare și sunt orientate pe linia de cea mai mare pantă; au rol de preluare și dirijare a apelor pluviale excedentare către emisarul natural cel mai apropiat; după formă pot fi: natu-rale, trapezoidale, triunghiulare și parabolice; se consolidează biologic, mixt sau mecanic și se dimensionează ca și canalele.

B. Organizarea și amenajarea terenului grădinilorGrădina reprezintă o suprafaţă de teren arabil, îngrădită și cultivată cu legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obţinerii

de produse, ca loc de agrement sau decorativ.

Planificarea și înfiinţarea grădinilor Planificarea atentă și raţională constituie marea diferenţă dintre grădina cutlivată și cea amenajată la întâmplare și se referă

la toate acele elemente care determină obţinerea unei grădini atractive, frumoase, utile (în sensul unităţii stilului, limitelor și proporţiilor în armonie cu mediul), precum și a unui loc de relaxare cu efecte benefice asupra organismului.

Scopul principal urmărit la înfiinţarea sau reînfiinţarea unei grădini este acela de a găsi amplasamentul cel mai ideal care să satisfacă necesităţile și gusturile potenţialilor utilizatori, punctul de plecare fiind triada „ce avem - ce dorim - ce ne place”.

Grădina nu este un element static, ea se află într-o permanentă și continuă schimbare-transformare în raport cu timpul, ele-mentele schimbătoare și modul de devenire al grădinilor constituind esenţa acestora.

Planificarea completă la înfiinţarea grădinilor este esenţială și pentru asigurarea unităţii de ansamblu a acestora, eventualele modificări fiind efectuate atent și pe baza unor studii raţionale.

Planificarea trebuie să fie un proces logic de utilizare raţională a unei suprafeţe de teren, este acea combinare reală între funcţi-onalitate și dorinţă guvernată însă de considerentele economice care determină acţiunile referitoare la planul și realizarea grădinii.

In majoritatea cazurilor planificarea implică însă modificarea, uneori chiar total, a unor grădini deja existente, în funcţie de: preferinţele personale convenabile, diferitele folosinţe atribuite acesteia (teren de joacă, teren pentru recreere, teren pentru culti-varea diferitelor specii vegetale și pomicole), nivelul efectuării lucrărilor de întreţinere, tipul de sol și climatologie.

Există stiluri de grădină pentru fiecare personalitate, pentru unii fiind o prioritate grădina productivă iar pentru alţii un spaţiu pentru relaxare și recreere.

Având în vedere majoritatea considerentelor actuale tipurile comune de grădină sunt următoarele:- grădina familială: este spaţiul de joacă, sau spaţiul amenajat prin terasare, cu ronduri de flori sau vegetale.- grădina ţărănească: conţine multe și diverse plante, inclusiv specii rustice și surse de apă, iar amenajarea, exploatarea și în-

treţinerea lor necesită un minim de cunoștiinţe de specialitate.Desenul preliminar pentru înfiinţarea unei grădini va conţine schiţa pentru grădină, hotarele, locurile și notarea elementelor

de bază, marcarea poziţiei în raport cu zona de locuit, spaţiul alocat pentru diferitele specii cultivate, spaţiul alocat depozitării îngrășămintelor, gunoiului de grajd și uneltelor de lucru.

Pentru întocmirea planului este necesară studierea condiţiilor locale referitoare la elementele climatice (precipitaţii, tempera-turi, durata de strălucire a soarelui, influenţa elementelor climatice imprevizibile).

Amplasamentul va cuprinde referiri la: - poziţia grădinii, faţă de punctele cardinale, la soare și umbră, pe sezon și zile.- direcţia, forţa și intensitatea vântului care determină locurile adăpostite și cele expuse la vânt din cadrul grădinii; porţiunile

umede și uscate, calde sau reci.- tipul de sol, textura, pH-ul, drenajul și categoriile de folosinţă pentru plantele cultivabile. Odată stabilite condiţiile climatice și tipul de sol sunt necesare studii detaliate referitoare la condiţiile și construcţiile existente. Se vor exploata la maxim condiţiile existente astfel încât să se confere originalitate și design atractiv grădinii prin executarea

lucrărilor de terasare, construcţia de ziduri de reţinere, amenajarea cursurilor de apă artificiale, amenajamente cu stâncării, pre-cum și zonarea plantelor în funcţie de condiţiile concrete locale.

44


Egis Romania

Se vor nota separat plantele cultivate și condiţiile existente pentru acestea precum și toate elementele definitorii ale unei gră-dini moderne cu indicarea materialului de construcţie, condiţiile de lucru și aspectul final.

Desenul se va executa la o scară convenabilă, pe baza datelor reale, respectându-se spaţiul și locul ocupat de fiecare element, sensul și proporţiile acestora. Se vor măsura hotarele și se va stabili poziţia punctelor de reper, respectând principiile de bază re-feritoare la limită-armonie, scară-proporţie etc. Desenul final va cuprinde toate elementele menţionate anterior și este însoţit de schiţe separate și legende pentru explicitarea acestuia (fig. 1.4.14.).

Grădina ideală de legumeIn condiţiile unei agriculturi private, grădina de legume este de două tipuri: familială (mică și mijlocie; cel mult 5 ha) și de

grup (mijlocie 5-80 ha și mare 80-300 ha). Grădina vegetală (legumicolă) are expoziţie sudică iar marginile nordice, estice și vestice sunt protejate împotriva acţiunii

vânturilor. Pentru grădina familială terenul este ales în funcţie de punctele cardinale și construcţiile existente astfel încât factorii de mediu

să fie optimi, iar dispunerea rândurilor să permită o luminozitate maximă și de durată (fig. 1.4.21.).

Fig. 1.4.21.- Amplasarea grădinii de legume.

Organizarea interioară este realizată în parcele și straturi (răzoare), așezate în sisteme reduse de paturi cu lăţimea de 1,2 m pentru întreţinerea ușoară, fiecare pat este cultivat cu vegetale prin rotaţie, amplasarea plantelor fiind realizată pe baza asolamen-telor. Delimitarea elementelor de organizare interioară se realizează prin căi de acces (drumuri principale de 1-2 m lăţime și poteci de 0,3 m lăţime).

Grădina fructiferă Grădina fructiferă trebuie să fie decorativă și de asemenea productivă datorită speciilor atractive cu foliaj bogat și fructe orna-

mentale precum și a speciilor productive.Pentru grădina fructiferă se vor avea în vedere condiţiile locale, cerinţele și distanţele de plantare caracteristice fiecărei specii

pomicole. Se urmărește asigurarea obţinerii de produse pentru o perioadă cât mai mare și de asemenea compatibilitatea dintre speciile ornamentale și cele fructifere. Grădina fructiferă de tip mare (11 x 17 m), oferă spaţiu suficient pentru speciile fructifere (fig. 1.4.22.).

Fig. 1.4.22.- Grădina fructiferă mare.Grădina fructiferă de tip mic (4 x 9 m), permite o multitudine de mijloace pentru alegerea sortimentului speciilor fructifere

productive și viţă-de-vie (fig 1.4.23.).

45


Egis Romania

Fig. 1.4.23.- Grădina fructiferă mică.

Construcţii în grădinăIn grădina aferentă spaţiului de locuit principala construcţie executată este sera, amplasarea optimă fiind redată în fig. 1.4.24.

Fig. 1.4.24.- Amplasarea optimă a serelor.

Tipurile constructive de sere de grădină se clasifică în convenţionale și speciale.Tipurile de sere convenţionale se caracterizează prin: capacitate potrivită și deschideri tradiţionale; materialele de construcţie

sunt din lemn, aluminiu, zidărie, sticlă; pereţii pot fi dintr-un singur material (lemn, aluminiu pentru cadre și sticlă), sau compuși (un perete de zidărie și restul din cadre); conţin diferite accesorii inclusiv schele și straturi; tipurile constructive sunt: tradiţional, luminos, cu deschidere mică, înclinată și mansardă.

Tipurile de sere speciale se caracterizează prin: forme constructive diferite, principala caracteristică fiind specificitatea pentru o anumită categorie de plante și grad de adaptabilitate eficient (luminozitate: maximă pentru tipul dom; panoramică pentru tipul poligonal; grad de strălucire și condiţii bune de ventilare pentru tipul alpin; maxim de energie și insolaţie redusă pentru tipul conservator; cost redus, expoziţie SE-SV și număr mic de plante pentru tipul mini; restricţii de ventilaţie și luminozitate pentru tipul politunel); tipurile constructive sunt: dom, poligonal, alpin, conservator, mini și politunel.

1.4.3. Comasarea terenurilorStabilirea posiblităţilor de comasare a terenurilor are loc pe baza următoarelor considerente: - numărul de trupuri și gradul de dispersare al acestora, structura categoriilor de folosinţă și modalităţile de restructurare a lor

prin transformarea unor categorii inferioare în categorii superioare de folosinţă.- forma și amplasarea terenurilor nu permite realizarea unor lucrări de investiţii necesare: lucrări de îmbunătăţiri funciare,

plantaţii, construcţii.- utilizarea raţională a forţei de muncă.- asigurarea condiţiilor rezultate din specializarea unităţilor și îmbinarea ramurilor de producţie.- grad ridicat de utilizare a mașinilor agricole.- posibilităţi de specializare a forţei de muncă.- modalităţi de amplasare a localităţilor și stabilirea reţelei de comunicaţii.- delimitare defectuoasă între unităţi, localităţi, proprietari etc.- limitele obligate existente.- dimensionarea justă a exploataţiilor agricole.Tendinţa este ca folosinţele să fie compacte în vederea organizării, a conducerii raţionale și a existenţei unei bune legături între

subunităţi și organizarea interioară a teritoriului.Comasarea este componenta cea mai importantă a organizării teritoriului interunităţi, ea fiind condiţionată de acţiunea

corelativă a:- investiţiilor existente.- fertilitatea solurilor schimbate și categoria de folosinţă a acestora.Investiţiile, se vor analiza separat, iar schimbul terenurilor are loc în funcţie de: importanţă, starea și valoarea actuală, precum

și de modalităţile de utilizare ulterioară schimbului.Schimburile de teren se fac în funcţie categoria de folosinţă și de fertilitate, iar analiza acestor indicatori se realizează pe baza

46


Egis Romania

cadastrului general și calitativ.Deoarece schimbul trebuie să fie echitabil, se va urmări schimbarea de terenuri cu aceeași folosinţă și fertilitate sau din grupe

agroproductive apropiate, pe baza următorilor indicatori: fertilitatea potenţială a terenurilor; grupele agroproductive; clasa de calitate; categoriile de folosinţă actuale și de perspectivă; fertilitatea și agrotehnica aplicată; cantitatea și tipul îngrășămintelor organo-minerale aplicate.

Se comasează toate tipurile de teren care nu prezintă stabilitate teritorială, importanţă economică și nu permit organizarea raţională a procesului de producţie, baza operaţiunii de comasare fiind constituită de planurile de cartare a solului și memoriile agropedologice (mai ales cartograma de calitate a solurilor).

In cazul schimburilor de terenuri fertilizate cu îngrășăminte care au efect remanent de 2-3 ani ca și pentru terenurile culti-vate cu plante perene sau leguminoase anuale se va proceda astfel: se estimează cantitatea de îngrășăminte remanentă din sol iar schimbul de teren va avea loc în etape după trecerea influenţei remanente a îngrășămintelor.

Pentru echivalarea terenurilor cu diferite grade de fertilitate, sunt utilizate scheme de bonitare și apreciere economică a acesto-ra. Schemele de bonitare oferă posibilitatea calculării corecte a suprafeţelor de schimb echivalente datorită calculării coeficientului de fertilitate pentru fiecare suprafaţă. Dacă folosinţa terenurilor este diferită sunt necesare corecţii tehnice de calcul.

Aprecierea economică a terenurilor are loc în funcţie de următoarele caracteristici:- unitatea de teritoriu ecologic-omogenă (TEO), caracterizată prin existenţa unor condiţii asemănătoare pentru plantele cul-

tivate în cazul când este folosită și lucrată în același mod și reprezentată printr-o suprafaţă formată dintr-un sol asemănător ca fertilitate, cu aceeași pantă, expoziţie, condiţie hidrologică și macro- și microclimatică.

- favorabilitatea factorilor naturali pentru diferite folosinţe și culturi, exprimată prin nota de bonitare naturală, NBN, (însu-șirile solului, relief, climă și hidrologie), există 17 elemente caracteristice studiate (notarea se face cu note între zero și 1,0), diferenţiate pe culturi și pe fiecare unitate ecologică TEO; valoarea NBN rezultă din cuantificarea cu 100 a valorii rezultate din înmulţirea valorilor elementelor caracteristice.

- nota de bonitare potenţată (NBP), care exprimă o favorabilitate superioară a terenurilor rezultată în urma aplicării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare și a tehnologiilor folosite; coeficienţii de potenţare sunt între 0,2 și 5,0 și sunt acordaţi pentru un număr de 12 lucrări speciale, nota maximă a NBP fiind 160.

- media ponderată a TEO la cultură pe unitatea agricolă, ferme sau sole.- cuantumul de producţie, rezultat ca expresie a valorii producţiilor medii obţinute în condiţii obișnuite.Datele aprecierii economice a terenurilor agricole sunt utilizate la: repartizarea teritorială și planificarea producţiei agricole;

aprecierea știinţifică a rezultatelor finale; fundamentarea retribuirii diferenţiate; stabilirea obiectivă a valorii de întrebuinţare a terenurilor agricole; statistica agricolă.

Rectificarea hotarelorRectificarea hotarelor se efectuează cu scopul de a crea forme de teren cât mai ordonate, sistematizate care să permită organi-

zarea raţională a teritoriului și utilizarea cu randament maxim mașinilor agricole.Rectificarea hotarelor este necesară atunci când hotarele: - au forme neinfluenţate de relief, limite obligate (căi de comunicaţie, râuri, văi, deal) și artificiale, care generează greutăţi în

exploatare.- delimitează teritorii de forme geometrice neregulate care nu pot fi raţional organizate.- nu pot fi racordate la schema lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.- creează legături nefuncţionale și determină distanţe mari de transport.

47


Egis Romania

Rectificarea va începe după perfectarea schimburilor de teren, urmărește amplasarea hotarului pe limitele obligate și realizarea unor hotare rectilinii pentru crearea unor perimetre corespunzătoare, în vederea unei organizări raţionale a teritoriului.

Din punct de vedere topografic rectificarea hotarelor se reduce la rezolvarea problemelor de detașare pe cale analitică, trigo-nometrică și grafică, precum și la utilizarea calculelor cadastrale.

Corectarea traseelor și reamplasarea reţelelor de drumuriCorectarea reţelei de drumuri realizează interconectarea localităţilor, unităţilor și chiar a proprietarilor particulari, cu o reţea

de drumuri redusă din punct de vedere al suprafeţei scoase din circuitul agricol.Corectarea sau reamplasarea reţelei de drumuri este necesară în următoarele situaţii: rectificarea hotarelor; când traseul dru-

murilor vechi nu ţine cont de limitele naturale, limitele construite și reţeaua de îmbunătăţiri funciare; neasigurarea condiţiilor de parcelare a teritoriului și folosinţelor; în cazul apariţiei alunecărilor, izvoarelor de coastă sau a formaţiunilor eroziunii de adânci-me; când are loc concentrarea apelor datorită traseului drumurilor; când se impune includerea în traseu a punctelor obligate; în situaţia executării de noi amenajări de îmbunătăţiri funciare (irigaţii, desecări).

1.5. Asigurarea furajelorBaza furajeră este constituită din totalitatea furajelor ce se utilizează în hrana animalelor. Aceste furaje pot fi de origine

vegetală, de origine animală sau de sinteză. De asemenea într-o pondere mai mică cantitativ dar deosebit de importantă pentru producţie este categoria furajelor minerale.

Tabelul 1.5.1.Clasificarea furajelor

Grupa furajelor Denumirea furajelor

Furaje fibroase-Fânuri-Granule și brighete de plante verzi deshidratate- Făină de fânuri

Furaje suculente

-Nutreţuri însilozate-Semisilozuri-Nutreţuri verzi-Borhoturi-Rădăcinoase-Tuberculi-Bostănoase-Resturi menajere

Furaje grosiere

-Paiele de cereale-Coceni de porumb-Ciocălăi-Vreji de leguminoase-Plevuri-Gozuri

Furaje concentrate

-Concentrate cultivate-Concentrate industriale-Făinuri vegetale-Făinuri animale-Cereale și unele gozuri

Substanţe energetice

-Grăsimi vegetale-Grăsimi animale-Glucoză-Zahăr furajer-Melasă

Substanţe minerale -Macroelemente-Microelemente

Aditivi furajeri

-Vitamine-Aminoacizi-Antibiotice-Substanţe enzimatice-Coloranţi-Antioxidanţi

Preparate furajere

-Nutreţuri combinate-Nuclee furajere-Premixuri-Substituienţi

48


Egis Romania

Furajele fibroase (Fânurile)Sunt reprezentate de fânurile de toate felurile, naturale sau cultivate bogate în celuloză. Fânurile rezultă din masa verde,

provenită de pe pajiștile naturale sau artificiale și din plantele de nutreţ cultivate, conservată prin uscare. Ele reprezintă pentru taurine, cabaline și ovine principala sursă de hrană pe timpul perioadei de stabulaţie, iar pentru porci și păsări un supliment foarte valoros.

Asigură până la 50 % din necesarul de proteină și până la 40 % din necesarul de energie. Totodată fânurile constituie o impor-tantă sursă de vitamine și săruri minerale. Valoarea nutritivă a fânurilor depinde de compoziţia floristică, de stadiul de vegetaţie al plantelor la recoltare, de sistemul de uscare și de durata de conservare.

Fânul de bună calitate nu trebuie să conţină praf, mucegaiuri, să aibă pierderi minime din masa foliară a plantelor, culoare verde, miros și aromă plăcută.

Pentru o bună compoziţie chimică fânul trebuie să conţină 30 % leguminoase, 50 % graminee și până la 10 % alte plante co-mestibile.

După provenienţă fânul se împarte în fân natural și fân cultivat.Fânul natural provine de pe pajiștile naturale și în funcţie de condiţiile geografice, de sol, de climă, de compoziţia botanică

și de locul de recoltare distingem: fân de luncă, fân de câmpie, fân de deal și fân de munte sau fân de baltă, fân de ţelină, fân de pârloagă, fân de pădure.

Compoziţia nutritivă a pajiștilor diferă și determină diferenţe mari în conţinutul de substanţe nutritive ale acestor categorii de fânuri (tabelul 1.5.2).

Tabelul 1.5.2.Valoarea nutritivă a fânului natural în funcţie de provenienţă

Provenienţa Valoarea nutritivă/kg furajP.B.D. (g) U.N.

Fân de luncă 19 – 70 0,32 – 0,38Fân de baltă 32 – 45 0,48 – 0,52Fân de câmpie 42 – 65 0,55Fân de deal 41 – 85 0,50 – 0,56Fân de munte 38 – 58 0,47 – 0,59

Otava este obţinută din masa verde regenerată după recoltarea fânului de pe fâneţele naturale. Recoltarea plantelor făcându-se într-un stadiu de vegetaţie mai timpuriu, otava constituie un furaj mai fraged, cu un conţinut mai bogat în proteine, cu grad de consumabilitate și cu coeficient de digestibilitate mai ridicat decât fânul.

Fânul cultivat se produce pentru completarea fânului natural până la acoperirea necesarului prin cultivarea unor plante fura-jere.

Există mai multe tipuri de fân cultivat, în funcţie de compoziţie:- fân de leguminoase perene (trifoi, lucernă, sparcetă, ghizdei);- borceagul rezultat din amestecul de graminee și leguminoase anuale (ovăz, măzăriche);- fânul de graminee perene (Lollium, Dactylis, Festucă, etc.);- fânul obţinut din graminee și leguminoase perene.Fânurile de leguminoase perene cultivate sunt bogate în proteină (80 - 135 g/kg), au valoare biologică ridicată datorită

conţinutului în lizină, cistină, triptofan (de 3 ori mai mare decât în boabele de orz și ovăz), conţin săruri minerale (15-22 g calciu, 1,6-3,2 g fosfor/kg) și caroten (50-100 mg/kg). În funcţie de stadiul de vegetaţie în momentul recoltării valoarea nutritivă este cuprinsă între 0,41-0,62 U.N./kg. Acestea se consumă cu plăcere de toate animalele și au un grad ridicat de digestibilitate.

Fânurile de leguminoase sunt recomandate cu precădere atât în hrana reproducătorilor masculi, în perioada de pregătire și de montă cât și la femele în perioada de gestaţie, acestea influenţând favorabil calitatea materialului seminal, dezvoltarea fetușilor și a lactaţiei următoare. La tineret, fânul de leguminoase stimulează dezvoltarea tubului digestiv, înmulţirea simbionţilor din rumen și consumul unor cantităţi mai mari de furaje fibroase și suculente, contribuind astfel la realizarea unor sporuri de creștere mai mari și la obţinerea unor animale mai robuste și sănătoase. Sub formă măcinată, fânul de leguminoase se folosește pe scară largă, în hrana suinelor și păsărilor ouătoare în proporţie de 3-7 % din raţie.

Furajele grosiereConstituie produse secundare rezultate în urma separării seminţelor și se întâlnesc sub formă de: paie, pleavă, coceni de

porumb, vreji de leguminoase, etc.Se caracterizează printr-un volum mare la unitatea de greutate, conţinut mic de apă (sub 17 %) și foarte ridicat de celuloză

(50 % din S.U.) iar coeficientul de utilizare este de 30-40 % la ovine și 40-50 % la bovine.Ele constituie o importantă sursă furajeră deoarece la fiecare kg boabe recoltate rezultă 1 kg produs secundar sau de pe fiecare

hectar se pot obţine 2-2,2 tone paie. Aceste subproduse înglobează 30-40 % din energia solară stocată de plante.Paiele de cereale pot fi, în funcţie de specia plantei de la care provin: de grâu, de ovăz, de orz, de secară și de orez.Paiele de calitate bună au culoarea și luciul caracteristic plantei din care provin, mirosul proaspăt, elasticitatea normală, lipsite

de mucegaiuri și cu un procent de sub 1 % plante toxice. Paiele vechi sau cele păstrate în condiţii necorespunzătoare devin brune, cu pete de mucegaiuri, fără luciu, iar mirosul devine încins, de putred sau de mucegai.

Paiele au un conţinut ridicat în celuloză (36-42 %), scăzut în proteine și grăsimi (3-4 %) și un conţinut de 4-6 % cenușă, aceasta fiind săracă în calciu și fosfor și bogată în siliciu.

49


Egis Romania

Valoarea nutritivă a paielor depinde de conţinutul în celuloză aceasta fiind mai mare la cerealele de primăvară comparativ cu cele de toamnă și la cele recoltate în pârgă faţă de cele recoltate la coacerea deplină.

În hrana animalelor cantităţile de paie administrate variază în funcţie de specie şi categoria de producţie.Paiele de grâu se administrează bovinelor supuse îngrășării în amestec cu borhoturi, cele de orz la vacile de lapte în completa-

rea balastului, iar cele de ovăz la cabaline.Indiferent de specia la care se administrează se impune prepararea acestora prin diverse metode. În cazul preparării prin

murare se administrează până la 15 kg la vacile de lapte, aproximativ 10 kg la tineretul bovin, 5 kg la cabalinele adulte și tineretul de peste 2 ani și 1,5-2 kg la ovinele adulte. Ca atare paiele se administrează în cantităţi de 2-5 kg la bovine, 1-2 kg la ovine și 2-3 kg la cabaline.

Pleava de cereale este formată din învelișul grăunţelor, din resturi de frunze, de spice și părţi de paie zdrobite și are o valoare nutritivă mai ridicată decât a paielor datorită conţinutului mai ridicat în proteină și mai scăzut în celuloză.

Pentru administrare se recomandă ca pleava să fie însilozată în amestec cu suculente sau să fie dată în amestec cu rădăcinoase tocate sau cu tăieţei de sfeclă umezi. Cantităţile de pleavă ce se pot administra variază între 2-4 kg la bovine și 1-1,5 kg la ovine.

Cocenii de porumb reprezintă cea mai importantă producţie secundară din sectorul vegetal datorită ponderii mari ce revine porumbului în structura suprafeţei cultivate cu cereale din ţara noastră (48-53 %). Aceștia au o valoare nutritivă mai bună decât paiele datorită conţinutului de celuloză, dar mai ales de lignină, mai mic decât al paielor. Se administrează, mai ales, în hrana bovinelor și ovinelor.

Valorificarea cocenilor de porumb se îmbunătăţește prin prepararea acestora prin defibrare, saramurare, melasare, însilozare cu tăieţeii de sfeclă de zahăr sau de sfeclă furajeră. De asemenea, tratarea chimică a cocenilor de porumb îmbunătăţește valoarea nutritivă a acestora. Astfel, prin amonizare (3-5 % NH3) după o depozitare de 30 de zile se înregistrează un consum de S.O. cu 45-51 % mai mare și o creștere a energiei brute cu 12-14 %. Sub formă tocată sau defibraţi cocenii de porumb se pot administra în cantităţi de 7-10 kg la bovine și 2-3 kg la ovine. Sub formă preparată se pot utiliza cu rezultate foarte bune în îngrășarea taurinelor, putându-se administra 15-20 kg/zi, sau în hrana vacilor de lapte, acoperind 25-30 % din substanţa uscată a raţiei.

Paiele și vrejii de leguminoase provin de la treieratul leguminoaselor de sămânţă -lucernă, sparcetă, trifoi, ghizdei (paiele), mazăre, fasole, soia (vrejii).

Acestea au un conţinut mai ridicat în proteine (6,4-8,6 %), coeficientul de digestibilitate este de 47-50 % pentru substanţa organică.Paiele și vrejii de leguminoase se folosesc cu bune rezultate în alimentaţia ovinelor (1-2 kg/zi la oile adulte). De aseme-nea se pot administra și vacilor lactante și celor supuse recondiţionării, în cantitate de 3-5 kg/zi, în amestec cu suculente, altfel determină constipaţii.

Furaje de origine vegetalăDin punct de vedere sistematic cele mai importante plante de nutreţ sunt clasificate astfel:1. Leguminoasele – sunt reprezentate în flora spontană printr-un număr impresionant de specii. Valoarea furajeră deosebită

este determinată în primul rând de conţinutul ridicat în substanţe proteice.După timpul de exploatare avem două categorii de leguminoase:a) Leguminoase perene – unde durata de exploatare se întinde pe mai mulţi ani (nu necesită însămânţare în fiecare an). Din

această categorie fac parte:- Lucerna albastră - Trifoiul roşu - Sparceta - Ghizdeiul b) Leguminoase anuale – durata de exploatare se întinde pe un singur an (necesită însămânţare în fiecare an).- Măzărichia – de primăvară și de toamnă - Mazărea furajeră - Soia- Latirul - Bobul

2. Gramineele – este categoria cu cea mai mare pondere din totalul furajelor. Ajung la o pondere în unele cazuri de 80-90% din totalul unei pajişti. La fel ca şi la leguminoase avem:

a) Graminee anuale de nutreţ1. Porumbul furajer2. Sorgul furajer (zaharat) 3. Secara furajeră4. Iarba de Sudan 5. Raigrasul anual b) Graminee perene de nutreţ

3. Rădăcinoase şi tuberculifere- Sfecla furajeră - Morcovul furajer - Topiamburul

50


Egis Romania

4. Cucurbitaceele de nutreţ- Dovleacul comun - Pepenele furajer - Dovleacul alb

5. Alte plante de nutreţ- Varza furajeră - Floarea soarelui furajeră - Rapiţa

Leguminoase perene1. Lucerna albastră- se cultivă în ţara noastră cât şi pe plan mondial pe suprafeţe întinse datorită însuşirilor ei deosebite:- dă producţii mari şi cu însuşiri excelente- foarte rezistentă la secetă şi îngheţ- porneşte repede în vegetaţie primăvara- reacţionează bine la irigaţii- se pretează la diferite moduri de folosire (nutreţ verde, fin, făină de fân, nutreţ murat etc.)- conţine elemente minerale Ca, P- este bogată în vitamine – A, K, D- are un grad ridicat de digestibilitate- este o plantă perenă ce trăieşte 7-10 ani.

Zonele cele mai favorabile pentru cultură: - Câmpia Olteniei, Munteniei, Banat - Transilvania, Dobrogea – irigat.- se seamănă primăvara timpuriu – 18-20 kg/ha

Recoltarea lucernei se face în funcţie de modul de folosire:- pentru fân se recoltează de la îmbobocire – înflorire - producţia de MV – 20-30 t/ha- pentru MV – la iesle – recoltarea se face înainte de îmbobocire - producţia de MV – 15-20 t/ha- cea mai bună înălţime la cosit este de 5-8 cm de la suprafaţa solului, iar ultima coasă la 8-10 cm.- firul de lucernă se aşează la păstrare în fânare când are un conţinut de 15-17% apă.- făina de lucernă se păstrează în saci de polietilenă de culoare închisă, sau saci de hârtie- se poate transforma în granule

Producţii:- producţiile cele mai mari se obţin în anii 2-4 de vegetaţie- cele mai mari producţii se obţin la coasa I- producţia de fân reprezintă 25% din producţia de masă verde- dacă la coasa I avem 50 t MV/ha – înseamnă că producţia de fân este de aproximativ 12,5 t/ha- producţia coasei II – 50-60% - din coasa I – 25-30 t- producţia coasei III – 25-30% - din coasa I – 12-13t.

2. Trifoiul roşu- are aproximativ aceleaşi calităţi ca şi lucerna- se cultivă în ţară la noi în Câmpia Transilvaniei, în Banat, regiunile Subcarpatice- spre deosebire de lucernă trifoiul roşu are durata de exploatare mai scurtă – 2 ani. Producţiile cele mai mari se realizează în

al II-lea an.- se seamănă primăvara timpuriu – 16-20 kg/ha şi foarte important se seamănă cu o plantă protectoare (orzoaică, orz de

primăvară umbresc mai puţin)- de asemenea direcţia de semănat este perpendicular pe rândurile plantei protectoare

Recoltarea – în primul an numai prin cosit- în anul II – când cel puţin jumătate din plante sânt în floare- trifoiul roşu dă în mod obişnuit 2 coase- producţia obişnuită este de 30t/MV/ha.

3. Sparceta- la noi în ţară se cultivă pe câteva mii de ha dar suprafaţa este în continuă creştere- se foloseşte în alimentaţia animalelor sub forma de: fân, nutreţ verde la iesle- plantă perenă ce trăieşte 10-20 ani- este mai rezistentă decât lucerna- se cultivă în Centrul Olteniei, Munteniei, Podişul Transilvaniei, Nord-Estul Moldovei- se poate semăna primăvara sau toamna

51


Egis Romania

- cantitatea de sămânţă /ha este 100-120 kg- se seamănă cu plante protectoare în regiunile umede şi fără plantă protectoare în regiunile secetoase Recoltarea – anul I

producţii foarte mici- anul II – VI – 1 coasă şi o otavă- cea mai bună producţie – la coasa I- producţia de MV/ha – 15 – 25 t

4. Ghizdeiul- însuşiri: - dă producţii mai mari decât lucerna şi trifoiul pe soluri sărace şi podzolice- se poate menţine în semănături 20-30 ani- fânul are un procent mai mare de frunze- se pretează foarte bine la păşunat pentru că se reface foarte repede- în stare verde nu produce metorizaţii.

Zonele de cultură – sunt recomandate zonele cu soluri podzolice (deal, podiş)

Semănatul: - primăvara foarte devreme - vara - toamna - cantitatea de sămânţă 12-16 kg/ha- producţii: 15 – 20 t/ha MV – repartizate în 3-4 coase.

Leguminoase anuale de nutreţMĂZĂRICHEA – din această grupă fac parte mai multe specii din genul VICIA. Cele mai importante pentru culturile

furajere sunt:- măzărichea de primăvară VICIA SATIVA- măzărichea de toamnă VICIA VILLOSA.

Măzărichea este o leguminoasă anuală de mare importanţă pentru cultura furajeră pentru faptul că semănată în amestec cu o graminee anuală (grâu, orz, ovăz, secară, triticale) formează borceagurile. Borceagurile au importanţă deosebită întrucât se pot administra atât sub formă de masă verde la grajd cât şi sub formă de siloz sau de fân.

În funcţie de perioada anului în care se execută semănatul plantelor avem două tipuri de borceag:- borceag de toamnă (măzăriche de toamnă + secară, orz, grâu, triticale)- semănatul se execută în a doua decadă a lunii august, prima decadă a lunii septembrie- cantitatea de sămânţă 140-180 kg/ha – măzăriche 90- 120 kg- graminee 50-60 kg- borceag de primăvară (măzăriche de primăvară + ovăz, orzoaică etc.)- semănatul se execută primăvara în prima urgenţă (sfârşit de martie, început de aprilie)- cantitatea de sămânţă 120-150 kg/ha – măzăriche 90- 100 kg- graminee 40-50 kg

De reţinut faptul că semănatul plantelor se execută separat. Prima se seamănă gramineea iar leguminoasa se seamănă ulte-rior perpendicular ca direcţie pe rândurile semănate anterior. Semănatul se execută la 12,5 cm. Recoltarea plantelor depinde de modul de utilizare a furajelor rezultate: - pentru masă verde – recoltarea se face treptat şi poate începe când cereala are o înălţime de 40 cm.

- producţia la ha este de 10-15 t- pentru fân sau siloz recoltarea se face când cereala a ajuns la înspicare.

MAZĂREA FURAJERĂCa plantă de nutreţ mazărea furajeră este folosită la majoritatea speciilor de animale, fiind foarte bine consumată de animale.

Se poate cultiva în amestec cu o graminee formând borceagul ce se poate administra atât sub formă de masă verde la iesle sau sub formă de fân sau siloz.

La mazăre în cultură simplă se utilizează o cantitate de sămânţă de 150-200 kg/ha. În amestec pentru borceag se seamănă astfel:

- pentru borceagul de toamnă 120-150 kg/ha din care 80- 100 kg mazăre- pentru borceagul de primăvară 150-210 kg/ha din care 100-150 kg mazăre. Producţia de masă verde la hectar este

de 30-35 t iar de sămânţă 1500-2500 kg/ha.

SOIADatorită conţinutului mare în proteine (seminţele conţin 37% proteină) soia reprezintă cea mai importantă plantă proteică.

Calitatea proteinelor din seminţele de soia sunt unanim recunoscute şi pot înlocui aproape în totalitate proteinele de origine animală (din făinurile proteice animale). Se cultivă mai mult pentru producţia de boabe dar se poate cultiva şi pentru masă verde în amestec cu o graminee, formând borceagul.

52


Egis Romania

Se seamănă primăvara când temperatura solului are 8- 10°C. Cantitatea de sămânţă la ha este de 80-90 kg.De asemenea se poate semăna în amestec cu porumb pentru siloz – 12-15 kg porumb - 30-40 kg soia/ha.- Producţii la ha – boabe 3.000-4.000 kg- Masă verde în amestec cu porumb pentru siloz – 50 t.

BOBUL- e ste o plantă destul de importantă, seminţele se utilizează în alimentaţia omului, iar la animale se poate utiliza sub toate

formele: furaj verde, nutreţ murat, concentrat- se seamănă primăvara timpuriu cu o cantitate de 150- 200 kg/ha- pentru masă verde se seamănă în amestec cu porumb – 15-20 kg porumb/ha - 80-100 kg boabe/ha- recoltarea pentru masă verde se face la începutul înfloririi – 30-40 t/ha- producţia de boabe 3000-3500 kg/ha.

Graminee anuale de nutreţPorumbulDatorită multiplelor sale calităţi, a însuşirilor biologice valoroase cultivarea porumbului s-a extins relativ repede ocupând

poziţia a treia în lume după grâu şi orez.La noi în ţară se cultivă pe o suprafaţă de aproximativ 3.200.000 ha.În hrana animalelor se utilizează boabe de porumb la toate speciile de animale iar la unele dintre specii se poate utiliza planta

cu rezultate excelente atât ca masă verde cât şi ca furaj murat (siloz).

Semănatul – pentru producţia de boabe – porumbul se seamănă primăvara în epoca a II-a, temperatura solului 8-10°C (20 aprilie – 1 mai).

- cantitatea de sămânţă variază – 15-30 kg/ha - pentru masă verde sau siloz- pentru masă verde – se seamănă la o distanţă mai mică între rânduri – cantitatea de sămânţă variază între 80- 150 kg/ha- pentru siloz se seamănă la fel cu porumbul pentru boabe.

Recoltarea şi producţii la hectar – pentru boabe recoltarea se face când porumbul a ajuns la maturitate – când boabele au un conţinut de 20-24 % apă

- producţii 3.000-5.000 kg/ha- pentru siloz – recoltarea se face în faza de lapte – ceară (când boabele au 70-75% apă)- producţii de 30-45 t/ha (în condiţii de irigare se poate ajunge 70-80 t/ha- pentru masă verde – se recoltează când plantele au ajuns la o înălţime de 60-70 cm- producţii 20-30 t/ha – irigat 40-60 t/ha.

Orzul este una din cele mai vechi plante de cultură. În cultură există două varietăţi orzul de toamnă mai productiv şi orzul de primăvară. Orzul de toamnă ocupă 90% din suprafaţa totală, se seamănă în prima parte a lunii octombrie cu o cantitate de sămânţă de 180-200 kg/ha.

Orzul de primăvară – se seamănă primăvara în prima epocă180-220 kg/ha.Producţii – orzul de toamnă – 4.000-5.000 kg/ha – boabe - orzul de primăvară – 2.000-2.500 kg/ha

Ovăzul ca şi cultură este răspândit pe toate continentele. Boabele de ovăz constituie unul din cele mai importante nutreţuri concentrate fiind de neînlocuit în alimentaţia cabalinelor. Se utilizează cu succes de asemenea şi în furajarea celorlalte categorii de animale.

Semănatul pentru ovăzul de toamnă – 1-10 octombrie- pentru ovăzul de primăvară – foarte timpuriu- cantitatea de sămânţă – 150-200 kg/ha- recoltarea se face la maturitate- producţii 2.500-4.000 kg/ha.RĂDĂCINOASE şI TUBERCULIFERESFECLA FURAJERĂEste apreciată în mod deosebit pentru calitatea furajului cât şi pentru productivitatea mare. În hrana animalelor se folosesc

rădăcinile şi frunzele. Rădăcinile reprezintă un nutreţ suculent bogat în zaharuri. Introducerea sfeclei în raţia vacilor de lapte sporeşte valoarea energetică a acesteia.

MORCOVUL FURAJERCa plantă furajeră se cultivă pe suprafeţe mici datorită insuficientei mecanizări a lucrărilor de întreţinere. Este o plantă de furaj

destul de importantă datorită conţinutului mare în vitamine în special vitamina A. Rădăcina morcovului constituie un nutreţ suc-culent indispensabil pentru reproducători şi tineret.

Semănatul – se face primăvara devreme în prima urgenţă - cantitatea de sămânţă este 3-4 kg/ha. Recoltarea se face toamna târziu, rădăcinile se sortează şi se depozitează în silozuri peste iarnă.- producţia este de 30-50 t/ha.

53


Egis Romania

TOPINAMBURUL (Napul porcesc)- este o plantă originală din Mexic, la noi în ţară culturile au început în ultimul timp că se extindă- tuberculii şi plantele verzi sunt folosite ca furaje suculenteSemănatul foloseşte tuberculii de 30-50 g ce se plantează toamna sau primăvara - cantitatea necesară 1.500-2.500 kg/ha.Recoltarea se face toamna după formarea inflorescenţelor, plantele se recoltează şi se însilozează.- producţii – 30-35 t/ha tubercul - 30-50 t/ha tulpini cu frunze.

CUCURBITACEELEDOVLEACUL COMUNEste o plantă foarte răspândită mai ales în gospodăriile ţărăneşti, cu un grad ridicat de digestibilitate. Se utilizează de obicei

în hrana porcilor dar se poate utiliza cu succes şi în hrana vacilor de lapte sau a taurinelor la îngrăşat. Fructele sunt bogate în vitamine, în special în vitamina C.

Se seamănă în cultura principală sau intercalat - semănatul se efectuează primăvara când temperature din sol a ajuns la 8-10°C folosindu-se 5-6 kg sămânţă la ha - recoltarea se face în funcţie de necesităţi, începând cu luna august - pentru a fi păstrat peste iarnă recoltarea se face la maturitate atunci când frunzele au început să se usuce - producţia la ha poate ajunge la 150-200 t.

ALTE PLANTE DE NUTREţRapiţaFace parte din categoria plantelor uleioase. Ca plantă de nutreţ este utilizată mai ales sub formă de nutreţ verde care este bine

consumat de toate speciile de animale (în special vaci de lapte, porci).- turtele de rapiţă au de asemenea utilizare în hrana animalelorSemănatul – se execută toamna în a doua decadă a lunii septembrie, prima decadă a lunii octombrie- cantitatea de semânţă la ha – 12-15 kg.Recoltarea - se face în intervalul cuprins între începutul şi mijlocul fazei de înflorire când plantele au25-30 cm înălţime - producţia este de 20-25 t/ha masă verde

Varza furajerăImportanţa acestei plante este dată de faptul că dă producţii ridicate la ha şi poate fi folosită până târziu către sfârşitul toamnei.

Semănatul – se poate efectua prin plantare la sfârşitul lunii aprilie sau poate semăna direct în camp - când se seamănă direct în câmp se folosesc 4-6 kg/ha. Se recoltează pe etape în funcţie de necesităţi începând în momentul când frunzele de la baza tulpinii s-au îngălbenit. - producţii – 40-50 t/ha masă verde.

Furajele combinateSunt amestecuri complexe, obţinute pe cale industrială, preparate din mai multe materii prime, dozate astfel încât să constituie

raţii cu valoare completă sau să completeze raţiile de bază.Ca materii prime sunt utilizate, în special, grăunţele de cereale și boabele de leguminoase uruite, reziduurile industriale uscate,

făina de lucernă, făinurile de origine animală, laptele praf și sărurile minerale.Forma lor de prezentare poate fi de:- măciniș (uruială fină), folosit în hrana tuturor speciilor, putând constitui raţia în întregime la păsări și porci;- granule, adică amestecuri de uruieli cu adaos de melasă, presate în matriţe speciale și injectate cu vapori de apă, ce se folosesc

în hrana porcinelor;- brichete, care sunt alcătuite din furaje fibroase tocate și furaje concentrate, având ca liant melasa, de forma unor cărămizi,

folosite în hrana ierbivorelor și cabalinelor.În funcţie de rolul pe care îl au în alimentaţia animalelor, furajele combinate sunt de trei feluri: complete, de completare şi

speciale.Furajele combinate complete pot alcătui singure raţia animalelor deoarece conţin toate substanţele nutritive necesare orga-

nismului. În componenţa lor intră grăunţele de cereale (60-70 %), boabele de leguminoase, tărâţe, șroturi, făină de fân, făinuri animale, antibiotice și supliment mineral. Se pot prezenta sub formă de uruieli sau sub formă de granule.

Ele sunt diferenţiate sub raport proteic și energetic, în funcţie de vârsta când se administrează, sub denumirile: prestarter, starter, grower și finischer.

Furajele combinate de completare sunt amestecuri de făinuri de origine vegetală și animală, vitamine și săruri minerale. Se folosesc ca suplimente ce se adaugă la raţia de bază cu scopul de a o echilibra în proteine, vitamine și săruri minerale. De aceea aceste furaje mai sunt cunoscute și sub denumirea de concentrate proteino-vitamino-minerale sau P.V.M.

Furajele combinate de completare se folosesc, de regulă, în raţia vacilor de lapte, pentru echilibrarea ei în proteine, vitamine și săruri minerale.

Furajele combinate speciale sunt reprezentate de: substituenţii de lapte, zooforturi și premixuri furajere.Substituenţii de lapte sunt obţinuţi prin tehnologie industrială și sunt destinaţi înlocuirii laptelui la viţeii și purceii sugari.În componenţa lor intră laptele smântânit şi zer sub formă de praf, grăsimi animale, uleiuri vegetale (şroturi de soia), drojdii

furajere, săruri minerale şi aditivi furajeri. Se comercializează sub diferite denumiri ca: lactovit, larovit, latolioneve, etc.Zooforturile sunt amestecuri de vitamine cu macroelemente și medicamente de uz furajer, încorporate în furajele combinate

complete (în proporţie de 0,5-1 %) și au acţiune fortifiantă asupra organismului animal.

54


Egis Romania

Premixurile furajere sunt preparate pe bază de medicamente (antibiotice, sedative, coccidiostatice) destinate prevenirii și com-baterii stărilor de stres sau a unor maladii de grup. Se pot administra în masa nutreţurilor combinate cât și prin apa de băut.

1.6. Asigurare inputuri necesare Achiziționarea de input-uriAcţiunea de achiziționare/aprovizionare, în sensul cel mai larg, înseamnă orice achiziţie de bunuri sau servicii efectuate de

către consumatori. Aceste achiziții presupun existenţa unui cumpărător, a unui vânzător şi a unui sistem de preţuri considerat satisfăcător de ambele părţi.

La nivelul exploatației agricole/fermei, acţiunea de aprovizionare reprezintă activitatea de aprovizionare tehnico-materială5. Această activitate presupune:

- determinarea necesarului de mijloace de producţie sub aspect cantitativ, calitativ şi sortimental, pentru asigurarea derulării normale a procesului de producţie în fermă;

- încheierea contractelor economice cu furnizorii (distribuitorii de input-uri – semințe, îngrășăminte și pesticide, distribuitorii de energie electrică/utilități și apă de irigat, distribuitorii de utilaje și echipamente agricole, piese de schimb, instalații de irigat, etc.) și/sau beneficiarii (comercianți de cereale/procesatori, etc.);

- stabilirea măsurilor de utilizare raţională şi eficientă a mijloacelor de producţie, prin aplicarea normelor progresive de consum şi menţinerea stocurilor în limitele strict necesare;

- organizarea activităţii de recepţie cantitativă şi calitativă a resurselor materiale; - organizarea depozitului de resurse materiale prin folosirea de sisteme şi metode de depozitare adecvate/avansate; - organizarea aprovizionării subunităţilor de producţie, de întreţinere şi a punctelor de lucru/locurilor de muncă cu

mijloacele de producţie necesare.În contextul actual de restructurare a agriculturii, necesitatea perfecţionării sistemului de aprovizionare a impus ca la nivel

național, regional/teritorial și local, să existe agenţi economici/distribuitori pentru activităţile de aprovizionare, organizaţi sub forma societăţilor comerciale pe activităţi specializate în aprovizionarea producătorilor agricoli.

Forma circulaţiei mărfurilor, care încadrează şi aprovizionarea tehnico-materială are rolul să asigure ritmic şi la timp necesa-rul de mijloace de producţie pentru producătorii agricoli.

Distribuitorii de inputuriDistribuitorii de inputuri au ca scop comercializarea de produse specifice agriculturii, provenite din producția internă sau

din import, produse industriale de consum necesare producătorilor agricoli precum utilaje și mașini agricole, piese de schimb, instalații de irigat, etc.

În prezent, există societăţi comerciale de interes național, cu atribuţii de a efectua aprovizionări de la furnizorii din întreaga ţară, livrând inputuri și utilaje agricole beneficiarilor din aceeași sferă de influența a activității acestora.

Filialele distribuitorilor de inputuri sunt organizate în zona de influenţă comercială şi zona optimă de transport, din jurul sucursalelor acolo unde există depozite pentru redistribuirea mărfurilor.

Magazinele (fitofarmaciile) sunt amplasate în centrele sau comunele puternice din punct de vedere agricol, dar şi în pieţele şi târgurile orăşeneşti sau zonale.

Particularitățile pieței resurselor materiale6 (inputurilor) în agriculturăResursele materiale necesare bunei desfășurări a procesului de producţie din agricultură sunt diferenţiate în funcţie de acti-

vitatea la care acestea participa astfel:a) pentru producţia vegetală, resursele materiale cele mai importante sunt: seminţele selecţionate/certificate sau materialul

de plantat; îngrășămintele chimice și alte substanţe ce contribuie la stimularea creșterii plantelor; insecticide și pesticide; apa de irigat, carburanţi; mașinile și utilajele agricole; instalaţiile de irigat/lucru etc.

b) pentru producţia zootehnică, cele mai importante resurse materiale sunt: rasele de animale; furajele; medicamentele de uz zooveterinar; materialele pentru menţinerea curăţeniei în adăposturi; mașinile și utilajele agricole; instalaţiile de alimentare cu apă sau furaje; alte instalaţii de lucru etc.

c) pentru producţia alimentară (de prelucrarea a produselor agricole), cele mai importante resurse materiale sunt: produsele agricole destinate prelucrării; coloranţi și alte materiale auxiliare; ambalajele individuale ale produselor alimentare; carburanţi; instalaţiile de lucru (liniile de fabricatie); mijloacele de transport etc.

Inputurile în agricultură (semințe, îngrășăminte, pesticide, apă de irigat, etc.) reprezintă ansamblul bunurilor materiale rezul-tate din diferite procese de producţie și destinate pieţei inputurilor.

Piaţa inputurilor agricole reprezintă: - locul de întâlnire, mai mult sau mai puţin abstract, al cererii cu oferte de inputuri, prima categorie fiind reprezentată de

beneficiari (fermierii), iar cea de-a doua de producătorii și/sau distribuitorii de inputuri, loc unde preţul se stabilește în majoritatea cazurilor, prin negocieri;

- totalitatea relaţiilor de vanzare-cumpărare dintre agenţii economici furnizori (unităţile productive de inputuri/resurse materiale și cele de intermediare) și beneficiari (unităţile agricole), necesare pentru asigurarea continuităţii proceselor de producţie (sau comerţ).

5 Petrescu, I., - Management, Ed. Holding Reporter, București, 1991. 6 Prelucrat după Istudor N., ș. a., - Particularităţile pieţei resurselor materiale necesare întreprinderilor agroalimentare IEA,

ASE, București, 2005.

55


Egis Romania

Producătorii/distribuitorii de inputuri își realizează/consolidează vânzările de produse printr-o politică promoţională, reali-zată cu preponderenţă prin publicitate. Politica promoţională se face prin prospecte pliante, cataloage în care sunt reprezentate caracteristicile tehnice ale produsului, prin reprezentanţe comerciale, târguri, expoziţii, demonstraţii practice etc.

În cazul unor mijloace tehnice, demonstraţiile practice se fac în mod obligatoriu, fie la producător, fie de beneficiar pentru ca beneficiarul să constate utilitatea acestora.

Fermierii (sau formele asociative ale acestora) care dispun de fonduri financiare importante și/sau lucrează suprafețe mari de teren agricol, cumpără direct de la producătorul de resurse materiale, sau de la reprezentanţele acestuia.

Comerţul prin intermediari are o pondere mai mare pentru fermele/exploatațiile agricole de dimensiuni mici (fără forţă fi-nanciară).

Furnizorii de inputuri sunt, dacă nu singurii, cei mai mari creditori ai agriculturii din România. Sunt investitori și creditori permanenţi ai producţiei agricole pentru că foarte puţini dintre agricultori își permit să facă împrumuturi la bănci, iar băncile, deși unele au în portofoliul lor de ofertă credite pentru agricultură, sunt evitate de către fermieri fie din lipsă de informații, fie din cauza garanțiilor acceptate de bănci (nu sunt acceptate ca și garanție terenuri agricole) sau din teama dobânzilor destul de ridicate.

În relația cu distribuitorii, atunci când fermierii negociază cantități mari de inputuri ce sunt achitate cu banii jos sau cu plata la termene de plată apropiate, aceștia beneficiază de discount-uri importante - valoarea inputurilor pentru fermă va fi astfel mult mai mică.

Din lipsă de lichidități însă, distribuitorul de inputuri oferă de cele mai multe ori fermierilor produse la preţul de catalog, preț care nu se mai poate însă negocia în aceste condiții (este acceptată în acest caz și plata la recoltare, evident cu o anumită dobândă și cu câștigul distribuitorului incluse în valoarea preţului).

La recoltare, distribuitorii mai acceptă uneori și plata inputurilor prin compensare în natură (produse agricole de obicei) și acest lucru, din punct de vedere al fermierilor, reprezintă un dublu câștig al distribuitorilor de inputuri (o dată, distribuitorii de inputuri câștigă atunci când vând inputurile și mai câștigă încă odată când fermierul nu poate plăti cu bani și plătește în natură, prin preţul impus de cele mai multe ori unilateral de către distribuitor).

Trebuiesc luate însă în considerare, pentru a evita părtinirile și a clarifica în mod echitabil aspectele mai sus menționate, efor-turile/costurile distribuitorilor de inputuri care asigură practic finanțarea fermierilor până la momentul recoltării (de cele mai multe ori momentul este greșit ales/menționat în contracte deoarece fermierii plătesc inputurile în fapt la încasarea contravalorii recoltei).

De menționat este faptul că în urma relațiilor comerciale cu furnizorii proprii de inputuri (producători multinaționali de semințe, pesticide, îngrășăminte, utilaje, echipamente și instalații, etc.), distribuitorii previzionează, negociază și se aprovizi-onează cu cantități mari de produse cu termene de plată foarte stricte - termene de plată stabilite uneori înainte de recoltarea produselor agricole de către fermieri și faptul că distribuitorii au o serie de cheltuieli mari legate de personal, transport/logistică, dobânzi, etc.

2. CONTABILITATE

2.1. Contabilitatea fermeiContabilitatea nu poate fi concepută în afara unui patrimoniu. Însăși existenţa ei a fost determinată de necesitatea cunoaș-

terii mărimii și structurii patrimoniului, a modului cum este gestionat și a evoluţiei sale.În vederea definirii obiectului de studiu al contabilităţii, așa cum reiese și din cele prezentate anterior, patrimoniul este privit

ca structură economică și juridică de apropiere și gestiune a valorilor materiale și bănești.De altfel, într-o concepţie generală, se poate discuta despre un patrimoniu numai atunci când există atât un subiect, cât și un

obiect de drepturi și obligaţii, respectiv o persoană fizică sau juridică, precum și bunuri economice care îi aparţin.La rândul său, patrimoniul în sens contabil este definit prin totalitatea drepturilor și obligaţiilor cu valoare economică

ce aparţin unei persoane fizice sau juridice, precum și bunurile care îi aparţin acesteia, în calitate de obiecte de drepturi și obligaţii.

În contextul celor prezentate anterior, se poate reţine că patrimoniul în structuralitatea sa se delimitează, pe de o parte, din punct de vedere economic, sub forma activelor corporale și a celor circulante deţinute de o persoană fizică sau juridică și investite (utilizate) pentru desfășurarea unor activităţi economico-financiare, iar pe de altă parte, sub aspect juridic, în sensul drepturilor și obligaţiilor ce se creează prin folosirea activelor investite.

În consecinţă, se poate menţiona că patrimoniul are concomitent o structură economică și o altă structură juridică, ex-primând bunurile economice acumulate de o persoană fizică sau juridică (averea, utilizarea resurselor) și respectiv drepturile și obligaţiile subiectului de drept (capitalul ca relaţie de proprietate, provenienţa resurselor).

Se impune, totodată, precizarea că sub aspectul obiectului de studiu al contabilităţii nu orice patrimoniu face parte din sfera sa de acţiune. În acest scop, este necesar ca valorile economice investite și deci utilizate să aibă ca destinaţie fie obţinerea de bunuri și servicii pentru comercializare, fie satisfacerea unor nevoi administrative ori social-culturale ale societăţii.

În contabilitate, corespunzător structurilor economică și juridică ale patrimoniului, se operează cu noţiunile de activ și re-spectiv de pasiv.

Sub aspect economic, patrimoniul delimitează resursele oricărei entităţi economice atât în funcţie de provenienţa valorilor materiale, cât și în raport cu utilizarea lor, deci a acelorași valori economice.

Privit prin prisma concepţiei juridice, patrimoniul privește, pe de o parte, drepturile și obligaţiile cu valoare economică, iar pe de altă parte, aceleași bunuri economice ca obiecte de drepturi de proprietate.

56


Egis Romania

Avându-se în vedere ambele concepţii, economică și juridică, se reţine că provenienţa resurselor, respectiv drepturile și obligaţiile cu valoare economică, constituie pasivul, iar utilizarea resurselor, respectiv bunurile economice ca drepturi de proprietate, reprezintă activul.

În acest context este evident faptul că patrimoniul ca obiect de studiu al contabilităţii este tratat atât sub aspect economic, cât și juridic, deci prin prisma unei concepţii economico-juridice.

În cadrul acestei concepţii, contabilitatea studiază patrimoniul unei entităţi atât sub aspectul existenţei acestuia la un moment dat, cât și în ceea ce privește mișcările și transformările permanente ale elementelor sale componente, denumite elemente patri-moniale, inclusiv rezultatele financiare ce se obţin.

În ceea ce privește obiectul contabilităţii, se reţine, de asemenea, că în sfera sa de acţiune se includ operaţiile amintite anterior, însă condiţionat de exprimarea lor monetară și aceasta datorită faptului că informaţiile contabile trebuie să asigure cunoașterea oricărui detaliu cu privire la desfășurarea activităţilor și, totodată, să permită obţinerea unei imagini de ansamblu la nivelul în-treprinderii. Etalonul bănesc permite caracterizarea tuturor operaţiilor economico-financiare efectuate atât din punct de vedere cantitativ, cât și sub aspect calitativ.

În funcţie de elementele prezentate anterior, conţinutul obiectului contabilităţii îl constituie evidenţa, calculul, analiza și controlul existenţei, mișcării și transformării elementelor componente ale patrimoniului în cadrul activităţilor desfășurate, sub forma provenienţei și utilizării resurselor, precum și a drepturilor și obligaţiilor cu valoare economică și a bunurilor economice aferente ca drepturi de proprietate, exprimate valoric și uneori cantitativ, cu scopul cunoașterii situaţiei financi-are, a modificărilor acesteia și a rezultatelor obţinute.

Operând cu informaţii, în calitate de materie primă, contabilitatea este văzută ca fiind o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obţinute.

Procedee specifice de contabilitate financiară în partidă dublă: ■ contul; ■ balanţa de verificare; ■ bilanţul contabil.

a. Contul este procedeul specific metodei contabilităţii prin care se materializează dubla înregistrare a operaţiilor economice și financiare consemnate deja în documente, evaluate și calculate. El asigură înregistrarea cronologică, gruparea, sistematizarea și calculul stării și mișcării tuturor elementelor patrimoniale. Pentru fiecare element patrimonial, de mijloace economice și surse de finanţare a acestora, se folosește câte un cont distinct care arată existenţa, la un moment dat, relaţiile și mișcarea lui.

De altfel, contul asigură cunoașterea elementelor patrimoniale sub aspectul valorii contabile, la sfârșitul fiecărei perioade de gestiune, precum și în dinamica lor, în sensul mișcărilor și transformărilor, a creșterilor și diminuărilor care se produc în mod frecvent și inerent datorită activităţilor economice și financiare desfășurate în cadrul întreprinderii.

Existenţa unei multitudini de elemente patrimoniale determină utilizarea unui număr la fel de mare de conturi, care se prezin-tă sub denumirea de sistemul conturilor.

Conturile, printre altele, se află în legătură strânsă cu bilanţul, care la sfârșit de gestiune preia soldurile pe care acestea le con-ţin, iar la începutul unui nou exerciţiu financiar le furnizează soldurile iniţiale.

b. Balanţa de verificare constituie un procedeu specific al metodei contabilităţii prin intermediul căruia se realizează legătura între cont și bilanţ, în sensul că datele oglindite în conturi, pe feluri de elemente patrimoniale și de procese economice, se cen-tralizează în vederea întocmirii bilanţului și respectiv a contului de profit și pierdere și, totodată, pentru obţinerea de informaţii ce reflectă totalitatea activităţii întreprinderii sau, altfel spus, care privesc modificările în volumul și structura patrimoniului atât pentru perioada curentă, cât și cumulat de la începutul anului sau activităţii, după caz.

Pe de altă parte, acest procedeu asigură verificarea periodică a exactităţii datelor înregistrate în conturi, precum și respecta-rea principiului dublei înregistrări a operaţiilor pe care acestea le-au oglindit. În acest scop, în funcţie de structura balanţei de verificare stabilită de M.F.P., există două, trei sau patru serii de egalităţi și anume: între total sume și total solduri finale, la care, în cazul balanţei cu trei serii de egalităţi se adaugă, în primele două coloane, egalitatea între totalul rulajelor curente debitoare și creditoare, iar în situaţia balanţei cu patru serii de egalităţi se verifică, în plus, concordanţa între totalul sumelor precedente debitoare și a celor creditoare.

Schematic, balanţa de verificare se poate reprezenta astfelS.C. ..........................................

Simbol

cont

Denumire

cont

Sold iniţial Rulaj lunar Total sume Sold final

Debit Credit Debit Credit Debit Credit Debit Credit

0 1 2 3 4 5

57


Egis Romania

Prin această situaţie de sinteză se asigură:1. exactitatea tuturor operaţiunilor înscrise în contabilitatea sintetică și analitică și descoperirea oricărei erori ce s-ar putea

strecura în prelucrarea informaţiilor contabile;2. stabilirea legăturilor între conturi și bilanţ, în sensul că balanţa pregătește soldul conturilor la sfârșitul perioadei;3. prin rulaje și solduri, furnizează informaţii necesare analizei economico-financiare și conducerii societăţii.

c. Bilanţul este procedeul specific cel mai reprezentativ al metodei contabilităţii, care asigură realizarea efectivă a dublei repre-zentări a situaţiei patrimoniului și a rezultatelor obţinute (profit sau pierdere). Prin intermediul lui se centralizează și sintetizează, la un moment dat, de regulă la sfârșitul anului, datele contabilităţii curente, delimitate atât sub aspectul destinaţiei, cât și al prove-nienţei, utilizându-se în acest scop noţiunile de activ și respectiv de pasiv.

Totodată, se menţionează că datele pe care le conţine bilanţul aferent exerciţiului ce se încheie se utilizează pentru deschiderea bilanţului și a conturilor privind exerciţiul următor, însă trebuie reţinut și faptul că informaţiile respective au caracter general, considerent pentru care acestea sunt detaliate și explicate prin intermediul altor instrumente contabile sau componente ale situ-aţiilor financiare anuale.

Din cele prezentate anterior, se poate desprinde constatarea ce confirmă, în plus, faptul că, sub aspect metodologic, între procedeele metodei contabilităţii se stabilesc, după caz, legături de succesiune și de alternanţă. În cadrul acestor legături, fluxul obligatoriu de bază al ciclului contabil de prelucrare a datelor îl formează tripticul: documentele, contul și bilanţul contabil. Pentru realizarea informaţiei contabile ca produs al contabilităţii, orice înregistrare și prelucrare a datelor trebuie să treacă obligatoriu prin acest flux. Celelalte procedee capătă, în raport cu acesta, o funcţie convergentă și complementară, ele intervenind prin alter-nanţă și în mod repetat.

Entităţile din ţara noastră au utilizat forma de bilanţ cont până în anul 2000 inclusiv, după care s-a adoptat forma de bilanţ listă, cu o structură adecvată determinării unor indicatori economico-financiari ce interesează gestiunea entităţii și creării pre-miselor necesare pentru efectuarea analizei de tip solvabilitate – lichiditate.

Patrimoniul existent la începutul și la finele exerciţiului este astfel delimitat în cadrul bilanţului listă încât elementele sale componente sunt delimitate în grupe (categorii) și subgrupe, atunci când este cazul, poziţionate în ordinea crescătoare a lichidi-tăţii sau exigibilităţii, pentru cele de activ și respectiv de pasiv.

În funcţie de aceste aspecte și avându-se în vedere utilizarea actuală a acestei forme de bilanţ de către entităţile românești se prezintă în detaliu structura sa.

Astfel, elementele patrimoniale de activ se divizează în trei grupe și anume: Active imobilizate (A); Active circulante (B) și Cheltuieli în avans (C).

În grupa activelor imobilizate (A), a căror lichiditate se extinde la o perioadă mai mare de un an, sunt delimitate urmă-toarele subgrupe sau diviziuni:

I. Imobilizări necorporale, unde se încadrează: Cheltuielile de constituire; Cheltuielile de dezvoltare; Concesiunile, brevetele și alte drepturi și valori similare; Fondul comercial; Alte imobilizări corporale, Imobilizări necorporale în curs și Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale;

II. Imobilizări corporale, care cuprind: Terenuri; Construcţii; Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale și plantaţii; Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane și materiale și alte active corporale; Imobilizări corporale în curs și Avansuri acordate pentru imobilizări corporale;

III. Imobilizări financiare, în structura cărora se includ: Titlurile de participare deţinute la filiale din cadrul grupului sau al societăţii din afara grupului; Imobilizări financiare sub formă de interese de participare; Alte titluri imobilizate și Creanţele imo-bilizate.

În grupa activelor circulant (B), care se referă la valorile economice de consum și circulaţie a căror lichiditate este mai mică sau cel mult egală cu un an, sunt delimitate patru subgrupe sau diviziuni ce se prezintă în continuare:

I. Stocuri, unde se încadrează: Stocuri de materii prime; Materiale consumabile; Materiale de natura obiectelor de inventar; Stocuri aflate la terţi; Producţie în curs de execuţie; Semifabricate, produse finite și produse reziduale; Animale; Mărfuri; Amba-laje ș.a.

II. Creanţe, care sunt constituite din: Furnizori-debitori pentru prestări de servicii și executări de lucrări; Clienţi; Efecte de primit de la clienţi; Clienţi-facturi de întocmit; Avansuri acordate personalului; TVA de recuperat ș.a.

III. În categoria denumită “Investiţii financiare pe termen scurt” se au în vedere elemente patrimoniale precum: Investiţii financiare pe termen scurt la societăţi din cadrul grupului; Acţiuni proprii; Acţiuni; Obligaţiuni emise și răscumpărate; Obligaţi-uni; Efecte de încasat; Efecte emise spre scontare ș.a.

IV. Categoria “Casa și conturi la bănci” conţine elemente de această natură și anume: Cecuri de încasat; Conturi la bănci în lei; Conturi la bănci în valută; Sume în curs de decontare; Casa; Alte valori; Acreditive și Avansuri de trezorerie.

La rândul său, gupa cheltuielilor în avans (C) conţine doar elementul patrimonial cu aceeași denumire.În ceea ce privește grupele și subgrupele ce sunt înscrise în continuarea formularului de bilanţ, se reţine că, pe lângă cele ce

conţin elemente patrimoniale propriu-zise, sunt delimitaţi, după grupa de datorii de plătit până la un an (D), și următorii doi indicatori:

• Active circulante nete, respectiv datorii curente nete (E), care se calculează prin deducerea din totalul activelor circulante (B) și a cheltuielilor în avans (C) atât a datoriilor de plătit până la un an (D), cât și a veniturilor în avans (I) și, totodată, reprezintă indicatorul “fond de rulment”;

• Total active minus datorii curente (F), ce se determină prin însumarea totalurilor privind activele imobilizate (A) și activele circulante nete, respectiv datoriile curente nete (E) și deducerea din suma astfel obţinută a subvenţiilor pentru investiţii (cont

58


Egis Romania

131). Totalul activelor imobilizate este stabilit, de asemenea, la valoarea netă, respectiv valoarea brută diminuată cu amortizările și provizioanele aferente. Acest post bilanţier exprimă capitalurile “permanente”, care influenţează solvabilitatea, lichiditatea și rentabilitatea entităţii.

Elementele patrimoniale de pasiv se delimitează în cinci grupe și anume: Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an (D); Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (G); Provizioane pentru riscuri și cheltuieli (H); Venituri în avans (I) și Capital și rezerve (J).

Grupa D privind datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an, care se referă la finanţare sau resursele asigu-rate de terţi, are în componenţa sa numeroase elemente patrimoniale, dintre care se amintesc: Împrumuturi din emisiuni de obli-gaţiuni; Datorii ce privesc imobilizările financiare; Prime privind rambursarea obligaţiunilor; Furnizori; Efecte de plătit; Furnizori - facturi nesosite; Clienţi-creditori; Personal salarii datorate; Avansuri acordate personalului; Credite bancare pe termen scurt etc.

În grupa datoriilor ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (G) este cumulată, de asemenea, valoarea individu-ală a numeroase elemente patrimoniale de pasiv, unele dintre ele, în funcţie de exigibilitate, se regăsesc și în grupa anterioară. Din componenţa acestei grupe se exemplifică: Credite bancare pe termen lung; Alte împrumuturi și datorii asimilate; Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate; Decontări din operaţii în participaţie-pasiv; Creditori diverși ș.a.

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli (H) constituie, în totalitatea lor, grupa cu această denumire.La rândul său, grupa veniturilor în avans (I) conţine venituri cu aceeași denumire, precum și subvenţiile pentru investiţii.Capital și rezerve (J) constituie o grupă de elemente patrimoniale semnificative pentru imaginea și viabilitatea entităţii, care

sunt delimitate în șase subgrupe ce se prezintă în cele ce urmează.I. Capital, unde se încadrează: Capitalul subscris nevărsat; Capitalul subscris vărsat și atunci când este cazul Patrimoniul

regiei.II. Subgrupa Prime de capital, privește elemente patrimoniale de aceeași natură, cum sunt: Prime de emisiune; Prime de fu-

ziune; Prime de aport și Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni.III. Subgrupa Rezerve din reevaluare, se referă la sumele înregistrate în contul cu aceeași denumire.IV. Subgrupa denumită “Rezerve” conţine totalul sumelor de această natură și anume: Rezerve legale; Rezerve pentru acţiuni

proprii; Rezerve statuare sau contractuale și Alte rezerve.V. Rezultatul raportat este reprezentat de soldul creditor sau debitor al contului cu aceeași denumire.VI. Rezultatul exerciţiului financiar se prezintă sub forma soldului creditor sau debitor aferent codului 121 “Rezultatul exer-

ciţiului”. Totodată, se înscrie ca element distinct și repartizarea profitului.În ceea ce privește ultimele elemente pe care le conţine formularul de bilanţ, se reţine că prin însumarea algebrică a valorilor

înscrise la cele șase subgrupe de capital și rezerve (J) se obţine indicatorul “Total capitaluri proprii”, la care se adaugă, atunci când este cazul, valoarea patrimoniului public și astfel se determină indicatorul ‘‘Total capitaluri’’.

Elementele caracteristice structurii contuluiStructura fiecărui cont este astfel elaborată încât asigură informaţiile necesare care privesc operaţiile economice și financiare

individuale, precum și totalul acestora, referitoare la elementul patrimonial pentru care se utilizează, informaţii care ulterior se folosesc în vederea continuării fluxului prelucrării lor până la obţinerea informaţiilor de sinteză.

Pentru realizarea acestui deziderat, în structura fiecărui cont sunt delimitate mai multe elemente componente și anume: ■ Denumirea sau titlul contului; ■ Explicaţia operaţiei înregistrate; ■ Debitul și creditul contului; ■ Rulajele contului; ■ Total sume; ■ Soldurile contului.

Denumirea sau titlul contului este astfel stabilită încât este similară sau, atunci când este posibil, se identifică cu denumirea elementului patrimonial pentru care se utilizează, care poate fi un bun economic, o sursă de finanţare, un proces economic sau rezultatul financiar.

De altfel, conţinutul economic al fiecărui cont, precum și denumirea lui sunt determinate de conţinutul și denumirea elemen-tului a cărui evidenţă o asigură. Astfel, fiecare cont se individualizează și permite, în cadrul contabilităţii curente, urmărirea unui singur fel de element.

Dintre numeroasele conturi utilizate în contabilitate se amintesc denumirile câtorva dintre ele și anume: “Terenuri”, “Con-strucţii”, “Mijloace de transport”, “Împrumuturi acordate pe termen lung”, “Amortizarea construcţiilor”, ”Materii prime”, “Produse finite”, “Mărfuri”, “Furnizori”, “Clienţi”, “Impozitul pe profit”, “Conturi curente la bănci”, “Casa”, “Cheltuieli cu materiile prime”, “Cheltuieli privind mărfurile”, “Venituri din vânzarea mărfurilor”, “Capital subscris vărsat”, “Profit și pierdere” etc.

Totodată, se menţionează că fiecărui cont i se atribuie un simbol cifric, format, de regulă, din trei sau patru cifre, care permite utilizarea lui cu ușurinţă, în activitatea practică.

Atât denumirile, cât și simbolurile conturilor utilizate în cadrul contabilităţii întreprinderii sunt stabilite în mod unitar pentru toate unităţile economice din ţară. Normalizatorii în domeniu înscriu aceste elemente într-un plan de conturi general.

Explicaţia operaţiei înregistrate constă în prezentarea succintă a esenţei operaţiei care se reflectă în cadrul contului, pe baza documentului justificativ în care aceasta este consemnată, fiind denumită explicaţie descriptivă. Această explicaţie conţine, în plus, și alte date care permit identificarea cu ușurinţă a operaţiei respective, în sensul precizării denumirii, numărului și datei documentului justificativ în care a fost consemnată.

În activitatea practică se utilizează și explicaţia contabilă, care constă în aceea că pentru o operaţie economică și financiară înregistrată în debit sau în credit se precizează denumirea sau simbolul contului corespondent în care aceasta se reflectă în mod

59


Egis Romania

concomitent, potrivit dublei înregistrări.Debitul și creditul contului reprezintă denumiri, stabilite în mod convenţional, pentru cele două părţi pe care acesta le con-

ţine. Denumirea de debit este atribuită pentru partea din stânga a contului, iar cea de credit pentru partea opusă, deci cea din dreapta acestuia. Prin intermediul celor două elemente amintite se realizează delimitarea celor două categorii de modificări pe care le produc operaţiile economice și financiare ce se efectuează și care determină creșteri și diminuări.

La rândul său, semnificaţia fiecăreia dintre cele două denumiri amintite, debit și credit, este diferită, fiind determinată de con-ţinutul economic aferent conturilor și în funcţie de acesta este stabilită funcţia contabilă a lor.

În debit și, deci, în partea stângă a conturilor de bunuri economice se înregistrează existentul și creșterile, iar în cazul surselor de finanţare se reflectă diminuările.

În credit și, implicit, în partea dreaptă a conturilor de bunuri economice se oglindesc diminuările, iar în cazul conturilor de surse de finanţare se înregistrează existentul și creșterile, deci în mod invers comparativ cu debitul.

Rulajele contului, în speţă debitor și creditor, reprezintă totalul operaţiilor economice și financiare pe care acesta le reflectă, în cursul unei perioade de gestiune, în fiecare din cele două părţi ale sale, în partea din stânga și respectiv din partea opusă, deci cea din dreapta contului.

Înregistrarea valorică a oricărei operaţii economice și financiare în debit este denumită sumă debitoare, iar în cazul unei va-lori reflectate în credit poartă denumirea de sumă creditoare.

La sfârșitul fiecărei perioade de gestiune, prin adunarea tuturor sumelor înregistrate în debitul, precum și în creditul unui cont se determină rulajele perioadei respective, deci rulajul debitor și rulajul creditor, care se utilizează ulterior pentru întocmirea balanţei de verificare a conturilor sintetice.

Total sume reprezintă elementul contului care conţine atât existentul iniţial, cât și rulajele acestuia. În cazul conturilor de bu-nuri economice, totalul sumelor debitoare este mai mare decât rulajele de aceeași natură, deoarece acest total conţine și existentul iniţial, înregistrat, de asemenea, în debit. Pentru conturile privind sursele de finanţare situaţia este inversă și constă în aceea că totalul sumelor creditoare este mai mare decât rulajul de aceeași natură și aceasta pentru faptul că tot în credit este reflectat și existentul iniţial.

Pe de altă parte, trebuie reţinut că totalul sumelor creditoare pentru conturile de bunuri economice și totalul sumelor debitoa-re aferente conturilor privind sursele de finanţare sunt identice cu rulajele de aceeași natură, deoarece nu conţin soldurile iniţiale.

Soldurile contului, respectiv iniţial și final, reflectă existentul la un moment dat aferent elementului patrimonial pentru care este utilizat.

Soldul iniţial este cel corespunzător începutului de exerciţiu și este determinat la sfârșitul exerciţiului anterior, deci ca sold final aferent anului financiar respectiv. Există, de asemenea, sold iniţial, în mod similar, la începutul oricărei alte perioade de gestiune.

Soldul final privește sfârșitul perioadelor de gestiune (exerciţiu financiar, trimestru, semestru, lună) și este calculat prin com-pararea totalului sumelor debitoare cu totalul sumelor creditoare, astfel:

pentru conturile destinate bunurilor economice se scade totalul sumelor creditoare din totalul celor debitoare, care în mod firesc, este mai mare, obţinându-se un sold final debitor;

pentru conturile ce privesc sursele de finanţare se procedează invers, în sensul că se deduce totalul sumelor debitoare din totalul celor creditoare, care, de regulă, este mai mare, rezultând un sold final creditor.

Totodată, se menţionează că, la un moment dat, un cont poate avea un singur fel de sold, debitor sau creditor, după caz.În cazul în care sumele totale debitoare sunt egale cu cele creditoare rezultă un sold zero sau, altfel spus, contul respectiv nu

prezintă sold, fiind denumit cont balansat, întrucât cele două părţi ale sale se află în echilibru, sau cont soldat, deci fără sold. În această categorie se încadrează toate conturile de procese economice, de venituri și de cheltuieli, precum și alte conturi de bunuri economice sau de surse de finanţare.

Pentru o mai bună înţelegere a metodologiei de calcul a elementelor contului vom prezenta două exemple, pentru un cont de activ și pentru unul de pasiv, așa cum se observă în schema următoare:

Soldurile finale reprezintă și soldurile iniţiale pentru aceleași conturi, cu ocazia deschiderii acestora pentru noul exerciţiu sau noua perioadă de gestiune, după caz.

Regulile de funcţionare a conturilor

■ Prima regulă de funcţionare a conturilor privește modul cum acestea încep să funcţioneze, în sen-sul înregistrării existenţelor iniţiale, de la începutul exerciţiului financiar, aferente elementelor patrimo-niale pe care le deţine întreprinderea. Astfel, prin descompunerea bilanţului iniţial s-a constatat că valori-le existente în posturile de activ ale acestuia au fost înregistrate în debitul conturilor de activ, iar cele înscrise în posturile de pasiv s-au înregistrat în creditul conturilor de pasiv, devenind, astfel, solduri iniţiale debitoare și respectiv creditoare. În funcţie de aceste aspecte concludente, prima regulă de funcţionare a conturilor se definește astfel: conturile de activ încep să funcţioneze prin debitare, înregistrând în debit existenţele iniţiale de activ, aferente bunurilor economice, iar conturile de pasiv încep să funcţioneze prin creditare, înregistrând în credit existenţele iniţiale de pasiv, corespunzătoare, astfel, surselor de finanţare.

■ Regula a doua de funcţionare a conturilor se referă la operaţiile economice și financiare ce produc majorarea elementelor patrimoniale de activ și a celor de pasiv, operaţii care se efectuează, în mod curent, în cursul exerciţiului sau perioadei de gestiune. Regula a doua de funcţionare a conturilor se definește astfel: conturile de activ se debitează cu majorările – creșterile, intrările – elementelor de activ, iar conturile de pasiv se creditează cu majorările – creșterile, intrările – elementelor de pasiv.

■ Regula a treia de funcţionare a conturilor este determinată de operaţiile economice și financiare care generează micșora-rea elementelor patrimoniale de activ și a celor de pasiv, operaţii ce se efectuează, în mod frecvent, în cursul exerciţiului sau al perioadei de gestiune. În funcţie de cele prezentate anterior, regula a treia de funcţionare a conturilor se definește astfel: conturile de activ se creditează cu micșorările – diminuările, scăderile etc. – elementelor de activ, iar conturile de pasiv se debitează cu

60


Egis Romania

micșorările – diminuările, scăderile etc. – elementelor de pasiv. ■ Regula a patra de funcţionare a conturilor privește modul cum se asigură stabilirea existenţelor finale la sfârșitul exerci-

ţiului sau altei perioade de gestiune, fiind denumite solduri finale aferente elementelor patrimoniale pentru care se utilizează. În cazul conturilor de activ, destinate bunurilor economice, totalul sumelor debitoare este, de regulă, mai mare decât totalul sumelor creditoare și astfel soldul final este debitor.

Conturile de pasiv, destinate surselor de finanţare, situaţia este inversă, în sensul că, de regulă, este mai mare totalul sumelor creditoare și, în consecinţă, soldul final este creditor.

Faţă de aceste două situaţii, care sunt cele normale, în activitatea practică se pot întâlni și excepţii, considerate ca fiind justi-ficate, în sensul că pentru unele conturi de activ este mai mare totalul sumelor creditoare, iar pentru cele de pasiv este mai mare totalul sumelor debitoare, ceea ce determină stabilirea de solduri finale creditoare pentru conturile de activ și debitoare pentru cele de pasiv.

Se reamintește și faptul că există și conturi fără sold sau cu sold zero. Aceasta în cazul în care cele două categorii de sume, debitoare și creditoare, luate în calcul sunt egale.

Avându-se în vedere aspectele relatate mai sus, regula a patra de funcţionare conturilor se definește astfel: conturile de activ au sold final debitor, corespunzător existenţelor de bunuri economice la un moment dat, sau sold zero, iar conturile de pasiv au sold final creditor, care reprezintă existenţele surselor de finanţare la un moment dat, sau sold zero.

În categoria conturilor care au sold final zero se includ, în principal, conturile de cheltuieli și cele de venituri, care, la sfârșitul exerciţiului sau perioadei de gestiune, se închid, în sensul că totalul sumelor debitoare și, respectiv, creditoare se transferă în con-tul de rezultate financiare, înregistrându-se în creditul conturilor de cheltuieli sau în debitul conturilor de venituri, potrivit celei de-a treia reguli de funcţionare a conturilor.

Regulile de funcţionare a conturilor se pot sintetiza, în funcţie de cele două categorii de conturi, de activ și de pasiv, așa cum se prezintă în continuare.

■ Conturile de activ înregistrează în debit atât existenţele iniţiale, cât și creșterile de activ, iar în credit reflectă micșoră-rile de activ și prezintă sold final debitor sau sold zero.

■ Conturile de pasiv înregistrează în credit atât existenţele iniţiale, cât și creșterile de pasiv, iar în debit oglindesc micșo-rările de pasiv și au sold final creditor sau sold zero.

Regulile de funcţionare a conturilor se prezintă în mod sugestiv în schemele de mai jos.Pregatire profesională pentru tinerii fermieri din toate regiunile de dezvoltare ale României

Egis România 59

CONTURILE DE ACTIV privesc elementele patrimoniale

de natura bunurilor economice

Debit Credit

Existenţele iniţiale de activ Micşorările de

activ

Creşterile de activ Sold final debitor sau zero

Fig. 1. Regulile de funcţionare a conturilor de activ

CONTURILE DE PASIV privesc elementele patrimoniale

de natura surselor de finanţare

Debit Credit

Micşorările de

pasiv

Existenţele iniţiale de pasiv Creşterile de pasiv Sold final creditor sau zero

Fig. 2. Regulile de funcţionare a conturilor de pasiv

CONTABILITATEA DE GESTIUNE A FERMEI a) Ce este contabilitatea de gestiune şi cui serveşte? Contabilitatea de gestiune, (managerială, internă, analitică sau de exploatare) se referă la acea contabilitate care tinde să descompună cât mai analitic posibil activitatea unei entităţi patrimoniale; Contabilitatea de gestiune serveşte managerilor pentru: ❖ informare; ❖ identificarea eventualelor probleme cu care se confruntă întreprinderea;

❖ fundamentarea deciziilor privind acţiunile ce trebuie întreprinse pentru soluţionarea lor; ❖ înlăturarea neajunsurilor şi disfuncţiilor constatate. ❖ calcularea costurilor ; ❖ analiza rezultatelor tehnico-economice pe activităţi şi obiecte de calculaţie (culturi, specii şi categorii de animale, produse etc.

În domeniul producţiei agricole, cerinţele de bază ale contabilităţii de gestiune, formulate de diverşi autori7, sunt următoarele: ❖ Reflectarea cantitativă şi valorică a producţiei pe feluri şi locuri de producţie, imediat după obţinerea ei; ❖ Controlul asupra integrităţii producţiei obţinute, pe locuri de depozitare şi pe feluri de produse sau categorii de animale, prin

verificări şi confruntări periodice; ❖ Reflectarea, urmărirea şi controlul utilizării producţiei potrivit destinaţiilor stabilite prin plan, pe feluri şi locuri de depozitare şi

de consum; ❖ Determinarea la timp şi corect a indicatorilor privind existenţa şi mişcarea producţiei obţinute în scopul informării conducerii

exploataţiei agricole.

Organizarea evidentei contabile in partida simpla

Prevederi cu caracter general

Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă şi să completeze Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul-inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia în materie în funcţie de elementele specifice activităţii desfăşurate.

Pentru determinarea veniturilor, în funcţie de natura activităţii, de frecvenţa încasărilor/plăţilor sau de felul serviciilor prestate, precum şi de alte elemente specifice activităţii desfăşurate, contribuabilii pot utiliza formulare cu regim special, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, precum şi alte formulare stabilite prin norme metodologice de întocmire şi utilizare

7 Cărbunescu V. -oordonator, Contabilitatea unităţilor agricole, Lito ASE, 1988,

61


Egis Romania

CONTABILITATEA DE GESTIUNE A FERMEI

a) Ce este contabilitatea de gestiune și cui servește?Contabilitatea de gestiune, (managerială, internă, analitică sau de exploatare) se referă la acea contabilitate care tinde să des-

compună cât mai analitic posibil activitatea unei entităţi patrimoniale;Contabilitatea de gestiune servește managerilor pentru:

¾ informare; ¾ identificarea eventualelor probleme cu care se confruntă întreprinderea; ¾ fundamentarea deciziilor privind acţiunile ce trebuie întreprinse pentru soluţionarea lor; ¾ înlăturarea neajunsurilor și disfuncţiilor constatate. ¾ calcularea costurilor ; ¾ analiza rezultatelor tehnico-economice pe activităţi și obiecte de calculaţie (culturi, specii și categorii de animale, produse

etc.În domeniul producţiei agricole, cerinţele de bază ale contabilităţii de gestiune, formulate de diverși autori7, sunt următoa-

rele: ¾ Reflectarea cantitativă și valorică a producţiei pe feluri și locuri de producţie, imediat după obţinerea ei; ¾ Controlul asupra integrităţii producţiei obţinute, pe locuri de depozitare și pe feluri de produse sau categorii de animale,

prin verificări și confruntări periodice; ¾ Reflectarea, urmărirea și controlul utilizării producţiei potrivit destinaţiilor stabilite prin plan, pe feluri și locuri de de-

pozitare și de consum; ¾ Determinarea la timp și corect a indicatorilor privind existenţa și mișcarea producţiei obţinute în scopul informării con-

ducerii exploataţiei agricole.

Organizarea evidentei contabile in partida simpla Prevederi cu caracter generalContribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze și să conducă evidenţa contabilă în

partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă și să completeze Registrul-jurnal de încasări și plăţi, Registrul-inventar și alte documente contabile prevăzute de legislaţia în materie în funcţie de elementele specifice activi-tăţii desfășurate.

Pentru determinarea veniturilor, în funcţie de natura activităţii, de frecvenţa încasărilor/plăţilor sau de felul serviciilor presta-te, precum și de alte elemente specifice activităţii desfășurate, contribuabilii pot utiliza formulare cu regim special, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, precum și alte formulare stabilite prin norme metodologice de întocmire și utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară și contabilă sau formulare prevăzute în mod expres de acte normative care reglementează activităţi economice specifice (exploatarea masei lemnoase, prestările de servicii cu caracter internaţional, jocurile de noroc etc.), în funcţie de necesităţi.

Contribuabilii pot edita formularele cu regim special și cu ajutorul tehnicii de calcul, în condiţiile prevăzute la art. 2 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 1.177/1998 privind aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4) și (10) paragraful 2 din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997.

Documentele justificative și financiar-contabileEvidenţa contabilă în partidă simplă se ţine în limba română și în moneda naţională.Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza

înregistrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă care are calitatea de document justificativ. Documentele care stau la baza în-registrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă pot dobândi calitatea de document justificativ numai în situaţia în care furni-zează toate informaţiile prevăzute în normele legale în vigoare. Registrele contabile obligatorii care trebuie ţinute de contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente și conduc evidenţa contabilă în partidă simplă, sunt: Registrul-jurnal de încasări și plăţi și Registrul-inventar care se numerotează, se șnuruiesc, se parafează și se înregistrează la organele fiscale teritoriale.

În Registrul-jurnal de încasări și plăţi se înregistrează atât operaţiunile economico-financiare efectuate în numerar, cât și cele efectuate prin contul curent de la bancă în ordine cronologică, în funcţie de data de întocmire sau de intrare a documentelor justificative.

Atenţie! În condiţiile conducerii evidenţei contabile în partidă simplă cu ajutorul tehnicii de calcul, Registrul-jurnal de încasări și plăţi parafat și înregistrat la organul fiscal teritorial se va completa lunar, prin preluarea totalului sumelor din Registrul-jurnal de încasări și plăţi obţinut cu ajutorul tehnicii de calcul.

În Registrul-inventar se înregistrează toate bunurile și drepturile aferente desfășurării activităţii și servește ca document de înregistrare a bunurilor achiziţionate sau realizate, pe baza documentelor justificative.

Important! Înscrierea datelor în documente justificative și în cele contabile se face cu cerneală, cu pix cu pastă, la mașina de scris sau cu ajutorul tehnicii de calcul și nu sunt admise ștersături sau alte asemenea procedee sau lăsarea de spaţii libere între operaţiunile înscrise în acestea.

Corectarea documentelor se face prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greșite, pentru ca acestea să poată fi citite, iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă, pe toate exemplarele documentului justificativ și se confirmă prin semnătura per-soanei care a întocmit documentul justificativ, menţionându-se și data efectuării operaţiunii de corectare. În cazul documentelor

7 CărbunescuV.-oordonator,Contabilitatea unităţilor agricole, Lito ASE, 1988,

62


Egis Romania

justificative la care nu se admit corecturi (de ex. documentele pe baza cărora se primește, se eliberează sau se justifică numerarul etc.), documentul greșit se anulează și rămâne în carnetul respectiv (nu se detașează).

De asemenea, contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente și conduc evidenţa contabilă în partidă simplă au obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului: la începutul activităţii; cel puţin o dată pe an; la încetarea activităţii, precum și în alte situaţii prevăzute de lege, în conformitate cu normele privind organizarea și efectuarea inventarierii, aprobate prin ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventa-rierii elementelor de activ și de pasiv.

Reconstituirea documentelor justificative și financiar-contabile pierdute, sustrase sau distruse.În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente financiar-contabile și justificative, contribuabilul va lua măsuri de

reconstituire a acestora în termen de cel mult 30 de zile de la constatare prin întocmirea unui dosar de reconstituire.Contribuabilul care constată pierderea, sustragerea sau distrugerea unor documente justificative ori financiar-contabile are

obligaţia să încheie un proces-verbal care trebuie să cuprindă: datele de identificare a documentului dispărut; numele și prenume-le persoanei responsabile cu păstrarea documentului; data și împrejurările în care s-a constatat lipsa documentului respectiv iar dacă pierderea, sustragerea sau distrugerea documentelor constituie infracţiune sunt încunoștinţate imediat organele de urmărire penală.

Formularele cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare, pierdute sau sustrase, se declară nule în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, după sesizarea organelor de drept.

În cazul în care documentul dispărut provine de la un alt contribuabil, reconstituirea se va face de contribuabilul care a emis documentul, la cererea scrisă a contribuabilului care a cerut documentul în termen de cel mult 10 zile de la primirea cererii.

Documentele reconstituite vor purta în mod obligatoriu și vizibil menţiunea „Reconstituit”, cu specificarea numărului și a da-tei dispoziţiei pe baza căreia s-a făcut reconstituirea și constituie baza legală pentru efectuarea înregistrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă.

Atenţie! Nu se pot reconstitui documentele de cheltuieli nenominale (bonuri, bilete de călătorie nenominale etc.) pierdute, sustrase sau distruse înainte de a fi înregistrate în evidenţa contabilă în partidă simplă, situaţie în care paguba este suportată de cei vinovaţi. În cazul găsirii ulterioare a originalului, documentul reconstituit se anulează pe baza unui proces-verbal împreună cu care se atașea-ză la dosarul de reconstituire.

Arhivarea și păstrarea documentelor justificative și financiar-contabileContribuabilii care obţin venituri din activităţi independente și conduc evidenţa contabilă în partidă simplă au obligaţia să

păstreze în arhiva lor registrele de contabilitate, documentele financiar-contabile, precum și documentele justificative care stau la baza înregistrării în evidenţa contabilă în partidă simplă. Termenul de păstrare a Registrului-jurnal de încasări și plăţi, a Re-gistrului-inventar, precum și a documentelor justificative și financiar-contabile este de 10 ani, cu începere de la data încheierii anului fiscal în cursul căruia au fost întocmite iar statele de salarii se păstrează timp de 50 de ani. În cazul încetării activităţii contribuabilului, documentele se predau la arhivele statului în conformitate cu dispoziţiile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, dacă legea nu dispune altfel.

Înregistrarea veniturilorEvidenţa contabilă în partidă simplă a veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor: venituri din activităţi care con-

stituie: fapte de comerţ, venituri din profesii libere, alte venituri.Atenţie! Evidenţa contabilă în partidă simplă a operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât și în valută.În cazul în care bunurile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal al contribuabilului, suma reprezentând con-

travaloarea acestora se include în venitul brut, considerându-se o înstrăinare, ocazie cu care bunurile se evaluează, fie la preţurile practicate pe piaţă, fie la preţuri stabilite prin expertiză tehnică

În cazul în care asociaţiile își încetează activitatea, iar foștii asociaţi continuă să funcţioneze în mod individual, bunurile din patrimoniul asociaţiei trec în patrimoniul noilor afaceri, se înscriu în Registrul-inventar al acestora și se amortizează în continu-are, se consumă sau se vând, după caz.

În cazul încetării definitive a activităţii, sumele obţinute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, înscrise în Re-gistrul-inventar (mijloace fixe, obiecte de inventar etc.), precum și stocurile de materii prime, materiale, produse finite și mărfuri rămase nevalorificate se includ în venitul brut.

Important! Stabilirea venitului net obţinut sau a pierderii înregistrate în cadrul asocierii se determină pe fiecare contract de asociere.

Pentru înregistrarea veniturilor din activităţi independente contribuabilii vor utiliza, în funcţie de specificul activităţii și de necesităţile proprii, formularele cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare: chitanţă, factură, bon de comandă-chitanţă, fișă de magazie a formularelor cu regim special, monetar, extras din borderoul de plăţi din data de … .

Contribuabilii care conduc evidenţa contabilă în partidă simplă și desfășoară activităţi de:- comerţ angro vor întocmi pentru livrările efectuate formularul Factură;- comerţ cu amănuntul vor întocmi zilnic formularul Monetar, în condiţiile în care nu se utilizează aparate de marcat electro-

nice fiscale;- producţie vor întocmi pentru livrarea producţiei formularele Factură și/sau Chitanţă, după caz.Contribuabilii care desfășoară activităţi, cum ar fi: organizarea de spectacole (culturale, sportive, distractive etc.), activităţi al

căror scop este facilitarea încheierii de tranzacţii comerciale printr-un intermediar (contract de comision, contract de agent, con-signaţie sau mandat comercial), activităţi de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită, și altele asemenea, transport de bunuri și de persoane, precum și cei care realizează venituri din profesii libere și venituri din drepturi de proprietate intelectuală pot întocmi, în funcţie de natura activităţii, de frecvenţa încasării sau de felul serviciilor prestate, etc. formularele

63


Egis Romania

factură, chitanţă sau alte formulare cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare.Atenţie! În relaţiile cu persoanele juridice contribuabilii sunt obligaţi, pentru sumele încasate atât pe bază de chitanţă, bon fiscal

etc., cât și prin bancă, să întocmească factură.În relaţiile cu persoanele fizice contribuabilii sunt obligaţi, pentru sumele încasate prin bancă, să întocmească factură.Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată vor întocmi factura fiscală în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.

44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.Evidenţa taxei pe valoarea adăugată colectate se ţine cu ajutorul Jurnalului pentru vânzări în care se înregistrează pe bază de

documente (facturi, bonuri de comandă-chitanţă etc.) valoarea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate și taxa pe valoarea adăugată aferentă.

Important! Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente se înregistrează ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în momentul în care realizează o cifră de afaceri care depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal, respectiv 35.000 euro la cursul de schimb de la data aderării, respectiv 3,3817 lei/euro.

Venitul brut reprezintă venitul încasat în cursul unui an calendaristic, indiferent de perioada în care au fost efectuate presta-ţiile.

Pentru fiecare tip de activitate desfășurată se va întocmi Fișa pentru operaţiuni diverse în care se vor înregistra toate documen-tele în ordine cronologică, iar totalurile lunare din Fișa pentru operaţiuni diverse se vor înregistra în Jurnalul privind operaţiuni diverse, grupate pe feluri de activităţi. Totalul veniturilor din Jurnalul privind operaţiuni diverse reprezintă venitul contribuabi-lului.

Contribuabilii care încasează în numerar toate veniturile realizate pot să evidenţieze aceste venituri numai în Registrul-jurnal de încasări și plăţi, nemaifiind obligatorie întocmirea Fișei pentru operaţiuni diverse și, implicit, a Jurnalului privind operaţiuni diverse.

În cazul contribuabililor plătitori de taxă pe valoarea adăugată, veniturile, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, se preiau pentru determinarea impozitului din coloanele corespunzătoare ale Jurnalului pentru vânzări, nemaifiind obligatorie întocmirea Fișei pentru operaţiuni diverse și, implicit, a Jurnalului privind operaţiuni diverse pentru veniturile realizate.

În condiţiile utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, în conformitate cu prevederile legale, înregistrarea veniturilor se face în baza Raportului fiscal de închidere zilnică și a Registrului special, întocmit în condiţiile defectării aparatelor de marcat electronice fiscale.

Venitul brut cuprinde: sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfășurarea activităţii, veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate independentă, câștigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii utilizate într-o activitate independentă, inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activităţii, veniturile din angajamentul de a nu desfășura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană, veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă.

Nu constituie venit brut și nu se înregistrează în Registrul-jurnal de încasări și plăţi: aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi ori în cursul desfășurării acesteia, sumele primite sub formă de cre-dite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice ori persoane juridice, sumele primite ca despăgubiri, sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii.

Venitul net sau pierderea fiscală se determină ca diferenţă între totalul sumelor încasate din Registrul-jurnal de încasări și plăţi (col. 5 și col. 6 ) și cheltuielile cu amortizarea fiscală a bunurilor și drepturilor, evidenţiate în Fișa pentru operaţiuni diverse, și totalul sumelor plătite evidenţiate Registrul-jurnal de încasări și plăţi (col. 7 și col. 8 ) la care se adună sumele plătite pentru cumpărarea bunurilor amortizabile și totalul cheltuielilor nedeductibile.

Venitul net sau pierderea fiscală va fi influenţat/ă cu plăţile și/sau încasările efectuate în avans, care se referă la alte exerciţii fiscale, iar în cazul drepturilor de proprietate intelectuală, în cazul valorificării bunurilor în regim de consignaţie, al veniturilor obţinute ca urmare a unor activităţi desfășurate în baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial, precum și în cazul activităţilor de expertiză contabilă, tehnică judiciară și extrajudiciară, cu impozitul de 10% din venitul brut încasat, reprezentând plăţi anticipate în contul impozitului anual.

Evidenţierea cheltuielilorEvidenţa contabilă în partidă simplă a cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, în funcţie de natura lor care pot fi:- cheltuieli efectuate în interesul direct al activităţii: cheltuieli cu achiziţionarea de materii prime, materiale consumabile,

obiecte de inventar și mărfuri; cheltuieli cu lucrări executate și servicii prestate de terţi; cheltuieli efectuate de contribuabil pentru executarea de lucrări și prestarea de servicii pentru terţi; chiria pentru spaţiul în care se desfășoară activitatea, pentru utilaje și pentru alte instalaţii închiriate, utilizate în desfășurarea activităţii, în baza unui contract de închiriere; dobânzile aferente cre-ditelor bancare; cheltuieli cu comisioanele și cu alte servicii bancare; cheltuieli cu primele de asigurare; cheltuieli cu reclama și publicitatea; cheltuieli poștale și taxele de telecomunicaţii; cheltuieli cu energia și apa; cheltuieli cu transportul de bunuri și de persoane; cheltuieli de delegare, detașare și deplasare; cheltuieli de personal; cheltuieli cu impozite și taxe, altele decât impozitul pe venit; cheltuieli reprezentând contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, pentru constituirea Fondului pentru plata ajuto-rului de șomaj, pentru asigurările sociale de sănătate, precum și alte contribuţii obligatorii; cheltuieli reprezentând contribuţiile profesionale obligatorii datorate asociaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii;

- cheltuieli cu sponsorizarea și mecenatul;- cheltuieli de protocol;- cheltuieli cu amortizarea fiscală.- alte cheltuieli deductibile plafonat.Pentru a putea fi deduse cheltuielile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:- să fie efectuate în cadrul activităţilor desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;

64


Egis Romania

- să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;- să respecte regulile privind amortizarea, potrivit prevederilor din Codul Fiscal, iar cheltuielile cu primele de asigurare să fie

efectuate pentru: active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii, activele ce servesc ca garanţie bancară pentru credi-tele utilizate în desfășurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul, boli profesionale, risc profesional și accidente de muncă, persoane care obţin venituri din salarii, cu condiţia impozitării sumei reprezentând prima de asigurare, la beneficiarul acesteia, la momentul plăţii de către suportator.

Cheltuielile cu amortizarea pentru bunuri se admit la deducere, în conformitate cu reglementările din Codul Fiscal fiind amortizabile numai bunurile înregistrate în Registrul-inventar.

În cazul utilizării bunurilor cu folosinţă mixtă (pentru afacere și în scop personal), cheltuiala deductibilă se determină, după caz, proporţional cu: numărul de kilometri parcurși în interes de afacere; numărul de metri pătraţi folosiţi în interes de afacere; numărul de unităţi de măsură specifice în alte cazuri.

Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:- cheltuielile de sponsorizare și mecenat efectuate conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul;- cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul;- cheltuielile cu indemnizaţia primită pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în ţară și în străinătate, în interesul

serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;- cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat anual; - pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute de actele normative în materie;-cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;- contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la scheme facultative de pensii ocupaţionale, în conformitate cu legislaţia în

vigoare, în limita echivalentului în lei a 200 euro anual, pentru o persoană până la 31.12.2008 și 400 euro începând cu 1.01.2009;- prima de asigurare pentru asigurările private de sănătate, în limita stabilită potrivit legii, respectiv 200 euro până la 31.12.2008

și 250 euro începând cu 1.01.2009;- cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât și în scopul personal al contribuabilului sau asociaţilor, sunt deduc-

tibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activităţii independente;-cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii pentru salariaţi și contribuabili, potrivit legii;

- dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice și juridice utilizate în desfășurarea activităţii, pe baza contractului înche-iat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;

- cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria – rata de leasing – în cazul contractelor de leasing operaţional, respec-tiv cheltuielile cu amortizarea și dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de leasing și societăţile de leasing.

Pentru fiecare fel de cheltuieli se va întocmi Fișa pentru operaţiuni diverse, iar totalul lunar al acestora se va înregistra în Jur-nalul privind operaţiuni diverse pentru cheltuieli și ulterior, în Registrul-jurnal de încasări și plăţi.

Atenţie! Se admit la deducere numai cheltuielile care sunt aferente realizării veniturilor și care sunt plătite în cursul unui an fiscal.

Contribuabilii plătitori de taxă pe valoarea adăugată, ţin evidenţa taxei pe valoarea adăugată deductibile cu ajutorul Jurnalului pentru cumpărări în care se înregistrează pe bază de documente (facturi, bonuri de comandă-chitanţă, monetare etc.) valoarea cumpărărilor de bunuri și/sau a serviciilor prestate de terţi și taxa pe valoarea adăugată aferentă.

Important! Plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată le sunt aplicabile prevederile titlului VI “Taxa pe valoarea adăugată” din Codul Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Baza legală: Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organi-zarea și conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformi-tate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642/16.07.2004

2.1. Contabilitatea fermei

Pentru a calcula costul unui produs sau serviciu, contabilitatea costurilor își extrage informaţiile din contabilitatea financiară (în partidă dublă sau în partidă simplă, acolo unde legea obligă organizarea și ţinerea acestor evidenţe financiare) sau în lipsa obligativităţii organizării și ţinerii acestora, din evidenţele primare ale exploataţiei, ţinute la zi în mod voluntar. Dar ce cheltuieli vor fi alese pentru a forma costul?

Costurile produselor sunt costurile asociate produselor sau serviciilor realizate de unitatea economică în vederea vânzării lor.Acestea au următoarele caracteristici: ■ includ cheltuielile directe și indirecte; ■ sunt colectate până în momentul vânzării; ■ calculul se bazează pe cheltuielile efective înregistrate în contabilitatea financiară (în partidă dublă sau în partidă simplă sau

din evidenţele primare voluntare), dar care necesită unele retratări, prin încorporarea și a unor cheltuieli calculate.

CLASIFICAREA COSTURILOR DE PRODUCţIE

1. Costurile variabile sunt cheltuieli totale care se modifică în raport de modificarea nivelului activităţii, fiind direct propor-ţionale. Costurile variabile unitare sunt constante.

65


Egis Romania

¾ Variabile cu caracter direct de producţie ■ materii prime și materiale auxiliare directe (seminţe, îngrășăminte, pesticide, apă pt. irigat, furaje, medicamente, etc.) ■ remuneraţii directe (remuneraţii zilieri, lucrători în acord, etc.) ■ amortizare specifică (amortizarea plantaţiilor viticole, pomicole etc.) ■ alte cheltuieli specifice ¾ Variabile cu caracter indirect de producţie

■ energie tehnologică, (electricitate pentru incubator, pentru eleveuze, pentru grajd, saivan, hală de păsări, pentru aparatul de muls, tancul de lapte cu refrigerare, etc.)

■ combustibil tehnologic (motorină și uleiuri pentru lucrările agricole, pentru motopompe de irigat, pentru încălzirea serelor și solariilor etc.)

■ materiale în scopuri tehnologice (dezinfectante pentru zootehnie, echipamente de protecţie pentru manipularea pesticide-lor, pentru lucru în zootehnie, etc.)

■ alte cheltuieli indirecte (direct legate de producţia agricolă, dar care nu pot fi individualizate pe un singur produs, servind și la alte activităţi productive din fermă).

2. Costurile fixe sunt cheltuieli totale care nu se modifică, în ciuda modificării nivelului activităţii. În consecinţă, cheltuielile totale fixe sunt constante pentru toate nivelurile de activitate, iar costurile fixe unitare sunt descrescătoare sau crescătoare (invers proporţionale) în funcţie de nivelul activităţii.

Ex.: presupunem că cheltuielile salariale totale ale fermei sunt fixe de 100.000 de lei pe an. Dacă ferma realizează de pe 50 de ha cu porumb o producţie de 50 ha x 2000 kg/ha =

100.000 kg, rezultă un cost fix unitar de 100.000 lei: 100.000 kg = 1 leu/kg.Dacă suprafaţa cultivată ar fi de două ori mai mare: 100 ha x 2000 kg/ha = 200.000 kg. Deci costul fix unitar va descrește la:

(100.000 lei : 200.000 kg = 0,5 lei/kg).Şi invers, costul fix unitar va crește dacă suprafaţa ar fi de doar 25 ha. Se va obţine (25 ha x 2000 kg/ha = 50.000 kg). Iar costul

fix unitar va fi: 100.000 lei : 50.000 kg = 2 lei/kg. Fixe cu caracter direct de producţie (amortizarea tancului de colectare lapte și amortizarea grajdului de vaci de lapte

vor fi incluse direct pe vaci sau în costul laptelui, amortizarea sistemului de susţinere a viţei de vie va fi inclusă în costul strugurilor etc.)

Fixe cu caracter indirect de producţie (amortizarea tractoarelor, utilajelor agricole, magaziilor de cereale, îngrășăminte chimice, altor investiţii etc. care sunt utilizate în procesul de producţie, dar care nu pot fi individualizate pe un singur produs, servind și la alte activităţi productive din fermă); Sunt incluse și cheltuielile salariale ale exploataţiei, cheltuielile comune, etc

Costurile directe (cu caracter direct) sunt acea categorie de cheltuieli (variabile, fixe), care este direct legată de un anumit produs (cum ar fi o cultură, o categorie de animale), o lucrare sau serviciu (o reparaţie efectuată, o lucrare agricolă efectuată că-tre un terţ) sau o locaţie (cum ar fi un sector de activitate dintr-o exploataţie pluriactivă : culturi de câmp, creșterea animalelor, apicultură, agro-turism, etc.) pentru care se calculează costul. Deci, cheltuielile încorporabile directe sunt afectabile unui produs fără prelucrări intermediare.

Costurile indirecte (cu caracter indirect) sunt acele cheltuieli (variabile, fixe) care se efectuează pentru un număr de unităţi identificabile în cadrul fermei, dar nu pot fi alocate în mod direct unui anumit produs, lucrare, serviciu sau locaţie. Acestea nece-sită o repartizare suplimentară.

Spre exemplu, consumul de motorină tehnologică este un cost variabil, depinzând de mărimea și variaţia activităţilor din fer-mă, dar este un cost indirect, pentru că un tractor poate fi folosit atât la mai multe culturi, cât și în zootehnie pentru transportul gunoiului de grajd sau a furajelor, etc. Deci, costul cu motorina tehnologică va suferi o repartizare pe mai multe produse, lucrări, servicii, la fel cum costurile fixe (amortizarea tractorului, salariul tractoristului, etc.) sunt costuri indirecte și vor fi repartizate pe toate activităţile care au beneficiat de lucrările lor.

1. Un cost controlabil este un cost care poate fi în mare măsură influenţat de decizia managerului. (spre exemplu: salariile, felul și cantitatea de materii prime și materiale achiziţionate la diverse preţuri, pe baza alegerii din mai multe oferte de la furnizori diferiţi etc.)

2. Un cost necontrolabil este un cost care nu intră în responsabilitatea managerului. Această categorie include costurile ex-terne accidentale și/sau cele impuse ca atare de autoritatea publică prin legislaţie.

• la nivelul economiei naţionale (se referă la taxe, impozite, alte reguli impuse de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, Codul muncii etc.),

• fie impuse de către autorităţile publice locale sau judeţene (taxe locale stabilite de primării, mărimea normelor de venit care se impozitează cu 16%, pentru anumite activităţi desfășurate de persoanele fizice autorizate și care sunt stabilite de organele abilitate, diferenţiat de la un judeţ la altul, etc.).

Ex.: pentru înfiinţarea unei culturi de grâu pe o suprafaţă de 1 ha, fermierul își planifică un cost variabil total de 800 de lei pentru o producţie previzionată de 4000 de kg., rezultând un cost unitar pe kg. de 0,2 lei adică (800 lei : 4000 kg = 0,2 lei/kg)

Totuși, decide să cultive 2 hectare cu grâu, rezultând un cost variabil total de 1600 de lei și o producţie așteptată de 8000 de kg. Costul unitar va fi 1600 lei : 8000 kg = 0,2 lei pe kg

66


Egis Romania

Tabelul 1: Relaţia dintre costurile directe și indirecte, variabile și fixeCheltuieli Directe Indirecte

Variabile

Materii prime, materiale directe Costuri cu energia și combustibilii tehnologici pentru activităţile productive din fermă

Remunerarea zilierilor pentru o lucrare anume (manoperă directă)

Sporurile muncitorilor care lucrează noaptea, duminica și în sărbătorile legale, etc. pentru activităţile de producţie

Fixe

Amortizarea mașinilor, utilajelor, altor investiţii folosite pentru un anumit produs

Amortizarea tractoarelor, mașinilor, utilajelor, clădiri-lor cu destinaţii multiple etc.

Salariile muncitorilor permanenţi specializaţi (îngrijitori bovine, ciobani, apicultori etc.) Salariile personalului administrativ

Costurile cu publicitatea pentru un anumit produs Energie, încălzire, apăChirie

Cheltuieli cu asigurarea unei culturi anume Cheltuieli cu asigurarea fermei contra incendiilor, cutremurelor, inundaţiilor etc.

3. Costurile vizibile sunt acele costuri care au următoarele caracteristici: au o denumire precisă, normalizată și recunoscută; sunt măsurate după reguli precise și cunoscute;

4. Costurile ascunse sunt costurile care au fost create în trecut și nu pot fi schimbate prin nicio decizie viitoare. Ele au urmă-toarele particularităţi:

nu sunt supuse vreunei proceduri oficiale, (ex.: costul noncalităţii, costul deteriorării imaginii pe piaţă etc.); sunt costuri nerelevante pentru luarea deciziilor (ex.: costurile fixe de natura amortizărilor nu pot fi schimbate de nicio decizie

viitoare); unele costuri externe influenţează perfid și pe termen lung întreprinderea și mediul înconjurător (ex.: cheltuielile necesare

pentru înlăturarea daunelor provocate de poluare).5. Costul prestabilit (planificat) este un cost antecalculat al produsului sau perioadei și permite urmărirea pe parcurs a înca-

drării consumurilor efective în nivelul deja stabilit.6. Costul efectiv realizat este calculat post-faptic pe baza documentelor justificative care au consemnat cheltuielile intrate în

perimetrul calculaţiei costurilor.7. Costurile ascunse sunt costurile care au fost create în trecut și nu pot fi schimbate prin nicio decizie viitoare. Ele au urmă-

toarele particularităţi:nu sunt supuse vreunei proceduri oficiale, (ex.: costul noncalităţii, costul deteriorării imaginii pe piaţă etc.); sunt costuri nerelevante pentru luarea deciziilor (ex.: costurile fixe de natura amortizărilor nu pot fi schimbate de nicio decizie

viitoare); unele costuri externe influenţează perfid și pe termen lung întreprinderea și mediul înconjurător (ex.: cheltuielile necesare

pentru înlăturarea daunelor provocate de poluare).8. Costul prestabilit (planificat) este un cost antecalculat al produsului sau perioadei și permite urmărirea pe parcurs a înca-

drării consumurilor efective în nivelul deja stabilit.9. Costul efectiv realizat este calculat post-faptic pe baza documentelor justificative care au consemnat cheltuielile intrate în

perimetrul calculaţiei costurilor.

Exemplu:Pe o suprafaţă de 1 ha s-au plantat răsaduri de tomate. Cheltuielile totale efectuate au fost de 30000 lei, iar producţia de tomate

de câmp a fost de 20 tone/ha. Care a fost costul unitar aferent obţinerii acestei producţii?Rezolvare:

67


Egis Romania

Procedee de calcul al costului în apiculturăÎn apicultură costul producţiei se calculează în funcţie de profilul ramurii:• pentru polenizare și miere;• pentru miere;• pentru polenizare;• pentru înmulţire.a) Dacă coloniile de albine sunt întreţinute pentru polenizare și miere, atunci în prealabil, o parte anumită din suma totală a

consumurilor (cheltuielilor) se raportează la culturile polenizate în gospodărie sau la terţi:• 40 - 60% - la culturile pomicole și bacifere, plantaţiile semincere de trifoi și lucerna;• 20 - 40% - la celelalte culturi agricole (floarea-soarelui, rapiţă, pășuni și fâneţe ș. a.).Mărimea concretă a cheltuielilor repartizate depinde de recolta medie la hectar a culturilor polenizate. Cheltuielile de pro-

ducţie rămase se repartizează pe feluri de produse (miere, ceară ș. a.) proporţional cu ponderea acestora în valoarea lor totală la preţurile medii de realizare.

De menţionat, că în producţia totală de miere se include atât producţia - marfă, cât și mierea rămasă în stupi sau cea stocată ca rezervă nutritivă pentru perioada rece a anului.

Exemplu. Suma totală a cheltuielilor pentru întreţinerea coloniilor de albine pentru miere și polenizare a constituit 10000 lei.Din faguri s-au extras: - 500 kg de miere pentru vânzare, - 100 kg de ceară topită condiţionată.

Conform calculelor, în stupi au rămas 300 kg de miere destinată nutriţiei albinelor în perioada rece a anului.Preţul mediu de vânzare (de piaţă) a 1 kg de miere este egal cu 15 lei, iar a 1 kg de ceară— cu 20 lei. ‚Cu ajutorul albinelor au fost polenizate 200 ha de floarea-soarelui și 20 ha de rapiţă, care aparţin apicultorului. Pornind de la

recolta medie la 1 ha a culturilor polenizate, la cheltuielile aferente acestora urmează de inclus 30 % din suma totală a cheltuielilor ramurii apiculturii.

Calculele necesare se efectuează parcurgând următoarele etape:1. Se află suma cheltuielilor, care trebuie repartizată la culturile polenizate:10000 x 30:100 = 3000 lei, 3000: (200 ha + 20 ha)= 13,64 lei/ha, - floarea-soarelui — 13,64 lei/ha x 200 ha = 2728 lei, - rapiţă — 13,64 lei/ha x 20 ha = 272 lei

2. Din suma totală a cheltuielilor ramurii apicole se exclud cheltuielile repartizate la culturile polenizate: 10000 - 3000 = 70001ei.

3. Produsele apicole obţinute se evaluează la preţurile medii de piaţă: - miere — (500+300) x 15 lei/kg = 12000 lei, - ceară — 100 x 20 lei/kg = 2000 lei. - în total — = 14000 lei.

4. Se determină ponderea fiecărui produs apicol în valoarea totală a acestora la preţurile medii de piaţă: - miere — 12000:14000 x 100 = 85,71 %, - ceară — 2000:14000 x 100 = 14,29 %. - în total — = 100,00 %.

5. Cheltuielile rămase (7000 lei) se repartizează pe feluri distincte de produse apicole, pornind de la ponderea acestora în valoarea lor totală:

- miere — 7000 x 85,71:100 = 5999,70 lei, - ceară — 7000 x 14,29:100 = 1000,30 lei.

6. Se calculează costul 1 kg de produse apicole: - miere — 5999,70 : 800 kg = 7,5 lei, - ceară — 1000,30 : 100 kg = 10 lei.

În anumite condiţii pe lângă produsele tradiţionale (miere, ceară, roiuri, propolis ș. a.), în apicultura pentru polenizare și miere poate fi obţinut un spor anumit de rame cu faguri.

La calculaţia costului, aceste rame, în funcţie de dimensiunile lor, se recalculează în ceară condiţionată topită. Astfel, o ramă cu faguri:

• cu dimensiunile 435 x 300 mm se echivalează cu 140 g de ceară,• cu dimensiunile 435 x 230 mm - cu 110g de ceară,• cu dimensiunile 435 x 145 mm - cu 70 g de ceară etc.b) În cazul apiculturii pentru miere (polenizarea se face în flora spontană: crânguri, păduri de salcâm, tei etc.) toate cheltu-

ielile ramurii (fără vreo excludere sau repartizare prealabilă) se includ în costul produselor apicole obţinute. Metoda de calcul este identică cu cea din ramura pentru polenizare și miere.

c) În ramura apiculturii pentru polenizare, mierea scursă, ceara topită și alte produse obţinute sunt considerate produse secundare.

68


Egis Romania

Valoarea lor totală, pornind de la valoarea realizabilă netă a fiecărui fel de produs (cantitate produs A x preţul mediu de piaţă a) + (cantitate produs B x preţul mediu de piaţă P) +....+ (cantitate produs n x preţul mediu de piaţă n), se exclude din cheltuielile ramurii, diferenţa de cheltuieli urmând a fi inclusă pe obiectele de calculaţie (de planificare și evidenţă contabilă) din cultura plantelor.

Cu alte cuvinte, în apicultura pentru polenizare costul producţiei apicole nu se calculează. În caz de necesitate, prin calcul direct, aici se determină doar costul polenizării unui hectar de culturi agricole.

d) În ramura apiculturii pentru înmulţire drept unităţi de calculaţie servesc o regină și o colonie (familie, roi) de albine.În prealabil, din suma totală a cheltuielilor apicole se exclude valoarea produselor secundare (miere, ceară, propolis ș. a.),

pornind de la preţurile medii realizabile de piaţă.Diferenţa se repartizează pe obiecte de calculaţie în funcţie de ponderea fiecăruia în valoarea lor totală la preţuri medii de

desfacere (vânzare).Dacă albinele au fost comercializate apicultorilor cu stabilirea preţului în echivalent miere, la efectuarea calculelor, 1 kg de

albine se echivalează cu aproximativ 10 kg de miere. În ansamblu, metoda calculaţiei costului se aseamănă cu cea din ramura apiculturii pentru polenizare și miere.

PARTICULARITĂţI PRIVIND CALCULAţIA COSTURILOR ÎN AGRICULTURĂSpre deosebire de alte ramuri și sectoare ale economiei naţionale, în agricultură există particularităţi ale proceselor de pro-

ducţie, care își pun amprenta asupra modului de organizare a sistemului de evidenţă privind consumurile de resurse și asupra calculării costului producţiei agricole.

1. Influenţa factorilor naturali și biologiciÎn activitatea agricolă factorii naturali și biologici acţionează într-o măsură mai mare decât în alte ramuri și se observă că nu

există, în mod obligatoriu, o dinamică proporţională între nivelul cheltuielilor de producţie și evoluţia producţiei. De la un anumit punct, creșterea input-urilor (îngrășăminte, seminţe etc.), respectiv a cheltuielilor, nu mai este urmată de sporirea producţiei. În unele cazuri, pentru creșterea volumului producţiei este mai important momentul efectuării cheltuielilor decât nivelul acestora.

Influenţa consumului de îngrășăminte chimice asupra producţiei de grâu

Această situaţie este vizibilă în producţia vegetală, unde perioadele de vegetaţie sunt diferite de la o specie la alta sau de la un soi la altul, iar cheltuielile cu pregătirea terenului, cu înfiinţarea și întreţinerea culturii și recoltarea producţiei se realizează pe perioade de 3 - 9 luni.

Şi în sectorul creșterii animalelor, neconcordanţa este diferită de la o specie și categorie de vârstă la alta. Spre exemplu, la cate-goria animalelor de reproducţie din speciile de ovine și porcine realizarea produșilor (miei, purcei) este dependentă de perioada de gestaţie, timp în care se efectuează cheltuieli cu furajarea, cu întreţinerea acestora etc., fără obţinerea de venituri.

La vaci de lapte, oi și capre mame sau la animale tinere și la îngrășat apare o sincronizare relativ mai mare între efectuarea cheltuielilor și producţia obţinută.

Se impune, totuși, ca la sfârșitul anului să se calculeze un cost unitar definitiv prin raportarea cheltuielilor efectuate la canti-tatea totală realizată.

3. Transferul reciproc de produse între fermele sau sectoarele producţiei vegetale și fermele sau sectoarele producţiei zootehnice, este considerat consum din producţia proprie

4. Obţinerea de la unele culturi și categorii de animale atât a produselor principale, cât și a celor secundare5. Alte particularităţi ale cheltuielilor de producţie din agriculturăa) Cheltuielile cu forţa de muncă la nivelul exploataţiilor agricole cu caracter comercial (S.C.S.A, S.C. s.r.l., Î.I. etc.) au adesea

trăsăturile unor costuri fixe. Ele sunt relativ constante, indiferent de variaţiile randamentelor la hectar sau pe animal;b) Cheltuială specifică agriculturii este arenda suportată de întreprinzător. Mărimea acesteia depinde nu numai de dimensiu-

nea suprafeţei arendate, fertilitate, poziţia faţă de căile de comunicaţie importante și pieţele de desfacere ci și de presiunea demografică;

c) Cheltuielile pentru cumpărarea de substanţe chimice contra bolilor și dăunătorilor (sunt aleatorii și de dorit să se efectueze atunci când se atinge pragul economic de dăunare cheltuielile cu asigurarea contra factorilor de risc naturali, cheltuielile cu plata serviciilor etc.:

d) Trăsătura dominantă a elementelor care compun costul produselor agricole o constituie faptul că ele rămân aproximativ aceleași în fiecare an. Structura producţiei, tehnologiile specifice culturilor și speciilor de animale determină respectarea, în general, a unor consumuri specifice care variază puţin din punct de vedere cantitativ, dar ale căror preţuri de achiziţie

69


Egis Romania

sunt influenţate de efectul inflaţiei, de fluctuaţiile preţurilor de pe pieţele de input-uri, de gradul de intervenţie publică prin politicile agricole naţionale și comunitare de susţinere a agriculturii:

e) De asemenea, în agricultură este mai corectă noţiunea de cheltuieli la hectar decât cea de cost unitar utilizată în industrie. Costul unitar de producţie în agricultură apare ca rezultat al raportului dintre cheltuielile totale la hectar și randamentele la hectar, care diferă de la o exploataţie la alta, de la o parcelă la alta în cadrul aceleași exploataţii și chiar pe aceeași suprafaţă, de la un an la altul:

f) Comparativ cu industria, dacă mai multe exploataţii efectuează cheltuieli de producţie identice la hectar și pentru același tip de cultură, randamentele și implicit costurile pe unitatea de producţie vor fi diferite ca urmare a influenţei factorilor de mediu abiotici și biotici .

Unităţile agricole cu profil mixt (vegetal, zootehnie, etc.) care, din punct de vedere organizatoric, sunt împărţite pe feluri de activităţi (cultura plantelor, creșterea animalelor, prelucrarea laptelui, prestări servicii, etc.), și nu pe ferme distincte, pot organiza evidenţele operative și execuţia bugetelor de venituri și cheltuieli, fie grupate pe feluri de activităţi, fie pe fiecare cultură, categorie de animale, activitate de prelucrare sau activitate de prestări servicii.

Organizarea contabilităţii manageriale rămâne la latitudinea șefului de exploataţie, în funcţie de diversitatea și/sau complexi-tatea mai mare sau mai mică a activităţilor.

Evidența operativă a cheltuielilor de producție și a producției obținute - sursă de date pentru calculația costurilor

Documentele de evidenţă operativă sunt „Registrele de execuţie a bugetului de venituri și cheltuieli” pentru fiecare fermă sau sector de activitate (culturi de câmp, vie, livadă, sere sau solarii, sectoare de creșterea animalelor pe specii, prestări de lucrări și servicii la terţi etc.).

În cadrul acestui tip de registru se vor deschide partizi (file) pentru fiecare element de cheltuială, iar numărul de coloane este variabil, în funcţie de numărul de culturi, tipuri de mijloace mecanice principale, etc. Aceste registre nu au regim spe-cial, capetele de tabele și numărul de file ale unei partizi fiind stabilite în funcţie de complexitatea activităţilor și de nevoia de informare a șefului de exploataţie.

Elementul de cheltuieli: MATERIALE

Tip document de înregistrare,

nr., dataExplicaţia Total fermă /

sector lei

Din care, pe activităţi:

Grâu 25 ha Porumb 40 ha Tractoare Auto-com-bine

Bon consum, nr.... / Z.................1

Combustibil consumat 2.000 2.000

Bon consum, nr.... / Z.................1

Îngrășăminte chimice N15

P15 K15

10.000 4.000 6.000

Bon consum, nr.... / Z.................1

Combustibil consumat 10.000 10.000

Bon consum, nr.... / Z.................1

Sămânţăporumb 14.400 14.400

Bon consum, nr.... / Z.................1 Erbicide 5.000 2.000 3.000

Bon consum, nr.... / Z.................1

Combustibil consumat 10.000 6.000 4.000

Spre exemplu:• un grup de file23 pentru consumul de materii și materiale;• file pentru înregistrarea lunară a cheltuielilor brute salariale sau alte remunerări ale muncii;• contribuţiile sociale ale angajatorului;• amortizarea;• lucrările și serviciile prestate de terţi etc.Cheltuielile materiale pentru activităţile sectorului cu profil vegetal pot fi înregistrate în felul următor: Repartizarea cheltu-

ielilor pe obiecte de calculaţie, adică pe culturi, categorii de animale, lucrări mecanizate etc., trebuie să ţină seama de faptul că acestea pot fi directe și indirecte.

Exemplu: Intr-o fermă de 31 de ha, cu structura de culturi prezentată în tabelul următor, s-au obţinut venituri din vânza-rea producţiei de la fiecare cultură, însumând 93.000 lei, iar cheltuielile comune centralizate din evidenţa operativă repre-zintă 16.000 lei.

Să se repartizeze cheltuielile comune pe obiecte de calculaţie (culturi), prin aplicarea procedeului suplimentării în vari-anta coeficientului unic:

70


Egis Romania

Cultura Grâu 5 ha Orz 8 ha Porumb 3 ha Fl. Soarelui 6 ha Rapiţă 9 ha Total 31 haCheltuieli comune și generale -lei- 2662 3435 2033 3387 4483 16.000

Venituri din vânzări -lei- 15.469 19.969 11.813 19.688 26.062 93.000

Se stabilește ca bază de repartizare suma veniturilor din vânzarea producţiilor de 93.000 lei Se calculează coeficientul unic:K = 16.000 : 90.000 = 0,172Coeficientul astfel calculat se aplică la baza de repartizare (veniturile) a fiecărui obiect de calculaţie:Cheltuielile comune repartizate la:Grâu 15469 x 0,172 = 2662 leiOrz 19969 x 0,172 = 3435 leiPorumb 11813 x 0,172 = 2033 lei Fl.Soarelui 19688 x 0,172 = 3387 leiRapiță 26062 x 0,172 = 4483 leiTOTAL = 16000 lei

Determinarea producţiei în zootehnie ridică unele probleme specifice generate de obiectivul vizat în calculaţia costului unitar al producţiei.

La animalele tinere și la îngrășat, sporul de creștere în greutate se stabilește prin cântărirea lunară a speciilor la îngrășat (bo-vine, ovine, porcine).

În eventualitatea că în perioada de gestiune (luna) respectivă nu au avut loc mișcări (intrări din fătări, cumpărări, intrări și ieșiri de la o categorie inferioară de vârstă la o categorie superioară, ieșiri prin vânzare, mortalităţi), sporul de creștere în greutate rezultă din relaţia:

Sp = Gf - GiUnde:Sp = sporul de creștere în greutate acumulat în cursul lunii;Gf = greutatea animalelor la sfârșitul lunii;Gi = greutatea animalelor la începutul lunii.De obicei, în cursul unei luni, la efective mai mari de animale, au loc mișcări în cadrul lor de care trebuie să se ţină cont în

calculul sporului acumulat. În acest caz, sporul se determină după relaţia:Sp = (Gf + Gis) - (Gi + Gin)

În care:Gis = greutatea animalelor ieșite în cursul lunii;Gin = greutatea animalelor intrate în cursul lunii.a) Centralizarea cheltuielilor totale de producţie pe obiecte de calculaţie;b) Stabilirea și aplicarea procedeului de calcul al producţiei secundare și calcularea valorii acesteiac) Determinarea cheltuielilor de producţie aferente producţiei principale pe obiecte de calculaţie;d) Calcularea costului de producţie pe unitate (kg, buc, litru, hectar etc.)

Particularităţi în stabilirea costurilor de producţie pe sub-sectoare agricoleCaracterul complex al producţiei agricole determină unele particularităţi în stabilirea costurilor pentru anumite sub-sectoare

vegetale și animale.În cadrul fermei se disting două situaţii • dacă producţia de bază a fermei constă numai din culturi în seră/solarii, pe lângă cheltuielile directe, ușor identificabile pe

fiecare cultură, celelalte categorii de cheltuieli indirecte, comune se vor repartiza pe două paliere:• cheltuieli comune repartizate pe fiecare ciclu de producţie;• cheltuieli comune și generale ale fermei care sunt și comune serei/solarului• dacă producţia fermei este compusă și din culturi în câmp în afară de cele în spaţii protejate, atunci este necesar să se se-

pare cheltuielile comune în trei sau mai multe categorii, dar în principal pe cele două cicluri de producţie și apoi pe anul întreg, iar pentru celelalte activităţi, cate o categorie distinctă de cheltuieli comune.

Această separare este necesară deoarece, din totalul cheltuielilor comune ale fermei, cheltuielile comune ale serei/solarului (amortizarea, întreţinerea instalaţiilor, cheltuielile cu încălzitul și cu udatul etc.) reprezintă o pondere importantă și trebuie repar-tizate numai pe culturile din spaţiul protejat, pentru a nu denatura costul unitar.

Pentru repartizarea cheltuielilor comune culturilor din spaţii protejate se vor utiliza ca bază de repartizare suprafaţa ocupată de fiecare cultură (în metri pătraţi), ponderată la numărul de zile de vegetaţie (m8/zi).

1. Cu privire la producţia avicolă există particularităţi la producţia de ouă, unde se vor calcula două costuri de producţie.• Un cost se calculează pentru ouăle destinate reproducţiei (incubatoarelor), în care se includ și cheltuielile privind cocoșii;• un cost se calculează pentru ouăle destinate livrării pentru consum, la care se include și diferenţa dintre costul de înregis-

trare și cel de recuperare al păsărilor ouătoare adulte reformate.

8 Culturile furajere perene prezintă particularităţi în procesul de calculaţie, din punct de vedere al delimitării cheltuielilor pe perioade de gestiune. Problema delimitării cheltuielilor de producţie se referă la cheltuielile de înfiinţare a culturilor perene, care se repartizează pe întreaga perioadă a culturii (3-5 ani) sub formă de cheltuieli în avans.

71


Egis Romania

2. Producţia albinelor (apicolă) este variată ca și în cazul ovinelor. De la un stup (familie de albine) se recoltează nu numai miere, ci și ceară, lăptișor de matcă, polen și noi roiuri prin care se înmulţesc familiile de albine. Pentru că toate produsele sunt importante, este recomandat procedeul indicilor de echivalenţă, dar și alte metode, în funcţie de scopul principal : pentru miere și polenizare, doar pentru miere, numai pentru polenizare, pentru înmulţirea mătcilor și a roiurilor

PRINCIPIILE DE CALCUL ARE MARJELOR BRUTEPrin marja brută a unei activităţi agricole se înţelege valoarea monetară a producţiei brute, din care se deduc anumite costuri

specifice corespondente.Prin Marjă Brută Standard a unei activităţi agricole se înţelege valoarea marjei brute corespunzătoare unei situaţii medii

dintr-o regiune dată pentru fiecare din activităţile agricole.a. Producţia brută este egală cu suma valorii produsului principal sau produselor principale și a produsului secundar sau

produselor secundare. Aceste valori sunt calculate prin multiplicarea producţiei pe unitate (diminuată de eventualele pier-deri) cu preţul de la poarta exploataţiei, TVA exclusă. Valoarea producţiei brute cuprinde și totalul subvenţiilor acordate produselor, suprafeţelor și/sau animalelor.

b. Costurile specifice de dedus din valoarea producţiei brute pentru calculul MB sunt următoarele :• seminţe și material de plantat (cumpărate și produse în exploataţie),• îngrășăminte cumpărate și produse de protecţie a culturilor,• cheltuieli diverse specifice care cuprind : apa de irigaţii, încălzire, uscare; transformare și comercializare (ex. selectare,

curăţire, ambalare); asigurare, alte costuri specifice.3. Pentru producţiile animale• costurile de înlocuire a animalelor,• furajarea animalelor : furaje concentrate, grosiere (cumpărate sau produse în exploataţie)• costuri specifice care cuprind : cheltuieli veterinare, cu monta și însămânţarea artificială, de control al randamentului și

similarele, de transformare și comercializare (ex. selectare, curăţire, ambalare); asigurare, alte costuri specifice.Nu sunt incluse în costurile specifice de dedus acelea care privesc: forţa de muncă, mecanizarea, clădirile, carburanţii,

lubrifianţii, reparaţiile și amortizările la mașini și alte utilaje precum și lucrările efectuate de terţi. Totuși, se consideră cheltuieli directe și se deduc, costurile cu lucrările efectuate de terţi în cadrul plantării și al defrișării culturilor permanente precum și al lucrărilor de uscare (ex : lucernă fân). Aceste costuri specifice sunt determinate pe baza preţurilor de livrare la exploataţie, TVA exclus și prin deducerea subvenţiilor alocate acestor elemente de cost.

c. Perioada de producţie. MB corespund unei perioade de producţie de 12 luni (an calendaristic sau an agricol). Pentru produsele vegetale și animale pentru care durata de producţie este inferioară sau superioară a 12 luni, se calculează MB pentru producţia anuală de 12 luni.

NORMELE METODOLOGICE privind organizarea si conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare sunt stabilite prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1040 din 8 iulie 2004, Publicat în Monitorul Oficial, nr. 642/ 16 iulie 2004.

În procesul de organizare și conducere a contabilităţii în partidă simplă, contribuabilii pot utiliza:• toate formularele prevăzute în aceste norme metodologice;• numai o parte din acestea, în funcţie de elementele specifice activităţii desfășurate;• alte formulare cu regim special, care au fost aprobate prin ordine ale ministrului finanţelor publice, în baza prevederilor

OMF 3512/2008, M.Of. 870/23.dec.2008;• alte formulare stabilite prin norme metodologice de întocmire si utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care

nu au regim special, privind activitatea financiară si contabilă; 0MF3512/2008• elementele referitoare la conturi, debite, credite, semnăturile de aprobare, avizare, precum si alte elemente similare nu se

completează.

2.3. Registre ContabileÎn categoria generală a documentelor utilizate în contabilitate se delimitează registrele contabile sau documentele contabile

propriu-zise, care asigură, în principal, atât înregistrarea și sistematizarea datelor înscrise în documentele contabile legal în-tocmite, cât și furnizarea de informaţii referitoare la existenţa și transformările ce privesc elementele patrimoniale aparţinând întreprinderii.

Aceste registre au, în general, caracter obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale și asigură înregistrarea cronologică și sistematică a operaţiilor consemnate în documente justificative. Ele se prezintă sub forma unor registre sau foi volante și listări informatice legate sub formă de registru, cu conţinut și formă adecvate scopului pentru care sunt elaborate. Consemnările în registre constituie fișierul de date pentru evidenţa contabilă curentă, iar fiecare registru furnizează informaţiile necesare pentru unul sau mai multe elemente patrimoniale.

Registrele contabile, în funcţie de destinaţia sau scopul în care se folosesc, se pot delimita în registre pentru evidenţa crono-logică, registre pentru evidenţa sistematică și registre combinate.

Registrele pentru evidenţa cronologică, cum sunt: registrul-jurnal, registrul pentru încasări și plăţi, nota de contabilitate și altele, asigură înregistrarea operaţiilor economice și financiare în ordinea datei când au avut loc.

Registrele sistematice asigură gruparea și înregistrarea operaţiilor economico-financiare în funcţie de natura lor și, totodată,

72


Egis Romania

în raport cu data când au fost efectuate, registre dintre care se amintesc: registrul cartea mare, registrul-inventar, fișa de cont pen-tru operaţii diverse, fișa de cont “maestru-șah”, jurnalul pentru creditul contului ș.a.

Registrele combinate servesc atât pentru înregistrarea cronologică, cât și pentru cea sistematică, precum și pentru evidenţa analitică, registre unde se încadrează actualele jurnale folosite în cadrul formei de contabilitate pe jurnale.

Registrele principale reţinute în Legea contabilităţii și în reglementările contabile în domeniu sunt în număr de trei și anume: registrul-jurnal, registrul inventar și cartea mare, care au caracter obligatoriu și, totodată, de noutate.

Registrul-jurnal are caracter de document cu regim special, se înregistrează la organele fiscale și poate fi folosit ca probă în litigii. În acest registru se consemnează toate operaţiile economice și financiare din cadrul unei anumite perioade de gestiune, în ordinea în care acestea s-au efectuat în timp.

În registrul jurnal, care se întocmește într-un singur exemplar, pentru fiecare operaţie ce se înregistrează, se consemnează următoarele elemente: numărul curent al fiecărei operaţii înregistrate, începând de la 1 ianuarie la 31 decembrie; data când se face înregistrarea; felul și numărul documentului justificativ în care este înscrisă operaţia ce se înregistrează; explicaţii în legătură cu operaţia în cauză; simbolurile conturilor debitoare și creditoare și sumele pentru fiecare din acestea.

În cazul în care unitatea folosește registre-jurnal auxiliare este necesar ca documentele justificative să se înregistreze în aceste jurnale, iar totalurile lunare ale acestor ultime documente se înscriu în registrul-jurnal general.

Jurnalele auxiliare sau cele combinate se utilizează de către unităţile patrimoniale cu volum mare și foarte mare de operaţiuni contabile, deschizându-se pe genuri sau grupe omogene de operaţii economico-financiare, cum sunt cele privind operaţiile de casă și bănești, decontările cu furnizorii, decontările cu clienţii, avansurile spre decontare ș.a. Structura acestor jurnale se diferen-ţiază în funcţie de natura operaţiilor pentru care se folosesc.

Registrul-inventar se întocmește cu prilejul efectuării inventarierii generale a patrimoniului și anume: la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an, în cazul fuzionării sau încetării activităţii, precum și în alte situaţii prevăzute de lege. El asigură stabilirea rezultatelor inventarierii patrimoniului, precum și a conţinutului unor posturi din bilanţ, putând fi folosit ca probă în litigii. Se întocmește într-un singur exemplar și conţine elementele patrimoniale inventariate și grupate după natura lor. Are caracter de document cu regim special, parafându-se la organele fiscale teritoriale la începerea și încetarea activităţii, precum și la începerea unui nou registru.

Registrul-cartea mare este un document contabil obligatoriu care se utilizează de unităţile ce folosesc forma de contabilitate “Maestru-șah”. Este un document care asigură, pentru sfârșitul fiecărei luni și cumulat de la începutul anului, sistematizarea da-telor contabilităţii sintetice atât pentru debitul cât și pentru creditul fiecărui cont sintetic. Conţine câte o filă pentru fiecare cont sintetic utilizat de unitate și conţine baza balanţei de verificare.

Formularul propriu-zis al registrului-cartea mare poate fi înlocuit cu fișele de cont pentru operaţii diverse sau cu fișele de cont șah, denumite și fișe pe conturi corespondente, ale căror modele se prezintă în cele ce urmează.

Registrele de contabilitate, așa cum prevede regulamentul contabil, se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia pe care o au, completându-se în mod ordonat pentru a permite în orice moment identificarea și controlul operaţiilor patrimoniale efec-tuate.

2.4. Documente justificative (primare)Evidenţa contabilă în partidă simplă se ţine în limba română si în moneda naţională. Orice operaţiune economico-financiară

efectuată:• se consemnează în momentul efectuării ei într-un document,• documentul stă la baza înregistrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă,• documentul devine document justificativ.

Clasificarea documentelor justificative:Documentele justificative se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:După destinaţie, documentele se pot clasifica în:1. Documente de evidenţă a mijloacelor fixe :

• Construcţiile, mașinile, utilajele, mijloacele de transport se înscriu în evidenţă în baza:• facturilor,• avizelor de însoţire a mărfii,• avizelor de expediţie și• procesul verbal de recepţie finală,

• Pe tot parcursul funcţionării în unitate se întocmește: fișa mijlocului fix care conţine date privind denumirea, valoarea de inventar, reparaţii efectuate.

• Toate mijloacele fixe se regăsesc înscrise în : registrul numerelor de inventar.• Recepţia mijloacelor fixe se face în baza documentelor emise de furnizori, iar cumpărătorul întocmește: nota de intrare

în gestiune.2. Documente de evidenţă a valorilor materiale (active circulante):

• operaţiunile de aprovizionare cu materiale, obiecte de inventar, piese de schimb etc. solicită întocmirea a 2 documente care nu stau la baza înregistrării în contabilitate, dar sunt necesare, și anume: comanda și contractul economic.

3. Documente privind evidenţa mărfurilor:• În cazul intrărilor de mărfuri se utilizează documente emise de furnizori, iar fermierul poate achita(plăti):

73


Egis Romania

a) în numerar:• Factura și/sau Factura fiscală însoţite de chitanţă sau de bon fiscal, - dacă valoarea facturii nu depășește 5000 de lei;b) Prin bancă

• cu Ordin de plată emis de fermier, pentru factură și/sau Factura fiscală, dacă valoarea depășește 5000 lei.• În cazul ieșirilor (vânzărilor) de mărfuri cu amănuntul la persoane fizice, pentru care încasările se efectuează în nume-

rar, se eliberează Bon fiscal (obligatorie utilizarea unei Case de marcat) sau la defectarea acesteia, se completează zilnic Registrul special.

• Dacă unitatea nu are magazin de vânzare cu amănuntul a mărfurilor agricole: pentru încasările efectuate în numerar, se vor elibera: Facturi sau Facturi fiscale însoţite de chitanţe (care atestă

plata pe loc în numerar). pentru vânzările de mărfuri cu plata ulterioară către alt agent economic, se întocmește Factura sau Factura fiscală

(în funcţie de regimul juridic al fermei care eliberează documentul).4. Documente de evidenţă operativă a muncii și a salariilor:

• Foaia colectivă de prezenţă (pontai), în care se consemnează:timpul efectiv lucrat,absenţele saualte menţiuni privind personalul (învoiri, absenţe motivate, etc.).

• Rapoartele de lucru - stau la baza calculării drepturilor cuvenite personalului sub formă de salarii.• Lista de avans chenzinal - folosită pentru plata chenzinei a I-a• Statul de plată - utilizat la plata chenzinei a II-a.(sau lunar, fără avans)

5. Documente privind evidenţa mijloacelor bănești și a operaţiunilor de decontare:• Relaţiile de decontare pot îmbrăca următoarele forme :justificarea cheltuielilor efectuate; achitarea unor sume de bani fără a folosi numerarul, ci cu ajutorul viramentelor (dispoziţie către casierie plată /

încasare, cec cu limită de sumă) sau Ordine de plată făcute direct în conturi deschise la bănci.• plata salariilor personalului muncitor pe card.• În relaţia întreprinzător - bancă, încasările și plăţile în numerar se efectuează în baza:pentru încasări: Cecul de numerar,pentru depunerea numerarului din casieria unităţii în contul bancar se utilizează Foaia de vărsământ.

Ambele documente au regim special și se eliberează de unităţile bancare.• Plata sumelor, precum și încasarea acestora, ca rezultat al relaţiilor de decontare dintre agenţii economici și bugetul de

stat se fac în baza Ordinului de plată.• Pentru toate operaţiunile care se derulează prin contul bancar, unitatea primește:

Extrasul de cont, în care sunt trecute încasările și plăţile efectuate de societate prin contul deschis la bancă, și are anexat și documentele în baza cărora s-au efectuat încasările și plăţile.

Conţinutul obligatoriu al documentelor justificativeDocumentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate:• denumirea documentului;• numele și prenumele contribuabilului, precum și adresa completă;• numărul documentului și data întocmirii acestuia;• menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când este cazul);• conţinutul operaţiunii economico-financiare, iar atunci când este necesar, si temeiul legal al efectuării ei;• datele cantitative si valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate;• numele si prenumele, precum si semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii;• alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor în documente justificative.Documentele care stau la baza înregistrărilor în evidenţa contabilă în partidă simplă pot dobândi calitatea de document justi-

ficativ numai în cazurile în care furnizează toate informaţiile prevăzute în normele legale în vigoare.Reguli generale de înregistrare, reconstituire și arhivare a documentelor justificative.a) În relaţiile PFA, ÎI, ÎF cu persoane fizice:

• Documentele provenite din relaţiile de cumpărare a unor bunuri de la persoane fizice pot fi înregistrate în evidenţa contabilă în partidă simplă numai în cazurile în care se face dovada intrării în patrimoniu a bunurilor respective, prin întocmirea:Borderoului de achiziţie (cod 14-4-13) sau aNotei de recepţie si constatare de diferenţe (cod 14-3-1/A), după caz, si a plăţii acestora pe bază deDispoziţie de plată-încasare către casierie (cod 14-4-4).

• În cazul în care documentele respective se referă la cheltuieli pentru prestări de servicii efectuate de persoane fizice impuse pe bază de normă de venit, pentru a fi înregistrate în evidenţa contabilă în partidă simplă, acestea trebuie să aibă la bază:Contracte sau convenţii, întocmite în acest scop în conformitate cu reglementările legale în vigoare, șiDispoziţie de plată-încasare către casierie (cod 14-4-4).

74


Egis Romania

b) Reguli de completare:• Înscrierea se face cu cerneală, cu pix cu pastă, la mașina de scris sau cu ajutorul tehnicii de calcul, după caz.•Nu sunt admise ștersături și nici lăsarea de spaţii libere între operaţiunile înscrise în acestea.• Erorile se corectează: prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greșite, pentru ca acestea să poată fi citite, deasupra

lor se scrie textul sau cifra corectă. Corectarea se face pe toate exemplarele documentului justificativ si se confirmă prin semnătura persoanei care a întocmit documentul justificativ și data

• Nu se admit corecturi pe documentele de primire, eliberare sau justificare de numerar, pe alte documente pentru care normele de utilizare prevăd asemenea restricţii, Documentul greșit se anulează nu se detașează, cu excepţia Ordinului de deplasare

Contribuabilii au obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului:• la începutul activităţii;• cel puţin o dată pe an;• la încetarea activităţii, precum si• în alte situaţii prevăzute de lege.

Evidenţa și gestionarea mijloacelor fixe, a valorilor materiale și bănești și a altor valori se consideră valabile numai dacă sunt justificate cu documente originale,

Reguli de utilizare a registrelor cu regim special:Registrul-jurnal de încasări și plăţi (cod 14-1-1/b) și Registrul-inventar (cod 14-1-2/a) au regim de înregistrare la organele

fiscale.Acestea: se numerotează, se șnuruiesc si se parafează înainte de depunerea lor la organele fiscale pentru înregistrare.Apoi se pot efectua înregistrări!Reguli în caz de pierdere, sustragere sau distrugere :

• reconstituirea acestora se va efectua în termen de cel mult 30 de zile de la constatare.• se încheie un proces - verbal• persoana responsabilă semnează procesului-verbal și o declaraţie.

Pierderea, sustragerea sau distrugerea documentelor constituie INFRACŢIUNE și trebuie încunoștinţate imediat organele de urmărire penală.

Reguli privind procedura de reconstituire a documentelor justificative:• Se face pe baza unui dosar de reconstituire, care va conţine :

A se consulta: OMFP nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, publicat în M. Of. Nr. 704/20 oct. 2009 .

sesizarea scrisă a persoanei care a constatat dispariţia documentului;dovada sesizării organelor de urmărire penală saudovada sancţionării disciplinare a persoanei vinovate, după caz;copie de pe documentul reconstituit;procesul-verbal de constatare a pierderii, sustragerii sau distrugerii;declaraţia persoanei responsabile.

• Documentele reconstituite vor purta vizibil menţiunea “Reconstituit” și pot fi înregistrate în contabilitate;• Nu se pot reconstitui documentele de cheltuieli nenominale (bonuri, bilete de călătorie nenominale etc.) pierdute,

sustrase sau distruse înainte de a fi înregistrate în evidenţa contabilă;• Vinovaţii suportă paguba!• Găsirea ulterioară a documentelor originale, care au fost reconstituite, nu anulează eventualele sancţiuni disciplinare

sau penale!!!!;• Documentul reconstituit se anulează pe baza unui proces-verbal împreună cu care se atașează la dosarul de reconsti-

tuire.

Reguli privind Arhivarea și păstrarea documentelor justificative și financiar- contabile:• 10 ani - registrele de contabilitate, documentele financiar-contabile, precum și documentele justificative; cu începe-

re de la data încheierii anului fiscal în cursul căruia au fost întocmite• 50 ani - Statele de salarii;• În cazul încetării activităţii contribuabilului, documentele se predau la Arhivele Statului în conformitate cu dis-

poziţiile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, dacă legea nu dispune altfel.Regulile generale de arhivare sunt următoarele:

• documentele se grupează în dosare, numerotate, șnuruite și parafate;• gruparea documentelor în dosare se face cronologic și sistematic, în cadrul fiecărui an fiscal la care se referă

acestea;• dosarele conţinând documente se păstrează în spaţii amenajate în acest scop, asigurate împotriva degradării,

distrugerii sau sustragerii, dotate cu mijloace de prevenire a incendiilor;• evidenţa documentelor la arhivă se ţine cu ajutorul unui registru de evidenţă curentă, în care sunt ţinute evi-

denţele dosarelor și documentelor financiar-contabile intrate în arhivă, precum și mișcarea acestora în decursul timpului.

75


Egis Romania

3.Agricultura ecologicăCE REPREZINTĂ AGRICULTURA ECOLOGICĂ?Agricultura ecologică (agricultura organică sau biologică) este un procedeu modern de a cultiva plante, de a îngrășa animale

și de a produce alimente prin utilizarea acelor procedee și tehnologii care se apropie foarte mult de legile naturii – nu utilizează fertilizanţi și pesticide de sinteză, stimulatori și regulatori de creștere, hormoni, antibiotice și sisteme intensive de creștere a ani-malelor.

Agricultura organică face parte dintr-un spectru larg de metodologii care sprijină mediul înconjurător, bazându-se pe redu-cerea la minimum a input-urilor externe. Sistemele de producţie organică se fundamentează pe standarde de producţie specifice şi precise, care urmăresc realizarea de agrosisteme optime, uşor de susţinut din punct de vedere social, ecologic şi economic.

Soluţiile vizând input-uri echilibrate în circuitele biogeochimice ale elementelor nutritive, precum și diversificarea sortimen-tului cultivat în cadrul fermei ecologice, respectă principiile ecologice de conservare a biodiversităţii vegetale și protecţie a me-diului ambient (Sattler, F., Wistinghausen, E. V. -1994).

Totodată, sistemele organice susţin o masă microbiană mai mare decât sistemele de culturi convenţionale, astfel că activităţile enzimatice ale solului (dehidrogenaza, proteaza, fosfataza) sunt, în general, distinct superioare în cadrul agriculturii ecologice. De asemenea, nivelul CO2 expirat/unitatea de biomasă microbiană indică eficacitatea utilizării resurselor organice, iar rolul microor-ganismelor în transferul fosforului, ca și disponibilitatea fosforului pentru plante, este mai mare în sistemul organic (Lopez-Real, J. M., Hodges, R.D.-1986).

Reconversia fermelor convenţionale în ferme ecologice, este un proces de durată (5-7 ani) ce incumbă și folosirea solei amelio-ratoare, cultivată cu specii perene sau anuale, de preferat din Fam. Leguminosae, care refac structura solului și diminuează rezerva de buruieni, fiind totodată și importante surse de azot.

Agricultura ecologică se deosebește, astfel, fundamental de agricultura convenţională. Procesul și procedurile de obţinere a produselor ecologice sunt reglementate de reguli și principii de producţie stricte, care pleacă de la calitatea pe care trebuie să o aibă pământul și până la obţinerea efectivă a produsului final.

Rolul acestui sistem de agricultură este de a produce hrană mult mai curată, mai potrivită metabolismului organismului uman, dar în deplină corelaţie cu conservarea și dezvoltarea mediului (Maria Dinu, 2009).

Organismele modificate genetic și derivatele lor sunt interzise în agricultura ecologică.Respectarea regulilor și a principiilor agriculturii ecologice, reglementate prin legislaţia naţională, respectiv controlul întregu-

lui lanţ de obţinere a unui produs ecologic de la pământ și până la produsul final, se face de organisme de inspecţie și certificare, înfiinţate în acest scop, care eliberează certificatul de produs ecologic (Voica N. și colab., 2006).

Termeni ca „biologic” şi „ecologic” se folosesc şi pentru a descrie mai clar sistemul organic. Cerinţele referitoare la alimentele produse organic diferă de cele pentru alte produse agricole, în sensul că procedurile de producţie fac parte intrinsecă din identi-ficarea, etichetarea şi cerinţele acestora. „Organic” este un termen de etichetare care denotă produse obţinute în conformitate cu standardele producţiei organice şi certificate de un organism sau o autoritate legal constituită în acest sens. Scopul principal al agriculturii organice este de a optimiza sănătatea şi productivitatea comunităţilor interdependente din sol, a plantelor, animalelor şi oamenilor.

Alimentele trebuie să se refere la metodele de producţie organică numai dacă provin dintr-un sistem de fermă organică în care se aplică anumite practici de management. Aceste practici urmăresc îmbunătăţirea conţinutului nutritiv al ecosistemului şi o productivitate susţinută, asigurând combaterea buruienilor, dăunătorilor şi bolilor prin forme de viaţă dependente, reciclarea reziduurilor din plante şi animale, selectarea şi rotaţia recoltelor, administrarea apei, arat şi cultivat.

Fertilitatea solului este menţinută şi îmbunătăţită printr-un sistem care optimizează activitatea biologică şi natura fizică şi minerală a solului, pentru a asigura un conţinut nutritiv echilibrat pentru plantele şi animalele, dar şi pentru conservarea resurse-lor acestuia. Producţia trebuie sprijinită prin reciclarea elementelor nutritive din plante, ca parte a strategiei de fertilizare.

Agricultura organică reprezintă o alternativă la agricultura tradiţională, ca urmare a funcţionării necorespunzătoare a acesteia și a cauzelor care au determinat scăderea rezistenţei plantelor, a sănătăţii animalelor și calităţii solului și implicit a sănătăţii omului. Agricultura organică se bazează, în principiu, pe ridicarea conţinutului solului în materie organică prin folosirea îngrăşămintelor organice naturale.

Dacă termenul de agricultură organică a devenit familiar în ultimii ani, semnificaţia concretă a acestei metode de producţie este încă imprecisă pentru o bună parte dintre agricultori. În ceea ce priveşte sistemul de noţiuni, s-a estimat că se folosesc circa 16 denumiri diferite pentru agricultura organică, cele mai cunoscute fiind: agricultura ecologică, agricultura regenerativă, agricultu-ra durabilă, agricultura sustenabilă, agricultura biologică, etc. În unele cazuri denumirile diferite indică şi diferenţe conceptuale sau filozofice. Termenul biologic este preferat în Europa continentală, în timp ce britanicii şi americanii folosesc termenul organic, iar în România termenul ecologic.

3.1. Reguli și principii în producția ecologică (vegetal/zootehnic)Agricultura ecologică este strâns legată de respectarea unor reguli stricte de producţie, stabilite prin anumite norme legislative,

în scopul garantării consumătorului respectarea acestor reguli și posibilitatea de a urmări toate etapele prin care produsul respec-tiv trece în lanţul de prelucrare a acestuia.

Conform definiţiei dată de Organizaţia pentru Alimente și Agricultură FAO (Food and Agriculture organization), și Orga-nizaţia Mondială a Sănătăţii, „agricultura ecologică pune accent pe folosirea unor practici de gestionare corespunzătoare, în loc de introducerea unor produse fabricate afară din ferma respectivă și ia în consideraţie faptul, că, în fiecare regiune în parte, condiţiile necesită sisteme bine adaptate specificului acestei regiuni. Acest lucru se poate realiza prin folosirea, acolo unde este posibil, a metode-lor agronomice, biologice și mecanice în loc de folosirea materialelor sintetice pentru anumite operaţii în cadrul sistemului.”

76


Egis Romania

Cele mai importante reguli de producţie ecologică în sectorul vegetal sunt (www.gazetadeagricultura.info):- în procesele de cultivare ecologică a plantelor și prelucrare a produselor vegetale este interzisă folosirea organismelor modi-

ficate genetic și/sau derivaţii lor. Producţia ecologică trebuie să respecte sistemele și ciclurile naturale. Producţia durabilă trebuie realizată pe cât posibil cu ajutorul proceselor de producţie biologice și mecanice, prin intermediul producţiei legate de pământ și fără utilizarea organismelor modificate genetic (OMG);

- produsele ecologice sunt rezultat al aplicării unor practici și tehnologii agricole prietenoase cu mediul, care exclud folosirea substanţelor chimice de sinteză;

- în agricultura ecologică este interzisă folosirea îngrăşămintelor minerale. Fertilitatea solului se menţine prin;- aplicarea îngrășămintelor verzi (de exemplu, cultivarea de plante leguminoase în cadrul unui asolament potrivit);- introducerea în sol a gunoiului de grajd;- aplicarea unor materiale compostate sau necompostate și subproduse din activităţile de creștere a animalelor, dar provenite

numai din fermele care practică agricultură ecologică. Pentru activarea composturilor se utilizează microorganisme sau pre-parate pe bază de plante, cum ar fi preparatele biodinamice, obţinute din făinuri minerale și îngrășăminte naturale. Acestea au rol de starteri organizatori, armonizatori și dinamizatori ai proceselor biologice și biochimice din sol sau din compost, unde influenţează viaţa microbiană. De asemenea, în plante influenţează procesele vegetative și generative, optimizând astfel germinaţia, înrădăcinarea și fructificarea precum și un echilibru homeostazic, consolidând sănătatea și rezistenţa la boli și dăunători;

- este interzisă folosirea produselor sintetice pentru protecţia plantelor.

În agricultura ecologică se aplică următoarele măsuri împotriva dăunătorilor, bolilor şi buruienilor:- selectarea unor soiuri și specii de plante rezistente la dăunători și boli;- asolament potrivit;- lucrări adecvate ale solului;- protecţia organismelor care combat în mod natural dăunătorii plantelor, creând condiții favorabile pentru dezvoltarea lor

(locuri pentru cuibărit, garduri naturale, etc.);- arderea buruienilor.

La înființarea unor culturi ecologice în anumite condiţii, se admite folosirea unor îngrășăminte și adaosuri pentru îmbunătă-ţirea însușirilor solului, precum și unor produse pentru protecţia plantelor, dar numai acelea care fac parte dintr-o listă specială și a căror inofensivitate pentru mediul înconjurător și pentru sănătatea omului sunt ferm dovedite. De exemplu, sunt permise produse pe bază de extracte de plante, uleiuri vegetale aromatice, emulsii minerale uleioase, anumite pesticide clasice - pe bază de sulf sau cupru.

Pentru producţia ecologică de produse vegetale, materialul săditor sau materialul de plantat trebuie să fie produs după o me-todă ecologică. Astfel, seminţele, răsadurile sunt considerate ca fiind produse ecologice, dacă planta mamă a fost cultivată după metode ecologice cel puţin o generaţie, iar în cazul culturilor perene, în cadrul a două perioade vegetative. Şi în acest caz este valabilă interzicerea folosirii organismelor modificate genetic și/sau produse derivate ale acestora. Statele membre UE menţin o bază de date on-line pentru a facilita achiziţia de material de plantat ecologic. Furnizorii pot introduce în această listă seminţele și cartofii de sămânţă produși ecologic care sunt disponibili la vânzare.

Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice se referă la:a) eliminarea oricărei tehnologii poluante;b) realizarea structurilor de producţie și a asolamentelor echilibrate, în cadrul cărora rolul principal să-l deţină speciile și

soiurile cu înaltă adaptabilitate;c) susţinerea continuă și ameliorarea fertilităţii naturale a solului;d) utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale și înlocuirea acestora în mai mare măsură prin utilizarea raţio-

nală a produselor secundare reutilizabile;e) aplicarea unor tehnologii de cultură a plantelor care să satisfacă cerinţele speciilor și soiurilor.

Ciupercile pot fi marcate ca fiind produs ecologic dacă au fost cultivate în mediu nutritiv, care conţine următoarele elemente:- îngrășământ organic, provenit numai din ferme ecologice;- turbă, care nu a fost tratată chimic;- material lemnos, care nu a fost tratat chimic;- anumite produse minerale, apă și îngrășăminte, menţionate și aprobate în actele normative.

Plantele medicinale, pot fi marcate ca fiind produse ecologice, dacă satisfac următoarele condiţii:- cel puţin 3 ani înainte de recoltarea acestor plante, zonele respective nu au fost tratate cu îngrășăminte chimice, adaosuri

sintetice pentru îmbunătăţirea însușirilor solului și produse chimice pentru protecţia plantelor;- modul de recoltare nu afectează mediul natural și existenţa altor specii din zona respectivă;- zona respectivă nu este supusă acţiunii unor poluanţi industriali sau unui trafic intens de vehicule auto.Toate produsele care poartă sigla UE de agricultură ecologică au fost produse în conformitate cu Regulamentul UE privind

agricultura ecologică. Prin urmare, acestea promovează încrederea consumatorilor în privinţa originii și calităţii alimentelor și băuturilor.

77


Egis Romania

Sigla UE pentru agricultura ecologică

Începând cu data de 1 iulie 2010, etichetarea de către producătorii din agricultura ecologică a produselor cu sigla UE de agricultură ecologică a devenit obligatorie. Un avantaj al siglei ecologice UE este acela că produsele ecologice, indiferent de originea lor, pot fi recunoscute mult mai uşor de către consumatorii din toate statele membre.

Reguli de producţie pentru animale și produse animaliereAnimalele sau produsele de origine animală pot fi oferite pe piaţă ca produse ecologice numai dacă ferma respectivă a trecut

prin perioada de conversie de la producţia convenţională la producţia ecologică. Perioada de conversie se referă atât la terenul pe care se cultivă furajul pentru creșterea animalelor, cât și la modul de creștere a animalelor, în ambele cazuri trebuind respectate termenele și cerinţele menţionate în actele legislative privind producţia ecologică. De exemplu, atunci când ferma trece integral de la producţia convenţională la cea ecologică, inclusiv creşterea animalelor, păşunile şi celelalte terenuri pentru producerea furajelor, perioada de conversie durează 24 de luni (www.madr.ro).

În general, se consideră că animalele au fost crescute şi produsele animaliere sunt obţinute după metode ecologice, dacă sunt respectate cerinţele actelor legislative în ceea ce priveşte: originea animalelor, modul de hrănire a acestora, profilaxia bolilor şi tratarea acestor boli, clădirile destinate creşterii libere a animalelor, numărul maxim admisibil de animale pe hectar în funcţie de specia şi categoria lor, etc. Fermele ecologice de animale se pot înfiinţa pentru următoarele specii: bovine, cabaline, ovine, caprine, suine, iepuri, gaini, gâște, curci, raţe, bibilici, struţi, fazani, porumbei, prepeliţe, albine, pești, melci, etc.

Consumatorii moderni se așteaptă, în mod rezonabil, ca animalele crescute în ferme ecologicemsă beneficieze de mâncare bună, condiţii bune de viaţă și îngrijire medicală corespunzătoare. Ca și în cazul celorlalte metode de producţie, agricultura ecologică adoptă principii și practici unice alese cu grijă pentru a atinge aceste scopuri cheie. Din acest motiv, fermierii care cresc animale în sistem ecologic le hrănesc cu furaje ecologice care ajută animalele să crească și să producă, și, în același timp, le îmbunătăţesc sănătatea și bunăstarea. Creșterea animalelor este unul din domeniile în care aptitudinile fermierilor ce practică agricultura ecologică sunt foarte importante și necesare. Există multe practici și principii implicate în acest sistem, fiecare fiind creată să ofere animalelor o viaţă confortabilă, fără stres în concordanţă cu nevoile lor naturale.

Cele mai importante reguli de producţie ecologică în sectorul animal sunt redate mai jos (www.madr.ro):Animalele care vor popula fermele ecologice trebuie să aibă următoarele caracteristici morfologice:- să fie rase autohtone cu o bună rezistenţă la factorii locali de mediu;- să aibă constituţie robustă;- să aibă indicii foarte buni de reproducţie, fecunditate și prolificitate;- să poată asimila o furajarea variată;- să nu fie exigente faţă de furajele proteice de origine animală;- să răspundă corespunzator la condiţiile extensive sau cel mult semiintensive de creștere (în agricultura ecologică nu sunt

agreate rasele intensive sau cele superspecializate).Animalele din fermele ecologice trebuie să fie rezistente la factorii naturali și să aibă: accesul liber în exterior și la pășune; ad-

ministrare de furaje verzi; densitatea animalelor; ritmul de creștere; furajarea extensivă. Animalele trebuie să fie rezistente la factorii artificiali de mediu: mulsul mecanic; zgomote, etc.Ca și sistem de reproducţie se recomandă: reproducţia dirijată, însămânţările artificiale, incubaţia naturală la cloșcă dar și

incubaţia artificială.Un concept important în creșterea animalelor este crearea unui mediu corespunzător fiecărei specii. În cadrul acestui concept

sunt câteva practici comune care includ: - acces permanent la aer liber;- pășunat corespunzător pentru satisfacerea nevoile nutriţionale și de comportament; - interzicerea legării permanente sau a izolării animalelor; - așternut și adăpost corespunzător; - densitatea mică a animalelor pe suprafaţa de pășunat; - eforturi pentru limitarea timpului de transport.

Un principiu ecologic general interzice mutilarea animalelor. Astfel, agricultura ecologică restricţionează tăierea sau scurtarea: cozilor (la oi, porci, etc.), ciocurilor (la găini, curcani, etc.), coarnelor (la vite).

Practicile de management trebuie să fie adaptate fiecărei specii individuale. De exemplu, păsărilor trebuie să li se asigure perioade de pauză între cele de ouat și să fie ţinute în grupuri mici pentru a se stabili ierarhiile sociale care se produc în natură.

Agricultura ecologică subliniază faptul că durerea și suferinţa trebuie să fie minime de-a lungul întregii vieţi a unui animal. De aceea, timpul de transport este strict controlat, iar metodele de sacrificare sunt create să fie, pe cât posibil, rapide și fără durere. Noul Regulament UE privind agricultura ecologică face referire directă la practicile de creștere a animalelor în mai multe puncte ale sale, precizând inclusiv faptul că îngrijitorii animalelor trebuie să posede cunoștinţele și capacităţile de bază în ceea ce privește

78


Egis Romania

nevoile de sănătate și bunăstare ale animalelor. Calitatea și compoziţia furajelor ecologice este extrem de importantă pentru producţia de carne ecologică și a altor produse

animaliere, de aceea acești factori sunt strict reglementaţi. De exemplu, Regulamentul UE privind agricultura ecologică cere fer-mierilor din sistemul ecologic să folosească minimum 85% furaje ecologice în hrana animalelor, în funcţie de rasa lor. Furajele ecologice pentru animale trebuie să fie produse din materie primă ecologică, cu o cantitate minimă de aditivi și substanţe comple-mentare de procesare, care pot fi folosite numai în cazul unei nevoi esenţiale sau pentru un scop nutriţional aparte.

Următoarele ingrediente sunt interzise în furajele ecologice: - agenţii de creștere; - aminoacizii sintetici; - organismele modificate genetic (OMG);

Alte ingrediente, pot fi folosite numai în anumite condiţii: - materiale nonecologice de origine vegetală - materiale de origine animală și minerală - aditivi alimentari - substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor.

Principiile și regulamentele ecologice impun ca animalele crescute ecologic să aibă acces permanent la pășune în aer liber și la furaje grosiere și, de asemenea, hrana trebuie să îndeplinească cerinţele nutriţionale pentru fiecare etapă de dezvoltare. Respec-tând principiul folosirii resurselor de la faţa locului, furajele ecologice trebuie produse, de preferinţă, chiar în ferma în care sunt crescute animalele.

Menţinerea sănătăţii și bunăstării animalelor este unul din principiile cheie ale agriculturii ecologice. Acest lucru se obţine printr-un management adecvat și atenţie sporită faţă de nevoile specifice fiecărei specii. Ca și în cazul culturii plantelor în sistem ecologic, sănătatea și bunăstarea animalelor se realizează în mare măsură, fără recurgerea la inputuri sintetice (de exemplu, anti-bioticele), fiind totuși permise câteva excepţii, în condiţii stricte, conform noului Regulament UE. Se folosesc măsuri preventive pentru a micșora riscul de boli și dăunători.

Primul pas în asigurarea unei sănătăţi satisfăcătoare a animalelor crescute în sistem ecologic este alegerea rasei în funcţie de vitalitate, adaptabilitate la condiţiile locale și rezistenţă la boli, fiind preferate speciile și rasele autohtone, potrivite mediului din regiunea în care se află ferma. Agricultura ecologică încurajează și apărarea imunologică naturală a animalelor, asigurând acestora furaje adecvate și de calitate ridicată, exerciţii regulate, acces liber la pășune și pășunat corespunzător.

Alte metode de prevenire a bolilor includ: păstrarea unor condiţii adecvate de adăpost și igienă; menţinerea densităţii cores-punzătoare a animalelor atât afară, pe pășuni, cât și în adăposturi atunci când trebuie adăpostite, de exemplu în lunile de iarnă.

În cazul îmbolnăvirilor sau rănirilor ocazionale ale animalelor, fermierii trebuie să ia măsuri rapide pentru ca suferinţa sau durerea să fie minimă şi animalul afectat să fie vindecat în cel mai scurt timp.

Tratamentele recomandate de agricultura ecologică includ: - homeopatia - un tratament alternativ care folosește doze mult diluate de agenţi care produc simptome similare cu agenţii ce

cauzează bolile, stimulând organismul să se autoprotejeze împotriva bolilor; - fitoterapia - tratamente care folosesc plante și extracte de plante. Atunci când homeopatia sau fitoterapia nu dau rezultate corespunzătoare, poate fi folosit tratamentul veterinar uzual pentru

a se evita suferinţa animalelor. Preparatele medicinale veterinare alopatice sintetizate chimic inclusiv antibioticele pot fi folosite acolo unde este necesar și în condiţii stricte, atunci când folosirea produselor fitoterapeutice, homeopatice sau a altor produse este inadecvată. În astfel de cazuri particulare, trebuie definite restricţii specifice legate de cursul tratamentului și perioadele de așteptare (www.agriculturae.ro).

În fermele ecologice se va ţine cont de tipul și nivelul de producţie precum și de comportamentul animalelor. Pot fi afluiţi în ferma ecologică:

- pui de carne de 3 zile;- puicuţe pentru ouat de 8 săptămâni;- viţei și mânji de 6 luni;- miei și iezi de 45 de zile;- purcei sub 25 kg.Furajarea animalelor în sistem ecologicFurajarea animalelor în sistem ecologic este o condiţie de calitate a producţiei, respectând cerinţele nutriţionale ale animale-

lor în diferite stadii ale dezvoltării lor. Câteva dintre cele mai importante reguli obligatorii în agricultura ecologică din punct de vedere al furajării animalelor sunt următoarele (sursa: (www.agriculturae.ro):

• practicile de îngrășare sunt autorizate în măsura în care sunt reversibile în orice stadiu al procesului de creștere. Hrănirea în exces a animalelor este interzisă;

• animalele trebuie hrănite cu furaje obţinute din agricultură ecologică, de preferat cu furaje produse în propria fermă și, în cazul în care acest lucru nu este posibil, se utilizează furaje din alte unităţi/ferme care respectă regulile producţiei eco-logice;

• furajul în conversie utilizat în raţiile medii este de maximum 30%. În cazul în care când furajele în conversie provin dintr-o

79


Egis Romania

unitate proprie, acest procent poate fi ridicat până la 60%;• furajarea animalelor tinere se realizează pe bază de lapte natural, de preferinţă lapte matern. Toate mamiferele vor fi hră-

nite cu lapte natural pe o perioadă de 3 luni pentru bovine, bubaline și cabaline, 45 de zile pentru ovine și caprine și 40 de zile pentru porcine;

• pentru erbivore, sistemele de creștere se bazează pe utilizarea la maximum a pășunilor în funcţie de disponibilitatea aces-tora în diferite perioade ale anului. Minimum 60% din materia uscată din raţiile zilnice va cuprinde furaje grosiere, proas-pete sau uscate ori însilozate;

• procentul maxim de furaje convenţionale aprobat pe an este de 10% pentru erbivore și de 20% pentru alte specii. Aceste valori sunt calculate anual, în procente din materia uscată a furajelor de provenienţă agricolă. Procentul maxim aprobat de furaje convenţionale în raţia zilnică, cu excepţia perioadei de transhumanţă, va fi de 25%, calculat ca procent din materia uscată. Când producţia de furaje este compromisă ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, organismele de inspecţie și certificare pot aproba pe o perioadă limitată, pentru o anumită zonă, folosirea unui procent mai mare de furaje convenţionale;

• pentru păsări, furajele utilizate în stadiul de îngrășare trebuie să conţină cel puţin 65% cereale. De asemenea furajele proas-pete, uscate sau însilozate trebuie adăugate la raţia zilnică pentru porci și păsări;

• antibioticele, medicamentele de uz veterinar, stimulenţii de creștere sau alte substanţe destinate stimulării creșterii ori producţiei nu se utilizează în furajarea animalelor;

• se interzice utilizarea organismelor modificate genetic și a derivatelor lor în obţinerea de furaje, materii prime, furaje com-puse, aditivi furajeri, auxiliari de fabricaţie pentru furaje și de alte produse utilizate în furajarea animalelor.

Reguli de producţie pentru apicultură și produse apicoleMierea de albine și celelalte produse apicole pot fi oferite pe piaţă ca produse ecologice numai dacă au fost respectate regulile

de producţie ecologică timp de cel puţin un an. În apicultura ecologică se practică numai înmulţirea naturală a familiilor de albine sau achiziţionare de familii de albine de la gospodării ecologice (www.ecomunitate.ro).

Calitatea mierii și a produselor apicole certificate în apicultura ecologică este strâns legată de tratamentele aplicate stupilor, de calitatea mediului, dar în egală măsură și de condiţiile de extracţie, de prelucrare și de depozitare a produselor apicole.

Apicultura ecologică are ca scop obţinerea unor produse apicole pure și de cea mai bună calitate, fără utilizarea de substanţe chimice de sinteză. Sistemul de producţie ecologic este reglementat la nivel european prin R(CE) nr.834/2007 al Consiliului pri-vind producţia ecologică și etichetarea produselor ecologice.

Modul de aplicare al acestor norme de către apicultor este verificat de către un organism de inspecţie și certificare pe întreaga filieră de obţinere a mierii. În urma controalelor, organismul de inspecţie și certificare acordă exploataţiei apicole certificatul de conformitate cu regulile și principiile din agricultura ecologică și dă dreptul apicultorului să aplice pe eticheta respectivului pro-dus menţiunea „ecologic”.

Regulile și principiile din apicultura ecologică au în vedere următoarele aspecte:- perioada de conversie - mierea și produsele apicole pot fi comercializate cu menţiunea „ecologic” numai după parcurgerea

unei perioade de conversie de cel puţin un an cu respectarea regulilor și principiilor de producţie ecologice din apicultură;- originea albinelor: în alegerea rasei de albine trebuie să se ţină seama de adaptabilitatea la condiţiile de mediu, vitalitate și

rezistenţă la boli. Rasele europene de Apis mellifera şi ecotipurile sale sunt preferate în apicultura ecologică;- obţinerea de noi unităţi ecologice apicole se face fie prin roire artificială, fie prin cumpărarea de roiuri sau familii de albine ce

provin de la unităţi certificate ecologic. În cazul în care stupinele (familiile de albine) au mortalitate crescută, ca urmare a stă-rii de sănătate precare, refacerea acestora se poate face și prin achiziţia de familii de provenienţă convenţională, când nu s-au găsit spre achiziţionare familii de albine din stupine ecologice și numai cu aprobarea organismului de control. Reînnoirile de populaţie se pot face prin introducerea doar a 10% din roiuri și mătci neconforme cu principiile de producţie ecologică din apicultură, cu condiţia ca în stupi să fie introduși faguri certificaţi ecologici;

- amplasarea stupinelor: organismele de inspecţie și certificare pot să delimiteze regiunile sau zonele în care nu se poate prac-tica apicultura ecologică. Apicultorul va furniza organismelor de inspecţie și certificare o hartă la o scară corespunzătoare privind amplasarea stupilor. În cazul în care aceste arii nu sunt identificate, apicultorul este obligat să furnizeze organismelor de inspecţie și certificare documentele și justificările necesare, incluzând și analizele care, să demonstreze că ariile accesibile coloniilor sale îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia din acest domeniu.

Amplasarea stupinelor trebuie respecte următoarele condiţii:• să garanteze că albinele dispun de surse naturale suficiente de nectar, de secreţii dulci, de polen, precum şi de acces la apă;• să garanteze că, pe o rază de 3 km în jurul amplasamentului stupilor, sursele de polen și nectar sunt constituite, esenţial,

din culturi obţinute prin metode ecologice și/sau din flora spontană, sau din culturi neecologice, care sunt tratate doar prin metode cu impact scăzut asupra mediului;

• să menţină o distanţă suficientă faţă de sursele ce pot conduce la contaminarea produselor apicole sau la afecta-rea stării de sănătate a albinelor.

• la sfârșitul perioadei de producţie (sezonului apicol activ) vor fi lăsate rezerve substanţiale de miere și polen în stup pentru asigurarea hranei pentru iarnă.

Alimentaţia artificială este admisă numai în situaţia când supravieţuirea efectivelor de familii de albine este ameninţată de existenţa unor condiţii climatice extreme nefavorabile. Alimentaţia artificială se poate face cu miere certificată ecologic, provenită pe cât posibil din aceeași unitate de producţie, cu sirop de zahăr certificat ecologic sau melasă ecologică, dar numai cu autorizarea organismului de control. Utilizarea altor produse în afara celor enumerate mai sus nu este admisă în agricultura ecologică. Ali-

80


Egis Romania

mentaţia artificială nu este admisă decât în perioada dintre ultima recoltă de miere și cu 15 zile înainte de următorul cules natural.Principiile care stau la baza prevenirii bolilor în apicultura ecologică sunt următoarele:- păstrarea în stupină numai a familiilor cu rezistenţă sporită la boli și la condiţiile de mediu;- o selecţie permanentă efectuată în stupina proprie pentru a promova spre înmulţire numai familiile sănătoase și rezistente

la boli;- reînnoirea permanentă a fagurilor într-un procent de înlocuire de minim de 35% în fiecare an;- izolarea familiilor bolnave și tratarea acestora separat;- este interzisă folosirea medicamentelor de sinteză în tratamentele împotriva diferitelor boli ale albinelor (antibiotice și diver-

se medicamente care conţin antibiotice);- pentru tratarea varoozei se vor folosi numai produsele permise în agricultura ecologică;- pentru stimularea capacităţii de apărare a albinelor împotriva bolilor se pot utiliza ceaiuri din diferite plante (gălbenele,

mentă, cimbru, coada șoricelului, busuioc, păpădie, suc de ceapă, etc.).Distrugerea albinelor pe faguri, ca metodă de recoltare a produselor apicole, este interzisă în apicultura ecologică. Distruge-

rea puietului de trântor nu este admisă decât prin folosirea ramei speciale de creștere a trântorilor pentru combaterea varoozei (combatere ecologică). În perioada extracţiei mierii, utilizarea agenţilor chimici repulsivi (izgonitori ai albinelor) este interzisă.

O dată cu amplasarea unui stup întreţinut în condiţii ecologice se face și înregistrarea acestuia, cu indicaţiile care permit iden-tificarea acestora. Organismele de inspecţie și certificare vor fi informate periodic în legătura cu transportul stupilor în pastoral. Recoltarea fagurilor din stup, precum și a extracţiei, trebuie să fie înscrisă în registrul stupinei.

Stupii se construiesc din cherestea de conifere, de tei, de plop sau din materiale care nu prezintă risc de contaminare a mediu-lui sau a produselor apicole și vor fi protejaţi la exterior cu vopsea ecologică (pe baza de apă) cu uleiuri vegetale (din in, cânepă, floarea soarelui, rapiţa etc.), cu ceară și propolis, acestea din urmă putând fi folosite și pentru interiorul stupului. Ceara folosită la înlocuirea fagurilor (care trebuie făcută în anul de conversie), trebuie să fie certificată ecologic. Apicultorul poate folosi ceară proprie, provenită din topirea capacelelor (descăpăceala de la fagurii de extracţie a mierii) sau a fagurilor crescuţi de albine în rama clăditoare, dar numai cu aprobarea organismului de control.

Apicultura ecologică este un sector dinamic în România. Primii producători certificaţi ecologic în apicultură au fost înregis-traţi în anul 2000.

Numărul operatorilor din acest sector a crescut în fiecare an, astfel că în anul 2011, aceștia reprezentau un procent de peste 15% din totalul operatorilor înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică (http://www.rodulpamantului.ro).

Structura exploataţiilor din apicultura ecologică cuprinde atât apicultori individuali, cât și un număr semnificativ de forme asociative. Cu privire la sortimentul de miere cele mai răspândite sunt mierea de salcâm, de zmeură și de tei. Mierea și produsele apicole certificate ecologic sunt comercializate, atât pe piaţa internă cât și pe cea externă (Franţa, Germania, Ungaria) cât și în ţări terţe (Japonia).

După modelul directivelor din Codex Alimentarius agricultura ecologică trebuie să contribuie la următoarele obiective: - creșterea biodiversităţii per ansamblul sistemului; - creșterea activităţii biologice a solului; - menţinerea pe termen lung a fertilităţii solului; - reciclarea deşeurilor de origine vegetală şi animală cu scopul de a restitui elementele nutritive solului, reducând pe cât posibil

utilizarea resurselor neregenerabile; - accentuarea folosirii resurselor regenerabile în sistemele agricole organizate la nivel local; - promovarea utilizării cu măsură a solului, a apei și a aerului și reducerea cât mai mult posibil a tuturor formelor de poluare

provocate de cultivarea plantelor și creșterea animalelor; - manipularea produselor agricole, acordându-se o atenţie deosebită metodelor de prelucrare, cu scopul de a menţine integri-

tatea ecologică și calităţile esenţiale ale produsului în toate stadiile; - să fie făcută într-o exploataţie existentă după o perioadă de conversie a cărei durată este determinată de factorii specifici

locului, ca de exemplu precedentele culturale, tipurile de culturi și animalele crescute.Alimentele și produsele provenite din agricultura ecologică se caracterizează prin:- calitatea acestora, adică aspectul “curat și net” al produsului, prospeţimea sa, gustul, durata de păstrare în magazin, avantajul

de a fi produs ca și un produs lipsit de reziduuri chimice și lipsit de contaminare;- ingredientele care intră în compoziţia lor: produsele transformate trebuie să fie conform dispoziţiilor și reglementărilor în

vigoare (volumul total și disponibilitatea în fiecare anotimp), ambalare (greutate și/sau nr. de articole pe ambalaj), materialul de ambalare, prezentare (produs congelat, asepsizat, uscat, etc.), modul și condiţiile de transport (transport marin, aerian).

3.2. Monitorizarea condițiilor de mediu în vederea înființării unei exploatații ecologice„Conversie” înseamnă trecerea de la agricultura convențională la cea ecologică într-o perioadă determinată de timp, pe par-

cursul căreia se aplică dispozițiile privind producția ecologică.Prioritar în demersul de ecologizare a agrosistemelor este conversia sistemelor tehnologice convenţionale la cele ecologic,

având drept bază structuri și modele de cultivare ecologice, formate din secvenţe viabile și adecvate pentru diferitele zone ecolo-geografice, în vederea obţinerii de produse legumicole cu valoare adăugată mare.

Conversia unei ferme la agricultura ecologică (art. 2 din 834/2007) presupune trecerea de la agricultura convențională la cea ecologică într-o perioadă pe parcursul căreia se aplică dispozițiile privind producția ecologică, având ca obiective îmbunătățirea fertilității solului și reechilibarea ecosistemelor agricole.

Conversia producției convenționale la cea ecologică va avea în vedere realizarea unui agrosistem viabil și durabil. Întreaga unitate, ferma sau o parcela din fermă, incluzand creșterea animalelor, trebuie să fie transformată în concordanța cu standardele

81


Egis Romania

ecologice naționale și internaționale într-o anumită perioadă.Durata perioadei de conversie în producţia vegetală, animalieră și apicultură este de:• 2 ani pentru culturile de câmp anuale;• 3 ani pentru culturile perene și plantaţii;• 2 ani pentru pajiști și culturi furajere;• 12 luni pentru vite pentru carne;• 6 luni pentru rumegătoare mici și porci;• 6 luni pentru animale de lapte;• 10 săptămâni pentru păsări pentru producţia de carne, cumpărate la vârsta de 3 zile;• 6 săptămâni pentru păsări pentru producţia de ouă;• 1 an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale.În perioada de conversie, se lucrează în sistemul agriculturii ecologice, dar produsele obținute nu sunt certificate ca ecologiceDeci, în cazul plantelor și produselor vegetale (art. 36 din regulamentul (CE) nr.889/2008), perioada de conversie este de doi

ani pentru culturile anuale și de trei ani pentru culturile perene (inclusiv vii și livezi). Organismul de inspecție și certificare, cu aprobarea A.N.P.E., decide dacă aceste perioade să fie mărite sau reduse, în funcție de utilizarea anterioară a parcelelor, susținută de documente justificative. Această reducere aprobată de A.N.P.E. este condiționată de respectarea următoarelor condiții:

- parcelele erau deja convertite sau erau în curs de conversie la agricultura ecologică;- reziduurile de la produsele pentru protecția plantelor sunt prezente în cantități nesemnificative în sol și în plante, în cazul

plantelor perene;- recolta obținută, care a fost supusă unui tratament cu produse chimice, nu se comercializează cu specificarea ,,produs eco-

logic” (Hotărâre nr 917/13.09.2001).De asemenea, în cadrul producției zootehnice, furajarea animalelor trebuie să fie, preponderent, cu furaje ecologice, acest tip

de producție fiind legată și de conversia suprafeței de teren deținută, obligatoriu, de către operator. Perioada de conversie a terenului este asociată cu creșterea ecologică a animalelor.Atunci când o unitate/ferma de producție este transformantă, întreaga suprafață a acesteia destinată furajării animalelor tre-

buie să respecte principiile producției ecologice, precum și perioadele de conversie cu privire la plante.Perioada de conversie poate fi redusă la un an pentru pășuni, traseele exterioare și suprafețele de exerciții în aer liber, utilizate

de specii de animale pentru agrement și companie. Această perioadă poate fi redusă la șase luni în cazul în care terenul respectiv nu a suferit recent tratamente cu alte produse în afara celor menționate în anexa 2. Această derogare se autorizează de către orga-nismele de inspecție și certificare, cu aprobarea A.N.P.E.

Conversia animalelor și a produselor animaliereDacă produsele animanliere sunt vândute ca produse ecologice animalele vor fi crescute conform regulilor stabilite în prezen-

tele norme metodologice pe o perioadă de cel puțin:- 12 luni, pentru cabaline, bovine și bubaline pentru producția de carne și, în orice caz, nu mai mult de trei sferturi din durata

lor de viață;- 6 luni, pentru rumegatoare mici și pentru porci;- 6 luni, în cazul animalelor pentru producția de lapte;- 10 saptămâni, pentru păsările destinate producției de carne, achizitionate înainte de a avea vârsta de trei zile;- 6 săptămâni, pentru păsările destinate producției de ouă.Fac excepție de la prevederile de mai sus vițeii și rumegatoarele mici pentru producția de carne, care sunt vândute ca produse

ecologice, dacă:- provin din producția extensivă;- sunt crescute în unitați/ferme de producție ecologică, până în momentul vânzării sau sacrificării, pentru o perioadă minim

de 6 luni pentru viței și 2 luni pentru rumegătoare mici;- originea lor este în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 10 alin.4 lit. d și e, adică vițeii și mânjii crescuți conform

regulilor stabilite în prezentele norme metodologice, imediat ce au fost înțărcați și având vârsta maximum 6 luni. De aseme-nea, mieii și iezii crescuți conform regulilor stabilite în prezentele norme metodologice, imediat ce au fost înțărcați și având vârsta maximum 45 de zile.

Conversia simultană Când există conversie simultană a unității de producție în totalitate, incluzând animalele, pășunile și/sau orice teren utilizat

pentru furajarea animalelor, perioada totală de conversie combinată pentru animale, pășuni și/sau orice teren utilizat pentru fu-rajarea animalelor poate fi redusă la 24 de luni cu respectarea urmatoarelor condiții:

- când animalele și descendenții lor existau deja precum și terenurile utilizate pentru producerea furajelor, pășunilor înainte de începerea conversiei.

- furajele să provină în pricipal din aceeași unitate de producție.

3.3. Înființarea unei ferme cu profil vegetal / zootehnicFermele organice se bazează pe interacţiunea dinamică dintre sol, plante, animale, oameni, ecosistem și mediul înconjurător,

concept care promovează noţiunea de „holistic”, adică întregul este mai mult decât suma parţilor sale (Stephens I., 2005).Fermele ecologice reprezintă un nou sector în țara noastră. România beneficiază de condiții corespunzătoare pentru a pro-

82


Egis Romania

mova agricultura ecologică, cum ar fi:- sol fertil și productiv; - faptul că în agricultura românească consumul de îngrășăminte și pesticide este de 10 – 11 ori mai mic decât media europea-

nă, face posibilă o agricultură care pune accent pe calitate, iar calitatea înseamnă, în primul rând, produse ecologice;- agricultura tradițională românească se bazează pe abordări care nu dăunează mediului și există posibilități de a identifica

zone ecologice nepoluate unde agricultura ecologică ar putea fi dezvoltată.În vederea dezvoltării sectorului agro-ecologic și pentru îmbunătățirea competitivității produselor ecologice pe piețele de

export, trebuie identificate și implementate următoarele:- captarea și reținerea de mai multă valoare pe componenta națională a lanțului valoric prin orientarea producției și a vânză-

rilor către produse primare și produse de procesare;- promovarea produselor ecologice românești și acoperirea nișei de piață existentă prin identificarea de noi piețe de export și

consolidarea piețelor existente;- implementarea legislației elaborate pentru acest sector în vederea consolidări sistemului de control prin măsuri suplimentare

menite să supervizeze organismele de inspecție și certificare;- crearea unui sistem corespunzător de producție, procesare și marketing pentru produse ecologice, menit să satisfacă nevoile

piețelor interne și externe;- promovarea exporturilor produselor ecologice romanești prin dezvoltarea activității de cercetare, îmbunătățirea formării

profesionale a celor implicași în sectorul ecologic: crescători, procesatori, inspectori, experți de la minister, exportatori și importatori, crearea de grupuri organizate de producători pentru extinderea producției și a piețelor.

Etapele trecerii de la agricultura convenţională, la cea ecologică PASUL1 – Informare pentru a practica agricultura ecologică.Producătorul trebuie să aibă cunoștinţe minime despre acest sector, pe care le poate obţine de la Direcţiile pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Judeţene (DADR), de la Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă și de la Oficiile judeţene ale acesteia, de la Federaţia Naţională pentru Agricultură Ecologică și de la Asociaţiile de producători de agricultură ecologică.

PASUL 2 - Înregistrarea activităţiiFermierii înregistrează activitatea ca producător, procesator, importator, distribuitor, comerciant în agricultura ecologică la

Direcţia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din judeţul unde se află unitatea/ferma, prin completarea fișelor de înregistrare care îi conferă calitatea de producător în agricultura ecologică.

PASUL 3 - Contract cu un organism de inspecţie și certificareÎn vederea inspecţiei fermei sale şi pentru obţinerea certificatului de produs ecologic, producătorul trebuie să încheie un

contract cu un organism de inspecţie şi certificare aprobat de MAPDR. Procedura de înregistrare a producătorilor în agricultura ecologică este precizată în O.M. nr. 527/2003.

PASUL 4 - Organizarea comercializăriiÎn vederea valorificării produselor ecologice, producătorul se va adresa firmelor ce au în activitate comercializarea produselor

ecologice şi îşi va afişa oferta pe site-ul ce cuprinde cererea şi oferta de produse ecologice(Ex.: http://www.agricultura-ecologica.ro).Produsul agro-alimentar ecologic trebuie să fie însoţit de certificatul de produs ecologic, în original, emis de un organism de

inspecţie și certificare aprobat de MAPDR. Exportul se face în conformitate cu prevederile legislaţiei interne privind exportul produselor agroalimentare și cu acordurile și convenţiile din domeniu la care România este parte.

Metode agricole de producţie proiectate să protejeze mediul și să menţină peisajul rural.Tehnologiile de agricultură ecologică respectă valoarea solului prin faptul că sunt atent monitorizate toate activităţile care

afectează fertilitatea și compoziţia acestuia. Fermierii care practică agricultura ecologică încearcă să menţină solul într-o stare bună, fertilă și naturală, prin folosirea de elemente nutritive adecvate, îmbunătăţirea structurii sale și prin gospodărirea eficientă a apelor.

Practicile cele mai importante folosite de fermierii din sistemul ecologic pentru a menţine și îmbunătăţi sănătatea solului includ (www.ec.europa.eu):

• adoptarea unei rotaţii largi și variate a culturilor pentru a întrerupe ciclurile bolilor și dăunătorilor, a lăsa solului timp de recuperare și a adăuga nutrienţi folositori;

• folosirea de îngrășăminte organice pe bază de gunoi de grajd - pentru îmbunătăţirea structurii solului și prevenirea erozi-unii acestuia;

• restricţionarea strictă a folosirii îngrășămintelor artificiale și a pesticidelor chimice - pentru a evita schimbările pe termen lung ale compoziţiei chimice și creșterea dependenţei solului de astfel de produse;

• cultivarea pășunilor cu amestecuri de soiuri plante furajere - pentru a evita suprapășunarea, a permite solului timp de recuperare și pentru a evita pierderile de nutrienţi;

• însămânţarea de culturi folosite ca îngrășăminte verzi care acoperă solul după recoltare - pentru prevenirea eroziunii so-lului și pierderea de nutrienţi.

În sistemele agricole ecologice, numărul animalelor pe hectarul de păşune este mai redus, acest lucru contribuind la scăderea stresului animalelor pe de o parte, iar pe de altă parte, la îmbunătăţirea biodiversităţii terenurilor fermei şi are ca efect secundar reducerea compactării şi a riscului de eroziune a solului.

Fiind metode preferate de fermieri, multe dintre practicile benefice solului sunt prevăzute în Regulamentul privind agricultura ecologică. De exemplu, noul Regulament UE privind agricultura ecologică (2010), prevede, printre altele folosirea metodelor și

83


Egis Romania

mijloacelor de lucrări agricole ale solului și de îngrijire a plantelor care menţin sau cresc materia organică din sol, sporesc stabili-tatea și biodiversitatea solului și previn compactarea și eroziunea acestuia.

3.4. Rotația culturilorRotatia culturilor practicată în fermele ecologice menține durabilitatea solului, determină un număr mai mic de probleme

cauzate de boli, dăunători și buruieni, contribuie la un peisaj mult mai variat și asigură o biodiversitate mai mare, iar în același timp protejează agricultorii de catastrofele economice cauzate de scăderea prețurilor, acțiunea unor factori de stres sau calamități naturale.

Rotaţia culturilor se referă la modul de succesiune atât a plantelor agricole pe aceeași suprafaţă de teren (solă sau parcelă) de la un an la altul, cât și a lucrărilor solului, fertilizării, irigării, măsurilor de protecţie a plantelor, etc., cu alte cuvinte, a sistemelor tehnologice adecvate.

În cadrul legumiculturii ecologice, succederea plantelor împreună cu tehnologiile specifice, se înscriu cu efecte favorabile complexe şi de lungă durată asupra parametrilor funcţionali ai agroecosistemului, astfel:

• sporesc fertilitatea solului prin: îmbunătăţirea structurii și diminuarea compactării (datorită sistemului radicular bogat și dezvoltat în profunzime al cerealelor, lucernei ș.a.), reducerea pierderilor din sol datorită eroziunii hidrice și eoliene (prin plantele furajere perene și cerealele care acoperă bine solul și îl protejează), fixarea azotului atmosferic (intermediat de speciile din familia Leguminosae), creșterea conţinutului de materie organică, de substanţe minerale, etc. (prin cultura sau biomasa reziduală de pe o solă folosite ca îngrășământ), sporirea densităţii și activităţii organismelor utile din sol (ca urmare a surplusului de materie organică), etc.;

• gestionează optim consumul de materiale și de forţă de muncă, datorită reducerii atât a incidenţei atacului de boli, dăună-tori, buruieni, cât și a lucrărilor agricole;

• determină diversificarea și creșterea stabilităţii și calităţii recoltelor, în general și a producţiei utile, în special.La stabilirea sortimentului varietal, precum și pentru proiectarea rotaţiilor în cadrul fermelor ecologice, se vor avea în vedere

particularităţile botanice, fiziologice și ecologice ale plantelor de cultură: speciile cultivate trebuie să aparţină la familii botanice diferite pentru a înlătura pericolul înmulţirii excesive a agenţilor patogeni și dăunători și acumulării unor substanţe toxice sau inhibitoare eliberate de unele plante. Este exclusă monocul-tura sau revenirea unei specii după un timp scurt pe aceeași solă (parcelă), promovându-se rotaţiile lungi, de 4-8 ani și multifuncţionale, cu efecte favorabile asupra solului și randamentului productiv;

durata de vegetaţie a speciilor, respectiv a cultivarelor, precum și cerinţele diferite faţă de factorii de vegetaţie, și aici trebuie avut în vedere în primul rând, pretenţiile faţă de căldură, se impune să fie diferite. Astfel, culturile care se înfiinţează primă-vara devreme (ceapă și usturoi, salată și spanac, specii din grupa verzei și rădăcinoaselor ș.a.), vor urma în cadrul rotaţiei după plante care eliberează terenul toamna devreme (specii termofile precum tomate, ardei, vinete, castraveţi, pepeni verzi și galbeni), pentru a permite pregătirea corespunzătoare a terenului. Dimpotrivă, după legumele care se recoltează toamna târziu (specii din grupa verzei și rădăcinoaselor, praz, salată, spanac, etc.), vor urma în anul următor, culturi care se seamă-nă sau se plantează primăvara târziu (tomate, ardei, vinete, castraveţi, pepeni galbeni, pepeni verzi ș.a.);

sistemul radicular al plantelor care urmează unele după altele pe aceeași solă, să exploreze adâncimi diferite ale solului, pentru a evita epuizarea substratului de cultură sau sărăcirea lui unilaterală în substanţe nutritive și apă la un anumit nivel. Astfel, specii cum sunt salata, ceapa, usturoiul, castraveţii ș.a. care au un sistem radicular superficial și slab dezvoltat, vor urma în rotaţie după rădăcinoase, pepeni verzi, pepeni galbeni, etc., ale căror rădăcini pătrund la mare adâncime în sol;

modul de valorificare a îngrășămintelor în cadrul culturilor, în general și a celor organice, în special, astfel încât, pe sola pe care s-a aplicat gunoi de grajd, în primul an se vor cultiva specii legumicole din grupele solano-fructoase (tomate, ardei, vinete), cucurbitacee (castraveţi, dovlecei, pepeni galbeni), vărzoase (varză albă, varză roșie, varză creaţă, varză de Bruxelles, conopidă, gulii), ţelină, praz ș.a.; în anul al doilea rădăcinoase (morcov, pătrunjel, păstârnac, sfeclă roșie, ridichi, scorţoneră, barba caprei, etc.) și bulboase (ceapă și usturoi); în anul al treilea, leguminoase (mazăre, fasole, bob). De asemenea, este important să se ţină seama și de cerinţele plantelor legumicole faţă de substanţele nutritive, astfel încât să se evite cultivarea, una după alta pe aceeași solă, a speciilor care au consumuri asemănătoare în ceea ce privește unul sau altul dintre elementele chimice. Legumele din familia Fabaceae sunt excelente plante premergătoare pentru culturile de vărzoase, solano-fructoase, grupa pentru frunze și peţioli ș.a., deoarece lasă în sol o mare rezervă de N, datorită bacteriilor fixatoare ale azotului atmosferic, care trăiesc în simbioză pe rădăcinile acestor specii;

culturile la care gradul de îmburuienare este ridicat datorită desimii mari care nu permite efectuarea lucrării de prășit pe rând sau a taliei reduse (rădăcinoase, bulboase, salată, spanac ș.a.), vor urma în cadrul rotaţiei după plantele „prășitoare” ce se cultivă la distanţe mai mari și au un aparat foliar, în general, bine dezvoltat care acoperă solul, împiedecând în mare măsură dezvoltarea buruienilor, astfel că infestarea sub acest aspect este mult redusă;

capacitatea de a se autosuporta sau de a se asocia, cu referire la viaţa comunitară (biocenozică) a plantelor legumicole cu o serie de alte organisme, ce pot fi favorabile pentru ele (bacterii fixatoare ale azotului atmosferic ce se dezvoltă pe rădăcinile plantelor leguminoase, ciuperci micorizice ce trăiesc în asociaţii cu aproape toate plantele de cultură, specii de buruieni alelopate, cu efect repelent sau cu rol de gazdă pentru prădătorii naturali, etc.) sau advers (buruieni, agenţi patogeni și dăunători, etc). Se recomandă rotaţiile dominate de biocenoze folositoare și excluderea celor sensibile sau care proliferează buruienile, bolile și dăunătorii.

De asemenea, trebuie promovate rotaţiile cu culturi intercalate și asociate, permanent sau temporar.

Asocierea plantelorObservând cu atenţie natura am înţeles că plantele vecine realizează între ele raporturi care pot fi definite “de simpatie” sau

84


Egis Romania

“de antipatie”. Studiul compatibilităţii între plante (specii vegetale) se numește alelopatie care poate fi definită ca o reciprocitate la nivel biochimic între tipurile de plante.

Plantele care cresc împreună pe aceeași suprafaţă de teren, interacţionează între ele în moduri diverse, pot, crescând mai mult sau mai puţin în înălţime, ajutându-se sau incomodându-se să realizeze o competiţie în cerinţele faţă de apă și substanţele nutriti-ve existente în sol, exudatele radiculare pot să favorizeze sau să defavorizeze dezvoltarea plantelor vecine sau să modifice structura populaţiilor de microorganisme care trăiesc în zona apropiată de rădăcinile plantelor (rizosfera) și emit arome particulare sau esenţe atrăgătoare sau respingătoare pentru insect.

La nivelul solului, organismul vegetal și anume planta, prin acţiunea sistemului radicular se comportă ca o uzină cu influenţe specifice și uneori neașteptate asupra mediului înconjurător, a microflorei și microfaunei din sol și nu întâmplător și asupra unor plante aflate în proximitate.

Secreţiile eliminate prin rădăcini precum și cele rezultate prin degradarea materiei organice reziduale pot influenţa pozitiv sau negativ plantele din vecinătate dar și pe cele care succed în cultură, fenomen de care trebuie să se ţină cont în stabilirea relaţiilor în asolamente. Natura biochimică a acestor procese le conferă stabilitate și reproductibilitate și fac din asocierea culturilor una din verigile de mare importanţă în reușita producţiilor biologice.

Aceste mecanisme biologice sunt empirice fiind cunoscute încă din antichitate și transmise și în prezent și definesc această tehnică.

Ca și în cazul adoptării unui asolament raţional, culturile asociate nu se fac cu cheltuieli suplimentare majore fiind nevoie numai de știinţa de a le utiliza în funcţie de condiţiile locale și de însușirile propriu-zise ale plantelor cultivate.

Motivele care sugerează adoptarea culturilor mixte în horticultură sunt:- solul, lumina, apa sunt mai bine utilizate în culturile asociate decât în cele singure;- riscurile pierderii recoltei sunt reduse la minimum (cel puţin una dintre culturi va fructifica);- protecţia împotriva dăunătorilor și a bolilor este mai eficace, în general, în culturile asociate faţă de cele singure (plantele

aromatice se utilizează în general prin plantarea la marginea loturilor și s-a demonstrat că favorizează creșterea sănătoasă a plantelor legumicole vecine);

- în culturile mixte buruienile invadează mai puţin cultura pentru că terenul are un grad mai mare de acoperire şi este mai mult umbrit;

- resturile vegetale sunt în medie mai multe la culturile asociate contribuind într-o oarecare măsură la creșterea fertilităţii solului;

- în anumite cazuri culturile mixte oferă producţii de calitate organoleptică (aromă, conservabilitate etc.) superioară culturilor singure;

Nu este nevoie însă să așteptăm rezultate știinţifice foarte precise pentru utilizarea metodelor biologice. În Europa existe echi-pe de cercetători care în prezent se ocupă de o serie de cercetări, observaţii și determinări în acest domeniu. Utilizarea metodelor tradiţionale, a celor care au dat rezultate foarte bune este acceptată în continuare sau sunt conservate iar cele care au dat rezultate mai puţin bune sunt abandonate.

În literatura de specialitate sunt menţionate numeroase posibilităţi de asociere a speciilor legumicole, uneori contradictorii posibil şi datorită arealelor pedoclimatice la care se face referinţă (Stoian, L. 2006).

La stabilirea sortimentului varietal în cadrul rotaţiilor, se impune a se avea în vedere efectele reciproce, favorabile sau adverse, ale acestor asocieri:

• anghinare: favorabile cu bob;• ardei: favorabile cu ceapă, mazăre, morcov, sparanghel, tomate, vinete• busuioc: favorabile cu tomate, sparanghel;• cartof: favorabile cu fasole, gălbenele, gulie, mazăre, ridichi, varză, usturoi; adverse cu morcov, ceapă, ridichi, spanac, pe-

pene galben, castraveţi, dovleac comestibil, păstârnac; • ceapă: favorabile cu morcov, sfeclă roșie, sfeclă de peţiol, tomate, varză, castraveţi, ţelină, gulii, praz, salată, ardei, cimbru,

tomate; adverse cu fasole, mazăre, cartofi; • castravete: favorabile cu fasole, ceapă, mazăre, porumb zaharat, ridichi, varză, ţelină, salată, tomate; adverse cu cartofi,

salvie;• conopidă: favorabile cu ţelina de rădăcină, ţelina de peţiol; adverse cu tomate, fenicul de Florenţa;• cimbru: favorabile cu ceapă, fasole;• dovleac: favorabile cu porumb zaharat, varză, salată; adverse: cartof• fasole: favorabile cu porumb zaharat, cartof, castravete, conopidă, cimbru, mazăre, morcov, ridichi, sfeclă roșie, mangold,

tomate, ţelină, vinete, varză; adverse cu ceapă, usturoi, praz;• gulii: favorabile cu ceapă, fasole, mazăre, sfeclă roșie, castraveţi; adverse cu tomate, mangold;• morcov: favorabile cu fasole, varză, ardei, ceapă, salată, mazăre, praz, ridichi, tomate; adverse cu cartofi, mărar;• grâu cu bob, trifoi;• lucernă cu golomăț, raigras și trifoi de Alexandria;• nap cu mazăre, mentă, plante aromatice;• raigras cu golomăț lucernă trifoi;• trifoi cu golomăț, raigras, grâu;• păstârnac: favorabile cu ridichi; adverse cu cartofi;• praz: favorabile cu ceapă, morcov, tomate, salată, sfeclă, spanac, varză, ţelină de rădăcină și de peţiol; adverse cu fasole,

mazăre;• mazăre: favorabile cu fasole, morcov, porumb zaharat, castraveţi, pepeni galbeni, ardei, cartofi, vinete, dovleac, ridichi,

85


Egis Romania

spanac; adverse cu ceapă, usturoi, praz;• mărar: adverse cu morcov;• pepeni galbeni: favorabile cu mazăre, salată, porumb zaharat, ridichi, varză; adverse cu cartofi;• porumb zaharat: favorabile cu fasole, castraveţi, mazăre, castraveţi, sfeclă roșie, cartofi, dovleac comestibil; adverse cu

tomate;• ridichi: favorabile cu fasole, morcov, castraveţi, sfeclă roșie, salată, pepeni galbeni, păstârnac, mazăre, spanac, dovleac;

adverse cu cartof;• salată: favorabile cu ceapă, usturoi, sfeclă roșie, morcov, varză, ţelină, castraveţi, pepeni galbeni, dovleac comestibil, ridichi,

spanac; • sfeclă roșie: favorabile cu ceapă, usturoi, praz, fasole, gulii, porumb zaharat, ridichi, salată, varză; adverse cu tomate;• spanac: favorabile cu salată, praz, varză; adverse cu cartof;• sparanghel: favorabile cu busuioc, ardei, tomate;• tomate: favorabile cu busuioc, fasole, sparanghel, ţelină, castraveţi, usturoi, ridichi, ardei; adverse cu sfeclă roșie, varză,

conopidă, gulii, cartofi;• ţelină: favorabile cu ceapă, usturoi, praz, fasole, conopidă, varză, castraveţi, salată, tomate;• usturoi: favorabile cu salată, sfeclă roșie, ţelină, tomate, cartofi; adverse cu fasole, mazăre, varză;• varză: favorabile cu fasole, cartof, ceapă, castraveţi, crăiţe, fenicul de Florenţa, dovleac comestibil, pepeni galbeni, praz,

salată, sfeclă roșie, spanac, tomate, ţelină; adverse cu tomate, usturoi;• vinete: favorabile cu fasole, mazăre, ardei.

De asemenea, pentru realizarea sub aspect practic a asolamentului și a rotaţiilor în fermele ecologice, pe baza datelor experi-mentale, literatura de specialitate apreciază ca oportune următoarele recomandări:

- împărţirea terenului fermei în parcele relativ uniforme ca orografie și însușiri fizico-chimice, din care să nu lipsească mini-rezervaţia naturală;

- evitarea cultivării speciilor și varietăţilor improprii zonei și solului respectiv, precum și a celor sensibile la infestarea cu bu-ruieni și agenţi patogeni și dăunători;

- alegerea culturilor ale căror produse sunt solicitate de cumpărători și/sau au efecte favorabile asupra solului;- stabilirea unui raport echilibrat ca suprafaţă între plantele care îmbunătăţesc însușirile solului și cele care le înrăutăţesc;- folosirea drept cap de asolament a pășunilor sau fâneţelor permanente sau temporare;- cultivarea fără rezerve a leguminoaselor anuale și a celor perene; - cultivarea sistematică a plantelor pentru îngrășăminte verzi. Respectând principiile, regulile și recomandările privind asolamentul și rotaţia culturilor, se pot concepe diferite scheme ori-

entative pentru culturile ecologice: specializate, mixte și integrate.Asolamentele specializate cuprind plante care aparțin unui sector agricol (asolamente agricole, legumicole, pomicole, viticole

etc.).Asolamentele mixte care cuprind specii din două sau mai multe sectoare agricole (asolamente cu legume și culture de camp).Asolamentele integrate conțin grupe de plante specific zonei dar și sisteme vegetale de refacere ecologică a teritoriilor agricole,

precum:perdele agroforestiere, minirezervațiile natural tip garduri vii, fâșii și drumuri înierbate, zone cu vegetație tampon etc.Exemple de asolamente (Tabelul 3.4.1., 3.4.2, 3.4.3.).

Tabelul 3.4.1.Asolament cu plante legumicole și cereale păioase

Anul I Grâu Tomate de vară- toamnă Varză PrazAnul II Praz Varză Grâu Tomate de vară- toamnăAnul III Tomate de vară- toamnă Varză Paz GrâuAnul VI Grâu Praz Tomate de vară- toamnă Varză

Tabelul 3.4.2.Asolament cu solă ameliorativă (săritoare) cu lucernă

Sola/anul 1 2 3 4I Solano-fructoase Bulboase Vărzoase LucernăII Bulboase Vărzoase Solano-fructoase BulboaseIII Vărzoase Solano-fructoase Bulboase VărzoaseIV Lucernă Lucernă Lucernă Solano-fructoase

86


Egis Romania

Tabelul 3.4.3.Asolament legumicol mixt cu cereale păioase

Ani Cultura Sola I Sola II Sola III Sola IV

1 De bază Tomate, ardei, vinete Ceapă, usturoi Mazăre, fasole BostănoaseSuccesivă - Spanac Castraveţi cornișon Sfeclă, fasole

2 De bază Ceapă, usturoi Mazăre, fasole Bostănoase VărzoaseSuccesivă Spanac Castraveţi cornișon Sfeclă, fasole -

3 De bază Mazăre, fasole Bostănoase Vărzoase Cereale păioaseSuccesivă Castraveţi cornișon Sfeclă, fasole - Varză de toamnă

4 De bază Bostănoase Vărzoase Cereale păioase Tomate, ardei vineteSuccesivă Sfeclă, fasole - Varză de toamnă -

5 De bază Vărzoase Cereale păioase Tomate, ardei, vinete Ceapă, usturoiSuccesivă - Varză de toamnă - Spanac

6 De bază Cereale păioase Tomate, ardei, vinete Ceapă, usturoi Mazăre, fasoleSuccesivă Varză de toamnă - Spanac Castraveţi cornișon

Un asolamentul integrat, cuprinde 4 sole, cu suprafeţe diferite, ocupate cu plante legumicole și vegetaţie perenă, atât tempora-ră, cât și permanentă (adaptare după Toncea, I., 2002):

Sola I: este așezată în partea de N-E a fermei și ocupă 8% din suprafaţă, fiind formată din specii silvice amplasate, de preferat, etajat;

Sola II: cu o pondere de 44%, este cultivată 4 ani cu plante furajere perene, după care se desfiinţează, urmând a fi ocupată de culturi legumicole;

Sola III: reprezintă 44% din terenul fermei, este împărţită în 4 parcele care pot avea suprafeţe egale (11%) sau inegale, ce sunt cultivate cu specii legumicole, care se rotesc în decursul celor 4 ani: parcela 1: tomate, ardei, vinete; parcela 2: ceapă, praz, morcov; parcela 3: varză, conopidă, gulii; parcela 4: castraveţi, dovlecei, pepeni galbeni și pepeni verzi;

Sola IV: în suprafaţă de 4% din asolament, este o mini-rezervaţie naturală permanent ocupată de flora spontană din zonă. Se recomandă să fie amplasată între solele II și III ale fermei.

De reţinut faptul că, rotaţiile pe perioade lungi de timp, 4-8 ani dau în general rezultate bune.Printre altele, rotatia culturilor este un instrument pentru fermieri în acțiunea de distrugere a buruienilor, de refacere a struc-

turii și fertilității solului, precum și pentru prevenirea atacului bolilor și dăunătorilor.

3.4.1. Fertilizarea organicFertilizarea reprezintă una dintre principalele secvențe tehnologice pentru refacerea fertilității solurilor, prin reînnoirea per-

manentă a fondului natural de substanțe chimice și organice necesare pentru creșterea și dezvoltarea plantelor (Toncea I.2002).Obiectivul principal al fertilizării în agricultura ecologică este menţinerea și creșterea fertilităţii solului și a activităţii biologice

a acestuia, pentru a putea hrăni plantele.În acest context, realizarea la nivel optim a regimului trofic al solurilor necesită, pe de o parte, asigurarea unui circuit complet

a materiei organice în agroecosistem, iar pe de altă parte, în vederea menţinerii şi chiar sporirii fertilităţii solului, aprovizionarea acestuia cu noi cantităţi de îngrăşăminte. Între deficitul şi excesul unui element nutritiv limitele sunt foarte restrânse, corelându-se în sens pozitiv sau negativ cu specia cultivată şi factorii de mediu. Astfel, pentru aplicarea corectă a îngrăşămintelor este necesară cunoaşterea proceselor fiziologice care stau la baza formării substanţelor complexe şi asimilabile în întregime, precum şi a factorilor care guvernează absorbţia radiculară (Muntean, S. L. şi colab., 2005).

Considerându-se că fiecare solă este un agroecosistem, caracterizat prin însușiri și potenţiale diferite, aplicarea îngrășăminte-lor, sub aspect calitativ și cantitativ, trebuie să se efectueze în mod diferenţiat pe sole, în raport de consumul specific și capacitatea productivă a plantelor, rezerva de substanţe fertilizante din sol, particularităţile climatice și tehnologice, etc.

Cerinţele plantelor legumicole faţă de elementele nutritive sunt programate genetic și ele diferă în raport de specie, cultivar, fază de vegetaţie, ciclul ontogenezei, etc., astfel că majorarea dozelor de elemente fertilizante nu atrage după sine o sporire pro-porţională a recoltei, dimpotrivă, depășirea anumitor limite de utilizare a îngrășămintelor, conduce la descreșterea rapidă a pro-ducţiei, precum și la poluarea întregului ecosistem legumicol (Duţă Adriana, 2008).

Agricultura ecologică nu admite fertilizanţii obţinuţi prin sinteză chimică industrială, fiindpermisive numai produsele natu-rale, atât organice, cât și minerale (Tabelul 3.4.4.).

87


Egis Romania

Tabelul 3.4.4.Îngrăşăminte şi amelioratori ecologici ai solului (după IFOAM, 2000)

Produse organice naturale Produse minerale naturale1 2

Gunoaie de grajd, turbureală, urină, must de gunoi Amendamente cu calciu și magneziu (marnă și dolomit)

Fecale, ape menajere necontaminate Alge marine încrustate cu calcar (lithothamne)Guano Clorură de sodiuResturi vegetale secundare (frunze, tulpini, plevi), turte de ricin și bumbac Zgură bazică (zgura lui Thomas)

Deșeuri din industria de prelucrare a lemnului netratat chimic (coji, așchii, rumeguș, cărbuni de lemn)

Piatră de var măcinată, spumă de defecaţie, fosfogips, clorură de calciu

Subproduse biodegradabile de origine microbiană, vegetală și anima-lă obţinute în industria alimentară, textilă și de confecţii

Minerale cu potasiu: cenușă, sulfat de potasiu, kainit, camalit, polihalit

Făinuri din resturi organice animale: sânge, copite, unghii și coarne, carne, oase, fulgi, pește, lână, blană, păr ș.a.

Roci și minerale silicioase măcinate: bazalt, granit, gnais, ortoclas, cuarţ, feldspat

Îngrăşăminte verzi SulfAlge și ierburi de mare și produsele lor Roci cu magneziu: kiserit și sulfat de magneziuTurbă Fosfaţi naturali, cretă fosfaticăCompost din resturi vegetale, gunoaie gospodărești și urbane, necon-taminate fizic și chimic

Argile și minerale argiloase: bentonită, perlite. vermi-culite, zeoliţi

Vermicompost MicroelementePreparate și extracte din plantePreparate microbiologicePreparate biodinamice

Îngrăşămintele organiceÎngrăşămintele verzi sunt plante, în general cultivate, ce se încorporează în sol atunci când au ajuns în stadiul de maximă

dezvoltare a masei vegetative, efectele asupra solului și culturilor legumicole fiind deosebit de favorabile: crește conţinutul de ma-terie organică (humus) și disponibilizarea pentru plante a substanţelor nutritive prin stimularea vieţii microbiene, se ameliorează structura stratului arabil, protejându-l inclusiv împotriva eroziunii, sporește capacitatea solului de reţinere a apei și elementelor minerale, se reduce gradul de infestare a terenurilor cultivate cu buruieni, agenţi patogeni și dăunători, etc. (Tabelul 3.4.5.).

Sortimentul de plante din cadrul îngrășămintelor verzi se stabilește în funcţie de cantitatea de elemente nutritive pe care le conţin, de zona de favorabilitate climatică agricolă, de tipul de sol pe care urmează să fie aplicate, etc. (Tabelul 3.4.6.).

Se recomandă ca înainte de încorporarea în sol îngrășămintele verzi să fie cosite, tocate și împrăștiate uniform pe teren, pentru ca să se composteze la suprafaţă, în condiţii de aerobioză, o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp (Aubert, C., 1981).

Tabelul 3.4.5.Compoziţia chimică și norme tehnologice la câteva îngrășăminte verzi

(după Aubert, C., 1981)

SpeciaCantitatea de elemente nutritive din

partea aeriană (kg/ha)Norma

de sămânţă(kg/ha)

Locul în rotaţie Epoca de semănat

Epoca de aplicareN P2O5 K2O

Trifoi 30-70 10-20 40-70 5-6 Cultură ascunsă Martie Toamna

Măzăriche 50-70 15-20 50-80 100-120 Cultură dublă August ToamnaMartie

Bob 30-100 10-30 30-120 150-200 Cultură timpurie Martie MaiIunie

Mazăre + bob 50-120 10-30 50-120 50+80 Cultură timpurie Martie MaiIunie

Rapiţă 50-100 20-40 80-120 4 Cultură dublă August ToamnaMartie

Muștar 40-80 20-30 80-120 12-15 Cultură dublă August ToamnaMartie

Siletta 30-180 20-60 80-220 15-20 Cultură timpurie Martie MaiIunie

88


Egis Romania

Tabelul 3.4.6. Sortiment de plante agricole folosit ca îngrășământ verde

(după Davidescu, D., Davidescu Velicica, 1992)Zona clima-

ticăTipuri de soluri

nisipoase lutoase argiloase sărăturate

Foarte favorabilă

Lupin galben, trifoi încarnat,

măzăriche păroasă, sulfină albă seradelă

Lupin galben, lupin albas-tru, lupin alb, lupin peren, sulfină albă, trifoi mărunt,

trifoi roșu, latir, secară, hrișcă

Lupin alb, lupin albastru, lupin peren, trifoi mărunt, bob mărunt, rapiţă colza,

măzăriche comună

-

Favorabilă Lupin galben, sulfină albă

Rapiţă, floarea soarelui, lintea pratului, muștar

Lintea pratului, (latir), mazăre, rapiţă, fasolică

Lupin roșu, lupin alb, hrișcă, sulfină, măzăriche păroasă, floarea soarelui

Gunoiul de la animale domesticePe lângă sporirea rezervei de substanţe nutritive din sol, fertilizarea cu gunoi contribuie la îmbunătăţirea însușirilor aero-hi-

drice ale solului (crește capacitatea de reţinere a apei cu cca 20% și permeabilitatea pentru apă și aer cu 32-40%), determinând în scurt timp, majorarea producţiei sub aspect cantitativ, cât și a valorii nutritive și calităţii comerciale a legumelor (Tabelul 3.4.7.).

Tabelul 3.4.7.Compoziţia chimică a diferitelor tipuri de gunoi (valori medii)

(după G. Hemilton, 2000)Provenienţa gunoiului Apă N P2O5 K2O MgO SO3

a. Gunoi de grajd (kg/tonă)Gunoi de bovine 750 6,0 3,5 8,0 0,7 1,8Gunoi de porc 750 7,0 7,0 5,0 0,7 1,8Gunoi de ovine 700 16,0 13,0 9,0 2,2 3,8Gunoi de păsări 400 30,0 25,0 18,0 4,2 8,3

b. Tulbureală (kg/m3)Bovine 940 2,6 1,2 3,1 0,7 0,8Porcine 960 4,0 2,0 2,5 0,4 0,8

c. Fracţia lichidă de gunoi și tulbureală 970 2,0 0,5 3,0 - -

Resturi vegetaleResturile vegetale reprezintă partea secundară a producţiei biologice, care nu este edibilă, deci fără importanţă economică,

putând fi însă integrată în lanţul trofic al ecosistemului, ca îngrășământ natural (Tabelul 3.4.8.).

Tabelul 3.4.8.Aportul de humus în sol din resturile vegetale ale unor culturi legumicole

(după Dumitrescu, M. și colab. 1998)Cultura Cantitatea medie de substanţă uscată (t/ha) Cantitatea medie de humus rezultată (kg/ha)Morcov 3,2 430

Ţelină de rădăcină 4,6 620Varză de căpăţână 7,9 1065Conopidă târzie 2,6 350

Fasole 3,9 530Castraveţi 1,7 230

Salată 0,22 30Ceapă 0.5 65Praz 4,4 595

Mazăre 1,9 225Tomate 1,9 260

ComposturiCompostul este un îngrășământ organic, rezultat din descompunerea lentă, controlată, prin fermentare aerobă și/sau anaero-

bă, a unor materii organice, care provin din diferite domenii și cu valoare nutritivă importantă pentru creșterea fertilității soluri-lor (Tabelul 3.4.9.). În raport de acest criteriu, normele ecologice europene avizează următoarele categorii de composturi: vegetale (din subproduse legumicole, viticole, pomicole, de la cultura mare), din dejecţiile animalelor, din deșeuri menajere, din industria

89


Egis Romania

ușoară prelucrătoare, din nămolul de la staţiile de epurare, ș.a. În afară de interesul sub aspect trofic, composturile devin din ce în ce mai importante în demersul de protejare a mediului în

general, și a ecosistemelor în special, contribuind la reducerea poluări terenurilor cu gunoaiele zootehnice, menajere, industriale, precum și a solului și a apelor de suprafaţă și de adâncime cu nitraţi, fosfor, metale grele, etc.(Toncea I.,2002).

Composturile bine pregătite au o acţiune fertilizantă superioară altor îngrășăminte organice, având totodată și efect antibiotic asupra diferitelor bacterii, ciuperci, virusuri edafici, însușire care se datorează faptului că în timpul compostării, prin acţiunea complexă a diferitelor grupe de microorganisme, se biosintetizează o serie de produse care inhibă sau/și împiedică atacul de Fusarium sp., Rhizoctonia sp., Helminthosporium sativum, Pythium sp., Phymatotrichum omnivorum, Ophiobolus sp., etc.

Tabelul 3.4.9.Compoziţia chimică a unor tipuri de composturi

(g/kg de produs brut)Tipul de compost S.U. N total P2O5 K2ODeșeuri menajere 398 17,5 10,2 15,8

Deșeuri verzi 370-600 5-10 3-5 3-10Gunoi de bovine 330 8 5 14Gunoi de porci 327 11 18,3 20,8

Gunoi de pui (6 luni) 780 24,9 28 25Gunoi de curcă (6 luni) 767 27,8 40 32

National Association for Sustainable Agriculture Australia (NASAA) recomandă, ca pentru aprecierea calităţii unui compost, să fie luate în considerare atât însușirile organoleptice cât și caracteristicile fizico-chimice pe care le prezintă (Tabelul 3.4.10.).

Tabelul 3.4.10.Caracteristicile fizico-chimice ale unui compost de calitate

Specificare U.M. Valori optimeRaportul C/N C/N 25-35:1

Conţinutul de nitraţi (NO3) ppm 100-300Conţinutul de amoniu (NH4) ppm 0,5-2,2

Conţinutul de dioxid de carbon (CO2) % <2,0PH-ul - 7,0-8,0

Umiditatea % 50,0-60,0Temperatura: - maximă - minimă

00C00C

54-6630

Mărimea particulelor cm 0,5-5,0

GuanoGuano este constituit din dejecţii de păsări marine acumulate coastele occidentale și insulele continentelor înconjurate de

curenţi marini reci: America de Sud, Africa de Sud. Se prezintă sub formă de pulbere sau granule:Guano de păsări: produs format prin acumularea și învechirea naturală a excrementelor de păsări;Guano de tip Peru: guano de păsări bogat în azot recoltat de pe insulele coastei pacifice a Americii de Sud;Guano de lilieci: produs format prin acumularea și învechirea excrementelor de lilieci. Se găsește în Franţa, Algeria, Indonezia,

Sardinia, Venezuela și India;Guano cu fosfor: produs care conţine în special fosfor format prin învechirea naturală prelungită a excrementelor de păsări.VermicompostVermicompostul este un produs provenit din compostarea gunoiului prin intermediul râmelor din genul Eissena.Parametrii de viaţă care trebuie asiguraţi pentru râme sunt: o bună aerare și umiditate medie, o ușoară creștere a temperaturii,

limitată în jurul op-tunului termic de 25°C, cu maxime care să nu depășească 35-40 °C; un pH apropiat de 7; prezenţa substanţei organice proaspete în cantităţi și calităţi convenabile. Dat fiind preţul său relativ ridicat, trebuie rezervat pentru culturile cu valoa-re adăugată mare sau pentru pepiniere.

Algele Algele brune sunt algele care ajung pe ţărm ca urmare a fluxului și refluxului. In acest amestec de alge regăsim alge din genul

Fucus și Laminaria dar și plante marine (Mustin, 1987).În comerţ regăsim diverse preparate pe bază de alge. Aportul algelor este în special recomandat în caz de carenţă în oligo-

elemente. In cazul aporturilor de alge brune trebuie evitate excesele posibile de salinitate datorate clorurii de sodiu conţinută în apa mării, aceasta putând să conducă la distrugerea calităţii solului.

Coarne și copite Produsul final pentru fertilizare se obţine prin concasarea și tocarea grosieră a coarnelor, copitelor și unghiilor. Coarnele si

copitele sunt bogate în azot. Viteza cu care azotul devine asimilabil depinde de fineţea tocăturii care variază de la un praf grosier

90


Egis Romania

de 12 mm la o pulbere fină cu diametrul de 3 mm.

Blănuri și pieleProdusul fertilizant provine din transformarea deșeurilor din industria pielăriei. Deșeurile de la tăbăcărie conţin în medie pe

kg de substanţă uscată: 20 până la 40% carbon organic; 2,5 până la 5% azot total; 5 până la 25% calciu; 2 până la 8% crom trivalent; 0,1% fosfor; 0,03% potasiu.

Aceste substanţe organice sunt utilizate în general în horticultura. Deși conţinutul în azot poate atinge 10%, asimilabilitatea este foarte variabilă în funcţie de produsul utilizat (Adas, 1983). Deșeurile de piele ce prezintă rezidii de crom sunt interzise în agricultura ecologică.

Deșeuri de lânăDeșeurile provin din tunderea și tratarea lânii de la abatoarele de oi sau din industria textilă. Se pot utiliza în stare brută sau

după tratare (sub acţiunea unui element alcalin, apoi a vaporilor sub presiune). Conţinutul în azot este în funcţie de puritatea produsului; deșeuri de lână pură: 12-15% N; calitate medie: 5-10% N; calitate inferioară: 2-5% N (Adas, 1983).

Nămolul din staţiile de epurare Nămolul provine din compostarea deșeurilor (lichide și solide) organice, obţinute în urma operaţiilor de epurare a apelor me-

najere sau industriale uzate. În funcţie de nivelul de umiditate, exprimat în procente din substanţa uscată, putem distinge deșeuri lichide (3 până la 5% S.U.), lichide centrifugate (5 până la 10% S.U.), vâscoase fluide (10 până la 15% S.U.), vâscoase plastice (15 până la 30% S.U.), solide (30 până la 90% S.U.) și uscate (mai mult de 90% S.U.). Mai multe procedee permit producerea nămo-lului de la staţiile de epurare (fizic, fizico-chimic și biologic). Nămolul obţinut este cel mai adesea lichid și necesită aplicarea unor tratamente specifice pentru a reduce volumul și mirosurile neplăcute (fermentare cu degajare de gaze). Riscurile de contaminare sanitară prin agenţii biologici pot să fie gestionate în mod eficient prin respectarea regulilor de aplicare sau prin tratamente spe-cifice (amendare calcică, uscare, compostare.). Nămolul este important pentru bogăţia în fosfor și potasiu.

Scoarţe și rumegușScoarţele rezultă din decojirea arborilor în industria lemnului. Rumegușul este reprezentat de deșeuri de lemn provenite de

la gatere și fierăstraie circulare. Toate deșeurile forestiere au un raport C/N ridicat. Rumegușul ud prezintă o tendinţă mare de colmatare. Acesta este greu de compostat pentru că circulaţia aerului nu se face corect în grămezi. Lemnul nu trebuie să fie tratat chimic după exploatare pentru a putea fi utilizat în agricultură ecologică.

Făină de oase Produsul de fertilizare este format din faina provenită din oase degresate din industrie și care nu pot intra în compoziţia

gelatinei (oase de porc, oase prost conservate și oase de calitatea a doua). Pulberea de oase degelatinizată este un produs obţinut prin măcinarea oaselor degresate și degelatinizate care conţine ca și component esenţial fosfat tricalcic însoţit de carbonat de calciu. Produsul este bogat în fosfor și este recomandat pentru folosirea în agricultura ca și fertilizant (mai puţin în cazul riscului contaminării cu ESB).

Făină de pene Făina uscată este obţinută prin măcinarea penelor după o hidrolizare parţială a acestora). Sunt folosite pene de păsări (în

special de pui), dacă abatoarele pot tria deșeurile. Cel mai adesea se utilizează un amestec de resturi de la tăierea păsărilor care nu sunt consumabile (intestine, plămâni, inimi, capete, labe, gâturi, sânge și pene). Făina este bogată în sulf și azot. Viteza sa de mineralizare este mare, cantităţile administrate trebuie să fie mici, în special în legumicultura la culturile care sunt sensibile la acumularea nitraţilor.

Făina de pește„Făina de pește” este un produs constituit din deșeuri de pescuit și resturi de la conservele de pește care au fost supuse unui

tratament termic sau 0 deshidratare, putând să conţină și deșeuri de crustacee și moluște. Făina de pește este utilizată direct sau ca și constituent de baza a îngrășămintelor organice compuse.

Făina de sângeProdusul este obţinut prin măcinarea sângelui uscat (sânge de bovine, porci sau păsări). Tratamentul sângelui înainte de utili-

zarea sa ca și îngrășământ este obligatorie pentru limitarea diseminării germenilor patogeni, și deci a bolilor, cât și pentru a per-mite conservarea produsului. Viteza sa de mineralizare este ridicată, deci cantităţile care vor fi administrate trebuie să fie reduse, în special în legumicultura la culturile sensibile la acumularea nitraţilor.

Gunoi de oi și de capre Gunoiul de oaie este bogat în potasiu în raport cu alte gunoaie. Gunoiul de oaie are un efect alcalizant asupra solului (mai are

sau egal cu echivalentul a 70 kg CaO/ha pentru un aport de 20 t/ha de gunoi, în absenţa volatilizării amoniacului (Turpin, 1997). Gunoiul este adesea prea bogat în fosfor și potasiu. Gunoiul de oaie este considerat ca un gunoi uscat și cald. Pentru a-1 putea composta, trebuie corectat nivelul umidităţii, fie amestecându-1 cu materiale umede, fie adăugând apă.

91


Egis Romania

3.4.2. Controlul buruienilorÎn culturile convenționale controlul buruienilor se poate efectua cu ajutorul erbicidelor, dar în agricultura ecologică sunt

admise numai tehnici de combatere care se bazează pe acţiuni fizice. Înainte de toate este însă nevoie să se ia toate măsurile necesare ca buruienile să nu năpădească terenul cultivat pentru a putea crea condiţii favorabile dezvoltării plantelor de cultură pentru ca şi acestea să fie în gradul de a concura cu buruienile.

În agricultura ecologică prezenţa florei spontane este mult apreciată ca mediu de reţinere și dezvoltare a microflorei și micro-faunei utile.

Cel mai mult se pune problema buruienilor în culturile semănate la care planta în momentul apariţiei ei intră direct în concu-renţă cu speciile de buruieni care de regulă sunt mai viguroase și mai bine adaptate condiţiilor naturale.

Combaterea integrată a buruienilorÎn cadrul managementului integrat al buruienilor (MIB), componentele economice şi cele ecologice sunt de importanţă egală,

deoarece în situaţia în care unul dintre ele dezechilibrează sistemul legumicol, nu se mai poate vorbi despre MIB.Complexul de măsuri care formează MIB-ul este alcătuit din mai multe verigi ale unui sistem unitar, care acţionează sinergic,

de prevenire, pe de o parte și curative, de combatere propriu-zisă, pe de altă parte, iar eliminarea sau exacerbarea uneia dintre verigi duce la rezultate nedorite.

¾ Combaterea preventivă a buruienilor presupune un complex de măsuri organizatorice și agroculturale:• carantina fitosanitară, respectându-se cu stricteţe legislaţia în vigoare, în care sunt prevăzute buruienile de carantină

(Acroptilor picris, Ambrosia elatior, Cuscuta sp., Orobanche sp., Solanum rostratum, etc.); • organizarea de asolamente formate din 25-50% plante furajere perene, 25-35% plante legumicole semănate în rânduri dese

și 15-30% plante legumicole prășitoare; • practicarea de rotaţii raţionale, lungi, de 4-8 ani, cu culturi intercalate și succesive de acoperire mare și neîntreruptă a

solului.;• distrugerea buruienilor din zonele aflate în afara perimetrelor cultivate, marginile drumurilor, a solelor și parcelelor, talu-

zurile digurilor și canalelor de irigare, suprafeţe de teren necultivate, etc.;• condiţionarea seminţelor înainte de semănat pentru eliminarea impurităţilor, în principal a seminţelor de buruieni;• alternarea adâncimii de lucrare a solului;• utilizarea îngrășămintelor organice compostate, în condiţii de umiditate și anaerobioză, când, prin realizarea unor tempe-

raturi de 60-700C, germinaţia seminţelor de buruieni este compromisă; • aplicarea amendamentelor calcaroase pe solurile acide și a celor cu fosfogips pe solurile alcaline, deci modificarea pH-ului,

conduce la diminuarea gradului de îmburuienare;• folosirea la irigat a apei libere de seminţe de buruieni;• alegerea genotipurilor cu potenţial productiv ridicat, cu o creștere rapidă, care pot concura buruienele;• executarea semănatului sau plantatului imediat după pregătirea patului germinativ, favorizează germinarea seminţelor și

creșterea plantelor, reducându-se, în mod considerabil, îmburuienarea culturii;• manipularea datei de înfiinţarea a culturilor; • asigurarea desimii optime a plantelor/rând determină o bună acoperire a solului și împiedică creșterea și dezvoltarea bu-

ruienelor;• efectuarea la timp și în mod corespunzător a lucrărilor de îngrijire, în funcţie de creșterea și dezvoltarea buruienelor;• recoltarea la timp a culturilor, întârzierile favorizând infestarea terenului cu buruieni.

¾ Combaterea curativă presupune aplicarea, în mod corespunzător, a unui complex de procedee, bazat pe metode fizico-mecanice, biotehnice, biologice, biochimice, genetice și biodinamice.

Metodele fizico-mecanice cuprind mai multe direcţii de combatere: prin lucrări agrotehnice efectuate manual (plivit, pră-șit cu sapa, cosit) și/sau mecanic (plivit mecanic, prășit mecanic, lucrări adânci, discuiri repetate), pe cale termică (ardere cu flacără, solarizaţie, aburi) și pe cale hidrică (prin inundare).

Intervenţiile mecaniceCurăţirea terenului de resturile vegetale, arătura, praşilele, muşuroirea sau bilonarea, lucrarea propriu-zisă a solului

crează un efect direct de reducere a numărului de buruieni prin extirparea acestora şi prin distrugerea habitatului radicular al seminţelor.

Intervenţiile mecanice constau în:- lucrarea efectuată cu ajutorul cultivatorului CPL 2,8;- lucrarea de frezare cu freza legumicolă FPL 4 sau freza pentru păşuni FPP 1,2;- motocultoare prevăzute cu corpuri pentru frezat;- discuirea cu grapa cu discuri GD 4.Este foarte important ca toate aceste intervenţii să se facă la momentul optim. Solul nu trebuie să fie umed (buruienile ale căror

rădăcini rămân în sol înrădăcinează), operaţiunea trebuie efectuată într-o zi însorită (aşa buruienile extirpate se usucă imediat) buruienile trebuie să aibă un stadiu de dezvoltare limitat (aparat foliar redus).

Deci o bună pregătire a solului pentru semănat constituie o măsură importantă în controlul buruienilor creând condiţii opti-me pentru prima fază de dezvoltare a culturii.

Combaterea manuală a buruienilor este o tehnică foarte utilizată în legumicultura ecologică şi am putea spune că este chiar de neînlocuit. Se realizează cu diverse utilaje şi unelte tradiţionale (sape sau săpăligi de diverse forme şi mărimi, adaptate tehnologiei de cultură a speciei la care urmează să efectuăm lucrarea).

92


Egis Romania

Combaterea termică se poate realiza prin arderea buruienelor cu flacăra produsă de un agregat purtat manual sau așezat pe un tractor și care este format din arzătoare prevăzute cu apărătoare pentru protecţia rândurilor de plante, furtunuri de alimentare și rezervor de combustibil. Temperatura foarte ridicată generată de flacără, „pârjolește” buruienele aflate în toate stadiile de vege-taţie, inclusiv rezerva de seminţe și de organe vegetative (rizomi, stoloni, etc.) ce se găsesc în stratul superficial al solului. De ase-menea, la încheierea culturilor, buruienele se pot arde fie pe toată suprafaţa (miriște), fie strânse în grămezi (Maria Dinu, 2009).

Pentru agricultura, respectiv legumicultura ecologică din Europa, în comerţ, sunt mecanisme manuale care se poartă în spate sau sunt montate pe cărucioare cu roţi. Structura lor e foarte simplă fiind alcătuite dintr-o butelie care conţine combustibil (GPL sau butan gaz) şi un arzător care emite şi controlează flacăra. Arzătorul este construit astfel încât să producă căldură într-o arie limitată în modul de a nu deranja plantele de cultură în timpul tratamentului. Se vorbeşte de echipamente sigure, nu foarte scum-pe, ecologice şi foarte eficace (fig. 4.4.1).

Metodele biotehnice se referă la mulcire, pregătirea terenului pe întuneric sau cu utilaje acoperite, forţarea germinaţiei seminţelor.

• Mulcirea solului este o măsură tehnologică, cu aplicabilitate largă în sistemul de cultură ecologic, deoarece, pe lângă com-baterea eficientă a buruienilor, prezintă și alte avantaje, în special în ceea ce privește însușirile pedologice și agrochimice ale solului, calitatea comercială a producţiei, etc. În cazul mulciului organic, se adaugă și efectul fenomenului de alelopatie, generat de unele materiale organice (Remonde și colab., 1994), ca de exemplu mulciul din ovăz, secară, resturi de ridichi furajere și de rapiţă (Toncea, I.,Stoianov, R., 2002).

Figura 4.4.1. Arzătoare pentru buruieni

• Mulcirea constă în acoperirea cu diverse materiale a solului pentru a împiedica germinaţia seminţelor şi dezvoltarea buru-ienilor. Materialele utilizate pentru a mulci sunt foarte variate şi aceasta depinde de sistemul de cultură, condiţiile climatice ale zonei, grosimea stratului de mulci, disponibilitatea cantitativă a acestor materiale şi în final costul acestora.

Materialele utilizate pentru mulcireMaterialele “moarte” utilizate sunt frecvent de origine naturală, bogate în celuloză (pentru a dura mai mult, apoi au capacitatea

de a rezista cel puţin întreaga perioadă de vegetaţie); paie, uscături, frunze, iarbă uscată, crenguţe de lemn.Materialele naturale cele mai utilizate şi disponibile din abundenţă sunt cu siguranţă paiele. După înfiinţarea culturilor (prin

răsad) şi după prima praşilă, urmată de o eventuală muşuroire, se poate efectua între rânduri şi între plante pe rând o mulcire cu paie.Grosimea stratului de mulci poate varia de la 5 cm pentru terenurile grele la 10 cm pentru terenurile uşoare şi nisipoase. Cu acest strat de mulci lucrările solului sunt mai puţine.

Paiele de secară şi de grâu, printre altele, asigură o bună eficacitate împotriva buruienilor apoi pentru câteva luni datorită mulcirii fizice a solului se elimină în sol nişte fitotoxine care inhibă dezvoltarea buruienilor.

Încă din anii 60, în ţările cu tradiţie în culturile biologice, a devenit o obişnuinţă folosirea filmelor de polietilenă de culoare închisă. Acestea au o grosime variabilă de la 0,03 mm la 0,1 mm (durează în timp) sunt de diferite lăţimi şi au o compoziţie chimică diferită: clorură de polivinil (PVC) sau cunoscuta polietilenă (PE).

Folia de plastic se aşază şi se fixează bine pe sol pentru a evita ca vântul să o ridice şi să o ducă de pe teren. Înainte de aceasta e nevoie ca solul să fie lucrat între rănduri şi să fie ridicat puţin spre centru în acest fel, atunci când plouă apa să se scurgă şi să ajungă la baza plantelor.

O altă metodă care constă în dezvoltarea maximă a sistemului foliar este aceea prin care în folia de polietilenă se efectuează numeroase orificii (pe cât se poate de rotunde pentru a evita ruperea) în care se plantează plantele. Acest sistem este ideal pentru pepenele verde, pepenele galben, castraveţi, dovlecel, conopidă, varză, salată, tomate. La sfârşitul ciclului de cultură filmul de plastic trebuie strâns (cu destul de multă dificultate) dar pote fi reutilizat.

De curând au fost introduse pe piaţă folii ecologice “bio-teli” care sunt din material celulozic complet biodegradabile şi care au o perioadă de expunere de 2-3 luni. În comparaţie cu plasticul aceste folii au o mare capacitate de transpiraţie şi la sfârşitul ciclului productiv pot fi introduse în sol o dată cu efectuarea arăturii iar biodegradarea lor este garantată în proporţie de 100% fără un alt efect negativ. Aceste folii garantează distrugerea buruienilor de pe brazdele de cultură.

• Pregătirea terenului pe întuneric sau cu utilaje acoperite, metodă ce se bazează pe faptul că la un număr mare de specii de buruieni, seminţele scoase din sol, nu germinează, pierind foarte repede, dacă nu dispun de condiţii de lumină. Această particularitate recomandă ca lucrările pregătitoare ale solului să fie executate fie noaptea, fie cu utilaje acoperite cu prelate cât mai lungi și de culoare închisă (Toncea, I., 1996).

• ”Semănatul fals”, se referă la pregătirea patului germinativ cu câteva săptămâni înainte de data înfiinţării culturilor, ceea ce determină germinarea unei bune părţi din rezerva de seminţe din sol, urmând ca pe diferite căi (grăpare, ardere cu flacăra, etc.), buruienele răsărite să fie eliminate înainte de înfiinţarea culturilor legumicole.

93


Egis Romania

Metodele biologice se bazează pe parazitarea cu diferite micro și macroorganisme a unor specii de buruieni. Această me-todă de combatere este total nepoluantă și economică în același timp, păstrându-se totodată biodiversitatea ecosistemelor. Nu trebuie însă eludat pericolul ca agentul dăunător al buruienelor să se adapteze și să paraziteze, la un moment dat, speciile cultivate, motiv pentru care testarea prealabilă introducerii în cultură a acestor organisme parazitare este absolut obligatorie (Tabelul 3.4.11.).

• Combaterea fungică se realizează cu ajutorul patogenilor, fiind utilizate preparate din microorganisme parazite, numite bioerbicide, pentru combaterea unor buruieni endemice precum pălămida (cu ajutorul ruginii -Puccinia punctiformis-), costreiul, volbura ș.a. Pentru folosirea paraziţilor vegetali – ciuperci, bacterii, virusuri –se asigură o selectivitate totală, de-oarece aceștia acţionează prin distrugerea sistemului enzimatic, producerea de toxine și degradarea proceselor metabolice ale plantelor.

• Combaterea alelopată, metodă considerată de către ecologiști de perspectivă, se bazează pe particularitatea unor plante de a secreta substanţe chimice numite coline (compuși terpenici volatili), ce provoacă la un sortiment de buruieni dis-confort, până la inhibarea germinaţiei și/sau creșterii. Factorii de stres intensifică, în general, manifestarea fenomenului alelopat. Cercetările recente indică o serie de plante de cultură cu efect alelopat: unele genotipuri de castraveţi (Cucumis spp.) (Putnam and Duke 1974), secara (Secale cereale) (Barnes and Putnam 1987; Burgos et al. 1999); sorgul (Sorghum spp.) (Czarnota 2001; Einhellig and Rasmussen 1989; Nimbal et al. 1996; Weston et al. 1989), grâul (Triticum aestivum), orzul (Hordeum vulgare), floarea soarelui (Helianthus annua) (Bertholdsson 2004); orezul (Oryza sativa) (Kato-Noguchi et al. 2002; Olofsdotter et al. 2002; Rimando and Duke 2003), muștarul (Brassica spp.) (Petersen et al. 2001; Siemens et al. 2002), pelinul negru (Artemisia vulgaris) (Barney and DiTommasso 2003; Barney et al. 2005). Deosebit de eficientă sub aspect alelopat s-a dovedit interacţiunea dintre mai multe specii perene: lucernă, sorg, muștar, sparanghel (Putnam 1986; Weston and Duke 2003; Willis 2000).

Tabelul 3.4.11.Combaterea biologică a buruienilor

Agentul patogen Speciile de buruieni parazitateAlbuge bliti Biv. Bern Amaranthus retroflexus L.Albuge canadida Pers. Capsella bursa pastoris L.Alternaria spp. Cardus pycnocephalusAlternaria tenuissima (Fr.) Wolthah Euphorbia spp. L.Bremya sonchis C. Saw. Sonchus arvensis L.Cercosporella spp. Eupatorium riparium Colletotrichuma coccoides Abuilon theophrasti MedikErysphe conivolvulii D.C.S.Amans Convolvulus arvensis L.Helmintosporium sp. Sorghum halepense (L.) PensHelmintosporium turcicum Pass. Echichloa crus-galli PassPeronospora media Casp. Gaum Chenopodium album LPeronospora minor Casp. Gaum Atriplex patulum L.Peronospora polygroni D.C. Polygonum aviculare L.Puccinia chodrillina Rub et Syd. Chondrilla juncea L. Puccinia expansa Senecio jacobeae L.Puccinia jaceea Otth. Centaurea diffusa L.Puccinia suaveoleus Pers. Euphoria cyparisias L.Uromyces euphorbie Pers. Rumex crispus L.;Uromyces rumicis (Schum) Wint Euphoria spp. L.Agentul dăunător Speciile de buruieni parazitateAcanthophylus helianthis Rossi Centaurea spp.Chaetorelia jaceae Desv. Centaurea spp.;Chaetorelia loricataEucosma incana Zell. Cirsium spp.; Carduus spp.Eusina sonchi L. Sonchus arvensis; Leontodon spp.Gastrophzsa viridula L. Rumex spp.Gymnetron anthyrhini Payak. Linaria vulgaris Mill.Symnetron netrum Germ. Cirsium spp.; Articum spp.Heliophobus reticula Geoeze Silene albaLarinus carlinae Oliv. Cirsium spp.; Articum spp.Larinus jaceae F. Cirsium spp.; Articum spp.Metzneria neuropterella L. Cirsium spp.; Articum spp.

În condiţiile pedoclimatice ale Câmpiei de S-V a României, într-un studiu privind cultura ecologică de tomate, s-a folosit sistemul asociativ cu specii alelopate: busuioc, cimbru şi crăiţe. Modul de amplasare a plantelor asociate faţă de specia de bază,

94


Egis Romania

tomatele, a constituit criteriul de diferenţiere a celor 12 variante luate în cercetare. Numărul mediu de buruieni/m2 la sfârşitul perioadei de vegetaţie, a fost cuprins între 31 (V6) şi 184 (V1). Cel mai mic grad de îmburuienare s-a constatat la V6 (câte două fire de crăiţe între două plante de tomate) şi V12 (câte un fir de busuioc şi unul de crăiţe între două plante de tomate), care au totalizat 31 şi respectiv, 41 buruieni/m2, fapt ce se explică, conform situaţiei din teren, şi desimii mari a plantelor / unitatea de suprafaţă, asigurând astfel un grad ridicat de acoperire a solului (Duţă Adriana şi colab., 2005).

Metodele genetice, respectiv de ameliorare a plantelor, se bazează pe valorificarea însușirilor naturale ale plantelor și nu au impact negativ asupra mediului, sortimentul de soiuri și hibrizi recomandat pentru sistemul de cultură ecologic, fiind caracterizat prin rezistenţă superioară și competitivitate la atacul factorilor biotici nefavorabili. Trebuie subliniat faptul că aceste genotipuri nu au nimic în comun cu organismele modificate genetic (OMG), care sunt interzise în agricultura ecologică.

3.4.3. Controlul bolilor și dăunătorilorCombaterea preventivă a bolilor și dăunătorilorCombaterea preventivă sau profilactică a bolilor și dăunătorilor, reprezintă ansamblul măsurilor și acţiunilor întreprinse pe

întreg ciclul de producţie, pornind de la producerea materialului semincer, totalitatea secvenţelor tehnologice parcurse până la stadiul de plantă de cultură, precum și cele din perioada de vegetaţie. Se poate afirma că aplicarea întocmai a unei tehnologii corespunzătoare constituie, de fapt, posibilitatea cea mai sigură și eficientă de combatere preventivă a bolilor și dăunătorilor din culturile legumicole.

Măsurile preventive de control cuprind:• carantina fito-sanitară;• prognoza și avertizarea;• folosirea de genotipuri cu rezistenţă genetică, la atacul agenţilor patogeni și dăunători;• rotaţia culturilor ce permit limitarea naturală a bolilor și dăunătorilor;• practicarea sistemului de culturi asociativ; • obţinerea materialului semincer, precum și a celui săditor (răsaduri), sănătos, liber de boli și dăunători;• tratamente de dezinfecţie și dezinsecţie aplicate la seminţe, construcţii, sol, amestecuri de pământ, răsaduri, etc.;• mobilizarea adâncă a solului și introducerea agenţilor paraziţi în straturile profunde ale solului, de unde reușesc mai greu

să prolifereze;• evacuarea resturilor vegetale infestate de pe suprafeţele de cultură;• distrugerea buruienilor purtătoare de agenţi patogeni sau dăunători;• folosirea de mulci reflectorizant ce prezintă efect repulsiv sau de mulci forestier care, prin conţinutul în fenoli și taninuri,

pe lângă diminuarea rezervei de buruieni, contribuie și la combaterea diferiţilor agenţi parazitari;• efectuarea la timp și corespunzător a lucrărilor de întreţinere pentru obţinerea de plante viguroase, cu rezistenţă sporită

la atacul paraziţilor;• cunoașterea și dirijarea corectă a factorilor de vegetaţie care să împiedice apariţia și proliferarea agenţilor patogeni și dă-

unători:- nutriţia echilibrată a culturilor, printr-o fertilizare raţională, determină creșterea rezistenţei faţă de agresivitatea agenţilor

parazitari și, dacă atacul s-a produs, organismul se reface mai ușor și mai rapid, reintrând în normalitate. Astfel, trebuie știut faptul că excesul de azot determină creșteri vegetative puternice și sensibilizarea plantelor la atacul patogenilor, iar deficitul, mărește pericolul infecţiilor cu virusuri. Plantele cultivate pe un sol bine aprovizionat cu potasiu sunt mai rezistente la dife-rite boli, dar în situaţia de exces, este blocat calciul, sensibilizând, de exemplu, tomatele faţă de verticilioză, boală provocată de Verticillium dahliae;

- monitorizarea și reglarea temperaturii și umidităţii atmosferice pentru a preveni apariţia și evoluţia atacului parazitar din culturile legumicole. În acest sens se va avea în vedere că majoritatea infecţiilor (cu excepţia făinărilor), se produc la umi-ditate atmosferică ridicată (85%) și/sau în prezenţa picăturilor de apă pe organele aeriene ale plantelor, în condiţiile în care temperatura variază între limite relativ largi (Rodica Soare, 2011);

• fortificarea plantelor prin tratamente cu substanţe extrase din plante (coada calului, urzică, usturoi ș.a.);• utilizarea de obstacole fizice: fileuri agrotextile, materiale plastice fine, capcane, grilaje electrice, plase și garduri împotriva

păsărilor, etc.; • crearea și amenajarea de spaţii pentru realizarea unui mediu favorabil auxiliarilor (insecte auxiliare: braconidele, ichneo-

monidele, carabidele, acarienii prădători, coccinelidele, larvele de sirfide ș.a.);• menţinerea și crearea de zone de refugiu prin diferite măsuri: plantarea de perdele de protecţie cu un anumit conveier

varietal în funcţie de auxiliarii doriţi; bălţile pot constitui nișe ecologice pentru unii auxiliari, etc.;• utilizarea de plante gazdă care adăpostesc populaţii de dăunători, atrăgând parazitoizii, care sunt dușmanii lor naturali;• cultivarea unui anumit sortiment de specii floricole pe marginea solelor (parcelelor).

Combaterea curativă a bolilor și dăunătorilorCombaterea curativă reprezintă măsurile directe de luptă împotriva agenţilor patogeni și dăunători, prin distrugerea focarelor

de parazitare, după ce culturile au fost înfiinţate și organismele biotice nefavorabile au apărut.Aceste metode sunt: fizico-mecanice, biologice, genetice, biochimice, biodinamice și chimice.

Metode fizico-mecanice Metode fizico-mecanice de combatere a bolilor

• strângerea zilnică a plantelor și organelor morfologice (frunze, lăstari, tulpini, flori, fructe) infestate și opărirea sau arderea;

95


Egis Romania

• arderea resturilor vegetale după recoltarea legumelor, numai dacă sunt puternic infestate și nu este posibilă compostarea; Metode fizico-mecanice de combatere a dăunătorilor

• colectarea dăunătorilor și a cuiburilor cu ouă și/sau de omizi și distrugerea acestora, în mod curent, prin opărire sau ardere. Operaţia se face manual și mecanic, cu instalaţii speciale de cules insecte, precum și cu diverse tipuri de capcane (cleioase, brâie capcană, cu feromoni, etc.). Capcanele pot fi și părţi de plante sau alimente ce se instalează pe sol sau în sol, iar după colectarea dăunătorilor se strâng și se opăresc sau ard. Un alt tip de capcane îl reprezintă cele cu feromoni, care sunt substanţe chimice secretate în exterior de insecte și care sunt percepute numai de indivizii aceleași specii;

• arderea resturilor vegetale după recoltarea legumelor, numai dacă sunt puternic infestate și nu este posibilă compostarea;• radioterapia, cu radiaţii X, pentru sterilizarea masculilor;• inundarea galeriilor de șoareci, șobolani, cârtiţe, coropișniţe.

Lupta împotriva dăunătorilor în câmp liberPentru protecția legumelor, cerealelor, florii soarelui, leguminoaselor pentru boabe, a plantațiilor viticole și pomicole, etc. îm-

potriva păsărilor și rozătoarelor, cârtiţelor se recomandă folosirea de aparate cu aer comprimat sau cu carbid care produc zgomote puternice (pocnituri, fluierături, etc).

Modalitatea cea mai raţională de a apăra plantele de cultură de acești inamici constă în împiedicarea acestora de a ajunge la cultură.

Păsările - nu există modalităţi absolut sigure împotriva acestora. Sperietoarea funcţionează bine pentru o zi sau două ca după aceea păsările să se obișnuiască cu prezenţa acesteia și să nu se mai sperie. Același lucru e valabil și pentru sperietorile electrice, cu braţe mobile, lumini, sirene și împușcături care au loc la intervale regulate de timp.

Combinaţia dintre sperietoare și împușcături poate avea un efect discret dar în timp poate avea loc un dezechilibru natural cu consecinţe asupra producţiei.

Unicul tip de luptă împotriva păsărilor, foarte eficace este cel care se bazează pe utilizarea plaselor din plastic sau din sârmă, care nu sunt scumpe și durează mult. Ideal ar fi dacă s-ar construi o plasă de dimensiuni mari care să poată acoperi întreaga su-prafaţă cu plante legumicole care sunt atacate de către păsări, dar acest lucru nu poate fi valabil decât pentru grădinile particulare mici.

În cazul în care există suprafeţe mari este indicat să se acoperă numai speciile legumicole care sunt mai atrăgătoare pentru păsări (ex. mazărea) utilizându-se arcade mici de fier beton la ambele capete ale rândurilor apoi plasa va fi întinsă peste acestea. Acest lucru poate fi realizat la speciile cu talie joasă.

În cazul că există riscul ca plantele să crească prin plasă, precum cele de mazăre păstăi, este de preferat ca plasa să fie susţinută cu stâlpișori din lemn astfel există riscul ca atunci când vom îndepărta plasa plantele să fie smulse (fig. 3.4.2).

Figura 3.4.2. Protejare cu plasă

96


Egis Romania

Acest tip de protecţie poate fi incomod deoarece este îngreunată recoltarea plantelor de pe rândurile din mijloc (când este vorba despre cultură comercială).

Trebuie să avem mare grijă la montarea plasei deoarece nu trebuie să rămână locuri libere prin care păsările să se poată stre-cura și astfel să nu se atingă scopul dorit.

De asemenea păsările pot provoca daune majore și în cazul culturilor semincere, exemplu cele de ridichi care pot fi protejate conform figurii 3.4.3.

Figura 3.4.3. Protejare cu plasă la cultura de ridichi de sămânţă

Mamifere și alte animale care por provoca pagube culturilor.Animalele precum ariciul și broaștele sunt foarte utile pentru culturile legumicole datorită faptului că se hrănesc cu paraziţi.Alte animale precum iepurii, cârtiţele, șoarecii sau căprioarele trebuie ţinute la distanţă de culturile agricole în general deoa-

rece le mănâncă sau le distrug. În acest sens cel mai bine ar fi dacă culturile ar fi împrejmuite cu gard, pentru iepuri și căprioare iar pentru cârtiţe singura soluţie este cursa (fig.3.4.4.).

Figura 3.4.4. Aşezarea cursei pentru cârtiţe în galerii.

Şoarecii pot provoca pagube la înfiinţarea culturilor cu seminţe mari deoarece aceștia adună seminţele de pe rând și le depo-zitează în galeriile lor, fără a lăsa urme, provocând astfel goluri mari în culturi.

Cârtiţele pot provoca pagube majore prin faptul că distrug plantele legumicole hrănindu-se cu sistemul radicular dar nu nu-mai și datorită faptului că mănâncă o mare cantitate de râme.

Este practic imposibilă eliminarea acestora din culturi.Pe baza mai multor experienţe, se spune că fumul le poate ţine la distanţă dar nu pentru mult timp sau se pot umple galeriile

cu plante care au frunzele prevăzute cu ţepi dar acest lucru le determină să sape alte galerii.Dacă nu există alte modalităţi singura soluţie este capturarea acestor animale cu ajutorul curselor care se montează pe galeriile

săpate de acestea. Nu este o plăcere dar pentru faptul că acestea provoacă daune destul de mari metoda este indicată.

Metode biologice de combatere a dăunătorilorLupta biologică constă în utilizarea unor fiinţe vii (insecte, ciuperci, bacterii etc.) împotriva dăunătorilor culturilor legumico-

le. Este o alternativă la lupta chimică.Din motive comerciale evidente, lupta biologică, care de altfel este cam tot atât de veche ca și lupta chimică, nu a cunoscut

încă aceeași dezvoltare.Lupta biologică este favorizată în prezent de anumiţi factori și anume:- impactul asupra mediului prin poluarea aerului, apei, solului și implicit a producţiei destinate alimentaţiei umane;- dificultatea de a utiliza produse foarte toxice ca urmare a producţiei care cel mai adesea se consumă în stare proaspătă;Actualmente în ţara noastră, lupta biologică este foarte puţin dezvoltată. În ţările Europei de Vest poluarea mediului și toxi-

citatea produselor chimice asupra stării de sănătate a omului, au făcut să se dezvolte lupta biologică atât în câmp, cât și în spaţii

97


Egis Romania

protejate. Progresele obţinute în combaterea biologică a principalilor dăunători, au făcut din lupta biologică o armă sigură, eficace și nepoluantă la îndemâna tuturor producătorilor agricoli.

Principalii dăunători care se pot combate cu ajutorul luptei biologice sunt: musculiţa albă de sere, păianjenul roșu și purici.

Musculiţa albă de sere (Trialeurodus vaporariurum)Această insectă produce pagube însemnate nu numai în culturile protejate și forţate ci și în câmp mai ales la tomate. Secreţiile

dulci pe care le depune pe frunze constituie un mediu propice pentru dezvoltarea fumaginei care perturbă creșterea plantelor depreciind astfel și calitatea producţiei.

Împotriva acestui dăunător a fost creat un parazit Encarsia formosa care este o viespe mică (0,6 mm lungime) care își depune ouăle în larvele, în formă de solzi, ale musculiţei albe.

Ouăle ecluzează în interiorul “solzilor” după 4 zile, larvele hrănindu-se timp de 8 zile înainte de a se transforma în pupe. Adultul speciei parazite apare 10 zile mai târziu. Durata dezvoltării depinde de temperatură, atunci când este mai scăzută, durata dezvoltării este mai mare și invers.

Parazitul trebuie introdus în momentul apariţiei primelor musculiţe. Prezenţa musculiţei albe și a secreţiei dulci pe plantele de tomate indică sursa de hrană pentru parazit.

Temperatura din spaţiul de cultură sau din câmp trebuie să fie mai mare de 130C, deoarece în funcţie de aceasta parazitul își poate urmări prada.

Se cunosc două tehnici de luptă biologică:- metoda “pest-in-first” prin care câteva musculiţe se introduc în cultură cu aproximativ 14 zile înaite de a fi lansat parazitul

(gradul de atac fiind de 20 de larve pe plantă”;- metoda “15 din 15” prin care o dată cu înfiinţarea culturii se introduc în cultură câte 8 larve parazite pe plantă.

Păianjenul roșu - Tetranychus urticaeAcest dăunător este foarte periculos producând pagube însemnate la majoritatea speciilor cultivate cu precădere la castraveţi. Prădătorul cel mai utilizat este tot un acarian de culoare roșie-orange, foarte mobil, numit Phytoseiulus persimilis. Fiecare

femelă depune câte 50-60 de ouă timp de 3-4 zile.

Lupta împotriva dăunătorilor în spaţiile protejate și în sereÎn afară de metodele amintite anterior pentru protecţia plantelor legumicole în spaţii protejate şi forţate se poate recurge la

alte două metode:1. utilizarea insectelor și acarienilor;2. cartoane cromotropice.• Utilizarea insectelor și acarienilorEste metoda cea mai utilizată împotriva dăunătorilor în lupta biologică și se bazează pe sistemul pradă-prădător în ecosiste-

mele agricole și care se cheamă entomofagi.Entomofagii cei mai utilizaţi:• phidoletes aphidimyza, Harmonia axyridis, Aphidius colemani, Lysiohelebus testaceipes e Chrysoperla carnea pentru lupta

împotriva afidelor;• Podisus meculoventris pentru a controla lepidopterele ca Spodoptera exigua de pe ardei;• Amblyseius cucumeris, A .degenerans, A. borkeri și A. andersoni) și Orius pentru a controla tripsul;• Pytoseiulus persimilis împotriva păianjenului roșu (Tetranychus urticae);• Dacnusa sibirica și Diglyphus isaea pentru larva minieră;• Eduvum puttleri împotriva gândacului din Colorado (Leptinotarsa decemlineata;. • Encarsia formosa, Eretmocerus mundus pentru a controla musculiţa albă (Trialeurodus vaporariorum și Bemisia tabaci).

Unele insecte și anumiţi păienjeni prădători crescuţi în așa numitele “biofabrici” și care se comercializează în ţări din Uniu-nea Europeană (Italia), sunt specifici pentru prada lor, nu sunt periculoși pentru culturi deoarece sunt “carnivori”, sunt inactivi pentru om și alte organisme naturale, nu induc rezistenţă insectelor prădate și nu se înmulţesc peste măsură în mediul ambiant atunci când activitatea lor încetează, deci sunt legaţi de prada lor. Natural condiţiile de aplicare a luptei biologice cu ajutorul entomofagilor sunt acelea din spaţiile bine delimitate (sere, solarii, tunele).

• Cartoane cromotropiceSunt benzi colorate, de dimensiuni reduse și forme diferite, construite din materiale impermeabile și acoperite cu lipici iar

principiul de acţiune este bazat pe puterea de atracţie pe care o exercită diferitele culori în confruntarea cu fitofagi.Pot constitui un sistem valid pentru a valuta într-un anumit timp numărul adulţilor capturaţi (se utilizează un număr de

7 cartoane pe 1000 m2 de seră). Pentru efectul curativ (captura în masă), densitatea acestor cartoane trebuie mărită (până la 7 pe 50 m2 de seră). Când cartonul este acoperit în întregime cu insecte se înlocuiește.

Cartoanele cromotropice galbene sunt utilizate, în particular, pentru controlul musculiţei albe de sere (Aleurothrixus flocco-sus) dar și pentru afide și diptere, cele albastre sunt indicate pentru capturarea tripsului.

98


Egis Romania

Lupta biologică împotriva dăunătorilor din solParaziţii din sol au reprezentat și reprezintă în continuare o adevărată problemă pentru toate tipurile de culturi legumicole

deoarece nu există produse organice care să îi combată. Printre aceștia cei care provoacă daunele cele mai mari în solurile abia lucrate se numără viermele sârmă, larvele de Tipula palustra și alţii. Regimul lor alimentar este foarte vast în sensul că nici o specie legumicolă nu este în siguranţă.

Un mod de a reduce numărul dăunătorilor din sol este lucrarea terenului dintre plante, destul de des în acest fel larvele aces-tora ajung la suprafaţa solului de unde sunt mâncate de către păsări.

Există oricum, anumite metode eficace de luptă biologică împotriva paraziţilor din sol cu ajutorul prădătorilor naturali, astfel fiind posibilă evitarea utilizării produselor chimice.

Dăunătorii precum larvele de lepidoptere defoliatoare sunt principalii inamici pentru plantele legumicole. Unele dintre aces-tea trăiesc în sol și se hrănesc cu rădăcinile plantelor, altfel atacă tulpina sau fructele dar majoritatea preferă frunzele.

Plantele foarte atacate sunt cele din Familia Brassicaceae când atacul acestora poate duce chiar la pierderea completă a sistemului foliar.

Lupta biologică împotriva acestora constă în distrugerea ouălor depuse de către fluturi sau adunarea larvelor.Viermele sârmă, larvele, fac mici orificii în rădăcinile de morcovi și în tuberculii de cartof, dând de cele mai multe ori impresia

unui atac de melci. Aceștia pot ataca toate tipurile de specii dar preferatele sunt cele care au rădăcini îngroșate și tuberculi.Lupta biologică împotriva acestora constă în semănarea a câte un rând cu porumb la câteva rânduri de cultură principală.

Această măsură este valabilă în primii doi ani de monocultură. Viermii sunt atrași ce porumb, iar când acesta se recoltează trebuie ars astfel reducem și din numărul de dăunători.

O altă metodă se referă la folosirea de tuberculi de cartofi, din cultura de anul trecut, care se înfig în niște beţe de lemn apoi se îngroapă printre rândurile de plante cultivate. După un anumit timp vor fi scoase și arse (fig. 3.4.5.).

Figura 3.4.5. Capturarea larvelor de Agriotes spp.

Mai pot fi folosite porţiuni de tulpină de varză, de 5-7 cm care se vor îngropa aproape de rândurile de plante din cultura de cartof. Aceste tulpini vor fi scoase periodic pentru a se distruge larvele care se vor aduna în timpul cât au stat în pământ.

Larvele de Tipula oleracea se găsesc imediat sub „scoarţa”terenului și rod rădăcinile plantelor pe care le găsesc în sol, în nopţile calde migrează spre suprafaţa solului și pot mânca coletul plantelor.

Lupta biologică împotriva acestora se rezumă la adunarea lor atunci când pregătim terenul sau plantând în culturile legumi-cole plante gazdă care să le atragă.

Furnicile rar provoacă daune plantelor de cultură. Adevărata problemă constă în faptul ele transportă afide de la o plantă la alta și le protejează de atacul buburuzelor. Acest lucru este posibil deoarece furnicile se hrănesc cu substanţa dulce produsă de către afide (roua de miere). Dacă aceste furnici devin o problemă majoră pot fi distruse cu un amestec, în părţi egale, de zahăr și borat de sodiu, obţinându-se o pastă care se pune sub o bucată de lemn în imediata vecinătate a mușuroiului de furnici, dar atenţie să o protejăm în caz de ploaie. Furnicile sunt atrase de zahăr, vin să mănânce, iar otrava ajunge în mușuroiul de furnici datorită faptului că acestea se hrănesc și cu propriile excremente și în acest fel vor fi distruse.

Melcii. Există diverse specii de melci, unele mai nocive decât altele. Cele mai mari trăiesc cu ciuperci și substanţe organice și nu provoacă daune plantelor de cultură. Speciile care provoacă probleme sunt cele de culoare maro și negru, unele trăind în sol sunt foarte dificil de capturat. Acești melci ies la suprafaţa solului la mijlocul verii și acesta ar fi momentul optim pentru a-i distruge. Lupta biologică constă în strângerea acestora în timpul nopţii, când ies să se hrănească.

O altă metodă constă în „păcălirea” melcilor înconjurând plantele de cultură cele mai preferate de aceștia cu praf de var sau cenușă. Dăunătorii nu suportă aceste prafuri și evită astfel să atace plantele. Trebuie atenţie la administrarea prafului de var pentru a nu schimba pH-ul solului sau a nu se aplica în preajma plantelor acidofile.

Şi coaja de pin mărunţită şi folosită ca şi mulci este foarte eficace împotriva atacului de melci. De asemenea, un procedeu eficient de control a limacşilor sunt capcanele cu bere. Se folosesc recipiente joase umplute cu bere, aşezate la nivelul solului, în care limacşii se adună şi pier prin înecare.

Există o altă soluţie foarte funcţională care constă în acoperirea plantelor cu talie mică cu PET- uri care au fost tăiate pe jumă-tate (fig.3.4.6). Această măsură este indicată pentru plantele tinere deoarece cele mature suportă mai ușor anumite daune produse de către melci.

99


Egis Romania

Figura 3.4.6. Protecţia individuala împotriva melcilor.

Melcii pot fi distruși și de către arici, păsări și diferite specii de broaște.Afidele sunt cei mai comuni și cei mai periculoși dăunători ai speciilor horticole în special, hrănindu-se cu sucul celular al

plantelor și provocând infecţii foarte grave acestora. Afidele secretă o substanţă dulce și lipicioasă unde aderă sporii ciupercilor care provoacă cele mai periculoase boli.

Pentru acești dăunători există diferiţi prădători naturali precum Coccinala şi Syrphidae sp.care se hrănesc cu milioane de afide.Pentru eliminarea afidelor se poate folosi și apa cu săpun (în jet puternic) iar pentru plantele foarte infestate se poate folosi

săpunul insecticid care este obţinut din săruri de potasiu. Coleoptere din genul Haltica, atacă plantele legumicole, cu precădere pe cele din grupa vărzoaselor practicând orificii la nive-

lul frunzelor. Acestea atacă atunci când timpul este rece și umed putând duce chiar la moartea plantelor tinere.Împotriva acestor dăunători se pot crea capcane din bucăţi de lemn (30 x 15 cm) care au fost unse pe o singură parte cu

vaselină auto şi cu care se trece pe deasupra rândurilor de plante, la o distanţă de 2-3 cm de acestea, insectele sunt atrase de vaselină, sar după plante şi rămân lipite în vaselină (fig. 3.4.7.).

Figura 3.4.7. Capcane pentru afide.Musculiţa albă se hrănește cu sucul celular al plantelor din câmp și sere, este un dușman foarte periculos pentru culturile din

sere. Pentru reducerea numărului de indivizi din această grupă se folosesc bucăţi de carton, de culoare galbenă, unse cu o substanţă

grasă și care se așează în sere. Insectele sunt atrase de culoarea galbenă și rămân lipite.Pentru musca verzei care supravieţuiește peste iarnă, pentru a evita dezvoltarea acesteia trebuie avut grijă să nu rămână resturi

vegetale din această cultură în sol.Ca o concluzie, aproape toţi dăunătorii își petrec ziua ascunși sub pietre sau resturi vegetale și încep să se miște noaptea pen-

tru a se hrăni. De aceea este foarte indicat ca toate resturile vegetale să fie depozitate la platforma de compostare cât mai departe de culturile legumicole, buruienile (plante gazdă) să fie în număr cât mai redus și de asemenea să se respecte cu stricteţe rotaţia culturilor.

În continuare sunt prezentate o serie de produse foarte utile în lupta împotriva dăunătorilor.BACILLUS THURINGIENSIS var. Kurstavi (Btk.)Se vorbește despre un preparat industrial de origine bacteriană – pe bază de spori de B. thuringiensis , care reacţionează asu-

pra larvelor a sute de specii de lepidoptere provocând, prin ingerare paralizia tubului digestiv și apoi moartea. Acţiunea sa este specifică.

100


Egis Romania

Acest produs a fost creat absolut pentru animalele cu sânge cald, albinele și insectele folositoare nefiind afectate. Acţiunea lui Btk. este de 7 zile, după această perioadă diminuându-se.

Produsul se pulverizează pe plante sub formă de soluţie cu apă în cantitatea indicată pe ambalaj. Pentru a îmbunătăţi eficacita-tea produselor comerciale este bine să se folosească 1-2 kg de zahăr iar tratamentele să se efectueze numai seara. Soluţia preparată este bine să fie administrată cel târziu până a doua zi. Acţionează printre altele asupra insectelor Lepidoptere, celor din genul Pieris brassicae, Mamestra și noctuide.

Nu trebuie să se amestece cu produse ce au ca bază o formulă bazică (zeama bordeleză, polisulfuri etc.) și cu fungicide pe bază de cupru.

BACILLUS THURINGINSIS var. Tenebrionis (Btt.)Este o varietate a produsului prezentat anterior care se folosește împotriva larvelor Crysomela decemlineata din cultura de

cartof, tomate vinete etc. Efectul insecticid se manifestă imediat după administrare: larvele se hrănesc cu frunzele plantelor și mor după 2-5 zile. Acest produs este toxic pentru prădători și alţi entomofagi și nu este toxic pentru albine, mamifere, pești și păsări.

Administrându-se după amiaza mai târziu este esenţial să se asigure o bună acoperire a culturii la care s-a efectuat tratamentul. Prima aplicare (I tratament) trebuie să coincidă cu stadiul maxim de dezvoltare al larvelor din primul val. Cu un grad mare de atac şi cu larve de diferite vârste este de preferat să se facă două tratamente la un interval de 7-10 zile unul de celălalt. Dacă în 12 ore de la aplicarea tratamentului începe o ploaie sau a scăzut temperatura astfel încât larvele au început să se hrănească trebuie să se repete tratamentul.

Produsul nu este fitotoxic și nu este și nu este compatibil (nu se amestecă) cu produse cu reacţie alcalină și cu fungicide cu-price.

Ciuperci entomoparaziteSunt specifice și indicate pentru infecțiie cu larvele și adulţii insectelor fitofage. Preparatele comerciale sunt pe bază de: Beau-

veria bassiana împotriva gândacului din Colorado la cartof tomate și vinete, contra larvelor de Melolontha și a altor insecte care trăiesc în sol, Verticillium lecanii, contra afidelor și tripsului, Aschersonia aleyrodis, contra aleurodiilor, afidelor și tripșilor; Metharizium anisopliae contra curculionidelor și altor insecte care trăiesc în sol, Paecilomyces fumosoroseus, contra aleurodidi, Arthrobotrys superba, A.regularis, A. oligospora, Hirustella rhossiliensis, Paecilomyces liliacinus şi Candelabrella musiformis contra nematozilor galicoli.

Fiind specifici, nu sunt nocivi pentru om și animalele domestice și deasemenea nu au fitotoxicitate.

Utilizarea algelor roșiiUtilizarea algelor calcaroase în agricultură este practicată de secole de către agricultori din Bretagna și Normandia, de-a lungul

coastei fiind foarte răspândită Lithotamnium calcareum, alga roșie calcaroasă utilizată în această metodă. Acţiunea antiparazitară este dată de praful de litotamină și reprezintă obstacolul dat de praful de particule de calciu care se contrapun între aparatul bucal masticator al unor insecte care se hrănesc cu organele verzi ale plantelor (doza este 3-5 kg/1000 m2). O bună eficacitate o are și împotriva unor boli criptogamice și împotriva afidelor.

Efectul terapeutic al făinei de alge nu trebuie supraevaluat și nu trebuie să se facă excese în utilizarea litotaminei deoarece plantele nu mai pot respira și acest lucru se întâmplă mai ales în cultura protejată.

Nematozii entomoparaziţiNematozi sunt organisme mici, pluricelulare, alungite prezente în natură și care trăiesc pe seama animalelor, plantelor, ciu-

percilor, algelor, insectelor etc. Nematozii care se utilizează în combatere sunt aceia care atacă exclusiv insectele (coleopterele, lepidopterele). Acei entomoparaziţi se mișcă automat și găsesc larvele care urmează a fi parazitate prin orificiul bucal, anal sau cuticulă. Pătrunși în interiorul larvei elimină niște bacterii simbionte care aparţin genului Xenorhebdus și care multiplicându-se rapid provoacă moartea insectelor prin septicemie în 24-40 de ore.

Nematozii entomoparaziţi se înmulţesc în laborator și se ambalează în bureţi de mare. Așa au o acţiune specifică contra insec-telor avizate. În comerţ se găsesc produse pe bază de trunchi de Steinernema, specifice pentru a controla noctuidele, Crysomela decemlineata, Melolontha melolontha, Grilotallpa grilotallpa; câmpul de activitate biologică este de 15-33 0C în condiţii de umidi-tate adecvată. Alte produse sunt pe bază de trunchi de Heterorhabditis, active contra larvelor unor insecte care trăiesc în sol ca: melolonta și curculionide. Phasmarhabditis hermaphrodita are o acţiune specifică contra melcilor.

Pentru culturile horticole se utilizează în general circa 10.000 de nematozi per plantă (circa 5 cm3 de suspensie mamă). Preparatele împotriva larvelor de insecte din sol sunt folosite în cantitate de 1-2 milioane de nematozi pentru fiecare metru pătrat (aproximativ 50-100 cm3 soluţie mamă) dacă se fac tratamente în câmp liber se utilizează 20.000-40.000 nematozi/ m2 (circa 10-20 cm3 soluţie mamă) care se administrează pe rândul de plante. Nematozi se distribuie de preferat dimineaţa devreme. Produsul nu trebuie amestecat cu alte produse fitofarmaceutice.

Sunt inactivi pentru om, animalele domestice, păsări, pești, râme, insecte (anumite specii): nu provoacă fenomene de rezis-tenţă și nu sunt fitotoxici.

Metode biologice de combatere a bolilorSe obţin rezultate notabile prin folosirea unor biopreparate care determină creșterea numărului de ciuperci producătoare de

antibiotice sau de bacterii care distrug ciupercile și bacteriile patogene:• Trichodermin pentru combaterea patogenilor Fusarium sp., Rhizoctonia sp., Pythium sp., Helminthosporium sp. ș.a.;• Bacillus subtilis, bacterie saprofită: inhibă germinaţia sporilor și intră în competiţie cu organismele parazite. Se folosește

preventiv și cultural: la prepararea composturilor, pe seminţe, pe sol la semănat sau transplantarea răsadurilor, pe plante în

101


Egis Romania

vegetaţie. Combate Verticillium, Botrytis, Fusarium, Rhizoctonia, Alternaria ș.a. la tomate, castraveţi, ceapă, varză, salată, etc.;

• Fitobacteromicină extrasă din Actinomyces lavandulae cu efect complex asupra bolilor la fasole;• Imanin, obţinut din sunătoare, foarte eficace în combaterea mozaicului, stolburului și pătării brune a tomatelor;• Trichodex 25 WP pentru combaterea putregaiului cenușiu al tomatelor (Botrytis cynerea);• Arenarina, extract din capitulele plantei Helichrysum arenarium, cu efect patogen faţă de Corynebacterium michiganense

și C. Insidiosum;• Pseudomonas fluorescens (preparat bacteriologic) este utilizt în tratarea semințelor. În funcție de cantitatea de semințe

necesară pentru un ha se folosesc 1-4 flacoane de 250 ml (un flacon per ha pentru porumb și floarea soarelui, 4 flacoane per ha pentru grâu, orz și triticale)

Metodele biochimice de combatere a bolilor se bazează atât pe fungicide vegetale cât și pe fungicide minerale. Fungicidele vegetale se obţin din plantele existente în flora spontană, dar și din cele cultivate, care conţin substanţe biologic active cu acţiune antimicrobiană și antifungică. Acestea acţionează asupra agenţilor patogeni fie direct, prin inhibarea dezvoltării sau având efect letal, fie indirect, stimulând, morfologic sau funcţional, un mijloc adecvat de apărare la plantele atacate. Pentru combaterea patogenilor se folosesc preparate sub formă de infuzie, decoct, macerat, extract, tinctură, pu-rin, ce se obţin din diferite organe ale plantelor.

În cele ce urmează este prezentat un sortiment de specii cu efect antipatogen (Tabelul 3.4.12.), precum şi câteva reţete de obţinere şi folosire a fungicidelor vegetale (Toncea şi Stoianov, 2002).

• Decoctul de coada - calului (Equisetum arvense) - mod de preparare : 1 kg de plantă proaspătă/10 l de apă, se pune la ma-cerat timp de 24 de ore, omogenizând din când în când, apoi se fierbe timp de 15-20 de minute, se strecoară și se lasă la răcit. Utilizare: decoctul de coada-calului este folosit împotriva bolilor criptogamice (mana - Phytophthora) din sol și din plante. Tratamentele la sol se fac tot timpul anului pentru însănătoșirea populaţiei de microorganisme utile și combaterea celor patogene. Decoctul diluat (50 g decoct/litru de apă) poate fi folosit pentru tratarea seminţelor de legume împotriva căderii răsadurilor.

• Purinul de urzică vie (Urtica dioica) - mod de preparare: 1 kg de plantă proaspătă sau 200 g plantă uscată/10 l de apă, se lasă la macerat la soare, timp de 12-14 zile după care se filtrează. Utilizare: purinul de urzică vie se folosește pentru stimularea creșterii răsadurilor și preventiv împotriva manei (Phytophthora). Se folosește o soluţie de purin diluat de 20 ori cu apă (de ploaie sau de fântână).

Tabelul 3.4.12.Specii cu acţiune antipatogenă folosite ca fungicide vegetale

Specia Agentul patogen Boala Partea folosită

CeapăAllium cepa

Alternaria spp.Botrytris cinereaFusarium oxysporumVerticilium albo-atrum

AlternariozaPutregai cenușiuFuzariozăVestejirea

Frunze, suc

UsturoiAllium sativum

Alternaria spp.Cladosporium fulvumCorynebacterium spp.Erwinia carotovoraPseudomonas spp.Xanthomonas spp.

AlternariozaPătarea brună Cancer bacterianPutregaiul umedPătare unghiularăArsura

Bulbi

Mărar Anethum graveolens

Fusarium spp.Rhizoctonia solani

FuzariozaRizoctonioza Ulei volatil

Rostopască Chelidonium maius

Botrytis cinereaFusarium oxysporum

Putregai cenușiuFuzarioză Toată planta

CăpriţăChenopodium album

Alternaria solaniTobaco mosaic virus

AlternariozaVMT Toată planta

CoriandruCoriandrum sativum Cladosporium fulvum Pătarea brună a frunzelor Ulei volatil

Coada caluluiEquisetum arvense

Erysiphe spp.Peronospora brassicaeSeptoria lycopersici

FăinareMana verzeiSeptorioza

Toată planta

CrăiţeTagetes spp. Uromyces phaseoli Rugina fasolei Ulei volatil

HameiHumulus lupulus

Fusarium oxysporumRhizoctonia solani

FuzariozaRizoctonioza Rezine

MantăMentha piperita

Botrytis aliiCladosporium fulvumHelminthosporium spp.

Putregai usturoiPătarea brună Helmintosporioză

Frunze, ulei volatil

102


Egis Romania

Specia Agentul patogen Boala Partea folosităBusuiocOcimum basilicum Phytophthora infestans Mana Toată planta

TomateSolanum lycopersicum Fusarium oxysporum Fuzarioza Frunze, suc de frunze

CimbrișorThymus vulgaris

Cladosporium fulvumFusarium oxysporum

Pătarea brună Fuzarioza Ulei volatil

VerbinaVerbena officinalis

Erwinia carotovoraRhizoctonia solani

Putregaiul moaleRizoctonioza Toată planta

• Infuzia de mușeţel (Matricaria chamomilla) - mod de preparare: se prepară din 250 g flori crude sau 25 g uscate la 1 litru de apă de ploaie. Utilizare: tratamente la sămânţă, infuzia se folosește nediluată pentru stimularea germinaţiei și distrugerea unor patogeni la fasole, mazăre. Seminţele se pun într-un săculeţ și se scufundă în soluţie timp de 10-15 minute după care se zvântă și se seamănă în aceeași zi sau în ziua următoare.

• Purin de ceapă (Allium cepa) - mod de preparare: 500 g frunze proaspete sau 200 g coji la 10 litri de apă, se macerează timp de 8-10 zile, în funcţie de temperatura mediului. Mai poate fi folosit și sucul plantei într-o diluţie de 1:5. Utilizare: se folosește diluat de 10 ori pentru întărirea plantelor, și în caz de atac împotriva unor boli bacteriene - cancerul bacterian al tomatelor (Corynebacterium michiganense), antracnoza fasolei (Colletotrichum lindemutianum).

• Infuzie și macerat de usturoi (Allium sativum) - mod de preparare: infuzie din 75 g de bulbili tocaţi / 10 l de apă sau ma-cerat în apă timp de 1 oră din 100 g bulbili tocaţi la 10 litri de apă; se mai poate folosi și sucul plantei în diluţie de 1:5. Utilizare: se folosesc nediluate la tratarea seminţelor, iar în caz de atac puternic direct la plante împotriva unor boli bac-teriene - cancerul bacterian al tomatelor (Corynebacterium michiganense), pătarea frunzelor (Xanthomonas spp), pătarea pustulară a tomatelor (Pseudomonas spp).

• Lecitină vegetală obţinută din soia, denumirea produsului comercial fiind “Bioblatt”(25% lecitină). Previne atacul de fă-inare la castraveţi și la celelalte cucurbitacee, prin aplicarea de stropiri săptămânale cu soluţie în concentraţie de 0,15%.

Fungicide minerale: • permanganatul de potasiu se aplică la tratarea seminţelor, bulbilor, răsadurilor, în concentraţie de 0,01-0,03 % și de 0,15 %

împotriva făinării. Are acţiune dezinfectantă, inhibând dezvoltarea ciupercilor și bacteriilor;• sulf muiabil și polisulfură de calciu, împotriva făinării;• produse pe bază de cupru: zeamă bordeleză 0,5-1 % (500-1000g piatră vânătă, 250g var nestins sau 500g pastă de var la

100 l de zeamă); Turdacupral, 0,4-0,6 %; Champion 50 WP, Funguran OH 50WP, Kocide 101, 0,3-0,4 %. Tratamentele cu aceste produse se aplică pentru prevenirea și stoparea atacului de mană la cartof, tomate, ceapă, cucurbitacee, împotriva arsurilor la fasole, etc.

Metodele biochimice de combatere a dăunătorilor folosesc pentru combaterea dăunătorilor insecticide vegetale și insecti-cide minerale.

Insecticide vegetale:• urzica vie (Urtica dioica) sub formă de purin în fermentare în amestec cu decoct de coada calului (la 1 l de purin se adaugă

0,5 l de decoct), diluat de 50 de ori;• crăiţele (Tagetes patula, T. erecta, T. minuta) se folosesc pentru obţinerea de extracte apoase sau etanolice din rădăcini și

frunze, având efecte repelente, nematocide și insecticide de contact asupra unui număr mare de specii de insecte și nema-tozi (produs omologat Nemagold);

• piretrina este principiul activ ce se găsește în planta numită piretru, care este o crizantemă sălbatică (Pyrethrum cinerariae-folium; Chrysanthemum cinerariaefolium) de la care se folosește inflorescenţa. Recoltarea inflorescenţelor începe când 50% din florile periferice s-au deschis, în zile însorite, urmând ca uscarea să se facă direct la soare, în instalaţii cu aer cald, cu temperatura de 50-700C sau în poduri acoperite cu tablă și bine aerate. Piretrina este un bioinsecticid de contact, ingestie și inhibare a colinesterazei, cu efect paralizant și spectru larg de acţiune, împotriva afidelor, tripșilor, gândacului din Colo-rado, musculiţei albe de seră, cicadelor ș-a., având avantajul că se descompune rapid (48 de ore) în compuși inofensivi. Se prepară sub formă de extract din inflorescenţe proaspete, care pentru tratament se diluează la concentraţia de 0,1%. Din inflorescenţele uscate se obţine o infuzie (2 linguriţe de inflorescenţe mărunţite în 200-250 ml apă clocotită) ce se aplică nediluată. Se recomandă ca tratamentele să nu se efectueze în perioadele din zi cu insolaţie puternică. Pentru lărgirea spec-trului de acţiune, soluţia de piretrină se poate combina cu sulf muiabil, lecitină vegetală și rotenonă, fiind contraindicat amestecul cu produse alcaline (zeama bordeleză, săpunul de potasiu, făina de bazalt ș.a.). Se utilizează în doză de 3-6 l/ha, în 150-300 l apă. Preparatele comerciale se găsesc sub diferite denumiri: Algopur, Algebril, Fortox, Gesal, Kapo, Kibron, Naturinsektizid, Pistal, Plantespray, Pyrel, Pyretrex Special, Vitobel P7, Zerox, etc.;

• feriga (Dryopteres filix–mas) - mod de utilizare: purinul de frunze și decoctul, nediluate, se folosesc împotriva melcilor fără cochilie;

• pelinul (Artemisia absinthium) - mod de folosire: purinele se aplică nediluate direct pe plante, primăvara sau ori de câte ori este nevoie, în funcţie de evoluţia dăunătorilor, împotriva puricilor, omizilor, păduchilor. Extractul la rece se diluează de 2 ori și se tratează solanaceele împotriva larvelor gândacului din Colorado;

• vetricea (Tanacetum vulgare) - mod de utilizare: infuzia de vetrice se aplică nediluată împotriva furnicilor, afidelor, purici-lor și altor insecte; decoctul se folosește nediluat în perioada de zbor a muștei verzei;

103


Egis Romania

• leurda/usturoiţa (Allium ursinum) - mod de utilizare: infuzia de leurdă se folosește nediluată prin stropirea repetată a plan-telor la intervale de trei zile împotriva acarienilor și a afidelor. Purinul se aplică nediluat împotriva muștei morcovului, însă numai în perioada de zbor a acesteia;

• usturoiul (Allium sativum) - mod de întrebuinţare: preparatele pe bază de usturoi se aplică la sămânţă și în caz de atac direct, pe plante. Biopreparatele se pot folosi și pentru stropirea unor composturi, iar usturoiul ca atare, eventual cultivat în benzi are efect nematocid și alungă șobolanii din câmp;

• rotenona (Derris spp.) - acţiunea este asemănătoare cu a piretrinei, dar mai puternică și se adresează unui număr mare de afide, acarieni, nematozi, muște și insecte cu atât mai vulnerabile cu cât capacitatea lor de ingestie este mai mare. Toxici-tatea este practic nulă pentru animalele cu sânge cald, dar se manifestă pentru celelalte, mai ales prin ingestie, toxicitatea fiind ireversibilă. Rotenonele se folosesc sub formă de soluţie în concentraţie de 0,01% sau de praf, prin stropirea sau prăfuirea plantelor atacate, dimineaţa pe rouă, iar dacă este cazul, tratamentul se repetă după 3 zile. Rotenona se poate combina cu piretrinele. În comerţ, produsele pe bază de rotenone se numesc Biotenone-Agri, Compo, Insectione, Metarex EC, Phyto 7 Export, Sicid Parexan, etc.;

• neem (Azadirachta indica) sau bioneem (denumirea comercială) se obţine din seminţe (cele mai bogate în substanţe acti-ve) sub formă de decoct sau tinctură și din frunze, purinul de frunze - mod de folosire: preparatele din neem îndepărtează sau distrug ouăle, larvele și adulţii a peste 200 de specii de dăunători din cele mai diverse clase: nematozi, furnici, ploșniţe, lăcuste ș.a. Tratamentele cu neem se aplică pe sol și /sau pe plante prin stropiri cu emulsii de diferite concentraţii.

Metodele biochimice de combatere a bolilor se bazează atât pe fungicide vegetale cât și pe fungicide minerale. Fungicidele vegetale se obţin din plantele existente în flora spontană, dar și din cele cultivate, care conţin substanţe biologic active cu acţiune antimicrobiană și antifungică. Acestea acţionează asupra agenţilor patogeni fie direct, prin inhibarea dezvoltării sau având efect letal, fie indirect, stimulând, morfologic sau funcţional, un mijloc adecvat de apărare la plantele atacate. Pentru combaterea patogenilor se folosesc preparate sub formă de infuzie, decoct, macerat, extract, tinctură, pu-rin, ce se obţin din diferite organe ale plantelor.

În cele ce urmează este prezentat un sortiment de specii cu efect antipatogen (Tabelul 3.4.13.), precum şi câteva reţete de obţinere şi folosire a fungicidelor vegetale (Toncea şi Stoianov, 2002).

• Decoctul de coada - calului (Equisetum arvense) - mod de preparare : 1 kg de plantă proaspătă/10 l de apă, se pune la ma-cerat timp de 24 de ore, omogenizând din când în când, apoi se fierbe timp de 15-20 de minute, se strecoară și se lasă la răcit. Utilizare: decoctul de coada-calului este folosit împotriva bolilor criptogamice (mana - Phytophthora) din sol și din plante. Tratamentele la sol se fac tot timpul anului pentru însănătoșirea populaţiei de microorganisme utile și combaterea celor patogene. Decoctul diluat (50 g decoct/litru de apă) poate fi folosit pentru tratarea seminţelor de legume împotriva căderii răsadurilor.

• Purinul de urzică vie (Urtica dioica) - mod de preparare: 1 kg de plantă proaspătă sau 200 g plantă uscată/10 l de apă, se lasă la macerat la soare, timp de 12-14 zile după care se filtrează. Utilizare: purinul de urzică vie se folosește pentru stimularea creșterii răsadurilor și preventiv împotriva manei (Phytophthora). Se folosește o soluţie de purin diluat de 20 ori cu apă (de ploaie sau de fântână).

• Infuzia de mușeţel (Matricaria chamomilla) - mod de preparare: se prepară din 250 g flori crude sau 25 g uscate la 1 litru de apă de ploaie. Utilizare: tratamente la sămânţă, infuzia se folosește nediluată pentru stimularea germinaţiei și distrugerea unor patogeni la fasole, mazăre. Seminţele se pun într-un săculeţ și se scufundă în soluţie timp de 10-15 minute după care se zvântă și se seamănă în aceeași zi sau în ziua următoare.

Tabelul 3.4.13.Specii cu acţiune antipatogenă folosite ca fungicide vegetale


CeapăAllium cepa

Alternaria spp.Botrytris cinereaFusarium oxysporumVerticilium albo-atrum

AlternariozaPutregai cenușiuFuzariozăVestejirea

Frunze, suc

UsturoiAllium sativum

Alternaria spp.Cladosporium fulvumCorynebacterium spp.Erwinia carotovoraPseudomonas spp.Xanthomonas spp.

AlternariozaPătarea brună Cancer bacterianPutregaiul umedPătare unghiularăArsura

Bulbi

Mărar Anethum graveolens

Fusarium spp.Rhizoctonia solani

FuzariozaRizoctonioza Ulei volatil

Rostopască Chelidonium majus

Botrytis cinereaFusarium oxysporum

Putregai cenușiuFuzarioză Toată planta

CăpriţăChenopodium album

Alternaria solaniTobaco mosaic virus

AlternariozaVMT Toată planta

CoriandruCoriandrum sativum Cladosporium fulvum Pătarea brună a frun-

zelor Ulei volatil

104


Egis Romania


Coada caluluiEquisetum arvense

Erysiphe spp.Peronospora brassicaeSeptoria lycopersici

FăinareMana verzeiSeptorioza

Toată planta

CrăiţeTagetes spp. Uromyces phaseoli Rugina fasolei Ulei volatil

HameiHumulus lupulus

Fusarium oxysporumRhizoctonia solaniPythium spp.

FuzariozaRizoctoniozaPutrezirea

Rezine

MantăMentha piperita

Botrytis aliiCladosporium fulvumHelminthosporium spp.

Putregai usturoiPătarea brună Helmintosporioză

Frunze, ulei volatil

BusuiocOcimum basilicum Phytophthora infestans Mana Toată planta

TomateSolanum lycopersicum

Fusarium oxysporum Fuzarioza Frunze, suc de frunze

CimbrișorThymus vulgaris

Cladosporium fulvumFusarium oxysporumVeticilium albo-atrum

Pătarea brună FuzariozaVestejirea

Ulei volatil

VerbinaVerbena officinalis

Erwinia carotovoraRhizoctonia solani

Putregaiul moaleRizoctonioza Toată planta

• Purin de ceapă (Allium cepa) - mod de preparare: 500 g frunze proaspete sau 200 g coji la 10 litri de apă, se macerează timp de 8-10 zile, în funcţie de temperatura mediului. Mai poate fi folosit și sucul plantei într-o diluţie de 1:5. Utilizare: se folosește diluat de 10 ori pentru întărirea plantelor, și în caz de atac împotriva unor boli bacteriene - cancerul bacterian al tomatelor (Corynebacterium michiganense), antracnoza fasolei (Colletotrichum lindemutianum).

• Infuzie și macerat de usturoi (Allium sativum) - mod de preparare: infuzie din 75 g de bulbili tocaţi / 10 l de apă sau ma-cerat în apă timp de 1 oră din 100 g bulbili tocaţi la 10 litri de apă; se mai poate folosi și sucul plantei în diluţie de 1:5. Utilizare: se folosesc nediluate la tratarea seminţelor, iar în caz de atac puternic direct la plante împotriva unor boli bac-teriene - cancerul bacterian al tomatelor (Corynebacterium michiganense), pătarea frunzelor (Xanthomonas spp), pătarea pustulară a tomatelor (Pseudomonas spp).

• Lecitină vegetală obţinută din soia, denumirea produsului comercial fiind “Bioblatt”(25% lecitină). Previne atacul de fă-inare la castraveţi și la celelalte cucurbitacee, prin aplicarea de stropiri săptămânale cu soluţie în concentraţie de 0,15%.

Fungicide minerale: • permanganatul de potasiu se aplică la tratarea seminţelor, bulbilor, răsadurilor, în concentraţie de 0,01-0,03 % și

de 0,15 % împotriva făinării. Pentru a măria aderenţa e bine să se adauge calciu fin 3 kg/100 l și să se amestece perman-ganatul cu Zeama Bordeleză (când dorim să aibă o acţiune polivalentă). Are acţiune dezinfectantă, inhibând dezvoltarea ciupercilor și bacteriilor.

Permanganatul de potasiu, se poate aplica la plantele care nu tolerează sulful (spre exemplu cucurbitaceele) atunci când sulful nu poate acţiona deoarece temperatura este scăzută (10-150C) și când trebuie să se evite tratarea solelor vecine cu alte sole de legume care sunt aproape de maturitatea de consum. Concentraţia mare poate provoca apariţia petelor pe produsele tratae sau poate avea fitotoxicitate.

Permanganatul, în momentul cumpărării se prezintă ca o pulbere de culoare negru-metalic dens., Acţiunea sa curativă are loc aproape instantaneu în tratamentul curativ și nu în cel preventiv. Nu trebuie amaestecat cu fitotratamente organice deoarece le anuleaza acţiunea. E un produs foarte corosiv;

• sulf muiabil și polisulfură de calciu, împotriva făinării;• produse pe bază de cupru: zeamă bordeleză 0,5-1 % (500-1000g piatră vânătă, 250g var nestins sau 500g pastă de var

la 100 l de zeamă); Turdacupral, 0,4-0,6 %; Champion 50 WP, Funguran OH 50WP, Kocide 101, 0,3-0,4 %. În agricultura ecologică produsele pe bază de cupru se folosesc cu eficacitate în combaterea bolilor provocate de: Peronospora,

Pseudoperonospora, Phytophtora, Alternaria, Septoria, Bacterioze etc. (Ghe.Roman și colab,2009).Sulfatul de cupru (piatra vânată) este o substanţă cristalizată, solubilă în apă și la care solubilitatea crește pe măsură ce tem-

peratura crește are culoare albastră. Este foarte corosivă. Se utilizează pentru dezinfecţii majore ale solului, răsadurilor, serelor, uneltelor de lucru, ghivecelor etc. în concentraţie de 1% Cu SO4.

Tot în concentraţie de 1% se poate utiliza și pentru sistarea unor atacuri distrugătoare de mană la tomate, vinete sau cartof precum și la atacurile de Pseudomonas lacrymans (pătarea unghiulară) la castravete.

Zeama bordeleză este produsul pe bază de cupru cel mai utilizat care datează din 1882 când francezul Millardet din Bordeaux a neutralizat soluţia de sulfat de cupru cu var realizând celebra Zeamă Bordeleză.

Ideea de a combina sulfatul de cupru cu var și de a trata strugurii pentru ai menţine într-o stare fitosanitară mai bună a revo-luţionat noţiunea de protecţie a plantelor.

Din momentul descoperiri de către Millardet și până în momentul de faţă în industrie au fost efectuate o serie de combinaţii între sulfatul de cupru și hidroxidul de calciu obţinându-se astfel Zeama Bordeleză acidă, neutră sau alcalină.

Soluţiile acide sau neutre au o acţiune mai rapidă dar sunt mai puţin persistente, cele alcaline acţionează mai lent dar sunt mai remanente.

105


Egis Romania

Hidroxidul de cupru – Cu(OH)2Produsele care au la bază hidroxidul de Cu au o acţiune asemănătoare oxiclorurilor utilizându-se practic în aceleași condiţii și

la aceleași specii de boli. Se utilizează în concentraţie de 0,1-0,4% și se complexează cu sulf.Produsele care au la bază hidroxidul de cupru sunt mai agresive decât Zeama Bordeleză.

Oxiclorura de cupru – Cu Cl În anul 1910, Chuard descopera oxiclorura de cupru ca urmare a numeroaselor experienta privind acţiunea biologică a

produselor cuprice. Acest produs are o acţiune de contact şi combate numeroase boli provocate de ciuperci şi bacterii.Se prezintă ca o pulbere de culoare verzuie, cristalizată cu o textură fină. Are o fitotoxicitate redusă dar mai agresivă ca Zeama

Bordeleză. Nu este toxic pentru om, animale și insectele folositoare.În comerţ se găsesc două tipuri: oxiclorura de cupru și calciu care are o acţiune rapidă și oxiclorura teracuprică care de fapt

prezintă o acţiune care persistă mai mult timp. Toate tipurile de oxiclorură (au o acţiune neutră) având o acţiune asemănătoare cu cea a Zemeni Bordeleze. Diferenţa faţă de aceasta este dată de viteza de reacţie și de fitotoxicitatea mai redusă. Se utilizează împotriva manei, ruginei, septoriozei, antracnozei, alternariozei, cladosporiozei, cercosporiozei și a altor maladii fungice.

Este ușor de utilizat în practica tratamentelor fitosanitare deoarece se dizolvă ușor în apă. Concentraţia în care se folosește este variabilă de la 0,1% la 0,4% și se poate completa cu sulf muiabil într-o formulă de genul: 0,1% oxiclorură de cupru + 0,2% sulf muiabil bine adaptată pentru grădina biologică de legume.

Prepararea Zemei BordelezePentru a prepara 100 l de soluţie în concentraţie de 0,5% este nevoie de 500 g de sulfat de cupru care trebuie să se dizolve în

apă călduţă într-un vas de material plastic. După ce a fost dizolvat complet se varsă într-un recipient mai mare peste care se adaugă restul de apă de 85-90 l, omogenizându-se soluţia.

Separat în alt vas se prepară “laptele de var” din 500 g var nestins sau 1000 g var stins și 10-15 l de apă.Laptele de var astfel obţinut se toarnă peste soluţia de sulfat de cupru amestecându-se continuu. Reacţia soluţiei se verifică cu

hârtie de turnesol care trebuie să se coloreze în albastru. În momentul neutralizării soluţia trebuie să aibă o culoare albastă clară.Zeama Bordeleză trebuie să se folosească în ziua preparării. Poate să i se adauge săpun de potasiu 0,5%, melasă 0,2% sau ben-

tonită 0,2% în acest fel mărindu-se aderenţa pe plantele la care se efectuează tratamentul (este indicat pentru plantele cu frunzele acoperite cu pruină – vărzoase, ceapa și prazul etc).

În prezent există în comerţ Zeama Bordeleză preparată integral în industrie și care este mult mai solubilă și mult mai ușor de pregătit în comparaţie cu ceea ce a fost prezentat anterior.

Zeama Bordeleză se completează sinergic cu sulf muiabil mărind astfel eficacitatea fiecărui component astfel încât se pot reduce concentraţiile componentelor la jumătate. O soluţie cu o concentratie de 0,2% Zeamă Bordeleza + 0,2% sulf miuabil este foarte utilizată în agricultura biologică și care poate controla majoritatea bolilor criptogamice și parţial bacteriozele din culturile agricole;

• bentonita Se găsește în comerţ sub formă de pulbere, de culoare galben-verzuie alcătuită dintr-un amestec de minerale argiloase ca

montmorinolitul (50%), ilite 15-20% și caolin 5-10%. Cunoscuta capacitate de imbibiţie și de mărire a volumului (până la de 8 ori propria greutate) și de asemenea buna adezivitate o face un vehicol ideal pentru a mări persistenţa și eficacitatea diferitelor preparate antiparazitare utilizate în horticultura ecologică.

Este bine însă să se evite asocierea bentonitei cu tratamentele pe bază de insecticide vegetale cum ar fi piretro pentru că le re-duce foarte mult eficacitatea. Şi dozele utilizate trebuie să fie juste pentru că odată aplicată poate absorbi apa existentă pe suprafaţa foliară provocând efecte de deshidratare. Este indicat ca bentonita să fie introdusă în apă cu câteva zile înainte de utilizare iar doza pe hectolitru variază de la 2-4 kg. Administrarea bentonitei pe plantele de fasole destinată consumului de seminţe le protejează pe acestea de atacul de gărgăriţelor;

• bicarbonatul de sodiuFolosit în general pentru curăţirea vaselor în bucătărie, s-a demonstrat că poate controla cu succes și unele maladii fungice,

Oidium în particular.Se spune că are o acţiune care inhibă dezvoltarea hifelor de la ciupercile patogene care atacă în particular cucurbitaceele. Poate

constitui o alternativă la folosirea sulfului.Se utilizează în combinaţie cu coadjuvanţi folositori ca sulf, uleiuri esenţiale și uleiuri minerale. Dozele de utilizare sunt de

400-500 g /100 l de apă plus 1% coadjuvant (ulei mineral). Tratamentele în perioada de infestare trebuie efectuate săptămânal. Eficacitatea maximă se obţine atunci când tratamentul se face preventive;

• propolisul derivă din substanţe de natură rezinică, cleioasă și ceroasă care îmbracă mugurii florali și pe cei vegetativi precum și tulpina la numeroase specii horticole. Albinele recoltează această substanţă care apoi cu substanţele lor secre-tate de anumite glande și saliva le prelucrează pentru a avea multiple aplicaţii în interiorul fagurilor. Între numeroasele componente existente în propolis în particular foarte interesante sunt substanţele de natură fenolică ce cuprind grupul de polifenoli sau flavoniode.

Experienţele efectuate până în prezent pentru a verifica și explica efectul propolisului asupra maladiilor parasitare la plante au dat rezultante contrastante și nu definitive contribuind prin a numi propolisul mai mult un fitostimulator adevărat și propriu, un bun fitostimulent cu acţiune sinergică faţă de alţi antiparasitari. Cele mai bune rezultate semnalate la culturile în câmp sunt cele cu privire la atacul fungilor la cucurbitacee. Acţiunea este preventivă și curativă atunci când se aplică tratamentele la apariţia primelor simptome ale infecţiei parazitice.

106


Egis Romania

Doza variază în funcţie de cultura la care urmează să se efectueza tratamentul și de bolile criptogamice care urmează a fi tratate.

În ceea ce priveşte prepararea, în horticultură este frecvent întâlnită utilizarea soluţiei hidroalcoolice de apă cu alcool. Se administrează pe plante după ce în prealabil a fost diluat în apă. Amestecul hidroalcoolic poate fi îmbunătăţit ca şi sinergizant cu produse pe bază de sulf muiabil şi cupru.

DECOCT SAU MACERAT ?Pentru extragerea principilor activi din plante în scop fitoterapeutic se pot utiliza diverse metode de preparate. Vasele în care

se face preparatul nu trebuie să fie de fibră de sticlă sau metalice, pe cât posibil din material plastic, beton, ceramică sau lemn. Pentru reducerea mirosului datorită fermentaţiei se vor acoperi (dar să nu fie închise ermetic) deoarece schimbul de aer este cea mai bună reușită în realizarea preparatului.

DECOCT- în apă rece, pentru 24 de ore (plante proaspete sau uscate) se fierb lent pentru aproximativ jumătate de oră. O dată răcită soluţia se filtrează și se poate pulveriza pe plante.

EXTRACT - îÎn acest caz, macerarea plantelor este mai îndelungată, mai mult de trei zile. În cea de-a patra zi trebuie filtrat și se poate efectua tratamentul cu lichidul astfel obţinut.

INFUZIA- după ce am introdus plantele într-un vas se toarnă peste ele apă fierbinte, apoi se lasă să se răcească și să se mace-reze timp de 24 de ore. Se filtrează și se poate efectua tratamentul.

MACERAT - este procedeul cel mai îndelungat. Plantele se așează într-un vas plin cu apă rece (nu foarte plin vasul) și se lasă la macerat 1-2 săptămâni amestecând în continuu (cel puţin o dată pe zi). Apoi se filtrează și se poate folosi ca și tratament. Este evident că datorită perioadei de preparare mai îndelungată tratamentele cu macerat nu sunt foarte utilizate în cure, dar de cele mai multe ori se utilizează preventiv și ca fertilizant. În general, soluţia macerată trebuie utilizată după ce a fost diluată în proporţie de 1:10 –1:20.

Maceratul de urzică, de 1-2 zile, concentrat se distribuie pe plante împotriva afidelor, tratamentul este foarte eficace dacă se aplică la începutul atacului paraziţilor;

- maceratul de 4 zile împreună cu decoct din coada porcului în proporţie de 1:1,5, se utilizează diluându-se în apă în proporţie de 20% și se aplică direct pe plante împotriva afidelor și păianjenului roșu.

Adăugându-se 1 kg de zahăr la fiecare 20 l de apă și 1% săpun neutru soluţia devine mai adezivă iar maceratul este mai eficace.Diluat în proporţie de 5%, acest macerat se poate aplica tot timpul anului prin stropiri pe plante ca stimulator de creștere. Cu

această soluţie se poate combate cloroza la pomi și viţa-de-vie tratamentul efectuându-se înainte de deschiderea mugurilor.Îmbăierea seminţelor de tomate în macerat concentrat timp de 20 minute, uscate apoi la umbră şi semănate în aceeaşi zi

scurtează timpul de obţinere a răsadurilor.Metode biodinamicePentru combaterea bolilor și dăunătorilor pe baza principiilor biodinamice, se folosesc preparatele biodinamice, obţinute, în

cea mai mare parte, conform metodei diluţiilor homeopatice. • Preparat biodinamic împotriva bolilor: din 1 parte material vegetal proaspăt (tulpini verzi nesporifere) de coada calului

(Equisetum arvense) și 10 părţi apă se obţine prin fierbere, timp de o oră, un ceai, de culoare slab verzuie. Preparatul se păstrează în vase ermetic închise mai multe zile, până capătă un miros specific, după care se fac diluţiile homeopatice, cele mai eficiente fiind diluţiile 5-6. Pentru prevenirea atacului de ciuperci patogene, se aplică 1-2 stropiri la sol, iar pentru limitarea extinderii bolii, 2-3 tratamente pe plante;

• Preparat biodinamic împotriva insectelor: se colectează în special gândacii tineri, care se ard în perioada când soarele este în Taur. Cenușa se poate folosi ca atare sau se diluează homeopatic, la fel ca în cazul cenușii seminţelor de buruieni, fiind pulverizată pe plantele sau suprafeţele de sol atacate de dăunătorul de la care provine preparatul (Toncea, I., 2002).

3.5. Codul bunelor practici agricoleAplicarea unor noi practici agricole, bazate pe cele mai avansate cunoștințe științifice în domeniul tehnologiilor, mai ales a

celor ecologic viabile, este o cerință majoră a promovării agriculturii durabile. De aceea, a apărut necesitatea elaborării, dar și a implementării în practică a unor coduri de bună practică agricolă. Acestea reprezintă un ansamblu de cunoștințe științifice și tehnice, care sunt puse la dispoziția producătorilor agricoli si a fermierilor pentru a fi implementate în practică. Însușite de către fiecare fermier și producător agricol și apoi implementate corect, practicile agricole respective pot contribui, atât la obținerea unor producții calitativ superioare și rentabile, cât și la conservarea mediului ambiental, cu limitarea consecințelor ecologice nefavorabile la nivel național, regional, local, pe termen mai scurt sau mai lung. Astfel de coduri au fost elaborate și sunt acum implementate în practicș în diferite țări ale Uniunii Europene (după ICPA București).

Prezentul cod de bune practici în ferma recomandă cele mai utile soluții, practici, măsuri și metode, care sunt posibil de aplicat de către fiecare fermier si producător agricol, pentru a proteja, atât resursele de mediu, cât și beneficiile pe care le-ar obține dacă acestea ar fi respectate întocmai.

Însușirea și implementarea practicilor, soluțiilor, măsurilor, metodelor etc. cuprinse în prezentul cod de către producătorii agricoli și fermieri, este necesară, deoarece aceștia trebuie sa conștientizeze că interesele lor economice de obținere a unor producții profitabile trebuie armonizate cu exigențele privind protecția și conservarea mediului înconjurător, pentru a conviețui în prezent dar și în viitor într-o țară frumoasă, curată și prosperă.

Pentru asigurarea biodiversității și protecției ecosistemelor trebuie respectate condițiile :

107


Egis Romania

• Folosința diversificată a terenurilor agricole.Principiul ecologic, conform căruia “solul are drepul la vegetație” trebuie permanent avut în vedere. Aceasta înseamnă că,

în condiții naturale de climat, este necesar ca solul să fie acoperit permanent cu vegetație diferită care-i asigură regenerarea și refacerea și îl protejează de acțiunea distructivă a unor factori naturali agresivi, cum este eroziunea hidrică, mai ales pe terenurile situate în pantă. Acest principiu nu este respectat în unele sisteme agricole, solul fiind periodic lipsit de vegetație și supus astfel acțiunii agresive a factorilor naturali care determină degradarea solului, mai ales, în orizontul de suprafață.

Așa se explică intensificarea degradării solului prin destructurare (reducerea chiar pierderea stabilității hidrice a macro și microagregatelor structurale) și apariția proceselor de crustificare, compactare de suprafață, eroziune eoliană cu efecte grave asupra germinației și răsăririi culturilor agricole și a dezvoltării lor, mai ales, în primele stagii de vegetație. Aceste efecte negative pot fi reduse prin introducerea îngrășămintelor verzi, a mulciului vegetal, a culturilor ascunse, a unei rotații adecvate a culturilor corelată cu specificul local.

Folosirea rațională a solului, ca sursă de materii prime și hrană, capătă valențe din ce în ce mai mari și beneficiază de o atenție sporită din partea producătorilor (Nicolescu M. și colab, 2008).

• Habitatul sau mediul de viață al speciilor sălbatice trebuie protejat și conservat. În zonele agricole, speciilor de animale și plante sălbatice trebuie să li se rezerve spații suficiente de habitat natural, care nu

vor fi cultivate. Marginile de drum, canalele de drenaj și de irigații, haturile, zonele umede, pajistile și fânețele, pășunile, curțile din jurul caselor, malurile și îndiguirile apelor curgătoare și ale lacurilor, vâlcelele si crângurile, toate pot contribui la păstrarea habitatului natural al diverselor forme de viață și de aceea, ele trebuie protejate și conservate.

• Protecția tuturor speciilor trebuie garantatăProtecția speciilor sălbatice, precum și a celor domestice sau a plantelor cultivate reprezintă condiția fundamentală pentru

asigurarea biodiversității. Măsurile de protecție a speciilor și a mediului sunt valabile și se aplică începând cu gospodăriile indi-viduale până la marile exploatații agricole.

• Protecția și conservarea bogățiilor naturale, culturale, istoriceCa și alte țări, România are o îndelungată istorie în ceea ce privește evoluția socio-demografică și economică. Schimbările

permanente, uneori dramatice, au avut un impact puternic asupra ecosistemelor naturale si mediului înconjurător. Pădurile au fost și sunt exploatate nerațional, fără a mai fi regenerate corespunzător; pajiștile, fânețele și păsunile naturale nu sunt supuse unor programe de supraveghere și conservare. De asemenea, trebuie conservate corespunzător ecosistemele în care s-au păstrat obiec-tive de patrimoniu istoric și cultural ca documente și mărturii vii ale istoriei milenare a poporului român.

Principii și recomandări ale CoduluiÎn agricultură, este necesar sa fie cunoscute și respectate acele mijloace și practici care asigură conservarea biodiversității,

indiferent de aria de desfăsurare a activităților. Acestea sunt de regulă accesibile tuturor agricultorilor.Curtea și livada gospodăriei individualeGospodăria individuală, curtea și livada constituie un sistem unitar care la rândul său face parte dintr-un sistem natural mai

extins și mai complex. Se pot realiza condiții corespunzătoare pentru viața micilor mamifere, a reptilelor, păsărilor și insectelor în prezența activității umane, cu ajutorul unor măsuri și mijloace simple:

• se va evita asfaltarea aleilor și potecilor sau folosirea altor material impermeabile. Se recomandă acoperirea cu pietriș sau pietruirea aleilor și potecilor pentru a oferi un cadru ambiental plăcut și în același timp uscat și propice din punct de vedere ecologic.

• acoperirea pereților exteriori ai casei și clădirilor auxiliare cu plante urcătoare și crearea gardurilor vii din specii locale adecvate;

• amenajarea de adăposturi pentru păsări, protejarea arborilor batrâni ăi scorburoși;• realizarea de platforme de compostare pentru reziduurile organice din gospodărie, compostul reprezentând un îngrașământ

valoros și în același timp un excellent mediu de viață pentru o mulțime de animale mici și insecte folositoare;• cultivarea pomilor fructiferi, a unor varietăți de legume și plante decorative tradiționale specifice zonei și evitarea intro-

ducerii în cultură a unor specii și soiuri străine, neavizate sau chiar interzise (de ex. soiuri, hibrizi modificați genetic);• menținerea pe cât posibil a florei spontane bogate a pajistilor, evitând cosirea repetată.

CâmpurileTerenurile agricole cultivate constituie un mediu specific unde speciile de plante dominante sunt înlocuite cu regularitate.

Numărul speciilor cultivate este limitat, de aceea, din punct de vedere al diversității biologice, se consideră că au o mare importanță așa numitele activități antropice sau practici agricole “prietenoase” față de mediul înconjurător:

• evitarea efectuării arăturilor timpurii (iarna-primăvara) pe un sol prea umed, care conduce la compactarea solului, afec-tând modul de viață al organismelor ce trăiesc în sol;

• folosirea cât mai redusă a agregatelor mașinilor agricole agresive (freze, grape, cultivatoare) pentru afânarea și mărunțirea solului, care pot afecta și ucide organismele din sol;

• aprovizionarea solului cu materiale organice, stimulând astfel activitatea benefică a diferitelor organisme care trăiesc în sol, mai ales a râmelor;

• efectuarea lucrărilor solului cât mai devreme posibil pentru a permite animalelor sălbatice să revină în habitatul lor natural;

• cositul și seceratul să se efectueze de la mijlocul câmpului spre margini; aceste operații trebuie să fie efectuate cât mai târziu posibil pentru a evita uciderea puilor și animalelor tinere; mașinile de recoltat să fie dotate cu dispozitive de alarmă pentru îndepărtarea animalelor;

• păstrarea de spații necultivate între cele cultivate (haturi).

108


Egis Romania

Pajisti, fânețe și pășuniPajiștile, pășunile și fânețele sunt considerate ecosisteme naturale si se constituie ca elemente dominante ale mediului rural cu

o mai mare diversitate biologică decât zonele cultivate, mai ales dacă sunt în regim natural. În România, aceste ecosisteme au o mare pondere, având în vedere că numai în zona montană există 3,2 milioane ha terenuri agricole, din care cca. 2,5 milioane ha sunt pajiști naturale. Este necesar să se cunoască faptul, ca în special, în zona montană și de deal aceste ecosisteme sunt deosebit de sensibile și fragile. Solurile prezintă o aciditate naturală, care influențează considerabil compoziția florei naturale furajere. O bună practică agricolă, cu rațiuni economice și de mediu o reprezintă dezvoltarea pășunatului cu animalele la munte, în timpul verii, la stâni și văcării și de asigurare a iernatului în cadrul fermelor proprii, având ca hrană de bază fânurile naturale, multiflo-rale. Ovinele ca și caprinele, asigură producerea și împrăștierea uniformă a dejecțiilor eliminând transportul la distanță. Forma de capsulă a bălegarului provenit de la aceste specii asigură fermentarea anaerobă, putrezirea și trecerea în termen scurt spre mediu alcalin, atenuându – se astfel aciditatea naturală a solului, simultan cu aportul, în doze echilibrate, de substanțe organice. În acest mod se intervine și în procesul de concurență interspecifică dintre plante prin realizarea condițiilor de creștere naturală a plantelor valoroase, furajere, multiflorale. În scopul protejării acestor ecositeme naturale si a biodiversității lor deosebite sunt necesare următoarele măsuri:

• a nu se efectua fertilizări sau alte lucrări de întreținere în pajiști și fânețe naturale, în perioada înfloririi plantelor;• a nu se efectua lucrări când solul este prea umed pentru a nu determina apariția proceselor degradării solului prin com-

pactare excesivă, cu numeroase consecințe negative și asupra organismelor care trăiesc în sol;• a se salva și proteja arborii mari solitari și arbuștii existenți, deoarece asigură hrană și adăpost viețuitoarelor sălbatice;• a proteja pașunile naturale; se vor cosi doar dacă este necesar și în nici un caz nu se vor ara; pășunile degradate se vor

însămânța în solul nearat utilizând semănători dotate cu brăzdare adecvate;• a se lăsa, prin rotație, suprafețe necosite pe pajiști și fânețe; este indicat să se facă parcelări, și la 3-4 ani o parcelă să fie lăsată

necosită, pentru reînsămânțare naturală completă;• cosire manuală unde terenul are stare de umiditate ridicată și mai ales în luncile inundabile, unde este practic imposibilă

utilizarea mașinilor agricole;• eliminarea pășunatului pe pășunile îmbătrânite, degradate, pe cele proaspăt însămânțate în scopul regenerării; pășunatul

nu se practică în păduri, pe coastele dealurilor acoperite cu arbuști sau altă vegetație specifică, în zone protejate din jurul lacurilor și râurilor, chiar dacă acest lucru nu este economic;

• pășunatul se va practica cu număr redus de animale, în special de oi, pe coastele dealurilor, pe pantele malurilor lacurilor și râurilor, în zonele nisipoase sau cu soluri calcaroase;

• suprapășunatul este interzis; este necesar să se asigure un raport optim între numărul de animale, suprafața și calitatea pășunii;

• este necesar ca vara, la stâne, locul pentru muls și înoptare a animalelor să fie schimbat la 3-4 zile, pentru a evita supraângrășarea terenului și pentru a se asigura îngrășarea uniformă (târlire);

• pe fâneață, primavara, imediat dupa topirea zăpezii, bălegarul bine putrezit se va împrăștia în strat cât mai uniform; odată cu această operație se poate realiza și supraînsămânțarea cu semințe din specii de leguminoase sau graminee valoroase, cu recomandare specială pentru trifoiul alb, încorporate în masa de fertilizant natural;

• îngrășarea pășunilor și fânețelor se va face numai cu îngrășăminte organice naturale și se va face în fiecare an; pentru a evita acidificarea solului și pentru a evita fenomenul de sălbăticire a florei (acest fenomen este prezent numai la munte), ciclul varat – iernat nu trebuie întrerupt, se va practica o încărcatură echilibrată de animale la hectar;

• pentru fertilizare se va evita folosirea bălegarului care conține rumeguș utilizat ca așternut pentru animale datorită acidității pe care acesta o determină;

• în cazul cositului mecanizat, să se evite rănirea animalelor și păsărilor, care adesea, se ascund în zonele necosite, prin înce-perea cositului de la mijiocul câmpului spre margini și prin dotarea utilajelor cu dispozitive de alarmă.

Având în vedere deficitul de vegetație forestieră, în special în zona de câmpie și de deal din arealele de pajiști, dar și terenuri arabile, se vor avea aplica următoarele măsuri:

• reintroducerea arborilor și arbuștilor forestieri prin elaborarea amenajamentelor silvo-pastorale, pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu, pășunat și odihnă a animalelor;

• reglementarea încărcării cu animale în funcție de productivitatea pășunilor, pentru a evita transferul pășunatului în pădure;• îmbinarea intereselor agro-silviculturale prin crearea de culturi silvice ca rezervă nutritivă pentru animale (frunzare) în

situații extreme de criză (secetă catastrofală);• folosirea alternativă a pajiștilor: 1-2 ani pășune și 1-2 ani fîneață, iar în perioada utilizării ca fîneață se va realiza și plan-

tarea speciilor forestiere;• interzicerea pășunatului pe ploaie.

PăduriConservarea biodiversității pădurilor pornește de la urmatoarele premise:• România are o suprafață redusă acoperită cu păduri (cca. 27%) și neuniform distribuită în raport cu principalele forme de

relief (munte, deal, câmpie);• numărul speciilor vegetale și animale, care trăiesc în pădure este la un nivel redus, comparativ cu numărul total de specii

vegetale și animale existente în țara noastră, doar cca. 200 de specii lemnoase și 1000 de specii ierboase, față de 3500 de specii vegetale superioare;

• speciile lemnoase salbatice există aproape în exclusivitate doar în ecosistemele forestiere; de asemenea, în proporție dominantă (peste 60%) din speciile ierboase se găsesc doar în arboretele forestiere.

• unele specii arborescente și ierboase sunt amenințate cu dispariția, cum ar fi: tisa, liliacul salbatic etc.• în zona de câmpie există pericolul izolării genetice a unor specii ca urmare a fragmentării masivelor forestiere.

109


Egis Romania

Protecția ecosistemelor forestiere impune adoptarea următoarelor premise, măsuri:• limitarea promovării unor specii de plopi negri hibrizi în zonele inundabile ale Luncii Dunării și luncile râurilor interioare

și extinderea speciilor de plopi și salcii autohtone, care nu necesită fertilizare și irigare;• respectarea zonării funcționale a pădurilor în concordanță cu conceptul dezvoltării durabile, indiferent de natura

proprietății asupra pădurilor.• stabilirea unor măsuri silviculturale care să aibă ca efect diminuarea și chiar stoparea declinului pădurilor (de ex. uscarea

arborilor);• controlul organismelor de specialitate ale statului asupra utilizării produselor chimice de sinteză în silvicultură (de ex. în

combaterea dăunătorilor biotici).• extinderea ariilor forestiere protejate.Codul bunelor practici silvice vizează în primul rând proprietarii particulari de pădure pentru care se impune:• cunoașterea legislației silvice în vigoare, în primul rând a Codului Silvic;• crearea unor centre de perfecționare continuă a cunoștintelor legate de pădure și rolul ei în economie, protecția mediului

și viața socială;• asocierea micilor proprietări de pădure în forme adecvate care să asigure gestionarea durabilă a pădurilor;• crearea de către primării (în cazul în care nu există asociații ale proprietarilor de păduri) de pepiniere comunale proprii

gospodărite cu ajutorul populației rurale, beneficiară a materialului vegetal lemnos.Termenul “conformitate încrucișată” (“cross-compliance”) semnifică desemnarea standardelor sau condițiilor pe care trebuie

să le urmeze sau să le atingă fermierii pentru a fi eligibili pentru subvenții.Acest concept a fost dezvoltat și discutat din anii 70, dar a fost introdus în final în UE în urma Revizuirii pe termen mediu a

Politicii Agricole Comunitare (CAP) realizată în anul 2003 prin publicarea Reglementării Consiliului (EC) Nr. 1782/2003.Reglementarea 1782/2003 a condus la o modificare foarte importantă pentru CAP înlocuind (din 2005) toate plățile suport

(subvențiile) directe existente către fermieri (cum ar fi subvenția pentru suprafața arabilă, pentru bovine, ovine, lapte de vacă etc.) cu o Schemă de Subvenție Unică, și cerând ca tuturor fermierilor care primesc plăți suport (subvenții) să respecte:

• un set de Cerințe de management pe baza celor 18 elemente din legislația UE care leagă agricultura și mediul, bunăstarea animalelor, sănătatea animalelor și sănătatea publică. Cinci dintre acestea se referă la mediu:

- Directiva 79/409/EEC despre protejarea păsărilor sălbatice;- Directiva 80/68/EEC referitoare la protejarea apei freatice împotriva poluării cauzate de anumite substanțe periculoase;- Directiva 86/278/EEC privind protecția mediului, și în particular a solului, atunci când sunt utilizate nămolurile orășenești

în agricultură;- Directiva 91/676/EEC privind protecția apelor împotriva poluării cauzată de nitrați din surse agricole, și;- Directiva 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice.• un set de standarde minime definind așa numitele Bune Condiții de agricultură și de mediu (GAEC – Good Agriculture

and Environment Conditions)

Tema Standarde

Eroziunea solului:Protejarea prin măsuri adecvate a solului

Acoperirea minimă a soluluiManagementul minim al terenului care să reflecte condițiile locale specificePăstrarea teraselor

Materia organică din sol:Menținerea conținutului materiei organice din sol prin practici adecvate

Standarde pentru rotațiile culturilor unde este cazulManagementul miriștii pe terenurile arabile

Structura solului:Menținerea structurii solului prin măsuri adecvate Utilizarea mașinilor agricole adecvate

Nivel minim de întreținere:Asigură un nivel minim de întreținere și evită deteriorarea habitatelor

Valori minime ale șeptelului sau/și regimuri de creștere corespunzătoareProtecția pășunilor permanenteReținerea caracteristicilor de peisajEvitarea apariției vegetației nedorite pe terenul agricol

Standardele exacte pentru GAEC trebuie definite de fiecare Stat membru la nivel național conform cu Articolul 5 din Dispoziția 1782/2003:

‘Statele Membre vor defini, la nivel național sau regional, cerințele minime pentru condiții bune de agricultură și de mediu pe baza adaptării schemei-cadru din Anexa IV, luând în considerare caracteristicile specifice ale zonelor vulnerabile, inclusiv condițiile de sol și cele climatice, sistemele agricole existente, utilizarea terenului, rotația culturlor, practicile și structurile agricole.’

Această flexibilitate de a dezvolta standardele GAEC care să reflecte condițiile din fiecare Stat Membru este deosebit de utilă – pentru România, ca țară candidată, o preocupare principală trebuie acordată asigurării că standardele sunt într-adevar potrivite condițiilor naturale și socio-economice proprii.

Reglementarea 1782/2003 cere ca sancțiunlie pentru nerespectarea conformității încrucișate să fie proporționale cu severi-tatea, extinderea, permanența și repetiția încălcării standardelor. În cazurile neglijenței procentajul de reducere în subvenție ar trebui să nu depășească 5% sau (în cazurile de nerespectări repetate) 15%. În cazurile de încălcare intenționată a standardelor, se

110


Egis Romania

specifică că reducerea procentajului n-ar trebui să fie în principiu mai mică de 20% din subvenție și poate merge până la exclude-rea totală din schema de subvenții pentru unul sau mai mulți ani calendaristici.

Codul Bunelor Practici de Agricultură și Mediu pentru RomâniaÎn dezvoltarea măsurilor pentru GAEC în România s-au avut în vedere următoarele criterii:- număr mic de cerințe;- cerințele să poată fi ușor înțelese și acceptate de către fermieri;- controlul să poată fi efectuat prin control clasic pe teren.În dezvoltarea GAEC pentru România, s-a încercat definirea unor standarde de management pe care majoritatea fermierilor

să le considere practici rezonabile.Pentru fiecare din temele și standardele din cadrul European pentru Condiții bune de agricultură și de mediu au fost definite:• măsuri minime propuse pentru ca fermierii, acolo unde este posibil, să le ia pentru a atinge standardele definite;• instrucțiuni consultative pentru a oferi fermierilor o mai mare claritate în ceea ce privește tipul de activități acceptabile și

tipul de activități ce nu sunt acceptabile;• indicatori și proceduri pentru corpurile de control cu scopul de a evalua conformarea fermierilor la scopurile GAEC.În dezvoltarea acestui cadru s-a ținut cont de larga variabilitate a solurilor, climatului, habitatelor și sistemelor agricole din

întreaga țară. În acest mod s-a dorit elaborarea unui cadru pentru Condiții bune de agricultură și de mediu care să se aplice în mod flexibil pentru un număr cât mai mare de ecosisteme agricole.

Definiția GAEC reflectă cadrul specific al agriculturii din Europa, iar înscrierea fermierilor pentru accesarea subvențiilor (în România, această subvenție este pentru ferme cu suprafața mai mare de 1 ha având parcele mai mari de 0,3 ha) va fi dependent de condițiile care reflectă acest cadru. Cerințele pentru GAEC vor defini un nivel de bază de cerințe pentru protecția mediului care să nu diminueze accesibilitatea altor scheme de plată (cum ar fi măsurile de agro-mediu) destinate fermierilor care doresc să realizeze acțiuni ulterioare pentru beneficii suplimentare aduse mediului.

Varianta finală propusă a codului este prezentată în tabelul de mai jos.

Codul Bunelor Condiții Agricole și de Mediu pentru România

Tema Standard Categoria de folosință Condiții Recomandări Indicator de

controlProcedura de control

0. 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Eroziunea solului

Interzicerea culturilor prășitoare pe terenuri în pantă

ArabilTerenuri cu panta mai mare de 12%

Culturile prășitoare considerate sunt:porumb, floarea soarelui, cartof, sfeclă de zahăr

Indicarea culturilor în formularul de cerere al fermierului

Control în baza de date IACSControl pe teren, control vizualControl prin teledetecție

Dacă au fost cultivate prășitoare pe terenurile în pantă atunci este obligatorie acoperirea terenului în timpul iernii

ArabilTerenuri cu panta mai mare de 12%

De definit în detaliu ,,acoperirea terenului în timpul iernii,,Propunere: culturi de toamnă (grâu, orz), culturi perene (trifoi,lucernă)

Dacă au fost cultivate culturi prășitoare se verifică acoperirea terenului pe timpul ierni.

Controlul suplimentar pe teren în timpul ierniControl pe teren, control vizualControl prin teledetecție

sau se interzice ara-tul după recoltare Arabil

Terenuri cu panta mai mare de 12%

După recoltare este interzis ara-tul terenurilor în pantă pentru a permite dezvoltarea vegetației naturale

Dacă au fost cultivate cul-turi prășitoare se verifică suprafața de teren arată

Controlul suplimentar pe teren în timpul ierniControl pe teren, control vizualControl prin teledetecție

111


Egis Romania

Tema Standard Categoria de folosință Condiții Recomandări Indicator de

controlProcedura de control

Nivelul minim de întreținere

Păstrarea terenului arabil în bune condiții agricole, evitarea infestaării cu buru-ieni și mvegetație nedorită

Arabil nefolosit pentru producție

Nu

Recomandări pentru fermieri pentru a păstra terenul arabil în bune condiții agricole:-semănare plante anuale sau perene sau permiterea regenerării naturale a vegetației ierboase În cadrul prezentului cod prin buruieni sunt desemnate speciile:știr, stuf, costrei etc.Prin vegetație nedorită se înțeleg arbuști, tufișuri, etc.

Suprafața de teren acoperită cu buruieni și vegetație nedorită

Control pe teren, control vizual

Evitarea răspândirii buruienilor și a vegetației lemnoase nedorite pe pajiști

Pajiști nefo-losite pentru producție

Nu

Recomandare:-cosirea vegetației cel puțin o dată pe an;-vegetația lemnoasă poate fi acceptată pe pajiști numai dacă permite pășunatul;-perioada efectuării cositului trebuie să fie aproape de perioada efectuări controlului de ex. luna iulie- prin buruieni sunt desemnate speciile:știr, stuf, costrei etc.-prin vegetație nedorită se înțeleg arbuști, tufișuri cu densitate mare care nu permit pășunatul.

Suprafața de teren acoperită cu vegetație lemnoasă care nu permite pășunatul.

4. Protecția Mediului4.1. Regimul îngrășămintelor chimice și al produselor de protecția plantelor

4.1.1. Managementul îngrasamintelor organice naturale

Asigurarea necesarului de nutrienti pentru culturile agricole si pentru pajisti este o problema care trebuie tratata si rezolvata cu mare atentie. Cantitatile de nutrienti care sunt aplicate trebuie sa fie în acord cu cerintele plantelor. Utilizarea îngrasamintelor organice naturale si chimice în cantitati care depasesc cerintele înseamna risipa, cheltuieli suplimentare, chiar poluare a apelor de suprafata si subterane. Cu toate ca ingrasamintele organice naturale si în special gunoiul de grajd corect utilizate pot contribui la sporirea si conservarea fertilitatii solul, de-a lungul timpului acestea au fost înlocuite, adesea total cu îngrasamintele minerale. As-tazi, din ce în ce mai multi fermieri au început sa relizeze ca aplicarea îngrasamintelor organice pe terenurile agricole, în cantitati corespunzatoare si la momentul potrivit pot reduce cheltuielile si conduce la beneficii importante.

Iata câteva consecinte pozitive: ■ reducerea cheltuielilor alocate fertilizarii minerale ; ■ îmbunatairea starii structurale a solului, reducerea riscului degradarii prin diferite procese, îmbunatatirea si conservarea în

ansamblu a starii de fertilitate a solului si cresterea productivitatii acestuia; ■ reducerea costurilor pentru gospodarirea deseurilor organice provenite de la cresterea pasarilor si animalelor; ■ cresterea biomasei vegetale; ■ reducerea riscului de poluare a apelor.

Sunt necesare eforturi, reconsiderari si actiuni privind: ■ utilizarea îngrasamintelor organice naturale si în special a gunoiului de grajd având în vedere ca acestea nu sunt deseuri ci

surse de fertilizanti si materie organica deosebit de valoroase pentru sol; ■ dotarea cu utilaje si echipamente adecvate pentru administrarea acestora pe teren în conditii optime ; ■ întocmirea planurilor de gospodarire a tuturor materialelor organice din ferma si a schemelor de fertilizare pentru a evita

poluarea solului si apelor.

4.1.2. Rezervele de nutrienti din sol

Reducerea cheltuielilor si respectiv cresterea beneficiilor pot fi obtinute daca, în mod regulat, se analizeaza cerinta de nutri-enti a culturilor, rezerva de nutrienti din sol, reactia solului, si corectarea normelor de aplicare a îngrasamtelor organice naturale

112


Egis Romania

singure sau sau alaturi de îngrasamintele chimice. Astfel, se evita acumularea în exces a nutrientilor solubili si pierderea acestora prin spalare si scurgere catre apele de suprafata si freatice. De aceea, fiecare fermier trebuie întreprinda urmatoareler activitati:

■ sa realizeze si sa aplice programul necesar de analize ale solului, care depinde de experienta fiecaruia. Pentru acei fermieri care nu au experienta necesara dar si pentru cei care nu obtin rezultatele dorite este necesara solicitarea sprijinului specialistilor din cadrul Oficiilor Judetene de Studii Pedologice si Agrochimice care întocmesc programele de analiza, efectueaza analizele si studiile pedologice necesare si acorda asistenta tehnica de specialitate.

■ sa asigure utilizarea eficienta a fertilizantilor pe baza de azot, fosfor, potasiu, si a altor elemente necesare nutritiei plantelor. Aceasta trebuie sa se bazeze numai pe rezultatele analizelor de sol, care trebuie efectuate periodic si pe cunoasterea cerintei fiecarei culturi fata de diferitii nutrienti;

■ sa elaboreze, pe baza datelor respective planuri de fertilizare la nivelul fermei, pe o durata de 2-4 ani; ■ acolo unde distribuie anual îngrasaminte organice naturale, trebuie sa efectueze analize chimice ale solului, periodic, fie

toamna târziu, fie primavara, în scopul cunoasterii rezervelor de nutrienti, ce pot fi puse la dispozitia plantelor.

4.1.3. Distribuirea îngrasamintelor organice naturale pe sol

Îngrasamintele organice de diferite proveninente si cu o consistenta variata (gunoi de grajd, urina, must de gunoi de grajd si alte dejectii lichide, semifluide-pastoase, îngrasaminte organice lichide, namoluri de canalizare, etc.,) sunt considerate ca surse va-loroase de materie organica, azot, fosfor, potasiu si alte minerale, care sunt indispensabile culturilor agricole. Luând în considerare continutul de nutrienti din astfel de materiale organice se poate reduce consumul de îngrasaminte minerale.

Cantitatea de azot accesibil pentru planta din îngrasamântul organic natural utilizat depinde de de diferite conditii: de origi-nea acestuia, de conditiile hidrometeorologice din perioada când acesta este administrat, de sol, de modul de administrare, etc.

Fiecare fermier trebuie sa ia în considerare urmatoarele recomandari: ■ sa efectueze analize chimice asupra continutului de nutrienti din probe reprezentative ale materialelor organice respective,

iar daca acest lucru nu este posibil, atunci cel putin sa utilizeze informatiile existente care ofera date asupra continutului de nu-trienti disponibili pentru diferite tipuri de îngrasaminte organice naturale, si care pot fi gasite la diferite institutii de specialitate;

■ aplicarea îngrasamintelor organice naturale primavara devreme sa fie efectuata numai în perioade optime, utilizand utilaje si echipamente care nu afecteaza solul;

■ este esential planul de management al tuturor materialelor organice din ferma, bazat pe recomandarile “Codului de bune practici agricole pentru protectia apelor impotriva poluarii”, care indica zonele cu restrictii de aplicare, zonele cu mare risc de po-luare unde nu se poate face distribuirea îngrasamintelor în timpul iernii si trenurile cu risc pe care îngrasaminte se aplica doar cu precautie;

■ echipamentele de distribure ale utilajelor de administrare trebuie reglate la fiecare aplicare la normele stabilite în prealabil; ■ cele mai indicate si eficiente metode de aplicare a îngrasamintelor organice naturale sunt: încorporarea în sol imediat dupa

administrare, injectarea în sol si împrastierea în benzi. Nu este recomanandata împrastierea la suprafata solului întrucât determi-na pierderi importante de azot sub forma de amoniu conducând la poluarea atmosferei;

■ administrarea se va face doar dupa identificarea perioadelor optime de aplicare. Îngrasamintele organice de consistenta li-chida si semilichida, de exemplu: urina, must de gunoi de grajd, dejectii semifluide-pastoase de la pasari, namol de canalizare, etc., care au continuturi ridicate de azot accesibil plantelor vor fi aplicate primavara. Daca aceste îngrasaminte sunt aplicate toamna, în special pe solurile subtiri, pe solurile nisipoase pierd rapid azotul prin spalare. Gunoiul de grajd precum si gunoiul provenit de la asternuturi din grajduri, dar si alte îngrasaminte provenite din diferite materiale si resturi organice, de consistenta solida, pot fi aplicate toamna si chiar iarna, întrucît acestea dispnibilizeaza azotul în timp, astfel ca riscul de pierdere prin spalare este redus;

■ îngrasamintele care contin azot imediat accesibil se vor administra doar în cantitati reduse care sa acopere strict necesarul culturilor si luând în considerare rezerva din sol. De regula, nu se aplica pe percursul unui an cantitati mai mari de 250 kg de azot total la hectar;

■ nu se vor aplica îngrasaminte daca: ■ solul este crapat (fisurat) în adâncime, daca terenul este pregatit în vederea instalarii drenurilor; lucrarile de drenaj au fost

efectuate în ultimele 12 luni; au fost efectuate lucrari de afânare prin subsolaj în ultimele 12 luni; ■ solul a fost inundat si/sau are exces de apa; ■ solul a fost înghetat 12 ore sau mai mult în decurs de 24 ore; ■ solul este acoperit cu zapada. ■ îngrasamintele organice naturale, de cele mai multe ori, nu fornizeza fosforul si potasiul în canitati suficiente cresterii si

dezvoltarii culturilor. De aceea, trebuie sa se se aiba în vedere acest aspect, atunci când este necesar sa se suplimenteze prin ferti-lizarare minerala;

■ in zonele vulnerabile la poluarea cu nitrati se vor respecta obligatoriu prevederile privind modul de distributie si cantitatile de îngrasaminte organice naturale.

4.1.4. Compostarea

Metoda cea mai buna de valorificare a reziduurilor organice o reprezinta compostarea. Îngrasamintele organice naturale de diferite proveniente amestecate cu diferite material vegetale sunt depozitate dupa o anumita procedura în gramezi si fiind supuse descompunerii. Acest proces se desfasoara în prezenta aerului si apei aplicata într-o anumita proprtie, acesti factori favorizeaza descompunerea.

¾ Beneficiile compostarii: ■ se reduce volumul diferitelor materiale supuse compostarii, fiind usurata manipularea acestora la transport, aplicare pe

113


Egis Romania

teren; ■ compostul este un valoros ameliator si reconditionator al solului; ■ compostul este curat de seminte de buruieni si diferiti agenti patogeni ■ compostul este un bun furnizor de hrana pentru culturi datorita eliberarii treptate a nutrientilor usor de absorbit si asimilat

de catre plante ■ în comparatie cu gunoiul proaspat se poate administra pe teren în perioade mai lungi de timp; ■ reduce capacitatea de stocare si aplicare de îngrasaminte, în special a celor minerale. ¾ La prepararea compostului trebuie avute în vedereca urmatoare masuri:

■ prepararea compostului se va face cât mai aproape de locurile în care este present materialul brut, în scopul reducerii cos-turilor, în special al transportului;

■ gramezile stocate în spatii neacoperite vor avea înaltimea maxima de 2,5 m pentru a putea elimina rapid excesul de ape provenit din ploi;

■ gramezile trebuie sa fie întoarse cel putin o data folosind un tractor cu lama frontala. Mai multe intoarceri contribuie la îmbunatatirea procesului de compostare dar, ca un impediment conduce la cresterea costurilor;

■ în gramada de compostare, atunci când se atinge o anumita temperatura, între 450C - 550C (cu scurte perioade cu tempe-raturi mai ridicate pentru distrugerea semintelor de buruieni si a agentilor patogeni) se aplica apa pentru a se atinge un continut de apa de 45-60 %. Este necesar ca temperatura sa se verifice periodic;

■ în timpul procesului de compostare au loc importante degajari de dioxid de carbon, vapori de apa si amoniac. Pierderea de amoniac poate fi redusa prin cresterea continutului de materiale celulozice sau paie în masa materialelor oganice depozitate în gramezi;

■ lichidul, care este filtrat de gramada de compost trebuie sa fie colectat si apoi folosit la umezirea gramezii.

4.1.5. Depozitarea ingrasamintelor organice naturale

În depozitatea îmgrasamintelor organice, de cea mai mare importanta sunt spatiilor depozitare, care trebuie sa permita sto-carea acestora pâna la distribuirea lor pe teren în perioadele optime de aplicare. Este dorit ca acesta sa se realizeze printr-o buna organizare a spatiilor exisente. În periada depozitarii trebuie sa se verifice daca:

◊ toate apele provenite din ferma, conventional curate, cum ar fi scurgerile din apele de ploaie de pe acoperisuri sau de pe suprafetele si platformele curate nu ajung in apele uzate în sau spatiul depozitarii gunoiului de grajd, si sunt drenate separat.

◊ daca se poate reduce producerea materialelor organice si îngrasamintelor de origine nimal printr-o gospodarire mai bine organizata;

◊ incintele, curtile, spatiile pentru depozitarea materialelor respective si depozitele pot fi acoperite eficient alocând costuri relativ mici. Trebuie sa se urmareasca atent cantitatea materialelor organice produse în ferma si modul în care ploile afec-teaza cantitatea finala care terbuie stocata. În acest sens, se vor luate urmatoarele masuri:

− se va calcula cantitatea dejectiilor provenite de la animale;− se va calculeaza volumul apelor uzate generate;− se va calcula capacitatea de stocare necesara în care nu se face administrarea îngrasamintelor, capacitate suficienta care sa nu

conduca la poluare;− trebuie ca precipitatiile de pe acoperisuri, platforme si incinte deschise, drumuri si terenuri sa nu ajunga în spatiile destinate

depozitarii; în acest mod se poate pastra nediluata concentratia de nutrienti din îngrasamintele organice naturale;− costurile finale de realizare a acoperirii zonelor concrete de stocare se pot considera beneficii prin minimalizarea producerii

de ape uzate;− acoperirea spatiilor de stocare, care reduce si pierderile de nutrienti.

4.1.6. Aplicarea ingrasamintelor chimice

Atât, recomandarile privind fertilizarea cu îngrasaminte chimice cuprinse în prezentul cod, cât si cele din “Codul de bune prac-tici agricole pentru protectia apelor impotriva poluarii” vor fi aplicate cu rirurozitate în scopul asigurarii nutritiei optime a culturi-lor agricole, fara a conduce la efecte negative asupras diferitelor resurse de mediu. Utilajele si echipametele moderne de fertilizare sunt de mare precizie, astfel încât permit efectuarea reglajelor necesare pentru asigurarea aplicarii uniforme si dozele calculate.

Sunt necesare totusi câteva masuri care trebuie luate de fiecare fermier: ¾ verificarea îngrasamântului chimic ce urmeaza a fi aplicat; ¾ verificarea uniformitatii si a cantitatii administrate prin dispozitivul de imprastiere. Pierederile trebuie sa fie mai mici de

15%; ¾ respectarea benzilor de protectie din apropierea cursurilor de apa în care nu se face administrarea îngrasamintelor chi-

mice. ¾ nu se vor administra îngrasaminte chimice prin împrastiere pe timp de vânt; ¾ nu se vor aplica îngrasaminte minerale daca: ¾ solul este crapat în adâncime saupregatit în vederea instalarii unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor materiale

de umplutura; sau câmpul a fost prevazut cu drenuri sau a suportat lucrari de subsolaj în ultimele 12 luni. ¾ solul a fost inundat si/sau are exces de umiditate; ¾ solul a fost inghetat 12 ore sau mai mult in decurs de 24 ore; sau ¾ solul esta acoperit de zapada.

114


Egis Romania

¾ daca se aplica pe un teren si ingrasaminte organice naturale, aplicarea ingrasamintelor chimice se va face intotdeauna ca o suplimentare pana la necesarul optim de nutrienti al culturii

¾ Se va considera ca:• monitorizrea atenta a conditiilor de nutritie a culturii ca o masura strict necesara de aplicare cu acuratete a ferilizantilor in

perioadele de crestere si fructificare a culturilor;• alternarea normelor de ferilizare aplicate pe teren constituie o armonizare a rezervei variabile de diferiti nutrienti din sol.

4.1.7. Managementul septelului

Pe timpul perioadelor umede si in special a celor ploioase si a iernii, pasunile devin vulnerabile daca fermierii permit accesul turmelor de animale la pascut. In aceste perioade pasunile nu vor fi exploatate, pentru a permite refacerea vegetatiei si pentru a reduce riscurile producerii scurgerilor de suprafata si a eroziunii precum si a poluarii cursurilor de apa. Managementul corect aplicat pasunilor si fanetelor, pe intreaga ferma aduce beneficii mult mai mari fermierului si il scuteste de multe probleme care pot apare. Acesta poate opta intre un pasunat extensiv sau unul intensiv, si asigurarea unor surse de hrana suplimentare, bazandu-se pe cunoasterea deplina a capacitatii de productie a fermei. Aceasta inseamna de fapt reducerea nivelului de stocare si utilizarea alternativa a unor puncte mobile de hranire. Este necesar ca drumurile de acces ale turmelor de animale catre pasuni sa fie bine stabilite, limitate si corespunzatoare din punct de vedere al traficabilitatii, si care vor fi utilizate si pentru traficul utilajelor si a vehiculelor agricole si tehnologice necesare. Acestea din urma trebuie sa fie dotate cu roti cu pneuri de mare balonaj si sa aiba o greutate usoara. Drumurile de acces trebuie sa ofere siguranta fermierului in ceea ce priveste traficul animalelor, pentru ca acestea sa nu sufere vatamari, afectari ale copitelor sau ologirea, ceea ce ar insemna pierderi de venit si costuri ascunse suplimentare de productie. Beneficiile care vor fi la indemana fermierului, in cazul respectarii pasunatului optim in perioadele in care acesta nu dauneaza starii calitatii pasunilor, precum si in asigurarea unor cai de acces a animalelor corespunzatoare si care prezinta sigu-ranta sunt:

Asigurarea starii de sanatate a septelului si cresterea productivitatii; Imbunatatirea productiei de masa verde si a valorii nutritionale a furajelor pentru animale; Reducerea costurilor de reabilitare si intretinere a pasunilor si cresterea productiei de fanuri ; Reducerea pierderii calitatii solului ce se produce prin indepartarea stratului fertil si a nutrientilor; Cresterea calitatii cursurilor de apa; Cresterea valorii de capital a fermei si protejarea si diversificarea florei si faunei salbatice. Masurile necesare in acest scop

sunt:- Controlul pasunatului, al retetelor de hrana, a zonelor de hranire si a cailor de acces ale animalelor in scopul evitarii reducerii

accidentelor si ranirilor animalelor;- Planificarea rotatiei zonelor de pascut precum si a punctelor mobile de hranire suplimentara si de adapare, corelata cu inten-

sitatea pasunatului, in scopul minimalizarii efectelor suprapasunatului si a distrugerii vegetatiei de catre copitele animalelor;- Controlul accesului si a densitatii animalelor in vederea reducerii afectarii solului de traficul animalelor si a vehiculelor prin

compactarea acestuia;- Mentinerea capacitatii de aerare si infiltrare in sol precum si a structurii acestuia;- Protectia habitatelor vietii salbatice.

4.1.8. Utilizarea pasunatului intensiv

Pentru multi crescatori de animale mentinerea in stabulatie libera, in afara grajdurilor, a animalelor chiar si pe timpul iernii, cel putin in anumite perioade, este o necesitate. Din pacate, o serie de soluri, in special cele grele, nu pot fi utilizate in scopul de mai sus pe perioada iernii, principala cauza de restrictionare fiind umiditatea acestora. Solurile cu umiditate naturala sunt vul-nerabile si supuse riscului de distrugere a calitatii acestora in cazul in care sunt afectate de trafic intens si calcarea cu copitele a animalelor. Ele sunt

dispuse la compactare si la degradarea vegetatiei permanente care se reface greu sau mai grav poate fi inlocuita de vegetatie inferioara si buruieni. Este esentiala aplicarea unui management corespunzator si a unui control al pasunatului. Numai astfel se pot reduce costurile in vederea refacerii pasunilor precum si a prevenirii si tratarii bolilor si afectarilor picioarelor si copitelor ani-malelor. Un management corespunzator poate de asemenea mentine o stare de sanatate si calitate optima a apelor si solului, prin evitarea afectarii solului si poluarii apelor cu nutrienti. In zonele de deal si munte, solul este in mod natural dispus la eroziune, in special datorita prezentei pantelor abrupte si a caderilor masive de precipitatii. Pe de alta parte solurile sunt frecvent subtiri iar straturile fertile sunt foarte sarace. Pasunatul animalelor poate distruge vegetatia acoperitoare protectiva si amplifica eroziunea solului. Suprapasunatul este daunator, de asemenea, habitatelor naturale din zonele umede precum si celor impadurite. Deci, fermierii si crescatorii de animale trebuie sa respecte urmatoarele reguli:

¾ Asigurarea unor drumuri de acces corespunzatoare pentru turmele de animale; ¾ Folosirea hranitoarelor si a adapatoarelor mobile suplimentare corespunzatoare si schimbarea locului acestora des, pen-

tru a evita calcarea cu copitele si distrugerea vegetatiei de pe sol; ¾ Localizarea zonelor de hranire pe terenuri mai inalte, situate cat mai departe de cursurile de ape si canale; ¾ Cand se utilizeaza puncte de hranire si adapare suplimentare, vor fi prevazute un numar corespunzator de hranitoare si

adapatori, care vor fi mutate si alimentate cu regularitate folosind numai utilaje de transport usoare, echipate cu roti cu pneuri de mare balonaj;

¾ Pe perioada de iarna in care pasunatul este practicat, in special pe terenurile umede sau grele, se va evita suprapasunatul si traficul excesiv al efectivelor de animale cu o planificare si reducere a pasunatului, controlului acestuia si chiar evitarea

115


Egis Romania

pasunatului prin imprejmuirea acestor zone; ¾ Atunci cand se constata afectarea pasunilor, prin aparitia semnelor care indica afectarea acestora (urme de copite ce de-

pasesc adancimea de 50mm, sau scurgeri de suprafata a apelor care transporta particulele de sol – asa zise ape brune), se va proceda la mutarea imediata a turmelor pe alte terenuri, sau cazarea acestora in grajduri;

¾ Marginile santurilor, a canalelor precum si drumurile de acces, vor fi protejate cu garduri electrice, mentinindu-se o dis-tanta corespunzatoare intre acestea si limita pasunii;

¾ In zonele de deal si munte, pasunile supuse eroziunii vor fi imprejmuite si utilizate prin rotatie pentru a permite regene-rarea optima a ierburilor care sunt si bune protectoare a stratului subtire de sol.

4.1.9. Terenurile de sacrificiu din cadrul fermei pentru cresterea animalelor

Unii fermieri si crescatori de animale, considera ca stabulatia libera pe timpul iernii, nu este posibila fara afectarea solului, pe care aceasta este desfasurata. Acest lucru este adevarat, chiar daca se face tot posibilul pentru a reduce densitatea animalelor pe suprafata alocata, mai ales daca solurile sunt umede sau grele. Aceasta inseamna ca poate fi foarte dificil in a administra resursele, forta de munca si timpul consumat. Atunci cand nu sunt disponibile adaposturi sau alte amenajari, care pot fi adaptate ca adapos-turi, fermierul este nevoit sa aloce in scopul stabulatiei libere, terenuri care pot fi considerate sacrificate, stiind ca acestea vor fi puternic afectate daca nu vor fi aplicate regulile de limitare a efectelor pe termen lung asupra solului, mediului si chiar a resurselor.

Regulile de baza pentru stabilirea si exploatarea terenurilor afectate in vederea stabulatiei libere sunt:• Vor fi preferate terenurile uscate, netede bine drenate, situate departe de cursurile de apa;• Vor fi utilizate pasunile permanente acoperite cu ierburi perene, dense si rezistente;• Se va acorda mare atentie la stabilirea terenurilor pentru a se lua toate masurile de siguranta prin observarea periodica a

acestora, fiind alese terenurile care nu prezinta scurgeri de suprafata in cursurile de apa si canale;• Daca apar aceste semne dupa exploatarea terenurilor in scopul stabulatiei libere de iarna, se va schimba destinatia acesto-

ra prin infiintarea unei culture acoperitoare de ierburi aspre, rezistente si dense pentru a fixa sedimentele si pentru a nu permite transportul ecestora catre cursul de apa;

• Se vor utiliza puncte multiple de hranire si adapare in zone bine drenate, largi si care au o baza neteda dura;• Se va face o planificare in vederea restaurarii starii de calitate a terenurilor care vor fi redate circuitului agricol, prin rein-

samantare directa, corectarea compactarii, a efectuarii araturilor si reinsamantarilor sau a infiintarii unei rotatii adecvate a culturilor;

• Se vor ingradi zonele impadurite sau acoperite cu vegetatie de protectie si vor fi protejati copacii existenti pe teren;• Porcii vor fi tinuti pe pajisti bine stabilite, cu tufisuri de ierburi care protejeaza solul si reduce pierderea de nutrienti.Pe termen lung se vor aplica urmatoarele masuri:• Santurile si canalele vor fi ingrijite si vor fi amenajate cu perdele de vegetatie care capteaza si limiteaza sedimentele sa

ajunga in cursurile de apa si in canale;• Se va lua in considerare infiintarea amenajarilor si adaposturilor pe timpul iernii sau a posibilitatii extinderii unor con-

structii existente in vederea cazarii animalelor pe timpul iernii;• Se vor planta perdele si garduri de protectie pentru a proteja turmele dar care totodata le vor limita accesul catre alte zone;• Se vor lua masurile de protectie sanitara in zonele umede si de-alungul cursurilor de apa pentru a reduce posibilitatile de

infestare cu daunatori si germeni patogeni (galbeaza, viermi ce pot produce imbolnavirea animalelor).

4.1.10. Produse utilizate pentru protectia plantelor

In protectia plantelor sunt folosite produse chimice (pesticide) si produse biologice (biopreparate). Pesticidele sunt clasifica-te, în functie de organismul tinta combatut, ca ierbicide, insecticide, fungicide, acaricide, nematocide, moluscocide, raticide si cu actiune mixta. Biopreparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganisme utile plantelor de culturã sau pe baza unor compusi naturali (extracte din plante, denumite sugestiv în lb. engelza “botanicals”). Datorita caracterului lor biologic, biopreparatele au o actiune complexa asupra plantelor de cultura, termenul cel mai corect nefiind cel de biopreparate folosite în protectia plantelor, ci cel de biopreparate de uz agricol. Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentru aceastã actiune complexã, este cel al biopreparatelor pe baza de ciuperci antagoniste din genul Trichoderma. Omologate ca biofungicide, o serie de biopre-parate s-au dovedit a fi si stimulatoare ale cresterii vegetale (se citeazã aici lucrarea Baker, R., 1988, “Trichoderma spp. as plant-growth stimulants.” CRC Crit Rev. Biotechnol., 7, 97- 106), iar aceasta stimulare a cresterii plantelor s-a dovedit a fi datorata in-terventiei biofungicidului în nutritia plantelor. Folosirea biopreparatelor constituie o orientare importanta în agricultura actualã datoritã avantajelor pe care le prezintã:

(i) reducerea poluãrii mediului si a alimentului;(ii) evitarea aparitiei populatiilor de daunatori cu rezistenta la tratamentele de combatere;(iii) posibilitatea utilizarii de personal necalificat în conditii de totalã securitate (atât pentru culturile de plante cât si pentru

utilizator);(iv) utilizarea durabilã a unei resurse utile din sistemele agricole neexploatate pâna în prezent.

Consideratii privind regimul produselor utilizate în protectia plantelorUtilizarea produselor în protectia plantelor este reglementata în România prin lege.Punerea pe piata a produselor se face numai dupa omologarea lor de catre Comisia Interministeriala de Omologare a Pro-

duselor de Uz Fitosanitar (înfiintata prin OG 4/1995). Potrivit Regulamentului de functionare al Comisiei Interministeriale de Omologare a Produselor de uz Fitosanitar, regulament aprobat prin OM MAA 8343/1995, OM MS 718/95 si OM MPAMI 444/95,

116


Egis Romania

pentru realizarea unui produs fitosanitar nou este nevoie de parcurgerea urmatoarelor etape:− obtinerea „Avizului de pilotare”− obtinerea „Avizului de fabricatie”− obtinerea „Avizului de mediu”− obtinerea „Avizului sanitar”− obtinerea datelor necesare pentru „Raportul biologic asupra eficacitatii”− obtinerea „Buletinului de analiza fizico-chimica”.Pentru o substanta activa noua, neînregistrata în România, este obligatorie efectuarea a cel putin 2 ani de teste de eficacitate

biologica. Procedura de omologare a produselor de uz fitosanitar (pesticide, biopreparate) este în spiritual documentelor euro-pene corespunzatoare (Directiva Consiliului 91/414 EEC si Directiva Comisiei 93/71 EEC). Obtinerea avizelor mentionate mai sus certifica eficacitatea produsului si cuantifica riscurile pentru mediu si pentru sanatatea omului, stabilind în acelasi timp si conditiile de utilizare necesare pentru un management corespunzator al riscurilor de mediu si de sanatate. Dupa punerea pe piata, cadrul legislativ clasifica produsele utilizate în protectia plantelor în doua categorii: produsele din grupa de toxicitate III si IV (slab toxice) sunt comercializate si utilizate în mod liber, iar produsele din grupa I si II de toxicitate (înalt toxice si foarte to-xice) sunt utilizate numai de catre personal specializat, autorizat de Autoritatile competente (inclusiv de catre Serviciul Arme, Munitii si Substante toxice din cadrul IGP).

Utilizarea pesticidelor se face conform unor tehnologii recomandate, la recomandarea si sub controlul de specialitate. Este o practica generalizata în exploatatiile agricole, dar gresita, de a se elimina în mod voluntar deseuri si resturi de pesticide în santuri, canale, ape de suprafata sau pe terenurile agricole. Acestea provin din :

− excedentul de lichide de pulverizare;− spalarea utilajelor;− pierderi de lichide de pulverizare în timpul alimentarii acestora sau în timpul operatiilor tehnologice ;− pierderi prin neuniformitatea de distributie;− ambalaje si recipienti care mai contin pesticide si care sunt aruncate sau depozitate necorespunzator;− lichide reziduale provenite de la bai de imersare sau de la îmbaierea oilor;− ape ce au servit la spalarea produselor agricole;− scurgeri din ambalaje sau recipienti sparti sau crapati;− pesticide eliminate datorita expirarii termenului de valabilitate.Cultura legumelor si plantelor ornamentale în sere si solarii este o sursa importanta de poluare locala complexa, cu

pesticide si îngrasaminte. Substantele poluante ajung în apele de suprafata prin parcurgerea altor circuite decât în cazul culturilor agricole si anume :

a) deversari de stresina (apa de condensare sau de ploaie artificiala) care antreneaza fertilizanti si pesticide depuse pe vitrajele din

interior;b) irigatii care sunt utilizate concomitent cu fertilizarea si pentru administrarea pesticidelor;c) apele de spalare a vitrajelor pe ambele fete;d) ape reziduale provenite din tratamente speciale ale florilor. Este necesar ca toate aceste ape sa fie recuperate în bazine

etanse de beton si sa urmeze un circuit închis prin recirculare, fara a mai fi evacuate în exterior.

Aplicarea produselor utilizate în protectia plantelor si masuri de protectie a apelor si soluluiStrategiile de reducere a impactului asupra mediului prin aportul de pesticide pot fi abordate pe diverse cai, de la prevenirea

la sursa la tratamentul simtomelor ce privesc efectele ecologice nefaste. Iata câteva dintre acestea :a) diminuarea necesitatilor fundamentale de protectie a culturilor cu mijloace chimice prin utilizarea unor practici si metode

care reduc îmbolnavirile culturilor (rotatia judicioasa a culturilor, cultivarea soiurilor rezistente la boli si daunatori, a semintelor, rasadurilor, puietilor, butasilor liberi de boli si daunatori, masuri de igiena corespunzatoare pentru limitarea extinderii atacurilor de boli si daunatori) precum si prin utilizarea stricta la minimul necesar a substantelor chimice, în scopul combaterii îmbolnavirii culturilor ;

b) alegerea cu mare discernamant numai a pesticidelor autorizate care nu aduc prejudicii mediului, cum ar fi cele selective ;c) personalul care utilizeaza aceste produse sa fie instruit, atestat si autorizat;d) supraveghere stricta a regimului si a utilizarii pesticidelor ;e) interdictia de a utiliza tratamente din aer, mai ales când terenurile agricole tratate se afla in apropierea maselor de ape ;f) limitarea administrarii îngrasamintelor deoarece exista situatia ca anumite boli si daunatori sa fie favorizati de cresterea

randamentului si productivitatii culturilor ;g) reducerea utilizarii în scop preventiv a pesticidelor tinând cont de faptul ca prezenta organismelor parazitare constituie o

situatie normala, problema acestora fiind reconsiderata numai când exista un pericol estimat sau se depaseste un anumit grad de nocivitate ;

h) înlocuirea în parte a utilizarii pesticidelor prin mijloace si metode curate ecologic, diferite de cele chimice (metode biolo-gice, metode preventive, capcane, îndepartarea manuala a cuiburilor de daunatori, etc.).

Se recomanda urmatoarele masuri complementare pentru reducerea cantitatii de pesticide dispersate în mediu : echiparea dispozitivelor de pulverizare cu ecrane antidispersie care limiteaza împrastierea pesticidelor în afara zonelor

strict vizate; pulverizatoarele si in special componenta cea mai importanta a acestora – duza- sa fie mentinute în cea mai buna stare de

functionare la parametrii optimi ; în acest scop se vor efectua verificarile periodice cu înlocuirea imediata a pieselor de-fecte, uzate sau necorespunzatoare; stricta corelare între capacitatea si randamentul utilajelor de pulverizare si încarcarea

117


Egis Romania

de pesticide suportata de mediu; Duzele trebuie calibrate inainte de stropire. − Alegeti duze cu aceeasi capacitate de imprastiere. − Alegeti inaltimea de stropire astfel incit sa fie obtinuta cea mai omogena distributie a pesticidelor fata de plante:

• cazul in care exista suprapunere intre jeturi, • cazul in care nu exista suprapunere

interdictia înfiintarii livezilor în imediata apropiere a maselor de ape; înfiintarea perdelelor forestiere împotriva vânturilor predominante; infiintarea de zone libere de pesticide de 10 m latime în imediata apropiere a unei mase de apa.

Tratamentele chimice de combatere se aplica curativ sau preventiv, fie în vegetatie, fie prin tratament la samânta, fie prin tra-tarea solului. Pesticidele se aplica de obicei prin tratamente umede, sub forma de stropiri, pulverizari sau aerosoli (ceata toxica).

Numeroase pesticide larg utilizate (bentazona, atrazinul, simazinul, dinozebul, etc.) sunt cuprinse în categoria substantelor cu înalt risc de poluare a apelor de suprafata cât si a apelor subterane. Atunci când se identifica astfel de pesticide în apele subterane, se poate presupune ca se va produce o crestere a concentratiei acestora având în vedere ca miscarea de traversare a coloanelor pedologice se poate desfasura într-un timp relativ lung. Stropirile se realizeaza cu ajutorul aparatelor de spate sau carosabile. Pul-verizarile se fac cu utilaje cu actionare penumatica. Aerosolii se obtin cu utilaje speciale (generatoare de ceata). Diferentierea între tratamentele umede este data de dimensiunile picaturilor, care descresc de la stropiri la aerosoli. Tratamentele gazoase de fac în spatii închise, pentru dezinfectarea semintelor sau tratarea spatiilor de depozitare. Momelile toxice se folosesc pentru combaterea insectelor de sol (coropisnite), mamiferelor daunatoare (soareci si sobolani), limacsilor, corvidelor etc. Tratamentul la samânta se face fie pe cale umeda, fie pe cale uscata (dupa tipul de produs) folosind masini speciale de tratat seminte.

Cele mai periculoase produse pentru mediu si pentru sanatatea omului sunt pulberile de prafuit. In România nu mai exista practic produse astfel formulate, cu exceptia notabila a sulfului, care este însa un produs cu consonanta ecologica, fiind natural, biodegradabil si cu toxicitate redusa pentru organismele netinta. In general, toate pesticidele sunt substante biologic active care prezinta efecte secundare asupra mediului si sanatatii omului. Atunci când exista posibilitatea de alegere se va opta întotdeauna pentru produsul care are cel mai mic impact asupra mediului si prezinta riscul cel mai redus pentru sanatatea omului.

Forma cea mai convenabila de aplicare a pesticidelor din punctul de vedere al mediului este tratamentul la samânta. Desi este preventiva, aceasta forma de tratament trebuie sa fie preferential utilizata în zonele cu ape de suprafata.

Actiunile de protectia plantelor de interes public (ca de ex. combaterea unui daunator de carantina de tipul lacustei marocane) se desfasoara de autoritatile competente (Inspectoratele Judetene de Protectia Plantelor si de Carantina Fitosanitara).

Decizia utilizarii pesticidelor sau a mijloacelor alternative de protectia plantelor apartine în exclusivitate celui care reali-zeaza respectiva exploatatie agricola (proprietar sau arendas). Aceasta decizie trebuie luata în functie de situatia concreta din respectiva exploatatie agricola. Fermierii fara pregatire agronomica de specialitate trebuie sa ia decizia de aplicare a pestici-delor numai dupa consultarea unui specialist.

Aplicarea pesticidelor trebuie sa se faca numai la avertizare.Avertizarea tratamentelor se face atunci când un daunator are tendinta de a se dezvolta peste pragul economic de dauna-

re (PED). Pragul economic de daunare reprezinta nivelul populatiei de daunatori care produce o paguba superioarpa costurilor totale (ecologice si economice) ale tratamentului cu mijloace de protectia plantelor (pesticide, biopreparate). În genera, avertiza-rea tratamentelor se face de catre Inspectoratele judetene de protectia plantelor, având o valoare poderata la nivel de judet. Cele mai precise si mai avantajoase sunt însa sistemele informatizate de prognoza si avertizare utilizate local.

Având în vedere rolul central al sistemelor informatizate de prognoza si avertizare în cadrul bunelor practici agricole în materie de utilizare a pesticidelor, în continuare se va insista asupra acestui subiect. Aceste sisteme expert s-au realizat datorita dezvoltarii microprocesoarelor si a unor senzori fiabili, ca si datorita progreselor în (radio)telecomunicatii. S-au realizat astfel sisteme de prognoza si avertizare complexe, flexibile, a caror functionare permite o utilizare rationala a metodelor si mijloacelor de protectia plantelor, cu diminuarea corespunzatoare a impactului produs de organismele daunatoare. Sistemele informatizate de prognoza si avertizare sunt de fapt sisteme expert, care functioneaza pe baza unor modele (matematice) ale proceselor biologice specifice. Obiectivul final al programelor de prognoza si avertizare, respectiv utilizarea eficienta si durabila a resurselor agromo-nice, este subsumat obiectivelor economice si ecologice ale agriculturii durabile si agriculturii de precizie. Utilizarea sistemelor expert de prognoza si avertizare duce nu numai la efecte ecologice (reducerea poluarii mediului si a alimentului) ci are si conse-cinte economice directe. Optimizarea tratamentelor duce la importante economii de pesticide, combustibil, forta de munca, care permit amortizarea rapida a investitiei într-un sistem de prognoza si avertizare. In tarile UE investitiiile în sisteme de prognoza si avertizare sunt considerate investitii de mediu si beneficiaza de faciliati fiscale. Este de mentionat aici faptul ca tara noastra se afla în acest domeniu în topul realizarii si implementarii unor astfel de sisteme. In România exista câteva tipuri de sisteme automate de avertizare, care combina cele mai recente realizari din domeniile electronicii, informaticii si, nu în ultimul rând, al protectiei plantelor. Aceste sisteme sunt compuse din:

(a) statia centrala de memorare, prelucrare si vizualizare a datelor; (b) una sau mai multe statii de masurare si transmitere a datelor. Se recomda utilizarea acestor sisteme de prognoza si avertizare a tratamentelor cu pesticide, ca una din caile cele mai con-

venabile de reducere a efectelor negative ale pesticidelor. Personalul care se ocupa cu aplicarea pesticidelor trebuie sa fie instruit corespunzator. Pentru produsele din grupa I-a si a II-a de toxicitate, personalul trebuie sa fie calificat si autorizat.

Volumul de solutie sau suspensie de produs, preparat o data, trebuie sa fie în directa legatura cu suprafata de tratat.De câte ori este posibil, se vor utiliza produse fitosanitare cu selectivitate ridicata pentru organismele netinta, utile plantelor

de cultura (polenizatori, parazitoizi si pradatori, bacterii fixatoare de azot etc.)Tratamentele cu pesticide trebuie anuntate în prealabil (în scris) autoritatilor locale, cu precizarea:− felului tratamentului;− culturilor care urmeaza sa fie protejate;

118


Egis Romania

− parcelelor pe care se vor aplica tratamente;− perioadei de aplicare;− tipului(rilor) de pesticid(e) utilizat(e).In cazul particular al tratamentelor cu insecticide la culturi melifere, trebuie notificati de catre primarie apicultorii din zona

tratata, pentru a se evita pierderile produse stupilor. Aceasta prevedere se aplica si autoritatilor competente care efectueaza trata-mente de interes public.

In zonele cu ape de suprafata, bunele practici agricole impun limitarea folosirii mijlloacelor aero de tratament (elicoptere, motodeltaplane, avioane etc.), pentru ca aceste mijloace de tratament au o împrastiere prea mare. O situatie asemanatoare este si cazul utilizarii mijloacelor mecanice puternic suflante cum ar fi cele utilizate în vii si livezi. In zonele cu ape de suprafata se vor evita, pe cât posibil, tratamente cu insecticide toxice pentru pesti (de ex. insecticide din clasa piretroizilor de sinteza). Daca nu este posibila renuntarea la aceste pesticide se vor lua masurile corespunzatoare de management al riscurilor (delimitarea precisa a perimetrului de tratament cu respectarea unei distante de minimum 10 m pâna la malul apei, echiparea utilajelor de pulverizare cu ecrane antidispersie, corelarea stricta între capacitatea utilajelor de stropit si suprafasa de tratat, aplicarea tratamentelor la o viteza a vântului sub 4m/s, interzicerea cu desavârsire a deversarilor de ape poluate cu pesticide provenite din spalarile utilajelor etc). La efectuarea tratamentelor cu pesticide de o mare importanta este distanta dintre masele de apa adiacente si câmpul tratat. Este cât se poate de clar ca tratarea câmpurilor aflate în apropierea unor ape de suprafata cât si întretinerea malurilor abrupte duce la poluarea acestor ape cu mari cantitati de pesticide.

Aplicarea pesticidelor se va face în conditii metorologice optime prevazute pentru tehnologiile utilizate. Nu se vor face tratamente la temperaturi foarte ridicate si în timpul amiezii, iar la produsele cu coeficient invers de temperatura se va respecta temperature maxima indicata. Nu se vor face tratamente pe ploaie (sau înainte si dupa) si nu se vor aplica produse pesticide când umiditatea amosferica este ridicata. Viteza maxima a vântului pe care se vor face tratamente va fi de 4 m/s. In caz de vânt puternic tratamentele se vor efectua dimineata sau seara.

Nu se fac tratamente cind viteza maxima a vintului este mai mare de 4 m/s

Nu se fac tratamente pe ploaie

Aplicarea tratamentelor cu pesticide se face cu respectarea regulilor specific de protectia mediului si de securitatea muncii. Cele mai importante reguli sunt urmatoarele:

¾ Aplicarea pesticidelor se face numai de personal instruit, care au cunostiinta de caractersiticile produselor si de prevede-rile regulilor de protectia muncii si de prevenire si stingere a incendiilor;

¾ Personalul care aplica pesticidele trebuie sa fie într-o stare buna de sanatate, atestata conform legii de medicul de medi-cina muncii;

¾ In timpul tratamentelor cu pesticide se vor respecta regulile de igiena si sanatate publica; ¾ Personalul care aplica pesticide trebuie sa verifice existenta agrementului tehnic si certificarii utilajelor; în cazul în care

utilajul functioneaza necorespunzator personalul trebuie sa opreasca aplicarea tratamentului si sa ia masurile necesare pentru remedierea defectiunilor;

¾ Este interzisa aplicarea pesticidelor la pomii înfloriti. Pomii înfloriti vor fi tratati numai în mod exceptional (ca de ex. tratamentele pentru combaterea focului bacterian), cu produse special omologate si dupa reguli specifice.

Nu este permisa utilizarea altor produse de uz fitosanitar în afara celor omologate de Comisia Interministeriala de Omo-logare a Produselor de Uz Fitosanitar. In România este însa destul de frecventa practica folosirii de pesticide comercializate

119


Egis Romania

ilegal. Aceste pesticide ilegale sunt:(i) aduse prin micul trafic de frontiera din tarile limitrofe;(ii) provenite din stocurile de pesticide expirate (inclusiv din stocurile de DDT!);(iii) extrase din haldele de deseuri ale unor combinate chimice.Folosirea pesticidelor comercializate ilegal (mai ales a celor din categoria ii si iii) are consecinte extrem de grave, inclusiv

asupra utilizatorilor de pesticide ilegale sau a comunitatilor din care acestia fac parte. Se reaminteste aici cazul recent al interzi-cerii la comercializare a laptelui din câteva judete din centrul Transilvaniei datorita contaminarii cu pesticide ilegale. Folosirea pesticidelor achizitionate ilegal este descurajata prin aplicarea ferma a pedepselor prevazute de lege si mai ales prin popularizarea riscurilor multiple la care se expun utilizatorii pesticidelor comercializate ilegal.

4.1.11. Regimul utilajelor tehnologice

Utilajele folosite pentru activitatile de protectia plantelor au utilizari dedicate, nemaiputând fi folosite si pentru alte utilizari (de ex. pompele de stropit de spate nu pot fi folosite si ca pompe pentru zugravit).

Utilajele de protectia plantelor folosite în România prezinta un agrement tehnic conform cu cerintele Uniunii Europene. Folosirea acestor utilaje se face dupa recomadarile constructorului de utilaje, cerintele producatorului de pesticide si prevederile tehnologiilor de aplicare. In vederea asigurarii unei functionari corespunzatoare, utilajele de stropit vor fi în mod regulat testate si certificate. Fiecare din dispozitivele de distribuire (duze de stropit, aspersoare rotative etc) vor trebui sa descarce cantitati similar de solutie/suspensie, într-o maniera constanta si reproductibila. Sistemul de prindere a respectivelor dispozitive de stropit trebuie sa permita reglarea stricta a distantei pâna la plantele tratate. Piesele uzate trebuiesc imediat înlocuite cu piese noi.

Sistemele de stropit trebuie sa asigure o distributie strict localizata pe rândul de plante si nu pe întreg câmpul.Trebuie evitata aparitia zonelor netratate si/sau a celor dublu tratate. Acest fapt se realizeaza prin marcarea suprafetei de tratat, iar utilajele de aplicat pesticide trebuie sa permita respectarea marcajelor. Doza de pesticid aplicata per ha trebuie corelata strict cu norma de udare stabilita de Comisia Interministeriala pentru Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar. Normele de udare sunt stabilite în functie de tipul si de vârsta culturii si sunt cuprinse între 330 si 1100 l/ha. Pentru a usura respectarea dozei de pesticid, de obicei, recomandarile de utilizare prevad atât doza, cât si concentratia recomandata la norma de udare corespunzatoare. Calitatea trata-mentului depinde de tipul utilajului de aplicare a pesticidelor si de pregatirea utilajului pentru lucru, dar si de calificarea operato-rului si de preocuparea acestuia pentru prestarea unor tratamente de calitate.

La masinile moderne de stropit, precizia dozarii si a distributiei solutiilor permite reducerea cantitatii de substante chimice care ajung pe sol. Parametrii procesului de lucru sunt în concordanta cu reglajele initiale. Debitul de solutie poate fi controlat, iar la unele masini el poate fi corelat automat cu viteza de deplasare a agregatului de stropit. Controlul debitului de solutie este necesar si în cazul masinilor de aplicat erbicide.

Precizia aplicarii solutiilor de stropit cu fungicide si insecticide depinde în foarte mare masura de calitatea pulverizarii si a dirijarii picaturilor catre plante. Calitatea pulverizarii este influentata în foarte mare masura de parametrii tehnicofunctionali ai duzelor de pulverizare si de starea acestora. In ultimii ani au fost realizate numeroase tipuri de duze cu precizie foarte buna, pentru diferite conditii de lucru si diferite momente de aplicare a tratamentului. Aceste duze permit dispersarea în picaturi fine si uniforme ca marime.

Utilizatorului ii revine obligatia de a alege duza potrivita cu specificul lucrarii pe care urmeaza sa o execute. De asemenea, utili-zatorul trebuie sa evite folosirea duzelor uzate, murdare, înfundate, pentru ca acestea, chiar daca initial au fost foarte bune, provoaca perturbari ale procesului de lucru, duc la formarea de jeturi asimetrice, cu picaturi mari, distributie neuniforma. Prin acestea creste

si riscul ca pe planta si pe sol sa ajunga, pe anumite zone, concentratii mari de solutie, ceea ce duce la cresterea gradului de plo-uare.

Masina de stropit cu rampe pentru aplicarea tratamentelor la culturi de camp trebuie sa fie verificata, urmarindu-se ca de la toate duzele sa rezulte aceiasi cantitate de solutie în unitatea de timp.

Codul de bune practici in ferma are prevederi specifice referitoare la spalarea si/sau decontaminarea utilajelor folosite. Utilajele de pulverizare trebuie sa fie prevazute cu instalatii proprii de spalare. Aceste instalatii trebuie sa permita spalarea atât a utilajului, cât si a ambalajelor de pesticide. Este recomandat ca utilajul de stropit sa aiba si un rezervor cu apa curata, de capacitate corespunzatoare.

Apele de la spalarea ambalajelor vor fi transferate în solutia de stropit, cu respectarea normei de udare. Utilajele vor fi spalate cu jet de presiune, în zone special amenajate, prevazute cu baze de inactivare a pesticidelor din apele de spalare. Bazele de inacti-vare a apelor de spalare vor fi delimitate si marcate corespunzator (Pericol, zona otravita!). Amplasarea bazelor de inactivare va fi facuta la distanta corespunzatoare de locuinte, fântâni, adaposturi de animale, culturi agricole.

4.1.12. Metode alternative de protectie a plantelor

Asa cum s-a aratat deja, metodele alternative de protectia plantelor, în afara celor chimice (cu utilizare de pesticide), sunt cele biologice (prin utilizare de organisme antagoniste si de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistentiei plantelor la or-ganismele daunatoare), agrotehnice (prin lucrari ale solului, inclusiv prasitul buruienilor) si fizico-mecanice (dezinfectari termice ale semnitelor, chirurgie vegetala, descuscutarea semintei etc.).

Legislatia europeana in domeniul agriculturii (parte a acquis-ul Comunitar) are, printre alte scopuri, si pe acela de limitare a folosirii produselor agrochimice (ingrasaminte si pesticide) si de încurajare a dezvoltarii si utilizarii de produse cu actiune predo-minat ecologica pentru atingerea obiectivelor agriculturii durabile (se citeazã aici COM (1999) 22 “Directions towards sustainable

120


Egis Romania

agriculture” ). Realizarea unei agriculturii durabile este o parte componentã a unui proces de dezvoltare durabila (sustainable development), iar dezvoltarea durabila constituie obiectivul major al tuturor strategiilor elaborate pe plan mondial, inclusiv în al celor elaborate în România (pe termen mediu, de dezvoltare regionalã, pentru zone defavorizate etc). Desi aparent în consonanta cu denumirea de “durabila” si cu termenul englez “sustainable” interpretarea jurnalistica de “dezvoltare sustinuta” nu corespunde cu ceea ce se întelege în mod uzual prin dezvoltare durabila. Definita de Comisia Brutland, dezvoltarea durabila, este “dezvoltarea care corespunde necesitatilor prezentului fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor” (definitie conform glosarului la Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, lege republicata).

Metodele alternative de protectia plantelor au un grad ridicat de durabilitate. Exemplul cel mai elocvent este cel al “solurilor supresive”, respectiv al solurilor tratate cu biopreparate pe baza antagonistilor fitopatogenilor, soluri care nu permit dezvoltarea unor boli ale plantelor pentru ca limiteaza inoculul primar (rezerva de fitopatogen din sol). Metodele alternative de protectia plantelor sunt: biologice (prin utilizare de organisme antagoniste si de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistentiei plantelor la organismele daunatoare), agrotehnice (prin lucrari ale solului, inclusiv prasitul buruienilor) si fizico-mecanice (dezin-fectari termice ale semintelor, chirurgie vegetala, descuscutarea semintei etc.). Plantele devin rezistente la organismele daunatoare si prin inginerie genetica (GMO - Genetically Modified Organisms), ca de ex. cartoful rezistent la gândacul din Colorado datorita inserarii genei cristalului proteic de la Bacillus thuringiensis var. tenebriones. Plantele modificate genetic nu pot fi introduse în România decât cu respectarea prevederilor legale si pe baza avizelor Comisiei de Securitate Biologica. Este de mentionat aici si faptul ca o serie întreaga de pesticide, traditional utilizate în protectia plantelor, au un impact redus asupra mediului, folosirea lor fiind permisa chiar si în cadrul riguroaselor sisteme de productie (agro) ecologica (organica). Astfel de produse sunt sulful sau sarurile de potasiu ale acizilor grasi (sapunurile pesticide).

Sulful are urmatoarele utilizari:− combaterea bolilor de tip fainare la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale paioase;− combaterea afidelor, tripsilor si acarienilor la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale;Sapunurile pesticide au utilizari similare sulfului (combaterea bolilor de tip fainare la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume,

plante ornamentale, cereal paioase; combaterea afidelor, tripsilor si acarienilor la vita-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante or-namentale) si în plus mai pot fi utilizate pentru:

• combaterea bacteriozelor la cultura fasolei si a soiei;• tratamente pentru limitarea raspândirii focului bacterian al rozaceelor;• combaterea buruienilor în culturile ornamentale, gradini, parcuri etc (erbicid total).Cele mai raspândite produse biologice de uz fitosanitar în România sunt bioinsecticidele pe baza de Bacillus thuringienis.

Semne exterioare ale insuficienţei unor elemente la plantele de cultură

Element Modul de creştere şi dezvoltare a plantelor Culoarea frunzelor Alte semne

Organele plantei pe care apar simptomele şi faza de vegetaţie

Azot

Tulpini şi lăstari scurţi, frunzele mici; gramineele au înfrăţirea slabă. La pomi înflorirea este slabă. Formare slabă a rădăcinilor adventive.

Verde-deschis, clorotică, mai târziu se îngălbenesc, pe frunze de varză, pomi şi arbuşti fructiferi apar nuanţe portocalii, roşietice.

Cădere timpurie a frunzelor; lăstari şi frunzele secundare iau poziţie verticală; puternic colorate.

Pe frunze bătrâne inferioare, dar şi cele tinere.

Fosfor Creştere accelerată, rădăcini adventive slabe.

Verde-albăsrtrui roşiatic; nuanţe roşietice (purpurii la crucifere). Frunzele ce se usucă au culoare închisă, aproape neagră.

Mărime redusă a fructelor (la pomi), cădere timpurie a frunze-lor, îngroşarea pereţilor celulari.

Pe frunze mature de la partea inferioară a plantei sau ramurilor.

Potasiu

Creştere slabă, internoduri scurte, înfrăţire slabă, nr. de fraţi redus. Ţesuturi de susţinere slabe.

Albăstrui-verde-închis cu albire şi apoi uscare pe margini a frunzelor, arderea marginală a frunzelor, îngălbenire, brunifi-care şi moartea ţesuturilor.

Creştere neuniformă a limbului frunzelor, nervuri înfundate în ţesutul frunzelor, coacere neuniformă a fructelor. Frunzele par ofilite deşi au apă.

Pe frunzele mature, la mijlocul perioadei de vegetaţie.

Magneziu Întârzierea fazelor de dez-voltare.

Cloroză pe margini şi conturul limbu-lui, cu dungi-nervuri verzi încă, cloroză marmorată uneori (gulie, ridichi).

Coacere incompletă a fructelor. Încreţirea şi răsucirea marginii la frunze (tutun), fragilitatea frunze-lor (la cartof).

Pe frunzele mature dar înaintează spre vârf. Simptomele apar în fazele mai târzii.

Calciu

Vătămarea şi pierderea mugurilor şi rădăcinilor ter-minale. Formarea rozetelor la frunze.

Cloroză, dungi albe pe marginea frunzelor, aspect marmorat la alte specii.

Răsucirea marginilor frunzelor în sus (sfeclă, cartof). Marginile frunzelor nu sunt drepte. Pier-derea turgescenţei tuberculilor.

Pe frunze şi organe mai tinere ale plantei.

Fier Încetinirea creşterii. Cloroză neuniformă între nervuri, culoare verde deschis a frunzelor.

Fructe puternic colorate, pierirea ramurilor (la pomi) şi butucilor (la viţa de vie), când lipsa fierului este accentuată.

Pe frunzele şi organele mai tinere ale plantelor.

Sulf Creşterea încetinită în gro-sime a tulpinii.

Culoare verde gălbui a frunzelor uneori şi a nervurilor.

Se aseamănă cu ale N-ului, inclu-siv nodozităţile se formează slab.

Pe frunzele şi organele mai tinere ale plantelor.

121


Egis Romania

Mangan Poziţie verticală a lăstarilor şi frunzelor.

Cloroză între nervuri. Nervurile frunzei rămân verzi. Frunza apare pestriţă. La ovăz nuanţe cenuşii şi cafenii pe frunze. Culoare roşie-ştearsă la frunzele de sfeclă.

Distrugerea ţesutului frunzei. Poziţia verticală a frunzelor şi lăstarilor secundari. Formă triunghiulară şi răsucirea frunze-lor la sfeclă.

Pe părţile mai tinere ale plantei; în primul rând la baza frunzelor.

Cupru

Creştere slabă, oprirea din creştere. Scurtarea interno-diilor, frunze mici dispuse în rozetă, fructe mici.

Cloroză, albirea vârfului frunzelor. Îngălbenirea sau pătarea frunzelor (cloroză), ce cuprinde uneori şi nervurile. Apariţia nuanţelor de bronz. Dungi albe la frunzele de porumb.

Pierderea turgescenţei frunzelor şi tulpinei tinere. Frunze îngroşate (la tutun), la pomi mai puternic exprimate primăvara.

Pe părţile mai tinere ale plantei.

Bor

Pierderea mugurilor terminali, dezvoltarea intensivă a lăstarilor laterali-planta ia aspect de tufă. Zbârcirea frunzelor. Înflorire, fructificare slabă. Dispunerea frunzelor în rozetă.

Îngălbenirea organelor vegetative, mai ales a celor tinere. Căderea frunzelor şi fructe-lor. Suberificarea ţesuturilor, deformarea şi căderea fructel0r.

Tulpini şi rădăcini goale. Putrezirea rădăcinii (la sfeclă), vătămarea fructelor (tomate), dezvoltarea slabă a inflorescenţei (la conopidă).

Pe frunze şi organe tinere.

Bilanțul elementelor nutritive în sol se bazează pe diferenţa dintre necesarul de N,P,K pentru obţinerea unui anumit nivel de recoltă și cantităţii de elemente nutritive care se găsește în sol (Ana Maria Dodocioiu, Susinski M. și Mocanu R., 2009, Lixandru, 1990). Borlan, 1994, arată consumurile medii de azot la formarea recoltelor (tabelul 4.1.1.)

Consumul specific de N,P,K pentru o tonă de produs principal la diferite plante de cultură (după Davidescu Velicica și Davi-descu D., 1999)

1. Culturi de câmp Tabelul 4.1.1.Nr.crt. Planta

Consumul specific mediu pe bază de produs pricipalN P2O5 K2O

1 Grâu 22-35 12-18 20-372 Secară 22-26 14 25-303 Orz toamnă 19-30 15 35-424 Ovăz 22-28 10-12 27-375 Porumb boabe 18-30 7-10 20-236 Floarea soarelui 33-46 22-27 46-587 Rapiţă 37-55 20-23 38-658 Soia 75 20 159 Mazăre 65 15-20 15-3010 Fasole 65 20 1511 Cartof 5-8 2-3 8-912 Sfeclă de zahăr 3-8 1,5 6-813 Lucernă 21-30 6-10 15-2014 Năut 53 18 7-515 Hamei 90-100 30-35 90

2. Legume

Nr.crt. Planta

Consum specific mediu pe bază de produs principalN P2O5 K2O

1 Ardei seră 1,5 0,2 1,62 Castraveţi câmp 1,7 1,4 2,63 Castraveţi seră 1,6 0,7 2,64 Ceapă câmp 3,0 1,2 4,05 Cartof timpuriu 5,0 1,5 7,06 Morcov 3,2 1,0 5,07 Pepeni galbeni 4,2 2,0 7,58 Ridichi de lună 5 1,8 5,19 Salată 2,3-2,8 0,8-1,1 5,010 Spanac 3,6 1,8 5,2

122


Egis Romania

11 Tomate câmp 2,8 0,4 3,812 Tomate seră 3,8 1,5 7,913 Varză toamnă 3,0 1,0 4,514 Usturoi 5,0 1,5 3,015 Țelină 6,5 2,5 8-10

3.Pomi fructiferi și viţă de vieNr.crt Planta

Consum specific mediu pe bază de produs principalN P2O5 K2O

1 Măr 2,3 0,65 3,02 Păr 2,4 0,75 3,33 Prun 3,5 1,05 5,54 Piersic 3,5 1,0 5,55 Cais 3,5 1,0 5,56 Cireș 3,0 9,50 5,57 Viţă de vie 12,0 3,0 8,0

Tabelul 4.1.2.. Consumurile specifice medii de azot (kg N/tona de produse principale şi secundare)

SpecificareProdusul

Principal Secundar Principal + secundar

Grâu (boabe 1+ paie 1,3) 20,0 5,0 26,5

Orz (boabe 1+ paie 1,0) 18,0 5,0 23,0

Secară (boabe 1+ paie 1,5) 20,0 5,0 27,5

Ovăz (boabe 1+ paie 1,5) 18,0 7,0 28,5

Porumb (boabe 1+ tulpini 1,6) 16,0 7,0 27,5

Soia (boabe 1+ tulpini 1,8) 52,0 10,0 70,0

Mazăre (boabe 1+ tulpini 1,5) 36 16,5 6,10

Fasole (boabe 1+ tulpini 1,5) 37 15 59,5

Floarea soarelui (seminţe 1+ tulpini 3) 24,5 4,0 36,5

In (seminţe 1 + tulpini 3) 38,0 7,0 59,0

Cartof (tuberculi 1+vrej 0,5) 3,2 4,0 5,2

Sfeclă de zahăr (rădăcini 1 + frunze şi colete 1) 2,4 2,5 4,9

Iarbă de pajişti naturale 6,5 6,5

Golomăţ masă verde 6,0 6,0

Porumb masă verde (furaj) 3,0 3,0

Borceag masă verde 6,5 6,5

Trifoi roșu masă verde 6,5 6,5

Lucernă masă verde 8,0 8,0

Fân de pajişti naturale 24,0 24,0

Fân de lucernă 32 32

Tomate fructe 2,9 2,9

Varză toamnă căpăţâni 3,5 3,5

Mere (fructe) 1,6 1,6

Struguri vin 6,5 6,5

123


Egis Romania

În cazul calculării dozei de azot corecţia (factorul F), se realizează în funcţie de rezerva totală a solului în azot utilizabil. Acesta se află prin diferenţa dintre suma azotului provenit în sol pe diferite căi și azotul pierdut prin levigare, adică:

RKgN / ha = (Np + Nb + Ns + NH + Nr + No) - Nl , în care:Np = azotul provenit din precipitaţiile atmosferice care se calculează asfel: Np(kg/ha) = p. Kp în care:p = cantitatea de precipitaţii anuale (mm), Kp= 0,02-0,03;Nb = azotul introdus de bacteriile fixatoare de azot, care se calculează astfel: Nb(kg/ha) = Z. Kb în care: Z = număr zile cu temperaturi peste 80C, Kb = coeficient de acumulare zilnică 0,2 -0,3kg/haN;Ns = azotul din activitatea bacteriilor simbiotice: 60-80kg/ha la mazăre, 65-95 kg/ha la fasole, 80-90 kg/ha la măzăriche, 100-120 kg/ha la soia;NH = azotul provenit din mineralizarea humusului, care se calculează astfel:

NH (kg/ha) = 10

hm xNHxC, în care:

H = rezerva de humus, t/ha;Cm = coeficientul de mineralizare a humusului ;Nh = conţinutul de azot al humusului (are valori între 3,5 - 5%)Nr = azotul rezidual de la culturile plantei premergătoare, care se calculează astfel:15% din azotul preluat cu recolta, de plante premergătoare, pentru neleguminoase; 30% pentru leguminoase.No = azotul din îngrășămintele organice, care se calculează astfel:No = DgCNgKu, în care Dg = doza de gunoi de grajd t/ha, CNg = conţinutul în azot al unei tone de gunoi de grajd, Ku = coeficientul mediu de utilizare al azotului din gunoiul de grajd:0,20 - 0,25 în primul an, respectiv 0,30 - 0,35 în al doilea an.Nl = azotul pierdut prin levigare (2-15 kg/ha anual).

Valoarea astfel obţinută ca RkgH/ha se folosește la corectarea dozei teoretice de azot obţinută prin calcul. Corectarea dozelor de fosfor se face în funcţie de pH și de fosforul provenit din gunoiul de grajd. La potasiu, corecţia se face în funcţie de aplicarea gunoiului de grajd și de conţinutul solului în carbonaţi.

Literatura de specialitate menționează și alți factori de corecție a dozelor de îngrășăminte în raport cu condițiile climatice, tehnologia de cultură, gradul de aprovizionare al solului după indicii agrochimici – Davidescu D., Davidescu Velicica, 1997, 1999 (tabelele 4.1.3., 4.1.4., 4.1.5., 4.1.6., 4.1.7)

Tabelul 4.1.3. Indici de corectare a dozei de îngrășământ faţă de consumul total pen-tru o anumită recoltă în raport cu gradul de aprovizionare al solului

Gradul de aprovizionare al soluluiIndicele de corecţie

N P2O5 K2O MgOScăzut 1,3-1,5 1,3-1,5 1,3-1,5 1,3-1,5Mediu 1,1-1,3 1,1-1,3 1,1-1,3 1,1-1,3Normal 1 1 1 1Ridicat 0,50-0,70 0,50-0,75 0,50-0,75 0,30-0,50Foarte ridicat 0-0,20 0-0,50 0-0,30 0-0,30

Tabelul 4.1.4. Indicii de corectare a dozei de îngrășăminte în raport cu caracterizarea agrochimică a solului

Starea de aprovizionare a solului după indicii agrochimici

Coeficienţi de corecţie

N P2O5 K2O

Scăzută 1,2 1,0-1,2 1,5-1,8Mijlocie 1,0-1,2 0,7-1,0 1,2-1,5Bună 0,8-1,0 0,3-0,6 1,0-1,2Ridicată și foarte ridicată 1,2 - 0,4

124


Egis Romania

Tabelul 4.1.5. Coeficientul de mărire a dozei de îngrășământ fosfatic în raport cu conţinutul în calciu și argilă CaCO3 %

Argilă %

Practic fără calciu0-50

Conţinut scăzut de calciu 51-300 Conţinut ridicat de calciu >300

150 1,2 1,3 1,8

300 1,4 1,5 2,0

Tabelul 4.1.6. Coeficientul de mărire a dozei de îngrășăminte potasice în raport cu conţinu-tul solului în argilă (după F. Werhung citat de Ana Maria Dodocioiu, 2009)

Conţinutul în argilă%

Puterea de fixare a potasiului din îngrăşământul aplicat %

Coeficient de majorare a dozei de îngrăşământ potasic

50 20 1,25

100 35 1,33

150 30 1,43

200 35 1,54

250 40 1,66

300 45 1,82

350 50 2,00

400 55 2,22

450 60 2,50

Tabelul 4.1.7. Factorii de corecţie a dozelor de îngrășăminte chimice în raport cu condiţiile ecologice și tehnologia de cultură Coeficientul de corecţie cu care se înmulţeste

doza calculată

N P2O5 K2O

Climatul zonei

PrecipitaţiiÎn perioada toamnă – iarnă – primăvarăumed (peste medie)secetos (sub medie)

1,30,8

1,01,0

1,11,0

În perioada primăvară – varăumed (peste medie)secetos (sub medie)

1,20,7

1,00,8

1,30,9

TemperaturaÎn primăvarărece (sub medie)caldă (peste medie)

1,40,8

1,11,2

1,01,0

În toamnăcaldă și uscatăcaldă și umedă

0,81,1

1,01,0

1,11,0

Caracteristicile soluluibogat în humusbogat în P și Kbogat în P și KpH acidpH bazic

0,61,01,01,21,0

1,30,51,41,31,0

1,20,51,41,40,8

Gunoi de grajdîn primul an de aplicareîn anii următori

0,61,0

0,70,8

0,40,6

125


Egis Romania

Sistemul de agriculturăirigatmonoculturăcerealiercereale și plante tehnicecereale și leguminoase

1,31,31,31,40,8

0,80,81,01,21,2

1,21,01,01,41,0

Modalităţile de aplicare a îngrășămintelor chimice1. Fertilizarea de bază - distribuirea uniformă la suprafaţa solului și încorporarea lor cu lucrarea de bază a solului arătură (de

vară sau toamnă). Se aplică 60-100% din D.O.E. – (doza optimă economic) de fosfor și potasiu și 30-50% din doza de azot odată cu lucrările de pregătire a patului germinativ la cereale păioase (toamnă);

2. Fertilizarea starter (de pornire), se execută concomitent cu semănatul în benzi sau în rânduri, îngrășământul introducându-se sub sămânţă sau lateral de rândul de sămânţă 5-6 cm. Aceasta reprezintă 20% din DOE de azot și 20-35% din DOE de fosfor;

3. Fertilizarea în cursul perioadei de vegetaţie sau fertilizarea fazială - se realizează pentru a asigura cu azot plantele în peri-oada critică și de consum maxim. Se aplică 40-60% din DOE. Această fertilizare se poate executa în două până la trei reprize la culturile prășitoare, concomitent cu lucrările de întreţinere ale culturilor sau împreună cu apa de irigaţie, aplicată prin aspersiune. Se aplică la fiecare repriză 15-20% din DOE de azot. Acest tip de fertilizare se face cu soluţii de îngrășăminte administrate cu lucrările de întreţinere sau de combatere a bolilor și dăunătorilor.

La cerealele păioase azotul se aplică de regulă sub formă de uree, dizolvată în soluţia de erbicid sau în soluţia de combaterea bolilor foliare și a dăunătorilor. Pe lângă uree se pot adăuga cantităţi de microelemente și substanţe fiziologic active. Trebu-iesc însă testate în prealabil toate amestecurile (tank-mix) prevăzute a fi administrate la plantele de cultură în vederea stabilirii compatibilității acestora.

Diferitele asolamente și rotaţii impun alcătuirea unor scheme de fertilizare diferenţiate care prevăd printre altele următoarele: ■ îngrășămintele organice se vor aplica la culturile ce la suportă efectul direct, în doze diferenţiate; ■ îngrășămintele chimice se aplică diferenţiat, după necesarul cantitativ și sortimental al speciilor din asolament în principa-

lele elemente nutritive; ■ la asolamentele și rotaţiile cerealiere, se folosește o fertilizare directă cu NPK (a cerealelor), utilizarea de către cereale a efec-

tului remanent al îngrășămintelor (inclusiv organice) aplicate la culturile premergătoare; ■ la asolamentele și rotaţiile ce conţin culturi cerealiere și plante tehnice, se utilizează fertilizarea directă a plantelor tehnice și

folosirea de către cereale a acţiunii remanente a acesteia ca și fertilizarea directă atât a culturilor tehnice cât și a celor cerealiere; ■ la asolamentele furajere se utilizează la unele plante (de exemplu la porumbul de siloz) îngrășăminte organice (solide, semi-

lichide, lichide), dar și fertilizarea chimică la rapoartele N:P:K favorabile azotului (faţă de culturile cerealiere și tehnice) și cu doze din îngrășămintele chimice mult mai ridicate.

Fertilizarea organică, așa cum se menționează de autori, ameliorează însușirile fizice, chimice și biologice ale solului, asigu-rând circa 30% din necesarul de azot al plantelor și o anumită parte din celelalte elemente nutritive. Administrarea gunoiului de grajd bine fermentat aduce în sol o gamă largă de microelemente și anume: 4-5g B, 7-8g Cu, 0,6-0,8g Mo, 15-20g Zn, 20-30g Mn, 40-50g Fe cu o tonă gunoi de grajd.

Sortimentul îngrășămintelor chimice cu azot(după Velicica Davidescu, 2000)

Denumirea îngrășă-mântului Formula chimică

Conţinut în substan-

ţă activă (%)

Starea fizică, as-pect, culoare

Mod de păs-trare Observaţii

Îngrășăminte cu azot amoniacal

Sulfat de amoniu (NH4)2SO4 21 N24 S

Cristale mici, albe, uneori cenușii

În saci imper-meabili

Restricitiv pentru solu-rile cu reacţie acidă

Îngrășăminte cu azot nitric

Azotat de sodiu NaNO3 16 N Cristale albe, une-ori cenușii


Se găsește în stare natu-rală în Chile, America

de Sud)

Azotat de calciu Ca(NO3)2 11,8-15,3 N Cristale albe În saci bine închiși

Excelent pentru plantele decorative și de seră

126


Egis Romania

Denumirea îngrășă-mântului Formula chimică

Conţinut în substan-

ţă activă (%)

Starea fizică, as-pect, culoare

Mod de păs-trare Observaţii

Îngrășăminte cu azot nitric și amoniacal

Azotat de amoniu NH4NO3 33-34,5 N

Cristalizat sau granulat, culoare albă sau ușor găl-

buie sau roz


Cu restricţii pe solurile cu reacţie acidă. Pericol

de explozie unde se depozitează necores-

punzător

Nitrocalc-amoniu (nitrocalcar)

2NH4NO3CaCO3 17,5-20,5 N

Granule de formă neregulată de culoare albă


Se utilizează pe soluri cu reacţie acidă

Îngrășăminte cu azot sub formă amidică

Ureea CO(NH2)2 46,6 NCristale sau gra-nule de culoare alb sau ușor roz


Nu trebuie să conţină biuret mai mult de 1,5-

2%

Îngrășăminte lichide cu azot

Apă amoniacală NH3+NH4OH+H2O 16,23 N Lichid incolor În cisterne

Amoniacaţi NH3+NH4OH+NO3+NH2+H2O 32-48 N Lichid incolor În cisterne

Sortimentul îngrășămintelor chimice cu fosfor(după Velicica Davidescu, 2000)

Denumirea îngră-șământului

Formula chimică

Conţinut în substanţă

activă (% P2O5 )

Starea fizică, aspect, culoare

Mod de păstrare Observaţii

Îngrășăminte cu fosfor greu solubile în apă

Fosfaţi naturali (făină de fosforite)

Ca3(PO4)2+2Ca5(PO4)3+argilă+nisip

8-24 Pulbere de culoare cenușie sau roșiatică În vrac

Se folosește pe soluri cu reacţie acidă ca

îngrășământ de bază

Făină de oase Ca3(PO4)2 15-34

Pulbere albă mur-dar, aspră la pipăit,

în care se disting bu-căţi mici colţuroase

de oase

În vracSe folosește pe soluri

cu reacţie acidă ca îngrășământ de bază

Îngrășăminte cu fosfor solubile în solvenţi convenţionali (acizi slabi)

Precipitat CaHPO4 ∙ 2H2O 27-40 Pulbere albă friabilă În vrac sau saci

Se utilizează ca adaos în hrana ti-

neretului bovin. Se folosește la fabrica-rea îngrășămintelor

complexe

Zgura lui Thomas Ca4P2O9+P2O5SiO2 5CaO 26-29 Pulbere fină cenu-

șiu-negricioasă În vrac Pe terenuri cu reac-ţie acidă

Termofosfaţi 3CaNaPO4 ∙ Ca2SiO4 ∙ NaFj 26-29 Pulbere cenușie În vrac sau în

saciPe terenuri cu reac-

ţie acidăFosfaţi neutri sau

activi 15-24 Pulbere cenușie În vrac Pe terenuri cu reac-ţie acidă

127


Egis Romania

Denumirea îngră-șământului

Formula chimică

Conţinut în substanţă

activă (% P2O5 )

Starea fizică, aspect, culoare

Mod de păstrare Observaţii

Îngrășăminte cu fosfor ușor solubile în apă

Superfosfat simpluCa(H2PO4)2 ∙

H2O + CaSO4 ∙ 2H2O

16-22 Pulverulent sau granulat

În vrac sau în saci

Se folosește pe toate tipurile de sol și la

toate plantele

Superfosfat concentrat Ca(H4PO4)2 38-54 Granule de 1-3 mm de culoare albă

În vrac sau în saci

Se folosește pe toate tipurile de sol și la

toate plantele

Polifosfaţi, Metafosfaţi de calciu (Ca(PO3)2)n 60-71 Masă sticloasă sau

pulbere fină În saciSe folosește la fabri-carea îngrășăminte-

lor complexe

4.2. Regimul deșeurilor periculoase și nepericuloase

4.2.1 DepozitareDepozitarea pesticidelor se face în locuri special amenajate, prevazute cu dispozitive:(i) PSI (prevenire si stingerea incendiilor);(ii) PM/TSM (Protectia Muncii/Tehnica Securitatii Muncii)(iii) de masurare avizate metrologic (cântare, mensuri).Prevederile legale impun ca depozitele de pesticide sa fie corespunzator delimitate si marcate, cu asigurarea unei protectii

fizice corespunzatoare. Substantele din grupa I-a si a II-a de toxicitate se depoziteaza în încaperi separate si conditii speciale, cu paza specializata si registru de evidenta conform legii.

Depozitele de pesticide nu vor fi amplasate în apropierea maselor de ape si nici în zone în care apa freatica este prezenta la mica adâncime. Amplasarea se va face la cel putin 200 m fata de locuinte, surse de apa, furaje, câmpuri si terenuri agricole, ferme si depozite de animale. Depozitele vor fi construite din materiale durabile, neinflamabile, cu capacitati suficiente si corespunzatoare de stocare. Depozitul de pesticide trebuie sa poata pastra produsele în conditii de securitate, în eventualitatea producerii unor scurgeri sau împrastieri. Podeaua trebuie sa fie impermeabila si situata mai jos decât suprafata solului pentru a forma un bazin de retentive sau trebuie sa existe praguri la usi si pereti care sa nu permita trecerea lichidelor prin ei si care sa retina materialul îm-prastiat. Pentru protectia mediului în cazul incendiilor, este important ca depozitul sa fie înconjurat cu un sant betonat, acoperit, în care se va colecta hidrantul. Depozitele de pesticide se autorizeaza în conformitate cu Legea Mediului (Legea nr. 137/1995 pri-vind protectia mediului, lege republicata si cu prevederile Legii nr. 200/1998 privind sanatatea publica. Autorizarea depozitelor de pesticide se face numai dupa realizarea unor studii de impact asupra mediului, cu evidentierea riscurilor asupra componentelor de mediu si a managementului acestor riscuri, si dupa completarea bilanturilor de mediu.

In organizarea depozitelor de pesticide trebuiesc respectate regulile de igiena si sanatate publica, ca si prevederile specifice de protectia muncii. Depozitul de pesticide trebuie sa fie prevazut cu flux de personal separat fizic de fluxul de pesticide, cu facilitate corespunzatoare (dusuri si spalatoare cu apa calda, WC-uri cu evacuare în canalizare separata, vestiar încalzit pentru schimbarea

hainelor, zona separata fizic pentru consumul alimentelor).Manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de protectie si cu echipamentul de protectie specficat prin normele de

tehnica securitatii muncii (ca de ex. masca în cazul produselor de gazare). Pesticidele depozitate în conditii necorespunzatoare sunt periculoase pentru mediu în general, si direct pentru sanatatea oamenilor. Depozitele de pesticide se organizeaza exclusiv de catre utilizatorii de dimensiuni medii sau mari (exploatatii agricole de peste 120 ha la ses si 90 ha în zonele de deal-munte, prestatorii de servicii de protectia plantelor). Numai acestor utilizatori de pesticide li se permite existenta unor stocuri mai mari pe o durata mai lunga. Micii utilizatori nu au dreptul sa-si constituie rezerve semificative de pesticide, care sa depaseasca consu-mul estimat pe perioada ciclului de vegetatie. Chiar si în cazul micilor utilizatori, pesticidele trebuie stocate în conditii corespun-zatoare (ferite de caldura, lumina si umiditate excesive), separat de alte materiale (si mai ales de furaje sau de alimente). Produsele lichide se depoziteaza în încaperi cu temperaturi de min. 1°C si max. 25°C. Nu este permisa încalzirea cu surse deschise (sobe, resouri electrice) a depozitelor de pesticide. Instalatiile de curent electric din depozitele de pesticide trebuie sa îndeplineasca nor-mativele anti-Ex (explosion proof) pentru medii cu solventi organici si pulberi si sa permita spalarea cu jet de apa sub presiune. In toate cazurile pesticidele vor fi pastrate exclusiv în ambalajele lor originale, pe rafturi sau pe paleti. Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi

manipulate exclusiv cu dispozitive mecanice de manipulare (carucioare hidraulice, motostivuitoare etc.).Toti utilizatorii de pesticide care detin stocuri, indiferent de dimensiunile lor, trebuie sa tina si sa completeze un registru de

evidenta. In registrul de evidenta al pesticidelor vor fi incluse toate operatiile implicate de utilizarea pesticidelor, inclusiv informa-tii despre data achizitionarii, data fabricatiei produsului, furnizorul de pesticide si pretul de achizitionare. In cazul depozitelor de pesticide, descarcarea de gestiune a stocurilor de pesticide din grupa I-a si a IIa de toxicitate se va face numai pe baza de proces-

128


Egis Romania

verbal contra-semnat de operatorii autorizati.Stocurile de pesticide expirate se înregistreaza la Ministerul Apelor si Protectiei Mediului si la Ministerul Agriculturii, Alimenta-

tiei si Padurilor si se distrug, pe cheltuiala celui care le detine, prin incinerare în instalatii speciale, autorizate de Ministerul Apelor si Protectiei Mediului.

Descarcarea de gestiune se face pe baza procesului-verbal de primire a pesticidelor expirate la unitatea care detine incinerato-rul autorizat si a facturii de prestare de servicii de incinerare. Stocurile de produse fitosanitare din categoria “produse organice persistente” (POP’s - persistent organoproducts, cu exemplu caracteristic DDT), care continua sa existe desi sunt interzise de peste 20 ani, sunt publicate de Ministerul Apelor si Protectiei Mediului într-o Carte Alba cu difuzare publica. Eliminarea acestor stocuri de deseuri periculoase este necesar sa se realizeze prin implicarea tuturor celor implicati si/sau afectati, inclusiv a comu-nitatilor locale.

Indepartarea containerelor golite si masuri de sigurantaIn conformitate cu reglementarile internationale, autoritatile publice, producatorii si distribuitorii de pesticide trebuie sa ia

masuri pentru prevenirea acumularii ambalajelor utilizate (containerelor golite). Aceasta înseamna ca nu poate exista un cod de BPA al utilizarii pesticidelor daca nu se pune în functiune un sistem de recuperare a ambalajelor golite, de depozitare si transport în conditii similare cu depozitarea pesticidelor si instalatii de distrugere (prin incinerare) cu autorizatie de mediu. Acest sistem nu este înca functional în România si trebuie realizat! Toate celelalte masuri (de genul depozitarea amabalajelor golite pe locuri îm-prejmuite si semnalizate corespunzator) sunt paleative care nu rezolva problema îndepartarii containerelor golite în conformitate cu prevederile reglementarilor internationale la care România este parte (FAO, UE). O solutie eleganta la problema îndepartarii containerlor golite o reprezinta ambalajele de pesticide hidrosolubile, a caror utilizare trebuie încurajata de BPA de folosire a pesticidelor.

Pesonalul care aplica pesticidele va fi instruit corespunzator pentru spalarea, recuperarea si îndepartarea containerelor golite. Masurile de siguranta în recuperarea ambalajelor golite sunt cele declarate în documentatiile tehnice care stau la baza eliberarii autorizatiilor de comercializare pentru respectivele produse chimice. Nu va fi permisa în nici un caz reciclarea amabalajelor pen-tru a fi reumplute, inclusiv cu alte pesticide!

4.2.2. Produse de uz veterinar, produse utilizate pentru spălare, dezingecție și dezinsecție în exploatațiile agro-zootehnice

DefinitiiDezinsectie - Ansamblul actiunilor (mijloacelor si metodelor) de combatere a insectelor si acarienilor care pot vehicula si

transmite boli infecto-contagioase si parazitare la om si animale si care prin actiunea lor, provoaca disconfort sau pagube econo-mice, prin scaderea productiilor, distrugerea sau degradarea unor materiale, ambalaje, etc.

Deratizare (Combaterea rozatoarelor) - Ansamblul de masuri care au drept scop distrugerea rozatoarelor daunatoare dintr-un areal.

Decontaminare (Dezinfectie) - Ansamblul actiunilor (mijloacelor si metodelor) de combatere a insectelor si acarienilor care pot vehicula si transmite boli infectocontagioase si parazitare la om si animale si care prin actiunea lor, provoaca discomfort sau pagube economice, prin scaderea productiilor, distrugerea sau degradarea unor materiale, ambalaje, etc.

Consideratii generale si recomandari privind dezinsectia, deratizarea, si decontaminarea în exploatatiile agro-zooteh-nice

Actiunile de decontaminare, dezinsectie si deratizare reprezinta principalele masuri care se impun pentru prevenirea si com-baterea nespecifica a vectorilor sau a microorganismelor si parazitilor care pot determina la om sau animale boli transmisibile sau disconfort.

Fiecare actiune în parte este precis reglementata, devenind obligatorie pentru toate exploatatiile agro-zootehnice si se executa în mai multe etape si operatiuni ce se deruleaza într-o anumita succesiune. Aplicarea în timp a acestor operatiuni urmareste un ritm propriu, caracteristic, corelat întotdeauna cu particularitatile si complexitatea exploatatiei agro-zootehnice. Astfel, dezin-sectia profilactica vizeaza distrugerea daunatorilor (insecte, acarieni) semnalati pe tot parcursul anului, iar cea de necesitate se instituie imediat dupa aparitia suspiciunii de boala si vizeaza în special daunatorii care produc disconfort sau pe cei care pot fi incriminati în transmiterea acesteia. În prima situatie, dezinsectia se realizeaza periodic, precum si la semnalarea reaparitiei unor insecte daunatoare, iar în situatia a doua, se repeta în functie de ciclul biologic al daunatorului. Ambele tipuri de dezinsectie se realizeaza indiferent de ritmul în care se face decontaminarea sau deratizarea si numai rareori aceste trei actiuni sunt necesare sa fie corelate.

Deratizarea profilactica se impune în scopul reducerii pierderilor economice provocate de rozatoare si în scopul prevenirii aparitiei unei îmbolnaviri ale animalelor sau omului. Aceasta se aplica în exteriorul constructiilor (în interiorul galeriilor, asupra cailor de circulatie a rozatoarelor, în locurile de patrundere a rozatoarelor în constructii, în jurul surselor de hrana sau de apa la care pot avea acces rozatoarele, etc.) si în interiorul constructiilor (prin “statii de intoxicare a rozatoarelor”). În fermele cu sistem intensiv de crestere a animalelor, actiunea principala de combatere a rozatoarelor se realizeaza în intervalul dintre depopularea si repopularea adaposturilor, înainte de efectuarea decontaminarii. În adaposturile populate cu animale, deratizarea de întretinere se aplica prin intermediul “statiilor permanente de intoxicare a rozatoarelor” care se controleaza zilnic si la nevoie se completeaza cu suportul alimentar otravit.

Deratizarea de necesitate se impune imediat ce apare suspiciunea unei boli contagioase. Ea se realizeaza dupa un program bine stabilit de proprietar împreuna cu o întreprindere specializata si autorizata în acest scop, iar în unele cazuri de catre speci-alistii proprii, atestati si autorizati de organismele abilitate. Programul de deratizare vizeaza distrugerea tuturor rozatoarelor din perimetrul exploatatiei agro-zootehnice astfel încât sa fie evitata izgonirea acestora în vecinatati. Pentru realizarea acestui dezi-

129


Egis Romania

derat actiunea de deratizare dintr-o unitate trebuie corelata cu campanii de distrugere a rozatoarelor si de catre unitatile vecine. Programul de aplicare în timp a actiunilor de distrugere a rozatoarelor din exploatatiile agro-zootehnice trebuie sa tina atât de biologia rozatoarelor, cât mai ales sa evite instalarea fenomenului de rezistenta. Pentru obtinerea unei eficiente maxime si pentru eliminarea aparitiei fenomenului de rezistenta exista posibilitatea utilizarii unui singur tip de raticid (în acest caz intervalul dintre deratizari va fi minimum de 6 luni), fie folosirea mai multor substante, utilizând mai înainte raticidele cu actiune insidioasa (fur-furil hidramida, anticoagulantele) si în ultima parte pe cele cu actiune rapida (hidrogen fosforat, fosfura de zinc).

Decontaminarea profilactica se realizeaza primavara si toamna sau, dupa caz, dupa depopularea si apoi înainte de popularea adaposturilor.

Decontaminarile de necesitate si decontaminarile de întretinere se aplica ori de câte ori este necesar, fie dupa eliminarea unuia sau mai multor animale dintr-un efectiv, fie cu ocazia ridicarii masurilor de carantina, în cazul unor boli transmisibile.

DezinsectiaDatorita modului lor specific de viata si posibilitatilor de adaptare la cele mai diverse conditii de microclimat, din diferitele

zone geografice, insectele si acarienii se întâlnesc în toate exploatatiile agro-zootehnice, indiferent de sistemul de întretinere al animalelor, în depozitele agroalimentare, grupuri sociale, încaperi de prelucrare a alimentelor si produselor de origine animala sau origine vegetala.

În functie de scopul urmarit si momentul aplicarii, dezinsectiile pot fi profilactice sau de necesitate, iar în functie de modul în care se aplica, acestea pot fi încadrate în: dezinsectii generale, dezinsectii totale si dezinsectii partiale.

Pentru limitarea dezvoltarii sau pentru distrugerea insectelor si acarienilor se impun urmatoarele masuri profilactice: ¾ evacuarea sistematica a tuturor materiilor de origine animala sau vegetala din adaposturi sau alte spatii aferente (dejectii,

sânge, resturi vegetale, etc.); ¾ amenajarea platformelor si depozitelor de gunoi la o distanta de 300- 500 m fata de locuinte si la cel putin 100 m fata de

adaposturile în care se exploateaza animale în unitatile de crestere intensiva si cât mai departe posibil în cazul cresterii extensive; ¾ vidanjarea periodica a foselor colectoare, defundarea si spalarea canalelor de scurgere si a rigolelor; ¾ strângerea permanenta si depozitarea controlata a resturilor de furaje din adaposturi, bucatarii furajere, cantine; ¾ amenajarea corespunzatoare a locului pentru colectarea si distrugerea cadavrelor si confiscatelor de abator; ¾ drenarea apelor stagnante din incinta fermelor si din jurul acestora; ¾ întretinerea corespunzatoare a spatiilor verzi din incinta exploatatiilor agro-zootehnice; ¾ mentinerea umiditatii relative a adaposturilor cu asternut permanent sau depozitelor de furaje sub 75%; ¾ realizarea si mentinerea permanenta a curateniei generale; ¾ efectuarea dezinsectiilor în conformitate cu specificul si destinatia constructiilor, conform legislatiei în vigoare. ¾ Dezinsectia profilactica a adaposturilor pentru animale trebuie sa urmeze urmatoarele bune practici : ¾ dezinsectia se efectueaza numai dupa ce animalele au fost scoase în padocuri, curti sau la pasune ¾ se mai înainte curatenie mecanica: se evacueaza gunoiul, resturile de furaje, se desfunda si se spala rigolele si canalele, se

îndeparteaza praful si murdaria de pe pereti, pervaze, tubulatura; ¾ se scot din adapost bolovanii de sare, bidoanele si galetile de muls, uneltele de lucru si alte obiecte de inventar, care nu tre-

buie sa vina în contact cu substantele insecticide; ¾ se aplica solutia insecticida prin pulverizare fina pe toate suprafetele, calculându-se un litru solutie dezinfectanta pentru

20m2; ¾ se închid usile si ferestrele pentru 1-2 ore. ¾ înainte de introducerea animalelor, substanta toxica se neutralizeaza prin spalarea cu multa apa (12l/m2), de pe toate supra-

fetele care vin în contact direct cu animalele si mai ales jgheaburi, iesle, hranitori si adapatori; ¾ insectele moarte se strâng si se distrug pentru a nu fi consumate de catre animale.

Dezinsectia punctelor de colectare si prelucrare a produselor de origine animala: în punctele decolectare si prelucrare a produ-selor de origine animala este obligatorie mentinerea curateniei prin varuirea frecventa a peretilor, montarea la nivelul ferestrelor a plaselor contra insectelor, evacuarea zilnica a resturilor organice, etc.;

Dezinsectia generala a încaperilor se realizeaza numai dupa încheierea programului de lucru si dupa evacuarea produselor, utilajelor mobile, galetilor, bidoanelor. Separatoarele de grasimi, instalatiile de racire si diferite alte utilaje care nu pot fi evacuate se vor acoperi cu folii de polietilena sau cu hârtie de ambalaj.

Dintre substantele insecticide vor fi preferate piretroidele sub forma de solutie sau sub forma de aerosoli. Aplicarea insecti-cidelor se va face pe pereti, pe pervazul usilor si ferestrelor, pardoseli si chiar pe suprafetele exterioare ale utilajelor mari care nu vin în contact cu materia prima.

Pentru dezinsectia de întretinere a încaperilor sau spatiilor închise mai pot fi utilizate benzile lipicioase pentru muste si mo-melile toxice pentru gândaci. Dupa încheierea dezinsectiei în spatiile interioare actiunea se continua la peretii exteriori ai cladirii si pe rampele de încarcare-descarcare. Daca este necesara dezinsectia ambalajelor, aceasta se face diferit, în functie de tipul si materialele din care sunt confectionate, prin oparire, încalzire la etuva la 60- 70°C, sau prin aspersare cu solutii de insecticide.

Dezinsectia de necesitate are aceleasi etape ca si dezinsectia profilactica, este obligatorie si se efectueaza atunci când se inter-vine pentru combaterea bolilor infectioase contagioase declarabile, si împreuna cu deratizarea si decontaminarea.

Dezinsectia adaposturilor pentru animale se face cu urmatoarele recomandari: ¾ Se depopuleaza adapostul. ¾ Fara sa fie evacuate dejectiile, resturile de furaje si apa, se pulverizeaza toate suprafetele cu solutie de soda caustica 3%, cal-

culându-se un litru solutie/ m2. ¾ Dupa 1-2 ore se demonteaza si îndeparteaza din adapost partile detasabile care se vor depozita, curata si dezinsectiza pe o

platforma betonata sau într-o alta încapere curata.

130


Egis Romania

¾ Se evacueaza si resturile de furaje, gunoiul de grajd, dejectiile si se transporta la platforma de gunoi. ¾ Se spala cu apa si se îndeparteaza mecanic toate resturile organice aderente de suprafete. Suprafetele din pamânt vor fi cura-

tate de stratul superficial (pe o adâncime de 3-5cm) care va fi de asemenea transportat la platforma de gunoi. ¾ Partile demontate, curatate si spalate sunt reasamblate. ¾ Pe întreaga suprafata decontaminabila a adapostului se aplica solutii 3% de soda caustica (la care, iarna, se adauga 5% clo-

rura de sodiu), utilizând 1 litru solutie/m2. ¾ Dupa uscare, pe întreaga suprafata decontaminabila se aplica solutie insecticida, calculând 1litru/30 m2. ¾ Adapostul se mentine timp de 24 de ore închis, dupa care se aeriseste, iar suprafetele cu care vin în contact animalele (pereti,

boxe, gratare, jgheaburi de hranire, adapatorile, stâlpii de sustinere pâna la înaltimea de 1,5 m) se spala abundent cu apa. ¾ Repopularea se face numai dupa 48 de ore de la dezinsectie, spalare si aerisirea adaposturilor.

Controlul eficientei dezinsectiilor se face prin observarea prezentei insectelor moarte în spatiile tratate si prin absenta celor vii din atmosfera încaperii sau de pe suprafetele si locurile în care se ascund.

Deratizarea (Combaterea rozatoarelor)Rozatoarele din cadrul exploatatiilor agro-zootehnice (sobolanul cenusiu, sobolanul negru si soarecii), pe lânga faptul ca

reprezinta surse de contaminare a animalelor si a omului cu diferite microorganisme (bacterii, virusuri) sau cu paraziti, produc pagube economice importante prin consumul de furaje, graunte si alte produse agroalimentare. O pereche de sobolani distruge anual peste 40 kg produse agroalimentare.

Masurile de combatere a rozatoarelor pot fi grupate în: ■ masuri care limiteaza sau împiedica înmultirea lor, ■ masuri prin care se realizeaza distrugerea lor.

119. Procedeele de distrugere a rozatoarelor se clasifica în: ■ procedee mecanice, ■ procedee chimice, ■ procedee biologice.

Combaterea rozatoarelor prin procedee chimice:Substantele chimice utilizate în combaterea rozatoarelor sunt denumite generic raticide. Raticidele pot fi reprezentate de sub-

stante anorganice, substante organice (în general de natura vegetala) si substante chimice de sinteza.Dupa modul cum actioneaza raticidele pot fi: ■ toxice de ingestie, ■ toxice respiratorii.

Raticidele din grupa toxicelor de ingestie se aplica sub forma de momeli toxice alimentare. Suportul alimentar al momelilor poate fi constituit din nutreturi combinate, fainuri obtinute din cereale, bucati de carne, jumari, salam, la care se poate adauga untura sau ulei comestibil si unele substante aromate. O categorie particulara de toxice de ingestie este reprezentata de pulberile folosite la prafuiri, pentru care suportul cel mai obisnuit este pudra de talc.

Toxicele respiratorii constituie un mijloc mai eficient de distrugere a rozatoarelor, deoarece se aplica în special în galeriile care nu au comunicare cu spatii locuite de om sau de animale sau în interiorul unor spatii limitate care se pot închide ermetic.

Deratizarea în fermele de animaleSe realizeaza diferit, în functie de tipul adaposturilor, sistemul de întretinere al animalelor, specia animala ce se exploateaza în

acel adapost, posibilitatea contactului animalelor cu raticidul sau cu rozatoarele asupra caruia a actionat raticidul, etc.

Deratizarea în fermele de porciCel mai indicat este ca operatiunea de deratizare sa se realizeze atunci când adaposturile sunt depopulate. În acest caz, dupa

realizarea curateniei mecanice, se folosesc momeli toxice si/sau prafuiri cu pulberi toxice pe locurile circulate de rozatoare, în galeriile accesibile, în locurile de acces din afara adaposturilor. Concomitent se depun în adaposturi si recipienti cu apa otravita.

În cazurile în care nu pot fi evacuate animalele, momelile toxice se depun în locuri la care animalele nu pot avea acces (grinzile de sustinere a acoperisului, podului, camerele de depozitare a furajelor etc.). În unele situatii se pot amplasa “statii de intoxicare”, atât în interiorul adaposturilor cât si în afara acestora.

În timpul verii, o atentie deosebita va fi acordata spatiilor verzi dintre adaposturi si din vecinatatea adaposturilor (unde sobo-lanii de regula se retrag si sapa galerii), canalelor de scurgere, conductelor de alimentare cu apa si hrana, precum si canalelor de evacuare a dejectiilor. Se poate actiona prin gazare asupra galeriilor accesibile.

Deratizarea în adaposturile de taurine si ovine:Dupa depopularea acestora, sau în timpul când animalele sunt scoase la pasune este efectuata curatenia mecanica si evacuarea

gunoiului la platforma, se aplica procedeele de deratizare, folosind metodele mentionale în cazul fermelor de porci.

Deratizarea în fermele de pasari:Se executa obligatoriu, cu ocazia depopularilor totale, dupa ce a fost îndepartat asternutul si s-a efectuat curatenia generala.Recomadari generale în actiunea de deratizare: ■ actiunea de deratizare este necesar sa se efectueze simultan la toate obiectivele din exploatatia agro-zootehnica si la toate

unitatile invecinate; ■ este imperios necesar ca actiunile de deratizare sa se efectueze ritmic (în mod obisnuit, trimestrial) si neîntrerupt.

131


Egis Romania

Decontaminarea (Dezinfectia)În functie de scopul urmarit, decontaminarea poate fi: decontaminare profilactica si decontaminare de necesitate.În functie de arealul în care se realizeaza, decontaminarea poate fi: decontaminare partiala (se efectueaza numai în anumite

spatii ale unui obiectiv); decontaminare totala (în interiorul întregului obiectiv) sau decontaminare generala (se efectueaza în toate obiectivele din componenta unei exploatatii agro-zootehnice).

În functie de complexitatea exploatatiei agro-zootehnice, decontaminarile pot fi: decontaminari curente (se realizeaza în orice unitatea epidemiologica în care se exploateaza animale de ferma sau se proceseaza produse de

origine animala sau de origine vegetala); decontaminari speciale (se realizeaza în unitati apicole, seicicole,piscicole etc.).

Tehnica efectuarii decontaminarii curente trebuie sa se desfasoare în felul urmator: ■ se evacueaza animalele din adapost; ■ se scoate de sub tensiune reteaua electrica a adapostului; ■ se umezeste întreaga suprafata decontaminabila cu apa, sau dupa caz cu alte solutii (detergente, decapante etc.); ■ se îndeparteaza resturile grosiere (furaje, asternut, dejectii) si se transporta cu o bena etansa la platforma de gunoi sau la

treapta mecanica a statiei de epurare; ■ se demonteaza toate partile detasabile din adapost (usite, gratare, hranitoare, eleveuze, adapatoare, covorase etc.) si se depo-

ziteaza într-un loc special amenajat (obisnuit o platforma betonata si acoperita, o magazine betonata, un padoc betonat, obligato-riu racordate la un sistem de colectare a apelor uzate) unde vor fi supuse operatiunilor de curatire si decontaminare;

■ suprafata decontaminabila se curata atent de resturile organice aderente, cu ajutorul unui jet de apa sub presiune (cel pu-tin 10 atmosfere), al aerului comprimat, al periilor, al maturilor sau al unor solutii decapante. În cazul suprafetelor acoperite cu pamânt, se va îndeparta stratul superficial pe o adâncime de 15-20 cm, iar dupa evacuarea acestuia si transportul la platforma de gunoi va fi înlocuit cu pamânt proaspat provenind de pe un teren neexpus la contaminare cu microorganisme sau paraziti. Acesta va fi în prealabil amestecat în proportie de 5:1 cu praf de var nestins sau cuclorura de var;

■ se vor efectua reparatiile curente necesare reluarii procesului de productie în conformitate cu tehnologia de crestere si cu prevederile programului sanitar-veterinar;

■ se reface curatenia mecanica; ■ se remonteaza partile detasabile, care în prealabil au fost curatate si partial decontaminate la locul de depozitare; ■ se aplica decontaminantul cel mai eficient, în functie de tipul adapostului, specie animala etc. ■ Tehnica aplicarii decontaminantului: ■ se alege decontaminantul specific si se stabileste concentratia si modul de aplicare al lui; ■ se calculeaza suprafata totala ce trebuie decontaminata, se asigura mijloacele de decontaminare si se stabilesc si asigura

materialele de protectie a muncii; ■ se prepara solutia decontaminanta, în concentratia si cantitatea stabilita;: ■ se conditioneaza obiectivul pentru decontamiare (se îndeparteaza apa din adapatori si instalatia de alimentare, din excava-

tiile si anfractuozitatile pardoselii, se deschid usile tablourilor electrice, se completeaza si închid ferestrele, se închid robinetele etc.), în deplina concordanta cu cerintele decontaminantului si instructiunile de aplicare (preîncalzire, etansare, umidificare etc);

■ se împarte cantitatea de solutie de lucru calculata pentru întregul obiectiv, începând de la tavan spre podea si dinspre partea opusa iesirii. Aplicarea se face prin pulverizare fina, pe întreaga suprafata decontaminabila, cât mai uniform, pentru asigurarea concentratiei eficiente a solutiei decontaminante pentru fiecare m2;

■ se închide si se sigileaza obiectivul, iar la intrarea în obiectivul decontaminat se monteaza o inscriptie de avertizare cu ur-matorul continut: “ATENTIE, DECONTAMINARE CHIMICA, PERICOL, ACCESUL INTERZIS”.

■ Se întocmeste actul sanitar-veterinar de decontaminare; ■ Se repecta timpul de contact indicat pentru fiecare tip de decontaminant utilizat, tip de obiectiv si metoda de decontami-

nare..4.2.3. Considerații privind regimul produselor utilizateProduse utilizate pentru realizarea decontaminarilor1. Clorul si compusii lui ■ Clorul gazos poate fi folosit pentru dezinfectia apei sau pentru decontaminarea unor obiecte din fermele zootehnice. Con-

centratia activa este de 1/10000, care se obtine cu 1,55g clor lichid pe m3. Pentru obtinerea efectului decontaminant timpul de contact este de minimum o ora, cu conditia ca încaperile în care se aplica sa fie etanse.

■ Cloramina are o stabilitate mai buna decât a altor compusi ai clorului. Se produce sub forma de comprimate (cloramina B), sub forma de pulbere (cloramina I). Un comprimat de cloramina B, contine 0,50g de clor activ. Pentru prepararea unui litru de solutie decontaminanta cu 1% clor activ, sunt necesare 20 comprimate de cloramina B. O eficienta mai buna se obtine atunci când cloramina este asociata cu clorura de amoniu, în proportie de1/1.

■ Clorura de var (var cloros). Produsul comercial contine clorura de calciu, hipoclorit de calciu si hidroxid de calciu. Este un decontaminant puternic, atât datorita clorului gazos încorporat în el, cât si capacitatii de oxidare pe care o are. Are dezavantajul ca este coroziv si puternic decolorant. Eficacitatea solutiei limpezite de clorura de var scade in prezenta substantelor organice. Pentru decontaminare, se foloseste solutia limpede de clorura de var ce contine clor 3% sau 5%, câte un litru pentru 1m2.

■ Hipocloritul de sodiu se comercializeaza sub forma lichida, cu un continut de 12% clor activ. Se foloseste pentru decontami-narea instalatiilor de muls, precum si a recipientilor folositi la pastrarea, prelucrarea si transportul laptelui. Profilactic, în industria

132


Egis Romania

laptelui se foloseste solutia ce contine 250 mg clor activ la. 1litru de apa, cu temperatura apei de 750C. Hipocloritul de sodium se poate folosi si pentru decontaminrea adaposturilor sau a suprafetelor. Pentru decontaminare de necesitate a suprafetelor se utilizeaza concentratia de 3% clor activ.

2. Permanganatul de potasiuSe utilizeaza pentru decontaminarea corpului animalelor, în concentratie de0,2-2%, iar pentru decontaminarea lânii, a am-

balajelor folosite pentru transportul carnii, se utilizeaza în concentratie de 2-4% cu timp de contact de 3 ore. In combinatie cu formolul poate fi folosit la decontaminarea incubatoarelor.

3. Sulfatul de cupru (piatra vânata)Are efect fungicid si dezodorizant. Se utilizeaza în concentratie de 5% pentru decontaminarea frigiderelor si camerelor frigo-

rifice. Se poate folosi si pentru umezirea asternuturilor vacilor cu afectiuni de natura infectioasa.4. Sublimatul corosivEste utilizat pentru decontaminarea mâinilor, în concentratie de 1%, iar pentru decontaminarea harnasamentelor si suprafe-

telor, în concentratie de 2%.5. Soda caustica (hidroxidul de sodiu)Este un decontaminant cu spectru larg de actiune. Se foloseste pentru distrugerea bacteriilor (fiind activ si fata de spori), a

virusurilor, ciupercilor microscopice, precum si pentru distrugerea parazitilor. In mod obisnuit se utilizeaza concentratii 3- 5%. Când temperatura mediului este foarte scazuta, pentru a evita înghetarea solutiei, se amesteca cu 5-15% sare de bucatarie. Pentru decontaminarea suprafetelor se foloseste 1 litru solutie soda caustica 3-5%, pentru fiecare m2.

6. Acidul sulfuricSe poate utiliza în concentratie de 5% pentru decontaminarea pieilor provenite de la animalele banuite de antrax si a gunoiului

de grajd atunci când contine bacterii sporulate.7. Varul sau oxidul de calciuSe foloseste numai ca suspensie de var proaspat stins, sub forma de lapte de var (10- 20% ). Laptele de var proaspat este un bun

decontaminant fata de majoritatea microorganismelor care se întâlnesc în adaposturile animalelor, indiferent de specie.8. Atlantolul 9/4Este un decontaminant care se livreaza în stare lichida; are pH 14 si contine hidroxid de potasiu si hipoclorit de sodiu (mini-

mum 4,5% clor activ). Este slab corosiv pentru majoritatea metalelor, smaltului, sticlei si materialelor sintetice, dar este corosiv pentru cupru, duraluminiu si aliajele acestora. Sub forma de solutie diluata nu este toxic, dar sub forma concentrata poate provoca arsuri grave. In contact cu acizii degaja un gaz toxic. Este un decontaminant ideal pentru instalatiile cu circuit închis (laptarii, fabrici de bere, instalatii de muls). Se utilizeaza numai sub forma de solutii calde, minimum 350C, în concentratie de 0,5-1%, nefiind influentat de duritatea apei. Pentru realizarea decontaminarii timpul de contact este de minimum 30 minute.

9. OO-CIDESe livreaza sub forma de pulbere granulata în doua pachete distincte, care se combina în momentul prepararii solutiei decon-

taminate: un pachet contine clorura de amoniu, polietanoxialchil-eter, fenoftaleina, iar celalalt pachet contine hidroxid de sodiu si diclorofen. Se utilizeaza în solutii de 0,5-1%, penru decontaminarea suprafetelor. Sunt necesari 0,5 litri solutie de lucru pentru fiecare m2.

10. Formolul (formalina)Este denumirea comerciala a produsului ce contine maximum 40% aldehida formica. Dezinfectant cu spectru larg de acti-

une, a carei eficacitate este influentata de numerosi factori, între care temperatura si umiditatea mediului ambiant sunt cei mai importanti. Aldehida formica existenta în compozitie are efect dezodorizant. Formolul poate fi utilizat pentru decontaminarea depozitelor de cereale sau a unor mici cantitati de furaje, prin fumigatie sau prin vaporizare. Atunci când se foloseste pentru de-contaminarea adaposturilor de animale este necesar ca în prealabil acestea sa fie foarte riguros curatate si spalate, solutia folosita sa aiba temperatura de 25- 300C, iar atmosfera adapostului minim de 170C. In mod obisnuit pentru realizarea decontaminarilor se utilizeaza solutia 3% de formol, din care se foloseste aproximativ 1 litru pentru fiecare m2. In cazurile în care temperatura adaposturilor este sub 170C, la solutia 3% formol se adauga si bromocet 2%. Pentru decontaminarea de necesitate în tuberculoza, solutia 3% de formol se asociaza cu o solutie 3% de soda caustica. În acest caz decontaminarea se va repeta de 3 ori consecutiv, la interval de 1-2 ore, asigurâdu-se un timp de contact de minimum 3 ore de la ultima pulverizare. Pentru fiecare m2, în cazul celor trei pulverizari, se va utiliza în total 1 litru solutie dezinfectanta. Formolul este o substanta iritativa, foarte toxica. Inghitita, inhalata sau absorbita prin piele poate avea efect mortal. Potrivit normelor internationale este o substanta cancerigena .

11. Soda calcinata12. Bromura de cetilpiridiniumSe afla în comert sub denumirea de bromocet, cetazol, aseptol, etc. Are un spectru larg de activitate, nu pateaza, nu este coro-

siv. Este incompatibil cu sapunurile si detergentii anionici. Pentru decontaminarea suprafetelor netede si a mâinilor se foloseste solutia de 1%. Decontaminarea suprafetelor se face prin pulverizare fina, utilizând 0,3-0,5 litri de solutie pentru fiecare m2.

DepozitareaMajoritatea produselor utilizate pentru realizarea decontaminarilor, dezinsectiilor si deratizarilor manifesta un grad mai re-

dus sau mai mare de toxicitate pentru om sau alte specii de animale existente în exploatatiile agro-zootehnice, de aceea depozita-rea lor trebuie facuta în spatii special destinate acestui scop, care sa ofere anumite conditii de temperatura, uscaciune si ventilatie. In spatiile destinate depozitarii este necesar sa nu existe mari variatii de temperatura, temperatura optima fiind cea cuprinsa între +40C si +240C. De asemenea, în spatiile de depozitare, substantele trebuie ferite de actiunea directa a luminii sau a razelor solare si amplasate la o anumita distanta de sursele de încalzire. Toate decontaminantele, dezinsectizantele si deratizantele se conserva în recipientii originali, închise ermetic si cu etichetele originale. In spatiile de depozitare este intezis accesul copiilor si a persoanelor neautorizate, iar pe usa spatiului de depozitare se vor fixa tablite de avertizare „pericol de moarte”, „pericol de otravire”, etc. Spatiul

133


Egis Romania

de depozitare trebuie sa posede usi metalice, gratii la ferestre, usile asigurate permanent prin încuietori speciale si sigilate, iar che-ile se pastreaza numai de catre responsabilul desemnat de beneficiar, care va tine o evidenta stricta a consumurilor. Depozitarea substantelor toxice, intra sub incidenta decretului 466/1979.

4.2.4. Deșeuri și resturi provenite de la exploatațiile agro-zootehniceÎn exploatatiile agro-zootehnice, pe lânga deseurile cu valoare fertilizanta - gunoi de grajd, djectii lichide si fluide (prezentate

în vol 1 cap. 10), pot rezulta si alte deseuri si resturi, care netratate corespunzator pot deveni agenti de poluare ai solului, apei si aerului.

În aceasta categorie sunt incluse diferite excretii lichide si solide rezultate, de exemplu, de la mulsul animalelor, de la locurile de sacrificare ale acestora, ape uzate de la lucrarile de igenizare a adaposturilor etc. Ele trebuie gestionate cu foarte mare atentie pentru a evita poluarea apei si solului de catre unele substante periculoase sau toxice pe care le contin (agenti patogeni, metale grele, detergenti, substante chimice folosite la dezinsectie si dezinfectie, etc.). Aceste tipuri de deseuri trebuie tratate în statii de epurare iar dupa realizarea parametrilor de depoluare si neutralizare prevazuti, folosite dupa caz ca material fertilizante sau de-pozitate ca deseuri conform normelor în vigoare. Toate unitatile agro-zootehnice mari trebuie sa dispuna de instalatiile aferente pentru executarea operatiilor de decontaminare si neutralizare a deseurilor si resturilor provenite din exploatatiile agro-zooteh-nice (sisteme de scurgere, colectare si transport, statii de epurare, locuri de depozitare).

Evacuarea apelor uzate în reteaua de canale de desecare sau, dupa caz, de irigatii, ori pe terenurile agricole se va face numai în conditiile realizarii unei epurari corespunzatoare.

Un tratament deosebit trebuie acordat animalelor decedate în ferma si a animalelor de ferma care au murit în cursul tranzitu-lui. Carcasele acestora nu pot fi depozitate la întâmplare, deoarece consituie focare de raspândire a unor boli si surse de poluare a apelor de suprafata si subterane.

Orice posesor de animale trebuie sa raporteze moartea unui animal medicului veterinar, care, în urma examinarii, va reco-manda procedura cea mai adecvata de depozitare sau tratare pentru situatia semnalata. Tratarea acestor tipuri de deseuri se face în unitati specializate, aprobate de Agentia Nationala Sanitara Veterinara. Autoritatea competenta poate sa decida înlaturarea cadavrelor cu grad ridicat de risc, prin procedura arderii în crematoriu sau a îngroparii, în cazul în care:

a) exista un pericol de propagare a riscurilor legate de sanatate în timpul transportului;b) exista suspiciunea ca agentii patogeni ar putea rezista tratamentelor aplicate în unitatile de prelucrare a deseurilor de acest

tip;c) carcasele animalelor în cauza provin din locuri la care accesul se realizeaza dificil,d) cantitatea si distanta care trebuie acoperita nu justifica masura colectarii acestui tip de deseuri.Îngroparea carcaselor de animale decedate trebuie sa se efectueze la o adâncime suficienta (cel putin 1 m), pentru a preveni

dezgroparea lor de catre animale sau pasari carnivore si, de asemenea, pentru a preveni poluarea aerului cu mirosuri dezagreabile precum si poluarea surselor de apa. Înainte de a fi îngropate trebuie stropite cu un dezinfectant corespunzator. Carcasele provenite de la animale bolnave trebuie îngropate întregi (cu piele sau blana si cu toate organele interne). La alegerea locului de îngropare se va avea în vedere ca acesta sa fie situat la cel putin 500 m de vatra localitatii si la cel putin 250 m de fântâni, foraje sau izvoare din care se extrage apa potabila pentru oameni si animale. De asemenea, fundul gropii trebuie sa fie uscat, respectiv sa nu fie acoperit de un strat de apa. Nu este permisa aruncarea animalelor moarte la platforma de gunoi, la platforma de compostare sau în între ruine. Aceleasi recomandari se aplica si pentru pasarile de ferma moarte.

4.2.5. Deșeuri și ape uzate de la sectorul de prelucrare a produselor agricole și zootehnice

Apele uzate si deseurile provenite din sectorul de prelucrare a produselor agricole si zootehnice au, de regula, o încarcatura mare si foarte specifca de substante potential poluante, în principal de origine organica - hidrati de carbon (zahar, amidon), grasimi, proteine, etc. Pot prezenta, de asemenea, o încarcatura semnificativa de agenti patogeni, în special cele provenite din sectorul de prelucrare a produselor zootehnice. Apele uzate, provenite din sectoarele mentionate mai sus, nu se deverseaza direct în apele de suprafata sau în reteaua de canale pentru irigatii sau drenaj, deoarece au un efect poluant rapid si intens mai ales da-torita consumului biochimic de oxigen foarte ridicat. Conform legii, toate unitatile de prelucrare a produselor vegetale (fabrici de zahar, fabrici de conseve de legume, de sucuri de fructe, de ulei, etc) si animale (abatoare, fabrici de mezeluri si conseve de carne, fabrici de prelucrare a laptelui, etc.) trebuie prevazute înca din faza de proiectare cu statii de tratare a apelor uzate si cu tehnologii specifice fiecarui tip de unitate.

Respectarea tehnologiilor de epurare si întretinerea corespunzatoare a statiilor de tratare a apelor uzate sunt masuri de natura sa conduca la obtinerea unor ape purificate care pot fi deversate în continuare în sistemul de canalizare sau pot fi folosite, daca sunt corespunzatoare calitativ, la irigarea culturilor vegetale. Namolurile de la statiile de epurare pot fi folosite, dupa compostare, la fertilizarea culturilor vegetale, daca nu exista alte restrictii privind utilizarea lor (de ex. o încarcatura de metale grele sau de alte substante periculoase peste limita maxima admisibila). Administrarea acestrora trebuie facuta numai dupa analizarea lor de catre laboratoarele de specialitate. Alte deseuri provenite de la unitati de prelucrare a produselor zootehnice, trebuie prelucrate, conform legii, în unitati specializate, aprobate de Agentia Nationala Sanitara Veterinara. Prin prelucrare se pot obtine produse pentru hrana animalelor de casa si pentru pesti sau diferite produse tehnice ori farmaceutice.

Autoritatea sanitara veterinara centrala, în situatii exceptionale si sub supravegherea veterinara efectuata de autoritatile com-petente, poate autoriza utilizarea deseurilor de origine animala în scopuri stiintifice.

Deseurile care nu sunt potrivite pentru prelucrare, se înlatura prin incinerare sau prin îngropare într-un sol corespunzator, în scopul prevenirii contaminarii cursurilor de apa sau a poluarii mediului.

134


Egis Romania

4.2.6. Produse petroliereFermele agricole moderne, atât cele vegetale cât si cele agro-zootehnice, presupun multe operatii mecanizate pentru lucrarile

solului, întretinerea culturilor, cresterea animalelor, procesarea produselor, transport, etc. Obiectivul principal al acestora este eficientizarea lucrarilor si diminuarea efortului fizic al personalului din ferma. Printre sursele de energie folosite pentru derularea operatiunilor mecanizate, cea mai importanta este constituita din produse petroliere (în principal motorina si benzine). Acestora li se adauga uleiuri minerale, de aceeasi provenienta, folosite pentru întretinerea (lubrifierea) diferitelor mecanisme. Toate aceste produse, daca nu sunt gestionate cu responsabilitate, pot produce fenomene grave de poluare atât în sol cât si în mediul acvatic. Urmatoarele recomandari de bune practici agricole sunt de natura sa previna sau sa reduca asemenea efecte negative.

¾ Rezervoarele de produse petroliere se recomanda sa fie amplasate la suprafata, într-un loc accesibil pentru masinile care fac alimentarea, situat departe de surse de apa si mai ales de drenuri de apa îngropate în sol sau pozitionate la suprafata.

¾ Nu se recomanda îngroparea rezervoarelor daca exista riscul de scurgeri care ar putea polua apa freatica sau daca solul prezinta însusiri care favorizeaza coroziunea.

¾ În locul de amplasare a rezervorului trebuie luate masuri speciale de prevenire a incendiilor. ¾ Arealul de depozitare trebuie prevazut cu materiale absorbante pentru a retine eventualele împrastieri produse în timpul alimentarii. Trebuie evitat ca rezervoarele masinilor sa fie supraîncarcate.

¾ Rezervoarele se verifica regulat si se repara daca se constata scurgeri. ¾ Rezervoarele mobile (cisternele) se folosesc cu precautie, în special atunci când se alimenteaza pompele de irigare ampla-sate în vecinatatea cursurilor de apa.

¾ Starea tehnica a utilajelor, în special a motarelor, conductelor si racordurilor, trebuie verificata periodic pentru a reduce la minim scurgerile de carburanti.

¾ Interventiile tehnice la sistemul de alimentare cu combustibil efectuate în câmp, ca de exemplu înlocuirea filtrului de com-bustibil sau a unui furtun s.a., sunt operatii în cursul carora se pot produce scurgeri de combustibil pe sol. Trebuie luate masuri pentru limitarea acestor pierderi.

În România, cea mai grava cale de poluare cu motorina care ajunge în sol este provocata de sistemul tehnic de eliminare a ae-rului din sistemul de alimentare cu combustibil al motoarelor de tractor. La tractoarele care sunt de mai multe decenii în dotarea agriculturii românesti este prevazut, din fabricatie, un sistem cu bule de aer pentru pomparea în exterior a motorinei, cu dever-sarea ei pe sol fara posibilitati de recuperare. Este recomandat ca aceasta operatie sa fie efectuata pe cât posibil în locuri special amenajate, de preferinta asfaltate.

Când se produc pierderi apreciabile de produse petroliere, prima masura este aceea de de a reduce riscul de incendiu si de a preveni patrunderea acestora în canalizare, cursuri de apa sau în apa subterana. Urmatorul pas este acela de a înlatura cât mai mult posibil din materialul împrastiat, astfel încât cantitatea ramasa sa poata fi descompusa de microorganisme sau sa se volatilizeze. Materialul recuperat se depoziteaza în locuri destinate unor deseuri speciale sau se trateaza.

În situatia în care produse peroliere usoare, cum sunt motorina sau pacura, au patruns sub stratul de suprafata al solului, dar au fost retinute în subsol sau în apa freatica, se poate executa un foraj pentru drenarea acestor produse, care ulterior sunt pompate afara. Forajul nu trebuie sa strabata mai adânc de stratul în care sunt retinute produsele respective. Nu se foloseste apa sau deter-gent pentru spalarea acestor produse si, de asemenea, nu li se da foc la suprafata solului.

Produsele petroliere grele (uleiuri minerale cu densitate mai mare) ramân la suprafata solului în cazul împrastirii. Ele trebuie lasate sa se solidifice, apoi se razuiesc având grija sa fie îndepartate cu cât mai putin sol. Materialul rezultat trebuie depozitat în locuri autorizate pentru asemenea deseuri si supus tratamentelor de bioamendare.

Urmatoarea etapa de remediere a solului consta în crearea unor conditii favorabile pentru ca resturile de reziduuri ramase în sol sa fie descompuse de microorganisme, respectiv un pH peste 7, o temperatura corespunzatoare si un continut adecvat de apa, oxigen si elemente nutritive. Descompunerea este favorizata de lucrarea suprficiala a solului si de fertilizarea minerala cu azot si fosfor, masuri care asigura microorganismelor mai mult oxigen si nutrienti. Pe solul contaminat cu produse petroliere nu se aplica îngrasaminte organice, deoarece acestea maresc cerinta de oxigen a microorganismelor, afectînd plantele cultivate.

Recuperearea completa a terenurilor poluate cu produse petroliere poate dura 2ani în cazul celor cu textura grosiera si pâna la 5 ani în cazul celor cu textura fina, în functie de tipul de sol si metoda de remediere folosita.

4.3. Protecția solului și a apei. Protecția așezărilor umane

4.3.1. Prevenirea si evitarea degradarii structurii soluluiAnumite lucrari agricole desfasurate pe un sol nepotrivit pot conduce la destructurare, aducând daune mediului înconjurator,

necesitând cheltuieli sporite pentru ameliorare, pentru refacere. Degradarea structurii solului se produce datorita compactarii, lucrarilor în excessi a saraturarii. Aceasta poate determina scaderea productivitatii si crestereariscului de producere a eroziunii solului. Modul de lucru si desfasurarea la momentul optim a lucrarilor agricole ale solului sunt hotarâtoare pentru conservarea starii structurale a oricarui sol cultivat. Sunt necesare câteva elemente esentiale, ca: abilitate, rabdare dar si utilaje agricole cores-punzatoare pentru:

■ a asigura conservarea friabilitatea solului (capacitatea de a se desface în formatiuni structurale de diferite marimi) si usurinta de fi lucrat;

■ a asigura apa, aerul, nutrientii necesari si o activitate biologica optima, toate în sprijinul dezvoltarii armonioase a vegetatiei; ■ prevenirea si evitarea pierderilor de sol, de seminte, de îngrasaminte si de pesticide;

135


Egis Romania

■ evitarea lucrarilor repetate si în exces; ■ reducerea chiar eliminarea scurgerilor de suprafata, a eroziunii care pot provoca inundarea cailor de acces, a proprietatilor învecinate, dar si poluarea si colmatarea apelor de suprafata.

În scopul prevenirii si evitarii degradarii solului este necesar sa se respecte , cel putin, câteva reguli deosebit de importante, care se refera la:

■ evitarea efectuarii lucrarilor agricole pe solurile prea umede chiar daca acestea sunt bine structurate; ■ evitarea traficului pe terenurile umede; ■ evitarea formarii santurilor, urme adânci produse de rotile masinilor agricole, prin reducerea trecerilor repetate; ■ practicarea lucrarilor conservative în acord cu indicatorii de pretabilitate a solului si tetenului. în special a araturilor super-

ficiale si cu întoarcerea partiala a brazdei mai ales dupa recoltarile culturilor târzii precum porumbul si cartofii.În zone cu soluri lutoase ori prafoase în stratul arat si argiloase în adâncime, talpa plugului si plasticitatea adesea sunt prezente,

mai ales în conditii de umiditate. Atunci când aceste probleme sunt identificate corect, de obicei pot fi corectate, pentru o perioa-da de timp, prin lucrari de subsolaj. Atentie deosebita trebuie acordata compactarii secundarii provacata de efectuarea lucrarilor solului, an de an, la aceeasi adâncime, sau de catre trecerile repetate efectuate pe aceleasi urme, ori de cele efectuate în timpul ope-ratiilor de recoltare. În tara noastra însa, atentie sporita trebuie acordata compactarii primare, care afecteaza, în special, solurilor argiloiluviale, în adâncime si care, în acelasi timp au probleme extrem de dificile de drenaj. În aceste conditii fiind necesare lucrari de drenaj si apoi de afânare adânca prin scarificare.

În oricare ferma, înainte de a fi cultivate, trebuie evaluate solurile predispuse la compactare pentru a se stabili masurile corec-tive necesare. De asemenea, daca se constata ca, starea structurala a solurilor intens cultivate este sever degradata, si aceasta este corelata si cu un continut redus de materie organica, este necesar, o perioada de câtiva ani, sa se cultive plante perene graminee si leguminoase, în diferite amestecuri, aceasta solutie conducând la regenerarea formatiunilor structurale si îmbunatatirea ansam-blului de caracteristici fizice, chimice si biologice. Uneori, este posibil ca degradarea solului, sa aiba loc chiar în cursul procesului de ameliorare, daca în timpul efectuarii diferitelor lucrari de afânare adânca nu s-a luat în considerare starea de lucrabilitate care este determinata de continutul momentan de apa si capacitatea de retinere si cedare pentru apa; subsolul devenind si mai puternic afectat de compactare. Un astfel de strat puternic compactat, de obicei situat si la o adâncime de peste 40-50 cm, practic este foarte greu de ameliorat daca nu chiar imposibil. Oricând se doreste ameliorarea solului afectat de compactare prin aplicarea lucrarilor de afânare adânca trebuie sa se tina cont de conditia initiala a solului si numai dupa aceea se va trece la realizarea ei. Afânarea adânca poate face solul si mai vulnerabil la compactare în raport cu lucrarile care se vor efectua în viitor, existând în acest sens un cerc vicios din care practic nu se poate iesi.

4.3.2. Lucrarile de arat, grapat si semanatMarea majoritate a agricultorilor considera ca aratura cu întoarcerea brazdei este principala lucrare a solului. Aceasta operatie

tehnologica este aplicata, practic în sistemele tehnologice conventionale. În acelasi timp, dupa aceasta lucrare principala a solului sunt aplicate si combinate multe alte lucrari secundare, în scopul obtinerii unui pat germinativ cât mai uniform, fin si afânat, pentru realizarea conditiilor optime de germinatie, rasarire si dezvoltare a diferitelor culturi. Adesea, astfel de practici agricole sunt înlocuite partial sau în totalitate prin introducerea erbicidarii totale pentru controlul eficient al buruienilor, fiind , de regula, specifice sistemelor tehnologice conservative. Este bine cunoscut, ca pe solurile nisipose si prafoase în timpul ploilor exista riscul ca patul germinativ fin sa înregistreze procese negative de compactare, crustificare, favorizând pe terenurile situate în panta scur-gerile de suprafata, ca urmare a reducerii capacitatii solului de a absorbi apa din precipitatii. De asemenea, traficul repetat pe solul umed determina compactarea în adâncime care este dificil si costisitor de remediat. Pentru ca astfel de fenomene sa fie evitate trebuie respectate urmatoarele masuri:

¾ lucrarile trebuie efectuate doar la starea optima de umiditate, în special pe solurile solurile cu un continut ridicat de argila. De aceea, înainte de intrarea în teren trebuie efectuata verificarea continutului de apa din sol, care poate fi apreciat direct în câmp prin modelarea manuala a solului, dar cel mai precis prin determinari gravimetrice ale continutului de apa; ¾ pe solurile nisipoase si prafoase unde exista riscul crustificarii, patul germinativ trebuie sa fie mai grosier; ¾ paturile germinative umede, nu se vor tasa prin tavalugire, dupa semanat, pe terenurile care prezinta risc de crustificate; ¾ trebuie sporit continutul de materie organica din sol, pentru a îmbunatati caracteristicile tehnologice si a facilita modul de lucrare. Cresterea continutului de materie organica din sol este un proces lent, care se desfasoara pe termen relativ lung, dar care poate fi realizat în timp prin utilizarea constanta a îngrasamintelor organice naturale si printr-o o rotatie corespunza-toare a culturilor în care sa fie incluse si plante care sa fie utilizate ca îngrasamânt verde. ¾ unde se constata aparitia compactarii secundare, mai ales, dupa culturi tarzii (porumb, radacinoase) este recomandata aratura de toamna, pentru a favoriza drenajul intern al solului; ¾ se va verifica starea de compactare a solului si adâncimea de aparitie. Acolo unde este necesar trebuie sa se efectueze sub-solajul sau scarificarea la adancimea si latimea corecta, în timpul perioadelor corespunzatoare conditiilor de umiditate ceva mai redusa a solului; ¾ efectuarea semanatului de toamna cât mai devreme pentru asigurarea unei bune acoperiri a terenului înaintea începerii iernii. Daca este necesar trebuie avut in vedere si aplicat un plan suplimentar de rezerva care prevede combaterea buruie-nilor, bolilor si daunatorilor, care pot aparea în perioada de toamna. In cazul în care se seamana grâu timpuriu, în scopul reducerii costului si a favorizarii încoltirii plantelor, se vor folosii norme mai reduse de seminte. Aceasta permite protectia solului si conduce la cresterea profiturilor.

4.3.3. Lucrari conservative ale soluluiSistemul de lucrari conservative este recunoscut ca fiind baza agriculturii conservative. La nivel mondial agricultura conserva-

tiva este practicata pe o suprafata de peste 70 milioane ha, cea mai mare parte fiind raspândita în America Latina, Statele Unite ale

136


Egis Romania

Americii si Australia, si doar o mica parte, în celelalte zone ale lumii. Cea mai importanta componenta a sistemelor conservative, ca si în cele conventionale este lucrarea solului, adica modul de afânare, de prelucrare si introducere a semintei.

DefinitieLucrarea conservativa este o expresie generala care defineste diferite modaltati, practice în managementul agricol de afânare

si prelucrare a solului în vederea semanatului, în conditiile excluderii întoarcerii brazdei si mentinerii acoperite cu mulci vegetal a cel

putin 30 % din suprafata, dupa semanat. Sistemele tehnologice conservative au evolut rapid dupa perioada 1950-1960, atât pe plan

international, cât si în tara noastra, în functie de posibilitatile de mecanizare odata cu cresterea capacitatii tractoarelor si a masinilor agricole, si a diversificarii echiamentelor de afânare, prelucrare a solului si semanat. Astfel, acum expresia “lucrare con-servativa”, cuprinde procedee extrem de variate, de la semanatul direct în sol neprelucrat pâna la afânare adânca fara întoarcerea brazdei, între

aceste doua extreme regasindu-se numeroase variane ca: lucrari reduse, lucrari partiale sau în benzi, lucrari rotationale, lucrari rationale, lucrari în mulci vegetal, lucrari în trafic controla, lucrari în biloane.

Conditii de aplicare a lucrarii conservative la nivelul fermeiAplicarea lucrarilor conservative, la nivelul fermei se poate face numai dupa o foarte buna cunoastere a solului si a terenului,

pentru evaluarea corecta a conditiilor de pretabilitate în cadrul specificului climatic. Lucrarile conservative nu pot fi aplicate oriunde si oricând, evaluarea pretabilitatii solului si a terenului trebuie realizata doar de unitati specializate, cu experienta în domeniu. În acest sens sunt necesare studii pedologice la nivelul fermei care pe baza criteriilor de pretabilitate (compozitie gra-nulometrica, stare de compactitate, panta, relief, adâncime a apei freatice – drenabilitate) si a domeniul de variatie a valorilor lor numerice stabilesc unde si ce fel de solutii conservative trebuie aplicate. De asemenea, este necesara o dotare cu o anumita sistema de masini agricole care sa permita, atât afânarea si lucrare solului fara întoarcerea brazdei (cultivatoare, combinatoare, cizele, fre-ze, sape rotative etc.,), cât si semanatul, în conditii diferite decât cele din sistemele conventionale. La aceste doua conditii, se mai adauga si o a treia, care se refera la foarte buna cunoastere a spectrului populatiilor de buruieni, a gradului anterior de infestare, mai ales cu asa numitele buruieni problema, si în acelasi timp a celor mai eficiente erbicide, care trebuie aplicate pre si post emer-gent, la diferite plante cultivate. Acestei trei conditii sunt absolut necesare pentru aplicarea cu succes a lucrarilor conservative, considerate ca baza a promovarii agriculturii durabile si a în acelasi timp cea mai importanta veriga tehnologica ce poate contribui substantial, la protectia solului si altor resurse de mediu împotriva degradarii. Mai mult decât atât, toate celelale componente ale sistemului tehnologic de cultivare a plantelor: fertilizatrea minerala si organica, ca si lucrarile de amendare, protective plantelor irigare, trebuie adaptate la specificul lucrarilor conservative, iar acestea la rândul lor trebuie selectionate în asa fel încât sa raspuda cât mai bine conditiilor locale pentru a conduce, în cel mai scurt timp la rezultate cât mai bune.

Aparitia si dezvoltarea sistemelor tehnologice de lucrare conservativa a solului a fost generata, pe de parte de intensificarea si extinderea proceselor degradarii solului si altor resurse de mediu ca urmare a practicarii sistemului de agicultura conventional, bazat pe lucrarea intensiva a solului cu întoarcerea brazdei, urmata de numeroase lucrari secudare în vederea efectuarii semanatu-lui si apoi pentru întretinerea culturilor agricole în perioade de vegetatie, iar pe de alta de reducerea recoltelor obtinute, cresterea consumurilor energetice si scaderea beneficiilor.

Avantaje ale lucrarii conservative a soluluiAplicarea în ferma a sistemele tehnologice de lucrare conservativa a solului conduce nemijlocit la o serie de avantaje, care nu

pot neglijate de niciun fermier. Dintre diferitele sisteme conservative de lucrare a solului, semanatul direct este considerat ca fiind cel mai conservativ, întrucât se apropie în cea mai mare masura de starea naturala a solului necultivat, aflat sub vegetatie ierboasa perena. Trebuie sa precizam ca prin aceste sisteme tehnologice obiectivele majore nu sunt legate de crestere imediata a recoltei la unitatea de suprafata, ci de ameliorarea si îmbunatatirea starii de fertilitate si productivitate a solului, de conservarea si de protec-tia starii de calitate a solului si altor resurse de mediu împotriva degradarii prin diferite procese.

Cele mai importante avantaje la aplicarea semanatului direct în miriste se refera la: ¾ scaderea semnificativa a riscului a riscului erozional si cresterea rezervei de apa, ca urmare a prelucrarii mecanice foarte

reduse si prezentei mulciului vegetal de la suprafata, care practic o acopera în totalitate, fiind cel mai util pe solurile preta-bile situate pe pante. Reducerea proceselor erozionale contribuie la scaderea riscului de poluare a apelor de suprafata din aval, care sunt afectate de procesele de transport ale particulelor de sol încarcate cu diferiti compusi chimici;

¾ cresterea rezervei de apa din sol, datorita reducerii evaporatei de la suprafata si cresterii spatiului microporos, reduce, în zonele cu un climat mai uscat, cerintele pentru apa de irigatie;

¾ îmbunatatirea regimului miscarii apei si aerului în sol, ca urmare a modificarii configuratiei macroporilor; ¾ sporirea continutului de materie organica în stratul de la suprafata solului, îmbunatatind astfel caracteristicile structurale

si de lucrabilitate ale solului; contribuind la sechestrarea carbonului si altor gaze în sol, si la reducerea emisiilor asa numi-telor gaze de sera;

¾ reducerea mineralizarii azotului organic; odata cu scaderea mineralizarii materiei organice se reduce si pierderea în atmo-sfera a bioxidului de carbon;

¾ stimularea activitatii biologice, mai ales pe cea a macro si mezofaunei; ¾ stimularea biodiversitatii prin noi conditii de habitat si hrana pentru diferite speci de vietuitoare si plante; ¾ reducerea sensibila a temperaturii si mai ales a variatiilor termice în primii 10 cm de; ¾ îmbunatatirea, în timp, a caracteristicilor de traficabilitate si lucrabilitate ale solului din perioadele de semanat si recoltat,

astfel ca, acestea se pot efectua în cadrul unui interval mai larg de umiditate, comparativ cu sistemul conventional, facili-tând, de asemenea, recoltatul în climatele mai umede;

137


Egis Romania

¾ cresterea, pe termen lung, cu cel putin o clasa a gradului de fertilitate a solului, datorita ameliorarii si îmbunatatirii con-ditiilor sale fizice, chimice si biologice si a reducerii riscului degradarii solului prin destructurare, compactare, eroziune;

¾ reducerea timpilor de lucru si a necesarului de forta de munca cu aproximativ 50 %, datorita numarului extrem de redus de lucrari mecanice. Acest avantaj devine foarte util în perioadele critice, atunci când, de ex., semanatul trebuie sa se efectueze într-o perioada de timp foarte scurta; de asemenea, reducerea timpului de lucru face acest sistem sa fie mai flexibil, în unele conditii se pot obtine chiar doua recolte pe an;

¾ recolta care se obtine, frecvent este aproape egala sau mai redusa cu 5-10 % fata de cea realizata în sistemul conventional, dar în anii secetosi poate fi chiar mai mare;

¾ sistema de masini agricole necesara pentru efectuarea diferitelor lucrari si operatii, de la semanat la recoltat, nu este atât de complexa ca în sistemele conventionale, astfel încât, pentru fermier este mai usor de întretinut si reparat,

¾ sistema de masini agricole utilizata are si o sarcina pe osie mai redusa, astfel încât presiunea exercita pe sol este mai redusa; ¾ reducerea destul de serioasa a consumului de carburanti, adesea, cu 40 pâna la 50 %, datorita numarului extrem de redus

de lucrari efectuate, nu poate fi neglijata de niciun fermier; în cultivarea porumbului si a soiei prin acest sistem reducerile de combustibil pot atinge chiar si 50-70 %; In acest caz, fermierii isi asigura potentiale beneficii:

− Reducerea sau eliminarea unor costuri diverse;− Incadrarea in timpul optim de semanare si in perioadele optime de incoltire sicrestere a culturii;− Protectia solului cu resturi vegetale;− Depunerea pe sol a unui strat de materie organica care in timp va duce la imbunatatirea structurii solului si a capaci-

tatii de drenaj a acestuia;− Mineralizarea scazuta a azotului organic si reducerea spalarii nitratilor;− O data cu scaderea mineralizarii materiei organice se reduce si pierderea in atmosfera a bioxidului de carbon;− Se favorizeaza in sol dezvoltarea faunei benefice cum ar fi ramele;− Cresc conditiile de habitat si hrana pentru pasari.

4.3.4. Semanatul direct Alte conditii în aplicarea tehnologiei de semanat directAcesta tehnologie a semanatului direct în miriste presupune introducerea directa a semintelor în sol fara pregatirea prealabila

a patului germinativ. Masinile de semanat sunt astfel construite încât permit pe directia de semanat deschiderea unor santulete în care sunt introduse semintele. De aceea, pentru succesul diferitelor practici conservative, dar mai ales al semanatului direct fermierul trebuie sa ia în considerare modul de gospodarire la suprafata a miristii, a resturilor vegetale culturii premergatoare, printr-o buna lucrare de maruntire si împrastiere uniforma la suprafata a în perioada de vara – începutul toamnei. Eliminarea resturilor vegetale prin ardere este exclusa. Pentru aceasta, fermierul are câteva optiuni în functie de specificul local, si va alege pe cea care se preteaza cel mai bine, si anume:

■ mobilizarea superficiala a miristii pâna la adâncimea de maxim10 cm, prin aplicarea unei lucrari, de regula cu discul, pe toata suprafata solului, imediat dupa recoltarea culturii premergatoare;

■ tocarea resturilor vegetale si lucrarea superficiala doar benzi, daca se aplica tehnologia de semanat în benzi; ■ tocarea resturilor vegetale simultan cu recoltatul, daca dispune de o semanatoare dotata si cu echipament suplimentar pen-

tru o astfel de operatie; ■ în fermele mixte este recomandata practicarea pasunatului controlat.

Pe lânga aceasta, mai ales în cazul semanatului direct sunt necesare alte câteva reguli, care trebuie respectate, si anume: ■ nu se aplica pe soluri umede sau grele, ci numai în acord cu toate conditiile de pretabiliate, stabilite în acord cu specialistii;este

de regula, pretabil pentru solurile care au textura grosiera si medie, afânate si bine drenate, pe cele care sunt deja degradate prin destructurare, eroziune, compactare secundara;

■ nu se practica pe terenuri puternic înierbate sau îmburuienate; ■ adesea este necesara o lucrare de tavalugire a solului pentru asigurarea unui contact mai bun între sol si seminte; aceasta

lucrare nu se va aplica atunci cînd solul este prea umed; ■ este necesar sa se lase un timp suficient care sa permita samulastrei si buruienilor sa încolteasca, dupa care se trece la com-

baterea acestora prin erbicidare. Precizam ca exista o foarte puternica dependenta fata de erbicide, întrucât nu se aplica si com-baterea mecanica. Sortimentul, dozele de erbicide, momentul de aplicare trebuie respectate în acord cu planta cultivata. De ex., controlul burienilor prin numai prin erbiciderare nu este suficient de eficient în roatia grâu-porumb, întrucât înainte de semanat nu se aplica erbide pentru combaterea buruienilor graminee, situatia se schimba daca pentru acestea exista erbicide selective postemergente; de aceea, pentru ca un astfel de sistem sa reuseasca fermierul trebuie sa-si stabileasca o rotatie de culturi care sa cuprinda specii cât mai diferite, asolamentul cu plante contrastante reprezinta un factor foarte important;

■ este benefic doar daca, suprafata solului ramâne acoperita cu resturi vegetale, cel putin 30 %, imediat dupa semanat. Fermi-erul trebuie sa aiba însa în vedere faptul ca resturile vegetale încetinesc sau reduc ritmul de încalzire a solului, fiind deosebit de important în perioada de primavara, întrucât determina întârzierea semanatului, în special în zonelele nordice; de asemenea, în astfel de zone germinatia semintelor ca si rasarirea lor poate fi încetinita si neuniforma, astfel încât în primaverile reci acest sistem nu este recomandat;

■ fertilizarea organica, la fel ca si aplicarea amendamentelor nu este posibila, de aceea se vor folosi doar îgrasaminte minerale cu un grad ridicat de solubilitate, alaturi de îngrataminte foliare;

■ controlul bolilor si daunatorilor trebuie monitorizat cu mare atentie întrucât, substantele chimice nu se pot încorpora în sol, semintele trebuie tratate înainte de semanat. Mai mult dect atât, resturile vegetale pot încuraja aparitia si înmultirea bolilor si daunatorilor, astfel ca monitorizarea atenta esze deosebit de necesara.

138


Egis Romania

4.3.5. Afânarea adânca si omogenizarea soluluiÎn anumite conditii, amestecarea stratului superior de sol cu cele inferioare poate contribui la îmbunatatirea caracteristicilor

solului mai ales a celor fizice. Se va evita “dilutia” exagerata a stratului superficial cu material adus din adâncime la suprafata, de-oarece acesta contribuie la reducerea fertilitatii, provocând degradarea fizica. Nu se va ara mai adânc de cel mult 30 cm 20-25 cm pe solurile nisipoase fine, pe solurile prafoase, care au continut redus de materie organica, mai ales daca subsolul este si mai sarac în material organic. Daca în aceste conditii, subsolul este arat, atunci nivelul de stabilitate al suprafetei devine chiar mai redus. În consecinta, degradarea prin eroziune eoliana si hidrica poate fi si intensificata.

Afânarea adânca, prin omogenizarea diferitelor straturi de sol, contribuie la scaderea continutului de nutrienti accesibili pen-tru plante, la realizarea unui pat germinativ mai grosier si la încalzirea mai lenta a solului în primavara. Cresterea volumului de sol explorat de catre masa radiculara poate fi obtinuta nu neaparat prin aratura cu întoarcerea brazdei, ci prin lucrari de afânare adânca efectuate prin scormonire, subsolaj, scarificare. Aratura adânca nu se aplica pe soluri subtiri, formate pe materiale afânate, supuse proceselor de alterare, cum este de ex., calcarul sedimentar. În contrast, lucrarea superficiala, incluzând si lucrarile de con-servare a solului, poate contribui la îmbunatatirea starii structurale, la conservarea nutrientilor în straturile din partea superioara a profilului de sol, la cresterea gradului lor de accesibilitate.

Pajistile care sunt situate pe soluri cu textura fina, cu drenaj intern defectuos, au o structura bine dezvoltata cu microagregate doar în stratul superficial cu o grosime de numai câtiva centimetri. Aceste pajisti trebuie reînsamântate doar în conditii specia-le. Aplicarea araturii pe astfel de soluri nu face decât sa contribuie la reducerea continutului de materie organica, la distrugerea drenajului natural si astfel la cresterea riscului de degradare antropica de catre masinile agricole si animale. În acest mod, mana-gementul unor astfel de soluri va fi si mai dificil de realizat în anii urmatori. Daca, totusi, este necesara o reînsamântare a acestor terenuri, atunci aceasta se va aplica la suprafata sau se vor utiliza tehnici de lucrare care sa afecteze doar un strat superficial de sol. Solul trebuie deranjat cât mai putin posibil atunci când sunt scosi din livezile pe rod unii pomi fructiferi, atunci când puietul este recoltat din pepiniere, atunci când terenul agricol este curatat de arbori, arbusti.

Toate lucrarile mecanizate trebuie aplicate atunci când nu exista riscul de compactare a solului, adica atunci când continutul de apa din sol este redus, fiind în zona valorilor de traficabilitate. Mobilizarea solului în apropierea sistemului radicular trebuie sa fie minima. În anumite cazuri materialele lemnoase mai subtiri: radacini, cioate, arbusti, pot fi tocate de masini speciale cu discuri puternice si lasate în sol pentru a fi supuse proceselor de descompunere, de degradare.

Pentru a aplica cele mai bune solutii tehnice în contextul conditiilor locale este necesara asistenta tehnica de specialitate.Solul este cel mai sensibil la destructurare si la producerea eroziunii, în perioada de toamna – iarna, daca este neacoperit sau

este slab acoperit cu vegetatie sau mulci, mai ales în cazul caderilor de precipitatii sub forma de ploi. Astfel, solul rapid saturat cu apa este incapabil de a mai drena apa în exces, fiind supus inevitabil riscului spalarii rapide a stratului fertil ca urmare a scur-gerilor de suprafata prin santuri si fagase. Pe lânga consecintele negative asupra viitoarelor culturi agricole provoaca depunerea sedimentelor în canale, pe drumuri si în apele de suprafata. Prasitoarele, ca: porumbul, cartofii, legumele, etc., cultivate pe soluri vulnerabile reprezinta un risc suplimentar care conduce la cresterea vulnerabilitatii solurilor la degradare prin destructurare si eroziune. Practica a demonstrat ca valoarea unui teren agricol poate fi mentinuta prin utilizarea culturilor agricole de acoperire. Acestea vor utiliza mult mai eficient nitratii din sol care altfel vor fi spalati si transportati în masele de apa in timpul iernii.

Cele mai importante avantaje ale pastrarii acoperite a suprafetei solului se refera la: cresterea nivelului de protectie a solului si indirect a altor resurse de mediu si implicit a beneficiilor; îmbunatatirea starii solului în ansamblul sau; evitarea diferitelor costurilor asociate cu lucrarile privind decolmatarea si drenarea santurilor si a drumurilor; protectia si îmbunatatirea altor resurse de mediu, cum sunt apele de suprafata; asigura un habitat important pentru dezvoltarea si conservarea biodiversitatii.

Masurile strict necesare care trebuie aplicate se refera la: stabilirea corecta, în asolament, în timp si spatiu, în functie de conditiile specific locale, a culturilor acoperitoare sau pro-

tectoare; identificarea terenurilor vulnerabile la destructurare si procese erozionale, mai ales a celor situate pe pante si pastrarea lor

acoperita includerea culturilor protectoare pe întregul ciclu de rotatie a culturilor;

4.3.6. Culturi agricole protectoareDe-a lungul unui ciclu de rotatie a culturilor, buna acoperirea a terenului asigura o protectie importanta împotriva proceselor

erozionale ale solului.Terenurile arabile cu suprafetele neacoperite sau partial acoperite prezinta vizibil efecte ale degradarii solului la suprafata prin

destructurare, crustificare si eroziune, mai ales pe terenurile situate în panta. Apele de suprafata în care ajung particulele de sol încarcate cu diferiti nutrienti prezinta valori ale indicatorilor respectivi, care depasesc cu mult limita admisibila la compusii de azot si fosfor. Fiecare fermier are obligatia, dar, în acelasi timp si interesul de a efectua, în teren, diferite observatii si masuratori pentru aprecierea starii solului, a apelor de suprafata, a gradului de colmatare, etc., si sa ia masurile care se impun pentru amelio-rarea si evitarea intensificarii si extinderii degradarii solului prin destructurare si eroziune mai ales pe solurile cu un grad ridicat de vulnerabilitate situate pe pante, aflate în folosinta la arabil.

Observatii efectuate în teren de fermier pentru evaluarea: ■ starii de tasare a solului; ■ gradului de colmatare a apelor din vecinatatea terenurilor agricole, a santurilor si a canalelor de drenare; ■ prezenta santurilor si fagaselor formate la suprafata terenurilor agricole.

Aceste observatii permit fiecarui fermier sa aprecieze daca apar procese negative, care pot avea consecinte foarte nefavorabile,

139


Egis Romania

atât asupra veniturilor sale, cât si pentru calitatea mediului ambiant, prin:− reducerea calitatii solului si implicit a capacitatii sale productive;− pierderi de seminte, material saditor, fertilizanti, pesticide;− scaderea veniturilor prin obligativitatea si/sau necesitatea efectuarii unor lucrari suplimentare de prelucrare a solului;− aparitia altor efevcte nedorite în ferma cum ar fi: inundarea si colmatarea drumurilor de acces si afectarea proprietatii;− poluarea apelor de suprafata si subterane.Inspectarea terenurilor agricole, în timpul si dupa ploile puternice sau de lunga durata, pentru a observa starea solului re-

prezinta o regula de baza, care trebuie sa intre în activitatea curenta a fiecarui fermier. In acest fel se pot identifica, în timp scurt procesele negative ale degradarii solului si lua masurile coresunzatoare. Atunci când fermierul constata ca degradarea solului prin diferite procese s-a intensificat si extins, tinzând sa afecteze extrem de grav starea sa de fertilitate si productivitate trebuie sa apeleze la institutii abilitate pentru evaluarea riguroasa a fenomelor si proceselor respective si elaborarea împreuna a pachetelor de solutii si masuri necesare. Pentru protejarea solurilor împotriva eroziunii fiecare fermier va avea în vedere realizarea si dezvol-tarea unui plan pentru identificarea si reducerea riscurilor de spalare a solurilor. Ca parte a acestui plan se va utiliza o succesiune si o rotatie optima a culturilor pentru a asigura pe toata perioada anului o acoperire cât mai eficienta a suprafetei solului agricol.

Conditii pentru folosirea culturilor protectoare pe soluri susceptibile la eroziune pe solurile cu risc ridicat, care au fost semanate cu cereale de toamna, dupa recoltare, se va efectua reînsamantarea destul de timpuriu cu ierburi (nu mai tarziu de mijlocul /sfarsitul lui septembrie) pentru a asigura o acoperire de minimum 25% a suprafetei solului înainte de sosirea posibilei ierni timpurii;

dupa recoltarea tarzie a culturilor de radacinoase sunt preferate culturile de primavara în locul cerealelor de toamna, daca se poate realiza în timp optim o lucrare aratura pentru a îndeparta fagasele si compactarea suprafetei si pentru a creste ca-pacitatea de absorbtie si drenare a solului;

dupa recoltarea cerealelor, terenul nearat ramas miriste peste iarna poate asigura un anumit grad de protectie a solului si în acelasi timp o sursa de hrana de mare ajutor pentru diferite vietuitoare. Daca se seamana rapita pentru ulei dupa cultura de cereale solul poate fi de asemenea prelucrat primavara..

diferite plante perene, ca specii de trifoi si lolium pot fi cultivate dupa culturi de primavara, împreuna cu alte culturi de toamna, de ex., sub grâu, asa numitele culturi ascunse;

în general, dupa recoltarea oricarei culturi se va avea în vedere instalarea altor culturi timpurii de acoperire, cum ar fi: secara sau alte plante furajere, acolo unde solurile prezinta risc ridicat la degradare, si ar ramâne descoperite în perioada de ierna;

pe soluri cu textura grosiera, atunci când se înfiinteaza cultura sfeclei de zahar, se poate avea în vedere, dupa cereale sau dupa o cultura de acoperire, care a fost în prealabil tocata si împrastiata uniform la suprafata solului (de ex. secara), sema-natul întrun pat germinativ pregatit doar prin lucrari reduse. Patul germinativ mai grosier poate contribui la prevenirea eroziunii solului cultivat cu sfecla de zahar în perioda aprilieiunie, atunci când cultura de acoperire nu este bine dezvoltata.

daca se vor cultiva cartofi si diferite legume suprafata solului trebuie protejata prin culturi de protectoare pâna la pregatirea solului pentru plantare;

la infiintarea culturii de porumb se poate avea în vedere cultura ascunsa de lolium. Diferite specii de lolium sunt rezistente la atrazin, utilizat ca erbicid în combaterea buruienilor. Alternativ se poate înfiinta si o cultura de acoperire pentru perioada de iarna dupa recoltarea plantei premergatoare.

în zonele vulnerabile este necesara introducerea unei culturi de ierburi perene în cadrul ciclului de rotatie a culturilor. Alte masuri de protectie includ: evitarea lucrarii intense a solului, mai ales când solul este prea umed pentru a fi prelucrat. Ade-sea este necesara stabilirea unui sistem conservativ de prelucrare redusa a solului pentru pastra la suprafata solului resturile vegetale ale culturilor;

de asemenea, se va avea în vedere plantarea gardurilor vii si a înfiintarii zonelor de tampon înierbate pentru limitarea scur-gerilor de suprafata;

reducerea impactului scurgerilor de suprafata asupra canalelor de drenaj; unde eroziunea este severa, pe terenuri în panta, se va avea în vedere scoaterea solului de la arabil, chiar de la agricol si trecerea sa la o noua destinatie.

140


Egis Romania

Bibliografie

1. Ana Maria Dodocioiu, Susinski M., Mocanu R., 2009 - Agrochimie. Editura Sitech. Craiova.2. Barbu C., Pânzaru R.L., 2000 - Economie agrară, Ed. Hyperion, Craiova.3. Borlan Z., Hera Cr., 1990 - Agrochimia fosforului. Editura Ceres București.4. Borlan Z., Hera Cr., 1973 - Metode de apreciere a stării de fertilitate a solului în vederea folosirii raționale a îngrășămintelor. Ed. Ceres,

București.5. Brumar D., 2006 – Organizarea si amenajarea teritoriului. Ed. Sitech. Craiova. 6. C. Bora, C.V. Popescu, 2002 - Folosirea raţională a irigaţiilor în zona centrală a Olteniei, Editura Alma, Craiova. 7. C.V. Popescu, C. Bora, 2009 - Oportunitatea irigării culturilor agricole în zona centrală a Olteniei, Editura Sitech, Craiova.8. Colă M., 2007 – Zootehnie generală si alimentatie. Editura Universitaria Craiova.9. Colă M., 2003 - Zootehnie generală. Editura Universitaria. Craiova.10. Colă M., 2003 – Ghid practic de Zootehnie generală. Editura Universitaria. Craiova.11. Davidescu D., Velicica Davidescu, 2002 - Secolul XX, performanţe în agricultură. Editura Ceres București. 12. Davidescu Velicica, 2000 - Agrochimia si chimia pesticidelor, Ed. AMD, USAMV, Bucuresti.13. Davidescu Velicica, Davidescu D., 1999 - Compendium agrochimic. Editura Academiei Române București. 14. Davidescu D., Velicica Davidescu, 1981 - Agrochimie modernă. Editura Academiei RSR București. 15. Florea N., Munteanu I., 2003 - Sistemul roman de taxonomie a solurilor (SRTS). Ed. Estfaila.16. Grumeza N., 1978 - Cercetări privind prognoza și avertizarea udărilor în sistemele de irigaţii. Analele ICITID, vol. I (XII), Bucuresti. 17. Grumeza N., Merculiev O., Klepș Cr., 1989 – Prognoza și programarea aplicării udărilor în sistemele de irigaţii. Ed. Ceres, București.18. Grumeza N., Klepș Cr., Tușa C., 1990 – Evoluţia nivelului și chimismului apei freatice din amenajările de irigaţii în interrelaţie cu mediul

înconjurător. Redacţia de propagandă tehnică agricolă.19. Lixandru G., și colab., 1990 - Agrochimie. Editura Didactică și Pedagogică București.20. Lulea C., Popescu C.V., Rogojină M., Bora C., 2008 - Îmbunătățiri funciare. Ed. a IV-a, Editura Universitaria, Craiova.21. Lulea C., Popescu C.V., Rogojină M., Bora C., 2005- Îmbunătățiri funciare. Ed. a III-a, Editura Universitaria, Craiova.22. Lulea C., Popescu C.V., Rogojină M., Bora C., 2003 - Îmbunătățiri funciare. Ed. a II-a, Editura Universitaria, Craiova.23. Lulea C., Popescu C.V., Rogojină M., Bora C., 2002 - Îmbunătățiri funciare. Editura Universitaria, Craiova.24. Mocanu R., Ana Maria Mocanu, 2005 - Agrochimie, Editura Universitaria,Craiova.25. Mocanu R., 1994 - Agrochimie vol.I . și Vol. II. Editura Universitaria Craiova.26. Nistorescu T., și colab., 2007 - Managementul general al exploatației agricole, Ed. Universitaria, Craiova.27. Oancea Margareta, 2007 - Managementul gestiunea economică și strategia unităţilor agricole, Ed. Ceres, București.28. Pană Viorica, Scrioșteanu Adriana, 1997 - Organizarea și strategia dezvoltării unităților agricole, Reprografia Universității din Craiova.29. Pânzaru R.L., Medelete D. M., 2005 - Economie agrară, Aplicaţii, Ed. Universitaria Craiova.30. Pânzaru R.L., Medelete D. M., Ştefan G., 2007 - Elemente de management și marketing în agricultură, Ed. Universitaria Craiova31. Popescu C. și colab., 2009 – Pedologie - Bonitare funciară - Aplicații practice. Ed. Universitaria Craiova.32. Popescu C. și colab., 2008 – Pedologie – Bonitare funciară. Ed. Universitaria Craiova33. Popescu C., 2008 - Ecopedologie. Ed. Universitaria Craiova34. Postel Sandra, 1988 – Gospodărirea surselor de apă. Probleme globale ale omenirii. Editura tehnică Oradea.35. Răuţă C., Cârstea Şt., 1983 - Prevenirea și combaterea poluării solului. Editura Ceres București.36. Rusu M., si colab., 2010 - Cartarea agrochimica, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca. 37. Ştefan G., Toma A.D., Pânzaru R.L., 2006 - Economie și politici agroalimentare, Ed. Alfa, Iași.38. Ştefan G., Bodescu D., Toma A.D., Pânzaru R.L., 2007 - Economia și filiera produselor agroalimentare, Ed. Alfa Iași39. *** I.C.P.A. 1998 - Monitoringul stării de calitate a solurilor din România, vol. I / II.40. *** I.C.P.A., 1987 - Metodologia elaborării studiilor pedologice - Partea I, II, III.41. *** I.C.P.A., 1981 - Metodologia de analiză a solurilor în vederea stabilirii necesarului de amendamente și îngrășăminte. Vol. 1.42. I.C.P.A., 1980 – Sistemul roman de clasificare a solurilor.43. I.C.P.A., 1978 - Instrucțiuni de lucru pentru bonitarea terenurilor agricole.44. *** http://www.apdrp.ro/content.aspx?item=1997&lang=RO 45. *** http://www.apdrp.ro/content.aspx?item=1835&lang=RO 46. *** http://www.agrocariera.ro/?page_id=147 – Anexe caiet de practica47. *** http://www.icpa.ro/Coduri/Evaluarea_continutului_de_nutrienti_din_sol.pdf 48. *** http://www.scribd.com/doc/53362824/Pedologie-Note-de-curs

141


Egis Romania

49. 50. Arrufat, A.,1990- Effect of solarization on weed. Communications of the 4th International Conference I.F.O.A.M. Non Chemical Weed

Control, Linz, Austria, 347-348.51. Aubert, C., 1981- L ′Agriculture biologique, Le courier du Livre, Paris.52. Ascard, J., 1992- Flaming for weed control: effects of plant size and density on dose responses. Proceedings 11th Colloque International

sur la Biologie des Mauvaise Herbes, Dijon, France, 163-17253. Ascard, J., 1994- Soil cultivation in darkness reduced weed emergence. Acta Horticulturae 372, Engineering for Reducing pesticide Con-

sumption-Operator Hazards, 167-17754. Barnes, J.P., Putnam, A.R., 1987-Role of benzoxazinones in allelopathy by rye (Secale cereale L.). Journal of Chemical Ecology 1355. Barney, J.N. and co., 2005- Isolation and characterization of allelopathic volatiles from mugwort (Artemisia vulgaris L.) foliage. Journal

of Chemical Ecology 31, 247-26556. Bond, W. and co., 2001- Non-chemical weed management in organic farming systems. Weed Research 41 (5), 383-40557. Burgos,N.R.,Talbert,R.E., 2000-Differential activity of allelochemicals from Secale cereale in seedling bioassays. Weed Science 48, 302-

31058. Carpenter-Boggs, L. and co., 2000- Biodynamic preparations: Short term effects on crops, soils and weed populations. American Journal

of Alternative Agriculture 15 (30), 110-11859. Casini, P. and co., 1993- Flame weeding research in central Italy. Communications of the 4 th International Conference I.F.O.A.M. Non

Chemical Weed Control, Dijon, France, 119-12560. Conseil, M., 2006- Les auxiliaires communs en cultures légumières biologiques. Institut Technique de l’Agriculture Biologique.61. Corneanu G. și colab, 2011 – Bazinul mijlociu al Jiului. Implicațiile de mediu și sociale ale industriei extractive și energetic. Studiu mo-

nographic.Editura Universitaria Craiova.62. Davidescu D., Velicica Davidescu, 1992 – Agrochimia horticolă. Edit.Academiei Române, București.63. Davies, K., 1995- Using mulches for weed control. New farmer and Grower 46, 26-2764. Desvaux, R., Ott, P., 1988- Introduction of thermic weed control in Southeastern France. Proceedings of the 6th International Conference

I.F.O.A.M., pg. 479-48265. Maria Dinu, 2009 - Ecologia sistemelor antropice legumicole. Îndrumător de lucrări practice. Editura Reprograph Craiova,ISSN 978-

973-671-193-0.66. Maria Dinu, 2008 – Legumicultură general elemente practice. Editura Scrisul Românesc, Craiova ISSN 978-606-8031-02-6.67. Dumitru M., 2007 – Cod de bune practice în fermă. Edit.Vox 2000, București.68. Dumitrescu, M. și colab., 1998 – Producerea legumelor. Editura Artprint, București.69. Duţă Adriana, 2004- Ingineria sistemului legumicol, Tehnologii ecologice. Ed. Sitech70. Duţă, Adriana and co., 2007- Researches regarding the monitoring of ameliorative field in organic crop. Proceed. of the Int. Conf.”Research

People and Actual Tasks on Multidisciplinary Sciences”, Bulgaria71. Einhellig, F.A. and Rasmussen, J.A., 1989- Prior cropping with grain-sorghum inhibits weeds. Journal of Chemical Ecology 15, 951-96072. Ellis, B., Bradley, F., 1996- The organic gardener´s handbook of natural insect and disease control. Rodale Press. Emmaus, Pennsylvania.73. Fiţiu, A., 2003 - Ghidul legumicultorului în agricultura ecologică.Editura Risoprint, Cluj-Napoca.74. Goel, U. and co., 1994- Allelopathic potential of Chenopodium album L. Allelopathy Journal 1 (2), 105-11375. Haisel, T., 2001-Cutting weeds with a CO2 laser. Weed Research 4176. Hamilton, Geoff, 2000 - Orto e giardino secondo natura.La guida completa per coltivare fiori frutta e verdura con metodi naturali.ISBN

88-7082-346-6.Idea Libri S.r.l. Rimini.77. Henatsch, C., 2002- Organic Farming Needs Organic Plant Breeding. Proceedings of the 14th IFOAM Organic World Congress,Victoria,

Canada78. HDRA., 2000- Mexican marigold, Tagetes minuta. Natural pesticides No. TNP 2. Henry Doubleday Research Association, UK. 79. Karlen, D. L. and co., 1994- Crop rotations for the 21 st century. Advances in Agronomy 53, 1-4580. Matei Gh.și colab., 2010 - Rotation and fertilization - factors in increasing wheat production and improving the agro productive features

of the brown reddish soil from central area of Oltenia, journal of agricultural science, usamv Timișoara, Analele USAMVB Timișoara, Facultatea de Agricultură, Vol 42 (1), Editura Agroprint, Timișoara.

81. Matei Gh.și colab., 2009 - Research regarding the influence of rotation and fertilization to the yield and her quality on maize cultivated on irrigated sandy soil from south-west of Oltenia, research journal of agricultural science, usamv Timișoara, Analele USAMVB Timișoara, Facultatea de Agricultură, Vol 41, Editura Agroprint, Timișoara.

82. MateI Gh. și colab., 2010 - Research regarding the behaviour of some cultivars of winter rape cultivated in the ecological conditions from caracal plain, Annals of the University of Craiova - Agriculture, Montanology, Cadastre Series Vol. 40.

83. Matei Gh., Elena Rosculete, 2011 - Study on the influence of fertilization of mineral nitrogen on some elements of productivity and production to the cowpea (vigna unguiculata) grown on sandy soils from left of Jiu river, Annals of the University of Craiova - Agriculture, Mon-tanology, Cadastre Series Vol. 41.

84. Mazzoncini M. and co., 2004- Effects of green manure on soil nitrogen availability and crop productivity in a Mediterranean organic farming system. Proceedings Eurosoil 2004, Freiburg (DE)

85. McClintock, N., 2005- Compost production and use in sustainable farming systems. Center for Environmental Farming Systems (CEFS)86. Muntean, S. L. și colab., 2005- Bazele agriculturii ecologice. Editura Risoprint, Cluj-Napoca

142


Egis Romania

87. National Research Council, 1992 - Neem: A tree for solving global problems. National Academy Press. Washington, DC.88. Niculescu M. și colab., 2008 – Aspecte privind protecția mediului în agricultură. Editura Sitech, Craiova.89. Norris, R.F., 1986- Weeds and integrated pest management systems. HortScience 21 (3), 402-41090. Putnam, A. R., 1988- Allelochemicals from plants as herbicides. Weed Technology 2, 510-51891. Rice, E.L., 1984- Allelopathy. 2nd Edition. Academic Press, New York92. Roman Gh. și colab, 2009 – Cultivarea plantelor medicinal și aromatice în condițiile agriculturii ecologice. Editura Ceres, București.93. Rossner, J., Zebitz, C., 1986- Effect of soil treatment with neem products on Lumbricidae. Proceed. of the 3rd Int. Neem Conf., Nairobi94. Samuel, A., 1992- UK experiences of ‘weed control in the dark’. New Farmer& Grover, Soil Association, Bristol, UK, Autumn 1992, 20-21.95. Sauerborn, J., 1989- Solarization a physical control method for weeds and Orobanche spp. in Mediterranean agriculture. Weed Research

2996. Silveira, H.L. and co., 1993- Solarization of the soil weeds and production. Communications of the 4 th International Conference

I.F.O.A.M. Non Chemical Weed Control, Dijon, France, 141-14897. Soare, Rodica and co., 2008- The evolution of the soil fertility through organic vegetable crops: a case study at D.R.S. of the University of

Craiova. Proceed. XXXVIII Annual Meeting ESNA, Krakow, Poland98. Soare, Rodica, Adriana Duță, 2011 – Tehnologii legumicole alternative. Ed. Universitaria, Craiova99. Toncea, I., 2002 - Ghid practic de agricultură ecologică. Editura AcademicPres, Cluj-Napoca100. Toncea I., Stoianov, R., 2002- Metode ecologice de protecţie a plantelor. Editura Ştiinţelor Agricole, București101. Védié, H., 2005- Les engrais verts en maraîchage biologique. Institut Technique de l’Agriculture Biologique, France102. Voica N., Soare M., Paula Iancu, Elena Bonciu, 2006 – Agricultura ecologică. Editura Universitaria, Craiova103. ***Codex alimentarius, 2001 – Organically Produced Foods. Food and Agriculture Organisation of the United Nations an Word

Healtd Organisation. Rome.104. Îndrumător pentru agricultura ecologică, 2001. Asociația bioagricultorilor din România Bioterra.105. *** www.gazetadeagricultura.info106. *** www.madr.ro.107. *** www.agriculturae.ro. 108. ***R(CE) nr.834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică și etichetarea produselor ecologice.109. ***Hotărâre nr 917/13.09.2001).110. *** Cod de Bune Practici 111. *** ORDIN nr. 219 din 21 martie 2007 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică112. *** REGULAMENTUL (CE) NR. 834/2007 AL Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor

ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91113. 114. 115. Goagără D., Bazele contabilităţii moderne, Editura Universitaria Craiova, 2009.116. Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea

evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil.117. Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642/16.07.2004.118. OMFP nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, dato-

riilor și capitalurilor proprii, publicat în M. Of. Nr. 704/20 oct. 2009.119. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.120. Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, Proiectul ”Controlul poluării în agricultură”, Codul de bune practici fermă

Manual manager proiect

Documents

Transcript of Manual manager proiect