Manastirea Raciula

De numele Mănăstirii Răciula sunt legate numeroase istorii, mai ales din perioada comunistă. A fost un adevărat centru de rezistenţă

anticomunistă. Se află în satul cu numele Răciula, de la care se merge spre mănăstirile Hârjauca şi Hârbovăţ. Accesul spre mănăstire se face pe o uliţă cu numele Sfintei Maria. Este aşezământ de maici, unde ţinuta pentru femei se respectă cu stricteţe: fusta şi acoperitoarea de cap sunt obligatorii. Este plin de flori. A fost înfiinţată în ultimii ani ai secolului al XVIII-lea de fraţii Andrei şi Ioan Roşca, pe moşia răzeşului Lupu Stratan. Are hramul Naşterea Maicii Domnului.

Cele două biserici datează din veacul al XIX-lea. Cea cu hramul Naşterii Maicii Domnului este zidită în jur de 1800, iar biserica de iarnă, în care se face închinare marelui Ierarh Nicolae datează de pe la 1822, cu reînnoiri ulterioare în ultimele decenii ale secolului al XIX.

 

Biserica mare este în plin proces de renovare, slujbele ţinându-se în biserica Sfântul Nicolae (cea din imagine). Aspectul ei este destul de frust, iar interiorul deţine câteva sfinte moaşte aduse din Rusia.

Are un număr mare de vieţuitoare, de ordinul câtorva zeci, care au un nivel de trai destul de auster, sărăcăcios, discret, dar împrejmuit de verdeaţă multă şi buchete de flori, plantate anume, mai multe feluri împreună...Este în plin proces de primenire.

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire commentaires (3)    recommander Mardi 19 septembre 2006

Manastirea Curchi

Când vizitezi mănăstirea Curchi adrenalina din sânge începe să crească progresiv. Un fost spital de boli nervoase în vremea sovietelor triumfaliste, aşezământul de acum arată deplorabil, aproape totul este la pământ. Biserica mare, îmbrăcată în schele de mai mulţi ani, că au şi reuşit să putrezească, nu e lipsită de calităţi artistice, stucaturile sale, lucrate oarecum rudimentar după tipicul barocului tardiv, fac o notă distinctă în contextul artei locale. Ea merită conservată în datele ei intrinseci, originare. În preajma fostului altar, în exterior, am găsit o piatră funerară din textul românesc al căreia aflăm următoarele cuvinte: Supt această marmoră odihneşte trupul răposatului Arhimandrit ieroshimonah Chiril, proim protoi Mănăstirilor Râşca din Moldavia şi Curchiu din oblastia Bassarabiei, carele la anul 1825. Martie 23 (de) zile au împlinit obşteasca datorie, fiind în oraşul Chişinăului. Un document epigrafic atât de valoros este lăsat la voia întâmplării, abandonat, în timp ce la biserica de iarnă, probabil, cea care e mai mică, se muncea cu sârg. Doar

că respectiva construcţie arată acum ca o imensă savarină, placată pe jos cu marmoră, cu faţade imaculate, iar la geamuri termopanul atrage prin preţiozitate ieftină. Muncitorii păreau a fi fost militari în termen, iar supraveghetorul lor era un călugăr. Mânăstirea nu părea locuită, n-aveai nici unde aprinde o lumânare, nici să susţii o conversaţie cu cineva...Asta în condiţiile în care aflasem, din ghidul ce-l aveam la îndemână, că mănăstirea are 26 de vieţuitori, şi că aşezământul este pe lista monumentelor de arhitectură UNESCO!

Se pare că în acest an lucrurile au început a se schimba. În primăvară s-a organizat un teledon pentru colectarea fondurilor în vederea resturării ansamblului monastic de la Curchi. Mai mult decât atât, autorităţile centrale de stat obligă anumite instituţii şi organizaţii să investească în redresarea acestui aşezământ. Felul în care s-a spoit biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae (1937) este mai mult decât ridicol, ea arată ca o gigantică savarină, căci "termopanul" şi "marmora" sunt singurele materiale pe care le folosesc "resturatorii" autohtoni...

Nu ştiu dacă după reamenajările ce se vor face la Curchi această piatră tombală va fi conservată sau păstrată printre relicvele aşezământului, dar eu i-am transcris mai sus textul, şi plasez şi imaginea ei, considerându-o un monument epigrafic şi plastic de mare complexitate. Unul care demonstrează unitatea Bisericii româneşti pe ambele maluri ale Pritului.

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire recommander Mardi 19 septembre 2006

Manastirea Tabora/Tabara

Despre această "rustică" mănăstire am aflat din pictură. Incă în anii'80. Dar picturile care reprezentau biserica mănăstirii Tabora datau din anii'70, şi aveau ca autor pe artista basarabeană Elena Bontea. Pictoriţa a vieţuit ea însăşi o perioadă între măicuţele acestui aşezământ, învăţând printre altele şi arta ţesutului de covoare... Mănăstirea se află în satul cu acelaşi nume, şi e destul de izolată de şosele şi drumuri modernizate. Merită vizitată pentru că e un bun exemplu cum măicuţele au intrat în mănăstire împreună cu casele în care trăiau, cu curţile şi gospodăriile ce le aveau...nu are ziduri de incinta, poartă într-un sens foarte limitativ, ci ai sentimentul că eşti într-o mică localitate în centrul căreia se înalţă biserica. O atmosferă paradisiacă, de culoare şi linişte, te copleşeşte în incinta acesteia. Peisajul este "condimentat" de podgorii mănoase, livezi şi lacuri. În costa mănăstirii, mai în josul ei, este un izvor de-asupra căruia se înalţă o construcţie veche, de la 1886.

  

În jurul construcţiilor este foarte multă verdeaţă, o caracteristică oarecum generală pentru mănăstirile de maici. Biserica datează de la 1828, şi are hramul Adormirii Maicii Domnului, ca majoritatea din ţinutul Codrilor. Există şi o a doua biserică, din 1857, închinată Sfintei Treimi. Fiind mai izolată decât alte mănăstiri, a reuşit să-şi păstreze într-o stare mai bună acele două lăcaşe sfinte. Redeschisă pentru cult în 1989-1990.

Se află la cam 40 de km. de Chişinău, pe direcţia Orhei-Curchi. 

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire recommander Lundi 18 septembre 2006

Manastirea Saharna

Mănăstirea Saharna. Privire de ansamblu. Se află în partea de nord-est a Basarabiei, la cam 100 de km. de Chişinău, şi 7 km. de orăşelul Rezina, prin care se trece. Mănăstirea este aşezată în preajma Nistrului, ea funcţionează pentru comunităţile de ortodocşi români, ucraineni şi ruşi - aflate într-o bună-vecinătate şi bună-slujire Domnului. Este în slujba şi folosul călugărilor şi a enoriaşilor din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

La mănăstirea Saharna am întâlnit lume multă, turişti şi pelerini-închinători. Am regăsit şi recunoscut aceeaşi tendinţă, ca peste tot în Basarabia, de a spoi şi a face să lucească suprafeţele, fără a se îngriji prea mult de esenţe şi tâlcuri. În mijlocul curţii trona un imens crucifix din marmoră neagră, bine polisat şi greoi. Şi m-am întrebat atunci ce tangenţă au astfel de prezenţe cu spiritul ortodoxiei, şi de ce e peste tot atât de mult albastru. Culoarea albastră e ca un laitmotiv, s-ar putea spune, în mediul spiritual al Moldovei actuale, aceeaşi culoare ieftină şi stridentă o regăseşti pe suprafaţa cupolelor, faţadelor, gardurilor, crucifixurilor, uşilor şi ferestrelor...Chiliile săpate în stâncă au şi ele faţada pusă în valoare prin intermediul acestei culori, intervenţie menită să atragă atenţia celor ce vin în aceste locuri. Dar de ce anume albastrul acesta, un cobalt criant, săritor imediat şi supărător în ochi?

Chiar să aibă cineva intenţia de a sugera „speranţa” prin această omniprezenţă, prin implementarea radicală a acestei cromatici unilaterale în subconştientul colectiv? Albastrul acesta parcă se răzbună (înlocuindu-l) cu vârf şi îndesat pe ubicuitatea roşului jubilant din deceniile precedente. Se prea poate ca ticul acesta cromatic să fie un semn bun, o dovadă a faptului că ce e peren stă ascuns în detalii...?

Interior de chilie, loc de închinăciune şi liniştire.

In biserica mare a mănăstirii se află moaştele cuviosului Macarie Tincu (1888-1964), recent canonizat, fost stareţ al acestei mănăstiri.

Pentru mai multe date şi detalii despre istoricul, şi odoarele aflate în mănăstirea Saharna, este util a se consulta pagina oficială a aşezământului:

 

http://www.manastirea-saharna.md/page.php?link=istoria

 

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire recommander Lundi 18 septembre 2006

Manastirea-schit Butuceni/Pestere

Despre complexul istorico-arheologic numit Orheiul Vechi se ştie ca despre cel mai important toponim din Basarabia. Este şi locul cele mai vechi aşezări monahale rupestre. În rezervaţia asta s-au păstrat vestigiile unei aşezări urbane medievale, despre care există o bibliografie extrem de bogată, dar cea mai la indemână pentru consultare este cartea Tamarei Nesterov, Situl Orheiul Vechi. Monumente de arhitectură. Ed. Epigraf, Chişinău, 2003, pentru că adună împreună de-o manieră sintetică întregul material existent într-o analiza captivantă şi aprofundată.

În preajma acestei foste aşezari (denumite: Târgul Movilova, Sehr-al-Djedid, Orheiul Vechi) cu succesive suprapuneri culturale si etnice, se afla schitul care a luat numele catunului din coasta acestuia - Butuceni. De-asupra raului Raut au fost escavate, de-a lungul timpului, numeroase galerii si nise folosite ca loc de inchinaciune si chinovie. In secolul al XIX-lea (pe la 1890) a fost ridicata o clopotnita simpla care marca locul, iar pe sub ea s-a sapat un tunel de circa 20 de metri, accesul spre chilii facandu-se si dinspre sat; asta dupa ce o vreme indelungata calugarii foloseau intrarea doar dinspre riu...

 

Mănăstirea Peştere – pe care o ştiam doar goală şi glacială, acum este loc de rugăciune şi închinăciune (se spune că statutul juridic al mănăstirii este încă incert). Am întâlnit acolo doar un monah neîngrijit şi jerpelit, care mătura îngândurat duşumeaua. Iar pereţii, altădată neatinşi, conservaţi într-o stare brută, sunt „pavoazaţi” acum cu multiple cromolitografii bătute-n cuie, "imagini evlavioase" şi cu tot soiul de „iconiţe”. Pristolul cioplit în piatră, şi crucile în relief vag, ce constituiau decorul discret şi preţios al altarului, sunt acum acoperite de un pseudo-iconostas lucrat de o mână extrem de nemeşteşugită, precară. Curăţenia, discreţia şi buna rânduială – specifice unor locaşuri ce se află în bune raporturi cu tradiţia ortodoxă – lipsesc aici aproape cu desăvârşire. Am avut sentimentul acaparării acestui loc de un strat gros de jeg, şi de prost gust. Iar inscripţia pusă la vedere (în limba rusă, pentru cine oare? căci la Butuceni am auzit vorbindu-se doar româneşte), care îndeamnă enoriaşii să-şi extragă ofrandele alimentare din ambalaje înainte de a veni aici, pe motiv că acestea au „însemne diavoleşti” (codul de bare, numărul şase repetat de trei ori etc.), m-a împins spre convingerea nu tocmai reconfortantă – cât de departe este acest loc de evlavia cu adevărat ortodoxă... Cumplită, iarăşi, mi se pare această degradare a vieţii spirituale, într-un moment în care s-ar părea că trebuia să se producă o răbufnire a acesteia, de prea plinul libertăţii confesionale.

Situl arheologic a fost amenajat în ultimii ani cu câteva elemente necasare turismului: punct de informare (dotat cu pliante, cărţulii, hărţi), muzeu, hostel, parcare, restaurant. Accesul simplu, atât dinspre Orhei, cât şi de la Chişinău, face ca aşezarea să fie unul din cele mai vizitate obiective ale Basarabiei.

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire recommander Vendredi 15 septembre 2006

Manastirea Capriana

Manastirea Capriana este considerata ca fiind cea mai veche din spatiul basarabean. E consemnata ca asezamant in primele decenii ale secolului al XV-lea. Sapaturi arheologice recente, efectuate de arheologi din RM si din Tara, au descoperit suficiente marturii si vestigii in sustinerea acestei traditii. Fapt este ca acele constructii pe care le avem in picioare astazi dateaza din secolul al XIX-lea (Biserica cu harmul Adomirii Maicii Domnului) si de la inceputl secolul al XX-lea (Biserica mare cu hramul Marelui Mucenic Gheorge)

Aceasta a beneficiat in ultimii ani de un amplu program de restaurare si consolidare, dindu-i-se un aspect maiestuos, sobru si pretios - dupa tipicul constructiilor rusesti din ultimul deceniu.  Acum mai bine de un an s-a facut un acces catre manastire dinspre autostrada Leuseni-Chisinau, deschizindu-se o belvedere spectaculoasa asupra intregului ansamblu monastic. Capriana benefiaza de o atentie sporita din partea presedintiei si guvernului RM, aceasta fiind manastirea "de protocol" a partidului-stat.

In planul secund se vede staretia (Casa Arhimandritului), echipata cu cele mai moderne utilaje ale tehnicii actuale. Arhimandritul actual este un apropiat al presedintelui Vladimir Voronin, drept pentru care reuseste sa obtina fondurile si sistinerea necesare finalizarii lucrarilor de reabilitare a manastirii.

In partea de sud a bisericii Adormirii Maicii Domnului se afla mormantul Ierarhului Gavriil Banulescu-Bodoni (adormit intru domnul la 1821), pe care Biserica Ortodoxa Rusa intentioneaza a-l consacra in rindul sfintilor. Poate ca BOR i-o va lua inainte! Consider ca marele Mitropolit al Moldovei, cu

descendenta ardeleneasca merita recuperat si sanctificat anume de BOR.

Un articol despre manastirile basarabene a se consulta la adresa:

http://www.crestinortodox.ro/Manastiri_din_Republica_Moldova-24-7103.html

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire recommander Vendredi 15 septembre 2006

Manastirea Harbovat

Sfanta manastire Harbovat este cunoscuta mai ales prin icoana sa vestita - Maicii Domnului cu Pruncul din "Harbovat" (sfarsitul secolului al XVIII-lea). Este singura relicva recunoscuta ca prototip

pentru reprezentarea Maicii Domnului cu Pruncul, din lungul sir de reprezentari cunoscute in pravoslavia rusa. Cinstirea ei se face la 1 octombrie, cind este stramutata pentru intreaga perioada a iernii la

biserica metropolitana din Chisinau. Este in aceasta manastire din 1790. E acoperita cu o ferecatura bogata, decorata cu diverse obiecte donate de evlaviosi (vezi mai jos)...

  

Este manastire de calugari, atestata in secolul al XVII-lea. Biserica mare este construita in 1816, si are hramul Adormirii Maicii Domnului, hram intilnit si la alte asezaminte din zona orheian-calaraseana (Raciula, Tiganesti, Frumoasa, Harjauca). Biserica de iarna este zidita sfintita in 1870, avand hramul Pogorarea Duhului Sfant. Astazi este in reconstructie capitala (imaginea de jos)

 

Acest asezamant monahal a fost deosebit de rau incercat in perioada inchiderii fortate si violente a manastirilor, Harbovat raminind unul din ultimele bastioane ale rezistentei ortodoxiei impotriva comunizarii regiunii. Monahii care erau alungati din locurile lor de metanie se retrageau aici... Dupa un lung si crunt asediu armat rezistenta este infrinta in 1962; multe dintre odoarele si obiectele bisericesti aflate aici au fost distruse si arse.

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire commentaire (1)    recommander Vendredi 15 septembre 2006

Manastirea Tiganesti

Manastirea Tiganesti se gaseste in zona de codru a Moldovei, la cam 35 de km NV de Chisinau. In acest loc a existat un schit inca de pe la 1725. In 1846 se ridica biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului, in care se afla o icoana a Sfintului Pantelimom cu moaste ale acestuia. Biserica de iarna are hramul Sfantului Ierarh Nicolae. Asezamantul se afla intr-un loc deosebit de pitoresc, in curtea caruia se afla un helesteu cu apa curgatoare. E cunoscuta prin regimul sau monahal deosebit de aspru. Este redeschisa in anul 1992. In anul 1959, cind s-a desfiintat manastirea de carte regimul sovietic asezamantul avea 165 de calugari.  

Biserica mare a manastirii, cosntruita in stil arhitectonic rusesc, ca majoritatea bisericilor din acest areal geografic.

 

Asa arata chiliile de calugari la sfinta Manastirea Tiganesti: sobre, rustice si saracacioase.

Helesteul din interiorul curtii manastirii Tiganesti

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire recommander Vendredi 15 septembre 2006

Manastirea Frumoasa

Manastirea Frumoasa a fost fondata la anul 1804, de catre razesul Efrem Iurco. A siferit de-a lungul timpului numeroase transformari si refaceri, reconstructii. Biserica mare a fost sfintita in 1851, pe locul celei de lemn, construite initial in 1810. Acesta dupa succesive distrugeri nu este repusa pentru slujbele liturgice nici pana azi, desi se fac eforturi considerabile in acest sens...

Are in acest moment 18 vietuitoare, dintre care 8 calugarite si 10 neofite. A devenit manastire de maici in urma cu 2 ani, dupa ce manastirea de calugari fusese desfiintata ca urmare a unor stranii evenimente petrecute aici. Este o comunitate tinara, in formare. In preajma si cu sustinerea acestei manastiri se fac tabere de vara pentru copii, cu aportul UNDP Moldova.

Staretia manastirii Frumoasa - inspirata de forma si volumetria caselor taranesti din zona.

Manastirea Harjauca

Manastirea Harjauca este situata intr-o zona pitoreasca a Codrilor, in tinutul Calarasilor. La cam 60 de km. de Chisinau, si la aproximativ 25 km de oraselul Calarasi. Face parte din salba de manastiri din centrul Basarabia, care trebuie vazute impreuna: Raciula-Harbovat-Frumoasa. Asezamantul apare pe la 1740, iar inceputul este legat de numele egumenului Teodosie.  Ca si in alte cazuri, la inceput au fost construite doua biserici de lemn, ambele, se pare, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pe la 1819 aici isi face aici aparitia un muntenegrean, Spiridon Filippovici, nascut pe malul Adriaticii, in localitatea Shibenik, la 16 ianuarie 1779, devenind staretul manastirii. Acesta ctitoreste biserica mare, la 1820-1836, cu hramul Inaltarea Domnului, in naosul careia se afla si piatra tombala a acestuia (partea de sud, incastrata in zid), care dateaza de la 1846. Tot el incepe constructia bisericii cu Hramul Sfantului Spiridon, ramasa in paragina dupa incendiul din 1991.

La inceputul anilor'90 biserica mare a fost discret restaurata, dimpreuna cu pictura in ulei, realizata intial. Atunci, avea o arhitectura simpla, cu fatade sobre, plate. Acum, dupa redeschiderea manastirii s-au realizat un sir de interventii nefericite, si total neprofesioniste. A aparut o cromatica stridenta, si fatada a fost imbracata cu pietre de riu. Curtea este formata dintr-un sir de constructii destul de bine conservate, dar ramase in paragina dupa desfiintarea asezamantului de catre comunisti, in 1953*. Actualmente, se reincearca refacerea vietii comunitare. 

(*data asupra inchiderii manastirii nu este inca stabilita cu fermitate).

 

Locul este deosebit de pitoresc, si este imprejmuit de dealuri si pasuni. Pe vremuri manastirea avea si lacuri.

Intrarea in trapeza pastreaza o infatisare eclectica si confuza din punct de vedere plastic. Totusi, anume acest element da seama, cu prisosinta, despre gusturile si preferintele celor care au locuit pe aceste meleaguri. Si mai ales in aceasta manastire. Spun asta, pentru ca celelalte contructii sunt acum puternic modificate si schimonosite, fara ca aspectul lor initial sa se inrevada in spatele refacerilor.

Reportaj fotografic de la Sfânta Mănăstire Jabca

Seria de fotografii făcută la finele lui noiembrie a anului 2006 aparţine artistei Tatiana Mihăilescu.

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire recommander Samedi 27 janvier 2007

Mănăstirea Jabca

Această sfântă mănăstire n-am vizitat-o niciodată. Din cauza distanţei de Chişinău, dar mai ales din pricina precarităţii infrastructurii stradale, a şoselei de până la mănăstire...În schimb, în luna noiembrie a anului trecut, a fost pe acele meleaguri buna mea prietenă, pictoriţa Tatiana Mihăilescu (TAMINA). Ea fusese invitată la Camenca, dincolo de Nistru, la o tabără de creaţie, organizată în incinta unui fost (sau poate actual?) sanatoriu de copii unde, tot ce e posibil, să fi fost şi eu acum vreo 35 de ani, când eram copil de tot, şi aveam ceva probleme de sănătate. Mi-am amintit de acest amănunt căci T.M. mi-a relatat cu lux de amănunte şi o autentică pasiune că acele locuri nu s-au mai schimbat în mod esenţial în ultimii 40-50 de ani! Că, acolo, timpul s-ar fi oprit pe loc...Tot ea trecuse Nistrul, însoţită de micul grup de artişti cu care lucra în tabără, şi de organizatori, şi a vizitat într-o seară mănăstirea Jabca ( i se mai spune şi Japca). Aşezământul acesta a fost SINGURUL activ în perioada comunistă, în care se nevoiau câteva maici foarte bătrâne, care au ţinut nestinsă flacăra credinţei în Hristos-Domnul nostru. Tatiana mi-a oferit de acolo câteva imagini fotografice. Le voi plasa pe blog peste câteva zile. Simplitatea şi convenţionalismul acelor zidiri vor spune, cred, infinit mai mult decât orice comentariu sau descriere verbală. Ele se vor afişa în nuda lor înfăţişare, fără orice fel de date, decât cele de ordin strict cronologic: către finalul secolului al XVII-lea exista un mic schit, săpat în stâncile de de-asupra Nistrului, la 1825 se ridică biserica din zid, cu hramul Înălţarea Domnului, în 1849 - se construieşte biserica de iarnă, cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail. În perioada prigoanei cele mai crâncene, 1959-1964 s-au făcut presiuni pentru a se închide aşezământul, dar Dumnezeu a vrut ca acesta să rămână în stare de slujire. Acum s-au făcut o serie de renovări şi îmbunătăţiri. Dar aspectul general al mănăstirii este emblematic pentru renaşterea monahicească din Republica Moldova. Imaginile vor arăta cu prisosinţă asta.

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire recommander Mercredi 10 janvier 2007

Mănăstirea Ţâpova în aşteptarea Naşterii Mântuitorului

Mănăstirea Ţâpova în aşteptarea Naşterii Mântuitorului

                                                                              de Angelina Olaru

Deşi în marile oraşe ale lumii există deja riscul pierderii adevăratului spirit al sărbătorii creştine, înlocuit prin manifestări materiale gălăgioase şi culinare, dincolo de crenguţele de brad, de artificii şi de acţiuni

supermediatizate de caritate, evenimentul Naşterii Celui Preaînalt este prezent în toate localităţile basarabene. Rugăciunile din biserici şi mănăstiri readuc minunea divină din Betleem, petrecută acum

mai bine de 2000 de ani.

              De Crăciun, va fi reactivată biserica de cununie a lui Ştefan cel Mare

 

 

În prag de sărbătoare, am poposit la una din renumitele noastre mănăstiri - aşezământul monahal Ţâpova. Acolo, 14 ostaşi ai lui Hristos aşteaptă - prin post, rugăciuni şi fapte demne de toată lauda - momentul Naşterii Mântuitorului.

I-am surprins pe părinţii de pe malul Nistrului în micul şantier de la mănăstirea rupestră, unde, împreună cu o echipă de muncitori, sub conducerea arhitectului Eugen Bâzgu, munceau la renovarea sfântului locaş din stâncă cu hramul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Pe 8 ianuarie, a doua zi de Crăciun, la biserica rupestră - parţial reconstruită - un sobor de preoţi va ţine slujba de sărbătoare şi de redeschidere a locaşului sfânt. „Redeschiderea acestuia este deosebit de importantă pentru românii de pretutindeni. Toată pietricica din zona rupestră a mănăstirii este sfântă, deoarece pe aceste locuri, izolaţi de lume, sfinţii părinţi, pe parcursul a sute de ani, au înălţat rugăciuni atât pentru generaţiile care au fost, cât şi pentru urmaşi. Ţâpova este încărcată de istorie şi de civilizaţie veche. În vestita bisericuţă pe care o redeschidem, conform legendei locului, s-a cununat Ştefan cel Mare şi Sfânt cu Maruşca, cea mai puţin cunoscută soţie a domnitoru-lui”, a menţionat stareţul Policarp.

             În chiliile ruinate ale primilor asceţi

Puţinii credincioşi care vin să se roage acolo, hoinărind prin chiliile primilor monahi ai aşezământului, găsesc o atmosferă de rugăciune şi linişte duhovnicească. Printre încăperile vechilor sihaştri, pelerinii află o chilie, unde, pe o masă de piatră, sunt un prosop şi mai multe icoane rare, la care îngenunchează. Monahii susţin că, recent, o femeie bolnavă de picioare a coborât la chiliile rupestre ajutată de doi fii. S-a rugat acolo o zi întreagă şi, spre seară, a urcat de una singură la mănăstirea din deal. În semn de recunoştinţă, ea a cumpărat nişte iconiţe pe care le-a lăsat la mănăstirea de piatră, unde vin creştinii să se roage.

 

 

Multe sunt minunile locului, care se ascund de ochii noştri. Mai grav este faptul că peşterile de la Ţâpova sunt în permanenţă pângărite de inscripţiile turiştilor nepăsători, care vin aici în căutare de senzaţii tari şi nu pentru clipe de reculegere. Unii intră înăuntru chiar şi pe geamuri. Părintele secretar

Eustafie: „Valul de turişti ne periclitează activităţile. Societatea este afectată de virusul unor boli pe care nici preoţii nu le pot explica. Chiar şi elevii din Chişinău, din alte localităţi vin, deseori, la mănăstire ca la un parc de distracţii. În acest sens, cerem sprijinul agenţiilor de turism şi al direcţiilor instituţiilor preuniversitare care organizează excursii la Ţâpova. Rugăm ca vizitatorii să fie instruiţi înainte de a călca pe sfintele locuri. Monumentul s-a păstrat într-o anumită măsură, dar dacă vizitele barbare vor continua, n-o să mai rămână nimic din mănăstirea din stâncă”.

 

                 Cinci ostaşi ai lui Hristos luptă cu nepăsarea lumii

În acest pustiu lumesc, eforturile fraţilor de la Ţâpova întru a reda lumii un monument duhovnicesc sunt ca ale celui care lupta cu morile de vânt. Ierodiaconul Eustafie ne povesteşte despre lucrurile sfinte ale mănăstirii, care au fost rupte din fiinţa locaşului după anul 1940, şi nimeni nu se străduie să le înlocuiască cu altele. “Sute de ani, pe aceste locuri se întâmplau minuni la vestita icoană făcătoare de minuni, care s-a păstrat în altar până la închiderea mănăstirii. Nimeni nu mai ştie de soarta ei: ori a fost arsă, ori aruncată în Nistru. Vestea despre acea icoană ajunsese prin secolul al XIX-lea la un militar din Kiev , soţia căruia suferea de o boală grea. Icoana de la Ţâpova a vindecat-o. Ulterior, femeia donase mănăstirii un prosop ţesut cu fir de aur, care nu mai există de mult.

 

 

O pierdere irecuperabilă a fost şi distrugerea bibliotecii. Recent, preoţii au aflat că două dintre cele mai valoroase volume din vechea arhivă, care datează din secolul al XIII-lea, Ohtoihul şi Arfiloghionul se păstrează la Muzeul Academiei de Ştiinţe din Sankt Petersburg. În prezent, monahii fac demersuri pentru a obţine, cel puţin, copiile acestora.

Cea mai mare pierdere, cred părinţii, este dispariţia monahismului în Basarabia. Până la închidere, au existat circa 300 de călugări pe acele locuri. Totuşi, în pofida greutăţilor, monahii rămân optimişti la văzul cetelor de colindători care le aduc vestea despre Naşterea Pruncuţului. Copiii, împreună cu preoţii de la Ţâpova, aşteaptă seara minunată în care îl vor putea ţine în braţe…

“Precum ne-au anunţat Scripturile, “Se va naşte Fiu din fecioară şi se va numi Emanuel”, ceea ce înseamnă: cu noi este Dumnezeu. Mănăstirea Ţâpova este al doilea Ierusalim, al doilea Munte Afon al românilor din toată lumea. Ştim că R. traversează o criză economică, dar, pentru salvarea Mănăstirii Ţâpova, rugăm mult autorităţile să ni se repare măcar drumul de la şosea până la mănăstire, ca să poată ajunge la noi autocarele cu creştini din ţară şi de peste hotare. Vrem să întâmpinăm Naşterea şi Învierea Răscumpărătorului cu toţi creştinii doritori”, a remarcat stareţul Policarp.

             Mănăstirea rupestră - în pericol

În bisericuţa din stâncă au fost instalate podelele, balustrada pentru cor şi iconostasul. Toate lucrările se realizează conform proiectului din 1823. Preoţii susţin, însă, că lumea a devenit rece faţă de Mănăstirea Ţâpova, nu mai înalţă rugăciuni acolo şi nici nu-i sprijină în întreţinerea monumentului. Oamenii sunt în goană după avere, pleacă peste hotare şi uită de mântuirea lor sufletească. Primul proiect investiţional, estimat la 40 mii de dolari, pentru salvarea unei porţiuni a mănăstirii rupestre, aflate în stadiul cel mai înalt de degradare, a fost acordat de Fondul Ambasadei SUA pentru conservare culturală, la solicitarea Societăţii de Etnologie din Moldova. Arhitectul Eugen Bâzgu, reprezentantul societăţii în cauză, a semnalat cu mulţi ani în urmă deplasări masive ale pereţilor bisericii din stâncă. Până la consolidarea acestora, acel loc reprezenta un pericol atât pentru turişti, cât şi pentru integritatea monumentului. “Proiectul investiţional pe bani americani, însă, nu a putut fi realizat integral, deoarece costul materialelor de construcţie se dublase. Prognozele ştiinţifice arată că, în anii următori, va avea loc un cutremur de anvergura celui din anul 1940, de 7-8 grade. Dacă valorosul nostru monument nu va fi conservat în regim de urgenţă, riscăm pierderea acestuia”, a menţionat expertul.

Avertismentul a fost lansat de circa trei decenii de către oamenii de ştiinţă. Guvernul, însă, nu a luat nicio măsură de salvare a Mănăstirii Ţâpova, deşi, la începutul anilor ‘90, susţin

unii specialişti, ar fi existat fonduri suficiente. Nici autorităţile raionului Rezina nu se arată interesate de păstrarea monumentului. Stareţul Policarp le-a solicitat ajutorul în repetate rânduri. Totuşi, lucrările din biserica rupestră vor fi definitivate prin iunie 2007.

“Pentru conservarea Mănăstirii Ţâpova în regim de urgenţă o soluţie viabilă ar fi deschiderea unui fond special de către o echipă de specialişti, în cadrul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, aşa cum se procedează în toată lumea. Anume experţii trebuie să decidă soarta monumentelor istorice şi nu miniştrii incompetenţi”, consideră Eugen Bâzgu.

Mănăstirea Vărzăreşti

Multe zile după aceea am mai simţit aroma strugurilor albi mâncaţi pe podgoriile Vărzăreştilor...Au fost cei mai dulci struguri gustaţi vreodată. Chiar dacă accesul la mănăstirea Vărzăreşti - prima atestată dintre vetrele de monahism din Basarabia (încă din 1420) - nu s-a arătat prea lesnicios, contactul cu acel loc a fost tulburător. Deşi ghidurile şi volumele dedicate mănăstirilor din acea parte de românitate indică existenţa a două biserici, nu am găsit decît una. Incinta e împrejmuită cu un gard impunător, din bolovani de piatră. După ce urci un deal destul de abrupt, te aştepţi să te întîmpine milos în cale poarta mănăstirii. Dar nu vezi decît nişte contraforţi posaci şi primitivi. Încotro să o apuci, la dreapta sau la

stânga din calea lor? Poarta principală e undeva în dreapta, după curbă, deci nevăzută din acel unghi, iar la stânga era poarta pentru aprovizionări, undeva mai departe. Am pătruns printr-o portiţă care ducea pe nişte trepte abrupte direct în curtea aşezâmîntului. Interiorul era destul de îngrijit, cu multă verdeaţă, oarecum specific tuturor mănăstirilor de maici, cu gazoane plantate cu trandafiri şi iarbă. Mişuna puţină lume prin curte, iar în biserică am dat de două călugăriţe tinere, care făceau curat în Casa Domnului. Ne-am închinat după cuviinţă la icoane şi moaşte, şi la icoana "Maicii Domnului cu Pruncul de la Vărzăreşti", poate la fel de cunoscută ca cea de la Hârbovăţ, văzută de noi anul trecut. Am lăsat dimpreună cu un pomelnic şi cîteva lumînări şi un pacheţel de smirnă, luate special pentru acest pelerinaj de la Stavropoleos. Cerusem înduinţa să fotografiem interiorul bisericii, vorba luată de măicuţă de la părintele-duvovnic (probabil) era un refuz. Evident, m-am conformat, am făcut ascultare. În curte am dat de o bătrînă care torcea, iar în pauză curaţa nişte ceapă. Un coş de ceapă. Era rasofora Varvara, s-a lăsat uşor fotografiată, dar mă rugase să îi expediez şi ei fotografii. Era de loc din satul Tomai, o celebră zonă viticolă de prin părţile Leovei. Era la mănăstire de vreun deceniu.

 Că locul este vechi o atestă şi prezenţa celor două pietre funerare aflate în coasta bisericii, şterse de ploi, geruri, dar şi de mâinile oamenilor - de-a lungul veacurilor. Acestea chiar dacă au devenit anonime, sunt îngrijite ca nişte relicve, cu atenţie şi evlavie. Poate sunt singurele mărturii vizibile ale continuităţii vieţii duhovniceşti în acel loc, căci mănăstirea a fost închisă pe vremea comunismului, după 1959, iar vestigiile vechiimii - aneantizate, spulberate. În acest context, lespezile funerare capătă înţelesuri majore şi depun o vie mărturie. Biserica care mai stă în picioare (cealaltă, mi s-a spus, a fost demolată recent, pentru a se construi una nouă) este de dată recentă, cel mult de la începutul secolului al XIX-lea, construită în "stilul de import", deja omniprezent în Basarabia, al "imperialismului rusesc". Nimic remarcabil din perpectiva istoriei artei, doar ar fi de menţionat contraforţii masivi, paralelipedici, tencuiţi primitiv cu ciment. Interiorul bisericii este foarte sobru, fără frescă. La apus i s-a ataşat recent un pronaos, de fapt o tindă, care să adăpostească enoriaşii care nu încap în naos. Decoraţia lipseşte cu desăvârşire. Peste tot am remarcat o discreţie maximă, linişte şi împăcare. Peisaju superb, deschiderea panoramică pe mai mulţi kilometri, ce poate fi admirată din curtea mănăstirii, mă îndriuieşte să afirm că locşorul acela e o "pregustare" a imaginii raiului...Merită tot efortul spre a ajunge acolo, fie şi pentru vreo două-trei ore.    

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire commentaire (1)    recommander Samedi 22 septembre 2007

Despre manastirea Zloţi

Comentariul la această imagine urmează a fi scris...

Continuînd drumul nostru de la mănăstirea Horeşti, ieşind din nou în magistrala M3, ce duce spre Cimişlia, am mai mers cca.7-8 km. încadraţi de pădure. Întrebasem de un om care se ţinea nesigur pe picioare, care făcea autostopul, unde se află mănăstirea Zloţi. Ne-a spus să urmărim indicatorul albastru (cel din imagine), şi să ieşim la stînga din şosea. A început de acolo un drum nemodernizat bătătorit de timp, făcut de căruţe şi tractoare. A urmat apoi un sat pitoresc, uitat printre dealuri, hopuri, apoi - încă unul, închis spre nord de o cale ferată, după ce am mers îndelung pe un drum cu pietriş, iarăşi prin pădure. Nu pot preciza ce sate erau anume, căci nu figurau pe harta ce-o aveam la îndemînă. Dar am găsit menţiunea că halta de cale ferată se numeşte Ciufleşti, în jud. Lăpuşna. După ce am trecut de calea ferată drumul forestier îşi făcea iar loc printr-o "fisură" de pădure. Nu era nici ţipenie de om. Evident, nu trecea nicio maşină. La un moment dat ni s-a arătat pe dreapta o închipuire de construcţii, ceva început, dar neterminat. Ceva amorf, cu o troiţă după gardul de piatră, nefinisat nici el. În curte erau nişte vaci care păşteau într-o linişte totală. Zărisem peste acoperişul uneia din construcţiile acelea o mică cupolă cu o cruce în vîrf. Credeam şi ne bucuram: am ajuns la Zloţi! Dar, coborînd din maşină am zărit dincolo de drumul prăfuit o pereche de oameni care cărau găleţi cu apă. I-am întrebat dacă asta e mănăstirea căutată. Au prins brusc să latre nişte cîini în jurul lor. "Nu", ne-au zis apăsat, "ăsta a fost lagărul de pionieri"...Pînă la mănăstire să mai tot fie vreo 2 km., a adăugat bărbatul. Mai trebuia mers pe acelaşi drum atît, pînă la o altă troiţă, apoi se ieşea din aceasta spre a continua în jos, spre vale, spre inima pădurii - pînă la mănăstire. Drumul rămas ni se părea deja de nepătruns, nesfîrşit, inexistent sadea. Seara se apropia vertiginos, şi perspectiva de a ne apuca noaptea prin acele locuri pustii şi stranii nu ne măgulea, nici nu ne îmbia deloc. Am decis să renunţăm. Să facem drumul înapoi, fără să ne fi atins ţinta propusă. Inaccesibilă în acel moment. Ca să ne reprimăm tristeţea, am deschis un pachet de smochine uscate, şi şi am ronţăit cu toţii pe drumul de întoarcere, pînă am ieşit îndărăt în drumul principal. De ce am deznădăjduit? De ce nu am mers pînă la capăt? Nu ne-am gîndit că Dumnezeu ne va ajuta? Mi-e greu să răspund la aceste întrebări, căci după ce ne-am văzut acasă eram cătrăniţi, slăbiţi, şi eu cel puţin am avut sentimentul pervers că nimeni din cei care au scris despre Zloţi, nu au ajuns de fapt acolo. Asta era consolarea mea...Dar, ştie Domnul, că nu e deloc aşa! Poate la anul ne învrednicim să călcăm şi noi în acel loc ascuns, atît de pătimit şi renăscut prin truda şi rugăciunile monahilor de la sfînta mănăstire Noul-Neamţ. Sper să mai fie pînă atunci arhimandrit tot ieromonahul Tobie Boboc, cel care a repus pe picioare aşezămîntul (sfinţit în anul 1997) - fiind ras de pe faţa pămîntului de comunişti cu atîta cruzime, în anii'70 (scris la 29 septembrie).

Acesta este locul în care am reuşit să ajungem în acea seară de 5 septembrie, în ziua prăznuirii Sfîntului Prooroc Zaharia - tatăl Sfîntului Ioan Înaintemergătorul.

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire commentaire (1)    recommander Jeudi 13 septembre 2007

Mănăstirea Horeşti-Sfântul Cneaz Vladimir

Ieşind din Chişinău prin şoseaua Grenobl, mergind pe directia Cimişlia, se ajunge la o răscuce de drumuri (cam pe la km.25), din care unul duce spre localitatea Horăşti (Ialoveni), se iese din drumul principal, şi imediat se coteşte spre dreapta, pe sub pod, spre ajunge după vreo trei kilometri în faţa unei ciudate construcţii, încununate cu cupole în formă de bulb de ceapă - după tipicul arhitectural rusesc. Este noua mănăstire Horeşti, sfinţită cu hramul Sfântului Cneaz Vladimir. Deşi fondată cu câţiva ani în urmă, mănăstirea a început să funcţioneze în toată regula de-abia după hramul din acest an, cînd la 29 iulie, a fost sfinţită în prezenţa ÎPS Vladimir, şi a numeroşi oameni ai bisericii şi mireni. Ciudata construcţie, care se decupează ca o fortăreaţă în marea de verdeaţă, reprezintă un edificiu cu două nivele cu o clopotniţă dispusă în chiar axul acesteia, surmontată de o cupolă. Stareţ al acestui aşezămînt este Arhimandritul Nectarie (Gherman), în a cărui subordine se află un foarte amabil şi smerit preot laic, venit să facă ascultare tocmai din Bucovina, şi cîţiva monahi tineri. Obştea este în formare, iar aşezămîntul va avea, se pare, un viitor spectaculos, din cîte mi-am putut da seama din macheta expusă în una din camerele de la intrarea în edificiul principal.

Terenul alocat

aşezămîntului monahal, cedat de mai mulţi ţărani ai zonei, este foarte extins, şi va cupinde cîteva acareturi cu diverse funcţii, şi o mare biserică de zid, care va amplasată în partea de răsărit a ansamblului, şi chiar un mic aeroport privat - dorit de sponsorii care vor susţine financiar acest amplu proiect edilitar. Momentan, mănăstirea dispune de puţine construcţii, şi, cu excepţia celei principale, în care este încorporată şi capela în care se slujeşte, sunt precare şi vechi. Lacul din proximitate va putea deveni şi el o sursă de venituri pentru obştea monahală, în viitor. Pitorescul locului, distanţa relativ mică de Chişinău, şi slujbele frumoase, fac toate ca duminica să asiste la slujbe mulţime de lume, şi, aflu din spusele protului mirean, că aceasta nu este din satul Horeşti...

 

Icoana aceasta - care îşi va ocupa locul de cinste în arhitectura iconostasului, ca icoană de hram - a fost adusă de un mirean anonim rus tocmai din Siberia îndepărtată, dăruindu-o acestui locaş, aflînd că se va sfinţi cu numele Sfântului Cneaz Vladimir, cel întocmai cu Apostolii. Cu adevărat, Biserica-Una nu are graniţe, nu ştie de naţionalităţi, şi sfinţeşte pe fiecare ce se apropie cu credinţă! Biserici cu acest hram sunt multe în Ukraina şi Rusia, căci tocmai Cneazul Vladimir a fost acela care a creştinat slavii la anul 988 după Hristos. Aici, în Moldova, evlavia crescîndă pentru Sfântul Cneaz Vladimir se poate explica şi prin înmulţirea celor care au fost botezaţi cu acest nume, dar şi prin faptul că acesta e purtat şi de Întîistătătorul bisericii locale...De puţină vreme, Sfântul Cneaz Vladimir a intrat şi în calendarul BOR.    

par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire commentaires (10)    recommander Mercredi 8 août 2007

Despre manastirea ULMU

Cu voia Bunului Dumnezeu Mitropolia Basarabiei are si o manastire de maici, cu hramul Sfintei Teodora de la Sihla. Manastirea Ulmu (Hancesti) este un asezamint construit de iznoava. Pina voi ajunge acolo, singurele marturii pe care le pot furniza sunt cele oferite de Caravana Basarabia 2007. par Vladimir BULAT publié dans : manastiri-basarabene ajouter un commentaire recommander Lundi 6 août 2007

"Mitropolitul Vladimir s-a întâlnit cu PF Teoctist "� �

"După ce declarase anterior că nu se va întâlni cu Patriarhul Teoctist, care urma să vină într-o vizită la Chişinău, ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, a venit, joi, la Bucureşti, în cadrul unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Ruse, ca să-şi ia rămas bun de la Preafericitul. ÎPS Vladimir şi alţi clerici de la Chişinău l-au însoţit în Dealul Mitropoliei pe ÎPS Iuvenali, Mitropolitul de Krutiţk şi Kolomensk, reprezentantul oficial la funeralii al Patriarhiei de la Moscova. În timpul slujbei de pomenire, oficiată de ierarhul rus, Mitropolitul Vladimir şi ceilalţi preoţi de la Chişinău, deşi cunosc şi vorbesc limba română, au tăcut molcom, fără să participe la rugăciunea comună, făcută în glas de către zeci de mii de credincioşi şi sute de preoţi. Numai spre finele slujbei, preotul Vadim Cheibaş, consilierul MCÎM, care şi-a făcut studiile în România, a început să cânte împreună cu toţi, iar Mitropolitul Vladimir a intonat, pe şoptite, rugăciunea comună.

Ieşind din Catedrala Patriarhală, unde s-a aflat, timp de două zile, sicriul cu trupul Preafericitului Teoctist, Mitropolitul Vladimir a binecuvântat creştinii români. Întrebat de noi ce înseamnă decesul PF Teoctist pentru Mitropolia condusă de el şi ce aşteaptă de la noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Vladimir s-a pronunţat, pentru prima dată, pentru o „colaborare fructuoasă” între cele două mitropolii de la Chişinău. „Îi mulţumesc Domnului că am posibilitatea să mă închin la rămăşiţele pământeşti ale Preafericitului Patriarh Teoctist. Am venit aici ca să ne rugăm împreună la sicriul adormitului şi cred că nu este bine să judecăm astăzi. Există ierarhi înalţi, cărturari ai Bisericii Ortodoxe Române, care, la Sinodul local, vor decide despre alegerea noului patriarh. Noi îl vom îmbrăţişa cu dragoste şi sperăm, pe viitor, la o colaborare fructuoasă între Patriarhia rusă şi cea română, dar şi între Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Mitropolia Basarabiei”, a declarat ÎPS Vladimir pentru TIMPUL, în faţa Catedralei Patriarhale din Bucureşti."