Manastirea Veverita din Republica MoldovaManastirea Veverita este o asezare monastica recenta, situata la marginea satului cu acelasi nume. Din datele disponibile putem spune ca manastirea a fost intemeiata pe la 1922-1924, avand o gospodarie mare si o biserica frumoasa, hramul careia nu se cunoaste. 

Pe timpul sovieticilor, in 1948, manastirea Veverita a devenit temporar schitul manastirii Capriana, iar in 1952 a fost inchisa definitiv. Unii calugari au fost intemnitati, ceilalti s-au refugiat, si doar doi doi calugari, Tarasie si Antonie, care locuiau in satul Veverita, care nu au acceptat sa plece, au fost ucisi de comunisti dupa 1960. Cladirile manastirii au fost distruse de reprezentantii gospodariei agricole din localitate. Biserica a fost folosita ca depozit, iar mai tarziu a fost prefacuta in grajd. In 1985 biserica a fost incendiata. Manastirea a fost reinfiintata in 1993, tot atunci au inceput si disputele intre Mitropolia Moldovei si Mitropolia Basarabiei pentru stapanirea asupra acesteea. In august 1994, mai la deal de biserica ruinata, s-a pus fundatia bisericii de iarna cu hramul Maica Domnului Tuturor Sfintilor, staretiei si chiliilor pentru monahi. Aceste constructii au un plan deosebit; aripa dreapta, unde se afla biserica de iarna, este realizatain stil rusesc, iar cea stanga in stil gotic. Deasupra tindei, care imparte cladirea in doua, se inalta o clopotnita in stil gotic, rnasurand 35 m. Forma interioara a bisericii de iarna este dreptunghiulara, fara delimitari intre pronaos si naos. Altarul este despartit de naos prin iconostasul simplu. Tavanul bisericii este drept, iar peretii sunt impodobiti cu diferite icoane. Pe acoperis, deasupra naosului, se inalta trei turle.

Povesteste un pelerin:Lacrimile Maicii Domnului la Manastirea de la VeveritaLasam in urma gara Bahmut si imi indreptam pasii spre manastirea din deal. Vreo trei km am parcurs pe drumul pietruit. Inima batea pentru prima data aveam sa merg la Manastirea Maica Domnului Tuturor Scarbitilor de la Veverita, raionul Ungheni.Un tablou trist apare de cum intri pe poarta, ochii ti se indreapta spre ruinele unei biserici vechi. Privirea, insa, se lumineaza de

cum zaresti cladirea noua a manastirii. Iti dai seama ca in fata ai istoria mutilata a acestui loc. Aflu de la staretul manastirii Matei, ca deocamdata nu exista date precise despre anul infiintarii manastirii. Se presupune ca ar fi fost intemeiata prin 1922-1924, avand o gospodarie mare si o biserica frumoasa, cu  hramul Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Pe timpul sovieticilor, in 1948, manastirea de la Veverita a devenit temporar schitul manastirii Capriana, iar peste patru ani a fost inchisa definitiv. Toate cartile si icoanele au fost distruse, insa, se spune ca pentru a fi salvate mai multe cruci au fost ingropate in padure. In acei ani, unii calugari au fost intemnitati, altii s-au refugiat. Acum mai bine de patru decenii, doi calugari au avut cel mai mult de suferit din cauza ca nu au dorit sa se lepede de Hristos. Parintele Anatolie a fost impuscat, iar parintele Tarasie dus intr-o directie necunoscuta.Pe teritoriul manastirii a fost tabara de odihna, biserica fiind transformata in sala de dansuri si concerte. Ea a mai fost folosita drept depozit, iar mai tarziu prefacuta in grajd. In anul 1985, niste insi, fiind in stare de ebrietate, au aprins focul in podul bisericii, lacasul fiind cuprins de flacari. La 3 octombrie 1993 a fost reinfiintata manastirea, iar in august 1994 a fost pusa temelia unei noi constructii - biserica de iarna, cu hramul Maica Domnului Tuturor Scarbitilor. De atunci si pana in prezent, doar datorita mirenilor si clerului de la manastire, a putut fi inaltat noul locas. Nu se stie daca vechea biserica va fi restaurata, urmeaza sa-si spuna cuvantul specialistii. Staretul Matei zice ca a schimbat hramul manastirii pentru ca atunci cand a venit la Veverita a observat ca mereu este inconjurat de oameni saraci, bolnavi si tristi. In biserica de iarna zaresc icoana Maicii Domnului Tuturor Scarbitilor. In fiecare an, la 7 noiembrie, sfantul lacas isi sarbatoreste hramul. Sute de enoriasi vin de prin toata Basarabia sa se inchine si sa inalte rugaciuni. Crestinii spun ca icoana aduce sanatate, liniste sufleteasca si pace in familie, inapoiaza pagubasilor obiectul furat, exorcizeaza puterea necuratului etc. Staretul Matei crede ca printr-o minune a lui Dumnezeu, pe chipul de pe icoana facatoare de minuni a mai aparut o lacrima alaturi de cele pictate de iconari. Parintele indeamna intotdeauna oamenii sa aprinda flacara credintei in suflete, sa spere si sa nutreasca in ajutorul lui Dumnezeu.Pe o fereastra a bisericii de iarna zaresc o icoana imensa, mancata de carii, de-abia mai deslusesti chipul Sfantului Nicolae. Sunt curios sa aflu istoria acesteia, dar nu este stiuta. Cica a fost pastrata in pod de niste batrani si a fost adusa la manastire de nepotii lor de la Veverita. Il intreb pe staret cum e lumea de la Veverita.

Schiteaza un zambet si-mi spune ca sunt oameni dintr-o bucata si nu uita sa treaca pe la sfantul lacas. Satul e mic, daca sunt vreo 50 de case, putini oameni, foarte uniti si la bine si la greu, plini de credinta si speranta, conchide parintele.Paraseam manastirea de la Veverita cu gandul ca e atat de simpla incat drumul dintre cer si rugaciune e mult mai scurt. E tulburator sa vezi cum plange o icoana, e strigator sa vezi cum sta in ruine o biserica, e inaltator sa auzi cum bat clopotele manastirii de la geana codrului.

Schitul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", Izvoare

(schit de călugări, obşte în formare)

Schitul Izvoare s-a format după 1990, pe lângă biserica Sfantul Dumitru, construită în 1907 de un proprietar de pământ , pe nume Bantaş. În perioada comunistă biserica a fost folosită ca depozit de îngrăşăminte chimice, dar după 1990, o dată cu înfiinţarea schitului, calugării au reconstruit-o aproape în întregime. Tot atunci a fost scoasă la iveală vechea frescă.

Hram: Sfântul Mare Mucenic DimitrieAdministrator- ieromonah Panteleimon (Josan)Adresa: s.Izvoare, r.FăleştiDate de contact: MD-5931, s.Izvoare, r.FăleştiTel.0259-65-305Aşezare: la aprox. 47 km NV de Bălţi, la marginea satului Izvoare.

Manastirea "Adormirea Maicii Domnului", Cuselauca

Manastirea "Cuselauca" este situata raionul Soldanesti, pe o panta, langa raul Negru. Din partea de est, manastirea este deschisa, iar din celelalte parti inconjurata de paduri. Este intemeiata in anul 1786 de evlavioasa razasita din satul Cotiujeni - Maria Tocanos, calugarita cu numele Mitrodora. Are doua biserici - cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" si "Sf. Imparati Constantin si Elena".

Localizare: Manastirea Cuselauca, la 3 km de gara Cobalnea, la 28 km de orasul Soldanesti

Descriere succinta Manastirea Cuselauca a fost intemeiata in 1786 de cuvioasa razasita din satul Cotiujeni Maria Tocanos, calugarita cu numele Mitrodora. In 1841, in locul primei biserici de lemn din sec. XVIII, a fost construita biserica de vara cu hramul "Adormirea

Maicii Domnului". Monumentul l-a avut drept ctitor pe arhimandritul Nicandru a carui sora, schimonahia Irina in anul 1841 era egumena la manastire. Biserica de iarna "Sf. Imparati Constantin si Elena" a fost construita mai tarziu, dar tot cu sustinerea acelorasi ctitori si a schimonahiei Elena. A sprijinit manastirea si boierul Strajescu din s. Vascauti (jud. Soroca) donandu-i 65 de hectare de pamant. La inceput manastirea nu avea chilii construite. Ulterior ele au fost amplasate in semicerc. Arhitectura celor doua biserica constituie o simbioza intre un neoclasicism de factura ruseasca si unele elemente ale stilului autohton tardiv. In anul 1960 manastirea a fost inchisa. Lucrarile de restabilire au inceput abia in 1989.

Date privitoare la restaurare Bisericile manastirii si chiliile au fost restaurate si reconstruite dupa redeschiderea manastirii in 1989, chiliile maicilor au ramas distruse si nerestaurate.

Povesteste un pelerin:

Cuselauca, Manastirea saracaDupa mai bine de doua ore de calatorie pe ruta Chisinau Cunicea, ies din autobus la o cruce pe care este inscriptionat cu litere mari MANASTIREA CUSELAUCA. De pe un indicator de tabla aflu ca pana la sfantul lacas sunt trei kilometri. Ma gandesc ca, cu ajutorul Domnului, ajung pana soarele fuge la culcare. Cel de Sus a inteles ca dorinta mea e foarte mare si in cale mi-a aparut un carutas. La o cotitura, omul imi spune ca trebuie s-o ia spre satul Cuselauca, iar pana la manastire mai sunt vreo 800 de metri. Cateva casute, cam 50 la numar, stau tupilate la margine de padure, in mijlocul lor doua biserici. E inca ziua, trei maicute muncesc la straturile de flori. Usa bisericii de vara Adormirea Maicii Domnului este deschisa. In sfantul lacas candelele sunt aprinse si ard lumanari. Maicutele se roaga bunului Dumnezeu, se inchina si-si fac semnul Crucii. Intru tiptil, pentru a nu deranja, aprind lumanari si trec in partea dreapta. Ascult cu atentie ceea ce se citeste, cuvinte de lauda Domnului si rugaciuni fierbinti. Citeam undeva: Atunci cand omul este prins de cuvantul Domnului mintea i se lumineaza si inima se aprinde de dragoste pentru Dumnezeu. Traiam momente deosebite, pentru ca Manastirea Cuselauca e un loc plin de

sfintenie, care indeamna crestinul mereu sa tina aprinsa candela credintei.

Credinta Maicii Agnesia

S-a terminat vecernia si maicutele se duceau pe la casele lor. Imi doream sa stau de vorba cu stareta Manastirii Cuselauca, egumena Agnesia. In cerdacul chilioarei, sta o maica luminata la fata, care-mi raspunde la salutul meu si ma ia la cercetat cine sunt. Dupa ce schimbam cateva vorbe de protocol, trecem la o discutie de suflet. Aflu ca maica Agnesia este de la Oliscani, Soldanesti, si a venit la manastire pe cand avea 17 ani, in 1948. Si-a dorit sa devina invatatoare, dar i s-a spus ca trebuie sa calce crucea credintei si atunci tanara Parascovia Izbas, numele laic al maicii Agnesia, a hotarat sa se calugareasca. Ii era prea draga credinta si prea scump cuvantul lui Dumnezeu pentru a le schimba cu idealurile straine neamului. Nu am vazut niciodata Manastirea Cuselauca, dar am venit, mi-a placut si am ramas, spune stareta. Parintii erau foarte bucurosi ca fiica lor a ales calea Domnului, si nu pe cea a pierzaniei, prin cufundarea in ateismul scrantit. 

De la inceputuri...

O rog pe maica Agnesia sa-mi vorbeasca din istoricul manastirii, mai ales ca din 1948 si pana la inchiderea manastirii 1960, a avut functia de secretara. Imi spune ca, spre mare regret, satrapii comunisti au distrus arhiva manastirii si ea poate sa-mi vorbeasca din ceea ce mai tine minte si i-au povestit si alte maicute. Manastirea Cuselauca este ctitoria unei crestine din neam de razesi de la Cotiujenii-Mari Maria Tocanosov, care mai tarziu s-a si calugarit cu numele de Mitrodora. Dvs., poate pe la Chisinau, mai gasiti unele date si aflati si mai multe despre sfantul lacas, zice maica.

Din cartea Arhimandritului Visarion Puiu Manastirile din Basarabia, aflam ca lacasul sfant de la Cuselauca a fost ctitorit la 1786, iar in Ghidul manastirilor din Basarabia de Gheorghita Ciocioi, gasim anul 1790. Biserica de vara Adormirea Maicii Domnuluia fost ctitorita in anul 1841 de catre Arhimandritul Nicandru, impreuna cu sora lui, schimonahia Irina, iar cea de iarna Sfintii Imparati Constantin si Elena a fost zidita in 1855, datorita egumenei Elena, stareta de atunci a Manastirii Cuselauca.

Dintotdeauna, aceasta a fost o manastire de sine. Fiecare maica isi agonisea pentru viata, doar prin munca mainilor. Ceea ce le aduna erau bisericile. Pe langa acest sfant lacas a mai fost si o scoala primara in care invatau copii orfani si surorile care nu stiau carte. Chiar daca Manastirea Cuselauca era una dintre cele mai sarace din intreg spatiul basarabean, viata monahala isi urma cursul firesc. Departe de ochii lumii, maicutele de la Cuselauca nici nu banuiau ca va fi inchisa si manastirea lor.

Tacerea sfantului lacas

Insa, in anul 1960, comunistii pun lacate la cele doua biserici. In staretie si adapostul manastirii a fost spital pentru cei care sufereau de boli pulmonare. Biserica de vara Adormirea Maicii Domnului este transformata in club, mai apoi devine depozit pentru carbuni, iar in cea de iarna Sfintii Imparati Constantin si Elena, din 1968 pana in 1970 gospodaria agricola din localitate deschide o crescatorie de pasari. Maica stareta, egumena Agnesia, imi spune ca biserica de iarna a fost distrusa pana la temelie. Medicii veniti in acei ani la manastire doreau sa distruga si biserica de vara, dand turlele jos si facand un al doilea nivel. Intr-o seara o doctorita a visat ceva tulburator. O voce i-a spus Aici a fost manastire si va fi!. De frica nu au mai distrus, dar in schimb faceau sarbatori bolsevice si de denigrare a celor sfinte. In acei ani maicile, vreo 200 la numar, au lucrat in colhoz. Avand mari datorii au si vandut animalele doua vaci, perechea de boi, caii si oile. Lucram la viermi de matase si primeam trei ruble. Macar bine ca puteam sa ne rugam in casele noastre. Am ramas aici, crezand ca poate vom salva manastirea si din nou or bate clopotele, ne-om putea duce la biserica, spune egumena Agnesia.

Reaprinderea candelei...

Si dupa o lunga tacere de 29 de ani, la Manastirea Cuselauca se aprinde din nou lumina credintei. Mai intai, maicile au adunat bani pentru a repara biserica de vara, care era intr-o stare jalnica. I-au redat aspectul de altadata. Doar ca din multimea de icoane deosebit de frumoase, doar patru au revenit in sfantul lacas. Una din icoanele valoroase Maica Domnului de la Moldova, a fost salvata si ocrotira de un bun crestin, pe nume Ion Botezatu. Despre aceasta icoana am scris in numarul din martie al revistei Natura. Interiorul bisericii de vara a fost pictat in anul

1989 si impodobit cu icoane noi. Peste trei ani, maica Agnesia, sustinuta de obstea manastirii si de mai multi crestini, reuseste sa inalte biserica de iarna Sfintii Imparati Constantin si Elena.

Viata si minunile Maicii Agafia

Se va ruga bine pentru mine, atunci si eu ma voi ruga pentru voi. Aceasta inscriptie am citit-o pe mormantul maicii Agafia, cea care a facut minuni si continua sa faca. Chiar daca este inmormantata in anul 1873, la cimitirul manastirii, cei care vin de se roaga la ea cunosc vindecari incredibile. De cativa ani, moastele Cuvioasei Agafia, asa cum ii spun maicile de la Cuselauca, au fost stramutate intr-o frumoasa racla din Biserica de vara Adormirea Maicii Domnului. Maicile de la Cuselauca au inaintat Mitropolitului Vladimir un demers prin care au cerut canonizarea acesteia. Deocamdata, nu au nici un raspuns. Aceasta nu-i impiedica pe crestini sa se roage la ea, iar multi dintre bolnavi sa se vindece.Cuvioasa Agafia s-a nascut in 1819 in satul Pasatel, in Moldova dintre Bug si Nistru, in familia lui Ioan si a Eudochiei Maranciuc. Acestia mergeau des la locurile sfinte, avand o evlavie aparte pentru Lavra Pecerska de la Kiev. Micuta Agafia ii ruga cu lacrimi in ochi sa o ia cu ei, insa acestia stiind greutatea drumurilor o lasau in grija apropiatilor.Intr-o buna zi, Agafia se porneste in pelerinaj spre Kiev, avand marea dorinta de a se inchina la moastele sfintilor de acolo. In drum spre Pecerska Lavra cade intr-o fantana pustie si adanca, traumatizandu-si grav ambele picioare. Parintii au revenit de la Kiev si cu tristete au trait pierderea fiicei si au plans-o ca trecuta in lumea celor drepti. Insa, mare este putere Domnului. Cel de Sus pregatise o bucurie pentru ei, binecuvantare pentru niste oameni care au adus pe lume un copil cu ravna deosebita de cele sfinte. Se spune ca a stat in aceasta fantana trei ani, doar ajutata de Dumnezeu si de ingeri, care, potrivit unor marturii, au hranit-o cu mana cereasca.

O alta legenda spune ca, in fiecare zi, doi porumbei ii aduceau de mancare Agafiei.Nu departe de fantana in care-si ducea viata Agafia un cioban isi pastea turma, cantand psalmi. La un moment dat, a auzit o melodie ingereasca ce venea din fantana.

...Au venit parintii si au luat-o acasa. Dintr-o fire vesela si vorbareata, Agafia s-a transformat in una taciturna, tot timpul se ruga. Peste ea au dat multe boli si suferinte, dar Dumnezeu i-a oferit harul facerii de minuni. La patul suferindei veneau foarte multi oameni, iar ea prin sfaturi si rugaciuni ii ajuta. Casa parinteasca a Agafiei era de multe ori neincapatoare pentru cei care veneau sa-si caute vindecare si alinare.

Intr-o buna zi, Agafia a avut un vis: Maica Domnului i-a spus sa plece la Cuselauca - cea mai saraca manastire din Basarabia. A venit la Cuselauca, dar si aici o vizitau foarte multi crestini. Aduceau daruri, astfel ca viata de la manastire inflorea. Veneau tot mai multe tinere dornice de a se calugari, se faceau noi constructii.De la egumena Agnesia aflu ca maica Agafia a prevestit unei diaconite ca dupa moartea ei aceasta se va calugari, va construi o bisericuta si va sapa o fantana, care au ramas pana in prezent. Am gustat din apa de la fantana si am observat ca are un gust deosebit, iar maica Agnesia a spus ca aceasta ajuta la vindecarea mai multor boli.Cuvioasa Agafia, la noua iunie, in anul 1873, s-a impartasit cu Sfintele Taine, apoi a plecat la Cel de Sus. Frica de Dumnezeu Maicile de la Cuselauca sunt iubitoare de smerenie si rugaciune neincetata. Pe timpuri se traia si mai greu, dar lumea avea mai multa credinta, isi petrecea viata cu multa frica de Dumnezeu. Cand am venit la Cuselauca, la manastire erau peste doua sute de maici, acum sunt peste 20.

Tinerele nu vin nici la manastire, dar nici de maritat nu li-i pofta. Chiar de vine cate una, sta vreo cateva zile si se duce. Nu are televizor, muzica. Aici trebuie sa faca ascultari, sa se roage, sa fie linistita si buna cu toata lumea. Sa traiasca dupa cum vrea Domnul! Lor le place sa se duca in Italia, sa fumeze, sa fie dezmatate!, zice maica.

Rugaciune si iertare

Credinta le-a ajutat dintotdeauna - si pe timpul razboiului, pe timpul prigoanei crestinilor si acum cand unii oameni din sat vor sa se pricopseasca cu cate ceva din ceea ce au mai agonisit bietele maicute. Neincetat trebuie sa ne rugam, pentru ca stim de la Sfintii Parinti ca rugaciunea este mama tuturor faptelor bune. Omul care se roaga are sufletul luminat si nu poate face rau. Nici satan nu se apropie de sufletul lui, pentru ca-i este

frica, iar cel care fuge de Dumnezeu are pecetea necuratului. Stim foarte bine ca el se teme de cruce si noi ar trebui mereu sa pastram acest simbol al credintei. Chiar Apostolul Pavel spune: Cuvantul Crucii pentru cei pieritori este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu, sustine maica.

Egumena imi vorbeste cu mult tact despre lectia pe care omul ar trebui sa o stie cel mai bine, lectia data de Mantuitorul nostru, Iisus Hristos iertarea. Domnul ne-a poruncit sa iertam de saptezeci de ori cate sapte, adauga maicuta...E dimineata. Bate toaca. O calugarita aprinde candelele si lumanarile. Se aude glasul preotului, apoi maicutele canta psalmi. In padure ecoul clopotelor. Se simte fiorul unei adieri sfinte peste tot in dangatul clopotelor, in frunza codrului, in inima omului. Peste Manastirea Cuselauca pluteste un aer divin. Cerul parca a imprumutat ceva din albastrul de la vesmintele Maicii Domnului, iar florile, de la adierea vantului, se inchina, de parca si-ar spune a lor rugaciune.

Manastirea "Sf. Mironosite Marta si Maria", Hagimus

Manastirea Marta si Maria din Hagimus a fost deschisa in anul 1997, cu ajutorul manastirii "Noul Neamt", si intemeiata de parintele Andrei Cotruta, duhovnicul manastirii "Marta si Maria". In manastire sunt cam 50 de persoane, adica monahiile si ascultatoarele, apoi parintele Andrei plus doi ieromonahi care slujesc cu saptamana. Slujbele sunt zilnice, in fiecare zi se savarseste Liturghie.

La inceput teritoriul era doar aici la casa cu doua etaje, restul s-a construit dupa ce s-a intemeiat manastirea. Manastirea se afla la mijlocul drumului dintre Causeni si Tighina. Pana la Tighina sunt 7 km.

Aici este si o scoala religioasa care se ocupa foarte mult cu muzica, adica scoala de regentie.

Povesteste un pelerin:

Manastirea cu muscate la ferestre

Am pornit la drum intr-o vineri, zi care pentru un adevarat crestin este de o sfintenie aparte. Multa lume si zarva in autobuz, dar nu sunt bulversat, gandurile mele senine zboara la o manastire despre care stiu foarte putine lucruri, doar ca se afla la vreo jumatate de kilometru de la traseul central Causeni - Tighina si poarta numele Sfintelor Femei Mironosite Marta si Maria. Se-nsera si chiar ca nu stiam cum o sa ajung la Hagimus, acolo unde este sfantul lacas. La Gara auto de la Causeni mi se spune ca e prea tarziu  si doar daca am noroc poate-poate apare ceva, daca nu - am de ales - fie pornesc pe jos - sunt vreo 13 km pana la manastire, fie dorm in gara.Ies la margine de drum si cu gandul ca Dumnezeu ma va ajuta - astept o minune. Stopeaza o masina, soferul foarte amabil, gaseste un locusor si pentru mine, imi spune ca ajung cu el chiar la manastire pentru ca e padurar, iar casa lui se afla alaturi de sfantul lacas. Cale de cativa kilometri admir peisajul toamnei - frunze argintii si lanuri tihnite. Pe traseul Causeni - Tighina, pe un indicator este inscriptionat - Manastirea Sfintelor Femei Mironosite Marta si Maria. Ii multumesc calauzei mele - padurarul si-mi indrept pasii spre mica biserica.

Miros de smirna si tamaie

Aerul e plin de rugaciune, la boxe rasuna vocea lina a unei maicute  - Mare este puterea Ta, Doamne! In veci Te slavim! La usa bisericii este un smoc de busuioc, legat cu o panglica tricolora, iar ca un veghetor sfant se afla si o toaca. Pe micutele ferestre stau pitite muscate. Intru in sfantul locas, cateva maicute asculta ingenuncheate cuvantul Domnului, apoi, aprind lumanari. E o tacere ca la facerea lumii, iar biserica poarta pecetea simplitatii, in schimb in ea te simti mangaiat puternic de forta divina. Ochii mi se inlacrimeaza cand vad icoanele pline de

lumina, iar chipurile sfintilor sunt atat de luminoase incat am impresia ca zbor, iar ingerii imi soptesc Bine ai venit in Casa Domnului! Intr-un colt, pe o masuta, sunt cateva ofrande aduse Celui de Sus - paini rumene si frumoase, mere, sticle de ulei si vin. Imi fac semnul crucii, iar cand ies din biserica sunt tulburat - mirosul de smirna si tamaie a umplut vazduhul. In numele lui Dumnezeu, o rog pe o maicuta sa o cheme pe stareta manastirii. Spre mine, cu pasi grabiti se indreapta o tanara imbracata in haine monahale. E slaba ca o trestie. Are licar in ochi, iar privirea e plina de lumina. Binecuvanteaza venirea mea. E stareta manastirii - egumena Marta. Ii spun ca vreau sa stam de vorba. Intr-o cameruta frumos amenajata, incepe discutia noastra. Stareta are o vorba asezata, orice cuvant este cantarit. Ii zic ca doar cu ajutorul Celui de Sus am putut ajunge la manastire, iar egumena adauga: Dumnezeu mereu ne calauzeste pasii, iar noi cu credinta si iubire de cele sfinte traim pe acest pamant. Si acest locas a fost pornit din calauza Domnului, iar atunci cand ai credinta toate sunt cu putinta, chiar daca acum ne este un pic mai greu, spune egumena Marta.Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede, aminteste maicuta din ceea ce este scris in Evanghelia dupa Marcu,  9:23.

Lacasul de sub geana padurii

Aflata la poale de padure, Manastirea Sfintelor Femei Mironosite Marta si Maria are o istorie mica. Prin 1997,  preotul Andrei Cotruta, pe atunci inspector la Seminarul Teologic de la Noul-Neamt, impresionat de frumusetea si pitorescul locului, a avut inspiratia divina ca sa fie inaltat un lacas care l-ar slavi pe Dumnezeu. Sustinut de Arhimandritul Dorimedont, care era staret al Manastirii de la Chitcani, actualmente Episcop de Edinet si Briceni, la 26 mai deschide un schit al Manastirii Noul-Neamt. In toamna aceluiasi an, acesta devine manastirea cu hramul Sfintelor Femei Mironosite Marta si Maria. Parintele Andrei Cotruta este numit duhovnic al manastirii, iar egumena Eufrosinia - stareta a sfantului locas. Din 1999 si pana in prezent, manastirea este diriguita de maica stareta - egumena Marta. Din vorba in vorba ne spune ca Biserica Acoperemantul Maicii Domnului este prea mica pentru multimea de crestini. Mai multi ani la rand, vara si iarna s-au rugat maicutele si enoriasii care au trecut pragul sfantului locas. Acum sase ani, intr-o zi de vara, obstea manastirii, sustinuta de oameni de buna credinta, a pus temelia unei catedrale, in doua nivele. Biserica de vara va avea hramul Sfintelor Femei Mironosite Marta si Maria, iar cea de

iarna - Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat. Se spune ca atunci cand a fost taiat un arbore de pe locul unde urma sa fie inaltata catedrala, maduva tulpinii acestuia, de la radacina pana la varf, avea semnul Sfintei Cruci. 

Calea adevarului

Maica stareta, egumena Marta este originara din Hiliuti, Falesti. Dupa absolvirea scolii din satul natal a facut studii la scoala de meserii din Ungheni, apoi a hotarat sa sustina examene de admitere la Universitatea Tehnica din Moldova, specialitatea tehnologia alimentara. Insa a intarziat. A ramas in Chisinau pentru a-si aprofunda cunostintele, intre timp a inceput sa frecventeze Biserica Sfantul Teodor Tiron(Ciuflea) de la Chisinau. De fapt, spune ca a fost o reintoarcere la credinta, pentru ca atunci cand era la Hiliuti, impreuna cu parintii, fratii si surorile, frecventau des biserica si au fost educati in spiritul fricii si dragostei de Dumnezeu. 

Biserica a insemnat lumina si calea spre adevar. Rita Cusnir, numele oficial al maicii Marta, nu a mai dorit sa invete la UTM, ci a ales viata monahala. Avea 18 ani Primul lacas in care a devenit Mireasa Domnului, a fost Manastirea Japca. Mai apoi vine la Hagimus si este numita stareta. Egumena Marta spune ca a dorit sa afle care este esenta vietii vesnice, ce inseamna sa traiesti  cu credinta si cu mare frica de Dumnezeu. Staretia este una din cele mai grele ascultari pentru ca trebuie sa ai grija de viata ta, dar si a obstii monahale, sustine maicuta. Stareta spune ca  cine vine la manastire trebuie sa lase toate cele lumesti la o parte, pentru ca aici oameni se unesc in rugaciune si dragoste pentru Hristos.

Dragostea intru Hristos

Obstea de la Manastirea Sfintelor Femei Mironosite Marta si Maria numara peste 50 de maicute. Toate prin voia Domnului au ales viata monahala. Zi de zi se roaga, orice cuvant in numele Domnului inseamna dragoste. Aici slujbele divine sunt oficiate zilnic si includ Tedeum, Acatistul zilei, Ceasurile, Utrenia si Vecernia. De asemenea, este citita Psaltirea pentru bine-credinciosi crestini, in deosebi ctitori si binefacatori.

De pe la cinci, la manastire se fac auzite clopotele si toaca. Maicutele, ca niste furnicute, dupa ce si-au facut semnul crucii si si-au spus rugaciunea in micile chilioare se grabesc sa treaca

pragul bisericii, apoi fiecare, dupa legile monahale isi face ascultarea - fie la biserica, pe ogor, la prisaca, bucatarie, in atelierele de cusut  etc. In fiecare seara  se face procesiunea Drumul Crucii in jurul manastirii cu icoana Acoperemantul Maicii Domnului, hramul careia o poarta biserica actuala.

La manastire, in spiritul legilor Sfintilor Parinti, este savarsita randuiala Miezonopticii si acatistele de noapte Slava lui Dumnezeu pentru toate si Egumena a manastirilor din toata lumea. Maicutele se roaga, muncesc si traiesc cu dragoste de Hristos, ori sunt miresele Domnului. Ele cred ca trebuie sa fie fidele urmase a femeilor mironosite care l-au urmat pe Mantuitor. Maicutele vorbesc cu admiratie despre Marta si Maria, or dupa cum sustine parintele Cleopa - Dintre marile virtuti care au impodobit viata sfintelor femei mironosite cele mai alese au fost ravna lor sfanta pentru Hristos, evlavia si barbatia de suflet. Marta si Maria erau surorile lui Lazar - cel pe care l-a inviat Iisus Hristos. La ele deseori gazduia Mantuitorul si sfintii apostoli, atunci cand se indreptau spre Ierusalim sau Galileea.  Biserica spune ca femeile mironosite, printre acestea Marta si Maria, credeau cu tarie ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu si a venit pe pamant sa mantuiasca neamul omenesc. Ele duceau o viata curata, sfanta, plina de rugaciune si post, de infranare si milostenie, traiau in iubire sfanta unele cu altele si cu avutul lor ospatau si odihneau cu dragoste in casele lor pe Iisus si pe sfintii Sai ucenici. Ele sunt primele care vestesc apostolilor si lumii intregi ca a inviat Hristos, ca moartea, diavolul si iadul au fost biruite si raiul s-a deschis.

Lumina divina

Maica stareta, egumena Marta m-a invitat in biblioteca manastirii. Bine amenajata, pe rafturi sa fie peste vreo mie de carti sfinte si literatura religioasa in limbile romana si rusa. Maicutele citesc mult pentru ca trebuie sa le vorbeasca despre Dumnezeu, despre Mantuitor, despre cele sfinte, despre credinta copiilor si tinerilor de la Causeni, Tanatari, Hagimus si Ursoaia, care frecventeaza scoala duminicala. In 1998 la Manastire a fost deschisa o Scoala de regentie, unde fetele invata specificul muzicii bisericesti, apoi pot deveni dirijoare de cor. Mai multe domnisoare venite la scoala, dupa ce au cunoscut viata de la manastire, s-au calugarit. Egumena Marta imi spune ca acestea raman pentru ca le place sa slujeasca in asemenea mod lui Dumnezeu. Stareta zice ca Dumnezeu deschide calea monahala

in mod diferit - sunt din cei care au venit dintr-o chemare a inimii, apoi vin cei care s-au certat cu parintii si vor sa-si aline  sufletul. De asemenea, trec pragul manastirii si se calugaresc oamenii care au avut greutati. La Manastirea Sfintelor Mironosite Marta si Maria sunt maicute care pur si simplu au venit in vizita, apoi nu au mai dorit sa plece, mai sunt si din cele care au fost impuse de mame sa se calugareasca, iar acum nu regreta. Viata monahala e o chemare a sufletului, sustine maica Marta.

O intreb pe stareta care ar fi cea mai mare ispita pe care i-o poate face vrajmasul unui maicute? Imi raspunde fara ezitare - plecarea de la manastire. Diavolul este foarte smecher si daca cineva trece de la viata monahala la cea mireana, acest om cunoaste foarte multe greutati. Cred ca viata  i se va schimba foarte mult si nu va mai fi cum a fost inainte de a veni la manastire. Vrajmasul se staruie sa nu scape pe fiecare om din mana, iar un suflet este foarte scump in fata lui Dumnezeu. Omul care slujeste diavolului va trece prin focul pierzaniei. Cine a plecat din manastire s-a departat si de biserica si de Dumnezeu, sufletul si l-a stricat. Omul acesta nu stiu daca se va mai intoarce la credinta. Se spune ca cine a avut viata monahala, apoi s-a casatorit nu mai are dreptul de a fi inmormantat dupa toate regulile crestine, ci trebuie dus pe un lan sa-l manance ciorile, sustine maica Marta.

Legea iubirii de neam si tara

Era ora tarzie cand i-am spus staretei Noapte buna!, iar ea mi-a dorit inger pazitor aproape. Am fost condus intr-o incapere in care urma sa ma odihnesc. Dar in una din odaite era parintele Andrei, duhovnicul manastirii cu niste oaspeti de-ai sai din partea dreapta a Prutului. M-au invitat si pe mine sa stam la sfat. Maica Susana avea grija sa gust din bucatele puse pe masa si mi-a turnat si un pahar de vin manastiresc. Era o atmosfera divina cu vorbe de duh. De la credinta pana la dragostea de neam si tara. Parintele Andrei vorbea frumos si unduit despre adevaratele valori crestine si pastrarea acestora de-a lungul veacurilor. Apoi se referea la istoria neamului romanesc in Basarabia. Parintele isi exprima regretul ca pe parcursul anilor a invatat niste falsuri, iar tatal sau a suferit pentru ca era un adevarat patriot. Acum cativa ani a inceput sa studieze istoria neamului romanesc si recunoaste ca uneori lacrimeaza cand citeste despre faptele marete ale domnitorilor, care atunci cand

luptau pentru binele tarii se gandeau la Dumnezeu si doar cu ajutorul Celui de Sus aveau vitejie. Doar prin credinta si cu sufletul curat putem sa fim un neam pre care Domnul il ajuta, dar avem nevoie de un domnitor, precum a fost Stefan cel Mare, sustine parintele Andrei. Duhovnicul spune ca nu-i intelege pe cei care promoveaza falsurile ca pe niste adevaruri. Trebuie sa ai frica de Cel de Sus, chiar daca oamenii te cred, Dumnezeu vede ca tu minti si va trebui sa raspunzi. Asta e legea crestineasca, conchide parintele.

Izvorul tamaduitor si dulcele rai

E dimineata. Rasuna  toaca si clopotele, iar pe fundalul acestor sunete sfinte se face auzit cate un cocos, vitelus din mica gospodarie a manastirii. Cand se face ziua, ma scol din pat si-mi spun rugaciunea de dimineata, apoi ma indrept spre Izvorul Maicii Domnului datator de viata. Se spune ca daca bei sau te scufunzi in aceasta apa sfanta Dumnezeu  te ajuta sa scapi de toate necazurile. Sigur, doar prin credinta adauga, una dintre maicute. Apoi trec pe la prisaca manastirii. Maica Petronia si monahia Evlampia au in grija vreo 80 de familii de albine. Au deprins tainele stupinei de la maicutele batrane. Maica Petronia spune ca micile vietuitoare au o viata interesanta, care poate fi comparata cu cea de la manastire. Ele parca ne invata cum ar fi bine sa ne facem ascultarea, zice maicuta. Monahia Evlampia sustine ca atunci  cand sunt obosite, daca vin la prisaca se linistesc complet. Atunci cand pornesc lucrul la stupina se roaga lui Dumnezeu  si Sfintilor de la Solovet, protectorii albinarilor. Noi fara ajutorul lui Dumnezeu nu putem face niciun lucru, de aceea spunem Doamne, intaresti-ne si binecuvanteaza lucrul de azi, sustin maicutele.E sambata. In mica biserica lumea intra cu piosenie. Unii au venit sa se marturiseasca, altii sa pomeneasca mortii sau sa boteze copiii. Crugul vietii la o manastire de la poale de padure. Si mirenii si monahii se gandesc in unison la mantuire. Las tihnita manastire, fara ziduri si acareturi impunatoare si pornesc la drum cu sufletul la gura pentru a vorbi si altora despre Manastirea Sfintelor Femei Mironosite Marta si Maria.

Manastirea Japca

Manastirea Japca este situata in judetul Soroca, in Moldova. Localitatea Japca, aflata la 160 de km nord de Chisinau, este bine cunoscuta vizitatorilor prin manastirea de maici de aici, care a fost singura functionala in perioada sovietica.

Nu se stie cu certitudine cand a fost intemeiata manastirea Japca. Aflata la circa 45 km la sud de Soroca, pe o stanca de piatra din apropierea Nistrului, ea a avut de la inceput un stabiliment rupestru.

Conform legendei, fondatorul manastirii din Japca a fost ieromonahul Izechiil, originar din Lvov, care a calatorit prin Basarabia. Consolandu-i pe locuitorii din Japca, care din cauza invaziei tatarilor nu si-au permis o biserica, calugarul le-a propus sa amplaseze biserica in stanca ce se afla in nemijlocita apropiere de sat. Cu timpul, langa biserica au fost cioplite chilii si astfel a inceput Jezechil sa adune calugari.

In anul 1693 are un donator de mosie, Ioan Turba, consemnat intr-o judecata din secolul al XVIII-lea. Traditia manastireasca si unele izvoare il considera drept prim intemeietor al manastirii rupestre pe calugarul Jezechil, care a venit de la schitul Deleni, din dreapta Prutului, pe la sfarsitul secolului al XVII-lea.

Ulterior, pe la anul 1770, egumenul Feodosie a construit o biserica de lemn la poalele stancii. In felul acesta, manastirea isi largeste amplasamentul alaturi de cel rupestru, dezvoltand un complex intins de chilii si anexe si prin 1812 are deja doua biserici de lemn, inclusiv o clopotnita de lemn, deasupra turnului de intrare in incinta.

Pe la 1829 in mijlocul curtii se construieste biserica "Inaltarea Domnului", care in anul 1912 a fost rezidita in stil eclectic, si clopotnita etajata deasupra portii. In 1849 se zideste biserica "Arhanghel Mihail", in arhitectura careia se simte influienta clasicismului.

In anii imediat urmatori, schitul Japca, datorita situatiei sale prospere, va obtine de la mitropolitul G.Banulescu-Bodoni statutul de manastire, iar in secolul XIX bisericile de lemn, impreuna cu clopotnita, au fost reconstruite din piatra. Amplasamentul initial, rupestru, al manastirii a suferit si el o restaurare in anul 1852.

Manastirea Japca continua sa existe si astazi pe stabilimentul initial, fiindu-i  doar imbunatatite constructiile, care s-au reconstruit ori s-au reinnoit din piatra. Ea a avut de suferit sub regimul sovietic, insa, cu toate incercarile, n-a putut fi inchisa ca si celelalte manastiri.

Atacurile activistilor de partid au suferit esec datorita stoicismului pana la sacrificiu al calugaritelor de aici, fiindu-i totusi devastate unele edificii, inclusiv complexul cu biserica si cele doua chilii rupestre.

Actualmente biserica rupestra dupa ce a fost reparata acum 4 ani, este functionala si in ea se savarseste serviciul religios. Manastirea Japca se prezinta la ora actuala drept cea mai amenajata si mai prospera dintre Manastirile din Republica Moldova.

Din cele relatate pana aici reiese ca pentru cunoasterea inceputului manastirii Japca un interes deosebit il prezinta studiul asupra bisericii rupestre. Analiza structurii sale planimetrice si arhitecturale s-a facut prima oara in cadrul Societatii Istorico-Arheologice din Basarabia la inceputul secolului nostru.

In evaluare acesteia, care poarta un caracter descriptiv, se remarca in structura bisericii "trei compartimente inegale ale planului in afara de altar". Acest lacas rupestru denota clar trasaturile sistemului aditional alungit al bisericilor romanesti cunoscut pentru prima oara in arhitectura bisericilor de lemn.

Prezentand la general, o filiatie cu bisericile de lemn din timpurile cele mai vechi, cateva compartimente de plan, adaugate unul alaturi de altul, despartite la origine printr-un perete plin, strapuns probabil de o usa, biserica rupestra de la Japca exprima un program arhitectonic preluat din arhitectura religioasa culta de zid.

Destul de individualizat in Tara Moldovei, tipul aditional alungit a cunoscut aici dezvoltarea sa maxima, inclusiv prin contributia adusa la sporirea numarului de compartimente de plan.

Tavanul bisericii este boltit, in semicilindru, si daca in primul compartiment, incepand cu usa, si in al treilea semicilindru este pe lungime, intr-al doilea este pe transversala edificiului. Caracteristicile relatate se pastreaza si dupa ultima reparatie.

Comparand-o cu bisericile moldovenesti, bolta in semicilindru, orientata pe transversala, era cea a gropnitelor. In felul acesta, edificiul cu patru compartimente de plan se reda in ordinea lui corecta in felul urmator - altar, naos, iar al treilea compartiment reprezinta camera mormintelor din edificiile clasice ale bisericilor mari de manastire.

Daca analizam si structura celorlalte compartimente, sesizam ca ultimul este cel mai lung si are doua ferestre. Exact ca la pronaosul bisericilor mentionate, gropnita este cea mai mica - initial ea a avut fereastra, dar s-a astupat recent - iar naosul este mai lat decat toate compartimentele, asemanator impreuna cu altarul semicercular, cu un plan triconc.

In felul acesta constatam la Japca o biserica rupestra care reproduce planul bisericilor mari de manastire din arhitectura culta de zid a statului moldovenesc din secolul al XV-lea; camera mormintelor, numita si gropnita, a aparut pe timpul voievodului Alexandru cel Bun.

Camera mormintelor intr-o incapere rupestra nu-si are argumentarea. Cazuri cu morminte in biserici rupestre din Moldova nu s-au constatat. Lucrul imposibil de realizat si din cauza dimensiunilor miniaturale ale lacasului rupestru din Japca, de numai 14 metri in lungime, spre deosebire de bisericile mari, care atingeau lungimea de 30-40 metri.

            

Tipul bisericilor mari de manastire s-a constituit in Tara Moldovei in secolul al XV-lea, cum deja am mentionat prin prezenta camerei mormintelor pe timpul lui Alexandru cel Bun. Biserica rupestra de la Japca, implicit perioada de inceput a manastirii, se trage de pe timpul lui Stefan cel Mare, inainte de anul 1484, sau din timpul lui Alexandru cel Bun. La aceste considerente trebuie sa mai adaugam ca, privind la planul in stanca si la amplasamentul pe terasa, pridvorul putea fi realizat in continuarea edificiului.

Intre elementele asemanatoare cu cele ale arhitecturii de zid mentionam si bolta din altar care imita sfertul de sfera si, lucru esential, trecerea ei spre bolta naosului prin arce etajate. Element ingenios in arhitectura stilului moldovenesc, dar nefiind necesare in cazul nostru, avand doar un rol decorativ.

La acest capitol de plastica decorativa trebuie sa remarcam faptul ca biserica rupestra de la Japca se prezinta ca un monument de stil popular, cu un stil ornamental foarte sobru.

Alaturi de aceste trasaturi, nisa din partea sudica a naosului releva ca la aceasta biserica s-au facut lucrari si pe la mijlocul secolului al XVII-lea, deoarece anume atunci concile laterale ale naosului erau inlocuite cu nise scunde in interior, redate prin mici rezalite in exterior.

Fondarea manastirii Japca se situeaza in perioada de evolutie de la statornicirea camerei mormintelor in bisericile manastiresti, pana la aparitia pridvorului, adica din perioada lui Alexandru cel Bun sau cea a lui Stefan cel Mare, inainte de anul 1484.

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea biserica "Inaltarea Sfintei Cruci" a suferit unele modificari in partea sudica a naosului, iar usile, imanente unei biserici moldovenesti la trecerea dintr-un compartiment in altul, au fost inlocuite prin arcade mai largi in secolul XIX, atunci cand are loc unificarea compartimentala a spatiului interior.

In zilele noastre aceasta biserica are trei altare: "Inaltarea Domnului", "Schimbarea la Fata" si "Sfanta Cruce". Manastirea poate fi vizitata zilnic.In imprejurimile manastirii se aflau inca cateva obiecte, care se merita sa fie cunoscute. In primul rand, acestea sunt rezervatiile naturale Rascov si Valea Adanca, izvorul cu apa minerala, fortificatii antice si asezari paleontologice in Socola si Rascov.

Manastirea Hirova

(manastire de calugarite, 33 de vietuitoare)

Hram; Sfantul Simeon Stalpnicul

Stareta: Iraida Barca

Adresa: sat Niculaeuca, com. Isacova, jud. Orhei

Asezare; la 60 km N de Chisinau sau la 15 km N de Orhei

Manastirea Hirova a fost intemeiata ca manastire de calugarite in anul 1805, de Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi, pe locul unui schit de calugari parasit, despre care nu se stie decat ca a ars in 1803. Aici sosesc calugarite de la schitul Hartop, care construiesc o biserica de lemn in cinstea Marelui Ierarh Nicolae. In anul 1836 in locul bisericii din lemn este construita actuala biserica din piatra. Printre ctitori se numara si monahia Pelaghia, sora Mitropolitului Moldovei Gavriil Callimachi. Aceasta se afla inmormantata in pridvorul bisericii. In anul 1865, Ioan Botezat, om cu dare de mana de pe aceste locuri zideste biserica de iarna, in cinstea Intampinarii Domnului. In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, manastirea numara peste 190 de calugarite.

Manastirea Hirova este inchisa in anul 1959, dar maicile raman in casutele lor invelite cu stuf si lucreaza la colhozul din sat. Timp de 30 de ani ele au privit neputincioase cum bisericile le-au fost inchise si transformate in depozite de cereale ori de materiale. Icoanele au fost ascunse de maici, pastrate la biserica Sfantul Nicolae din Orhei ori la manastirea Japca, singura ramasa deschisa din toata Basarabia. Biserica Sfantul Nicolae este reparata intre anii 1988-1990.

Cele peste 40 de maici au trait o mare bucurie in februarie 1990 cand, dupa atata amar de ani, biserica a fost redeschisa. Pictura bisericii a fost refacuta in 1997. Biserica Sfantul Simeon Stalpnicul, ramasa in ruina in perioada comunista, urmeaza sa fie reparata cu multa atentie, deoarece a fost construita din nuiele si lut, in urma cu aproape 140 de ani.

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dumitru", Pripiceni-Curchi

(mănăstire de călugăriţe)

Hramul: Sfântul Mare Mucenic DumitruStareţă: Monahia Filoteea (Railean)Duhovnic: Egumen Ioan (Hangan)

Adresa: sat Pripiceni-Curchi, r.RezinaAşezare: la aprox. 90 km de Chişinău, sau la 16 km SV de Rezina

Date de contact : MD-5430, sat Pripiceni-Curchi ,r.RezinaTel.0254-65-256

Din istoria Mănăstirii aflăm că denumirea ei, provine de la localitatea acestui sat - Pripceni, și Mănăstirea Curchi din raionul Orhei. Apariția ei se datorează ofițerului de armată rusă Teodor Sabău, care la anul 1780, fiind căpitan de grăniceri în ținutul

Sorocii, cumpără o parte din pământul boierului Dumitrache Clemente și o face danie mănăstirii Curchi din ținutul Orhei, una din cele mai bogate mănăstiri de atunci. În 1811, după serviciul militar, împreună cu soția se stabilește la Chișinău. Era om bogat, însă bogăția nu-i  prea alina bătrânețele, deoarece Dumnezeu  nu-i dăruise copii și probabil sub influiența convorbirilor povățuitoare a starețului Chiril de la mănăstirea Curchi, soții Sabău sau învoit să se despartă și să se călugărească. Astfel, Teodor se stabilește la mănăstirea Curchi și e călugărit sub numele Filaret, iar soția lui sub numele de Magnisia, la mănăstirea Tabăra. A cumpărat și a dăruit mai multe desetine de pământ pe moșia Pripiceni, ceva mai târziu, soția sa, a cumpărat restul moșiei lui Dumitrache Clemente de la Pripceni, dăruind-o la fel mănăstirii Curchi, care avea circa 800 desetine de pământ în hotarele satului Pripiceni. O parte din pământ a fost sădit pădure, care și până astăzi poartă numele de  Pădurea Călugărilor, restul terenurilor era folosit în scopuri agricole, lucrat de călugării și frații veniți de la Curchi.

În anul 1817, în partea de sud a moșiei se construiesc câteva chilii și un Schit de lemn în care călugării rămân a locui permanent. În 1903, în vecinătatea Schitului este pusă temelia Bisericii de piatră cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", ctitorită din fondurile mănăstirii Curchi. În 1918  slujitorii  și frații schitului, nemulțumiți de  faptul că cele agonisite se duceau la mănăstirea Curchi, Orhei, au ieșit în fața carelor și nu le-au permis să ia cele agonisite. Astfel, din 1920 Schitul devine oficial independent, ocârmuit de ieromonahul Petru Sacinschi. Au urmat ani de înflorire, după care mari zguduiri sociale. Din 1939, schitul cu 40 viețuitori a fost condus de  Protosinghelul Efrosente (Trofim) din Chiștelnița . În 1959 locașul a fost închis, iar averea mănăstirii confiscată:  80 ha. pământ arabil, 25 ha. pădure, o moară și o oloiniță. Până în anul 1961 edificiile mănăstirii sau aflat sub gestiunea colhozului din localitate, apoi trec sub jurisdicția Ministerului Sănătății, care deschide un spital, ce a funcționat până în 1993, când la cererea unor credincioși, edificiile au fost retrocedate. În anul 1995, Schitul este redeschis, enumeră 5 călugări și câțiva frați, condus de Ieromonahul Alipie. În  1997 se transformă în Schit de Maici, având ca stareță pe Monahinea Varvara. Tot în acest an e luat sub stăpânirea Mănăstirii Hâncu. Din 1998, Schitul își recapătă  autonomia, stareță - Mon. Serafima, ca duhovnic - Ieromonah Ioan (Hangan). La 27 mai 2000, a fost sfințită Biserica de vară cu hramul "Sfintei Treimi". În anul 2001 prin binecuvântarea Înalt

Prea Sfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, Schitul de la Pripceni-Curchi a căpătat statutul de Mănăstire,  stareță fiind numită  Monahia Filoteea (Railean), Duhovnic - Egumen Ioan (Hangan), care sunt și în prezent.

La momentul actual, obștea mănăstirii numără: 2 preoți, 1 monah, 4 schimnice, 8 maici, 10 ascultatoare. Astăzi mănăstirea Pripceni-Curchi își recapătă faima de altădată, dangătele de clopote amintesc locuitorilor din împrejurimi despre lucrurile veșnice, peste amintirile anilor care au fost.

Icoane şi sfinte odoare: o icoană a Maicii Domnului "Bucuria tuturor scârbiţilor", veche de peste 200 de ani.

Mănăstirea "Sf. Mc. Gheorghe", Suruceni(mănăstire de călugăriţe)

Hram: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Stareţă: monahia Epistimia Goncearenco Aşezare: la aprox. 25 km SV de Chisinau, la 7 km de Ialoveni

Date de contact:MD-6827,com. Suruceni, r.IaloveniTel.0-268-33-262,Mob.0-691-89-146

 IstoricÎn anul 1785, la sfatul ieromonahului muntenegrean Iosif, boierul Casian Suruceanu construieşte pe moşia sa un schit de călugări. Familia boierului a dăruit mănăstirii 40 ha de pământ, unde s-a construit biserica de vară cu hramul „Sf. Gheorghe" şi, mai apoi, o casă pentru stareţie, în care se afla şi biserica de iarnă cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae". În prima jumătate a sec. XIX moşiile mănăstirii ajungând la circa 600 desetine. Încoace se retrăgeau oamenii care râvneau să se închine cu mai multă osârdie lui Dumnezeu şi spre a-şi trăi zilele în liniştea sfântului locaş, în rugăciuni şi în cântecele armonioase de strană. Dupa ieromonahul Iosif (1785-1794), la conducerea mănăstirii s-au

rânduit mai multi stareţi, care s-au îngrijit de viaţa spirituală a obştei monahale, precum şi de dezvoltarea gospodăriei, au renovat clădirile şi, totodată, au cultivat în sufletele oamenilor din părţile locului credinţa în Dumnezeu. Printre stareţii care au dus faima aşezământului monahal de aici a fost şi arhimandritul Dionisie Erhan.Ca şi oricare alt locaş sfânt basarabean, aşezământul monahal de la Suruceni a fost supus în perioada sovietică unor grele încercări, fiindu-i pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa. Din 1959 şi până la începutul anilor nouazeci el a „găzduit" un spital de narcologie, cu regim închis, păzit de miliţie.Călugării mănăstirii au fost izgoniţi cu forţa de către „activiştii din raion" ca să părăsească localul sfânt. Biserica de vară, un adevărat monument de arhitectură, a fost transformată în club, biserica de iarnă servea ca spital, altarul fiind sala de operaţii. În scurt timp încăperile fostei mănăstiri deveniseră de nerecunoscut, fiind pîngărite, distruse. A fost nimicit până şi cimitirul de aici, din care rămăseră doar câteva cruci. Clopotele bisericii fuseseră date jos. Cel care se încumetase să faca acest lucru, un tractorist din sat, se spune că a decedat chiar a doua zi.Nimeni nu credea ca va mai fi salvat şi refăcut acest aşezământ monahal. Dar iată că la 1992 el a fost redeschis, ca mănăstire de călugăriţe. Prin străduinţele maicii stareţa Taisia (în lume – Tamara Ojog), iar după aceasta ale maicii stareţa Epistemia (în lume – Elena Goncearenco), care conduce în prezent mănăstirea, precum şi cu ajutorul nemijlocit al multor binefăcători a fost restaurată şi împodobită cu noi obiecte de cult biserica de vară, s-au îngrijit şi vechile încăperi, s-a început construcţia unui bloc separate pentru chilii, care astăzi este în finisare.Chiar la întrarea pe teritoriul mănăstirii acesteia, se află seminarul teologic de fete Regina Maria, o instituţie de învaţământ fondată de câţiva ani, în care îşi fac studiile viitoare învăţătoare de religie pentru clasele primare din şcoli, dăscăliţe şi cântăreţe în coruri bisericeşti.

Sfinte Moaşte: o parte din moaştele Preacuviosului Antipa de la Calapodeşti, dăruite în anul 1999 de mănăstirea Schimbării la Faţă - Valaam (Rusia).Icoane şi sfinte odoare: Aici se află două icoane vestite : Mântuitorul binecuvântând cu Evanghelia şi Maica Domnului cu Pruncul "de la Suruceni".

Imagini:

Manastirea Varzaresti din Republica Moldova

Cea mai veche dintre manastirile basarabene este, dupa datele documentare, manastirea Varzaresti. Prima mentiune despre aceasta manastire dateaza din 25 aprilie 1420. Este Vorba despre hrisovul care-l da Alexandru cel Bun boierului sau Venea, prin care ii intareste niste mosii. In acest document se mentioneaza si "Kisno-Varzareva manastirea", ca fund un hotar al mosiei acestui boier. Pana. in 1862 exista numai o singura biserica, cu hramul Sfantul Dumitru. Biserica era de lemn, acoperita cu sindrila. Ea a fost cladita in 1796, de protoiereul Macarevici, avand si o clopotnita,

ridicata in 1835. In locul bisericii de lemn, in 1863 s-a zidit o biserica de piatra. In anul 1926 manastirea avea doua biserici. Parasind calugarii aceasta manastire in 1815, au venit aici calugaritele din schitul desfiintat, Cosauti. In 1944 gospodaria manastirii a fost confiscate de rusi. Ultima stareta a manastirii Varzaresti a fost monahia Platonida. In prima vara anului 1959 in manastire au sosit reprezentanti ai puterii sovietice, condusi de Feodor Scofari, pe atunci presedinte al sovietului satesc. Au dat jos clopotele, au scos icoanele, cartile bisericesti, arhiva, odoarele, le-au incarcat si le-au dus spre a le da foc. Au fost inchise cele doua biserici, calugaritele fund lasate sa traiasca in continuare in casutele lor. Pe atunci in manastire se aflau 50 de calugarite si surori. Complexul monastic a fost devastat, iar clopotnita si un corp de case ce adapostea atelierul de tesut si de cusut au fost sterse de pe fata pamantului. Biserica de vara Sfantul Dumitru a fost transformata in depozit de produse alimentare, iar cea de iarna — in club. In timp, ansamblul monastic a ajuns intr-o stare jalnica, biserica de vara s-a ruinat, ramanand fara turla, iar clubul, din cauza proastei intretineri a bisericii care il adapostea, a fost transferat in alta parte. Numai casutele celor 15 monahii si surori care mai erau in viata in 1989 au ramas intacte. In 1990, la cererea calugarilor si crestinilor din sat, a fost reinfiintata manastirea. In 1991 a inceput reconstructia manastirii Varzaresti, carmuita de monahia Feodosia Enache pana in anul 1994. Maica Feodosia a venit la aceasta manastire in 1949, unde, dupa cativa ani de ascultare, s-a calugarit. Duhovnic al manastirii a fost numit preotul Vasile Placinta, calugarit cu numele Serafim. Biserica de iarna Nasterea Maicii Domnului, fiind ruinata si irecuperabila, a fost distrusa pana la temelie, iar pentru slujbe a fost amenajata o chilie in care se oficiaza slujbele divine. In anul 1994 a fost numita stareta monahia Georgia, avand numele de mireana Claudia Placinta, fiica duhovnicului manastirii, Serafim Placinta. In acest an a inceput reparatia bisericii de vara Sfantul Dumitru.

Mănăstirea de la Coada Iazului

Pe traseul Chişinău-Bălţi un indicator din localitatea Bilicenii-Vechi te îndreaptă spre Mănăstirea de la Coada Iazului. Sunt vreo trei km care despart două lumi paralele: agitaţia şoselei şi un sat tupilat şi "tăcut" ca o fată mare. De pe un vârf de deal vezi un lăcaş simplu, nici nu ai bănui că e mănăstire. Parcă nu e atât de departe, dar nu ştiu cum drumul de ţară nu se mai termină.

În sfârşit ajung la Coada Iazului. Am impresia că e un sat "insular", înconjurat de o mulţime de iazuri. E un peisaj năstruşnic, parcă eşti la capătul satului, dar mai urci un deluţ şi apar încă vreo 6 - 7 căsuţe şi o apă' Caut cu ochii să găsesc măcar un suflet care m-ar îndruma spre mănăstire.Zăresc o mătuşică, grăbesc pasul pentru a o ajunge. Îi dau bineţe şi-o întreb dacă se duce la vecernie. Îmi spune că ea deja s-a rugat. Din vorbă în vorbă am înţeles că e de altă confesiune. Mi-a vorbit cu tact despre mănăstire, nu aşa cum o fac unii sectanţi, cu multă cârtire. "Fiecare îşi alege calea sa, important este ca ea să ajungă la Dumnezeu". După ce mi-a spus cum ajung la mănăstire, mi-a urat drum bun şi împăcare cu sine şi cu Cel de Sus. 

Mai aproape de DumnezeuEra spre seară, clopotele chemau la vecernie, măicuţele şi surorile alergau ca nişte furnicuţe spre sfântul lăcaş. Biserica nu este prea mare, dar de cum intru observ că e foarte frumos împodobită şi îngrijită. O măicuţă care trebăluia prin mănăstire, mă întâmpină cu multă dragoste şi mă binecuvântează. Începe vecernia. Am trăiri deosebite, în micul lăcaş o lumină lină mă cuprinde, iar vocile surorilor şi măicuţelor sună îngereşte. Din când în când, se face auzit glasul puternic al părintelui. E o atmosferă pe care mi-aş dori-o în fiecare zi, e o atmosferă care cu adevărat îţi dă gândul că te afli aproape de Dumnezeu.

Chiar şi tăcerea e nu ştiu cum altfel - divină şi purificatoare. Din nou, clopotele şi toaca - cele mai dumnezeieşti sunete, e sfârşitul vecerniei, preotul vine să miruiască. Măicuţele şi surorile, două câte două, vin de se închină pios, atingând pământul cu degetele, sărutând icoanele, apoi părintele face cu ulei sfinţit forma crucii pe frunte. Vreo patru enoriaşi, atâţia erau în acea seară, sfios se apropie şi ei să fie miruiţi.

Maica stareţă, Minodora, îmi spune că e mare bucurie când cineva, de prin alte părţi, trece pragul mănăstirii. Mă îndeamnă să vin şi mâine, să asist la Sfânta Liturghie, apoi vom sta de

vorbă. Mă pofteşte la masă, sunt bucate simple, mănăstireşti. Îţi dai seama că mâncarea aici nu înseamnă ghiftuire, ci o răsplată pentru ceea ce ai făcut întreaga zi. Fiecare măicuţă şi soră se retrage în chilioara sa şi-şi continuă ascultarea, domneşte rugăciunea.Pălămarul mănăstirii mă ajută să ajung la o căsuţă unde este un pat şi o plapumă pentru a mă odihni peste noapte. Adorm repede şi mă trezesc la auzul clopotelor şi toacei.

E trecut de cinci, măicuţele vin la rugăciunea de dimineaţă. Sfânta Liturghie începe la opt, aşa că mai stau tolănit, mai citesc o carte a părintelui Cleopa. Răsună din nou clopotele, de această dată e chemarea la slujbă. Pe vârful dealului, vântul e rebel de tot, suflă ameţitor, e iute şi te pişcă bine de obraji. Reuşesc să fac o poză, mai multe nu, pentru că mâinile îmi îngheţase bocnă. Intru în biserică, lume puţină, cred că gerul îi sperie. E o tăcere deosebită, parcă e la Facerea lumii, toţi tresar când se aude vocea preotului: "Domnului să ne rugăm!". E puţină lume, bărbaţii stau în partea dreaptă, femeile - stângă, aşa e legea veche a bisericii. Candele şi lumânări aprinse, enoriaşi în genunchi şi rugăciuni venite din inimă.

O măicuţă tânără citeşte sinaxarul zilei. Este sărbătorit fericitul şi minunatul Clement, care a trăit în mucenicie întreaga viaţă în numele adevăratei credinţe. La sfârşitul Sfintei Liturghii, pun o anafură în gură şi iau un gât de agheasmă. Maica stareţă, Minodora, îmi spune că după ce vom lua masa, putem sta la sfat. La trapeză sunt surorile, măicuţele, preoţii şi câţiva enoriaşi. Masa este binecuvântată, fiecare mănâncă în tăcere, după care se aude un clopoţel, semn că ar trebui să ne ridicăm şi să mulţumim Domnului.

Până una-alta, mai răsfoiesc cărţile din săraca bibliotecă a mănăstirii, aflată în trapeză. Dacă o fi vreo 50 de exemplare, dar se vede că sunt "chinuite" de cei care doresc să ştie mai multe despre calea spre Cel de Sus.

Rugă şi credinţăStareţa Minodora îmi spune că Mănăstirea cu hramul "Adormirea

Maicii Domnului" de la Coada Iazului este deschisă în septembrie 1998, iniţial fiind schit al Mănăstirii de la Frumoasa. Pe la începuturi nici nu aveau chilii, dormeau în biserică, luptau cu frigul şi se rugau. Multe surori şi măicuţe nu au rezistat şi au plecat de la mănăstire. Acum sunt vreo 16 la număr şi îşi duc viaţa în comuniune cu Dumnezeu. "Tot de ce avem trebuinţă pentru a trăi, ne facem singure şi depindem doar de voinţa Celui de Sus", spune stareţa. Maica zice că pe la începuturi, când i s-a dat stăreţia i s-a părut o misiune peste puterile ei, mai târziu a înţeles că asta este crucea pe care trebuie să o ducă cu smerenie. "Multe tinere vin pe la mănăstire, dar pleacă, nu rezistă, ispitele sunt mari. Dar trebuie să rezişti acestora, pentru că diavolul vrea să te scoată, să te îndepărteze de calea pe care ţi-a arătat-o Dumnezeu". Din vorbă în vorbă înţeleg că la mănăstire nu e grea nici o ascultare, dacă ai puterea credinţei şi toate le faci fără cârtire. 

Măicuţele şi surorile cos paramane, mantii, împletesc sutane şi caftane. Îşi doresc foarte mult un atelier de croitorie, unde ar confecţiona veşminte.Maica Minodora vorbeşte foarte puţin despre sine, e o fire discretă şi retrasă, calmă şi modestă, smerită şi blândă. 

De mică şi-a dorit să se călugărească, însă nu i-a permis maică-sa. Astfel, a rămas la baştină, la Pelenia, Râşcani, s-a căsătorit, a crescut trei copii, dar nici de Dumnezeu nu a uitat. A cântat şi s-a rugat în stranele bisericilor de la Grinăuţi (Râşcani), Ruseni şi Goleni (Edineţ). Acum mai bine de 10 ani, părintele Vasile de la Mănăstirea Frumoasa a chemat-o pentru a fi dascăl. Se ducea la sărbătorile mari, apoi, tot mai des şi mai des, rămânând pentru totdeauna mireasa lui Hristos. 

S-a călugărit la 27 septembrie, stil vechi, de Înălţarea Sfintei Cruci, luându-şi numele Minodora, în cinstea Sfintei sărbătorită la 23 septembrie. De opt ani e stareţa mănăstirii de la Coada Iazului, aici îşi găseşte liniştea sufletească, aici, în micul lăcaş, spune că se simte mai aproape de porţile raiului. Măicuţa mi-a zis să mai trec pe la mănăstirea de la Coada

Iazului, chiar dacă e mică - e încăpătoare pentru cei care au în inimă multă credinţă. Să veniţi când vor înflori cireşii, îmi spune, oricum zâmbind, stareţa Minodora. 

Mănăstirea "Sf. Irh. Vasile cel Mare", Cuizăuca

(mănăstire de călugăriţe)

Hram: Sf. Irh. Vasile cel MareStareţă: egumena Heruvima (Vîrlan)Adresa: s. Cuizăuca, r.RezinaAşezare: la aprox. 63 km N de Chişinau, trecand prin OrheiDate de contact: MD-5415, s. Cuizăuca, r.RezinaTel.0254-40-310, mob.0693-34-371

   

Pe şoseaua principală Chişinău-Rezina, la kilometrul 27 de Orhei, o troiţă indică drumul spre Mănăstirea "Sfântul Vasile cel Mare". De la şosea, un drum bătrân de ţară şerpuieşte spre miezul pădurii, cam 50 de metri.  Puţini călători ştiu, însă, că acolo există un loc izolat de lume, unde se întâmplă lucruri minunate. Uimiţi de mesajul indicatorului, doar cei mai curioşi dintre pelerini ajung în acel loc aproape necunoscut, deoarece nu figurează pe traseele turistice.  În 1999, o mână de călugări a înfiinţat acolo, pe ruinele unei tabere pioniereşti, un aşezământ monahal, care azi poartă hramul unui Sfânt Părinte de primă importanţă. Zilnic, patru măicuţe împreună cu părintele lor duhovnic, se dăruiesc postului şi cumpătării, înălţând rugăciuni pentru întreaga ortodoxie românească. Deşi se află în vecinătatea satului Cuizăuca, rar suflet poposeşte acolo pentru închinare şi rugăciune. Monahii sunt îngăduitori cu localnicii deosebit de afectaţi încă spiritual de regimul  comunist, care nu înţeleg rostul şi menirea jertfei duhoviceşti.

Mănăstirea „Sfântul Vasile cel  Mare” a fost înfiinţată de câţiva călugări, risipiţi ulterior prin lume. Obştea actuală se nevoieşte acolo din 2002. La început, mănăstirea purta hramul Cuviosului Efrem Sirul şi a lui Antim Ivireanul.

Schitul a fost deschis la iniţiativa Protopopiatului Rezina pe locul unei foste tabere pioniereşti. Şi nu întâmplător. Părinţii au tot căutat prin arhive, unde au mai existat mănăstiri în cursul istoriei. Şi, minune! S-a ajuns la descoperirea uneia pe teritoriul localităţii Cuizăuca, chiar pe amplasamentul actual.

Conform arhivelor documentare, cu aproximativ 300 de ani în urmă, pe acel loc exista o mănăstioară. Un hrisov domnesc din 1778 arată că voievodul Alexandru Ghica delimita proprietăţile a doi moşieri, care se judecau  pentru nişte terenuri ce atingeau  teritoriul mănăstirii Cuizăuca. Nu se ştie exact cât timp a existat mănăstirea. Localnicii n-o reţin. Se presupune că întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, arhiepiscopul Dimitrie Sulima, succesorul binecunoscutului mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, a dus o campanie de închidere a mănăstirilor mici care nu aveau subzistenţă economică şi, probabil, aşezământul monahal ar fi fost închis. Conform altor versiuni, mănăstirea a dispărut în urma unor invazii tătare sau a vre-unei rebeliuni ţărăneşti.

Mănăstirea "Sfântul Kneaz Vladimir", Horeşti(mănăstire de călugări)

 

Hram: "Sfântul Kneaz Vladimir"Stareţ-arhim. Nectarie (Gherman)Adresa: com. Horeşti, r.IaloveniDate de contact : MD-5911, com.Horeşti, r.IaloveniTel.0696-06-888Aşezare: lângă comuna Horeşti, la aprox. 23 km S de Chişinău, pe drumul spre Cimişlia

Ieşind din Chişinău prin şoseaua Grenobl, mergind pe directia Cimişlia, se ajunge la o răscuce de drumuri (cam pe la km.25), din care unul duce spre localitatea Horăşti (Ialoveni), se iese din drumul principal, şi imediat se coteşte spre dreapta, pe sub pod, spre ajunge după vreo trei kilometri în faţa unei ciudate construcţii, încununate cu cupole în formă de bulb de ceapă - după tipicul arhitectural rusesc. Este noua mănăstire Horeşti, sfinţită cu hramul Sfântului Cneaz Vladimir. Deşi fondată cu câţiva ani în urmă, mănăstirea a început să funcţioneze în toată regula de-abia după hramul la 29 iulie 2007, a fost sfinţită în prezenţa ÎPS Vladimir, şi a numeroşi oameni ai bisericii şi mireni. Ciudata construcţie, care se decupează ca o fortăreaţă în marea de verdeaţă, reprezintă un edificiu cu două nivele cu o clopotniţă dispusă în chiar axul acesteia, surmontată de o cupolă. Stareţ al acestui aşezămînt este Arhimandritul Nectarie (Gherman), în a cărui subordine se află un foarte amabil şi smerit preot laic, venit să facă ascultare tocmai din Bucovina, şi cîţiva monahi tineri. Obştea este în formare, iar aşezămîntul va avea, se pare, un viitor spectaculos, din cîte mi-am putut da seama din macheta expusă în una din camerele de la intrarea în edificiul principal.

Terenul alocat aşezămîntului monahal, cedat de mai mulţi ţărani ai zonei, este foarte extins, şi va cupinde cîteva acareturi cu diverse funcţii, şi o mare biserică de zid, care va amplasată în

partea de răsărit a ansamblului. Momentan, mănăstirea dispune de puţine construcţii, şi, cu excepţia celei principale, în care este încorporată şi capela în care se slujeşte, sunt precare şi vechi. Lacul din proximitate va putea deveni şi el o sursă de venituri pentru obştea monahală, în viitor. Pitorescul locului, distanţa relativ mică de Chişinău, şi slujbele frumoase, fac toate ca duminica să asiste la slujbe mulţime de lume, şi, aflu din spusele protului mirean, că aceasta nu este din satul Horeşti...

Icoana aceasta - care îşi va ocupa locul de cinste în arhitectura iconostasului, ca icoană de hram - a fost adusă de un mirean anonim rus tocmai din Siberia îndepărtată, dăruindu-o acestui locaş, aflînd că se va sfinţi cu numele Sfântului Cneaz Vladimir, cel întocmai cu Apostolii. Cu adevărat, Biserica-Una nu are graniţe, nu ştie de naţionalităţi, şi sfinţeşte pe fiecare ce se apropie cu credinţă! Biserici cu acest hram sunt multe în Ukraina şi Rusia, căci tocmai Cneazul Vladimir a fost acela care a creştinat slavii la anul 988 după Hristos. Aici, în Moldova, evlavia crescîndă pentru Sfântul Cneaz Vladimir se poate explica şi prin înmulţirea celor care au fost botezaţi cu acest nume, dar şi prin faptul că acesta e purtat şi de Întîistătătorul bisericii locale...De puţină vreme, Sfântul Cneaz Vladimir a intrat şi în calendarul BOR.

Mănăstirea "Sfântul Prooroc Ilie", Nicoreni(mănăstire de călugări)

Hram: "Sfântul Prooroc Ilie"Stareț: arhim. Rafail (Bodiu)Adresa: s.Nicorenim r. DrochiaAşezare: la aprox. 180 km N de Chişinău, trecând prin Bălţi, sau la 12 km de DrochiaDate de contact: MD-5224, s.Nicoreni, r.DrochiaTel.0252-37-571, mob.0691-16-714

IstoricMănăstirea Nicoreni este situată la o distanţă de 12 km spre vest de oraşul Drochia, în satul Nicoreni.

Mănăstirea a fost înfiinţată în vara anului 1992 de către arhimandritul Rafail, pe locul fostei tabere de odihnă. Complexul, alcătuit din doua corpuri de case şi o clădire, a fost reparat timp de doi ani şi sfnţit în anul 1994. Clădirea în care era cantina a fost transformată în biserica de iarnă cu hramul Maicii Domnului-Portăriţa, iar cele două corpuri de case adăpostesc în prezent chiliile calugărilor şi câteva chilii pentru pelerini, pentru a lua parte la acatistele şi slujbele oficiate de părintele Rafail, socotit tămăduitor de boli, cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Construcţia bisericii de vară, cu hramul Sfantul Prooroc Ilie a fost începută în anul 1993. Timp de cinci ani a fost ridicat nivelul întâi. Această biserică va fi construită în stil rusesc, îmbinat cu cel local, va avea două nivele, fiecare nivel având cate trei altare.De asemenea, a fost construită, în 1996, o trapeză încăpătoare cu bucătarie, iar în vara anului 1998 trapeza este pictată in stil neobizantin de doi pictori din Drochia.

Mănăstirea dispune de o bibliotecă impunatoare, alcatuită din literatura bisericească, în special acatiste, canoane şi cărţi de slujbă.

Mănăstirea Nicoreni este renumită mai ales pentru uriaşa putere a părintelui Rafail de tămăduire a sufletului şi trupului. Aici vin mulţi creştini din toate colţurile Moldovei, dar şi din Rusia şi Ucraina. Părintele stă de vorbă cu fiecare în parte, dând sfaturi pentru izbăvirea de păcate şi întremarea sufletului. Diverse sunt motivele pentru care creştinii vin la părintele Rafail de la Mănăstirea Nicoreni. Preotul uneori se roagă până la epuizare, dar îi îndeamnă şi pe creştini să se implice, adică să se roage, să facă metanii, să aprindă lumânări etc. E un fel de terapie a sufletului în care părintele nu are dreptul să rostească: „Ţi-e făcut”, „Îţi este legată cununia!” şi alte „diagnosticări” pe care le pun vrăjitorii. Arhimandritul Rafail consideră că nu trebuie să fie folosită cu nesăbuinţă Cartea Sfântului Vasile, urmărindu-se scopul căpătuirii.

Preotul are un stil aparte de a aborda creştinul, de la dojana părintească, ce pare uneori dură, alteori exagerată, la sfaturi calde şi pline de înţelepciune. Arhimandritul mereu citează din lecţia rostită de Mântuitorul către slăbănog: „Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5,14). Totodată, adaugă ceea ce spunea Schimonahul Macarie: „Bolile trupeşti curăţă bolile sufleteşti”.

La Mănăstirea Nicoreni Sfânta Liturghie se oficiază zilnic, seara se fac privegheri, după care călugării îşi fac canonul în comun, urmează Miezonoptica şi Ceasurile. În timpul zilei se fac Acatiste şi Canoane la dorinţa credincioşilor.

Stareţul spune că mănăstirea atrage ca un magnet foarte multă lume pentru că aici se ţine la sfânta tradiţie şi sunt respectate rânduielile monahale.

Orice Mănăstire e o parte din cer care s-a pogorât pe pământ. Şi la cea de la Nicoreni trebuie să avem statornicie ca toată grija cea lumească să o lăsăm. Deci, să mergem la sfântul locaş cu sufletul curat, cu aproapele împăcaţi şi cu gândul luminat. Înger de pază la drum pentru cei ce vor să ajungă la Mănăstirea de la Nicoreni. 

Mănăstirea "Sf. Ap. Petru şi Pavel", Bocancea(mănăstire de călugari)

Hram: Sfinții Apostoli Petru şi PavelStareț: ieromonah Pahomie (Jugănaru)Adresa: sat Bocancea, r.SângereiAşezare: la aprox. 105 km NV de Chişinau sau la 40 km SE de Bălţi

Manastirea “Sfintilor Apostoli Petru si Pavel“ din localitatea Bocancea, r. Singerei are un inceput istoric nemijlocit alaturi de fiintarea manastirii Hirjauca. La Arhiva Nationala a republicii se pastreaza o Nota istorica despre Manastirea Hirjauca, datata cu anul 1874, din care spicuim urmatoarele> In 1865 si 1868 din toata suprafata padurii manastirii au fost vindute cu permisiunea Sfintului Sinod Guvernamental 400 desetine si pe banii obtinuti au fost cumparate 1032 desetine, de pamint nelocuit din competent mosiei Ciuciueni, judetul Iasi, de la proprietarul Leon Bocancea, cu scopul ca aici sa se mute cu traiul locuitorii satului Harjauca, care erau prea aproape de manastire. Insa satenii au refuzat sa se mute si arhiepiscopul Antonie a fost nevoit sa intemeieze pe aceasta mosie o gospodarie calugareasca, amintita sub denumirea de Antonovca (dupa numele cumparatorului, Inalt Preasfintitului Antoniu), asupra caruia manastirea avea harta si

carti de hotar. In 1869 pe acest pamint pe mijloacele manastirii si cu permisiunea regretatului Inalt Presfintitului Antoniu a inceput zidirea bisericii din piatra si caramida, iar in anul 1872 sint finisate lucrarile in constructive si este sfintita la 29 iunie de parohul Preasfintia sa Pavel, Episcop al Chisinaului si Hotinului, in numele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. … Biserica e de o arhitectura destul de reusita, iconostasul e inzestrat cu picture, obiecte si alte accesorii deosebit de bune. Biserica a fost construita pentru conferirea calugarilor aflati acolo in timpul ascultarilor care duminicile si in zilele de sarbatoare asculta slujbele religioase, caci pe acest pamint se concentreaza toata averea manastirii. Serviciul Divin se oficiaza in limbile slavono-rusa si romina. Odata cu incheierea lucrarilor de cimp toti calugarii se intorc la manastire, iar la biserica si edificiile de pe linga ea ramin pentru infaptuirea slujbelor religioase un ieromonah si un cintaret in strana… Despre soarta acestui schit relateaza arhimandritul Melchisedec Dimitriu: "Fiind departe de manastirea Harjauca, iar dupa exproprierea din 1917 luindu-i-se tot pamantul, schitul acesta a ramas aproape nelocuit si in parasire. De aceea, in 1920 exarhul manastirilor basarabene, arhimandritul Visarion Puiu, cere Arhiepiscopiei Chisinaului ca schitul sa fie despartit de Harjauca si dat in grija unui staret propriu, care sa poata griji de aproape macar de vatra ce i s-a lasat, dandu-i-se numele Bocancea, dupa numele fostului proprietar moldovean al mosiei." In prezent in apropierea manastirii exista satul Bocancea Schit, ai carui locuitori ne-au povestit despre soarta sfintului locas in anii ce au precedat devastarea si in cei care au urmat dupa aceasta. De la despartirea de Harjauca schitul Bocancea a avut urmatorii stareti: protosinghelul Gurie Tautu, 1920-1923; protosinghelul Gherasim Chisca, 1923-1924; protosinghelul Dionisie Haraz - de la 1 decembrie 1924.

In perioada comunista locasul a fost devastate iar ultimul superior al manastirii, staretul Esanu, a fost nevoit sa se retraga peste Prut. Biserica cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel a fost transformata in depozit de grane, apoi in uscatorie de tutun. Staretia a fost data in folosinta, brigazii de tractoare, iar in chiliile de langa biserica s-a instalat gradinita pentru copiii satului. Dezastrul cotropitor al comunistilor a ajuns si in acest loc unde crestinii isi gaseau alinare duhovniceasca si incepind cu anul 1958 edificiile manastirii au de suferit, unele fiind distruse, altele au devenit ca hambare pentru grine si tutun. Odata cu trecerea puterii autoritare sovietice locasul sfint a fost inchis timp de 30 ani pingarit si devastate. Prin mila lui Dumnezeu in

1991 isi reia activitatea Manastirea cu hramul „Sfintilor Apostoli Petru si Pavel”, dispunind de 5 hectare de pamint. La 1 septembrie 1995 manastirea intrunea un ieromonah – duhovnicul Bartolomeu (in lume Victor Sirbu) si patru surori de ascultare. Locasul sfant are un plan dreptunghiular, fara absidele laterale. In schimb, la absida altarului, care are forma semicirculara, diaconicul si proscomdiarul se evidentiaza in exterior prin doua camere-anexe. Biserica are un pronaos mic, despartit de naos prin doi stalpi in forma patrata. Pictura interioara este simpla. Deasupra pronaosului se inalta turla clopotnitei. In partea vestica a bisericii este anexat un corp de case care include: trapeza, bucataria si cateva chilii.Manastirea Hancu a patronat acest schit pana in 1997, iar in 1998 schitul Bocancea dobandeste statutul de manastire. Prin binecuvinarea Inalt Preasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si al intregii Moldove de la 9 decembrie 1997 ca duhovnic este numit ieromonah Pahomie (Juganaru), iar la 04 iulie 2000 este numit ca staret al manastirii până în present.

Mănăstirea "Sf. Arh. Mihail şi Gavriil", Chiştelniţa

(mănăstire de călugari, obşte în formare)

Hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi GavriilAdresa: com. Chiştelniţa, jud. OrheiStareţ: ieromonah Serafim PrinosAşezare: la aprox. 75 km de Chişinău sau la 27 km de Teleneşti

Istoric: Iniţial (în anul 1856) s-a construit aici o biserică cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, aşezată în mijlocul cimitirului din sat.În anul 1992 în jurul bisericii se infiinţează şi o şcoală de

cântareţi, iar din anul 1994 datează recunoaşterea oficială a mănăstirii.

După repararea vechii biserici de cimitir, s-a construit o mică biserică de iarnă închinată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, lipită de biserica veche. După ce şcoala de cântăreţi s-a mutat într-o altă localitate, în clădirea rămasă liberă se organizează stareţia şi câteva chilii. Casa parohială a fost reparată şi se foloseşte ca trapeză. Biserica este pictată în stil realist rusesc, precum multe alte biserici din secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea din fostul Imperiu Ţarist.

Mănastirea Chiştelniţa a fost înfiinţată în anul 1994, pe lângă biserica din deal cu hramul Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil, din satul Chiştelniţa, Teleneşti.

În cadrul mănăstirii în 1992 este infiinţată o şcoală de cântăreţi. Aceasta însă din lipsă de spaţiu este transferată langă satul Zaharovca, Teleneşti, într-o fostă tabară de odihnă, reamenajată în acest scop. Tot atunci s-a deschis şi o secţie pentru dascăli.

Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost construită în sec. XIX, însă în perioada sovietică a fost închisă si părasită. Grosimea pereţilor zidiţi din piatră este de jumatate de metru. Are o tindă mică, pătrată, deasupra căreia se înaţă turla clopotniţei.

Mănăstirea mai are şi o biserică de iarnă, cu hramul Sfântul Pantelimon. În această biserică se poate intra prin tinda bisericii Sfinţii Arhangheli. Biserica are un plan dreptutunghiular, fără delimitări între pronaos si naos. În interior nu este pictată, pereţii fiind împodobiţi cu icoane.

Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului", Cosăuţi(mănăstire de călugări)

Mănăstirea Cosăuţi este situată la aproximativ 5 km de comuna Cosăuţi, raionul Soroca. Mănăstirea a fost înfiinţată în anul 1994 de către parohul satului Cosăuţi, Ieronim Palii. Acesta construieşte o biserică, după un proiect donat de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu hramul “Adormirii Maicii Domnului”. Astefl în anul 1999 biserica este terminată, construindu-se apoi şi un corp de chilii cu trapeză.

   Mănăstirea Cosăuţi este situată în apropierea locului numit "la Pristol". Aici, conform datelor, în urmă cu 170 de ani s-a aflat o mănăstire de călugări, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, întemeiată în anul 1729 de doi preoţi monahi, Gavriil şi Pavel.

 

Peste timp mănăstirea a ajuns în ruină, astfel încît în anul 1833, a fost închisă. Arhiva precum şi averea ei au fost predate mănăstirii Călărăuşeuca. Pe locul ei a rămas un

mic paraclis, unde pelerinii în prezent aprind lumînări şi se închină. Slujbele, la mănăstirea Cosăuţi, se oficiază în limbile română şi rusă.

Mănăstirea Călineşti după 235 ani de la prima atestare

La numai 15 km de malul Prutului, în raionul Făleşti, chiar în mijlocul unei păduri imense este situată mănăstirea cu hramul

"Adormirea Maicii Domnului" din comuna Călineşti, zisă după o denumire mai veche "Tureatca". Istoria mănăstirii este veche dar din păcate nu se cunosc decât unele date despre activitatea ei. Trecutul aprig nu a lăsat nici o filă scrisă din istoria mănăstirii care să ateste etapele activităţii aşezământului monahal în decursul secolelor.

Clopotele mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" au început să bată pentru prima dată în anul 1774. A fost ctitorită de cneazul Rumeanţev care locuia prin preajma oraşului Râbniţa de azi. Istoria zbuciumată a mănăstirii a făcut ca să fie reconstruită de 6 ori până la etapa actuală. Din unele surse aflăm că mănăstirea a fost reconstruită pentru a patra oară în anul 1922 după care a fost destrămată din nou fiind reconstruită în anul 1947 de către un locuitor al satului Călineşti pe nume moş Sîrghi Magdîl. Nu se cunoaşte când a fost închisă şi din ce cauză dar e posibil acest lucru să se fi întâmplat în jurul anilor 1960 atunci când au fost închise majoritatea mănăstirilor de pe teritoriul Basarabiei.

În anul 1992 cu binecuvântarea ÎPS Vladimir Cântărean, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove mănăstirea a fost redeschisă, aici poposind câţiva vieţuitori în frunte cu ieromonahul Irineu în calitate de stareţ. Odată cu sosirea lor la "Tureatca" au început şi lucrările de renovare. De menţionat este faptul că pe teritoriul mănăstirii nu mai exista decât unii pereţi ai bisericii "Adormirea Maicii Domnului" pe care erau pictate cîteva icoane precum şi ultimul ctitor al mănăstirii moş Sărghi Magdîl. În scurt timp au fost demolaţi şi aceşti pereţi iar în ziua prăznuirii "Adormirii Maicii Domnului" a fost pusă din nou pe acelaş loc piatra de temelie a unei noi biserici cu acelaşi hram de către un sobor de preoţi din satele vecine. În acelaşi timp mănăstirii i s-au acordat de căte Gospodăria Agricolă din comuna Călineşti 5 ha de pământ din care se întreţineau veţuitorii. A fost ridicată o casă în care locuia obştea monahală care era formată 6 persoane. În timpul în care mănăstirea a fost închisă vechea stareţie a fost casă pentru pădurairi şi nu a fost restituită mănăstirii nici până la etapa actuală. În anul 1998 ieromonahul Irineu a plecat de la mănăstirea Călineşti iar în locul său au fost numiţi pe rând mai mulţi stareţi care nu au onorat această funcţie prea mult timp, ultimul dintre ei fiind ieromonahul Antonie venit de la mănăstirea Nicoreni. În timpul ieromoahului Antonie a fost construit un nou corp de chilii şi o biserică cu hramul "Maica Domnului cu 7 săgeţi". Din 1992 până în anul

2005 mănăstirea nu a dus o viaţă foarte liniştită activitatea ei fiind coordonată din toate punctele de vedere de o locuitoare a oraşului Făleşti pe nume Nina Moţpan care şi-a atribuit pe cont propriu unele drepturi asupra mănăstirii tulburând astfel viaţa duhovnicească şi împedicând dezvoltarea pe plan material a mănăstirii.În anul 2005 cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove mănăstirea Călineşti este reorganizată. Monahii au plecat la alte mănăstiri iar aici au fost aduse maici. Monahia Anastasia Verdeş este numită în calitate de stareţă şi egumenul Bartolomeu Puitârziu în calitate de duhovnic.

Din acest moment starea atât duhovnicească cât şi cea materială a mănăstirii începe să dea roade. Mai întâi au reuşit să îndepărteze implicarea în treburile interne ale mănăstirii a doamnei Nina Moţpan. Lucrările de renovare au început cu corpul de chilii apoi cu biserica "Maica Domnului cu 7 săgeţi", în interiorul căreia a o fost amplasat un nou iconostats precum şi mai multe icoane mari. În anul 2008 a fost sfinţită noua biserică cu hramul "Sf. Apostol Bartolomeu". Din anul 2007 mănăstirea se supune Episcopiei de Bălţi şi Făleşti condusă de către PS Marchel, care a vizitat mănăstirea în numeroase rânduri apreciind munca conducerii mănăstirii prin unele distincţii bisericeşti. La mănăstire a fost adusă o raclă cu mai multe părticele de moaşte de Sfinţi din Rusia, Grecia, Ucraina şi România. Au fost confecţionate clopote pentru mănăstire.În prezent lucrările de renovare continuă iar construcţia bisericii "Adormirea Maicii Domnului" încă prezintă o prioritate pentru conducerea mănăstirii.

Mănăstirea "Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron", or. Chişinău

(mănăstire de călugăriţe)

Hram: Sf. Mare Mucenic Teodor TironDuhovnic-administrator-prot.mitr.Teodor RoşcaAdresa:or. Chişinău, str. Ciuflea 12Date de contact: MD-2001, str. Ciuflea 12,or. Chişinăutel.022-27-82-66, mob.0691-22-848

Mănăstirea este situată nu departe de centrul istoric al Chişinăului - piaţa Marii Adunări Naţionale, pe strada Ciuflea, 12. Catedrala Mănăstirii constituie un templu din piatră albă, cu nouă cupole aurite, construit de fraţii Teodor (1796-1854) şi Anastasie (1801-1870) CIUFLI, şi este cunoscută în popor drept „Mănăstirea Ciuflea". Construcţia catedralei a fost începută în anul 1854 şi încheiată în anul 1858. Ctitorii şi întemeietorii sfîntului lăcaş, fraţii Teodor şi Anastasie, sînt înhumaţi în apropierea zidului sudic, despre care fapt mărturiseşte inscripţia pe placa de marmoră din interiorul catedralei mănăstireşti.

Primul paroh al sfîntului lăcaş a fost protoiereul Ioan Butuc.

La 6 iulie 1933, în legătură cu jubileul de 75 de ani de la prima sfinţire a hramului, la iniţiativa consiliului parohial şi al asociaţiei femeilor creştine s-a instituit un POMELNIC pentru a fi înscrişi în el şi veşnic pomeniţi întemeietorii, binefăcătorii, şi ctitorii acestui sfînt lăcaş. Au fost înscrise în el, de asemenea, şi numele preoţiolr-parohi: protoiereul Petru Perojinschi, protoiereul Petru Daniei şi protoiereul Vasile Glavan.

În anul 1962 biserica „Sf. M. Mc. Teodor Tiron" a devenit Catedrală Episcopală, paroh fiind numit protoiereul Valentin Dumbravă. După decesul lui, în anul 1968, paroh devine protoie-reul Gheorghe Muşcinschi.

În anul 1972 s-au început lucrările de reparaţie capitală a Catedralei, iniţiatori fiind epitropii bisericeşti: Gordei Cotlearenco (1970-1972) şi Alexandru Gurschi (1972-1990). Restaurarea picturii murale deteriorate a efectuat-o pictorul A.I. Burbela. Pictura a fost executată în stil Vasneţov.

În anul 1974 în Catedrală, prin binecuvîntarea Î.P.S. Ionatan, Arhiepiscopul Chişinăului şi Moldovei, a fost ridicat şi înfrumuseţat altarul lateral de sud în cinstea Acoperămîntului Maicii Domnului.

 

În anul 2002, obştea monahală deja constituită, s-a adresat către Î.P.S. VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove cu rugămintea de a înfiinţa la fosta Catedrală "Sf. M. Mc. Teodor Tiron " din Chişinău prima Mănăstire Ortodoxă din capitala Republicii Moldova. Astfel, la 17 iulie 2002, în urma cererii obştii monahale şi a raportului Mitropolitului VLADIMIR, Sf. Sinod al BORu a binecuvîntat înfiinţarea Mănăstirii. La 08 august 2002, în ziua pomenirii Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon, Mănăstirea a primit Certificatul de înregistrare Nr. 1652, eliberat de către Serviciul de Stat pentru Culte şi semnat de către directorul Serviciului, Dl. Serghei IAŢC0. Prin Decret Mitropolitan, în funcţia de duhovnic-administrator al Mănăstirii nou-înfiinţate a fost binecuvîntat protoiereul mitrofor Teodor ROŞCA, care a slujit aici în calitate de chelar (1992-1994), paroh-adjunct (1994-1998) şi paroh (1998-2002) al fostei Catedrale.

În prezent a fost finalizată construcţia blocului social-administrativ al Mănăstirii, care cuprinde: biserica de iarnă "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil"; chiliile pentru călugăriţe şi ascultătoare; Muzeul de Artă Bisericească; bucătăria; trapeza; veşmîntăria; prescurăria şi celelalte încăperi, necesare vieţii şi activităţii monahiceşti.

În anul 2008, la 2 mai, la Mănăstirea Ciuflea a fost adusă Icoana Maicii Domnului "Portăriţa" de la Sfîntul munte Athos. Icoana se păstrează la momentul actual în Biserica de iarnă a mănăstirii.

Pe teritoriul mănăstirii a fost ridicat un nou paraclis în cinstea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Iviron. Ideea vine din anul 2002 când un grup de pelerini de la mănăstire, condus de către ÎPS Vladimir, s-a deplasat la Sf. Munte. Aici toţi au fost impresionaţi de icoana de la Mănăstirea Iviron, copia căruia a fost executată de nevoitorii acestei mănăstiri pentru credincioşii din Moldova. Anul trecut copia icoanei a fost finisată şi adusă cu mare cinste la mănăstirea din Chişinău, fiind aşezată în Biserica de iarnă „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil".

Câţiva pelerini au propus de a-i închina acestei icoane o bisericuţă în incinta Mănăstirii Ciuflea. Astfel, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, cu jumătate de an în urmă duhovnicul-administrator al acestui sfânt aşezământ Prot. Mitr. Teodor Roşca a pornit construcţia acestui paraclis. Ctitorul principal al acestei bisericuţe este dl Valeriu Pleşca care ne-a împărtăşit bucuria acestui vis împlinit: „Maica Domnului ne iubeşte ca o mamă. Şi acest lucru l-am simţit când mă rugam la Sfântul Munte. Atunci i-am făgăduit că îi vom zidi o mică casă şi în Moldova, lucru care ne-a reuşit cu Doamne ajută. Credem că acest locaş este perfect pentru pravila nevoitoarelor, precum şi pentru închinarea credincioşilor care vor veni să-i înalţe cereri şi mulţumiri Pururea Fecioarei".

În cea de-a treia zi de Paşti (21 aprilie 2009), când a coincis una din prăznuirile acestei icoane, a fost o slujbă cu totul deosebită. Au liturghisit ÎPS Mitropolit Vladimir împreună cu Prea Sfinţiţii Episcopi Anatolie şi Marchel, şi numeroşi slujitori din diferite localităţi. După slujbă s-a făcut înconjurul mănăstirii cu citirea evangheliilor, după care a urmat sfinţirea icoanei şi paraclisului închinat Maicii Domnului „Portăriţa".

Fosta Catedrală, actualmente Mănăstirea ,,Sf M. Mc. Teodor Tiron", a fost pe parcursul anilor 1962 — 2002 şi rămîne şi în prezent a fi un centru spiritual al Mitropoliei, avînd un loc aparte şi deosebit în istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova. În vremile grele ale ateismului, aici s-a păstrat nestinsă candela credinţei noastre strămoşeşti. În incinta fostei Catedrale (în prezent Mănăstire) au primit hirotonia în diaconi şi preoţi marea majoritate a slujitorilor Sfintelor Altare din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove. Tot aici absolvenţii Şcolilor

Teologice, după hirotonie şi înainte de numirea la parohie, participau la Serviciile Divine, acumulînd deprinderile necesare unui cleric pentru sfintele slujbe. Aici au fost botezaţi şi cununaţi, mărturisiţi şi împărtăşiţi enoriaşi atît din Chişinău, cît şi din întreaga Republică. Deci, pentru toţi aceştia, fosta Catedrală şi actuala Mănăstire "Sf. M. Mc. Teodor Tiron" a fost şi este locul sfînt de rugăciune şi comuniune cu Dumnezeu. În incinta Catedralei se găsesc icoane vechi, de mare preţ, ferecate în aur şi argint. Enoriaşii Mănăstirii cinstesc în mod deosebit icoanele Maicii Domnului de Hîrbovăţ şi Cazan. Dar o bogăţie spirituală aparte constituie icoanele cu părticele din Sfintele Moaşte ale Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon; Sf Cuvios Serafim de Sarov; Sf. Cuvios Antipa Athonitul; Sf. Cuviosi Iov şi Amfilohie de la Poceaev; Sf. Ierarh Ignatie (Breanceaninov); Sf Binecredincioasei Kneaghine Ana de Caşinsc. În anul jubiliar 2000 de la Naşterea lui Hristos, prin milostivirea Bunului Dum-nezeu, din bunăvoinţa şi dragostea frăţească a Patriarhiei Sîrbe, şi îndeosebi a călugărilor din Mănăstirea Hopovo, Mănăstirea noastră a primit un dar de mare preţ: o părticică din Sf. Moaşte a Marelui Mucenic Teodor Tiron. Prin stăruinţa şi jertfa clericilor şi enoriaşilor catedralei (pe atunci), s-a realizat şi înfrumuseţat un Chivot din argint aurit, în care s-a aşezat părticica din Sf Moaşte.

Iar în anul 2004, în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului, la Mănăstire a fost adus un Chivot aurit, unde se păstrează 30 părticele din Moaştele Sfinţilor Părinţi de la Lavra Pecersca din Kiev (Ucraina). Ambele Chivote şi icoanele cu părticele din Sfintele Moaşte sunt expuse în naosul Mănăstirii spre închinarea tuturor binecredincioşilor creştini.

Aici slujbele se săvîrşesc după tipicul mănăstiresc: seara şi dimineaţa, în fiece zi.

În acest sfînt lăcaş, sub Acoperămîntul Maicii Domnului, sub ocrotirea şi cu rugăciunile Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron, enoriaşii, prin povăţuitorii săi duhovniceşti — clericii, slijitorii şi obştea monahală a Mănăstirii - primesc ajutor binefăcător de la Dumnezeu şi îndrumare în viaţa creştină.

Mănăstirea "Sf. Mare Mucenic Gheorghe", Ungheni

(mănăstire de călugăriţe)

Hram: Sf. Mare Mucenic GheorgheDuhovnic-administrator: arhim. Panteleimon (Mateevici)Date de contact : MD-3600, str.Gr.Ureche 3, or.UngheniTel-0236-22-002 / 26-814 / 20-232Mob.0691-53-999

IstoricAcestă mănăstire este una din cele mai tinere din Moldova. Pînă nu demult era teritoriul unei grădiniţe de copii, apoi în anul 2000 a fost întemeiată biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe. În anul 2003 pe baza acestei biserici întemeiată mănăstirea. Are doua biserici de vară Sf. Mare Mucenic Gheorghe şi de iarnă Sfîntul Panteleimon.

Manastirile Republicii Moldova