1. Introducere în managemetul transporturilor

Teoria managementului - construită pe o structură interdisciplinară (psihologia, sociologia, matematica, filosofia, statistica, ştiinţe juridice, economie, logistică, ştiinţa informaţiei, istoria, ştiinţe inginereşti)

 

Managementul este o creaţie a tuturor, pentru fiecare dintre noi

 

Management şi marketing - sunt concepte ştiinţifice (asimilate din limba engleză) care încearcă să explice şi să gestioneze elemente din problematica globală (sărăcie, dezvoltare, terorism, probleme naţionaliste, explozie informatică), prin aprofundarea unor precepte (principii, norme, doctrine, formule), care să conducă la facilitarea comunicării şi cunoaşterii reciproce, între companii, comunităţi administrative, naţiuni, în scopul obţinerii de profit.

Afacerea - o relaţie de natură tehnico - economică, sau pur economică (tranzacţiile bursiere), care are loc între cel puţin doi patreneri, având ca scop un transfer tehnic, tehnologic, economic sau de servicii, cu existenţa drepturilor şi obligaţiilor reciproce, în care este inclus şi riscul afacerii, cu scopul obţinerii de profit pentru ambele părţi. Afacerea poate fi corectă sau evazivă (nelegală). Fazele limită ale unei afaceri sunt: investiţia (inclusiv de inteligenţă şi cultură, în sensul foarte acoperitor al acestui termen); profitul.   Afacerea - organizarea eforturilor individuale sau de grup de a produce şi a vinde, pentru un profit, bunuri su servicii care să satisfacă nevoile societăţii.  De ce managementul serviciilor în transport ?

Pentru că: - nivelul serviciilor reflectă nivelul de dezvoltare al unei ţări; - pentru că la noi, serviciile au fost greşit considerate ca neproductive; - serviciile sunt cele care dezvoltă relaţii economice normale între ofertantul produselor şi consumatorul acestora;

- consumul trebuie să conducă la consum şi nu la recesiune, la dispariţia consumului.

Activităţile economice desfăşurate de fiinţa umană sunt grupate în patru categorii:

(1) sectorul primar - agricultura;

(2) sectorul secundar - industria;

(3) sectorul terţiar - servicii;

(4) sectorul cuaternar - recreere, refacere, divertisment.

 

Cele patru activităţi sunt mai mult sau mai puţin diferenţiate de la o zonă geografică la alta (Detroit, zona caracterizată de producţia de automobile, sau California Hollyood, zonă cunoscută ca producţie de divertisment).

 

Conceptul de serviciu este abordat in patru moduri diferite:

“service industry” se referă la companiile cu activitate intangibilă, nestocabilă (desfăşurată ca “accesorii industriale”);

“service product” serviciul se referă la rezultatul obţinut de industria serviciilor (produs rezultat din servicii - produsul turistic);

“service occupations” vizează tipologia muncii, îndatoririle angajaţilor din domeniul serviciilor;

 “service functions” cu referire la funcţiile/atribuţiile serviciilor în contextul unei economii naţionale (funcţia turistică, funcţia de transport).

În sens economic, serviciile reprezintă orice funcţie sau sarcină care este îndeplinită pentru că există cerere şi are un preţ determinat pe o piaţă semnificativă.

Serviciile pot fi definite ca prestaţii care contribuie la satisfacerea unei nevoi sociale individuale sau colective, altfel decât prin transfer de proprietate asupra unui bun material.

Multe din tehnicile de producţie sunt relevante şi folositoare companiilor care “produc” servicii şi, ca urmare şi sfera serviciilor a fost cuprinsă în ceea ce se numeşte managementul producţiei şi/sau managementul operaţiilor.

Termenul de producţie a fost extins şi asupra serviciilor, producţia fiind acum considerată procesul de conversie a resurselor în bunuri, servicii sau idei - generic, produse.

Management operaţional:

cuprinde o serie de activităţi, prima fiind legată de dezvoltarea continuă a produsului realizat şi oferit clienţilor, pentru asigurarea competitivităţii acestuia;

planificarea productiei se referă atât la momentul anterior desfăşurării serviciului, cât şi la operaţiile efective care duc la realizarea acestuia;

managerii trebuie să se ocupe de controlul operaţiunilor şi să se asigure că obiectivele propuse vor fi atinse;

un element deosebit al managementului operaţional este utilizarea eficientă a resurselor în producerea de bunuri sau servicii;

managementul stocurilor este un alt atribut al managementului operaţional. Orice subansamblu stocat este un consumator de resurse care va micşora profitul companiei.

Ideal este ca fiecare parte a unui produs/serviciu să fie disponibilă în momentul în care este necesară - la momentul în care este solicitată (procedeul “just in time” sau stoc 0 – Toyota).

Spre exemplu, preţurile ridicate şi lipsa unei calităţi superioare la fabricarea automobilelor, a condus în anii ’70 la orientarea cumpărătorului nord-american spre maşini japoneze: “Multe din automobilele ieşite pe bandă lunea sau vinerea erau făcute de mântuială, cu probleme gata asigurate pentru viitorii beneficiari, aşa încât, cei care ştiau în ce condiţii luaseră fiinţă, se fereau ca de foc să le cumpere”. (Arthur Hailey, Roţile).

Fabricanţii americani au început lupta cu propriile nerealizări, urmărind, în principal, eficienţa managementului operaţional (din care face parte şi distribuţia de piese şî componente ale automobilelor realizate de o multitudine de companii mici şi medii de pe teritoriul Statelor Unite sau oriunde în lume).

2. Elemente de economia serviciilor în transporturi

 Căile de transport şi cele de comunicaţie - indicator al stării de evoluţie a unei ţări.Transporturile de persoane/mărfuri sau de informaţii (telecomunicaţiile) - determină

starea prezentă şi de perspectivă a mediului de afaceri, dezvoltarea naţiunii.

Dezvoltarea transporturilor se face funcţie de: mediul cultural - familia, religia, etnia, naţionalitatea, clasele sociale, zona

geografică; mediul economic - sisteme de organizre a activităţii economice, ocupaţiile

locuitorilor; mediul social - capacitate de formare, instruire, evoluţie socială de ansamblu; mediul politic - organizarea unei comunităţi, atribuţii şi răspunderi individuale şi

de grup, formarea şi cultivarea de valori fundamentale, norme şi reguli însuşite şi acceptate de comunitate.

 

Transporturile s-au dezvoltat atât cât au dorit, au ştiut şi au putut s-o facă membrii comunităţii la un anumit moment istoric.

2.1 Conţinutul şi sfera de cuprindere a serviciilor

Serviciile pot constitui: piaţa serviciilor de afaceri (firme profesionale care au ca motivaţie obţinerea de

profit); piaţa serviciilor comerciale (acoperă toată gama de consumatori individuali); piaţa serviciilor publice (oferă servicii atât pentru companiile de afaceri, cât şi

consumatorilor individuali); piaţa serviciilor non-profit (oferite de biserici, şcoli, universităţi, administraţie

locală, guvern sau alte organizaţii cu scopuri umanitare, sociale sau politice).

 

Serviciile se caractarizează prin: forma lor nematerială - nu poate fi probat prin unul din simţurile consumatorului.

Programele promoţionale trebuie să sublinieze beneficiile care derivă din acel serviciu, utilizand patru strategii:

1. prezentarea vizuală a serviciului oferit (croazieră pe Dunăre);

2. asocierea serviciului oferit cu alte elemente, cu bunuri tangibile, persoane, obiecte;

3. prezentare fizică - culoare cu o anumită semnificaţie pentru cărţile de credit (de argint, aur sau platină);

4. oferind date şi informaţii - întâmplări, interviuri cu alţi consumatori anteriori, cifre de performanţă, siguranţă (transport aerian) etc.

• inseparabilitatea de persoana prestatorului şi coincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului de servicii. Multe servicii sunt produse, distribuite şi consumate simultan (cele oferite de medicii stomatologi).

• eterogenitatea (diversitate mare). Pe lânga faptul că ele însele sunt foarte diverse, fiecare unitate componentă a serviciului este cu ceva diferită de alte unităţi ale aceluiaşi serviciu. La o companie aeriană, transportatorul nu oferă aceeaşi calitate a serviciilor pentru fiecare excursie.

• perisabilitatea, nestocabilitatea şi cererea fluctuantă. Energia electrică nu poate fi stocată. Serviciile din sănătate nu sunt fluctuante şi perisabile. Aici şi în asigurările de viată, serviciile sunt cumpărate de către o persoană sau companie. Deţinătorul de serviciu devine astfel vânzător.

2.2 Locul şi rolul serviciilor în economia modernă

• Produsul nu poate fi conceput, imaginat, creat fără serviciile altor departamente sau instituţii de cercetare - proiectare, alături de alte servicii interne ale unei companii (aprovizionare, transport intern, depozitare, desfacere).

 

• Preţul de vânzare nu poate fi stabilit fără servicii care să efectueze o cercetare de piată şi fără serviciile de analiza a costurilor de fabricaţie.

 

• Distribuţia produselor se face printr-un complex de activităţi care utilizează resurse ale companiilor (materiale, umane, financiare, informaţionale). Distribuţia nu poate fi concepută fără serviciile companiilor de transport.

• Promovarea produselor constă în folosirea mijloacelor şi tehnicilor de stimulare, impulsionare şi creştere a vânzărilor de bunuri şi servicii. Reprezintă de fapt, un complex de servicii.

2.2.1 Serviciile de afaceri şi serviciile publice

Extinderea sferei serviciilor a cuprins atât mediile de afaceri cât şi organizaţiile publice - de la transportul de materii prime şi servicii bancare, la transportul gunoiului menajer şi alimentarea cu apă potabilă a locuinţelor.

Serviciile se înscriu astfel în între componentele de bază ale mediului unei comunităţi (intersectându-se cu toate acestea):

mediul social; mediul cultural; mediul economic; mediul politic.

Importanţa economică a serviciilor poate fi sintetizată cu ajutorul a doi indicatori macroeconomici pricipali:

prin numărul de lucrători angajaţi în servicii (la nivelul unei ţări); prin participarea serviciilor la realizarea produsului intern brut.

 

Diferenţele semnificative dintre diferite ţări reflectă gradul diferit de dezvoltare economică generală, opţiunea pentru o anumită variantă de creştere economică, pe suportul cultural al comunităţii, într-un anumit context politic.

În domeniul transporturilor, în România, după 1989, este evidentă creşterea ponderii transportului rutier, în detrimentul celui feroviar şi reducerea majoră a transportului maritim din cauza transferului de proprietate şi a exploatării neeconomice a acestuia.

• Clasificarea serviciilor este dificilă datorită conţinutului divers al activităţilor, dinamismului calitativ şi cantitativ.

• Clasificarea ONU a fost realizată în 1948, revizuită constant (ultima revizuire în 1989). Serviciile sunt simbolizate printr-o literă (defineşte categoria serviciului) şi prin două cifre (diviziunea pe grupe a serviciilor).

 Exemplu: Categoria K cuprinde servicii imobiliare şi are 5 diviziuni:70 - activităţi imobiliare;71 - închirieri de maşini şi echipamente şi de bunuri personale şi casnice;72 - activităţi de informatică şi conexe;73 - cercetare - dezvoltare;74 - alte activităţi de servicii pentru întreprinderi.

Transporturi, comunicaţii şi utilităţi - Serviciile de transport, comunicaţii, utilităţile - energie electrică, gaz, sanitare - sunt cuprinse în divizia E (în grupele principale de la 40 la 49) a Standardului de Clasificare a îndustriilor SIC din 1987.

Totalitatea transporturilor din SUA (cu excepţia serviciilor poştale), cuprinse în divizia E, sunt împărţite astfel: 40 - transportul pe calea ferată; 41 - transportul de pasageri în tranzit local urban şi interurban pe autostradă; 42 - transportul rutier al mărfurilor şi depozitarea lor; 43 - transportul pe mare; 44 - transportul pe ape interioare; 45 - transportul aerian; 46 - transport prin conducte (cu excepţia gazului natural); 47 - alte servicii de transport.

Fiecare grupă este subdivizată: transportul auto (grupa 41) cuprinde 411 - transportul local şî suburban de pasageri; 412 - transportul de pasageri cu taxiul: 413 - transportul cu autobuzul interlocalităţi; 414 - servicii charter cu autobuzul.

2.2.2 Serviciile între cerere şi ofertă

Nu poate exista oferta de servicii fără o cerere previzionată.

 

Oferta: Capacitatea de organizare a furnizorilor de servicii de a satisface în condiţii de calitate, structură şi termene cerinţele consumatorilor.

Capacitatea se referă la forţa de muncă, baza logistică şi la sistemul de relaţii dintre ofertantul şi consumatorul de servicii.

 

Cererea: Capacitatea de absorbţie a serviciilor de către consumatori.

Cererea:

- acoperă numai parţial nevoile de consum, pe acelea pentru care există resurse disponibile la consumatori (budget constraint).

- este caracterizată şi de o mobilitate a sa (migrare a sa);

- este elastică - datorită modificării preţurilor şi a tarifelor oferite.

2.3 Scurt istoric al transporturilor în Romania

 În secolul al XIX lea, în sudul şi estul ţării infrastructura de transport era mai înapoiată decât în evul madiu în alte ţări din vestul europei.

În Moldova şi Tara Românească în secolele XIV - XVI (Nicolae Iorga) “...marile drumuri de comunicaţie cu Răsăritul şi Sud-Estul european nu treceau prin părţile noastre. Se înţelege bine de ce: pentru că nu exista o ordine asigurată în aceste părţi şi călătorii căutau totuşi o siguranţă a drumului şi mijloacele materiale pe care trebuiau să le aibă pe acest drum. Călătorii se cam predau la noi...Căruţele călătoreau câte douăzeci până la treizeci împreună de frica hoţilor. După ce s-a trecut graniţa (dintre Ardeal şi Tara Românească pe la Bran), se face coborâşul pe la Piatra lui Craiu. Drumul era foarte greu. Trăsurile...se coborau cu funiile...Drumurile erau foarte grele...şase perechi de boi nu pot trage un car...”.

Puţine vase cu aburi circulau pe Dunăre sau pe Marea Neagră. Majoritatea erau corăbii cu pânze.

Poştalionul cu persoane şi corespondenţe circula pe drumuri de pământ, desfundate.

Transportul de marfă pe uscat era asigurat de căruţele cu boi, pe aceleaşi drumuri.

Podurile peste râuri erau din lemn, vulnerabile la vânturi şi viituri.

Dacă se adaugă şi riscurile “haiduceşti” ne imaginăm nivelul transporturilor în secolul al XIX lea.

Activitatea economică era redusă la minim. Nu se putea vorbi de o aprovizionare la timp şi continuă cu materii prime.

După 1859 lucrurile au început să se mişte, la impulsionarea de către Al. Ioan Cuza.

Apare prima cale ferată din România care lega Buziaşul de Oravita în 1856.

În 1867 s-a început construirea de căi ferate în Transilvania.

În 1869 se construieşte calea ferată între Bucureşti şi Giurgiu.

În zona maritimă, se înlocuiesc vasele cu pânze cu cele cu abur, se modernizează porturile şi flota.

Transportul rutier beneficiază de şosele (drumuri pietruite cu terasament ridicat şi cu şanţuri de scurgere).

Datorită puterii financiare mici a firmelor româneşti, statul face împrumuturi externe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport.

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, companiile româneşti sunt protejate de stat, îşi sporesc capitalurile, ajungând chiar la nivelul celor europene. S-au dezvoltat mult căile ferate (locomotive cu abur, viteză mică de transport).

Flota dunăreană sub pavilion românesc reprezenta 20% din totalul transportului

românesc efectuat pe Dunăre (în 1939). Flota maririmă transporta 15 % din exporturile şi importurile României. În 1938 existau 180 km şosea asfaltată. La 1000 locuitori reveneau 1,2 automobile în

Romania, 200 în SUA, 52 în Franţa, 7 în Cehoslovacia. Aviaţia civilă debutează în Ramania în 1920, la un an de la deschiderea primei linii

aeriene în Europa. În 1938 LARES transporta pe 15 linii interne şi internaţionale cu 29 avioane.

După 1938, este semnificativă producţia naţională de mijloace de transport şi a serviciilor de transport.

Nu trebuie pierdut din vedere contextul istoric, un război mondial şi 50 de ani de comunism. Cifrele trebuie analizate cu mult discernământ.

2.4 Evoluţia transportului în Romania după 1989

Evoluţia oscilantă şi ezitantă a economiei româneşti.

Transportul privat s-a dezvoltat în domeniul rutier.

 

Numărul salariaţilor în transporturi în perioada menţionată, a rămas aprox. acelaşi, în timp ce la companiile de stat el a scăzut, şi a crescut la cele private.

 

Preţurile sunt dictate monopolist de regiile statului, de companiile naţionale de transport, sau de administraţia publică în funcţie de anumite interese economice sau sociale, sau în prezenţa unor subvenţii.

În domeniul privat, agenţii economici folosesc preţul pentru transport ca element esenţial al managementului.

 

Companiile de transport pot folosi preţuri de dumping pentru câştigarea de pieţe externe.

Dumpingul (de al eng. “to dump” - a inunda) reprezintă un ansamblu de practici şi măsuri menite să reducă preţurile produselor exportate (bunuri sau servicii), concurând eficient alte produse similare sau substitutive oferite pe una sau mai multe pieţe externe. Dumpingul se analizează prin efectul asupra unui preţ la export şi acţiunea este de cele mai multe ori condusă de administraţia unui stat sau influenţată de decizia politică şi economică a acestuia (acordarea de subvenţii sau prime pentru export). Dumpingul poate fi considerat şi ca act al unui grup de firme (cartel - înţelegere între două sau mai multe companii independente una faţă de alta cu scopul de a limita sau elimina concurenţa), care profită de situaţia lor de monopol, pentru a finanţa prin preţuri ridicate în interior, pierderile înregistrate la preţurile de export.

2.5 Transportul între producţie şi servicii comerciale

 Se poate spune că transportul reprezintă “sângele” unei economii prin care se transportă “oxigenul” de care aceasta are nevoie pentru a exista. Serviciile se regăsesc în toate etapele producţiei:

servicii situate în amonte de producţie - cercetare-dezvoltare, concepţia şi proiectarea de produse şi tehnologii, studii de fezabilitate şi evaluare a riscului, aprovizionare (inclusiv servicii de transport), stocare etc.;

servicii prestate în timpul producţiei - metode de proiectare-programare, supraveghere, control, analiză a costurilor, asigurarea calităţii, testare, probe, încercări, analize, reparaţii, întreţinere;

servicii desfăşurate în paralel cu producţia - financiar-contabile, de resurse umane, securitate şi pază, management general;

servicii în aval de producţie - promovare, service, garanţii, consultanţă în utilizarea produselor, comportamentul consumatorului, transport, formarea clientelei.

 

Dinamica desfăşurării serviciilor de transport depinde de dezvoltarea economică a unei ţări, dar mai ales de dezvoltarea infrastructurii.

Construcţia şi achiziţionarea mijloacelor de transport este funcţie de infrastructură şi nu invers.

A crescut ponderea capitalului particular în dauna celui de stat, prin dezvoltarea primului pe baza liberei iniţiative şi prin privatizarea firmelor de stat - evoluţie naturală şi previzibilă.

3. Logistica în transporturi

Nu există servicii de transport fără servicii de distribuţie.

 

Logistica - proces de administrare strategică a mişcării şi depozitării stocurilor de materiale şi produse finite, de la furnizori, prin firmă, până la clienţi.

 

Logistica se ocupă de administrarea deplasării fizice - pornind de la furnizori şi încheind cu locul de utilizare - la care se adaugă amplasarea facilităţilor de producţie şi a depozitelor, nivelul stocurilor, administrarea materialelor şi a sistemelor informaţionale, sistemele de transport.

Prin analogie cu noţiunea de marketing compozit (produs - preţ - distribuţie - promovare), se poate considera logistica compozită formată din:

stocuri - decizii asupra nivelului de stocare, planificarea şi programarea stocurilor; informaţii - prlucrarea comenzilor, prognoze ale cererii; depozitare şi manipulare - amplasarea depozitelor, gruparea şi ambalarea

produselor, manipularea, eficientizarea gestionării comenzilor; transportul - modalitatea de transport, planificarea şi programarea transporturilot,

eficientizarea serviciilor de transport.

 

Managementul logistic are rolul de a integra aceste activităţi, astfel încât pieţele de desfacere (consumatorii) să fie eficient servite, pe principiul: “produsul potrivit, la locul potrivit, la momentul potrivit, la cel mai mic preţ”.

3.1 Clasificarea serviciilor în transporturi

1. In funcţie de suportul tehnic şi calea de transport utilizată: auto, feroviar, maritim, fluvial, aerian, conductă, multimodal

2. După felul transportului: transport marfă sau transport persoane;3. După modul de prezentare a substanţelor transportate: starea de agregare (solide, lichide, gazoase) - determină modul de ambalare,

manipularea şi transportul; greutatea specifică (uşoare dar voluminoase, sau grele de volum redus); gabaritul produselor; fragilitatea, perisabilitatea şi gradul de periculozitate al produselor; valoarea produselor - militare, bancare,

4. Tipul şi caracteristicile mărfurilor transportate: periculoase, medicamente, animale.

5. Durata şi costul transportului;6. Distanţa de transport;7. Calitatea şi condiţiile efective de transport;8. Caracteristicile constructive şi de exploatare ale mijloacelor de transport;

Economia transporturilor în România Sectorul transporturilor a reprezentat în anul 2005, 9% din (PIB), valoarea pieţei

transporturilor de mărfuri şi persoane fiind de 4,9 miliarde euro;

Peste 3,3 miliarde euro au fost generate de transportul de mărfuri în 2005, iar transportul de persoane a adus un plus de 1,55 miliarde euro.

Piaţa transporturilor de mărfuri este dominată de transportul rutier, ce acoperea 68,1% în 2005, urmat de transportul feroviar - 21,9%, fluvial - 6,8%, prin conducte - 2,9%, maritim - 0,2% şi aerian - 0,01%.

Transportul rutier de mărfuri este cea mai animată ramură a acestei pieţe, cu 12.000 de operatori cu 105.500 de angajaţi.

Într-o continuă dezvoltare este segmentul serviciilor conexe transportului de mărfuri - manipulări, depozitări, case de expediţii etc.

În acest sector lucrau în jur de 32.500 de oameni, în anul 2006, angajaţi de cele 1.500 de companii active. Printre cele mai mari firme de manipulare şi depozitare sunt Oil Terminal, Socep Constanţa, Globe Groud Romania, Comvex Constanţa şi Romportmet Galaţi, parte a grupului Mittal Steel.