Cuprins :

Introducere...........................................................................................................................2

1. Riscul valutar: conţinut, clasificare, factori de influenţă .............................................3

2. Protejarea, măsurarea și gestiunea riscului de schimb valuta .....................................4

2.1. Protejarea împotriva riscului de schimb valutar..........................................................5

2.2. Măsurarea riscului de schimb valutar..........................................................................5

2.3. Gestiunea riscului de schimb valutar...........................................................................5

3. Instrumente și tehnici utilizate pentru managementul riscului valutar ......................5

3.1. Expunerile valutare ......................................................................................................6

3.2. Tehnici de hedjing intern..............................................................................................6

3.3. Tehnici de hedjing extern……………………………………….……………...……..7

Concluzii și recomandări ……………….....…………………………………….……….…9

Bibliografie …………………………………………………………………………………..11

1

IntroducereRiscul valutar este unul din multele tipuri de risc la care este expusa o intreprindere. El

rezultă mai ales din participarea intreprinderii la comerțul exterior, din efectuarea de investiții în natură sau în capital în afara granițelor țării sau din atragerea de finanțări sub formă de împrumut decontate în valute străine. Volatilitatea relativ înaltă pe care o observăm în decursul ultimilor ani pe piețele valutare poate constitui un factor cu influență defavorabilă asupra rezultatelor financiare sau asupra poziției firmei in raport cu concurenta. Scăderea veniturilor din export, costurile superioare ale materiilor prime sau ale mărfurilor importate sau creșterea costurilor generate de împrumuturi - iată principalele probleme care pot fi generate de un management defectuos al riscului valutar. Problema riscului valutar afectează tot mai des și persoanele fizice, odată cu creșterea popularității creditelor acordate în valute straine.

Riscul valutar este definit ca fiind posibilitatea schimbării valorii componentelor averii, a rulajului financiar sau a debitelor, ca urmare a schimbărilor cursurilor valutare.

Luînd în considerare definiția de mai sus, managementul riscului înseamnă, de fapt, reducerea potențialelor variatii de valoare a componentelor averii sau a debitelor generate de valorile așteptate sau planificate. Un asemenea scop poate fi atins prin intermediul tranzacțiilor de asigurare, folosind instrumente derivate.

Managementul riscului reprezintă un element crucial în procesul de investiție. Se focusează pe stabilitatea dinamică și pe cresterea profitului în timp. Managementul în aria aceasta însemnă definirea și urmărirea unui set de reguli privind suma investită, stabilirea unui nivel de risc acceptabil, stabilirea unor obiective si alegerea unei piețe de activitate.

Factorii cheie în managemetul riscului sunt :- limitele de expunere pe piață – în timp ce stabilesc limitele, traderii trebuie să ia în

considerare volatilitatea pieței, corelarea dintre ratele dobînzilor și potentialul pieței.- limitarea pierderilor – un trader trebuie să definească și să urmarească pozițiile

pierzătoare închise, regula pe care trebuie să o seteze inainte sa intre în piață ( de exemplu 5% pierdere este pierderea maximă pe care trebuie să o accepți).

- folosirea ordinelor de stop loss - pentru a preveni pierderile și mai mari.- problema închiderii pozițiilor în timpul weekendului – aceasta ar trebui să definească

atitudinea traderului față de problema gap-urilor de peste weekend.Riscul valutar sau riscul ratei de curs apare la orice cumpărare sau vînzare de monedă,

alta deecît cea care se evidențiază în contabilitate.Riscul cursului de schimb afectează atît piața produselor, cît și cea de capital.

Volatilitatea cursurilor valutare poate influența capacitatea debitorilor de a-și rambursa împrumuturile.

Modalități de evitare a riscurilor valtare au fost dezvoltate pe piața derivatelor, prin utilizarea unor instrumente de hedjing (de neutralizare, compensare a riscurilor).

Instrumentele derivate sunt din ce în ce mai mult pe piața valutară de către băncile comerciale.

Pentru acoperirea riscului valutar, sunt utilizate :1. contractele forward – contracte clasice la orice dată în viitor,orice valută, la un

anumit termen.2. operațiuni swap – asigură infuzie de lichiditate în moneda necesară, acoperă

poziția valutară.

2

1. Riscul valutar: conţinut, clasificare, factori de influenţăÎn activitatea financiar-monetară internaţională problema pronosticării, determinării,

gestiunii precum şi asigurării riscurilor este cauzată de natura şi consecinţele sistemului ratelor fluctuante, adică de riscul valutar.

Def: Prin risc valutar se subînţelege probabilitatea unui câştig sau unei pierderi în urma modificării dimensiunilor valorice ale etaloanelor monetare sub influenţa factorilor economici, monetari, financiari, sociali şi politici.

Complexitatea studierii conceptului de risc valutar a pus în faţa specialiştilor necesitatea divizării lui în trei categorii independente.

– riscul valutar de tranzacţie;– riscul valutar de translare;– riscul valutar economic.Primul tip de risc e legat de incertitudinea valorii tranzacţiei în monedă naţională în viitor

şi apare ori de câte ori o companie se angajează într-o tranzacţie de vânzare sau de cumpărare operată în valută.

Riscul valutar de translare e legat de probabilitatea de câştig sau pierdere atunci când activele, pasivele şi profitul unei filiale sunt “translate” din valuta în care se ţin evidenţele filialei, în moneda naţională a companiei mamă. Asemenea pierderi sunt “reale” în măsură în care ele influenţează profitul şi pierderile generale ale companiei mamă şi impozitul pe venit. Dintr-un alt punct de vedere aceste pierderi “nu sunt reale” deoarece provin dintr-o anumită convenţie contabilă.

Riscul valutar economic este riscul legat de modificarea valorii activelor şi pasivelor agenţilor economici din cauza incertitudinii modificării dimensiunii valorice a etalonului monetar.

Ca urmare a modificării permanente a valorii, fenomen datorat schimbărilor în mecanismul de obţinere şi dimensionare a valorii sub influenţa factorilor interni şi externi, precum şi a mutaţiilor tehnice, tehnologice dar şi a redimensionărilor în raporturile de forţă ale participanţilor la obţinerea şi repartizarea valorii, utilizarea în practică a unui etalon dinamic determină greutăţi şi dificultăţi ce se cer administrate.

Gestionarea factorilor care influenţează riscul valutar se realizează cu ajutorul mai multor procedee şi metode la nivelul economiilor naţionale (macro), la nivelul instituţiilor bancare comerciale (mezo) şi la nivelul firmelor (micro) (vezi tabelul 1.)

Tabelul 1. Factorii de bază ce determină riscul valutarNivelul

Macro Mezo Micro1. Ritmul creşterii economice2. Nivelul inflaţiei3. Situaţia finanţelor publice4.Situaţia balanţei comerciale şi de plăţi5.Migrarea capitalului 6. Situaţia rezervei valutare7. Datoria de stat (internă şi externă)8.Schimbări în legislaţie9.Evenimente politice

1. Fluctuaţiile ratei dobânzii2. Nivelul dezvoltării pieţei valutare la vedere şi la termen3.Nivelul modernizării decontărilor externe4.Situaţia economică a clienţilor5.Nivelul informării operative a evoluţiei cursului valutar6. Factori subiectivi

1. Situaţia economică a contragentului2. Nivelul dezvoltării pieţei valutare la vedere şi la ter¬men3. Nivelul informării operati¬ve a evoluţiei cursului valutar.4. Factori subiectivi

3

În faţă cu riscul valutar două atitudini sunt concepute. Fie agentul economic se protejează administrând riscul, fie suportă consecinţele lui financiare. În contextul actual al economiei caracterizate prin flotarea monedelor şi oscilarea în amploare mare a cursurilor valutare, gestiunea riscului valutar devine o necesitate.

Sensibilitatea economiei la modificarea dimensiunilor valorice ale etaloanelor monetare pune în faţă problema gestiunii riscului valutar la nivelul economiilor naţionale, instituţiilor bancare comerciale şi la nivelul firmelor. Aceasta este o problemă de mare complexitate, îndeosebi pentru economiile în tranziţie, însă care poate şi trebuie rezolvată.

2. Protejarea, măsurarea și gestiunea riscului de schimb valutar

Deținea activelor și pasivelor în devize face ca banca să fie expusă riscului de schimb, ca urmare a variației cursului de schimb valutar.

Riscul de schimb valutar și riscul dobînzii se întrepătrund pentru că , cumpărarea sau vînzarea la termen a valutei , dă naștere riscului de schim, iar plasarea capitalului astfel oținut dă naștere riscului de doîndă.

În vederea tratării riscului de schimb valutar se impune, mai întîi, clarificarea unor noțiuni :

poziția globală a schimbului la un moment dat – se definește ca soldul net rezultat în urma diferenței dintre creanțele în valută și datoriile în valută ale băncii.

Acest indicator nu este edificator, nu pune în evidență riscul la care este expusă banca , deoarece toate valutele sunt tratate la un loc. Acest calcul se face numai în condițiile în care autoritățile impun băncilor ca la sfîrșitul fiecărei zile banca să aibă o poziție valutară egală cu zero.

poziția schimbului în valută – constă în determinarea pentru fiecare tip de valută, creanțele și datoriile pe care banca le are.

O bancă se găsește în pozitia scurtă atunci cind deține mai puține creanțe în valuta dată decît datorii exprimate în aceeași valută. Situația este favorabilă pentru bancă, cînd cursul de schimb valutar al valutei date crește îm următorul interval de timp. O bancă se gosește în poziție lungă atunci cînd deține mai multe creanțe in valuta dată decît datorii, exprimate în aceeași valută. Situația este favorabilă pentru bancă, cînd cursul de schimb valutar al valutei date crește în următorul interval de timp , și nefavorabilă cînd cursul de schimb valutar al valutei date se depreciază în următorul interval de timp.

poziția schimbului în numerar pe loc și poziția schimbului la termen.Operația premărgătoare schimbului valutar la termen este fie cumpărarea cu plata pe loc,

fie vînzarea cu plata pe loc a valutei. Odată achiziționată sau vîndută , apare riscul de schimb pentru bancă.

Dacă nu se vinde sau se cumpără valută în vederea efectuării schimbului valutar la termen, se poate împrumuta sau da cu schumb valută , în acest caz apare și riscul de dobîndă.

Deci, orice operație de schimb la termen crează un risc de schimb și unul de dobîndă. Astfel, dacă banca primește un ordin de cumpărare la termen de dolari SUA, ea se expune în momentul cumpărării de valută cu plata pe loc riscului de schimb dacă o dă cu împrumut, fie în lei, fie în valută, eaa se expune și riscului de dobîndă.

Managementul riscului de schimb valutar presupune protejarea împotriva riscului, măsurarea riscului și gestiunea propriu-zisă.

4

2.1. Protejarea împotriva riscului de schimb valutarProtejarea, limitarea sau acoperirea riscului de schimb presupune atît diversificarea

portofoliului de active și pasive în valută, cît și utilizarea unor tehnici de reducere a riscului.Diversifcarea portofoliului de către bănci ia în considerarea necorelarea care există între

evoluția cursului diverselor valute, ducînd astfel la limitarea riscului de schimb la care este expusă banca.

Instrumentele derivate sub forma operațiunilor tip FORWARD, FUTURES, OPTIONS, FRA, COLLAR, SWAP sunt utilizate atît ca instrumente de hedjing a riscului ratelor dobînzilor și a riscului de schimb, cît și pentru operațiunile de transfer al riscului în cadrul gestionării globale a acestora.

2.2. Măsurarea riscului de schimb valutarRiscul de schimb sse măsoară prin determinarea poziției de schimb, aferente fiecărei

valute în parte, ținînd cont de scadența creanțelor și datoriilor. Acest lucru presupune întocmirea unui grafic pe scadențe, în care sunt incluse toate

valutele, banca putînd calcula astfel pentru fiecare tip de valută pierderea înregistrată ca urmare a variației nefavorabile a cursului de schimb valutar, suma totală a pierderilor reprezintă expunerea globală a băncii la riscul de schimb.

2.3. Gestiunea riscului de schimb valutarGestiunea riscului de schimb constă fie în neutalizarea riscului de schimb – prin

ajustarea zilnică a poziției de schimb valutar, astfel încît să elimine poziția scurtă sau lungă, fie în acoperirea riscului de schmb, prin utilizarea numeroaselor tehnici pe care banca le are la dispoziție.

3. Instrumente și tehnici utilizate pentru managementul riscului valutar.

Riscul valutar poate fi definit drept expunerea într-o anumită valută , multiplicată cu variația în timp a cursului său de schimb. Una dintre problemele de fond în acest domeniu constă în imprecizia oricărei măsurători a riscului, asociat în esență unui complex de posibilități și probabilități, datorită dificultăților de previzionare a evoluției cursurilor valutare.Modificarea acestora este influențată de un ansamblu de factori, din rîndul cărora se disting :

fluxurile comerciale : abordările tradiționale pun accent pe impactul exporturilor și importurilor de unuri și servicii asupra stabilirii cursurilor de schimb, întrucăt acestea sunp principalele componente ale cererii și ofertei pentru orice valută. Inflația relativă : potrivit parității puterii de cumpărare, moneda unei țări cu o rată a inflației mai mare tinde să se deprecieze față de moneda tării cu o inflație mai mică, în absența unei asemenea ajustări fiind afectată competitivitatea economică, și, implicit, balanța de plăți. dobînzile relative : în situația în care celelalte condiții sunt identice, țara cu rate ale dobînzilor mai ănalte va atrage investitorii dintr-o țară cu rate ale dobînzilor mai scăzute. investițiile de capital : infuzia de investitii de capital sau de portofoliu intr-o economie este determitată de o serie de factori de bază, cum ar fi o piață a valorilor mobiliare

5

atractivă, care presupune că va primi afluxuri de capital, cu efect asupra întăririi monedei naționale.

Pentru bănci, managementul riscului valutartrebuie considerat într-o dublă perspectivă :pe de o parte, din punct de vedere al gestionării adecvate a pozițiilor sale short sh long într-o anumită valută, a expunerilor individuale și globale. Pe de altă parte , din punct de vedere al ofertei de produse pentru acoperirea riscului valutar al clienților. Reducerea vulnerabilității economice a clienților asigură avantaje băncii în termeni de profit și siguranță a propriilor afaceri.

În mod cert, riscul valutar capătă semnificații deosebite în condișiile unor fluxuri internaționale de capital importante. Aceasta este, de exemplu, situația băncilor mari japoneze, care pot avea peste 40 % din active exprimate în valută, sau a marilor holdinguri bancare americane, cotate la bursele din Londra sau Tokyo.

3.1. Expunerile valutareManagementul riscului valutar presupune identificarea, cît mai complet posibilă și pe o

bază continuă , a segmentului de afaceri care poate fi afectat de fluctuațiile cursului de schimb. În funcție de consecințele generate de, expunerile valutare pot fi încadrate în mai multe categorii.

De exemplu, expunerile de tranzacții vizează fluxurile de numerar identificate, care sunt efectuate într-o afacere.

Expunerile de conversie sunt legate de impactul modificării cursului de schimb asupra activelor și pasivelor valutare, deoarece la data încheierii bilanțului acestea trebuie convertite în moneda de bază.

Expunerile economice constau în impactul modificărilor viitoare ale cursului de schimb asupra fluxurilor de numerar dintr-o companie.

Indiferent de orizontul temporar al manifestării afectelor generate de expunerile valutare, este absolut necesră cunoașterea acestora și elaborarea unor politici specifice pentru reducerea riscurilor pe care îl determină.

3.2. Tehnici de hedjing intern.Primul pas în reducerea riscului valutar îl reprezintă utilizarea tehnicilor de protecție

(hedjing) internă. Acetea sunt eficiente atunci cînd expunerile au fost identificate cît mai complet posibil. Dacă identificarea este doar parțială, există mereu riscul ca o decizie adoptată efectiv pentru reducerea expunerii să aibă efect contrar. Tehnicile de hedjing intern includ :corectarea expunerilor, protecția “surogat”, deciziile strategice de reducere a expunerii.

a)corelarea expunerilor. Dacă o companie are cheltuielile într-o monedă și veniturile în aceeași monedă, acestea pot fi corelate și , în măsură în care ambele expuneri sunt certe, riscul va fi eliminat. Expunerile trebuie să fie analizate separat, pe baza fluxurilor de numerar, a căror corelare poate să se relizeze numai ăn ziua aparișiei lor. Expunerile pot fi corelate însă de-a lungul unei perioade mult mai lungi.

b) Protecția “surogat”. Cursurile de schimb care flotează liber reprezintă un fenomen relative nou, care s-a instalat la începutul anilor 70. Teoretic, aceasta oferă avantajul ajustării rapide în funcție de cerere și ofertă, ceea ce favorizează menținerea competitivității economice. Dar putem identifica și unele dezavantaje, comețul international fiind îngreunat de modificarea repetată a prețurilor pe seama variației cursurilor de schimb, la fel ca și elaborarea planurilor de perspective.

6

În consecință, de-a lungul timpului s-a manifestat tendința stabilirii unor legături între valute( cum este cazul Uniunii Europene), care au aplicații directe în practica reducerii expunerilor. Fluxurile în valută care au asemenea legături pot fi correlate în aceeași manieră ca fluxurile într-o singură valută.

c) Decizii strategice de reducere a expunerii. Există situații în care apare ca avantajoasă creșterea expunerilor valutare brute, în vederea creării de corelări, reducîndu-se astfel expunerile nete.

Aceste tipuri de hedjing strategic se aplică, în general, pentru expunerile pe termen lung, de natura celor economice, cum ar fi expunerile de competitivitate.

3.3. Tehnici de hedjing externExpunerile reziduale, care se înregistrează după corelarea și crearea unor protecții

strategice, impugn utilizarea în continuare a tehnicilor de hedjing extern. În context, trebuie subliniată necesitatea înțelegerii pentru diferite tehnici de hedjing atît a avantajelor care le oferă, cît și a costurilor pe care le implică.

Reducerea riscurilor valutare se face pe baza unor instrumente contractuale, numite derivative. Cao rice contract, acestea au un preț și reprezintă acorduri între două părți – un comparator și un vînzător – fiecare parte asumîndu-și anumite obligaații față de cealaltă.

a) Operațiunile forward. Tranzacțiile forward sunt cele mai vechi și cele mai obișnuite metode de acoperire valutară la termen. Ele constau într-un contract încheiat între două părți, privind cumpărarea sau vînzarea unei anumite sume dintr-o valută contra anumitei sume dintr-o altă valută, la o data în viitor.În cazul operațiunilor forward, scadența poate fi stabilită în orice moment în viitor, de la 3 zile pînă la 5 ani.

Contractele forward reprezintă un angalament și o obligație , nerespectarea lor atrăgînd după sine riscul unor pierderi. Prezentînd avantajul unor costuri relative mai scăzute, aceste contracte au dezavantajul că nu se poate beneficia de eventualele mișcări favorabile ale cursului de schimb.

Tranzacțiile valutare prin operațiuni spot și forward efectuate de bănci se realizează pe piața interbancară, una dintre cele mai largi piețe, cu o cifră de afaceri zilnică de peste 400 miliarde de dolari.

b) Swap-ul valutar. Swap-ul valutar este o tranzactie completă, ce presupune combinarea a două opțiuni simple de vînzare-cumpărare de valută , operațiuni care se realizează simultan , dar au scadențe diferite.Swap-ul valutar a apărut din necesitatea de acoperire a unor angajamente într-o valută, pe o anumită perioadă, din disponibilitățile într-o altă valută, fără a modifica la termen structura angajamentelor și a disponibilităților în cele două valute.

Operațiunile Swap trebuie private prin prisma protejării intereselor băncii, în contextual mai amplu al relațiilor sale atît cu clienții care recurg la astfel de operațiuni, cît și cu celelalte societăți bancare. Prin specificul lor, Swap-urile sunt operațiuni la termen. Ele permit plasarea unor sume în devize aflate în exces, dar pot fi efectuate numai în legătură cu monedele cele mai importante care cotează , atît spot, cît și la termen. Ca și în cazul contractelor forward, acest tip de operațiuni solicit băncii adoptarea unoi conduit atente în selectarea clienților, fiind preferați cei cu lichiditate ridicată, care prezintă bonitate și performanțe financiare acceptabile, urmînd ca banca să își stabilească limitele de expunere pentru fiecare client.

c) Operatiunile futures. Un contract futures reprezintă un accord de a cumpăra sau vinde o sumă determinate dintr-o valută, la un preț stabilit în momentul încheierii contractului, dar cu executarea tranzacției la o dată ulterioară. Deși are o funcție similară contractului forward,

7

contractile futures se deosebește de acesta prin faptul că este tranzacționat la bursa, și nu negociat între cele două părți, ca în primul caz. Inevitabil, aceasta semnifică o flexibilitate mai scăzută. Se lucrează cu cifre rotunde, de regulă 25 000 USD, iar scadențele sunt limitate, în general, la maximum 4 ani.

Pe de altă parte, contractile futures asigură posibilitatea alegerii unei game de valute, cu toate că prețul ce trebuie plătit/primit va oscila vizibil în funcție de atractivitatea ratelor de schimb.

Contractele futures sunt cotate zilnic la bursa, astfel încît pierderile unei părți sunt transferate ca venituri altei părți.

d) Opțiuni valutare. Opțiunea reprezintă un accord prin are vînzătorul(emitentul opțiunii) acordă cumpărătorului(deținătorul opțiunii) dreptul, dar nu și obligația, de a realiza o anumită tranzacție valutară în anumite condiții. Pentru acest drept cumpărătorul plătește o primă la preluarea opțiunii. Suma și scadența opțiunii pot fi alese de către compărător.

Există două tipuri de bază de opțiuni :- CALL – de cumpărare, care dă dreptul deținătorului, dar nu și obligația de a cumpăra

o valută contra alteia la o anumită scadență(opțiuni europene), sau la o anumită data(opțiuni americane) și la un anumit preț.

- PUT – de vînzare, dă dreptul dar nu și obligația de a vinde o valută contra alteia în aceleași condiții.

Hedjing-ul riscului valutar reprezintă doar un mijloc, și nu un scop în sine al politicelor manageriale. Însă prin reducerea impactului volatilității cursului de schimb asupra afacerilor, aasigură un grad de certitudine al acestora și mărește calitatea cîștigurilor, adăugînd astfel valoare.

8

Concluzii și recomandăriRiscul valutar aparține categoriei riscurilor de preț, și se manifestă prin posibilitatea de

pierdere/cîștig de reevaluare a pozițiilor lungi și scurte, ca răspuns la modificarea cursurilor de schimb. Dacă o bancă are o poziție lungă într-o anumită valută(activele depășesc resursele) , se presupune că dispune de un activ a cărui valoare se poate deteriora sau îmbunătăți comparative cu un preț contractual deja fixat, ori cu valoarea pe care banca se așteaptă să o realizeze. În mod revers, o pozișie scurtă(activele sunt mai mici într-o valută) implică riscul ca banca să fie nevoită să plătească pentru obligațiile sale un cost semnificativ mai înalt decît cel anticipat. Îndată ce banca și-a identificat și evaluat tipurile de expuneri, se procedează la afustarea pozițiilor valutare sau neutralizarea riscurilor, prin utilozarea unor instrumente financiare specific, reprezentate de tranzacții la termen(forward, futures), operațiuni de swap și operațiuni cu rate de schimb.

Pentru a estima limita de suportabilitate a riscului valutar, separate de dimensiunea expunerii, se impune studierea volatilității a curbei probabilistică de distriuție.

Indiferent de gradul de dezvoltare a activității de dealing la nivelul unei bănci, controlul final al politicii în domeniul valutar trebuie concentrat în cadrul Direcției de trezorerie.

Este recomandabil ca pentru fiecare dealer să se stabilească un plafon de lucru zilnic maxim, separate pentru piața valutară internă și pentru cea international, deoarece dealerul acționează în numele băncii și o expne la riscul valutar, fapt care induce obligativitatea de supraveghere strictă a tranzacțiilor efectuate.

De asemenea, considerăm util ca, pentru operașiunile speculative, să se impună limite de expunere differentiate, în funcție de dealer și piață, precum și o limită maxima de variație nefavorabilă a cursului în cazul operațiunilor deschise.

În literature occidental se promovează ca principiu fundamental pentru diminuarea riscului, teoria separării funcționale stricte întreccamera de dealing și compartimentul de back-office. Orice încălcare a acestei reguli prudențiale sacrifice verificările și corelațiile esențiale, favorizînd înșelăciunea, falsul sau frauda. Toate tranzacțiile, precum și ora efectuării lor, trebuieănregistrate de dealer și communicate compartimentului de procesare prin intermediul confirmărilor de tranzacție(dealing slip) sau echivalentul lor electronic. Compartimentul de procesare se ocupă de decontarea tranzacțiilor în termen și, în același timp, de asigurarea confirmărilor în scris către parteneri, verificînd, de asemenea, confirmările primate de la aceștia. Este necesar ca evidențele fiecărui dealer să fie comparate cu înregistrările zilnice din back-office. Totodată, pozițiile dealerilor trebuie monitorizate pe pacursul întregii zile, expunerile excesive și acțiunile corecte fiind raportate structurilor ierarhic superioare.

O camera de dealing, prin specificul activității sale, reprezintă o concentrare unică de riscuri bancare, tranzacțiile derulate asociindu-se cu riscul de lichiditate și decontare, riscul de creditare, riscul ratei dobînzii și riscul valutar. De aceea, devine absolut oligatorie exercitarea unui control permanent asupra operațiunilor sale și ale back-office-ului, prin intermediul auditorilor interni ți externi.

Una dintre problemele actuale ale băncilor Moldovei în gestionarea riscului valutar vizează restricțiile de utilizare a derivatelor.

Instrumentele derivate asigură băncilor posibilități deosebite pentru neutralizarea riscurilor financiare, sub rezerva, desigur, că nu există hedging perfect. În egală măsură, ele sunt disponibile și pentru adoptarea unor poziții speculative. De altfel , uneori, demarcația între hedging și speculație este foarte fragile, ducînd la receptarea negative a eficienței instrumentului în sine.

9

Recomandarea pentru organele de supraveghere/management este de a se asigura că o bancă are limite corespunzătoare și că implementează controale interne adecvate pentru activitatea sa valutară. Procedurile de risc trebuie să acopere nivelul de expunere la riscul valutar pe care o instituție este pregătită să si-l asume si trebuie să cuprindă cel puțin limite zilnice, „overnight” si la termen pentru valutele pe care instituția este autorizată să aibă expunere, în mod individual si pentru toate valutele. În general, prudenţa băncii împotriva riscurilor poate fi efectuată prin:

• managementul bancar care trebuie să fie conştient de riscurile din afacerile băncii şi să fie capabil să măsoare, monitoritzeze şi controleze astfel de riscuri;

• banca care trebuie să aibă politici clare, precum şi procedee de măsurare şi control al riscurilor;

• managementul bancar care trebuie să aibă stablilite limitele interne ale riscului;

• evitarea tranzacțiilor și afacerilor care nu sunt corect înțelese;

• întocmirea de rapoarte periodice care trebuie analizate şi verificate de controlul intern al băncii şi de cenzorii acestora.

10

Bibliografie :

1. Managementul riscului bancar, Ion Nițu, Bucuresti 2003, p.2632. Politica valutară și managementul riscurilor în tranzacțiile international, Dan octav, București 2003, p.2553. Bejenaru, Aurel. Riscul operational in activitatea institutiilor de credit. In: RevistaFinante Publice si Contabilitate, v. 18, nr. 5, p. 26-32, 2007;4. Barbacaru, Alexandru ; Stoica, Marcel, cond. st. Eficienta investitiilor in conditiide risc valutar: teza de doctorat. Bucuresti: ASE, 2005;5. Basno, Cezar ; Dardac, Nicolae. Management bancar. Bucuresti: Editura Economica, 2002.6. http://www.ligiagolosoiu.ro/content/MVII/capVII.pdf

11