Organizaţiile şi managementul

Organizaţiile sunt componente ale societăţii contemporane care creează sau mijlocesc crearea bunurilor şi serviciilor necesare existenţei noastre şi ni le pun la dispoziţie. Organizaţiile sunt spaţiul în care populaţia ocupată îşi petrece cea mai mare parte a vieţii active, primind o răsplată materială şi morală proporţională, în general, cu calităţile pe care le posedă şi cu munca depusă.

Realizarea obiectivelor organizaţiei impune efectuarea unui ansamblu de procese de muncă. Aceste procese de muncă se clasifică în:

procese de execuţie;

procese de management.

Procesele de execuţie sunt ansamblul acţiunilor prin care forţa de muncă acţionează asupra capitalului în vederea obţinerii de produse, servicii sau desfăşurarea de acţiuni cu caracter funcţional (aprovizionare, vânzare, contabilitate, personal, etc.)

Procesul de management reprezintă ansamblul integrat al acţiunilor de prevedere, organizare, coordonare, antrenare a personalului şi control – reglare, exercitate de sistemul conducător în vederea stabilirii şi realizării obiectivelor organizaţiei.

Momentul esenţial al procesului de management îl reprezintă decizia managerială, moment ce se regăseşte în toate funcţiile managementului.

Organizaţia publică, înţeleasă ca ansamblu de organisme din mediul public, are menirea să creeze eficienţă, eficacitate şi valoare adăugată, să fie performantă. Aceste deziderate nu pot fi atinse în lipsa unei structuri adecvate.

Structura organizatorică

Funcţia managerială de organizare reprezintă procesul de identificare şi structurare a resurselor umane, şi, indirect, a celor materiale, financiare, informaţionale etc., în aşa fel încât să asigure realizarea obiectivelor organizaţiei. Practic, se grupează procesele de muncă pe posturi, formaţii de muncă, departamente etc. şi se atribuie personalului după anumite criterii.

Structura organizatorică se poate deci defini drept „ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor organizatorice şi al relaţiilor dintre acestea, astfel constituite şi reglementate încât să asigure premisele organizatorice necesare obţinerii performanţelor dorite”.

Structura organizatorică (SO) cuprinde, de regulă:

Organigrama

Regulamentul de ordine şi funcţionare (ROF), care la unele organizaţii este înlocuit de statut;

Fişa postului sau descrierile de posturi.

Asupra structurii organizatorice acţionează o multitudine de factori de natură externă sau internă care determină modificări şi adaptări continue. Posibilitatea de a avea o structură cât mai flexibilă, adaptabilă (de tip organic), este un atu al organizaţiilor contemporane.

Organigrama reprezintă traducerea formală (scrisă) a opţiunii de repartizare de autoritate şi responsabilitate într-o organizaţie publică.

În mod tradiţional, distingem trei tipuri de organigrame:

funcţionale (activităţile sunt grupate pe funcţiuni ale managementului);

divizionale (cuprind segmente strategice grupate pe servicii);

matriceale (caracteristica de bază fiind împletirea între funcţii şi segmente strategice).

În sectorul public, organizaţiile suferă de o anumită neclaritate în privinţa delimitărilor şi a repartizării misiunilor, funcţionarea lor riscând să rămână fragmentată şi procedurală

O abordare comprehensibilă a tipologiei configuraţiilor structurilor organizatorice este cea oferită de H. Mintzberg, în 1979 (The Structuring of Organisation).

Fiecare din cele cinci tipuri de configuraţii conţine mecanisme diferite de coordonare prin faptul că alt element deţine controlul sau ponderea principală.