Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”

Aspecte de teologie fundamentală în lucrarea: Împotriva lui Eunomie a Sf. Vasile cel

Mare(Cuvantul IV-V)

Îndrumător: Student:

Pr.Prof. Nathanael Neacșu Cristescu Flavian

Anul III Pastorală

Grupa IV

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”Viața Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii Ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 și a murit în Cezareea în ziua de 1 Ianuarie 379.

Provenea dintr-o familie creștină binecuvântată, tatăl său Sfântul Vasile cel Bătrân a fost numit învățător în Pont, mama Emilia, iar sora sa Maerina și fratele său Grigore de Nyssa au devenit de asemenea sfinți.

Sfântul Vasile a studiat la Cezareea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigorie de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritual său profund, Sfântul Vasile a devenit apoi un strălucit profesor în Neo-Cezareea.

După moartea lui Dianius, Eusebius devine episcope și care la rândul său încearcă să convingă pe Vasile să devină preot, și în cele din urmă îi oferă o înaltă slujbă în cadrul episcopiei, care îi dă ocazia să-și arate în plenitudine deosebitele sale calități spiritual intelectuale. În acest timp, Sfântul Vasile exercită o mare infuiență atât în rândul conducătorilor imperiului cât și al populației și al clerului.

El începe o aprigă polemică împotriva arianismului și a altor mișcări eretice. În Iunie 370, Sfântul Vasile este ales episcope al Cezareii, cel mai important susținător al său fiind Grigorie de Nazianz. În această înaltă funcție el era totodată Mitropolit al Capadociei și al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee și Eufrat. El a depus un effort enorm la organizarea bisericii și a luptat pentru drepturile omului totodată punânând un mare accent pe temeinica pregătire canonică și spirituală a preotului.

Sfântul Vasile a îndreptat și unele lipsuri ale monahismului din timpul său, chemându-i pe monahi să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii personale, ci și în folosul aproapelui. El este cel dintâi ierarh care a întemeiat pe lângă bisericii

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”

si azile, spitale în ajutorul celor săraci și neputincioși, îndemnând pe cei înstăriți să folosească avuțiile lor, ajutând pe cei nevoiași și lipsiți.

Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În "De Spiritu Sancto", Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Alte importante scrieri sunt Liturghia Sf. Vasile cel Mare și Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”

Teologia apărată de Sfântul Vasile cel Mare în tratatul Împotriva lui Eunomie

Apariția ereziilor a fost un lucru dureros în viața Bisericii primelor veacuri. Ele au apărut în genere nu doar ca urmare a dorinței ce a explica credința creștină prin categoriile rațiunii și ale limbajului filosofic al vremii, dar mai ales ca un rezultat direct al neînțelegerii etosului creștin, al necunoașterii și lipsei de experiere a predaniei apostolice primare care l-a propovăduit întotdeauna pe Dumnezeu cel viu și personal prezent și lucrător ca Treime de Persoane în viața Bisericii.

Disputa dintre Eunomie si Sfântul Vasile cel Mare a fost în viziunea ei un conflict între două viziuni complet diferite cu privire la datele fundamentale ale credinței creștine. Eunomie nu și-a început activitatea sa din postura de dușman al adevărului, ci intenția sa sinceră era căutarea, aprofundarea și înțelegera deplină a adevărului.

Eunomie a încercat să ajungă la adevăr prin profesarea unui exercițiu rațional excesiv, impropriu datelor fundamentale ale credinței creștine subsumate ale acestuia. El nu a înțeles că teologia adevărată izvorăște dintr-o experiență religioasă autentică și este permisă și condiție absolută a acestei experiențe.

Dumnezeu este numit nenăscut şi este nenăscut în Sine înaintea oricărui limbaj omenesc, iar definirea fiinţei Sale cu acest termen face imposibil faptul ca Dumnezeu Tatăl să aibă un Fiu născut din veci din El. De aceea Persoana lui Dumnezeu Fiul este redusă la statutul de creatură.

În cuvantul IV ,,nenăscutul” este numele obiectiv al divinității, care cuprinde în sine întreaga ființă a lui Dumnezeu, exprimând faptul că Dumnezeu este de Sine existent. Dacă Fiul este din Dumnezeu, dar nu ca din Tatăl, ci ca din Altul, Dumnezeu este și pentru noi obârșie a ființării, căci din El sunt toate, prin urmare n-ar fi într-un fel Tată a Fiului și într-un alt fel al nostru, ci la fel. Adică nu-i născut ci emanat, crescut din Tatăl în alt mod decât prin naștere, atunci și noi, zidirea, suntem din Tatăl fiecare în mod diferit; și Fiul va fi ca noi. Diferențele sunt între El și noi, ca și între noi toți.

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”

Dacă Tatăl este nenăscut pentru că nu s-a născut, iar Fiul născut pentru că s-a născut, atunci nenașterea este naștere. Căci nu avea față de cine să se numească nenaștere. Nenașterea, ca ceea ce este o negare a nașterii, implică pe a doua. Deci sunt împreună ca și cum am spune că orbul are vederea, dar nu și-o poate manifesta.

Preocuparea principală a Sfântului Vasile cel Mare a fost mărturisirea adevăratei credinţe aşa cum a fost păstrată ea de tradiţia Bisericii. El a detronat conceptul de „necreat” de pe piedestalul noetic şi ontologic pus de Eunomie şi l-a trecut la statutul de proprietate personală a Persoanei Dumnezeu Tatăl. Trei confuzii majore au fost sesizate de Sfântul Vasile cel Mare în scrierile episcopului arian: prima era identificarea nenaşterii cu fiinţa lui Dumnezeu, cea de-a doua se concretiza prin lipsa de sesizare a diferenţei dintre însuşirile fiinţei lui Dumnezeu şi proprietăţile Ipostasurilor divine, iar cea de-a treia confuzie, ce stătea la baza logicii simpliste a lui Eunomie, era cea dintre nenaştere şi nedevenire

După ce respinge teza eunomiană că ,,nenăscutul” este ființa lui Dumnezeu, Sfântul Vasile avansează un argument decisiv pentru demonstrația sa, arătând că niciun nume nu poate fi folosit vreodată pentru a identifica și cuprinde existența sau ființa lui Dumnezeu.Mai degrabă noi construim cunoașterea teologică prin conceptualizare, pe care o putem interpreta și tălmăci ca fiind ,,activitatea de reflectare asupra și de identificare a calităților sau proprietăților distincte a ceva”. Concentrându-se pe acest termen Sfântul Vasile contrazice respingerea ideii că noi îl putem cunoaște pe Dumnezeu numai folosind concepte dezvoltate de mintea umană și socotește că aceasta este o metodă legitimă în drumul spre cunoașterea lui Dumnezeu.

Toate numirile date lui Dumnezeu se referă la lucrările Sale şi nu la fiinţa Sa, căci altfel fiinţa lui Dumnezeu ar fi compusă şi nu simplă şi neîmpărţită: „Domnul nostru Iisus Hristos în cuvintele despre Sine, arătând iubirea de oameni a dumnezeirii şi harul iconomiei către oameni, le-a indicat prin unele însuşiri celor ce cugetă despre ele, numindu-Se uşă, cale, pâine, vie, păstor, lumină, nefiind unul cu multe nume; căci toate numirile între ele nu se referă la acelaşi lucru. Alta este însă semnificaţia «luminii», alta cea a «viţei», alta cea a «căii» şi alta cea a «păstorului». Dar de vreme ce Mântuitorul este unul ca substrat [de existenţă] şi are o unică fiinţă simplă şi necompusă, de fiecare dată Se numeşte pe Sine altfel,

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”

folosind numirile ce se deosebesc între ele prin înţelesuri. Căci Îşi dă deosebite numiri după deosebirea lucrărilor şi după relaţia cu cele ce se bucură de binefacerile Sale”

Un alt aspect teologic afirmă dacă Fiul este chip adevărat al Tatălui, iar tot chipul este chip fie al ființei, fie al înfățișării, fie al formei, fie al imaginii și al culorii, iar Dumnezeu nu are nimic din acestea decât numai ființa, Fiul, fiind chip al ființei, este deoființă cu Tatăl. N-ar putea fi chipul Tatălui fără să aibă aceiași ființă cel puțin pentru faptul că Tatăl e Dumnezeu, și numai Dumnezeu poate purta trăsăturile, pecetea lui Dumnezeu.

Sfântul Vasile cel Mare consideră că utilizarea termenului ,,neasemănător” pentru a reprezenta relația dintre Tatăl și Fiul este contrazisă de mai multe texte biblice (Coloseni 1,15, Evrei 1,3, Filipeni 2,6), care indică o comuniune de ființă între Tatăl și Fiul. Această comuniune de ființă reprezintă centrul învățăturii trinitare a Sfântului Vasile cel Mare în lucrarea Împotriva lui Eunomie:dumnezeirea este una.

Știm că Dumnezeu este și în aceste sens are o ființă, dar ce este sau cum este acest este,sau felul lui de a fi, e mai presus de înțelegerea noastră. În același timp noi cunoaștem însușirile Tatălui și Fiului ca existente distincte. Afirmând ideea coexistenței chipului lui Dumnezeu mai înainte de timp și din toate veacurile și comentând textul biblic de la Evrei 1,3 , Sfântul Vasile deduce deoființimea Tatălui și Fiului:,,este imposibil ca Dumnezeu universului să nu coexiste din veșnicie împreună cu chipul Său, care strălucește atemporal, și să nu aibă legătura cu El nu numai dincolo de timp, dar și de toate veacurile.

Cum că Fiul nu este zidire. Dacă Fiul este zidire a lui Dumnezeu, iar toată zidirea este roabă a Ziditorului, Hristos e rob și nu Fiu a lui Dumnezeu. Gândirea religioasă și concretă a Sfântul Vasile arată că nu a luat chip de rob, fiind Domn.Făptura nu se împărtășește de aceiași putere ca Făcătorul. Fiul este Născut

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”

ca unul din cei născuți, iar tot cel ce este zidire, Fiul nu e zidire, căci nu e Născut ca acela.

Marele învățat ierarh spune că dacă noi care suntem zidiri, ne facem fii prin Duhul înfierii, să spună , dacă și Fiul este zidire, prin cine I s-a făcut înfierea Tatălui? Dacă Fiul este zidire, are nevoie de Duhul Sfânt, ca și noi, ca să devină Fiu al lui Dumnezeu. Ar însemna că Duhul este mai mare ca Fiul, deoarece îi dă înfierea.Aceasta ar răsturna toate dogmele lui Eunomie cu totul.

Învățătura Sfântului Vasile cel Mare despre Sfântul Duh

În cuvântul V Sfântul Vasile cel Mare pornește de la ideea că Duhul nu este zidire.Că cele comune ale zidirii nu sunt comune pentru Sfântul Duh și că trăsăturile Duhului nu sunt comune zidirii, de unde se deduce că Duhul nu este zidire.

Duhul este Creator.,,Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor lui o vestește tăria”(Psalmul 18,1), ,,și lucrurile mâinilor Tale sunt cerurile”(Psalmul 101,21). Și care sunt mâinile netrupești ale Dumnezeului netrupesc care au creat tăria și cerurile ne tâlcuiește același prooroc, zicând: ,,cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor”.(Ps. 31,16).

Sfântul Vasile numește Duhul natură simplă, neperceptibilă cu simţurile trupului, Duhul Sfînt este cunoscut după lucrările Sale. Şi cum sfera de activitate a Duhului este nelimitată, variate sînt şi energiile Lui. Lucrarea Lui începe înainte de crearea lumii sensibile şi poartă pecetea desăvîrşirii. Desăvîrşeşte opera Tatălui şi a Fiului. Din Sfînta Scriptură reiese cu prisosinţă că Duhul nu este o creatură şi că este creator. El participă atît la crearea lumii văzute, cît şi a lumii nevăzute, a îngerilor, care, numai datorită harului Său capătă o relativă desăvîrşire chiar de la creaţie.

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”

Sfîntul Duh este, alături de Tatăl şi de Fiul, făuritorul mîntuirii noastre. Este prezent la toate actele iconomiei divine, de dinaintea şi după întruparea Fiului: la binecuvîntările patriarhilor, la darea legii, la faptele minunate ale lui Iisus. El readuce, alături de Fiul, din moarte la viaţă, redă omului libertatea, frumuseţea chipului divin din el şi-1 face cetăţean al cerului. El va fi prezent şi la judecata obştească, atunci cînd harul Său se va da ca răsplată şi coroană celor drepţi. În prezent Duhul Sfînt acţionează în Biserică pentru împroprierea lucrării mîntui-toare săvîrşite de Mîntuitorul Hristos.

Într-un cuvînt, Duhul Sfînt este Cel ce veghează ordinea în univers. El este principiul ordinii morale şi fără El este imposibil să cunoască cineva pe Dumnezeu. Credinţa în Tatăl şi în Fiul nu foloseşte la nimic dacă lipseşte credinţa în Duhul Sfînt. Cel ce nu crede în Duhul nu crede nici în Fiul, nu crede nici în Tatăl. «Pentru că nimeni nu poate să spună că Iisus este Domnul, decît în Duhul Sfînt» (I Cor. 12, 3).

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”

Concluzii

Sfântul Vasile cel Mare a fost prin excelență un om de acțiune, iar în teologhisire el a fost așa cum a păstorit în dioceza sa: a intervenit prompt, a decis ferm și a acționat rapid. Afirmațiile sale sunt concise și sunt un act verbal de precizare și rezolvare a situațiilor critice în Biserică.

A traduce și transpune într-un limbaj adecvat dogmele Bisericii a fost un act de creație, de găsire a unor concepte și expresii din lumea elenă care să poată exprima misterul creștin.

Teologia nu trebuie să fie o întreprindere mentală, raționalistă și gratuită, ci un demers pe care noi îl susținem și îl desfășurăm înaintea lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu, o deschidere spre cunoașterea lui Dumnezeu ca și cale de câștigare a mântuirii.

Preocuparea fundamentală a Sfântului Vasile a fost de a arăta cum proprietățile fiecărei persoane nu distrug unitatea ființei. El a încercat să prezinte mesajul creștin, dar în scheme filosofice, familiare lui. A făcut vie victoria convingerilor sale legate de credință asupra prejudecăților raționale.

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din IașiFacultatea de teologie ,,Dumitru Stăniloae”

BibliografieBiblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, București, 2008

Conf. Dr. Ciprian Streza, “Sfântul Vasile cel Mare, apărător al Sfintei Treimi”, Revista Teologică, nr.4/2009

Pr.Prof.Dr.Constantin Cornițescu, Pr.prof.dr.Teodor Bodogae „Sfântul Vasile cel Mare, scrieri despre Sfântul Duh.Corespondență (Epistole)”Ed. EIBMBOR, București, 1988

Stăniloae, Pr.Prof.Dumitru, “Învățătura despre Sfânta Treime în scrierea Sfântului Vasile cel Mare ,,Contra lui Eunomie”,EIBMBOR, București, 1980

https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_cel_Mare