UNIVERSIATEA “SPIRU HARET”FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CRAIOVA

FUNDAMENTELE INTEGRARII ECONOMICE EUROPENE

LUCRARE DE DISERTATIE

ADERAREA ROMÂNIEI SI BULGARIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Coordonator ştiinţific:Prof.univ.dr. ...........

Masterand: …………..

-2009-

LISTĂ DE ABREVIERI

BNR - Banca Naţională a RomânieiCAP - Politica agricolă comunăCE - Comunitatea EuropeanăCECO- Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi OţeluluiCEDO - Curtea Europeană a Drepturilor OmuluiCEE - Comunitatea Economică EuropeanăCNVM - Consiliul Naţional al Valorilor MobiliareCSM - Consiliul Suprem al MagistraturiiEURATOM - Comunitatea Europeană a Energiei AtomiceGATT - Acordul General pentru Tarife Vamale şi ComerţIMM - Întreprinderi Mici şi MijlociiINM - Institutul Naţional al MagistraturiiISPA - Instrumentul pentru Politici Structurale de PreaderareOMC - Organizaţia Mondială a ComerţuluiONG - Organizaţie NonguvernamentalăORDA - Oficiul Român pentru Drepturile OmuluiOSIM - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi MărciPHARE - Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii CivilePNAR - Programul Naţional pentru Aderarea RomânieiSAPARD - Programul de Ajustare Structurală pentru Agricultură şi Dezvoltare RuralăUE - Uniunea Europeană

2

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Scurt istoric al Uniunii Europene

Delimitări conceptuale

Premise privind extinderea Uniunii Europene

CAPITOLUL II – ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE

ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Negocierile de aderare

Cartea Albă a aderării

CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE

ADERARE A ROMÂNIEI SI BULGARIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Preliminariile aderării

Strategia de preaderare

Programul Naţional de Aderare a României si Bulgariei la Uniunea

Europeană şi evaluarea modului de transpunere a acestuia de către

Comisia Europeană

Stadiul negocierilor

Aspecte privind armonizarea legislaţiei celor doua tari cu acquis-ul

comunitar

CAPITOLUL IV CONSIDERAŢII FINALE

3

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

SECŢIUNEA I. SCURT ISTORIC AL UNIUNII EUROPENE

Comunităţile europene sunt organizaţii care, pornind de la

necesităţile integrării economice, au pregătit condiţiile pentru integrarea

politică. Procesul evolutiv a dus la adâncirea structurilor democratice şi

consolidarea puterilor acestora.

Crearea Comunităţilor Europene are ca temei planul lui Robert

Schuman care, la 9 mai 1950, a lansat în Germania (şi în celelalte ţări ale

Europei care au acceptat) ideea de creare a unei Comunităţi de interese

pacifiste. Prin aceasta, a întins o mână foştilor inamici şi a eradicat dorinţa

de război şi ororile trecutului. În plus a iniţiat un proces complet nou în

relaţiile internaţionale, propunând vechilor naţiuni să se revitalizeze in

acelaşi cadru, exercitându-şi împreună suveranitatea, aşa cum nici una

dintre ele nu ar fi fost capabilă să o exercite singură.1

De atunci, construcţia Europei a avansat în fiecare zi. Ea reprezintă

cea mai semnificativă sarcină a secolului al XX-lea şi o speranţă nouă în

zorii noului secol.

Astăzi, europenii îşi rezolvă diferendele prin mijloace paşnice,

aplicând domnia legii şi căutând concilierea. Spiritul de superioritate şi de

1 Pascal Fontaine, A new idea for Europe – “ The Schuman declaration 1950-2000”, second edition, Editura Biroului pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Luxemburg 2000, pag. 5.

4

“Uniunea în diversitate este moto-ul meu

fiindcă Europa se construieşte pe

democraţie, pace, respectarea culturilor

naţionale, securitate, apărarea comună şi

armonizarea sistemelor judiciare.”

Romano Prodi, 4 februarie 2000

discriminare a fost alungat din relaţiile dintre statele membre, acestea

încredinţând celor cinci instituţii comunitare (Consiliul, Parlamentul,

Comisia, Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi) responsabilitatea pentru

medierea conflictelor, pentru definirea interesului general al europenilor şi

pentru promovarea politicilor comune.1

Standardul de viaţă al oamenilor s-a îmbunătăţit semnificativ, mult

mai mult decât ar fi fost posibil dacă fiecare economie nu ar fi beneficiat

de pe urma economiei programate şi a obţinerii de câştiguri din piaţa

comună şi intensificarea comerţului. Integrarea economică demonstrează

zilnic nevoia de realizare a uniunii politice şi ne apropie tot mai mult de

aceasta. La nivel internaţional, Uniunea Europeană îşi măreşte influenţa o

dată cu importanţa economică, standardul de viaţă al cetăţenilor şi locul

său în forumurile diplomatice, comerciale şi monetare.

Comunitatea Europeană îşi obţine forţa din valorile comune ale

democraţiei şi drepturilor omului, care reunesc oamenii, menţinând, în

acelaşi timp, diversitatea culturilor, limbilor naţionale, precum şi a

tradiţiilor.

Uniunea Europeană se fundamentează pe cele trei tratate institutive

(Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, privind înfiinţarea CECA şi cele

două tratate de la Roma din 25 martie 1957, privind înfiinţarea CEE şi

EURATOM), tratate care au fost permanent modificate, completate şi

adaptate noilor realităţi.2 În acest sens, Tratatul de la Maastricht3 a creat

cetăţenia europeană, introducând un set de drepturi şi obligaţii pentru

cetăţenii statelor membre. Acest tratat le-a amendat pe cele originare din

anii ’50, alăturând într-un singur text prevederile

1 Pascal Fontaine, op. cit., pag. 5.2 Uniunea Europeană s-a născut din Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. Trăsătura care este complet nouă în UE şi o distinge de tipul obisnuit de asociaţii internaţionale de state este aceea că statele membre au cedat o parte din suveranitatea lor Comunităţii Europene şi i-au conferit puterea de a acţiona independent. În exercitarea acestor drepturi, CE poate să insituie acte de suveranitate care au aceeasi forţă juridică precum legile în interiorul unui stat. 3 Tratatul asupra Uniunii Europene a fost semnat de către cei 12 membri de atunci ai Comunităţilor Europene la data de 7 februarie 1992.

5

tratatelor existente, introducând două noi secţiuni majore care acoperă

coordonarea politicii externe şi cooperarea în domeniile justiţiei şi

afacerilor interne.

Sugestiv, activitatea Uniunii Europene este de obicei ilustrată prin

“cei trei piloni”. Astfel, primul se referă la cooperarea economică a statelor

membre, bazându-se pe cele “patru libertăţi” (libera circulaţie a bunurilor,

persoanelor, capitalului şi a serviciilor) şi integrând activităţi din

agricultură, mediu, concurenţă, comerţ, fiscalitate şi uniune monetară. În

aceste domenii, instituţiile comunitare au putere legislativă, pentru că

statele membre le-au delegat anumite competenţe, ce reprezintă în multe

cazuri însemne ale suveranităţii naţionale. În domeniile circumscrise

primului pilon, instituţiile Uniunii Europene operează independent de

statele membre, iar cooperarea se face la nivel supra-naţional, fapt ce

demonstrează că Uniunea Europeană este diferită de celelalte organisme

internaţionale.

În virtutea celui de-al doilea pilon, Uniunea Europeană, putere

economică de anvergură globală, începe să se afirme în marea diplomaţie

internaţională, ceea ce o determină să abordeze o “voce unică”, având la

bază cooperarea în domeniul politicii externe şi de securitate.

Cel de-al treilea pilon constă în cooperarea instituţiilor naţionale din

sfera justiţiei şi a afacerilor interne. Consiliul European, în acest sens,

poate lua, deocamdată, numai decizii cadru cu privire la armonizarea

legislativă. Datorită intensificării procesului de circulaţie liberă a

persoanelor pe teritoriul Uniunii şi a afirmării din ce în ce mai pregnante a

idealului “cetăţeniei europene”, cooperarea în acest domeniu va deveni,

însă, deosebit de importantă.

Tratatul de la Amsterdam a reţinut pe ansamblu aceeaşi arhitectură.

Acest izvor de drept se concentrează pe trei mari dimensiuni:

• Obligaţia UE de a monitoriza respectarea drepturilor

fundamentale, în particular a celor înscrise în Convenţia Europeană

6

pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale,

adoptată de Consiliul Europei în 1950. Orice stat membru vinovat de

serioase şi sistematice abateri va fi pasibil de penalizări, mergând

până la suspendarea dreptului de vot în cadrul Consiliului. În acelaşi

timp, respectarea drepturilor fundamentale înscrise în mai sus-

menţionata Convenţie este o precondiţie pentru ca ţările asociate să

adere la UE;

Dreptul UE de a acţiona împotriva oricărei forme de

discriminare bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau

credinţă, disabilităţi, vârstă sau orientare sexuală;

Obligaţia UE de a promova oportunităţi egale pentru bărbaţi şi

femei în toate politicile sale, în virtutea normelor existente în tratate,

în sfera socială şi a forţei de muncă. În acest ultim domeniu, noul

tratat deschide drumul către “discriminarea pozitivă” dacă unul

dintre sexe este clar dezavantajat.1

Rezultatul este o structură deschisă care va permite şi încuraja

extinderea ulterioară şi protejarea drepturilor cetăţenilor, reprezentând un

răspuns primar la dorinţa exprimată de unele state membre ca Uniunea

Europeană să aibă propriul sistem de drepturi fundamentale care să

completeze regulile deja stabilite de Curtea Europeană de Justiţie.

Tratatul de Amsterdam2 depăşeşte abordarea abstractă a drepturilor

omului prin creionarea unor răspunsuri practice în situaţia în care aceste

prerogative sunt ameninţate şi este necesară o acţiune corectivă. Pe de

altă parte, acest document confirmă şi clarifică principiul subsidiarităţii,

recunoaşte dreptul oamenilor de a avea acces la documentele instituţiilor

europene, garantează acţiuni concrete pentru combaterea fraudei

împotriva bugetului UE.

1 Biroul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Treaty of Amsterdam: What has changed in Europe, Luxemburg 1999, pag. 9-10.2 Semnat la 2 octombrie 1997, urmare a Conferinţei interguvernamentale de revuizuire a Tratatului de la Maastricht, începuta la 29 martie 1996 la Torino.

7

Tratatul de la Amsterdam stabileşte principiile călăuzitoare, întărind

politica externă şi de securitate a UE:

în primul rând, să apere valorile comune, interesele

fundamentale, independenţa, integritatea şi securitatea Uniunii;

în al doilea rând, să apere pacea şi să întărească securitatea

internaţională şi cooperarea, să consolideze democraţia, domnia

legii şi drepturile fundamentale.

În cadrul Conferinţei Interguvernamentale de la Nisa Miniştrii

Afacerilor Externe ai statelor membre au semnat un Tratat la 26 februarie

2001, intrat în vigoare la 1 februarie 2003 şi având ca temă prioritară a

agendei sale reformarea cadrului instituţional european în vederea

pregătirii procesului de extindere a Uniunii Europene. Reanalizarea

proiectului construcţiei comunitare instituţionale s-a dovedit a fi o sarcină

destul de dificilă, dat fiind faptul că bilanţul acestui summit este

contrastant. Pe de o parte s-au înregistrat progrese referitoare la numirea

preşedintelui Comisiei Europene prin votul majorităţii calificate, întăririi

puterii acestuia, revigorării sistemului juridic şi ameliorării sistemului de

cooperare întărită, graţie suprimării dreptului de veto. Pe de altă parte,

însă, problemele rămase neclarificate la Amsterdam au fost numai pe

jumătate soluţionate la Nisa. Printre aceste “left overs” se numără

problemele din domeniile fiscal şi social şi, catalogată drept simbol al

“eşecului de la Nisa”, aşa-zisa “ruptură” dintre statele mari şi cele mici ale

UE, ca şi cea dintre Franţa şi Germania.

În pofida restanţelor la nivelul clarificării instituţionale, momentul

Nisa a înregistrat un progres considerabil, chiar dacă numai parţial, în

planul pregătirii lărgirii Uniunii, fiind receptat, atât în sânul instituţiilor

europene, cât şi în mediul academic, ca un “prag minim” atins, un

compromis care să permită continuarea, în mod eficient, a negocierilor

asupra extinderii.1

1 Hildegard Carola Puwak, România şi Proiectul European, “România şi viitorul Europei”, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001, pag. 25-28.

8

Reuniunea şefilor de stat şi de guvern din UE de la Copenhaga din

perioada 12-13 decembrie 2002 a consacrat cea mai robustă lărgire de

până acum prin acceptarea afilierii în 2004 la marea familie europeană a

10 state asociate (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,

Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria).

În ciuda atmosferei tensionate determinate de chestiuni rămase

controversate în urma negocierilor pregătitoare, comisarul european

pentru extindere, Gunther Verheugen, a reuşit să mobilizeze factorii de

decizie europeni în vederea ajungerii la un compromis, insistând ca

extinderea să se realizeze “acum ori niciodată”, estimând că în cazul unui

eşec există riscul “unor consecinţe teribile asupra opiniei publice”.1

SECŢIUNEA A II-A. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

În elaborarea dosarelor de fundamentare şi a documentelor de poziţie

se va porni în primul rând de la dispoziţiile acquis-ului comunitar din

fiecare domeniu. Acquis-ul comunitar cuprinde:

Tratatul instituind Comunitatea Europeană, republicat după

modificările şi completările aduse prin Tratatul de la Amsterdam;

Tratatul instituind Uniunea Europeană, republicat după modificările

şi completările aduse prin Tratatul de la Amsterdam;

Directivele, regulamentele şi deciziile, ca acte normative comunitare

cu valoare obligatorie si cele cu valoare de recomandare;

Acordurile internaţionale la care Uniunea Europeană este parte

(inclusiv Acordul european instituind o asociere între România, pe de o

parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de

altă parte);

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene privind

interpretarea şi modul de aplicare a dispoziţiilor pertinente ale tratatelor

1 R. R Ştefan, “Copenhaga- Summit-ul celei mai mari extinderi europene a început”, România libera,nr. 3875, 13.12.2002, pag.1

9

constitutive, ale acordurilor internaţionale şi ale legislaţiilor secundare

(directive, regulamente, decizii etc.).

Derogarea este o excepţie cu caracter permanent de la aplicarea

normelor comunitare într-un domeniu precis determinat. Ea poate lua

sfârşit într-un singur caz, şi anume atunci când normele comunitare de la

care s-a solicitat exceptarea sunt abrogate sau modificate astfel încât ea

să devină lipsită de obiect.

Documentele de poziţie sunt documentele oficiale prin care

România îşi prezintă în cadrul Conferinţei Interguvernamentale pentru

aderare la Uniunea Europeană poziţia faţă de fiecare dintre cele 31 de

capitole de negociere în care este împărţit, pentru raţiuni metodologice,

acquis-ul comunitar.

Perioada de tranziţie este o excepţie cu caracter temporar de la

aplicarea normelor comunitare într-un domeniu precis determinat,

solicitată de un stat candidat, iniţial prin documentele sale de poziţie şi

ulterior înscrisă în tratatul său de aderare. Ea intră în vigoare la data la

care statul candidat devine membru al UE şi se încheie la sfârşitul duratei

sale, moment de la care normele comunitare cu privire la care a fost

solicitată perioada de tranziţie devin opozabile statului respectiv..

Piaţa internă, ca noţiune, a fost introdusă de Actul Unic European

(intrat în vigoare în 1987), fiind reglementată în art. 3 alin. C art. 7A din

Tratatul CE. Piaţa internă reprezintă un spaţiu caracterizat prin înlăturarea

între statele membre a obstacolelor privind libera circulaţie a mărfurilor, a

persoanelor, serviciilor şi capitalurilor.

Documentelor de poziţie ale României li se răspunde de către

Consiliul Uniunii Europene prin poziţii comune, prin care poziţia României

poate fi acceptată sau prin care se poate cere României să îşi modifice

poziţia în anumite privinţe. În acest ultim caz, rămâne ca România să

adopte un nou document de poziţie privind acel capitol, modificat în

funcţie de solicitările primite şi de interesele şi de posibilităţile proprii.

10

Programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de

Preaderare) este unul dintre cele trei instrumente de finanţare

nerambursabilă (împreună cu PHARE şi SAPARD) prin intermediul cărora

sunt sprijinite ţările candidate în pregătirea lor pentru aderarea la Uniunea

Europeană. Acest program a demarat la 1 ianuarie 2000 şi finanţează

proiecte în domeniul infrastructurii de transport şi de mediu.

Programul PHARE (Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii Civile) a

fost primul program al UE de cooperare tehnică şi financiară cu ţările din

Europa Centrală şi de Est. A fost lansat în 1989, fiind un instrument de

preaderare.

Programul SAPARD (Programul Special de Aderare pentru

Agricultură şi Dezvoltare Rurală) este menit să sprijine eforturile făcute de

ţările din centrul şi estul Europei în perioada de preaderare, prin care îşi

pregătesc participarea la Politica Agricolă Comună şi la Piaţa Unică. El

urmăreşte două obiective majore: de a contribui la aplicarea acquis-ului şi

de a rezolva probleme prioritare şi specifice în domeniul agriculturii şi

dezvoltării rurale.

Road-map (foaia de parcurs) reprezintă un set de documente care

punctează obiectivele şi măsurile prioritare concrete, pe termen scurt şi

mediu, pe care este important să se concentreze statele asociate în

procesul de adoptare şi implementare a acquis-ului comunitar. El este

elaborat în acord cu recomandările şi concluziile din Raportul de ţară

anual, prevederile Parteneriatului pentru Aderare şi angajamentele

asumate prin negocierile de aderare.

Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter

politic, economic şi legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate

ce ţin de competenţa comunitară şi vizează satisfacerea de către statele

care doresc să devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de

Consiliile Europene de la Copenhaga (din iunie 1993) şi Madrid (din

decembrie 1995).

11

SECŢIUNEA A III-A. PREMISE PRIVIND EXTINDEREA UNIUNII

EUROPENE

Lărgirea UE va aduce beneficii de securitate sporită, stabilitate şi

prosperitate nu numai pentru UE, ci şi pentru comunitatea internaţională,

inclusiv pentru partenerii comerciali de bază ai UE. Acest proces va mări

dimensiunile pieţei unice, va stimula dezvoltarea şi va crea noi oportunităţi

de investiţii şi comerţ şi va plasa UE într-o poziţie mai bună de a contribui

la eforturile internaţionale de a stopa migraţia, poluarea mediului, traficul

ilegal şi crima organizată.1

Consiliul European, întrunit la Copenhaga în iunie 1993, a conchis

că “ţările asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc, pot deveni

membre ale Uniunii Europene. Aderarea fiecărei ţări va avea loc de îndată

ce aceasta va fi capabilă să-şi asume obligaţiile ce-i revin prin

satisfacerea condiţiilor economice şi politice pe care le implică aderarea.

Calitatea de membru implică îndeplinirea următoarelor criterii:

stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de

drept, drepturile omului, precum şi respectarea drepturilor şi

protecţia minorităţilor;

existenţa unei economii de piaţă funcţionale, cât şi capacitatea

de a face faţă concurenţei şi forţelor de piaţă din cadrul Uniunii;

capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv

acceptarea obiectivelor uniunii politice, economice şi monetare.

Capacitatea Uniunii de a asimila noi state membre constituie de

asemenea un criteriu esenţial, ce corespunde atât interesului Uniunii, cât

şi al ţărilor candidate”.

1 Potrivit art. 2 din Tratatul CE, “Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare şi prin punerea în aplicare a politicilor sau acţiunilor comune avute în vedere la art. 3 şi 3A, să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi neinflaţionistă respectând mediul, un grad înalt de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat al folosirii forţei de muncă şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi calităţii vieţii, coeziune economică şi socială, solidaritatea între statele membre”.

12

Opinia Comisiei Europene asupra gradului de pregătire a unei ţări

pentru aderare este actualizată în fiecare an printr-un Raport anual

În acelaşi spirit, Consiliul European reunit la Madrid în decembrie

1995 a subliniat necesitatea ca statele candidate să-şi adapteze

structurile administrative pentru a asigura atât transpunerea legislaţiei

comunitare în legislaţiile naţionale, cât şi aplicarea ei efectivă prin structuri

administrative şi juridice adecvate. Pentru aderarea la Uniunea

Europeană este necesară, mai întâi, încrederea reciprocă între statele

membre şi cele candidate.

În cadrul Consiliului European de la Luxemburg din decembrie 1997

s-a susţinut că: “extinderea Uniunii Europene necesită, în prealabil, o

consolidare şi o îmbunătăţire a funcţionării instituţiilor, în conformitate cu

dispoziţiile Tratatului de la Amsterdam referitoare la instituţii”, iar Consiliul

European de la Nisa reunit in decembrie 2000 a solicitat statelor

candidate să accelereze ritmul reformelor începute, absolut necesare

pentru pregătirea lor în vederea aderării.

Pentru ca extinderea să se deruleze firesc, Uniunea trebuie să

continue să dezvolte relaţii puternice cu vecinii săi imediaţi.

Angajamentele de parteneriat şi asociere dezvoltate cu aceştia caută să

creeze condiţii pentru stabilitate politică şi creştere economică, pentru ca

viitoarele graniţe ale UE să nu dea naştere unor linii despărţitoare în

Europa.

13

CAPITOLUL II ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE

ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

SECŢIUNEA I. NEGOCIERILE DE ADERARE

1.Etapele premergătoare deschiderii negocierilor de aderare

Consiliul European de la Helsinki din decembrie 19991 a hotărât că

singurul criteriu care trebuie îndeplinit înaintea deschiderii negocierilor

este criteriul politic (existenţa unor instituţii democratice stabile,

respectarea drepturilor omului şi protejarea minorităţilor). Îndeplinirea

celorlalte criterii stabilite în cadrul Conferinţei de la Copenhaga (iunie

1993) se apreciază pe parcursul procesului de aderare.

Statul care doreşte aderarea la UE trebuie să depună la Preşedinţia

Consiliului Uniunii o cerere de aderare (o scrisoare în care îşi exprimă

dorinţa de a deveni membră a UE). Consiliul UE decide dacă statului ce a

depus cererea de aderare îi este sau nu conferit statutul de stat candidat

la UE. Acesta nu este un proces automat2. Din momentul în care un stat

este acceptat cu statut de candidat pentru aderare la UE, el va primi

ajutor din partea Uniunii pentru a se pregăti în vederea aderării şi va fi

permanent monitorizat pentru a se evalua stadiul îndeplinirii criteriilor de

aderare.

2. Deschiderea negocierilor de aderare

Principiul fundamental al aderării la UE este că cea mai mare parte

a acquis-ului nu este negociabil, de vreme ce el constituie esenţa însăşi a

construcţiei comunitare. Într-adevăr, majoritatea acquis-ului comunitar

trebuie preluat ca atare de către statul candidat, numai aspectele concrete

şi dificile putând fi supuse negocierii.

1 Istoricii construcţiei europene vor trebui, fără îndoială, să considere Consiliul European din 10-11 decembrie 1999 de la Helsinki ca fiind un punct de cotitură pentru Uniunea Europeană. Aceasta este data la care şefii de stat şi de guvern au decis să mărească la 12 numărul ţărilor admise la negocierile pentru aderarea la Uniune. S-a stabilit că 1 ianuarie 2003 este data la care Uniunea Europeană, în proximitatea conferinţei interguvernamentale pentru revizuirea tratatelor, trebuie să fie pregatită să primească primul val de noi candidaţi.2 Turcia nu a fost acceptată ca stat candidat decât după mulţi ani de la depunerea cererii de aderare.

14

Instituţiile UE implicate în procesul de negociere sunt Consiliul

Uniunii (alcătuit din miniştrii de resort, reprezentând fiecare dintre statele

membre) şi Comisia Europeană (Direcţia Generală pentru Extindere).

Astfel, pe baza rapoartelor anuale de ţară întocmite de Comisia

Europeană, Consiliul European decide deschiderea negocierilor de

aderare.

În vederea atingerii obiectivelor fundamentale ale procesului de

aderare care constau în adoptarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului

comunitar, acesta a fost grupat în 31 de capitole:

1. Libera circulaţie a bunurilor;

2. Libera circulaţie a persoanelor;

3. Libera circulaţie a serviciilor;

4. Libera circulaţie a capitalului;

5. Dreptul societăţilor comerciale;

6. Politica in domeniul concurenţei;

7. Agricultură;

8. Pescuitul;

9. Politica în domeniul transporturilor;

10. Impozitarea;

11. Uniunea economică şi monetară;

12. Statistică;

13. Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă;

14. Energie;

15. Politica industrială;

16. Întreprinderi mici şi mijlocii;

17. Ştiinţă şi cercetare;

18. Educaţie, formare profesională şi tineret;

19. Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei;

20. Cultura şi politica în domeniul audiovizualului;

21. Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale;

15

22. Protecţia mediului înconjurător;

23. Protecţia şi sănătatea consumatorilor;

24. Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;

25. Uniunea vamală;

26. Relaţiile economice internaţionale;

27. Politica externă şi de securitate comună;

28. Controlul financiar;

29. Prevederi financiare şi bugetare;

30. Participarea la instituţiile Uniunii Europene;

31. Altele.

O dată ce Consiliul a luat decizia de începere a negocierilor cu un

stat candidat mai trec câteva luni până în momentul în care cele două

părţi se aşează efectiv la masa negocierilor.

Din experienţa negocierilor anterioare, s-a observat că se începe cu

analiza capitolelor mai uşoare, pentru a permite realizarea unor progrese

absolut necesare creării unui climat de încredere între cele două părţi.

Capitolele mai dificile sunt lăsate pentru o etapă mai avansată a

negocierilor, când părţile au o viziune de ansamblu asupra poziţiilor de

negociat.

După ce un capitol a fost deschis pentru negociere, statul candidat

trebuie să-şi pregătească poziţia de negociere sub forma unui document

de poziţie, la rândul său Comisia adoptând documentul numit poziţia

comună.

Negocierile oficiale se desfăşoară în cadrul unei conferinţe de

negociere la care participă negociatorul ţării candidate şi Consiliul UE.

Cele două părţi îşi prezintă poziţiile de negociere pentru fiecare capitol în

parte. Dacă se pun de acord, capitolul respectiv se poate închide

provizoriu, în caz contrar el rămânând in discuţie până când se va găsi o

soluţie.

16

3.Închiderea negocierilor de aderare

Negocierile sunt considerate încheiate când părţile s-au pus de

acord în cadrul tuturor capitolelor de negociere. Principiul general este că

nimic nu este convenit până nu este stabilit totul. Aceasta înseamnă că un

capitol asupra căruia s-a căzut în principiu de acord poate fi redeschis pe

parcursul negocierilor dacă între timp a survenit o schimbare în acquis

sau pentru orice alt motiv care justifică negocieri suplimentare.

În situaţia în care statul candidat are dificultăţi serioase şi

demonstrabile în aplicarea acquis-ului comunitar la data aderării într-un

anumit domeniu, el poate să solicite fie perioade de tranziţie, fie adaptări

speciale ale acquis-ului.

Perioadele de tranziţie se pot acorda pentru următoarele

considerente: în scopul adaptării economiei noului stat membru la cea a

UE; pentru a permite UE să-şi adapteze politicile ţinând cont de prezenţa

unui nou stat membru; în vederea acordării noului stat membru a unei

perioade de timp necesare punerii în aplicare a anumitor dispoziţii ale

acquis-ului şi creării instituţiilor necesare aplicării şi asigurării respectării

acestor dispoziţii.

Aceste înţelegeri nu pot funcţiona decât pentru o perioadă de timp

limitată. Experienţa ultimelor extinderi ale Uniunii Europene arată că astfel

de perioade de tranziţie au variat de la 1 la 10 ani.

Adaptările speciale pot fi agreate numai în anumite cazuri, când

statul candidat reuşeşte să convingă Uniunea că o anumită parte a

acquis-ului comunitar nu este suficient de evoluată comparativ cu

legislaţia din statul respectiv şi este nevoie de o modernizare a acquis-ului

în domeniu (de exemplu, protecţia mediului, în negocierile legate de

ultima extindere) sau că intră în contradicţie cu realităţi obiective ce ţin de

identitatea naţională a statului candidat (de exemplu, acordarea unor

drepturi speciale populaţiei sami, în cadrul negocierilor cu Finlanda şi cu

Suedia).

17

Dacă sunt acceptate, aceste instrumente determină schimbări ale

acquis-ului comunitar, cu toate consecinţele juridice care decurg

(modificări ale legislaţiei secundare). Aceste schimbări sunt incluse în

anexele Tratatului de Aderare semnat de statele membre ale UE şi de

statul candidat.

Încheierea cu succes a negocierilor nu conduce întotdeauna la

aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană. Un caz clasic este cel al

Norvegiei, stat care a negociat de două ori aderarea şi de fiecare dată

aceasta a fost respinsă de populaţie în referendumurile naţionale cerute

de Constituţia ţării pentru ratificarea Tratatului de Aderare la UE.

Între încheierea negocierilor şi aderarea propriu-zisă mai sunt

câteva etape importante de parcurs:

redactarea şi convenirea Tratatului de Aderare de către UE şi

statul candidat, tratat internaţional ce prevede drepturile şi obligaţiile

părţilor în vederea dobândirii calităţii de membru al UE;

exprimarea consimţământului Parlamentului European prin

adoptarea Tratatului de Aderare;

semnarea Tratatului de Aderare de către toate statele membre

ale UE şi de către viitorul stat membru;

ratificarea tratatului de către toate parlamentele naţionale ale

statelor membre şi de către Parlamentul viitorului stat membru,

precum şi prin organizarea unui referendum (acolo unde constituţia

sau considerentele politice o cer).

Numai în situaţia în care toate aceste etape au fost parcurse cu

succes respectivul stat poate deveni membru al Uniunii Europene.

18

SECŢIUNEA AII-A CARTEA ALBĂ A ADERĂRII

1.Noţiuni introductive

Un criteriu fundamental pentru aderarea la Uniunea Europeană,

formulat de Consiliul European de la Copenhaga în iunie 1993, îl

reprezintă capacitatea de asumare a obligaţiilor de membru al Uniunii

Europene, care implică răspunderea de a transpune integral acquis-ul

comunitar în legislaţia naţională până cel mai târziu la data oficială a

aderării. Acest angajament a fost asumat de statele candidate la Uniunea

Europeană în cadrul Acordurilor de Asociere, fiind un obiectiv major care

ar trebui să se regăsească în strategia de aderare a acestora.

Armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar este un

proces cotinuu care evoluează în contextul integrării europene propriu-

zise şi presupune cunoaşterea în detaliu a acestuia din urmă, adaptarea

sa la realităţile naţionale şi asigurarea coerenţei noii legislaţii armonizate.1

Având în vedere dimensiunea şi complexitatea acestei sarcini,

Comisia Europeană a elaborat (în urma consultărilor cu ţările partenere),

iar Consiliul European reunit la Cannes în iunie 1995 a aprobat Cartea

Albă, un document de ordin general, reprezentând o sursa de informare

pentru ţările partenere în vederea relevării spiritului legilor, structurilor şi

condiţiilor economice generale esenţiale pentru funcţionarea pieţei

interne.

2. Scurtă prezentare a conţinutului Cărţii Albe a aderării

Cartea Albă cuprinde o prezentare completă şi detaliată a legislaţiei

comunitare actuale referitoare la piaţa internă, structurată pe 23 de

domenii. Principiile care stau la baza acestui document sunt:

Cartea Albă trebuie să se concentreze numai asupra pieţei

interne şi să nu încerce să acopere întreg acquis-ul comunitar;

1 Andrei Popescu, “Armonizarea legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare”, România şi viitorul Europei, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001

19

În cadrul domeniilor selectate, legislaţia nu trebuie prezentată în

bloc sau sub formă de listă; din contra, este bine să fie reliefate

măsurile cele mai importante şi cele care ar trebui în mod logic să

fie aplicate mai întâi;

Cartea Albă va trebui să servească drept document de referinţă

pentru actualele ţări asociate şi pentru cele care urmează să devină

asociate; recomandările pe care le formulează nu sunt adaptate la

nevoile specifice nici uneia dintre aceste ţări;

Legislaţia trebuie prezentată ţărilor din Europa Centrală şi de Est

într-un mod din care să reiasă clar măsurile şi structurile necesare

pentru ca aceste dispoziţii să fie aplicate în mod efectiv.

Măsurile fundamentale privind procesul de aproximare legislativă în

domeniul pieţei interne (libera circulaţie a capitalului, la libera circulaţie şi

siguranţa produselor industriale, concurenţă, politici sociale, agricultură,

transporturi, audiovizual, mediul înconjurător, telecomunicaţii, impozite

directe, libera circulaţie a persoanelor, servicii financiare, date personale,

dreptul societăţilor comerciale, contabilitate, drept civil, recunoaşterea

reciprocă a calificării profesionale, proprietate intelectuală, energie,

probleme vamale şi accize, impozite indirecte şi protecţia consumatorului)

sunt grupate în două etape.

Etapa I vizează:

asigurarea unui cadru general pentru legile de detaliu;

abordarea principiilor fundamentale sau asigurarea procedurii

de bază care reglementează sectorul în cauză;

măsurile respective constituie o condiţie esenţială pentru

funcţionarea eficientă a pieţei interne în acel sector.

În unele domenii, măsurile din prima etapă pot cuprinde şi măsuri a

căror punere în practică presupune o perioadă îndelungată.

Fiind un document de informare generală, Cartea Albă nu încearcă

să impună o ordine globală a priorităţilor între sectoare. Ţara parteneră îşi

20

poate stabili singură priorităţile în funcţie de situaţia politică şi economică

şi de progresele făcute până în momentul respectiv în domeniul reformei

economice.

Nu este, însă, suficientă adaptarea legislaţiei în ideea aderării la

piaţa internă comunitară ,aceasta trebuie pusă în practică.

În etapa a II-a Cartea Albă propune aplicarea legislaţiei privind piaţa

internă prin intermediul structurilor înfiinţate de Uniunea Europeană şi de

statele membre. Printre aceste structuri se regăsesc:

organisme care desfăşoară activităţi de control, verificare şi

reglementare în numele instituţiilor publice, cum ar fi cele care

verifică solvabilitatea societăţilor de asigurare sau operaţiunile

zilnice ale instituţiilor de creditare;

organisme care controlează conformitatea produselor cu

standardele tehnice, cum ar fi laboratoarele de analiză sau

organismele de certificare;

organismele care supraveghează libera circulaţie a bunurilor,

precum inspectorii veterinari sau responsabilii cu standardele

comerciale;

organizaţii tehnice şi profesionale care răspund de definirea

standardelor;

organizaţii ale consumatorilor, lucrătorilor, profesionale şi

comerciale, care monitorizează respectarea legislaţiei;

organisme juridice şi cvasijuridice cu putere de a impune legea,

cum ar fi tribunalele specializate sau avocatul poporului.

Problema pe care o au de rezolvat ţările asociate este crearea

acestor structuri administrative, juridice şi tehnice, ca un obiectiv de bază

în procesul global de dezvoltare instituţională care determină schimbări

fundamentale în responsabilităţile administraţiei din fiecare ţară, ale

sistemului juridic şi ale sectorului privat aflat în plină formare. Pentru ca

acest proces să fie încununat de succes, instituţiile în cauză trebuie să

21

funcţioneze, oamenii să aibă încredere în ele şi să li se adreseze la

nevoie.

Piaţa internă a Uniunii Europene nu reprezintă un obiectiv în sine, ci

unul dintre principalele instrumente de care aceasta dispune pentru a

atinge următoarele deziderate: o creştere durabilă, echilibrată şi care să

respecte mediul înconjurător, un nivel ridicat al locurilor de munca şi al

protecţiei sociale, un nivel şi o calitate superioară a vieţii, o mai mare

coeziune economică şi socială.

3. Concluzii

Cartea Albă marchează începutul unui proces în care ţările

partenere joacă un rol principal. Sarcina de a elabora, implementa şi

impune spre aplicare aceste legi nu poate fi realizată decât de ţările

partenere. Comisia Europeană le va asigura tot sprijinul necesar

programelor naţionale existente de aproximare legislativă. Aceste

programe sunt în concordanţă cu situaţia specifică fiecărei ţări şi cu

recomandările cuprinse în Cartea Albă.

Cartea Albă nu are putere de lege, şi nici nu face parte din

ansamblul documentelor pentru negocierile de aderare. Scopul său este

de a susţine ţările partenere în pregătirile lor pentru piaţa internă.

Exerciţiul de aproximare legislativă vine şi el în sprijinul procesului de

reformă economică şi, prin urmare, al integrării cu succes a ţărilor

partenere în Uniunea Europeană.

22

CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE

ADERARE A ROMÂNIEI SI BULGARIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

SECŢIUNEA I. PRELIMINARIILE ADERĂRII

1. Acordul european instituind o asociere între România, pe de o

parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă

parte

Baza legală a relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană o

reprezintă Acordul european instituind o asociere între România, pe de o

parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă parte,

semnat la 1 februarie 1993, Acord ce a intrat în vigoare la 1 februarie

1995.1

Obiectivele asocierii prevăzute în art.1 sunt:

asigurarea unui cadru adecvat pentru dialogul politic dintre

părţi, care să permită dezvoltarea unor legături politice strânse;

promovarea dezvoltării comerţului, precum şi a relaţiilor

economice între părţi, sprijinind astfel dezvoltarea economică în

România;

asigurarea unei baze pentru cooperarea economică, socială,

financiară şi culturală;

sprijinirea eforturilor României de dezvoltare a economiei, de

desăvârşire a tranziţiei într-o economie de piaţă şi de consolidare a

democraţiei;

stabilirea unor instituţii adecvate pentru a face asocierea

efectivă;

asigurarea unui cadru pentru integrarea graduală a României

în Comunitate.

A. În ceea ce priveşte crearea cadrului instituţional, se apreciază că

un dialog politic regulat va consolida apropierea dintre România şi

1 A fost promulgat de Preşedintele României la 5 aprilie 1993 şi a fost ratificat prin Legea nr.20/12 aprilie 1993, publicat în Monitorul Oficial nr.73/1993.

23

Comunitate, va sprijini schimbările politice şi economice în curs de

desfăşurare în această ţară şi va contribui la stabilirea de forme noi de

cooperare.

La nivel ministerial, dialogul politic va avea loc în cadrul Consiliului

de Asociere (constituit din reprezentanţi ai Guvernului României, pe de o

parte, şi membri ai Consiliului şi ai Comisiei Europene, pe de altă parte)

care are responsabilitatea generală pentru respectarea acestui Acord. La

nivel parlamentar, dialogul politic se va realiza în cadrul Comitetului

Parlamentar de Asociere care cuprinde membri ai Parlamentului României

şi membri ai Parlamentului European.

B. Un alt punct important prevăzut în Acord (art.6) îl reprezintă

respectarea principiilor democratice şi a drepturilor omului stabilite în Actul

Final de la Helsinki şi Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, precum şi

a principiilor economiei de piaţă.

C. În privinţa liberalizării circulaţiei mărfurilor, serviciilor, România şi

Comunitatea au stabilit gradual o zonă de liber schimb bazată pe obligaţii

reciproce şi echilibrate, în concordanţă cu prevederile Acordului de

Asociere şi cele ale Acordului General pentru tarife vamale şi comerţ

(GATT). O atenţie deosebită este acordată regimului taxelor vamale, în

acest sens stabilindu-se un calendar al reducerilor taxelor la import şi

export între Comunitate şi România, defalcat pe 10 ani (art.10-11).

Acordul nu exclude prohibiţiile sau restricţiile la import, export sau

tranzit, justificate pe temeiurile moralităţii publice, politicii sau securităţii

publice, protecţiei sănătăţii şi vieţii, protecţiei resurselor naturale, a

tezaurelor, a proprietăţii intelectuale, industriale sau comerciale sau a

reglementărilor referitoare la aur şi argint (art.3).

Cele două părţi se vor abţine de la orice măsuri sau practici de

natură fiscală interne care ar introduce, direct sau indirect, o discriminare

între produsele unei părţi şi produsele similare originare din teritoriul

celeilalte părţi (art. 27alin.1).

24

Sunt stabilite măsuri de protecţie pentru situaţiile neprevăzute ce pot

apărea în timpul derulării Acordului, în acest sens fiind instituit un Consiliu

de Asociere cu rol în supravegherea respectării prevederilor Acordului.

D. De asemenea s-au pus bazele liberalizării circulaţiei persoanelor.

În acest sens, în scopul facilitării restructurării resurselor de forţă de

muncă, urmare a restructurării economice din România, Comunitatea va

furniza asistenţă tehnică pentru crearea unui sistem adecvat de asigurări

sociale, conform art. 89 (art.44). Pentru a facilita cetăţenilor din

Comunitate şi celor din România iniţierea şi desfăşurarea în mod regulat

de activităţi profesionale în România şi, respectiv, în Comunitate, Consiliul

de Asociere va examina măsurile necesare ce trebuie luate pentru a

asigura recunoaşterea reciprocă a calificărilor (art.47).

E. România şi statele membre ale Uniunii s-au angajat să asigure

circulaţia liberă a capitalului privind investiţiile directe făcute în companii

înfiinţate conform legilor în vigoare în ţara gazdă şi investiţiile făcute

conform prevederilor Acordului, lichidarea sau repatrierea acestor investiţii

şi a oricărui profit rezultat din acestea. Nu se vor introduce noi restricţii

valutare la circulaţia de capital şi la plăţile curente aferente. În plus, sunt

stabilite incompatibilităţile cu buna funcţionare a relaţiilor comerciale între

părţi (art.64 alin1).

F. Pentru o mai eficientă protecţie a drepturilor de proprietate

intelectuală, industrială şi comercială, România se obligă ca, până la

sfârşitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a Acordului, să

solicite aderarea la Convenţia de la Munchen privind acordarea patentelor

europene (din 5 octombrie 1973), precum şi la celelalte convenţii

multilaterale referitoare la aceste drepturi la care statele membre sunt

părţi sau pe care le aplică de facto. Scopul este acela de a se asigura un

nivel de protecţie similar cu cel din Comunitate (art.67).

G. România se angajează să depună eforturi pentru ca legislaţia

internă să devină, gradual, compatibilă cu cea a Comunităţii. Astfel,

25

armonizarea legislaţiei se va extinde în special in următoarele domenii:

vamal, al societăţilor comerciale, bancar, al proprietăţii intelectuale, al

protecţiei forţei şi locurilor de muncă, al securităţii sociale, al securităţii

financiare, al concurenţei, al protecţiei sănătăţii şi vieţii oamenilor,

animalelor şi plantelor, al protecţiei consumatorilor, impozitării indirecte, în

domeniul nuclear, al transporturilor şi în cel legat de mediu (art.69-70).

Pentru aplicarea acestor măsuri, Comunitatea va furniza României

asistenţă tehnică sub forma de schimb de experţi, furnizare de informaţii,

organizare de seminarii, activităţi de formare, ajutor pentru traducerea

legislaţiei din Comunitate (art.71).

H. Toate aceste deziderate pot fi realizate în condiţiile unui schimb

reciproc şi efectiv de informaţii. Se va acorda prioritate programelor

menite să pună la dispoziţia publicului larg informaţiile de baza privind

Comunitatea şi cercurilor de specialişti din România, inclusiv accesul la

bazele de date comunitare (art. 92).

În vederea realizării tuturor obiectivelor Acordului, România

beneficiază de asistenta financiară temporară din partea Comunităţii, sub

forma de donaţii şi împrumuturi PHARE, inclusiv de la Banca Europeană

de Investiţii (art.100-105).

2. Cererea de aderare a României la Uniunea Europeană

România a prezentat cererea de aderare la Uniunea Europeană pe

22 iunie 1995.

În conformitate cu prevederile art. O al Tratatului de la Maastricht, la

cererea Consiliului, Comisia a adoptat Opinia asupra cererii de aderare a

României la UE, aplicând criteriile stabilite la Consiliul European de la

Copenhaga, din iunie 1993, Opinie publicată pe 16 iunie 1997.

În ceea ce priveşte criteriul politic – stabilitatea instituţiilor garante

ale democraţiei, statului de drept, drepturilor omului, respectului

minorităţilor şi protecţiei lor, s-a apreciat la acea vreme că România are

26

instituţii care tind spre stabilitate, dar ele trebuie consolidate prin

acordarea unui respect mai mare, în practica, statului de drept, la toate

nivelurile structurilor guvernamentale. Eforturi considerabile urmau a fi

depuse pentru respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, a copiilor din

orfelinate, pentru îmbunătăţirea sistemului judiciar.

S-au subliniat şi progresele înregistrate de România referitoare la

criteriul economic – existenţa unei economii de piaţă funcţionale, ca şi

capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţei şi forţelor pieţei

existente în Uniune. Primii paşi în vederea creării unei economii de piaţă

fuseseră făcuţi, preţurile fiind în mare măsură liberalizate, dar dreptul de

proprietate asupra pământului nu era pe deplin garantat. S-a apreciat că

s-a îmbunătăţit capacitatea de competitivitate a economiei româneşti, mai

ales prin abordarea problemelor legate de distorsiuni majore, cum ar fi

preţurile scăzute la energie, accelerarea privatizării şi începerea lichidării

întreprinderilor de stat, mari generatoare de pierderi. Totuşi o mare parte

a industriei era considerată învechită, iar agricultura trebuia modernizată.

Capacitatea României de a-şi asuma acquis-ul (capacitatea de a-şi

asuma obligaţiile impuse de calitatea de membru, printre care se află şi

aderarea la uniunea politică, economică şi monetară) a fost apreciată ca

având un ritm destul de lent. Astfel, legislaţia românească a preluat numai

o mică parte din acquis-ul ce se referă la elementele esenţiale ale pieţei

unice, inclusiv concurenţa, cu excepţia celei referitoare la proprietatea

intelectuală. Era necesar un proces major şi susţinut de reformă în cadrul

structurilor administrative.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a subliniat că

negocierile pentru aderarea României la UE vor fi deschise de îndată ce

se va înregistra un progres semnificativ în satisfacerea de către România

a condiţiilor statutului de membru, definite de Consiliul European de la

Copenhaga.1 Strategia consolidată de preaderare va ajuta România să se

1 Prima rundă de negocieri cu România a început la 14 iunie 2000, la care au participat şi Malta, Slovacia, Letonia, Lituania şi Bulgaria.

27

pregătească mai bine pentru a-şi îndeplini obligaţiile ce derivă din statutul

de membru şi să acţioneze pentru ameliorarea deficienţelor identificate în

Opinii.

3. Textul Tratatului de Aderare a Romaniei si Republicii

Bulgaria la Uniunea Europeana

A. Elemente generale

Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu cel

de aderare a Bulgariei şi reprezintă rezultatul integral al procesului de

negociere a celor 31 de capitole. Acest tratatul a fost elaborat pe baza

aceloraşi principii şi după aceeaşi metodă de lucru utilizate la redactarea

Tratatului de aderare a celor zece noi state membre.

Spre deosebire de cele zece state membre care au aderat la 1 mai 2004,

în cazul României şi Bulgariei, prin Tratatul de aderare se prevede şi

posibilitatea aderării la Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru

Europa, dacă acesta ar fi fost ratificat de către toate statele membre până

la data aderării efective a României şi Bulgariei. În consecinţă, având în

vedere faptul că Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei trebuia să

conţină şi adaptările necesare aduse Tratatului de instituire a Constituţiei

pentru Europa,  s-au redactat în paralel un Act de aderare şi un Protocol

de aderare.

În Tratatul de aderare se prevede intrarea în vigoare alternativă a Actului

şi a Protocolului, în funcţie intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a

Constituţiei pentru Europa. Astfel, în cazul în care Tratatul de instituire a

Constituţiei pentru Europa ar fi intrat în vigoare înaintea aderării României

şi Bulgariei (1 ianuarie 2007), ar fi intrat direct în vigoare Protocolul de

aderare. Având în vedere însă că Tratatul Constituţional nu a intrat în

vigoare înainte de data aderării României şi Bulgariei la Uniunea

28

Europeană, la momentul aderării acestora a intrat în vigoare Actul de

aderare. Totuşi, la  intrarea în vigoare a Tratatului Constituţional, Actul de

aderare va fi abrogat şi Protocolul va începe să producă efecte juridice.

Actul de aderare cuprinde modificările aduse prin aderarea României şi

Bulgariei la Uniunea Europeană tratatelor constitutive în vigoare în

prezent: Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul de instituire a

Comunităţii Europene şi Tratatul instituind Comunitatea Europeana a

Energie Atomice (EURATOM). Protocolul de aderare adaptează Tratatul

Constituţional pentru a face posibilă aderarea României şi Bulgariei la

acest document. Actul şi Protocolul au, în principiu, conţinut identic (diferă

doar referirea la textele din Constituţia Europeană, respectiv Tratatul

instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul privind Uniunea Europeană).

B. Structura Tratatului de aderare

Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană

cuprinde:

Părţile generale: Tratatul propriu-zis, Actul de aderare / Protocolul

de aderare;

Anexele: măsurile convenite în cadrul negocierilor - măsuri

permanente şi măsuri temporare

Declaraţiile.

Spre deosebire de Tratatul celor zece noi state membre, Tratatul

României şi Bulgariei nu conţine în anexă adaptările tehnice aduse

acquis-ului comunitar, având în vedere perioada mare între momentul

semnării Tratatului şi momentul aderării efective. Adaptările tehnice au

fost redactate în paralel cu Tratatul şi au fost convenite la nivel politic în

11 februarie 2005 (odată cu acordul politic asupra textului în limba

29

engleză) şi vor fi adoptate prin acte ale instituţiilor comunitare, respectiv

Consiliul şi Comisia.

Părţile generale

1. Tratatul de aderare propriu-zis (care cuprinde şase articole) consacră

aderarea României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană, precum şi faptul

că prin aderare cele două state devin parte la Tratatul de instituire a

Constituţiei pentru Europa, în condiţiile reglementate prin Protocolul

anexat la acest Tratat. Tratatul conţine o clauză privind intrarea în vigoare

alternativă a Actului de aderare şi a Protocolului de aderare.

De asemenea, se precizează data la care Tratatul de aderare va intra în

vigoare (data aderării), precum şi faptul că acesta trebuie  ratificat de

părţile contractante conform procedurilor interne. Instrumentele de

ratificare trebuiau depuse până la 31 decembrie 2006 .

Conform clauzei finale, dacă unul dintre cele două state care aderă nu

depune instrumentul de ratificare până la această dată, Tratatul va intra în

vigoare pentru celălalt stat, Consiliul urmând să adopte ajustările

necesare Protocolului de aderare sau, după caz, Actului de aderare.

Actul de aderare / Protocolul de aderare conţine:

Partea I - Principiile

Partea a II-a - Prevederi generale: elemente privind ajustarea

Tratatelor / Constituţiei

Partea a III-a - Prevederile permanente (în principal adaptarea

acquis-ului)

Partea a IV-a - Prevederile temporare (perioadele de tranziţie)

30

Partea a V-a - Prevederi legate de implementarea Actului

2. Partea I (Principiile) conţine definiţii şi prevederi privind caracterul

obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al

actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centrală Europeană

anterior aderării acestora la UE. Aplicarea dispoziţiilor tratatelor originare

şi ale actelor instituţiilor sunt supuse derogărilor convenite în cursul

negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat. Este statuată obligaţia

celor două noi state membre de a adera la convenţiile şi acordurile

încheiate de Uniune cu terţe state, convenţiile încheiate între statele

membre, precum şi însuşirea acquis-ului Schengen. Lista convenţiilor

încheiate între statele membre este anexată Actului/Protocolului. România

şi Bulgaria au avut obligaţia de a modifica, până la data aderării, tratatele

încheiate cu state terţe, care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. În

caz contrar, aceste tratate trebuiau denunţate.

Se prevede faptul că Uniunea va adapta restricţiile cantitative la oţel şi

produse din oţel în relaţia cu statele terţe, în raport cu importurile

României şi Bulgariei. De asemenea, restricţiile cantitative aplicate de

Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte vor fi adaptate

pentru a ţine cont de aderarea Bulgariei şi a României la Uniune. În ceea

ce priveşte acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România şi

Bulgaria înainte de aderare, se prevede că acestea vor fi administrate de

Uniune.

România şi Bulgaria vor participa în cadrul Uniunii Economice şi

Monetare, de la data aderării, fiind considerate state cu derogare de la

adoptarea monedei unice conform articolului 122 al Tratatului de instituire

a Comunităţii Economice Europene.

31

3. Partea a II-a conţine prevederile instituţionale, respectiv participarea

României şi Bulgariei la instituţiile Uniunii Europene:

România deţine 35 de locuri în Parlamentul European, pentru perioada

2007 - 2009. După această dată, numărul locurilor în Parlamentul

European va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European.

România deţine 14 voturi în Consiliul Uniunii.

România are dreptul la un judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii

Europene şi unul la Tribunalul de Primă Instanţă. Mandatul este de şase

ani. La fiecare trei ani, se vor schimba, alternativ, treisprezece sau

paisprezece judecători.

România deţine 15 membri în Comitetul Economic şi Social şi 15 membri

în Comitetul Regiunilor.

România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Băncii

Europene de Investiţii, precum şi în Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut

de Tratatul EURATOM.

Se stipulează că limba română şi limba bulgară devin limbi oficiale ale

Uniunii.

4. Partea a III-a (Prevederile permanente) stipulează acceptarea

măsurilor negociate permanente (prevăzute într-o anexă), precum şi

referirea la mecanismul efectuării adaptărilor tehnice ale acquis-ului

adoptat până la 1 octombrie 2004 ("cut-off date"). Este vorba despre

actele adoptate de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii care vor

fi adaptate în vederea aplicării acestora la România şi Bulgaria

32

Dintre adaptările tehnice, pot fi menţionate: etichetarea produselor

electrice şi electronice; lista de specii de plante şi animale protejate în

România; calificări, lista profesiunilor liberale şi a instituţiilor de învăţământ

care au eliberat diplomele în acest sens; lista punctelor de frontieră; lista

aeroporturilor internaţionale; lista produselor chimice periculoase;

traducerea în limba română a tuturor termenilor de specialitate în diverse

domenii (ex. societate pe acţiuni, societăţi în nume colectiv, societăţi în

comandită simplă, societăţi pe acţiuni, societăţi în comandită pe acţiuni,

societăţi cu răspundere limitată, taxă de drum, autostrăzi, drumuri

naţionale, drumuri judeţene, drumuri comunale etc); lista statelor cărora

România le solicită viză şi diferitele categorii de viză; lista instituţiilor din

România participante la procesul de achiziţii publice.

5. Partea a IV-a (Prevederile temporare) se referă la măsurile tranzitorii

convenite în cadrul negocierilor (conţinute în anexă), prevederile

instituţionale şi prevederile financiare cu caracter temporar.

Potrivit prevederilor instituţionale cu caracter temporar, România

deţine 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsă între

data aderării efective la Uniune şi data la care se vor desfăşura noi alegeri

pentru Parlamentul European (2009). România are obligaţia de a

desfăşura alegeri pentru Parlamentul European „nu mai târziu de 31

decembrie 2007". Acestea înseamnă că România poate organiza oricând

înainte de 31 decembrie 2007 aceste alegeri, inclusiv în intervalul dintre

semnarea Tratatului de aderare, care a avut loc la 25 aprilie 2005 şi data

aderării. După cum se cunoaşte, alegerile pentru Parlamentul European

au fost programate pentru 13 mai 2007.

În ipoteza în care Constituţia Europeană ar intra în vigoare în 2007, până

în 2009 se va menţine sistemul de vot „Nisa", România având 14 voturi,

33

precum şi numărul de 15 locuri în Comitetul Economic şi Social şi

Comitetul Regiunilor.

Conform prevederilor financiare cu caracter temporar, România

trebuie să contribuie la capitalul subscris Băncii Europene de Investiţii cu

42,3 milioane Euro. Contribuţia României la Fondul de Cercetare pentru

Cărbune şi Oţel este de 29,88 milioane Euro.

De asemenea, în perioada de tranziţie, România beneficiază de

Facilitatea Schengen având ca scop finanţarea acţiunilor desfăşurate la

frontiera externă în vederea implementării acquis-ului Schengen, precum

şi de Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility), având ca

scop îmbunătăţirea acestora. Alocările pentru România sunt de:

297,2 milioane Euro în 2007

131,8 milioane Euro în 2008

130,8 milioane Euro în 2009.

Se stipulează gestionarea de către agenţiile de implementare a fondurilor

din cadrul asistenţei de pre-aderare, acordată prin programul PHARE,

programul PHARE - CBC (Cross-border cooperation), programul ISPA,

programul SAPARD şi Facilitatea pentru perioada de tranziţie.

Suma totală a alocărilor pentru acţiuni structurale pentru România în

perioada 2007-2009 este de:

1 399 milioane Euro în 2007

1 972 milioane Euro în 2008

2 603 milioane Euro în 2009.

Partea a IV-a cuprinde şi clauzele de salvgardare.

34

Ca şi în cazul celor zece noi state membre, Tratatul conţine trei clauze

generale de salvgardare:

clauza de salvgardare generală

Dacă, până la sfârşitul a trei ani de la aderare, vor apărea dificultăţi grave

şi persistente într-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora

situaţia economică într-un anumit domeniu, România sau Bulgaria pot

solicita Comisiei autorizaţia de a lua măsuri de protecţie pentru a ameliora

situaţia creată şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune. În

aceleaşi circumstanţe, orice stat membru actual poate solicita autorizaţia

de a lua măsuri protecţioniste cu privire la unul sau ambele noi state

membre.

clauza de salvgardare privind Piaţa Internă

Dacă în primii trei ani de la aderare, România şi Bulgaria nu îşi

îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor periclitând

astfel funcţionarea Pieţei Interne, Comisia Europeană, din proprie iniţiativă

sau la solicitarea unui stat membru, poate să ia măsurile necesare pentru

remedierea acestei situaţii. Această clauză poate fi invocată şi înainte de

data aderării celor două state.

clauza de salvgardare justiţie şi afaceri interne

Dacă în România şi Bulgaria există întârzieri cu privire la transpunerea

sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoaşterea

mutuală în domeniul civil şi penal, Comisia, din proprie iniţiativă sau la

solicitarea unui stat membru, poate, până la sfârşitul a trei ani de la

intrarea în vigoare a Tratatului, să ia măsurile necesare şi să specifice

condiţiile de aplicare a acestora. Aceste măsuri trebuie să fie justificate şi

menţinute nu mai mult decât este strict necesar pentru remedierea

situaţiei.

35

Faţa de Tratatul celor zece noi state candidate, în cazul României şi al

Bulgariei se poate aplica o clauză de amânare a aderării. Consiliul, prin

vot în unanimitate, la recomandarea Comisiei, poate lua decizia de a

amâna data aderării cu un an, până la 1 ianuarie 2008, dacă în urma

monitorizării Comisiei se constată că stadiul pregătirii şi implementării

acquis-ului de către cele două state demonstrează pregătirea insuficientă

a acestora pentru a deveni membre ale Uniunii.

În plus, în ceea ce priveşte România, Consiliul poate decide, prin vot cu

majoritate calificată, amânarea aderării cu un an, până la 1 ianuarie

2008, dacă se constată o pregătire insuficientă în domeniul justiţiei şi

afacerilor interne şi în domeniul concurenţei (există 11 obligaţii

menţionate într-o anexă).

În cadrul prevederilor temporare, se stipulează posibilitatea pentru

România şi Bulgaria de a adopta măsuri tranzitorii pentru a

facilita trecerea la noua politică agricolă comună, precum şi în ceea ce

priveşte aplicarea regulilor comunitare în domeniul veterinar, fito-

sanitar şi al siguranţei alimentelor.

6. Partea a V-a (Prevederi referitoare la adaptările instituţionale) cuprinde

dispoziţii privind adaptările instituţionale care sunt necesare în urma

aderării României şi Bulgariei (Titlul I), modalităţile de aplicare a actelor

instituţiilor comunitare faţă de Bulgaria şi România (Titlul II) şi prevederile

finale (Titlul III).

Titlul I conţine dispoziţii referitoare la necesitatea adaptării de către

instituţiile comunitare (Consiliul, Comisia şi Curtea de Justiţie a

Comunităţilor Europene) a regulilor de procedură. România şi Bulgaria au

numit câte un membru al Comisiei Europene, la data aderării, al cărui

mandat va expira o dată cu expirarea mandatelor celorlalţi membri ai

36

Comisiei. Comisarii român şi bulgar au fost numiţi de Consiliu, cu

majoritate calificată, în acord cu Preşedintele Comisiei şi cu avizul

Parlamentului European. Astfel, spre deosebire de Tratatul celor zece, în

cazul numirii noilor comisari s-a cerut şi avizul Parlamentului European,

pentru a se asigura o mai mare transparenţă a deciziei.

Totodată, România şi Bulgaria au numit câte un judecător la Curtea de

Justiţie a Uniunii Europene şi la Tribunalul de primă instanţă.

România şi Bulgaria au numit membri la Curtea Europeană de Conturi,

Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor.

Titlul II prevede obligaţia României şi Bulgariei de a adopta toate măsurile

necesare pentru a se conforma, de la data aderării, directivelor şi

deciziilor adoptate de instituţii şi comunicate statelor membre. Aceste

măsuri includ şi obligaţia de a opera modificările legislative interne

necesare. De asemenea, se prevede comunicarea către România şi

Bulgaria a unei serii de măsuri (cum ar fi cele referitoare la protecţia

lucrătorilor împotriva radiaţiilor).

Este stipulat, totodată, mecanismul realizării adaptărilor tehnice pentru

acquis-ul adoptat după "cut-off date" (1 octombrie 2004), adaptări care nu

au fost redactate odată cu Tratatul de aderare. Mecanismul presupunea

adoptarea modificărilor necesare de către Consiliu sau Comisie (în funcţie

de instituţia care a emis actul), la solicitarea României sau Bulgariei,

realizată cel târziu la data aderării. Faţă de Tratatul celor zece, s-a

introdus obligaţia vechilor state membre de a lua măsurile necesare

pentru a modifica legislaţia lor internă, acolo unde aceste modificări au

fost generate de adaptările actelor comunitare ca urmare aderării

Bulgariei şi României.

Titlul III prevede transmiterea României şi Bulgariei unei copii certificate a

unor instrumente juridice: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi

37

Tratatul Uniunii Europene, precum şi tratatele internaţionale deţinute în

arhivele Secretariatului General al Consiliului.

Declaraţii

La Tratatul de aderare a fost anexată o serie de declaraţii cu caracter

politic, care nu produc efecte juridice: Declaraţia comună a statelor

membre (UE 25) privind libera circulaţie a persoanelor; Declaraţia comună

a UE 25 şi a Comisiei Europene privind pregătirile pentru aderare ale

Bulgariei şi ale României; Declaraţia comună a Germaniei şi Austriei

privind libera circulaţie a persoanelor; Declaraţia Bulgariei privind alfabetul

chirilic.Prin Declaraţia privind libera circulaţie a persoanelor, statele

membre îşi exprimă angajamentul de a spori accesul cetăţenilor români la

piaţa muncii, în vederea accelerării armonizării cu acquis-ul comunitar.

Declaraţia privind pregătirea României şi Bulgariei pentru aderare afirmă

faptul că UE va continua monitorizarea strictă a aplicării angajamentelor

convenite în negocieri, acordând o atenţie deosebită asupra domeniilor

justiţiei şi afacerilor interne, concurenţei şi mediului. Declaraţia cuprinde

aceleaşi elementele exprimate în Concluziile Consiliului European din 17

decembrie 2004.

In Declaraţia privind dezvoltarea rurală sunt estimate posibilele alocări

bugetare pentru România în acest sector (2 308 milioane Euro).

România a acceptat declaraţiile propuse de statele membre şi nu a

solicitat introducerea unor declaraţii după modelul celor zece noi state

membre, respectiv referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi la clauza

de salvgardare, deoarece prevederile Tratatului în aceste domenii sunt

clare şi lipsite de echivoc.

SECŢIUNEA A II-A. STRATEGIA DE PREADERARE

38

1. Noţiuni introductive

După recunoaşterea ţărilor din Europa Centrală ca posibile viitoare

membre, UE a trebuit să decidă modul în care urma să sprijine procesul

de integrare. Prin urmare, la Reuniunea de vârf de la Essen din

decembrie 1994, s-au pus bazele strategiei de pregătire a ţărilor asociate

din Europa Centrală pentru aderare, cunoscută în general sub numele de

strategie de preaderare, care presupune trei elemente principale:

Aplicarea Acordurilor Europene;

Programele PHARE de asistenţă financiară;

Un dialog structurat care să reunească statele membre şi ţările

candidate in vederea examinării unor chestiuni de interes

general.

Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter

politic, economic şi legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate

ce ţin de competenţa comunitară şi vizează satisfacerea de către statele

care doresc să devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de

Consiliile Europene de la Copenhaga (din iunie 1993) şi Madrid (din

decembrie 1995).

Plecând de la propunerile formulate de către Comisia Europeană în

Agenda 2000, Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997 a

lansat Strategia consolidată de preaderare pentru candidaţii din Europa

Centrală şi de Est, ale cărei principale elemente sunt: Acordurile

Europene, Parteneriatele pentru Aderare împreuna cu Programele

Naţionale de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, asistenţa financiară de

preaderare (programele PHARE, ISPA şi SAPARD) şi deschiderea

accesului ţărilor candidate la programele şi agenţiile comunitare.

România a adoptat prima strategie proprie având ca obiectiv

pregătirea pentru admiterea în UE în iunie 1995 o dată cu depunerea

cererii de aderare la UE (aşa-numita Strategie de la Snagov, după numele

39

localităţii unde a avut loc elaborarea acestui document şi semnarea

acestei declaraţii de acceptare a obiectivului integrării europene de către

toate forţele politice parlamentare ale momentului).

2. Instrumentele strategiei de preaderare

Uniunea Europeană acordă finanţare prin intermediul Programului

PHARE, alături de împrumuturile asigurate de Banca Europeană de

Investiţii, în cooperare cu Fondul Monetar Internaţional. Capitalul de

investiţii pentru ţările partenere este canalizat prin Banca Europeană

pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

A. Programul PHARE

A fost elaborat iniţial ca reacţie imediată la problemele structurale cu

care se confruntau ţările Europei Centrale, actualmente fiind una dintre

pietrele de temelie ale strategiei de preaderare.1

Programul este primul instrument financiar nerambursabil al

strategiei de preaderare, promovând dezvoltarea infrastructurii şi

cooperarea intraregională, precum şi consolidarea democraţiei. A fost

înfiinţat la începutul anului 1989 pentru Polonia şi Ungaria (primele două

ţări în care s-a realizat trecerea de la regimul comunist la democraţie, de

unde acronimul), programul extinzându-se treptat în celelalte ţări

partenere din regiune.

Programul se concentrează asupra a două aspecte:

Dezvoltarea instituţională, sprijinirea guvernelor ţărilor candidate

în implementarea acquis-ului comunitar;

Investiţiile, sprijinirea ţărilor candidate în efortul de a-şi alinia

activităţile industriale şi infrastructura pe baza standardelor UE,

prin mobilizarea investiţiilor solicitate.

Între 1990-2000, România a beneficiat de peste 1,5 miliarde Euro

prin programul PHARE. În prezent, PHARE se concentrează în România

1 România primeşte anual o sumă de 250 de milioane de EURO, fiind a doua ţară candidată, după Polonia, în privinţa volumului fondurilor alocate.

40

asupra a trei mari sectoare: dezvoltare regională, dezvoltare instituţională

şi sprijinirea investiţiilor în vederea implementării acquis-ului.

Comisia Europeană, după negocieri cu ţările candidate, elaborează

un program naţional PHARE pentru fiecare ţară, precum şi programe

multi-anuale şi orizontale care includ proiectele ce vor fi realizate, supuse

în prealabil aprobării comitetului de gestiune a programului, compus din

reprezentanţi ai Statelor Membre.

B. Programul ISPA

Instrument for Structural Policies for pre-Accession este cel de-al

doilea instrument financiar nerambursabil conceput pentru sprijinirea

ţărilor candidate în procesul de aderare la UE. ISPA oferă sprijin financiar

pentru investiţii în domeniul protecţiei mediului şi al transporturilor, pentru

a accelera procesul de armonizare a legislaţiei ţărilor candidate cu

normele europene în aceste două sectoare.

România va beneficia de sume cuprinse între 240-270 milioane

Euro pe an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar, după Polonia.

În sectorul transporturilor, se acordă prioritate investiţiilor destinate

integrării sistemului românesc de transport în cel al UE, precum şi viitoarei

Reţele Trans Europene (Trans European Network - TEN). De asemenea,

se acordă o importanţă deosebită îmbunătăţirii legăturilor cu alte state

candidate în domeniul transporturilor, precum şi îmbunătăţirii sistemului

naţional de transport prin completarea anumitor porţiuni de drum.

Principala prioritate a programului ISPA în domeniul protecţiei

mediului este sprijinirea României în procesul de adoptare a legislaţiei

europene în ceea ce priveşte protecţia mediului. O atenţie specială este

acordată apei potabile, tratării apelor uzate şi evacuării gunoiului menajer.

C. Programul SAPARD

41

Special pre-Accession Programme for Agriculture and Rural

Development este cel de-al treilea instrument financiar nerambursabil

conceput pentru a sprijini ţările candidate în abordarea reformei

structurale în sectorul agricol şi în alte domenii legate de dezvoltarea

rurală, precum şi în implementarea acquis-ului comunitar referitor la CAP

(Common Agricultural Policy - Politica Agricolă Comună) şi la legislaţia

aferentă.

S-a stabilit ca în perioada 2000-2006 România să primească 150

milioane Euro/an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar după Polonia. În

plus, Guvernul României va contribui cu suma de 50 milioane Euro.

SAPARD finanţează proiecte majore din domeniul agricol şi al

dezvoltării rurale. România a identificat patru măsuri prioritare care

urmează să fie finanţate în cadrul acestui program:

Îmbunătăţirea activităţilor de prelucrare şi comercializare a

produselor agricole şi pescăreşti;

Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale;

Dezvoltarea economiei rurale (investiţii în companiile cu profil

agricol; diversificare economică; silvicultură);

Dezvoltarea resurselor umane (îmbunătăţirea activităţii de

instruire profesionale; asistenţă tehnică, inclusiv studii menite

să sprijine pregătirea şi monitorizarea programului, campanii

de informare şi publicitate).

SECŢIUNEA A III-A. PROGRAMUL NAŢIONAL DE ADERARE A

ROMÂNIEI LA UE ŞI EVALUAREA DE CĂTRE COMISIA EUROPEANĂ

A MODULUI DE TRANSPUNERE A ACESTUIA

1. Aspecte teoretice cu privire la Programul Naţional de Aderare

Continuarea eforturilor pentru îndeplinirea angajamentelor asumate

prin Acordul instituind o asociere între România, pe de o parte, şi

Comunităţile europene şi statele membre, pe de altă parte, a determinat

42

România să elaboreze, în decembrie 2001 “Programul de măsuri pentru

intensificarea şi accelerarea pregătirilor în vederea aderării României la

UE, pentru perioada 2002-2004”. Acesta a avut la baza angajamentele

asumate de România în documentele de poziţie prezentate conferinţelor

de aderare, recomandările Comisiei Europene din Raportul de ţară pe

2001, precum şi priorităţile specificate în Parteneriatul de Aderare între

România şi Uniunea Europeană pe anii 2002 şi 2003.

Programul cuprinde măsurile care se impun pentru realizarea unor

progrese semnificative pe linia îndeplinirii criteriilor economice de aderare,

a criteriului privind capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru,

accelerarea procesului de transpunere în legislaţia naţională a

reglementărilor comunitare, accelerarea negocierilor de aderare a

României la Uniunea Europeană.

Un document de o deosebită importanţă, reprezentând instrumentul

pentru aplicarea strategiei întărite de preaderare pe plan intern este

Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană

(PNAR). Orizontul de timp acoperit de PNAR 2002 este 2002-2005,

defalcat pe termen scurt (2003 şi 2003) şi termen mediu (2004 şi 2005).

La actualizarea lui au fost avute în vedere prevederile Programului de

Guvernare pe perioada 2001-2004 şi ale Planului de Acţiune pe anii 2002

şi 2003 pentru aplicarea acestui program, prevederile Programului

Economic de Preaderare al României, observaţiile din ultimul Raport

periodic privind România al Comisiei Europene (noiembrie 2001),

comentariile Comisiei Europene asupra unor capitole din PNAR 2001.

În acelaşi timp s-a acordat o atenţie maximă asigurării continuităţii şi

consecvenţei în raport cu versiunile anterioare ale PNAR.

2. Prezentarea Programului Naţional de Aderare a României la

Uniunea Europeană (2002-2005)

43

A. CRITERIILE POLITICE

a.)DEMOCRAŢIA ŞI STATUL DE DREPT

PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ

Situaţia actuală

Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat în anul 2001 “Codul

deontologic al magistraţilor”, devansând termenul stabilit iniţial. Acesta

formulează standarde ale conduitei magistratului, solicitând ca acesta să

apere independenţa justiţiei şi să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi

imparţialitate.

Pentru consolidarea independenţei sistemului judiciar şi eliminarea

imixtiunilor în activitatea judecătorilor şi procurorilor au fost modificate şi

completate prevederile Legii nr.92 / 1992 pentru organizarea

judecătorească, în temeiul următoarelor principii:

întărirea rolului CSM pentru a asigura independenţa judecătorilor

şi a instanţelor judecătoreşti şi organizarea lui ca instituţie publică

autonomă, având un aparat propriu, care să constituie o autoritate

reprezentativă a justiţiei;

consolidarea statutului magistraţilor;

reintroducerea principiului colegialităţii pentru judecarea cauzelor

în primă instanţă;

crearea cadrului legal pentru înfiinţarea instanţelor specializate

pentru soluţionarea proceselor cu minori, a litigiilor şi conflictelor de

muncă, a litigiilor comerciale, fiscale sau administrative;

reanalizarea, din punct de vedere geografic, a instanţelor

judecătoreşti: înfiinţarea de noi instanţe şi transformarea instanţelor

cu număr redus de cauze în sedii secundare.

44

Consolidarea rolului Institutului Naţional de Magistratură reprezintă

o prioritate şi în perioada următoare. Prin adoptarea unui nou Regulament

de admitere în INM a fost schimbată procedura de recrutare a viitorilor

auditori de justiţie, activitatea Institutului cuprinzând atât pregătirea iniţială

a magistraţilor, cât şi pregătirea continuă, ca etapa distinctă de instruire.

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Demararea procesului de informatizare a instanţelor, stabilirea

unui sistem legislativ de documentare accesibil instanţelor şi

parchetelor, stabilirea unui sistem performant de gestionare a

dosarelor;

Pregătirea magistraţilor şi grefierilor în noile materii ale dreptului

naţional şi în drept comunitar, deontologie, administrarea

instanţelor;

Crearea şi pregătirea unei reţele de formatori în materie de drept

comunitar, corespondenţi judiciari, CEDO, civil, penal.

MĂSURI ANTICORUPŢIE

Situaţia actuală

Combaterea corupţiei s-a aflat permanent în atenţia autorităţilor

române, iar eforturile întreprinse în ultima perioadă demonstrează voinţa

pentru întărirea capacităţii instituţionale în scopul eficientizării luptei

împotriva corupţiei. În urma adoptării de către Guvern a Programului

Naţional de Prevenire a Corupţiei şi a Planului Naţional de Acţiune

împotriva Corupţiei s-au luat următoarele măsuri: lărgirea sferei

persoanelor care intră sub incidenţa Legii pentru declararea şi controlul

averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane

cu funcţii de conducere; accesul procurorului la toate informaţiile necesare

anchetei privind săvârşirea faptelor de corupţie; crearea unei reţele de

corespondenţi naţionali pentru cooperare juridică şi judiciară

45

internaţională şi a unei reţele internaţionale de experţi şi magistraţi cu

atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei şi criminalităţii

organizate din ţările din SE Europei.1

Înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie reprezintă un pas

înainte în acest domeniu, acesta fiind conceput ca un parchet specializat

în combaterea infracţiunilor de corupţie pe întreg teritoriul ţării, având

autonomie în cadrul Ministerului Public, fiind independent în raport cu

instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în

relaţiile cu celelalte autorităţi publice.2

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Consolidarea cadrului instituţional în lupta împotriva corupţiei;

Îmbunătăţirea structurilor existente în vederea întăririi

legăturilor dintre acestea;

Dezvoltarea unei infrastructuri care să susţină activităţile de

combatere a corupţiei şi crimei organizate;

Elaborarea cadrului legislativ anticorupţie îmbunătăţit conform

standardelor europene şi adoptarea de măsuri de prevenire a

corupţiei: adoptarea legii lobby-ului, reforma instituţională, a

administraţiei publice, accelerarea procedurilor pentru ca

România să devină parte la

Convenţia OECD privind combaterea corupţiei în rândul

funcţionarilor, consolidarea relaţiei cu societatea civilă,

conştientizarea de către societate a cauzelor, consecinţelor şi

costurilor corupţiei, cooperarea cu ONG-uri şi mass media.

1 În ceea ce priveşte armonizarea legislativă, acest proces se află într-un stadiu avansat în domeniul asistenţei judiciare internaţionale în materie penală, fiind adoptată şi o lege privind transferul persoanelor condamnate în străinătate.2 În acelaşi timp, Ministerul Justiţiei a întreprins acţiuni care contribuie la realizarea şi publicarea anuală a unui raport privind evoluţia fenomenului corupţiei în România şi eficienţa măsurilor adoptate pentru controlul acestuia.

46

b.)DREPTURILE OMULUI ŞI PROTECŢIA MINORITĂŢILOR

PROTECŢIA COPILULUI

Situaţia actuală

Evoluţia înregistrată în perioada iunie 2001-mai 2002 pe fiecare

dintre domeniile prioritare se poate sintetiza astfel: dezinstituţionalizarea

copiilor aflaţi în sistemul rezidenţial de îngrijire şi prevenire a

instituţionalizării1; integrarea copiilor / elevilor cu deficienţe din

învăţământul special în învăţământul de masă; reintegrarea socială a

copiilor străzii; îmbunătăţirea şi armonizarea legislaţiei în domeniu.

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Continuarea dezvoltării şi diversificării serviciilor comunitare

pentru protecţia copilului;

Restructurarea sau închiderea instituţiilor rezidenţiale de tip

vechi, inclusiv a celor care protejează copii cu handicap;

Dezvoltarea reţelei de asistenţi maternali profesionişti şi

diversificarea acesteia astfel încât să poată fi integrat un număr cât

mai mare de copii, precum şi să asigure protecţia unor categorii

speciale de copii;

Promovarea unor programe privind intervenţii eficiente în

favoarea celor care sunt aproape de ieşirea din sistem;

Elaborarea standardelor de calitate pentru toate tipurile de

servicii de protecţie a copilului, inclusiv reevaluarea normelor

sanitar-veterinare necesare pentru funcţionarea adecvată a

serviciilor şi instituţiilor din sistem;

1 Numărul de copii instituţionalizaţi a scăzut de la 57 181 la începutul anului 2001 la 49 965 la sfârşitul aceluiaşi an.

47

Dezvoltarea unui sistem legislativ unitar şi armonizat cu

legislaţia internaţională / comunitară în domeniul protecţiei copilului.

DREPTURILE ŞI PROTECŢIA MINORITĂŢILOR

Situaţia actuală

Ratificarea “Convenţiei–cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale

a Consiliului Europei” a marcat orientarea clară a României spre

promovarea stabilităţii instituţionale prin garantarea democraţiei, a statului

de drept, a drepturilor omului şi protecţia drepturilor minorităţilor. Prima

monitorizare a modului în care România respectă această convenţie s-a

încheiat cu rezultate pozitive, în martie 2002 fiind adoptate şi date

publicităţii comentariile şi recomandările Consiliului Europei.

Prin aprobarea Legii privind prevenirea şi sancţionarea tuturor

formelor de discriminare s-au transpus în legislaţia românească două

componente ale acquis-ului comunitar referitor la politicile sociale:

principiul tratamentului egal acordat persoanelor indiferent de originea lor

socială, rasială sau etnică şi principiul privind aplicarea unui tratament

egal în privinţa ocupării forţei de muncă.1

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Lupta împotriva discriminării;

Îmbunătăţirea situaţiei rromilor: promovarea egalităţii de şanse

în comunităţile de rromi, informarea şi formarea liderilor /

formatorilor de opinie rromi, facilitarea participării active a

comunităţilor de rromi la viaţa economică, socială, culturală şi

politica românească şi îmbunătăţirea accesului acestora la serviciile

de sănătate.

DREPTURILE CIVILE ŞI POLITICE

1 Din anul 2002, România participă la Programul Comunitar de Acţiune pentru Combaterea Discriminării (2001-2002), Departamentul pentru Relaţii Interetnice implicându-se în derularea unor proiecte şi acţiuni menite să promoveze cooperarea transnaţională în domeniul luptei împotriva discriminării.

48

Situaţia actuală

Dispoziţiile din Codul penal şi din Codul de procedură penală

referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii au

fost modificate şi completate astfel: infracţiunea de insultă este

sancţionată numai cu amendă, eliminându-se pedeapsa închisorii, în

prezent prevăzută alternativ cu amenda; la infracţiunea de calomnie

pedeapsa închisorii este prevăzută de la 2 luni la 2 ani, iar în prezent are

ca minim 3 luni, iar ca maxim 3 ani; săvârşirea infracţiunii de ultraj se

pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, în reglementarea actuală

aceasta situându-se între 3 luni şi 4 ani; infracţiunea de ofensă contra

autorităţii a fost abrogată.

În domeniul protecţiei persoanelor cu privire la prelucrarea datelor

cu caracter personal, România a adoptat legi în conformitate cu

directivele UE: protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu

caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, protecţia vieţii private

în domeniul telecomunicaţiilor. În conformitate cu Legea nr. 677 / 2001, ca

autoritate de supraveghere a prelucrării circulaţiei datelor cu caracter

personal a fost desemnată instituţia Avocatului Poporului.

Prin adoptarea Legii privind prevenirea şi combaterea traficului de

fiinţe umane au fost incriminate diversele forme pe care le poate îmbrăca

traficul de fiinţe umane, precum şi exploatarea unor persoane, stabilindu-

se sancţiuni severe, mult mai aspre dacă persoanele traficate au fost

minore sau acţiunile de trafic au avut drept urmare sinuciderea sau

moartea victimei; au fost introduse dispoziţii speciale privind protecţia

fizică şi psihică, recuperarea şi reintegrarea socială a persoanelor

traficate.

În cadrul sistemului penitenciar au fost demarate acţiuni care

vizează soluţionarea unor aspecte prioritare ale acestui sistem, în

49

vederea asigurării unor condiţii de mediu şi viaţă normale persoanelor

private de libertate.

Priorităţi pe termen scurt şi mediu

Modificarea legii de executare a pedepselor în conformitate cu

standardele europene şi elaborarea statutului personalului din

penitenciare (demilitarizare);

Înfiinţarea de noi centre de reintegrare socială şi supraveghere

şi informatizarea acestor servicii;

Completarea cadrului legislativ în domeniul combaterii crimei

organizate, în special a traficului de fiinţe umane, precum şi

îmbunătăţirea asistenţei pentru victimele traficului de fiinţe umane.

B. CRITERIILE ECONOMICE

Relansarea creşterii economice a devenit o prioritate a politicii

macroeconomice1, pornindu-se de la importanţa sa atât pentru asigurarea

condiţiilor de realizare a criteriilor de aderare la UE, cât şi pentru creşterea

nivelului de trai2.

Implementarea Planului de acţiune al Programului de guvernare pe

perioada 2001-2004 va asigura atingerea obiectivului major de realizare a

unei

creşteri economice durabile, în ritmuri care să permită reducerea

decalajelor faţă de ţările europene şi în condiţii de eficienţă sporită.

Având în vedere ca dinamica stocului intern de capital este un factor

decisiv în menţinerea creşterii economice rapide şi permanente, se va

acorda o atenţie deosebită punerii în stare de normalitate a corelaţiei

1 În condiţiile dinamicii mai accentuate a exporturilor, deficitul comercial pe primele patru luni ale anului 2002 a fost de 1,1 de mld. De USD, diminuându-se cu aproximativ 175 de mil. de USD, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.2 Pentru aceeaşi perioadă, procesul de dezinflaţie a continuat. Astfel rata medie a inflaţiei a fost în perioada ianuarie-aprilie 2002 de 1,5%, comparativ cu 2,7% cât s-a realizat în perioada corespunzatoare a anului anterior.

50

consum-economie-investiţii. Punerea în aplicare a măsurilor de

îmbunătăţire reală a mediului de afaceri va face ca perioada 2002-2005

să se caracterizeze printr-o relansare semnificativă a procesului

investiţional. Stimularea investiţiilor a devenit deja o realitate, accentul

fiind pus pe sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Totodată se are în

vedere redresarea investiţiilor publice pentru care vor fi alocate resurse

bugetare anuale din ce în ce mai mari.

Relansarea economică va face posibilă o creştere reală a veniturilor

şi, în consecinţă, a consumului individual efectiv al unei familii, fără a

afecta indicatorii de performanţă ai economiei. Pe ansamblu, creşterea

ratei de economisire şi cea a ratei de autofinanţare, împreună cu

transferurile de capital, vor asigura suportul financiar pentru creşterea de

durată şi la niveluri ridicate a investiţiilor.

Satisfacerea cererii interne se va realiza fără a se neglija rolul cererii

externe. Exportul net de bunuri şi servicii estimat îşi va diminua treptat

contribuţia negativă la creşterea reală a produsului intern brut datorită

dinamicii mai pronunţate a exporturilor de bunuri şi servicii faţă de

importuri, dar şi datorită unei îmbunătăţiri sensibile a structurii schimburilor

externe, cu efecte asupra indicatorilor de competitivitate.

O prioritate a Guvernului pentru perioada 2003-2005 o reprezintă

reducerea inflaţiei, preconizându-se o reducere graduală a acesteia astfel

încât în anul 2005 rata medie anuală să se exprime printr-o singură cifra,

în principal datorită: accelerării reformelor, în special în ceea ce priveşte

ajustările structurale; menţinerii unei politici monetare prudente; diminuării

presiunii asupra leului şi a deprecierii cursului de schimb.

Pe piaţa muncii, un obiectiv important va fi creşterea gradului de

ocupare a populaţiei active, dezvoltarea spiritului întreprinzător al

angajatorilor şi al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă,

creşterea mobilităţii, adaptabilităţii forţei de muncă prin promovarea

51

conceptului de pregătire continuă, garantarea şanselor egale între femei

şi bărbaţi.

Agricultura, ramura de bază a economiei, având implicaţii multiple

asupra complexului economic naţional, dar şi asupra asigurării

consumului populaţiei, se estimează să se dezvolte în perioada 2003-

2005 într-un ritm mediu anual de 4,5 %, rezultat dintr-un ritm de creştere

de 3,7 % pentru sectorul vegetal şi de 6,1 % pentru sectorul creşterii

animalelor.

În concluzie, dezvoltarea economică se bazează pe un echilibru

adecvat al corelaţiei consum-economisire-investiţii, în condiţii de eficienţă

a activităţii economice şi de utilizare mai bună a resurselor umane. Se vor

crea premisele pentru accelerarea procesului de apropiere şi

complementaritate a economiei româneşti cu economiile dezvoltate, astfel

încât obiectivul integrării României în Uniunea Europeană să poată fi

realizat într-un orizont scurt de timp.

C. CAPACITATEA DE ASUMARE A OBLIGAŢIILOR DE STAT

MEMBRU AL UE

LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR

În luna martie 2002 au fost deschise negocierile aferente Capitolului

1 – Libera circulaţie a mărfurilor.

Măsurile principale pe termen scurt se referă la întărirea controlului

calităţii produselor alimentare şi echiparea laboratoarelor autorităţii de

control al calităţii., dezvoltarea infrastructurii pentru evaluarea şi

certificarea calităţii şi a conformităţii calităţii produselor alimentare cu

prevederile legale în domeniu.

52

Cu privire la sistemul achiziţiilor publice, se doreşte adoptarea

legislaţiei privind situaţiile şi modul în care contestatarii au dreptul de a

apela la procedura de conciliere, aceasta asigurând condiţiile pentru o

rezolvare operativă a litigiilor, dezvoltarea sistemului de monitorizare a

achiziţiilor publice, îmbunătăţirea competitivităţii şi transparenţei

procedurilor de lucru pentru acordarea contractelor de achiziţie publică.

LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR

Negocierile pentru acest capitol au fost deschise în cadrul

Conferinţei de Aderare din 21-22 martie 2002.

O prioritate pe termen scurt în acest domeniu o reprezintă alinierea

legislaţiei privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale (în

special, a profesiilor de medic, farmacist, medic veterinar, avocat, arhitect)

şi consolidarea structurilor administrative necesare recunoaşterii reciproce

a calificărilor profesionale.

De asemenea, se urmăreşte punerea în circulaţie a noilor

documente de călătorie / identitate pentru cetăţenii străini, în conformitate

cu normele comunitare în materie, încheierea de noi acorduri referitoare

la angajarea lucrătorilor români în străinătate, pregătirea personalului din

instituţiile responsabile pentru implementarea acquis-ului comunitar în

materie şi a regulilor referitoare la coordonarea sistemelor de securitate

socială, înfiinţarea Centrului de informare şi documentare privind lucrătorii

migranţi, dezvoltarea schimbului de informaţii între instituţiile competente

române şi cele corespondente din statele membre şi cele asociate în

domeniul coordonării sistemelor de securitate socială.

LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR

53

În domeniul asigurărilor este necesară actualizarea cadrului

legislativ şi instituţional referitor la informaţiile şi documentele cerute

pentru autorizarea asiguratorilor, informaţiile care trebuie prezentate

asiguraţilor înainte de încheierea contractului de asigurare, protejarea

intereselor asiguraţilor prin crearea unui suport tehnic de informare

promptă şi exactă asupra potenţialului societăţilor de asigurare, precum şi

a produselor principale şi de larg interes public promovate de societăţile

de asigurare.

În scopul consolidării sistemului bancar şi îmbunătăţirii eficienţei

sale, se au în vedere privatizarea Băncii Comerciale Române,

implementarea restructurării Casei de Economii şi Consemnaţiuni, în

sensul pregătirii pentru privatizare, eficientizarea activităţii de

supraveghere bancară, inclusiv prin cooperare cu alte autorităţi de

supraveghere.

Cât despre piaţa de capital şi a valorilor mobiliare, se au în vedere

întărirea capacităţii administrative a CNVM, elaborarea reglementărilor

contabile pentru instituţiile care operează pe piaţa de capital şi a unor

regulamente noi privind bursele de mărfuri, serviciile de investiţii

financiare şi pieţele reglementate, precum şi organismele de plasament

colectiv în valori mobiliare.

54

LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALURILOR

Priorităţile pe termen scurt se concentrează asupra continuării

armonizării legislative şi transpunerii acquis-ului comunitar în

reglementările BNR privind tranzacţiile prin intermediul instrumentelor de

plată electronică şi, în special, relaţia dintre emitent şi detinatar,

finalizarea implementării sistemului electronic de plăţi, promovarea unei

legi speciale care să acorde BNR calitatea de instituţie competentă în

rezolvarea plângerilor legate de transferurile de credit transfrontaliere,

continuarea procesului de liberalizare a mişcărilor de capital legate de alte

fluxuri de capital cu influenţă semnificativă asupra economiei reale.

Un alt obiectiv îl reprezintă întărirea capacităţii instituţiilor româneşti

implicate în lupta împotriva spălării banilor şi a crimei organizate prin

proiectarea şi implementarea unui program de cooperare

interinstituţională, instruirea personalului entităţilor cu obligaţii de

raportare în conformitate cu evoluţia standardelor legale internaţionale.

DREPTUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

Printre priorităţile în această materie se numără: îmbunătăţirea

cadrului legal şi instituţional în materia falimentului, elaborare unei aplicaţii

informatice pentru instanţe şi practicieni, crearea unei jurisprudenţe

uniforme prin pregătirea judecătorilor şi a celorlalţi practicieni în materia

falimentului, actualizarea permanentă a legislaţiei contabile în vigoare în

conformitate cu evoluţiile directivelor europene şi cu Standardele

Internaţionale de Contabilitate.

55

DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

În vederea asigurării conformităţii legislaţiei naţionale cu cele două

noi tratate OMPI, autorităţile competenţe româneşti îşi propun revizuirea

Regulamentului de organizare şi funcţionare a ORDA, derularea unor

programe de perfecţionare a personalului ORDA, desfăşurarea unor

acţiuni în scopul reducerii pirateriei în domeniul dreptului de autor,

implementarea sistemului brevetului european prin continuarea procesului

de pregătire atât pentru specialiştii OSIM, cât şi pentru consilierii în

proprietate industrială, magistraţi, procurori, poliţie.

Procesul de prevenire şi combatere a contrafacerii va presupune şi

achiziţionarea de echipament informatic necesar furnizării de către OSIM

a unor servicii calificate, organelor de poliţie, parchetului şi vămii. În

acelaşi timp, România s-a obligat să înfiinţeze un tribunal de mărci

comunitare la data aderării sale la Uniunea Europeană şi să

implementeze sistemul mărcii şi desenului comunitar.

POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

Pentru perioada care urmează România îşi propune următoarele

obiective: întărirea şi îmbunătăţirea capacităţii autorităţilor administrative

din domeniul concurenţei şi al controlului ajutorului de stat pentru

asigurarea unui mediu concurenţial capabil să facă faţă forţelor pieţei

interne a Uniunii Europene; completarea cadrului legislativ, în special în

domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor, şi aplicarea corectă şi

efectivă a politicilor în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat.

AGRICULTURA

Pe termen scurt, prioritatea esenţială o reprezintă implementarea

politicii agricole comune care are în vedere următoarele aspecte:

56

stabilirea unui registru cadastral agricol realizat pe baza Recensământului

General Agricol şi asigurarea funcţionării efective a pieţei funciare;

promovarea permanentă a conceptului de agricultură ecologică prin

instituţii specializate, înfiinţarea de ferme pilot cu suprafaţa optimă

specializate în agricultura ecologică; sprijinirea producătorilor care trec de

la agricultura tradiţională (convenţională) la cea ecologică, eliminarea

deşeurilor de pesticide.

De asemenea se urmăreşte elaborarea unui Program naţional

pentru evaluarea şi restructurarea unităţilor de tăiere a animalelor şi a

celor de procesare a cărnii şi laptelui în vederea atingerii standardelor de

igienă prevăzute în legislaţia UE.

PESCUITUL

În vederea armonizării legislaţiei româneşti şi transpunerii cerinţelor

comunitare în acest domeniu, se impune luarea următoarelor măsuri:

implementarea sistemului de raportare a capturilor şi

debarcărilor, a sistemului de comercializare şi etichetarea peştelui şi

produselor din peşte, a statisticii pescuitului;

elaborarea actului normativ privind condiţiile de acces ale

navelor străine de pescuit în apele teritoriale ale României, pe baza

de reciprocitate, similare condiţiilor aplicate în statele membre ale

UE.

IMPOZITAREA

Negocierile pentru acest capitol au fost deschise în toamna anului

2001, România elaborând documentul de poziţie complementar, în

temeiul indicaţiilor prevăzute în Poziţia Comuna a UE.

57

Printre obiectivele pe termen scurt şi mediu pe care ţara noastră

trebuie să le realizeze se află:

introducerea unui regim special al TVA-ului pentru producătorii

agricoli, micii întreprinzători, pentru obiectele de artă, de colecţie

sau antichităţi;

eliminarea unor scutiri de la plata TVA-ului incompatibile cu

directivele comunitare;

majorarea treptată a cotelor de accize pentru apropierea de

nivelul minim legiferat în UE;

creşterea graduală a cotei de impozit pe profit aferentă

activităţilor de export;

îmbunătăţirea unor prevederi în scopul diminuării riscului de

evaziune fiscală;

semnarea unor convenţii de evitare a dublei impuneri cu unele

dintre statele candidate;

finalizarea Codului de Procedură Fiscală;

îmbunătăţirea activităţii de colectare a veniturilor.

UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

Strategia politicii monetare se va baza în continuare pe atingerea

agregatelor monetare. Cursul de schimb al leului va continua să

reprezinte o variabilă cheie în conceperea şi implementarea politicii

monetare, politica de curs urmând să sprijine cu prioritate obiectivul

dezinflaţiei. Acest domeniu va fi guvernat de un nou statut al Băncii

Centrale care îi va întări, sub toate aspectele, independenţa. Obiectivul

fundamental al acesteia – asigurarea stabilităţii preţurilor – va fi formulat

58

fără ambiguitate şi politica monetară va fi degrevată de urmărirea altor

ţinte macroeconomice care ar putea prejudicia atingerea acestui obiectiv.

În vederea armonizării normelor naţionale cu cele ale UE se vor

întreprinde următoarele măsuri:

îmbunătăţirea organizării şi performanţei sistemului de

contabilitate publică în concordanţă cu standardele europene în

vigoare;

perfecţionarea finanţării bugetare pe bază de programe;

îmbunătăţirea sistemului de management al trezoreriei prin

înfiinţarea Unităţii de management a trezoreriei statului.

POLITICILE SOCIALE ŞI OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ

În realizarea obiectivului prioritar asumat în PNAR 2001, a fost

elaborat noul Cod al Muncii, ţinând cont de condiţiile sociale şi economice

actuale. Acesta asigură protecţia salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea

pe teritoriul României, indiferent de cetăţenie, precum şi cetăţenilor

români care lucrează în străinătate, în baza unor contracte încheiate cu

un angajator român.

România s-a angajat să adopte următoarele măsuri:

punerea în aplicare a noului Cod al Muncii şi a legislaţiei

conexe;

constituirea fondului de garanţie a salariilor;

pregătirea patronatelor şi sindicatelor pentru a putea contribui

la derularea programelor cu finanţare externă;

stimularea asumării de responsabilităţi de către partenerii

sociali în vederea soluţionării prin dialog social bipartid a

problemelor sectoriale;

59

iniţierea unei campanii de informare a opiniei publice despre

legislaţia europeană şi naţională antidiscriminare;

mutarea accentului politicilor de protecţie a şomerilor de la

măsurile pasive către cele active;

asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului public de

pensii prin creşterea veniturilor şi raţionalizarea cheltuielilor şi

acoperirea integrală a influenţei inflaţiei şi a ratei de creştere a

preţurilor asupra pensiilor;

crearea unui sistem integrat şi unitar de acordare a prestaţiilor

sociale care să răspundă nevoilor tot mai diversificate ale familiilor

în dificultate;

elaborarea unor proiecte privind organizarea şi funcţionarea

de centre şi servicii de tip privat adresate persoanelor cu handicap

şi reabilitarea vocaţională a acestor persoane, precum şi

dezvoltarea sistemului de monitorizare a promovării şi respectării

drepturilor persoanelor cu handicap.

ENERGIA

Ca urmare a progreselor realizate în restructurarea sectorului şi în

preluarea acquis-ului comunitar din domeniul energetic, în luna martie

2002 România a deschis negocierile la capitolul 14 – “Energie”.

În sectorul gazelor naturale în anul 2002 s-a iniţiat procesul de

privatizare a S.C. DISTRIGAZ NORD S.A. si S.C. DISTRIGAZ SUD S.A.

în scopul privatizării sectorului de distribuţie a gazelor naturale, proces

care se va finaliza în cursul anului 2003. Au fost elaboraţi termenii de

referinţă pentru angajarea unui consultant internaţional de privatizare prin

asistenţă PHARE.

Printre priorităţile pe termen scurt şi mediu se regăsesc1:

1 În sectorul petrolier Directiva nr. 68 / 414 / CE privind obligaţia Statelor Membre de a menţine stocuri minime de ţiţei / produse petroliere, amendată cu Directiva nr. 98 / 93 / CE, reprezintă cea mai importantă reglementare

60

Elaborarea şi aplicarea Codului comercial pentru gaze

naturale;

Reabilitarea Sistemului Naţional de Transport al Gazelor

Naturale şi a sistemelor de distribuţie;

Interconectarea Sistemului Naţional de Transport al Gazelor

Naturale la sistemul european de transport.

În documentul de poziţie pentru capitolul Energie, România solicită

o perioadă de tranziţie de 5 ani, de la momentul aderării, respectiv până la

31 decembrie 2011, din cauza costurilor mari necesare pentru crearea

stocurilor minime.

Continuarea formării stocurilor de ţiţei şi produse petroliere

necesare acoperirii consumului, conform angajamentului din documentul

de poziţie şi în baza unui calendar cu termene precise constituie priorităţi

pe termen scurt şi mediu.

Printre principalele obiective aprobate prin Strategia Naţională de

Dezvoltare Energetică pe termen mediu 2001-2004, restructurarea

agenţilor economici participanţi la această piaţă au reprezentat o prioritate

acţiunile de reformă / restructurare / reabilitare / dezvoltare şi pregătire

pentru privatizarea agenţilor economici participanţi la piaţa de energie

vizând practic toate companiile din domeniul energetic. Acestora li se

adaugă finalizarea procesului de privatizare a celor două filiale de

distribuţie a energiei electrice; continuarea lucrărilor de reabilitare,

retehnologizare şi investiţii în domeniul termo şi hidroenergetic;

elaborarea unei strategii de privatizare pentru sectorul de producţie şi

începerea privatizării în acest domeniu.

În sectorul nuclear, obiectivele care trebuie atinse sunt următoarele;

implementarea de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor

Nucleare a recomandărilor Atomic Question Group incluse în “Raportul

comunitară din domeniu

61

UE în domeniul securităţii nucleare în contextul procesului de extindere”;

completarea Legii nr. 111 / 1996 cu prevederile Normelor Republicane de

Control de Garanţii Nucleare (conform standardelor de siguranţă nucleara

ale UE) şi la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă.

Modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de extracţie şi

prelucrare, continuarea închiderii şi conservării minelor neviabile şi

atenuarea impactului social ca urmare a închiderii acestora, precum şi

privatizarea obiectivelor viabile ce prezintă interes, inclusiv prin

participarea investitorilor străini reprezintă priorităţi în sectorul

combustibililor solizi.

POLITICA INDUSTRIALĂ

Politica industrială a României ia în considerare prevederile

conceptului de dezvoltare durabilă, adoptat în ultimii ani de majoritatea

statelor lumii, ca bază a dezvoltării economice în perspectiva următorilor

ani. Acest lucru se realizează, pe de o parte, prin utilizarea în procesul de

dezvoltare industrială a acelor căi prin care activităţile economice, în

context durabil, pot proteja mediul, iar, pe de altă parte, prin utilizarea

raţională a resurselor naturale, în special a celor cu valoare economică şi

potenţial limitat în timp.

România şi-a propus pentru anul 2003:

Modernizarea tehnologiilor şi instalaţiilor existente în vederea

reducerii consumurilor materiale şi electrice, îmbunătăţirea calităţii

produselor şi reducerea poluării;

Stimularea externalizării unor activităţi din întreprinderi

siderurgice;

Definitivarea procesului de restructurare şi încadrarea

autoturismelor în normele EURO 3 începând cu anul 2004;

Privatizarea SNP PETROM;

62

Atragerea de fonduri private de investiţii pentru dezvoltarea

producţiei şi transferul de know-how şi tehnologie din ţările UE;

Retehnologizarea capacităţilor de producţie pentru apărare, în

scopul realizării de produse care să corespundă cerinţelor de

interoperabilitate şi compatibilitate, precum şi standardelor de

calitate.

INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII

În data de 6 decembrie 2001, Guvernul României a aprobat

documentul “Informaţii suplimentare referitoare la acquis-ul comunitar

2000 pentru Capitolul 16 – Întreprinderile mici şi mijlocii”, prin care

România accepta acquis-ul comunitar în vigoare la 31 decembrie 2000.

Priorităţile pe care România şi le-a stabilit sunt:

Îmbunătăţirea mediului de afaceri care se va realiza prin:

simplificarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ şi administrativ

pentru IMM –uri şi îmbunătăţirea capacităţii administrative a

Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.

Creşterea competitivităţii IMM-urilor pe pieţele locale şi

internaţionale prin: îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare, a

ofertei de servicii pentru IMM-uri şi a accesului la achiziţiile publice;

Promovarea culturii antreprenoriale prin derularea programului

de pregătire antreprenorială.

ŞTIINŢĂ ŞI CERCETARE

Capitolul 17 “Ştiinţă şi Cercetare” a fost închis provizoriu la data de

14 iunie 2000 şi în februarie 2002 au fost transmise informaţii

suplimentare la documentul de poziţie pentru acest capitol.

Politicile de cercetare-dezvoltare şi inovare ale României au ca

prioritate clar definită integrarea în Spaţiul European de Cercetare şi

63

armonizarea cu politicile, sistemul de cercetare-dezvoltare şi inovare şi

procedurile din cadrul UE.

Dintre priorităţile pe termen scurt şi mediu amintim:

Modernizarea echipamentelor şi facilităţilor de cercetare şi

dezvoltare tehnologică şi tehnologia informaţiei din unităţile de

cercetare;

Dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic la

nivel european.

EDUCAŢIE, FORMARE PROFESIONALĂ ŞI TINERET

În cadrul Conferinţei de Aderare din mai 2000, au fost închise

provizoriu negocierile de aderare cu România pentru Capitolul 18 –

“Educaţie, formare profesională şi tineret”. Au fost stabilite următoarele

priorităţi:

Consolidarea procesului de reformă în învăţământul

preuniversitar prin: continuarea programului de îmbunătăţire a

transportului şcolar în zonele rurale, de acordare a rechizitelor

şcolare elevilor care provin din familii cu venituri reduse, derularea

programului special pentru sprijinirea şcolarizării copiilor rromi în

scopul stimulării participării copiilor din grupurile dezavantajate în

procesul educaţional;

Consolidarea procesului de reformă în învăţământul superior

prin: revigorarea cercetării ştiinţifice universitare prin diversificarea

grant-urilor acordate tinerilor cercetători şi studenţi;

Dezvoltarea politicilor educaţionale de tip e-Learning;

Participarea la noua generaţie de programe comunitare

Socrates II, Leonardo da Vinci şi Youth;

Dezvoltarea unei reţele naţionale de centre autorizate de

evaluare a competenţelor profesionale;

64

Promovarea mobilităţii tineretului în Spaţiul European prin

schimburi bilaterale, participarea la stagiile de formare organizate de

Consiliul Europei – Direcţia Tineret;

Organizarea unor campanii pentru promovarea cadrului

favorabil participării tinerilor la viaţa publica şi la procesul decizional.

TELECOMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

Dintre priorităţile pe termen scurt şi mediu amintim:

Finalizarea cadrului legislativ şi instituţional pentru reglementarea

coerentă a pieţei liberalizate a comunicaţiilor electronice. Momentul

1 ianuarie 2003 marchează liberalizarea completă a pieţelor de

servicii şi reţele de comunicaţii electronice, la această dată

preconizându-se ridicarea ultimelor restricţii referitoare la telefonia

vocală fixă şi la furnizarea de circuite închiriate.

Trecerea la Societatea Informaţională prin: modernizarea

administraţiei publice şi a serviciilor publice, îmbunătăţirea nivelului

de trai prin utilizarea tehnologiei informaţiei în domenii ca sănătatea,

protecţia mediului şi transporturile, dezvoltarea sectorului de

tehnologia informaţiei, dezvoltarea forţei de muncă în perspectiva

Societăţii Informaţionale, adaptarea sistemului educaţional şi

dezvoltarea de conţinut digital;

Trecerea la e-Government prin participarea României la programul

comunitar “Interchange of data between administations”(IDA) şi prin

continuarea procesului de informatizare a administraţiei publice şi

coordonarea acestuia prin intermediul Grupului pentru promovarea

Tehnologiei Informaţiei;

Crearea cadrului legislativ şi instituţional pentru asigurarea

securităţii reţelelor informaţionale şi a aplicaţiilor software prin

elaborarea unui plan de acţiune pentru promovarea accesului mai

sigur la Internet prin combaterea conţinutului ilegal şi vătămător în

65

reţelele globale, prin crearea cadrului legislativ pentru combaterea

fraudei în reţea şi prin dezvoltarea cadrului de reglementări în

domeniul tehnologiei informaţiei, prin iniţierea, elaborarea şi

adoptarea de standarde şi norme tehnice privind semnătura

electronică, protecţia datelor cu caracter personal şi securitatea

reţelelor şi aplicaţiilor software, comerţul electronic.

CULTURA ŞI POLITICA ÎN DOMENIUL AUDIOVIZUALULUI

Negocierile de aderare pentru Capitolul 20 “Cultura şi politica în

domeniul audiovizualului” sunt în curs de derulare.

Proiectele de lege au preluat din acquis-ul comunitar prevederi

legate de: jurisdicţie, protecţia demnităţii umane şi a minorilor,

evenimentele de importanţă majoră, publicitate, sponsorizare şi tele-

shopping, fiind avute în vedere şi prevederile referitoare la obligaţiile

culturale (cotele europene şi producătorii independenţi). În acest sens au

fost stabilite următoarele priorităţi:

Conservarea, restaurarea şi promovarea patrimoniului cultural

naţional;

Dezvoltarea activităţilor culturale şi a societăţii civile;

Dezvoltarea capacităţii administrative a Punctului de Contact

Cultural;

Consolidarea strategiei de dezvoltare a pieţei audiovizualului;

Acordarea licenţelor şi autorizărilor vizând formarea echilibrata

a pieţei din domeniu, conform strategiei de dezvoltare;

POLITICA REGIONALĂ ŞI COORDONAREA INSTRUMENTELOR

STRUCTURALE

66

În cadrul Conferinţei Interguvernamentale de Aderare România –

UE din 21 martie 2002 au fost deschise negocierile pentru acest capitol.

Pentru programarea dezvoltării regionale în perioada 2002-2005, au fost

identificate două obiective cu caracter permanent:

a.) Pregătirea cadrului instituţional şi legal pentru coordonarea şi

implementarea instrumentelor structurale ce urmează a fi realizată prin

următoarele măsuri:

înfiinţarea şi organizarea instituţiilor specifice managementului

instrumentelor structurale şi iniţiativelor comunitare pentru

realizarea funcţiilor specifice prevăzute în Regulamentele

comunitare;

consolidarea capacităţii instituţionale a autorităţilor de

implementare a instrumentelor structurale, la nivel central şi

regional prin: consolidarea gestionarii eficiente a fondurilor

nerambursabile acordate de UE prin programele PHARE, ISPA şi

SAPARD; pregătirea resurselor umane prin conceperea şi

implementarea unor programe de pregătire;

întărirea parteneriatului prin activităţi care vizează conştientizarea

potenţialilor parteneri asupra rolului şi beneficiilor pe care le au

prin participarea la elaborarea şi implementarea politicii de

dezvoltare regională şi prin participarea la îmbunătăţirea

exerciţiului de programare şi monitorizare;

b.) Implementarea politicii naţionale de dezvoltare regională pentru

realizarea căreia au fost stabilite următoarele măsuri:

îmbunătăţirea competitivităţii regiunilor de dezvoltare, sprijinirea

dezvoltării regionale echilibrate şi durabile prin proiecte de

investiţii prin: dezvoltarea sectorului privat, în special prin

sprijinirea sectorului IMM-urilor, a serviciilor sociale în zonele de

restructurare industriale şi a sectorului turistic prin măsuri

integrate, orientate către ameliorarea calităţii ofertei turistice;

67

promovarea cooperării transfrontaliere (în regiunile de la graniţele

cu Ungaria şi Bulgaria) prin: îmbunătăţirea infrastructurii existente

în domeniul reţelelor europene de transport şi ameliorarea

condiţiilor de trafic de-a lungul coridoarelor pan–europene IV si

IX, protecţia mediului şi gospodărirea apelor şi armonizarea

procedurilor de control vamal prin îmbunătăţirea schimbului de

informaţii.

PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Negocierile pentru acest capitol s-au deschis în cadrul Conferinţei

Interguvernamentale de Aderare România-UE, care a avut loc la

Bruxelles la 21.03.2002. În prezent sunt în curs de actualizare strategiile

sectoriale în domeniile: legislaţie orizontală, calitatea aerului, calitatea

apei, controlul poluării industriale şi zgomot şi sunt în curs de finalizare

strategiile din sectoarele managementului deşeurilor, substanţe chimice şi

siguranţa nucleară.

Priorităţile pe termen scurt şi mediu pentru acest sector se referă la:

Adoptarea unor acte normative privind evaluarea efectelor

anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;

Armonizarea legislaţiei naţionale cu privire la descrierea şi

clasificarea chimicalelor periculoase în Tariful Vamal al României

şi import-exportul produselor chimice periculoase, evaluarea şi

controlul riscului substanţelor chimice periculoase pentru

sănătatea umană şi mediu;

Transpunerea legislaţiei comunitare privind supravegherea şi

controlul transporturilor de deşeuri radioactive între statele

membre, din şi spre Comunitate;

Identificarea şi desemnarea Ariilor Speciale de Conservare, a

celor mai reprezentative situri ca număr şi mărime pentru speciile

de păsări sălbatice, termen 2005;

68

Transpunerea deciziilor comunitare privind criteriile pentru

etichetarea ecologică a aparatelor frigorifice, a maşinilor de

spălat vase, a textilelor şi încălţămintei.

PROTECŢIA ŞI SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR

În cadrul Conferinţei de Aderare din data de 27.07.2001 s-a decis

deschiderea şi simultan închiderea provizorie a capitolului 23 “Protecţia

consumatorilor şi a sănătăţii”.

Preluarea acquis-ului comunitar în acest domeniu se va realiza prin

elaborarea actelor normative privind produsele prezentate ca fiind

benefice pentru sănătatea consumatorilor, vânzarea produselor către

consumatori şi garanţiile asociate, îmbunătăţirea accesului consumatorilor

la justiţie prin crearea unui sistem prejudecătoresc de rezolvare a

plângerilor consumatorilor, precum şi referitoare la creditul pentru

consum.

În vederea întăririi sistemului naţional de supraveghere a pieţei se

va adopta Codul Consumului. Creşterea gradului de educare şi informare

a consumatorilor se va realiza prin: organizarea de campanii naţionale în

acest scop, realizarea unor emisiuni săptămânale la radio şi TV pe

probleme de protecţia consumatorului, creşterea gradului de reprezentare

a societăţii civile în procesul de luare a deciziilor.

COOPERAREA ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI ŞI AFACERILOR INTERNE

19.04.2002 reprezintă data la care au fost deschise negocierile

pentru capitolul “Justiţie şi Afaceri Interne” cu ocazia Conferinţei de

Aderare România-UE.

Principalele aspecte care se vor urmări se referă la: consolidarea

independenţei şi credibilităţii justiţiei, reducerea rolului instanţelor militare,

întărirea organismelor implicate în combaterea corupţiei, atingerea unui

nivel ridicat al controlului la frontiere până la data aderării României la UE,

69

perfecţionarea personalului, dotarea tehnică performantă şi o mai bună

colaborare între instituţiile cu atribuţii în acest domeniu. De asemenea se

vor clarifica şi detalia prevederile Planului de Acţiune Schengen privind

controlul frontierei şi cooperarea cu instituţiile similare din Uniunea

Europeană şi statele vecine.

UNIUNEA VAMALĂ

Deschiderea negocierilor aferente capitolului 25 “Uniunea Vamală” a

fost realizată cu ocazia Conferinţei de Aderare (17.03.2001).

Aderarea României la Uniunea Europeana impune îndeplinirea

următoarelor obiective:

Revizuirea până la sfârşitul anului 2005 a legislaţiei vamale

române de bază şi secundară, iar instrumentele vamale care

operează în UE vor fi adaptate şi utilizate în România, ca soluţie

intermediară până la aderare. Se vor crea totodată condiţiile pentru

aderarea la convenţiile vamale internaţionale care prezintă interes;

Asigurarea funcţionării optime a sistemului informatic şi a

compatibilităţii cu sistemele UE în vederea interconectării cu

sistemul vamal comunitar computerizat;

Conectarea la sistemul de Tranzit Comun;

Extinderea cooperării cu alte instituţii care acţionează la

frontiere şi iniţierea programelor comune de acţiune şi de pregătire a

lucrătorilor acestor instituţii.

RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Negocierile de aderare au fost deschise în cadrul Conferinţei de

Aderare (14.06.2000), capitolul fiind închis provizoriu la aceeaşi dată.

70

Obiectivele politicii comerciale a României se subscriu necesităţii

adaptării economiei româneşti la tendinţele înregistrate în economia

mondială sub impactul fenomenului de globalizare, dezvoltării economice

şi schimbărilor care se produc între sectoarele productive, rezultatului

procesului de negociere a aderării la UE şi ale negocierilor comerciale

multilaterale din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precum şi

creşterii competitivităţii şi ameliorării accesului produselor româneşti pe

pieţele externe în scopul realizării unui echilibru dinamic al balanţei

comerciale.

Pe termen scurt, priorităţile României în domeniul politicii comerciale

internaţionale se referă, printre altele, la:

Finalizarea şi implementarea rezultatelor negocierilor bilaterale în

domeniul comerţului cu produse agricole derulate în anul 2002;

Participarea la negocierile comerciale multilaterale din cadrul

OMC;

Amendarea listelor de denumiri de origine din cadrul acordurilor

privind protecţia denumirilor de origine pentru vinuri şi băuturi

alcoolice.

POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ

Negocierile de aderare la UE pentru capitolul 27 au fost închise

provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare din 14.06.2000.

În ceea ce priveşte obiectivele prioritare ale ţării noastre în acest

domeniu amintim:

Dezvoltarea de relaţii contractuale cu toate statele din zona

Balcanilor Occidentali, plecând de la acordurile pe care acestea le

vor încheia cu UE;

Sprijinirea orientării europene a Republicii Moldova;

71

Orientarea într-o mai mare măsură a politicii externe către

impulsionarea relaţiilor cu statele euromediteraneene partenere

(Africa de Nord şi Orientul Mijlociu);

Adoptarea măsurilor necesare pentru ca forţele din oferta României

la Forţa Europeană de Reacţie Rapidă să fie disponibile conform

angajamentelor prezentate;

Participarea României, în calitatea sa de “furnizor de securitate” în

zonă, la o serie de iniţiative de cooperare militară regională a căror

activitate este focalizată asupra întăririi securităţii şi stabilităţii în

spaţiul sud-est european;

Adoptarea unui act normativ care să reglementeze regimul de

control al exporturilor şi importurilor de arme convenţionale în mod

distinct faţă de cel al produselor cu dublă utilizare, prin preluarea

“celor mai bune practici” în domeniu ale statelor membre ale UE.

CONTROL FINANCIAR

Implementarea politicilor comunitare, mai ales a politicilor agricole şi

a celor privind managementul fondurilor structurale impune şi

implementarea unui management şi a unui sistem de control financiar

eficiente pentru cheltuielile sectorului public, care să cuprindă şi prevederi

privind modalităţile de prevenire a încălcării legalităţii şi a fraudelor.

Întărirea bunei administrări şi a responsabilităţilor sectorului public

din România, prin dezvoltarea instituţională a funcţiilor de control intern şi

audit intern în concordanţă cu cele mai bune practici internaţionale va

avea în vedere următoarele aspecte: dezvoltarea auditului de performanţă

şi auditului de sistem în cadrul instituţiilor publice, pregătirea profesională

a auditorilor şi controlorilor financiari.

Protejarea intereselor financiare ale UE se va realiza prin:

optimizarea strategiei Gărzii Financiare de ţinere sub control a

fenomenului de evaziune fiscală, întărirea funcţiei de control fiscal.

72

PREVEDERI FINANCIARE ŞI BUGETARE

Pentru o bună aliniere a legislaţiei româneşti în acest domeniu cu

acquis-ul comunitar se impune cu necesitate continuarea restructurării

finanţelor publice în scopul realizării unui management sănătos al

fondurilor publice prin luarea următoarelor măsuri:

Dezvoltarea capacităţii de evaluare a eficienţei de cost a

propunerilor de cheltuieli bugetare destinate îndeplinirii

obiectivelor de politică naţională şi sectorială;

Creşterea eficienţei de alocare a cheltuielilor bugetare;

Perfecţionarea sistemului de monitorizare a achiziţiilor publice;

Continuarea asigurării transparenţei utilizării fondurilor publice;

Perfecţionarea finanţării pe bază de programe prin extinderea

numărului de programe şi obligaţia ordonatorilor principali de

credite de a prezenta anual rapoarte de performanţă pe fiecare

program punând în evidenţă diferenţele faţă de previziunile

bugetare.

Participarea României la capitalul Băncii Europene de Investiţii şi

Băncii Centrale Europene presupune negocierea, în concordanţă cu

statutul Băncii Europene de Investiţii, a nivelului şi modalităţilor de plată a

contribuţiei la capitalul social, la fondul de rezervă şi la rezervele

suplimentare. Bugetul de stat va prevedea sumele necesare plăţii

contribuţiei respective începând cu data aderării.

D. REFORMA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

73

În perioada ce a urmat amplului proces de reorganizare şi

restructurare a ministerelor şi organelor de specialitate din subordinea

Guvernului, s-a acordat o atenţie deosebită realizării obiectivelor prioritare

cuprinse în ediţia 2001 a Programului Naţional de Aderare. Astfel, prin

descentralizare, Guvernul a urmărit permanent conştientizarea şi

implicarea sporită a colectivităţilor locale în gestiunea problematicii

regionale şi locale. Continuarea reformei în domeniul administraţiei

publice locale a vizat în egală măsură deconcentrarea deciziei şi a acţiunii

administrative de la nivelul administraţiei centrale la nivelul direcţiilor

specializate ale ministerelor în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale.

Priorităţi pe termen scurt

Profesionalizarea funcţiei publice;

Dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici unitar, compatibil cu

structurile similare din ţările membre ale Uniunii Europene, constituie o

condiţie esenţială pentru întărirea capacităţii administraţiei publice de a

elabora şi implementa măsurile de reforme.

Finalizarea procesului de demilitarizare a unor servicii militare;

În concordanţă cu normele din statele europene avansate s-a

reglementat transferul unor servicii comunitare către autorităţile

administraţiei publice locale. Atât personalul, cât şi resursele financiare

aferente se vor transfera o dată cu încheierea protocolului între Ministerul

de Interne şi Ministerul Administraţiei Publice. Aceasta măsură vizează

organizarea următoarelor servicii publice comunitare: de evidenţă a

persoanelor, de eliberare şi evidenţă a paşapoartelor şi un serviciu pentru

situaţii de urgenţă.

Întărirea cadrului instituţional pentru cadastru general care presupune

parcurgerea

următoarelor etape: identificarea şi aplicarea în continuare a măsurilor de

accelerare a implementării Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, precum

şi a modalităţilor de preluare directă a acestor date în cadastrul general şi

74

al publicităţii imobiliare; armonizarea metodologiilor cadastrelor de

specialitate pentru integrarea acestora în sistemul cadastrului general, în

primul rând a cadastrului agricol şi a cadastrului imobiliar-edilitar;

dezvoltarea sistemului informatic pentru cadastrul general şi publicitate

imobiliară; modernizarea sistemului naţional geodezic.

Una dintre priorităţile pe termen mediu o reprezintă apropierea

administraţiei publice de cetăţean, introducând în practica termenul de “e-

Administraţie” care presupune următoarele mutaţii esenţiale: cetăţenii vor

beneficia de toate serviciile publice la care au dreptul, printr-o simplă

cerere adresată oricărui birou autorizat al administraţiei, indiferent de

domiciliu sau de competenţa juridică teritorială; la solicitarea unui serviciu,

cetăţeanul va trebui să furnizeze doar datele sale de indentificare, toate

celelalte informaţii fiind accesibile prin intermediul sistemului informaţional

al ghişeului unic.

3. Raportul periodic privind progresele înregistrate de România în

procesul de aderare la UE

Prezentul Raport ia în considerare progresul înregistrat în perioada

care s-a scurs de la Raportul periodic pentru 2001. El acoperă perioada

până la 15 septembrie 2002. Însă în anumite cazuri specifice sunt

menţionate măsurile adoptate şi după această dată. Documentul verifică

dacă reformele planificate la care se face referire în Raportul periodic pe

2001au fost realizate şi examinează noile iniţiative. În plus, prezentul

raport oferă o evaluare globală a situaţiei generale pentru fiecare din

aspectele aflate în discuţie, prevăzând pentru fiecare dintre ele

principalele demersuri pe care mai trebuie să le întreprindă România în

cadrul pregătirilor pentru aderare.

Ca şi în cazul Rapoartelor precedente, „progresul” a fost măsurat pe

baza deciziilor luate efectiv, a legislaţiei adoptate efectiv, a convenţiilor

75

internaţionale ratificate efectiv (acordându-se atenţia cuvenită

implementării) şi măsurilor implementate efectiv. Ca o chestiune de

principiu, legislaţia sau măsurile care se află în diverse stadii, fie de

elaborare fie de aprobare în Parlament, nu au fost luate în considerare.

Această abordare asigură un tratament egal faţă de toate ţările candidate

şi permite o evaluare obiectivă a fiecărei ţări în funcţie de progresul

concret realizat de ele în pregătirea pentru aderare.

Se apreciază că România îndeplineşte în continuare criteriile

politice. România a realizat un progres semnificativ în privinţa protecţiei

copiilor, reducerea numărului de copii instituţionalizaţi şi îmbunătăţirea

condiţiilor efective de viaţă. S-a înregistrat progres şi în ceea ce priveşte

promovarea şanselor egale între bărbaţi şi femei, dezvoltându-se structuri

pentru reducerea traficului de fiinţe umane şi creându-se cadrul

instituţional pentru combaterea discriminării. A continuat dezvoltarea unui

sistem de libertate sub supraveghere, dar condiţiile din închisori rămân

extrem de proaste. Trebuie luate măsuri suplimentare pentru întărirea

garanţiilor pentru libertatea de expresie.

Evoluţii pozitive au avut loc în privinţa tratamentului acordat

minorităţilor. Legislaţia de extindere a folosirii oficiale a limbilor

minorităţilor a fost aplicată relativ fără probleme. S-au făcut paşi

importanţi pentru aplicarea Strategiei Naţionale de îmbunătăţire a situaţiei

romilor, cu scopul de a combate efectiv discriminarea şi de a le îmbunătăţi

condiţiile de viaţă.

Lansarea unui program major de reformă administrativă a

înregistrat un progres semnificativ prin adoptarea deciziei de

demilitarizare a poliţiei. Acest lucru va spori responsabilitatea publică a

ofiţerilor de poliţie, deşi sunt necesare acţiuni în continuare care să

asigure proporţionalitatea acţiunilor lor. Au fost create noi structuri

instituţionale pentru combaterea corupţiei, care rămâne un motiv de

îngrijorare foarte serioasă.

76

România mai trebuie să-şi îmbunătăţească procesul de adoptare a

deciziilor, precum şi pe cel legislativ. În special, Guvernul ar trebui să se

bazeze mai puţin pe ordonanţe de urgenţă şi ar trebui să sporească

capacitatea Parlamentului de a examina foarte atent legislaţia. Reforma

magistraturii a fost limitată. Lipsa resurselor face ca sistemul judiciar să fie

sub presiune serioasă, iar implicarea puterii executive în treburile judiciare

nu a fost diminuată în practică.

România a continuat să avanseze spre realizarea unei economii de

piaţă funcţionale, existând perspective mai bune pentru atingerea

acestui obiectiv. Aplicarea susţinută şi completă a măsurilor planificate

împreună cu finalizarea agendei de reformă ar trebui să permită României

să fie în măsură pe termen mediu să facă faţă presiunii concurenţiale şi

forţelor pieţei din cadrul Uniunii.

În ultimii ani s-au obţinut câteva succese semnificative în privinţa

stabilizării macroeconomice, prin diminuarea inflaţiei. Transformarea prin

care trece sectorul bancar în prezent, îmbunătăţirile succesive ale

cadrului de supraveghere şi de reglementare al pieţelor financiare şi paşii

înainte făcuţi în privatizare au contribuit treptat la o mai strictă disciplină

financiară a întreprinderilor. Liberalizarea preţurilor şi a comerţului însoţită

în ultimul an de o ajustare semnificativă a tarifelor la energie şi de

importante reforme ale sistemului fiscal au pus bazele unei alocări mai

eficiente a resurselor.

Angajamentele de limitare a facturii totale a salariilor în sectorul

public trebuie respectate. Este necesară o aplicare constantă şi

transparentă a celor mai recente măsuri pentru reducerea arieratelor

consumatorilor de energie, o aplicare hotărâtă şi transparentă a

prevederilor legale recent adoptate pentru accelerarea privatizării şi voinţa

de a lichida întreprinderile care înregistrează pierderi. Finalizarea

privatizării în sectorul bancar, continuarea reformei cheltuielilor publice şi

a procedurilor bugetare şi asigurarea aplicării unui cadru de reglementare

77

şi juridic îmbunătăţit ar contribui de asemenea la dezvoltarea unei

economii de piaţă funcţionale şi la dezvoltarea capacităţii României de a

face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii.

De la emiterea Opiniei în 1997, România a înregistrat un progres

constant în adoptarea acquis-ului. Însă în multe domenii se constată o

discrepanţă tot mai mare între progresul realizat în domeniul transpunerii

juridice şi capacitatea limitată a administraţiei româneşti de a aplica şi

asigura conformarea la legislaţia nou adoptată.

În ultimul an România a accelerat procesul de transpunere

legislativă şi a continuat acţiunea, deşi într-un ritm mai lent, de dezvoltare

a structurilor administrative cerute de acquis.

În ansamblu, şi având în vedere data ţintă pe care şi-a fixat-o

România pentru aderare, progresul ei a fost rezonabil, iar legislaţia

naţională a fost aliniată la acquis în multe domenii. Edificarea capacităţii

administrative va necesita o reformă structurală extinsă atât a

administraţiei publice, cât şi a sistemului judiciar.

În domeniul pieţei interne, legislaţia cadru privind Abordarea Nouă şi

Globală a permis o aliniere accelerată la sectorul specific din acquis

referitor la circulaţia liberă a bunurilor. Un progres considerabil a fost de

asemenea înregistrat în privinţa constituirii organismelor care să

administreze acquis-ul. Următoarele eforturi trebuie să se concentreze pe

îmbunătăţirea standardizării şi omologării, consolidarea sistemelor de

supraveghere a pieţei, restructurarea sistemului de control al alimentelor

şi aplicarea efectivă a legislaţiei privind achiziţiile publice.

Au fost puse bazele pentru realizarea de progrese în viitor în ceea

ce priveşte libera circulaţie a persoanelor, deşi este necesară continuarea

acţiunii de transpunere pentru remedierea deficienţelor în domeniul

recunoaşterii reciproce.

78

S-au depus eforturi considerabile pentru a facilita libera circulaţie a

serviciilor, deşi cadrul instituţional nou elaborat pentru supravegherea

serviciilor financiare trebuie încă întărit.

Liberalizarea a continuat în domeniul liberei circulaţii a capitalurilor

şi România este hotărâtă să respecte un calendar de suprimare a

controlului devizelor şi a altor restricţii care afectează circulaţia

capitalurilor. Trebuie depuse eforturi în continuare în special pentru

revizuirea cadrului juridic în domeniul spălării banilor.

România a realizat alinierea la cea mai mare parte a acquis-ului

referitor la dreptul companiilor, deşi nivelul de piraterie şi contrafacere

rămâne o serioasă problemă iar aplicarea trebuie îmbunătăţită. În

domeniul politicii concurenţei s-a realizat un oarecare progres în

transpunerea acquis-ului, în special în domeniul antitrust. Restructurarea

sectorului siderurgic va trebui să fie supravegheat îndeaproape.

România a realizat un progres constant în domeniile vamal şi fiscal,

dar este necesar să se continue alinierea legislativă precum şi eforturile

de reducere a nivelului corupţiei în cadrul administraţiei vamale. Trebuie

continuată acţiunea de dezvoltare a sistemelor informatice pentru a

permite schimbul de date computerizate între România şi CE. Pentru

dezvoltarea cu succes a unei politici industriale şi pentru promovarea

IMM-urilor sunt necesare eforturi în continuare care să simplifice şi să

stabilizeze mediul de afaceri.

Alinierea la acquis-ul referitor la politica agricolă s-a accelerat, deşi

evoluţiile legislative nu au fost încă însoţite de o dezvoltare pe măsură a

structurilor administrative capabile să implementeze efectiv acquis-ul.

Reformele structurale sunt introduse într-un ritm lent. Modalităţile de

inspectare trebuie să fie îmbunătăţite în sectorul fitosanitar şi, chiar mai

urgent, în sectorul veterinar. În domeniul pisciculturii România a adoptat

79

legislaţia cadru necesară, deşi există întârzieri în constituirea structurilor

administrative necesare.

Cu privire la politica socială şi ocuparea forţei de muncă s-a realizat

un oarecare progres, dar transpunerea juridică trebuie continuata cu

privire la legislaţia muncii, şanse egale şi sănătatea şi siguranţa la locul

de muncă.

Progresul în privinţa politicii regionale a fost mai lent şi România nu

are încă o politică de coeziune clară şi consolidată. A început acţiunea de

dezvoltare a capacităţii administrative, dar este necesară continuarea

eforturilor pentru elaborarea de sisteme de gestionare şi implementare.

Progresul României în sectorul transporturilor este mixt: bun în ce

priveşte transportul rutier şi feroviar, rezonabil în domeniul aviaţiei, dar

numai limitat în cazul siguranţei maritime.

În ciuda progresului în domeniul alinierii legislative, rămân multe

probleme structurale de abordat în sectorul energetic, iar noile structuri de

exploatare trebuie consolidate. Cu toate că a transpus un volum

considerabil de legislaţie de mediu, România nu are resursele nici

administrative şi nici financiare de aplicare a acesteia. Eforturile în

continuare trebuie să se concentreze mai mult asupra dezvoltării

capacităţilor de implementare şi asigurării resurselor pentru investiţii în

domeniul mediului.

Alinierea la acquis-ul în domeniul protecţiei consumatorilor a

continuat şi s-au constituit structurile de implementare, deşi cooperarea

inter-instituţională trebuie îmbunătăţită.

S-a înregistrat un progres constant în alinierea la acquis-ul în

domeniul telecomunicaţiilor în privinţa pregătirilor pentru liberalizarea

pieţelor comunicaţiilor şi poştale. Eforturile viitoare trebuie să se

concentreze asupra transformării administraţiei reglementatoare nou

create intr-un organism independent si eficient, cât şi asupra evaluării

80

implicaţiilor economice ale implementării depline a acquis-ului în domeniul

serviciilor universale.

România a început să realizeze reforme structurale în domeniul

justiţiei şi afacerilor interne, deşi rămâne de efectuat un mare volum de

muncă pentru apropierea juridică şi, în special, pentru întărirea capacităţii

administrative şi juridice. Cu toate reformele recente, inclusiv adoptarea

unui Plan de Acţiune Schengen, eficienţa forţelor de poliţie în ansamblu

este limitată, iar infrastructura şi gestionarea frontierelor trebuie

îmbunătăţite. Sunt necesare eforturi importante pentru sporirea eficacităţii

magistraturii.

În domeniul relaţiilor externe, barierele comerciale au fost eliminate

treptat şi România a realizat un nivel în general ridicat de aliniere la

acquis.

S-a realizat progres cu privire la controlul financiar şi sunt în curs de

introducere sisteme moderne de management şi control financiar. Sunt

necesare acţiuni pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor,

capacitatea administrativă urmând a fi consolidată în ceea ce priveşte

controlul financiar intern public, iar independenţa Curţii de Conturi trebuie

garantată.

În ansamblu, capacitatea administraţiei publice de a implementa

acquis-ul se menţine limitată şi reprezintă o frână considerabilă în calea

pregătirilor de aderare ale României. Dacă anumite sectoare ale

administraţiei sunt în măsură să funcţioneze eficient, rămân multe

sectoare importante în care starea deficitară a administraţiei reprezintă un

motiv serios de îngrijorare. Această îngrijorare se extinde dincolo de

adoptarea acquis-ului, referindu-se şi la gestionarea asistenţei financiare

CE. Această problemă începe să fie un obiect de preocupare pentru

Guvern care a anunţat un program de reformă major.

81

În cadrul negocierilor de aderare 13 capitole au fost închise

temporar. În timpul negocierilor s-au asumat angajamente în perspectiva

aderării în anul 2007 care, în general, sunt respectate.

SECŢIUNEA A IV A. ASPECTE PRIVIND ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI

ROMÂNE CU ACQUIS-UL COMUNITAR

Procesul de armonizare a legislaţiei româneşti cu reglementările

comunitare reprezintă un obiectiv esenţial, care se regăseşte în strategia

de aderare a tuturor statelor candidate la calitatea de membru al Uniunii

Europene

Armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar este

totodată una din condiţiile care determină progresul în procesul de

negocieri pentru aderare, angajamentele asumate de România în

documentele de poziţie referindu-se în mare măsură la adoptarea de acte

normative de bază pentru domeniul respectiv.

În vederea derulării procesului de compatibilizare a legislaţiei

româneşti cu normele comunitare, a fost elaborat Programul Naţional de

Aderare a României la Uniunea Europeană, care include un program de

armonizare legislativă pentru perioada 2002 – 2005. Acest program

conţine responsabilităţi clare, este împărţit pe capitole de acquis

comunitar şi se actualizează anual.

Ministerul Integrării Europene avizează obligatoriu toate proiectele

de acte normative care transpun prevederi comunitare în legislaţia

românească. Avizul este dat anterior aprobării de către Guvern a

respectivelor proiecte de acte normative. Este de menţionat că, în acest

sens, au fost înfiinţate în cadrul ministerului două direcţii de armonizare

legislativă. Bilunar, Ministerul Integrării Europene prezintă Guvernului un

raport privind stadiul îndeplinirii, de către ministere şi alte instituţii

responsabile, a măsurilor care figurează în acest program.

82

În anul 2002, procesul de armonizare legislativă s-a desfăşurat într-

un ritm semnificativ mai rapid, fiind adoptate un număr de circa 480 de

acte normative cu relevanţă comunitară, din care peste 300 realizează

transpunerea directă a normelor europene în legislaţia naţională.

Progresele înregistrate anul trecut în direcţia transpunerii legislaţiei

comunitare privesc îndeosebi următoarele domenii: criteriile politice şi cele

economice, libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a serviciilor,

agricultura, politica socială şi ocuparea forţei de muncă, telecomunicaţii şi

tehnologia informaţiei, protecţia mediului, justiţie şi afaceri interne.

Autorităţile române trebuie să traducă, până la data aderării, întregul

acquis comunitar în vigoare. Responsabilitatea pentru această acţiune

revine în întregime Institutului European din România, aflat în

coordonarea Ministerului Integrării Europene, care are şi sarcina de a

asigura revizuirea, din punct de vedere juridic, tehnic şi lingvistic, a

textelor traduse. Anul 2001 a marcat, în această direcţie, progrese

importante.

Până în luna decembrie 2001, România a finalizat traducerea a

58000 de pagini standard de Jurnal Oficial al Comunităţilor Europene şi a

revizuit 8000 de pagini standard, care au fost transmise autorităţilor

comunitare competente la începutul anului 2002.

Această acţiune a continuat şi în anul 2002 prin traducerea a circa

10 000 pagini de Jurnal Oficial şi revizuirea unui număr de aproximativ 30

000 de pagini. Numărul total al paginilor revizuite s-a ridicat, la sfârşitul

anului 2002 la peste 45 000 de pagini.

La sfârşitul anului 2003, România va avea tradus întregul acquis

comunitar, iar un număr de peste 60 000 pagini de Jurnal Oficial vor fi

revizuite.

SECŢIUNEA A iV A. STADIUL NEGOCIERILOR

83

România a deschis toate capitolele de negociere (30, capitolul 31 –

„Diverse” negociindu-se în faza finală, în cazul în care mai rămân

probleme în discuţie). Până în prezent, dintre capitolele deschise, au fost

închise provizoriu 17 capitole.

Capitolele pentru care negocierile au fost închise provizoriu în cursul

preşedinţiei portugheze a Consiliului U.E. (semestrul I/2000) sunt:

Întreprinderi mici şi mijlocii (16); Ştiinţă şi cercetare (17); Educaţie,

formare profesională şi tineret (18); Relaţii externe (26); Politica externă şi

de securitate comună (27).

În cursul preşedinţiei franceze a Consiliului U.E. (semestrul II/2000)

negocierile pentru capitolul Statistică (12) au fost închise provizoriu.

Capitolele deschise în cursul preşedinţiei franceze a Consiliului U.E

sunt: Politica în domeniul concurenţei (6); Telecomunicaţiile şi tehnologia

informaţiilor (19); Cultură şi politica în domeniul audiovizualului (20).

În cursul preşedinţiei suedeze a Consiliului UE (semestrul I/2001)

negocierile privind capitolul Pescuitul (8) au fost închise provizoriu.

Capitolele deschise în cursul preşedinţiei suedeze a Consiliului UE

(semestrul I/2001) sunt următoarele: Libera circulaţie a capitalului (4);

Dreptul societăţilor comerciale (5); Politica în domeniul transporturilor (9);

Uniunea vamală (25).

Pentru capitolele Dreptul societăţilor comerciale (5);Protecţia

consumatorilor şi a sănătăţii (23) negocierile au fost închise provizoriu în

cursul preşedinţiei belgiene a Consiliului UE (semestrul II/2001).

Capitolele pentru care negocierile au fost deschise în cursul

preşedinţiei belgiene a Consiliului UE (semestrul II/2001)sunt: Impozitarea

(10); Politicile sociale (13); Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii (23).

84

Capitole pentru care negocierile au fost deschise în cursul

preşedinţiei spaniole a Consiliului UE (semestrul I / 2002): Libera

circulaţie a mărfurilor (1); Libera circulaţie a persoanelor (2); Uniunea

Economică şi Monetară (11); Energia (14); Politica regională şi

coordonarea instrumentelor structurale (21); Mediul înconjurător (22);

Justiţia şi afacerile interne (24); Control Financiar (28); Instituţii (30).

Negocierile pentru capitolele Uniunea Economică şi Monetară (11);

Politica socială (13); Instituţii (30) au fost închise provizoriu în cursul

preşedinţiei spaniole a Consiliului U.E.

În cursul preşedinţiei daneze a Consiliului UE (semestrul II/2002) au

fost deschise negocierile pentru capitolele următoare: Libera circulaţie a

serviciilor (3); Agricultura (7); Politica industrială (15); Prevederi financiare

şi bugetare (29).

Capitolele pentru care negocierile au fost închise provizoriu în cursul

preşedinţiei daneze a Consiliului UE: Politica industrială (15);

Telecomunicaţii si tehnologia informaţiei (19); Cultura si politica în

domeniul audiovizualului (20); Uniunea vamală (25).

România a închis provizoriu capitolul de negociere „Libera circulaţie

a capitalurilor” în cadrul conferinţei de aderare România-UE care a avut

loc la Bruxelles în 7 aprilie 2003.

Pentru acest capitol, România se angajează să aplice acquis-ul

comunitar privind mişcările de capital şi sistemele de plăţi, transferurile de

credit transfrontaliere şi prevenirea spălării banilor, plăţile electronice,

investiţiile străine etc. până în 2007, data aderării la Uniunea Europeană.

85

CAPITOLUL V – CONSIDERAŢII FINALE

Extinderea Uniunii Europene este cea mai mare provocare a

Europei la începutul secolului al XXI-lea, fiind şansa de a uni un continent

care se va consolida atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de

vedere economic. Iată că după mai bine de o jumătate de secol în care

Europa s-a aflat divizată, visul francezului Jean Monet este pe cale să se

desăvârşească. Reunificarea continentului european având ca fundament

respectarea principiilor prevăzute în art. 49 al Tratatului asupra Uniunii

Europene (respectarea principiului libertăţii, a democraţiei, respectarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi domnia legii) se

află în etapa confirmării primirii în Uniune a încă zece state în anul 2004.1

Deşi aceste state nu îndeplinesc în mod riguros criteriile respectate în

statele membre, o amânare îndelungată a extinderii ar fi presupus din

punct de vedere economic, şi nu numai, riscuri şi mai mari pentru membrii

UE (imigraţie clandestină, trafic de carne vie, criminalitate financiară).

Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană reprezintă singura

opţiune viabilă care îi poate asigura reintegrarea completă şi definitivă în

sistemul de valori promovat de democraţiile vest-europene, sistem din

care face parte de drept prin istorie, cultură, tradiţie şi aşezare geografică.

Apartenenţa României la UE constituie o garanţie a stabilităţii, a creşterii

economice şi a prosperităţii. România s-a înscris în acest proces

ireversibil şi participă la modernizarea impusă de integrarea în Uniunea

Europeană, care implică evoluţia generală a întregii societăţi româneşti.

Implicându-se activ în acest proces, România va trebui să-şi

menţină identitatea, la fel ca toate celelalte state care au aderat sau vor

adera la Uniune. Europa unită trebuie să fie o societate caracterizată prin

coeziune şi diversitate, care să pună în valoare bogăţia şi pluralitatea

1 Prin această extindere, UE va avea 455 de milioane de locuitori, devenind al treilea ansamblu de populaţie din lume, după China şi India, şi cea mai mare piaţă internă din lume.

86

culturilor, precum şi avantajele consacrării unui nou model european care

să asigure siguranţă şi prosperitate cetăţenilor Uniunii Europene.

Momentul Copenhaga 2002 a însemnat pentru România un punct

important pe calea integrării europene, am spune mai degrabă decât a

unificării, întrucât cel dintâi proces presupune o Europă bogată, vie,

diversă, multicoloră, în măsură să adopte strict funcţional mecanisme

administrative şi financiare care să ne facă viaţa mai uşoară. Pentru

aceasta este necesară implementarea unui set de valori minimale în care

toată lumea să creadă.

Concluziile preşedinţiei daneze de la Copenhaga (12-13 decembrie

2002) au arătat faptul că România a făcut progrese în îndeplinirea

angajamentelor asumate în urma negocierilor de aderare la UE, aceasta

din urmă intenţionând să contribuie la consolidarea acestor rezultate

pozitive, prin acordarea de asistenţă financiară care să fie utilizată într-un

mod flexibil în vederea îndeplinirii priorităţilor stabilite, printre care se

numără domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne. Scopul Comunităţii este de

a acorda ţării noastre calitatea de stat membru în 2007 în funcţie de

modul de îndeplinire a criteriilor pentru dobândirea acestui statut.

Foaia de parcurs (roadmap) redactată în favoarea României

stabileşte pentru aceasta obiective concrete şi mijloacele prin care

acestea pot fi atinse. Se subliniază importanţa definitivării reformei

administrative şi judecătoreşti în scopul asigurării stabilităţii şi amplificării

efectelor pozitive obţinute până în prezent.

De asemenea, România este asigurată că negocierile privind

inchiderea tuturor capitolelor vor continua, în special referitoare la

dispoziţiile financiare. Ajutorul pe care UE se obligă să îl ofere României

implică revizuirea Parteneriatului de Aderare care va fi realizata în 2003.

Concluziile preşedinţiei daneze a Comisiei Europene se încheie cu

menţiunea că România va participa la următoarea Conferinţă

Interguvernamentală în calitate de observator.

87

BIBLIOGRAFIE

I. Cursuri, tratate, comentarii, monografii

Adrian Năstase, “România şi noua arhitectură mondială”, Regia

Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1996;

Hildegard Carola Puwak, Andrei Popescu, “România şi viitorul

Europei”, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001;

Ion Jinga, Andrei Popescu, “Integrarea Europeană - Dicţionar de

termeni comunitari”, Editura Lumina Lex;

Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, “Drept Instituţional Comunitar

European”, Editura Actami, Bucureşti, 2000;

Pascal Fontaine, “A new idea of Europe-The Schuman Declaration

1950-2000”, Editura Biroului pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţii

Europene, Luxemburg, 2000;

Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, “Drept Comunitar General”, Editura

Lumina Lex, Bucureşti 2002;

II Reviste de specialitate

România liberă -“Integrarea Europeană”, nr.11, 29.11.2000;

The European Union - Still Enlarging”, European Commision, 2001;

Politicile UE în România -“procesul de extindere a UE în domeniul

agriculturii”, Centrul de Informare al Comisiei Europene în România,

februarie, 2001;

Programul naţional de Aderare la UE, vol. I, iunie 2002;

Teme Europene-“Tratatul de la Nisa”, “Extinderea spre Est pe agenda

Consiliului European”, Centrul de informare al Comisiei Europene în

România, nr.10, august, respectiv nr.15, septembrie 2002;

“Integrarea Europeană”, Rompres, Redacţia Informaţii Externe, nr.42,

23.10.2002;

88

“Unde suntem pe drumul aderării: raportul periodic de ţară”, InfoEuropa

Buletin, nr.6, noiembrie, 2002;

Foaia de parcurs către Europa, InfoEuropa Buletin, nr.6, noiembrie

2002;

Programele Uniunii Europene -“ISPA în România”, 9.12.2002,

Delegaţia Comisiei Europene în România.

III. Legislaţie

Tratatul de la Paris, instituind CECA,-1951(intrat în vigoare în 1952);

Tratatele de la Roma, instituind CEE şi EURATOM-1957 (intrate în

vigoare în 1958);

Tratatul de la Maastricht, privind UE-1992 (intrat în vigoare în 1993);

Acordul European instituind o asociere între Romania, pe de o parte, şi

Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă

parte-1993 (intrat în vigoare în 1995);

Tratatul de la Amsterdam, privind UE-1997 (intrat în vigoare în 1999);

Tratatul de la Nisa, privind perfecţionarea instituţională a UE-2001

(intrat în vigoare în 2003).

IV Site-uri

http://www.infoeuropa.ro – Delegaţia Comisiei Europene în România;

http://www.mie.ro – Ministerul Integrării Europene;

http://www.mae.ro – Ministerul Afacerilor Externe;

http://www.mdp.ro – Ministerul Dezvoltării şi Prognozei;

http://www.eu.com – Uniunea Europeană;

http://www.europa.eu.int/comm/ - Comisia Europeană.

89

CUPRINS

CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE pag.4

I. Scurt istoric al Uniunii Europene pag.4

II. Delimitări conceptuale pag.9

III. Premise privind extinderea Uniunii Europene pag.12

CAPITOLUL II – ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE

ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ pag.14

I. Negocierile de aderare pag.14

1. Etapele premergătoare deschiderii negocierilor de aderare pag.14

2. Deschiderea negocierilor de aderare pag.14

3. Închiderea negocierilor de aderare pag.17

II. Cartea Albă a aderării pag.19

1. Noţiuni introductive pag.19

2. Scurta prezentare a conţinutului Cărţii Albe a aderării pag.19

3. Concluzii pag.22

CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE

ADERARE A ROMÂNIEI SI BULGARIEI LA UNIUNEA

EUROPEANĂ pag.23

I. Preliminariile aderării pag.23

1. Acordul instituind o asociere între România, pe de o parte, şi

Uniunea Europeană şi statele membre, pe de altă parte pag.23

2. Cererea de aderare a României la Uniunea Europeană pag.26

3.Textul Aderari Romaniei si Republicii Bulgaria la Uniunea

Europeana pag.28

II. Strategia de preaderare pag.39

1. Noţiuni introductive pag.39

2. Instrumentele strategiei de preaderare pag.40

A. Programul PHARE pag.40

90

B. Programul ISPA pag.41

C. Programul SAPARD pag.42

III. Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană

şi evaluarea modului de transpunere a acestuia de către Comisia

Europeană pag.42

1. Aspecte teoretice cu privire la Programul Naţional de Aderare pag.42

2. Prezentarea Programului Naţional de Aderare(2002-2005) pag.44

A. Criteriile politice pag.44

a) Democraţia şi statul de drept pag.44

Puterea judecătorească pag.44

Măsuri anticorupţie pag.45

b) Drepturile omului şi protecţia minorităţilor pag.47

Protecţia copilului pag.47

Drepturile şi protecţia minorităţilor pag.48

Drepturile civile şi politice pag.49

B. Criteriile economice pag.50

C. Capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru al UE pag.52

Libera circulaţie a mărfurilor pag.52

Libera circulaţie a persoanelor pag.53

Libera circulaţie a serviciilor pag.54

Libera circulaţie a capitalurilor pag.55

Dreptul societăţilor comerciale pag.55

Dreptul de proprietate intelectuală pag.56

Politica în domeniul concurenţei pag.56

Agricultura pag.56

Pescuitul pag.57

Impozitarea pag.57

91

Uniunea economică şi monetară pag.58

Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă pag.59

Energia pag.60

Politica industrială pag.62

Intreprinderile mici şi mijlocii pag.63

Ştiinţă şi cercetare pag.63

Educaţie, formare profesională şi tineret pag.64

Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei pag.65

Cultura şi politica în domeniul audiovizualului pag.66

Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale pag.67

Protecţia mediului înconjurător pag.68

Protecţia şi sănătatea consumatorilor pag.69

Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne pag.69

Uniunea vamală pag.70

Relaţii economice internaţionale pag.71

Politica externă şi de securitate comună pag.71

Control financiar pag.72

Prevederi financiare şi bugetare pag.73

D. Reforma administraţiei publice pag.73

3. Raportul periodic privind progresele realizate de România în

procesul de aderare la UE (2002) pag.75

IV. Stadiul negocierilor pag.82

V. Aspecte privind armonizarea legislaţiei româneşti cu acquis-ul

comunitar pag.84

CAPITOLUL IV CONSIDERAŢII FINALE pag.86

Bibliografie pag.88

Cuprins pag.90

92