lUCRARE DISERTATIE MARIUS

UNIVERSITATEA DIN ORADEAFACULTATEA DE STIINTE POLITICE

Specializarea : MASTERAT POLITICI PUBLICE COMUNITARE

LUCRARE DE DISERTATIEPolitica de mediu în U.E. şi România.

Studiu de caz pentru judeţul Bihor

Coordonator ştiinţific:Conf. univ. dr. Tont Gheorghe

Absolvent: Tripe Adrian Marius

Oradea2010

Politica de mediu în U.E. şi România. Studiu de caz pentru judeţul Bihor

Cuprins

I.Politica ambientala a Uniunii Europene ....................................................................................3 I.1. Linii directoare ale Politicii Ecologice a UE ..................................................................3

I.1.1. Raţiuni legislative ale politicii ecologice a UE.........................................3I.1.2. Raţiunile economice .................................................................................5I.1.3. Raţiuni socio-politice ................................................................................6

I.2. Principalele etape ale aplicării Politicii Comunitare în domeniul mediului ambiant......8 I.3. Noi componente ale Politicii Ecologice ale UE ...........................................................11

I.3.1. Raportul dezvoltare industrială-ecologie ................................................11I.3.2. Noi dimensiuni ale Politicii Ecologice a UE ..........................................16

II.Fundamentarea analizei socio – economice si de mediu in Romania ..................................20 II.1.ANALIZA SWOT ........................................................................................................20 II.2. Protejarea si imbunatatirea calitatii mediului in jud. Bihor ........................................28

II.2.1.Obiectivul major ....................................................................................28II.2.2.Obiectivele strategice .............................................................................29II.2.3.Obiective specifice…………………………………………………29-68

2


I.Politica ambientala a Uniunii Europene

Tratatul de la Roma nu a făcut referiri specifice la o politică comună în

domeniul ecologic, astfel încât o astfel de politică s-a dezvoltat mai târziu şi nu a prins

contur armonizat până la începutul anilor '70. Până la acel moment erau în vigoare

aproape 200 de Directive ale Comisiei, 40 de Regulamente, 150 de Decizii şi 94 de

Recomandări şi opinii adoptate de ţările membre.

I.1. Linii directoare ale Politicii Ecologice a UE

Interferenţele ecologice ale interdependenţelor globale afectează în manieră

diferenţiată toate ţările lumii. Urmărirea fundamentelor durabile ale dezvoltării

economice este o provocare pentru toate ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare, la

nivel individual sau regional. Caracterul global şi transfrontalier al multor dileme

ecologiste fac dictonul "scopul scuză mijloacele" inaplicabil. La mijlocul anilor '80

patru mari probleme ecologice au fost recunoscute ca având rolul de a provoca

atingeri periculoase echilibrelor ambientale: subţierea stratului de ozon al planetei,

modificările incontrolabile ale climei, despădurirea şi atenuarea biodiversităţii. În

toate cele patru mari sfidări sunt implicate şi ţările membre ale Uniunii Europene şi

toate îşi pun amprenta pe nevoia de politică comunitară în acest domeniu.

I.1.1. Raţiuni legislative ale politicii ecologice a UE

În anii '60 şi începutul anilor '70 erau în vigoare doar câteva repere legislative

cu privire la dimensiunea ecologică a procesului de integrare europeană, referitoare,

îndeosebi la controlul gradului de poluare a atmosferei; o politică în adevăratul sens

al termenului a fost lansată în 1972. Ea a fost concepută ca o modalitate de a lansa

un real program managerial pentru îngrijirea si protejarea climatului ambiental la

nivelul întregii grupări. La început, această strategie armonizată s-a alimentat din

prevederile Art. 2 al Tratatului de la Roma coroborate cu Art. 100 şi 235. Acestea

se refereau la dreptul organelor comunitare de a elabora noi reglementări şi de a

armoniza reglementările din ţările membre dacă ele afectează direct funcţionarea pieţei

integrate. Pentru a edicta reglementări comune, aceste prevederi de Tratat au fost

3


interpretate în extenso, făcând să plutească incertitudinea asupra acţiunilor în domeniul

ecologic până în 1987 când prin adoptarea Actului Unic Vest European s-au adus

modificări de Tratat menite să deschidă larg orizontul politicii ecologice comune.

AUE cuprindea un întreg capitol cu privire la problematica mediului

înconjurător, conferind politicii comunitare în domeniu bazele principiale, legislative

şi instituţionale şi înlăturând temeiurile în baza cărora statele membre ignorau

directivele comunitare din considerente procedurale.

Se conturau pentru prima dată articulat, într-un document cu vocaţie comunitară

următoarele obiective:

conservarea, protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;

să contribuie la sănătatea colectivităţilor umane;

să se asigure o utilizare raţională a resurselor naturale

Toate acţiunile îndreptate spre punerea în aplicare a acestor obiective se bazau

pe trei principii:

prevenirea este mai bună decât tratarea;

orice prejudiciază mediul înconjurător trebuie combătut la nivelul sursei;

cel care poluează va trebui să plătească pentru repararea oricărui prejudiciu

şi curăţirea mediului.

Actul Unic European statua obligativitatea ca, considerente legate de protecţia

mediului sa facă parte integrantă şi din celelalte politici comunitare sectoriale. Această

politică sectorială este strâns intercorelată cu P.A.C., cu Politica Comună în domeniul

Transporturilor, Politica Energetică, Politica Regională, Politica în domeniul

Turismului şi cu iniţiativele în domeniul cercetării şi dezvoltării. Au fost permanent

necesare consultări între decidenţi, atât la nivel comunitar cât şi naţional pentru a se

crea premisele transpunerii în practică a dezideratelor. Ele au condus la o serie de

iniţiative în cadrul Directoratelor Generale subordonate Comisiei, în baza informaţiilor

permanente primite de la Agenţia Europeană pentru Mediu. Obiectivele lansate prin

AUE, exprimarea implicită a subsidiarităţii cu privire la problematica mediului au fost

bazele regulamentare ale conturării unui nivel tot mai înalt de protecţie a mediului la

scară europeană. Ca şi în celelalte sectoare se presupunea un grad ridicat de

centralizare a deciziilor şi acţiunilor, Comisia Europeană şi celelalte organisme

decizionale conturând cadrul de desfăşurare a strategiilor sectoriale, stabilind criteriile

4


şi conţinutul acţiunilor. Cazurile mai delicate au fost supuse Curţii Europene de

Justiţie care a interpretat aplicarea principiului subsidiarităţii chiar înainte de adoptarea

Tratatului de la Maastricht.

Tratatul asupra Uniunii Europene (TUE) a întărit coerenţa şi operabilitatea

politicii ecologice fiind, după părerea unor analişti, mult mai retoric decât se aştepta.

TUE a introdus termenul de "politică" în descrierea acţiunilor comunitare cu privire

la mediu şi înlocuindu-se conceptul de "acţiuni" în domeniul ecologic. Terminologia

folosită în TUE relevă o oarecare îndepărtare de ambiţioasele speranţe lansate în

domeniul ecologic de AUE.

Această politică sectorială este spaţiul decizional comunitar în care se

înregistrează cea mai mare amploare a folosirii majorităţii calificate în adoptarea

legislaţiei, aplicată în toate cazurile cu excepţia:

a) prevederilor care pot fi prioritar de natură fiscală. Spre exemplu taxa cu

privire la energie va comporta un vot în unanimitate;

b) măsurile cu privire la amploarea localităţilor rurale şi urbane şi la folosirea

terenurilor, cu excepţia managementului deşeurilor, măsurile de natură

generală şi ale gospodăririi resurselor de apă;

c) măsurile care pot afecta semnificativ opţiunea unei ţări membre pentru o

anumită sursă de energie sau structura ofertei sale energetice globale.

Pentru ecologiştii europeni, aceste derogări de la generalizarea votului cu

majoritate calificată au fost motive de nemulţumire întrucât tocmai domeniile

exceptate sunt extrem de poluante. Dezvoltarea unei politici ecologice funcţionale a

fost întârziată prin Declaraţia Consiliului European de la Edinburgh din

decembrie 1992 în care se statua: "Tratatul asupra Uniunii Europene nu poate

împiedica o ţară membră să menţină sau să introducă măsuri mai radicale

compatibile cu Tratatul de la Roma în vederea atingerii unor obiective vizând

protecţia mediului"1 .

Aplicarea unor standarde ecologice foarte înalte este posibilă atâta vreme cât nu

ridică obstacole în calea comerţului intra-comunitar, ameninţând activitatea

companiilor din celelalte state. Au existat permanent presiuni la nivelul statelor

membre pentru a crea premizele aplicării echitabile a normelor ecologice la nivelul

1 ***Council of the European Union, Edinburgh (1992) - Declaration of the Council on Social Policy,

Consumets, Environment, Distribution of Income, Annex 25


întregii grupări. Această manieră de abordare subminează o politică ecologică eficientă

întrucât conduce la o scădere şi nu la o creştere a nivelului de exigenţă în protecţia

mediului. Implicaţiile2 lansării unei politici armonioase şi funcţionale în domeniu sunt

diverse şi pe termen lung şi se bazează pe efectele benefice ale acesteia în egală

măsură, în domeniul economic, social şi chiar politic.

I.1.2. Raţiunile economiceOrice proces de creştere economică generează efecte dificil de estimat mediului

ambiant. Au fost elaborate foarte numeroase studii care au încercat să cuantifice

costurile poluării. La începutul anilor '80 efectele negative provocate doar clădirilor de

ploile acide la nivelul Comunităţii Europene erau estimate pe o scală între 540

milioane şi 2,7 miliarde ECU pe an, la finele anilor '80, pierderile aceloraşi ploi acide

pentru suprafeţele împădurite se cifrau la 300 milioane ECU pe an, în timp ce

pierderile de producţie agricolă din aceeaşi cauză erau evaluate la 1 miliard ECU. Mai

recent OCDE estima că poluarea mediului costă doar fosta RFG 200 miliarde DM pe

an. O serie de estimări ale OCDE arătau că rata globală de creştere economică în ţările

industrializate ar fi cu 3 până la 5 procente mai mică dacă efectele negative asupra

mediului generate de creşterea PNB ar fi incluse în calcul. Pentru a explora

consecinţele economice ale politicii ecologice şi a corela aceasta cu generoasele

obiective ale Pieţei Unice şi ale Uniunii Economice şi Monetare trebuie să reflectăm la

următoarele aspecte:

1) Câştigurile generatoare de creştere economică izvorâte din eliminarea

barierelor comerciale sunt purtătoare de efecte ecologice adverse. Gruparea este încă la

nivelul la care impactul ecologic al creşterii economice este minimizat. Scopurile

progresului cu privire la realizarea Pieţei Unice ţintesc accelerarea dezvoltării

economice a Comunităţii, făcând însă mai acute problemele existente şi introducând

unele noi. Scopul politicii ambientale comunitare este creşterea siguranţei că poluarea

suplimentară va putea fi ţinută sub control. Întrucât acesta este unul din rezultatele

adâncirii integrării europene, nivelul cel mai adecvat de acţiune este cel comunitar;

2) Abilitatea Uniunii Europene de a acţiona în domeniul armonizării

conceptelor şi normativelor într-un domeniu în care diferenţierile pot cauza

disfuncţionalităţi sau bariere comerciale, standardele reduse într-o ţară membră sunt un 2 *** Commission of the E.C. (1992), Communications on Industrial Competitiveness and Protection of the Environment

6


mijloc de menţinere într-o manieră neloială a unor avantaje competitive în raport cu

celelalte ţări. Dacă aceste niveluri mai scăzute de exigenţă tehnică se cultivă ignorând

costurile ecologice, preţul produselor va fi mai redus, conferindu-i companiei un

spor de competitivitate pe piaţa europeană comunitară. Dacă, dimpotrivă unele ţări

membre aplică standarde foarte exigente acestea în anumite circumstanţe devin

obstacole tehnice în cale comerţului cu bunuri. Spre exemplu în domeniul producţiei

chimice s-a stabilit procedura de clasificare şi etichetare a produselor periculoase.

Companiile producătoare de produse chimice cu grad ridicat de risc sunt obligate să

ofere informaţii cu privire la cantitate, măsuri de siguranţă în manipulare şi utilizare şi

procedurile de testare utilizate.

Devine acută nevoia unor măsuri la nivel comunitar care să asigure aplicarea

efectivă a legislaţiei în domeniu. Dacă acestea nu sunt adoptate, în pofida

existenţei reglementărilor legislative va exista permanent posibilitatea

distorsionării schimburilor comerciale. Sunt de luat în considerare potenţialul de

creare de locuri de muncă al aşa-zisei eco-industrii (producţia de echipament de

control a poluării) concomitent cu dezvoltarea noilor tehnologii de tip "curăţă şi

prelucrează" care vor găsi avantaje competitive pentru industria europeană la scara

relaţiilor comerciale globale.

I.1.3. Raţiuni socio-politice

Activităţile industriale ale prezentului şi viitorului sunt puternic

interdependente, ca atare, problemele mediului nu pot rămâne preocuparea fiecărei ţări

în parte. La scara UE este politic inacceptabil ca cetăţenii unui stat membru să fie

subiect al unor alte standarde ecologice decât ai celorlalte state şi al poluării produse în

alte spaţii integrate. Cel de-al 5-lea Program de Acţiune în domeniul Mediului şi

Raportul cu privire la starea Mediului care îl însoţeşte fac o cuprinzătoare analiză

statistică a problemelor care afectează întreaga Uniune Europeană. O serie de tendinţe

au fost identificate ca având semnificative consecinţe negative şi efecte trans-

frontaliere:

utilizarea energiei — o creştere până în anul 2010 cu 25% a ritmului cererii

de energie, va duce la o creştere tot cu 25% a emisiunii nocive de oxid şi

dioxid de carbon;

7


transporturile - se preconizează o creştere cu 25% a numărului de

automobile în raport cu 1990 , din care cu 17% până în anul 2000;

agricultura - doar între 1987-1992 cantitatea de fertilizatori, pesticide şi

insecticide a crescut cu 63%;

deşeuri - între 1987-1992 deşeurile urbane au crescut cu 13%;

apa - între 1970-1985 consumul de apă a crescut cu 35%;

turismul - în raport cu anul 1990 în 2000 doar turismul din zona

mediteraneană va spori cu 60%.

Acţiunile la nivel comunitar, intersectând graniţele naţionale sunt benefice în

tentativa de a elabora politici care să răspundă tuturor acestor provocări. Uniunea

Europeană încorporează state riverane Mării Nordului şi Mării Mediterane; Rinul

traversează sau constituie linie de demarcaţie între alte 5. Din 1995 Uniunea

Europeană include zone situate la nord de Cercul Polar. Natura cooperării europene îi

conferă acesteia unica oportunitate de a acţiona într-un context larg, regional şi de a

stabili o politică care să protejeze efectiv mediul ambiant. După cum am mai spus în

capitolul privind sistemul decizional comunitar, statele membre ale U.E. sunt legate

prin obligaţii asumate prin Tratate, iar legislaţia comunitară este prevalentă legislaţiilor

naţionale, statele membre înţelegând rolul Curţii Europene de Justiţie în aplicarea

legislaţiei. Această stare de fapt vine oarecum în contradicţie cu prevederile unor

convenţii internaţionale în domeniul mediului, la care U.E. este semnatară dar îi

lipsesc instrumentele de aplicare a lor. De aceea capacitatea de a adopta acţiuni

conjugate este foarte importantă, lucru adevărat nu numai pentru ţările membre ale

U.E. ci şi pentru celelalte ţări încă nemembre care se pregătesc să aplice reglementări

naţionale în domeniu pentru a se alinia la " aquis-ul comunitar" .

Pe fondul redefinirilor de strategii de dezvoltare economică al tipului de relaţii

economice practicate şi al dorinţei de aderare, ţările din Europa Centrală şi de Est

trebuie introduse în ecuaţia ecologică comunitară. Calitatea aerului la Praga este

inferioară celei de la Bruxelles sau Frankfurt dar superioară celei de la Atena sau chiar

Lisabona. Totuşi, problemele ecologice sunt mult mai acute în ţările central şi est

europene decât în actualele ţări membre ale U.E. Cauzele degradării mediului în ţările

estice sunt multiple, şi nu toate sunt afectate în egală măsură. O sinteză a cauzelor

degradării mediului ambiant în aceste ţări se prezintă în tabelul nr. 1.

8


Tabel 1 - Cauzele principale ale deteriorării mediului în statele din Europa Centrală şi de EstCauza principală

Fosta RDG

Cehia Slovacia

Polonia Ungaria România Bulgaria

Transport ** ** * *Utilizare energie ** *** *** *Lipsa tehnologiei de protecţie a mediului

** ** ** * *** *

Insuficienţă infrastructurală

** ** ** * *** *

Lipsa educaţiei ecologice

* * *** *

Slaba legislaţie in domeniu

** * * * *** **

Obstacole în calea perfecţionări ambientale

* * * * *** *

* =problemă semnificativă

** = problemă serioasă

*** = problemă majoră.

Sursa: Adaptat după "Environmental Issues in Eastern Europe": Setting an Agenda,

RIIA;1992; pag 2,3

Între timp, realităţile din aceste ţări s-au mai modificat, adoptându-se măsuri

ecologice riguroase, iar strategiile de pregătire a aderării lansate deja vor da roade şi în

acest sensibil segment al integrării.

I.2. Principalele etape ale aplicării Politicii Comunitare în domeniul mediului ambiant

Întrucât Tratatul de la Roma nu a statuat baze clare ale aplicării unei politici

comune în domeniul mediului ambiant, un set de acţiuni mai uniforme a fost lansat în

octombrie 1972 cu ocazia Conferinţei Şefilor de Stat şi de Guverne de la Paris,

înţelegându-se formal necesitatea unei politici cadru la nivel comunitar în acest

domeniu. La Conferinţa de la Bonn la nivel ministerial din noiembrie acelaşi an s-au

9


elaborat obiectivele iniţiale şi principiile de acţiune. Acestea au fost cuprinse în primul

din numeroasele Programe de acţiune din domeniul mediului.

Primul Program de Acţiune Ecologică (1973-1977) s-a concentrat în principal

pe acţiuni corective axate în egală măsură pe problemele imediate dar şi pe cele

acumulate în timp cu care se confrunta Comunitatea. Directivele cu privire la

reglementarea "poluării cauzate de deversarea anumitor substanţe periculoase în

mediul acvatic" au ocupat locul central. Tot în acest sens s-a introdus un pachet de

măsuri de control al poluării apelor. A reţinut atenţia lansarea principiului conform

căruia cei responsabili pentru poluare trebuie să suporte costurile de curăţire şi să

compenseze pentru daunele provocate.

Al Doilea Program de Acţiune (1977-1982). S-a acordat o atenţie prioritară

acţiunilor preventive menite să confere o nouă orientare politicii în acest domeniu

accentuând orientarea pro-activă prioritar în raport cu cea reactivă. Totuşi, multe

măsuri adoptate pentru punerea în aplicare a acestui program au fost de fapt, variante

revizuite ale celor din cadrul primei etape, nereprezentând desprinderi notabile de

esenţa acestora. Din păcate, majoritatea direcţiilor strategice din cadrul acestor

programe au conţinut o serie de exceptări socio-economice care au plasat efectiv

obiectivele din domeniul mediului într-o poziţie colaterală. Spre exemplu, industriile

turistice din Franţa şi Italia au fost protejate cu nivele scăzute de exigenţă a

standardelor privind poluarea ţărmului mării pentru a permite menţinerea câştigurilor

acestor sectoare.

Al Treilea Program de Acţiune (1982-1987) . Amplificarea permanentă a

problemelor ecologice şi înscrierea lor constantă pe agendele politice a condus la un

grad sporit de prioritate acordat acestei etape în Cancelariile Europene. Cadrul

comparativ mai larg în raport cu Programul anterior a cuprins multe noi domenii

complementare temei tradiţionale privind controlul poluării. Acesta a inclus stimularea

dezvoltării industriilor nepoluante, ecotehnologiilor şi eforturilor de promovare a

reciclării, reutilizării şi recuperării resursele mediului ambiant. Directiva din 1985

asupra Evaluării Impactului Ecologic a prevăzut aprobare lansării unor proiecte de

anvergură în domeniul industrial şi infrastructura numai după ce s-a dovedit în

prealabil compatibilitatea lor cu normele ecologice.

10


Al Patrulea Program de Acţiune (1987-1992). Acest program a fost adoptat

concomitent pentru aceeaşi perioadă cu A.U.E. care lansa procesul de creare a Pieţei

Unice Interne. Protecţia mediului ambiant devenise o componentă esenţială a tuturor

politicilor economice şi sociale, noul context al adâncirii procesului de integrare

europeană. S-au conceput ample şi stringente acţiuni cu privire la utilizarea

îngrăşămintelor şi biostimulatorilor, gospodărirea deşeurilor biodiversitatea în

conformitate cu dezideratele Pieţei Unice. Au fost criticate întârzierile manifestate de

ţările membre în anii anteriori, privitor la punerea în aplicare a Directivelor

Comunitare în domeniul mediului.

Al Cincilea Program de Acţiune (1992-2000). Dorindu-se o abordare mai

coerentă, acest program este evident mai cuprinzător ca amploare şi ambiţios ca

obiective decât oricare din celelalte. Una din trăsăturile sale specifice a fost

preocuparea de a adopta o abordare " de jos în sus" şi definită prin substanţă legislativă

prevalent prescriptivă. Ca atare se va pune accentul pe dezvoltarea unui cadru

consultativ cu lumea afacerilor şi aplicarea mai largă a principiului subsidiarităţii.

Totuşi, cea mai importantă trăsătură a sa decurge din tema centrală a dezvoltării

durabile, în conformitate cu exigenţele Conferinţei de la Rio şi a altor Programe de

acţiune în domeniul mediului. Unele dintre prevederile din Programele anterioare au

fost reluate şi în acest program. În principal, principiile şi obiectivele sunt stabilite

pentru a circumscrie viitoarele politici ecologice mai degrabă decât să elaboreze un

pachet de reglementări ce trebuiau implementate. Au existat şi o serie de iniţiative

importante cum ar fi Schema Europeană de Management şi Audit, o Schemă

Europeană de Etichetare Ecologică şi un impuls puternic dat creării Agenţiei Europene

pentru Mediu. O altă iniţiativă nouă în domeniu a fost instrumentul financiar nu; LIFE,

introdus în ajunul acestui program, pentru perioada 1992-1995 cu un buget iniţial de i

milioane ECU care urma să se dubleze în următorii patru ani. Scopul său principal era

finanţeze proiecte pilot, transferul de tehnologie, difuzarea celor mai valoroase practic;

prevederi ţărilor terţe (îndeosebi în curs de dezvoltare).

Acest al cincilea program capătă şi o dimensiune sectorială, cu specială

orientare spre industrie, energie, transport, agricultură şi turism. Acesta a determinat

examinarea dimensiunii financiare a programului, a impactului asupra mediului şi a

rezultatelor potenţiale a acţiunilor adoptate ca răspuns la măsurile întreprinse.

11


Numeroasele probleme ecologice identificate ca solicitând o atenţie particulară au fost

modificările în climatul global, calitatea aerului, protecţia naturii şi a biodiversităţii,

gospodărirea resurselor de apă, climatul urban, zonele de coastă şi utilizarea

deşeurilor. Continuitatea acestor probleme a dat o notă de continuitate şi Programului

de Acţiune. O secţiune specială se referă la cele cu privire la managementul riscurilor

şi accidentelor ecologice, inclusiv cele industriale, de protecţie împotriva radiaţiilor şi

siguranţa nucleară, probleme de protecţie civilă şi siguranţa ecologică. O altă secţiune

a fost dedicată diversificării gamei de instrumente referitoare la îmbunătăţirea

strângerii şi transmiterii informaţiilor cu privire la mediu şi a activităţilor de cercetare-

dezvoltare în domeniu, la dimensiunile spaţiale ale protecţiei ecologice şi, probabil şi

mai importantă, la adoptarea unei dimensiuni mai pronunţat economice politicii în

domeniul mediului ambiant, ceea ce implică crearea şi aplicarea unui instrumentar

economic adecvat, (vezi anexa 1).

Cu privire la rolul internaţional major pe care trebuie să fie pregătită Uniunea

Europeană să-l joace, se prevede nevoia continuării acţiunilor în cele patru domenii

fundamentale. Acest al cincilea program de acţiune subscrie la o tot mai integrală

abordare a politicii ecologice care se aplică la diverse niveluri:

interferenţa cu alte politici sectoriale; Spre exemplu, dimensiunea

ecologică a reţelei Trans-Europene, recentele şi stringentele reforme ale

PAC; "curăţirea" relaţiilor economice externe ale UE; dezvoltarea

ecotehnologiilor de la ultimul (al patrulea) Program Cadru în domeniul

Cercetării - Dezvoltării;

definirea caracteristicilor măsurilor ce se adoptă; Directiva din 1993 privind

Controlul şi Prevenirea Poluării Integrate exprimă o bună ilustrare a acestui

principiu. Conform acestei Directive, toate cele trei medii ecologice sunt

ţinute sub un mecanism regulator uniformizat. În plus, programul anterior

menţionat presupune prevederi stimulative privind încurajarea unei mai

eficiente utilizări a materialelor, concomitent cu criteriile care să stabilească

dacă firmele folosesc cea mai adecvată tehnologie în domeniu;

conturarea celui mai adecvat mix folosit pentru a rezolva problemele

ecologice; una dintre cele mai importante priorităţi în cadrul celui de-al

cincilea program de Acţiune a fost utilizarea mai concretă şi mai corectă a

12


instrumentului economic ( exemplu: eco-taxe, autorizaţii de funcţionare)

pentru a revigora cat principial existent care este încă dominat de

reglementări prevalente de " comandă control".

Tratatul de la Maastricht a reprezentat un stimulent pentru noul curs al politicii

ecologice exercitându-şi influenţa atât în alte domenii ale construcţiei europene

integrate, contingent problemele de mediu cât şi prin conturarea competenţelor clare în

domeniu. Astfel, acest lucru sintetizează în felul următor:

"Adoptarea acestui principiu al integrării începe să deplaseze Uniunea

Europeană dinspre accepţiunea trecută, conform căreia protecţia mediului era privită

ca un element complementar necesar al creşterii economice către o stare de fapt în

care protecţia efectivă a mediul recunoaşte a fi o componentă esenţială a dezvoltării

economice".

Prin urmare, problemele integrării şi aspectele specific ecologice ale acestora

sunt strict legate de aspectul mai cuprinzător al dezvoltării durabile.

O mai largă aplicare a instrumentelor economice care să sprijine aceste dezic

reprezintă, ceea ce se recunoaşte de către tot mai mulţi, calea prin care lumea

afacerilor, motivată proactiv să adopte propriul răspuns la provocările ecologice.

Natura orientată regulile pieţei a acestei strategii îi conferă flexibilitatea cerută pentru

a depăşi diferitele observaţii de natură multidisciplinară, care trecute, maximizează

avantajele sinergice ce se pot obţine, exemplu introducerea taxei cu privire la

emisiunea de dioxid de carbon va determina o em la mai multe niveluri şi în diferite

sectoare (transport, energie, politici de consum, concu dezvoltare regională). Punerea

în aplicare a strategiei de dezvoltare durabilă va compo: cadru legislativ şi instituţional

adecvat care să acţioneze articulat pentru a combina resursele ecologice existente

concomitent cu un cadru mai coerent şi simplificat cerut de lumea afacerilor. Un

potenţial obstacol în calea aplicării într-o manieră integrală şi riguroasă a Politicii

Ecologice Comunitare poate fi chiar principiul subsidiarităţii - Art. 3b al Tratatului

Maastricht statuând că organele comunitare nu au abilitatea de a se implica nelimitat la

r ţărilor membre. Deşi este esenţial că statele trebuie să-şi păstreze propriile strategii

în domeniul protecţiei mediului, faptul că multe probleme ecologice şi îndeosebi

poluarea nu respectă liţele regionale sau naţionale, implică o anumită formă de

coordonare plurilaterală. După cum subliniau unii analişti o aplicare extensivă a

13


principiului subsidiarităţii poate duce la o subminarea a competitivităţii industriale cât

şi a dezvoltării durabile având o influenţă secvenţială, doar asupra mediului de afaceri

şi generând efecte de incertitudine suplimentară.

La finele anului 1994 Comisia a publicat o analiză interimară a celui de-al

cincilea program de Acţiune în domeniul Mediului, recunoscând că politica

comunitară în acest domeniu a atins un act critic, multe iniţiative fiind lansate deja în

acţiune. În concluzia acelui Raport, se rezumau următoarele aspecte:

Integrarea: S-au făcut puţine progrese în transformarea obiectivelor

ecologice în componente importante ale altor politici sectoriale, deşi unele

câştiguri s-au obţinut în raport cu Fondurile Structurale, ajutorul public,

agricultura şi cercetarea şi dezvoltarea tehnologică;

Lărgirea gamei instrumentelor de acţiune: şi de această dată, progresele în

acest domeniu au fost lente în tentativele de a elabora o nouă metodologie

statistică şi noi indicatori de măsurare a dezvoltării durabile care ar fi

stimulat internalizarea costurilor ecologice. Totuşi, un proces legislativ

continuu a fost lansat cu succes.

Obţinerea parteneriatului din partea firmelor şi partajarea responsabilităţilor

ecologice: doar 7 din statele membre s-au considerat pregătite să elaboreze

strategii de dezvoltare durabilă în concordanţă cu Agenda 21 a Conferinţei

de la Rio şi cu acest al cincilea Program de Acţiune. S-a creat totuşi, un

cadru de desfăşurare a unor continue consultări la nivel naţional pentru

detalierea problematicii ecologice comunitare.

Modificarea atitudinii participanţilor la producţie şi consum: nu s-a făcut

încă prea mult pentru a da consistenţă acestei probleme. Restructurarea

fiscală a servit şi la deplasarea presiunilor fiscale dinspre factorii de

producţie spre practicile dăunătoare ecologic, problemă reluată de Carta

Albă în domeniul mediului;

Aplicarea legislaţiei şi a reglementărilor: câteva progrese s-au înregistrat dar

este pe larg acceptată ideea că o mai mare limpezire a legislaţiei şi o

simplificare procedurală recomandă.

14


Dimensiunea internaţională a Programului: revizuirea a apreciat că

propunerile dezbaterile internaţionale în domeniu trebuie luate în

considerare mai mult în soluţionarea acestor probleme eminamente globale.

Pentru perioada 2001-2010 s-a elaborat al Şaselea Program de Acţiune, având

chemarea „Viitorul nostru, şansa noastră”. Acesta reprezintă un document politic

menit să orienteze şi să armonizeze, din punct de vedere strategic, toate ţările europene

în acţiunile de conservare şi protecţie a mediului în următorul deceniu.3 Printre

obiectivele cele mai importante ale acestui program se numără următoarele:

Îmbunătăţirea legislaţiei de mediu existente;

Integrarea preocupărilor de mediu în ansamblul celorlalte politici;

Implicarea mecanismelor de piaţă pentru a atrage interesul pentru mediu al

agenţilor economici şi al consumatorilor;

Implicarea directă sau indirectă a cetăţenilor individuali în problematica

protecţiei mediului;

Amenajarea teritoriului, precum şi deciziile manageriale trebuie să ţină cont de

impactul asupra mediului al acestora, pentru promovarea celor mai bune

practici din punct de vedere ecologic.

În mod suplimentar, programul propune şi a patru domenii prioritare de acţiune:

Studierea schimbărilor climatice în vederea stabilizării concentraţiei „gazelor

de seră” la un nivel care să nu provoacevariaţii anormale ale climei

Pământului;

Protejarea resurselor unice reprezentate de natură şi biodiversitate, cu

direcţionare spre protejarea şi restaurarea funcţiilor sistemelor naturale şi

stoparea pierderilor de biodiversitate în U.E. şi, desigur, la nivel global; se

include aici şi protejarea solului împotriva eroziunii şi poluării;

Mediu şi sănătate – pentru a atinge o calitate mai bună a mediului, astfel ca

poluanţii, incluzând şi diferitele tipuri de radiaţii, generaţi de activitatea umană

să nu inducă un impact semnificativ, cu risc asupra sănătăţii umane;

Utilizarea durabilă a resurselor naturale şi managementul deşeurilor, pentru a

avea siguranţă că prin consumul resurselor regenerabile sau neregenerabile nu

se va depăşi capacitatea de suport a mediului. Se doreşte atingerea unui nivel

15


de decuplare a utilizării resurselor printr-o îmbunătăţire semnificativă a

eficienţei utilizării resurselor, precum şi prin evitarea orientării stricte a

economiei spre partea materială, inclusiv evitarea generării de deşeuri.

I.3. Noi componente ale Politicii Ecologice ale UE

I.3.1. Raportul dezvoltare industrială-ecologie

Desprinderea unei corelaţii directe între industrie şi mediul înconjurător este

esenţială pentru că aproape întreaga manifestare a activităţilor industriale, la diferitele

sale niveluri este cauza principală a degradării ecologice şi a colapsului ambiental.

Analiza poate surprinde de valenţe ale corelaţiei: competitivitatea şi protecţia mediului

şi potenţialele eco-industrii.

a) Competitivitatea industrială şi protecţia mediului : Odată ce principiul

dezvoltării durabile a fost adoptat, lumea afacerilor va trebui să ţină seama

de nevoia de a reconcilia obiectivul creşterii competitivităţii cu cel al

protejării mediului. Părerea unor analişti este această temă este una extrem

de ardentă, îndeosebi pentru ţările din Nordul Europei care posedă cele mai

numeroase structuri în domeniul protecţiei mediului. Chiar organismele

comunitare au elaborat mii de directive în domeniu în decursul anilor.

Criticile la adresa acestei impresionante diversităţi a reglementărilor vin din

partea companiilor care evidenţiază o strânsă corelaţie între nivelul de

rigurozitate al reglementărilor şi costurile de adaptare şi afectează firmele.

În 1993, spre exemplu, CONCAWE, lobby-ul ecologist european domeniul

industriei petroliere aprecia că ajustarea la limitele admise la nivel european

în ce priveşte emisiunile de sulf din combustibili vor costa industria 3,3

miliarde dolari pe termen scurt şi peste 5 miliarde pe termen lung . Mai

mult, în multe sectoare industriale europene tehnologiile deja prevăzute cu

mecanisme de protecţie sunt la un stadiu de complexitate diminuează

profiturile marginale şi determină reţineri din partea companiilor de a le fine

Ar fi iluzoriu să ne aşteptăm ca societatea în ansamblu să accepte un nivel mai

scăzut al standardelor de trai numai pentru a îmbunătăţi mediul ambiant. La fel este de

16


improbabil ca lumea afacerilor să fie dispusă să-şi sacrifice profiturile şi

competitivitatea pentru a obţine acelaşi efect".

Pentru a surprinde implicaţiile restrictive şi costurile pe care le presupune o

politică solidă în domeniul protecţiei mediului asupra competitivităţii la nivel

european, Comisia a analizat sfera de compatibilităţi între cele două obiective în mai

multe documente anterioare lansării ultimului Program de Acţiune. S-au analizat două

probleme fundamentale. Prima: cum îşi poate satisface industria responsabilităţile cu

privire la protecţia mediului?. A doua, care ar fi potenţialul politicii ecologice de a

stimula competitivitatea în industrie?. În încercarea de a stabili fundamentele unei

corelaţii pozitive reciproce, Comisia aprecia că: "în ansamblu, exploatarea unei

sinergii pozitive între competitivitatea industrială şi protecţia mediului ambiant este

văzută tot mai mult constând în introducerea unor procese industriale nepoluante,

preferabil faţă de încercarea de a identifica şi remedia ceea ce s-a deteriorat. Această

atitudine răspunde mult mai bine cerinţelor competitivităţii industriale prin oferirea

unui fundament pentru factorii de bază ai competitivităţii în locul unor avantaje

temporare". Cu alte cuvinte, înlăturarea ad-hoc a externalităţilor negative determinate

de amânarea aplicării unor practici nepoluante creează avantaje statice, opuse celor

dinamice oferite de introducerea noilor eco-tehnologii de producţie şi realizare a

produselor. Ultimele pot îmbrăca forma unor noi tipuri de profituri derivate din crearea

şi exploatarea cu succes a unor noi oportunităţi comerciale şi, de asemenea de

dezvoltarea şi răspândirea unor noi tehnologii curate şi de reciclare de o mai mare

dispersie sectorială. Introducerea acestui gen de practici industriale este strâns asociată

perceperii aşa-zisei "noi paradigme a prelucrării". Aceasta presupune tehnologii

productive nepoluante în ansamblu, puţin intensive material şi foarte intensive

ştiinţific, sisteme de menţinere a calităţii la nivel ridicat, care să preîntâmpine: erorile

ecologice şi alte astfel de inovaţii care să coincidă cu o înclinaţie ecologică mai

pronunţată.

Avantajele superioare pot reveni dintr-o atitudine mai favorabilă în ce priveşte

cumpărarea din partea consumatorilor reticenţei din motive ecologice. Piaţa produselor

" verzi" are un potenţial enorm şi prezintă propriile sfidări concurenţiale pentru firmele

din toate sectoarele productive. Pentru ca acest potenţial să fie valorificat,

consumatorii acestui gen de produse care au forme variate de manifestare a cererii

17


trebuie permanent informaţi, spre exemplu prin etichetări ecologizate şi trebuie

stimulaţi prin diverse tehnici promoţionale moderne. Totuşi, aceste produse şi

tehnologiile de realizare a lor rămân în continuare comparativ scumpe, în timp ce

capacitatea de cumpărare a consumatorilor cu venituri reduse este supusă unor

constrângeri ciclice.

Deşi o evaluare a impactului ambiental al P.U.I. s-a concentrat pe rezultatele

sale negative şi pe efectele de a genera reziduuri ca urmare a impulsionării creşterii

economice există şi o serie de rezultate pozitive. Presiunile competitive generate

precum şi o serie de efecte microeconomice în planul eficienţei vor determina

performanţe în utilizarea forţei de muncă şi a capitalurilor iar ritmul investiţiilor în

eco-industrii se aşteaptă să crească. P.U.I. poate, de asemenea să joace un rol central în

diseminarea noilor tehnologii ecologice la scară europeană. Tratatul de la Maastricht a

exprimat necesitatea unei puternice coerenţe între politica în domeniul mediului şi

programul de creare a uniunii economice şi monetare. Prin urmare, Comisia a acceptat

atât nevoia de a menţine "integritatea Pieţei Interne concomitent cu promovarea

protejării mediului la un nivel ridicat".

Există însă rezerve cu privire la posibilitatea firmelor mai mici de a se adapta la

provocările ecologice în conexiune cu competitivitatea industrială. Spre exemplu,

procurarea unui echipament de monitorizare ecologică costă la fel, indiferent dacă se

produc 10 sau 1000 de produse. Firmele mici, de asemenea nu dispun de resurse

materiale şi manageriale pentru i fi la curent cu modificările legislative şi a se informa

privitor la oportunităţile de afaceri apărute ca urmare a structurii noi de stimulare a

orientării spre sănătatea mediului, în calitate, lor de ofertanţi sau subcontractanţi în alte

sectoare, ele se pot confrunta cu presiuni proveniţi din cererea pentru standarde

ecologice foarte înalte din partea marilor companii care ai adoptat scheme de eco-

audit. Comisia a afirmat că firmele mici şi mijlocii trebuie încurajat într-o manieră

specifică dat fiind rolul lor inovativ recunoscut. Uşurinţa cu care acestea se adaptează

la cererile consumatorilor face necesară o acţiune stimulativă concertată la nivel

comunitar, încercând să introducă o manieră tot mai pro-activă de abordare a industriei

în contact cu provocările ecologice, preferabilă în raport cu cea reactivă prin

intermediul legislaţiei va trebui realimentat dialogul între decidenţii de politici

industriale şi actorii economici, întărit şi flexibilizat sistemul de difuzare a

18


informaţiilor ecologice şi economice. O serie de specialişti au criticat Comisia pentru

deficienţele dovedite prin practicarea unei abordări prescriptive care a dus la

subminarea încrederii lumii de afaceri, a descurajat investiţiile şi a deturnat afluxul de

capital în afara Uniunii Europene. Ca răspuns la-aceste reproşuri, Comisia a stabilit

patru principii organizatorice pe care să se bazeze viitoarele iniţiative în domeniul

protecţiei mediului şi anume:

predictibilitatea: să facă posibil ca firmele să anticipeze acţiunile şi ca atare

să se adapteze la acestea cultivând o abordare pe termen lung;

integrarea: un mix efectiv al instrumentelor şi politicilor sectoriale care să

presupună o combinaţie sinergică cu alte domenii ale procesului de integrare

pentru a se obţine cele mai bune rezultate posibile într-un domeniu

individual;

flexibilitatea: să se permită cercurilor de afaceri să implementeze

rigurozităţile politicii ecologice într-o manieră eficientă;

raport optim costuri-efecte: cele mai puţin costisitoare soluţii optime vor

trebui preferate permanent cu condiţia ca integritatea ecologică să nu fie

afectată.

Deşi amplitudinea la care reconcilierea între competitivitatea industrială şi

protecţia mediului este posibilă rămâne încă neclară, totuşi, la contrapunerea acestora

ca în trecut, Comisia Executivă pare să se fi orientat dinspre poziţia de centru de

emisiune de Directive către un Cartierul General de elaborare a cadrului juridic şi a

structurilor stimulative care să conducă la o orientare pronunţată către regulile pieţei şi

în acest domeniu.

b) Potenţialul eco-industriilor

Eco- industriile pot fi considerate acele sectoare economice productive care

produc bunuri sau oferă servicii menite să permită măsurarea, prevenirea, limitarea sau

corectarea transformărilor produse în climatul ambiant şi care dăunează acestuia. Deci

acestea nu trebuie confundate cu cele care produc ambalaje ecologice, produse "verzi"

sau declară că introduc procese productive mai pronunţat nepoluante.

Potenţialul de dezvoltare al eco-industriilor a fost larg recunoscut, atât la nivel

comunii cât şi la scară internaţională, începând cu 1993 aceste sectoare industriale au

fost privite ca surse principale de avantaje competitive şi o serie de proiecte cu

19


pronunţată patină ambientală în valoare totală de peste 17 miliarde de ECU până în

anul 2000 au fost prevăzute să stimuleze dezvoltarea eco-industriilor comunitare. Un

raport publicat de un grup de consultanţă în domeniul cercetării ECOTEC10 în 1995

prognoza o creştere cu 266 000 a numărului locurilor de muncă eco-industrii până la

finele mileniului.

Secretariatul OCDE a elaborat propriile estimări cu privire la dezvoltarea

acestui nou de industrii sugerând că în 1992 piaţa globală pentru acestea a atins

magnitudinea de 200 miliarde $ (comparabilă cu întreaga industrie aerospaţială) din

care Comunitatea Europeană deţine un sfert, ponderea cea mai mare revenind încă

SUA. În viitor însă se prognozează un ritm de creştere foarte rapid în medie peste

5,5% până în 2000. (vezi tabelul nr 2). Se constată o oarecare rămânere în urmă care se

va mai perpetua o vreme a companiilor europene în raport cu cele americane în

dezvoltarea şi asimilarea de noi eco-tehnologii. Conform estimărilor OCDE comerţul

cu astfel de produse şi tehnologii este însă dominat de ţările membre ale U.E.

Germania este cel mai mare exportator de astfel de produse deţinând peste 40% din

totalul comerţului mondial, (vezi tabelul 2). Exportatorii europeni de tehnologii de

tratare a apelor reziduale şi purificare a aerului rămân în continuare lideri ai pieţei

deţinând 40 şi respectiv 35% exporturile mondiale. Totuşi, cota acestor produse, în

total importuri la nivel OCDE rămâne inferioară nivelului de 5%, parţial datorită

faptului că licenţele de producţie au devenit o componentă importantă a comerţului

internaţional, îndeosebi cu astfel de produse. Se aşteaptă ca U.E. să rămână primul

exportator din Triadă pe termen mediu dar, pe termen lung laponi SUA se vor remarca

în calitate de exportatori de astfel de produse .

Tabel 2 Prognoze privind tendinţele pieţei eco-tehnologiilor pe ţări

Ţările Total tranzacţii (mld $)

Total tranzacţii (mld. $)

Ritm mediu anual de creştere %

1990 2000 Germania 17,0 23,0 4,0 Franţa 10,0 15,0 5,5 Marea Britanie 7,0 11,0 6,3 Italia 5,0 7,7 6,0 Olanda 2,7 3,7 4,1 Spania 1,8 3,0 7,4

20


Belgia 1,4 2,3 6,4 Danemarca 1,0 1,2 2,2 Portugalia 0,4 0,7 8,3 Irlanda 0,3 0,5 6,5 Grecia 0,3 0,5 7,4 Total Comunitate 46,9 68,6 4,9 SUA 78,0 113,0 5,0 Total mondial 200,0 300,0 5,5 Sursa: CEC 1994 (pag 60)

Tabel 3 Comerţul cu produse eco-industriale al unor ţări membre OCDE în 1990

Ţara sau grupul de ţări Ponderea în export % Balanţa comercială (mii

ECU) SUA 10 3120 Uniunea Europeană 20 6240 Germania 40 7800 Marea Britanie 17 390 Franţa 14 390 Japonia 6 2340 Sursa: IDEM

Tabelul 4 şi figura 4 arată că poziţia relativă a segmentelor de piaţă se prezumă

a rămâne asemănătoare, chiar dacă se remarcă o creştere dinamică a rolului Triadei la

nivelul pieţei acestor produse. Dezvoltarea eco-industriilor se află în strânsă corelaţie

cu importanţa acordată problematicii ecologice, primul determinant fiind cadrul legal

oferit protecţiei mediului.

Impunerea unor reguli exigente confruntă multe firme cu costuri suplimentare şi

obstacole operaţionale pe care ar dori să le evite dar îşi elimină o serie de oportunităţi

de afaceri. O altă influenţă, în creştere, derivă din particularităţile de consum pentru

produse ecologice şi din necesitatea sporită de integrare a riscurilor ambientale în

procesul de adoptare a deciziilor. Totuşi, considerentele tehnologice devin în

continuare elementul decisiv în formarea eco-industriilor.

Pentru că eco-industriile sunt înalt intensiv tehnologice se ridică şi problema

unei abordai manageriale mai dinamice şi elaborate pe termen lung. Strategia pe

termen lung coincide cu principiile care fundamentează noţiunea largă de dezvoltare

durabilă. Între cele două axiome există o posibilă interferenţă în sensul că ambele

21


conţin valorile culturii managementului, dar nu este prea clar ce sinergii vor fi generate

de acţiunea lor concertată.

I.3.2. Probleme pe termen lung

Politicile ecologice ale U.E. se confrunta, pe termen lung, cu doua probleme esenţiale:

lipsa implementării - incapacitatea statelor membre de a pune în aplicare

programele

lipsa integrării - incapacitatea de a integra consideraţiile de mediu în toate

nivelele procesului decizional.

Ambele probleme sunt amplificate de structura de guvernare unică a U.E.. În fapt,

autoritatea limitată a Comisiei, în baza Tratatului de la Roma, a făcut ca aceasta să-şi

sporească puterea politică prin elaborarea actelor normative, astfel că U.E. a evoluat

într-un “stat reglementativ” hiperactiv, care este foarte performant în stabilirea

standardelor şi a termenelor de execuţie, dar nu poate supraveghea implementarea

acestora.3.

Lipsa implementării

Până nu demult nici instituţiile U.E. şi nici statele membre nu au supravegheat foarte

strict respectarea reglementărilor formulate pentru protecţia mediului.

În etapele iniţiale Comisia s-a concentrat asupra creării unui cadru juridic de principii

şi legi. Astfel, al treilea Program de Acţiune (1982- 1986) abordează întreaga

problemă a aplicării în numai trei paragrafe. Cauzalitatea acestei stări se regăseşte în

structura

instituţională a U.E., necesitatea unanimităţii în Consiliului de Miniştri încetinind

procesul legislativ. Multe directive din aceasta etapă conţin fraze vagi şi obiective

contradictorii. Mai important este faptul că, Comisia - instituţia care iniţiază legislaţia

în U.E. - are o

responsabilitate redusă în implementarea acesteia. Aceasta a permis angajarea unui

simbolism ecologic, costurile pe care le implică fiind suportate de statele membre.

3 Majone, S.G. (1996), Regulatory Europe, Routledge, London22


Începând cu mijlocul anilor ‘80 o serie de factori au adus problema implementării în

prima linie a agendei de mediu a U.E.4 Unul dintre cei mai importanţi a fost creşterea

nevoii unei aplicări compatibile pe o piaţă unică. Aplicarea necorespunzătoare ar fi

avantajat ţările care nu respectau reglementările de mediu. Un alt factor la constituit

distrugerea unor depozite de substanţe chimice la Sevoso (Italia) care a declanşat o

investigare foarte exigentă a Parlamentului European.

Alţi factori sunt reprezentaţi de:

creşterea nemulţumirii publicului şi a unor grupuri de presiune datorita

neaplicării legislaţiei europene în statele membre;

sporirea interesului academic în implementarea politicii;

intensificarea lobby-ului exercitat de organizaţii de mediu ca Prietenii

Pământului din Marea Britanie, Green Peace

De fapt, încă din 1984, Comisia prezenta anual un raport Parlamentului European

asupra aplicării legislaţiei U.E. Problema este preluată şi devine un obiectiv distinct al

celui de-al Patrulea Program de Acţiune, astfel că în ultimii ani ai deceniului opt sunt

elaborate procedurile legale de imputare a statelor care nu au respectat prevederile.

Cele mai grave cazuri sunt aduse în faţa Curţii Europene de Justiţie, care, în virtutea

Tratatului de la Maastricht, are autoritatea de a sancţiona statele care persistă în

ignorarea reglementărilor.

Aşa cum s-a menţionat anterior, problema implementării are o motivaţie structurală.

Spre deosebire de statele federale, cum sunt S.U.A., în U.E. nu există partide publice

care să opereze pe ambele laturi ale guvernării, şi nici o omogenitate economică,

naturală şi

culturală.

De asemenea, spre deosebire de instituţiile responsabile de problemele economice,

cele de mediu nu au puterea de aplica şi nici agenţi care să materializeze politicile

ecologice. Aceasta înseamnă că tocmai acolo unde politicile ecologice trebuie să

intervină cu promptitudine - fabrici, zone de ţărm, construcţii hidrotermice etc. -

acestea sunt reprezentate foarte slab sau chiar absente. Chiar şi acolo unde sunt

aplicate, procedura se desfăşoară lent, ermetic, inflexibil, complicat şi aproape în

4 Jordan, A.J. (1997), Post-decisional Politics in the E.U. The implementation of E.C. Environmental Policy inthe U.K., Routledge, London

23


exclusivitate între statele membre şi Comisie. Astfel, Comisia încearcă să lucreze

direct cu statele implicate apelând

numai în ultimă instanţă la procedurile legale. Pentru a contracara lipsa implementării

s-au propus numeroase soluţii, printre care următoarele:

crearea unui inspectorat centralizat asupra mediului cu puterea e a

investiga încălcări repetate ale legii şi de a percepe menzile;

abilitatea Comisiei pentru instituirea de proceduri împotriva ficialităţilor

locale;

transferul administrării cazurilor de neconformare tribunalelor

naţionale;

îmbunătăţirea directivelor din punct de vedere juridic şi tehnic;

extinderea aplicării majorităţii calificate în procesul de votare

(planificarea utilizării teritoriului; măsurile fiscale şi administrarea

energiei şi apei sunt exceptate actualmente);

Multe din aceste propuneri sunt însă în neconcordanţă cu politica reală a U.E., care

în ciuda guvernării supranaţionale şi pe nivele multiple, încă se constituie din 15 ţări

diferite, fiecare cu tradiţii politice, culturale şi legale, practici administrative, structură

economică şi circumstanţe de mediu proprii. Dat fiind aceste diferenţe, este

probabil inevitabilă implementarea lentă sau cel puţin diferenţiată.

De la ratificarea Tratatului de la Maastricht, direcţia de mediu (DG XI) a abordat o

linie mai pragmatică, accentuând măsuri “blânde” care sunt în concordanţă cu

principiul descentralizării, ca de exemplu: îmbunătăţirea consultării cu oficialităţile

naţionale de

mediu şi extinderea colaborării cu inspectoratele naţionale.

Lipsa integrării

Deşi U.E. a avut o contribuţie importantă pentru a îmbunătăţi performantele de

mediu a membrilor ei, rezultatele de mediu ale sale au fost mai puţin relevante. Cu

toate că s-a solicitat încă de la început includerea consideraţiilor de mediu în toate

deciziile politice (Primul Program de Acţiune), acestea au devenit numai un principiu

formal al legilor U.E., odată cu aprobarea Actului Unic European. De fapt, în trecut

U.E. a fost criticată pentru promovarea politicilor care afectează mediul. De exemplu,

24


prin politica agricolă, a fost subvenţionată agricultura intensivă, care a condus la

poluarea apei cu nitraţi şi fosfaţi. Similar eforturile de a îmbunătăţi infrastructura de

transport dintre statele membre a distrus importante habitate naturale şi a amplificat

emisiile poluante în aer.

În acest context, DG XI a trebuit să suporte presiunea grupărilor ecologiste care

solicitau surmontarea acestor deficienţe.

ProiectulPodul Tagus (un plan îndrăzneţ de îmbunătăţire a legaturilor rutiere,

lângă Lisabona) a devenit un exemplu simbolic pentru grupările ecologiste portugheze

şi europene, care l-au folosit pentru a evidenţia greşelile ecologice ale politicilor de

integrare ale U.E. Dar, asemenea majorităţii birocraţilor, Comisia este împărţită în

diferite unităţi, fiecare luptând perseverent ca să-şi apere obiectivele.

Contrar părerii publice, DG XI este o organizaţie relativ mică, reprezentând între 2 şi

3% din Comisie. Ea are doar 15 membri, care trebuie să rezolve probleme legate de

substanţe chimice periculoase, radioactivitate, conservarea biodiversităţii etc., în

comparaţie cu cei

500 de membri, cât numără Agenţia de Protecţie a Mediului din S.U.A.

Întrucât DG XI nu are nici o putere asupra celorlalte directorate, ea trebuie să se

bazeze pe mecanisme de coordonare neoficiale pentru a promova integrarea. Aceasta

presupune crearea unei reţele de membri ecologişti, care să fie prezenţi în toate

directoratele Comisiei,

formând o uniune de integrare pentru a îmbunătăţi coordonarea şi a promova cele mai

bune procedee şi publicând un cod de conduită.

De asemenea, DG XI continuă şi campania de controale formale, dar se confruntă cu

rezistenţa altor directorate şi a statelor membre.

I.3.3. Noi dimensiuni ale Politicii Ecologice a UE

Schema de management si audit ecologic (SMAE)

Iniţiativa elaborării unei astfel de reţele instrumentale şi categoriale se regăseşte

într-o Directivă comunitară elaborată în iulie 1993. Ea reprezintă o tentativă a U.E. de

a încuraja firmele să aspire la standarde care stabilesc că se realizează un sistem

efectiv de gospodărire a mediului înconjurător. Astfel de scheme de management şi

audit, fuseseră deja elaborate dezvoltate la nivelul unora dintre ţările membre

25


precum şi la nivelul unor corporaţii transnaţionale care încă din anii '70 lansaseră

unele "exerciţii" eco-manageriale. Cele mai importante aspecte ale SMAE comunitare

sunt:

Dezvoltarea unei strategii environamentale care implică elaborarea unor

criterii de performanţă pentru firme cu privire la sistemele de gestionare cu

componentă ecologică statuarea fundamentelor unui eco-audit care să

includă metode care să ofere date utile relevante pentru a fi folosite de

aceste sisteme şi de publicul larg.

SMAE este domenială şi nu specifică unei anumite companii, ca atare

conţinui său va fi difuzat pe baze locaţionale mai degrabă decât pe baze

corporative.

SMAE este un ansamblu de acţiuni voluntare, firmele sunt libere să opteze

pentru aceasta. Prevederile sale se aplică la nivelul întregii U.E., prin

urmare, nu sunt motive pentru ca firmele să refuze accesul la ele.

Pe termen scurt costurile de adaptare vor fi ridicate, dar avantajele din alinierea

la cerinţele SMAE se vor dovedi substanţiale pe termen lung. Spre exemplu pentru

nivelul mai scăzut al intensivităţii materiale şi energetice, reducerea volumului de

reziduuri industriale, reducerea primelor de asigurare pentru riscurile ecologice şi

fireşte prin diminuarea plăţilor ocazionate şi buna aliniere la reglementările ecologice.

Un alt mare avantaj îl constituie creşterea reputaţiei companiei în rândul utilizatorilor.

SMAE este perfect compatibilă cu noua orientare, şi fundamentată pe principiile

pieţei, pe care a dobândit-o Politica U.E. în domeniul mediului.

Condiţiile concurenţiale în care se găsesc firmele le vor determina să-şi

sporească atenţia înainte de a adopta decizia de încadrare în preceptele schemei,

întrucât consumatorii vor putea exercita presiuni pentru a putea obţine informaţii

ecologice devenite disponibile pentru ei. Totuşi, există şi probleme pentru firmele mici

şi mijlocii care se vor confrunta în continuare cu costuri relativ mai mari de adaptare

decât firmele mari care au serioase motivaţii în direcţia armonizării la cel mai înalt

nivel al standardelor. Deci, ofertanţii din amonte vor dovedi un interes mai scăzut

datorită contactului direct mai limitat cu utilizatorii finali, în timp ce ofertanţii din aval

vor folosi participarea la SMAE ca un criteriu de autoselectare.

26


Într-un studiu recent cuprinzând Marea Britanie, Franţa şi Olanda, referitor la

constrângerile naţionale legislative s-a stabilit că factorul determinant în ce priveşte

participarea la SMAE este apropierea legislativă. Presiunile opiniei publice,

considerentele de marketing, presiunile concurenţiale au înregistrat un scor încă

neconcludent.

Etichetarea ecologică (eco-etichetarea)

O schemă de eco-etichetare îşi propune să promoveze producţia şi consumul

unor produse ionizate al cerinţele de protecţie a mediului, prin scoaterea în evidenţă a

produselor care corespund criteriilor de eligibilitate prestabilite.

Stimulentul principal al acestei operaţiuni pentru firme derivă atât din creşterea

cererii pentru produsele eco-marcate care se aşteaptă de la grupurile de consumatori

ecologici şi din asistenţa dobândită din participare la o strategie de management

ecologic, ambiental. Prima astfel de schemă datează din 1978 când Germania a

introdus ambalajul "îngerul albastru", urmată fiind alte scheme naţionale după alţi 10

ani. Astfel, la începutul anilor '90, majoritatea naţiunilor dezvoltate şi-au lansat

propriile scheme naţionale.

Ca o componentă a transpunerii în practică atât a prevederilor celui de-al 5-lea

program de acţiune în Domeniul Ecologic, cât şi a Programului pentru PUI, UE şi-a

lansat propria schemă de etichetare. Ca şi schemele naţionale, cea comunitară prevede

un lanţ de etichetare bazat pe un semn distinctiv care să se păstreze pe tot procesul

logistic al produsului de la faza de concepere până la utilizarea finală. Aceasta

presupune că doar adaptări pe parcurs a produselor existente nu sunt suficiente pentru

eligibilitatea întregului lanţ generator de valoare adăugată. Un produs candidat va fi de

asemenea apreciat din punct de vedere al potenţialului său impact de-a lungul unei

varietăţi de medii ecologice, cum ar fi mijloacele ecologice, intensivitatea energetică

materială, etc.

Schema UE încă se aplică la un grup foarte restrâns de produse, dar se

preconizează extinderea sa progresivă. În fiecare grupă de produse care îndeplinesc

criteriile naţionale trebuiesc găsite modalităţile pentru echivalarea comunitară,

adoptându-se la început o etapă tranzitorie cu niveluri de exigenţă treptat ridicate.

27


Multe dintre grupele de produse implicate la început au fost bunuri de consum

dar, treptat sfera de cuprindere s-a lărgit şi cu bunuri intensive în resurse (maşini de

spălat) sau cu conţin chimic complex (detergenţi). Pentru că schema comunitară s-a

limitat în ce priveşte produsele aşa-zisele "patru obstacole", ea va trebui redefinită.

Aceasta se referă la chestionarea necesităţii ca produsul să răspundă Ia o cerere ce va

continua şi se va amplifica în viitor. Stabilire coeficientului de concordanţă cu

cerinţele ecologice al unui produs a fost totdeauna o "zonă gri” pentru orice schemă.

Fleming a observat că anumite "activităţi disparate" pot fi prezentate ca paşi în direcţia

sănătăţii mediului în timp ce adevăratul impact negativ al unor produse să fi ignorat.

Acest punct de vedere a fost preluat de ecologişti care au relevat o contradicţie cu

termenul de "consumerism verde" şi care, la rândul lor au sugerat promovarea unui

comportament mai profund decât un mandat de eco-etichetare a ceea ce se consumă, în

plus s-a argumentat că riscurile asupra mediului pot deriva din înseşi criteriile de eco-

etichetare care pot uşor ignorate sau se poate abuza de ele de către autorităţile

responsabile cu coordonare.

Progresele înregistrate în cadrul schemei comunitare de eco-etichetare sunt într-

o bună măsură modeste. Nerezolvarea neînţelegerilor între ecologişti şi cercurile

industriale cu privire criteriile de evaluare au obstrucţionat implementarea multor

procese noi. Au existat rezistenţe din partea unor organizaţii la nivel naţional cu privire

la maniera în care schema ar trebui gestionată şi ezitări în ce priveşte înlocuirea

etichetelor naţionale cu cele comunitare. Alte probleme au decurs din problematica

exclusivităţii, întrucât U.E. intenţiona să permită ca numai aproximativ 10% din

produsele candidate să fie înscrise în cadrul schemei.

Agenţia Europeană pentru Mediu

În majoritatea ţărilor, activităţile şi managementul politicilor ecologice sunt

asistate de agenţii de specialitate. Probabil cea mai celebră în acest sens este Agenţia

SUA pentru Protecţia Mediului, care desfăşurând o activitate de monitorizare a fost

dotată cu importante atribuţii şi forţă de acţiune. Crearea unei agenţii comunitare în

domeniul mediului a fost stabilită prin Regulamentul din 1990, dar nu a putut deveni

operaţională până în 1994 când i s-a stabilit Cartierul General la Copenhaga.

28


Rolul Agenţiei Europene pentru Mediu este să ofere organelor comunitare şi

ţărilor membre informaţii obiective, revelatoare şi comparabile despre climatul

european, permiţându-i acesteia să adopte măsurile care se impun pentru echilibrele

ecologice, să monitorizeze rezultatele acţiunilor întreprinse şi să se asigure că publicul

larg este prompt şi corect informat despre evoluţiile în domeniul mediului ambiant.

Pentru a dispune de aparatul necesar îndeplinirii acestui rol, încă de la început Agenţia

urmărit să stabilească o Reţea de Informaţii şi Observaţii despre Mediu la scara întregii

grupări regionale. Se observă că funcţia prevalentă este de informare şi diseminare a

rezultatelor acest lucru însemnând că Agenţia a fost concepută pentru a ajuta la

realizarea unora din obiectivele specifice celui de-al 5-lea Program European de

Acţiune în Domeniul Mediului, în unele ţări membre s-a reproşat scopul relativ limitat

care i s-a conferit în cadrul Politicii Comunitare, propunându-se apropierea, ca

manieră organizatorică şi funcţională de cea din SUA. Principiul subsidiarităţii face ca

rolul unor Directorate să devină relativ neclar. Agenţia constatând că se îndepărtează

de probleme care rămân în continuare de competenţa autorităţilor naţionale. Modificări

în ce priveşte rolul Agenţiei, ca reacţie la criticule exprimate au fost făcute în 1996 cu

ocazia revizuirii unora din elementele sale statutare.

Instrumente economice ale Politicii Ecologice

Instrumentarul economic adecvat a devenit o parte importantă a oricărui mix de

politică sectorială menit să arate eficienţa şi minusurile politicii în domeniul mediului,

în contextul acestei componente sensibile şi trans-sectoriale a construcţiei europene,

instrumentele economice au fost definite a fi "instrumentele care au impact asupra

costurilor şi profiturilor rezultate din acţiunile alternative puse la dispoziţia agenţilor

economici cu efect de a influenţa comportamentul în direcţia cea dorită". Prin urmare,

scopul lor principal este de a corecta ratările pieţei în domeniul externalităţilor

ecologice. Cele mai cunoscute instrumente economice sunt eco-taxele, autorizaţiile de

funcţionare şi sistemele de refinanţare a depozitelor prealabile:

eco-taxele şi amenzile sunt prelevări asupra unor practici dăunătoare în

domeniul mediului, care implică de cele mai multe ori activităţi poluante.

Ele pot fi de asemenea aplicate asupra unor produse pentru a ajusta preţurile

29


relative, fie pentru a stimula fie pentru a descuraja diferite tipuri de efecte

ecologice. Ele pot fi fie în manieră ad-valorem, fie ca sume forfetare.

Autorizaţiile de funcţionare în mod normal iau forma cotelor, plafoanelor

maxim permise, în alte situaţii ele pot servi pentru alte obiective ecologice

(cum ar fi cote maxime în domeniul pescuitului). Acestea sunt acordate de

autorităţile naţionale şi comunitare actorilor economici interesaţi prin

mecanismul adjudecărilor sau al licitaţiilor.

Sistemul de refinanţare: are o istorie mai lungă fiind folosit în industria

băuturilor containerizate de mai multă vreme. Utilizatorii plătesc un depozit

pentru ambalare sau oprirea containerelor şi sunt recompensaţi când le

restituie pentru a fi reutilizate, reciclate sau disponibilizate. Acest sistem

este folosit acum pentru a încuraja reintroducerea în circuitul productiv a

anvelopelor uzate.

Până în ultimii ani, politica în domeniul mediului a fost dominată de abordarea

binomială comandă urmată de controlul îndeplinirii. Cele mai cunoscute exemple ale

acestei abordări sunt nivelele maxim admise de poluare; limite maxime de deversare,

obligativitatea aplicării anumite tehnologii ecologice sau interzicerea folosirii unor

anumite procese productive sau materiale. Pe de altă parte, instrumentele economice

îşi propun să sporească implicarea pieţei pentru a modifica comportamentul real al

agenţilor economici către structurile încurajate de autorităţile în domeniu. Totuşi, orice

reacţie aşteptată de la piaţă care se abate de la abordarea tradiţională implică şi

circumspecţie. Dificultăţi în ce priveşte creşterea rolului instrumentarului economic

pot surveni din aplicarea lor izolată de contextul legislativ global. De ceea

dimensiunea lor fiscală şi financiară trebuie clar definită. Spre exemplu, introducerea

taxei pentru emisiunile de dioxid de carbon poate avea ample implicaţii pentru

structurile fiscale ale ţărilor membre şi poate genera rezultate imprevizibile care pot fi

contrare chiar generoaselor obiective ecologice cum ar fi revigorarea dezvoltării

industriei nucleare. Prin urmare, dorinţa general exprimată, atât de la autorităţile

guvernamentale cât şi de cercurile de afaceri de a conferi instrumentarului economic

un profil clar şi o utilizare mai frecventă se datorează avantajelor superioare pe care

acestea le au în raport cu normele administrative bazate pe comandă şi control şi

anume:

30


serioase economii la costurile administrative derivate din înlăturarea

necesităţii de permanentă monitorizare şi a măsurilor de sancţionare a celor

ce încalcă reglementările;

o mai mare flexibilitate acordată agenţilor economici adică aplicarea de

măsuri de protecţie a mediului conform cărora firmele au latitudinea de a

alege maniera în care vor reduce efectele negative asupra mediului. Această

abordare este profitabilă întrucât producătorii înşişi sunt cei mai în

măsură să aleagă metodele adecvate de obţinere a dezideratelor ecologice.

posibilitatea stimulării continue a dezvoltării celor mai puţin periculoase

produse şi metode de producţie, spre deosebire de regulament care

încurajează o minimă adaptare la standarde sau plafoane maximale.

o conservare mai efectivă a resurselor şi transmiterea lor generaţiilor

viitoare, promovată prin mecanismul neîngrădit al pieţei, Aceasta va

depinde însă de evaluarea corectă a ceea ce este bun şi nou în materie de

protecţia mediului.

noi surse de venituri bugetare din aplicarea instrumentarului economic, ceea

ce poate permite ajustări ale echilibrelor bugetare.

Există însă şi o serie de dezavantaje ale utilizării instrumentarului economic în

politica ecologică, îndeosebi efectele adverse ce pot rezulta din aplicarea eco-taxelor şi

efectul lor negativ în ce priveşte competitivitatea. De asemenea perioada lungă de timp

cerută de aplicarea instrumentelor economice poate genera modificări sectoriale

imprevizibile în structura pieţelor de capital, care se pot dovedi costisitoare în viitor.

Conturarea instrumentarului economic va trebui să ia în considerare sensibila

problemă a dinamismului ecologic la care se referă. Spre exemplu impactul marginal,

de aceeaşi amplitudine, al poluării este diferit în zonele cu nivel de poluare scăzut în

raport cu cele foarte poluate.

În concluzie, protejarea mediului înconjurător şi maturizarea fundamentelor

dezvoltării economice durabile sunt cele mai noi provocări globale. Europa poate şi

trebuie să joace un rol vital în aceste procese. În acest capitol am încercat să

evidenţiem succint înscrierea Uniunii Europene pe axa responsabilităţilor regionale dar

şi globale cu privire la mediu dar şi un mijloace şi instrumente cu care poate acţiona şi

31


separat şi împreună cu alte regiuni. Industriile ecologice au potenţialul de a genera

multe din soluţiile la gravele probleme ambientale care se confruntă umanitatea.

Perspectivele politicilor ecologice în U.E.

Din 1973, politica ecologică la nivelul U.E. a parcurs numeroase etape, şi în pofida

numeroaselor piedici apărute în calea dezvoltării sale, a înregistrat numeroase

progrese. De altfel, în probleme legate de încălzirea globală sau degradarea stratului de

ozon, U.E. este

recunoscuta în lumea industrializata. Primii 25 de ani au însemnat crearea unei

structuri de guvernare ecologice în Europa de Vest.

Pentru viitor, se are în vedere integrarea consideraţiilor ecologice în priorităţile politice

şi economice la nivel regional.

Al Cincilea Program de Acţiune marchează un progres important în acest sens, dar

rămân încă multe bariere care trebuie depăşite.

Parte din ele pot fi depăşite de activitatea Comisiei, în timp ce altele dintre ele vor

necesita o colaborare susţinută între părţile implicate.

Cele mai mari dificultăţi sunt legate de reticenta statelor membre de a se subordona

agenţiilor supranaţionale sau de a aduce compromisuri în politicile lor economice.

Dificultatea U.E. în implementarea politicilor ecologice simbolizează forţele

conflictuale şi contradicţiile care au caracterizat aceasta organizaţie încă de la

începuturile sale. Acestea includ necesitatea unităţii în diversitate dintre priorităţile

naţionale şi

imperativele supranaţionale şi distribuirea puterii între diferitele organizaţii şi nivele

de guvernare.

Cu toate acestea, U.E. înregistrează progrese în soluţionarea acestor probleme. în ceea

ce priveşte mediul, s-a trecut de la etapa de “efervescenţă” legislativă la cea de

supraveghere atentă a implementării prevederilor politicii de mediu. La aceasta a

contribuit atât “maturizarea” instituţională, cat şi conştientizarea importanţei

reglementărilor de mediu şi în celelalte direcţii.

În final, procesul legislativ este mult mai complicat datorită participării mai multor

organizaţii implicate direct sau indirect. Este preţul plătit pentru elaborarea unor acte

normative de mai bună calitate, bazate pe informaţii documentate ştiinţific şi mai

eficiente în materializarea prevederilor politice în domeniul protecţiei mediului.

32


II. 2009 – Politica Legislativa UE privind clima

Impactul schimbărilor climatice este din ce în ce mai evident la scară globală si în

Europa. Activităţile din agricultură, transporturi, aprovizionarea cu apă şi turism sunt

perturbate din ce în ce mai frecvent. Nivelul mărilor creşte, iar incendiile forestiere,

inundaţiile şi seceta sunt din ce în ce mai grave.

Europa trebuie totodată să se adapteze la cererea globală de energie tot mai mare şi la

evoluţia factorilor care influenţează aprovizionarea cu energie. Recunoaşterea pe scară

din ce în ce mai largă a consecinţelor utilizării de combustibili fosili şi concurenţa tot

mai acerbă pentru resurse de energie limitate pot conduce la costuri mai mari şi la

reducerea energiei disponibile pentru locuinţe, întreprinderi şi structuri de stat.

Drept răspuns, Europa a adus în prim-plan şi a prioritizat politicile în domeniile

mediului şi energiei.

În 2009 a intrat în vigoare ambiţiosul pachet legislativ privind clima şi energia,

convenit în principiu de liderii UE la sfârşitul anului 2008. Totodată, UE a jucat un rol

fundamental în pregătirea acordului global cu privire la strategia în domeniul

schimbărilor climatice. Acordul rezultat trebuie să fie numai un prim pas către un

angajament mai ambiţios. De la începutul anului, când numeroase state membre s-au

confruntat cu întreruperi ale aprovizionării cu gaze naturale, UE a acţionat în direcţia

îmbunătăţirii securităţii şi eficienţei energetice. Reformele aplicate au condus la

redinamizarea pieţei interne a energiei în UE.

UE s-a angajat astfel în mod concret în lupta împotriva schimbărilor climatice,

veghind ca europenii să beneficieze de o aprovizionare sigură, din surse sustenabile, cu

energie accesibilă din punctul de vedere al preţului. Provocările sunt de natură diferită,

dar soluţiile se suprapun în mare măsură.

Astfel, pe parcursul anului, UE a luat iniţiative în privinţa reducerii emisiilor şi a

economisirii de energie şi, în acelaşi timp, a subliniat necesitatea unei strategii

internaţionale eficace a cărei componentă esenţială să fie sprijinul pentru măsurile

întreprinse în ţările în curs de dezvoltare.

Este esenţială abordarea la nivel european. UE poate să reprezinte un exemplu şi să

influenţeze demersurile internaţionale în domeniul schimbărilor climatice sau al

reglementării comeţului cu energie numai dacă se exprimă la unison. Pentru

33


promovarea de soluţii energetice inovatoare şi pentru menţinerea sub control a preţului

facturilor de energie, două elemente sunt esenţiale: o piaţă la nivel european şi

sprijinul concertat al statelor membre UE.

UE se situează în frunte, stabilindu-şi, înaintea restului lumii, obiective ambiţioase

pentru 2020 (1). Uniunea a promis să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel

puţin 20 % faţă de nivelul din 1990. Obiectivul ei este de a creşte ponderea energiei

din surse regenerabile în consumul total de energie de la nivelul actual de 9 % la 20 %.

În materie de eficienţă energetică, ambiţia este de a se economisi 20 % din nivelul

actual al consumului primar de energie.

Pe parcursul întregului an 2009, activitatea UE s-a concentrat pe transpunerea în

realitate a acestor obiective. Preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, a descris

acest pachet de măsuri drept „proba de foc a capacităţii Europei de a acţiona în

Pachetul legislativ privind clima şi energia, adoptat în principiu în decembrie 2008 şi

care a intrat în vigoare în aprilie 2009, include:

Directiva prin care se îmbunătăţeşte şi se extinde schema UE de comercializare

a certificatelor de emisii (2);

Decizia de stabilire a obiectivelor fiecărui stat membru în materie de reducere a

emisiilor de gaze cu efect de seră (3);

Directiva prin care se instituie cadrul de reglementare privind captarea şi

stocarea dioxidului de carbon (4);

Directiva privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (5).

Pachetul este completat de încă două acte legislative asupra cărora s-a ajuns la un

acord în acelaşi timp:

Regulamentul prin care se impune reducerea emisiilor de CO2 ale vehiculelor

noi (6);

Directiva revizuită prin care se impune furnizorilor de carburant să reducă

emisiile de gaze cu efect de seră generate în lanţul de producţie al carburanţilor

(7).

Repartizarea eforturilor pentru a reduce emisiileObiective convenite între toate ţările UE pentru a-şi reduce emisiile de gaze cu

efect de seră, astfel încât UE să oţbină o reducere totală de 10 %; aceste obiective se

referă la sectoarele care nu sunt vizate de sistemul comun de comercializare a

certificatelor de emisii; ţările mai puţin bogate pot reduce emisiile mai puţin decât cele 34


mai bogate, însă trebuie să respecte o limită obligatorie şi trebuie să depună eforturi

pentru a-şi reduce emisiile

II.1. Comercializarea certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră

UE şi-a consolidat şi extins schema de comercializare a certificatelor de emisii

astfel încât aceasta să poată juca rolul principal în îndeplinirea obiectivelor pachetului

legislativ privind clima şi energia. În 2009 s-a stabilit un plafon unic pentru emisii la

nivelul UE, care va înlocui plafoanele naționale începând din 2013 şi care urmează să

scadă în mod constant astfel încât emisiile din sectoarele vizate să scadă până în 2020

cu 21 % faţă de nivelul lor din 2005.

Domeniul de aplicare al sistemului a fost extins astfel încât să acopere mai multe

sectoare. S-au purtat discuţii cu privire la modul în care să se includă aviaţia (8) şi

sectoarele industriale ale producţiei de aluminiu şi amoniac, precum şi emisiile de

oxizi de azot şi de perfluorocarburi, asigurându-se în acelaşi timp echilibrul în ceea ce

priveşte competitivitatea.

Schema a fost restrânsă astfel încât cea mai mare parte a certificatelor sunt mai

degrabă licitate decât distribuite în mod gratuit. Discuţiile s-au concentrat pe

dispoziţiile tranzitorii, în special în cazul sectoarelor industriale care se confruntă cu o

concurenţă puternică pe plan internaţional. Alocarea de certificate de emisii gratuite va

fi guvernată de norme armonizate, iar întreprinderile care le primesc vor trebui să

utilizeze tehnologiile cele mai actuale pentru a obţine avantaje maxime.

Directiva revizuită privind schema de comercializare a certificatelor de emisii

conţine o listă a sectoarelor considerate a fi expuse unui risc semnificativ de relocare a

emisiilor de dioxid de carbon – sectoare în care reglementarea la nivelul UE ar putea

conduce la deplasarea producţiei către ţări unde controlul este mai puţin strict.

Instalaţiile din sectoarele incluse pe listă vor beneficia de un nivel mai ridicat de

alocări gratuite decât instalaţiile din alte sectoare industriale. Comisia a adoptat lista

respectivă în urma unor ample consultări şi analize, a unui vot pozitiv în Comisia

pentru schimbări climatice a Parlamentului European şi după examinarea timp de trei

luni în Parlamentul European. Lista rămâne în vigoare pentru o perioadă de până la

cinci ani, însă anual pot fi adăugate alte sectoare, dacă se îndeplinesc criteriile stabilite.

Lista a fost întocmită pe baza angajamentului unilateral al UE de reducere cu 20 % a

35


emisiilor şi poate fi revizuită pentru a se lua în considerare rezultatul negocierilor la un

nou acord internaţional privind schimbările climatice.

Statisticile publicate în luna mai au arătat că sistemul funcţionează bine şi că este

rentabil. Emisiile de gaze cu efect de seră ale întreprinderilor participante au scăzut cu

3,06 % în 2008. Gradul de respectare a dispoziţiilor schemei este ridicat: numai 0,9 %

din instalaţiile participante nu au reuşit să restituie suficiente certificate de emisie până

la termenul de 1 mai 2009.

Comisia a autorizat ajutoare de stat în mai multe cazuri în care costurile de mediu

pentru societate nu se puteau reflecta imediat în costurile de producţie suportate de

întreprinderi. De exemplu, Comisia şi-a dat acordul pentru proiectul danez de scutire a

întreprinderilor vizate de schemă de taxele pe CO2 şi a autorizat o schemă britanică

prin care se introducea un sistem de comercializare a emisiilor de CO2 aferente

consumului de energie.

II.2. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în statele membre UE

În conformitate cu pachetul legislativ privind clima şi energia, emisiile

sectoarelor care nu sunt vizate de schema de comercializare a certificatelor –

transporturi rutiere, feroviare şi maritime, construcţii, agricultură şi deşeuri – trebuie

reduse cu 10 % față de nivelurile din 2005. Obiectivele individuale ale statelor

membre reflectă bogăţia naţională relativă a acestora, pentru a se permite creşterea

economiilor mai slabe din UE.

Statele membre dispun de o mare libertate de decizie cu privire la modalităţile de

îndeplinire a obiectivelor lor individuale. De exemplu, sunt permise transferurile între

ţări, iar guvernele pot include reducerile de emisii rezultate din proiecte de mecanisme

de dezvoltare ecologică din afara UE.

Acţiunea oficială a UE de combatere a schimbărilor climatice şi de economisire a

energiei a încurajat numeroase alte iniţiative în Europa. În luna februarie, peste 400 de

oraşe s-au angajat să depăşească obiectivele UE în materie de combatere a

schimbărilor climatice şi să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu peste 20 %

până în 2020. Împreună, oraşele participante reprezintă peste 60 de milioane de

persoane. Dacă toate aceste oraşe îşi ating obiectivele, reducerile de emisii de CO2 vor

fi echivalente cu închiderea a 20 de centrale electrice pe bază de cărbune. Până la 36


sfârşitul lui 2009, angajamentul a fost semnat de mult mai multe oraşe şi regiuni, iar

oraşe îndepărtate din Argentina şi Noua Zeelandă şi-au exprimat interesul de a se

implica. Deoarece cea mai mare parte a energiei produse în Europa se consumă în

zonele urbane, succesul luptei împotriva schimbărilor climatice va fi în mare măsură

determinat de ceea ce se întâmplă în oraşe.

De asemenea, în luna februarie, Stockholm şi Hamburg au fost primele laureate

ale premiului „Capitala europeană verde”, care răsplăteşte oraşele care sunt un

exemplu din punctul de vedere al acţiunilor ecologice. Stockholm, care deţine titlul în

2010, îşi propune să renunțe la utilizarea combustibililor fosili până în 2050 şi a pus la

punct un sistem pentru a asigura că bugetul, amenajarea şi comunicarea la nivel

municipal iau în considerare aspectele de mediu. Emisiile pe locuitor ale oraşului

Stockholm reprezintă jumătate din media suedeză a emisiilor de gaze cu efect de seră.

În 2011, titlul va fi preluat de oraşul Hamburg, unde administraţia municipală

investeşte în măsuri de economisire a energiei în clădirile publice şi în campanii de

sensibilizare.

Se înregistrează semne care atestă impactul acţiunii UE de reducere a efectelor

emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceste emisii au înregistrat scăderi pentru al treilea

an consecutiv în 2007, potrivit statisticilor publicate de Agenția Europeană de Mediu

în mai 2009. Angajamentele colective la care a subscris UE vor fi îndeplinite pe deplin

şi chiar depăşite. Se aşteaptă ca UE-15, care s-au angajat în mod colectiv să reducă

emisiile cu 8 % până în 2008 – 12 % faţă de nivelurile din 1990 – să realizeze reduceri

ale emisiilor de peste 13 %, demonstrând astfel că politicile aplicate şi măsurile

concrete sunt eficace în lupta împotriva schimbărilor climatice. Pe de altă parte,

reducerea emisiilor nu trebuie să însemne reducerea activităţii economice. Între 2006

şi 2007 s-a obţinut o scădere de 1,6 % a emisiilor UE-15, cu toate că produsul intern

brut a crescut cu 2,7 %.

II.3. Surse de energii regenerabile

Prin înlocuirea combustibililor fosili, energia din surse regenerabile contribuie la

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, se reduc importurile de energie

şi se diversifică furnizorii de energie, îmbunătăţindu-se astfel securitatea aprovizionării

cu energie a Europei. Mai mult, prin dezvoltarea de noi tehnologii şi de noi sectoare,

37


energiile din surse regenerabile creează locuri de muncă şi creştere economică. Drept

recunoaştere a contribuţiei pe care energiile din surse regenerabile le pot avea la

atingerea obiectivelor sale, UE a extins şi a consolidat cadrul legislativ care

reglementează aceste energii.

O nouă directivă privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile

oferă un cadru strategic în care întreprinderile şi alţi investitori pot avea încredere.

Obiectivele naţionale privind energiile din surse regenerabile au fost stabilite pe baza

bogăţiei naţionale relative a fiecărei ţări, de la 10 % (în cazul Maltei) la 49 % (în cazul

Suediei). Sunt necesare planuri naţionale de aciune, care vor institui un cadru de

reglementare care să reducă riscurile asociate investiţiilor în anii următori. În plus,

toate statele membre trebuie să se asigure că, până în 2020, 10 % din energia

consumată în sectorul transporturilor provine din energii din surse regenerabile. Vor

trebui, de asemenea, eliminate barierele de natură juridică aflate în calea creşterii

energiilor din surse regenerabile. Totodată, biocarburanţii vor trebui produşi în mod

sustenabil.

Comisia a autorizat ajutoarele de stat pentru o schemă cipriotă, trei scheme

daneze şi o schemă austriacă prin care se subvenţionează tarifele de sprijin în favoarea

producătorilor de energie din surse regenerabile, şi a iniţiat o investigaţie cu privire la

o schemă austriacă deoarece aceasta părea să favorizeze marii consumatori de energie.

Comisia estimează economii anuale de până la 900 Mt de CO2 şi reduceri de

până la 250 Mtep (milioane de tone echivalent petrol) ale consumului de combustibil

fosil odată ce statele membre vor aplica directiva şi va fi atins obiectivul UE de 20 %.

În noiembrie, Comisia Europeană şi Preşedinţia suedeză au semnat aderarea UE

la Agenţia Internaţională pentru Energii Regenerabile. Obiectivul organizaţiei este de a

accelera utilizarea surselor de energie regenerabile pe plan mondial. UE este prima

organizaţie internaţională care a aderat la aceasta.

II.4. Captarea şi stocarea carbonului

Deoarece combustibilii fosili – cărbune, petrol şi gaze naturale – vor continua să

facă parte din mixul energetic al UE în viitorul apropiat, UE a convenit să studieze

posibilităţile de atenuare a consecinţelor utilizării acestora prin intermediul unor

tehnologii de captare şi stocare a carbonului. Pachetul legislativ privind clima şi

38


energia include astfel o directivă privind stocarea carbonului, menită să asigure

siguranţa pe termen lung prin norme privind evaluarea potenţialelor situri de stocare,

autorizarea şi închiderea acestora.

UE a decis că este nevoie de bani publici pentru construirea primei generaţii de

centrale pentru demonstrarea tehnologiei, până la scăderea costurilor. Finanţarea UE

iniţială de până la 1,05 miliarde EUR provine din planul de redresare economică şi se

are în vedere o finanţare suplimentară prin schema de comercializare a certificatelor de

emisii şi prin angajamentele statelor membre şi ale industriei. Pe parcursul anului,

Comisia Europeană a insistat ca guvernele UE să angajeze până la 550 milioane EUR

pentru a contribui la echiparea unei centrale pe bază de cărbune din China cu

tehnologie de captare şi stocare a dioxidului de carbon.

Comisia a autorizat o schemă de ajutoare britanică destinată realizării de studii

inginereşti şi de fezabilitate în cadrul a două proiecte de demonstraţie la scară

industrială de captare şi stocare a dioxidului de carbon.

Transporturi mai curate

Odată cu pachetul legislativ privind clima şi energia, s-au introdus măsuri

destinate promovării unor transporturi mai ecologice (9). Sectorul transporturilor este

responsabil pentru un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră ale UE. În 2007, un

autovehicul nou emitea în medie 160 grame de CO2 pe kilometru. În conformitate cu

regulamentul (10) care a intrat în vigoare în luna aprilie 2009, producătorii de

autovehicule trebuie să se asigure, până în 2012, că emisiile medii de CO2 a 65 % din

autovehiculele noi nu depăşesc 130 g. O scădere cu încă 10 g CO2/km se va realiza

prin alte măsuri tehnice, cum ar fi pneuri mai eficiente sau utilizarea biocarburanților.

Până în 2015, obiectivul se va aplica în proporţie de 100 % parcurilor auto ale

producătorilor, iar în 2020 plafonul emisiilor va scădea până la 95 g CO2/km. Numai

această măsură, luată individual, va însemna peste o treime din reducerile emisiilor

necesare în sectoarele care nu sunt acoperite de sistemul de comercializare a emisiilor.

În acelaşi timp, a fost revizuită directiva privind calitatea combustibilului în

sensul de a-i obliga pe furnizorii de combustibil să reducă emisiile de gaze cu efect de

seră cu 6 % până în 2020 faţă de nivelurile din 2010. Producătorii pot atinge aceste

39


obiective prin utilizarea biocarburanţilor şi a combustibililor alternativi şi prin

diminuarea arderilor şi a ventilării în unităţile de producţie

Emisiile de CO2 ale noilor maşini se vor reduce la o medie de 120 g/km până în 2015

în cadrul efortului UE de combatere a schimbărilor climatice.

O altă directivă intrată în vigoare în luna aprilie recurge la achiziţiile publice

pentru a încuraja intrarea pe piaţă a autovehiculelor ecologice. Directiva cere ca atunci

când se achiziţionează autovehicule prin proceduri de achiziţii publice sau pentru

servicii publice să se ia în considerare impactul lor energetic şi de mediu, utilizându-se

norme comune pentru evaluarea efectelor pe parcursul duratei de funcţionare a

autovehiculelor. Creşterea vânzărilor de autovehicule ecologice în acest mod va

contribui la scăderea preţurilor lor prin economii de scală.

Propunerea Comisiei pentru un nou regulament privind standardele de

performanţă pentru emisiile de CO2 ale autovehiculelor comerciale uşoare a fost

adoptată în octombrie 2009. A fost adoptată, de asemenea, propunerea de directivă

revizuită privind etichetarea autovehiculelor cu privire la CO2. Propunerea de a se

calcula taxele rutiere pe baza costurilor externe cum ar fi poluarea şi congestia, menită

să aducă noi venituri pentru finanţarea transporturilor ecologice şi să încurajeze

modele de transport mai sustenabile, a primit sprijinul Parlamentului European în luna

martie şi se află în discuţie la Consiliu. În luna octombrie, liderii UE au aprobat

obiectivele de reducere cu 10 % a emisiilor în sectorul aviatic şi cu 20 % a emisiilor în

transportul maritim, faţă de nivelurile din 2005.

Banca Europeană de Investiţii (BEI), ca parte a contribuţiei sale la planul

european de redresare economică, a creat mecanismul european pentru transport

nepoluant pentru a promova cercetarea şi dezvoltarea în domeniul reducerii emisiilor

din sectorul transporturilor. BEI a crescut nivelul de împrumuturi acordate în perioada

2009/2010, vizând în special transporturile nepoluante (o creştere de 144 % pe

ansamblul sectorului autovehiculelor din 2008) şi investiţiile în energii din surse

regenerabile (o creştere de 41 % faţă de 2008).

Comisia Barroso I a deschis drumul pentru Comisia următoare în materie de luptă

împotriva schimbărilor climatice, care include promisiunea formulată în orientările

publicate în luna septembrie de preşedintele Comisiei de „decarbonizare” a sectorului

transporturilor şi a sectorului energetic.

40


III.Fundamentarea analizei socio – economice si de mediu in Romania

II.1.ANALIZA SWOT

probleme identificate:

I GESTIUNEA DEŞEURILOR ŞI A DEŞEURILOR PERICULOASE

Inexistenţa unui sistem integrat de management al deşeurilor, inclusiv periculoase Insuficienţa infrastructurii necesare:

- staţii de transfer;- operatori pentru procesele de

colectare, reciclare, refolosire;- bază materială

Educaţie deficitară a populaţieiLipsa / neaplicarea unor regulamente de salubrizare la nivel localExistenţa depozitelor clandestine (în luncile râurilor / maluri de ape, căi ferate, drumuri naţionale etc)Deşeuri industriale periculoase (Băiţa, Suplac) / pesticideInsuficientă tehnologie pentru reciclare, revalorificare, refolosire deşeuriInexistenţa incineratoarelor pentru cadavrele animale.Existenţa haldelor de steril neconforme (cenuşi, zguri etc)Existenţa depozitului naţional de deşeuri radioactive (Băiţa)Existenţa haldelor de steril radioactiv neconforme (Băiţa Plai, Nucet, Fânaţe)

II INFRASTRUCTURA DE MEDIU

Infrastructara de alimentare cu apă în mediul urban învechităSisteme deficitare / lipsa de alimentare cu apă în mediul ruralReţele de canalizare şi sisteme de epurare învechite / deficitare în mediul urbanLipsa reţelelor de canalizare şi sisteme de epurare în mediul ruralInexistenţa unui sistem de monitorizare a calităţii apei potabile

III CALITATEA APELOR DE SUPRAFAŢĂ ŞI

Deversarea apelor uzate în apele de suprafaţă fără epurare prealabilă (locuinţe, sate de vacanţă, gospodării, agenţi economici etc)Existenţa unor puncte cu potenţial de poluare accidentală

41


SUBTERANE Degradarea calităţii apelor datorită proceselor de eroziune a soluluiExistenţa unor surse neidentificate de poluare chimicăUtilizarea îngrăşămintelor chimice şi pesticidelorRisc potenţial de epidemii hidrice datorită stării necorespunzătoare a reţelelor de alimentare cu apă.

IV SOLUL

Degradarea solurilor prin procese de suprafaţă:- alunecări de teren;- ravinări;- torenţi;- spălarea areală de către precipitaţii

Apariţia fenomenului de deşertificare în partea de vest a judeţului (Valea lui Mihai, Săcuieni, Salonta ...)Schimbarea folosinţei terenurilor agricoleExistenţa depozitelor de pesticide neconforme.

V FONDUL FORESTIER

Defrişări şi tăieri de masă lemnoasă abuzive şi ilegaleScoaterea terenurilor din fondul forestier pentru alte folosinţeInfrastructură deficitară în fondul forestier

VI ARII PROTEJATE. BIODIVERSITATE

Lipsa structurilor de administrare pentru toate ariile protejate din judeţLipsa infrastructurii în ariile protejate.Creşterea presiunii antropice asupra ariilor protejate.Impactul negativ al turismului sălbatic, necontrolat.Lipsa documentaţiei complete privind arile protejate. (cartografierea acestora)..

VII CALITATEA AERULUI

Existenţa activităţilor industriale ce folosesc solvenţi organici cu conţinut de compuşi organici volatili (COV-uri)Spaţii verzi, perdele de protecţie insuficienteArderea necontrolată a deşeurilor vegetale şi menajereInfrastructură de transport necorespunzătoareLipsa centurilor de ocolire a oraşelorCreşterea numărului de mijloace de transport poluanteFolosirea carburanţilor fosili

VIII ZONE DE RISC NATURAL

Colmatarea unor canale colectoare / de legătură cu retenţii permanante / temporarePericol de inundaţii în bazinele hidrografice ale Crişului Negru, Barcăului, Crişului RepedeAlunecări de teren în bazinul mijlociu al Barcăului , versantul drept al Crişului Repede.

IX POLUARE FONICĂTraficul rutier intens în localităţiZgomotul produs de activităţi industriale în localităţi,

42


zone de odihnă, recreere etc.Aeroportul internaţional situat aproape de oraş.

PĂRŢI SLABE (W) / AMENINŢĂRI (T) :

NR CRT

DOMENIUL PĂRŢI SLABE (W) AMENINŢĂRI (T)


Inexistenţa unui sistem integrat de management al deşeurilor, inclusiv periculoase

Inexistenţa incineratoarelor pentru cadavrele animale

Insuficienţa infrastructurii necesare:

- staţii de transfer;- operatori pentru procesele de colectare, reciclare, refolosire;- bază materială

Existenţa haldelor de steril neconforme (cenuşi, zguri etc)

Educaţie deficitară a populaţiei privind sănătatea şi mediu.

Existenţa depozitului naţional de deşeuri radioactive (Băiţa)

Lipsa / neaplicarea unor regulamente de salubrizare la nivel local

Existenţa haldelor de steril radioactiv neconforme (Băiţa Plai, Nucet, Fânaţe)

Insuficientă tehnologie pentru reciclare, revalorificare, refolosire deşeuri.

II INFRASTRUCTURA DE MEDIU

Infrastructara de alimentare cu apă în mediul urban învechităSisteme deficitare / lipsa de alimentare cu apă în mediul ruralReţele de canalizare şi sisteme de epurare învechite / deficitare în mediul urbanLipsa reţelelor de canalizare şi sistemelor de epurare în mediul rural

43


Inexistenţa unui sistem integrat de monitorizare a calităţii apei potabile.

III CALITATEA APELOR DE SUPRAFAŢĂ ŞI SUBTERANE

Existenţa unor surse neidentificate de poluare chimică

Deversarea apelor uzate în apele de suprafaţă fără epurare prealabilă (locuinţe, sate de vacanţă, gospodării, agenţi economic etc)

Utilizarea îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor

Existenţa unor puncte cu potenţial de poluare accidentală.

Degradarea calităţii apelor datorită proceselor de eroziune a soluluiRisc potenţial de epidemii hidrice datorită stării necorespunzătoare a reţelelor de alimentare cu apă.

IV SOLUL

Schimbarea folosinţei terenurilor agricole.

Degradarea solurilor prin procese de suprafaţă: -alunecări de teren; -ravinări; -torenţi; -spălarea areală de către precipitaţii

Existenţa depozitelor de pesticide, deşeuri periculoase neconforme.

Apariţia fenomenului de deşertificare în partea de vest a judeţului (Valea lui Mihai, Săcuieni, Salonta ...)


Lipsa structurilor de administrare pentru toate ariile protejate din judeţ

Impactul negativ al turismului sălbatic, necontrolat

Lipsa infrastructurii în ariile protejateCreşterea presiunii antropice asupra ariilor protejateLipsa documentaţiei complete privind ariile protejate (cartografierea acestora)

44


VII CALITATEA AERULUI

Existenţa activităţilor industriale ce folosesc solvenţi organici cu conţinut de compuşi organici volatili (COV-uri)

Folosirea carburanţilor fosili

Spaţii verzi, perdele de protecţie insuficiente

Creşterea numărului de mijloace de transport poluante

Arderea necontrolată a deşeurilor vegetale şi menajereInfrastructură de transport necorespunzătoareLipsa centurilor de ocolire a oraşelor.


Colmatarea unor canale colectoare / de legătură cu retenţii permanante / temporare

Pericol de inundaţii în bazinele hidrografice ale Crişului Negru, Barcăului, Crişului Repede

Alunecări de teren în bazinul mijlociu al Barcăului , versantul drept al Crişului repede

IX POLUARE FONICĂ

Traficul rutier intens în localităţiZgomotul produs de activităţi industriale în localităţi, zone de odihnă, recreere etcAeroportul internaţional situat aproape de oraş

PUNCTE TARI / OPORTUNITĂŢI :

NR CRT

DOMENIUL PUNCTE TARI OPORTUNITĂŢI


Legislaţie în domeniu armonizată cu legislaţia U.EExistenţa depozitului ecologic zonal în OradeaExistenţa unui plan

45


judeţean de gestiune a deşeurilor

- Existenţa unui

parteneriat public-privat

în domeniul

managementului

deşeurilor;

- Accesarea fondurilor

U.E:

- Potenţial de dezvoltare a

parteneriatelor cu diverse

comunităţi din U.E;

- Posibilitatea dezvoltării

durabile prin

întrebuinţarea

tehnologiilor şi tehnicilor

avansate şi nepoluante;

- Extinderea suprafeţei

ariilor naturale protejate;

- posibilitatea dezvoltării

colaborării tranfrontieră

în domeniul protecţiei

mediului în cadrul

euroregiunilor;

- existenţa surselor de

enrgie alternativă

nepoluantă;

Agenţi economici autorizaţi pentru colectarea şi depozitarea deşeurilorAgenţi economici ce posedă tehnologii moderne pentru refolosire / distrugere deşeuri

IIINFRASTRUCTURA DE MEDIU

Staţie de epurare retehnologizată şi modernizată în OradeaReţea de aducţiune apă potabilă şi reţea de canalizare modernizată in OradeaPreocuparea Administraţiilor Publice Locale pentru atragerea de fonduri europene (PHARE, ISPA, SAPARD etc) pentru modernizarea infrastructurii de mediuExistenţa agenţilor economici cu experienţă în domeniul proiectării şi realizării proiectelor referitoare la infrastructura de mediu

IIICALITATEA APELOR DE SUPRAFAŢĂ ŞI SUBTERANE

Existenţa surselor diversificate de alimentare cu apă potabilă (foraje, ape curgătoare, izvoare)Ape potabile corespunzătoare din punct de vedere calitativResurse bogate de ape termo-mineraleReţea hidrografică bogată Regim hidrologic echilibratSoluri de calitate (cca 50% arabil, 20% păşuni

46


IV SOLULşi fîneţe, 26% păduri)Existenţa unor studii pentru reconstrucţia ecologică şi ameliorarea stării de calitate a solurilor şi pentru folosirea raţională a îngrăşămintelor chimice

V FONDUL FORESTIER

25,9% din suprafaţa judeţului acoperită cu păduriDiversitatea speciilor forestiere distribuite pe etaje de vegetaţie variateProduse accesorii ale pădurii bine reprezentate (fructe de pădure, plante medicinale, ciuperci)Structuri de administrare de stat şi private constituite


Număr mare de arii protejate (din care 64 de importanţă naţională)Parcul Natural ApuseniCapital natural reprezentativ la nivel naţional: habitate, specii protejate de plante şi animaleDelimitarea sit-urilor şi întocmirea documentaţiei pentru Programul „Natura 2000”Inexistenţa agenţilor economici operatori de biotehnologiiRelaţii bune internaţionale (tranfrontieră) în domeniul protecţiei naturii (proiecte)

VII CALITATEA

Număr foarte mic de agenţi economici mari poluatori fonici şi ai aeruluiExistenţa unui sistem-

47


AERULUI pilot de monitorizare a calităţii aerului (autolaborator A.P.M.)Amplasarea platformelor industriale la periferia oraşelor


Existenţa unui sistem funcţional de hidroamelioraţii şi construcţii hidrotehnice ( diguri, canale, retenţii permanente şi temporare, lacuri de acumulare, baraje) Situarea judeţului într-o zonă de risc seismic redusExitenţa unui Program G.I.S. la primăria Oradea

IX POLUARE FONICĂ Lipsa agenţilor economici mari poluatori fonici

48


III.2. Protejarea si imbunatatirea calitatii mediului in jud. Bihor

III.2.1.Obiectivul major

Obiectivul major în domeniul protecţiei mediului îl constituie îmbunătăţirea

calităţii vieţii în România prin asigurarea unui mediu curat, care să contribuie la

creşterea nivelului de viaţă al populaţiei, la îmbunătăţirea stării de sănătate al acesteia,

la conservarea şi ameliorarea stării patrimoniului natural unic de judeţul Bihor

beneficiază.

II.2.2.Obiectivele strategice

Obiectivele strategice ale domeniului protecţia mediului sunt reprezentate

de:

conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;

protecţia sănătăţii umane;

utilizarea durabilă a resurselor naturale.

În acelaşi timp, se are în vedere îndeplinirea angajamentelor asumate în procesul

de negociere cu Uniunea Europeană a Capitolului de Mediu şi a obiectivelor stabilite

în „Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă – ORIZONT 2025”, astfel încât în

perioada 2007-2013 protecţia mediului să asigurarea dezvoltarea durabila a societăţii

româneşti, în conformitate cu Strategia Uniunii Europene şi al 6-lea Plan–Cadru de

Acţiune al Uniunii Europene.

III.2.3.Obiective specifice

a. Îmbunătăţirea mediului ambiental prin asigurarea calităţii aerului la nivelul

standardelor internaţionale, realizarea obiectivelor privind schimbările climatice,

controlul poluării industriale şi managementul riscului, managementul zgomotului

ambiental

49


Măsurile prin implementarea cărora se va urmări realizarea obiectivului în

domeniul larg al protecţiei atmosferei şi care să garanteze sănătatea oamenilor sunt:

Asigurarea calităţii aerului conform standardelor în vigoare

Masuri generale necesare

evaluarea preliminara a calitatii aerului in regiuni si proiectarea retelelor

locale si regionale pentru monitorizarea calitatii aerului;

integrarea în Sistemului National de Evaluare si Gestionare Integrata a

Calitatii Aerului prin dotarea autoritatilor locale si regionale pentru

protectia mediului cu echipamente de monitorizare a calitatii aerului si cu

echipamente de laborator;

monitorizarea calitatii aerului si informarea publicului cu privire la depasirile

pragurilor de informare si alerta prevazute in legislatia in vigoare;

colaborarea cu autoritatile de sanatate publica locala in vederea evaluarii

efectelor poluarii aerului asupra sanatatii populatiei;

identificarea surselor responsabile de poluarea aerului si elaborarea planurilor

si programelor de gestionare a calitatii aerului.

Masuri specifice

proiectarea retelei locale pentru monitorizarea calitatii aerului ;

achizitionarea echipamentelor de monitorizare a calitatii aerului si a

echipamentelor de laborator;

intocmirea listelor cu arealurile unde concentratiile pentru unul sau mai multi

poluanti depasesc valoarea limita si/sau marja de toleranta;

implementarea actiunilor specifice de reducerea emisiilor in aer , pana la

plafoanele stabilite pentru anul 2013,a urmatorilor poluanti: dioxid de sulf,

oxizi de azor, pulberi in suspensie;

50


reducerea nivelului de compusi organici volatili (COV) prin implementarea

prevederilor legislative din domeniu;

implementarea unui sistem de automonitorizare a emisiilor de poluanti in

atmosfera de catre agentii economici, raportarea lor catre autoritatea locala de

protectie a mediului si diseminarea informatiilor privind mediul catre publicul

interesat;

instalarea panourilor exterioare pentru informarea publicului cu privire la

calitatea aerului.

Controlul poluarii industriale si managementul riscului

Limitarea emisiilor anumitor poluanti (dioxizi de sulf, oxizi de azot si pulberi) in

aer, proveniti din instalatii mari de ardere (puterea termica nominala este egala cu sau

mai mare decat 50 MWt, indiferent de tipul de combustibil folosit) prin:

Realizarea masurilor de retehnologizare conform cerintelor domeniului

controlului poluarii industriale, respectiv aplicand recomandarile ghidurilor de

refererinta privind “cele mai bune tehnici disponibile” ( BREF) in vederea

atingerii valorilor limita de emisie prevazute de Directiva Consiliului nr.

2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanti in aer proveniti din

instalatii mari de ardere.

III.2.4 Strategia în domeniul protecţiei mediului pentru judeţul Bihor

Planul Local de Acţiune pentru Protecţia Mediului (în versiune prescurtată - PLAM) al

judeţului Bihor, pentru perioada 2008-2013, a fost aprobat, în 29 mai a.c., în şedinţa

Consiliului Judeţean Bihor şi devine obligatoriu pentru toate autorităţile locale,

instituţiile publice, agenţii economici, pentru toţi cei implicaţi în implementarea lor.

Până să se ajungă la acest moment - avizul comisiei de specialitate pe domeniu şi

aprobarea dată de Consiliul Judeţean Bihor, Planul Local de Acţiune pentru Protecţia

Mediului (PLAM) al judeţului Bihor 2008-2013 a fost elaborat, în perioada august -

decembrie 2007, de către un Grup de lucru format din 33 de specialişti din cadrul

tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului, sub coordonarea

Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor. Apoi, prima versiune a PLAM Bihor 51


a fost accesibilă publicului, pentru consultare şi propuneri, pe site-ul APM Bihor. "În

momentul de faţă, prin aprobarea PLAM Bihor 2008-2013, dispunem de un document

oficial, de un instrument în procesul de planificare strategică de mediu care cuprinde

un set de acţiuni concrete pentru judeţul Bihor. Sunt acţiuni necesare conservării,

protecţiei şi îmbunătăţirii calităţii mediului, protecţiei sănătăţii umane şi utilizării

durabile a resurselor naturale", a adeclarat dl Călin Mocan, director executiv al APM

Bihor.

PLAM Bihor 2008-2013 stabileşte obiectivele de mediu pentru 15 categorii de interes

în domeniul protecţiei mediului, în concordanţă cu strategiile europene de dezvoltare

durabilă şi ţine cont de performanţele economice locale şi de direcţiile de dezvoltare

ale judeţului nostru. Cele 15 categorii de interes în domeniul protecţiei mediului sunt:

cantitatea şi calitatea apei potabile; calitatea de suprafaţă subterane; calitatea solului;

calitatea aerului; gestiunea deşeurilor şi a substanţelor chimice periculoase; pericolele

generate de catastrofe/fenomene naturale şi antropice; dezvoltarea mediului urban;

degradarea mediului natural şi construit; protejarea naturii şi conservarea

biodiversităţii; educaţia ecologică; asigurarea stării de sănătate a populaţiei; transport;

turism; energie; întărirea capacităţii administrative şi instituţionale a instituţiilor cu

atribuţii în domeniul protecţiei mediului.

Comitetul de Coordonare, APM Bihor şi alte instituţii responsabile vor fi implicate în

monitorizarea şi implementarea PLAM Bihor, cât şi în evaluarea rezultatelor implementării.

52


Nr

Judetul

Numele instalatiei mari

Numele cazanului

Puterea termica

Conformare Pulberi

Plafoane emisii

de ardere (tone/an)

Investitii milioane Eur

An 20072008

2009

20102011

2012

2013

2014

2015

1Bihor

ELECTROCENTRALE ORADEA S.A nr. 1

Grup cazane cu abur Nr. 1

2x127+ 269

2004

0 0 0 0 0 0 0

Grup cazane cu abur Nr. 2Grup cazane cu abur Nr. 3

2

ELECTROCENTRALE ORADEA nr. 2


2x300+269

6 2013

1700 1700

1700

1700 1205

710

215

Grup cazane cu abur Nr. 5Grup cazane cu

53


abur Nr. 6

JudetulNumele instalatiei

Numele Puterea termica

Conformare NOx

Plafoane emisii

mari de ardere cazanului (tone/an)


An 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017

Bihor

ELECTROCENTRALE ORADEA S.A nr. 1


2x127+ 269 20 2010 1020 850 680 510 510 510 510 Grup cazane cu abur Nr. 2


ELECTROCENTRALE ORADEA nr. 2


2x300+269 2004 1010 1010 1010 1010 1010 1010 1010 785 560 340



54


NrJudetul

Numele instalatiei

Numele cazanului

Puterea termica

Conformare SO2

Plafoane emisii

mari de ardere (tone/an)


An 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

1 BihorELECTROCENTRALE ORADEA S.A nr. 1


2x127+ 269 2004 0 0 0 0 0 0 0Grup cazane cu abur Nr. 2Grup cazane cu abur Nr. 3

2 ELECTROCENTRALE ORADEA nr. 2


2x300+269 45 2013 16900 16900 16900 16900 11605 6310 1015Grup cazane cu abur Nr. 5Grup cazane cu abur Nr. 6

55


Abordarea integrata a masurilor necesare in vederea prevenirii, reducerii si controlului poluarii (IPPC) presupune obligatoriu

implicarea reprezentantilor administratiei publice locale si a agentilor economici respectivi, astfel incat termenele asumate in procesul

de negociere sa fie respectate cu strictete.

Agentii economici care au instalatii in care se desfasoara activitati aflate sub incidenta Directivei 96/61/CE, trebuie ca pana la

data aderarii sa aplice toate masurile necesare conformarii cu prevederile acesteia (in conformitate cu recomandarile BREF, art. 11 al

Directivei 96/61/CE); exceptie fac numai acele activitati care au obtinut perioada de tranzitie. Pentru acestea, durata aplicarii

masurilor de conformare va fi in concordanta cu termenul negociat.

In judetul Bihor exista 33 de instalatii aflate sub incidenta Directivei IPPC . Dintre acestea un nr. de 4 au obtinut perioade de

tranzitie, restul trebuie sa se conformeze pana la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana ( 1 ianuarie 2007).

Centralizator privind situatia evaluarilor de costuri pentru activitatile/ instalatiile aflate sub incidenta Directivei 96/61/EC, care au obtinut perioada de

tranzitie

3. Industria mineralelor

56


3.2 Instalatii pentru producerea azbestului si fabricarea produselor pe baza de azbest;

3.5 Instalatii pentru fabricarea produselor din ceramica prin ardere, in special a tiglelor, caramizilor, caramizilor refractare, dalelor, produselor din ceramica sau portelan,

cu o capacitate de productie mai mare de 75 t/zi si/sau cu o capacitate a cuptoarelor mai mare de 4 m3 si cu o densitate mai mare de 300 kg/m3.

Nr. crt.

Nume operator/Judet

Cod activitate in conf. cu Anexa I IPPC

Numar instalatii

Data punerii in functiune

Investitii anuale (EURO)

2004 2005 2006 2007 2008 2009 20102011

2012

1S.C. HELIOS S.A Astileu /Bihor

3.5 1 1963 25.000 25.000 25.000 25.000 50.00050.000

75.000 0 0

2S.C. Congips S.A (Azbest)/Bihor

3.2 1 1986 25.000 25.000 25.000 100.000 100.000100.000

125.000 0 0

TOTAL 2

4. Industria chimica4.1 Instalatii chimice pentru producerea de substante chimice organice de baza;4.2 Instalatii chimice pentru producerea de substante chimice anorganice de baza;4.4 Instalatii chimice pentru fabricarea produselor fitosanitare de baza sau a biocidelor;4.5 Instalatii utilizand procedee chimice sau biologice pentru fabricarea produselor farmaceutice de baza;

Nr. crt.

Nume operator/Judet

Cod activitate

Numar

Data punerii in functiune

Investitii anuale (EURO)

57


in conf. cu Anexa I

instalatii

2004 2005 2006 2007 2008 2009 20102011 2012

1 S.C CHIMPROD S.A/Bihor

4.1 b); 4.5 1 1954/ 1970 60.000 64.000 70.00075.000

84.000 90.000100.000

104.000 108.000

2 S.C Sinteza S.A Oradea/Bihor

4.4/ 4,2d; e)/ 4,1g)

11976/ 1973/ 1970/ 1982/ 1988/ 1993

75.000 80.000 88.00095.000

105.000115.000

125.000

130.000 140.000

TOTAL 2

58


Minimizarea si, in final, eliminarea impactului negativ al poluarii asupra

mediului si / sau a impactului transfrontier

In acest sens trebuie avute in vedere activitatile in care sunt prezente substante

periculoase (toxice, foarte toxice, oxidante, explozive, inflamabile, foarte inflamabile,

extrem de inflamabile, peric3uloase pentru mediu), in cantitati egale sau mai mari

decat cele prevazute in Anexa.2, din HG 95/2003.

In jud. Bihor sunt 17 agenti economici care se afla sub incidenta Directiva

SEVESO II, transpusa prin HG nr. 95 din 23 ianuarie 2003 privind controlul

activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe

periculoase, carora le revine obligatia sa ia masuri preventive pe baza unor proceduri

privind planificarea, inspectia, raportarea si accesul publicului la informatii.

Bihor1 S.C. CEMTRADE S.A. Oradea

Risc minor

2 S.C. CHIMPROD S.A. OradeaRisc major

3 S.C. ECOKAPA S.A. Oradea - Punct de lucru RosioriRisc minor

4 S.C. ELECTROCENTRALE ORADEA S.A.Risc major

5 S.C. HELIOS S.A. AstileuRisc major

6 S.C. HOLCIM S.A. AlesdRisc major

7S.C. IMPREGNAT TRAVERSE DIN LEMN S.A. SUCEAVA - Sectia Tileagd

Risc minor

8 S.C. INTEROIL S.A. OradeaRisc major

9 S.C. PETROLSUB S.A. BalcRisc major

10 S.C. PROTPLANT S.A. OradeaRisc major

11 S.C. SCANDIC DISTILLERIES S.A. DraganestiRisc major

12 S.C. SINTEZA S.A. OradeaRisc major

13 S.C. TERMOELECTRICA S.A. - Sucursala de Valorificare si Servicii Bucuresti - Punct de lucru Oradea

Risc major

59


14 S.C. ZAHARUL ORADEA S.A. Risc minor

15S.N.P. PETROM S.A. Bucuresti - Sucursala PECO Bihor - Sectia Comerciala Oradea

Risc major

16S.N.P. PETROM S.A. Bucuresti - Sucursala PETROM Suplacu de Barcau - Schela Suplac

Risc major

17S.N.P. PETROM S.A. Bucuresti - Sucursala PETROM Suplacul de Barcau - Schela Marghita

Risc major

Risc minor: ●cantitati mai mari decat cele din col.2 si mai mici decat cele din col.3 - tabelele nr.1 si 3 din (HG 95, Anexa nr. 2)

Risc major: ●cantitati mai mari decat cele din col.3 - tabelele nr.1 si 3 din (HG 95, Anexa nr. 2)

Masuri ce se impun :

Autoritatea publica locala responsabila cu amenajarea teritoriului trebuie sa ia in

considerare, in cazul politicilor de dezvoltare si amenajare a teritoriului, obiectivele de

prevenire a accidentelor majore si de limitare a consecintelor acestora.Se va tine cont,

pe de o parte, de necesitatea mentinerii unor distante adecvate intre obiectivele carora

le sunt aplicabile prevederile HG 95/2003 si zonele rezidentiale, zonele de utilitate

publica, zonele sensibile sau zonele protejate de interes natural deosebit si, pe de alta

parte, in cazul unor obiective existente, de necesitatea unor masuri tehnice

suplimentare incât riscurile pentru sanatatea populatiei sa nu creasca;

Vor fi promovate proiecte pentru prevenirea accidentelor majore si limitarea

impactului produs de astfel de accidente asupra sanatatii populatiei si a mediului

inconjurator;

Vor fi promovate proiecte specifice pentru implementarea programului de reducere

progresiva a emisiilor de poluanti organici persistenti (POP) si pentru reducerea

emisiilor de metale grele, conform cerintelor Protocolului privind Metalele Grele.

Realizarea obiectivelor privind shimbarile climatice

La Kyoto, in Japonia, 1-11 decembrie 1997, 161 de tari au finalizat un acord, denumit

Protocolul de la Kyoto, care stabileşte termenii si regulile de punere sub control a gazelor ce

determină efectul de seră al Terrei .Protocolul de la Kyoto, exprima dorinţa ca până in anul

2012, cantitatea medie de gaze cu efect de seră (principalele şase gaze) sa fie redusă cu 5,2%

sub nivelul inregistrat in anul 1990.Romania a fost a 60-a ţară care a semnat Protocolul de la

Kyoto in anul 1999 fiind demarată procedura de ratificare a acestuia.În această Convenţie, 60


ţara noastră este înscrisă în Anexa I alături de alte ţări cu economie în tranziţie şi ţări

dezvoltate. Aceste două instrumente juridice internaţionale permit Părţilor cuprinse în

Anexa I a Convenţiei să aplice în comun prevederile referitoare la reducerea emisiilor de

gaze cu efect de seră, în interesul ambelor părţi.

În baza Protocolului de la Kyoto, România urmează să reducă emisiile de dioxid de

carbon echivalent cu 8%, în prima perioadă de angajament 2008 – 2012, faţă de anul de

bază 1989. Potenţialul de reducere a ţării noastre este mai mare, ceea ce permite transferul

unor unităţi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin proiecte comune cu alte

ţări, care au nevoie să achiziţioneze asemenea unităţi de reducere a emisiilor de gaze cu

efect de seră. Aceste proiecte pot viza implementarea unor masuri de eficienta energetica

si utilizarea resurselor regenerabile de energie, cum ar fi utilizarea apei geotermale, etc.

Prevenirea si reducerea efectelor daunatoare si a disconfortului provocate de

zgomotul ambiental.

Acest obiectiv poate fi realizat prin creerea unei retele nationale de monitorizare a

zgomotului ambiental si punerea in aplicare a Planului national de actiune pentru

reducerea zgomotului ambiental.

Actiuni la nivel local:

creerea sau reabilitarea liniilor de centura;

refacerea infrastructurii rutiere;

inoirea parcului auto;

extinderea autostrazilor;

creerea de perdele de protectie ,inclusiv spatii verzi pentru zonele locuite.

Promovarea introducerii etichetei ecologice

Masuri ce trebuie intreprinse:

dotarea cu aparatura specifica a institutelor ce efectueaza teste si verificari

pentru diferite grupe de produse in vederea acordarii etichetei ecologice;

incurajarea producatorilor si importatorilor pentru aplicarea etichetei ecologice;

61


campanii de promovare, mediatizare a etichetei ecologice pentru diverse grupe

de produse.

Implementarea sistemului de management de mediu si audit (EMAS)

Deoarece acest sistem presupune participarea voluntara a organizatiilor trebuie

avute in vedere actiuni de informare a organizatiilor cu impact semnificativ asupra

mediului asupra obiectivelor si componentelor principale ale sistemului de management

de mediu si audit si a beneficiilor obtinute , cum ar fi:

imbunatatirea in mod continuu a performantelor de mediu;

imbunatatirea performantelor economice.

b.Imbunatatirea gradului de reutilizare a resurselor naturale prin dezvoltarea

sistemelor de management al deseurilor si gestiunea substantelor chimice

periculoase

Dezvoltarea unui sistem de management integrat al deseurilor municipale

Masuri ce trebuie intreprinse:

Inchiderea depozitelor urbane existente, neconforme, de deseuri

menajere, dupa urmatorul calendar:

An de inchidere Depozite municipaleExistente Autoritati responsabile

2008 Oradea

Autoritatile publice locale

2009 Beius2009 Alesd2010 Sacueni2010 Stei2010 Marghita2017 Valea lui Mihai2017 Salonta

Realizarea statiilor de transfer

Extinderea zonelor deservite de serviciile de salubritate (extinderea colectarii

deseurilor municipale)

Extinderea colectarii selective

62


Inchiderea si ecologizarea spatiilor de depozitare din zonele rurale pana la

16.07.2009 si realizarea punctelor de colectare pentru aceste zone, prin racordarea

la statiile de transfer

Pana la 16.07.2010 cantitatea de deseu biodegradabil depozitat trebuie redusa la

75% din cantitatea depozitata in 1995 (an de referinta);

Atingerea, in anul 2013, a unei rate de reciclare a deseurilor de ambalaje de 55,1

% si a unei rate de valorificare a deseurilor de ambalaje de 62 %;

Campanii de informare si constientizare/ educare a populatiei.

Promovarea sistemelor de management integrat al deseurilor industriale

Masuri ce urmeaza a fi intreprinse:

Inchiderea depozitelor industriale neconforme dupa urmatorul calendar:

An de inchidere (i)/

conformare (c)

Responsabil

Ag ec privati Termocentrale Ind. extractiva

16.07.2009 (c) SC FIBROCIM SA

31.12.2006 (i) SC PETROLSUB SA


31.12.2006 (i) SC SINTEZA SA



31.12.2006 (i) SC PETROL DERNA SA

31.12.2006 (i) SC PETROL DERNA SA

31.12.2006 (i) SC SINTEZA SA

31.12.2006 (i) SC CEMTRADE SA

ORADEA

31.12.2006 (i) SC CEMTRADE SA

ORADEA

31.12.2006 (i) SC HELIOS SA

31.12.2006 (i) SC TERMOELECTRICA

SA PL ORADEA

<16.07.2009 (i) SC HOLCIM SA

63


31.12.2013 (c) SC

ELECTROCENTRAL

E ORADEA SA

31.12.2013 (c) SC

ELECTROCENTRAL

E ORADEA SA

31.12.2013 (c) SC

ELECTROCENTRAL

E ORADEA SA

31.12.2006 (i) Abramut-

PETROM

SUPLACU DE

BARCAU

31.12.2006 (i) Celula 1-

PETROM

SUPLACU DE

BARCAU

31.12.2006 (i) Celula 2-

PETROM

SUPLACU DE

BARCAU

31.12.2006 (i) Celula Parc 30-

PETROM

SUPLACU DE

BARCAU

31.12.2006 (i) Fanate-BAITA

Stei

Gasirea unei alternative viabile pentru inchiderea crematoriilor: sterilizare termica,

incineratoarele existente autorizate si incinerarea deseurilor medicale impreuna cu

deseurile periculoase industriale in capacitati noi care trebuie sa se realizeze pana

la 31.12.2008

Utilizarea in agricultura a namolurilor de la statiile de epurare;

Colectarea, reutilizarea, reciclarea si valorificarea deseurilor de echipamente

electrice si electronice – ociective:

64


- colectarea a 4 Kg deseu /locuitor/an pana la 31.12.2008;

- reutilizarea / reciclarea si valorificarea totala pana 31.12.2008.

Promovarea de solutii de reciclare pentru plastic, sticla, fluide cu exceptia uleiului uzat,

provenit de la vehiculele scoase din uz.

Regimul substantelor chimice periculoase

Efectele negative ale substantelor chimice periculoase asupra sanatatii umane si

asupra mediului impun necesitatea asigurarii unui regim specialal acestor tipuri de substante

pentru a preveni daunele severe pe care le pot produce asupra sanatatii populatiei si mediului.

Masuri ce se impun:

aplicarea procedurii de notificare pentru introducerea pe piata a substantelor

chimice noi;

imbunatatirea cadrului institutional pentru evaluarea riscului reprezentat de

substantele chimice existente;

actualizarea bazei de date si stabilirea listelor la nivel national cu substante

chimice al caror risc fata de sanatatea populatiei si mediu trebuie evaluat cu

prioritate;

dotarea cu echipamente pentru determinarea in mediu ( apa, aer, sol, biota) a

substantelor care prezinta risc pentru sanatate si mediu;

campanii de informare / constientizare a publicului si a sectoarelor industriale

privind ODS-urile (substante care depreciaza stratul de ozon);

introducerea restrictiilor specifice privind fabricarea si comercializarea de sisteme

industriale de refrigerare ce utilizeaza HCFC-uri (Hidro-cloro-fluoro-carburi);

imbunatatirea cunoasterii standardelor de securitate si a implicatiilor utilizarii de

echipamente second hand;

incurajarea implicarii ONG-urilor la toate nivelurile si in toate actiunile legate de

eliminarea ODS-urilor;

dezvoltarea si perfectionarea unor sisteme informationale in vederea derularii

procedurilor de control la birourile vamale de frontiera a transporturilor de

substante chimice interzise sau restrictionate conform legii.

c.Dezvoltarea infrastructurii edilitare si managementul durabil al resurselor de

apa.

65


Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii sistemelor centralizate de alimentare

cu apa in mediul urban si rural

In prezent, in Romania, doar 52 % din populatie beneficiaza de serviciile edilitare de

alimentare cu apa si canalizare. Cresterea gradului de acces al populatiei la serviciile publice

de alimentare cu apa si asigurarea conditiilor de calitate standard pentru apa potabila (conform

Directivei privind calitatea apei destinata consumului uman, transpusa prin Legea nr.

458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificarile si completarile ulterioare), reprezinta

un obiectiv strategic.

Romania nu se poate conforma prevederilor Directivei referitoare la apa curata si sanogena,

din cauza schemelor de tratare aplicate (care in majoritatea localitatilor urbane si/sau rurale nu

sunt corespunzatoare calitatii sursei de alimentare cu apa), din cauza intreruperilor frecvente

in furnizarea apei potabile, din cauza vechimii retelelor de distributie, care nu permit apa

sigura la consumator, 24 ore din 24.

In conformitate cu legislatia in vigoare, autoritatile administratiei publice locale

coordoneaza elaborarea planurilor de conformare, incluzand calendarul si costul masurilor

necesare pentru asigurarea conformarii producatorilor si distribuitorilor de apa potabila la

cerintele prevederilor legale.

Domeniile si costurile necesare implementarii Directivei vor viza:

1. Monitorizarea calitatii apei potabile in intreaga tara de catre Ministerul Sanatatii si

producatorii si distribuitorii de apa potabila ; In prezent, evaluarea capacitatii de

auto-monitorizarea a calitatii apei produse este redusa, fiind limitata la aproximativ

45% din totalul producatorilor ;

2. Reabilitarea tehnologiilor de tratare;

3. Reabilitarea retelelor de apa existente ;

4. Schimbarea instalatiilor interioare.

Perioadele de tranzitie obtinute pentru implementarea acestor masuri sunt:

pana la 31 decembrie 2010:

o pentru oxidabilitate, amoniu, aluminiu, fier, pesticide, mangan pentru

localitatile cu populatie peste 100.000 locuitori;

o pentru oxidabilitate si turbiditate pentru localitatile cu populatie cuprinsa

intre 10.000 si 100.000 locuitori;

o pentru oxidabilitate pentru localitatile sub 10.000 locuitori;

66


pana la 31 decembrie 2015:

o pentru amoniu, nitrati, aluminiu, fier, plumb, cadmiu, pesticide si mangan

pentru localitatile cu populatie cuprinsa intre 10.000 si 100.000 locuitori;

o pentru amoniu, nitrati, turbiditate, aluminiu, fier, plumb, cadmiu si pesticide

pentru localitatile sub 10.000 locuitori.

Imbunatatirea calitatii resurselor de apa prin dezvoltare infrastructurii de

canalizare, reabilitarea, dezvoltarea si modernizarea statiilor de epurarea apelor uzate.

Directiva Consiliului 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane a fost transpusa

in legislatia romaneasca prin HG 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de

descarcare in mediul acvatic a apelor uzate (MO 187/20.03.20002.

Aceasta va fi modificata si completata, prin includerea prevederilor referitoare la

decizia de declarare a intregului teritoriu al Romaniei drept zona sensibila si a termenelor de

conformare rezultate din negocieri.

Cerinte ale directivei:

Prevede colectarea, epurarea si evacuarea apelor uzate din aglomerari precum

si a celor biodegradabile provenite de la anumite sectoare industriale(industria

agroalimentara);

Prevede termenele limita pentru implementarea Directivei in functie de

marimea aglomerarilor umane si de caracteristicile receptorilor

naturali ;termenele limita pentru implementarea Directivei variaza in functie de

marimea aglomerarilor umane si de caracteristicile receptorilor naturali.

Prevede asigurarea cu sisteme de colectare a apelor uzate orasenesti pentru toate

aglomerarile cu peste 2000 locuitori echivalenti (l.e.) ;

Prevede asigurarea ca pentru toate aglomerarile cu peste 2000 locuitori echivalenti

(l.e.) sa se fie echipate cu statii de epurare, la un nivel de epurare specific :

tratare secundara pentru aglomerari mai mici de 10.000 l.e.

tratare tertiara pentru aglomerari cu peste 10.000 l.e.

Perioadele de tranzitie obtinute:

1.Pentru colectarea apelor uzate :

67


- Pana la 31 decembrie 2015, pentru 263 de aglomerari cu mai mult de 10000 l.e.

(locuitori echivalenti), reprezentand 61,9% din incarcarea biodegradabila totala;

- Pana la 31 decembrie 2018, pentru 2346 de aglomerari cu mai putin de 10000

l.e. (locuitori echivalenti), reprezentand 38,1 % din incarcarea biodegradabila

totala.

Sistemele de colectare necesare vor fi asigurate esalonat, astfel:

Pentru 60,8% din totalul populatiei echivalente de 26 767 398 l.e., pana la

sfarsitul anului 2010;

Pentru 69,1% pana la sfarsitul anului 2013;

Pentru 80,2% pana la sfarsitul anului 2015;

Pentru 100% pana la sfarsitul anului 2018.

2. Pentru epurarea apelor uzate:

- Pana la 31 decembrie 2015, pentru 263 de aglomerari cu mai mult de 10000 l.e.

(locuitori echivalenti), reprezentand 61,9% din incarcarea biodegradabila totala;

- Pana la 31 decembrie 2018, pentru 2346 de aglomerari cu mai putin de 10000

l.e. (locuitori echivalenti), reprezentand 38,1 % din incarcarea biodegradabila

totala.

Statiile de epurare a apelor uzate urbane necesare vor fi realizate esalonat, astfel ca sa

asigure:

epurare pentru 50,5% totalul populatiei echivalente pana la sfarsitul anului

2010;

epurare pentru 60,6% pana la sfarsitul anului 2013;

epurare pentru 76,7% pana la sfarsitul anului 2015;

epurare pentru 100% pana la sfarsitul anului 2018.

68


Anexa 3

Situatia colectarii si epurarii apelor uzate orasenesti in Romania

Aglomerari umane cu peste 2000 l.e. - judetul BIHOR

Nr. Aglomerare

Populatie echivalenta

Retea canalizare(Km)

Statie de epurareLucrari/actiuni necesare implementarii Directivei 91/271/CEE

Cost(Euro)

Perioada de realizareexiste

ntanecesara

existentanecesara

1Oradea I (municipiu)

250000 342.0E96

Me+B.Epurare Tertiara

Retea de canalizare-E

Statie de epurare-R,M.

40000000

62500000

2007

2007

2Diosig(comuna)

9891 2.2E15

-Epurare Secundara

Retea de canalizare-E,R

Statie de epurare-N

1582560

1186920

2015

2015

3Tileagd S

(comuna)7929 - 10 -

Epurare Secundara

Retea de canalizare-N

Statie de epurare-N

1268640

951480

2007

2007

69


4Sânmartin **( Haieu, Rontău)(comuna)

7895 6.5E1

Me+BEpurare Tertiara



1263200

947400

2007

2007

5Biharia(comuna)

5912 - 5 -Epurare Secundara


Statie de epurare-N

945920

709440

2015

2017

6Oşorhei(comuna)



Statie de epurare-N

943680

707760

2015

2017

7Girişu de Criş( Tărian)(comuna)



Statie de epurare-N

858240

643680

2015

2017

8Nojorid(comuna)

4629 1.3E8

-Epurare Secundara


Statie de epurare-N

347175

833220

2017

2017

70


9Brusturi( Picleu)(comuna)



Statie de epurare-N

329250

790200

2017

2017

10Ineu( Botean)(comuna)



Statie de epurare-N

314475

754740

2017

2017

11Sântandrei(comuna)



Statie de epurare-N

299325

718380

2017

2017

12Cetariu( Uileacu de Munte, Paleu)(comuna)



Statie de epurare-N

297000

712800

2017

2017

13 Bors *(Santion) I

(comuna)3480 - 9 -

Epurare Tertiara


Statie de epurare-R,M

261000

626400

2007

2007

71


14

Hidişelu de Sus ( Hidişelu de Jos, Sintelec)(comuna)



Statie de epurare-N

253800

609120

2018

2018

15Lazareni(comuna)



Statie de epurare-N

227925

547020

2018

2018

72


Nr. Aglomerare




Cost(Euro)


ntanecesara

existentanecesara

16Dragesti(comuna)



Statie de epurare-N

192675

462420

2018

2018

17Copacel(comuna)



Statie de epurare-N

185475

445140

2018

2018

18Varciorog(comuna)



Statie de epurare-N

182100

437040

2018

2018

19Săcădat (Borşa, Săbolciu)(comuna)



Statie de epurare-N

165225

396540

2018

2018

NOTA:

73


Me=tratare mecanica; B=tratare biologica; R=reabilitare; E=extindere; N=nou; M=modernizare;

S= Proiect SAPARD I=Proiect ISPA*se epureaza in statia de epurare a orasului Oradea **in viitor se va epura la statia de epurare a orasului Oradea



Nr. Aglomerare




Cost(Euro)


ntanecesara

existentanecesara

1.Beiuş(oras)

14295 35.0E2

MeEpurare Tertiara



2287200

3573750

2010

2013

2.Ştei(oras)

11229 26.4E3




1796640

2807250

2010

2013

74


3.Dobreşti(comuna)

5751 2.5E7

-Epurare Secundara

Retea de canalizare-E,M

Statie de epurare-N

920160

690120

2015

2017

4.Buntesti(comuna)



Statie de epurare-N

357450

857880

2017

2017

5.Ceica(comuna)



Statie de epurare-N

307875

738900

2017

2017

6.Remetea (Meziad, Drăgoteni)(comuna)



Statie de epurare-N

279900

671760

2017

2017

7.Vaşcău(oras)

3568 1.5E4

-Epurare Secundara


Statie de epurare-N

267600

642240

2017

2017

75


8.Pietroasa (Gurani, Cociuba Mică)(comuna)



Statie de epurare-N

262200

629280

2018

2018

9.Pomezeu(comuna)



Statie de epurare-N

252975

607140

2018

2018

10.Rieni(comuna)



Statie de epurare-N

238875

573300

2017

2017

11.Lunca(comuna)



Statie de epurare-N

235500

565200

2018

2018

12.Nucet(comuna)

2999 3.9E2

MeEpurare Secundara



224925

539820

2018

2018

76


13.Draganesti(comuna)



Statie de epurare-N

219525

526860

2018

2018

14.Câmpani (Fânaţe, Sighiştel)(comuna)



Statie de epurare-N

217350

521640

2018

2018

15.Curăţele (Beiuşele, Cresuia, Pociovelişte)(comuna)



Statie de epurare-N

218325

523980

2018

2018

16.Budureasa (Burda)(comuna)



Statie de epurare-N

203175

487620

2018

2018

17.Roşia(comuna)



Statie de epurare-N

201150

482760

2018

2018

77


18.Uileacu de Beius(comuna)



Statie de epurare-N

186225

446940

2018

2018

19.Rabagani(comuna)



Statie de epurare-N

173400

416160

2018

2018

20.Căbeşti (Goila, Gurbeşti, Josani, Sohodol)(comuna)



Statie de epurare-N

171150

410760

2018

2018

21.Carpinet(comuna)



Statie de epurare-N

168375

404100

2018

2018

22.Tarcaia(comuna)



Statie de epurare-N

160800

385920

2018

2018

78


23.Pocola(comuna)



Statie de epurare-N

150975

362340

2018

2018

24.Lazuri de Beius(comuna)



Statie de epurare-N

150450

361080

2018

2018

25.Sambata(comuna)



Statie de epurare-N

150450

361080

2018

2018

26.Cristioru de Jos(comuna)



Statie de epurare-N

150150

360360

2018

2018

NOTA: Me=tratare mecanica; B=tratare biologica; R=reabilitare; E=extindere; N=nou;

M=modernizare; S= Proiect SAPARD I=Proiect ISPA*se epureaza in statia de epurare a orasului Oradea **in viitor se va epura la statia de epurare a orasului Oradea

79




Nr. Aglomerare




Cost(Euro)


ntanecesara

existentanecesara

1.Aleşd(oras)

13540 13.0E3




2166400

3385000

2010

2013

2.Bratca(comuna)



Statie de epurare-N

890720

668040

2015

2017

3.Vadu Crişului( Birtin)(comuna)



Statie de epurare-N

329550

790920

2017

2017

80


4.Borod( Borozel, Corniţel)(comuna)



Statie de epurare-N

315000

756000

2017

2017

5Aştileu ( Peştera)(comuna)



Statie de epurare-N

292500

702000

2017

2017

6.Şuncuiuş(comuna)

3819 3.8 E6 MeEpurare Secundara



286425

687420

2017

2017

7.Lugaşu de Jos ( Lugaşu de Sus)(comuna)



Statie de epurare-N

252525

606060

2018

2018

8.Tetchea(comuna)



Statie de epurare-N

237300

569520

2018

2018

81


9.Auseu(comuna)



Statie de epurare-N

227625

546300

2018

2018

10.Bulz (Remeţi, Munteni)(comuna)



Statie de epurare-N

201150

482760

2018

2018

82




Nr. Aglomerare




Cost(Euro)


ntanecesara

existentanecesara

1Marghita(oras)

22479 13.0E18




3596640

5619750

2010

2013

2Valea lui Mihai(oras)

12905 1.8E22

-Epurare Tertiara


Statie de epurare-N.

2064800

3226250

2010

2013

3Săcuieni S

(comuna)11700 1.2

E18

-Epurare Tertiara


Statie de epurare-N.

1872000

2925000

2007

2007

83


4Popeşti (Voivozi)(comuna)

8559 7.7E11

MeEpurare Secundara


Treament-M

1369440

1027080

2015

2015

5Suplacu de Barcău(comuna)

4926 3 5 -Epurare Secundara


Statie de epurare-N

369450

886680

2017

2017

6Şimian(comuna)



Statie de epurare-N

349950

839880

2017

2017

7Tăuteu( Bogei, Ciutelec)(comuna)



Statie de epurare-N

344175

826020

2017

2017

8Sălard(comuna)



Statie de epurare-N

317625

762300

2017

2017

9Curtuişeni(comuna)



Statie de epurare-N

290025

696060

2017

2017

84


10Balc (Almaşu Mic, Almaşu Mare)(comuna)

3667 1.2 14 -Epurare Secundara


Statie de epurare-N

275025

660060

2017

2017

11Chislaz(comuna)



Statie de epurare-N

258825

621180

2017

2017

12Derna (Dernişoara, Tria)(comuna)



Statie de epurare-N

257475

617940

2018

2018

13Abram(comuna)



Statie de epurare-N

251550

603720

2018

2018

14Sălacea(comuna)



Statie de epurare-N

245625

589500

2018

2018

85


15Abramut(comuna)



Statie de epurare-N

226425

543420

2018

2018

86


Nr. Aglomerare




Cost(Euro)


ntanecesara

existentanecesara

16Sarbi(comuna)



Statie de epurare-N

224925

539820

2018

2018

17Tarcea(comuna)



Statie de epurare-N

202725

486540

2018

2018

NOTA: Me=tratare mecanica; B=tratare biologica; R=reabilitare; E=extindere; N=nou;

M=modernizare; S= Proiect SAPARD I=Proiect ISPA*se epureaza in statia de epurare a orasului Oradea **in viitor se va epura la statia de epurare a orasului Oradea

87




Nr. Aglomerare




Cost(Euro)


ntanecesara

existentanecesara

1Salonta(municipiu)

23496 8.5N-41R-8




3759360

5874000

2010

2013

2.Cefa( Inand)(comuna

6389 1.5E9

MeEpurare Secundara


Statie de epurare-M

1022240

766680

2015

2017

3Tinca(comuna)

5375 5 16 Me+BEpurare Secundara


Statie de epurare-E,M

860000

645000

2015

2017

88


4.Batar(comuna)



Statie de epurare-N

838560

628920

2015

2017

5.Holod(comuna)



Statie de epurare-N

267000

640800

2017

2017

6.Avram Iancu(comuna)



Statie de epurare-N

253500

608400

2017

2017

7.Cociuba Mare(comuna)



Statie de epurare-N

242550

582120

2018

2018

8.Madaras(comuna)



Statie de epurare-N

226575

543780

2018

2018

89


9.Soimi(comuna)



Statie de epurare-N

225600

541440

2018

2018

10.Tulca(comuna)



Statie de epurare-N

195975

470340

11. Husasau de Tinca 2368 - 8 -Epurare Secundara


Statie de epurare-N

177600

426240

12.Capalna(comuna)



Statie de epurare-N

150975

362340

90


Utilizarea durabila a resurselor de apa

Promovarea unei astfel de masuri este impusa de necesitatea protectiei calitative

si cantitative a resurselor de apa concomitent cu utilizarea lor durabila. In acest sens

trebuie avute in vedere actiuni de prevenire a poluarii apelor , de reconstructie

ecologica / renaturarea raurilor, in special prin asigurarea unor debite pe cursurile de

apa care sa permita dezvoltarea ecosistemelor acvatice, astfel incat sa se asigure, pana

in anul 2015, atingerea starii bune a apelor de suprafata si subterane.

Principalele cerinte ale Planului de actiune

1. Identificarea apelor afectate de poluarea cu nitrati sau susceptibile de a fi

expuse unei astfel de poluari si stabilirea unor programe corespunzatoare de

monitorizare si control.

2. Intocmirea cadastrului acestor ape.

3. Desemnarea zonelor vulnerabile.

4. Elaborarea unui cod al bunelor practici agricole si a unor programe privind

instruirea si informarea fermierilor in scopul promovarii codului.

5. Elaborarea, implementarea si punerea in practica a programelor de actiune.

JUDETUL BIHORLISTA ZONELOR VULNERABILE PE JUDET SI COD SIRSUP

SIRSUP COMUNA JUDET FORMA AGRICOL ARABIL Sursa NO3 la nivelul comunei

RELIEF ha ha

Surse actuale

Surse istorice

26564 ORADEA BIHOR cimpie 6707 4063 *30988 SALACEA BIHOR cimpie 5600 4208 *31422 SOIMI BIHOR cimpie 5118 2685 *31789 TINCA BIHOR cimpie 9669 7469 *

Fonduri necesare pentru implementarea Directivei 91/676/CEE defalcate pe judet

Fonduri necesare in judet cu zone vulnerabile:91


JUDETUL

Suprafata totala teren agricolZone vulnerabileha.

Ponderea din totalul suprafetei terenurilor agricole%

Fonduri necesare

2007-2010

EuroBIHOR 27094 2,33 34 986 776

d.Biodiversitatea şi protecţia naturii

Obiectivele privind biodiversitatea şi protecţia naturii vizează conservarea

diversităţii biologice, asigurarea utilizării durabile a habitatelor naturale, a speciilor de

floră şi faună şi reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate.

Acţiuni:

dezvoltarea reţelei de arii protejate; panǎ la 1 ianuarie 2007, Romania

trebuie să işi dubleze suprafaţa ariilor naturale protejate.

creşterea numărului de arii naturale incluse în reţeaua Natura 2000;

realizarea structurilor de administrare, respectiv de custodie, conform

legislaţiei în vigoare, pentru toate ariile naturale protejate;

elaborarea şi implementarea planurilor de management pentru ariile

protejate, inclusiv cele care vor fi incluse în viitor în reţeaua Natura 2000;

realizarea unui sistem operaţional de evaluare a stării resurselor biologice de

floră şi faună protejate şi/ sau valorificate economic;

acţiuni pentru conservarea speciilor protejate;

acţiuni de reconstrucţie ecologică a habitatelor deteriorate;

refacerea unor populaţii viabile de specii ameninţate cu dispariţia;

acţiuni de informare şi educare a populaţiei.

IV. Concluzii

92


UE aplică unele dintre cele mai avansate standarde de protecţie a mediului din lume,

elaborate de-a lungul anilor pentru a soluţiona o multitudine de aspecte. Priorităţile zilei sunt

lupta împotriva schimbărilor climatice, conservarea biodiversităţii, reducerea problemelor

de sănătate cauzate de poluare şi utilizarea mai responsabilă a resurselor naturale.

Atingerea acestor obiective prezintă un dublu avantaj: nu numai ca protejăm mediul, ci

contribuim şi la creşterea economică prin încurajarea inovării şi a spiritului antreprenorial.

Legislaţia comunitară în domeniul protecţiei mediului, dezvoltată de-a lungul

deceniilor, acoperă numeroase domenii, printre care zgomotul, apa de îmbăiere, speciile rare

şi reacţiile în cazuri de urgenţă. Aceste reglementări stabilesc standarde dincolo de care

agenţii poluanţi devin periculoşi pentru sănătate. De aceea, ţările din UE au obligaţia de a

monitoriza numeroase substanţe poluante şi de a lua măsuri atunci când nivelul lor

depăşeşte limitele de siguranţă.

De curând, UE a făcut un nou pas important pentru protecţia sănătăţii: a stabilit limite

obligatorii pentru emisiile de particule fine, cunoscute ca PM2,5. Generate de automobile şi

camioane, aceste particule microscopice pot cauza boli respiratorii. Noua reglementare va

intra în vigoare în 2011 şi cere statelor membre să reducă expunerea la particule fine în zonele

urbane, în medie, cu 20% până în 2020 (faţă de nivelurile din 2010).

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai serioase provocări pentru

umanitate. UE face demersuri pentru adoptarea unui acord global privind reducerea emisiilor

de gaze cu efect de seră şi dechide noi drumuri în lupta împotriva schimbărilor climatice prin

acţiunile iniţiate. În decembrie 2008, liderii UE au luat o decizie de o însemnătate deosebită,

aprobând un pachet de măsuri în domeniu. Planul urmăreşte reducerea emisiilor de gaze cu

efect de seră cu cel puţin 20% până în 2020 (faţă de nivelurile din 1990), creşterea ponderii

energiilor regenerabile la 20% şi micşorarea consumului de energie cu 20% (faţă de cifrele

prognozate în prezent). În ceea ce priveşte energiile regenerabile, s-a stabilit şi că 10% din

combustibilul folosit în transporturi trebuie să aibă la bază biocombustibili, electricitate sau

hidrogen.

Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii este principalul pilon al strategiei

UE de combatere a schimbărilor climatice. Acesta recompensează firmele care îşi reduc

emisiile de CO2 şi le penalizează pe cele care depăşesc cotele stabilite.

Introdus în 2005, sistemul vizează aproape 12 000 de uzine şi centrale, responsabile

pentru circa jumătate din emisiile europene de CO2 (gaz considerat ca principală cauză a

încălzirii globale).

93


Guvernele UE stabilesc limite maxime pentru emisiile de dioxid de carbon din

sectoarele mari consumatoare de energie (de ex. centralele energetice, uzinele siderurgice şi

fabricile de ciment). Dacă întreprinderile în cauză intenţionează să depăşească limita, trebuie

să achiziţioneze cote neutilizate de către companiile mai eficiente.

Astfel de cote vor fi stabilite, în viitor, şi pentru sectoare precum transporturile aeriene

şi uzinele petrochimice. Statele membre vor putea compensa depăşirea pragului stabilit

cumpărând credite pentru emisiile de CO2 în cadrul unor proiecte de reducere a emisiilor în

ţările din afara UE.

Dezvoltarea durabilă a fost şi rămâne unul dintre obiectivele majore ale politicii

europene. Liderii UE au lansat prima strategie în domeniu în 2001, revizuind-o apoi în 2006

pentru a înlătura lacunele constatate şi a include noile provocări apărute.

Planul revizuit este strâns legat de combaterea schimbărilor climatice şi de politica în

domeniul energetic. El subliniază importanţa educaţiei, cercetării şi finanţării publice pentru

asigurarea unei producţii şi a unor modele de consum durabile.

Eforturile politice nu s-au oprit aici. Acum însă, trebuie să ne concentrăm pe punerea lor

în practică. Comisia a propus, în 2009, un pachet de măsuri de promovare a produselor

ecologice care include folosirea pe scară mai largă a etichetelor de eficienţă energetică

(precum cele aplicate pe maşinile de spălat).

In ceea ce priveste Romania putem identifica urmatoarele probleme:

GESTIUNEA DEŞEURILOR ŞI A DEŞEURILOR PERICULOASE:

- Inexistenţa unui sistem integrat de management al deşeurilor, inclusiv periculoase

- Insuficienţa infrastructurii necesare:

- staţii de transfer;

- operatori pentru procesele de colectare, reciclare, refolosire

- Educaţie deficitară a populaţiei

- Lipsa / neaplicarea unor regulamente de salubrizare la nivel local

- Existenţa depozitelor clandestine (în luncile râurilor / maluri de ape, căi

ferate, drumuri naţionale etc)

- Deşeuri industriale periculoase (Băiţa, Suplac) / pesticide

- Insuficientă tehnologie pentru reciclare, revalorificare, refolosire

deşeuri

- Inexistenţa incineratoarelor pentru cadavrele animale.

- Existenţa haldelor de steril neconforme (cenuşi, zguri etc)

- Existenţa depozitului naţional de deşeuri radioactive (Băiţa)

- Existenţa haldelor de steril radioactiv neconforme (Băiţa Plai, Nucet, Fânaţe)

.AN

AL

IZA

SW

OT

94


CALITATEA APELOR DE SUPRAFAŢĂ ŞI SUBTERANE:

- Existenţa unor puncte cu potenţial de poluare accidentală

- Lipsa reţelelor de canalizare şi sisteme de epurare în mediul rural

- Existenţa unor surse neidentificate de poluare chimică

SOLUL

- Risc potenţial de epidemii hidrice datorită stării

necorespunzătoare a reţelelor de alimentare cu apă.

- Degradarea solurilor prin procese de suprafaţă:

- alunecări de teren;

- ravinări;

- torenţi;

- spălarea areală de către precipitaţii

- Apariţia fenomenului de deşertificare în partea de vest a judeţului (Valea lui

Mihai, Săcuieni, Salonta ...)

CALITATEA AERULUI

- Creşterea presiunii antropice asupra ariilor protejate

- Lipsa documentaţiei complete privind arile protejate. (cartografierea acestora)..

- Existenţa activităţilor industriale ce folosesc solvenţi organici cu conţinut de

compuşi organici volatili (COV-uri)

CALITATEA AERULUI

- Creşterea numărului de mijloace de transport poluante

- Folosirea carburanţilor fosili

- Pericol de inundaţii în bazinele hidrografice ale Crişului Negru, Barcăului,

Crişului Repede

- Alunecări de teren în bazinul mijlociu al Barcăului , versantul drept al Crişului

Repede.

- Zgomotul produs de activităţi industriale în localităţi, zone de odihnă, recreere

etc.

Obiectivul major în domeniul protecţiei mediului îl constituie îmbunătăţirea

calităţii vieţii în România prin asigurarea unui mediu curat, care să contribuie la

creşterea nivelului de viaţă al populaţiei, la îmbunătăţirea stării de sănătate al acesteia,

la conservarea şi ameliorarea stării patrimoniului natural unic de judeţul Bihor

beneficiază.

95


Obiective specifice

- Îmbunătăţirea mediului ambiental prin asigurarea calităţii aerului la nivelul standardelor internaţionale,

- realizarea obiectivelor privind schimbările climatice,

- controlul poluării industriale şi managementul riscului,

- managementul zgomotului ambiental

Măsurile prin implementarea cărora se va urmări realizarea obiectivului în

domeniul larg al protecţiei atmosferei şi care să garanteze sănătatea oamenilor sunt

Masuri generale necesare:

evaluarea preliminara a calitatii aerului in regiuni si proiectarea retelelor locale

si regionale pentru monitorizarea calitatii aerului;

integrarea în Sistemului National de Evaluare si Gestionare Integrata a Calitatii

Aerului prin dotarea autoritatilor locale si regionale pentru protectia mediului

cu echipamente de monitorizare a calitatii aerului si cu echipamente de

laborator;

monitorizarea calitatii aerului si informarea publicului cu privire la depasirile

pragurilor de informare si alerta prevazute in legislatia in vigoare;

colaborarea cu autoritatile de sanatate publica locala in vederea evaluarii

efectelor poluarii aerului asupra sanatatii populatiei;

identificarea surselor responsabile de poluarea aerului si elaborarea planurilor

si programelor de gestionare a calitatii aerului.

Masuri specifice

proiectarea retelei locale pentru monitorizarea calitatii aerului ;

achizitionarea echipamentelor de monitorizare a calitatii aerului si a

echipamentelor de laborator;

intocmirea listelor cu arealurile unde concentratiile pentru unul sau mai multi

poluanti depasesc valoarea limita si/sau marja de toleranta;

96


implementarea actiunilor specifice de reducerea emisiilor in aer , pana la

plafoanele stabilite pentru anul 2013,a urmatorilor poluanti: dioxid de sulf,

oxizi de azor, pulberi in suspensie;

reducerea nivelului de compusi organici volatili (COV) prin implementarea

prevederilor legislative din domeniu;

implementarea unui sistem de automonitorizare a emisiilor de poluanti in

atmosfera de catre agentii economici, raportarea lor catre autoritatea locala de

protectie a mediului si diseminarea informatiilor privind mediul catre publicul

interesat;

instalarea panourilor exterioare pentru informarea publicului cu privire la

calitatea aerului.

În baza Protocolului de la Kyoto, România urmează să reducă emisiile de dioxid de

carbon echivalent cu 8%, în prima perioadă de angajament 2008 – 2012, faţă de

anul de bază 1989. Potenţialul de reducere a ţării noastre este mai mare, ceea ce

permite transferul unor unităţi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin

proiecte comune cu alte ţări, care au nevoie să achiziţioneze asemenea unităţi de

reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceste proiecte pot viza

implementarea unor masuri de eficienta energetica si utilizarea resurselor

regenerabile de energie, cum ar fi utilizarea apei geotermale, etc.

- Prevenirea si reducerea efectelor daunatoare si a disconfortului provocate de

zgomotul ambiental.

- Promovarea introducerii etichetei ecologice

- Implementarea sistemului de management de mediu si audit (EMAS)

- Imbunatatirea gradului de reutilizare a resurselor naturale prin dezvoltarea

sistemelor de management al deseurilor si gestiunea substantelor chimice

periculoase : dezvoltarea unui sistem de management integrat al deseurilor

municipale, promovarea sistemelor de management integrat al deseurilor

industriale

- Dezvoltarea infrastructurii edilitare si managementul durabil al resurselor de

apa.

97


IV. BIBLIOGRAFIE

1. “Managementul unităţilor Agroalimentare”, Gheorghe Tonţ Mariana

Domocos, Ruben Filimon, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002;

2. “Ecomarketing”, Gheorghe Tonţ, Editura Expert, 2002;

3. “Elemente de management. Note de curs”, Gheorghe Tonţ;

4. “Ecologie generala si practica mediului”, Florina Bran, Editura

A.S.E., Bucuresti , 2000;

5. “Politici si strategii de mediu” “Pojanschi V, Bran, Florina, Editura

Economica, Bucuresti, 2002;

6. www. europa eu

7. www.apmbh.ro

8. * “Raport general privind activitatea UE”

9. * “Raport privind situatia mediului in judetul Bihor 2009”

10. Jordan, A.J. (1997), Post-decisional Politics in the E.U. The

implementation of E.C. Environmental Policy inthe U.K. , Routledge,

London

98


99

lUCRARE DISERTATIE MARIUS

Documents

Transcript of lUCRARE DISERTATIE MARIUS