LUCRARE DE DISERTAȚIE

Structura organizatorică în instituțiile publice. Organigrama

Profesor coordonator:

Absolvent:

- Ianuarie 2011 -

București

CUPRINSIntroducere 3

Capitolul I Instituția publică 4

1. Caracterizare generală 4

2. Autorități publice central în România 7

3. Managementul instituției publice 9

Capitolul II Structura organizatorică 13

1. Postul 13

2. Funcția publică 16

3. Funcția politică 20

4. Comparitmentele 21

5. Relații organizatorice 22

6. Relații administrative 23

7. Nivelul ierarhic 24

8. Ponderea ierarhică 25

Capitolul III Tipuri de structure organizatorice în instituțiile publice 26

1. Structura ierarhic-funcțională 26

2. Structura teritorială 27

3. Structura mixtă 28

Capitolul IV Organigrama 29

Capitolul V Studiu de caz: Structura organizatorică în cadrul Primăriei Municipiului București 32

1. Prezentarea instituției 32

2. Structura organizatorică și relațiile cu alte instituții 33

3. Organigrama Primăriei Municipiului București 50

Concluzii 51

Bibliografie 52

INTRODUCERE

Organizarea structurală constă în reprezentarea şi dispunerea elementelor organizării procesuale într-o structură organizatorică adecvată fiecărui tip de instituţie sau autoritate publică integrată în sectorul public.

Adesea se fac confuzii între două noţiuni fundamental diferite, respectiv organizare structurală şi structură organizatorică. Deşi la prima vedere pare doar o deosebire de poziţionare a cuvintelor, sensul este unul diferit. Prin structură organizatorică se înţelege configuraţia internă a unei instituţii sau autorităţi publice formată din persoane, subdiviziuni organizatorice şi relaţii, astfel determinate încât să asigure premisele organizatorice adecvate realizării obiectivelor managementului public.

În orice instituţie sau autoritate publică, structura organizatorică reuneşte două segmente, aflate într-o interdependenţă permanentă: structura de conducere a instituţiei/autorităţii publice şi structura de execuţie a instituţiei/autorităţii publice.

Din perspectiva managementului public, instituțiile și autoritățile publice se constituie ca un subsistem al sistemului social global și funcționează pentru a contribui la satisfacerea intereselor publice generale și specifice.

Administrația publică reprezintă, din punct de vedere organizatoric, un sistem integrat format din organe și instituții a căror funcționare se întrepătrunde și se intercondiționează. La rândul său, structura administrației desemnează, pe de o parte, componentele instituționale ale sistemului administrativ, iar pe de altă parte, compartimentele funcționale ale fiecărei instituții.

Organizarea în managementul public reprezintă un ansamblu de procese prin care, potrivit cadrului legislativ, se delimitează elementele componente ale sistemului administrativ în ansamblu și ale fiecărei instituții publice în parte, se precizează atribuțiile, sarcinile și competențele care revin componentelor acestuia, precum și relațiile care se stabilesc între ele în cadrul și în afara sistemului în vederea satisfacerii eficiente a interesului public.

Alegerea temei s-a conturat în contextul noilor realități politice și economice la care instituțiile publice trebuie să se adapteze nevoii sociale, nevoie înțeleasă ca fiind ansamblul cerințelor considerate indispensabile în conformitate cu valorile socio-culturale ale unei comunități. Pentru satisfacerea acestor cerințe, instituțiile publice furnizează un sistem coerent de satisfactori sub forma unor servicii publice, în condiții de eficeință socială, care se bazează pe o problematică de organizare structurală specifică.

Lucrarea de față reprezintă o sinteză a informațiilor despre conceptul de organizare structurală a instituțiilor și autorităților publice puse la dispoziție de experți și cercetători, coroborate cu experiența practică pe care o impune organizarea structurală în cadrul Primăriei Municipiului București. Lucrarea este structurată pe patru capitole. Primul nu se vrea a fi decât prezentare generală a conceptului de instituție publică. Cel de-al doilea capitol face o trecere în revistă asupra componentelor structurii organizatorice în cadrul instituției publice în timp ce în cel de-al treilea capitol sunt prezentate cele trei tipologii e structuri organizatorice. Capitiolul al patrulea trateaza problematica relaționată de organigramă și prezintă diferite modalități de aplicare a acesteia. Lucrarea conține de asemenea un studiu de caz care reflectă noțiunile teoretice discutate în primele patru capitole cu aplicabilitate în cadrul Primăriei Municipiului București.

CAPITOLUL I: INSTITUŢIA PUBLICĂ

1. Caracterizarea generală a instituţiilor publice

Instituţiile publice au un rol important în cadrul statului deoarece prin intermediul acestora statul îşi îndeplineşte funcţiile şi rolul. De asemenea, procesele economice în economia de piaţă, precum şi în alte tipuri de economii, sunt influenţate de stat prin intermediul sectorului public.

Sfera de cuprindere a instituţiilor publice este vârsta, statul acţionând practic în toate domeniile vieţii economice sau sociale. De asemenea, una din caracteristicile cele mai importante ale economiilor secolului XX, care se continuă şi în secolul XXI, este expansiunea sectorului public. Statul, prin intermediul instituţiilor de care dispune sau prin intermediul întreprinderilor a acţionat, în funcţie de politica urmată în diferite perioade, asupra redistribuirii produsului intern brut în economie, a influenţat pozitiv sau negativ desfăşurarea anumitor activităţi.

O primă modalitate de definire a instituţiilor publice o prezintă Legea privind finanţele publice nr. 500/2002 potrivit căreia "instituţii publice" reprezintă denumirea generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare al lor.

Instituţiile publice în sensul Legii 273/2006 privind finanţele publice cuprind „autorităţile unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi serviciile publice de interes local, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora”.[

Instituţiile publice au deţinut pentru multă vreme un rol important în majoritatea ţărilor dezvoltate, dar, odată cu privatizarea unor servicii publice, unele instituţii au trecut într-un plan secundar.

Aceste instituţii sunt importante pentru că: activitatea lor este dependentă de sectorul guvernamental; managementul sectorului public controlează activitatea organizaţiilor cu scop lucrativ.

În cadrul acestor instituţii avem în vedere şi politicile sociale, industriale şi de investiţii. În cazul în care controlul guvernamental este prea rigid, instituţiile publice îşi pierd statutul de entităţi independente, astfel că nu mai sunt rentabile pentru public.

Sunt situaţii în care instituţiile publice nu pot fi controlate eficient iar randamentul lor este inferior companiilor private. Este oportun ca atunci să se pună problema privatizării unor servicii publice.

Dacă managerii din organizaţiile private au în vedere, în primul rând, profitul, scopul managementului public este satisfacerea interesului general. Succesul instituţiilor publice depinde şi de modul în care Guvernele vor găsi mecanismele de motivare şi control adecvate fără a implementa proceduri rigide la nivelul fiecărei entităţi publice.

Serviciile publice: satisfac o nevoie socială; se creează / desfiinţează prin decizie administrativă de management; regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public; se realizează prin stabilimente publice; etc.

Serviciile publice pot asigura servicii precum aprovizionarea cu apă, electricitate, gaz, telecomunicaţii, considerate esenţiale pentru economie, în ansamblu.

Sunt situaţii în care activităţile de interes nu aparţin serviciului public. Sunt considerate servicii publice numai activităţile care satisfac nevoi sociale apreciate de puterea politică ca fiind de interes public (furnizate ca servicii în reţea). De multe ori, guvernele acordă facilităţi grupurilor dezavantajate.

Aceste servicii impun investiţii iniţiale mari conducând la tendinţe monopoliste. Prin natura lor, aceste servicii pot avea un impact politic.

Controlul susţinut prin reglementări asigură coordonarea instituţiilor publice. Există riscul, din cauza gestionării defectuoase a resurselor financiare, ca bugetele să aibă de suferit.

Companiile publice se află în competiţie directă cu companiile private: bănci, companii de asigurare, aeriene, petroliere.

Pentru a stimula competiţia şi pentru a menţine controlul unor ramuri strategice, guvernele controlează aceste companii.

Sunt ţări, în care statul deţine monopolul asupra companiilor: producătoare de maşini şi de alcool şi tutun. Apar astfel diferenţieri în dezvoltarea sistemelor fiscale de la ţară la ţară.

Există patru motive care determină existenţa companiilor publice : minimalizarea erorilor de pe piaţă; creşterea rentabilităţii economice; facilitarea planificării centralizate a economiei; schimbarea naturii economiei.

Sectorul public a avut întotdeauna şi alte scopuri decât cele financiare. Orice guvern are autoritatea de a se implica în toate sectoarele economiei, ceea ce presupune şi crearea de companii proprii.

Interesul public a fost întotdeauna o prioritate care presupunea angajarea celor mai competente persoane pentru a forma o elită administrativă care să acţioneze în conformitate cu legea şi precedentele existente.

O altă modalitate de a defini instituţiile publice este aceea legată de caracteristicile bunurilor produse de către acestea şi modul de verificare sau, altfel spus, de modul de distribuire a acestora către beneficiari. Din acest punct de vedere, se poate spune că instituţiile publice produc bunuri publice care se distribuie, de regulă, în mod gratuit, urmărind satisfacerea la un nivel maxim posibil a cerinţelor consumatorilor, sau la preţuri accesibile consumatorilor. Producerea de bunuri publice este, de regulă, obiectul de activitate al unei instituţii publice. De aceea, fiind legate, din punct de vedere financiar, de bugetul public, instituţiile publice sunt organizate după principiul "non profit".

Există şi excepţia potrivit căreia o instituţie este publică, în funcţie de caracteristicile prestaţiilor acesteia, adresându-se publicului larg. Delimitarea unor asemenea instituţii nu ţine seama în primul rând de caracteristicile finanţării, de dependenţa lor de bugetul statului, ele putând fi chiar private sau să funcţioneze după principiile finanţelor private.

Instituţiile publice pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:a) După importanţa activităţii, instituţiile publice pot fi grupate în :

Instituţiile administraţiei publice centrale ce cuprind: Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul, ministerele şi celelalte autorităţi centrale de specialitate ale administratiei publice şi instituţiile din subordinea lor directă;

Instituţii ale administraţiei publice locale ce cuprind: consiliile comunale, orăşeneşti, judetene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi deliberative, şi primării, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi executive.

b) După statutul juridic, instituţiile publice se clasifică în: Instituţii publice cu personalitate juridică, unităţi ai căror conducători au calitate de

ordonatori de credite. Aceste instituţii au patrimoniu propriu, cont curent deschis la trezorerie, buget propriu de venituri şi cheltuieli, întreţin relaţii cu terţii, conduc contabilitate proprie;

Instituţii publice fără personalitate juridică, unităţi ai căror conducatori nu au calitate de ordonatori de credite. Sunt instituţii care funcţionează ca entităţi distincte în subordinea sau pe lânga instituţii cu personalitate juridică, nu au cont

curent la trezorerie şi nu conduc contabilitate proprie (gradiniţe, şcoli generale, dispensare medicale etc.)

c) După nivelul ierarhic, instituţiile publice se grupează în: Instituţii publice superioare reprezintă unităţile ai căror conducători au calitate de

ordonatori principali de credite (miniştrii şi conducătorii celorlalte organe centrale de stat) care primesc mijloacele băneşti direct de la bugetul de stat şi repartizează credite bugetare aprobate unităţilor ierarhic inferioare.

Instituţii publice subordonate reprezintă unităţile ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari şi terţiari de credite şi primesc prin repartizare de la instituţiile ierarhic superioare mijloacele bugetare pentru acoperirea nevoilor proprii.

d) După regimul de finanţare, instituţiile publice pot fi: Instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale

de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetele locale, după caz. Creditele bugetare ale acestor instituţii publice şi a celor din subordine sunt stabilite de ordonatorul de credite ierarhic superior şi de comun acord cu Ministerul Finanţelor Publice în corpul ordonatorilor principali de credite. La partea de venituri întâlnim "alocaţii de la bugetul X", iar la cheltuieli sumele alocate sunt defalcate după criteriul economic al clasificaţiei bugetare. În cazul în care aceste instituţii încasează venituri, acestea vor fi virate integral la bugetul de la care sunt finanţate.

Instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subventii acordate din bugetul de stat din bugetele fondurilor speciale, sau din bugetele locale. Majoritatea instituţiilor publice se încadrează în această categorie. Subvenţiile primite (care apar la partea de venituri) vin în completarea veniturilor proprii obţinute din activităţile specifice desfăşurate. Ordonatorul de credite superior stabileşte cuantumul subvenţiei, dar nu şi destinaţia acesteia (cheltuieli materiale, cheltuieli de personal, etc.) Conducătorul instituţiei face defalcarea tuturor veniturilor (venituri proprii plus subvenţii) pe categorii de cheltuieli, urmând ca bugetul să fie vizat de ordonatorul superior.

Instituţii publice finanţate integral din venituri proprii (autofinanţate). Sunt similare instituţiilor publice prezentate anterior, cu diferenţa că acestea nu beneficiază de nici o subvenţie de la ordonatorul superior de credite. Instituţia nu este autonomă câtă vreme este în subordinea unui ordonator de credite superior, iar bugetul propriu trebuie vizat de ordonatorul superior.

Instituţii publice finanţate din credite externe sau fonduri nerambursabile. Fondurile externe rambursabile sau nerambursabile de care beneficiază instiţutiile publice din ţara noastră vin, cel mai adesea, în completarea alocaţiilor de la bugetul de stat şi a veniturilor proprii ale instituţiilor respective.

e) Un alt criteriu de clasificare a instituţiilor publice este domeniul în care îşi manifestă autoritatea. Distingem, astfel: instituţii publice care acţionează în domeniul legislativ:

- Parlamentul (Camera Deputaţilor şi Senatul);- consiliile judeţene, consiliile locale.

instituţii care acţionează în domeniul executiv:- Guvernul;- ministerele;- Banca Naţională a României;- prefecturile;- primăriile.

instituţii publice care acţionează în domeniul judecătoresc:

- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;- Consiliul Superior al Magistraturii;- instanţele judecătoreşti;- tribunalele;- parchetele.

2. Autorităţi publice centrale în România

Potrivit criteriului de competenţă teritorială, sistemul autorităţilor din administraţia publică din România este structurat astfel:

autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale: Parlamentul, preşedinţia, Guvernul, ministerele, instituţiile juridice şi alte instituţii şi servicii publice organizate la nivel central;

autorităţi ale administraţiei publice locale: consiliile judeţene, consiliile comunale şi oraşeneşti, prefectură, instituţii şi servicii publice organizate la nivel local şi primăria.

La scară naţională, elementul determinant în stabilirea grupării autorităţilor şi instituţiilor administrative publice centrale şi locale, îl constituie competenţa teritorială. Constituţia României consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legislativă a ţării, având prerogativă de stabilire de norme cu caracter primar. Executivul şi administraţia publică nu poate fi decât „secundum legem” şi „practer legem” chiar dacă uneori adoptă şi acte normative.

Delegarea legislativă, ce i se acordă Guvernului, nu înseamnă decât acordarea dreptului de a emite acte administrative (ordonante) şi norme cu putere de lege numit în limitele şi condiţiile stabilite prin lege.

Sistemul nostru constituţional consacră un executiv bicefal şi anume Preşedintele României, pe de o parte, şi Guvernul, pe de altă parte. Preşedintele, ca şef executiv, poate consulta Guvernul cu privire la problemele urgente şi de importanţă deosebită, poate lua parte, din propria iniţiativă, la şedinţele Guvernului şi încheie tratate internaţionale negociate în prealabil de guvern, astfel încât apare atât ca şef al puterii executive cât şi ca autoritate a administraţiei publice. Guvernul reprezintă un organism rezultat din jocul politic fiind prin definiţie o autoritate publică, în acest caz fiind imposibil să se facă departajare a atribuţiilor preponderent politice de cele preponderent administrative, fiind în final instituţia care stabileşte politică internă şi externă a ţării.

În raportul cu Parlamentul atât şeful statului cât şi Guvernul se comportă preponderent ca autoritate publică.

Ministerele sunt instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale care se organizează şi funcţionează potrivit legii în subordinea Guvernului. Ministerele conduc, din punct de vedere administrativ, serviciile publice cuprind în sfera sa de competenţă asigurând următoarele:

legătura politic - administrativ; organizarea şi funcţionarea serviciului public ale respectivului minister; gestiunea financiară a fondurilor stabilite prin buget.

Între aceste instituţii şi Guvern se stabilesc raporturi de subordonare. Autorităţile administrative autonome. Prin legea organică se pot constitui autorităţi

administrative autonome pentru managementul acestor sectoare de activitate. Autonomia acestor instituţii se manifestă atât faţa de guvern cât şi faţă de ministere.

Instituţiile şi serviciile publice. Pentru satisfacerea corespunzătoare a intereselor care vizează societatea în ansamblu, se organizează instituţii şi servicii publice la nivel naţional, al căror management se realizează în forma specifică de către autorităţile publice centrale.

Autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale sunt reprezentate prin consilii judeţene, consilii comunale şi orăşeneşti, primarii, autorităţi ale administraţiei publice locale din subdiviziunile municipiilor, reprezentanţii autorităţii centrale ale administraţiei publice în unităţile administrativ teritoriale (prefecţi şi subprefecţi), servicii publice ale administraţiei teritoriale, instituţiile şi serviciile locale.

Managerii din administraţia publică locală, în vederea satisfacerii unor interese locale, organizează instituţii publice şi regii autonome prin care asigură realizarea serviciilor publice care să satisfacă interesele publice la acest nivel.

Figura 1: Tabloul instituţiilor care reprezintă Autorităţile Executive

   Sursa: www.institutii-publice.org

3. Managementul instituţiei publice

a) Evoluții în managementul instituțiilor publice Managementul instituțiilor publice a cunoscut noi dimensiuni date de evoluția de

ansamblu a cercetărilor în domeniu, pe de o parte, iar pe de altă parte, ca urmare a restructurării întregii vieți economico-sociale din România. Condițiile tehnologice care reflectă nivelul de cunoștințe și de capacități științifice, condițiile politice care se referă la instituțiile politice, gradul de stabilitate politică, maturizarea actorilor politici și-au pus amprenta asupra managementului public.

Se știe că instituțiile publice au anumite particularități, astfel încât acestea influențează tipul de management aplicat lor, ceea ce face ca de multe ori managerul public să fie mult mai inventiv decât managerul privat pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă.

Față de funcțiile managementului generalȘ planificare, organizare, conducere, coordonare, control, mobilizare, managementul public are și funcții specifice, cum sunt: stabilirea priorităților și obiectivelor pentru organizație și producerea planurilor operaționale pentru realizarea acestor obiective.

Evoluții deosebite a cunoscut managementul instituțiilor democratice fundamentale ale statului, Parlamentul, Președinția, Guvernul, Ministerele etc.

Dintre achizițiile recente ale managementului public modern menționăm: utilizarea și căutarea eficacității, recunoașterea responsabilităților, introducerea și dezvoltarea managementului strategic, contractarea unor servicii către sectorul privat, introducerea tehnicilor moderne de management etc.1

b) Comunicarea în instituţiile publice Managerul este persoana cu autoritate asupra unei organizaţii sau a unei subunităţi a

acesteia şi care trebuie să îşi asume una sau mai multe dintre funcţiunile manageriale identificate de H. Fayol: planificare, organizare, conducere, coordonare şi control.

Comunicarea este vitală în fiecare dintre ele. Unii specialişti au ajuns la concluzia că elementele manageriale importante sunt:

comunicarea (schimb de informaţii de naturi diferite pe cale orală şi scrisă), care ocupă aproximativ o treime din timpul de lucru;

managementul tradiţional (planificare, luare de decizii şi control), care ocupă aproximativ tot o treime din timpul de lucru;

corelarea (interacţiunea, tot prin comunicare, cu cei din jur, din interior şi exteriorul organizaţiei), care ocupă în jur de o cincime din timp;

managementul resurselor umane (motivare/încurajare, sfătuire/disciplinare, managementul conflictului, angajare de personal). 2

Comunicarea managerială eficientă este unul dintre instrumentele strategiilor de schimbare a organizaţiei.

În multe dintre organizaţiile din economiile performante se constată în prezent tendinţa de descentralizare a structurii organizaţionale şi trecerea de la cea desfăşurată pe verticală la cea desfăşurată pe orizontală; există tendinţa de adoptare a principiilor TQM (Total Quality Management), a ideii împuternicirii şi implicării angajaţilor şi a lucrului în echipe. Comunicarea internă eficace devine un element cheie al strategiei organizaţiei. Caracteristicile esenţiale ale acesteia devin astfel:

comunicarea trebuie să aibă loc fără încetare şi prin orice mijloace;

11. Corbu Ion, „Gestiunea instituțiilor publice”, pag. 58-59.

2. Marinescu Paul, „Managementul instituţiilor publice”, p.33.

comunicarea trebuie să funcţioneze la nivel emoţional mai degrabă decât intelectual. Comunicarea managerială include aspecte complexe corelate cu procesul de

schimbare nu numai în comunicarea internă, cu angajaţii, ci şi în comunicarea externă, cu furnizorii, investitori, etc.

Comunicarea externă, impune efortul spre dezvoltarea deprinderilor de comunicare managerială între culturi organizaţionale şi naţionale diferite. Se observă schimbări fundamentale în comportarea presei şi a auditoriului organizaţiei:

apariţia unor probleme extrem de complexe (Ex. responsabilitatea organizaţiei faţă de mediu);

nevoia de transparenţă a sistemului de decizii; nevoia de a comunica totul şi imediat; credibilitatea internă şi externă a conducerilor organizaţiilor; nevoia schimbării percepţiei investitorilor faţă de organizaţie; nevoia parteneriatului cu sindicatele.

Există diferenţe între deprindere şi aptitudini:deprinderea poate fi formată, dezvoltată şi perfecţionată; aptitudinea este o abilitate înnăscută.

Managerul trebuie să-şi însuşească anumite deprinderi, comportamente şi tehnici specifice. Tehnicile fundamentale de comunicare, pot fi grupate în:

tehnici de recepţionare a mesajelor; tehnici de interpretare a mesajului; tehnici de redare a mesajelor.

c) Elaborarea deciziei în instituţiile publice Atunci când apare o problemă este necesar să fie analizate toate variantele de

rezolvare ale acesteia. Suntem în situaţia de luare a unei decizii. Pentru fiecare variantă sunt analizate punctele tari şi punctele slabe, resursele alocate, timpul necesar, riscurile. Alegerea unei variante dintre multele opţiuni posibile în urma combinării factorilor de mai sus înseamnă luarea unei decizii.

În teoriile manageriale apar în general patru funcţii ale unui manager: Funcţia de planificare (pe termen scurt sau pe termen lung); Funcţia de organizare şi conducere efectivă; Funcţia de control a activităţii depuse pentru atingerea obiectivelor fixate; Luarea deciziilor.

Funcţiile enumerate mai sus se exercită în condiţii de timp limitat, de stres şi presiune.

Decizia este un proces de schimbare a realităţii, a resurselor naturale, financiare şi umane de care dispune unitatea, de alegeri raţionale dintre alternative.

În elaborarea deciziei trebuie să avem în vedere: acţiunea; un rezultat unic cuantificabil; un interval de timp investiţia maximă pentru atingerea scopului.

Fundamentarea deciziilor raţionale înseamnă: permanenta raţionalizare; eficienţă şi eficacitate – ca reguli; sistem coerent de corelaţii; alternative decizionale reduse; considerarea ierarhiei; atragerea unor persoane cu anumite calităţi şi aptitudini;

stimulare, formare cultură, organizaţie publică; etc. Limitele de competenţă ale funcţionarilor publici sunt dependente de poziţia în

ierarhie. Autoritatea jurisdicţională şi autoritatea managerială, sunt limitate de specializarea

instituţiilor publice, respectiv de ierarhia acestora. Îndeplinirea sarcinilor şi realizarea obiectivelor impun creşterea competenţei

funcţionarilor publici.

d) Cultura organizaţională La modul general, cultura reprezintă ansamblul de definiţii pe care oamenii le deţin la

un anumit moment despre tot ceea ce există şi se petrece în jurul lor – reprezentarea acestora despre lume. În sfera culturii se găsesc simboluri, norme, legi, valori, ritualuri, moravuri, mituri. Toate acestea formează un stil care defineşte într-o manieră aparte fiecare organizaţie, reprezentând o microsocietate, la nivel de organizaţie.

Cultura organizaţională poată fi definită în mai multe feluri. Definiţiile de mai jos v-ar putea fi destul de utile pentru a înţelege mai bine acest

termen: cultura organizaţională este “personalitatea” organizaţiei; cultura organizaţională este un ansamblu de tradiţii, valori, proceduri, concepţii şi

atitudini care creează contextul a tot ceea ce facem şi gândim în cadrul organizaţiei. Termenul de “cultură organizaţională” ar putea crea o impresie deformată, despre

viaţa organizaţională; este necesar să verificaţi dacă ideile dvs. despre cultură corespund cu ale celorlalţi.

Cultura organizaţională poate fi exprimată prin simboluri de profunzime şi simboluri de suprafaţă:

simbolurile de suprafaţă sunt acele instrumente concepute special pentru a crea organizaţiei o anumită imagine;

simbolurile de profunzime oferă un indiciu cu privire la felul în care se lucrează în organizaţia respectivă. Pentru a putea acţiona adecvat şi pentru a elabora decizii corecte, este obligatoriu să

înţelegeţi cultura organizaţiei în care lucraţi. Modelul culturii organizaţionale, conceput de Deal şi Kennedy, ne ajută să

determinăm natura culturilor şi subculturilor întâlnite la nivel organizaţional. Clasificarea culturilor se face în funcţie de două dimensiuni – promptitudinea feedback-ului şi gradul de risc. Cele patru tipuri de cultură organizaţională sunt:

cultura “macho” a tipului dur; cultura “muncă şi certitudine”; cultura “pariază pe companie”; cultura procedurilor.3

Am considerat că este util un capitol de management al diversităţii pentru că la nivelul unei instituţii publice putem vorbi de diversitatea culturală, rasială, de sex, în paralel cu diversitatea culturală de la nivelul comunităţii locale; aceasta este angrenată, la rândul ei, într-o lume în care serviciile publice se internaţionalizează prin sursele de finanţare şi resursele umane utilizate. Pentru a evita discriminările în cadrul grupurilor minoritare se impune asigurarea egalităţii şanselor la locul de muncă.

Pentru a funcţiona cu eficacitate şi pentru a-i trata pe angajaţi cu corectitudine, o organizaţie trebuie să aibă reguli şi proceduri clare, care trebuie comunicate tuturor.

Fiecare individ este purtătorul unor modele de gândire‚ simţire şi manifestări potenţiale dobândite de-a lungul vieţii sale. Hofstede va numi aceste moduri de gândire

3. Idem 2, p.158-159.

simţire sau acţiune drept “programe mental” (un termen obişnuit pentru un asemenea program mental este cultură). Sursele unor programe mentale individuale provin din mediile sociale în care cineva a crescut şi a câştigat experienţa. Programarea începe în sânul familiei, continua în anturaj, la scoală, în grupurile de tineri, la locul de muncă şi în comunitatea de viaţă.

Distanţa impusă de putere este măsura în care salariaţii cu putere mai mică din instituţiile şi organizaţiile dintr-o ţară aşteaptă şi acceptă ca puterea să fie inegal distribuită.

În ţările în care se obţine un punctaj relativ mic al distanţei faţă de putere şi datorita nivelului educaţiei mai înalt, elevii vor deveni mai independenţi faţă de profesori pe măsură ce avansează în studii. În ţările cu distanţă faţă de putere mare chiar dacă elevii ating un nivel educaţional înalt ei vor deveni dependenţi de profesori.

În ţările cu distanţă mare faţă de putere, managerii şi subordonaţii se consideră inegali. Sistemul ierarhic într-o astfel de situaţie se pare că se bazează pe această inegalitate existenţială. Organizaţia centralizează puterea în cât mai puţine mâini. De asemenea există un grup de persoane ce supraveghează şi raportează conducerii despre activitatea subordonaţilor. Subordonaţilor în general este de aşteptat ca să li se spună ce să facă. În aceste ţări muncitorii au un nivel redus de educaţie şi relaţiile lor cu managerii sunt frecvent încărcate emoţional. Managerilor li se acordă privilegii, iar şeful ideal este un autocrat binevoitor.

În ţările cu o distanţă mică faţă de putere, subordonaţii şi managerii se consideră unii pe alţii ca egali existenţiali; sistemul ierarhic are doar un rol de inegalitate a rolurilor stabilit convenţional şi cum rolurile se pot schimba, cineva care astăzi îmi este subordonat mâine îmi poate fi şef.

Organizaţiile sunt destul de descentralizate cu număr scăzut de nivele ierarhice şi număr limitat de personal de supraveghere.

Muncitorii au un nivel înalt de calificare şi activităţile lor sunt mult mai preţuite decât cele de birou. Managerii trebuie să fie accesibili subordonaţilor şi un sef ideal este un democrat plin de resurse. Aici privilegiile şi simbolurile de statut nu sunt bine venite. Există diferenţe mici de salariu.

O analiză a realităţii româneşti ar sugera concluzii interesante legate de modul în care se poziţionează, reacţionează indivizii în raporturile cu sistemul.

e) Management instituțional administrativ Principiile generale ale managementului instituțional și administrative cristalizate ca

urmare a experienței și cunoștințelor accumulate în domeniu sunt: principiul legalității; principiul conducerii unitare; principiul conducerii autonome; principiul flexibilității; principiul restructurării; principiul perfecționării continue.4

4. Popescu Leonica, „Management instituțional și administrativ”, p. 58.

CAPITOLUL II: STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

Structura organizatorică se definește ca ansamblul persoanelor, al subdiviziunilor

organizatorice și al relațiilor dintre acestea astfel constituite și reglementate încât să asigure premisele organizatorice necesare obținerii performanțelor dorite.5

În instituţiile şi autorităţile publice din sistemul administrativ din ţara noastră prin cadrul legislativ de la nivel central se stabileşte structura organizatorică, care devine astfel obligatorie, ea nu poate fi adaptată sau modificată prin altă procedură decât cea prin care a fost stabilită iniţial. Apare astfel un paradox care explică multe din blocajele sistemului administrativ şi care este o consecinţă a gradului ridicat de centralizare a sistemului administrativ din România. Deşi aceste structuri ar trebui să servească drept cadru de desfăşurare a activităţilor prin care se realizează şi furnizează serviciile publice, putând fi adaptate în funcţie de intensitatea şi amploarea cererilor de diferite servicii ce apar în sistem, totuşi în practică acest lucru nu este posibil.

Doar procedura legală este cea prin care pot fi aduse modificări structurilor organizatorice din instituţiile şi autorităţile publice integrate în sistemul administrativ din ţara noastră.

Acest mod depăşit de înţelegere a rolului unei structuri organizatorice atrage foarte multe disfuncţionalităţi cu consecinţe directe asupra proceselor de management şi de execuţie din instituţiile şi autorităţile publice limitând semnificativ capacitatea administrativă a acestora de a-şi realiza misiunea socială pentru care au fost constituite. Acesta este unul din multele exemple de încălcare a unui principiu fundamental declarat în lege, acela al autonomiei.

În cele două componente ale structurii organizatorice există următoarele componente primare:

postul; funcţia publică; funcţia politică; compartimentul; relaţiile organizatorice; relaţiile administrative; ponderea ierarhică; nivelul ierarhic.6

1. Postul

Postul este componenta structurală de bază alcătuită din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor7 desemnate pe anumite perioade fiecărui funcţionar public.

Deoarece postul reprezintă „celula” de bază a structurii unei instituţii şi/sau autorităţi publice, sunt prezentate toate elementele componente ale acestuia, respectiv: obiectivele postului, sarcinile, competenţele şi responsabilităţile ce revin fiecărui post.

5. Popescu Ianuarie Doru, „Management”, p. 32

6. Androniceanu Armenia, „Noutăţi în managementul public”, p. 51

7. Idem 5, p. 34

Obiectivele postului reprezintă scopurile determinate în timp şi chiar cuantificate pe care le are de realizat titularul postului. Aceste obiective se regăsesc în sistemul piramidal de obiective al instituţiei/autorităţii ca obiective ale funcţionarilor publici şi titularilor de funcţii publice de conducere şi de execuţie, care sunt fie funcţionari publici, fie reprezentanţi ai politicului.

Obiectivele posturilor asigură prin realizarea şi agregarea lor succesivă şi ascendentă realizarea obiectivului fundamental al managementului public. Deoarece obiectivele postului arată practic rolul titularului de post în realizarea obiectivelor de ansamblu ale instituţiei/autorităţii publice, ele justifică existenţa, menţinerea sau eliminarea postului din structura organizatorică a instituţiei publice. Deci , dacă nu sunt determinate obiective clare, concise, cuantificabile şi determinate în timp pentru fiecare dintre posturile din structura organizatorică, practic nu se justifică existenţa în structura organizatorică a respectivelor poziţii.

Obiectivele postului care devin obiective individuale ale titularului de post pot fi realizate de acesta prin intermediul celorlalte componente ale structurii postului, respectiv: sarcini, competenţe, responsabilităţi.

Sarcinile, sunt componente ale proceselor de muncă desfăşurate în instituţia publică, cu scopul de a realiza un obiectiv individual. De regulă, există sarcini distincte în structura fiecărui post. Nu trebuie să existe suprapuneri, ci doar clare delimitări şi o compatibilitate corespunzătoare de conţinut.

Conţinutul sarcinilor derivă în mod obligatoriu din conţinutul obiectivelor postului şi, precizează practic ce trebuie să facă funcţionarul public sau reprezentantul politic pentru a putea realiza obiectivele postului pe care îl ocupă. Sarcinile trebuie să fie clar formulate şi delimitate, în relaţie directă de conţinut cu celelalte elemente ale postului dar, în primul rând, cu obiectivele acestuia. Tot prin intermediul postului, titularului de post îi sunt conferite atribuţii, respectiv un ansamblu de sarcini desfăşurate de funcţionari publici de carieră specializaţi într-un domeniu prin care se realizează obiectivele postului.

Competenţa organizaţională sau autoritatea formală reprezintă o altă componentă a postului care precizează limitele în cadrul cărora titularii de posturi au dreptul de a acţiona în vederea realizării obiectivelor individuale şi respectiv a sarcinilor şi atribuţiilor determinate.

Competenţa organizaţională reprezintă dreptul pe care îl au titularii de posturi să acţioneze în vederea realizării sarcinilor şi evident a obiectivelor postului pe care îl ocupă.

Competenţa organizaţională sau autoritatea formală se acordă unor instituţii şi/sau autorităţi publice, dar şi unor titulari de funcţii publice şi politice de conducere direct prin intermediul cadrului legislativ din ţara noastră. Din punct de vedere teoretic s-ar putea deduce că un astfel de mod de determinare a unor componente ale structurii organizatorice pare un aspect pozitiv, dar dacă abordăm subiectul dintr-o perspectivă practică, ca şi componente prin care fiecare instituţie în parte trebuie să-şi exercite propriul rol în sistemul din care face parte şi pe o piaţă distinctă a serviciilor, atunci se poate uşor deduce cât de greşită este concepţia managerială în cele mai multe instituţii/autorităţi publice din ţara noastră. Un mod general de formulare a conţinutului unor sarcini şi atribuţii pentru titularii de funcţii publice de conducere şi de execuţie, dar şi de reprezentanţii politici, limitează semnificativ, gradul de flexibilitate al unor astfel de structuri, formalizând excesiv structura, îngreunând exercitarea controlului asupra gradului de realizare a obiectivelor managementului public.

Un act normativ, oricât de bine fundamentat ar fi el rămâne la un grad destul de ridicat de generalitate. Acesta ar trebui să reprezinte doar baza de raportare a managerilor publici, atunci când determină configuraţia structurii organizatorice într-o instituţie/autoritate publică, asigurându-se astfel o particularizare a acestui cadru la situaţii şi contexte specifice identificate în aceleaşi domenii sau în unităţi administrativ-teritoriale distincte, cu nevoi sociale generale, dar şi specifice.

Competenţa organizaţională conferă titularului de post un anumit grad de autoritate formală. În instituţiile şi autorităţile publice se disting două forme ale autorităţii formale:

ierarhică, de regulă exercitată de către instituţii/autorităţi publice, şi funcţionari publici situaţi pe niveluri ierarhice superioare în structura sistemului administrativ; Autoritate formală pot avea guvernul, autorităţile care reprezintă guvernul în unitatea

administrativ teritorială. Aceasta poate fi numită autoritate formală de sistem. Există însă şi o a doua formă de autoritate formală care se manifestă la nivelul componentei structurale post, aceasta se numeşte autoritate formală conferită de structura postului.

Autoritatea formală ierarhică se concretizează în acte normative, programe de acţiuni iniţiate de reprezentanţii formaţiunilor politice, decizii politice, decizii administrative etc.

funcţională, de regulă exercitată asupra unor funcţionari publici din compartimente funcţionale implicaţi în diferite activităţi. Autoritatea funcţională se materializează în proceduri, metodologii, proiecte de acte normative care exprimă cum trebuie executate diferite activităţi sau implementate anumite decizii administrative. Şi această formă de autoritate se exprimă la nivelul postului. Autoritatea funcţională a postului arată practic cum trebuie executate sarcinile, până la ce nivel are dreptul să acţioneze titularul postului pentru a realiza obiectivele postului. Alături de autoritatea formală, titularii de posturi trebuie să aibă un grad

corespunzător de competenţă pentru a realiza obiectivele postului. Există două forme de competenţă:

competenţa profesională exprimată de nivelul de pregătire, experienţa, talentul, abilităţile titularului de post, calităţile, cunoştinţele, aptitudinile şi deprinderile acestuia care îl susţin în procesul de realizare a obiectivelor postului;

competenţa managerială pentru posturile integrate în structura de conducere a instituţiei/sau autorităţii publice. Între cele două laturi ale competenţei este necesar să existe o strânsă concordanţă.

Astfel, autoritatea formală atribuită trebuie însoţită de prestigiul profesional dobândit, ca urmare a exercitării competenţei profesionale de către titularul de post.

Ultimul, dar nu cel mai puţin important element al structurii postului este responsabilitatea. Responsabilitatea este obligaţia titularului de post de a îndeplini sarcinile din postul pe care îl ocupă şi de a realiza obiectivele acestuia. Prin urmare, fiecare titular de post din structura organizatorică a instituţiei şi/sau autorităţii publice răspunde de gradul de realizare a obiectivelor postului pe care îl ocupă, contribuind astfel la realizarea obiectivului fundamental al managementului public.

Între toate elementele postului trebuie să existe un echilibru permanent. Conţinutul postului trebuie abordat într-o perspectivă dinamică, flexibilă, acesta trebuie adaptat în funcţie de schimbările care intervin în sistemul de nevoi sociale generale şi specifice, de modificările în componentele unităţilor administrativ-teritoriale, de schimbările în contextul intern şi internaţional.8

8. Idem 6, p. 59

2. Funcția publică

„Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale.”9

Funcția este constituită din totalitatea posturilor care prezintă aceleași caracteristici principale. Altfel spus, funcția constituie factorul de generalizare al unor posturi asemănătoare din punct de vedere al ariei de cuprindere a autorității și responsabilității.10

A doua componentă importantă a structurii organizatorice este funcţia publică. Funcţia publică ca şi concept poate fi abordată din două perspective: cea legislativă şi cea managerială. Deşi cele două nu se elimină, dimpotrivă sunt ca şi conţinut perfect compatibile, există o serie de diferenţe în perceperea conceptului de către jurişti şi de către specialiştii în domeniul managementului public.

Din punctul de vedere al specialiştilor în drept administrativ, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale.

Principiile care stau la baza exercitării funcţiilor publice sunt: asigurarea tuturor activităţilor efectuate de funcţionarii publici să fie promptă,

eficientă, liberă de prejudecăţi, corupţie, abuz de putere şi presiuni politice; selectarea funcţionarilor publici exclusiv după criteriul competenţei; egalitatea şanselor la intrarea şi la promovarea în corpul funcţionarilor publici; stabilitatea funcţionarilor publici.

Legea privind statutul funcţionarului public, de altfel, defineşte funcţionarul public ca „persoana numită într-o funcţie publică” iar totalitatea funcţio-narilor publici din autorităţile şi instituţiile publice constituie corpul funcţionarilor publici. Aceeaşi lege integrează în conţinutul ei condiţiile care trebuie îndeplinite de un individ pentru a ocupa o funcţie publică în autorităţile şi instituţiile publice. Acestea sunt:

cetăţenia română şi domiciliul stabil în România, cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit, vârsta minimă 18 ani, capacitatea de exerciţiu deplină, starea de sănătate corespunzătoare funcţiei publice, condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică respectivă, absenţa condamnărilor penale, selectarea sau promovarea unui examen organizat pentru ocuparea postului sau

funcţiei publice vacante. Cadrul legislativ integrează în structura sa toate funcţiile publice pe care le pot ocupa

funcţionarii publici din autorităţile şi instituţiile publice din ţara noastră. Nici o altă funcţie publică nu este acceptată în sistem, dacă nu este menţionată expres în lege. Important de semnalat este faptul că dispoziţiile Legii statutului funcţionarilor publici se aplică tuturor funcţionarilor publici, inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale, aşa cum sunt poliţiştii, lucrătorii vamali etc.

În accepţiunea juriştilor, în sistemul administrativ din România există patru mari categorii de funcţii publice, în funcţie de nivelul ierarhic din structura sistemului pe care acestea se situează. Potrivit legii statutului funcţionarilor publici, fiecare categorie se structurează în: funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie.

Legea menţionează că există şi o categorie de funcţii publice specifice unor autorităţi sau instituţii publice centrale ori unor instituţii subordonate acestora care se stabilesc de către

99. Legea 188/1999.

10. Idem 5, p. 44

conducătorii autorităţilor sau instituţiilor respective, cu acordul autorităţilor ierarhic superioare şi cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Potrivit anexei la Legea privind statutul funcţionarilor publici funcţiile publice în sistemul administrativ din România sunt următoarele:

a) Aparatul Guvernului şi al Parlamentului; Funcţii publice de conducere;

o Secretar general al Guvernului;o Secretar general al Senatului;o Secretar general al Camerei Deputaţilor;o Secretar general adjunct al Guvernului;o Secretar general adjunct al Senatului;o Secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor;o Şef departament;o Director general;o Director, director adjunct;o Şef serviciu, şef sector, şef birou;

Funcţiile publice de execuţie;o Consilier;o Expert;o Consultant;

b) Aparatul propriu al ministerelor şi al celorlalte organe centrale; Funcţii publice de conducere;

o Secretar general, secretar general adjunct;o Director general, inspector de stat şef;o Director general adjunct, inspector de stat adjunct;o Director, inspector şef;o Director adjunct, inspector-şef adjunct;o Şef serviciu, şef sector, şef birou;

Funcţii publice de execuţie;o Consilier, expert, consultant;o Inspector de specialitate, referent de specialitate;o Inspector;

c) Servicii descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale; Funcţii publice de conducere;

o Director general, inspector şef;o Director general adjunct, inspector şef adjunct;o Director, director adjunct;

Funcţii publice de execuţie;o Consilier, expert, consultant;o Inspector de specialitate, referent de specialitate;o Inspector;o Referent;

d) Aparatul de lucru al prefectului şi al autorităţilor administraţiei publice locale Funcţii publice de conducere;

o Secretarul judeţului, secretarul municipiului Bucureşti, secretarul general al prefecturii;

o Secretarul municipiului, oraşului, comunei;

o Şef departament;o Arhitect-şef, arhitect-şef adjunct;o Director general, director general adjunct;o Director, director adjunct;o Şef serviciu, şef birou, şef sector;

Funcţii publice de execuţie;o Consilier, expert, consultant;o Inspector de specialitate, referent de specialitate, gradul II şi III;o Inspector, referent;o Inginer agronom;o Medic veterinar;o Perceptor;o Agent agricol. 11

Funcţiile specifice din aparatul de lucru al autorităţilor administraţiei publice locale se stabilesc, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean sau după caz a primarului, prin hotărâre a consiliului judeţean sau după caz, local şi cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Din perspectiva specialiştilor în domeniul managementului public, funcţia publică aşa cum aceasta este prezentată de jurişti, are un accentuat caracter limitativ, îngrădind semnificativ flexibilitatea unei structuri şi gradul de autonomie al acesteia, ceea ce contravine principiilor fundamentale ale managementului public.

Câteva argumente pot fi formulate în acest sens: funcţia publică nu poate să reprezinte doar un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi

stabilite de autoritatea sau instituţia publică în temeiul legii. Funcţia publică fiind un element de generalizare a posturilor asemănătoare din punctul de vedere al ariei de cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii. Autoritatea formală corespunzătoare funcţiei publice îi conferă titularului acesteia dreptul de a lua anumite decizii administrative şi de management sau de a acţiona în calitatea sa de funcţionar public de execuţie;

scopul funcţiei publice nu poate să fie realizarea competenţelor acesteia, ci în cel mai bun caz realizarea unor obiective clar, concis şi riguros determinate derivate din sistemul de nevoi generale şi specifice de interes public sau administrativ. Dacă am restrânge conţinutul funcţiei publice la scopul prezentat de lege, respectiv realizarea competenţelor, atunci am deduce că titularul funcţiei publice are drept scop exercitarea puterii şi nu preocuparea pentru satisfacerea intereselor publice generale şi specifice aferente funcţiei publice de conducere sau de execuţie pe care o ocupă. Conţinutul funcţiei publice este unul mult mai complet şi mai clar. Funcţia publică

reprezintă, factorul de generalizare al unor posturi asemănătoare din punctul de vedere al ariei de cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii. De exemplu, funcţiei publice de director îi corespunde în cadrul instituţiei sau autorităţii publice un număr variabil de posturi, 4-6 sau chiar mai mult, în funcţie de dimensiunile şi caracteristicile activităţii. Dacă funcţia publică exprimă, în acest caz, întinderea autorităţii şi responsabilităţii unui director în general, posturile se individualizează la nivelul fiecărui loc de muncă prin intermediul elementelor specifice prezentate deja: obiective, atribuţii, sarcini.

Prin urmare, funcţia publică reprezintă factorul de generalizare a posturilor din instituţia sau autoritatea publică.

Specialiştii în domeniul managementului public consideră că într-o instituţie publică sau autoritate trebuie să existe atâtea funcţii publice câte sunt necesare pentru a servi satisfacerii interesului public. Practic nu legea trebuie să precizeze care sunt funcţiile publice

11. Statutul funcţionarului public

ce se pot constitui într-o instituţie sau autoritate, ci raţionamentul logic este următorul: o funcţie publică se constituie, se menţine sau se desfiinţează doar dacă situaţiile concrete specifice determină astfel de modificări. Funcţiile publice nu trebuie să existe în structură dacă nu există nevoi identificate şi obiective determinate, în sensul integrării sau eliminării lor din structură. Mai mult decât atât, numărul de funcţii publice şi de posturi în structura organizatorică a autorităţii şi instituţiei publice sunt şi ele determinate de nevoi obiective şi nu poate fi stabilit de o autoritate sau instituţie publică situată pe un nivel ierarhic superior. Aceasta poate în cel mai bun caz doar să avizeze acest număr după o analiză managerială complexă, respectând principiile fundamentale ale managementului public. Impunerea unui număr de posturi şi funcţii publice, dar şi a unui tip de post sau funcţie publică face ca instituţiile şi autorităţile publice să se transforme în instituţii şi autorităţi comandate, cărora niciodată atâta vreme cât li se limitează autonomia managerială în conceperea structurii, nu li se poate invoca lipsa de capacitate administrativă, de competenţă managerială şi de funcţionari publici corespunzători din punct de vedere cantitativ, ca număr de posturi şi funcţii publice, dar şi calitativ, ca pregătire.

În accepţiunea specialiştilor în domeniul managementului public, funcţiile publice trebuie să fie determinate de nevoi interne şi externe sesizate de managerii publici, care au competenţa profesională şi managerială ca, în condiţiile cadrului legislativ existent, să determine elementele organizării procesuale şi structurale şi, practic să stabilească o configuraţie internă de care sunt răspunzători, pe o perioadă determinată pe care au fost stabilite obiective manageriale clare, concise şi necontradictorii.

Există, însă, un punct de vedere comun între jurişti şi specialiştii în domeniul managementului public, în ceea ce priveşte structurarea funcţiilor publice şi a posturilor în două categorii:

posturi, funcţii publice de conducere; posturi, funcţii publice de execuţie.

Dincolo de terminologia folosită, există deosebiri importante de conţinut în accepţiunea celor două categorii de specialişti.

Astfel, juriştii consideră că funcţiile publice se clasifică după două criterii: natura competenţelor, criteriu după care se disting două categorii de funcţii publice: de

conducere şi de execuţie; cerinţele privind nivelul studiilor absolvite, potrivit căruia există următoarele categorii

de funcţii publice: funcţii publice de categoria A, funcţii publice de categoria B şi funcţii publice de categoria C. Prin actul de înfiinţare al unei autorităţi sau instituţii publice se stabileşte, consideră

juriştii, numărul maxim de posturi aferente funcţiilor publice. În accepţiunea specialiştilor în domeniul managementului public, criteriul după care

se delimitează cele două categorii de funcţii publice, respectiv posturi, este natura competenţelor, responsabilităţilor şi sarcinilor. Potrivit acestui criteriu, există:

funcţii publice de conducere, respectiv posturi de conducere caracterizate printr-o pondere ridicată a competenţelor, sarcinilor şi responsabilităţilor ce implică exercitarea atribuţiilor conducerii;

funcţii publice, respectiv posturi de execuţie în a căror competenţă se regăsesc competenţe, sarcini şi responsabilităţi a căror desfăşurare implică transpunerea în viaţă a deciziilor emise de titularii posturilor, funcţiilor publice de conducere.12

3. Funcția politică

12. Idem 6, p. 63

O categorie aparte de funcţii publice identificate în sistemul administrativ o reprezintă funcţiile de demnitate publică, care cel mai adesea se află sub incidenţă politică. Acestea sunt constituite pe nivelurile superioare ale structurilor sistemului administrativ şi sunt ocupate prin numire de către reprezentanţi ai politicului.

Aceste funcţii de demnitate publică nu pot fi ocupate de funcţionari publici de carieră, dar sunt accesibile nu numai politicienilor, ci şi persoanelor agreate în mediul politic fie pentru performanţele profesionale deosebite obţinute în cariera proprie, fie pentru a susţine punerea în aplicare a programelor politice ale partidelor care obţin majoritatea în alegeri şi formează împreună cu unele partide minoritare echipa de guvernare pe o perioadă determinată.

Spre deosebire de celelalte categorii de funcţii publice, acestea din urmă nu sunt limitate ca număr de cadrul legislativ, ele rămân la latitudinea reprezentanţilor politicului. Prin urmare, structurile organizatorice ale instituţiilor şi autorităţilor publice de la nivel central şi chiar local pot fi dotate cu un număr determinat de reprezentanţii politici de astfel de funcţii de demnitate publică. De menţionat că această categorie de funcţii reuneşte: secretari de stat, subsecretari de stat, miniştri, miniştri adjuncţi, preşedinţi de agenţii, preşedinţi ai autorităţilor judecătoreşti etc. Pentru această categorie de funcţii de demnitate publică nu se determină în mod clar competenţele, responsabilităţile şi sarcinile titularilor. Baza de raportare a acestora o reprezintă cadrul legislativ general şi specific elaborat şi publicat special pentru instituţia sau autoritatea pentru care a fost înfiinţată funcţia de demnitate publică respectivă.

O altă categorie distinctă de funcţie publică este cea ocupată de reprezentanţii politici. Funcţia publică ocupată de reprezentanţii politici este acea funcţie ce revine în mod

direct politicienilor care au candidat în procesul electoral la ocuparea unor astfel de funcţii, fie direct, fie pe listele unui partid politic, a cărui doctrină o agreează. Există doar o categorie de funcţii publice ocupate de reprezentanţi politici, respectiv funcţii de conducere, cunoscute sub numele de funcţii politice. Politicienilor câştigători în alegeri li se conferă astfel de funcţii publice, prin care ei urmăresc punerea în aplicare a programului politic al partidului agreat înainte de lansarea în cursa electorală. Titularii acestor funcţii politice răspund în primul rând în faţa liderilor politici şi a organismelor colective ale partidelor politice pe care le reprezintă şi nu faţă de obiectivul fundamental al managementului public. Exemple de astfel de funcţii publice de conducere ocupate de reprezentanţi ai politicului: preşedintele României, primarul, preşedintele consiliului judeţean, consilierul local.

Nici pentru această categorie de funcţii publice nu sunt definite clar competenţele, responsabilităţile şi sarcinile titularilor, ele rămân la latitudinea fiecăruia, neexistând altă bază de raportare pentru evaluare decât promisiunile sau angajamentele scrise lansate de fiecare în campaniile electorale.

Aşa cum se poate constata, toate categoriile de funcţii prezentate sunt funcţii publice a căror existenţă în structura organizatorică este finanţată din bugetele publice, însă în ceea ce priveşte sarcinile, competenţele şi responsabilităţile aferente, acestea sunt determinate doar pentru câteva. Din păcate, cele care au un grad mai redus de competenţemanageriale, deoarece în sistemul administrativ din ţara noastră, ultimele două categorii îşi alocă o serie de competenţe manageriale sporite, dominând conţinutul funcţiilor publice ocupate de funcţionarii de carieră, a căror autonomie managerială şi responsabilitate sunt serios afectate.

În toate statele democratice există o separaţie clară a acestor categorii de funcţii publice, dar şi o delimitare clară a rolului şi limitelor de penetrare a fiecărei categorii în sistem, astfel încât funcţionalitatea mecanismelor manageriale necesare realizării misiunii sociale a instituţiilor şi autorităţilor publice să nu fie afectate, iar sistemul să-şi păstreze integritatea şi gradul de flexibilizare a structurii absolut necesare.

În contextul actual, devin absolut necesare corecţii importante în ceea ce priveşte aria de cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii de către funcţiile de demnitate publică şi de către cele ocupate de reprezentanţii politici, altfel există deja pericolul evident al politizării şi destabilizării unui sistem tocmai datorită deficienţelor majore existente în modul de concepere şi funcţionare a structurilor organizatorice din instituţiile şi autorităţile publice din ţara noastră.

Nu trebuie uitat că sistemul administrativ dintr-o ţară reprezintă coloana vertebrală a acestuia, iar modul de constituire şi funcţionare a fiecărei componente organizatorice, influenţează decisiv starea de sănătate a sistemului în ansamblul lui şi a sectorului public, în general.13

4. Compartimentele

Compartimentele sunt componente rezultate din agregarea unor posturi şi funcţii publice cu conţinut similar şi/sau complementar. Compartimentul într-o instituţie sau autoritate publică reuneşte un grup de funcţionari publici sau de angajaţi cu contract de muncă implicaţi în desfăşurarea unor activităţi relativ omogene, care au o pregătire specială în domeniul tehnic, economic, social, sănătăţii, administrativ etc., corespunzător profilului instituţiei sau autorităţii publice, care utilizează metode şi proceduri adecvate pentru realizarea unor obiective, desfăşoară activitatea în acelaşi spaţiu şi sunt subordonate nemijlocit unui titular de funcţie publică de conducere.

Ca în orice organizaţie, şi în instituţiile şi autorităţile publice există compartimente care, după numărul persoanelor care desfăşoară activitate în cadrul lor şi după amploarea atribuţiilor determinate pot fi numite: birouri, servicii, direcţii, departamente. Indiferent de titulatura lor, pentru a se constitui astfel de componente structurale trebuie să existe înainte de toate obiective specifice definite şi celelalte condiţii respectate.

După modul în care diversele compartimente contribuie la realizarea interesului public general se identifică două categorii de compartimente:

compartimente operaţionale, care sunt implicate direct în procesul de realizare şi furnizare de servicii publice; Această primă categorie de compartimente există în toate instituţiile şi autorităţile publice. Numărul acestora se combină cu cel al compartimentelor operaţionale, însă au o pondere mai mare pe nivelurile inferioare ale structurii unui sistem administrativ pe măsură ce se coboară la baza piramidei organizaţionale.

compartimente funcţionale, în cadrul cărora se determină obiective, se fundamentează analize, se iau decizii, se acordă asistenţă de specialitate funcţionarilor publici din compartimentele operaţionale. Ele predomină pe nivelurile superioare ale structurilor organizatorice din instituţiile şi autorităţile publice, şi, pe măsură ce se coboară la baza piramidei organizaţionale, numărul lor scade. Există însă o pondere ridicată a compartimentelor funcţionale în interiorul structurii

unui sistem administrativ. Compartimentele funcţionale predomină în structurile organizatorice ale ministerelor, agenţiilor, direcţiilor generale, parlamentului, administraţiilor prezidenţiale etc. În sistemele administrative centralizate se observă o delimitare clară între cele două categorii de compartimente, există chiar o specializare a fiecărei categorii, ceea ce în practică alimentează un dezechilibru între cel care fundamentează şi ia decizia administrativă – compartimentul funcţional şi cel care execută conţinutul deciziei administrative – compartimentul funcţional, situaţie deosebit de delicată care contribuie la întărirea caracterului birocratic al activităţii desfăşurate în compartimentele funcţionale.

13. Idem 6, p. 68

În accepţiunea specialiştilor în domeniul managementului public respectarea principiilor fundamentale ale managementului public necesită o riguroasă determinare a numărului şi structurii compartimentelor operaţionale şi funcţionale, astfel ca să existe un grad ridicat de funcţionalitate şi o orientare a conţinutului activităţii desfăşurate în cadrul lor către ceea ce piaţa serviciilor şi ceilalţi stakeholderi ai instituţiei şi autorităţii publice aşteaptă.

Este necesară determinarea numărului optim de compartimente funcţionale şi operaţionale pentru a se menţine un grad acceptabil de birocratizare a structurii şi implicit a serviciilor publice oferite de autorităţi şi instituţii publice.14

5. Relații Organizatorice

Relaţiile organizatorice reprezintă legăturile care se stabilesc prin reglementări oficiale între componentele structurii organizatorice din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice. Relaţiile organizatorice asigură legătura între toate componentele structurii organizatorice prezentate. Prin urmare, se stabilesc legături între componentele primare: post, funcţie şi cele agregate, compartimente. Există un grad destul de ridicat de diferenţiere a relaţiilor organizatorice, care se stabilesc în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Astfel, reflectând complexitatea raporturilor ce se stabilesc între componentele primare şi cele agregate ale structurii, în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, relaţiile organizatorice se pot divide în funcţie de conţinutul lor în patru categorii:

a) Relaţii de autoritate sunt legăturile instituite prin intermediul unor reglementări oficiale, acte normative sau regulamente interne obligatorii. În cadrul acestei categorii de relaţii există trei tipuri de relaţii: relaţii ierarhice, care exprimă raporturile stabilite între titularii de posturi şi funcţii

publice de conducere şi cei ai posturilor, respectiv funcţiilor publice de execuţie; relaţiile funcţionale rezultate din exercitarea autorităţii funcţionale de care dispun

anumite compartimente din cadrul instituţiei sau autorităţii publice; Relaţii de stat major, care apar atunci când se deleagă sarcini, autoritatea şi

responsabilitatea aferentă de către titulari de funcţii publice de conducere de nivel superior, către colective special constituite în instituţia publică pentru a participa la elaborarea sau implementarea unor proiecte importante de interes public.

b) Relaţiile de cooperare se stabilesc între posturile situate pe acelaşi nivel ierarhic dar în compartimente diferite, respectiv funcţionari publici din compartimente diferite sau din acelaşi compartiment. Astfel de relaţii apar ca urmare a dezvoltării în comun a unor lucrări sau servicii publice complexe;

c) Relaţiile de control se stabilesc şi se dezvoltă între compartimente specializate în efectuarea controlului şi celelalte compartimente din cadrul autorităţii sau instituţiei publice. Aceste relaţii apar şi între titularii de posturi, funcţii publice de conducere şi funcţionarii cu funcţii publice de execuţie subordonaţi direct unor manageri publici;

d) Relaţii de reprezentare se stabilesc între managerii publici de nivel superior din instituţia sau autoritatea publică şi diverşii stakeholderi ai acestora.15

6. Relații administrative

În afara acestor tipuri de relaţii organizatorice, pe care le întâlnim şi în alte tipuri de organizaţii din sectorul privat, în managementul public apar o serie de particularităţi şi evident şi alte tipuri de relaţii. Instituţiile şi autorităţile publice fac parte dintr-un sistem social-

14. Idem 6, p. 68-69

15. Idem 6, p. 71

administrativ. Existenţa sistemului determină în mod evident şi existenţa relaţiilor, a legăturilor între toate elementele acestuia, pentru a exista o coeziune şi o coerenţă absolut necesare îndeplinirii misiunii sociale pe care o au majoritatea instituţiilor şi autorităţilor publice.

În acest context se identifică un alt concept şi un alt criteriu de clasificare a relaţiilor în sectorul public: relaţiile administrative. Relaţiile administrative sunt legăturile care se stabilesc între toate componentele sistemului socio-administrativ care asigură integritatea şi coeziunea acestuia în procesul de realizare a obiectivului fundamental al managementului public.

a) După apartenenţă, relaţiile administrative pot fi: relaţii administrative interne, care se stabilesc între componentele interne dintr-o

instituţie sau autoritate publică şi între componentele sistemului socio-administrativ din care fac parte acestea. De exemplu, toate relaţiile organizatorice sunt relaţii interne. La acestea se adaugă însă legăturile între instituţia publică, respectiv autoritatea publică cu celelalte componente ale sistemului administrativ, respectiv instituţii, autorităţi reprezentative ale autorităţii executive şi ale autorităţii puterii legislative. Exemple de relaţii administrative interne sunt cele între un minister şi instituţiile, respectiv autorităţile prin care se realizează serviciile descentralizate în unitatea administrativ-teritorială. Exemplu: între Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, între acestea şi Direcţiile de Sănătate Publică. Alte exemple: Ministerul Muncii şi direcţiile judeţene de specialitate etc.

relaţii administrative externe sunt legăturile care se stabilesc între instituţiile şi autorităţile publice componente ale sistemului administrativ şi alţi stakeholderi. În această categorie pot fi integrate, relaţiile de autoritate şi de reprezentare, dacă ar fi să considerăm precedenta clasificare. Exemple de astfel de relaţii administrative externe se stabilesc între primării şi organizaţii neguvernamentale, între furnizorii de utilităţi publice şi cetăţeni, între administraţiile financiare şi agenţii economici, respectiv, persoanele fizice, dar şi între instituţii, respectiv autorităţi reprezentative din administraţia centrală şi instituţii similare din alte state.

b) După competenţă relaţiile administrative sunt: relaţiile administrative de autoritate sunt instituite prin legi, hotărâri de guvern,

ordine şi exercitarea lor este obligatorie de către toate instituţiile şi autorităţile publice la care se face referire în cadrul legislativ aferent. Prin urmare, fiecare tip de relaţie de autoritate îşi găseşte corespondentul în această categorie a relaţiilor administrative de autoritate. Astfel există:o relaţii administrative ierarhice, care se stabilesc între instituţii şi autorităţi din

administraţia publică aflate pe niveluri ierarhice superioare şi cele de pe nivelurile ierarhice inferioare în faţa cărora acestea din urmă răspund necondiţionat, dacă legea a prevăzut în mod expres acest tip de relaţie.

o relaţii administrative funcţionale, care descriu legăturile dintre instituţii sau autorităţi publice aflate pe aceleaşi niveluri ierarhice în structura sistemului administrativ. Aceste relaţii condiţionează integrarea pe orizontală a proceselor prin care se realizează şi furnizează servicii publice de interes general.

o relaţii administrative de stat major, care constau în legăturile care se stabilesc între instituţii şi autorităţi publice şi terţe persoane fizice sau juridice cu ocazia derulării unor proiecte complexe de interes social. Relaţiile administrative de stat major apar, de obicei, între o echipă de implementare proiecte cu finanţare Phare într-o instituţie publică sau autoritate şi organizaţia furnizoare de

consultanţă, dar şi între acestea şi unitatea contractantă, respectiv Oficiul pentru Contractare Phare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

o relaţiile administrative de control se stabilesc între autorităţi cu competenţe mai ample şi cele cu competenţe mai restrânse. Exemplu: între prefectură şi serviciile publice descentralizate din unitatea administrativ-teritorială, între instituţiile publice din administraţie şi autorităţi reprezentative la nivel local, exemplu autorităţi judecătoreşti cu diferite ocazii.16

7. Nivelul ierarhic

În sistemul administrativ din România există instituţii şi autorităţi atât la nivel naţional, cât şi la nivel local care sunt specializate în efectuarea controlului asupra modului în care funcţionează instituţiile şi autorităţile publice, asupra gradului în care acestea răspund unor nevoi sociale generale şi specifice.

Nivelul ierarhic se defineşte ca ansamblul subdiviziunilor organizatorice plasate pe linii orizontale, la aceeaşi distanţă faţă de managementul de vârf al instituţiei sau autorităţii publice. Numărul de niveluri ierarhice este influenţat de dimensiunea instituţiei sau autorităţii publice şi de tipurile de relaţii organizatorice existente între diferite compartimente.

Un alt factor care influenţează numărul de niveluri ierarhice este cadrul legislativ, care pentru multe instituţii şi autorităţi publice precizează chiar configuraţia structurii organizatorice în organigramă. Odată publicată în Monitorul Oficial ca parte a unui act normativ, organigrama unei instituţii publice sau autorităţi publice devine obligatorie pentru a fi implementată şi respectată. Prin urmare, numărul de niveluri ierarhice poate fi influenţat în mod direct de legislaţie, fapt ce limitează semnificativ, chiar până la eliminare, posibilitatea dezvoltării unei structuri organizatorice flexibile, cu un grad corespunzător de autonomie.

În instituţiile şi autorităţile publice din România, numărul de niveluri ierarhice în acelaşi tip de instituţie sau autoritate este acelaşi, deoarece sistemul se orientează în primul rând după conţinutul cadrului legislativ şi abia în ultimul rând după nevoile interne. Astfel sunt numeroase instituţii şi autorităţi administrative în ţara noastră care au structuri similare, în timp ajungându-se chiar la identificarea unui prototip de structură cu număr identic de niveluri ierarhice şi configuraţie aproape identică. Aceasta demonstrează gradul redus de înţelegere a rolului structurii organizatorice, în general, a numărului de niveluri ierarhice, în special, implicaţiile majore pe care acestea le au asupra funcţionalităţii structurii şi viabilităţii manageriale a instituţiei sau autorităţii publice.

În instituţiile şi autorităţile publice cu număr mare de niveluri ierarhice pe care le întâlnim în special în administraţia publică centrală din ţara noastră, principalele probleme care apar sunt:

dificultăţi în procesul de comunicare, ceea ce determină frecvenţa mare a distorsiunilor, filtrajelor şi redundanţelor, dar şi supraîncărcări ale canalelor sistemului informaţional;

creşterea duratelor proceselor de fundamentare a deciziilor de management şi a deciziilor administrative;

consum mare de timp şi resurse materiale şi financiare; fluxuri şi circuite informaţionale lungi; dificultăţi în implementarea deciziilor de management şi administrative etc.

Se recomandă structurile organizatorice plate cu număr mic de niveluri ierarhice şi cu dezvoltare corespunzătoare pe orizontală, deoarece acestea facilitează buna comunicare şi

16. Idem 6, p. 75

integrare a componentelor structurale în sistemul de management al instituţiei sau autorităţii publice.17

8. Ponderea ierarhică

Ponderea ierarhică reprezintă numărul persoanelor conduse nemijlocit de un titular de funcţie publică sau de un reprezentant politic ales într-o funcţie publică. Mărimea ponderii ierarhice este influenţată de numărul de niveluri ierarhice cu care se află în raport invers proporţional. Ponderea ierarhică este componenta structurală care conferă ordine în cadrul structurii organizatorice a instituţiei sau autorităţii publice. Astfel, o supradimensionare a ponderii ierarhice îngreunează semnificativcoordonarea şi controlul activităţilor desfăşurate în instituţiile publice, în timp ce o subdimensionare determină amplificarea nejustificată a costului structurii organizatorice.

În instituţiile şi autorităţile publice, ponderea ierarhică creşte pe verticala structurilor organizatorice către nivelurile inferioare. Dimensiunea ponderii ierarhice alături de numărul de niveluri ierarhice şi tipul de relaţii organizatorice reprezintă principalii parametri de caracterizare a tipului de structură organizatorică şi a implicaţiilor pe care aceasta le are asupra celorlalte componente ale sistemului de management din instituţiile şi autorităţile publice.18

17. Idem 6, p. 76-77.

18. Idem 6, p. 79.

CAPITOLUL III: TIPURI DE STRUCTURI ORGANIZATORICE ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE

În funcţie de particularităţile pe care le are fiecare domeniu de activitate, în sectorul public se identifică mai multe tipuri de structuri organizatorice. Totuşi la o analiză atentă se constată că predomină trei tipuri de structuri organizatorice cu ponderi diferite în diferitele domenii ale sectorului public. Cele mai frecvent întâlnite structuri organizatorice în instituţiile şi autorităţile publice din ţara noastră sunt următoarele:

structura ierarhic funcţională; structura teritorială; structura mixtă.

1. Structura ierarhic-funcțională

Structura ierarhic funcţională constă în organizarea instituţiei sau autorităţii publice pe niveluri ierarhice, şi pe domenii, în funcţie de tipurile de servicii publice pe care le realizează şi furnizează. Principalele trăsături ale acestui tip de structură organizatorică sunt:

existenţa unor compartimente operaţionale şi funcţionale distincte, clar determinate în configuraţia structurii;

şefii compartimentelor exercită toate atribuţiile conducerii şi au în subordine toţi funcţionarii publici de execuţie din structura compartimentelor pe care le conduc;

funcţionarii publici de execuţie primesc ordine atât de la şefii lor ierarhici, cât şi de la conducătorii compartimentelor funcţionale, fiind dublu sau chiar multiplu subordonaţi;

funcţionarii publici de execuţie răspund faţă de şeful ierarhic şi faţă de şeful acestuia din urmă;

număr mare de niveluri ierarhice. O serie de particularităţi ale acestui tip de structură ierarhic funcţională există în

domeniul administraţiei publice din ţara noastră. La trăsăturile mai sus menţionate se adaugă următoarele aspecte. În domeniul administraţiei publice au fost create instituţii cu competenţă materială generală, care desfăşoară activitatea, principial în toate sferele vieţii sociale. Principial, deoarece şi în aceste instituţii există diferenţieri în ceea ce priveşte volumul şi natura atribuţiilor, în raport cu rolul instituţiei respective în cadrul sistemului instituţiilor administraţiei de stat. Deşi au competenţă materială generală instituţiile administraţiei publice locale nu sunt competente într-un număr de domenii de activitate asemănătoare.

Alături de aceste instituţii, dar frecvent subordonate lor, funcţionează instituţiile de specialitate care îşi desfăşoară activitatea numai în domenii distincte. Ele se diferenţiază ca titulatură şi mod de reprezentare a structurii, în funcţie de nivelul ocupat în sistemul administrativ.

La nivel central funcţionează ministerele, alte organe centrale ale administraţiei de stat care au structuri ierarhic funcţionale orientate după o machetă standard, publicată în legislaţie: hotărâre de guvern, ordonanţă de guvern, ordin al ministrului etc. Acestea se diferenţiază doar prin numărul compartimentelor şi prin numărul de funcţionari publici prevăzut de legiuitor.

La nivel central mai există şi alte instituţii purtând altă denumire decât ministere, respectiv agenţii naţionale, autorităţi naţionale, oficii naţionale etc., ale căror structuri de tip ierarhic funcţional sunt, de asemenea, publicate în monitorul oficial şi întrunesc trăsăturile menţionate pentru acest tip de structură.

Există o serie de astfel de structuri de instituţii publice şi la nivel local. Acestea se identifică în cadrul unor direcţii, administraţii, inspectorate, agenţii regionale etc. Structurile

organizatorice aferente unor astfel de instituţii publice sunt în principal elaborate şi avizate de instituţiile şi autorităţile publice în subordinea cărora funcţionează şi orice modificare în configuraţia structurii organizatorice se face doar de către autorităţile ierarhice.19

2. Structura Teritorială

Structura teritorială desemnează organizarea instituţiei sau autorităţii publice în raport cu unitatea administrativ-teritorială pe care îşi exercită competenţa.

Principalele trăsături ale structurii teritoriale sunt: sfera de exercitare a autorităţii de către componentele structurii este determinată de

unitatea administrativ teritorială alocată de instituţia sau autoritatea ierarhic funcţională;

numărul de compartimente este determinat de nivelul şi de intensitatea nevoilor sociale identificate în unitatea administrativ-teritorială pe care o are în administrare instituţia sau autoritatea publică cu o astfel de structură;

numărul redus de niveluri ierarhice, aceste tipuri de structuri fiind de tip plat, extinse pe orizontală;

ponderea mare a relaţiilor funcţionale între compartimentele structurii; existenţa în structură a unui număr destul de mare de compartimente operaţionale în

care se realizează şi se furnizează servicii publice de interes general şi specific pentru unitatea administrativ-teritorială pe care îşi exercită competenţa respectiva instituţie sau autoritate;

gradul mare de flexibilitate al acestui tip de structură, care poate fi adaptată funcţie de nevoile teritoriale identificate şi obiectivele manageriale urmărite. În sectorul public din ţara noastră se identifică două categorii de instituţii cu două

forme ale aceluiaşi tip de structură. Astfel există: instituţii cu competenţă teritorială generală, care dispun de structuri teritoriale, dar cu

un grad ridicat de formalism şi rigiditate excesivă. Astfel de instituţii sunt prefecturile, care reprezintă Guvernul în unitatea administrativ-teritorială. Acestea au competenţă generală în unitatea administrativ-teritorială judeţ. Structura organizatorică a prefecturii este determinată după un model standard public prin hotărâre de guvern. Prin urmare, prefectura ca instituţie are competenţe teritoriale largi, dar un grad de autonomie redus în conceperea structurii organizatorice, care ar trebui să respecte toate trăsăturile menţionate pentru acest tip de structură. Din aceste motive, funcţionalitatea structurilor organizatorice ale instituţiilor şi autorităţilor cu competenţe materiale generale este puternic afectată şi tinde să aibă un grad ridicat de formalism cu influenţe negative asupra celorlalte componente ale sistemului de management din instituţia publică.

instituţii cu competenţă teritorială limitată, care, de asemenea, dispun de structuri teritoriale bine determinate în unitatea administrativ teritorială: oraş-municipiu, comună. În această categorie, în ţara noastră sunt primăriile, reprezentative pentru autoritatea executivă în unitatea administrativ teritorială. Deşi primăriile au un grad acceptabil de autonomie în conceperea structurilor organizatorice, totuşi inerţia sistemului şi profesionalismul limitat al managerilor publici din aceste autorităţi îngreunează şi în multe situaţii limitează flexibilitatea structurii organizatorice. Componentele structurii teritoriale într-o primărie trebuie să se schimbe în funcţie de mutaţiile şi priorităţile intervenite în unitatea administrativ-teritorială administrată de

19. Idem 6, p. 92

primărie şi nu să funcţioneze după un model standard, care formalizează excesiv rolul acesteia şi minimizează funcţionalitatea ei.20

3. Structura mixtă

Structura mixtă reuneşte caracteristici ale primelor două tipuri de structuri pe care le integrează în mecanismul intern de organizare al instituţiei sau autorităţii.Acest tip de structură se identifică în fiecare domeniu de activitate din sectorul public, unde elementele structurii ierarhic-funcţionale se combină cu cele ale structurii teritoriale.

De altfel, structurile mixte sunt considerate ca generatoarele unui optim în funcţionalitatea unei structuri organizatorice dintr-o instituţie publică. De modul în care managerii publici ştiu să combine avantajele fiecărui tip şi să limiteze dezavantajele celuilalt tip se poate ajunge la un nivel corespunzător de performanţă a instituţiei publice.

Tipul de structură mixtă este cel mai frecvent întâlnit în instituţiile şi autorităţile publice din statele democratice, de aceea, prin avantajele pe care le presupune un astfel de mod de organizare, se impune a se generaliza şi în instituţiile şi autorităţile publice din ţara noastră.21

20. Idem 6, p. 93

21. Idem 6, p. 94-95

CAPITOLUL IV: ORGANIGRAMA

Desfăşurarea activităţii unei unităţi economice sub multiplele ei aspecte (tehnice, economice, sociale etc.) care, de fapt, coincide cu exercitarea funcţiunilor sale, presupune conceperea şi realizarea unei structuri organizaţionale care să favorizeze atingerea obiectivelor pe care şi le-a fixat şi, implicit, a scopurilor urmărite de componenţii săi. Este vorba de constituirea unor elemente structurale ale unităţii economice cu character de execuţie (de producţie şi de servire) şi funcţionale care să contribuie, după caz, la obţinerea producţiei, servirea acesteia şi la exercitarea funcţiilor managementului.

Din manifestarea funcţiei de organizare în toată complexitatea activităţilor circumscrise, rezultă întregul sistem de organizare al unităţii economice, care are rolul de a asigura desfăşurarea în condiţii normale a activităţilor specifice funcţiunilor acesteia şi ale funcţiilor managementului.

Importanţa deosebită a organizării în desfăşurarea activităţilor din unităţile economice a generat, după cum era şi firesc, păreri diverse în legătură cu conceptul de organizare structurală, tipuri de structuri, elemente componente ale unei structuri organizatorice etc.

Organizarea structurală constă în gruparea funcţiunilor, acţiunilor, atribuţiilor şi sarcinilor în funcţie de anumite criterii şi repartizarea acestora în subdiviziuni organizatorice, în scopul realizării lor, pe grupuri de persoane, în vederea asigurării unor condiţii cât mai bune pentru îndeplinirea obiectivelor unităţii economice. Rezultatul organizării structurale îl reprezintă structura organizatorică.

Structura unei organizaţii reprezintă formalizarea şi repartizarea misiunilor şi funcţiilor între diferite subansamble (Direcţii, Departamente,Servicii, Birouri,etc.) definite cu această ocazie, precum şi relaţiile stabilite între subansamblele în cauză.

Structura organizatorică a firmei este o expresie atât a resurselor umane, materiale, financiare şi informaţionale încorporate, cât şi a caracteristicilor mediului în care aceasta îsi desfăşoară activităţile.

Importanţa structurii organizatorice rezidă în condiţionarea obţinerii unei profitabilităţi ridicate în firme, întrucât este o componentă de bază a sistemului de management, a cărui funcţionalitate o determină în bună măsură,

Structura organizatorică asigură osatura sistemului managerial,de raţionalitatea sa depinzând într-o proporţie considerabilă conţinutul şi îmbinarea sistemului de obiective, configuraţia şi funcţionalitatea sistemului informaţional şi decizional, gama metodelor şi tehnicilor de management utilizate,toate acestea determinând modul de folosire a resurselor, condiţiilor de vânzare a produselor şi implicit volumul cheltuielilor, mărimea profitulului.

Structura funcţională poate fi reprezentată grafic prin organigramă, care evidenţiază modul de grupare a organismelor, posturilor de conducere, compartimentelor şi relaţiilor organizatorice dintre acestea, distribuite pe niveluri ierarhice.

Organigrama este reprezentarea vizuala a structurii organizatorice,cuprinde elementele componente ale structurii distribuite pe nivele şi linii ierarhice existente, redate prin semne distincte. Ea poate fi apreciată ca un instrument deosebit de important pentru informare şi analiză a organizării conducerii, cât şi în activitatea de cercetare şi proiectare a acesteia.

Prin intermediul organigramei se pot evidenţia erori de subordonare a diferitelor posturi sau compartimente, a gradului de încărcare a cadrelor de conducere, se pot face aprecieri asupra respectării unor principii generale de elaborare a structurii.

Organigramele pot fi grupate astfel: după caracteristici constructive, după sfera de cuprindere, după situaţia pe care o reprezintă, după conţinut.

După caracteristicile lor constructive, organigramele pot fi organigrame ordonate rectangular şi organigrame ordonate circular. Organigramele ordonate rectangular au scara ierarhică pe verticală, iar posturile şi compartimentele sunt amplasate pe diferite niveluri ierarhice şi poartă denumirea de “rectangular verticală” sau “piramidală”. Aceste organigrame sunt cele mai frecvente datorită uşurinţei în construcţie şi expresivităţii lor. Pentru instituțiile care au un număr mare de subdiviziuni organizatorice se recomandă alcătuirea unei organigrame cu “axe rabatabile”. În acest caz organigramele şi posturile de conducere aflate la nivelul unităţii sunt distribuite pe niveluri ierarhice în sens descendent iar compartimentele pe axe rabotate.

După sfera de cuprindere a activităţilor, organigramele pot fi grupate în: generale sau de ansamblu şi de detaliu sau parţiale.

Organigramele de ansamblu reprezintă grafic principalele componente structurate pe niveluri ierarhice şi asigură o viziune general asupra organizării, subordonării şi distribuirii activităţilor pe linii ierarhice.

Organigramele de detaliu reprezintă numai anumite activităţi din organigrama de ansamblu, acestea pot fi detaliate până la elementele primare ale structurii. Se elaborează pe compartimente şi prin asamblarea lor se ajunge la o organigramă generală care cuprinde întreaga activitate. O astfel de organigramă generală care cuprinde întreaga activitate devine greoaie şi inoperantă pentru cei care nu sunt specialişti în domeniu. Pentru acest motiv se încearcă o simplificare prin eliminarea elementelor de detaliu şi sunt prezentate grafic numai acele elemente structurale care sunt strict necesare. În elaborarea organigramelor trebuie avute în vedere două aspect contradictorii.

Primul se referă la faptul că o organigramă cu cât este mai completă cu atât va furniza informaţii mai multe despre componentele pe care le reprezintă, devine mai utilă pentru specialiştiî. Cel de-al doilea aspect evidenţiază dificultăţi sporite pentru nespecialişti în formarea unei viziuni de ansamblu asupra modului de structurare a activităţilor în unitatea economică. În consecinţă se impune o analiză judicioasă a elementelor componente ce urmează a fi cuprinse într-o organigramă de ansamblu astfel încât ea să-şi îndeplinească funcţiile pentru care a fost elaborată.

Organigramele mai pot fi grupate după conţinutul lor în: organigrame de structură care definesc poziţia compartimentelor şi posturilor de

conducere unele în raport cu altele, indiferent de funcţiunile unităţii la îndeplinirea cărora participă;

organigramele pe funcţii în care se precizează funcţiile ocupate de personalul unităţii. În organigramele pe funcţii se poate indica şi numele conducătorului, în acest caz ele poartă denumirea de organigrame nominale. De regulă, asemenea organigrame întocmite la nivelul unităţii economice se specifică

numai conducătorul compartimentului şi se precizează numărul subordonaţilor din fiecare

subdiviziune organizatorică. Pentru a putea îndeplini funcţia de instrument de informare, de analiză şi cercetare, organigrama trebuie să respecte anumite reguli printre care :

compartimentele şi posturile de conducere se reprezintă grafic prin dreptunghiuri a căror mărime şi grosime a liniilor trebuie corelată cu importanţa obiectivelor, autorităţii şi responsabilităţii postului sau compartimentului. Aceste dreptunghiuri trebuie să conţină anumite informaţii şi se precizează caracteristicile acestora;

relaţiile organizatorice apar pe suprafaţa organigramei ca o reţea de vectori, fiecare având originea într-un post superior iar săgeata într-un post subordonat. Dacă în organigramă sunt prefigurate toate tipurile de relaţii organizatorice, aceasta devine mai completă dar, în acelaşi timp, mai greu de urmărit. În organigramele de ansamblu, se redau relaţiile cele mai caracteristice, iar în cele de detaliu sunt precizate totalitatea acestor relaţii. Se recomandă ca relaţiile organizatorice de subordonare ierarhică să fie prezentate prin linii continue, cele de subordonare funcţională prin linii întrerupte, iar celelalte tipuri prin linii distincte precizate în legenda amplasată într-o anumită parte a planşei.

Posturile şi compartimentele ce alcătuiesc un nivel ierarhic sunt distribuite pe acelaşi nivel indiferent de importanţa lor în realizarea obiectivelor generale ale unităţii economice. Interesul suscitat de organigramă pentru managerii publici se poate explica prin

natura funcţională a acesteia (cine ce face? care sunt limitele? care sunt legăturile existente între diferitele subansamble?),prin natura sa “politică” (care este partajul puterii? cine depinde de cine?).

Evident, organigrama formală nu corespunde întotdeauna exercitării concrete a puterii pe teren, o organigramă reală fiind uneori necesar de elaborat pentru a inţelege modul de funcţionare a unei administraţii publice.

CAPITOLUL V: STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ÎN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

1. Prezentarea instituției

a) Baza legală de înfințare și legile pe baza cărora își desfășoară activitatea Primăria Municipiului București este organizată și funcționează potrivit prevederilor

Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și în conformitate cu hotărârile Consiliului General al Municipiului București privind aprobarea organigramei și numărului de posturi ale aparatului propriu de specialitate.

Primarul General, Viceprimarii, Secretarul General al municipiului București, împreună cu aparatul propriu de specialitate constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită Primăria Municipiului București care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului General al Municipiului București și dispozițiile Primarului General, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

Primarul General este șeful administrației publice locale a municipiului București și al aparatului propriu de specialitate, pe care îl conduce și controlează, conform art. 66(1) din Legea 215/2001.

b) Profil – obiect de activitate Direcția buget are ca obiect de activitate coordonarea, în condițiile legii, a activităților

de elaborare a bugetului local și asigurarea derulării în bune condiții a execuției bugetare, precum și îndeplinirea, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, a atribuțiilor ce revin organelor de specialitate ale autorităților locale în legătura cu întocmirea și execuția bugetului local, constituirea și utilizarea fondurilor publice.

Direcția buget exercită următoarele atribuții specifice: colaborează cu compartimentele de specialitate organizate la nivelul sectoarelor în

legătura cu elaborarea și execuția bugetului local pe ansamblul municipiului București;

participă la elaborarea analizelor privind dezvoltarea resurselor financiare ale municipiului București: face propuneri, împreună cu direcțiile de specialitate, privind constituirea de noi resurse; instituirea de impozite și taxe locale, precum și taxe speciale, în condițiile legii; contractarea de împrumuturi;

întocmește lucrările de fundamentare a propunerilor pentru bugetul anului următor în etapele prevazute de lege;

face propuneri și fundamentează, în colaborare cu compartimentele de specialitate, cererile de alocații pentru municipiul București de la bugetul de stat și/sau alte bugete;

fundamentează și face propuneri pentru repartizarea surselor (veniturilor) și cheltuielilor pe bugetele ce compun bugetul local al municipiului București (bugetul CGMB și bugetele sectoarelor);

întocmește proiectul bugetului Consiliului General al Municipiului București și propunerile de rectificare sau modificare a acestuia;

urmărește primirea alocațiilor de la bugetul de stat și de la alte bugete și încasarea veniturilor proprii aprobate pentru bugetul Consiliului General al Municipiului București;

întocmește documentațiile pentru deschiderea creditelor bugetare și repartizarea acestora.

efectuează (propune) operațiunile de alocare a creditelor bugetare pe ordonatori în conformitate cu prevederile bugetului aprobat;

organizează și conduce evidența sintetică și analitică a veniturilor bugetului Consiliului General al Municipiului București;

întocmește documentele de raportare corespunzătoare; întocmește lucrările de raportare periodică (lună, trimestru, an) cu privire la execuția

bugetului Consiliului General al Municipiului București; întocmește dările de seamă contabile (bilanț și contul de execuție) precum și contul de

încheiere a exercițiului bugetar anual pentru bugetul Consiliului General al Municipiului București;

analizează și face propuneri, împreună cu compartimentele de specialitate, în legătură cu proiectele bugetelor regiilor subordonate Consiliului General al Municipiului București;

analizează și face propuneri, împreună cu compartimentele de specialitate, privind stabilirea/modificarea tarifelor pentru serviciile pentru care autoritățile locale au competența de aprobare/avizare.

analizează și face propuneri pentru soluționarea contestațiilor, obiecțiunilor, reclamațiilor contribuabililor cu privire la taxele, impozitele și alte venituri ce se constituie ca surse ale bugetului Consiliului General al Municipiului București și/ale sectoarelor care nu sunt în competența altor compartimente.

asigură exercitarea controlului financiar preventiv pentru operațiunile în atribuțiile ordonatorului principal de credite privind execuția bugetului Consiliului General al Municipiului București ce se supun controlului.

Întocmește alte lucrări dispuse de Primarul general și/sau rezultate ca urmare a unor Hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București sau alte acte normative specifice.

2. Structura organizatorică și relațiile cu alte instituții Structura organizatorică a Primăriei Municipiului București cuprinde următoarele

compartimente: Cabinetul Primarului General este un compartiment funcțional din cadrul structurii

organizatorice a Primăriei Municipiului București, condus de un director general și în limita competențelor de doi directori generali adjuncți. Cabinetul Primarului General are ca principale atribuții specifice:

o reprezentarea instituției Primarului General în relația cu cetățeanul, administrația centrală și locală, alte instituții și organizații, persoane fizice și juridice din țară și străinatate, în baza competențelor stabilite de Primarul General;

o asigurarea colaborării dintre compartimentele PMB, cât și dintre acestea și alte autorități și instituții ale administrației publice, regii autonome, societăți culturale, după caz.

Cabinetul Viceprimar 1 îndeplinește următoarele atribuții principale:o răspunde de buna desfășurare a activității în cadrul cabinetului Viceprimarului

1;o redactează documente; o transmite mesaje interne prin sistemul computerizat;o primește, pregatește și expediază corespondența; o organizează întâlnirile, asistă Viceprimarul în alcătuirea programului zilnic; o înregistrează și clasează scrisorile și cererile; o furnizează informații folosind bazele de date, cărți de referință; asigură

circulația informațiilor cerute de Viceprimar;

o asigură activitățile de protocol; o analizează și sintetizează informațiile referitoare la activitatea

compartimentelor și unităților coordonate de Viceprimar, în scopul realizării de rapoarte și statistici;

o sistematizează documentațiile primite la Cabinet Viceprimar și le prezintă în termen util Viceprimarului;

o transmite documentațiile vizate de Viceprimar către compartimentele și unitățile coordonate;

o urmărește și controlează stadiul rezolvării lucrărilor și răspunsurilor, în termenul legal, către petenți, instituții sau persoane juridice, referitoare la activitatea specifică;

o colectează și prelucrează date în vederea informării eficiente a Viceprimarului;o menține legătura cu aparatul executiv al PMB, CGMB, cât și cu alte instituții

din administrația publică; o acordă informațiile solicitate de cetățeni, în conformitate cu prevederile legale

și cu dispozițiile Primarului General; o indeplinește și alte sarcini dispuse de conducerea instituției.

Cabinet Viceprimar 2; o răspunde de buna desfășurare a activității în cadrul cabinetului Viceprimarului

2;o redactează documente; o transmite mesaje interne prin sistemul computerizat;o primește, pregatește și expediază corespondența; o organizează întâlnirile, asistă Viceprimarul în alcătuirea programului zilnic; o înregistrează și clasează scrisorile și cererile; o furnizează informații folosind bazele de date, cărți de referință; asigură

circulația informațiilor cerute de Viceprimar; o asigură activitățile de protocol; o analizează și sintetizează informațiile referitoare la activitatea

compartimentelor și unităților coordonate de Viceprimar, în scopul realizării de rapoarte și statistici;

o sistematizează documentațiile primite la Cabinet Viceprimar și le prezintă în termen util Viceprimarului;

o transmite documentațiile vizate de Viceprimar către compartimentele și unitățile coordonate;

o urmărește și controlează stadiul rezolvării lucrărilor și răspunsurilor, în termenul legal, către petenți, instituții sau persoane juridice, referitoare la activitatea specifică;

o colectează și prelucrează date în vederea informării eficiente a Viceprimarului;o menține legătura cu aparatul executiv al PMB, CGMB, cât și cu alte instituții

din administrația publică; o acordă informațiile solicitate de cetățeni, în conformitate cu prevederile legale

și cu dispozițiile Primarului General; o indeplinește și alte sarcini dispuse de conducerea instituției.

Cabinetul Secretarului face parte din structura organizatorică a Primăriei Municipiului București și este coordonat de către Secretarul General al Municipiului București. Cabinetul Secretarului are ca principală atribuție specifică asigurarea legăturii dintre Consiliul General al Municipiului București, ca autoritate deliberativă

și Primarul General ca autoritate executivă, precum și cu cetățenii și administrația publică locală și centrală.

Direcția inspecție și control general este un compartiment funcțional organizat ca direcție în structura organizatorică a Primăriei Municipiului București, condus de un director executiv și în limita competențelor de 3 directori executivi adjuncti și răspunde pentru activitatea din următoarele domenii:

o coordonarea inspecției în domeniul atribuirii spațiilor de locuit sau cu altă destinație și al respectării contractelor în derulare;

o participarea în controale tematice privind activitățile desfășurate de agenții economici pe raza municipiului București;

o controlul stării de salubritate și ecologie urbană, a activității desfășurate de prestatorii de servicii de salubritate autorizați;

o verificarea și sancționarea faptelor ce prezintă riscuri pentru mediu și sănătatea cetățenilor;

o controlul calității serviciilor prestate de către regiile aflate sub autoritatea C.G.M.B.;

o respectarea normelor de disciplină în construcții în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 republicată;

o verificarea respectării prevederilor Hotărârilor Consiliului General al Municipiului București și a Dispozițiilor Primarului General;

o soluționarea petițiilor și sesizărilor specifice activității direcției; o colaborare cu instituțiile publice locale și centrale pentru soluționarea

problemelor de interes public;o centralizarea și evidențierea rezultatelor acțiunilor de control effectuate;o întocmirea de programe proprii de control pe care le supune spre aprobare

Primarului General. Direcția buget este un compartiment de specialitate, condus de un director executiv.

În exercitarea atribuțiilor sale, Direcția buget colaborează cu Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor, cu celelalte compartimente din cadrul structurii organizatorice a Primăriei Municipiului București, compartimentele de specialitate din cadrul aparatului propriu ale Consiliilor Locale ale Sectoarelor municipiului București, cu unitățile din subordinea Consiliului General al Municipiului București sau finanțate din bugetul acestuia, cu alte autorități și instituții. Din punct de vedere al structurii organizatorice, Direcția Buget este împărțită în mai multe compartimente, enumerate mai jos împreună cu principalele lor atribuții:a) Serviciul elaborare și execuție buget:

o organizează și coordonează direct lucrările de întocmire a proiectului bugetului Consiliului General al Municipiului București;

o analizează și face propuneri de repartizare a surselor totale ale bugetului local al municipiului București pe bugete componente;

o întocmește lucrările pentru proiectul bugetului Consiliului General al Municipiului București, modificarea sau rectificarea acestuia;

o analizează și face propuneri în legatură cu proiectele bugetelor unităților autofinanțate și ale regiilor autonome de sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București;

o efectuează (propune) operațiunile de alocare a creditelor bugetare pe ordonatori în conformitate cu prevederile bugetului aprobat;

o analizează fundamentările și îndeplinirea condițiilor legale pentru cererile de cheltuieli de capital cu finanțare parțială sau integrală de la bugetul Consiliului General al Municipiului București;

o face propuneri pentru cuprinderea în proiectul bugetului a cheltuielilor pentru investițiile instituțiilor publice, regiilor autonome și societăților comerciale ce se finanțează de la bugetul Consiliului General al Municipiului București în limita surselor cu această destinație posibil de asigurat; întocmește listele de investiții anexe la proiectul bugetului;

o analizează și face propuneri în legătură cu modificarea sau rectificarea cheltuielilor aprobate;

o analizează propuneri pentru surse alternative de finanțare a unor programe de investiții și alte categorii de cheltuieli;

o centralizează și analizează cererile de alocare, pe surse, a fondurilor pentru investitțiile aprobate;

o întocmește documentațiile pentru deschiderea creditelor bugetare și repartizarea acestora;

o asigură exercitarea controlului financiar preventiv pentru operațiunile în legătură cu alocarea creditelor bugetare aprobate;

o analizează necesarul de surse, pe categorii, pentru bugetul local pe ansamblu și pe bugete componente;

o întocmește documentațiile pentru alocarea fondurilor aprobate pentru bugetul Consiliului General al Municipiului București de la bugetul de stat sau din alte fonduri publice;

o elaborează lucrările aferente pentru întocmirea raportărilor periodice, bilanțului și contului de încheiere a exercițiului;

o întocmește alte lucrări dispuse de conducerea Primăriei Municipiului București sau conducerea directiei.

b) Serviciul venituri, impozite si taxe:o fundamentează și face propuneri pentru repartizarea pe bugete componente -

bugetul C.G.M.B. și bugetele consiliilor sectoarelor - a surselor reprezentând veniturile proprii ale municipiului București;

o fundamentează și face propuneri pentru repartizarea pe bugete componente - bugetul C.G.M.B. și bugetele consiliilor sectoarelor - a sumelor/alocațiilor de la bugetul de stat și/sau din alte fonduri publice;

o analizează evaluările transmise de organele de specialitate pentru veniturile proprii ale bugetului local și face propuneri în legătură cu nivelul acestora;

o elaborează sau, după caz, analizează și avizează propuneri pentru constituirea de noi surse de venituri și/sau suplimentarea celor existente;

o verifică și urmărește încasarea veniturilor bugetului Consiliului General al Municipiului București ce se realizează prin compartimentele de specialitate organizate la sectoare și prin unitățile din subordinea Consiliului General al Municipiului București și compartimentele de specialitate din aparatul propriu;

o fundamentează și face propuneri pentru actualizarea nivelului impozitelor și taxelor locale;

o face propuneri și/sau după caz avizează propuneri pentru impozite și taxe locale, inclusiv taxe speciale;

o analizează și face propuneri, împreună cu compartimentele de specialitate, cu privire la stabilirea tarifelor pentru care autoritatea locală are competența de avizare/aprobare;

o analizează și face propuneri pentru soluționarea contestațiilor, obiecțiunilor, reclamațiilor și cererilor privind acordarea de înlesniri la plata impozitelor și taxelor locale precum și a altor venituri ale bugetelor locale ce nu sunt în competența de solutionare a altor compartimente;

o întocmește alte lucrări în sarcina direcției dispuse de conducerea Primăriei Municipiului București și/sau de conducerea direcției.

c) Biroul raportare executie buget:o organizează și conduce evidența sintetică și analitică a veniturilor bugetului

Consiliului General al Municipiului București;o întocmește documentele de raportare corespunzătoare;o Primește, verifică și centralizează raportările operative cu privire la execuția

cheltuielilor bugetului Consiliului General al Municipiului București și a bugetului local pe ansamblu;

o verifică dările de seamă contabile de la unitățile finanțate de la bugetul Consiliului General al Municipiului București ce depun bilanț și/sau cont de execuție;

o întocmește darea de seamă centralizată a bugetului Consiliului General al Municipiului București și contul de încheiere a exercițiului;

o întocmește alte lucrări în sarcina direcției dispuse de conducerea Primăriei Municipiului București și/sau de conducerea direcției.

Direcția financiar, contabilitate este un compartiment de specialitate, organizat ca direcție în structura organizatorică a Primăriei Municipiului București, condus de un director executiv și în limita competențelor de un director executiv adjunct. Direcția financiar, contabilitate are ca obiect de activitate organizarea, coordonarea și execuția activităților financiare și contabile aferente cheltuielilor Primăriei Municipiului București și a celor specifice execuției bugetului de cheltuieli a PMB. Asigură certificarea proiectelor inițiate în privința realității, regularității și legalității și lichidarea cheltuielilor, în conformitate cu prevederile legale și normele interne ale PMB. În exercitarea atribuțiilor sale, Direcția financiar, contabilitate  colaboreză cu celelalte compartimente din cadrul structurii Primăriei Municipiului București, compartimentele similare din unitățile subordonate Consiliului General al Municipiului București sau finanțate din bugetul acestuia, precum și cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția de Trezorerie a Municipiului București, unități din sistemul bancar etc. Direcția venituri este un compartiment de specialitate, organizat ca direcție în structura organizatorică a Primăriei Municipiului București, condusă de un director executiv. Direcția Venituri are ca obiect de activitate stabilirea veniturilor bugetului local și urmărirea realizării acestora, potrivit legii, precum și organizarea și conducerea contabilității veniturilor. În exercitarea atribuțiilor sale, Direcția venituri colaborează cu celelalte compartimente din cadrul structurii Primăriei Municipiului București, unitățile subordonate C.G.M.B., compartimentele similare din cadrul primăriilor sectoarelor municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice etc.

Direcția audit public intern este o structură de specialitate organizată ca direcție în structura organizatorică a Primăriei Municipiului București, condusă de un director executiv și subordonată direct Primarului General. Direcția audit public intern răspunde pentru activitatea de audit intern, activitate funcțional independentă și obiectivă, care dă asigurări și consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor publice, perfecționând activitățile la nivelul Primăriei Municipiului București. Ajută direcțiile din cadrul Primăriei Municipiului București și entitățile publice subordonate CGMB să-și îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică și metodică, care evaluează și îmbunătățește eficiența și eficacitatea

sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a proceselor de administrare.

Direcția managementul calității coordonează, menține și îmbunătățește activitatea de management a calității serviciilor din cadrul tuturor compartimentelor PMB, având o raportare echidistantă față de aceste entități, cu scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite de Primarul General în “Declarația și angajamentul Primarului General al MB în domeniul calității”.

Direcția integrare europeană este un compartiment de specialitate din cadrul structurii organizatorice a Primăriei Municipiului București, condus de un director executiv. Directia integrare europeană are ca principale atribuții specifice următoarele:

o asigură documentarea și elaborarea unor materiale specifice activității de integrare europeană la nivel locală;

o asigură activitatea necesară armonizării și modernizării structurii și atribuțiilor administrației publice locale;

o promovează programele cu propuneri în vederea realizării integrării europene la nivel local;

o elaborează norme de aplicare pentru acele documente ale Uniunii Europene (directive, recomandări., etc.) care lasă la latitudinea autorităților publice locale elaborarea setului de măsuri pentru aplicarea acestora;

o asigură documentarea, analiza și întocmirea bazei de date privind actele normative ale Uniunii Europene în domeniile de interes ale administrației publice locale;

o asigură documentarea și pregătirea cadrului juridic și instituțional pentru descentralizarea unor servicii publice la nivelul Municipalității;

o asigură documentarea și monitorizarea componentelor programelor de finanțare ale Uniunii Europene, Fondurilor de Preaderare (Phare, ISPA) și Fondurilor Structurale destinate administratiei publice locale, precum și furnizarea acestor informații compartimentelor de specialitate și instituțiilor din subordinea Consiliului General al Municipiului București eligibile pentru aceste programe și proiecte.

o inițiază programe și proiecte în parteneriat cu instituții de învaățământ și cu ONG-uri, pentru educarea persoanelor și societății civile cu privire la cunoasterea și aplicarea normelor Uniunii Europene;

o întocmește chestionare tip care să permită ordonarea datelor și implementarea pe calculator în vederea prelucrării lor;

o analizează și sintetizează materialele obținute; o întocmește proiecte de hotărâri CGMB și de dispoziții ale Primarului General

în domeniul de activitate; o asigură traducerea materialelor și documentațiilor primite; o utilizează corespunzator sistemul informatic integrat și cunoaște, respectă și

aplică prevederile sistemelor de management aprobate în cadrul Primăriei Municipiului București;

o în exercitarea activităților menționate, Direcția integrare europeană colaborează și cu entitățile și autoritățile care au atribuții în domeniul integrării europene (Ministerul Integrarii Europene, direcțiile de specialitate ale altor ministere și instituții centrale, Agenția de Dezvoltare Regională, instituții de învățământ și ONG-uri în problematica administrației publice locale);

Direcția relații internaționale are ca principale atribuții  specifice următoarele:

o asigură desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor Primăriei Municipiului București pe plan extern, în cadrul organismelor internaționale și a asociațiilor internaționale, cooperarea cu primăriile capitalelor și orașelor mari ale lumii;

o organizează acțiunile de cooperare cu administrațiile publice locale din străinătate, cu organismele și instituțiile interne și externe de interes pentru administrația publică locală;

o desfășoară operațiunile necesare atragerii investitorilor străini în vederea realizării obiectivelor prioritare în domenii de interes municipal, respectiv urbanism, construcții, infrastructură rutieră, canalizare, salubritate, termoficare, transport urban și alte servicii publice de interes local;

o promovează imaginea municipiului București pe plan extern prin diverse activități și programe care se desfașoară în țarp și în străinătate;

o pregătește și participă la protocolul extern al conducerii Primăriei Municipiului București, precum și la protocoalele externe ale compartimentelor din cadrul structurii organizatorice ale Primăriei Municipiului București;

o desfășoară și asigură activitățile legate de prezența Primăriei Municipiului București la întâlnirile bilaterale și reuniunile internaționale, târguri, expoziții, saloane internaționale, simpozioane internaționale, precum și la desfășurarea acțiunilor de protocol extern, tratative, negocieri ale executivului Primăriei Municipiului București;

o propune compartimentelor PMB și primește de la acestea ofertele privind stagiile de formare, cursurile de specializare, cooperările internaționale, în vederea îmbunaătățirii performanțelor instituției;

o asigură documentarea, analiza și sinteza materialelor privind reforma instituțională și legislativă a administrației publice locale;

o în exercitarea activităților menționate, Direcția Relații Internaționale colaborează cu direcțiile similare din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene,  Ministerul Administrației și Internelor, cu serviciile de protocol ale Guvernului, ministerelor și Parlamentului;

o utilizează corespunzător sistemul informatic integrat și cunoaște, respectă și aplică prevederile sistemelor  de management aprobate, inclusiv sistemul de Management al Calității.

Direcția managementul creditelor externe are ca principale atributii specifice:o coordonează proiectele finanțate din împrumuturi externe contractate sau

garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, precum și a altor credite sau împrumuturi similare;

o urmărește elaborarea și realizarea politicii de finanțare externă, convenirea, parafarea și implementarea Memorandum-urilor de finanțare nerambursabilă oferite de Uniunea Europenă, convenirea, parafarea și modul de aplicare a prevederilor Acordurilor de asistență financiară externă nerambursabilă și alte instituții financiare;

o coordonează managementul integrat de proiect în conformitate cu prevederile acordului de finanțare, având drept scop realizarea obiectivelor proiectului cu maximă diligență și eficiență;

o prezintă spre aprobare Primarului General, în colaborare cu factorii interesați, propunerile de decizii care urmează a fi luate în relațiile cu instituțiile financiare internaționale, precum și cu alți finanțatori externi;

o urmărește realizarea unei politici unitare de finanțare externă;

o asigură negocierea acordurilor de împrumut sau a celor de finanțare externă nerambursabilă, cu participarea beneficiarilor finali;

o analizează oportunitățile de obținere a creditelor împreună cu beneficiarii finali, compartimentele de specialitate din cadrul municipalității și prezintă Primarului General un punct de vedere privind oportunitatea, necesitatea negocierii unor asemenea credite;

o asigură asistența în implementarea proiectelor; o asigură relațiile funcționale cu instituțiile financiare internaționale și cu

beneficiarii finali ai împrumutului; o prezintă Primarului General rapoarte privind unele constatări și eventuale

nereguli rezultate în urma derulării acordurilor de finanțare externă rambursabilă și nerambursabilă;

o propune Direcției Buget includerea în proiectul de buget a fondurilor în valută sau în lei pentru rambursarea creditelor externe contractate sau garantate de stat, precum și a plăților de dobânzi și comisioane în contul acestora, pentru instituțiile publice din subordine, regiile autonome și societățile de sub autoritatea C.G.M.B., pentru care rambursarea se asigură din bugetul municipalității;

o asigură împreună cu Direcția de Integrare Europeană și Direcția Relații Internaționale corelarea pozițiilor delegațiilor române care participă la reuniunile internaționale unde se abordează subiecte din domeniu;

o certifică documentele și actele justificative ce se prezintă pentru obținerea vizei de control financiar preventiv propriu și răspunde de legalitatea, economicitatea, necesitatea, oportunitatea și realitatea operațiunilor consemnate în documentele prezentate, prin semnătura celui care le-a întocmit și a directorului;

o urmărește, în calitate de compartiment emitent, stadiul avizării proiectelor sau actelor aflate la alte organisme ale administrației de stat, cu aducerea imediată la cunoștința conducerii P.M.B.;

o elaborează, pe baza strategiei de dezvoltare a municipiului București, consultând compartimentele de specialitate din cadrul municipalității, programul de finanțare externă a proiectelor specifice municipalității;

o urmărește și controlează derularea acordurilor de împrumut și a acordurilor de asistență financiară nerambursabilă, din faza de lansare și până la finalizarea proiectelor finanțate și rambursarea în totalitate a creditelor contractate;

o coordonează procesul de elaborare a propunerilor de proiecte finanțabile prin asistența financiară rambursabilă și nerambursabilă și propune Primarului General promovarea lor, în funcție de prioritățile strategice;

o coordonează managementul programelor, în conformitate cu prevederile acordurilor de finanțare, având drept scop realizarea cu maximă operativitate și eficiență a obiectivelor acestora;

o asigură relațiile funcționale cu instituțiile financiare internaționale finanțatoare, cu instituțile românești care participă la realizarea programului, cu băncile românești cu care se încheie aranjamente bancare pentru derularea operațiunilor și cu beneficiarii finali ai finanțării externe;

o acordă asistență Unităților de Implementare a proiectelor constituite pentru pregătirea termenilor de referință corespunzători temelor prevăzute a se realiza în cadrul finanțării externe, asigură monitorizarea contractelor a căror finanțare

este asigurată și din credite externe, urmărind încadrarea în termenele convenite cu finanțatorul extern;

o asigură monitorizarea proiectelor, întocmește rapoarte periodice și anuale, pe care le transmite finanțatorului extern și instituțiilor centrale implicate în evaluarea acestor rapoarte, conform prevederilor acordurilor de finanțare și a legislației naționale în vigoare;

o supervizează activitatea de procurare, respectiv de pregătire a documentelor de achiziții (invitația la licitație, documentația standard pentru organizarea licitației, termenii de referință, stabilirea comisiilor de evaluare a ofertelor, întocmirea rapoartelor de evaluare, propunerea câștigătorului pentru adjudecarea contractului, transmiterea documentației la finanțatorul extern pentru aprobarea contractului), obținerea la timp a aprobării acestora, încheierea contractului, coordonarea derulării acestuia;

o organizează lunar sau ori de câte ori este nevoie întruniri cu echipele Unităților de Implementare a Proiectelor responsabile de realizarea proiectelor specifice, pentru analiza stadiului realizării obiectivelor din acordurile de finanțare și luarea măsurilor, după caz.

Direcția resurse umane are ca obiect de activitate aplicarea legislației privind angajarea, evaluarea, motivarea, formarea și perfecționarea profesională a resurselor umane din cadrul aparatului propriu de specialitate, organizarea în condiții de legalitate a structurilor aparatului executiv, precum și a serviciilor publice și instituțiilor publice din subordinea Consiliului General al Municipiului București, la propunerea acestora. Totodată, asigură informarea personalului din aparatul propriu de specialitate al Consiliului General al Municipiului București cu privire la normele de sănătate și securitate în muncă și exercită controlul asupra respectării acestora.

Direcția sisteme informatice are ca obiect de activitate elaborarea strategiei de informatizare a administrației publice locale a Municipiului București și implementarea acesteia, realizarea sistemului informatic integrat și extinderea acestuia la nivelul administrației publice locale a Municipiului București în vederea integrării în sistemul informatic național, în contextul dezvoltării societății informaționale. În vederea îndeplinirii obiectului de activitate, Direcția Sisteme Informatice exercită următoarele atribuții specifice:

o stabilește strategia de informatizare a administrației publice locale a municipiului București;

o stabileăte măsurile pentru implementarea acesteia; o monitorizează și evaluează măsurile de implementare a strategiei de

informatizare și stadiul de realizare a acestora; o revizuie periodic strategia de informatizare în funcție de realități, schimbări

organizaționale și orientările curente în tehnologia informației în conformitate cu prioritățile locale, naționale și tendințele mondiale în domeniu;

o coordonează programele cu specific de informatică pentru primăriile de sector, regiile, serviciile și instituțiile publice aflate sub autoritatea CGMB, în vederea realizării unui sistem informatic unitar la nivelul administrației publice locale a Municipiului București;

o coordonează activitatea Centrului de Calcul al PMB; o avizează programele anuale de activitate ale Centrului de Calcul al CGMB,

precum și regulamentul de organizare și funcționare al acestuia; o asigură dezvoltarea și exploatarea Sistemului Informatic Integrat al PMB;

o administrează, gestionează și menține resursele implicate în realizarea obiectivelor informatice (hardware, software și comunicații);

o coordonează și îndrumă, din punct de vedere informatic, resursele umane implicate în realizarea obiectivelor informatice din orice compartiment al Primăriei Municipiului București (personalul care deține echipamente de tehnică de calcul sau exploatează aplicații informatice);

o asigură și coordonează instruirea utilizatorilor Sistemului Informatic Integrat;o asigură protecția datelor din Sistemul Informatic Integrat; o propune întocmirea de proceduri pentru optimizarea activităților și a

circuitelor/fluxurilor de date; o reglementează cadrul de desfășurare a activității informatice și participă la

elaborarea procedurilor informaționale și operaționale la nivelul PMB;o avizează formatul documentelor produse cu mijloace electronice în cadrul

Primăriei Municipiului București, în scopul prelucrării unitare a acestora cu sistemul de management al documentelor;

o prezintă propuneri privind distribuirea și redistribuirea echipamentelor informatice în funcție de necesitățile concrete și de priorități;

o comunică cu celelalte structuri ale administrației publice locale și centrale, precum și cu furnizorii de produse și servicii IT (tehnologia informației), pe domeniul său de activitate;

o inițiază și promovează teme de studiu, note de fundamentare, referate de specialitate, proiecte de dispoziții și hotărâri în domeniul său de activitate;

o asigură perfecționarea personalului direcției prin participarea la cursuri de specialitate, simpozioane, expoziții și târguri în domeniu IT (tehnologia informației).

Direcția relații publice și informare are ca obiect de activitate asigurarea legăturii între Primarul General, Viceprimari, Secretarul general al municipiului București, compartimentele din structura organizatorică a Primăriei Municipiului București și instituțiile administrației publice centrale, administrației publice locale, alte unități, cetățeni etc. pentru informarea și soluționarea problemelor ce sunt de competența Primăriei Municipiului București. Îndeplinește atribuțiile ce decurg din aplicarea O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aplicarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, aplicarea H.G. nr. 787/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a autorității teritoriale de ordine publică și răspunde de relația cu societatea civilă, conform Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. În vederea îndeplinirii obiectului de activitate Direcția relații publice și informare colaborează cu toate compartimentele din structura organizatorică a Primăriei Municipiului București, precum și cu instituții ale administrației publice centrale și locale, agenți economici, Guvernul României, Instituția avocatul poporului, Presedinție, serviciile mass- media etc.

Direcția urbanism și amenajarea teritoriului coordonează activitatea Centrului de Planificare Urbană și Metropolitană Bucuresști. Principalele atribuții ale direcției sunt:

o elaborează strategia de dezvoltare urbană a orașului, coordonează și gestionează Planul de Amenajare a Teritoriului și Planul Urbanistic General al Municipiului București;

o elaborează, coordonează și gestionează regulamentul de urbanism pentru Municipiul București;

o inițiază, elaborează și propune spre aprobare Consiliului General al Municipiului București proiecte de hotărâri și documentații de urbanism;

o organizează și asigură cadrul desfășurării Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;

o emite, în baza documentațiilor de urbanism aprobate, certificate de urbanism și autorizații de construire în conformitate cu prevederile legii;

o emite avize referitoare la prevederile documentațiilor de urbanism privind căile de comunicații și implicațiile pe care acestea le au pentru viitoarea dezvoltare urbană sau edilitară;

o emite avize privind situația urbanistică pentru construcții, terenuri și echipamente publice;

o emite avize pentru zonele construite protejate și monumente; o conduce si participă la comisii de specialitate, conform domeniului său de

activitate; o inițiază, elaborează și propune planul anual de cercetare-proiectare și bugetul

de cheltuieli ale D.U.A.T.; o gestionează lista monumentelor istorice, a celor cu valoare arhitecturală sau

ambientală; o furnizează informații privind monumentele și zonele protejate, precum și

situația certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire eliberate;o redactează și emite certificate de urbanism pentru: rețele ce alimentează diverși

consumatori, rețele de distribuție orășenești, rețele de TV prin cablu pentru investiții care se realizează pe terenuri care depășesc limita administrativ-teritorială a unui sector și cele care se realizează în extravilan;

o participă la rezolvarea reclamațiilor și sesizărilor persoanelor fizice sau juridice referitoare la domeniul sau de activitate, verifică în teren solicitările de avize, certificate de urbanism și autorizații de construire;

o participă la activitatea publică a Primăriei Municipiului București în domeniul său de activitate;

o inițiază și coordonează organizarea de concursuri de urbanism și amenajarea teritoriului pe domeniul public și privat al Municipiului București;

o Cooperează cu primăriile de sector din Municipiul București și cu instituțiile care au atribuții în domeniile urbanismului și amenajării teritoriului.

Direcția evidență imobiliară și cadastrală are ca obiect de activitate constituirea și gestionarea evidențelor privind imobilele situate pe raza administrativ teritorială a municipiului București. În îndeplinirea obiectului de activitate, Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală stabilește relații de colaborare cu direcțiile P.M.B., Primăriile Sectoarelor 1-6, Direcțiile sau serviciile de impozite și taxe locale ale primăriilor sectoarelor 1 – 6 și direcțiile/serviciile de cadastru fond funciar, Arhivele naționale, Arhivele Guvernului României, Guvernul României, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Prefectura Municipiului București și alte instituții administrative centrale/locale. Pune la dispoziția Direcției Sisteme Informatice date grafice și alfanumerice necesare constituirii Bazei de Date Urbane (în continuare notată BDU). Asigură secretariatul și prezintă Comisiei de aplicare a HGR nr.834/1991 dosarele înaintate de societăți comerciale și păstrează dosarele societăților comerciale avizate conform HGR nr.834/1991. Coordonează activitatea de actualizare și întocmire a planurilor topografice sc.1:500, 1:2000, 1:10000, 1:15000, 1:25000, 1:50000 necesare activității municipalității. Colaborează la întocmirea inventarului patrimoniului municipalității, compus din clădiri (spații comerciale, locuințe, birouri

etc.) cu terenurile aferente și terenurile libere care fac parte atât din domeniul public cât și din domeniul privat al municipiului. Inițiază, elaborează, redactează și propune spre avizare proiecte de hotărâri Consiliului General al Municipiului București și proiecte de dispoziții Primarului General. Identifică noi proprietăți care ar putea intra în patrimoniul Primăriei Municipiului București și întocmește documentația pentru obținerea numărului cadastral în vederea înscrierii în cartea funciară.

Direcția de investiții are ca obiectiv programarea, pregătirea, contractarea, urmărirea executării, decontarea și receptia lucrărilor de investiții, aferente constructiilor de locuințe, consolidărilor, lucrărilor tehnico-edilitare, spațiilor cu altă destinație, obiectivelor social - culturale, activitatea de elaborare a programelor de acțiuni pentru punerea în siguranță din punct de vedere seismic al construcțiilor existente în municipiul București, monitorizarea acțiunilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic (expertizarea tehnică și proiectarea lucrărilor de consolidare), precum și activitatea de contractare a proiectării, finanțării, construcției, exploatării, intreținerii și transferului oricărui bun public pe baza parteneriatului public-privat, precum și cunoașterea, respectarea și aplicarea prevederilor Sistemului de Management al Calității implementat și aplicat în Primăria Municipiului București.

Direcția de achiziții și concesionări contracte are ca obiect de activitate: o organizarea procedurilor de achizitii publice pentru toate compartimentele

Primăriei Municipiului București conform O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice, aprobată de Legea nr. 212/2002, cu completările și modificările ulterioare, întocmirea contractelor de achiziție publică, a actelor adiționale și a rezilierilor acestora (după caz);

o organizarea procedurilor de vânzare a spațiilor cu altă destinație conform Legii nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, intocmirea contractelor de vanzare SAD si a actelor aditionale (dupa caz);

o organizarea procedurilor de concesionare terenuri conform Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, și H.G.R nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale, întocmirea contractelor de concesiune, a actelor adiționale și formelor de reziliere a acestora (după caz);

o urmărirea clauzelor contractuale pentru contractele de concesiune în primul an de derulare, a contractelor de asociere/colaborare pentru spații cu altă destinație decât aceea de locuință, a contractelor întocmite conform H.C.G.M.B nr. 32/1994 privind organizarea, exploatarea si utilizarea spațiilor de parcare publică de pe teritoriul Municipiului București , precum și întocmirea actelor adiționale și a notelor de reziliere la acestea (după caz);

o întocmirea fișelor de calcul pentru încasarea contravalorii dreptului de folosință a S.A.D. precum și notele de reziliere ale acestora (după caz);

o cunoașterea, respectarea și aplicarea prevederilor sistemului de management al calității implementat și aplicat în Primăria Municipiului București;

o utilizarea corespunzătoare a sistemului informatic integrat. Direcția învățământ are ca obiect de activitate monitorizarea asigurării condițiilor

necesare bunei funcționari a instituțiilor și activităților din sfera sa de acțiune. În vederea îndeplinirii obiectului de activitate Direcția Invaățământ exercita următoarele atribuții specifice:

o fundamentează măsurile care se propun Primarului General privind asigurarea condițiilor necesare bunei funcționări a instituțiilor și activităților din sfera de acțiune a direcției;

o stabilește și menține relații de cooperare/colaborare cu: Ministerul Educației Cercetării și Tineretului, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor Publice, instituții descentralizate ale administrației centrale la nivelul Municipiului București, direcțiile de specialitate din cadrul primăriilor de sector, EUROTIN – Agenția pentru cooperare europeană în domeniul tineretului, UNICEF, CNR – UNESCO, etc., în vederea corelării programelor și inițiativelor în domeniu ale municipalității cu prioritățile, direcțiile și programele elaborate la nivel local și național;

o răspunde de organizarea și urmărirea implementării proiectelor care vor fi derulate în cadrul direcției, în special a Proiectului privind Reabilitarea Infrastructurii Școlare în București, proiect cofinanțat de Banca Europeană de Investiții;

o dezvoltă și menține relații de colaborare cu organizații neguvernamentale (ONG – uri) care derulează programe educative în domeniu;

o colaborează cu compartimente de specialitate din cadrul PMB în scopul integrării propunerilor de angajamente față de instituțiile din domeniu sau de competență, în ansamblul programelor susținute de CGMB sau de către Primarul General;

o sesizează conducerii municipalității aspectele negative din activitatea instituțiilor care fac parte din sfera sa de activitate și face propuneri pentru eliminarea operativă a disfunctionalităților constatate;

o răspunde, în cadrul direcției, de buna cunoaștere și folosire eficientă a sistemului informatic integrat al PMB;

o răspunde de implementarea și menținerea Sistemului de Management al Calității în cadrul direcției, sistem conform cerințelor standardului SR EN ISO 9001 – 2001;

o fundamentează măsurile care se propun spre aprobare Consiliului General al Municipiului București, respectiv Primarului General al Capitalei.

Direcția cultură are ca obiect de activitate monitorizarea asigurării condițiilor necesare bunei funcționări a instituțiilor și activităților din sfera sa de acțiune. În exercitarea atribuțiilor sale, Direcția Cultură colaborează cu celelalte direcții și servicii din cadrul Primăriei Municipiului București și coordonează activitatea instituțiilor publice de cultură din subordinea C.G.M.B..

Direcția utilități publice are ca obiect de activitate coordonarea activității societăților și regiilor prestatoare a serviciilor publice după cum urmează: RADET, S.C. APA NOVA S.A, Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, S.C. COMEXROM S.R.L., S.C. REBU S.A., S.C. SUPERCOM S.A., S.C. ROSAL GRUP S.R.L, S.C. URBAN S.A. (sau alte societăți agreate care efectuează prestația de salubritate), S.C SYSTEMA ECOLOGIC S.R.L, S.C IRIDEX GROUP IMPORT – EXPORT S.R.L (societățile care administrează depozitele ecologice de deșeuri), LUXTEN LYGHTING (sau altă societate care prestează activitatea de iluminat public), S.C 3D România S.A.. Direcția Utilități Publice, în vederea îndeplinirii obiectului de activitate, exercită următoarele atribuții specifice:

o elaborează, împreună cu instituțiile sau autoritățile implicate, strategia și programele de reabilitare, modernizare și dezvoltare a utilităților publice coordonate de Direcția Utilități Publice, în baza strategiei naționale corespunzătoare;

o elaborează proiectul propriu de buget anual și rectificarea acestuia, urmărește și verifică bugetul regiei sau societăților coordonate și transmite propunerile la direcția economică de specialitate;

o promovează și derulează investițiile prin: asigurarea realizării temelor, studiilor de fundamentare, studiilor de

soluție, studiilor de prefezabilitate, studiilor de fezabilitate și altor documentații necesare promovării;

participarea la avizarea studiilor, documentațiilor și caietelor de sarcini în colaborare cu instituțiile de specialitate și reprezentanții beneficiarilor;

participarea la licitarea și negocierea contractelor pentru realizarea documentațiilor și investițiilor;

participarea împreună cu direcțiile de specialitate la derularea contractelor de proiectare, execuție și consultanță;

o verifică documentația necesară în vederea autorizării /licențierii societăților de salubritate și igienizare;

o verifică documentația și elaborează Avizul favorabil în vederea obținerii Autorizației de colectare a deșeurilor industriale reciclabile de la persoane fizice;

o coordonează activitatea C.T.E. - P.M.B.; o colaborează cu compartimentele P.M.B., Primăriile de Sector, Prefectură,

C.G.M.B., Departamentele de Specialitate și Direcțiile din Ministere, Inspectoratul de Protecție a Mediului București, precum și alte instituții etc. pentru probleme specifice;

o analizează cu regiile de specialitate și societățile comerciale disfunctionalitățile sistemelor, propune măsuri pentru eliminarea efectelor negative;

o asigură preluarea, verificarea și prelucrarea informațiilor primite privind asigurarea calității utilităților publice;

o asigură urmărirea situației tehnico-economice pentru utilitățile publice coordinate;

o întocmește Programul de măsuri și acțiuni pentru deszăpezirea și combaterea poleiului în Municipiul București;

o întocmește Planul de gestionare al deșeurilor din municipiul București;o întocmește și reactualizează baza de date privind gestionarea deșeurilor solide

în municipiul București; o răspunde de cunoașterea, respectarea și aplicarea prevederilor sistemelor de

management aprobate;o răspunde de utilizarea corespunzătoare a sistemului informatic integrat;o Urmărește introducerea sistemului de Asigurarea Calității (AQ) în cadrul

direcției. Direcția transporturi, drumuri și siguranța circulației – în vederea îndeplinirii

obiectului de activitate, exercită urmatoarele atributii specifice: o coordonarea activităților referitoare la executarea și implementarea

"Proiectului privind infrastructura urbană în București"; o promovarea relațiilor cu partenerii externi privind dezvoltarea metropolitană,

regională, transportul integrat; o transportul public urban de suprafață - strategie, planificare, coordonare și

urmărire a calității și siguranței procesului de transport; o promovarea Master Plan-ului JICA 2000, privind transportul integrat;o elaborarea metodologiei și licențierea transportului public urban cu taximetre,

maxi-taxi și autobuze; o asigurarea managementului calității serviciilor în transportul public urban;

o strategia de dezvoltare a rețelei stradale – planificare, coordonare și urmărire a calității;

o promovarea master planului privind arterele de circulație; o monitorizarea rețelei stradale, promovarea investițiilor și a lucrărilor de

modernizare și întreținere a rețelei stradale, poduri și pasaje rutiere;o promovarea Master Planului privind circulația generală; o sistematizarea circulației rutiere;o monitorizarea parcajelor la nivelul municipiului București;o avizarea propunerilor instituțiilor și serviciilor publice coordonate referitoare la

modificarea tarifelor practicate de către acestea, în vederea supunerii spre aprobare organelor competente.

Direcția coordonare reglementare infrastructură – în vederea îndeplinirii obiectului de activitate, exercită urmatoarele atribuții specifice:

o organizează activitatea de coordonare a proiectării și execuției lucrărilor de infrastructură (rețele tehnico-edilitare și stradale) din Municipiul București;

o asigură întocmirea și actualizarea Planului cadru investițional al lucrărilor de infrastructură pe o perioadă de 3 ani;

o asigură emiterea avizelor și acordurilor pentru respectarea actelor normative locale în vigoare;

o verifică stadiul fizic al lucrărilor de infrastructură (tehnico-edilitare și stradale) autorizate pe teritoriul Municipiului București, respectarea termenelor de execuție a acestora, a condițiilor impuse prin autorizația de construire și/sau intervenție în domeniul public, a condițiilor înscrise în avizele și expertizele de specialitate și a prevederilor avizelor eliberate de autoritățile administrației publice locale și ia măsurile stabilite de lege;

o asigură organizarea coordonării execuției lucrărilor de infrastructură (tehnico-edilitare și stradale), în scopul realizării rețelelor edilitare în cadrul unui program unitar de execuție;

o asigură întocmirea de documente curente de evidență, documente operative, situații și sinteze lunare, trimestriale și anuale;

o asigură întocmirea autorizațiilor de construire, reconstruire, modificare, extindere sau reparare privind lucrările de infrastructură (rețelele tehnico-edilitare subterane, la sol și aeriene de apă și canal, termoficare, distribuție energie electrică, distribuție gaze naturale, telecomunicații, transmisii de date – imagine – voce, prin fibră optică, linii de transport în comun cu tracțiune electrică, precum și rețele stradale) necesare pentru lucrările de pe teritoriul Municipiului București în condițiile legii;

o asigură organizarea ședințelor Comisiei de coordonare a proiectării, secretariatul comisiei;

o asigură activitatea de regularizare a taxei de autorizare pentru lucrările de infrastructură autorizate de direcție;

o colaborează cu compartimentele specializate din Primăria Municipiului București, cu societățile comerciale și regiile și instituțiile publice deținătoare de rețele, pentru execuția, urmărirea și recepția lucrărilor de infrastructură;

o asigură întocmirea Autorizațiilor pentru lucrările de Intervenție urgentă în cazuri de avarie, calamități ori alte evenimente extraordinare, tuturor administratorilor și/sau deținătorilor de rețele tehnico-edilitare și stradale potrivit competențelor stabilite prin lege;

o culege informațiile, asigură prelucrarea acestora și alcătuirea bazei de date, urmărește și verifică permanent stadiul fizic al lucrărilor de intervenție pentru remedierea avariilor de pe teritoriul municipiului București, respectarea termenelor de execuție a acestora, a condițiilor impuse prin Autorizația de Intervenție în domeniul public;

o propune măsuri pentru îmbunătățirea activității în domeniul rețelelor de infrastructură (tehnico-edilitare și de străzi);

o asigură întocmirea și promovarea proiectelor de hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București și a dispozițiilor Primarului General cu privire la reglementarea activităților specifice;

o asigură activitatea de implementare a sistemului informatic integrat pentru managementul activităților din Primăria Municipiului București asigurând date pentru realizarea Băncii de Date Urbane a Bucureștiului, a Arhivei Electronice a Primăriei Municipiului București, Managementul documentelor și a fluxurilor de lucru, Managementul relațiilor cu clienții, Mesagerie electronică, Pagina de Internet/Intranet a P.M.B;

o asigură buna funcționare a Sistemului de Management al Calității în conformitate cu standardele: ISO 9001:2001 EN ISO 9001:2000 BS EN ISO 9001 :2000 SR EN ISO 9001 :2001 în cadrul direcției;

o asigură creșterea gradului de profesionalism al personalului prin alinierea tuturor activităților la cerințele legislatiei specifice, a hotărârilor Consiliului general al Municipiului București și a dispozițiilor Primarului General;

o asigură consolidarea organizării și funcționării tuturor activităților grupate după criteriile omogenității și ierarhiei în cadrul ei, creșterea capacității efective de a rezolva cu responsabilitate, integral și la timp, obligațiile de serviciu stabilite prin norme cu caracter general-obligatoriu, ce revin tuturor funcționarilor publici din compartimentele sale funcționale în interesul colectivității locale.

Direcția protecția mediului și educație eco-civică are în principal ca obiect de activitate punerea în aplicare a politicii de mediu la nivelul Municipiului București.

Direcția administrativ transport are ca obiect de activitate asigurarea efectuării activităților de gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, în cadrul Primăriei Municipiului București. În exercitarea atribuțiilor sale Direcția Administrativ Transport, colaborează cu celelalte compartimente din cadrul structurii Primăriei Municipiului București. Direcția Administrativ Transport exercită următoarele atribuții:

o gestionează, monitorizează și distribuie funcție de cerințele celorlalte compartimente bunuri materiale, mijloace fixe și obiecte de inventar, aflate în administrarea directă a Primăriei Municipiului București, aplicând legislația aferentă;

o face propuneri pentru încheierea de contracte cu furnizorii de utilități (dacă este cazul) și urmărește derularea acestora în ceea ce privește furnizarea de: energie electrică, gaze naturale, apă-canal, telefonie, precum și contracte de prestări – servicii și de întreținere specializată;

o prin personal de specialitate nominalizat prin dispozitii de Primar General face parte din componența comisiilor de evaluare, în vederea achiziționării de bunuri și servicii;

o solicită compartimentelor din structura Primăriei Municipiului București, propuneri de achiziții, centralizând cerințele în vederea întocmirii proiectului de buget de venituri și cheltuieli pe care-l transmite Direcției Buget;

o evaluează eficiența derulării contractelor cu furnizorii de materiale și prestări de servicii, evaluare ce va fi transmisă Direcției de Achiziții, Concesionări și Contracte;

o păstrează și răspunde de cărțile tehnice ale instalațiilor (ascensoare, hidrofoare, cazane de presiune, etc), urmărind conform registrului de intervenții planificate ca la termenele scadente să se execute reparațiile și întreținerea acestora, conform legislației specifice;

o întocmește planul de prevenire și stingere a incendiilor, în conformitate cu prevederile legale;

o realizează activități specifice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice;

o completează zilnic registrul de intervenții neplanificate și dă curs rezolvării cât mai urgente a intervențiilor;

o stabilește și răspunde de aplicarea măsurilor privind securitatea și protecția muncii pentru personalul din cadrul direcției;

o asigură cu personal specializat și avizat de organele MAI activitatea de prevenire și stingere a incendiilor;

o răspunde de activitatea de curierat și distribuție a corespondenței, atât în interiorul primăriei cât și în exteriorul acesteia;

o asigură cu personal specializat întreținerea aparaturii de comunicații în sistemul radio "Bucur";

o coordonează activitatea de pază cu personal specializat (gardieni publici);o supraveghează efectuarea curațeniei în spații cu destinația: - birouri, spații

comune (săli conferințe, holuri) în grupurile sanitare și curtea interioară, în conformitate cu normele sanitare și de protecția muncii;

o programează autoturismele la verificările tehnice obligatorii; o urmărește încadrarea în consumurile specifice de carburanți și lubrifianți a

autoturismelor din parcul auto propriu, răspunde de: echiparea autoturismelor, de starea lor tehnică, dotarea cu mijloace de măsurare (corespunzătoare normelor tehnice în vigoare) a consumului, omologate și sigilate, întocmește "Fișa activității zilnice" la sfârșitul fiecărei luni și o predă la Direcția Financiar Contabilitate;

o urmărește rulajul echivalent pentru a putea schimba anvelope și lubrifianți conform normativelor;

o realizează grafice de reparații și întreținere curente pentru autoturisme în funcție de kilometri efectuați;

o urmărește gestionarea bazei de date în vederea achiziționării de bunuri și servicii în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, respectând codurile CPSA;

o respectă declarația și angajamentul Primarului General în domeniul calității;o își desfășoară activitatea în conformitate cu cerințele SR EN ISO 9001.

Direcția juridic, contencios și legislație are ca principale atribuții specifice avizarea actelor de autoritate emise de Primarul General și a actelor administrative elaborate în cadrul compartimentelor din structura organizatorică a Primăriei Municipiului București și totodată, reprezentarea instituției în fața instanțelor judecătorești și a altor organe jurisdicționale, ori de câte ori Primăria Municipiului București, Primarul

General sau Consiliul General al Municipiului București figurează ca parte, în diverse dosare date spre soluționare, potrivit legii, instituțiilor competente; analizează, negociază și avizează toate proiectele de contracte transmise de către direcțiile de specialitate din cadrul PMB. Direcția juridic, contencios și legislație este condusă de un director executiv. Activitatea serviciilor și birourilor din cadrul direcției va fi coordonată de către trei directori executivi adjuncți, în limita competențelor stabilite prin fișa postului.

Direcția administrație publică – principalele atribuții ale direcției sunt următoarele:o asigură înregistrarea în registre speciale a Dispozițiilor Primarului General;o asigură difuzarea actelor administrative; o asigură aducerea la cunostința publică (prin afișare, site-ul PMB și în

Monitorul Oficial al Municipiului București.) a Hotărârilor C.G.M.B. și Dispozițiilor Primarului General cu caracter normativ, de interes general pentru cetățenii municipalității;

o asigură redactarea sintezelor statistice cerute de conducerea P.M.B.; o asigură cercetarea în arhiva P.M.B. și eliberează, la cerere, copii conforme cu

originalul de pe documentele din arhivă; o asigură selecționarea documentelor din Arhiva P.M.B. și predarea acestora la

arhivele statului; o întocmește Planificarea anuală, rapoartele semestriale și lunare în domeniul

managementului calității. Direcția asistență tehnică a C.G.M.B. are ca principale atribuții specifice:

o asigură legătura dintre Consiliul General al Municipiului București, ca

autoritate deliberativă, și autoritatea executivă; o reprezintă instituția Consiliul General al Municipiului București în relația cu

cetățeanul, administrația publică locală și centrală, alte instituții și organizații, persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, în baza competențelor stabilite de Secretarul General al Municipiului București.

Direcția de redactare și editare a Monitorului Oficial al Municipiului București – principalele atribuții ale direcției sunt următoarele: Selectează, documentele, datele și informațiile de interes public primite de la institutiile publice din Municipiul București;

o redactează și editează Monitorul Oficial al Municipiului București;

o coordonează desfacerea către clienți a Monitorului Oficial al Municipiului

București; o întocmește planificarea anuală, rapoartele semestriale și lunare în domeniul

managementului calitătii.22

3. Organigrama Primăriei Municipiului București

Figura 3: Organigrama Primăriei Municipiului București

2222. www1.pmb.ro

Sursa: www1.pmb.ro

CONCLUZII

Organizarea în managementul public reprezintă un ansamblu de procese prin care se delimitează elementele componente ale sistemului, se precizează sarcinile și competențele care revin componentelor acestuia, precum si relațiile care se stabilesc între ele în cadrul și în afara sistemului.

Structura administrației publice – reprezintă configurația internă și relațiile care se stabilesc între componentele sistemului în procesul de realizare a obiectivelor sistemului administrativ. Poate fi abordată sub două forme: funcțional și teritorial.

Un sistem administrativ se poate organiza sub forma următoarelor tipuri de structuri: structura ierarhic-funcțională, structura teritorială, structura de tip mixt.

Alte componente ale structurii organizatorice a sistemului administrativ sunt : nivelul ierarhic, ponderea ierarhică, compartimentul, postul, funcția publică.

Modalități de perfecționare a sistemului organizatoric: delimitarea și dimensionarea corespunzătoare, în funcție de volumul, complexitatea și

dificultatea obiectivelor, a componentelor procesuale implicate nemijlocit în realizarea acestora (sarcini, atribuții, activități, funcțiuni);

determinarea necesarului de posturi și funcții (și, în acest context, inființarea/desființarea/comasarea de posturi);

înființarea/desființarea/comasarea de compartimente funcționale și operaționale; determinarea necesarului de personal, per total și structura socio-profesională, funcție

de natura și caracteristicile posturilor de management și execuție echilibrarea ponderilor ierarhice ale managerilor amplasați pe același nivel ierarhic; aplatizarea structurii organizatorice prin reducerea, pe cât posibil, a numarului de

niveluri ierarhice.

Organizarea este o funcție a managementului public. Datorită faptului că organizația publică reprezintă un “un segment special” din tiparul organizațiilor, se impun anumite restricții. Organizația publică ca obiect al managementului public există două tipologii de scopuri și anume: organizația de tip birou și organizația de tip firmă. Deoarece organizația publică are drept obiectiv fundamental interesul public și organizarea ei are anumite caracteristici definitori precum acoperirea întregului teritoriu, asemănarea structurilor, formalizarea funcționării, stabilitatea structurală, cât și compexitatea structurală. Din punct de vedere al tipologiei structurale o clasificație uzuală ar cuprinde: structura simplă, structura funcțională, structura divizională, structura matricială, structura tip holding. În ceea ce privește forma generată de această tipologie organizațiile publice se pot împărții în organizații înalte, organizații plate. Un element fundamental al structurii organizaționale este autoritatea, care este definită ca fiind puterea creată a organizației.            Pentru a putea studia sistemul organizatoric trebuie avute în vedere mai multe aspecte, și anume: tipologia structurală, structurile și rețelele în cadrul organizației publice, vocabularul structurii organizaționale, autoritatea în cadrul organizației publice, și nivelurile ierarhice din cadrul organizației publice.

BIBLIOGRAFIE

[1] Statutul funcționarului public.[2] Legea 188/1999.[3] I. ALEXANDRU, Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, Bucureşti,

Ed. Sylvi, 1996.[4] A. ANDRONICEANU, Management Public, București, Ed. Economică,

1999.[5] R. CÂNDEA, Comunicarea managerială, Bucureşti, Ed. Expert, 1996.[6] I. CORBEANU, Management public, București, Editura ASE, 2003.[7] I. CORBU, Gestiunea instituțiilor publice, București, Ed. Fundației „România

de Mâine”, 2007.[8] G. JOHNS, Comportament organizaţional, Bucureşti, Ed. Economică, 1998.[9] A. MANOLESCU, Managementul resurselor umane, Bucureşti, 1998.[10] C. MANDA, Administraţia publică locală din România, Bucureşti, Ed.

Lumina Lex, 1999.[11] P. MARINESCU, Managementul instituțiilor publice, București, 2003.[12] G. MOLDOVEANU, Analize organizaţionale, Bucureşti, Ed. Economică,

1999.[13] Al. NEGOITĂ, Ştiinţa administraţiei, Bucureşti ,EDP, 1977.[14] M. OROVEANU, Introducere în ştiinţa administrativă de stat, București, Ed.

Enciclopedică, 1975.[15] L. POPESCU, Managementul instituțional și administrativ, București, Ed.

Academică, 2002[16] D. POPESCU IANUARIE, Management, Galați, Ed. Fundației „Danubius”,

2003.[17] A. PROFIROIU, I. POPESCU, Introducere în Știința Administrativă,

București, Editura ASE, 2003.[18] www.institutii-publice.org.[19] www.pmb.ro.