Laboratorul Nr. 11

ANATOMIA APARATULUI EXCRETOR

Aparatul excretor este alcătuit din rinichi şi din căile urinare.

Rinichiul

Rinichii sunt aşezaţi profund în cavitatea abdominală, simetric de o parte şi de alta

a coloanei vertebrale, în regiunea lombară. Ei se proiectează de la nivelul ultimilor două

vertebre toracale ( T11, T12), până la vertebra a treia lombară (L3), rinichiul drept fiind

situat ceva mai jos, cu aproximativ o jumătate de vertebră faţă de cel stâng, din cauza

prezenţei ficatului în partea dreaptă.

Figura 1. Aparatul excretor(www.medipedia.ro)

Rinichii ocupă o lojă proprie, loja renală, delimitată de o fascie fibroasă, fascia

renală, care prezintă o porţiune prerenală (fascia prerenală Toldt, care vine în raport cu

peritoneul parietal posterior), şi alta retrorenală (fascia retrorenală Zuckerkandl, care

vine în raport cu peretele abdominal ). Cele două foiţe se unesc la nivelul marginilor şi al

hilului rinichilor, alcătuind fascia renală, care se prinde de formaţiunile fibroase din jur.

1

În interiorul lojei renale se găseşte un strat de grăsime, grăsimea perirenală , care

înveleşte rinicii. În afara lojei se găseşte un alt strat de grăsime , grăsimea pararenală, mai

groasă posterior. Atât grăsimea prerenală cât şi cea pararenală au rol protector împotriva

traumatismelor din regiunea lombară.

Configuraţia externă

Rinichiul are o lungime de 11- 12 cm, lăţimea de 5-6 cm şi o grosime de 3-4 cm.

Rinichiului i se descriu două feţe (anterioară şi posterioară), două margini (externă şi

internă) şi doi poli (superior inferior).

Faţa anterioară a rinichiului drept vine în raport cu lobul drept al ficatului şi cu

unghiul colic drept, iar faţa anterioară a rinichiului stâng vine în raport cu pancreasul,

splina, stomacul şi bursa omentală. Prin feţele posterioare, rinichii vin în raport cu

diafragmul, cu coasta a 12-a, muşchiul psoas, muşchiul pătrat lombar şi cu o parte din

nervii plexului lombar (nervii ilioinghinal şi iliohipogastric).

Marginile sunt una externă şi alta internă. Marginea externă este convexă, iar cea

internă este concavă numai în porţiunea mijlocie, cea care corespunde hilului renal, adică

locului de iontrare şi ieşire a elementelor vasculo-nervoase, şi bazinetului.

Polii rinichiului sunt unul superior şi altul inferior. Polul superior vine în raport

cu glanda suprarenală.

Structura internă

La un examen cu ochiul liber a unei secţiuni făcute de-a lungul marginii convexe

a rinichiului se observă următoarele formaţiuni; capsula renală şi parenchimul renal.

1.2.

Figura 2. 1. Capsula renală, 2. Parenchimul renal

2

Capsula renală se prezintă sub forma unui înveliş fibro-elastic, care acoperă

toată suprafaţa rinichiului şi care aderă la parenchimul subiacent. Capsula renală este o

formaţiune conjunctivă uşor detaşabilă.

Parenchimul renal este alcătuit din două zone: o zonă centrală, numită medulară,

de culoare roşie închisă; o zonă periferică de culoare brună-gălbuie, numită corticală.

Zona medulară (medulara) prezintă, pe secţiune, nişte formaţiuni de aspect

triunghiular, numite piramidele lui Malpighi. În număr de 7 până la 14, ele sunt orientate

cu baza spre periferie, către corticală, şi cu vârful spre centru, către hilul renal. Piramidele

sunt separate prin cordoanele Bertin. Vârfurile acestor piramide sunt rotunjite şi poartă

numele de papile renale. Suprafaţa fiecărei papile renale este perforată de un număr

variabil de orificii (15- 20) care alcătuiesc aria ciuruită (aria cribrosa). Prin aceste orifici

se scurge urina prin tubii colectori Bellini în calicele renale mici. Suprafaţa piramidelor

renale are aspect striat, determinat de tubii colectori Bellini şi de arterele drepte adevărate

care străbat piramidele Malpighi în tot lungul lor, de la bază la vârf.Fiecare piramidă

Malpighi are semnificaţia unui lob renal, ceea ce înseamnă că un rinichi are tot atâţia

lobi câte piramide Malpighiare.

Zona corticală (corticala) prezintă pe şecţiune formaţiuni de aspect triunghiular,

numite piramide Ferrein, în număr de 300 – 500 pentru fiecare piramidă Malpighi.

Piramidele Ferrein sunt orientate invers decât piramidele malpighiene, adică cu baza spre

centru, la baza piramidelor Malpighi, şi cu vârful spre periferie, fără a atinge capsula

renală. Fiecare piramidă Ferrein are semnificaţia unui lobul renal şi reprezintă prelungiri

ale medularei în corticală. Între piramidele Ferrein se află aşa-numitul labirint, în care se

găsesc corpusculii renali, vase sangvine şi tubi uriniferi în direcţii variate.

Unitatea structurală şi funcţională a lobilor şi a lobulilor renali este nefronul.

Numărul nefronilor este mare, mai mult de un milion pentru fiecare rinichi. În alcătuirea

unui nefron intră două părţi; capsula Bowman şi un sistem tubular.

3

Figura 3. Nefronul (www.educarchile.cl)

Capsula Bowman reprezintă porţiunea iniţială a nefronului. Ea este situată în

corticală şi are forma unei cupe cu pereţii dubli prezentând doi poli, respectiv:

1. Polul vascular, locul prin care intră în capsulă arteriola aferentă care se

capilarizează formând un ghem de capilare, numit glomerulul renal

Malpighi, şi prin care iese din capsulă arteriola eferentă.

2. Polul urinar situat în partea opusă celui vascular.

Foiţa internă a capsulei Bowman este formată din celule turtite şi se mulează

intim pe ghemul de capilare al glomerulului renal malpighi. Foiţa externă a capsulei se

continuă cu tubul contort proximal. Capsula Bowman, împreună cu glomerulul renal,

formează corpusculul renal Malpighi.

Sistemul tubular, situat în continuarea capsulei Bowman, este alcătuit din mai

multe segmente, care, în totalitate, măsoară 3-4 cm. Astfel sunt;

4

1. Tubul contort proximal, are o lungime de 15 mm, un traseu ]ncol[cit, situat ]n

corticală în imediat apropiere a capsulei Bowman. Prezintă în structura sa un

epiteliu simplu cubic cu margine în perie perfect adaptat activităţilor de

reabsorbţie.

2. Ansa Henle, situată în continuarea tubului contort proximal, este formată din

două ramuri:

o ramură descendentă, mai puţin subţire, care trece din corticală în

medulară, unde face o buclă numită ansă propriu-zisă.

Un ram ascendent, mai gros, care se reîntoarce din medulară în corticală

(funcţional ansa Henle participă la procesul de concentraţie şi diluţie).

3. Tubul contort distal, un tub răsucit, situat în corticală, în continuarea ansei Henle.

Tubul contort distal este format din două porţiuni: o porţiune dreaptă şi o porţiune

contortă (întortocheată). Limita dintre cele două porţiuni este reprezentată de o

structură de tip particular , numită macula densa, care face parte din aparatul

juxtaglomerural. La exterior, această limită corespunde punctului de contact

dintre segmentul distal şi corpusculul renalde care aparţine. Contactul se face la

nielul polului vascular al corpusculului (vezi figura numărul 3). Aparatul

juxtagmomerular are rol de a regla activitatea rinichilor şi de a secreta renina şi

eritro-poietina.

Mai mulţi tubi contorţi distali se varsă într-un tub colector Bellini, care nu face parte din

nefron. Într-un tub colector bellini drenează între 5000- 6000 tubi contorţi distali. Tubul

colector Bellini trece din corticală în medulară, străbătând piramidele Malpighi de la bază

până la vârf, unde se varsă în calicele renale mici prin orificiile de la suprafaţa papilelor

renale. Întreg sistemul tubular al rinichilor are o lungime de 60-80 Km şi o suprafaţă

totală de circa 5 m2 .

Vascularizaţia şi inervaţia rinichiului

Vascularizaţia rinichiului este asigurată de artera renală, ramură viscerală din

aorta abdominală. Artera renală se împarte la nivelul hilului renal în mai multe ramuri

care pătrund printre piramidele Malpighi formând arterele interlobare. La nivelul bazei

piramidelor Malpighi, ele se divid dicotomic, se arcuiesc şi formează arterele arcuate,

care sunt artere terminale şi neanastomozate între ele. Din arterele arcuate pornesc în

5

corticală, printre piramidele Ferrein, arterele interlobulare care vascularizează corticala

până la capsula renală. Tot de la acest nivel pornesc în medulară artere adevărate sau în

poaie , care vascularizează piramidele Malpighi de la bază până la vârf, de-a lungul

tubilor colectori Bellini. Din arterele interlobulare se desprind arteriole aferente care intră

în capsula Bowman prin polul vascular , unde se capilarizează şi formează glomerulul

renal Malpighi, din care ia naştere apoi arteriola eferentă, mai subţire decât cea aferentă.

Aceasta iese din capsula Bowman tot prin polul vascular, după care se recapilarizează în

pereşii tubului urinifer.

Sângele venos este colectat de capilarele dispuse la periferie, sub capsula renală,

numite stelele Verheyen. Din această reţea, venele au un traiect invers arterelor şi sunt

reprezentate de venele interlobuilare, venele arcuate, venele interlobare care se varsă în

venele pre- şi retropielice, iar acestea în vena renală. În vena renală stângă se varsă şi

vena testiculară la bărbat sau ovariană la femeie. Venele renale se deschid în cava

inferioară.

Limfa rinichiului este colectată de vasele limfatice care merg cu venele şi care o

drenează în ganglionii aortici.

Rinichiul are o inervaţie vegetativă simpatică şi parasimpatică. Inervaţia

vegetativă a rinichilor provine din plexul celiac, mezenteric superior şi aortico-renal, care

conţin fibre din lanţul simpatic (nervii splanhnici) şi fibre vagale mai puţin numeroase.

Nervii au o acţiune vasomotorie, reglând debitul sangvin al rinichiului.

Căile de eliminare a urinii

Căile urinare sunt alcătuite din calicele renale, bazinet, ureter, vezică urinară şi

uretră.

Calicele renale şi bazinetul

Calicele renale reprezintă porţiunea iniţială a căilor urinare. Ele sunt de două

feluri mici si mari. Calicele renale mici sunt nişte formaţiuni cu aspect de cupă care se

află în jurul deschiderii fiecărei papile renale. Calicele renale mici sunt situate la vârful

piramidelor Malpighi. Numărul lor este de 7-14. Ele se unesc în trei calice renale mari:

superior, mijlociu şi inferior. La rândul lor calicele renale mari se unesc şi formează

bazinetul.

6

Bazinetul

sau pelvisul

renal este un organ

cavitar de formă

aproximativ triunghiulară care rezultă din confluarea calicelor renale

mari. El se continuă cu ureterul. Bazinetului îi sunt descrise două porţiuni o

porţiune intrarenală şi o porţiune extrarenală. Din punct de vedere al

structurii, calicele şi bazinetul sunt alcătuite din trei tunici: mucoasă,

musculară şi adventicea.

Ureterul este un organ tubular lung de 25-30cm, ce se întinde de la bazinet şi

până la vezica urinară, în care se şi deschide. El prezintă o porţiune abdominală, ce se

întinde de la bazinet până la intrarea în micul pelvis, şi o porţiune pelviană care se întinde

de la intrarea în micul pelvis până la vezica urinară. Ureterul prezintă un calibru inegal cu

două regiuni înguste respectiv una situată imediat sub bazinet şi alta la intrarea în micul

bazin. Pătrunderea ureterului în vezica urinară este oblică pe o distanţă de 1-2 cm, aceasta

formând cu peretele vezicii un unghi ascuţit.

1.

7

Figura 4. 1. Ureterul (www.despreboli.ro)

Ureterul are un perete alcătuit din trei tunici:

una externă, fibroasă , numită adventice;

una mijlocie, musculară cu fibre musculare netede;

una internă, mucoasă, care căptuşeşte lumenul ureterului;

Vascularizaţia ureterului este asigurată de arterele ureterale, care, în porţiunea

superioară, provin din artera renală, iar in cea inferioară din artera vezicală.

Sângele venos este colectat de venele ureterale satelite arterelor.

Inervaţia este vegetativă simpatico parasimpatic, ea provine din plexul renal,

pentru porţiunea superioară, şi din cel hipogastric, pentru porţiunea inferioară a

ureterului.

Vezica urinară

Vezica urinară este un organ cavitar aşezat în micul bazin în loja vezicală. Ea este numai

în parte învelită de peritoneu. Vezica urinară este fixată de loja ei printr-un ligament

peritoneal şi prin continuitatea cu uretra şi ureterele.

8

1.

Figura 5. Vezica urinară (www.romedicale.ro)

Vezica urinară are o formă variabilă în funcţie de cantitatea de urină care se

găseşte în interiorul ei. Asfel, când vezica urinară este plină, are formă ovoidă, iar când

este goală are formă semilunară sau de cupă, acărei concavitate priveşte în sus.

Capacitatea vezici urinare este de 250- 300ml.

Din punct de vedere al configuraţiei externe, vezica urinară prezintă un fund, un

corp şi un vârf.

Fundul vezicii urinare este situat inferior. La nivelul fundului se găsesc cele două

orificii ale ureterelor şi orificiul intern al uretrei. Porţiunea cuprinsă între aceste orificii

poartă numele de trigon vezical şi vine în raport cu cu prostata cu canalul deferent , cu

veziculele seminale la bărbat, cu peretele anterior al vaginului şi cu colul uterinla femeie.

Corpul vezicii urinare prezintă o faţă anterioară, două feţe laterale şi o faţă posterioară.

Faţa anterioară vine în raport atât la bărbat cât şi la femeie cu simfiza pubiană, de care

este despărţită prin ţesut conjunctiv lax. Feţele laterale vin în raport cu muşchii ridicători

anali care formează pereţii musculari ai pelvisului. Faţa posterioară are raporturi diferite

la bărbat şi la femeie. La bărbat, ea vine în raport, în partea de sus acoperită de peritoneu,

9

cu ansele intestinului subţire şi cu colonulsigmoid, iar în partea de jos vine în raport cu

rectul.

La femeie, partea de jos vine în raport cu colul şi cu istmul uterului. Vârful vezicii

urinare, situat superior, este învelit, ca şi faţa posterioară a corpului vezicii, de peritoneul

pelvian. El vine în raport cu ansele intestinale.

Rezumând baza vezicii urinare vine în raport cu prostata, veziculele seminale şi

canalele deferente la bărbat, iar la femeie, cu vaginul şi cu colul uterin.

Peretele veziciii urinare este alcătuit din trei tunici:

1. o tunică externă, seroasă, reprezentată de peritoneu, care acoperă vezica

numai pe faţa ei posterioară şi superioară, în rest fiind încojurată de un

strat de ţesut conjunctiv lax;

2. o tunică mijlocie, musculară, alcătuită din trei straturi de fibre musculare

netede;

3. o tunică, mucoasă, care căptuşeşte suprafaţa internă a vezicii urinare şi

este cutată.

Vezica urinară acumulează urina, care se elimină în mod continuu prin uretere, şi

o evacuează în mod discontinuu, ritmic, de 4-6 ori în 24 de ore, prin actul micţiunii.

Sângele încărcat cu oxigen ajunge la nivelul vezicii urinare prin arterele vezicale.

Sângele venos este recoltat de vena iliacă internă.

Limfa este colectată de vasele limfatice şi ajunge la ganglionii iliaci.

Inervaţia vezicii urinare este vegetativă, asigurată de sietmul nervos simpatic şi

parasimpatic din plexul vezical cu origine în plexul hipogastric.

Uretra

Uretra este un canal musculomembranos care diferă în raport cu sexul.

La bărbat uretra , are o lungime medie de 14-16 cm, iar la femeie de 4-5 cm. La

masculi uretra începe de la fundul vezicii urinare şi se termină la capătul penisului printr-

un orificiu numit meatul uretral. Uretra masculină are rol atât în eliminarea urinii, cât şi a

lichidului spermatic. Ea este constituită din trei porţiuni: uretra prostatică, în ea se

deschid canalele ejaculatoare şi canalele excretoare ale prostatei, uretra membranoasă ,

care străbate diafragma pelvină, uretra spongioasă, care străbate penisul. Uretra

10

spongioasă este înconjurată de o formaţiune vasculară specială, numită corpul spongios al

uretrei.

Structura uretrei masculine diferă de la o porţiune la alta. La nivelul uretrei

spongioase tunica musculară lipseşte. Tunica externă este alcătuită din ţesut conjunctiv.

La femeie uretra, se prezintă ca un canal musculomembranos lung de 4-5 cm,

care începe de la fundul vezicii urinareşi se termină în vestibulul vaginului.Ea are un

calibru mai mare decât uretra masculină. Rolul ei fiziologic se rezumă în exclusivitate la

eliminarea urinii din vezica urinară.

Uretra la femeie prezintă două segmente:

un segment pelvin, situat în pelvis, anterior de rect şi înapoia vaginului;

un segment perineal, care străbate perineul şi se deschide în vulvă;

Ea are un orificiu interior, la nivelul vezicii urinare, şi altul exterior, în vestibulul vaginal,

fiind prevăzută cu un sfincter extern striat volunar.

PATOLOGIA APARATULUI EXCRETOR

Hidronefroza

Orice obstacol în scurgerea urinii din bazinet duce la hidronefroză adică, la

dilatarea bazinetului şi a calicelor renale, cu atrofia de compresie a parenchimului renal.

Hidronefroza uni- sau bilaterală reprezintă o complicaţie a obstrucţiei bazinetului sau

ureterelor prin calculi sau tumori, inclusiv tumori ale vezicii urinare şi prostatei. Nu

rareori se pot găsi hidronefroze în malformaţii ureterale sau în tulburări neuromusculare

ale căilor urinare.

Litiaza renală

Calculii renali au mărimi de la un bob de mazăre la unul de fasole, dar pot ajunge

şi la dimensiuni mult mai mari. Calculii formaţi din fossfaţi de calciu şi magneziu au o

culoare cenuşie, în general, sunt de dimensiuni marişi au o consistenţă de piatră ponce.

Calculii formaţi din oxalat de calciu au o culoare închisă, formă de dudă şi o consistenţă

11

dură. Calculii uratici sunt galben- bruni, multipli; sunt prezenţi la bolnavii de gută.

Calculii de cistină sunt gălbui, moi, apar în cistinurie.

Apariţia calculilor este favorizată de toate condiţiile care duc la o eliminare

crescută de compuşi ce fac parte din constituţia calculilor. Calculii formaţi din fosfaţi de

calciu şi din fosfaţi de magneziu apar în bolile cu hipercalciurie şi hiperfosfaturie; de

exemplu hipoerparatiroidismul primar. Prezenţa calculilor poate determina inflamaţii ale

căilor urinare, respectiv pielită şi pielonefrită.

Inflamaţii

Cistitele sunt inflamaţii produse în special de bacterii ( E. coli, proteus,

enterococi), care ating mucoasa vezicală, pornind de la uretră sau de la rinichi. Staza

urinară şi calculii sunt condiţii favorizante.

Cistita acută catarală se însoţeşte de hipremie, tumefierea mucoasei urinare,

descuamarea epiteliului şi hemoragie.

Cistita purulentă poate fi localizată la suprafaţa mucoasei sau interstiţial.

Inflamaţia acută se poate extinde la ţesutul conjunctiv perivezical şi la seroasa peritoneală

( pericistită şi peritonită).

12