INTRODUCERE

Recuperarea medicală este o ramură care are legătură continuă cu medicina profilactică

şi terapeutică, aparţine tuturor specialităţilor medicale în măsură în care patologia acestora

determina deficit funcţional. Programul de recuperare necesită un efort colectiv a unui grup de

specialişti, efort din partea pacientului şi a familiei.

Obiectivul recuperării medicale este creşterea nivelului funcţional sau menţinerea unui

nivel funcţional corespunzǎtor cât mai aproape de normal, în diverse afecţiuni, în special ale

sistemului locomotor.

Recuperarea funcţională este o activitate complexă care se desfăşoară în spitale, în

centre de recuperare, în sanatorii balneare şi în centrele spa, fiind tratate o gamă mare de

afecţiuni, pentru un număr mare de pacienţi. Rolul important în recuperarea funcţională revine

kinetoterapiei care intră în acţiune concomitent cu celelalte mijloace de recuperare:

electroterapia, hidrotermoterapia şi masoterapia. Kinetoterapia, printr-un program susţinut şi

dozat, adecvat afecţiunii ce este tratatata, are un rol curativ şi unul profilactic.

Tema acestei lucrări este lombosciatica, afecţiune care reprezintă o problemă importantă

de sănătate publică în condiţiile în care aproximativ 55% din populaţie prezintă la un moment

în cursul vieţii dureri lombare. Afecţiunea este foarte frecventă, observându-se mai ales între

25 şi 60 de ani, la bărbaţi.

Lucrarea de faţă este alcătuită din două părţi, una teoretică şi una practică cu două

cazuri pe care le-am urmărit şi tratat în perioada stagiului de practică la Policlinică de

Recuperare nr. 2 din Baia Mare.

CAPITOLUL I

ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală numită şi rahis, constituie axul de susţinere a întregului schelet al

corpului şi este situată pe linia mediană, în partea posterioară a trunchiului.

Are o lungime de 70 cm, la bărbat şi de 60 cm la femei. Este constituită din piese osoase

numite vertebre, între care se găsesc formaţiuni fibrocartilaginoase numite discuri

intervertebrale.

Vertebrele dau coloanei vertebrale rezistenţă prin care îndeplineşte funcţia de susţinere

a greutăţii corpului, iar discurile intervertebrale îi dau flexibilitatea care îi asigura mişcările.

Coloana vertebrală este formată prin suprapunereea celor 33-34 de vertebre, care se

grupează în două categorii: vertebre propriu-zise şi vertebre false. Urmărite de sus în jos,

vertebrele corespund: gâtului, toracelui, regiunii lombare şi pelvisului.

Vertebrele sunt denumite după segmentele respective:

- segmentul cervical - 7 vertebre (C1-C7)

- segmentul toracic - 12 vertebre (T1-T12)

- segmentul lombar - 5 vertebre (L1-L5)

- segmentul sacral - 5 vertebre sudate între ele (S1-S5)

- segmentul coccigian - 4-5 vertebre sudate între ele (C01-C05)

Vertebrele propriu-zise în număr de 24, prezintă particularităţile fundamentale ale

unei vertebre şi se articulează între ele cu ajutorul discurilor intrevertebrale. Aceste vertebre

sunt constituite din două părţi: anterior – corpul vertebrei, posterior – arcul vertebrei care este

format din două lamele vertebrale şi doi pediculi ai arcului vertebral. Corpul şi arcul

delimitează gaura vertebrală. Prin suprapunerea tuturor găurilor vertebrale se formează

canalul vertebral, care adăposteşte şi protejează măduva spinării şi învelişurile sale.

Corpul vertebrei:

- este porţiunea cea mai voluminoasă

- are formă unui cilindru plin

- prezintă două feţe şi o circumferinţă

a) Arcul vertebral format din mai multe elemente:

- două lame vertebrale - care se întind de la pediculi la procesul spinos

- procesul spinos - se prelungeşte înapoi, pornind de la locul de unire al celor două lame

2

- procesele transverse – sunt două proeminenţe ce pleacă de pe părţile laterale ale

arcului vertebral

- procesele articulare – sunt două superioare şi două inferioare

Pediculii arcului vertebral – sunt două punţi care unesc extremitatea fiecărui arc

vertebral cu corpul vertebrei

Gaura vertebrală este formată:

- înainte - de corpul vertebral

- înapoi - de arcul vertebral

- pe laturi – de pediculii vertebrali

Vertebrele false în număr de 9-10, nu au toate părţile caracteristice unei vertebre şi sunt

sudate între ele (vertebrele sacrale şi coccigiene).

Segmentul lombar prezintă modificări regionale din cauza raporturilor anatomice

diferite, a diferenţelor funcţionale şi are cele mai mari vertebre ale coloanei vertebrale.

Fig. 1. Vertebra lombară

Vertebră lombară (fig. 1) prezintă următoarele caractere:

a) corpul vertebral are dimensiuni mari, diametrul transversal depăşind pe cel antero-

posterior

b) procesul spinos este dreptunghiular, are o direcţie orizontală fiind orientat dinainte -

înapoi

c) procesele costale sunt resturi de coastă, sunt mari şi turtite dinainte înapoi

d) procesele transverse sunt mici proeminente situate pe faţa posterioară a proceselor

costale

e) procesele articulare au o direcţie verticală şi sunt dispuse în plan sagital

3

Caracterele acestor vertebre se explică prin funcţia specială a acestei regiuni în care

rezistenţa se îmbină cu mobilitatea.

Marele sciatic este cel mai voluminos nerv din organism. Provine din plexul sacral şi

părăseşte bazinul prin gaura ischiatică, enervează muşchii din grupul posterior al coapsei,

muşchii gambei şi ai piciorului.

Este un nerv mixt şi formează ramuri colaterale şi terminale.

- ramurile colaterale inervează capetele (lung şi scurt) ale muşchiului biceps femural,

muşchiul semitendinos, semimembranos şi aductorul mare

- ramurile terminale formează nervul peronier comun, care are o ramură profundă şi una

superficială şi nervul tibial

Curburile coloanei vertebrale: au rol important în păstrarea poziţiei normale a corpului

atât în poziţie statică, cât şi în mers:

- în plan sagital – curburi antero-posterioare

- în plan frontal – curburi laterale

1. Curburile antero-posterioare:

- curbura cervicală are convexitatea îndreptată anterior şi este puţin pronunţată, între

C1-T2: lordoză cervicală

- curbura toracală are convexitatea îndreptată posterior, între T3-T12: cifoză toracală-

curbură lombară are convexitatea îndreptată anterior, între L1-L5: lordoză lombară

- curbură sacrococcigiana are convexitatea îndreptată posterior

2. Curburile laterale sunt de două tipuri:

a) tipul obişnuit – se întâlnesc mai des şi prezintă trei curburi:

- curbura cervicală cu convexitate spre stânga

- curbura dorsală cu convexitate spre dreapta

- curbura lombară cu convexitate spre stânga

b) tipul obişnuit inversat: prezintă aceleaşi curburi numai că sunt îndreptate invers

4

CAPITOLUL II

ETIOPATOGENIA

Lombosciatica este un sindrom dureros al regiunii lombare şi teritoriului nervului sciatic

având la bază un conflict mecanic disco-radicular, care determină iritaţia nervului sciatic.

Cunoaşterea condiţiilor etiologice şi a mecanismelor patogenetice este importantă atât

din punct de vedere al tratamentului curativ cât şi al celui profilactic.

1. Vârsta:

- sciatică apare la adulţii între 25 – 50 de ani, cu deosebire după vârsta de 40 de ani, în

urma producerii unui decalaj între solicitările funcţionale ale sistemului osteo-musculo-

ligamentar al coloanei vertebrale şi structura acestor ţesuturi.

2. Sexul:

- sciatica apare mai frecvent la bărbaţi decât la femei, bărbaţii fiind mai expuşi

traumatismelor şi surmenajului funcţional al coloanei.La femei sciatica poate să apară ca

urmare a modificărilor coloanei lombare suprasolicitată în obezitatea endocrină , sarcină.

3. Condiţiile de muncă:

- sciatica apare frcvent la persoanele care prin profesia lor sunt supuse eforturilor,

traumatismelor

- surmenajul funcţional: sciaticele se întâlnesc mai mult pe partea stânga, pentru că în

cursul mişcărilor obismuite dreptacii fac o flexie spre dreapta a coloanei vertebrale, tractiunile

mari fiind suportate de muşchii vertebrali şi de segmental lombar din stânga.

Cele mai frecvente cauze ale lombosciaticii sunt:

1. Alterări degenerative ale discului intervertebral cu protruzia nucleului pulpos;

2. Anomalii congenitale lombosacrate, lombalizarea S1 sau sacralizarea L5;

3. Artroză articulaţiilor interapofizare;

4. Stenoza de canal spinal;

5. Fracturi de corpi vertebrali;

6. Boli inflamatoare ale coloanei vertebrale (spondilită anchilozantă);

7. Boli infecţioase ale coloanei (discite infecţioase);

8. Boli metabolice: osteoporoză, osteomalacia, boală Paget;

5

9. Tumori maligne: mielon multiplu, limfoame, metastaze vertebrale

În producerea sciaticii intervin următorii factori: unul mecanic, legat de tulburările

discului intervertebral, şi unul inflamator, legat de iritaţia nervului sciatic prin compresie

discală.

Aceşti factori dau naştere elementului esenţial al patogeniei sciaticii: conflictul disco-

radicular.

A. Factorul mecanic: în regiunea lombară spaţiul dintre discul intervertebral şi

articulaţiile interapofizare acoperite de ligamentele galbene este îngustat, fiind un defileu

îngust pentru rădăcinile sciaticului, astfel că suferinţa oricăruia din elementele care iau parte

la formarea defileului din regiunea lombo-sacrată să se traducă prin iritaţii radiculare, şi deci,

prin manifestările sciaticii.

Suferinţa radiculară apare în cursul artritelor interapofizare, hipertrofiei ligamentelor

galbene, dar mai ales în cadrul herniei discale.

Discul vertebral este o structură avasculara, neinervată a cărui nutriţie se face prin pasaj

regional favorizat de mişcări. Este format dintr-un inel fibros şi un nucleu central de

consistenţă gelatinoasă, nucleu pulpos.

Inelul fibros este format din lamele fibrocartilaginoase concentrice:

- mai gros anterior şi lateral şi mai subţire şi puţin rezistent posterior

- înainte şi lateral este acoperit de ligamentul anterior

- posterior este acoperit de ligamentul posterior mai subţire decât cel anterior

Nucleul pulpos este gelatinos cu conţinut mare de proteoglicani şi apă, la nivel lombar

fiind situate mai posterior.

Degenerescenţa discului intervertebral constă în fisurarea inelului fibros şi fibrozarea

nucleului pulpos, condiţie în care presiunea exercitată asupra discului nu se mai repartizează

uniform.

La eforturi fizice cu flexia importantă a coloanei (ridicatul greutăţilor şi eventual

torsiune), fisurile inelului fibros se lărgesc şi este posibilă angajarea nucleului pulpos în 2

etape:

- protruzia nucleului pulpos până la nivelul fibrelor periferice ale inelului fibros

- hernia discală sau prolapsul discal, nucleul pulpos prolaband în afara inelului fibros

Hernierea se produce de regulă lateral, când se produce pe linia mediană apare un

sindrom de coadă de cal, manifestat prin radiculagii şi tulburări sfincteriene.

Hernia de disc la nivel L4-L5 irită rădăcina L5, iar cea de la nivel L5-S1, rădăcina S1.

Cea mai frecventă hernie de disc se produce la nivelul L5-S1, fiind întâlnită în 65% din cazuri

(fig.2)

6

Fig. 2 Hernierea discului lombar

Factorii declanşatori ai lombosciaticii prin hernie de disc sunt reprezentaţi de efortul

fizic de ridicare a greutăţilor cu coloana flectată, mişcări bruşte de torsiune, traumatisme,

expunere la frig, strănut.

B. Factorul inflamator: compresia mecanică a rădăcinii nervoase produce iritaţia şi

inflamaţia acestei rădăcini.

- debutul sciaticii: manifestată prin iritaţia fibrelor radiculare superficiale care inervează

regiunea sacro-iliacă şi fesieră şi dureri în această regiune, iar iritaţia progresivă a fibrelor

profunde determină întinderea fenomenelor dureroase la coapsă, gambă, picior

- dacă conflictul disco-articular este mai puternic determină deficitul motor, manifestare

principală a sciaticii paralizante

7

La procesul de iritaţie radiculară pot să contribuie tulburări de irigaţie: ateroscleroză,

HTA cu spasme vasculare, tulburări vasomotoare

Astfel se explică apariţia durerilor prin tulburări vasomotoare secundare frigului,

sciaticile din sarcină prin congestie venoasă nocturnă, ameliorarea fenomenelor sciaticii la

bolnavii hipertensivi după medicaţia hipotensivă şi efectele terapeutice ale agenţilor fizici şi

novocainei.

Sciatica poate fi determinată de:

- conflictul disco-articular (80%) din cazuri

- iritaţii radiculare secundare determinate de: dilataţiilor venoase epidurale (sciaticii

varicoase), hemoragii intra sau periarticulare, intoxicaţii, uricemie.

8

CAPITOLUL III

TABLOUL CLINIC

• Durerea: debutează brusc, condiţionată de un efort intempestiv, localizarea durerilor

spontane şi provocate, constituie principalele manifestări care permit recunoaşterea

sindromului de nevralgie sciatică. Este agravată de efortul fizic şi mişcări în cursul zilei, tuse,

strănut, defecaţie şi este ameliorată la repaus.

• Tulburări de sensibilitate: manifestate ca parestezii, hipoestezie sau anestezie pe

traiectul rădăcinii afectate:

- când este lezată rădăcina L4 - durerea şi scăderea sensibilităţii se instalează la nivelul

zonei anteroexternă a coapsei, anterioară a genunchiului şi anterointerne a gambei până la

gleznă; sunt afectate extensia genunchiului, dorsoflexia piciorului (mersul pe călcâie e dificil)

şi reflexul rotulian este absent

- când este lezată rădăcina L5 - durerea este la nivelul fesei, feţei postero-exterioară a

coapsei, feţei anteroexterioara a gambei, regiunea dorsală a piciorului şi haluce; sunt afectate

extensia şi abducţia coapsei, flexia genunchiului, flexia dorsală (degete şi picior; haluce în

special) - mersul pe călcâie este imposibil (semnul talonului) – SPE

- când este lezată rădăcina S1 – durerea iradiază la nivelul fesei, pe partea posterioară a

coapsei, a gambei, tendonul lui Ahile, pe marginea laterală a piciorului până la degetul 5; nu

se pot executa flexia genunchiului şi flexia plantară a piciorului - mers pe vârfuri imposibil -

SPI

• Modificări ale reflexelor (rotulian sau ahilian) care pot fi diminuate sau abolite

• Hipotrofie şi hipotonie musculară în teritoriul afectat.

Manevrele de elongaţie ale sciaticului (Lasegue, Bragard) sunt dureroase la diverse

grade faţă de planul patului.

• Manevra Lasegue: pacientului poziţionat în decubit dorsal, cu genunchii întinşi i se

ridică călcâiul astfel încât să se producă flexia membrului inferior pe bazin şi în funcţie de

intensitatea fenomenelor inflamatoare radiculare, durerea apare în unghiuri diferite: imediat

după ridicarea călcâiului în forme hiperalgice sau la un unghi de 45* la formele moderate.

• Manevra Bragard: pacientul în decubit dorsal ridică membrul inferior extins până la

apariţia durerii, iar flexia dorsală a piciorului în acest moment provoacă durere.

Durerea se constată şi prin:

- flexia capului pe trunchi – semnul Leri

9

- aducţia forţată a coapsei – semnul Bonnet

- presiunea pe punctele Valleix – corespunzătoare zonelor unde fascicule ale nervului

sciatic încrucişează planuri dure (punctul fesier, trohanterian, popliteu, maleolar peronier)

Din decubit ventral se evidenţiază “semnul soneriei” (percuţia maselor paravertebrale

la 2-3 cm de apofizele spinoase permit precizarea sediului conflictului disco-radicular).

Lombosciatica prezintă mai multe forme:

• Lombosciatica prin hernie de disc – are caracterele sciaticii.

• Lombosciatica din stenoza de canal spinal este caracterizată prin sciatalgie

bilaterală poliradiculară, pseudoclaudicaţie cu durere în coapsă, gambă, care apare la mers şi

se ameliorază în repaus.

• Lombosciatica simptomatică – produsă de - tumori maligne, metastaze vertebrale,

infecţii la nivelul coloanei, inflamaţia structurilor paravertebrale.

10

CAPITOLUL IV

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Examenul radiografic este deosebit de util; evidenţiază scolioza concavă de partea

suferindă şi îngustarea asimetrică a spaţiului intervertebral, modificările artrozice ale

articulaţiilor interapofizare, prezenţa osteofitelor, anomalii congenitale ce duc la

lombosciatică (sacralizarea L5; lombalizarea S1; spină bifidă).

Discografia oferă informaţii în ceea ce priveşte hernia de disc (în special dimensiunile

herniei).

Tomografia şi RMN oferă informaţii utile şi superioare examenului radiografic.

Mielografia este necesară numai în cazul indicaţiei pentru tratament chirurgical.

Testele de inflamaţie sunt normale în sciatică prin hernie de disc ca şi fosfatază

alcalină. Aceasta din urmă creşte în boală Paget, metastaze osoase, în mielom.

Analizele de laborator efectuate în mod obişnuit sunt: hemoleucogramă, VSH,

electroforeză (ele sunt normale, în cazul unui bolnav cu sciatică determinată de un proces

degenerativ al coloanei lombare). Metabolismului fosfocalcic şi dozarea fosfatazei sunt utile

ori de câte ori constatăm o rarefiere a ţesutului osos; dozarea acidului uric, testele de depistare

a factorului reumatoid, electromiografia pot fi de asemenea utile.

11

CAPITOLUL V

DIAGNOSTICUL POZITIV ŞI DIFERENTIAL

5.1. DIAGNOSTICUL POZITIV

Durerea depinde de mecanismul de producere:

• durerea somatică afectează principalele structuri musculare şi scheletice, are un debut

insinuos, este difuză şi de lungă durată;

• durerea radiculonervoasă are un debut brusc, este ascuţită, însoţită de parestezii,

tulburări motorii şi de sensibilitate şi poate fi intensificată de efort, tuse, strănut, defecaţie.

Examenul fizic al subiectului presupune :

Examenul static al coloanei vertebrale cu depistarea deviaţiilor laterale (scolioze)

Examenul mersului normal, pe vârfuri, pe călcâie

Examenul neurologic cu depistarea tulburărilor motorii ale reflexelor

osteotendinoase, rotulian şi achilian

Examenul dinamic al coloanei vertebrale verifică amplitudinile de mişcare ale coloanei

lombare prin testele Schober şi Ott.

Examenul clinic evidenţiază:

- înclinare a trunchiului de partea opusă celei dureroase;

- ştergere a lordozei lombare;

- atitudine antalgică, scolioză concavă de partea suferindă;

- contractură musculaturii paravertebrale lombosacrate unilateral.

5.2 DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL

Suferinţele algice ale coloanei vertebrale trebuie diferenţiate de durerile referate,

apărute ca urmare a suferinţei altor organe precum pancreas, rinichi, tub digestiv, care de

regulă au caracter colicativ.

- durerea de cauză mecanică este agravată de efort, activitate, statul prelungit pe scaun

şi este amelioarată de repaus la pat (decubit dorsal cu genunchii flexaţi)

- durerea din bolile inflamatoare este agravată de repausul prelungit şi apare de

obicei în timpul nopţii, efortul fizic ameliorând-o

12

- durerea din tumori este progresivă, agravată de poziţia culcat, nu se ameliorează în

repaus şi este rezistenţă la analgezice

Confirmarea diagnosticului se va face coroborând examenul clinic cu investigaţiile

paraclinice specifice fiecărei suferinţe care se poate prezenta cu sciatică.

13

CAPITOLUL VI

TRATAMENTUL LOMBOSCIATICII

6.1. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC

Acesta are la bază respectarea unor reguli atât în activitatea profesională cât şi în cea

extraprofesională. Acestea se referă la:

- evitarea unor posturi, mişcări, obiceiuri care pot deveni dăunătoare pentru structurile

articulare şi periarticulare prin respectarea regulilor din “ Şcoala spatelui”

- învăţarea şi executarea cu regularitate a unui program de gimnastică medicală pentru a

menţine o funcţionalitate articulară şi musculară normală şi o bună capacitate de efort

- respectarea unui regim alimentar, mai ales pentru evitarea creşterii ponderale sau

combarea ei la supraponderali printr-o alimentaţie hipocalorică

Şcoala spatelui:

- greutatea corporală normală

- se va evita manipularea şi ridicare greutăţilor mari (max. 5 kg)

- ridicare unei greutăţi se va face prin flectarea genunchilor, trunchiul rămânând cât mai

drept

- greutatea va fi purtată cu braţele întinse şi sprijinite de abdomen şi coapse

- căratul greutăţilor se face cu ambele mâini pentru a evita scolioza

- se va educa aplecarea trunchiului din articulaţiile soldului, menţinând coloana lombară

dreaptă (înzăvorârea)

- evitarea mişcărilor de răsucire a trunchiului

- purtarea unui brâu de pânză densă care strânge bine abdomenul şi lomba

- în poziţia şezând se păstrează permanent spatele în contact cu spătarul şi din când în

când se va sta picior peste picior

- şoferii să apropie scaunul cât mai aproape de volan, spatele drept

- evitarea expunerii la frig, curenţi de aer rece

- tocurile să nu depăşească 4 cm la persoanele supraponderale

- utilizarea de saltele tari sau scândură sub saltea

- ridicarea din pat se face din stând pe partea sănătoasă cu genunchii flectaţi

14

- evitarea efortului fizic la neantrenaţi sau cardiaci, se recomandă o încălzire prealabilă

- inegalităţile membrelor inferioare (mai mari de 1.3 cm) se corectează cu taloneţi sau

încălţăminte ortopedică

6.2. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

În stadiul iniţial se face tratament cu antiinflamatoarele nesteroidiene ca aspirina,

indometacin, ibuprofen.

În stadii avansate se administrează antiinflamatoare steroidiene, glucocorticoizi

administraţi oral (prednisone 30-40 mg/zi) sau local (paravertebral sau epidural)

şi decontracturante clorzoxazon, midocalm, miolastan.

6.3. TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Se practică în cazul persistenţei simptomatologiei neurologice sau a recidivelor

frecvente şi îndelungate. Sciatica hiperalgica rebelă la tratament medical efectuat intensiv

timp de 2 săptămâni, sciatica prelungită peste 3 luni, sciatica paralizantă şi cea cu tulburări

sfincteriene reprezintă indicaţie de intervenţie chirurgicală. Se practică discectomie sau

chimionucleoliza şi decompresie prin laminectomie.

6.4. TRATAMENTUL RECUPERATOR

6.4.1 Hidroterapia: utilizează apa la diferite temperaturi şi stări de agregare în scop

profilactic, curativ şi recuperator.

a) Împachetări cu învelişuri înmuiate în apă caldă (60*-80*), simple sau cu aditive

revulsive (floare de fân).

b) Băile – utile în fazele cronice, se fac când bolnavul poate părăsi patul, utilizându-se

băile simple prelungite, la temp de 37*, băile progresive în care temperatura este ridicată de la

36* la 39* în 20 de minute, cele mai utile fiind băile saline (acţiune neurovegetativă prin

absorbţia particulelor de sare prin piele), băile sulfuroase, carbogazoase. Durata băilor este de

15-30 minute şi o cură completă cuprinde 18-20 băi.

Imersia în apă produce o stare de confort psihic prin facilitatrea mobilităţii diferitelor

segmente în apă. Descărcarea coloanei în apă şi căldură permit o decontracturare a muşchilor

paravertebrali cu efect de facilitare pentru programele de exerciţii în apă.

c) Baia kinetoterapeutică: se efectuează într-o cadă mare care se umple ¾ cu apă la

temperatura de 36-37*C, mai rar 38*C. Pacientul este aşezat în baie şi lăsat 5 minute liniştit,

15

după care kinetoterapeutul execută sub apă mişcări din articulaţiile pacientului timp de 5

minute. Pacientul este lăsat în repaus 5 minute, după care este invitat să execute singur

mişcările imprimate de kinetoterapeut. Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza

relaxării şi pierderii greutăţii corpului sub influenţa apei calde. Durata băilor este de 20-30

minute.

d) Aplicarea indirectă de căldură prin - duşuri de vapori la 1-2 atm. cu durata de 15-20

min.- efect decontracturant şi utilizarea aerului cald prin interpunerea unui înveliş umed între

piele şi curentul de aer.

6.4.2. Termoterapie: foloseşte ca factor terapeutic vectorul temperatură care este

transferată corpului prin intermediul unor suporturi termice: apă, aer, parafină, nămol, nisip,

geluri siliconate. Căldura are rol spasmolitic şi decontracturant.

a) Împachetarea cu parafină: constă în aplicarea parafinei topite pe o regiune limitată

de corp conform următoarei tehnici:

Se ia o cantitate de 150-200g parafină şi se topeşte într-un vas la temperatura de 65-70*,

în aşa fel că să rămână câteva bucăţi netopite, în scopul evitării supraîncălzirii. Cu o pensulă

lată (8 cm) se pensulează regiunea interesată, grosimea stratului fiind de 0.5-1cm. Peste acest

strat se pune o flanelă şi se acoperă regiunea cu o pătură. Durata împachetării este de 20-60

de minute, după care parafina se îndepărtează uşor datorită transpiraţiei şi zona tratată apare

hiperemiata. Transferal caloric este urmat de vasodilataţie, ameliorarea metabolismului local,

efecte analgetice şi miorelaxante.

Procedura se încheie cu o spălare la 20-22* pentru a se închide porii tegumentului care

s-au dilatat în urma căldurii produse de parafină.

b) Împachetarea cu nămol: constă în aplicarea de nămol încălzit la temperatura de

38-44* , pe o regiune limitată sau pe întreg corpul astfel:

Se aşează o pătură pe pat, peste ea se aşează pânză impermeabilă şi apoi cearceaful.

Nămolul pregătit la temperature prescrisă ( prin încălzire electrică, cu aburi sau amestec cu

apă fierbinte) se pune pe cearceaf într-un strat de 2-3 cm. Pacientul este invitat să se aşeze cu

regiunea pe care dorim să o împachetăm peste acest strat şi aplicăm nămol pe faţa anterioară

şi pe părţile laterale ale regiunii. Se înveleşte cu cearceaful, cu materialul impermeabil şi cu

pătura iar pe cap se aplică o compresă rece pentru evitarea congestiei cerebrale. Durata

împachetării este de 20-40 min. La terminarea procedurii, pacietului i se aplică un duş cald.

Acţiunea nămolului se datorează mai multor factori: excitării nervilor cutanaţi de către

factorul termic, reacţiilor reflectorii, formării în piele de substanţe de tip H (histamină),

creşterii permeabilităţii cutanate şi acţiunii specifice a substanţelor resorbite de organism.

6.4.3. Vertebroterapia

16

Ocupă un loc principal în perioada subacută în care se pot efectua manipulări vertebrale

sau extensia coloanei vertebrale.

a) Manipulările vertebrale:

• propulsia (fig. 3) - presupune presiunea progresivă sau bruscă pe regiunea apofizelor

spinoase dureroase şi proeminente (folosită mai puţin în regiunea lombară).

Fig. 3 Propulsia

• tracţiunea – constă în flectarea gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin, apasându-se pe

membrul flectat, după care pacientul întinde brusc piciorul înainte şi în sus, iar

kinetoterapeutul efectuează o tracţiune asupra piciorului

• rotaţia – în care pacientul este aşezat în decubit lateral la marginea patului, cu coapsa

superioară flectată, kinetoterapeutul efectuează simultan cu o mâna tragerea şoldului înainte,

în timp ce cu cealaltă împinge umărul superior înapoi, manevra poate fi repetată în sens invers

b) Extensiile

Extensia continuă: poate să reducă contractura musculară lombară.

• tracţiunea se aplică în mod progresiv, cu greutăţi de la 10 la 40 kg, cu o durată de 30

min.-10 ore, în funcţie de forma clinică a bolii

Extensia discontinuă: poate realiza tracţiuni reglabile, cu intensitate şi durată

progresivă.

17

• iniţial tractiuni cu greutate de 10 kg timp de 5-10 min, ajungând la 20-30 kg, timp de

20-30 min

Se fac 10-15 şedinţe, din care primele 5 zilnic, iar următoarele la un interval de 2-3 zile.

6.4.4 Electroterapia

Prin diversitatea posibilităţilor de utilizare a curentului electric tratamentul prin

electroterapie ocupă un loc important în tratamentul recuperator. Pentru obţinerea analgeziei

necesară se folosesc:

Curentul galvanic: este curentul care se deplasează în acelaşi sens cu intensitatea

constantă. Galvanizarea are efect de sedare a durerilor sciatice. Se aplică galvanizări

longitudinale descendente ale membrului inferior, cu electrodul pozitiv lombar şi negativ

plantar sau galvanizări ascendente pe membrul inferior contralateral cu intensitate de 10-15

mĂ, timp de 10-15 minute. Electrodul pozitiv are o acţiune sedativă locală.

Baia galvanică Stanger: este destinată tratamentului cu curent galvanic a întregului

corp. Durata băii 20-30 minute.

Băile galvanice parţiale: utilizează patru cuve care se umplu cu apă şi prin care

circulă curentul galvanic cu o intensitate de până la 20 mA. Modalitatea de aplicare a băilor

galvanice este în funcţie de polaritatea aplicată: ascendant, descendent sau transversal. Durata

băilor este de 10-30 minute.

Ionogalvanizarea: este o procedură netraumatizantă prin care se introduc în organism,

cu ajutorul curentului galvanic, diferite substanţe ionizate care realizează reacţii rapide,

evitându-se efectele secundare la nivelul altor organe şi sisteme. Substanţele sunt dispersate

uniform pe tegument, se absorb treptat, efectul vasodilatator fiind prezent la catod şi anod.

Curentul diadinamic: se obţine prin redresarea curentului alternativ de la reţea. Are

frecvenţa între 0 – 1000 Hz şi următoarele forme: monofazat fix, difazat modulat în scurtă

perioadă, modulat în lungă perioadă şi ritmic sincopat. Efecte: excitomotor, vasomotor,

analgezic, antialgic, miorelaxant. Durata procedurii este de 2 minute cu 1-3 aplicaţii pe zi, în

10 – 14 şedinţe.

Curentul Trabert: este un curent de joasă frecvenţă cu impulsuri dreptunghiulare cu

parametrii următori: durata impulsului 2 milisecunde, durata pauzei 5 milisecunde şi

frecvenţa de 140 Hz. Se aplică cu polul negativ pe punctual dureros şi are efect antialgic.

Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu aplicaţii zilnice, în 6 – 8 şedinţe cu creşterea

treptată a intensităţii.

Curentul interferenţial: este curent de medie frecvenţă cu efect decontracturant.

Efectele terapeutice sunt localizate la nivelul de încrucişare a celor două surse de medie

frecvenţă cu aplitudini constante şi frecvenţa diferită de 100 Hz.

18

Undele scurte: sunt curenţii de înaltă frecvenţă care au un important efect analgetic şi

miorelaxant. În fazele cronice se administrează timp de 5-20 min. dozele III-IV cu o frecvenţă

de 3 şedinţe pe săptămână.

• Ultrasunetul: este un curent de înaltă frecvenţă care se utilizează pentru efectele sale

analgezice, vasodilatatotrii şi miorelaxante. Este considerată o terapie mecano-termică în care

accentual se pune pe efectele termice rezultate în urma sonoterapiei sau pe micromasajul

zonelor de ţesut tratate. Cu ajutorul lor pot fi introduse în organism, în scop terapeutic,

anumite substanţe (antiinflamatoare, analgezice). Se utilizează în doze reduse 0,4 – 0,8

W/cm2, durata procedurii este de 3 – 10 minute.

Pentru a mări efectul de profunzime al procedurilor de electroterapie, recomandat ca

acestea să fie precedate de masaj, împachetări cu parafină, baie de lumină.

6.4.5. Masajul

Prin masajul musculaturii scheletice se influenţează organismul în mod substanţial. În

aceşti muşchi se produc diferite fenomene fizice şi chimice, metabolice sau energetice, care

pot fi mai mult sau mai puţin stimulate sau încetinite.

Efectele masajului depind de tehnicile folosite, astfel:

• acţiune hiperemiantă locală şi de creşterea temperaturii locale

• previne şi combate depunerea de ţesut adipos în exces

• creşte excitabilitatea neuro-musculară

• ameliorează mobilitatea articulară

• înlătură lichidele interstiţiale de stază

• acţiune sedative asupra durerilor musculare, articulare

Efectele imediate sunt manifestate printr-o hiperemie locală datorită efectului antialgic,

sedativ şi efectele tardive, terapeutice care apar pe intervalul de câteva minute – 1 oră, în

special datorită efectului antialgic şi decontracturant.

Manevrele principale sunt:

a) efleurajul – efect sedativ, pregăteşte corpul pentru tratament

b) fricţiunile – au efecte trofice şi circulatorii, relaxare musculară şi de stimulare a

sistemului neuro-vegetativ

c) frământatul – eliberează muşchii de tensiune şi toxine, acţionând asupra circulaţiei

sangvine şi limfatice

d) tapotamentul – efect tonifiant, acţionează la nivelul ţesutului superficial sau profund

e) vibraţiile – efect profound relaxant, sedativ

19

Fig. 4 Masajul spatelui

În tratamentul lombosciaticii se efectuează un masaj sedativ (fig. 4) pe regiunea

cervicală, dorso – lombară, sacrală şi la nivelul membrelor inferioare.

6.4.6. Kinetoterapia în lombosciatică

Lombosciatica are patru perioade caracteristice:

1. Perioada acută: dureri intense, nu se calmează în decubit simplu, contractură

musculară paravertebrală

2. Perioada subacută: bolnavul se poate mişca, dureri la mobilizarea coloanei, persistă

contractura

3. Perioada cronică: bolnavul poate mobiliza coloana, dureri de intensitate saczută la

mers şi ortostatism prelungit

4. Perioada de remisiune completă

• Kinetoterapia în perioada acută cuprinde:

a) reechilibrarea SNV – bolnavilor cu hipersimpaticotonie manifestată prin creşterea

frecvenţei cardiace şi a TA astfel:

- postura de decubit ventral, cu o pernă sub abdomen, care cifozeaza lomba

b) relaxarea generală prin metoda Jacobson

c) scăderea iritaţiei radiculare:

- postura de decubit lateral, în cocoş de puşcă, presând cu o mâna o pernă în epigastru

- decubit dorsal cu şoldurile şi genunchii flectaţi

d) relaxarea musculaturii lombare contractate:

- mângâierea blândă a musculaturii paravertebrale, căldură neutră în zona lombară

- repausul la pat în decubit dorsal cu pernă sub genunchi este necesar pentru a reduce

lordoza lombară şi a atenua conflictul discoligamentar, pacientul poate să se mişte atât cât îi

permite durerea.

20

• Kinetoterapia în perioada subacută:

- urmăreşte asuplizarea trunchiului inferior prin basculari de bazin, întinderea

musculaturii paravertebrale şi psoasiliacului, precum şi exerciţii de remobilizare a coloanei

lombare

- include exerciţii de mobilizare cuprinse în faza I a programului Williams:

Exerciţiul 1- şezând pe scaun cu genunchii depărtaţi, se apleacă cu mâinile astfel încât

să atingă solul de sub scaun, se menţine 4-5 sec, se revine şi se repetă

Exerciţiul 2 – decubit dorsal: se flectează şi se întind genunchii

Exerciţiul 3 – decubit dorsal – se trage cu mâinile genunchiul drept la piept, apoi

celălalt, apoi ambii

Exerciţiul 4 – decubit dorsal, braţele ridicate pe lângă cap, genunchii flectaţi, tălpile pe

pat, se împinge lomba spre pat, contracta abdomenul, se basculează în sus sacrul, se revine şi

apoi se repetă

Exerciţiul 5 – decubit dorsal: cu mâinile sub cap: se trage genunchiul drept la piept cât

mai mult, apoi celălat, apoi ambii concomitent

Exerciţiile se repetă de 3-5 ori şi întregul program se repetă de 2-3 ori pe zi.

După 2 săptămâni se trece la faza a II a programului Williams:

Exerciţiul 6- decubit dorsal: se ridică alternativ câte un membru inferior cât mai sus, cu

genunchiul perfect întins

Exerciţiul 7 – decubit dorsal: cu genunchii flectaţi, tălpile pe pat se apleacă ambii

genunchi spre dreapta, apoi spre stânga până ating patul

Exerciţiul 8 – decubit dorsal: călcâiul drept se aşează pe genunchiul stâng şi se face o

abducţie a şoldului drept până când genunchiul drept atinge patul

Exerciţiul 9 – poziţia de cavaler servant, corpul aplecat pe coapsă ridicată la 90*, sprijin

pe sol cu mâinile, se intide genunchiul de sprijin , executând şi o balansare care trebuie să

întindă psoasiliacul

Exerciţiul 10 – în ortostatism, genuflexiuni cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului,

spatele drept, călcâiele pe sol

În această perioada se fac şi exerciţiile din atârnat:

a) cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului prind bara cu palmele înainte: ridicarea

genunchilor la piept, balansări stânga - drepta a membrelor inferioare (ca un pendul), rotarea

stânga - dreapta a genunchilor flectati

b) cu faţa la spalier, mâinile prind bara cu palmele spre zid:

- balansări de membre inferioare, cu picioarele pe o bară se execută cifozari lombare.

21

• Kinetoterapia în perioada cronică:

Se urmăreşte tonifierea musculaturii trunchiului: a musculaturii abdominale şi

extensoare lombare prin asuplizarea extensorilor lombari, a flexorilor şoldului şi bascularea

pelvisului.

- tonifierea musculaturii abdominale: decubit dorsal, genunchii flectati, tălpile pe pat, se

ridică trunchiul până când mâinile ajung deasupra genunchilor

- tonifierea musculaturii extensoare lombare: decubit dorsal; se execută podul,

kinetoterapeutul se opune acestei mişcări apăsând pe crestele iliace

- bascularea pelvisului prin exerciţiile din faza a III a programului Williams:

Exerciţiul 1- decubit dorsal, genunchii flectaţi, tălpile pe pat, se împinge lomba spre pat,

se basculează în sus sacrul, se contractă abdomenul.

Exerciţiul 2 – din ortostatism cu călcâiele la 25-30 cm de perete, se aplică sacrul şi

lomba pe perete, se apropie treptat călcâiele de perete, menţinând contactul lombei cu acesta

Exerciţiul 3 – decubit dorsal – se execută bicicleta

• Kinetoterapia în perioada de remisiune completă

a) Conştientizarea poziţiei corecte a coloanei lombare şi bazinului prin menţinerea

coloanei vertebrale drepte, delordozate, indiferent de poziţia corpului:

- în decubit dorsal stăm cu genunchii flectaţi şi umerii mai ridicaţi

- în decubit lateral vom sta cu genunchii flectati

- în ortostatism, fără pantofi cu toc înalt, corpul drept cu retragerea abdomenului şi

împingerea înapoi a regiunii lombare

- în şezut, se aşează palmele sub şezut şi se delordozeaza lomba în poziţie “patrupedă”

se execută lordozări şi delordozări

a) Înzăvorirea:

Are ca obiectiv menţinerea în poziţie neutral a coloanei în timpul eforturilor, blocarea

segmentului lombar şi utilizarea membrelor fără participarea trunchiului.

Cuprinde patru stadii:

- stadiul I – imobilizarea întregului corp în poziţia de decubit, şezând şi în ortostatism,

executând respiraţii lente

- stadiul II – se menţine trunchiul blocat şi se mobilizează membrele

- stadiul III – se execută mişcări ale trunchiului “înzăvorât” fără să se mobilizeze

segmentele coloanei

- stadiul IV – aplicarea acestor posturi în viaţă de fiecare zi

22

6.4.7. Terapie ocupaţională

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia şi are un rol important

în restabilirea echilibrului psihic şi în dezvoltarea forţei musculare.

Programul include activităţi cotidiene: urcatul şi coborâtul scărilor, utilizarea maşinii de

cusut, precum şi activităţi sportive.

6.4.8. Cura balneară

În această perioadă, bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni

profilate pe tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor. Este benefică asocierea factorilor

naturali (apa, nămolul, clima) care împreună cu programele de kinetoterapie vor asigura

prevenirea recidivelor.

Sunt recomandate: vertebroterapia, mai ales elongaţiile sub apă, băile sărate sau

sulfuroase calde, împachetările fierbinţi cu nămol pe lomba şi pe membrul inferior (la 40*-

42* C, timp de 20 min) în staţiunile: Felix (fig.5), 1 Mai, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol.

Cura profilactică balneară activă pentru suferinţele aparatului locomotor durează în

general 14 zile.

fig. 5 Ape termale Baile Felix

23

CAPITOLUL VII

PREZENTAREA CAZURILOR

În perioada decembrie 2014 – martie 2015, am urmărit evoluţia următoarelor cazuri cu

afecţiune de lombosciatică.

CAZUL I

Date personale:

Numele: F

Prenumele: M

Sex: M

Vârstă: 48 ani

Profesia: constructor

Diagnostic: Lombosciatică hiperalgică prin discopatie lombară L4-L5

Antecedente personale patologice: lumbago

Istoricul bolii: boala debutează brusc în urmă cu 8 zile, prin dureri intense la nivelul

coloanei lombare cu iradiere în membrul inferior stâng şi impotenţa funcţională marcantă la

nivelul coloanei lombare şi a membrului inferior stâng.

Examenul clinic general: indică relaţii normale la nivelul segmentelor: înălţime 1,82;

greutate 80 kg; tegumente şi mucoase normal colorate, echilibrat cardiorespirator.

Examenul clinic local:

• durere la presiunea musculaturii paravertebrale

• durere la percuţia şi comprimarea apofizelor spinoase ale vertebrelor L4-L5

• este dureroasă comprimarea puntelor Valleix pe nervul ischiatic

• anteflexia coloanei lombare limitată

• scolioză sinistroconvexa, contractură unilaterală a muşchilor lombari

• semnul Lasseque pozitiv 20 grade stânga

Investigaţii paraclinice

Examenul de laborator:

• VSH – 14 div/h

• fibrogen – 208 mg/dl

• uree – 26 ml

24

• examen de urină – relaţii normale

Tratament

Tratament igienico-dietetic:

• repaus la pat în poziţie antialgică: decubit dorsal cu o pernă sub genunchi, decubit

lateral în ,, cocoş de puşcă’’

• se interzic pentru o durată de 2 săptămâni orice muncă fizică, mersul sau staţionarea

lungă în picioare

• evitarea frigului

Tratament medicamentos:

• antiinflamatoare nesteroidiene: piramidon, antinevralgic

• miorelaxant – mydocalm

• vitamine B12 în doză de 1000y

Tratament balneofiziokinetoterapeutic:

Electroterapia

• Ionogalvanizare: cu novocaină 1%, timp de 10 minute, pe durata a 10 şedinţe. Efectul

tratamentului este de creştere a excitabilităţii neuromusculare.

Aşez pacientul pe pat în decubit ventral, cu zona lombară descoperită şi picioarele

goale. Împăturesc electrozii într-un strat hidrofil, pe cel pozitiv cu substanţă de novocaină îl

aşez lombar, iar cel negativ pe dosul piciorului stâng, după care acopăr pacientul cu un

cearceaf.

În momentul funcţionarii aparatului îi comunic pacientului că urmează să simtă o

senzaţie de furnicătură care trebuie suportată fără a-i produce durere.

• Laserterapie: la nivelul coloanei lombare (L4-L5) şi gamba stânga faţă anterolaterala,

3J/cm2-10Hz, durata 3 minute.

• Solux: faţa anterolaterală a gambei şi dosul piciorului stâng, durata 10 minute.

Masajul

Se efectuează un masaj sedativ pe regiunea cervicală, dorso – lombară, sacrală şi la

nivelul membrului inferioar stâng.

Masajul spatelui:

Pacientul este aşezat în decubit ventral cu braţele pe lângă corp, şi capul de o parte sau

fixat în spaţiul destinat pentru acest lucru al mesei de masaj. Sub picioare se aşează un rulou.

Această poziţie permite masajul zonei fără că fibra musculară să stea în extensie. Acopăr

bolnavul cu un cearceaf, lăsând descoperită numai regiunea de masat.

Încep procedura cu neteziri, executând manevre de jos în sus cu palmele întinse,

începând cu zona sacrală, pe musculatura fesieră, lombară, toracală, muşchii trapezi şi

25

deltoizi. Folosesc manevre lungi pe toată suprafaţă spatelui, executate în lung, în lat şi în

romb la nivel lombar.

Frictiunile le efectuez cu degetele circular, liniar, serpuit sau in spirala, pentru a

mobiliza tesuturile moi intre ele. Frictiunea in spirala o utilizez in lungul coloanei cu doua

degete departate, plecand de la nivelul coccisului spre vertebrele dorsale, insistand in zona de

origine a nervului sciatic.

Framantarea o efectuez in cuta sau in val cu toata palma plecand de la nivelul

muschilor fesieri pe paravertebrali pana in regiunea dorsala. Prin relaxarea muschilor,

intinderea fibrelor musculare si a fasciilor din tesutul conjunctiv pregatesc corpul pentru

tehnica urmatoare.

Fricţiunile le efectuez cu degetele circular, liniar, şerpuit sau în spirală, pentru a

mobiliza ţesuturile moi între ele. Fricţiunea în spirală o utilizez în lungul coloanei cu două

degete depărtate, plecând de la nivelul coccisului spre vertebrele dorsale, insistând în zona de

origine a nervului sciatic.

Frământarea o efectuez în cută sau în val cu toată palmă plecând de la nivelul

muşchilor fesieri pe paravertebrali până în regiunea dorsală. Prin relaxarea muşchilor,

întinderea fibrelor musculare şi a fasciilor din ţesutul conjunctiv pregătesc corpul pentru

tehnica următoare.

Vibraţiile – le efectuez pe toată suprafaţa musculară cu mâna întinsă şi articulaţia

carpiană relaxată, de la nivelul marelui fesier, pe paravertebrali până în regiunea dorsală.

Realizez apoi câteva presiuni pe muşchii paravertebrali cu efecte de relaxare asupra

articulaţiilor coloanei vertebrale şi în zona centurii pelviene.

Presiunile sunt uşoare şi urmăresc fiecare vertebră determinând acţiuni pe punctele

shiatsu cu efecte de detensionare şi deblocare a fluxurilor energetice. Le execut ascendent,

presând în jos şi înainte simultan aşa fel încât rezultatul presiunii să fie vectorul dintre cele

două direcţii.

Închei masajul spatelui cu neteziri uşoare efectuate cu palmele simultan pe toată

suprafaţa.

Masajul membrului inferior stâng:

Îl efectuez pe muşchii flexori ai coapsei folosind manevrele sedative: neteziri lente,

uşoare, superficiale, fricţiuni, vibraţii, cernutul şi rulatul.

Execut netezirile cu ambele palme în cerc, pornind de la călcâi şi urcând până în partea

superioară a feselor. Alunecările vor fi lungi, lente, executate simultan.

Fricţiunea o execut sprijinind gamba apoi coapsa pacientului cu o mâna şi cu degetele

de la cealaltă mâna fac mişcări circulare pe toată suprafaţă membrului.

26

Vibraţiile le execut cu toată palmă, mâna întinsă şi articulaţia carpiană relaxată.

Între manevrele principale intercalez şi manevrele secundare de cernut şi rulat pentru

relaxarea articulariilor şi muşchilor aferenţi.

Netezirile de încheiere le fac lung şi lent cu efect liniştitor.

Kinetoterapia

Încep programul de asuplizare lombară: fazele I şi II ale programului Williams, precum

şi exerciţii din poziţia atârnat.

Urmăresc asuplizarea trunchiului inferior prin basculări de bazin, întinderea

musculaturii paravertebrale şi psoasiliacului, precum şi efectuarea exerciţiilor de

remobilizarea coloanei lombare.

Faza I a programului Williams - include exerciţii de mobilizare:

- şezând pe scaun cu genunchii depărtaţi, se apleacă cu mâinile astfel încât să atingă

solul de sub scaun, se menţine 4-5 sec, se revine şi se repetă

– decubit dorsal: se flexează şi se întind genunchii

– decubit dorsal – se trage cu mâinile genunchiul drept la piept, apoi celălalt, apoi ambii

– decubit dorsal, braţele ridicate pe lângă cap, genunchii flectaţi, tălpile pe pat, se

împinge lomba spre pat, contractă abdomenul, se basculează în sus sacrul, se revine şi apoi se

repetă.Exerciţiile se repetă de 3-5 ori şi întregul program se repetă de 2-3 ori pe zi, timp de 2

săptămâni.

Faza a II a programului Williams:

- decubit dorsal: se ridică alternativ câte un membru inferior cât mai sus, cu genunchiul

perfect întins

– decubit dorsal: cu genunchii flectaţi, tălpile pe pat se apleacă ambii genunchi spre

dreapta apoi spre stânga până ating patul

– decubit dorsal: călcâiul drept se aşează pe genunchiul stâng şi se face o abducţie a

şoldului drept până când genunchiul drept atinge patul

– poziţia de cavaler servant, corpul aplecat pe coapsă ridicată la 90*, sprijin pe sol cu

mâinile, se intide genunchiul de sprijin, executând şi o balansare care trebuie să întindă

psoasiliacul

– în ortostatism, genuflexiuni cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului, spatele drept,

călcâiele pe sol

Exercitii din atarnat:

a) cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului prind bara cu palmele înainte: ridicarea

genunchilor la piept, balansări stânga - drepta a membrelor inferioare (ca un pendul), rotarea

stânga - dreapta a genunchilor flectaţi

27

b) cu faţa la spalier, mâinile prind bara cu palmele spre zid:

- balansări de membre inferioare, cu picioarele pe o bară se execută cifozări lombare

Observaţii la sfârşitul tratamentului:

- diminuarea durerilor la nivelul coloanei lombare

Recomandări:

• continuarea exerciţiilor de kinetoterapie şi respectarea regulilor din "Şcoala spatelui"

• evitarea efortului şi ortostatismului prelungit

• evitarea statului prelungit pe scaun, frigului, umezelii, ridicarea de greutăţi

• cură balneară – în staţiunile cu ape oligominerale, sulfuroase: Felix, 1 Mai

CAZUL II

Date personale:

Numele: O

Prenumele: T

Sex: M

Vârsta: 43 ani

Profesia: profesor

Diagnostic: Lombosciatică dreaptă radiculară, interesând spaţiul L4-L5, obezitate,

abdomen relaxat

Antecedente personale patologice: lumbago

Istoricul bolii: boala a debutat brusc după un efort fizic, prin dureri intense în regiunea

lombară cu iradiere pe faţa posterioară a coapsei şi pe faţa externă a gambei drepte, până la

degetul mare al membrul inferior drept.

Examenul clinic general: înălţime 1,75m; greutate 95 kg; se constată tendinţa de

obezitate, tegumente şi mucoase normal colorate, echilibrat cardiorespirator.

Examenul clinic local:

• abdomen relaxat

• durere la percuţia şi comprimarea apofizelor spinoase ale vertebrelor L4-L5

• anteflexia coloanei lombare limitată

• reflexul rotulian păstrat, reflexul ahilian diminuat

• uşoară scolioză antalgică de aceeaşi parte

• semnul Lasseque pozitiv

Investigaţii paraclinice

Examenul de laborator:

28

• VSH – 12 div/h

• fibrogen – 200 mg/dl

• examen de urină – relaţii normale

Examenul radiografic: indică spondiloza lombară, spaţiul L4-L5 diminuat, uşor

neregulat.

Tratament

Tratament igienico-dietetic:

• regim alimentar hipocaloric, hiposodat

• revenirea la greutatea corporală normală

• evitarea ortostatismului şi mersului prelungit

• evitarea frigului

Tratament medicamentos:

• antiinflamatoare nesteroidiene: arcoxia 2 comprimate/zi

• infiltraţii la nivel paravertebral cu hidrocortizon şi xilină 1% de aceeaşi parte

Tratament balneofiziokinetoterapeutic:

Electroterapia

Curentul interferenţial: patru poli paravertebral dorsolombar şi dorsosacral.

- Manual 100 Hz – S 0 = 8 minute

- Spectru 100 Hz – M 0 = 8 minute

Pacientul este pe pat în decubit ventral cu zona lombară liberă. Aplic gel pe electrozi şi

îi aşez paravertebral. Explic pacientului că va simţi o senzaţie de furnicătura şi pornesc

comutatorul. Durata tratamentului este de 10 zile, o şedinţă pe zi.

Curentul diadinamic: aşez pacientul pe pat în decubit ventral cu zona lombară

descoperită. Electrozii împăturiţi într-un strat hidrofil umezit în apă caldă îi aplic

paravertebral în regiunea lombosacrală, îi acopăr cu un săculeţ de nisip şi apoi acopăr

pacientul cu un cearceaf. Comunic pacientului că va simţi o senzaţie de furnicătură şi

efectuez fazele prescrise de medic: DF 1min+1min, PS 2min+2min, PL 3min+3min cu

schimbare de polaritate. Durata tratamentului este de 10 zile, o şedinţa pe zi.

Ultrasunetul: cu gel aplicat paravertebral L4-L5, 0,4W/cm2, durata de 5 minute, 10

şedinţe, una pe zi.

Masajul: spatelui şi al membrului inferior drept

29

Masajul spatelui:

Pacientul este aşezat în decubit ventral cu braţele pe lângă corp, capul de o parte, iar sub

picioare se aşează un rulou. Această poziţie permite masajul zonei fără că fibra musculară să

stea în extensie. Acopăr bolnavul cu un cearceaf, lăsând descoperită numai regiunea de masat.

Încep procedura cu neteziri, executând manevre de jos în sus cu palmele întinse, din

regiunea sacrală spre ceafă. Ambele palme cu degetele întinse şi apropiate le îndrept în sus

de-a lungul coloanei vertebrale, iar după câteva manevre le depărtez puţin în lateral cu

degetele depărtate, alunecând paralel, apoi oblic peste lăţimea spatelui. În zona lombară

efectuez neteziri în romb.

Fricţiunile le efectuez circular cu palmele şi degetele întinse pentru a cuprinde intreagă

suprafaţă a spatelui. Manevra este urmată de fricţiunea liniară cu degetele şi apoi cu marginea

cubitală a palmei în lungul coloanei vertebrale.

Frământarea o efectuez în cută cu toată palmă plecând de la nivelul muşchilor fesieri

pe paravertebrali până în regiunea dorsală. Urmată de frământarea şerpuită plecând de la

nivelul şoldului opus, mergând ascendant pe partea laterală a spatelui spre umăr.

Vibraţiile – le efectuez pe toată suprafaţa musculară cu mâna întinsă şi articulaţia

carpiană relaxată, de la nivelul marelui fesier, pe paravertebrali până în regiunea dorsală.

Realizez apoi câteva presiuni pe muşchii paravertebrali cu efecte de relaxare asupra

articulaţiilor coloanei vertebrale şi în zona centurii pelviene.

Presiunile sunt uşoare şi urmăresc fiecare vertebră determinând acţiuni pe punctele

shiatsu cu efecte de detensionare şi deblocare a fluxurilor energetice. Presiunea pe punctul

V.U. 26 situat între a V-a vertebră lombară şi osul iliac ameliorează durerile lombare şi

gambiere. Execut o presiune pe direcţia extremităţii cefalice timp de 5-7 secunde în 3 reprize.

Închei masajul spatelui cu neteziri uşoare efectuate cu palmele simultan pe toată

suprafaţă.

Masajul membrului inferior:

Îl efectuez pe muşchii coapsei şi gambei folosind manevrele sedative.

Execut netezirile cu ambele palme în cerc, pornind de la călcai şi urcând până în plica

fesieră şi închei manevra alunecând cu palmele înspre exterior spre fesă. Neteziri lungi,

efectuate mână după mână, cu palmele alunecând una după alta la călcai până la fesă cu

mişcări continue sunt urmate de neteziri scurte, cu palmele alunecând una după alta pe acelaşi

traseu cu mişcări profunde. De la nivelul fesei cobor cu palmele lateral făcând uşoare

presiuni.

30

Fricţiunea o execut cu degetele, apoi cu podul palmei, pornind de la călcai cu mişcări

circulare şi terminând în regiunea fesieră. Fac trei treceri successive folosind degetele şi apoi

trei folosind podul palmei.

Frământatul gambei şi coapsei este lent, îl efectuez ascendant în brăţară şi în cută.

Rulatul îl efectuez de la plica fesieră coborând până la tendonul lui Ahile, prinzând

membrul între palme şi scuturând muşchii pentru ai relaxa.

Cernutul îl efectuez cu degetele, scuturând muşchiul, aruncându-l dintr-o palmă în altă.

Vibraţiile le execut cu toată palma, mâna întinsă şi articulaţia carpiană relaxată.

Netezirile de încheiere le fac lung şi lent cu efect liniştitor.

Kinetoterapia:

1. Posturi antialgice pentru scăderea durerii:

- decubit lateral, în cocoş de puşcă, presând cu o mâna o pernă în epigastru

- decubit dorsal cu şoldurile şi genunchii flectaţi, tălpile pe pat

2. Gimnastică medicală din programul Williams faza I:

Exerciţiul 1- şezând pe scaun cu genunchii depărtaţi, se apleacă cu mâinile astfel încât

să atingă solul de sub scaun, se menţine 4-5 sec, se revine şi se repetă

Exerciţiul 2 – decubit dorsal: se flectează şi se întind genunchi

Exerciţiul 3 – decubit dorsal – se trage cu mâinile genunchiul drept la piept, apoi

celălalt, apoi ambii

Exerciţiul 4 – decubit dorsal, braţele ridicate pe lângă cap, genunchii flectaţi, tălpile pe

pat, se împinge lomba spre pat, contractă abdomenul, se basculează în sus sacrul, se revine şi

apoi se repetă

Exerciţiul 5 – decubit dorsal: cu mâinile sub cap: se trage genunchiul drept la piept cât

mai mult, apoi celălat, apoi ambii concomitent

Exerciţiile se repetă de 3-5 ori şi întregul program se repetă de 2-3 ori pe zi.

Observaţii la sfârşitul tratamentului:

- diminuarea durerilor la nivelul coloanei lombare

Recomandări:

• scădere în greutate

• continuarea exerciţiilor de kinetoterapie din programul Williams faza I

• evitarea efortului şi ortostatismului prelungit

• evitarea statului prelungit pe scaun, frigului, umezelii, ridicarea de greutăţi

• cura balneară – în staţiunile cu ape oligominerale, sulfuroase: Felix, 1 Mai.

31

CONCLUZII

Odată cu apariţia lombosciaticii, pacientul devine un om constrâns datorită

imposibilităţii de a-şi efectua activitatea într-un mod firesc, fiind astfel scos din circuitul

productiv, cât şi din cel social, fapt ce are o influenţă nefastă şi asupra psihicului acestuia. În

cazul recuperării persoanelor care prezintă lombosciatică, kinetoterapia se poate prelungi şi

trebuie urmată uneori chiar toată viaţa. Kinetoterapia impune reguli stricte de aplicare, fiind

orientate spre calitatea mişcării încă de la început, deoarece bătătorirea greşită atrage după

sine munca fără de folos, exprimată prin insucces.

Programele de recuperare sunt adaptate, iar rezultatele reabilitării medicale sunt de cele

mai multe ori foarte spectaculoase, cu un câştig funcţional maxim, cu reinserţia socio-

profesională şi familială a pacientului, rapidă şi la parametrii aşteptaţi.

Este esenţială contracararea principalilor factori de risc: supraponderabilitatea,

sedentarismul, statul sau dormitul în poziţii vicioase şi incorecte, mişcările bruşte, eforturile

fizice, frigul, umezeala, purtarea greutăţilor într-un mod nefavorabil pentru coloana vertebrală

(într-o mână, pe umeri, pe cap). De o importanţă majoră este şi învăţarea modului corect de

efectuare a gesturilor uzuale, ce presupun efort fizic susţinut sau unele mişcări de flexie,

rotaţie, înclinaţie a coloanei vertebrale.

Elementele principale ale kinetoprofilaxiei primare şi secundare sunt:

Metode kinetice - gimnastica medicală urmăreşte menţinerea amplitudinilor de mişcare

normale ale articulaţiilor, menţinerea forţei şi rezistenţei musculare, a unei bune coordonări a

mişcărilor şi a capacităţii de efort generale a organismului.

Metode comportamentale – prin multitudinea de activităţi, gesturi şi obiceiuri (poziţia

corectă pe scaun, modul de a ridică un obiect de pe podea, modalitatea de a evita frigul şi

curenţii de aer reci lombari) care fac parte din viaţă noastră şi care trebuiesc combătute pentru

a nu deveni factori stresanţi pentru structurile aparatului locomotor sau antrenate în cadrul

unui anumit obiectiv de recuperare.

Medode dietetice: obligatorii în cazul persoanelor obeze.

Eficienţa tratamentelor se bazează pe convigerea pacientului de necesitatea continuării

şi acasă a întregului program învăţat, a respectării indicaţiilor primite pentru că în asta constă

adevărata profilaxie a suferinţelor articulare şi musculare: ,,trăieşte 24 de ore pe zi

protejându-ţi structurile aparatului musculo-articular”.

32

BIBLIOGRAFIE

1. Ilie Gina - Masajul - o terapie completă, Editura Pro Dao, Bucureşti 2012.

2. Moca Olimpia Doina - Masoterapia în recuperarea medicală, Editura Treirea,

Oradea 2002.

3. Nica Adriana Sarah - Compendiu de Medicină Fizică şi Recuperare, Editura

Universitară Carol Davila, Bucureşti 1998.

4. Papilian Victor - Anatomia Omului Vol. I , Aparatul locomotor, Editura Bic All,

Bucureşti 2006.

5. Popescu Eugen D., Ionescu Ruxandra - Compendiu de reumatologie, Editura

Tehnică, Bucureşti 2002.

6. Sbenghe Tudor - Prevenirea suferinţelor musculo-articulare Editura Medicală

Bucureşti 1991

7. Stoia H., Stoia I. - Reumatismul cronic în practică medicală Editura Medicală

Bucureşti 1964

8. Voiculescu I.C., Petriciu I.C. - Anatomia şi Fiziologia Omului Editura Medicală

Bucureşti 1971.

9. www.sciatică.ro/Articole-sciatică/Kinetoterapia în sciatică.

33