1. Logopedia-ramura a defectologiei.Notiunea obiectul de studiu si obiectivele

Logopedia este o ramura a defectologiei care se ocupa cu studiul defectelor de vorbire si al metodelor de inlaturare si de prevenire a acestora. Logopedia este o disciplina corectiv-terapeutica care se adreseaza tuturor abaterilor de la normal aparute la nivelul limbajului. In categoria tulburarilor de limbaj sunt incluse toate deficientele de intelegere si exprimare orala, de scriere si citire, de mimica si articulare.

Scopul logopediei este acela de a asigura, prin înlăturarea tulburărilor de vorbire,d e z v o l t a r e a p s i h i c ă g e n e r a l ă n o r m a l ă a p e r s o a n e l o r c u h a n d i c a p v e r b a l , f o r m a r e a ş i dezvoltarea în funcţie de capacităţile lor, stabilirea sau restabilirea relaţiei corecte cu ceidin anturaj

Pe baza semnificaţiilor teoretice şi practice, obiectivele logopediei se pot grupa astfel:

1. studierea şi asigurarea unui climat favorabil dezvoltării şi stimulării comunicării;2. prevenirea cauzelor care pot determina handicapurile de limbaj;3. studierea simptomatologiei handicapurilor de limbaj şi a metodelor şi procedeelor adecvate corectării lor;4. cunoaşterea şi prevenirea efectelor negative ale handicapurilor de limbaj asupra comportamentului şi personalităţii logopatului;5. elaborarea unei metodologiei de diagnoză şi prognoză diferenţiată în logopedie;6. popularizarea ştiinţei logopedice şi pregătirea familiei şi a şcolii pentru a manifesta înţelegere şi sprijin faţă de logopat;7. formarea unor specialişti logopezi cu o pregătire psiho-pedagogică, teoretică şi practic–aplicativă, care să stăpânească terapia handicapurilor de limbaj;8. studierea şi cunoaşterea diferitelor aspecte ale deficienţelor senzoriale şi mintale ce influenţează constituirea structurilor limbajului;9. optimizarea activităţii logopedice atât pentru terapia handicapurilor de limbaj, cât şi pentru evitarea eşecurilor şcolare şi comportamentale;10. depistarea populaţiei cu deficienţe de limbaj, începând cu vârsta preşcolară şi organizarea activităţii pentru prevenirea şi recuperarea handicapurilor de limbaj.

2. Principiile si metodele de cercetare ale logopediei. Argumentati potentialul diferitor metode in cercetarea problemelor logopedice.

Activitatea logopedică se desfăşoară în baza câtorva principii de baza:

orientarea intuitiv-practica a terapiei; asigurarea accesibilităţii şi varietăţii materialului intuitiv-verbal;

eşalonarea exerciţiilor de la simplu la complex;

diferenţierea şi individualizarea materialului şi exerciţiilor;

participarea conştientă a logopaţilor la terapie;

trezirea interesului pentru o comunicare corectă;

asigurarea temeiniciei achiziţiilor verbale.

Această categorie de metode şi procedee se folosesc pentru formarea deprinderii de a articula corect. Dacă este nevoie, o parte din aceste exerciţii vor fi reluate.La început se va încerca emiterea corectă a sunetelor pe bază de onomatopee sau   p r i n c o a r t i c u l a r e . D a c ă n u s e r e u ş e ş t e s e v o r f a c e e x e r c i ţ i i s p e c i a l e . Î n f a ţ a o g l i n z i i , logopedul va demonstra care este poziţia limbii, buzelor, obrajilor, deschiderea gurii, a c t u l r e s p i r a t o r , i n t e n s i t a t e a v o c i i . P r i n i m i t a ţ i e s e v a c e r e ş i c o p i l u l u i s ă r e a l i z e z e articularea corectă a sunetului. La nevoie este ajutat şi mecanic.După această etapă de articulare a sunetelor, urmează pronunţarea sunetelor (maiî n t â i c e l e s u r d e a p o i c e l e s o n o r e ) . S e v o r i n t r o d u c e a p o i s u n e t u l î n s i l a b e d i r e c t e , indirecte între

vocale, apoi asociat cu consoane, ocupând diferite poziţii( iniţial, median,f i n a l ) . C u v i n t e l e v o r f i i n t r o d u s e î n p r o p o z i ţ i i u r m ă r i n d u - s e c o n s o l i d a r e a ş i automatizarea lor în vorbire. În acest scop se vor memora la început versuri sub formafrământărilor de limbă, urmărind să predomine sunetul impostat. Tot în această etapă a c o n s o l i d ă r i i s u n e t e l o r , s e v o r f o l o s i m u l t p o v e s t i r i l e , î n c e p â n d u - s e c u r e p o v e s t i r i l e , deoarece acestea sunt mai uşoare. Prin ele se va urmări corectarea vorbirii sub aspectarticulator, dar şi formarea deprinderii de a se exprima în propoziţii scurte, corecte subaspect gramatical şi de a povesti cursiv şi logic. Se va urmări exercitarea vorbirii sub t o a t e a s p e c t e l e ( f o n e t i c , l e x i c a l , g r a m a t i c a l ) , e x e r s â n d î n a c e l a ş i t i m p m e m o r i a , gândirea, atenţia. La început e bine să se folosească povestirile ilustrate, pe tablouri, carevor fi comentate pe rând şi apoi se va închega o povestire scurtă, respectând succesiuneamomentelor principale înfăţişate prin ilustraţii

U r m e a z ă a p o i e t a p a d e v e r i f i c a r e a s u n e t e l o r i m p o s t a t e ş i a g r a d u l u i d e automatizare în vorbirea curentă. La baza acestei etape vor sta tot povestirile, care vor fi î n s ă m a i a m p l e , m a i b o g a t e î n c o n ţ i n u t , c a r e s ă o f e r e p o s i b i l i t ă ţ i d e i n t e r p r e t a r e , d e apreciere proprie. La clasele II – IV se pot folosi şi repovestiri după texte citite de ei saude logoped ( scris sau oral, compuneri după plan dat sau după tablouri ).Se recomandă ca primele lecturi să fie făcute pe texte prelucrate.Ultima etapă este introducerea sunetuluiîn texte obişnuite, în vorbirea curentă. Preocupaţi de conţinutul povestirii, logica vorbirii, sensul celor spuse, se poate întâmplacopilul să nu mai acordă suficientă atenţie sunetului impostat, putându-se verifica astfelgradul de consolidare a pronunţiei corecte. La nevoie se revine cu exerciţii efectuate înetapele anterioare.P e n t r u c o r e c t a r e a g r u p u l u i d e c o n s o a n e u n d e p o t s ă a p a r ă o m i s i u n i s a u schimbarea locului, datorate unei slabe capacităţi de analiză sau de diferenţiere din zonaverbo – motorie, se fac exerciţii de analiză fonetică. Se despart în silabe cuvintele careconţin grupul deficitar, se analizează grupul de consoane, se articulează sunetele separat pentru conştientizarea locului şi modului de articulare, se articulează apoi pe silabe,  prelungind primul sunet, apoi se unesc silabele în cuvintele respective.

18. Rinolalia. Caracterizati formele si particularitatile de manifestare

Prin rinolalie se intelege nazalizarea suplimentara sau insuficienta a vorbirii la persoanele cu deficienta de includere si distributie a rezonantei nazale. In rinolalie inteligibilitatea vorbirii este mult afectata, iar la acestea se adauga si specificul inestetic al fetei, plus influentele negative asupra dezvoltarii personalitatii.În funcţie de direcţia pe care o ia unda expiratorie necesară pronunţării sunetelor,rinolalia se împarte în:1. Rinolalia aperta sau deschisă – când unda este expiratorie ia calea nazalăşi în pronunţarea sunetelor nenazale.2. Rinolalia clausa sau închisă  – când unda expiratorie necesară pronunţării sunetelor nazale se scurge pe traiectul bucal, calea nazală fiind blocată.3. Rinolalia mixtă – c â n d u n d a e x p i r a t o r i e n u r e s p e c t ă c a r a c t e r i s t i c i l e articulării sunetelor scurgându-se când pe cale nazală când pe cale bucalăDacă rinolalia este produsă de modificări organice, rinolalia esteorganică.Dacăse datorează incapacităţii funcţionale a vălului palatin şi a muşchilor faringo – nazali,aceştia neputând separa cele două cavităţi, rinolalia este funcţională17. Rinolalia. Cauzele aparitiei, metodica actiunii logopedice

Rinolalia se caracterizează prin tulburarea rezonanţei sunetelor şi a vocii.Ea se produce prin mişcări asincronice ale organelor de articulare. Laringele şi  partea posterioară a limbii sunt coborâte, trecerea în cavitatea nazală se lărgeşte, trecereaîn cavitatea bucală se îngustează, se amplifică rezonanţa nazală. Rinolalia este deci odisfuncţie instrumentală a organelor de execuţie a actului vorbirii. Tubul fonoarticulator se modifică fie datorită unei obstrucţii nazale, fie a unei comunicări între cavitatea bucalăşi cea nazală, amplificând astfel rezonanţa sau timbrul nazal.Partea funcţională cea mai valoroasă, de

necompensat a organelor vorbirii estevălul palatului. Lungimea şi capacitatea funcţională a vălului are un rol important înrealizarea vorbirii. El separă cavitatea bucală de cea nazală şi le reuneşte prin mişcărirapide, suple şi precise, realizând istmul velofaringian, mecanism de închidere la nivelulfaringelui. Din faringe aerul expirat e îndreptat spre cavitatea bucală sau spre cea nazală,sau spre amândouă după cum vălul palatului închide sau nu una din ele sau le lasă pe amândouă deschise.Orice schimbare care apare la nivelul istmului velofaringian modifică rezonanţan a z a l ă , d e t e r m i n â n d n a z a l i z a r e a . N a z a l i z a r e a n u e p r o p o r ţ i o n a l ă c u d e f e c t u l v e l a r , datorită factorilor compensatori care intervin în vorbire.Cu cât pierderea de aer nazal este mai mare cu atât vorbirea este mai dislalică şi mai greu de înţeles.T e r a p i a l o g o p e d i c ă t r e b u i e s ă î n c e a p ă c u o e x a m i n a r e p r e t e r a p e u t i c ă c a r e v a urmări:1.cunoaşterea capacităţii funcţionale a aparatului fonator şi articulator . Înacest scop, se vor examina:a)  funcţiile aparatului fonator ( deglutiţie, respiraţie, fonaţie ) printr-os e r i e d e p r o c e d e e – î n g h i ţ i r e a s a l i v e i , l i c h i d e l o r , b o l u r i l o r   a l i m e n t a r e , u m f l a r e a o b r a j i l o r , s f o r ă i t u l , s u f l a t u l a s u p r a u n u i c h i b r i t a p r i n s c u n ă r i l e î n c h i s e , u m f l a r e a b a l o n u l u i , g a r g a r a , cântatul; b)  s t r u c t u r a o r g a n i c ă ş i c o m p e t e n ţ a f u n c ţ i o n a l ă a o r g a n e l o r   aparatului articulator – constituţia organică şi tonicitatea buzelor,forma limbii şi executarea la cerere a diferitelor mişcări cu limba,conformaţia şi funcţionalitatea vălului palatin, folosirea pereţilor  interni ai obrajilor, starea muşcăturii şi aşezarea dinţilor pe arcade.2.cunoaşterea particularităţilor articulatorii şi fonatorii În acest scop, se vaexamina vorbirea articulată – emisia vocalelor şi a consoanelor, cerându-icopilului să pronunţe cuvinte cu nasul închis şi apoi deschis, notând felule m i s i e i f i e c ă r u i s u n e t ( c l a r , d e s c h i s , î n c h i s , s u r d , n a z o n a n t , f ă r ă intensitate, etc ), să denumească imagini fără modelul oferit de logooped,să converseze, să recite poezii, cunoaşterea nivelului de dezvoltare psihică prin efectuarea unui examen  p s i h o l o g i c . S e v o r c o n s e m n a d a t e c u p r i v i r e l a i n t e l i g e n ţ ă , m e m o r i e , atenţie, putere de imitaţie, dacă manifestă excitabilitate, nervozitate sau dacă este echilibrat.Urmează stabilire formei şi gradului rinolaliei,examinând raportuldintre rezonatori printr-o serie de probe – se cere copilului să închidă şi să deschidă perând nasul în timpul pronunţiei vocalelor „ i – a ” şi a consoanelor „ p – t – f - s ” . Schimbarea vizibilă de sonorizare a sunetelor indică nazalizarea deschisă. Se aplică înfaţa nasului o oglindă rece – aburirea ei indică nazalizarea deschisă. Se palpează aripile nasului pe cartilagii – perceperea senzaţiei de vibraţie indică nazonanţa deschisă. Pentrun a z o n a n ţ a î n c h i s ă s e v a c e r e c o p i l u l u i s ă p r o n u n ţ e c u v i n t e b o g a t e î n s u n e t e n a z a l e ( mama, mâine, înainte, nani ).Durata şi rezultatele terapiei logopedice depind de o serie de factori : –rezultatul anatomic al operaţiei, -acuitatea auditivă, –gradul de dezvoltare mintală, -vârsta la care începe terapia logopedică,–gradul de stabilizare al tipului defectuos neuro-muscular în vorbire, – personalitatea copilului şi mediul.

4.Caracterizati etapele dezvoltarii limbajului la copii

Însuşirea limbajului se realizează printr-un efort îndelungat. La început vorbirea copilului se realizează pe baza unor activităţi nesistematice, pentru satisfacerea unor necesităţi imediate, dar odată cu înaintarea în vârstă el trebuie să înţeleagă şi să răspundă corect la o serie de solicitări, îmbogăţindu-şi treptat atât vorbirea impresivă cât şi expresivă, la baza învăţării vorbirii stând imitaţia.

Exprimarea gramaticală a preşcolarilor se caracterizează prin:- folosesc pluralul substantivelor în vorbirea curentă;- folosesc fraze coordonate sau subordonate organizate prin conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale ( după patru ani );

- alături de formele corecte gramaticale, apar numeroase greşeli, manifestate prin ezitări în exprimare ca dovadă a necunoaşterii, a neaplicării formelor obişnuite, dar uneori şi a unei gândiri haotice, a emoţiei sau a altor întâmplări aleatoare; - greşelile gramaticale se manifestă în faptul că suferă delimitarea cuvintelor sau unităţilor lexicale din frază ( în special a instrumentelor gramaticale), fapt constatat şi după 7 ani, în primul an de şcoală; - greutăţi de identificare a cuvintelor manifestate în greutatea de identificare a diferitelor categorii morfologice ( adjective posesive şi pronumele personale cu substantivele, contopirea substantivelor cu verbele, substantivelor cu substantive, adjectivelor cu adverbe ) mai ales între 3 – 4 ani.15. dislalia.Cauzele aparitiei.metodica actiunilor logopedice

Dislalia este tulburarea de articulaţie – pronunţie şi se manifestă prin deformarea, omiterea, substituirea, înlocuirea şi inversarea sunetelor. CAUZELE SPECIFICE ALE APARIŢIEI DISLALIEI:a)imitarea unor persoane cu o pronunţie deficitară;  b ) m e t o d e i n a d e c v a t e d e e d u c a ţ i e ş i c a r e n u d u c l a stimularea vorbirii;c)încurajarea copilului de către adult în pronunţarea peltică  pentru amuzament;d ) i m p l a n t a r e a d e f e c t u o a s ă a d i n ţ i l o re ) d i f e r i t e a n o m a l i i a l e a p a r a t u l u i b u c a l ( b u z ă d e i e p u r e ş i gură de lup); f ) d e f i c i e n ţ e c e r e b r a l e ; g)insuficienta dezvoltare psihică a subiectului;h)deficienţa ale auzului (hipoacuzie şi surzenie uşoară);i ) s l a b a d e z v o l t a r e a a u z u l u i f o n e m a t i c

În categoria metodelor şi procedeelor generale sunt cuprinse : 1. gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei; 2. educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre expir şi inspir; 3. educarea auzului fonematic; 4.educarea personalităţii, înlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a unor tulburări comportamentale. În practica logopedică, psihoterapia urmăreşte restabilirea psihicului logopatului prin :

1) educarea personalităţii;

2) educarea unei aprecieri corecte a propriului defect şi al mediului social;

3) influenţarea micromediului social[ poate vorbi de dislalie:– când există tulburări de articulare, pronunţie, manifestate prin omiterea, deformarea, substituirea, înlocuirea şi inversarea sunetelor;– când se manifestă incapacitatea de a emite anumite foneme, care are loc permanent, în orice împrejurare, atât în vorbirea spontană, cât şi în cea repetată, în cuvinte, silabe sau în încercarea de a emite izolat fonemulîn cauză;– când există incapacitatea totală sau parţială de articulare sau pronunţie, care afectează decodarea mesajelor verbale, îngreunează recepţia şi, prin aceasta, decodarea informaţiei, deci, întregul lanţ al comunicării fono-auditive interpersonale.]16.Dislalia.Caracterizati formele de dislalie mecanica fi functionala

Dislalia se caracterizeaza prin imposibilitatea copilului de a pronunta corect anumite sunete. Ea este o tulburare care poate pune probleme in dezvoltarea vorbirii la copii daca nu este tratata la timp. Insa in anumite situatii, pronuntia gresita reprezinta doar o etapa fiziologica fireasca care nu necesita ajutor specializat.Dislalia mecanică, fiind provocată de leziuni anatomice sau de malformaţii ale organelor periferice, cu deformarea sunetelor caresolicită în vederea emiterii aceste organe, necesită – în vederea compensării – acomodarea unor mişcări ale organelor neafectate. Dislalia audiogenăapare

Dislalie funcţională – determinată de incapacitatea organelor de vorbire normală de a-şi îndeplini funcţiile organice; nu există modificări patologice în recepţia şi exprimarea vorbirii ci este determinată de incapacitatea organelor de a-şi îndeplini funcţia. Apare pe baza unei dislalii fiziologice ale căror simptome apar după vârsta de 5 ani. Poate căpăra o semnificaţie logopedică în condiţiile în care părinţii încurajează vorbirea greşită a copilului. Poate fi: a. – motorie – apare datorită debilităţii musculare, dizabilităţilor motorii- consecinţă a unei dezvoltări întârziate a analizatorului motor – componenta sa verbokinestezică.- subiecţii pot deosebi pronunţia corectă cât şi cea incorectă dar prezintă dificulrăţi în controlul şi coordonarea aparatului fonoarticulator; ştiu ce mişcări trebuie să facă dar nu le pot coordona. La copii apar mai des omisiunile şi deformările de sunet.b. – senzorială – apare ca urmare a deficienţelor mecanice verbale senzitive în special pe fondul auzului fonematic – incapacitatea de a discrimina sunete, analiză şi sinteză kinestezică a propriilor mişcări articulatoare - se caracterizează prin înlocuirea unor sunete cu altele.19 Dizartria. Cauzele aparitiei, metodica actiunii logopedice

Disartria (din limba greacă “dys” - greu şi “arthria” - articulaţia)e s t e o t u l b u r a r e c o m p l e x ă d e v o r b i r e ( v o r b i r e n e c l a r ă , c o n f u z ă , disritmică, disfonică, cu rezonanţă nazală, onotonă) determinatede defecţiunile căilor centrale şi ale centrilor nervoşi în procesul dearticulaţie. Disproporţia dintre vorbirea impresivă, păstrată integralsau în mare măsură, şi cea expresivă, care este e naturată, uneorifoarte grav încât afectează înţelegerea celor pronunţate, constituiteuna din caracteristicile specifice ale acestei tulburări.

Manifestare principal de dizartrie:- Tulburarea de articulare a sunetelor (discurs neclar, neclară)- Încălcarea de fonaţie- Schimbare de ritm şi ritm de vorbire- Schimbarea de ton.

Pentru corectarea tulburărilor articulatorii, care sunt cele mai pregnante ( omisiuni, substituiri, distorsiuni, etc ) se folosesc în general aceleaşi procedee ca şi la dislalie. Prioritate se va acorda exerciţiilor de mişcare a limbii. De multe ori, la începutul terapiei sunt necesare şi unele mijloace mecanice ( mişcarea bărbiei în sus şi în jos în timpul pronunţiei unui sunet ajutat de mâna logopedului, folosirea unui corset care se aşază pe cap, fără a-i acoperi urechea, pentru a-i menţine gura închisă, aşezarea degetelor pe comisurile bucale extinzând şi, proeminând buzele în timp ce se emit sunete, prinderea vârfului limbii şi mişcarea lui în diferite direcţii, aplicarea unui masaj pentru a forma inervaţia limbii şi a vălului palatin,etc ).

Exerciţiile pentru dezvoltarea auzului fonematic se fac concomitent cu cele pentru dezvoltarea motricităţii organelor de vorbire şi de pronunţie.23 Bilbiala.Cauzele aparitiei formele si metodica activitatii logopedice

bâlbâiala este definită ca o tulburare a ritmului şi fluenţei vorbirii, în care cursivitatea exprimării este grav afectată prin apariţia unor blocaje iterative sau a unor spasme puternice odată cu încercările de rostire a primelor silabe din propoziţii, sintagme sau chiar din cadrul unor cuvinte".

În ultimele decenii, în locul denumirilor clasice de "bâlbâială clonică" şi "bâlbâială tonică" se utilizează din ce în ce mai mult termenii de "bâlbâială primară" şi "bâlbâială secundară". Se consideră că în majoritatea cazurilor bâlbâiala apare sub formă "primară", caracterizată prin simple iteraţii sau prelungiri ale unor sunete. În faza primară toate aceste simptome sunt lipsite de efort şi au caracter inconştient. În momentul în

care bâlbâitul devine conştient de propriul său defect, încearcă să-l evite recurgând la eforturi de supraîncordare musculară, bâlbâiala devine "secundară". În această fază, elementele nevrotice generate de dorinţa de a ascunde bâlbâiala ocupă locul central în tabloul simptomatologic al bâlbâielii.

Printre cauzele bâlbâielii SE pot număra: • tulburări version dezvoltarea afectiv-emoţională (soc de natura emotivă, emotivitate ridicată, vulnerabilitate afectivă, intensă nevoie de afectivitate); • tulburări version dezvoltarea senzorio-motorie (coordonarea greşită organelo FONO-o articulatorii implice în pronunţie); • factori psiho-Socialiste inadecvaţi creşterii si educării Copilului (climat familial cu tensiuni si conflicte, situaţii cu efecte traumatizante for copil, producerea unei schimbări version mediul Copilului, greşeli educative ale părinţilor Si / Sau educatorilor); • cauze ereditare (studiile Arata ca aproximativ 35% dintre Copiii bâlbâiţi prezintă cazuri Etichete in familie)

Terapeuţii consideră că prin adăugarea de exerciţii de respiraţie, frazare şi prozodie, se obţine o vorbire normală. Bâlbâiţii pronunţă frecvent consoanele prin contacte articulatorii greoaie. Aceste contacte sunt sursa unei tensiuni articulatorii şi pot avea ca rezultat trecerea greoaie a fluxului de aer în cavitatea bucală. De aceea, bâlbâitul trebuie să înveţe să pronunţe cu mişcări articulatorii uşoare, moi, pentru a reduce tensiunea articulatorie. Contactele articulatorii uşoare devin un instrument necesar în reducerea tensiunii în momentul bâlbâielii.

20.Tulburari de voce \cauzele aparitiei formele si metodica de inlaturare

Tulburarile de voce sunt distorsiuni ale spectrului sonor ce se referă la: intensitatea,înălţimea, timbrul şi rezonanţa sunetelor. (C.Stănică, E.Vrăşmaş, 1997).Tulburările de voce se referă la suprimarea sau deteriorarea anumitor foneme, tendinţa de a emite sunetele, în condiţiile unei motricităţi elementare, calitatea fonetică fiind profund alterată, iar melodia vocii pierdută. Apar astfel asimilări, substituiri, care corespund unei comodităţi în articulare.Cauzele tulburărilor de voce pot fi: organice, funcţionale ori psihogene.Cauzele organice pot fi înnăscute sau dobândite, reprezentate de malformaţii ale organelor fonatoare precum:– bolta palatină prea înaltă/coborâtă sau prea îngustă;– palat moale/despicat/paralizat;– deformări ale limbii, dinţilor;– deviaţii de sept;– polipi nazali;– noduli ai corzilor vocale;– tumori faringiene benigne etc.Cauzele funcţionale pot fi: paralizii (ale corzilor vocale, faringelui), hipotonia palatului moale, forţarea vocii, fenomen secundar în hipoacuzii grave.Cauzele psihogene sunt reprezentate de stres mai ales (situaţii conflictuale, şoc emotiv, trac, boli psihice şi stări reactive).Formele clinice ale tulburărilor de voce:Vocea de cap (stridentă, cu rezonanţă cefalică), care se produce la nivelul registrului înalt, mai ales la copiii cu hipoacuzie gravă.Vocea oscilantă (de falset) se produce atunci când se schimbă registrele vorbirii în emisia vocală.Vocea gravă este produsă atunci când emisia se face din piept, în registrul grav.Vocea inspirată este caracterizată de zgomot laringian cauzat de aerul inspirat în momentul când corzile vocale sunt apropiate între ele.Vocea răguşită se manifestă prin îngroşarea şi slăbirea fonaţiei din cauza inflamării laringelui (gripe, răceli) sau a corzilor vocale. Ea poate avea caracter temporar (în răceală de ex.) sau poate fi cronică. Efectulacestei tulburări este perturbarea expresivităţii muzicale a vocii sau a forţei acesteia.

Vocea nazală este „refluierea” pe nas a aerului expirat în vorbire.Formele tulburarilor de voce sunt: afonia, disfonia, fonastenia, pseudofonastenia,mutatia patologicaTerapia tuburărilor de voceÎn cazul disfoniilor (afonia şi fonastenia), mai întâi se fortifică organismul din punct de vedere fizic (administrare de vitamine) şi psihic (psihoterapie). Educarea vocii prin exerciţii se face după odihnirea corzilor vocale pentru o anumită perioadă de timp. Aceste exerciţii sunt: de expiraţie simplă, de expiraţie cu silabe şi de expiraţie cu vocale.Vocea de cap se corectează prin reglarea emisiei vocale pe registrul mediu.Vocea oscilantă se corectează prin reglarea registrului normal al vocii, demonstrarea poziţiei corecte a capului, învăţarea păstrării echilibrului între aerul din plămâni şi cel din afară.Vocea gravă se educă pe cale intuitivă (auditivă, vibro-tactilă, vizuală).Vocea inspirată se educă prin reglarea intensităţii şi presiunii aerului expirat prin exerciţii de gimnastică fono-articulatorie, de inspirexpir, de expiraţie cu vocale, silabe, cuvinte, propoziţii.Vocea răguşită se corectează numai după vindecarea organelor fonatoare atunci când au existat îmbolnăviri ale acestora sau după odihnirea corzilor vocale. Exerciţiile se fac cu voce şoptită sau de intensitate medie pentru evitarea răguşelii.Vocea nazală se educă prin exerciţii de corectare a auzului, pentru a diferenţia vorbirea corectă de cea greşită.Hipotonia valului palatin se corectează prin exerciţii de deglutiţie, tuse provocată, ridicarea şi coborârea capului, gargara cu capul dat pe spate, suflare în diferite obiecte, fluierat etc.11. Cracterizati baza materiala a cabinetului ortopedicPentru optimizarea activităţii de corectare a tulburărilor de pronunţie, se vor folosi instrumente şi material didactic din dotarea cabinetelor logopedice . P r i n t r e c e l e m a i importante instrumente, aparate şi material didactic ce pot fi folosite în corectarea tulburărilor de limbaj şi care intră în dotarea cabinetului logopedic, menţionăm:-trusa logopedică: conţine o serie de instrumente - spatule, sonde pentru fixarea poziţiei corecte a limbii, buzelor în timpul emisiei sunetului afectat;-spirometrul, folosit pentru măsurarea şi exersarea capacităţii respiratorii;-casetofonul, cu ajutorul căruia se înregistrează vorbirea subiectului în diferite etape de corectare, în scopul marcării progreselor înregistrate, pentru ascultarea propriei vorbiri, dar şia unei vorbiri corecte (pentru comparaţia între rezultatele anterioare şi cele prezente, la careeste solicitat subiectul);-metronomul sau dinamometrul, pentru imprimarea ritmicităţii vorbirii;-oglinzile logopedice, c u a j u t o r u l c ă r o r a s e r e a l i z e a z ă c o n t r o l u l p r o n u n ţ i e i ( n a z a l e s a u  bucale) şi imitarea vizuală a modelului corect;-canapeaua medicală, necesară exerciţiilor de respiraţie şi a echilibrării expir-inspir;-s c h e m e ş i i m a g i n i c a r e i n d i c ă p o z i ţ i a c o r e c t ă a a p a r a t u l u i f o n o - a r t i c u l a t o r î n t i m p u l  pronunţiei diferitelor sunete;-imaginipentru stimularea vorbirii, mai cu seamă în cazul copiilor mici;-diapozitivefolosite în acelaşi scop;- jucării în care se poate sufla (pentru exersarea capacităţii respiratorii) etc

Activitatea desfăşurată în centrele şi cabinetele logopedice interşcolare constă în terapia tulburărilor de

limbaj şi de comunicare. In competenţa profesorilor logopezi din centrele şi cabinetele logopedice

interşcolare intră urmatoarele tulburari de limbaj şi de comunicare:

- tulburările de pronunţie/articulare;

- tulburările de ritm şi fluenţa a vorbirii;

- tulburările limbajului scris-citit;

- tulburările de dezvoltare a limbajului;

- tulburările de voce;

alte tulburări de limbaj care influenţează negativ adaptarea şcolară şi sociala a copiilor.

Baza materială a cabinetelor logopedice cuprinde:

-material didactic: audio-video, oglindă logopedică, copiator, calculator, truse logopedice, atlase logopedice,

jocuri pentru dezvoltarea limbajului, casete, dischete etc.;

-materiale psihopedagogice speciale: teste pentru examinarea limbajului, probe pentru cunoaşterea vârstei

psihologice;

-teste de evaluare a proceselor psihice;

-probe de evaluare a nivelului de cunoştinţe.

25 Alalia Cauzele aparitiei, formele si metodele Actiunii logopediceAcest handicap presupune imposibilitatea de a vorbi din naştere, cu toate că nu există dificultăţi de ordin senzorial sau de intelect mari care să împiedice însuşirea limbajului de către copil. Apar ca majore în acest handicap dificultăţile de realizare a motricităţii sau de percepţie vizuală sau auditivă.Etiologie– sifilisul şi tuberculoza părinţilor;– alcoolismul părinţilor;– boli grave repetate (encefalită, varicelă);– tonus psihic şi motor scăzut etcFormele alaliei: cu predominanţă motorie, cu predominanţă senzorială şi cu predominanţă senzo-motorie.Terapia alalieiObiectivele terapeutice pentru recuperarea alaliei sunt generale şi operaţionale.Obiective terapeutice generale:• elaborarea, organizarea şi dezvoltarea limbajului ca sistem fundamental al vieţii psihice;• activitatea logopedică, care influenţează: disfuncţiile motorii/de recepţie ce stopează dezvoltarea limbajului, dezvoltarea psihică a copilului, cu consecinţe asupra proceselor psihice prin care se edifică limbajul(atenţia, memoria, gândirea);• formarea funcţiei de comunicare a limbajului.Obiective terapeutice operaţionale:• deblocarea aparatului fonoarticulator;• pregătirea organelor fonoarticulatorii pentru pronunţie;• pregătirea copilului pentru recepţionarea vorbirii prin centrarea privirii asupra vorbitorului şi formarea atenţiei auditive;• învăţarea componentelor limbii: fonetică, vocabular, structură gramaticală;• dezvoltarea coordonării motorii;• învăţarea orientării în spaţiu şi a schemei corporale.Elaborarea, organizarea şi dezvoltarea limbajului presupune o seriede etape:Etapa fonematică constă în întărirea sunetelor ce există deja, imitarea sunetelor noi, emiterea unor onomatopee. Etapa denumirii presupune ca în alalia motorie să se denumescă cuvinte formate din silabe duble.Etapa sintezei constă în structurarea vorbirii în propoziţii (după ce copilul a învăţat aproximativ 30 de cuvinte). Etapa extensiei propoziţiei presupune învăţarea structurii propoziţiei: subiect-predicat-complement.Etapa limbajului expresiv lărgit se referă la învăţarea prepoziţiilor, pronumelor personale, substantivelor, verbelor, etapa limbajului dialogat, povestirea după imagini, diafilme şi conversaţia liberă fiind alte fazeimportante pentru recuperarea alalicilor.Tehnici de recuperare posibile:• Exerciţii de înţelegere a semnificaţiei vorbirii (să arate părţile corpului, să arate anumite obiecte, să execute sarcini simple etc.).

• Identificarea stimulilor sonori (să recunoască după auz – stând cu spatele – sursa sonoră, vocea cuiva cunoscut, a direcţiei din care s-a emis un sunet).• Structurile fonetice – exerciţii cu vocale (înălţimea, intensitatea, durata acestora), exerciţii de diferenţiere a vocalelor surde de cele sonore, exerciţii de diferenţiere a sunetelor care se confundă: c-t, p-f, s-t etc.• Dezinhibarea şi educarea motorie constau în exerciţii de mobilitate buco-linguo-facială, exerciţii de educare a gesturilor simple, utile, exerciţii de gimnastică a membrelor şi a trunchiului.26. Afazia Cauzele aparitiei, formele si metodele Actiunii logopediceAfazia reprezintă incapacitatea de a vorbi la o persoană care înainte avea comportament verbal normal. Afazicul şi-a pierdut această capacitate după ce dobândise comportamentul verbal.Etiologia afazieiAfecţiunile creierului, ale SNC, traumatismele cranio-cerebrale, infecţiile, intoxicaţiile, tumorile cerebrale (rezultate din accidente vasculare cerebrale), diabetul, intoxicaţiile cu dioxid de carbon pot determinaapariţia acestei tulburări polimorfe de limbaj.Formele afaziei• Motorie: afazicul nu vorbeşte, dar păstrează limbajul interior şi înţelegerea.• Motorie totală: nu poate vorbi, scrie şi citi, dar se păstrează înţelegerea.• Transcorticală motorie: nu poate vorbi spontan, dar poate repeta scrierea şi păstrează înţelegerea.• Senzorială pură: recunoaşte sunetele izolate, poate scrie şi citi, dar nu înţelege.• Senzorială totală: apar logoreea, agrafia, alexia, tulburările de înţelegere şi se păstrează vorbirea spontană.• Senzorială transcorticală: nu poate vorbi şi scrie spontan, nu înţelege, dar îşi păstrează vorbirea repetată, ecolalie asociată cu surditate verbală accentuată.• Totală: manifestă tulburări expresive şi receptive de intelect.• De conducere: se manifestă tulburări ale repetării cuvintelor şi denumirii obiectelor, dar se păstrează relativ înţelegerea şi vorbirea spontană.

1.Procedee în afazia senzoriala:

-tonalitatea relativ grava cu amplitudinea vocii usor superioara, cu un debit lent, cu miscari bine conturate si cu dictie clara;

-se începe de la imagini- aratarea de imagini simple din acelasi câmp semantic;

-se introduc informatii redundante, se arata imagini aleatoriu care nu sunt din acelasi câmp semantic;

-discutii cu propozitii simple;

2.Procedee în afazia motorie:

-întelegerea nu este afectata, exprimarea, vorbirea, scrierea sunt afectate;

-sprijinul pe lexie si iesirea din stereotipie- bazându-se pe cuvinte pe care copilul le stie dar trebuie stimulat pentru a le folosi unde trebuie;

-stereotipiile sunt bine fixate astfel el nu gaseste cuvântul potrivit;

-se exerseaza vocabularul, automatismele; lista de cuvinte de la usor la greu;

-obtinerea uni sunet pe care el nu-l are, de exemplu pentru sunetul "b" se folosesc cuvinte si imagini care încep cu acest sunet;

-iesirea din stereotipie;

-se pot forma cuvinte noi din cuvinte pe care le pot pronunta;

-recuperarea diftongilor si pronuntiei din ruperea din alte cuvinte care se pot pronunta;

-apar stereotipii verbale care trebuie rupte prin continuarea cu altceva;

-la cei cu perifaze- sprijin pe lexie;

-datorita faptului ca ei sunt succeptibili si au stari depresive pot fi astfel stimulati pentru trairea succesului, pentru a-i capta interesul si a-i reda încrederea în sine.

27 Dislexie

Dislexia este dificultatea de a citi, manifestată prin tulburări la nivelul percepţiei auditive, optice şi kinestezice, mai general spus toate tulburările ce intervin în achiziţia cititului, în mecanismele acestuia.Manifestări ale dislexiei:• neputinţa de a identifica şi citi cuvinte ca un întreg cu o anumită semnificaţie şi sens;• cuvintele cu o lungime mai mare sunt realizate ca un întreg, după mai multe poticniri;• întreaga atenţie se centrează pe realizarea citirii cuvintelor ca un întreg şi pe formă, care să ducă la o lectură cursivă, ceea ce împiedică înţelegerea cursivă a textului;• sunt înţelese şi mai greu sintagmele, propoziţiile, frazele, iar din cauza concentrării asupra unităţilor disparate, contextul şi subcontextul nu mai îndeplinesc rolul de suplinire şi întregire a unor informaţii;• greutăţi în citirea cuvintelor cu un grad mai mare de dificultate;• greutăţi în diferenţierea cuvintelor şi literelor asemănătoare, din punct de vedere auditiv;• greutăţi în trecerea de pe rândul citit pe următorul şi tendinţa de a-l sări;• dificultăţi în înţelegerea celor citite şi în reproducerea lor;• omiterea unor foneme sau chiar a unor cuvinte;• plasarea incorectă a accentului, mai ales pe cuvintele polisilabice;• dificultăţi în păstrarea formei date a textului.în terapia dislexiei:1. Etapa premergătoare• corectarea tulburărilor de schemă corporală;• corectarea tulburărilor de lateralitate;• corectarea tulburărilor de organizare şi structurare spaţiotemporală;• dezvoltarea aptitudinilor necesare în actul lexic;• identificarea, discriminarea şi memorarea fonemelor.2. Etapa literei are două planuri: fonetico-auditiv şi grafo-fonetic, constând în recunoaşterea şi identificarea literei în cuvânt (fonemul şi apoi grafemul).3. Etapa silabelor constă în: operare cu silabe, recunoaşterea fonemului cu grafemul din carte, identificare, compunere (pronunţia silabei din două foneme diferite), descompunere.4. Etapa cuvintelor• analiza şi sinteza cuvântului (descompunerea cuvântului în silabele anterior învăţate şi compunerea silabelor în cuvinte);• recunoaşterea cuvântului (recunoaşterea silabelor ce alcătuiesc cuvântul);• identificarea cuvântului (citirea lui);• operarea cu cuvinte.5. Etapa propoziţiilor constă în recunoaşterea cuvintelor ce alcătuiesc propoziţiile (analiza şi sinteza propoziţiilor – descompunerea propoziţiilor în cuvintele componente etc.).

28 Disgrafia, Cauzele aparitei manifestarile si metodica actiunii logopedice

Disgrafia, constă în incapacitatea copilului dezvoltat normal din punctul de vedere al limbajului, auzului şi intelectului, de a învăţa corect şi de utiliza scrisul în condiţii normale.SimptomatologieÎn aceste tulburări de limbaj se manifestă tulburări în lexia (citirea) şi grafia (scrierea) vocalelor şi consoanelor, în despărţirea cuvintelor în silabe, tulburări în lexia şi grafia cifrelor şi a numerelor naturale simple şi a celor cu mai multe cifre.Manifestări ale disgrafiei:• confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic, între litere şi grafismul lor;• inversiuni, adăugiri, omisiuni de litere şi grafeme, cuvinte sau chiar propoziţii;• greutăţi în combinarea cuvintelor în unităţi mai mari de limbaj;• tulburări ale lizibilităţii, ale laturii semantice;• grafemele sunt plasate defectuos în spaţiul paginii, inegale ca mărime şi formă şi au o aşezare dezordonată;• textul este scurt, lacunar, fără unitate logică;• apar omisiuni de litere şi silabe, cuvinte propoziţii, sintagme;• contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme, adăugiri de cuvinte, grafeme;• disortografii;• rânduri libere sau suprapuse;• nerespectarea spaţiului paginii, redarea inegală a unor grafeme;• scrisul servil ca şi cel în oglindă.în terapia disgrafiei:• Faza desenului (mâzgălitura, desenul explicativ).• Pregătirea pentru scris constă în: maturizarea motorie(motricitate generală, coordonare oculo-motorie, motricitate fină –mobilitatea mâinii, lateralitate), maturizare cognitivă (noţiunea de formă– cerc, dreaptă, curbă, noţiuni spaţiale – sus/jos, faţă/spate, noţiuni spaţiotemporale– înainte/după), maturizarea afectivă (interes pentru scris).• Iniţiere în scriere – reproducerea semnelor grafice, a însuşiriloracestora, a elementelor componente ale semnelor grafice, perfecţionareasemnelor scrise, înţelegerea lor.

22.Tahilalia. Cauzele aparitiei formele si metodica de inlaturare

Prin tahilalie se înţelege vorbirea accelerată, rapidă care apare, în special, la copiii nervoşi, excitaţi, fiind însoţită de mişcări ale mâinilor, braţelor, întregului corp. Dacă tahilalia nu este corectată la timp se poate transforma în bâlbâială.

În general, se consideră că vorbirea accelerată s-ar datora unei dizarmonii între activitatea scoarţei cerebrale, care organizează gândirea şi capacitatea organelor fonatorii de a o transmite prin vorbire, fiind un conflict permanent între gândire şi vorbire.

Corectarea tahilaliei se desfăşoară în linii mari în mod asemănător bâlbâielii. Dacă sunt şi alte tulburări metodele se combină. În primul rând se va acţiona asupra sistemului nervos prin tratament medicamentos şi se va educa puterea de stăpânire şi autocontrol, înlăturându-se neastâmpărul, agitaţia.

Se va urmări reglarea ritmului prin efectuarea de exerciţii, mişcări ritmice a mâinii şi piciorului, cântul etc. Se vor folosi citirea, povestirea, în ritm moderat şi accelerat, mult timp folosindu-se vorbirea reflectată.

21. Bradilalia. Cauzele aparitiei metodica actiunii logopedice

Bradilalia, opusă tahilaliei, semnifică vorbirea foarte înceată, rară, tărăgănată. Bradilalicii pronunţă sunetele neclar, confuz, incomplet articulate. Vocalele sunt pronunţate tărăgănat, şters, consoanele sunt slab articulate. În general bradilalia este însoţită şi de bradipsihie, procesele de gândire fiind şi ele încetinite.

Bradilalia apare la copiii extenuaţi din cauza unor boli, a tulburării glandelor cu secreţie internă sau subnutriţi.

Bradilalia poate să apară si în următoarele circumstanţe:

* fiziologică, într-un anumit tablou temperamental

* psihiatrice, isterii şi PMD se vorbeşte rapid, depresii, schizofrenicii sunt Bradilalici

* somatice, tulburări neurologice (parkinson), tulburări endocrine (tiroidiene)

Pentru început se va aplica tratament medicamentos, care să întărească şi să stimuleze sistemul nervos. Pentru corectarea vorbirii se vor efectua exerciţii pentru accelerarea ritmului vorbirii şi realizarea unei vorbirii clare, precise cu forţa şi durata necesară.

Se va insista pe exerciţii de gimnastică respiratorie, exerciţii pentru fortificarea aparatului fonoarticulator, exerciţii pentru corectarea fiecărui sunet deficitar, pronunţarea corectă a fiecărei silabe, exerciţii de citire cu respectarea semnelor de punctuaţie, exerciţii de citire a cuvintelşor cu grad ridicat de dificultate pentru tonifierea aparatului fonoarticulator. Se fac şi exerciţii de citire cu voce oscilantă în intensitate şi cu ritmuri diferite, insistând pe ritmul accelerat unde se poate folosi metronomul. Pe baza bătăilor metronomului se poate accelera ritmul vorbirii, până se ajunge la normalizarea acestuia.

14. Propuneti strategii didactice efective in automatizarea vorbirii corecte la copii

În procesul instructiv-educativ din grădiniţă, dezvoltarea capacităţilor de comunicareocupă un loc principal, limbajul fiind una din condiţiile esenţiale ale formării personalităţiicopilului, ca si ale asigurării necesarului şcolar. Prin întregul proces instructiv-educativ dingrădiniţă şi, îndeosebi, prin activităţile specifice de cultivare a limbajului se perfecţioneazăv o r b i r e a c o p i i l o r s u b a s p e c t f o n e ti c , s e l ă r g e ş t e s f e r a v o c a b u l a r u l u i a c ti v ş i p a s i v , s e consolidează formele corecte gramatical.G r i j a p e n t r u e d u c a r e a l i m b a j u l u i l a c o p i i t r e b u i e s ă c o n s ti t u i e o p r e o c u p a r e permanentă a părinţilor şi mai ales a educatorilor.Particularităţile vorbirii preşcolarilor sunt legate în primul rând de vârsta acestora.Limbajul se dezvoltă şi progresează în permanenţă la copil, iar educatoarei nu îi revine decâtsarcina de a organiza şi planifica experienţele de limbaj ale fiecăruia, în funcţie de ritmul propriu de dezvoltare.Î n p r o c e s u l d e î n d r u m a r e a e d u c ă r i i l i m b a j u l u i l a p r e ş c o l a r i , n o u a p r o g r a m ă l e propune educatoarelor obiective cadru cum ar fi:

1. d e z v o l t a r e a e x p r i m ă r i i o r a l e , î n ţ e l e g e r e a ş i u t i l i z a r e a c o r e c t ă a s e m n i f i c a ţ i e i structurilor verbale orale;

2. educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere gramatical;3. dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral

.O b i e c ti v e l e c a d r u s u n t u r m ă r i t e d e e d u c a t o a r e d e - a l u n g u l i n t r e g i i p e r i o a d e a preşcolarităţii şi constituie repere ale activităţilor de aducarea limbajului.O b i e c ti v u l p r i n c i p a l a l

a c t i v i t ă ţ i i i n s t r u c t i v - e d u c a t i v e d i n g r ă d i n i ţ a d e c o p i i e s t e formarea personalităţii individuale a copilului, ţinând seama de ritmul său propriu, de nevoilesale afective şi de activitatea sa fundamentală: jocul

12.Enumerati si caracterizati tipurile de deregleri de limbaj frecvent intilnite la copii de virsta prescolara si scoala mica.

Pana la intrarea in scoala, copilul invata vorbirea intr-un anumit fel, mai mult spontan, iar de la aceasta varsta ia capat o serie de caracteristici noi, datorita procesului de instruire verbala si formarii culturii verbale. Experienta verbala a copilului din primii 6 ani de viata influenteaza intreaga dezvoltare psihica. La intrarea in scoala copilul are deja o anumita experienta intelectuala si verbala. In general, el intelege bine vorbirea celor din jur si se poate face inteles prin exprimarea gandurilor in propozitii si fraze alcatuite corect.

Se pot constata diferente insemnate de la un copil la altul in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului, pe de o parte datorita capacitatii potentelor intelectuale ale copilului iar pe de alta parte, influentelor mediului familial.

Perioada micii scolaritati este perioada in care scrierea devine un nou potential al sistemului verbal, cu foarte multe diferente individuale. Se manifesta unele defectiuni temporare de vorbire, el trebuie puse pe seama schimbarii dentitiei dar se datoreaza si unor particularitati trecatoare ale dezvoltarii. O problema deosebita privind caracteristicile pronuntiei, o constituie prezenta sunetelor parazitare in vorbirea orala a scolarului mic; ele apar mai putin in dialoguri decat in relatiile de tip monologat (cand copii expun lectia).

Cunoasterea handicapurilor de limbaj prezinta o importanta deosebita deoarece au o frecventa relativ mare; ele influenteaza negativ randamentul scolar si in general integrarea in colectiv si activitate.

Dislalia ca tulburare de pronuntie are frecventa cea mai mare intre handicapurile de limbaj atat la subiectii normali din punct de vedere psihic, cat si la cei cu deficiente de intelect si senzoriale.

Disartria sau dislalia centrala se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se imbina cu pronuntarea neclara; este mai frecventa la subiectii cu debilitate mintala.

Balbaiala constituie o forma a tulburarii limbajului oral; se prezinta ca un handicap mai grav comparativ ci dislalia. Deficienta este deosebit de vizibila si afecteaza profund intelegerea vorbirii de catre cei din jur, ceea ce determina un complex de inferioritate accentuat. Fenomenul consta in repetarea unor silabe la inceputul si mijlocul cuvantului, cu prezentarea unor pauze intre acestea sau prin aparitia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care impiedica desfasurarea vorbirii ritmice si cursive.

Raguseala vocala duce la pierderea expresivitatii si fortei vocii.

Disgrafia ca tulburare a limbajului scris si dislexia ca handicap al cititului influenteaza pregnant dezvoltarea psihica a copilului si mai cu seama, rezultatele la invatatura. Insusirea scrisului presupune existenta unei anumite dezvoltari intelective a copilului care sa-i permita sa stabileasca anumite corelatii intre emisia orala a sunetelor si imaginile lor grafice. Si formarea deprinderilor de citit se realizeaza prin dezvoltarea unui cod lingvistic ce ii permite copilului sa perceapa grafemele ca unitati cu valoare de simbol.

Tulburarea citit-scrisului deregleaza integrarea sociala datorita unor esecuri si conflicte permanente in viata scolara cat si a instalarii unor trasaturi caracteriale negative ca: negativismul, descurajarea, inertia, nepasarea, teama de insucces, izolarea.

Disgrafia si dislexia se manifesta la scolar prin incapacitatea sa paradoxala de a invata citirea si scrierea.

Mutismul electiv, psihogen sau voluntar, se manifesta prin refuzul partial sau total de a comunica cu unele persoane. Apare la copii hipersensibili si este insotit de tulburari comportamentale in care incapatanarea, timiditatea, irascibilitatea ocupa un loc important. Emotiile de soc stresurile, esecurile repetate, frustrarile pot duce la mutism voluntar. Aceste tulburari sunt frecvente la scolarii mici.

Intarzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se recunosc dupa saracia vocabularului si dupa neputinta de a se exprima coerent. Cauzele care pot determina asemenea fenomene pot fi cautate in carentele sistemului nervos central, boli grave ale primei copilarii, carente de mediu nefavorabil si de ordin educativ.

De aceea limbajul necesita o permanenta stimulare, copilul necesitand o antrenare insistenta in activitatile scolare. Climatul afectiv, incurajarile si crearea unui tonus psihic ridicat constituie factori deosebit de importanti pentru recuperarea copiilor cu handicap de limbaj

10. Evidentiati etapele programului de terapie logopedica

Etapa programului terapeutic

Activităţi specifice Modalităţi de realizare

 Dezinhibarea şi educarea motorie

Exerciţii pentru reeducarea echilibrului  între inspir şi expir

NOTĂ – s-a urmărit dezvoltarea autocontrolului şi realizarea unei expiraţii corecte cu minimum de efort

Exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii buco-linguo-facială

    închiderea/deschiderea gurii

    arătarea dinţilor    exerciţii de suflat    să mestece,să înghită    umflarea/sugerea

obrajilor    exerciţiile limbii

-dezvoltarea respiraţiei verbale-exerciţii ritmice de respraţie însoţite de cântec şi mişcare

Formarea schemei corporale

Cunoaşterea poziţiilor spaţiale

NOTĂ – exerciţiile de cunoaştere a relaţiilor spaţiale s-au executat după model sau liber,cu ajutorul jocurilor

-cunoaşterea propriei scheme corporale-identificarea schemei corporale pe marionete,silue te,persoane

-cunoaşterea poziţiei corpului în raport cu obiectele înconjurătoare-deplasarea corpului în raport cu obiectele din jur

Etapa prefonematică

Reproducerea sunetelor(ordinea: bilabiale,dentale,labiodentale,palatalereproducerea silabelorreproducerea propoziţiilor simple

1.silabe deschisepa,ba,mata,da,nafa,vaca,co,cu2.asocierea a două silabepa-pa,ba-ba,ma-mata-ta,du-da,fa-ta,va-ta3.cuvinte monosilabicepai,bai,maitot,dud4.cuvinte bisilabicepa-ta,ba-te,ma-pa5.cuvinte formate din silabe închisepom,fum,pat6. cuvinte trisilabicebe-be-luş7.propoziţii simpleBebe e mic.Mama nu mă bate.

Etapa de dezvoltare şiactivare a vocabularu lui

Dezvoltarea registrului cognitiv Domenii din care s-a activat şi dezvoltat fondul lexical-familie-părţile corpului-jucării-obiecte -animale-mijloace de transport-legume-fructe-anotimpuri-casa şi mobilier-îmbrăcăminte-culori-dimensiuni-locaţie

Etapa formării Extensia propoziţiei şi învăţarea -formarea propoziţiei

Structurilor gramaticale

topicii corecte a propoziţiei din subiect,predicat şi complement-realizarea acordului subiect-predicat-realizarea acordului substantiv-adjectiv

Etapa realizării limbajului expresiv

Povestiri şi repovestiri,poezii -povestiri„Punguţa cu doi bani”„Fata moşului şi fata babei”„Albă ca zăpada”-succesiuni de imagini

Etapa de pregrafie

Pregătire psihomotrică -exerciţii de coordonare motorie generală-exerciţii de coordonare oculo-motorie-exerciţii de desenare

7. Evidentiati cauzele generale ale dereglerilor de limbaj

Cauzele tulburarilor de limbaj sunt destul de variate incepind cu unele anomalii anatomo-fiziologice ale SNC ori nesincronizari in functionatea segmentelor aferente-eferente si terminind cu imitarea unor metode neadecvate de educatie. Tulburarile de limbaj sunt consecinta actiunii simultane sau succesive a mai multor factori care actioneaza in diferite perioade de dezvoltare a copilului:

1. perioada intrauterina2. in momentul nasterii3. in primii ani de viata.

In prezent literatura de specialitate sunt mai multe clasificari ale tulburarilor de limbaj in functiile de criteriile acestora. Unii savanti diferentiaza trei mari categorii de sindroame:

1. Sindromul dismaturativ2. Sindromul extrinseci limbajului si al vorbirii3. Sindromul intrinseci limbajului si al vorbirii.

In logopedie se folosesc patru tipuri de clasificari ale tulburarilor de limbaj:

1. Clasificarea clinico-pedagogica2. Clasificarea psiholo-pedagogica3. Clasificarea pedagogica4. Clasificarea logopedica

9.Caracterizati si argumentati principiile si metodele activitatii logopedice

Cercetările experimentale şi experienţa practică au demonstrat că activitatea de revenire şicorectare a tulburărilor de vorbire este fundamentală pe o serie de principii logopedice:a) principiul intervenţiei timpurii – asigură eficienţa terapiei logopedice, deoarece lavârste mici automatismele psiholingvistice nu sunt încă bine consolidate şi pot fi uşor înlocuite cu deprinderi corecte de vorbire; tratarea tulburărilor de limbaj chiar dinfazalor de debut permite înlăturarea unora dintre cauzele insuccesului şcolar, respectivcauzele de natură logopedică b) p r inc ip iu l pa r t ene r i a tu lu i în in t e rven ţ i a t e rapeu t i că –   succesul intervenţieilogopedică presupune iniţierea factorilor educaţionali (familie, părinţi, grădiniţă, şcoală)în ac t iv i t a t ea logoped ică ş i conso l ida rea unor co laboră r i î n t r e p ro fesoru l logoped s i cop i i ;c) principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale – în domeniul logoped ie i aces t p r inc ip iu a re în vede re ev i t a rea confuz i i lo r în t r e tu lbură r i l e de limbaj propriu-zise şi cele pasagere datorate insuficientei maturizări a organelor şifuncţiilor fonoarticulatorii; de asemenea în terapia logopedică activităţile desfăşurate c u c o p i l u l t r e b u i e a d a p t a t e v â r s t e i , n i v e l u l u i d e d e z v o l t a r e m i n t a l ă ş i  particularităţilor personalităţii acestuiad) pricipiul exerciţiilor de scurtă durată –  în timpul exerciţiilor de vorbire cucop i i i , s e r ecomandă exe r sa rea t imp de doa r câ teva minu te , î n sch imb aceas tă exersare pe perioade scurte poate fi repetată frecvent în aceeaşi şedinţă, pentru caî n t r e a s p e c t u l s o n o r c o r e c t a l s u n e t u l u i r o s t i t ş i m i ş c ă r i o l e a r t i c u l a t o r i i corespunzătoare să se poată fixa legăturile necesaree) principiul utilizării sunetelor ajutătoare – pentru a evita apariţia tensiunilor între controlul conştient al mişcărilor articulatorii şi cel al poziţiei sunetelor care pota f e c t a s u c c e s u l i n t e r v e n ţ i e i l o g o p e d i c e s e r e c o m a n d ă f o l o s i r e a s u n e t e l o r   asemănătoare pe care copilul le poate pronunţa şi treptat să se treacă la sunetele noi,corecte care vor înlocui sunetele greşit pronunţatef) principiul utilizării autocontrolului auditiv – dacă după mai multe încercări şiexerciţii copilul nu poate distinge sunetele care fac parte din aceeaşi grupă de sunetea tunc i logopedu l va demons t ra pe o rgane le lu i a r t i cu la to r i i ş i va a ră t a cop i lu lu i deosebirile dintre acesteag) principiul acţiunii minime – este mai eficient ca sunetele noi să se exerseze laînceputul exerciţiilor cu vocea scăzută, vocala se adaugă la început şoptit şi abia maitârziu se pronunţă cu voce tare

8. Caracterizati examinaea si diagnosticarea tulburarilor de limbaj in baza fiseo de vorbire

Rezultatele examinării sunt consemnate în fişa logopedică. Aceasta se completează :

- în momentul cunoaşterii copilului (examinarea primară);- pe parcursul întregii activităţi terapeutice.

Există mai multe modele din care terapeutul poate să-şi aleagă modul de consemnare al examenelor efectuate asupra logopatului şi al efectelor terapiei logopedice. Important este ca fişa să oglindească corect atât imaginea de început a logopatiei cât şi evoluţia corectării acesteia. Este indicat ca rezultatele unei diagnosticări complexe să se facă în mod detaliat în fişă, urmărindu-se evaluarea tulburărilor de la începutul terapiei până la sfârşitul acesteia.

Fişa de examinare complexă şi evoluţie logopedică trebuie să cuprindă următoarele aspecte :1. Date generale2. Date familiale

3. Examen psihofizic4. Examen logopedic :5. Concluzii diagnostice şi prognostice6. Evoluţia copilului pe parcursul terapiei logopedice

5 Pfezentati clasificarea si scurta caracteristica a dereglerilor de vorbire orala

Vorbirea prelungită

Iniţial s-a înţeles prin vorbirea prelungită: o încetinire a vitezei de vorbire şi lungirea vocalelor, deci o schimbare care apare în condiţii DAF. În decursul timpului, acţiunea a fost dezvoltată şi conţine o combinaţie a mai multor aspecte, şi anume:

1) Introducerea şi folosirea vocii fără încordare în care un rol important îl au contactele articulatorii moi cum sunt: buzele, limba şi palatul.

2) Prelungirea tuturor sunetelor.

3) Continuitatea legăturii moi între cuvinte, pauzele sunt permise în funcţie de exprimare şi respiraţie.

4) Intonaţia şi ritmul vorbirii sunt normale.

Terapeuţii consideră că prin adăugarea de exerciţii de respiraţie, frazare şi prozodie, se obţine o vorbire normală. Bâlbâiţii pronunţă frecvent consoanele prin contacte articulatorii greoaie

Vorbirea întârziată

Uneori sunetul ajunge la ureche cu o fracţiune de secundă prea târziu şi acest lucru determină tulburarea vorbirii normale,

Pentru realizarea vorbirii întârziate se remarcă:

Explicarea conceptului de “ritm de vorbire lent” în funcţie de vârsta copilului, de capacitatea lui de înţelegere;

Terapeutul să ofere frecvent modele de reducere a ritmului vorbirii. Accentul e plasat pe tranziţiile articulatorii netede, uşoare, pe consoane şi pe vocale prelungite, pe o intonaţie naturală a sunetelor şi pe modele de accentuare corectă;

Se poate asocia exprimarea verbală a copilului cu mişcări rapide sau încete ale corpului sau prin diferite activităţi: cântat, desenat, scris etc. De exemplu privind un album cu animale ce se mişcă rapid sau încet, copiii pot imita mişcările corpurilor acestora, ceea ce este o experienţă amuzantă pentru copii.

Folosirea feedback-ului auditiv întârziat (DAF) poate fi folosit pentru a facilita un ritm încetinit de vorbire. Copilul poate începe de la un ritm foarte încetinit şi treptat, gradat, să se ajungă la un nivel rezonabil de fluenţă.

Gestica poate fi folosită pentru a facilita creşterea controlului asupra ritmului vorbirii.

Vorbirea ritmică

Vorbirea ritmică are o istorie destul de lungă în ce priveşte tratamentul bâlbâielii.

Pentru păstrarea unei armonii în activitate şi a principiului ierarhizării exerciţiilor, se poate împărţi materialul practic după următoarea schemă:

1) Cânt;

2) Exerciţiu introductiv;

3) Exerciţii de reglare a tonusului muscular;

4) Exerciţii ce activează atenţia;

5) Exerciţii ce educă simţul ritmului muzical;

6) Exerciţii de vorbire;

7) Joc;

8) Exerciţii finale.

Neîndoielnic, atenţia este necesară în toate exerciţiile, simţul ritmului muzical este evident, întotdeauna mişcările trebuie să fie libere, iar vorbirea este inclusă în toate exerciţiile. Clasificarea exerciţiilor arată că într-o etapă se urmăreşte în special un scop. Introducerea cuvântului este exerciţiul ce leagă vorbirea de unele elemente ale vorbirii muzicale. Aceste exerciţii uşurează

vorbirea, reduce fenomenele tonice şi clonice din timpul bâlbâielii şi formează un teren favorabil pentru vorbirea fluentă.

Menţinerea efectelor terapiei

Se ştie că după terminarea terapiei pacienţii vorbesc fluent, dar trebuie ca acest efect să se menţină pe o durată cât mai îndelungată. Scopurile terapiei de a obţine o vorbire fluentă, o reducere a fricii, a angoasei, a comportamentului de evitare trebuie realizate la finalul terapiei.