1

UNIVERSITATEA „ ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA FACULTATEA DE LITERE ŞI ŞTIIN ŢE ALE COMUNIC ĂRII DEPARTAMENTUL „ÎNV ĂŢĂMÂNT LA DISTAN ŢĂ“ SPECIALIZAREA: ROMÂNĂ-FRANCEZĂ/GERMANĂ

LIMBA ŞI CIVILIZA ŢIA LATINĂ

Curs pentru învăţămîntul la distanţă

Conf. univ. dr. Sabina Fînaru

2

LIMBA LATIN Ă. SCURT ISTORIC

În Peninsula Italică au pătruns la începutul şi la sfîrşitul mileniului al II-lea a.Ch două valuri succesive de populaţii indo-europene. Acestea au asimilat populaţiile autohtone paleo-italice.

Limba latină este limba romanilor antici. Împreună cu germanica comună, greaca, slava veche, celtica, baltica şi alte limbi indo-iraniene (vedică, sanscrită, persană veche etc.) formează marea familie a limbilor indo-europene, care se pare că au avut la bază aşa-numita indo-europeană comună.

Numele latinei derivă de la numele unei regiuni centrale din Peninsula Italică, numită Latium, locuită de latini, a cărei capitală a fost Roma. Latina face parte din familia limbilor italice alături de osco-umbriană. Osca (sabelica) era vorbită în sudul Peninsulei Italice (Campania, Samnium, Lucania şi Apulia), iar umbriana în nord-estul Latiumului. Italii, ausonii şi oscii (samniţii ce au invadat sudul peninsulei) vorbeau dialecte înrudite cu latina şi de aceea s-a presupus că pe coasta tireniană, de la Tibru pînă în Sicilia s-a răspîndit un strat de populaţii paleo-italice; ele se deosebeau de italicii de răsărit, al căror leagăn a fost zona Apeninilor şi a Adriaticii şi grupul umbro-sabelic; umbrienii au fost supuşi influenţei etrusce. În centrul Peninsulei Italice se vorbeau dialecte sabelice şi volsciana, marruciana, sabina sau peligniana. Samniţii erau legaţi de triburile maruciene, vestiniene, peligniene şi marse, iar sabinii, equii şi volscii s-au aflat în contact timpuriu cu civilizaţia etrusco-latină. Întrucît Latium era organizat în oraşe-state, s-au menţinut diferenţe dialectale pînă la apariţia textelor literare. Graiurile vorbite pe teritoriul Latiumului erau: cel vorbit în Roma şi în împrejurimi, graiul falisc (din cetatea Faler) şi graiul prenestin (din cetatea Praeneste); în acest din urmă grai este scrisă cea mai veche inscripţie latină descoperită pînă azi, gravată pe o fibulă de aur care datează din secolul al VI-lea a.Ch.

Latina a fost influenţată de limbile populaţiilor neitalice care au ocupat Peninsula Italică. La nord-vestul Latiumului locuiau etruscii care vorbeau o limbă neindoeuropeană şi au avut o civilizaţie înfloritoare între secolele al VII-lea – al V-lea a. Ch.

În nord-vestul peninsulei trăiau ligurii , populaţie aparţinînd grupului mediteranean, iar în est-veneţii ; ei vorbeau o limbă indo-europeană cu caracter arhaic prezentînd analogii cu latina, dar se presupune că aveau origine iliră; au fost romanizaţi în jurul anului 400 a.Ch. În regiunea Padului s-au aşezat celţii sau galii care vorbeau o limbă înrudită cu grupul limbilor italice. De la ei au rămas în limba latină cîteva toponime şi termeni ce denumesc obiecte de transport şi îmbrăcăminte. Ei au fost influenţaţi de civilizaţia etruscă. În sud trăiau populaţii ilirice precum messapii, iapygii şi grecii care au întemeiat mai multe colonii încă din secolul al VIII-lea a. Ch., care vor forma Graecia Magna. Limba iapygă era indo-europeană, dar diferită de idiomurile italice; civilizaţia iapygă a fost influenţată de coloniile greceşti. Această populaţie îşi avea originea dincolo de mare. Pe ţărmurile Sardiniei şi ale Siciliei fenicienii au întemeiat colonii comerciale.

Datorită cuceririlor militare ale romanilor, latina a devenit limba oficială a unui imens ambitus geografic care se întindea din Peninsula Iberică pînă în Asia Mică şi din nordul Africii pînă în Britania.

În perioada de destrămare a Imperiului Roman şi după aceea, latina a suferit

3

transformări care au dus la formarea actualelor limbi romanice sau neolatine, care au apărut pe la sfîrşitul secolului al VI-lea.

Oamenii de ştiinţă numesc Romania ansamblul teritoriilor în care se vorbesc idiomuri care provin din latină. Acestea sînt: sarda, italiana, franceza, provensala, castiliana (spaniola), catalana, portugheza, româna, retoromana şi dalmata (care a dispărut la sfîrşitul secolului al XIX-lea).

Latina clasică era latina literară, oficială; era predată în şcoli şi era utilizată de magistraţi, de administraţie sau de scriitori. Ea presupune respectarea unor norme gramaticale considerate corecte. Istoria limbii latine cunoaşte mai multe perioade în corelaţie cu istoria literaturii:

1. Perioada arhaică1(preliterară) (sec. al VI-lea a.Ch.-sec. al III-lea a.Ch.); romanii încearcă să-şi creeze o identitate lingvistică, în raport cu alte populaţii latine din cetăţile învecinate (Faler, Praeneste) sau cu alte populaţii italice indo-europene, cum ar fi osco-umbrienii; acest fapt este atestat de textele cu caracter religios şi juridic: epitafuri, leges regiae2, imnuri religioase, Legea celorXII Table.

2. Perioada preclasică (sec. al III-lea – sec. I a.Ch.): Ennius, L. Andronicus, Naevius, Plautus, Terentius, Lucilius. Acum, scriitorii se află sub influenţa culturii greceşti; prin operele lor, ei impun latina vorbită în cetatea Roma şi iniţiază activitatea de normare a limbii3.

3. Perioada clasică (80 a.Ch. – 14 p.Ch): Varro, Cicero, Caesar, Sallustius, Lucretius, Catullus T. Livius, Vergilius, Horatius, Ovidius. Acum, limba literară ajunge la forma ei deplină datorită preocupării intelectualilor de a respecta echilibrul între normă şi uzul lingvistic, de a impune varianta urbană a limbii şi de a o feri de contaminări.

4. Perioada postclasică sau imperială (14 p.Ch – II p.Ch): Tacitus, Apuleius, Petronius, Iuvenalis, Lucanus. Acum se observă tendinţe divergente anticlasicizante, fie arhaizante, fie de asimilare a limbii vorbite.

5. Perioada tîrzie şi creştină (sec. III p.Ch. – sec. VIII): Augustinus, Ieronimus, Tertulianus, Amianus, Prudentius. Acum se impune latina creştină, variantă a latinei literare influenţată de latina populară care a ajuns să se diferenţieze net de latina clasică între 600 şi 800 p.Ch4..

După 800, cînd apar limbile romanice, latina vulgară sau populară era latina vie care se vorbea în familie. Latina vulgară coexista cu latina clasică, dar s-a distanţat de ea pe parcursul secolelor (al II-lea a.Ch. – al VIII-lea p.Ch.). Continuatoarele latinei vulgare sînt limbile romanice.

Latina medievală sau medie era latina utilizată de savanţi pînă la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi de diplomaţi pînă la pacea de la Westfalia (sec. al XVII-lea). Ea urma regulile latinei clasice, dar era contaminată de vulgarismele din limbile romanice.

1 Latina arhaică s-a vorbit de la fundarea statului roman, în sec. al VIII-lea a.Ch; clasificarea are în vedere apariţia primului document scris. 2 Legile regale sacre 3 Mihaela Paraschiv, Curs de limba latină. Morfologia (I), Universitatea Al.I.Cuza, Facultatea de Litere, Iaşi, 2000-2001 4 Aceasta este o perioadă de diglosie, urmată, de la 800 încolo, de o perioadă de bilingvism latino-romanic (ibid.)

4

Latina medievală e posterioară latinei vulgare, fiind contemporană limbilor romanice. În perioada Renaşterii (în special între sec.al XIV-lea-al XVI-lea), umaniştii

încearcă să impună latina clasică, ca o reacţie de respingere a scolasticii medievale5, sub deviza explodere barbariem et restituere linguae latinae puritatem.

Limba latină a fost unica limbă folosită de biserica catolică în ceremoniile liturgice şi în prezentarea doctrinei sale pînă la al II-lea Conciliu al Vaticanului din 1963. În prezent, este limba oficială a statului Vatican.

I. ELEMENTE DE FONETIC Ă

Alfabetul latin Romanii au preluat alfabetul grecesc prin filieră etruscă. Alfabetul latin stă la

baza alfabetului românesc actual, cu unele deosebiri; el cuprinde 23 de semne grafice6: Aa, Bb, Cc, Dd, Ee, Ff, Gg, Hh, Ii, Kk, Ll, Mm, Nn, Oo, Pp, Qq, Rr, Ss, Tt, Vu, Xx, Yy, Zz.

Literele Yy şi Zz au fost introduse mai tîrziu, datorită influenţei greceşti, iar Jj şi v au fost utilizate începînd cu perioada Renaşterii7 pentru a indica valoarea consonantică a fonemelor i şi u (jugum, ventus).

Pronunţarea8 Vocalele În latina clasică, pronunţarea celor cinci vocale, a, e, i, o şi u se diferenţia prin

apertură, timbru/calitate, durată/cantitate; astfel, ele se clasifică în vocale mediale/centrale (a), anterioare/prepalatale (e, i) şi posterioare/postpalatale (o, u); pronunţarea vocalelor comportă distincţia închis/deschis şi opoziţia de durată/cantitate: scurt/lung9, opoziţie notată în dicţionare prin semne convenţionale: ă, a scurt: iră (mînie)/ā, a lung: irā (cu mînie); ĕ, e scurt: monĕo (sfătuiesc)/ē, e lung: monēre (a sfătui); ĭ, i scurt: venĭo (vin)/ī, i lung: venīre (a veni); ŏ, o scurt: pŏpulus (popor)/ō, o lung: pōpulus (plop); ŭ, u scurt: domŭs (casă)/ū, u lung: domūs (case).

Observaţie: -i final formează întotdeauna silabă: fa-gi

5 Această tentativă a fost precedată de renaşterea carolingiană (sec.al IX-lea) şi de renaşterea ottonică (sec.al X-lea). 6 Romanii numeau atît grafemele,cît şi fonemele prin termenul littera. 7 Ele au fost introduse de umanistul Pierre La Ramé. 8 Pronuntiatio restituta este cea care respectă pronunţarea din latina clasică, iar pronuntiatio tradita este pronunţarea care s-a impus în tradiţia didactică din diferite ţări. 9 Această distincţie putea avea valoare semantică, diferenţiind sensul omonimelor: pǒpulus=popor/pōpulus=plop sau morfologică, diferenţiind formele flexionare ale numelui sau ale verbului: N: iră=mînie/Abl: irā=cu mînie.

5

Diftongii Vocalele a, e, şi o au format diftongi cu semivocalele i şi u; ei puteau fi

descendenţi: ai, ei, oi, au, eu, ou sau ascendenţi: ia, ie, io, ua, ue, uo. În latina clasică, diftongii descendenţi ae(= ai), au, eu, oe(=oi) şi ui10 s-au păstrat datorită influenţei greceşti; ei se pronunţau după cum urmează: ae ca ai: mensae11 (masă) /mensai/; au ca au: aureus (auriu); eu ca eu: Europa12; oe ca oi: proelium (luptă) /proilium/.

Observaţii: - mai tîrziu ae şi oe s-au citit e; - ae şi oe pot fi şi vocale în hiat şi se notează cu trenă: aër, poëtica. Consoanele După modul de articulare, consoanele se împart în două mari grupe: oclusive

(surde: p, t, c, qu, sonore: b, d, g, gu şi sonante: m,n) şi constrictive/fricative (surde: f, s, h şi sonante: r, l). După locul de articulare, ele pot fi bilabiale: p, b, m; labio-dentale: f; dentale: t, d, n, s, l, r; labiovelare: qu, gu; velare: c, g. Limba latină realiza opoziţia simplu/ geminat, consoanele geminate avînd de regulă o pronunţare într-un timp dublu faţă de consoanele simple: l/ll, s/ss, r/rr, f/ff; uneori această opoziţie avea valoare fonologică, diferenţiind semantic cuvintele (stela, piatră funerară/stella, stea), alteori nu (causa-caussa, cauză). În latina vulgară şi tîrzie existau sunete palatale sau prepalatale: fricativa sonoră [ž] ca în joc şi surdă [š] ca în şah, africata sonoră [ğ] ca în girofar şi surdă [č] ca în cerneală, [ñ] ca în sp. año şi [ľ ] ca în sp. calle13.

În latina clasică, consoanele se pronunţau în cea mai mare parte ca în română, dar: -c + e/i se pronunţa întotdeauna [k’]: cena (cină), ca în rom. chenar; -g + e/i14 se pronunţa întotdeauna [g’]: genu (genunchi), ca în rom. ghete; -h se auzea slab, rostindu-se aspirat: hora (oră); -s se pronunţa întotdeauna [s]: se, rosa (trandafir), amas (iubeşti); -v se pronunţa întotdeauna [w], fiind u semivocalic: servi (sclavi); -grupurile ch, rh, th se pronunţau [kh], [rh], [th]/ [k], [h], [t] 15: charta (hîrtie

pentru scris), rhetorica (retorică), bibliotheca (bibliotecă); -grupul ph se pronunţa [f] : Delphi; -grupurile de litere (care reprezentau consoanele labiovelare) qu şi gu +

vocală se pronunţau [kw]: in-quam (zic) şi [gw]: lin-gua (limbă)16; -grupul ti + vocală se citea [ti]: amicitia17 (prietenie).

10 Exista şi diftongul ui, cu distribuţie redusă, de exemplu în genitivul pronumelui demonstrativ şi relativ-interogativ: huius, cuius. 11 În pronuntiatio tradita, diftongii ae şi oe se pronunţă e. 12 Diftongii eu şi oe s-au păstrat în special în cuvinte de origine greacă. 13 Mariano Bassols de Climent, Fonetica Latina, C.S.I.C., 6-a reimpresion, Madrid, 1983 14 În pronuntiatio tradita, c/g + e/i se pronunţă [č], [ğ], ca în română. 15 În pronuntiatio tradita se pronunţă: h, r, t. 16 În pronuntiatio tradita, qu şi gu se citesc cv şi gv: / incvam /, / lingva /. 17 În pronuntiatio tradita acest grup se citeşte /ţi/ (amiciţia), nu şi după s, t, x (bestia, Sextius) sau dacă i este lung (totius).

6

Accentul Accentul depinde de cantitatea silabelor, determinată de felul vocalelor (lungi

sau scurte). Cuvintele formate din trei sau mai multe silabe au accentul pe penultima silabă, dacă aceasta este lungă: Románus, virtútes. Dacă penultima silabă este scurtă, accentul este pe antepenultima: hómine, harúspices18. În cuvintele formate din două silabe accentul cade pe prima silabă: vólo, dólus.

Cînd cuvîntul are în componenţa sa o particulă enclitică, accentul cade pe silaba care precede enclitica: Senatus Populúsque Romanus.

Cantitatea silabelor În latina clasică nu există nici un semn pentru a indica cantitatea vocalelor19 şi a

silabelor. Cantitatea vocalei/silabei este determinată de natura şi de poziţia în cuvînt. •Sînt lungi silabele care conţin vocale lungi prin natura lor: laudāre, venīre

sau diftongi: āurum, dāemon, pōena. Sînt lungi prin poziţie vocalele urmate de două consoane sau de o consoană

dublă care formează o silabă închisă (terminată în consoană): ancīlla, autūmnus, pedēstris.

Sînt scurte silabele deschise (terminate în vocală) care conţin vocale scurte fie prin natură, fie prin poziţie (cînd vocala este urmată de altă vocală): fil ĭa, proelĭum. Despăr ţirea în silabe O consoană între două vocale face silabă cu a doua vocală: mi-les. Două consoane între două vocale se împart în mod egal între cele două vocale:

mag-nus; mit-to. Excepţie face grupul format din muta cum liquida, cînd cele două consoane fac silabă cu a doua vocală: ma-tris.

Trei consoane între două vocale se despart astfel: prima consoană cu prima vocală, iar celelalte două consoane cu a doua vocală: ob-scu-rus.

Temă

CARMEN GENTIS LATINAE CÎNTECUL GINTEI LATINE

Gens Latina est regina Inter magnas gentes mundi Fronte stellam fert divinam Longe saeculis lucentem.

Latina gintă e regină Într-ale lumei ginte mari; Ea poartă-n frunte-o stea divină Lucind prin timpii seculari.

Fatum suum semper porro Maiestate passus regit Ante omnes gentes pergit Et diffundit lumen suum.

Venirea ei tot înainte Măreţ îndreaptă paşii săi Ea merge-n capul altor ginte Vărsînd lumină-n urma ei.

Gens latina, dulcis virgo, Omnem animum delectat.

Latina gintă e vergină Cu farmec dulce, răpitor;

18 În cîteva cuvinte, accentul stă aparent pe ultima silabă (la origine antepenultima): illíce →illíc. 19 În inscripţiile tîrzii se utiliza accentul ascuţit pentru a marca vocalele lungi, semn numit apex.

7

Valdo hospes se inclinat Et amore flectit genu.

Străinu-n cale-i se înclină Şi pe genunchi cade cu dor.

Pulchra, viva et subridens, Caldo sub sereno caelo Sole splendido miratur, Smaragdi caldatur mari.

Frumoasă, vie, zîmbitoare, Sub cer senin, în aer cald, Ea se mirează-n splendid soare, Se scaldă-n mare de smarald.

Gens latina est sortita Huius mundi dona mira, Multum laetans haec impertit Cum sororibus amatis,

Latina gintă are parte De-ale pămîntului comori Şi mult voios ea le împarte Cu celelalte-a ei surori,

Sed terribilis in ira Quando brachio liberante Tyrannum crudelem ferit Et luctatur pro honore.

Dar e teribilă-n mînie Cînd braţul ei liberator Loveşte-n cruda tiranie Şi luptă pentru-al său noroc.

Illa die ac suprema, Quando Domino in caelo Gens interrogata erit: „Quid fecisti hoc in mundo?”

În ziua cea de judecată Cînd, faţă- cer cu Domnul sfînt, Latina gintă-a fi-ntrebată Ce au făcut pe-acest pămînt?

Magna voce respondebit: „Domine, dum mundo steti, Suis oculis miratis Ipsum te repraesentavi”.

Ea va răspunde sus şi tare: «O! Doamne-n lume cît am stat În ochii săi plini de-admirare Pe tine te-am reprezentat!»

(Traducere: Traian Diaconescu) (Vasile Alecsandri)

Substantive Adjective/Adverbe Verbe coelum –i n = cer longe = departe, mult diffundo -ere –fudi -fusum = a răspîndi,

a revărsa dies -ei f= zi magnus -a -um = mare facio-ere, feci, factum = a face fatum –i n = desin porro = mai departe fero -ferre –tuli -latum = a purta frons –ntis f = frunte semper = totdeauna pergo-ere, perrexi, perrectum = a

merge gens –ntis f = gintă supremus -a -um = suprem, ultim rego -ere –rexi -rectum = a conduce mundus –i m= lume sto-are, steti, statum = a sta saeculum -i n= secol sum, esse, fui = a fi

Nota bene Flexiunea verbală În limba latină verbele se clasifică în patru conjugări, în funcţie de tema

prezentului, pe care o aflăm de la forma de infinitiv. Verbele au patru forme de bază: indicativ prezent, infinitiv prezent, indicativ

perfect şi supin. Timpurile şi modurile se formează de la cele trei teme (a prezentului, a perfectului şi a supinului) prin adăugarea unor sufixe temporale şi modale; acestea sînt urmate de desinenţele personale: -o/-m, -s, -t, -mus, -tis, -nt.

Memoraţi poezia Carmen gentis Latinae. Identificaţi verbele din poezie şi precizaţi persoana şi numărul la care se

8

află. Traduceţi în limba latină:

Ştiinţa numeşte Romania regiunea în care există limbi care provin din latină.

Subsantive Adjective/Participii Verbe lingua-ae f = limbă manens-ntis = care rămîne appelo-are-avi-atum = a numi regio-onis f = regiune sciencia-ae f = ştiinţă

II. ELEMENTE DE MORFOLOGIE

Limba latină are nouă părţi de vorbire. Ele se clasifică în părţi de vorbire

flexibile şi în părţi de vorbire neflexibile. Substantivul, adjectivul, pronumele şi unele numerale realizează flexiunea prin declinare, iar verbul prin conjugare. Adverbul, prepoziţia, conjuncţia şi interjecţia sunt neflexibile. În limba latină nu există articol.

Elementele cuvintelor flexibile sînt: Rădăcina - care conţine sensul cuvîntului în accepţiunea cea mai generală;

ea este în general invariabilă şi poate fi comună mai multor cuvinte care formează o familie lexicală: cano (a cînta), canto (a cînta), cantus (cîntec), canticum (cîntec), canticus (muzical) etc. • Tema - este formată din rădăcină, căreia i se adaugă o vocală caracteristică, prezentă pe parcursul flexiunii (nominale sau verbale): Cantat (el cîntă), Cantabat (el cînta), Cantabit (el va cînta); Cantu (în cîntec), Cantuum (cîntecelor). Tema substantivului este în general stabilă pe parcursul declinării 20; cînd însă vocala tematică este urmată de o desinenţă vocalică şi acestea se contopesc, se pot produce modificări; partea finală a cuvîntului se numeşte în acest caz terminaţie: legato+ i > legati (a solului). Tema verbului este variabilă, în funcţie de modurile şi timpurile formate.

Desinenţa - este partea variabilă a cuvîntului care se adaugă temei şi indică la substantiv numărul şi cazul, iar la verb, diateza, numărul şi persoana.

SUBSTANTIVUL (nomen substantivum)

În limba latină substantivul are următoarele categorii gramaticale: genul, numărul

şi cazul; el are trei genuri (masculin, feminin şi neutru), două numere (singular şi plural) şi şase cazuri (nominativ, vocativ, acuzativ, genitiv, dativ şi ablativ).

Totalitatea formelor unui substantiv se numeşte declinare; în limba latină substantivul se clasifică în cinci declinări, în funcţie de temă, care se află înlăturînd terminaţia de la genitivul singular. În dicţionare sînt indicate nominativul şi genitivul singular; recunoaştem substantivele care aparţin uneia sau alteia din cele cinci declinări după genitivul singular.

20 Există totuşi cîteva substantive care prezintă modificări de temă la unele cazuri, de exemplu: bos, bovis; sus, suis; caro, carnis; nix,nivis; senex,senis.

9

Declinarea I tema în -a N sg. în –a G sg. în –ae Declinarea a II-a tema în -o /-e N sg. în -us, -er,-ir,-um G sg. în –i Declinarea a III-a tema în -i/ cons. N sg. Variabil G sg. în-s/ -is Declinarea a IV-a tema în -u N sg. în -us,-u G sg. în –us Declinarea a V-a tema în -e N sg. în -es G sg. în –ei

În general declinările I şi a V-a au preponderent substantive feminine.

Nominativul singular al declinării I este -a: silva-ae (pădure), lupa-ae (lupoaică). Substantivele al căror gen natural este masculin: poeta (poet), numele de popoare (Persa-ae, persanul), de fluvii (Garumna-ae) şi numele lunilor anului sînt de genul masculin21; ele se declină la fel ca femininele.

Declinarea a V-a se distinge prin nominativul singular în -es; doar substantivele res, rei (lucru) şi dies, diei (zi) au declinare completă la singular şi plural, iar substantivul dies, diei este la singular şi masculin şi feminin, iar la plural numai masculin. Substantivele de declinarea a V-a nu au forme de plural, cu excepţia cîtorva care au N-Ac.: acies (linie de luptă), facies, effigies (chip), species (specie), spes (speranţă). La declinările I şi a V-a nu există substantive neutre.

La declinările a II-a şi a IV-a substantivele sunt preponderent masculine şi neutre. Nominativul în -us de la declinarea a II-a este masculin, cu excepţia substantivelor ce denumesc arbori (pinus22), ţări, insule şi oraşe (Aegyptus, Corinthus, Rhodus), alvus (pîntece), humus (pămînt), colus (furcă de tors), vannus (vînturătoare), care sînt feminine; sînt de genul neutru substantivele virus (venin), vulgus (popor) şi pelagus (mare). Tot de genul masculin sînt şi substantivele de declinarea a II-a cu nominativul în -er, cît şi substantivul în -ir vir, viri (bărbat), care au pierdut terminaţia -us; la celelalte cazuri, substantivele în -er şi -ir au terminaţiile declinării a II-a (dar V=N).

Ca şi la declinarea a II-a, la declinarea a IV-a majoritatea substantivelor în -us sînt masculine; sînt feminine substantivele ce denumesc arbori (quercus - stejar), cît şi: manus (mînă), domus (casă), tribus (trib), acus (ac), anus (bătrînă), idus (ide), porticus (portic), nurus (noră), socrus (soacră). Unele substantive din această categorie formează dativul şi ablativul plural cu terminaţia –ubus: tribubus (mai ales cele care s-ar putea confunda cu substantivele de declinarea a III-a: D-Abl: arcibus < arx, arcis; D-Abl arcubus < arcus, -us.

Substantivele de declinarea a II-a cu terminaţia -um şi cele de a IV-a cu terminaţia -u23 sînt neutre. În declinare, ele urmează regula neutrelor, avînd atît la singular cît şi la plural trei cazuri identice: nominativ, vocativ şi acuzativ; la plural, aceste trei cazuri au întotdeauna desinenţa -a:

N-V-Ac sg. exemplum (exemplu) N-V-Ac pl. exempla N-V-Ac sg. genu (genunchi)

21 La fel şi substantivul incola (locuitor). 22 Numele fructelor sînt de genul neutru. 23 Există patru substantive neutre: cornu (corn), genu (genunchi), gelu (ger) şi veru (frigare).

10

N-V-Ac pl.genua La declinarea a III-a există mai multe modele flexionare, întrucît cuprinde

cuvinte cu teme şi cu terminaţii diferite la nominativ singular. În schimb, toate substantivele ce aparţin acestei declinări au genitivul singular în –(i)s24 şi utilizează un număr suficient de mare de desinenţe comune pentru a forma o singură declinare.

În funcţie de temă, ele se împart în: Substantive cu temă consonantică (masculine, feminine şi neutre): pastor, consul,

natio, homo25, hiems, sanguis26, lex27, genus, nomen28. Substantive cu tema în -i sau -e (masculine, feminine şi neutre): navis, vulpes,

imber29, tussis30, mare, animal, calcar. Substative cu tema mixtă: pons, lis (care se comportă la singular ca substantivele

cu temă consonantică, iar la plural ca acelea cu tema în -i). Substantivele cu tema consonantică se mai numesc imparisilabice pentru că la

nominativ au o silabă mai puţin31: N: amor G: amoris N: lex G: legis Substantivele cu tema vocalică32 se mai numesc şi parisilabice pentru că au

acelaşi număr de silabe la toate cazurile şi au genitivul plural în -ium. N: civis G: civis La declinarea a III-a, sînt de genul masculin cuvintele al căror nominativ este

în -o, -or, -os, -er şi imparisilabicele în -es: sermo33 (vorbire), ordo (ordine), amor (iubire), honos (onoare), carcer (carceră, închisoare) şi cele al căror gen natural este masculin. Sînt de genul feminin substantivele al căror nominativ este în –as, -is, -aus, -x, -us, cele în –s postconsonantic, parisilabicele în -es şi cele care au genul natural feminin. De genul feminin sînt aşadar majoritatea substantivelor cu desinenţa -s la nominativ singular: lampas (lampă), largitas (dărnicie); excepţie fac substantivele: sanguis (sînge), grex (turmă), lapis (piatră) şi pes (picior). Sînt de genul neutru cele care au nominativul în -us, -ur, -ar, -t, -men, -l, -c, -e, -a: genus-eris (gen), tempus-oris (timp). Genul natural prevalează asupra celui gramatical; astfel, laepus (iepure), sau mus (şoarece) sunt de genul masculin.

Formarea cazurilor se realizează prin înlăturarea terminaţiei genitivului

24 Parisilabicele au desinenţa-s, iar imparisilabicele-is. 25 Fără desinenţă de nominativ, cu temele: -r, -l sau -n (care dispare la nominativ); cînd -r e precedat de -e se conservă: N-V pater ); pentru distribuţia terminaţiilor de la declinarea a III-a în funcţie de genuri, v. Bujor, Chiriac, Gramatica limbii latine, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p.32 squ. 26 Cu desinenţa -s la nominativ. 27 Dacă -g sau - c e urmat de -s, se transformă în -x; dacă după -d/ -t urmează -s, consoana temei cade la nominativ singular: N: pe(d)s; G: pedis. 28 Fără desinenţă la nominativ. 29 Substantiv masculin. 30 Tussis (tuse), sitis (sete), vis (putere), Tiberis (Tibru) păstrează tema -i în toată declianarea şi au acuzativul singular în -im şi ablativul singular în -i. 31 Neutrele din această categorie au şi la acuzativ o silabă mai puţin (vezi regula neutrelor). 32 Neutrele cu temă vocalică (parisilabice) au de obicei nominativul în -e; există însă şi neutre imparisilabice cu temă vocalică care l-au pierdut pe -e la nominativ: animal-is (animal). 33 Oratio (vorbire, discurs) este de genul feminin.

11

singular şi adăugarea desinenţelor cazuale; în funcţie de cazul în care se află, substantivul îndeplineşte diferite funcţii sintactice:

Cazul Funcţia sintactică Nominativ subiect, apoziţie, nume predicativ Vocativ - Acuzativ complement direct, complement circumstanţial, subiect al completivei

infinitivale Genitiv atribut, complement Dativ complement indirect Ablativ complement circumstanţial34, subiect al ablativului absolut

Declinarea I35 Singular Plural (N sg.-a: F şi excepţii M ; tema în-a) N insula (insulă – F) insulae (insule) V insula (insulă) insulae (insule) Ac insulam (insulă) insulas (insule) G insulae (a insulei) insularum (insulelor) D insulae (insulei) insulis (insulelor) Abl insula Insulis

Declinarea a II-a Singular Plural36 (N sg.:-us (M cu excepţii F şi N), -

er 37(M), -ir (M), -um (N); tema în -o/-e )

N servus (sclav-M)

ager (ogor-M)

exemplum (exemplu-N)

servi agri exempla

V38 serve ager exemplum servi agri exempla

34 Acestea sînt funcţiile de bază; în aceste cazuri există şi alte funcţii sintactice; vezi Sintaxa cazurilor. 35 La declinarea I există substantive defective fie de singular, fie de plural: divitiae, divitiarum (avere). Există de asemenea substantive care la singular au un înţeles, iar la plural altul: littera, litterae înseamnă la singular “literă”, iar la plural “scrisoare,literatură, cultură”; fortuna, fortunae la singular înseamnă “noroc”, iar la plural “bogăţie”; copia,copiae înseamnă “belşug” la singular, iar la plural “trupe”. Substantivul familia are G în –as pe lîngă pater, mater, filius, filia: pater familias, iar dea şi filia au D şi Abl. plural în –abus (deabus, filiabus) pentru a se diferenţia de formele masculine deus, filius (deis, filiis). La substantivele greceşti, întîlnim G plural în -um (Aeneadum); v. Bujor, Chiriac, op. cit., p.26. 36 Se folosesc doar la plural: castra (tabără), liberi (copii), arma (arme). 37 G singular ne arată dacă -e este sau nu este păstrat în declinare. 38 Substantivele proprii în -ius, -aius, -eius au V singular în -i: Vergili; la fel, filius (fiu) şi pronumele posesiv meus: mi fili; substantivul deus are N=V, deus.

12

Ac servum agrum exemplum servos agros exempla G servi agri exempli servorum39 agrorum exemplorum D servo agro exemplo servis agris exemplis Abl servo agro exemplo servis agris exemplis

Declinarea a III-a Singular Imparisilabic ă Parisilabică (N sg. variabil pentru M , F, N; tema

în cons.) (N sg. variabil pentru M, F, N; tema în -i )

N homo (om-M) tempus (timp-N) civis (cetăţean-M) mare (mare -N) V homo tempus civis mare Ac hominem tempus civem mare G hominis temporis civis maris D homini tempori civi mari Abl homine tempore cive40 mari

Declinarea a III-a Plural Imparisilabică Parisilabică N homines tempora cives maria V homines tempora cives maria Ac homines tempora cives maria G hominum41 temporum civium42 marium D hominibus temporibus civibus maribus Abl hominibus temporibus civibus maribus

Declinarea a IV-a Singular Plural (N sg.: -us (M cu excepţii F) şi-u (N); tema în -u) N cantus (cîntec-M) cornu (corn-N) cantus cornua V cantus cornu cantus cornua Ac cantum cornu cantus cornua G cantus43 corunus cantuum cornuum D cantui44 cornui cantibus45 cornibus Abl cantu cornu cantibus cornibus

39 Au G plural în –um numele de monede, de măsuri, numeralele distributive; şi unele substantive pot avea şi aceată terminaţie de G plural: numele de popoare, liberi (copii) şi deus (zeu)- v. Bujor, Chiriac, op.cit., p. 29 40 Au Abl. singular şi în -e şi în -i: febris (febră), puppis (pupă), turris (turn), securis (secure). 41 Au G plural în -um, deşi sînt parisilabice canis, pater, mater, frater, senex, iuvenis. 42 Au G plural în –ium unele substantive în -as, -atis, -is, -it, is (Penatium) şi monosilabicele terminate la N sg. în două consoane (nox, frons). 43Uneori, apare la G singular -i: senati (senat)- v. Bujor, Chiriac, op. cit., p. 37. 44 Uneori, au D singular în -u: metu (teamă), manu (mînă)- idem, ibidem, p. 38. 45 D-Abl. în –ubus -v. ibidem.

13

Declinarea a V-a Singular Plural (N sg.:-es) (F cu excepţii M ); tema în -e) N res (lucru-F) res V res res Ac rem res G rei46 rerum D rei47 rebus Abl re rebus

La declinarea a III-a există cîteva substantive neregulate48:

Singular Plural NV vis (putere) vires Ac vim vires G vis virium D vi viribus Abl vi viribus NV bos (bou) boves Ac bovem boves G bovis bouum D bovi bobus Abl bove bobus sau bubus NV Iuppiter (Jupiter, zeul suprem) - Ac Iovem - G Iovis - D Iovi - Abl Iove -

Nota bene Adjectivul urmează aceeaşi declinare cu substantivul; el poate selecta

declinările I, a II-a sau a III-a în funcţie de numărul de terminaţii şi de gen. Adjectivele cu trei terminaţii la nominativ ca magnus (m), magna (f),

magnum (n) se declină după declinările I (f) şi a II-a (m şi n). Cele cu două terminaţii dulcis (m şi f), dulce (n) şi cele cu o singură terminaţie la nominativ: felix (m, f, n,), felicis (genitiv) se declină după declinarea a III-a.

46 G singular: fidi, plebi întrucît au N sg. în –es, nu în –ies- idem, ibidem, p. 40. 47 D singular: diei/die, fidei/fide, rei/re- v.idem, ibidem, p. 41 48 Există şi substantive defective de caz: fas (permis), nefas, mane (dimineaţa), sponte (Abl.< spons, din iniţiativă ), ruri (locativ < rus, la ţară); os (gură), ius (drept), aes (bronz) au la plural doar N-Ac.

14

Observaţii asupra desinenţelor cazuale Întotdeauna substantivele masculine şi feminine au, la toate declinările: • acuzativul singular în -m şi acuzativul plural în -s. • genitivul plural în -arum, -orum, -erum pentru declinările I, II-a , a V-a şi în

-um pentru declinările a III-a şi a IV-a • dativul şi ablativul plural în: -is (declinările I şi a II-a)

-bus (declinările a III-a, a IV-a şi a V-a) La toate declinările există forme flexionare omonime: • N = V pentru substantivele masculine, feminine şi neutre la singular şi

plural, aparţinînd declinărilor I, a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a, cu excepţia substantivelor în -us de la declinarea a II-a.

• D = Abl pentru toate substantivele masculine, feminine şi neutre la singular şi plural, aparţinînd declinărilor I, a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a.

• N = V = Ac pentru substantivele masculine şi feminine la numărul plural de la declinările a III-a, a IV-a şi a V-a.

• N = V= Ac pentru toate substantivele neutre, atît la singular cît şi la plural: la singular au următoarele terminaţii: declinarea a II-a: -um; declinarea a III-a,

variabilă; declinarea a IV-a: -u. la plural, toate neutrele au la aceste cazuri -a.

Temă

Traduceţi în limba română. Labor omnia vincit improbus. (Vergiliu, Georgice) Panem et circenses.

(Iuvenal, Satira 10) Timeo Danaos et dona ferentes. (Vergiliu, Eneida). Repetitio est mater studiorum. (Quintilian) Cum grano salis. (Pliniu cel Bătrîn, Istoria naturală) Ab urbe condita. (T. Livius, De la fundarea Romei) Alma mater. Amicus humani generis. Anno Domini. Vox populi, vox dei. Auri sacra fames! (Vergilius, Eneida) Diem perdidi. (Suetonius) Est modus in rebus. (Horaţiu, Satira I) Finis coronat opus. (Ovidiu, Heroide) Fortuna caeca est. (Cicero, Despre prietenie) Audaces fortuna iuvat. (Vergilius, Eneida) O, tempora! O, mores! (Cicero, Catilinara I) Homo homini lupus. (Plaut, Asinaria)

Substantive Adjective/Adverbe Verbe donum-i n = dar, cadou almus-a-um = hrănitor corono-are-avi-atum = a încununa fames-is f = foame caecus-a-um = orb fero, ferre, tuli, latum= a aduce finis-is m = sfîrşit improbus-a-um = stăruitor perdo-ere-didi-ditum = a pierde genus-eris n = specie, neam sacer-cra-crum = blestemat timeo-ere-ui = a se teme labor -oris m = muncă vinco-ere, vici, victum = a învinge modus-i m = măsură opus-eris n = operă panis-is m = pîine vox-cis f = voce

Selectaţi într-un tabel substantivele aparţinînd declinărilor I, a II-a şi a III-a

care să acopere paradigma cazuală la singular şi plural; în cazul în care în text nu

15

apar anumite forme flexionare, formaţi-le singuri. Ghidaţi-vă după tabelul următor:

Declinarea I Declinarea a II-a Declinarea a III-a în –us în –um parisilabice Imparisilabice sg. pl. sg. pl. sg. pl. sg. pl. Sg. pl. N Ac G D V Abl.

• Traduceţi în limba latină: În timp ce un copil e întrebat de profesor, ceilalţi şed şi ascultă atent cu

tăbliţele în mînă. Înfăţişarea lor le trădează sentimentele; căci unii elevi vor să fie ascultaţi, alţii nu vor.

Literatorul ţine un bici în mîna stîngă şi un manunscris în mîna dreaptă.

Substantive Adjective Verbe animus-i m = suflet dexter-tra-trum = drept attendo-ere-di-tum = a asculta atent discipulus-i m = elev sinister-tra-trum = stîng declaro-are-avi-atum = a da pe faţă flagellum-i n = bici interrogo-are-avi-atum = a întreba litterator-oris m = literator,

învăţător nolo, nolle, nolui = a nu vrea

magister-tri m = profesor sedeo-ere, sedi, sessum = a şede manus-us f = mînă teneo-ere, tenui, tentum = a ţine puer-eri m = copil volo, velle, volui = a vrea tabella-ae f = tăbliţă volumen-inis n = manuscris,

volum

vultus-us m = înfăţişare • Declinaţi: bona mulier, cerasus alta, exemplum dignum, alma lupa, civis Romanus

ADJECTIVUL

(nomen adiectivum)

Adjectivul se declină după regulile declinării substantivale, în funcţie de terminaţiile de la nominativ, gradul pozitiv; el se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul determinat.

I. Adjectivele care au la nominativ singular -us (m), -a (f), -um (n) sau -er (m), -a (f), -um49 (n) se declină ca şi substantivele de la declinările I (cele în –a, feminine) şi a II-a (cele în -us /-er50, masculine şi –um, neutre): clarus, clara, 49 Există un singur adjectiv în -ur, -a, -um: satur-a-um (sătul). 50 Ca şi substantivele în -er de la această declinare, unele adjective au în radical –e care se păstrează în declinarea celor trei genuri (asper, tener, liber), iar altele nu, primind doar la nominativ masculin -e (pulcher).

16

clarum (vestit), tener, tenera, tenerum (tînăr). Singular Plural M F N M F N N altus

(înalt)51 alta (înaltă) altum

(înalt) alti (înalţi) altae

(înalte) alta (înalte)

V alte alta altum alti altae alta Ac altum altam altum altos altas alta G alti altae alti altorum altarum altorum D alto altae alto altis altis altis Abl alto alta alto altis altis altis

Singular Plural M F N M F N N miser

(nefericit) misera (nefericită)

miserum (nefericit)

miseri (nefericiţi)

miserae (nefericite)

misera (nefericite)

V miser misera miserum miseri miserae misera Ac miserum miseram miserum miseros miseras misera G miseri miserae miseri miserorum miserarum miserorum D misero miserae misero miseris miseris miseris Abl misero misera misero miseris miseris miseris

Singular Plural M F N M F N N pulcher

(frumos) pulchra (frumoasă)

pulchrum (frumos)

pulchri (frumoşi)

pulchrae (frumoase)

pulchra (frumoase)

V pulcher pulchra pulchrum pulchri pulchrae pulchra Ac pulchrum pulchram pulchrum pulchros pulchras pulchra G pulchri pulchrae pulchri pulchrorum pulcharum pulchrorum D pulchro pulchrae pulchro pulchris pulchris pulchris Abl pulchro pulchra pulchro pulchris pulchris pulchris

II. Adjectivele care au la nominativ singular: a) Două terminaţii : -is (m şi f), -e (n): fortis, forte (puternic); în această

clasă există 13 adjective cu trei terminaţii, -er (m), -is (f), -e (n): acer, acris, acre (ager) care au apărut ca urmare a pierderii terminaţiei de N sg.-is rămînînd cu radicalul în -r52. Aceste adjective au tema în-i.

b) O singură terminaţie pentru toate genurile, variabilă: felix (G sg. felicis ) (fericit). Ele se declină după declinarea a III-a a substantivelor cu tema în –i53. La gradul de comparaţie pozitiv adjectivele au Abl.sg în-i. 51 Adjectivele în -ius au G singular în -ii şi V singular -ie. 52 În aceeaşi situaţie se află numele lunilor September, -is,-e, October, -is, -e, November, -is ,-e şi December, -is, -e 53 Se declină ca parisilabicele adjectivele cu N sg. în –ns,-ar,-ax,-ox,-rs:elegans, par, audax, ferox şi ca imparisilabicele adjectivele cu N sg. în-us,-er,-or,-es:vetus, pauper, memor, dives – v. M. Paraschiv, op. cit., p.33.

17

Singular Plural M-F N M-F N N dulcis (dulce) dulce (dulce) dulces (dulci) dulcia (dulci) V dulcis dulce dulces dulcia Ac dulcem dulce dulces dulcia G dulcis dulcis dulcium dulcium D dulci dulci dulcibus dulcibus Abl dulci dulci dulcibus dulcibus

Singular Plural M F N M F N N celer

(iute) celeris (iute) celere

(iute) celeres (iuţi)

celeres (iuţi)

celeria (iuţi)

V celer celeris celere celeres celeres celeria Ac celerem celerem celere celeres celeres celeria G celeris celeris celeris celerium celerium celerium D celeri celeri celeri celeribus celeribus celeribus Abl celeri celeri celeri celeribus celeribus celeribus

Singular Plural M-F N M-F N N felix (fericit, -ă) felix (fericit) felices (fericiţi, -e) felicia (fericite) V felix felix felices felicia Ac felicem felix felices felicia G felicis felicis felicium felicium D felici felici felicibus felicibus Abl felici felici54 felicibus felicibus

Comparaţia adjectivelor În limba latină adjectivul are 3 grade de comparaţie: pozitiv (ale cărui forme

le-am declinat), comparativ şi superlativ.

Gradul comparativ poate fi: a)de egalitate- se formează analitic, cu ajutorul adverbului aeque + adjectivul la gradul pozitiv; pentru al doilea termen al comparaţiei se foloseşte atque sau ac: Caius aeque altus ac Iulius est. (Caius este la fel de înalt ca şi Iulius.) b)de inferioritate - se formează analitic, cu ajutorul adverbului minus + adjectivul la gradul pozitiv: Caius minus altus quam Iulius est. (Caius este mai puţin înalt decât Iulius.) c)de superioritate - se formează sintetic, înlăturînd desinenţa genitivului singular de la gradul pozitiv şi adăugînd la radical sufixele -ior pentru masculin şi feminin N sg. şi -ius pentru neutru N sg. Această regulă se aplică atît adjectivelor care se 54 Adjectivele cu o terminaţie au Abl. singular în -i cînd sînt folosite ca adjective şi în -e cînd sînt folosite ca substantive - Bujor, Chiriac, op.cit., p.130.

18

declină la gradul pozitiv după declinările I şi a II-a, cît şi celor care se declină după declinarea a III-a. Comparativul de superioritate se declină ca şi adjectivele cu două terminaţii, urmînd declinarea a III-a cu tema consonantică55: Caius altior quam Iulius est. (Caius este mai înalt decît Iulius).

Atît la gradul comparativ de inferioritate, cît şi la cel de superioritate, cel de al doilea termen al comparaţiei se exprimă: 1. În acelaşi caz cu primul termen + adverbul quam (decît): Caius altior quam Iulius est. 2. În ablativ (ablativus comparationis): Caius altior Iulio est. Al doilea termen al comparaţiei are funcţia de complement al comparativului. N: altus (înalt)

G: alt(i) N: m,f: altior (mai înalt, -ă)

N: n: altius (mai înalt)

N:miser (nefericit)

G: miser(i) N: m, f: miserior (mai nefericit, -ă)

N: n: miserius (mai nefericit)

N:pulcher (frumos)

G: pulchr(i) N: m, f: pulchrior (mai frumos, -ă)

N: n: pulchrius (mai frumos)

N: celer (iute)

G: celer(is) N: m, f: celerior (mai iute)

N: n: celerius (mai iute)

N:dulcis (dulce)

G: dulc(is) N: m,f: dulcior (mai dulce)

N: n: dulcius (mai dulce)

N: felix (fericit)

G: felic(is) N:m,f: felicior (mai fericit)

N: n: felcius (mai fericit)

Singular Plural M-F N M-F N N altior altius altiores altiora V altior altius altiores altiora Ac altiorem altius altiores altiora G altioris altioris altiorum56 altiorum D altiori altiori altioribus altioribus Abl altiore57 altiore altioribus altioribus

Gradul superlativ se formează:

Înlocuind desinenţa genitivului singular cu sufixele: -(is)simus (m), -(is)sima (f), -(is)simum (n). Această regulă se aplică majorităţii adjectivelor.

Adjectivele care au nominativul singular în -er (m), -a (f), -um (n) şi cele în -er (m), -is (f), -e (n) la superlativ primesc sufixul -rimus, -rima, -rimum (adăugat nominativului masculin).

Adjectivele: facilis, difficilis, similis, dissimilis şi humilis formează superlativul cu

55 Adjectivele compuse cu -dicus, -ficus, -volus se declină ca participiul prezent, avînd terminaţia de comparativ -entior, -entius: maledicus, maledicentior. 56 Comparativul are G plural în -um. 57 Comparativul are Abl. singular în -e.

19

ajutorul sufixelor -limus, -lima, -limum58 (adăugat temei).

Exemple: a) N sg.: altus (înalt) G sg.: alt(i) altissimus, -a, -um (foarte înalt) N sg.: dulcis (dulce) G sg.: dulc(is) dulcissimus, -a,-um (foarte dulce) N sg.: felix (fericit) G sg.: felic(is) felicissimus, -a,-um (foarte fericit)

b) N sg.: miser (nefericit) miserrimus, -a,-um (foarte nefericit) N sg.: pulcher (frumos) pulcherrimus, -a, -um (foarte frumos) N sg.: celer (iute) celerrimus, -a, -um (foarte iute)

c) N sg.: facilis (uşor) G sg.: facil(is) facillimus, -a, -um (foarte uşor)

Adjectivele de la gradul superlativ se declină după declinarea I (femininele) şi

a II-a59 (masculinele şi neutrele). Cînd superlativul are valoare relativă, el are un al doilea termen care are

funcţia de complement al superlativului şi se exprimă prin substantiv sau un substitut al acestuia aflat într-unul din cazurile: a) ablativ precedat de prepoziţia ex (din, dintre): Caius altissimus ex omnibus

collegis est.(Caius este cel mai înalt dintre toţi colegii.) b) acuzativ precedat de prepoziţia inter (între): Caius altissimus inter omnes collegas est. c) genitiv fără prepoziţie (genitivus partitivus): Caius altissimus omnium collegarum est. • Adjectivele cu trei terminaţii în -us, -a, -um precedate de vocalele -e, -i, sau -u

formează comparativul şi superlativul analitic cu ajutorul adverbelor magis, plus (mai) şi maxime, valde,forte (foarte). Acest tip de comparaţie se va generaliza ulterior în limbă şi va fi moştenit în limbile romanice.

Pozitiv Comparativ Superlativ idoneus, -a, -um (frumos)

magis idoneus, -a, -um (mai frumos)

maxime idoneus, -a, -um (foarte frumos)

varius, -a, -um (variat)

magis varius, -a, -um (mai variat)

maxime varius, -a, - um (foarte variat)

arduus, -a, -um (arzător)

magis arduus, -a, -um (mai arzător)

maxime arduus, -a, -um (foarte arzător)

• Superlativul se mai poate forma cu ajutorul prefixelor per- şi prae-:permagnus, 58 Sufixele –rimus şi –limus rezultă din asimilarea lui –s din –simus. 59 Adjectivele compuse cu -dictus, -ficus, -volus formează superlativul cu -entissimus-a-um: maledicentissimus-a-um.

20

-a, -um (foarte mare), permulti, -ae, -a (foarte mulţi), praeclarus, -a, -um (foarte vestit).

Comparaţia neregulată

1. Există cîteva adjective care formează comparativul şi superlativul de la un radical diferit de cel al pozitivului (comparaţie supletivă): Pozitiv Comparativ Superlativ magnus, -a, -um(mare) maior, maius (mai mare) maximus,-a,-um (foarte mare) parvus, -a, -um (mic) minor, minus (mai mic) minimus, -a, -um (foarte mic) bonus, -a, -um (bun) melior, melius (mai bun) optimus, -a, -um (foarte bun) malus, -a, -um (rău) peior, peius (mai rău) pessimus, -a, -um (foarte rău) multus, -a, -um (mult) plus,-ris (mai mult) plurimus, -a, -um (foarte mult)

2. Există adjective fără gradul pozitiv: citerior, -ius (de dincoace) citimus, -a, -um ulterior, -ius (de dincolo) ultimus, -a, -um propior,-ius (apropiat) proximus, -a, -um prior, -ius (din faţă) primus, -a, -um deterior, -ius (rău) deterrimus, -a, -um potior, -ius (preferabil) potissimus, -a, -um

Există adjective folosite doar la comparativ şi superlativ, ale căror forme de

pozitiv sînt folosite la plural cu valoare substantivală: exterus, -a, -um/ exterior, -ius/ extremus, -a, -um → exteri ,-orum =

străini; posterus, -a, -um/ posterior, -ius/ postremus, -a, -um → posteri, -orum =

urmaşi; - superus, -a, -um/ superior, -ius/ supremus, -a, -um şi summus, -a, um →

Superi, -orum = zeii de sus; - inferus, -a, -um/ inferior, -ius/ infimus, -a, -um şi imus, -a, -um → Inferi,-

orum = zeii de jos.

Temă

Traduceţi în limba română: Amicus Plato, sed magis amica veritas. (Ammonius) Ars longa, vita brevis.

(Hippocrate) Aurea mediocritas. (Horatius, Oda II, 10) Corruptio optimi pessima. Corvus albus. (Iuvenal, Satira VII) Difficiles nugae. (Martial, Epigrama II, 86) Exegi monumentum aere perennius. (Horatius, Oda II, 30) Ira furor brevis est. (Ennius) Honeste vivere. (Ulpian) Primum vivere, deinde philosophari. (Precept latin). Nunc est bibendum. (Horatius, Oda I, 37). Fugit irreparabile tempus.

21

(Vergilius, Georgicele III) Hic et nunc. Pares cum paribus facillime congregantur. (Cicero, Despre bătrîneţe) Substantive Adjective/Adverbe Verbe aes, aeris n = bronz aureus-a-um = aurit, de aur bibo-ere, bibi, bibitum = a bea ars, artis f = artă deinde = apoi congrego-are-avi-atum = a se

aduna furor-oris m = nebunie nunc = acum exigo-ere, egi-actum = a ridica ira-ae f = mînie par, paris = egal vivo-ere, vixi, victum = a trăi mediocritas-atis f = cale de

mijloc perennis-e = peren

nugae-arum f = numicuri, fleacuri

veritas-atis f = adevăr vita-ae f = viaţă

Analizaţi adjectivele.

Traduceţi în limba latină: Cortegiul funebru înaintează pe Via Appia, împodobită cu monumentele

cetăţenilor nobili. Înaintează cîntăreţii din flaut şi trompetiştii; după ei (post eos), apar femeile cu părul despletit, plîngînd cu mare durere şi sfîşiindu-şi hainele. Apoi vine actorul a cărui (cuius) înfăţişare o redă pe cea a mortului. Urmează alţi actori care (qui) amintesc obiceiurile bărbatului. Apoi sînt purtate imaginile de ceară ale strămoşilor. La sfîrşit e transportată cenuşa acestuia (eius) în urnă.

Substantive Adjective/Participii/ Adverbe

Verbe

cinis-eris m = cenuşă cereus-a-um = de ceară antecedo-ere-cessi-cessum = a veni în faţă

civis-is m = cetăţean lacerans-ntis = sîşiind appareo-ere-ui = a apărea crinis-is m = păr magnus-a-um = mare fero, ferre, tuli, latum = a purta, a

duce fletus-us m = plîns, durere nobilis-e = nobil memoro-are-avi-atum = a aminti histrio-onis m = actor ornatus-a-um = împodobit procedo-ere-cessi-cessum = a

înainta monumentum-i n = monument plangens-ntis = plîngînd reddo-ere-didi-ditum = a reda tibicen-cinis m = flautist solutus-a-um = despletit sequor, sequi, secutus sum = a urma tubicen-inis m = trompetist suus-a-um = al său venio-ire, veni, ventum= a veni urna-ae f = urnă vestus-us m = haină vultus-us m = înfăţişare

Traduceţi şi analizaţi:

nigrarum mulierum – inevitabile fatum – pedestres copiae – celebris urbs – in libro aperto cordis – turpissima exempla – post brevissimum tempus

Declinaţi la pozitiv şi comparativ: populus alta et densa, tener puer, audax nauta, corpus salubre

22

NUMERALUL (nomen numerale)

În limba latină existau următoarele numerale:

cardinale (cîţi? quot?) ordinale (al cîtelea? quotus?) distributive (cîte cîţi? quoteni?) adverbiale (de cîte ori? quoties?) multiplicative (de cîte ori? quotiens?). Numeralul cardinal

Pentru a indica numerele romanii foloseau litere: I - 1 V - 5 L - 50 C - 100 D - 500 M - 1000 Pentru a indica diferite valori numerice se putea asocia de maximum trei ori

acelaşi semn (III - 3; XXX - 30 etc.). Puse la stînga semnelor cu valoare mai mare, semnele cu valoare mai mică se scădeau: XL - 40. Aşezate la dreapta, acestea se adunau: LX - 60. Doar o parte a numeralului cardinal se declină: 160, 261 (după declinările I la feminin şi a II-a la masculin şi neutru) şi 3 (după declinarea a III-a). De la 4 la 100 nu se declină. Se mai declină numeralele care denumesc sutele după declinările I şi a II-a. Numeralul 1000 (mille) este indeclinabil la singular şi declinabil la plural (milia), unde preia forma de neutru a declinării a III-a. b) Numeralul ordinal - se formează de la numeralul cardinal (cu excepţia lui primus, -a, -um, întîiul, întîia şi secundus, -a, -um - al doilea, a doua). El se comportă ca un adjectiv cu trei terminaţii şi se declină după declinarea I (femininele) şi a II-a (masculinele şi neutrele). c) Numeralul distributiv - se comportă, ca şi numeralul ordinal, ca un adjectiv cu trei terminaţii şi este format, de la 3 în sus, de la numeralul cardinal. d) Numeralul adverbial - este indeclinabil. e) Numeralul multiplicativ - se formează de la numeralul cardinal cu ajutorul sufixului -plex la nominativ, -plicis la genitiv: simplex, duplex, triplex etc. Se comportă ca un adjectiv cu o terminaţie şi se declină după declinarea a III-a.

Declinarea numeralelor cardinale

60 Unus are G sg. în –ius şi D sg. în –i, ca la pronume. 61 Duo are G pl. duorum, -arum şi D-Abl pl. duobus, -abus.

23

M F N M F N M - F N M-F-N N unus una unum duo duae duo tres tria milia Ac unum unam unum duos duas duo tres tria milia G unius unius unius duorum duarum duorum trium trium milium D uni uni uni duobus duabus duobus tribus tribus milibus Abl uno una uno duobus duabus duobus tribus tribus milibus

Cifre Numeralul

cardinal Numeralul ordinal

Numeralul distributiv

Numeralul adverbial

1- I 2 - II 3 - III 4 - IV 5 - V 6 - VI 7 - VII 8 - VIII 9 - IX 10 - X

unus, -a, um duo, -ae, -o tres, tria quattor quinque sex septem octo novem decem

primus, -a, -um secundus, -a, -um tertius, -a, -um quartus, -a, -um quintus, -a, -um sextus, -a, -um septimus, -a, -um octavus, -a, -um nonus, -a, -um decimus, -a, -um

singuli, -ae, -a bini, -ae, -a terni, -ae, -a quaterni, -ae, -a quini, -ae, -a seni, -ae, -a septeni, -ae, -a octoni, -ae, -a noveni, -ae, -a deni, -ae, -a

semel bis ter quarter quinquies sexies septies octies novies decies

11 - XI 12 - XII 13 - XIII 14 - XIV 15 - XV 16 - XVI 17 - XVII 18 - XVIII 19 - XIX 20 - XX

undecim duodecim tredecim quattuordecim quindecim sedecim septemecim duodeviginti undeviginti viginti

undecimus,-a,-um duodecimus,-a,-um tertius decim quartus decimus quintus decimus sextus decimus septimus decimus duodevicesimus undevicesimus vicesimus

undeni, -ae, -a duodeni, -ae, -a terni deni quaterni deni quini deni seni deni septeni deni duodeviceni undeviceni viceni

undecies duodecies ter decies quarter decies quinquies decies sexies decies septies decies duodevicies undevicies vicies

21 - XXI 30 - XXX 40 - XL 50 - L 60 - LX 70 - LXX 80 - LXXX 90 - XC 100 - C

unus et viginti triginta quadraginta quinquaginta sexaginta septuaginta octoginta nonaginta centum

unus et vicesimus tricesimus quadragesimus quinquagesimus sexagesimus septuagesimus octogesimus nonagesimus centesimus

singuli et viceni triceni … quadrageni quinquageni sexageni septuageni octogeni nonageni centeni

semel et vicies tricies quadragies quinquagies sexagies septuagies octogies nonagies centies

200 - CC 300 - CCC 400 - CD 500 - D 600 - DC 700 - DCC 800 - DCCC 900 - CM 1000 - M 2000 - MM

ducenti,-ae,-a trecenti,-ae,-a quadringenti quingenti,-ae,-a sescenti,-ae,-a septengenti,-ae,-a octingenti,-ae,-a nongenti,-ae,-a mille duo milia

ducentisiums trecentisimus quadringentesimus quingentesimus sescentesimus septingentesimus octingentesimus nongentesimus millesimus bis millesimus

duceni treceni quadringeni quingeni sesceni septingeni octingeni nongeni singula milia bina milia

ducenties trecenties quadringenties quingenties sescenties septingenities octingenties nongenties millies bis millies

24

Temă

Traduceţi în limba română: Bis dat qui cito dat. (P. Syrus) Bis repetita placent. (Horatius, Arta poetică)

Primus inter pares.Tertius gaudens. Miles, post Marathoniam pugnam, longo atque veloci cursu in urbem Athenas tandem venit, Persicaeque cladis nuntium dedit, deinde exanimis cecidit. Equitatus et peditatus Alexandri, Macedonum regis, cum ingenti Persarum exercitu saepe pugnaverunt.

Substantive Adjective/Adverbe Verbe exercitus-us m = armată deinde = apoi cado-ere, cecidi, casum = a cădea, a muri miles-itis m = soldat ingens-ntis = enorm do-are, dedi, datum = a da pugna-ae f = luptă saepe = adesea urbs, urbis f = oraş velox-ocis = repede

Nota bene Desineneţele de pasiv ale verbului la timpurile formate de la tema

prezentului sînt: -r, -ris, -tur, -mur, -mini, -ntur. Infinitiv prezent: -ri .

Analizaţi numeralele.

Traduceţi în limba latină: Tabăra romană avea formă pătrată. Ea era întărită cu ziduri de lemn sau de

piatră. Există o poartă pe fiecare latură. Între porţi existau drumuri. În mijlocul taberei era cortul comandantului. Corturile erau aşezate în rînduri.

Substantive Adjective/Adverbe Verbe dux, ducis m = comandant alius, alia, aliud = celălalt munio-ire-ivi-itum = a întări forma-ae f = formă lapideus-a-um = de piatră pono-ere, posui, positum = a pune murus-i m = zid ligneus-a-um = de lemn series-ei f = şir quadratus-a-um = pătrat via-ae f = drum

PRONUMELE

(pronomen)

Limba latină e bogată în forme pronominale. Flexiunea lor reprezintă un sistem ce a suferit influenţa declinării substantivale, dar are şi trăsături distinctive (de ex., desinenţele de genitiv şi dativ singular). Distingem două mari grupe:

I. Pronumele personal, reflexiv şi posesiv, care au categoria gramaticală a persoanei.

II. Pronumele demonstrativ, relativ, interogativ şi nedefinit.

25

Pronumele personal Pers. I sg. Pers. a II-a sg. Pers. I pl Pers. A II-a pl. N ego (eu) tu (tu) nos (noi) vos (voi) G mei tui nostri / nostrum vestri / vestrum D mihi tibi nobis vobis Ac me te nos vos V - tu - vos Abl me te nobis vobis

Pronumele reflexiv

Pers. a III-a sg şi

pl. N - G sui D sibi Ac se V - Abl se

Pronumele posesiv

Singular Plural M F N M F N Pers.I meus a/al meu mea meum noster a/al nostru nostra nostrum Pers.II tuus a/al tau tua tuum vester a/al vostru vestra vestrum Pers.III suus a/al sau sua suum sui a/ al lor suae sua

Singular Plural M F N M F N N meus mea meum mei meae mea G mei meae mei meorum mearum meorum D meo meae meo meis meis meis Ac meum meam meum meos meas mea V mi mea meum mei meae mea Abl meo mea meo meis meis meis

Observaţii: Limba română a moştenit din latină formele pronumelui personal de

persoanele I şi a II-a şi a format persoana a III-a singular din demonstrativul ille. Pronumele demonstrativ ipse a dat naştere formei însul, care împreună cu formele neaccentuate ale pronumelui personal a format pronumele personal de întărire însumi, însuţi.

26

Pronumele reflexiv îşi păstrează în mare parte formele latineşti; şi în limba latină, acesta are forme proprii doar la persoana a III-a, identice pentru singular şi plural. Pentru a indica persoana ce face şi suferă lucrarea, în limba latină se foloseşte la persoana I şi a II-a pronumele personal în acuzativ cu valoare reflexivă: me defendo (eu mă apăr). La persoana a III-a pronumele reflexiv se poate întări cu forma reduplicată sese.

Pronumele personal şi reflexiv în cazul ablativ singular şi plural îşi ataşează prepoziţia cum la sfîrşit: mecum (cu mine), vobiscum (cu voi). Formele de nominativ ale pronumelui personal şi reflexiv pot fi întărite prin particule ca -met sau -te: egomet (eu însumi), nosmet (noi înşine), tute (tu însuţi).

Pronumele posesive meus şi tuus indică un singur posesor, noster şi vester mai mulţi posesori, iar suus atît un posesor cît şi mai mulţi posesori. La vocativ singular, meus are forma mi. Pronumele posesiv se întăreşte cu particulele -met şi-pte: suamet facta (propriile sale fapte), nostrapte culpa (chiar prin vina noastră).

Pronumele demonstrative prezintă particularităţi flexionare distincte de declinarea substantivală. Cele mai evidente sînt particulele demonstrative -d pentru neutre62 (id, illud, istud) şi –i, -c (haec, hic, hoc ) şi desinenţele de la genitiv (-ius) şi dativ (-i) singular63, comune pentru toate genurile. În rest, se declină ca un adjectiv cu trei terminaţii, după declinările I şi a II-a. • hic, haec, hoc = acesta, aceasta (cu referire la persoana I) • iste, ista, istud = acesta, aceasta (ăsta, asta) (cu referire la persoana a II-a) • ille, illa, illud = acela, aceea (cu referire la persoana a III-a) • is, ea, id =acesta, aceasta, acela, aceea (cu referire la toate persoanele)64 • ipse, ipsa, ipsum = însuşi, însăşi (cu referire la toate persoanele) • idem, eadem, idem = acelaşi, aceeaşi (cu referire la toate persoanele) Singular Plural M F N M F N N hic haec hoc hi hae haec G huius huius huius horum harum horum D huic huic huic his his his Ac hunc65 hanc hoc hos has haec Abl hoc hac hoc his his his

Singular Plural M F N M F N N iste ista istud isti istae ista G istius istius istius istorum istarum istorum D isti isti isti istis istis istis Ac istum istam istud istos istas ista

62 Această particulă apare şi la unele pronume relativ-interogative şi nehotărîte. 63 Acestea apar şi la pronumele relativ-interogativ. 64 Acest pronume are valoare anaforică. 65 Desinenţa –m devine –n din cauza lui -c.

27

Abl isto ista isto istis istis istis

Singular Plural M F N M F N N ille illa illud illi illae illa G ill ius illius illius illorum illarum illorum D ill i illi illi illis illis illis Ac illum illam illud illos illas illa Abl illo illa illo illis illis illis

Singular Plural M F N M F N N is ea id ii (ei) eae ea G eius eius eius eorum earum eorum D ei ei ei iis (eis) iis iis Ac eum eam id eos eas eos Abl eo ea eo iis (eis) iis iis Singular Plural M F N M F N N ipse ipsa ipsum ipsi ipsae ipsa G ipsius ipsius ipsius ipsorum ipsarum ipsorum D ipsi ipsi ipsi ipsis ipsis ipsis Ac ipsum ipsam ipsum ipsos ipsas ipsa Abl ipso ipsa ipso ipsis ipsis ipsis

Singular Plural M F N M F N N idem eadem idem iidem eaedem eadem G eiusdem eiusdem eiusdem eorundem earundem eorundem D eidem eidem eidem iisdem iisdem iisdem Ac eundem eandem idem eosdem easdem eadem Abl eodem eadem eodem iisden iisdem iisdem

Observaţii: Hic, haec, hoc, pronumele demonstrativ de apropiere, este format prin

compunere cu particula enclitică -c(e). Pronumele demonstrativ de apropiere iste, ista, istud şi pronumele demonstrativ de depărtare ille, illa, illud , în compunere cu adverbul ecce şi cu a s-au transformat în demonstrativele româneşti acesta, ista, acela şi ăla. Is, ea, id se referă la un obiect despre care s-a vorbit (valoare anaforică) şi adesea precede pronumele relativ. El poate fi întărit prin particula -ce: eiusce modi (de acest fel). Acest pronume demonstrativ se poate folosi ca pronume personal de persoana a III-a. Idem, eadem, idem şi ipse, ipsa, ipsum sunt compuşi ai lui is, ea, id : primul cu ajutorul sufixului de identitate invariabil -dem (chiar, tocmai), al

28

doilea cu ajutorul particulei -pse. Pronumele relativ

Singular Plural M F N M F N N qui quae quod qui quae quae G cuius cuius cuius quorum quarum quorum D cui cui cui quibus quibus quibus Ac quem quam quod quos quas quae Abl quo qua quo quibus quibus quibus

Observaţii: Declinarea pronumelui relativ diferă de a celorlate pronume întrucît

altermează forme ale declinărilor I, a II-a şi a III-a la singular şi plural; el utilizează desinenţele pronominale de G şi D singular. La început de propoziţie pronumele relativ poate avea valoare demonstrativă; el poate fi folosit şi ca adjectiv pronominal interogativ.

Pronumele interogativ

Singular Plural M F N M F N N quis quis quid qui quae quae G cuius cuius cuius quorum quarum quorum D cui cui cui quibus quibus quibus Ac quem quam quid quos quas quae Abl quo qua quo quibus quibus quibus

quisquis, quid = cine, ce? • quisnam, quaenam, quidnam = cine, ce? • quinam, quaenam, quodnam = care, ce? • cuius, cuia, cuium = cui îi apartine? • qualis, -is, -e = ce fel de? • quantus, -a, -um = cît de mare? • quantulus, -a, -um = cît de mic? • quotus, -a, -um = al cîtelea? • uter, -a, -um = care din doi? Pronumele nehotărîte se împart în trei categorii:

compuse: prin reduplicare (quisquis), cu particule nedefinite (quidam), sau cu

fome verbale (quilibet): • aliquis, -a, -id = vreunul, cineva

29

• quidam, quaedam, quiddam = un anumit • quisque, quaeque, quidque = fiecare • quisquam, quiquam, quidquam = cineva • quilibet, quaelibet, quidlibet = oricine • quicumque, quaecumque, quodcumque = oricare b) cu formă şi valoare de adjectiv; în acest caz urmează declinarea adjectivelor cu trei terminaţii, cu excepţia genitivului şi dativului singular (în -ius, -i): • unus, -a, -um = un singur • ullus, -a, -um = vreunul • nullus, -a, -um = nici unul • uter, utra, utrum = unul din doi • uterque, utraque, utrumque = şi unul şi altul din doi • neuter, neutra, neutrum = nici unul din doi • alter, altera, alterum = celălalt din doi • alius, alia, aliud =altul • totus, -a, -um = întreg, tot • solus, -a, -um = singur c) negative: nemo, neminis, care se declină ca un substantiv de declinarea a III-a imparisilabică şi are forme pentru nominativ, acuzativ şi dativ şi nihil, indeclinabil, folosit doar la nominativ şi acuzativ singular neutru şi la Abl sg. (nihilo). Pentru celelate cazuri se foloseşte nullus, nulla, nullum care se declină ca un adjectiv cu trei terminaţii în -us, -a, -um, cu excepţia genitivului (în -ius) şi dativului ( în -i) singular: nullius, nulli.

Temă

Traduceţi în limba română: Aut Caesar, aut nihil. (Cezar Borgia) Ave, Caesar, morituri te salutant! (Suetonius, Vieţile celor XII cezari) Cui prodest? (Cicero) Eiusdem farinae. Faber est suae quisque fortunae. (Sallustius) Felix qui potuit rerum cognoscere causas. (Vergilius, Georgicele II) Nosce te ipsum! (Cicero, Tusculane) Omnia mea mecum porto. (Bias) Homo sum, humani nihil a me alienum puto. (Terentius, Heautontimorumenos) Soli soli soli. (Inscripţie pe un bust al lui Ludovic al XIV-lea) Timeo hominem unius libri. Substantive Adjective Verbe faber-bri m = făuritor alienus-a-um = străin cognosco-ere-novi-nitum = a cunoaşte farina-ae f = făină felix-cis = fericit nosco-ere, novi, notum = a cunoaşte fortuna-ae f = noroc porto-are-avi-atum = a duce prosum, prodesse, profui = a fi de folos puto-are-avi-atum = a crede, a socoti

Analizaţi pronumele din text.

30

Traduceţi în limba latină: Aeneas vine în Latium şi învinge triburile indigene, dar Imperiul Roman îşi

are începutul de la Romulus, care este fiul Rheei Silvia şi fratele geamăn al lui Remus. Regele a vrut moartea gemenilor şi i-a expus. O lupoaică însetată i-a alăptat pe copii. Faustulus duce copiii la soţia sa, Acca Larentia.

Substantive Adjective/Participii Verbe exordium-ii n = început sitiens-entis = însetat duco-ere, duxi, ductum = a duce filius-ii m = fiu expono-ere-posui-positum = a expune geminus-i m = geamăn habeo-ere-bui-itum = a avea indiges-etis m = indigen praebere mammas = a alăpta imperium-ii n = imperiu mors, mortis f = moarte puer-eri m = copil tribus-us f = trib uxor-oris f = soţie

• Traduceţi şi analizaţi: hi – istum – ipsum – illa – eae – easdem – istarum – huic – illos – ipsius – eodem

– illis – ea – haec – isti – ipsas – horum – istam – eam – ipsis – illorum – has

VERBUL. CATEGORII GRAMATICALE

Flexiunea verbului se numeşte conjugare. Ea cuprinde totalitatea modificărilor acestuia în funcţie de diateză, aspect, mod, timp, număr şi persoană cu ajutorul afixelor, al desinenţelor şi al verbelor auxiliare.

Diateza Din punct de vedere formal, în limba latină verbul regulat are două diateze66,

activă67 şi pasivă68. Ele se exprimă atît sintetic, cît şi analitic. Există verbe care au forme de pasiv şi înţeles activ, care aparţin unei diateze separate, diateza medie, dispărută în limbile romanice; aceste verbe se numesc verbe deponente69; ele au însă şi forme active la modurile nepersonale (participiu prezent şi viitor activ, infinitiv viitor activ, gerunziu şi supin). Există şi şase verbe semideponente: fido, confido, diffido (a se încrede/a nu se încrede – toate trei + dativul), audeo (a îndrăzni + infinitivul), soleo (a obişnui + infinitivul) şi gaudeo (a se bucura + ablativul); 66 O a treia diateză, medie, moştenită din indo-europeană, care s-a dezvoltat din diateza activă, indica implicarea agentului în săvîrşirea acţiunii; desinenţele acestei diateze erau identice în latină cu cele ale diatezei pasive şi le vom numi din această cauză medio-pasive; sub raport istoric, diateza pasivă s-a dezvoltat ulterior, din diateza medie. 67 Laudo (laud) 68 Laudor (sînt lăudat). Doar verbele tranzitive au diateza pasivă. Diateza pasivă poate avea şi sens reflexiv sau impersonal: moveor (mă mişc), traditur (se spune). 69 Verbele deponente au conjugare medio-pasivă. Cu timpul, verbele deponente s-au transformat în verbe active; verbele deponente se enunţă în dicţionare cu trei forme: indicativ prezent pasiv persoana I sg., infinitiv prezent pasiv şi indicativ perfect pasiv persoana I sg.; ele se clasifică, la fel ca şi celelalte verbe, în patru conjugări, după aceleaşi criterii: hortor, hortari, hortatus sum (conj I), fateor, fati, fassus sum (conj a-II-a), loquor, loqui, locutus sum (conj a III-a), morior, moriri, mortuus sum (conj a IV-a).

31

acestea au o conjugare mixtă70: după diateza activă la timpurile derivate din tema prezentului şi după diateza pasivă la timpurile derivate din tema perfectului.

Tema şi conjugarea Verbele regulate se enunţă în dicţionar cu patru forme de bază: 1.laudo,

indicativ prezent activ pers.I sg. 2.laudare, infinitiv prezent activ 3.laudavi, indicativ perfect activ pers.I sg. 4.laudatum, supin activ.

Cele trei teme ale verbului sunt indicate de “timpurile primitive”: laudo, laudare Tema prezentului LAUDA- înlăturăm sufixul infinitivului - re

laudavi Tema perfectului LAUDAV – înlăturăm desinenţa persoanală -i

laudatum Tema supinului LAUDAT – înlăturăm terminaţia –um

În tabelul conjugărilor, distingem temele în următoarele moduri:

Tema PREZENTULUI Literă normală

Tema PERFECTULUI Bold

Tema SUPINULUI Italic71

În funcţie de sufixul tematic de la tema prezentului72, există patru tipuri de

conjugare în care se clasifică verbele regulate: Conjugarea I: laudo-are-laudavi-laudatum→a Conjugarea a II-a: moneo-ere-monui-monitum→e Conjugarea a III-a73: dico-ere-dixi-dictum→consoană/u/i74 Conjugarea a IV-a: audio-ire-audivi-auditum→i

Verbul poate avea şi o conjugare perifrastică75, indicînd atitudinea subiectului faţă de acţiunea exprimată de el. Conjugarea perifrastică activă are forme compuse din participiul viitor activ şi verbul auxiliar sum, exprimînd intenţia de a săvîrşi o acţiune. Conjugarea perifrastică pasivă este compusă din participiul viitor pasiv şi verbul auxiliar sum exprimînd ideea necesităţii săvîrşirii unei acţiuni.

Aspectul Aspectul era o categorie gramaticală arhaică, anterioară timpului, cu

organizare ternară, în baza opoziţiilor: momentan (arată acţiunea într-un punct al

70 Ca şi verbele deponente, verbele semideponente se enunţă cu trei forme: indicativ prezent activ persoana I sg., infinitiv prezent activ şi indicativ perfect pasiv persoana I sg.: soleo, solere solitus sum. 71 Spre deosebire de celelalte două teme aspectuale, tema supinului este o temă modală, utilizată la formarea unor timpuri ale modurilor nepersonale. Sufixul tematic este –t- adăugat fie radicalului, fie unei vocale tematice; acesta se poate modifica fie cînd e precedat de un radical consonantic în t- sau d-: mitto→missum, fie sub influenţa sufixului –s- din tema perfectului: inflexi→inflexum. 72 De obicei, tema prezentului este formată din radical şi afix (sufix, cel mai adesea), dar există şi verbe la care tema este egală cu radicalul. 73 Conjugarea a III-a are teme consonantice sau radicale (dico) şi teme afixate cu sufixe incoative sau cu sufixul –i (facio), cu prefixe (gigno) sau cu infixul –n (vinco). Pentru a afla tema verbelor de conjugarea a III-a, trebuie înlăturată terminaţia –ere întrucît –e este vocală tematică sau de legătură, cu excepţia verbelor care au tema de prezent formată cu sufixul –i-. Vocalele tematice –e- şi –o- care apar în flexiune se pot modifica: -e-+-s-/-m-/-t- > i; -o-+-n- > u -vezi M. Paraschiv, op. cit., II, pp. 8-9. 74 Statuo, facio, fugio, capio etc. 75 Numele indică faptul că întreaga flexiune este analitică.

32

ei)/durativ (arată acţiunea în desfăşurare)/finit (arată o acţiune încheiată). În limba latină s-a păstrat opoziţia durativ (infectum)/finit (perfectum) care este indicată de primele două teme, a prezentului şi a perfectului.

Derivarea cu sufixe şi prefixe poate şi ea exprima aspectul: sufixul incoativ (ingresiv) –sc şi prefixele ad, cum, in arată începutul acţiunii (floreo, sînt în floare/floresco, înfloresc; venio, vin/invenio, întîlnesc; prefixele cum, de, ex, ob şi per se utilizează în cazul aspectului egresiv care arată sfîrşitul acţiunii: vito, a se feri /devito, a scăpa de.

Modul În limba latină, verbul are 7 moduri:

3 personale: indicativ (arată o acţiune reală), imperativ (cu rol de interpelare) şi conjunctiv (indică o acţiune posibilă). Deşi formal nu există modul condiţional-optativ, valorile acestuia sînt exprimate sincretic de modul conjunctiv. 4 nepersonale (forme verbale nominale76): infinitiv, gerunziu, participiu şi supin.

Această categorie gramaticală utilizează drept mărci sufixele77.

Timpul Timpul arată cînd se petrece acţiunea în raport cu momentul vorbirii,

recurgînd la o opoziţie ternară: în trecut (raport de anterioritate), prezent (raport de simultaneitate) sau viitor (raport de posterioritate). Indicativul are 6 timpuri organizate simetric: trei - la tema prezentului (prezent, imperfect şi viitor I) şi trei la cea a perfectului (perfect, mai mult ca perfect şi viitor II); conjunctivul are 4 timpuri - două la tema prezentului (prezent şi imperfect) şi două la cea a perfectului (perfect şi mai mult ca perfect), iar imperativul două, la tema prezentului (prezent şi viitor).

Dintre modurile nepersonale, doar infinitivul şi participiul au categoria gramaticală a timpului.

Timpul are drept mărci sufixele şi din punct de vedere formal poate fi exprimat sintetic şi analitic.

Sufixele Sufixele temporale şi modale sînt morfeme derivative care se adaugă temelor

de prezent, prefect şi supin pentru realizarea flexiunii sintetice: Indicativ: -prezent: 0 -imperfect: -ba- (conj.I, II ), -eba -(conj.III, IV) -viitor: -b- (conj.I, II), -e- (-a- la pers. I sg.) (conj.III, IV) -perfect: 0 -mai mult ca perfect: -era- (conj.I, II, III, IV) -viitor II (anterior): -er- (pers.I sg.), -eri- (conj.I, II, III, IV) Conjunctiv: -prezent: -e- (conj.I ), -a- (conj. II, III, IV )

76 Sînt numite astfel datorită ocurenţei unor categorii gramaticale din flexiunea nominală. 77 Imperativul e marcat doar prin desinenţe specifice.

33

-imprfect: -re- (conj.I, II, III, IV) -perfect: -eri- (conj.I, II, III, IV) -mai mult ca perfect: -isse- (conj.I, II, III, IV) Infinitiv: -prezent activ –re- (conj.I, II, III, IV) -prezent pasiv: -ri- (conj.I, II, IV), -i- (conj.III) -perfect activ: -isse- (conj.I, II, III, IV) Participiu: -prezent activ: -nt- (conj.I, II ), -ent-(conj.III, IV) Gerunziu: -nd- (conj.I, II ), -end- (conj.III, IV)

Numărul şi persoana Verbul are forme flexionare pentru cele două numere, singular şi plural,

întrucît din latină a dispărut dualul. Cele trei persoane gramaticale indică implicarea în procesul comunicării a unui locutor (persoana I), interlocutor (persoana a -II-a) sau delocutor (persoana a III-a).

Persoana, numărul şi în unele cazuri diateza sînt indicate prin desinenţele personale.

Desinenţele Desinenţele sînt comune pentru toate timpurile şi modurile, cu excepţia

indicativului perfect şi imperativului prezent şi viitor care au desinenţe proprii. Pentru timpurile derivate de la tema prezentului, există desinenţe diferite pentru diateza activă şi pentru diateza pasivă. Ele sînt aşadar mărci pentru diateză, mod, timp, persoană şi număr în flexiunea sintetică.. La timpurile prezent, viitor (conj.I şi a II-a) şi viitor II se foloseşte desinenţa -o (desinenţă primară) la pers. I sg., iar la celelalte timpuri desinenţa –m (desinenţă secundară): Indicativ, Conjunctiv Activ Pasiv Singular plural singular plural I - o, - m - mus I - r - mur II - s - tis II - ris - mini III - t - nt III - tur - ntur

Indicativ perfect Singular plural I- i I- imus II- isti II- istis III- it III- erunt / -ere

34

Imperativ Prezent Viitor Activ Pasiv Activ Pasiv Singular plural singular Plural singular Plural Singular plural II – 0 -te -re -mini II - to -tote -tor - III - - - - III- to -nto -tor ntor

TABELUL GENERAL AL CONJUG ĂRII REGULATE

Diateza activă Timpul Modul indicativ Prezent (laud)

laudo78 laudas laudat laudamus laudatis laudant

(sfătuiesc) moneo mones monet monemus monetis monent

(zic) dico dicis dicit dicimus dicitis dicunt

(aud) audio audis audit audimus auditis audiunt

Imperfect (lăudam) laudabam laudabas laudabat laudabamus laudabatis laudabant

(sfătuiam) monebam monebas monebat monebamus monebatis monebant

(ziceam) dicebam dicebas dicebat dicebamus dicebatis dicebant

(auzeam) audiebam audiebas audiebat audiebamus audiebatis audiebant

Viitor (voi lăuda) laudabo laudabis laudabit laudabimus laudabitis laudabunt

(voi sfătui) monebo monebis monebit monebimus monebitis monebunt

(voi zice) dicam dices dicet dicemus dicetis dicent

(voi auzi) audiam audies audiet audiemus audietis audient

Perfect (am lăudat) laudavi laudavisti laudavit laudavimus laudavistis laudaverunt (-ere)

(am sfătuit) monui monuisti monuit monuimus monuistis monuerunt (-ere)

(am zis) dixi dixisti dixit diximus dixistis dixerunt (-ere)

(am auzit) audivi audivisti audivit audivimus audivistis audiverunt (-ere)

Mai mult ca perfect

(lăudasem) laudaveram laudaveras laudaverat laudaveramus laudaveratis laudaverant

(sfătuisem) monueram monueras monuerat monueramus monueratis monuerant

(zisesem) dixeram dixeras dixerat dixeramus dixeratis dixerant

(auzisem) audiveram audiveras audiverat audiveramus audiveratis audiverant

Viitor anterior

(voi fi lăudat) laudavero laudaveris laudaverit

(voi fi sfătuit) monuero monueris monuerit

(voi fi zis) dixero dixeris dixerit

(voi fi auzit) audivero audiveris audiverit

78 La conjugarea I, pers. I sg. se produce contragerea temei –a şi a desinenţei –o.

35

laudaverimus laudaveritis laudaverint

monuerimus monueritis monuerint

dixerimus dixeritis dixerint

audiverimus audiveritis audiverint

Timpul Modul conjunctiv Prezent (să laud)

laudem laudes laudet laudemus laudetis laudent

(să sfătuiesc) moneam moneas moneat moneamus moneatis moneant

(să zic) dicam dicas dicat dicamus dicatis dicant

(să aud) audiam audias audiat audiamus audiatis audiant

Imperfect (aş lăuda) laudarem laudares laudaret laudaremus laudaretis laudarent

(aş sfătui) monerem moneres moneret moneremus moneretis monerent

(aş zice) dicerem diceres diceret diceremus diceretis dicerent

(aş auzi) audirem audires audiret audiremus audiretis audirent

Perfect (să fi lăudat) laudaverim laudaveris laudaverit laudaverimus laudaveritis laudaverint

(să fi sfătuit) monuerim monueris monuerit monuerimus monueritis monuerint

(să fi zis) dixerim dixeris dixerit dixerimus dixeritis dixerint

(să fi auzit) audiverim audiveris audiverit audiverimus audiveritis audiverint

Mai mult ca perfect

(ar fi l ăudat) laudavissem laudavisses laudavisset laudavissemus laudavissetis laudavissent

(ar fi sfătuit) monuissem monuisses monuisset monuissemus monuissetis monuissent

(ar fi zis) dixissem dixisses dixisset dixissemus dixissetis dixissent

(ar fi auzit) audivissem audivisses audivisset audivissemus audivissetis audivissent

Timpul Modul imperativ Prezent (laudă)

- lauda - - laudate

(sfătuieşte) - mone - - monete

(zi) - dic - - dicite

(auzi) - audi - - audite

Viitor (să lauzi) - laudato laudato - laudatote laudanto

(să sfătuieşti) - moneto moneto - monetote monento

(să zici) - dicito dicito - dicitote dicunto

(să auzi) - audito audito - auditote audiunto

36

Timpul Modul participiu Prezent (care laudă)

N: laudans G: laudantis D: laudanti Ac: laudantem Abl: laudante

(care sfătuieşte) N: monens G: monentis D: monenti Ac: monentem Abl: monente

(care zice) N: dicens G: dicentis D: dicenti Ac: dicentem Abl: dicente

(care aude) N: audiens G: audientis D: audienti Ac: audientem Abl: audiente

Viitor (care va lăuda) laudaturus laudatura laudaturum laudaturi laudaturae laudatura

(care va sfătui) moniturus monitura moniturum monituri moniturae monitura

(care va zice) dicturus dictura dicturum dicturi dicturae dictura

(care va auzi) auditurus auditura auditurum audituri auditurae auditura

Timpul Modul infinitiv Prezent laudare (a lăuda) monere (a sfătui) dicere (a zice) audire (a auzi) Perfect laudavisse

(a fi lăudat) monuisse (a fi sfătuit)

dixisse (a fi zis)

audivisse (a fi auzit)

Viitor (că voi lăuda) laudaturum laudaturam esse laudaturum laudaturos laudaturas esse laudatura

(că voi sfătui) moniturum monituram esse moniturum monituros monituras esse monitura

(că voi zice) dicturum dicturam esse dicturum dicturos dicturas esse dictura

(că voi auzi) auditurum audituram esse auditurum audituros audituras esse auditura

Timpul Modul gerunziu N: (laudare) (a lăuda)

G: laudandi (de a lăuda) D: laudando (spre a lăuda) Ac: laudandum (pentru a lăuda) Abl: laudando (prin a lăuda)

N: (monere) G: monendi D: monendo Ac: monendum Abl: monendo

N: (dicere) G: dicendi D: dicendo Ac: dicendum Abl: dicendo

N: (audire) G: audiendi D: audiendo Ac: audiendum Abl: audiendo

Timpul Modul supin (pentru a lăuda)

laudatum (pentru a sfătui) monitum

(pentru a zice) dictum

(pentru a auzi) auditum

Diateza pasivă

Timpul Modul indicativ Prezent (sînt lăudat)

laudor laudaris laudatur laudamur laudamini laudantur

(sînt sfătuit) moneor moneris monetur monemur monemini monentur

(sînt zis) dicor diceris dicitur dicimur dicimini dicuntur

(sînt auzit) audior audiris auditur audimur audimini audiuntur

37

Imperfect (eram lăudat) laudabar laudabaris laudabatur laudabamur laudabamini luadabantur

(eram sfătuit) monebar monebaris monebatur monebamur monebamini monebantur

(eram zis) dicebar dicebaris dicebatur dicebamur dicebamini dicebantur

(eram auzit) audiebar audiebaris audiebatur audiebamur audiebamini audiebantur

Viitor (voi fi lăudat) laudabor laudaberis laudabitur laudabimur laudabimini laudabuntur

(voi fi sfătuit) monebor moneberis monebitur monebimur monebimini monebuntur

(voi fi zis) dicar diceris dicetur dicemur dicemini dicentur

(voi fi auzit) audiar audieris audietur audiemur audiemini audientur

Perfect (am fost lăudat) laudatus sum laudata es laudatum est laudati sumus laudatae estis laudata sunt

(am fost sfătuit) monitus sum monita es monitum est moniti sumus monitae estis monita sunt

(am fost zis) dictus sum dicta es dictum est dicti sumus dictae estis dicta sunt

(am fost auzit) auditus sum audita es auditum est auditi sumus auditae estis audita sunt

Mai mult ca perfect

(fusesem lăudat) laudatus eram laudata eras laudatum erat laudati eramus laudatae eratis laudata erant

(fusesem sfătuit) monitus eram monita eras monitum erat moniti eramus monitae eratis monita erant

(fusesem zis) dictus eram dicta eras dictum erat dicti eramus dictae eratis dicta erant

(fusesem auzit) auditus eram audita eras auditum erat auditi eramus auditae eratis audita erant

Viitor II (voi fi fost lăudat) laudatus ero laudata eris laudatum erit laudati erimus laudatae eritis laudata erunt

(voi fi fost sfătuit) monitus ero monita eris monitum erit moniti erimus monitae eritis monita erunt

(voi fi fost zis) dictus ero dicta eris dictum erit dicti erimus dictae eritis dicta erunt

(voi fi fost auzit) auditus ero audita eris auditum erit auditi erimus auditae eritis audita erunt

Timpul Modul conjunctiv Prezent (să fiu lăudat)

lauder lauderis laudetur laudemur laudemini laudentur

(să fiu sfătuit) monear monearis moneatur moneamur moneamini moneantur

(să fiu zis) dicar dicaris dicatur dicamur dicamini dicantur

(să fiu auzit) audiar audiaris audiatur audiamur audiamini audiantur

38

Imperfect (aş fi lăudat) laudarer laudareris laudaretur luadaremur laudaremini laudarentur

(aş fi sfătuit) monerer monereris moneretur moneremur moneremini monerentur

(aş fi zis) dicerer dicereris diceretur diceremur diceremini dicerentur

(aş fi auzit) audirer audireris audiretur audiremur audiremini audirentur

Perfect (să fi fost lăudat) laudatus sim laudata sis laudatum sit laudati simus laudatae sitis laudata sint

(să fii fost sfătuit) monitus sim monita sis monitum sit moniti simus monitae sitis monita sint

(să fi fost zis) dictus sim dicta sis dictum sit dicti simus dictae sitis dicta sint

( să fi fost auzit) auditus sim audita sis auditum sit auditi simus auditae sitis audita sint

Mai mult ca perfect

(aş fi fost lăudat) laudatus essem laudata esses laudatum esset laudati essemus laudatae essetis laudata essent

(aş fi fost sfătuit) monitus essem monita esses monitum esset moniti essemus monitae essetis monita essent

(aş fi fost zis) dictus essem dicta esses dictum esset dicti essemus dictae essetis dicta essent

(aş fi fost auzit) auditus essem audita esses auditum esset auditi essemus auditae essetis audita essent

Timpul Modul imperativ Prezent (fii l ăudat)

- laudare - - laudamini -

(fii sfătuit) - monere - - monemini -

(fii zis) - dicere - - dicimini -

(fii auzit) - audire - - audimini -

Viitor (să fii l ăudat) - laudator laudator - - laudantor

(să fii sfătuit) - monetor monetor - - monentor

(să fii zis) - dicitor dicitor - - dicuntor

(să fii auzit) - auditor auditor - - audiuntor

Timpul Modul participiu Prezent - - - - Perfect (lăudat)

laudatus, -a, -um laudati,-ae,-a

(sfătuit) monitus - a, -um moniti,-ae,-a

(zis) dictus, -a, -um dicti,-ae,-a

(auzit) auditus, -a, -um auditi,-ae,-a

Viitor (care va fi lăudat) laudandus,-a, -um laudandi,-ae,-a

(care va fi sfătuit) monendus,-a, -um monendi,-ae,-a

(care va fi zis) dicendus,-a, -um dicendi,-ae,-a

(care va fi auzit) audiendus, -a, -um audiendi,-ae,-a

39

Timpul Modul infinitiv Prezent laudari (a fi lăudat) moneri (a fi sfătuit) dici (a fi zis) audiri (a fi auzit) Perfect (a fi fost lăudat)

laudatum,-am,-um esse laudatos,-as,-a esse

(a fi fost sfătuit) monitum, -am, -um esse monitos,-as,-a esse

(a fi fost zis) dictum, -am, -um esse dictos,-as,-a esse

(a fi fost auzit) auditum, -am, -um esse auditos,-as,-a esse

Viitor (că voi fi lăudat) laudatum iri

(că voi fi sfătuit) monitum iri

(că voi fi zis) dictum iri

(că voi fi auzit) auditum iri

Timpul Modul supin (de lăudat)

laudatu (de sfătuit) monitu

(de zis) dictu

(de auzit) auditu

Conjugarea perifrastică Conjugarea perifrastică are toate modurile şi timpurile verbului sum, cu

excepţia imperativului. Participiile care intră în componenţa ei se acordă în gen, număr şi caz cu subiectul, iar verbul sum se conjugă, indicînd modul, timpul, numărul şi persoana.

Diateza activă Timpul Indicativ Conjunctiv Infinitiv Prezent (am de gînd să laud)

laudaturus-a-um sum laudaturus-a-um es laudaturus-a-um est laudaturi-ae-a sumus laudaturi-ae-a estis laudaturi-ae-a sunt

(să am de gînd să laud) laudaturus-a-um sim laudaturus-a-um sis laudaturus-a-um sit etc

(că voi avea de gînd să laud) laudaturum laudaturam esse laudaturum laudaturos laudaturas esse laudatura

Imperfect (aveam de gînd să laud) laudaturus-a-um eram laudanurus-a-um eras laudaturus-a-um erat etc.

(aş avea de gînd să laud) laudaturus-a-um essem laudaturus-a-um esses laudaturus-a-um esset etc.

Viitor (voi avea de gînd să laud) laudaturus-a-um ero laudaturus-a-um eris laudaturus-a-um erit etc.

Perfect (am avut de gînd să laud) laudaturus-a-um fui laudaturus-a-um fuisti laudaturus-a-um fuit etc.

(să fi avut de gînd să laud) laudaturus-a-um fuerim laudanturus-a-um fueris laudaturus-a-um fuerit etc.

(că voi fi avut de gînd să laud) laudaturum-am-um esse laudaturos-as-a esse etc.

40

Mai mult ca perfect

(avusesem de gînd să laud) laudaturus-a-um fueram laudaturus-a-um fueras laudaturus-a-um fuerat etc.

(aş fi avut de gînd să laud) laudaturus-a-um fuissem laudaturus-a-um fuisses laudaturus-a-um fuisset etc.

(voi fi avut de gînd să laud)

Viitor II

laudaturus-a-um laudaturus-a-um laudaturus-a-um

fuero fueris fuerit

Diateza pasivă

Timpul Indicativ Conjunctiv Infinitiv

(trebuie să fiu lăudat) (să trebuiască să fiu lăudat)

(că trebuie să fiu lăudat) Prezent

laudandus-a-um sum laudandus-a-um es laudandus-a-um est etc.

laudandus-a-um sim laudandus-a-um sis laudandus-a-um sit etc.

laudandum laudandam esse laudandurum laudandos laudandas esse laudanda

(trebuia să fiu lăudat) (ar trebui să fiu lăudat) Imperfect laudandus-a-um eram laudandus-a-um eras laudandus-a-um erat etc.

laudandus-a-um essem laudandus-a-um esses laudandus-a-um esset etc.

(va trebui să fiu lăudat) Viitor laudandus-a-um laudandus-a-um laudandus-a-um

ero eris erit

(a trebuit să fiu lăudat) (să fi trebuit să fiu lăudat)

(că a trebuit să fiu lăudat) Perfect

laudandus-a-um laudandus-a-um laudandus-a-um etc.

fui fuisti fuit

laudandus-a-um laudandus-a-um laudandus-a-um etc.

fuerim fueris fuerit

laudandum-am-um laudandos-as-a

fuisse

(trebuise să fiu lăudat) (ar fi trebuit să fiu lăudat) Mai mult ca perfect laudandus-a-um

laudandus-a-um laudandus-a-um etc.

fueram fueras fuerat

laudandus-a-um laudandus-a-um laudandus-a-um etc.

fuissem fuisses fuisset

(va fi trebuit să fiu lăudat) Viitor II laudandus-a-um laudandus-a-um laudandus-a-um etc.

fuero fueris fuerit

41

TEMA PREZENTULUI: Timpurile derivate de la modurile indicativ şi imperativ,

activ şi pasiv

Tema prezentului se află înlăturînd sufixul –re de la infinitiv, a doua formă de bază a verbului; la verbele de conjugarea a III-a se înlătură şi vocala de legătură -e.

Din tema prezentului se formează trei moduri personale: indicativ, imperativ şi conjunctiv şi două nepersonale: gerunziul şi participiul prezent activ.

Sînt trei timpuri derivate la indicativ: prezent, imperfect şi viitor I, două la imperativ: prezent şi viitor şi două la conjunctiv: prezent şi imperfect.

Modul de formare a timpurilor Diateza activă: Indicativul prezent se formează adăugînd direct la temă desinenţele personale:

laudo, moneo, dico, audio. La conjugarea a III-a, între tema consonantică şi desinenţele personale apare vocala tematică (de legătură) -i-, iar la persoana a III-a plural-u-; acest -u- apare şi la persoana a III-a a conjugării a IV-a.

Indicativul imperfect se formează adăugînd la tema prezentului sufixul temporal – ba- (conj. I şi a II-a) şi – eba- (conj. a III-a şi a IV-a) + desinenţele personale: laudabam, monebam, dicebam, audiebam.

Indicativul viitor se formează la conjugările I şi a II-a adăugînd la tema prezentului sufixul temporal -b- şi desinenţele personale: laudabo, monebo; între sufix şi desinenţele personale apare vocala de legătură (tematică) -i/-u-; la conjugările a III-a şi a IV-a timpul viitor se formează cu ajutorul sufixului temporal -e-, cu excepţia persoanei I singular, unde se foloseşte sufixul -a-: dices, audies.

Imperativul prezent şi viitor se formează adăugînd la temă desinenţele personale specifice.

Diateza pasivă: La tema prezentului, timpurile prezent, imperfect şi viitor I se formează

înlocuind desinenţele personale cu desinenţele de pasiv: -o/m, -s, -t, -mus, -tis, -nt → -r, -ris, -tur, -mur, -mini, -ntur (laudor, laudabar, laudabor).

UTILIZAREA MODURILOR INDICATIV ŞI IMPERATIV

Modul indicativ se referă la un fapt real şi se utilizează în propoziţii: Indicativul desemnează o acţiune reală; el se poate traduce şi prin

condiţional-optativ, în cazul verbelor sau expresiilor verbale impersonale: debeo, decet, convenit, necesse/ melius est etc.

Oportet/Oportebat imperatori stantem mori. (Unui împărat i s-ar cuveni/i s-ar fi cuvenit să moară în picioare.)

În aceeaşi situaţie se află şi indicativul precedat de pronume şi adverbe nehotărîte formate prin reduplicare sau cu particula -cumque: quidquid, utercumque etc., care primeşte o conotaţie concesivă:

Quidquid agis, prudenter agas. (Orice ai face, să faci în mod chibzuit.)

42

Modul imperativ Imperativul prezent exprimă un ordin/sfat/rugăminte/cerere/ urare care să se

satisfacă imediat: Noli me tangere! (Nu mă atinge!) Imperativul viitor exprimă un ordin/sfat/ etc. cu caracter general, care

urmează a fi îndeplinit mai tîrziu. Era frecvent utilizat în textele de legi. Se traduce prin conjunctiv:

Mortuum in urbe ne sepelito neve urito. (Să nu îngropi nici să nu incinerezi mortul în oraş.)

Nolito me tangere! (Să nu mă atingi!) Utilizarea imperativului a fost concurată de cea a conjunctivului prezent.

Exerciţii - Philosophia medetur animis. (Cicero) - Effugere non potes necessitates; potes vincere. (Seneca) - Cogito, ergo sum. (Descartes) - Animum debes mutare, non caelum. (Seneca) - Donec eris felix, multos numerabis amicos. (Ovidius) - In hoc signo vinces. (Motto) - Memento mori. (Eminescu). - Omnia mutantur, nos et mutamur in illis. (Mediev.) - In quo iudicio iudicaveritis, iudicabimini. (Sf. Matei) - Stultum facit fortuna quem vult perdere. (Syrus) - Ira odium generat, concordia nutrit amorem. (Mediev.) - Stabat mater dolorosa/Iuxta crucem, lacrimosa. (Iacoppone de Todi) Substantive Adjective Verbe amor-oris m = iubire animus-i m = suflet caelum-i n = cer concordia-ae f = înţelegere crux, crucis f = cruce ira-ae f = mînie iudicium-ii n =judecată

dolorosus-a-um = îndurerat lacrimosus-a-um = înlăcrimat stultus-a-um = prost

cogito- are-avi-atum = a gîndi debeo-ere-bui-itum = a trebui facio-ere, feci, factum = a face fugito-are-avi-atum= a evita, a se

feri, a fugi iudico-are-avi-atum = a judeca medeor-eri = a vindeca memini-isse = a-şi aminti morior, mori, mortuus sum= a muri muto-are-avi-atum = a se schimba numero-are-avi-atum = a număra nutrio-ire-ivi-itum = a hrăni perdo-ere-didi-ditum = a pierde pono-ere, posui, positum = a pune sto-are, steti, statum = a sta vinco-ere, vici, victum = a învinge

Temă

Traduceţi în limba română:

Habent sua fata libeli. (Terentianus Maurus) Homines dum docent discunt.

43

(Seneca) In hoc signo vinces. (Constantin cel mare) Materiam superabat opus. (Ovidiu, Metamorfoze) Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus. (Horaţiu, Arta poetică) Cave ne cadas. Cogito, ergo sum, dubito ergo cogito. (Descartes, Discurs asupra metodei) Divide et impera. (Machiavelli) Deos fortioribus adesse. (Tacit, Istorii) De gustibus et coloribus non disputandum. Delenda Carthago. (Cato Cesorul) Substantive Verbe libelus-i m = cărticică cado-ere, cecidi, casum = a cădea mus, muris m = şoarece caveo-ere, cavi, cautum = a se păzi opus-eris n = operă deleo-ere-evi-etum = a distruge disco-ere, didici = a învăţa (pentru sine) disputo-are-avi-atum = a discuta în contradictoriu doceo-ere-cui-ctum = a învăţa (pe altul) impero-are-avi-atum = a stăpîni parturio-ire-ivi = a se chinui, a fi gata să nască vinco-ere, vici, victum = a învinge

Analizaţi verbele din text.

Traduceţi în limba latină: Romanii împărţeau lunile în trei părţi: calende, none şi ide. Prima zi era numită

calende; a şaptea zi a lunilor martie, mai, iulie şi octombrie era numită none; în celelalte luni nonele erau a cincea zi; idele erau a cincisprezecea zi a lunilor martie, mai, iulie şi octombrie; în celelalte luni erau cea de-a treisprezecea zi.

Analizaţi şi traduceţi:

laudatur – laudabaris – laudabitur – tacebor – tacebar – videmini –audiebatur – audiemur – audiar – ducebaris – videberis – ducentur.

Analizaţi şi traduceţi, indicînd conjugarea verbelor:

tacemus – laudas – dicis – audio – tacent – scribo – dicimus – sumus – estis – amant. laudabas - audiebat – ero – tacebit – fugiebamus –tonabit – scribebatis – tacebat – pugnabimus – erat – erunt – dicebatis – pluet – eritis – dicebamus.

TEMA PERFECTULUI:

timpurile derivate la modul indicativ, activ şi pasiv

Tema perfectului se află înlăturînd desinenţa personală -i de la a treia formă de bază a verbului. La tema perfectului sînt două moduri personale: indicativ şi conjunctiv.

Timpurile derivate din tema perfectului sînt: perfectul, mai mult ca perfectul şi viitorul II (anterior). În timp ce mai mult ca perfectul şi viitorul II au desinenţele personale pe care le-am întîlnit şi la tema prezentului, perfectul indicativ are desinenţe specifice:

44

Singular Plural I : -i II : -isti III : -it

I : -imus II : -istis III : -erunt (-ere)

Tema perfectului poate fi formată de obicei de la radicalul verbului sau:

prin adăugarea sufixelor –v- sau –u- la tema prezentului (prin amplificare); în această categorie intră verbe de conjugările I şi a IV-a, cît şi de conjugarea a II-a:

laudare → laudavit audire → audivit moneo → monuit

prin adăugarea lui -s- la tema perfectului (prin amplificare); majoritatea verbelor care îşi formează tema perfectului în acest mod aparţin conjugării a III-a79:

dicere → dixit scribere → scripsit prin schimbarea vocalei din radical:

facit → fecit prin reduplicarea consoanei iniţiale a temei prezentului (+ e/o/u sau vocala din radical):

dare → dedit, currere → cucurrit.

Uneori verbul are tema perfectului total diferită de cea a prezentului: ferre → tulit

Modul de formare a timpurilor Diateza activă: Indicativul perfect se formează adăugînd la tema perfectului desinenţele

personale specifice: laudavi, monui, dixi, audivi. Indicativul mai mult ca perfect se formează din tema perfectului + sufixul -

era-+ desinenţele personale: laudaveram, monueram, dixeram, audiveram. Indicativul viiitor II (anterior) se formează din tema perfectului + sufixul –er

la pers. I sg. şi -eri- la celelalte persoane + desinenţele personale: laudavero, monuero, dixero, audivero.

Diateza pasivă: La tema perfectului, diateza pasivă, timpurile perfect, mai mult ca perfect şi viitor

II se formează ca şi în limba română din participiul perfect pasiv al verbului de conjugat şi verbul auxiliar sum la timpurile corespunzătoare de la tema prezentului: laudatus sum, laudatus eram, laudatus ero.

Exerciţii

- Otium beatas perdidit urbes. (Catullus) - Odit verus amor nec patitur moras. (Seneca) - Numquam natura mutavit (…) sua iura. (Mediev.) 79 s +: c, g→x, + b→p; t/d + s cade: suadere→suasi

45

- Nemo repente fuit turpissimus. (Iuvenalis) - Lignum habet spem, si praecisum fuerit. (Iov) - Crucifixus est Dei Filius. Substantive Adjective/Adverbe Verbe ius-ris n = lege beatus-a-um = fericit accuso-are-avi-atum = a acuza lignum-i n = pom cito = repede laudo-are-avi-atum = a lăuda mora-ae f = amînare repente = dintr-o dată muto-are-avi-atum = a schimba otium-ii n = lene turpis-e = desfrînat odi -isse = a urî spes, spei f = nădejde verus-a-um = adevărat patior, pati, passus sum = a suferi, a suporta perdo-ere-didi-ditum = a pierde praecido-ere-cidi-cisum = a tăia

Temă

Traduceţi în limba română:

Haec tamquam cycnea fuit eius vox et oratio. (Cicero) Ubi libertas cecidit, audet libere nemo loqui. (P. Syrus) Nil sine magno vita labore dedit mortalibus. (Horatius) Nec tibi vis morbi nocuit. (Ovidius) Veni, vidi, vici. (Suetonius) Deus dedit, Deus abstulit. (Cartea lui Iov) Hectora quis nosset, si felix Troia fuisset? (Ovidius)

Verbe abeo-ire-ii-itum =a pleca audeo-ere-ausus sum = a îndrăzni cado-ere-cecidi-casum = a dispărea, a cădea, a muri edo-ere-edi-esum = a mînca ludo-ere-lusi-lusum = a se juca, a se distra praetereo-ire-ii-itum = a trece vinco-ere-vici-victum = a învinge

• Analizaţi verbele.

• Indicaţi persoana şi numărul următoarelor verbe: laudavit – tacuisti – venerunt – audivimus – scripsi – paruit – saluerunt Traduceţi şi analizaţi:

a) fuerint, fuerunt, fuerant –laudaverint, laudaverunt, laudaverant – audiverunt – sederant – scripserint – fueram – laudavero – fuero – tenuit, tenuerat, tenuerit

b) laudo – laudabam – laudavi – laudavero – laudaveram audis – audiebas – audivisti – audiveris – audiveras tacent – tacebant – tacuerunt – tacuerint – tacuerant

c) venitis, venistis – fecerunt, fecerint, fecerant – tacetis, tacuistis – salitis, saluistis – dicitis, dixistis

d) laudatae erant – id datum erit – audita est – puniti sumus – nutrita eram – illae dictae sunt – visum erat – sanatae eratis – tributa erunt

46

MODUL CONJUNCTIV. Utilizarea conjunctivului în propozi ţii independente şi în propoziţii

subordonate.

Conjunctivul are în limba latină patru timpuri: două la tema prezentului (prezent şi imperfect) şi două la tema perfectului (perfect şi mai mult ca perfect).

Acest mod poate fi folosit fie în propoziţii independente, fie în subordonate, afirmative, exclamative sau interogative. În propoziţiile principale/independente, exprimă de cele mai multe ori o comandă sau un îndemn, o dorinţă, o interdicţie, îndoiala, deliberarea sau posibilitatea, cumulînd şi valorile optativului:

Sis iustus et ne timeas! (Fii drept şi să nu te temi!) (Mediev.) Sit tibi terra levis! (Să-ţi fie ţărîna uşoară!) Utinam te aspiciam! (Dacă te-aş vedea!) Ne magna loquaris! (Să nu spui lucruri mari!) Ne sit sane summum malum dolor, sed certe malum est. (N-o fi durerea răul

cel mai mare, însă cu siguranţă este un rău.) Quid agas? (Ce să fac?) Si tacuisses, philosophus mansisses.(Dacă ai fi tăcut, ai fi rămas filozof.) Utilizarea lui utinam e specifică exprimării unei dorinţe; în propoziţiile

negative, non este folosit pentru a exprima posibilitatea, iar ne pentru o dorinţă sau un îndemn.

Cînd conjunctivul este utilizat în propoziţii subordonate, timpul selectat trebuie să fie în acord cu cel din propoziţia regentă.

Concordanţa timpurilor80 Dacă în propoziţia regentă avem prezentul, viitorul I sau viitorul II , în

propoziţia subordonată se vor folosi:

prezentul conjunctiv (pentru raportul de simultaneitate): Quid facias (Ce faci)

perfectul conjunctiv (pentru raportul de anterioritate): Quid feceris (Ce ai făcut)

scio/sciam/scivero

(ştiu/voi şti)

80 Concordanţa timpurilor indică valori modal-temporale în cazul propoziţiilor circumstanţiale (cauzală, condiţională, comparativă, concesivă, temporală şi relativă): prezentul şi perfectul conjunctiv indică circumstanţa potenţială, iar imperfectul şi mai mult ca perfectul conjunctiv- circumstanţa ireală. Pentru utilizarea obligatorie a conjunctivului în anumite subordonate se foloseşte termenul consecutio temporum, care indică raportarea la timpul verbului regent; e vorba de completiva conjunctivală, completiva interogativă indirectă, circumstanţiala finală şi cea consecutivă, precum şi de atributivele circumstanţiale corespunzătoare acestora. Consecuţia timpurilor se utilizează în stilul indirect. Fac excepţie de la regulile consecuţiei timpurilor propoziţiile incidente. Pentru alte excepţii, vezi Dan Sluşanschi, op. cit., II, pp. 115-116

47

prezentul conjunctiv al conjugării perifrastice active

(pentru raportul de posterioritate): Quid facturus sis (Ce vei face)

Dacă în propoziţia regentă avem imperfect, perfect sau mai mult ca perfect, în propoziţia subordonată se vor folosi:

imperfectul conjunctiv (pentru raportul de simultaneitate): Quid faceres (Ce făceai)

mai mult ca perfectul (pentru raportul de anterioritate): Quid fecisses (Ce ai făcut)

imperfectul conjunctiv al conjugării perifrastice active

(pentru raportul de posterioritate): Quid facturus esses (Ce vei face)

sciebam/scivi/sciveram

(ştiam/am ştiut/ştiusem)

Modul de formare a timpurilor Diateza activă Conjunctivul prezent are sufixul temporal -a- pentru conjugările a II-a, a III-a

şi a IV-a şi sufixul -e- pentru conjugarea I; el este urmat de desinenţele personale (moneam, dicam, audiam, laudem). Pentru a recunoaşte verbele la modul conjunctiv trebuie cunoscută conjugarea căreia le aparţin. Verbele neregulate au forme proprii: sim, possim, vellim, nolim, malim, feram, eam.

Conjunctivul imperfect se formează, ca şi conjunctivul prezent, de la tema prezentului + sufixul -re- + desinenţele personale ; la conjugarea a III-a, la verbele cu temă consonantică apare înaintea sufixului vocala tematică –e, iar la cele cu tema în –i, vocala se deschide la –e (laudarem, monerem, dicerem, audirem). Această formă seamănă cu infinitivul prezent activ (cu excepţia desinenţei personale) şi pînă şi verbele neregulate pot forma imperfectul pornind de la acesta.

Conjunctivul perfect se formează de la tema perfectului + sufixul -eri- + desinenţele personale (laudaverim, monuerim, dixerim, audiverim).

Conjunctivul mai mult ca perfect se formează de la tema perfectului + sufixul -isse- + desinenţele personale (laudavissem, monuissem, dixissem, audivissem).

Diateza pasivă La timpurile formate de la tema prezentului, conjunctivul prezent şi imperfect

se formează cu ajutorul aceloraşi sufixe, înlocuindu-se numai desinenţele personale, ca şi la timpurile modului indicativ: -m -s -t → -r, -ris, -tur (laudem → lauder; laudarem → laudarer).

Timpurile formate de la tema perfectului, conjunctivul perfect şi mai mult ca perfect, au forme compuse din participiul perfect pasiv al verbului de conjugat + verbul auxiliar sum la timpurile corespunzătoare de la tema prezentului (laudatus sim, laudatus essem).

48

Exerciţii

Tu si hic sis, aliter sentias. Ut plures corrigantur, rite unus perit. (Mediev.) Si tacuisses, philosophus mansisses. (Boethius) Si taceat stultus, discretus creditur esse. (Mediev.) Ne cures rumores. (Mediev.) Ne sis alterius si potes esse tuus. (Mediev.) Quod tibi fieri non vis, alteri ne feceris. (Lampridius)

Substantive Adjective/Adverbe Verbe finis-is m = sfîrşit (ut…) tamen = (deşi…) totuşi ago-ere, egi, actum = a face vis-is f = putere aliter = altfel credo-ere-didi-ditum = a crede voluntas-atis f = voinţă discretus-a-um = discret curo-are-avi-atum = a fi preocupat de hic = aici fero, ferre, tuli, latum = a suporta maneo-ere, mansi, mansum = a rămîne taceo-ere-ui-itum = a tăcea

Temă

Traduceţi în limba română:

Fiat iustitia, pereat mundus. Fiat lux. (Geneza) Gaudeamus igitur. Ius et norma loquendi. (Horaţiu, Arta poetică) Oderint dum metuant. (Caligula) Do ut des. Dum vivimus, vivamus. (Mediev.) Verbe do-are, dedi, datum = a da loquor, loqui, locutus sum = a vorbi metuo-ere-ui-utum = a se teme odi -isse = a urî vivo-ere, vixi, victum = a trăi

Analizaţi verbele la modul conjunctiv.

Traduceţi şi analizaţi verbele:

audiunt, audient, audiant – tacent, taceant – scribunt, scribent, scribant – dicant, dicunt, dicent – laudent, laudant – tenent, teneant audirem, audivissem, audiveram – taceres, tacueras, tacuisses – faceret, fecisset – sederem, sederam – dicerem, diceram – legerem, legeram – au tacear – laudarentur – daremini – videremur – videatur – habereris – audiantur – ducamini – ducerer tracti simus – auditi essetis – laudatae sint – ducta sit – dictae essetis – dicta essent

49

MODUL PARTICIPIU Participiul este un mod nepersonal; el are timpurile prezent şi viitor la diateza

activă şi perfect şi viitor la diateza pasivă. Participiul prezent activ se formează de la tema prezentului + sufixul -nt (conj

I, a II-a) sau -ent (conj a III-a, a IV-a) + desinenţele declinării a III-a; datorită nominativului sg. în -s, -t din sufix dispare la acest caz (laudans,- ntis). Participiul viitor activ, viitor pasiv şi perfect pasiv au terminaţiile adjectivelor de clasa I în -us, -a,-um şi se declină după declinările I (f.) şi a II-a. (m., n.). Viitorul activ se formează de la tema perfectului cu sufixele -uru (m., n.), -ura (f.) (laudaturus,-a,-um); viitorul pasiv (gerundivul) se formează de la tema prezentului + cu sufixele -nd (conj I, a II-a) sau -end (conj a III-a, a IV-a) (laudandus-a,-um); participiul perfect pasiv se formează de la tema supinului în -t /-s + -us,-a,-um (laudatus,-a,-um).

Participiul poate avea valoare nominală, adjectivală sau substantivală. Ca adjectiv verbal, îndeplineşte în propoziţie funcţia de atribut adjectival:

Homines audentes Fortuna iuvat. (Norocul îi ajută pe oamenii îndrăzneţi.) Prin substantivizare, poate avea funcţia de subiect, nume predicativ,

complement direct sau circumstanţial: Audentes Fortuna iuvat. (Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi)

Temă

Traduceţi în limba română: Iucundi acti labores. (Cicero) Lapsus calami; lapsus linguae. Durante causa,

durat effectus. (Mediev.) Insalutato hospite.

Substantive Adjective Verbe hospes-itis m = gazdă iucundus-a-um = plăcut ago-ere, egi, actum = a face labor-oris m = muncă, activitate

Analizaţi participiile.

MODUL INFINITIV

Infinitivul este modul nepersonal cu paradigma cea mai bogată în raport cu

supinul, gerunziul şi participiul. El are forme pentru timpurile: prezent, perfect şi viitor, atît la diateza activă, cît şi la diateza pasivă.

Modul de formare a timpurilor Infinitivul prezent activ se formează de la tema prezentului + sufixul –re

(conj. I, a II-a, a IV-a)/-ere (conj. a III-a), vocala tematică –e fiind necesară datorită temei consonantice a celor mai multe verbe de la această conjugare: laudare, monere, audire/ dicere; prezentul pasiv se formează de la tema prezentului + sufixul –ri , cu excepţia conjugării a III-a, unde primeşte -i: laudari ,

50

moneri , audiri / dici. Infinitivul perfect activ se formează de la tema perfectului + sufixul -isse:

laudavisse, monuisse, audivisse, dixisse. Celelalte timpuri se formează de la tema supinului: infinitivul perfect pasiv –

de la tema supinului + terminaţiile de acuzativ ale declinărilor I (f.) şi a II-a (m. şi n.)şi verbul esse: laudatum -am –um, -os -as -a esse, monitum -am –um, -os -as -a esse, auditum -am –um, -os -as -a esse, dictum -am –um, -os -as -a esse.

Infinitivul viitor activ se formează de la tema supinului + sufixul -uru- (m., n.) sau –ura (f.) + terminaţiile de acuzativ ale declinărilor I şi a II-a şi verbul auxiliar esse: laudaturum, -am, -um, -os, -as, -a esse, moniturum, -am, -um, -os, -as, -a esse, auditurum, -am, -um, -os, -as, -a esse, dicturum, -am, -um, -os, -as, -a esse. Viitorul pasiv are o formă invariabilă în -um + iri (infinitivul prezent pasiv al verbului eo): laudatum iri, monitum iri, auditum iri, dictum iri.

Ca substantiv verbal, infinitivul poate avea în propoziţie funcţia de subiect,

nume predicativ sau complement direct: - subiect: Errare humanum est, perseverare diabolicum. (A greşi e omeneşte, a persevera în greşeală e diabolic.) - nume predicativ: Vivere est cogitare. (A trăi înseamnă a gîndi.) (Cicero) - complement direct: Legere cupio. (Doresc să citesc.)

Verbul la infinitiv prezent poate avea uneori funcţie predicativă într-o propoziţie independentă sau principală; se numeşte în această situaţie infinitiv istoric şi este însoţit de un subiect în nominativ:

Quotidie Caesar frumentum flagitare. (Caesar cerea raţia de grîu în fiecare zi.)

Temă

Traduceţi în limba română: Errare humanum est. (Seneca) Iurare in verba magistri. (Horaţiu, Epistola I)

Animus meminisse horret. (Vergilius, Eneida) Cras te victurum, cras dicis, Postume, semper. (Martialis)

Verbe

horreo-ere-ui = a se înspăimînta iuro-are-avi-atum = a jura memini, meminisse = a-şi aminti

Traduceţi, analizaţi şi stabiliţi conjugarea verbelor:

audire – dicere – laudare – sedere – pati – victurum esse – haberi – duci

• Analizaţi şi traduceţi: ambulare – sedisse – venturos esse – venisse – salturam esse – scribi –

lectas esse – legisse – tintum iri –iusuros esse – dictum esse – staturam esse – doctum iri – intellegi – daturas esse – dixisse

51

MODUL GERUNZIU

Modul gerunziu se formează adăugînd la tema prezentului sufixul –nd: laudandi, monendi (conj. I şi a II-a) sau –end: dicendi, audiendi (conj. a III-a şi a IV-a) şi se declină după declinarea a II-a numărul singular; îi lipseşte însă din paradigmă cazul nominativ. Verbul la modul gerunziu are valoarea unui substantiv verbal; în traducerea sa se utilizează pentru fiecare caz prepoziţii specifice funcţiilor sintactice:

N (memorare) G ars memorandi (arta de a memora - atribut); memorandi causa/ gratia (pentru a memora – complement cicumstanţial de

scop) D memorando (spre a memora - complement cicumstanţial de scop) Ac ad memorandum (pentru a memora - complement cicumstanţial de scop) Abl memorando (prin a memora/ memorînd - complement cicumstanţial de mod) Verbele tranzitive la modul gerunziu pot avea complement direct: G: Ars memorandi scripta (Arta de a memora texte) Utilizarea gerunziului şi a complementului său direct este concurată de

utilizarea gerundivului; acesta se acordă cu substantivul în gen şi număr, iar substantivul se acordă cu verbul în caz:

G: Ars scriptorum memorandorum

MODUL SUPIN

Tema supinului se obţine înlăturînd terminaţia -um proprie diatezei active (laudatum, monitum, dictum, auditum). La pasiv, are desinenţa –u (laudatu, monitu, dictu, auditu). Supinul are valoarea unui substantiv verbal, dar nu are flexiune. Se presupune că la origine cele două forme ale sale au fost forme flexionare de acuzativ şi ablativ ale unor substantive verbale. El poate îndeplini funţia de subiect, complement de relaţie şi de scop după verbele de mişcare sau adjective:

Venio dictum. (Vin pentru a spune.) Est facile dictu, difficile factu. (E uşor de zis, dar greu de făcut.) Omnia praeteribo, quae mihi turpia dictu videbuntur.

ADVERBUL (adverbium)

Adverbul este o parte de vorbire parţial neflexibilă. După înţeles, el poate fi:

de mod: sic (aşa), bene81 (bine), facile (uşor), vero (cu adevărat), sapienter (înţelept) etc.

81 Adverb provenit din adjectivul bonus, -a, -um.

52

Cele mai multe adverbe de mod provin din adjective şi participii. Cele care provin din adjective de clasa I se formează cu: sufixul –e şi cu desinenţa de Abl sg. -o82: verus → vero. Cele care provin din adjective de clasa a II-a sau a III-a cu N sg. în -x se formează cu cu sufixul -ter adăugat la radical: facilis → faciliter, felix → feliciter; participiile prezente active şi adjectivele cu o terminaţie care au radicalul în –rt, -nt primesc sufixul –er: sapiens → sapienter; pentru unele adjective din aceste două clase se mai poate utiliza forma de neutru singular a adjectivului: facile83.

Adverbele care provin din substantive sau din participii perfecte utilizează sufie ca: -tim, -atim sau –itus: passim < pansus, a desfăşura, raptim < raptus, jaf. În general, numai adverbele de mod care provin din adjective pot avea grade de comparaţie84. Comparativul adverbelor este identic cu comparativul neutru al adjectivelor: ex: adjectivul longus, -a,-um → longior, -ius adverbul longe → longius

Superlatiul adverbului se obţine din superlativul adjectivului, înlocuindu-se terminaţia -us prin -e. Ex: adjectivul longissimus, -a,-um → longissime pulcherrimus,-a,-um → pulcherrime facillimus, -a, -um → facillime de timp: alias, olim (odinioară), tunc (atunci), deinde (apoi), nunc (acum), numquam (niciodată). Multe adverbe de timp provin din pronume. de loc: intus (înăuntru), eo (în acel loc), alibi (în altă parte), hic (aici), illic (acolo). de afirmaţie şi de negaţie: ita (astfel), sic (aşa), non (nu), haud, ne (nici). interogative: num (oare), nonne (oare nu).

PREPOZIŢIA (praeposito)

Cele mai numeroase prepoziţii le întîlnim la acuzativ şi ablativ, cazuri ale

complementelor circumstanţiale, deşi o parte dintre acestea se pot exprima în anumite situaţii şi fără prepoziţii.

Prepoziţii cu acuzativul:

adversum/ adversus = faţă de, împotrivă ob = din cauza apud = la, lîngă per = prin ad = spre (mişcare), la (repaos) post = după, în spatele (loc), după (timp) ante = în faţă (loc), înainte de (timp) praeter = pe lîngă, cu excepţia circum/ circa = împrejur propter = din cauza

82 Pentru adverbele din această categorie există dublete: vero/vere. 83 Adverbul brevi utilizează forma de Abl sg. a adjectivului brevis. 84 Pot avea grade de comparaţie şi unele adverbe de timp, de loc şi de cantitate: diu (mult timp) → diutius, diutissime, saepe (adesea) → saepius, saepissime, prope (aproape) → propius, proxime, multum (mult) → plus, plurime.

53

citra/ cis = peste, dincoace prope = aproape de contra = împotriva propter = din pricina extra = în afara sub = dedesubtul erga = faţă de, pentru super/ supra = deasupra in = în (mişcare) secundum = după inter = între trans = peste intra = în ultra = dincolo de iuxta = lîngă versus = către infra = sub

Prepoziţii cu ablativul: a, ab = din, de, de către in = în (repaos) cum = cu prae = în faţa, din cauza de = despre, de la, din pro = înainte, pentru e, ex = din, dintre, din cauza sine = fără

Cîteva prepoziţii se utilizează şi cu acuzativul, după verbe de mişcare, şi cu ablativul, după verbe de stare: in, sub, super, subter.

Temă

• Traduceţi în limba română: Ad Kalendas Graecas. Desinit in piscem (Horaţiu, Arta poetică). In cauda

venenum. In medias res. (Horaţiu, Arta poetică) Ab ovo. (Horaţiu, Arta poetică) In vino veritas. (Alceu) In vitium ducit culpae fuga. Margaritas ante porcos. (Evanghelia lui Matei) Nulla regula sine exceptione. Per pedes apostolorum. Post mortem nihil est. (Seneca)

Substantive Verbe cauda-ae f = coadă desino-ere, desii, desitum = a se sfîrşi granum-i n =grăunte ovum-i n = ou pes –dis m = picior piscis-is m = peşte res-i f = lucru, subiect, întîmplare sal, salis m = sare, spirit urbs, urbis f = oraş venenum-i n = venin veritas-atis f = adevăr

Analizaţi substantivele însoţite de prepoziţii.

54

CONJUNCŢIA (conjunctio)

Conjuncţii coordonatoare şi subordonatoare.

Alte elemente de joncţiune

CONJUNCŢII COORDONATOARE:

Copulative: -et, -que, ac, atque = şi -nec, neque, et non = şi nu; nici

Venit neque dicit. (Vine şi nu vorbeşte.)

Disjunctive: -aut; vel; -ve, sive, seu = ori; fie; sau

Amas aut odisti. (Iubeşti sau urăşti.)

Adversative: - at, sed, verum = dar -autem, vero = însă -ceterum = de altfel

Legit, sed non scribit. (Citeşte, dar nu scrie.)

• Cauzale/explicative: -namque, nam, enim, etenim, nempe, quippe, videlicet = căci, tocmai

Nam tuas res agitur, paries cum proximus ardet.

(Căci te priveşte şi pe tine, cînd peretele vecin arde.) (Horatius) Conclusive: -ergo = deci -igitur = aşadar -itaque, proinde, quare, eo, ideo, idcirco, denique = prin urmare, ca atare, de aceea, în fine

Cogito, ergo sum. (Cuget, deci exist.) (Descartes)

CONJUNCŢII SUBORDONATOARE. ALTE ELEMNTE DE JONC ŢIUNE

Conjuncţiile subordonatoare pot introduce propoziţii subordonate:

• completive: ut, quod (că), ne, quin, quominus (că nu, ca nu cumva să);

• de timp: cum85, ut, ubi, quando (cînd), atque (îndată ce), antequam, priusquam (înainte ca), quamdiu (cît timp), postquam, posteaquam (după ce), quoties, quotiescumque (ori de cîte ori), dum, donec, quoad (pînă să, cît timp);

• de cauză: cum, ut, quod, quia, quoniam, quando, quandoquidem, propterea quod (deoarece, pentru că, fiindcă), non quod, non quo (că nu);

• de concesie: cum, ut, quamquam, quamvis, licet, etsi, etiamsi, tametsi (cu toate că , deşi);

• de condiţie: si (dacă), sin (dacă însă), nisi (dacă nu) dum, modo, dummodo;

85 Poate avea şi sensul de “îndată ce, pe cînd, după ce”.

55

• de comparaţie: ut, sicut, velut, quemadmodum, quomodo, tamquam, quam, potiusquam (cum, după cum, ca şi cum, precum); ut si, tamquam si, velut si, proinde ac si (ca şi cum, ca şi cînd);

• de scop: ut, quo (ca să), ne (ca să nu); • de consecuţie: ut (încît să), ut non, quin (încît nu);

• Propoziţiile relative se introduc prin pronume şi adverbe relative şi nehotărîte: qui, quae, quod (care), quicumque, quaecumque, quodcumque, quisquis, quidquid (oricine, orice, oricare), ubi, quo, unde, qua (unde, de unde etc.), ubicumque, quocumque, undecumque, quacumque (oriunde etc.).

INTERJECŢIA (interiectio)

Interjecţia este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă sentimente, manifestări

de voinţă sau imită sunete şi zgomote ca, de pildă86: mirarea (oh, papi, hem), indignarea (pro, proh), durerea (o, ah, heu, eheu), bucuria (evoe, evax), compătimirea (vae), încurajarea (age, macte), chemarea (heus, eho, hercle).

86 I.I. Bujor, Fr. Chiriac, Op. cit., p. 147.

56

I. PERIODIZAREA LITERATURII LATINE.

TEXTE LITERARE ALESE

PERIOADA PRECLASIC Ă

În perioada preclasică, (sec. III-I a. Ch.), literatura latină, aflată în faza sa incipientă, experimentează modele literare greceşti în tiparele limbii latine, dînd creaţii în toate genurile literare.

În domeniul poeziei epice, Livius Andronicus (294-204) a tradus Odiseea homerică, şi tragedii şi comedii greceşti. Ln. Naevius (aprox. 269-201 a. Ch.) a compus un poem despre primul război punic în vers saturnin (Bellum Poenicum) şi a scris primele tragedii cu subiecte din istoria romană (tragedia praetexta). Q. Ennius (239-169 a.Ch.) a inovat forma poeziei epice, înlocuind versul saturnin şi impunînd hexamentrul dactilic; opera sa cea mai importantă este Annales, singura epopee romană pînă la Eneida, în care evocă istoria romană de la Eneas pînă în timpul său.

Teatrul , în special comedia, înfloreşte în această perioadă. T. M. Plautus (254-184 a. Ch.) a scris comedii după modelul Noii Comedii de la Atena. Din creaţia sa originală s-au păstrat 21 de comedii, ca, de exemplu, Aulularia (Ulcica), Miles Gloriosus (Soldatul fanfaron), Captivi etc. Plautus aduce în scenă un univers saturnalic87 şi o viziune carnavalescă; creaţia sa aparţine curentului realist-antic88 şi surprinde dizolvarea vechilor moravuri din viaţa socială şi de familie. P. Terentius Afer (aprox. 185-159 a. Ch.) caută în comediile sale o cale de corijare a atitudinilor morale, iar mesajul său este umanist: Homo sum et nihil humani a me alienum puto. Din opera lui se păstrează şase comedii dintre care amintim: Adelphoe, Phormio, Eunuchus. Autorii de tragedie cei mai cunoscuţi au fost M. Pacuvius şi L. Accius.

Lucilius (180-103 a.Ch.) este cel mai strălucit reprezentant al saturei, în care critică viciile romanilor, iar dintre autorii de proză cu caracter istoric, cel mai important este Cato Censorul (234-149 a.Ch.), care a redactat o lucrare despre istoria antică romană, Origines (pierdută) şi un tratat cu carater enciclopedic, De Agricultura.

PERIOADA CLASICĂ

Această perioadă (80 a. Ch. – 14 p. Ch.) este considerată epoca de aur a

literaturii latine. Ea se subdivide în două epoci, dominate de personalităţile lui Cicero şi a lui Augustus.

I. În epoca ciceroniană (80-43 a. Ch.) înfloreşte în special proza; acum se dezvoltă istoria şi oratoria . Cei mai importanţi repreznetanţi sînt: Cicero, Caesar şi Sallustius. Pe lîngă ei, au mai scris M. Terentius Varro89 şi Cornelius Nepos90. Creaţiile poetice 87 Traian Diaconescu, Metaforă şi univers saturnalic în comedia lui Plaut, Teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, 1974. 88 Dicţionar de scriitori greci şi latini, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.323. 89 Deşi nu s-a distins ca scriitor, Varro era extrem de învăţat şi şi-a influenţat contemporanii.

57

cele mai reprezentative sînt poezia filozofică şi poezia lirică de factură intimistă (noua poezie) care imita, prin formă şi tematică, poezia alexandrină (sec. al III-lea a. Ch.). Cei mai importanţi reprezentanţi sînt Lucretius şi Catullus.

II. Epoca augustană (43 a. Ch. – 14 p. Ch.) străluceşte prin creaţiile poetice care reflectă, la îndemnul lui Augustus, valorile morale şi naţionale tradiţionale. Reprezentanţii cei mai importanţi sînt: Vergilius, Horatius, Ovidius, Tibullus şi Propertius. Proza istorică este reprezentată de T. Livius.

EPOCA CICERONIANĂ

MARCUS TULLIUS CICERO

Marcus Tullius Cicero (106-4391 a. Ch.) a fost orator, filozof şi om politic, autor a numeroase opere.

Se păstrează 58 de discursuri, ca, de exemplu, In Catilinam şi In Antonium (cunoscute şi sub numele Philippicae). A întemeiat stilul oratoric ciceronian, sinteză între stilul asianic şi cel aticist. Despre arta oratoriei, scrie în tratatele: De Oratore, Brutus, Orator. Cicero este influenţat de filozofia platonică şi neoplatonică, dar sistematizează direcţii eclectice: stoicism, pitagorism, probabilism92. Pentru el, filozofia este o metodă de a ne conduce bine mintea în căutarea adevărului, o terapeutică a sufletului, un mijloc de reconstrucţie general-umană; raţiunea este valoarea umană supremă. Cicero este cel care inventează noţiunea de natură umană93, iar ca filozof, creează limbajul filozofic latin în opere ca De Re Publica (Despre republică), De Legibus (Despre legi), De Natura Deorum (Despre natura zeilor), De Officiis (Despre îndatoriri). Cele două eseuri pe tema filozofiei morale, De Senectute şi De Amicitia, duc la perfecţiune stilul prozei literare latine. Corespondenţa sa cuprinde aproape opt sute de scrisori adresate familiei şi prietenilor.

DESPRE PRIETENIE

…Est enim amicitia nihil aliud nisi omnium divinarum humanarumque rerum cum

benevolentia et caritate consensio: qua quidem haud scio an excepta sapientia nihil melius homini sit a dis immortalibus datum. Divitias alii praeponunt, bonam alii valetudinem, alii potentiam, alii honores, multi eliam voluptates; belluarum hoc quidem extremum, illa autem superiora caduca et incerta, posita non tam in consiliis nostris quam in fortunae temeritate; qui autem in virtute summum bonum ponunt, praeclare illi quidem, sed haec ipsa virtus amicitiam et gignit et continet, nec sine virtute amicitia esse ullo pacto potest.

(Cicero, Laelius. De amicitia dialogus, VI, 20)

90 A scris De Viris Illustribus (Biografiile oamenilor de seamă), prezentînd în paralel viaţa unor bărbaţi celebri, romani şi străini. 91 El a fost ucis de soldaţii lui Antonius; în calitate de consul, a zdrobit conjuraţia lui Catilina. 92 Gheorghe Vlăduţescu, Filozofia în Roma Antică, Editura Albatros, Bucureşti, 1991, p.45. 93 Ibid, p.48.

58

CAIUS IULIUS CAESAR

Caius Iulius Caesar (101-44 a.Ch.) a fost un mare om politic şi scriitor94. Cele mai importante opere în proză sînt Commentarii. De Bello Gallico

tratează în cele şapte cărţi despre campaniile militare din Galia, Germania şi Britania. De Bello Civili relatează campania sa pentru înfrîngerea lui Pompei. Comentariile sînt realizate în tradiţia analelor, pe ani, iar scopul lor a fost în primul rînd politic; de aceea au carcaterul suasoriilor.

Caesar este adeptul stilului neoatic. Stilul său se distinge prin puritatea limbajului şi obiectivitate, precizie, claritate, simplitate şi sobrietate. Impresia de obiectivitate e creată de folosirea persoanei a III-a cînd vorbeşte despre sine, cît şi de observarea şi descrierea aspectelor etnografice ale regiunilor în care a luptat. El este un maestru al naraţiunii, în special în relatarea scenelor de luptă; discursul apare atunci cînd doreşte să caracterizeze personaje.

CONFLICTUL CU HELVE ŢII

Caesari cum id nuntiam esset, eos per Provinciam iter facere conari,

maturat ab Urbe proficisci et, quam maximis potest itineribus, in Galliam ulteriorem contendit et ad Genavam pervenit. Provinciae toti quam maximum militum numerum imperat – erat omnino in Gallia ulteriore legio una – pontem, qui erat ad Genavam, iubet rescindi. Ubi de eius adventu Helvetii certiores facti sunt, legatos ad eum mittunt, nobilissimos civitatis, qui dicerent “sibi esse in animo, sine ullo maleficio, iter per Provinciam facere, propterea quod aliud iter haberent nullum: rogere ut eius voluntate id sibi facere liceat”. Caesar, quod memoria tenebat L. Cassium consulem occisum exercitumque eius ab Helvetiis pulsum et sub iugum missum, concedendum non putabat; neque homines inimico animo, data facultate per Provinciam itineris faciundi, temperaturos ab iniuria et maleficio existimabat.

(Caesar, Commentarii. De Bello Gallico, I, 7)

GAIUS SALLUSTIUS CRISPUS

Gaius Sallustius Crispus (86-35 a. Ch.) este autorul a două monografii: De Coniuratione Catilinae şi De Bello Iugurthino.

Pentru Sallustius, istoria este un rezultat al acţiunii personalităţilor, iar scrierea ei are un rol educativ. Sallustius a tratat artistic materialul istoric, subordonînd faptele istorice unei perspective morale. Arta sa excelează în compoziţia portretelor, în care recurge la discursul direct, antiteză şi paralelă.

PORTRETUL LUI CATILINA

Lucius Catilina nobili genere natus, fuit magna vi et animi et corporis, sed

94 A fost ucis la 15 martie 44 de către Brutus şi Cassius.

59

ingenio malo pravoque. Huic ab adulescentia bella intestina, caedes, rapinae, discordia civilis grata fuere, ibique iuventutem suam exercuit. Corpus patiens inediae, algoris, vigiliae supra quam cuiquam credibile est. Animus audax, subdolus, varius, cuius rei lubet simulator ac dissimulator: alieni adpetens, sui profusus, ardens in cupiditatibus; satis eloquentiae, sapientiae parum; vastus animus inmoderata, incredibilia, nimis alta semper cupiebat. Hunc post dominationem L. Sullae lubido maxuma invaserat rei publicae capiundae, neque id quibus modis adsequeretur, dum sibi regnum pararet, quicquam pensi habebat. Agitabatur magis magisque in dies animus ferox inopia rei familiaris et conscientia scelerum, quae utraque eis artibus auxerat, quas supra memoravi. Incitabant praeterea conrupti civitatis mores, quos pessuma ac divorsa inter se mala, luxuria atque avaritia, vexabant.Res ipsa hortari videtur, quoniam de moribus civitatis tempus admonuit, supra repetere ac paucis instituta maiorum domi militiaeque, quo modo rem publicam habuerint quantamque reliquerint, ut paulatim inmutata ex pulcherruma atque optuma pessuma ac flagitiosissuma facta sit, disserere.

(Sallustius, De coniuratione Catilinae, V, 1-9)

TITUS LUCRETIUS CARUS

Titus Lucretius Carus (95-55 a.Ch.) a scris De rerum natura, un poem filozofic în şase cărţi în care transpune doctrina epicureică şi o concepţie materialistă asupra lumii, în scopul de a arăta o cale prin care oamenii să-şi găsească fericirea. Pe lîngă ideile filozofice integrate în poem, poetul recurge la naraţiune şi descriere, pentru a reprezenta episoade din istoria dramatică a umanităţii şi tablouri din natură. De rerum natura este cel mai izbutit poem didactic din literatura latină şi a constituit un model pentru Vergilius, autorul Georgicelor.

INVOCA ŢIE CĂTRE VENUS Aeneadum genetrix, hominum divumque voluptas

Alma Venus, caeli subter labentia signa Quae mare navigerum, quae terras frugiferentis

Concelebras, per te quoniam genus omne animantum Concipitur visitque exortum lumina solis; Te, dea, te fugiunt venti, te nubila caeli

Adventumque tuum, tibi suavis daedala tellus Summittit flores, tibi rident aequora ponti, Placatumque nitet diffuso lumine caelum.

(Lucretius, De rerum natura, I, 1 - 9)

60

CAIUS VALERIUS CATULLUS

Caius Valerius Catullus (87-54 a.Ch.) este un poet liric, autor de epigrame, poeme eroice de factură mitologică şi livrescă, cît şi de poezii de dragoste scrise în metri variaţi în care o cîntă pe iubita sa, Lesbia, poeme care i-au adus gloria literară. Motivul odi et amo polarizează creaţia sa erotică. Catul este un promotor al curentului alexandrin, iar poezia nouă (neoterică) pe care o impune se distinge prin sinceritate, spontaneitate şi simplitatea expresiei. Din creaţia catuliană s-au păstrat 116 poezii.

LESBIEI

Vivamus, mea Lesbia, atque amemus Rumoresque senum severiorum Omnes unius aestimemus assis. Soles occidere et redire possunt: Nobis quum semel occidit brevis lux, Nox est perpetua una dormienda. Da mi basia mille, deinde centum, Dein usque altera mille, deinde centum; Dein, quum millia multa fecerimus, Conturbabimus illa, ne sciamus, Aut nequis malus invidere possit, Quum tantum sciat esse basiorum.

(Catullus, Carmina, V)

EPOCA AUGUSTANĂ PUBLIUS VERGILIUS MARO

Publius Vergilius Maro (70 -19 a.Ch.) a fost membru al cercului literar al lui

Mecena. Operele sale principale sînt: Bucolica, Georgica şi Aeneis. Bucolicele îmbină alexandrinismul şi epicurismul în poeme cu subiecte

pastorale, după modelul Idilelor lui Teocrit. Georgicele este un poem didactic în patru cărţi despre cultivarea pămîntului, creşterea pomilor şi a viţei de vie, creşterea animalelor şi apicultură. Georgicele inovează poezia latină prin renunţarea la subiectele mitologice şi orientarea poeziei spre viaţa reală, cotidiană, reprezentată într-un stil obiectiv. Eneida este un poem epic în douăsprezece cărţi, numit astfel după numele eroului troian Eneas care călătoreşte (asemenea lui Ulise, eroul homeric) din Troia incendiată de greci pînă pe ţărmurile Italiei, unde are misiunea încredinţată de zei de a construi o nouă cetate, mai strălucitoare decît Troia. Prin subiectul istoric şi mitologic al poemului este preamărită gloria Romei şi a conducătorului acesteia, Augustus95.

95 A. Petrie, An Introduction to Roman History. Literature and Atiquities, Oxford University Press, f.a., p.123.

61

INVOCA ŢIE CĂTRE MUZĂ

Arma virumque cano, Troiae qui primus ab oris Italiam, fato profugus, Laviniaque venit Litora. Multum ille et terris iactatus et alto Vi Superum, saevae memorem Iunonis ob iram; Multa quoque et bello passus, dum conderet urbem, Inferretque deos Latio, genus unde Latinum, Albanique patres, atque altae moenia Romae. Musa, mihi causas memora, quo numine laeso,

Quidve dolens regina deum tot volvere casus Insignem pietate virum, tot adire labores Impulerit. Tantaene animis caelestibus irae?

(Vergilius, Aeneis, I, 1 - 11)

PUBLIUS OVIDIUS NASO

Publius Ovidius Naso (43 a.Ch. – 17 p.Ch.) a fost poetul la modă al Romei augustane, bucurîndu-se de succes pînă în anul 8, cînd a fost exilat la Tomis, unde a şi murit. Operele sale se clasifică în trei grupe. Poezia de dragoste, Amores (22-15 a.C.h), Heroides, Ars amatoria sau Ars amandi şi Remedia amoris. Ovidius consacră prin aceste creaţii distihul elegiac, iar spontaneitatea şi facilitatea versificaţiei îi aduc recunoaşterea imediată. Poezia mitologică Metamorphoseon libri (Metamorfoze), redactată în hexametri dactilici, grupează două sute cincizeci de legende în cincisprezece cărţi. Metamorfozele au la bază o concepţie pitagoreică şi credinţa în metempsihoză96. Forţa descriptivă a lui Ovidius e de factură plastică, nu narativă, accentuînd elementele pitoreşti şi apelînd la artificii alexandrine97. El a proiectat şi un calendar al sărbătorilor romane, Fasti (Fastele), în douăsprezece cărţi. Poemele din exil, scrise între anii 8 şi 17 p.Ch., cuprind: Tristia (Tristele) şi Epistulae ex Ponto (Ponticele), elegii grupate în cinci cărţi adresate soţiei şi prietenilor, redactate în distih elegiac. Ovidius este primul poet cult care descrie tărîmurile dobrogene şi oamenii de aici.

INVOCA ŢIE

In nova fert animus mutatas dicere formas Corpora; di coeptis (nam vos mutastis et illas)

Adspirate meis primaque ab origine mundi Ad mea perpetuum deducite tempora carmen.

(Ovidius, Metamorphoseon libri, I, 1 - 4)

96 Jean Bayet, Literatura latină, p.200. 97 Jean Bayet, Literatura latină, p.202.

62

QUINTUS HORATIUS FLACCUS

Opera lui Quintus Horatius Flaccus (65-8 a.Ch.) cuprinde două cărţi de Satire (Sermones), o carte de Epode (Iambi), patru cărţi de Ode (Carmina), două cărţi de Scrisori (Epistulae) şi Carmen Saeculare, poem compus pentru Ludi Saeculares din anul 17 a.Ch.

Horatius intelectualizează satira, care este un mijloc de corijare a moravurilor societăţii romane din timpul lui Augustus printr-o morală a măsurii, a raţionalizării conduitei care trebuie să urmărească conformitatea cu natura. Epodele critică viciile morale ale societăţii romane şi exprimă devotamentul faţă de Mecena, în al cărui cerc literar fusese admis. Odele au subiecte extrem de variate: glorificarea virtuţilor lui August, a tradiţiilor şi divinităţilor Romei, ode erotice şi bahice, de laudă a vieţii simple în mijlocul naturii, ode morale, de critică a exceselor, de afirmare a cumpătării şi de îndemn la trăirea plenară a prezentului (carpe diem), ode despre poezie şi poet. Filozofia horaţiană de viaţă este o filozofie a moderaţiei (modus) şi oferă posibilitatea de a înţelege că viaţa trebuie organizată după legile frumosului98, de unde şi atmosfera de permanentă sărbătoare, seninătate şi fericire. Poezia lirică atinge perfecţiunea formală prin Horatius, al cărui stil se distinge prin armonie, muzicalitate şi varietate ritmică şi tematică. Dintre Scrisori, cea mai renumită este Epistula ad Pisones (Scrisoarea către Pisoni), cunoscută sub numele Arta poetică.

CĂTRE SCLAV

Persicos odi, puer, apparatus, displicent nexae philyra coronae; mitte sectari rosa quo locorum

sera moretur. Simplici myrto nihil allabores sedulus, curo: neque te ministrum dedecet myrtus neque me sub arta

vite bibentem. (Horatius, Carmina, I, 38)

EPOCA POSTCLASICĂ

Epoca postclasică (14 -180 p.Ch.) durează de la moartea lui Augustus pînă la cea

a lui Marcus Aurelius. Ea este marcată de decadenţă, reflectată şi în stilul căutat, afectat şi obscur pe care îl adoptă scriitorii.

În perioada postclasică proza cunoaşte o dezvoltare fără precedent. Lucius Annaeus Seneca (4 a.Ch. - 65 p.Ch.), supranumit “Filozoful”, scrie

tratate de filozofie, De clementia (Despre clemenţă), de morală şi cu caracter 98 M. Nichita, Studiu introductiv la Horatius, Opera omnia, I, Editura Univers, Bucureşti, 1980, p.27.

63

ştiinţific, cele mai cunoscute fiind Epistulae morales ad Lucilium. Romanul se dezvoltă prin Titus Petronius Niger, supranumit Arbitrer (sec. I – 66 p.Ch), care scrie Satyricon (Satiricon) şi Lucius Apuleius (125-170 p.Ch.), autor al operei Metamorphoses sau Asinus Aureus (Metamorfoze sau Măgarul de aur). Marcus Fabius Quintilianus (35-95 p.Ch.) a scris un tratat despre arta elocinţei, De institutione oratoriae (Arta oratorică), iar C. Plinius Secundus (23-79 p.Ch.) a fost un erudit care a compilat faimoasa Naturalis Historia (Istoria naturală). Publius Cornelius Tacitus (aprox. 55/57 – 118 p.Ch.) a scris opere istorice, iar C. Plinius Secundus Minor/Junior (61/62 – 113 p.Ch.) a compus scrisori.

Poezia epocii postclasice are numeroşi reprezentanţi, cei mai importanţi fiind Persius (34 - 62), Lucanus (39 - 65), Iuvenalis ( ) şi Martialis (40 -104 p.Ch.).

MARCUS VALERIUS MARTIALIS

Martialis (40 -104 p.Ch.) a scris douăsprezece cărţi de epigrame. El este

creatorul epigramei satirice, gen de poezie scurtă încheiată cu o poantă, care de cele mai multe ori este neaşteptată, provocînd rîsul. Compoziţiile sale cuprindeau atacuri virulente la adresa moravurilor, amabilităţi sau consemnarea versificată a unor fapte cotidiene.

VÎNĂTORUL DE MO ŞTENIRE

Petit Gemellus nuptias Maronillae et cupit et instat et precatur et donat. Adeone pulchra est? Immo foedius nil est. Quid ergo in illa petitur et placet? Tussit.

(Martialis, Epigrammata, I,10)

PUBLIUS CORNELIUS TACITUS

Cel mai imporatant istoric al epocii a fost Publius Cornelius Tacitus (aprox. 55/57 – 118 p.Ch.). Scrierile sale istorice, Annales (Anale) şi Historiae (Istorii), sînt marcate de o viziune pesimistă; opera sa mai cuprinde o monografie etnografică: De origine et situ Germanorum (Despre originea şi aşezarea germanilor), un elogiu: De vita et moribus Iulii Agricolae (Despre viaţa şi obiceiurile lui Iulius Agricola) şi o lucrare despre elocvenţă: Dialogus de oratoribus (Dialogul despre oratori).

DE LA ÎNTEMEIEREA ROMEI LA TIBERIUS

Urbem Romam a principio reges habuere. Libertatem et consulatum L.

Brutus instituit. Dictaturae ad tempus99 sumebantur; neque decemviralis potestas100 ultra biennium, neque tribunorum militum consulare ius101

diu valuit.

99 Ad tempus = temporar 100 Decemviralis potestas = puterea decemvirală, a decemvirilor

64

Non Cinnae, non Sullae longa dominatio102; et Pompeii Crassique potentia cito in Caesarem, Lepidi atque Antonii arma in Augustum cessere, qui cuncta discordiis civilibus fessa, nomine principis, sub imperium accepit. Sed veteris populi Romani prospera vel adversa103 claris scriptoribus104 memorata sunt, temporibusque Augusti dicendis105 non defuere decora ingenia, donec gliscente adulatione deterrerentur. Tiberii Caiique et Claudii ac Neronis res, florentibus ipsis ob metum falsae, postquam occiderant, recentibus odiis compositae sunt. Inde consilium106 mihi pauca de Augusto et extrema tradere, mox Tiberii principatum et cetera, sine ira et studio, quorum causas procul habeo.

(P. Cornelius Tacitus, Annales, I, 1)

C. PLINIUS SECUNDUS IUNIOR

C. Plinius Secundus Minor/Iunior (61/62 – 113 p.Ch.), Plinius cel Tînăr este autor de Epistulae (Scrisori) (97-110 p.Ch.) cultivate ca gen literar şi grupate de el în zece cărţi; tematica e diversă: discuţii cu prietenii, descrierea unor activităţi culturale (lecturile publice sau personale, recenzarea unor cărţi), erupţia Vezuviului, persecutarea creştinilor, activităţi legate de însărcinarea sa de guvernator al Bitiniei şi Pontului. Scrisorile se disting prin eleganţa stilului, delicateţea sufletească şi rafinamentul intelectual ale autorului. Plinius cel Tînăr a impus ca gen literar în literatura latină şi panegiricul, discurs laudativ compus în cinstea împăratului Traian, Panegyricus Traiani.

EROISMUL ARRIEI

Aegrotabat Caecina Paetus, Arriae maritus; aegrotabat et filius, uterque107

mortifere, ut videbatur. Cum filius decessisset […], huic illa ita funus paravit, ita duxit exsequias, ut ignoraret maritus. Quin immo108 quoties cubiculum eius intrabat, vivere filium simulabat atque etiam commodiorem esse109. Ac saepe interroganti110 quid ageret puer respondebat: «Bene quievit, libenter cibum sumpsit». Deinde, cum diu cohibitae lacrimae vincerent prorrumperentque, egrediebatur: tunc se dolori dabat; satiata, siccis oculis, composito vultu, redibat, tamquam orbitatem foris reliquisset.

(C. Plinius Caecilius Secundus Iunior, Epistulae, III, 16)

101 Consulare ius = drept consular 102 Verbul fuit se subînţelege. 103 Prospera vel adverso = situaţiile fericite sau nefericite 104 Claris scriptoribus, complement de agent în dativ 105 Temporibus … dicendis, dativ final 106 Consilium (fuit) mihi tradere 107 Uter (pronume) + -que (şi) = uterque = şi amîndoi 108 Quin immo = mai mult 109 Commodiorem esse = se simte mai bine 110 Subiect subînţeles viro al construcţiei ablativ absolut

65

PERIOADA CREŞTINĂ

În perioada creştină (150 - 230 p.Ch.) apar scriitori creştini, precum Tertulian, autor de tratate apologetice, Sfîntul Ciprian (sec. al III-lea), autor de tratate şi scrisori, Sfîntul Augustin (354 - 430 p.Ch.), filozof, teolog şi moralist care a scris peste 100 de tratate de filozofie şi teologie; cele mai importante opere ale sale sînt: De civitate Dei (Despre cetatea lui Dumnezeu), o autobiografie în treisprezece cărţi, Confessiones (Confesiuni) şi Soliloquia (Solilocvii), fiind creatorul solilocviului filozofic ca specie literară.

În poezia necreştină s-au remarcat Decimus Magnus Ausonius (310 - 395 p.Ch) şi Claudius Claudianus (aprox. 375 - 408 p.Ch.).

66

II. ELEMENTE DE SINTAX Ă

PROPOZIŢIA

După scopul comunicării, propoziţiile pot fi:

Enunţiative: afirmative: Ago sacrificium. (Aduc o jertfă.) negative introduse prin adverbe de negaţie (non), pronume negative (nihil),

adverbe negative (numquam): Aquilla non capit muscas. (Acvila nu prinde muşte.) Nemo abest. (Nu lipseşte nimeni.) Numquam venit. (Nu vine niciodată.)

Exclamative: Quam sacrificium agit! (Ce jertfă aduce!) 3.1.Interogative simple:

+ pronume interogative: quis, uter, qualis etc Quis sacrificium agit? (Cine aduce o jertfă?) + adverbe interogative: cur (pentru ce), quare (de ce), quando (cînd), quo

(încotro), unde (de unde), quomodo (cum) etc Ubi id vidit? (Unde a văzut asta?) + particule interogative: -ne (oare), nonne (= oare, pentru răspuns afirmativ),

num (= oare, pentru răspuns negativ)

Visne id videmus? – Da/Nu.

Nonne vis id videmus? – Da. Răspuns

Întrebare : Oare vrei să vedem asta?

Nun vis id videmus? – Nu.

3.2. Interogativele duble sînt formate din două propoziţii interogative,

relaţionate prin utrum/-ne … an (oare … sau). Romamne is an hic manes? (Oare pleci la Roma sau rămîi aici?)

FRAZA

Fraza este formată din două sau mai multe propoziţii:

doar din propoziţii principale, coordonate: prin juxtapunere: Veni, vidi, vici. (Am venit, am văzut, am învins.)

(Caesar) • prin joncţiune cu conjuncţii coordonatoare: Divide et

impera.(Împarte şi stăpîneşte.) (Machiavelli) din cel puţin o propoziţie principală, care este în acest caz şi regentă, şi cel

puţin o propoziţie subordonată: Do ut des. (Îţi dau ca să îmi dai.) În frazele cu mai multe propoziţii subordonate, acestea se pot afla în raport de

67

coordonare: Do ut des et gratias agas. Propoziţiile subordonate pot fi regente ale altor subordonate.

Subordonarea se realizează: • prin juxtapunere: Fac sciam. (Fă-mă să înţeleg.)

Volo audiat. (Vreau să audă.) • prin joncţiune:

1. cu conjuncţii subordonatoare: Loquere ut te cognoscam. (Vorbeşte ca să te cunosc.)

2. cu pronume relative şi nehotărîte: Loqui ignorabit qui tacere nesciet. (Nu va şti să vorbească acela care nu va şti să şi tacă.) (Pittacus)

3. cu adverbe relative şi nehotărîte: Ubi non est pudor, instabile regnum est. (Unde nu este ruşine, (acolo) este o stăpînire instabilă.) (Seneca)

PROPOZIŢIA RELATIV Ă

Subordonata relativă determină un nume din propoziţia regentă şi se

construieşte cu: Verbul la INDICATIV (REALĂ), fiind introdusă prin:

pronume şi adjective relative şi nehotărîte: qui, quae, quod111 quicumque, quaecumque, quodcumque quisquis, quidquid

Pater noster qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum. (Matei)

adverbe relative şi nehotărîte: ubi, quo, unde, qua, quando ubicumque, quocumque undecumque, quacumque

Verbul la CONJUNCTIV (CIRCUMSTANŢIALĂ) concurînd o subordonată:

1. Finală112: Misit servi qui agrum meterent. (A trimis sclavi ca să secere ogorul.) (= ut … meterent) 2. Consecutivă113: Dignus est qui ametur vir bonus. (Bărbatul bun este demn să fie

iubit.) (Anthistenes) (= ut ametur)

3. Cauzală114: Illum laudo qui me laudet. (Îl laud pe acela pentru că şi el mă laudă.) 111 Pronumele şi adjectivele pronominale relative şi nehotărîte se acordă în gen şi număr cu numele determinat, dar au cazul cerut de funcţia sintactică pe care o îndeplinesc în propoziţia relativă. 112 Relativa finală va respecta concordanţa timpurilor. 113 Idem. 114 Poate folosi şi indicativul pentru a desemna o cauză reală; conjunctivul indică o acţiune potentială sau ireală.

68

(= quoniam me laudat) 4. Condiţională: Qui levis esse velit, sit sibi cena brevis. (Cine vrea să fie uşor,

cina să-i fie scurtă.) (mMediev.) (= si quis velit)

Exerciţii

Qui nimium bibit, non diu erit in vivis. (Mediev.) Erratis qui incommoda divitiis imputatis. (Seneca) Nemo liber est qui corpori servit. (Seneca) Nemo canem timeat qui non laedit, nisi latrat. (Mediev.) Nemo enim est tam senex, qui se annum non putet vivere. (Mediev.) Qui fugiat Veneris proelia, tutus erit. (Mediev.) Galba, qui in collegio sacerdotum esset, iudicio publico est condemnatus. Ego, cui nocueris, tamen te adiuvo. Legati venerunt qui pacem peterent. Substantive Verbe adulescens-entis m = tînăr adiuvo-are-avi-atum = a ajuta noceo-ere-cui-citum = a dăuna peto-ere-ivi-itum = a cere vigilo-are-avi-atum = a veghea

PARTICIPIALA RELATIV Ă ŞI PARTICIPIALA ABSOLUT Ă

(ABLATIV ABSOLUT) Ca adjectiv verbal, participiul poate avea funcţie predicativă atunci cînd este

determinat de complemente proprii; el se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul regent şi din această cauză se numeşte participiu relativ (coniunctus) . Participialele relative sînt subordonate relative care pot avea şi diferite nuanţe circumstanţiale: finală, cauzală, condiţională, concesivă sau modală. Cel mai frecvent se folosesc timpurile perfect şi prezent; utilizarea participiului viitor este relativ limitată (este folosit îndeosebi ca participiu coniunct cu sens final):

Dionysius tyrannus, Syracusis expulsus, Corinthi pueros docebat. (Tiranul Dionysius expulzat din Siracusa, educa copiii în Corint.) ≈ Dionysius tyrannus, postquam Syracusis expulsus est, Corinthi pueros docebat. (Tiranul Dionysius după ce a fost expulzat, educa copiii în Corint.) Dionysius tyrannus, cultros metuens, candenti carbone sibi adurebat capillum. (Tiranul Dionysius, temîndu-se de foarfeci, şi-a pîrlit părul cu cărbuni aprinşi.) ≈ Dionysius tyrannus, quia cultros metuebat, candenti carbone sibi adurebat capillum. (Tiranul Dionysius, deoarece se temea de foarfeci, şi-a pîrlit părul cu cărbuni

aprinşi.) Galli legatos Romam miserunt, pacem petituros. (Galii au trimis soli la Roma ca să ceară pace.)

69

Participiul cu funcţie predicativă poate avea subiect propriu. Subiectul şi predicatul se acordă: participiul ia genul şi numărul numelui şi ambele stau în cazul ablativ; din această cauză se numeşte ablativ (participiu) absolut. Participiala absolută are ca regent un verb şi are rolul unei subordonate circumstanţiale; ea concurează propoziţii circumstanţiale de timp, cauză, concesie, condiţie şi comparaţie:

Sole oriente, fugiunt stellae. (Cînd răsare soarele, stelele dispar.) Ablativul absolut fără verb exprimat.

Verbul esse (a fi) nu are participiu prezent şi de aceea valoarea de verb copulativ rămîne neexprimată. În acest caz, subiectul în ablativ este urmat de numele predicativ tot în ablativ:

Tarquinio Superbo rege, Pythagoras in Italiam venit. (Cînd Tarquinius Superbus era rege, Pitagora a venit la Roma.) ≈ Cum Tarquinius Superbus rex esset, Pythagoras in Italiam venit. Concordanţa timpurilor. Participiul prezent exprimă o acţiune simultană cu

cea din regentă; în traducerea propoziţiilor temporale folosim ca element introductiv “în timp ce”, “pe cînd”; participiul perfect exprimă o acţiune anterioară celei din regentă; în traducerea propoziţiilor temporale folosim ca element introductiv “după ce”. Participiul viitor exprimă raportul de posterioritate, dar utilizarea lui a fost relativ tardivă:

Hoc responso dato, legatus discessit. (După ce a dat acest răspuns, solul a plecat.) ≈ Postquam hoc responsum datum est, legatus discessit. Tarquinio Superbo regnante, Pythagoras in Italiam venit. (În timp ce Tarquinius Superbus domnea, Pitagora a venit în Italia.) ≈ Cum Tarquinio Superbo regnaret, Pythagoras in Italiam venit.

Exerciţii Reluctante natura, irritus labor est. Remota iustitia, quid sunt regna, nisi magna latrocina? Dulce ridentem Lalagem amabo, dulce loquentem. (Horatius) Ducens uxorem pravam, tibi perdes honorem. (Mediev.) Exceptis excipiendis. Omne malum nascens facile opprimitur. Romani saepe a Hannibale victi, numquam desperaverunt. Regibus exactis, Romae consules creabantur.

Substantive Verbe caedes-is f = omor, masacru claudo-ere, clausi, clausum = a (se) închide eques-itis m = călăraş committo-ere-misi-misum = a începe subsidium-ii n = sprijin, ajutor confido-ere-fisus sum = a se încrede vastitas-atis f = devastare exigo-ere-egi-actum = a alunga

70

nascor, nasci, natus sum = a naşte obstruo-ere-struxi-structum = a acoperi ostendo-ere-tendi-tentum = a (se) arăta refigo-ere-fixi-fictum = a smulge relinquo-ere-liqui-lictum = a lăsa în urmă traduco-ere-duxi-ductum = a trece

Temă

Traduceţi în limba română şi analizaţi propoziţiile participiale: Tullo Hostitio regnante, bellum inter Romanos et Albanos inceptum est. Eo

bello intermisso, trigemini fratres electi sunt: a Romanis Horatiis, ab Albanis Curiatii. Illi, spectantibus ceteris militibus, manus conseruerunt. Consertis manibus, duo statim Romani occiderunt. Amissa tota spe, tertius Horatius adversus Curiatios fortiter pugnavit. Adiuvantibus diis, victoria sibi paravit.

Traduceţi şi analizaţi ablativele absolute: Dario rege, Persae Graeciam invaserunt. Alexandro imperatore, Macedonum

Graecorumque agmen totam Asiam invasit. Principe Augusto, Roma gentium domina fuit. Cicerone consule, Catilina, cum contra rempublicam coniuravisset, e civitate eiectus est.

PROPOZIŢII COMPLETIVE

Propoziţiile completive îndeplinesc funcţia de complement direct (al regenţilor personali) şi de subiect (al regenţilor impersonali).

Din punct de vedere formal, se clasifică în patru grupe: completiva cu quod/quia; completiva interogativă indirectă; completiva conjunctivală; completiva infinitivală. 1. COMPLETIVA CU QUOD/QUIA Această subordonată concurează completiva conjunctivală şi completiva

infinitivală; ea se introduce prin quod şi se construieşte cu indicativul115. Regentul poate fi: verba affectuum (care indică un sentiment): doleo, gaudeo, miror; - verba dicendi (ale zicerii) cu nuanţă afectivă: gratulor, accuso; - verba sentiendi (de percepţie): video, sentio:

Laetamur quod nos adiuvisti. (Ne bucurăm că ne-ai ajutat.) Scio tamen quod unus homo una habet formam. (Ştiu totuşi că fiecare om are

o unică formă.) (R. Kilwardby) un verb impersonal + adverb: accidit, evenit, fit, facere sau o expresie verbală

impersonală: utile est:

115 Rar, se utilizează şi conjunctivul.

71

Accidit in puncto quod non speratur in anno. (Se întîmplă într-o clipă ceea ce nu speri într-un an.)

o locuţiune: adde quod (adaugă că), nisi quod (pe lîngă faptul că): Adde quod idem non horam tecum esse potes. (Mai adaugă că nu poţi să stai o oră (măcar) cu tine însuţi.)

un substantiv sau un pronume neutru (id, hoc, illud)116 pe lîngă care are rol explicativ): Illum beneficium habeo, quod me amas. (Am un avantaj, că mă iubeşti.)

2. COMPLETIVA INTEROGATIV Ă INDIRECT Ă În interogativa indirectă există întotdeauna trei elemente:

a) un verb regent de întrebare, afirmare, cunoaştere (verba dicendi şi sentiendi): rogo, quaero, dico, scio;

b) pronume, adverbe sau particule interogative şi nehotărîte: quis, quid, quisnam, qualis, uter, cuius, ubi, unde, cur, quot, quare, -ne, an, num, nonne;

c) modul conjunctiv Interogativă directă: Quid agis? (Ce faci?) Interogativă indirectă: Interrogo quid agas? (Te întreb ce faci.)

Interrogavi quid ageres? (Te-am întrebat ce faci.) După formă, interogativa indirectă poate fi simplă sau dublă. Cea dublă,

numită şi disjunctivă, se introduce prin utrum în prima parte şi prin an în a doua parte. Prezenţa termenului introductiv în a doua parte a întrebării este obligatorie, pe cînd cel din prima parte poate lipsi117: Utrumne mores hoc tui nomen dedere, an nomen hoc secuta morum regula? (Oare comportarea ta ţi-a dăruit acest nume, sau numele acesta a provenit din norma comportărilor tale?) Interrogo utrum mores hoc tui nomen dedissent an nomen hoc secuta morum regula? (Întreb dacă comportarea ta ţi-a dăruit acest nume, sau numele acesta a provenit din norma comportărilor tale.)

Exerciţii Miror cur stultis placet anceps pompula mundi. (Mediev.) Nemo dat quod non habet. Quis non miretur lingua Ciceronis ? (Mediev.) Nescias quid optes aut quid fugias. (P. Syrus) Multum interest, utrum civis sis, an peregrinus. Nescit quot digitos habeat in manu. (Plautus) Apud sapientes contentio est, quid prius sit, Deus an natura.

116 În acest caz, completiva are rol de apoziţie. 117 Interogaţia dublă se poate realiza şi prin -ne…-ne, an…an sau prin postpunerea lui –ne după al doilea element al întrebării.

72

Ama et fac quod vis. (Augustinus) Quis scit an adiciant crastina tempora dii? (Horatius) Substantive Adjective / Adverbe Verbe civis-is m = cetăţean prius = mai întîi Censeo-ere-sui-sum = a hotărî contentio-onis f = dispută sapiens-ntis = înţelept Cupio-ere-ivi-itum = a dori praeda-ae f = pradă Exspecto-are-avi-atum = a aştepta mitto-ere, misi, missum = a trimite Quaero-ere-sivi-situm = a întreba scio-ire, scivi, scitum = a şti Scribo-ere, scripsi, scriptum = a scrie

3. COMPLETIVA CONJUNCTIVAL Ă

Acest tip de subordonată se introduce prin conjuncţiile: ut (să), ne, ne...non

(să nu, că nu) şi se construieşte totdeauna cu conjunctivul, exprimînd o tendinţă. Verbele regente sînt:

verba voluntatis (care exprimă acte de voinţă): cererea (peto), rugămintea (rogo), permisiunea (permitto), îndemnul (moneo, hortor), porunca (impero), împlinirea (facio, curo, caveo, video), constrîngerea (cogo): Cura ut valeas. (Ai grijă să fii sănătos.) Cave ne cadas! (Fereşte-te să nu cazi!) (Plautus) Persuadeo tibi ut scribas. (Te sfătuiesc să scrii.) Persuadeo tibi ne scribas. (Te sfătuiesc să nu scrii.)

verba dicendi care exprimă o recomandare (dico, nuntio); verbe şi expresii verbale impersonale (accidit, ius est):

Evenit ut esset luna nova. (S-a întîmplat să fie lună nouă.) Cînd în regentă se află un verb al temerii, completiva se introduce prin ut

pentru a arăta dorinţa de a se realiza acţiunea şi prin ne pentru a arăta dorinţa de a nu se realiza:

Timeo ut pater veniat. (Mă tem că nu vine tata.) Timeo ne non pater veniat. (Mă tem ca nu cumva să nu vină tata.) Timeo ne pater veniat. (Mă tem să nu vină tata.) Cînd propoziţiile regentă şi subordonată sînt negative, completiva e introdusă

prin quin. După verbe regente care exprimă o piedică (impedio, obsto) sau îndoiala (dubito)

completiva se introduce prin quominus: Quid obstat quominus id videat? (Ce l-a împiedicat să vadă acest lucru?) • Dacă regentul este un verb impersonal (accidit, evenit), completiva are

funcţia de propoziţie subiectivă.

Exerciţii Videant consules ne quid res publica detrimenti capiat. (Caesar) Media ut limite curras, moneo. (Ovidius) Vercingetorix Gallos hortatur ut arma capiant.

73

Civitati persuasit ut de finibus suis exirent. (Caesar) Etiam illud verendum est ne brevi tempore fames in urbe sit. (Cicero) Improbi semper sint in metu ne poena adficiantur. Non dubitamus quin fuerint ante Homerum poetae. Non dubito quin tu idem existimaturus sis. (Cicero) Substantive Adjective Verbe arma-orum n = arme brevis = scurt capio-ere, cepi, captum = a apuca,

a primi civitas-atis f = cetate; cetăţeni improbus-a-um = necinstit curro = a alerga detrimentum- i n = daună exeo-ire-ii-itum = a ieşi fames-is f = foame existimo-are-avi-atum = a judeca, a

socoti finis-is m = hotar, ţinut persuadeo-ere-suasi-suasum = a

convinge limes-itis f = drum, cale vereor-eri-itus sum = a se teme metus-us m = teamă

Temă

Traduceţi şi analizaţi verbele:

audiunt, audient, audiant – tacent, taceant – scribunt, scribent, scribant – dicant, dicunt, dicent – laudent, laudant – tenent, teneant audirem, audivissem, audiveram – taceres, tacueras, tacuisses – faceret, fecisset – sederem, sederam – dicerem, diceram – legerem, legeram – au tacear – laudarentur – daremini – videremur – videatur – habereris – audiantur – ducamini – ducerer tracti simus – auditi essetis – laudatae sint – ducta sit – dictae essetis – dicta essent

Traduceţi şi identificaţi propoziţiile completive conjunctivale: Athenienses statuerunt ut libertatem Greciae classe defenderent. Pueri optant

ut adolescant; adulescentes ut iuvenes fiant;iuvenes senescere non cupiunt. Hercules, Iovis filius, patrem orabat ut sibi parceret. Themistocles idem Persarum regem dolose monuerat ut pugnam committeret. Athenienses, cum proelium committerent, Minervam rogaverunt ut sibi adesset. Dominus ianitori imperavit ne ostium desereret. Liberos monuit ne in triclihium intrarent. Ipse curaverat ne paucioribus floribus triclinium ornaretur. Dolore impedior ne plura scribam. Impedit ira animum ne possit cernere verum.

Traduceţi şi identificaţi propoziţiile interogative indirecte: Magister quaerit corvine nigri sint. Persarum regis legati Atheniensibus

nuntiaverunt cur ad eos venissent. Spartani rogaverant quammultis militibus eis opus esset. Antiqui utrum terra staret an moveretur circum solem nesciebant.

74

COMPLETIVA INFINITIVAL Ă

(ACUZATIV CU INFINITIV)

Cînd are subiect propriu, infinitivul are valoare predicativă şi formează o sobordonată completivă. În completiva infinitivală (acuzativ cu infinitiv) verbul este la infinitiv, iar subiectul şi numele predicativ stau în cazul acuzativ118; ele pot fi determinate de atribute şi comlemente:

Gaudemus fratrem tuum valere. (Ne bucurăm că fratele tău este sănătos.) Cînd infinitivul este exprimat prin verbul sum, acesta poate lipsi. Completiva infinitivală determină: verba dicendi/ declarandi: dico (a spune), affirmo ( a afirma) scribo (a scrie),

respondeo (a răspunde), declaro (a declara), demonstro (a arăta): Dico autem voces esse signa subordinata conceptibus. (Afirm că sunetele sînt semne subordonate conceptelor.) (Ockam) verba affectuum: gaudeo (a se bucura), miror (a se mira), doleo (a durea): Minime miramur te tuis operibus laetari. (Nu ne mirăm că tu te bucuri de

operele tale.) (Cicero) verba sentiendi: sentio (a simţi), video (a vedea), audio (a auzi), credo (a

crede), scio (a şti): Scio me nescire. (Ştiu că nu ştiu (nimic).) (Socrates) verba voluntatis: volo (a vrea), nolo (a nu vrea), malo (a prefera), cupio (a

dori), iubeo (a porunci), prohibeo (a interzice): Malo me non esse quam vivere mortuum. (Prefer să nu mai exist decît să trăiesc ca un mort.) (Mediev.) Cînd are asemenea regenţi, completiva are rolul de complement direct în

planul frazei. Completiva infinitivală poate avea şi funcţie de subiect cînd determină

expresii verbale impersonale119 formate dintr-un adjectiv neutru singular sau un substantiv + est: pulchrum est, verum est, iustum est, fama est, opinio est, verbe impersonale: oportet = trebuie, apparet = e clar, praestat = e mai bine, sau unul din verbele care înseamnă se povesteşte: dicitur, traditur, fertur, narratur:

Dicitur a multis sortem optimam stultis. (Se spune de către mulţi că norocul cel mai mare îl au proştii.) (Mediev.) Concordanţa timpurilor Infinitivul perfect indică faptul că acţiunea subordonatei este anterioară

acţiunii din regentă; infinitivul prezent indică o acţiune simultană în subordonată şi în regentă, iar infinitivul viitor – că acţiunea din subordonată e posterioară celei din propoziţia regentă.

118 Uneori, subiectul completivei poate lipsi, cînd este identic cu cel al regentei. 119 Verbele impersonale medii pot fi urmate de nominativ cu infinitiv: Homerus caecus fuisse dicitur. (Se spune că Homer a fost orb.) (v.Dan Sluşanschi, op.cit., II, p. 34)

75

VORBIREA INDIRECT Ă

(oratio obliqua)

Vorbire directă: Dicebam: Fama volat. Obişnuiam să spun: Zvonul zboară.

Vorbire indirectă: Dicebam famam volare. Obişnuiam să spun că zvonul zboară.

În vorbirea indirectă, propoziţiile principale/independente enunţiative,

interogativele retorice şi exclamativele retorice din vorbirea directă devin completive infinitivale, avînd ca regente verba dicendi: dico, affirmo, respondeo etc. Au loc transformări: pronumele personale de persoana I sînt înlocuite de pronumele reflexiv şi pronumele posesiv la persoana a III-a; pronumele personal de persoana a II-a este înlocuit cu pronumele demonstrativ is, ea, id; pronumele demonstrative iste şi hic sînt substituite prin is şi ille; adverbele hic, huc şi nunc sînt înlocuite de ibi, illuc, tum şi tunc.În celelalte propoziţii120, indicativul se înlocuieşte prin conjunctiv potrivit concordanţei timpurilor121 (la persoana a III-a).

Exerciţii

Dicunt Stoici nostri duo esse in rerum natura (…), causam et materiam. (Seneca)

Cato esse quam videri bonus malebat. (Sallustius) Desine fata deum flecti sperare precando. (Vergilius) Deum inviolabilem (…) credi (…) fas est. (Augustinus) Neque omnia te scire putes. (Lactantius) Videtur omnia divitiis emi seu coemari posse. (Aristoteles) Dico prudentes homines non multa loquentes. (Mediev.) Exire ex urbe iubet consul hostem. Victorem a victo superari saepe videmus. Homerum caecum fuisse dicunt. Videmus nivem esse albam. Cato dixit litterarum radices amaras esse, fructus iucundiores. Cupio me esse clementem.

Substantive Adjective/Participii Verbe litterae –arum f = literatură, ştiinţă

flectus-a-um = înduplecat doceo-ere-docui-doctum = a arăta, a învăţa

nix, nivis f = zăpadă inviolabilis-e = intangibil efficio-ere-feci-fectum = a face, a realiza pecunia-ae f = avere, bani iucundus-a-um = plăcut exeo-ire-ivi-itum = a ieşi radix –cis f = rădăcină victus-a-um = învins iuvo-are-avi-atum = a ajuta

120 În principale (hortative, interogative, exclamative, cu verbul la imperativ sau conjunctiv), care devin completive conjunctivale şi în subordonate (relative, completive şi circumstanţiale). Nu se supun acestei reguli propoziţiile incidente şi propoziţiile corelate: temporale (prin cum…tum), comparative (prin ut…sic/ita), condiţionale (prin si non…tamen) şi unele relative care aduc lămuriri paralele. 121 Cînd verbul introductiv se află la prezent, se foloseşte în subordonată conjunctivul prezent sau perfect, iar cînd e la trecut, în subordonată se foloseşte conjunctivul imperfect sau mai mult ca perfect.

76

supero-are-avi-atum = a fi superior, a întrece

valeo-ere-ui = a fi sănătos

Temă

Traduceţi următoarele fraze, identificaţi completivele infinitivale şi analizaţi-le:

Dico urbem mihi gratissimam esse. Tu rus tibi gratius esse respondes. Fratres tui affirmabant urbem sibi iucundissimam esse. Eum puchram villam accepisse tu nesciebas. Filius patrem suum saepe in montibus et silvis cepisse apros et vulpes et cervos scit. Illum non vera sed falsa dixisse putabam. Hircus se a vulpe deceptum iri ignorat. Vulpes hirco nuntiaverat se eum e puteo extracturum esse. Magister pueros silere iussit. Discipulos semper attentos esse vult.

PROPOZIŢII SUBORDONATE CIRCUMSTAN ŢIALE

1. SUBORDONATA TEMPORALĂ Subordonata temporală se construieşte:

A. cu verbul la modul INDICATIV şi poate fi introdusă prin conjuncţiile: - ut122, ubi123, cum124: cînd (raport de simultaneitate momentană):

Ut canis os rodit, socium odit. (Cînd roade un os, cîinele îşi urăşte tovarăşul.) (Mediev.) Citius venit periculum, cum contemnitur. (Pericolul vine mai repede cînd este dispreţuit.) (Syrus)

- ut primum125, ubi primum, cum primum: îndată ce (raport de anterioritate imediată) - simul, simul atque/ac: o dată ce (raport de anterioritate imediată):

Simul atque editi in lucem sumus, (…) continuo versamur. (O dată ce am fost scoşi la lumină, ne zvîrcolim fără întrerupere.) (Cicero)

- postquam, posteaquam126: după ce (raport de anterioritate distantă): Postquam vidit, dixit. (După ce a văzut, a vorbit.)

- quoties, quotiens: ori de cîte ori (iterativ): Quotiens quid fugiendum sit voles scire, ad summum bonum respice. (De cîte ori vei vrea să ştii ce trebuie ocolit, ia seama la binele suprem.)

(Seneca)

B. cum historicum -cum + CONJUNCTIVUL imperfect (= pe cînd, indică o acţiune simultană în 122 Cel mai fercvent se construieşte cu perfectul. 123 Are valoare iterativă cu imperfectul sau mai mult ca perfectul. 124 Cum este cel mai des utilizată; poate avea şi valoare iterativă. 125 Se construieşte cu m.m.c.p. şi perfect. 126 Se construieşte cu perfectul şi m.m.c.p. indicativ; după modelul lui cum historicum, se poate utiliza şi cu conjunctivul imperfect şi m.m.c.p.

77

durată) sau mai mult ca perfect (= după ce, indică o acţiune anterioară distantă): Cum Athenae florerent, nimia libertas civitatem miscuit. (Pe cînd Atena înflorea, libertatea excesivă a tulburat cetatea.)

1. - antequam, priusquam: mai înainte ca + INDICATIVUL (raport de posterioritate):

Cantabat antequam ille venit. (Cînta înainte ca acela să vină.) - dum, donec, quoad: cît timp, pînă cînd + INDICATIVUL (raport de simultaneitate în durată): Dum canis evacuat ventrem, silvam lupus intrat. (În timp ce cîinele îşi uşurează pîntecele, lupul intră în pădure.) (Mediev.)

2. -antequam, priusquam: mai înainte să + CONJUNCTIVUL (raport de posterioritate):

Priusquam promittas, deliberes. (Înainte să promiţi, să te gîndeşti bine.) (Mediev.) - dum, donec, quoad : pînă să + CONJUNCTIVUL cînd acţiunea nu e

realizată (raport de simultaneitate): Dum desint hostes, desit quoque causa triumphi. (Cît timp lipsesc duşmanii, să lipsească şi motivul pentru a triumfa.) (Ovidiu)

♦♦♦♦Exerciţii Lex plus laudatur quando ratione probatur. Cum deerit cattus, muri locus est patefactus. (Mediev.) Priusquam promittas, deliberes et cum promiseris, facias. (Mediev.) Cum satur est venter, laetum caput est mihi semper. (Mediev.) Cum faba florescit, stultorum copia crescit. (Mediev.)

2. SUBORDONATA CAUZALĂ

Subordonata cauzală se construieşte:

cu verbul la INDICATIV, introdusă de conjuncţiile: ut (uti): din cauză că

Ut erat laboriosus, laborabat. (Deoarece era harnic, muncea.)

cum + CONJUNCTIVUL (cum cauzal) Cum simus limus, nescimus quando perimus. (Cum sîntem lut, nu ştim cînd vom pieri.) (Mediev.)

quod, quia, quoniam, quando, quandoquidem: deoarece + INDICATIVUL (indic ă o cauză reală)

Barbarus hic ego sum, quia non intelligor ulli. (Eu sînt cel barbar aici deoarece nu sînt înţeles de nimeni.) (Ovidius) Rideo quod laetus sum.

78

(Rîd pentru că sînt vesel.) + CONJUNCTIVUL (indică o cauză presupusă)

Socrates accusatus est quod iuventutem corrumperet. (Socrate a fost acuzat deoarece ar fi corupt tineretul.)

Corelative: eo – ideo – idcirco – propterea…quod

Exerciţii Helvetii reliquos Gallos virtute praecedunt, quod fere cotidianis proeliis cum

Germanis contendunt. Quod mea laus crescit, dolet invidus atque calescit. (Mediev.) Quia nomina Deo attributa modum significandi creaturarum retinent (…) Deo non

competunt. (Thomas de Aquino) Quoniam non potest id fieri quod vis,/Id velis, quod possit. (Terentius) Quandoquidem etiam si dubitat, vivit, si dubitat, cogitat. (Augustinus) Cum sis sine sale, non plura verba loquare. (Mediev.) Noctu ambulabat Themistocles, quod somnum capere non posset/ non poterat. Haedui, cum se suaque ab Helvetiis defendere non possent, legatos ad Caesarem

mittunt. Substantive Verbe proelium-i n = luptă ambulo-are-avi-atum = a se plimba vinculum-i n = lanţ mitto-ere, misi, missum = a trimite muto-are-avi-atum = a schimba

3. SUBORDONATA CONCESIVĂ

Subordonata concesivă se construieşte:

cu verbul la INDICATIV (acţiune reală), introdusă prin: etsi, etiamsi, tametsi127, quamquam, quamvis, quamlibet128: deşi, cu toate că Romani, quamquam fessi erant, tamen procedebant. (Cu toate că erau obosiţi, romanii înaintau totuşi.)

B. 1. cum129, ut130/ne + CONJUNCTIVUL (acţiune potenţială + prezent, imperfect sau ireală + imperfect, m.m.c.p.)

Cum deus omnia possit, non potest de corrupta facere incorruptam. (Cu toate că Dumnezeu le poate pe toate, el nu poate totuşi ca dintr-un lucru

stricat să facă unul nestricat.) (Hieronymus) Innocens, ut absit a vitio, tamen suspicione non caret. (Cel nevinovat, deşi e lipsit de vină, totuşi nu e lipsit de suspiciune.)

2. quamvis + adjectiv sau adverb + INDICATIVUL/ CONJUNCTIVUL Quamvis dicor amans, ego dicor potius amens. (Deşi sînt numit îndrăgostit, mai degrabă aş fi numit smintit.)

127 Cu origine condiţională. 128 Conjuncţii cu origine în comparativă = orişicît, oricît de, oricît pofteşti. 129 Cu origine temporală. 130 Ipotetic.

79

Corelative: tamen, saltem, nihilominus, at, certe

Exerciţii Cum dormit cattus, sibi raro currit in os mus. (Mediev.) Etsi sit sapiens, pro stulto pauper habetur. (Mediev.) Ut desint vires, tamen laudanda voluntas. (Ovidius) Quamvis sint sub aqua, sub aqua maledicere tentant. (Ovidius) Socrates, cum facile posset educi e custodia, noluit. Ut quaeras omnia, non reperies. Substantive Verbe abstinentia-ae f = abstinenţă placeo-ere-cui-citum = a plăcea exilium-ii n = exil

4. SUBORDONATA CONDIŢIONAL Ă

Subordonata condiţională se construieşte cu:

INDICATIVUL (REAL Ă131) şi e introdusă prin conjuncţiile si, ni, nisi, si non Prezent: Bene cogitata si excidunt, non occidunt. (Gîndurile bune chiar dacă sunt uitate, nu pier.) (Syrus) Imperfect: Si bene sciebat Christum, satis erat. (Dacă îl cunoştea bine pe Hristos, era îndeajuns.) Viitor : Contumeliam si dices, audies. (Dacă vei rosti o ocară, ocară vei auzi.) (Plautus) CONJUNCTIVUL - POTENŢIALĂ Prezent (potenţial în prezent/simultan): Si ad naturam vivas, numquam sis pauper. (Dacă ai trăi potrivit naturii, nu ai fi sătrac niciodată.) (Seneca) Perfect (potenţial în trecut132): Si hoc dixeris, erraveris. (Dacă ai zice asta, ai greşi.) - IREALĂ Imperfect (ireal în prezent/simultan): Si laete viverem (…)/ Nec maeroris/ Nec doloris/ Librum legerem. (Dacă aş fi trăit în chip fericit, nici a tristeţii, nici a durerii carte nu aş fi citit-o.) (Mediev.) Mai mult ca perfect (ireal în trecut/anterior): Si de fonte bibisset, non ebrietate perivisset. (Dacă ar fi băut din izvor, nu ar fi pierit din cauza beţiei.) (Mediev.) Pentru negaţie se folosec conjuncţiile nisi (ni), si…non (si…minus): dacă nu

Amor est ingratus si non sit amator amatus. (Iubirea este ingrată dacă cel care iubeşte nu este iubit.) (Mediev.)

Alte conjuncţii subordonatoare: sive…sive; seu…seu + INDICATIVUL ut, ne + CONJUNCTIVUL

131 Exemplele date sînt pentru raportul de simultaneitate între acţiunea din propoziţia regentă şi cea din subordonată. 132 Poate fi şi anterioară faţă de regentă.

80

dum, modo, dummodo: numai să + CONJUNCTIVUL Oderint dum metuant. (Să mă urască, numai să se teamă.) (Caligula)

sin, etiam si + INDICATIVUL/CONJUNCTIVUL Sin peperit, cum viro concubuit. (Dar dacă a născut, înseamnă că s-a culcat cu

un bărbat.) (Cicero)

Exerciţii Naturam si sequemur ducem, numquam aberrabimus (Cicero). Si Dominum metuis, contraria nulla timebis. (Mediev.) Nisi per te sapias, frustra sapientem audias. (P. Syrus) Cum recta vivas, ne cures verba malorum. (Mediev.) Cave amicum credas, nisi quem probaveris. (Syrus) Si iuvenis laboraveris, senectutem habebis beatam. Nisi Alexander essem, ego vero vellem esse Romulus. Inimicitias si Sextus Roscius cavere potuisset, viveret. Substantive Verbe senectus-tutis f = bătrîneţe sequor, sequi, secutus sum = a urma venor-ari-atus sum = a vîna vivo-ere, vixi, victum = a trăi

5. SUBORDONATA COMPARATIV Ă

Subordonata comparativă se construieşte cu verbul la: INDICATIV (REALĂ) şi se introduce prin:

Conjuncţii (pentru comparativa de EGALITATE): - ut (uti): cum, precum

Ut sementem feceris, ita metes. (După cum pui sămînţa, aşa vei culege.) (Cicero)

- quemadmodum, quomodo; sicut; velut: după cum; precum; aşa cum Sicut a maioribus patriam accepimus, sic posteris eam tradamus. (Cum am primit patria de la strămoşi, tot aşa să o lăsăm urmaşilor.) (Tacitus)

Adverbe (pentru comparativa de INEGALITATE): - quam, potius quam133: decît, pe lîngă un comparativ sau un verb de comparaţie:

Potius amicum quam dictum perdere. (A pierde mai degrabă un prieten decît o vorbă.) (Quintilianus) CONJUNCTIV (IPOTETICĂ şi IREALĂ) şi se introduce prin:

- ut si, velut si, quam si, quasi, ac si, tamquam si (ca şi cum, ca şi cînd) Talis homnibus fuit oratio, qualis vita. (Vorbirea oamenilor a preţuit tot atît cît viaţa lor.) (Seneca)

133 Potius quam formulează o ipoteză posibilă sau ireală şi preferă conjunctivul- v. Dan Sluşanschi, op.cit. II., p.55.

81

Expresii corelative (adjective şi adverbe): -sic, ita, item

-talis…qualis, tantus…quantus, tot…quot, tam…quam, eo…quo Qualis pater, talis filius. (Cum e tatăl, aşa e şi fiul.) Exerciţii

Labienus, ut erat ei praeceptum, a Caesare, nostros exspectabat. Ut quisque fortuna utitur, ita praecellet. (Plautus) Veluti pueri trepidant atque omnia caecis in tenebris metuunt, sic nos in luce

timemus. (Lucretius) Nemo ita pauper vivit, quam pauper natus est. (Mediev.) Sequani absentis Ariovisti credulitatem, velut si coram adesset, horrebant. Substantive Verbe sementis-is f = însămînţare exspecto-are avi-atum = a aştepta horreo = a se îngrozi meto-ere, messui, messum = a culege, a recolta

6. SUBORDONATA FINALĂ

Subordonata finală se construieşte întotdeauna cu verbul la CONJUNCTIV şi

este introdusă prin: - ut (uti): să, ca să, ne (ca să nu)

Ne vivas ut edas, sed edas ut vivere possis. (Să nu trăieşti ca să mănînci, ci să mănînci ca să poţi trăi.)

- quo, qua: ca să (cînd în finală se află un comparativ) Tace quo melius discas. (Taci ca să înveţi mai bine.)

• Corelative: eo, ideo, idcirco…ut Concordanţa timpurilor : cînd în principală verbul este la prezent sau viitor, în finală se foloseşte conjunctivul prezent; cînd în principală verbul este la un timp trecut, în finală se foloseşte conjunctivul imperfect. Scopul poate fi exprimat şi prin: Domimus servos mittit: Gerunziu în acuzativ sau genitiv ad metendum / metendi causa (la secerat) Gerundiv ad fumentum metendum / fumenti metendi

causa (la secerat grîul) Supin Messum (la secerat) Propoziţie relativă qui metant (care să secere)

Exerciţii

Ut ameris, amabilis esto. (Ovidius) Ut moveas alios, tu moveare primus. (Mediev.) Ne sim reus dignus odio (…) pia loqui iubet intentio. (Archipoeta)

82

Marcellus portas clausit et custodes posuit, ne quis egrederetur. Caesar pontem fecit, quo facilius flumen transire posset. Substantive Verbe custos-odis m = paznic claudo-ere-clausi-clausum = a închide flumen-inis n = rîu egredior-gredi-gressus sum = a ieşi

transeo-ire-ivi-itum = a trece

7. SUBORDONATA CONSECUTIVĂ

Subordonata consecutivă se construieşte întotdeauna cu CONJUNCTIVUL şi

este introdusă prin: ut (uti): încît, ut…non/ut ne: încît/că nu

Ita comparatam esse hominum naturam omnium,/Alienam ut melius videant et diiudicent quam sua?

(Să fie oare firea tuturor oamenilor astfel alcătuită/ Încît să observe şi să deducă mai bine (interesle) altora, decît pe ale lor?) (Terentius) Cînd regenta e negativă, se foloseşte quin în loc de ut non. Corelative tam (+ adjectiv), ita, sic, adeo, eo (+ verb), talis -e, is, ea, id, tot…ut, ut non Conjunctivul prezent arată că o consecinţă a unui fapt trecut durează încă, iar conjunctivul perfect arată că o consecinţă precizată în timp şi loc nu se mai manifestă.

Exerciţii Sic Deus dilexit mundum, ut Filium suum Unigenitum daret. (Ioan) Adeo quidem assidet poetica rebus naturalis, ut eam plerique negaverint

grammaticae speciem esse. (Iohannes de Salisbury) Nihil volitum quin praecogitatum. (Mediev.) Nihil tam absurdum dici potest ut non dicatur ab aliquo philosophorum. (Cicero) Germani retineri non potuerunt quin in nostros tela conicerent. Nihil tam difficile est, quin quaerendo investigari possit. Substantive Verbe vulnus-eris n = rană quaero-ere-sivi-situm = a întreba

Temă

Traduceţi în limba română şi identificaţi propoziţiile subordonate, precizînd

felul acestora: Romani ut quadrigas spectent, frequentes in circum conveniunt. Tam laetus

Paulus erat ut plaudere non desineret. Bestiae ita suos pullos amant ut matres suos pueros amant. Si Paris, Troianus pastor, semper in patria sua manisset, aeternam pacem Achaei cum Troianis habuissent. Ut, aliquantum spatii a matris domo afuit (absum), ludere et flores carpere incepit. Socrates, quamquam vir bonus erat, aiudicibus morte damnatus est. Agitator suas quadrigas adeo callide duxit ut primus at carcere veniret et praemium acciperet. Quadrigae, ut in arena

83

concurrant, e carceribus extrahuntur. ut Cum completiv: ca să completiv: - temporal: cînd temporal: cînd concesiv: chiar dacă concesiv: chiar dacă final : încît final : - comparativ: după cum comaparativ: - cauzal: - cauzal: fiindcă

84

APPENDIX

GÎŞTELE SALVEAZ Ă CAPITOLIUL

Galli deinde impetum facere in arcem statuunt. Primo militem, qui tentaret viam, praemiserunt. Tum nocte sublustri, sublevantes invicem et trahentes alii alios in summum saxum evaserunt tanto silentio, ut non solum custodes fallerent, sed ne canes quidem (…) excitarent. Anseres non fefellere, quibus in summa inopia Romani abstinuerant, quia aves erant Iunoni sacrae134: quae res Romanis saluti fuit. Namque clangore anserum alarumque crepitu excitus Manlius, vir bello egregius, ceteros ad arma vocans, Gallos ascendentes deiecit.

(L Homond, De viris illustribus urbis Romae, XXI, 4)

EVANGELIUM SECUNDUM MATTHAEUM: Pater noster

Pater noster, qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum, adveniat regnum tuum, fiat voluntas tua, sicut in caelo, in terra. Panem nostrum quotidianum da nobis hodie et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostris; et ne nos inducas in tentationem, sed libera nos a malo. Quia tuum est regnum et potentia et gloria, in saecula saeculorum. Amen.

GAUDEAMUS

1. Gaudeamus igitur, iuvenes dum sumus: post iucundam iuventutem, post molestam senectutem nos habebit humus. 2. Ubi sunt, qui ante nos in mundo fuere? Vadite ad superos, transite ad inferos, quos si vis videre! 3. Vita nostra brevis est, brevi finietur. Venit mors velociter, rapit nos atrociter; nemini parcetur.

4. Vivat academia, vivant professores! Vivat membrum quodlibet, vivant membra quaelibet, semper sint in flore! 5. Vivant omnes virgines faciles, formosae! Vivant et mulieres, tenerae, amabiles, bonae, laboriosae! 6. Vivat et res publica et qui illam regit! Vivat nostra civitas, maecenatum caritas, quae nos hic protegit!

134 Consacrate Iunonei

85

BIBLIOGRAFIE

*** Abrégé de grammaire latine, Édition Magnard, Paris, 1972 *** Dicţionar de scriitori greci şi latini , Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1978 Barbu, N.I.; Vasilescu, Toma I.,

Gramatica limbii latine, Bucureşti, 1969

Bassols, De Climent, Mariano

Fonetica Latina, C.S.I.C., Madrid, 1983

Bayet, Jean, Literatura latină, Editura Univers, Bucureşti, 1972 Bosch y Sansó; Bartolomé,

Antologia latina, Palma de Mallorca, f.a.

Bouchet, H.; Lamaison, J.,

Le Latin de Sixieme en XXI Étapes A methode, Fernand Nathan, Paris, 1937

Bujor, I.I.; Chiriac, Fr.,

Gramatica limbii latine, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971

Bulgăr, Gheorghe, Limba latină, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1993 Caesar, Caius Iulius, Commentaires sur la guerre des Gaulles, Librairie

Hachette, Paris, 1918 Catullus, Carmina. Poezii, ediţie bilingvă, traducere de Teodor

Naum, Editura Teora, Bucureşti, 1999 Ciceron, Laelius. De amicitia dialogus, Librairie Hachette, Paris,

f.a. Cizek, Eugen, Istoria literaturii latine, vol. I-II, Societatea “Adevărul”

S.A., Bucureşti, 1994 Cojan, Ana, Diaconescu, Traian,

Culegere de texte latine, vol. I, Universitatea “Al.I. Cuza”, Iaşi, 1977 Metaforă şi univers saturnalic în comedia lui Plaut, Teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, 1974

Drăgulescu, C.; Barbu, N.I.,

Antologie de texte latine, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981

Dolç, Miguel, Ejercicios y textos latinos, Editorial Barna, S.A., Barcelona, 1946

Ernout, Alfred, Morphologie historique du Latin, Paris, Klincksiek, 1935 Fînaru, Sabina, Curs de limba latină cu elemente de literatură, cultură şi

civilizaţie, Editura Universităţii Suceava, 2004 Horatius, Opera omnia, vol. I-II, ediţie bilingvă îngrijită de Mihai

Nichita şi Traian Costa, Editura Univers, Bucureşti, 1980. Iordan, Iorgu; Manoliu, Maria,

Introducere în lingvistica romanică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965

Lascu, M., Manual de limba latină pentru învăţămîntul superior, Litografia şi tipografia învăţămîntului, 1957

Lucretius Carus, T., De rerum natura, Ediţia Cyrillus Bailey, Oxford, 1992

86

LHomod, De viris illustribus urbis Romae, Librairie Hachette, Paris, f. a.

Martialis, Epigrammaton libri, Teubner, Leipzig, 1976 Martinez-Chacón; Pablo Rubio,

Metodo de la Lengua Latina, Editorial Ochoa, Logroño, 1959

Meillet, Antoine, Esquisse d’une histoire de la langue latine, Hachette, Paris, 1946

Niedermann, Max, Precis de phonetique historique du latin, Klincksiek, Paris, 1906

Nichita, M., Studiu introductiv la Horatius, Opera omnia, I, Editura Univers, Bucureşti, 1980

Ovidius Naso, Publius,

Metamorphoses, Teubner, Leipzig, 1873

Paraschiv, Mihaela, Curs de limba latină. Morfologie, I-II, Universitatea “Al. I. Cuza”, Facultatea de Litere, Învăţămînt la Distanţă, Iaşi, 2000 – 2001

Pârlog, Maria, Gramatica limbii latine, Editura All, Bucureşti, 1996 Petrie, A., An Introduction to Roman History. Literature and

Atiquities, Oxford University Press, f.a. Plinius, Caecilius Secundus,

Selections from the Letters, Edited by C.E. Robinson, London, 1968

Sallustius Crispus, Caius,

Conjuration de Catilina. Guerre de Jugurtha,Paris, Les Belles Lettres, 1924

Sluşanschi, Dan, Sintaxa limbii latine, I-II, Editura Universităţii Bucureşti, 1994

Şerban, Gh.I., Curs practic de limba latină, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1998

Ştef, Felicia, Curs de limba latină, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1991

Tacite, Annales I, Editura Bordas, Paris, 1965 Vergilius Maro, Oeuvres, Librairie Hachette, Paris, f.a. Vlăduţescu, Gheorghe,

Filozofia în Roma Antică, Editura Albatros, Bucureşti, 1991

87

CUPRINS

LIMBA LATIN Ă. SCURT ISTORIC I. ELEMENTE DE FONETIC Ă II. ELEMENTE DE MORFOLOGIE Substantivul Adjectivul Numeralul Pronumele Verbul. Categorii gramaticale Tabelul general al conjugării regulate

Tema prezentului. Timpurile derivate de la modurile indicativ şi imperativ, activ şi pasiv

Utilizarea modurilor indicativ şi imperativ Tema perfectului. Timpurile derivate la modul indicativ, activ şi pasiv Modul conjunctiv Modul participiu Modul infinitiv Modul gerunziu Modul supin Adverbul Prepoziţia Conjuncţia Interjec ţia I. PERIODIZAREA LITERATURII LATINE. TEXTE LITERARE ALESE Perioada preclasică Perioada clasică Epoca ciceroniană Marcus Tullius Cicero Caius Iulius Caesar Gaius Sallustius Crispus Titus Lucretius Carus Caius Valerius Catullus Epoca augustană Publius Vergilius Maro Publius Ovidius Naso Quintus Horatius Flaccus Perioada postclasică Marcus Valerius Martialis Publius Cornelius Tacitus C. Plinius Secundus Iunior

88

Perioada creştină II. ELEMENTE DE SINTAX Ă Propoziţia Fraza Propoziţia relativă Participiala relativ ă şi participiala absolută Propoziţii completive Vorbirea indirect ă Propoziţii subordonate circumstanţiale APPENDIX BIBLIOGRAFIE