UNIVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTIFacultate de Jurnalism

LUCRARE DE LICENŢĂ

Influența puternică a mass-media asupra noastră

Coordonator ştiinţific:Lector univ. dr. Marina Roman

Absolvent:Cristina-Mădălina Chircu

BucureştiSesiunea (februarie/iunie 2011)

Cuprins

Argument ………………………………………………………....3

Introducere …………………………………………………….....5

1. Televiziunea : un contact permanent …………………………....7

2. Televizorul și un loc numit acasă ……………………………....12

3. Mass-media și efectele sale ……………………………………19

4. Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice ……….29

5. Influența factorului economic asupra ofertei media ……………34

Studiu de caz : Postul de televiziune ”Cartoon Network” ……...38

Concluzii ………………………………………………………...46

Bibliografie ………………………………………………………..47

2

Argument

Am ales televiziunea deoarece este un domeniu foarte interesant , plin de surprize și de

noutăți.

Este un domeniu care îți ofera multe posibiliățti , în care poți arăta cât ești de bun în acest

domeniu și cât de flexibil ești.

În televiziune poți lucra atât în fața camerei cât și în spatele acesteia sau în regie. Multe persoane

cred că dacă arăți bine ești bun pentru televiziune… Nu contează doar “look-ul” , trebuie să ai și

ceva “la mansardă” (așa cum zice antrenorul meu când greșesc la antrenamente).

Mi-am ales tema “Efectele programelor de animatie asupra copiilor” din 2 motive : îmi plac

mult copii ,iar al doilea ar fi că ador să mă uit la desene animate.

Cand eram mică , era “la modă” CartoonNetwork…..Cine avea acasă cablu tv și prindea și

Cartoon era foarte popular. Țin minte că tata nu era de acord să avem și noi cablu , deoarece ,

zicea el că nu mai eram atente la teme , dar până la urmă (ce nu ar face un tată pentru fetele lui)

după lungi insistențe , a fost de acord. Îmi făceam temele repede ca să pot să mă uit la desenele

preferate. Pe atunci CartoonNetwork nu era tradus în română , și neștiind pic de engleză mă

uitam doar la poze... Însă , încetul cu încetul , am început să înțeleg câte ceva.

Eram înnebunită după „Tom & Jerry” , „Dexter′s Lab” , „The Jetson′s” , și , bineînțeles , „Power

Puff Girls”. Datorită acestor desene animate am învățat limba engleză și a rămas una din

favoritele mele.

Astăzi , când dau pe CartoonNetwork , nu văd decât desene cu tot felul de monștrii , lupte , multe

personaje negative... și cam atât. Desenele animate nu mai sunt amuzante , nu te mai relaxează ,

ci doar te încarcă cu energii negative , iar unele chiar pot instiga la violență.

La sală ,unde fac karate , avem și o grupă de copii. Sunt foarte drăguți si inteligenți desi nu au

mai mult de 10 ani. Într-o pauză , i-am auzit vorbim și când m-am dus mai aproape ei vorbeau

3

despre luptătorii „bakugan” și câte puncte au strâns.... Am rămas uimită neștiind ce sunt acei

„bakugani” , iar ei drăguții mi-au explicat că sunt niște creaturi care ies dintr-un disc.....

Toți copiii din ziua de azi nu știu de motanul Tom sau de Scooby Doo , cățelul detectiv... Ei au

auzit doar de Bakugan , Ben 10 (băiatul care are un ceas cu ajutorul căruia se transforma pentru

scurt timp în diferiți monștrii pentru a se putea lupta cu alți monștrii răi) , Gemenii Cramp (unul

din ei are pielea albastră) și lista poate continua.....

Nu se mai joacă în parc săritul corzii , leapșa sau de-a fața-ascunselea.... Dupa opinia mea , copii

s-au maturizat mult prea repede din cauza tehnologiei avansate. Am auzit mămici care se lăudau

că , copilul lor știe să umble la calculator la doar 3 ani , s-au că își schimbă postul tv singur...

Nu știu cât de normal este acest lucru , dar mie nu mi se pare că este în regulă.

Unii părinți nu își dau seama , sau nu vor , că aceste desene le pot face rău copiilor. De exemplu ,

îi pot face să dezvolte o personalitate multiplă , să se interiorizeze (sau să comunice cu prieteni

„imaginari” vezi „Casa Foster pentru prieteni imaginari” ) sau chiar să devină agresivi cu ceilalți

zicând că așa a făcut un personaj indrăgit de el , și așa face și el.

Copiii , nu au încă dezvoltată abilitatea de a separa realul de ficțiune , sau binele de rău. Ei ce

văd în jur imită. De aceea , trebuie să avem grijă cât îi lăsăm pe copii în fața televizorului sau a

calculatorului.

4

Introducere

În ultima perioadă , mass-media a devenit un factor puternic care ne influențează viețiile.

Încă de la apariția sa în anii 1940 , a stârnit uimirea tuturor observatorilor , fascinați de „noua

formă de teleprezență permisă” . Ea este percepută de către analiști ca un remarcabil „mijloc

documentar” (Rudolph Arnheim) care mărește „într-o manieră considerabilă puterea informației

pe care putea să (ne)-o dea radioul adăugând vederea , auzului”1 .

Mijloacele de informare în masă au contribuit într-o mare măsură la un proces de "accelerare

a istoriei", procesul de informare a creat impresia că numărul accidentelor şi catastrofelor a

crescut din punct de vedre al domeniilor de activitate şi al zonelor geografice.

Mass-media este sursa unor fenomene sociale, a unor comportamente şi moduri de a gândi de o

amploare şi importanţă deosebită (de exemplu: lacrimile vărsate în faţa serialelor TV,

explozia de bucurie şi revărsarea nocturnă a mii de oameni pe străzile Bucureştiului după

transmisia în direct a victoriilor echipei naţionale de fotbal la Cupa Mondială).Presa

informează atât în mod direct, cât şi în mod indirect, prin filme de divertisment, concursuri

TV, programe de varietăţi, clipuri muzicale. Referitor la rolul pe care îl joacă mass-media în

societate, autorul american Leo Thayer enunţă şapte funcţii:

a) funcţia de socializare - mass-media oferă material pentru discuţiile dintre

oameni;

b) funcţia de identitate — ritmează existenţa noastră cotidiana, dându-i un

contur specific (discuții pe tema scăderii salariilor cu 25% , cutremurul din Japonia și

pericolul nuclear de la Fukushima);

c) funcţia de mitologizate - în sensul că presa creează modele simbolice de

profunzime ale culturii noastre ;

1 Prospectives pour la télévisions , Intercine , 1936

5

d) funcţia de compensare - mass-media oferă experimente afective;

e) funcţia de divertisment - transmiterea mesajelor ce ocupă timpul liber (reclame

haioase , anunțarea de concerte sau spectacole);

f) funcţia de educaţie - mijloacele de informare în masă contribuie la

modelarea comportamentului indivizilor (reclama la Fundația Voiculescu).

Prin consumul produselor mediatice, milioane de oameni se găsesc legaţi prin nenumărate fire

nevăzute, ei împărtăşesc aceleaşi constructe culturale, posedă cunoştinţe asemănătoare şi sunt

expuşi unor simboluri, stări afective analoage; astfel, un apel lansat prin mass-media

declanşează un val de solidaritate ce depăşeşte graniţele şi deosebirile politice, religioase sau

culturale. Datorită presei, oamenii descoperă că împărtăşesc aceleaşi valori, că se pot mobiliza

pentru aceleaşi scopuri. Poziţia mass-mediei este ambivalenţă, deoarece, pe de o parte este

solicitată să exercite o acţiune educativă, formarea unor oameni informaţi, cultivaţi, conştienţi de

poziţia şi răspunderile lor sociale, iar, pe de altă parte au resurse persuasive, în sensul

influenţăm comportamentului indivizilor în scopuri politice sau economice.Promovând diferite

modele de comportament, presa oferă un set de roluri sociale, însoţite de un vocabular

simbolic, foarte variat; confruntat cu astfel de mesaje, publicul are posibilitatea să aleagă, să

respingă, să modifice rolurile şi valorile propuse. În societatea modernă, mass-media este o

instituţie care oferă divertisment la costuri extrem de scăzute, consumul de divertisment

răspunzând dorinţei de relaxare şi refacere. Presa satisface nevoia omului de a scăpa de

presiunea cotidianului, de a găsi refugiul într-o lume imaginară.

În ziua de astăzi , jurnalismul de televiziune se practică într-un mod aleatoriu , specificul

comunicării mediatice televizuale fiind practic ignorat.

Lucrarea cu numele „ Influența puternică a mass-media asupra noastră ” încearcă să

evidențieze cât de importantă , și tot odată manipulatoare , este televiziunea în viața de zi cu zi.

Sumarul lucrării cuprinde următoarele capitole : 1.Televiziunea : un contact permanent ;

2.Televizorul și un loc numit acasă ; 3. Mass-media și efectele sale ; 4. Efectele sociale și

psihologice ale produselor mediatice și 5. Influența factorului economic asupra ofertei media.

Lucrarea , prin capitolele sale , analizează televiziunea din punct de vedere științific , cât și din

punct de vedere psihologic și economic.

6

Capitolul 1

Televiziunea : un contact permanent

7

Televiziunea : unn contact permanent

Inventată între cele două războaie mondiale , televiziunea nu s-a dezvoltat ca media

publică decât de la sfârșitul anilor 1940 , în Statele Unite apoi în Europa. Copil al radioului și al

cinematografului , acest suport a cultivat în mod progresiv un limbaj audiovizual original care îi

permite să ocupe o poziție hegemonică în sistemul mediatic.

Televiziunea adoptă , în Statele Unite mai devreme decât în Europa , o înfățișare mai

contemporană. Ea este plasată încă de la început în această țară sub regimul dreptului privat și al

concurenței comerciale. Structurată sub formă de rețele ( networks ) ce regrupează stații locale,

ea cunoaște , încă din anii 1940 , o dezvoltare rapidă ( 1,5 milioane de receptoare în 1952 )

oferind o grilă programare de spectacole cu dominanță distractivă ( în special filme sub formă de

seriale ) , prefinanțate prin resurse publicitare.

Nu la fel stau lucrurile și în Europa , și în special în Franța , unde televiziunea , centralizată ,

este condusă , într-o continuitate a radioului , de principiul monopolului public. Aceste

fundamente juridice explică acel control politic care s-a exercitat mult timp asupra informației

televizate. Dar ele permit , de asemenea , înțelegerea proiectului de democratizare culturală , ce

animă televiziunea franceză în primele decenii. Aceasta se traduce prin forme de programe mai

exigente din punct de vedere cultural : adaptări sub forme de ”dramatizari” a operelor clasice ,

documentare , ba chiar emisiuni cu scop educativ.

Comunicarea televizuală , ce participă ca și cinematografia cu ordinul iconic2, mobilizează deci

în mod esențial , și încă mai mult decât radioul , ordinul indicial3. Integându-și spectatorul prin

intermediul privirii într-un ” spațiu ombilical ” (Eliseo Veron) , ea instalează împreună cu el o

relație de tip intersubiectiv , în care corpul joacă un rol esențial . Această caracteristică se află la

originea fenomenului de ” personalizare ” a informației , mult mai puțin pronunțată în presa

scrisă. Foarte prezentă în Franța (spre deosebire de Germania) , ea are ca efect ” vedetizarea ”

2 Ordinul iconic prezidă toate reprezentările analogice ( întreținând o relație de asemănare cu obiectele denotate ). Toate imaginile figurative aparțin acestui ordin.3 Ordinul indicial se sprijină pe jocuri de ” trimiteri metonimice ” (Eliseo Verón) între fenomene ce au ” legături existențiale ” (Pierce)

8

jurnaliștilor cei mai prezenți pe ecran și , mai general , a anumitor actori publici solicitați pentru

conformarea lor la criteriile telegenice.

Fragilizată de creșterea ofertei televizuale , relația cu telespectatorul a cunoscut totuși , la

începutul anilor 1980 , o nouă destabilizare , odată cu apariția telecomenzii Ș aceasta se află la

originea unei noi practici de consum televizual , ” zapping-ul ” .

” Zapping-ul ” a făcut astfel obiectul mai multor studii . Pentru unii cercetători , cum ar fi și

Jean-Louis Chabrol și Pascal Perin4 , această practică permite dezvoltarea ” unui joc (subtil) de

deconstrucție – reconstrucție ” a discursului televizual care este semnul ” unei evoluții de fond a

modurilor de relație a publicului cu această medie : instabilitatea audienței și autonomia

crescătoare a telespectatorului față de programe ”.5 Alți cercetători salută astfel nașterea unui ”

nou telespectator ” punând accentul pe ” profesionalizarea publicului ”6. Această percepție este

contestată de către alți analiști , care consideră că , participarea telespectatorului la comunicarea

televizuală grație zapping-ului nu este decât o păcăleală , deoarece , acest telespectator este pur și

simplu invitat să ” colaboreze activ la ceea ce nu reprezintă decât o fragmentare încă și mai

intensă a consumului televizual ”7.

1.1Dependența de televizor

” Un articol din ziarul Eastern Providence Herald ( October 1975 ) din Africa de Sud descrie

două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugați să nu se mai uite la

televizor. Într-un experiment , diferite familii s-au oferit în mod voluntar să-și închidă

televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă familie a cedat după o săptamână , iar celelalte

au suferit de depresie , spunând că s-au simțit ca și când au « pierdut un prieten » .

În celălalt experiment, 182 de germani au fost de acord să-și întrerupă obiceiul de a se uita la

televizor pentru un an , cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reușit să reziste dorinței mai

mult de 6 luni și de-a lungul perioadei , toți participanții au manifestat simptomele « de retragere

a narcoticului » : anxietate crescută , frustrare și depresie. ”8

Un număr de ziare din interiorul și din afara Statelor Unite au oferit bani unor indivizi sau familii

pentru a-i stimula să renunțe la televizor pentru o perioadă limitată , adesea o săptămână sau o

4 Perin Pascal , ”Le zapping” , Réseaux , Paris , CNET , 19915Perin Pascal , ”Le zapping” , Réseaux , Paris , CNET , 19916 Bertrand Gisele , ”Fragments d′un récit cathodique” , De Gournay Chantal și Mercier Pierre-Alain , 19887Requena Jesús González, ”El discurso televisivo” , Madrid , Catedra , 19928 Wes Moore , Televiziunea : Opiul popoarelor … p.65

9

lună. S-a observat o intensificare a tensiunilor între membrii familiei ; multe familii nu au putut

rezista până la sfârșitul perioadei de abstinență convenite inițial.

” Charles Winick de la City University of New York , având în vedere astfel de experimente în

care mai multe familii s-au oferit voluntar sau au fost plătite ca pentru o săptămână sau o lună să

renunțe la televizor , concluziona : primele trei , patru zile , pentru cele mai multe dintre

persoane , au fost cele mai dificile , chiar și în casele unde vizionarea TV era minimă sau unde se

desfășurau și alte activități. În peste jumătate din familiile investigate , în timpul acestor prime

câteva zile de lipsă a televizorului , activitățile obișnuite au fost întrerupte , membrii familiei au

întâmpinat dificultăți din pricina timpului avut la dispoziție ( și pe care nu știau cum să și-l

umple ) ; au apărut manifestări de nervozitate , neliniște și chiar de agresivitate.Oamenii care

trăiau singuri ajungeau să se plictisească , se simțeau iritați și anxioși. În a doua săptămână se

putea observa o sensibilă adaptare la noua situație pentru toși cei investigați. Familiile sau

persoanele singure , cu toate că-și doreau să renunțe la televizor , întâmpinau dificultăți foarte

mari. Stările prin care treceau în primele zile sau chiar săptămâni sunt foarte asemănătoare cu

cele pe care le întâmpină o persoană dependentă de o substanță ( băutură , drog , țigară etc.) sau

un comportament anume , când vrea să renunțe la ele. ”9

În ultimii 20 de ani s-a scris deosebit de mult despre dependența10 pe care televiziunea ar putea-o

genera. Pentru psihologi , fenomenul era destul de ușor de observat. Oamenii se dezlipesc cu

greu de televizor. Cei mai mulți nu mai pot trăi o zi fără să se uite măcar la programul de știri ,

iar când televizorul lipsește din casă , devin irascibili , nervoși , etc.

” Mulți oameni din zilele consideră că privitul la televizor poate crea dependență. Deși doar 2%

și 12,5% dintre adulții intervievați în două sondaje de opinie diferite gândeau că sunt dependenți

de televizor , 65-70% considerau că alții sunt dependenți. ”11

Mulți se plâng că nu reușesc să-și facă treburile casei din cauza televizorului , pentru că le

mănâncă tot timpul sau pentru că , la capătul câtorva ceasuri de vizionare , se simt mult mai

pasivi , mai puțin concentrați și mai puțin capabili de a-și rezolva problemele familiale decât

9 Kubey R. , Tuning In To Young Viewers : Social Perspectives on Television , Sage , 199610 ”Deși definițiile vagi și oarecum derutante , cuvântul dependență se referă de obicei la o dependență psihologică sau fiziologică de o anumită experiență care trebuie repetată pentru ca acea persoană să se simtă liniștită.De obicei nr gândim la aceasta în termeni de dependență chimică , care se petrece atunci când narcoticul ales de o persoană dependentă reorganizează sistemul nervos astfel încât acesta necesită prezența substanței chimice pentru a funcționa normal.(...)În acest sens , televiziunea se înscrie cu siguranță în categoria agențiilor care creează dependență.” Kubey R. , Tuning In To Young Viewers : Social Perspectives on Television , Sage , 199611 Kubey R. , Tuning In To Young Viewers : Social Perspectives on Television , Sage , 1996 , p.8

10

înaintea vizionării.Toate acestea indicau o asemănare suficient de mare cu simptomele pe care

psihologia le constatase că apar în fenomenele tipice de dependență , pentru a nu fi încadrat și

uitatul la televizor în aria unui asemenea comportament. Cu toate acestea însă , până la nivelul

anilor ′80 , afirmațiile cu privire la dependența de televizor erau pur teoretice.

Odată ce au fost clarificate mecanismul și criteriile de identificare a comportamentului de

dependență , a devenit posibilă și cercetarea pe baze strict științifice a unui fenomen precum

vizionarea TV și , încadrarea lui în clasa acestor comportamente.

Datorită studiilor întreprinse de o seamă de psihologi și sociologi din toată lumea , dar mai ales

din America , astăzi , nu mai există nici un dubiu că vizionarea TV , sau navigatul pe Internet

sunt obiceiuri care , în timp , pot crea sindromul de dependență cu toate simptomele ce-l

caracterizează.

11

Capitolul 2

Televiziunea si un loc numit acasă

12

Televizorul și un loc numit acasa

Televiziunea este de departe cel mai popular mijloc de informare în masa, deşi se pare că

este apreciată mai mult ca sursă de distracţie şi de cultură decât ca instanţă informaţionala.

Televizorul este un mijloc de comunicare familial. Te uiți la el acasă. Îl ignori acasă. Discuți

despre el acasă. Îl privești singur sau împreună cu familia sau cu prietenii. Dar el face parte din

cultura noastră familială și în alte moduri , oferind prin emisiunile și programele sale modele și

structuri ale vieții de familie sau , cel puțin , ale anumitor versiuni ale vieții de familie. Este , de

asemenea , un mijloc de integrare a noastră într-o cultură a consumatorului , prin care se

formează și se manifestă latura noastră familială.

Studiile recente au început să ia în serios caracterul familial al televizorului. S-a încercat

înțelegerea dinamicii sociale din jurul televizorului și care face din acesta un element aparținând

culturii intime de tip casnic : având sex și având vârstă , multiplu dispersat în locuri diferit

ocupate , conectat diferențial la o tehnologie secundară - calculator sau videocasetofon - și

deținând o gamă din ce în ce mai largă de emisiuni și canale specializate. Televizorul s-a întiparit

puternic în cultura complexă a propriei noastre existențe familiale. Nu ne mai putem gândi la

televizor decât ca la o componentă necesară spatiului casnic , așa cum nu ne putem gândi la

intimitatea noastră fără să vedem atât în aparat , cât și pe ecran , o reflectare și o expresie a vieții

de familie.

Viața de familie , atât ca ideal , cât și în realitate , nu este doar un fenomen sociologic,ci și

unul cultural și istoric. Este , într-o mare măsură , creația unei clase burgheze care și-a cucerit

întâietatea din punct de vedere comercial și cultural la începutul secolului al XIX-lea. Această

clasă socială a fost capabilă să creeze și să etaleze o lume proprie , alta decât lumea afacerilor , o

lume în care plăcerile personale și preocupările sociale pot fi susținute și apărate , ascunse de

privirile atente ale publicului. În acest spațiu (intim) a putut fi creată o lume diferită ; o lume a

imaginilor , dorințelor și iluziilor. Dupa cum sugera Walter Benjamin , scriind despre apariția

cetățeanului ca individ în timpul lui Ludovic-Filip 12:

12 Benjamin , 1976 (1983) , 176

13

” Pentru prima dată , spațiul de viață s-a diferențiat de spațiul de muncă. Primul era

constituit ca interior. Biroul era complementul acestuia. Cetățeanul ca individ care ținea cont de

realitate în biroul său a avut nevoie de interior ca suport al iluziilor sale. Această necesitate era

cu atât mai presantă , cu cât el nu avea intenția de a adăuga preocupările sociale celor legate de

afaceri. În crearea mediului său privat , el le-a înăbușit pe amândouă. Așa a răsărit fantasmagoria

interiorului. Aceasta reprezenta universul pentru cetățean ca individ. În aceasta el a strâns

depărtarea spațiului și timpului. Camera de lucru era o cabină în teatrul universal.”

Interiorul modern este încă așa cum l-a descris Benjamin. Este însa un loc unde iluziile

controlului , abilitatea de ”a strânge depărtarea spațiului și timpului” sunt fundamentale , chiar și

în absența lor. Dar este din toate punctele de vedere , un spațiu mult mai complex și mai

contradictoriu 13. Poate că a fost așa întotdeauna. El nu mai este , cu siguranță , numai un spațiu

burghez. Este împărțit pe sexe și este foarte diferențiat în funcție de poziția geografică , clasă

socială și cultură. Poate fi un loc al conflictului și disperării, dar și unul al linistii și siguranței.

Poate fi rai sau închisoare. Iar interiorul nostru nu mai este doar un spațiu fizic. Este social ,

economic , cultural și politic. Și este și unul tehnologic. Iar în toate aceste dimensiuni mediul

nostru familial este instabil și vulnerabil , prelungit dincolo de spațiul fizic al casei , al relațiilor

sociale de familie , într-o lume a schimbării , a mișcării. În toată această dinamica a instabilitații

și transformărilor complexe , cel care oferă informații , le susține , le reflectă , fiind o expresie a

lor și asigurându-ne pe noi de experiența lor este televizorul.

În acest capitol , voi scrie despre interiorul familial și de locul televizorului în cadrul acestuia.

Voi demonstra că , deși trebuie să ne menținem atenția asupra televizorului , ca suport familial de

comunicare și să-i înțelegem contribuția la schimbarea și fragmentarea spațiului familial , trebuie

să recunoaștem că tocmai acest spațiu este în sine problematic. Limitele casei și căminului nu

sunt nici aceleași , nici de nepătruns. Mediul nostru familial este rezultatul unei relații definite

istoric și în continuă schimbare dintre cultură și spațiile publice și individuale , o relație

schimbătoare la care televizorul își aduce propria contribuție. Spațiul familial este în același timp

o realitate fenomenologică , socio-culturală și economică.

Exista o anumită ironie și dificultate în această abordare , întru-cât căminul , familia și

gospodaria sunt , în literatura curentă negate. Într-o lume post –modernă a mișcării ,

fragmentizării și globalizării , siguranța ideologică întotdeauna legată de idea de camin14 precum

13 vezi Putman și Newton 1990; Tomlinson 199014 Massey 1992

14

și suportul ideologic al patriarhatului ce și-a pus amprenta asupra familiei15 și sistemele

economice complexe care creează gospodaria (dar care , adesea , au subminat integritatea ei)

toate sunt privite ca eșuând. Totuși , din același motiv , ele supravietuiesc , deși nu sunt

neschimbate sau neschimbatoare. Să observi rolul televizorului în dinamica acestor schimbări nu

este un lucru usor. Și totuși , natura acestei sfere familiale cu care noi (cu toate deosebirile dintre

noi) îl primim trebuie să fie ințeleasă. Pentru că , în toate dimenșiunile sale cultural , sociale și

economice , cultura televizorulului este cea pe care o primim și o refacem.

2.1 Căminul

Căminul este o construcție. Este un loc , nu un spațiu. Este , mai mult sau mai puțin , obiectul

unei emoții intense. Este locul de care aparținem. Și totuși , acest sens al apartenenței nu se

limitează la casă sau grădină. Căminul poate fi orice , de la națiune până la cort sau cartier.

Căminul , substanțial sau nesubstanțial , fix sau mobil , singular sau multiplu , este ceea ce noi

putem face din el16. Ágnes Heller vede căminul , totuși , destul de simplu în esență :

” Indispensabilă vieții cotidiene obișnuite este conștientizarea unui punct fix în spațiu , un

loc stabil de unde ”plecăm”…și unde ne întoarcem la timpul cuvenit. Acest loc stabilit este ceea

ce numim “camin”…”A te duce acasa ” ar însemna :reîntoarcerea la acel loc stabil pe care îl știm

, cu care suntem obișnuiți , unde ne simțim în siguranță și unde relațiile noastre emoționale sunt

cele mai intense.” (Heller 1984 , 239)

Căminul este idealizat cu ușurință. Într-o anumită măsură , aceasta este funcția sa cea mai

obișnuită. Și este destul de ușor de văzut în ce condiții căminul poate fi considerat și devine un

loc pe care să-l părăsești ,să-l eviți sau să îl negi. De asemenea , căminul pooate fi văzut ca

oferind referințe multiple și vagi. Expresia acestor referințe , reale și metaforice , este o

construcție , condiționată material de circumstanțe (migrație sau stare pe loc) și cultură , dar care

își câstigă forța , care își cere drepturile , printr-o atașare emoțională de locul fizic -un anume loc

într-un anume timp.

Totuși , idealizarea căminului are un rol și astfel are consecințe asupra desfășurării și evaluării

vieții noastre cotidiene și asupra sentimentelor noastre , de siguranță ,atașament și dezorientare.

15 Barrett 198016 ”Căminul nu mai înseamă doar un singur loc.El presupune mai multe locații. Este acel loc care permite și oferă perspective variate și mereu în schimbare , în care descoperim modalotăți de a vedea realitatea , limitele sau diferențele. Înfruntăm și acceptăm dispersarea și fragmentarea ca elemente ale construcției unei noi organizări a lumii care ne arată mai bine unde ne situăm și ce putem deveni” ( 1991 , 149, citat din Massey , 1992 , 15)

15

Căminul este un concept puternic. Să caracterizezi pe cineva ca lipsit de cămin implică o anume

lipsa morală de sensibilitate. Atașamentul de un anume loc și capacitatea de a te localiza sunt

elemente cruciale în viața contemporană , cu atât mai mult cu cât începem să recunoaștem cât de

vulnerabile și dificile devin viețile noastre.

Tocmai această putere a locului , întărită prin ideile și conceptele despre cămin , a fost

identificată , de mulți geografi ca fiind o cheie , dacă nu a modernității , cel puțin a criticii aduse

modernității.

După cum Edward Relph sugerează: ” Probabil este adevarat că omul modern este …o ființă fără

cămin și că s-a generalizat lipsa de atașament față de locul căminului. Dar renunțarea la

semnificația căminului… este prea categorică ; există cu siguranță și alte trepte ale asocierii cu

locul căminului decât atașamentul sau lipsa totală de atașament.” (Relph , 1976,40)

La baza oricărei discuții despre cămin stă o distincție importantă. Este distincția dintre loc și

spatiu 17. Această distincție este expresia unei diferențe simțite de noi între acele zone de pe

glob , mari și mici , față de care nutrim sentimente , și acele zone care ne lasă indiferenți.

Locurile sunt spații umane , concentrarea experienței și intentiei , a amintirilor și dorințelor. Ele

nu sunt abstractizări. Ele sunt , poate mai presus de orice , surse importante pentru identitatea

individuală și comună 18. Edward Relph sugereaza că , în viața noastră cotidiană , putem foarte

bine să nu conștientizăm legăturile care ne unesc de anumite locuri , dar aceasta nu schimbă

semnificația lor. Locurile vor rămâne în sensibilitatea noastră , dintr-o mulțime de motive ,

asociate cu prezentul și trecutul nostru sau al altora. Ne legăm de locuri , sugerează el în același

fel în care ne legăm de oameni ; pentru că locurile fără oameni nu mai pot fi locuri , locurile sunt

esentiale și total umane:

” Dar dacă suntem într-adevar înrădăcinați și atașați de un anume loc , dacă acest loc este

în realitate căminul nostru , atunci toate aceste aspecte sunt profund semnificative și inseparabile.

Aceste locuri ale căminului formează cu adevarat temelia existenței omului , oferind nu numai

cadru pentru activitatea umana , ci și siguranță și identitate pentru indivizi și grupuri.” (Relph

1976,41)

Există în toate acestea un romantism periculos , dar și realist. Este o realitate care poate fi

înțeleasă nu numai când comparăm spațiul cu locul , dar și atunci când introducem în studiu

noțiunea de lipsă de loc. Aceasta implică o separare a oamenilor de locuri. Se referă la un mediu

17 Relph 1976,Seamon 1979,Buttimer 199018 Relph 1976

16

fără locuri încărcate cu semnificații și , de asemenea , la o atitudine fundamentală prin care nu se

recunoaște că locurile ar avea semnificație. ”Aceasta atitudine își are originea în sensurile cele

mai profunde ale locului , tăind rădăcinile , erodând simbolurile , înlocuind diversitatea cu

uniformitatea și ordinea simțită cu cea conceptuală. Și cel mai mult constă într-o îndepărtare ,

omniprezentă și poate ireversibilă , de locuri , în sensul de cămine” (Relph,1976,143). Bătălia

dintre loc și lipsa de loc este o bătălie , poate , între modernitate și postmodernitate19. Dar este de

asemenea o luptă zilnică , întrucât ne zbatem să creăm și să menținem locul și căminul într-o

lume din ce în ce mai lipsită de loc.

Căminul este , astfel , o manifestare a încărcării spațiului cu semnificație. Este construită prin

relații sociale , interne și externe , a căror putere și semnificație se schimbă mereu. Căminul , în

teoria relațiilor cu obiectele , este un spațiu potențial , după cum recunoaște Doreen Massey în

explicașiile sale cu privire la calitatea de a avea gen a căminului – o calitate generată , după

părerea sa , de relațiile diferite ce se formează între mamă și fiul său ,respective fiica ei.20

Căminul nu este o simplă abstracție : idealizat sau nu , reușit sau nu , el este produs de indivizi în

cadrul familiilor lor sau al altor aranjamente familial , în cadrul unor entități sociale dinamice și

complexe și , în cea mai mare parte , în spatele ușilor închise.

2.2 Viața de familie și televizorul

Influența negativă a televiziunii în viața familiei contemporane se manifestă sub mai multe

forme. Forța degradantă a televiziunii se manifestă atât direct ( prin promovarea libertinajului

sexual, prin limitarea înțelegerii relației de dragoste) cât și indirect (prin promovarea unei vieți

lipsite de griji , comode pentru care familia ar constitui un obstacol).

Timpul petrecut de membrii familiei în juruu televizorului este un timp mort pentru existența

acesteia , deoarece în loc să se sprijine reciproc , să se completeze unul pe celălalt în treburile

casnice , membrii familiei nu mai au timpul de a comunica spre a-și împărtăși problemele , grijile

sau împlinirile. Masa în familie , cândva un moment al împăcării și al comuniunii , este înlocuit

de servirea mesei în fața televizorului. Chiar și atunci când întreaga familie este prezentă ,

uitându-se la aceeași emisiune , fiecare este departe de celălalt ,cu mintea plecată în lumea de pe

micul ecran. Masa în fața televizorului poate fi considerată o lipsă de respect pentru celălalt sau

19 Berman,1983;Marvey,198920 Massey , 1992 , 14

17

un motiv de indiferență , dacă nu chiar un motiv de irascibilitate , de dezbinare și de ceartă pe

marginea emisiunilor urmărite.

Ciudat este faptul că viața de familie apare rareori pe micul ecran , deși în viața de zi cu zi în

jurul acesteia se configurează în mod firesc existența majorității oamenilor. Familia și

întâmplările legate de viața acesteia , sunt socotite subiecte foarte puțin potrivite pentru a fi

mediatizate. În emisiunile de divertisment ,sportive , de știri sau în programele politice , familia

nu-și găsește locul sau , este prezentată într-o ipostază senzațională ( de obicei când sunt

campanii electorale).

În familia de pe micul ecran , oamenii au mult timp liber și bani mai mulți , și se distrează tot

timpul. Trăiiesc întâmplări senzaționale , povești de dragoste fascinante ,emoții puternice ;

trăiesc intens și nu au timp să se plictisească , ei acționând prompt la tot ce li se întâmplă.

Propria viață de familie poate deveni cenușie , plictisitoare cu griji și lipsuri în comparație cu

viața deosebită pe care telespectatorii și-o închipuie prin prisma televiziunii.

Televizorul este un străin care pătrunde în casa noastră și care , intrând în viațafiecărui membru

al familiei , reușește să-i îndepărteze unul de celălalt. Televiziunea este mai mult decât o

persoană , este o lume cu care ne împrietenim , cu care petrecem adesea mai mult timp și în care

investim mai multă afecțiune decât în cei apropiați.

18

Capitolul 3

MASS-MEDIA ȘI EFECTELE SALE

Mass-media și efectele sale

19

Odată cu apariţia mijloacelor de informare în masă s-a pus problema efectelor pe care le pot

produce acestea asupra comportamentului uman , asupra societăţii în general. Prin mass-media

omul îşi satisface nevoia de a fi informat , nevoie ce a devenit din ce în ce mai stringentă , dar

fără a lua în seamă efectele posibile ale acestei lumi mediatice.

Problematica efectelor produselor mediatice a atras atenţia multor cercetători , istoria studiilor

făcute în acest domeniu , cu privire la influenţele pe care mass-media le exercită la nivelul

câmpului social a evidenţiat existenţa mai multor tipuri de efecte : efecte sociale , psihologice ,

economice , efecte asupra receptorului , efecte asupra societăţii globale , macro efecte , micro

efecte , etc.

Efectele comunicării reprezintă un ansamblu de procese şi de consecinţe pe care le presupune

receptarea mesajelor , procese şi consecinţe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare.

În accepţiunea lui Maletzke , efectele desemnează "totalitatea modificărilor la nivel individual

sau social pe care le produc mass-media prin tipul lor de mesaje"21.

Se pune problema asupra naturii efectului , durata acestuia , intenţionalitatea efectului , se pune

problema dacă mesajul a ajuns la receptor şi dacă a produs efectele scontate , cum a fost receptat

acest mesaj de un anumit public , se pune de asemenea problema distanţei temporale între

emiterea mesajului şi obţinerea unui anumit efect , dacă sunt efecte aşteptate sau neaşteptate ,

dacă există efecte cognitive sau efecte comportamentale.

Cercetătorii şi-au oprit atenţia asupra studierii efectelor pe termen scurt , deoarece acestea sunt

mai uşor de observat. Influenţa mediatică depinde de măsura în care publicul face uz de un

anumit mass-medium , cât şi de receptivitatea acestuia faţă de un anumit mesaj. Publicul pe care

emitentul îl are în vedere este întotdeauna ceva mai numeros decât publicul care participă efectiv

la comunicarea mediatică.

Efectul unui mesaj diferă de la o persoană la alta , de la un grup la altul , pentru unii selecţia

informaţiei reprezentând o necesitate fizică.

Comunicarea mediatică nu se deschide direct tuturor. Numărul celor care iau cunoştinţă de cele

spuse sau transmise într-o emisiune este mai mare decât publicul care a receptat direct acea

emisiune , în contactele şi discuţiile personale , informaţia este dată mai departe , constituind

obiectul unor relatări ulterioare.

21 Maletzke , Gerhard , 1984

20

Mărimea publicului şi efectele produse de comunicarea mediatică sunt condiţionate într-o mare

măsură de comunicarea interpersonală. Lazarsfeld şi colegii săi au analizat alegerile prezidenţiale

din America , în anul 1940 , punându-şi întrebarea , în ce măsură campania electoral , la radio şi

în presă , a influenţat comportamentul electoral. Au ajuns la concluzia că mass-media n-au jucat

decât un rol foarte mic , contactele și relaţiile interpersonale dovedindu-se hotărâtoare pentru

decizia de a vota cu unul sau altul dintre candidaţi. Anumite persoane au jucat rolul cel mai

important , aceştia fiind liderii de opinie.

Paul Lazarsfeld afirmă că " ideile puse în circulaţie la radio şi în presa scrisă ajung adesea mai

întâi la liderii de opinie şi prin ei la categoriile mai puţin active ale populaţiei ". În acest context ,

se pune problema dacă informaţia a fost transmisă corect de către liderul de opinie sau deformat.

Liderul de opinie oferă informaţiile într-o manieră ce corespunde aşteptărilor şi opiniilor

grupului său de apartenenţă.

Studiile despre efectele comunicării au înregistrat o evoluţie în trei etape: primele studii ,

efectuate în etapa de început , anii 1920-1940 , insistau asupra omnipotenţei de care dispun

mass-rnedia ; a doua etapă , anii 1940-1970 , etapa criticii , la care a fost supusă cercetarea

empirică , "omnipotenţa" mediatică , a ajuns în această perioadă să fie pusă sub semnul

întrebării; din 1970 până în present , s-a reconsiderat puterea de care dispun mijloacele de

informare în masă , la nivel macrosocial.

Există de asemenea o serie de concepţii potrivit cărora , mass-media exercită asupra publicului o

influenţă relativ redusă , în ciuda faptului că acesta este supus unui bombardament mediatic.

Conceptul de efect poate avea o sferă mult mai mare , depăşind limitele individului. Procesul de

comunicare poate avea efecte asupra întregii societăţi sau asupra culturii sale.

Studiile cu privire la efectele mass-media au evidenţiat existenţa a două paradigme: paradigma "

efectelor puternice " şi paradigma " efectelor slabe " , manifestându-se în perioade diferite şi "

declanşate " de probleme deosebite. Perioada interbelică a fost dominată de prima dintre aceste

paradigme , corespunzând într-o mare măsură jocului determinat de apariţia noilor mijloace de

comunicare. După cel de-al doilea război mondial , cea de-a doua paradigmă s-a impus cu mai

multă forţă.

Caracteristicile acestor efecte s-au schimabat în mod substanţial: cercetătorii au trecut de la

studierea efectelor globale la efectele speciale , de la cele directe pe termen scurt , la efecte

difuze, indirecte , pe termen lung. Natura receptorului , de asemenea , s-a modificat : de la un

21

public pasiv , supus influenţei mesajelor , s~a ajuns la un public activ , care filtrează informaţia ,

selecţionează conţinuturile.

Mass-media pot influenţa receptorii individuali şi chiar cei colectivi prin apariţia şi manifestarea

a trei procese : acordul , identificarea şi internalizarea valorilor , conţinuturilor.Acordul

reprezintă în acest context acceptarea conştientă a influenţei unui mesaj având un caracter

dinamic , limitat , conjunctural.

Identificarea desemnează asumarea valorilor promovate de sau prin mass-media. Internalizarea

se referă la asimilarea valorilor , semnificaţiilor şi modelelor de comportament difuzate de mass-

media.

Efectul mesajelor mass-media asupra receptorilor îmbracă forme de o mare varietate:

-efecte exercitate la nivelul instituţiilor sau colectivităţii ;

-efecte resimţite la scară individuală ;

-efecte cu acţiune lentă sau rapidă ;

-efecte obişnuite , fireşti , normale ;

-efecte obţinute prin acţiunea dirijată , orientată.

Studiul efectelor produselor mediatice s-a concretizat într-o serie de teorii şi modele , cele mai

cunoscute fiind : modelul "glonţului magic" și modelul "hegemoniei mass-media “ .

Modelul " glonțului magic "

Acest model a fost elaborat de Serghei Ciakotis , fiind expresia unui " viol psihic " al

mulţimilor. El porneşte de la teoria reflexelor condiţionate a lui I.P.Pavlov , considerată ca

fundament al complexului psihic , antrenat în acţiune de influenţe psihice , instincte şi afecte.

" Dresajul " prin propagandă se sprijină pe administrarea unui factor condiţionat social pe

fundalul unor instincte şi afecte deja constituite , astfel încât " constituirea " mulţimilor

precum şi "dizolvarea" indivizilor în masă să asigure reuşita " violului psihic ".

În concepţia lui Serghei Ciakotis , mass-media sunt un instrument aproape infailibil pentru

propagandă , factorul raţional , atitudinea civică , dialogul social , influenţele reciproce dintre

membrii grupurilor , tradiţiile , cultura specifică a unui grup , să fie practic diminuate.

22

Propaganda , afirmă Ciakotis , deşi evidenţiază anumite constante tehnice şi practice

universale , este bună sau rea , morală sau imorală în funcţie de ideile vehiculate , de

conţinutul si valoarea lor, de distincţia acestora.

Receptorii primesc direct mesajele , nemediate şi nefiltrate de nici un factor , aceasta fiind

teoria " fluxului într-un singur pas " sau teoria " acului hipodermic ".

Teoria " glonţului magic " a fost enunţată şi de francezul Melvin De Fleur , aici mass-media

apar ca veritabile instrumente " vrăjite " , " magice ", în modelarea receptorilor , a opiniei

publice.

Acţionând ca un declanşator infailibil de comportament social programat , mass-media pot

determina orientarea în direcţia dorită a atitudinii şi comportamentului publicului.

Modelul " hegemoniei " mass-media

Acest model , elaborat de Antonio Gramsci , are la bază ideea potrivit căreia clasele

dominante îşi exercită puterea în momentele de stabilitate economică şi socială , nu atât prin

măsuri represive , cât prin mijloace persuasive , de tip cultural-simbolîc.

Astfel , mass-media devin instrumente ale unor tendinţe hegemonice aflate în mâinile

deţinătorilor puterii , servind astfel la impunerea unei ideologii şi la promovarea unor

interese de clasă.

Modelul " hegemoniei " se subsumează paradigmei " efectelor puternice " prin

afirmarea ideii influenţei semnificative a mesajelor transmise prin " mass-media " asupra

publicului receptor.

Modelul dependenţei are în vedere faptul că oamenii depind de mass-media în moduri

diferite , deoarece ei sunt parte integrantă a unor variate subsisteme sociale , care nu pot

funcţiona în afara informaţiilor furnizate de aceste canale de comunicare. Indivizii sunt

dependenţi de datele oferite de mass-media pentru " bunul mers " al vieţii lor , însă , în

perioade de dezordine , criză , schimbare socială rapidă , "dependenţa" lor amplificându-se şi

mai mult.

În condiţiile de derută , nesiguranţă , teamă , audienţa mass-media sporeşte considerabil.

Este cazul dramaticelor evenimente din decembrie 1989 , când întregul sistem mass-media s-

23

a bucurat de audienţă maximă. În astfel de circumstanţe apare , cu atât mai evidentă

responsabilitatea jurnaliştilor , necesitatea unei informări corecte , a unui comportament

lucid, raţional , imparţial.

Paradigma " efectelor slabe " sau " limitate " conţine mai multe modele , cele mai importante

fiind modelul " celor doi paşi în comunicare " , modelul " cultivării " şi modelul " agendei ".

Modelul „ celor doi pași în comunicare ” sau al „ fluxului în doi pași ”

Acest model evidențiază rolul surselor suplimentare în procesul de comunicare , în particular

rolul liderilor de opinie. În acest context , mass-media nu mai influenţează direct receptorii , ci

indirect , mediat , prin intermediul liderilor de opinie , persoane mai bine informate , care

devin autorităţi în grupul lor , capabile să selecteze şi să interpreteze informaţiile pe care le

deţin , să asigure echilibrul grupului.

Efectele acţiunii mass-media exercitate asupra receptorilor nu se resimt nici total , nici

uniform şi nici imediat. Ele contribuie mai degrabă la consolidarea , întărirea unor opinii şi

comportamente preexistente decât la schimbarea lor.

Modelul " cultivării "

Model promovat de sociologul G. Gerbner , afirmând că pentru el " cultivarea " semnifică

efectul rezultat dintr-o expunere intensă , cvasipermanentă la mass-media.

Astfel , indivizii ajung să depindă de mijloacele de informare în masă atât în cunoaşterea

mediului în care trăiesc , cât şi în asimilarea unui mod de a gândi lumea înconjurătoare.

Efectele " cultivării " însă , se manifestă diferit la nivelul diverselor grupun în funcţie de o

serie de factori ce diferenţiază indivizii şi grupurile.

Modelul " agendei "

24

Este lansat de M.Mc.Combs şi D.L. Shaw.

Mass-media acţionează ca o veritabilă creatoare de agendă - " agenda publică urmează agenda

mass-media " , astfel spus priorităţile fixate de mass-media le influenţează pe cele asumate de

indivizi.

Efectul de " agendă " acţionează diferit , în funcţie de tema aflată în dezbatere. Cercetătorii au

arătat că în problemele vitale indivizii depind mai mult de factorii conjuncturali , în chestiuni

de ordin general fără impact direct asupra lor ei se lasă " dirijaţi " de " reprezentările "

transmise prin mass-media.

Omul civilizaţiei moderne este prins într-un cerc vicios : el simte nevoia compensatorie a

îndepărtării de realitate şi de uitare a problemelor cu care este confruntat în viaţa cotidiană , iar

mass-media îi întreţin această nevoie de compensare , de iluzie şi ficţiune.

Funcţionalitatea consumului mediatic poate exprima tendinţe şi căutări dintre cele mai

diferite , de la " eliberarea emoţională " şi nevoia de substituţie până la realizarea " uceniciei

sociale " (a învăţa să-ţi păstrezi sângele rece în faţa situaţiilor dificile , a deprinde capacitatea

de a controla mediul în care trăieşti , de a te adapta la diferite situaţii , a învăţa cum să intri în

relaţii cu alţii) .

Prin mass-media , prin prezentarea vieţii şi performanţelor vedetelor , a reuşitelor neobişnuite

ale starurilor , a izbucnirilor de violenţă , a celor mai seducătoare forme de viaţă , a

noutăţilor impresionante , a ceea ce iese din consumul cotidian al omului obişnuit , publicul

larg are ocazia de a trăi simbolic , ceea ce-i este refuzat în viaţa de zi cu zi.

Prin mass-media , omul dobândeşte posibilitatea de a proiecta în afara lui tot ceea ce nu poate

realiza în şi prin el. Nevoia de senzaţional a dus la cultivarea , uneori exagerată , în mass-media

a senzaţionalului.

Identificarea cu personajele , prelungeşte şi împlineşte proiectarea telespectatorului , cititorul

se eliberează de frustrări şi refulări fixându-le pe eroii şi personajele imaginare care

populează lumea mediatică. Prin identificare , se reuşeşte cu ajutorul mass-mediei , al

publicităţii , difuzarea publică şi impunerea unor modele culturale de modă , de decorare a

casei , de consum , etc.

Astfel , copiii introvertiţi , care se simt relativ izolaţi de colegi , exprimă un interes mai mare

pentru povestiri imaginare încărcate de aventuri , violenţe şi manifestări de evadare , decât

copiii extravertiţi. Cei introvertiţi dau povestirilor imaginare alte interpretări decât colegii lor

25

mai bine integraţi şi mai bine acceptaţi de grupul din care fac parte ; introvertiţii sunt mai

marcaţi de programele ce conţin violenţă , declarând că acestea le dau " frisoane ", îi urmăresc

şi în somn. În schimb , copiii extravertiţi asociază aceste programe cu jocurile lor obişnuite în

care intervin ciocniri , loviri , îmbrânceli.

În studiul din 1954 , Eleonor Macoky , urmărind să răspundă la întrebarea " Pentru ce

privesc copiii la televizor? ", ajunge la următoare concluzie : ” în sânul claselor sociale

mijlocii, copiii care au dificultăţi în relaţia cu părinţii petrec mai mult timp în faţa

televizoarelor , constatând o corelaţie între anxietate şi gustul , preferinţele pentru programul

care ajută la uitarea problemelor personale” .

Autorii W. Schramm , J. Lyle , E. Parker , în lucrarea "Television in the life of our children",

constată că distanţa dintre concepţia de sine a copilului şi cea percepută de părinţi şi

colegi prieteni , se corelează cu un interes mai mare faţa de mass-media şi programele

orientate spre imaginar , relevându-se o utilizare mai redusă a mesajelor orientate spre realitate.

De-a lungul istoriei televiziunii , au existat o serie de încercări prin care să se cenzureze

programele de televiziune ce conţin prea multă violenţă , edictându-se legi în acest sens. Astfel ,

ca rezultat al unui raport redactat de Institutul Naţional de Sănătate Mentală din SUA , în anul

1982 , prin care se prezentau efectele negative ale expunerii la programe TV ce conţin violenţă

asupra comportamentului copiilor şi adolescenţilor , Asociaţia de Psihologie a lansat o

rezoluţie în 1985 , prin care informa oamenii de televiziune și publicul cu privire la potenţiale

pericolele pe care le prezintă programele de televiziune cu conţinut violent.

În acest raport sunt prezentate trei efecte majore ale expunerii la violenţa din televiziune:

a. copiii ce urmăresc programe de televiziune cu conţinut violent pot deveni mai puţin

sensibili la durere şi la suferinţă decât ceilalţi copii;

b. aceşti copii pot deveni mai temători față de lumea în care trăiesc , încolţindu-le un sentiment

de frică mai accentuat;

c. această categorie de copii este mai predispusă la comportamente agresive decât acei copii care

nu urmăresc astfel de programe de televiziune.

Copiii care se uită un timp îndelungat la televizor devin mai puţin sensibili la scenele ce conţin

violenţă , decât acei copii ce vizionează programele de televiziune un timp mai scurt. Cu alte

26

cuvinte , copiii devin mai puţin deranjaţi de violenţă şi par să o accepte într-o măsură din ce în ce

mai mare.

Studiile au relevat că acele persoane ce urmăresc programe TV ce conţin acte de violenţă sunt

dispuşi într-o mai mică măsură să intervină sau să cheme ajutor atunci când sunt martori la acte

de vandalism sau la bătăi de stradă.

Deseori, copiii se comportă diferit după ce vizionează programe ce conţin acte de violenţă.

Într-un studiu efetuat la Universitatea de Stat din Pensilvania , s-a făcut un experiment prin care

aproximativ 100 de copiii preşcolari au fost observaţi înainte şi după ce au vizionat diferite

programe TV. Unii au urmărit seriale de desene animate ce conţineau acte de violenţă şi

agresiune , iar alţii au privit spectacole ce nu conţineau nici un fel de violenţă. Cercetătorii

au remarcat diferenţe pregnante între copiii care s-au uitat la programe cu conţinut violent şi

cei care au urmărit spectacole în care nu existau acte violente. După ce urmăresc desenele

animate în care violenţa ocupă primul loc , copiii sunt predispuşi într-o măsură mai mare

să-şi lovească colegii de şcoală , să se certe , să nu respecte regulamentele , să nu ducă la bun

sfârşit o sarcină.

Într-un simpozion desfășurat în anii ′70 în America , au luat în discuție faptul că obișnuința de a

citi a fost înlocuită cu vizionarea TV. ” Tot mai mulți copii , chiar dacă sunt inteligenți sau

provin din familii cultivate , nu reușesc să-și însușească mecanismul lecturii , să înțeleagă ceea

ce citesc. ”22

Doi cercetători de la Universitatea Leyden din Olanda au efectuate studii pentru a demonstra că

vizionarea TV are un efect negativ , mai cu seamă pentru spectatorii ” înrăiți ” , pentru copii cu o

stare materială bună și pentru copii inteligennți. Au fost identificate , de asemenea , principalele

mecanisme prin care televiziunea sublimează lectura :

” televiziunea anulează satisfacția pe care o producea lectura , înlocuind-o cu plăcerea

facilă a micului ecran , și astfel , inhibă dezvoltarea abilităților necesare citirii ;

vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură , ceea ce-l va face pe

copil să găsească cititul ca fiind prea dificil ;

dependența de televizor micșorează timpul pe care copii sunt dispuși să-l petreacă spre a

găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve și , îngreunează sau

22 Maria Winn , Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι , Αθινα , 1996, p.65

27

descurajează desfășurarea unei activități precum cititul ; această activitate necesită răgaz

pentru reflecție , răbdare și tenacitate în decodarea semnificațiilor”23

Televizorul , arată M. Winn , presupune o experiență complet diferită de cea a lecturii :

1) Lectura eliberează imaginația , care trebuie să construiască , să-și imagineze înțelesul

cuvintelor , al lucrărilor citite pe când televizorul blochează procesul imaginativ oferind

imaginile24;

2) Lectura presupune un ritm mai încet sau mai rapid , în funcție de capacitatea de înțelegere

a textului , în timp ce televiziunea impune un ritm foarte rapid , cel al derulării imaginilor

, depășește capacitatea omului de a procesa informația25;

3) Cititul înseamnă concentrarea minții ,dezvoltarea atenției , iar televizorul , dimpotrivă ,

susține o atitudine pasivă , atenția nefiind dirijată din interior , ci captivată și susținută

prin stimuli externi26;

Lipsiți de exercițiul lecturii , tinerii de astăzi își pierd nu numai una din cele mai importante

șanse în lărgirea universului de cunoștințe , înțelegere , gândire și conștiință , dar și posibilitatea

de a ajunge , din punct de vedere al dezvoltării creierului , la nivelul celor care au trăit fără

televizor.

23 Jane M. Healy , Endangered Minds , Touchstone , New York , 199024 Maria Winn , Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι , Αθινα , 1996, p.5625 Maria Winn , Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι , Αθινα , 1996, p.5926 Maria Winn , Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι , Αθινα , 1996, p.62

28

Capitolul 4

Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice

Efectele sociale și psihologice ale produselor mediatice

29

Cercetări recente au relevat faptul că elevii petrec tot atâta timp în faţa televizorului cât îşi

ascultă profesorii la şcoală. În aceste condiţii , modelele oferite în special de televiziune au un

rol hotărâtor în modelarea comportamentului copiilor.

Realizând un studiu în ceea ce priveşte modelele şi categoriile sociale prezentate de televiziunile

din America , cercetătorii R. Greenberg şi Baptista-Femandez , au ajuns la concluzia că , la

televiziune , majoritatea personajelor sunt bărbaţi adulţi , albi, în vârstă de 30 - 40 ani. Sunt

relativ puţine personaje de origine hispanico-americană , chiar şi mai puţine femei de origine

hispanică. Personajele de origine hispanico-americană au un accent mai greoi , având pielea de

culoare neagră şi cu o evidentă preocupare pentru viitor.

Alt grup minoritar care iese în evidenţă la televizor , îl constituie personajele de culoare , ele

fiind de regulă tineri , sub 20 ani. Comparativ cu alibi , personajele de culoare sunt mai haioase ,

mai sclipitoare , mai sărace , cu puţine şanse de a reuşi să menţină o slujbă.

Vorbind despre astfel de stereotipii , cercetătorul Clark afirmă că grupurile etnice parcurg patru

etape psihologice în evoluţia distribuţiei rolurilor la televiziune.

Prima fază este cea în care personajele nu ies deloc în evidenţă , grupul minoritar aproape nu este

văzut sau auzit ; personajele dintr-o astfel de categorie erau în special cele de culoare , această

tendinţă caracterizând perioada anilor '50 , iar astăzi personajele de origine hispanică

interpretează astfel de roluri.

A doua etapă aparţine ridiculizării , în sensul că grupurile minoritare ies în evidenţă doar ca

obiecte de batjocură. Aceste roluri erau interpretate în general de evrei în anii '40 - '50.

Grupul minoritar se remarcă abia în a treia etapă , când personajele din această categorie ocupă

poziţii din domeniul judecătoresc , poliţie.

A patra etapă este cea a distribuţiei rolurilor în mod egal şi la grupurile minoritare , ocupând o

gamă largă de ocupaţii.

În ceea ce priveşte diferenţa dintre sexe , s-a observat că personajele masculine , când se află în

situaţii stresante au nevoie de mai mult ajutor psihic decât femeile , dar când acestea necesită

ajutor emoţional primesc acest suport mult mai repede decât bărbaţii.

La televizor , bărbaţii sunt prezentaţi în cele mai multe cazuri la volanul unei maşini , practicând

diferite sporturi , bând , fumând , făcând afaceri prin telefon , pe când femeile sunt prezentate ca

30

desfăşurând activităţi gospodăreşti , în casă , pregătesc şi servesc mâncarea , îi amuză pe ceilalţi

cântând.

În ceea ce priveşte consumul de alcool în emisiunile şi filmele difuzate la televizor , Greenberg a

relevat că în intervalul de trei ore se prezintă un personaj drogându-se , iar în intervalul de două

ore cel puţin o persoană fumează o ţigară , pipă , iar o dată la 21 minute un actor consumă

alcool.27

Majoritatea personajelor ce consumă alcool sunt bărbaţi albi , doar 33% din categoria acestor

personaje sunt femei. Atât femeile cât şi bărbaţii sunt prezentaţi în egală măsură consumând

alcool , ţinând cont de proporţia în care aceste personaje apar în filmele şi emisiunile televizate.

Referitor la prezenţa doctorilor în emisiunile de televiziune , în timpul unei săptămâni un

telespectator vede în jur de 12 doctori şi 6 surori medicale. Ei sunt prezentaţi ca fiind buni ,

persoane de success , amabili , pe când doar 4% din această categorie fiind prezentaţi în posturi

defavorizante. Doctorii sunt mai sociabili decât alte categorii sociale şi sunt prezentaţi ca fiind

mai inteligenţi decât surorile medicale ; totuşi aproape niciodată doctorii nu sunt prezentaţi la

casele lor împreună cu familiile lor.

Din punct de vedere demografic 90% dintre doctori sunt albi , tineri sau de vârstă mijlocie , în

timp ce surorile medicale sunt de obicei albe şi tinere.

Cercetătorul Mc. Laughlin afirmă că la televizor , doctorii exercită o putere aproape mistică

asupra vieţii psihice , emoţionale şi sociale ale pacientului.

În ceea ce priveşte mâncarea , în intervalul de o săptămână în programele cotate cu cea mai mare

audienţă , telespectatorii văd personajele mâncând , bând sau vorbind despre mâncare de

aproximativ nouă ori într-o ora.

În emisiunile televizate , în filme , oamenii sunt prezentaţi în general ca fiind sănătoşi , feriţi de

accidente , supli , foarte puţini poartă ochelari.

În cele mai multe cazuri televiziunea reflectă realitatea în diferite moduri , ipostaze , în funcţie de

subiectul programului ; însă , în general , femeile sunt prezentate ca fiind mai puţin agresive

decât bărbaţii (televiziunea reflectă stereotipurile , prejudecăţile , valorile noastre) dar , aşa cum

remarca şi Greenberg , aceasta oferă o gamă restrânsă , limitată de posibilităţi. Televiziunea are

rolul de a amuza , de a distra , de a difuza programe care ar putea atrage un număr mare de

telespectatori.

27 Acest studiu a fost realizat în perioada 1977-1978

31

Există două abordări teoretice care explică efectele sociale ale mass-mediei.

În prima abordare , teoria cultivării , a lui George Gerbner , se afirmă că televiziunea acţionează

ca predicator suprem al societăţii , oferind şi cultivând valorile societăţii , mituri si lecţii morale.

Gerbner şi asociaţii săi afirmă că televiziunea poate fi un profesor foarte convingător atunci când

mesajele oferite pot diferi de cele ale altor agenţi socializatori.

A doua abordare teoretică , este în mare măsură similară cu prima fiind elaborată de Albert

Bandura - teoria învăţării prin imitaţie şi modelare.

Printr-o serie de experimente , Bandura şi asociaţii săi au relevat faptul că învăţând noi atitudini

şi comportamente de la televizor , copiii nu sunt pedepsiţi sau recompensaţi în mod direct. Ei pot

acumula diferite modele comportamentale doar uitându-se la televizor. Potrivit acestei teorii ,

indivizii pot acumula sau învăţa o mare cantitate de informaţii doar privindu-i pe alţii , fără a fi

impulsionaţi în mod direct.

Atât teoria lui Gerbner , cât şi cea a lui Bandura , sugerează că expunerea la roluri rasiale ,

sexuale şi la alte stereotipuri mass-media , va contribui la dezvoltarea stereotipurilor personale ,

atitudinilor şi comportamentelor , televiziunea jucând astfel un rol important în procesul de

socializare.

Un alt efect important al expunerii la televiziune constă , în aceea că telespectatorii i-au drept

modele de frumuseţe şi inteligenţă personajele de la televizor şi , comparându-se cu aceste

modele, ei pot fi frustraţi.

Urmărind diferite programe la televizor , copiii văd grupurile minoritare şi astfel încep să-şi

formeze opinii despre această categorie socială , în funcţie de modul cum sunt prezentaţi.

Într-o demonstraţie dramatică a puterii de sugestie a mass-media , Leo Jeffres a relatat că

numărul de sinucideri a crescut foarte mult după ce a fost publicat un caz de suicid în ziare şi

reviste , în S.U. A. şi Marea Britanie.

Gerbner afirmă că efectele negative ale mass-media sunt cu atât mai proeminente cu cât

televiziunea , ziarele , revistele prezintă realitatea modificată , plină de acte de violenţă şi crime.

Filmele de aventură prezintă în mare măsură violenţa între străini , îi prezintă pe poliţişti

rezolvând diferite cazuri , făcând uz de arma.

În multe studii se face distincţie între " light viewers " , cei care se uită cel mult o oră pe zi , și "

heavy viewers " , cei ce urmăresc programele de televiziune cel puţin patru ore pe zi. De

exemplu , de trei ori mai mulţi " heavy viewers " decât un " light viewer " cred că un poliţist

32

foloseşte arma sa de cel puţin cinci ori într-o zi. Unui număr mai mare de " heavy viewers " le

este frică să meargă noaptea singuri prin cartier.

Astfel se poate observa că televiziunea cultivă puncte de vedere deformate asupra naturii

violenţei în societate. Televiziunea îi determină pe telespectatori să perceapă lumea ca fiind un

loc " rău şi înfricoşător ".

Pe de altă parte , cercetătorii Joseph Leo Doob şi Mc. Donald afirmă că ceea ce contează , în

primul rând , este faptul dacă locuieşti sau nu într-o zonă în care sunt frecvente crimele – astfel ,

celor care locuiesc în astfel de zone le este teamă să meargă singuri noaptea prin cartier ,

indiferent dacă se uită sau nu la televizor. Această categorie de oameni ajunge să se teamă de

violenţă , evită să mai iasă din casă şi astfel se uită la tetevizor , fără a mai lua contact cu violenţa

de pe străzi.

În concluzie , televiziunea poate induce în eroare orice tip de personalitate sau mentalitate ,

reușind astfel să manipuleze ușor , fără a se observa , o masă de oameni în cel mai scurt timp.

33

Capitolul 5

Influența factorului economic asupra ofertei media

Influența factorului economic asupra ofertei media

34

Întreprinderea de presă , componentă a economiei informării , este „ o industrie de prototip ” 28 ,

în toate industriile de prototip fabricarea exemplarului original al unui produs se face reunind

majoritatea costurilor , în timp ce reproducerea exemplarului nu reprezintă decât costuri

marginale.

Contextul economic

După o primă perioadă a consumului excesiv de presă , – „ bulimia mediatică ” –pe măsură ce

dificultățile economice se amplificau , mai ales după liberalizarea prețurilor , comportamentul de

consum al publicului se schimbă , devine mai selectiv , în sensul că scade frecvența actelor de

cumparare (se reduce numărul titlurilor achiziționate).

Fără a ignora calitățile ofertei – adecvate/inadecvate la cerere – principalii indicatori care

ilustrează contextul economic în care au evoluat întreprinderile de presă , îi voi enumăra așa cum

se prezintă în statisticile oficiale. Un prim indicator este ” dinamica veniturilor ” , care relevă

faptul că în România salariul real a cunoscut un regres semnificativ ( numai în anul 1993 scade

cu 37,9 % față de anul 1989 ).29

Anul ′89 ′90 ′91 ′92 ′93 ′94 ′95 ′96 ′97 ′98 ′99

% 100 105 85,5 74,6 62,1 62,4 70,2 76,8 59,8 - -

Indicele anual al salariului mediu net

Pe fondul reducerilor veniturilor salariale , al creșterii șomajului – rata anuală a șomajului

înregistrând valori între 3 % , în anul 1991 și 8,8 % în anul 1997 (efectivul salariațiilor a scăzut

de la 5353400/1997 la 4778200/1999 ) - și al creșterii tuturor cheltuielilor ( numai cheltuielile

alimentare , ca pondere , cheltuielile totale au crescut de la 51,6 % în 1989 la 60,2 % în 1995)

cheltuielile pentru presă , ca și cele pentru educație , cultură și învațământ au crescut an de an.

În afara datelor anchetelor efectuate de cei de la Comisia Națională pentru Statistică ( C.N.S ) ,

nu am găsit date exacte asupra cheltuielilor alocate comunicării în familie și nici exclusiv presei ,

dar am descoperit faptul că , canadienii folosesc indicatorul ” cheltuieli de conmunicare în

gospodărie ” în care sunt integrate alocațiile pentru cultură , microinformatică , CD-uri , filmări ,

28 Charron ,J. , Bonville ,1996 ,1929 Politici sociale în România , 1989-1998 , coord. Cătălin Zamfir , Expert , București , 1999

35

cărți , audiovizual , presă , telecomunicații și poștă 30. În anul 1992 , cota din ” bugetul de menaj

” alocată consumului de presă era de 0,87% pentru francezi , 1,08 % pentru englezi , 0,77 %

pentru germani și 0,46 % pentru spanioli.31 În perioada cuprinsă între boom-ul informațional

(1990 ) și cel al ” reașezării ” ofertei de presă ( 1995 ) , ” structura cheltuielilor de consum-

cultură , învățământ , educație ” a înregistrat următoarele valori 32 :

Anul 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Familii salariați 5,3 7,1 6,7 5,3 4,8 4,3 4,1 3,9 4,5 4,9

Familii rurale 2,1 2,2 1,9 1,6 1,6 2,2 1,2 1,1 1,5 1,6

Familii pensionari 4,6 4,4 4,0 3,6 3,0 1,9 1,9 1,8 2,2 2,3

% ;

Numai în anul 1993 , indicii lunari ai prețurilor de consum aveau , pentru ziare și reviste , valori

între 1,640,0/ianuarie și 5,972,9/decembrie , iar indicii prețurilor producției industriale

înregistrau , pentru ” editarea revistelor și periodicelor ” – 382,8 , ” tipărirea ziarelor ” – 299,5.

În februarie 1996 ,față de aceeași lună a anului anterior , media creșterilor de prețuri a fost de

27,3% , în condițiile în care salariul mediu nominal net a scăzut cu 3,0% , iar prețurile la cărți ,

ziare și reviste au crescut cu 49%. Creșterea prețurilor și reducerea veniturilor reale sunt doi

dintre factorii care au făcut ca atât numărul publicațiilor , cât și tirajele acestora să se reducă.33

Anul 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Număr

titluri

495 1444 1336 1205 1087 967 1180 1313 1855 1550 -

+ / - - +949 -108 -131 -118 -120 +213 +133 +542 -305 -

Piața presei românești

În anul 1996 , de exemplu ,o familie aloca pentru ” cultură și petrecerea timpului liber ” , în

medie , doar 3% ( 4% în mediul urban și 2% în cel rural). Alte date relevante : producția

editorială a scăzut în anul 1997 față de 1996 cu 48% și cu 68% în anul 1998 față de 1997 ; în

aprilie 1998 indicii prețurilor de consum pentru ziare , cărți și reviste erau de 161,8%34 , iar în

30 Miège , B. , 1989 ,3731 Lemoîne , J.F. ,1992 ,3132 Anuarul Statistic al României ,1996 -1999 , Comisia Națională pentru Statistică33 Comisia Națională pentru Statistică34 Conform EUROSTAT

36

comparație cu anul 1995 , cotidianele și periodicele înregistrau o creștere a prețurilor de 417,5

%35.

În aceste condiții , editorii s-au văzut nevoiți să-și reconsidere oferta pentru a se adapta

realităților pieței astfel :

reducerea numărului aparițiilor pe săptămână , în cazul cotidianelor ( în perioada 1989 –

aprilie 1990 acestea aveau o apariție zilnică , ulterior apar de 6/săptămână , iar vara

anului 1992 vor apărea doar de 5/săptămână ;

editarea de suplimente și titluri ” ușoare ” , de divertisment , în așa fel încât pierderile de

la titlul principal să fie compensate de câștigurile celor a căror adresă este , cel puțin în

proiect , ” de masă ” ;

transformarea cotidianelor în săptămânale ,a săptămânalelor în bilunare , deci schimbarea

periodicității ;

editarea de publicații cu periodicitate neprecizată și/sau variabilă ;

35 Buletin statistic de prețuri , C.N.S nr.4 , 1998

37

Studiu de caz:

Postul de televizune ″ Cartoon Network ″ 

38

Toată lumea a auzit de postul de televiziune ”Cartoon Network” , dedicat copiilor în special ,

deoarece transmite numai programe de animație.

” Cartoon Network ” este o televiziune de cablu americană , creată de Turner Broadcasting , care

inițial difuza programe de animație. Era folosit ca un ” outlet ” non-stop pentru animațiile clasice

din arhivele Turner Broadcasting și exclusiv pentrureluările desenelor Warner Bros.( Looney

Tunes ) pentru MGM și desenele Hanna-Barbera,era în principal adresat tinerilor , dar noaptea

târziu are un program dedicat adulților numit ” Adult Swim ”.

În prezent , acest program de desene animate s-a schimbat aproape radical. De la un post care

difuza desene animate clasice , inofensive , a ajuns a fi un post ce transmite animații violente ,

prost desenate și urât dublate. Desenele clasice pot fi numărate pe degetele de la maini , iar

atunci când sunt difuzate sunt violente.

Încă nu ne dăm seama cât de periculos poate fi pentru un copil să fie lăsat în fața televizorului ,

uitându-se la aceste programe. Efectele nu se văd imediat , ci în timp , când copilul crește și

începe să aibă probleme de comportament .

Pe lângă faptul că alimentația copiilor este una defectuasă , în ziua de astăzi , din cauza E-urilor

din alimente , a legumelor forțate să crească mai repede și a mâncării de tip ” junk-food ” ( Mc

′Donalds , chipsuri etc) vizionarea acestor programe îi poate tulbura și mai mult.

Este știut faptul că , copii nu au capacitatea de a distinge binele de rău și realul de ficțiune , de

aceea ei imit tot ceea ce văd. De exemplu , dacă într-o familie se obișnuiește să se țipe sau să se

vorbească pe un ton foarte ridicat , copilul când va crește va vorbi la fel de tare cu ceilalți , iar

când cineva din exteriorul familiei îi va vorbi pe un ton normal sau chiar șoptit acesta nu va

reacționa în nici un fel deoarece nu este obișnuit.

Din desenele violente difuzate de Cartoon Network se numără ” Secretele Familei Sâmbătă ” , ”

Bakugan : Invadatorii Gundalieni ” , ” Ben 10 : Alien Force ” iar lista poate continua.

” Secretele Familiei Sâmbătă ” , dacă ar fi să ne luăm după titlu , pare un desen animat obișnuit ,

care adună toată familia în fața televizorului. Din păcate nu este așa.

39

Acest program prezintă o familie aparent obișnuită , de doctori ce au un fiu , însă ei ascund un

mare secret : părinții se luptă cu extratereștii ajutați de diferite dispozitive. Tatăl , Doc Saturday ,

este cunoscut ca fiind un inventator genial , care și-a dedicat viața studiului criptidelor , arma lui

fiind o mănușă de ultimă generație ; mama , Drew Saturday , a fost crescută de țigani și crede în

puteri supranaturale , arma ei fiind Sabia Tibetană de Foc ; iar copilul , Zak Saturday , este

obișnuit să se cațere pe ruinele antice , să exploreze tuneluri pe fundul mării și arma sa este o

gheară ce îi amplifică puterile.

În realitate nu există nici pe departe o astfel de familie . Deși sunt o familie unită ce luptă

împotriva răului , deci personaje pozitive , ei sunt și personaje negative datorită promovării

violenței și a faptului că folosesc arme .

Foarte puțini copii cu vârsta între 4 – 15 ani știu desenele cu Tom & Jerry , Scobby Doo ,

Popeye Marinarul sau Hercule. Aceste desene au devenit plictisitoare pentru ei , deoarece nu au

atât de multă acțiune ca și celălalte. Cele mai frumoase desene difuzate de Cartoon Network sunt

cele cu Tom & Jerry.

40

Aceste desene sunt clasice. Chiar dacă și ele conțin scene de

violență ( Tom îl pocnește pe Jerry cu o carte) , sunt foarte comice și prezintă o reacție normală :

o pisică și un șoarece nu se vor înțelege niciodată.

Aceste desene sunt inofensive deoarece personajele nu sunt alți copii sau persoane ce pot fi cu

ușurință confundate cu părinții sau alți membri de familie.

Prin difuzarea unor desene violente și care instigă la violență , în mod direct sau nu , copii devin

și mai agitați decât sunt ei de obicei , afectându-le și comportamentul.

Un alt exemplu de desene animate este ” Casa Foster pentru prieteni imaginari ”. Din aceste

desene , copii învață să se descurce în diferite situații , dar își fac prieteni imaginari , lucru ce ar

putea duce mai târziu , la interiorizarea sentimentelor și respingerea celor din jur.

Căutând pe net alte exemple de desene urâte , am găsit pe „ YouTube ” un filmuleț foarte

interesant despre violența virtuală și despre cum îi afectează pe copii.

Acest filmuleț , intitulat sugestiv „ Agresiunea virtuală ” , ne arată cât de mult s-a schimbat felul

în care îți poti petrece copilăria.

Eu , de exemplu , mi-am petrecut copilaria jucându-mă în fața blocului cu ceilalți copii din bloc

sau de prin împrejurimi , mă jucam în casă de-a directoarea sau o imitam pe sora mea mai mare ,

lucru care o enerva și mă certa sau mă spunea părinților că nu o las în pace.

41

Astăzi , orice copil știe să se joace pe calculator , pe mobil , pe Play Station Portabil sau , cei

fițoși , pe Wii.

De două ori pe săptămână merg împreună cu antrenorul meu la o grădiniță pentru a-i învăța pe

copii karate-do , și am observat că nu știu să se joace frumos. Toate jocurile lor trebuie să aibă

supereroii văzuți la televizor , se îmbrâncesc , se lovesc , țipă unul la celălalt. Sunt foarte nervoși

și agitați ; dacă nu faci ce vor ei sau nu câștigă jocul respectiv devin agresivi și se retrag într-un

colț , ca și când ar fi fost pedepsiți. Ca să le atragem atenția trebuie să le repetăm de câteva ori

sau chiar să ridicăm vocea pentru a face în final ce li se spune. Acest lucru ne arată că , în familie

se obișnuiește să se ridice tonul și că au deifciențe de atenție.

În filmuleț , se prezintă o problemă foarte des întâlnită și la noi , aceea că , copii petrec foarte

mult timp în fața televizorului și de obicei nu sunt aplicate restricții asupra programelor pe care

le pot urmări la orice oră. Psihologii din St Petersburg , Rusia au efectuat un studiu pe copiii din

10 școli și le-au pus întrebări simple ca „ la ce emisiuni te uiți ? ” , „ care este eroul tău favorit?

”. Psihologii nu au fost surprinși de răspunsurile date de copii : „ Planeta gândacilor ” ,

„ Diavolul II ” sau „ Godzilla ”.

42

Dupa aceea , au fost rugați să deseneze personajele preferate , reclamele interesante și să

folosească multe culori.

43

Un copil de clasa I a fost întrebat ce a desenat , iar acesta arătând desenul a uimit profesoara.

Desenase un incendiu foarte puternic. Profesoara l-a întrebat dacă i-a luat casa foc de-

adevăratelea , acesta i-a spus că nu , că așa și-a imaginat el. I-a mai spus profesoarei că după ce

se uită la desene animate i se face frică. Flăcările au fost acoperite cu culoarea verde și lânga un

animal ciudat. Întrebat dacă va fi totul bine , copilul a spus că nu , că va veni un val imens ce va

distruge totul și că vor veni extratereștrii și ne vor omorî pe toți.

Un alt copil a reprezentat binele printr-un iepuraș trist , care nu are prieteni și care va muri

fiindcă este bun.

44

Imaginea de mai sus reprezintă un alt desen , prin care se vede că un grup și-a găsit o distracție :

Au găsit o victimă , au legat-o iar băiatul cel mai puternic (cel desenat cu negru) are un aparat

care mai întâi o va gâdila , iar mai apoi o va jupoi. Cel de-al doilea băiat (cel roșu) râde și

încurajează pe ceilalți.

Programele difuzate pline de violență și jocurile la fel de violente , afectează copii mai mult

decât putem crede. Ei sunt puri , inocenți , și dacă părinții îi „ strică ” lăsându-i să se uite la

televizor singuri , nesupravegheați , nu trebuie să ne mire de ce mai târziu devin violenți și

incapabili să se adapteze într-o comunitate sau într-un grup.

Psihologii ruși susțin faptul că , copii , nu prefera televizorul așa cum spun unii adulți , ci preferă

să comunice cu părinții săi , cu alți copii , pe scurt să interacționeze cu ceilalți. Aceștia au mai

observat faptul că tot mai mulți copii cu vârste între 6-18 ani , au un comportament deviat ( fură

diverse obiecte din casă , fug de acasă ).

În încheiere , putem trage o singură concluzie : televiziunea este , probabil , cel mai

puternic narcotic alături de computer care afectează din ce în ce mai mulți copii , distrugându-i

pe interior iar acest lucru se vede și la exterior.

Copii nu trebuie lăsați nesupravegheați la televizor nici o clipă , trebuie găsit un alt mod de a le

ocupa timpul liber , cu jocuri în aer liber , cu jocuri pentru atenție , pentru memorie sau alt fel de

activități prin care să interacționeze cu cei din jurul lor.

Acestea fiind zise , nu mai pot spune decât că „ teatrul este viață , cinematografia artă

iar televiziunea mobilă”.

45

Concluzii

Mass-media este sursa unor fenomene sociale , a unor comportamente şi moduri de a gândi de

o amploare şi importanţă deosebită (de exemplu: lacrimile vărsate în faţa serialelor TV,

explozia de bucurie şi revărsarea nocturnă a mii de oameni pe străzile Bucureştiului după

transmisia în direct a victoriilor echipei naţionale de fotbal la Cupa Mondială).

Intre noi şi lume, se interpune treptat un mediator, o instituţie care adună informaţiile, le

filtrează, le ambalează în forme accesibile şi le difuzează, facilitând astfel accesul la realitate.

Astfel, societăţi întregi depind de mass-media pentru a stăpâni, înţelege şi judeca lumea

înconjurătoare.

Deţinând monopolul asupra "accesului la lume", presa oferă o anumită versiune asupra

realului. Fluxul permanent de mesaje, difuzat de mass-media, învăluie aproape în

întregime individul şi societatea, nelăsându-le timp de reflexie, de verificare, de analiză

critică a versiunilor oferite.

Produsele mass-mediei reprezintă informaţii referitoare la starea vremii, situaţia circulaţiei,

rapoartele poliţiei, etc, care dau cititorului, privitorului, ascultătorului sentimentul

reconfortant al "investiţiei" - omul cheltuieşte timp şi bani pentru informaţiile care au o

valoare de utilizare imediată, concretă.

Prin consumul produselor mediatice, milioane de oameni se găsesc legaţi prin nenumărate fire

nevăzute, ei împărtăşesc aceleaşi constructe culturale, posedă cunoştinţe asemănătoare şi sunt

expuşi unor simboluri, stări afective analoage; astfel, un apel lansat prin mass-media

declanşează un val de solidaritate ce depăşeşte graniţele şi deosebirile politice, religioase sau

culturale. Datorită presei, oamenii descoperă că împărtăşesc aceleaşi valori, că se pot mobiliza

pentru aceleaşi scopuri.

46

Bibliografie

1. Bertrand , Gisele , De Gournay Chantal , Mercier Pierre-Alain , 1988 , ”Fragments d′un

récit cathodique”;

2. Bucheru , Ion , Roman Marina , 2010 , ”Limbajul imaginii filmate” , Ed. Norma ,

București ;

3. Gheorghe , Virgiliu , 2006 , ”Efectele televiziunii asupra minții umane și despre

creșterea copiilor în lumea de azi” , Ed. Podromos ;

4. Haineș , Rosemarie , 2000 , ”Comunicarea televizuală ”, Ed. Eficient , București ;

5. Healy , M. Jane , 1990 , ”Endangered Minds” Ed. Touchstone , New York ;

6. Kubey , R. , 1996 , ” Tuning In To Young Viewers : Social Perspectives on Television” ;

7. Lochard , Guy , Boyer , Henri , 1999 , ”Comunicarea mediatică” , Ed Institutul

European , București ;

8. Moore , Wes , ”Televiziunea : Opiul popoarelor...” ;

9. Pascal , Perin , 1991 , ”Le zapping” , Réseaux , Paris , CNET , 1991 ;

10. Petcu , Marian , 2000 , ”Tipologia presei românești” , Ed. Institutul European ,

București ;

11. Requena , Jesús González, 1992 , ”El discurso televisivo” , Madrid ;12. Silverstone , Roger , 2000 , ”Televiziunea în viața cotidiană”, Ed. Polirom , București ;

13. Winn , Maria , 1996 , ‘Tηλεοραδη ενας ϛενος δτο δπιτι ‘, Αθινα ; 14. Zamfir , Cătălin , 1999 , ”Politici sociale în România” , Ed. Expert , București ;

15. www.youtube.com ;

16. www.wikipedia.com ;

47