Libertatea - Filosofie

8/20/2019 Libertatea - Filosofie

http://slidepdf.com/reader/full/libertatea-filosofie 1/6

Libertatea la Epictet

Cuprins:

1. Filosofia greaca

2. Stoicismul

3. Viata, opera si filosofia lui Epictet

4. Libertatea in Manualul lui Epictet

5. Bibliografie



1. Filosofia greaca

Mircea Florian aprecia că istoria filosofiei este identică cu istoria gandirii popoarelor

europene. Astfel, el spunea că filosofia s-a născut la greci, pentru a trece apoi la romani si a se

uni în cele din urmă cu „iudaismul purificat”, adica crestinismul. In filosofia europeana sedeosebesc trei perioade: filosofia greaca, filosofia medievala si scolastica.

Nasterea filosofiei grecesti s-a infatisat istoricilor noi aproape ca o minune. O mana de greci a

dat omenirii vechi o cultura, care a ajutat la infiriparea dogmaticii crestine si a pricinuit

reinvierea gandirii noastre. Putem spune ca stiinta s-a nascut odata cu gandirea greceasca.1Cea

mai insemnata cauza a aparitiei filosofiei grecesti este reprezentata de calitatile innascute ale

rasei – inteligenta, simt si viziune plastica a realitatii, dor de libertate, naturalete si spiritul

armoniei.2

2. Stoicismul

Stoicismul este una dintre cele mai tipice filosofii din perioada elenisto-romana.3 Filosofia

stoica dispare in momentul aparitiei neoplatonismului, fie pentru ca acesta absoarbe stoicismul,

fie pentru ca filosofia stoica se popularizeaza, devenind un bun comun al tuturor, ceea ce a ramas

pana in vremea noastra.4

Doctrina filosofica, spun stoicienii, se divide in trei parti: fizica, etica si logica. Cel dintai carea facut aceasta impartire a fost Zenon in lucrarea sa „Despre ratiune”. Filosofia este o unitate

desavarsita, caci fizica, logica ori etica nu sunt ca niste simple parti, ele nu sunt, fiecare, a treia

parte, ci intregul. Avem de-a face, prin urmare, cu flosofia ca fizica, avem de-a face cu filosofia

ca logica si, in fine, cu filosofia ca morala. 5

1 Florian, Mircea – Îndrumare în filosofie, p.362 Florian, Mircea – Îndrumare în filosofie, p.373 Florian, Mircea – Îndrumare în filosofie, p. 984 Florian, Mircea – Îndrumare în filosofie, p.995 Vlăduțescu, Gheorghe – Filosofia în Grecia veche, p. 407



In operele lui Epictet, Manualul si Cuvantari, morala stoica se intrupeaza intr-o forma

desavarsita si numai in miezul ei substantial. La Epictet (50-138 e.n.), fostul sclav, eliberat si

paralitic, stoicismul nu mai este teorie, ci viata, o forta a personalitatii.6

Morala, oricat ar parea ca in stoicism este o justificare a fatalismului, este un argument (sau unsistem de argumente) pentru libertate. Cu toate acestea, putine teze stoice au devenit la fel de

populare ca doctrina destinului. Stoicienii trec drept teoreticienii cei mai dogmatici ai

fatalismului atat de devastator pentru fiinta noastra, de potrivnic naturii noastre, chiar si sansei

implinirii noastre.7

Conceptul libertatii ca necesitate inteleasa nu-si incepe istoria cu modernii, ci, la rigoare, cu

cei vechi, intre care si stoicienii.8 Avand in vedere omul ca libertate, stoicienii, prin aceasta,

aproape ca reusesc sa treaca simplificarea fiintei sale in conditie de simplu mijloc, de mijloc care parca dispare de indata ce scopul este atins. Si scopul este punerea in echivalenta a moralitatii

individuale si civice, a intelepciunii in sens teoretic si, pratic, cu libertatea.9 Stoicienii spun ca

inteleptul este liber, pe cand oamenii rai sunt sclavi, deoarece libertatea este puterea de a actiona

cum vrea, pe cand sclavia inseamna lipsa acestei puteri. Inteleptul nu va trai in singuratate, caci,

in mod firesc, el e facut pentru societate si actiune.10

3. Viata, opera si filosofia lui Epictet

Stoicismul a devenit pentru Epictet conceptia si formula eliberatoare a sufletului sau. Gasise

astfel un punct de sprijin in infinit cu care i se parea ca poate salta lumea din temeliile ei:

constiinta si vointa omeneasca. La aceasta libertate morala capatata pe calea meditatiei filosofice

se adaugase apoi si libertatea civila. 11

Baza intregii conceptiuni filosofice a lui Epictet este o distinctie fundamentala intre lumea

exterioara, materiala, si lumea interioara, sufleteasca, care pentru el are valoarea unei mari

descoperiri.

12

Conceptia lui Epictet se poate reduce la o reforma intelectuala prin intronarea

6 Florian, Mircea – Îndrumare în filosofie, p.1027 Vlăduțescu, Gheorghe – Filosofia în Grecia veche, p. 4188 Vlăduțescu, Gheorghe – Filosofia în Grecia veche, p. 4229 Vlăduțescu, Gheorghe – Filosofia în Grecia veche, p. 42410 Vlăduțescu, Gheorghe – Filosofia în Grecia veche, p. 42911 Manualul lui Epictet, p.2012 Manualul lui Epictet, p.27



ratiunii in viata sufleteasca si o reforma voluntara prin intronarea vointei libere si a caracterului

in activitatea noastra. Multe dintre cele spuse de el, le-au mai spus fireste si atatia altii, dar cum

le spune el, nu le-a mai spus nimeni.13

Virtutile rasar din raporturi drepte cu lumea, iar vitiile din raporturi gresite. Si daca raportulconstant al omului cu lumea trebuie sa fie libertatea, independenta, este evident ca orice virtute

este o forma de libertate precum orice vitiu este o forma de sclavie. Astfel, intelepciunea

reprezinta libertatea in fata parerii; curajul, libertatea in fata fricii; cumpatarea, libertatea in fata

poftei; dreptatea, libertatea in fata egosimului.14 Din contra, prostia reprezinta sclavia in fata

parerii.

Cu fiecare afirmare a unei virtuti noua, omul urca o noua treapta a liberatii; cu fiecare aparitie

a unui vitiu omul cade pe o treapta mai adanca a sclaviei. Virtutea arata, deci, calea in sus, pecand vitiul calea in jos.Virtutea suprema de la care pornesc toate celelalte este prin urmare, la

Epictet, libertatea. Iar acela care s-a urcat pana la ultima treapta a ei si a devenit omul liberatii

depline este omul de credinta si de cuviinta in toate imprejurarile, omul de caracter si de

demnitate, forma cea mai inalta a personalitatii omenesti inteleptul stoic.

Caracterul, prin urmare, intemeiat pe libertate, incredere si demnitate, este expreis avirturii

supreme la Epictet.15

Filosofia lui Epictet este si ramane filosofia libertatii, a personalitatii, a datoriei si a energiei

antice, un sistem simplu la temelia caruia el si-a pus viata lui intreaga si care va ramane mereu

momentul unei vointe sublime si al unui optimism senin si neclintit, o filosofie a faptei, care cere

imediat fapte.16

4. Libertatea in Manualul lui Epictet

Epictet considera ca trebuie sa facem o distinctie clara intre ceea ce putem controla noi si ce

anume nu. Mai exact, el este de parere ca suntem deasupra vointelor si dorintelor, dar sub

13 Manualul lui Epictet, p.33

14 Manualul lui Epictet, p.3715 Manualul lui Epictet, p.3816 Manualul lui Epictet, p.40



propriul corp, avere sau faima si ca vom ajunge „la ciocniri” (Manualul lui Epictet, p.43), in

cazul in care nu vom fi capabili sa diferentiem aceste sfere.

In Manualul lui Epictet se evidentiaza faptul ca trebuie sa ne prioritizam dorintele, astfel

pentru unele „se impune renuntarea, iar fata de altele amanarea” (Manualul lui Epictet, p.44).Pentru a avea libertate si fericire, trebuie doar sa stim sa ne controlam dorintele si sa nu incercam

sa impuscam mai multi iepuri dintr-un foc. Totodata, este necesar sa ne tinem la distanta atat de

lucrurile ce depind de noi, cat si de cele care nu depind de noi. Daca ne vom apropia de cele

dintai, nu vom reusi sa facem alegeri corecte.

Oamenii se tem de ceea ce gandesc,de fapt, se tem de teama lor, pentru ca nu ceea ce se

intampla ne face sa ne doara, ci ceea ce gandim ca s-ar putea intampla. Epictet spune: „prostul la

toate da vina pe altii; cel ce incepe a se lumina da vina pe sine; iar inteleptul nici pe altul, nici pesine” (Manualul lui Epictet, p.47). Astfel, inteleptul stie ca lucrurile se intampla pentru ca asa era

necesar, iar raul apare independent de cineva, pur si simplu pentru ca asa trebuia sa fie. Noi,

fiintele umane, trebuie sa acceptam pierderea unui lucru, unei persoane, pierderea a orice,

gandidu-ne doar ca am restituit acel ceva si ca nu ne apartinea noua, in cele din urma. Orice

greutate trebuie transformata in nepasare, pentru a nu ne afecta si a ne chinui cu vinovatia sau

orice alt sentiment care ne-ar face sa simtim durere.

Epictet considera ca „Cine vrea sa fie liber, nu se ia dupa ce fac ori nu fac altii, caci atunci

sclav ramane” (Manualul lui Epictet, p.50). Intr-adevar, atunci cand incercam mereu sa ne

raportam la ceilalti, sa ne intrebam de ce altii pot si noi nu, fara a ne gandi ca ei poate au o

anumita experienta, cand incercam sa fim mai presus de toti ceilalti, uitand astfel aspiratiile

noastre initiale, libertatea noastra este treptat mai ingradita, nu mai reusim sa ne urmam toate

dorintele, pentru ca mereu ne vom pune intrebari de genul: Oare sunt mai bun decat celalalt?

Oare ce s-ar intampla daca? Omul liber este totul, nu omul care are o anumita functie importanta

ori cel care are avere.

Din Manualul lui Epictet, aflam o alta parere a acestuia, ce pare sa fie rationala: „Daca

nimenea nu-si poate fixa un scop spre a nu-l realiza, atunci desigur raul nu exista in univers”.

Astfel, atunci cand ne propunem sa nu facem ceva, acel ceva, cu certitudine, este rau, pentru ca

altfel nu ne-am gandi la asta si, pur si simplu, nu ne-am pune un fel de „interdictie”. De exemplu,



daca imi propun sa nu lovesc pe cineva cu un bolovan in cap, e cert ca a lovi pe cineva cu un

bolovan in cap e ceva rau.

Asa cum apare si in Prefata Manualului lui Epictet, „cartea aceasta reprezinta o admirabila

introducere in doctrina si disciplina stoica – cea mai inalta filosofie a caracterului, a energiei si a personalitatii eroice putrurea luptatoare pentru realizarea celor mai inalte idealuri umane”.

5. Bibliografie

1. Florian, Mircea – Îndrumare în filosofie, Editura Științifica, 1992

2. Fedeleș, C. – Manualul lui Epictet, Editura Cultura Naționala, 1925

3. Vlăduțescu, Gheorghe – Filosofia în Grecia veche, Editura Albastros, 1984

Libertatea - Filosofie

Documents

Transcript of Libertatea - Filosofie