1

ISBN: 978-973-745-113-2

Lucrare realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române

3

Lex et Ordo

Instituţie specializată a statului român, cu statut militar, componentă a Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeria Română este abilitată să exercite, în condiţiile legii, atribuţii importante cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, a democraţiei şi statului de drept.

Armă de tradiţie, apărută din nevoia socială de ordine şi siguranţă, Jandarmeria a devenit, încă de la înfiinţare, unul dintre pilonii de bază ai societăţii româneşti, pe care s-au sprijinit în egală măsură instituţiile statului, dar şi cetăţenii.

4

Actul oficial de naştere al Jandarmeriei Române datează din 3 aprilie 1850, atunci când, Grigore Alexandru Ghica, domn al Moldovei, a promulgat „Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi”. Evoluţia permanentă a societăţii a impus şi modernizarea instituţiei, în acest sens fiind emise mai multe modificări legislative, dintre care, cele referitoare la jandarmeria rurală, din 1893 şi 1929, au conferit instituţiei structuri moderne, principii noi de instruire şi misiuni importante pe linia aplicării legilor şi regulamentelor.

Pe timpul Războiului de Independenţă, al celor două Războaie Balcanice, precum şi în cele două conflagraţii mondiale, Jandarmeria a avut un comportament remarcabil, atât ca forţă combatantă, cât şi ca forţă de ordine publică.

În anul 1949, odată cu organizarea acesteia după un model impus de noua situaţie politică a ţării, Jandarmeria îşi va pierde o parte din atribuţii. După schimbarea mai multor denumiri, anul 1989 găseşte instituţia militară sub titulatura de trupe de securitate.

Odată cu căderea comunismului şi începerea procesului de modernizare a societăţii româneşti, Jandarmeria a devenit unul

5

dintre pilonii principali de susţinere, pe care s-a clădit noul stat democratic.

O etapă importantă în procesul de reformă a Jandarmeriei este profesionalizarea personalului printr-o pregătire continuă şi flexibilă. Obiectivul este de a forma militari capabili să apere ordinea de drept, drepturile fundamentale ale cetăţeanului şi, nu în ultimul rând, independenţa, suveranitatea şi integritatea României.

Jandarmii români sunt apţi să acţioneze în situaţii complexe de risc şi pot îndeplini misiuni în mod independent şi în cooperare cu alte forţe, atât pe teritoriul ţării, cât şi în zonele de conflict internaţionale.

Începând cu 31 octombrie 2002, Jandarmeria Română este membru cu drepturi depline al Asociaţiei Jandarmeriilor Europene şi Mediteraneene cu Statut Militar, iar în anul 2008 a exercitat preşedinţia acestei asociaţii, dinamizând acţiunile comune şi cooperarea instituţiilor membre.

Succesul organizării interne moderne a Jandarmeriei, dar şi recunoaşterea profesionalismului şi pregătirii, a compatibilităţii

6

structurilor şi atribuţiilor cu cele ale jandarmeriilor europene au fost premisele primirii României, în luna decembrie 2008, ca membru cu drepturi depline în Forţa de Jandarmerie Europeană. Aceasta este un instrument al Uniunii Europene pentru gestionarea crizelor civile, care poate desfăşura unităţi de poliţie specială interoperabile, în timp operativ, pentru a asigura perioada de tranziţie între un comandament militar şi preluarea responsabilităţilor de către autorităţile civile.

Apartenenţa la Forţa de Jandarmerie Europeană este posibilă graţie rolului activ pe care şi l-a asumat România în cadrul politicii europene de securitate şi experienţei Jandarmeriei în executarea unor misiuni de menţinere a păcii sub mandat internaţional.

La început de secol şi de mileniu, Jandarmeria Română, corp de elită modern, se prezintă ca o forţă de ordine publică sigură, credibilă, stabilă, absolut echidistantă politic şi pregătită în orice moment să-şi îndeplinească misiunile încredinţate.

7

Scurt istoric

Făurirea unei Românii moderne, în concordanţă cu cerinţele momentului pe plan european, a determinat, la mijlocul secolului al XIX-lea, o puternică mişcare de formare a instituţiilor menite să sprijine noul stat, respectiv Principatele Unite, care va lua naştere începând cu 1859.

În temeiul legii din 3/15 aprilie 1850, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica (în Moldova), s-a constituit Corpul de Jandarmi, prin transformarea slujitorilor din ţinuturi. Formaţiune cu „însuşiri şi disciplină mai aproape de cele ostăşeşti”, jandarmii erau subordonaţi Departamentului din Lăuntru, în ceea ce priveşte

8

executarea sarcinilor administrative, dar şi ale Hătmăniei, din punct de vedere al organizării, dotării şi instruirii militare. Această lege marchează momentul întemeierii Jandarmeriei Române, oferind un statut juridic noii instituţii, fixându-i principiile de organizare şi funcţionare. În baza acestui ofis domnesc, Jandarmeria este o structură militară destinată a „priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei orânduieli şi aducerea la îndeplinire a legilor”. Fenomenul se extinde şi în Ţara Românească, la nivelul Corpului Dorobanţilor.

Evoluţia acestei structuri va cunoaşte o nouă etapă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, dar şi ulterior în anii 1866, 1867, 1868, 1872, 1874 şi 1877.

Efective ale Jandarmeriei vor lua parte la Războiul de Independenţă (1877-1878), distingându-se pentru fapte de vitejie în acţiunile de luptă.

Adoptarea Legii Jandarmeriei Rurale, în 1893, însemna instituirea unui corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale, care făcea parte din structura organizatorică a Ministerului de Interne. Această lege va fi modificată în 1908.

9

În preajma intrării României în Primul Război Mondial, la 4 martie 1916, sunt adoptate noi măsuri menite să pregătească structura pentru evenimentele ce vor urma – participarea la acţiunile armatei în teatrul de operaţii.

Jandarmeria îşi va dezvolta, în anii 1918-1919, structurile organizatorice, în vederea apărării Marii Uniri. Totodată, se înfiinţează astfel de unităţi şi în teritoriile cu care s-a unit România în 1918, respectiv Basarabia, Bucovina şi Transilvania.

Perioada interbelică aduce cu sine noi reglementări ale activităţii Jandarmeriei, cea mai importantă fiind legea din 23 martie 1929. Începând cu anul 1931, are loc o creştere a efectivelor.

În perioada 1938-1941, Jandarmeria va fi implicată direct în combaterea factorilor de destabilizare a statului de drept: legionar, comunist şi iredentist.

Al Doilea Război Mondial, izbucnit la 1 septembrie 1939, şi intrarea României în război (1941) vor solicita participarea Jandarmeriei la teatrul de operaţiuni, atât în Campania din Est, cât şi în Vest. După 23 August 1944 şi intrarea României sub ocupaţia

10

trupelor sovietice, Jandarmeria va fi destructurată treptat, începând de la comandanţi şi până la trupe. În baza Decretului nr. 25 din 22 ianuarie 1949, Inspectoratul General al Jandarmeriei se desfiinţează practic, fostele structuri ale sale fiind transformate în Miliţia Populară şi în Trupele de Securitate. Trupele de Securitate îşi vor desfăşura activitatea, în baza mai multor legi, în toată perioada comunistă.

După evenimentele din Decembrie 1989, prin Hotărârea de Guvern nr. 0749 din 5 iulie 1990, va fi înfiinţat Comandamentul Trupelor de Jandarmi. Prin legi ulterioare, acesta va evolua în concordanţă cu cerinţele interne şi internaţionale, până la momentul prezent, când poartă denumirea de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Miliana Şerbu

11

Jandarmeria în Războiul de Reîntregire

Izbucnirea Primului Război Mondial va oferi României oportunitatea ca, după doi ani de neutralitate (1914-1916), să intre în luptă pentru un scop care cu puţin timp în urmă părea prea greu de atins: unirea cu Ţara a tuturor teritoriilor locuite de români şi aflate sub dominaţie străină. Astfel, perioada de neutralitate va fi folosită pentru pregătirea intervenţiei la momentul oportun. Jandarmeria a participat la activităţi menite a contribui la cunoaşterea stării de spirit a populaţiei, la supravegherea spionilor şi

12

a agenţilor Puterilor Centrale (împotriva cărora România intenţiona să intre în război). Totodată, a asigurat paza şi securitatea unor obiective economice şi strategice din ţară şi a sprijinit legăturile cu patrioţii români din Transilvania. După izbucnirea războiului mondial (1914), au fost mobilizate contingente de jandarmi rezervişti pentru a asigura paza şi siguranţa căilor de comunicaţii, a obiectivelor economice şi militare. În Capitală s-au înfiinţat posturi speciale de jandarmi (4 martie 1916), pentru paza fabricilor de armament şi a celor ce furnizau materiale pentru armată. La fel, au fost înfiinţate posturi de jandarmi la trecătorile Carpaţilor, dar şi în zonele unde erau concentrate mari unităţi militare. La 14 iunie 1915, companiile de jandarmi au fost grupate în cinci circumscripţii. Pentru coordonarea organelor teritoriale ale Jandarmeriei Rurale s-au creat, în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei, compartimente încadrate cu specialişti, ce vizau selectarea, analiza şi sinteza informaţiilor, pe care ulterior le raportau conducerii Ministerelor de Interne şi de Război.

13

Unităţi de jandarmi participau la realizarea poliţiei militare în cadrul trupelor şi la îndeplinirea unor sarcini pe linie de pretorat. În toată perioada de neutralitate, efectivele Jandarmeriei au cunoscut o creştere semnificativă. La data mobilizării, 14 august 1916, se ajunsese la un efectiv de aproape 10.000 de jandarmi, din care: un general, trei colonei, trei locotenent-colonei, 20 maiori, 17 căpitani, cinci locotenenţi, 36 plutonieri majori, 328 plutonieri, 2655 sergenţi majori, 3040 reangajaţi, 884 sergenţi, 344 brigadieri, 1368 caporali, 580 soldaţi, 3176 trupă şi 21 funcţionari civili. După intrarea României în război de partea Puterilor Aliate, Jandarmeria a participat la acţiunile armatei de operaţii cu aproximativ 30% din efective, restul rămânând în teritoriu. Misiunile jandarmilor pe front erau: asigurarea poliţiei frontului, paza şi apărarea punctelor de comandă, asigurarea deplasării coloanelor, poliţia din spatele frontului, serviciul pretoral al comandamentelor militare, participarea la acţiunile de luptă împreună cu unităţile din eşalonul întâi, asigurarea evacuării populaţiei civile şi autorităţilor române, executarea pazei unor obiective importante ş.a.

14

Efectivele Jandarmeriei rămase în afara frontului, în teritoriu, împreună cu poliţia, au avut misiunea de a raporta care era starea de spirit a populaţiei, mai ales a persoanelor de alte naţionalităţi sau cu rude în statele Puterilor Centrale. Unităţile de jandarmi, poliţie şi pompieri au însoţit trupele române care au trecut Munţii Carpaţi, participând la realizarea măsurilor de ordine, pază şi siguranţă în localităţile transilvănene eliberate şi la anihilarea acţiunilor inamicului. Ofensiva de eliberare a Transilvaniei s-a declanşat în noaptea de 15 spre 16 august 1916 şi a înregistrat succese importante până la începutul lunii septembrie. Din multitudinea faptelor de arme din 1916, poate fi amintită Compania de Jandarmi Prahova care, cu un efectiv de 237 militari, a executat serviciul poliţiei în sprijinul diviziei generalului Burghele, iar în teritoriul eliberat a instalat posturi de jandarmi în localităţile Bicfalău, Dârsta, Satu-Lung şi Târlungeni. Un alt exemplu este cel al Batalionului de Jandarmi Pedeştri din Bucureşti care a trimis, la 2 septembrie 1916, la Braşov, un

15

detaşament compus din 150 de jandarmi destinat asigurării poliţiei frontului şi organizării, împreună cu Compania de Jandarmi Prahova, a posturilor de jandarmi în localităţile Sfântu Gheorghe, Covasna şi Miercurea-Ciuc. Din păcate, evenimentele de pe front devin nefavorabile armatei române, care se vede nevoită să se retragă în urma unor lupte grele, cedând o parte din teritoriul naţional, până când frontul a fost stabilizat în sudul Moldovei. Pe timpul retragerii armatei, jandarmii au asigurat poliţia frontului şi măsurile necesare deplasării coloanelor militare. La fel au procedat şi pe timpul evacuării administraţiei, a unor obiective economice şi a populaţiei care se refugia în Moldova. În Moldova s-au retras toate unităţile şi subunităţile de jandarmi teritoriale aflate în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, pe măsura înaintării trupelor inamice. Inspectoratul General al Jandarmeriei şi-a mutat reşedinţa la Iaşi. La începutul anului 1917, odată cu reorganizarea armatei, este restructurat şi serviciul jandarmeriei de pe lângă armata de operaţii. Serviciile pretorale au fost menţinute numai la divizii,

16

armate şi Marele Cartier General. Ia fiinţă, pe lângă fiecare divizie, câte o companie de poliţie având în subordine o secţie de mitraliere, efectivele acestor companii fiind alcătuite din jandarmi şi infanterişti. A sporit numărul ofiţerilor de jandarmi de la partea activă, ajungând la situaţia ca la fiecare divizie să se găsească un ofiţer superior ce avea calitatea de pretor şi doi ofiţeri inferiori. În vara anului 1917, jandarmii au participat, alături de armata română, în marile bătălii desfăşurate la Măreşti, Mărăşeşti şi Oituz. Cu toate victoriile repurtate, armata română ajunge într-o situaţie deosebit de critică în urma destrămării armatei ruse ca urmare a Revoluţiei din 1917. Rusia sovietică încheie, în martie 1918, o pace separată cu Puterile Centrale. În aceste condiţii, România se vede obligată să accepte încheierea Păcii de la Bucureşti, în aprilie 1918. În urma unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, organele Ministerului de Interne şi-au extins activitatea şi asupra acestui teritoriu românesc, fiind constituite două regimente de jandarmi, chesturi de poliţie şi un Subinspectorat General al Siguranţei Statului, cu sediul la Chişinău.

17

Prin Decretul regal nr. 1198 din 1 iunie 1918, ale cărui prevederi s-au putut aplica numai după retragerea trupelor Puterilor Centrale, s-a modificat Legea de organizare a Jandarmeriei Rurale, sub rezerva rectificării ei ulterioare de Corpurile legiuitoare româneşti. Pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, în localităţile rurale, s-a înfiinţat Corpul Jandarmeriei, care făcea parte din armată şi era organizat pe brigăzi, regimente, batalioane şi companii teritoriale. Cea mai mică unitate era postul de jandarmi, condus de un plutonier şef de post, ajutat de unul sau mai mulţi jandarmi în termen. Corpul Jandarmeriei Rurale urma să fie organizat în trei brigăzi: Brigada I cu sediul în Bucureşti, cuprindea companiile din Muntenia şi Oltenia; Brigada a II-a, cu sediul la Iaşi, era formată din companiile din Moldova; Brigada a III-a, cu reşedinţa la Chişinău, cuprindea companiile din Basarabia şi Delta Dunării. După decretarea celei de-a doua mobilizări a armatei, la 28 octombrie

18

1918, s-au constituit şase regimente de jandarmi organizate pe batalioane, care au participat la misiunile de luptă desfăşurate pentru eliberarea teritoriului naţional de armatele Puterilor Centrale. Jandarmii români i-au condus pe cei 200.000 de militari germani, în frunte cu feldmareşalul von Mackensen, care, în urma notei ultimative dată de guvernul român la 10 noiembrie 1918, erau somaţi să părăsească teritoriul României în 24 de ore. La 12 noiembrie 1918, când s-a încheiat evacuarea Bucureştiului, poliţiştii germani au fost evacuaţi şi făcuţi prizonieri de jandarmii români. Primul Război Mondial se încheiase, urmau tratativele pentru încheierea şi consolidarea noii ordini mondiale. România se afla la un pas de un vis nesperat: Marea Unire. Drumul însă era presărat cu obstacole, iar forţelor de ordine, şi în special Jandarmeriei, le vor reveni noi misiuni, într-o nouă etapă cunoscută în istoriografie ca fiind aceea a formării şi consolidării României Mari.

Miliana Şerbu

19

Scurt istoric al evoluţiei structurilor Jandarmeriei bucureştene

Prima încercare de a organiza şi înfrumuseţa „mahalaua” Bucureştilor, de a o aduce la nivelul marilor capitale europene ale anului 1830 – Paris, Londra, a avut loc din ordinul generalului-locotenent Pavel Kiseleff, prin „Regulamentul pentru îmbunătăţirea şi paza bunei orendueli în poliţia Bucureştilor”; proiectul comisiei compuse din logofătul Alexandru Filipescu (preşedinte) şi Constantin Cantacuzino şi Barbu Ştirbey (membri), alăturând şi un proiect din

20

martie 1830 al domnului Vel-Aga Cantacuzino şi un regulament al banului Grigore Băleanu din 2 martie 1830 aduc totodată şi primele referiri la aceşti „oameni de arme” care au însărcinarea de a asigura liniştea oraşului.

Prin acest regulament s-au stabilit: intrările şi ieşirile din oraş, „dregirea uliţelor”, „aşternerea lor cu piatră”, curăţirea Dâmboviţei, „pentru scurgerea tutulor baltacurilor”, „pentru curăţenia şi acele câte privesc la sănătatea orăşenilor”, „pentru înfrumuseţarea poliţiei”, îndatoririle agăi (poliţiei) şi „alcătuirea comisiei de doftori, îndatoririle sale şi orenduiala ce trebuiesc a se păzi asupra spitalelor”.

În prezent se ştie că prima atestare documentară a noţiunii de jandarm1 în Ţările Române are loc în anul 1850, când domnitorul Grigore Alexandru Ghica, aprobând „Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi întărit prin Ofisele Domneşti” ancorează în istorie începutul devenirii instituţiei „oamenilor de arme” şi momentul naşterii Jandarmeriei Române la data de 1 Alecsandru Filipescu, Constantin Cantacuzino şi Barbu Ştirbey, Alcătuirea Poliţiei şi îndatoririle sale din 6 iulie 1830, Capitolul 2, Secţia I, art. 37.

21

3 Aprilie, „spre a se dobândi buna reformăluire a slujitorilor şi nemijlocita întrebuinţare numai în slujbele statului, precum şi pentru întocmai împlinirea prescriselor îndatoriri şi păstrarea lucrurilor haznalei în bună stare pe temeliile ce se dau, precum şi a cailor, este neapărat a se organiza această trupă pe principiile unei jandarmerii, după pilda altor staturi....”2.

Din „Regulamentul pentru îmbunătăţirea şi paza bunei orendueli în poliţia Bucureştilor” din 1830, aflăm că „oamenii de arme” erau însărcinaţi cu paza oraşului: „Iar pentru nisamul Poliţiei (oraşului) şi păzirea bunei orendueli, întru tote, se va da la Agie precum şi la fieşicare din Comisari, numărul de jandarmi ce se va chibzui după trebuinţă”3, având şi rolul de a alarma populaţia în cazul izbucnirii unui incendiu: „Să se facă în fieşicare plasă la locul cât se va putea mai de mijloc şi cel mai înalt, câte un foişor de foc unde să fie pururea duoi paznici din jandarmi, însă unul din pedestrime carele să păzească sus, iar altul călare jos; şi cum va vedea cel de sus foc undevaşi, să spună călăreţului la ce parte de loc este arderea, ca să 2 Gl. mr. Vasile Mihalache, gl. mr. (r) Ioan P. Suciu, Din istoria legislaţiei Jandarmeriei Române, Editura Societăţii Tempus, Bucureşti, 1995, p. 34. 3 Alecsandru Filipescu, Constantin Cantacuzino şi Barbu Ştirbey, Alcătuirea Poliţiei şi îndatoririle sale din 6 iulie 1830, Capitolul 2, Secţia I, art. 42, alin. 1.

22

mergă numai de cât a da de ştire atât la Comisarul plăşei, cât şi la Agie, spre a alerga întru întâmpinarea focului”4, precum şi asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul nopţii: „pentru paza ce se cuvine a se face nopte, să se întocmescă stegi de jandarmi, cărora să li se hotărească pe totădiuna la fieşcare, pe ce uliţă anume au să se preumble, de unde să înceapă până unde să mergă, şi cu soroc de leţ, care aceste stregi să înceapă cu preumbrarea lor îndată după miedul nopţei, fiindcă până atunci omenii cei mai mulţi sunt deştepţi”5.

Deci, în realitate, Jandarmeria Naţională Română, ca instituţie, şi-a desfăşurat activitatea de mult mai devreme decât se credea. În acest moment, noi sărbătorim anual ziua acestei mândre arme pe data de 3 Aprilie, dar, în lumina acestui document, poate ar trebui să începem să ne gândim că această instituţie are o vârstă mult mai înaintată decât se ştia până acum.

După o perioadă în care referirile despre jandarmi nu se mai regăsesc, aflăm că, în urma rezultatelor celor mai bune obţinute de 4 Alecsandru Filipescu, Constantin Cantacuzino şi Barbu Ştirbey, Alcătuirea Poliţiei şi îndatoririle sale din 6 iulie 1830, Capitolul 2, Secţia I, art. 42, alin. 2. 5 Ibidem art. 44, alin. 4.

23

Jandarmerie în misiunile de ordine internă, ministrul de Interne Nicolae Kretzulescu şi cel de Război, generalul Ion Emanuel Florescu au adresat Consiliului de Miniştri un referat pentru aprobarea unui proiect de înfiinţare a unor structuri de jandarmi în Bucureşti, care urmau să înlocuiască dorobanţii.

În expunerea de motive se sublinia ineficienţa dorobanţilor Capitalei şi necesitatea de a fi înlocuiţi cu o structură militară ce avea în compunerea sa un escadron de jandarmi călare şi o companie de jandarmi pedeştri. Astfel, prin Decretul nr. 20674, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 12 august 1863 a fost creată Jandarmeria Bucureşti.

Reglementările pe care s-a bazat constituirea Jandarmeriei Capitalei prevedeau ca cele două formaţiuni, escadronul şi compania, să se constituie din dorobanţii existenţi; de asemenea, dorobanţii de la Poliţia Capitalei erau înlocuiţi de jandarmi pedeştri. Totodată, recrutarea jandarmilor se făcea prin selecţionarea celor mai buni soldaţi din armată, la început fiind acceptaţi şi cei mai buni dorobanţi.

24

Un moment distinct în istoria Jandarmeriei l-a reprezentat data de 23 iunie 1865, când a fost aprobat, de către Alexandru Ioan Cuza şi contrasemnat de miniştrii de Interne şi de Război, „Regulamentul pentru serviciul jandarmilor de oraşe”.

Din cuprinsul celor 34 de articole care-l alcătuiau, aflăm că din structura organizatorică a Jandarmeriei făceau parte şase escadroane şi două companii, fiecare dintre acestea constituind un corp aparte, excepţie făcând Corpul Jandarmeriei Bucureşti, care cuprindea escadronul de jandarmi călări şi compania de jandarmi pedeştri, în total 6 ofiţeri, 265 trupă şi 140 de cai.

Mai târziu, după încheierea Primului Război Mondial, într-un cadru economic şi socio-politic caracterizat de sărăcie, de înrăutăţire a condiţiilor de muncă şi de viaţă agravate de distrugerile războiului, de frământări sociale şi de o creştere a stării infracţionale, statul român începea să se confrunte cu probleme şi în domeniul ordinii publice. Pe de o parte, bandele jefuiau la drumul mare, iar pe de altă parte, erau demonstraţii de stradă şi proteste ca urmare a nemulţumirii faţă de creşterea preţurilor şi faţă de abuzurile la care se pretau funcţionarii publici, remuneraţi cu salarii mici şi fixe, fiind

25

anunţate mari mişcări revendicative. Încă o dată, jandarmii au intervenit pentru a preveni disoluţia autorităţii statale.

La data de 13 decembrie 1918, după ce revendicările muncitorilor de la tipografiile din Bucureşti sunt respinse, aceştia declanşează greva generală, fără a avea aprobările legale ale autorităţilor. Astfel, „În dimineaţa zilei de 13 decembrie 1918 a început greva generală a celor aproape 600 de tipografi din capitală, care s-au adunat la un miting în faţa sediului sindicatelor. După încheierea întrunirii, greviştii au însoţit delegaţia desemnată să le prezinte revendicările până la Ministerul Industriei şi Comerţului. Efective ale Regimentului de Jandarmi Pedeştri din garnizoana Bucureşti au primit ordin să blocheze unele străzi, să organizeze cordoane şi să menţină ordinea în jurul Clubului Socialist din Strada Sf. Ionică. Demonstranţii au pornit spre Sala Sindicatelor, trecând pe Calea Victoriei, scandând lozinci şi huiduind Guvernul.”6 În piaţa Teatrului Naţional au întâlnit un dispozitiv constituit din jandarmi şi grăniceri care a deschis focul asupra protestatarilor, ca ripostă după ce un 6 Gl. mr. dr. Costică Silion, col. dr. Stelian Gudacu, Renaşterea Jandarmeriei Române, Editura Muntenia, Constanţa, 2007, p. 54.

26

protestatar a executat foc asupra forţelor de ordine, rănind un jandarm. Bilanţul acţiunilor a fost tragic. S-au înregistrat numeroşi morţi şi răniţi, iar liderii demonstranţilor au fost arestaţi.

Marea criză economică din anii 1929-1933 a determinat o situaţie socială explozivă, concretizată în numeroase greve, conflicte de muncă şi frământări în rândul maselor de la sate. Pe fondul amplificării conflictelor sociale, muncitorii feroviari organizează ample acţiuni demonstrative la sfârşitul lunii ianuarie 1933. În Bucureşti, la Atelierele „Griviţa” se declanşează puternice acţiuni de protest. Rapiditatea cu care s-au desfăşurat acţiunile muncitorilor ceferişti, care au culminat cu ocuparea întreprinderii la 15 februarie, a determinat adoptarea unor măsuri legislative pentru instituirea stării de asediu. O zi mai târziu, unităţi ale armatei şi jandarmeriei capitalei intervin în forţă şi restabilesc ordinea, acţiunile soldându-se cu 3 morţi, 16 răniţi grav şi 200 de arestări.

La 14 septembrie 1940, în România se proclamă „statul naţional legionar” condus de un guvern format din militari şi legionari. Însă legionarii, promovând un climat de nesiguranţă, dezordine şi teroare cu scopul preluării întregii puteri în stat, au

27

pornit o politică violentă de subminare a ordinii publice, concretizată în tentative de politizare a instituţiilor statului, asasinarea unor personalităţi politice, pregătirea unor structuri paramilitare în scopul organizării de revolte armate. În aceste condiţii, generalul Ion Antonescu începe să ia măsuri ferme împotriva legionarilor, desfiinţând poliţia legionară. Acest lucru a intensificat pregătirile pentru rebeliunea legionară.

Pe tot parcursul acestei rebeliuni, Jandarmeria a participat cu toate forţele sale la restabilirea ordinii publice în capitală. Aici, pe lângă unităţile de jandarmi aduse la sfârşitul anului 1940 (5 detaşamente, însumând 1.100 de oameni), Şcoala de Subofiţeri Drăgăşani şi Centrul de Jandarmi Găeşti au suplimentat efectivele cu un detaşament şi o companie. Centrul de Instrucţie Bucureşti şi-a mobilizat toate forţele pentru paza Consiliului de Miniştri. Regimentul de Jandarmi Pedeştri a concentrat un batalion pentru menţinerea ordinii în Bucureşti. Astfel, pentru înăbuşirea mişcării legionare, numai în capitală au acţionat aproximativ 6.000 de jandarmi.

28

Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele de jandarmi s-au remarcat prin curajul şi abnegaţia de care au dat dovadă pentru îndeplinirea misiunilor din competenţă, indiferent că au fost de ordine şi siguranţă publică sau de apărare a „independenţei statale”.

Astfel, la 23 August 1944, după lovitura de stat declanşată de regele Mihai I, prin care mareşalul Antonescu şi colaboratorii săi au fost arestaţi, moment ce a reprezentat desprinderea ţării de Axă şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei fasciste, Jandarmeria a participat activ, împreună cu unităţile armatei române, la luptele pentru eliberarea capitalei, remarcându-se prin fapte de eroism în luptele duse împotriva trupelor germane, provocându-le pierderi mari în oameni şi tehnică de luptă. Două exemple sunt demne de evocat: Regimentul de Jandarmi Pedeştri a primit, ca misiune principală, să organizeze serviciul de pază la principalele instituţii civile, ambasade şi demnitari. De asemenea, a acţionat pentru sprijinul Regimentului 2 Călăraşi în luptele de la Prefectura Ilfov, participând şi la escortarea prizonierilor germani de la Hotelul „Grand”.

29

Efectivele Şcolii de Subofiţeri Drăgăşani au fost dislocate în Capitală, în zona Cişmigiu, la Gara de Nord, lacul Herăstrău şi Băneasa. Deosebit de grele au fost acţiunile de luptă desfăşurate de elevii detaşamentului căpitanului Buterez, care au luptat în zona Băneasa, trei zile şi trei nopţi, lăsând pe câmpul de luptă 22 de morţi şi 55 de răniţi.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Jandarmeria este desfiinţată, atribuţiile şi misiunile sale fiind preluate de structurile specifice statului comunist.

Anii 1991-1999 ne readuc în prim-plan o Jandarmerie renăscută, recreată cu scopul declarat de a asigura liniştea cetăţenilor în acele vremuri tulburi.

General de brigadă Eugen Meran

Portret de jandarm

45