Prof. univ. Dr. Mircea Nicoară

“Nu cred că există ceva mai important decât conservarea naturii, cu excepţia supravieţuirii omului, şi aceste două noţiuni sunt atât de strâns legate încât este greu să le desparţi.”

(Charles Linderberg)

În ultimele decenii, controlul social al protecţiei mediului pe calea normelor juridice s-a dovedit dependent de nivelul de cunoaştere fundamentală şi operaţională a sistemelor ecologice.

(Lemmons, J., 1996)

ANIMAL and plant species are being killed off faster than ever before as human populations surge and people consume more, a United Nations report is expected to say this week.

It will warn that the expansion of countries such as China, India and Brazil is adding hugely to the environmental threats already generated by developed western nations, and that a third of species could face extinction this century.

The report is one of the starkest issued by the UN and the decision to draw an explicit link between extinction rates and economic growth makes it politically sensitive.

It will point out that the extinction threat extends across all main ecosystems, affecting living things as diverse as tree frogs, coral reefs and river dolphins.

Related Links Butterflies 'facing extinction' Wildlife disaster heralds silent summer “It’s a problem if we continue this unsustainable pattern of production and consumption,” said Ahmed Djoghlaf, the UN’s leading figure on biological

diversity. “If the 9 billion people predicted to be with us by 2050 were to have the same lifestyle as Americans, we would need five planets.” Djoghlaf said humans would suffer too because many threatened species were important for food and raw materials. Some green groups fear the relentless rise of China and India risks undoing years of conservation work in the West. “The magnitude of the damage [to ecosystems] is much bigger than previously thought,” said Djoghlaf. “The rate of extinction is currently running at

1,000 times the natural historical background rate of extinction.” The most recent study by the International Union for Conservation of Nature (IUCN) found that 17,291 of the 47,677 species assessed are

threatened with extinction. They include 21% of all known mammals, 30% of amphibians, 35% of invertebrates and 70% of plants. Of the world’s 5,490 mammals, 79 are classified as extinct in the wild by the IUCN Red List, regarded as the most authoritative assessment of the

world’s species. A further 188 are categorised as critically endangered, 449 are endangered and 505 are classed as vulnerable. The fishing cat in south Asia, for example, has moved from vulnerable to endangered because of threats to its habitat from agriculture, pollution,

excessive hunting and logging. The Iberian lynx, whose numbers have fallen to between 84 and 143 in Spain and Portugal, is critically endangered. Djoghlaf said the threat to marine ecosystems had increased significantly and had now become “one of the most important threats to the future of

mankind”. The Irrawaddy snubfin dolphin and the south Asian river dolphin are listed by the IUCN as vulnerable and endangered respectively. The new UN report, using research from 120 nations, will show that no country in the world has succeeded in halting the loss of biodiversity and

that 89% of those who submitted reports had identified climate change as a cause. Pollution and the spread of invasive species have also taken their toll.

By 2050, the global population is predicted to soar from 6.8 billion to 9 billion and two-thirds of people will live in cities. In China alone, 400 new cities with populations greater than 1m have been forecast.

Conform ONU, am pierdut 75% din varietățile recoltei și biofondului mondial și continuăm să pierdem în fiecare zi.   

În anul 1980 a fost lansată Strategia Mondială a Conservării.

Este necesară pentru că natura nu recunoaşte frontierele administrative definite de om. Munţii şi alte unităţi ce apar în teritoriile mai multor state pot fi administrate cu succes numai prin strategii comune aplicate pe termen lung (ex., zona Vychodne Karpaty este protejată trilateral: Polonia, Slovacia şi Ucraina).

Acordurile, convenţiile şi tratatele internaţionale au un rol vital pentru conservarea biodiversităţii, deoarece:

- există specii migratoare- se face comerţ cu produse biologice- biodiversitatea este un bun al întregii omeniri.

Există peste 40 de convenţii şi acorduri multilaterale care au ca scop gospodărirea resurselor biologice, dar puţine îşi propun în primul rând conservarea.

Tigrul a ajuns în fruntea listei World Wide Fund for Nature (WWF) a animalelor pe cale de disparitie (3.200 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie). Populaţia de tigri a scăzut cu 95% în ultimul deceniu.

O nouă specie de lilieci, anunţată de cercetători, printre cele 200 de noi specii descoperite în pădurea din Papua Guinee.

Kosmoceratops

Doar opt rinoceri albi mai sunt în viaţă.

Salamandra gigant japoneză (Andrias japonicus)

Definiţii Conservarea diversităţii biologice urmăreşte protejarea şi

administrarea lumii naturale.

Conservarea biodiversităţii studiază mecanismele care alterează sau menţin diversitatea biologică şi utilizează rezultatele cercetărilor fundamentale şi aplicative care urmăresc prevenirea pierderilor în lumea vie: extincţia speciilor, pierderea variabilităţii genetice şi distrugerea comunităţilor biologice.

Biodiversitatea este abundenţa de entităţi vii pe Pământ, reprezentată de milioane de plante, animale şi microorganisme, genele pe care acestea le conţin, complexitatea ecosistemelor pe care le formează (World Wildlife Fund, 1989).

Biodiversitatea este definită ca indice structural complex al ecosistemului şi atribut al biocenozei care, ca parte vie a ecosistemului, este constituită din numărul de specii, efectivele acestora şi grupările ecologice formate în interiorul biotopului pe care îl populează.

Nivelurile de definire a biodiversităţii

Diversitatea specifică/biologică include tot spectrul organismelor de pe Terra, procariote şi eucariote, indiferent de regnul căruia îi aparţin. Diversitatea speciilor reprezintă nu numai răspunsul adaptărilor ecologice şi filogenetice ale populaţiilor la particularităţile mediului, ci şi baza resurselor primare şi alternative pentru om (hrană, adăpost, materie primă, produse pentru tratarea unor boli etc.).

Diversitatea genetică constă în variaţiile genetice ale indivizilor, populaţiilor şi speciilor de pe Terra. Ea constituie suportul pentru menţinerea capacităţii reproductive a speciilor, pentru asigurarea rezistenţei la boli şi intemperii, pentru capacitatea de adaptare la condiţiile de mediu şi de supravieţuire în cazul unor dezastre. Prezintă o importanţă deosebită pentru agricultură şi zootehnie.

Diversitatea ecosistemică reuneşte variaţiile comunităţilor ce formează biocenozele, variaţiile interacţiunilor dintre aceste comunităţi şi cele ale ecosistemelor de pe Terra. Diversitatea ecosistemică reprezintă răspunsul colectiv al speciilor ce formează comunităţile biologice, la diferite condiţii de mediu.

Biodiversitatea ecosistemelor a fost şi este influenţată permanent, în sens pozitiv sau negativ, de o multitudine de factori. În prezent, activitatea antropică, prin toate formele de manifestare, are influenţe foarte puternice, şi de cele mai multe ori, nefaste asupra biodiversităţii, atât la nivel regional, cât şi global.

N. Eldredge (1992) defineşte mai multe categorii ale biodiversităţii:

Diversitatea ecologică care este dată de numărul diferitelor forme de organizare prezente într-un sistem local şi care participă la schimburile de materie şi energie. Diversitatea ecologică include organismele (nivelul individual), populaţiile locale (reprezentând nivelul populaţional) şi biocenoza (autorul vizează ecosistemele locale şi regionale).

Diversitatea genealogică se referă la numărul taxonilor dintr-un ram monofiletic. Punctul de plecare al autorului este genomul, ca şi când reproducerea şi înmulţirea ar reprezenta funcţii ale cromozomilor şi nu ale celulei. În viziunea lui Eldredge, diversitatea genealogică include genomul, organismul, populaţia locală, specia şi taxonii monofiletici.

Diversitatea fenotipică reprezintă suma variaţiilor sau a deosebirilor din interiorul şi dintre populaţiile unei specii (sau taxon de rang superior speciei).

Studiul biodiversităţii a luat avânt la nivel regional, în anii 1980, o dată cu înţelegerea rolului economic al diversităţii plantelor, animalelor şi microorganismelor.

La nivel global, momentul decisiv l-a constituit Conferinţa de la Rio de Janeiro (1992) a şefilor de state şi de guverne, care au semnat Convenţia asupra Biodiversităţii.

Diversitatea biologică ocupă o poziţie critică între necesităţile umane directe şi menţinerea calităţii vieţii umane.

Reprezintă sursa principală de bunuri şi servicii utilizabile şi joacă un rol esenţial în procesele ecologice locale, regionale şi globale.

Biodiversitatea reprezintă sursa principală de hrană, are rol în menţinerea sănătăţii populaţiei umane şi oferă oportunităţi recreaţionale.

Funcţiile şi valorile asociate biodiversităţii

Monitoringul biologic Organismele vii sunt cei mai sensibili şi fideli senzori ai calităţii mediului.

Monitoringul biologic reprezintă sistemul de observaţii, aprecieri şi prognoze ale tuturor schimbărilor constatate în lumea vie, sub acţiunea unor factori naturali sau antropogeni, prin intermediul biosistemelor (Godeanu, 1997).

Biomonitoringul permite: estimarea impactului poluanţilor asupra sistemelor vii din mediu; evidenţierea schimbărilor în productivitatea ecosistemelor; stabilirea depăşirii limitelor suportabile de către hidrobionţi (prin apariţia unor

modificări morfologice, fiziologice, etologice sau genetice); avertizarea în cazul scăderii/pierderii de biodiversitate.Unele specii de păsări pot fi indicatori de calitate a mediului, deoarece sunt foarte

exigente, în timp ce alte specii pot trăi în medii foarte degradate.

Biodiversitatea poate fi afectată prin trei feluri de presiune: fizică (ex., afectarea habitatului); chimică (ex., expunerea la substanţe poluante); biologică (ex., introducerea unor specii străine, pescuitul etc.).Ca indicatori de presiune se calculează:

afectarea habitatului şi modificarea stării naturale a terenului, în valoare absolută (km2) sau ca pondere din total (%).

ponderea din totalul speciilor cunoscute a speciilor de mamifere ameninţate, păsări ameninţate, reptile ameninţate, amfibieni ameninţaţi, peşti ameninţaţi etc..

Speciile invaziveÎn mod deliberat sau accidental, oamenii au transportat mii de specii la

distanţe mari faţă de centrul lor biogenetic sau arealele naturale de răspândire.

O specie invadatoare/invazivă are capacitatea de a stabili populaţii viabile în afara arealului nativ, dezvoltându-se exploziv şi punând în pericol speciile native (prin competiţie interspecifică sau prădătorism).

Pătrunderea accidentală sau introducerea (ex., crapii chinezeşti, păstrăvul curcubeu) speciilor de hidrobionţi exotici induc multiple efecte negative asupra ecosistemelor acvatice.

Zambila de apă (Eichhornia crassipes), originară din Brazilia, a fost introdusă în America de Nord în urmă cu 100 ani şi s-a răspândit în toată lumea.

Bibanul de Nil (Lates nilotica) a fost introdus în lacul Victoria în 1960. În 1978, acesta nu reprezenta decât 2% din peşte, în 1986 80%.

Cauzele succesului speciilor invazive: lipsa prădătorilor, bolilor şi a paraziţilor naturali în noul habitat; degradarea habitatelor prin diverse modalităţi, ceea ce a dus la

dispariţia unor specii native, în timp ce noile specii (invadatoare) au găsit condiţii prielnice de dezvoltare;

formarea de hibrizi între speciile exotice şi cele native; hibrizii nou-formaţi au fost mai bine adaptaţi şi au eliminat treptat speciile autohtone.

Eichornia crassipes Îndepărtează:

- metale grele (80-96%) - suspensii solide (98%)- turbiditate (95%) - detergenţi (77%)- fier total (52%) - cloruri (80%) - fosfor total (41%.

Eficienţă:- ape uzate (industrie, populaţii mici) - ţări sărace. Pt. 7.000 m3/zi de apă uzată (5.000 locuitori) - 1,2 ha. Probleme sanitare:- favorizează dezvoltarea larvelorde insecte (ex., Culicidae).

Costuri:peste 7,5 miliarde $ (SUA şi Canada)

Dreissena polymorpha

Cele mai vulnerabile habitate la invazia speciilor străine sunt insulele şi habitatele acvatice (lacuri, cursuri de apă, ecosisteme marine). Comunităţile de organisme acvatice din râuri şi fluvii sunt similare cu cele din insulele oceanice, fiind izolate de mediul nefavorabil lor (mediul terestru) şi foarte vulnerabile la impactul produs de speciile exotice.

La nivel planetar, în lacuri, estuare şi mări au fost introduse peste 120 de specii de peşti, în scopul utilizării complete a hranei naturale din aceste ape şi pentru îmbogăţirea lor sub raport comercial.

Proliferarea unor specii de moluşte, introduse accidental, odată cu apa de lestare a navelor, poate determina o perturbare gravă a comunităţilor biologice locale. Astfel, invadarea Marilor Lacuri americane de către molusca Dreissena polymorpha a cauzat importante pagube pescarilor, ambarcaţiunilor şi a devastat comunităţile biologice locale.

Dreissena polymorpha a ajuns din Europa în Marile Lacuri (America de Nord) (1986) şi s-a răspândit în râurile din câmpia centrală; produce serioase schimbări în ecologia sistemelor dulcicole (Horgan & Millis, 1997), inclusiv declinul populaţiilor de unionide. Cu o hrănire eficientă şi prolificitate ridicată, a afectat puternic ecosistemele dulcicole, a ameninţat speciile native şi a distrus sisteme de alimentare cu apă potabilă şi industrială. În lacul Erie, Dreissena ajunge la densitatea de 700.000 indivizi m-2.

În Marile Lacuri Laurenţiene s-au stabilit peste 140 de specii noi în ultimii 150 de ani. Dreissena bugensis (Lacurile Erie şi Ontario) a fost introdusă în 1988 (Morton, 1996).

67 specii străine (60% marine, restul dulcicole) au invadat ecosistemele acvatice din România: o specie la 3-4 ani pentru litoralul românesc, una la fiecare 4-5 ani pentru apele continentale.

Invadarea apelor litoralului românesc al Mării Negre de către scoica Mya arenaria, originară din Atlanticul de Nord, a dus aproape la eliminarea scoicilor autohtone Lentidium mediterraneum şi Cardium edule.

Speciile invazive vor deveni şi mai periculoase în viitor, deoarece comerţul, călătoria şi turismul se globalizează rapid iar controlul frontierelor se simplifică. Aceasta afectează ecosistemele naturale în care invadatorii agresivi pot avea efecte dezastruoase: ecologice, biologice şi epidemiologice (pot fi vectori ai unor boli pentru om şi speciile agricole).

SCOPE şi UNEP elaborează strategia globală privind managementul speciilor invazive.

Pierderea de diversitate Omul a intervenit în echilibrul ecosistemelor prin supraexploatarea resurselor;

ex., în apele litorale ale Noii Scoţii (America de Nord) pajiştile de Laminaria au fost distruse de ariciul de mare Strongylocentrotus droebachiensis, din cauza eliminării prădătorului acestuia: Homarus americanus (Mann, 1973).

Populaţia de Castor canadiensis - 60-400 de milioane, înainte de migrarea europenilor în America de Nord, a ajuns în 1900 spre limita extincţiei (Naiman et al., 1988). Recent, populaţia s-a refăcut, ajungând la 6-12 milioane de indivizi.

Din 100.000 specii de moluşte cunoscute, 354 (0,4%) sunt ameninţate cu extincţia, 191 (0,2%) au dispărut după anul 1600. Din 40.000 specii de crustacee cunoscute, 126 (0,3%) sunt ameninţate cu extincţia, 4 (0,01%) au dispărut după 1600.

Dintre vertebratele acvatice, 8% dintre taxoni îşi datorează extincţia supraexploatării, 37% introducerii de noi specii, 4% efectelor indirecte, 50% degradării habitatelor şi 1% unor cauze naturale.

Din 24.000 specii de peşti cunoscute, 452 (2%) sunt ameninţate cu extincţia, 29 (0,1%) au dispărut după 1600.

Arealul păstrăvului american (Onchorhynchus apache) s-a redus datorită hibridizării cu păstrăvul curcubeu introdus, noua populaţie intrând în competiţie cu cele originale (Dowling şi Childs, 1992).

Restrângerea arealului aspretelui (Romanichthys valsanicola)

Supraexploatarea peştelui oceanic ameninţă multe specii valoroase: sardina de Pacific (Sardinops coerulea), hamsia peruană (Engraulis ringens), hamsia de California (Engraulis mordax) etc..

Din totalul de 3.000 de specii de amfibieni cunoscute, 59 de specii (2%) sunt ameninţate cu extincţia, 2 specii (0,1%) au dispărut după anul 1600.

Cauze: 35% dintre extincţiile peştilor se datorează pierderii habitatului, 30%

speciilor exotice introduse, 4% supraexploatării. În Madagascar, din cele 25 de genuri native de peşti, 14 erau

necunoscute în altă parte. Acum mai există doar 5. Dintre speciile de peşti ameninţate cu extincţia, 78% au drept

cauză pierderea habitatului, 28% speciile exotice introduse, 12% supraexploatarea.

La amfibieni, 77% au drept cauză pierderea habitatului, 14% speciile exotice introduse, 29% supraexploatarea.

Uneori, ameninţarea este reprezentată de un complex de cauze.

Multe specii de mamifere marine au dispărut ca urmare a vânării lor în masă: sirene, foci, cetacee. Sirena lui Steller (Hydromamalis stelleri), descoperită în anul 1712 în Marea Okhotsk, a fost exterminată în 25 de ani. Datorită vânătorii excesive a dispărut foca călugăr (Monachus tropicalis) din Caraibe iar efectivul de foci din Mediterană (Monachus monachus) ajunsese în 1987 la 350 de exemplare.

La începutul secolului al XX-lea, Balenoptera musculus depăşea 200.000 de exemplare în Oceanul Îngheţat de Nord. Numai în 1930 au fost vânate 29.400 de exemplare. Numărul lor s-a redus atât de mult încât, din 1964, s-a interzis prin legi internaţionale vânătoarea acestei specii. Vânătoarea cetaceelor a continuat însă cu alte specii de balene (Balenoptera physalus, Balenoptera borealis, Megaptera novaeanglie) şi caşaloţi (Physeter catodon). Unele specii au fost vânate până la extincţie iar altele până când nu a mai fost rentabil (extincţie economică).

Balena antarctică gri a dispărut în jurul anului 1730, sirenianul „vaca de mare” a lui Steller (Hydrodamalis gigas) în jurul lui 1768 (la 27 de ani de la descoperire!), nurca de mare în 1880, foca călugăr caraibiană în 1952.

Delfinii din Marea Neagră au fost vânaţi intens de flotele ţărilor riverane. Din cca. un milion de exemplare s-a ajuns la mai puţin de 100.000. În 1966, URSS, România şi Bulgaria s-au angajat să stopeze vânătoarea, în timp ce Turcia a continuat-o până în 1982.

Strategia Sea Shepherd: atât timp cât flota de pescuit balene de deplasează, aceasta nu poate pescui.

Japonia a vânat 680 de balene în ultima expediţie antarctică (ţinta – 850/2009), din cauza activiştilor din organizaţiile pentru protecţia animalelor.

Ecologiştii aruncă cu "bombe" urât mirositoare (acid butiric) şi frânghii cu care încearcă să lege elicele navelor.

Insulele Feroe: 236 de balene pilot ucise pe 19 iulie 2010, în numele tradiţiei vikingilor.

Dinamica populaţiilor de mamifere marine, în urma pescuitului industrial

Specia Arealul Efectivele anterioare supra-pescuitului

Efectivele actuale

Raportul între efectivele curente şi cele istorice

Balaenoptera musculus

Antarctic 250.000 1.000 4

Balaena mysticetus

Arctic 57.000 8.000 14

Balaenoptera physalus

Emisfera sudică

550.000 15.000 2,7

Eubalaena australis

Emisfera sudică

100.000 3.000 3

Physeter catodon

Global 2,4 milioane 400.000 17

Măsurarea diversităţii biologicese face prin diferite metode cantitative, în scopul comparării diversităţii unor

comunităţii biologice de mărimi geografice diferite. Cu cât diversitatea biologică a unei comunităţi este mai mare, cu atât ea este mai stabilă, mai rezistentă la invazia unor specii din alte comunităţi şi are o productivitate mai mare (Pimm, 1991, Tilman, 1999).

Bogăţia în specii sau alfa diversitatea - numărul de specii dintr-o comunitate biologică. Acest indice poate fi utilizat pentru compararea numărului de specii din arii geografice sau comunităţi biologice diferite.

Beta diversitatea - gradientul cu care se schimbă compoziţia în specii, funcţie de un element geografic. Ex., în zona montană, beta diversitatea este mare dacă compoziţia în specii a comunităţii de briofite se schimbă odată cu altitudinea şi este mică când cele mai multe specii se întâlnesc în tot arealul montan, indiferent de altitudine.

Gama diversitatea cuprinde numărul de specii dintr-o regiune sau zonă geografică, deci se aplică pe areale mari.

Între cei trei indici există o corelaţie; prin calcularea lor se stabilesc modelele de distribuţie a speciilor şi se identifică punctele fierbinţi – zonele cu biodiversitate mare, care necesită acţiuni severe de conservare.

Speciile actuale de plante şi animale sunt rezultatul unei evoluţii naturale de 3,5 miliarde de ani. În tot acest timp, speciile s-au modificat, au căpătat caracteristici noi prin care s-au adaptat la cele mai diferite şi mai ostile medii din trai.

Numărul de specii vegetale şi animale de pe Terra era estimat la 3-5 milioane. Mai recent se crede că mai există aproximativ 5-10 milioane de specii încă nedescoperite. Numai speciile de insecte nedescoperite din pădurile tropicale ar însuma 30-50 de milioane. Au rămas nedescoperite între 10-40% din plantele cu flori şi 10% din speciile de peşti.

Actualmente numărul speciilor de plante şi animale descrise ştiinţific nu depăşeşte 1,5 milioane din care peste 750.000 de specii de insecte, aproape 250.000 de specii de plante antofite, 69.000 de specii de fungi, aproape 31.000 de specii de protiste, circa 27.000 de specii de alge, 5.000 de specii de bacterii, 1.000 de specii de viruşi, 40.000 de specii de peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere; restul sunt plante inferioare şi nevertebrate.

Diversitatea biologică este distribuită neuniform pe Terra. Cea mai mare diversitate de specii de plante şi animale se găseşte în pădurile tropicale, recifii de corali, marile lacuri tropicale şi în mările adânci (Heywood, 1995).

Pădurile tropicale doar 7% din uscatul planetei adăpostesc peste 50% din totalul speciilor de plante şi animale, majoritatea fiind insecte. Se consideră că cca. 10 milioane de specii de insecte din pădurea tropicală sunt încă nedescrise, ceea ce ar însemna că aceste specii reprezintă circa 90% din totalul speciilor planetei. În aceste păduri trăiesc peste 40% din speciile de antofite şi circa 30% din speciile de păsări de pe Pământ.

Recifii de corali sunt echivalentul marin al pădurilor tropicale în ceea ce priveşte complexitatea şi bogăţia în specii. Marea Barieră de Corali din estul Australiei, deşi ocupă o suprafaţă de numai 349.000 km2 , adică 0,1% din suprafaţa Oceanului Planetar, cantonează aproximativ 8% din totalul speciilor planetei: peste 300 de specii de corali, 1.500 de specii de peşti, 4.000 de specii de moluşte, 250 de specii de păsări.

Marea diversitate biologică a mărilor adânci poate fi datorată vârstei habitatului, arealului foarte întins, stabilităţii mediului şi specializării speciilor bentonice la categorii particulare de sedimente (Waller, 1996).

Zone restrânse ca suprafaţă au biodiversitate deosebit de ridicată: în Parcul Naţional “La Amistad” din Costa Rica (3000 km2) sunt mai multe specii de păsări decât în întreaga Americă de Nord.

Diversitatea speciilor creşte de la poli spre tropice: în Thailanda, numărul speciilor de mamifere este de 251, pe când în Franţa este doar 93, deşi cele două ţări au aproximativ aceeaşi suprafaţă. Diferenţa este şi mai evidentă în cazul speciilor de arbori: pe o suprafaţă de 10 ha din pădurea amazoniană din Peru se găsesc 300 de specii de arbori, în timp ce pe aceeaşi suprafaţă din pădurile nemorale din Europa doar 30 de specii.

În ecosistemele terestre, biodiversitatea este condiţionată de: variaţiile locale ale topografiei, climatului, de vârsta geologică a substratului. Bogăţia în specii creşte cu altitudinea, cu valoarea intensităţii radiaţiei solare şi cantitatea de precipitaţii. O topografie complexă permite izolarea genetică, adaptarea locală şi, în final, apariţia de specii noi. Arealele cu o structură litologică complexă oferă condiţii edafice variate, fapt ce duce la apariţia unor comunităţi şi specii de plante adaptate la anumite tipuri de sol.

Dacă această mare diversitate de specii ne face să fim optimişti în ceea ce priveşte viitorul planetei, numeroase semnale de alarmă atrag atenţia asupra sărăcirii zestrei biologice a Pământului prin dispariţia continuă şi într-un ritm din ce în ce mai rapid a numeroase specii de plante şi animale.

Diversitatea biologică este rezultanta a două procese:

speciaţie extincţie (5 “în masă” în timp geologic).

Biodiversitatea globală a crescut în timp geologic.

Biodiversitatea locală poate creşte prin imigraţie şi scădea prin emigraţie.

Ipoteze şi teorii privind cauzele dispariţiei speciilor

Istoria vieţii pe pământ a fost marcată de numeroase dispariţii în masă a unor specii vegetale şi animale. În ultimii 500 de milioane de ani au avut loc 5 astfel de fenomene.

Prima mare extincţie a avut loc în devonian, acum 345 de milioane de ani, când au dispărut 30% din familiile de animale de pe planetă, printre care peştii placodermi şi multe specii de trilobiţi.

A doua mare extincţie la sfârşitul erei permiene, acum 250 de milioane de ani, a dus probabil la exterminarea a 50% din speciile de animale ale planetei. Au dispărut între 77-95% din totalitatea speciilor marine şi toate speciile de trilobiţi (D. Simberloff, 1984).

Această extincţie a fost cauzată de un vulcanism intens şi pe suprafeţe mari sau de coliziunea unui meteorit cu Pământul. S-au produs schimbări majore ale mediului, cărora multe specii nu le-au rezistat.

În triasic (acum circa 180 de milioane de ani), s-a produs a treia extincţie în masă. Au dispărut circa 35% din toate familiile de animale, incluzând numeroase specii de reptile şi moluşte marine.

A patra mare extincţie s-a produs în cretacic (acum 65 de milioane de ani), când au dispărut toate speciile de dinozauri şi multe specii de reptile şi moluşte marine.

În pleistocen (acum 10.000 de ani), a avut loc a cincia extincţie. Au dispărut numeroase specii de mamifere mari, păsări, nevertebrate dulcicole.

Cauzele extincţiilor:

Naturale (modificarea climei, modificarea habitatului, prădare/competiţie, boli)

Antropice (distrugerea, fragmentarea şi degradarea habitatelor, poluare, schimbarea globală a climei, supraexploatare/vânare excesivă, atacul prădătorilor/competitori introduşi de om)

Sinergice (ploaie acidă, defrişare, braconaj).

Rata actuală de extincţie (a 6-a în masă, de 100-1000 ori mai mare decât în trecut) are cauze exclusiv antropogene.

Intervenţia brutală a omului în mediul natural a dus la stricarea echilibrului ecologic în diferite ecosisteme şi la afectarea directă a unor specii.

La începutul secolului al XIX-lea, preriile erau populate de 75.000.000 de bizoni care făceau migraţii sezoniere de hrănire pe distanţe uriaşe, de la lacul Erie până în Texas, de la Munţii Stâncoşi până la Munţii Alleghny.

Distrugerea sistematică a turmele de bizoni pentru carne, piele sau pentru a elimina concurenţa la hrana animalelor domestice.

Vânătoarea s-a făcut într-un ritm încât prin 1870 efectivele de bizoni ajunsese la 2.500.000 de exemplare, iar prin 1880 se relata vânarea ultimului bizon ( E. Bonnefous, 1976).

Caracteristic pentru distrugerea avifaunei este dispariţia porumbelului migrator. La începutul secolului al XIX-lea populaţiile de porumbei migratori din America de Nord erau aşa de numeroase încât un singur stol era estimat la 2 miliarde de exemplare.

Păsările făceau migraţii anuale din Massachusetts către malurile golfului Mexic. În timpul acestor deplasări păsările erau vânate în aşa număr încât în 1899 a fost vânat ultimul exemplar liber, iar în 1914 a murit ultimul exemplar captiv la grădina zoologică din Cincinnati.

Distrugerea faunei este amplificată şi de colonizarea umană a unor teritorii, care modificând mediul natural, tinde să distrugă viaţa sălbatică şi aduce cu sine animale carnivore şi de pradă necunoscute acelor zone. Introducerea în fauna Insulelor Antile a mangustelor aduse din India în anul 1872 pentru combaterea şobolanilor care produceau pagube pe plantaţiile de trestie de zahăr a făcut ca mierlele negre, sturzii şi porumbeii să ajungă în pragul exterminării totale.

În Asia, Africa şi Europa numeroase specii de mamifere mari, carnivore şi erbivore, au dispărut ca urmare a transformărilor suferite de covorul vegetal şi a vânătorii intensive. Ultimul bour s-a stins în Polonia, în secolul al XVII-lea. Bivolul african, care trăia în sudul Algeriei şi în Munţii Atlas, a dispărut nu demult.

În ultimele două milenii au dispărut leul european, ghepardul indian, leul nord-african, elefantul libian.

Zimbrul a fost salvat în extremis de la dispariţie în secolul al XX-lea; capra ibex din Alpi pare a fi grav ameninţată pentru că este vânată intensiv.

Calul sălbatic din Mongolia şi cămila sălbatică din Turkestanul chinez, vânate fără cruţare, au ajuns la efective extrem de reduse.

Ecvideele din Orientul Apropiat, o specie intermediară între cai şi măgari, sunt şi ele ameninţate datorită vânătorii.

Procentajul lacurilor (n=2850) din Scandinavia care şi-au pierdut populaţiile de păstrăv, ca urmare a precipitaţiilor acide (după Mason, 2002)

Accidentul din Golf 2010 - BP

Tipuri de extincţii

Specie extinctă global (nu se mai întâlneşte pe glob)

Specie extinctă local (nu se mai întâlneşte în vechiul areal)

Specie extinctă în sălbăticie (se întâlneşte doar în captivitate)

Specie extinctă ecologic (şi-a pierdut rolul în comunitate).

Obiect de aplicaţie Speciile şi habitatele ameninţate de activităţile umane.

Eficacitatea unor măsuri active de protecţie (prioritate având speciile cheie, a căror dispariţie/reducere conduce la dispariţia mai multor specii din areal).

Este o strategie de criză.

Este o strategie de sinteză (ecologie, biogeografie,geografia mediului, genetică şi biologia populaţiilor).

Categorii de conservare (IUCN, 1996)

Extincte (+) Dispărute în sălbăticie În pericol iminent În pericol Vulnerabile Dependente de conservare Aproape ameninţate Insuficient cunoscute Cu date incomplete Neevaluate.

Aceste categorii s-au dovedit a fi utile la nivel naţional şi internaţional pentru concentrarea atenţiei spre speciile de interes deosebit şi identificarea celor ameninţate cu dispariţia, pentru a fi protejate prin acorduri internaţionale.

Costa Rica - ouăle de broaște țestoase sunt "furate" pentru a fi vândute.

Ulterior, UICN face o nouă împărţire a speciilor ameninţate cu dispariţia, în şase categorii de conservare: specii în extincţie, specii ameninţate, specii vulnerabile, specii rare, specii nedeterminate şi specii insuficient cunoscute.

Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii a elaborat în 1994 un nou sistem de clasificare a speciilor ameninţate pe trei nivele, bazat pe probabilitatea extincţiei şi a elaborat definiţii şi îndrumări îmbunătăţite cu evaluări cantitative (Mace şi Lande, 1991, IUCN, 1994):

- specii ameninţate în fază critică: au o probabilitate de 50% sau mai mare de a dispărea în 10 ani sau 3 generaţii dacă au o durată de viaţă mai mare;

- specii ameninţate sau în pericol: au o probabilitate de 20% de a dispărea în 20 de ani sau 5 generaţii;

- specii vulnerabile: au o probabilitate de 10% sau mai mult de a dispărea în 100 de ani.

Încadrarea speciei în una din aceste categorii se face după următoarele criterii:

declinul populaţiei observat în numărul de indivizi; mărimea arealului geografic ocupat de specii şi numărul

populaţiilor; numărul total de indivizi maturi şi numărul de indivizi fertili; declinul prognozat în numărul indivizilor, dacă continuă

tendinţele demografice curente sau distrugerea habitatului; probabilitatea ca specia să dispară într-un număr de ani sau

generaţii.

Pe baza categoriilor de specii ameninţate stabilite de IUCN, World Conservation Monitoring Center (WCMC) a evaluat şi descris ca ameninţate aproape 60.000 de specii de plante şi 5.000 de specii de animale, din care 700 de specii de peşti, 100 de specii de amfibieni, 200 de specii de reptile, 900 de specii de moluşte, 500 de specii de insecte, 400 de specii de crustacee din apele interioare, 1.100 de specii de păsări şi 1.100 de specii de mamifere.

Convenţia asupra reglementării şi poliţiei generale a pescuitului în Marea Nordului (Haga, 1882)

Convenţia care reglementa vânătoarea de balene (Geneva, 1931)

Acordul încheiat între Marea Britanie şi Norvegia (1937), care a inclus ulterior şi alte state, asupra reglementării vânătorii balenelor

a fost completat în 1938 cu o clauză despre existenţa unei rezervaţii totale între 70 şi 160° longitudine vestică. În 1944, la Londra s-a stabilit "unitatea balenă albastră", ca modalitate de calcul a cuantumului vânătorii şi s-a repartizat pentru vânătoare în zona Antarcticii un contigent anual de 16.000 unităţi faţă de 24.000 unităţi permise anterior.

Convenţia privind protecţia naturii şi prezervarea vieţii sălbatice în emisfera vestică (Washington, 1940) a fost semnată de 20 de state de pe continentul american şi are ca obiectiv principal protecţia vieţii sălbatice, în special prin crearea de parcuri naţionale.

Au fost luate în considerare componentele ce ţin de habitat: scenariul natural, formaţiunile geologice inedite, regiunile şi obiectele naturale de interes estetic, de valoare istorică ori ştiinţifică. Se stipulează şi crearea de rezervaţii de tip special: regiuni aflate sub controlul public, caracterizată prin condiţiile primitive ale florei şi faunei, ale transportului şi habitatului uman, în care nu există nici o prevedere pentru folosirea transportului motorizat iar orice practică comercială este exclusă.

Părţile semnatare ale convenţiei se angajează să adopte măsuri speciale de ocrotire a florei şi faunei sălbatice şi în afara parcurilor naţionale: ex., să prevină dispariţia păsărilor migratoare cu "valoare economică şi estetică", să protejeze în mod special speciile existente, să interzică vânătoarea, uciderea sau capturarea lor fără autorizaţie. Importul, exportul şi tranzitul speciilor de floră sau faună protejate era de asemenea reglementat în mod special.

Convenţia internaţională pentru reglementarea vânătorii de balene (Washington, 1946), la care au aderat de la început 17 state şi care prevedea:

stabilirea cotelor de captură pentru fiecare specie; măsuri de protecţie pentru animalele imature şi pentru speciile ameninţate; constituirea unei serii de rezervaţii integrale. • Convenţia relativă la pescuitul în Dunăre (Bucureşti, 1958).• Convenţia africană asupra conservării naturii şi a resurselor naturale

(Alger, 1968) a fost adoptată de Organizaţia Unităţii Africane.

Abordează problema rezervaţiilor naturale, cu menţinerea celor existente şi înfiinţarea altora noi acolo unde este posibil şi necesar; înfiinţarea de zone tampon în jurul rezervaţiilor naturale, în scopul prevenirii impactului din partea activităţilor dăunătoare resurselor naturale protejate, exploatarea acestora făcându-se în concordanţă cu necesităţile populaţiei, dar şi cu cerinţele ecologice (extinderea zonelor împădurite, conservarea speciilor ameninţate cu dispariţia). Prin legislaţia internă sunt interzise anumite metode de vânătoare şi pescuit precum uciderea în masă, folosirea otrăvurilor sau a explozibililor, utilizarea vehiculelor cu motor sau a armelor automate la vânătoare.

Speciile aflate sub protecţie sunt menţionate într-o anexă a Convenţiei: listele A şi B. Speciile de pe lista A sunt integral protejate, în timp ce acelea de pe lista B pot fi vânate sau capturate în baza unor licenţe speciale. Se interzice şi importul sau exportul fără autorizaţie a speciilor aflate sub protecţia Convenţiei.

În 1959, 12 ţări au semnat Tratatul cu privire la Antarctica (Washington) din necesitatea unui cadru universal aplicabil Antarcticii, care să garanteze folosirea resurselor continentului în beneficiul întregii umanităţi. Principalele obiective:

folosirea Antarcticii exclusiv în scopuri paşnice (teritoriu demilitarizat, neutralizat şi denuclearizat);

libertatea cercetării ştiinţifice în cadrul cooperării internaţionale.

o La Bruxelles, în 1964 au fost adoptate o serie de Măsuri privind conservarea florei şi faunei, care reprezintă anumite recomandări desprinse din textul Tratatului antarctic. Acestea pleacă din recunoaşterea naturii unice a resurselor vii ale zonei australe şi consideră întreaga zonă a Tratatului ca fiind o "zonă specială de conservare". Uciderea, vânarea, capturarea sau molestarea mamiferelor sau a păsărilor este prohibită (cu excepţia situaţiilor autorizate) iar impactul asupra condiţiilor lor de viaţă trebuie să fie minim. Se acordă un tratament special "speciilor deosebit protejate", introducerea speciilor neindigene în Antarctica fiind interzisă.

stabilirea unor zone de interes ştiinţific (peste 20), cu o protecţie specială pentru prezervarea ecosistemelor lor unice. Există o listă a "zonelor special protejate", revizuită periodic de Comitetul ştiinţific privind cercetările din Antarctica (SCAR). Ulterior au fost desemnate "zone de interes ştiinţific special" şi "zone marine de interes ştiinţific special".

Convenţia europeană privind protecţia animalelor în timpul transportului internaţional (Paris, 1968)a fost elaborată de Consiliul Europei şi are în vedere fauna domestică, dar şi alte categorii de animale (mamifere, păsări, reptile etc.).

Containerele pentru animalele sălbatice vor fi însoţite de instrucţiuni clare în legătură cu caracterul periculos şi riscurile comportate de aceste specii, cu privire la hrănirea şi adăparea lor sau alte îngrijiri speciale reclamate (ex., pentru animalele cu sânge rece). Sunt incluse reguli speciale diferenţiate în funcţie de calea de transport: pentru drumurile rutiere, pentru calea ferată, cea acvatică sau aeriană.

Programul Om – Biosferă (MAB) lansat în 1970a permis crearea unei reţele de rezervaţii ale biosferei aflate sub patronajul UNESCO în cadrul „Programului Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură”. În cadrul acestor rezervaţii, eforturile de conservare a biodiversităţii sunt realizate în condiţiile dezvoltării durabile a comunităţilor locale ce locuiesc în respectivele perimetre.

Reţeaua reuneşte aproape 400 de rezervaţii. Pe teritoriul României, se află trei rezervaţii ale biosferei: Delta Dunării, Parcul Naţional Retezat şi Pietrosul Rodnei.

Convenţia relativă la zonele umede de importanţă internaţională, în special ca habitate pentru păsările acvatice (Ramsar-Iran, 1971) urmăreşte identificarea şi desemnarea unor zone umede de importanţă internaţională, în special, ca habitate pentru păsările migratoare, în vederea evitării degradării lor continue, conservării biodiversităţii acestor ecosisteme şi utilizării durabile a resurselor. Fiecare stat semnatar are obligaţia de a desemna cel puţin un sit Ramsar. Până în martie 1999, numărul zonelor umede de importanţă internaţională incluse pe lista Ramsar a ajuns la 1.000, suprafaţa acoperită fiind de peste 70 milioane ha.

Din totalul de 100%, mlaştinile reprezintă 31%, lacurile 25%, râurile 16%, zonele umede artificiale 10%, cele marine 10%, estuarele 8% (1990). În 1996 au fost incluse şi carsturile subterane şi sistemele hidrologice ale peşterilor (ex., Lacul Kutubu din Papua Noua Guinee). Cel mai mare sit Ramsar este Sistemul Okavango din Botswana (6.864.000 ha, adică peste 10% din total), iar cel mai mic este izvorul Hosnie din Christmas Island, Australia, cu o suprafaţă de 0,33 ha (conţine mangrove cu Brugieria). Baza de date Ramsar este administrată de Wetlands International.

În România: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (1991) şi Balta Mică a Brăilei (2001). Cele trei noi site-uri Ramsar desemnate sunt Lunca Mureşului (judeţele Arad şi Timiş), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (judeţul Braşov) şi Lacul Techirghiol (judeţul Constanţa).

Reţeaua mondială de rezervaţii ale biosferei (surse UNESCO, 2002)

Zonele umede definite conform Convenţiei Ramsar sunt „zone de mlaştină, turbărie sau apă, fie naturală fie artificială, permanente sau temporare, cu apă stagnantă sau curgătoare, dulce, salmastră sau sărată, inclusiv zonele de ape marine a căror adâncime la reflux nu depăşeşte 6 m”.

Meritul Convenţiei Ramsar a fost acela de a schimba în mai puţin de 30 de ani concepţia că zonele umede sunt locuri murdare şi inutile. Zonele umede sunt dintre cele mai productive şi importante sisteme de pe Pământ. Ele influenţează clima, inundaţiile, aportul de apă, speciile migratoare etc. Siturile Ramsar sunt zone umede care au atins un prag de importanţă internaţională, conform unui set de 13 criterii, divizate în 4 familii sau grupuri şi anume:

Criterii pentru zone umede reprezentative sau unice; Criterii generale bazate pe plante sau animale; Criterii specifice bazate pe păsările acvatice; Criterii specifice bazate pe peşti (cele mai noi).

Desemnarea unei zone umede ca sit Ramsar este o recunoaştere a importanţei acestor zone ca resurse de mare valoare economică, naturală, ştiinţifică şi a rolului lor multiplu în menţinerea calităţii mediului prin controlul inundaţiilor, aprovizionarea stratului subteran de apă, stabilizarea ţărmurilor şi protecţia împotriva furtunilor, retenţia nutrienţilor şi sedimentelor, atenuarea schimbărilor climatice, purificarea apei, menţinerea biodiversităţii.

Din 1972 s-a căutat să încheie un moratoriu asupra uciderii comerciale a balenelor.

Membrii Comisiei internaţionale de vânătoare a balenelor au căzut de acord să interzică uciderea anumitor specii şi au redus cu peste 60% cotele numărului total de balene ce pot fi vânate. Unele ţări ca Japonia continuă să cumpere produse de balenă (carne şi ulei) de la ţări care nu sunt membre ale Comisiei, încurajând vânătoarea peste cotele durabile recomandate de Comitetul ştiinţific al Comisiei şi subminând intrarea în Comisie a tuturor ţărilor vânătoare de balene.

Convenţia pentru protejarea focilor din Antarctica (Londra, 1972)

Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural (Paris, 1972)

promovează o reţea a siturilor UNESCO prin programul „World Heritage Site Program” ce reuneşte zone naturale sau culturale de importanţă internaţională, urmărind conservarea acestor zone pentru generaţiile viitoare. Lista reuneşte 127 de situri naturale a căror conservare constituie o obligaţie morală a omenirii, între care se află şi Delta Dunării, propusă de ţara noastră (1991).

Convenţia de la Washington (CITES) asupra comerţului internaţional cu specii de faună şi floră sălbatică ameninţate cu extincţia (1973)

În scopuri de monitoring se cer permise de import şi export pentru un număr de 46 de specii de animale şi plante; ex., broaştele ţestoase marine (Anexa I) a căror comercializare este permisă numai în circumstanţe excepţionale.

În Anexa II sunt trecute 61 de specii de animale şi 10 specii de plante, pentru care este suficient permisul de export; ex., vidra.

Actul speciilor aflate în pericol (SUA, 1973) cere identificarea şi protecţia habitatelor critice pentru existenţa în continuare a speciilor ameninţate.

În statul Tennessee, construcţia barajului Tollico a fost stopată prin ordin judecătoresc, pentru că ar fi distrus ultimul habitat disponibil pentru o specie de peşte dulcicol, iar o specie vegetală a fost găsită în zona de colectare a unui rezervor din Dickey-Lincoln (Maine). Aceste două cazuri dramatizează o problemă complexă a managementului naturii sălbatice, când beneficii pe termen scurt pentru activitatea umană intră în conflict cu valoarea pe termen lung a diversităţii genetice.

Oficiul pentru speciile în pericol din Statele Unite raporta că mai puţin de 1% din consultaţiile privind speciile în pericol ajung în instanţă, marea majoritate fiind rezolvate prin proceduri administrative. US Fish şi Wildlife Service au publicat hărţi ale habitatelor critice, care vor ajuta planificatorii să evite pe viitor conflictele pentru speciile în pericol.

Convenţia dintre SUA şi Uniunea Sovietică privind conservarea păsărilor migratoare (Moscova, 1976)

Convenţia relativă la conservarea vieţii sălbatice şi a mediului natural în Europa (Berna, 1979)

a fost iniţiată în vederea conservării vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, prin cooperarea transfrontalieră.

Anexa II ar trebui revizuită prin includerea de noi specii, majoritatea din Europa Centrală şi de Est. Cu excepţia câtorva specii de mamifere cu o distribuţie europeană foarte marginală, nu s-au înregistrat extincţii.

Convenţia asupra speciilor migratoare aparţinând faunei sălbatice (Bonn, 1979)

vizează conservarea speciilor sălbatice migratoare pe toată lungimea traseelor de migraţie, în zonele de reproducere şi în cartierele de iernare, printr-un management ecologic care să permită exploatarea durabilă a speciilor de interes cinegetic şi salvarea diversităţii speciilor migratoare.

Secretariatul acestei convenţii a elaborat (1995) o înţelegere specială ce priveşte păsările acvatice migratoare din spaţiul eurasiatic şi african (African – Eurasian Migratory Water Bird Agreement/AEWA).

Convenţia asupra conservării faunei şi florei marine a Antarcticii (Canberra, 1980)

Convenţia relativă la conservarea somonului în Atlanticul de Nord (Reykjavik, 1982)

Acordul asupra conservării micilor cetacee ale Mării Baltice şi ale Mării Nordului (New York, 1992)

Acordul asupra cooperării pentru cercetarea, conservarea şi gestiunea mamiferelor marine în Atlanticul de Nord (Nuuk, 1992)

Convenţia asupra urşilor polari Convenţia asupra focilor de blană din Pacificul de

nord

Convenţia asupra diversităţii biologice (Rio de Janeiro, 1992) are drept scop prevenirea degradării globale a biodiversităţii,

cuprinzând trei obiective majore: conservarea biodiversitatii, folosirea sustenabilă a componentelor biodiversităţii şi împărţirea beneficiilor genetice ale resurselor într-un mod echitabil. Pe plan naţional, statele semnatare trebuie să elaboreze strategii şi programe naţionale pentru conservarea biodiversităţii naţionale şi dezvoltarea durabilă.

Acordul asupra conservării cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană şi din zona Atlantică adiacentă (Monaco, 2001)

Tendinţa spre o din ce în ce mai simplă şi uniformă biodiversitate continuă, în general, în Europa. Zonele naturale sunt încă în curs de fragmentare, pădurile şi câmpurile devin din ce în ce mai omogene, speciile indigene sălbatice sunt sub stres sever multiplu.

Convenţia privind protecţia liliecilor

Carta europeană a regiunilor montane

Declaraţia universală a drepturilor animalelor

Considerând că :

viaţa este unică, toate fiinţele vii având origine comună şi diferenţiindu-se în cursul evoluţiei speciilor;

orice fiinţă vie are drepturi naturale, precum şi că orice animal dotat cu sistem nervos are drepturi particulare;

dispreţuirea sau chiar simpla necunoaştere a acestor drepturi naturale provoacă grave prejudicii şi conduc omul la comiterea de crime împotriva animalelor;

o coexistenţă a speciilor din lume implică recunoaşterea de către specia umană a dreptului la existenţă a celorlalte specii;

respectul omului faţă de animale este inseparabil faţă de respectul oamenilor între ei;

 Se proclamă cele ce urmează:

ART. 1 Toate animalele au în mod egal dreptul la existenţă în cadrul echilibrului biologic.

Această egalitate nu exclude diversitatea speciilor şi indivizilor în lumea animală.

ART. 2 Orice formă de viaţă animală are dreptul la respect.  ART. 3 a. Nici un animal nu trebuie supus unor tratamente brutale sau unor acte de

cruzime. b. Dacă sacrificarea unui animal este necesară, ea trebuie să fie instantanee şi

nedureroasă. c. Animalul mort trebuie tratat cu decenţă.

ART. 4 a. Animalul sălbatic are dreptul de a trăi şi de a se reproduce liber în mediul său

natural. b. Privarea sa prelungită de libertate, vânătoarea şi pescuitul sportive, precum şi

orice folosire a animalului sălbatic în alte scopuri decât cele vitale, sunt contrare acestui drept.

ART. 5 a. Animalul dependent de om are dreptul la îngrijire şi întreţinere atentă. b. În nici un caz el nu trebuie abandonat sau sacrificat în mod nejustificat. c. Toate formele de creştere şi utilizare a animalului trebuie să respecte

fiziologia şi comportamentul proprii speciei respective. d. Expoziţiile, spectacolele, filmele care folosesc animale trebuie să le

respecte şi să nu comporte nici o violenţă. ART. 6 a. Experienţele pe animale care implică o suferinţă fizică sau psihică

violează drepturile animalului. b. Metodele de înlocuire trebuie dezvoltate şi puse în practică în mod

sistematic.

ART. 7 Orice sacrificare a unui animal care nu este absolut necesară, precum şi

orice decizie care duce la un asemenea act, este o crimă împotriva vieţii.

ART. 8 a. Orice act care pune în pericol supravieţuirea unei specii sălbatice,

precum şi orice decizie care duce la un asemenea act, constituie un genocide, adică o crimă împotriva speciei respective.

b. Masacrarea animalelor sălbatice, poluarea şi distrugerea biotopurilor sunt considerate genociduri.

 ART. 9 a. Personalitatea juridică a animalului, precum şi drepturile sale, trebuie

recunoscute prin lege. b. Protecţia şi salvarea animalelor trebuie făcută prin reprezentanţi în cadrul

unor organisme guvernamentale. ART. 10 Educaţia şi instruirea publică, încă din copilărie, trebuie să conducă omul la

observarea, înţelegerea şi repectarea animalelor.

 Textul redactat mai sus a fost proclamat şi acceptat sub tutela UNESCO în anul 1988 la Paris.

Uniunea Europeană deţine în acest domeniu exclusiv acele competenţe pe care Statele Membre i le acordă, pe calea Deciziilor adoptate în Consiliul European şi în Parlamentul European, nicidecum pe calea prevederilor Tratatelor Constitutive (Tratatul de la Amserdam).

Odată cu integrarea europeană, aplicarea aquis-ului se realizează coordonat cu măsurile non-legale (Planurile de Acţiune pentru Mediu ale Uniunii Europene), ceea ce impune ca managementul protecţiei mediului pe plan naţional să asigure coerenţa măsurilor locale, naţionale şi comunitare, atât legale cât şi administrative (vizând atingerea obiectivelor de convergenţă ale Uniunii Europene).

Legislaţia Uniunii Europene privind natura vie

Directiva referitoare la Conservarea păsărilor sălbatice (D. 79/409) care au înregistrat o reducere dramatică a efectivelor, uneori până la limita extincţiei. Această directivă a devenit obiectul unui conflict între activitatea de protecţie a habitatelor şi marile proiecte de dezvoltare a infrastructurii.

a introdus restricţii cu privire la:

omorârea sau capturarea păsărilor sălbatice; distrugerea cuiburilor acestora; perturbarea existenţei păsărilor în perioada de reproducere şi de dependenţă

exterioară; deţinerea păsărilor a căror vânare sau capturare sunt interzise.

Directiva privind Conservarea vieţii sălbatice şi a mediului natural (D. 82/72)se va acţiona pentru: conservarea florei şi a faunei sălbatice cu valoare biologică, economică, ştiinţifică,

estetică şi cultural-recreativă în beneficiul generaţiilor viitoare; conservarea habitatelor de care flora şi fauna depind, prin instituirea unor zone

protejate şi a unor reglementări foarte stricte cu privire la gestionarea ecologică a speciilor valorase, mai ales a celor aflate pe cale de dispariţie.

Alături de această directivă, Directiva 85/411/EEC, Directiva 91/244/EEC şi Directiva 97/49/EC ce amendează directiva 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice, Directiva 94/24/EEC ce amendează anexa II din directiva 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice, au ca scop menţinerea populaţiilor speciilor sălbatice de păsări ameninţate cu dispariţia, vulnerabile la anumite modificări de habitat, rare sau care necesită o atenţie specială la un nivel care să corespundă în mod special exigenţelor ecologice, ştiinţifie şi culturale, ţinând cont în acelaşi timp şi de cerinţele economice şi recreaţionale.

În acest sens sunt promovate măsurile speciale de conservare care includ prezervarea, menţinerea şi restabilirea habitatelor în care sunt integrate aceste specii, prin desemnarea zonelor de protecţie specială, integrate în structura reţelei ecologice Natura 2000.O atenţie deosebită se acordă în special speciilor de păsări migratoare şi zonelor umede care reprezintă tipuri de habitate cu o deosebită importanţă în conservare.

Pentru implementarea acestor directive, ţările membre au următoarele obligaţii:- să încurajeze cercetările populaţiilor de păsări sălbatice şi să desemneze zonele ce urmează să fie supuse unui tip special de management, pentru asigurarea unei stări favorabile de conservare a acestora;- stabilirea planurilor de management, inclusiv de monitorizare, desemnarea autorităţilor responsabile cu implementarea acestora, precum şi sancţiunile ce vor fi aplicate în cazul nerespectării prevederilor legale.

Directiva cu privire la Conservarea speciilor migratoare aparţinând faunei sălbatice (D. 82/461)

se referă la acele specii de păsări care efectuează periodic migraţii, din care motiv se vor afla succesiv sub jurisdicţii naţionale diferite.

Directiva 83/129/EEC privind importul în Statele Membre a pieilor de pui de focă şi a produselor derivate din acestea şi Directiva 89/370/EEC ce amendează directiva 83/129/EEC

au ca scop interzicerea importurilor de produse fabricate din piei de pui de focă, cu excepţia celor rezultate prin vânarea în mod tradiţional de către populaţia de eschimoşi.

Pentru implementarea prevederilor acestei directive, ţările membre au următoarele obligaţii:

- stabilirea procedurilor de acordare a certificatelor şi a permiselor de import privind produsele din piei de focă, de inspecţie şi control;

- stabilirea procedurilor de coordonare şi consultare între autorităţile responsabile (mediu, vamă, poliţie).

Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a florei şi faunei sălbatice

are ca scop menţinerea sau restabilirea unei stări favorabile de conservare a diversităţii biologice europene, prin stabilirea măsurilor specifice atât habitatelor naturale, cât şi speciilor sălbatice de floră şi faună, ţinând cont de exigenţele economice, sociale şi culturale ale statelor membre.

identifică speciile importante din UE şi zonele în care acestea trăiesc. Statele membre sunt invitate să definească reţele de astfel de habitate şi să le protejeze în faţa activităţilor economice distructive.

este elaborată pe principiul anexelor în care sunt specificate tipurile de habitate naturale şi speciile de floră şi faună de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea unor zone speciale, criteriile pentru identificarea siturilor de interes comunitar ce vor fi desemnate ca zone speciale de conservare, speciile de floră şi faună de interes comunitar ce necesită o protecţie strictă, precum şi cele a căror exploatare poate fi subiectul unor măsuri speciale de management.

Tările membre au următoarele obligaţii: - să evalueze starea biodiversităţii şi să desemneze zonele ce urmează să fie supuse

unui management special, pentru o stare favorabilă de conservare; - să evalueze planurile/proiectele cu impact negativ asupra zonelor respective şi să se

prevadă, în lipsa unor alternative viabile, măsurile compensatorii adecvate; - stabilirea planurilor de management (monitorizare), a autorităţilor responsabile cu

implementarea acestora şi sancţiunilor în cazul nerespectării prevederilor legale.

În domeniul protecţiei naturii, sunt în vigoare următoarele regulamente: - Regulamentul 3943/90/EC privind protejarea zonei Antarcticii, care adoptă

procedurile de de observare şi inspecţie necesare din cadrul convenţiei.

- Regulamentul 348/81 privind regulile comune pentru importurile de balene sau alte produse ale cetaceelor, care stabileşte procedura de emitere a licenţelor de import a produselor derivate din balene sau alte cetacee, utilizate în scop comercial.

- Regulamentul 3254/91 de interzicere a utilizării capcanelor de picior în Comunitate şi de introducere în comunitate a pieilor sau a altor bunuri manufacturate ale unor specii de animale sălbatice originare din ţări în care capturarea acestora se face prin utilizarea unor astfel de capcane sau a unor metode ce nu satisfac standardele internaţionale, şi Regulamentul 35/97 ce detaliază prevederile legate de certificarea pieilor şi bunurilor acoperite prin Regulamentul 3254/91, care sunt destinate interzicerii comerţului (import, export şi reexport) şi limitării, în general, a importurilor de piei şi produse asociate rezultate de la animalele precizate în anexă.

- Regulamentul 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună prin reglementarea comerţului cu acestea, Regulamentul 938/97, Regulamentul 2307/97 şi Regulamentul 2214/98, ce amendează Regulamentul 338/97

- Regulamentul 939/97 ce detaliază regulile referitoare la implementarea Regulamentului 338/97, Regulamentul 767/98 şi Regulamentul 1006/98, ce amendează Regulamentul 939/97

- Regulamentul 2551/97 şi Regulamentul 2437/98 ce suspendă introducerea în Comunitate a exemplarelor unor specii sălbatice de floră şi faună, au ca scop protejarea speciilor sălbatice de floră şi faună afectate de comerţul necontrolat.

Regulamentul este elaborat pe baza principiului anexelor în care sunt specificate speciile de floră şi faună ce trebuie conservate prin limitarea comerţului cu acestea.

Considerente privind implementarea: - desemnarea autorităţilor competente – de management şi ştiinţifice,

responsabile cu emiterea permiselor sau certificatelor necesare comercializării (import, export, reexport) speciilor sălbatice sau a specimenelor acestora. Trebuie acordată o responsabilitate sporită birourilor vamale de control, precum şi organelor de inspecţie ale poliţiei;

- stabilirea şi/sau dezvoltarea procedurilor şi documentaţiei privind autorizările;

- stabilirea şi/sau dezvoltarea procedurilor de monitorizare a comerţului cu aceste specii;

- stabilirea sancţiunilor şi a procedurilor de aplicare ale acestora.

În domeniul protecţiei naturii, sunt în vigoare următoarele decizii:

Decizia privind formularele pentru propunerile de situri ce vor fi incluse în reţeaua ecologică Natura 2000

Decizia 82/72/EEC referitoare la încheierea Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale europene

Decizia 82/461/EEC referitoare la încheierea Convenţiei privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice

Decizia 1/98/EEC privind asocierea între Comunitatea Europeană, statele ei membre, pe de o parte, şi România, pe de altă parte, în ceea ce priveşte participarea la Programul LIFE al Comunităţii Europene.

CDPE reprezintă Comitetul Permanent pentru Protecţia Mediului şi a Habitatelor Naturale al Consiliului Europei; Naturopa este Centrul de Informare şi Documentare pentru Conservarea Naturii. La Tilbourg (Olanda) funcţionează Centrul European pentru Conservarea Naturii. 1995 a fost desemnat ca fiind Anul European al Conservării Naturii.

Strategia pan-europeană a diversităţii biologice şi peisagere (Sofia, 1995), Charta europeană a peisajelor, Convenţia privind protecţia patrimoniului natural şi cultural mondial (Paris), Directiva Uniunii Europene privind conservarea habitatelor, florei şi faunei sălbatice şi a habitatelor naturale în Europa, Conferinţele Ministeriale privind protecţia pădurilor în Europa (Strasbourg, 1990; Helsinki, 1993; Lisabona, 1998) urmăresc:

conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii; împărţirea beneficiilor care apar din utilizarea resurselor genetice; cercetarea, identificarea, monitorizarea şi schimbul de informaţii; învăţământ, pregătire şi sensibilizare.

Dezvoltarea strategiei a fost propusă iniţial în Declaraţia de la Maastricht (1993), cu ocazia conferinţei internaţionale Conservarea patrimoniului natural al Europei. Textul strategiei a fost înaintat la a 3-a conferinţă ministerială de la Sofia (1995) cu tema Mediul pentru Europa.

A 4-a conferinţă ministerială s-a ţinut la Aarhus (Danemarca) în iunie 1998. Conform Declaraţiei de la Aarhus, este necesară întărirea şi implementarea instrumentelor pentru o mai bună integrare a obiectivelor de conservare a biodiversităţii şi a peisajului natural în politicile sectoriale, la nivel naţional şi internaţional.

De o importanţă deosebită sunt cele două directive: Păsări (1979) şi Habitate (1992), pe baza cărora s-a fundamentat reţeaua Natura 2000. Aceasta urmăreşte să blocheze declinul biodiversităţii în spaţiul european.

Directiva Păsări (1979), asupra protecţiei păsărilor şi a habitatelor acestora (79/409) a identificat 181 de specii şi subspecii în pericol.

Directiva Habitate (1992), asupra conservării habitatelor naturale şi a florei şi faunei sălbatice (92/43).

Statele membre sunt invitate să definească reţele de astfel de habitate/situri de interes comunitar (Reţeaua “Natura 2000”) şi să le protejeze în faţa activităţilor economice distructive prin planuri de management al conservării.

Iniţiativele Natura 2000 şi reţeaua Emerald (promovată prin Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, Berna 1979) sunt principalele instrumente pentru realizarea unei Reţele Ecologice pan-Europene. Reţeaua “Natura 2000” cuprindea în 2002 circa 15.000 de situri, acoperind circa 15% din teritoriul UE.

Directiva Cadru Apa a UE a introdus conceptul de identificare a apelor care necesită protecţie specială, deoarece conţin specii cu importanţă economică. Directiva (79/923/EEC) se referă la raci. Directiva (91/492/EEC) se referă la moluştele comercializate pe piaţă.

Integrarea conservării biodiversităţii în alte politici sectoriale comunitare

• strategia comunitară în favoarea diversităţii biologice în agricultură

• strategia comunitară în materie de conservare şi gestiune durabilă a pădurilor

• gestiunea durabilă a stocurilor de peşte

• conservarea biodiversităţii şi politica pieţei.

Al Şaselea Program de Acţiune pentru Mediu (2002-2010) al UE, centrat pe biodiversitate, mediu şi sănătate, resurse naturale şi reziduuri şi climă, a fost discutat la reuniunea ministerială de la Gothenburg (14-15 iunie 2001).

Legislaţia românească privind conservarea naturii

Pentru o conservare eficientă a biodiversităţii, România are nevoie de un cadru legislativ adecvat. În prezent există o serie de dispoziţii cu caracter legislativ, referitoare la conservarea biodiversităţii, ca urmare a aderării la convenţii internaţionale, precum şi legislaţia naţională cu relevanţă pentru domeniul conservării biodiversităţii dintre care menţionăm:

Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III- a- zone protejate

Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

În anexa 2 a legii sunt stabilite tipurile de habitate naturale a căror conservare necesită declararea arilor speciale de conservare. Anexa 3 prezintă speciile de plante şi animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică. Anexa 4 cuprinde lista speciilor de animale şi plante care necesită o protecţie strictă iar anexa 5 prezintă speciile de plante şi animale de interes comunitar ale căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul măsurilor de management.

Ordinul nr. 647/2001 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi comercializare pe piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, precum şi a importului acestora.

OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Legea nr. 356/ 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate

OM 776/2007 privind declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România

România a înfiinţat propria Reţea Natura 2000, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene, cu măsuri relevante de protecţie pentru ariile de importanţă comunitară. Este necesar un sistem adecvat de management şi monitorizare a reţelei de arii protejate, precum şi reconstrucţie ecologică şi alte lucrări de infrastructură specifică.

Aceasta va duce la stoparea degradării biodiversităţii şi a resurselor naturale, respectiv reducerea riscurilor asociate pentru mediu şi dezvoltare durabilă.

HG 1284/2007 privind ariile de protecţie specială avifaunistică privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.

Lista Roşie pentru România În Lista roşie europeană a speciilor ameninţate, România figurează cu un număr de 34

de specii de vertebrate, încadrate în diferite categorii sistematice:

- mamifere – cu un număr de 13 specii ameninţate din care : 5 specii sunt vulnerabile, 2 specii rare, 4 specii în pericol dar încă neîncadrate intr-o anumită categorie, o specie insuficient cunoscută ca fiind ameninţată şi intrată sub supravegherea Uniunii Internaţionale a Conservării Naturii;

- păsări – cu un număr de 13 specii ameninţate din care una în pericol de extincţie (Pelecanus crispus), o specie vulnerabilă, 5 specii rare şi 6 specii sub supravegherea Consiliului Internaţional de Protecţie a Păsărilor (ICBP);

- reptilele sunt trecute pe această listă cu 2 specii vulnerabile; - peştii de apă dulce cuprind 6 specii din care 4 în pericol de extincţie şi două specii

vulnerabile. Din totalul de 33.085 de specii de nevertebrate inventariate în România, 11 specii sunt

considerate periclitate. În România a fost realizată Lista roşie a plantelor superioare (Olteanu şi alţii, 1994), în

care, din totalul de 3.700 de specii sunt incluse 23 de specii de plante declarate monumente ale naturii, 74 de specii extincte, 39 de specii periclitate, 171 de specii vulnerabile şi 1.253 de specii rare. De asemenea, au fost identificaţi 110 taxoni endemici pentru România.

În anul 2005 Academia Română şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală Gigore Antipa editează Cartea roşie a vertebratelor din România. Din analiza datelor prezentate în această lucrare rezultă că din cele 707 specii de vertebrate existente în România, 221 de specii sunt într-o stare defavorabilă de conservare: 7 specii sunt aproape ameninţate, 106 specii sunt vulnerabile, 65 de specii sunt periclitate şi 43 de specii sunt critic periclitate. Din fauna de vertebrate 5 specii sunt considerate extincte.

Monumente ale naturii (specii de animale sau plante care se află în pericol de dispariție )

• Evoluţia ocrotirii ecosistemelor în România sub impactul integrării europene a fost insuficient coordonată prin politici sau strategii de reglementare, armonizarea între reglementările necesare în ce priveşte transpunerea în dreptul intern fiind în general bazată pe preluarea de texte din directive şi pe modificarea frecventă.

• Impactul integrării europene asupra ocrotirii ecosistemelor a fost limitat în special la transpunerea celor mai importante prevederi din aquis-ul din domeniu, dar implementarea şi aplicarea acestuia este încă incipientă.

• sub influenţa competenţei ne-exclusive a Uniunii Europene şi a principiului subsidiarităţii, Statelor Membre le revin obligaţii ce pot fi respectate pe calea legii, dar care nu sunt precizate explicit în acquis-ul comunitar, ci prin stabilirea unor obiective.

• Ocazia de armonizare internă şi de stabilire a unui cadru ştiinţific unitar al reglementărilor, conferită de organizarea ca lege cadru a legii mediului nu a fost fructificată suficient.

Legislatie specifica privind conservarea naturii

Decretul 187 din 30 martie 1990 de acceptare a Convenţiei privind patrimoniul mondial, cultural si natural, adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă si Cultură la 16 noiembrie 1972.

Legea nr. 5 din 27 ianuarie1991 pentru ratificarea Convenţiei asupra zonelor umede de importanţă internaţională, in special ca habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar, la 2 februarie 1971.

Legea nr. 13 din 11 martie 1993 pentru ratificarea Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice si a habitatelor naturale din Europa, încheiată la Berna la 19.07.1979.

Legea nr. 82 din 20 noiembrie 1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”, modificată prin OUG nr. 112/2000 şi Legea nr. 454/ 2001.

Legea nr. 58 din 13 iulie 1994 pentru ratificarea Convenţiei privind diversitatea biologică, adoptată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992.

Legea nr. 69 din 15 iulie 1994 de aderare a României la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de floră si faună pe cale de dispariţie, adoptată la Washington la 3 martie 1973.

Legea nr. 26 din 24 aprilie 1996 privind Codul Silvic. Legea nr. 103 din 23 septembrie 1996, republicată in 2002, privind fondul cinegetic şi protecţia

vânatului. Legea nr. 13 din 8 ianuarie 1998 pentru ratificarea Convenţiei privind conservarea speciilor migratoare

de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iulie 1979. Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind amenajarea teritoriului naţional – Secţiunea a III-a, zone protejate. Legea nr. 89 din 10 mai 2000 pentru ratificarea Acordului privind conservarea păsărilor migratoare

african- euroasiatice. Legea nr. 90 din 10 mai 2000 pentru aderarea României la Acordul privind conservarea liliecilor în

Europa.

Legea nr. 91 din 10 mai 2000 de ratificare a Acordului privind conservarea cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană si din zona contiguă a Atlanticului.

Ordinul nr. 668/RT/2000 privind identificarea terenurilor forestiere exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente.

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 236 din 24 noiembrie 2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice.

Legea nr. 462 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice.

Ordinul nr. 647 din 16 noiembrie 2001 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă sau la export a plantelor si animalelor din flora si fauna sălbatica, precum şi a importului acestora.

Legea nr. 191 din 16 aprilie 2002 care reglementează funcţionarea grădinilor zoologice si a acvariilor publice.

Legea nr. 451 din 8 iulie 2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, Florenţa, 20.10.2002.

Legea 59 din 11 martie 2003 pentru ratificarea Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenţia privind diversitatea biologică, semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro, adoptat la Montreal la 29.01.2000.

Hotararea Guvernului nr. 230 din 23 mai 2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale si parcurilor naturale si constituirea administraţiilor acestora.

Ordinul nr. 552 din 18 decembrie 2003 privind aprobarea zonării interioare a parcurilor naţionale si a parcurilor naturale, din punct de vedere al necesităţii de conservare a diversităţii biologice.

Ordinul 246 din 14 aprilie 2004 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale pentru stabilirea listei ciupercilor comestibile din flora spontană a căror recoltare sau achiziţie şi comercializare sunt permise.

Ordinul nr. 374 din 3 septembrie 2004 pentru aprobarea Planului de acţiune privind conservarea cetaceelor din apele româneşti al Mării Negre.

Ordinul nr. 742 din 22 septembrie 2004 pentru aprobarea instrucţiunilor privind autorizarea, inventarierea şi inregistrarea grădinilor zoologice şi a acvariilor publice.

Hotararea Guvernului nr. 2151 din 30 noiembrie 2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone.

Ordinul 494 din 30 mai 2005 privind aprobarea procedurilor de încredinţare a administrării şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate, care abroga Ordinul nr. 850/2003 .

Ordinul 604 din 4 iulie 2005 pentru aprobarea clasificării peşterilor şi sectoarelor de peşteri – arii naturale protejate.

Ordinul nr. 1198 din 25 noiembrie 2005 pentru actualizarea anexelor nr. 2,3,4,5 la OUG nr. 236 / 2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice, aprobată cu modificari si completări prin Legea nr. 462/2001.

Ordinul nr. 1245 din 7 decembrie 2005 al ministrului mediului si gospodaririi apelor privind aprobarea Metodologiei de realizare a registrului zonelor protejate.

Hotararea Guvernului nr. 1581 din 8 decembrie 2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone.

Ordonanta de Urgenta nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protectia mediului. Ordinul nr. 1245 din 18 ianuarie 2006 al ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind

aprobarea Metodologiei de realizare a registrului zonelor protejate. Ordinul nr. 76 din 23 ianuarie 2006 al ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind

aprobarea Metodologiei de elaborare şi competenţele de avizare şi aprobare a regulamentelor de exploatare a lacurilor de acumulare, a Normelor metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală şi a Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare şi prizelor de alimentare cu apă.

Hotărârea nr. 249 din 22 februarie 2006 privind suportul financiar acordat participanţilor români la Programul LIFE – Natura al Comunităţii Europene pentru anii 2006 - 2009

Decretul nr. 216 din 27 februarie 2006 privind promulgarea pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 140/ 2005 privind masurile ce se impun ca urmare a suspiciunii gripei aviare.Legea nr. 28 din 28 februarie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2005 privind măsurile ce se impun ca urmare a suspiciunii gripei aviare.Ordinul nr. 207 din 3 martie 2006 privind aprobarea continutului Formularului Standard Natura 2000 si a manualului de completare a acestuia.Ordinul nr. 231 din 5 aprilie 2006 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale pentru aprobarea Normei tehnice interne cu privire la gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii din apele de munte gestionate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.Hotărârea nr. 467 din 12 aprilie 2006 pentru modificarea Normelor tehnice privind calitatea apelor pentru moluşte, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 201/2002.Ordin nr. 262 din 18 aprilie 2006 si 330/5.04.2006 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind conservarea populaţiilor de sturioni din apele naturale şi dezvoltarea acvaculturii de sturioni din România. Ordinul nr. 313 din 9 mai 2006 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor pentru completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 191/326/2006 privind prohibiţia pescuitului în anul 2006.Legea nr. 137 din 12 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2005 privind finanţarea de la bugetul de stat a unor măsuri pentru conservarea şi utilizarea resurselor genetice animale în stare critică, în pericol de dispariţie şi a celor vulnerabile. Legea nr. 149 din 15 mai 2006 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2005 pentru modificarea art. 10 alin (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea Fondului forestier naţional.Legea nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

Legislatie specifica privind biosecuritatea

Ordonanta de Guvern nr. 49 din 30 ianuarie 2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum şi a produselor rezultate din acestea.

Legea nr. 654 din 20 noiembrie 2001 pentru modificarea si completarea Legii fondului cinegetic si a protectiei vanatului nr.103/1996.

Ordonanţa de guvern nr. 34 din 30 ianuarie 2002 privind protecţia animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale.

Hotararea Guvernului nr. 106 din 7 februarie 2002 privind etichetarea alimentelor, Anexa nr. 3 Norme metodologice privind informatiile suplimentare care se indică obligatoriu prin etichetare în cazul alimentelor obţinute din organisme modificate genetic sau care conţin aditivi şi arome modificate genetic ori obţinute din organisme modificate genetic.

Ordinul nr. 143 din 1 aprilie 2002 pentru aprobarea instrucţiunilor privind adăpostirea şi îngrijirea animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale.

Legea nr. 214 din 19 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare si comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum si a produselor rezultate din acestea.

Legea nr. 266 din 15 mai 2002 privind producerea, prelucrarea si certificarea calităţii, comercializarea seminţelor si a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante.

Legea nr. 471 din 9 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de guvern nr. 34 / 30 ianuarie 2002 pentru protecţia animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale.

Ordinul nr. 684 din 5 august 2002 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru Securitatea Biologică şi a Regulamentului de Organizare si Funcţionare a acesteia.

Legea nr 59 din 11 martie 2003 pentru ratificarea Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Conventia privind diversitatea biologica;

Ordinul nr. 1295 din 23 decembrie 2005 al ministrului mediului si gospodaririi mediului pentru aprobarea Formularului de prezentare a rezumatului notificarii privind introducerea deliberata in mediu a organismelor modificate genetic, in alte scopuri decat introducerea pe piata.

Hotărârea nr. 28 din 5 ianuarie 2006 privind transportul transfrontieră al organismelor modificate genetic.

Ordinul nr. 1295 din 17 ianuarie 2006 al ministrului mediului şi gospodăririi apelor pentru aprobarea Formularului de prezentare a rezumatului notificării privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, în alte scopuri decât ntroducerea pe piaţă.

Ordinul nr. 12 din 23 ianuarie 2006 al preşedintelui Autorităţii Naţional Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind stabilirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide în şi pe fructe, legume, cereale şi alte produse de origine vegetală.

Hotărârea nr. 173 din 9 februarie 2006 privind trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic şi trasabilitatea alimentelor şi hranei pentru animale, obţinute din organisme modificate geneticHotararea nr. 256 din 22 februarie 2006 privind hrana pentru animale si alimentele modificate genetic.Ordonanta de urgenta nr. 11 din 22 februarie 2006 privind masurile ce se aplica pentru monitorizarea, combaterea si eradicarea gripei aviare pe teritoriul Romaniei;Ordinul nr. 137 din 27 februarie 2006 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind aprobarea Procedurii naţionale de omologare a produselor de protecţie a plantelor care conţin substanţe active notificate şi pentru care nu s-a luat încă o decizie de includere în lista cu substanţe active autorizate în Uniunea Europeană.Ordinul nr. 237 din 7 aprilie 2006 privind autorizarea cultivatorilor de plante modificate genetic.Ordinul nr. 284 din 26 aprilie 2006 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale pentru abrogarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 462/2003 privind evidenţa agenţilor economici care cultivă plante modificate genetic.Decretul nr. 671 din 11 mai 2006 privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Convenţiei europene pentru protecţia animalelor vertebrate utilizate în experimente şi alte scopuri ştiinţifice, adoptată la Strasbourg la 18 martie 1986 şi a Protocolului de amendare a Convenţiei europene pentru protecţia animalelor vertebrate utilizate în experimente şi alte scopuri ştiinţifice, adoptat la Strasbourg la 22 iunie 1998, semnate de România la 15 februarie 2006.

Num

ărul de arii protejate

90

80

70

60

50

40

30 20

10 Înainte de 1950 1950-1959 1960-1969 1970-1980 2000

Perioada

Evoluţia numărului de arii protejate în România după adoptarea în 1972 a Convenţiei de la Stokholm (după Primack et al., 2002)

Specii de mamifere şi păsări dispărute din fauna României (după Drugescu, 1994 şi Enciclopedia zoocinegetică, 1996)

Specia Perioada dispariţiei Observaţii bourul (Bos taurus primigenius)

secolele XV-XVI

calul de pădure (Equus cabalus silvaticus)

după 1700

marmota de stepă (Marmota bobac) 1800 antilopa saiga (Saiga tatarica)

1800

elanul (Alces alces)

1813-1850 reapărut după 1960

zimbrul (Bison bonasus bonasus)

1762 reintrodus în câteva rezervaţii

potârnichea alpină (Lagopus mutus)

1884

marmota alpină (Arctomys marmota)

1890-1900 reintrodusă în câteva masive muntoase

potârnichea de stâncă (Alectoris graeca saxatilis)

1920

castorul sau brebul (Castor fiber)

1824 reintrodus în 1998

vulturul bărbos/zăganul (Gypaetus barbatus aureus)

1932-1934

vulturul pleşuv negru/brun (Aegypius monachus)

1960

vulturul pleşuv sur (Gyps fulvus fulvus)

1960

vulturul mic (Neophron percnopterus)

1980

Din cele 191 de specii de peşti din România, 35 de specii adică 18,3% sunt ameninţate în diferite grade: 17 specii (8,9%) sunt specii vulnerabile, 9 specii (4,7%) sunt periclitate şi 9 specii (4,7%) sunt critic periclitate.

Din totalul faunei de amfibieni de 20 de specii, 17 specii (85% din total) sunt într-o situaţie defavorabilă de conservare: 5 specii (25%) sunt aproape ameninţate, 9 specii (45%) sunt vulnerabile şi 3 specii (15%) sunt periclitate.

Din cele 30 de specii de reptile existente în România, 22 de specii, adică 73% din total, sunt ameninţate în diferite grade: două specii (6,6%) sunt aproape ameninţate, 7 specii (23,3%) sunt vulnerabile, 7 specii (23,3%) sunt periclitate şi 6 specii (20%) sunt critic periclitate.

Avifauna din România este una din grupele sistematice cele mai afectate. Din circa 364 de specii de păsări, 82 de specii, reprezentând 22,5% din total, sunt considerate ameninţate în diferite grade: 36 de specii (9,8%) sunt vulnerabile, 21 de specii (6,3%) sunt periclitate şi 21 de specii sunt critic periclitate. O specie este extinctă iar 3 specii au dispărut din fauna României.

Grupul mamiferelor constituie categoria sistematică cea mai ameninţată din România. Din cele 102 specii existente, 70 de specii, adică aproape 70% din total, au o situaţie defavorabilă de conservare: 37 de specii (36%) sunt vulnerabile, 25 de specii (aproape 25%) sunt periclitate, 7 specii (aproape 7%) sunt critic periclitate iar o specie este extinctă în natură.

Regimul ariilor protejate în judeţul Iaşi

Luându-se în considerare starea actuală a diversităţii biologice din judeţ, au fost stabilite următoarele obiective prioritare:

- organizarea Reţelei judeţene de arii protejate şi asigurarea managementului necesar ocrotirii habitatelor naturale şi conservării diversităţii biologice;

- conservarea in situ şi ex situ a speciilor ameninţate, endemice şi/sau rare, precum şi a celor cu valoare economică ridicată;

- protecţia, conservarea şi refacerea diversităţii biologice terestre şi acvatice, existente în afara ariilor protejate: reducerea şi eliminarea efectelor negative cauzate de poluarea mediilor de viaţă şi reconstrucţia ecosistemelor şi a habitatelor deteriorate;

- dezvoltarea programelor speciale de cercetare şi monitorizare, pentru cunoaşterea stării diversităţii biologice.

Pe teritoriul judeţului Iaşi au fost inventariate un număr de 27 rezervaţii naturale cu o suprafaţă totală de 22.238,88 ha, 32 parcuri dendrologice şi 8 perimetre forestiere speciale, cu rol de consolidare a versanţilor şi purificare a atmosferei municipiului Iaşi, care au fost trecute în regim de protecţie prin adoptarea Hotărârii nr. 8/1994 a Consiliului Judeţean Iaşi.

Ariile naturale protejate din judeţul Iaşi

Acumularea Chiriţa

Pruteţul Bălătău

Balta Teiva-Vişina

Heleşteele de la Larga Jijia – Vlădeni

Punctul fosilifer Băiceni Locul fosilifer Dealul Repedea

Teiul lui Eminescu (Copou) Plopii fără soț (Bucium)

Plop negru (402 ani) Sculeni Zadă (170 ani) Moțca Tei (656 ani) Mănăstirea Bârnova

Stejar (566 ani) vila Iamandi-Bucium

Păr de cultură (599 ani) Ciohorăni

Platan (442 ani) Mănăstirea Bucium

Pădurea Gheorghiţoaia

Pădurea Medeleni

Bohotin - Pietrosu

Făgetul secular Humosu

Pădurea Uricani

Fâneţele seculare de la Valea lui David

Poiana cu Schit

Sărăturile din Valea Ilenei

Cartea Roşie a judeţului Iaşi

cuprinde 454 de specii: 97 specii de plante şi 357 specii de animale, împărţite în specii periclitate, vulnerabile şi rare, conform criteriilor I.U.C.N., respectiv specii strict protejate şi protejate, conform Convenţiei de la Berna, 1979.

Multe dintre acestea sunt în pericol de dispariţie din cauza colectării excesive şi comercializării pe pieţele judeţului.

Zonele umede sunt adăpost pentru o herpetofaună preţioasă, alcătuită din specii de amfibieni (urodele şi anure) şi reptile (şerpi, şopârle, broaşte ţestoase) aflate sub un regim de protecţie foarte sever, respectiv pentru numeroase specii de păsări acvatice care fie cuibăresc aici, fie se odihnesc în timpul migraţiei lor.

Specii de plante şi animale din judeţul Iaşi

Natrix tesselata

Calvatia excipuliformis Corp sporifer

Remiz pendulinus

Panurus b iarmicu s

Iris pseudacorus

Natrix tesselata

Nevertebrate acvaticeNevertebrate acvatice

Iris pseudacorusIris pseudacorus

Restricţii stabilite în cuprinsul ariilor protejate din domeniul silvic

sunt interzise tăierile de regenerare, fiind admise numai măsurile igienico-culturale şi tăierile specifice rezervaţiilor de seminţe cuprinse în cadrul ariei protejate. Aceste lucrări se vor executa numai cu avizul Academiei Române – Subcomisia Monumentelor Naturii.

se interzice recoltatul ierburilor, plantelor medicinale, fructelor, ciupercilor sau al altor produse accesorii ale pădurii, precum materiale de interes ştiinţific, naturalistic, cinegetic;

sunt interzise: păşunatul, vânătoarea şi pescuitul, prinderea şi menţinerea în captivitate a animalelor sălbatice;

este interzis accesul persoanelor neautorizate şi al mijloacelor de transport hipo şi auto; în caz de necesitate, acesta va fi limitat la minimum posibil şi permis numai pe drumurile şi potecile amenajate;

se interzice folosirea substanţelor chimice clasice pentru combaterea dăunătorilor. Se vor utiliza metode integrate (biopreparate), combaterea biologică;

se interzic: aprinsul focului, producerea zgomotelor de orice fel şi activitatea umană;

se interzice distrugerea, deteriorarea sau ştergerea semnelor topogeodezice, a panourilor indicatoare ori a marcajului rezervaţiei;

sunt interzise săpăturile de orice fel, deschiderea de cariere de piatră, nisip, argilă sau executarea de construcţii, cât şi schimbarea destinaţiei ariei protejate fără acordul organelor abilitate prin lege (Academia Română – Subcomisia Monumentelor Naturii).

Restricţii stabilite în cuprinsul ariilor protejate cu caracter floristic

sunt interzise păşunatul şi vânătoarea, indiferent de anotimp;

se interzice recoltatul ierburilor, plantelor medicinale, seminţelor, ciupercilor şi al materialelor de interes ştiinţific, naturalistic sau cinegetic; se acceptă cositul prin rotaţie (cositul restrictiv al unei zone restrânse la 1/3 din suprafaţa totală), alta în fiecare an, în cursul lunii august, după producerea însămânţării naturale;

sunt interzise: efectuarea săpăturilor de orice fel, desţelenirile, deschiderea de cariere de extracţie şi executarea de construcţii (drumuri, clădiri, lucrări de îmbunătăţiri funciare, montări de conducte sau cabluri etc.);

se interzice aprinderea focului şi producerea zgomotelor de orice fel;

se interzice folosirea substanţelor chimice clasice pentru combaterea dăunătorilor; dacă este posibil, se va aplica combaterea biologică;

este interzis accesul persoanelor neautorizate, al mijloacelor de transport hipo şi mecanice, în caz de necesitate, acesta va fi limitat la minimum posibil şi numai pe drumurile şi potecile special amenajate;

sunt interzise distrugerea, deteriorarea sau ştergerea semnelor topogeodezice, a panourilor indicatoare ori a marcajului rezervaţiei sau a împrejmuirii rezervaţiei;

se interzice schimbarea destinaţiei terenului fără acordul prealabil al forurilor competente: Academia Română şi Agenţia de Protecţia Mediului.

Restricţii stabilite în cuprinsul ariilor protejate cu caracter acvatic şi ihtiologic

se interzice mutarea, deteriorarea, distrugerea sau ştergerea semnelor indicatoare, precum şi a împrejmuirii ariei protejate;

se interzice recoltarea stufului, papurii, rogozului, a plantelor acvatice, ierburilor, arbuştilor şi arborilor din incinta ariei protejate, precum şi păşunatul sau adăpatul animalelor;

se interzice pescuitul cu orice fel de unelte, precum şi recoltarea oricărei specii din fauna acvatică sau terestră de pe teritoriul ariei protejate. Se exceptează pescuitul (recoltarea experimentală) efectuat de către administratorul piscicol pentru verificarea stării de sănătate şi controlul fondului piscicol al faunei (restricţie totală în perioada: 1 ianuarie - 30 iunie);

este interzisă aprinderea focului, producerea zgomotelor de orice fel, executarea de construcţii, diguri, garduri şi canale, săparea de şanţuri, deschiderea de cariere, precum şi schimbarea destinaţiei ariei protejate;

este interzis, de regulă, accesul persoanelor, al mijloacelor de transport auto sau hipo, şi al bărcilor cu motor sau cu vâsle; în caz de necesitate, acesta va fi limitat la minimum posibil;

se interzice introducerea altor specii de floră, respectiv faună acvatică sau terestră, în incinta rezervaţiei;

se interzice amplasarea de instalaţii de pompare şi utilizarea apei pentru orice fel de folosinţă.

Restricţii stabilite în cuprinsul ariilor protejate cu caracter paleontologic

este interzisă colectarea rocilor, ierburilor, plantelor medicinale, seminţelor şi a materialelor de interes ştiinţific;

se interzice efectuarea săpăturilor de orice fel, deschiderea de cariere de piatră, nisip, argilă sau executarea de construcţii (drumuri, clădiri, lucrări de îmbunătăţiri funciare, montări de conducte, cabluri etc.)

este interzis accesul persoanelor neautorizate, al vehiculelor de transport auto sau hipo;

se interzice aprinderea focului, distrugerea, deteriorarea sau ştergerea semnelor topogeodezice, a panourilor indicatoare ori a marcajului rezervaţiei sau a împrejmuirii rezervaţiei;

se interzice schimbarea destinaţiei terenului, fără acordul prealabil al Academiei Române şi al Agenţiei de Protecţia Mediului.

Restricţii stabilite în cuprinsul parcurilor dendrologice

Parcurile dendrologice sunt plantaţii realizate în jurul unor proprietăţi, reprezentând valori de patrimoniu prin raritatea speciilor autohtone sau exotice de arbori şi arbuşti pe care le conţin. Multe dintre acestea au fost realizate cu ajutorul unor arhitecţi peisagişti, având şi o adevărată valoare artistică.

sunt interzise tăierile arborilor de orice natură şi distrugerea arbuştilor. Sunt admise măsuri igienico-culturale, dar executate numai de personal calificat;

este interzisă shimbarea aleilor, rondurilor, boscheţilor, pergolelor, fântânilor arteziene şi a altor piese de mobilier peisagistic existente;

se interzice amplasarea unor construcţii sau instalarea de conducte fără acordul Academiei Române – Subcomisia Monumentelor Naturii;

este interzisă executarea săpăturilor de orice fel (şanţuri, gropi, alei betonate sau asfaltate etc.) în apropierea arborilor, dacă ar putea pune în pericol existenţa acestora;

sunt interzise aprinderea focului, arderea şi depozitarea deşeurilor, a frunzişului uscat, a resturilor menajere etc. în incinta parcului;

este interzisă ştergerea, deteriorarea sau distrugerea panourilor avertizoare şi a împrejmuirii parcului;

se pot realiza plantări de arbori şi arbuşti autohtoni sau exotici numai cu acordul specialiştilor, păstrându-se aspectul peisagistic iniţial.

Restricţii stabilite în cuprinsul perimetrelor speciale forestiere protejate

este, de regulă, interzis accesul mijloacelor de transport hipo şi auto; acesta va fi limitat la minimum posibil şi permis numai pe drumurile şi potecile special amenajate. Se acceptă accesul persoanelor în scop turistic sau de recreere, dar numai în zonele stabilite în acest scop;

se interzice exploatarea arborilor, a arboretului, a vegetaţiei arbustive şi subarbustive, cu excepţia lucrărilor de întreţinere necesare;

sunt interzise lucrările de construcţie, deschiderea de cariere şi săparea de şanţuri. Se acceptă numai intervenţiile de întreţinere şi reparaţii la construcţiile existente (canale de scurgere a apei, drumuri, drenuri etc.);

se interzice păşunatul în interiorul perimetrelor special protejate. Se acceptă exploatarea covorului ierbaceu numai prin cosire, după perioada de însămânţare naturală;

se interzice schimbarea folosinţei actuale a perimetrelor respective.

Restricţii stabilite în legătură cu monumentele naturii

este interzisă orice intervenţie asupra tulpinii, coroanei sau rădăcinilor arborilor monument, fără aprobarea scrisă a Academiei Române – Subcomisia Monumentelor Naturii;

se interzice urcatul pe coroană, precum şi recoltatul florilor, fructelor şi al seminţelor;

sunt interzise păşunatul şi cositul în terenul ocupat de flora protejată, precum şi accesul persoanelor neautorizate în spaţiul împrejmuit respectiv;

este interzis recoltatul plantelor şi seminţelor de interes ştiinţific naturalistic;

sunt interzise distrugerea sau ştergerea inscripţiilor de pe panourile indicatoare şi deteriorarea împrejmuirii de protecţie.

UE nu si-a indeplinit obiectivul pentru 2010, dar a acumulat o experienta importanta in lupta pentru

salvarea naturii Biodiversitatea din Europa este grav amenintata in continuare de solicitarile excesive la care

supunem mediul in care traim: schimbarea destinatiei terenurilor, poluarea, speciile invazive (acele speci a caror inmultire nu poate fi limitata) si schimbarile climatice, se arata in raport.

in ultimii doi ani s-au facut totusi  progrese semnificative. Comisarul European  pentru mediu este multumit ca biodiversitatea a fost pusa ca prioritate pe

agenda politica europeana. In acelasi timp, oficialul comunitar constata ca pentru atingerea tintelor e nevoie nu doar de implicarea Europei, ci a tuturor liderilor mondiali.

"In lume, amenintarea este chiar mai mare decat in Uniunea Europeana. De aceea, este imperativ ca summitul de la Nagoya sa duca la adoptarea unei strategii globale solide in domeniul protectiei biodiversitatii si ecosistemelor, spune comisarul pentru mediu.

O ideea impartasita de altfel si de presedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy. "In fiecare zi vedem cum natura si  biodiversitatea sunt amenintate. Saptamani bune am urmarit la

televizor scurgerile de petrol din Golful Mexic iar recent am fost socat sa vad fotografii cu accidentul ecologic din Ungaria. Aceste evenimente sunt puternice semnale de alarma privind nevoia de a proteja natura la nivel global. Europa tine la natura si  la mediul inconjurator.

Avem politici, bugete si  legislatia dar ceea ce trebuie sa facem noi europenii este sa inspiram actiuni globale. In mai putin de doua saptamani, lumea se aduna la Nagoya, pentru o conferinta foarte importanta dedicata biodiversitatii. Lumea trebuie sa se puna de acord asupra tintelor, strategiilor si  actiunilor menite sa salveze biodiversitatea".

Pe 18 octombrie, în Japonia, la Nagoya, va avea loc Conventia pentru Diversitatea Biologica  - summit unde se vor discuta noile obiective privind biodiversitatea la nivel global. De altfel, în afara Uniunii Europene, situaţia arată mult mai rău: între 12% și 55% din anumite grupuri de vertebrate, nevertebrate și plante sunt amenințate cu dispariția.

În spaţiul comunitar s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte inversarea tendinței de declin al speciilor și habitatelor. De asemenea, rețeaua Natura 2000 a fost extinsă substanțial, cuprinzând în prezent circa 26 000 de situri – adică 18% din suprafața terestră a Uniunii Europene.

Topul celor 10 preocupări majore la Sesiunea Convenţiei asupra Diversităţii Biologice (Nagoya, Japonia, 18-29 Octombrie, 2010) include:

[1] viitorul Convenţiei: aducerea biodiversităţii de la periferie spre centru; [2] finanţele, instrumentele economice şi biodiversitatea; [3] Protocolul de la Nagoya asupra împărţirii accesului la bioresurse şi a

beneficiului; [4] schimbarea climei, geoingineria şi biodiversitatea; [5] oprirea deforestării prin măsuri sociale nu şi de piaţă; [6] alimentarea pierderii de biodiversitate: biomasă pentru biocombustibili,

bioenergie, biocurăţenie şi tehnologiile noii bioeconomii; [7] voinţa politică este urgent necesară pentru a face utilizarea durabilă o realitate; [8] biodiversitatea din agricultură să hrănească lumea!; [9] acordarea echităţii zonelor protejate; [10] recunoaşterea drepturilor populaţiilor indigene şi sprijinirea cunoaşterii

tradiţionale.   

Părţile trebuie să adopte o abordare bazată pe dreptate/echitate a biodiversităţii, care înseamnă nu numai recunoaşterea drepturilor, demnităţii şi autonomiei tuturor oamenilor, dar și respectarea drepturilor tuturor ființelor vii.

Dreptatea/echitatea biodiversităţii plasează custozii biodiversității în centrul construcției politice, și ca beneficiarii decisivi ai politicilor biodiversităţii.

 Jo Leinen (S&D, DE), președintele Comisiei de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, a spus că:

"Vom mușca mâna care ne hrănește dacă nu vom opri pierderea biodiversității. UE trebuie să conducă lupta pentru protejarea diversității biologice la conferința ONU din Nagoya." 

COMUNICAT DE PRESA                                    12 Octombrie, 2010  

A zecea intalnire a Conferintei Partilor Conventiei pentru Diversitatea Biologica (CBD COP10) va avea loc intre 18-29 octombrie 2010 in  Nagoya, Japonia. Aceasta va fi una dintre cele mai importante intalniri de pana acum ale Conventiei. Deoarece tintele biodiversitatii 2010 nu s-au atins, o strategie cadru pentru perioada pana in 2010 trebuie sa fie adoptata. CEEweb pentru Biodiversitate a dat o atentie deosebita pregatirii pentru  CBD COP10 si furnizeaza recomandari despre cum ar trebui formulate viitoarele politici pentru biodiversitate. In timp ce populatia si nivelurile de consum cresc, biodiversitatea este in descrestere si capacitatea naturii de a continua sa produca bunuri si servicii este redusa. Oricum, serviciile ecosistemului sunt vitale pentru mentinerea bunastarii umane, de aceea protejarea biodiversitatii este cruciala. Recunoscand acestea, in aprilie 2002, Partile din Conventie s-au dedicat pentru a indeplini pana in 2010 o reducere semnificativa a ratei curente de pierdere a biodiversitatii la nivel global, regional si national ca o contributie la scaderea saraciei si inspre beneficiul intregii vieti de pe Pamant. Datorita acestei tinte pentru biodiversitate in anul 2010, Programul de Mediu al Natiunilor Unite a declarat anul 2010 ca Anul International al Biodiversitatii pentru a constientiza asupra pierderilor din biodiversitate si pentru a promova protectia mediului. Din pacate, tinta pentru biodiversitate stabilita pentru 2010 nu va fi atinsa si biodiversitatea va continua sa se imputineze. Prin urmare, Partile de la Nagoya ar trebui sa foloseasca acest moment pentru a adopta o abordare ambitioasa si strategica pentru urmatoriul deceniu care va ajuta la oprirea pierderilor in biodiversitate pana in anul 2020. Necesitatea schimbarii paradigmelor in politicile de biodiversitate Esecul in a realiza tinta biodiversitatii pentru 2010 a fost cauzat de o focalizare excesiva pe rezolvarea problemelor zonale si pe solutii seperficiale care nu rezolva problemele de mediu ci le extind in timp si spatiu. Fara a da atentie factorilor de baza, presiunile exercitate pe mediu, rezultand in pierderi de biodiversitate inter alia, continua sa se reinnoiasca. Pana cand va continua supra-exploatarea resurselor naturale, poluarea excesiva, cresterea consumului si a productiei, atingerea scopurilor de conservare a naturii vor ramanea nerealiste. Prin urmare o schimbare de paradigma in politicile biodiversitatii este de dorit pentru a identifica si a aborda factorii de baza.

CEEweb pentru Biodiversitate a formulat recomandari clare despre cum sa fie atinse scopurile conservarii naturale. Potrivit pozitiei noastre, abordarea strategica a CBD ar trebui sa se adreseze clar factorilor din spatele presiunilor asupra mediului, ca si stilul nostru neviabil de consum si productie. Aceste tipare sunt determinate de catre sistemele sociale si economice actuale, ceea ce permite o pierdere a mostenirii naturale care nu poate fi compensata. Prin urmare, aceste sisteme lasa ca sa infloreasca produse si servicii scumpe din punct de vedere energetic, datorita accesului ieftin si nelimitat la resursele naturale, comparativ cu forta de munca umana. Mergand un pas mai in fata putem vedea ca sistemele sociale si economice sunt definite de catre valorile societatii. Printre aceste valori, cea mai dominanta este crezul in bogatia materiala si in continua crestere e GDP pe costul altor valori ca si un mediu sanatos, fericire si securitate. In lumina acestor complexe relationari, CEEweb militeaza pentru intarirea suportului politic in vederea reducerii impactul consumului asupra mostenirii naturale a Globului.  Oservand importanta imbunatatirii noii abordari strategice a CBD, CEEweb pentru Biodiversitate a organizat doua intalniri pentru factorii interesati Pan-Europeni in decursul unui an. Prima intalnire a avut loc in septembrie 2009 in Liege, Belgia, in timp ce al doilea eveniment a fost organizat in iulie 2010 in Gabala, Azerbaijan. Principalul scop al intalnirilor a fost impartasirea ideilor asupra formularii si implementarii efective a politicilor biodoversitatii si contributia lor la Scopurile de Dezvoltare pentru noul  Mileniu (Millennium Development Goals -MDG’s).                CEEweb pentru Biodiversitate este o organizatie-umbrela de ONG-uri din regiunea Europei Centrale si de Est. Misiunea noastra este conservarea biodiversitatii prin promovarea dezvoltarii durabile. Conventia pentru Diversitatea Biologica Deschisa pentru semnare la Summitului Pamantului din Rio de Janeiro 1992, Conventia pentru Diversitatea Biologica este un tratat international pentru conservarea si utilizarea durabila a biodiversitatii si impartirea echitabila a beneficiilor din utilizarea resurselor genetice. Cu 193 de Parti, CBD are o aproape-globala participare intre tarile dedicate conservarii vietii pe Pamant. CBD cauta sa se adreseze tuturor amenintarilor asupra biodiversitatii si serviciilor ecosistemice, incluzand pericolele schimbarii climatice, prin evaluare stiintifica, dezvoltare de unelte, procese si initiative, transfer de tehnologii si bune practici si o implicare totala si activa a principalilor actori incluzand comunitati locale si indigene, tineri, ONG-uri, femei si comunitatea oamenilor de afaceri. Sediul central al Secretariatului Conventiei este situat in Montreal.