Legislație Și Org. s. Curs 3.

LEGISLAȚIE ȘI

ORGANIZARE SANITARĂ

T. 3

RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN DOMENIUL MEDICAL

a. Definirea culpei

b. Conținutul culpei

c. Formele culpei medicale

a. DEFINIREA CULPEI

Asumarea responsabilității medicale se face din perspectiva acceptării legilor juridice ca pe niște norme morale, pertinente, clare.

Responsabilitatea :

- delictuală (derivată din responsabilitatea penală);

- contractuală baza responsabilității medicale

(deosebit de actuale – asigurările, complementare).

a. DEFINIREA CULPEI

Problematică:

- sistemul de asigurări de sănătate și malpraxis;

- liberalizarea practicii medicale;

- responsabilitatea contractuală;

- viața și sănătatea sunt valori nepatrimoniale absolute.

a. DEFINIREA CULPEI

Contractul:

- de muncă (sau de locație de servicii), cadru instituțional prin care se obligă să

presteze servicii medicale către bolnavi;

- de mijloace, încheiat între medic și bolnav (îngrijiri atente, conștiincioase).

Excepție fac: cazul fortuit, forța majoră, starea de necesitate.

CONTRACTUL DE MUNCĂ

Obligația specialistului este de a acorda îngrijirile/terapiile/lucrările conform înțelegerii iar a bolnavului de a plăti efortul respectiv.

În cazul când parte din servicii/lucrări se decontează prin casele de asigurări de sănătate intervine o a doua relație contractuală pentru respectiva componentă (pachet asigurator).

CONTRACTUL DE MUNCĂ

Specialistul:

- salariatul unei unități de stat – contractul apare între acesta și stat (relația este în domeniul bugetar);

- contractul colectiv de muncă – CASS (identic);

- încadrat la un cabinet privat – relațiile contractuale se derulează prin titularul entității;

- titularul cabinetului – relații contractuale cu pacientul.

CONTRACTUL DE REZULTATCând se urmărește obținerea unui rezultat

concret, teleologic (doctrină potrivit căreia în natură și societate totul este organizat în conformitate cu un anumit scop, cu o anumită cauză finală - teoria finalității).

Prezumția de vinovăție:

- neobținerea rezultatului scontat/anticipat;

- când nu se respectă obligațiile umane/tehnice;

- încălcarea caracterului uman al terapiei (subculpă).

CONTRACTUL DE REZULTATDomenii susceptibile prezumției

de vinovăție:

- tehnica stomatologică, chirurgia estetică, inseminația artificială;

- dacă scopul nu este atins, calitatea lucrării/ îngrijii nu are nici o valoare;

Criteriologia greșelii este dificilă:

- prudența comună poate fi insuficientă la nivelul multor arii medicale;

- prudența maximă (terapeutică și juridică) este cea mai recomandată.

CONDIȚIILE LEGALE DE DEFINIRE A CULPEI

Culpa judiciară apare atunci când o faptă este comisă cu vinovăție și determină un prejudiciu (între faptă și prejudiciu este o legătură cauzală).

Elementele constitutive ale greșelii:

- existența unei datorii profesionale;

- neîndeplinirea acestei datorii făcute cu vinovăție;

- apariția unui prejudiciu datorat acțiunii/inacțiunii,

- probarea legăturii cauzale între fapta medicală și prejudiciu.

CONDIȚIILE LEGALE DE DEFINIRE A CULPEI

Dacă nu se poate demonstra legătura cauzală, culpa nu se poate proba (este

neimputabilă).

Specialistul este responsabil pentru:

- actele sale intenționat răufăcătoare (infracțiuni);

- neîndeplinirea unui contract de rezultat, încălcarea unor standarde (responsabilitate obiectivă: disciplinară, contravențională,

civilă).

CRITERIOLOGIA GREȘELII

Criteriologia greșelii urmărește aplicarea criteriilor culpei profesionale și nu a celor de drept comun.

Culpa profesională – o neprevedere urmată de prejudicii.

O încălcare a regulilor profesionale de toți admisă, produsă prin neatenție, neglijență și imprudență. O lacună pe care un alt specialist în aceleași condiții și circumstanțe de lucru nu ar fi comis-o.

CRITERIOLOGIA GREȘELIIMalpractice (amer.) sau medical negligence

(engl.) – încălcarea regulilor profesionale, comparate cu un standard real, legal, normativ unanim acceptat.

Tipul ideal de comportament: posibil în condiții concrete de exercitare a practicii medicale poate fi admis criteriu obiectiv de raportare.

Trăsături: competența, prudența, atenția și devotamentul la specific.

Eșecul profesional – este asociat cu abaterea explicită de la acest tip de comportament.

b. CONȚINUTUL CULPEI MEDICALE

Conținutul culpei medicale poate fi deosebit de divers și complex:

- abateri de la umanismul medical;

- greșeli de tehnică medicală;

- ignorarea normelor de prudență comună;


Culpa judiciară:

- lipsa de prevedere ce înfrânge o regulă profesională în condițiile deplinei libertăți-acțiune;

- raportul de cauzalitate este elementul fundamental (vătămarea corporală cauzatoare de moarte/afecțiune gravă, conduita medicală a fost oportună și suficientă, etc.);

- condițiile obiective care restrâng (sau nu) libertatea de acțiune anulează proba culpei judiciare (specialistul este epuizat, bolnav, etc.).


Culpa:

- imediată (între greșeală și prejudiciu nu se interpune nici un factor cu caracter de

condiție);

- mediată (între greșeală și prejudiciu se interpune activitatea culpabilă a unei terțe persoane sau a bolnavului).

c. FORMELE CULPEI MEDICALE

Culpa „in agendo” (comisivă) =

= stângăcie, imprudență, nepricepere, nedibăcie, nepăsare în raport cu cerințele bolnavului, temeritate nejustificată de o necesitate, folosirea inadecvată a condițiilor de lucru sau o ușurință în activitatea medicală care reclamă atenție și prudență deosebită;


Culpa „in omitendo” (omisivă) =

= pacientul își pierde șansa de vindecare sau de supraviețuire prin neaplicarea unor proceduri necesare (indiferență, nebăgare de seamă, aspecte de neglijență fără raport de cauzalitate);


Culpa „in eligendo” =

= alegerea greșită a procedurii tehnice, delegarea către o persoană nepotrivită a unor obligații sau delegarea atribuțiilor proprii;


Culpa „in vigilando” =

= încălcarea unei datorii de cofraternitate privind solicitarea și obligația de a răspundea un consult interclinic, prin nesolicitarea unui ajutor, prin neinformarea despre soarta bolnavului sau prin nesupravegherea corectă și adecvată a subalternilor.

TERMINOLOGIA AUGMENTATIVĂ PENTRU

CULPĂCriteriile clasice folosesc terminologia augmentativă și diminutivă pentru culpă împărțind-o în:

- „lata” - gravă;

- „levis” - medie (reprezintă o obligație medie);

- „levissima” - (o obligație excepțională).

Augmentativ (adj.), - servește la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect/fapt de dimensiuni mai mari decât ale celui desemnat prin cuvântul de bază.

TERMINOLOGIA AUGMENTATIVĂ PENTRU

CULPĂCriteriul de apreciere a culpei:

- raportarea la atitudinea profesională normală (rezonabilă) a unui alt specialist care în condiții normale de lucru nu ar fi comis greșeala;

- capacitatea subiectului de a fi acționat liber;

- capacitatea subiectului de a răspunde pentru prejudiciul creat;

- aprecierea situației - organul de expertiză are formulată opinia de sinteză asupra cazului produs.

CULPA DIN OMISIUNE

Culpa din omisiune este atitudinea unei persoane de a se abține (voluntar/involuntar) de la îndeplinirea unei obligații de a acționa pentru a împiedica producerea unui prejudiciu.

Specialistul este responsabil când acționează și când nu acționează.

Refuzul de a acorda asistență medicală într-o situație gravă incumbă responsabilitate disciplinară, civilă și penală.

CULPA DIN OMISIUNE

Omisiunea poate fi:- intenționată - autorul a dorit să se realizeze paguba

(există voința de vătămare);- neintenționată - forme = „în acțiune” – autorul are

obligația de a acționa;

= „pură și simplă” – se reproșează lipsa de acțiune.

Omisiunea de a informa bolnavul (aparținătorul) asupra stării de sănătate/asupra riscurilor actului medical ce urmează executat se numește culpă.

CULPA DIN OMISIUNE

Condițiile culpei prin omisiune:

- imprudență, neglijență sau neprevedere culpabilă pe criteriul comparării;

- fapta încalcă obligația juridică de a acționa pe baza principiilor de drept, regulilor de conviețuire socială, de bună credință, a uzanțelor și regulilor profesionale.

CULPA OMISIVĂ - CAZURI

1. Refuzul răspunderii la solicitare:

- nedeplasarea la locul unde se află persoana suferindă;

- îngrijirile i-ar fi salvat viața/ar fi împiedicat înrăutățirea ei;

- dacă nu accepta, ar fi fost solicitat alt specialist (refuz motivat = neimp.).


2. Refuzul intervenției:

- neasumarea riscului (în mod nejustificat) duce la imputabilitate;

- lipsa de asumare a riscului cu oportunitate.


3. Refuzul trimiterii la un eșalon superior:

- privare de șansa de vindecare/supraviețuire a bolnavului;

- ipostaza „samariteanului milostiv” – consultă bolnavul dar fără a-l avertiza asupra

pericolului și a-l trimite la un eșalon superior;

- se combină negativ cu neglijența contributivă a bolnavului.


4. Abandonul bolnavului –

- specialistul care a început un tratament are obligația de a-l continua până la completa însănătoșire/ameliorare sau până când trece în îngrijirea altei persoane competente.

Retragerea specialistului de la caz - impus printr-un motiv legitim, forță majoră sau caz fortuit.

CULPA OMISIVĂ - CAZURI4. Abandonul bolnavului

…………………………………..

Înlocuirea unui specialist cu altul:

- pe baza interesului general/special al bolnavului;

- cu avizul conducerii entității medicale;

- uneori numai în baza acordului specialiștilor (fără acordul bolnavului).


4. Abandonul bolnavului

…………………………………..

Afirmarea culpabilității (condiții):

- stabilirea neglijenței de a indica un înlocuitor, concomitent cu refuzul de a îngriji în continuare;

- apariția unui prejudiciu pentru bolnav legat direct de refuzul continuării tratamentului (externările pripite).


4. Abandonul bolnavului

……………………………………..

Serviciu de gardă la domiciliu:

- absența – imputabilitate obiectivă (dacă s-a produs un prejudiciu);

- neasistarea bolnavului – sustragerea fără motiv de la îndatoririle profesionale.

Legislație Și Org. s. Curs 3.

Documents

Transcript of Legislație Și Org. s. Curs 3.