Legea 10 Modificata -Iunie 2015

11
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. I. - Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 2. - (1) Prevederile prezentei legi se aplică construcţiilor şi instalaţiilor aferente acestora, denumite în continuare construcţii , în etapele de proiectare, execuţie şi recepţie a construcţiilor, precum şi în etapele de exploatare şi intervenţii la construcţiile existente şi de postutilizare a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinaţie, categorie şi clasă de importanţă sau sursă de finanţare, în scopul protejării vieţii oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului înconjurător. (2) Instalaţiile prevăzute la alin. (1) cuprind instalaţiile electrice, sanitare, termice, de gaze, de ventilaţie, de climatizare/condiţionare aer, de alimentare cu apă şi de canalizare, exclusiv instalaţiile, utilajele şi echipamentele tehnologice din interiorul sau exteriorul construcţiilor." 2. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 5. - (1) Pentru obţinerea unor construcţii de calitate sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe fundamentale aplicabile: a) rezistenţă mecanică şi stabilitate; b) securitate la incendiu; c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător; d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare; e) protecţie împotriva zgomotului; f) economie de energie şi izolare termică; g) utilizare sustenabilă a resurselor naturale. (2) Aplicarea cerinţelor fundamentale se stabileşte pe domenii/subdomenii şi categorii de construcţii şi pe specialităţi pentru instalaţiile aferente construcţiilor, prin regulamente şi reglementări tehnice în construcţii." 3. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 6. - (1) Obligaţiile privind asigurarea cerinţelor fundamentale prevăzute la art. 5, în toate etapele prevăzute la art. 2, revin factorilor implicaţi, potrivit responsabilităţilor fiecăruia stabilite în condiţiile legii. (2) În sensul prezentei legi, factorii implicaţi prevăzuţi la alin. (1) sunt: investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanţii, cercetătorii, proiectanţii, verificatorii de proiecte atestaţi, experţii tehnici atestaţi, auditorii energetici pentru clădiri atestaţi, responsabilii tehnici cu execuţia autorizaţi, diriginţii de şantier autorizaţi, producătorii/fabricanţii de produse pentru construcţii, reprezentanţii autorizaţi ai acestora, Lege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech Group LexNavigator(TM) - Copyright © UltraTech Group Pagina 1

Transcript of Legea 10 Modificata -Iunie 2015

PARLAMENTUL ROMNIEICAMERA DEPUTAILOR SENATULLEGEpentru modificarea i completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea n construciiParlamentul Romniei adopt prezenta lege.Art. I. - Legea nr. 10/1995 privind calitatea n construcii, publicat n Monitorul Oficial al Romniei,Partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995, cu modificrile ulterioare, se modific i se completeaz dup cumurmeaz:1. Articolul 2 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 2. - (1) Prevederile prezentei legi se aplic construciilor i instalaiilor aferente acestora,denumite n continuare construcii, n etapele de proiectare, execuie i recepie aconstruciilor, precum i n etapele de exploatare i intervenii la construciile existente i depostutilizare a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinaie, categorie i clas deimportan sau surs de finanare, n scopul protejrii vieii oamenilor, a bunurilor acestora, asocietii i a mediului nconjurtor.(2) Instalaiile prevzute la alin. (1) cuprind instalaiile electrice, sanitare, termice, de gaze, deventilaie, de climatizare/condiionare aer, de alimentare cu ap i de canalizare, exclusivinstalaiile, utilajele i echipamentele tehnologice din interiorul sau exteriorul construciilor."2. Articolul 5 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 5. - (1) Pentru obinerea unor construcii de calitate sunt obligatorii realizarea imeninerea, pe ntreaga durat de existen a construciilor, a urmtoarelor cerinefundamentale aplicabile:a) rezisten mecanic i stabilitate;b) securitate la incendiu;c) igien, sntate i mediu nconjurtor;d) siguran i accesibilitate n exploatare;e) protecie mpotriva zgomotului;f) economie de energie i izolare termic;g) utilizare sustenabil a resurselor naturale.(2) Aplicarea cerinelor fundamentale se stabilete pe domenii/subdomenii i categorii deconstrucii i pe specialiti pentru instalaiile aferente construciilor, prin regulamente ireglementri tehnice n construcii."3. Articolul 6 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 6. - (1) Obligaiile privind asigurarea cerinelor fundamentale prevzute la art. 5, n toateetapele prevzute la art. 2, revin factorilor implicai, potrivit responsabilitilor fiecruiastabilite n condiiile legii.(2) n sensul prezentei legi, factorii implicai prevzui la alin. (1) sunt: investitorii,proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanii, cercettorii, proiectanii, verificatorii deproiecte atestai, experii tehnici atestai, auditorii energetici pentru cldiri atestai,responsabilii tehnici cu execuia autorizai, diriginii de antier autorizai,productorii/fabricanii de produse pentru construcii, reprezentanii autorizai ai acestora,Lege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 1importatorii, distribuitorii de produse pentru construcii, organismele de evaluare i verificare aconstanei performanei produselor pentru construcii, organismele de evaluare tehniceuropean n construcii, organismele elaboratoare de agremente tehnice n construcii,laboratoarele de analize i ncercri n construcii."4. Articolul 9 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 9. - Sistemul calitii n construcii se compune din:a) activitatea de reglementare n construcii;b) certificarea performanei i a conformitii produselor pentru construcii;c) agrementul tehnic n construcii;d) verificarea i expertizarea tehnic a proiectelor;e) verificarea calitii lucrrilor executate, expertizarea tehnic a execuiei lucrrilor i aconstruciilor, precum i auditul energetic al cldirilor;f) managementul calitii n construcii;g) acreditarea i/sau autorizarea laboratoarelor de analize i ncercri n construcii;h) activitatea metrologic n construcii;i) recepia construciilor;j) urmrirea comportrii n exploatare i intervenii la construciile existente, precum ipostutilizarea construciilor;k) exercitarea controlului de stat al calitii n construcii;l) atestarea tehnico - profesional i autorizarea specialitilor care desfoar activitate nconstrucii."5. Articolul 10 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 10. - (1) Activitatea de reglementare n construcii cuprinde elaborarea de reglementritehnice n domeniu, precum i activiti specifice, corelative activitii de reglementare,precum cercetare, testri, documentaii, studii, audit, bnci de date, realizare de prototipuri.(2) Reglementrile tehnice cuprind prevederi privind proiectarea i execuia construciilor,eficiena energetic n cldiri, inspecia tehnic n exploatare a echipamentelor i utilajelortehnologice, precum i a instalaiilor pentru construcii, cerine i nivele de performan laproduse pentru construcii, exploatarea i intervenii n exploatare la construcii existente,precum i postutilizarea construciilor, a cror aplicare este obligatorie n vederea asigurriicerinelor fundamentale aplicabile construciilor. Aceste reglementri se aprob prin ordin alministrului dezvoltrii regionale i administraiei publice i se public n Monitorul Oficial alRomniei, Partea I."6. Articolul 11 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 11. - (1) Certificarea performanei produselor pentru construcii cu specificaii tehnice dereferin armonizate, respectiv certificarea conformitii acestora cu specificaii tehnice dereferin nearmonizate se efectueaz, prin grija productorului/fabricantului, de ctreorganisme notificate/desemnate/acreditate/abilitate, n conformitate cu regulamentele iprocedurile aplicabile.(2) Produsele pentru construcii trebuie s asigure nivelul de calitate corespunztor cerinelorfundamentale aplicabile construciilor n funcie de utilizarea preconizat a acestora.(3) La lucrrile de construcii se interzice utilizarea de produse pentru construcii frcertificarea i declararea, n condiiile legii, a performanei, respectiv a conformitii acestora."7. Articolul 13 se modific i va avea urmtorul cuprins:Lege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 2"Art. 13. - (1) Verificarea proiectelor privind respectarea reglementrilor tehnice referitoare lacerinele fundamentale aplicabile se efectueaz de ctre specialiti verificatori de proiecteatestai pe domenii/subdomenii i specialiti, alii dect specialitii elaboratori ai proiectelor.Verificatorul de proiect atestat nu poate verifica i tampila proiectele ntocmite de el,proiectele la a cror elaborare a participat sau proiectele pentru care, n calitate de expert tehnicatestat, a elaborat raportul de expertiz tehnic.(2) Se interzice utilizarea proiectelor tehnice i a detaliilor de execuie, neverificate ncondiiile alin. (1) coroborat cu prevederile art. 5 alin. (2).(3) Verificarea calitii lucrrilor executate pentru realizarea construciilor i a interveniilor laconstruciile existente, pentru care se emit, n condiiile legii, autorizaii de construire sau dedesfiinare, este obligatorie i se efectueaz de ctre investitori prin dirigini de antierautorizai, angajai ai investitorilor i prin responsabili tehnici cu execuia autorizai, angajai aiexecutanilor.(4) Expertizarea tehnic a proiectelor, a execuiei lucrrilor i a construciilor se efectueaz dectre experi tehnici atestai pe domenii/subdomenii i specialiti."8. Articolul 14 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 14. - (1) Managementul calitii n construcii implic strategii i msuri specifice pentruasigurarea respectrii cerinelor fundamentale aplicabile construciilor i constituie obligaiatuturor factorilor care particip la etapele prevzute la art. 2.(2) Operatorii economici care execut lucrri de construcii asigur nivelul de calitatecorespunztor cerinelor fundamentale, prin personal propriu i responsabili tehnici cu execuiaautorizai, precum i printr-un sistem propriu conceput i realizat."9. Articolul 17 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 17. - (1) Recepia construciilor constituie certificarea realizrii acestora pe bazaexaminrii lor nemijlocite, n conformitate cu documentaia de execuie i cu documentelecuprinse n cartea tehnic a construciei.(2) Cartea tehnic a construciei cuprinde documentaia privind proiectarea, documentaiaprivind execuia, documentaia privind recepia i documentaia privind urmrirea comportriin exploatare i intervenii asupra construciei, se ntocmete prin grija investitorului i sepred proprietarului construciei, astfel: documentaia privind proiectarea i documentaiaprivind execuia, la recepia la terminarea lucrrilor, iar documentaia privind recepia, precumi documentaia privind urmrirea comportrii n exploatare i intervenii asupra construciei larecepia final a lucrrilor de construcii.(3) Proprietarii construciilor au obligaia s pstreze i s completeze la zi documentaiatehnic privind urmrirea comportrii n exploatare i intervenii asupra acestora. Prevederiledin cartea tehnic a construciei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar,administrator i utilizator. n cazul asociaiei de proprietari, cartea tehnic a construciei sepstreaz i se completeaz la zi de ctre administrator. La nstrinarea construciei, carteatehnic se pred noului proprietar.(4) Recepia construciilor se face de ctre investitor/proprietar, n prezena proiectantului i aexecutantului i/sau reprezentanilor de specialitate, legal desemnai de acetia."10. Articolul 18 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 18. - (1) Urmrirea comportrii n exploatare a construciilor se face pe toat durata deexisten a acestora i cuprinde ansamblul de activiti privind examinarea direct sauinvestigarea cu mijloace de observare i msurare specifice, n scopul meninerii cerinelorfundamentale.Lege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 3(2) Interveniile la construciile existente se refer la lucrri de construire, reconstruire,sprijinire provizorie a elementelor avariate, desfiinare parial, consolidare, reparaie,modificare, extindere, reabilitare termic, cretere a performanei energetice, renovare majorsau complex, dup caz, schimbare de destinaie, protejare, restaurare, conservare, desfiinaretotal. Acestea se efectueaz n baza unei expertize tehnice ntocmite de un expert tehnicatestat i, dup caz, n baza unui audit energetic ntocmit de un auditor energetic pentru cldiriatestat, cuprind proiectarea, execuia i recepia lucrrilor care necesit emiterea n condiiilelegii a autorizaiei de construire sau de desfiinare, dup caz. Interveniile la construciileexistente se consemneaz obligatoriu n cartea tehnic a construciei."11. Articolul 20 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 20. - (1) Controlul de stat al calitii n construcii cuprinde inspecii la investitori, launitile de proiectare, de execuie, de exploatare i de postutilizare a construciilor, privindexistena i respectarea sistemului calitii n construcii.(2) Controlul de stat al calitii n construcii se exercit de ctre Inspectoratul de Stat nConstrucii - I.S.C., care rspunde de executarea controlului statului cu privire la aplicareaunitar a prevederilor legale n domeniul calitii construciilor.(3) Prin excepie de la prevederile alin. (2) nu se supun controlului de stat al calitii nconstrucii, exercitat de ctre Inspectoratul de Stat n Construcii - I.S.C., locuineleunifamiliale parter i anexele gospodreti din proprietatea persoanelor fizice, situate n mediulrural i n satele aparintoare municipiilor i oraelor, precum i construciile provizorii ilucrrile care se pot executa fr autorizaie de construire, potrivit legii."12. Dup articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 201, cu urmtorul cuprins:"Art. 201. - (1) Ministerul Dezvoltrii Regionale i Administraiei Publice organizeazatestarea tehnico - profesional a specialitilor care desfoar activitate n construcii -verificatori de proiecte, experi tehnici, auditori energetici pentru cldiri - pedomenii/subdomenii i categorii de construcii i pe specialiti pentru instalaiile aferenteconstruciilor, corespunztor cerinelor fundamentale, precum i confirmarea periodic privindexercitarea dreptului de practic al acestora.(2) Inspectoratul de Stat n Construcii - I.S.C. organizeaz:a) autorizarea laboratoarelor de analize i ncercri;b) autorizarea responsabililor tehnici cu execuia i a diriginilor de antier, precum iconfirmarea periodic privind exercitarea dreptului de practic al acestora.(3) Tarifele pentru atestare i autorizare se aprob prin ordin al ministrului dezvoltriiregionale i administraiei publice i se suport de prile interesate."13. La articolul 22, dup litera g) se introduc dou noi litere, literele h) i i), cu urmtorulcuprins:"h) asigurarea asistenei tehnice, conform clauzelor contractuale, pentru proiectele elaborate,pe perioada execuiei construciilor sau a lucrrilor de intervenie la construciile existente;i) asigurarea participrii obligatorie a proiectantului coordonator de proiect i, dup caz, aproiectanilor pe specialiti la toate fazele de execuie stabilite prin proiect i la recepia laterminarea lucrrilor."14. Dup articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 221, cu urmtorul cuprins:"Art. 221. - Cheltuielile generate de efectuarea unor lucrri suplimentare fa de documentaiaLege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 4tehnico - economic aprobat, ca urmare a unor erori de proiectare, sunt suportate deproiectant/proiectantul coordonator de proiect i proiectanii pe specialiti, persoane fizice saujuridice, n solidar cu verificatorii proiectului, la sesizarea justificat a investitorului i/sau abeneficiarului n baza unui raport de expertiz tehnic elaborat de un expert tehnic atestat."15. Articolul 24 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 24. - (1) Specialitii verificatori de proiecte atestai rspund n mod solidar cuproiectantul n ceea ce privete asigurarea nivelului de calitate corespunztor cerinelorproiectului.(2) Responsabilii tehnici cu execuia autorizai rspund, conform atribuiilor ce le revin, pentrurealizarea nivelului de calitate corespunztor cerinelor fundamentale, la lucrrile de construciipentru care sunt angajai.(3) Experii tehnici atestai, angajai pentru expertizarea unor proiecte, lucrri de construciisau construcii aflate n exploatare, rspund pentru soluiile date.(4) Obligaiile specialitilor atestai se stabilesc prin regulamente de aplicare a legii.(5) n cazul producerii unor evenimente deosebite din cauza unor factori naturali sau antropici,la solicitarea Inspectoratului de Stat n Construcii - I.S.C., experii tehnici atestai particip laevaluarea strii tehnice a construciilor avariate n vederea stabilirii condiiilor de utilizare ncontinuare ori de dezafectare a acestora."16. Articolul 28 se abrog.17. Dup articolul 29 se introduc dou noi articole, articolele 291 i 292, cu urmtorul cuprins:"Art. 291. - Proiectanii, precum i specialitii atestai tehnico - profesional sau autorizai,prevzui la art. 6, au obligaia s ncheie asigurri de rspundere civil profesional, cuvalabilitate pe durata exercitrii dreptului de practic.Art. 292. - Proiectanii, precum i specialitii atestai tehnico - profesional sau autorizai,prevzui la art. 6, au obligaia de a pune la dispoziia autoritilor de reglementare i/sau decontrol n construcii, la solicitarea acestora, documentele ntocmite n exercitarea obligaiilorce le revin."18. Articolul 30 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 30. - Inspectoratul de Stat n Construcii - I.S.C. exercit controlul statului cu privire laaplicarea unitar a prevederilor legale n domeniul calitii construciilor, n toate etapele icomponentele sistemului calitii n construcii, constat contraveniile, aplic sanciunile imsurile prevzute de lege i dispune oprirea lucrrilor realizate necorespunztor."19. Dup articolul 30 se introduce un nou articol, articolul 301, cu urmtorul cuprins:"Art. 301. - Prin excepie de la prevederile art. 30, Ministerul Aprrii Naionale, MinisterulAfacerilor Interne, Administraia Naional a Penitenciarelor, Serviciul Romn de Informaii,Serviciul de Informaii Externe, Serviciul de Telecomunicaii Speciale i Serviciul de Paz iProtecie exercit controlul statului cu privire la aplicarea unitar a prevederilor legale ndomeniul calitii construciilor, n toate etapele i componentele sistemului calitii nconstrucii, constat contraveniile, aplic sanciunile prevzute de lege i, dup caz, dispunoprirea lucrrilor realizate necorespunztor, pentru construciile, amenajrile i instalaiileaferente obiectivelor militare i speciale din cadrul acestora, prin structurile proprii de control,al cror mod de organizare i funcionare se stabilesc prin ordine ale conductorilor instituiilorLege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 5respective."20. Articolul 33 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 33. - n sensul prezentei legi, constituie contravenie urmtoarele fapte, dac nu au fostsvrite n astfel de condiii nct, potrivit legii, s constituie infraciuni i se sancioneaz cuamend, astfel:I. De la 10.000 lei la 20.000 lei:a) executarea de modificri la construcie ori demolarea acesteia cu nclcareaprevederilor referitoare la autorizarea i executarea acesteia;b) realizarea de modificri, transformri, modernizri, consolidri fr proiectverificat de specialiti atestai conform prevederilor legale i care pot afectacerinele fundamentale aplicabile;c) nclcarea prevederilor referitoare la cerinele fundamentale aplicabileconstruciilor prevzute n reglementrile tehnice n vigoare la data contractriiproiectrii i, respectiv, a execuiei lucrrilor;d) realizarea de construcii fr proiecte sau pe baz de proiecte neverificate despecialiti atestai conform prevederilor legale;e) recepionarea construciei de ctre investitor cu nclcarea prevederilor legale;f) elaborarea de proiecte incomplete, care prezint soluii neconforme sau careconin neconcordane ntre diferitele seciuni ale acestora, care conduc lanerealizarea nivelului de calitate al construciilor corespunztor cerinelorfundamentale aplicabile. Odat cu constatarea contraveniei i aplicarea sanciunii,proiectantul are obligaia de a completa/reface documentaia tehnic, dup caz, pecheltuial proprie;g) nsuirea de ctre specialiti verificatori de proiecte atestai a proiectelorincomplete, care prezint soluii neconforme sau care conin neconcordane ntrediferitele seciuni ale acestora, care conduc la nerealizarea nivelului de calitate alconstruciilor corespunztor cerinelor fundamentale aplicabile;h) elaborarea de expertize tehnice incomplete, care nu respect prevederilereglementrilor tehnice n vigoare la data contractrii acestora, precum i stabilireaunor soluii care conduc la nclcarea prevederilor referitoare la cerinelefundamentale aplicabile;i) interzicerea sau obstrucionarea efecturii controlului calitii n construcii,neprezentarea documentelor i a actelor solicitate de persoanele cu atribuii decontrol i/sau de autoritile competente, conform prevederilor legale.II. De la 5.000 lei la 10.000 lei:a) neasigurarea verificrii execuiei lucrrilor de construcii prin specialiti diriginide antier autorizai sau care dein certificate echivalente, recunoscute n condiiilelegii;b) organizarea necorespunztoare i neaplicarea sistemului de management alcalitii, precum i realizarea de construcii fr specialiti responsabili tehnici cuexecuia autorizai sau care dein certificate echivalente, recunoscute n condiiilelegii;c) depirea de ctre verificatorii de proiecte atestai, experii tehnici atestai,auditorii energetici pentru cldiri atestai, responsabilii tehnici cu execuia autorizaii diriginii de antier autorizai a competenelor pe domenii, subdomenii,specialiti sau grade profesionale pentru care sunt atestai/autorizai i/sauLege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 6nendeplinirea obligaiilor ce le revin potrivit reglementrilor n vigoare;d) nendeplinirea obligaiilor stabilite prin regulamentele i procedurile elaborate naplicarea prezentei legi, privind realizarea i meninerea cerinelor fundamentale netapele de realizare a construciilor, de exploatare i intervenii la construciileexistente i n etapa de postutilizare a acestora de ctre factorii implicai, potrivitresponsabilitilor fiecruia;e) nepredarea crii construciei de ctre investitor proprietarului, respectivdocumentaia privind proiectarea i documentaia privind execuia, la recepia laterminarea lucrrilor, iar documentaia privind recepia i documentaia privindurmrirea comportrii n exploatare i intervenii asupra construciei, la recepiafinal a lucrrilor de construcii;f) neexecutarea obligaiilor privind urmrirea comportrii n exploatare aconstruciilor de complexitate i importan deosebit, referitoare la cerinafundamental rezisten mecanic i stabilitate;g) necompletarea i nepstrarea crii tehnice a construciei conform prevederilorlegale;h) neexecutarea obligaiilor privind urmrirea comportrii n exploatare aconstruciilor i neexecutarea, n condiiile legii, a lucrrilor de reparaii iconsolidri;i) neamenajarea terenurilor ocupate temporar pentru aducerea lor la starea iniial,la terminarea lucrrilor de construcii;j) neaplicarea de ctre executant a soluiilor stabilite, n condiiile legii, deproiectant sau expert tehnic atestat, pentru rezolvarea neconformitilor, defectelorori neconcordanelor aprute n timpul execuiei construciilor, respectiv a lucrrilorde intervenie la construciile existente.III. De la 1.500 lei la 5.000 lei:a) neprecizarea n proiect a categoriei de importan a construciei i nestabilireafazelor determinante supuse controlului calitii;b) prevederea n proiect sau utilizarea unor produse necertificate sau pentru care nuexist agremente tehnice la lucrri la care trebuie s se asigure nivelul de calitatecorespunztor cerinelor fundamentale aplicabile;c) nerespectarea prin proiecte a nivelului de calitate corespunztor cerinelorfundamentale aplicabile;d) neconvocarea factorilor care trebuie s participe la verificarea lucrrilor ajunse nfaze determinante ale execuiei i neasigurarea condiiilor de verificare;e) lipsa nemotivat de la verificarea lucrrilor ajunse n faze determinante, caurmare a convocrii fcute de executant;f) nendeplinirea obligaiei proiectantului de a stabili soluii pentru remediereadefectelor sesizate, referitoare la cerinele fundamentale aplicabile;g) nesesizarea Inspectoratului de Stat n Construcii - I.S.C. n cazul producerii unoraccidente tehnice la construciile n execuie, precum i la cele n exploatare;h) nendeplinirea, la termenul stabilit, a msurilor cuprinse n actele de control;i) refuzul experilor tehnici atestai de participare la evaluarea strii tehnice a unorconstrucii avariate din cauza unor factori naturali sau antropici, la solicitareaInspectoratului de Stat n Construcii - I.S.C."21. Dup articolul 33 se introduce un nou articol, articolul 331, cu urmtorul cuprins:"Art. 331. - (1) Odat cu aplicarea amenzii, de ctre persoanele cu atribuii de control dinLege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 7cadrul Inspectoratului de Stat n Construcii - I.S.C., pentru contraveniile prevzute la art. 33,Ministerul Dezvoltrii Regionale i Administraiei Publice poate dispune prin ordin alministrului, ca sanciune complementar, suspendarea dreptului de practic al specialitiloratestai care desfoar activitate n construcii, pentru o perioad cuprins ntre 6 luni i 12luni, proporional cu nivelul amenzii aplicate i n funcie de natura i gravitatea faptei.(2) Inspectoratul de Stat n Construcii - I.S.C. poate dispune ca sanciune complementar,odat cu aplicarea amenzii pentru contraveniile prevzute la art. 33, suspendarea dreptului depractic al specialitilor autorizai care desfoar activitate n construcii pentru o perioadcuprins ntre 6 luni i 12 luni, proporional cu nivelul amenzii aplicate i n funcie de naturai gravitatea faptei, cu avizul prealabil al Ministerului Dezvoltrii Regionale i AdministraieiPublice."22. Articolul 34 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 34. - (1) Sanciunile contravenionale prevzute la art. 33 se aplic att persoanelorjuridice, ct i persoanelor fizice.(2) n condiiile prezentei legi, contravenientul poate achita jumtate din minimul amenziistabilite prin procesul - verbal de contravenie, n termen de 48 de ore de la data lurii lacunotin a sanciunii contravenionale."23. Articolul 35 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 35. - (1) Constatarea contraveniilor prevzute la art. 33 i aplicarea sanciunilor se fac dectre persoane cu atribuii de control din cadrul Inspectoratului de Stat n Construcii - I.S.C.,iar, n cazurile prevzute la art. 301, de ctre persoanele mputernicite de Ministerul AprriiNaionale, Ministerul Afacerilor Interne, Administraia Naional a Penitenciarelor, ServiciulRomn de Informaii, Serviciul de Informaii Externe, Serviciul de Telecomunicaii Speciale iServiciul de Paz i Protecie.(2) Dreptul de a aplica amenzile prevzute la art. 33 se prescrie n termen de 3 ani de la datasvririi faptei."24. Articolul 36 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 36. - Contraveniilor prevzute la art. 33 le sunt aplicabile dispoziiile OrdonaneiGuvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraveniilor, aprobat cu modificri icompletri prin Legea nr. 180/2002, cu modificrile i completrile ulterioare."25. Articolul 37 se abrog.26. Articolul 38 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 38. - (1) Regulamentele cu privire la componentele sistemului calitii n construcii seelaboreaz de Ministerul Dezvoltrii Regionale i Administraiei Publice i se aprob prinhotrri ale Guvernului.(2) Procedurile pentru aplicarea regulamentelor prevzute la alin. (1) i, dup caz, instruciunin aplicarea acestora se aprob prin ordin al ministrului dezvoltrii regionale i administraieipublice."27. Articolul 39 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 39. - Prin excepie de la art. 13, proiectele pentru locuinele unifamiliale parter i anexelegospodreti din proprietatea persoanelor fizice, situate n mediul rural i n sateleaparintoare municipiilor i oraelor, precum i construciile provizorii pentru care nu se emitLege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 8autorizaii de construire nu se supun verificrii de ctre verificatori de proiecte atestai."28. Articolul 40 se modific i va avea urmtorul cuprins:"Art. 40. - (1) Investitorii sau proprietarii au obligaia s vireze ctre Inspectoratul de Stat nConstrucii - I.S.C. o sum echivalent cu o cot de 0,5% din valoarea autorizat, fr TVA, alucrrilor pentru realizarea construciilor noi i a lucrrilor de intervenie la construciileexistente pentru care se emit, n condiiile legii, autorizaii de construire/desfiinare, cuexcepia investitorilor/proprietarilor care realizeaz lucrri de intervenie pentru consolidareacldirilor de locuit ncadrate n clasa I de risc seismic.(2) Suma echivalent cotei de 0,5% prevzut la alin. (1) se determin i se vireaz ctreInspectoratul de Stat n Construcii - I.S.C. astfel:a) 50% din suma echivalent cotei de 0,5% aplicate valorii lucrrilor autorizate sevireaz, de ctre investitori sau proprietari, la data transmiterii la Inspectoratul de Stat nConstrucii - I.S.C. a ntiinrii privind data nceperii lucrrilor autorizate, astfel cumeste prevzut n Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executrii lucrrilor de construcii,republicat, cu modificrile i completrile ulterioare;b) suma rezultat ca diferen dintre suma echivalent cotei de 0,5% aplicate valoriifinale, fr TVA, a lucrrilor executate i suma virat potrivit prevederilor lit. a) sevireaz de ctre investitori sau proprietari la data semnrii procesului - verbal de recepiela terminarea lucrrilor.(3) ntrzierea la plat a sumelor stabilite potrivit prevederilor alin. (2) lit. a) i b) sepenalizeaz cu 0,15% pe zi de ntrziere.(4) Inspectoratul de Stat n Construcii - I.S.C. utilizeaz 50% din fondul astfel constituitpentru ndeplinirea atribuiilor, potrivit prevederilor legale, i vireaz lunar 50% din acest fondn contul Ministerului Dezvoltrii Regionale i Administraiei Publice.(5) Sumele virate de Inspectoratul de Stat n Construcii - I.S.C., n condiiile prezentei legi, seconstituie n venituri proprii ale Ministerului Dezvoltrii Regionale i Administraiei Publicedin care se efectueaz cheltuieli curente i cheltuieli de capital pentru:a) activitatea de reglementare n construcii, cuprinznd contractarea elaborrii dereglementri tehnice i de activiti specifice de reglementare;b) executarea prin Compania Naional de Investiii C.N.I. - S.A. a unor categorii deservicii i lucrri n cadrul Programului naional de construcii de interes public sausocial;c) activitatea de atestare tehnico - profesional a specialitilor n construcii;d) organizarea i gestionarea bazelor de date specifice privind construciile,reglementrile tehnice, organismele notificate/desemnate/acreditate/abilitate, produselepentru construcii i specialitii cu activitate n construcii atestai tehnico - profesional.(6) Disponibilitile la finele anului din veniturile proprii se reporteaz n anul urmtor i auaceeai destinaie.(7) Cheltuielile de personal includ plata indemnizaiei de participare a specialitilor n calitatede membri n comitetele/comisiile/consiliile pentru avizri din punct de vedere tehnic, precumi n comisiile de examinare pentru atestarea tehnico - profesional a specialitilor cu activitaten construcii.(8) Cuantumul indemnizaiei de participare a specialitilor, ca membri ncomitetele/comisiile/consiliile prevzute la alin. (7), se aprob prin ordin al ministruluidezvoltrii regionale i administraiei publice, odat cu aprobarea regulamentelor de organizarei funcionare ale acestora, n conformitate cu actele normative privind salarizarea personaluluiLege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 9din instituiile de nvmnt superior.(9) Cheltuielile necesare evalurii conformitii produselor pentru construcii, evalurii tehniceeuropene pentru produse pentru construcii, elaborrii i avizrii agrementelor tehnice nconstrucii, atestrii tehnico - profesionale i autorizrii specialitilor cu activitate nconstrucii, autorizrii i acreditrii laboratoarelor n construcii, verificrii proiectelor iexecuiei lucrrilor de construcii, expertizrii tehnice a proiectelor i construciilor, certificriiperformanei energetice i auditul energetic al cldirilor, inspeciei tehnice n exploatare aechipamentelor i utilajelor tehnologice, precum i a instalaiilor pentru construcii,managementului calitii n construcii, verificrilor metrologice, recepiei lucrrilor, urmririicomportrii n exploatare i interveniei la construciile existente, precum i postutilizriiconstruciilor se suport de ctre factorii interesai."Art. II. - n cuprinsul Legii nr. 10/1995 privind calitatea n construcii, cu modificrile i completrileulterioare, urmtoarele sintagme se vor nlocui dup cum urmeaz:a) "Ministerul Lucrrilor Publice i Amenajrii Teritoriului" cu "Ministerul Dezvoltrii Regionale iAdministraiei Publice";b) "Inspecia de stat n construcii, lucrri publice, urbanism i amenajarea teritoriului" cu"Inspectoratul de Stat n Construcii - I.S.C.";c) "conducerea i asigurarea calitii" cu "managementul calitii";d) "ageni economici" cu "operatori economici";e) "exigene/cerine eseniale" cu "cerine fundamentale";f) "diriginte de specialitate" cu "diriginte de antier autorizat";g) "responsabil tehnic cu execuia atestat" cu "responsabil tehnic cu execuia autorizat";h) "igien, sntate i mediu" cu "igien, sntate i mediu nconjurtor";i) "siguran n exploatare" cu "siguran i accesibilitate n exploatare";j) "certificarea calitii produselor" cu "certificarea performanei i a conformitii produselor pentruconstrucii";k) "agrementele tehnice pentru produse, procedee i echipamente noi n construcii" cu "agrementeletehnice n construcii".Art. III. - (1) Prezenta lege intr n vigoare la 60 de zile de la data publicrii n Monitorul Oficial alRomniei, Partea I, cu excepia msurilor prevzute la art. 5 alin. (1) lit. g) i art. 291, care intr n vigoarela 12 luni de la data intrrii n vigoare a prezentei legi.(2) n aplicarea prevederilor art. 201 alin. (2) lit. b), n termen de 4 luni de la data intrrii n vigoare aprezentei legi, Inspectoratul de Stat n Construcii - I.S.C. va elabora procedura privind autorizarea iexercitarea dreptului de practic a responsabililor tehnici cu execuia i va prelua de la MinisterulDezvoltrii Regionale i Administraiei Publice lista specialitilor cu activitate n construcii atestaipentru competena de responsabil tehnic cu execuia i matca aferent certificatelor de atestare tehnico -profesional emise pe numele acestora. Procedura privind autorizarea i exercitarea dreptului de practic aresponsabililor tehnici cu execuia se aprob prin ordin al ministrului dezvoltrii regionale iadministraiei publice.Art. IV. - n termen de 12 luni de la data intrrii n vigoare a prezentei legi, Ministerul DezvoltriiRegionale i Administraiei Publice va revizui i va actualiza, n mod corespunztor modificrilor icompletrilor aduse prin prezenta lege, urmtoarele acte normative:a) Hotrrea Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepie a lucrrilor deconstrucii i instalaii aferente acestora, cu modificrile i completrile ulterioare;b) Hotrrea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare i expertizaretehnic de calitate a proiectelor, a execuiei lucrrilor i a construciilor;Lege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 10c) Hotrrea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea nconstrucii, cu modificrile i completrile ulterioare;d) Hotrrea Guvernului nr. 203/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind tipurile dereglementri tehnice i de cheltuieli aferente activitii de reglementare n construcii, urbanism,amenajarea teritoriului i habitat, precum i a Normelor metodologice privind criteriile i modul dealocare a sumelor necesare unor lucrri de intervenie n prim urgen la construcii vulnerabile icare prezint pericol public, cu modificrile i completrile ulterioare;e) Hotrrea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiiilor de introducere pe pia aproduselor pentru construcii, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare;f) Hotrrea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea coninutului - cadru al documentaiei tehnico- economice aferente investiiilor publice, precum i a structurii i metodologiei de elaborare adevizului general pentru obiective de investiii i lucrri de intervenii;g) Hotrrea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituional i a unor msuripentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European i alConsiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiii armonizate pentru comercializareaproduselor pentru construcii i de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului;h) Hotrrea Guvernului nr. 525/2013 pentru aprobarea atribuiilor generale i specifice, a structuriiorganizatorice i a numrului maxim de posturi, precum i a normrii parcului auto i a consumuluide carburani ale Inspectoratului de Stat n Construcii - I.S.C., cu modificrile ulterioare.Art. V. - Legea nr. 10/1995 privind calitatea n construcii, publicat n Monitorul Oficial al Romniei,Partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995, cu modificrile ulterioare, precum i cu modificrile i completrileaduse prin prezenta lege, se va republica n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, dndu-se textelor onou numerotare.Aceast lege a fost adoptat de Parlamentul Romniei, cu respectarea prevederilor art. 75 i ale art.76 alin. (2) din Constituia Romniei, republicat.PREEDINTELE CAMEREI DEPUTAILORVALERIU - TEFAN ZGONEAPREEDINTELE SENATULUICLIN - CONSTANTIN - ANTON POPESCU -TRICEANUBucureti, 30 iunie 2015.Nr. 177.Lege 177 30-06-2015 Parlamentul Activ in viitor Monitorul Oficial 484 02-Jul-2015 se aplica de la: 31-Aug-2015 - Text mestesugit de UltraTech GroupLexNavigator(TM) - Copyright UltraTech Group Pagina 11