1. Introducere

În orice tip de organizație umană există două nivele - conducerea și execuția, iar randamentul, performanțele, succesul activității desfășurate depind în mare măsură și de raportul dintre conducere și execuție, de relațiile ce se stabilesc între aceste două nivele. Importanța acestui factor a determinat efectuarea unor studii economice, sociologice și psihologice, care au definit și au caracterizat activitatea de conducere sub toate aspectele ei, precum și relațiile dintre șefi și subalterni.

Studiul activității de conducere face obiectul științei managementului, care promovează un sistem de concepte, metode și instrumente prin care se realizează conducerea unei entități micro sau macroeconomice, sociale, științifice sau culturale, în vederea atingerii unor obiective cât mai înalte.

Apariția și dezvoltarea managementului ca știința a conducerii a impus trecerea de la o conducere de tip amatorist, bazată pe talent, intuiție și experiență, la o conducere profesionistă, bazată pe un sistem de cunoștințe, pe asumarea responsabilității sociale, pe autocontrol, pe abilități de organizare, de comunicare și de luare a unor decizii pertinente.

Într-o instituție sau organizație cel investit cu atributul conducerii are în subordinea sa oameni pe care trebuie să-i coordoneze, să le dea sarcini, să vegheze la îndeplinirea acestora, să-i controleze și să răspundă de ei. Însa, fiecare om își va exercita aceste atribuții în funcție de modul său propriu de a gândi, simți și acționa, adică va avea propriul său "stil de conducere".

2. Leardeship şi conducere

La începutul anilor ’90 problemele de conducere erau neglijate. Teoriile referitoare la organizații scoteau în evidență mai mult rolul culturii acesteia și rolul proceselor de muncă în calitate de factori cheie ai succesului. În România se foloseau termenii de conducere și conducător pentru a desemna un anumit tip de activitate și pe cel care o desfășoară.

În lumea dezvoltată este acceptat faptul că activitatea de conducere condiționează calitatea și performanțele oricărei organizații și ale oricărui domeniu de activitate. Conducerea reprezintă capacitatea de a percepe realitatea așa cum este ea cu adevărat și de a da răspunsurile adecvate problemelor cu care se confrunta organizația, aprecia Noel M. Tichy. Tot el definește conducerea ca fiind „capacitatea de a atinge obiectivele prin acțiunea altor oameni schimbând modul de gândire al acestora și mobilizându-i permanent în eforturile pe care le depun".

Conducerea cu succes a unei organizații înseamnă a gestiona eficient resursele umane, materiale, tehnologice și informaționale de care aceasta dispune în vederea realizării obiectivelor stabilite. Conducerea – este după opinia lui Sergiu Tamaș „o funcție a sistemelor biologice, sociale și tehnice care asigura stabilitatea sistemului, menținerea regimului său de funcționare, îndeplinirea unui program de acțiune în vederea atragerii unei stări sau realizarea unui scop".

În lucrarea sa „Psihologia organizațiilor și conducerii" – Mihaela Vlasceanu considera conducerea ca fiind „un proces dinamic de organizare și coordonare de către un grup, într-o anumită perioadă de timp și într-un context organizațional specific, a altor grupuri de membrii ai organizației, în scopul realizării unor sarcini specifice".

În ultimii ani, în paralel cu termenul de conducere și conducător se folosesc cei de management și manager precum și cel de leadership și lider. Procesul de management reprezintă „un ansamblu integrat al acțiunilor de prevedere, organizare, coordonare, antrenare și control a personalului exercitate de sistemul conducător în vederea stabilirii și realizării obiectivelor organizației".

Managerul este o persoană care exercita atribuțiile conducerii în virtutea obiectivelor, competentelor și responsabilităților cuprinse în funcția pe care o ocupa. Potrivit opiniei profesorului american Waren Bennis „conducătorii sunt oameni care fac ce trebuie să facă în vreme ce managerii fac ceea ce fac așa cum trebuie".

Esența adevăratei conduceri consta în anticiparea schimbărilor și în motivarea celorlalți pentru a acționa corespunzător. Conducerea se referă mai mult la inteligență, gândire și la acțiune, ea reflectă modul de gândire al unei persoane și felul în care aceasta percepe realitatea.

Liderii se caracterizează printr-un spirit penetrant, o capacitate de analiza relativ dezvoltată. Liderii au aptitudinea de a gândi strategic și multidimensional și o bună intuiție profesională.   Liderii sunt persoane dispuse să învețe permanent, ei au idei clare legate de obținerea succesului, sunt oameni energici și inteligenți. Ei sunt capabili să ia decizii dure și să facă față schimburilor, întâmpina realitatea și cauta să dea răspunsuri adecvate problemelor pe care le au de rezolvat.

 Între calitățile caracteristice liderilor, T. Zorlentan, în Managementul organizației, le precizează pe următoarele:

cunoaștere a grupului pe care-l conduce și a sectorului de activitate; relații în societate și în sectorul de activitate; anumită reputație și anumite antecedente privind succesul în afaceri; aptitudini și competente – capacitate de analiza, raționamente sigure, gândire

strategică și multidimensionala, facultatea de a crea bune relații de muncă, sensibilitatea față de alții, înțelegerea naturii umane;

calități profesionale – integritate, onestitate; motivare puternică pentru a fi lider.

  Prin calitățile pe care le au, liderii fac revoluții, „ei caută să modifice permanent starea de fapt existenta încercând să întreprindă măsurile potrivite, cât mai bine și în inteligent posibil. Și, ceea ce este mai important, ei identifica ceea ce trebuie schimbat acționând ca atare". Leadership-ul este înțeles că o conducere realizată la nivel grupal-informal. Leadership-ul este „procesul prin care o persoană stabilește un scop sau o direcție pentru una sau mai multe persoane și-i determina să acționeze împreună cu competență și deplină dedicare în vederea realizării lor". La baza leadership-ului se afla spiritul de echipa – acea stare ce reflecta dorința oamenilor de a gândi, simți și comporta armonizat în vederea realizării scopului stabilit.

3. Concluzii

Relația cu cei din jur manager, lider, subordonați, autoritate, puterea poziției, puterea de a conduce este dată de companie. Focalizat pe rezultate prefera stabilitatea coordonează activitatea altora, tactic menține motivarea echipei oferă feedback menține accepta realitatea se bazează pe control întreabă: cum și când cei care îl urmează în mod voluntar, putere de convingere, putere personală, puterea de a conduce este dată de cei care îl urmează.

Focalizat pe persoana, prefera schimbarea, inspiră prin activitatea lor, strategic continua îmbunătățirea motivației, oferă feedback și creează încredere în sine dezvolta investighează realitatea, inspiră încredere întreabă: ce și de ce calitățile unui manager excelent, un manager excelent observa abilitățile, talentele cele mai profund ascunse dintr-o persoană și încerca să le scoată în evidentă pentru a face pe fiecare să își depășească limitele. Un manager remarcabil vede posibilitățile în ceilalți.

4. Bibliografie

1. Bennis, W. şi Nanus, B., Leaders: The Strategies for Taking Charge, HarperCollins, New York, 1985

2. Constantin Dumitru, Ionescu Sorin – Managementul Organizatiei – Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2003

3. Vlăsceanu, Mihaela „Psihologia organizațiilor și conducerii", ed. Paideia, Bucureşti, 1993

4. Zlate, Mielu – Leadership si management – Editura Polirom, Iasi, 2004