K. Horney Psihologia Femeii

81

FEMINITATE INHIBATĂ*

O contribuţie psihanalitică la problema frigidităţii

În mod curios, uriaşa răspândire a frigidității feminine a generat două perspective diametral opuse în rândul medicilor şi al sexologilor.

Un grup compară frigiditatea, din punctul de vedere al însemnătății sale pentru individ, cu tulburările de potență ale bărbatului. Prin urmare, ei susțin că primul fenomen este o boală în aceeaşi măsură în care este şi cel de-al doilea. Această poziție subliniază cât de important este ca etiologia şi terapia frigidității să fie tratate cu o seriozitate chiar mai mare, în special din cauza frec-venței apariției sale.

Pe de altă parte, tocmai această frecvență a dus la ideea că nu poți numi boală un fenomen atât de comun, iar frigiditatea, cu toate nuanțele sale, ar trebui consi-derată mai degrabă atitudinea sexuală normală a femeii civilizate. Fiecare ipoteză ştiințifică care a fost formulată

* „Gehemmte Weiblichkeit: Psychoanalytischer Beitrag zum Problem der Frigidität“, Zeitschr. f. Sexualwissenschaft, vol. 13 (1926-27), pp. 67-77. Tradus în limba engleză cu acordul Karen Horney Estate.

Psihologia femeii - BT.indd 81 19-Jul-12 20:22:27 PM

82 Psihologia femeii

pentru a susține acest concept* a ajuns la concluzia că medicul nu are nici temei pentru intervenția sa terapeu-tică şi nici vreo şansă de reuşită prin aceasta.

Ai impresia că argumentele obişnuite, atât cele pro, cât şi cele contra, indiferent dacă pun accentul pe factorii sociali sau pe cei constituționali, sunt bazate pe convingeri subiective puternice, nefiind, prin urmare, utile pentru a aduce o clarificare generală şi reală a problemei în cauză. De la începuturile sale, ştiința psihanalizei a urmat o direcție diferită pe care, prin însăşi natura sa, trebuia să o urmeze. Aceasta este observarea medicală şi psihologică a individului şi a dezvoltării sale.

Dacă ne gândim cât de mult ne poate apropia această cale de o soluție a problemelor, pare că, în sfârşit, am putea aştepta răspunsuri la următoarele două întrebări:

1. Ce procese de dezvoltare, potrivit experienței noastre, duc la formarea simptomului frigidității la o anumită femeie?

2. Ce semnificație trebuie atribuită acestui fenomen în economia libidinală a femeii?

Aceleaşi întrebări pot fi exprimate mai puțin teoretic, în următorul mod: este doar un simptom izolat şi, prin urmare, mai degrabă insignifiant? Sau este strâns asociat cu tulburări reale ale sănătății psihice sau fizice?

Permiteți-mi să ilustrez semnificația sau posibila valoare a acestor întrebări printr-o comparație groso-lană – şi, prin urmare, în multe privințe sărăcăcioasă. Dacă ar fi să ne imaginăm că nu ştim nimic despre procesele patologice care produc simptomul tusei, am

* Pentru referințe pe marginea acestui subiect, consultați „Neuropathia Sexualis“ de Max Marcuse, în volumul lui Moll, Handbook of Sexual Sciences, ediția a treia, vol. II, 1926.


83

putea întrevedea cu siguranță posibilitatea unei dispute între cei care susțin că tusea este întotdeauna un semn de boală şi cei care o consideră doar o neplăcere subiec-tivă, de vreme ce este evident că mulți oameni tuşesc fără a fi cu adevărat bolnavi. Totuşi, diferențele de opinie în această privință ar putea exista numai atâta timp cât nu cunoaştem legătura dintre tuse şi tulburările mai profunde existente.

Am recurs la o astfel de comparație, în ciuda eviden-telor sale neajunsuri, întrucât ne deschide o anumită perspectivă. Este posibil ca frigiditatea – la fel ca tusea – să fie doar un semnal, indicând faptul că adânc, în interior, ceva este în neregulă?

Totuşi, imediat apare o îndoială. Cunoaştem multe femei care, deşi frigide, sunt sănătoase şi eficiente. Însă această obiecție nu este la fel de convingătoare precum pare la prima privire, din două motive. Mai întâi, numai o cercetare detaliată şi atentă a unui caz individual poate dovedi că nu există tulburări care să fie dificil de recunoscut sau de asociat cu frigiditatea. Mă gândesc aici, de exemplu, la tulburările de caracter sau la eşecul planificării propriei vieți, care sunt în mod greşit atribuite factorilor externi. În al doilea rând, nu trebuie uitat că structura noastră psihologică nu este rigidă ca o maşină, care cedează complet dacă există o greşeală sau o slăbiciune intrinsecă doar a unui singur aspect. Din contră, noi avem o abilitate considerabilă de a transforma forțele sexuale în unele nonsexuale, sublimându-le probabil cu succes, pe o cale valoroasă din punct de vedere cultural.

Înainte de a trece la originea individuală a frigidității, aş vrea să arunc o privire asupra fenomenelor pe care, în realitate, i le asociem frecvent. Doresc să mă limitez la fenomenele care se află mai mult sau mai puțin între granițele normalității.



Indiferent dacă o considerăm de natură organică sau psihologică, frigiditatea este o inhibiție a funcționării sexualității feminine. Prin urmare, nu este surprinzător să descoperim că frigiditatea este asociată cu tulburarea altor funcții specific feminine. În multe cazuri, observăm tulburări funcționale ale menstruației.* Printre acestea se numără ciclul neregulat, dismenoreea sau – rămâ-nând complet în sfera psihologică – stări de tensiune, iritabilitate sau slăbiciune, instalându-se, adesea, cu opt până la paisprezece zile înainte de menstruație şi afectând destul de grav, de fiecare dată, echilibrul psihic.

În alte cazuri, dificultatea rezidă în atitudinea femeii față de maternitate. În anumite exemple sarcina este res-pinsă deschis – oferindu-se o oarecare formă de raționa-lizare. În altele, au loc pierderi de sarcină în lipsa unor condiții organice demonstrabile. Iar în altele întâlnim acele numeroase bine cunoscute acuze de sarcină.** Tulburări precum angoasa nevrotică sau slăbiciunea funcțională a travaliului se pot instala pe parcursul naşterii. La alte femei devine dificilă perioada imediat următoare, mergând de la extrema eşecului deplin al alăptării până la aceea a unei epuizări nervoase. Ori putem să nu găsim atitudinea maternă potrivită față de copil. În schimb, putem vedea acele mame iritate sau excesiv de anxioase, incapabile să-i ofere copilului o căldură adevărată şi care sunt tentate să-l lase în grija unei guvernante.

Ceva similar se întâmplă adesea şi în privința tre-burilor casnice ale femeii. Fie activitățile gospodăreşti sunt supraestimate şi devin o tortură pentru familie, fie

* Exclud aici, ca şi în următoarele aprecieri, tulburările cauzate evident de unele cauze organice. ** În mod clar, nu putem învinui modificările fizico-chimice ale meta-bolismului pentru aceste tulburări întrucât, atunci când există o atitudine psihică bună, ele singure nu pot declanşa aceste dificultăți.


85

o obosesc excesiv, aşa cum fiecare treabă realizată fără tragere de inimă devine o sforțare.

Totuşi, chiar şi acolo unde toate aceste tulburări ale funcțiilor feminine sunt absente, o relație va fi, de regulă, deteriorată sau incompletă – mă refer la atitu-dinea față de sexul masculin. Voi reveni la natura acestor tulburări cu altă ocazie. Aici, doresc să spun numai atât: fie că se manifestă prin indiferență sau gelozie morbidă, prin neîncredere sau iritabilitate, prin pretenții sau sentimente de inferioritate, printr-o nevoie de amanți sau de prietenii intime cu femeile, ele au un singur lucru în comun – incapacitatea unei relații de iubire com-plete (adică, trup şi suflet) cu un obiect heterosexual al iubirii.

Dacă, pe parcursul analizei, căpătăm o înțelegere mai profundă a vieții psihice inconştiente a acestor femei, ne întâlnim, fără excepție, cu o respingere foarte hotărâtă a rolului feminin. Este cu atât mai remarcabilă, cu cât Eul conştient al acestor femei nu pare să poarte dovada unei astfel de respingeri active a feminității. Din contră, apa-rența generală, ca şi atitudinea conştientă, pot fi întru totul feminine. S-a atras în mod corect atenția că femeile frigide pot fi chiar responsive din punct de vedere erotic şi solicitante sexual, o observație care ne împiedică să identificăm frigiditatea cu respingerea sexualității. De fapt, la niveluri mai profunde, nu avem de-a face cu o respingere a sexualității în general, ci, mai degrabă, cu o împotrivire de a-şi asuma rolul specific feminin. Dacă această aversiune atinge conştiința, de obicei este raționalizată prin factori precum discriminarea socială a femeilor sau prin acuzații la adresa soțului sau a bărba-ților în general. Totuşi, la un nivel mai profund se află o altă motivație uşor de recunoscut – o dorință mai mult sau mai puțin intensă de masculinitate sau fantasme în ceea ce o priveşte. Doresc să subliniez că aici ne aflăm



deja pe tărâmul inconştientului. Deşi astfel de dorințe pot fi parțial conştiente, femeia este, în general, incon-ştientă de amploarea şi de motivația lor instinctuală mai profundă.

Întregul complex de sentimente şi fantasme ce au drept conținut sentimentul femeii că este discriminată, invidia sa față de bărbat, dorința sa de a fi bărbat şi de a renunța la rolul feminin, îl numim complex de masculinitate al femeii. Efectele sale asupra vieții femeii mai mult sau mai puțin sănătoase, ca şi a celei nevrotice, sunt atât de extraordinar de diferite, încât trebuie să mă mulțu-mesc cu schițarea principalelor direcții într-o manieră mai degrabă schematică.*

Când invidierea bărbatului se află în prim-plan, aceste dorințe se exprimă prin resentimentul față de bărbat, printr-o amărăciune interioară stârnită de rolul privilegiat al bărbatului – similară ostilității tainice a muncitorului față de patronul său şi eforturilor sale de a-şi înfrânge patronul sau de a-l epuiza psihologic, prin cele o mie de mijloace ale războiului de gherilă zilnic. Pe scurt, recunoaştem tabloul dintr-o singură privire, întrucât apare în nenumărate căsnicii.

În acelaşi timp, totuşi, observăm cum aceeaşi femeie, care disprețuieşte toți bărbații, îi consideră, într-o foarte mare măsură, superiori ei înseşi. Ea nu are încredere în capacitatea femeilor de a obține un succes real şi este înclinată, mai degrabă, să se identifice cu disprețul masculin față de femei. Deşi ea nu este bărbat, aspiră cel puțin să împărtăşească părerea acestuia despre femei. Adesea, această atitudine alternează cu tendințe evident depreciative la adresa bărbatului, care amintesc de povestea vulpii şi a strugurilor acri.

* Abraham, „Manifestations of the Female Castration Complex“, Int. J. PsychoAnal., vol. 4 (1921), Freud, „Tabuul virginității“, Opere Esenţiale, vol. 5, Editura Trei, Bucureşti, 2010.


87

Mai mult, cultivând o astfel de atitudine invidioasă inconştientă, femeia devine oarbă față de propriile ei merite. Chiar şi maternitatea îi apare numai ca o povară. Totul este evaluat prin prisma masculinității – adică, printr-un instrument de măsură ce-i este străin interior – şi, prin urmare, îi este foarte uşor să se considere inadecvată. Astfel, descoperim astăzi un nivel considerabil de nesiguranță, chiar şi la femeile talentate, ale căror realizări sunt certe şi recunoscute. Aceasta provine din profunzimea complexului lor de masculinitate şi se poate exprima printr-o sensibilitate excesivă la critică sau prin timiditate.

Pe de altă parte, sentimentul de-a fi fost funda-mental vătămată şi discriminată de soartă poate duce, de asemenea, la pretenții inconştiente ca viața să-i compenseze neajunsurile făcute. Prin însăşi originea lor, aceste pretenții nu pot fi niciodată satisfăcute cu adevărat. Se obişnuieşte ca imaginea femeii permanent solicitante, permanent nemulțumite, să fie explicată pe baza unei insatisfacții sexuale generale. Însă o privire mai profundă spre interior demonstrează clar că insatisfacția poate fi deja o consecință a complexului de masculinitate. Este uşor de înțeles şi, de asemenea, de dovedit de către experiență, că pretențiile inconştiente puternice de masculinitate sunt nefavorabile unei atitudini feminine. Dacă bărbatul nu este total respins ca partener sexual, din cauza logicii lor interioare aceste pretenții trebuie să ducă la frigiditate. La rândul său, frigiditatea este în măsură să intensifice sentimentele de inferioritate mai sus-menționate de vreme ce, la un nivel mai profund, este trăită infailibil ca o incapacitate de a iubi. Adesea, aceasta se află în totală contradicție cu valorizarea morală conştientă a frigidității, ca manifestare a decenței sau a castității. În schimb, infailibilul sentiment inconştient de lipsă în



sfera sexuală duce cu uşurință la o gelozie față de alte femei, reîntărită nevrotic.

Alte consecințe ale complexului de masculinitate sunt mai adânc înrădăcinate în inconştient şi nu pot fi înțelese fără o cunoaştere exactă a mecanismelor inconştientului. Visele şi simptomele multor femei demonstrează cu certitudine că, în fond, ele nu s-au împăcat cu propria feminitate. Din contră, în viețile lor fantasmate inconştiente şi-au păstrat iluzia de a fi fost, de fapt, create bărbați. Ele cred că au fost mutilate, rănite sau vătămate prin intermediul anumitor forțe. Menținându-ne în limitele unor asemenea fantasme, organul genital feminin este conceput ca un organ bolnav şi deteriorat, o idee care poate fi confirmată mai târziu şi activată iar şi iar prin realitatea menstruației – în pofida cunoştințelor conştiente adecvate. Asocierea cu fantasme inconştiente de asemenea natură poate duce, cu uşurință, la dificultățile menstruale menționate mai sus, ca şi la dureri în timpul actului sexual şi la probleme ginecologice.*

În alte cazuri, aceste idei, precum şi acuzele şi spai-mele ipohondre asociate lor, nu sunt ataşate organului genital în sine, ci transferate asupra tuturor celorlalte organe. Numai examinarea amănunțită a materialului psihanalitic, într-o manieră care ar depăşi cadrul unei lucrări introductive, ne-ar putea ajuta să înțelegem procesele care au loc în cazul individual. Doar prin analiză îți poți face o imagine despre perseverența acestor dorințe masculine inconştiente.

Dacă încercăm să găsim originile acestui curios complex în dezvoltarea psihologică a unor astfel de femei, putem identifica adesea şi observa în mod nemij-locit un stadiu al copilăriei pe parcursul căruia fetițele

* Chiar şi atunci când există modificări organice reale, cum este ectopia, acuzele subiective derivă frecvent din astfel de factori psihici.


89

chiar invidiază băieții pentru organele lor genitale. Este o descoperire inerentă, care poate fi uşor verificată prin observare directă. Interpretările analitice, care până la urmă sunt subiective, nu au adăugat nimic nou acestor observații, dar chiar şi în fața unei confirmări directe ne confruntăm cu o neîncredere de nestrămutat. Ori de câte ori criticilor le este imposibil să conteste faptul că astfel de idei pot fi nutrite de către copii, ei încearcă, cel puțin, să nege semnificația lor în procesul dezvoltării. Ei afirmă că o astfel de dorință sau chiar invidie poate fi observată la anumite fete, dar nu este cu nimic diferită de sentimentul similar manifestat în fața jucăriilor sau dulciurilor unui alt copil.

Permiteți-mi, prin urmare, să vorbesc despre un factor care ne va stârni, probabil, uimirea – şi anume, rolul mai important pe care semnificația trupului o joacă în viața copiilor mici, înainte de a avea loc diferențierea psihologică. O astfel de atitudine primitivă față de ceea ce este fizic ni se pare ciudată nouă, europenilor adulți. Observăm, totuşi, că alte grupuri culturale, care gândesc mai naiv, refulând mai puțin problemele sexuale, practică destul de fără înconjur ritualuri prin care se venerează simbolurile fizice ale sexualității, în special falusul, căruia îi atribuie un rang divin şi o putere mi-raculoasă. Modelul de gândire subiacent acestor culturi falice este, de fapt, atât de apropiat unui copil, încât este foarte uşor de înțeles de către oricine cunoaşte felul de a fi al copilului. Şi invers, el ne poate ajuta să înțelegem mai bine lumea copilului.

Dacă acceptăm acum stadiul invidiei de penis ca pe un fapt empiric, apare cu uşurință o obiecție care poate fi cu greu respinsă prin prisma gândirii raționale; conform acesteia, fata nu are niciun motiv să invidieze băiatul. Prin potențialul său pentru maternitate, fata are asemenea avantaje biologice indubitabile, încât



ne-am putea gândi mai degrabă la contrariul, o invidie a băiatului față de condiția maternității. Doresc să arăt, în câteva cuvinte, că există cu adevărat un astfel de fenomen şi că el dă naştere unui puternic îndemn de a deveni productiv în domeniul cultural, adresat băiatului.* Pe de altă parte, în acel stadiu timpuriu fetița nu înțelesese încă avantajul său viitor față de băiat şi, prin urmare, nimic nu o împiedica să se simtă dezavan-tajată. Cu toate acestea, există un oarecare sâmbure de adevăr referitor la criticile ce ne-au fost adresate în ceea ce priveşte supraevaluarea invidiei de penis. Aceasta, întrucât complexul de masculinitate de mai târziu, cu consecințele sale frecvent catastrofice, nu este de fapt un rezultat direct al respectivei perioade de dezvoltare timpurii, ci apare numai după un ocol complicat.

Pentru a înțelege aceste condiții, trebuie realizat că atitudinea de invidiere a penisului este una narcisică, fiind îndreptată către propriul eu şi nu către obiect. În cazul unei dezvoltări feminine favorabile, această invidie de penis narcisică se subsumează aproape complet dorinței libidinal-obiectale de a avea un bărbat şi un copil.** Această experiență corelează cu observația potrivit căreia, la femeile sigure pe feminitatea lor, pretențiile de masculinitate nu se manifestă într-un mod semnificativ.

Cu toate acestea, psihanaliza a descoperit că trebuie îndeplinite multe condiții pentru a garanta o astfel de dezvoltare normală şi că există tot atâtea posibilități de blocaje şi tulburări pe parcursul dezvoltării. Faza decisivă pentru dezvoltarea psihosexuală viitoare este

* Vezi echivalența lingvistică a unor cuvinte precum „copil“ şi „muncă“ (în limba germană, Werk producție), „a crea“ şi „a da naştere“ etc. ** Presupun că se cunosc cercetările psihanalitice asupra acestui stadiu, pe care îl rezumăm sub termenul de situație oedipiană. În privința relației sale cu complexul masculinității, a se vedea Horney, „Despre originea complexului de castrare la femei“.


91

aceea în care au loc primele relații de obiect în cadrul familiei.* Pe parcursul acestei etape, al cărei apogeu este atins între al treilea şi al cincilea an de viață, pot apărea diverşi factori care o vor determina pe fată să se retragă din rolul ei feminin. Favoritismul vădit față de un frate, de exemplu, poate contribui adesea, într-o mare măsură, la instaurarea unor puternice dorințe de masculinitate la fetiță. Observațiile sexuale timpurii au o influență şi mai durabilă în acest sens. Aceasta se întâmplă cu deosebire într-un mediu în care problemele sexuale sunt de obicei ascunse de copil, astfel încât ele preiau, tocmai prin acest contrast, reputația misterului şi a fructului oprit. Actul sexual dintre părinți, atât de des observat în primii ani ai copilăriei, este interpretat, de obicei, de copil, ca o violare, rănire, vătămare sau îmbolnăvire a mamei. Observarea urmelor lăsate de sângele menstrual al mamei întăreşte opinia copilului. Influența unor eve-nimente ocazionale, precum brutalitatea reală a tatălui şi boala mamei pot accentua ideea copilului că poziția femeii este una precară şi periculoasă.

Toate acestea o afectează pe fetiță, în special deoarece apar în stadiul primului val al dezvoltării sale sexuale, pe parcursul căruia propriile sale cerințe instinctuale sunt identificate inconştient cu acelea ale mamei. Din aceste cerințe instinctuale inconştiente provine un alt impuls, care poate acționa în aceeaşi direcție. Cu alte cuvinte, cu cât este mai intensă această atitudine de iubire feminină timpurie față de tată, cu atât mai mare este pericolul ca ea să eşueze din cauza dezamăgirilor provocate de acesta sau sentimentelor de culpabilitate față de mamă. Mai mult, aceste afecte rămân insepa-rabil legate de rolul feminin. O astfel de asociere cu sentimente de culpabilitate poate urma, în special,

* Sigmund Freud, „Despre transformări pulsionale mai ales în erotica anală“, Opere Esenţiale, vol. 7, Editura Trei, Bucureşti, 2010.



descurajărilor legate de masturbare, care, aşa cum ştim, reprezintă manifestarea fizică a excitării sexuale pe parcursul acestei perioade.

Din cauza angoaselor şi sentimentelor de vinovăție, fata se poate îndepărta complet de rolul feminin, refugi-indu-se într-o masculinitate fictivă, de dragul siguranței. Dorințele de masculinitate apărute inițial dintr-o invidie naivă care, prin propria sa natură, era destinată să dispară devreme, ajung acum să fie suprainvestite în aceste impulsuri puternice şi pot declanşa efectele uluitoare pe care le-am menționat mai sus.

Mintea neanalitică va fi mai înclinată să se gândească în primul rând la dezamăgiri în viața amoroasă ulte-rioară. Observăm uneori că un bărbat, după ce a fost dezamăgit de o femeie, se poate îndrepta spre obiecte de iubire homosexuală. Cu siguranță nu ar trebui să subestimăm evenimentele ce survin ulterior, dar expe-riențele noastre ne amintesc că aceste necazuri ale vieții amoroase pot rezulta, deja, dintr-o atitudine căpătată în copilărie. Pe de altă parte, toate aceste consecințe pot apărea fără să existe mai târziu astfel de experiențe.

Odată ce s-au instaurat aceste pretenții inconştiente de masculinitate, femeia a intrat într-un cerc vicios fatal. În timp ce, inițial, ea a fugit de rolul feminin într-un rol masculin fictiv, ultimul, odată instalat, contribuie, în schimb, la respingerea şi mai accentuată a rolului feminin, acum cu o nuanță suplimentară de dispreț. O femeie care şi-a construit viața pe asemenea premise inconştiente, este, în fond, periclitată din două direcții: de către dorințele sale de masculinitate pe de o parte, de vreme ce-i zdruncină sentimentul de sine şi de către feminitatea ei refulată pe de altă parte, o experiență oarecare amintindu-i, inevitabil, de rolul ei feminin.

Literatura ne descrie soarta unei femei pe care a frânt-o un astfel de conflict. O recunoaştem în figura


93

Fecioarei din Orleans a lui Schiller, târâtă în destinul măreț şi impetuos al istoriei. Veşmântul romanțat al istoriei ne prezintă eroina zdrobită de sentimente de vinovăție întrucât, pentru un scurt moment, iubeşte un duşman al țării sale. Totuşi, această motivație pare insuficientă pentru sentimentele de culpabilitate atât de profunde şi pentru căderea psihică atât de dură; corelația dintre greşeală şi pedeapsă este incorectă şi nedreaptă. Apare totuşi un sens cu o profundă semnificație psiholo-gică, odată ce presupunem că intuiția poetică a înfățişat un conflict iscat din inconştient. Accesul la o înțelegere psihologică a dramei ar trebui căutat, atunci, în prolog. Aici, Fecioara aude vocea lui Dumnezeu, care îi interzice orice experiență feminină promițându-i, în schimb, onoruri masculine. Pentru a cita*:

Iubirea pământească n-ai s-o ştii!Nu te va ferici pe a vieții caleCunună de mireasă nici copii…În schimb – vei fi aleasă-ntre fecioarePe câmpul cel de luptă-nvingătoare!

Să ne închipuim că vocea lui Dumnezeu este psiho-logic echivalentă cu aceea a tatălui, presupunere care este garantată printr-o mie de experiențe. Astfel, în miezul situației fundamentale s-ar afla faptul că interzi-cerea experienței feminine este asociată cu sentimentele sale față de tată; şi că această interdicție, proiectată asupra tatălui, o împinge într-un rol masculin. Prin urmare, prăbuşirea psihică totală nu apare din cauza fap-tului că iubeşte un duşman al țării, ci pentru că iubeşte, iar feminitatea refulată a ieşit la iveală şi este însoțită de sentimente de vinovăție. Întâmplător, este foarte

* Friedrich Schiller, Fecioara din Orleans, Editura W. Krafft, Sibiu, 1909. (N.t.)



frecvent ca acest conflict să ducă nu numai la o cădere emoțională, ci şi la un eşec al operei sale „masculine“.

Destul de des sunt observate în psihologia medicală cazuri care, la scală redusă, sunt similare celui creat de geniul intuitiv al poetului. Acestea sunt cazuri de femei care devin nevrotice sau manifestă schimbări de caracter după prima lor experiență sexuală, indiferent dacă doar află despre sex sau au o experiență fizică reală. Rezumând, se poate spune că acestea sunt cazuri în care calea către rolul specific feminin este blocată de senti-mente inconştiente de vinovăție sau angoasă. Un astfel de blocaj nu duce în mod necesar la frigiditate. Numai dimensiunea acestor rezistențe determină în ce măsură va fi blocată experiența feminină. Putem observa aici o serie continuă de simptome, de la femei care resping până şi gândul la o experiență sexuală, până la acelea la care rezistența devine vizibilă numai prin limbajul corporal al frigidității. Dacă rezistența este de un nivel relativ scăzut, de obicei frigiditatea nu este o modalitate de reacție rigidă, imuabilă. Poate fi abandonată în anumite condiții, în cea mai mare parte inconştiente. Pentru unele femei, experiența sexuală trebuie să aibă loc într-o atmosferă interzisă, pentru altele trebuie să fie însoțită de suferință sau de violență, iar la altele este posibilă numai în cazul în care este exclusă orice implicare emoțională. În aceste ultime situații, femeile pot fi frigide cu un bărbat iubit şi totuşi capabile de un abandon fizic complet în fața unui bărbat dorit numai senzual, dar neiubit.

Din aceste manifestări diferite ale frigidității se pot deduce corect originile sale psihice. Mai mult, sondarea psihanalitică a evoluției sale ne ajută să înțelegem că apariția sau dispariția sa în anumite situații psihologice este stric determinată de istoria dezvoltării individului. Afirmația lui Stekel potrivit căreia „femeia anestezică


95

este doar femeia care nu a descoperit încă acea formă de satisfacție care-i este adecvată“ este, din acest punct de vedere, o neînțelegere, în măsura în care „forma adec-vată“ poate fi asociată unor condiții inconştiente care sunt fie complet irealizabile, fie inacceptabile pentru Eul conştient.

Fenomenul frigidității îşi găseşte locul, astfel, într-un cadru mai larg. Poate, într-adevăr, să constituie un simptom important în sine, în măsura în care, în lipsa unei descărcări reale, o acumulare de libido este slab tolerată de multe femei. Totuşi, îşi capătă adevărata semnificație numai prin tulburarea de dezvoltare care se află la baza sa şi a cărei simplă manifestare este. Prin urmare, este uşor de înțeles de ce şi alte funcții feminine sunt afectate atât de frecvent de frigiditate şi de ce arareori există o tulburare nevrotică gravă a femeii care să nu fie acompaniată de frigiditate şi de inhibițiile sale subiacente.

Astfel, revenim la problema inițială, referitoare la frecvenţa acestor fenomene. Potrivit acestui concept reiese, fără comentarii suplimentare, că prevalența frigidității nu este un motiv suficient pentru a o consi-dera normală, mai ales deoarece putem merge înapoi pe urmele frigidității până la blocajele de dezvoltare care au generat-o. Totuşi, în ceea ce priveşte cauza înspăimântă-toarei sale frecvențe, întrebarea rămâne încă deschisă.

Acestei întrebări nu i se poate răspunde numai prin mijloace analitice. Psihanaliza nu poate face mai mult decât să indice căile sau, mai curând, drumurile lătural-nice ale dezvoltării pe care apare frigiditatea. Mai mult, ne permite să realizăm oarecum cât de lesne accesibile sunt aceste căi. Însă nu ne poate da niciun răspuns la întrebarea de ce, de fapt, aceste drumuri sunt atât de bătute sau, în orice caz, nu ne poate oferi nimic mai mult decât simple speculații.



Mi se pare că această frecvență poate fi pusă, mai degrabă, pe seama factorilor supraindividuali, culturali. Cultura noastră, aşa cum este bine cunoscut, este o cultură masculină şi, prin urmare, în general nefavo-rabilă înfloririi femeii şi individualității sale.* Dintre diferitele influențe pe care acest factor le exercită asupra femeii, vreau să scot în evidență numai două.

Mai întâi, indiferent cât de mult ar fi prețuită femeia din punct de vedere individual, ca mamă sau ca iubită, bărbatul va fi considerat întotdeauna mai valoros din punct de vedere uman şi spiritual. Fetița creşte sub această înrâurire generală. Dacă realizăm că din primii ani ai copilăriei fetița poartă cu sine un motiv pentru a invidia băiatul, atunci putem înțelege cu uşurință cât de mult trebuie să contribuie această influență socială la justificarea dorințelor sale masculine la nivel conştient şi cât de mult împiedică afirmarea interioară a rolului său feminin.

Un factor negativ suplimentar îl constituie o anumită particularitate a erotismului masculin contemporan. Scindarea dintre componentele senzuală şi romantică ale vieții amoroase, pe care o întâlnim doar ocazional la femei, pare a fi tot atât de frecventă la bărbații educați ca frigiditatea în cazul femeilor**. Astfel, pe de o parte, bărbatul îşi caută partenera de viață şi prietena apropiată spiritual, dar față de care senzualitatea sa este inhibată şi din partea căreia, în adâncul sufletului, aşteaptă să i se răspundă cu aceeaşi atitudine. Efectul asupra femeii este clar; poate duce foarte uşor la frigidi-tate, chiar dacă inhibițiile pe care le-a adus cu sine din procesul propriei dezvoltări nu sunt insurmontabile.

* Georg Simmel, „Philosophische Kultur“, Gesammelte Essays von Georg Simmel, ed. Dr. Werner Klinkhardt (Leipzig, 1911). ** Sigmund Freud, „Contribuții la psihologia vieții erotice; Despre un anumit tip de alegere a obiectului la bărbat“, Opere Esenţiale, vol. 5, Editura Trei, Bucureşti, 2010.


97

Pe de altă parte, un astfel de bărbat va căuta o femeie cu care poate avea numai relații sexuale, o tendință care se manifestă cel mai clar în relațiile sale cu prostituatele. Ecoul acestei atitudini asupra femeii trebuie totuşi să ducă şi el la frigiditate. De vreme ce, în cazul femeii, viața emoțională este, de regulă, mult mai îndeaproape şi constant asociată cu sexualitatea, ea nu se poate dărui complet atunci când nu iubeşte sau nu este iubită. Să nu uităm că trebuințele subiective ale bărbatului, datorită poziției sale dominante de mascul, pot fi satisfăcute în realitate. Să ne mai gândim şi la influența pe care tra-diția şi educația o exercită asupra apariției şi menținerii inhibițiilor feminine. Atunci, aceste scurte mențiuni vor demonstra cât de puternice sunt forțele care determină blocarea desfăşurării libere a feminității unei femei. Pe de altă parte, psihanaliza arată că apar în evoluția feminină multe ocazii şi predispoziții care pot conduce, din interior, la o respingere a rolului feminin.

În ce măsură efectul decisiv aparține factorilor exogeni sau endogeni va depinde de fiecare caz în parte. Totuşi, din punct de vedere fundamental, este vorba despre acțiunea comună a celor doi factori. Putem, probabil, să bănuim că o mai bună înțelegere a modului în care aceştia conlucrează ar putea arunca o lumină reală asupra frecvenței inhibițiilor feminine.


K. Horney Psihologia Femeii

Documents

Transcript of K. Horney Psihologia Femeii