Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

183
TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU C U P R I N S INTRODUCERE ………………………….……………………………………………… pag. 3 CAPITOLUL 1 .............................................................. ...................................................... pag. 4 EVOLUŢIA SITUAŢIEI FEMEII ÎN SOCIETATE 1.1. Situaţia femeii în societatea primitivă 1.2. Femeia în evul mediu 1.3. Situaţia femeii începând cu secolul al XVIII-lea 1.4. Familia şi femeia în perioada modernizării 1.5. Evoluţia istorică a a situaţiei femeii în societatea şi familia românească CAPITOLUL 2 ................................................................ .................................................... pag. 11 DIMENSIUNI ALE DREPTURILOR FEMEII ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ 2.1. Reglementări internaţionale 2.2. Tratate regionale referitoare la drepturile femeii 2.3. Principiul egalităţii între sexe şi al nediscriminării între bărbaţi şi femei 2.4. Aspecte ale respectarii drepturilor femeilor în relaţiile familiale 2.5. Dreptul femeilor la respect pentru viaţa lor, pentru integritatea lor fizică şi mentală . CAPITOLUL 3 ................................................................ ................................................... pag. 22 COORDONATELE SOCIO-JURIDICE ALE INFRACŢIONALITĂŢII FEMININE 3.1. Aspecte ale infracţionalităţii femeilor 3.2. Violenţa feminină şi stereotipuri legate de gen 3.3. Scurtă prezentare a infracţionalităţii feminine din închisorile din România 1

Transcript of Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

Page 1: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

C U P R I N S

INTRODUCERE ………………………….……………………………………………… pag. 3CAPITOLUL 1 .................................................................................................................... pag. 4EVOLUŢIA SITUAŢIEI FEMEII ÎN SOCIETATE

1.1. Situaţia femeii în societatea primitivă1.2. Femeia în evul mediu 1.3. Situaţia femeii începând cu secolul al XVIII-lea 1.4. Familia şi femeia în perioada modernizării1.5. Evoluţia istorică a a situaţiei femeii în societatea şi familia românească

CAPITOLUL 2 .................................................................................................................... pag. 11DIMENSIUNI ALE DREPTURILOR FEMEII ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

2.1. Reglementări internaţionale2.2. Tratate regionale referitoare la drepturile femeii2.3. Principiul egalităţii între sexe şi al nediscriminării între bărbaţi şi femei 2.4. Aspecte ale respectarii drepturilor femeilor în relaţiile familiale2.5. Dreptul femeilor la respect pentru viaţa lor, pentru integritatea lor fizică şi mentală .

CAPITOLUL 3 ................................................................................................................... pag. 22COORDONATELE SOCIO-JURIDICE ALE INFRACŢIONALITĂŢII FEMININE

3.1. Aspecte ale infracţionalităţii femeilor3.2. Violenţa feminină şi stereotipuri legate de gen3.3. Scurtă prezentare a infracţionalităţii feminine din închisorile din România

CAPITOLUL 4..................................................................................................................... pag. 32STANDARDE PRIVIND PROTECŢIA FEMEILOR PRIVATE DE LIBERTATE

4.1. Interzicerea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Crude, Inumane şi Degradante4.2 Standarde privind administrarea locurilor de detenţie a femeilor4.3. Particularităţi ale închisorilor pentru femei

CAPITOLUL 5 ................................................................................................................... pag. 48MONOGRAFIE PENITENCIARĂ: REINTEGRAREA SOCIALĂ A FEMEILOR DIN PENITENCIARUL TÂRGŞOR

5.1. Penitenciarul Târgşor: instituţie cu caracter unic în cadrul Sistemului Penitenciar românesc

5.2. Indicatori ai populatiei carcerale 5.3. Managementul penitenciarului Târgşor 5.4. Personalul 5.5. Nevoia de securitate adecvată 5.6. Regimuri de detenţie

1

Page 2: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

5.7. Sistemul de sancţiuni şi recompense 5.8. Îngrijirea sănătăţii 5.9. Educaţie şi programe socio-educative 5.10. Legătura cu familia şi comunitatea

CAPITOLUL 6 ................................................................................................................ pag. 89PRINCIPII DIRECTOARE PENTRU UN SISTEM JUDICIAR PENAL RECEPTIV LA GEN

6.1. Reconsiderarea situaţiei femeilor ca infractoare, deţinute, victime şi supravieţuitoare6.2. Strategii privind reducerea infracţionalităţii feminine6.3. O nouă viziune: principii directoare pentru un Sistem Judiciar Penal receptiv la gen

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................ pag. 101

2

Page 3: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

INTRODUCEREPentru a alcătui această lucrare am analizat conceptual modul în care se comportă

femeile deţinute în închisoare, cauzele care le determină să comită infracţiuni, modul în care reacţionează la condiţiile de detenţie, la despărţirea de familie şi comunitate, am studiat standardele aplicate în închisorile pentru femei din alte ţări şi, permanent, m-am raportat la condiţiile economice şi legislative existente în acest moment în ţara noastră.

După cum se cunoaşte, niciun sistem penitenciar nu poate fi separat de realităţile societăţii. Condiţiile deţinuţilor reflectă, oarecum, starea de lucruri a cetăţenilor obişnuiţi într-o societate, fiind evident faptul că situaţia economică a unei ţări determină condiţiile de viaţă din închisori. Poziţia politică, socială şi culturală a unei ţări va avea impact în ceea ce priveşte facilităţile acordate deţinuţilor şi oportunităţile de reabilitare.

Una din cele mai importante Reguli cuprinse în Standardele Naţiunilor Unite privind Regulile Minime pentru Tratamentul Deţinuţilor, este R- 60 care stipulează: “Regimul penitenciar va căuta să minimalizeze orice diferenţe între viaţa de închisoare şi cea din libertate care ar scădea responsabilitatea deţinuţilor sau respectul datorat demnităţii fiinţei umane.” Aceasta trebuie privită prin prisma faptului că persoanele private de libertate, şi în special femeile, sunt suficient de afectate de privarea de libertate. Ele trebuie să piardă numai acele drepturi care sunt necesare a fi pierdute ca urmare a pierderii libertăţii şi trebuie să-şi păstreze celelalte drepturi şi să aibă o viaţă cât mai asemănătoare posibil cu cea de afară.

Din experienţa personală am constatat că în aplicarea unui regim de detenţie eficient, un rol deosebit revine personalului. Acesta reprezintă elementul cel mai important în orice sistem penitenciar. Orice reguli, oricât ar fi de bine intenţionate, au o valoare limitată dacă personalul nu are o atitudine în spiritul lor şi dacă relaţiile dintre conducere, personal şi deţinuţi nu sunt cele dorite.

Pentru o serie de motive, unele evidente, altele mai puţin, am ales ca subiect tratamentul şi condiţia femeilor în Penitenciarul Târgşor, expunerea încercând să ţină cont de nevoile femeilor, de actualele orientări internaţionale în domeniu. Îmi manifest speranţa că această monografie va servi ca material de studiu, în sensul de a se conştientiza faptul că nevoile femeilor din închisoare diferă în multe privinţe de cele ale deţinuţilor bărbaţi.

Am considerat acest subiect de interes deosebit, având în vedere că este singurul penitenciar pentru femei din România, pentru că femeile prezintă o serie de particularităţi psiho-somatice şi comportamentale. În anumite secvenţe ale analizei, acolo unde am găsit interesant, util şi cu posibilităţi de adaptare la condiţiile din România, am făcut referire la practici din alte ţări şi, de asemenea am făcut câteva propuneri care ulterior şi-au găsit concretizarea în unele prevederi legale menite să îmbunătăţească relaţiile femeilor deţinute cu familia şi comunitatea.

3

Page 4: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

CAPITOLUL IEVOLUŢIA SITUAŢIEI FEMEII ÎN SOCIETATE

Relaţiile dintre sexe au reliefat în permanenţă stadiul dezvoltării societăţii la un moment dat, indiferent dacă a fost vorba de societatea tradiţională ori de cea modernă. Societatea umană, pentru a fi înţeleasă complet, trebuie să ţină seama de substratul biologic al indivizilor. Trebuie să se ţină seama de faptul că societatea este, înainte de toate, o populaţie care se structurează în funcţie de vârstă şi sex, o tendinţă firească a acesteia fiind reproducerea biologică. Criteriile de structurare sunt naturale, însă efectele lor reprezintă procese sociale. Fiecare societate are un anumit sistem de reglementare a relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, un anumit sistem familial care se diferenţiază în funcţie de modul exercitării autorităţii în cadrul familiei, de gradul de cuprindere a grupului, de modul de stabilire a rezidenţei, de forma de transmitere a moştenirii. În decursul timpului, femeia a ocupat poziţii diferite în cadrul acestor sisteme familiale.

1.1. Situaţia femeii în societatea primitivăO descriere a începuturilor relaţiilor sociale şi familiale este dificil de realizat,

având în vedere lipsa izvoarelor istorice, a diferenţelor de opinii în legătură cu apariţia omului pe pământ. Despre raporturile sociale ale umanităţii din era paleolitică nu avem la îndemână decât ipoteze. În aceste societăţi, în care economia se baza în principal pe vânătoare, nu se putea trăi decât în grupuri, iar activităţile erau distribuite membrilor, probabil, în funcţie de vârstă şi sex. În această epocă s-au evidenţiat pe rând :familia înrudită prin sânge, i-a urmat familia punalua, ginta – structuri în cadrul cărora femeia a început să aibă rolul principal. Societăţile matriarhale par a fi fost societăţi în care domnea egalitatea. De îndată ce “sexul tare” avea să-şi cunoască contribuţia sa în procreaţie, el îşi va atribui sieşi puterea divină şi, în felul acesta, avea să sfârşească relativa egalitate între sexe.

Femeia, aservită, redusă la rol de sclavă, devine “izvorul tuturor suferinţelor omenirii”. Familia monogamă, deşi reprezintă un progres în istoria relaţiilor dintre sexe, înfăţişează totuşi conflictul dintre sexe, exprimat prin dominarea absolută a bărbatului.

În Grecia antică, lipsa dialogului între sexe a înlesnit dezvoltarea homosexualităţii masculine şi feminine, precum şi dezvoltarea prostituţiei. Femeia era considerată fiinţă impură, numai fecioarele se bucurau de consideraţia generală. În Sparta, femeile păreau ceva mai libere, datorită faptului că împărţeau cu bărbatul cultul fanatic pentru cetate, în numele căreia acceptau să-şi sacrifice fii.

În familia romană din perioada republicii, femeia numită “sexul slab” - imbecilitas sexus, trebuia să se supună autorităţii tatălui, care avea dreptul de viaţă şi de moarte asupra soţiei şi copiilor, pe care-i putea vinde, maltrata sau ucide. Însă, odată cu apariţia Imperiului, femeia a ajuns să fie respectată. În această perioadă, se produce emanciparea femeii, ca urmare a decentrării autorităţii familiale şi introducerii dreptului de gestionare a averii sale.

În Egiptul antic conştiinţa egalităţii sexelor era profund înrădăcinată, iar prescripţiile religioase cereau ca femeia să fie bine tratată. Femeia egipteană este cea mai privilegiată în lumea orientală.

Femeia ebraică trebuia să se supună autorităţii tatălui, care era absolută.

4

Page 5: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

1.2. Femeia în evul mediuStructura familială era de tip gentilic. Tatăl avea deplină autoritate mundium

asupra familiei; în schimb femeia, considerată inaptă de acţiuni războinice, rămânea toata viaţa sub autoritatea tatălui sau a soţului. În Evul Mediu timpuriu, în Apus, era statuată oficial monogamia însă, în mod practic, domnea poligamia. Numai soţiile oficiale se bucurau de toate drepturile, femeia era ocrotită, însă numai cu condiţia de a fi fecioară, virginitatea constituind garanţia că toţi copiii pe care îi va naşte vor fi ai soţului.

Femeia celtă avea drepturi egale, din punct de vedere juridic, cu bărbatul. În Irlanda, femeia putea să dispună liber de zestrea ei, iar căsătoria era liber consimţită. De o situaţie asemănătoare se bucura şi femeia din Galia sau Islanda.

Şi totuşi, epoca medievală impune un nou tip de relaţie bărbat - femeie. Trubadurii şi cavalerii sec. XI - XIV impun modelul “iubirii cavalereşti”.În ceea ce priveşte situaţia femeilor de condiţie modestă, nu puţine erau cazurile în care fetele, la fel ca şi băieţii, erau îndrumate spre o meserie şi, la fel ca aceştia, erau trimise să lucreze ca ucenice încă de la o vârstă fragedă. Multe femei trăiau exclusiv din propriul salariu, întotdeauna mai mic decât al bărbatului, la o muncă egală. O soluţie de subzistenţă le oferea căsătoria.

1.3. Situaţia femeii începând cu secolul XVIII Mişcarea de emancipare a femeii începe cu timiditate abia în sec. XVIII, odată cu

răspândirea ideilor de libertate şi egalitate ale filosofilor iluminişti.În perioada sec. XVI-XVIII, femeia măritată trăia într-o strictă izolare casnică.Căsătoriile se încheiau numai în cadrul aceluiaşi cerc social, pretutindeni domnind

spiritul de castă. Fetele, a căror educaţie spirituală era aproape inexistentă, erau crescute în cea mai riguroasă izolare casnică. Întreaga bucurie de viaţă era înăbuşită sub o puzderie de reguli de conduită care ucideau spiritul.

Renaşterea a adus cu sine spiritul ateismului, spirit care domină perioada iluministă. În Franţa numeroşi scriitori precum Montesquieu, Diderot, Condorcet, cereau ca femeia să fie educată şi eliberată de sub tutela masculină, chiar să aibă dreptul de a participa la viaţa politică a naţiunii. Codul civil preciza că soţia datorează ascultare soţului, de drepturi civile bucurându-se numai femeia nemăritată. Femeia măritată era considerată o proprietate a bărbatului, alături de celelalte bunuri materiale.

Mişcarea de emancipare a femeii avea să renască în sec. XIX în Scandinavia, Finlanda, ţările anglo-saxone, ţări cu tradiţie germanică, mai ferite de influenţa misogină, orientală şi mediteraneană. Astfel, Suedia în 1863 a acordat femeilor dreptul de vot pentru alegerile comunale; Finlanda i-a urmat în 1906 şi Norvegia în 1907. În 1915 danezele au obţinut un statut politic complet, iar suedezele în 1921.

În America femeile duceau o bătălie asemănătoare cu cea a femeilor din Europa. Mişcarea feministă americană a început alături de mişcarea antisclavagistă, odată cu războiul de secesiune.

În Anglia, prima petiţie feministă prezentată de Mary Smith în Camera Comunelor datează din 1832. Ca recompensă pentru serviciile aduse în timpul războiului, în 1918 englezoaicele obţin dreptul de sufragiu, iar în 1928, dreptul de sufragiu universal. În Franţa, abia în 1945, li s-a acordat în sfârşit, drept de vot femeilor.

1.4. Familia şi femeia în perioada modernizării1.4.1. Criza familiei şi schimbarea condiţiei femeiiÎn secolul XIX şi începutul secolului al XX-lea, s-a generalizat sistemul familiei

nucleare, în cadrul căreia, bărbatul asigura securitatea economică a întregii familii, iar

5

Page 6: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

femeia se ocupa cu treburile gospodăreşti. Odată cu revoluţia industrială, femeia participă pentru prima dată în istoria societăţii la producţia de bunuri desprinzându-se astfel din starea de dependenţă absolută faţă de bărbat şi câştigând o poziţie socială superioară. Procesul de promovare socială, economicăşi politică a femeii a luat amploare indeosebi la nivelul instituţionalizării legislative şi politice.

Studiile sociologice româneşti au pus în evidenţă modificările apărute în cuplu, cum ar fi: redistribuirea rolurilor între parteneri în favoarea soţiei; democratizarea raporturilor de autoritate; diminuarea rolului dominant al soţului; modelarea sarcinilor asumate de fiecare dintre soţi

Aceste modificări au apărut ca urmare a fenomenelor generate de modernizarea colectivităţilor rurale, urbanizare şi navetism.

Un prim fenomen constatat este acela de compensare a rolurilor. Drepturile şi obligaţiile familiale cad aproape în exclusivitate în sarcina soţiei, având loc un transfer de autoritate, “familia fiind concentrată în jurul mamei”.

Astfel, are loc o intensificare a participării femeii la viaţa extrafamilială - prelungirea carierei şcolare, punerea accentului pe profesionalizare, promovarea socială a femeii, independenţa ei economică, etc. La căsătorie se manifestă o tendinţă de egalizare a poziţiilor bărbaţilor şi femeilor. De asemenea, în cuplu se manifestă tendinţa de egalizare a diviziunii rolurilor, a poziţiei de autoritate; scade importanţa relaţiilor economice punându-se accentul pe importanţa comuniunii de mentalităţi, preocupări, interese; se manifestă o mai mare acceptare socială faţă de relaţiile extraconjugale.

Se poate afirma că aceste modificări privind poziţia femeii în societate şi familie au condus la o anumită egalizare a statutului bărbaţilor şi femeilor.

Când se vorbeşte despre “criza familiei” din societatea modernă se are în vedere trecerea de la familia nucleară, la o diversitate de modele familiale. Începând cu anii ’70, familia nucleară a înregistrat o regresie rapidă datorită schimbărilor sociale - mobilitatea socială şi demografică, creşterea independenţei economice a femeilor, extinderea mijloacelor contraceptive etc. - dar şi faptului că tot mai mult s-a încetăţenit ideea că familia stinghereşte afirmarea personalităţii fiinţei umane. Astfel au apărut stiluri de viaţă alternative: celibatul, familia consensuală, familia fără copii, familia monoparentală, cu extindere redusă - cupluri de homosexuali si familii comunitare.

“Criza familiei” nu este decât criza unui mod de producţie, iar dacă structura ei se schimbă, instituţia rămâne mereu valabilă.

1.4.2. Industrializarea - efectele ei asupra condiţiei femeiiÎn timpul celui de-al doilea război mondial, un mare număr de femei au fost

încadrate în uzine şi birouri pentru a desfăşura munci masculine. La sfârşitul războiului, aceste servicii au trebuit să fie restituite bărbaţilor demobilizaţi. Pacea recâştigată a fost simbolizată prin imaginea femeii la cămin, ocupându-se de copii şi bărbat, la întoarcerea după muncile lui grele.

Justificarea modelului femeii la cămin nu putea decât să facă apel la deosebirile de natură biologică între masculin şi feminin. O identitate de natură cere o egalitate de drepturi sociale. Industrializarea, descoperirile ştiinţei şi devalorizarea muncii casnice a creat contextul reîntoarcerii femeii pe piaţa muncii.

Anii 1970 sunt marcaţi printr-o reluare a activităţii profesionale feminine în toate ţările europene şi nu numai. Aceasta nu este ceva nou, ceea ce este nou este intrarea pe

6

Page 7: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

piaţa muncii a femeilor din clasele mijlocii, care rămâneau acasă şi se consacrau copiilor şi interiorului lor domestic. Un întreg complex de factori medicali, sociali, economici şi culturali au condus femeile la căutarea unei activităţi profesionale, în exteriorul căminului.

A devenit posibilă o criză de conştiinţă feministă, la început datorită progreselor considerabile ale medicinii, pentru tot ceea ce are legătură cu fiziologia feminină. De când mortalitatea în naşteri a fost considerabil redusă, ca şi toate bolile legate în mod specific de corpul feminin, femeia a putut să se elibereze de ceea ce era considerat un blestem natural al corpului ei. Contracepţia i-a evitat sarcinile prea numeroase, în timp ce progresul medicinii a limitat mortalitatea infantilă.

Cuplul s-a transformat profund, fondat de acum încolo pe un ideal romantic, de dragoste, eliberat de constrângerile economice care apăsau asupra formării uniunilor. Un bărbat şi o femeie hotărăsc să-şi împărtăşească spaţiul lor de viaţă pentru un timp lăsat în suspensie.

1.4.3. Factorii care fixează statutul femeii pe o poziţie subordonată Trecerea de la matriarhat la patriarhat s-a datorat conştientizării de către bărbat a

rolului său în procreaţie. În clipa în care sexul tare avea să-şi atribuie sieşi puterea divină, relativa egalitate între sexe avea să sfârşească. Astfel, legat de realitatea biologică, aveau să se formeze stereotipurile de feminitate şi de virilitate.

Dintre valorile proprii feminităţii fac parte dragostea şi sacrificiul femeii. Se spune că femeia e născută pentru a fi “devotată” şi că principalul ei scop este dragostea. O altă valoare este maternitatea.

Dacă femeia se supune cu atâta uşurinţă este pentru că ea are anumite avantaje: ca “stăpână a casei” este respectată de întreaga familie, prin îndeplinirea “datoriei” dobândeşte siguranţa morală, dar mai are şi avantaje de ordin pasional, femeia dominându-l pe bărbat pe planul moral. Rând pe rând, femeia se simte dominată de bărbat, atunci când acesta duce în afara casei o viaţă independentă şi simte că domină, dându-şi seama că el nu se poate lipsi de ea nici pe plan sentimental, nici pe plan material, nici pe plan sexual.

Femeia are ca primă datorie să-şi considere bărbatul drept Dumnezeul ei, care poate s-o domine sexual, social şi moral.

Dependenţa economică a femeii faţă de bărbat va creşte datorită rămânerii femeii în gospodăria casnică, bărbatul fiind stăpânul mijloacelor de producţie (teren agricol, turmă, ateliere pentru fabricarea uneltelor etc.).

Cauzele inegalităţii între bărbat şi femeie trebuiesc căutate şi în rolul pe care femeia şi bărbatul îl au în viaţa socială. Societatea industrială a definit roluri noi pentru cele două sexe şi, legat de acestea, stereotipul că bărbaţii sunt “obiectivi”, iar femeile “subiective” - stereotip care nu-şi are originea în realitatea biologică.

Femeile sunt pregătite încă de la naştere pentru treburile gospodăreşti, pentru reproducerea şi creşterea copiilor, ele au rămas acasă pentru a desfăşura o muncă indirect productivă, o muncă în mare măsură izolată şi astfel au fost învăţate să gândească subiectiv. Nu de puţine ori au fost considerate ca fiind incapabile de gândire obiectivă.

Nu e de mirare faptul că îndată ce femeile s-au integrat în producţia interdependentă, ele au fost acuzate că s-au “defeminizat”, că au devenit dure, reci, obiective. Diferenţele dintre sexe, stereotipurile cu privire la rolul sexelor, au fost accentuate şi de faptul că femeia a fost identificată cu consumul, iar bărbatul cu producţia.

7

Page 8: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Diferenţele biologice se datorează scopului natural al speciei umane, fără ele omenirea nu ar exista. Dar aceasta nu explică inegalitatea dintre bărbat şi femeie, până şi cel mai genial bărbat fiind născut de o mamă. Studiile privind deosebirile dintre bărbaţi şi femei au arătat că acestea nu sunt de nivel; inteligenţa bărbatului nu este cu nimic superioară inteligenţei femeii, deosebirile sunt de stil, de orientare.

Rolurile se deosebesc prin socializare, în raport cu anumite stereotipii. Încă din primii ani de viaţă, fetele sunt îmbrăcate în roz, băieţii în albastru, camerele fetiţelor sunt decorate diferit de cele ale băieţilor, fetiţele se joacă cu un anumit gen de jucării, băieţii cu alt gen, astfel copiii învaţă că bărbatul este mereu plasat înaintea femeii. Şcoala accentuează aceste stereotipii. Profesiile predominant feminine oferă puţine şanse de a avansa în ierarhia organizaţională.

Lipsite de autoritate politică şi cu o redusă pregătire profesională, femeile nu se puteau implica în organizarea societăţii, în dezvoltarea culturii şi ştiinţei. În plus, femeii îi este şi îi era teamă să-şi părăsească rolul de soţie şi mamă. Toţi aceşti factori dezvăluie statutul de subordonare al femeii faţă de bărbat, atât în familie cât şi în societate.

1.4.4. Situaţia femeii în societatea actualăÎn domeniul profesional există o tendinţă spre egalitate, însă toate poziţiile

inferioare în ierarhia profesională sunt ocupate de femei. Rareori, unele femei, cu titlu de excepţie, reuşesc să obţină poziţii cheie într-o lume dominată profesional de către bărbaţi. Femeile desfăşoară numai anumite genuri de muncă, ce necesită o mai slabă calificare şi oferă mai puţine satisfacţii profesionale.

În ceea ce priveşte formaţia profesională, tinerele fete sunt orientate spre profesii “tipic feminine”: coafeze, croitorese, vânzătoare, cursuri mai uşoare pentru muncile de birou, activităţi de secretariat, asistente medicale etc., pe când băieţii sunt orientaţi spre profesii “tipic masculine”: poliţişti, ingineri, etc. Această tipizare implică o inegalitate: femeia asistentă a doctorului bărbat, femeia secretară a şefului ei etc. Dacă la terminarea liceului, numărul fetelor este aproximativ egal cu cel al băieţilor, numărul absolventelor de învăţământ superior este mult inferior faţă de cel al absolvenţilor, iar cel al femeilor cu titlu de doctor este de câteva ori mai mic faţă de cel al bărbaţilor cu acelaşi titlu.

În domeniul politic femeia se loveşte de barajul masculin din toate partidele; ea a fost în mod progresiv eliminată din viaţa politică. Încă nu s-a întâmplat ca vreun partid, indiferent de orientarea politică, să-şi desfăşoare campania electorală pe tema promovării feminine. Cu toate declaraţiile naţionale şi internaţionale, naţiunile sunt conduse de către bărbaţi.

Deseori femeile se află în situaţia dramatică de a alege între o slujbă prost plătită, ori să stea acasă beneficiind de un neînsemnat ajutor social, şi pe o perioadă limitată. Nu de puţine ori, femeile divorţate care au în îngrijire copii, se confruntă cu mari dificultăţi financiare.

În societatea modernă, mijloacele mass-media au răspândit o nouă imagine a feminităţii, imagine care deformează conştiinţa propriei condiţii a femeii. Femeia trebuie să fie o soţie ireproşabilă, dar are şi “datoria” de a rămâne seducătoare, tânără, elegantă. Imaginea starului tinde să devină o sursă de obsesii şi de suferinţe pentru unele femei, care, confruntând imaginea din oglindă cu cele din paginile revistelor, constată doar imaginea femeii materne sau a celei care începe să îmbătrânească. Astfel, femeia matură îşi consumă cea mai mare parte din energie şi timp, încercând prin mijloace artificiale să-i imită pe cei tineri şi în felul acesta, să crească în propria ei stimă.

8

Page 9: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

În societatea modernă, dragostea devine obligatorie. Tinerele se simt vinovate dacă nu sunt atrăgătoare din punct de vedere sexual şi dacă nu au mai multe aventuri. Pe de altă parte, unii bărbaţi deşi afirmă că femeile ar trebui să aibă drepturi egale cu ei, în ce priveşte sexualitatea, acceptă cu greu un comportament similar din partea femeilor.

Sexualitatea este prizoniera unor condiţionări multiple, de natură socială, morală, psihologică, economică, culturală. Absenţa informaţiei sexuale conducea la menţinerea experienţei erotice sub semnul angoasei, al conflictului dintre condiţia firească a femeii şi dependenţa de propriul corp. În prezent, folosirea anticoncepţionalelor şi extinderea educaţiei sexuale constituie premise ale unor relaţii mai sincere între parteneri, şi totodată, eliberează femeia de maternităţile nedorite, făcând-o stăpâna propriului ei corp.

Civilizaţia modernă a păstrat segregaţia rolurilor şi chiar a adâncit-o, dând fiecărui sex noi valori: bărbaţilor - banii, puterea; femeilor - tinereţea, frumuseţea, moda, pasiunea de a cumpăra. Bărbatul şi femeia au în comun doar pasiuni ale timpului liber - tutunul, erotismul, confortul, televiziunea etc., pasiuni care-i îndepărtează de viaţa creatoare. Condiţia dobândirii personalităţii femeii rămâne integrarea ei în munca extracasnică.

Rolurile asumate de către bărbat şi femeie sunt în curs de evoluţie. Ca urmare a unei participări mai mari a femeilor la viaţa profesională şi ca urmare a luării în considerare progresive a revendicărilor feministe, nimeni nu se mai miră că bărbaţii iau parte activă la îngrijirea şi educarea copiilor, chiar şi a celor mici.

Drama femeii din societatea modernă se datorează faptului că ea nu a reuşit să înlocuiască rolul tradiţional cu un alt rol, care să-i aducă satisfacţii. Femeia modernă desfăşoară ambele roluri, fără a se bucura de privilegiile oferite rolului tradiţional.

1.5. Evoluţia istorică a femeii în societatea şi familia româneascăÎn România, până în 1865, când a intrat în vigoare noul cod civil, erau în vigoare

legiuirile Calimach (1817) şi Caragea (1818), cu prevederi opuse egalizării în drepturi a sexelor. Femeile nu aveau dreptul la slujbe publice, funcţii politice, aveau însă dreptul de a dispune de averea lor (deosebită de zestre). Cele două coduri prevedeau privilegiul masculinităţii la moştenire.

Spre jumătatea secolului XIX situaţia majorităţii femeilor se contura astfel: inegalitate civilă şi dependenţă economică faţă de bărbat, instruire ineficientă, inaccesibilitate în numeroase profesii, precum şi totala neparticipare oficială la viaţa politică. Multe femei au participat activ la revoluţia din 1848, însă, ideea participării la viaţa politică şi cea a dreptului de vot pentru femei, erau refuzate categoric. Primele asociaţii ale femeilor au fost întemeiate în anii `40 şi `50 ai secolului XIX.

Momentan, cea mai mare influenţă asupra diferenţelor din cursului vieţii vin de la modul cum societatea percepe diferenţele sexuale, cu înţelesuri la scară generală, prin construirea socială a genului. Virtual oricărei societăţi, conceptul genului determină tipul activităţilor considerate potrivite pentru ca indivizii să performeze. Bărbaţii posedă anumite atribute, pot fi superiori în anumite domenii, pot fi mai potriviţi să funcţioneze în anumite situaţii sociale şi organizaţii mai bine decât femeile, şi vice-versa.

Istoric şi în viaţa contemporană a celor mai multe culturi din lumea întreagă, bărbaţii au mai multă putere şi privilegiu – atât publică cât şi privată – decât femeile. Cursurile vieţii sunt de asemenea, profund afectate de alte condiţii decât genul, incluzând clasa, rasa, orientarea sexuală şi abilitatea psihică. Patriarhia este termenul general folosit pentru a descrie o societate în care este o distribuţie inegală de putere şi privilegiu între bărbaţi şi femei.

9

Page 10: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Continuă să fie inegalităţi între tratamentul bărbaţilor şi femeilor în societate. În viaţa contemporană, aceste inegalităţi sunt mai puţin bazate pe doctrine oficiale şi mai mult pe atitudinile neoficiale şi valorile despre o viaţă bună pentru bărbaţi şi femei.

10

Page 11: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

CAPITOLUL IIDIMENSIUNI ALE DREPTURILOR FEMEII ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

2.1. Reglementări internaţionale Legea internaţională referitoare la drepturile omului, ca întreg, este, desigur, pe

deplin aplicabilă femeilor. Oricum, aşa cum se evidenţiază în lista de acte normative de nivel internaţional, este necesar, în scopul de a aborda mai eficient multiplele încălcări ale drepturilor femeilor care încă există în diferite ţări (inclusiv discriminarea), să prezentăm documente legale separate pe gen, concentrându-ne pe problemele particulare ale femeilor.

În timp ce unele ţări au făcut progrese în asigurarea creşterii respectului pentru drepturile femeilor (adică egalitatea cu bărbaţii, în domenii ca legea familiei, legea succesiunii şi cea a accesului la educaţie, asigurarea adecvată a serviciilor de sănătate, accesul pe piaţa muncii), majoritatea acestora suferă încă de violarea unor drepturi umane de bază. Mai mult, femeilor li se poate nega dreptul la educaţie sau chiar la serviciile medicale de bază. Ele pot fi supuse şi unui cod strict al vestimentaţiei care, dacă este încălcat, se poate solda cu pedepse corporale grave. Uneori, discriminarea împotriva femeilor apare chiar înainte de naşterea lor când, dacă sexul este stabilit prenatal, se decide în familie sau în comunitate avortarea fetuşilor de sex feminin.

Opoziţia sau eşecul de a promova protecţia drepturilor femeilor în mod eficient poate fi deseori explicată (dar nu justificată) de faptul că aceste drepturi reprezintă o ameninţare la valorile şi interesele sociale acceptate. Dar această marginalizare a femeilor are un devastator cost uman, social şi financiar.

Deşi dreptul la personalitate legală/juridică este cuprins în legile internaţionale el a fost inclus expressis verbis atât în articolul 16 al Convenţiei Internaţionale a Drepturilor Legale şi Civile cât şi în articolul 12 din Convenţia Americană a Drepturilor Omului. Mai mult, ca urmare a articolului 4 (2) din Convenţia Internaţională şi a articolului 27 (2) al Convenţiei Americane acesta este un drept care nu poate fi derogat în nici o circumstanţă, nici în cazuri de urgenţă publică. Dreptul femeii la personalitate legală pe plan de egalitate cu bărbatul trebuie, cu alte cuvinte, să fie respectat atât în timp de pace cât şi în timp de război sau în alte asemenea situaţii.

Aşa cum s-a subliniat de către Comitetul Drepturilor Omului, “dreptul fiecăruia conform articolului 16 de a fi recunoscut oriunde ca o persoană înaintea legii este la fel de pertinent pentru femei care deseori au fost discriminate după sex sau statut marital”. Aşa cum a subliniat Comitetul “dreptul implică capacitatea femeii de a fi propriul proprietar, de a lua contact sau a exercita alte drepturi civile fără a fi restricţionată din motive de sex sau statut marital ori din alte considerente. De asemenea implică faptul că femeile nu pot fi tratate ca obiecte, date împreună cu proprietăţile soţului decedat către familia acestuia”. Personalitatea legală mai înseamnă şi că femeile trebuie să aibă acces neîngrădit la instituţiile legale din ţările lor pentru a-şi putea revendica drepturile şi să obţină compensaţii sau restaurări acolo unde e cazul.

Femeile au dreptul la personalitate egală pe baze egale cu bărbaţii, acest drept fiind absolut şi trebuind să fie garantat în toate circumstanţele şi în orice moment.

Conform articolului 1(3) din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, unul din scopurile organizaţiei este “să obţină cooperare internaţională pentru rezolvarea internaţională a problemelor cu caracter economic, social, cultural, umanitar şi pentru

11

Page 12: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

promovarea şi încurajarea respectării pentru drepturile umane şi pentru libertăţile fundamentale fără distincţie pe bază de sex, limbaj sau religie”.

La nivel universal, interzicerea discriminării pe bază de sex a fost inclusăîn articolul 2 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, articolul 2(1), 4(1) al Convenţiei Internaţionale referitoare la Drepturile Civile şi Politice şi în articolul 2(2) din Convenţia Internaţională referitoare la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale. În virtutea articolului 3 din ambele convenţii, statele părţi se angajează să asigure egalitatea dreptului femeilor şi bărbaţilor de a se bucura de prevederile acestor convenţii.Discriminarea sexuală a devenit preocuparea principală a Convenţiei referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, 1979 care a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981. La 10 mai 2001 erau 168 state partenere. Convenţia a fost precedată de Declaraţia referitoare la eliminarea discriminării împotriva femeilor proclamată de Adunarea Generală în 1967.

Convenţia are un rol important ca mijloc legal de promovare a protecţiei drepturilor egale a femeilor în cadrul Naţiunilor Unite. Implementarea prevederilor ei este revizuită de Comitetul pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor. În acest scop, articolul 1 stabileşte că : “termenul discriminare împotriva femeilor înseamnă orice distincţie, diferenţă, excludere sau restricţie făcută pe baza sexului care are efect sau scop imparţialitatea sau nulitatea recunoaşterii, dreptului sau exercitării de către femei, indiferent de statutul lor marital, pe baza egalităţii între sexe, a drepturilor umane şi a libertăţilor fundamentale în domeniile politic, economic, social, cultural, civil ori orice alt domeniu.” Aşa cum a explicat Comitetul pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor, această definiţie include şi “violenţa bazată pe sex, care însemnă violenţa direcţionată împotriva femeilor. Ea include acte de suferinţă care afectează fizic, psihic sau sexual, ameninţarea cu astfel de acte, corecţia sau alte privări de libertate. Este important de notat această largă interpretare a definiţiei discriminării care înseamnă că “violenţa bazată pe sex poate încălca prevederi specifice ale Convenţiei, când aceste prevederi menţionează expres violenţa”. Oricum, “măsuri temporare speciale care au ca scop de facto egalitatea dintre bărbaţi şi femei nu vor fi considerate discriminare” aşa cum este definită de Convenţie, pe de altă parte, astfel de măsuri “vor fi întrerupte când obiectivele egalităţii de oportunităţi şi tratamente au fost realizate”.

De asemenea, este important de subliniat că faţă de Convenţia Internaţională Referitoare la Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială, care se referă numai la discriminarea în “domeniul vieţii publice”, Convenţia Referitoare la Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor are o mai mare arie de aplicare şi, de asemenea, acoperă acte care cad în sfera privată. Comitetul de eliminare a discriminărilor împotriva femeilor a subliniat că “Discriminarea nu este restricţionată la acte date sau în beneficiul Guvernelor. De exemplu, conform articolului 2(e) din Convenţie, toate statele sunt chemate să ia măsurile potrivite pentru a elimina discriminarea împotriva femeilor şi a oricărei persoane, organizaţii sau instituţii. Conform legislaţiei internaţionale, Statele pot fi responsabile şi de acte private dacă au eşuat în asigurarea prevenirii violării drepturilor sau în pedepsirea actelor de violenţă, şi asigurarea compensaţiilor”.

Spre sfârşit, Convenţia impune o îndatorire specifică a statelor părţi, aceea de a acorda femeilor “egalitate cu bărbaţii în faţa legii” şi o capacitate legală în chestiuni civile identică cu cea a bărbaţilor [articolul 15 (1) şi (2)] şi le cere să asigure “pe baze de egalitate” un număr de drepturi legate de căsătorie şi familie (articolul 16).

12

Page 13: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

2.2. Tratate regionale referitoare la drepturile femeii

La nivel regional, articolul 2 din Carta Africană a Drepturilor Omului, articolul 1 din Convenţia Americană a Drepturilor Omului, articolul14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi partea a V-a, articolul E din Carta Socială Europeană (revizuită), 1996, prevăd toate că drepturile şi libertăţile stabilite în aceste tratate vor fi disponibile fără discriminare de sex. Ca şi articolul 26 din Convenţia Internaţională referitoare la Drepturile Politice şi Civile, Protocolul numărul 12 la Convenţia Internaţională a Drepturilor Omului conţine o interzicere generală şi independentă a discriminării din orice motive, care nu este legată de dreptul de a beneficia de drepturile garantate în tratat. La 08.06.2002 numai Cipru şi Georgia au ratificat acest Protocol, ceea ce necesită alte 8 ratificări pentru a intra în vigoare. Prevederea non-discriminare conţinută în articolul14 al Convenţiei Europene este legată de a se beneficia de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie şi de Protocoalele adiţionale şi de aceea nu are o existenţă independentă faţă de aceste drepturi şi libertăţi. Articolul 3 din Carta Africană şi articolul 24 din Convenţia Americană garantează dreptul la egalitate înaintea legii şi dreptul la protecţie egală de către lege.

2.3. Principiul egalităţii între sexe şi al nediscriminării între bărbaţi şi femei Înţelesul general al egalităţii şi nondiscriminării are referinţe la exemple de cazuri

legale internaţionale şi comentarii pe marginea lor, fiind necesar a se însuma înţelesul general al noţiunii de egalitate în tratamente şi non-discriminare şi apoi a se examina modalitatea în care se monitorizează instituţiile care se ocupă cu problemele specifice ale egalităţii de gen.

Comitetul pentru Drepturile Omului a subliniat că nondiscriminarea, “împreună cu egalitatea înaintea legii şi protecţia egală de către lege fără discriminare constituie un principiu general de bază referitor la protecţia drepturilor omului”.

Oricum, nu toate distincţiile făcute între persoane şi grupuri de persoane pot fi privite ca discriminare în adevăratul sens al cuvântului. Conform legii internaţionale, distincţiile între oameni pot fi justificate dacă, în termeni generali, sunt rezonabile şi impuse pentru un scop legitim. Trăsătura comună a cazurilor legale (de asemenea cu respectarea drepturilor egale pentru femei) prezentate de Comitetul pentru Drepturile Omului şi de Curţile Inter-Americane şi Europene ale Drepturilor Omului este descrisă pe baza noţiunii de egalitate în tratament şi nondiscriminare:

2.3.1. Înţelesul egalităţii între bărbaţi şi femei Deşi principiul egalităţii şi nondiscriminării în tratatele generale referitoare la

drepturile umane este neutru din punct de vedere al genului, sexului şi el se aplică în mod egal femeilor şi bărbaţilor, s-a considerat necesar să se includă în două Convenţii Internaţionale prevederi specifice care obligă statele să asigure dreptul egal al femeilor şi bărbaţilor de a beneficia de toate drepturile garantate de aceste tratate.

În cazul Convenţiei Internaţionale referitoare la Drepturile Civile şi Politice, Comitetul Drepturilor Omului crede că termenul de “discriminare” aşa cum e folosit în Convenţie trebuie înţeles ca implicând orice diferenţiere, excludere, restricţie sau preferinţă care se bazează pe motive ca rasa, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate, naştere sau alt statut şi care are ca efect sau scop anularea sau împiedicarea recunoaşterii exercitării de pe picior de egalitate a drepturilor şi libertăţilor.”

13

Page 14: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Referitor la egalitatea dintre femei şi bărbaţi aşa cum se stipulează în articolul 3 din Convenţie, acest fapt implică că “toate fiinţele umane trebuie să se bucure de drepturile furnizate de Convenţie, în totalitate pe axe de egalitate. În consecinţă, statele trebuie să asigure femeilor şi bărbaţilor premisele de a se bucura de aceste drepturi egale”.

Mai mult, după opinia Comitetului, articolele 2 şi 3 din Convenţie mandatează statele părţi “să facă toţi paşii necesari, inclusiv interzicerea discriminării pe motive de sex, să pună capăt acţiunilor de discriminare, atât în sectorul public cât şi în cel privat, ceea ce duce la beneficierea în mod egal de drepturile cuvenite”.

Datoria legală a statelor acoperă astfel toate sectoarele societăţii. Trebuie notat că această obligaţie este imediată şi astfel nu este nici progresivă nici dependentă de resursele disponibile ale părţilor implicate.

Aceste prevederi legale arată clar că statele părţi la Convenţie au şi datoria legală de a face paşi specifici pozitivi în toate sferele societăţii unde există discriminare sexuală, inclusiv paşi pozitivi pentru a descuraja practicile discriminatorii din domeniul privat, unde deseori femeile suferă din greu.

Declaraţia şi Planul de acţiune de la Viena deşi nu este un act legiferat, este o importantă declaraţie de principii şi politici care a fost adoptată în unanimitate de statele participante la Conferinţa Mondială a Drepturilor Omului din 1993; conform Declaraţiei, “drepturile femeilor şi ale fetelor sunt inalienabile, fac parte integrată şi indivizibilă din drepturile umane universale” şi “participarea totală şi egală a femeilor la viaţa politică, civilă, economică, socială şi culturală la nivel naţional, regional şi internaţional, ca şi eradicarea tuturor formelor de discriminare pe motiv de sex sunt obiective prioritare ale comunităţii internaţionale”

Declaraţia şi Platforma de la Beijing au fost şi ele adoptate în unanimitate de statele participante; paragraful 1 şi declaraţia de deschidere stabileşte ca scop inter alia “îndepărtarea obstacolelor împotriva participării active a femeilor în toate sferele vieţii publice şi private printr-o completă implicare la luarea deciziilor economice, sociale, culturale şi politice”

Dat fiind că guvernele din lume au datoria legală de a elimina discriminarea bazată pe sex în ţările lor, judecătorii, procurorii şi avocaţii au şi ei responsabilitatea profesională de a examina violările presupuse ale egalităţii şi nondiscriminării pe bază de sex.

2.4. Aspecte ale respectării drepturilor femeilor în relaţiile familiale2.4.1. Dreptul femeilor de a se căsători libere şi de a fonda o familie Dreptul bărbaţilor şi femeilor de a se căsători la o vârstă potrivită şi de a fonda o

familie este recunoscut de articolul 23(2) din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice, de articolul 17(2) din Convenţia Americană a Drepturilor Omului (care foloseşte termenul “a ridica o familie” în loc de “a fonda”) şi de articolul 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Articolul 23 (3) din Convenţia Internaţională şi articolul 17(3) din Convenţia Americană a Drepturilor Omului stipulează că “intrarea într-o căsătorie trebuie să fie liberă de constrângeri şi pe deplin consimţită”.

Un tratat internaţional de interes în chestiune este Convenţia referitoare la Consimţământul la căsătorie, Vârsta minimă de căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor care a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1962 şi a intrat în vigoare la 9 decembrie 1964.

Căsătoriile poligame

14

Page 15: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Conform Comitetului pentru Drepturile Omului, “egalitatea de tratament referitoare la dreptul de căsătorie implică şi faptul că poligamia este incompatibilă cu acest principiu. Poligamia violează demnitatea femeii. Este o discriminare inadmisibilă, de aceea trebuie abolită oriunde există încă. Ţările care permit poligamia în ciuda constituţiilor lor care garantează egalitatea drepturilor violează astfel nu numai drepturile constituţionale ale femeilor, dar şi articolul 5(a) din Convenţia pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor, care cere Statelor să modifice tiparele de comportament socio-culturale ale femeilor şi bărbaţilor în scopul de a elimina discriminarea bazată pe sex.

Vârsta permisă pentru căsătorie Deşi vârsta minimă pentru căsătorie este un factor care poate apăra femeia de a fi

influenţată în luarea deciziei libere de căsătorie, tratatele internaţionale nu specifică o vârstă minimă. Oricum, articolul 16(2) din Convenţia pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor stabileşte că: “2. logodirea şi căsătoria unui copil nu poate avea efect legal şi vor fi luate toate măsurile necesare, inclusiv legislative, pentru a se specifica vârsta minimă pentru căsătorie şi se va face înregistrarea obligatorie a mariajului într-un registru oficial”

Aşa cum a arătat Comitetul pentru Eliminarea Discriminării contra Femeilor, articolul 16 (2) din Convenţia pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor, ca şi prevederile relevante din Convenţia pentru Drepturile Copilului, “statele părţi nu au dreptul de a valida o căsătorie între persoane care nu au atins majoratul”; Comitetul arată că “vârsta minimă pentru căsătorie trebuie să fie 18 ani pentru ambele sexe.”

Înregistrarea căsătoriilor Conform articolului 3 din Convenţia referitoare la Consimţământul la

căsătorie, vârsta minimă maritală şi înregistrarea căsătoriilor, Statele părţi trebuie să înregistreze toate căsătoriile “într-un registru oficial al unei autorităţi competente”.

Înţelesul dreptului de a constitui o familieAşa cum s-a arătat mai sus, dreptul de a forma o familie este garantat de articolul

23(2) din Convenţia Internaţională pentru Drepturile Civile şi Politice şi de articolul 17 (2) din Convenţia Americană a Drepturilor Omului. Articolul 16(1) din Convenţia pentru Eliminarea Discriminării contra Femeilor cere statelor părţi să “asigure pe baza egalităţii cu bărbaţii, aceleaşi drepturi pentru femei de a decide liber numărul şi spaţierea naşterilor şi de a avea acces la informaţie, educaţie şi mijloace care le permit să exercite aceste drepturi”.

Comitetul pentru Eliminarea Discriminării contra Femeilor stabileşte că motivele pentru care “femeile sunt îndreptăţite să decidă numărul şi spaţierea naşterilor” conform articolului 16 (1)(e) din Convenţia pentru Eliminarea tuturor formelor de Discriminare contra Femeilor sunt că “ele au responsabilitatea de a purta şi creşte copiii ceea ce poate afecta dreptul lor la educaţie, la serviciu şi alte activităţi legate de dezvoltarea lor personală. Comitetul a mai stabilit că “decizia de a avea sau nu copii, ar trebui, de preferinţă să fie luată în acord cu partenerul sau soţul, dar nu trebuie limitată de acest aspect adică, de partener, soţ, părinţi sau Guvern”, de exemplu: prin sarcini.

2.4.2. Egalitate de drepturi în legislaţiile naţionale Cu privire la drepturile egale referitoare la respectarea naţionalităţii, articolul 9 din

Convenţia pentru Eliminarea Discriminării Femeilor stipulează că: “1. Statele părţi vor acorda drepturi egale cu bărbaţii pentru căpătarea, schimbarea sau retragerea

15

Page 16: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

naţionalităţii lor. Ele vor asigura în particular ca nici căsătoria cu un străin, nici schimbarea naţionalităţii de către soţ pe timpul mariajului nu va duce automat la schimbarea naţionalităţii soţiei. 2. Statele părţi vor acorda drepturi egale cu bărbaţii în privinţa naţionalităţii copiilor”.

Deşi articolul 23 din Convenţia pentru Drepturi Civile şi Politice nu se referă explicit la egalitatea în drepturi în termenii legilor naţionale, Comitetul a stabilit că “nu trebuie să apară discriminare pe bază de sex cu privire la primirea sau pierderea naţionalităţii din cauza căsătoriei”

2.4.3. Dreptul egal la un nume Conform articolului 16(1)(g) din Convenţia pentru Eliminarea Discriminării

Femeilor, statele părţi trebuie să asigure “pe bază de egalitate a femeilor cu bărbaţii”, “acelaşi drept personal ca soţie sau soţ, inclusiv alegerea numelui de familie”. Această prevedere înseamnă că “fiecare partener are dreptul de a-şi alege numele, păstrându-şi individualitatea şi identitatea în comunitate şi distincţia faţă de alţi membri ai societăţii. Când prin lege sau obiceiuri o femeie este obligată să-şi schimbe numele la căsătorie sau divorţ, îi sunt încălcate aceste drepturi”

Comitetul Drepturilor Omului a stabilit, referitor la articolul 23 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice că “dreptul fiecăruia din soţi de a-şi retrage utilizarea numelui original de familie sau de a participa egal la alegerea unui nou nume de familie va fi garantat” şi că “Statele părţi se vor asigura să nu apară discriminare bazată pe sex în această privinţă” De asemenea, Statele trebuie să asigure şi “capacitatea de a transmite copiilor naţionalitatea părinţilor” fără discriminare.

Conform legii internaţionale, femeile şi bărbaţii au drepturi egale în termenii legilor referitoare la naţionalitate. Aceasta înseamnă că femeile şi bărbaţii care se căsătoresc cu străini trebuie să fie trataţi egal şi să aibă drepturi egale de a transmite naţionalitatea copiilor lor. Conform legilor internaţionale, femeile şi bărbaţii au acelaşi drept de a alege un nume de familie.

2.4.4 Drepturi şi responsabilităţi egale ale soţilor la căsătorie, pe timpul căsătoriei şi la dizolvarea acesteia

Se cere statelor părţi, conform articolului 23(4) din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice să ia măsurile potrivite “pentru a asigura egalitatea drepturilor şi responsabilităţilor soţilor la căsătorie, pe timpul şi la dizolvarea acesteia”.

Articolul 17(4) din Convenţia Americană a Drepturilor Omului stipulează în această privinţă că “Statele părţi vor lua măsurile necesare pentru a asigura egalitatea drepturilor şi o corectă balanţă a responsabilităţilor la căsătorie, în timpul şi la dizolvarea acesteia”. Articolul 5 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului stabileşte că “soţii se vor bucura de egalitate în drepturi şi responsabilităţi între ei şi în relaţiile lor cu copiii ca şi la căsătorie, în timpul şi la dizolvarea ei.” Toate cele trei tratate acceptă că trebuiesc prevederi speciale referitoare la copii în eventualitatea dizolvării căsătoriei. Articolul 16 din Convenţia pentru Eliminarea Discriminării Femeilor conţine prevederi mai detaliate referitoare la aceste chestiuni.

Înţelegerea generală a principiului de egalitate în drepturi şi responsabilităţi Comitetul pentru Drepturile Omului stabileşte referitor la articolul 23(4) din

Convenţia Internaţională că “pe timpul căsătoriei, soţii trebuie să aibă drepturi şi responsabilităţi egale în familie. Această egalitate se extinde la toate chestiunile care se ridică din relaţia lor, cum ar fi alegerea reşedinţei, conducerea gospodăriei, educaţia

16

Page 17: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

copiilor şi administrarea bunurilor. Egalitatea se aplică şi la aranjamentele legale referitoare la separaţia sau dizolvarea legală a căsătoriei.”

Comitetul a explicat articolul16(1)(c) din Convenţia pentru Eliminarea Discriminării Femeilor şi a notat că multe ţări se raliază mai degrabă la legile naţionale, la obiceiuri şi practici religioase, mai degrabă decât la principiile conţinute în Convenţie. În opinia Comitetului, aceste variaţii legislative şi practice au consecinţe variate asupra femeilor, restrângând invariabil dreptul lor de a avea un statut egal cu al soţului în cadrul căsătoriei, făcând din soţ capul familiei, cel care ia decizii, în contradicţie cu Convenţia. Comitetul a stabilit prevederi referitoare la :

Dreptul egal în luarea deciziilor Drepturi şi responsabilităţi parentale egaleDrepturi egale asupra proprietăţii maritale Dreptul legal de a avea o profesie şi o ocupaţie Femei care trăiesc în cupluri de facto Egalitate în privinţa divorţuluiDreptul egal la succesiune între soţi

2.4.5. Dreptul egal la capacitate juridică Drepturi egale de a administra proprietatea şi a încheia contracte

Femeile au dreptul la personalitate legală în termeni egali cu bărbaţii. Desigur, personalitatea legală nu acoperă numai problemele de familie dar se extinde şi la chestiunile civile în general. Conform Convenţiei Internaţionale a drepturilor Civile şi Politice, acest lucru este implicit în articolul 16 care garantează dreptul la personalitate legală.

Referitor la autonomia legală, Comitetul Drepturilor Omului stabileşte că, conform articolului 16 din Convenţia Internaţională pentru Drepturi Civile şi Politice, fiecare are dreptul să “fie recunoscut oriunde ca persoană în faţa legii” şi acest drept trebuie acordat negreşit femeilor care deseori sunt supuse discriminării pe motiv marital sau de sex”. “Acest drept implică capacitatea femeilor de a deţine proprietăţi, de a intra într-un contract sau de a exercita alte drepturi civile, care nu pot fi restricţionate pe baza statutului marital sau a altor motive discriminatorii” .

Dreptul egal la succesiune în generalConsecinţă a dreptului egal în faţa legii, este faptul că femeile trebuie să aibă

drepturi egale la moştenire cu bărbaţii. Aşa cum s-a notat mai sus legat de articolul 16 (1) (h) din Convenţia pentru Eliminarea Discriminării Femeilor, interpretat în lumina articolul 15 (1), “orice lege sau obicei care acordă bărbaţilor o mai mare parte din proprietate la încheierea mariajului sau a relaţiei de facto, sau la moartea unei rude, produce discriminare şi va avea un impact serios referitor la abilitatea practică a femeii de a divorţa de soţul ei şi asupra capacităţii ei de a se întreţine singură şi a trăi demn şi independent ca persoană.Toate aceste drepturi, incluzând şi dreptul de a moşteni în părţi egale vor fi garantate indiferent de statutul marital al femeii.”

Femeile au dreptul egal cu bărbaţii la capacitate legală în chestiunile civile. Aceasta înseamnă că femeilor trebuie să li asigure drepturi egale cu bărbaţii pentru a deţine şi administra proprietăţi, de a încheia contracte şi obţine credite şi trebuie să li se permită să muncească fără acordul soţului sau al altei rude. Dreptul egal la autonomie implică şi dreptul de a avea drept de moştenire egal cu bărbaţii.

Obiceiurile şi tradiţiile nu trebuie să prejudicieze exercitarea efectivă a acestor drepturi. Discriminare rasială poate “fi direcţionată special către femei din cauza sexului

17

Page 18: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

lor”. De aceea, Comitetul a somat statul să ţină cont de factorii de gen şi de problemele care pot fi legate astfel de discriminarea rasială”.

Femeile au dreptul de a se căsători cu consimţământul lor liber şi deplin pe baza egalităţii cu bărbaţii. Căsătoriile forţate sunt interzise de legile internaţionale şi trebuie interzise şi la nivel naţional peste tot în lume. Aceleaşi interdicţii se aplică şi în privinţa zestrei şi altor tradiţii similare. Conform legilor internaţionale, tradiţiile, obiceiurile şi credinţele religioase nu pot justifica căsătoriile forţate.

2.5. Dreptul femeilor la respect pentru viaţa lor, pentru integritatea lor fizică şi mentală

Femeile au dreptul la respectarea vieţii lor, la a nu fi torturate şi supuse cruzimilor, tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante, la libertate şi securitatea persoanei garantate de tratatele generale referitoare la drepturile omului. Singurul document legal care abordează expressis verbis violenţa împotriva femeilor este Declaraţia privitoare la Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1993 şi care stabileşte că: “termenul – violenţă împotriva femeilor – înseamnă orice act bazat pe violenţa de sex care rezultă în, sau poate rezulta în, răniri, suferinţe sexuale sau psihologice asupra femeilor, inclusiv ameninţarea cu astfel de acte, pedepse sau privări de libertate arbitrare, fie că se produc în viaţa publică sau în cea privată”.

Trebuie notat că lista de mai sus nu face referiri la drepturi importante cum ar fi libertatea de opinie, de credinţă, libertatea de expresie şi mişcare, fără de care femeile nu-şi pot revendica drepturile în mod eficient.

De asemenea, Declaraţia identifică măsurile care trebuie impuse atât de State cât şi de organismele sau agenţiile specializate ale ONU pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor atât în public cât şi în particular (articolele 4-5).

Comitetul arată că “violenţa pe bază de sex este o formă de discriminare care inhibă serios abilitatea femeilor de a se bucura de drepturi şi libertăţi egale cu ale bărbaţilor” şi astfel de violenţe “care împiedică sau anulează posibilitatea femeilor de a se bucura de drepturile şi libertăţile fundamentale legiferate internaţional sau de convenţiile internaţionale, reprezintă discriminare conf. art.1 al Convenţiei.

Până în prezent, numai un tratat abordează exclusiv larg răspândita problemă a violenţei împotriva femeilor şi anume Convenţia Inter-Americană referitoare la Prevenirea, Pedepsirea şi Eradicarea Violenţei împotriva Femeilor, care mai este denumită şi “Convenţia de la Belém do Pará”, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Statelor Americane din 1994.

În concluzie, orice femeie are dreptul la respectarea vieţii sale, la integritate fizică şi mentală pe baze de egalitate cu bărbaţii. De asemenea, violenţa şi ameninţările pe bază de sex sunt interzise de legile internaţionale ale drepturilor umane, indiferent dacă aceste acte se produc în public sau în domeniul privat.

Violenţa împotriva femeilor îngreunează sau anulează posibilităţile lor de a se bucura de drepturile şi libertăţile lor pe baze de egalitate cu bărbaţii. Trebuie acordată atenţie specială femeilor aflate în situaţii vulnerabile şi protejate împotriva actelor de violenţă.

2.5.1. Dreptul la viaţăTermenii diferitelor tratate pot varia, dar esenţialul este că femeile, ca şi bărbaţii

au dreptul de a nu fi lipsite de viaţă în mod arbitrar (articolul 6 din Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Civile şi Politice, articolul 4 din Carta Africană a

18

Page 19: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Drepturilor Omului, articolul 4 din Convenţia Americană a Drepturilor Omului şi articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Articolul 4(a) din Convenţia Inter-Americană referitoare la Prevenirea, Pedepsirea şi Eradicarea Violenţei împotriva Femeilor stabileşte că orice femeie “are dreptul de a i se respecta viaţa”.

Cu privire la pedeapsa cu moartea, articolul 6(5) din Convenţia Internaţională şi articolul 4(5) din Convenţia Americană conţin o prevedere specifică care se aplică femeilor gravide, specificând că “egalitatea de drepturi şi libertăţi... nu înseamnă tratament identic în orice situaţie”.

Comitetul pentru Drepturile Omului stabileşte că “dreptul inerent la viaţă” aşa cum e garantat de articolul 6 din Convenţia Internaţională “nu poate fi înţeles corect într-o manieră restrictivă” şi protejarea lui “cere ca statele să adopte măsuri pozitive”.

2.5.1.1. Răpirea şi uciderea Violenţa împotriva femeilor care implică răpirea şi uciderea, ca şi uciderile

extrajudiciare de către forţe de securitate sunt, desigur, interzise cu stricteţe de legea internaţională. Acolo unde sunt comise de oficiali guvernamentali sau de membri ai familiei, aceste acte ilegale trebuie investigate şi pedepsite.

2.5.1.2. Violenţa legală şi “uciderile de onoare”Comitetul pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor a stabilit cu

privire la art. 2(f), 5 şi 10(c) din Convenţia pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor că “atitudinile tradiţionale prin care femeile sunt privite ca subordonate bărbaţilor sau având roluri stereotipe care includ şi violenţe sau pedepse, duc la răspândirea de practici cum ar fi violenţa familială şi abuzul, căsătoriile forţate, morţile din cauza zestrei, atacurile cu acizi şi circumcizia femeilor. Astfel de practici justifică violenţa bazată pe sex ca formă de control şi protecţie a femeilor. Efectele acestor violenţe asupra integrităţii mentale şi fizice le împiedică pe femei să se bucure pe baze de egalitate de exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.”

2.5.1.3. Mutilarea genitală a femeilorMutilarea genitală a femeilor este o practică care este larg răspândită în unele

părţi ale lumii şi poate avea mari implicaţii asupra sănătăţii fetelor, poate cauza chiar moartea prin producerea de infecţii datorită instrumentelor nesterile folosite sau a unei igiene deficitare. Reacţiile negative ale mutilărilor genitale au fost studiate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

2.5.1.4. AvortulChestiunea avortului nu este abordată în mod expres în tratatele internaţionale

generale referitoare la Drepturile Omului, dar articolul 4(1) din Convenţia Americană a Drepturilor Omului stipulează că dreptul la viaţă “va fi protejat prin lege şi, în general, din momentul concepţiei”, prevedere care pare să excludă orice manevră de avort chiar din primele săptămâni de sarcină. Pe de altă parte, s-a argumentat că aceste legi restrictive în privinţa avorturilor pot pune în pericol sănătatea şi viaţa femeilor gravide care vor recurge la practici clandestine de avort.

Examinând această chestiune conform articolului 6 din Convenţia Internaţională referitoare la Drepturile Politice şi Civile, Comitetul Drepturilor Omului (CDO) a stabilit - “criminalizarea tuturor avorturilor cu pedepse severe impuse de legislaţie dă naştere la probleme serioase mai ales în lumina rapoartelor despre impactul asupra

19

Page 20: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

mortalităţii materne din cauza avorturilor clandestine şi lipsa de informaţii referitoare la planificarea familială”.

2.5.1.5. Mortalitatea infantilă şi speranţa de viaţăDată fiind larga interpretare a dreptului la viaţă Statele au datoria legală de a lua

măsuri pozitive pentru reducerea mortalităţii infantile şi a creşte speranţa de viaţă, oferind femeilor acces egal la hrană şi îngrijire medicală.

2.5.2. Dreptul femeilor de a nu fi torturate şi a suferi alte cruzimi, tratamente şi pedepse inumane sau degradante

Femeile au dreptul de bază de a se bucura permanent de dreptul de a nu fi torturate sau supuse cruzimilor, tratamentelor inumane sau degradante ori pedepsite (vezi capitolul 7 din Convenţia Internaţionala referitoare la Drepturile Civile şi Politice, Convenţia împotriva Torturii şi Altor Cruzimi, Tratamentelor inumane sau degradante sau Pedepselor, articolul 5 din Carta Africană a Drepturilor Omului, articolul 5(2) din Convenţia Americană a Drepturilor Omului, articolul 4 din Convenţia Inter-Americană referitoare la Prevenirea, Pedepsirea şi Eradicarea Violenţei împotriva Femeilor, articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană pentru Prevenirea Tratamentelor Inumane sau Degradante ori Pedepselor).

2.5.2.1. Violenţa împotriva femeilor private de libertate Tratatele internaţionale generale referitoare la Drepturile Omului nu recunosc

expressis verbis faptul că femeile private de libertate sunt într-o situaţie vulnerabilă particulară şi de aceea au nevoie specială de protecţie împotriva violenţei cum ar fi abuzurile sexuale din partea oficialilor. Numai în articolul 7(a) din Convenţia Inter-Americană referitoare la Prevenirea, Pedepsirea şi Eradicarea Violenţei împotriva Femeilor se menţionează că statele părţi se obligă să se abţină de la orice act de violenţă împotriva femeilor şi asigură că autorităţile, oficialii, personalul, agenţii şi instituţiile acţionează în conformitate cu obligaţiile asumate de a preveni, pedepsi şi eradica violenţa împotriva femeilor.

Referitor la tratamentul deţinutelor, articolul 10(1) din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice stipulează, mai specific, că “toate persoanele private de libertate vor fi tratate cu omenie şi cu respect pentru demnitatea persoanei umane”. Comitetul împotriva Torturii a început recent să ceară statelor părţi la Convenţia împotriva Torturii să furnizeze date referitoare la “locaţiile de detenţie civile şi militare, la fel ca şi la centrele de detenţie pentru minori şi alte instituţii unde indivizii pot fi vulnerabili la tortură şi rele tratamente.

Este extrem de important ca judecătorii, procurorii şi avocaţii să dea o atenţie particulară nevoilor speciale şi vulnerabilităţii femeilor aflate în custodie, să examineze plângerile de rele tratamente, inclusiv abuzul sexual, să se alerteze la cel mai mic semn de torturare sau alt tip de rele tratamente aplicate femeilor, care poate nu îndrăznesc să-i denunţe pe cei care produc astfel de violenţe.

2.5.2.2. Pedepsele nelegaleConform Comitetului pentru Drepturile Omului, “interzicerile din art. 7 privesc nu

numai actele care cauzează durere fizică ci şi pe cele care produc suferinţe mentale victimei”; mai mult, “interzicerea trebuie să se extindă şi asupra pedepselor corporale,

20

Page 21: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

inclusiv cearta, mustrarea excesivă ordonată ca pedeapsă pentru un delict sau măsură disciplinară”.

Interzicerea pedepsei corporale este, desigur, egal aplicabilă femeilor, care de exemplu nu pot fi biciuite sau bătute cu pietre dacă nu respectă un anumit cod al îmbrăcămintei sau au comis adulter. Comitetul pentru Drepturile Omului a cerut de aceea statelor părţi să furnizeze în rapoartele lor informaţii “despre orice regulament specific referitor la îmbrăcămintea femeilor în public”, specificând că astfel de reguli “pot implica violări ale unor drepturi” conţinute în Convenţia Internaţională Drepturilor Civile şi Politice cum este prevăzut în articolul 7, “dacă pedeapsa corporală este impusă în scopul de a pune în aplicare un astfel de regulament”.

21

Page 22: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

CAPITOLUL IIICOORDONATELE SOCIO - JURIDICE ALE INFRACŢIONALITĂŢII FEMININE

Analiza dimensiunii fenomenului de infracţionalitate după gen începe prin a pune semnul egalităţii între infracţionalitate şi pericol – oamenii care sunt etichetaţi drept infractori sunt văzuţi de public şi de sistemul penal de justiţie ca meritând să fie controlaţi şi ca inducând teama victimizării printre cetăţenii care respectă legea.

Femeile infractoare sunt, în general, implicate în tipuri de infracţiuni mai puţin serioase decât bărbaţii. Mai mult decât atât, în multe cazuri ale femeilor care au comis cele mai serioase infracţiuni (cum ar fi uciderea partenerilor lor), infracţiunile lor au fost comise pentru că ele au crezut că viaţa lor, sau viaţa copiilor lor, au fost în pericol mortal. În prezent, pentru că femeile au fost etichetate drept infractore, se consideră periculoase şi că merită să fie încarcerate. De asemenea, se discută faptul că cei consideraţi periculoşi – infractorii – nu sunt percepuţi ca oameni ce pot avea relaţii de zi cu zi cu membrii publicului ce respectă legea. Momentan, multe femei experimentează cele mai serioase victimizări din partea celor care le sunt cei mai apropiaţi – soţi sau taţi.

Analizele a diferiţi autori solicită “o justiţie socială în funcţie de gen” care să ia în considerare experienţele şi realităţile cu care se confruntă femeile şi, în cadrul căreia, oficialii răspunzători să asigure o aplicare corectă a dreptăţii şi din perspectiva genului.

3.1. Aspecte ale infracţionalităţii femeilor3.1.1. Participarea femeii la actul infracţionalLiteratura despre femei şi infracţionalitate face specificaţii clare despre femeile

care comit “infracţiuni economice”. Majoritatea infracţiunilor comise de femei sunt oarecum acceptate dacă sunt economice. În ciuda acestui lucru, motivaţia economică este singura explicaţie dată atunci când este vorba de femei. Aceasta sugerează următorul mod de organizare:

1. Explicarea fenomenului de participare a femeilor la comiterea de infracţiuni;2. Consideraţii diferenţiate ţinând cont de gen;3. Alegerea raţională;4. Infracţiunile de furt.

Au fost identificate multe căi spre infracţionalitate. Există femei abuzate, femei de stradă şi cele care intră în relaţii cu un bărbat violent precum şi cele ai căror prieteni sau parteneri sunt implicaţi în vânzarea drogurilor. Un argument poate fi câştigul economic, însă atracţia banilor şi recompensa economică ca un factor de ieşire este altceva.

Se pare că perspectiva alegerii raţionale poate fi analizată în funcţie de dezvoltarea infracţiunilor de furt, înşelăciune şi trafic de droguri. Metodele folosite pentru investigarea acestora ar trebui să fie mai multe şi întreaga cerinţă poate fi îndreptată folositor spre femeile infractoare. Concepţia raţionalităţii are nevoie să fie tratată în contexul generalizării. În acest context, “alegerea raţională” cere a fi subdivizată în bucăţi pentru a evalua dacă extinderea către raţionalitate poate fi concepută ca masculină. Un alt înţeles al raţionalităţii poate fi construit pentru analizarea femeilor care săvârşesc tipuri proprii de infracţiuni pentru câştig.

Este deseori acuzat faptul că infracţiunile femeilor tind să reflecte locul lor în societate. Nu este nimic nou în sugerarea faptului că infracţiunile tradiţionale ale femeilor, cum ar fi furtul, înşelăciunea şi traficul de droguri sunt legate de viaţa

22

Page 23: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

domestică. Această aparentă legătură este dificil de negat iar o legătură simplă între exprimarea rolurilor femeii şi infracţiunea ei este nepotrivită.

Conform acestui punct de vedere, femeile sunt angajate în infracţiuni, în furturi şi fraude, consum de droguri şi prostituţie şi toate au ales aceste opţiuni fiind constrânse de sărăcie. Se pare că s-au examinat prea puţin legăturile între tipurile de infracţiuni comise (în mod special atracţia oferită de unele infracţiuni pentru câştig economic) şi infracţionalitatea femeilor.

Infracţiunile de interes sunt cele comise indirect pentru câştig economic, cum ar fi infracţiunile contra patrimoniului, traficul de droguri şi infracţiunile la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice. Aceste infracţiuni reprezintă cele mai frecvente motive de arestare a femeilor, specificând în mod expres furtul, tâlhăria, înşelăciunea şi infracţiunile legate de droguri.

În mod tradiţional, criminologia ca disciplină s-a axat pe infracţionalitatea bărbaţilor – infracţiunile stradale, infracţiunile violente, crima organizată. Cele mai multe teorii ale infracţionalităţii au fost dezvoltate pentru a explica de ce bărbaţii comit infracţiuni, dându-se atenţie pe contextele diferite ce pot afecta femeile ca infractoare. Deocamdată, sunt câteva diferenţe substanţiale între infracţionalitatea bărbaţilor şi a femeilor care trebuiesc serios interpretate, nefiind nevoie de cunoştinţe criminologice avansate pentru recunoaşterea diferenţelor dintre infracţionalitatea bărbaţilor şi a femeilor; femeile comit mai puţine infracţiuni decât bărbaţii.

“Teoria infracţiunii în funcţie de gen” se bazează pe o înţelegere adecvată şi pe explicarea comportamentului infractor. Pentru a explica adecvat infracţionalitatea la femei şi implicarea mult mai redusă decât a bărbaţilor, trebuie să recunoaştem importanţa genului în descrierea comportamentului şi a modului în care genul influenţează modul de acţiune. Se dezvoltă o teorie a infracţionalităţii care ia în considerare genul prin revizuirea factorilor socioculturali şi biologici care sunt mai probabili să contribuie la frecvenţa şi modelul infracţiunii femeii.

Când femeia comite infracţiuni violente, se înregistrează o mai mare probabilitate ca infracţiunea să fie săvârşită asupra membrilor familiei.

Diferenţele normative în comportamentele acceptate ale femeilor şi bărbaţilor sunt dictate şi de gen, şi aceste diferenţe au un impact asupra infracţionalităţii femeilor şi bărbaţilor. Masculinitatea implică un anumit grad de agresivitate şi bărbaţii sunt valorificaţi pentru dominanţa lor şi abilitatea asumării riscurilor. Aceste atribute sunt compatibile cu activitatea infracţională, care cere frecvent impertinenţă şi abilitate de a domina pe alţii. Femeile care nu sunt socializate întrutotul spre aceste atribute comportamentale pot fi mai puţin înclinate spre activitatea infracţională.

Pentru că femeile devin dependente mult mai rapid decât bărbaţii, ele pot fi mai mult expuse la risc datorită implicării în infracţiuni legate de droguri. Implicarea în consumul de alcool şi droguri a femeilor are, de asemenea, o conexiune biologică legată de maternitate şi de educarea copilului care rezultă în consecinţe diferite decât efectele asupra bărbaţilor: femeile implicate în consumul de alcool şi droguri pot cauza mult rău copiilor lor atât în perioada educării copilului cât şi după aceea. De asemenea, HIV şi SIDA sunt ameninţări mult mai semnificative la femei din cauza riscului dublu al implicării drogurilor şi al prostituţiei.

O altă latură majoră este recunoaşterea şi descrierea detaliată a relaţiei complexe dintre victimizarea femeilor şi infracţionalitatea femeilor. Punctând succint, femeile şi fetele comit infracţiuni pentru a evita de a mai fi victimizate şi experimentează victimizarea în cursul comiterii infracţiunii. Se evidenţiază faptul că fetele, comparativ

23

Page 24: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

cu băieţii, sunt mai degrabă victime ale abuzului sexual din copilărie. Această victimizare reflectă atitudini tradiţionale bărbăteşti, schiţate de patriarhie, cum că femeile ar fi proprietăţi sexuale ale bărbaţilor. Se poate explica rolul important al abuzului psihic şi sexual în delincvenţa fetelor, menţionând că marea proporţie a fetelor şi a femeilor încarcerate, acuză aceste abuzuri.

Femeile care-şi omoară abuzatorii au îndurat ani de constrângeri mentale şi psihice, fiind frecvent ignorate de sistemul penal de justiţie când au fost rănite de soţii lor. Acesta nu este singurul argument că „femeile care-şi omoară partenerii au ajuns la un punct în care consideră că viaţa lor sau a copiilor a fost pusă în pericol”.

Mulţi alţi autori notează că femeile comit şi alte tipuri de infracţiuni datorită relaţiilor coercitive cu bărbaţi puternici. În unele situaţii, bărbaţii parteneri ameninţă cu violenţa femeile sau copii lor, dacă acestea nu se mulţumesc cu dorinţele lui. Simplul nivel al controlului emoţiilor este destul de puternic pentru ca bărbaţii să obţină rezultatul dorit.

Atunci când femeile sunt arestate pentru infracţiuni mai serioase (cum ar fi tâlhăria) este mai probabil să fi fost complicile bărbaţilor în mai multe feluri decât să fie autorul infracţiunii. Poate una din cele mai neplăcute tipuri de infracţiuni de care femeile abuzate sunt acuzate este “eşecul lor de a-şi proteja” copiii. Femeile abuzate pot fi arestate nu pentru că şi-au rănit copiii în vreun fel ci pentru că “au eşuat” să intervină sau să obţină asistenţă în timp ce persoana care le-a abuzat şi-a abuzat şi copiii (rele tratamente aplicate minorilor). Toţi cercetătorii din domeniu situează violenţa împotriva femeilor în interiorul societăţii în care se tolerează contextul puterii şi controlului bărbaţilor.

Bărbaţii conduc şi exercită controlul emoţional şi psihic prin modalităţi abuzive. Într-un anumit sens, abuzul psihic şi emoţional suferit de femei datorită bărbaţilor reprezintă o a doua victimizare, prima fiind retrogradarea la o a doua clasă a cetăţenilor în interiorul unei culturi patriarhale. Pentru multe femei care cad în activitatea infracţională ca rezultat al abuzului, consecinţele infracţionalităţii pot fi văzute ca un al treilea nivel de victimizare. Rolul sistemului de justiţie de a răspunde perpetuării infracţionalităţii femeii nu este influenţat doar de individ, existând şi influenţe interpersonale şi socio-culturale – răspunsurile sistemului de justiţie au potenţialul să contureze implicarea femeilor în comiterea de infracţiuni şi identităţile lor. În ultimii ani, o proporţie crescută de femei a fost identificată drept infractoare ca rezultat al schimbărilor politicii sistemului de justiţie penal referitor la anumite comportamente, în mod particular cele legate de droguri.

De multe ori, schimbările politicii guvernamentale referitoare la infracţiunile legate de drog au afectat disproporţional femeile, în termenii creşterii acuzărilor şi încarcerărilor. Deşi participarea femeilor la infracţiunile legate de traficul de droguri este minoră, pedepsele pe care le primesc sunt aspre datorită creşterii numărului de infracţiuni per ansamblu şi amplorii fenomenului. Multe jurisdicţii au implementat sentinţe cu închisoarea pentru anumite infracţiuni legate de droguri, reducând posibilitatea judecătorilor să stabilească sancţiuni alternative la închisoare.

Aceste schimbări politice reflectă o orientare politică mai mult conservatoare pentru corpurile legislative dar şi un răspuns specific proliferării unor droguri particular virulente, precum heroina. Dată fiind susceptibilitatea mare a femeilor la dependenţa de drog, în mod special la heroină, această politică schimbă impacturile dramatice de a oferi ajutor femeilor care intră în conflict cu legea.

24

Page 25: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Numărul femeilor din închisori s-a triplat în ultimii 10 ani, în primul rând ca rezultat al creşterii condamnărilor pentru infracţiunile legate de droguri. Într-adevăr, războiul împotriva drogurilor pare să fi devenit un război al femeilor.

3.1.2. Victimizarea femeilorÎnţelegerea noastră despre femei şi infracţiune este unilaterală fără o perspectivă

asupra victimizării femeilor. Până în anii 1990 au fost cunoscute puţine aspecte despre infracţiuni şi atacuri sexuale, abuzul sexual din copilărie şi violenţa domestică. Istoric, agenţiile de aplicare a legii au depus puţin efort în executarea legii în aceste domenii. Aceste infracţiuni, comise în cea mai mare parte de persoane cunoscute de victime, se întâlnesc în primul rând în sfera privată şi nu se potrivesc cu concepţiile tradiţionale ale infracţiunii “reale” – care sunt infracţiuni comise de infractori ce erau străini pentru victime. În ultimii ani, ca rezultat a activităţii ONG-urilor feministe şi a activităţii unor fundaţii, conceptualizarea a ceea ce este considerată o “crimă” s-a schimbat.

Comportamentele care în trecut au putut fi ignorate, sunt acum luate în considerare de poliţie şi de instanţe; legitimizarea victimizării femeilor de cunoştinţe şi de soţi este mult mai puternic recunoscută. Pentru femei, cea mai periculoasă locaţie în răspândirea infracţionalităţii poate a fi chiar aceea unde tacticile tradiţionale de prevenire a infracţiunii sunt mai puţin eficiente – acasă.

Violenţa împotriva femeilor nu este o simplă reflexie a unei “personalităţi bolnave” sau a unei “boli psihologice”, ci mai de grabă este o reflexie a dinamicilor structurate în funcţie de gen, comunicată de poziţiile clasice. La celălalt capăt al continuităţii violenţei partenerilor este violenţa colectivă împotriva femeilor. Ironic, violenţa colectivă faţă de femei se leagă frecvent de sexualitatea feminină.

În ultimul deceniu s-au făcut progrese în acest domeniu prin adoptarea Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, iar justiţia penală şi sistemele legale ar trebui să fie creditate pentru efortul lor de îmbunătăţire a calităţii răspunsului oficial şi al serviciilor pentru victimele violenţei indiferent de identităţile făptaşilor.

Deocamdată, aceste măsuri legislative nu au ajuns atât de departe şi o parte din public încă păstrează atitudini dispreţuitoare referitoare la complicitatea femeilor în victimizarea lor.

3.2. Violenţa feminină şi stereotipuri legate de genModul în care societatea vorbeşte despre femei şi folosirea de către acestea a

violenţei are grave implicaţii pentru politica socială şi pentru experienţele femeilor în sistemul justiţiei penale. Stereotipurile culturale sociale cu privire la femei şi gen colorează modul în care profesioniştii din instituţiile responsabile de aplicare a legilor şi din agenţiile de politică socială tratează femeile care comit acte violente de agresiune.

Modul în care noi, ca societate, vorbim despre femei şi utilizarea de către ele a violenţei şi forţei, are grave implicaţii pentru politica socială şi pentru experienţele femeilor în sistemul justiţiei penale. Cu alte cuvinte, stereotipurile culturale ale societăţii cu privire la femei şi gen denaturează modul în care profesioniştii care aplică legea tratează femeile care comit acte violente de agresiune.

Având în vedere o credinţă culturală pătrunzătoare, majoritatea oamenilor cred că femeile nu pot fi la fel de violente ca bărbaţii. Totuşi, când o femeie este violentă, de ce suntem atât de interesaţi şi de fascinaţi de cazul ei, etichetând-o ca bărbat sau ca fiind rea? Care sunt discursurile şi cum obişnuim să vorbim despre asemenea infracţionalitate? Ce

25

Page 26: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

împinge o femeie la violenţă şi împotriva cui? Cine este responsabil de violenţa ei? Un număr de teoreticieni feminişti, istorici, criminologi, sociologi, experţi media, studenţi la drept au adresat aceste importante întrebări deoarece ei au încercat să înţeleagă mai bine ceea ce constituie discursul privind violenţa feminină şi cum este legată aceasta de stereotipurile de gen în cultura noastră în general.

Trebuie să se acţioneze pentru a crea viziuni puternice care să răstoarne continuu aceste stereotipuri simpliste dar foarte periculoase, aşa încât profesioniştii din domeniile politicii sociale, aplicării legii şi din sistemul justiţiei penale să poată înţelege mai bine şi să trateze complexitatea femeilor violente.

3.2.1. Construcţia socială a genului şi construcţia violentă a genuluiGenul este construit social şi pentru că oamenii tind să plaseze indivizii şi grupurile

în „cutiuţe” specifice pentru a-i eticheta şi „înţelege”. Fiecare dintre noi creează înţelesuri personale şi emoţionale de-a lungul vieţii. Simţul genului al fiecărei persoane este o creaţie individuală şi există mii de feminităţi şi masculinităţi.

Natura non biologică a masculinităţii şi feminităţii oferă posibilitatea ca violenţa şi agresiunea să nu fie legate de sex, ci de gen. În acest sens trebuie găsite răspunsuri la întrebarea: în ce măsură este identitatea un ideal normativ mai degrabă decât o trăsătură descriptivă a experienţei? Atâta timp cât identitatea este asigurată prin concepte stabilizatoare ale sexului, genului şi sexualităţii, noţiunea largă de « persoană » este adusă în discuţie printr-o asociere culturală a acelor fiinţe cu un gen « incoerent » sau « discontinuu » care par să fie persoane dar care nu izbutesc să se conformeze normelor de gen ale înţelegeri culturale prin care o persoană este definită.

Femeile violente adesea eşuează în această categorie ca fiinţe « incoerente » sau « discontinue » care nu izbutesc să se conformeze normelor noastre culturale de gen. Ceea ce lipseşte, desigur, este încercarea de a înţelege că agresiunea şi violenţa adesea se manifestă diferit la bărbaţi şi la femei şi au la origine cauze diferite.

3.2.2. Violenţa domesticăAnalizele victimizării special desemnate pentru a investiga violenţa împotriva

femeilor nu sunt comune şi analizele comparative dintre ţări sunt foarte dificile datorită definiţiilor diferite sau chiar lipsei de definiţii privind violenţa domestică, violenţa împotriva femeilor sau violenţa bazată pe gen. Este bine stabilit faptul că violenţa împotriva femeilor este sub-raportată din diferite motive: femeia care este abuzată este foarte ruşinată pentru a vorbi despre acest lucru, ea este adesea ameninţată de către partenerul bărbat să nu facă acest lucru şi ea se teme de implicaţiile economice ale arestării şi condamnării celui care câştigă pâinea. Pe de altă parte, acolo unde poliţia nu are instruire specifică despre cum să abordeze violenţa domestică, se poate întâmpla ca un poliţist să nu înregistreze cazul unei violenţe împotriva unei femei deoarece el simte că este o problemă de familie.

Cu toate acestea, s-au lansat campanii în multe ţări pentru a creşte conştientizarea publicului cu privire la problema violenţei bazată pe gen şi a violenţei domestice. Deoarece acest lucru câştigă mai multă vizibilitate, mai mulţi oameni învaţă să recunoască aceste forme de violenţă ca infracţiuni, tind să le raporteze mai mult şi în consecinţă, ratele oficiale cresc.

Nu există nici o îndoială că trebuie făcute eforturi serioase pentru scăderea vulnerabilităţii femeilor de a deveni victime ale violenţei. Dar este de asemenea clar că unele acţiuni trebuie întreprinse imediat dacă dorim rezultate pe termen scurt. Având

26

Page 27: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

aceasta în minte, este important să admitem că strategiile şi campaniile eficiente de reducere a violenţei domestice vor produce rezultate doar dacă avem date cantitative şi calitative pe care să ne putem bizui şi, de asemenea, date care să servească ca baze de comparaţii între ţări. Violenţa domestică împotriva femeilor este o problemă de interes general care se referă la femei ca victime, supravieţuitoare şi infractoare. Ea impune preocupări pentru noi toţi, la nivel naţional şi internaţional.

Traficul femeilor şi fetelor a devenit una dintre cele mai rapide activităţi infracţionare în creştere din lume, şi aceasta ridică probleme serioase privind impactul asupra tuturor naţiunilor. Statisticile referitoare la trafic sunt dificil de evaluat deoarece mult din această activitate este subterană şi victimele sunt ţinute ascunse. În plus, victimele au mult de pierdut dacă vin în faţă. Aceşti factori fac ca acuzarea şi investigarea traficului să fie dificilă. Aplicarea eficientă a legilor traficului cere atenţie naţională. În plus, coordonarea aplicării la nivel internaţional este de asemenea esenţială pentru prevenirea, investigarea şi acuzarea traficului.

3.2.3. Cercetare şi politicăExistă o nevoie enormă de mai multe informaţii privind femeile şi crima. Această

nevoie există pentru noi la nivel naţional şi internaţional - în particular în contextul infracţiunii transnaţionale.

Deoarece ne confruntăm cu probleme comune, trebuie să ne împărtăşim informaţiile cu privire la strategii. Crima şi justiţia într-o lume în schimbare cer parteneriate între cercetare, practică şi politică la un nivel fără precedent în trecut. Ca cercetători, politicieni şi profesionişti în justiţia penală avem responsabilitatea de a asigura că politicile, legile şi programele din ţara noastră sunt bazate pe ceea ce ştim din cercetare şi evaluare şi nu din politici. Trebuie să ne folosim munca, cercetarea, practica şi vocile noastre pentru a ne asigura că politicile justiţiei penale din toată lumea nu cad victimele unei „învăţături subiective şi nestructurate”, ci sunt bazate pe date ştiinţifice solide şi experienţă documentată.

Scopul cercetării şi practicii integrate în politica justiţiei penale este esenţial pentru viitorul controlului infracţiunii în întreaga lume. Una dintre provocările critice pe care le-am văzut pentru cercetarea internaţională comunitară în justiţia penală - şi aceasta este reală în special pentru problemele legate de femei şi crimă - este de a ajuta la refocalizarea dezbaterii asupra fenomenului şi în legislaţiile altor instituţii politice din întreaga lume.

Trebuie să-i educăm pe politicienii noştri cu privire la resurse, programe şi practici trebuie să fie informaţi şi liderii guvernamentali care să înţeleagă mai mult despre aceste nevoi ale femeilor ca victime şi infractoare.

3.3. Scurtă prezentare a infracţionalităţii feminine din închisorile din România

La data de 01.05.2007, în penitenciarele din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se aflau 1590 de femei din care : 124 erau arestate preventiv, 69 condamnate în primă instanţă şi 1397 condamnate definitiv. Dintre femeile deţinute, 1557 sunt majore şi 33 minore.

Penitenciarul de femei Târgşor este singurul penitenciar de femei din România şi se încadrează în categoria penitenciarelor speciale în accepţiunea Legii 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în procesul penal. La aceeaşi dată, în Penitenciarul Târgşor erau încarcerate :

27

Page 28: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

- 29 femei condamnate repartizate să execute pedeapsa privativă de libertate în regim deschis;

- 200 femei condamnate repartizate să execute pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis;

- 228 femei condamnate repartizate să execute pedeapsa privativă de libertate în regim închis;

- 4 femei condamnate repartizate să execute pedeapsa privativă de libertate în regim de maximă siguranţă;

- 70 femei arestate preventiv.Prin Decizia Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr.

331/20.02.2007 au fost înfiinţate secţii de femei la penitenciarele de bărbaţi din Arad, Craiova şi Giurgiu pentru deţinerea femeilor condamnate la pedepse privative de libertate. În celelalte penitenciare cu excepţia Penitenciarului Mărgineni, Penitenciarului Bucureşti Jilava, Penitenciarului de minori şi tineri Tichileşti şi la Şcoala de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Agenţilor - Târgu Ocna, prin aceeaşi decizie, au fost înfiinţate secţii speciale de arest preventiv în cadrul cărora s-au organizat separat camere pentru deţinerea femeilor cu afaceri judiciare la instanţele din raza teritorială a locului de deţinere şi pentru cele care necesită menţinerea din alte motive temeinic justificate, de exemplu pentru vizită cu familia.

În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite cu femeile condamnate , situaţia este următoarea:

NATURA INFRACŢIUNILOR Efect existentINFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI 352

- Omorul 307- Lovire sau alte violenţe 1- Vătămare corporală 1- Vătămare corporală gravă 5- Lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte 7- Provocare ilegală a avortului 1- Violare de domiciliu 6- Lipsire de libertate în mod ilegal 14- Viol 8- Raport sexual cu o minoră 1- Perversiuni sexuale 1

INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

675

- Furt 334- Înşelăciune 141- Tâlhărie 197- Tăinuire 3INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII 1

28

Page 29: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

- Ultraj 1INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE

UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI

REGLEMENTATE DE LEGE

16

- Abuz în serviciu 3- Luare de mită 4- Favorizarea infractorului 1- Mărturie mincinoasă 1- Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti 1- Trafic de influenţă 6

INFRACŢIUNI DE FALS 12- Fals material în înscriruri oficiale 2- Uz de fals 1- Fals de monedă 1- Fals de identitate 4- Fals intelectual 4INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT

PENTRU ANUMITE ACTIVITĂŢI ECONOMICE

1

- Înşelăciune la măsurătoare 1INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE

UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

69

- Abandon de familie 13- Rele tratamente aplicate minorilor 3- Trafic de stupefiante 1- Ultrajul contra bunelor moravuri 1- Prostituţie 23- Proxenetism 27- Contaminare venerică şi transmitere SIDA 1DECRETE ŞI LEGI SPECIALE 271-Legea nr. 87/1994 – combaterea evaziunii fiscale

4

- Legea nr. 678/2001 – prevenirea şi combaterea traficului de persoane

53

- Ordonanţa nr. 105/2001 – frontiera de stat a României

2

- Legea nr. 243/2002 – privind frontiera de stat a României

1

- Legea nr. 143/2000 – combatera traficului şi consumului de droguri

209

- Legea nr. 39/2003 – prevenirea criminalităţii organizate

2

TOTAL GENERAL 1397

3.3.1. Date statistice privind infracţiunile de omor comise de femei

29

Page 30: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Din totalul femeilor condamnate aflate în penitenciare la 1 iunie 2007, 334 (20,88%) au comis infracţiuni care au avut ca urmare moartea victimei din care: 120 (35,92%) au fost încadrate la infracţiunea de omor, 164 (49,10%) omor calificat, 38 (11,38%) omor deosebit de grav, 4 (1,20%) pruncucidere şi 8 (2,40%) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

După cum se poate constata, aproape ½ din infracţiunile de omor au îmbrăcat forma omorului calificat, în marea majoritate a cazurilor victima fiind soţul, amantul sau concubinul.

Din totalul femeilor condamnate care au comis infracţiuni de omor, 90,22% nu au antecedente penale, 4,94% au astfel de antecedente şi 3,16% sunt recidiviste.

Procentul recidivistelor din totalul femeilor condamnate aflate în penitenciare este de 23,75%. Diferenţa mare dintre cele două cifre atestă faptul că marea majoritate a femeilor care au comis infracţiuni de omor se încadrează în categoria infractoarelor primare care au ajuns în această situaţie datorită unor factori situaţionali la care vom reveni.

89,82% din femeile condamnate pentru omor sunt de naţionalitate română, 5,75 % de naţionalitate maghiară, 3,74 % de naţionalitate romă şi 0,29 % alte naţionalităţi.

În privinţa structurii pe naţionalităţi, se poate constata că aceasta corespunde, în general, procentelor evidenţiate la ultimul recensământ al populaţiei (07.01.1992), care indică următoarele date: 89,47 % din populaţie este de naţionalitate română, 7,12 % de naţionalitate maghiară, 1,76 % romi şi 1,65 % alte naţionalităţi (Anuar statistic ANP).

Din punct de vedere al stării civile, 38,92% sunt căsătorite, 19,76% trăiesc în concubinaj, 6,76% sunt necăsătorite, 18,39% sunt văduve şi 6,61% sunt divorţate.

După vârstă, 1,73 % au între 18 şi 20 ani, 21,26 % au între 20 şi 30 ani, 29,64 % au între 30-40 de ani, 44% au între 40-60 de ani şi 3,29% au peste 60 de ani.

62,57 % au şcoala generală, 31,13 % liceul, 1,15 % studii superioare şi 5,08 % sunt fără studii.

3.3.2. Prevenirea şi controlul infracţionalităţii feminineÎntrucât un centru de interes de importanţă capitală pentru criminologie îl

constituie problemele prevenirii şi controlului infracţionalităţii, nici un studiu nu poate fi finalizat fără a încerca să construiască şi să înnoiască, pe baza fenomenului infracţionalităţii aflat în permanentă mişcare, modele variate de scenarii pentru intervenţii preventiv-educative.

În contextul marilor schimbări sociale şi politice contemporane, în care recrudescenţa infracţionalităţii este o realitate îngrijorătoare, prevenirea şi controlul infracţionalităţii nu pot fi evitate, indiferent câte dificultăţi şi inconveniente ar prezenta.

Identificând şi studiind cauzele infracţionalităţii, stabilind starea şi dinamica acesteia, anticipând schimbările sale cantitative şi calitative pe termen mediu şi lung, se impune evaluarea măsurilor necesare şi elaborarea unor programe convingătoare de prevenire, demers în concordanţă cu scopul general al criminologiei, respectiv fundamentarea unei politici penale eficiente, în măsură să producă efectele dorite.

Problemele delincvenţei feminine necesită o abordare diversificată, solicitând structuri organizatorice şi practice de prevenire şi control diferenţiate, chiar programe teritoriale de prevenire, în funcţie de structura şi metamorfozele care se produc în cadrul delincvenţei feminine. În plus, în cazul delincvenţei feminine se ridică şi problema copiilor care, rămaşi pentru perioade lungi fără mamă şi, în multe cazuri, fără tată - în

30

Page 31: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

cazul în care aceştia au fost victimele - au toate şansele ca, lipsiţi de familie şi de educaţie să devină, la rândul lor, infractori, îngroşând populaţia penitenciară.

Printre motivele invocate de condamnatele pentru comiterea unor infracţiuni cu violenţă, pe primul loc se situează comportamentul abuziv, intolerabil al soţului, amantului sau concubinului urmat, la egalitate, de lipsurile materiale şi consumul de alcool. Studiind şi analizând mai în amănunţime aceste motive, a rezultat faptul că alături de măsurile de prevenire care trebuie să vizeze acele domenii ale socialului, economicului, juridicului etc. în care apar şi se manifestă cu mai multă forţă cauzele care determină şi condiţiile care favorizează comportamentul delincvent, trebuie întreprinse acţiuni speciale pentru prevenirea delincvenţei feminine. Ne referim concret la o politică socială guvernamentală mai susţinută, care să creeze: servicii sociale şi de sănătate pentru femeile agresate şi copii acestora; programe speciale şi alte modalităţi de sprijin în vederea restabilirii fizice şi psihice a acestora; locuinţe sau locuri de refugiu în cazurile de necesitate;programe de specializare a avocaţilor în abuzul conjugal, care să asiste victimele în depunerea plângerii şi de-a lungul fazelor procesului penal.

Pentru realizarea acestor servicii, existente în orice societate democratică, se impune o conlucrare mai strânsă între instituţiile statului abilitate şi organizaţiile nonguvernamentale care au apărut într-un număr mare după decembrie 1989 şi ale căror scopuri şi obiecte de activitate constau în: acordarea de sprijin material şi social femeilor aflate în dificultate; prevenirea, consilierea, îndrumarea şi educarea în situaţiile care pot duce la conflicte familiale.

În condiţiile actuale de tranziţie, un rol din ce în ce mai important revine organizaţiilor nonguvernamentale, care pot coordona eforturile dintre diferitele organisme cu obiective similare şi cooperarea dintre instituţiile statului şi organizaţiile active pe problematica femeii.

În România, funcţionează patru organizaţii naţionale ale femeilor - Asociaţia Femeilor din România, Liga Naţională a Femeilor din România, Conferinţa Naţională a Femeilor din România, Uniunea Naţională a Femeilor şi 23 de organizaţii nonguvernamentale, printre care se numără Asociaţia Femeilor de Carieră Juridică şi Asociaţia Femeilor cu Diplomă Universitară. Toate aceste organizaţii, prin posibilităţile de care dispun, ar putea să se implice cu rezultate pozitive în prevenirea delincvenţei feminine.

31

Page 32: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

CAPITOLUL IVSTANDARDE PRIVIND PROTECŢIA FEMEILOR PRIVATE DE LIBERTATE

Acest capitol explică principalele legi care reglementează tratamentul aplicat persoanelor private de liberate, în general şi femeilor, în particular, şi furnizează exemple despre cum aceste legi au fost interpretate de către organele internaţionale de monitorizare. Legile internaţionale care guvernează tratamentul aplicat persoanelor private de libertate trebuie să ţină cont de respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi, pe cât posibil, în aplicarea lor să se ţină seama de problemele şi nevoile particulare ale femeilor.

Instrumente juridice internaţionale relevanteInstrumente Universale

Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice, 1966 Convenţia împotriva Torturii şi altor Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane şi

Degradante, 1984 Convenţiile de la Geneva, 1949 şi cele două Protocoale Adiţionale ale sale, 1977 Statutul Curţii Penale Internaţionale, 1998 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1948 Regulile Minime Standard pentru Tratamentul Prizonierilor, 1955 Principii de bază pentru Tratamentul Prizonierilor, 1990 Corp de principii pentru Protecţia tuturor persoanelor aflate în orice formă de Detenţie

sau Închisoare, 1988 Principiile Eticii Medicale relevante pentru Rolul personalului medical, în special

medici, în Protecţia Prizonierilor şi Deţinuţilor împotriva Torturii şi altor Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane şi Degradante, 1982

Codul de Comportament pentru oficialii care aplică legea, 1979 Declaraţia pentru Protecţia tuturor Persoanelor de Dispariţii forţate, 1992 Principiile Prevenţiei Efective şi Investigarea Execuţiilor Arbitrare, Extra-legale şi

Sumare, 1989

Instrumente Regionale Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor, 1981 Convenţia Americană a Drepturilor Omului, 1969 Convenţia Inter-Americană pentru Prevenirea şi Pedepsirea Torturii, 1985 Convenţia Inter-Americană pentru Dispariţia forţată a persoanelor, 1994 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, 1950 Convenţia Europeană pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor

Inumane, Crude sau Degradante, 1987

Legea internaţională a drepturilor omului conţine reguli stricte despre tratamentul deţinuţilor care sunt aplicabile permanent şi Statele au datoria legală de a lua măsurile legislative necesare pentru a pune capăt practicilor care violează aceste reguli. În această privinţă, sarcina judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor este de o importanţă primordială în a contribui la un respect crescut pentru regulile legale care promovează siguranţa vieţii, a securităţii şi demnităţii oamenilor şi a libertăţii lor.

În munca lor zilnică, aceşti profesionişti trebuie să aibă nu numai un rol cheie în această privinţă, dar au datoria profesională de a asigura implementarea efectivă a actelor

32

Page 33: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

normative internaţionale şi domestice existente pentru protecţia drepturilor persoanelor private de libertatea lor.

4.1. Interzicerea torturii şi tratamentelor sau pedepselor crude, inumane şi degradante

Nu numai dreptul la viaţă ci şi interzicerea sau pedepsirea torturii şi altor tratamente crude, inumane şi degradante trebuie să se afle în toate tratatele majore ale drepturilor omului şi în celelalte numeroase instrumente ale acestor drepturi, dar aceste norme trebuie respectate în legea umanitară internaţională. Aceste drepturi nu pot fi derogate conform Legii Internaţionale a Drepturilor Omului nici în cele mai grave situaţii de criză. Acest lucru este clar cuprins în articolul 4(2) din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice, în articolul 27(2) din Convenţia Americană a Drepturilor Omului şi în articolul 15(2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

4.1.1. Cadrul juridic internaţionalArticolul 7 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice prevede

că “nimeni nu va fi subiectul torturii ori tratamentelor sau pedepselor crude, inumane şi degradante” şi, în particular, că “nimeni nu va fi fără liberul său consimţământ subiectul experimentelor medicale sau ştiinţifice”.

Articolul 2 din Convenţia Împotriva Torturii şi altor Tratamente sau Pedepse Degradante stabileşte că “fiecare Stat parte va lua măsuri eficiente legislative, administrative, judiciare sau alte măsuri pentru a preveni actele de tortură din orice teritoriu din jurisdicţia sa”.

Cei care fac acte de tortură nu se vor bucura de imunitate, iar Comitetul Împotriva Torturii sugerează Statelor parte “să asigure că legile de amnistiere exclud tortura”.

În Comentariul General numărul 20, Comitetul pentru Drepturile Omului a punctat că articolul 7 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice va fi citit în conjuncţie cu articolul 2(3) referitor la obligaţia statelor parte de a furniza remedii efective pentru persoanele ale căror drepturi şi libertăţi sunt violate.

Acest lucru înseamnă, în particular, că “dreptul de a depune plângeri împotriva unui rău tratament interzis de art. 7 trebuie să fie recunoscut în legea domestică” şi că “plângerile trebuie să fie investigate prompt şi imparţial de către autorităţile competente astfel încât să se ia remedii efective”.

Comitetul Împotriva Torturii a subliniat şi importanţa introducerii “unui sistem eficient care va permite victimelor torturii şi altor forme de tratamente sau pedepse crude, inumane şi degradante să înainteze plângeri”.

Referitor la problema amnistiei, Comitetul Drepturilor Omului şi Comitetul Împotriva Torturii au stabilit că “Statele nu pot priva persoanele de dreptul la revizuirea cazului, incluzând compensarea şi deplina reabilitare pe cât este posibil.”

Aceasta înseamnă, în particular, permisiunea pentru judiciar, pentru autorităţile care pot aduce acuzaţii şi pentru avocaţi de a-şi derula activitatea eficient şi independent de autorităţile guvernamentale.

4.1.2. Noţiunile de Tortură şi Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane şi Degradante

33

Page 34: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Art. 7 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice nu conţine o definiţie a noţiunilor respective, şi nici Comitetul drepturilor omului nu “consideră necesar să întocmească o listă a actelor interzise sau să stabilească distincţii între diferitele tipuri de pedepse sau tratamente”, pentru că “distincţiile depind de natura, scopul şi severitatea tratamentului aplicat”.

Oricum, a stabilit clar că “interzicerea din articolul 7 se referă nu numai la acte care produc durere fizică ci şi la acte care cauzează suferinţă mentală victimelor” şi, mai mult, că acoperă “pedepsirea excesivă ordonată ca pedeapsă pentru o infracţiune sau ca măsură educativă sau disciplinară”.

Conform articolului 16 din Convenţia Împotriva Torturii, “fiecare stat parte va preveni ... alte tratamente sau pedepse crude, inumane şi degradante aşa cum sunt prevăzute de articolul 1, când astfel de acte sunt comise de sau la instigarea sau cu consimţământul sau ştiinţa unui oficial public sau a unei persoane care acţionează în calitate oficială.”

4.1.2.1. Pedepsirea corporalăAşa cum s-a arătat mai sus, Comitetul Drepturilor Omului consideră că

“pedepsirea corporală, incluzând cearta, dojenirea excesivă ordonată ca pedeapsă pentru o infracţiune sau ca măsură educativă ori disciplinară”, este acoperită de interzicerea din Art. 7 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice.

4.1.2.2. Experimente medicale sau ştiinţificeConform articolului 7 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi

Politice, “nimeni nu va fi subiectul unor experimente medicale sau ştiinţifice fără liberul său consimţământ.” Fără un astfel de consimţământ, experimentul va fi considerat a constitui o formă de “tortură” ori “tratamente sau pedepse crude, inumane şi degradante”.

4.1.2.3. Tortura şi oficialii care aplică legea, personalul medical şi procuroriiOrice persoană arestată sau deţinută, condamnată sau suspectată, trebuie tratată cu

respect pentru demnitatea umană şi nu va fi supusă torturii sau relelor tratamente. Cu privire la cei care exercită puteri poliţieneşti, cum ar fi în arest sau detenţie,

se aplică principiile din Codul de Comportament pentru Oficialii care aplică legea 1979, care în articolul 5, prevede că: “Nici un oficial care aplică legea nu poate produce, instiga ori tolera orice acţiune de tortură sau alte tratamente sau pedepse crude, inumane şi degradante, nici nu poate invoca ordinele primite de la superiori sau circumstanţe excepţionale cum ar fi războiul sau ameninţarea cu războiul, ameninţările la securitatea naţională, instabilitatea politică internă sau orice altă urgenţă publică pentru a justifica tortura sau alte tratamentule sau pedepse crude, inumane şi degradante.”

În ceea ce priveşte personalul medical, Principiul 2 din Principiile Eticii Medicale relevante pentru Rolul Personalului Sanitar, în particular medici, în Protecţia Prizonierilor şi Deţinuţilor împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse degradante stipulează că: “Contravine flagrant Eticii Medicale, ca personalul sanitar, în particular medicii, să se angajeze, activ sau pasiv, în participarea, la complicitatea, la incitarea sau încercarea de a comite tortură sau alte tratamente sau pedepse crude, inumane şi degradante.”

Procurorii “trebuie să refuze să folosească astfel de probe împotriva oricui altcineva decât cei care au folosit aceste metode, vor informa instanţa şi vor lua măsurile necesare pentru a garanta ca cei responsabili pentru aceste metode sunt aduşi în faţa justiţiei” (Vezi şi articolul 15 din Convenţia împotriva Torturii).

34

Page 35: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Conform legii internaţionale, Statele au datoria legală de a lua măsuri eficiente legislative, administrative, judiciare şi de altă natură pentru prevenirea actelor de tortură şi altor forme de rele tratamente. De asemenea, statele au datoria legală de a investiga prompt şi eficient presupusele cazuri de tortură şi alte forme de rele tratamente şi de a furniza remedii eficiente pentru presupusele victime ale unor astfel de tratamente.

Se interzice oficialilor care aplică legea şi personalului medical să recurgă la tortură şi alte forme de rele tratamente în orice moment. Confesiunile obţinute prin astfel de tratamente trebuie să fie discreditate şi respinse de procurori şi judecători.

4.1.2.4. Violul ca torturăConvenţia împotriva Torturii stabileşte că “violul unei deţinute de către un oficial

al Statului trebuie considerat o gravă greşeală şi formă de rău tratament în care se exploatează vulnerabilitatea şi slaba rezistenţă a victimei sale. Violul lasă urme psihologice adânci asupra victimei care nu trec odată cu trecerea timpului la fel de repede ca alte forme de violenţe fizice şi mentale”.

Violul reprezintă o gravă încălcare a art. 3 din Convenţie.

4.1.3. Rolul judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor în prevenirea şi remedierea tratamentelor ilegale ale persoanelor private de libertate

Statele au datoria legală de a garanta drepturile omului pentru persoanele private de libertate, de a furniza proceduri independente, imparţiale şi efective pentru înaintarea de plângeri referitoare la presupuse violări ale drepturilor omului şi de a furniza remedii adecvate ori de câte ori drepturile unei persoane au fost violate.

Judecătorii, procurorii şi avocaţii trebuie să joace un rol indispensabil în asigurarea posibilităţii oamenilor de a se bucura de drepturile lor şi de funcţionarea eficientă a sistemului de plângeri. Avocaţii au datoria permanentă de a proteja clienţii şi interesele lor şi trebuie să rămână vigilenţi faţă de orice semn de tortură sau alte forme de rele tratamente, să depună plângeri împotriva acestor tratamente. Procurorii au obligaţia specială de a lua toate măsurile necesare în justiţie împotriva celor care sunt suspecţi că au violat drepturile omului prin tortură sau tratamente crude, inumane şi degradante. Activitatea lor are un rol cheie atât pentru remedierea violărilor trecute ale drepturilor omului şi pentru prevenirea viitoarelor violări. Munca efectivă a procurorilor presupune, desigur, că ei trebuie să fie independenţi şi imparţiali, fără să existe interferenţe din partea executivului. Procurorii nu au permisiunea de a se folosi de dovezi obţinute prin mijloace ilegale care implică violările drepturilor omului. În cele din urmă, judecătorii trebuie să poată lua decizii independent şi imparţial în toate cazurile referitoare la presupuse violări ale drepturilor omului. Ei trebuie permanent să refuze să accepte mărturii care au fost obţinute de la suspecţi prin tortură sau alte procedee dure.

Am insistat asupra unora din drepturile fundamentale ale omului de care persoanele private de libertate continuă să se bucure în detenţie, incluzând, în particular, dreptul la integritatea persoanei şi la securitate şi, în consecinţă, dreptul de a nu fi supus la tortură şi alte forme de rele tratamente. Conform Legii internaţionale a drepturilor omului, Statele au datoria legală de a garanta aceste drepturi şi de a adopta proceduri pentru înaintarea eventualelor plângeri incluzând remedii efective.

Judecătorii, procurorii şi avocaţii au de jucat un rol cheie în protecţia drepturilor omului ale persoanelor private de libertatea lor şi trebuie să li se permită să-şi îndeplinească datoriile lor legale în adevărată independenţă şi imparţialitate.

35

Page 36: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

4.2. Standarde privind administrarea locurilor de detenţie a femeilor4.2.1. Înregistrarea locurilor de detenţie, a deţinuţilor şi prizonierilor4.2.1.1. Recunoaşterea oficială a tuturor locurilor de detenţieÎn scopul de a proteja securitatea persoanelor private de libertate, ele trebuie ţinute

exclusiv în locuri de detenţie oficial recunoscute. Obligaţia Statelor de a se conforma cu această datorie legală este recunoscută de organismele internaţionale de monitorizare şi în variate instrumente legale. În Comentariul General nr. 20, în articolul 7 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice, Comitetul Drepturilor Omului a stabilit că: “Pentru a garanta protecţia efectivă a persoanelor deţinute, trebuie să existe prevederi care să cuprindă obligaţia de a ţine deţinuţii în locuri de detenţie oficial recunoscute şi pentru ca numele locurilor de detenţie ca şi numele persoanelor responsabile pentru detenţie să fie ţinute în registre care să poată fi efectiv la dispoziţia celor interesaţi, incluzând rude şi prieteni.”

4.2.1.2 Înregistrarea deţinuţilor şi prizonierilorÎn completare la cerinţa ca persoanele private de libertatea lor să fie ţinute în locuri

de detenţie oficial recunoscute, Comitetul Drepturilor Omului a stabilit că această prevedere trebuie aplicată şi “pentru ca numele locurilor de detenţie, la fel ca şi numele persoanelor responsabile pentru detenţie, să fie ţinute în registre care să fie la dispoziţia celor interesaţi, incluzând rudele şi prieteni”.

Această datorie este prevăzută şi în Regula 7(1) din Regulile Minime Standard pentru Tratamentul Prizonierilor.

Principiul 12(1) din Corpul de principii pentru Protecţia tuturor persoanelor de orice formă de detenţie sau închisoare prevede că “se vor înregistra cu acurateţe:

(a) Motivele pentru arest;(b) Data arestării şi cea a plasării persoanei într-un loc de detenţie, la fel ca şi

data apariţiei sale pentru prima dată în faţa unei autorităţi judiciare sau de altă natură;(c) Identitatea oficialilor implicaţi;(d) Informaţii precise referitoare la locul de custodie.”Mai mult, conform cu Principiul 12(2) din Corpul de principii, “astfel de înscrisuri

vor fi comunicate persoanei sau avocatului său, dacă are, în forma prevăzută de lege.”Cu privire la aceasta, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea

Europeană au specificat că:„Toate persoanele private de libertatea lor trebuie ţinute exclusiv în locuri de

detenţie recunoscute oficial. Trebuie ţinute evidenţe la fiecare loc de detenţie cu informaţii detaliate, inter alia, cum ar fi numele persoanei, motivele de detenţie, data sosirii, plecărilor şi transferurilor, ca şi numele persoanelor responsabile pentru deţinere. Astfel de evidenţe trebuie să fie permanent la dispoziţia persoanelor interesate, cum ar fi sfătuitorul legal şi familia, cărora actele relevante trebuie să le fie comunicate ex officio.”

36

Page 37: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

4.2.2. Condiţii de detenţie şi închisoare4.2.2.1. Principii de bază care guvernează detenţia şi închisoareaÎn acest capitol se analizează următoarele principii esenţiale referitoare la

tratamentul persoanelor private de libertatea lor.În primul rând, toate persoanele private de libertate “vor fi tratate cu umanitate

şi cu respect pentru demnitatea inerentă persoanei umane” (articolul 10(1) din Convenţia Internaţională, şi vezi şi articolul 5(2) din Convenţia Americană care, oricum, nu face referire la “umanitate”; vezi mai departe Principiul 1 din Corpul de principii pentru Protecţia tuturor persoanelor din orice formă de detenţie sau închisoare şi Principiul 1 din Principiile de bază pentru Tratamentul Prizonierilor.

Cu privire la articolul 10(1) din Convenţia Internaţională, Comitetul Drepturilor Omului a declarat că, în completare la interzicerea relelor-tratamente şi a experimentelor din art. 7, persoanele private de libertatea lor nu pot fi “subiectul nici unei constrângeri altele decât cele care rezultă din privarea de libertate”, şi că “trebuie garantat respect pentru demnitatea acestor persoane conform aceloraşi condiţii ca pentru persoanele libere”. Aceasta înseamnă că “persoanele private de libertate se bucură de toate drepturile stabilite în Convenţie şi sunt subiectul restricţiilor care sunt de neevitat în acest mediu închis.”

Mai departe, Comitetul Drepturilor Omului a subliniat că “tratarea tuturor persoanelor private de libertate cu umanitate şi respect pentru demnitatea lor este o regulă fundamentală cu aplicabilitate universală” care, “ ca minimum, nu poate fi dependentă de resursele materiale pe care le are la dispoziţie Statul parte”, şi care trebuie să fie aplicabilă fără discriminări.

În aprecierea faptului dacă Statele parte şi-au îndeplinit obligaţiile din tratat în această privinţă, Comitetul trebuie să aibă în vedere standardele relevante ale ONU aplicabile în tratamentul prizonierilor la care se face referire în acest capitol.

În al doilea rând, interzicerea discriminării aşa cum e descrisă în articolele 2(1) şi 26 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice, articolul 2 din Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor, articolul 1(1) şi 24 din Convenţia Americană a Drepturilor Omului şi articolul 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este, desigur, pe deplin aplicabilă tuturor persoanelor deţinute.

Principiul nondiscriminării este găsit şi în articolul 6(1) din Regulile Minime Standard pentru Tratamentul Prizonierilor, Principiul 2 din Principii de bază pentru Tratamentul Prizonierilor, şi Principiul 5(1) din Corpul de principii pentru Protecţia tuturor persoanelor de orice formă de detenţie sau închisoare.

Oricum, interzicerea discriminării nu exclude distincţii rezonabile între diferiţii deţinuţi şi/sau prizonieri care sunt justificate în mod obiectiv de nevoile lor specifice şi de statutul lor.

În al treilea rând, persoanele acuzate “vor fi, în circumstanţe excepţionale, separate de persoanele condamnate şi vor fi tratate în conformitate cu statutul lor de persoane necondamnate” (conform inter alia, articolul 10(2)(a) din Convenţia Internaţională şi articolul 5(4) din Convenţia Americană). Aşa cum s-a notat de către Comitetul Drepturilor Omului, “această separare este cerută în scopul de a sublinia statutul lor de persoane necondamnate care se bucură de dreptul de a fi presupuse nevinovate”. Consecutiv, ele au dreptul la un tratament mai bun decât cel al prizonierilor condamnaţi, astfel de tratament diferenţial nefiind o formă de discriminare, ci o formă de distincţie justificată între două grupe de persoane.

37

Page 38: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

În al patrulea rând, pentru persoanele condamnate, sistemul penitenciar va avea rolul esenţial de reintegrare şi reabilitare/readaptare socială a prizonierilor respectivi (articolul 10(3) din Convenţia Internaţională şi articolul 5(6) din Convenţia Americană).

În rapoartele lor periodice, Statele parte trebuie să furnizeze “informaţii specifice referitor la măsurile luate pentru educaţie şi reeducare, orientare şi calificare profesională şi programe de muncă pentru prizonieri în penitenciar şi în afara penitenciarului”. Referitor la acest lucru, Regula 59 citită în concordanţă cu Regula 58 din Regulile Minime Standard pentru Tratamentul Prizonierilor prevede că în scopul de a permite prizonierilor “să ducă o viaţă în spiritul respectului faţă de legi şi în care să se întreţină singuri” după eliberare, “instituţia va utiliza toate remediile educaţionale, morale, spirituale şi alte forme de ajutor şi asistenţă care sunt potrivite şi disponibile, şi va căuta să le aplice conform cu tratamentul individual necesar prizonierului”.

Principiul 8 din Principiile de bază pentru Tratamentul Prizonierilor subliniază şi el nevoia de “locuri de muncă remunerate care vor facilita reintegrarea socială a deţinuţilor în piaţa muncii din ţară şi le va permite să se întreţină singuri şi să-şi ajute financiar familiile”.

Statele au datoria să furnizeze prizonierilor condamnaţi îngrijire şi instruire care are ca scop reformarea lor şi reabilitarea socială.

4.2.2.2. CazareaÎn timp ce convenţiile generale ale Drepturilor Omului nu conţin detalii despre

cerinţele cu privire cazarea deţinuţilor şi prizonierilor, Regulile 9-14 din Regulile Minime Standard pentru Tratamentul Prizonierilor arată, în particular, care sunt condiţiile de somn, muncă şi sanitare.

Toate tipurile de cazare a persoanelor private de libertate, incluzând în particular cazarea pentru somn, “vor respecta toate cerinţele de sănătate, climatice şi în particular, normele de metraj cubic de aer, spaţiul minim necesar, iluminarea, încălzirea şi ventilaţia” (Regula 10).

În toate locurile de trai şi de muncă din detenţie, “ferestrele vor fi suficient de mari pentru a permite prizonierilor să citească sau să lucreze la lumină naturală, şi vor ... permite intrarea aerului curat fie că există sau nu ventilaţie artificială” (Regula11(a)).

“Lumina artificială va fi suficient furnizată pentru ca prizonierii să citească sau să lucreze fără a nu-şi prejudicia vederea” (Regula11(b)).

În cele din urmă, “instalaţiile sanitare vor fi adecvate pentru a permite oricărui prizonier de a se conforma cu nevoile lor naturale când este necesar şi de o manieră decentă şi curată”(Regula12; ).

4.2.2.3. Separaţia pe categoriiLegea internaţională a drepturilor omului cere, în principal, ca persoanele acuzate

să fie separate de cele condamnate. Tratamentul va fi adecvat situaţiei lor de persoane necondamnate (cf. art.10(2)(a) din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice şi art. 5(4) din Convenţia Americană, vezi şi în particular art. 8(b) din Regulile Minime Standard).

Referitor la acuzaţi copii şi minori, art. 10(2)(b) din Convenţia Internaţională şi art. 5(5) din Convenţia Americană prevăd că ei vor fi separaţi de adulţi şi judecaţi cât de curând posibil. Oricum, conform cu art. 37(c) din Convenţia Drepturilor Copilului care trebuie considerat lex specialis prin comparaţie cu tratatele generale ale Drepturilor

38

Page 39: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Omului, “orice copil trebuie să fie tratat pentru “cel mai bun interes al său ”. Cel mai bun interes al copilului poate justifica dacă va fi separat sau nu de adulţi.

Regula 8 din Regulile Minime Standard pentru Tratamentul Prizonierilor are scopul mai general şi prevede că “diferitele categorii de prizonieri vor fi ţinuţi în instituţii separate sau părţi separate din aceeaşi instituţie ţinând cont de sex, vârstă, cazier, motivul legal pentru detenţie şi necesităţile tratamentului.”

În general, cazarea deţinuţilor şi prizonierilor trebuie să fie făcută în aşa fel încât să respecte demnitatea, securitatea şi să menţină o bună sănătate, cu asigurarea condiţiilor de dormit, de muncă şi sanitare adecvate.

4.2.2.4. Igiena personală, hrana, sănătatea şi serviciile medicaleFără să examinăm în detaliu regulile şi cazurile de lege referitoare la igiena

personală, hrană, sănătate şi serviciile medicale ale persoanelor private de libertate, trebuie subliniate următoarele principale principii conţinute în Regulile Minime Standard ale ONU pentru Tratamentul Prizonierilor, referitoare la : igienă, îmbrăcăminte, culcare. Hrană, sănătate şi serviciile medicale.

În instituţiile pentru femei, inter alia, va exista “cazare specială pentru perioada prenatală şi postnatală ca şi tratament adecvat acestor situaţii” (Regula23(1)).

Principiul 24 din Corpul de Principii pentru Protecţia Tuturor Persoanelor din orice Formă de Detenţie sau Închisoare prevede că: “se va oferi o examinare medicală oricărei persoane deţinute sau închise cât de prompt posibil după venirea în închisoare sau în locul de detenţie şi după aceea, dacă e necesar, se va oferi îngrijire medicală şi tratament. Acestea vor fi gratuite.”

4.2.2.5. ReligiaRegula 6(1) din Regulile Minime Standard pentru Tratamentul Prizonierilor,

Principiul 2 din Principiile de bază pentru Tratamentul Prizonierilor şi Principiul 5(1) din Corpul de principii pentru Protecţia tuturor persoanelor din orice formă de detenţie sau închisoare interzic discriminarea pe baza religiei. Pe cât posibil, convingerile religioase şi preceptele culturale ale deţinuţilor şi prizonierilor vor fi respectate, incluzând şi ţinerea de servicii religioase regulate şi organizarea de vizite pastorale.

4.2.2.6. Activităţi recreativeConform cu Regula 21(1) din Regulile Minime Standard, “orice prizonier care nu

e angajat în muncă în afara camerei va avea cel puţin o oră de exerciţii în aer liber dacă vremea permite”. În ceea ce-i priveşte pe “prizonierii tineri, ei vor primi instruire fizică şi recreativă în timpul perioadei de exerciţii” şi “vor fi asigurate instalaţii specifice şi echipament” (Regula 21(2)).

Principiul 6 din Principiile de bază prevede că “toţi prizonierii vor avea dreptul să ia parte la activităţi culturale şi educative ce au ca scop dezvoltarea personalităţii umane.”

În cele din urmă, conform cu Principiul 28 din Corpul de principii, “un deţinut sau o persoană închisă va avea dreptul să obţină în limitele resurselor disponibile, cantităţi rezonabile de materiale educaţionale, culturale şi informaţionale, i se vor asigura condiţii care garantează securitatea şi ordinea în locul de detenţie sau închisoare.”

4.2.2.7. Consemnare la izolareUtilizarea consemnării la izolare nu este, în sine, reglementată în tratatele

internaţionale ale drepturilor omului. Utilizarea consemnării la izolare nu violează în sine

39

Page 40: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

legea internaţională a drepturilor omului cum ar fi articolele 7 şi 10(1) din Convenţia Internaţională, dar chestiunea legalităţii sale depinde de scopul, lungimea şi condiţiile din fiecare caz particular.

Comitetul Drepturilor Omului a declarat în Comentariul General nr. 20: “consemnarea la izolare prelungită a deţinuţilor sau prizonierilor poate fi calificată ca un act interzis de articolul 7” din Convenţie. Este notat că Principiul 7 din Principiile de bază pentru Tratamentul Prizonierilor prevede, mai departe că :“vor fi făcute eforturi pentru abolirea consemnării la izolare ca pedepsire, ori se va restricţiona utilizarea ei”. Când examinează dacă consemnarea la izolare poate viola articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Europeană a Drepturilor Omului trebuie să analizeze durata, obiectivului urmărit, şi efectul pe care măsura îl poate avea asupra persoanei respective.

Comitetul European a recomandat ca fiecare prizonier care este izolat timp indelungat trebuie să fie informat în scris despre motivele ce au dus la luarea acestei măsuri. Dacă e nevoie, i se va permite prizonierului să beneficieze de asistenţa unui avocat şi va putea să-şi exprime punctul de vedere către autorităţile competente în cazul prelungirii izolării.

4.2.2.8. Detenţia incommunicadoDetenţia incommunicado este o formă particular severă de izolare, în care

persoanele private de libertate nu au acces la lumea de afară, fiind supuse la risc crescut de a fi subiectul abuzurilor prin încălcarea drepturilor omului. Tendinţa organelor internaţionale de monitorizare este de a descuraja folosirea acestei forme de detenţie. Deşi nu e neapărat ilegală, consemnarea la izolare va fi limitată la circumstanţe excepţionale, în particular în timpul de dinaintea procesului. Legalitatea consemnării la izolare depinde de scopul său, de lungimea sa şi de alte condiţii. Consemnarea la izolare va fi utilizată numai când securitatea sau bunurile persoanelor sau proprietăţile lor sunt în pericol şi va fi supravegheată judiciar regulat.

4.2.3. Relaţiile deţinutelor cu mediul extern carceralO premisă fundamentală când discutăm despre dreptul deţinuţilor de a menţine

contact cu lumea din afara penitencioarului, este aceea că la fel ca persoanele libere şi ei trebuie să se poată bucura de toate drepturile omului garantate de legea internaţională, fiind desigur supuşi la acele restricţii care sunt de neevitat din cauza detenţiei lor. Acest lucru înseamnă, că nici un deţinut sau prizonier “nu va fi subiectul interferenţei ilegale sau arbitrare în viaţa sa privată, în familie sau în corespondenţă” (articolul 17 din Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice).

4.2.3.1. Contactul cu membrii de familie şi prietenii: vizite şi corespondenţăRegula 37 din Regulile Minime Standard prevede că “prizonierii vor avea

permisiunea, sub supraveghere, să comunice cu familia şi prietenii la intervale regulate, atât prin corespondenţă cât şi prin primirea de vizite.” Prizonierii de naţionalitate străină “vor avea permisiunea pentru facilităţi rezonabile de a comunica cu reprezentanţii diplomatici şi consulari ai statelor de unde provin”, sau “cu reprezentantul diplomatic al Statului care e însărcinat cu acuzaţiile sau cu orice autoritate naţională sau internaţională care are ca scop protecţia unor astfel de persoane” (Regula38(1) şi (2)).

Conform cu Principiul 19 din Corpul de principii: “O persoană deţinută sau închisă va avea dreptul să fie vizitată şi să corespondeze cu membrii familiei sale, în

40

Page 41: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

special, şi va putea fără întârziere să comunice cu lumea de afară, fiind supus unor condiţii şi restricţii rezonabile cum sunt specificate în regulamente.”

Cele mai multe detalii referitoare la corespondenţa prizonierilor au fost făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi plângerile relevante au fost examinate conform articolul 6(1) şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceste Articole garantând, printre altele, dreptul de a avea acces la un tribunal şi dreptul de a i se respecta corespondenţa.

4.2.3.2. Drepturile vizitatorilor deţinuţilor şi prizonierilorDrepturile vizitatorilor care vizitează persoane private de libertatea lor decurg din

necesitatea respectării demnităţii şi intimităţii acestor persoane.Atunci când organizează vizitele familiei în locurile de detenţie, autorităţile

trebuie să facă acest lucru de aşa manieră încât să respecte drepturile şi libertăţile vizitatorilor.

4.2.3.3. Contactul cu avocaţii: vizite şi corespondenţăContactele între un avocat şi clienţii săi sunt privilegiate şi confidenţiale, iar acest

drept se aplică şi când clienţii sunt persoane private de libertatea lor. Regula 93 din Regulile Minime Standard stipulează că: “În scopul apărării sale, un prizonier nejudecat va avea permisiunea de a avea asistenţă legală gratuită şi de a primi vizite de la avocatul său în vederea apărării sale. Pentru aceste scopuri, el va putea să-şi exprime dorinţele în scris. Convorbirile între prizonier şi avocatul său pot avea loc în văzul ofiţerilor de poliţie, dar fără să poată fi ascultate.”

În scopul de a asigura dreptul la securitatea persoanei, toate persoanele private de libertate au dreptul la comunicare neîngrădită pentru a înainta plângeri referitoare la, în particular, condiţii de detenţie nesatisfăcătoare, tortură şi alte forme de rele tratamente.

4.2.4. Inspectarea locurilor de detenţie şi procedurile pentru plângeri4.2.4.1 Inspectarea locurilor de detenţieAşa cum a punctat Raportorul Special ONU referitor la tortură, “inspecţia regulată

a locurilor de detenţie, mai ales când este efectuată ca parte a sistemului de vizite periodice, constituie una din cele mai eficiente măsuri împotriva apariţiei torturii. Inspecţiile tuturor locurilor de detenţie, incluzând aresturile poliţiei, centrele de deţinere preventivă, zonele administrative de detenţie şi închisorile, trebuie să fie făcute de echipe de experţi independenţi”, ai căror membri “vor avea posibilitatea să vorbească singuri cu deţinuţii” şi care vor publica un raport referitor la constatările lor.

Comitetul împotriva Torturii recomandat şi că “trebuie desemnate organisme guvernamentale independente formate din persoane cu înaltă ţinută morală, care să inspecteze centrele de detenţie şi locurile de încarcerare..”

4.2.4.2. Proceduri pentru plângeri În Comentariul General nr. 20, Comitetul Drepturilor Omului subliniază că

“dreptul de a face plângeri împotriva tratamentului rău interzis de articolul 7 trebuie recunoscut în legea domestică” şi că “plângerile trebuiesc investigate prompt şi imparţial de către autorităţile competente pentru a putea fi remediate în mod eficient”. Aceasta este o consecinţă logică a datoriilor pe care statele parte trebuie să le îndeplinească conform articolelor 2(1) şi (3) din Convenţie “să respecte şi să garanteze” drepturile recunoscute şi să furnizeze victimelor unor violări “remedii efective”. Comitetul Drepturilor Omului a subliniat că “este nevoie de a face disponibile remedii eficiente pentru orice persoană

41

Page 42: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

căreia i s-au violat drepturile, conform obligaţiilor conţinute în art. 7, 9 şi 10 din Convenţie.”

Comitetul împotriva Torturii a mai recomandat ca Statele parte la Convenţia împotriva Torturii “să introducă un sistea eficient de analizare a plângerilor care va permite victimelor torturii şi altor forme de tratamente sau pedepse degradante să obţină pedepsirea celor responsabili” cum ar fi împotriva membrilor poliţiei, precum şi “stabilirea unui registru central care să conţină date statistice despre plângeri împotriva torturii şi altor tratamente inumane, crude şi degradante, informaţii despre investigarea unor astfel de plângeri, durata în care se face investigarea şi dacă au fost acuzaţii după încheierea investigaţiei.”

Este reamintit că datoria de a investiga este un element esenţial al obligaţiei Statelor parte “de a lua măsuri rezonabile pentru a preveni violările drepturilor omului”.

Articolul 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede şi dreptul la “un remediu eficient” şi, în termenii Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta înseamnă că la nivel naţional trebuie să existe “remedii care să fie aplicate ori de câte ori e nevoie”. Remediile cerute “trebuie să fie ‘efectiv’ puse în practică la fel ca şi în lege, în particular în sensul că exercitarea lor nu trebuie să fie nejustificabilă de acte sau omisiuni ale autorităţilor din Statul respectiv”

Inspectarea regulată a tuturor locurilor de detenţie de către echipe independente este o măsură eficientă pentru prevenirea apariţiei torturii şi altor forme de rele tratamente şi trebuie organizate sistematic astfel de vizite în toate ţările. Pentru a maximiza efectele unor astfel de vizite, membrii echipei trebuie să aibă acces nelimitat şi confidenţial la toţi deţinuţii şi prizonierii şi vor întocmi un raport public referitor la constatările lor.

4.3.Particularităţi ale închisorilor pentru femeiFemeile, în general, reprezintă 50% din populaţie în diferite ţări şi doar 5% dintre

deţinuţi. Cu toate acestea, în majoritatea ţărilor, populaţia feminină din închisori creşte rapid şi, în unele regiuni ale lumii, mult mai rapid decât cea masculină. În ţări precum Statele Unite şi Anglia numărul femeilor din închisori creşte dublu faţă de numărul bărbaţilor.

Creşterea criminalităţii feminine a fost în centrul a numeroase studii şi, cu toate că explicaţiile fenomenului au fost variate în decursul timpului, acum este acceptat faptul că participarea largă a femeilor în diferite sfere ale vieţii a avut ca rezultat noi oportunităţi, inclusiv oportunităţi de comitere a infracţiunilor şi că un climat dur de pedepsire în multe ţări şi o abordare diferită a femeilor infractoare în sistemul justiţiei penale au contribuit, de asemenea, la aceste schimbări.

S-a argumentat adesea că politicienii, procurorii şi judecătorii sunt mai puţin înclinaţi astăzi să treacă cu vederea unele dintre cele mai puţin grave infracţiuni comise de către femei şi acesta este cu certitudine un domeniu care trebuie cercetat. Pe de altă parte, s-a argumentat, de asemenea, că cifrele negre (diferenţa dintre numărul de infracţiuni comise, calculat din analizele victimizării şi numărul de infracţiuni care sunt cunoscute de către poliţie) pot fi mult mai mari pentru femei decât pentru bărbaţi, de când o mulţime de infracţiuni ale femeilor se întâmplă în interiorul casei.

Studii ale populaţiei feminine a închisorilor din diferite ţări arată că legile dure pentru droguri au un impact profund asupra creşterii numărului de femei în închisori, cu toate că femeile în afacerile cu droguri deţin poziţii periferice şi adesea merg la închisoare din cauza implicării rudelor sau partenerilor bărbaţi sau deoarece ele sunt folosite de către traficanţii de droguri ca şi curiere care să ia drogurile dintr-o ţară şi să le

42

Page 43: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

transporte în alta, adesea pentru foarte puţini bani. În Statele Unite, numărul femeilor încarcerate pentru infracţiuni legate de droguri se învârte în jurul a 88% din 1986 în 1996, faţă de o creştere de 129% pentru infracţiunile care nu sunt legate de droguri. În Rio de Janeiro, Brazilia, 20% dintre femeile din închisoare erau în 1976 pentru droguri, comparativ cu 47% în 1997.

Caracteristicile de bază ale populaţiei feminine a închisorii sunt similare în toate ţările. Astfel, la fel ca şi bărbaţii, femeile în închisoare sunt majoritatea sub 30 de ani, majoritatea covârşitoare sărace, needucate, fără calificare, muncitoare şi neangajate la data arestării. Minorităţile sunt supra-reprezentate atât în închisorile pentru femei cât şi în cele pentru bărbaţi. În majoritatea ţărilor femeile sunt în închisoare pentru infracţiuni neviolente, contra proprietăţii sau pentru infracţiuni legate de droguri, ele sunt acolo pentru acele infracţiuni cunoscute ca „infracţiuni ale sărăciei”. Atunci când este comisă o infracţiune violentă de către ele, este cel mai adesea săvârşită împotriva cuiva apropiat lor.

Spre deosebire de bărbaţi, femeile din închisori sunt adesea părinte singur, majoritatea având copii care depind de ele; ele sunt mai puţin dispuse să repete infracţiunile. Între 1/3 şi 2/3 dintre ele au fost abuzate psihic sau sexual înainte de intrarea lor în închisoare. Atunci când femeile sunt părinte singur, copiii lor sunt mai predispuşi să sfârşească în cămine de copii comparativ cu bărbaţii deţinuţi.

O atenţie specială trebuie dată costurilor ascunse ale încarcerării în cazul femeilor deţinute - acesta este un domeniu al studiului şi cercetării care are nevoie de multă investigaţie. Este foarte dificil de măsurat costul încarcerării deţinuţilor şi diferitele ţări folosesc metode variate. Cu toate că este dificil să cădem de acord asupra unui număr de variabile, acestea trebuie avute în vedere pentru a calcula costul încarcerării unui deţinut. Există câteva feluri de cheltuieli care sunt adesea luate în consideraţie.

Există şi costuri ascunse care sunt foarte dificil de măsurat şi un bun exemplu, considerând femeile deţinute şi copiii lor mici, este ceea ce se întâmplă cu copiii care sunt despărţiţi de mamele lor şi sfârşesc în cămine de copii. Un studiu complet urmărit cu perseverenţă a vieţilor acestor copii ne-ar ajuta probabil să măsurăm unele dintre costurile ascunse ale încarcerării mamelor care sunt părinte singur şi care au copii care depind de ele, cu toate că este deja ştiut faptul că copii din căminele de copii au risc crescut de delicvenţă şi sunt mai predispuşi să fie încarceraţi în viitor.

4.3.1. Închisori pentru femeiÎnchisorile sunt destinate în mod fundamental bărbaţilor şi regulile şi

regulamentele lor sunt definite de către bărbaţi. Deoarece femeile sunt întotdeauna deţinute în proporţie mai mică peste tot, ele ocupă adesea o unitate adiacentă sau separată într-o închisoare de bărbaţi şi sunt subiectul aceloraşi reguli generale care nu se adresează nevoilor sau intereselor specifice ale femeilor Având un spaţiu pe care îl împart cu deţinuţii bărbaţi şi fiind un grup minoritar există puţine programe pentru femei şi facilităţi recreative limitate, inclusiv puţine ore în afara celulelor lor.

În multe ţări în care sunt închisori doar pentru femei, există o singură unitate într-o arie geografică foarte largă. Câteodată există doar o închisoare pentru femei în întreaga ţară şi foarte multe categorii de deţinute sunt amestecate împreună. Astfel, izolarea geografică, fiind foarte departe de casă, înseamnă mai puţine vizite şi mai mult abandon. Ţinând cont de faptul că femeile au de multe ori copii care depind de ele, izolarea socială este o problemă mult mai grea din punctul de vedere al femeilor. Deoarece exisă atât de

43

Page 44: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

puţine femei deţinute, programele medicale, educative şi profesionale foarte rar se adresează nevoilor lor deoarece ele sunt destinate bărbaţilor deţinuţi.

Este clar că femeile în închisoare au nevoi diferite de cele ale bărbaţilor şi este şi mai clar că în acest domeniu paritatea genului înseamnă tratament diferit.

4.3.2. Femeile în sistemul închisoriiCrima organizată transnaţională afectează toate regiunile lumii şi contribuie mult

la creşterea semnificativă a numărului de femei infractoare de naţionalităţi străine în sistemul închisorii din multe ţări. Ele sunt în mod esenţial curiere de droguri numite adesea „catâri”, sunt plătite foarte puţin şi sunt practic abandonate când sunt descoperite de către poliţie.

Atunci când sunt în închisoare ele se confruntă cu probleme particulare, nefiind familiarizate cu limbajul local şi neînţelegând regulile oficiale şi neoficiale ale închisorii, şi astfel izolarea lingvistică şi culturală adaugă poveri în şi aşa dificila lor situaţie. Cel mai adesea aceste femei deţinute sunt la mii de mile depărtare de casă şi vor ispăşi întreaga pedeapsă fără să primească măcar o vizită.

În general nu există nici un sprijin din partea ţării de origine sau din partea ţării gazdă şi ele sfârşesc prin a fi fără nici o asistenţă legală eficientă. Cel mai mult din cauza statutului lor ilegal este foarte dificil de obţinut unele beneficii legale date naţionalilor şi în unele ţări, cum e Brazilia, este aproape imposibil pentru naţionalităţile străine să fie liberate condiţionat şi să progreseze în regimuri.

4.3.3. Tratamentul femeilor private de libertate în unele penitenciare europene

Pe plan internaţional, s-a realizat un studiu comparativ privind tratamentul femeilor private de libertate în ţări europene, s-a întocmit şi expediat un chestionar unui număr de 14 administraţii penitenciare europene (Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Italia, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Slovacia, Spania, Suedia şi Ungaria). S-au primit răspunsuri de la 7 dintre ţările menţionate – Danemarca, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Spania, Suedia şi Ungaria, prezentate, în sinteză, în cele ce urmează:

Penitenciare destinate exclusiv femeilor sunt în Portugalia (2), Republica Moldova, Spania, Suedia şi Ungaria (3).

Secţii speciale destinate femeilor în penitenciare pentru bărbaţi se află în toate ţările care au răspuns chestionarului, Ungaria menţionând că femeile sunt ţinute în secţii separate din penitenciarele pentru bărbaţi numai pe perioada arestului preventiv.

Programe specifice femeilor deţinute se desfăşoară în toate administraţiile penitenciare în cauză:

Danemarca menţionează că sunt în curs de implementare programe de tratament antidrog destinate exclusiv femeilor dependente.

Moldova pune accentul pe realizarea unor programe de terapie ocupaţională, promovarea şi stimularea aptitudinilor şi capacităţilor creatoare (artistice, creatoare etc.) şi de dezvoltare a atitudinilor individuale privind situaţia socială a femeilor, mai ales în perioada premergătoare punerii în libertate.

Polonia derulează programe terapeutice şi pentru prevenirea violenţei, precum şi de sprijinire a femeilor deţinute după punerea în libertate.

44

Page 45: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Portugalia a deschis prima unitate liberă de droguri pentru femeile deţinute, iar programele de formare profesională sunt orientate în vederea inserţiei pe piaţa forţei de muncă, după punerea în libertate.

Spania desfăşoară, pe lângă programele obişnuite din fiecare penitenciar, unele specifice necesităţilor femeilor deţinute.

Suedia pune accentul pe programe orientate spre înţelegerea situaţiei femeilor în societate.

Ungaria menţionează programele speciale destinate femeilor însărcinate, în vederea pregătirii lor în calitate de mame, organizate şi coordonate de specialişti şi psihologi din Spitalul Central.

Educaţia vocaţională este adaptată specificului feminin, respectiv aranjamente florale, prepararea dulciurilor, croitorie, obiecte de artizanat, iar educarea pentru autocunoaştere este orientată spre rezolvarea conflictelor familiale, acordarea primului ajutor în probleme medicale etc.

Personalul care lucrează cu deţinutele beneficiază de pregătire specifică în Moldova, Polonia şi Ungaria, pe când cel din Danemarca, Portugalia, Spania, Suedia participă la pregătire comună, identică pentru modul de lucru cu deţinuţii – fie ei bărbaţi sau femei.

Persoane responsabile cu tratamentul femeilor din penitenciare, la nivelul administraţiei centrale sunt desemnate în Moldova şi Suedia; în Ungaria s-a elaborat un sistem de pregătire specific pentru instructori, astfel încât fiecare penitenciar are propriul instructor responsabil cu tratamentul deţinutelor.

Femeile deţinute pot să ţină copiii mici în penitenciar în toate ţările care au răspuns chestionarului, diferă doar vârsta până la care aceştia pot sta împreună cu mamele lor, până la împlinirea vârstei de 3 ani în Danemarca, Polonia, Moldova, Portugalia şi Spania; până la vârsta de 12 luni în Suedia şi Ungaria, în aceasta din urmă putându-se decide prelungirea şederii copilului în penitenciar lună de lună.

Probleme specifice ridicate de tratamentul femeilor deţinuteDanemarca consideră că nu sunt probleme majore afară de problema separării /

neseparării femeilor în penitenciar, respectiv deţinerea lor în penitenciare mixte sau în unele destinate special femeilor.

Moldova a menţionat problemele medicale specifice femeilor, însă acestea şi-au găsit rezolvarea prin angajarea unor medici ginecologi în penitenciare. De regulă, femeile îşi execută pedeapsa în penitenciare cu regim semideschis, beneficiind de un program mai puţin strict.

Portugalia arată că principala problemă priveşte situaţia copiilor ale căror mame se găsesc în penitenciare. Pentru rezolvarea acesteia, a fost creată o „Casă a mamei” (separată total de penitenciar) destinată internării mamelor cu copii.

Suedia a enumerat mai multe probleme specifice ridicate de tratamentul femeilor deţinute, cum ar fi situaţia socială grea, dependenţa de droguri într-o măsură mai mare decât la deţinuţii bărbaţi, probleme legate de copiii lor.

4.3.4. Tratamentul femeilor în penitenciarele din RomâniaPentru a avea o imagine de ansamblu asupra activităţilor desfăşurate cu femeile

aflate în penitenciarele din România, au fost trimise chestionare în toate cele 30 de unităţi în care se află femei în custodie. Din prelucrarea răspunsurilor oferite de personalul serviciilor socio-educative au rezultat următoarele:

45

Page 46: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

La 1 septembrie 2002, în 30 de penitenciare şi centre de reeducare ale minorilor din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se aflau 2316 femei, din care 592 (25,56 %) erau în singurul penitenciar pentru femei din România – Târgşor, iar restul erau răspândite în penitenciarele pentru bărbaţi din ţară: 344 (14,85%) la Penitenciarul Bucureşti – Rahova, 135 (5,8%) la Penitenciarul Arad, 121(5,22%) la Penitenciarul Craiova, între 50-100 femei se aflau la penitenciarele Aiud, Bacău, Colibaşi, Focşani, Galaţi, Gherla, Iaşi, Poarta Albă, Timişoara, Târgu Jiu şi Spitalul penitenciar Bucureşti, mai puţin de 50 de femei se aflau la penitenciarele Baia Mare, Botoşani, Brăila, Bucureşti - Jilava, Codlea, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Oradea, Târgu Mureş, Satu Mare, Tulcea, Vaslui şi C.R.Găeşti.

În 50% din penitenciare un număr de 263 (11,35%) femei nu aveau pat individual (45% la Penitenciarul Târgu Jiu, 36% la Penitenciarul Bucureşti- Rahova, 29,6% la Penitenciarul Focşani, 28,9% la Penitenciarul Craiova, 23,2% la Penitenciarul Bacău, 22% la Penitenciarul Codlea, 19,5% la Penitenciarul Botoşani, 14,35% la Penitenciarul Târgşor). Numărul femeilor aflate într-o cameră varia între 4 la penitenciarele Bucureşti - Jilava, Giurgiu, Oradea şi 33 la Penitenciarul Târgşor.

Din numărul total al femeilor aflate în penitenciare, 35,96% erau folosite la muncă, din care 21,5% la activităţi cu plată, 14,37% la activităţi de deservire în folosul unităţii şi 0,1% la muncă în folosul comunităţii.

Procentul maxim al femeilor folosite la muncă era de 87,5% la Penitenciarul Bucureşti – Jilava, iar cel minim de 5,3% la Penitenciarul Bucureşti - Rahova. Datorită profilului, erau două unităţi unde femeile nu munceau: Centrul de Reeducare Găeşti şi Spitalul penitenciar Bucureşti. Procentul de participare al femeilor la activităţile cu plată varia între 64% la Penitenciarul Galaţi (procente intermediare: 48% Brăila, 44% Târgşor, 43%, Craiova, 41% Focşani, 38% Oradea, 31% Baia Mare şi Drobeta-Turnu Severin, 26% Gherla şi Arad, 21% Deva, 17% Satu Mare) şi 14% la Penitenciarul Timişoara. Femeile mai erau folosite la activităţi de deservire în folosul unităţii şi la activităţi în folosul comunităţii (0,3% penitenciarul Târgşor).

Din totalul de 2316, femei 292 (12,6%) erau analfabete, iar dintre acestea 148 (50,7%) urmau cursuri de alfabetizare. La penitenciarele Bacău, Baia Mare, Deva, Focşani, Giurgiu, Iaşi, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Timişoara, Satu Mare, Tulcea, Spital Penitenciar Bucureşti pentru femeile care nu ştiau carte, circa 70, nu erau organizate cursuri de alfabetizare.

Din cele 30 de penitenciare în care se aflau femei, numai la 20% au fost organizate cursuri de calificare pentru acestea (Iaşi, Târgşor, Târgu Jiu, Vaslui şi Centrul de reeducare Găeşti), fiind înscrise 3,6% din totalul femeilor aflate în penitenciare, pentru meseriile de croitor şi bucătar.

31,4% din numărul de femei aflate în penitenciare erau cuprinse în programe de terapie şi anume: terapie suportivă, cognitiv-comportamentală, ocupaţională, nondirectivă, psihodramă, susţinere morală, îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale, socioterapie, ergoterapie, consiliere psihologică individuală, autocunoaştere, tehnici de autocontrol, psihoterapie interogativă.

În 23% din penitenciare (Aiud, Bucureşti - Jilava, Colibaşi, Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, Oradea, Spital Penitenciar Bucureşti) nici o femeie nu era cuprinsă într-un program individual sau de grup.

În 53% (16) din penitenciare, personalul a beneficiat de pregătire specifică pentru lucrul cu femeile, în 9 (30%) penitenciare (Bacău, Bucureşti-Rahova, Colibaşi, Craiova, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş, Timişoara, Satu Mare) personalul nu a beneficiat de nici un

46

Page 47: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

curs de pregătire pe acest specific, iar la restul penitenciarelor o parte din personal avea pregătire specifică pentru lucrul cu femeile.

În numai 2 penitenciare erau locuri special amenajate, în cadrul sectorului vizită, pentru primirea copiilor.

Personalul sectorului socio-educativ a înaintat o serie de propuneri cu privire la diversificarea şi îmbunătăţirea activităţilor desfăşurate cu femeile deţinute, care însă pot fi realizate pe plan local, în colaborare cu instituţii de stat sau organizaţii neguvernamentale:

mai multe cursuri de calificare: croitorie, tricotaj, goblen, coafură (Aiud, Târgu Mureş);

activităţi casnice şi sportive (Aiud, Focşani); cunoaşterea legilor şi educarea în spiritul respectării lor (Galaţi); hobby - grafică, pictură, artizanat (Poarta Albă); grupuri terapeutice de dezvoltare a personalităţii (Târgu Mureş); reintegrarea în viaţa de familie (Satu Mare); realizarea studiului: Riscul “masculinizării” infracţiunilor (Satu Mare); activităţi în comunitate (Târgşor); autocunoaştere, autoajutor, tehnici de rezolvare a conflictelor şi de comunicare

(Vaslui).

47

Page 48: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

CAPITOLUL VMONOGRAFIE PENITENCIARĂ: REINTEGRAREA SOCIALĂ A FEMEILOR DIN PENITENCIARUL TÂRGŞOR

5.1. Penitenciarul Târgşor: instituţie cu caracter unic în cadrul Sistemului Penitenciar românesc

Penitenciarul Târgşor este singurul penitenciar pentru femei din ţară, în celelalte penitenciare existând doar secţii pentru femeile care au afaceri judiciare în zonele limitrofe şi cele aflate în tranzit. Pe plan internaţional, tendinţa generală este ca femeile deţinute să fie cazate în locaţii cât mai aproape posibil de casă, considerându-se de maximă importanţă menţinerea legăturii deţinutelor cu familia, cu locul de domiciliu. Acest lucru este dificil de realizat având în vedere că Penitenciarul Târgşor este singurul destinat femeilor condamnate definitiv din toată ţara şi de numărul foarte mic de locuri pentru femei din secţiile de tranzit din ţară. Chiar dacă ar fi de preferat să funcţioneze mai multe închisori pentru femei, repartizate în fiecare din principalele regiuni ale ţării, ţinând cont de condiţiile existente în prezent, este recomandat să fie folosite cu randament maxim şi locaţiile din închisorile pentru bărbaţi.

Există o tensiune inevitabilă între cele două opţiuni – pe de o parte să încerci să ţii femeile într-un loc cât mai aproape de casă, dar prin aceasta să fie marginalizate datorită faptului că reprezintă un grup foarte mic în închisorile pentru bărbaţi şi, pe de altă parte, să le concentrezi într-o închisoare dedicată numai femeilor, dar plasându-le astfel departe de casă.

În prezent, folosirea de locaţii comune nu este în beneficiul populaţiei de femei deţinute. Analizând standardele aplicate femeilor într-o serie de ţări europene, se poate afirma că numai închisorile destinate femeilor răspund cel mai bine nevoilor lor şi orice compromis cu închisorile comune trebuie să includă măsuri de prevedere împotriva dezavantajelor de a ţine femei şi bărbaţi împreună. Aceste măsuri de prevedere trebuie să includă:

separare fizică ; identitate separată întărită de un management şi personal distinct; bugete separate şi un sistem contabil care să separe costurile ; facilităţi separate pentru vizite ; aprovizionare separată privind alimentaţia; îngrijire medicală separată; educaţie, ocupaţie şi educaţie fizică separate.

Având în vedere ponderea redusă a femeilor în cadrul populaţiei penitenciare – 4,8%, în ţara noastră, existenţa a unei singure închisori pentru femei nu este un lucru complet neobişnuit.

Penitenciarul Târgşor este locul unde îşi execută pedepsele privative de libertate femeile condamnate definitiv pentru orice tip de infracţiune şi cele în curs de judecată (la Curtea de Apel Ploieşti).

Înfiinţarea altor închisori numai pentru femei în ţară ar necesita costuri mari, dar este bine să cunoaştem exemplul altor sisteme penitenciare din alte ţări, unde, deţinutele care se apropie de terminarea pedepsei sunt transferate cât mai aproape de casă şi se pregătesc pentru eliberare căutându-şi un loc de muncă, locuinţă etc., prin intermediul unor organizaţii similare cu Serviciul de Probaţiune. Sistemul se dovedeşte a fi plin de

48

Page 49: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

succes în asigurarea unei reintegrări tranziţionale în comunitate, merită a fi studiat şi s-ar putea aplica şi la noi cu costuri şi eforturi minime.

5.1. 1. Istoricul Penitenciarului TârgşorÎn anul 1862, după Unirea celor două ţări româneşti, Moldova şi Ţara

Românească, domnitorul Alexandru I. Cuza a aprobat decretul nr. 630 de organizare a Serviciului Închisorii şi Asistenţei Sociale în România. În registrul istoric şi tehnic al domeniilor militare este consemnat faptul că în 1857, un călugăr pe nume Rovin, a ridicat o serie de construcţii care alcătuiau Mănăstirea Crîngul Teiului, aşezată pe locul unde acum este poziţionat Penitenciarul Târgşor. În 1864, după ce a fost abandonată de către călugări, mănăstirea, la ordinul prinţului Cuza, a devenit arsenal.

În 1882, fostul secretar de război I. C. Brătianu a cerut regelui Carol I să înfiinţeze o închisoare militară cu o capacitate 800-1000 de paturi. În perioada 1882 – 1948, această locaţie a funcţionat ca închisoare militară.

La 8 mai 1948, închisoarea militară Târgşorul Nou a fost preluată de Ministerul Afacerilor Interne şi transformată într-o închisoare civilă.

În perioada 1948-1952, au fost încarcerate în Penitenciarul Târgşor diferite categorii de deţinuţi consideraţi a fi opozanţi ai regimului comunist nou instaurat.

La 6 ianuarie 1952, toţi deţinuţii bărbaţi au fost transferaţi în alte instituţii penale şi în locul lor au fost aduse femei deţinute. În mai 1954, marea majoritate a deţinutelor au fost fie transferate la alte instituţii penale, fie eliberate.

În 1962, s-a demolat locul de deţinere propriu zis şi s-au construit fostele secţii I şi II. În perioada 1967 - 1977, media numerică a deţinutelor din Târgşor a fost de 655.

În perioada 1973-1975 s-au construit secţiile de deţinere III şi IV. În perioada 1982-1988 a început sistematic demolarea clădirilor sectorului

administrativ de comandă.După perioada Revoluţiei, Direcţia Generală a Penitenciarelor şi instituţiile penale

şi-au exprimat adeziunea la principiile legii democraţiei în România. Schimbările democratice din societate au devenit clare în instituţiile penale şi condiţiile din penitenciare au devenit mai umane atât pentru personal cât şi pentru deţinuţi.

5.1.2. Modernizarea Penitenciarului TârgşorÎn 1970, condiţiile de detenţie nu mai erau în concordanţă cu standardele şi

condiţiile stabilite de Legea numărul 23 din 1969. Deoarece trebuiau atinse regulile cuprinse în Standardul Minim al Naţiunilor Unite referitor la tratamentul deţinuţilor, Ministerul de Interne a ordonat construirea de noi clădiri pentru înlocuirea celor vechi. Între 1973 şi 1975 s-au construit secţiile 3 şi 4 şi capacitatea de cazare era de 790 de deţinuţi.

In 1982, clădirile administrative şi de comandă au fost demolate şi modernizate. Ateliere de lucruDe când există ca închisoare militară (1935 – 1940), în cadrul Penitenciarului

Târgşor a existat o secţie de croitorie unde deţinuţii confecţionau haine şi lenjerie pentru armată, articole de îmbrăcăminte şi pantofi de piele. Activitatea a fost oprită după transformarea închisorii într-o închisoare civilă.

Sub autoritatea Ministerului de Interne, în 1958, închisoarea a început să producă articole de îmbrăcăminte. În anul 1963 au fost cumpărate utilaje moderne şi confecţiile realizate aici erau destinate pieţii interne. În perioada 1970 - 1977 s-au realizat produse pentru export.

49

Page 50: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

În urma pierderilor înregistrate ca urmare a cutremurelor din anii 1977 şi 1986 s-a construit noua clădire a Întreprinderii de Confecţii Târgşor, care face parte din Regia autonomă “MULTIPRODUCT” din subordinea Ministerului Justiţiei. Începând cu anul 1991, anual, în medie 350 de deţinute muncesc în această locaţie.

La 26 martie 1973 Ministerul Afacerilor Interne a ordonat ca fiecare instituţie penală să aibă propria fermă agricolă. Fermele agricole au fost pentru mult timp sursele de venit ale instituţiilor penale. Din anul 1977, aceste ferme furnizează produse agro-alimentare pentru personal şi deţinuţi. Suprafaţa fermei agricole a crescut de la 10 la 20 de ha, adăugându-se recent încă 20 de ha. O parte din teren a fost obţinut de la ferma de stat Pucheni (Prahova) şi de la Staţiunea pentru Cercetare Agricolă – Ferma Stoeneşti.

5.1.3. LocaţiePenitenciarul Târgşor este poziţionat în zona de Vest a oraşului Ploieşti la o

distanţă de 15 km, pe şoseaua Ploieşti – Târgovişte DN 72, în comuna Ariceştii Rahtivani, sat Târgşoru Nou şi are o suprafaţă totală de 150 300 m.p.

În imediata apropiere se află o unitate militară cu profil de aviaţie şi biserica creştin–ortodoxă Sfinţii Mihail şi Gavril care asigură serviciile religioase pentru comunitate .

5.1.4.Managementul în locaţiile din TârgşorSuprafaţa totală a incintei penitenciarului este de 150.300 m.p., din care spaţii de

deţinere de 30.000 m.p. constând în două pavilioane de deţinere (parter şi etaj unde funcţionează cele 4 secţii ale penitenciarului), ateliere de lucru, bloc alimentar cu sală de servit masa, club pentru diverse activităţi educative şi bibliotecă, două pavilioane administrative, un sector vizită.

Pentru personalul administrativ sunt prevăzute două pavilioane în care îşi desfăşoară activitatea compartimentele siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, logistică, reeducare, financiar, resurse umane.

Pentru buna desfăşurare a activităţilor unităţii penitenciare există amenajate clădiri pentru depozite, garaj auto, centrală termică, club cadre.

Unitatea are o gospodărie agro-zootehnică cu spaţii şi clădiri aferente necesare creşterii animalelor folosite pentru hrana efectivelor de deţinute cazate în penitenciar.

Secţia exterioară Movila Vulpii are o suprafaţă de 70.000 m.p. cu 480 m.p. clădiri. Este prevăzută cu 4 camere de deţinere cu grup sanitar propriu, club, sală de mese, bloc alimentar, sector vizită şi cabinet medical, curţi de plimbare.

5.1.5.Planificarea strategică a locaţiilor pentru femeiÎn incinta unităţii sunt amenajate ateliere în suprafaţă de 70 m.p. în care lucrează

un număr de 30 deţinute, activităţile desfăşurate sunt cele de creaţie, de confecţionare a unor articole destinate caselor de copii, pentru decorarea spaţiilor destinate minorilor, etc.

Alăturat acestor ateliere se află Fabrica de Confecţii cu 5 zone de lucru în care personalul deţinut execută lucrări de croitorie diversificată, în baza contractelor încheiate de conducerea fabricii cu diferiţi agenţi economici. Activitatea acestora în cadrul fabricii este o activitate remunerată, deţinutele obţinând atât zile câştig ce pot devansa liberarea condiţionată cât şi sume băneşti.

Managerii aşezământului penitenciar s-au preocupat permanent în asigurarea drepturilor de cazare şi echipare a deţinutelor astfel încât cazarea acestora se realizează în

50

Page 51: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

cadrul celor două pavilioane de deţinere, cuprinzând un număr de 54 camere dotate corespunzător cu mobilier, cazarmament adecvat şi grup sanitar propriu.

În cadrul celor două pavilioane funcţionează cabinetele medicale şi o infirmerie, în scopul asigurării în bune condiţii a asistenţei medicale a personalului deţinut.

Pentru prepararea hranei şi servitul mesei sunt amenajate în incinta blocului alimentar încăperi pentru depozitarea alimentelor, prepararea hranei, spălatul veselei şi o sală de mese care comunică cu secţiile 3 şi 4. Pentru secţiile 1 şi 2 sunt prevăzute săli de mese distincte.

În apropierea blocului alimentar sunt situate spaţiile în care funcţionează spălătoria unităţii în vederea asigurării unui cazarmament curat.

Pentru desfăşurarea activităţilor de reintegrare socială a deţinutelor, aşezământul penitenciar beneficiază de un club modern cu bibliotecă şi sală de lectură. De asemenea în cadrul secţiei 3 funcţionează un salon de frizerie şi coafură amenajat cu fonduri alocate în cadrul unui program PHARE.

Pentru asigurarea unor condiţii decente întâlnirii deţinutelor cu familia, a fost modernizat în cursul anului 2006 spaţiul destinat sectorului vizită. Având în vedere specificul penitenciarului, în cadrului sectorului vizită a fost amenajată camera destinată întâlnirii dintre mame şi copii.

La secţia exterioară Movila Vulpii sunt cazate deţinute care pe perioada executării pedepselor au avut un comportament corespunzător iar până la liberare mai au de executat aproximativ 18 luni. Secţia este prevăzută cu 4 camere de deţinere cu grup sanitar propriu, club, sală de mese, bloc alimentar, sector vizită şi cabinet medical.

5.1.6. Proiectarea închisorii ţinând cont de femeiRealizarea noului spaţiu a condus la majorarea capacităţii de detenţie a

Penitenciarului Târgşor şi la asigurarea unor spaţii moderne, cu dotările necesare desfăşurării activităţilor specifice.

5.2. INDICATORI AI POPULATIEI CARCERALE5.2.1. Date statisticeÎn anul 2006 a fost ţinută evidenţa nominală şi statistică pentru 2095 persoane

aflate în custodie (efectiv rulat).Date statistice privind situaţia femeilor din Penitenciarul Târgşor, la 31.12.2006:

51

Page 52: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Structura persoanelor condamnate după vârstă :- 14 – 18 ani : 6- 19 – 21 ani : 18- 22 – 30 ani : 163- 31 – 40 ani : 177- 41 – 60 ani : 164- peste 60 ani : 13

Structura persoanelor condamnate după mediu de provenienţă:

- rural : 167- urban : 374

Structura persoanelor condamnate după nivelul de educaţie:- analfabete : 63- învăţământ primar (4 clase) : 202- învăţământ gimnazial (8 clase) : 175- liceu (12 clase) : 73- studii superioare : 28

Structura persoanelor condamnate după starea civilă :- căsătorite : 163- necăsătorite : 133- concubinaj : 178- văduve : 67

Structura persoanelor condamnate după numărul de copii şi numărul de copii minori :

Din totalul de 541 deţinute 443 sunt mame. Dintre acestea 392 au copii minori, 51 au copii cu vârste peste 18 ani.

Structura persoanelor condamnate după categoria penală:- arestate preventiv : 22 - condamnate în primă instanţă : 32 - condamnate definitive : 487

Structura persoanelor condamnate după situaţia juridică : - recidivişti : 109- fără antecedente penale : 373 - cu antecedente penale : 59- Structura persoanelor condamnate după durata condamnării definitive :

- condamnare < 1 an : 7- 1- 5 ani : 206- 6 – 15 ani : 237- peste 15 ani : 35- detenţie pe viaţă : 2

Structura persoanelor condamnate după natura infracţiunii : - contra persoanei : 158- contra patrimoniului : 190- care aduc atingere unor activităţi de interes public : 10- care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea : 21- trafic şi consum de droguri : 143- alte infracţiuni : 19

5.2.2.Condiţia femeii în închisoare

52

Page 53: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Femeile delincvente care execută pedeapsa închisorii sunt mult mai marginalizate în comparaţie cu bărbaţii condamnaţi în ceea ce priveşte condiţiile, munca, relaţiile cu familia. Mai mult decât atât, problemele psihice şi cele legate de plasamentul copiilor pentru îngrijire - cu toate consecinţele ce decurg dintr-o astfel de măsură – constituie un alt set de circumstanţe dificile pentru femei. Femeile tind să comită infracţiuni mai puţine şi mai puţin violente decât bărbaţii, au mai puţine calificări educaţionale şi profesionale, au fost expuse mai mult abuzului sexual, fizic şi emoţional şi sunt în număr mai mare părinţi singuri. Un sistem penal gândit pentru bărbaţi nu poate rezolva nevoile specifice ale femeilor deţinute.

Din analizele realizate la nivelul penitenciarului Târgşor asupra femeilor aflate în custodie, se desprind o serie de trăsături caracteristice :

• Vârsta cea mai frecventă este cuprinsă între 25-35 ani;• Cele mai multe femei provin din mediul urban;• Cel mai adesea femeile sunt condamnate pentru o infracţiune legată de droguri sau

furt;• Deseori femei cu venituri mici, cu un nivel scăzut de educaţie şi necalificate

profesional;• Majoritatea provin din familii dezmembrate sau/şi în curs de dezmembrare. Membrii

familiei au şi ei caziere;• Deţinutele sunt persoane care au suferit violenţe fizice sau/şi sexuale şi abuzuri în

copilărie sau în viaţa adultă;• Multe sunt mame necăsătorite cu mulţi copii minori;• Prezintă probleme multiple de sănătate fizică şi mentală;• De multe ori, infracţiunile violente sunt determinate de violenţa domestică ;

• Cel mai multe infracţiuni de furt şi droguri au un motiv economic, dictat de sărăcie.

Conştientizarea diferenţelor dintre femeile şi bărbaţii infractori

Abordând problema dintr-un alt punct de vedere, putem spune că cea mai definitorie caracteristică a femeilor aflate în penitenciar este chiar genul lor, care le diferenţiază net de populaţia penitenciară masculină majoritară. Această caracteristică este important de evidenţiat deoarece are implicaţii majore asupra modului în care înţelegem nevoile acestei categorii de femei şi modul în care ne putem adresa lor cel mai eficient.

Astfel :

Legat de comportamentul lor infracţional, bărbaţii şi femeile se implică în mod diferit ca participare, motivare şi pericol, pentru ei înşişi şi pentru alţii;

Extinderea infracţiunilor comise de femei este, cu câteva excepţii, mai mică decât la bărbaţi;

Infracţiunile comise de femei sunt în medie mai puţin grave, mai puţin violente, şi mai mult legate de furt şi droguri;

Ponderea femeilor care comit infracţiuni este relativ mică – 4,8% din populaţia penitenciară din România ;

Relaţia dintre a fi victimă şi infractor joacă un mare rol în viaţa femeilor. La începerea unei cariere infracţionale contribuie abuzul de acasă, sărăcia, traumele şi uzul excesiv de droguri şi alcool;

Femeile reacţionează la supraveghere, detenţie şi tratamente diferit faţă de bărbaţi. Ele sunt:

53

Page 54: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

- mai puţin violente în cursul detenţiei decât bărbaţii, comit abateri disciplinare minore;- sunt puternic influenţate de a se simţi responsabile şi a avea grijă de copiii lor, de familia lor;- sunt mai receptive la programele socio-educative;- se simt mai responsabile pentru relaţia cu personalul închisorii şi colegele de detenţie;- se implică mai mult în menţinerea unui mediu înconjurător curat, sănătos şi intimizat.

Crearea unui mediu înconjurător (de detenţie) bazat pe securitate, demnitate şi respect.

Din studiile şi convorbirile avute cu femeile din penitenciarul Târgşor reiese că o altă caracteristică importantă care are un rol major în viaţa femeilor private de libertate este crearea unui mediu de detenţie bazat pe securitate, demnitate şi respect.

• Femeile au nevoie de un mediu (tratament şi detenţie) care este sigur şi plin de grijă. • Un mediu înconjurător sigur din punct de vedere fizic şi mental contribuie la

dezvoltarea pozitivă a femeilor. • Siguranţa este conceptul cheie care poate face faţă abuzului de acasă şi care le poate

ajuta pe victimele abuzurilor. • Femeile infractor apreciază atunci când au un loc sigur unde să trăiască, ţinând cont

de nevoia lor de ajutor şi siguranţă fizică. O proporţie semnificativă a femeilor din penitenciar are un nivel educaţional sub

medie şi puţină experienţă de muncă. Multe dintre deţinute sunt analfabete – 11%. Nivelul scăzut de educaţie nu este un factor cauzal în sine, ci mai degrabă un indicator al mediului social în care se regăsesc atât victimele cât şi agresorii, mediu caracterizat de marginalizare şi excluziune socială.

Pentru femeia-deţinută viaţa în penitenciar aduce consecinţe majore în viaţa personală: distrugerea familiei, degradarea fizică şi morală. Deşi încearcă să-şi motiveze actul infracţional comis, să-l prezinte ca fiind finalul unui proces fără alternative, că oricine ar fi fost în locul lor ar fi procedat la fel, acestea trebuind să le apere de remuşcări, ele cred mai puţin în reabilitare şi consideră pedeapsa ca pe “o învăţătură de minte”.

Cercetând căile prin care se ajunge la infracţiune s-au identificat o serie de probleme cheie în producerea şi susţinerea criminalităţii feminine. Astfel, foarte multe deţinute au suferit abuzuri fizice ce par să fie rădăcina unui comportament infracţional ulterior, a unei dependenţe şi criminalităţi ulterioare. Cauzele violenţei intrafamiliale sunt variate: sărăcie, conflicte intraconjugale, infidelitatea soţului sau soţiei, consumul de alcool sau tulburări psihice ale soţului.

Legătura dintre criminalitatea feminină şi consumul de droguri este foarte puternică. Femeile încep adesea să consume droguri la îndemnul partenerilor lor care continuă frecvent să le aprovizioneze cu droguri. Deseori femeile eşuează în încercările lor de a renunţa la droguri. Multe dintre ele încearcă, prin prostituţie, să-şi susţină financiar partenerii care sunt şi ei consumatori de droguri, dar adesea au parte de violenţă din partea acestora; totuşi, multe femei rămân în continuare ataşate de partenerii lor în ciuda abuzului şi neglijării.

Consumul de alcool reprezintă de asemenea un factor important în generarea şi menţinerea ciclului violenţei. Cu toate acestea femeile nu denunţă violenţa până în ultima fază, împărtăşind credinţa că bărbatul este stăpânul casei. În aceste condiţii, lipsite de sprijin şi speranţă, femeile ajung să se apere prin atac şi să comită omoruri în urma cărora toată familia are de suferit, cu consecinţe negative şi pentru societate.

54

Page 55: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

În cazul delincvenţei feminine se ridică şi problema copiilor care, rămaşi pentru perioade mai lungi fără mamă şi, în multe cazuri, fără tată – în cazul în care aceştia au fost victimele – au toate şansele ca, lipsiţi de familie, de educaţie să devină, la rândul lor infractori, îngroşând populaţia penitenciară.

Faptul că o proporţie semnificativă de infracţiuni împotriva persoanei sunt omuciderile, iar dintre acestea cea mai mare parte sunt comise în familie, reprezintă un indicator important al prevalenţei ridicate a violenţei domestice. Este de menţionat în acest context, că după 1989 s-au înregistrat o serie de cazuri care au şocat opinia publică. Astfel că, după o lungă perioadă în care comunitatea nu s-a simţit capabilă să ia în atenţie această problemă, în anul 2003 s-a manifestat o iniţiativă semnificativă în vederea controlării fenomenului de violenţă împotriva femeii: „Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie” – Legea nr. 217/2003.

5.2.3.Amestecul de vârsteSe aplică separarea pe regimuri de executare a pedepsei şi pe vârste, în toate

situaţiile minorele fiind cazate separat. Deţinutele minore sunt în general grupul cel mai volatil şi prezintă cele mai mari probleme privind controlul. Unele femei mai în vârstă acţionează ca un părinte, le ajută pe cele mai tinere şi s-a observat că fac acest lucru cu grijă şi cu sensibilitate. În unele cazuri acest lucru compensează femeile de faptul de a fi despărţite de propria lor familie. Sunt însă şi situaţii în care pe alte femei le revoltă rolul de părinte impus.

Deţinutele cu vârste peste 60 de ani, în număr relativ mic, nu sunt cazate separat, ci pentru a putea fi ajutate la efectuarea unor munci gospodăreşti de deţinute mai tinere, sunt repartizate împreună cu acestea, în funcţie şi de natura relaţiilor afective dintre ele, fapt ce are un impact pozitiv asupra stării lor psihice.

5.2.4.MinoreleSuntem de părerea fermă că închisorile nu ar trebui folosite pentru deţinerea

minorilor.

Minorele care execută o pedeapsă privativă de libertate reprezintă o categorie penală aparte datorită caracteristicilor psiho-comportamentale specifice şi a vulnerabilităţii, ceea ce necesită o intervenţie educaţională şi psihologică diferită de cea aplicată adulţilor.

Aceste particularităţi impun o intervenţie individualizată, care cuprinde programe educative, terapeutice, sportive, recreative, culturale planificate în funcţie de durata pe care acestea o petrec în penitenciar, astfel încât această perioadă să fie concepută sub forma unui demers constructiv, de natură să contribuie la echilibrarea şi dezvoltarea minorului.

În medie, anual, la Târgşor, sunt în custodie un număr de 6 minore care, de obicei provin din familii dezorganizate, nu sunt autorii principali ai infracţiunilor, sunt influenţate de adulţi în comiterea lor şi au abandonat şcoala.

Toate activităţile şi programele destinate minorelor au ca scopuri :

ameliorarea situaţiei lor disciplinare; implicarea familiilor lor în procesul de recuperare în vederea unei

reintegrări eficiente în familie şi societate; consolidarea relaţiilor familiale;

55

Page 56: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

conştientizarea importanţei pe care o are familia în dezvoltarea lor personală.

Minorele participă la o gamă diversă de programe educaţionale, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Lucrând cu această categorie aparte, se constată că ar fi util, ca după consultarea cu agenţii specializate ale comunităţii, să se adopte o politică şi procedură standard pentru protecţia minorelor care comit infracţiuni şi să se militeze pentru aplicarea de pedepse alternative (altele decât închisoarea) care să le permită o cât mai eficientă resocializare.

5.2.5.Minorităţi a) minorităţi etniceO parte importantă dintre persoanele private de libertate care sunt în custodia

Penitenciarului Târgşor sunt de etnie rromă (34%). De asemenea, sunt şi deţinute de etnie maghiară (9%).

Personalul este instruit să aplice deplina egalitate între deţinute şi nu se fac nici un fel de discriminări bazate pe etnie. Este responsabilitatea fiecărui membru al personalului de a asigura aplicarea corectă a unui tratament egal, imparţial tuturor minorităţilor etnice sau religioase.

De asemenea, nici deţinutelor nu li se permite să aibă manifestări antirasiale. Orice manifestări antirasiale, discriminatorii, de limbaj sau de comportament sunt descurajate şi sancţionate prompt, fie că vin din partea personalului, fie din partea deţinutelor. Încă de la primirea în penitenciar, deţinutelor li se explică care este politica penitenciarului în această problemă, sunt asigurate că nu vor fi supuse discriminării, dar nici nu li se va permite să aibă astfel de manifestări.

Indiferent de etnie, toate deţinutele au în mod egal, acces la toate activităţile din penitenciar, de natură educativă, religioasă sau recreativă. În limita posibilităţilor, în condiţiile date, se asigură programe care să satisfacă deţinutele de toate etniile.

Sunt organizate activităţi culturale care cuprind şi muzica sau obiceiurile acestor minorităţi, la biblioteca penitenciarului există şi literatură în limba maghiară (este drept că un număr redus de volume), sunt organizate servicii religioase pentru deţinutele de religie catolică sau reformată. Sunt prezentate materiale care să sublinieze aportul persoanelor de alte etnii la cultura şi viaţa socială românească de-a lungul istoriei.

b) minorităţi sexuale

Printre deţinute se află şi persoane cu orientări sexuale diferite. Fără a încuraja acest comportament, există o politică consecventă de a nu face discriminări de nicio natură în aplicarea regimului de detenţie, asigurându-se acestor persoane drepturi egale cu ale tuturor celorlalte deţinute.

5.2.6.Clasificarea pe regimuri Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate. Acestea trebuie să asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor lor, fără să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată.

În conformitate cu Legea numărul 275/2006, privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pedepsele privative de libertate se execută pe 4 regimuri bazate pe sistemele progresiv şi regresiv.

56

Page 57: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

5.3. Managementul Penitenciarului Târgşor5.3.1.Structura managerială ţinând cont de nevoile de bazăStructura managerială este astfel concepută încât să poată răspunde cât mai

eficient şi operativ nevoilor de bază de toate tipurile legate de : asigurarea pazei, gospodărire, probleme ale personalului, ale persoanelor private de libertate, ale colaboratorilor externi.

Sunt aplicate principii, metode şi tehnici de conducere, proceduri decizionale, informaţionale şi organizatorice, precum şi o serie de reguli prin care se exercită procesul managerial la nivelul întregului penitenciar şi a comportamentelor sale. În activitatea de conducere se stabilesc obiective care integrează, în mod sistematic, principalele activităţi manageriale orientate consecvent spre îndeplinirea în condiţii de eficacitate şi eficienţă a obiectivelor penitenciarului,.

Obiectivele generale ale sistemului managerial sunt: Dezvoltarea funcţiei educaţionale; Asigurarea unei imagini pozitive a penitenciarului ; Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie; Creşterea gradului de siguranţă; Asigurarea unui nivel optim de resurse pentru buna funcţionare a

penitenciarului.Modul în care echipa managerială asigură funcţionarea penitenciarului şi

conectarea acestuia la viaţa socială exterioară, determină în măsură hotărâtoare eficienţa activităţii lui şi implicit, contribuţia sa la reducerea fenomenului infracţionalităţii în zona de responsabilitate şi pe ansamblul ţării. Managementul penitenciarului este permanent în centrul atenţiei atât a deţinuţilor, cât şi a personalului. Este încontinuu observat şi analizat, criticat, studiat, în funcţie de deciziile pe care le ia în cele două medii diametral opuse şi în relaţiile cu colaboratorii externi.

Există un dialog permanent între şefi şi subordonaţi. Acesta se face zilnic cu ocazia predării-primirii serviciului, la pregătirea intrării în serviciu, cu ocazia şedinţelor de analiză ale compartimentelor (lunar, trimestrial), cu ocazia punerii în practică a unor prevederi legale, a unor ordine ale Ministerului Justiţiei sau ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În perioada actuală şi cea care urmează, întregul personal al penitenciarului se află în etapa realizării unor proiecte ambiţioase de aliniere la cerinţele internaţionale privind executarea pedepsei cu închisoarea.

5.3.2.Controlul şi inspecţiile Există un control continuu şi riguros al realizării obiectivelor, deosebit de necesar,

pentru toate compartimentele, mai ales că în unele compartimente, activitatea se desfăşoară pe parcursul a 10 ore sau în schimburi 12 /24 ore. Organizarea controlului este atributul nivelului managerial superior, se organizează global şi pe compartimentele avute direct în subordine.

O practică curentă o reprezintă controalele inopinate, repetate la diferite ore ale zilei şi nopţii, cu o durată scurtă (30 minute – 60 minute) şi care vizează, în special, modul de executare a serviciului de către personalul care asigură paza şi supravegherea deţinutelor la punctele de lucru exterioare şi paza şi supravegherea deţinutelor în interiorul locului de deţinere.

57

Page 58: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Toate controalele, indiferent de forma de desfăşurare, sunt urmate de constatări, măsuri şi sunt evidenţiate în documentele existente în acest sens.

5.3.3.Raportul manageri – deţinuteDirectorul penitenciarului apără interesele deţinutelor acţionând în favoarea lor, în

situaţii când este implicat personalul sau alte persoane din exterior. Deţinutele au posibilitatea de a ieşi la raport în faţa directorului sau oricărui alt

membru al echipei manageriale pentru a-şi expune problemele sau a cere unele lămuriri şi informaţii. Sunt informate prin punctele de afişaj şi materialele din Mapa de Cameră despre orele de audienţă ale directorului şi altor şefi de serviciu şi, când doresc să meargă în audienţă, anunţă personalul de supraveghere pentru a fi înscrise pe lista de audienţe.

Dincolo de aceasta, există o oarecare lipsă de formalism referitor la modul de a lua legătura cu membrii echipei manageriale. Directorul, în special, dar şi alţi membri ai echipei manageriale, merg aproape zilnic în mijlocul deţinutelor pentru a urmări modul cum se desfăşoară activităţile lor şi a se interesa despre problemele şi nevoile lor care pot fi expuse şi în acest cadru informal.

Ori de câte ori deţinutele comit abateri disciplinare care trebuie să fie sancţionate, au posibilitatea de a fi audiate de directorul penitenciarului şi de a-şi expune punctele de vedere cu privire la situaţia creată, scopul acestei proceduri fiind ca directorul să poată lua hotărârea cea mai corectă şi utilă atât pentru deţinută cât şi pentru menţinerea ordinei în unitate.

5.3.4. CererilePersoanele private de libertate pot formula cereri, reclamaţii şi sesizări către

conducerea penitenciarului cu privire la toate aspectele referitoare la regimul de detenţie din penitenciar. Pentru soluţionarea acestora, directorul unităţii organizează programul de audienţe cu deţinutele. Zilele consacrate acestor audienţe precum şi personalul desemnat pentru a duce la îndeplinire această activitate se stabilesc la început de an şi se aduc la cunoştinţa deţinutelor. În afara programului stabilit pentru audienţe la director, deţinutele pot formula cereri atât în scris dar şi verbal, oricărui membru al personalului. Acest lucru se poate face zilnic sau în zile anume stabilite în funcţie de conţinutul cererii.

Membrilor personalului anume desemnaţi le revine responsabilitatea primirii cererilor, înregistrării acestora şi distribuirea către compartimentele şi sectoarele din unitate pentru verificare şi propuneri. Directorul unităţii poate delega competenţa de soluţionare a unui tip de cerere în funcţie de obiectul acesteia. Odată cu delegarea de competenţă, directorul stabileşte şi persoanele care, după caz, fac propuneri, avizează şi soluţionează fiecare tip de cerere. Directorul are obligaţia să monitorizeze şi să controleze modul de soluţionare a cererilor pentru care a fost delegată competenţa. Semestrial, persoanele şi compartimentele de muncă cărora le-a fost delegată competenţa de soluţionare a anumitor tipuri de cerere, prezintă directorului rapoarte de activitate.

Comandantul de secţie sau persoana anume desemnată aduce la cunoştinţa persoanelor private de libertate, sub semnătură, modul de soluţionare a cererii, după care predă cererile pe condică, atunci când este cazul, pentru punerea în executare compartimentelor competente. După soluţionarea sau punerea în executare a cererii, aceasta se clasează la dosarul individual. Registrul de evidenţă a cererilor deţinutelor este folosit şi la activitatea de audienţă cu acestea, consemnându-se în mod corespunzător. Acest registru se păstrează timp de trei ani în arhiva unităţii.

58

Page 59: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Anual, Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este informat în scris cu privire la activitatea de soluţionare a cererilor, reclamaţiilor şi sesizărilor persoanelor private de libertate. Cererile deţinutelor se fac pe formulare tipizate care sunt unice pentru întreg sistemul penitenciar din România.

5.3.5. Managementul abaterilor disciplinareManagementul abaterilor disciplinare respectă prevederile Legii nr. 275/2006.

Deţinuta este adusă în faţa directorului care se asigură că aceasta a luat act de conţinutul raportului de pedepsire şi de acuzaţiile ce i se aduc. Dacă deţinuta doreşte, directorul poate aproba să fie chemaţi martori. În cazul în care deţinuta se consideră nevinovată, va fi tratată ca fiind nevinovată (prezumţia de nevinovăţie) excepţie făcând situaţia în care recunoaşte faptele pentru care este acuzată. Ofiţerul care a întocmit raportul prezintă dovezi în sprijinul acuzaţiilor. Directorul nu poate obliga nici un alt deţinut să depună mărturie.

După ce se consultă cu Comisia de disciplină, Directorul decide dacă deţinuta este găsit vinovată sau nevinovată, stabileşte măsura disciplinară care trebuie aplicată şi anunţă deţinutei decizia sa.

5.4.Personalul Fiecare închisoare are nevoie de personal de înaltă calificare. Acesta, trebuie să se

ocupe zilnic de deţinute şi de necesităţile lor, de buna funcţionare a închisorii, a securităţii şi siguranţei, să identifice şi să rezolve toate problemele. O închisoare este, într-un fel, un microcosmos social. Personalul şi persoanele din custodie sunt într-o permanentă stare de interdependenţă, situaţie care nu este nici într-un fel diminuată de inegalităţile din balanţa puterii.

Aspectele, condiţiile decente de viaţă şi politica închisorii pe termen lung sunt cruciale, nu numai pentru deţinute, ci şi pentru personal, pentru autorităţile închisorii, guvern şi politicieni care ştiu că cei mai mulţi deţinuţi se vor întoarce, mai devreme sau mai târziu în societate. Este în interesul lor ca deţinuţii să fie trataţi corespunzător şi capabili să se integreze social.

5.4.1. Numărul necesar de personalNumărul necesar de personal este în funcţie de capacitatea penitenciarului. La data

de 31.12.2006, situaţia se prezenta astfel :

Structura efectivului de personal : - încadrate 194 posturi din totalul de 259 ( 75%)

Din care:

- 30 funcţionari publici cu studii superioare;

- 163 agenţi;

- 1 personal civil;

Vârsta medie este de 35 ani, ceea ce denotă o mare rezervă de energie şi putere de muncă.

Funcţiile din interiorul penitenciarului sunt clar definite, la fel şi drepturile şi obligaţiile fiecărui membru al personalului. Prin planurile sectoriale de activitate sunt stabilite clar responsabilităţile fiecărui membru şi cine controlează îndeplinirea sarcinilor.

59

Page 60: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Şedinţele personalului conduse de un manager sunt necesare pentru a îmbunătăţi calitatea muncii şi pentru a obţine rezultatele necesare. În aceste şedinţe se fac schimburi de informaţii menite să identifice problemele apărute şi modul de soluţionare.

Calitatea personalului este determinată de o serie de factori: organizarea; recrutarea şi pregătirea de bază; competenţa şi atitudinea profesională; condiţii de serviciu şi statut; personal specializat ; folosirea forţei; personalul feminin; sarcina directorului.Munca în închisoare reprezintă o sarcină deosebită pentru personal. De la unii

se aşteaptă să asigure un înalt nivel al securităţii şi siguranţei, în timp ce alţii trebuie să-şi amintească permanent că, mai devreme sau mai târziu, deţinuţii se vor întoarce în societate. Închisorile pot fi focare de tensiune, cu explozii de violenţă din partea deţinuţilor nemulţumiţi de soarta lor. Victime pot fi atât în rândul personalului cât şi al deţinuţilor.

Personalul cel mai bine pregătit şi echipat poate să identifice problemele şi pericolele şi să ia măsuri din timp pentru a reduce riscurile. În acest sens, membrii personalului trebuie să fie atenţi, buni observatori şi să stabilească contacte cu deţinuţii. De aceste lucruri trebuie să se ţină cont când se selecţionează personalul, deoarece pentru el nu este important doar să fie atent la securitate, ci să cunoască şi necesităţile deţinuţilor.

Personalul care lucrează în închisoare cu ideea de a aplica pedepse suplimentare deţinuţilor nu trebuie să fie încadrat în sistem. Deţinuţii sunt pedepsiţi chiar de propria lor detenţie.

5.4.2.Modul de selectare şi de instruirePersonalul trebuie selectat corespunzător, instruit şi motivat. Procesul de

selecţionare se concentrează pe identificarea acelor candidaţi care prezintă instinctul necesar, adaptabilitate, maturitate, judecată şi abilitate în tratarea persoanelor private de libertate. Cerinţele pentru alte cadre depind de natura sarcinilor pe care trebuie să le ducă la îndeplinire şi de măsura în care vin în contact nemijlocit cu persoanele private de libertate.

Un nou angajat trebuie să urmeze anumite cursuri de pregătire generală, în timpul cărora atitudinea sa să fie bine observată. Instituţia trebuie să recunoască importanţa unei bune pregătiri a personalului şi să dea acestuia ocazia să urmeze cursuri de pregătire în timpul orelor de lucru. Pregătirea trebuie să fie plătită de instituţie. Conducerea penitenciarului are în vedere formarea şi instruirea profesională a tuturor angajaţilor, activitate desfăşurată în instituţiile specializate ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în Şcoala de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Agenţilor Târgul Ocna, în vederea lărgirii şi actualizării cunoştinţelor, dezvoltării aptitudinilor şi modelării atitudinilor necesare cadrelor de conducere şi de specialişti, în vederea creşterii nivelului calitativ al activităţii lor profesionale, potrivit cerinţelor actuale.

Personalul nou angajat cunoaşte condiţiile în care va munci, obligaţiile sale, poziţia ce va trebui adoptată în relaţiile cu deţinuţii, protecţia socială care i se oferă pentru munca deosebită pe care o face, salarizarea, drepturile pe care le are, programul de

60

Page 61: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

muncă. În aceste condiţii, marea majoritate a personalului este motivat şi angajat să suporte greutăţile inerente schimbării mentalităţii unui sistem penitenciar şi să răspundă solicitărilor fizice şi psihice specifice unei astfel de activităţi.

Integrarea noilor veniţi sau a celor promovaţi în noile colective de muncă constituie o preocupare permanentă. În acest sens, cadrele de conducere care se ocupă de acest aspect, le prezintă compartimentul şi colectivul în care aceştia urmează să lucreze, noile atribuţii, se ocupă de instruirea lor metodică şi urmăresc îndeaproape modul în care aceştia se adaptează la noul loc de muncă.

Activitatea tuturor membrilor personalului este direcţionată spre realizarea obligaţiilor de serviciu. Personalul trebuie să-şi îndeplinească sarcinile cu maturitate, înţelept, cu respect faţă de demnitatea umană şi individualitatea fiecărui deţinut. Pedeapsa pentru deţinuţii condamnaţi este privarea de libertate şi ea nu trebuie accentuată prin tratamentul şi atitudinea personalului faţă de aceştia.

De asemenea, personalul este instruit să trateze deţinuţii preventivi de o manieră care respectă statutul lor legal.

Din discuţiile cu membrii de personal, de orice grad, care aveau experienţă de lucru atât cu deţinuţi bărbaţi, cât şi cu femei, a reieşit că abilităţile, cunoştinţele şi cerinţele emoţionale necesare activităţii lor sunt diferite în locaţiile pentru femei. Mulţi dintre membrii personalului ne-au spus că au găsit munca solicitantă şi stimulativă dar toţi au fost de acord că pierderea de energie emoţională este foarte accentuată.

Personalul care lucrează în închisorile pentru femei are nevoie şi merită să fie susţinut în mod consistent de către management, prin instruire şi supervizare în aplicarea politicilor cele mai potrivite nevoilor acestui segment de populaţie. Din observaţiile noastre de personal care a avut de rezolvat situaţii dificile într-un număr de închisori, suntem justificaţi să recomandăm că ar fi util să se analizeze diferenţele în cerinţele legate de personalul din închisorile pentru femei şi să se specifice cunoştinţele, aptitudinile, experienţa şi atitudinea care se cer. Considerăm util să se elaboreze, bazându-se pe această analiză, o metodă de selecţie pentru personalul care va lucra cu femeile.

Politica de recrutare urmărită de Directorul penitenciarului împreună cu Biroul Resurse Umane anticipează apariţia deficitelor de personal pe posturi şi posibilităţi de acoperire a acestora. Se fac eforturi pentru recrutarea unui personal cât mai potrivit, pentru valorificarea pregătirii acestuia, pentru organizarea instruiri periodice, pentru a fi promovaţi cei care dovedesc a avea un înalt potenţial şi sprijiniţi în a se perfecţiona şi a urma nivele superioare de pregătire.

Atunci când se face selecţia anumitor cadre ale unităţii pentru a le promova în funcţii superioare, directorul ţine seama de pregătirea, aptitudinile, capacitatea de muncă a candidaţilor, temperamentul, trăsăturile caracteriale, atitudinile, interesele şi aspiraţiile acestora.

Este importantă problema folosirii unui personal potrivit. Din discuţiile purtate atât cu deţinutele cât şi cu membri ai personalului s-a stabilit că nu este vorba numai de felul în care personalul îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu dar şi de felul în care comunică cu deţinutele, ceea ce contează mult. Sunt câteva aspecte importante ale instruirii personalului care lucrează cu deţinute – de exemplu, conştientizarea rolului femeii de stâlp de bază al familiei şi efectele trecutelor abuzuri fizice, sexuale şi

61

Page 62: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

psihologice – precum şi aspecte circumstanţiale, cum ar fi de a lucra cu mame. Cei care pregătesc personalul trebuie să fie conştienţi de posibilele traume pe care personalul le poate suferi discutând anumite aspecte cu deţinutele şi de necesitatea unor mecanisme adecvate de suport pentru personal.

Considerăm utile unele analize privind necesităţile de pregătire care să pună în evidenţă nevoia ca personalul care lucrează cu femei să primească o instruire periodică, specifică, stabilindu-se ce fel de pregătire ar fi cea mai potrivită şi pentru ce grade de personal.

Este necesară o analiză mai aprofundată a cerinţelor asupra întregii populaţii de femei deţinute astfel încât să se poată formula politici strategice relevante privind îngrijirea sănătăţii, educaţia, locurile de muncă, educaţia fizică, alimentaţia, contacte cu familia, securitatea, reconsiderarea comportamentului infracţional, reconsiderarea consumului de droguri şi alcool, grija faţă de copii, consilierea şi reabilitarea. Ar fi de folos dacă o asemenea analiză ar include şi un raport în legătură cu ceea ce crede personalul care lucrează cu femei că ar fi necesar.

5.4.3. Caracteristici ale personalului care lucrează în închisorile pentru femeiMajoritatea personalului care vine direct în contact cu deţinutele în Penitenciarul

Târgşor, sunt, aşa cum şi este normal, femei. Personalul masculin nu poate percheziţiona deţinutele, nu le poate supraveghea în orice împrejurare şi nu se poate descurca cu ele în anumite situaţii privind recepţia şi cazarea lor. Majoritatea personalului, dar şi managerii şi chiar şi deţinutele, consideră că o anumită proporţie a personalului trebuie să fie masculină. Dar personalul masculin trebuie ales cu grijă şi trebuie instruit şi pregătit atent.

Tot personalul are nevoie de mult mai multă instruire şi ajutor pentru a lucra cu deţinute femei. Personalul masculin necesită o pregătire suplimentară.

La Penitenciarul Târgşor unde 83% din personalul care lucrează nemijlocit cu deţinutele sunt femei, incidentele de boală sunt mai mari decât în penitenciarele de bărbaţi unde personalul este predominant masculin. Trebuie luată în considerare nevoia de a avea la dispoziţie personal suplimentar pentru a înlocui femeile din personal care sunt fie absente din cauza concediilor pentru îngrijirea copiilor bolnavi, concediilor maternale sau de boală, fie trecute la munci uşoare ca urmare a maternităţii sau gravidiei.

Este destul de greu pentru personalul care lucrează cu deţinute necondamnate să acţioneze ca sfătuitor şi consilier, mai ales când atât de multe sunt într-o stare de tulburare emoţională. Personalul nu numai că are nevoie de suficient timp pe care să-l petreacă cu noile deţinute, dar trebuie şi să ştie cum să utilizeze timpul respectiv cu cel mai bun efect.

Dacă ignorarea regulilor şi anxietatea deţinutelor legată de situaţia lor exterioară nu este controlată în mod corespunzător, personalul poate suporta o mare presiune din partea femeilor. Aceasta poate duce apoi la stres, îmbolnăviri şi mai multă presiune asupra celor care rămân în serviciu. Experienţa arată că deţinutele sunt mai binevoitoare în a respecta regulile închisorii decât bărbaţii. Aceasta poate reflecta diferenţele şi nivelurile diferite de toleranţă care se aplică deţinuţilor bărbaţi şi femei. Dacă regulile sunt clar explicate şi administrate corect, comportamentul care este de aşteptat din partea deţinutelor poate fi structurat în avantajul tuturor.

62

Page 63: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Dând femeilor atenţia cuvenită, asigurându-le informaţiile esenţiale şi structurând aşteptările lor în privinţa regulilor, toate acestea sunt parte din modul în care personalul îşi poate îndeplini îndatoririle. Nu există influenţă mai puternică decât exemplul personal al fiecărui membru al personalului, şi este esenţial ca factorii de decizie să asigure continuitatea personalului pentru a-i asigura astfel consistenţa, mai ales în timpul tendinţei actuale de a raţionaliza numărul personalului în scopul reducerii costurilor.

Există o oarecare lipsă de formalism în relaţiile dintre personal şi deţinute. Asta nu înseamnă că nu se exercită un control corespunzător, dar modul în care se aplică nu este acelaşi ca în închisorile pentru bărbaţi.

Conducerea activităţilor are în vedere armonizarea relaţiilor dintre personal şi deţinuţi. Aceasta se face şi prin impunerea unui limbaj şi a unei conduite obligatorii de respectat pentru ambele părţi, prevăzută în Regulamentul de ordine interioară al penitenciarului. Ele nu trebuie să iasă din sfera de normalitate socială, dar nici să ducă la crearea unor obişnuinţe dăunătoare climatului de ordine şi disciplină care trebuie să existe într-un penitenciar.

Personalul obişnuit să lucreze în închisori pentru bărbaţi nu trebuie transferat la închisori pentru femei, fără o alegere, o pregătire şi o instruire atentă. În prezent acest lucru se întâmplă. A lucra în mod special în închisori pentru femei ar trebui să fie considerat ca un pas legitim şi de valoare în cariera profesională şi selecţiile pentru promovări ar trebui să ţină cont de acest lucru.

Personalul cu experienţă venit prin transfer din închisorile pentru bărbaţi a comentat asupra diferenţelor pe care le-a constatat lucrând cu persoanele private de libertate femei. El au constatat că multe deţinute, fiind vulnerabile şi dependente, au nevoie de mai multă atenţie personală decât are majoritatea deţinuţilor bărbaţi. Femeile îşi fac adesea griji pentru lucruri care sunt în afara controlului lor, invariabil referitoare la membriI familiei lor. Acestea sunt, evident, generalizări, dar ele indică faptul că este nevoie de regimuri şi programe diferite pentru femei faţă de cele pentru bărbaţi.

5.5. Nevoia de securitate adecvată5.5.1.Profilul de securitate al Penitenciarului Târgşor

Dimensiunea penitenciarului este apreciată prin prisma suprafeţei pe care se întinde, a numărului de personal angajat şi a numărului de deţinute pe care-l poate caza. Criteriile prezentate mai sus converg spre a clasifica Penitenciarul Târgşor în categoria de penitenciare cu o capacitate de deţinere de până la 1000 deţinuţi. Capacitatea de deţinere reprezintă raportul dintre numărul de deţinuţi ce pot fi cazaţi într-un penitenciar şi posibilităţile acestuia de a asigura respectarea drepturilor omului.

5.5.2.Secţii închise şi deschiseConform art. 11 al. 4 din Legea 275/2006 se stabileşte că “În cadrul

penitenciarelor se pot înfiinţa prin decizia Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare ale penitenciarelor, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriei de persoane condamnate şi cerinţele speciale de protecţie a anumitor categorii de persoane condamnate.”

De asemenea, conform art. 13 din aceeaşi Lege: “În cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa secţii speciale de arestare preventivă prin Decizia Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.” În secţiile speciale de arestare preventivă din

63

Page 64: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

penitenciare pot fi deţinute numai persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză precum şi persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată.

Conform art. 22 alin (3) din legea 275/ 2006, în Penitenciarul Târgşor există o secţie cu regim închis unde „persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează munca şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere.”

De asemenea, există o secţie cu regim semideschis în incinta penitenciarului şi o alta exterioară la Movila Vulpii unde se aplică acelaşi regim. “Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, prestează munca şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei”. ( Art. 23 alin (3) din Legea nr. 275/ 2006).

Referitor la secţia unde se aplică regimul deschis sunt respectate prevederile Legii nr. 275/2006, art.24, alineatul (2) unde se stipulează: „Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta munca şi pot desfăşura activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarului, fără supraveghere”.

5.5.3. Paza locurilor de deţinereSiguranţa deţinerii şi tratamentul penitenciar se asigură prin misiuni de pază,

escortare şi supraveghere a persoanelor private de libertate organizate şi executate în scopul aplicării regimurilor de executare a pedepselor, prevenirii sustragerii de la executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate, menţinerii ordinii şi disciplinei în rândul persoanelor private de libertate, precum şi pentru apărarea locurilor de deţinere.

Securitatea externă sau fizică este realizată prin amenajările specifice unui aşezământ de detenţie cum ar fi garduri împrejmuitoare prevăzute cu sârmă ghimpată, amenajări genistice, foişoare de pază, agenţi înarmaţi, reflectoare, dispozitive de separare, sisteme electronice de alarmare etc.

Pentru realizarea scopurilor, obiectivelor, misiunilor de pază, escortare şi supraveghere, Penitenciarul Târgşor foloseşte personal propriu specializat, pregătit şi instruit şi respectă proporţia minimă de un lucrător la 7 persoane private de libertate.

Menţinerea securităţii şi controlului solicită o vigilenţă regulată, constantă şi măsuri cât mai eficiente care au ca scop :

- să împiedice deţinuţii să producă tulburări ale ordinei interioare şi să prevină evadarea lor;

- să izoleze orice incidente survenite şi să împiedice răspândirea lor către alte părţi ale închisorii;

- să asigure o legătură efectivă, eficientă şi operativă între conducerea penitenciarului şi personal, în cazul oricărui tip de incident apărut. Personalul este astfel pregătit încât poate răspunde potrivit, prompt şi cu efect

la orice incident care survine, astfel ca riscul de a produce tulburări şi evadări este minimalizat.

64

Page 65: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Se acordă atenţie deosebită pentru a asigura : securitatea perimetrului, iluminarea corespunzătoare, buna activitate a dispeceratului, buna funcţionare a alarmelor şi altor dispozitive de avertizare, precum şi a sistemului informaţional pentru conducere (S.I.C).

5.5.4. Alte metode pentru menţinerea securităţiiApelul numericPercheziţionarea deţinutelorEscortareaFolosirea cătuşelor

5.5.5.Securitatea dinamică Prin securitatea dinamică trebuie să înţelegem raporturile bune de cooperare,

asistenţă şi ajutorare, în limitele prevăzute de lege care trebuie să existe între personalul administraţiei penitenciare şi persoanele private de libertate.

Securitatea obiectivului va prezenta puncte vulnerabile dacă avem numai un sistem dezvoltat de securitate fizică şi unul precar de securitate dinamică.

Supravegherea persoanelor private de libertate din penitenciar are ca scop cunoaşterea permanentă a preocupărilor lor în vederea aplicării regimurilor de executare a pedepselor, respectării obligaţiilor legale, cunoaşterii şi influenţării acestora în vederea reintegrării şi prevenirii recidivelor. Aceasta se realizează după caz la : camera de cazare, camerele de izolare, blocul alimentar, baie, spălătorie, ateliere, infirmerie, spaţiile de producţie, curţile de plimbare, punctele de lucru, sector vizită, precum şi pe timpul escortării persoanelor private de libertate.

În aplicarea mijloacelor specifice securităţii dinamice, se are în vedere şi evaluarea nivelului de agresiune al deţinuţilor. Aceasta se realizează prin observarea directă a comportamentului lor, prin evaluarea unor teste specifice aplicate lor de psihologi şi de alţi specialişti din penitenciar şi se cuantifică prin numărul de incidente raportate şi numărul de rapoarte de incident întocmite. În cursul anului 2006 s-au înregistrat 2 astfel de incidente îndreptate împotriva personalului de supraveghere şi 12 incidente de agresiune între deţinute.

Raportându-ne la conceptul de securitate dinamică, acesta va fi influenţat de existenţa a trei elemente:

- individualizare;- relaţionare;- activitate.

Terorizarea

Din perspectiva menţinerii unui climat de siguranţă şi securitate personală care se poate răsfrânge asupra întregului climat din penitenciar, abordarea eficientă a comportamentului terorizant este un aspect foarte important al modului în care sunt tratate femeile în închisoare. Dacă acest lucru nu se face de către întregul personal şi de către deţinute într-un mod concertat şi constructiv, multe dintre beneficiile pe care femeile le-ar putea câştiga cât timp se află în custodie vor fi pierdute.Conducerea penitenciarului a adus la cunoştinţă prin afişaj şi materiale scrise la camerele de deţinere efectul pe care-l poate cauza comportamentul terorizant, elaborând şi o declaraţie antiterorizare care are rolul de a le proteja pe deţinute.

DECLARAŢIA ANTI-TERORIZARE

65

Page 66: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Terorizarea sub orice formă este inacceptabilă şi nu va fi tolerată. Personalul penitenciar va lua măsuri pentru a preveni acest fenomen. Deţinutele care sunt

suspectate sau identificate ca fiind capabile de terorizare vor fi cuprinse în programul “anti-terorizare”.

Dacă dumneavoastră sunteţi terorizată de cineva sau cunoaşteţi pe cineva care este terorizat, luaţi legătura cu un membru al personalului. Acest membru al personalului

nu trebuie să fie obligatoriu un ofiţer. Oricare dintre membrii personalului vă pot veni în ajutor.

Tăcerea este cel mai mare duşman al dumneavoastră, iar problema nu va dispare de la sine. Vorbiţi cu cineva sau scrieţi o notiţă pe care o puneţi la cutia poştală de la

intrarea în sala de mese. Nimeni nu merită să fie o victimă.PENITENCIARUL TÂRGŞOR ESTE ANGAJAT ÎN MENŢINEREA UNUI

CLIMAT ÎN CARE MATERIALELE OFENSIVE NU VOR FI DISTRIBUITE SUB NICIO FORMĂ.

În acest context, materiale ofensive, fie ele rasiste, pornografice, discriminatorii sau denigratorii, sunt considerate acelea care aduc ofensă sau denigrează o

persoană. Cele de mai sus sunt valabile atât pentru membrii personalului cât şi pentru deţinute, indiferent de rasă sau crez.

Comportamentul terorizant îmbracă multe forme: terorizarea agresivă, directă, implicând ameninţarea sau uzul de forţă pentru a intimida o altă femeie, folosirea de insulte verbale şi huiduirea pentru a influenţa victima, precum şi o serie de terorizări indirecte, inclusiv bârfa şi coalizarea în bande pentru a exclude victima din activităţile sociale care sunt foarte importante pentru ea. Demascarea de către personal a acestor practici şi implicarea în anchetarea lor, reprezintă primul şi cel mai important pas în prevenirea şi stoparea lor.

Întreg personalul este instruit pentru a înţelege semnificaţia comportamentului terorizant şi pentru a-i face faţă. Personalul acordă permanent atenţie terorizării şi denunţă fiecare exemplu care le atrage atenţia. Multe dintre deţinute sunt atrase în terorizarea indirectă, de multe ori fără să înţeleagă implicaţiile pentru victimă. Educarea femeilor pentru a înţelege propriul lor comportament terorizant este o metodă foarte eficientă de a contracara comportamentul lor infracţional. Dar personalul trebuie să înţeleagă importanţa exemplului pe care-l dă el însuşi. Comportamentul terorizant al personalului faţă de alţi membri de personal sau faţă de deţinute creează o atmosferă în care abuzul de putere este văzut ca acceptabil şi nu se tolerează asemenea comportamente.

Peste tot sunt multe de făcut în ce priveşte abordarea terorizării directe şi indirecte în penitenciarele pentru femei şi bărbaţi, şi această muncă ar putea fi mai mult ajutată de iniţiative ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,de împărtăşirea experienţei pozitive şi de înfiinţarea de cursuri de pregătire pentru personal.

5.5.6. Tehnici de control şi constrângereMăsurile de siguranţă aplicate individual persoanelor private de libertate trebuie să

corespundă unor cerinţe minime necesare pentru siguranţa detenţiei. Folosirea mijloacelor fizice şi tehnice va fi suplimentată cu măsuri dinamice, furnizate de echipa de intervenţie care trebuie să-i cunoască foarte bine pe deţinuţi.

66

Page 67: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Imediat după depunere, deţinuţii sunt evaluaţi pentru a se stabili dacă reprezintă un risc pentru siguranţa celorlalţi deţinuţi, a personalului penitenciarului, a vizitatorilor sau chiar pentru ei înşişi. Se iau măsuri pentru siguranţa deţinuţilor, a personalului din penitenciar, a vizitatorilor, care să reducă la minim riscul de violenţă şi de producere a unor evenimente negative care ar putea reprezenta o ameninţare pentru siguranţa obiectivului.

După depunere, fiecare deţinută este evaluată pentru a se stabili: riscul pe care l-ar reprezenta pentru comunitate în eventualitatea unei evadări, precum şi riscul de tentativă de evadare pe cont propriu sau cu ajutorul unor complici din exterior.

Fiecare deţinut este supus unui regim de detenţie corespunzător riscului identificat. Nivelul de siguranţă trebuie evaluat regulat pe durata detenţiei.

Controlul comportamentului este autoritatea de a administra pedepse şi recompense. Dacă se arată deţinuţilor consecinţele (atât cele pozitive cât şi cele negative) acţiunilor lor, acest lucru îi ajută la controlul comportamentul.

Cele două părţi ale constrângerii comportamentului sunt:Constrângerea non-verbală (forţa fizică) trebuie utilizată numai când există o

ameninţare fizică asupra personalului sau altor deţinuţi. Riscul acestui tip de constrângere este prea mare şi trebuie utilizat numai ca ultimă alternativă.

Constrângerile nu reprezintă ameninţări. Nu trebuie făcute ameninţări care nu se îndeplinesc. Când constrângerea este negativă, înseamnă că nu există altă alegere. Personalul este instruit să nu se enerveze, adeseori, starea de enervare poate duce la ameninţări, ceea ce face de fapt ca deţinutul să controleze situaţia. Atitudinea şi tonul vocii trebuie să fie “ferme dar calme”.

Pe cât de importantă este constrângerea negativă sau pedepsirea comportamentului negativ, tot atât de importantă este şi constrângerea pozitivă sau recompensarea comportamentului bun. Personalul eficient ştie care sunt deţinuţii care pot menţine ordinea şi fac tot ceea ce este posibil ca lucrurile să meargă bine. Este recomandat ca deţinuţii stăruitori în muncă să fie încurajaţi. Acest tip de îmbărbătare verbală îl ajută pe deţinut să-şi menţină comportamentul într-o manieră constructivă pentru el.

5.6. Regimuri de detenţie 5.6.1. IntroducereŞocul arestării se datorează în unele cazuri lipsei de experienţă a femeilor privind

închisoarea sau procesul de justiţie penală. Rezultă clar din analiza noastră că un număr substanţial de femei ajung la închisoare pentru prima dată (80%). Din observaţiile noastre asupra procesului de recepţie în închisorile unde femeile sunt deţinute tranzitoriu, este clar că nu se pune accent pe acest lucru. În Penitenciarul Târgşor procesul de primire al persoanelor private de libertate care ajung în închisoare pentru prima dată este atent monitorizat şi are ca scop pe lângă furnizarea de informaţii asupra regimului de detenţie la care vor fi supuse şi scăderea impactului emoţional negativ pe care contactul cu închisoarea îl are asupra psihicului.

Pentru persoanele care se află în situaţia de a ispăşi o pedeapsă privativă de libertate, legăturile atât cu familia cât şi cu comunitatea sunt limitate de o serie de reguli stricte. Penitenciarul, ca instituţie cu funcţie socio-educativă ce pregăteşte individul pentru o reintegrare calitativă în societate, este dator să ofere maximum de facilităţi pentru ca acest contact să nu se întrerupă, deoarece deţinutul este izolat, dar nu exclus din societate.

67

Page 68: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Având în vedere că familia este microgrupul cel mai important şi mai plin de semnificaţii de care aparţine un individ, este de înţeles de ce fiecare persoană păstrează un sentiment aparte pentru acest microgrup, pentru unii despărţirea fiind chiar traumatizantă. Astfel că şocul privării de libertate este pregnant mai ales pentru populaţia feminină a închisorilor şi cu atât mai mult pentru acea categorie de deţinute care sunt mame şi care continuă să-şi facă griji pentru copiii care sunt dependenţi de ele.

Multe femei când ajung prima dată în închisoare sunt într-o stare de mare confuzie şi anxietate. Multe stau prost cu sănătatea din cauza abuzului de stupefiante, a violenţei domestice etc. Spre deosebire de deţinuţii bărbaţi care par să se adapteze la realităţile practice ale încarcerării, multe dintre femei nu-şi părăsesc grijile de afară. Aceasta este o consecinţă logică a rolului femeii, a faptului că ele au grijă mai mult de casă şi sensul lor de identitate este bazat pe relaţiile cu ceilalţi.

5.6.2. Primirea deţinutelor Intrarea iniţială pare a fi o experienţă stresantă pentru deţinute şi de aceea şi pentru

personal. Ambii au nevoie să afle repede unele lucruri. Este un timp crucial pentru personal să evalueze nevoile urgente – probleme de sănătate, inclusiv efectele consumului de droguri sau ale întreruperii lui, suferinţa emoţională, riscul de automutilare sau sinucidere şi urgenţe practice legate în particular de rolul de mamă al femeii sau alte responsabilităţi domestice. Deţinutele care sosesc pentru prima dată au nevoie să ştie unde se află, la ce trebuie să se aştepte şi cum vor fi rezolvate problemele lor cele mai urgente.

Primirea deţinutelor respectă prevedrile Legi nr.275/2006.

Primirea trebuie să fie organizată în mod diferit pentru femeile care se întorc la penitenciar după o experienţă anterioară de aflare în custodie decât pentru femeile care sosesc aici pentru prima dată. Procesul de recepţie trebuie să facă distincţie, începând cu punctul de intrare, între diferitele categorii de deţinute şi măsurile care trebuie luate privind cerinţele lor diferite. Iată de ce, în acest proces un rol important îl are personalul care face recepţia deţinutelor. Acesta este instruit în acest sens să folosească un ton şi un limbaj civilizat, prevenitor mai ales cu acele persoane care par a fi fost abuzate.

Personalul de recepţie trebuie să explice în termeni clari care sunt măsurile la care persoanele private de libertate trebuie să se supună la sosirea în penitenciar şi să se asigure că acestea au înţeles corect, iar la nevoie să repete cu calm indicaţiile. În toate acţiunile sale, personalul de recepţie are în vedere şocul emoţional la care sunt supuse persoanele private de libertate, mai ales cele care vin pentru prima dată în contact cu penitenciarul.

Examinarea medicală este, de asemenea, o parte importantă a procesului de recepţie. Este efectuată de medici şi asistente medicale, întotdeauna femei. Examinarea medicală la recepţie nu implică în mod normal examinarea intimă sau examinarea amănunţită. Recepţia este o situaţie stresantă, când femei care au fost abuzate în trecut, de obicei de către bărbaţi, pot ajuta echipa medicală să descopere informaţiile medicale importante şi să tragă concluziile potrivite. Experienţa internaţională recomandă ca închisorile să angajeze în serviciu medici pentru examinarea la recepţie, care au fost special instruiţi să ştie cum să se comporte cu femeile abuzate. Ori de câte ori este posibil, doctorii trebuie să fie femei.

68

Page 69: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

5.6.3. Perioada de carantinăDupă îndeplinirea procedurilor de primire a deţinutelor, noile intrate sunt conduse

la cabinetul medical unde sunt examinate şi repartizate în camera de carantină, carantinarea durând 21 zile. În continuare, în ceea ce priveşte legăturile cu exteriorul, se are în grijă ca deţinuta să dispună rapid de cele necesare corespondenţei, pentru a-şi putea informa rudele în legătură cu încarcerarea sa, dacă directorul unităţii nu dispune altfel.

În perioada de carantină şi observare, se studiază comportamentul şi personalitatea persoanelor private de libertate, se efectuează examene medicale, activităţi de educaţie sanitară, examene psihologice, se evaluează necesităţile educaţionale, mediul socio-cultural de provenienţă, în scopul formulării diagnosticului şi prognozei criminologice, precum şi gradul de adaptabilitate la privarea de libertate. Toate acestea ajută la o planificare corectă a executării pedepsei.

Conform reglementărilor în vigoare, deţinutul este primit de şeful instituţiei, încă din ziua încarcerării sau, cel târziu, a doua zi, precum şi de serviciul socio-educativ, pe cât de curând posibil. Pe de altă parte, deţinutul este informat de posibilitatea ce i se oferă de a primi vizita reprezentantului calificat al religiei sale. În acest scop, lista deţinuţilor nou-sosiţi, care au declarat că au intenţia de a-şi practica religia, se comunică preotului capelan.

În acest interval, în vederea asigurării unei tranziţii progresive şi eficiente de la starea de libertate la cea de detenţie, persoanele private de libertate sunt cuprinse în programul de adaptare instituţionalizată derulat de Serviciul de Reintegrare în colaborare cu celelalte compartimente ale instituţiei. Acest program le furnizează informaţii despre regulile care se aplică în penitenciar, despre obligaţiile şi drepturile pe care le au, despre locurile de muncă şi programele educaţionale la care pot participa. De asemenea, iau contact cu cadrele penitenciarului cu care se familiarizează, ridică anumite probleme şi primesc îndrumare pentru rezolvarea lor. În timpul perioadei de carantină, fiecărei persoane nou intrate i se aplică un chestionar care contribuie la mai buna cunoaştere a persoanei.

Un program de adaptare instituţionalizată eficient are trei scopuri principale – să dea informaţii, să evalueze şi să asigure o asistenţă corespunzătoare. Lungimea şi profunzimea acomodării variază funcţie de mărimea pedepsei şi de timpul pe care se presupune că-l va petrece în penitenciar. Tonul, răbdarea şi ceea ce se întâmplă în primele câteva zile de la intrarea în penitenciar sunt cruciale în influenţarea modului în care un individ reacţionează la privarea de libertate şi modul în care comunică cu personalul. Un început pozitiv este foarte important. Programul de instalare şi acomodare decurge din procesul de primire.

Sunt foarte importante informaţiile scrise care descriu regimul şi în mod particular drepturile, obligaţiile, interdicţiile, timpul pentru vizite şi, de aceea, în camera de carantină există la îndemâna persoanelor nou sosite Broşura informativă a penitenciarului. Dar este la fel de important să existe oportunităţi pentru discuţii şi pentru a pune întrebări despre activităţile derulate în unitate.

Pentru toate femeile perioada de acomodare trebuie să fie un timp de evaluare pentru începerea procesului de reabilitare. Evaluările ajută personalul să-şi stabilească ţinta de atins. De exemplu, personalul specializat face evaluări privind nivelul de educaţie şi abilităţi, de sănătate şi problemele asociate cu comportamentul infracţional cum ar fi

69

Page 70: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

abuzul de stupefiante sau alcool, selecţionându-le în vederea cuprinderii în programe specifice.

Serviciul de educaţie şi intervenţie psihosocială întocmeşte şi urmăreşte punerea în aplicare, pentru fiecare persoană privată de libertate nou-primită, planul de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, prin care se precizează activităţile şi programele în care aceasta urmează a fi inclusă pe perioada deţinerii, document care se completează şi se modifică ori de câte ori este necesar. Practic, chiar de la sosire se începe procesul de planificare a executării pedepsei.

Controlul medical După primire, în termen de 72 de ore, medicul locului de deţinere efectuează

examenul clinic complet, putând fi solicitate investigaţii paraclinice, astfel încât în cel mult 21 de zile să se stabilească starea de sănătate şi cerinţele de asistenţă medicală ori de hrană suplimentare, precum şi capacitatea de muncă, consemnând constatările în dosarul medical. Menţiunile privind capacitatea de muncă se consemnează şi în documentele de evidenţă operativă.

Riscul de automutilare sau sinucidereRiscul ca o deţinută să se automutileze sau să se sinucidă este o grijă particulară a

procesului de primire. Deţinuţii aflaţi în arest preventiv demonstrează o incidenţă mai ridicată de sinucidere decât majoritatea populaţiei de deţinuţi şi marea majoritate a sinuciderilor se întâmplă în primele patru săptămâni de custodie. De aceea, psihologul şi asistentul social întocmesc pentru fiecare nou sosită o fişă de evaluare în acest sens pentru a preveni apariţia acestor incidente nedorite.

Pierderile suferite (soţul, copiii părăsiţi) sentimentul de părăsire, autoacuzările, produc în prima parte a pedepsei o interiorizare, femeile căutând izolarea, nonimplicarea, trăirea solitară a propriilor stări sufleteşti. În contact cu celelalte deţinute, remuşcările, acuzările din timpul procesului penal sunt înlocuite cu justificări ale faptelor comise “fabricate” în penitenciar la care persoana aderă deoarece o ajută să elimine din tensiunea culpabilizării. Diminuarea gradului de vinovăţie uşurează conştiinţa individului şi, de multe ori asistăm la modificarea poziţiei faţă de pedeapsă şi perceperea ei ca fiind prea aspră.

Personalului de supraveghere i se cere o vigilenţă deosebită în decursul nopţilor, mai ales faţă de acele deţinute care sunt cele mai susceptibile a trece la actul suicidal în sine (deţinutele nou sosite, deţinutele ce tocmai au primit o veste rea, deţinutele care tocmai au aflat condamnarea sau care urmează a fi prezentate în instanţă, deţinutele plasate în camera de izolare). În acest sens, consemnarea în caietele sau fişele de observaţie a informaţiilor adunate în timpul serviciului pot contribui, în mod util, la prevenirea sinuciderilor.

Dat fiind faptul că această acţiune de prevenire constă, în mod esenţial, în observaţii asupra comportamentului, strângerea de informaţii, transmiterea acestora diferiţilor factori de intervenţie, perfecta colaborare dintre membrii personalului de supraveghere, medical şi socio-educativ, reprezintă, de asemenea, condiţii indispensabile pentru obţinerea de rezultate pozitive. Luarea în evidenţă sistematică, individualizată şi rapidă a deţinutelor autoare ale unor acte de automutilare, indiferent de gravitatea

70

Page 71: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

acestora, este primordială şi se realizează în timpul cel mai scurt după comiterea unui act auto-agresiv.

Prevenirea sinucideriiO politică de prevenire a suicidului nu este legitimă şi eficace decât dacă va căuta,

nu să-l constrângă pe deţinut să nu moară, ci de să-i redea acestuia dimensiunea reală şi rolul de actor al propriei sale vieţi.

În Penitenciarul Târgşor, în ultimii 10 ani, nu s-a înregistrat cu nici un caz de suicid. Au existat 2 tentative, una prin ingerare de medicamente în prima săptămână de la depunerea în penitenciar, iar a doua prin ingerare de clor ca urmare a unei dispute cu o colegă de

5.6.4. Stabilirea regimurilor de detenţieDupă terminarea perioadei de carantină, deţinutele sunt audiate de Comisia pentru

individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate constituită conform prevederilor Legii nr. 275/2006, art. 14. Repartizarea lor într-unul din regimurile de executarea a pedepselor se face conform articolului 20 din Legea menţionată.

5.6.5.Mijloace de trai corespunzătoareAlimentaţia – se asigură conform prevederilor art. 35 din Legea nr. 275/2006.

Pentru a pregăti o hrană cât mai adecvată pentru deţinute şi a preîntâmpina eventualele nemulţumiri, conform dispoziţiilor legale, a fost constituită o comisie formată din două deţinute care, zilnic, gustă mâncarea înainte de a fi servită la masă şi notează într-un registru special aprecierile referitoare la calitatea hranei.

Curăţenia - Curăţenia este foarte importantă atât ca premiză a păstrării sănătăţii cât şi ca element de educaţie, de viaţă civilizată care să le ajute pe deţinute să se integreze ulterior în societate. Femeile sunt încurajate să aibă grijă de felul în care arată. Se aşteptă ca femeilor care intră în închisoare să li se pretindă să se alinieze unui standard ridicat şi este o parte importantă a activităţii personalului din închisoare să creeze un climat în care mândria să apară atât în modul de comportare cât şi în condiţiile de trai.

Controlul cantitativ al bunurilor personale – Controlul cantitativ al bunurilor personale este reglementat de Legea nr. 275/2006, capitolul 3, art.49.

Pentru Penitenciarul Târgşor se poate spune că este nevoie de o politică separată privind bunurile proprietatea deţinutelor ce pot fi primite şi păstrate de acestea , axată pe nevoile lor distincte. Aceasta ar trebui să ţină cont de diferenţele dintre bărbaţi şi femei în ce priveşte igiena, toaleta şi necesarul de haine, de faptul că deţinutele poartă propriile lor haine, de implicarea rolului lor diferit în calitate de mame, de posibilitatea de a nu avea în afară un partener care să le poarte de grijă şi să le aprovizioneze cu haine şi alte lucruri şi de faptul că ele se comportă suficient de bine pentru a li se acorda unele privilegii, inclusiv mai multe lucruri care să fie în posesia lor.

Femeile au mai multă nevoie de acces la diverse activităţi, cum ar fi hobby-urile sau învăţământul la distanţă. Aceste activităţi cer să fie ţinute în camere mai multe lucruri. Femeile ar putea avea nevoie să ţină cu ele mai multe lucruri legate de copiii lor – de exemplu obiecte manufacturate de copii. De asemenea, ele au voie să manufactureze lucruri pentru copiii lor – de exemplu haine tricotate sau jucării. Femeile sunt încurajate

71

Page 72: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

să-şi îmbunătăţească camerele, ca o cale de a îmbunătăţi imaginea despre ele însele şi de a avea mai multă grijă de ele însele.

Femeile deţinute îşi pot procura bunuri şi de la magazinul din incinta penitenciarului, folosind banii pe care îi au în contul lor personal. Banii pot fi primiţi de la familii sau pot fi obţinuţi din munca prestată în cadrul penitenciarului. Facilitatea de a face cumpărături este privită ca o foarte importantă trăsătură în viaţa de penitenciar. Este o sursă importantă de câştiguri şi ajută la promovarea motivaţiei, stimulării muncii. Acest drept este reglementat în art. 56 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.275/2006.

5.7. Sistemul de sancţiuni şi recompensea) Sancţiuni disciplinareRegimul penitenciar impune respectarea unor reguli, obligaţii şi îndatoriri. În cazul

în care deţinutele încalcă anumite prevederi ale Regulamentului de Ordine Interioară, ele pot fi sancţionate. Pentru a controla mai bine comportamentul deţinuţilor, în cazul producerii abaterilor disciplinare se aplică sistemul de sancţiuni disciplinare prevăzut în Legea nr. 275/2006.

O măsură importantă de control a comportamentului deţinuţilor care comit abateri este şi trecerea într-un regim de detenţie mai restrictiv, proces care se face cu respectarea prevederilor articolului 26 din Legea nr. 275/2006.

La Penitenciarul Târgşor plasarea unei deţinute, ca urmare a producerii unui act de indisciplină, în camera de izolare, este excepţională. De obicei natura abaterilor disciplinare săvârşite de femei este mai puţin gravă şi nu necesită o astfel de măsură. În practica penitenciară generală s-a dovedit, că plasarea în camera de izolare este, prin ea însăşi, un factor important de risc suicidal şi că, jumătate din cazurile de suicid petrecute în mediul penitenciar s-au întâmplat în decursul primei ore de după plasarea în camera de izolare. Plasarea în secţia disciplinară este, deci, o măsură gravă, ce nu va fi luată decât în cazul în care ea este total indispensabilă.

b) Schema de recompense şi privilegii dobânditeUtilizarea sistemului de recompense şi privilegii dobândite este una din

modalităţile de control şi influenţare a comportamentului deţinuţilor şi are mai multe obiective :

să-i determine pe deţinuţi să aibă un comportament bun şi rezultate deosebite obţinute la diferite activităţi;

încurajează comportamentele responsabile; încurajează munca şi alte activităţi constructive; creează un cadru ambiant mai disciplinat, mai bine controlat şi mai sigur, atât pentru

deţinuţi cât şi pentru personal.Felurile recompenselor şi acordarea lor sunt prevăzute în Legea nr. 275/2006 , în

Capitolul 7, Secţiunea 1. În primul semestru al anului 2007, 100 deţinute au beneficiat de recompense cu

ieşire din penitenciar.

5.7.1. Planificarea pedepsei în închisoare Procesul de planificare a pedepsei este un proces important care are ca scop

principal recuperarea persoanei condamnate care, la terminarea pedepsei trebuie să redevină membru cu drepturi depline al comunităţii. Acest proces începe practic odată cu primirea sentinţei, dar cea mai mare parte a planificării pedepsei are loc în penitenciar.

72

Page 73: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Se lucrează cu “persoane aflate în custodie”, nu cu “infractori”, se folosesc formule de adresare care să nu lezeze, să nu umilească în nici un fel pe acele “persoane care au greşit”, mai mult de atât, se lucrează în special pe redescoperirea respectului de sine, pe găsirea de resurse ale personalităţii care să ducă la o modelare prin efort şi dorinţă proprie de schimbare.

Folosirea informaţiilor despre populaţia de deţinute ca bază pentru planificarea şi asigurarea unor regimuri eficiente în penitenciarele de femei este un proces complex. Acest lucru implică o planificare strategică de regim în toate penitenciarele unde există femei, reflectând caracteristicile şi nevoile deţinutelor în general, iar elaborarea de regimuri locale va reflecta şi va răspunde individual nevoilor deţinutelor.

Din experienţa avută, se poate concluziona că elementele esenţiale ale unei planificări eficiente a pedepselor femeilor din custodie sunt:

personal bine instruit, ales şi motivat; securitate corespunzătoare riscului potenţial; recepţie bazată pe necesităţi şi proces de încorporare; structură pentru siguranţă şi supravieţuire; oportunităţi pentru contacte frecvente cu familia; condiţii adecvate pentru îngrijirea sănătăţii, alimentaţie şi exerciţii fizice; ocuparea timpului, care include o zi completă de muncă, posibilităţi de educare

şi timp liber; programe privind comportamentul infracţional şi programe pregătitoare pentru

eliberare care sunt gândite pentru a preîntâmpina necesităţile femeilor. Acestea nu sunt diferite faţă de elementele esenţiale referitoare la deţinuţii

bărbaţi şi minori. Dar modul de abordare pentru a le pune în aplicare în penitenciarele pentru femei trebuie să fie diferit în mod semnificativ, ştiind că nevoile lor sunt diferite.

Procesul de planificare a executării pedepsei începe chiar de la sosirea în penitenciar, perioada de carantinare–observare având un rol important în cunoaşterea deţinutei şi a factorilor care au determinat persoana respectivă să comită infracţiuni, să aibă un “comportament deviant” faţă de normele sociale. Se pune accent pe motivaţie, pe scop, pe particularităţile afective, pe componenta socială şi pe valorile care sunt reprezentative pentru fiecare persoană.

O componentă primordială în planificarea executării pedepsei este încadrarea deţinutei în regimul de detenţie adecvat. La sfârşitul perioadei de carantină, persoanele private de libertate sunt evaluate de Comisia pentru stabilirea regimului de executare a pedepselor în vederea încadrării în unul din cele patru regimuri, în conformitate cu Legea nr.275/2006, privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabileşte în funcţie de durata pedepsei, conduita, personalitatea, vârsta, starea de sănătate şi posibilităţile de reintegrare socială ale persoanei condamnate.

Pentru fiecare persoană condamnată se întocmeşte un plan de evaluare şi intervenţie educativă de către specialiştii serviciului de Reintegrare Socială din cadrul penitenciarului. În acest plan, ţinând seama de criteriile prevăzute mai sus se stabileşte includerea persoanei condamnate, în programe care urmăresc în principal:

a) desfăşurarea de activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială;

73

Page 74: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

b) instruirea şcolară;c) formarea profesională;d) resocializarea.

5.7.2. Programe în vederea reintegrării sociale aplicate în penitenciarPentru toate categoriile de deţinute, indiferent de regimul de detenţie, o

componentă importantă a programului zilnic este participarea la programele de reinserţie în familie şi societate.

Aceste programe sunt o categorie mult extinsă şi foarte complexă şi un domeniu provocator al activităţii din penitenciare. “Activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială se organizează în fiecare penitenciar şi au ca scop reintegrarea socială a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate” (conform art. 64 din Legea nr. 275/2006).

Rolul lor este atât de important încât a intrat în atenţia atât a organismelor internaţionale cât şi europene care au elaborat variate recomandări în acest domeniu: « Regulile Închisorii Europene, Recomandarea nr. R (87)3 » a Consiliului Europei, « Regulile Europene pentru Penitenciare – varianta REC (2006)2.

Programele şi activităţile socio-educative vor fi focalizate cât mai mult posibil pe ajutorarea persoanelor private de libertate în scopul reintegrării în familie şi comunitate după eliberare. Din acest motiv regimurile şi regulile penitenciarului nu trebuie să limiteze libertăţile deţinutelor, contactele sociale externe şi posibilităţile de dezvoltare personală mai mult decât e absolut necesar. Accentul se pune pe furnizarea de asistenţă şi oportunităţi pentru dezvoltarea potenţialului lor individual şi să facă faţă pozitiv la întoarcerea lor în societate, care este adesea foarte dificilă şi problematică pentru ele.

Uneori a existat ideea că programele din penitenciare pot slăbi disciplina necesară şi securitatea, iar introducerea unor noi metode de lucru cu deţinutele a generat dificultăţi, personalul din sectorul reintegrare lovindu-se de o structură micro socială penală rigidă şi greoaie.

Rata crescută a recidivei printre persoanele private de libertate (23 %) precum şi dificultăţile întâmpinate de acestea la reintegrarea în comunitate duc la concluzia că programele de consiliere, supraveghere şi asistenţă în vederea adaptării la viaţa de familie şi societate trebuie diversificate şi îmbunătăţite prin cunoaşterea realităţilor cu care se confruntă aceste persoane recent eliberate şi prin colaborarea diferitelor instituţii şi organizaţii abilitate (Penitenciare, Tribunale, Serviciul de probaţiune, AJOFM, BCC, ANA etc.) Iniţiativa reintegrării în societate a persoanelor lipsite de libertate este greu de pus în practică, situaţia dificila a acestei categorii sociale având ca origine reticenţa angajatorilor şi a membrilor comunităţilor în general.

Prin includerea în programe de intervenţie psihosocială eficiente în timpul detenţiei şi la eliberare, vor fi atinse deziderate majore ca protecţia publicului, controlul infracţionalităţii prin scăderea ratei de recidivă şi integrarea cu succes în comunitate.

În acest sens, în Penitenciarul Târgşor s-a iniţiat programul “Mai ai o şansă” care se adresează persoanelor private de libertate care urmează să se elibereze în cursul anului şi care îndeplinesc următoarele condiţii : au vârsta între 18 - 50 ani, şcolarizarea minimă este de 8 clase, domiciliază pe raza judeţului Prahova, doresc să participe la program.

Obiectivele acestui program sunt : scăderea ratei de recidivă; supravegherea şi asistarea deţinutelor recent eliberate în comunitate în

vederea îmbunătăţirii adaptării la viaţa socială ;

74

Page 75: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

evaluarea practicilor existente şi iniţierea de propuneri pentru îmbunătăţirea acestui gen de programe.În cadrul acestui program, personalul specializat în asistenţă şi consiliere din

cadrul Serviciului de reintegrare socială din penitenciar are o responsabilitate primordială în perioada pre-eliberare prin desfăşurarea de programe privind activităţi lucrative, socio-educative, de instruire şcolară şi formare profesională. După liberare, au loc monitorizarea şi evaluarea programului de reintegrare şi, alături de consilierul de probaţiune se desfăşoară următoarele activităţi:

- întocmirea planului de reintegrare socială şi supraveghere în comunitate şi familie de către consilierul de probaţiune;

- corectarea comportamentului infracţional prin conştientizarea de către persoana privată de libertate a faptei săvârşite (consiliere);

- motivarea persoanei privată de libertate în vederea dezvoltării responsabilităţii şi disciplinei;

- elaborarea şi derularea de programe de asistenţă şi consiliere în funcţie de nevoile identificate;

- sprijin în vederea satisfacerii nevoilor sociale referitoare la educaţie, pregătire profesională, loc de muncă sau alte nevoi;

5.7.3. Folosirea psihologilorPe tot timpul detenţiei, în procesul de planificare a executării pedepsei, psihologii au

un rol important în evaluarea, adresarea şi intervenţia corectă pentru satisfacerea nevoilor tuturor categoriilor de deţinute. Alături de alte categorii de specialişti, ei au un rol esenţial în planificarea pedepsei şi în pregătirea pentru reintegrarea în familie şi societate de după eliberare. Se pune un accent deosebit pe activitatea directă a psihologilor cu femeile aflate în custodie, studiile efectuate arătând nevoia acestor femei pentru consiliere indivicuală şi programe terapeutice.

5.7. 4. Liberarea condiţionatăLiberarea condiţionată este o componentă importantă a procesului de planificare a

executării sentinţei persoanelor condamnate şi reprezintă pentru acestea un stimulent important pentru îndreptare şi reeducare. Îşi găseşte reglementarea în art. 55 -59 din Codul Penal, Codul de Procedură Penală şi în Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Beneficiul liberării condiţionate poate fi acordat oricărui condamnat care se află în executarea unei pedepse privative de libertate ca urmare a comiterii unei infracţiuni prevăzute în Codul Penal sau legi speciale.

Conform art. 77 alin. 5 din Legea nr. 275/2006, persoana condamnată se poate adresa direct instanţei de judecată, cerând liberarea condiţionată.

În cursul anului 2006 au fost liberate 297 deţinute, dintre acestea : 276 deţinute au fost discutate în Comisia de liberare condiţionată, din care : o269 au fost propuse pentru liberare ;opentru 9 deţinute s-a propus amânarea fie din motive disciplinare, fie din cauza

situaţiei juridice nedefinitivate, 1 persoană a fost graţiată

5.8. Îngrijirea sănătăţii

75

Page 76: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Acordarea asistenţei medicale în penitenciar se face conform prevederilor din Legea nr. 275/2006, art. 50-52:

5.8.1.Identificarea şi promovarea cerinţelor privind sănătateaDeţinutele au nevoie de o serie de intervenţii medicale, de la promovarea sănătăţii

şi reducerea riscurilor prin medicina primară, până la specialişti în îngrijirea medicală. Primul pas este evaluarea necesităţilor. Pornind de la examenul iniţial făcut la sosirea în închisoare şi continuând cu examinările făcute cu ocazia transferărilor şi la eliberare, toate aceste ocazii oferă posibilităţi de a identifica necesităţile privind îngrijirea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor.

Femeile sosesc adesea în penitenciar cu multiple probleme de sănătate, ceea ce face dificilă diagnosticarea. Chiar femeile care au fost incluse în sistem pentru o anumită perioadă de timp şi vin prin transfer la penitenciar, nu au întotdeauna dosarul medical complet. Unele deţinute nu au fost înregistrate niciodată şi nu au avut contacte regulate cu serviciile medicale din exterior, pot să fie ignorante sau recalcitrante în a dezvălui problemele lor de sănătate. Cel mai important obiectiv pentru serviciul medical din Penitenciarul Târgşor este de a identifica necesităţile femeilor, de a avea personal pregătit în mod specific pentru a se îngriji de sănătatea lor.

Aceasta este important pentru o populaţie, parte din ea trăind la marginea sistemului de îngrijire medicală, cu probleme medicale mai mari decât media generală, asociate cu condiţii precare de locuit şi malnutriţie şi cu riscul de infectare cu boli transmisibile sexual sau altele.

5.8.2.Ingrijirea sănătăţiiPromovarea sănătăţii în penitenciare are o dimensiune publică majoră. Ea trebuie

să se desfăşoare, ca şi în comunitate de altfel, pe o bază multidisciplinară.

O îngrijire adecvată a sănătăţii, alimentaţie şi exerciţii corespunzătoare sunt elemente esenţiale în a ajuta femeile să-şi menţină condiţia în timpul executării sentinţei şi să obţină autocontrolul propriilor vieţi în vederea reabilitării. Problemele de sănătate, multiple şi serioase, pe care le experimentează multe femei care devin deţinute sunt şi mai profunde din cauza trecutului personal sau al familiei, abuzului sexual şi fizic, rolului lor de mame, stresului privării de libertate, izolării şi dependenţei de droguri şi/sau alcool.

Folosirea expresiei „femei care devin deţinute” este deliberată, pentru a scoate în evidenţă că multe femei care intră în penitenciar, fie sub arest preventiv, fie condamnate, vin dintr-o pătură socială dezavantajată şi acea parte de dezavantaj social cuprinde o sănătate precară şi o expunere mai mare la riscuri comportamentale decât alte femei. În absenţa unei intervenţii efective, marea majoritate a deţinutelor se va întoarce la un comportament de mare risc şi vor fi puse din nou în situaţii adverse stării de sănătate ca în mediul de unde provin.

Serviciul medical monitorizează atent condiţiile de igienă pentru pregătirea hranei şi calitatea acesteia, respectarea proporţiei adecvate pe grupe de alimente şi principii alimentare care să asigure menţinerea unei bune sănătăţi. La începutul fiecărei luni, medicul stabileşte lista cu persoanele care, datorită bolilor pe care le au, primesc norma de hrană potrivită afecţiunilor lor.

În cazul refuzurilor de hrană, se aplică dispoziţiile legale prevăzute în Legea 275/2006, în art. 36. În ultimii 10 ani la Penitenciarul Târgşor nu s-au înregistrat asemenea situaţii.

76

Page 77: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

5.8.3. Personalul de îngrijire medicalăDin cauza experienţelor lor trecute sau din cauza precedentelor lor culturale, unele

femei preferă să fie văzute de un medic femeie sau de o asistentă medicală. Ideal ar fi ca întreg personalul să fie sensibil la problemele legate de gen şi să se găsească personal feminin la toate nivelurile pentru cele care găsesc că acest lucru este esenţial.

Pentru a asigura servicii medicale cât mai eficiente care să ţină seama de împrejurările mai largi care influenţează starea de sănătate a deţinutelor, personalul medical al penitenciarului urmează în permanenţă o serie de prcepte :

respectul faţă de pacient; timpul alocat îngrijirii sub toate aspectele ei; Confidenţialitatea; comunicări făcute pacientului – diagnostic, tratamentul propus, planul privind

îngrijirea; implicarea pacientului în luarea deciziei; consimţământul în cunoştinţă de cauză; stricta respectare a standardelor profesionale şi a codurilor etice.

5.8.4.SpaţiiSunt asigurate conform Regulamentului de aplicare a Legii nr.275/2006 referitor

la „Spaţii şi dotări necesare asigurării asistenţei medicale”, art. 23.

5.8.5.Folosirea medicaţiei prescriseReferitor la medicaţie, de aplică prevederile Regulamentului pentru aplicarea legii

nr. 275/2006 , art. 29.

Studiile anterioare privind îngrijirea sănătăţii în închisorile pentru femei au arătat un nivel înalt de utilizare a medicamentelor prescrise comparativ cu deţinuţii bărbaţi şi cu femeile aflate în comunitate. Multe din deţinutele cu nivel scăzut de educaţie, declară că obişnuiau să folosească multe medicamente neprescrise de medic înainte de a intra în închisoare şi că se aşteaptă ca îngrijirea primară a sănătăţii ca şi cea de specialitate să fie focalizată pe prescrierea de pastile.

Serviciul medical nu se axează numai pe medicaţie prescrisă, ci în primul rând, pe un management de sănătate adecvat. Medicaţia se prescrie numai în urma unui riguros consult medical şi se urmăreşte modul în care este administrată deţinutelor.

5.8.6. ConfidenţialitateaDe asemenea, Regulamentul mai sus citat, în art. 31 cuprinde prevederi referitoare

la confidenţialitatea actului medical.

5.8.7. Tratamente necesitând specialiştiEste reglementat de Legea 275/2006, capitolul 3, secţiunea 1, art. 51. Referitor la acordarea asistenţei medicale ambulatorii, se fac precizări în art. 26-27

din Legea 275/2006 mai sus citată.

5.8.8. Strategii privind îngrijirea sănătăţiiAsistenţa medicală profilactică - În strategia serviciului medical, asistenţa

medicală profilactică constituie principala preocupare. În acest scop se urmăreşte

77

Page 78: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

respectarea normelor de igienă personală şi colectivă în secţiile de deţinere, în locurile de muncă şi în sectoarele cu risc epidemiologic – respectiv: blocul alimentar, staţia centrală de aprovizionare cu apă potabilă, magaziile de alimente, sectorul agro-zootehnic, se efectuează vaccinarea efectivului de deţinute conform catagrafiei, se derulează programe de prevenire şi depistare precoce vizează o serie de boli cu incidenţă mare în patologia femeii : boli ale aparatului genito-urinar, cancerul uterin şi mamar, HIV/SIDA, boli cu transmitere sexuală în general, TBC.

Asistenţa medicală curativăUn rol important în strategia medicală revine activităţii curative, care s-a

materializat printr-un număr de 15 329 consultaţii în cursul unui an, la care s-au acordat un număr de 244 zile de scutiri la un număr de 71 de bolnavi. Au fost efectuate un număr de 3495 tratamente. Efectivul mediu de deţinute în anul 2006 a fost de 541 persoane, dintre care un număr 528 cu vârste cuprinse între 15-64 ani şi 13 cu vârste peste 65 ani. În infirmeria unităţii, în afara bolnavelor ţinute în observaţie medicală, au fost internate 21 deţinute, care au totalizat un număr de 162 zile de internare, cu un indice de utilizare a paturilor de 40,5%, indice de rulaj bolnavi de 5,25 şi o durată medie de internare de 7 714 zile.

Vârfurile de morbiditate în anul 2006 au fost: Spondilopatii, alte dorsopatii şi afecţiunile ţesuturilor moi, cu 572 cazuri noi; Caria dentară şi afecţiunile parodonţiului, cu 496 cazuri noi; Simptome şi semne referitoare la diferitele aparate şi sisteme, cu 467 cazuri noi; Alte infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cu 239 cazuri noi; Alte boli ale vezicii biliare şi pancreasului, cu 235 cazuri noi; Metrite , parametrite, cu 198 cazuri noi; Tulburări nevrotice legate de stres şi tulburări somatice, cu 111 cazuri noi; Gastrită şi duodenită, cu 106 cazuri noi.

5.8.9.Tratarea bolilor mentaleExistă un nivel înalt de tulburări mentale printre deţinute, chiar mai mare decât

printre bărbaţi. Se acordă atenţie şi o îngrijire medicală specială pentru cele care prezintă risc de automutilare. În acest sens, încă de la primire şi apoi în perioada de carantinare-observare se face o evaluare atentă a stării de sănătate mentală. Împrejurările sociale dificile ale multor deţinute şi grijile pe care şi le fac pentru copiii lor, contribuie fără îndoială la nivelul înalt de depresii printre ele. Nivelul înalt de incidente de tulburări de personalitate printre deţinute este cunoscut de mai mulţi ani.

5.8.10.Ingrijirea sănătăţii gravidelor şi mamelor cu copii miciSarcina pe timpul detenţie i- îngrijirea în caz de gravidie, este prevăzută în

Regulamentul pentru aplicarea Legii 275/2006, art. 36.Penitenciarul Târgşor nu se confruntă des cu această situaţie, în cursul anului 2006

au existat 2 astfel de cazuri care au beneficiat de întreruperea executării pedepsei din acest motiv încă din primele luni de sarcină. Deţinutele care nu beneficiază de întreruperea executării pedepsei datorită gravităţii infracţiunilor comise, sunt transferate începând cu luna a 7-a de sarcină la Penitenciarul Spital Rahova unde se află o secţie de obstetrică-ginecologie modern utilată, de unde, conform legii, la naştere sunt transferate la Maternitatea Bucur.

78

Page 79: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Îngrijirea mamelor cu copii în detenţie – este reglementată de art. 37 din Regulamentul mai sus citat.

Până în prezent, Penitenciarul Târgşor nu s-a confruntat cu o astfel de situaţie. Sunt însă cazuri de femei care au născut şi după o perioadă au fost despărţite de copiii lor, deoarece condiţiile din închisoare nu permit creşterea acestor copii care ajung de obicei în instituţii de ocrotire sau, în cele mai fericite cazuri, sunt luaţi de familie şi crescuţi fără ca mama să fie lângă ei.

Aducem în discuţie exemplul fericit al majorităţii ţărilor europene unde în penitenciarele pentru femei există centre “Mama şi copilul”. Scopul acestui centru este de a furniza cazare pentru deţinutele femei împreună cu copiii lor cu vârste cuprinse între 0 – 18 luni. Această facilitate este oferită pentru ca mamele să nu fie separate de copiii lor imediat după ce au născut, pentru ca aceşti copii să nu fie lipsiţi de dragostea mamei şi de îngrijirea lor. Înfiinţarea unui astfel de centru la Penitenciarul Târgşor implică cheltuieli şi multă muncă, dar pentru diminuarea acestor efecte s-a procedat la înfiinţarea unui spaţiu special amenajat pentru vizitele copiilor minori, incluzând chiar şi un apartament destinat vizitelor prelungite.

5.9. Educaţie şi programe socio-educative Programele educaţionale reflectă obiectivele propuse pentru fiecare regim

penitenciar. Conţinutul programelor se bazează pe nevoile educaţionale ale deţinutelor şi pe gândirea profesională a personalului educativ. Programele educaţionale acoperă o largă varietate de nevoi. De la procesul de învăţare a capacităţilor de comunicare şi stabilirea relaţiilor personale, calificări în diferite meserii, până la activităţi pentru a căpăta deprinderi care să le ajute să-şi găsească un loc de muncă la eliberare şi activităţi care să satisfacă înclinaţiile artistice ale acestora.

Recomandarea Nr.89(12) adoptată de Consiliul Europei la 12 octombrie 1990 arată că: „Educaţia în închisori trebuie să-şi propună scopuri la fel de importante ca educaţia din comunitatea din afara închisorilor. Scopurile primordiale ale serviciilor pentru educaţia din închisori trebuie să faciliteze dreptul de a învăţa al tuturor persoanelor, ceea ce reprezintă cheia dezvoltării lor umane.”

5.9.1. Ocuparea timpuluiO zi de detenţie este planificată printr-o folosire precisă a timpului. Dacă orarele

sunt fixe, conţinutul zilei poate să fie foarte diferit de la un deţinut la altul, la aceleaşi ore, unii rămân în camere, alţii participă la activităţile stabilimentului, alţii sunt la plimbare.

În cadrul orarelor zilnice, viaţa în penitenciar este structurată diferit în funcţie de regimul de detenţie aplicat, de participarea sau nu la activităţi lucrative. Timpul nu are aceeaşi semnificaţie pentru preventivii care aşteaptă o hotărâre judecătorească şi pentru condamnaţii care au soarta stabilită şi se organizează în funcţie de data eliberării lor. De asemenea, deţinule cu pedepse mici nu trăiesc încarcerarea la fel ca cele cu pedepse mari. Toate acestea le oferă posibilitatea să : deprindă capacitatea de a învăţa şi a se dezvolta individual;să-şi însuşească deprinderi practice legate de supravieţuire (gătit, evitarea stresului, grija faţă de sine);să-şi dezvolte o gamă largă de interese şi timpul liber să fie folosit în mod mai constructiv; să aibă acces la o gamă cât mai mare de informaţii.

Pentru a îndeplini toate aceste deziderate, penitenciarul trebuie să le pună în faţă obiective clare, să le asigure resursele corespunzătoare, să asigure o

79

Page 80: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

conducere şi instruire pentru personalul de toate nivelurile, să încurajeze munca în echipă şi să se asigure că personalul este motivat corespunzător.

Munca

Pentru ocuparea cât mai utilă a timpului, deţinutele sunt încurajate să muncească. În raport cu tipul de regim de executare a pedepselor, persoanele private de libertate pot fi folosite la muncă, cu excepţia cazurilor când legea dispune altfel. Se ţine seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile fiecărei persoane private de libertate, de vârstă, precum şi de programele care sunt destinate să sprijine formarea profesională a acestora.

Pe timpul detenţiei, munca prestată de persoanele private de libertate se face numai cu acordul liber exprimat, cu respectarea normelor de protecţie şi remunerare cuprinse în legislaţie.

Munca prestată de persoanele private de libertate este reglementată prin decizia Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Nr. 667 din 14.11.2006, în vederea aplicării unitare a dispoziţiilor privind munca prestată de persoanele private de libertate prevăzute de Legea nr. 275/2006.

Locurile de muncă disponibile în Penitenciarul Târgşor sunt : 1. Fabrica de Confecţii Târgşor – unde muncesc deţinute indiferent de regimul de

executare, cu şcolarizare minim 4 clase. În Fabrica de Confecţii, deţinutele sunt calificate în meseria de confecţioner îmbrăcăminte, meserie care le poate fi utilă după eliberare pentru a găsi un loc de muncă în acest domeniu de activitate sau pentru a putea confecţiona haine pentru propriile lor familii;

2. Grădina unităţii – unde muncesc deţinute care îşi execută pedeapsa în regim semideschis şi deschis ;

3. Zootehnie – unde muncesc deţinute aflate în regim deschis, selecţionate în sistemul de muncă fără pază;

4. Bucătărie deţinute – unde muncesc deţinute aflate în regim semideschis şi deschis, de preferat cu calificare în meseria ospătar-bucătar;

5. Spălătorie – deţinute cu regim semideschis şi deschis;6. Club deţinute – deţinute cu regim semideschis şi deschis , cu aptitudini literar-artistice

(talent literar, cunoştinţe de desen, pictură, sculptură, dans, canto etc.), care cunosc bine una sau mai multe limbi străine ;

7. Puncte de lucru exterioare (agricultură) – deţinute cu regim semideschis şi deschis; 8. Atelier de croitorie – deţinute indiferent de regim, cu abilităţi sau calificare în meseria

de croitor;9. Cercul de creaţie – pentru terapie ocupaţională;10. Muncă în interesul locului de deţinere.

Referitor la posibilitatea reducerii pedepsei pentru munca prestată, există preedri în capitolul 8, art.76 din Legea 275/2006.

5.9.2. Serviciul educativSe acordă o mare importanţă contextului specific al detenţiei, în care trebuiesc

derulate programele educative. Privarea de libertate cauzează suferinţe şi deteriorarea personalităţii, iar educaţia poate juca un rol important în limitarea acestor daune. În penitenciar educaţia este privită mai mult ca un mijloc de realizare a socializării şi resocializării, dar ea trebuie să respecte integritatea şi libertatea de alegere ale deţinutului.

80

Page 81: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Toate elementele programelor educaţionale sunt furnizate de membrii personalului Serviciului de reintegrare socială, în colaborare cu instituţii şi organizaţii ne-guvernamentale externe: Direcţiile Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Autorităţile Tutelare din cadrul Primăriilor, Poliţie, Centre de Plasament, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Serviciul de Probaţiune Prahova, Agenţia Antidrog Prahova etc. Există o bună colaborare cu astfel de organizaţii, colaborare reglementată şi respectată prin protocoale semnate de ambele părţi. Aceste organizaţii se implică îndeosebi în programe ce au ca scop menţinerea legăturii cu familia pe timpul detenţiei şi reintegrarea în familie şi comunitate după eliberare.

În mentalitatea persoanelor private de libertate, este mai mare succesul activităţilor pe termen scurt, au succes în special activităţile pentru care pot obţine imediat o recompensă. În ceea ce priveşte activităţile de reinserţie socială, acestea aduc satisfacţie pe termen mediu şi lung. Schimbarea mentalităţii este un proces greu şi de durată.

S-a renunţat, în parte, la programele formale, impuse şi, în urma experienţei acumulate, s-au introdus programe variate, atractive şi utile, adaptate cerinţelor şi nevoilor persoanelor private de libertate, care au fost repartizate specialiştilor, potrivit competenţelor şi abilităţilor acestora.

În anul 2006, la Penitenciarul Târgşor s-au derulat 23 programe (13 programe educaţionale obligatorii şi facultative şi 10 programe derulate cu ajutorul voluntarilor organizaţiilor non-guvernamentale) care s-au adresat diferitelor categorii de persoane private de libertate, cuprinzând atât activităţi lucrative cât şi educaţionale, terapeutice, de intervenţie socială, culturale.

Programele educaţionale sunt structurate astfel : Şcolarizare, educaţie

Cursuri de alfabetizare cu durata de 6 luni „A doua şansă” - Program de şcolarizare pentru clasele I-IV derulat în colaborare cu

Şcoala generală Târgşorul Nou, la absolvirea căruia participantele primesc certificate de absolvire a învăţământului primar

Trei deţinute sunt înscrise la liceu, la cursuri cu frecvenţă redusă, în afara locului de deţinere, existând solicitări şi pentru cursuri de învăţământ superior la distanţă.

Cursurile de şcolarizare pentru persoanele condamnate se organizează şi se desfăşoară în continuare în baza protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Ministerul Educaţiei Naţionale nr.2410/C din 22.10.2001 privind asigurarea şcolarizării şi profesionalizării persoanelor condamnate.

Formare profesională Cursuri de calificare în meseria confecţioner îmbrăcăminte cu durata de 6 luni Cursuri de calificare în meseria de legumicultor; Cursuri de calificare în meseria de îngrijitor animale ; Cursuri de calificare în meseria de operator calculatoare; Cursuri de calificare în meseria de frizer, coafor.

Toate aceste cursuri sunt gratuite, se derulează în colaborare cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă – Prahova care eliberează diplome recunoscute de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. În cursul anului 2006 un număr de 88 deţinute au obţinut diplome de calificare într-una din aceste meserii.

Există şi cursuri practice, de exemplu cursuri pentru dezvoltarea abilităţilor gospodăreşti care sunt organizate în interiorul penitenciarului. Programe terapeutice

81

Page 82: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Programe pentru diminuarea depresiei („Equilibrium”). Asistenţă specială, ajutor terapeutic şi recuperator pentru deţinuţii vulnerabili

(„Alternative”) Programe pentru diminuarea agresivităţii deţinutelor violente („Încredere”) Programul “ANTIFUMAT” pentru persoane dependente de fumat, şi care au dorit să

renunţe la acest obicei Programe pentru combaterea consumului de drog (derulate în colaborare cu Agenţia

Naţională Antidrog): * Programul „Alege libertatea, alege viaţa” pentru foştii consumatori de droguri

la care au participat în 2006, 34 de deţinute. * Programul de informare „Eu, drog? Nu!” în care a fost antrenat să participe întreg efectivul prin distribuirea şi afişarea de materiale informative şi prin organizarea unui concurs tematic intitulat „Drogurile îţi opresc zborul” , activitate larg mediatizată în presă şi televiziune. Programe educative şi de informare educaţie sanitară - “JURNAL DE SĂNĂTATE educaţie juridică -“UNDE-I LEGE NU-I TOCMEALĂ şi “O LEGE PENTRU TOŢI

“. Program de informare –“UNIUNEA EUROPEANĂ” Programe pentru formarea educatorilor între egali pentru prevenirea HIV, BTS, hepatitei B şi C. Pentru prevenirea infecţiei TBC. Consiliere individuală pentru toate categoriile de deţinute Programul „Vin acasă” derulat în colaborare cu Asociaţia „Târgovişte spre Europa”; Consiliere religioasă pentru toate tipurile de confesiuni. Consiliere individuală pentru tinere şi minore Programele „Lumea minunată a cărţilor”, „Alege drumul pe care vei merge”; Consiliere si intervenţie socială Programele „Familia regăsită” (au participat 64 deţinute), „Paşi spre libertate” ; S-au întocmit un număr 16 dosare de graţiere personală pentru deţinutele care au

întrunit condiţiile necesare şi au fost înaintate Preşedinţiei României. Programe de reinserţie socială programe de educaţie sanitară – „Jurnal de sănătate”, „Picătura de sănătate”; programe de educaţie juridică – „Să ne cunoaştem drepturile” şi „Unde-i lege, nu-i

tocmeală”; programe de educaţie moral creştină –„Educorel”; programe de menţinere şi încurajare a legăturilor cu familia şi comunitatea – „Fi

alături de familia ta”; programe de pregătire pentru liberare – „Zbor spre libertate”; Programe în vederea găsirii unui loc de muncă (clarificarea opţiunii profesionale prin

întocmirea unui CV, o scrisoare de intenţie etc.); Programe ce au vizat contactul nemijlocit cu comunitatea prin activităţi derulate în

afara penitenciarului (vizite la mănăstirile din împrejurimi, la muzee, expoziţii etc.).

De menţionat mod expres programul « Mai ai o şansă » care face parte din strategia Penitenciarului Târgşor de viitor, precum şi succesul deosebit în desfăşurarea programului CONSILIERE PRE SI POST DETENŢIE în colaborare cu fundaţia

82

Page 83: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

„TARGOVISTE SPRE EUROPA” , unde din 80 deţinute participante la program, 39 au reuşit în decursul anului 2006, să se reintegreze prin găsirea unui loc de muncă.

În anul 2006 au mai fost derulate şi alte programe cum ar fi:- programul “Codul bunele maniere” adresat deţinutelor minore şi tinere;- programul “Adaptează-te uşor” adresat deţinutelor aflate în perioada de carantină;- Sănătate prin mişcare - activităţi sportive, exerciţii fizice, fitness etc.;- Hobby - programe derulate în scopul menţinerii şi dezvoltării abilităţilor

deţinutelor: prezentări de carte, cititul presei, editarea unor reviste (Revista “Deschide sufletul, deschide inima”) formaţie corală, emisiuni locale prin intermediul staţiei de radioamplificare cu circuit închis.

Ca rezultat al acestui program, în luna octombrie 2006 s-a volumul de poezii “Primăvara poeţilor” la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” din Ploieşti (creaţii ale deţinuţilor din toate unităţile penitenciare din ţară), cu invitaţi din partea comunităţii locale şi reprezentanţi ai penitenciarelor Ploieşti şi Mărgineni; acest eveniment a avut un larg ecou în mass media locală şi naţională.

Religie Libertatea conştiinţei şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase a

persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate nu pot fi îngrădite. Ele pot participa permanent, pe baza liberului consimţământ, la servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciar şi pot procura şi deţine publicaţii cu caracter religios, precum şi obiecte de cult.

Deţinutele au diferite credinţe religioase, iar penitenciarul oferă facilităţi pentru observarea formală a religiilor, recunoaşterea şi dezvoltarea unei dimensiuni spirituale a vieţii. În mod tradiţional, activităţile au fost planificate astfel încât să îndeplinească nevoile religioase dar în acelaşi timp au fost organizate şi pe baze ecumenice atunci când a fost posibil. În diferite situaţii, voluntarii au fost invitaţi să participe alături de deţinute la activităţile religioase.

Prezenţa deţinutelor la serviciile religioase este voluntară. În aceste circumstanţe, capela are un rol important în rezolvarea nevoilor spirituale particulare ale fiecărei deţinute.

5.9.3. RecrearePe lângă programele de şcolarizare, de formare profesională şi alte tipuri de

programe cu rol de instruire, se organizează activităţi de petrecere a timpului liber în mod plăcut şi util. În unele activităţi, organizatorii sunt lucrătorii educaţionali în altele sunt implicaţi toţi membri personalului. Conform unei evaluări, două treimi dintre deţinute iau parte la aceste activităţi.

Toate camerele de detenţie deţin televizoare şi sunt cablate pentru TV şi video, precum şi pentru staţia de amplificare.

Sport şi activităţi recreativeAcestea sunt de o deosebită importanţă pentru sănătatea şi starea de bine a

deţinutelor. Nevoile majorităţii deţinutelor pentru exerciţii fizice sunt diferite de ale majorităţii deţinuţilor bărbaţi. Privarea de libertate face uneori ca femeile să lase să degenereze propria lor sănătate. Dar, pe de altă parte, le şi oferă oportunitatea de a învăţa să aibă grijă de ele însele într-un mod care nu este altfel posibil, cu responsabilităţile familiale pe care le au.

83

Page 84: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Pentru ca femeile să fie ajutate în această privinţă, este nevoie de o abordare oarecum diferită a problemei de către personalul însărcinat cu educaţia fizică. Deţinutele sunt mai atrase de gimnastică, fie din motive personale legate de îmbunătăţirea sănătăţii şi pierderea greutăţii, fie pentru că orele de gimnastică oferă posibilitatea de activităţi sociale împreună cu alte femei.

Zilnic, deţinutele pot beneficia de plimbare în aer liber conform reglementărilor Legii nr. 275/2006, art. 97

Mai puţin participă la programele sportive deţinutele care muncesc. O zi de muncă trebuie folosită în primul rând pentru muncă, dar asta înseamnă că personalul de educaţie fizică trebuie să fie disponibil pentru a superviza activităţile în cursul serilor şi al weekend-urilor. Se organizează activităţi sportive la sfârşit de săptămână care aduc mari beneficii, atât pentru buna ordine din penitenciar cât şi pentru cele încurajate să ia parte la activităţile fizice. Practicarea sporturilor oferă posibilităţi pentru acele femei care au aptitudini de a învăţa lucruri care vor avea o valoare practică pentru ele după ce vor fi eliberate, fie pentru muncă, fie pentru recreare.

Exerciţiile fizice se practică şi pe durata plimbărilor sau ca parte a competiţiilor organizate în penitenciar. Se practică următoarele sporturi : volei, tenis de masa, şah, badminton, gimnastică sportivă şi aerobică.

În acest sens se derulează programul sportiv “SĂNĂTATE PRIN MIŞCARE”, la care au participat în anul 2006 toate deţinutele apte care au dorit să-şi menţină condiţia fizică

Activităţi culturaleÎn Penitenciarul Târgşor există un Club pentru deţinute în cadrul căruia

funcţionează şi biblioteca ce conţine tipuri de cărţi care satisfac gusturi cât mai variate. Există şi o zonă amenajată în bibliotecă pentru lectură. În Bibliotecă sunt puse la dispoziţie şi broşuri din partea Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a tuturor Organizaţiilor pentru Apărarea Drepturilor Omului. Bibliotecarele sunt selecţionate din rândul deţinutelor instruite pentru a indica fondul de carte disponibil, informaţiile ce pot fi obţinute în bibliotecă precum şi locaţiile acestora. Din cauză că biblioteca deserveşte întregul penitenciar, intervalul orar în care este deschisă şi accesibilă este determinat în funcţie de timpul liber al deţinutelor.

Persoanele private de libertate, în funcţie de afinităţile lor, participă şi la cercuri de artă, de tricotat, încrustaţii, cusături şi fabricarea de obiecte de artizanat, feţe de masă, articole din lemn şi argilă etc. La clubul pentru deţinute există o expoziţie cu lucrările deţinutelor.

Se editează o revistă lunară alcătuită de deţinute care sunt încurajate să-şi exprime talentul literar-artistic. Lucrările literare ale deţinutelor sunt popularizate şi prin punctele de afişaj de pe fiecare secţie.

O parte din timpul liber al deţinutelor poate fi folosit pentru ca acestea să fie informate despre toate aspectele vieţii sociale, ele arătând un interes deosebit pentru diferite legi şi acte normative care reglementează aplicarea regimului de detenţie.

În cadrul clubului, specialiştii din cadrul compartimentului Reintegrare Socială oferă informaţii referitoare la serviciile sociale, la problemele legate de oferta locurilor de muncă, la tot ceea ce înseamnă menţinerea legăturii cu comunitatea

În toate camerele de deţinere există o mapă de cameră care cuprinde informaţii referitoare la organizarea activităţilor în penitenciar, un exemplar din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate, o

84

Page 85: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

copie a Declaraţiei Antiterorizare, un dosar cuprinzând o serie de acte normative interne şi internaţionale referitoare la asigurarea drepturilor omului pentru persoanele private de libertate.

Aceste informaţii, precum şi altele suplimentare referitoare la activităţile şi programele derulate în penitenciar, se regăsesc şi la punctele de afişaj de pe fiecare secţie de deţinere.

Alte acte normative, legi şi hotărâri pot fi consultate de către persoanele private de libertate, la cerere, la Biblioteca penitenciarului.

5.10. Legătura cu familia şi comunitateaPersoanele private de libertate de toate categoriile consideră printre priorităţile lor

cele mai mari contactul cu familiile lor. Studii ale specialiştilor din întreaga lume subliniază importanţa menţinerii contactului cu viaţa din afara închisorii şi arată faptul că perturbarea poziţiei deţinutului din sânul propriei familii reprezintă unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale privării de libertate, că natura relaţiilor persoanelor private de libertate cu propriile lor familii este un factor important în determinarea succesului lor în a-şi duce viaţa în mod util şi în spiritul legii atunci când se vor întoarce în comunitate.

Deţinutele consideră că un contact continuu cu exteriorul şi mai ales cu familiile lor este un punct central în viaţa lor. Aceasta este o consecinţă logică a rolului femeilor de mame, sau a faptului că ele au grijă mai mult de casă şi sensul lor de identitate este bazat pe relaţiile cu ceilalţi. Prevederile privind contactul deţinutelor cu familia trebuie să pornească de la considerarea mai întâi a intereselor copiilor.

5.10.1. Telefoane şi corespondenţăTelefoanele şi corespondenţa sunt mijloace larg folosite pentru menţinerea

legăturii cu familia şi, în general, cu comunitatea. Acordarea acestor drepturi se face conform art. 47 şi respectiv art. 45 şi 46 din Legea nr. 275/2006.

Deşi nu există substitut pentru întâlnirile faţă în faţă, telefonul este o formă efectivă de contact pentru rezolvarea unor probleme. Poate fi un mod de viaţă pentru deţinute de a-şi continua rolul lor de îngrijitoare ale familiei.

5.10.2. ViziteSectorul pentru vizite asigură condiţii pentru ca deţinuţii să se poată vedea şi sta de

vorbă cu vizitatorii. Vizitele, în afara celor oficiale, se vor desfăşura sub supravegherea vizuală a personalului specializat.

Prin aşezarea sa geografică şi datorită faptului că este singurul penitenciar pentru femei din ţară, Penitenciarul Târgşor se află la distanţă mare faţă de diferite localităţi de unde familiile trebuie să se deplaseze. Dislocarea de casă, mai ales dacă este asociată şi cu posibilităţile materiale reduse ale familiei, poate însemna pentru unele femei că vizitarea lor de către copii să fie imposibilă.

Accesul la penitenciar este destul de greoi având în vedere că nu sunt mijloace de transport în comun directe. Pentru cei care nu posedă mijloace de transport proprii, se ajunge la penitenciar cu trenul care opreşte la o staţie CFR situată la circa 3 km sau cu microbuze care au o ritmicitate de 2 /oră.

Spre deosebire de penitenciarele de bărbaţi, vizitele nu sunt programate după literele alfabetului sau alte criterii, ţinând cont de distanţa mare faţă de diferite localităţi de unde familiile trebuie să se deplaseze. Mulţi dintre vizitatorii femeilor din penitenciar sunt copii.

85

Page 86: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Sectorul vizită cuprinde amenajări pentru:- vizite deschise;- vizite închise cu dispozitiv de separare;- vizite oficiale;- zonă de intrare şi de aşteptare a vizitatorilor,- toalete pentru vizitatori şi personal;- zonă de aşteptare pentru deţinute;- zonă de perchiziţionare a deţinutelor;- zonă pentru joaca copiilor /camera mama şi copilul.

Echipa de personal de la sectorul vizită este formată din supraveghetori cu experienţă deoarece vizitele sunt cele mai evidente oportunităţi pentru contrabanda cu droguri, alcool şi alte obiecte interzise.

De aceea, personalul are o misiune foarte grea de a găsi un echilibru între prevederile umane şi reglementările pentru vizitatori şi nevoia de supraveghere. Acest lucru e foarte important pentru vizitele făcute de întreaga familie. Condiţiile în care vizitele sunt acordate, comportarea personalului în momentul acordării vizitei sunt foarte importante pentru menţinerea legăturilor cu cei din comunitate şi pentru păstrarea demnităţii deţinutelor.

5.10.3. Categorii de viziteVizitele deţinuţilor sunt clasificate în trei categorii, după cum urmează:1. Vizitele deschise (la masă) sunt vizitele care permit ca deţinutul şi vizitatorul

său să se întâlnească liber într-un spaţiu special amenajat, împreună cu alte grupuri. Vizita are loc în jurul unei mese într-o atmosferă deschisă, într-o zonă de siguranţă.

2. Vizitele închise au loc cu dispozitiv de separare. Deţinuţii şi vizitatorii sunt separaţi în mod normal printr-un geam care de o parte şi de alta are o tejghea de tip masă., comunicarea făcându-se prin intermediul unui receptor. Există comunicare vizuală şi verbală, dar nu este permis contactul fizic.

Decizia privind vizitele fără contact fizic este bazată pe suspiciuni întemeiate. Personalul asigură o supraveghere îndeaproape a unor vizite cu contact fizic atunci când se crede că ar exista vreun risc şi vor specifica aranjamentele individuale de aşezare şi gradul de contact care este permis în astfel de cazuri. Deţinutelor li se interzice posibilitatea de a-şi îmbrăţişa copiii sau alţi vizitatori numai pentru motive excepţionale şi bine documentate privind securitatea, (de exemplu, dacă serviciul de securitate indică o probabilitate semnificativă ca deţinutele respective să fie implicate în traficul de droguri şi alte fapte ilicite).

Lipsa de contact fizic este adesea extrem de depresivă pentru deţinute, mai ales atunci când le vizitează copiii, nu în ultimul rând din cauză că este greu pentru copii să înţeleagă şi să nu se simtă oarecum pedepsiţi că nu li se îngăduie să-şi îmbrăţişeze mama. Din acest motiv unele deţinute nu permit familiei să le aducă copiii la vizitele închise. Pentru a înlătura acest motiv, pentru deţinutele mame care au un comportament bun, s-a decis acordarea unei vizite deschise cu copiii, lunar. În perioada vacanţelor şcolare, când copiii pot veni mai des, se suplimentează acest tip de vizite.

3. Vizitele oficiale au loc când deţinuţii sunt vizitaţi de reprezentanţi ai organizaţiilor legale, de binefacere, ai poliţiei sau altor tipuri de organizaţii. Aceste vizite au loc în camere separate pentru interviuri, total izolate unele de altele. Vizitele oficiale

86

Page 87: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

pot fi urmărite vizual dar nu pot fi ascultate de personalul supraveghetor care este plasat în afara camerei.

Deţinutele pot fi vizitate de membrii familiei (până la rude de gradul IV) şi, cu aprobarea conducerii penitenciarului, şi de prieteni sau alte persoane, cum ar fi voluntari ai ONG-urilor, foşti colegi de serviciu etc.Pentru vizitatorii care nu sunt rude şi/sau nu sunt înregistraţi în dosarul de penitenciar, deţinutul face cerere de vizită care trebuie aprobată de directorul penitenciarului.

5.10.4.Pregătirea vizitelorVizitele sunt pregătite în sensul că atât deţinutele cât şi vizitatorii trebuie să

cunoască regulile după care se desfăşoară acestea. Vizitatorii sunt informaţi atât prin punctele de afişaj, cât şi prin broşuri şi pliante referitoare la aceste reguli, care le sunt explicate şi de personalul de supraveghe. La rândul lor, deţinutele cunosc aceste prevederi din Regulamentul de ordine interioară care se află în fiecare cameră de deţinere.

5.10.5. Facilităţi pentru vizitatoriIndiscutabil, vizitatorii femeilor care se află în penitenciar au cea mai mare nevoie

de facilităţi, pentru că ei călătoresc, în medie, mai departe şi adesea aduc cu ei copii care nu sunt ai lor. Există un program de instruire a vizitatorilor care vin pentru prima dată la vizită, program care asigură informaţii despre modul în care se poate ajunge la Penitenciarul Târgşor, despre ce bunuri pot fi aduse deţinutelor, programul de vizite asistate, timpul de vizită şi modul cum decurge vizita. În acest sens, s-au pus la dispoziţia vizitatorilor, pliante conţinând acest tip de informaţii.

Există o zonă pentru intrarea şi aşteptarea vizitatorilor. Zona de intrare şi aşteptare are acces direct în camera pentru vizite deschise şi este legată direct prin coridoare cu zona pentru vizitele închise şi oficiale.

Vizitatorii deţinutelor sunt membri ai publicului şi merită să fie trataţi ca atare. Protocoalele de comportare cu vizitatorii în penitenciarele de femei trebuie elaborate cu referinţă specială asupra comportării aşa cum este văzută ea prin ochii copiilor mici.

5.10.6. Vizite acumulate Pentru a veni în sprijinul menţinerii legăturii cu familia se acordă şi vizite

acumulate pentru deţinutele care sunt vizitate mai rar din cauza depărtării domiciliului familiei. În acest scop s-a amenajat un apartament în blocul pentru cadrele unităţii, aflat în imediata apropiere a intrării în penitenciar, unde se acordă vizite prelungite mamelor cu copiii lor , cu vârste mai mari de 3 ani, în special pentru acei copii care prezintă tulburări comportamentale sau probleme de sănătate, sau copii instituţionalizaţi, aduşi la vizită cu sprijinul organizaţiilor non-guvernamentale.

Acest lucru este destinat să menţină şi să îmbunătăţească legătura mamă – copil, în special pentru deţinutele care au domiciliul în afara judeţelor limitrofe judeţului Prahova. Asigurarea unui contact mai intim şi mai prelungit dintre mame şi copii.

5.10.7. Permisiunea de ieşire din penitenciar

Experienţa a demonstrat că majoritatea deţinutelor răspund pozitiv la oportunităţile de a menţine contactul cu familia şi prietenii mergând în exteriorul

87

Page 88: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

penitenciarului, în vizite organizate în comunitate. Cum majoritatea nu reprezintă un pericol serios pentru public, se pune accent pe vizitele care au loc în comunitate, ori de câte ori este posibil, astfel încât contactul cu familia să fie cât mai normal posibil în condiţiile permise de custodie. În acest sens, sunt organizate lunar vizite în comunitate la o serie de muzee, mănăstiri, expoziţii, lansări de carte, spectacole, ceea ce a permis menţinerea contactului cu viaţa din comunitate.

Totuşi, cel mai eficient contact cu familia îl reprezintă permisiunea de ieşire din penitenciar pe durate de până la 5 zile (concediu). Dacă deţinuta merge acasă în mod periodic poate să rezolve mai multe probleme cauzate de detenţie (inclusiv problemele sexuale ale ei şi ale partenerului său). Permisiunile sunt acordate periodic şi unui număr definit de deţinute recompensate pentru buna conduită.

Toate permisiile acordate până în prezent au avut ca scop ajutarea deţinutei de a se reintegra în societate. De aceea, s-a întocmit un plan de măsuri de control care să asigure îndeplinirea condiţiilor impuse pe timpul permisiei.

Deja, 60 deţinute au beneficiat de astfel de recompense şi, în toate cazurile, au respectat condiţiile impuse şi s-au prezentat la timpul stabilit la penitenciar.

Contactele cu mass-media

Contactul uman direct este cel mai important, dar nici pe departe singurul contact exterior pe care deţinuţii au dreptul să îl aibă. “Primirea şi difuzarea informaţiei şi a ideilor prin intermediul mass-media “ figurează printre drepturile universale ale omului (Articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului).

Restricţiile libertăţii de informare pot fi justificate prin referinţa la ordinea publică. S-a subliniat însă că exigenţe deosebit de stricte trebuie să fie fixate printr-un statut prealabil. “Restricţiile la libertatea de informare a deţinuţilor, foarte răspândite în multe ţări, sunt autorizate doar când ele sunt prevăzute de lege şi sunt absolut necesare pentru prevenirea crimei şi dezordini în închisoare”.

Standardul de Reguli Minime se exprimă într-un mod mai restrictiv: Regula 39 - “Deţinuţii trebuie să fie ţinuţi, în mod regulat, la curent cu

evenimentele cele mai apropiate, fie prin lecturarea zilnică a ziarelor periodice sau a publicaţiilor penale speciale, fie prin emisiunile radiofonice, conferinţe sau orice alt mijloc analog, autorizat sau controlat de către administraţie.”

Astfel, ziarele cele mai importante sunt disponibile prin difuzarea zilnică la camere şi la biblioteca penitenciarului.

Există o practică care permite deţinuţilor condamnaţi definitiv să se adreseze la orice publicaţie sau post de televiziune după ce în prealabil se completează o cerere şi o declaraţie de accept. Deţinutele cu posibilităţi materiale pot contacta abonamente prin sistemul naţional de poştă.

Un alt mijloc foarte eficace de a le oferi deţinuţilor accesul la informaţia exterioară este acela de a le crea posibilitatea să asculte emisiuni radio sau de a viziona programe de televiziune.

88

Page 89: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

CAPITOLUL VIPRINCIPII DIRECTOARE PENTRU UN SISTEM JUDICIAR PENAL RECEPTIV LA GEN

Numărul femeilor care sunt implicate atât ca victime cât şi ca autoare în activităţi criminale şi implicit în sistemul justiţiei penale este în creştere. Complexitatea şi numărul problemelor relevate de cercetările în domeniu şi de rezultatele politicilor comunitare conduc la concluzia că trebuie să li se acorde mai multă atenţie. Este necesară o mai aprofundată înţelegere a acestor probleme şi acţiuni concertate pentru a le rezolva şi pentru a pune în evidenţă statutul istoric marginalizat al femeilor, precum şi faptul că, adesea, justiţia penală le aplică un tratament incorect. În contextul extinderii aspectelor crimei transnaţionale în care sunt implicate femeile, aceste sarcini deja ambiţioase devin şi chiar şi mai dificile.

Criminalitatea transnaţională creşte potenţialul de victimizare al tuturor persoanelor aflate în poziţii marginale şi, în mod special, în privinţa femeilor, deoarece ele sunt extrem de vulnerabile la criminalitatea sexuală. Traficarea fetelor şi femeilor a devenit o afacere bine organizată şi foarte profitabilă a crimei internaţionale. Transportul lor ilegal în scopul prostituării forţate şi alte tipuri de exploatare a fost evidenţiat şi discutat de numeroase organizaţii umanitare şi de către agenţiile internaţionale pentru aplicarea legii. Este de subliniat că, mai mult ca niciodată, traficul de femei operează cu protecţie (sau cel puţin cu acordul) din partea oficialilor corupţi la nivel local, regional şi naţional.

6.1. Reconsiderarea situaţiei femeilor ca infractoare, deţinute, victime şi supravieţuitoareVictimizarea femeilor este o problemă dificil de abordat pentru că în multe ţări

există multe modele culturale şi tradiţionale care o tolerează şi chiar o încurajează. Această victimizare este exacerbată de factori cum ar fi sărăcia, rasismul şi xenofobia. Multe femei care intră în sistemul justiţiei ca infractoare au experimentat anterior o formă de victimizare. Adesea ele au avut o serie de relaţii negative cu bărbaţii, incluzând exploatarea sau abuzul fizic.

Când ne ocupăm de femeile infractoare este necesar să recunoaştem această dualitate obişnuită între criminalitate şi victimizare. Aceşti doi factori au adesea origini în aceleaşi condiţii socio-economice .

Cercetarea fenomenului a dus la concluzia că multe dintre vieţile femeilor, înainte de închisoare au implicat tulburări economice, victimizare şi auto-abuz prin droguri şi alcool. Pentru ca politicile penale şi juridice care se ocupă de femeile infractoare să aibă succes, ele trebuie să se adreseze acestei realităţi. Un exemplu concret al rolului jucat de sărăcie poate fi găsit în infracţiunea de trafic de persoane. Femeile care cad victime traficanţilor sunt cel mai adesea sărace, needucate şi necalificate şi au oportunităţi limitate să se descurce singure. Odată ce aceste femei sunt sub controlul traficanţilor, ele sunt adesea supuse practicilor abuzive, coercitive, înşelătoare şi brutale. Dar chiar şi atunci când sistemul justiţiei penale se implică în cazurile de trafic, prea adesea femeile sunt fie deportate imediat, fie pur şi simplu încarcerate.

În timp ce creşterea numărului de femei încarcerate are ca rezultat îmbunătăţirea marginală a serviciilor pentru femeile aflate în detenţie, creşterea rapidă a acestui număr nu este măsurată şi printr-o creştere a numărului de programe care sunt destinate special nevoilor femeilor.

89

Page 90: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Programele şi serviciile trebuie să ţină cont de diversitatea etnică şi culturală în rândul populaţiei feminine din închisori. Politicile justiţiei penale şi programele trebuie să recunoască şi să se adreseze nevoilor lor diferite de sănătate, responsabilităţii lor ca mame, barierelor culturale şi izolării cu care se confruntă femeile deţinute, vulnerabilităţii lor la exploatarea sexuală şi abuzurilor prin care sunt încălcate drepturile omului de către personalul bărbătesc. Datorită circumstanţelor complexe ale femeilor şi în special ale infracţionalităţii privite din lumina problemei actuale de trafic şi prostituţie forţată, încarcerarea trebuie să fie sancţiunea de ultim resort şi trebuie rezervată doar celor mai serioase infracţiuni. Trebuie să dezvoltăm o gamă largă de sancţiuni alternative şi intermediare. De asemenea, trebuie clarificat faptul că nu avem programe adecvate care să se ocupe de nevoile speciale ale femeilor infractoare după liberarea lor în societate. Există o nevoie presantă pentru alternative bazate pe comunitate şi programe de îngrijire după liberare, care să ajute la reducerea alienării sociale şi a stigmatului social, cel mai adesea asociat cu femeile infractoare şi cu deţinutele.

6.1.1. Femeile ca practicieniDeşi, în ultimul timp, există tendinţa de egalizare a genurilor ca pondere în

poziţiile din sistemul justiţiei penale, proporţia rămâne departe de a fi egală. Femeile care lucrează în această profesie dominată predominant de bărbaţi se confruntă cu probleme unice şi preocupări specifice. În ceea ce priveşte domeniul femeilor care lucrează ca ofiţeri de penitenciare, problema securităţii, intimităţii şi solicitările fizice au fost identificate ca depăşind drepturile femeilor la şansă egală în acest domeniu. În plus, există multe bariere tradiţionale cu care se confruntă femeile ca practicieni în cadrul tuturor profesiilor justiţiei penale.

Când acele problemele ale justiţiei penale, care sunt unice pentru femei, sunt cuplate cu ameninţarea imediată a crimei transnaţionale şi cu impactul disproporţionat pe care o asemenea infracţionalitate o are asupra femeilor în mod global, este clar că se cer eforturi pro-active la nivel local, naţional şi internaţional.

Cercetarea politică orientată pe acţiune trebuie să se adreseze: (1) dualităţii infracţionalităţii şi victimizării;(2) lipsei de programe şi servicii de bază cerute în întâmpinarea nevoilor

populaţiei feminine din închisori;(3) numeroaselor bariere culturale şi practice care împiedică femeile de a uza de

aplicarea legii pentru a obţine ajutor.A acţiona asupra acestor probleme specifice în cadrul politicilor şi programelor

este esenţial pentru prevenirea comportamentului exploatator şi a variatelor forme de violenţă împotriva femeilor.

Au luat naştere trei teme dominante, importante în prevenţie: 1) sprijinirea analizei şi cercetării internaţionale;2) acţiunea internaţională;3) recunoaşterea importanţei declaraţiilor şi standardelor internaţionale, atât în

cercetare, cât şi în acţiune.

6.1.2. Importanţa analizelor şi cercetării internaţionaleAstfel, colaborarea în cadrul cercetării internaţionale trebuie să fie unul dintre

primii paşi făcuţi în a obţine informaţii şi cunoştinţe noi. Comunităţile justiţiei penale internaţionale şi naţionale au obligaţia de a lega cercetarea şi practica, astfel ca politicile penale, legile şi programele de prevenire să fie bazate pe „ceea ce funcţionează” în

90

Page 91: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

practică. Relaţiile de cercetare facilitează un important prim pas în stabilirea cooperării între cercetători, organizaţii neguvernamentale, grupuri comunitare şi alţi practicieni.

Printre domeniile prioritare care cer informaţii mai inteligibile, mai de încredere şi mai întemeiate, este subiectul vast al violenţei împotriva femeilor. De un interes particular este răspândirea, dinamica şi contextul în care se produce asemenea violenţă. Pentru succesul acestor cercetări este necesară o strânsă colaborare cu furnizorii de servicii pentru victime, cu grupurile de sprijin, cum ar fi organizaţiile neguvernamentale, care pot furniza confidenţialitatea necesară şi „pătura de siguranţă” pentru victime.

O a doua prioritate a cercetării, necesară pentru înţelegerea deplină a victimizării femeilor în cadrul crimei transnaţionale, este de a analiza motivele multiple care fac ca aceasta să fie un aspect ascuns al infracţiunilor împotriva femeilor.

Un al treilea domeniu pentru studiul internaţional de colaborare trebuie să fie concentrat pe înţelegerea gradului de mărime în care grupurile infracţionalităţii organizate transnaţionale sunt implicate în piaţa infracţională a traficării femeilor.

O a patra temă prioritară care poate duce la îmbunătăţirea măsurilor de prevenţie este cercetarea care duce la dezvoltarea portretelor sociale şi a definirii grupurilor de risc. Ce tipuri de femei sunt cel mai adesea ţinte ca victime ale infracţiunilor? Ce tipuri de femei au cel mai mare risc de a deveni infractoare?

Alte subiecte identificate pentru cercetarea globală includ: (1) examinarea diferiţilor factori care influenţează femeile să devină implicate în

traficul de fiinţe umane;(2) o mai bună şi mai completă documentare a cauzelor diferite atât ale

victimizării, cât şi ale infracţionalităţii;(3) examinarea consecinţelor victimizării şi infracţionalităţii şi ale nevoilor

victimei/infractoarei care decurg din acestea;(4) privire asupra profilului în schimbare al infractionalităţii feminine;(5) documentare asupra problemelor şi nevoilor speciale ale femeilor deţinute

care au copii mici;(6) examinarea dificultăţilor specifice cu care se confruntă femeile deţinute care

sunt de alte naţionalităţi.6.1.3. Importanţa acţiunii internaţionale simultaneInfracţionalitatea transnaţională este o problemă internaţională care cere un

răspuns internaţional. Astfel, o a doua temă principală s-a concentrat pe importanţa acţiunii internaţionale colective şi concurente. Iniţiativele dezvoltate în comun includ parteneriate de cercetare culturală şi programe care să intensifice cooperarea dintre state. Aceste eforturi comune trebuie să includă componente ale prevenţiei, acuzării şi protecţiei pentru victime. Pentru abordarea acestei probleme, s-a subliniat că ţările care sunt legate prin trafic internaţional de persoane trebuie să întreprindă paşi proactivi de a coopera atât la nivel bilateral cât şi la nivel multilateral. Ele trebuie să-şi împărtăşească informaţiile şi trebuie să înveţe din succesele fiecăreia ca şi din eşecuri, pentru a căpăta o mai bună înţelegere despre cum să abordeze femeile infracţiunea şi justiţia penală în contextul infracţionalităţii transnaţionale. Miezul oricărei strategii internaţionale eficiente trebuie să intensifice oportunităţile de cooperare şi coordonare pentru a evita dublarea. Strategiile care sunt dezvoltate în comun de către ţările sursă, de tranzit şi de destinaţie vor produce mai multe metode eficiente de rezolvare a problemei.

Campaniile de informare locale şi naţionale sunt un pas esenţial în creşterea conştientizării şi în stimularea recunoaşterii din partea societăţii a naturii dezumanizante şi involuntare a victimizării femeilor. Ele trebuie să clarifice rolul pe care îl joacă

91

Page 92: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

atitudinile culturale ca ajutor pentru a concretiza reacţia dominantă a societăţii şi, în ultimul rând, a răspunsului oficial al sistemului.

Politicile justiţiei penale trebuie să fie orientate atât pe abuzat, cât şi pe cel care abuzează, dând a atenţie specială celor care profită de pe urma exploatării şi nu numai celor victimizaţi de către aceştia.

Statele trebuie să întreprindă imediat acţiuni pentru a adopta legislaţii care să impună penalităţi mai dure pentru traficanţii de fiinţe umane. Scopul este acela de a sancţiona mai drastic această activitate periculoasă şi cu un mare risc penal.

6.1.4. Importanţa standardelor şi declaraţiilor internaţionaleA treia temă importantă este studierea importanţei standardelor universale stabilite

de comunitatea internaţională şi a declaraţiilor cu privire la femei şi sistemul justiţiei penale. Datorită credibilităţii, legitimităţii şi statutului Naţiunilor Unite, adoptarea şi promulgarea unor asemenea declaraţii universale ar avea o mare valoare simbolică. Un mandat internaţional referitor la cerinţele globale de interacţiune şi cooperare ar aduce clarificări cu privire la ceea ce sunt aceste standarde şi ce dovedim noi dacă le luăm în serios. Există deja multe instrumente şi declaraţii internaţionale care pun accent pe conceptele specifice ale demnităţii umane, ale libertăţii şi nediscriminării, necesare pentru a ne asigura că femeile şi copiii sunt protejaţi într-un mod special împotriva infracţionalităţii transnaţionale. Un important element central conţinut în asemenea declaraţii internaţionale este acela că un răspuns politic adecvat la problema femeilor şi crimei transnaţionale trebuie să conţină elemente atât ale justiţiei penale cât şi ale drepturilor omului. Infracţiunile care implică femei, în special când sunt văzute în contextul industriei de trafic, au ramificaţii largi care cer mai mult decât un răspuns al justiţiei penale. Este de importanţă capitală ca toate statele să recunoască că toate formele de victimizare şi violenţă împotriva femeilor constituie nu numai o violare a drepturilor lor specifice ca femei, ci şi mai general, o violare a drepturilor lor umane de bază.

Declaraţiile universale trebuie să fie folosite pentru a lămuri publicul cu privire la modul în care într-adevăr victimizarea femeilor prin dezumanizare este reală. Aceste standarde şi declaraţii universale trebuie să stabilească o toleranţă politică zero pentru victimizarea femeilor.

6.2. Strategii privind reducerea criminalităţii feminineFiind singurul penitenciar din România care are în custodie femei, Penitenciarul

Târgşor se preocupă de elaborarea şi implementarea unor strategii viitoare care să se alinieze standardelor internaţionale în domeniu ce susţin că tehnicile de control ale infracţionalităţii feminine, prevenirea şi pedepsirea sunt în plin proces de transformare, şi că se impun noi strategii de control şi reducere a criminalităţii feminine.

6.2.1. Responsabilizarea comunităţii şi a femeilor infractoareNoile strategii de control ale infracţionalităţii implică o reconfigurare a

responsabilităţilor statului şi societăţii civile. În conştiinţa publică, misiunea sistemului penitenciar ar trebui să fie definită prin :

contribuţia relevantă la securitatea socială şi integrarea în comunitate; activitatea îndreptată către rezolvarea unor probleme umanitare; aportul la respectarea legalităţii; plusvaloarea adusă în coordonata de moralitate a vieţii sociale; problematica diferită de cea a sistemului judiciar;

92

Page 93: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Noile strategii, urmate în închisorile din întreaga lume, privind reducerea infracţionalităţii feminine şi, totodată, restructurarea şi remodelarea sistemului instituţionalizat, au la bază o responsabilizare a societăţii şi, mai ales, a infractorului. Această responsabilizare este legată de percepţia că femeilor deţinute ca şi femeilor în general, le lipseşte respectul de sine, ca rezultat al faptului că se crede că ele au slabe puteri în a-şi conduce propriile vieţi: ele se simt fără autoritate, incapabile să facă sau să creeze alegeri, incapabile dacă nu sunt ajutate să-şi creeze un viitor mai productiv care să le ofere mai multe satisfacţii, chiar dacă le sunt prezentate alegeri realiste.

Responsabilizarea nu trebuie astfel înţeleasă ca în documentele unei reforme feministe, ci ca un proces prin care femeile câştigă în interiorul situaţiei lor, îşi identifică puterile şi sunt sprijinite şi provocate să ia atitudine pozitivă pentru a-şi câştiga controlul asupra propriilor lor vieţii.

Un program strategic este acela ca femeile să primească cele mai eficiente informaţii la momentele potrivite din pedeapsa lor. Un astfel de document strategic identifică patru programe principale:

- „Abuz şi traumă”, - „Abuz de droguri”, - „Calitatea de părinţi” şi - „Programe educaţionale şi de pregătire profesională”.

Aceste programe sunt reprezentative pentru nevoile primare ale femeilor din închisoare. Existenţa lor furnizează femeilor oportunitatea de a face alegeri logice şi responsabile într-un mediu de sprijin şi astfel să fie împuternicite. În programul abuzului de droguri se sugerează premiza că învăţând să faci alegeri, fiind bine informată şi acceptând responsabilitatea pentru aceste alegeri, vei deţine cheia pentru controlul propriei vieţi. Acest program, ca şi celelalte, trebuie să se bazeze pe un model de auto-schimbare.

Acest model plasează responsabilitatea pentru minimalizarea riscului şi pentru o schimbare pe umerii femeii infractoare. Femeile pot alege să participe la anumite programe doar pentru simplul fapt că ştiu că acestea le vor îmbunătăţi şansele pentru eliberare. Responsabilizarea este până la urmă un principiu al limitării efectelor dăunătoare ale privării de libertate, principiu ce este completat în numeroase norme şi recomandări internaţionale de alte principii ce vizează protejarea demnităţii şi a respectului de sine al persoanei private de libertate (principiul respectului) şi asocierea lui problemelor legate de interesul comun (principiul participării), precum şi cu încercarea de a face să corespundă cât mai mult posibil circumstanţele vieţii în închisoare cu cele din societatea liberă (principiul normalizării).

6.2.2. Premizele noilor strategii de dezvoltareAtât cercetarea cât şi practica, au evidenţiat nevoia pentru o nouă viziune a

sistemului judiciar penal – viziune care să recunoască diferenţele comportamentale şi sociale dintre bărbaţi şi femei, care au implicaţii specifice asupra politicii şi practicii receptive la gen.

În acest sens, în elaborarea unor strategii cât mai eficiente se ţine cont de o serie de premize :

– A. Conştientizarea diferenţelor între femeile şi bărbaţii infractori;– B. Crearea unui mediu înconjurător (de detenţie) bazat pe demnitate, respect şi

securitate;

93

Page 94: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

– C. Dezvoltarea unei politici, a unui program de muncă zilnic şi a altor programe din punctul de vedere al nevoilor lor de a relaţiona cu alţii. Stimularea de relaţii sănătoase cu copii, familia, prietenii şi societatea;

Importanţa nevoii femeilor de a relaţiona cu alţii serveşte ca un principiu conducător pentru a evalua : motivul pentru care ele comit infracţiuni; impactul violenţei personale; importanţa relaţiilor cu copiii lor; relaţii mutuale pe durata detenţiei; structura proceselor care să stimuleze dezvoltarea personală psihologică; factorii înconjurători care sunt necesari pentru implementarea programelor eficiente; şansele care pot fi luate în considerare pentru reintegrarea socială.

– D. Ameninţările excesive, traumele şi problemele de sănătate mentală abordate de specialiştii din sistemul penitenciar sau de serviciile speciale din afara sistemului care pot face deosebirea între diferenţele culturale;

– Cele mai multe femei sunt sărace, au un nivel de educaţie scăzut, multe nu au muncit niciodată sau au avut mici slujbe ocazionale, deseori fiind dependente de caritatea celorlalţi.

– Există un număr de factori care influenţează puternic şi determină poziţia lor socială şi economică

– E. Oferirea de posibilităţi pentru a-şi îmbunătăţi circumstanţele socio-economice;

– F. Organizarea de îngrijire post-detenţie care să contribuie la reintegrarea cu succes în familie şi societate.Iniţiativa reintegrării în societate a persoanelor lipsite de libertate este greu de pus

in practică, situaţia dificilă a acestei categorii sociale având ca origine reticenţa angajatorilor şi a membrilor comunităţilor în general. Prin includerea în programe de intervenţie psihosocială eficiente în timpul detenţiei şi la eliberare, vor fi atinse deziderate majore ca protecţia publicului, controlul infracţionalităţii prin scăderea ratei de recidivă şi integrarea cu succes în comunitate.

În concluzie, raportarea la realităţile din viaţa femeilor private de libertate este cheia îmbunătăţirii rezultatelor, a elaborării unor strategii cât mai eficiente. Subliniem încă o dată importanţa înţelegerii diferenţelor dintre infractorii bărbaţi şi femei, precum şi a impactului pe care această diferenţă îl are asupra dezvoltării politicilor, practicilor şi programelor receptive la gen din cadrul sistemului judiciar penal.

Analiza datelor disponibile arată că pentru îmbunătăţirea rezultatelor este important ca toate acestea să se adreseze realităţilor din viaţa acestor femei, în toate fazele executării pedepsei şi a supravegherii, controlului după eliberare.

Strategiile care se promovează au intenţia să dezvolte practicile şi politicile receptive la gen. Ele pot servi ca bază pentru îmbunătăţirea modului în care justiţia şi sistemul penitenciar din România manageriază şi supraveghează femeile infractoare în cadru instituţionalizat sau comunitar.

Implicarea şi dorinţa din partea celor care fac politicile şi a practicienilor trebuie să ducă la actualizarea concepţiilor şi la implementarea unui sistem de justiţie penală receptiv la gen, capabil să răspundă următoarelor întrebări :

- Se regăseşte comportamentul specific al femeilor şi circumstanţele lor în planurile, politica şi programele scrise şi în practicile operaţionale ?

94

Page 95: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

- Reflectă personalul populaţia de infractori în termeni de gen, etnie, orientare sexuală, limbă, stare de recidivă ?

- Sunt angajate modele şi mentori femei care să reflecte statutul etnic şi cultural al deţinutelor ?

- Instructajele pentru personal pregătesc lucrători care să ţină cont de importanţa relaţiilor în viaţa femeilor deţinute?

- Asigură instruirile informaţii de natura contextului relaţional al femeilor, legături şi limite, comunicaţii şi probleme legate de copii ?

- Este personalul pregătit să trateze femeile într-un mod empatic şi profesional ?- Este personalul instruit pentru a avea aptitudini de comunicare potrivite genului şi

pentru a recunoaşte efectele traumei?Legat de serviciile oferite femeilor din închisoare ar trebui să se răspundă

următoarelor întrebări : - Se asigură o instruire eficientă femeilor deţinute ?- Orele de instruire sunt bine repartizate pe cursuri şi programe de orientare şi

calificare profesională? - Vede societatea problema femeilor ca pe o prioritate ? - Sunt problemele femeilor suficient de importante pentru a fi nevoie de un post de

manager la nivel de administraţie pentru serviciul destinat femeilor ?- Programele de alocaţii, personal, instruire şi buget ţin cont de managementul separat

al femeilor din închisori ?Referitor la procedurile standard aplicate deţinuţilor în general, credem că

trebuiesc găsite răspunsuri la următoarele întrebări : - Clasificările şi alte evaluări ţin cont de gen, de metodele de evaluare şi de planurile

de tratament individualizate aplicate femeilor? - Prezentul sistem de clasificare pe regimuri a fost validat pe mostre de femei

deţinute? - Permite sistemul de date o analiză separată a caracteristicilor femeilor?- Sunt informaţiile despre femeile deţinute colectate, codate, monitorizate şi analizate

în sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ?- Există protocoale stabilite pentru raportarea şi investigarea reclamaţiilor de rele

tratamente din partea personalului, cu măsuri de protecţie pentru reclamant? - Conceptele de intimitate şi siguranţă personală sunt incorporate în operaţiunile

zilnice şi în design-ul arhitectural, acolo unde se poate ?- Cum privesc politicile actuale problema percheziţiilor la piele ţinând cont de gen ?- Include practica conceptul de toleranţă zero pentru limbaj inadecvat, atingeri şi

inadecvată comportare a personalului din punct de vedere sexual ?Cum familia şi copiii reprezintă punctul central în activitatea de resocializare

a unui deţinut, în politicile şi programele adoptate trebuie să găsim răspunsuri la următoarele întrebări :

- Cum ajută programele actuale legătura dintre femeia deţinută şi familia ei? - Cum sunt subminate aceste legături de practica actuală ? - În mediul penitenciar, sunt bune prevederile pentru vizite sau alte oportunităţi de

contact cu copiii şi familia ?- Există programe şi servicii care să încurajeze abilităţile parentale ale femeilor

deţinute şi capacitatea de a-şi întreţine copiii după eliberare ? - În programele de tratament comunitare, sunt făcute cunoscute prin educaţie sau prin

îngrijirea copiilor responsabilităţile parentale ?

95

Page 96: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

- Există programe de tranziţie care să ajute femeile să stabilească o reţea de ajutor al comunităţii pe termen lung ?

- Sunt folosiţi eficient profesioniştii, asigurătorii de servicii şi voluntari ai comunităţii care să faciliteze legăturile cu comunitatea ?

- Sunt ei folosiţi pentru dezvoltarea parteneriatului între penitenciare şi asigurătorii de servicii ai comunităţii ?

Răspunsurile la astfel de întrebări, vor conduce la dezvoltarea unui sistem judiciar penal mult mai eficient şi va genera efecte pozitive pentru generaţiile care vin.

6.3. O nouă viziune: principii directoare pentru un sistem judiciar penal receptiv la gen

Următoarele principii-ghid sunt destinate să se adreseze chestiunilor legate de managementul, supravegherea şi tratamentul femeilor infractoare în cadrul sistemului judiciar penal. Împreună cu strategiile generale, principiile-ghid furnizează un plan pentru un concept receptiv la gen, în vederea dezvoltării politicii justiţiei penale.

Principiul ghid 1: A şti că genul implică diferenţeCel mai important principiu pentru a răspunde adecvat nevoilor femeilor este să

cunoaştem implicaţiile genului în sistemul penal justiţiar. Domeniul justiţiei penale a fost dominat de regula parităţii: trebuie aplicat tratament egal pentru toţi. Oricum, acesta nu înseamnă neapărat că exact acelaşi tratament trebuie aplicat atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Sunt date clare despre aspectele diferite care caracterizează femeile şi bărbaţii infractori. Ei ajung în închisori pe căi diferite; răspund în mod diferit la supraveghere şi custodie; se manifestă diferit în ceea ce priveşte abuzul de substanţe, traume, boli mentale, responsabilităţi parentale, istoric în ceea ce priveşte slujbele avute; reprezintă nivele diferite de risc, atât în comunitate, cât şi în instituţiile în care se află.

Natura şi extinderea comportamentului infracţional al femeilor şi felul în care ele răspund la supraveghere reflectă astfel de diferenţe de gen, incluzând următoarele:

femeile şi bărbaţii diferă în nivelele de participare, motivare şi gradul de rănire cauzat de infracţiunile lor;

rata infracţionalităţii feminine, cu puţine excepţii, este mult mai mică decât la bărbaţi;

infracţiunile femeilor tind să fie mai puţin grave (mai puţin violente, legate mai mult de proprietate şi droguri) ca cele ale bărbaţilor. Diferenţele sunt mai evidente în infracţiunile cu violenţă, unde participarea femeilor este cu mult inferioară;

interrelaţionarea dintre victimizare şi comiterea de infracţiuni apare mult mai evident în viaţa femeilor. Violenţa din familie, traumele şi abuzul de substanţe contribuie la infracţionalitatea femeilor precum şi la definirea unor tipare ale infracţiunilor lor;

femeile răspund la supravegherea comunitară, încarcerare şi tratamente în moduri diferite de cele ale bărbaţilor.

Principiul ghid 2 : Crearea unui mediu înconjurător bazat pe siguranţă, respect şi demnitate

Cercetări interdisciplinare au arătat că siguranţa, respectul şi demnitatea sunt fundamentale pentru schimbarea comportamentului. Pentru a îmbunătăţi comportamentul acestor femei, este extrem de important să se furnizeze condiţii de supraveghere sigure şi care să le ajute.

Trebuie să se ia toate precauţiile pentru a asigura că circumstanţele în care sunt plasate femeile în sistemul judiciar penal nu recreează aceste tipare. Un mediu sigur consistent, care să le ajute, este piatra unghiulară a unui proces de corectare eficient. Din

96

Page 97: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

cauza nivelelor scăzute de infracţiuni violente şi a riscului scăzut pe care îl prezintă pentru public, femeile infractoare vor fi supravegheate cu restricţii minime, care au ca scop interesele siguranţei publice.

Cercetări psihologice, în particular asupra traumelor, indică faptul că mediul înconjurător influenţează comportamentul. Sistemul judiciar penal se bazează pe un model de control al schimbării comportamentale. Acest model trebuie să fie integrat astfel încât femeile infractoare să aibă rezultate pozitive. Această integrare trebuie să ţină cont de următoarele probleme :

profesioniştii care lucrează în domeniul abuzului de substanţe şi literatura de specialitate evidenţiază că femeile au nevoie de tratament într-un mediu sigur. Ele au nevoie şi de relaţii terapeutice care să reflecte respect mutual, de empatie şi compasiune;

un mediu sigur din punct de vedere fizic şi psihic contribuie semnificativ la obţinerea de rezultate pozitive;

siguranţa este identificată ca un factor cheie care se adresează eficient nevoilor victimelor violenţei domestice şi agresiunilor sexuale;

greşelile de comportament custodial au fost experimentate în multe forme, incluzând degradare verbală, jigniri, agresiune fizică, sexuală;

procedurile de clasificare şi evaluare nu recunosc deseori gradul scăzut de risc pentru siguranţa publică pe care îl reprezintă femeile, atât prin natura infracţiunilor lor, cât şi prin comportamentul lor pe perioada cât sunt sub supraveghere. Acest lucru duce la plasarea femeilor în nivele de securitate mai mari decât este necesar şi în evaluări eronate ale riscului pe care-l reprezintă pentru comunitate;

nevoile femeilor private de libertate cer siguranţă personală, suport şi sugerează importanţa unei cazări sigure şi serioase.

Principiul ghid 3 : Dezvoltarea politicilor, practicilor şi programelor care sunt legate şi promovează legături sănătoase cu copiii, familia, alte persoane semnificative şi comunitatea

Înţelegerea rolului relaţionării în viaţa femeilor este fundamentală pentru că tema conexiunilor şi a relaţiilor cu cei din jur sunt amprente marcante ale vieţii femeilor infractoare. Când conceptul relaţionării este incorporat în politici, practici şi programe, eficacitatea sistemului sau agenţiei este mărită. Acest concept este vital atunci când se adresează următoarelor probleme :

motivelor pentru care femeile comit infracţiuni; impactului violenţei interpersonale în viaţa femeilor; importanţei copiilor în viaţa femeilor infractoare; relaţiilor dintre femei în perioada detenţiei; procesului de creştere şi dezvoltare psihologică a femeilor; contextului mediului înconjurător necesar pentru programe eficiente; provocărilor în procesul de reintegrarea în comunitate.Studierea femeilor private de libertate a arătat importanţa relaţiilor şi faptul că

implicarea infracţională se dezvoltă deseori în cadrul relaţiilor cu membrii familiei, cu alte persoane semnificative pentru ele sau cu prietenii. Intervenţiile trebuie să ţină seama şi să reflecte impactul acestor relaţii în comportamentul curent şi viitor al femeilor. S-a ajuns la concluzii importante referitoare la relaţii interumane astfel :

dezvoltarea de relaţii mutuale este fundamentală pentru identitatea femeilor; frecvent, femeile suferă de izolare şi alienare create de discriminare, victimizare,

boli mentale şi abuz de substanţe;

97

Page 98: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

studii din domeniul abuzului de substanţe arată că partenerii, în special, fac parte integrantă din iniţierea femeilor în abuzul de substanţe, folosirea continuă a drogurilor şi recăderile de consum. De asemenea, partenerii pot influenţa retenţia femeilor în programele de tratament;

majoritatea femeilor aflate sub supravegherea justiţiei penale sunt mame de copii care depind de ele. Femeile căsătorite încearcă să-şi menţină responsabilităţile parentale pe timpul în care se află sub supraveghere sau în custodie şi multe plănuiesc să se reunească cu unul sau mai mulţi copii odată ce vor fi eliberate;

studiile au arătat că relaţiile dintre femeile aflate în închisoare sunt şi ele importante. Deseori ele dezvoltă relaţii apropiate cu cele din jur, chiar formează pseudofamilii ca mod de a suporta mai uşor viaţa din închisoare. Cercetări făcute asupra personalului din închisori au arătat că deseori, personalul nu este pregătit să dea răspunsuri potrivite acestor relaţii.

Principiul ghid 4 : Adresare pentru abuzul de substanţe, traume şi probleme de sănătate mentală prin servicii culturale şi de integrare atotcuprinzătoare şi prin supraveghere adecvată.

Abuzul de substanţe, traumele şi problemele de sănătate mentală sunt trei probleme critice, întrepătrunse în viaţa femeilor infractoare. Ele au un impact major în cadrul supravegherii corecţionale comunitare, în cadrul încarcerării şi tranziţiei înapoi către comunitate, atât din punct de vedere al nevoii de programe, cât şi al reintegrării. Alte aspecte:

forma abuzului fizic şi sexual este asociat strâns cu abuzul de substanţe. Conform variatelor studii, traumele sunt prezente în proporţie de 90% printre femeile care abuzează de substanţe;

cercetarea arată că femeile care au fost abuzate fizic sau sexual în vremea copilăriei sunt mai predispuse la abuz de alcool şi alte droguri şi pot suferi de depresie, anxietate şi stres post-traumatic;

apar alte deficienţe care complică tratamentul şi recuperarea femeilor care fac abuz de substanţe. Programele trebuie să se adreseze acestora în mod integrat prin evaluare, tratament şi coordonare;

cercetări conduse de Institutul Naţional pentru Sănătate arată că diferenţele de gen, ca şi cele de etnie, trebuie luate în consideraţie la diagnosticare, tratament şi prevenirea bolilor;

s-a arătat că programele de tratament al femeilor sunt mai eficiente dacă au şi scopuri bazate pe trăsături culturale etnice.

Principiul ghid 5 : Furnizarea către femei a unor oportunităţi de a-şi îmbunătăţi condiţiile socio-economice

Un aspect important al intervenţiei socio-educative este abordarea realităţilor materiale ale femeilor private de libertate. Viaţa acestora este modelată de statutul lor economic, de relaţiile lor cu partenerii, copii şi familia.

Îmbunătăţirea nivelului socio-economic al acestor femei cere oportunităţi de educaţie şi calificare profesională care le-ar permite să se întreţină pe ele şi copii lor.

Cele mai multe deţinute sunt sărace, needucate şi fără abilităţi profesionale. Multe nu au muncit niciodată sau au fost dependente de mila publică. Sunt şi factori adiţionali ca :

Cele mai multe sunt cap de familie. În 2000, aproape 32% din femeile cap de familie erau sub limita sărăciei;

98

Page 99: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Cercetarea violenţei domestice a arătat că esenţial pentru ca femeile să se poată desprinde de partenerii lor abuzivi este furnizarea de mijloace materiale şi economice cum sunt: locuinţa şi ajutorul social, instruirea educaţională şi profesională şi asigurarea unui loc de muncă Studiul tratamentelor pentru abuz de substanţe a notat că fără un suport material puternic, femeile sunt mai expuse de a nu urma tratamentul permanent, în a recădea în abuz de substanţe, în recidivă.

Principiul ghid 6 : Stabilirea unui sistem de supraveghere şi reintegrare în colaborare cu serviciile sociale

Femeile recent eliberate trebuie să facă unele alegeri, ca şi cele cuprinse în sistemul de probaţiune. În afară de stigmatul de infractor, ele au şi problema de a fi părinte singur, cu un potenţial economic scăzut, le lipsesc serviciile şi programele care să le ajute, precum şi suportul din partea comunităţii. Multe sisteme oferă servicii fragmentate şi au cerinţe care vin în conflict cu supravegherea şi reintegrarea. Este nevoie de servicii atotcuprinzătoare cuprinse într-un plan propriu oricărei femei eliberate, în vederea reintegrării în comunitate. Organizaţiile care ar putea să lucreze în parteneriat pentru a ajuta femeile care reintră în comunitate, includ următoarele :

sistem de îngrijire pentru sănătate mentală; programe pentru tratamentul abuzului de alcool şi alte droguri; programe pentru supravieţuitoarele violenţei fizice şi sexuale; agenţii pentru servicii familiale; programe pentru adăpost de urgenţă, hrană şi ajutor financiar; organizaţii educaţionale; servicii de calificare profesională şi găsirea unui loc de muncă; îngrijirea sănătăţii; sistem de îngrijire pentru copii şi alte servicii pentru copii; transport; grupuri de auto-ajutor; organizaţii care furnizează opţiuni pentru petrecerea timpului liber şi recreere; organizaţii bazate pe credinţă; cluburi pentru servicii comunitare.

Strategii generale pentru implementarea principiilor ghidUrmătoarele strategii generale se pot aplica pentru implementarea fiecărui

principiu ghid: Adoptarea : adoptarea fiecărui principiu ca politică la nivel de program şi sistem; Susţinerea : furnizarea de suport complet din partea administraţiei şi implementarea

principiilor receptive la gen; Resurse : evaluarea resurselor financiare şi umane şi alocarea în consecinţă pentru a

dezvolta noile politici şi practici; Instruire : furnizarea de instruire permanentă ca element esenţial pentru

implementarea practicilor receptive la gen; Neglijare : include neglijarea noilor politici şi practici în managementul planului de

dezvoltare; Congruenţă : revizuiri ale procedurilor de rutină pentru a asigura că procedurile sunt

actualizate, îndepărtate dacă nu corespund sau elaborate noi politici; Mediu înconjurător : evaluări permanente şi revizuiri ale mediului înconjurător

pentru a monitoriza atitudinile, abilităţile, cunoştinţele şi evaluările personalului managerial;

99

Page 100: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Evaluare : dezvoltarea unui proces de evaluare pentru management, supraveghere şi servicii.

Elemente ale politicii receptive la gen Crearea parităţii : dezvoltarea şi înţelegerea parităţii “tratamentului egal” care

subliniază importanţa echivalenţei (în scop şi efort) mai degrabă decât a asemănărilor (în conţinut); Dezvoltarea de programe pentru femei : crearea de poziţii la nivel executiv şi

alocarea de resurse potrivite, personal şi instruire care să asigure că problemele femeilor sunt prioritare; Dezvoltarea procedurilor care se aplică femeilor infractoare: revizuirea politicilor

şi procedurilor existente şi dezvoltarea de proceduri operaţionale care să se adreseze nevoilor femeilor în domenii ca: îmbrăcămintea, proprietatea personală, igiena, exerciţiile, recreerea şi contactul cu copiii şi familia, Răspuns la modul prin care femeile ajung la infracţionalitate : dezvoltarea de

politici, programe şi servicii care răspund în mod specific acestei probleme şi contextului vieţilor lor care conduce la un comportament infracţional; Rolul comunităţii : dezvoltarea unui parteneriat puternic pentru programe

comunitare de tranziţie care să includă cazare, instruire profesională, educaţie, loc de muncă şi servicii de ajutorare a familiei; Includerea copiilor şi a familiei : facilitarea strângerii legăturilor de familie, mai

ales dintre mame şi copiii lor.Această lucrare arată importanţa înţelegerii diferenţelor dintre infractorii bărbaţi şi

femei şi impactul pe care această diferenţă îl are asupra dezvoltării politicilor, practicilor şi programelor receptive la gen din cadrul sistemului judiciar penal.

Analiza datelor disponibile indică că pentru îmbunătăţirea rezultatelor este important ca toate acestea să se adreseze realităţilor din viaţa acestor femei, în toate fazele sistemului penal. Femeile şi bărbaţii ajung în mod diferit la infracţionalitate, răspund diferit la custodie şi supraveghere şi cerinţele lor diferite la programe trebuie să rezulte dintr-un sistem care este mai bine pregătit să răspundă infractorilor, atât femei, cât şi bărbaţi.

Strategiile şi principiile ghid arătate mai sus intenţionează să ducă la dezvoltarea practicilor şi politicilor receptive la gen. Ele pot servi ca bază pentru îmbunătăţirea modului în care justiţia penală manageriază şi supraveghează femeile private de libertate în cadru instituţionalizat.

Implicarea celor care fac politicile şi a practicienilor trebuie să ducă la actualizarea concepţiilor şi la implementarea unui sistem justiţiar penal receptiv la gen, eficient, cu efecte pozitive pentru generaţiile viitoare.

BIBLIOGRAFIE

100

Page 101: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

1. Abraham Pavel, Ion Pitulescu, Emil Dersidan, Ion Ranete , Dicţionar de termeni juridici uzuali, explicativ practic, editura Naţional , 2000.

2. Abraham Pavel, Probaţiunea în sistemul judiciar românesc între dorinţe şi realizări, în vol. ,,Starea societăţii româneşti după 20 de ani de tranziţie”, Editura Expert, 2000;

3. Albu I., Dreptul familiei, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică; 1975;

4. Alexander, J. & Humphrey, E. (1988).Direcţii Iniţiale de Clasificare Sigură pentru Femei WorkingPaper XVI. Albany, NY: New York State Departamentul Serviciilor Corecţionale

5. Allen, H (1987) “Justiţia genului nebalansat, Decizii psihiatrice şi judiciare” Hilton Keynes: Presa universitară deschisă

6. Andrews, D. & Bonta, J. (1995).Nivelul Inventarului Supravegherii – copie corectată (LSI-R). NorthTonawanda, NY: Multi-Health Systems.

7. Asociaţia Americană a Psihologilor Corecţionali (Comitetul de Standarde) (2000)

8. Asociaţia Psihologică Americană (1992).Principii Etice ale Psihologilor şi Codul de Conduită American Psychologist, December.

9. Auld,J., Dorn, N. şi Sud, N. (1986) “ Lucrări neregulate, plăceri neregulate: heroina în anii 1980”, în R. Matthews şi J. Young (end.), “Confruntând crima”, Londra: Sage.

10. Bacaci AI, Hageanu Codruţa, Dumitrache Viorica, Dreptul familiei, Ed. All Beck,1999;

11. Baird, C. (1991).Validarea instrumentelor de evaluare a riscului folosite în corecţiile comunitate Madison,WI:Consiliul Naţional privind Criminalitatea şi delincvenţa

12. Balthazar, M. & R. Cook (1984).O Analiză a Factorilor Legaţi de Rata Crimelor Violente Comise de către Infractoarele Femei Încarcerate In S. Chaneles (ed.), Probleme: legate de Gen

13. Banciu Dan, Elemente de sociologie juridică, Ed. Lumina Lex, 2000;14. Banciu Dan, Silviu M. Rădulescu, Vasile Teodorescu,Tendinţe

actuale ale crimei si criminalităţii, Ed. Lumina Lex, 2006;15. Banciu Dan, Teodorescu Vasile, Etiologia şi prevenirea delictelor de

omor comise în România în perioada de tranziţie, în vol. ,,Starea societăţii româneşti după 20 de ani de tranziţie”, Ed. Expert, 2000;

16. Bawly, D. (1982), “Economia subterană”, New York: M. Gray Hill17. Bădescu Ilie, Enciclopedia Sociologiei- Teorii contemporane Volumul

II, Ed. Mica Valahie, 2006.18. Belknap, J., Holsinger, K., & Dunn, M. (1998). Să înţelegem fetele

încarcerate: Rezultatele studiului unui grup ţintă, Prison Journal, 77(4), 381-404.

19. Beneria, L. şi feldman, S. (end.) (1992) “Povară neegală, Crizele economice, Sărăcie persistentă, şi munca femeilor. “ Oxford: Presa părţii de vest.

20. Bennett, T. şi Wright, R. (1984) “Prevenirea furturilor şi a infracţiunilor”, Aldershot: Gower

21. Block, A. şi Chambliss, W., J., (1981) “Crima organizată”, Amsterdam22. Bloom B, Owen B. şi Covington S. (2003). Strategii receptive la gen:

Cercetare, Practică şi Principii ghid pentru femei infractoare.

101

Page 102: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Washington, DC: Institutul Naţional al Corecţiilor. NIC anexa nr. 018017

23. Bloom, B., Owen, B., & Covington, S. (2003). Strategii specifice genului, Strategii, Practică de cercetare şi principii directoare pentru femeile infractoare Washington, DC: National Institute of Corrections.

24. Bonta, J. Pang, B. & Wallace-Capretta, S. (1995).Previziuni şi recidivă în rândul femeilor infractoare încarcerate The Prison Journal, 75, 277-294.

25. Bowker, L (1981)Diferenţele de gen în subcultura închisorii în L. Bowker (ed.) Femeile şi criminalitatea în America. New York, NY: Macmillan.

26. Bromley, R. şi Gerry, C. (eds) (1979) “Munca obişnuită şi sărăcia în oraşele lumii a treia”. New York: John Wiley şi Sons.

27. Brown V., Melchior L. şi Huba G. (1999). Nivelul de printre femeile diagnosticate cu boli mentale severe şi abuz de substanţe. Jurnalul Drogurilor psihoactive 31(1) : 31 – 40. Brown A., Miller B.şi Maguin E (1999). Prevalenţa şi severitatea victimizării fizice şi sexuale printre femeile încarcerate. Jurnalul Internaţional al legilor şi psihiatriei 22 (3 – 4): 301-322. Najavits L.M., Weiss R.D. şi Shaw S.R. (1997). Legătura dintre abuzul de substanţe şi tulburările de stres post-traumatic la femei: O trecere în revistă a cercetărilor. Jurnalul American al Dependenţei 6(4) : 273 – 283. Owen B şi Bloom B )19959. Profilul femeilor deţinute : Concluzii ale supravegherii naţionale şi eşantionului din California.

28. Burke, P. & Adams, L. (1991) Clasificarea Infractoarelor Femei În Cadrul Facilităţilor Corecţionale de Stat: un manual pentru practicieni Washington, DC: National Institute of Corrections.

29. Burkle, A. şi Farrington, D. P. /1984) “ un studiu observaţional al furtului din magazine”, Jurnalul Britanic al criminologiei, vol. 24, No. 1

30. Burrows, R. (ed) (1991) “Descifrarea culturii de întreprindere : Antreprenoriatul, Capitalismul mărunt şi Restructurarea Angliei”, Londra: Routledge

31. Butler, G. (1994) “Hoţii din magazine” , Lecţii pentru prevenirea infracţiunilor, în M. Gill (1994), “Infracţiunea la muncă”. Leicester: Presa de întotdeauna

32. Butoi Tudorel, Psihologie judiciară, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001;

33. Cameron, M. O. (1964) “Ajutorul şi prăduitorul”, Glencoe, IL: Presa liberă

34. Campbell, A. (1991) “ Femeile din bandă “, ed. A II-a, Londra: Basul Blackwell.

35. Carlen, P. (1988) “femeia, infracţiunea şi sărăcia”, Milton Keynes: Presa universitară deschisă.

36. Carlen, P. şi Worrall, A. (end) (1987) “Genul, infracţiunea şi justiţia”. Milton Keynes: Presa universitară deschisă

37. Cătălin Zamfir, Incertitudinea, o perspectivă psiho – sociologică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;

38. Cătălin Zamfir, O analiză critică a tranziţiei – Ce va fi ,,după”, Ed. Polirom, Bucureşti, 2004;

102

Page 103: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

39. Cătălin Zamfir, Strategii ale dezvoltării sociale, Ed. Politică, Bucureşti, 1977;

40. Chambliss, W. J.n (1978) “De la escroci mărunţi la preşedinţi”. Bloomington, IN: Prea univesitară din Indiana

41. Chesney-Lind, M. (1997).Infractoarea Femeie: fete, femei şi crimă Thousand Oaks, CA: Sage

42. Cloward, L. şi Ohlin, L. (1960) “Delincvenţa şi oportunităţile”. Londra: Collier Macmillan.

43. Cohen, A.k. (1975) “Băieţii delincvenţi”. Londra. Presa liberă.44. Cornish, D.B. şi Clarke, R., (1986) “Motivarea infracţiunii:

perspectivele alegerii raţionale ale infracţionalităţii” Springer Verlag.

45. Covington S şi SurreyJ (1997).Modelul relaţional al dezvoltării psihologice a femeilor : implicaţii pentru abuzul de substanţe. În Genul şi alcoolul: Perspective individuale şi sociale de S. Wilsnack şi R. Wilsnack (pp. 335 – 351). New Brunswick, NJ: Rutgers University Press

46. Covington S. (1998 b). Femei în închisoare: concepte în tratamentul celei mai invizibile populaţii. Jurnalul Femei şi Terapie 21(1) : 141 - 155

47. Covington, S. (1998).Teoria Relaţională a Dezvoltării Psihologice a Femeilor: Implicaţii în Sistemul Justiţiei Penale, în R. Zaplin (ed.),Criminalitatea feminină şi delincvenţa: Perspective Critice şi Intervenţii Eficiente. Gaithersburg, MD: Aspen Publishing, Inc.

48. Cristian Bocancea , George Neamţu, „Elemente de asistenţă socială”- Editura Polirom, Iaşi 1998 .

49. Daly, K. (1993) “Gen, infracţiune şi pedeapsă”, New Haven: Presa universitară Yale.

50. Dembo, R., Williams, L., Wothke, W., Schmeidler,J. & Brown, R. (1992). Generalitatea abaterilor Reproducerea unui model structural în rândul tineretului cu risc crescut. Jurnal de Cercetare în Crimă şi delicvenţă 29(2), 200-216.

51. Dicţionar de Sociologie, Coordonatori Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu, Ed. Babel, Bucureşti, 1993 (termeni de psihologie socială);

52. Ditton, J. (1979) “Infracţiunea part time: o etnografie a furturilor şi falsificărilor de acte”, Londra: Mac Millan

53. Dollard J, Dood L., Miller N., Frustation and Agresion, Yale University Press, 1939;

54. Dragomirescu V., Psihologia comportamentului deviant, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976;

55. Elena Zamfir, Catălin Zamfir, „Situaţia femeii în românia”, Editura Expert, 1998.

56. Elena Zamfir, Cultura relaţiilor interpersonale, Editura Politică, Bucureşti, 1982;

57. Elena Zamfir, Incursiune în universul uman, Ed. Albatros, Bucureşti, 1989;

58. Emilian Stănişor , Drd. Ana Bălan, Dr. Cristina Pripp,”Universul carceral”, Editura Oscar Print-Bucureşti,2004.

103

Page 104: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

59. Erez, E. (1988).Mitul Noii Femei Infractoare: Unele probe din atitudinea faţă de lege şi justiţie. Jurnalul Justiţiei Penale 16(6), 499-509.

60. Farrington, D. P. (1994) “Dezvoltarea umană şi carierele infractorilor”, în M. Maguire, R. Morgan şi R. Reiner (eds) “Cartea infracţionalităţii- Oxford”, Oxford: Presa Clarendon.

61. Field, S. (1990) “Trenduri în infracţiuni şi interpretarea lor”. Studiu de cercetare 119. Londra: Home Office.

62. Filipescu I.P., Tratat de dreptul familiei, Ed. All, Bucureşti, 2000;63. Florian E., Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, 1997;64. Forcier, M. (1995). Massachusetts Departamentul de corecţie pentru

infractoarea femeie. Obiective. Clasificare. Proiect de asistenţă tehnică. Raport final. Washington, DC: National Institute of Corrections.

65. Fugere, M. D., a. şi Philippe, R. (1995) “ Consideraţii despre dinamicile Fraudei şi a Furturilor din magazine la infractoarele adulte femei”, Jurnalul Canadian de Psihiatrie Vol. 49.

66. Gelsthorpe, L. şi Morris, A. (end) (1994) “ Perspective femeieşti în infracţionalitate”, Milton Keynes: Presa universitară deschisă.

67. Gheorghe Florian, „Dinamica penitenciară”, Editura Oscar Print-Bucureşti,1999.

68. Gheorghe Florian, „Psihologia penitenciară”, Editura Oscar Print-Bucureşti,1996.

69. Gheorghe Mărgărit , „Liberarea condiţionată” – Editura Novelnet, Ploiesti – 1998.

70. Gibbens, T. C. N. şi Price, J. (1962) “ Furtul din magazine”. Institutul pentru studierea şi tratarea delicvenţei.

71. Gilbert, A. şi Gugler, J. (eds) (1981) “Oraşe, Sărăcie, şi Dezvoltarea urbanizării în Lumea a Treia”. Oxford: Presa universitară Oxford.

72. Gilfus, M. E. (1992) “ De la victime la supravieţuitori, la infractori: Drumul femeii la intrarea şi cufundarea în infracţiunea de stradă”, “Femeia şi justiţia penală”, vol. 4, no. 1.

73. Gill, M. (1996) “Riscul, Securitatea şi Prevenirea infracţiunilor”, Jurnalul internaţional al Riscului, Securitatea şi prevenirea infracţiunilor. Vol. 1, no.1.

74. Gill, M. (ed) (1994) “Infracţiunea la muncă: studii pentru securitatea şi prevenirea infracţiunilor”. Leicester: Presa dintotdeauna.

75. Gugler, J. (1981) “Angajarea în oraş”, în A. Gilbert şi J. Gugler (eds) “Oraşe, Sărăcie, şi Dezvoltarea urbanizării în Lumea a Treia” Oxford: Presa universitară Oxford.

76. Handy, C. (1984) “Fiitorul muncii: un ghid spre o societate în schimbare”. Oxford: Basil Blackwell.

77. Harding, P. şi Jenckins, R. (1989) “Economia ascunsă”. Miltin Keynes: Presa universitară deschisă.

78. Hardyman, P. & Van Voorhis, P. (2004).Dezvoltarea sistemelor clasificării specifice genului pentru femeile infractoare. Washington, DC: U.S. Department of Justice, National Institute of Corrections.

79. Hardyman, P. (1999). Wyoming Departamentul corecţiilor închisorii. Obiective. Sistem de clasificare. Raport final pe 1999. Efort de revalidare. Washington, D.: Institute on Crime, Justice, andCorrections.

104

Page 105: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

80. Harris K.(2001). “Femei infractoare în comunitate: tratament diferenţial legat de gen în procesul justiţiei”. Sesiune informativă despre supravegherea femeilor infractoare în comunitate. Lexington, KY: Institutul Naţional al Corecţiilor. Diviziunea Corecţiilor comunitare, Conferinţa de reţea.

81. Hart, K. (/1973) “rezultatul oportunităţilor neoficiale şi angajarea urbană în Ghana”, Jurnalul Studiilor Africanilor moderni, vol. 11, 61 89.

82. Haton, M. (1986) “Justiţia pentru femei “, Miltin Keynes: Presa universitară deschisă.

83. Heertje, A., Allen, M., Cohen, H. (1982) “Negrul”. Londra: Pan Books.

84. Heidensohn, F. (1985, 1996 a II-a ed.) “Femeia şi infracţiunea”. Basingstocke: Presa Macmillan .

85. Heidensohn, F. (1994) “Genul şi infracţiunea”, în M. Maguire, R., R. Morgan şi R. Reiner (eds) Cartea despre infracţionalitate - Oxford, Oxford: presa Clarendon.

86. Henry, SD. (1978) “Economia ascunsă: Contextul şi Controlul hotarului infracţionalităţii”, Oxford: Martin Robertson.

87. Henry, SD. (1981) “Pot să-i am cash? Un studiu despre Instituţiile Neoficiale şi Căi Neortodoxe de a face lucruri”. Londra: Cărţile Astragal.

88. Herman J.(1992). Traume şi recuperare. New York, NY: Harper Collins

89. Hobbs, D. (1988) “Făcând afaceri”. Oxford: Presa Clareton.90. Hobbs, D. (1995) “Afaceri proaste”. Oxford. Presa universitară

Oxford.91. Hoffman, P. (1982). Femeile, recidiva, şi scorul factorului

proeminent. O notă de cercetare. Justiţia penală şi comportamentul, , 9, 121-125.

92. Holsinger, K. (1999). Înaintarea Experienţei Distincte a Femeii adolescentă:: explicarea delicvenţei şi examinarea sistemului justiţiei juvenile – disertaţie doctorală nepublicată. Cincinnati, OH: University of Cincinnati.

93. Infracţiunile sexuale şi justiţia penală: Tendinţe actuale. New York: Haywarth Press.

94. Ion Vladuţ, „Introducere în sociologia Juridică” , editura Lumina lex, 2000.

95. Klein, D. (1996) “Etiologia infracţiunii femeii”, în J. Muncie, E. McLaughlin şi M- Langan (eds) Perspectivele criminologice: un cititor. Londra:Sage.

96. Klein, D. şi Kress, J. (1976) “O critică revizuită a femeilor, infracţiunii şi a Sistemului de Justiţie penal”. Justiţia penală şi socială vol. 5, 34.

97. Klockars, C. (1974) “Îngrădirea profesională”, New York: Presa liberă.

98. Kruttschnitt, C. & Krmpotich, S. (1990)Comportamentul agresiv în rândul femeilor încarcerate: Un studiu explorator. Departamentul Justiţiei, 7(2). 371-389.

99. Leonard, M. (1994) “Activitatea economică neoficială în Belfast. Aldershot:Avebury.

105

Page 106: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

100. Liiceanu A., Violenţa domestică, Studiu realizat sub egida Institutului Naţional de Criminologie, 2004;

101. Lowenkamp, C. & Latessa, E. (2002). Evaluând Femeile Infractoare: Previziuni versus explicaţii. Femei, Fete şi Justiţia Penală, 3(4), 49-64.

102. MacDonald, R. (1994) “Slujbe fără acte, Lucrări nedeclarate şi Ceva pentru nici o societate”. Muncă. Angajare şi societate, vol. 8, no. 4, 507 530.

103. Maguire, M. (1982) “ Infracţiunea, infractorul şi victima”. Londra: Heinemann.

104. Mars, G. (1994) “Escrocii la muncă”. Londra:Dartmouth.105. Mattera, P. (1985) “Creşterea economiei underground”. Londra.

Presa Pluto.106. McClellan, D., Farabee, D., & Crouch, B. (1997). Victimizarea

timpurie, folosirea drogurilor şi criminalitatea. Justiţia Penală şi Comportamentul, , 24, 455-476.

107. McIntosh, M. (1975) “Organizarea Crimei”. Londra: Macmillan.108. McIntosh, M. (1976) “Hoţii : schimburi de mărfuri şi putere în

Infracţiunea profesională”, Jurnalul Britanic de Criminologie, vol. 16, no.3.

109. McLeod, E. (1982) “Munca femeilor: legea prostituţiei”. Londra: Croom Helm.

110. Merton, R. (1938) “Structura socială şi anatomia”. Reprintată în C. lemert (1993) (ed), Teoria Socială: Citirile multiculturale, col.: Westview

111. Messerschmidt, J. W. (1993) “Masculinitatea şi infracţiunea”. Lanham, Md. Rowman şi Littlefield.

112. Messerschmidt, J. W. (1995) “De la patriarhie, la gen: Teoria feministă, Criminologia şi provocarea Diversităţii”, în N. Ralter şi F. Heidensohn (eds), Perspectivele Internaţionale Feministe în criminologie". Milton Keynes. Presa universitară deschisă.

113. Micle M. J., Femeia criminală. Studiu de caz, Institutul naţional de Criminologie;

114. Mihăilescu Ştefania, Emanciparea femeii române. Antologie de texte 1815-1918, ed. Ecumenica, Bucureşti, 2001;

115. Mihăilescu loan, Politici sociale în domeniul populaţiei şi familiei, în ,,Politici sociale. România în context european”, coord. E. Zamfir, C. Zamfir, Ed. Alternative, Bucureşti, 1995;

116. Mihăilescu loan, Sociologie Generală, Ed. Universităţii Bucureşti, 2000;

117. Mitrofan I., Ciupercă C., Psihologia relaţiilor dintre sexe, Ed. Alternative, Bucureşti, 1997;

118. Morash, M., Bynum, T., & Koons, B. (1998) Femeile Infractoare: Programarea nevoilor şi abordarea promisiunilor. Washington, DC: National Institute of Justice.

119. Moroianu Zlătescu Irina, Şanse egale. Şanse reale. Institutul Român pentru Drepturile Omului;

120. Morris, a. (1989) “Femeia, infracţiunea şi Justiţia penală”. Londra. Basil Blackwell.

121. Munday, R. (1986) “Cine sunt hoţii de magazine”. Societatea Nouă, vol. 75, 2 4 , 14 Februarie.

106

Page 107: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

122. Naffine, N. şi Gale, F. (1989) “Infracţiunea, genul şi lipsa slujbei”, Jurnalul Britzanic de criminologie, vol. 29, no.2, 144 56.

123. Negrier Dormout Ligia, Vociu C., Ungureanu G., Vintileanu I., Boroi A., Introducere în criminologia aplicată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2004;

124. Nelson, N. (1979) “ Cum femeia şi bărbaţii ajung: Divizia sexuală a forţei de muncă în sectorul neoficial al amplasamentului Nairobi al ocupanţilor ilegali”, în R. Bromley şi C. Gerry (eds) – Muncda obişnuită şi sărăcia în oraşele din Lumea a Treia. New York. John Wiley şi Fiii.

125. Nistoreanu Gh., Păun C., Criminologie, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996;

126. Popescu Liliana, Miroiu M., Condiţia femeilor din România între tradiţie şi modernizare, în vol. Gen şi Politică - Femeile din România în viaţa publică, Bucureşti, 1999;

127. Publications.128. Punch, M. (1996) “Afaceri murdare; Cazuri şi analize. Londra. Sage.129. Rădulescu S. M., Sociologia violenţei intrafamiliale. Victime şi

agresori în familie, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;130. Rădulescu S.M., Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 1999;131. Scrambler, G. şi Scrambler, A. (eds) (1997) “Regândirea prostituţiei:

cumpărarea sexului în anii 1990”. Londra Routledge.132. Scripcaru Gheorghe şi Astărăstoae V., Criminologie clinică, Ed.

Polirom, Bucureşti, 2001;133. Shapland, J. (1997) “Privind la oportunităţi în economia neoficială a

oraşelor”, lucrare către Seminarul European al Economiei neoficiale, 12 15 Noiembrie, freiburg i. Br.

134. Simourd, D. & Andrews, D. (1994). Corelaţii ale delicvenţei. O privire asupra diferenţelor de gen. Forumul de cercetare a Corecţiilor, 6, 26-31.

135. Smart, C. (1976) “Femeia , infracţiunea şi criminologia: O critică feministă”. Londra: Routledge şi Kegan paul.

136. Smith, S. (1986) “ Umbra economiei britanice”. Oxford: Presa Clarendon.

137. Sommers, I. Basckin, D. R. şi Fagan , J. (1994) “ Părăsindu-şi viaţa: Încetarea infracţionalităţii de către femeile din stradă”, Comportamnt deviant: un jurnal interdisciplinar, vol. 15 125 149.

138. Standarde pentru Serviciile psihologice în închisori, Facilităţi Corecţionale şi Agenţii; Justiţia Penală şi comportamentul 27(4), 433-493.

139. Stănoiu M., Voinea M., Sociologia familiei, T.U.B., 1983;140. Stănoiu Rodica, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002;141. Steffensmeier, D. şi allan, e. (1996) “Genul şi infracţiunea: Către o

teorie afemeilor ce infracţionează în funcţie de gen”, Revizuirea anuală a sociologiei, vol. 22, 459-87.

142. Sutherland, E. H. (1937) “Hoţul profesionist”, Chicago: Presa universităţii din Chicago.

143. Tudorel Butoi ,Ioana Teodora Butoi, „Tratat universitar de psihologie judiciara” Editura Phobos -2006.

107

Page 108: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

144. Van Voorhis, P. & Brown, K. (1996). Clasificarea riscului în anii 1990,Washington, DC: National Institute of Corrections.

145. Van Voorhis, P. & Presser. L. (2001). Clasificare pentru femeile infractoare: O evaluare la nivel naţional a practicilor actuale, Washington, DC: U.S. Department of Justice, National Institute of Corrections.

146. Van Voorhis, P., Pealer, J., Spiropoulis, G., & Sutherland, J. (2001).Validarea custodiei infractorului. Clasificare şi sisteme de evaluare a nevoilor pentru femeile infractoare în Departamentul Corecţiilor din Colorado, Cincinnati, OH: University of Cincinnati.

147. Vintileanu Ioaneta, Delictele şi crima, în Femeile şi bărbaţii, în România, Program UNDP - Romania, 2000;

148. Vintileanu Ioaneta, Roman Marina, Femeia în Criminalitate, Program Phare - Democracy, Bucureşti, 2000;

149. Walsh, D. (1986) “ Afeceri grele: Escrocheria comercială şi furtul”. Londra: Routledge şi Kegan Paul.

150. Wanberg, K. & Milkman, H. (1998). Conduita criminală şi abuzul de droguri. Tratament. Strategii pentru îmbunătăţirea proprie şi schimbare.

151. West, D. J. şi Farrington, D. P. (1977) “Calea delicvantă a vieţii”, Londra Heineman.

152. Worral, A. (1990) “Femeile infractoare”, Londra: Routledge.

********************************************** Legea nr. 275 /2006 privind Executarea pedepselor şi a măsurilor

dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ; Hotărârea nr. 1897 din 21.12.2006 pentru aprobarea regulamentului

de aplicare a Legii nr. 275 /2006 privind Executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ;

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;

************************************Instrumente juridice internaţionale relevante

Instrumente Universale „A pune regulile în acţiune” – manual internaţional privind buna

practică în penitenciare. Codul de Comportament pentru oficialii care aplică legea, 1979 Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice, 1966 Convenţia împotriva Torturii şi altor Tratamente sau Pedepse Crude,

Inumane şi Degradante, 1984 Convenţiile de la Geneva, 1949 şi cele două Protocoale Adiţionale ale

sale, 1977 Corp de principii pentru Protecţia tuturor persoanelor aflate în orice

formă de Detenţie sau Închisoare, 1988 Declaraţia pentru Protecţia tuturor Persoanelor de Dispariţii forţate,

1992 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1948 Principii de bază pentru Tratamentul Prizonierilor, 1990 Principiile Eticii Medicale relevante pentru Rolul personalului medical,

în special medici, în Protecţia Prizonierilor şi Deţinuţilor împotriva

108

Page 109: Discriminarea femeii -rezumat teza doctorat

TEZĂ DE DOCTORAT ZINICA TRANDAFIRESCU

Torturii şi altor Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane şi Degradante, 1982

Principiile Prevenţiei Efective şi Investigarea Execuţiilor Arbitrare, Extra-legale şi Sumare, 1989

Regulile Minime Standard pentru Tratamentul Prizonierilor, 1955 Statutul Curţii Penale Internaţionale, 1998

Instrumente Regionale Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor, 1981 Convenţia Americană a Drepturilor Omului, 1969 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, 1950 Convenţia Europeană pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau

Pedepselor Inumane, Crude sau Degradante, 1987 Convenţia Inter-Americană pentru Dispariţia forţată a persoanelor,

1994 Convenţia Inter-Americană pentru Prevenirea şi Pedepsirea Torturii,

1985

109