Jurisprudenta procedura penala sintetizata

Jurisprudenta I.C.C,.J. ***** Procedura penala 2002-2010

PROCEDURĂ PENALĂ

PRINCIPIILE PROCESULUI PENAL

Art. 6 În cazul în care unul dintre inculpaţi neagă săvârşirea faptei, iar altul o recunoaşte, implicându-l şi pe cel dintâi, apărarea lor nu poate fi asigurată, din cauza contrarietăţii de interese procesuale, de acelaşi apărător. Pentru deplina exercitare a drepturilor procesuale ale inculpaţilor într-un atare caz, dacă aceştia nu angajează, în urma atenţionării lor de către instanţă, un al doilea apărător, se impune desemnarea unui apărător din oficiu pentru unul dintre inculpaţi, care să asigure, alături de apărătorul ales, asistenţa juridică în condiţiile prevederilor art. 6 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2638 din 14 mai 2004

Art. 449 Potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în această lege, se constituie complete specializate, formate din 2 judecători. Prin urmare, atunci când instanţa nu judecă în primă instanţă infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000, ci soluţionează o cerere de modificare a pedepsei formulată în temeiul art. 449 C. proc. pen., nu sunt incidente prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, compunerea completului de judecată fiind cea prevăzută în Legea privind organizarea judiciară, iar nu cea prevăzută în Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5858 din 9 noiembrie 2004

Art. 8, 128, 385 Potrivit art. 8 C. proc. pen., părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret. Prin urmare, în cazul inculpaţilor care nu înţeleg limba română, omisiunea primei instanţe de a asigura folosirea unui interpret la dezbateri şi la ultimul cuvânt al inculpatului, precum şi omisiunea instanţei de apel de a asigura folosirea unui interpret la judecata cauzei în apel constituie o greşită aplicare a legii, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 385 pct. 17 1

C. proc. pen I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3447 din 2 iunie 2005

Art. 6, 171 Desemnarea de către instanţa de apel a aceluiaşi apărător din oficiu, atât pentru recurentul inculpat, cât şi pentru ceilalţi inculpaţi împreună cu care a săvârşit infracţiunea, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, dacă apărătorul a susţinut pentru fiecare inculpat motive de apel distincte din care nu rezultă că între aceştia există interese contrare, iar pentru recurentul inculpat, care a recunoscut săvârşirea faptei, a solicitat reducerea pedepsei, conform apelului declarat de acesta. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1561 din 10 martie 2006

Art. 128 1. Omisiunea organului de urmărire penală de a asigura în mod gratuit folosirea unui interpret, în cazurile prevăzute în art. 128 C. proc. pen., atrage nulitatea relativă a actelor efectuate în cursul urmăririi penale, în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) din acelaşi cod. Prin urmare, încălcarea prevederilor art. 128 C. proc. pen. poate fi invocată în cursul efectuării actului

1


când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului, invocarea acesteia pentru prima dată în apel fiind tardivă.

2. Prevederile art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, sunt respectate dacă inculpatului a avut posibilitatea de a contesta declaraţiilor martorilor acuzării şi au fost administrate probele în apărare cerute de acesta. Împrejurarea că unii dintre martorii propuşi de inculpat în apărare nu au fost audiaţi, întrucât, deşi au fost citaţi în mai multe rânduri de către instanţă, au refuzat să se prezinte, iar instanţa a depus toate diligenţele pentru a asigura prezenţa acestor martori, nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3039 din 12 mai 2006

Art. 6 Judecarea apelului în lipsa inculpatului care a comunicat printr-o telegramă instanţei de apel imposibilitatea de a se prezenta la termen din cauza internării în spital, chiar dacă telegrama a fost înregistrată după dezbateri, în condiţiile în care apărătorul desemnat din oficiu nu a pus în discuţie apărările inculpatului privind inexistenţa infracţiunii, constituie o încălcare a prevederilor art. 6 C. proc. pen. referitoare la dreptul de apărare şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, pe care instanţa de apel o putea înlătura prin repunerea cauzei pe rol. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6263 din 27 octombrie 2006

art. 5 2 Potrivit art. 52 C. proc. pen., care consacră prezumţia de nevinovăţie, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la vinovăţie nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluţia ce se impune este achitarea inculpatului de către instanţa de judecată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3465 din 27 iunie 2007

art. 131, art. 197 alin. (1) şi (4), art. 175 alin. (1) lit. h) În cazul în care decesul victimei infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. a fost cauzat prin săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra acesteia, prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. h) C. pen., pentru a înlesni şi a ascunde comiterea infracţiunii de viol, nu sunt incidente dispoziţiile privind lipsa plângerii prealabile, întrucât persoana vătămată este în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul procesual de a formula sau nu plângere pentru infracţiunea de viol, situaţie în care principiul disponibilităţii în procesul penal este înlocuit de principiul oficialităţii, statul fiind acela care este chemat să apere interesele persoanelor vătămate atunci când acestea nu şi le pot promova - cum este cazul victimei, al cărei deces a fost cauzat prin activitatea infracţională a inculpatului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 464 din 11 februarie 2009

2


APLICAREA LEGII IN TIMP

Xx Pentru a reduce pedeapsa definitivă în temeiul art.15 alin.1 C.pen. nu este suficient să se constate că în timpul detenţiei condamnatul a avut o bună comportare; în aplicarea acestui text de lege trebuie să se ţină seama şi de infracţiunea săvârşită, precum şi de persoana condamnatului. Ca atare, în cazul unui recidivist care a săvârşit, în condiţiile infracţiunii continuate, 35 de furturi calificate în decurs de un an, sustrăgând din locuinţe bunuri în valoare de aproape 400 de milioane de lei, reducerea pedepsei de 12 ani închisoare nu se justifică. Secţia penală, decizia nr.2069 din 18 aprilie 2002

Xx După intrarea în vigoare la 24 august 2002 a Legii privind Statutul poliţistului, potrivit căreia poliţistul nu mai are calitatea de militar, ci aceea de funcţionar public civil, infracţiunile săvârşite de poliţist înainte de intrarea în vigoare a acestei legi sunt de competenţa instanţelor civile după distincţiile prevăzute în art.64 alin.2 al legii. Ca atare, cauzele în curs de urmărire penală şi de judecată trebuie preluate, începând cu data menţionată, de organele de urmărire penală şi de instanţele civile competente potrivit noii legi.

Soluţia se impune, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii speciale în legea nouă, ţinând seama că în condiţiile concursului între legea de procedură penală având caracter de lege generală, care este Codul de procedură penală, şi Legea nr.360/2002, care este, în materie, o lege specială, cea din urmă are prioritate şi este, totodată, de strictă interpretare şi de imediată aplicare, ceea ce exclude incidenţa prevederilor art.40 C.proc.pen. Decizia Secţiei penale nr.4687 din 4 noiembrie 2002

Art. 18 1 , 90 În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei art. 91 lit. c) C. pen. se modifică în sensul majorării limitelor amenzii administrative, se aplică legea anterioară, ca lege penală mai favorabilă, în temeiul prevederilor art. 13 din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6795 din 15 decembrie 2004

Art. 10, 16 Legea temporară are acest caracter numai dacă limitarea ei în timp rezultă, fără echivoc, din însuşi textul ei, prevăzându-se data ieşirii din vigoare, sau dacă aplicarea este limitată prin natura situaţiei temporare care a impus-o.

Întrucât ocuparea abuzivă, fără repartiţie şi contract de închiriere a unor locuinţe din fondul locativ de stat, constituie o faptă a cărei săvârşire nu se limitează la o perioadă de timp depăşită, Decretul-lege nr. 24/2990 nu are caracterul unei legi temporare, fiind în vigoare şi în prezent.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 300 din 14 ianuarie 2005 În acelaşi sens decizia nr. 2238/1993, publicată

Art. 10 În cazul în care în timpul duratei unei infracţiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracţională s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început şi a durat o perioadă de timp. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2570 din 18 aprilie 2005

art. 246 Abrogarea unei norme de incriminare nu echivalează cu dezincriminarea faptei prevăzute în acea normă. În consecinţă, în urma abrogării, prin Legea nr. 69/2007, a normei de

3


incriminare a faptelor de a acorda credite cu încălcarea legii sau a normelor de creditare şi de a nu urmări, conform legii sau normelor de creditare, destinaţiile contractate ale creditelor, prevăzute în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, faptele pot fi încadrate în art. 246 C. pen. referitor la abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în acest text de lege. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5541 din 20 noiembrie 2007

Legea nr. 278/2006, art. I pct. 56; Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2007Declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006

referitoare la abrogarea art. 205, art. 206 şi art. 207 C. pen., prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în M. Of. nr. 104 din 12 februarie 2007, nu are ca efect reintrarea automată în vigoare a normelor de incriminare a insultei şi calomniei, întrucât numai legiuitorul poate stabili faptele care intră în sfera ilicitului penal, prin adoptarea normelor de incriminare. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2203 din 4 iunie 2010

ACTIUNEA PENALĂ. ART. 10 C.P.P.

Încetarea proc. penal În cazul în care instanţa de apel încetează procesul penal ca urmare a decesului inculpatului, ea este datoare să verifice din oficiu dacă acţiunea civilă se exercită în continuare faţă de succesorii care au acceptat succesiunea sau, în lipsă de succesori sau în cazul refuzului acestora de a accepta succesiunea, făcută cu respectarea formelor legale de validitate, acţiunea civilă se exercită contra statului beneficiar al vocaţiei succesorale, în limita activului succesiunii. Secţia penală, decizia nr.1978 din 12 aprilie 2002

daune Săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor în condiţiile provocării nu exclude obligarea făptuitorului la plata unor daune morale; culpa comună a victimei va fi luată în consoiderare numai la stabilirea întinderii despăgubirilor pentru daune morale, după aceleaşi reguli ca şi la stabilirea întinderii reparaţiilor pentru pagube materiale. Secţia penală, decizia nr.2562 din 22 mai 2002

Art. 10 În cazul în care în cursul judecării unei cauze în care inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, se constată că nu a ocupat imobilul fără drept, ci cu titlu constând într-un act autentic, iar persoana vătămată posedă, de asemenea, titlu pe acelaşi imobil, instanţa va dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală, ci constituie un litigiu cu caracter civil, şi va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă. Prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) nu sunt incidente într-o atare situaţie, deoarece fapta, ocuparea imobilului, există în materialitatea ei, dar nu are caracter penal. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3695 din 15 iunie 2005

Art. 10 lit. g Dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale prevalează asupra prevederilor în materia graţierii şi, prin urmare, dacă s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care pedeapsa a fost graţiată, instanţa pronunţă încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen, iar nu condamnarea inculpatului urmată de constatarea că pedeapsa aplicată a fost graţiată I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5516 din 26 septembrie 2006

4


art. 13 Potrivit art. 13 C. proc. pen., continuarea procesului penal poate fi cerută numai în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile ori în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire şi numai de către învinuit sau inculpat. În consecinţă, cererea de continuare a procesului penal formulată de succesorii inculpatului decedat, faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., nu poate fi admisă, întrucât, pe de o parte, aceştia nu au calitatea cerută de lege pentru a solicita continuarea procesului penal, iar pe de altă parte, decesul inculpatului nu se încadrează în cazurile în care se poate solicita continuarea procesului penal. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1435 din 17 aprilie 2008

art. 13, art. 146 În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, inclusiv legea penală mai favorabilă prin care se modifică înţelesul noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”, prevăzută în art. 146 C. pen., în sensul majorării cuantumul pagubei materiale în raport cu care se stabileşte existenţa consecinţelor deosebit de grave, cu efecte asupra încadrării juridice dată faptei.

Potrivit Deciziei nr. VIII din 5 februarie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul contestaţiei la executare în care se invocă modificarea înţelesului noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”, instanţa nu poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi, apoi, reduce pedeapsa aplicată în cauză, întrucât modificarea înţelesului noţiunii de „consecinţe deosebit de grave”, prevăzută în art. 146 C. pen., nu este identică cu cerinţa de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, la care se referă textele art. 14 şi art. 15 C. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 415 din 6 februarie 2009

Art.10. În cazul în care constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale, cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., instanţa de judecată dispune încetarea procesului penal, iar nu condamnarea inculpatului urmată de încetarea procesului penal ca efect al prescripţiei. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4012 din 2 decembrie 2009

C. pen., art. 20, art. 197 alin. (1) şi (4), art. 174-176Dispoziţia cuprinsă în art. 197 alin. (4) C. pen., potrivit căreia acţiunea penală pentru fapta

de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) din acelaşi cod se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu este incidentă în cazul în care decesul persoanei vătămate - victimă a infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. sau a tentativei la această infracţiune prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. - a fost cauzat prin săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de omor asupra acesteia, întrucât imposibilitatea persoanei vătămate de a formula plângere prealabilă este determinată de activitatea infracţională a inculpatului, iar săvârşirea infracţiunii mai grave de omor nu îi poate crea inculpatului un motiv de impunitate pentru o altă faptă gravă comisă de el. În acest caz, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. sau în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. se exercită din oficiu. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2656 din 6 iulie 2010

5


ACTIUNEA CIVILĂ

Daune Autorul din culpă al unui accident de circulaţie rutieră prin care s-a cauzat vătămarea corporală a unei persoane, având ca urmare internarea în spital, tratament medical şi alterarea temporară a condiţiilor de viaţă, este dator să despăgubească victima şi prin plata unor daune morale în raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit în urma infracţiunii. Decizia Secţiei penale nr.1387 din 14 martie 2002

Daune Decesul victimei în urma infracţiunii este de natură să cauzeze soţiei şi copilului său minor suferinţe morale ce constituie un prejudiciu nepatrimonial ce îndreptăţeşte pe aceştia să primească de la inculpat o compensare bănească sub forma daunelor morale. Decizia nr.3012 din 12 iunie 2002

Acţiune civilă În cazul în care partea civilă şi inculpatul obligat la plata unor despăgubiri nu folosesc căile de atac împotriva sentinţei, procurorul nu are calitatea de a ataca, cu apel sau recurs, soluţia dată laturii civile , cu excepţia cazului când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, când acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu. Decizia nr.3114 din 18 iunie 2002

Xx Pentru pagubele cauzate prin infracţiune de copilul minor al unor părinţi divorţaţi răspunde, solidar cu acesta, numai părintele căruia copilul a fost încredinţat pentru creştere şi educare şi cu care acesta locuieşte.

Părintele căruia minorul nu i-a fost încredinţat are dreptul de a avea cu el legături personale şi de a veghea la creşterea şi educarea lui, dar nu răspunde, ca parte responsabilă civilmente, pentru pagubele cauzate de minor prin infracţiune. Secţia penală, decizia nr.2833 din 4 iunie 2002

Asigurare În cazul accidentelor de autovehicule cauzatoare de pagube, părţile civile au dreptul de a fi despăgubite de autorul accidentului, solidar cu asigurătorul, acesta din urmă având calitatea de parte responsabilă civilmente în procesul penal. Pentru pagubele cauzate prin accident autorul va fi obligat la plata integrală a daunelor, materiale şi morale, iar asiguratorul numai în limita sumei maxime stabilite prin hotărâre a Guvernului. Decizia nr.5594 din 17 decembrie 2002

Art. 17 Omisiunea instanţei de a cere, potrivit art. 17 alin. (2) C. proc. pen., situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite, necesare exercitării din oficiu a acţiunii civile când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, constituie motiv de casare, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., chiar dacă cel vătămat este un minor faţă de care s-au luat măsurile de protecţie prevăzute în legislaţia privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1776 din 14 martie 2005

Art. 19, 178.. art. 1001 C. civ. Existenţa vinovăţiei sub forma culpei prevăzute în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen. se evaluează atât în raport cu criteriul obiectiv, al posibilităţii oricărui om atent, aflat în aceleaşi împrejurări ca şi făptuitorul, de a prevedea rezultatul, cât şi cu criteriul

6


subiectiv al posibilităţii făptuitorului de a prevedea rezultatul în raport cu însuşirile, capacitatea, experienţa de viaţă şi starea psiho-fizică a acestuia în momentul săvârşirii faptei.

În cazul uciderii unei persoane prin acţiunea animalelor aflate în proprietatea inculpatului, lipsa culpei, constatată în raport cu aceste criterii, deşi înlătură existenţa infracţiunii de ucidere din culpă, nu înlătură răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de animale prevăzută în art. 1001 C. civ., deoarece această formă de răspundere se întemeiază pe prezumţia de culpă în supraveghere, de vinovăţie în exercitarea pazei juridice şi pe ideea de garanţie din partea paznicului juridic al animalului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2259 din 4 aprilie 2005

Art. 14 În cazul săvârşirii infracţiunii de omor, obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice către copiii minori ai victimei, până la majoratul acestora, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea lor. Ca atare, obligarea inculpatului la plata unei sume globale, reprezentând prestaţia periodică calculată cumulat până la majoratul minorilor, este nelegală. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 822 din 8 februarie 2006

art. 14, 21 Dacă partea vătămată, care s-a constituit parte civilă, a decedat în cursul procesului penal, însă nu ca urmare a săvârşirii infracţiunii, iar în cauză a fost introdus succesorul acesteia, inculpaţii nu pot fi obligaţi să plătească succesorului părţii civile daune morale, întrucât dreptul personal nepatrimonial este strâns legat de persoană şi nu poate fi exercitat decât de titularul acestuia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3258 din 19 iunie 2007

art. 14, 16 1. În cazul acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal, repararea integrală a prejudiciului cauzat prin infracţiune presupune atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât şi a beneficiul nerealizat (lucrum cesans) ca urmare a săvârşirii infracţiunii. În cauzele privind infracţiunea de înşelăciune, săvârşită cu prilejul executării unui contract, penalităţile de întârziere datorate potrivit clauzelor contractuale constituie beneficiul nerealizat şi, în consecinţă, inculpatul este obligat şi la plata acestora, în vederea reparării integrale a prejudiciului.

2. În conformitate cu art. 16 alin. (1) C. proc. pen., introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare. Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc din oficiu numai în cazul în care acţiunea civilă se exercită din oficiu, potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. pen., atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Prin urmare, instanţa de judecată nu poate dispune, din oficiu, introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente, dacă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în art. 17 alin. (1) C. proc. pen. pentru exercitarea din oficiu a acţiunii civile. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5792 din 4 decembrie 2007

art. 14, art. 21 În cazul în care inculpatul a decedat în cursul procesului penal, instanţa, introducând în cauză succesorii acestuia, nu îi poate obliga la plata despăgubirilor civile, dacă nu există dovada acceptării succesiunii de către aceştia şi a limitelor în care succesiunea este acceptată. Cu privire la succesorii minori ai inculpatului, succesiunea poate fi acceptată numai sub beneficiu de inventar şi, prin urmare, instanţa poate dispune obligarea acestora la plata despăgubirilor civile exclusiv în limita activului succesoral, dacă există dovada acceptării succesiunii sub beneficiu de inventar, precedată sau urmată, potrivit art. 705 C. civ., de întocmirea

7


unui inventar fidel şi exact al bunurilor succesorale, pentru a se stabili activul succesoral. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 128 din 16 ianuarie 2008

art. 15 În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare şi, în consecinţă, constituirea ca parte civilă nu se poate face în faţa instanţei de apel.

Numai în cazul în care inculpatul şi partea responsabilă civilmente sunt de acord, constituirea ca parte civilă se poate face după citirea actului de sesizare a instanţei de judecată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 36 din 13 ianuarie 2009,

Art. 14. În soluţionarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal, repararea pagubei cauzate prin săvârşirea unei infracţiuni presupune atât repararea pagubei efective (damnum emergens), cât şi a folosului nerealizat (lucrum cesans), cu condiţia ca acestea să fie certe. Sporurile pentru ore suplimentare, pentru munca prestată în timpul nopţii sau în zilele de sărbătoare legală, variabile în funcţie de programul de producţie al societăţii în cadrul căreia este angajată victima, neavând caracterul unui prejudiciu cert în privinţa existenţei şi a întinderii, nu pot fi incluse în cuantumul daunelor materiale acordate victimei, ca folos nerealizat. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 47 din 14 ianuarie 2009

Art.19. În conformitate cu art. 19 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., dacă persoana vătămată a pornit acţiunea civilă în faţa instanţei civile, iar această instanţă a pronunţat o hotărâre nedefinitivă anterior punerii în mişcare a acţiunii penale, persoana vătămată nu poate să părăsească instanţa civilă şi să se adreseze instanţei penale pentru rezolvarea acţiunii civile. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 541 din 17 februarie 2009

C. pen., art. 73 lit. b); C. proc. pen., art. 14; Legea nr. 95/2006, art. 313 alin. (1)În rezolvarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal, instanţa

care reţine existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., în aplicarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. şi ale art. 998 - 999 C. civ., stabileşte proporţia culpelor autorului şi a victimei şi dispune obligarea autorului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, inclusiv la despăgubiri pentru prejudiciul reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală, în raport cu întinderea culpei autorului. Prin urmare, în cazul prejudiciului reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală, cauzat prin culpa comună a autorului şi a victimei, se aplică principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, dispunându-se obligarea autorului la despăgubiri în raport cu întinderea culpei sale, având în vedere şi dispoziţiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care - stabilind că persoanele răspund „potrivit legii” şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală - nu derogă de la principiul enunţat. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 167 din 20 ianuarie 2010

8


INCIDENTE PROCEDURALE LEGATE DE SESIZAREA SI COMPUNEREA INSTANTEI

Strămutare În cadrul soluţionării cererii de strămutare părţile nu se citează, ci se încunoştinţează potrivit prevederilor art.58 C.proc.pen., ataşându-se la dosar comunicarea despre aceasta. Încheierea pronunţată în soluţionarea cererii de strămutare nu poate fi atacată cu nici o cale ordinară sau extraordinară de atac, cererea putând fi însă repetată în condiţiile prevăzute în art.61 C.proc.pen. Decizia Secţiei penale nr.3730 din 11 septembrie 2002

Strămutare În cazul în care s-a dispus strămutarea judecării cauzei în apel sau recurs, iar instanţa de control judiciar a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă, competentă să rejudece cauza este instanţa de fond din raza teritorială a instanţei de control judiciar unde a fost strămutată judecarea cauzei în apel sau recurs, iar nu instanţa care a pronunţat sentinţa. Secţia penală, decizia nr.739 din 13 februarie 2003

Strămutare În cazul în care, după strămutarea judecării unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, se dispune restituirea cauzei la procuror, instanţa competentă să judece cauza după trimiterea în judecată în urma restituirii este instanţa la care judecarea cauzei a fost strămutată. Secţia penală, decizia nr. 1211 din 2 martie 2004

Recuzare Potrivit art. 149 alin. (2) C. proc. pen., când o cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior rămâne valabil. Prin urmare, împrejurarea că, iniţial, propunerea de arestare preventivă nu a fost făcută de un procuror din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, deşi cauza era de competenţa acestui parchet, nu afectează valabilitatea mandatului de arestare, care a fost emis de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Secţia penală, decizia nr. 3969 din 19 iulie 2004

Incompatibilitate Judecătorul care, în considerentele respingerii cererii de restituire a cauzei la procuror formulată de inculpatul trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, motivează că mituitorul a fost sincer când a denunţat autorităţii fapta inculpatului, este incompatibil de a judeca în continuare cauza, deoarece prin considerentul menţionat şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1164 din 27 februarie 2004

art. 52 Recursul împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, declarat înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 prin care a fost abrogat art. 52 alin. (7) C. proc. pen., este inadmisibil dacă data soluţionării este ulterioară intrării în vigoare a acestei ordonanţe, normele de procedură penală fiind de imediată aplicare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4954 din 4 octombrie 2004

Art. 52 Potrivit art. 52 alin. (51) C. proc. pen., în cazul recuzării întregii instanţe, instanţa competentă să se pronunţe asupra menţinerii arestării preventive este instanţa ierarhic superioară competentă să soluţioneze cererea de recuzare. Prin urmare, este nelegală menţinerea arestării

9


preventive a inculpatului de către instanţa recuzată în cadrul şedinţei de judecată, printr-o cerere de recuzare formulată înainte ca instanţa să pună în discuţie menţinerea arestării preventive. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3353 din 27 mai 2005

Art. 52 Instanţa ierarhic superioară competentă să soluţioneze recuzarea întregii instanţe, atunci când este la rândul său recuzată înainte de a se pronunţa asupra primei cereri de recuzare, dispune cu privire la arestarea preventivă a inculpatului, potrivit art. 52 alin. (51) C. proc. pen. Recursul declarat împotriva încheierii prin care, în acest caz, instanţa ierarhic superioară a dispus menţinerea arestării preventive este inadmisibil, întrucât obiectul judecăţii îl constituie soluţionarea cererii de recuzare, iar încheierile prin care se soluţionează cererile de recuzare nu pot fi atacate separat cu recurs, conform art. 52 alin. (6) şi art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.

Art. 60 Potrivit art. 60 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care constată că cererea de strămutare este întemeiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin, iar în conformitate cu alin. (4) al aceluiaşi articol, dacă instanţa la care se află cauza a cărei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare. Efectul admiterii cererii de strămutare, constând în desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de la care s-a cerut strămutarea, prevalează asupra dispoziţiei de menţinere a actelor îndeplinite, întrucât, din interpretarea sistematică a prevederii alin. (2) în raport cu cea cuprinsă în alin. (4) a art. 60 C. proc. pen., rezultă că menţinerea actelor are loc numai atunci când judecarea cauzei nu a fost finalizată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, pentru că în caz contrar ar fi anulat efectul strămutării.

În consecinţă, dacă instanţa la care se află cauza a cărei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, împotriva hotărârii pronunţate de aceasta fiind declarat recurs, prin efectul admiterii cererii de strămutare hotărârea este desfiinţată, acest efect prevalând asupra dispoziţiei de menţinere a actelor îndeplinite, cuprinsă în încheierea de admitere a cererii de strămutare. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 2272 din 6 aprilie 2006

Art. 60 Potrivit prevederilor art. 60 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie găseşte cererea de strămutare întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin. Din aceste prevederi rezultă că strămutarea nu produce efecte asupra actelor îndeplinite în cursul urmăririi penale, întrucât art. 60 alin. (2) C. proc. pen. se referă numai la actele îndeplinite în faţa instanţei, iar strămutarea priveşte numai judecarea cauzei penale.

În consecinţă, dacă prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus atât scoaterea de sub urmărire penală a unui învinuit, cât şi trimiterea în judecată a unui inculpat, strămutarea cauzei penale privind pe inculpatul trimis în judecată nu produce efecte asupra soluţiei de scoatere de sub urmărire penală. Ca atare, în cazul în care împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală persoana vătămată formulează plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., competenţa de judecată a plângerii aparţine instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, sesizată iniţial prin rechizitoriu, iar nu instanţei la care s-a strămutat judecarea cauzei privind pe inculpatul trimis în judecată. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 3592 din 5 iunie 2006

Art. 47 În aplicarea prevederilor art. 47 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei în apel, chiar în complet de divergenţă, este incompatibil de a participa la

10


judecata aceleiaşi cauze în apel, după desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5229 din 13 septembrie 2006

Art. 55 Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, între altele, când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei. Prin urmare, împrejurarea că inculpatul este afin de gradul II cu grefierul şef al instanţei la care se află cauza a cărei strămutare se cere constituie temei pentru strămutarea judecării cauzei la o altă instanţă egală în grad. I.C.C.J., încheierea nr. 5352 din 18 septembrie 2006

Art. 60 În raport cu prevederile art. 60 alin. (5) C. proc. pen., încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5861 din 13 octombrie 2006

Art. 48 În raport cu prevederile art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., judecătorul care a emis mandatul de arestare a inculpatului în cursul urmăririi penale este incompatibil de a participa la judecarea cauzei privind pe inculpat în apel. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6660 din 14 noiembrie 2006

Art. 250 Prezentarea materialului de urmărire penală nu este efectuată cu respectarea condiţiilor prevăzute în art. 250 şi urm. C. proc. pen., dacă procedura a fost întreruptă prin introducerea unei cereri de recuzare a procurorului competent să o efectueze. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6826 din 22 noiembrie 2006

art. 53, 278 1 Plângerea adresată judecătorului în temeiul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva ordonanţei prin care procurorul ierarhic superior a soluţionat, potrivit art. 53 din acelaşi cod, cererea de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale, este inadmisibilă, întrucât plângerea întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen. poate fi formulată numai împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 459 din 27 iunie 2007

art. 55 Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., strămutarea judecării unei cauze se dispune de la instanţa competentă pe rolul căreia se află cauza la o altă instanţă egală în grad. În consecinţă, cererea de strămutare a judecării unei cauze aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală este inadmisibilă, întrucât nicio altă instanţă din ţară nu este egală în grad cu această instanţă. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1696 din 27 martie 2007

art. 47, 68 1. Potrivit art. 47 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac. Pentru existenţa acestui caz de incompatibilitate este necesar ca judecătorul să fi luat parte la soluţionarea cauzei, în sensul stabilirii existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, finalizată prin una dintre soluţiile prevăzută în art. 345 alin. (1) C. proc. pen., de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. În consecinţă, nu există cazul de incompatibilitate prevăzut în art. 47 alin. (1) C. proc. pen., dacă judecătorul care a luat parte la judecata în primă instanţă la trei termene în cadrul cărora au fost admise probe şi s-a procedat la administrarea unor probe, cauza nefiind soluţionată

11


în fond la niciunul dintre aceste termene, participă la judecarea aceleiaşi cauze în calea de atac a apelului.

art. 52 Potrivit interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen., încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă căii de atac odată cu fondul cauzei, dacă acesta este supus unei căi de atac, iar conform art. 392 alin. (4) C. proc. pen., decizia prin care se soluţionează contestaţia în anulare împotriva unei decizii pronunţate în recurs este definitivă şi, în consecinţă, nu este supusă niciunei căi de atac. Prin urmare, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, în cadrul unei contestaţii în anulare introduse împotriva unei decizii pronunţate în recurs, nu este supusă niciunei căi de atac, orice cale de atac exercitată împotriva unei astfel de încheieri fiind inadmisibilă I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 374 din 30 ianuarie 2008

art. 55 . Strămutarea judecării unei cauze reprezintă o prorogare de competenţă teritorială între instanţe de acelaşi grad, vizând exclusiv faza judecăţii, nu şi a celei a urmăririi penale. În consecinţă, dacă judecătorul de la instanţa învestită urmare a admiterii unei cereri de strămutare dispune, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii şi desfiinţarea rezoluţiei sau a ordonanţei atacate, va trimite cauza, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, parchetului iniţial sesizat, şi nu parchetului de pe lângă instanţa la care s-a strămutat cauza.

2. În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în cazul plângerii unei persoane formulată pentru o infracţiune care se circumscrie noţiunii de tratamente inumane sau degradante în sensul articolului menţionat - cum este infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută în art. 250 C. pen. - ancheta trebuie să fie efectivă, iar persoanele care conduc ancheta şi cele care fac cercetările să fie independente de cele implicate în evenimente, în scopul identificării şi sancţionării persoanelor vinovate. Exigenţele privind caracterul efectiv al anchetei nu sunt îndeplinite, dacă persoanele care desfăşoară ancheta şi persoanele anchetate fac parte din aceeaşi instituţie, iar din actele efectuate rezultă, pe de o parte, contradicţii, iar pe de altă parte, şi caracterul insuficient al cercetărilor cu privire la afirmaţiile persoanei care a fost privată de libertate, ce a formulat plângerea. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 393 din 31 ianuarie 2008

art. 55, art. 60, art. 278 1 Dacă instanţa de recurs învestită ca urmare a admiterii unei cereri de strămutare, în procedura plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, dispune, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei sau a ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii ori redeschiderii urmăririi penale, plângerea formulată conform art. 2781 C. proc. pen. împotriva noii rezoluţii sau ordonanţe emise după trimiterea cauzei la procuror se judecă de instanţa inferioară în grad instanţei de recurs la care s-a dispus strămutarea judecării cauzei. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 204 din 3 februarie 2009

C. proc. pen., art. 47 alin. (1) Judecătorul care participă la judecarea cauzei în apel nu se află în cazul de incompatibilitate prevăzut în art. 47 alin. (1) C. proc. pen., dacă anterior, în aceeaşi cauză, a făcut parte din completul de judecată care a dispus, în apel, desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă pentru motive de nulitate relativă - cum este necitarea şi neintroducerea în cauză a autorităţii tutelare sau nerezolvarea din oficiu a acţiunii civile cu privire la partea civilă minoră - deoarece, în acest caz, judecătorul nu s-a pronunţat în fond asupra acţiunii

12


penale şi civile, în sensul art. 345 şi art. 346 C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2680 din 22 iulie 2009

C. proc. pen., art. 55, art. 2781Admiterea cererii de strămutare are ca efect, pe de o parte, intrarea cauzei în circuitul de

judecată la instanţa sau instanţele din circumscripţia acesteia unde s-a dispus strămutarea, iar pe de altă parte, pierderea definitivă a competenţei de a soluţiona cauza de către instanţa iniţial învestită.

In consecinţă, dispunând strămutarea judecării cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu strămută numai soluţionarea unei anumite etape a procesului - cum este verificarea legalităţii şi temeiniciei unei rezoluţii sau ordonanţe a procurorului de netrimitere în judecată -, ci întreaga judecată a cauzei, inclusiv verificarea legalităţii şi temeinicie soluţiilor de netrimitere în judecată ulterioare adoptate de procuror, după desfiinţarea rezoluţiei sau a ordonanţei de netrimitere în judecată şi trimiterea cauzei la procuror.

Prin urmare, în cazul în care instanţa învestită ca urmare a admiterii unei cereri de strămutare, în procedura plângerii împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale, a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, iar procurorul a dispus începerea urmăririi penale în cauză şi ulterior scoaterea de sub urmărire penală, plângerea formulată conform art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală se judecă de instanţa la care s-a dispus strămutarea judecării cauzei. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 1936 din 17 noiembrie 2009

ART. 47. În sensul art. 47 alin. (2) C. proc. pen., prin judecător care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză se înţelege judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, admiterea ori respingerea căilor de atac. Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen., atunci când judecătorul se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în cursul judecăţii în apel, deoarece analiza priveşte exclusiv arestarea preventivă, iar nu soluţionarea cauzei în apel, în sensul admiterii sau respingerii căii de atac.

Referirea la probe, în accepţiunea art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus menţinerea arestării preventive în cursul judecăţii în apel, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

13


COMPETENTA, CONEXITATE.

Constituţionalitate Excepţia de neconstituţionalitate a unei legi în vigoare înaintea adoptării actualei Constituţii se judecă de instanţa unde este pe rol cauza penală în cursul judecării căreia a fost ridicată excepţia.Curtea Supremă de Justiţie va examina soluţia dată excepţiei de neconstituţionalitate numai în cadrul controlului judiciar pe care-l exercită într-o cale de atac împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată acea cauză penală. Încheierea Secţiei penale nr.678 din 6 februarie 2002

Art. 35 Când se constată că două instanţe diferite judecă acţiuni săvârşite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, de către aceeaşi persoană, faptele constituind o infracţiune continuată, trebuie urmată procedura de reunire a cauzelor în caz de indivizibilitate, potrivit competenţei prevăzute în art.35 C.proc.pen. Într-un atare caz, ar exista conflict pozitiv de competenţă numai dacă instanţele pe al căror rol se află judecarea acţiunilor componente ale infracţiunii continuate ar respinge excepţiile de necompetenţă ridicate de procuror sau de către părţi. Secţia penală, decizia nr.1218 din 11 martie 2003

Competenţă Potrivit art.64 alin.2 din Legea nr.360/2002, competenţa de a judeca în fond infracţiunile săvârşite de ofiţerii de poliţie, până la gradul de comisar-şef inclusiv, revine curţilor de apel. Această competenţă după calitatea persoanei se referă la toate categoriile de infracţiuni săvârşite de ofiţerii de poliţie menţionaţi, inclusiv în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată instanţei de judecată, potrivit art.279 alin.2 lit.a C.proc.pen., legea nefăcând nici o distincţie sub acest aspect. Secţia penală, decizia nr.3523 din 28 august 2003

Competenţă 1. Pentru cauzele aflate în curs de urmărire penală, potrivit art. IX din Legea nr. 281/2003, competenţa după calitatea persoanei de a soluţiona propunerea de arestare preventivă făcută după 1 ianuarie 2004 aparţine curţii de apel, dacă inculpatul a avut înainte de 1 ianuarie 2004 calitatea de ofiţer operativ la Serviciul judiciar din cadrul D.G.P.M.B. şi după 1 ianuarie 2004 calitatea de ofiţer specialist la Serviciul de Investigaţii Criminale cu grad profesional de inspector principal de poliţie şi, deci, de organ de cercetare al poliţiei judiciare.

2. Potrivit art. 43 alin. (1) C. proc. pen., conflictul pozitiv de competenţă există ori de câte ori două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză. Prin urmare, nu există conflict pozitiv de competenţă atunci când instanţa de recurs a admis recursul pentru cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. referitor la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după calitatea persoanei şi, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a dispus rejudecarea de către instanţa competentă, constatând că îi aparţine competenţa de judecată în primă instanţă.

Art. 38 Nu este justificată disjungerea judecării laturii civile de cea penală în cauzele în care stabilirea vinovăţiei inculpatului, individualizarea pedepsei şi încadrarea juridică se raportează la întinderea pagubei produse prin infracţiune, cum sunt, îndeosebi, cele care au produs consecinţe deosebit de grave. În cazul unor atare infracţiuni, în care soluţia este condiţionată de activitatea infracţională şi în strânsă legătură cu urmările patrimoniale ale faptei, disjungerea

14


trebuie dispusă numai în cazurile în care judecarea ambelor laturi ale procesului, din cauze obiective, nu se poate asigura. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6281 din 25 noiembrie 2004

Art. 30 În cazul în care urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în art. 30 alin. (1) îi revine competenţa de a judeca.

Dacă, în raport cu împrejurările cauzei, buna desfăşurare a procesului penal se asigură de instanţa sesizată de parchet conform art. 30 alin. (3) C. proc. pen., în raza căreia locuieşte numai una dintre mai multe persoane vătămate, ea este competentă să judece indiferent de numărul părţilor din proces şi al martorilor care locuiesc în afara razei acelei instanţe.

Este de observat că relevant este, potrivit art. 30 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., locul unde locuieşte persoana vătămată, iar nu locul domiciliului ales de către aceasta pentru comunicarea actelor de procedură. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 725 din 31 ianuarie 2005

C. pen., art. 220, art. 272, C. proc. pen., art. 26 pct. 1 lit. a), art. 278 1 Potrivit art. 26 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., tribunalul militar judecă în primă instanţă infracţiunile prevăzute în art. 331-352 C. pen., precum şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe. În cazul săvârşirii de către un militar a unor infracţiuni care nu au legătură cu îndatoririle de serviciu ale acestuia, competenţa de judecată în primă instanţă aparţine instanţei civile, cu respectarea prevederilor privind competenţa după materie. Aşadar, săvârşirea de către un militar a infracţiunilor de tulburare de posesie şi distrugere de înscrisuri prevăzute în art. 220 şi art. 272 C. pen., infracţiuni care nu au legătură cu îndatoririle de serviciu ale acestuia, atrage competenţa de judecată în primă instanţă a judecătoriei. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 815 din 3 februarie 2005

Art. 43, 379 În cazul în care o instanţă militară îşi declină competenţa în favoarea unei instanţe civile care soluţionează cauza în primă instanţă, nu există conflict de competenţă.Dacă instanţa de apel constată că nu instanţa civilă este competentă, ci instanţa militară care îşi declinase competenţa în favoarea celei dintâi, desfiinţează sentinţa şi trimite cauza pentru rejudecare la instanţa competentă; în atare caz, neexistând un real conflict negativ de competenţă, instanţa de apel nu trimite cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea competenţei conform art. 43 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 864 din 7 februarie 2005

Art. 40 … Faptele penale ale persoanelor care, la data săvârşirii lor, aveau calitatea de militari în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, iar prin efectul Legii nr. 293/2004 au devenit funcţionari publici civili, nu sunt de competenţa instanţelor militare din momentul intrării în vigoare a legii, la 30 septembrie 2004.

Soluţia se impune în raport cu caracterul activ al legii procesual penale; prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu sunt incidente, întrucât pierderea calităţii la care se referă acest text de lege are în vedere alte situaţii decât prin efectul legii, cum este, în speţă, demilitarizarea întregului sistem penitenciar. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1052 din 14 februarie 2005

Xx Ofiţerii făcând parte din Poliţia de Frontieră au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare; ca atare, pentru infracţiunile săvârşite de poliţişti din cadrul acesteia, competenţa de judecată revine curţilor de apel. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1532 din 2 martie 2005

15


Xx Instanţa competentă să judece plângerea împotriva măsurilor luate de către administraţia penitenciarelor este judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul unde condamnatul execută pedeapsa la data introducerii plângerii. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 3036 din 13 mai 2005

Art. 29 ÎNTRERUPEREA CURSULUI JUSTIŢIEI Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu există un conflict negativ de competenţă, a restituit dosarul spre soluţionare instanţei civile de apel, iar aceasta a trimis cauza unei instanţe militare fără a respecta prevederile legale privind modul de sesizare al unei instanţe judecătoreşti, există un caz de întrerupere a cursului justiţiei, care se soluţionează, potrivit art. art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5330 din 21 septembrie 2005

Xx Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. Ca atare, cauzele privind infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, precum şi orice alte cereri formulate în astfel de cauze, cum este cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul cercetat pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în această lege, se judecă în complet format dintr-un singur judecător.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6516 din 17 noiembrie 2005

Xx Competenţa de a judeca în primă instanţă cauzele privind infracţiunile săvârşite de ofiţerii de poliţie care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, cu gradul profesional de la comisar-şef de poliţie la subinspector de poliţie, şi de a dispune cu privire la măsurile preventive şi alte măsuri procesuale în aceste cauze, aparţine curţilor de apel, potrivit art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002. Prin urmare, curtea de apel are competenţa de a dispune arestarea preventivă a inculpatului care are calitatea de ofiţer de poliţie, cu unul dintre gradele profesionale prevăzute în art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, şi atribuţii de constatare a infracţiunilor, având deci calitatea de organ de cercetare a poliţiei judiciare, potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 47 din 5 ianuarie 2006

Xx Plângerea împotriva hotărârii comandantului locului de deţinere privind măsurile disciplinare aplicate persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate se judecă, potrivit art. 19 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 3352/C/2003, de judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul al cărui comandant a emis hotărârea atacată, indiferent de locul de deţinere în care se află cel condamnat la data judecării plângerii. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 3678 din 8 iunie 2006

Art. 494 Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este, potrivit art. 494 C. proc. pen., fie instanţa ce a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

Dacă instanţa ce a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea este o instanţă militară şi înainte de introducerea cererii de reabilitare, printr-o modificare legislativă, cauza a fost trecută în competenţa instanţei civile, cererea de reabilitare se judecă de instanţa civilă devenită competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă sau de instanţa corespunzătoare

16


acesteia în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul. Într-un atare caz, cererea de reabilitare judecătorească, fiind subsecventă condamnării, urmează sub aspectul competenţei regimul cauzei în care s-a pronunţat condamnarea, existent la momentul introducerii cererii de reabilitare. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 4644 din 26 iulie 2006

Art. 278 1 Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale se soluţionează de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Competenţa materială de soluţionare a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale se stabileşte în raport cu încadrarea juridică dată de către procuror faptelor pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar nu în raport cu încadrarea juridică dată acestora de către petent, prin actul de sesizare a organelor de urmărire penală. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 5251 din 13 septembrie 2006

Art. 44 Instanţa penală învestită cu rezolvarea acţiunii civile alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal este competentă, în temeiul art. 44 C. proc. pen. referitor la chestiunile prealabile, să anuleze certificatul de moştenitor eliberat cu încălcarea prevederilor legii civile, în cazul exercitării acţiunii civile faţă de succesorii inculpatului decedat. În acest caz, dacă instanţa penală constată că certificatul de moştenitor a fost eliberat cu încălcarea prevederilor legii civile, nu poate rezolva acţiunea civilă fără a soluţiona chestiunea prealabilă privind legalitatea certificatului de moştenitor. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6967 din 28 noiembrie 2006

art. 30 Potrivit art. 30 alin. (3) C. proc. pen., când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în art. 30 alin. (1) din acelaşi cod îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.

Dacă urmărirea penală a fost efectuată de un serviciu teritorial al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care a sesizat una dintre instanţele prevăzute în art. 30 alin. (1) C. proc. pen., iar după restituirea cauzei la procuror dispusă de către această instanţă, urmărirea penală a fost refăcută de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul din cadrul acestei structuri centrale poate sesiza, în temeiul art. 30 alin. (3) C. proc. pen., o altă instanţă dintre cele prevăzute în art. 30 alin. (1) din acelaşi cod decât cea sesizată iniţial de serviciul teritorial. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1858 din 3 aprilie 2007

art. 28 1 În cazul în care, după soluţionarea cauzei în primă instanţă şi sesizarea instanţei de control judiciar, intervine o modificare legislativă a competenţei după calitatea persoanei - care atribuie competenţa de judecată în primă instanţă unei instanţe superioare şi nu conţine dispoziţii tranzitorii - calea de atac se judecă de instanţa de control judiciar sesizată, fiind aplicabilă regula proximităţii instanţelor de control judiciar, rezultată din prevederile art. 27 pct. 2, art. 281 pct. 2 şi 3 şi art. 29 pct. 2 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5142 din 31 octombrie 2007

art. 40.1 În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, reflectată în Hotărârea din 21 septembrie 2006 pronunţată în cauza Maszni împotriva României, precum şi a regulii cu valoare de principiu a „judecării civililor de către instanţele civile”, consacrată în art. 35 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, instanţa civilă devenită competentă să judece cauza în primă instanţă, printr-o modificare legislativă, este instanţa

17


competentă să soluţioneze cererea de revizuire a hotărârii penale definitive de condamnare a persoanei care nu are calitatea de militar, chiar dacă instanţa ce a judecat cauza în primă instanţă şi a dispus condamnarea este o instanţă militară. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 581 din 25 martie 2008

art. 42, 43 Prevederile art. 42 C. proc. pen. care reglementează declinarea de competenţă se referă la instanţa de judecată şi, prin raportare la art. 45 din acelaşi cod, şi la organele de urmărire penală, iar prevederile art. 43 C. proc. pen. reglementează conflictul de competentă între instanţele de judecată. Noţiunea de judecător delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la care se face referire în dispoziţiile art. 74 din Legea nr. 275/2006 nu poate fi asimilată noţiunii de instanţă de judecată sau celei de organ de urmărire penală şi, în consecinţă, prevederile art. 42 şi art. 43 C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cazul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 998 din 26 mai 2008

art. 28 1 În conformitate cu prevederile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanţă, între altele, infracţiunile săvârşite de avocaţi. Competenţa curţii de apel, în acest caz, a fost consacrată legislativ în considerarea calităţii persoanei ce exercită profesia de avocat, care, potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Prin urmare, dacă o persoană exercită profesia de avocat în afara acestui cadrul legal, iar obiectul judecăţii îl constituie exercitarea, fără drept, a profesiei de avocat sau plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată pentru această infracţiune, prevăzută în art. 281 C. pen., competenţa revine judecătoriei, în temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. pen., iar nu curţii de apel. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1063 din 24 martie 2008

art. 29, 43 Dacă o judecătorie îşi declină competenţa în favoarea unui tribunal din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, iar tribunalul îşi declină competenţa de judecată a cauzei în favoarea judecătoriei, există un conflict negativ de competenţă care se soluţionează de curtea de apel, ca instanţă ierarhic superioară comună, potrivit art. 43 C. proc. pen., şi nu un caz de întrerupere a cursului justiţiei prevăzut în art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., chiar dacă tribunalul şi-a declinat competenţa în favoarea judecătoriei ca urmare a unei decizii pronunţate de curtea de apel, ca instanţă de control judiciar, pentru a se conforma acestei decizii. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1412 din 27 august 2008

art. 35 Competenţa de a judeca apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate, anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 610/2007, de o instanţă militară, în cauzele privind atât inculpaţi care au calitatea de militari, cât şi inculpaţi civili, revine instanţei civile de control judiciar, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2302 din 24 iunie 2008

art. 168 În conformitate cu dispoziţiile art. 168 C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanţei de judecată împotriva măsurii asigurătorii luate, în orice fază a procesului penal. Potrivit Deciziei nr. 71/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în interpretarea acestor dispoziţii, competenţa de a soluţiona plângerea formulată în temeiul art. 168 C. proc. pen. revine procurorului în cursul urmăririi penale şi, respectiv, instanţei de judecată în cursul judecăţii.

18


În consecinţă, în raport cu dispoziţiile art. 168 C. proc. pen. şi cu Decizia nr. 71/2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cursul judecăţii, competenţa de a soluţiona plângerea formulată în temeiul art. 168 C. proc. pen. revine instanţei de judecată, chiar dacă măsura asigurătorie a fost dispusă în cursul urmăririi penale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1617 din 30 aprilie 2009

art. 29, 40 1. Potrivit art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) din acelaşi cod, atunci când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, numai în cazurile în care: a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă. În consecinţă, atunci când competenţa de judecată în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost determinată de calitatea inculpatului, de senator sau deputat, iar acestuia i-a încetat mandatul, dacă fapta nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ca parlamentar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a judeca în primă instanţă cauza.

2. Conform art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de membrii guvernului. Funcţia de secretar de stat nu este asimilată celei de membru al guvernului şi, prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a judeca în primă instanţă infracţiunile săvârşite de secretarii de stat. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 1 din 12 ianuarie 2009

art. 29 art. 40, art. 278 1 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă, potrivit art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi, iar conform art. 278 1

din acelaşi cod, plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată care privesc persoanele având calitatea prevăzută în art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., atunci când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile în care: a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă.

În raport cu aceste prevederi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a judeca plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, dacă făptuitorului i-a încetat mandatul de senator sau deputat, iar fapta nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia ca parlamentar. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 301 din 16 februarie 2009

art. 27, art. 278 1 Conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., competenţa de a judeca plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale îi aparţine judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Prin urmare, competenţa de a judeca plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunile la regimul de proprietate intelectuală şi industrială, cum este infracţiunea de contrafacere prevăzută în Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industrială, îi aparţine judecătorului de la tribunal, tribunalul constituind, conform art. art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen., instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, inclusiv în cazul în care rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost emisă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 1307 din 29 iunie 2009

19


art. 43 Conflictul de competenţă există - aşa cum rezultă din prevederile art. 43 C. proc. pen. - când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină reciproc competenţa de a judeca aceeaşi cauză. Referirea la „instanţe” din cuprinsul art. 43 C. proc. pen. priveşte numai instanţele judecătoreşti prevăzute în lege şi, în consecinţă, nu există conflict pozitiv sau negativ de competentă între secţiile aceleiaşi instanţe judecătoreşti. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 70 din 19 ianuarie 2009

art. 28 1 În conformitate cu art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de avocaţi.

Competenţa curţii de apel, prevăzută în art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., priveşte persoanele care au calitatea de avocat, indiferent dacă la data săvârşirii infracţiunii această calitate era suspendată în temeiul art. 27 din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât suspendarea calităţii de avocat nu echivalează cu încetarea acestei calităţi, reglementată în art. 26 din legea menţionată. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 397 din 3 martie 2009

C. proc. pen., art. 278 1 Plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., adresată unei alte instanţe decât cea competentă după materie sau după calitatea persoanei, se trimite instanţei competente, prin sentinţă definitivă, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu prevederile care reglementează, după caz, competenţa după materie sau după calitatea persoanei şi competenţa teritorială. I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 1986 din 23 noiembrie 2009

C. proc. pen., art. 43 Conflictul de competenţă există - aşa cum rezultă din prevederile art. 43 C. proc. pen. - când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină reciproc competenţa de a judeca aceeaşi cauză. Referirea la „instanţe” din cuprinsul art. 43 C. proc. pen. priveşte numai instanţele judecătoreşti prevăzute în lege şi, în consecinţă, nu există conflict pozitiv sau negativ de competentă între secţiile aceleiaşi instanţe judecătoreşti. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 70 din 19 ianuarie 2009

C. proc. pen., art. 29 pct. 1, art. 40 1. Potrivit art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în

primă instanţă infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) din acelaşi cod, atunci când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, numai în cazurile în care: a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă. În consecinţă, atunci când competenţa de judecată în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost determinată de calitatea inculpatului, de senator sau deputat, iar acestuia i-a încetat mandatul, dacă fapta nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ca parlamentar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a judeca în primă instanţă cauza.

2. Conform art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de membrii guvernului. Funcţia de secretar de stat nu este asimilată celei de membru al guvernului şi, prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a judeca în primă instanţă infracţiunile săvârşite de secretarii de stat. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 1 din 12 ianuarie 2009

C. proc. pen., art. 29 pct. 1 lit. a), art. 40, art. 2781

20


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă, potrivit art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi, iar conform art. 2781 din acelaşi cod, plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată care privesc persoanele având calitatea prevăzută în art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., atunci când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile în care: a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă.

În raport cu aceste prevederi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a judeca plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, dacă făptuitorului i-a încetat mandatul de senator sau deputat, iar fapta nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia ca parlamentar. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 301 din 16 februarie 2009

Legea nr. 275/2006, art. 74Instanţa competentă să judece contestaţia împotriva încheierii judecătorului delegat pentru

executarea pedepselor privative de libertate este, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 275/2006, judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul unde, în executarea pedepsei, condamnatul a săvârşit abaterea disciplinară, întrucât prin dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 275/2006 legiuitorul a instituit competenţa teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în scopul de a se realiza un control judecătoresc unitar asupra hotărârii comisiei de disciplină, pe cale plângerii adresate judecătorului delegat pentru penitenciarul în cadrul căruia funcţionează comisia de disciplină şi pe cale contestaţiei împotriva încheierii judecătorului delegat, introdusă la judecătoria în a cărei circumscripţie se află acelaşi penitenciar. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1606 din 8 octombrie 2009

C. proc. pen., art. 494 În conformitate cu dispoziţiile art. 494 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10 decembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - potrivit căreia, în caz de modificare a normelor de competenţă, cerere de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii - instanţa civilă în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul, competentă să judece în primă instanţă cauza la momentul introducerii cererii, este instanţa competentă să soluţioneze cererea de reabilitare a condamnatului care nu are calitatea de militar, chiar dacă instanţa ce a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea este o instanţă militară. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1555 din 5 octombrie 2009

Legea nr. 302/2004, art. 117, art. 118 În procedura specială de recunoaştere a hotărârilor penale străine pe cale principală, la cererea condamnatului, instanţa competentă să dispună recunoaşterea este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află condamnatul, conform art. 118 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar nu curtea de apel, instanţă competentă să dispună numai recunoaşterea hotărârilor penale la cererea unui stat străin, în temeiul art. 117 din aceeaşi lege. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1381 din 22 iulie 2009

C. proc. pen., art. 28 ind.1; Legea nr. 51/1995, art. 27În conformitate cu art. 28 ind.1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă

instanţă infracţiunile săvârşite de avocaţi. Competenţa curţii de apel, prevăzută în art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., priveşte persoanele care au calitatea de avocat, indiferent dacă la data săvârşirii

21


infracţiunii această calitate era suspendată în temeiul art. 27 din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât suspendarea calităţii de avocat nu echivalează cu încetarea acestei calităţi, reglementată în art. 26 din legea menţionată. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 397 din 3 martie 2009

Legea nr. 275/2006, art. 26 Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia împotriva încheierii prin care judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate a dispus cu privire la schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 275/2006, este judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul în cadrul căruia a fost derulată procedura schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate prevăzută în art. 26 din Legea nr. 275/2006 şi la care este delegat judecătorul ce a dispus, prin încheiere, cu privire la schimbarea acestui regim, chiar dacă ulterior emiterii încheierii persoana condamnată a fost transferată în alt penitenciar.I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 322 din 3 martie 2010

22


PROBE

Art. 125 Raportul de expertiză pshiatrică trebuie să conchidă, fără echivoc, dacă făptuitorul a săvârşit infracţiunea cu discernământ.Dacă în concluzii se menţionează că discerământul inculpatului este mult diminuat şi că nu a putut aprecia consecinţele decurgând din fapta pe care a săvârşit-o, instanţa trebuie să dispună efectuarea unei noi expertize, potrivit prevederilor art.125 C.proc.pen., o atare concluzie a expertului fiind contradictorie, lipsită de exactitate. Decizia Secţiei penale nr.318 din 22 ianuarie 2002

Xx În cazul condamnării pentru o infracţiune cauzatoare de prejudiciu, când s-a efectuat o expertiză pentru stabilirea pagubei, instanţa nu poate obliga pe făptuitor la despăgubiri în alt cuantum decât cel stabilit prin expertiză, fără să se pronunţe cu privire la această probă şi fără să arate motivele pentru care a reţinut o altă sumă ca prejudiciu. Secţia penală, nr.659 din 6 februarie 2002

Expertiză Întocmirea raportului de expertiză psihiatrică pe baza unor acte medicale depuse de făptuitor şi a examinării acestuia fără internare într-o instituţie sanitară de specialitate nu corespunde cerinţelor prevăzute în art. 117 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce atrage casarea hotărârii conform art. 3859 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Secţia penală, decizia nr. 2079 din 7 mai 2003

Administrare probe Folosirea unui investigator sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict de trafic de droguri a făptuitorului nu constituie o încălcare a prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe. De vreme ce o persoană, consumatoare de droguri, a comis în mod repetat acţiuni specifice traficului ilicit de droguri, nu agentul sub acoperire este cel care o determină să săvârşească sau să continue săvârşirea acestora, rezoluţia în acest sens fiind luată anterior de făptuitor. În atare caz, investigatorul acoperit acţionează, în temeiul art. 2241 şi art. 2242 C. proc. pen., precum şi a art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 143/2000, numai în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor, între care şi prin participarea sa la surprinderea acestora în flagrant delict. Secţia penală, decizia nr.5169 din 12 noiembrie 2003

Art. 10, 11, 62 … În cazul infracţiunii prevăzute în art. 79 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, dacă această concentraţie a fost constatată cu etilotestul, aparat ce nu poate fi asimilat cu etilometrele aflate în dotarea poliţiei rutiere certificate de Institutul Naţional de Metrologie din cadrul Biroului Român de Metrologie, recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei este obligatorie. Numai dacă pe calea analizei probelor de sânge se stabileşte o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, existenţa infracţiunii este stabilită legal, pe bază de probe, aşa cum prevede art. 62 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6116 din 18 noiembrie 2004

23


Art. 63, 69 Negarea de către inculpat a realităţii declaraţiilor de recunoaştere a săvârşirii faptei date în cursul urmăririi penale nu poate fi luată în considerare dacă s-au administrat în cursul procesului penal alte probe, neîndoielnice, de vinovăţie.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 392 din 19 ianuarie 2005

Art. 174-185, 181 Potrivit art. 24 din O. G. nr. 1/2000, Comisia superioară medico-legală de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti are competenţa exclusivă de a se pronunţa asupra concluziilor contradictorii ale expertizelor, Comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală având, în temeiul art. 25 din aceeaşi ordonanţă, competenţa de a aviza rapoartele de expertiză şi actele noilor expertize, iar nu şi pe cea de a se pronunţa asupra eventualelor concluzii contradictorii ale acestora. Ca atare, omisiunea instanţei de a trimite Comisiei superioare medico-legale rapoartele de expertiză din care rezultă concluzii contradictorii constituie motiv de casare, chiar dacă concluziile uneia dintre expertize au fost avizate de către Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3155 din 19 mai 2005

Art. 70, 197, 323 1. În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul are dreptul de a nu face nici o declaraţie, chiar dacă acest drept, înscris în art. 70 alin. (2) C. proc. pen. în cazul ascultării învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale, nu este prevăzut expres şi în art. 323 din acelaşi cod referitor la ascultarea inculpatului în cursul cercetării judecătoreşti, întrucât dreptul inculpatului de a nu face nici o declaraţie în cursul cercetării judecătoreşti constituie, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

2. Nerespectarea dispoziţiilor privind dreptul învinuitului sau al inculpatului de a nu face nici o declaraţie este prevăzută sub sancţiunea nulităţii relative, potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen. Această sancţiune nu este incidentă atunci când, în cursul urmăririi penale, învinuitului sau inculpatului i s-a adus la cunoştinţă dreptul de a nu face nici o declaraţie, acesta consimţind cu privire la ascultare sa în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, iar în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la ascultare, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul menţinându-şi atitudinea procesuală iniţială. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 828 din 8 februarie 2006

Art. 117, 385 9 … Potrivit art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului. Prin urmare, în cazul inculpatului trimis în judecată pentru infracţiuni privind traficul de droguri şi deţinerea de droguri pentru consum propriu, dacă instanţa de judecată nu are îndoială asupra stării psihice a inculpatului, efectuarea expertizei psihiatrice nu este obligatorie, chiar dacă inculpatul urmează un tratament medical de dezintoxicare, consecinţă a consumului de droguri, în lipsa unei astfel de expertize nefiind incident cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1915 din 24 martie 2006

Xx Potrivit art. 25 din O. G. nr. 1/2000, republicată, Comisiile de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală examinează şi avizează, între altele, actele de expertiză medico-legală efectuate de serviciile de medicină legală judeţene, în cazurile în care organele de urmărire penală sau instanţele judecătoreşti consideră necesară avizarea. Prin urmare, avizarea actelor de expertiză medico-legală nu este obligatorie şi, ca atare,

24


este legală respingerea motivată a cererii de avizare a unui raport de expertiză medico-legală, atunci când instanţa constată că avizarea nu este necesară, întrucât raportul de expertiză efectuat de serviciul de medicină legală judeţean este complet, clar, temeinic întocmit şi răspunde la obiectivele stabilite. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2473 din 14 aprilie 2006

Art. 62-63 În vederea aflării adevărului, instanţa de judecată este obligată, potrivit art. 62 C. proc. pen., să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, aprecierea fiecărei probe făcându-se, conform art. 63 din acelaşi cod, în urma examinării tuturor probelor administrate.

Dacă între declaraţiile investigatorului sub acoperire şi ale colaboratorului date în cursul urmăriri penale şi cele date de aceştia în cursul cercetării judecătoreşti există contradicţii, care creează dubii privind situaţia de fapt cu care a fost sesizată instanţa de judecată, iar în afara acestor declaraţii nu există nici o probă din care să rezulte participarea inculpatului la săvârşirea infracţiunii, instanţa, achitând pe inculpat, a răspuns exigenţelor art. 62 C. proc. pen. şi a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 63 din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5826 din 12 octombrie 2006

Art. 68 Activitatea investigatorului sub acoperire nu poate consta în determinarea unei persoane să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii unei probe - interzisă prin dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. -, ci numai în observarea modului în care se desfăşoară activitatea infracţională şi punerea la dispoziţia organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor şi pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. Folosirea investigatorului sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict a unei persoane pentru trafic de droguri nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., dacă făptuitorul a luat hotărârea de a comite şi a comis în mod repetat acţiuni specifice traficului de droguri, înainte de începerea activităţii investigatorului sub acoperire. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5269 din 6 noiembrie 2007

art. 91 1 În conformitate cu prevederile art. 911 alin. (1) C. proc. pen., interceptările şi înregistrările audio sau video se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impune pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată. În dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate infracţiunile pentru care pot fi autorizate interceptările şi înregistrările audio sau video.

Din analiza prevederilor art. 911 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care stabilesc în mod strict condiţiile legale de realizare a interceptările şi înregistrările audio sau video, rezultă că legalitatea acestora nu este condiţionată de începerea urmăririi penale, ci interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi autorizate şi în faza actelor premergătoare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 10 din 7 ianuarie 2008

art. 98 alin. (1 2 ) În cazuri urgente şi temeinic justificate, procurorul poate dispune, prin ordonanţă, reţinerea şi predarea corespondenţei, în temeiul art. 98 alin. (12) C. proc. pen. În aceste cazuri, procurorul are obligaţia de a informa de îndată instanţa cu privire la dispunerea reţinerii şi a predării corespondenţei, iar nu obligaţia de a prezenta judecătorului ordonanţa, în vederea

25


confirmării, aşa cum se prevede în art. 912 alin. (3) C. proc. pen. cu privire la interceptările şi înregistrările audio sau video. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 311 din 28 ianuarie 2008

art. 91 1 Potrivit art. 911 alin. (3) C. proc. pen., autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor

audio sau video se dispune de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă ori al instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în lipsa preşedintelui instanţei, autorizarea se dispune de judecătorul desemnat de acesta. În cazul în care autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video este dispusă de preşedintele tribunalului sau de judecătorul desemnat de acesta, deşi competenţa de judecată a cauzei în primă instanţe îi revine curţii de apel, există o încălcarea a dispoziţiilor art. 91 1 alin. (3) C. proc. pen., care atrage nulitatea absolută a mijloacelor de probă şi înlăturarea acestora din proces, în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1470 din 22 aprilie 2008

art. 63. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Din analiza dispoziţiei legale menţionate rezultă că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, că probele administrate în faza de urmărire penală se analizează coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi că scopul probelor, prevăzut în art. 62 C. proc. pen., constând în aflarea adevărului, în este identic pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanţa de judecată este obligată să verifice legalitatea probelor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora în cadrul cercetării judecătoreşti nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1660 din 6 mai 2009

26


MASURILE PREVENTIVE

Art. 148 Potrivit art.148 alin.1 lit.h C.proc.pen.,una din condiţiile arestării este aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol pentru ordinea publică. În evaluarea acestui pericol nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpatului, ci şi cele referitoare la infracţiunea de săvârşirea căreia el este învinuit, de pericolul social al acesteia; în cazul în care lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, dacă aceasta ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social, cerinţa prevăzută în textul de lege menţionat este îndeplinită, măsura arestării preventive fiind justificată. Decizia Secţiei penale nr.1435 din 15 martie 2002

Art. 148 În cazul în care instanţa admite recursul declarat de procuror împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive, şi dispune luarea acestei măsuri, mandatul de arestare se emite de instanţa căreia îi revine competenţa să judece cauza în fond, potrivit art.1491 alin.2 C.proc.pen., iar nu de instanţa de recurs. Încheierea nr.5739 din 5 decembrie 2003

Art. 141 Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive, ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs. Textul referindu-se numai la încheierea dată în primă instanţă şi în apel, rezultă că cea dată în recurs cu privire la măsura arestării preventive nu poate fi atacată. Secţia penală, decizia nr. 5223 din 14 noiembrie 2003

Art. 140 Nu poate fi atacată cu recurs încheierea prin care, în cursul urmăririi penale, instanţa respinge cererea inculpatului de revocare a arestării preventive, art. 1403 alin. (1) C. proc. pen. neprevăzând o cale separată de atac împotriva unei atare încheieri. Secţia penală, decizia nr. 6100 din 24 decembrie 2003

Art. 139 Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea celei dintâi măsuri.Ca atare, măsura arestării preventive luate în temeiul prevederilor art. 148 lit. h) C. proc. pen. poate fi înlocuită cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea numai în cazul în care lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică ori s-au schimbat celelalte temeiuri ale arestării prevăzute de lege.

La fel ca în cazul luării măsurii arestării preventive, încheierea trebuie să cuprindă temeiurile concrete care au determinat înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, referirea generică la gravitatea mai redusă a infracţiunii în raport cu aceea a faptei altor participanţi arestaţi sau la faza de finalizare în care se află cercetarea judecătorească nefiind de natură să satisfacă cerinţele unei motivări concrete la care se referă art. 137 partea finală din acelaşi cod. Secţia penală, decizia nr. 6101 din 24 decembrie 2003

27


Art. 300 1 Dispunând revocarea arestării preventive a inculpatului, instanţa trebuie, conform prevederilor art .3001 alin. (2) C. proc. pen., să motiveze că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, arătând considerentele pe care se întemeiază o atare concluzie. Sub acest aspect, referirea la lipsa antecedentelor penale, la faptul că arestarea de până în acel moment a avut suficient efect preventiv şi la posibilitatea arestării din nou a inculpatului dacă va săvârşi alte infracţiuni sau se va sustrage judecăţii sunt considerente în afara criteriilor prevăzute de lege. Secţia penală, decizia nr. 6102 din 29 decembrie 2003

Art. 159, 160 b , 300 1 Potrivit art. 160b alin. (1), art. 3001 alin. (3) şi art. 159 alin. (4) C. proc. pen., în cursul judecăţii, menţinerea arestării preventive poate fi dispusă în lipsa inculpatului, în cazul în care acesta se află internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri deosebite în care deplasarea sa nu este posibilă, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3849 din 8 iulie 2004

Art. 160 b , 141 În cazul în care instanţa de apel, prin aceeaşi decizie, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă şi menţinerea arestării preventive, soluţia de menţinerea a arestării preventive poate fi atacată cu recurs potrivit prevederilor art. 141 şi ale art. 160b alin. (4) C. proc. pen., chiar dacă decizia prin care s-a dispus rejudecarea cauzei nu este supusă recursului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3964 din 15 iulie 2004

Art. 149 Potrivit art. 149 alin. (2) C. proc. pen., când o cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior rămâne valabil. Prin urmare, împrejurarea că, iniţial, propunerea de arestare preventivă nu a fost făcută de un procuror din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, deşi cauza era de competenţa acestui parchet, nu afectează valabilitatea mandatului de arestare, care a fost emis de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Secţia penală, decizia nr. 3969 din 19 iulie 2004

Art. 139, 145 1 Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat motivele care au determinat luarea măsurii. Admiterea unei căi ordinare de arac, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă, deşi presupune prelungirea duratei procesului, nu constituie un temei pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, dacă motivele care au determinat arestarea subzistă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4141 din 13 august 2004

Art. 160, 385 Cererea de liberare provizorie sub control judiciar introdusă de apărător trebuie să fie însuşită, potrivit art. 1607 alin. (2) C. proc. pen., de către inculpat şi poate fi soluţionată numai după ascultarea inculpatului, conform art. 1608a din acelaşi cod. Nerespectarea acestor dispoziţii constituie caz de casare a hotărârii în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. Încheierea prin care se dispune disjungerea cauzei sau se respinge cererea de disjungere nu poate fi atacată separat cu recurs. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4917 din 30 septembrie 2004

Art. 141 Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în primă instanţă şi în apel prin care se dispune, între altele, înlocuirea unei măsuri preventive sau prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs. Prin urmare, încheierea prin care se dispune respingerea cererii de înlocuire a unei măsuri preventive nu poate fi atacată

28


separat cu recurs, ci numai odată cu fondul. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5831 din 8 noiembrie 2004

Art. 160 b , 160 h Potrivit art. 160h alin. (1) C. proc. pen., minorul între 14 şi 16 ani nu poate fi arestat preventiv decât dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este învinuit este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 10 ani ori mai mare.

Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută de textul care incriminează fapta, iar nu pedeapsa aplicabilă minorului potrivit art. 109 C. pen., cu limitele prevăzute de textul incriminator reduse la jumătate. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1564 din 3 martie 2005

Art. 148, 155, 160 b Constituirea unui grup infracţional din 17 persoane, în scopul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, proxenetism şi vătămare corporală gravă, cu participarea mai multor cadre din poliţie, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi justifică menţinerea arestării preventive a inculpaţilor în cursul judecăţii, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2782 din 26 aprilie 2005

Art. 88, 145 1. Durata arestării provizorii în vederea extrădării solicitate de autorităţile române se deduce din durata pedepsei închisorii de executat.

2. Durata arestării la domiciliu dispusă de autorităţile străine, constituind o măsură echivalentă cu obligarea de a nu părăsi localitatea prevăzută în art. 145 C. proc. pen., nu reprezintă o privare de libertate care să poată fi dedusă din durata pedepsei închisorii de executat. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4647 din 10 august 2005

art . 141, 160 a , 160 b , 300 1 , 300 2 Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., care constituie norma specială în materia căilor de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive, poate fi atacată separat cu recurs numai încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive. Prin urmare, recursul declarat împotriva încheierii pronunţate de instanţă în recurs prin care se dispune menţinerea arestării preventive este inadmisibil.

Admisibilitatea unui astfel de recurs nu se impune nici din perspectiva art. 5 paragraf 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate asupra arestării preventive şi garantează cel puţin un grad de jurisdicţie, reprezentat de o instanţă independentă, neprevăzând dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii de luare a măsurii preventive sau de prelungire a acesteia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5787 din 13 octombrie 2005

Xx Încheierea prin care se dispune arestarea provizorie în vederea extrădării şi prelungirea acesteia nu poate fi atacată cu recurs decât împreună cu hotărârea pronunţată asupra cererii de extrădare, iar nu separat. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5877 din 19 octombrie 2005

Art. 149, 155 Potrivit art. 149 alin. (10) C. proc. pen., durata măsurii arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile. În această limită, judecătorul, în raport cu complexitatea activităţii de urmărire penală ce trebuie efectuată în cauză, poate stabili o durată mai scurtă a arestării.

În cazul în care infracţiunea a fost constatată în condiţiile flagrantului delict, iar cercetarea nu prezintă complexitate, limitarea la 10 zile a duratei arestării preventive a inculpatului este

29


judicioasă. În cazul în care, în perioada menţionată, se descoperă date că inculpatul a săvârşit şi alte infracţiuni, sau că există participanţi şi se creează o situaţie de indivizibilitate, ceea ce ar putea duce la o durată mai mare a urmării, se va folosi procedura prelungirii arestării. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr.5990 din 24 octombrie 2005

Art. 300 1 , 465 … 1. Arestarea preventivă a inculpatului într-o cauză poate fi luată sau menţinută, chiar dacă inculpatul este arestat şi în altă cauză, întrucât legalitatea şi temeinicia luării şi menţinerii măsurii arestării preventive se apreciază distinct în fiecare cauză în parte şi nici o dispoziţie a Codului de procedură penală nu interzice ca inculpatul să fie arestat în mai multe cauze. Ca atare, legalitatea măsurii arestării preventive, luată sau menţinută de instanţă faţă de inculpat într-o cauză, nu este afectată de existenţa unui alt mandat de arestare preventivă a inculpatului, emis în altă cauză.

2. Prevederile art. 465 şi urm. C. proc. pen. referitoare la cazurile în care trimiterea în judecată, completarea cercetării penale sau judecata se face potrivit procedurii obişnuite sunt aplicabile şi atunci când prin dispoziţiile unei legi speciale se stabileşte că procedura de urmărire penală şi de judecată pentru infracţiunile din acea lege este cea prevăzută pentru infracţiunile flagrante, cum sunt dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 535/2004. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6090 din 27 octombrie 2005

Art. 139, 140, 145 1 Potrivit art. 139 alin. (1) şi alin. (35) C. proc. pen., măsura arestării preventive se înlocuieşte cu măsura preventivă privind obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive. Prin urmare, durata arestării preventive nu constituie un temei al înlocuirii acestei măsuri preventive, dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, această durată având relevanţă, conform art. 140 C. proc. pen., numai sub aspectul încetării de drept a măsurii arestării preventive. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 234 din 13 ianuarie 2006

Art. 160 a Instanţa competentă să dispună asupra arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii, după condamnarea acestuia în primă instanţă şi investirea instanţei de apel cu judecarea apelului declarat în cauză, este instanţa de apel, pe rolul căreia se află dosarul în curs de judecată. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 730 din 3 februarie 2006

Art. 160* Potrivit dispoziţiilor art. 1604 alin. (1) raportat la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda, între altele, în cazul săvârşirii infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 12 ani. Prin pedeapsă prevăzută de lege, în sensul acestor dispoziţii, se înţelege pedeapsa stabilită în partea specială a Codului penal sau în legi speciale pentru infracţiunea săvârşită, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere a pedepsei, cum este cea prevăzută în art. 16 din Legea nr. 143/2000, sau a reducerii pedepsei ca efect al circumstanţelor atenuante. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2134 din 31 martie 2006

Art. 148 Dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanţa menţine arestarea preventivă a inculpatului, fiind suficient să constate existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute în art. 148 alin. (1) C. proc. pen., întrucât temeiurile arestării preventive nu sunt prevăzute cumulativ, ci alternativ, în textul de lege menţionat. ]

30


Prin urmare, dacă instanţa a dispus, prin încheiere, menţinerea arestării preventive în baza a două dintre temeiurile prevăzute în art. 148 alin. (1) C. proc. pen., iar după pronunţarea încheierii numai dispoziţia care prevedea unul dintre temeiurile în baza căruia s-a menţinut arestarea a fost abrogată, încheierea este legală şi temeinică. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5281 din 14 septembrie 2006

Art. 300 2 , 303 În cazul suspendării judecăţii până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate, dacă inculpatul este arestat, instanţa este obligată, în temeiul art. 303 alin. (6) C. proc. pen., să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în condiţiile prevăzute în art. 3002 C. proc. pen., dispoziţia instanţei privind suspendarea judecăţii neafectând legalitatea dispoziţiei aceleiaşi instanţe privind menţinerea arestării preventive. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6358 din 31 octombrie 2006

Art. 300 2 Dacă instanţa de recurs a dispus menţinerea arestării preventive, casând încheierea prin care instanţa de apel a revocat arestarea preventivă la un termen de judecată anterior împlinirii celui de 60 de zile prevăzut pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, termenul de 60 de zile pentru o nouă verificare a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive se calculează de la data deciziei instanţei de recurs, iar nu de la data la care instanţa de apel a dispus menţinerea arestării preventive anterior revocării acestei măsuri. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 7333 din 18 decembrie 2006

art. 139, 145 În cazul în care măsura preventivă privind obligarea de a nu părăsi localitatea a fost dispusă, în cursul urmăririi penale, de către instanţa de judecată, competenţa de a soluţiona cererea de revocare a acestei măsuri preventive revine instanţei de judecată, întrucât procurorul nu are competenţa de a verifica legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive dispuse de către instanţa de judecată. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 199 din 16 martie 2007

art. 160 * 1. În cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa examinează, în cadrul procedurii reglementate în art. 1608, îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 1606 pentru admisibilitatea în principiu a cererii. Condiţiile prevăzute în art. 1602 alin. (1) şi (2) nu privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia şi, ca atare, se examinează de către instanţă în etapa soluţionării cererii, după admiterea în principiu, reglementată în art. 1608a C. proc. pen. Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute în art. 1602 alin. (1) şi (2), instanţa nu poate respinge ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ci ca neîntemeiată, după soluţionarea cererii în condiţii de contradictorialitate, potrivit art. 1608a C. proc. pen.

2. Instanţa respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele, atunci când, soluţionând cererea potrivit art. 1608a C. proc. pen., constată că există date din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori. Instanţa nu poate să constate că există astfel de date şi să respingă cererea, exclusiv pe baza hotărârii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive pe temeiul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 316 din 19 ianuarie 2007

art. 136, 140 1. Ordonanţa prin care procurorul, în temeiul art. 145 C. proc. pen., dispune luarea măsurii privind obligarea învinuitului sau a inculpatului de a nu părăsi raza unui judeţ este nelegală şi, în consecinţă, se impune revocarea acesteia, întrucât nici art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

31


şi nici art. 145 din acelaşi cod nu prevăd o măsură preventivă având acest conţinut, măsura preventivă prevăzută în art. 145 C. proc. pen. constând în obligarea învinuitului sau a inculpatului de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a dispus măsura.

2. Încheierea prin care instanţa admite plângerea formulată în temeiul art. 1402 C. proc. pen. împotriva ordonanţei procurorului prin care acesta a dispus luarea măsurii preventive privind obligarea de a nu părăsi localitatea, revocând această măsură, poate fi atacată cu recurs. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 601 din 15 octombrie 2007

art. 145 Potrivit art. 1451 raportat la art. 145 C. proc. pen., după intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006, ordonanţa procurorului prin care se dispune, în cursul urmăririi penale, luarea măsurii privind obligarea de a nu părăsi ţara trebuie să cuprindă obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul urmează să le respecte, însă ordonanţa procurorului prin care se dispune prelungirea măsurii preventive nu trebuie să cuprindă şi aceste obligaţii. În cazul în care luarea măsurii privind obligarea de a nu părăsi ţara a fost dispusă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006, iar prelungirea măsurii preventive a fost dispusă după intrarea în vigoare a acestei legii, ordonanţa prin care se dispune prelungirea măsurii privind obligarea de a nu părăsi ţara nu trebuie să cuprinsă obligaţiile pe care învinuitul sau inculpatul urmează să le respecte, obligaţii neprevăzute de lege la data luării măsurii preventive. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1877 din 4 aprilie 2007

art. 139, 385 1 Decizia prin care instanţa de apel a desfiinţat sentinţa pronunţată de prima instanţă şi a dispus rejudecarea cauzei poate fi atacată cu recurs, inclusiv sub aspectul legalităţii menţinerii măsurii arestării preventive. În cazul în care constată că menţinerea măsurii arestării preventive în cursul judecăţii a fost dispusă cu încălcarea prevederilor legale referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, instanţa de recurs casează decizia instanţei de apel sub acest aspect şi dispune revocarea arestării preventive, în temeiul art. 139 alin. (2) C. proc. pen., putând lua faţă de inculpaţi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5661 din 27 noiembrie 2007

art. 141, art. 145, art. 145 1 1. În cursul judecăţii, încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare a măsurii preventive privind obligarea de a nu părăsi ţara nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen. şi, în consecinţă, recursul declarat împotriva unei astfel de încheieri este inadmisibil.

2. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 1451 raportat la art. 145 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că, în timpul judecăţii, măsura preventivă privind obligarea de a nu părăsi ţara nu este condiţionată de respectarea unui termen, ci durează pe tot parcursul judecăţii, dacă nu a intervenit o cauză de revocare sau înlocuire. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 360 din 29 ianuarie 2008

art. 139 1 , 145 În conformitate cu art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., atunci când nu mai există vreun temei legal care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere. În cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, revocarea acesteia se examinează şi în raport cu art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede, în paragrafele 2 şi 3, că orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea

32


ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Instanţa dispune revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, dacă, în urma acestei examinări, constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia - cum este cazul în care inculpatul a respectat întocmai, pe durata pentru care măsura preventivă a fost luată şi menţinută, obligaţiile dispuse de instanţa de judecate, s-a prezentat la fiecare termen de judecată şi a fost audiat cu privire la infracţiunile reţinute prin rechizitoriu. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1102 din 25 martie 2008

art. 141, art. 160 9 , art. 160 10 Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16010 alin. (4) şi (5) C. proc. pen. şi art. 1609 din acelaşi cod corelate cu art. 141 C. proc. pen., rezultă că încheierea prin care instanţa de recurs dispune revocarea liberării provizorii nu poate fi atacată separat cu recurs, întrucât, revocând liberarea provizorie, instanţa de recurs dispune, prin aceeaşi încheiere, potrivit art. 16010 alin. (3) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului. Încheierea prin care instanţa de recurs dispune luarea unei măsuri preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., în care legiuitorul a statuat în mod expres că recursul poate fi exercitat numai împotriva încheierii pronunţate în primă instanţă şi în apel. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2111 din 11 iunie 2008

art. 139, 148 Termenul rezonabil al arestării preventive în cursul judecăţii în apel şi în recurs se examinează prin prisma art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ţinând seama de criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, constând în complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului şi al autorităţilor.

În cazul în care instanţa de judecată constată că, în raport cu criteriile menţionate, termenul rezonabil al arestării preventive a fost încălcat în cursul judecăţii în apel sau în recurs, aceasta poate dispune, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive luată în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) cu măsura privind obligarea de a nu părăsi localitatea, conferind încălcării termenului rezonabil al arestării preventive semnificaţia schimbării temeiului care a determinat luarea măsurii, prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., şi anume a condiţiei referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1730 din 12 mai 2009

art. 140, art. 160 b , art. 350 n conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţă, dispunând condamnarea inculpatului, are obligaţia ca prin hotărâre să se pronunţe, între altele, asupra menţinerii arestării preventive. În cazul în care prima instanţă a amânat pronunţarea şi a dispus prin hotărâre atât condamnarea inculpatului, cât şi menţinerea arestării preventive înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 160b C. proc. pen. pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, iar instanţa de apel a dispus menţinerea arestării preventive în interiorul termenului de 60 de zile, calculat de la data pronunţării hotărârii de către prima instanţă, nu operează încetarea de drept a arestării preventive, prevăzută în art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1870 din 20 mai 2009

C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. f) Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă există probe sau indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul - având calitatea de subofiţer în cadrul Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă şi, potrivit statutului său profesional, obligaţia să

33


acţioneze pentru salvarea vieţilor omeneşti - a comis, împreună cu alte patru persoane, faptele de lipsire de libertate în mod ilegal şi de şantaj, prin supunerea victimei la suferinţe fizice şi morale, fapte care, prin rezonanţa lor socială, creează o stare de teamă, de insecuritate şi de nelinişte în rândul opiniei publice. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 3802 din 16 noiembrie 2009

C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. e) Dacă inculpatul, trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni privind traficul de persoane, a remis o sumă de bani victimei infracţiunii şi, imediat după încasarea sumei de bani, victima a declarat în faţa instanţei că îşi retractează declaraţiile anterioare împotriva inculpatului, fără motive pertinente care să justifice retractarea, există date că inculpatul încearcă o înţelegere frauduloasă cu persoana vătămată, fiind incidente dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4313 din 29 decembrie 2009

C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. a1) În conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri.

Măsura arestării preventive, întemeiată pe aceste dispoziţii, poate fi luată numai după ce, în prealabil, s-a dispus faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, iar inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura restrictivă de libertate ori obligaţiile care îi revin pe durata acestei măsuri. Reaua-credinţă în încălcarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori a obligaţiilor care îi revin inculpatului pe durata acestei măsuri nu se prezumă, ci trebuie dovedită prin informaţiile furnizate de organul de poliţie desemnat să supravegheze executarea măsurii, judecătorului sau instanţei de judecată revenindu-i obligaţia de a aprecia dacă măsura sau obligaţiile au fost încălcate, cu rea-credinţă, de către inculpat. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1674 din 28 aprilie 2010

C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. f)Arestarea preventivă a inculpatului, întemeiată pe dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., nu poate fi menţinută de către instanţa de apel, dacă prima instanţă a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu şi a dispus condamnarea inculpatului în primă instanţă pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea nu prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. În acest caz, dacă nu există niciun alt temei care să justifice privarea de libertate, arestarea preventivă se revocă, în conformitate cu prevederile art. 160b alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1915 din 13 mai 2010

34


ASISTENTA JURIDICA SI REPREZENTAREA

Apel Cererea inculpatului formulată la primul termen de judecată de a se amâna judecata în vederea angajării unui apărător este fondată. Respingerea cererii când prezenţa apărătorului este obligatorie, cu motivarea că inculpatul apelant a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător, şi judecarea cauzei cu desemnarea unui apărător, din oficiu pentru inculpat echivalează cu o judecată în lipsa apărătorului, caz de casare prevăzut în art.385 alin.1 pct.6 C.proc.pen. Decizia Secţiei penale nr.1122 din 28 februarie 2002

Apărător În cazul în care apărătorul inculpatului este angajat în ziua judecăţii, cererea de amânare în vederea pregătirii apărării nu poate fi respinsă pentru motivul că, anterior, judecata mai fusese amânată la cererea inculpatului pentru angajarea unui apărăto Refuzul apărătorului ales de a pune concluzii, în condiţiile menţionate, este justificat şi desemnarea unui apărător din oficiu nu satisface cerinţele unei apărări efective a inculpatului, hotărârea instanţei fiind contrară legii şi casabilă în temeiul art.3859 alin.1 pct.171 C.proc.pen. Secţia penală, decizia nr.1962 din 16 aprilie 2003

Apărător În cazul în care unul dintre inculpaţi neagă săvârşirea faptei, iar altul o recunoaşte, implicându-l şi pe cel dintâi, asigurarea asistenţei judiciare de către acelaşi apărător constituie o încălcare a dreptului de apărare, deoarece există o contrarietate a intereselor procesuale ale inculpaţilor; o atare situaţie fiind echivalentă cu lipsa apărătorului, este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. Dacă acelaşi apărător este ales, instanţa pune în discuţie contrarietatea de interese, iar dacă inculpaţii nu angajează şi un alt avocat, instanţa desemnează un apărător din oficiu pentru unul dintre ei, care va asigura apărarea acestuia alături de apărătorul ales. Secţia penală, decizia nr.2027 din 18 aprilie 2003

Apărător Cererea de amânare a judecării apelului formulată de unul dintre apărătorii aleşi, pentru motive de sănătate, este nefondată, de vreme ce asistenţa juridică poate fi asigurată de cel de-al doilea apărător. Secţia penală, decizia nr. 5079 din 7 noiembrie 2003

Art. 6, 171, 197 Potrivit art. 171 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, în cursul judecăţii asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. Ca atare, asistenţa juridică este obligatorie şi atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de până la 5 ani inclusiv, cum este cazul infracţiunii prevăzute în art. 79 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, în cazul nerespectării prevederilor privind asistenţa juridică obligatorie hotărârea pronunţată fiind supusă casării. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 171 din 11 ianuarie 2005

Art. 171, 197 Inculpatul nu poate fi asistat valabil în faţa instanţei de un avocat care nu este înscris într-un barou din componenţa Uniunii Naţionale a Barourilor din România, o atare asistenţă fiind lovită de nulitate absolută iar hotărârea judecătorească este casabilă în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3062 din 16 mai 2005

35


Art. 171-172 Prevederile art. 172 alin. (5) C. proc. pen. referitoare la prezenţa obligatorie a apărătorului la prezentarea materialului de urmărire penală se aplică numai în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. (2) din acelaşi cod. Prin urmare, atunci când învinuitul sau inculpatul se află în stare de libertate, prezenţa apărătorului la prezentarea materialului de urmărire penală nu este obligatorie. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5475 din 28 septembrie 2005

Art. 6, 171 Desemnarea de către instanţa de apel a aceluiaşi apărător din oficiu, atât pentru recurentul inculpat, cât şi pentru ceilalţi inculpaţi împreună cu care a săvârşit infracţiunea, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, dacă apărătorul a susţinut pentru fiecare inculpat motive de apel distincte din care nu rezultă că între aceştia există interese contrare, iar pentru recurentul inculpat, care a recunoscut săvârşirea faptei, a solicitat reducerea pedepsei, conform apelului declarat de acesta. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1561 din 10 martie 2006

171 al.3., art. 278 1 1. În conformitate cu dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 64 din 15 octombrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asistenţa juridică nu este obligatorie, pentru petenţi sau intimaţi, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., întrucât asistenţa juridică este obligatorie, în temeiul art. 171 alin. (3) C. proc. pen., pentru persoanele care au calitatea de învinuiţi sau inculpaţi. Numai în cazul în care apreciază că petentul sau intimatul nu şi-ar putea face singur apărarea, instanţa dispune desemnarea unui apărător din oficiu.

36


CHELTUIELI DE JUDECATA

Art. 191 În cazul în care inculpatul nu este obligat la plata despăgubirilor civile, partea responsabilă civilmente nu poate fi obligată, solidar cu acesta, la plata cheltuielilor judiciare conform art. 191 alin .3 C. proc. pen Secţia penală, decizia nr. 2487 din 17 mai 2003

Art. 193, 274 Retragerea plângerii prealabile de către partea vătămată nu duce la obligarea acesteia la plata integrală a cheltuielilor făcute de inculpat, ci numai în măsura în care cheltuielile au fost provocate de ea, conform prevederilor din art. 193 alin. (6) C. proc. pen. raportat la alin. (5) al aceluiaşi articol şi la art. 274 C. proc. civ. Ca atare, în cazul în care din acte rezultă că inculpatul este culpabil de faptele ce au format obiectul plângerii prealabile, el are dreptul la plata cheltuielilor judiciare de către partea vătămată numai în parte, în măsura în care aceasta le-a provocat. Secţia penală, decizia nr. 5568 din 28 noiembrie 2003

art. 191, 192, 300 2 Obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu ocazia examinării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului în condiţiile art. 3002 C. proc. pen. se dispune, în conformitate cu dispoziţiile art. 191 şi art. 192 din acelaşi cod, prin hotărârea prin care instanţa soluţionează fondul cauzei, în funcţie de soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, iar nu prin încheierea prin care instanţa dispune asupra arestării preventive. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 698 din 6 februarie 2007

art. 193, 274 În cauzele privind plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată reglementate în art. 2781 C. proc. pen., conform art. 193 alin. (6) C. proc. pen., instanţa stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi potrivit legii civile.

În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

rin urmare, dacă instanţa constată că onorariile avocaţilor sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei - recurs declarat împotriva sentinţei de respingere a plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. - şi cu asistenţa asigurată - recursul petentului fiind soluţionat la primul termen de judecată, prin respingerea căii de atac -, instanţa poate dispune obligarea petentului la plata, cu titlul de cheltuieli judiciare reprezentând onorariile avocaţilor către intimat, a unei sume inferioare celei solicitate de acesta, care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1437 din 17 aprilie 2008

278.1 Potrivit Deciziei nr. 82 din 10 decembrie 2007, dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se interpretează în sensul că, în cazul respingerii plângerii formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea. Prin urmare, hotărârea prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii împotriva rezoluţiei sau

37


ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată formulată de petent şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare este legală. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1610 din 30 aprilie 2009

NULITATEA

Art. 6, 137 1 , 209 Neaducerea la cunoştinţa celui reţinut sau arestat, în prezenţa apărătorului, a învinuirii ce i se aduce, este sancţionată cu nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Este, de asemenea, sancţionată cu nulitatea absolută sesizarea instanţei cu un rechizitoriu neconfirmat de prim procuror sau, după caz, de procurorul ierarhic superior, şi atunci când efectuarea urmăririi penale de către procuror nu este obligatorie potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., ci este efectuată de acesta în temeiul prevederilor art. 209 alin. (2) din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5845 din 9 noiembrie 2004

Art. 290, 483, 486 Când se judecă un major care a săvârşit infracţiunea cu participarea unui minor, instanţa se compune din judecători anume desemnaţi potrivit legii şi judecă după procedura obişnuită. Aceasta înseamnă că, în atare situaţie, judecata este publică, sub sancţiunea nulităţii absolute prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6748 din 14 decembrie 2004

Art. 341, 377, 385, 392, 405, 460 Înainte de încheierea dezbaterilor, preşedintele completului de judecată dă ultimul cuvânt inculpatului personal, în toate gradele ordinare de jurisdicţie, precum şi în căile extraordinare de atac.

Neacordarea ultimului cuvânt personal inculpatului este sancţionată, în principiu, cu nulitatea relativă, cu excepţia cazurilor când această încălcare a dispoziţiilor legale ar putea afecta aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei când, potrivit art. 197 alin. (4) partea finală C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu, în orice stare a procesului I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1801 din 15 martie 2005

Art. 197, 305, 306 Lipsa încheierii de şedinţă de la data când au avut loc dezbaterile şi s-a amânat pronunţarea hotărârii are ca efect nulitatea acesteia şi casarea ei cu trimitere pentru rejudecare, deoarece nu se poate stabili respectarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal sancţionate cu nulitatea absolută, cum sunt cele relative la compunerea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului, a părţilor şi concluziile acestora. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1813 din 15 martie 2005

Xx Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 678/2001, şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de minori şi pornografie infantilă nu sunt publice. Încălcarea acestor dispoziţii atrage nulitatea relativă şi, ca atare, nu poate fi invocată de către inculpat, întrucât prin publicitatea şedinţelor de judecată nu i s-a adus nici o vătămare, ci numai de partea vătămată, în interesul căreia a fost prevăzută lipsa de publicitate a şedinţei de judecată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2118 din 28 martie 2005

Art. 253, 257 Nerespectarea obligaţiei organului de urmărire penală de a proceda din nou la prezentarea materialului de urmărire penală, dacă a efectuat noi acte de cercetare penală, atrage

38


nulitatea relativă, iar nu pe cea absolută şi, ca atare, trebuie invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3422 din 1 iunie 2005 I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3354 din 27 mai 2005

Art. 52, 197 Judecarea cererii de recuzare în şedinţă publică, iar nu în şedinţă secretă aşa cum se prevede în art. 52 alin. (1) C. proc. pen., atrage nulitatea relativă în condiţiile art. 197 alin. (1) din acelaşi cod, şi nu nulitatea absolută a încheierii prin care s-a soluţionat cererea de recuzare, întrucât potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., numai dispoziţiile relative la publicitatea şedinţei de judecată, adică lipsa ei de publicitate, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6338 din 9 noiembrie 2005

Art. 385, 484 1. Potrivit prevederilor art. 484 alin. (2) C. proc. pen., Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor se citează la judecarea cauzelor cu infractori minori, aceste prevederi nefiind aplicabile la judecarea cauzelor privind infracţiuni săvârşite asupra minorilor şi, ca atare, în aceste cauze, omisiunea instanţei de a cita Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor nu constituie cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

2. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la citare, inclusiv cele referitoare la citarea Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, nefiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, poate fi invocată numai de către partea în favoarea căreia au fost instituite respectivele dispoziţii legale.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6779 din 2 decembrie 2005

art. 197, 253, 385 Încălcarea prevederilor art. 253 C. proc. pen. referitoare la prezentarea din nou a materialului de urmărire penală, în cazul în care s-au efectuat noi acte de cercetare penală, este prevăzută sub sancţiunea nulităţii relative şi, ca atare, poate fi invocată în condiţiile art. 197 alin. (4) din acelaşi cod, în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. În consecinţă, încălcarea prevederilor art. 253 C. proc. pen. nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs şi nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 2 din acelaşi cod referitor la nelegala sesizare a instanţei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2431 din 7 mai 2007

C. proc. pen., art. 197 alin. (1), art. 334 Dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice constituie dispoziţii legale care reglementează desfăşurarea procesului penal în sensul art. 197 alin. (1) din acelaşi cod şi, în consecinţă, încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., prin omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor noua încadrare juridică dată faptei, se sancţionează cu nulitatea relativă, în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când prin omisiunea instanţei s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Dacă prima instanţă, constatând existenţa cazului de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C. proc. pen., a dispus reunirea cauzelor şi a reţinut în încadrarea juridică dată faptei dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracţiunea continuată, fără a pune în discuţia părţilor în mod formal noua încadrare juridică, însă apărătorii inculpaţilor s-au pronunţat asupra cererii de reunire a cauzelor formulată de procuror şi au făcut toate apărările necesare cu privire la actele materiale care alcătuiesc infracţiunea continuată, nu există o vătămare şi, ca atare, decizia prin care instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă, este nelegală.

39


Soluţia instanţei de apel, de a desfiinţa sentinţa şi de a dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţă, numai pentru punerea în discuţie, în mod formal, a noii încadrări juridice, situaţie ce poate fi remediată în apel cu ocazia devoluării fondului cauzei, ar presupune şi o încălcare a dreptului inculpaţilor la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2423 din 24 iunie 2009

197 al.4 Omisiunea primei instanţe de a consemna, în mod explicit, în încheierea de şedinţă, verificarea regularităţii actului de sesizare, potrivit dispoziţiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., nu constituie o nulitate absolută, ci o nulitate relativă circumscrisă dispoziţiilor art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3363 din 21 octombrie 2009

C. proc. pen., art. 197 alin. (2)Hotărârea prin care instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru fapte noi,

direct în apel, fără a se proceda la extinderea procesului penal şi la punerea în mişcare a acţiunii penale pentru faptele noi, încalcă dispoziţiile privind sesizarea instanţei, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2093 din 27 mai 2010

40


URMARIREA PENALĂ

INCEPEREA, DESFASURAREA URMARIRII PENALE

Începerea urmăririi penale, din oficiu, prin proces-verbal încheiat de organul de poliţie în cazul infracţiunilor pentru care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror este legală. Procesul-verbal încheiat potrivit art. 224 şi art. 228 alin. (3) C. proc. pen., prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare şi sesizarea din oficiu, constituie act de începere a urmăririi penale. Secţia penală, decizia nr. 1106 din 25 februarie 2004

Art. 96, 98, 100, 213 Potrivit art. 213 C. proc. pen., organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui, iar lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată, procurorului competent. Ca atare, ridicarea de obiecte conţinând droguri, dacă acestea au fost descoperite de către lucrătorii de poliţie într-o locuinţă în urma unei sesizări pentru tulburarea liniştii publice, înainte de începerea urmăririi penale, este legală şi nu constituie percheziţie domiciliară în sensul art. 100 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5748 din 4 noiembrie 2004

Art. 6, 70-74 În actele pe care inculpatul nu poate sau refuză să le semneze, potrivit art.73 alin. (2) C. proc. pen. organul judiciar este obligat să facă menţiune în declaraţia scrisă, iar conform art. 250 lit. b), dacă inculpatul nu poate să citească, organul de urmărire penală îi citeşte materialul de urmărire. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4350 din 14 iulie 2005

Art. 250 Prezentarea materialului de urmărire penală nu este efectuată cu respectarea condiţiilor prevăzute în art. 250 şi urm. C. proc. pen., dacă procedura a fost întreruptă prin introducerea unei cereri de recuzare a procurorului competent să o efectueze. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6826 din 22 noiembrie 2006

Art. 250 … 1. Dacă drogurile de risc sau de mare risc au fost descoperite asupra inculpatului în cadrul operaţiunilor de control vamal, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de introducere în ţară de droguri prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 în forma consumată, iar nu în forma tentativei, întrucât operaţiunile de control vamal se realizează după trecerea frontierei de stat a României, cu privire la bunurile introduse pe teritoriul ţării.

2. În cazul în care, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, procurorul a adus la cunoştinţa inculpatului încadrarea juridică, făcând referire numai la una dintre infracţiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, sancţiunea care poate interveni este nulitatea relativă, întrucât omisiunea poate fi îndreptată de către instanţă, asigurând inculpatului posibilitatea de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, iar inculpatul poate atât la primul termen de judecată, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti să formuleze cereri noi şi să propună noi probe în apărare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 7337 din 19 decembrie 2006

art. 224 Actele premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc. pen. în vederea începerii urmăririi penale, sunt limitate la îndeplinirea scopului lor, de a completa informaţiile

41


organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei şi, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1390 din 14 aprilie 2008

art. 222 Conform art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea penală trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.

Plângerea penală adresată direct instanţei, care nu întruneşte cerinţele prevăzute în dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu cuprinde descrierea faptei pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate, se respinge ca inadmisibilă, nefiind incidente dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 653 din 30 martie 2009

TRIMITEREA IN JUDECATĂ. RECHIZITORIUL

Art. 264 În cazul în care urmărirea penală a fost efectuată şi rechizitoriul a fost dat de un procuror dintr-un parchet ierarhic inferior celui corespunzător instanţei competente să judece cauza în fond, sesizarea acestei instanţe este legală dacă rechizitoriul a fost confirmat de procurorul de la parchetul corespunzător primei instanţe competente. Secţia penală, decizia nr.2266 din 7 mai 2002

Competenţă În cazul în care, pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în art.209 alin.3 C.proc.pen., organele de cercetare ale poliţiei efectuează şi alte acte de urmărire penală decât cele care nu suferă amânare, potrivit art.213, acele acte sunt afectate de nulitate prin încălcarea dispoziţiilor legale relative la competenţa după materie, conform art.197 alin.2 şi 3 din acelaşi cod.

Ca atare, dacă ascultarea majorităţii martorilor, ascultarea inculpaţilor după punerea în mişcare a acţiunii penale, iniţierea efectuării unor examinări medico-legale, au fost făcute de organele de poliţie, procurorul mărginindu-se să finalizeze urmărirea penală, sesizarea instanţei nu este conformă legii iar hotărârea este casabilă, cu trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale. Decizia nr.4672 din 1 noiembrie 2002

42


PLANGERE IMPOTRIVA ACTELOR PROCURORULUI

ART. 278 CPP

Art. 278 În cazul în care plângerea unei persoane privind activitatea unor procurori a fost verificată pe cale administrativă şi respinsă prin rezoluţie de către parchet, această rezoluţie neconstituind o măsură sau un act de urmărire penală, ea nu poate fi atacată cu plângere la instanţă Decizia Secţiei penale nr.789 din 12 februarie 2002

Art. 275-278 Pot fi atacate cu plângere la instanţă, potrivit art. 2781, C. proc. pen., după parcurgerea procedurii prevăzute în art. 275 – 278, rezoluţiile şi ordonanţele de netrimitere în judecată date de procuror. Comunicările făcute de parchet în afara cadrului procesual, fără adoptarea unor rezoluţii sau ordonanţe de clasare, de neîncepere a urmăririi penale, respectiv de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, nu pot fi atacate cu plângere conform art. 2781 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2533 din 7 mai 2004

Art. 278 După respingerea de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel a plângerii făcute împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dată de procurorul aparţinând acelui parchet, persoana vătămată poate face plângere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

În cazul în care persoana vătămată adresează greşit plângerea parchetului ierarhic superior, iar acesta trimite plângerea instanţei competente, sesizarea se consideră legal făcută şi trebuie soluţionată de instanţă, iar nu restituită parchetului considerat necompetent să o sesizeze. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1120 din 15 februarie 2005

Art. 53, 278 Ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior soluţionează, potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. pen., cererea de recuzare a unui procuror, poate fi atacată cu plângere, conform art. 278 alin. (1) din acelaşi cod, la procurorul ierarhic superior celui care a soluţionat cererea. Împotriva acestei din urmă soluţii nu se poate face plângere la instanţă întrucât, potrivit art. 278 1, atare plângere se poate face numai împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2958 din 11 mai 2005

Art. 275-278 Comunicarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, sub semnătura conducătorului parchetului, este un act administrativ care nu presupune însuşirea soluţiei de către acesta şi nu echivalează cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăriri penale de către conducătorul parchetului, potrivit art. 278 C. proc. pen. Ca atare, plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale, adresată direct instanţei de judecată, fără parcurgerea prealabilă a procedurii prevăzute în art. 278 C. proc. pen., este inadmisibilă, chiar dacă soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată petiţionarului de către conducătorul parchetului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5336 din 21 septembrie 2005

43


art. 168, 278, 278 În raport cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată în temeiul acestor dispoziţii împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus începerea urmăririi penale sau a ordonanţei prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, instituirea sechestrului asigurător ori a rezoluţiei prin care s-a dispus aducerea la îndeplinire a acestei măsuri asigurătorii, iar nu o soluţie de netrimitere în judecată, este inadmisibilă.

Plângerea adresată instanţei împotriva ordonanţei prin care s-a dispus, în cursul urmăririi penale, instituirea sechestrului asigurător sau a rezoluţiei prin care s-a dispus aducerea la îndeplinire a acestei măsuri asigurătorii este inadmisibilă şi în raport cu prevederile art. 168 alin. (1) C. proc. pen., întrucât din aceste prevederi rezultă că, în contra măsurii asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată se pot plânge numai procurorului, dacă măsura asiguratorie a fost dispusă în cursul urmăririi penale. O astfel de plângere se soluţionează conform prevederilor art. 278 C. proc. pen., referitoare la plângerea contra actelor procurorului. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 86 din 29 ianuarie 2007

art. 163, 164, 168 n art. 163 alin. (1) şi art. 164 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se prevede că măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror, prin ordonanţă sau de instanţa de judecată, prin încheiere, iar potrivit art. 168 alin. (1) din acelaşi cod, referitor la contestarea măsurii asigurătorii, în contra măsurii asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal. Din interpretarea sistematică a prevederilor menţionate rezultă că plângerea împotriva ordonanţei prin care a fost luată o măsură asigurătorie în cursul urmăririi penale se poate adresa numai procurorului, în condiţiile prevăzute în art. 275 - art. 278 C. proc. pen., iar nu şi instanţei de judecată.

În cazul în care plângerea împotriva ordonanţei prin care a fost luată o măsură asigurătorie în cursul urmăririi penale a fost adresată instanţei de judecată, se impune trimiterea acesteia la procuror. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 3405 din 22 iunie 2007

art. 168, art. 278 1 În cursul urmăririi penale, plângerea împotriva măsurii asigurătorii adresată instanţei de judecată este inadmisibilă, întrucât prevederile art. 168 C. proc. pen. nu instituie o competenţă alternativă de soluţionare a plângerii, ci competenţa procurorului de soluţionare a plângerii în cursul urmăririi penale şi competenţa instanţei de judecată de soluţionare a plângerii în cursul judecăţii.

După respingerea de către procurorul ierarhic superior a plângerii împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror, în cursul urmăririi penale, nu se poate formula plângere în faţa instanţei de judecată, nici în temeiul art. 168 C. proc. pen., întrucât acest text de lege stabileşte competenţa exclusivă a procurorului de a soluţiona plângerea în cursul urmăririi penale, şi nici în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., deoarece plângerea întemeiată pe aceste dispoziţii poate fi formulată numai împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

Admisibilitatea unei astfel de plângeri nu poate fi examinată din perspectiva art. 5 paragraf 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât textul Convenţiei instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate asupra măsurii arestării preventive, garantând cel puţin un grad de jurisdicţie, reprezentat de o instanţă independentă, iar nu şi asupra măsurilor asigurătorii. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 522 din 16 martie 2009

44


C. proc. pen., art. 168, art. 2781, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 5 paragraf 4

În cursul urmăririi penale, plângerea împotriva măsurii asigurătorii adresată instanţei de judecată este inadmisibilă, întrucât prevederile art. 168 C. proc. pen. nu instituie o competenţă alternativă de soluţionare a plângerii, ci competenţa procurorului de soluţionare a plângerii în cursul urmăririi penale şi competenţa instanţei de judecată de soluţionare a plângerii în cursul judecăţii.

După respingerea de către procurorul ierarhic superior a plângerii împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror, în cursul urmăririi penale, nu se poate formula plângere în faţa instanţei de judecată, nici în temeiul art. 168 C. proc. pen., întrucât acest text de lege stabileşte competenţa exclusivă a procurorului de a soluţiona plângerea în cursul urmăririi penale, şi nici în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., deoarece plângerea întemeiată pe aceste dispoziţii poate fi formulată numai împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

Admisibilitatea unei astfel de plângeri nu poate fi examinată din perspectiva art. 5 paragraf 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât textul Convenţiei instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate asupra măsurii arestării preventive, garantând cel puţin un grad de jurisdicţie, reprezentat de o instanţă independentă, iar nu şi asupra măsurilor asigurătorii. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 522 din 16 martie 2009

C. proc. pen., art. 278, art. 2781În cazul în care plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. a fost

soluţionată de procurorul general adjunct al parchetului de pe lângă curtea de apel, pe baza delegării dreptului de semnătură, în lipsa procurorului general din motive obiective, hotărârea prin care instanţa - sesizată cu plângere împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată conform art. 2781 C. proc. pen. - dispune trimiterea cauzei la parchet în vederea soluţionării plângerii formulate în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen. de către procurorul general al pachetului de pe lângă curtea de apel este nelegală, întrucât lipsa procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel din motive obiective nu poate împiedica exercitarea drepturilor prevăzute în art. 278 C. proc. pen. De asemenea, pentru a putea fi formulată o plângere în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., nu este necesară existenţa unei soluţii date de prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci numai existenţa unei plângeri formulate conform art. 278 C. proc. pen., aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 178 din 20 ianuarie 2010

45


ART. 278 ind. 1 CPP

PLANGERE IMPOTRIVA SOLUTIILOR DE NETRIMITERE IN JUDECATA

Plângere la procuror Judecarea plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată se face cu citarea persoanelor faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi, chiar dacă judecata a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003. Secţia penală, decizia nr. 1419 din 12 martie 2004

Art. 13, 275-278 Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale poate fi atacată la instanţă, potrivit art. 2781, după parcurgerea procedurii prevăzute în art. 275 – 278 C. proc. pen., de către orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate. Plângerea trebuie să vizeze fondul soluţiei, iar nu temeiul adoptării acesteia. Ca atare, în cazul în care neînceperea urmăririi se dispune ca urmare a lipsei avizului cerut de lege pentru efectuarea cercetărilor, persoana în cauză nu poate cere schimbarea acestui temei cu unul care să confirme nevinovăţia sa, deoarece nu are calitatea de învinuit sau de inculpat cerut de art.13 C. proc. pen. pentru a putea cere continuarea procesului penal spre a se constata existenţa unuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. a - e din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2715 din 19 mai 2004

Art. 122, 215… Potrivit art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003, plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, date de procuror până la intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003, pot fi introduse în termen de un an de la intrarea în vigoare a acesteia, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4455 din 9 septembrie 2004

art. 278 1 , 333 În cazul admiterii plângerii împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată instanţa trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, dispoziţiile art. 333 alin. (2) C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător. Ca atare, instanţa este obligată să indice în hotărâre, pe lângă arătarea motivelor pentru care a dispus măsura, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5337 din 19 octombrie 2004

Art. 278 1 Instanţa soluţionează plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale prin încheiere numai în cazul prevăzut în art. art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., când admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, probele existente la dosar fiind suficiente pentru judecarea cauzei, o reţine spre judecare. Atunci când constată că plângerea a fost făcută fără parcurgerea procedurii prevăzute în art. 278 C. proc. pen., instanţa o respinge ca inadmisibilă pronunţând o sentinţă, iar nu încheiere.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5572 din 28 octombrie 2004

Art. 278 1 , 385 ?? Termenul de declarare a recursului prevăzut în art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. împotriva hotărârii prin care instanţa respinge sau admite, în temeiul art.

46


Termenul de declarare a recursului prevăzut în art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. împotriva hotărârii prin care instanţa respinge sau admite, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b), plângerea împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată este de 10 zile, potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen. şi curge de la pronunţare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, conform art. 3853 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., prevederile generale privind termenul de recurs şi data de la care curge aplicându-se în lipsa unor dispoziţii derogatorii în procedura reglementată în art. 2781 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5948 din 11 noiembrie 2004

Art. 275, 278 1 Potrivit art. 2781 C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere în faţa instanţei, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, numai rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţele ori, după caz, rezoluţiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. Prin urmare, este inadmisibilă plângerea adresată instanţei împotriva celorlalte acte ale procurorului, prin care nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, cum sunt cele prin care procurorul comunică petiţionarului că plângerile formulate de acesta anterior au fost trimise unui alt parchet pentru soluţionare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6879 din 17 decembrie 2004

Art. 278 1 În cazul în care prin rechizitoriu sunt inculpaţi trimişi în judecată, dar în cadrul acestuia se dispune netrimiterea în judecată a altora, competenţa de a judeca plângerea făcută conform art. 2781 C. proc. pen. se judecă de instanţa competentă în raport cu infracţiunea şi calitatea persoanei faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, iar nu de instanţa competentă să judece pe inculpaţii trimişi în judecată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2503 din 14 aprilie 2005

Art. 278.1 Plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, adresată prim procurorului sau procurorului ierarhic superior şi apoi, în caz de respingere, instanţei de judecată, se poate referi numai la persoanele care au făcut obiectul urmăririi penale, ea neputând fi extinsă, în nici una din fazele menţionate, cu privire la alte persoane pentru care petiţionarul trebuie să sesizeze, separat, organul de urmărire. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2552 din 15 aprilie 2005

Art. 278 1 Potrivit art. 2781 C. proc. pen., împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror pot face plângere în faţa instanţei nu numai persoana vătămată, ci şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate prin soluţia adoptată.

În raport cu aceste prevederi ale legii, prin plângere nu trebuie să se urmărească exclusiv desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea în judecată a inculpatului, ci repararea oricărei vătămări aduse, indiferent de calitatea persoanei.

Ca atare, şi inculpatul scos de sub urmărire penală poate face plângere în faţa instanţei cerând schimbarea temeiului soluţiei, cum ar fi constatarea, conform art. 10 alin. (1) lit. c), că fapta nu a fost săvârşită de inculpat, iar nu că nu există pericol social I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3749 din 16 iunie 2005

Art. 278 1 Potrivit art. 2781 alin. (6) şi (7) C. proc. pen., la termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanţa dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi, iar apoi procurorului şi, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Prin urmare, în

47


procedura de judecată a plângerii formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., instanţa nu poate administra în mod legal proba cu martori. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6534 din 18 noiembrie 2005

Art. 128 cp, 278 1 cpp 1. În cazul în care admite plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi desfiinţează rezoluţia atacată, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanţa dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, iar nu a redeschiderii urmăririi penale, întrucât, într-un atare caz, urmărirea penală nu a fost începută înainte de sesizarea instanţei.

2. Obiectul plângerii prevăzute în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. în constituie rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa ori, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror, şi nu actul prin care procurorul ierarhic superior respinge plângerea făcută conform art. 275-278 din acelaşi cod împotriva unei astfel de rezoluţii sau ordonanţe.

Art. 278 1 , 368 Persoana vătămată care a formulat plângere împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată în temeiul prevederilor art. 2781 C. proc. pen. poate să renunţe la judecarea plângerii, instanţa fiind obligată să ia act de declaraţia de renunţare, întrucât plângerea reglementată în prevederile menţionate are natura juridică a unei căi de atac, iar din interpretarea analogică a dispoziţiilor art. 368 şi art. 3854 alin. (2) din acelaşi cod, care conferă părţilor dreptul de a renunţa la calea de atac exercitată, rezultă şi dreptul acestora de a renunţa la plângerea formulată potrivit art. 2781 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 19 din 16 ianuarie 2006

Art. 278 1 Plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată adresată direct instanţei se trimite, prin sentinţă, organului judiciar competent, în temeiul prevederilor art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. Sentinţa prin care instanţa se desesizează şi trimite plângerea la organul judiciar competent poate fi atacată cu recurs. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 467 din 19 octombrie 2006

Art. 278 1 În cazul în care rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată, precum şi rezoluţia sau ordonanţa prin care a fost soluţionată, conform art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva celei dintâi, au fost adoptate de parchet cu încălcarea competenţei după materie ori după calitatea persoanei, judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă dispune, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea acestor rezoluţii sau ordonanţe şi trimiterea cauzei la parchetul competent. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 487 din 30 octombrie 2006

Art. 278 1 Dacă prin aceeaşi rezoluţie procurorul dispune atât neînceperea urmăririi penale faţă de o persoană, cât şi disjungerea cauzei cu privire la o alta, numai soluţia de neîncepere a urmăririi penale poate fi atacată cu plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., deoarece, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, obiectul plângerii îl constituie soluţiile de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penale sau de încetare a urmăririi penale, iar nu şi alte soluţii adoptate de procuror, cum este cea de disjungere a cauzei şi de trimitere a acesteia la parchetul competent. În acest caz, la judecarea plângerii, ţinând seama de prevederile art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., se citează numai persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi

48


cea care a făcut plângerea, iar nu şi persoana cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3463 din 30 mai 2006

C. proc. pen., art. 193 alin. (6), C. proc. civ., art. 246 alin. (3), art. 274 alin. (1) În cazul plângerii împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată formulată potrivit art. 2781 C. proc. pen., dacă petiţionarul şi-a retras plângerea, instanţa poate să stabilească, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., obligaţia acestuia de restituire a cheltuielilor judiciare efectuate de partea intimată, numai dacă aceasta a solicitat obligarea petiţionarului la plata cheltuielilor judiciare, în condiţiile art. 246 alin. (3) raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. civ. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3748 din 12 iunie 2006

Art. 278 1 În sensul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., în categoria „oricăror alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate”, ca titulari ai dreptului de a face plângere împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, sunt cuprinse atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice de drept privat, cum sunt fundaţiile, dacă vătămarea intereselor legitime ale acestora este dovedită.

Respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată formulată de către o fundaţie care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prevenirii încălcării drepturilor omului, cu motivarea că o atare fundaţie nu face parte din categoria persoanelor prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., care au dreptul de a formula plângere, contravine art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitor la accesul la justiţie. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3838 din 15 iunie 2006

Art. 278 1 În raport cu prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea adresată instanţei, împotriva rezoluţiei prin care procurorul ierarhic superior a infirmat soluţia de netrimitere în judecată dată de procuror, este inadmisibilă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3867 din 16 iunie 2006

Art. 278 1 Potrivit Deciziei nr. XV din 22 mai 2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia.

Dacă judecătorul care, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., prin încheiere, a admis plângerea, a desfiinţat rezoluţia sau ordonanţa atacată şi a reţinut cauza spre judecare, a soluţionat fondul acesteia, deşi devenise incompatibil, este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. În acest caz, vătămarea adusă prin încălcarea dispoziţiilor privind compunerea instanţei nu poate fi înlăturată de instanţa de apel prin desfiinţarea sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare, ci numai prin trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4925 din 30 august 2006

Art. 278 1 Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale se soluţionează de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Competenţa materială de soluţionare a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale se stabileşte în raport cu încadrarea juridică dată de către procuror faptelor pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi

49


penale, iar nu în raport cu încadrarea juridică dată acestora de către petent, prin actul de sesizare a organelor de urmărire penală. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 5251 din 13 septembrie 2006

Art. 278 1 Plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată poate fi formulată, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de persoana vătămată sau de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, fie personal, fie prin mandatar, împuternicit prin procură să introducă plângerea. Prin urmare, plângerea introdusă de soţul persoanei vătămate sau al oricărei alte persoane ale cărei interese legitime sunt vătămate, în baza unui mandat special prin care a fost împuternicit să acţioneze într-o altă cauză ori în baza unui mandat ulterior datei la care a fost introdusă plângerea, este inadmisibilă, nefiind introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a formula plângerea. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5338 din 18 septembrie 2006

Art. 278 1 Dacă instanţa de recurs, în aplicarea art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a casat sentinţa primei instanţe, a desfiinţat rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale şi a trimit cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, procurorul este obligat să respecte dispoziţiile instanţei de recurs, neputând dispune din nou, după trimiterea cauzei, neînceperea urmăririi penale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6108 din 23 octombrie 2006

Art. 278 1 Plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., adresată direct instanţei, fără parcurgerea procedurii prevăzute în art. 275-278 din acelaşi cod, se trimite, potrivit art. art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., organului judiciar competent, şi anume prim-procurorului parchetului sau, după caz, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorului ierarhic superior. În cazul în care prima instanţa a respins o astfel de plângere, ca inadmisibilă, instanţa de recurs, admiţând recursul, va casa sentinţa pronunţată de prima instanţa şi, rejudecând, va dispune trimiterea plângerii la organul judiciar competent. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6953 din 28 noiembrie 2006

art. 278 1 1. În cazul în care, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., judecătorul admite plângerea, desfiinţează rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, acesta este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă. Sentinţa pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. este legală, atunci când faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate, precum şi mijloacele de probă sunt indicate în considerente, chiar dacă nu sunt indicate în dispozitiv.

2. Soluţia prevăzută în art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., de admitere a plângerii, desfiinţare a rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi reţinere a cauzei spre judecare, poate fi dispusă numai în cazul soluţiilor de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar nu şi în cazul celor de neîncepere a urmăririi penale, întrucât referirea la suficienţa probelor existente la dosar, din cuprinsul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., presupune că urmărirea penală a fost începută. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1260 din 7 martie 2007

art. 278 1 În cazul plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată admisă în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., excepţia de

50


neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. c) şi art. 2781 alin. (9) C. proc. pen. poate fi invocată, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în orice fază a procesului, inclusiv în recurs. Aceste prevederi au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât judecarea cauzei are loc ca urmare a admiterii plângerii în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., iar plângerea constituie actul de sesizare a instanţei, potrivit art. 2781 alin. (9) C. proc. pen.

Dacă recursul împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admis, instanţa de recurs casează încheierea atacată cu trimiterea cauzei la instanţa a cărei încheiere a fost casată în vederea sesizării Curţii Constituţionale, întrucât potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea Curţii Constituţionale se face de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1273 din 7 martie 2007

art. 173, 278 1 1. Hotărârea prin care judecătorul admite plângerea, desfiinţează rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi trimite cauza procurorului în vederea refacerii cercetărilor este nelegală, întrucât art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. nu prevede o astfel de soluţie, ci, în acest caz, numai soluţia de admitere a plângerii, desfiinţare a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimitere a cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

2. Prevederile art. 173 C. proc. pen., referitoare la asistenţa părţii vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente nu sunt aplicabile persoanei vătămate care a formulat, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale, întrucât, nefiind început procesul penal, aceasta nu are calitatea de parte în sensul art. 24 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1718 din 28 martie 2007

art. 246, 278 1 Persoana vătămată care a formulat, în temeiul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată poate să-şi retragă plângerea, instanţa fiind obligată să ia act de declaraţia de retragere a acesteia, întrucât dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică, potrivit art. 721 C. proc. civ., şi în materiile prevăzute de alte legi - deci şi în materie procesual-penală - în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice, iar conform art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2007 din 16 aprilie 2007

art. 278 1 Obiectul plângerii întemeiate pe prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. îl constituie rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată, iar nu actul prin care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior a soluţionat plângerea formulată potrivit art. 275 - art. 278 C. proc. pen.

În consecinţă, este nelegală hotărârea prin care, în rejudecare după casarea cu trimitere, judecătorul s-a pronunţat numai asupra actului prin care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior a soluţionat plângerea formulată potrivit art. 275 - art. 278 C. proc. pen., considerându-se învestit numai în aceste limite prin decizia instanţei de recurs. Împrejurarea că prin decizia instanţei de recurs s-au dispus verificări numai cu privire la actul prin care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior a soluţionat plângerea formulată potrivit art. 275 - art. 278 C. proc. pen. nu modifică limitele în care judecătorul este învestit să soluţioneze plângerea formulată în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., restrângându-le la actul conducătorului parchetului sau al procurorului ierarhic superior, şi nici obiectul plângerii, care rămâne rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2446 din 7 mai 2007

51


art. 278 1 În cazul în care plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., prin hotărâre rămasă definitivă, o nouă plângere formulată împotriva aceleiaşi rezoluţii se respinge, ca inadmisibilă, conform prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. În acest caz, judecătorul de la instanţa învestită cu judecarea noii plângeri nu poate dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., referitor la existenţa autorităţii de lucru judecat, întrucât o astfel de soluţie excede cadrul legal stabilit în art. art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. şi nu poate fi dispusă decât atunci când instanţa este învestită cu rezolvarea acţiunii penale, iar nu şi atunci când este învestită cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4191 din 11 septembrie 2007

art. 278.1 Judecătorul învestit cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., are obligaţia de a verifica rezoluţia sau ordonanţa atacată sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei - ca act prin care s-a adus în mod efectiv o vătămare unei persoanei - chiar dacă plângerea formulată conform art. 275-278 din acelaşi cod a fost respinsă ca tardivă de conducătorul parchetului sau de procurorul ierarhic superior, întrucât atât din conţinutul art. 2781 C. proc. pen., cât şi din denumirea marginală a acestui articol rezultă că actul pe care judecătorul îl examinează este rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată, iar nu rezoluţia conducătorului parchetului ori a procurorului ierarhic superior prin care a fost respinsă plângerea introdusă conform art. 275-278 C. proc. pen.

Formularea „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278” conţinută în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., în care nu se face nicio distincţie între respingerea plângerii ca nefondată sau ca tardivă, are numai semnificaţia existenţei obligaţiei judecătorului de a verifica dacă etapa premergătoare în faţa conducătorului parchetului ori a procurorului ierarhic superior a fost parcursă, iar dacă se constată că această etapă a fost parcursă, judecătorul trebuie să supună examinării rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5658 din 27 noiembrie 2007

273 alin. (1 1 ), art. 278 1 În conformitate cu art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., dacă admite plângerea şi desfiinţează rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, judecătorul trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale. În art. 273 alin. (11) C. proc. pen. - care reglementează reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale - se prevede că, în cazul în care instanţa a admis plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, acesta dispune începerea urmăriri penale în condiţiile prevăzute de lege, iar dispoziţiile instanţei sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală, sub aspectul faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de probă indicate.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) şi a dispoziţiilor art. 273 alin. (11) cu dispoziţiile art. 270 alin. (2) C. proc. pen. - în care se prevede că reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere nu poate avea loc dacă se constată că între timp a intervenit vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 - rezultă că dispoziţiile instanţei nu sunt obligatorii pentru procuror în sensul că acesta ar fi obligat să înceapă urmărirea penală, ci, aşa cum se prevede în art. 273 alin. (1 1) partea finală C. proc. pen., sub aspectul faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de probă indicate. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 206 din 22 ianuarie 2008

52


art. 278 1 Judecătorul învestit cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată are obligaţia de a verifica rezoluţia sau ordonanţa atacată sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei, inclusiv atunci când plângerea formulată conform art. 275 - 278 din acelaşi cod a fost respinsă în mod greşit ca tardivă de conducătorul parchetului sau de procurorul ierarhic superior, întrucât, în procedura reglementată în art. 2781 C. proc. pen., judecătorul examinează rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată, şi nu rezoluţia conducătorului parchetului ori a procurorului ierarhic superior prin care a fost respinsă plângerea introdusă conform art. 275-278 C. proc. pen. În consecinţă, dacă etapa plângerii la conducătorul parchetului ori la procurorul ierarhic superior a fost parcursă, judecătorul trebuie să supună examinării rezoluţia sau ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată, chiar dacă se constată că plângerea introdusă potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen. a fost, în mod greşit, respinsă ca tardivă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 762 din 3 martie 2008

art. 278 1 În dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., legiuitorul a statuat că plângerea întemeiată pe aceste dispoziţii se formulează împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum şi a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Rezolvarea plângerii introduse în temeiul art. 275-278 din acelaşi cod, de către prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, de către procurorul ierarhic superior, constituie numai o condiţie prealabilă, obligatorie, prevăzută de lege pentru exercitarea plângerii în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. Prin urmare, în procedura reglementată în art. 2781 C. proc. pen. se verifică numai legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată dată iniţial de procuror, în cadrul acestei proceduri judecătorul neputând examina dacă rezoluţia procurorului ierarhic superior a fost adoptată în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277 C. proc. pen., termen a cărui nerespectare nu atrage nicio sancţiune procedurală. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 1064 din 5 iunie 2008

art. 278 1 În cazul termenului de introducere a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. nu reglementează posibilitatea repunerii în termen şi, prin urmare, judecătorul nu poate dispune repunerea în termenul de introducere a plângerii. Dispoziţiile art. 364 şi art. 3853 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la repunerea în termenul de apel şi în cel de recurs sunt inaplicabile în cazul termenului de introducere a plângerii întemeiate pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., întrucât normele de drept procesual penal sunt de strictă interpretare, fiecare cale de atac este reglementată distinct, iar repunerea în termenul de apel şi în cel de recurs operează numai în cazul acestor căi de atac ordinare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1370 din 11 aprilie 2008

art. 278 1 Plângerea întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., introdusă în faţa judecătorului înainte de emiterea de către procuror a unei rezoluţii sau ordonanţe de netrimitere în judecată este inadmisibilă, întrucât, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., o astfel de plângerea poate fi introdusă numai după emiterea unei rezoluţii sau ordonanţe de netrimitere în judecată şi după respingerea plângerii formulate împotriva acesteia, potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen., de către prim-procurorul parchetului sau, după caz, de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 1616 din 2 octombrie 2008

53


art. 278 1 Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., termenul de introducere a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este de 20 de zile şi curge de la data comunicării actului prin care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior a respins plângerea formulată conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată.

În cazul în care conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut pentru introducerea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată curge, conform art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile, în care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior trebuia să rezolve plângerea conform art. 277 C. proc. pen. Acest din urmă termen de 20 de zile, în care conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic superior trebuie să rezolve plângerea conform art. 277 C. proc. pen., se calculează întotdeauna de la data primirii plângerii de către organul judiciar competent să o soluţioneze. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2075 din 9 iunie 2008.

art. 222, art. 278 1 În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., plângerea întemeiată pe aceste prevederi poate fi formulată numai împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, şi anume împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Prin urmare, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.

În raport cu prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007, plângerea îndreptată împotriva rezoluţiei prin care procurorul a respins o plângere care nu întruneşte cerinţele prevăzute în art. 222 C. pen. pentru a constitui un mod de sesizare a organului de urmărire penală este inadmisibilă.

C. proc. pen., art. 278 1 Termenul de 20 de zile, de introducere a plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, curge fie de la data comunicării soluţiei date plângerii formulate conform art. 278 C. proc. pen. - în ipoteza în care conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic superior a rezolvat această plângere în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277 C. proc. pen., fie de la data expirării termenului prevăzut în art. 277 C. proc. pen. în care plângerea trebuia rezolvată - în ipoteza în care conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic superior nu a soluţionat-o în termen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2177 din 9 iunie 2009

C. proc. pen., art. 278 1 alin. (13); Decizia nr. XIII din 21 noiembrie 2005 Plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată

adresată direct instanţei, fără parcurgerea în prealabil a procedurii reglementate în art. 278 C. proc. pen., constituie o plângere greşit îndreptată, care se trimite, conform art. 2781 alin. (13) din acelaşi cod, prim-procurorului parchetului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorului ierarhic superior, ca organ judiciar competent.

54

lnk:CPP%20PRL%201000000%201997%20278

lnk:CPP%20PRL%201000000%201997%20278


Decizia în interesul legii nr. XIII din 21 noiembrie 2005 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - prin care s-a statuat că plângerea adresată direct instanţei de judecată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, fără ca aceasta să fie atacată, în prealabil, conform art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, este inadmisibilă - a fost pronunţată anterior modificărilor aduse art. 2781 C. proc. pen., prin Legea nr. 356/2006, limitându-se a da o interpretare prevederilor art. 2781 C. proc. pen., în varianta în vigoare anterior acestor modificări. În condiţiile în care problema admisibilităţii plângerii greşit îndreptate a fost tranşată ulterior printr-o intervenţie legislativă, iar dispoziţiile art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. - conform cărora plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent - sunt de strictă şi imediată aplicare, instanţa trebuie să dea eficienţă acestor dispoziţii legale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2357 din 22 iunie 2009

C. proc. pen., art. 278 1 În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învinuitul faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriu poate solicita, pe calea plângerii în faţa judecătorului împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, schimbarea temeiului de drept al dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală. În caz de admitere a plângerii, judecătorul nu poate pronunţa decât soluţia prevăzută în art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., iar nu şi soluţia prevăzută în art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât reţinerea cauzei spre judecare prevăzută în acest text de lege implică dobândirea calităţii de inculpat de către învinuitul care a formulat plângerea şi, în consecinţă, agravarea situaţiei acestuia în propria cale de atac, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in pejus. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3554 din 2 noiembrie 2009

C. proc. pen., art. 222, art. 2781 În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., plângerea întemeiată pe aceste prevederi poate fi formulată numai împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, şi anume împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Prin urmare, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.

În raport cu prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007, plângerea îndreptată împotriva rezoluţiei prin care procurorul a respins o plângere care nu întruneşte cerinţele prevăzute în art. 222 C. pen. pentru a constitui un mod de sesizare a organului de urmărire penală este inadmisibilă. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 1021 din 21 mai 2009

C. proc. pen., art. 2781 În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învinuitul faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriu poate solicita, pe calea plângerii în faţa judecătorului împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, schimbarea temeiului de drept al dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală. În caz de admitere a plângerii, judecătorul nu poate pronunţa decât soluţia prevăzută în art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., iar nu şi soluţia prevăzută în art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât reţinerea cauzei spre judecare prevăzută în acest text de

55


lege implică dobândirea calităţii de inculpat de către învinuitul care a formulat plângerea şi, în consecinţă, agravarea situaţiei acestuia în propria cale de atac, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in pejus. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3554 din 2 noiembrie 2009

C. proc. pen., art. 222, art. 2781În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., plângerea întemeiată pe aceste

prevederi poate fi formulată numai împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, şi anume împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Prin urmare, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă.

În raport cu prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007, plângerea îndreptată împotriva rezoluţiei prin care procurorul a respins o plângere care nu întruneşte cerinţele prevăzute în art. 222 C. pen. pentru a constitui un mod de sesizare a organului de urmărire penală este inadmisibilă. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 1021 din 21 mai 2009

C. proc. pen., art. 278 alin. (3), art. 2781 Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de

netrimitere în judecată, întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., este inadmisibilă, dacă plângerea contra rezoluţiei sau a ordonanţei de netrimitere în judecată a fost introdusă la conducătorul parchetului ori, după caz, la procurorul ierarhic superior după expirarea termenului de 20 de zile prevăzut în art. 278 alin. (3) C. proc. pen., întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 din acelaşi cod, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen şi, prin urmare, nerespectarea termenului prevăzut în art. 278 alin. (3) C. proc. pen. atrage decădere din exerciţiul dreptului de a cere judecătorului controlul rezoluţiei sau ordonanţei procurorului în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1186 din 26 martie 2010

56


JUDECATA IN PRIMĂ INSTANŢĂ

PROCEDURA

art. 197, 291, 314 Orice plângere făcută în faţa instanţei poate fi judecată numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită, indiferent dacă plângerea este, chiar în principiu, inadmisibilă. În cazul în care inculpatul se află în stare de deţinere, aducerea lui la judecată este obligatorie. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5256 din 14 octombrie 2004

Art. 291, 522 Prevederile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, nu se plică în cazul în care, după ce inculpatul a luat termenul în cunoştinţă, instanţa şi-a declinat competenţa. Prin urmare, instanţa învestită după declinarea de competenţă are obligaţia de a cita pe inculpat, iar în cazul în care inculpatul nu a fost citat şi a fost condamnat în lipsă, dacă se cere extrădarea sa, acesta poate cere rejudecarea cauzei în temeiul art. 522 1 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2369 din 8 aprilie 2005

Art. 290, 385 Încălcarea dispoziţiilor art. 290 C. proc. pen., referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, de către instanţă, prin declararea şedinţei secrete nemotivat şi fără a asculta părţile prezente şi procurorul, precum şi prin omisiunea de a menţiona dacă această măsură este valabilă pentru tot cursul procesului sau numai pentru acea şedinţă de judecată, atrage incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3499 din 31 mai 2006

Art. 287, 289 În cursul judecăţii, instanţa are obligaţia de a verifica probele strânse în faza de urmărire penală, prin administrarea lor în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate, nerespectarea acestei obligaţii constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut în art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. I.C.C.J, secţia penală, decizia nr. 6827 din 22 noiembrie 2006

art. 177 În cazul în care partea civilă, persoană juridică al cărei sediu nu este identificat, a fost reprezentată în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă pe baza unei procuri speciale, o astfel de procură nefiind depusă la dosar pentru judecata în apel, citarea părţii civile se realizează potrivit art. 177 alin. ultim C. proc. pen., prin afişare la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3226 din 18 iunie 2007

!!! art. 327 1. Potrivit dispoziţiilor art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, orice acuzat are dreptul, între altele, să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării. În raport cu aceste dispoziţii, dacă martorii acuzării au fost audiaţi numai în cursul urmăririi penale, în lipsa inculpatului, iar în cursul judecăţii aceşti martori nu au fost audiaţi, instanţa neepuizând mijloacele

57


legale pentru aducerea lor spre a fi audiaţi în prezenţa inculpatului, nu sunt respectate exigenţele dreptului la un proces echitabil, prevăzute în art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenţie.

2. Prevederile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. - conform cărora, dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei - sunt aplicabile, în lumina dispoziţiilor art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, numai în cazul în care, în ciuda eforturilor rezonabile ale instanţei, martorii nu pot fi aduşi în faţa acesteia pentru a fi audiaţi. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5023 din 26 octombrie 2007

art. 291, 385 Conform prevederilor art. 291 alin. (3) şi (6) C. proc. pen., partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, iar când judecata rămâne în continuare, părţile şi celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează. Aceste prevederi au la bază prezumţia că partea este informată cu privire la termenul următor de judecată, prezumţie care operează numai atunci când procesul penal are o desfăşurare neîntreruptă şi nu intervin elemente noi care, prin natura lor, să impună citarea părţilor pentru termenul următor.

În cazul în care instanţa de apel acordă termen în continuare, iar la acel termen, în lipsa inculpatului şi fără a-l cita, ia act de rezilierea unilaterală de către avocatul ales al inculpatului a contractului de asistenţă juridică şi acordă termen în continuare pentru numirea unui apărător din oficiu, termen la care soluţionează cauza în prezenţa apărătorului din oficiu şi în lipsa inculpatului, fără ca inculpatul să aibă cunoştinţă despre reziliere şi fără să fi fost citat, hotărârea instanţei de apel este supusă casării pentru cazul prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., nefiind aplicabile prevederile art. 291 alin. (3) şi (6) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5908 din 7 decembrie 2007

290 al. 2,3 C.p.p.. În cazul infracţiunii de trafic de persoane majore prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, instanţa poate declara, în condiţiile art. 290 alin. (2) C. proc. pen., şedinţă secretă pentru tot cursul judecării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 290 alin. (3) din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2191 din 18 iunie 2008

art. 290 Şedinţele de judecată nu sunt publice, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, numai în cauzele privind infracţiunea de trafic de minori prevăzută în art. 13 şi pornografie infantilă prevăzută în art. 18 din această lege, prin derogare de la regula publicităţii şedinţei de judecată, instituită prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 127 din Constituţie şi art. 290 alin. (1) teza I C. proc. pen.

Prin urmare, ori de câte ori, în aceeaşi cauză, inculpatul este trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, dintre care unele se judecă în şedinţă publică potrivit regulii publicităţii şedinţei de judecată, iar altele în şedinţă nepublică, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cauza se judecă în şedinţă publică, sub sancţiunea nulităţii absolute şi a incidenţei cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., întrucât excepţiile de la regula publicităţii şedinţei de judecată sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte infracţiuni decât cele la care se face referire în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Într-un asemenea caz, atunci când procedează la audierea părţii vătămate minore, instanţa are posibilitatea de a lua măsuri pentru a asigura lipsa publicităţii şedinţei de judecată, în condiţiile art. 290 alin. (2) - (4) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 99 din 19 ianuarie 2009

58


art. 303 Încheierea prin care instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, conform art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nu este supusă căii de atac a recursului sub aspectul dispoziţiei privind admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ci numai sub aspectul dispoziţiei privind menţinerea arestării preventive de către prima instanţă şi instanţa de apel. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 778 din 5 martie 2009

C. proc. pen., art. 186 ;Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (6)Termenele procedurale pe ore, cum este termenul de 48 de ore prevăzut în art. 29 alin. (6)

din Legea nr. 47/1992 pentru exercitarea recursului împotriva încheierii prin care instanţa respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen. pe unităţi libere de timp, în sensul că ora de la care începe să curgă termenul şi ora în care acesta se împlineşte nu intră în durata termenului.

Prorogarea termenelor procedurale prevăzută în dispoziţiile art. 186 alin. (4) C. proc. pen. - potrivit cărora atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează - nu este aplicabilă termenelor procedurale pe ore, ci numai termenelor procedurale a căror durată este fixată pe zile, luni sau ani. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2575 din 6 iulie 2009

59


SCHIMBAREA INCADRARII JURIDICE. EXTINDEREA PROCESULUI PENAL. RESTITUIREA LA ORGANUL DE URMARIRE PENALA

Art. 73 În cazul în care reţine existenţa provocării prevăzute în art. 73 lit. b) C. pen. sau a altor circumstanţe atenuante sau agravante nereţinute în rechizitoriu sau în hotărârea supusă căii de atac, ori înlătură aplicarea acestora, instanţa nu face aplicarea art. 334 C. proc. pen., deoarece în atare caz prin aplicarea sau înlăturarea circumstanăţelor nu se schimbă încadrarea juridică, aceasta rămânând cea prevăzută în partea specială a Codului penal sau în legi speciale Secţia penală, decizia nr. 3679 din 11 septembrie 2003

Schimbarea încadrării juridice. Obligaţiile instanţei În cazul schimbării încadrării juridice, potrivit art. 334 C. proc. pen., instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea, indiferent dacă prin schimbarea încadrării juridice se creează o situaţie mai uşoară sau mai grea pentru inculpat. Secţia penală, decizia nr. 1050 din 24 februarie 2004

Art. 197, 334 Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei urmează a fi schimbată, instanţa este obligată, conform art. 334 C. proc. pen., să pună în discuţie noua încadrare.

Încălcarea acestei dispoziţii legale atrage nulitatea actului numai atunci când prin nepunerea în discuţie s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În cazul în care schimbarea încadrării juridice s-a făcut din autorat în complicitate la infracţiune, formă de participaţie mai uşoară, iar inculpatul şi-a făcut toate apărările în raport cu calitatea sa de autor al faptei, noua încadrare nu-i deschide căi noi de apărare şi, ca atare, încălcarea nu i-a putut cauza nici o vătămare, situaţie în care nepunerea în discuţie a schimbării încadrării nu atrage nulitatea actului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1778 din 14 martie 2005

Art. 331, 333 În cazul în care din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi, potrivit art. 331 C. proc. pen. instanţa are posibilitatea de a administra acele probe sau de a dispune restituirea dosarului la procuror pentru completarea urmăriri penale, conform art. 333 din acelaşi cod, dacă administrarea probelor în faţa instanţei nu s-ar putea face decât cu mare întârziere. În raport cu aceste prevederi, restituirea dosarului pentru completarea urmăririi penale este justificată, atunci când probatoriul care urmează să fie administrat în faţa instanţei este complex, presupunând, între altele, identificarea şi audierea martorilor care au fost de faţă la săvârşirea faptei, administrarea acestor probe neputând fi realizată în cadrul cercetării judecătoreşti cu îndeplinirea condiţiei de a se soluţiona cauza fără întârziere. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 504 din 26 ianuarie 2006

Art. 334, 385 Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen. în infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 6 din Legea nr. 289/2005, care constituie lege penală mai favorabilă intervenită în cursul judecării apelului, nu

60


poate fi dispusă în recurs, deoarece s-ar încălca dublul grad de jurisdicţie, precum şi limitele impuse în art. 38514 alin. (1) C. proc. pen., dacă cercetarea judecătorească a fost deficitară, întrucât au fost ascultaţi numai o parte din martorii indicaţi în rechizitoriu, iar inculpatul nu a fost ascultat, fiind lipsit şi de posibilitatea de a formula cereri şi de a propune probe în apărare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3184 din 18 mai 2006

art. 332 Potrivit prevederilor art. 332 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, între altele, în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei. În cazul în care rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei, cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen. şi nu prezintă nicio neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanţa nu poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., constatând caracterul ilegal al mijloacelor de probă pe baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată, întrucât instanţa se pronunţă asupra caracterului ilegal al mijloacelor de probă prin hotărâre, după efectuarea cercetării judecătoreşti şi după dezbateri. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2007

art. 332, 385 În cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale a fost dispusă, prin delegare, cu încălcarea prevederilor art. 135 raportat la art. 132 C. proc. pen., de către un procuror care nu îndeplineşte condiţiile de vechime prevăzute de lege pentru a funcţiona în cadrul parchetului care a dispus delegarea şi acelaşi procuror a supravegheat efectuarea urmăririi penale şi a întocmit rechizitoriul, dispunând trimiterea în judecată, este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. referitor la nelegala sesizare a instanţei, soluţia care se impune fiind aceea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3013 din 5 iunie 2007

art. 332 În conformitate cu prevederile art. 332 alin. (1) C. proc. pen., când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1) C. proc. pen. Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa, în urma cercetării judecătoreşti, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

În cursul judecăţii în primă instanţă se poate dispune schimbarea încadrării juridice, prin încheiere, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, ipoteză în care se aplică prevederile art. 332 alin. (1) teza I C. proc. pen., cauza restituindu-se la procuror. În calea de atac a apelului sau a recursului, schimbarea încadrării juridice nu se poate dispune decât prin decizie, ca urmare a admiterii apelului ori a recursului şi, prin urmare, în această ipoteză sunt aplicabile prevederile art. 332 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., iar cauza nu se restituie la procuror. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2960 din 23 septembrie 2008

art . 332 alin. (4), art . 385 1 În conformitate cu prevederile art. 332 alin. (4) C. proc. pen., numai împotriva hotărârii de desesizare şi restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale se poate face recurs de către procuror şi de către orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Prin urmare, recursul separat declarat împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale este

61


inadmisibil, controlul judiciar asupra unei astfel de încheieri neputând fi exercitat separat, ci numai odată cu fondul, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.

C. proc. pen., art. 300 În conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Verificarea rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei, efectuată în temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului de sesizare propriu-zis, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen., iar nu asupra modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale.

Prin urmare, dacă rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de conţinut prevăzute în art. 262, art. 263 şi art. 264 C. proc. pen., instanţa nu poate dispune restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii rechizitoriului, potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. pen., cu motivarea că au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale, întrucât examinarea modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare şi rezultă din existenţa, distinctă, a art. 300 C. proc. pen. şi a art. 332 C. proc. pen. care reglementează restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 377 din 2 februarie 2010

62


HOTARAREA. MINUTA. DELIBERAREA. COMUNICAREA

Art. 363 Prevederile art.363 alin.3 C.proc.pen. se referă la părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, pentru care termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, iar nu la apărătorii care, potrivit art.174 din acelaşi cod, le reprezintă. Ca atare, când apărătorul este prezent la dezbateri sau la pronunţare, dar partea lipseşte la ambele aceste momente procesuale, termenul de apel curge de la comunicare, iar nu de la pronunţare. Secţia penală, decizia nr.1052 din 28 februarie 2003

Art. 385 În cazul în care hotărârea este semnată de un judecător al cărui nume nu este menţionat în partea introductivă că a făcut parte din complet, aceasta este supusă casării potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. Secţia penală, decizia nr. 5964 din 17 decembrie 2003

Art. 308, 312 În cazul în care, la judecarea apelului, când în completul de doi judecători acordul membrilor asupra soluţiei nu poate fi întrunit, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă care ia hotărârea cu majoritate, iar opinia separată trebuie motivată şi face parte integrantă din hotărâre.

Hotărârea astfel adoptată se semnează de toţi membrii completului.Nerespectarea prevederilor menţionate, cuprinse în art. 308 şi art. 312 sunt sancţionate cu

casarea hotărârii potrivit art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., fiind contrară legii I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3848 din 22 iunie 2005

Art. 197, 385 Lipsa încheierii prin care s-a amânat pronunţarea atrage casarea hotărârii, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., întrucât, în absenţa acestei încheieri, nu se poate verifica dacă au fost respectare prevederile legale privind compunerea completului de judecată, dacă acelaşi judecător care a participat la dezbateri a pronunţat hotărârea sau dacă un judecător este incompatibil. Necesitatea încheierii într-un atare caz rezultă şi din prevederile art. 305 alin. (3) C. proc. pen I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3933 din 27 iunie 2005

308, 257. Judecarea unei cauze în complet de divergenţă nu exclude posibilitatea pronunţării hotărârii în unanimitate, conform art. 308 alin. (1) C. proc. pen., întrucât, potrivit art. 257 alin. (4) C. proc. civ. - aplicabil conform art. 721 din acelaşi cod în lipsa unor dispoziţii contrare în legea de procedură penală - judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergenţa

63


APELUL

Apel Potrivit art.371 alin.1 C.proc.pen., instanţa judecă apelul cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel. Ca atare, prevederile art.375 alin.2 din acelaşi cod, potrivit cărora judecarea apelului se face cu citarea părţilor, trebuie înţelese în sensul că se citează persoanele menţionate în art.371 alin.1, cele care au calitatea de părţi în procesul ajuns în faza de apel; cele care, nedeclarând apel şi nefiind vizate de declaraţia de apel, nu mai sunt părţi în această fază procesuală.

În consecinţă, dacă instanţa, făcând aplicarea art.373 C.proc.pen., extinde efectele apelului cu privire la alte persoane decât cele prevăzute în art.371 alin.1, acestea nu trebuie citate, soluţia adoptându-se în lipsa lor; ele au însă dreptul de a ataca decizia cu recurs, potrivit art.3851

alin.4 partea finală, pentru alte motive decât cazul de casare prevăzut în art.385 9 alin.1 pct.21 C.proc.pen. Decizia Secţiei penale nr.658 din 6 februarie 2002

Apel În cazul în care, urmare admiterii apelurilor declarate de inculpat şi de procuror în favoarea acestuia, s-a dispus rejudecarea cauzei de prima instanţă, pedeapsa aplicată în urma rejudecării nu poate fi majorată în apelul procurorului decât până la durata pedepsei aplicate inculpatului de către instanţa care a judecat pentru prima dată fondul cauzei.

xx În apelul sau în recursul inculpatului nu se poate face aplicarea art.40 C.pen. privind pedeapsa în cazul când nu există recidivă, deoarece prin aplicarea unei alte pedepse, potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni, s-ar încălca regula neagravării situaţiei în propria cale de atac prevăzută în art.372 şi în art.3858 C.proc.pen.

Apel Cererea de apel contra sentinţei pronunţate de tribunal, depusă în termen la judecătorie şi trimisă de aceasta tribunalului după împlinirea termenului de apel nu este tardivă, deoarece art.367 alin.1 C.proc.pen., potrivit căruia cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, nu prevede o sancţiune procesuală pentru cazul în care cererea de apel se depune, greşit, la o altă instanţă. Secţia penală, decizia nr.1460 din 21 martie 2003

Apel Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul său legal, potrivit art. 369 alin. (2) C. proc. pen. Ca atare, luarea declaraţiei de renunţare la apel de către inculpatul minor, în lipsa părinţilor şi a autorităţii tutelare, atrage casarea hotărârii instanţei de apel.Secţia penală, decizia nr. 2704 din 19 mai 2004

Art. 372 În cazul condamnării inculpatului la 3 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni unice, în apel nu se poate schimba încadrarea juridică în două infracţiuni concurente, cu pedepse de 2 ani, respectiv de 3 ani închisoare, cu o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare; chiar dacă pedeapsa se menţine aceeaşi, reţinerea concursului de infracţiuni în locul unei infracţiuni unice înseamnă crearea unei situaţii mai grele inculpatului care a declarat apel. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5887 din 10 noiembrie 2004

Art. 176 În cazul în care, judecând cauza în apel, instanţa schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor calificat în cea de omor deosebit de grav, în speţă cea prevăzută în

64


art. 176 lit. c) C. pen., cu observaţia că şi tentativa de omor amnistiată prezintă pentru această încadrare relevanţă sub aspectul faptei de omor săvârşite ulterior, ea trebuie să pronunţe o nouă hotărâre de condamnare, conformându-se art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

De la această soluţie nu se poate deroga, chiar dacă limitele de pedeapsă, în varianta închisorii, sunt aceleaşi, şi anume de la 15 la 25 de ani iar instanţa de apel a menţinut pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată de prima instanţă, pedeapsă care, în recursul inculpatului, nu putea fi majorată de instanţa de recurs I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6532 din 7 decembrie 2004

Art. 362 Potrivit prevederilor art. 362 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la persoanele care pot face apel, acesta poate fi declarat pentru inculpat de către reprezentantul legal, apărătorul şi soţul său.

Întrucât prevederile art. 362 C. proc. pen. constituie sediul materiei în ceea ce priveşte titularii căilor de atac, contestaţia în anulare declarată de tatăl condamnatului major, care nu are calitatea de reprezentant al acestuia, este inadmisibilă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2087 din 25 martie 2005

Art. 362 … Apelul pentru inculpat poate fi declarat, între alţii, de către apărător; acesta poate fi angajat de orice persoană, nu numai de inculpat personal. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3243 din 24 mai 2005

Art. 308, 312 În cazul în care, la judecarea apelului, când în completul de doi judecători acordul membrilor asupra soluţiei nu poate fi întrunit, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă care ia hotărârea cu majoritate, iar opinia separată trebuie motivată şi face parte integrantă din hotărâre. Hotărârea astfel adoptată se semnează de toţi membrii completului. Nerespectarea prevederilor menţionate, cuprinse în art. 308 şi art. 312 sunt sancţionate cu casarea hotărârii potrivit art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., fiind contrară legii I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3848 din 22 iunie 2005

Art. 372 În lipsa apelului declarat în defavoarea inculpatului de procuror sau de alte părţi care pot face apel în ce priveşte latura penală, în cursul judecării apelului declarat numai de inculpat, instanţa nu poate dispune arestarea sa preventivă deoarece ar încălca prevederile art. 372 alin.(1) C. proc. pen., creându-i o situaţie mai grea în propriul apel.

Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul judecării cauzei în recurs, potrivit prevederilor art. 3858 din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5217 din 15 septembrie 2005

Art. 372 Hotărârea instanţei de apel care, soluţionând apelul inculpatului, a redus pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente, dar a reţinut săvârşirea uneia dintre infracţiunile concurente în forma continuată, este supusă casării, întrucât, potrivit art. 372 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel, iar reţinerea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la infracţiunea continuată este de natură să agraveze situaţia inculpatului, aşa cum rezultă din prevederile art. 42 din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6658 din 25 noiembrie 2005

Art. 365 Apelul peste termen împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă poate fi declarat de inculpatul care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare, cu respectarea condiţiilor

65


prevăzute în art. 365 alin. (1) C. proc. pen., chiar dacă apelul procurorului împotriva aceleiaşi sentinţe a fost declarat şi soluţionat anterior introducerii cererii de apel peste termen de către inculpat, întrucât această împrejurare nu poate conduce la excluderea posibilităţii inculpatului de a exercita apel, în condiţiile în care a fost legal declarat. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1203 din 23 februarie 2006

Art. 372 Dacă în primul ciclu procesual instanţa de apel a admis apelul declarat numai de inculpat şi a redus pedeapsa aplicată acestuia prin sentinţa pronunţată de către prima instanţă, după casarea deciziei instanţei de apel cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, instanţa de apel nu poate să respingă apelul şi să menţină sentinţa pronunţată de către prima instanţă, întrucât ar agrava situaţia inculpatului în propriul apel, contrar prevederilor art. 372 C. proc. pen., aplicabile şi în cazul rejudecării cauzei după casarea cu trimitere. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3626 din 7 iunie 2006

art. 378 Condamnarea de către instanţa de apel a inculpatului faţă de care prima instanţă a dispus încetarea procesului penal, fără ca instanţa de apel să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit art. 378 alin. (11) C. proc. pen., atrage casarea deciziei instanţei de apel.

În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi, în special, a hotărârii din 25 iulie 2000 din cauza Tierce şi alţii împotriva San Marino, inculpatul trebuie ascultat de instanţa de apel, iar în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului, de către instanţa de recurs, oricare ar fi soluţia - de condamnare sau de achitare - a instanţei de fond şi oricare ar fi motivul de apel sau de recurs invocat. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2435 din 7 mai 2007

Xx Instanţa de apel, admiţând apelul şi desfiinţând sentinţa primei instanţe, poate dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., numai pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, precum şi atunci când constată existenţa unuia dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu excepţia cazului de necompetenţă, caz în care se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

Prin urmare, decizia instanţei de apel, prin care se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pentru motive de nulitate relativă, constând în încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, este nelegală.

66


RECURSUL

Xx În cazul în care apelul împotriva sentinţei a fost respins ca tardiv, recursul părţii trebuie examinat, chiar din oficiu, în raport cu prevederile art.3859 alin.3 şi art. 3859 alin.1 pct.171

C.proc.pen., sub aspectul legalităţii acestei soluţii.Dacă se constată că apelul a fost corect respins ca tardiv, ca şi în cazul în care partea nu a folosit calea apelului, recursul este admisibil numai cu privire la modificările aduse sentinţei ca urmare a admiterii apelului procurorului sau al altei părţi. Dispoziţiile cuprinse în sentinţă ce nu au fost modificate prin decizia instanţei de apel nu pot face obiectul recursului şi nu pot fi examinate de instanţă.

Xx Nu constituie eroare materială, în sensul prevederilor art.195 C.proc.pen., omisiunea instanţei de a se pronunţa şi de a consemna în minuta şi dispozitivul deciziei soluţia dată apelului declarat de una dintre părţi; o atare omisiune constituie caz de casare a hotărârii, potrivit art.385 9

alin.1 pct.171 C.proc.pen.

Xx În cazul în care pe cererea de recurs a părţii nu s-a făcut menţiunea datei la care a fost primită la instanţa de apel a cărei hotărâre se atacă, recursul nu poate fi respins ca tardiv fără o verificare temeinică a împrejurărilor în care s-a primit cererea şi fără a se stabili cu certitudine, pe baza acestora, că cererea a fost primită după expirarea termenului de recurs. Secţia penală, decizia nr. 2003 din 17 aprilie 2003

c.p. 88; c.p.p 195, 385.9 Indicarea corectă în minută, precum şi în considerentele hotărârii, a datei de la care se deduce din durata pedepsei pronunţate timpul arestării preventive, şi menţionarea în dispozitivul hotărârii a aceleiaşi zile şi luni, dar a altui an decât în minută, nu constituie motiv de casare, ci o evidentă eroare materială ce se îndreaptă de instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea, potrivit procedurii prevăzute în art. 195 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 107 din 9 ianuarie 2004

Recurs Condamnarea inculpatului în apel pentru o infracţiune nesupusă judecăţii în primă instanţă este nelegală, deoarece inculpatul a fost lipsit atât de dreptul la apărare, cât şi de un grad de jurisdicţie. Secţia penală, decizia nr. 1314 din 5 martie 2004

Art. 383, 385 Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă în expunere, potrivit art. 383 alin. (1) C. proc. pen., între altele, temeiurile de fapt şi de drept care au dus la adoptarea soluţiei. Ca atare, în decizie trebuie analizat fiecare din motivele de apel invocate de procuror şi de părţi, motivându-se temeiurile de fapt şi de drept care au condus la admiterea sau la respingerea fiecărui motiv de apel. Arătarea în decizie, în mod generic, că sentinţa atacată este temeinică, bazată pe o corectă analiză a stării de fapt, fără referire la criticile apelantului privitoare la încadrarea juridică a unei fapte, la achitarea unora dintre inculpaţi şi la modul cum pedepsele au fost individualizate, echivalează cu nearătarea motivelor pe care se întemeiază soluţia, caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3339 din 17 iunie 2004

Art. 385 Potrivit art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi

67


articol, în recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acesteia. Prin urmare, în recursul declarat de procuror în favoarea inculpatului, instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acestuia şi, deci, nu poate înlătura dispoziţiile din hotărârea instanţei de apel prin care s-a redus pedeapsa aplicată de prima instanţă şi s-a suspendat executarea acesteia sub supraveghere, chiar dacă a constatat graţierea pedepsei aplicate de prima instanţă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5749 din 4 noiembrie 2004

Art. 385 9 În cazul în care prima instanţă, după admiterea în principiu a cererii de revizuire achită pe inculpat în urma administrării de noi probe şi reevaluarea celor existente în dosar, instanţa de apel nu se poate mărgini la examinarea motivului invocat în apelul procurorului privind lipsa unor fapte şi împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, ci trebuie să se pronunţe şi asupra motivului invocat de procuror în apelul său privind greşita achitare a inculpatului.

Omisiunea de a se pronunţa asupra celui de-al doilea motiv de apel constituie cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1189 din 17 februarie 2005

Art. 385 1 Partea civilă care a exercitat apelul numai cu privire la latura civilă, nu poate ataca cu recurs sentinţa referitor la soluţia dată laturii penale.

Ca atare, este inadmisibil recursul părţii civile privind încadrarea juridică dată faptei şi pedeapsa aplicată inculpatului dacă în apel a cerut numai majorarea despăgubirilor civile, deoarece soluţia dată laturii penale a rămas, prin neapelare, definitivă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2403 din 11 aprilie 2005

Art. 385 15 În urma casării hotărârii de achitare a inculpatului de către prima instanţă, soluţie menţinută în apel, instanţa de recurs nu poate condamna, pentru prima dată, pe inculpat, fără a-l asculta şi a i se da posibilitatea administrării de probe în apărare.

Cum potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu rejudecă după casare când este necesară administrarea de probe, va trimite cauza pentru rejudecare la instanţa a cărei hotărâre a fost casată sau, când interesele justiţiei o cer, la o altă instanţă egală în grad. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2411 din 11 aprilie 2005

Art. 197, 385 Lipsa încheierii prin care s-a amânat pronunţarea atrage casarea hotărârii, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., întrucât, în absenţa acestei încheieri, nu se poate verifica dacă au fost respectare prevederile legale privind compunerea completului de judecată, dacă acelaşi judecător care a participat la dezbateri a pronunţat hotărârea sau dacă un judecător este incompatibil. Necesitatea încheierii într-un atare caz rezultă şi din prevederile art. 305 alin. (3) C. proc. pen I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3933 din 27 iunie 2005

Art. 385 1 Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., persoanele prevăzute în art. 362 din acelaşi cod pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare. Prin urmare, recursul declarat de inculpatul care nu a folosit apelul, împotriva deciziei prin care instanţa de apel a respins apelul procurorului, este inadmisibil. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 756 din 6 februarie 2006

68


Art. 303 Încheierea prin care instanţa dispune cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, poate fi atacată cu recurs, în temeiul art. 303 alin. (6) C. proc. pen., numai atunci când a fost pronunţată de prima instanţă sau de instanţa de apel. Recursul declarat împotriva unei astfel de încheieri, pronunţate de instanţa de recurs, este inadmisibil, întrucât încheierile instanţei de recurs premergătoare judecării cauzei au caracter definitiv, întocmai ca şi hotărârea pronunţată asupra fondului cauzei şi, ca atare, nu pot fi atacate cu un alt recurs. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1091 din 20 februarie 2006

Art. 362, 385 2 Recursul declarat de apărătorul inculpatului decedat este admisibil, întrucât în acest caz apărătorul exercită calea de atac, potrivit art. 3852 raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., în calitate de apărător, pentru inculpatul decedat, iar nu ca reprezentant al acestuia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1257 din 27 februarie 2006

Art. 385 9 Respingerea cererii inculpatului de a se efectua o expertiză medico-legală psihiatrică nu atrage incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., dacă atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat motivat asupra respingerii probei solicitate, întrucât această probă a fost administrată în cursul urmăririi penale, concluziile raportului de expertiză sunt certe, clare şi neechivoce, iar între actele medico-legale existente la dosar nu există contradicţii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1878 din 23 martie 2006

Art. 194, 309, 385* Dacă, soluţionând plângerea împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, formulată de mai mulţi petenţi care au invocat motive comune, plângerea adresată instanţei fiind unică, instanţa omite să menţioneze în minută numele unuia dintre petenţi, nu este incident motivul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., care priveşte cazurile când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege, ci o astfel de omisiune va fi înlăturată prin procedura prevăzută în art. 194 din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2664 din 27 aprilie 2006

Art. 364-364, 385 1. Potrivit art. 3853 alin. (2) raportat la art. 364 C. proc. pen., repunerea în termenul de recurs se poate dispune numai dacă instanţa de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Cauza temeinică de împiedicare, în sensul textelor menţionate, constă fie în existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie în existenţa unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese.

2. În raport cu prevederile art. 3853 alin. (2) raportat la art. 365 C. proc. pen., recursul peste termen poate fi exercitat numai de partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţarea deciziei instanţei de apel. Ca atare, dacă inculpatul a fost prezent la toate termenele de judecată în apel, iar pronunţarea a fost amânată, inculpatul având termen în cunoştinţă pentru aceasta, condiţiile prevăzute în art. 365 C. proc. pen. nu sunt întrunite.

3. Împrejurarea că inculpatul, imediat după arestare, a formulat un memoriu adresat unei autorităţi care nu are atribuţii jurisdicţionale, cum este Preşedinţia României, nu echivalează cu o declaraţie de recurs, fiind lipsită de relevanţă pentru stabilirea respectării termenului de recurs prevăzut de lege. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3180 din 18 mai 2006

69


Art. 290, 385 Încălcarea dispoziţiilor art. 290 C. proc. pen., referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, de către instanţă, prin declararea şedinţei secrete nemotivat şi fără a asculta părţile prezente şi procurorul, precum şi prin omisiunea de a menţiona dacă această măsură este valabilă pentru tot cursul procesului sau numai pentru acea şedinţă de judecată, atrage incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3499 din 31 mai 2006

Art. 385 Spre deosebire de renunţarea la recurs, asupra căreia inculpatul poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea recursului potrivit art. 3854 alin. (2) raportat la art. 368 alin. (2) C. proc. pen., în cazul retragerii recursului legea nu prevede posibilitatea revenirii asupra declaraţiei de retragere a acestuia şi, ca atare, revenirea asupra declaraţiei de retragere a recursului nu produce consecinţe juridice. I.C.C.J, secţia penală, decizia nr. 5429 din 21 septembrie 2006

Art. 385 7 Efectul extensiv al recursului, prevăzut în art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., se produce atât cu privire la părţile care nu au declarat recurs, cât şi cu privire la părţile care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, dacă aparţin grupului procesual al recurentului, iar acesta a declarat recursul în termen. Prin urmare, dacă unul dintre inculpaţi a declarat recursul în termen, instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la inculpaţii care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5672 din 2 octombrie 2006

Art. 292, 383 Schimbările intervenite în compunerea completului de judecată la instanţa de apel, după repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice date faptelor, atrage casarea deciziei instanţei de apel, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 7186 din 11 decembrie 2006

art. 385 Dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. - referitoare la cazul de casare privind aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege - sunt incidente, prin raportare la dispoziţiile art. 100 C. pen., şi în cazul sancţiunilor aplicabile minorilor care răspund penal, atât cu privire la măsurile educative, cât şi cu privire la pedepse, întrucât, în caz contrar, ar rămâne în afara controlului judiciar măsurile educative, sancţiuni de drept penal aplicabile cu prioritate în raport cu pedepsele în cazul minorilor care răspund penal. Prin urmare, examinarea, în recursul întemeiat pe prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a modului în care a fost aplicată unui inculpat minor o măsură educativă din cele prevăzute în art. 101 C. pen. este admisibilă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5709 din 29 noiembrie 2007

art. 385 9 Dacă prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului în lipsa cercetării judecătoreşti, iar instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, fără ca procesul penal să fi parcurs faza cercetării judecătoreşti care trebuia suplinită în calea de atac a apelului - în virtutea căreia cauza era devoluată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., decizia instanţei de apel fiind supusă casării cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6026 din 13 decembrie 2007

70


Recurs Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni presupune o apreciere, în raport cu criterii precum consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Prin urmare, stabilirea cuantumului daunelor morale, procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial, care nu este expresia unei realităţi materiale, nu se poate examina prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - referitoare la cazul de casare privind eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare -, întrucât eroarea gravă de fapt presupune existenţa şi constatarea unei greşeli grave, deci esenţială şi evidentă, în stabilirea, pe bază de probe, a faptelor ce fundamentează soluţia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 542 din 14 februarie 2008

art. 385 9 alin. (1) pct. 12 Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, presupune ca instanţa să fi pronunţat o soluţie de condamnare pentru o faptă care, în materialitatea ei, nu a făcut obiectul trimiterii în judecată. În consecinţă, nu constituie o condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată menţionarea dispoziţiilor alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, care definesc forma tip a infracţiunii de trafic de persoane, alături de dispoziţiile alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol - ca temei al condamnării inculpatului trimis în judecată pentru fapta de a recruta, transporta şi caza victima, pe care a exploatat-o, împreună cu un alt făptuitor, prin obligarea la practicarea prostituţiei.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 219 din 26 ianuarie 2009

C. proc. pen., art. 332 alin. (4), art. 385 1 alin. (2) În conformitate cu prevederile art. 332 alin. (4) C. proc. pen., numai împotriva hotărârii de desesizare şi restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale se poate face recurs de către procuror şi de către orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Prin urmare, recursul separat declarat împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale este inadmisibil, controlul judiciar asupra unei astfel de încheieri neputând fi exercitat separat, ci numai odată cu fondul, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1382 din 13 aprilie 2009

C. pen., art. 18 1 ; C. proc. pen., art. 385.9 alin. (1) pct. 18 În conformitate cu Decizia nr. 8 din 9 februarie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 694 din 15 octombrie 2009, dispoziţiile art. 385.9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. se interpretează în sensul că sunt incidente şi în ipoteza recurării hotărârilor pronunţate în apel, pentru motivul greşitei aplicări a art. 181 C. pen. sau, dimpotrivă, al neaplicării acestei dispoziţii legale. Prin urmare, hotărârea instanţei de apel este supusă casării pentru neaplicarea art. 181 C. pen., dacă instanţa de apel nu a stabilit corespunzător în concret gradul de pericol social al faptei prevăzute în art. 87 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ţinând seama de modul şi de mijloacele de săvârşirea a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, ci ţinând seama de aspecte generale privind faptele care constituie încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice, ceea ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1455 din 17 aprilie 2009

71


385.9. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. - cunoscut în jurisprudenţă şi în doctrină sub noţiunea de „omisiune esenţială” - presupune fie ignorarea unei cereri esenţiale pentru parte, de natură să garanteze drepturile acesteia, fie respingerea cererii fără o motivare a cauzei de respingere, iar omisiunea instanţei trebuie să fie de natură să influenţeze soluţia procesului, în sensul că în loc de condamnare, prin evaluarea cererii, să se fi putut ajunge la achitare sau la încetarea procesului penal, la aplicarea altei pedepse sau la o soluţie esenţial diferită faţă de cea atacată în recurs.

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu este incident, dacă instanţa a respins cererea inculpatului condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, de efectuare a unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize medico-legale psihiatrice, cu motivarea că, în cauză, s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală psihiatrică, de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, iar raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică a fost avizat de Comisia superioară medico-legală. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2342 din 22 iunie 2009

C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 10 Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra motivului de apel prin care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice - din tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. în două infracţiuni de vătămare corporală prevăzute în art. 181 C. pen. sau vătămare corporală gravă prevăzute în art. 182 C. pen. - atrage incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., referitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

În acest caz, prin omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, iar omisiunea este de natură să influenţeze soluţia procesului, întrucât, în urma examinării cererii, există posibilitatea de a se pronunţa o altă soluţie, nu numai cu privire la încadrarea juridică, dar şi cu privire la stabilirea pedepsei, date fiind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3919 din 25 noiembrie 2009

C. proc. pen., art. 375 alin. (3), art. 3859 alin. (1) pct. 5În conformitate cu dispoziţiile art. 375 alin. (3) C. proc. pen., judecarea apelului nu poate

avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere. În raport cu dispoziţiile citate, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen. este incident, dacă judecarea apelului a avut loc fără participarea inculpatului, arestat preventiv în altă cauză. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 412 din 4 februarie 2010

C. proc. pen., art. 163, art. 3859 alin. (1) pct. 171Măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa procurorului, în conformitate cu

dispoziţiile art. 163 C. proc. pen., asupra unui autoturism în vederea confiscării speciale, nu poate fi menţinută prin sentinţă, dacă instanţa de judecată, soluţionând cauza, nu a dispus confiscarea specială a autoturismului. În acest caz, atât sentinţa prin care s-a menţinut măsura sechestrului asigurător, fără a se dispune confiscarea specială, cât şi decizia prin care instanţa de apel a respins apelul declarat în cauză, sunt supuse casării, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2094 din 27 mai 2010

72


CONTESTAŢIA IN ANULARE

Art. 386 În cazul inculpatului plecat din ţară, citarea se face la domiciliul din străinătate indicat de el. Dacă citaţia este restituită cu menţiunea că inculpatul nu domiciliază la adresa indicată, după care citarea se face la ultimul domiciliu cunoscut şi la consiliul local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, procedura de citare este îndeplinită conform legii, contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art.386 lit.a C.pen. nefiind fondată. Secţia penală, decizia nr.2276 din 7 mai 2002

Art. 386, 394 Cererea intitulată contestaţie în anulare, prin care se solicită audierea unor martori pentru stabilirea corectă a faptelor, nu poate fi respinsă ca nefondată, cu motivarea că nu se invocă nici unul din cauzurile prevăzute în art. 386 alin. (1) C. proc. pen. O atare cerere, greşit intitulată în raport cu obiectul ei contestaţie în anulare, trebuie considerată de instanţă cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi trimisă procurorului pentru a proceda conform art. 399 din acelaşi cod. Secţia penală, decizia nr. 5055 din 6 noiembrie 2003

Art. 461 Actul prin care se face dovada că a existat o cauză temeinică de împiedicare a celui condamnat să exercite recurs în cauză nu poate servi ca temei unei contestaţii la executare pentru cazul prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. a), ci unei cereri de repunere în termen, de competenţa instanţei de recurs.

Prin folosirea acestei proceduri, ca şi în cazul recursului peste termen, nu se înlătură caracterul definitiv al hotărârii neatacate cu recurs în termen, a cărei punere în executare este legală.

În atare caz numai instanţa de recurs, după admiterea cererii de repunere în termen, sau în cazul recursului peste termen, prevăzute în art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., poate suspenda executarea hotărârii atacate.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5902 din 10 noiembrie 2004

Art. 10, 160 b , 300 2 , 386 Contestaţia în anulare împotriva deciziei prin care a fost respins recursul contra încheierii prin care s-a dispus menţinerea arestării preventive este inadmisibilă, întrucât pe calea contestaţiei în anulare, în cazul prevăzut în art. 386 lit. c) C. proc. pen., poate fi desfiinţată o hotărâre penală definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 663 din 28 ianuarie 2005

Art. 278 1 , 386, 388, 391 Contestaţia în anulare formulată pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) C. proc. pen. împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs cu privire la soluţiile procurorului de netrimitere în judecată este inadmisibilă, dacă nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile de la data pronunţării acesteia, prevăzut în art. 388 alin. (1) C. proc. pen., deoarece o astfel de decizie nu conţine dispoziţii care să fie puse în executare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1338 din 23 februarie 2005

Art. 278 1 , art. 385 5 Potrivit art. 2781 alin. (5) şi (6), la termen fixat pentru judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, termen la care prezenţa procurorului este obligatorie, instanţa dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea,

73


persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului. Prin urmare, hotărârea este supusă casării, în temeiul art. 3855 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., dacă judecata a avut loc fără participarea procurorului, iar situaţia în care procurorului, deşi prezent în faţa instanţei, nu i s-a dat cuvântul echivalează cu neparticiparea acestuia la judecată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2683 din 22 aprilie 2005

Art. 198, 199, 385 1. Scutirea de amendă sau reducerea amenzii judiciare aplicate de către instanţa de judecată pentru săvârşire uneia dintre abaterile prevăzute în art. 198 C. proc. pen. poate fi dispusă, potrivit art. 199 alin. (3), numai de instanţa care a aplicat amenda.

2. Recursul declarat împotriva deciziei prin care instanţa de recurs a respins cererea privind scutirea de amendă sau reducerea amenzii judiciare aplicate pentru săvârşirea, cu ocazia judecăţii recursului, a uneia dintre abaterile prevăzute în art. 198 C. proc. pen. este inadmisibil, întrucât deciziile pronunţate de instanţa de recurs nu pot fi atacate cu recurs, conform art. 3851 din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5064 din 9 septembrie 2005

Art. 385 1 Inculpatul care nu a folosit calea apelului, iar în apelul procurorului s-a modificat numai pedeapsa şi s-a înlăturat suspendarea executării acesteia, nu poate face recurs decât cu privire la această modificare, iar nu şi la legalitatea şi temeinicia condamnării care a intrat, în ce-l priveşte, în puterea lucrului judecat; în atare caz, neexercitarea de către inculpat a apelului are semnificaţia achiesării la starea de fapt stabilită de prima instanţă şi la condamnarea sa. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5543 din 30 septembrie 2005

Art. 386 lit. a Contestaţia în anulare împotriva deciziei de respingere a recursului declarat contra încheierii prin care s-a dispus menţinerea arestării preventive, formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc. pen., este inadmisibilă, întrucât pe calea contestaţiei în anulare poate fi desfiinţată numai o hotărâre penală definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 388 din 23 ianuarie 2006

Art. 461 … Aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, potrivit cărora persoana care are calitatea de martor în sensul acestei legi şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare, neîncadrându-se în nici unul dintre cazurile prevăzute în art. 461 alin. (1) C. proc. pen.

Prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 pot fi invocate numai cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei, pentru a se aprecia dacă în raport cu denunţul formulat s-au putut descoperi şi trage la răspundere penală persoanele care au săvârşit infracţiunile grave arătate de către denunţător, iar nu pe calea contestaţiei la executare, după ce denunţătorul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă şi se află în executarea pedepsei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1478 din 7 martie 2006

Art. 386 lit. c Contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen. poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei. Prin urmare, contestaţia în anulare introdusă împotriva deciziei prin care, în procedura

74


revizuirii, instanţa de recurs a respins recursul declarat de revizuient, este nefondată. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2854 din 5 mai 2006

Art. 386 După respingerea prin hotărârea definitivă a contestaţiei în anulare, contestatorul nu poate introduce o nouă contestaţie întemeiată pe aceleaşi motive, întrucât, într-un atare caz, există autoritate de lucru judecat. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3767 din 13 iunie 2006

Art. 388 Instanţa respinge contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen. ca inadmisibilă în principiu, dacă a fost introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea mai târziu de 10 zile de la începerea executării. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6626 din 10 noiembrie 2006

art. 386 lit. c Contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen., formulată împotriva deciziei pronunţate de către instanţa de recurs cu privire la executarea mandatului european de arestare este inadmisibilă, întrucât pe calea contestaţiei în anulare prevăzută în art. 386 lit. c) C. proc. pen. pot fi atacate numai hotărârile penale definitive prin care se rezolvă acţiunea penală, iar hotărârea privind executarea mandatului european de arestare are ca obiect exclusiv predarea persoanei solicitate, iar nu rezolvarea acţiunii penale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3408 din 22 iunie 2007

art. 391 Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată în art. 391 C. proc. pen., în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în urma examinării admisibilităţii în principiu a acesteia, se dispune prin decizie. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5889 din 6 decembrie 2007

art. 386 lit. e În conformitate cu dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, dacă la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. Dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente în cazul în care inculpatul a invocat în faţa instanţei de recurs dreptul la tăcere prevăzut în art. 70 alin. (2) C. proc. pen., întrucât în acest caz instanţa de recurs nu poate proceda la ascultarea inculpatului, ci este obligată să constate incidenţa prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 190 din 21 ianuarie 2008

art. 386 lit. a Potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Mama minorului care are calitatea de parte vătămate şi care a împlinit vârsta de 14 ani, dobândind capacitatea de exerciţiu restrânsă, nu îl reprezintă pe minor, ci îl asistă în procesul penal şi, prin urmare, neîndeplinirea de către instanţa de recurs a procedurii de citare a acestui părinte - care nu este reprezentantul legal al unei părţi lipsite de capacitate de exerciţiu - nu constituie cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1045 din 21 martie 2008

75


art. 387 În conformitate cu art. 387 alin. (1) teza I C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi introdusă de părţi. Persoana care are calitatea de curator instituită numai pentru o anumită fază procesuală şi pentru o persoană faţă de care s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată (scoaterea de sub urmărire penală, urmată de obligarea la tratament medical conform art. 113 C. pen.), nu poate exercita calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, fiind o persoană lipsită de calitate procesuală. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1144 din 27 martie 2008

art. 386 lit. e În conformitate cu dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, dacă la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. Dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente în cazul în care contestaţia în anulare este exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa a respins recursul declarat contra sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., întrucât în acest caz niciuna dintre părţi nu are calitatea de inculpat şi, prin urmare, instanţa de recurs nu are obligaţia de a aplica prevederile art. 38514 alin. (11) sau art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2012 din 4 iunie 2008

art. 386 lit. b Conform art. 386 lit. b) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare. Faţă de condiţiile impuse de legiuitor pentru incidenţa cazului de contestaţie în anulare prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen., imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al părţii ce avea calitatea de recurent inculpat, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, nu îndeplineşte condiţiile legale ale cazului de contestaţie în anulare menţionat, întrucât cerinţa dovezii imposibilităţii de prezentare şi de încunoştinţare a instanţei despre această împiedicare la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs incumbă părţii, şi nu apărătorului acesteia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2342 din 26 iunie 2008

art. 386 lit. a Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen., când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Există cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., dacă inculpata recurentă a încunoştinţat instanţa de recurs, înainte de termenul la care s-a judecat cauza, cu privire la imposibilitatea de a se prezenta, întrucât este internată în spital, iar instanţa de recurs a judecat cauza fără a cita inculpata recurentă, conform art. 177 alin. (5) C. proc. pen., prin administraţia spitalului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2361 din 27 iunie 2008

art. 386 lit. e În dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., introduse prin Legea nr. 356/2006, se prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. În conformitate cu art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., introdus, de asemenea, prin Legea nr. 356/2006, instanţa de recurs este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

76


Contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. este fondată, în cazul în care inculpatul achitat de prima instanţă a fost condamnat de instanţa de apel pentru unele dintre faptele pentru care fusese trimis în judecată, fără a fi ascultat, iar instanţa de recurs a dispus condamnarea inculpatului prezent, fără a fi ascultat, şi pentru celelalte fapte, pentru care instanţa de apel menţinuse soluţia de achitare. În acest caz, dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. sunt incidente, chiar dacă recursul a fost soluţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006, întrucât obligaţia ascultării într-un asemenea caz exista şi înainte de intrarea în vigoare a legii menţionate, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2729 din 10 septembrie 2008

art. 386, 388 1. Contestaţia în anulare poate fi exercitată, conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive, inclusiv a celor prin care s-a dispus transferarea persoanelor condamnate, întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincţie în conţinutul art. 386 C. proc. pen. după cum prin hotărârea penală definitivă supusă contestaţiei în anulare a fost rezolvat sau nu fondul cauzei, spre deosebire de revizuire, care poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei, aşa cum rezultă din conţinutul art. 393 C. proc. pen. şi din modul în care legiuitorul a reglementat calea extraordinară de atac a revizuirii.

2. În conformitate cu prevederile art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării. În sensul acestor prevederi, prin începerea executării se înţelege data efectivă a încarcerării persoanei condamnate la o pedeapsă privativă de libertate. Prin urmare, contestaţia în anulare împotriva hotărârii penale definitive prin care s-a dispus transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România poate fi exercitată cel mai târziu în 10 zile de la data efectivă a încarcerării persoanei condamnate pe teritoriul României. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3278 din 16 octombrie 2008

art. 386 lit. e Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, dacă la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. sunt incidente în cazul în care inculpatul, achitat de prima instanţă, a fost condamnat de instanţa de apel, soluţie menţinută de instanţa de recurs, fără a fi ascultat de instanţele de control judiciar şi, deşi nu a fost prezent la judecarea recursului, lipsa acestuia a fost motivată, iar instanţa de recurs nu a depus diligenţele legale necesare pentru a asigura prezenţa inculpatului la judecarea recursului. Omisiunea instanţei de recurs de a depune aceste diligenţe constituie o încălcarea a obligaţiei de ascultare a inculpatului, care îi incumbă potrivit art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3909 din 27 noiembrie 2008

77


art. 386 Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

În cazul în care contestatorul, deşi a introdus contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri penale definitive - decizia pronunţată de instanţa de recurs, a formulat critici referitoare la o încheiere de amânare a pronunţării, act procedural ce nu este supus examinării pe calea contestaţiei în anulare, al cărei obiect îl constituie numai hotărâri penale definitive, potrivit art. 386 C. proc. pen. coroborat cu art. 311 alin. (2) din acelaşi cod, contestaţia în anulare este inadmisibilă. Pronunţarea hotărârii în condiţiile art. 306 şi art. 310 C. proc. pen. - etapă ulterioară desfăşurării judecării cauzei, la care părţile nu se citează - nu face obiectul examinării prin prisma cazului de contestaţie în anulare prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., care se referă în mod explicit numai la neîndeplinirea procedurii de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs şi, prin urmare, priveşte numai faza în care au fost formulate cereri, au fost administrate probe în limitele prevăzute de lege şi au fost susţinute concluzii asupra recursului.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1331 din 9 aprilie 2009

C. proc. pen., art. 386 lit. e) Dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente, în cazul în care inculpatul s-a prevalat, în faţa instanţei de recurs, de dreptul de a nu face nicio declaraţie prevăzut în art. 70 alin. (2) C. proc. pen. În acest caz, împrejurarea că inculpatul şi-a exercitat dreptul de a nu face nicio declaraţie în absenţa apărătorului ales, dar în prezenţa apărătorului din oficiu, este lipsită de relevanţă, întrucât prezenţa apărătorului în momentul ascultării inculpatului sau al exercitării dreptului de a nu face nicio declaraţie nu are un rol de autorizare a opţiunii inculpatului, ci are rolul de a asigura prevenirea neregulilor în modul în care se ia declaraţia ori în care se ia act de exercitarea dreptului de a nu face nicio declaraţie, acest rol fiind îndeplinit şi de apărătorul din oficiu. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1086 din 22 martie 2010

C. proc. pen., art. 386 lit. a) Cazul de contestaţie în anulare prevăzut în dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. poate fi invocat numai de către partea cu privire la care procedura de citare nu a fost îndeplinită conform legii pentru termenului la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs. În consecinţă, în cazul infracţiunii de luare de mită, invocarea de către condamnaţi a neîndeplinirii procedurii de citare, conform legii, cu privire la denunţător nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., întrucât, pe de o parte, condamnaţii pot invoca numai neîndeplinirea procedurii de citare, conform legii, cu privire la aceştia, iar pe de altă parte, denunţătorul care beneficiază de o cauză de nepedepsire nu are calitatea de parte în procesul penal. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1425 din 14 aprilie 2010

78


REVIZUIREA

Art. 394 În cazul unei condamnări, prin cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art.394 alin.1 lit.a C.proc.pen. trebuie să se urmărească achitarea condamnatului, iar nu menţinerea condamnării, cu modificarea încadrării juridice. Dacă cererea este formulată în sensul schimbării încadrării, ea trebuie respinsă în principiu. Secţia penală, decizia nr.853 din 14 februarie 2002

Art. 394 Revizuire. Hotărâri de condamnare a unor persoane diferite pentru aceeaşi faptă. În cazul în care condamnatul invocă, în motivarea cererii de revizuire, împrejurarea că pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat definitiv au fost trimise ulterior în judecată alte persoane, cererea trebuie soluţionată în raport cu prevederile art.394 alin.1 lit.e C.proc.pen, care se referă la situaţia când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, examinându-se hotărârile şi dosarele indicate de revizuient, iar nu în raport cu prevederile de la lit.a a aceluiaşi text de lege, care se referă la fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Secţia penală, decizia nr.2041 din 17 aprilie 2002

Art. 394 Cererea de revizuire se adresează procurorului care, după efectuarea actelor procedurale prevăzute în art.399 C.proc.pen., sesizează instanţa competentă. Hotărârea prin care se soluţionează cererea de revizuire adresată de condamnat direct instanţei, fără parcurgerea procedurii de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, este o hotărâre contrară legii sancţionată cu casarea. Secţia penală, decizia nr.2236 din 26 aprilie 2002

Art. 394 Cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art.394 alin.1 lit.a C.proc.pen. nu poate fi respinsă cu motivarea că faptele şi împrejurările invocate de revizuient au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, fără ca instanţa de revizuire să verifice temeinicia cererii prin examinarea probelor conţinute în dosarul de fond. Decizia nr.3155 din 19 iunie 2002

Art. 401 Potrivit art.401 C.proc.pen., competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă; această instanţă este competentă indiferent de soluţia adoptată în sentinţă şi de soluţiile pronunţate de instanţa de apel şi cea de recurs, cu excepţia existenţei unor hotărâri ce nu se pot concilia, când competenţa revine, dintre instanţele care au pronunţat hotărârile, celei superioare în grad. Ca atare, dacă inculpatul a fost achitat de judecătorie, soluţie menţinută de tribunal, iar curtea de apel, casând hotărârile, a condamnat pe inculpat, judecarea cererii de revizuire este de competenţa judecătoriei, iar nu a curţii de apel. Decizia nr.3356 din 27 iunie 2002

Art. 394 Pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se cere, conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, ca mărturia mincinoasă să fi determinat darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. Când mărturia mincinoasă se referă numai la circumstanţele în care a fost săvârşită infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea, cererea de revizuire nu este fondată, întrucât mărturia nu a dus la condamnarea nelegală sau netemeinică a revizuientului. Secţia penală, decizia nr. 2769 din 10 iunie 2003

79


Art. 394, 395 În cazul în care se invocă de către revizuent că un martor a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire o cere, iar această situaţie nu se poate dovedi prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, ea se constată în procedura de revizuire. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5896 din 10 noiembrie 2004

Art. 394 În cazul condamnării unei persoane pentru mai multe infracţiuni săvârşite în concurs sau pentru săvârşirea unei infracţiuni continuate, cererea de revizuire prin care se tinde a se dovedi împrejurarea că revizuentul nu a săvârşit mai multe dintre infracţiunile reţinute ca fiind în concurs, respectiv mai multe din acţiunile componente ale infracţiunii continuare nu se întemeiază pe nici unul din cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen. şi, ca atare, este nefondată.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 303 din 14 ianuarie 2005

Art. 394, 397, 402 Instanţa judecă cererea de revizuire în limitele cazului prevăzut în art. 394 C. proc. pen. invocat în cerere şi care a format obiectul actelor de cercetare efectuate de procuror.

Un alt caz de revizuire nu poate fi invocat în faţa instanţei; ca atare, nu are temei legal trimiterea cauzei la procuror pentru completarea cercetărilor prealabile cu privire la un caz de revizuire neinvocat în cererea scrisă adresată procurorului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1022 din 11 februarie 2005

Art. 394, 403 În temeiul art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanţa, ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor, examinează, între altele, dacă cererea de revizuire se sprijină pe unul dintre motivele prevăzute în art. 394 din acelaşi cod. Dacă motivele invocate în cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, cererea, neîndeplinind condiţia menţionată, se va respinge ca inadmisibilă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5060 din 9 septembrie 2005

Art. 394, 395 Situaţiile care constituie cazuri de revizuire potrivit art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen., cum sunt săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către martorii audiaţi în cauza a cărei revizuire se cere şi a celei de neglijenţă în serviciu de către persoana care a efectuate cercetarea penală, dacă nu pot fi dovedite prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, se constată în procedura de revizuire. Situaţiile menţionate constituie cazuri de revizuire, atunci când nu au fost cunoscute de instanţa de judecată la soluţionarea cauzei a cărei revizuire se cere, nefiind invocate cu ocazia soluţionării acesteia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 128 din 11 ianuarie 2006

Art. 278 1 , 393, 394 Cererea de revizuire a hotărârii pronunţate în temeiul art. 2781 C. proc. pen. este inadmisibilă, întrucât, în raport cu prevederile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei, printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, iar hotărârile pronunţate în procedura reglementată în dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. nu îndeplinesc această condiţie, neconţinând o rezolvare a fondului cauzei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1943 din 27 martie 2006

Art. 394 Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar

80


conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen., cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Redeschiderea urmăririi penale, dispusă de procuror prin ordonanţă faţă de o altă persoană decât condamnatul revizuient, pentru faptele care au constituit obiectul acţiunii penale îndreptate împotriva acestuia, nu constituie motiv de revizuire, neavând semnificaţia unei fapte sau a unei împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen. Dacă, însă, după redeschiderea urmăririi penale, o altă persoană a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru săvârşirea, exclusiv de către aceasta, a faptelor care au constituit obiectul acţiunii penale îndreptate împotriva condamnatului revizuient, există cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar acesta constituie motiv de revizuire potrivit art. 394 alin. (2) din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3055 din 12 mai 2006

Art. 385 1 , 397 În cazul în care cererea de revizuire a fost adresată instanţei, aceasta o trimite procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, competent potrivit art. 397 C. proc. pen. În acest caz, în raport cu prevederile art. 385 1 C. proc. pen., recursul declarat împotriva sentinţei prin care instanţa, sesizată direct prin cererea de revizuire, se desesizează şi trimite cauza la procuror este inadmisibil. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3088 din 15 mai 2006

Art. 394 lit. f Condamnarea unora dintre martori pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere nu constituie motiv de revizuire, prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., dacă declaraţiile acestor martori nu au servit la pronunţarea hotărârii, fiind înlăturate de către instanţă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5377 din 19 septembrie 2006

art. 394 lit. e Revizuirea întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitoare la existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, poate fi exercitată numai împotriva a două sau mai multe hotărâri penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Prin urmare, revizuirea pentru cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu poate fi exercitată împotriva unei hotărâri prin care instanţa s-a desesizat şi a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale şi a unei hotărâri prin care s-a soluţionat fondul cauzei, pentru inconciliabilitate între acestea. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 40 din 15 ianuarie 2007

art. 246, 396, 721 Persoana prevăzută în art. 396 C. proc. pen. care a formulat cererea de revizuire poate să-şi retragă cererea, instanţa fiind obligată să ia act de declaraţia de retragere a cererii de revizuire, întrucât dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică, potrivit art. 721 C. proc. civ., şi în materiile prevăzute de alte legi, deci şi în materie procesual-penală, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice, iar conform art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1824 din 2 aprilie 2007

art. 397 Cererea de revizuire, adresată în mod greşit direct instanţei, iar nu procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, conform art. 397 C. proc. pen., se trimite procurorului competent, prin sentinţă, care poate fi atacată cu recurs. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 202 din 5 februarie 2008

81


art. 399 În soluţionarea cererii de revizuire, nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu sunt ţinute de concluziile procurorului, înaintate potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen. şi, prin urmare, dacă înscrisurile pe care se bazează cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. au fost obţinute după efectuarea cercetărilor de către procuror, instanţa are obligaţia să examineze cererea de revizuire ţinând cont de aceste înscrisuri şi nu poate dispune reluarea cercetărilor, o astfel de soluţie nefiind prevăzută de lege. I.C.C.J., secţia penală, decizia 2831 din 16 septembrie 2008

art. 394 lit. e Revizuirea pentru cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitor la existenţa a două sau mai multor hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei. În consecinţă, revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei şi a unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, întrucât rezoluţiile procurorului de neîncepere a urmăririi penale nu constituie hotărâri penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3835 din 21 noiembrie 2008

C. proc. pen., art. 394 alin. (1) lit. e) Cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitor la existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, presupune pronunţarea a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care se exclud. Nu este incident cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în situaţia pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de achitare şi a unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, pentru infracţiuni de luare de mită, săvârşite de aceeaşi persoană, la aceeaşi dată, dar în exercitarea atribuţiilor de control la persoane juridice diferite, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive - de achitare şi de condamnare - nu se exclud, nereferindu-se la aceeaşi faptă, ci la fapte diferite. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4043 din 3 decembrie 2009

C. proc. pen., art. 397 alin. (1) Instanţa, sesizată direct prin cererea de revizuire, se desesizează şi trimite cauza procurorului competent potrivit art. 397 alin. (1) C. proc. pen., prin sentinţă, care poate fi atacată cu recurs. I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 1489 din 14 septembrie 2009

C. proc. pen., art. 394 alin. (1) lit. e) Cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitor la existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, presupune pronunţarea a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care se exclud. Nu este incident cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în situaţia pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de achitare şi a unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, pentru infracţiuni de luare de mită, săvârşite de aceeaşi persoană, la aceeaşi dată, dar în exercitarea atribuţiilor de control la persoane juridice diferite, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive - de achitare şi de condamnare - nu se exclud, nereferindu-se la aceeaşi faptă, ci la fapte diferite. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4043 din 3 decembrie 2009

C. proc. pen., art. 396 În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., rudele apropiate ale condamnatului, cum este sora acestuia, pot cere revizuirea, chiar şi după moartea condamnatului, însă calitatea de substituit procesual a rudei apropiate este limitată, în cazul în care condamnatul este în viaţă, la formularea cererii de revizuire, fără a include exercitarea

82


căilor de atac ordinare împotriva hotărârii prin care cererea de revizuire a fost soluţionată, căile de atac ordinare exercitându-se în condiţiile dreptului comun, în conformitate cu art. 362 şi art. 3852 C. proc. pen. Prin urmare, recursul exercitat de sora condamnatului în viaţă, în calitate de rudă apropiată, împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel în procedura revizuirii, este inadmisibil. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1450 din 15 aprilie 2010

C. proc. pen., art. 397 alin. (1)Cererea de revizuire adresată direct instanţei se trimite procurorului competent, potrivit

art. 397 alin. (1) C. proc. pen., prin sentinţă, care poate fi atacată cu recurs, inclusiv în cazul în care cererea de revizuire a fost formulată împotriva hotărârii judecătoreşti având ca obiect o plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 16 de la 6 aprilie 2009, publicată pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, respingând recursul în interesul legii, au reţinut că reglementările cuprinse în art. 397 alin. (1) şi art. 399 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. pen. nu sunt susceptibile de interpretare, precum şi că însuşi ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art. 402, 403, 404, 405 şi 406 C. proc. pen., prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu şi soluţiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată şi direct instanţei, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligaţia să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale. I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 255 din 18 februarie 2010

COMPLETUL 9 JUDECATORI

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Condiţii. Soluţii. Desfiinţarea hotărârii pronunţate în recurs în anulare. C. proc. pen., art. 408 1

Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen. poate fi exercitată, ori de câte ori consecinţele grave ale încălcării unui drept prevăzut în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - constatată prin hotărârea definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului - continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii definitive pronunţate de instanţa penală română.

Condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen. sunt îndeplinite, în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, înscris în art. 6 din Convenţie, care a constat în înlăturarea, pe calea recursului în anulare, a unei dispoziţii favorabile inculpatului, cuprinsă într-o hotărâre judecătorească definitivă. Într-un astfel de caz, consecinţele grave ale încălcării dreptului la un proces echitabil, care continuă să se producă, nu pot fi remediate decât prin admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea hotărârii prin care s-a admis recursul în anulare şi respingerea, ca nefondat, a acestuia.

I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 510 din 22 iunie 2009

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Condiţii. Soluţii. Desfiinţarea hotărârilor pronunţate în primă instanţă şi în căile de atac, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţa. C. proc. pen., art. 408 1

Potrivit dispoziţiilor art. 4081 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă există o hotărâre definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului prin

83


care s-a constatat o încălcare a unui drept prevăzut în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii penale definitive pronunţate de instanţa română. Condiţiile prevăzute în art. 4081 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, prin hotărâre definitivă, o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 2 din Convenţie, referitoare la prezumţia de nevinovăţie, încălcare constând în influenţarea opiniei publice prin declaraţiile reprezentanţilor autorităţilor privind vinovăţia revizuenţilor, anterior pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare a acestora, precum şi prin prezentarea revizuenţilor în faţa instanţei în costumul locului de detenţie, specific persoanelor condamnate.

Consecinţele grave ale încălcării prezumţiei de nevinovăţie în procesul penal finalizat prin condamnarea revizuenţilor continuă să se producă, iar înlăturarea acestor consecinţe presupune desfiinţarea hotărârilor pronunţate în primă instanţă şi în căile de atac, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

I.C.C.J, Completul de 9 judecători, decizia nr. 780 din 19 octombrie 2009

Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Condiţii. Soluţii. Desfiinţarea hotărârii pronunţate în recurs, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului. C. proc. pen., art. 408 1

Dispoziţiile art. 4081 alin. (1) C. proc. pen. sunt incidente, în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, prin hotărâre definitivă, o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constând în neaudierea inculpatului de către instanţa de recurs şi condamnarea acestuia în recurs, în condiţiile în care inculpatul fusese achitat în primă instanţă. În acest caz, consecinţele grave ale încălcării dreptului la un proces echitabil, înscris în art. 6 paragraful 1 din Convenţie, continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin admiterea cererii de revizuire şi desfiinţarea hotărârii pronunţate de către instanţa de recurs, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului. I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 781 din 19 octombrie 2009

84


EXECUTAREA PEDEPSELOR

AMANAREA SI INTRERUPEREA EXECUTARII PEDEPSEI. CONTESTATIA LA EXECUTARE. LIBERAREA CONDITIONATA

]Art. 453, 455 Cererea de întrerupere a executării pedepsei întemeiată pe existenţa unor boli care-l pun pe condamnat în imposibilitate de a executa pedeapsa nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, motivându-se că anterior o cerere întemeiată pe aceleaşi motive a fost respinsă. În atare situaţie nu există autoritate de lucru judecat, iar cererea trebuie soluţionată pe fond, în urma efectuării unei noi expertize medico-legale. Decizia Secţiei penale nr.1706 din 29 martie 2002

Art. 454, 456 Cererea de amânare a executării pedepsei se adresează instanţei de executare. Dacă în cursul judecării cererii condamnatul este arestat şi depus într-un penitenciar aflat în raza teritorială a altei instanţe, competentă să soluţioneze cererea rămâne instanţa de executare sesizată Secţia penală, decizia nr.1794 din 3 aprilie 2002

Art. 453 1. În cazul în care din actele medicale rezultă date potrivit cărora bolile de care suferă condamnatul nu necesită un tratament deosebit, se impune ca în expertiza medico-legală să se precizeze dacă acesta se află în imposibilitate de a executa pedeapsa. În atare situaţie concluzia din expertiză, în sensul că tratamentul nu se poate asigura în reţeaua sanitară a penitenciarelor este neconcludentă şi îndoielnică, neputând constitui temei pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei.

2. Dacă executarea pedepsei a fost anterior amânată, următoarea amânare se dispune în continuare, cu începere de la data expirării celei precedente.

3. După efectuarea a trei expertize medico-legale de către institutul medico-legal local cu privire la acelaşi condamnat, următoarele expertize pot fi efectuate numai de Institutul Naţional de Medicină Legală „Prof.dr.Mina Minovici”. Secţia penală, decizia nr.2661 din 24 mai 2002

\

Art. 453 Când o condamnată are un copil mai mic de un an, executarea pedepsei poate fi amânată, respectiv întreruptă. Dacă din datele cauzei rezultă că această măsură nu este în interesul unei mai bune ocrotiri a copilului, instanţa nu este obligată să dispună amânarea sau întreruperea executării pedepsei. Secţia penală, decizia nr.1220 din 11 martie 2003

]Art. 453 Când o condamnată are un copil mai mic de un an, executarea pedepsei poate fi amânată, respectiv întreruptă. Dacă din datele cauzei rezultă că această măsură nu este în interesul unei mai bune ocrotiri a copilului, instanţa nu este obligată să dispună amânarea sau întreruperea executării pedepsei. Secţia penală, decizia nr.1220 din 11 martie 2003

Art. 419, 458 În cazul în care executarea pedepsei aplicate a fost suspendată, prevederile art.458 alin.1, ale art.419 alin.2 C.proc.pen. şi ale art.14 C.pen. nu sunt aplicabile, întrucât procedura de modificare a pedepsei definitive şi cea de sesizare a instanţei de către judecătorul delegat cu efectuarea punerii în executare a hotărârii presupun existenţa unei pedepse

85


aflată în curs de executare sau susceptibilă a fi pusă în executare. Modificarea pedepsei definitive poate fi cerută numai în cazul în care s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei, situaţie în care aceasta devine executabilă şi, deci, prevederile legale menţionate devin aplicabile. Secţia penală, decizia nr.1490 din 25 martie 2003

Art. 450 Potrivit art. 450 alin. (1) C. proc. pen., liberarea condiţionată se dispune de judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.Textul menţionat se referă la locul de deţinere în care condamnatul se află la data formulării cererii, nu la acela unde a fost transferat ulterior, înainte de judecarea cererii. Secţia penală, decizia nr. 5370 din 20 noiembrie 2003

Art. 453 În cazul în care cu privire la starea sănătăţii condamnatului, cu ocazia judecării unei cereri anterioare de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei au fost efectuate mai multe expertize medico-legale, dintre care ultima de Institutul Naţional de Medicină Legală „Prof.dr.Mina Minovici”, cu ocazia judecării unei noi cereri expertiza nu mai poate fi efectuată de un for medico-legal inferior acestuia. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2781 din 21 mai 2004

Modificare de pedepse Instanţa competentă să dispună contopirea pedepselor aplicate prin hotărâri definitive, potrivit art. 449 alin. (2) C. proc. pen., este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, indiferent dacă această instanţă este ierarhic inferioară instanţei de executare a primei hotărâri definitive. Secţia penală, decizia nr. 2995 din 2 iunie 2004

Art. 453 al. 1 lit. c Starea sănătăţii părintelui paralizat, aflat în îngrijirea exclusivă a celui condamnat, constituie o împrejurare specială ce justifică amânarea executării pedepsei pe timpul necesar demersurilor în vederea internării bolnavului într-o instituţie de asistenţă socială, evitându-se astfel consecinţele grave pe care le-ar avea pentru familie executarea imediată a pedepsei de către condamnat I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5404 din 21 octombrie 2004

Art. 453, 455 Nepredarea bunurilor avute în gestiune la data arestării şi nerezolvarea problemelor de natură financiară cu instituţia în care condamnatul era încadrat, constituie, în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împrejurări speciale când executarea pedepsei poate fi amânată sau întreruptă pentru evitarea unor consecinţe grave pentru condamnat şi unitatea la care a lucrat. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6181 din 22 noiembrie 2004

Art. 453-457 În cazul întreruperii executării pedepsei în temeiul art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., până când condamnatul bolnav se va găsi în situaţia de a putea continua executarea pedepsei, fără stabilirea duratei întreruperii, instanţa care a pronunţat sentinţa poate, prin încheiere ulterioară, să fixeze pentru instanţa de executare termen de control pentru cunoaşterea stării sănătăţii condamnatului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 139 din 10 ianuarie 2005

Art. 455, 453 Rezolvarea unor neînţelegeri cu rudele privind probleme succesorale şi clarificarea altor aspecte patrimoniale ale condamnatului nu constituie împrejurări speciale la care se referă art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi, deci, nu justifică întreruperea executării pedepsei; starea de detenţie nu constituie o piedică pentru condamnat de a se adresa, direct sau prin

86


mandatar, forurilor competente să soluţioneze astfel de situaţii. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2721 din 25 aprilie 2005

Art. 453, 455 1. Pentru soluţionarea unei cereri de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se cere ca pe baza unei expertize medico-legale, iar nu al unui raport de constatare medico-legală, să se stabilească dacă cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.

2. Hotărârea prin care se dispune întreruperea executării pedepsei şi internarea sub pază într-o clinică din sistemul Ministerului Sănătăţii este nelegală, deoarece între întreruperea executării pedepsei şi internarea sub pază există incompatibilitate, internarea sub pază însemnând că executarea pedepsei nu a fost întreruptă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3203 din 20 mai 2005

Art. 453 Cererea condamnatului de întrerupere a executării pedepsei nu se poate soluţiona în baza unei expertize medico-legale efectuată anterior cu peste un an în altă cauză; prin expertiză trebuie să se stabilească dacă boala de care suferă condamnatul, aflată în stadiul din momentul judecării cererii, îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa, constatările anterioare fiind irelevante sub acest aspect. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4595 din 3 august 2005

Art. 453 Instanţa se poate pronunţa asupra cererii condamnatului de întrerupere a executării pedepsei închisorii numai pe baza unei expertize medico-legale, obligatorie potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care să stabilească dacă boala de care suferă cel condamnat îl pune pe acesta în imposibilitatea de a executa pedeapsa. Dacă cel condamnat refuză să se prezinte pentru efectuarea expertizei medico-legale, instanţa nu poate dispune întreruperea executării pedepsei închisorii pe baza altor acte medicale. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5519 din 29 septembrie 2005

Art. 450 Contestaţia împotriva procesului-verbal de amânare a propunerii de liberare condiţionată se judecă, potrivit art. 450 alin. (1) C. proc. pen. referitor la instanţa competentă să dispună asupra liberării condiţionate, de judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere unde se află persoana condamnată la data emiterii procesului-verbal, chiar dacă ulterior acestei date condamnatul a fost transferat într-un loc de deţinere din circumscripţia unei alte judecătorii. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1064 din 17 februarie 2006

Art. 449 1. Dacă cel condamnat se află în stare de deţinere, cererea de contopire a pedepselor aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive pentru infracţiuni concurente se soluţionează, potrivit art. 449 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., de instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, chiar dacă cel condamnat solicită, pe lângă contopirea pedepselor, lămurirea dispozitivului hotărârii pronunţate de instanţa de executare a ultimei hotărâri, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.

2. În cazul în care curtea de apel este instanţa de executare a ultimei hotărâri, întrucât a dispus recunoaşterea unei hotărâri străine de condamnare pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile concurente, instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor este, conform art. 449 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., curtea de apel în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere unde condamnatul execută pedeapsa. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1737 din 17 martie 2006

87


Art. 449 Potrivit art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei, dacă în cursul executării pedepsei se constată pe baza unei alte hotărâri definitive existenţa concursului de infracţiuni, este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.

Dacă ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină, care a dispus condamnarea pentru infracţiuni ce se judecă în primă instanţă, potrivit legii române, de tribunal, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află locul de deţinere al condamnatului, chiar dacă recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate în străinătate a fost dispusă, conform legii, de curtea de apel. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 4942 din 30 august 2006

art. 449 1. În raport cu prevederile art. 449 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora sesizarea instanţei pentru a dispune asupra modificării pedepsei se face nu numai la cererea procurorului sau a celui condamnat, ci şi din oficiu, instanţa sesizată cu o cerere de contopire a pedepselor aplicate prin hotărâri definitive pentru infracţiuni concurente nu poate lua act de retragerea cererii de contopire a pedepselor formulată de cel condamnat, având obligaţia de a se pronunţa asupra acesteia.

2. În conformitate cu prevederile art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei aplicate persoanei condamnate aflate în stare de deţinere - dacă în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa concursului de infracţiuni - este instanţa corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină, care a dispus condamnarea pentru infracţiuni ce se judecă în primă instanţă, potrivit legii române, de judecătorie, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al condamnatului, iar nu curtea de apel care a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată în străinătate. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2147 din 23 aprilie 2007

art. 329, 453 1. Existenţa cazului de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., referitor la starea de graviditate a condamnatei, se dovedeşte pe baza oricărui act medical emis de un organ de specialitate, nefiind necesară efectuarea unei expertize medico-legale, întrucât pentru constatarea cazului de amânare a executării pedepsei prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. mijlocul de probă nu este prestabilit de legiuitor, spre deosebire de cazul de amânare prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru constatarea căruia expertiza medico-legală este obligatorie.

2. În cazul în care dispune amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, instanţa trebuie să menţioneze în minută şi în dispozitivul hotărârii obligaţiile condamnatului prevăzute în art. 4531 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., omisiunea instanţei de a menţiona aceste obligaţii atrăgând casarea hotărârii sub acest aspect.

3. Potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., dacă în cursul cercetării judecătoreşti administrarea unei probe anterior admisă, cum este efectuarea expertizei medico-legale, apare ca inutilă, instanţa, după ce ascultă procurorul şi părţile, poate dispune ca acea probă să nu mai fie administrată. Încălcarea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., prin omisiunea instanţei de a pune în discuţia procurorului şi a părţilor utilitatea probei anterior admisă, se sancţionează cu nulitatea relativă, condiţionată de existenţa unei vătămări care să nu poată fi

88


înlăturată decât prin anularea actului. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4258 din 14 septembrie 2007

art. 454 alin. (2), art. 457 alin. (2 1 ) Potrivit art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea în continuare a pedepsei, iar instanţa apreciază că întreruperea executării pedepsei şi lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din prevederile art. 457 alin. (2) şi alin. (21) raportat la art. 454 alin. (2) teza a doua C. proc. pen. rezultă că instanţa de executare ţine evidenţa întreruperilor acordate, iar la expirarea termenului, ia măsuri pentru reînceperea executării. Dacă nu s-a stabilit un termen, judecătorul delegat al instanţei de executare este obligat să verifice periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat întreruperea executării pedepsei, iar când constată că aceasta a încetat, să ia măsuri pentru reîncarcerarea condamnatului.

Prin urmare, aceste prevederi nu interzic stabilirea unui termen de întrerupere a executării pedepsei închisorii pentru cazul prevăzut în art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În acest caz, condamnatul poate, la expirarea termenului de întrerupere a executării pedepsei închisorii, să formuleze o nouă cerere de întrerupere întemeiată pe art. 455 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dacă starea sănătăţii nu s-a ameliorat.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 652 din 24 februarie 2009

C. proc. pen., art. 449 alin. (2) Instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopirea a pedepselor aplicate prin hotărâri de condamnare pronunţate de instanţe române şi prin hotărâri de condamnare pronunţate de instanţe străine - hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în procedura transferării persoanei condamnate - este, conform art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanţa corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate. Dacă ultima hotărâre de condamnare a fost pronunţată de o instanţă străină, instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate, corespunzătoare instanţei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanţă. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 414 din 15 martie 2010

89


ONTESTATIA LA EXECUTARE

Contestaţie la executare Judecarea contestaţiei la executare întemeiată pe o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, prevăzută în art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., revine, potrivit art. 461 alin. (2), instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Dispoziţia de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere fără indicarea organului care va exercita supravegherea şi a datelor la care condamnatul trebuie să se prezinte la acesta, precum dispoziţia generică de a impune condamnatului respectarea obligaţiilor prevăzute în art. 863 C. pen. sunt de natură să creeze nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută.

Sub cel din urmă aspect este de observat că instanţa nu poate impune condamnatului respectarea tuturor obligaţiilor prevăzute în art. 863 C. pen., ci numai a uneia sau a mai multora dintre ele, acestea urmând să fie precizate în dispozitivul hotărârii, cu concretizarea, după caz, a profilului cursului de învăţământ ori de calificare; a limitei teritoriale ce nu trebuie depăşită; a locurilor a căror frecventare, a persoanelor cu care intrarea în legătură sau a vehiculelor a căror conducere este interzisă, respectiv a măsurilor medicale ce trebuie respectate. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2617 din 15 mai 2004

Art. 520 Pentru recunoaşterea, pe cale incidentală sau pe cale principală, a hotărârilor penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate, este necesar ca instanţa să examineze hotărârea a cărei autenticitate se certifică de autoritatea competentă străină.Pentru contopirea pedepselor pronunţate de instanţa română cu o pedeapsă pronunţată de instanţa străină nu este suficientă examinarea hotărârii străine prin care s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului; pentru a stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 520 C. proc. pen., instanţa trebuie să examineze hotărârea prin care s-a dispus condamnarea, certificată şi tradusă în limba română. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2170 din 22 aprilie 2004

Art. 461 lit. c În cazul în care se dispune confiscarea mai multor bunuri, este necesar ca în dispozitivul hotărârii să se precizeze datele necesare identificării acestora. În lipsa unor atare precizări hotărârea nu poate fi executată, fiind supusă cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 718 din 31 ianuarie 2005

Art. 461 lit. d Contestaţia la executare formulată în temeiul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prin care se solicită înlăturarea măsurii de siguranţă a expulzării, deoarece condamnatul ar fi supus unor tratamente inumane în ţara de origine prin executarea unei pedepse, este inadmisibilă, dacă hotărârea de condamnare în ţara de origine este anterioară celei prin care s-a dispus expulzarea de instanţa română, întrucât incidentul invocat de condamnat este anterior judecării procesului în România, iar nu ivit în cursul executării pedepsei. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1407 din 24 februarie 2005

Art. 461 În cazul prevăzut în art.461 alin.1 lit.c C.proc.pen., competentă să judece contestaţia este instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, iar nu instanţa de executare, ca în celelalte cazuri de contestaţie. Secţia penală, decizia nr.1834 din 9 aprilie 2003

Art. 461 Deducerea greşită a arestării preventive, în sensul că prin hotărârea de condamnare pronunţată de prima instanţă a fost dedusă o perioadă de timp mai mare decât cea a

90


arestării preventive efective, atrage incidenţa cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe calea contestaţiei la executare putând fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, cum este cel referitor la deducerea greşită a arestării preventive, fără a se repune în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 167 din 12 ianuarie 2006

Art. 460, 461 În cazul în care condamnatul, fiind extrădat din străinătate, se află în tranzit într-un loc de deţinere la data formulării contestaţiei la executare întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., competenţa de a soluţiona contestaţia la executare nu aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află acest loc de deţinere, ci instanţei de executare sau instanţei în circumscripţia căreia se află locul de deţinere unde condamnatul execută pedeapsa, potrivit art. 461 alin. (2) din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 175 din 12 ianuarie 2006

Art. 460-461 Contestaţia la executare întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. se judecă, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care contestaţia la executare formulată de condamnatul deţinut este întemeiată atât pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. c), cât şi pe cele ale art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută este, în acelaşi timp, instanţă de executare, competenţa de judecată a contestaţiei aparţine acestei instanţe, iar nu instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 675 din 1 februarie 2006

Art. 460-461 Instanţa competentă să judece contestaţia la executare se stabileşte în raport cu cazul de contestaţie incident în cauză, iar nu cu acela invocat de contestator. Ca atare, în cazul în care contestatorul a invocat atât cazul de contestaţie la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. c), cât şi pe cel prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. d), însă în speţă este incident numai acest din urmă caz de contestaţie, iar condamnatul nu a fost încă arestat în vederea executării pedepsei, competenţa revine instanţei de executare, potrivit art. 461 alin. (2) raportat la art. 460 alin. (1) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2010 din 24 martie 2006

Art. 418, 461 Potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. pen., contestaţia la executare întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) se judecă de instanţa de executare sau de instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului.

În cazul în care, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004, curtea de apel a dispus recunoaşterea unor hotărâri penale străine, transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, conversiunea condamnării şi a emis mandatul de executare a pedepsei, curtea de apel nu constituie instanţă de executare, în sensul art. 418 şi art. 461 alin. (2) C. proc. pen., ci o instanţă specială desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile reglementate în legea menţionată. Într-un atare caz, instanţa competentă să judece contestaţia la executare nu este, prin urmare, curtea de apel, ci instanţa competentă material potrivit legii române să judece în primă instanţă infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 2912 din 8 mai 2006

Art. 44, 458, 461 Contestaţia la executare întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. se poate face numai când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă

91


cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării, iar aplicabilitatea prevederilor art. 458 alin. (1) din acelaşi cod sunt limitate la situaţiile când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, sau o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa.

În raport cu aceste prevederi, modificările legislative aduse prin Legea nr. 247/2005 dispoziţiilor art. 44 alin. (21) C. pen. referitoare la legitima apărare nu constituie nici temei pentru exercitarea contestaţiei la executare prevăzută în art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât aceasta priveşte cauze care înlătură răspunderea penală, cauze de stingere sau de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării, iar nu cauze care înlătură caracterul penal al faptei cum este legitima apărare, şi nici temei pentru aplicarea art. 458 alin. (1) din acelaşi cod, deoarece aplicarea acestui text de lege este limitată la situaţiile când prin legea penală nouă fapta a fost dezincriminată ori pedeapsa prevăzută de lege este mai uşoară. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3200 din 18 mai 2006

art. 447 În conformitate cu prevederile art. 447 alin. (1) C. proc. pen., instanţa competentă să se pronunţe asupra revocării sau anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 C. pen. sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute în art. 864 ori în art. 865 C. pen. este instanţa care judecă sau a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. În cazul în care, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, se descoperă că cel condamnat săvârşise o infracţiune anterioară, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, instanţa competentă să se pronunţe asupra anulării suspendării este instanţa care a judecat în primă instanţă infracţiunea anterioară, întrucât această infracţiune ar putea atrage anularea suspendării. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 635 din 1 aprilie 2008

92

lnk:CPE%20PRL%201000000%201997%2086

lnk:CPE%20PRL%201000000%201997%2085

lnk:CPE%20PRL%201000000%201997%2083


PROCEDURI SPECIALE

Art. 215 În cazul în care se dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art.215 alin.4 C.pen., dar nu şi a infracţiunii de fals, anularea cecurilor folosite la săvârşirea infracţiunii este nelegală. Decizia Secţiei penale nr.1892 din 10 aprilie 2002

Art. 384 Când constată că s-au falsificat acte oficiale ori sub semnătură privată, instanţa este obligată, potrivit art. 348 C. proc. pen., să dispună din oficiu anularea acestora, indiferent dacă acţiunea penală a fost soluţionată prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal. Secţia penală, decizia nr. 5761 din 9 decembrie 2003

Art. 14, 170, 348 În cazul în care, prin împotrivirea la executarea unei hotărâri civile partea vătămată este lipsită de folosinţa unui teren ce i-a fost atribuit, instanţa trebuie să dispună, din oficiu, potrivit art. 14 alin. (3) lit. a), art. 170 şi art. 348 C. proc. pen., restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, chiar dacă nu există constituire de parte civilă sau partea civilă constituită nu o cere, cu condiţia ca schimbarea acelei situaţii să rezulte în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea să fie posibilă. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3653 din 30 iunie 2004

Art. 279 Plângerea prealabilă pentru faptele prevăzute în art. 279 alin. (2) lit. a) imputate persoanelor prevăzute la lit. c) C. proc. pen., cum sunt ofiţerii de poliţie judiciară, nu se adresează direct instanţei de judecată, ci organului competent să efectueze urmărirea penală, sesizarea instanţei putându-se face numai prin rechizitoriu. Când într-un asemenea caz plângerea este greşit îndreptată direct instanţei, lipsa la două termene consecutive a persoanei vătămate este lipsită de relevanţă, deoarece plângerea trebuie trimisă de instanţă organului de urmărire penală, potrivit art. 285 C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4401 din 15 iulie 2005

Art. 494 Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este, potrivit art. 494 C. proc. pen., fie instanţa ce a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

Dacă instanţa ce a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea este o instanţă militară şi înainte de introducerea cererii de reabilitare, printr-o modificare legislativă, cauza a fost trecută în competenţa instanţei civile, cererea de reabilitare se judecă de instanţa civilă devenită competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă sau de instanţa corespunzătoare acesteia în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul. Într-un atare caz, cererea de reabilitare judecătorească, fiind subsecventă condamnării, urmează sub aspectul competenţei regimul cauzei în care s-a pronunţat condamnarea, existent la momentul introducerii cererii de reabilitare. I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 4644 din 26 iulie 2006

Recursul in interesul legii Art. 414 2 Potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea dată problemelor de drept de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin

93


deciziile de admitere a cererilor de recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, însă soluţiile conţinute în aceste decizii se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Prin urmare, deciziile de admitere a cererilor de recurs în interesul legii nu constituie temei pentru exercitarea contestaţiei la executare. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6814 din 21 noiembrie 2006

art. 222 Plângerea penală adresată direct instanţei se trimite, prin sentinţă, organului de urmărire penală competent, în temeiul prevederilor art. 222 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent. Sentinţa prin care instanţa se desesizează şi trimite plângerea penală la organul de urmărire penală competent poate fi atacată cu recurs. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 41 din 15 ianuarie 2007

!!! art. 133 În cazul în care, din conţinutul plângerii adresate instanţei, nu rezultă care este obiectul acesteia, instanţa declară nulă plângerea, în temeiul prevederilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. - potrivit cărora cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, între altele, obiectul ei va fi declarată nulă - întrucât dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică, potrivit art. 721 C. proc. civ., şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice, iar Codul de procedură penală nu cuprinde soluţia ce poate fi pronunţată de instanţă în astfel de situaţii. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 473 din 3 septembrie 2007

art. 195, art. 385 9 alin. (1) pct. 10 1. Pronunţarea, în mod greşit, de către instanţa de apel asupra unui apel inexistent, în sensul admiterii acestuia, nu constituie o eroare materială, care poate fi îndreptată conform art. 195 C. proc. pen., ci o eroare de conţinut, care a implicat o deliberare a membrilor completului de judecată asupra hotărârii atacate, precum şi asupra soluţiei ce urma a fi adoptată în rezolvarea cauzei.

Pentru a fi supuse procedurii de îndreptare prevăzută în art. 195 C. proc. pen., erorile trebuie să fie materiale şi evidente. Constituie erori materiale evidente numai acele greşeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau prenumelui unei persoane, a unei sume, a unor date calendaristice la care se referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidenţa erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta, certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea ori exprimarea unei convingeri.

2. Omisiunea instanţei de a se pronunţa, prin decizie, asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză, soluţia referitoare la acesta fiind consemnată numai într-o încheiere, atrage incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1916 din 25 mai 2009

C. proc. pen., art. 222 alin. (2) Conform art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea penală trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.

Plângerea penală adresată direct instanţei, care nu întruneşte cerinţele prevăzute în dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu cuprinde descrierea faptei pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate, se respinge ca inadmisibilă, nefiind incidente dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 653 din 30 martie 2009

94


INFRACTIUNI SAVARSITE DE MINORI

Minor Cauzele în care inculpatul este minor se judecă de către judecători anume desemnaţi potrivit legii. Şedinţa de judecată se desfăşoară separat de celelalte şedinţe şi nu este publică. Dacă, între timp, inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani, instanţa rămâne competentă să judece potrivit procedurii speciale în cauzele cu minori, cu excepţia cazului în care inculpatul a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor, dar împlinise vârsta de 18 ani înainte de data sesizării instanţei, situaţie în care este judecat potrivit procedurii obişnuite. Când, în aceeaşi cauză, sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii major, completul este compus din judecători anume desemnaţi, dar judecata se face potrivit procedurii obişnuite, în şedinţă publică. Secţia penală, decizia nr.1405 din 19 martie 2003

Art. 197, 485 În cazul în care infractorul minor este judecat în şedinţă publică, încălcându-se prevederile art. 485 alin. (2) C. proc. pen., sancţiunea este nulitatea relativă, ce operează, potrivit art. 197 alin. (1) şi /4) din acelaşi cod, numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului şi nulitatea a fost invocată de parte până la un anumit moment procesual; ea poate fi luată în considerare şi din oficiu, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Secţia penală, decizia nr. 2515 din 28 mai 2003

Art. 290, 483, 486 Când se judecă un major care a săvârşit infracţiunea cu participarea unui minor, instanţa se compune din judecători anume desemnaţi potrivit legii şi judecă după procedura obişnuită. Aceasta înseamnă că, în atare situaţie, judecata este publică, sub sancţiunea nulităţii absolute prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6748 din 14 decembrie 2004

Art. 483 … Cauzele în care inculpaţii sunt majori se judecă în complete obişnuite, iar nu de judecători anume desemnaţi, chiar dacă infracţiunile au fost săvârşite asupra unor minori.

Sub acest aspect, dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 304/2004 privitoare la înfiinţarea în cadrul instanţelor de drept comun a unor secţii sau complete specializate pentru judecarea infracţiunilor săvârşite de minori sau asupra minorilor nu fac trimitere la prevederile din Codul de procedură penală; ca atare, dispoziţiile art. 483 potrivit cărora cauzele în care inculpatul este minor se judecă de către judecători anume desemnaţi potrivit legii nu se aplică şi cauzelor în care inculpatul este major iar infracţiunea a fost săvârşită asupra unui minor. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1037 din 11 februarie 2005

Art. 385, 484 1. Potrivit prevederilor art. 484 alin. (2) C. proc. pen., Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor se citează la judecarea cauzelor cu infractori minori, aceste prevederi nefiind aplicabile la judecarea cauzelor privind infracţiuni săvârşite asupra minorilor şi, ca atare, în aceste cauze, omisiunea instanţei de a cita Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor nu constituie cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.

95


2. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la citare, inclusiv cele referitoare la citarea Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, nefiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, poate fi invocată numai de către partea în favoarea căreia au fost instituite respectivele dispoziţii legale.I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 6779 din 2 decembrie 2005

96

Jurisprudenta procedura penala sintetizata

Documents

Transcript of Jurisprudenta procedura penala sintetizata