ArticoleCartiAntreprenoriatFinante PersonaleEducatie bancaraEducatie bursieraFonduri europeneS-a lansat o aplicatie care te ajuta sa-ti faci un PFA in 5 minuteLaurentiu Mihai S-a lansat o aplicatie care te ajuta sa-ti faci un PFA in 5 minute2016-02-16T09:20:45+00:00 Antreprenoriat, AplicatiiNu rata! Reduceri de pana la 80% la carti de educatie financiara si afaceri! Vezi oferta!

In Romania, daca statul nu face nimic sa scapam de birocratie, gasim noi solutii pentru a ne face viata mai usoara.

Din cauza birocratiei si a cozilor interminabile de la Registru Comertului, Raul Pop, Alin Vlasin, Mihai Negrean ?i Paul Atasiei s-au aliat si au dezvoltat un start-up extrem de util pentru cei care vor sa-si faca un PFA.

Aplicatia despre care vorbesc se numeste Approd.ro si are ca scop sa te ajute de completezi CORECT si intr-un timp foarte SCURT formularele pentru infiintare sau desfiintare PFA.

Ceva imi spune ca nu se vor opri doar la aceste 2 formulare. Raul Pop mi-a confirmat ca vor urma si formularele pentru infiintari/desfiintari de SRL-uri.

Aplicatia este foarte usor de folosit si intuitiva. Este un website simplu in care fiecare utilizator trebuie sa parcurga anumiti pasi usori in completarea corecta a documentelor.

Daca ai de facut un PFA/I.I. ai putea folosi aplicatia cu cea mai mare incredere.

Cu siguranta este Startup-ul pe care statul ar trebui sa-l cumpere cat se poate de repede

Succes in afaceri!

Laurentiu Mihai

Articol Recomandat! Cum sa investi sa investesti pe bursa in mod gratuit!

Felicitari pentru ca ai citit tot articolul. Daca ti-a placut, ajuta-ma sa-l promovez mai departe cu un share:

574Share2Share18ShareTweetAveam nevoie de iubirea mamei, nu sa ma bage in camasa de fortaScris in data de 19 Feb 2016 | Stilul tau | 5 Comentarii

1505

SUMOMEAu inchis-o pe prietena mea la spitalul de psihiatrie. Parin?ii ei biologici. Cei care i-ai hranit nevoile fizice, dar nu si cele emotionale pentru ca astfel de sentimentalisme sunt �ieftine�. Eu am sarit pe ei. Le-am contestat decizia. Am vorbit cu fratele ei. Reprezentantul familie. 29 de ani. Casatorit. Cu copil mic. Un ceta?ean model. Nu fumeaza, nu bea alcool, munce?te de la 5 diminea?a pana seara. Plate?te taxe! Au o afacere de familie. Sunt oameni onesti si muncitori.

Ea este oaia neagra a familiei deoarece este exuberanta, creativa, diferita. Iesita din �normalitatea� familiei. Isi doreste altceva decat mama, tata si fratele ei. Ei trag de ea. Sa revina la afacerea de familie. Ea incearca sa-si impace si sufletul si familia. O incercare epuizanta.

Doarme trei ore pe noapte. Lucreaza la barul pe care vrea sa-l deschisa si la afacerea familiei. Se trezeste in fiecare dimineata la 4. E greu pentru o femeie sa reziste la asemenea presiune. Fumeaza mult. Are cearcane, dar rezista! Face tot ce poate sa nu dezamageasca pe nimeni. Seara se relaxeaza cu prietenii la barul pe care vrea sa-l deschida. E modalitatea ei de a face ce-i place. Bea un pahar de vin si fumeaza un joint. Terapie raspandita in zilele noastre unde stresul risca sa te inghita si sa te anihileze. Nu zic ca e fireasca, dar nici de camasa de forta.

Am fost de doua ori la baruletul ei. Era obosita dar se straduia sa multumeasca pe toata lumea. O meserie grea! I-am spus sa se odihneasca. M-a intrebat daca arata rau. Stia ca nu o sa o mint. I-am spus ca o stiu altfel si m-as bucura daca s-ar odihni si gasi un echilibru intre munca de la bar si afacerea familiei.

Am mai fost o singura data la ea de atunci. Ne-a servit asa cum te serveste o mama. Ne-a pus de toate pe masa. Ne-a pus si tablite cu numele nostru in dreptul farfuriei. Detalii mici care spun multe despre motivatiile unui om. Ea cauta apreciere si iubire, ceea ce i-a lipsit in copilarie.

Intr-o zi ne-am dat intalnire la restaurantul altei prietene. Am mancat impreuna si mi-a povestit de un episod din vara. �Andreea, am cunoscut iadul. Eu traiam pe Pamant, dar sufletul meu era in Iad.� A plans. Am fost alaturi de ea. Mi-a spus ca s-a dus la mama ei acasa. A dormit cu ea. Avea nevoie sa o tina in brate. Sa o ajute sa aiba din nou incredere in ea si in viata. I-am spus ca s-a terminat! Ca acum e bine! Raul a trecut! Am vorbit inca o data despre importanta odihnei. Ne-am despartit cu planuri frumoase. Sport si odihna.

Nu ne-am mai sunat. Eu m-am intors la viata mea. Ea si-a vazut de-a ei. Asa e viata, ne intoarce la valorile noastre. Dar eram plina de speranta ca va fi bine. Ca-si va gasi echilibrul.

Intr-o seara, dupa ce ies de la sala, merg la prietena mea la restaurant sa mananc o salata. O cunostinta comuna care era la o masa alaturata vine la mine si la prietena mea si ne spune �puteti veni putin�?

Ma uit la ea si o intreb glumind, �e grav�?

�Da.� Ma intrebam ce poate fi asa grav ca nu ne poate spune la masa?!�

Mergem in vestiarul restaurantului si ne spune:�Au internat-o la spitalul de psihiatrie.�

Nu se poate! Pe prietena cu care am luat pranzul saptamana trecuta. Fug la geanta si o sun. Raspunde: �Iubito, unde esti?�

�Nu vrei sa stii, Andreea.�

Si imi spune ca mama ei, impreuna cu tatal si fratele ei au internat-o la spitalul de nebuni, printre schizofrenici si psihotici.

Plangand imi spune, �eu aveam nevoie ca mama mea sa ma tina in brate, nu sa ma interneze la spitalul de nebuni.�

Incerc sa o linistesc! �Maine iesi de acolo!� E doar o neintelegere! Totul o sa fie bine! Acum, odihneste-te!

Continuam sa-i repet acelasi lucru pe care i l-am spus prima si ultima oara cand am vazut-o, de parca nu stiam sa-i spun altceva.

�Vin maine la tine, fii linistita! Culca-te acum!�

Incerc sa nu judec! Nu-mi iese! Ce solutie primitiva o fi si asta? Pana la spitalul de psihiatrie mai sunt cateva statii. Psihoterapia si alte forme de terapie alternativa. In fine, o sa vad maine ce se poate face si cum s-a ajuns la o astfel de decizie.

Ma trezesc la 7:30 la fel de tulburata. Pun mana pe telefon. Aveam un mesaj de la A. La 06 dimineata mi-a scris: �mi-au luat telefonul. Suna-ma pe numarul asta!�

O sun! �Andreea, mi-au luat telefonul. Sunt sub sechestru. Nu pot iesi de aici. Ajuta-ma! Fa ceva!�

Inchid telefonul si ma gandesc. Nu stiu pe nimeni la spitalul asta. Eu am facut practica la Gataia. Alt spital de psihiatrie. Pe cine sun? Imi amintesc ca in grupul de psihoterapeuti avem o psihiatra. O sun pe Ioana sa aflu procedura din spitale si cum pot sa retina un adult de 31 de ani contra vointei ei.

Ii spun ce s-a intamplat si imi recomanda sa sun un membru al familiei si sa intreb, �ce s-a intamplat�, dar fara sa-i judec decizia.

Am incredere in Ioana, este un profesionist deosebit. Il sun pe fratele ei ca sa-mi dea numarul mamei ei. Raspunde! Ma prezint si il intreb exact ce mi-a spus Ioana, psihiatra:

�Ce s-a intamplat cu A.?�

Si incepe una dintre cele mai ingrozitoare discutii pe care le-am avut vreodata cu o fiinta umana. Fratele. 29 de ani. Puritan de profesie. Om onest si loial. Fara de pacat. Coborat pe Pamant pentru a fi fratele bun. Si-a facut treaba de cetatean onorabil, dar nu si-a cunoscut niciodata sora. Se intelege asta din limbaj (logic si rational):

�Sora mea are niste probleme la cap. A facut niste prostioare si noi ca familie am decis sa stea o perioada in spital, pentru binele ei.�

Il intreb, mai in serios, mai la misto, prostioarele astea ce le-a facut A. se pot trata doar la Jebel, spitalul de psihiatrie si pentru Masuri de siguranta? Esti sigur ca este cea mai buna solutie pentru sora ta? Pot vorbi si cu mama ta? Ea ce parere are?

�Mama mea e langa mine si noi, ca familie am ales ce este mai bine pentru ea. E acelasi lucru daca vorbesti cu mine.� Ma gandesc ca are dreptate. Nu am cu cine vorbi in familia asta.

Timp de 45 de minute petrecute cu �sfantul� la telefon am incercat sa-i spun ca vindecarea in izolare si camasa de forta nu functioneaza si tot ce ii pot face sedativele si tranchilizantele surorii lui este sa-i amane problema, nu sa i-o rezolve.

Am inchis telefonul. Eram mai tulburata ca la aflarea vestii. Mi-am dat seama ca a fost internat omul gresit!

Avem o problema reala. Psihoza familiei. Astia o tin internata cat au ei chef. Astia habar nu au ce inseamna spitalul de psihiatrie si care sunt metodele de tratament! Astia nu simt ce simte sora si fiica lor. Sufera de ceea ce se numeste lipsa de empatie, compasiune si iubire.

O sun pe Anca Munteanu, fosta decana de la facultatea de psihologie de la Universitatea de Vest si singurul om care vorbeste psihologie in Romania. Stiti vreun psiholog clinician la Jebel?

�Da, Andreea, avem o colega, Carla Ghebutiu, uite aici numarul. O sun pe Carla. O dulceata de fata. Imi spune ca a fost internata azi-noapte si ca se intereseaza de cazul ei.Ii spun ca eu nu astept sa ma resune si ma pornesc spre spital. �In regula�, spune Carla. �Te astept! Suna-ma cand ajungi ca sa ies dupa tine.�

Intru la dus si aud ca suna telefonul. Ies urgent si apuc sa raspund! Ma gandeam ca e A. Era Carla.

�Andreea, din pacate nu am vesti bune, familia prietenei tale a interzis vizitele! Si nu stiu cum a ajuns numele tau pe lista! Nu poti veni sa o vezi! Tot ce pot face este sa te tin la curent cu starea ei.�

Mi-am ars sansa sa o vad pe prietena mea. Acel blestemat telefon l-a facut pe fratele ei sa-mi interzica vizitele.

Il dau mesaj: �Daca considerati potrivit, m-as bucura tare mult sa ma luati si pe mine cu voi cand mergeti in vizita la A. Cred ca i-ar face bine.�

Nimic.

Ma suna A. plangand de pe numarul unui coleg de pavilion. �Andreea, ce caut eu aici? Ce caut eu aici?�

Incerc sa o linistesc! Ii spun ca este o eroare a sistemului si tot ce conteaza este sa se odihneasca ca sa iasa cat mai repede de acolo. O rog sa nu se gandeasca decat ca este la un Spa unde tot ce trebuie sa faca este sa doarma si sa se relaxeze.

Il sun pe fratele ei din nou. Nimic! Nu-mi mai raspunde la telefon! Eram persoana non grata pentru ca am indraznit sa-l rog sa-si reconsidere optiunea de-a isi seda si droga legal sora.

A. ma suna de pe numarul secret si de 10 de ori pe zi, de obicei seara. Cand nu era sedata, plangea si vorbea mult. Cand era sedata nici nu putea vorbi la telefon�doar suna dupa ajutor.

Au trecut zile in sir si ea era inchisa la spitalul de psihiatrie si de Masuri de siguranta printre schizofrenici si criminali. Destin decis de propria familie. De o familie dezinformata si care refuza prin orice cale o informare alternativa. Se pare ca le plac solutiile extreme.

Ma intreb, cum ar fi ca toti tinerii rataciti sa fie inchisi, sedati si izolati

de prieteni si comunitate? Au ei sanse sa se faca bine? Ai vazut tu om care sa se vindece intre patru pereti? Ai vazut tu vreun spital de psihiatrie din Romania?! Le-am vazut eu. Acolo terapia e pe ultimul loc!

Nu vrei sa vezi asa ceva. Vorbim despre un spital care gazduieste 400 de pacienti alcoolici, criminali, psihotici si schizofrenici.

Prietena mea nu sufera de niciun diagnostic de mai sus, ci sufera de ceea ce se numeste foarte stiintific, stare de NEIUBIRE. Boala de care sufera 90% din populatie, in afara acestui geniu de frate care le are pe toate. Casa, masina, doua motoare, bani in banca, o afacere, o sotie si un copil model.

Eu l-as fi internat pe el cu sora lui. Si pe ma-sa care refuza sa raspunda la telefon ca sa dea explicatii la straini. Si pe taica-su a carui glas nu l-am auzit pana acum. Si stii de ce recomand sa se interneze toata familia?

Pentru ca un mar stricat va continua sa imbolnaveasca restul merelor si de obicei nu ala internat este marul stricat al familiei. Granita dintre normalitate si patologie este foarte subtire iar diagnosticul se imparte la toti membrii familiei. Sunteti atat de sanatosi pe cat sunt roadele pomului vostru!

Le-am scris pe Facebook! Stiam ca o sa citeasca! Speram ca brutalitatea mea sa-i trezeasca! Sa inteleaga ca terapia fara iubire este doar o tehnica. In schimb iubirea, este cea mai buna forma de psihoterapie.

Nimic! Au trecut aproape doua saptamani. Incerc sa-mi fac treaba fara sa ma mai implic emotional. Rezist greu! Revolta ma consuma pe dinauntru, dar cumva reusesc sa o stapanesc. Scrisul ajuta.

In weeekend aveam de filmat pentru proiectul Muzele. Impreuna cu cameramanul meu Claudiu, merg acasa la Luminita Tundrea, om deosebit, politician si consilier local ca sa-i iau interviu.

Pentru ca Lumi este o tipa super desteapta si inteleapta, ii povestesc ce s-a intamplat cu prietena mea. Imi spune ca o cunoaste pe directoarea de la Jebel, Bianca Gavrilita.

Wooow! Am prins din nou speranta ca o pot ajuta! Era cea mai buna veste pe care o puteam primi. Ce crezi? Nici bine nu inchei discutia cu Luminita ca ma suna A.

�Andreea, vreau ca astazi sa faci ceva ce stii ca mi-ar fi placut sa fac. Ia-o pe prietena noastra Geny si mergeti sa mancati undeva, iesiti si cumparati-va ceva, faceti ceva frumos pentru alti oameni. Fa un cadou cuiva din partea mea.�

Intru in panica! Nu-mi placea ce spune. Daca-si face rau? Oare poate sa se raneasca acolo, in incinta spitalulul de psihiatrie si Masuri de �siguranta�?!

Intru in rol de terapeut si ii spun ca am nevoie sa iesa de acolo pentru ca avem o gramada de chestii frumoase de facut! Ii ating corzile subtiri. Ii insuflu incredere si speranta!

Am nevoie de tine pentru un proiect unic in Romania! Sa facem un centru pentru tinerii din Romania unde poti sa faci tot ce-ti place. Sa-i inspiri cu povestea ta. Sa-i ajuti sa nu treaca prin iadul prin care ai trecut. Am nevoie de tine! Numai tu poti face asta!

Imi dau seama ca starea ei emotionala este foarte proasta si incerc sa o proiectez intr-un viitor plin de speranta! O sa vin la tine! O sa te scot de acolo! O sa vii acasa si o sa facem lucruri frumoase impreuna! Gandeste-te ca toti prietenii te asteapta sa vii acasa! Te iubim mult si avem nevoie de tine!

Plangea si ma ruga sa fac ceva frumos pentru ea si sufletul ei. Eram speriata, suparata si furioasa!

Ma linistesc la gandul ca Luminita o sa vorbeasca cu directoarea si o sa-mi permita sa merg la ea sa o strang in brate si sa-i duc cartea lui Christina Groff, �Setea de Intregire.�

A doua zi primesc numarul ei de telefon. Era weekend. Decid sa o sun la inceputul saptamanii viitoare.

Vine iubitul meu si incerc sa ma relaxez in bratele lui. A. nu m-a mai sunat. Eu nu o sunam pentru ca mi-era frica sa nu-i creez probleme. Imi spunea ca are telefonul ascuns pentru ca li se permite doar o ora pe zi sa comunice cu grupul de sprijin, prietenii. Tot de la ea stiu ca mama ei nu a mai vizitat-o.

Inca o data ma revolt! Cum e posibil sa te vindeci in conditiile in care nu ai pe umarul cui plange? Nu auzi o vorba buna? Nu primesti o imbratisare?! Ce sistem de rahat e asta? Ce este in capul acestui frate?! Cum putea permite asa ceva?! Cum se gandea ca spitalul de psihiatrie ii ofera ingrijire afectiva surorii lui? Asta este o alta forma de abuz emotional si spiritual!!! Este strigator la cer! Imi vine sa merg peste familie si sa-i strang de gat! Sa merg la spital si sa fac scandal!

A. ma suna in fiecare zi si imi spunea sa vin la ea cu fratele ei. Eu nu-i puteam spune ca fratele ei imi interzice vizitele. Nu puteam sa-i creez si mai multa durere. Ii spuneam ca asa voi face.Nu era nimic de facut. Fratele nu raspundea. Carla nu putea sa imi ofere nicio informatie. Era confidential. Inteleg!

Mai vorbeam cu prietena mea Geny de situatie. In rest, cu nimeni. Nici prietenul meu nu stia ce s-a intamplat pana ce nu am iesit intr-o seara la cina si o cunostinta comuna a deschis discutia despre A. Asa a aflat si el. Mi-a activat din nou toata revolta interioara.

Nu mai rezist! Ma gandesc la rana ei, la rana mea, la rana copiilor orfani, abuzati, respinsi, abandonati si traumatizati. Ce se va intampla cu ei daca vor ajunge intr-un spital de psihiatrie atat de nepregatit? Alaturi de alti 400 de pacienti?!

Cine ii va mangaia, cine ii va tine in brate, cine la va spune ca, indiferent de ce au facut, sau nu au facut, merita iubire?!

Pot 4 psihoterapeuti sa tina in brate 400 de pacienti rau iubiti in copilarie?! In spitalul de psihiatrie Jebel muncesc doar 4 psihoterapeuti. Iti vine sa crezi cat de grava este problema sistemului medical din Romania? Este strigator la cer!!!

O sun pe Bianca Gavrilita. Nu raspunde. O sun pe Carla, colega mea si ii spun ca am primit numarul directoarei spitalului si vin pana acolo.

Zis si facut. Pornesc spre Jebel. Eram sigura ca o sa o vad pe A. In sfarsit voi avea oportunitatea sa o strang in brate si sa-i dau cartea Christinei Groff.

La intrare ma asteapta un portar, probabil acela care a fost informat sa nu ma primeasca la vizite. Ca orice roman educat anunt ca merg la directoare. Instant calea se elibereaza de interdictii.

Intru in cladire si dau de receptie unde se afla doua doamne zambitoare. �O caut pe d-na director Bianca Gavrilita.�

O secunda sa o anunt. Cum va numiti? Ii spun poezia si ma pofteste inauntru.

Bianca Gavrilita. O femeie tanara si frumoasa. Gandesc imediat ca am cu cine discuta.

De la usa imi tranteste un mesaj neasteptat: �ai inteles gresit, Andreea.� Eu i-am spui Luminitei ca situatia nu este asa cum crezi.

�Se poate�, ii spun. M-as bucura sa ma insel dar ceea ce stiu este ca prietena mea este inchisa intre patru pereti de aproape doua saptamani.

As vrea sa aflu ca nu e asa si ca traiesc un vis urat, dar vorbesc aproape zilnic cu ea si ceea ce aud este durere si disperare, fara strop de vindecare.

�Nu o poti vedea pe A. Familia a interzis vizitele. Eu nu pot sa te ajut cu nimic.�

Nicio noutate pana aici. Nicio urma de eroare in sistemul meu de gandire. Nu am aflat nimic nou din ceea stiam, dar cred ca Bianca a aflat cate ceva despre membrii familiei.

Am avut grija sa atasez la dosar informatiile pe care nu le detinea, pentru ca vezi tu, familia si-a prezentat doar latura luminata! Fara de cusur!

�Doar fata are ceva la cap, nu stiu pe cine seamana, probabil pe prietenii ei, ca pe noi nu. Noi suntem familia model.�

Ei bine, n-am reusit nimic din ce mi-am propus si imaginat. Am lasat cartea pe masa directoarei cu speranta ca va ajunge la ea. Dupa doua saptamani de revolta, eram si mai revoltata!

In fata mea se gasea o femeie, managerul unui spital de psihiatrie care facea tot ce-i statea in putinta pentru a conduce un sistem medical al naibii de viciat. Ea e de profesie medic ginecolog, nu psihiatru si nici psihoterapeut.

Probabil ca n-are prea mare importanta asta din momoment ce familia a decis ca fiica lor trebuie sa zaca in spital pana decid ei. Ba mai mult, ei se simteau in siguranta stiind-o acolo. Afara, nu o puteau controla pe rebela.

Eram profund descurajata. Eram atat de aproape de ea, dar totusi atat de departe. M-am ridicat si am anuntat ca voi merge la colega mea, Carla.

Imi venea sa intru in fiecare pavilion ca sa o gasesc. Imi venea sa plang si sa urlu in acelasi timp. De mult nu m-am mai simtit atat de neputincioasa.

Ajung la Carla, un inger de femeie. Era in cabinet cu o pacienta. Ma asez pe un fotoliu si privesc cu ochii in lacrimi la femeia pe care o consilia Carla.

�In ce an suntem? In ce anotimp suntem?�

In preajma primaverii, raspunde femeia. Un raspuns elegant si delicat. Se uita la mine, ii zambesc, imi zambeste. Un moment de normalitate. Nimic patologic pana aici.

Carla o incurajeaza sa citeasca, sa se plimbe, sa aiba o viata activa. Ea vorbeste de familie. De fetele ei ocupate care n-au timp sa o viziteze. Mi se frange inima! Pentru ea, pentru A., pentru fiecare pacient al spitalului, pentru fiecare om singur pe lume.

Cum ajungem sa ne pierdem mintile? Ce ce ne face sa nu mai vrem sa stim in ce an si anotimp suntem?!

Ma afund in fotoliu si vreau sa dispar cu totul. Sa ma conectez la alta lume. Sa cer explicatii pentru nebunie.

Tot ce aud este, lipsa iubirii, Andreea. Asta imbolnaveste. Asta ne ia mintile! Asta ne face capabili de crima!

Si cand te gandesti ca mi-am dorit sa fiu psihoterapeut clinician. Eu, care plang si la desene animate. Cum as fi rezistat aici? Ce as fi facut in locul Carlei? Dar in locul Biancai?

Pleaca doamna si raman cu Carla. Imi spune ca Bianca este un manager excelent. Isi face minunat treaba. O cred, dar in acelasi timp stiu ca pestele se impute de la cap. Nu Bianca e responsabila de ceea ce se intampla. Nu exista vinovati. Doar victime. Suntem victimele unui sistem viciat! Imputit, asa cum sunt holurile spitalului.

Iubirea nu imbolnaveste. Nu creeaza dependente. Nu trimite oamenii la spitalul de psihiatrie si nici la farmacie. Doar ignoranta face treaba asta! Puterea pusa in maini gresite si corupte! Cu cine sa ma iau la tranta? Sunt disperata! Imi dau seama ca psihiatria din Romania este primitiva, nu poate trata pe nimeni de lipsa de iubire! Sedativele si tranchilizantele nu vindeca nicio inima ranita!

Tot ce reuseste medicina din Romania este sa serveasca interesele unor companii farmaceutice care se imbogatesc multumita suferintelor si dementelor noastre. Crizelor noastre existentiale!

Sunt ingrozita. O intreb ce salariu are. Ceva putin peste 1000 de lei, in timp ce medicii psihiatri sunt platiti cu 4000, 5000 de lei pe luna. Asa e �sanatos�, doar lucreaza cu Bayer si Pfizer de pe Wall Street.

Sceriul e sumbru. Toti fumeaza! Stresul e la el acasa. Halatele albastre, semnul distinct. In rest medicii nu arata mai bine decat pacientii. Chipurile le sunt incruntate. Slabe semne de vitalitate. Sunt ingrijorata. Ceea ce se se intampla in Romania mea este strigator la cer! Ceea ce se intampla in spitale este ingrozitor!

Trebuie sa ne informam, sa cautam solutii si terapii alternative la problemele care apar in familie inainte de-a apela la solutii primitive! Trebuie sa ne ascultam, sa ne atingem, sa ne tinem in brate mai des pentru ca singura terapie din spitale sunt sedativele, tranchilizantele si antidepresivele.

Sau vezi tu 4 psihoterapeuti sa consilieze 400 de pacienti? Eu nu! Si asta este starea de �sanatate� in aproape toate spitalele din Romania.

Stiai ca 3 din 4 romani sufera de depresie si atacuri de panica?! Ghici cu ce-s tratati? Cu medicamente, doar n-ai crezut ca-s tratati cu meloterapie sau iubire. Astea nu-s spitale, sunt lagare de concentare. Aici astepti sa mori, nu sa te vindeci.

Romanul stie ca ajutorul se gaseste in farmacii si spitale! El, saracul nu a auzit de terapia iubirii. Aia in care il iei in brate pe fratele tau si ii spui ca-l iubesti asa cum este acum, (depresiv, gras, alcoolic, drogat) inainte sa chemi salvarea ca sa-l duci la spitalul de psihiatrie.

Romania, trezeste-te! De abia atunci il poti ajuta pe celalalt. Cand simti ce simte fratele tau. Cand iti pui inima in joc. Compasiunea. Iubirea. Blandetea.

Aceste randuri nasc dintr-o rana universala, dintr-o educatie gresita si mai ales dintr-o pedagogie neagra care trebuie sa-si gaseasca sfarsitul in noile genera

tii! In mine si in tine!

Ceea ce a patit prietena mea, poti pati si tu. Trebuie sa stii ce sa faci. Bolile sufletului nu se trateaza cu medicamente si nici cu internari in spitale de psihiatrie. Trebuie sa ai grija de sufletul tau! Trebuie sa apelezi la psihoterapie cand simti ca nu te mai descurci singura. Trebuie sa te autoingrijesti!

Si mai ales, sa nu permiti sa iti fie calcate in picioare drepturile, alegerile si valorile de catre familie si alti membrii in halat (autoritate) ai societatii.

Ai dreptul sa iti alegi tratamentul iar pentru a rezolva o problema sunt zeci de solutii!Intr-o lume a solutiilor infinite, nu mai poti apela la tratamente primitive, si daca totusi nu stii cum sa ajuti, cere AJUTOR!

In lumea asta e plin de oameni dispusi sa ajute, sa-si puna inima la bataie, chiar daca nu prescriu sedative si tranchilizante. Dar sunt oameni care au capacitatea de-a lua in brate, de-a plange cu tine, de-a fi alaturi de tine cat traversezi noaptea intunecata a sufletului. Inconjoara-te de astfel de oameni!

Din pacate si cu durere in suflet trebuie sa spun ca o gramada de urgente spirituale sunt diagnosticate gresit ca fiind tulburari afective si de personalitate.

Prietena mea sufera de ceea ce se numeste stare de neiubire, nu de schizofrenie. Apeleaza la solutii disperate pentru ca o doare sufletul. Pentru ca nu simte ca e iubita si acceptata de familie.

Orice dependenta (insasi cea de mancare) este o �cautare spirituala prost directionata�, ne spune Christina Groff, un terapeut excelent si fosta alcoolica. Un vindecator ranit ca mine care a trecut prin iadul dependentelor si a iesit la lumina, vindecata si transformata.

Da, printre altele, i-am spus fratelui model ca sunt fosta dependenta de alcool si droguri. Lucru care nu mi-a mai permis sa o tin in brate si sa-i dau mai departe reteta mea de vindecare.

Am gresit! Am ratacit in viata, dar m-am regasit si de atunci nu fac altceva decat sa-mi recunosc greselile in fata lumii, ca ceilalti sa invete. Ca povestea mea sa salveze alte vieti, la fel cum povestea prietenei mele va salva viata altor suflete ratacite.

Doamne ajuta sa ne trezim cat mai avem timp si cand vedem un frate ratacind, sa-l luam in brate si sa-i oferim iubirea noastra, nu sa-i recomandam psihiatrul familiei.

Nu astepta sa fie prea tarziu! Vorbeste despre ceea ce te doare. Despre inima ta ranita! Asteptarea nu face decat sa-ti sporeasca �bagajul�. Cauta ajutor! Cere o imbratisare!

Exista milioane de oameni care sufera de starea de neiubire si nu apeleaza la terapie. Milioane de oameni care apeleaza la alcool, tutun, mancare, droguri, sex si multa munca ca sa fuga de rana. De starea de neiubire!

Niciodata nu-i prea tarziu sa-ti vindeci traumele din trecut! Sa primesti iubirea care ti-a lipsit! Sa o iei de la inceput!

Imi doresc ca povestea prietenei mele sa salveze viata altor suflete ranite.

P.S. Care-i povestea ta? Astept sa-mi spui ce te-ar ajuta si mai ales daca iubir

ea te-ar vindeca. Sau daca cunosti alta cale de-a vindeca ceea ce a fost ranit si respins in tine de familie.

P.S. 1 Povestea ta poate salva viata altei femei!

P.S. 2 Niciodata nu-i prea tarziu pentru o viata fericita!

Cu iubire si incredere infinita in tine,

AndreeaHai sa dezbatem. Lasa-mi un comentariu.