A U TO R I : C H I TA R U A N D R EEA C A M ELI A

M A N O LA C H E O A N A A N D R EEA

EFECTELE PREZENŢEI SAU ABSENŢEI ANGAJATORULUI

ÎN SEDIUL LOCULUI DE MUNCĂ

ASUPRA

NIVELULUI DE STRES AL ANGAJATULUI

R E Z U M A T Obiectiv: Cercetarea de faţă vizează influenţa prezenţei sau absenţei angajatorului în

sediul locului de muncă asupra nivelului de stres al angajatorului. Am tratat această problemă pentru a descoperi dacă sub influenţa prezenţei angajatorului în sediul locului de muncă, angajatul va prezenta un nivel de stres mărit faţă de angajatul care nu se află în aceeaşi locaţie cu angajatorul.

Ipoteza: Prezenţa angajatorului în sediul locului de muncă influenţează semnificativ statistic nivelul de stres al angajatului.

METODA. Participanţi: Studiul a fost realizat pe două grupuri aleator alese a câte 30 de angajaţi, respectiv două grupuri de experiment. Grupul de experiment 1 a fost selecţionat aleator din cadrul a trei companii, angajaţii aflându-se în prezenţa angajatorului, iar grupul de experiment 2 a fost selecţionat aleator din cadrul a patru companii, angajaţii neaflându-se în prezenţa angajatorului, ambele grupuri rezolvând chestionarul de evaluare al nivelului de stres.

Instrumente: Proba la care au fost supuşi subiecţii se numeşte “Chestionar de măsurare al nivelului de stres”, iar datele colectate au fost introduse în calculator şi prelucrate cu ajutorul programului de statistica SPSS. Aceste date au fost prelucrate cu ajutorul testului T pentru loturi independente.

Rezultate: Rezultatul obţinut în urma prelucrării datelor cu ajutorul testului T relevă faptul că nu există o diferenţă statistică deoarece p>0.05 şi astfel ipoteza cercetării nu este sprijinită de datele obţinute şi se acceptă ipoteza de nul.

Concluzii: Ca urmare, obiectivul cercetării nu este îndeplinit şi prezenţa angajatorului în sediul locului de muncă nu a dus la obţinerea unei diferenţe semnificative din punct de vedere statistic asupra nivelului de stres al angajaţilor.

INTRODUCERE

Optimumul motivaţional şi performanţa În toate tipurile de activitate, fie ele de joc, de învăţare, de muncă sau de creaţie,

oamenii doresc să atingă un anumit nivel de performanţă pentru a obţine satisfacţie personală, pentru îmbunătăţirea sau menţinerea nivelului imaginii de sine. . În activitatea de muncă oamenii pot dori să obţină performanţa datorită nevoii de realizare, motivaţia fiind astfel intrinsecă, sau pot fi motivaţi extrinsec de recompensele primite în urma atingerii performanţei. Pentru a aborda performanţa în contextul motivaţional este important să definim conceptul de «performanţă». Performanţa reprezintă îndeplinirea scopului la un nivel superior. Performanţa trebuie diferenţiata sub forma a două aspecte, şi anume: aspectul comportamental (ceea ce face subiectul pentru atingerea performanţei) şi aspectul final (rezultatul acţiunilor subiectului, al efortului depus de acesta cu scopul obţinierii performanţei). Se consideră ca s-a atins performanţa dorită numai în urma judecării şi evaluării rezultatului final. În consecinţă se consideră că aspectul final este cel care face performanţa evidentă. Cu toate acestea eforturile depuse de subiect pentru realizarea scopului la un nivel înalt, deşi mai puţin vizibile şi mai greu cuantificabile, sunt cele care sunt indispensabile pentru atingerea performanţei. În cadrul acestei componente comportamentale motivaţia, prin nivelul de activare a motivelor, joacă un rol crucial.

Frustrarea

Termenul de frustrare a fost folosit pentru prima dată de Sigmund Freud. Acesta definea frustrarea ca fiind «starea unui subiect care se găseşte în incapacitatea de a obţine obiectul satisfacţiei pe care şi-l doreşte». Freud era de părere că la baza simptomului nevrotic se află o frustrare care, cel mai probabil, a avut loc în copilarie. Totuşi, frustrarea la Freud nu era considerată ca având doar un efect dezorganizator asupra personalităţii, ea avea şi o funcţie de dezvoltare, dat fiind că pentru trecerea dintr-o etapă de dezvoltare în cealaltă era necesară o anumită frustrare.

Frustrarea poate fi văzută ca rezultând dintr-un conflict între trebuinţe, stări de necesitate, motive şi posibilitatea obiectivă de realizare a acestora. Este important de precizat că frustrarea nu are numai cauze externe, ci şi interne:

• Sursele interne de frustrare pot fi: scopuri divergente ale persoanei; o imagine de sine negativă, ce poate bloca resursele de realizare a motivului; aspiraţii mai înalte decât abilităţile obiective de realizare etc.

• Sursele externe de frustrare sunt foarte variate, de exemplu: un trafic foarte aglomerat care împiedică ajungerea la timp la o întâlnire importantă pentru subiect, zgomote deranjante din stradă sau de la vecini care împiedică persoana să doarmă, regulile şi normele sociale care stabilesc comportamentele dezirabile şi indezirabile într-o societate etc.

Agresivitatea

Este important de discutat problema agresivităţii ca reacţie la frustrare deoarece, dintre toate formele de a răspunde la situaţiile frustrante, agresivitatea este ceamai periculoasă atât pentru individ, cât şi pentru cei din jur. Agresivitatea a fost definită ca fiind «o caracteristică a acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral- psihologice sau mixte. Cel care a vorbit pentru prima dată de agresivitate ca reacţie a frustrării a fost însuşi Freud. Din perspectiva teoriei sale, agresivitatea reprezintă un instinct, un impuls, care apare atunci când motivele (şi mai ales nevoile sexuale) sunt frustrate. Freud este aşadar susţinătorul teoriei agresivităţii înnăscute, el considera că oamenii se nasc cu un instinct de a agresa, de a-şi manifesta violenţa. Se întâmplă destul de frecvent ca agresivitatea să nu fie îndreptată asupra sursei de frustrare, ci să fie redirecţionată către o altă ţintă, despre care persoana ştie că există mai puţine şanse să reacţioneze la fel de agresiv. Aşadar se urmăreşte descărcarea agresivităţii determinată de situaţia frustrantă, însă cu repercusiuni mai mici sau chiar inexistente.

Stresul

Termenul de «stres» îi aparţine lui Selyle care în 1976 definea stresul ca fiind: «orice răspuns al organismului consecutiv oricărei cereri sau solicitări exercitate asupra acestui organism». Autorul şi-a început cercetările încă din anul 1936 la Universitatea din Praga şi la Montreal, având ca subiecţi animale. De fapt stresul este un fenomen psihofiziologic, ducând la tulburări atât biologice, cât şi psihice. Stresul, împreună cu alţi factori psihologici joacă un rol important în afecţiunile psihosomatice, în special ulcerele gastroduodenale, bolile tiroidei, poliartrită reumatoidă, rectocolita hemoragică, astmul, hipertensiunea arterială. De asemenea, stresul este un factor declanşator al multor sindroame psihiatrice cum sunt: stresul posttraumatic, când pacientul retrăieşte la nesfârşit trauma iniţială; tulburările de adaptare, «reacţii patologice la anumiţi factori de stres psihosociali care nu s-au structurat în anxietate sau în depresie caracterizate» («Marele Dicţionar al Psihologiei», 2006); reacţiile psihotice scurte, ce durează în jur de două săptămâni după situaţia stresantă şi pot cuprinde halucinaţii şi idei delirante.

Pe lângă, zgomotul puternic, temperaturile extreme, situaţiile frustrante, stresul poate fi cauzat şi de conflicte care se produc la nivelul Eului persoanei. Un conlict apare atunci când există mai multe motive de aproximativ aceeaşi intensitate care au finalităţi şi modalităţi de realizare divergente, de exemplu, un tânăr îţi doreşte foarte mult să ajungă sportiv de performanţă dar în acelaşi timp ar vrea să urmeze o facultate la zi. Realizarea unuia din motive impiedică satisfacerea celuilat. Kurt Lewin a descris conflictele ca fiind de trei tipuri:

Evitare-evitare: atunci când fiecare dintre alternative este negativă, de exemplu un angajat care nu a terminat un proiect la timp şi are un şef foarte exigent are două alternative, ambele cu finalităţi negative: să se ducă la serviciu, să se prezinte în biroul şefului fără proiect şi să fie umilit şi poate chiar dat afară, sau să nu se ducă la seviciu în ziua respectivă şi să rişte de asemenea să fie concediat.

Apropiere-evitare: atunci când luarea unei decizii are atât o parte pozitivă cât şi o parte negativă care se află în dispută, dând naştere unei dileme în legatură cu luarea deciziei. De exemplu, unui tânăr i se oferă posibilitatea să meargă să studieze cu bursă în străinătate timp de doi ani, acest lucru ar însemna o posibilitate unică de a se dezvolta şi de a învăţa lucruri noi, însă, pe de altă parte, ar însemna să renunţe la relaţia cu persoana la care ţine foarte mult.

Apropiere-apropiere: atunci când persoana are de ales între două alternative, ambele la fel de atrăgătoare. Acest tip de conflict poate apărea, de exemplu, atunci când persoana trebuie să aleagă între două locuri de muncă, amândouă la fel de atrăgătoare din punctul său de vedere.

OBIECTIV

Evidenţierea modului cum prezenţa angajatorului

influenţează nivelul de stres al subiectului.

IPOTEZA

Ipoteza de cercetare de la care am pornit este : Prezenţa angajatorului în sediul locului de muncă duce la : -creşterea nivelului de stres al angajatorilor a) creşterea stresului în ambianţă b) creşterea prejudicierii eu-lui c) creşterea stresului în relaţiile interpersonale d) creşterea stresului în cadrul activităţii profesionale e) creşterea stresului în administrarea timpului f) creşterea stresului în regimul de viaţă obţinute de grupul experimental 1 la efectuarea chestionarului de evaluare al nivelului de stres.

METODA

Participanţi Pentru realizarea experimentului am ales aleator două eşantioane a câte 30 de

subiecţi. Primul eşantion, grupul de experiment 1 , a fost selecţionat aleator din cadrul a trei companii, angajaţii aflându-se în prezenţa angajatorului.

Al doilea eşantion, grupul de experiment 2, a fost selecţionat aleator din cadrul a patru companii, angajaţii neaflându-se în prezenţa angajatorului, ambele grupuri rezolvând chestionarul de evaluare al nivelului de stres.

Aparate folosite şi Instrumente Instrumentele folosite reprezintă un aspect deosebit de important în realizarea

proiectului şi în obţinerea unor date valide asupra comportamentului subiecţilor. Astfel este folosit un chestionar de evaluare al nivelului de stres , însumând 84 de itemi, care măsoară 6 factori şi o foaie de răspuns .

Procedura Faza de instruire şi exersare În prima fază, fiecărui subiect îi vor fi date 3 foi cu chestionarul ( Anexa 1), apoi

foaia de răspuns ( Anexa 2) pentru a răspunde la întrebari. Foaia de răspuns va conţine şi un instructaj.

Au avut 1 minut pentru citirea instructajului. Au apreciat întrebările în funcţie de cât sunt ele de adevărate pentru ei şi au marcat printr-un “X” varianta care le

corespunde,astfel: A = niciodată adevărat B = rareori adevărat C = deseori adevărat D = întotdeauna adevărat La întrebarile legate de situaţii care nu sunt valabile în ceea ce îi priveste – de exemplu,

daca sunt casătoriti, daca au copii – au marcat varianta A; întrebarile legate de muncă au fost apreciate în raport cu activitatea şcolară, în cazul persoanelor neîncadrate dar care urmeză o forma de învăţamânt.

Au avut şi anumite explicaţii suplimentare unde a fost cazul. Apoi, au avut la dispoziţie un timp nelimitat până la terminarea completării chestionarului. Odata cu începerea testului, nu vor avea dreptul la nici o pauză până la terminarea lui. Acestei proceduri au fost supuse ambele grupuri: de experiment 1- în prezenţa angajatorului şi de experiment 2 – în absenţa angajatorului.

MODELUL EXPERIMENTAL Variabile Variabila independentă : prezenţa/absenţa angajatorului în sediul locului de muncă Variabila dependentă : rezultatele obţinute la chestionarul de evaluare al nivelului de stres VD1 = ambiantă VD2 = prejudicierea eu-lui VD3 = relaţii interpersonale VD4 = activitate profesională VD5 = administrarea timpului VD6 = regim de viată Am ales studiul a celor 6 factori – variabile dependente în funcţie de cele două

nivele ale variabilei independente. Modelul experimental astfel ales este: Testul T pentru eşantioane independente.

REZULTATE Datele obţinute în urma efectuarii chestionarului au fost selectate, iar

valorile celor 6 variabile dependente au fost introduse în programul SPSS şi prelucrate cu testul T pentru eşantioane independente.Pentru fiecare grup în parte au fost prelucrate datele numerice şi anume: tabelul cu frecvenţa, coeficienţi de statistică descriptivă şi coeficienţi de corelaţie.

A fost folosit testul T deoarece în raportul de cercetare am urmarit punerea în evidenţă a diferenţelor care există între performanţele obţinute la grupul de experiment 1 sub prezenţa angajatorului şi cele obţinute de grupul de experiment 2 sub absenţa angajatorului.

t df Sig.(2-tailed) Ambianta 1.68 57 .097

Prejudicierea eu-lui .510 57 .612

Relatii interpersonale 1.41 57 .163

Activitate profesionala .346 54 .731

Administrare timp .197 57 .844

Regim de viata .901 57 .372

7. DISCUŢII

Rezultatele obţinute în urma prelucrării statistice a datelor ne arăta că nu există o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic la aplicarea testului T pentru eşantioane independente. Acest lucru reiese din rezultatele obţinute la aplicarea testului T :

p VD1 ambianţă = 0.9>0.05, p VD2 prejudicierea eului = 0.6>0.05, p VD3 relaţii interpersonale = 0.1>0.05, p VD4 activitate profesională = 0.7>0.05, p VD5 administrarea timpului = 0.8>0.05,

p VD6 regim de viaţă = 0.3>0.05, ceea ce înseamnă că ipotezele statistice ale cercetării sunt respinse şi sunt acceptate cele de nul.

Astfel, ipoteza emisă de noi la începutul raportului de cercetare: Prezenţa angajatorului în sediul locului de munca : -creşterea nivelului de stres al angajatorilor a) creşterea stresului în ambianţa b) creşterea prejudicierii eu-lui c) creşterea stresului în relaţiile interpersonale d) creşterea stresului în cadrul activitaţii profesionale e) creşterea stresului în administrarea timpului f) creşterea stresului în regimul de viaţa nu este verificată şi astfel scopul cercetarii nu este îndeplinit. Este interesant de observat nivelul de

stres care există la angajaţii care nu se află în prezenţa angajatorului şi de continuat această cercetare pentru a observa factorii stresori declanşati la acest tip de angajaţi.

8. CONCLUZII

Studiul de faţa a fost realizat din dorinţa de a verifica dacă rezultatele obţinute de un eşantion de 30 de subiecţi, nivelul de stres, folosind testul T, este influenţat de prezenţa angajatorului în sediul de lucru.

Astfel, am pornit de la studii şi cercetări anterioare în domeniul nivelului de stres al oamenilor. Ce aduce nou acest proiect de cercetare este studiul nivelului de stres pe factori determinanţi.

Anexe-Chestionar de evaluare al nivelului de stres

Încerci senzaţia că nu ai un loc în care să stai liniştit pentru a-ţi pune treburile în ordine? Apreciezi că locuinţa este neconfortabilă sau prea strâmtă? Ai nevoie de mai mult spaţiu pentru a lucra acasă? Crezi că nu ai intimitate, spaţiu de refugiu personal? Îţi este dificil să te deconectezi seara acasă? Vecinii tăi sunt prea zgomotoşi? Eşti deprimat iarna când zilele sunt scurte? Te scoli dimineaţa cu spatele înţepenit? Simţi că nu eşti în largul tău după ce ai stat mai mult timp aşezat? Te simţi prins în cursa de situaţii pe care nu le poţi schimba cu nimic? Trăieşti senzaţia că ai multe defecte şi puţine calităţi? Iţi este teamă să vorbeşti cu persoanele străine? Renunţi să-ţi afirmi punctul de vedere pentru a nu-i jigni sau supăra pe alţii? Renunţi să faci ceea ce doreşti pentru a te supune voinţei altcuiva? Iţi este dificil să vorbeşti despre problemele care te framântă? Ţi se întâmplă să amâni rezolvarea unei probleme pentru că iţi este teamă de dificultăţile pe care ea le implică? Intri uşor în panică în faţa unei situaţii dificile? Te ingrijorezi pentru viitorul tău? Te infurii cu uşurinţă, ai izbucniri de mânie? Izbucneşti în plâns chiar şi în faţa unor provocări uşoare?

Te-ai simţit vinovat sau deprimat când nu ţi-ai atins un obiectiv? Iţi este dificil să te relaxezi? Ai impresia că resursele, capacităţile tale, sunt foarte limitate? Iţi este dificil să te pregăteşti să înfrunţi perioadele stresante ale vieţii? Ai senzaţia că nu dispui de timp pentru tine însuţi? Ai dispute mari pentru chestiuni financiare? Simţi că nu ai intimitate acasă ( în familie )? Te simţi vinovat că nu faci mai mult pentru familia ta? Ai fost dezamăgit de partenerul de viaţă care nu s-a arătat la înălţimea aşteptărilor tale? Ai dificultăţi în a stabili relaţii durabile? Iţi este dificil să vorbeşti despre sex cu partenerul tău de viaţă? Consideri că unele dintre nevoile sau gusturile sexuale sunt anormale? Eşti prea obosit pentru a mai face dragoste? Este o atmosferă proastă în familia ta pentru că unii membrii nu-şi fac partea lor de treabă? S-a întâmplat să constaţi că proprii copii sunt insolenţi sau grosolani faţă de sugestiile sau opiniile tale? Familia ta petrece prea puţin timp acasă? Eşti nemulţumit că nu-ţi vezi mai des prietenii? Ai vrea ca partenerul tău de viaţă să câştige mai mult? Ai impresia că eşti “exploatat”, că se profită de tine şi că munceşti prea mult? Ţi se întâmplă să lucrezi dimineaţa foarte devreme sau seara până târziu? Iţi iei concedii, vacanţe?

Mediul de muncă te deprimă? Iţi este greu să te adaptezi la o promovare sau la o sarcina noua? Te simţi incapabil să ceri o mărire de salariu sau o vacanţa şefului tău? Munca pe care o faci te plictiseşte? Iţi este dificil să-ţi organizezi activitatea încât sa faci mai multe lucruri diferite în acelaşi timp? Iţi este greu să cedezi altcuiva o parte din sarcini atunci când eşti supraîncărcat? Te simţi rău atunci când trebuie să ajungi la o inţelegere cu colegii ( ex: să-ţi ţină locul, să schimbe tura, sa te ajute

preluând un aspect al problemei la care lucrezi…)? Comunicarea ţi se pare insuficientă în mediul tău de muncă? Munca ta iţi impune o presiune legată de detalii, de amănunte? Ai impresia că întreruperile iţi afectează în mod serios concentrarea? Lucrezi într-un mediu nociv ( cu zgomot, radiaţii, praf, mirosuri urâte…) sau periculos? Consideri că nu iţi sunt recunoscute pe deplin capacităţile? Eşti nevoit să faci o muncă mecanică şi repetitivă, făra posibilitatea de a lua pauze? Faci lucrurile cât ma repede posibil? Iţi lipseşte timpul ( intri în criză de timp ) atunci când lucrezi la proiecte importante? Alegi de bunăvoie să faci mai multe lucruri în acelaşi timp? Ţi se întâmplă să uiţi de o întâlnire care fusese stabilită? Iţi planifici activităţile cu o zi, două înainte? Vorbeşti şi mergi repede? Iţi pierzi uşor răbdarea?

Te simţi presat de timp? Te gândeşti că timpul trece prea repede? Timpul petrecut cu drumurile dintr-un loc în altul te deprimă? Pentru a ajunge la locul de muncă eşti nevoit să circuli în orele de varf? Partenerul tău de viaţă se plânge că iţi petreci prea mult timp la serviciu? Iţi acorzi o pauză pentru a te deconecta, a juca un joc, a lenevi sau pentru a hoinări fără un scop anume? Iţi petreci timpul cu alţi oameni astfel încât nu-ţi mai rămâne nici un pic de timp pentru tine? Ai impresia că petreci mult timp acasă, cu copiii? Ai izbucniri de furie pentru că nu ai timp să sfârşeşti ceea ce ai facut? Ţii un jurnal de însemnări? Acorzi mai mult de o jumătate de oră fiecăreia din mesele principale? Mănânci în timp ce faci şi altceva, de exemplu, mergând pe stradă, citind, gătind, uitându-te la televizor? Consumi multe alimente bogate în calorii ( dulciuri, carne, alcool… ) pe principiul că ele iţi stimulează energia? Mănânci următoarele produse: alimente conservate, congelate sau semipreparate, legume stocate de mult timp, mâncăruri grase şi

prăjite? Bei mai mult de 5 ceşti de cafea pe zi? Bei mai mult de 4 căni de vin, 4 păhăruţe de alcool, sau 2 sticle de bere pe zi? Iei o mică gustare între mesele principale? Te îngraşi cu uşurinţă şi într-un timp scurt? Faci cu uşurinţă afecţiuni virale ( răceală, gripă, faringită )? Fumezi? Iţi rezervi vreun moment în cursul zilei pentru a-l consacra unei forme de meditaţie conştientă? Iţi acorzi în timpul zilei un repaos neplanificat, pentru că pur şi simplu simţi că nu mai poţi? Obligaţiile tale cotidiene implică vreo activitate fizică ( stat mult în picioare, deplasări pe jos, jocuri în aer liber cu copiii, cărat

marfa, practicarea unor exercitii fizice moderate )?

BIBLIOGRAFIE

Zlate, M. (2009), Fundamentele psihologiei, Polirom, Iasi