Iul sep-2008

IULIE - SEPTEMBRIE 2008

MIRACOLE O DATĂ LA PATRU ANIHANDBAL: MARILE SPERANŢE PRO ŞI CONTRA TOUR DE FRANCEANDY RODDICKRALLY FĂRĂ LIMITEFOTBAL: EL SUPERCLASICOGOLF: TRASEE DE VIS

MADEIN CHINAJocurile Olimpice 2008

IULIE - SEPTEMBRIE 2008

49 Libertatea cailor putere - Antal Putinică

30 Zbor printre vulturiCând spui sărituri cu schiurile te gândeşti poate la Morgenstern, Schlierenzauer, Ahonen, Malisz. Peste zece ani, în această postură i-am putea găsi pe Şte-fănel, Remus, Szilvester, Dana sau Cristina. Români buni la zborul de la trambulină?! Tentaţia de a zâmbi nu-i uşor de ignorat, dar... aveţi puţintică răbdare!

DETALII

Editor coordonator: Ivonne GhiţăRedacţia: Alexandru Gheorghiaş, Cosmin Stăniloiu, Vlad Bucurescu, Arnold CobilanschiColaboratori: Adrian Georgescu, Emanuel Terzian, Cristian Mîndru, Ion Florin, Alexandru Ganci, Radu Antofi, Robert DonatelliArt Director: Codruţ BendovskiFoto: GETTY IMAGES, Toni Salabaşev/TSA, Codruţ BendovskiDifuzare: Florentina BălanPrepress şi Tipar: Master Print Super OffsetEditat de Sport TV ManagementStr. Dr. Ernest Djuvara 30, sector 6, Bucuresti, telefon: 021 316 3380, fax: 021 316 3383 e-mail: [email protected]: www.sportline.roISSN 1843 – 9926Sport TV Management este membră BRAT, (Biroul Român de Audit al Tirajelor)Copyright 2008 Sport TV Management. Reproducerea integrală sau parţială a materialelor publicate în această revistă este posibilă numai cu acordul Sport TV Management.

56 2 zile în regatul performanţelorMarele circuit atletic al sezonului 2008 este în plină derulare, finala urmând a avea loc la Stuttgart, pe stadionul Gottlieb-Daimler, în zilele de 13 şi 14 sep-tembrie.

62 EverestulBoca Juniors - River Plate. Cel mai colorat, mai viu şi mai aprins derby din fotbalul mondial de club. Se joacă an de an în Argentina, de cel puţin două ori, iar pentru că trebuia să poarte un nume i s-a spus El Superclasico.

8 Miracole o dată la patru ani Ar trebui să fie important că participi, dar de fapt con-tează numai dacă învingi. Vom scrie doar despre cei care câştigă, le vom rosti numele doar învingătorilor şi ne vom emoţiona numai atunci când tricolorul va fi ridicat pe catarge, iar imnul României se va auzi pe arenele Jocurilor Olimpice. Nu sudoarea, ci strălucirea ne va lua ochii. Strălucirea unor medalii pe care le sperăm.

Jocurile s-au făcut cu mult înainte de a începe Jocurile. De şapte ani, de când ediţia 2008 i-a fost atribuită Chinei, ele sunt mai disputate decât dacă ar fi în plină desfăşurare.

44 Rally fără limiteCând, în 1982, federaţia internaţională a eliberat pro-iectanţii de majoritatea restricţiilor, dându-le mână liberă prin introducerea regulamentului Grupei B, începea o perioadă legendară în lumea motorspor-tului. Despre maşinile Grupei B se spune că sunt cele mai performante maşini de curse ce au fost construite vreodată, iar cei care le-au văzut au rămas cu amintiri invidiate de toţi ceilalţi. Inovaţiile tehnice au împins performanţele la extrem şi au născut legende, dar evoluţia explozivă a dus şi la dispariţia Grupei B, le-gată pe veci de un accident terifiant

38 Pro şi contra Tour de FranceDe vreo zece ani încoace vacanţă de vară înseamnă, pentru unii, să cutreieri prin Franţa alături de cicliştii din caravană. Chiar dacă fizic nu eşti ACOLO. Poţi pre-ţui chiar fiecare minut zburător al celor 21 de etape si 3500 km din Turul Franţei. Pentru ei înseamnă o treaptă mai mult spre perfecţiune şi poate două spre excelenţă. O competiţie pe care fiecare o înţelege în felul său. Ei sunt Radu Naum şi Radu Banciu.

14 Marile speranţeAvem o singură echipă la Jocurile Olimpice şi un vis de medalie pe semicerc. Gheorghe Tadici a reuşit să reînvie alături de fetele sale un sport care ne-a de-finit secolul trecut. Mergem cu echipa feminină de handbal la Beijing şi aşteptăm de la aceasta emoţii şi podium.

28 Premier League-ul meuM-am îndrăgostit iremediabil de Premier League sezonul trecut la Eurosport 2. Când te documentezi pentru un comentariu cauţi informaţii, scormoneşti după detalii, iar internetul îţi oferă nenumărate suprize. Am descoperit poveşti tulburătoare şi istorioare comice.

20 Olimpiada Made in China

Copertă: Stadionul Naţional Beijing “Cuib de Pasăre” va găzdui ceremoniile de deschidere şi închidere precum şi întrecerile de atletism de la Jocurile Olimpice de Vară. Capacitate: 91.000 de spectatori, lungime: 330m, lăţime: 220m, înălţime: 69,2m. Construcţia a costat 423 de milioane de USD.

5IULIE - SEPTEMBRIE 20084 IULIE - SEPTEMBRIE 2008

CEREMONIA DE DESCHIDERE 8 AUGUST ORA 15:00

FOTBAL 6 - 23 AUGUST

HALTERE 9 - 19 AUGUST

TIR 9 AUGUST

GIMNASTIC{ ARTISTIC{ 9 - 19 AUGUST

CICLISM PE ~OSEA 9 - 13 AUGUST

CANOTAJ 9 - 17 AUGUST

}NOT 9 - 17 AUGUST

VOLEI 9 - 24 AUGUST

S{RITURI }N AP{ 10 - 23 AUGUST

BASCHET 10 - 24 AUGUST

BOX 11 - 24 AUGUST

CAIAC CANOE 12 - 23 AUGUST

C{L{RIE 11 - 28 AUGUST

ATLETISM 15 - 24 AUGUST

CICLISM PE PIST{ 15 - 19 AUGUST

TENIS DE C|MP 17 AUGUST

TRIATLON 18 AUGUST

GIMNASTIC{ RITMIC{ 24 AUGUST

BMX 20 AUGUST

HANDBAL 20 - 24 AUGUST

TENIS DE MAS{ 23 AUGUST

CEREMONIA DE }NCHIDERE 24 AUGUST ORA 15:00

PESTE 400 OREDE TRANSMISIUNI15 ORE LIVE ]N FIECARE ZIBULETINE DE STIRIREZUMATUL ZILEIMAGAZINE SPECIALE

MIRACOLE o dAtă lA PATRU ANIAr trebui să fie important că participi, dar de fapt contează numai dacă învingi. Vom scrie doar despre cei care câştigă, le vom rosti numele doar învingătorilor şi ne vom emoţiona numai atunci când tricolorul va fi ridicat pe catarge, iar imnul României se va auzi pe arenele Jocurilor Olimpice. Nu sudoarea, ci strălucirea ne va lua ochii. Strălucirea unor medalii pe care le sperăm.

ANALIZĂ

DANIELA DODEAN va participa la Beijing la prima ediţie a Jocurilor Olimpice din carie-ră. Calificarea sa este în sine o performanţă remarcabilă.

ANALIZĂ

COSMIN STĂNILOIU

la Olimpiadă. Şi nu doar ele, toţi ceilalţi pes-te 100 de sportivi români care vor concura pe arenele de la Beijing şi pe care îi vom ur-mări, desigur, la Eurosport.

Sărituri pe salteleÎn copilăria mea, pe digul oblic al barajului de acumulare de la Budeasa se aducea vara un cauciuc uriaş de tractor, o luai la fugă în pantă pe plăcile de ciment, băteai cu amân-două picioarele pe roată, te arcuiai aruncat de elasticitatea acesteia şi încercai să nu iei “burtă”. Săream aşa până mă durea capul. Alături de mine o droaie de copii mai mari sau mai mici din satul bunicii. În orice ştrand, deliciul copiilor sunt săriturile, nu înotul sau scufundatul. Şi cu toate astea nu există condiţii pentru un astfel de sport la noi. Aşa că Ramona Ciobanu şi Constantin Popovici sunt două miracole petrecute printre mătasea broaştei şi saltele. Cei doi sunt calificaţi în proba de platformă 10 me-tri la Jocurile Olimpice, dar în ţară se pregă-tesc pe uscat. Se aruncă în cap deasupra unor saltele, sau când ajung la Sibiu, apa e verde în bazin. Sunt cei mai buni din ţară,

chit că la naţionale au participat doar trei concurenţi. Şi vor merge la Beijing, iluştrii anonimi printre vedetele zilei şi printre po-diumuri la care nici nu visează. Cumva şi pentru că visul lor s-a întâmplat deja, vor defila pentru România la festivitatea de deschidere.

Uneori e singurul lucru care contează. Există sporturi care res-piră cu adevărat pentru noi, su-porterii, doar la Jocurile Olimpice.

Canotajul spre exemplu, sau caiacul ca-noea, sunt reale, palpabile, odată la patru ani, între cele cinci cercuri olimpice care le înnobilează şi ni le aduc în faţa ochilor şi-n suflet. Nu ne interesează aproape nicioda-tă judo, dar avem o fătucă firavă, de doar 48 de kilograme, care ne-ar putea aduce o medalie la Beijing, poate chiar aur. Alina Dumitru e campioană europeană şi me-daliată cu bronz la mondiale, dar asta ştim abia când calculăm şansele la trofee, la Jo-curile Olimpice. Ne aducem aminte de ea din patru în patru ani şi deschidem rapid dicţionarul de sporturi pentru a descoperi procedeele care ar putea să o încoroneze campioană olimpică, rugându-ne să-i iasă un ipon. Aţi auzit vreodată de Alin Mol-doveanu? E calificat pentru întrecerile din China încă de acum 3 ani, din iunie 2005. Primul român care a ştiut că va merge la

Beijing. Cum care Alin Moldoveanu? Nu-l ştiţi? Doar e vice-campion la Cupa Mondi-ală în 2006, la puşcă cu aer comprimat, de la 10 metri, cum să nu-l ştiţi!? Atunci să vor-bim despre Alexandru Bodnar. Are 18 ani şi trage cu arcul. Te pomeneşti că o fi citit în copilărie poveştile cu Robin Hood şi alţi eroi arcaşi de prin basme. Altfel de ce să nu se fi dus la fotbal şi a ales săgeţile? Era încă junior anul trecut cînd a venit pe locul 29 la

mondialul seniorilor şi astfel a primit biletul pentru Beijing. N-are şanse la podium, nu e nici o ruşine să recunoaştem, dar participă la cea mai mare şi mai plină de emoţii com-petiţie sportivă a lumii. Iar asta e, pentru el, tot ceea ce contează.

O minge cu ochii obliciTenisul de masă este, la nivel mondial, o afacere asiatică. Sportivii chinezi domină competiţiile de ani buni şi au ajuns natura-lizaţi în Europa, în formaţii reprezentative puternice. Calificările Elisabetei Samara şi a Danielei Dodean la Jocurile Olimpice re-prezintă deja performanţe sportive notabi-le. La ultimele mondiale au fost singurele jucătoare europene calificate în optimi. În rest, doar asiatice. Probabil că undeva în zona optimilor vor fi eliminate şi la Beijing, de vreo chinezoaică, singaporeză, taiwa-neză... Nu vom citi despre ele decât mici note de subsol la vreun material despre prima medalie la canotaj, sau la gimnasti-că. Dar, într-o lume cu ochi oblici, precum cea a ping-pongului, fetele noastre vor fi mândre, şi ele, că au reprezentat România

ANALIZĂ ANALIZĂ

“Eu cred că, aşa cum s-a întamplat de fiecare dată, sporturile care tradiţional

ne-au adus satisfacţii la Olimpiadă îţi vor face datoria şi de această dată. Mă refer

la gimnastică, la atletism, la sporturile pe apă, caiac canoe, canotaj. Va fi greu să depăşim performanţele de la Sydney, de la Atena sau, ducându-mă mult în urmă, cele de la Los Angeles, desfăşurate într-o

conjunctură cu totul specială.”Octavian Bellu

“Foarte multă lume a polemizat în ultima

vreme despre şansele României. Eu aş

vrea să nu facem o polemică inutilă,

pentru că îi respect pe sportivi şi mi-e

foarte greu să spun că lotul de acum e mai puţin valoros,

pentru că nu e corect faţă de sportivi. Eu am încredere că se

vor bate toţi pentru medalii, pentru că merg acolo pentru medalii. E o dată

la patru ani şi orice sportiv visează să aibă o

medalie.”“Va fi cea mai scumpă primă

de medalie de aur pe care România o va fi acordat

vreodată. Vorbim de o suma de 100000 euro. Considerabilă!

Vorbesc de recompensa Comitetului Olimpic, nu de ce

dau alţii.”Octavian Morariu


FlAcăRA PE EvEREST

DE-A LUNGUL TIMPULUI, flacăra olimpică a ajuns în cele mai insolite locuri din lume, prin cele mai neobişnuite mijloace. În 1976, flacăra a fost transformată în semnal radio

şi transmisă prin satelit către Montreal, acolo unde a fost aprinsă prin intermediul unui fascicul laser. La Sydney 2000, torţa a fost purtată sub apele Marii Ba-riere de Corali. Alte mijloace de transport originale au fost canoele indienilor nativi americani, cămilele sau avionul supersonic Concorde. Anul acesta, la Hong Kong, flacăra a fost transportată cu una din celebrele ambarcaţiuni dragon specifice locului care va găzdui

concursul olimpic ecvestru, în luna august.În 2008, chinezii şi-au propus să urce flacăra pe cel mai înalt punct al Globului. Joi, 8 mai, cu trei luni înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de la Beijing, o echipă de alpinişti a profitat de vremea fa-vorabilă şi a început ascensiunea finală, pe Everest. Odată ajunşi la destinaţie, au luat flacăra din reci-pientul de protecţie în care este transportată şi au aprins torţa olimpică, efectuând câteva schimburi de ştafetă, către altitudinea maximă, de 8.848 m.Dintre cei 31 de componenţi ai echipei de alpinişti, 22 au fost tibetani, opt chinezi de etnie Han şi un re-

prezentant al minorităţii Tujia. Aceştia s-au aflat pe munte timp de mai bine de o săptămână, pregătind traseul final, pe ruta de pe versantul nord-estic.În weeekend-ul anterior, căderile masive de zăpadă distruseseră câteva dintre traseele deja marcate şi unele din taberele intermediare, însă până miercuri, penultima tabără, situată la 7.790 m, fusese refăcută, iar alpiniştii, printre care s-au numărat şi trei femei, au pornit la asaltul final.În acest timp, organizatorii Jocurilor de la Beijing au făcut o pauză în traseul principal al flăcării, aflată în acel moment în sudul Chinei, în oraşul Shenzhen. După manifestaţiile pro-Tibet care au tulburat bunul mers al flăcării la Londra, Paris şi San Francisco, orga-nizatorii chinezi au luat măsuri de securitate excep-ţionale, pentru ca niciun intrus să nu tulbure liniştea focului sacru, ajuns pe Acoperişul Lumii.Cele două flăcări au făcut joncţiunea după jumăta-tea lunii iunie, ulterior momentului în care flacăra principală a ajuns în Capitala Tibetului, la Lhasa. Şi de această dată, măsurile de securitate din Regiunea Autonomă a Tibetului au făcut ca totul să se desfă-şoare conform planului.Flacăra se îndreaptă către ceremonia de deschidere a Jocurilor de Vară de la Beijing, de pe 8 august.

alex gheorghiaş

Joi, 8 mai 2008. O echipă compusă din 31 de persoane a pornit la asaltul final al Everestului. Misiunea lor a constat în a urca flacăra olimpică pe cel mai înalt munte din lume. După mai multe zile în care condiţiile meteo au fost nefavorabile, misiunea a fost îndeplinită

MARILE sPeRAnţe

ANALIZĂ ANALIZĂ

Avem o singură echipă la Jocurile Olimpice şi un vis de medalie pe semicerc. Gheorghe Tadici a reuşit să reînvie alături de fetele sale un sport care ne-a definit secolul trecut. Mergem cu echipa feminină de handbal la Beijing şi aşteptăm de la aceasta emoţii şi podium.

COSMIN STĂNILOIU

GHEOGHE TADICI a obţinut un argint mondial cu naţionala feminină a României şi la Beijing visează la o medalie olimpică

alături de aceste fete, că putem câştiga această medalie. Ducem o echipă la Jocu-rile Olimpice şi nu va fi o plimbare, ci o spe-ranţă în plus. Pentru aceste fete visul de a participa trebuie să fie visul de a câştiga. Căpitanul echipei naţionale feminine de handbal va purta drapelul României la Jo-curile Olimpice de la Beijing, la defilarea delegaţiilor la festivitatea de deschidere. Decizia Comitetului Olimpic Român a ne-mulţumit-o pe Elisabeta Lipă, portdrapelul României la ultimele două ediţii ale Jocuri-lor, cea mai medaliată canotoare din lume la Olimpiadă. Ea ar fi vrut ca drapelul să fie purtat de către Doina Ignat, fost sa colegă de barcă, posesoare a patru medalii de aur olimpice şi care la Beijing va participa a cin-cea oară la Jocurile Olimpice. Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a pus însă lucrurile la punct: “Este decizia Comite-tului Executiv şi nu revenim asupra ei. A fost o polemică întreagă, care după mine este gratuită, nu face bine nimănui. Nu face o competiţie între handbal şi canotaj. Şi ca-notoarele şi handbalistele sunt sportive de mare valoare. Mi s-a părut inutilă şi nu ser-veşte la nimic. Canotajul a dus drapelul la ultimele două ediţii, am vrut să marcăm re-venirea unui sport de echipă în delegaţie şi cu asta încheiem polemica.”

“Eu mă bucur enorm că avem un sport de echipă şi e important pentru structura delegaţiei să meargă; face

delegaţia “mai echipă”. Deci, aduce un spirit de echipă.

Spiritul de echipă e mult mai important. Când tu nu eşti bine, celălalt e bine, te

motivează, există o dinamică, o sinergie care se crează, o

gândire şi o atitudine pozitivă care se crează în contextul unei echipe, şi asta este un lucru extrem de important”

Octavian Morariu

În 2000, la sydney, echipa feminină de handbal a terminat pe locul şapte. Anul acesta, am putea câştiga aurul olimpic, la fel de bine cum am putea

să nu ne clasăm în primele şapte. Ierarhiile handbalului feminin mondial sunt fragile şi se stabilesc la detaliu şi la minut. Un uri-aş echilibru de forţă şi valoare stăpâneşte peste primele 6-7 formaţii ale lumii şi orica-re dintre ele se poate încorona campioană olimpică.

Echilibrul este dovedit de ultimul campio-nat mondial, când am terminat pe patru, dar am fi putut, chestie de secunde şi de in-spiraţie de moment, să jucăm finala mare. Mergem aşadar la Beijing cu o generaţie obişnuită deja cu duritatea luptei pentru primul loc. De aceea, aşteptările sunt uriaşe, iar speranţele îndreptăţite. Gheorghe Tadici ştie asta şi mai ştie că poate să scrie istorie. E momentul cel mai important al carierei sale de tehnician şi de asemenea al multora

dintre fetele sale. Aş zice că nu întîmplător naţionala de handbal feminin e singura echipă românească ce merge în China. E singura care a învăţat să creadă în ceea ce este, în forţa, norocul şi destinul ei. Este echipa celui mai bun pivot din lume, Ione-la Gîlcă Stanca, şi a celei mai carismatice portăriţe din istoria handbalului românesc, Luminiţa Huţupan. Şi dacă asta nu ajunge, aş mai vorbi o clipă despre cea mai talenta-

tă tânără jucătoare a lumii, Cristina Neagu, o puştoaică de toată isprava. Desigur, lista cu numele celor în care ne punem nădej-dea nu se opreşte la acestea trei, dar ele constituie tot atâtea motive pentru care să credem. Avem, fără tăgadă, toate argumentele palpabile ca să ne aşteptăm la cel puţin o medalie, dacă nu la cea de aur. Şi mai avem datoria să credem, cum spuneam mai sus,

ANALIZĂ ANALIZĂ


Într-o perioadă în care handbalul feminin românesc este superior, băieţii au adus şi ei rezultate bune. Putem vorbi de o echi-

librare valorică ?

Radu VOINA: Nu cred că e cazul. Am parcurs un ciclu, de vreo 25 de ani, în care băieţii “erau fruntea” iar fetele erau pe plan se-cund, dar un astfel de ciclu nu poate dura la infinit. A venit apoi această generaţie de excepţie a fetelor, care are o şansă imensă să se întoarcă cu o medalie olimpică, dar după Jocurile Olimpice, din nefericire, cred că îşi va încheia ciclul de performanţă. Au ajuns la capătul toboganului. Nu ştiu al cui este meritul, dar s-a creat o frumoasă familie a handbalului românesc. Deocamdată, com-paraţia este defavorabilă băieţilor, chiar dacă s-au calificat la mondiale, după o aşteptare de 14 ani.

Care este acea şansă imensă la JO ?

RV: Turneul olimpic este, teoretic, mai uşor decât un campionat mondial. Sunt doar 12 echipe, împărţite în două grupe. Urmare a tragerii la sorţi, am evitat Rusia, care cred că este marea favorită, puternica Norvegie şi Ungaria, care în pofida victoriilor noas-tre, rămâne o echipă periculoasă. În grupa noastră avem Franţa, o echipă, totuşi, abordabilă, Congo, un fel de Franţa II, pentru că toate jucătoarele evoluează în campionatul francez, iar restul sunt echipe de care nu trebuie să ne împiedicăm.

Există urmaşe pentru actuala generaţie ?

RV: La fete, da. Avem jucătoare de mare perspec-tivă şi aş nominaliza aici pe Cristina Neagu, care are un aport important la echipa mare deşi ea este membră a lotului de tineret. Deci, generaţie în spatele actualei există, va fi însă greu să înlocuieşti cam jumătate din echipă, după JO. Oricum, nu la fel de greu ca la băieţi, unde ruptura este mult mai accentuată. Acolo, lipsesc câteva generaţii şi când spun generaţii mă gândesc la cicluri de 5 ani.

Atât de aproape de startul turneului olimpic s-a creat o stare de tensiune în jurul selecţionerului Gheorghe Tadici. Nu e o situaţie periculoasă ?

RV: Mi se pare normal ca Tadici să conducă echipa la Beijing, chiar dacă a demisionat de la Oltchim.

Continuitatea înseamnă mult. Totuşi, când spui Oltchim, practic spui echipa naţională. E vorba de 13 jucătoare ale naţionalei, iar situaţia de acolo s-ar putea repercuta asupra lotului. Nu vreau să judec, dar, se pare că aceste conflicte mocneau de mult timp.

De ce au izbucnit tocmai acum? Nu era posibilă încă o lună de amânare a deciziilor ?

Din câte ştiu eu, conflictul este între antrenor şi jucătoare, ceea ce e grav. Chiar s-a discutat schim-barea şi din postul de selecţioner. Nu ştiu dacă e oficial, dar am aflat că Steluţa Luca ar fi făcut o scri-soare, anunţând că vrea să se retragă înaintea JO.

Ce poate face Federaţia ?

RV: Cred că au luat decizia înţeleaptă: să continue Tadici la aceste JO. E păcat pentru această genera-ţie, fetele merită să-şi încheie cariera cu o medalie olimpică. După Olimpiadă, lucrurile trebuie puse la punct. Profesionalismul tuturor trebuie să primeze şi trebuie lăsate deoparte interesele private.

Ce poate face selecţionerul ?

RV: Fără a da sfaturi şi doar ca o părere de suporter: cred că singura metodă de a le strânge pe toate fetele ar fi ca Tadici “durul”, “severul”, “diabolicul”, etc, să facă un pas înapoi, să caute latura sensibilă a jucătoarelor. Nu e nevoie de prea mult. “Benzina” e bună, trebuie doar o scânteie, la momentul potri-vit.

O altă generaţie

4UDe mică am iubit caii, deşi îmi era frică de ei. O iapă a unui nene de la Cheia de Prahova a avut grijă să mă bage în sperieţi. Cu toate as-

tea, visam că voi avea şi eu odată caii mei, deşi nu mă gândeam la o herghelie. La un moment dat, acum vreo 6 ani, mi-am dat seama că îmi pot permite să cumpăr şi să întreţin un cal. Am căutat o carte şi în car-te rase de cai care s-ar preta la începători şi mai ales la copii, dar să-ţi ia şi ochii. Mi-a fost tare greu să aleg, toţi caii sunt frumoşi dacă sunt îngrijiţi şi iubiţi.

Dar m-am oprit asupra calului Frizian, se-migreu cu origini străvechi din provincia olandeză Frizia.Am fost prima care a intrat cu aceasta rasă în Romania şi sunt foarte mândră de asta.Am venit cu Morena, în traducere Bruneta, care o avea în burtică pe cea care avea să devina Magie Noir şi cu mânza ei de 6 luni Karina. Pentru mine Morena şi Karina sunt şi vor rămâne cei mai iubiţi dintre cai!Calul Frizian este un cal deosebit, nu nu-mai datorită aspectului său foarte frumos, negru complet, cu coama şi coada bogate

şi ciorăpei la picioare, dar şi datorită carac-terului său. Este dornic să lucreze cu omul, să fie iubit, băgat în seamă, blând şi iubitor.Probabil că aşa ar fi toţi caii dacă ar primi în schimb la fel.Acum am în grajduri 20 de frizieni, de la mânji de o lună, la cai de 12 ani. Şi alţii pe langă ei, 45 în total... Clubul de agrement 4U are cai de toate fe-lurile, pentru toate “gusturile”, de la ponei de 80cm înălţime la cai de sport de 1,70m.Toţi au în comun cel puţin o caracteristică: vor să lucreze cu oamenii.Cei care sunt dornici să se apropie de natu-ră şi în special de cal, pot învăţa să călăreas-că sau se pot plimba cu trăsura, sau pot ieşi la câteva ore de “spălarea creierului”, cum îi spun eu plimbării călare pe dealuri.

Când Dumnezeu a vrut să creeze calul, a spus Vântului de Sud: “Vreau să fac o creatură din tine.Strânge-te!” Şi vântul s-a strâns. Arhanghelul Gabriel ... a luat o mână de material şi a prezentat-o Domnului, care a făcut un cal... şi a spus: “Te numesc Cal... Vei fi Dumnezeul celorlalte animale.”Emir Abd El-Kader (1808-1883)

La Clubul de Agrement 4U de la Breaza, m-am convins incă o dată, împreună cu băieţelul meu de 10 ani, că mişcările şi căldura calului îţi îm-bunătăţesc circulaţia şi reflexele, exersându-ţi, în acelaşi timp, muşchii, încheieturile şi coloa-na vertebrală. Călăria tonifică grupe de muşchi pe care alte tipuri de exerciţii nu le stimulează, aceasta se datorează mişcărilor tridimensio-nale ale calului, pe care nici un aparat elec-tronic nu le poate reproduce. Dacă eşti intr-o perioada de depresie, dacă îţi plac animalele, iar ritmul alert al vieţii de oraş a început să te epuizeze, o după-amiază la 4U te poate ajuta să îţi recapeţi echilibrul şi să te relaxezi. Căluţii de la Breaza nu vor mare lucru drept recompensă. Poate doar o bucăţică de zahăr, un morcov sau un pupic pe botic.

Cristian Ţopescu

UN vIScu şi desPRe cAi

Breaza, intrarea cătinei nr.6, jud. Prahova, tel. 0722 311 091 fax. 021 269 0204/0244 340 37318 IULIE - SEPTEMBRIE 2008

CRISTINA MANEA

OLIMPIADA MADE IN CHINA

Jocurile s-au făcut cu mult înainte de a începe Jocurile. De şapte ani, de când ediţia 2008 i-a fost atribuită Chinei, ele sunt mai disputate decât dacă ar fi în plină desfăşurare.Pe 13 iulie 2001, la cea de-a 112-a sesiune a Comitetului Olimpic Internaţional desfăşurată la Moscova, Beijingul a fost ales gazda Olimpiadei de vară din 2008. Această alegere venea după o dezamăgire, după o competiţie de durată cu alte nouă oraşe mari de pe glob, dând startul unei perioade de pregătiri marcate de contestaţii şi eforturi organizatorice.

adrian georgescu

Istoria unei candidaturiÎn 1993, Beijingul candidase şi pentru Olim-piada din 2000, dar oraşul australian Syd-ney a obţinut organizarea, adunând cu nu-mai două voturi mai mult. În acel moment, situaţia politică din China a fost cea care a înclinat balanţa către Sydney. După 8 ani, la alegerile din Moscova, majoritatea celor 102 votanţi a ales China. Prima sită a cernut şi Bangkok, Cairo, Havana, Kuala Lumpur şi Sevilla au picat. Au rămas în cursă Beijing (44), Toronto (20), Paris (15), Istanbul (17) şi Osaka (6), cifrele din paranteze repre-zentând voturile primite de fiecare oraş. A fost eliminată Osaka şi s-a intrat în turul al doilea, unde Beijing a strâns 56 de voturi, Toronto 22, Paris 18 şi Istanbul 9. Adunând peste 50% din voturi, Beijing a fost desem-nat gazda Olimpiadei din 2008.

Calul troian şi limonadaVictoria a fost, aşadar, lejer obţinută, deşi oraşele contracandidate erau unele extrem de importante pe mapamond. Argumente-le regimului opresiv şi cel al prezenţei abu-zive în Tibet timp de jumătate de secol nu au mai contat.

Metafora cel mai des folosită pentru justifi-carea atribuirii Jocurilor Olimpice Chinei a fost cea a calului troian. Aşadar, sportul ar fi masca sub care democraţia ar pătrunde în cetate. Chiar şi mulţi oponenţi ai deciziei CIO din 2001 au îmbrăţişat această doctrină ilustrată de zicala „orice rău spre bine”. Sau, cum spune senatorul canadian Consiglio di Nino, un tip care nu cumpără produse fa-bricate în China şi care păstrează în biroul său un steag al Tibetului, fiind un înfocat

susţinător al independenţei acestei părţi de lume: „China n-ar fi trebuit să primească niciodată Olimpiada, dar dacă tot avem lă-mâi, hai să facem limonadă”. Aşadar, după o amânare de opt ani, lumea s-a decis să facă limonadă. Problema este că nici nu am băut-o şi dinţii au început să ni se strepezească. Sloganul „O singură lume, un singur vis” s-a transformat uneori în coş-mar. Nu se ştie cât a contat în luarea acestei decizii creşterea rapidă a investiţiilor mari-lor concerne în China, cert este că respecta-rea drepturilor omului a contat foarte puţin.

Cinci cercuri care tuşescNu este singurul preţ al „lămâilor”. Celălalt e legat de „viaţa sănătoasă a poporului chi-nez”. Nivelul de poluare al aerului în Beijing este de aproape cinci ori mai ridicat decât

standardele World Health Organization, ceea ce este firesc, având în vedere că zilnic aproximativ 1.000 de automobile noi apar pe străzile oraşului.De altfel, 7 dintre cele mai poluate 10 ora-şe din lume sunt în China, iar o fabrică din această ţară produce la fel de multe noxe ca un milion de maşini, din cauza folosirii ineficiente a cărbunelui. Mulţi sportivi, mai ales participanţii în probe precum mounta-in-bike sau maraton, s-au arătat îngrijoraţi de efectele pe care poluarea ridicată urma să o aibă asupra organismelor lor, iar câţiva chiar au anunţat că nu vor participa la Jo-curi, cel mai cunoscut exemplu fiind Haile Gebrselassie, multiplu campion olimpic şi mondial în proba de maraton.Guvernul chinez a luat câteva măsuri pen-tru scăderea poluării. Din 2001, aproxima-tiv 17 miliarde de dolari au fost cheltuite în acest scop. În Beijing au fost închise 144 de staţii de benzină, circa 10 procente din numărul total. La mijlocul lunii aprilie, s-a anunţat că activitatea în toate şantierele

de construcţie din Beijing va fi suspendată între 20 iulie şi 20 septembrie, în timp ce 19 fabrici extrem de poluante şi-au redus emi-siile cu 30 la sută. Ca urmare, s-au înregis-trat unele progrese. În primele trei luni ale anului 2008, Beijingul a cunoscut 67 zile cu cer senin, cu 12 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului precedent.

O altă sursă de poluare o reprezintă furtuni-le de nisip, care aduc praf din deşerturile din nordul şi nord-vestul Chinei. Uneori, Biroul de Modificare a Vremii din Beijing provoacă în mod artificial ploi, pentru a contracara efectele acestora. Numai în primele pa-tru luni ale anului 2006 s-au înregistrat nu mai puţin de 8 asemenea furtuni. În aprilie 2002, un astfel de fenomen meteorologic a depus 50.000 de tone de praf deasupra oraşului. Cea de-a 29-a ediţie a Jocurilor Olimpice va începe pe 8 august şi se va încheia pe 24 august. După aceea vom şti dacă am plătit prea mult pentru „limonadă”.

31 de discipline olimpiceNouă noi discipline au fost introduse la această ediţie, numărul total ajungând la 31. Acestea sunt tir cu arcul, badminton, atle-tism, baseball, baschet, box, canotaj, ci-clism, sărituri în apă, călărie, scrimă, hochei pe iarbă, fotbal, gimnastică, handbal, judo, pentatlon modern, kaiac-canoe, navigaţie, tir cu arma, softball, înot, înot sincron, tenis de masă, taekwondo, tenis, triatlon, volei, polo pe apă, haltere, lupte.

BEIJING este învăluit în smog. Autorităţile chi-neze au iniţiat campania “Păstraţi cerul albas-tru” pentru ca în timpul Jocurilor Olimpice să se atingă un nivel acceptabil de poluare

Marele zid al ChineiPrima declaraţie oficială din partea Chinei după câştigarea „alegerilor” a venit din partea unui membru important al Partidu-lui Comunist, Li Lanqing: „Câştigarea orga-nizării Jocurilor Olimpice este o dovadă de recunoaştere internaţională a stabilităţii sociale, a progresului economic şi a vieţii sănătoase a poporului chinez”.„Stabilitate socială”? Probabil cea asigurată prin mijloace tipic comuniste, dacă luăm în calcul faptul că, potrivit unui raport al „Am-nesty International”, în China sunt în con-tinuare deţinuţi 30 de jurnalişti şi useri de Internet. De altfel, imediat după câştigarea potului olimpic, partea chineză a devenit brusc mult mai puţin conciliantă în nego-cierile cu forurile internaţionale. Represiu-nile împotriva tibetanilor au prins din nou culoare în obraji, dar şi execuţiile chinezilor. Confrom unui alt raport al Amnesty Inter-national, 470 de oameni au fost condam-

naţi şi executaţi în 2007 în China. Cifra e însă departe de a fi exactă, ea putând ajun-ge la câteva mii. Chiar şi aşa, China deţine de departe locul 1 în lume la acest capitol, iar alături de alte patru ţări (Iran, Arabia Sa-udită, Pakistan şi Statele Unite) deţine 88 la sută din numărul de execuţii pe 2007.„Potrivit unor surse demne de încredere, în China sunt executaţi în medie 22 de prizo-nieri pe zi, ceea ce ar însemna 374 pe toată durata Jocurilor”, a declarat directorul de programe al Amnesty International, sco-ţianul John Thomas, în timp ce guvernul chinez a pretins, fără a prezenta însă do-vezi, că numărul execuţiilor a scăzut cu 15 procente.

Poliţişti muştruluiţiOficialităţile din Beijing le-au cerut ofiţeri-lor de poliţie din oraş să-şi îmbunătăţească manierele şi comportamentul pe durata Jo-curilor Olimpice. Aceştia trebuie să-şi „cure-ţe” limbajul de cuvintele triviale, să renunţe la a fi aroganţi şi să le trântească telefonul în nas cetăţenilor care sună să raporteze comiterea unei infracţiuni. O altă măsură este răsplătirea cetăţenilor care semna-lează contrafacerea simbolurilor olimpice, “turnătorii” urmând să ia 5% din amenda primită de cei care au călcat legea. Cuantu-mul cel mai ridicat al unei amenzi este de aproximativ 14.000 de dolari.

Jocurile olimpice şi scandalurile politice1936, Berlin. Mişcarea olimpică s-a discre-ditat, permiţând naziştilor să transforme Jocurile într-un spectacol de glorificare al

lui Hitler. Totuşi, vedeta ediţiei a fost ameri-canul de culoare Jesse Owens, care a câşti-gat patru medalii de aur.1956, Melbourne. Egiptul, Irakul şi Libanul au boicotat Jocurile în semn de protest faţă de atacarea Egiptului de către Marea Brita-nie, Franţa şi Israel. Olanda, Spania şi Elveţia nu au participat, în semn de protest faţă de invazia sovietică în Ungaria.1964 – 1992. Africii de Sud i-a fost interzisă participarea la Olimpiadă, din cauza politi-cii de apartheid.1968, Mexico city. Pe podium, sprinterii americani Tommie Smith şi John Carlos au ridicat pumnii mâinii drepte în aer înveliţi în mănuşi negre, salutând puterea neagră.1972, München. Membri ai grupul militant palestinian Septembrie Negru au ucis 11 atleţi israelieni şi un ofiţer de poliţie. 1976, Montreal. CIO a refuzat să interzică participarea Noii Zeelande la JO, după ce selecţionata de rugby a acestei ţări a susţi-nut un turneu în Africa de Sud. Ca urmare, 25 de state africane au boicotat acea ediţie. Taiwanul s-a retras după ce guvernul cana-dian a decis că respectivul stat nu poate utiliza denumirea de „Republica chineză”.1980, Moscova. Mai mult de 50 de state, în frunte cu SUA, au boicotat Olimpiada, în semn de protest faţă de invazia sovietică în Afganistan.1984, Los angeles. Uniunea Sovietică şi alte 13 ţări din blocul socialist au refuzat să participe, motivând cu lipsa unei securităţi corespunzătoare.

China, o forţă olimpicăDin punctul de vedere al palmaresului olimpic, China este o forţă în plină creştere. La Jocurile din 1948, desfăşurate la Lon-dra, niciun sportiv din această ţară nu a trecut de preliminarii, iar delegaţia a trebuit să împrumute bani pentru a se reîntoar-ce în ţară. Prima medalie de aur a fost obţinută acum 24 de ani, la Los Angeles, la Seul 5 sportivi chinezi au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, acum 8 ani, la Sydney, numărul lor a crescut spectaculos la 28, iar la precedentele Jocuri, cele de la Atena, delegaţia chinezească a obţinut 32 medalii de aur, cla-sându-se pe poziţia a doua în întrecerea pe naţiuni, după Sta-tele Unite.

„Potrivit unor surse demne de încredere, în China sunt

executaţi în medie 22 de prizonieri pe zi, ceea ce ar

însemna 374 pe toată durata Jocurilor”

CURSA LUI OSCAR Un om “altfel”

bate sistemulOscar Pistorius (foto dreapta)

este poate cel mai cunoscut sportiv cu dizabilităţi fizice din lume. Moti-vul nu-l reprezintă performanţele

sale ieşite din comun de pe pista de atle-tism, ci lupta pe care sud-africanul în vârstă de 21 de ani a dus-o cu forurile mondiale, pentru a fi lăsat să concureze de la egal la egal cu alergătorii “normali” din punct de vedere fizic.Născut fără tibie şi peroneu, la ambele pi-cioare, Oscar este deţinătorul recordurilor mondiale la 100, 200 şi 400 m. Dacă în 2007, Federaţia Internaţională l-a acceptat pe Pistorius la startul curselor din calendarul internaţional, forul mondial a venit la finele anului cu o completare a regulamentului, care interzice folosirea dispozitivelor ane-xe, care să confere un avantaj în faţa atleţi-lor normali. Nevoit să lupte împotriva deci-ziei de pe 14 ianuarie 2008, care-i interzicea implicit participarea la Olimpiadă, şi deşi

aceasta a fost invalidată de hotărârea Tribu-nalului Sportiv de Arbitraj, Oscar a anunţat

că nu are timpul necesar pentru a-şi bate recordul personal la 400 m, în vederea re-alizării baremului pentru Beijing, şi, cel mai probabil, nu va concura în China.

Mult mai tăcută în plan mediatic, compa-trioata Natalie du Toit (foto stânga) va de-veni prima sportivă cu dizabilităţi care va concura la Olimpiadă. Rămasă la 14 ani fără partea inferioară a piciorului stâng, după ce o maşină a intrat în scuterul pe care-l con-ducea, tânăra în vârstă de 24 de ani a reali-zat baremul de calificare pentru Beijing. Pe 3 mai 2008, du Toit a încheiat a patra cursa de 10 km, în ape deschise, la Campionatele Mondiale de la Sevilla, rezultat care-i con-feră dreptul de a participa în această probă, prezentă în premieră în programul olimpic de la Beijing.

Jocurile Paralimpice sunt programate în perioada 6-17 septembrie 2008.

26 IULIE - SEPTEMBRIE 2008

Am încePut sezonul ţinând cu Arsenal, simpatizând pe Chelsea, urmărind cu interes traseele lui Bol-ton, Wigan şi West Ham. Arsenal,

pentru modul cum vede fotbalul Arsene Wenger, după lectura romanului “Fever Pitch” a lui Nick Hornby şi pentru Cesc Fa-bregas. Chelsea, pentru proiectul grandi-os (sau grandoman?) al lui Abramovici şi pentru Frank Lampard. Bolton, pentru că reuşise să ajungă în Cupa UEFA după o po-litică de strângere a numelor mari în prag de pensionare sau în regres (N’Gotty, Djor-kaeff, Bobic, Okocha, Ivan Campo, Gianna-kopoulos, Hierro, Speed, Nakata, Borgetti, Anelka). Wigan, pentru parcursul ameţitor din primul sezon de după promovare, când în tur a fost în frunte, iar în retur s-a bătut să scape de retrogradare. În fine, West Ham, pentru că fiecare are păsăricile lui.

Erau simpatii după simpla lecturare a re-zultatelor şi marcatorilor din ziare şi după câteva meciuri din cupele europene văzu-te la tv. Eurosport 2, delectându-ne etapă de etapă cu câte 4-5 meciuri, mi-a răstur-nat sistemul de valori. M-a fermecat Man-chester City cu frenezia transferurilor şi implicarea - e adevărat, timpurie şi scurtă! - în lupta celor mari. M-a atras Aston Villa cu jocul eminamente ofensiv şi cu tinerele sale vârfuri promovate din pepinieră. M-a uluit Middlesbrough cu îndrăzneală de a lăsa echipa pe mâna neexperimentatului manager Gareth Southgate şi cu forcingul din final. Am remarcat echipele bunicele pe care le-au croit Mark Hughes la Blackburn şi

Harry Redknapp la Portsmouth.Dar peste toate m-a cucerit ireversibil Ste-ven Gerrard. Ştiu, există Cristiano Ronaldo,există Didier Drogba, există Fernando Tor-res sau Adebayor, jucători mai atractivi şi

mai spectaculoşi decât Gerrard. Acestea sunt fenomene, Steve nu este decât un fot-balist care munceşte mult, aleargă mult şi gândeşte mult. Şi de aceea e mai aproape de ceea ce numim idol. Orice tânăr fără un

M-am îndrăgostit iremediabil de Premier League sezonul trecut la Eurosport 2. Când te documentezi pentru un comentariu cauţi informaţii, scormoneşti după detalii, iar internetul îţi oferă nenumărate suprize. Am descoperit poveşti tulburătoare şi istorioare comice.

PREMIER LEAgUE-UL MEU

eManueL Terzian

talent ieşit din comun, dar cu ceva calităţi şi dopat cu ambiţie poate ajunge acolo, asta pare să ne spună Gerrard cu fiecare kilometru parcurs între cele două careuri.Evident, am avut şi decepţii. Arsenal şi Manchester City, pentru finalul slab. Bol-ton, pentru banii de pe Anelka risipiţi aiu-rea. Newcastle, pentru şirul interminabil

de înfrângeri de după instalarea lui Keegan pe bancă. Tottenham şi Port-smouth, pentru delăsarea din cam-pionat după ce au cucerit Cupa Ligii, respectiv Cupa Angliei. La jucători, dacă Gerrard e numărul 1, ultimul este jamaicanul Darren Moore de la Derby County, un fundaş de 34 de ani ale cărui evoluţii explică întru totul recor-durile negative şi retrogradarea “en fanfare” a lui Derby.

Finalul stagiunii m-a găsit mândru. Campionatul “meu” jucase finala Ligii Campionilor, dăduse 3 semifinaliste, avansase cu 4 echipe în sferturi şi ofe-rise cea mai palpitantă dublă, cea din-tre Liverpool şi Arsenal. Sentimentele mele pentru “tunari” alunecaseră spre Manchester United pe panta numită constanţă. Calitatea ce i-a lipsit trupei lui Wenger şi a încoronat-o pe cea a lui Ferguson. Fotbalul zgârcit al lui Chel-sea mi-a îndreptat simpatia către cel generos al lui Liverpool. Norocul nos-tru, Chelsea e un caz izolat din acest

punct de vedere.

Toate aceste peripeţii m-au vaccinat îm-potriva iluziilor. Promit că pe viitor să nu mă mai amorezez de nume, ci de prestaţii. Si de aceea, abia astept noul sezon de Pre-mier League. Tot pe Eurosport 2.

Goodbye BeijingTribunalul de arbitraj sportiv (TAS) confirmă suspendarea pe 4 ani pentru dopaj a sprin-terului american Justin gatlin, fost re-cordmen mondial la 100m. În consecinţă, campionul olimpic de la 100, nu va putea participa la Jocurile de la Beijing. Deja de-pistat pozitiv (amfetamină) în 2001, Gatlin a fost suspendat până în 2010 de către Agen-ţia americană antidoping (USADA), după un al doilea control pozitiv în 2006. ”Voi continua să mă lupt pentru a reveni pe pis-ta de ateltism cât mai repede. Sunt mulţu-mit că judecătorii nu m-au suspendat pe viaţă” Sprinterul pretinde că substanţele detectate în organismul său servesc la tra-tarea unor tulburări deficitare de atenţie (hiperactivitate) de care suferă din copilă-rie.

1 milion Federaţia germană de fotbal (DFB) a anun-ţat că numărul jucătoarelor legitimate în 2008 a depăşit pentru prima oară cifra de 1 milion. Acum 10 ani erau înscrise 774.000 de jucătoare, iar în prezent numărul total este de 6,5 milioane.Germania este un punct de referinţă în fot-balul feminin. Titlul mondial câştigat în 2003 a rămas în posesia naţionalei germa-ne şi în 2007, transformându-le pe nemţoia-ce în mare favorite şi pentru Jocurile Oli-mipce 2008. Germania va organiza în 2011 Cupa Mondială de fotbal feminin.

UPDATE

28 IULIE - SEPTEMBRIE 2008 29IULIE - SEPTEMBRIE 2008

PE UN PETEC DE MUNTE din sudul Austriei, nu departe de o şosea impecabilă ce traver-sează oraşul Villach, se află una dintre cele 53 de trambuline din ţara lui Mozart omo-

logate pentru sărituri cu schiurile. Villacher Alpen Arena este mai mult decât un simplu X marcat pe

calendarul competiţional. Având patru trambuline de mărimi diferite, complexul e una dintre cele mai importante baze de pregătire din lume pentru copiii care visează să ajungă vedetele acestui sport.Aici au făcut primii paşi săritori ca Thomas Morgen-stern, puştiul-minune Gregor Schlierenzauer sau

Martin Koch, care locuieşte chiar în apropierea are-nei. Toţi trei au programate antrenamente în acest loc, dar pentru moment, în telescaun, pe bara de start, în zona antrenorilor şi în cea de aterizare se vorbeşte în limba lui Eminescu.

Mecca micilor săritoriVillacher Alpen Arena este un loc în care se sare cu schiurile inclusiv vara. Trambulinele sunt acoperite cu un plastic special, iar pe trase au fost montate plăcuţe ceramice udate în permanenţă, o combinaţie care le crează săritorilor condiţii foarte apropiate de cele din timpul iernii. Doar decorul e diferit: verdele artificial al trambulinelor se îmbină perfect cu cel al brazilor din lateral şi al gazonului impecabil din zona de frânare. Dar nu-i momentul să admirăm peisajul. Un strigăt scurt biciuie liniştea din jur. "Coborâree-ee!!!" Pe bara de start a trambulinei de 90 m un puşti în combinezon... verde îşi fixează ochelarii pe cască şi se desprinde. Un huruit produs de frecarea schiurilor cu trasa îi însoţeşte elanul, apoi auzi un şuier ascuţit la desprinderea de trambulină şi urmează planarea în V-ul Bokloev, poziţia de zbor obligatorie în săriturile de astăzi. Aterizarea este cu telemark (un schi împins înaintea celuilalt, aşa cum cer arbitrii), undeva pe la 70 m, iar frânarea este lină pe gazonul englezesc din

ZBOR PRINTRE vULTURI

perimetrul unde în urmă cu câteva luni 15.000 de oa-meni îl ovaţionau pe Morgenstern. "A fost bine, dar ţine genunchiul stâng mai flexat!" se aude din bara-ca antrenorilor vocea lui Florin Spulber, antrenorul coordonator al lotului României. Următorul său elev are un elan bun, dar se lasă puţin pe spate în timpul planării şi este dojenit de antrenor. Câteva minute mai târziu, sare din nou şi îi iese mai bine "exerciţiul", reuşită întâmpinată cu mici ovaţii de staff-ul tehnic.

Pariu pe ŞtefănelÎntre timp, trambulinele mici, de 15 şi 30 m, arată ca nişte portavioane de pe care se decolează în serie. Predominant este acum portocaliul, culoarea echi-pamentului sportivilor din grupele mici. Strigătul de luptă "coborâreeee!!!" este mai intens în această zonă, dar şi mai piţigăiat, pentru că fetele sar cot la cot cu băieţii, înaintea unui sezon în care proba femi-nină va intra cu drepturi depline în calendarul inter-naţional. Purtând pe umăr schiuri de două ori cât ei, aceşti copii păşesc agale spre telescaunul care îi duce spre zona de start. Fiecare are de efectuat zece sări-turi la un antrenament, iar ipotetica teamă de zbor a rămas la acest stadiu: toţi abia aşteaptă să sară. "Ştefănel, dacă te bagi în faţa mea, te spun lu' domn profesor!!!" se aude o puştoaică, supărată de lipsa cavalerismului pe trambulină. Conflictul este aplanat imediat de unul dintre antrenori, iar cel în cauză, un băiat cu părul bălai, este trimis să sară mai de sus. Pedeapsa îl face să zâmbească ştrengar. Ştefănel Blega este cel mai talentat din grupă, iar dacă vreunul dintre aceşti copii va fi să ajungă un mare campion, el ar putea fi acela, o spun cei care îl

pregătesc. La 10 ani, puştiul provenit dintr-o familie fără posibilităţi are deja sărituri de peste 50 m la ac-tiv. Nu trebuie să fii specialist ca să-i vezi potenţialul: elanul este perfect, desprinderea viguroasă, postură curajoasă în aer şi o aterizare sigură. "L-am desco-perit în timp ce se dădea în leagăn şi se arunca de acolo. Ne-am dat seama imediat că este făcut pentru sărituri" povesteşte Gheorghe Baila, omul care exe-cută câteva zeci de ridicări de copii pe antrenament, pentru exersarea zborului.

Efectul GanzenhuberSchiuri, combinezoane, căşti, clăpari, într-un cuvânt echipament identic cu al săritorilor austrieci; stagii de pregătire în străinătate, participarea la concursuri vara şi iarna, organizare impecabilă. Apare fireasca întrebare: cum este posibil aşa ceva în condiţiile în care a face performanţă în spaţiul mioritic în spor-turile de iarnă trece drept glumă proastă? Răspuns: disciplină austriacă, finanţare austriacă, talent ro-mânesc. În toamna lui 2007, România a fost inclusă în pro-gramul "OMV Move & Jump", eveniment marcat de venirea lui Morgenstern la Bucureşti. Programul are în esenţă două puncte, dar cât de importante! Unul este construirea unor baze de pregătire la Râşnov şi Săcele, după modelul Villach, iar celălalt - clasarea în următorii zece ani a cel puţin unui săritor român în top 10 mondial. Sufletul acestei acţiuni este fostul săritor austriac Christian Moser, cordonatorului proiectului, iar cre-ierul - Paul Ganzenhuber, o figură legendară, un des-coperitor de talente prin mâna căruia au trecut mulţi

dintre campionii Austriei şi care a decis să parieze pe echipa României după ce ochiul său de expert a înţeles că materialul uman este mai mult decât pro-miţător. "Acum câteva luni, acestor copii le era frică să sară de la o trambulină de 15 m, iar acum sar fără probleme de la 30 m. Este un pas mic, dar important, care arată că programul începe să funcţioneze" re-marcă Moser.

Spectacol de zbor controlatDupă două sesiuni de antrenamente, lotul de sărituri cu schiurile al României se aliniază pentru revenirea la baza de cantonament. Cu schiurile pe umăr şi pă-şind agale, doi dintre puşti găsesc rapid un subiect de discuţie mai interesant decât cum joacă Mutu la Euro. "Am avut un pic de V, ai văzut?". "N-ai avut, măi! Nici eu n-am avut, dar nici tu". Se vor ciondăni amical până la maşină, convinşi că ambii vor sări mai bine mâine. În acest timp, Ştefănel acordă primul in-terviu din viaţa lui: "Te uiţi la Eurosport la sărituri?" Face ochii mari şi zâmbeşte imediat. "Da, normal!" "Cine îţi place cel mai mult?" Răspunde instantaneu: "Schlierenzauer!". "De ce?" Răspunsul îl lasă fără replică pe jurnalist: "Pentru că sare... aproape ca mine!". Peste Villach se lasă seara, dar până la ora stingerii sportivii au timp să viziteze castelul Landskron şi să asiste pe o arenă din incintă la un spectacol dat de păsări de pradă dresate. Vulturi, ulii, bufniţe îţi taie răsuflarea cu zborul lor razant peste tribune, dar atât de precis. Puştii sunt cuceriţi imediat şi cum ar fi pu-tut fi altfel? Şi păsările şi aceşti copii au învăţat să se joace cu aerul. Simbioză perfectă.

Când spui sărituri cu schiurile te gândeşti poate la Morgenstern, Schlierenzauer, Ahonen, Malisz. Peste zece ani, în această postură i-am putea găsi pe Ştefănel, Remus, Szilvester, Dana sau Cristina. Români buni la zborul de la trambulină?! Tentaţia de a zâmbi nu-i uşor de ignorat, dar... aveţi puţintică răbdare!


de priorităţi. « Nu mai putea să vină cu mine în turnee şi l-am înţeles. Rămâne un mare prieten », spunea Andy anunţând despărţi-rea de fosta vedetă americană după ani buni de colaborare. A trecut peste duşul rece de la Melbourne, eşec la germanul Ko-hlschreiber în turul 3 şi apoi s-a descătuşat. Au venit victorii la Nadal, Djokovic şi chiar la

Federer. Nu se mai întâmplase de 4 ani. Connors putea fi mândru. Şi Brook. A venit şi anunţul logodnei, pe site-ul oficial. Multe fete au vărsat o lacrimă. A-Rod are lipici peste Ocean şi a fost votat între cei mai sexy 50 de bărbaţi americani în viaţă. Rod-dick s-a maturizat, iar unul dintre cei mai doriţi burlaci ai Americii s-a pus la casa lui.

Primăvara pe zgură nu i- a adus însă mari satisfacţii, dar Roddick nu s-a hrănit nicio-dată din turneele pe suprafaţa rosie. El îşi trage seva din hardcourtul american, ci-mentul fierbinte unde poate să îşi etaleze calităţile, serviciul şi forehandul. Sau iarba, la Wimbledon a făcut două finale. Dar el ştie că US Openul îi zâmbeşte. Acolo vrea să mai simtă odată victoria. Federer a dat rate-uri în acest an, invincibilul s-a dus, iar pen-tru americani US Openul este Scala lor. Aco-lo trebuie să triumfe, acolo trebuie să demonstreze că EL este tenismanul despre care, atunci când se va scrie la trecut, va avea numele lângă cele ale lui Connors, McEnroe sau Sampras. Sau Agassi. 2008 poate fi anul său. Sau cel puţin toamna sa. Locul 1 e departe, pentru el are cine să se bată. Federer-Nadal-Djokovic e un trio de forţă care a confiscat vârful tenisului mon-dial. Dar US Openul poate fi al său. A mai fost o dată, acum istoria se poate repeta.Pentru asta a renunţat la Olimpiadă şi a ales să se concentreze pentru turneul pe care ştie că îl poate câştiga. Oare, chiar, îi va mai zâmbi US Openul vreodată?

2003A strâns Pumnul Puternic în aer,

a tras aer în piept şi s-a descătuşat. Era campion, acolo unde idolii săi izbân-diseră în trecut, McEnroe, Sampras,

Agassi. Nume care l-au făcut să ia racheta în mână în praful Texasului pe când nu avea încă 10 ani. Finala fusese dură, chiar dacă de trei seturi, dar spaniolul Ferrero era capabil să stoarcă orice adversar. Gilbert îi zâmbea în tri-bună, lucrau de doar 3 luni împreună, dar se ştiau deja din priviri. Era campion la US OPEN, EL, Andy Roddick, sortit să continue tradiţia americană în tenis, la numai 21 de ani.

2008 Au trecut 5 ani, de atunci nu s-a mai lipit ni-ciun titlu major de mare şlem. Gilbert a fost concediat la un an de la triumful new-yorkez, iar Andy şi-a lăsat jocul în mâinile lui Jimmy Connors şi ale fratelui său, John, tenisman şi el, dar valabil doar în zona Floridei. Între timp au apărut Nadal, Djokovic, dar dincolo de ei a fost Federer, maşinăria elveţiană care i-a luat trei titluri de mare şlem, la Wimbledon în 2004 şi 2005, la US Open 2006. ,,Nu ştiu ce să îi mai fac. Am făcut meciuri foarte bune cu el dar parcă întotdeauna ar mai trebui ceva în plus “ – spunea Andy după eşecurile repe-tate în faţa lui Federer. Ajunsese la 15 înfrân-geri împotriva elveţianului. Şi doar o victorie, una, şi chinuită. La sfârşit de 2007 Andy era în Florida, cu Mardy, prietenul şi colegul său de circuit şi cu o nouă pasiune, fotomodelul Brooklyn Decker, vedetă în ascensiune pes-te ocean, care pozase deja în reviste celebre: Teen Vogue, Cosmopolitan, FHM sau Gla- mour. Presa îi văzuse împreună de câteva luni iar la meciul de Cupa Davis cu Rusia Brook apăruse deja în loja apropiaţilor săi alături de fratele John. Brook i-a purtat noroc şi SUA a câştigat salatiera din nou cu Roddick în prim-plan. Noua poveste de dragoste i-a priit lui Andy. A început anul în Australia unde s-a impus la Kooyong pentru a treia oară conse-cutiv.Reverul îi funcţiona din ce în ce mai bine, chiar dacă se despărţise şi de ultimul său mentor, Jimmy Connors. Chestiune de timp,

Andy a fost numărul 1 mondial timp de 13 săptămani, între 3 noiembrie 2003 şi 2 februarie 2004. În 2003 triumfa la US Open, iar două luni mai târziu era cel mai tânăr american devenit număr 1 mondial. Lumea l-a comparat cu Sampras atunci, dar povara a fost prea mare. Anii s-au dus iar Roddick nu a reuşit să repete drumul idolulului său. Acel titlu a rămas singurul de până acum de Mare Slem.

My WAyAndy Roddick

TOATĂ SĂPTAMâNA i s-au făcut masaje, ultrasunete şi alte proce-duri pentru a reduce durerea. Se pare că durerea i-a fost redusă su-

ficient pentru a-i permite să câştige eve-nimentul, prima sa victorie într-un turneu ATP. După finală, Terick - antrenorul lui Andy – m-a rugat să examinez braţul lui Andy şi să văd dacă îmi pot da seama de ce îl durea umărul.După o evaluare a umărului şi a cotului i-am explicat antrenorului Terick că pro-blema era de fapt dezechilibrul muscular din jurul umărului lui Andy. Acest deze-chilibru, care avusese ca efect schimbări structurale, fusese cauzat de relaxarea şi încordarea muşchiului si cauzase rigidita-tea articulaţiei, dând naştere unei nevoi de a compensa în timpul mişcărilor specifice (cum ar fi serviciul sau loviturile de pe li-nia de fund a terenului). Am inceput sa îi tratez rigiditatea articulaţiei cu ajutorul tehnicilor de mobilizare a ţesuturilor moi şi am dezvoltat un program specific de întărire, care să îi îmbunătăţească perfor-manţa.Sportivii suprasolicită muşchii datorită mişcărilor rapide şi repetate, cum ar fi aruncarea mingiei de baseball sau servi-ciul la tenis. Ca urmare a acestei traume unii muşchi devin contractaţi, alţii devin prea slabi. Acest feno-men este cunoscut ca “dezechilibru” muscular. Muşchii lucrează în pereche – în timp ce unul se contractă, celălalt trebuie să se relaxeze sau să înce-tinească mişcarea (Agonist vs. Antagonist). Modali-tatea de tratament trebuie să cuprindă o combinaţie între tehnicile de întindere şi exerciţiile specifice de

întindere pentru a aduce sportivul la cel mai înalt ni-vel de performanţă, necesar într-o competiţie.Am auzit antrenorii, sportivii şi personalul medical vorbind despre importanţa exerciţiilor de întindere. Sunt două motive principale pentru aceste exerciţii – pentru a mări raza de mişcare a încheieturii şi/sau pentru a mări flexibilitatea muşchiului şi a altor ţe-suturi moi, încercând să prevenim rănirea. Literatura ne arată că ridicând temperatura interioară a corpu-

lui înaintea activităţii sportive poate fi la fel de eficace în prevenirea anumitor întin-deri musculare ca şi efectuarea exerciţiilor de întindere înainte de activitate.Pentru reabilitare folosim diferite tehnici de întindere, cum ar fi întinderile prelun-gite cu greutăti mici, întinderea continuă pasivă, tehnici de relaxare prin întindere şi terapie manuală, care este o metodă spe-cifică de întindere a ţesuturilor moi pentru a preîntâmpina contractarea muşchilor şi a altor ţesuturi moi din jurul încheieturilor. În cazul lui Andy, muşchii rotatori ai umărului, ce cuprind şi infraspinosul şi subscapularul erau asimetrici, cauzând instabilitatea umărului şi trauma cotului. Unii muşchi erau contractaţi cauzând asi-metrii structurale, iar alţii erau slăbiţi ca-uzând mişcări ineficiente. Sarcina mea era să mobilizez ţesuturile rigide şi să întăresc muşchii slăbiţi pentru a avea din nou un umăr simetric şi stabil.

După ce am lucrat cu Andy şi cu antrenorul său, acesta nu a mai avut dureri la umăr în următorul an. În sezonul trecut a câştigat cele mai multe meciuri într-un turneu ATP, fără să îl mai doară umărul. Andy a muncit din greu pentru a-şi menţine puterea şi

flexibilitatea umărului. Nu a mai simţit durere de trei ani şi şi-a mărit viteza cu 12,87 km/h, de la un servi-ciu de 223,69 km/h la unul de 249,44 km/h. A depăşit recordul de viteză a serviciului cu 12,87 km/h acum 3 ani. Antrenamentele cu greutăţi nu au fost acceptate pe deplin în tenis. Foşti campioni, cum ar fi Jimmy Connors şi John McEnroe probabil că nu au ridicat o greutate în toată cariera lor de tenismeni. Atunci,

cum au prevenit rănirile la umăr pe care le întâlnim astăzi? În primul rând nimeni nu era capabil sau inte-resat să lovească la serviciu cu 223,69 km/h. Jocul de tenis era atunci diferit, serviciul şi voleul erau punc-tele culminante. Văd tineri jucători de tenis, de 12-16 ani, care vin la cabinetul meu plângându-se de dureri la umăr sau la cot sau la amândouă. De obicei îi întreb dacă au schimbat ceva înainte de a avea dureri. Ade-sea spun că da, au crescut tensiunea corzilor rachetei pentru a-şi permite să mărească viteza serviciului sau forehand-ului. Sau antrenorul le-a zis că trebuie să lovească mingea mai tare, aşa că iau o racheta mai grea. Nimeni nu a testat puterea muşchilor rotatori ai umărului pentru a determina dacă era suficientă pentru a avea o viteză mai mare sau dacă putea să suporte stresul unei forţe torsionale mai mari asupra umărului şi cotului. Câteva studii au fost publicate în American Journal of Sports Medicine, având ca subiect influenţa an-trenamentelelor de rezistenţă şi cu greutăţi peri-odizate pentru îmbunătăţirea puterii musculare şi performanţelor tinerelor jucătoare de tenis. Au spus că repetiţiile variate şi cu volum mare şi un program de antrenamente cu repetări multiple, au ca efect creşterea puterii musculare şi a performanţei, du-

când totuşi la scăderea în procent a grăsimilor din organism într-o perioadă de antrenament de peste 9 luni. Exerciţiile efectuate în cadrul acestui studiu au inclus toate grupele majore de muşchi din extremi-tăţile superioare şi inferioare, importante în tenis. Un alt studiu, care are la bază antrenamentul isokinetic pentru întărirea muşchilor rotatori ai umărului, a demonstrat o creştere medie de 17,7 km/h a vitezei serviciului la tenis. (Mont, Am J Sports Med).

Antrenamentul cu greutăţi a fost considerat o formă oarecum similară de exerciţii făcute pentru a crea muşchi mari care cauzau mişcări anormale, necesare practicanţilor de bodybuiding, nu pentru persoane normale sau pentru sportivi. Datorită unei înţelegeri mai bune a fiziologiei musculare şi a cercetării, acele idei învechite s-au schimbat dramatic. Antrenamen-tul cu greutăţi este acum văzut ca un exerciţiu de pri-mă clasă, care îmbunătăţeşte densitatea osoasă, re-duce bolile de inima şi îmbunătăţeşte performanţa.Mai mult decât atât, putere musculară înseamnă performanţă îmbunătăţită şi risc minim de rănire. Orice sportiv serios are nevoie de antrenamente cu greutăţi în afara sezonului pentru a recupera pier-derile puterii musculare din timpul sezonului. Când

evaluez un sportiv de orice vârstă, acesta este sur-prins că umărul dominant este cel mai slab. Ei cred că, jucând tenis sau aruncând o minge de baseball, umărul ar trebui să fie mai puternic pe partea domi-nantă, pentru că activitatea întăreşte muşchii. Din contră, anumiţi muşchi cedează dacă nu li se permite să se recupereze. Andy a fost surprins că umărul său drept era mult mai slăbit decât stângul. Spunea că îl simte puternic şi că a ridicat greutăţi. Totuşi, când am efectuat nişte teste specifice asupra muşchilor importanţi în tenis, era evident că nu ridica greutăţi pentru a-şi îmbună-tăţi jocul, ci mai degrabă ca să arate bine pe plajă.Înainte de începerea unui program de antrenamente cu greutăţi este foarte important să fii evaluat de un medic specialist în sistemul musculoscheletal, pen-tru a fi sigur că nu ai restricţii medicale. Terapeutul poate evalua deficitul de putere musculară, dezechi-librul muscular sau flexibilitatea. Recent, din ce în ce mai mulţi terapeuţi oferă reabilitare sportivă specifi-că şi antrenamente pentru a ajuta sportivul să se re-întoarcă la sport fără să simtă vreo durere. Fără eva-luarea deficitului musculoscheletal sau a dezechilibrului, programul de exerciţii poate fi mai puţin eficient.

Acum opt ani, lucram ca terapeut în cadrul Turneului ATP, Atlanta Tennis Challenge. Tânărul american Andy Roddick a venit la cabinet pentru un tratament împotriva durerii de la umărul drept.

Cazul Andy Roddick

roBerT donaTeLLiDoctor terapeut, specialist ortoped

MEDICINĂ SPORTIVĂ MEDICAL


MEDICINĂ SPORTIVĂ

în lume

INTERVIU

TOURDE FRANCEDe vreo zece ani încoace vacanţă de vară înseamnă, pentru unii, să cutreieri prin Franţa alături de cicliştii din caravană. Chiar dacă fizic nu eşti ACOLO. Poţi preţui chiar fiecare minut zburător al celor 21 de etape si 3500 km din Turul Franţei. Pentru ei înseamnă o treaptă mai mult spre perfecţiune şi poate două spre excelenţă. O competiţie pe care fiecare o înţelege în felul său. Ei sunt Radu Naum şi Radu Banciu.

De ce iubiţi Turul Franţei?

Radu Naum: Orice om trebuie să iubească ceva...eu iubesc Turul Franţei... de la tatăl meu. Ştii povestea! Am zis-o de mai multe ori, dar.. am şi eu nişte lucruri pe care ţin să le spun, aşa... de multe ori. Tatăl meu era jurnalist de cicilism. A fost primul jurnalist din estul Europei care a fost în Turul Franţei în ‘68 invitat de Félix Lévitan şi Jaques Goddet, cei doi directori ai Turului şi după aceea mi-a adus tot felul de reviste de ciclism; mie îmi plăcea limba franceză... şi am ajuns să ştiu. Pe vremea aceea mi se părea o chestie a mea, pe care o aveam eu şi nu o aveau alţii, ştiam ciclism. Sigur cu ajutorul tatălui meu, aveam o pilă, cum ar veni. Aveam toate revistele de ciclism şi ştiam foarte bine un sport şi mă şi pasiona. Am citit cărţi de ci-cilism. Erau scrise foarte bine toate, şi uşor, uşor am fost mişcat de sportul ăsta.

Radu Banciu: Pentru incertitudine... acum nu ştiu dacă mai e o iubire necondiţionată. E o rutină până la urmă, pentru că ne-am molipsit...dar acum nu mai avem motive să-l iubim ca altă dată, pentru că la ce am aflat despre el...ştii, ca ăla care îşi iubeşte nevasta pentru că nu mai poate să o dea afară din casă după 15 ani. E rutină. Ştii cum se spune în familie... e şi respectul. Ăştia sunt termenii: “e respect”, “e înţele-gere”. Asta a ajuns Turul Franţei. Eu am plecat de la o plăcere din aceasta naivă, necondiţionată şi am ajuns acum... nu mai e chiar iubire. Nu te mai poţi întoarce în trecut. Nici noi nu ne mai putem întoarce.

Polemica reprezintă succesul transmisiunilor voas-tre. Apropo de dialogurile pe care le aveţi.... uneori contestate...Voi aveţi păreri pro şi contra. Cine-i mai mult pro, cine-i mai mult contra?

R.N.: Nu ştiu, nu-mi dau seama. Cert e că polemica vine firesc. Niciodată nu ascult. Ne ascultăm foarte rar. Dar când ne ascultăm...ideea e că eu nu sunt nea-părat un fan al ceea ce facem şi ceea ce spunem. Dar, polemica poate fi succesul în media în ziua de astăzi, după cum vedem. Dar în nici un caz nu ne propunem chestia asta.Eu sunt mai mult pro, el este mai mult contra. El e mai zănatic, aşa... Mai nonconformist.

R.B.: N-ai cum să convieţuieşti altfel...Ştii cum sun-tem noi doi? Ca două persoane care locuiesc în ace-laşi bloc şi s-ar fi blocat în lift şi ar fi stat acolo 10 ani. Mă gândesc că la inceput ar fi fost prieteni, gândin-du-se că în 6-7 minute se repară liftul şi ies. După ce au văzut o zi – două că nu ies, au început să se mai ciondănească un pic; după aia iar s-au împăcat, că au zis “ Dom’le, avem ceva de stat, ar fi păcat să ne răţo-im”. După aia când au înţeles că vor muri acolo, au zis

INTERVIU

“Auzi, ştii ceva? Aveam atâtea să-ţi reproşez. ..”. Aşa suntem şi noi! Am trecut prin toate fazele, ştii? Ba chiar, am fost şi în era compromisuri-lor de câteva ori! Amândoi eram conştienţi de asta. Adică după câte o ceartă d-aia care nu ducea la nimic şi care dura o săptămâna ne-am dat seama că totuşi n-are nici un rost. Trebuia să convieţuim şi alte Tururi şi mai lăsam unii de la altii ....şi nu ne stătea bine. Imediat ne taxau! Ne ziceau: “Ce?! V-aţi împrietenit?!”Acum cred că suntem contra amândoi cam la tot. Faptul că totuşi Turul se desfăşoară în Franţa şi nu la noi, ne face să mai avem şi păreri pro.

Aveţi favoriti pentru Turul Franţei 2008 ?

R.N.: Turul Franţei, după mine, a ajuns în epoca lui cea mai frumoasă în sensul în care favoriţi nu mai există. Adică favorit este Turul Franţei în sine. Nici nu ştiu dacă... şi asta e o foarte bună învăţătură pentru noi,... să ne pasionăm pentru ciclism, dar să ne pasionăm şi pentru ceea ce înseamnă ciclismul în ansamblul lui, nu doar victoria şi victoriile numărate şi puse aşa ... ca în rastel, ca nişte puşti ale unora şi altora. Să te pasionezi pentru tot ce respiri, tot ce vezi prin ecranul ăsta atât cât poţi să o faci. Dar nu mi se pare bine că stai şi te uiţi liniştit la Turul Franţei, fără să fii stresat, să ai o miză sau să ţii cu cine-va, cum era în vremea lui Bernard Hinault, Eddy Merckx sau Lance Armstrong.

R.B.: Am favoriţi cicliştii francezi, necunoscuţi, pe care uneori îi uit şi eu. Tocmai pentru că sunt tineri, au luat-o de la zero... Se ştie că francezii au început cu alte măsuri. E un Tur al Franţei în care se merge ca pe vremea fierarilor. 30-40 de km/h maxim va fi media faţă de 45-50 cât era acum câţiva ani şi sunt oameni tineri, 20 de ani... De 30 de ori pe tură te controlează, şi echipele care vor participa, în proporţie de 80% sunt curate, zic eu. Francezii merg pe cinste, ştiind că me-diatizarea Turului este asigurată, pentru că francezii sunt fani. În luna iulie ei asta fac. Se uită la Turul Franţei. N-am nici echipe favorite! Păi, e o învălmă-şeală de echipe acum. Nu mai sunt lideri! Echipele sunt invitate după criterii care nu mai ţin nici măcar de performanţă. Important e să nu fie suspiciune, să nu existe dubiu, că atunci nu mai esti invitat.

Trecând de la o epocă la alta, există diferenţe majore în echipamentul cicliştilor. Mai are acest sport far-mecul de pe vremuri din acest punct de vedere?

R.N.: Deranjează absolut pe toată lumea că trebuie să

poarte casca. Pe vremuri era mai uman, apropierea vizuală de ciclişti era mai mare în momentul în care nu aveau cască. Acum, după ce mor oamenii, pentru că ciclismul a devenit din ce în ce mai nervos, cu am-biţii din ce în ce mai mari, se fac tot felul de experi-mente la nivelul traseului şi atunci a devenit tot mai periculos şi e normală aceasta cască. Dar cred că, aşa ca şi Formula 1, păstrând proporţiile, s-a reuşit să se ajungă la un nivel de siguranţă acceptabil, după ce – evident – s-au întâmplat tot felul de lucruri neplă-cute. Sigur că pentru cei care sunt pasionaţi de ceea ce înseamnă în amănunt o bicicletă, e cu adevărat o fascinaţie să vezi ce se produce la nivel de calitate, de greutate, de formă, ş.a.m.d.

R.B.: Noi n-am prins epocile alea. Farmecul e că

atunci aflai de cei care câştigau ca de victoriile lui Ştefan cel Mare! Probabil din gură în gură! De unde să fi aflat în 1903, de exemplu? Nici în Franţa nu-mi imaginez cum s-a aflat de victo-ria aia?! Primul Turul Franţei a fost în 1903! Si-gur că noi trăim updataţi la epoca asta. N-ai ce să faci! Acum o să vii să-i spui unuia “Ce-i mai frumos: scrisoarea aia lipită şi pusă la poştă sau blogul?”. Deci, trebuie să ne adaptăm! Cine nu se adaptează la epoci... poate că ar fi fost fru-mos să revezi imaginile – că mai sunt din astea de arhivă, din anii ‘50 – e ca un film mut. Nu mai poţi să zici acum că asta e pasiunea vieţii!

Vă enervează ceva la Turul Franţei?

R.N.: Mi se pare foarte lung. Cred că a devenit un pic desuetă lungimea asta pentru ziua de azi. Turul Franţei, faţă de alte sporturi care apar, pseudosporturi, este ceea ce înseamnă slow food, faţă de fast food. Adică oamenii spun “avem o tradiţie, trebuie să stăm, să ne aşezăm, să ne luăm timpul necesar ca să ne uităm 3 săptămâni.” Din punctul ăsta de ve-dere accept că trebuie să fie altfel, pentru că se poate construi o poveste. Într-o săptămână, câteva zile... mai greu. Aşa ai senzaţia unei epopei, unui periplu. S-a trecut peste tot. Dar pentru mulţi telespectatori mi-e teamă să nu piardă... e o chestiune destul de greu de îngur-gitat. Din fericire, slavă Domnului, sunt oameni care o fac. Pentru mine, e o chestie care apasă timp de 3 săptămâni... poate am şi îmbătrânit.

R.B.: Nu trăim într-un bol de cristal ca să ne tre-zim când începe Turul şi să ne culcăm când se termină! Enervările astea sunt cotidiene. Aşa, în cursa propriu-zisă nu mă enervează foarte multe. Doar rutina... pentru că şi în ciclism sunt anumite categorii de etapă. Asta nu întâlneşti în Franţa. E o ţară în care nu vezi aşa ceva şi am

fost pe toate coclaurile cu Turul Franţei, am străbătut toate cătunele Franţei. E o altă civilizaţie. Asta până la urmă dă o tentă mai nobilă Turului. Vezi o viţă de vie bine crescută, vezi o floarea soarelui impecabilă. Nu e furată aşa. La noi, din două în două seminţe, una lipseşte aici în Bărăgan, că a trecut unul pe acolo, a oprit un tren, s-a dat jos, a furat nişte seminţe. La ei nu e aşa. Şi atunci ne mai leagă câte ceva. Plus că ră-mâne incertitudinea asta a sportului, adică la nivelul pe care îl avem în momentul de faţă, mult mai scăzut decât acum 10 – 15 ani, din punct de vedere sportiv, poate să câştige oricine. Ba chiar şi cel care câştigă nu e sigur de victoria lui. Deci sunt câteva elemente care ne leagă, dar regretele sunt totuşi mari. Din când în când ne mai apucăm şi noi să zicem că ne-am apuca

de altă meserie, ştii...

Dacă ar trebui în acest moment să comentaţi alt sport împreună, ce v-aţi alege? Să zicem că nu mai e vorba de ciclism. Pentru ce sport aţi face tandem?

R.N.: Nu ştiu, e complicat...Acum, sigur că sunt două modalităţi în care noi am putea să comentăm un sport. O dată să iasă un soi de ironie în permanenţă, şi atunci poţi să comentezi orice, fiind o chestie abso-lut artificială, dar există posibilitatea să te pasionezi, care mi se pare rară, decât să crezi că totul este numai miştocăreală. Trebuie să ai şi un grăunte de pasiune şi de interes pentru asta şi astea ar fi sporturile care ne interesează, după care ne pasionăm împreună. Un comentariu nu este OK să-l iei, dacă a mers într-un loc, să-l pui în altă parte aşa automat, mecanic. Am mai auzit oameni - despre noi sau despre alţii – spu-nând “ce bine ar fi ca unii sau alţii să mai comenteze, să mai schimbe sporturi”. Poate că ar fi interesant, dar nu ştiu dacă ar fi neapărat o formulă de succes, pentru că şi un asemenea gen de comentariu se potriveşte cu un asemenea gen de sport, că altfel e complicat.

R.B.: De exemplu la Campionatele Mondiale ale Pă-durarilor. Că am văzut că se transmite. Era proba de drujbă. Ţin minte că l-am şi sunat pe Naum în seara aia ca să-l binedispun. Că era una dintre puţinele competiţii pe care Eurosport nu o transmitea, şi i-am zis că am mai trecut de o barieră, se transmit drujba-rii şi după 45 de minute de monolog al lui înjurând ţara, calitatea, fiscalitatea, patronii de cârciumi, femeile – într-o ultimă fază – am ajuns să spunem că tot mai bine să tai cu drujba decât să concurezi în Turul Franţei. Un sport din ăsta ne-ar trebui, un sport care nu s-a mai comentat la noi. Turul Franţei nu mai fusese transmis în Romania înainte de Eurosport, şi s-a nimerit să fim noi pionierii. Se va vorbi probabil peste ani cum se vorbeşte de Ion Agârbiceanu în lite-ratura română acum.

Transmisiunile din Tour de France sunt fascinante. Lumea de-abea aşteaptă să călătorească împreună cu cicliştii prin Franţa. Dacă ar trebui să îi recoman-daţi cuiva să vadă Turul ce i-aţi spune?

R.N.: Felul în care se face regia, adică ce se arată, ce se alege să se insereze în afara sportului, face ca totul să pară perfect. Ei ştiu să promoveze foarte bine zonele prin care se trece şi să facă o transmisiune plăcută, nu să fie unidirecţională.Tocmai pentru că Turul se desfăşoară în aer liber, că are o istorie atât de plină de tot felul de poveşti, că încă o dată îmbină sportul cu turismul vizual şi pentru că până la urmă, e ,cred, singurul sport în care cu adevărat te uiţi la televizor

ca şi cum te-ai uita pe fereastră afară! Vezi foarte mult verde, vezi tot felul de întâmplări, vezi tot felul de oameni că se mişcă într-un anumit peisaj, adică nu e o chestiune închisă.După aceea, vraja se închide, se sparge şi fiecare merge la casa lui. Asta parcă e tot timpul, se întâmplă mereu în natură. TDF e cel mai vechi, este cel care are faima cea mai mare şi datorită traseului - are două lanţuri de munţi diferite. Sigur că şi în Spania sunt două lanţuri muntoase, dar în Fran-ţa sunt de aşa natură aşezate încât poţi chiar să faci un tur, să treci prin amândouă. Are zone extrem de pitoreşti, şi în general oamenii se pasionează. E ca şi cum ai spune “De ce US Open e mai interesant decât Openul de la Dubai sau mai ştiu eu ce?” Adică ăla are tradiţie, s-a investit sentimental in el!

R.B.: În primul rând, e cea mai bună agenţie de tu-rism în direct din lume. Nici un film, nici o casetă nu poate să-ţi arate în direct, practic tot ce e de vizitat în

cele mai frumoase ţări europene - vezi Franţa, Spania şi Italia câte 3 săptămâni. În Franţa te şi plimbă prin zone în care ai ce să vezi. Spania nu e chiar aşa, pen-tru că în Barcelona Turul nu ajunge niciodată, ora-şele mari sunt de multe ori ocolite. Dar în Franţa nu oraşele mari sunt importante. Vezi Valea Loarei, vezi Alsacia, vezi Lorena, vezi sudul Franţei, vezi Pirineii, vezi Alpii, Bretania, Normandia.. le cam vezi pe toa-te. Lumea, am ajuns şi noi la concluzia asta – se uită tocmai ca să vadă peisaje pe care viaţa nu i le poate oferi. Că nu toată lumea ajunge să vadă castelele de pe Valea Loarei! Atmosfera asta încărcată, tensiunea asta pe care o simţi de pe margine! Faptul că rulezi într-o Franţă tot timpul actuală e extraordinar. Adică

nu poţi să ştii ce se întâmplă: trece un cal, trece un arici, trece un măgar...toate astea sunt oricând văzu-te. Ţin de farmecul cursei. Regizorul are grijă să evite monotonia.

Să vorbim de marketing sportiv şi de promovare. Christian Prudhomme, directorul Turului a anun-ţat că anul acesta debutul ediţiei 95 să fie marcat în Franţa, nu cum s-a întâmplat în anii trecuţi când cicliştii plecau la drum din altă ţară. Dar acum are 2 etape în Italia. Anul acesta nu mai există nici prolog. Se pleacă de la Brest direct în prima etapă. Aceste schimbări afectează cumva imaginea sau tradiţia Marii Bucle? Este noul binevenit?

R.N.: Să treacă prin alte ţări... e o chestie care se în-tâmplă de mai bine de o jumătate de secol... Sunt forme diferite de a intra în Tur. Prologul era ca un soi de sărbătoare pentru că se întampla ca un soi de

ciclism de sală. Prologul înseamnă o distanţă mai scurtă. Turul Franţei trebuie şi el să se primenească. Din când în când trebuie să se mai întâmple şi alte lucruri decât se întâmplau în mod obişnuit. Prud- homme e un om modern, un om al zilelor noastre, care înţelege chestiunile astea. Prologul are farme-cul lui, atunci când exista. Mie, dacă vrei, prologul pare un pic destul de greu de asumat – pentru co-mentariu . Se întâmplă foarte multe lucruri. Pleacă foarte mulţi ciclişti, sosesc foarte mulţi ciclişti. E aşa o brambureală! Pentru cei de la faţa locului e foarte frumos, pentru că ei îi văd unul câte unul. Pentru co-mentatori şi pentru telespectatori, pare un pic ame-ţitor; nu haotic, ametitor.

FERDI KUBLER, Turul Franţei, 1954

ANGOULEME, Turul Franţei, 2007

INTERVIUINTERVIU

www.academica-medical.ro

R.B.:Prudhomme a organizat un concurs prin care alege oraşele prin care să se treacă cu caravana, să ple-ce dintr-o anumită locaţie sau face un anumit traseu. Asta e o chestiune care să-i facă pe cei din jur să se co-necteze şi mai clar la Turul Franţei. Dar înainte de asta şi înainte de mar-keting e o cerinţă de înfrumuseţare a Turului. Pentru că se intersectează cu alte culturi, cu alt gen de oameni, cu alte peisaje.Deci, într-un fel e ca şi cum te urci într-un Air France - eşti în Franţa în momentul în care te-ai urcat in avio-nul ăla, chiar dacă tu eşti la Otopeni. Aşa e şi la ei! Deci tu eşti pe şoselele Olandei sau Germaniei, dar ştii că şo-seaua aia aparţine de Franţa. Foarte frumos, după mine! Mai ales că au avut idei să-l ducă în Guadelupa, în Martinica, în Corsica. Cred că atunci s-au realizat! Canadienii i-au făcut ofertă! Poate în secolul 22, dacă o mai fi ciclism! La anul oricum pleacă de la Monte Carlo! Îţi dai seama ce fast va fi acolo!!

Aveţi etape favorite? Ce vă place să comentaţi mai mult?

R.N.: Etapele de munte, evident! În etapele valonate se întâmplă foarte multe lucruri, se joacă şi cursa, ai şi imaginile alea superbe din munţi, ai şi tot felul de evenimente. Acolo se nasc campioni, acolo mor campioni.

R.B.: Sunt mai interesante etapele de munte! Etapele mai complicate, pentru că acolo chiar se mai poate întâmpla ceva! Poţi chiar şi să mori într-un Tur din ăsta! Suspansul e la el acasă! Mă gândesc totuşi că la badmington şansele să mori sunt mai mici, chiar şi la snooker! Doar dacă intri în comă alcoolică!

Ar trebui ceva introdus sau eliminat în etapa finală, când se ajunge la Paris? Este totuşi momentul su-prem.

R.N.: E mai degrabă un moment festiv. Pentru că momentul suprem e pe munţi. E ca şi legionarul care ajunge la capătul unui drum prin deşert. Sigur că în ultimii paşi pe care îi face îşi aduce aminte de tot ce a fost şi cât de greu a fost. De asta e importantă ultima etapă şi sigur că e Parisul, cu tot ce înseamnă Parisul şi toată cantitatea covârşitoare de locuri istorice şi de arhitectură şi de monumente.

R.B.: Da, teoretic sigur că s-ar putea schimba, fie şi genul de etapă. Adică să se termine la Paris, dar să pui un contratimp, să zicem. Pentru că altfel merită să se termine la Paris, pentru că toată lumea tânjeşte după Paris! Când ai văzut Franţa 3 săptămâni, merită să ajungi şi la Paris pentru că nu e un final tern! Adică e Champs Elysées. Plus că elicopterul te duce şi vezi de la Montmartre până la Place Vendôme.

Dacă ar fi să daţi o definiţie a ciclismului, care ar fi aceea, în viziunea voastră?

R.N.: E un sport în convalescenţă. Încă e legat la nişte aparate solide. Deci, cred că azi ciclismul = experi-ment. Pentru că ăsta e un sport ca un cobai pe care s-au experimentat cele mai dure mijloace legale şi medicale antidoping. Probabil şi cele mai dure mij-loace de dopaj, dar a fost şi o contraofensivă care nu este de văzut în nici un alt sport, şi pe care văd că nu vrea să o urmeze nici un alt sport. Ceea ce e de-a dreptul trist! Ciclismul e un exemplu, după mine, despre cum ar trebui să acţioneze o lume sănătoasă împotriva unor oameni care ajung să-şi facă de cap în toate felurile. Ciclismul cred că merită măcar mi-nimul de respect al unui sport care e chinuit, tras pe

roată pentru nişte păcate reale, dar măcar le plăteşte în parte. Alţii au făcut pactul cu diavolul de 3 ori până acum .

R.B.: În momentul de faţă e o lume nebună, un Turn Babel. Altă dată, pe vremuri, era o scenă formidabilă, o vară perpetuă, o sărbătoare. Acum e o oală, un cazan cu minciuni; ştii, cum făceau vrăjitoarele în desenele animate. Tot mestecau acolo. Nicio-dată nu am ştiut ce fel de licori erau în cazanele alea de la Babele Cloanţe. Cam asta e acum. Citeam interviul cu un fost ciclist german, care a spus “Din prima zi şi până în ultima m-am dopat la fiecare echipă la care am fost tot timpul. Iau eritroproetina de 25 de ani. La toate echipele la care am fost, dopajul era generalizat.” După care a terminat speech-ul şi a spus: “Totuşi m-aş angaja la o altă echipă dacă mă mai primiţi. Uitaţi sunt curat. Am mărturisit...” Îţi dai seama că în momentul în care vii şi spui “am furat toată viaţa, sunt un hoţ, un criminal. N-aţi putea totuşi acum că am ieşit, am ispăşit 25 de ani de închisoare, să mă angajaţi?” Bănuiesc că nu te mai ia nimeni, dar

ca marturisire e bună.

Ultima declaraţie: pro şi contra Tour de France...

R.N.: Pro Tour de France este că e o experienţă pe care nu poţi să o ai în altă parte şi e o experienţă care tinde să te poarte cu ea, să te ducă, să te ridice de pe scaun şi să te ducă pe oriunde merge Turul Franţei. Iar contra este că, din punct de vedere sportiv, nu ai niciodată certitudinea că învingătorul este şi cel mai bun, cu adevărat şi că nu a făcut recurs la tot felul de chestiuni artificiale ca să câştige. Adică nu ştii cât trebuie să te entuziasmezi pentru o victorie, ceea ce e destul de trist!

R.B.: Pro e atmosfera, care a rămas aceeaşi, şi audien-ţele sunt pro. Contra e suspiciunea, în general tot at-mosfera aş zice. Deci atmosfera e şi pro şi contra, pentru că toate revelaţiile astea din ultimii ani con-duc la o mizerie. Până la urmă e pedeapsa asta pe care o primeşte sportul după atâţia ani, sportul “afa-cere”. În momentul în care vrei să sapi, găseşti. Şi în ciclism, dacă au început săpăturile, nu s-au mai oprit. Eu zic că la fel s-ar întâmpla în toate sporturile în care vorbim de un business.

INTERVIU

PARIS, Turul Franţei, 2007

La încePutul anilor ’80, Federaţia Internaţională a Automobilului FIA încerca să atragă cât mai mulţi constructori în Campionatul

Mondial de Raliuri WRC şi a venit cu soluţia unui regu-lament tehnic mult mai puţin restrictiv, care să elibe-reze imaginaţia proiectanţilor şi care să aşeze raliurile de campionat mondial alături de Formula 1, din punct de vedere tehnologic.Revoluţia începuse o dată cu legalizarea folosirii trac-ţiunii integrale în raliuri. În anul următor debuta prima maşină cu patru roţi motoare, deschizând o nouă eră în lumea raliurilor. Aceasta era soluţia de tracţiune a viitorului în raliuri, iar maşina urma să intre în legendă: Audi Quattro. Echipa germană a încercat să rezolve cât mai repede problemele de fiabilitate ale transmisiei complexe, iar, în 1981, au venit şi primele victorii în campionatul mondial, printre ele fiind şi reuşita isto-rică din Raliul San Remo a lui Michele Mouton, prima şi singura femeie care a câştigat un raliu de mondial.În 1982, Audi Quattro era maşina de referinţă în raliuri. Audi a devenit campioana mondială a constructorilor, iar Michele Mouton a pierdut titlul piloţilor în favoa-rea viitorului pilot Audi, Walter Röhrl, pentru doar 12 puncte. Dominaţia Audi a continuat şi în următorii doi

ani, în care colecţia de trofee s-a îmbogăţit cu încă două titluri mondiale ale piloţilor şi unul al constructorilor, la Monte Carlo, în 1984, Audi monopolizând podiumul (foto). Acesta a fost contextul naşterii Grupei B. Maşinile erau derivate din modele ce au fost produse într-un număr de doar 200 de unităţi, iar evoluţiile ulterioare se puteau omologa pe baza unei producţii de numai 20 de unităţi. Folosirea materialelor de înaltă tehnologie era permisă, nu exis-tau limite ale presiunii de supra-alimentare, iar greutatea minimă impusă, pe clase de cilindree, era redusă. Ca urmare, performanţele au explodat, fiind comparabile cu cele din Formula 1. În 1983, Audi înfrunta prima maşină de grupa B, Lancia 037. Proiectată în atelierele Abarth, Lancia 037 aducea multe inovaţii tehnice, superioare solu-ţiilor Audi, dar inginerii italieni au preferat să nu rişte implementând complicata transmisie integrală, şi asta i-a costat.Sub conducerea lui Jean Todt, Peugeot a şocat cu apa-riţia modelului 205 T16, în Turul Corsicii 1984. La doar al treilea raliu, Ari Vatanen a câştigat în Finlanda, iar Timo Salonen şi Juha Kankkunen au adus titlurile mon-diale în ’85 si ’86. Maşina absolută a grupei B avea să apară, însă, în ultimul raliu al sezonului 1985. În Marea Britanie, Lancia Delta S4 a spulberat concurenţa. Pen-tru acest model, Lancia folosea tracţiunea integrală,

motorul montat central, pe un cadru tubular, şi im-presionanta supraalimentare duală, inginerii reuşind să sincronizeze un compresor volumetric, pentru pu-tere la turaţii reduse, cu un turbocompresor, eficient la turaţie mare. Complexe kituri aerodinamice erau folosite pentru a ţine maşinile pe drum şi pentru a face utilizabili cei 500 CP furnizaţi de motor. Calculele de dinamică arătau că în anumite condiţii de vreme şi pe unele circuite, maşinile Grupei B puteau fi superioare monoposturilor de Formula 1, dar aceste maşini urmau să evolueze în afara siguranţei unui circuit, pe drumuri care, în cel mai bun caz, erau la nivel de drum de ţară sau forestier. Frâiele scăpaseră şi au urmat tragediile anului 1986.În Argentina, Ari Vatanen a scăpat cu viaţă miraculos, după un accident atât de violent încât scaunul pilotu-lui s-a desprins. Vatanen a avut nevoie de un an întreg pentru a-şi reveni. În Portugalia, un Ford RS200 a ieşit în decor, omorând trei oameni şi rănind câteva zeci.Pe 2 mai 1986, în Turul Corsicii, liderul raliului, Henri Toivonen, a ieşit de pe drum, cu o Lancia Delta S4. Ma-şina s-a prăbuşit într-o râpă, lovind copaci şi colţuri de stâncă. Rezervorul a luat foc. Nimeni nu se afla în acea

porţiune de traseu şi incendiul puternic a lăsat în urmă doar cadrul de oţel cu discurile de frână. Audi şi Ford şi-au retras imediat maşinile de Grupa B, renunţând la program, iar din 1987, Grupa B a fost interzisă.Cei patru ani de existenţă ai Grupei B se încheiau tra-gic, dar amintirile celor care au fost acolo, pe probele speciale, în cei patru ani, vor rămâne veşnic. A fost o ocazie unică, o experienţă aproape ireală.

RALLy FăRă liMiteCând, în 1982, federaţia internaţională a eliberat proiectanţii de majoritatea restricţiilor, dându-le mână liberă prin introducerea regulamentului Grupei B, începea o perioadă legendară în lumea motorsportului. Despre maşinile Grupei B se spune că sunt cele mai performante maşini de curse ce au fost construite vreodată, iar cei care le-au văzut au rămas cu amintiri invidiate de toţi ceilalţi. Inovaţiile tehnice au împins performanţele la extrem şi au născut legende, dar evoluţia explozivă a dus şi la dispariţia Grupei B, legată pe veci de un accident terifiant

HENRI TOIVONEN şi NEIL WILSON victorioşi, cu Lancia Delta S4, în Raliul RAC Marea Britanie, din 1985. Toivonen oferea prima victorie modelului Delta S4, la primul raliul în care maşina a luat startul. Din acest moment, Toivonen mai avea de trăit doar cinci luni. Wilson a supravieţuit, despărţindu-se de finlandez în sezonul următor.

Lancia Delta S4 1986 Ford Focus WRC 2008

Şasiu cadru tubular oţel, caroserie kevlar şi fibră de sticlă

Şasiu monococă oţel

Motor central lon-gitudinal, 1,8l, su-praalimentare du-ală cu compresor şi turbo, 2 intercoolere, 480 CP /8400 rpm, 490 Nm/5000 rpm

Motor faţă transversal, 2,0l, supraalimenta-re turbo, intercooler, 300 CP/6000 rpm, 550 Nm/4000 rpm (cu re-strictor 34mm)

Cutie manuală 5 trepte, diferenţiale faţă/spate autoblocante, central vâscos

Cutie secvenţială 5 trepte, diferenţiale faţă/spate mecanice, central activ

Greutate min. 970 kg Greutate min. 1230 kg

Demaraj 0-100km/h2,3 sec.

Demaraj 0-100km/h3,2 sec.


Într-o Perioadă în care traficul reprezintă o mare problemă pentru întreaga Europă, motocicleta câştigă teren în disputa cu de acum clasicul au-

tomobil cu patru roţi. Cele mai căutate sunt modele touring, însă cele mai spectaculoa-se rămân agresivele supersporturi. Acestea din urmă au o strânsă legătură cu ceea ce se întâmplă pe circuitele de viteză din întrea-ga lume.

De fapt motto-ul unor competiţii precum campionatul mondial de superbike sau campionatul mondial de anduranţă este “win on Sunday, sell on Monday”. Până la sfârşitul anilor 1960, existau trei mari tipuri de motociclete: „de lucru" (working bikes), de obicei de 250 centimetri cubi, folosite pentru mersul la serviciu, „general bikes", de 500-650 cmc, care mai erau folosite şi pentru „distracţia de weekend", precum şi marile „touring"-uri (la acea vreme mai pu-

ţin definite de design, cât de utilitate), folo-site la drumuri lungi. Prima companie care a luat motorul de tou-ring şi l-a orientat către viteză a fost Vincent Motorcycles, primele lor modele fiind con-siderate prea puternice pentru drumurile şi autostrăzile americane din acea vreme. Dar japonezii şi-au dat seama că nu pot sta cu mâinile în sân, iar Honda a lansat în 1969 modelul CB750K, lăudat până astăzi în toa-te revistele şi forumurile de specialitate. Doi ani mai târziu, după succesul devastator al CB-ului 750-ului, Kawasaki producea pri-mul său model superbike, Z1, de 900 cmc, model despre care se spune că a deschis cu adevărat drumul spre superviteză.

Marii producători au schimbat repede ori-entarea şi în perioada anilor 70 – 80 s-au pus bazele unor campionate de Superbike în Marea Britanie, SUA, Australia şi Canada, apoi, din 1988, a fost înfiinţat Campionatul

Mondial. Piaţa s-a îmbogăţit cu supermoto-ciclete Yamaha, Suzuki şi Ducati.În primii ani de existenţă mondialul de su-perbike a consemnat renaşterea celor de la Ducati, care au câştigat titlul constructorilor între 1991 şi 1996 şi l-au adus în prim plan pe legendarul Carl Fogarty (foto dreapta jos). Aceasta a fost era modelelor 888 şi 916 şi a motoarelor cu doi cilindri. Din 2004 însă regulile s-au schimbat. Mo-toarele au devenit de 1.000 cmc, motoci-cletele au fost obligate să utilizeze acelaşi tip de cauciucuri şi, pentru că motoarele în 4 cilindri îşi dominau fără drept de apel rivalele cu 2 sau 3 cilindri, au fost introdu-se plăci obturante pe prizele de aer, astfel încât piloţii să se alinieze la start cu şanse egale.Regulamentul s-a schimbat din nou în 2007 şi capacitatea motoarelor a fost mărită până la 1200 cmc. Asta pentru a nu pierde un constructor precum Ducati, care nu mai

Conform definiţiilor actuale motocicleta este un vehicul motorizat cu două roţi, a cărui stabilitate în mişcare este dată în principal de forţele giroscopice ce acţionează asupra roţilor.

MOTOCICLETAun stil de viAţă

producea modele de 1000 cmc. Italienii au venit în 2008 cu noul 1098, o motocicletă de 1200 cmc. Varianta 1098R este cel mai pu-ternic bicilindru de se-rie. Nici 1098S nu stă-tea rău la acest capitol, cu un maxim de 160 cai putere, însă mani-acii cifrelor îi reproşau în continuu o carenţă de vreo 20 de cai în comparaţie cu cvadri-cilindricele japoneze. Echipat, cu tobe libere şi CIP racing motorul ajunge la un maxim de 186 cai putere. În paralel cu întrecerile aerodinamicelor su-perbike, s-a dezvoltat un sport asemă-nător, dar mult mai spectaculos: super-moto. Aici 70% din circuit înseamnă tarmac (macadam cu inserţii de smoală sau asfalt), iar 30% pe pământ. Circuite-le de supermoto sunt departe ca viteză de cele de superbike, rămânând unde-va la media de 160 km/h, dar sunt mult mai spectaculoase, cu multiple curbe strânse şi săritoare precum cele din motocros. Motoarele îşi păstrează pu-terea de superbike, dar designul a fost modificat. Viitorul arată bine pentru mondialul derivatelor de serie. Pentru

2009 constructorul BMW a anunţat că va arunca în luptă un nou model, iar austriecii de la KTM vor urma aceeaşi linie. În 2007, la salonul de la Milano KTM-ul a lansat primul său superbike, catalogat drept cea mai puternică mo-tocicletă de serie fabricată vreodată în Austria. Modelul 1190 RC8 este rezulta-tul celui mai ambiţios proiect pe care l-a întreprins producătorul până în pre-zent şi înglobează o serie întreagă de inovaţii şi noutăţi şi se anunţă ca pri-mul dintr- o întreagă serie de sportive purtând acest brand.

ion fLorin

King KahnEmblematicul portar de la Bayern München oliver Kahn s- a retras la 38 de ani după ultima zi a ediţiei 34 a Campionatului Ger-maniei. Momentul a fost marcat şi de lansa-rea celei de-a doua cărţi scrise de acesta “Eu, Oliver Kahn” în care îşi prezintă cariera strălucită şi dă sfaturi redactând 9 “po- runci” pentru a reuşi în sport ca şi în viaţă profesională .“King Kahn” povesteşte des-pre eşecurile sale din finala Cupei Mondiale din 2002 şi din Liga Campionilor 1999. Îşi aminteşte că nu i-a fost niciodată teamă să înfrunte suporterii adversarilor şi chiar coe-chipierii. “Am avut pentru toate situaţiile un kit de prim ajutor, nu ceva real, ci emoţi-onal - un spray virtual care îmi permitea să îmi păstrez capul rece”.

şi fotbaliştii scriu...Atacantul clubului englez Chelsea, didier drogba a făcut o călătorie speci-ală la Abidjan pentru a-şi promova cartea în prezenţa copiilor de la orfelinatele din capi-tala economică ivoriană. Intitulată “C’était pas gagné”, cartea scrisă de Drogba împre-ună cu jurnalistul sportiv francez de la coti-dianul “ L”Equipe” Hervé Penot a fost prefa-ţată de fostul antrenor de la Chelsea tehnicianul portughez José Murinho. În au-tobiografie jucătorul face destăinuiri des-pre “traseul unei existenţe jalonate de in-certitudini, suferinţe, despărţiri, în care reuşita în fotbal este departe de a fi cicatri-zat cu adevărat acele pasaje negative ale vieţii.

UPDATE


EN VOGUE

USAIN BOLT

LIBERTATEA CAILOR PUTERE

PICTORIAL

Fulgerul dinCaraibeNeW yorK. 31 mai 2008. Un concurs ca oricare

altul, un Grand Prix organizat de cealaltă parte a Atlanticului, neînnobilat de includerea în Golden League. Văzut de majoritatea specialiştilor drept

cel mai bun alergător al momentului la 200 m, vice-cam-pion mondial al acelei distanţe, Usain Bolt a devenit cel mai rapid om din lume. Puternic încurajat de contingentul suporterilor jamaicani aflaţi în tribunele stadionul Icahn, sprinterul în vârstă de 21 de ani din Caraibe doboară recor-dul mondial pe care compatriotul Asafa Powell îl stabilise în septembrie 2007. Bolt venise la New York recomandat de un 9,76 alergat la începutul lunii, în Jamaica natală, aceea fiind doar cea de-a treia cursă disputată pe distanţa de 100 m din carieră. În acel moment, Bolt deţinea a doua performanţă din toate timpurile.Acum, puternicul sprinter din Trelawny, nevoit să treacă peste handicapul celor 1,96 m pe care-i măsoară, pentru a-şi perfecţiona startul, a oprit cronometrul la 9,72 secun-de, timp mai valoros cu două sutimi de secundă decât per-formanţa lui Powell.Cursa de la New York a fost cu atât mai remarcabilă, cu cât victoria a venit în faţa campionului mondial al distanţei, Tyson Gay. Reprezentantul gazdelor a sosit al doilea, în 9,85 secunde. “Mă gândisem că pot corecta recordul mon-dial - s-a destăinuit Bolt în faţa reporterilor, după presti-gioasa performanţă. Am venit aici cu multă încredere. Nu îmi propusesem să fac o cursă de record mondial. Acum, că a venit, trebuie să-l accept.”Cursa s-a desfăşurat într-o atmosferă electrizantă, nu doar la figurat, ci şi la propriu. Organizatorii au fost nevoiţi să amâne startul competiţiei timp de o oră, apoi au întrerupt mitingul pentru 45 de minute, din cauza unei furtuni cu tunete şi fulgere. În limba engleză, “bolt” înseamnă şi “ful-ger”. Undeva, acolo sus, cineva veghează asupra destinu-lui lui Bolt. Cu atât mai palpitantă se anunţă întrecerea olimpică...

aLe

Xa

nd

ru g

Heo

rgH

iaŞ


Puţin înţeleg PUTEREA CAILOR. Trebuie să-i iubeşti, să crezi în ei şi să le redai LIBERTATEA.

ALIENant

MeditaţieÎn fiecare noapte caut răspuns întrebărilor mele

Un nou începutDacă vrei să faci o diferenţă, acum este timpul

Puternic Orgolios Luptător Excentric

POSITIONO teorie pe care fiecare o înţelege în felul său

Ultimul act este, evident, strict legat de concursurile desfăşurate de-a lungul anului, atleţii adunând punctele necesare calificării în 25

de reuniuni, între care cele mai importante sunt cele 6 din Golden League, precum şi Super-Grand-Prix-urile.După ultima întrecere dinaintea finalei Cu-

pei Mondiale vom cunoaşte cei 7 sportivi din fiecare probă care vor concura în Ger-mania, condiţia fiind însă prezenţa în cel puţin 3 concursuri, iar în caz de egalitate, criteriul de departajare va fi cea mai bună performanţă a sezonului.Va fi cu siguranţă o luptă extraordinară, în-tre cei mai buni atleţi ai lumii, care vor con-cura atât pentru glorie cât şi pentru premi-

2 ZILEîN REgATULPeRFoRMAnţeloR

ile consistente puse în joc, totalul fiind de peste 3 milioane de dolari, ocupantul pri-mei pozitii în fiecare dintre probe intrând în posesia a 30.000 dolari.Sunt programate 36 de finale, câte 18 în fiecare zi din weekend-ul mijlocului de septembrie. Suta de metri la băieţi este întotdeauna un punct de mare atracţie în reuniunile atletice, astfel că vom urmări o dispută frumoasă în care printre favoriţi se numără campionul mondial Tyson Gay, dar şi jamaicanul Usain Bolt, creditat de curând cu un fantastic 9,76. Lupta mare va fi şi la 110 m garduri, acolo unde îl vom urmări probabil şi pe deţinătorul recordului mon-dial cubanezul Dayron Robles alături de chinezul Xiang Liu. Şi la lungime va fi cu si-guranţă un concurs foarte puternic, în care îi vom vedea pe panamezul Irving Saladino, campionul mondial de la Osaka de anul tre-cut, dar şi pe australianul Robert Crowther sau pe americanul Brian Johnson. În curse-le pe distanţe lungi, va fi aproape sigur un duel între kenyeni şi etiopieni, atleţi care domină autoritar probele de 3000, 5000 sau 3000m obstacole în mai toate marile reuniuni ale lumii.La aruncări lungi toţi ochii vor fi aţintiţi pe

concursul de la ciocan în care slovacul Libor Charfreitag are şanse mari de victorie, după un excelent rezultat înregistrat în luna mai în Brazilia, 80m şi 45 cm, a 2-a performanţă mondială a sezonului. De asemenea, arun-carea suliţei va fi de urmărit, dacă ţinem cont că vor fi prezenţi mari campioni, pre-cum Andreas Thorkildsen din Norvegia sau finlandezul Tero Pitkamaeki.La feminin, românii au speranţe mari de la Liliana Popescu, aflată în topul mondial după rezultatul deosebit de la Doha, 4 mi-nute 5 secunde şi 52 de sutimi pe distanţa de 1500 m. Spectatorii de pe arena Gottlieb - Daimler vor avea ce vedea şi în cursele de sprint, acolo unde bătălia pentru primul loc se dă între concurentele din SUA, Bahamas şi Jamaica.

Punct de mare interes va fi şi înălţimea, în condiţiile în care le vom putea vedea la lu-cru pe campioana mondiala Blanka Vlasici, dar şi pe rusoaica Yelena Slesarenko, meda-liata cu aur la JO din 2004. Până la Stuttgart însă, o perioadă plină, cu Golden League, cu Grand Prix - uri de mare valoare, dar şi cu JO de la Beijing, concursul atletic urmând a fi transmis şi de Eurosport.

Marele circuit atletic al sezonului 2008 este în plină derulare, finala urmând a avea loc la Stuttgart, pe stadionul Gottlieb-Daimler, în zilele de 13 şi 14 septembrie.

stadionul gottlieb-daimler (foto sus), cu o capacitate de 55.000 de locuri, este situat în mijlocul par-cului Neckar, care se întinde pe 55 de hectare. A fost şi este o arenă emblemetică pentru sportul ger-man, găzduind de-a lungul vremii multe întreceri importante, cu pre-cădere fotbal şi atletism.

A fost stadionul pe care s-au dispu-tat şi 6 partide de la campionatul mondial de fotbal din 2006 , inclusiv finala mică, Germania-Portugalia 3-1. Construcţia sa este absolut uni-că, toate locurile fiind acoperite de o spectaculoasă structură metalică. Din 1911, pe acest stadion au avut loc 27 de meciuri ale naţionalei de fotbal a Germaniei, aici jucându-se şi partide de la campionatul mondi-al din 1974, dar şi de la Europeanul din 1988. Din punctul de vedere al atletismului, de amintit faptul că pe această splendidă arenă s-au desfă-şurat campionatele europene din 1986, mondialele din 1993, precum şi multe alte reuniuni internaţionale şi campionate ale Germaniei.

57IULIE - SEPTEMBRIE 2008

şi articulare, precum şi elemente asemănă-toare boxului, pigmentate cu tehnici de pi-cior. De cele mai multe ori lupta ajungea la sol iar tehnicile interzise erau foarte puţine. Din această disciplină s-au desprins tehnici-le încorporate de olimpicii moderni, cum ar fi boxul şi luptele, libere sau greco romane. Boxul modern este însă mai aproape de ceea ce se practica în pensiunile englezeşti decât de tehnica antichităţii, dar asta este o altă poveste. Evident Pankration, tehnica de luptă studia-tă de hopliţii lui Alexandru Macedon nu pu-tea să îşi găsească locul în jocurile moderne ale păcii, dar nici nu putea fi negată de pu-blicul care s-a format în Europa sub uralele dedicate luptătorilor. Din Pankration s-au desprins gladiatorii Romei, acei su-peratleţi din păcate sclavi şi nu persoane de vază ale urbei, dar adevăratele sexsimboluri ale Cetătii eterne. Tot în competi-ţiile de Pankration îşi au originea celebrele tur-niruri medievale. Odată cu revoluţia industrială şi mai târziu cu domnia burgheziei, valorile răz-boinice ale Europei au în-ceput să dispară complet, şi automat sportul eroilor nu mai avea ce să caute în competiţiile organizate cu diverse ocazii. Palestra grecească a fost ocolită până şi de renaşterea eu-ropeană, şi a fost nevoie de naşterea unei noi ţări pentru a se regăsi bucuria sportului eroilor. Parado-xal, deşi aveam modelul sub ochii noştri, am fost orbi la moştenirea antichităţii greceşti, a fost nevoie de o in-fuzie de metode orientale pentru a regăsi ceea ce era ascuns doar ochilor ce nu do-reau să vadă.

În anii 80 în SUA apare o competiţie blama-tă de toţi puriştii artelor marţiale orienta-le, o competiţie care nega toate ierarhiile artificiale formate de experţi închipuiţi. În această competiţie câştiga cel care contro-la, la fel ca în Olympia, toate puterile, adică era pantokrator.

Această competiţie a ridicat semne de în-trebare majore şi a născut comentarii dintre cele mai agresive. Ce să caute această ma-nifestare primitivă între sporturi? Dar toate aceste cuvinte grele nu mascau decât frus-trarea acelora care nu puteau să facă faţă. Pentru că nu toţi oamenii se nasc pentru a fi luptători, iar Darul războiului nu apare la orice colţ de stradă .

La ora actuală UFC este competiţia sporti-vă cea mai blamată, considerată violenţă în stare pură, considerată o ofensă adusă Artelor Marţiale clasice. Toate aceste afir-maţii sunt cel puţin răuvoitoare dacă nu cumva prosteşti. Artele Marţiale nu sunt şi

nu vor fi căi de desavârşire spirituală pen-tru cei slabi de trup şi de înger, ele sunt metodele de supravieţuire şi de glorie ale marilor eroi ai fiecărei civilizaţii, ele sunt metode de luptă, cu adevărat controla-te de un cod moral, dar metode de luptă. În societatea modernă imităm eroii doar în aspectele exterioare, pentru că un cult real al eroilor nu mai există, Heron-ul grecesc s-a transformat în radical lingvistic pentru heroină, iar sufletul său este permanent zdrobit de mare zeu al societăţii moderne. Banul.

Poate fară să înţeleagă UFC-ul a negat această stare de spirit şi a generat o mişca-re de revenire la ceea ce era fundamental în Grecia, la lupta până la limită. Desigur important este a cui limită. În ultimii ani în cuşca UFC au avut loc mai puţine acci-dentări decât pe un teren de fotbal, iar de decese nici nu se poate vorbi. În SUA, atleţi precum Rich Franklin obţin rezultate mai bune la testările fizice decât VMP -ul de la SuperBowl. Şi fiindcă tot vorbeam de fotbal american, UFC-ul este a doua competiţie ca audienţă în SUA după Superbowl.

Ne place sau nu UFC-ul este unul dintre cele mai iubite sporturi din lume, iar sume-

le cheltuite pentru publicitate spun totul. Greu de înghiţit pentru mulţi, Pankration s-a întors în ţara tuturor posibilităţilor şi încearcă să se întoarcă acasă în Europa îmbibată de prejudecăţi, în Europa atât de bucuroasă să-şi renege originile, căutând ceea ce îi convine din trecutul antic.

Din fericire nu dorinţa de sânge este cea care a renăscut Pankration, ci spiritul eroic, conservat în străfundurile noastre, pentru că la ora actuala UFC-ul nu este violenţă ci este Voinţă.

OlimPicii moderni interesaţi mai puţin de eroism şi de concepţiile fi-losofice care dominau Antichitatea Clasică, au abandonat sportul ero-

ilor într-o eră dominată de orice, mai puţin de valori războinice. Pentru greci Pankration era indiscutabil cel mai important moment al Jocurilor, iar cel care reuşea să primească laurii la această probă a probelor rămânea pentru eternita-te regele Jocurilor. Proba în sine era foarte asemănătoare cu ceea ce numim azi MMA. În Grecia era considerată o încununare a forţei şi a rezistenţei, iar un astfel de meci,

care în principiu nu avea limită de timp, era apanajul celor mai puternici. În Antichitate luptătorii se trăgeau în principal din clanuri războinice cu tradiţie, şi de multe ori erau luptători activi, adică participanţi la cam-panii militare în slujba cetăţii. De asemenea erau personaje importate ale cetăţii sau aşa cum îi numeau grecii cu un termen folosit aiurea în zilele noastre Zoonpolitikon, adică fiinţă a cetăţii. Acest rol era asumat doar de cei mai buni, iar un câştigător la Pankration era considerat pe bună dreptate, un erou.

Să vedem însă ce înseamnă acest sport al eroilor. Spre deosebire de prejudecă-ţile moderne, în Grecia corpul omenesc era preţuit ca purtător al frumuseţii şi al calităţilor atât de îndrăgite de greci. Prin urmare competiţiile de Pankra-tion se desfăşurau în “ţinuta” nudă. Nu exista limită de timp, lupta înceta în mo-mentul în care un luptător ceda prin ridica-rea degetului mare sau în momentul în care unul dintre sportivi nu mai putea continua. Erau destul de frecvente decesele, existând şi campioni post mortem. Lupta în sine era o combinaţie de tehnici de aruncare, fixare

Jocurilor Olimpice moderne le lipseşte regele. Polux şi Herakles erau celebri în Grecia antică pentru reuşitele lor incredibile în ceea ce se numea atunci Pankration - toate puterile – în traducere simplă. Toate relatările despre performanţele olimpice în Grecia se refereau la două sporturi, iar acestea nu erau atletismul sau vreun joc cu mingea, ci sportul celor bogaţi, cursele de cai, şi sportul eroilor Pankration.


Îmi amintesc că existau şi incove-niente. De exemplu, când pierdeam tragerea la sorţi şi echipa mea trebuia să joace cu tricouri pentru a se distin-

ge de adversarii îmbrăcaţi doar în slip. Sau când glezna se afunda în nisip şi efortul de

a alerga era dublu ori triplu decât pe iarbă. Sau când şutai mai tare la poartă şi piciorul te ustura teribil de la mingea grea pocnită cu şiretul care nu exista. În schimb, puteai încerca orice acrobaţii, solul era moale şi primitor la căzături.

Aşa arăta fotbalul pe plajă cât timp s-a jucat la nivel amator şi neorganizat. Apoi profesioniştii i-au simţit potenţi-alul. Mai întâi de antrenament. Cu un deceniu în urmă, echipa naţională de tineret a României se calificase la tur-neul final al Campionatului European.

Contrar obiceiurilor de atunci, când pregătirile se făceau la munte, la alti-tudine, Piţurcă şi-a dus puştii în can-tonament la Mamaia. La 7 dimineaţa erau pe plajă. Nu pentru înviorare, ci pentru o oră de alergări, sprinturi şi plonjoane în nisip pentru portari. Unul dintre cele 3 antrenamente ale zilei se desfăşura acolo, pe plajă. Ulterior, jurnaliştii au descoperit potenţialul fotbalului pe plajă practicat de profe-sionişti. Fotbaliştii merg devreme la mare - sfârşit de mai, început de iunie - fiindcă atunci au vacanţa. Plajele sunt mai goale şi permit desfăşurarea unor partide de minifotbal pe nisip. Ziarele şi televiziunile au început să transmită

REGULILE FOTBALULUI PE PLAJĂ PROFESIONIST

- echipele sunt formate din portar şi 4 jucători de câmp- înlocuirile sunt nelimitate şi pot fi făcute oricând- jucătorii nu au voie să evolueze încălţaţi; sunt permise doar faşele elastice- se joacă 3 reprize a câte 12 minute- orice fault se sancţionează cu lovitură liberă directă; obligatoriu execută cel faultat, iar adversarii nu fac zid- cartonaşele albastre aduc o eliminare temporară de două minute- dimensiunile terenului: 35-37 metri lungime, 26-28 metri lăţime- careul portarului este până la 9 metri de poartă pe toata lăţimea terenului- porţile au 5,5 metri lăţime şi 2,2 metri înălţime

Să nu-mi spuneţi că n-aţi încins niciodată un fotbal pe nisip! Cel cu porţile făcute din găletuşe, cu “terenul” denivelat şi împănat cu scoici şi melci de mare, practicat de tipi bronzaţi şi moleşiţi de soarele arzător pe care rareori îi mai văzusei înainte şi aproape sigur nu-i mai revedeai niciodată. Necunoscuţi adunaţi de pe plajă, oameni relaxaţi şi binedispuşi.

imagini de la aceste spectaculoase meciuri de plăcere. De aici până la turnee n-a mai fost decât un pas. În fiecare vară, fotbaliştii noştri se adună la Mangalia. Fostele glorii Hagi, Popescu, Petrescu, Stelea şi Adi Ilie merg anual la turneul de la St. Tropez unde se întâlnesc cu alte nume mari ale fotbalu-lui. Francezul Cantona, brazilianul Romario, spaniolii Michel şi Salinas sunt numai câte-va dintre acestea.

Pasul următor a fost organizarea de ade-varate campionate naţionale în ţările cu ieşire la mare şi vreme frumoasă mai mult decât 3 luni pe an. Văzând succesul de care se bucura, FIFA a preluat sub umbrela sa acest nou sport şi îi organizează anual câte un Campionat Mondial. Au apărut trofeele, banii, gloria şi odată cu toate acestea speci-aliştii. Specialişti care au tacticizat la maxim un sport iniţial spectaculos şi care acum se rezumă la şut la poarta din toate poziţiile. Nu vezi 3 pase consecutive, se marchează foarte puţin din acţiune, majoritar din faze fixe (auturi, cornere şi în special lovituri li-bere). Nu-ţi trebuie mingicari, ci doar trăgă-tori de elită şi un portar cu reflexe.Dacă nu mă credeţi n-aveţi decât să vă con-vingeţi singuri urmărind din 17 iulie meciu-rile de la FIFA Beach Soccer World Cup 2008. Pe Eurosport.

PlAjă sAu FOTBAL?

În anul 2004 englezii de la "The Ob-server" au publicat un top al primelor 50 de evenimente pe care trebuie să le vadă un suporter într-o viaţă. Ei bine,

spre suprinderea multora - nu şi a celor avi-zaţi - pe primul loc în topul respectiv se afla derby-ul Argentinei, Boca Juniors - River Plate. De ce tocmai Boca - River şi nu Real - Barca sau Inter - Milan de pildă, alte derby-uri care stârnesc pasiuni uriaşe? Vom afla în rândurile următoare de ce.

Înainte de a fi un duel sportiv, cel dintre River şi Boca este un duel al naţionalismu-lui dus la extrem, un duel al orgoliilor şi al claselor sociale. De-a lungul a 90 de minute spectacolul din teren se mută în tribune, şi invers. "Boca - River este mai emoţionant

decât o finală mondială!", spune Diego Ar-mando Maradona, adică nu oricine, ci pro-babil cel mai mare fotbalist al tuturor tim-purilor, unul care a jucat şi finale mondiale, dar care a trăit şi atmosfera unui derby pe "La Bombonera" sau pe "El Monumental", arenele celor două mari rivale. De unde to-tuşi această rivalitate uriaşă, aproape ură, dintre suporteri? Ea vine din istoria celor două cluburi, din urmă cu aproape o sută de ani.River a luat fiinţă în 1901, Boca patru mai târziu. În cazul ambelor, bazele au fost puse de emigranţi italieni. Şi ambele au avut ini-ţial sediul în acelaşi cartier, "La Boca". 1923 a fost anul rupturii. River şi-a transferat sediul într-un cartier select al Buenos Aires-ului, numit "Nunez", iar acesta a fost startul unei

rivalităţi care de la an la an este mai aprinsă. O rivalitate ajunsă acum la 318 dueluri, în toate competiţiile, din care Boca şi-a adju-decat 116, iar River 102.

Cei de la River şi-au câştigat cu această tre-cere porecla de "Los Milionarios", supranu-me care trădează bogăţia. Odată cu tran-sferul în "Nunez" au început să vină bani mai mulţi la club, clasa socială din care pro-veneau suporterii devenind una mai înaltă. Aristocraţia a devenit principala sursă pen-tru fanii lui River. Dar şi pentru finanţarea clubului. River devenise un club bogat, fapt dovedit şi de transferul lui Bernabe Ferreira, în 1932, când conducătorii clubului au plă-tit în aur transferul său, pentru că altfel ar fi fost nevoie de prea mulţi bani!

“Boca - River este mai emoţionant decât o finală

mondială”Diego Armando Maradona

În schimb, Boca a rămas pe loc, în cartierul cu acelaşi nume şi a continuat să fie identifi-cată până astăzi cu echipa poporului, a oa-menilor săraci, a clasei muncitoare. Motiv de mândrie pentru fani, cărora le place să-şi alinte echipa şi pe ei înşişi cu diminutivul "Jumătate plus unu", ceea ce în accepţiunea lor înseamnă că jumătate plus un om din populaţia Argentinei sunt fani Boca! Totuşi, un sondaj efectuat în urmă cu doi ani a re-levat că doar 40 la sută dintre iubitorii de fotbal din Argentina ţin cu Boca, în timp ce alţi 31 la sută sunt suporteri ai lui River.

"Poţi să renunţi la căsnicie, poţi să-ţi schimbi religia,

poţi să-ţi pierzi prietenii, dar niciodată nu poţi să renunţi la

tricoul Bocăi!" Cesar Fabiano, 68 ani, fan Boca

La un meci Boca - River spectacolul din te-ren este de multe ori eclipsat de cel din tri-bune. Ura dintre suporteri este incredibilă. Numai în ultimii 20 de ani s-au înregistrat 14 morţi în luptele de stradă dintre fanii ce-lor două echipe! Suporterii Bocăi îi strigă în batjocură pe cei de la River "Gallinas", adică "Găinile", pentru că, aşa spun, ei, fanii riva-lilor sunt nişte fricoşi care fug de confrun-tările directe. De partea cealaltă, cei de la River îi blamează pe susţinătorii celor de la Boca Juniors cu apelativul "Los Bosteros", în traducere "Porcii", asta pentru mirosul care persistă uneori în cartierul "La Boca" din ca-uza abatoarelor din zonă. Pentru fanii din tribune meciul în sine aproape că trece în planul doi.

Facţiunile lider ale celor două galerii, "Be-ţivanii din tribună", pentru River şi "Barra Brava", pentru Boca, sunt cele care dau to-nul. Important este ca ei să-şi impună supe-rioritatea în faţa rivalilor. Să-i ironizeze mai mult, să cânte mai mult, să lovească, la pro-priu, cât mai mulţi dintre duşmani. De ace-ea, la fiecare derby sunt forţe de ordine im-presionante, poliţiştii încercând prin toate mijloacele posibile, inclusiv bătaia, să-i po-tolească pe beligeranţi. Nu de fiecare dată reuşesc şi atunci ies adevărate războaie nu numai între suporterii celor două formaţii,

Boca Juniors - River Plate. Cel mai colorat, mai viu şi mai aprins derby din fotbalul mondial de club. Se joacă an de an în Argentina, de cel puţin două ori, iar pentru că trebuia să poarte un nume i s-a spus El Superclasico. CLUB ATLETICO BOCA JUNIORS

-fondat 3 aprilie 1905-stadion La Bombonera (cutia cu bomboane), 61.000 de locuri-29 de titluri de campioană naţională (inclusiv cele 6 obţinute ca amatori)-3 Cupe Intercontinentale-6 triumfuri în Cupa Libertadores-în total 17 trofee internaţionale, locul 2 în lume după AC Milan, cu 18 astfel de trofee.

CLUB ATLETICO RIVER PLATE

-fondat 25 mai 1901-Stadion El Monumental, 65 465 locuri-32 de titluri de campioană naţională-1 Cupă Intercontinentală-2 Cupa Libertadores

dar şi între aceştia şi Poliţie. Nici bastoanele luate pe spinare, nici vizitele la secţiile de Poliţie nu contează însă pentru un fan Boca sau un fan River atunci când echipa favorită se impune în derby. Meciul care pentru ei începe cu o săptămână înainte şi se termi-nă la 12 ore după fluierul final are un epilog cu adevărat fabulos pentru învingători. Mii de oameni, fani ai formaţiei victorioase, for-mează o adevărată procesiune, care traver-sează de la un cap la altul Bulevardul "9 Iu-lie" din Buenos Aires pentru a pune steagul

echipei lor pe obelisc. Dragostea dusă la extrem pentru clubul favorit este rezumată în câteva cuvinte de Cesar Fabiano, 68 de ani, fan Boca, cel care în ultimii 64 de ani n-a pierdut nici un derby: "Poţi să renunţi la căsnicie, poţi să-ţi schimbi religia, poţi să-ţi pierzi prietenii, dar niciodată nu poţi să re-nunţi la tricoul Bocăi!". Şocant, nu-i aşa?

La început, culoarea tricourilor celor de la Boca era roz. A fost abandonată însă repe-de, în favoarea celor alb-negru, în dungi verticale. Legenda spune că în 1906, după

un meci în care a întâlnit o altă formaţie cu acelaşi model de echipament, oficialii clu-bului au hotărât să meargă în port şi să-şi aleagă drept culori pe acelea ale steagu-lui primului vas care urma să ancoreze. Iar prima navă care a sosit în portul La Boca a fost Drottning Sophia, venind de la Copen-haga, dar sub pavilion suedez. Astfel încât galben-albastru au fost culorile alese, cele care se află şi astăzi pe tricourile lor.

De partea cealaltă, River Plate evolua la în-ceput în echipament complet alb. Numai că, din cauza faptului că întâlnea de multe ori formaţii care adoptau aceeaşi ţinută complet alb, pe tricouri a fost adăugată o bandă diagonală roşie, iar pentru şorturi şi jambiere a fost preferat negrul. În ce piveş-te banda roşie de pe tricouri, există două variante. Una, conform căreia ar fi fost adoptată după modelul componenţilor ca-rului alegoric care a traversat cartierul Bel-grano din Buenos Aires în timpul carnava-lului din 1901. A doua variantă este că banda în diagonală a fost pusă pe tricouri în semn de omagiu faţă de marea echipă a lui AC Torino, care s-a prăbuşit cu avionul la Superga în 1949. De altfel, echipamentul de rezervă al celor de la River este fie vişiniu, fie conţine această culoare, caractersitică celor de la Toro, club cu care River este în-frăţit.

câteva fete focoase pur-tând aparent nişte costume de baie îşi expun cu graţie formele apetisante pe ritmuri săltăreţe.

Bărbaţii din tribune le privesc extaziaţi, iar unii se căznesc să scoată un fluierat ştren-gar, riscând să o încaseze de la consoarte. DJ-ul arenei face apoi o prezentare à la NBA şi patru făpturi mlădioase, un pic mai îmbră-cate decât fetele focoase, dar nu cu mult, îşi fac intrarea pe scenă. Gleznele lor mân-gâie nisipul foarte fin, dar nu este o plim-bare romantică pe plajă, dimpotrivă, cele patru făpturi mlădioase tocmai au ajuns

la “birou”. N-au timp de bârfe sau schimb de reţete culinare, căci un nene cocoţat pe un scaun în capătul fileului - pesemne şeful “biroului”, fluieră scurt şi dintr-o dată două dintre făpturi îşi unduie trupul, aplecându-se provocator. Bărbaţii aflaţi la peluze se pot felicita: au prins cele mai bune locuri!

Se spune că sexul vinde orice, iar dacă această expresie a ajuns la rangul de prin-cipiu, promotorii turneelor profesioniste de volei pe plajă pot fi mulţumiţi, căci l-au aplicat bine, încurajând accesoriile sexy într-un joc aparent banal: patru inse sau

inşi ţopăie după o minge pe care o aruncă peste un fileu mult prea înalt pentru muri-torii de rând. Să reformulăm: patru inse în bikini sau patru inşi dezvoltaţi armonios (au şi femeile dreptul să-şi clătească ochii!) fac o risipă de efort imensă pentru a îm-piedica mingea alb-albastră-galbenă să-i dea nisipului fin un pupic în terenul lor. Mai mult decât atât, ele/ei recurg la un ba-gaj tehnic complex - plonjoane deosebite, blocaje spectaculoase, atacuri inteligente, plasări isteţe, totul pentru ca mingea buclu-caşă să-i dea un pupic sănătos nisipului, dar în terenul advers. De regulă, sunt suficienţi

JOCUL SEXy 21 de pupici de acest gen pentru a câştiga un set şi a mări din nou gradul de extaz al unei părţi din asistenţă, căci în pauza scur-tă în care cele patru făpturi îşi trag sufletul revin în arenă fetele focoase ce au deschis show-ul...

Dacă urmăreşti cu atenţie moderată un meci profesionist de beach volley ai toa-te şansele să descoperi că aerodinamica acestui sport, mai mult decât accesoriile sexy, înseamnă furnizorul de sare şi piper. Un plonjon în care sportivul îţi dă senzaţia că zboară înainte de a agăţa în ultima frac-ţiune de secundă mingea, făcând astfel să trăiască punctul; un pas în urcare încheiat cu un atac ce îngroapă mingea în terenul advers (ce-i drept, ăsta numai pupic nu e...); un “cioc de raţă” graţios prin care obiectul de joc păcăleşte blocajul - acestea şi multe altele formează esenţa spectacolului, pe care se pliază de minune şi costumul de baie al braziliencelor, şi ochelarii de soare personalizaţi ai americancelor, şi atmosfera senzaţională pe care o crează fanii ori muzi-ca de calitate selectată de DJ. Serios, mane-lele chiar sunt interzise...

Devenit sport olimpic la Atlanta în 1996, vo-leiul pe plajă a ajuns să cucerească nu doar topul audienţelor, având al treilea rating TV la precedentele trei Olimpiade, dar şi culmi-le Alpilor. Surprinzător poate, ultima ediţie a Mondialelor a avut loc în staţiunea elve-ţiană Gstaad, pe un teren amplasat lângă pajiştea cu văcuţele de pe ambalajul cio-colatei. Cum priza la public este evidentă, banii care intră în sistem sunt tot mai mulţi - peste 5 milioane de dolari doar premiile în circuitul profesionist World Tour pentru 2008, iar numărul turneelor de top class creşte constant.

Şi totuşi... Marele filosof olandez Johan Hu-izinga, gânditorul care a spus că “jocul este mai vechi decât cultura”, remarca primul efectul ludic al sportului. Privind un meci adevărat de beach volley, poţi avea iluzia că totul este o joacă şi că ar-doarea pe care o vezi la protagonişti vine mai întâi din plăcerea de a se juca şi apoi din motivaţia, desigur firească, a unui câştig personal.

Bine te-am regăsit, efect ludic!

Născut în perioada interbelică pe o plajă de nudişti din California, beach volley-ul a devenit astăzi o adevărată industrie în care se pompează anual milioane de dolari.

Hall of FameHocheistul rus Igor Larionov, triplu câşti-gător al Cupei Stanley cu Detroit şi dublu campion olimpic cu URSS (1984 şi 1988), a intrat în Panteonul gloriei. “Sunt foarte impresionat să ştiu că întreaga mea carie-ră a fost recunoscută fiind admis în gale-ria mondială a hocheiului pe gheaţă” a adăugat Larionov, cel care a fost de 8 ori campion al URSS cu ŢSKA Moscova înain-te de a semna în 1989 cu Vancouver, unde a rămas trei sezoane. Celebrul hocheist şi-a petrecut 3 sezoane la San Jose, urma-te de 8 ani la Detroit, echipă cu care a ob-ţinut de 3 ori Cupa Stanley. Şi-a încheiat cariera la New Jersey Devills în 2004.

O femeie spre recordAlpinista austriacă Gerlinde Kaltenbrun-ner, 37 ani, a devenit prima femeie din lume care a cucerit 11 vârfuri de peste 8000m fără asistenţă respiratorie (fără oxigen), trecându-şi acum în palmares şi vârful nepalez Dhaulagiri (8167m). Ea de-

păşeşte cu o unitate recordul precedent deţinut de spaniola Edurne Pasaban şi italianca Nives Meroi, trecând în frunte în cursa pentru cucerirea celor 14 vârfuri de peste 8000m din lume.“ În ciuda vântului de 60km/h la 8000m, totul s-a petrecut bine”, a spus alpinista, care şi-a întrerupt prima tentativă de ascensiune în mai 2007 din cauza unei avalanşe.

Gerlinde, originară din Spital-am-Pyhm din Alpii austrieci speră să poată în aceas-tă vară să întreprindă o ascensine pe Lhotse (8516m) şi pe K2 (8611m), două vârfuri care îi mai lipsesc. Dacă reuşeşte, nu-i mai rămâne decât Everestul (8848m).Primul om care a escaladat toate cele 14 vârfuri cele mai înalte din lume, care sunt toate în Himalaya, a fost italainul Reinhold Messner în 1986.

Business cu HondaPilotul britanic de F1 Jenson Button este primul proprietar european al micului avion de business HondaJet, au anunţat japonezii de la Honda Aircraft. Pentru noua sa companie de chartere el a co-mandat două aparate. Costurile pentru un exemplar sunt de 2,33 milioane de euro. Pe piaţa americană din 2006 şi până acum au fost lansate peste 100 de co-menzi.

“viva Pelé!”Cel mai mare jucător de fotbal al Braziliei, regele Pelé, a primit la inaugurarea Me-morialului stadionului Mineirao de Belo Horizonte, trofeul “sportivul secolului”. Tot cu ocazia acestui eveniment s-a dis-putat şi meciul Brazilia - Argentina (0-0) contând pentru calificările la Mondialul din 2010, moment în care Pelé şi-a lăsat amprentele tălpilor într-o placă de ciment a Memorialului care va sta alături de alte obiecte care au aparţinut echipei cvintu-ple campioană mondială. Foarte emoţio-nat Pelé a primit şi o placă aurită cu imagi-nea Trofeului Jules Rimet- cupa câştigată în 1958,1962 şi 1970.

UPDATE


“Natura nu minte niciodată”Mihai Eminescu

intrarea serelor 2, sector 4, Bucureşti, romaniaTel/fax: 021-334 5905; Tel: 021-334 5135

email: [email protected]

La o sută de Kilometri de incendiarul Bucureşti, după ce treci de Câm-pina şi o faci la stânga spre Breaza, intri în mirificul triunghi verde al sănătăţii şi naturii, al liniştii şi armoniei în care spiritul şi trupul îşi regăsesc vigoarea.Acest paradis şi-a desferecat porţile, ca o binecuvântare a Celui de Sus,

odată cu deschiderea sezonului competiţional al Federaţiei Române de Golf, cupa Hofigal - seniori ce a avut loc în luna mai. Sub patronajul Preşedintelui Companiei Hofigal Export Import SA, domnul Ştefan Manea, la clubul de golf Lac de Verde, prin amabilitatea doamnei preşedinte Daniela Asanache, s-au pus bazele parteneriatului “sĂnĂTaTe - sPorT - sPeranŢĂ”.

Centrul de Terapii Naturale “Alexandra” al Hofigal SA cu bază hotelieră, de diagnostic şi tratament dotate la standardele cele mai înalte ale medicinei complementare şi-a unit forţele cu gura de rai de la Lac de Verde.

Dar pentru ca zeii să fie pe deplin mulţumiţi şi triunghiul armoniei să fie în cel mai desăvârşit echilibru, paşii ne-au fost călăuziţi de Icar la Baza de Echitaţie 4U, pământul făgăduinţei, unde Doamna Preşedinte Cristina Manea, ne-a dezvăluit sufletul şi iubirea celui mai devotat prieten al omului, calul.

Acum cititorule că ai AFLAT, dacă vrei să sorbi din cupa împlinirii şi a sănăta-ţii dăruită de zei, vino în Triunghiul Verde de la Breaza şi nu vei uita niciodată adeVĂruL spus de Mihai Eminescu care este de fapt steaua călăuzitoare a ţeluri-lor Hofigal.

TRIUNgHIULvERDE

george arthur crumP este un demn precursor al lui Donald Trump. Omul de afaceri din Philadelphia a proiectat traseul de la Pine Valley, New Jersey după reguli stricte, altele decât cele întâlnite în prezent. Astfel, nicio cupă nu trebuie să se afle în paralel cu următoarea; nu trebuie să existe mai mult de două cupe la rând care să fie jucate în aceeaşi di-

recţie; iar jucătorii nu trebuie să vadă altă cupă decât cea pe care o joacă în acel moment. Pentru ca totul să fie pus în practică, Crump şi-a vândut hotelul din Philadelphia şi şi-a investit toţi banii în proiectul din mlaştină. Terenul a fost drenat şi 22.000 de rădăcini de copaci scoase din pământ. Primele 11 cupe au fost inaugurate neoficial în 1914,

iar la moartea lui Crump, în 1918, rămăseseră patru cupe nefinalizate.Până în prezent, traseul nu a găzduit nicio compe-tiţie oficială de anvergură, din cauza suprafeţelor reduse de teren destinate spectatorilor. Declarat în mai multe rânduri cel mai frumos traseu de golf din lume, Pine Valley rămâne rezervat membrilor clubu-lui exclusivist. După ce mult timp le-a fost interzis accesul pe traseu, doamnelor li se permite acum să

joace, însă doar duminica, şi numai după ora 12.

O dată pe an, la sfârşitul lunii septembrie, publicul larg are acces pe terenul de golf timp de o zi, pentru a urmări întrecerile Cupei Crump, un turneu naţional la care participă jucători amatori de jumătatea clasa-mentului.

Pine ValleyAm fost în numerele anterioare în Irlanda de Nord şi Australia, pentru a poposi apoi în peninsula californiană Monterey. Am găsit acolo trasee superbe, adevărate bijuterii verzi. Al treilea episod al periplului nostru ne va purta paşii pe Coasta de Est a Statelor Unite

aLeXandru gHeorgHiaŞ

Shinnecock Hillscuibărit undeva în sătucul Shinnecock Hills din apropierea oraşului Southampton, New York, clubul de golf cu acelaşi nume posedă unul din cele mai apreciate trasee links din lume. Aici a fost

organizat Openul american în patru rânduri, în trei secole diferite.William Vanderbilt, Duncan Cryder şi Edward Mead au văzut pentru prima dată în viaţă cum se joacă golf în timpul unei vacanţe de vară, în Franţa. La întoarce-rea în State, cei trei au decis să construiască un teren de golf în oraşul Southampton din Long Island. Astfel Willie Davis de la Clubul de golf Regal din Montreal a avut la dispoziţie o lună pentru a proiecta traseul. Ajutat de 150 de indieni Shinnecock aduşi din rezer-

vaţia aflată în apropiere, acesta a pus bazele unui traseu cu 12 cupe, inaugurat în 1891. Clubul de golf Shinnecock Hills a fost înfiinţat în august acelaşi an, devenind al doilea ca vechime de pe teritoriul ame-

rican, la şase luni după Bedford Golf and Tennis Club din Bedford, New York.În 1895, Willie Dunn a adăugat alte şase cupe trase-ului iniţial.Încă de la început, Shinnecock Hills a fost apreciat în

mod deosebit. Traseul a găzduit Openul american şi Openul de amatori al Statelor Unite în 1896.În 1931, traseul a fost modificat substanţial, de echi-pa arhitecţilor Toomey şi Flynn, după ce o autostradă

l-a traversat pe la jumătate. Cupele a 7-a, a 9-a şi a 17-a, proiectate de MacDonald şi Raynor, au rămas nemodificate, însă cea mai mare par-te a traseului, aşa cum este în prezent, datează din această perioadă.Celebra clădire a clubului Shinnecock Hills (foto jos), proiectată de Stanford White, se află amplasată în vârful unui deal şi reprezintă em-blema de neconfundat a clubului.În era modernă, nu mai puţin de trei ediţii ale Openului american s-au jucat la Shinnecock Hills. În 1986, Raymond Floyd a câştigat al doilea turneu de Mare şlem al anului, la vârsta de 43 de ani. În 1995, Corey Pavin a realizat acea lovitură intrată deja în legenda golfului mondial, trimiţând cu un 4-wood la doi metri de cupa a 18-a, în ultima zi, şi a intrat în po-sesia trofeului. Pentru ca în 2004 Retief Goosen să iasă în evidenţă prin jocul său excepţional pe green, la una din cele mai dificile ediţii ale Openului american, un turneu la care prin tradiţie condiţiile de joc sunt foarte dure.Anul trecut, Shinnecock Hills a fost clasat pe

locul doi de revista Golf Digest’s, într-o ierarhie a ce-lor mai frumoase 100 de trasee din lume, acolo unde este devansat doar de Pine Valley. În numărul următor voi prezenta Augusta National, locul trei în această ierarhie.

partea a III-a

OPENUL BUICK 2 iulieOPENUL FRANŢEI 2 iulieAT&T NATIONAL 9 iulieOPENUL EUROPEAN 9 iulieOPENUL SCOŢIEI 16 iulieOPENUL CANADEI 30 iulieMASTERSUL FEMININ EVIAN 30 iulieCAMPIONATUL BMW 10 septembrieMASTERSUL EUROPEAN 10 septembrieCAMPIONATUL MERCEDES 17 septembrie


Televiziunea a declanșat o campanie de promovare împreună cu partenerul strategic Panasonic, unul din producătorii lider ai ecrane-

lor de înaltă definiție şi se aşteaptă ca versi-unea HD să atingă până la sfârşitul acestui an cel puțin 500.000 de abonați, potrivit unor declarații făcute la începutul lunii iu-nie, la Paris, de conducerea televiziunii.Anunțul e promițător, Eurosport HD are deja distribuție în 15 țări, printre care Po-lonia, Bulgaria, Turcia, Lituania, Portugalia, Israel, Ungaria şi Croația. Distribuția HD se poate face prin rețelele de cablu digi-tale, pe platformele de satelit şi chiar prin rețeaua de electricitate!

“Am preferat să alegem un partener pre-cum Panasonic deoarece este un pionier în producția de receptoare de acest fel şi a realizat performanța construirii celui mai

mare ecran HD”, a spus Jacques Raynaud, vicepreşedinte Eurosport.Dar nimic nu se compară cu experiența imaginii pe o dimensiune a ecranului de 16:9 şi cu sunet “de jur împrejur”, în termeni anglofoni “surround 5.1”, adică folosind 6 difuzoare. Am experimentat pe propria sensibilitate acest sistem urmărind un meci de tenis de la Roland Garros în studiourile Eurosport de la Paris şi efectul este năuci-tor: va trebui să ne obişnuim să privim la televizor din mijlocul camerei, înconjuraţi de difuzoare!Versiunea HD transmite în simulcast (simul-tan) cu canalul tradițional Eurosport, fiind una din puținele televiziuni care transmit 100% în acest sistem, folosind o transmisie de 15 Mbps, în format Mpeg 4.“Pe lângă marile evenimente sportive care sunt în mod curent produse în sistem HP, Eurosport realizează deja filmarea în HD a

sute de evenimente care fac diferența din-tre aceasta şi alte televiziuni: Turul Franței, competițiile de iarnă, UEFA Euro 2008, Jo-curile Olimpice de la Beijing sau turneul de tenis de la Roland Garros”, a mai spus Raynaud. Atât promourile, cât şi publicita-tea şi sponsorizările sunt tot în sistem HD! În curând, sper şi în România.

Eurosport a lansat oficial transmisia în înaltă definiție sub denumirea Eurosport HD, prima televiziune sportivă paneuropeană care face acest lucru.

EUROSPORTHIgH DEFINITION

MiHai PaVeLescuEditor Media Expres


Iul sep-2008

Documents

Transcript of Iul sep-2008