Matei Cerkez LRC Sep 2013

149
Conf. univ. dr. Matei CERKEZ Limba română contemporană Bucureşti 2013

Transcript of Matei Cerkez LRC Sep 2013

Page 1: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Conf. univ. dr. Matei CERKEZ

Limba română contemporană

Bucureşti 2013

Page 2: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Introducere Stimate student, Cursul pe care ţi-l propun are ca obiectiv să te ajute să înţelegi fenomenul lingvistic în dinamica lui acţională. Mai bine zis, limba înfubcţiune. Abordarea comunicativ-funcţională pe care am adoptat-o are drept scop să te ajute să înţelegi funcţionarea limbii în diverse contexte. Conceptele cu care operează cursul sunt prezentate simplu, prin exemple din vorbirea curentă sau din diferite registre ale limbii. Nu intenţionez să te determin să îţi teoria limbii, ci modul ei de funcţionare. Vei vedea că fiecare unitate de învăţare cuprinde aspecte semnificative de teorie însoţite de aspecte practice. Vei avea astfel, un curs interactiv, în care vei avea multe teme de reflecţie, multe exerciţii de rezolvat. Vei fi deci participant activ la propria ta formare. Nu îţi voi da rezolvările temelor de reflecţie sau a aspectelor parctice, la sfârşitul cursului, cum se obişnuieşte uneori, întrucât vreau să colaborezi cu alţi colegi, sau să discutăm situaţiile problematice atunci când ne întâlnim la activităţile tutoriale. După ce vei studia cursul şi sursele bibliografice recomandate, vei fi evaluat printr-un portofoliu în care vei include, însemnări de lectură din sursele bibliografice şi interpretări personale, precum şi răspunsurile la temele de reflecţie şi de evaluare. Nota pe care o vei obţine la acest portofoliu, va reprezenta 40% din nota finală, restul de 60% reprezentând ponderea notei obţinute la examen. Îţi doresc spor la treabă şi succes. Autorul

Page 3: Matei Cerkez LRC Sep 2013

CUPRINS

……

Introducere....................................................................................1 Gramatica. Argument............................................................. 2

2 Substantivul. Articolul. Adjectivul ................................................13

1.1.Substantivul.......................................................................13 1.1.1.Clasificarea substantivelor..........................................13 1.1.2.Flexiunea substantivelor .............................................16 1.1.3.Categoriile gramaticale ...............................................17

1.2.Articolul..............................................................................33 1.2.1.Clasificarea articolelor ................................................33

1.3. Adjectivul ..........................................................................34 1.3.1.Clasificarea adjectivelor..............................................34 1.3.2.Funcţiile sintactice ale adjectivului.............................35 1.3.3.Topica .........................................................................35 1.3.4. Locuţiunea adjectivală ...............................................36 1.3.5.Gradul de comparaţie .................................................36 1.3.6.Schimbarea valorii gramaticale...................................37

Unitatea de învăţare nr. 2 ...........................................................42 Pronumele. Numeralul ................................................................42

2.1.Pronumele .........................................................................42 2.1.1.Pronume fără forme personale ...................................50

2.2.Numeralul ..........................................................................54 Unitatea de învăţare nr. 3 ...........................................................60 Verbul .........................................................................................60

3.1.Verbul ................................................................................60 3.1.1.Criterii de clasificare ...................................................61 3.1.2.Categoriile gramaticale ...............................................65

Unitatea de învăţare nr. 4 ...........................................................76 Părţile de vorbire neflexibile........................................................76

4.1.Adverbul ............................................................................76 4.1.1.Criterii de clasificare ...................................................77 4.1.2.Categoriile gramaticale ...............................................78

4.2.Prepoziţia ..........................................................................82

Page 4: Matei Cerkez LRC Sep 2013

4.3.Conjuncţia .........................................................................85 4.4.Interjecţia ..........................................................................86

Unitatea de învăţare nr. 5 ........................................................... 89 Sintaxa........................................................................................ 89

5.1. Exprimarea circumstanţei în cadrul comunicării ..............89 5.2. Alte tipuri de circumstanţiale ............................................93

Unitatea de învăţare nr. 6 ......................................................... 105 Părţile de propoziţie necircumstanţiale..................................... 105

6.1.Părţile principale de propoziţie - Predicatul.....................105 Propoziţia subordonată predicativă ...................................108

6.2.Părţile principale de propoziţie - Subiectul ......................109 Propoziţia subordonată subiectivă ....................................110 Topica propoziţiei subiective .............................................112

6.2.Părţile secundare de propoziţie ......................................113 Propoziţia subordonată predicativă suplimentară .............116 Propoziţia subordonată completivă directă .......................119 Topica propoziţiei completive directe ...............................120 Propoziţia subordonată completivă indirectă.....................122

6.3. Contragerea propoziţiilor şi dezvoltarea părţilor de propoziţie ..............................................................................124

Unitatea de învăţare nr. 7 ......................................................... 130 Enunţul propoziţional ................................................................ 130

7.1. Propoziţia .......................................................................130 Clasificarea propoziţiilor ....................................................130

7.2. Fraza. Enunţul frastic .....................................................136 Tipuri de frază ...................................................................137

7.3. Propoziţii insuficiente .....................................................137 7.4. Cuvinete şi construcţii incidente.....................................138

Bibliografie................................................................................ 144

Page 5: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

1

Introducere Stimate cursant, ai studiat prima parte a cursului de Limba Română Contemporană şi te-ai familiarizat cu modul de abordare comunicativ funcţională. Ai descoperit funcţiile limbii, modul de organizare ca sistem, compartimentele etc. De date aceasta îţi propun un curs de morfosintaxă, care te va ajuta să înţelegi perspectiva semantică, gramaticală, stilistică, pragmatică în aşa fel încât să poţi să interpretezi un text în toate aspectele şi valorile lui lingvistice, estetice, semantice etc. Intenţia mea este de a te pune în situaţia de a lucra cu textul din toate perspectivele amintite. Ca modalitate de lucru îţi propun aceeaşi abordare ca în prima parte a cursului pe care ai studiat-o anul trecut. Şi relaţia cu colegii, şi activităţile tutoriale şi evaluare vor fi realizate în aceeşi manieră. În speranţa că vei intra , ca partener în acest demers didactic, îţi urez spor la treabă şi succes. Autorul

Page 6: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

2

Gramatica Argument Competenţele vizate de acest curs urmăresc, în linii mari:

- identificarea regularităților limbii; - intrepretarea relațiilor gramaticale și explicarea lor; - utilizarea unor procedee morfosintactice de

dezambiguizare a seriilor semantice în procesul comunicării;

- utilizarea unor varietăți de instrumente de analiză și intrepretare a fenomenului lingvistic

Morfologia

Studiul limbii care are în vedere structura unei limbi în diversitatea formelor şi a îmbinărilor de cuvinte, după reguli precise se numeşte gramatică. Gramatica descrie aspectul practic al limbii care permite unităţilor lexicale să se realizeze concret şi corect în procesul de comunicare. Ferdinand de Saussure susţine că nici una dintre unităţile limbii nu au valoare în sine ci numai în raport cu o unitate vecină.Gramatica tradiţională are două compartimente: morfologie şi sintaxă. (gr. morphos - formă; logos – comunicare) se ocupă deci de forma enunţului, de modificările flexionare ale conţinutului şi ale valorii

Page 7: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

3

Categoria gramaticală

Categoria numărului

Categoria cazului

gramaticale. Ea studiază clasele gramaticale părţi de vorbire şi comportamentul acestor categorii gramaticale. reprezintă expresia gramaticalizată a unei categorii logice, adică unităţi de conţinut realizate prin valori reprezintă semnificaţii. Categoriile gramaticale sunt puse în valoare prin diferite mijloace gramaticalizate de expresie (morformele). Morformele – desinenţe şi afixe, elemente care formează flexiunea nominală şi verbală. Fiecare clasă gramatică se caracterizează prin posibilitatea de combinare realizând diferite raporturi. Substantivele se combină cu un adjectiv, acesta din urmă devenind determinant al substantivului. Categoriile gramaticale determină un comportament morfologic al părţii de vorbire flexibile genul, numărul, cazul, determinarea, persoana, modul, timpul, comparaţia etc. se realizează cu ajutorul morfemelor care exprimă singularul sau pluralul. Categoria numărului cuprinde majoritatea claselor gramaticale. exprimă raporturile în care se află obiectele gramaticale. Cazurile sunt marcate prin desinenţe sau prin forme pronominale (diferite de forma iniţială

Page 8: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

4

Categoria genului

Genul personal

Comparaţia

Noua gramatică a limbii române, În ce priveşte cuvântul ca unitate de bază a limbii,

- eu, mie, pe mine). Valoarea cazului se defineşte sintactic, prin funcţiuni. Categoria cazului este specifică grupului nominal. este marcată prin desinenţă şi are în general un suport material cuprinzând opoziţia animat - inanimat; fiinţă-obiect). Există o categorie specială a genului - - marcată semantic şi stilistic. Apare ca un mod de expresie a acordului cu substantivul sau clasa care înlocuieşte substantivul. Genul personal este o categorie specifică substantivelor proprii şi comune care denumesc persoane, obiecte, plante personificate. exprimă gradul de intensitate al unei însuşiri, stări etc. editatădeAcademia română propune onouă structură a gramaticii şi anume o parte care studiază cuvântul, ca parte esenţialăa limbii, ceea ce s-ar suprapuneîn parte peste conceptul de morfologie, şi o parte care studiază enunţul şi s-ar suprapune, parţial peste conceptul de sintaxă. acesta este tratat din perspectiva semantică, din perspectiva formelor sub care se prezintă în comunicare şi

Page 9: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

5

Grupul nominal şi grupul verbal

sub perspectiva rolului pe care-l are în structurile gramaticale. În cursul pentru anul al doilea,unde tratam probleme de vocabular ne-am referit sintetic la criteriile de clasificare a cuvintelor propuse de noua Gramatică a Academiei. În cele ce urmează vom prezenta aspecte funcţionale ale morfologiei şi sintaxei, urmărind câteva probleme legate de evoluţia formei cuvântului,de clasele şi categoriile gramaticale şi de clasificarea şi gruparea cuvintelor din perspectivă semantică şi gramaticală. O primă segmentare a textului în activitatea de analiză gramaticală delimitează grupul numelui de grupul verbului. Orice propoziţie sau frază se compune din doi termeni: subiectul cu toate complinirile lui şi predicatul cu toate complinirile lui. Astfel o propoziţie poate fi segmentată după cum urmează:

Page 10: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

6

Grupul nominal (GN).

La nume se poate continua prin: N (substantiv + articol) etc. La verb se mai poate continua : V + vb. Auxiliar etc. se formează prin asocierea de substantive şi de adjective în jurul unui substantiv care deţine rolul de centru al grupului. Asocierea se poate face direct sau prin elemente de legătură. În propoziţie, grupul nominal se comportă ca un singur substantiv, fiind deci, de la caz la caz, subiect, obiect, nume predicativ etc. După modul de alcătuire, în limba română se cunosc patru feluri de combinaţii: • substantiv + adjectiv (picăturile

mari)

PROPOZIŢIE

grup nominal grup verbal

N (nume) Adj. (adjectiv) verb GN

N (nume) Adj. (adjectiv)

Page 11: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

7

Grupul verbal (GV)

• substantiv + substantiv în genitiv (picăturile ploii )

• substantiv + prepoziţie+ substantiv – în acuzativ – (picăturile de ploaie)

• substantiv + substantiv în nominativ – apoziţie –(Alecsandri, poetul).

Grupurile nominale complexe pot fi alcătuite prin combinarea celor patru tipuri prezentate: picăturile mari de ploaie; picăturile mari ale ploii. Alte exemple de grupuri nominale complexe: - uimitoarea descoperire a

polimerilor; - o metodă rapidă de rezolvare a

problemei; - legea concurenţei din economia

de piaţă; - forţa extraordinară a echipei

naţionale; - fabricarea noului tip de

autoturism Dacia. se formează prin asocierea de complemente indirecte, indirecte şi/sau circumstanţiale (adesea doar simple adverbe) în jurul unui verb, care formează centrul grupului. Verbul poate să fie ori nu predicat. După modul de alcătuire, în limba română distingem trei categorii de grupuri verbale:

Page 12: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

8

Locul grupurilor nominale şi al celor verbale

• verb + adverb sau adverb + verb (rezolvă iute; stând acolo etc.) Adverbul poate să nu stea neapărat lângă verb: rezolvă totul iute; rezolvă toate problemele rapid.

• verb + complement direct sau indirect: citesc scrisoarea; vorbesc despre el etc.Dacă grupul verbal conţine ambele tipuri de complemente necircumstanţiale, imediat după verb stă, de regulă, complementul direct (dau atenţie lui George).

• verb + complement circumstanţial; schiază pe pârtie; privind o clipă; scrie pe hârtie etc.

Grupuri verbale combinate:

- au venit imediat la întâlnire; - au înapoiat cartea la timp la

bibliotecă; - ieri a expediat bunicilor un

colet. Atât grupul nominal cât şi cel verbal pot fi plasate în diferite poziţii în propoziţie, cu condiţia ca exprimarea să fie clară şi precisă. Exemplu: Rapidul Decebal va sosi peste cinci minute la linia a treia. Propoziţia se compune din:

- grupul verbal : va sosi peste cinci minute la linia a treia;

Page 13: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

9

- două grupuri nominale incluse în grupul verbal: cinci minute şi linia a treia;

- grupul nominal format în jurul substantivului subiect Rapidul Decebal.

Propoziţia ar putea fi reprezentată grafic astfel:

Utilizând aceleaşi cuvinte, fără transformări, ideea se poate exprima în foarte multe feluri, cuvintele aparţinând fiecărui grup – verbal sau nominal –putând ocupa poziţii diferite. Peste cinci minute va sosi la linia a treia rapidul Decebal. La linia a treia va sosi peste cinci minute rapidul Decebal. Peste cinci minute, la linia a treia va sosi rapidul Decebal etc Studiul morfologiei are în vedere ceea ce în mod obişnuit se numeşte parte de vorbire, adică o serie de clase de

Rapidul Decebal

grup nominal grup verbal

va sosi peste cinci minute la linia a treia

cinci minute (GN) la linia a treia (GN)

Page 14: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

10

Părţile de vorbire

cuvinte diferenţiate în funcţie de mai multe criterii. Mioara Avram propune un punct de vedere interesant clasificând cuvintele: - după origine sau după vechimea

cuvântului în limbă, distingându-se astfel neologismele de cuvinte care aparţin unui fond mai vechi;

- după structura fonetică, situaţie în care se face distincţia în funcţie de lungimea cuvintelor, de numărul de silabe, de locul accentului etc.

- după sferele semantice sau câmpurile lexicale cărora le aparţine un cuvânt;

- după apartenenţa stilistică; - după modul de formare; după

familiile de cuvinte etc Multe dintre clasificările propuse aparţin vocabularului, foneticii, formării cuvintelor etc. sunt clase lexicale şi clase gramaticale în acelaşi timp şi se deosebesc în funcţie de caracteristicile semantice, morfologice şi sintactice ale cuvintelor cuprinse în aceeaşi categorie. Criteriile menţionate se regăsesc în definirea fiecărei părţi de vorbire (clase gramaticale), care arată caracteristicile de formă ale cuvântului (dacă suferă sau nu modificări de formă); ce

Page 15: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

11

exprimă ea (sensul lexical) şi ce funcţii îndeplineşte. În unele situaţii definiţia nu atinge nivelul sintactic, în altele pe cel semantic. Singurul aspect de definire comun este cel morfologic. Părţile de vorbire se clasifică după modul în care se comportă forma lor în vorbire în: flexibile – care - şi schimbă forma în vorbire (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul şi verbul) şi neflexibile – care nu-şi schimbă forma (adverbul, prepoziţia, conjuncţia şi interjecţia). Flexiunea nominală se numeşte declinare, iar cea verbală, conjugare.

Atenţie! Adverbul ocupă o poziţie intermediară prin faptul că, deşi reprezintă o clasă neflexibilă, cunoaşte, totuşi un element de flexiune şi anume gradul de comparaţie (flexiune analitică). Din punct de vedere lexico-sintactic,

se disting părţi de vorbire cu sens lexical de sine stătător sau autonom, pe care le numim autosemantice şi care pot avea funcţii sintactice de părţi de propoziţie şi cuvinte lipsite de

Page 16: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

12

autonomie semantică, numite instrumente gramaticale (prepoziţia, conjuncţia, articolul). Chiar dacă aceste cuvinte nu pot avea funcţii de părţi de propoziţie, totuşi ele îndeplinesc funcţii sintactice importante.

Page 17: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

13

Unitatea de învăţare nr. 1 Substantivul. Articolul. Adjectivul Competenţe vizate:

- aplicarea criteriilor de clasificare a substantivelor; - explicarea flexiunii nominale; - identificarea categoriilor gramaticale ale substantivului; - interpretarea valorilor sintactice ale substantivelor

1.1.Substantivul

Partea de vorbire( clasa gramaticală) care denumeşte obiecte; (prin obiecte înţelegem :fiinţe, lucruri, stări, acţiuni, fenomene, însuşiri relaţii etc.).

1.1.1.Clasificarea substantivelor a) După formă:

- substantive simple (om casă,

bătaie, cinste, pasăre stilou) - compuse prin alăturare - se

scriu: - într-un cuvânt – untdelemn,

bunăvoinţă, - cu liniuţă – floarea-soarelui, - mai multe cuvinte fără liniuţă

între ele – viţă de vie - locuţiuni substantivale grupuri

de cuvinte care, împreună, au valoare morfologică de substantiv - părere de rău, aducere aminte, - colective, denumesc o totalitate

de obiecte de acelaşi fel – tineret, omenire

Page 18: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

14

b) După înţeles: Deosebirile dintre substantivele comune şi cele proprii

- comune – denumesc toate obiectele de acelaşi fel – pom, băiat - proprii – denumesc obiect cu

intenţia de a le individualiza – Vasile, Dunăre, Europa În clasa substantivelor proprii intră: nume de persoane (nume de familie, prenume, porecle): Mihai, Ionescu,; nume de animale: Joiana, Azorel; nume de locuri: Pitești, Constanţa, Carpați, Dunăre; nume de corpuri cereşti: Saturn, Luna; nume de evenimente istorice: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor; nume de mărci: Nokia, Dacia; nume de sărbători: Crăciun, Paşti; nume de întreprinderi şi instituţii:Tractorul Brașov, Academia Română; titluri de opere literare, ştiinţiifice sau tilurile documentelor istorice: Demonii, Dicţionarul explicativ, Declaraţia de Independenţă. Cele două clase de substantive se deosebesc şi prin particularităţile gramaticale. Substantivele proprii cu formă de feminin primesc articol hotărât (Anca, Maria, Italia, România, Tamisa) și cele care exprimă nume de râuri cu formă de masculin, întrebuinţate singure (Oltul, Mureşul) sau toponimele româneşti compuse

Page 19: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

15

Treceri dintr-o clasă în alta

(Târgu-Neamţ, Podu-Înalt). Celelalte substantive proprii rămân de obicei în afara determinării. Substantivele proprii nu pot primi articol nehotărât, decât dacă sunt întrebuinţate metaforic: „Şi frunţile cărunte le nalţă de departe / Un Cezar, un Traian.” (M. Eminescu) În ceea ce priveşte numărul, substantivele proprii au fie formă de singular (Vasile, Irina, Olanda), fie de plural (Ploieşti, Bucureşti, Carpați). Substantivele proprii – nume de oraşe, cu formă de plural, pot avea și formă de singular când capătă articol hotărât: Bucureştiul este un oraş aglomerat. Între cele două clase de substantive – comune şi proprii pot avea loc, treceri de la o clasă la alta. Substantivele proprii devin comune: un opel< o maşină Opel, un iuda < un trădător ca Iuda. Devenite comune, fostele substantive proprii nu se mai scriu cu majusculă, ci cu iniţială mică. Excepţie: numele unor creatori folosite ca substantive comune, atunci când denumesc operele realizate sau formele de prezentare ale acestora: un Luchian (un tablou de Luchian), un Eminescu (un volum de Eminescu) etc.

Page 20: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

16

S u b s t a n t i v e l e

i n d i v i d u a l e

S u b s t a n t i v e l e

c o l e c t i v e

A b s t r a c t e

denumesc obiecte ca entităţi finite (copil, pom, minge, mamă, profesor, tunet, săptămână etc.), denumesc obiecte – mulţimi (popor, trib, echipă, turmă, ţărănime, muncitorime, brădet, pomet, mărăciniş etc.),alcătuite din doi sau mai mulţi termeni , dar care denumesc un singur obiect: floarea-soarelui, gura-leului, Târgu Jiu, gură-cască, câine-lup, bloc-turn, Ana-Maria etc. denumesc concepte (minciună, cinste, zgârcenie, curaj, lene, ruşine, dreptate etc.), trăsături ale „obiectelor” (bunătate, prostie), sentimente (dragoste, ură), stări (frică, nelinişte), nume de acţiuni (întors, îmbrăcare).

1.1.2.Flexiunea substantivelor

Semantic, substantivul denumeşte „obiecte” în sens larg (animate/inanimate: om, pom; fenomene, însuşiri, stări: ploaie, inteligenţă, nerăbdare etc.). Morfologic, identitatea substantivului este dată de funcţionarea specifică a categoriilor de gen, număr şi caz şi de categoria determinării.

Page 21: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

17

1.1.3.Categoriile gramaticale Numărul Categoria cazului Categoria determinării,

Categoriile gramaticale denumesc comportamentul sintactic al claselor gramaticale, adică modificările formelor cuvintelor autosemantice în cursul vorbirii. Categoriile gramaticale ale substantivului sunt: genul, numărul cazul, determinarea şi insistenţa. Ele sunt categoriile specifice grupului nominal. se distinge prin natura semantică obiectivă. Forma de singular arată că obiectul denumeşte un exemplar dintr-o clasă de obiecte. Forma de plural reflectă existenţa mai multor obiecte.

este cuprinsă în sfera de acţiune nominală: venirea tatei, verbală: sosește tata, sau prepoziţională: înaintea tatei). Prin toate acestea, substantivul se distinge de adjectiv, la care genul, numărul şi cazul sunt categorii impuse prin acordul cu substantivul regent. Prin categoria determinării substantivul se deosebeşte de adjectiv. Categoria gramaticală a determinării se realizează prin asocierea substantivului cu forme ale articolului hotărât sau nehotărât.

Page 22: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

18

Exprimarea categoriilor gramaticale

Categoriile gramaticale se exprimă prin diverse mijloace morfologice, fonetice (alternanţe) sau sintactice – analitice – îmbinări de cuvinte. Componentele cuvintelor sunt: rădăcina, neanalizabilă din punctul de vedere morfologic. Partea comună mai multor cuvinte din aceeaşi sferă semantică: floare, floricică, florărie etc., care este punctul de pornire în construirea unei familii de cuvinte. • prefixul – un afix adăugat înaintea

rădăcinii, având valoare lexicală. • sufixul – afix adăugat la sfârşitul

cuvântului, după rădăcină sau după un alt afix.

• tema – grupare de elemente alcătuită din rădăcină, şi afixe (sufixe sau / şi prefixe)

• desinenţa – afix gramatical aşezat după rădăcină sau după temă pentru a exprima anumite categorii gramaticale.

Categoria gramaticală reprezintă expresia gramaticalizată a unei categorii logice, Ea reprezintă, după cum am văzut, unităţi de conţinut realizate prin valori marcate gramatical. Aceste valori reprezintă semnificaţiile prin care se manifestă o categorie gramaticală în interiorul unei limbi.

Page 23: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

19

Opoziţia de număr

Categoria numărului se organizează în doi termeni: singular şi plural. Substantivul la singular desemnează un exemplar dintr-o clasă de obiecte (copil, femeie, bărbat, floare etc.), iar cel la plural desemnează mai multe exemplare (o mulţime nedeterminată de obiecte) din aceeaşi clasă de obiecte (copii, femei, bărbaţi, flori). Opoziţia de număr este exprimată prin desinenţe, care, fie se adaugă direct la forma de singular (adjoncţiunea indicelui de plural: pom/pomi), fie înlocuiesc desinenţa de singular (substituţie: casă/case). Opoziţia de număr poate fi întărită de modificări în structura fonetică a rădăcinii – alternanţe fonetice (vocalice sau consonantice): fată/fete (alternanţa vocalică a/e), brad/brazi (alternanţa consonantică d/z). Alternanţele vocalice caracterizează mai ales substantivele feminine şi, mai rar, substantive masculine şi neutre: - a/e: iapă/iepe, iarbă/ierburi,

fată/fete, băiat/băieţi - a/ă: carte/cărţi, mare/mări,

cale/căi, lampă/lămpi Alternanţele consonantice caracterizează mai ales substantivele masculine şi, mai rar, pe cele feminine: - c/ĉ: ac/ace, berbec/berbeci; - g/ĝ: cîrlig/cârlige, fag/fagi; d/z:

Page 24: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

20

brad/brazi, coadă/cozi; t/ţ: bărbat/bărbaţi, , poartă/porţi; s/ş: urs/urşi, as/aşi; l/ ø: cal/cai, vale/văi

Atenţie! Substantivele masculine primesc la plural desinenţa –i (metru/metri, codru/codri, socru/socri etc.), -i semivocalic (leu/lei, erou/eroi, fiu/fii etc.), -i ultrascurt (pom/pomi). Substantivele feminine au la plural următoarele desinenţe: -e – cele care au la singular desinenţa -ă: sapă/sape, masă/mese, navă/nave etc. -i – cele care au la singular desinenţa -e: carte/cărţi, alee/alei -le – cele terminate la singular în -a şi substantivele: zi, basma,para, şandrama,stea au pluralul: zile,/basmale, parale, şandramale, stele. Diminutivele formate cu sufixele - ică, -ea primesc desinenţa -ele: floricică/floricele, rândunică/rândunele, turturică/turturele, rămurea/rămurele etc. Substantivele neutre au la plural desinenţele: -uri – substantive neologice, terminate în -o şi -u (radio/radiouri, atu/atuuri), în -l, precedat de consoane, cu excepţia lui p (titlu/titluri, soclu/socluri), substantivele provenite din supin (mieunat/mieunaturi, apus/apusuri, rasărit/răsărituri) şi cele mai multe substantive monosilabice (cot/coturi, ger/geruri, colţ/colţuri); -e – substantive terminate la singular în -r (trimestru/trimestre, pupitru/pupitre); substantivul lucru face excepţie (lucru/lucruri), substantive neologice terminate la singular în -aj (personaj/personaje, sondaj/sondaje), substantive neologice terminate la singular în -ism (balcanism/balcanisme, truism/truisme), substantive formate de la verbe la infinitiv, cu

Page 25: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

21

sufixul -et (-ăt) sau terminate în acest grup fonetic (foşnet/foşnete, geamăt/gemete, capăt/capete, sunet/sunete), substantive formate cu sufixul -ment (-mânt) şi substantive cu tema de singular terminată în grupuri identice sau similare cu aceste sufixe (tratament/tratamente, mormânt/morminte). Locuţiunile substantivale,în majoritatea lor, nu au plural: luare aminte, învăţare de minte. Cele care realizează opoziţia singular/plural, marchează pluralul la nivelul primului element: aducere aminte/aduceri aminte. S u b s t a n t i v e

s i n g u l a r i a

t a n t u m

Unele substantive nu cunosc opoziţia singular/plural, având numai sens de singular (defective de plural sau singularia tantum) sau numai sens de plural (defective de singular sau pluralia tantum). Unele dintre acestea pot avea plural când sunt folosite cu sens concret: bunătate, ca substantiv abstract (= însuşirea de a fi bun), nu are plural, dar cu sensul concret (= mâncare bună, bogăţie) se poate folosi la plural – bunătăţi. • substantive – nume de materie:

miere, lapte, mazăre, pătrunjel, cimbru, piper, făină, aur, argint etc.

Unele nume de materie pot avea plural când desemnează cantități sau subspecii din, materia respectivă: brânzeturi înseamnă sortimente de brânză, arămuri înseamnă obviecte de

Page 26: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

22

aramă. Unele substantive defective de număr pot fi întrebuinţate şi la numărul opus,, dar cu modificări de sens. De exepmlu, substantivul argint, denumind materia, este singularia tantum; odată cu shimbarea sensului, trece în categoria substantivelor pluralia tantum: arginţi. • câteva substantive masculine –

nume de persoană: bade, taică, nene, neică, vodă.

• substantive comune sau proprii care denumesc obiecte unice: soare, lună, Neptun, Mihai, Moscova, Roma etc.

La numele proprii de persoană, pluralul poate apărea pentru a desemna mai mulţi indivizi cu acelaşi nume (Marii, Ioni) sau pentru a desemna membrii unei familii (Ioneşti, Popeşti). La numele de locuri, pluralul apare când sunt mai multe locuri cu acelaşi nume: cele trei Crişuri Unele substantive care apar numai în expresii: cu ghiotura, cu ţârâita, cu toptanul, a avea habar, a da iama, a duce cu fofârlica etc. • substantive care denumesc jocuri

şi sporturi: şah, fotbal, tenis, box etc.

• denumirile unor domenii ştiinţifice: geografie, istorie, chimie etc.

Page 27: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

23

S u b s t a n t i v e

p l u r a l i a t a n t u m

S u b s t a n t i v e l e

m o b i l e

Acestea pot avea formă de plural când desemnează mai multe volume: Am cumpărat două geografii (=două manuale de geografie) sau când desemnează mai multe aspecte ale aceleiaşi discipline: filosofii = filosofia materialistă şi cea idealistă • substantive calificative: Setilă,

Flămînzilă, Ochilă, Păcală etc. Din clasa substantivelor defective de singular sau pluralia tantum fac parte: • substantive – nume de materie

(substantive colective): icre, câlţi, tăiţei, bale etc.

• substantive – nume de „obiecte” văzute ca o pluralitate de elemente: graffiti, coclauri, aplauze, zori etc.

• substantive care denumesc obiecte alcătuite din două părţi egale şi simetrice: pantaloni, ochelari, iţari, nădragi, şlapi etc.

• substantive proprii, toponimice: Bucegi, Carpaţi, Alpi, Bucureşti etc.

Substantivele care formează femininul de la masculin şi masculinul de la feminin cu ajutorul sufixelor moţionale se numesc substantive mobile. Substantive feminine formate de la substantive masculine: cumnat/cumnată ,elev/elevă,

Page 28: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

24

S u b s t a n t i v e

e p i c e n e

profesor/profesoară, tăran/ţărancă, lup/lupoaică, pictor/pictoriţă, preot/preoteasă, negru/negresă. Substantive masculine formate de la substantive feminine: gâsca/gâscan, cioară/cioroi, broască/broscoi, raţă-răţoi nu cunosc opoziţie de gen. Substantivele epicene sunt substantive care denumesc animale, și au fie numai formă de masculin (melc, rac, şoim, dromader, fluture), fie numai formă de feminin (balenă, molie, girafă, privighetoare, cămilă). Se includ aici şi substantive care denumesc fiinţe umane: masculine (nou-născut, ghid, critic literar), feminine (persoană, rudă). - la numele de persoană care

exprimă rudenie adjectivul posesiv se poate alătura substantivului fără ca acesta să fie articulat: maică-ta, bunică-ta, soră-ta; - formele de acuzativ însoţite de

prepoziţia pe. Genul personal este important pentru că reflectă anumite reguli de folosire a limbii în construcţii lingvistice concrete. Necunoaşterea acestora duce la structuri greşite. Această categorie se manifestă în flexiunea pronominală; la numele de persoane care exprimă rudenia,

Page 29: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

25

Opoziţia de persoană

adjectivul posesiv poate fi alăturat fără ca substantivul să primească articol (frate-meu, bunică-ta); formele de acuzativ cu pe . Numele asimilate persoanelor exprimând funcţii, grade de rudenie se articulează dacă sunt precedate de prepoziţii, ex. Anei Maria (nu Ana Mariei sau Anei Mariei). Categoria persoanei se defineşte în lingvistica modernă, prin referinţă la noţiunea de participant, de rol. Persoana întâi este folosită de vorbitor pentru a se referi la sine însuşi, ca subiect al discursului.; Persoana a doua este folosită pentru a face referire la ascultător, iar persoana a treia este folosită pentru a denumi obiecte, persoane sau lucruri diferite şi de vorbitor şi de ascultător. Persoana a treia se deosebeşte prin câteva caracteristici, de celelalte două. Vorbitorul şi ascultătorul sunt în mod necesar prezenţi, în contextul enunţării, în timp ce celelalte obiecte, persoane şi lucruri la care se referă interlocutorii, pot fi absente. Persoana a treia poate să contacteze relaţii de combinare cu categoria definit / indefinit sau cu categoria de proximitate. Pronumele el, ea sunt definite prin contrast cu ceva şi cineva, care sunt nedefinite. Pronumele de persoana întâi

Page 30: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

26

şi a doua se referă în mod preponderent la persoane, fiinţe omeneşti sau animale/plante personificate. Pronumele de persoana a treia se pot referi şi la fiinţe dar şi la obiecte, lucruri etc. Pronumele personale şi cele demonstrative fac parte din categoria elementelor deictice. Orice enunţ lingvistic este produs într-un anumit loc şi la un anumit moment. Enunţul este rostit de o anumită persoană care se adresează unui ascultător (unic sau multiplu). Cei doi participanţi la discurs se află, teoretic în acelaşi context spaţio - temporal. Enunţul tipic include referirea la un obiect sau la o persoană. Categoria deicticelor reprezintă modalităţile de tratare a trăsăturilor de orientare ale limbii, care depind de timpul şi de locul enunţării. Pronumele personale constituie una din clasele gramaticale al căror sens exact trebuie stabilit prin raportare la coordonatele de orientare sau de proximitate ale situaţiei de comunicare. Alte elemente care includ informaţie indicativă de orientare sau de proximitate sunt pronumele demonstrative : acesta, acela etc. şi adverbele de loc şi de timp: aici /acolo; acum / atunci.

Page 31: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

27

Opoziţia de caz NOMINATIVUL GENITIVUL

Cele cinci cazuri pot fi exprimate printr-un număr mic de forme cazuale: trei nearticulate şi trei articulate pentru acelaşi număr. este cazul substantivului cu funcţia de subiect: „În toate părţile se făceau pregătiri zgomotoase.” (I. Slavici) De asemenea, nominativul este şi cazul: - numelui predicativ: „Negoţul a

ajuns o calamitate.” (M. Sadoveanu) - al apoziţiei: Prietenul meu, Dan,

este sportiv. - sau al elementului predicativ

suplimentar: Domnul Popescu a fost numit director. este impus de un centru nominal, fiind cazul apartenenţei (la specie, categorie) şi prin urmare fiindu-i specifică poziţia de determinant nominal – atribut are câteva valori gramaticale importante din perspectivă semantică: - genitivul subiectiv, determină

numele unei acţiuni sau al unei stări, arătând cine face acţiunea: venirea bunicului; - genitivul obiectiv, determină

nume de acţiune sau de agent, echivalând cu un complement direct sau indirect: organizarea şedinţei, pierderea alegerilor; - genitivul apozitiv explică

Page 32: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

28

substantivul determinat prin intermediul substantivelor proprii: ştiinţa limbii; aria pătratului; - genitivul superlativ, este

echivalent cu gradul superlativ: frumoasa frumoaselor; Când genitivul este cerut de prepoziţii/locuţiuni prepoziţionale (asupra, deasupra, împotriva, contra, în faţa, în spatele, în dreptul, în vederea, în pofida, în ciuda, din cauza, din pricina etc.), îndeplineşte următoarele funcţii sintactice: - atribut substantival: „….ura ei

împotriva lui Moromete ieşi iar la suprafaţă.” (M. Preda) - nume predicativ: Suntem

împotriva fumatului. - complement indirect:

Autorităţile luptă împotriva corupţiei. - complement circumstanţial de

loc: Deasupra noastră se-nalţa a Griviţei redută , Vasile Alecsandri - complement circumstanţial de

timp: A plecat în jurul prânzului. - complement circumstanţial de

cauză: N-am ajuns la timp din cauza ploii. - complement circumstanţial de

scop: Învaţă în vederea examenului. - complement circumstanţial

condiţional: În locul tău, eu n-aş accepta. - complement circumstanţial

Page 33: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

29

DATIVUL

concesiv: În ciuda greutăţilor, a reuşit. - complement circumstanţial

instrumental: I-am comunicat prin intermediul unui prieten. - complement circumstanţial

cumulativ: În afara premianţilor, au venit şi alţii. - complement circumstanţial de

excepţie: Au venit toţi, cu excepţia soţului ei. este cazul destinatarului unei acţiuni sau beneficiarului unei însuşiri. Funcţia specifică a substantivului în dativ este de complement indirect: I-am cumpărat mamei o carte. Dativul poate dezvolta un sens locativ (a sta locului, a se duce dracului, a se aşterne drumului). Dativul este cerut de prepoziţiile graţie, datorită, mulţumită, conform potrivit, asemeni/asemenea, contrar. În această situaţie, substantivul ocupă poziţia de: - nume predicativ: „Adevărul e

asemenea lui Dumnezeu; nu apare de-a dreptul, trbuie să-l ghicim în manifestările lui.” (Goethe) - complement indirect: A acţionat

contrar instrucţiunilor. - complement circumstanţial

concesiv: Contrar aparenţelor, este o fată sensibilă. - complement circumstanţial

Page 34: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

30

ACUZATIVUL

instrumental: A reuşit graţie ajutorului lui Ion. Dativul fără prepoziţie poate îndeplini funcţia de: - complement indirect: conform

regulamentului, greşeli datorate neştiinţei; - atribut: Domn Ţării Româneşti

(dativ adnominal); atribut al unor substantive nume de acţiune, apropiindu-se ca sens de complementul indirect: acordarea de ajutor celor aflaţi în nevoie; - complement circumstanţial de

loc (dativ locativ): aşterne-te drumului, stai locului. nemarcat de prepoziţie, poate avea funcţii sintactice de : - complement direct: am citit

cartea; - complement circumstanţial de

loc însoţit sau nu de determinări cantitative: am umblat tot Bucureştiul; - complement circumstanţial de

timp: am aşteptat zece ani momentul; - complement circumstanţial de

mod: îngheţat bocnă, gol puşcă. În acest caz are valoare adverbială. Acuzativul marcat de prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale, are o mare mobilitate funcţională, substantivul în acuzativ fiind ocurent în majoritatea poziţiilor sintactice:

Page 35: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

31

- nume predicativ: Florile sunt pentru mama. - atribut: Florile de la tata îmi

plac. - complement indirect: Vorbeşte

despre ţara lui. - complement de agent: Cererea

trebuie semnată de director. - element predicativ suplimentar:

„Stavru trecea drept un <<un flecar>> pentru toată lumea […]” (P. Istrati) - complement circumstanţial de

loc: „Dincolo de zidul alb sunt mări, / Clopote, păduri, ereţi şi vrăbii.” (Z. Stancu) - complement circumstanţial de

timp: În tinereţe citea mult. - complement circumstanţial de

mod: „Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas, / Ca un suflet de pripas?” (T. Arghezi) - complement circumstanţial de

cauză : Tremură de frig. - complement circumstanţial de

scop: Mă duc după bilete. - complement circumstanţial

condiţional: În caz de nepromovare, elevii mai pot susţine o dată examenul. - complement circumstanţial

concesiv: Cu toată supărarea, am ajutat-o. - complement circumstanţial

consecutiv: Se înţeleg de minune.

Page 36: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

32

VOCATIVUL

- complement circumstanţial instrumental: A scris cu pixul. - complement circumstanţial

sociativ: Am plecat împreună cu mama. - complement circumstanţial

cumulativ: În afară de pere, am cumpărat şi mere. - complement circumstanţial de

excepţie: Toţi s-au purtat frumos afară de tine. - complement circumstanţial

opoziţional: În loc de cărţi, a cumpărat jucării. . este cazul adresării, al chemării. Specificul său este dat de natura sa deictică: prin vocativ, vorbitorul atrage în comunicare un colocutor sau orientează spre acesta mesajul lingvistic. De aceea, vocativul este un caz personal, substantivele care nu încorporează în matricea lor semantică semele [+animat], [+uman] fiind incompatibile cu acest caz. Celelalte substantive nu au vocativ decât dacă obiectele pe care le denumesc sunt personificate: „Codrule, codruţule / Ce mai faci, drăguţule?” (M. Eminescu). Din punct de vedere sintactic, vocativul se caracterizează prin independenţă: fie realizează singur un enunţ neanalizabil (Ioane!), fie intră într-o relaţie de incidenţă (Ce faci, Ioane?). Identitatea cazurilor este marcată fie

Page 37: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

33

prin mijloace sintetice (desinenţe, articolul hotărât enclitic), fie prin mijloace analitice (prepoziţii, articolul hotărât proclitic, articolul genitival). Uneori, substantivul în vocativ poate fi apoziţie: Ioane, puiule! / Ai şi tu, Ioane, răbdare!

1.2.Articolul

este un morfem gramatical, folosit pentru realizarea flexiunii .nominale. El însoţeşte substantivul arătând în ce măsură obiectul denumit este cunoscut vorbitorilor.

1.2.1.Clasificarea articolelor A r t i c o l u l

h o t a r â t

propriu-zis cu formele: -l, -a, -le, -i, -lui,se află aşezat la sfârşitul cuvântului (enclitic):băiatul, mama ,fetele, copiii. Articolul hotărât propriu-zis, enclitic, nu poate avea funcţie sintactică de parte de propoziţie. posesiv sau genitival cu formele de singular:al, a şi cele de plural: ai, ale.Acest tip de articol este un morfem care intră în componenţa pronumelor posesive şi a numeralelor ordinale; fac legătura dintre substantivul în genitiv şi substantivul determinat de acesta şi însoţeşte adjectivele posesive. adjectival – demonstrativ cu formele: cel, cea pentru singular şi cei, cele pentru plural. În mod normal însoţeşte un adjectiv

Page 38: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

34

A r t i c o l u l

n e h o t ă r â t

sau un numeral, făcând legătura între acestea şi un substantiv determinat: fata cea harnică, băieţii cei buni. Acest tip de articol este şi un morfem utilizat pentru construcţia superlativului relativ: cel mai mic. se află înaintea substantivului (proclitic), prezintă flexiune nominală şi arată că obiectul denumit nu este cunoscut vorbitorilor.

Atenţie! Poate fi confundat cu pronumele nehotărât sau cu numeralul. Confuzia poate fi evitată prin confruntarea formelor de plural: un, o, nişte –articol nehotărât; un, o, doi, două – numeral. 1.3. Adjectivul

Partea de vorbire care califică, prezintă şi clasifică însuşiri ale unui obiect. Adjectivul însoţeşte şi determină un substantiv şi preia formele de gen şi număr ale acestuia.

1.3.1.Clasificarea adjectivelor după alcătuire:

- simple – bun, rău - compuse - atotputernic,tehnico-ştiinţific; Acordul adjectivelor compuse cu substantivul determinat se face astfel:

Page 39: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

35

după flexiune:

în cazul adjectivelor care arată culori se acordă ambele componente: frunză galbenă – frunze galbene; în celelalte cazuri se acordă numai al doilea component: ştiinţifico-fantastic – ştiinţifico –fantastice - variabile:harnic/harnici/harnice;

tare/tari - invariabile: mov,cumsecade

1.3.2.Funcţiile sintactice ale adjectivului 1.3.3.Topica

- atribut adjectival: ochi albaştri - nume predicativ: era mic - complement indirect: din verde

s-a făcut galbenă În general, adjectivul este plasat după substantivul pe care îl determină: carte interesantă În cazul acestava fi articulat substantivul în flexiune( primeşte articolul cuvenit adjectivului): cartea interesantă Poate fi aşezat şi înaintea substantivului: interesantă carte. În această situaţie va fi articulat adjectivul în flexiune: interesanta carte.

Page 40: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

36

1.3.4. Locuţiunea adjectivală

reprezintă un grup de două sau mai multe cuvinte care se comportă, împreună, ca un adjectiv: om cu judecată,om de geniu. Locuţiunile pot fi însoţite de articol demonstrativ omul cel de geniu şi pot avea grade de comparaţie: om foarte cumsecade

1.3.5.Gradul de comparaţie

reprezintă o categorie gramaticală care măsoară intensitatea unei însuşiri, raportând-o sau nu la aceeaşi însuşire a unui alt obiect sau la aceeaşi însuşire manifestată în alte condiţii: sunt mai înfometat decât tine; sunt mai înfometat decât ieri.

Gradele decomparaţie

Pozitiv – nu realizează o comparaţie, ci identifică însuşirea: bun, rău, mare

Comparativ – identifică o însuşire prin comparaţie cu alt obiect sau altă

-de superioritate

-de inferioritate

-de egalitate

mai bun decât..

mai puţin bun

tot atât de bun

Page 41: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

37

împrejurare Superlativ – însuşirea se manifestă în gradul cel mai înalt sau cel mai scăzut

-relativ

-absolut

cel mai bun

foarte, nemaipomenit, grozav, nespus de bun

Superlativul poate fi exprimat prin diferite procedee stilistice , fonetice sau gramaticale

-repetarea adjectivului

în aceeaşi formă sau cu

formă flexionată

- repetarea prelungirea

unor sunete

- printr-o metaforă

frumoasă-frumoasă; frumoasa frumoaselo; buuun

frumoasă foc

Adjective care nu au grad de comparaţie: - exprimă însuşiri necomparabile

logic: fantastic, principal, anterior - adjective care în limba latină

reprezentau forme de comparativ sau de superlativ: optim, superior, inferior, posterior

1.3.6.Schimbarea valorii gramaticale

Adjectivele pot să-şi asume, în timpul comunicării, rolul altor părţi de vorbire: substantiv – cel harnic munceşte cu spor;

Page 42: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

38

adverb de mod – vorbea slab,flori frumos mirositoare

Aplicaţii practice 1. Identifică substantivele mobile și pe cele epicene din grupul de

mai jos:

Birou, capră, chefal, prieten, vrabie, licurici, iepure, lup, pisică,

motan

2. Explică conceptele de singularia tantum și pluralia tantum,

dând exemple concrete

Page 43: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

39

3. Enumeră valorile semantic ale genitivului, explică-le și dă

exemple

Page 44: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

40

4. Precizează cazul substantivelor subliniate:

Contrar părerii tale, voi câștiga

Am privit problema din altă perspectivă

S-a format o coaliție împotriva prietenilor mei

Deasupra munților era o ceață deasă

5. În enunțul: Mi-e foame, cuvântul foame este:

a. .nume predicative,

b. subiect,

Page 45: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

41

c. complement direct

6. Identifică , explică și exemplifică tipurile de dativ pe care le

cunoști.

Page 46: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

42

Unitatea de învăţare nr. 2 Pronumele. Numeralul Competenţe vizate:

- explicarea specificului clasei morfologice a pronumelui şi a numeralului;

- identificarea şi prezentarea speciifcului categoriilor gramaticale ale pronumelui şi numeralului;

- stabilirea valorii deictice a pronumelor, - utilizarea unor criteria pertinente de clasificare a

pronumelor şi numeralelor; - stabilirea funcţiilor sintactice specifice pronumelui şi

numeralului. 2.1.Pronumele P r o n u m e l e

p e r s o n a l

reprezintă clasa substitutelor, alături de unele adverbe. de aceea ne ferim să păstrăm definiţia consacrată de şcoală, conform căreia, pronumele este partea de vorbire care înlocuieşte un substantiv. Unele pronume identifică, altele .... De aceea clasa pronumelui este foarte variată şi are mai multe subclase. se referă la persoană şi se declină după gen număr caz şi persoană. Prin faptul că se declină şi că are categoria genului şi a numărului, pronumele personal se include în grupul nominal, iar prin faptul că are categoria persoanei se înscrie în grupul verbal.

Page 47: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

43

Formele pronumelui personal

Pronumele personal propriu-zis identifică participanții la actul de vorbire (eu - tu) sau înlocuieşte numele obiectului comunicării (el–ea - el-ele).

Singular – Pers I Pers a II-a Pers a III-a

N. – eu

Genitiv: - …

Dativ accentuat: - mie

neaccentuat: - îmi,mi

Acuzativ accentuat: - (pe mine)

mă, -mă

neaccentuat: - m

Vocativ: - …

tu

ţie

îţi, ţi

(pe tine) te

-te

tu

el, ea

al, a, ai,

ale lui / ei

lui, ei

îi; ii, -i

(pe) el, ea

îl,-l

Plural – Pers I Pers a II-a Pers a III-a

N. – noi

Genitiv: - …

Dativ accentuat: - nouă, ne, ni

voi

vouă, vă, vi

ei, ele

al, a, ai, ale, lor

lor, le, li

Page 48: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

44

Funcţiile sintactice

- subiect: Noi am venit - nume predicativ: Autorul este el - complement direct: Îl văd - complement indirect: Privesc la

ei - complement circumstanţial de

mod: Scrie ca mine

Atenţie! Pronumele accentuate însoţite de prepoziţii, când sunt în relaţie

cu un verb, pot avea funcţia de complement indirect prepoziţional

sau pot fi complemente circumstanţiale de diferite feluri

Pronumele neaccentuate la dativ pot determina un substantiv la

nominativ sau la acuzativ: chipu-i, răbdarea-mi.

În construcţiile de acest fel pronumele la dativ are sens

posesiv:chipul lui, răbdarea mea. Această construcţie se numeşte

dativ posesiv.

Pronumele la dativ posesivare funcţia sintactică de atribut

pronominal. În unele expresii alcătuite, de obicei, cu verbele a da

şi a zice, pronumele la dativ îi, i are valoare neutră:îi dă cu vorba;

zi-i un cântec. În astfel de situaţii pronumele se nalizează

împreună cu verbul, neavând funcţie siuntactică.

Formele neaccentuate(atone) ale persoanei I şi a II-a

Page 49: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

45

singular:mi,ţi, îmi, îţi se întrebuinţează cu rol stilistic, în special în

creaţiile orale, pentru a arăta participarea sufletească acreatorului

anonim la cele relatate. Această formă de dativ se numeşte dativ

etic.(mi ţi-l ardea cu palmele de-i crăp pielea.)

Ion Creangă, Ivan Turbincă

Această formă pronominală nu are funcţie sintactică. Alte pronume personale

La persoana a III-a se folosesc şi pronumele personale dânsul, dânsa, dânşii, dânsele , care îşi au originea în formelemaivechi de pronume personale însul, însa,înşii, însele , care apăreau numai precedate de prepoziţii. S-au păstrat în limba română actuală numai în construcţii cu prepoziţiile întru, dintru, printru sau contopite cu prepoziţia de. Vorbitorii le consideră forme mai politicoase decât el, ea, ei, ele. Se declină ca şi substantivele cu articol hotărât.

N.-Ac. sg. dânsul dânsa

pl. dânşii dânsele G.-D sg. dânsului dânsei

pl. dânşilor dânselor

Page 50: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

46

P r o n u m e l e

d e p o l i t e ţ e

Sunt subspecii ale pronumelui personal folosite pentru adresarea politicoasă. Are forme numai pentru persoana a II-a şi III-a

Pers a II-a Singular Plural

N. , Ac. , V. ,

G. , D.

dumneata

dumitale

N. , Ac. , V. ,

G. , D. dumneavoastră

Pers a III-a Singular Plural N. , Ac. , G. ,

D.

sau

Ac.,G., D.

dumneasa

dumisale

dumnealui

dumneaei

N. , Ac. , G. , D. dumnealor

P r o n u m e l e

r e f l e x i v

Regional se folosesc şi formele:mata,matale cu formele diminutivale mătălică, mătăluţă, tălică. La un grad crescut de politeţe se folosesc formele:Măria- ta,Măria voastră, excelenţa voastră, Înălţimea ta Are numai cazurile acuzativ şi dativ; formele au aceeaşi persoană şi acelaşi număr caşi subiectul verbului determinat, pentru că pronumele reflexiv reprezintă aceeaşipersoană ca şi subiectul(nu-l înlocuieşte, ci se identifică cu el).

Page 51: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

47

eu mă gândesc eu îmi aleg

tu te gândeşti tu îţi alegi

el(ea) se gândeşte el(ea) îşi alege noi ne gândim noi ne alegem

voi vă gândiţi voi vă alegeţi

ei(ele) se gândesc ei(ele) îşi(şi) aleg

Atenţie! Pronumele reflexiv are forme proprii numai pentru persoana a

treia: Ac. - se, s, D. - îşi, şi nediferenţiate după gen şi număr, iar la

persoanele I şi a II-a folosesc formele neaccentuate de acuzativ şi

dativ ale pronumelor personale.

Există şi forme accentuate ale pronumelui reflexiv propriu-zis:

Ac. pe sine; D. sie, sieşi.

Observaţie! Având funcţia de obiect direct sau indirect şi aceeaşi persoană ca

şi subiectul, pronumele reflexiv neaccentuat arată că acţiunea

verbului determinat se răsfrânge asupra subiectului.

Page 52: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

48

P r o n u m e l e

ş i a d j e c t i v u l

p r o n o m i n a l d e

î n t ă r i r e

Pune în evidenţă persoana la care se referă : Acuma vă invităm a lua înşivă colecţiunea cântecelor poporane, publicată de marele nostru Alecsandri – B.P Haşdeu

Singular Plural

M F M F

Pers. I însumi Însămi (G-D-însemi) înşine însene

Pers. II însuţi

Însăţi

(G-D înseţi) înşivă însevă

Pers. III însuşi

Însăşi

(G-D-înseşi) înşişi înseşi, însele

Observaţie! În limba literară se foloseşte numai ca adjectiv pronominal.

Funcţiile pronumelui personal sunt tratate la capitolul sintaxă.

P r o n u m e l e

ş i a d j e c t i v u l

p o s e s i v

se referă atât la numele obiectului posedat cât şi numele posesorului. Pronumele posesiv are patru serii de forme în funcţie de relaţia dintre obiect şi posesor şi de numărul obiectelor şi al posesorilor. Pronumele posesiv este întodeauna însoţit de articolul genitival posesiv.

Page 53: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

49

Pers. I Pers. II Pers. III 1. un singur obiect şi un singur posesor: MASCULIN

ŞI NEUTRU

Al meu Al tău Al său

FEMININ A mea A ta A sa

2.un singur obiect şi mai mulţi posesori: MASCULIN

ŞI NEUTRU

Al nostru Al vostru -

FEMININ A noastră A voastră -

3. mai multe obiecte şi mai mulţi posesori

MASCULIN ŞI

NEUTRU

Ai mei Ai tăi Ai săi

FEMININ

Ale mele Ale tale Ale sale

4. mai multe obiecte şi mai mulţi posesori MASCULIN

ŞI NEUTRU

Ai noştri Ai voştri Ai lor

FEMININ Ale noastre Ale voastre Ale lor

Page 54: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

50

Funcţiile sintactice

atribut, nume predicativ, subiect, obiect direct, obiect indirect, complement circumstanţial de loc. Când are funcţie de subiect sau de obiect direct sau indirect apare , de cele mai multe ori ca expresie a unei elipse: ai mei(fraţi) au rămas acasă. Formele pronumelui posesiv se folosesc şi ca adjective pronominale posesive când determină substantivul care denumeşte obiectul sau obiectele posedate. În acest caz el se acordă cu substantivul determinat.

2.1.1.Pronume fără forme personale P r o n u m e l e

ş i a d j e c t i v u l

d e m o n s t r a t i v

precizează apropierea sau depărtarea în timp de alte obiecte sau indică identitatea sau diferenţa dintre obiecte.

Formele pronumelui demonstrative

DE APROPIERE DE DEPĂRTARE Singular N., Ac. G. , D. N., Ac. G. , D.

MASCULIN NEUTRU

acesta ăsta

acestuia ăstuia

acela ăla

aceluia ăluia

FEMININ aceasta

asta

acesteia ăsteia

aceea aia

aceleia ăleia

Page 55: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

51

Plural N., Ac. G. , D. N., Ac. G. , D.

MASCULIN NEUTRU

aceștia ăștia

acestora ăstora

aceia ăia

acelora ălora

FEMININ acestea astea

acestora ăstora

acelea alea

acelora ălora

Singular N., Ac. G. , D. N., Ac. G. , D.

MASCULIN NEUTRU

cestălalt

ăstălalt cestuilalt

ăstuilalt

celălalt

ălălalt

celuilalt

ăluilalt

FEMININ ceastălaltă

astălaltă

cesteilalte

ăsteilalte

cealaltă

ailaltă

celeilalte

ăleilalte Plural N., Ac. G. , D. N., Ac. G. , D.

MASCULIN NEUTRU

ceștilalți

ăștilalți

cestorlalți

ăstorlalți

ceilalți

ăilalți

celorlalți

ălorlalți

FEMININ cestelalte

ăstelalte

cestorlalte

ăstorlalte

celelalte

ălelalte

celorlalte

ălorlalte

Din formele pronumelui demonstrativ acela au rezultat pronumele și adjectivele pronominale demonstrative: cela- celuia, ceea – celeia, ceia-celea- celora;etc Formele pronumelui demonstrative de identitate: același- aceeași/aceluiași- aceleiași;aceiași-aceleași/acelorași Același, aceeași arată asemănarea unui

Page 56: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

52

P r o n u m e l e ş i

a d j e c t i v a l

p r o n o m i n a l

i n t e r o g a t i v -

r e l a t i v

obiect cu altul sau identitatea unui obiect cu sine însuși și se numește pronume demonstrative de identitate. Formele populare sunt ăsta, asta, ăla, aia, ăstălalt... Când însoțește un substantive cu care se acordă în gen, număr și caz, formele pronumelor demonstrative au valoare de adjective prîn propoziția subordonată.onominale demonstrative. Cu excepția adjectivului demonstrative de identitate, care se așează numai înaintea substantivului determinat, toate celelalte adjective demonstrative au poziție liberă. . Ține locul, în propoziții interrogative, cuvintelor așteptate ca răspuns la întrebare. Pronumele relativ face legătura între propoziții subordinate și regentele lor. Are rolul de conjuncție și funcție sintactică în subordonata pe care o introduce. Formele pronumelui interogativ-relativ: care, cine, ce, cât și grupurile cel ce, ceea ce, ca forme compuse. Ce este invariabil. Cine are formele: N. cine, G.al, a, ai, ale cui, D. Cui. Alte forme: care, al, a ai ale cărui(a),căreia; cărui(a), căreia Pl. N.Ac. care,G.D.al, a ai , ale cărora, cărora. Cât: câtă,câți câte; câtor

Page 57: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

53

Cel ce, ceea ce,celui ce , celor ce. Care, ce și cât pot însoți substantivele, determinându-le, având valoarea de adjective pronominale interogativ-relative.

Atenţie!

Pronumele cât nu trebuie confundat cu adverbul omonim.

Pronumele cât arată cantitatea obiectelor sau a fiin�elor. Înso�it

sau nu de un substantiv, el �ine locul unui numeral(Câţi studenţii

au plecat în tabără?)

Sintactic, pronumele interrogative pot avea funcţia de subiect,

atribut,obiect indirect.

P r o n u m e l e ş i

a d j e c t i v a l

p r o n o m i n a l

n e h o t ă r â t

Ține locul unui substantive fără să dea vreo indicație precisă asupra obiectului. Clasificare: Simple: unul(unuia,unora), altul, tot, mult, puțin, atâta(a), cutare(cutăruia) Compuse: vreunul, cineva, careva, câtva, oricine, fiecare, fiecine(fiecui), oricare(oricărui(a)), oricine, oricât, etc. Pronumele nehotărâte compuse se declină după modelul pronumelui. Au funcția sintactică de subiect, nume predicative, atribut genitival, obiect direct, obiect indirect prepozițional,complement circum-

Page 58: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

54

P r o n u m e l e

n e g a t i v

stanțial. ţine locul, într-o propoziție negativă, substantivului din propoziția corespunzătoare , negându-l. Forme: nimeni, nimenea, nimic, nimica, niciunul, niciuna. Nimeni, nimenea, niciunul și niciuna se declină ca pronumele nehotărât Pronumele cu forme cazuale îndeplinesc funcția de subiect, complement direct, indirect, atribut genitival și nume predicative.

2.2.Numeralul N u m e r a l u l

c a r d i n a l

Este partea de vorbire care se declină și exprimă un număr,determinarea numeric a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. PROPRIU - ZIS - simple: unu, un, doi trei - compuse: doisprezece, douăzeci,

o sută zece Numeralele un(u) și o au forme nearticulate când însoțesc un substantive și articulate când apar independent de un substantive.

Page 59: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

55

Observaţie! Când însoţesc un substantive, numeralele un şi o au aceleaşi forme

ca şi articolul nehotărât. Ele se deosebesc, în context, arătând un

număr şi răspunzând la întrebările câţi, câte.

Numeralele sută, mie, milion, milliard se declină ca şi

substantivele având forme articulate şi nearticulate.

Celelalte numerale cardinale propriu-zise se declină precedate de

articolul cei,cele care se schimbă după genul, numărul şi cazul

substantivului însoţit, numeralele rămânând neschimbate (cei trei,

celor trei).

Funcţiile sintactice

subiect, nume predicativ, complement direct, complement circumstanțial. Numeralele de la unu până la nouăsprezece (inclusiv) care însoțesc un substantive au valoare adjectival și funcție sintactică de atribut adjectival Numeralele de la douăzeci în sus au valoare substantivală și când sunt urmate de un substantive, iar substantivul legat de numeral prin prepoziția de are funcție de atribut prepozițional. COLECTIVE Amândoi, amândouă sau ambii, ambele,tustrei,tuspatru…formate numerale cardinale și tus, provenit din cuvântul toți; câteșitrei, câteșitrele;

Page 60: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

56

Numeralele amândoi, amândouă, ambii ambele au la G.D. formele amânduror(a), ambilor(ambelor). MULTIPLICATIVE îndoit, întreit, înzecit, înmiit. Când determină un substantive au valoare de adjective(bucurie îndoită), iar când determină un verb au valoare adverbial(muncesc înzecit.). Funcția sintactică a numeralului multiplicative este de atribut, complement circumstanțial DISTRIBUTIVE câte unul, câte doi. Au valoare adjectival și îndeplinesc aceleași funcții sintactice ca și adjectival sau suibstantivul însoțit (ședeau în rând câte trei,câte patru se îndreptau spre casă). ADVERBIALE o dată,de două ori. Însoțesc un adjectiv, un verb sau un adverb la gradul superlativ de superioritate sau de inferioritate.

Observaţie! Numeralul adverbial se scrie separat(o dată), Iar adverbul se scrie

legat odată, în funcție de rolul lor în context.

Page 61: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

57

N u m e r a l u l

o r d i n a l

Întâiul, întâia, cel dintâi, primul, prima cel din urmă, ultimul (cu valoare adjectivală). Numeralele întâiul și primul se declină ca orice adjectiv, având forme articulate și nearticulate. Are valoare adjectival când însoțește un substantive. Numeralul ordinal cu valoare adjectival are funcția sintactică de atribut adjectival, iar numeralul ordinal cu valoare substantivală are aceleași funcții sintactice ca și substantivul însoțit: subiect, nume predicative, atribut adjectival, complement.

Page 62: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

58

Aplicaţii practice 1. Recitind cursul de anul II, explică relaţia dintre clasa

cantitativelor şi numeral!

2. Arată cum sunt formate numeralele compuse!

Page 63: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

59

3. Dă câte 5 exemple de numerale cu valoare substantivală şi

adjectivală.

Page 64: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

60

Unitatea de învăţare nr. 3 Verbul Competenţe vizate:

- explicarea identităţii clasei morfologice a verbului; - recunoaşterea principalelor categorii de verbe; - explicarea unor concept specific ( auxiliare morfologice,

auxiliare de modalitate, auxiliare de aspect; - identificarea şi intrepretarea categoriilor gramaticale ale

verbului; - explicarea conceptelor: diateză, mod, timp.

3.1.Verbul Categoriile morfologice ale verbului

sunt diateza, modul, timpul, persoana, numărul genul şi cazul. După cum se poate observa, persoana este o categorie comună mai multor clase gramaticale aparţinând atât grupului verbal cât şi celui nominal. În aceeaşi situaţie se află şi genul şi cazul, care funcţionează în clasa verbului la formele de participiu şi categoria timpului şi numărului . Specifice grupului verbal rămân diateza, modul şi timpul.

Page 65: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

61

3.1.1.Criterii de clasificare a) după funcţia pe care o poate îndeplini în propoziţie:

a. verbe predicative (care pot forma

predicatul), au autonomie lexicală şi sunt la un mod personal;

b. verbe nepredicative (care nu pot forma singure predicatul). Verbele nepredicative sunt:

AUXILIARE Intră în formarea unor moduri și timpuri compuse. Sunt două categorii importante de auxiliare: auxiliare morfologice sunt verbele auxiliare care intră în componența formelor verbale compuse.Ele au rezultat din gramaticalizarea a trei verbe: a fi, a avea și a vrea și marchează modul timpul și diateza. În componența unei forme compuse pot intra mai multe auxiliare: aș fi vrut și eu,vei fi fost. Aceeași valoare poate fi marcată prin mai multe auxiliare: voi vedea-am să văd. Auxiliarul a fi marchează diateza pasivă – a fost chemat de părinți; viitorul anterior – voi fi mâncat până te vei întoarce; conjunctivul perfect – să fi știut;condițional optativul perfect – aș fi venit; prezumtivul prezent și perfect – o fi știind el; infinitivul perfect – a fi plecat. Auxiliarul a avea intră în componența perfectului compus – am știut , a

Page 66: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

62

viitorului popular – am să aflu și a condițional optativului perfect și prezent – aș pleca/aș fi plecat. Auxiliarul a vrea marchează viitorul – voi merge și prezumtivul – vei fi citind. auxiliare de modalitate și aspect. Intră în structura predicatului ca instrumente de realizare a unor categorii semnatice, gramaticalizate parțial. Modalitatea și aspectul. Unii specialiști le numesc semiauxiliare. Ele au o flexiune redusă și de aceea sunt apropiate de auxiliare. Auxiliarele de modalitate descriu acțiunea din perspectiva atitudinii vorbitorului( de cunoaștere, de voință sau de evaluare). Principalele verbe modale sunt a putea, și a trebui. A putea este auxiliar atunci când exprimă eventualitatea, posibilitatea, aproximația sau concesia. Când exprimă capacitatea fizică sau intelectuală nu are valoare modală. Cu valoare modală se întrebuințează la indicativ prezent, imperfect sau condițional optativ: poate să fi fost spre seară...- se construiește cu conjunctivul și cu infinitivul lipsit de prepoziția a:poate merge pe jos și 5 kilometri. A trebui este auxiliar când exprimă o deducție, o presupunere trebuie să fi ajuns. Când exprimă necesitatea nu are

Page 67: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

63

valoare auxiliară Auxiliarele de aspect a sta și a vrea exprimă o acțiune aflată pe punctul de ase produce.stă să cadă, vrea să plece. Ca auxiliare, cele două verbe și-au pierdut sensul ințial și autonomia semantică. COPULATIVE Intră în componenţa predicatului nominal.Funcționează ca instrumente gramaticale ale predicației, formând, împreună cu numele predicatriv, predicatul nominal. Din categoria verbelor copulative fac parte: A fi, a deveni, a se face, a ieși, a ajunge, a rămâne, a însemna, a părea, a se chema, a se dovedi. Unele dintre verbele acestea au și valoare predicativă. A fi este verbe predicativ atunci când are unul dintre următoarele sensuri: a exista,a trăi, a se afla, a costa, a dura, a data, a proveni, a merge( a se duce),a veni, a trece, a umbla a hoinări, a se desfășura, a se întâmpla, a tre bui, a semnifica.(în lume sunt to felu de oameni, acolo e un bătrân înțelept, cât e kilogramul de mere?,pasajul Unirii este de douăzeci de ani,ceasul tău e din Elveția, ieri a fost pe la noi,sunt zece ani de atunci,Ion a fost pe-aici,unde-ai fost toată ziua, dacă e hai s-o facem... întâlnim verbe care exprimă o acţiune

Page 68: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

64

b) după modalităţile specifice de exprimare a ideii de timp c) după tipul de construcţie

durativă (care se desfăşoară într-un interval de timp îndelungat): a aştepta, a dormi, a lupta, a iubi, a munci, a trăi etc. şi verbe momentane (care exprimă o acţiune desfăşurată pe o perioadă scurtă de timp): a deschide, a apărea, a se naşte, a pleca etc. cu sau fără pronume reflexiv neaccentuat în dativ sau acuzativ se identifică verbe pronominale sau reflexive şi verbe ne pronominale sau nereflexive. VERBE TRANZITIVE ŞI VERBE INTRANZITIVE Verbele tranzitive pot primi un complement direct: a mânca,a citi, a asculta, Sunt verbe care pot primi două complemente directe, unul care exprimă obiectul acțiunii și altul care-l prezintă pe beneficiarul acesteia: a învăța ceva pe cineva Verbele intranzitive nu pot primi un complement direct: a ninge, a ploua, a fi, a muir, a sta , a merge, a trăi Unele verbe intranzitive pot avea un așa numit complement intern exprimat printr-un substantiv cu aceeași rădăcină ca și verbul sau din aceeași sferă semnatică:a trăi un trai, a-și trăi traiul,a visa un vis, a trăi o viață. verbele se împart în patru categorii:

Page 69: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

65

d) după formă

- simple - a avea, a iubi, a scrie - compuse - a binecuvânta, a

binevoi, a se auto critica - expresii verbale – a-i fi foame ,

a-i fi teamă, a-i fi lene - locuţiuni verbale – a o lua la

sănătoasa, a lua la ochi, a o lua la fugă. Expresiile şi locuţiunile verbale sunt grupuri de cuvinte alcătuite din mai mulţi termeni ordonaţi în jurul unui nucleu verbal. Spre deosebire de locuţiuni, expresiile sunt compuse din cuvinte mai puţin unite semantic, putând avea funcţii sintactice. În mi-e foame, cuvântul foame are funcţia de subiect.

3.1.2.Categoriile gramaticale Categoriile gramaticale ale verbului

sunt: diateza, modul, timpul, persoana şi numărul. DIATEZA este expresia relației dintre autor , acțiune și obiect, respectiv dintre subiect, predicat și complementul direct. Diateza activă nu are semne distictive specifice. Verbul la această diateză arată că acțiunea este realizată de subiectul gramatical: tata citește. Dacă predicatul este exprimat prin verbe impersonale a ploua, a ninge sau prin verbe ca a îndura, a pătimi, a

Page 70: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

66

suporta acestea sunt considerate tot la diateza activă. Verbele la diateza activă sunt tranzitive sau intranzitive: am întâlnit un prieten, am plecat la Sinaia. Ele pot fi de asemenea, nereflexive - ca mai sus – sau reflexive : îmi amintesc, mă trezesc dimineaţa, mă gândesc la voi. Trebuie făcută distincţie între verbele reflexive al căror pronume reflexiv are funcţie sintactică de complement direct sau indirect (reciproce, obiective, eventive), situaţie în care acesta poate fi înlocuit cu un substantiv şi acelea care nu sunt în această situaţie, analizându-se împreună cu verbul (dinamice , impersonale). Diateza pasivă arată că subiectul gramatical suferă acțiunea săvârșită de un autor neprecizat., sau exprimat prin complementul de agent: observați diferența dintre: ai fost admonestat și ai fost admonestat de profesor. Diateza pasivă nu poate fi formată decât de la verbe active nepronominale tranzitive.Există două forme pasive:

• formă specifică realizată prin alăturarea verbului auxiliar a fi la participiul verbului care se conjugă;

• o formă nespecifică numită reflexiv-pasiv sau pasiv-reflexiv, construită cu verbe reflexive cu pronumele în acuzativ : aici s-au ridicat

Page 71: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

67

casele celor bogaţi. Reflexivul pasiv se construieşte, de obicei, la persoana a treia singular cu excepţia unui număr foarte mic de verbe: a se numi, a se naşte. Reflexivul pasiv are în multe cazuri, un înţeles ambiguu şi determină confuzii cu formele de reflexiv obiectiv a se lovi . Marca diateze pasive este verbul a fi așezat pe lângă verbul la participiu. Verbul la diateza pasivă are funcție de predicat verbal. Diateza reflexivă arată că subiectul realizează acțiunea pe care o suportă tot el. Marca diatezei reflexive este pronumele reflexiv. Verbele reflexive au diverse valori semantice şi lexicale:

• reflexiv obiectiv: el se îmbracă, îmi amintesc;

• reflexiv reciproc: se iubesc, ne înţelegem bine, îşi spun vorbe grele;

• reflexiv dinamic: el se ocupă de petrecere, se teme de voi;

• reflexiv pasiv: m-am născut la Bucureşti, marfa s-a vândut de ieri, spectacolul s-a amânat pentru joi;

• reflexiv eventiv: s-a îngălbenit de spaimă; s-a înzdrăvenit;

• reflexiv impersonal: de sărbători se mănâncă mult, la Sinaia se petrece bine;

Page 72: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

68

Diferite forme de reflexiv au în text mărci de recunoaştere. Astfel reflexivul obiectiv este reluat printr-un pronume accentuat uneori însoţit de adjectiv pronominal de întărire: s-a întrecut (pe sine însuşi); poate fi însoţit de prefixoide: auto, sin(e): se auto apreciază; se sinucide. Reflexivul reciproc are mărci similare în componenţa complementului direct: se ceartă între ei; Reflexivul pasiv poate fi marcat prin prezenţa complementului de agent: sala se pregăteşte de către personalul abilitat. Sensul reflexivului pasiv cuprinde, în unele cazuri ideea de necesitate: resturile se strâng cu grijă. MODUL După capacitatea de realiza acordul, există două sub categorii ale modului:

• moduri personale, care deosebesc persoana şi numărul subiectului şi realizând acordul cu acesta;

• moduri nepersonale, care nu deosebesc persoana şi numărul subiectului. După capacitatea de a avea rol de predicat verbal se deosebesc:

• verbe predicative care pot îndeplini, singure, funcţia de predicat ; în general, modurile predicative sunt personale;

Page 73: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

69

• verbe nepredicative care nu potforma singure un predicat; în general, modurile nepredicative sun nepersonale. Modurile personale Indicativul exprimă acțiuni pe care vorbitorul le consideră sigure. Timpurile indicativului: Prezentul exprimă acțiuni care se desfășoară în momentul vorbirii. Acum sunt atent la tine;acțiuni care se pot desfășura în orice moment – prezent etern sau iterativ: dimineața beau cafea cu lapte;prezent gnomic exprimă acțiuni fără raportare temporală: buturuga mică răstoarnă carul mare; acțiuni săvârșite în trecut – present istoric;acțiuni viitoare: Ioana vine mâine de la Ploiești. Imperfectul exprimă o acțiune în desfășurare, într-un moment trecut:când l-am văzut râdea. Perfectul simplu exprimă o acțiune petrecută de curând și terminată de cel mult 24 de ore. Are folosire, mai ales, regională. Perfectul compus exprimă o acțiuneîmncheiată definitive într-un moment anterior comunicării. Mai mult ca perfectul este un timp de relație exprimând o acțiune trecută, încheiaă înaintea altei acțiuni trecute.

Page 74: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

70

Viitorul I plasează acțiunea într-un moment posterior vorbirii. Dacă este rostit cu intonație imperativă, exprimă oporuncă, o dispoziție. Viitorul anterior exprimă o acțiune viitoare , anterioară alteia viitoare: până vei termina tu, eu mă voi fi întors. Conjunctivul exprimă o acțiune relizabilă, dar incertă. Marca specific a acestui mod este conjuncția să: să pleci. Poate fi folosit cu valoare de imperative în propoziții principale imperative:să pleci imediat! Poate avea și valoare de condițional:să-l văd venind, aș mai trăi o viață ( G. Coșbuc) Condiționalul-optativ exprimă o acțiune posibilă dar condiționată de realizarea altei acțiuni. Dacă ar fi zăpadă de Crăciun m-aș duce la schi. În alte situații prezintă doar dorința:aș mânca o ciocolată. Imperativul exprimă un ordin, o poruncă o dispoziție, o intredicție etc. Nu spune asta, du-te mai repede. Se distinge printr-o intonație specific fiind propriu limbii vorbite. Prezumtivul exprimă o acțiune presupusă, nesigură:o fi știind el, să fi Modurile nepersonale Infinitivul denumește acțiunea sau starea pe care o exprimă verbul. Are, în

Page 75: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

71

același timp trăsături commune clasei verbului și clasei numelui. Are subiect propriu:este important a pricepe omul ce-i cu criza asta. Se combină cu forme pronominale atone: am a te-ngriji până te faci bine. Preia negația nu de la verb:a nu se pleca pe fereastră. Are funcții sintactice de : subiect – e ușor a scrie ; de complement direct sau indirect. Participiul denumește acțiunea suferită de un obiect. Are o dublă natură ține și de verb și de adjectiv. Gerunziul exprimă o acțiune în desfășurare fără referire precisă la momentul vorbirii. Ca structură verbal cunoaște opoziția de diateză, are relație cu un subiect propriu. Altfel se apropie de adverb prin valorile circumstanțiale. Supinul denumește o acțiune verbal s-a săturat de mers pe jos. Are valori apropiate infinitivului cu care concurează adesea în exprimare:s-a săturat a merge pe jos. Apare și cu valoare finală când e însoțit de prepoziția la: s-au dus la cules.

Page 76: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

72

PERSOANA ŞI NUMĂRUL Categoriile gramaticale de persoană şii număr apar ca rezultat al relaţiei de dependenţa dintre un verb cu valoare de predicat şi un nume cu valoare de subiect. Persoana şi numărul asigură legătura dintre verb şi unul dintre grupurile numelui (de obicei al subiectului), prin ceea ce este cunoscut sub numele de acord. Persoana dezvoltă trei situaţii: persoana I, persoana a II-a şi persoana a III-a. Un verb la persoana i arată că cel care vorbeşte este şi autorul acţiunii; verbul la persoana a II-a arată că interlocutorul ( cel cu care se vorbeşte) este autorul acţiunii, iar verbul la persoana a III-a arată că vorbitorul atribuie acţiunea altcuiva care nu participă la discuţie: eu vorbesc, tu vorbeşti, el vorbeşte. Numărul se manifestă în două variante: singular şi plural. Opoziţia de număr se manifestă la verb numai din perspective acordului.

Page 77: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

73

Aplicaţii practice 1. Precizează la ce diateză sunt verbele/locuţiunile verbale de mai

jos:

Sala este la etajul al doilea;

Negăsindu-mi curaj pentru asta, am fugit;

Se vede că nu-ți place să citești;

Du-te de aici;

Copilul este crescut de bunici

2. Identifică modul şi timpul verbelor din textile de mai jos;

comentaţi sensul lor sintactic şi semantic:

A nu se aleaca pe fereastră;

După câteva zile i-a cazut drag băiatul gazdei;

Întârziind, n-am mai intrat la curs,

Tata o fi știind ceva, de tace;

Băieții au plecat la colindat;

Fuseserăm déjà anunțați când ați aflat voi;

De urat am mai ura, dar ni-i că s-o însera;

Știu sigur că va veni după ce vom fi terminat;

A plecat să-l vadă pe bunicul;

Aș fi mers și eu, dar a trebuit să stau cu cel mic;

Page 78: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

74

3. Explicaţi conceptele de verb de modalitate şi de verb de aspect

şi daţi exemple pe care să le interpretaţi.

Page 79: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

75

4. Explicaţi valorile semantice ale modurilor şi timpurilor verbale.

Page 80: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

76

Unitatea de învăţare nr. 4 Părţile de vorbire neflexibile Competenţe vizate:

- explicarea specificului gramatical şi semantic al fiecărei părţi de vorbire neflexibile;

- utilizarea corectă a criteriilor de clasificare a părţilor de vorbire neflexibile;

- identificarea valorilor gramaticale ale părţilor de vorbire neflexibile;

Părţile neflexibile de vorbire, în număr

de patru, cuprind două categorii: • una din care fac parte

prepoziţia şi conjuncţia, instrumente gramaticale care ajută la formarea flexiunii nominale şi verbale, nu pot îndeplini funcţia de parte de propoziţie,

• una din care fac parte adverbul şi interjecţia, care se deosebesc de cele dintâi prin faptul că pot îndeplini funcţia de parte de propoziţie şi pentru că au totuşi un fel de flexiune, având categoria gramaticală a gradului de comparaţie (insistenţă)

4.1.Adverbul determină :

- un verb sau o locuţiune verbală, exprimând caracteristica unei acţiuni; - un adjectiv sau o locuţiune

adjectival, exprimând caracteristica

Page 81: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

77

unei însuşiri; - un alt adverb sau locuţiune

adverbială, exprimând împrejurarea în care se petrece o acţiune; - o interjecţie cu valoare verbal; - un substantiv care exprimă

acţiuni, stări sau însuşiri.

4.1.1.Criterii de clasificare a)după formă: b)după înţeles: c)după origine:

- simple – abia, aşa,bine, destul,aici, mâine; - compuse – azi – noapte,mâine –

seară, astă-vară; - de loc – aici, acolo, departe,

aproape, dincolo - de timp – azi, acum, ieri, mâine,

devreme - de mod – aşa, abia, bine, destul,

făţiş, voiniceşte; - adverbe primare – moştenite din

latină sau împrumutate din alte limbi – abia, apoi, bine, chiar, musai - provenite din alte părţi de

vorbire – adjective şi verbe la participiu (scrie corect); substantive care denumesc anotimpurile , zilele săptămânii sau momentele zilei (ziua, ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară); adverbe relative – când, unde, cum;

Page 82: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

78

Locuţiuni adverbiale

Grupuri de două sau mai multe cuvinte care îndeplinesc rolul de adverb: de obicei, în grabă, din nou, de-a pururea, zi cu zi. În compunerea locuţiunilor adverbiale pot fi substantive, adjective(participii),numerale, adverbe precedate de prepoziţii – din contră,într-adevăr, în lături, pe urmă, în van. Ca și adverbele, locuțiunile adverbiale pot fi: - de loc – în spate, peste tot, din

loc în loc - de timp – pe înserate, din când

în când - de mod – din ce în ce,pe

îndelete.

4.1.2.Categoriile gramaticale Gradul de comparaţie Schimbarea valorii gramaticale

Adverbul are în comun cu păr�ile flexibile de vorbire, categoria gradului de comparaţie sau de intensitate, aceleaşi cu cele prezentate la adjectiv. Superlativul poate fi redat prin mijloace expresive – cu foc, straşnic etc Adverbul repede poate de veni adjectiv – apă repede Adverbele bine, rău, greu se substantivizează când sunt însoţite de articol enclitic sau de articol nehotărât,

Page 83: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

79

Funcţii sintactice Ortografie

de o prepoziţie sau de un adjectiv – i-a făcut un mare rău,bi ele învinge, greul abia acum începe. - complement circumstanţial de

loc, de timp sau de mod – dar astăzi, abia mă mai ţin; dormeau adânc; auzeam din depărtare.. - atribut adverbial – ziua de azi; - nume predicativ – e singur; - predicat (adverbele : fireşte,

desigur, negreşit, pesemne, poate) Nu au funcţie sintactică adverbele: chiar, doar, mai, nici, nu, numai, măcar. Adverbul numai se scrie într-un singur cuvânt; Adverbul compus nu mai se scrie în două cuvinte; Adverbele odată(cu sensul: cândva, odinioară), altădată, câteodată,deoadată,îndată,totodată; niciodată se scriu într-un singur cuvânt, ca şi adverbele încotro, oriîncotro,dincolo.

Page 84: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

80

Aplicaţii practice 1. Clasifică, aplicând crfiteriul morfologic, adverbele:

aici, dincolo, bătrâneşte,harcea – parcea,din când în când,

uneori, câteodată, ici-colo, zi de zi,târâş-grăpiş,mâine- seară

2. Explică conceptul de adverb circumstanţial.

Page 85: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

81

3.Precizează gradul de comparaţie al adverbelor din enunţurile de

mai jos:

Se poartă extrem de politicos;

El vorbeşte mai tare decât tine;

Îi place enorm să se audă vorbind;

Se înţeleg atât de bine încât nu au nevoie de cuvinte;

E prea târziu ca să mai dregi ceva;

Page 86: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

82

4.2.Prepoziţia

Face legătura între un atribut sau un complement şi partea de vorbire pe care o determină. Prepoziţiile sunt: -simple – a, către, contra, cu, de , fără,în, între,la, pe ,sub -compuse-de la,de către, de pe, fără de, pe la, înspre.

Atenţie! Pot fi folosite ca prepoziţii şi alte părţi de vorbire , dintre care

unele au o formă specifică:

- adverbe cu formă articulată: înaintea, dinaintea,

dedesubtul, îndărătul, împotriva. Aceste prepoziţii cer

cazul genitiv

- substantive: graţie. Cere cazul dativ

- verbe: datorită. Cere cazul dativ.

- au tendinţa de a deveni prepoziţii adverbele: contrar,

conform când sunt urmate de dativ.

Majoritatea prepoziţiilor simple se construiesc cu acuzativul. Din punct de vedere semantic, prepoziţiile pot exprima diferite valori adăugate cuvintelor pe care le însoţesc. Aproximaţia, cantitatea mare,valori apropiate de adverbe şi de adjective.

Page 87: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

83

Locuţiunile prepoziţionale

Sunt formate din una sau două prepoziţii şi o altă parte de vorbire: în faţa,în spatele, din pricina, în urma. Multe dintre locuţiunile prepoziţionale există şi ca locuţiuni adverbial (de-a lungul, de-a latul)

! Să nu se confunde prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale dinăuntrul, dinapoia, în urma, înaintea, în faţa etc. Cu adverbele sau locuţiunile adverbial dinaăntru, dinapoi, înainte, în urmă, în faţă.

Page 88: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

84

Aplicaţii practice 1. Identificaţi valorile morfologice ale cuvintelor din enunţurile de

mai jos:

Au plecat în jos spre cabană;

În josul râului apa e adâncă;

De-a lungul străzii se văd oameni fugind ;

În faţă se vede mai bine;

În faţa noastră se vedeau dealurile înverzite

2.Daţi exemple de prepoziţii care cer genitivul şi dativul şi daţi

explicaţiile necesare.

Page 89: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

85

4.3.Conjuncţia Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale coordonatoare Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale subordonatoare Conjuncţii corelative

Face legătura între părţile de propoziţie sau propoziţiile aflate în raport de coordonare, sau introduce propoziţii subordonate. Conjuncţii simple: şi, nici, dar, iar însă, ci, ba, deci, că, să, fie, căci, de etc Conjuncţii compuse:ca să, ci şi, cum că... leagă între ele părţi de propoziţie sau propoziţii de acelaşi fel: Conjuncţii copulative - şi, nici, precum şi Conjuncţii disjunctive – fie, ori, sau Conjuncţii adversative – dar, iar, însă, ci Conjuncţii conclusive – aşadar, deci, prin urmare,în concluzie Conjuncţiile şi, iar, ba pot avea şi valoare adverbială (îi şi spune una ca să-l doară). introduc propoziţiile subordonate. Că, să, ca...să,dacă, de, căci, deoarece, fiindcă,pentru că, pentru ca să, cum, după cum, precum, deşi, măcar că, măcar să, încât. sunt totdeauna perechi:aci...aci, acum...acum,ba...ba, când...când, fie...fie, nici...nici, ori...ori, sau...sau, nu numai...ci şi. Funcţia de conjuncţie este îndeplinită şi

Page 90: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

86

de adverbe relative-intreogative(când, unde, încotro); alte adverbe sau locuţiuni adverbial(de aceea, în concluzie).

4.4.Interjecţia

Partea de vorbire neflexibilă care se rosteşte cu o intonaţie exclamativă şi exprimă: -o stare sufletească:oh! ce păcat -un îndemn:hai iute -o adresare:măi, băiete -imită zgomote ori sunete din natură:trosc, pleosc. Interjecţiile care reproduc diferite sunete, zgomote din natură se numesc cuvinte imitative sau onomatopee.

Observaţie! Interjecţiile de adresare ( măi, bre) au în vorbire acelaşi rol cu

substantivele în vocativ. Ele se folosesc singure sau însoţite de un

substantiv( măi băiete).

Interjecţiile care exprimă un îndemn sau o poruncă au sens

apropiat imperativului(hai, haide, ho). Ele sunt însoţite, de obicei,

de un substantiv în vocativ, care denumeşte pe cel căruia i se

adresează îndemnul, sau de o altă interjecţie.

Page 91: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

87

Funcţii sintactice Punctuaţia

pot avea funcţia de predicat: -interjecţiile care exprimă îndemnuri: hai şi noi; -interjecţiile de adresare: iată acolo sus; -onomatopeele: zdranc; -interjecţiile care redau repeziciunea acţiunii: şi eu fuga, şi ea fuga; pot avea funcţie de subiect: se aude: bang, bang!; pot avea funcţie de nume predicativ:e vai şi amar. După interjecţie se pune semnul exclamării sau virgulă, potrivit cu intonaţia:văleu! Frate; interjecţiile de adresare au acelaşi rol cu vocativul şi de aceea , neînsoţite de un substantiv la vocativ, se despart prin virgulă de cuvintele învecinate; după interjecţiile care exprimă un îndemn, o poruncă, urmate de un complement care le determină, nu se pune nici un semn de punctuaţie: dar hai mai repede să nu fim observaţi. Când se repetă interjecţii de acelaşi fel, ele se despart prin virgulă sau prin liniuţă, iar după ultima interjecţie se pune semnul exclamării sau virgulă: Aho, aho,.

Page 92: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

88

Aplicaţii practice 1. Explicaţi sensul următoarelor interjecţii:

Aoleu,mă doare:

Ho! Opreşte-te

Aida de..

Şi hai-hai şi hai-hai până ce ajungem, în sfârşit la cabană

Ehe! Ce ştiţi voi

2.Identifică func�iile sintactice ale interjecţiilor din enunţurile de

mai jos:

Îl aud mereu lipa- lipa prin casă;

Hai să ne punem pe învăţat!

Atunci eu haţ, de pe masa cu bunătăţi şi tuleo afară;

Ala, bala, portocala, cioc boc, treci la loc.

Page 93: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

89

Unitatea de învăţare nr. 5 Sintaxa Competenţe vizate:

- identificarea modalităţilor de exprimare a circumstanţelor gramaticale

- identificarea elementlor regente şi a elementelor de relaţie - recunoaşterea şi utilizarea corectă a punctuaţiei şi a topicii

diferitelor subordonate 5.1. Exprimarea circumstanţei în cadrul comunicării Circumstanţa temporală

În propoziţie, ideea de timp poate fi exprimată prin intermediul complementului circumstanţial de timp sau prin grupuri nominale circumstanţiale, care indică momentul, epoca, durata, limita sau frecvenţa acţiunii exprimate prin predicat sau prin alte structuri verbale; soseşte azi; de mic copil avea pasiunea motoarelor; conduce întotdeauna cu atenţie. În frază, raportul de subordonare temporală poate fi exprimat prin propoziţia circumstanţială de timp. Relaţia temporală poate să exprime: anterioritate, posterioritate şi simultaneitate, în funcţie de momentul săvârşirii acţiunii din regentă. Merg la teatru după ce termin de scris bunicului; Imediat ce termin de scris bunicului, merg la teatru; în timp ce

Page 94: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

90

Circumstanţa locală Circumstanţa modală

scriu bunicului ascult piesa de teatru radiofonic. În propoziţie, circumstanţa de loc poate fi exprimată prin complemente circumstanţiale de loc, sau prin grupuri nominale al căror nucleu îl constituie complemente circumstanţiale de loc: merg până la dânsul; aici e grădina casei; privea în sus; s-a uitat înspre mine etc. În frază, circumstanţa locală se exprimă prin propoziţii circumstanţiale de loc: mergem fiecare unde vrem; oriunde ai fi poţi avea surprize plăcute; mă adaptez orişiunde mă aflu. În propoziţie circumstanţa modală se poate exprima prin complementul circumstanţial de mod care determină verbe, adjective, adverbe; cu ajutorul unui grup nominal circumstanţial organizat în jurul unui cuvânt nucleu cu funcţie de complement circumstanţial de mod. Modul (modalitatea apare în comunicare exprimând modul propriu-zis (a răspuns corect); măsura (e lung de doi metri); comparaţia (e frumos ca un sfânt); mijlocul/ instrumentul (face asta cu o dexteritate uimitoare). În frază, modul se exprimă prin subordonata circumstanţială de mod, cu aceleaşi nuanţe pe care le-am

Page 95: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

91

Circumstanţa condiţională Circumstanţa de cauză

întâlnit şi la nivelul propoziţiei. În propoziţie circumstanţa condiţională se exprimă prin cuvinte care exprimă ideea de condiţie, ipoteză, eventualitate, precedate de prepoziţii sau de locuţiunea prepoziţională în caz de: în cazul acesta, mă retrag; în caz de eşec renunţ, în locul vostru aş fi mai atent. Poate fi exprimat şi prin verb la gerunziu; făcând aşa vei reuşi. În frază condiţia este exprimată cu ajutorul subordonatei circumstanţiale de condiţie, care poate fi introdusă prin: dacă, de, să, prin adverbul relativ când şi prin locuţiuni cojuncţionale în caz că şi de unde . Dacă spui adevărul va fi bine De te supără cineva, să-mi spui Să-l văd student aş fi fericit Când m-ar bate numai atâta grijă ar fi bine. În propoziţie circumstanţa cauzală se exprimă prin complementul circumstanţial de cauză care poate fi exprimat prin: substantiv sau substitute ale lui precedate de prepoziţii sau de locuţiuni prepoziţionale; adjective sau participii cu valoare adjectivală precedate de prepoziţii sau prin verbe la gerunziu: sunt negru de supărat; m-am supărat degeaba; nu mi-a păsat de asta.

Page 96: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

92

Circumstanţa concesivă Circumstanţa de finalitate

În frază circumstanţa cauzală se exprimă prin subordonata cauzală. Este introdusă prin conjuncţiile: că ,deoarece, fiindcă, întrucât; prin adverbul relativ cum şi prin locuţiunile conjuncţionale: din cauză că, din pricină că, de vreme ce, pentru că, o dată ce nu pot rezolva exerciţiul că e greu; nu pleca pentru că o să-mi fie dor; de vreme ce ai lipsit nu ştii vestea. În propoziţie, circumstanţa concesivă se exprimă prin complementul circumstanţial concesiv care poate fi exprimat prin substantiv sau substitut al acestuia precedat de locuţiunile prepoziţionale cu tot, în ciuda, etc.: arată calm cu toate necazurile lui. În frază concesia se poate exprima cu ajutorul propoziţiei subordonate concesive, exprimând o împrejurare care ar fi fost de aşteptat să împiedice realizarea acţiunii din regentă, dar nu o împiedică. Se introduce prin conjuncţia deşi şi prin locuţiunile conjuncţionale cu toate că, măcar că, chit că: deşi este trist îşi joacă rolul înainte; cu toate că minţi, am să te iert. În propoziţie circumstanţa de finalitate se poate realiza cu ajutorul complementului circumstanţial de scop, care poate fi exprimat prin substantiv sau prin verb la supin ori la

Page 97: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

93

infinitiv cu prepoziţii. Poate fi introdus cu ajutorul prepoziţiilor: după, în , , pentru, spre, la şi prin locuţiunile prepoziţionale: în vederea, cu scopul.: am venit pentru cumpărături; ne pregătim în vederea excursiei. În frază, ideea de finalitate se realizează cu ajutorul propoziţiei circumstanţiale de scop. Aceasta se introduce prin conjuncţiile: să, ca să, de şi prin locuţiunile: pentru ca să; ca nu cumva.: am venit să vă văd; îţi spun ca nu cumva să greşeşti, du-te de cumpără tabloul.

5.2. Alte tipuri de circumstanţiale CUMULUL

La nivelul propoziţiei, complementul circumstanţial cumulativ denumeşte obiectul (lucrul, fiinţa, situaţia) căreia i se adaugă cele exprimate de subiectul, de complementul direct, sau de predicatul propoziţiei. Complementul circumstanţial cumulativ se aşează: - alături de subiect; În afară de Pascalopol şi Otilia, pe bancheta din faţa lor stătea ghemuit şi moş Costache. (G Călinescu, Enigma Otiliei) - alături de complementul direct; să se sfătuiască ce să ia de prin casă afară de bani şi bijuterii. (L.Rebreanu, Răscoala)

Page 98: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

94

- alături de predicat; Da Vinci pe lângă pictor, mai era sculptor şi arhitect. (G.Călinescu, Scrinul negru Complementul circumstanţial cumulativ se exprimă prin: - substantiv (pronume, numeral) însoţit de locuţiunea prepoziţională în afară de, în afara, sau de prepoziţia compusă pe lângă: Şi la işti vreo şese, afară de dânsul, dacă rămân acasă, nu li mai trebuie nimic? (I. Creangă, Amintiri din copilărie) - pronumele demonstrativ acesta, ăsta, ia forma de feminin singular cu valoare neutră, precedat de prepoziţii sau de locuţiuni prepoziţionale formează locuţiuni adverbiale: în afară de asta, plus de asta, pe lângă asta, echivalente cu o propoziţie cumulativă: Nu pot pleca pentru că plouă, plus de asta e frig. Uneori pot avea corelativele: şi, încă şi care stau pe lângă partea de propoziţie care reprezintă cumulul.

Atenţie! Au venit toţi, afară de tine - complement circumstanţial de

excepţie;

În afară de mine au mai venit doisprezece băieţi – complement

circumstanţial cumulativ.

Page 99: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

95

La nivelul frazei, subordonata circumstanţială cumulativă exprimă un raport de adăugare faţă de faptul prezent în regentă: După ce eşti vinovat te mai şi superi. Propoziţia subordonată cumulativă se introduce prin: - locuţiunile conjuncţionale după ce, după ce că, în afară că, plus că; - pronume relativ însoţit de prepoziţie; - locuţiunea plus că. Se construieşte de obicei cu indicativul; uneori cu prezumtivul sau cu modul condiţional optativ.De obicei are în regentă un corelativ adverbial: şi mai şi, încă şi. Topica subordonatei cumulative este , în general liberă( poate sta fie înainte, fie după regentă). Cele introduse prin plus că şi decât stau numai după regentă. Subordonata cumulativă se desparte întotdeauna, prin virgulă de regenta ei.

Atenţie! Subordonatele cumulative construite cu (în) afară că, (în) afară

de şi de cât pot fi confundate cu propoziţiile circumstanţiale de

mod.

OPOZIŢIA

La nivelul propoziţiei, complementul circumstanţial opoziţional denumeşte obiectul sau acţiunea care se opune

Page 100: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

96

celor exprimate prin subiectul, de complementul direct sau de predicatul propoziţiei. “O beşică-n loc de sticlă e întins-n ferăstruie” (M. Eminescu, Călin – file din poveste) Complementul circumstanţial opoziţional se exprimă prin: - substantiv sau substitut al acestuia precedat de locuţiunile prepoziţionale în loc de , în locul: în locul lui am venit eu. - verb la infinitiv: în loc de a pierde vremea mai bine ai învăţa. La nivelul frazei, subordonata circimstanţială opoziţională exprimă o opoziţie faţă de conţinutul propoziţiei regente, prin întregul ei sau numai printr-o parte a sa. “Moţoc îi sărută mâna, asemenea câinelui care, în loc să muşte, linge mâna care-l bate. (C. Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanu)

Atenţie! Nu există mijloace specifice de construcţie a propoziţiilor

circumstanţiale opoziţionale.

Tipuri de raporturi opoziţionale

∇ Propoziţia regentă şi propoziţia subordonată exprimă două fapte opuse (realizate concomitent sau succesiv): “Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a

Page 101: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

97

EXCEPŢIA

lor ură / laudele lor, desigur, m-ar mâhni peste măsură”. (M. Eminescu, Scrisoarea II)

∇ Propoziţia regentă şi subordonata opoziţională exprimă două acţiuni; cea din subordonată , ireală şi negativă se opune celei din regentă, reale şi afirmative:“Aş putea să-ţi aduc argumente, fără să-mi poţi răspunde.” Subordonatele opoziţionale introduse prin: în loc să, fără ca să, se construiesc cu conjunctivul, pe când celelalte pot fi construite cu modurile: indicativ, condiţional-optativ sau prezumtiv. Opoziţionalele introduse prin în loc de (să) , plus pronume sau adverbe, au topică liberă . Opoziţionalele se despart, prin virgulă de regentele lor. La nivelul propoziţiei, complementul circumstanţial de excepţie denumeşte obiectul care reprezintă o excepţie faţă de subiect, de complement, de atribut sau de numele predicativ al propoziţiei (Toţi sunt prezenţi, afară de el).Complementul circumstanţial de excepţie se exprimă prin: - substantiv sau substitut al acestuia precedat de locuţiunile prepoziţionale în afară de, în afara, cu excepţia: Au răspuns toţi, afară de voi; Toţi sunt

Page 102: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

98

prezenţi cu excepţia lui George - adverbe precedate de aceleaşi locuţiuni prepoziţionale: Te aştept oricând, afară de azi. Dacă exprimă o excepţie negativă, complementul circumstanţial de excepţie poate fi introdus şi prin adverbul decât La nivelul frazei, propoziţia subordonată circumstanţială de excepţie, exprimă o abatere, o excepţie faţă de conţinutul exprimat în propoziţia regentă: Nu face altceva decât să privească în depărtare. Conţinutul propoziţiei subordonate de excepţie se referă întotdeauna la o parte din propoziţia regentă care poate fi exprimată printr-un substantiv însoţit de un adjectiv pronominal, nehotărât sau negativ; printr-un verb însoţit de complement şi printr-un adverb negativ sau nehotărât. Propoziţia subordonată de excepţie se introduce prin : - locuţiune conjuncţională în fară că: În afară că am pierdut timpul mi-a fost şi frig. - adverbul decât, singur sau însoţit de pronume sau de alte adverbe: N-am spus decât cui trebuia; să nu faci altfel decât cum ţi-am spus. Modurile folosite: când subordonata de excepţie este introdusă prin decât , se poate folosi în

Page 103: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

99

INSTRUMENTUL

construcţia frazei modul conjunctiv: nu vreau decât să citesc; când este introdusă prin (în) afară că sau (în) afară de însoţit de pronume şi de adverbe pot fi folosite modurile: indicativ, prezumtiv sau condiţional - optativ. Trebuie evitată folosirea locuţiunii în afară să. Subordonatele de excepţie introduse prin decât sunt întotdeauna postpuse; celelalte pot sta fie înaintea, fie în urma regentei. Propoziţiile circumstanţiale de excepţie introduse prin (în ) afară că; (în) afară de, se despart , prin virgulă de regentă. Uneori se face greu distincţia dintre subordonata de excepţie şi cea cumulativă: n-a spus nimic în afară de ceea ce ştii. La nivelul propoziţiei, complementul circumstanţial instrumental determină un verb, arătând mijlocul prin care se săvârşeşte acţiunea exprimată de acesta: după ce a cucerit Dacia, Traian a colonizat-o cu romani. Complementul circumstanţial instrumental se exprimă prin: - substantiv sau substitut al acestuia: “Dacă vede lupul şi vede că nu mai găseşte nimic... unge toţi păreţii cu sânge”. (Ion Creangă, Capra cu trei iezi)

Page 104: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

100

ASOCIEREA

- verb la gerunziu: “ ...alunga norii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi înfigând toporul în pământ..” (Ion Creangă, Amintiri din copilărie). La nivelul frazei, subordonata circumstanţială instrumentală arată mijlocul prin care se realizează acţiunea exprimată de propoziţia regentă. Subordonata instrumentală poate fi introdusă prin : - pronume sau adjectiv pronominal relativ: ...şi cu câtă carte ştiu, cu câtă nu ştiu, peste câţiva ani pot să ajung şi eu dichiu la vreun mitoc. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie.) - locuţiunea conjuncţională fără ca să: A salutat fără ca să-şi scoată pălăria. Subordonata instrumentală se construieşte, de obicei, cu indicativul, având o topică liberă şi fără să se despartă, prin virgulă, de propoziţia regentă. La nivelul propoziţiei, complementul circumstanţial sociativ determină un verb, arătând fiinţa sau lucrul care însoţeşte subiectul sau complementul direct în săvârşirea acţiunii: “ Noroc bun!... Pe câmpul neted ies românii cu-a lor pluguri”;

Page 105: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

101

RELAŢIA

Am cumpărat casa cu loc cu tot. Complementul circumstanţial sociativ se exprimă prin substantiv sau substitut al acestuia: am plecat cu el; s-a dus cu trei dintre ei. La nivelul frazei, propoziţia circumstanţială sociativă desemnează o fiinţă sau un lucru care participă la săvârşirea acţiunii exprimată de predicatul din regentă: a plecat cu cine venise. De cele mai multe ori, subordonata sociativă se exprimă prin pronume sau adjective pronominale nehotărâte, ori relative: A luat-o cu ce haine avea pe ea; a plecat cu cât avea la el. Modurile folosite în construirea subordonatei sociative sunt indicativul şi condiţional – optativul. Subordonata sociativă nu se desparte, prin virgulă, de regenta ei. La nivelul propoziţiei, complementul circumstanţial de relaţie indică fiinţa, lucrul la care se referă (se limitează) o calitate exprimată de predicat. Acelaşi complement poate să indice şi obiectul, fiinţa din al cărui punct de vedere se exprimă comunicarea din restul propoziţiei: “O zgâtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare, de întrecea mai pe toţi băieţii şi din carte, dar şi din

Page 106: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

102

nebunii”. (I. Creangă, Amintiri din copilărie) Complementul circumstanţial de relaţie se exprimă prin: - substantiv sau substitut al acestuia precedat de prepoziţii sau de locuţiuni prepoziţionale: E tare de cap; pentru mine e un fleac - adjectiv precedat de prepoziţii: De inteligent, n-am ce zice - verb la supin: De uitat, n-am uitat nimic - adverb: De bine, e bine La nivelul frazei, subordonata circumstanţială de relaţie indică un obiect sau o acţiune la care se limitează afirmaţia din regentă. Acest tip de subordonată se întâlneşte foarte rar în limba română, fiind înlocuită, de obicei, printr-o altă propoziţie circumstanţială. Circumstanţiala de relaţie se introduce prin: - locuţiunile prepoziţionale cu privire la, în privinţa - pronumele relativ însoţit de prepoziţia pentru: pentru cine ştie, e uşor Propoziţiile relative au în general topica liberă. Când sunt aşezate înaintea propoziţiei regente, subordonatele de relaţie se despart, prin virgulă, de acestea.

Page 107: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

103

Aplicaţii practice 1. Explicaţi conceptul de circumstanţă şi precizaţi tipurile de

relaţii circumstanţiale studiate

2. Identificaţi părţile de propoziţie circumstanţiale din următoarele

enunţuri:

Au venit toți afară de tine,

În afară că ețti înalt ești și puternic;

Pentru mine, asta e un feac,

Unde te uiți numai tineri mândri și frumoși;

Cum a aflat asta a și plecat spre tine;

Cum îți așterni așa dormi,

De deștept ce ești, de-aia n-ai reușit,

Page 108: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

104

Chiar dacă mă bați la cap, tot nu mă convingi;

3.Precizează tipurile de circumstanţă modală şi explică-le din

punct de vedere semantic!

Page 109: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

105

Unitatea de învăţare nr. 6 Părţile de propoziţie necircumstanţiale Competenţe vizate:

- recunoaşterea părţilor de propoziţie necircumstanţiale - explicarea conceptelor specifice - recunoaşterea şi delimitarea raporturilor de coordonare şi

de subordonare - explicarea conceptului de parte de propoziţie

necircumstanţială 6.1.Părţile principale de propoziţie - Predicatul Predicatul verbal

reprezintă nucleul comunicării. Este partea principală de propoziţie de care depinde existenţa unei propoziţii. . atribuie subiectului o acţiune sau o stare. Este exprimat prin: - verb cu conţinut de sine stătător,

la orice mod personal şi la orice diateză: bate vântul; Ion citeşte; mă tem de voi; este solicitat de prea multă lume; - locuţiune verbală: mai târziu şi-

a venit în fire; mi-am adus aminte de voi; - interjecţie: Hai la drum! - adverb cu valoare predicativă:

fireşte că m-am supărat; - verbe unipersonale şi

impersonale: plouă, ninge, trebuie să munceşti;

Page 110: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

106

Predicatul nominal Nume predicativ

- expresii verbale impersonale: e bine , e rău, se spune că e bine să citeşti mult; - verbe la diateza pasivă: marfa

bună este vândută repede. exprimat printr-un verb copulativ şi un nume predicativ (simplu sau multiplu). Numele predicativ - atribuie subiectului o calitate: este înalt; - identifică subiectul: bucuria lui

este excursia; - este elementul esenţial al

predicatului nominal; verbul copulativ poate să lipsească. poate fi exprimat prin: - pronume interogativ relativ: cine

eşti tu?; ce înseamnă fizica?; - adverb relativ interogativ : cum

este el?; - adverb de mod: el este aşa; - verb la infinitiv şi la supin:

dorinţa lui e de a vizita Sibiul; echipa e greu de condus; - adjectiv: Eminescu este

romantic; - substantiv: Elena a ajuns

scriitoare; - participiu adjectival: codrul e

înflorit; - pronume demonstrativ: Ana e

aceasta; - numeral cardinal: noi suntem

Page 111: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

107

doi; - substantiv, pronume şi numeral

în cazul genitiv şi acuzativ: carte e a Mariei; caietul e al lui;asta e pentru mine; invenţia este a celui de-al doilea; - verbul copulativ : a fi, a rămâne,

a însemna, a se face, apărea, a deveni. Verbele de mai sus au valoare copulativă dacă au sensul de a deveni, exprimând ideea de transformare sau de identificare. În caz contrar, ele au valoare predicativă.

Valoare predicativă Valoare copulativă

Citind cartea, am însemnat

partea interesantă. Asta înseamnă nesăbuinţă.

Tata a rămas la Bucureşti. Problemele rămân actuale.

Noi am ieşit în pauză. Prietenul meu a ieşit inginer

Verbul a fi are valoare predicativă dacă are unul din sensurile: a exista, a se afla ,a se găsi, a costa: în lume sunt multe lucruri bune; la Bucureşti este Ateneul român; în librării se găsesc şi cărţi proaste; brânza e 25000 de lei ; a trăi, a se întâmpla, a dura, a proveni, a dăinui, a se petrece: Era prin secolul trecut; cât e ceasul? ; de când e casa asta?; suntem din provincie;Ce e în centru oraşului?

Page 112: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

108

Predicatul nominal cu numele predicativ exprimat prin adjectiv participial poate fi confundat cu verbul la diateza pasivă.

Propoziţia subordonată predicativă

nu corespunde unui predicat, ci numelui predicativ neexprimat în propoziţia regentă. Subordonata predicativă este cerută, în principiu de verbul copulativ din regentă: a ajuns ce şi-a dorit; a rămas cum l-ai văzut ultima oară. Verbul copulativ din regentă poate fi la un mod nepredicativ: “Moşneagul fiind un gură-cască , sau cum îţi vrea să-i ziceţi, se uită în coarnele ei.” I. Creangă Subiectul regentei poate fi o propoziţie subiectivă: frumos e că n-am nici un ban Se introduce prin : - pronume sau adjectiv

pronominal interogativ-relativ: meritul este al cui ne-a ajutat; - pronume sau adjectiv

pronominal nehotărât: o să devin ceea ce doresc; nu-i pentru cine se pregăteşte; dreptatea nu-i a cui gândeşti tu; - adverb de comparaţie: Înălţimea

ta eşti oricât de slab pofteşti. Gr. Alexandrescu; Las mamă că lumea

Page 113: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

109

asta nu-i numai cât se vede cu ochii. Ion Creangă. - conjuncţie: că, să, ca, dacă:

întrebarea este dacă mai pleacă sau nu. Subordonata predicativă nu se desparte, prin virgulă, de regenta ei.

6.2.Părţile principale de propoziţie - Subiectul

Subiectul este partea principală de propoziţie despre care se spune ceva cu ajutorul unui predicat. În unele propoziţii cu predicatul exprimat prin verbul a fi, subiectul poate fi delimitat de numele predicativ în funcţie de ceea ce denumeşte substantivul prin care este exprimat.: - anotimpuri – e iarnă , e toamnă - părţi ale zilei – e o amiază

minunată, e o seară de vis - fenomene atmosferice – e frig; e

ceaţă - senzaţii sau stări sufleteşti – mi-

e dor; mi-e frică; ţi-e ruşine Subiectul poate fi confundat şi cu complementul direct atunci când predicatul propoziţiei este exprimat printr-un verb reflexiv impersonal: s-au corectat lucrările; se aud voci de copii. Subiectul poate fi exprimat prin : - substantiv în cazul nominativ:

băiatul cântă frumos;

Page 114: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

110

Cazurile subiectului

- pronume în cazul nominativ: eu am aflat asta! - orice cuvânt folosit cu valoare

de substantiv: leneşul mai mult aleargă; al doilea e cel mai mare; binele cere dăruire; - verb la infinitiv sau la supin : e

greu a spune adevărul acum; e bine de ştiut ce pericol te aşteaptă. În majoritatea cazurilor, subiectul stă în cazul nominativ. Uneori însă este exprimat prin substitute ale substantivului, în cazul genitiv, provenite din atribute ale unor substantive sau pronume cu funcţie de subiect: ai casei au plecat. Alteori, subiectul stă în cazul acuzativ: ştim cu toţii. Când este exprimat prin pronumele relativ care, cine, ce şi introduce o subordonată, subiectul poate sta în cazul genitiv - dativ: mergem fiecare pe la casa cui ne are.

Propoziţia subordonată subiectivă

Are rol de subiect al predicatului din propoziţia regentă. Este cerută în anumite situaţii: - când predicatul propoziţiei

regente este exprimat printr-un verb impersonal sau unipersonal: a trebui, a fi ( cu sensul de a se întâmpla); - când predicatul propoziţiei

Page 115: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

111

regente este exprimat prin verbe pasive folosite cu valoare impersonală: este ştiut, este cunoscut, este dat; - când predicatul propoziţiei

regente este exprimat prin verbe reflexive impersonale: se zice, se crede, se poate, se vede, se ştie, se spune etc. - când predicatul propoziţiei

regente este exprimat prin expresii verbale impersonale formate din verbul a fi şi un adverb sau o locuţiune adverbială: e firesc, e nedrept, e uşor, e bine, e posibil etc. Adverbele care intră în componenţa expresiilor verbale pot sta şi înaintea şi în urma verbului a fi şi pot fi la diferite grade de comparaţie.Adverbe sau locuţiuni adverbiale predicative: probabil, desigur, cu siguranţă, pesemne, negreşit, fără îndoială etc Propoziţia subordonată subiectivă poate fi introdusă prin: - pronume relativ-interogativ:

care, cine, ce; - adverbe relative: unde , când,

cum; - conjuncţiile că, să, ca să, dacă,

de.

Page 116: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

112

Observaţie! Pentru a nu se confunda subordonata subiectivă cu cea

completivă directă, care răspunde, şi ea, la întrebarea ce, se

recomandă să se respecte următoarele operaţiuni în analiza unei

fraze:

- sublinierea predicatelor;

- sublinierea şi notarea cu S a subiectelor, adăugarea

subiectelor neexprimate, ale verbelor la mod personal;

- despărţirea frazei în propoziţii.

O propoziţie subiectivă poate avea două sau mai multe subiective coordonate. Propoziţia subiectivă aşezată înaintea regentei poate fi reluată, în regentă printr-un pronume demonstrativ: şi care dintre cai a veni la jăratic, să mănânce, acela are să te ducă la împărăţie. (Ion Creangă, Povestea lui Harap alb)

Topica propoziţiei subiective

Când servesc drept subiect unor predicate exprimate prin verbe personale, se introduc prin pronume relative şi precedă, de obicei, propoziţia regentă. Când predicatul regentei este exprimat prin verbe şi expresii verbale

Page 117: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

113

impersonale prin conţinut şi unipersonale prin formă, prin adverbe predicative sau prin forme impersonale ale unor verbe personale (pare, rămâne), propoziţiile subiective se aşează, în general, după regentă. Oricare ar fi poziţia subiectivei, subordonata subiectivă nu se desparte, prin virgulă, de regenta ei. În unele cazuri, verbul a trebui, ca predicat regent, este intercalat în interiorul propoziţiei subiective. În acest caz, subiectul care precedă verbul impersonal şi determinanţii acestuia, (atributele) sau diversele complemente, se analizează ca aparţinând propoziţiei subiective, nu regentei.

6.2.Părţile secundare de propoziţie ELEMENTUL PREDICATIV SUPLIMENTAR

Reprezintă o parte secundară de propoziţie care are o dublă subordonare. Elementul predicativ suplimentar însoţeşte un verb sau o interjecţie predicativă denumind o însuşire sau o acţiune (de obicei simultană cu acţiunea predicatului). Însuşirea sau acţiunea se referă la un substantiv sau la un pronume cu diferite funcţii sintactice, de obicei, subiect pe lângă verbul sau interjecţia predicativă: a venit supărat, l-am

Page 118: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

114

văzut furios, el se numeşte George. Elementul predicativ suplimentar poate fi identificat prin posibilitatea de a disocia, în cadrul textului, o construcţie verbală şi una cu predicat nominal: L-am întâlnit/ era supărat; două construcţii verbale: l-am întâlnit şi râdea. Se exprimă prin: - substantiv sau altă parte de

vorbire cu valoare substantivală; - adjectiv sau altă o parte de

vorbire cu valoare de adjectiv - verb la infinitiv, gerunziu sau

supin; - adverb: nu te ştiam aşa; - interjecţie: mă laşi paf

Aceste părţi de vorbire care pot avea funcţie de element predicativ suplimentar, pot fi însoţite sau nu de prepoziţii: l-a luat de fraier. Elementul predicativ suplimentar se întâlneşte în construcţii de tipul: a venit cu mâna goală; se uita fără milă; a spus asta cu inima strânsă; vorbea cu ochii plânşi. Substantivele comune şi adjectivele care apar singure stau, de obicei, la cazul nominativ sau - mai rar genitiv - îl ştiam al dracului. După verbe ca a alege, a numi, a propune în limba română actuală se preferă folosirea de elemente

Page 119: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

115

predicative suplimentare fără prepoziţie: l-am ales şef; l-am numit director, l-am propus candidat. Elementul predicativ suplimentar se construieşte cu sau fără prepoziţia drept, ca, de pe lângă unele verbe ,în funcţie de context: A trece ca verb de mişcare va avea un element predicativ exprimat prin adjectiv (sau participiu) fără prepoziţie: trecea bucuroasă prin lume; dacă verbul a trece are sensul de a fi considerat, elementul predicativ suplimentar se va construi însoţit de prepoziţie: trece drept un zbir. Prepoziţia de cu sensul drept este, după părerea Mioarei Avram, învechită şi populară, fiind folosită în româna contemporană doar în câteva expresii: a lua pe cineva de prost; a lua de bărbat etc. Totuşi prepoziţia are în limba română încă o poziţie stabilă şi productivă. Elementul predicativ suplimentar se acordă , când este exprimat prin substantiv denumind persoane, sau prin adjectiv, în gen şi număr cu numele la care se referă: oamenii strigă furioşi; băieţii şi fetele merg veseli. Mioara Avram identifică o serie de cazuri de greşeli de acord. la participiile care însoţesc verbe ca a se

Page 120: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

116

cuveni, a trebui sau la adjective propriu zise sau participiale care însoţesc verbul a face Astfel sunt recomandate expresiile trebuie luate (nu luat) măsuri; se cuvine menţionată (nu menţionat) iniţiativa; vă facem cunoscută (nu cunoscut) decizia. Elementul predicativ suplimentar nu se acordă în caz, deşi pot fi identificate tendinţe de acord cazual, care sunt, desigur, forme de hipercorectitudine: Vizionarea unei expoziţii considerate excepţională (nu excepţionale); adresarea către o persoană considerată competentă (nu competente).

Propoziţia subordonată predicativă suplimentară

Îndeplineşte funcţia de element predicativ suplimentar pe lângă un verb din regentă. Subordonata predicativă suplimentară exprimă o acţiune, de regulă, simultană cu cea din propoziţia regentă, implicând subiectul, complementul direct un complement indirect sau un complement de agent: se aud copiii cum strigă; îi aud cum strigă; m-am pomenit cu ei că vin, a fost prezentată de el cum a pregătit-o. Se introduce prin: - pronume sau adjective

pronominale relative-interogative sau nehotărâte: îl ştiu eu cine e; intră

Page 121: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

117

oricine ai fi; - adverbele oricum, oricât,

precum: o ştiu cum învaţă; - pronumele ce cu valoare

adverbială: îi ştiu ce mult învaţă - pronumele care introduc e

propoziţia predicativă suplimentară se află la cazul cerut de funcţia lui în propoziţie. - predicativele suplimentare

introduse prin pronume adverbe şi conjuncţiile că, dacă şi de se construiesc cu modul indicativ, condiţional-optativ sau prezumtiv. Propoziţia predicativă suplimentară poate fi confundată cu diverse alte subordonate în baza unor elemente comune: Cu predicativa propriu-zisă, cu atributiva, cu completiva circumstanţială de mod etc. Astfel: fraza a ajuns ce a vrut poate fi interpretată eronat ca fiind predicativă, iar fraza a plecat cum se găsea, poate fi interpretată ca fiind circumstanţială de mod. În alt fel, în enunţurile l-am făcut să înţeleagă, l-am făcut să spună ce ştie propoziţiile să înţeleagă, să spună pot fi interpretate ,greşit, drept completive directe. .

Page 122: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

118

COMPLEMENTELE NECIRCUMSTANŢIALE Obiectul direct

Determină un verb sau o interjecţie predicativă şi arată obiectul asupra căruia se exercită direct acţiunea exprimată de cuvântul determinat. Cele mai multe verbe care au complement direct exprimă acţiuni. Pot avea complemente directe şi verbele care exprimă posesia. Interjecţiile care sunt determinate de complementul direct exprimă o acţiune reală sau una realizabilă. iaca, iată, uite, na. Complementul direct se exprimă prin : - substantiv sau înlocuitor al

acestuia: pronume sau numeral în cazul acuzativ fără prepoziţie sau cu prepoziţia pe; - verb la mod nepersonal:

infinitiv, supin, gerunziu; - interjecţie

Criteriul cel mai sigur pentru identificarea complementului direct este valoarea tranzitivă a verbului determinat. Pentru a nu confunda complementul direct exprimat prin substantiv fără prepoziţie cu subiectul, trebuie analizat textul în următoarea ordine: - predicat; subiect, demonstrând că subiectul răsfrânge acţiunea verbului asupra unui obiect (complement), deci că verbul este tranzitiv. Pentru a nu confunda complementul

Page 123: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

119

direct construit cu prepoziţia pe, cu alte complemente , un criteriu este repetarea, de obicei, a complementului direct printr-un pronume neaccentuat la acuzativ (am întâlnit-o pe Ileana) şi, desigur, contextul. Când între prepoziţia pe şi substantivul cu funcţia de complement direct se intercalează unul sau mai multe atribute adjectivale, prepoziţia aparţine substantivului (admirăm pe inteligentul şi harnicul nostru prieten). Locul complementului direct este, de obicei, după verbul determinat, dar poate sta şi înaintea acestuia. Nu se desparte, prin virgulă, de cuvântul determinat.

Propoziţia subordonată completivă directă

Determină un verb sau o interjecţie cu funcţia de predicat din propoziţia regentă. Interjecţiile care sunt, în mod general, determinate de o subordonată completivă directă sunt: iată, iaca, uite . Verbul determinat de o subordonată completivă directă exprimă o acţiune şi este un verb personal la diateza activă. Alte propoziţii subordonate, care răspund tot la întrebarea ce, determină verbe reflexive impersonale, reflexive

Page 124: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

120

cu înţeles pasiv sau verbe active unipersonale. Se introduce prin : - conjuncţiile că, să, ca să, dacă,

de; - pronume relativ-interogative:

care, cine, ce , cât, cel (cei) ce, ceea ce; - pronume nehotărâte: oricare,

oricine, orice, - adverbe relativ-interogative

(singure sau precedate de prepoziţii): unde, de unde, cum, când, până când.

Topica propoziţiei completive directe

Propoziţia completivă directă stă, în general, după regenta ei. Când determină un verb la mod nepersonal aflat înaintea predicatului regentei, subordonata completivă directă se intercalează în propoziţia regentă.

OBIECTUL (COMPLEMENTUL) INDIRECT

Complementul indirect este partea secundară de propoziţie care determină un verb, o locuţiune verbală, un adverb, un adjectiv, o locuţiune adjectivală sau o interjecţie şi arată cui (obiect sau persoană) i se atribuie o însuşire sau o acţiune. Complementul indirect se exprimă prin: - substantiv în cazul genitiv

Page 125: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

121

însoţit de prepoziţie: luptă împotriva duşmanilor; - substantiv în cazul dativ:

nemulţumitului i se ia darul; - substantiv în cazul acuzativ,

însoţit de prepoziţie: sigur pe el, se teme de tata; - adjectiv, însoţit de prepoziţie:

din alb s-a făcut galben; - adjectiv posesiv , însoţit de

prepoziţiile: asupra, contra, împotriva: s-a aruncat asupra duşmanului; - numeral, însoţit de prepoziţie:

vorbeam despre primul, vorbeam despre doi; - verb la infinitiv însoţit de

prepoziţie: îl bănuia de a ne fi înşelat; - verb la gerunziu: nu ne mai

săturam privindu-l; - verb la supin: m-am săturat de

citit; - pronume personal în cazul dativ:

i-am spus lui; - pronume personal în acuzativ:

florile sunt pentru tine Formele în acuzativ cu prepoziţia la sunt echivalente cu complementul indirect în dativ: Să nu spui la nimeni; d-na Lefter a dat hainele la o chivuţă Locul complementului indirect este, de obicei, după cuvântul determinat, dar poate să stea şi înaintea lui.

Page 126: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

122

Complementul indirect în cazul dativ, poate fi reluat sau anticipat de un pronume personal neaccentuat: Lui Ion i-am dăruit o carte interesantă; i-am dăruit lui Ion carte aceea. Complementul indirect nu se desparte, prin virgulă de cuvântul determinat.

Propoziţia subordonată completivă indirectă

Determină un verb, un adjectiv sau o interjecţie din propoziţia regentă şi corespunde, în principiu, complementului indirect. Se introduce prin: - pronume sau adjectiv

pronominal relativ la cazul acuzativ sau dativ, însoţit de prepoziţie: spune cui îi iese-n cale; se ocupă cu ce-i place lui; - pronume sau adjectiv nehotărât

în cazul dativ sau acuzativ însoţit de prepoziţie: povesteşte oricui îl ascultă; - prin conjuncţiile că, să, ca să,

dacă, de: ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat. (Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia); - prin adverb relativ: mă mir unde

l-ai găsit. Unele subordonate completive indirecte determină verbe sau locuţiuni verbale reflexive: a-şi bate joc; a se gândi, a se teme , a se bucura

Page 127: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

123

AGENTUL

Propoziţiile completive indirecte care determină verbe care exprimă îndoială sau o informare şi sunt introduse prin pronume interogative sau prin conjuncţiile dacă şi de sunt propoziţii interogative indirecte: mă mir cine ţi-a mai zis şi asta Subordonata completivă indirectă poate fi aşezată înainte sau după propoziţia regentă, sau poate fi intercalată între elementele componente ale acesteia. Când este aşezată înaintea regentei, se desparte, de obicei, prin virgulă, de aceasta; când este aşezată după regentă, nu se desparte, prin virgulă de ea. La nivelul propoziţiei, complementul de agent (necircumstanţial) determină un verb la diateza pasivă arătând de către cine este făcută acţiunea. Complementul de agent reprezintă subiectul logic al propoziţiei: a fost lăudat de părinţii lui. Complementul de agent se exprimă printr-un substantiv sau substitut al acestuia precedat de prepoziţia de sau de către: “Într-un punct anumit, mi se părea chiar că zmeurişul e vânzolit de o vietate puternică”. (C. Hogaş, Pe drumuri de munte) Într-o propoziţie cu predicatul exprimat printr-un verb la diateza pasivă,

Page 128: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

124

subiectul gramatical arată cine suferă acţiunea, iar complementul de agent (subiectul logic) arată cine este autorul acţiunii. Complementul de agent nu se desparte , prin virgulă, de verbul determinat. La nivelul frazei propoziţia completivă de agent indică persoana care face acţiunea exprimată de predicatul din propoziţia regentă: Priveliştea poate fi admirată de către oricine este interesat. Subordonata completivă de agent se introduce prin prepoziţia de şi prin locuţiunea prepoziţională de către şi se construieşte cu verbe la modurile indicativ, condiţional-optativ şi prezumtiv.

6.3. Contragerea propoziţiilor şi dezvoltarea părţilor de propoziţie

Cele două procedee sintactice au în comun ideea corespondenţei dintre părţile de propoziţie şi subordonatele respective. Contragerea presupune în primul rând modificări la nivelul predicatului prin transformarea lui într-un element nepredicativ. Statutul de propoziţie depinde de prezenţa predicaţiei, aşa încât pentru contragerea unei subordonate în partea de propoziţie

Page 129: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

125

corespunzătoare, este necesară eliminarea acesteia. Eliminarea predicatului se face fie prin menţinerea verbului într-o situaţie nepredicativă (mod nepersonal), fie prin înlocuirea lui cu un derivat substantival, nume de acţiune sau de agent sau cu un derivat adjectival. Important este să fie înlăturat orice element verbal, mai ales când e vorba despre verbul copulativ. Exemple de enunţuri contrase prin înlăturarea elementelor verbale( predicative): Băiatul pe care l-am întâlnit, mi s-a părut interesant – băiatul întâlnit mi s-a părut interesant; când am plecat în excursie mi-a spus să fiu atent – la plecarea în excursie mi-a spus să fiu atent; cine călătoreşte întâlneşte tot felul de oameni – călătorul întâlneşte tot felul de oameni; oamenii care sunt vorbăreţi mă deranjează - oamenii vorbăreţi mă deranjează. În ce priveşte elementul de relaţie, natura morfologică a fiecăruia, determină tipul de modificare concret: - de obicei dispar pronumele şi adverbele relative ; - conjuncţiile sunt înlocuite prin prepoziţii sau adverbe; Dezvoltarea sau expansiunea unei părţi de propoziţie într-o subordonată se face

Page 130: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

126

în sens invers adică prin intervenţia unui element predicativ şi al unui element de relaţie. Predicaţia presupune transformarea unei structuri nepredicative (la mod nepersonal) în verb predicativ, sau prin transformarea unui derivat verbal – substantiv sau adjectiv – în verb cu valoare de predicat. Predicaţia presupune de, asemenea, introducerea unui predicat sau a unui verb copulativ. În ce priveşte relaţia aceasta se realizează fie prin introducerea unui pronume sau adverb relativ, fie prin înlocuirea cu conjuncţii a prepoziţiilor sau a adverbelor relative. Exemple de expansiune: A călători cu trenul – să călătoreşti cu trenul; la plecarea în excursie – când am plecat în excursie; oamenii vorbăreţi – oamenii care sunt vorbăreţi. Modificările care au loc în cazul expansiunii reprezintă exact inversul celor care au loc în cazul contragerilor.

Page 131: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

127

Aplicaţii practice 1. Explicaţi conceptul de predicaţie!

2.Precizaţi valorile gramaticale şi semantice ale verbului a fi în

diferite contexte de apariţie.

Page 132: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

128

3. Precizaţi valorile verbelor a ramâne, a ieşi, a se face, a însemna

4.Identificaţi tipul de subordonată în enunţurile:

Era să te cred;

Rămâne cum am stabilit,

Ai rămas acelaşi;

Se zice că totul e o minciună,

Page 133: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

129

Ai zis că mergem azi la pescuit,

Îl ştiu pe cel care şi-a făcut asta;

Dau cartea cui mi-a cerut-o;

Cui îi duci cartea?

Page 134: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

130

Unitatea de învăţare nr. 7 Enunţul propoziţional Competenţe vizate:

- explicarea conceptului de enunţ propoziţional - identificarea părţilor de propoziţie şi a relaţiilor dintre ele - identificarea de structuri propoziţionale prin utilizarea de

criterii specifice - utilizarea corectă a procedeelor de contragere şi dezvoltare

a părţilor de propoziţie 7.1. Propoziţia

reprezintă o unitate lingvistică superioară sintagmei şi inferioară frazei. În principiu numim propoziţie o comunicare cu înţeles deplin în care există un predicat exprimat sau subînţeles.

Clasificarea propoziţiilor După scopul comunicării

propoziţiile sunt: enunţiative şi interogative. Propoziţiile enunţiative comunică ceva, dau o informaţie; cele interogative, cer o informaţie. Propoziţiile interogative pot fi. directe, când întrebarea este adresată direct: ai cartea?, mergi cu noi?. Propoziţiile interogative directe sunt propoziţii principale sau incidente; şi indirecte când întrebarea este pusă prin intermediul termenului regent. Te-am

Page 135: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

131

După gradul de afectivitate

întrebat dacă ai cartea. Propoziţiile interogative indirecte sunt subordonate (subiective, predicative, atributive, completive directe şi indirecte). Propoziţiile interogative sunt totale când întrebarea cere un răspuns de tipul da sau nu şi parţiale când întrebarea nu se referă la predicat ci la altă parte de propoziţia şi nu se poate răspunde prin da sau nu: când vii?, cine a plecat? În funcţie de faptul că vorbitorul aşteaptă sau nu răspuns la întrebare, interogativele pot fi propriu-zise când cer o informaţie, deci se aşteaptă răspuns şi false sau retorice atunci când vorbitorul comunică ceva sub formă interogativă: ce m-aş face fără voi. sau după atitudinea vorbitorului propoziţiile sunt afective (exclamative) dacă lasă să se vadă starea de spirit a vorbitorului, sentimentele sale: bucurie, tristeţe etc. şi neafective (neexclamative) dacă nu exprimă o stare sufletească sau o atitudine. Aceeaşi propoziţie poate avea nuanţă exclamativă sau neexclamativă, marcată la nivelul vorbiri prin intermediul intonaţiei, a accentului, iar la nivelul textului scris prin semne de ortografie si de punctuaţie specifice. Plouă . reprezintă o constatare impersonală, în timp ce plouă!

Page 136: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

132

După sens După aspectul

Reprezintă o informaţie faţă de care vorbitorul simte, bucurie, neplăcere etc propoziţiile enunţiative pot fi: - reale (asertive, narative) când

exprimă o situaţie reală fiind construite cu modul indicativ. Mă bucur că nu mai plouă, cuprinde două propoziţii reale. - optative când exprimă o dorinţă,

fiind construite cu modul condiţional-optativ sau conjunctiv: să trăiţi mulţi ani! aş merge cu tine; - potenţiale când exprimă

posibilitatea realizării unei acţiuni, posibilitatea existenţei a ceva etc., dacă sunt construite cu timpul prezent, sau viitor, ele exprimă o acţiune realizabilă, dacă folosesc un timp trecut exprimă o acţiune irealizabilă: n-aş crede aşa ceva, mai bine nu veneam; - dubitative, când exprimă

îndoială în legătură cu o anumită acţiune, stare etc. o fi ştiind el ceva, aşa o fi cum zici, să fi fost acum vreo zece ani; - imperative, când exprimă o

poruncă sau un îndemn sau o rugăminte. afirmativ sau negativ, propoziţiile sunt pozitive sau afirmative şi negative. Propoziţiile afirmative afirmă ceva, o constatare ninge, a venit Crăciunul, o

Page 137: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

133

dorinţă: aş merge, etc., în timp ce propoziţiile negative înlătură o afirmaţie n-aş merge, nu ninge. Propoziţiile negative se caracterizează prin mărci specifice, cuvinte negative: nu , niciodată, nicăieri, nicidecum, deloc. Propoziţiile afirmative se caracterizează prin lipsa negaţiei. Construcţia obişnuită a propoziţiilor negative este cu negaţia dublă. Pronumele adjectivele pronominale şi adverbele negative nu apar alături de un verb pozitiv, ca negaţii suficiente ci pe lângă un verb negativ, însoţit de negaţia nu sau n-, ca negaţii auxiliare: nu vine nimeni, nu mergi nicăieri.

Mioara Avram menţionează diverse situaţii în care negaţia are un regim special: • folosirea în vorbire, a două negaţii

suficiente, care se anulează reciproc construim împreună o afirmaţie: a dat, nu puţină atenţie acestui fapt, un rezultat obţinut nu fără greutăţi.

Adverbele de negaţie pot avea înţelesuri diferite în situaţii diferite: un oraş deloc necunoscut / un oraş necunoscut deloc. În propoziţiile interogative propriu-zise totale pot să apară diferenţe între aspectul pozitiv şi cel negativ, chiar

Page 138: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

134

După structură

dacă structura ar trebui să le opună. Aşa se întâmplă de pildă în propoziţii ca: îmi dai cartea?/ nu-mi dai cartea? Există situaţii în care pot apărea schimbări mai surprinzătoare cum ar fi utilizarea negaţiei cu valoare afirmativă şi invers: Numai asta-mi lipsea; cine ştie? dacă au sau nu o organizare care să scoată în evidenţă funcţiunile sintactice ale părţilor componente, putem vorbi despre propoziţii analizabile şi propoziţii neanalizabile. Propoziţiile neanalizabile sunt foarte puţine în limbă ca număr şi ca frecvenţă întâlnindu-se mai ales în limba vorbită. Un tip interesant de astfel de propoziţii evidenţiat în cercetările româneşti de lingvistică îl reprezintă adverbele de afirmaţie şi de negaţie, da , ba şi nu , adverbe absolut independente semantic (ba da, ba nu). Propoziţiile respective nu sunt numai principale – folosite în dialog - ci şi subordonate: sigur că da. Ele pot fi integrate unor fraze, prin coordonare. Propoziţiile neanalizabile compuse din interjecţii sau din vocative sunt tipuri cu nuanţe afective intense: ah! - Omule! Toate propoziţiile neanalizabile apar în câteva situaţii precise: • propoziţii principale independente,

Page 139: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

135

După numărul

constituind singure în enunţ: da; ah! Mamă!

• propoziţii principale independente, însoţind o propoziţie analizabilă : ah, mă doare!;

• propoziţii principale incidente A ştiut, da şi el.

• folosirea propoziţiilor neanalizabile constituie, de obicei un semn de pregătire insuficientă a vorbitorului.

• propoziţiile analizabile sunt simple când au numai părţi de propoziţie principale (amândouă sau numai una) şi dezvoltate când au în compunere şi părţi secundare.

părţilor principale de propoziţie cuprinse într-o propoziţie analizabilă distingem propoziţii bimembre când există, exprimate sau nu, ambele părţi principale şi monomembre atunci când este prezentă numai una dintre ele, exprimată sau nu. Când atribuim unei propoziţii categoria mono sau bimembră nu avem în vedere numărul total al cuvintelor sau al părţilor de propoziţie , ci numai numărul părţilor principale. O clasificare mai puţin întâlnită propune Mioara Avram când distinge între propoziţii verbale şi propoziţii nominale. Propoziţiile sunt verbale când au un predicat exprimat sau

Page 140: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

136

subînţeles, în componenţa căruia intră un verb predicativ sau copulativ şi nominale când nu foloseşte un verb pentru a atribui o calitate sau o existenţă: vorbă lungă, sărăcia omului.; bucuroşi de oaspeţi? Tipul cel mai frecvent de propoziţii îl reprezintă propoziţia verbală.

7.2. Fraza. Enunţul frastic

Fraza reprezintă o structură sintactică autonomă, compusă din două sau mai multe propoziţii. În general numărul predicatelor identificate într-o frază indică numărul propoziţiilor pe care le cuprinde fraza respectivă. În delimitarea propoziţiilor unei fraze trebuie să avem în vedere nu numai verbele la moduri personale ci şi interjecţiile cu valoare predicativă, sau adverbele predicative exprimate. În cadrul unei fraze putem identifica propoziţii principale care sunt independente şi, prin urmare, nu depind de altă propoziţie din punctul de vedere gramatical şi semantic şi propoziţii secundare (subordonate= al căror sens şi rol gramatical este determinat de relaţiile pe care le au cu celelalte propoziţii).

Page 141: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

137

Tipuri de frază

1. frază compusă numai prin raporturi de coordonare; cuprinde propoziţii de acelaşi fel: am venit de la Sinaia şi am simţit, drept în coşul pieptului aerul nociv al capitalei

1+2

2. frază formată numai prin raporturi de subordonare: am simţit cum am ajuns că am nevoie de un alt loc unde să trăiesc.

1 2 3 4

3. frază compusă prin raporturi de coordonare şi de subordonare: “ acum de grabă să-mi aduci pe fata împăratului Roş de unde ştii şi cum şti tu” (Ion Creangă, Povestea lui Harap Alb).

7.3. Propoziţii insuficiente

Propoziţiile lexicale nu au totdeauna autonomie lexicală. Unele dintre ele sunt insuficiente din punct de vedere semantic. Propoziţiile care cuprind un verb de declaraţie, marcă a complementului (completivei directe), exprimă de cele

1

2 3

Page 142: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

138

mai multe ori intenţia de continua comunicarea: atunci el spuse: l-am întâlnit şi i-am spus următoarele: Există propoziţii care sunt formate din elemente care presupun o continuare. Deşi sensul lor poate fi înţeles şi în lipsa acestor elemente, ele sunt insuficiente: am înţeles dar (n-am ce face). Insuficienţa unor propoziţii poate fi seimantică: noul deputat a declarat că …; noi am putea să...; gramaticală propoziţii regente ale unor subiective sau ale unor predicative: e destul că...; el pare că...;regente ale unor atributive sau completive indirecte etc.: acesta este cadoul pe care....; a făcut un gest menit să....

7.4. Cuvinete şi construcţii incidente

Cuvintele şi construcţiile sintactice care aduc o informaţie suplimentară în cadru unui enunţ de bază se numesc incidente. Ele sunt rotite cu o înclinaţie deosebită, putând ocupa orice poziţie în text. Chiar dacă, din punct de vedere gramatical cuvintele şi expresiile incidente nu sunt legate de propoziţia în interiorul căreia apar, ele arată totuşi, uneori, atitudinea vorbitorului, faţă de tot enunţul sau numai de un

Page 143: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

139

fragment al acestuia, sau aduc o explicaţie suplimentară , o completare, etc. E frumuşel, mânca-l-ar mama În general, cuvintele şi construcţiile incidente exprimă: • explicaţie : mulţumirea, că acesta e sentimentul încercat, mă face să spun asta; • apreciere asupra celor relatate: am găsit, spre norocul meu, paginile pierdute; • convingerea (în măsură mai mare sau mai mică): nu ştiu, zău, dacă să te cred; • intervenţia autorului în vorbirea unui interlocutor: mie, spunea tata, îmi place foarte mult Crăciunul.

Page 144: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

140

Aplicaţii practice 1. Prezentaţi conceptele de enunţ propoziţional şi enunţ frastic.

2. Utilizaţi criteriile de clasificare a propoziţiilor şi explicaţi-le

Page 145: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

141

3. Explicaţi, cu exmplificări, procedeele de contragere şi

dezvoltare

4. Explică conceptul de element de relaţie

Page 146: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

142

5.Defineşte concepul de propoziţie insuficientă

Page 147: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

143

Page 148: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

144

Bibliografie 1. Mioara Avram. Gramatica pentru toţi , Ed. Humanitas,

Bucureşti, 1997

2. Mircea Borcilă. Studii de stilistică, poetică şi semiotică, Ed.

Dacia, Cluj-Napoca, 1980

3. M. Cerkez, Cristina Ionescu. Exerciţii de gramatică a limbii

române, Ed. Diacon Coresi, Bucureşti, l992

4. M. Cerkez, Cristina Ionescu. Gramatică şi stilistică, Ed. All,

Bucureşti, 1997

5. Matei Cerkez, Limba română. Vocabular, Fonetică,

Semantică, Stilistică, Bucureşti, Credis, Universitatea

Bucureşti, 2008

6. Matei Cerkez, Elemente de lingvistică şi de comunicare,

Bucureşti, Sigma, 2008

7. Matei Cerkez, Silvia Stoian, Limba română contemporană.

Sintaxa, Proiectul pentru Învăţământul rural, MECt, Bucureşti

2007

8. Iulian Ghiţă. Sinteze şi exerciţii lexicale, lingvistice şi

stilistice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

9. Th. Hristea (coord.). Sinteze de limba română, Ed. Didactică

şi pedagogică, Bucureşti, 1981

10. Răzvan Săftoiu, Limbaj în acţiune, Ed. Universităţii Petrol-

Gaze, Ploieşti, 2008

Page 149: Matei Cerkez LRC Sep 2013

Elemente de Limba Română Contemporană – Matei CERKEZ

145

11. Silvia Stoian, Limba română contemporană. Morfologia,

Proiectul pentru Învăţământul Rural, MECt, Bucureşti,2006

12. G.I. Tohăneanu. Dincolo de cuvânt. Studii de stilistică şi

versificaţie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976

13. Gh. Trandafir. Probleme controversate de gramatică a limbii

române, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1982

14. Em. Vasiliu. Introducere în teoria textului, Ed. Ştiinţifică,

Bucureşti, 1990