Istoria romanilor 1821-1989

of 744 /744

Click here to load reader

Transcript of Istoria romanilor 1821-1989

Page 1: Istoria romanilor 1821-1989

<titlu> Istoria Românilor

MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

Page 2: Istoria romanilor 1821-1989

MIHAI MANEA BOGDAN TEODORESCU

Page 3: Istoria romanilor 1821-1989

De la 1821 până în 1989Manual pentru clasa a XII-a

EDITURA DIDACTICĂ SI PEDAGOGICĂ, R.A. - BUCUREŞTI 1996

Page 4: Istoria romanilor 1821-1989

Au colaborat la realizarea manualului: Adrian Pascu, profesor, gr.l, Alina loana-Şerbu, cercetător ştiinţific, Dumitra Teodorescu, profesor, gr. I

Referenţi:Prof. univ. dr. loan ScurtuProf univ Nichita AdăniloaieProf. Radu HomerProf. Minai Oproiu

Redactor, Prof. GabrielStan Tehnoredactor, Ancuţa Peţa Coperta, Dumitru Şmalenic

I.S B.N. 973-30-4690-6

Culegere şipaginare computerizată Secţia

Jotocukgere - %!A.I. - Imprimeria Coresi

Tipărit sub comanda nr. 60077/42240Regia Autonomă a ImprimeriilorImprimeria CORESI Bucureşti

Piaţa Presei Libere Nr.1ROMÂNIA

Page 5: Istoria romanilor 1821-1989

INTRODUCERE

SECOLELE AL XIX-LEA ŞI AL XX-LEA ÎN DEVENIREA

ISTORIEI ROMÂNILOR

Manualul de faţă îl continuă pe cel pentru clasa a XI-a, elaborat în 1991 şi editat un an mai târziu. Aşadar, după cunoaşterea preistoriei, protoistoriei, antichităţii, evului mediu şi a tranziţiei spre modernizare a societăţii din spaţiul carpato-danubiano-pontic, ne vom ocupa de modernitatea precum şi de con-temporaneitatea devenirii istorice pe aceste meleaguri. Trimitem, astfel, la intro-ducerea manualului precedent, care cuprinde, între altele, definirea cronologică a structurilor (epoci, perioade, etape) corespunzătoare. Atragem atenţia însă că această „definire" are un caracter orientativ; reprezintă o variantă - încă discutabilă- a periodizării istoriei românilor. De altfel, acelaşi lucru se întâmplă şi în privinţa studierii istoriei românilor.

In introducerea de faţă, ne vom opri numai asupra semnificaţiilor pe care secolele al XIX-lea şi al XX-lea le au în devenirea istorică a românilor.

începutul secolului al XIX-lea coincide cu noi incursiuni ale trupelor otomane la nord de Dunăre. Trece numai o jumătate de deceniu şi urmează o lungă ocupaţie militară ţaristă (1806-1812). Ea se încheia cu o nouă pierdere teritorială. Pământul românesc dintre Nistru şi Prut este anexat Imperiului Romanovilor.

în anul 1821, pentru „Dreptate" şi „Slobozenie" „cămaşa mort/Teste îmbrăcată de Tudor Vladimirescu care piere însă asasinat de eterişti. Programul său naţional şi social este împlinit de cei care suferă privaţiunile pricinuite de ocupaţia otomană în anii 1821-1822. Sunt reinstaurate domniile pământene. Din nefericire, sunt întrerupte de o nouă ocupaţie militară ţaristă (1824-1834), în timpul căreia Rusia anexează Delta Dunării şi Insula Şerpilor, demonstrând, totodată, la Săbăoani, unde sunt ucişi sute de săteni, ce înseamnă „protectoratul" ei.

împotriva acestei noi forme de dominaţie străină, protectoratul rusesc, care se adăugase exercitării suzeranităţii otomane, acţionează revoluţionarii de la 1848. Bucureştenii ucişi la 19 iunie şi 13 septembrie 1848 constituie, în această privinţă, o eternă mărturie. După cum, la miazănoapte de Carpaţii Meridionali, contra absolutismului habsburgic şi obtuzităţii nemeşeşti, vor avea aceeaşi soartă conaţionalii lor Ion Buteanu şi Petru Dobra, precum şi înţeleptul teolog sas Stephan Ludwig Roth. De cealaltă parte a baricadei, dar tot în numele unui ideal romantic, îşi găseşte un prea timpuriu sfârşit poetul ungur Petofi Sândor. întru dreaptă judecată, să reţinem numărul victimelor revoluţiei de la 1848-1849 în Transilvania, aşja cum este el publicat de periodicul „Kronstădter Zeitung": 5411 români, 304 maghiari, 310 saşi, 93 de alte naţionalităţi.

Din toamna anului 1848 până în primăvara anului 1851, trupele otomane şi ţariste nu părăsesc teritoriile de la est şi sud de Carpaţi. în interiorul arcului carpatic, armatele habsburgice impun regimul politic neoabsolutist. Ostile Rusiei revin în 1853-1854, când ocupă, ca „zălog", Moldova şi Ţara Românească. Din august 1854 şi până în martie 1857, întreg spaţiul românesc este ocupat de

Page 6: Istoria romanilor 1821-1989

armatele Austriei. Exponenţii naţiunii române - poeţii Vasile Alecsandri şi Dimitrie Bolintineanu, scriitorii Ion Ghica şi Costache Negri, sprijiniţi de istoricul Eudoxiu Hurmuzaki ori de marele industriaş şi bancher Gheorghe Simeon Şina - reuşesc ca, printr-o amplă activitate diplomatică (Viena - 1855, Constantinopol şi Paris 1856), să facă din propria cauză o problemă de însemnătate europeană.

Unirea Moldovei cu Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859, amplă operă reformatoare din timpul domniei lui Alexandru loan Cuza şi al guvernării lui Mihail Kogălniceanu, contribuie, în mod hotărâtor, la edificarea României moderne. Forme de viaţă socială şi de cultură, moştenite de secole, sunt transformate din temelii. Apar noi instituţii administrative, artistice, bisericeşti, juridice, militare, politice, de învăţământ, sănătate ş.a.m.d.

Schimburi de atitudine şi de mentalitate, explicabile în contextul continental complex şi contradictoriu, duc la întronarea dinastiei străine. Urmare proximă a înscăunării principelui Carol I, la 10 Mai 1886, Constituţia din acelaşi an încheie practic „deceniul restructurării naţionale" şi îl deschide pe cel care pregăteşte „epopeea Independenţei". Ţara este înzestrată cu cel mai înalt for ştiinţific, Societatea Academică Română (1867) cuprinzând membri din toate teritoriile locuite de români. Zece ani mai târziu, guvernul condus de I.C. Brătianu îşi asumă răspunderea confirmării, pe câmpul de luptă, a votului Camerei de la 9 Mai 1877. George Şonţu, Nicolae Valter Mărăcineanu, Dimitrie Giurescu, Constantin Ene şi alţi zece mii de eroi (peste 4 000 de morţi şi aproape 6 000 de răniţi) plătesc „tributul de sânge" la Griviţa, Rahova, Smârdan. Prin tratatele internaţionale (San Stefano şi Berlin, 1878), României moderne îi sunt recunoscute deplina neatârnare ca stat şi suveranitatea sa asupra Dobrogei, asupra teritoriului fostului sangeac al Tulcei, asupra Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor.

Ulterior este proclamat Regatul (1881). Legea fundamentală a ţării, modificată în 1879 şi 1884, confirmă pluralismul politic. Afirmate deja prin cele două partide (Naţional-Liberal şi, respectiv, Conservator) care asigură alternativa guvernamentală după instaurarea regimului monarhiei constituţional-parla-mentare, liberalismul şi conservatorismul/junimismul se consolidează ca doctrine politice. Triumfă concepţiile privind protecţionismul economic şi încurajarea industriei naţionale. Pe acest fundal,opera lui Mihai Eminescudobândeşte durată infinită. Din ea se naşte curentul naţionalist-democrat. Concomitent, din alte izvoare, fireşte, se conturează ţărănismul, iar social-democraţia se pronunţă pentru reformarea societăţii româneşti din interiorul acesteia, pe temeiul justiţiei sociale şi al solidarităţii naţionale.

Totodată, românii din afara graniţelor statului naţional modern continuă lupta pentru emancipare politică şi spirituală. La cunoscutele tactici - „activismul" şi „pasivismul de protestare"- - ei adaugă noi forme de acţiune. Acestea se desfăşoară sub egida partidelor naţionale ale românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania şi din celelalte teritorii aflate, încă, sub dominaţie străină. Are loc mişcarea memorandistă (1892-1894). în 1898, cu prilejul aniversării unei jumătăţi de veac de la Revoluţia de la 1848, sunt readuse în prim-plan faptele şi ideile tribunilor de pe „Câmpul Libertăţii" (Blaj-Filaret).

Page 7: Istoria romanilor 1821-1989

a Privit chiar strict cronologic, secolul al XIX-lea rămâne aşa cum îl caracterizează i. Ghica: „cel mai mare şi mai luminos dintre toate" veacurile istoriei milenare a românilor.

Prin evenimentele cruciale de la 1821-1822 şi 1848-1849, din 1859, 1866 sau 1877-1878, acest veac întruneşte, şi la români, trăsăturile afirmate de istoricul german Leopold von Ranke sub sintagma „secolul naţiunilor". Din acest punct de vedere însă, în istoria noastră naţională, secolul amintit depăşeşte cunoscuta limită cronologică finală (1900); el continuă până în 1918.

Desigur, pe plan universal, există şi alte definiri ale veacului al XIX-lea: pentru spiritul său dominant, este denumit „secolul romantic"; din punct de vedere psiho-social, frecvente sunt sintagmele „secolul raselor" şi „secolul individualismului"; rar se vorbeşte despre „secolul economiei politice"; cât priveşte infrastructura, este folosită adesea expresia „secolul roţii".

SecolulXX. Aidoma veacului care îl precede, ultimul secol din mileniul doi al erei noastre cunoaşte, în lume, mai multe denumiri. între altele, este considerat „secolul artei noi". în această privinţă, poporul român îl are ca ilustru reprezentant pe Constantin Brâncuşi, stabilit la Paris chiar la începutul veacului. Tot în capitala Franţei, în 1906, Traian Vuia realizează primul zbor cu mijloace proprii de bord, înscriindu-se definitiv în ceea ce avea să fie numit „secolul aviaţiei", mai ales după ce, lângă Paris, Henri Coandă va realiza cel dintâi zbor experimental al unui avion cu reacţie inventat de el.

între timp, în ţară se înregistrează primul „semn de sânge" al veacului. Ţărani răsculaţi la 1907 sunt ucişi sau răniţi de armată, din ordinul autorităţilor presate şi de un factor extrem de periculos (armatele Austro-Ungariei ocupă poziţii de atac pe linia Carpaţilor, iar cele ale Rusiei, la Prut). „Dumnezeu să-i ierte", scrie N. lorga în ziarul „Neamul Românesc", îndemnând la o reconciliere din care rezultă prezenţa eroică a fiilor satelor în Războiul pentru Reîntregirea Naţională (1916-1919). Mobilizaţi de un guvern condus de Ion I.C. Brătianu şi comandaţi, între alţi generali, de Alexandru Averescu, peste 800 000 de ostaşi participă la cele trei campanii de pe frontul românesc, 300 000 dintre ei jertfindu-şi viaţa pentru supremul ideal naţional.

Marea Unire din 1918, sub sceptrul regelui Ferdinand, este rodul unei generaţii de excepţie. Din ea fac parte medicul Daniel Ciugureanu, profesorul de matematică Ion Inculeţ, „misteriosul şi plinul de omenie" Pantelimon Halippa, toţi ceilalţi deputaţi din Sfatul Ţării de la Chişinău, care la 27 Martie (st.v.) voteaz Unirea Basarabiei cu România; Mitropolitul Vladimir Repta, Dionisie Bejan, Cavaler lancu Flondor, istoricul Ion Nistorşi alţi participanţi la Congresul Generai de la Cernăuţi, prin votul cărora Bucovina se uneşte cu România la 15/18 noiembrie; militantul octogenar Gheorghe Pop de Băseşti, profesorul de istorie şi publicistul Vasile Goldiş, /uliu Maniu, dr. losif Jumanca, precum şi toţi cei care, Prin opţiunea plebiscitară de la Alba-lulia, la 1 decembrie (st.n.) „decretează Unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească" cu Patria-Mamă, România.

1 Decembrie 1918 marchează, astfel, în istoria românilor, trecerea de la ePoca modernă la contemporaneitate (epoca de actualitate, epoca zilelor noastre).

Page 8: Istoria romanilor 1821-1989

c Desăvârşirea' unităţii de'- stat, recunoscută (în cele din. urmă) şi de comunitatea internaţională, la capătul unei energice acţiuni diplomatice, oferea naţiunii române, pentru prima oară reunită în întregimea ei în margini teritoriale fireşti, cel mai propice cadru af propăşirii sale.

Peste dificultăţile inerente începutului, reforma politică (acordarea votului universal şi Constituţia din 1923) şi reforma socială (cu deosebire legea definitivă de înfăptuire a reformei agrare din 1921) statuau o monarhie constituţională cu deplina separare a puterilor în stat, al cărei izvor era sufragiul universal egal, direct şi secret. Conştientizarea sa era strâns legată de dreptul la proprietate acordat celui mai numeros electorat - ţărănimea.

O creştere economică, întreruptă doar de catastrofala criză din anii 1929-1933, a oferit României cei mai înalţi indici de dezvoltare. în anul 1938 ţara noastră era cu totul independentă din punct de vedere energetic, se număra printre marile producătoare de cereale şi petrol din Europa şi din lume şi dezvolta o industrie prelucrătoare şi de maşini (aviaţie şi locomotive Diesel) în plin avânt.

Realizărilor deosebite în plan politic, social şi economic li se adaugă cele culturale, nu mai puţin prestigioase. Marile generaţii spirituale ale înfăptuirii Unirii se aflau într-o emulaţie fericită cu mai tinerii lor confraţi născuţi la începutul secolului XX, din această competiţie ivindu-se valori perene ale culturii universale, precum istoricul Nicolae /orga, filosoful şi literatul Lucian Blaga, muzicianul George Enescu, sculptorul Constantin Brâncuşi. Acum se formează în România mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii postbelice, biologul Gheorghe Palade - încă singurul român deţinător al Premiului Nobel, reputatul istoric al religiilor Mircea E/iade, filosoful şi eseistul Emil Cioran sau dramaturgul de anvergură mondială Eugen lonesco.

Din păcate, sub o puternică presiune internaţională care va acţiona vreme de aproape 50 de ani, constant, împotriva intereselor româneşti, dar şi drept consecinţă a unei nefaste politici care a căutat, mereu, compromisul avantajos, realizând mai mereu contrariul, România va aluneca pe panta unor regimuri autoritare şi dictatoriale.

Primul dintre ele, cel instalat în februarie 1938, s-a încheiat cu amputările teritoriale din vara 1940, expresie a politicii de forţă şi dictat promovate de Germania şi Uniunea Sovietică în Europa centrală şi sud-estică.

Cedarea Basarabiei, apoi a Transilvaniei nord-estice şi, în cele din urmă, a celor două judeţe din sudul Dobrogei a antrenat prăbuşirea lui Carol al II şi a deschis perspectiva dictaturii antonesciene. Animat de cele mai bune intenţii (între care refacerea unităţii de stat era cea mai importantă), regimul politic al mareşalului Antonescu a fost confruntat cu consecinţele raporturilor de forţă dintre Marile Puteri în timpul războiului mondial, precum şi cu complicaţiile intervenite între Uniunea Sovietică şi Germania. Actul de la 23 August 1944, născut din dorinţa de a asigura ţării o situaţie cât mai bună în perspectiva unei victorii aliate, a condus însă, la lichidarea grabnică a democraţiei abia înfiripate, la abolirea monarhiei şi instaurarea unei noi dictaturi, - de stânga, prin sovietizarea societăţii româneşti.

încălcarea brutală a celor mai elementare drepturi şi libertăţi cetăţeneşti s-a însoţit cu marginalizarea valorilor naţionale şi preluarea unui model străin. în

Page 9: Istoria romanilor 1821-1989

virtutea sa trebuiau create noi instituţii şi construită o economie întemeiată pe Un centralism excesiv, în care rolul priontar revenea unei industrii mare, consumatoare de .materii prime, dar necompetitivă, ceea ce a adâncit, în timp, contradicţii şi a determinat conflicte practic imposibil de soluţionat.

Când, la jumătatea deceniului şapte al acestui secol, a devenit vizibilă nevoia unei deschideri şi când România a adoptat o politică externă mai puţin obedientă faţă de fosta U.R.S.S., din care n-au lipsit chiar manifestări independente, de noua situaţie a beneficiat exclusiv un clan care,-sub ochii uimiţi ai unui popor întreg, reitera practicile absolutismului monarhic, alăturându-le celui mai rigid neostalinism în construcţia „noii societăţi".

Uriaşa putere de cumpătare şi de toleranţă a românilor a atins limita în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Un regim politic impus prin forţa unor înţelegeri, din care fusesem cu ostentaţie excluşi, s-a prăbuşit ca un castel de cărti de joc, o dată cu ieşirea din scenă a marionetelor, care se străduiau să-i dea consistenţă.

Nu fără convulsii şi tragice sfâşieri, evenimentele de acum aproape trei ani au deschis perspectiva unor transformări structurale, în speranţa unei fireşti continuităţi şi reveniri româneşti pe marile itinerarU ale istoriei, în direcţia democraţiei şi progresului.

Page 10: Istoria romanilor 1821-1989

V, - ■n-1

Page 11: Istoria romanilor 1821-1989

flb,.

1,

Page 12: Istoria romanilor 1821-1989

■'-. \,i <V, . t r -

Page 13: Istoria romanilor 1821-1989

va rţf

Page 14: Istoria romanilor 1821-1989

•îl'

Page 15: Istoria romanilor 1821-1989

-3Î

HABITAT SI POPULAŢIE, STRUCTURI, EXISTENŢA COTIDIANĂ, IMIGRĂRI

- ŢĂRILE ROMÂNE ÎN PRIMII ANI Al SECOLULUI AL XIX-LEA.- HABITATUL SI POPULAŢIA.- CARACTERUL PREVALENT RURAL AL HABITATULUI.- AŞEZĂRI CU CARACTER URBAN SI SEMIURBAN.- STRUCTURA ETNICĂ A POPULAŢIEI.- DATE PRIVIND STRUCTURA CONFESIONALĂ A LOCUITORILOR SPAŢIULUI,

CARPATO-OANUBIANO-PONTIC.- STRUCTURA SOCIALĂ A POPULApEI ROMÂNEŞTI.

Ţările Române în primii ani ai secolului al XIX-lea. în primele decenii ale secolului al XIX-lea, istoria oamenilor pământului de la Dunăre, Pont şi Carpaţi marchează, în dezvoltarea sa, o însemnată etapă a habitatului uman, îndeosebi a celui urban. Acesta este, de altfel, rezultatul principal al creşterii demografice din secolul al XVII-lea-al XVIII-lea, al progresului economic şi al mobilităţii sociale, al cursului politic promovat de regimul austriac şi de cel otomano-fanariot, prin reformele administrative, fiscale, sociale, culturale şi religioase specifice „despotismului luminat". La începutul secolului al XIX-lea însă, progresul general al societăţii româneşti resimte şi influenţele negative ale unor factori externi. Ne gândim, în primul rând, la invaziile repetate ale armatelor străine.

în iarna 1801/1802, trupele paşei de Vidin, Pasvan Oglu, pradă Oltenia. Craiova este arsă, Mănaf Ibrahim, aghiotantul paşei amintite, distruge Tg. Jiu. Panica provocată în rândurile populaţiei locale este cvasigenerală. însuşi M/hai Şuţu, aflat la a treia domnie în Ţara Românească, ultima în anii 1801-1802, părăseşte tronul. Ca urmare, timp de câteva luni, domnul Moldovei, Alexandru Şuţu (1801-1802), îndeplineşte şi funcţia de caimacam pentru principatul de la sud de Milcov. în această perioadă, numeroase familii de mari boieri, de la miazăzi de Carpaţi - Brâncoveanu, Câmpineanu, Dudescu, Ghica, Obedeanu, Ştirbei ş.a. - trecuseră munţii, refugiindu-se la Sibiu şi Braşov. Din ultimul centru urban menţionat, reprezentanţii lor se adresează lui Napoleon Bonaparte, solicitând protecţie „împotriva tâlhăriilor turceşti".

Demersurile ulterioare ale diplomaţilor francezi aduc numai o scurtă perioadă de linişte,relativă,în Câmpia Dunării. Prin hatişeriful de la Gulhanei i septembrie 1802), Poarta reconfirmă „privilegiile" cuprinse în firmanele din 1774,

Page 16: Istoria romanilor 1821-1989

1783 şi 1791- Este stabilit regimul obligaţiilor materiale ale „Valahiei" şi Moldovei fată de Imperiul Otoman, fiind exclusă orice altă cerere de bani din partea curţii suzerane. Totodată, este recunoscută autonomia celor două ţări carpato-dună-ne, imixtiunile otomane în treburile lor interne fiind, de asemenea, interzise. Durata domniei este fixată la şapte ani. Anterior expirării acestui termen, mazilirea domnilor este condiţionată de acordul comun al Rusiei şi Porţii. în acest context, nu mai surprinde faptul că, imediat, noii domni de la Bucu-reşti - Constantin Ipsilanti (1802-1806, 1807) - şi laşi - Alexandru Moruzi (1802-1806, 1807) - adoptă o politică filo-rusă. Ei nemulţumesc, astfel, pe primul împărat al francezilor, care îl convinge pe sultan să-i îndepărteze din scaun (12 august 1806). Ţarul Alexandru I (1801-1825) invocă încălcarea hatişerifului sus-menţionat şi ordonă trupelor ruse să invadeze Moldova, apoi Tara Românească.

Războiul ruso-otoman (1806-1812) desfăşurat pe teritoriul locuit de români, provoacă acestora mari pierderi umane şi materiale. Mai mult, deşi la început anunţase că acţionează pentru apărarea religiei şi drepturilor românilor, Curtea de la Sankt-Petersburg pretinde, totuşi, anexarea Principatelor invadate. Presaţi de Napoleon I, care declanşează campania din Rusia, diplomaţii lui Alexandru I încheie pace cu otomanii (Bucureşti, 16 mai 1812) mulţumindu-se numai cu încorporarea unei părţi din Moldova. Este vorba despre regiunea dintre Nistru şi Prut (Basarabia), pământ românesc pe care B.P. Hasdeu îl defineşte a fi „cu picioarele muiate în Marea Neagră şi cu fruntea umbrită de codrii Bucovinei".

Noul rapt teritorial este urmat de schimbări demografice. Pe lângă mişcările tradiţionale ale populaţiei autohtone, respectiv emigrări în zone mai puţin expuse asupririi sociale şi naţionale, au loc imigrări repetate, colonizări iniţiate de către autorităţile de ocupaţie. Alogenii şi cele câteva sute de aşezări întemeiate de aceştia nu pot schimba însă ponderea evidentă a românilor în ansamblul locuitorilor spaţiului carpato-danubiano-pontic. Băştinaşii îşi păstrează obiceiurile, continuitatea caracterizându-le întreaga lor existenţă cotidiană. Este rezultatul firesc al adaptării la complexitatea condiţiilor de viaţă oferite de teritoriul locuit (habitatul). în consecinţă, se impune să cunoaştem structurile acestui habitat şi pe cele ale populaţiei.

n- -• * ; Pentru primele două decenii ale secoluluial XIX-lea există mai multe izvoare de demografie istorică: inventare (catagrafii) eparhiale, recensăminte (conscripţii) fiscale, schiţe statistice ş.a. Multe dintre acestea însă au un caracter regional şi se referă, adesea, numai •a familiile contribuabile. Datele conţinute sunt, aşadar, incomplete. Totuşi, Pe temeiul lor, putem cunoaşte cu aproximaţie structura etnică, confesională Şi socială a locuitorilor, repartizarea acestora pe oraşe, târguri, sate. Cu rezervele de rigoare trebuie privit şi următorul tablou sinoptic privind Şezările rurale, semiurbane şi urbane din- spaţiul carpato-danubiano-pontic, până la 1821:

»11

Page 17: Istoria romanilor 1821-1989

ENTITATEA * ISTORIC6-GEOGBAF(CA

> STRUCTURA HABITATULUI

TOTAL

AŞEZĂRI

din care.

târguri şi oraşe _, aşezări rurale s

număr % număr %

* BANAT BASARABIA BUCOVINA CRIŞANA DOBROGEA MARAMUREŞ MOLDOVA TRANSILVANIA ŢARA ROMÂNEASCĂ

729 707 316 460 453 403

1455 2 182 2

779

56 227 5 7 24

* 25 63 34

7,68 3,11 2,21 1,09 4,55 5,95 1,72 2,89 1,22

673 685 309 455 446 379

1,430 2119 2

745

92,32 96,89 97,79 98,91 98,45 94,05 98,28 97,11 98,78

TOTAL GENERAL 9 484 243 2,56 9 241 97,44

,: Din cele aproape 9 500 aşezăriatestate documentar în perioada care ne interesează, peste 97% reprezintă sate. Acest procent denotă caracterul prevalent rural al habitatului din spaţiul carpato-danubiano-pontic. O asemenea trăsătură se explică prin făptui că economia însăşi are un pronunţat caracter agrar.

Procentul aşezărilor rurale diferă însă de la o entitate istorico-geografică la alta. Astfel, media pe întreg spaţiul amintit este depăşită de procentul înregistrat în cele cinci cercuri administrative din comitatul Bihor, cele două sangeacuri dobrogene (Silistra şi Tulcea), în cele 17 judeţe din Muntenia, unde numărul aşezărilor rurale fireşte între anii 1815-1821, în cele 16 ţinuturi din Moldova •dintre Prut şi Carpaţi şi în Bucovina. Spre 1826, numărul aşezărilor rurale scade în Transilvania.

Datele aceluiaşi tablou sinopticconfirmă şi creşterea diferenţiată a numărului târgurilor. Procentele cele mai semnificative sunt, în această privinţă, cele din Banat şi Maramureş. Diferenţieri există însă chiar între subdiviziunile administrative ale acestor două entităţi istorico-geografice.

Astfel, în comitatul Arad documentele confirmă existenţa unui singur „oraş liber regesc", dar şi un număr de târguri mai mare cu zece, decât cel al aşezărilor cu caracter semiurban din comitatele Timiş şi Torontal, luate la un loc, unde sunt atestate trei oraşe. De asemenea, în comitatul Şătmar, integrat Maramureşului încă din timpul Drăgoşeştilor, există - la începutul secolului al XIX-lea „două oraşe libere regeşti" şi un „oraş liber minier". în schimb, comitatul care poartă numele amintitei entităţi istorico-geografice nordice, Maramureş, are numai „cinci oraşe-târguri".

în comitatul Alba de Jos sunt atestate patru oraşe şi zece târguri, dar în comitatur Alba de Sus lipsesc asemenea structuri ale habitatului. Numai târguri, fără oraşe, figurează în izvoare demografice referitoare la comitatele Caraş< Chioar, Crasna, Hunedoara şi Zarand, la scaunul Arieş, în judeţul Ialomiţa ori la cazatele Ostrovşi Mangalia-. în Basarabia, un izvor cartografic din 1817 confirm3

existenţa a 17 târguri şi 5 cetăţi.

Page 18: Istoria romanilor 1821-1989

Numărul cşl mai mare de oraşe (11, dintre care şise „regeşti şi cinci oraşe-municipii)- se înregistrează, pe „Pământul Crăiesc" respectiv scaunele jOrăştie, Sebeş, Miercurea Sibiu, Nocrich, Mediaş, Cincu, Sighişoara, Rupea, districtele Braşov şi Bistriţa. împreună cu târgurile, centrele urbane reprezintă, în zona respectivă, puţin peste 8% din numărul total al aşezărilor (276, din care 253 "sate). Procente peste media continentală, de la acea dată, întâlnim însă numai în districtul Braşov (16,66%) şi în scaunul Mediaş (25,9%).

Se constată că numărul târgurilor este mai mare decât cel al oraşelor. Ambele tipuri de habitat sunt depăşite numeric, copleşite chiar, de habitatul rural. Gradul redus de urbanizare, ca fenomen demografic petrecut pe aceste meleaguri - anterior anului 1821 - permite desprinderea clară a funcţiilor oraşului. Fără îndoială, acesta reflectă dezvoltarea meşteşugurilor şi co-merţului. Există, totodată, elemente care denotă o intensă activitate agricolă, îndeosebi horticolă (floricolă, legumicolă, pomicolă) şi viticolă, precum şi una pastorală.

Printre vii şi „frumoase grădini", admirate de un conte francez în toate'oraşele străbătute, de la Timişoara şi până la Bucureşti, adăposturi pentru vite, pentru oi, au în preajmă ateliere metalurgice, manufacturi de postav, hârtie,sticlă, salpetru, potasă,- piele, bere, var, ceară etc; sedii ale breslelor şicompaniilor comerciale sunt situate în preajma pieţelor centrale, printre edificiiecleziastice sau laice, de tradiţie medievală ori baroc, şi case ţărăneşti (unachiar în centrul capitalei Ţării Româneşti, lângă Mănăstirea Sf. Sava). La laşi, dincele şase mii de case, despre care scrie un călător străin, numai trei sute suntconstruite din piatră; printre ele, numai treî băi publice.

Pe măsură ce va fi promovată o viaţă intelectuală tot mai bogată şi o estetică arhitecturală proprie, se va ajunge la o structurare valorică a spaţiului urban. Deocamdată, oraşele - şi unele târguri - dobândesc numai un statut administrativ (reşedinţe de cazale, comitate, districte, judeţe, sangeacuri, scaune, ţinuturi ş.a.m.d.). Din punct de vedere juridic, unele oraşe şi târguri au statut de aşezări libere; altele, cum vom vedea, luptă însă pentru emancipare de sub stăpânirea marilor proprietari funciari. De asemenea.oraşele şi târgurile se deosebesc între ele şi prin numărul de locuitori. Majoritatea lor covârşitoare, inclusiv Cernăuţi (5 743 locuitori în 1810), Satu Mare (8 370) şi Timişoara (8 480), au sub zece mii de locuitori (cifră tipică pentru Europa Apuseană). Peste această cifră, între 10.000 şi 20.000 de locuitori au oraşele Cluj (circa 13.000), Sibiu şi Braşov (ultimul depăşind 18.000 de locuitori, la 1820). O populaţie mai mare de 20.000 de locuitori avea oraşul laşi, în timp ce oraşul Bucureşti depăşise deja 30.000 de locuitori.

Creşterea numărului locuitorilor oraşelor redă mai convingător procesul de urbanizare. Faţă de procentul aşezărilor neagricole din Moldova (1,72%), unaoară, indicele concentrării populaţiei în oraşele şi târgurile Principatului respectiv este superior (9,11% în 1803).'

„ . Există statistici care redau număruls i h t - ri' r conform structurii etnice a locuitorilor, lată, spre exemplu, o asemenea !

statistică pentru Banat, la cumpăna dintre veacurile al XVIII-lea şi e

13

Page 19: Istoria romanilor 1821-1989

------------------------m—Aşezările după structurile

Româneşti Româno-sârbeşti

Sârbeşti Sârbo-germane

Româno-sârbo-germane

Procentul din totalul aşezărilor bănăţene

73,35% 3,56% 19,91% 1,31% 1,87%

Din cele arătate rezultă că, în Banat, circa 3/4 din localităţi cuprindeau populaţie românească.

Semnificativă este, în aceeaşi ordine de idei, şi structura gospodăriilor din Basarabia, în anul 1817, potrivit căreia, din totalul de 96 528 gospodării basarabene, luate în calcul, cele româneşti reprezentau, aşadar, peste 94%.

Gospodăriile după structura etnică a membrilor lor

„Moldoveneşti" (româneşti)

Evreieşti Greceşti Armeneşti Bulgăreşti Şi găgăuze

Numărul 91.048 3.826 640 530 482

Să reţinem că, anterior, în Bucovina existau următoarele procente privind numărul familiilor după structura lor etnică: familii de români - 77,3%; ruteni şi alţi ucrainieni, din Imperiul Habsburgic-15,8%; evrei-3,7%; ţigani-2%; armeni - 0,4%; alte naţionalităţi - 0,8%.

în cele 16 ţinuturi din Moldova sunt atestaţi, în 1820, aproximativ 700 000 de locuitori români. Pentru anul următor, populaţia din Ţara Românească este estimată la aproape 1 800 000 de locuitori.

Pentru Dobrogea, datele sunt incomplete. Cele referitoare la români, de exemplu, provin numai din câteva cazale (Tulcea, Isaccea, Macin, Babadag, Hârşova şi Mangalia), unde sunt atestaţi în număr de aproape 18 000. Alături de români trăiesc turco-tătari (în număr aproximativ egal cu cel al românilor), bulgari, cazaci şi greci (câteva mii fiecare grup etnic), ţigani, evrei, şi armeni (între 800 şi 400 de suflete, fiecare). Să reţinem însă faptul că, în Dobrogea, datorită păstoritului transhumant, locuiesc anual între 2 900 şi 5 000 de mocani, veniţi cu oile din Moldova, Transilvania şi Ţara Românească.

împreună cu locuitorii de acelaşi neam din Banat, românii din Transilvania, Crişana şi Maramureş, totalizează, la începutul secolului al XIX-lea, peste 2 200 000 de locuitori. Astfel, ponderea românilor, în ansamblul populaţiei spaţiului carpato-danubiano-pontic, este următoarea:

TERITORIILE TOTAL LOCUITORI DIN CARE ROMÂNI

Moldova şi Ţara Românească Banat, Transilvania, Crişana şi Maramureş Bucovina, Basarabia şi Dobrogea

2.695.130

2.807.075

759.955

2.575.020

2.202.542"

639.438 _______.TOTAL GENERAL 6.262.160 5.417.000

Cifră atestată în perioada istorică imediat următoare.

14

Page 20: Istoria romanilor 1821-1989

Un număr însemnat de locuitori români este atestat, totodată, în Mace-nia Pe văile Timocului şi Măritei sau la est de Nistru; de asemenea, în GaliţiaSlovacia, de unde, printr-un proces asemănător de emigrare, locuitori de alte5' .. se vor îndrepta spre spaţiul istorico-geografic românesc. împreună cu cei

6 ste 5.4 milioane de locuitori autohtoni, alogenii se vor integra unei vieţiP ijtjco-naţionale complexe, dar nu lipsită de contradicţii generate de dominaţia

? rtial, cnjar ocupaţia) imperiilor absolute vecine.Date privind structura confesională a locuitorilor spaţiului carpato-da-

ubian» i-pontic. Majoritatea covârşitoare a populaţiei de la Dunărea de Jos, Pont şi Carpaţi aparţine, în continuare, confesiunii tradiţionale, respectiv cea a credincioşilor creştini ortodocşi. Aceştia sunt îndeosebi români, a- căror viaţă religioasă este coordonată de Mitropolia Ungro-Vlahiei şi de Mitropolia Moldovei, în 1821, este întemeiată Mitropolia Basarabiei, în frunte cu Gavriil Bănu-lescu-Bodoni (1746-1821). De sub autoritatea Mitropolitului Moldovei au fost scoşi, anterior, şi românii ortodocşi din Bucovina. Episcopia acestora, cu re-şedinţa la Cernăuţi, împreună cu cele şase protopopiate ale sale (între care cele ale Ceremuşului, Nistrului, Sucevei), împreună cu ortodocşi din Banat (români şi sârbi), Crişana, Maramureş şi Transilvania (români, în majoritatea lor, şi greci) sunt trecuţi în subordinea Scaunului mitropolitan de la Karlowitz. La Sibiu se menţine numai o Episcopie Ortodoxă. Mitropolia Ortodoxă care funcţiona la Alba-lulia fusese desfiinţată cu prilejul Uniaţiei, când o parte dintre românii ar-deleni, pentru a obţine egala îndreptăţire în faţa legilor, deveniseră greco-catolici.

într-un izvor demografic publicat la Sibiu, referitor la anii 1786-1833, se arată că: „mai numeroşi sunt adepţii religiei greco-neunite", respectiv ai Bisericii Ortodoxe „căreia îi aparţine aproape trei cincimi dintre români şi ţigani şi apoi toţi grecii. Numărul acestora poate, desigur, să se ridice la 800 000 de suflete, dacă nu şi mai mult". Celelalte 2/5 ale populaţiei româneşti şi locuitori aparţinând diferitelor grupuri etnice creştine din Transilvania alcătuiesc adepţii confesiunii greco-catolice (uniţi cu Biserica Romei), care înregistrează „sporul numărului (...) cel mai important (...) datorită trecerii unor comune întregi" la această religie.

După numărul adepţilor, în Transilvania urmează religia evanghelico-lu-therană, de care „ţin, cu puţine excepţii, saşii (..) circa 250 000 de suflete", la care se adaugă „şi câteva comunităţi ungare de această religie". Cât priveşte religia romano-catolică, aceasta are, în interiorul arcului carpatic, la începutul secolului al XIX-lea, 18 081 de adepţi, cu deosebire maghiari şi secui. Tot în scaunele secuieşti, dar şi în comitatele Alba de Jos, Cluj etc, îşi au credincioşii celelalte două religii reformate: calvină şi unitariană (sunt atestaţi 140 043 unitarieni). Potrivit aceluiaşi izvor, religia mozaică are aproximativ 3 000 de prozeliţi dintre „evreii ce trăiesc risipiţi prin Transilvania".

Comunităţi de catolici şi mozaici sunt prezente, totodată, în Moldova şi în c

vina; armenii îşi organizează temeinic instituţiile religioase în Basarabia.Majoritatea confesiunilor amintite există şi în Dobrogea primelor două decenii

e Veacului al XIX-lea. în plus, remarcăm coreligionarii ortodocşi de rit vechi,Prezentaţi de cazacii crosoviţi sau lipovenii colonizaţi între Dunăre şi Marea

agrâ. De asemenea, câteva mii de musulmani, îndeosebi „bosniaci şi arnăuţi de9lr|e slavă, renegaţi", vin să întregească acest tablou al vieţii religioase.

Page 21: Istoria romanilor 1821-1989

Structura socială a populaţiei româf Izvoarele de demografie istorica oferă date semnificative şi în legătură cu structura socială a populaţiei româneşti din primele două decenii ale secolului ai XIX-lea. Spre exemplu, redăm în tabelul de mai jos procentele care revin principalelor grupuri sociale în cadrul celor peste două milioane de români din Transilvania, Banat, Crişana şi Marafnureş.

Ţărani dependent' Ţărani liberi Orăşeni Mica nobilime Intelectuali

81,3% 10,5% 5,2% 2,8% 0,2%

în diferite regiuni însă, procentele oscilează, mai puţin ori mai mult, faţă de cifrele medii mai sus-menţionate. Spre exemplu, pe Pământul Crăiesc, ele se reprezintă astfel:

- ţărani liberi..........................................................................................59%- ţărani dependenţi................................................................................24%-orăşeni................................................................................................17%în Ţara Românească şi Moldova, ţăranii clăcaşi reprezintă cu puţin peste

70%, iar cei biberi (moşnenii, răzeşii) aproape 30%. Ultima cifră este confirmată de repartiţia proprietăţii funciare dintre Carpaţi şi Nistru, mai precis de structura satelor menţionate în recensământul fiscal din 1803 (impropiu denumit Condica liuzilor):

Sate domneşti Sate mănăstireşti Sate boiereşti Sate răzăşeşti

25 215 927 546

Pentru cunoaşterea locului în viaţa socială a diferitelor categorii de locuitori, semnificativă este şi următoarea structură a familiilor româneşti din Bucovina: 4„

Boieri Mazili Răzeşti Feţe bisericeşti

Slujbaşi publici

Meşteşugari şi negustori

Ţărani iobagi

0,13% 1% 0,9% 2,9% 1,6 4,5% 87,9%

HISTORISCHE BESCHREIBUND (1780) despre locuitorii Bucovinei, religia şi limba obştească a regiunii.

...locuitorii cei mai vechi ai Bucovinei sunt deopotrivă cu locuitorii din Moldova turcească, descendenţi din coloniile valahe sau vechi romane. în timpurile precedente ei primiră o puternică sporire de coreligionari greceşti, refugiaţi din Transilvania. Către sus-numiţii vechi locuitori s-au mai ataşat mulţi din ţările vecine, care, refugiindu-se ici-colo, s-au aşezat aici. De aceea întâlneşti în ţară multe familii ungureşti, transilvănene, armeneşti, dar mai cu seamă evreieşti. Limba obştească a ţării este limba moldovenească ce se compune dintr-o latinească stricată.

J.A DEMJAN, statistic/an austriac, despre structura etnică a populaţiei Transilvaniei la începutul secolului al XIX-lea (1804).

Page 22: Istoria romanilor 1821-1989

între naţiunile mai vechi, românii ocupă necontestat în privinţa numărului, locul cel dintâi. ". .or se

poate aprecia pe drept la 4/7 din întreaga populaţie. înmulţirea populaţiei româneşti e TlailJ

dsproporţinat de mare faţă de cea secuiască, maghiară şi săsească, încât oriunde trăieşte atât de aceia' |e ja locul îndată. Ei sunt răspândiţi în întreaga tară, pe de o parte în grupuri românu întregjme satele sau jumătate din populaţia acestora, pe de altă parte la marginea aşezărilor ungureşti, secuieşti şt săseşti.(...)"

CHEORGHE MAIOR despre situaţia iobagilor.

Când răsărea soarele îi puneau în lucru şi după ei stătea un pârcălab cu băţul în mână şi de se întâmpla ca unul să nu lucreze ca celălalt sau să rămână ceva mai îndepărtat, îl bătea Când bagii făceau greşeli nu tocmai mari, de pildă lipseau vreo zi de la lucru fără voia domnului, atunci îi ' uneau jos pe scaun şi le dădeau 10-20 beţe, şi apoi îi puneau iarăşi la lucru".

TEMĂ:

în ce constă semnificaţia cunoaşterii structurii confesionale a locuitorilor din spaţiul carpatc-danubiano-pontic?

Page 23: Istoria romanilor 1821-1989

■ Moghilev 'V KCulisăuţi y

Soroca V <1VDorohoi Ripiceni Dumbrăvenii? y-

Şiret - l " I U Botoşani Vasilâu*

SatuBaia Mare ~ Cavnic

Tăşnad Cehu Silvaniei Marghita Şimleul Silvaniei

Oradea zalău Dep Bistriţa M-rea Secuo 1

Tophţa

RĂSCOALA HOLEREIDeda ' ' Bicaz

Reghin Gheorghieni ■ Nea

SILVANIA / ) BR

Târgu Mureş / ' Bi

'Miercurea CiuTarnăveni

BolgradChilia'—

Ismail9-1856 'usla T u l ~

■ $ Babadag

SloboijaX Q Feteşti ■> Cernavodă

sV

Nădlac

<ikinda Jimbolia

BELGRAD

LEGENDAîentre ale revoluţiei din 1821 tinerarii ale pandurilor şi arnăuţilor

de sub comanda lui Tudor Retragerea lui Tudor din Bucureşti

Debrecen ' Valea lui Mihai

Măgura Moldovenese Rodna

Vatra Do'rnei

VO. 2.11.1821

culenii Vechi

l

\ Chişii*, TolăDusnei -STiraspol imuJg.UapuşneiTjghina

.. . Nucet Vaşcau Băit£

1843-46 :Sântana

Arad """' \Ş! : "Abryd (Ai

Brad "'Albalulia Mediaş RupeaDeva Orăstie Sebes " >Sf. Gheorghe

Timişoara "unedoara, cuair Sibiu ' FăgărasNBU 18402-L459OJ HateT nS"*»*— '

CiacovEaFTIMIEBo

McSM ană P l,& \ i Predeal Râ™lc*

Dognecea Reşiţa 23/25.5 sO;:i| o ff "Coz'a Curtea Slăpic" ' " U M Horezu de Argeş câmpina -" -

LCI-r.Târgu Jiu Râm™Y_ eaJ>loiest -<;TBuZaU

Lipova

Galaţi Brăila© 1841-43 Isacce

Sulina

heorghe

Mehadia Baia\lp Arama Moldova Veche Orşova

' Turnu Severinv Ţînţăreni 4JH.182 slatina

Principalele itinerarii "\ " ) 4/28.11.1821 *ale detaşamentelor eteriste~\ " Craiova

Lupte cu turcii I Vidifv

Page 24: Istoria romanilor 1821-1989

83a-40 *" Călăraşi J Medgidia"" ţ6a Olteniţa'.

Adamclisi Constanţa,X" Silistra ostrov

CobadinAlexandria'Gjuraju TurtucaiaCorabia Turnu Măgurele s y • Mangalia

Nicopole Zimnicea A l k I Bazargic

IMPERI U L OTOMAN

v —Caracal/o Y. elev/ RUSII de Vec

1 Băileşti SegarceaIntrarea turcilor în Ţările Române Agitaţii ţărăneşti în Transilvania

sub influenţa mişcăm conduse def Ţuclor' ) Centre 6e agitate între 1822-1847

îa mo\\Vov susvnută de Ecaterina Varga (1843-1846)'

-bO

Page 25: Istoria romanilor 1821-1989

NAŢIUNE SI ACŢIUNE LA 1821. PROGRAM, OAMENI, FAPTE, URMĂRI IMEDIATE SI DE PERSPECTIVĂ

- CONTEXT INTERNAŢIONAL SI CAUZE ROMÂNEŞTI._ TUDOR VLADIMIRESCU - VIAŢA SI PERSONALITATEA. -TUDORŞIETERIA.- PROGRAMUL REVOLUŢIEI OE LA 1821.

Context internaţional şi cauze româneşti. începutul secolului al XIX-lea s-a desfăşurat sub semnul activizării excepţionale a mişcării pentru libertate socială, restructurări politice interne şi afirmare naţională.

Ideile generoase ale marii revoluţii franceze, care propovăduiau dreptatea şi egalitatea socială, precum şi dreptul la autodeterminare a popoarelor opri-mate, s-au răspândit în întreaga Europă. Terenul pe care se mişcau era de mult pregătit într-alume a cărei ordine (cea veche, medievală) se destrăma progresiv, iar imperiile absolutiste, lovite de forţa geniului napoleonian, păreau a fi aproape de prăbuşire. Dar, înfrângerea de la Waterloo, lungul şi sinuosul Congres de la Viena au impus, din nou, popoarelor abia ridicate din letargie, vechile rânduieli, în spatele acestor reglementări se afla forţa, acum reunită, a celor mai influente puteri politice ale continentului.

Legitimismul şi conservatorismul aveau să avertizeze naţiunile oprimate că marele ceas al dezrobirii lor nu sosise. Dar, din sudul iberic şi până în cel italian, din îndepărtatele colonii ale Spaniei şi Portugaliei, din America.de Sud şi până în Rusia şi, cu deosebire, în tumultoasa Peninsulă Balcanică, voinţa de libertate, unitate şi afirmare naţională se arăta din ce în ce mai greu de stăvilit.

Erodate de numeroase cauze interne şi externe, structurile de putere ale Imperiului Otoman cedaseră marilor Imperii creştine, Habsburgic şi Rus, vaste teritorii în Europa centrală şi de est. Declinul evident al marii împărăţii a sultanilor, atâta vreme puternică, se traducea, în anii de la răscrucea veacurilor

XVIII-lea Şi al XIX-lea, printr-o exploatare crescândă a teritoriilor şi popoareloraflate încă sub, stăpânirea sa. Speranţa de "grabnică eliberare a acestora eras rans legată de presiunea diplomatică, dar şi de acţiunea militară a Imperiului

Us. care se erija, deja, în protectorul slavilor din Balcani, aşa cum, mai târziu,erh'Ua asupra sa Pe toî' creŞtin'' subjugaţi de Poartă. Unitară în aspiraţia ei spre

erare naţională sau autonomie, acţiunea politică a popoarelor oprimate din-estul Europei se arată însă intens particularizată în funcţie atât de

ezvoltarea lor istorică, cât şi de statutul lor politico-juridic foarte diversificat.p _ .a capătul secolului de domnii fanariote, societatea românească, deşi9atită să progreseze, era permanent împiedicată de instituţii şi o clasă politică

1Q

Page 26: Istoria romanilor 1821-1989

dominată de venalitate şi corupţie, de risipa neîngrădită a resurselor în folosul unui opresor pe cât de lacom, pe atât de imprevizibil în cupiditatea sa, de o stare permanentă de insecuritate şi instabilitate. S-a afirmat că fanariotismul a

reprezentat „o structură socială, politică şi de cultură întemeiată pe un sistem de valori din care n-au lipsit .ortodoxismul conservator, tradiţionalismul anti-occi-dental şi legătura de credinţă faţă de Poartă". între cei care s-au aliniat sub stindardul său s-au numărat grecii dar şi alţi balcanici, şi, nu în ultimul rând, chiar românii.

„Grecizarea" domniei, a marii proprietăţi funciare şi a Bisericii se vor produce, cu deosebire, după 1780. La ea acasă, boierimea autohtonă se vede sistematic împiedicată să se exprime politic. Din nefericire, diminuarea puterii vechii clase politice se petrecea concomitent cu aceea a ţării. Nu ajungea că Poarta răpise treptat Principatelor dreptul de a promova o politică externă proprie! După jafurile, distrugerile şi ocupaţiile armatelor austriece şi ruseşti, cu întregul lor cortegiu de suferinţe, părţi importante din pământul strămoşesc au devenit moneda de schimb a precautului echilibru de forţe între cele trei imperii. Pentru o scurtă vreme, Oltenia (1718-1739), pentru mai bine de un secol Bucovina (1775-1918) şi Basarabia (1812-1918) - nordul şi, respectiv răsăritul Moldovei istorice - au fost desprinse din trupul patriei.

Puternicul conflict de interese între boierimea pământeană şi domnia străină, a cărui miză a fost puterea în stat, avea să explodeze, între altele, în lunga serie de memorii adresate de clasa politică autohtonă marilor imperii vecine. Jocul complicat de interese al acestora, concesiile pe care Poarta, mai mereu înfrântă, a fost silită să le facă Rusiei ţariste, precum şi lungile perioade în care, în vreme de război, administrarea ţării, în absenţa domnilor, era încredinţată unor Divane boiereşti au condus, treptat, la elaborarea unor reglementări care asigurau, teoretic, cadrul unei minime stabilităţi economice şi politice.

Astfel, tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774) diminua monopolul comercial al Porţii şi asigura, potenţial, dezvoltarea forţelor productive, iar hatişeriful din 1802 stabilea durata domniilor precum şi obligaţiile materiale ale celor două ţări faţă de puterea suzerană.

în acelaşi timp, adoptarea Codului Calimah (1817), în Moldova, şi a Legiuirii Caragea, în Ţara Românească (1818), după numele penultimilor domni fanarioţi, inspirate din Codul civil austriac, din 1811, şi Codul napoleonian, înscriau în modernitate legislaţia românească.

Erau, toate acestea, încercări de a aşeza în drepturile ei legea şi ordinea, într-o societate puternic perturbată, chiar dacă, în fond, avem de-a face fie cu gesturi de bunăvoinţă, interesate, ale unor puteri imperiale, fie cu acte de guvernare ale unor despoţi luminaţi de sorginte fanariotă.

Din păcate, treptele inferioare ale scării sociale continuau să suporte presiunea excesivă a unor factori de destructurare, cel mai teribil venind din partea Porţii, care, prin menţinerea domniilor fanariote, păstra neatinse bazele unui sistem de extorcare fără egal în întreaga noastră istorie.

Sursele acestuia, de regulă repede trecătoare, sunt legate de natura însăşi a domniei, negociată de Imperiul Otoman cu un număr în creştere de solicitanţi-Abia spre 1821 se va ajunge la situaţia ca doar patru familii din Fanar să se

20

Page 27: Istoria romanilor 1821-1989

ronstituie în ceea ce s-a numit „un cartel pentru exploatarea Ţărilor Române" împărţind, doar între ele, dreptul de a concura pentru cele două tronuri. Cumpărarea lor costa sume enorme; 3 milioane de piaştri va da M/ha// Şuţu, în bună măsură împrumutaţi, ceea ce sporea numărul potenţial al familiarilor domnului (creditori şi rude) - nu mai puţin de 820 de persoane la înscăunarea lui Alexandru Şuţu în 1819.

Cum se obţineau aceşti bani? Mai întâi prin venalitatea funcţiilor. Orice slujbă, de la dregătorii divanului până la ultimul funcţionar, îşi are preţul ei. Marele vistiernic oferă pentru locul său 300 000 piaştri, dar câştigă cu 200 000 mai mult; spătarul şi aga, o treaptă mai jos decât şeful finanţelor, fac însă o afacere şi mai bună; pentru 200 000 piaştri câştigă mai bine de dublu. Ispravnicii, reprezentanţii domnului în cele 17 judeţe, dau lui Al. Şuţu 300.000 piaştri; peste cinci luni sunt înlocuiţi, succesorii plătesc aceeaşi sumă. Recordul pare a fi deţinut de loan Caragea care a vândut 4 762 titluri de boierie, pentru care a obţinut 20 milioane de piaştri.

Impozitele indirecte (vămile şi ocnele), oieritul, vinăritul şi dijmăritul (pe stupi şi ramatori), precum şi văcăritul (plătit de două ori şi chiar trei ori pe an, inclusiv de boieri) intrau, de asemenea, în cămara domnului.

Visteria statului se alimenta, în schimb, din bir, un impozit personal achitat de întreaga populaţie masculină a ţării, în vârstă de peste 16 ani. Absolut revoltător era nu atât cuantumul total al acestor dări, cât mai cu seamă modul cum erau repartizate. Mai mult de jumătate din populaţia ţării (boierii, neamurile, clerul, mazilii, precum şi scutelnicii şi posluşnicii, exceptaţi pentru că prestau servicii boierilor) nu intrau în categoria contribuabililor.

Din 1783, unitatea fiscală era ludea care cuprindea, de regulă, în medie, 6 familii de birnici solidari, la plată. După unele aprecieri, impozabilii erau egali la număr cu scutiţii, ceea ce explică sumele mari de bani aruncate pe capul acestora şi creşterea lor constantă. Se ştie că în 1818 erau 18.000 lude care plăteau câte 600 de piaştri fiecare, ceea ce conduce la suma de 10 800 000 lei, şi că în 74 de ani birul a crescut, în medie, cu 8,78% pe an, deci, în total, cu 638, 72%. Cea mai mare parte a acestor venituri, obţinute frecvent prin mijloace de constrângere, mergea la Constantinopol.

Deşi tributul era stabilit la o sumă fixă, Ţările Române erau silite să satisfacă, practic, toate solicitările puterii suzerane. în preajma revoluţiei condusă de Tudor se acopereau cereri de aproape 6 milioane de lei, pe când haraciul nu reprezintă, între acestea, decât circa 65 000 lei.

Toate comentariile, inclusiv cele din epocă, sunt în sensul că aceste atât de apăsătoare şi nedrepte obligaţii datorate statului, devenit agent fiscal al opresorului străin, erau mult mai mari decât cele datorate de ţărănimea clăcaşă sau de celelalte forţe productive în cadrul atât de puternic contestat al vechilor raporturi sociale.

Deşi marile reforme de la jumătatea secolului al XVIII-lea au eliberat pegram din serbie, relaţiile agrare tradiţionale au perpetuat până la Regulamentelerganice. In ansamblu, boierii au continuat să exploateze marile moşii prin

Ta ia68 de loturi în folosintă Pentru clăcaşi, obligaţiile acestora, cel puţin în,ara Românească şi Moldova, rămânând suportabile atâta vreme cât marea

21

Page 28: Istoria romanilor 1821-1989

proprietate funciară nu s-a specializat în exportul de cereale. Cele 12 zile de

clacă, statuate încă din vremea lui Constantin Mavrocordat, au fost mai mereu înlocuite cu un volum de muncă reciproc convenabil, prin bună învoială, de multe ori convertit în bani (în Moldova de la 1 leu la 2 lei; în Ţara Românească creşterea a urcat până la 1 leu, spre 1818).

O situaţie oarecum similară înregistrează şi oraşul. Locuitorii săi înfăţi-şează, într-o devălmăşie deplină, întreaga structură socială a lumii româneşti de la începutul epocii moderne. Se întâlnesc, aici, categorii intens productive precum meşteşugarii, negustorii şi ţăranii de la margine, ultimii preocupaţi mai mult de agricultură, slujbaşi de stat, clerici şi chiar mari boieri. încătuşată de o societate încă patriarhală, burghezia se exprimă economic şi politic timid. Totuşi, la 1811, dintr-un total de 4 180 negustori cu prăvălii în Ţara Românească,marea majoritate erau români şi aveau un volum de afaceri care, deşi modest, se arăta în sensibilă creştere. După Imperiul Otoman, be-neficiarul monopolului comercial, Austria este al doilea mare partener, chiar dacă autorizaţiile se obţineau greu. Produse de lux ajungeau în Principate de la Constantinopol, Viena, Lipsea, din Rusia şi chiar din Anglia, prin filieră turcească.

Dar oprimarea oraşului, ai cărui locuitori ţărani erau trataţi de domnie ca simpli birnici, a produs mişcări frecvente al căror caracter social se îmbină cu cel antifanariot. Astfel, între pandurii răzvrătiţi la 1814 pentru că li se suspendaseră, pe nedrept, imunităţile, tătărăşenii din laşi (1819) sau târgoviştenii, a căror moşie a fost abuziv expropiată în folosul său de ultimul fanariot de la Bucureşti, Al. Şuţu, există o strânsă apropiere.

Aceste constatări dovedesc starea de tumult premergătoare marelui eveniment din 1821, în care toate componentele structurii sociale a societăţii româneşti îşi arată nemulţumirea. Boierimea română, divizată în funcţie de avere şi poziţia în stat, doreşte să-şi recapete vechile privilegii, să fie stăpână la ea acasă iar ţara reîntregită să-i aparţină.

Forţele productive din lumea satului şi oraşului au propriile lor revendicări: pământul pe nedrept stăpânit de boieri să revină ţăranilor, iar afacerile, stân-jenite de risipa resurselor, să îmbogăţească investitorii şi ţara. Soluţia, în virtutea căreia atâtea aspiraţii particulare puteau da o rezultantă, comună, firesc naţională, era recâştigarea vechii autonomii şi, implicit, desfinţarea sistemului domniilor fanariote, pricipalul obstacol aşezat în calea progresului general de dominaţia otomană.

Tudor Vladimirescu - Viaţa şi personalitatea. Chiar dacă viaţa lui Tudor Vladimirescu nu este cunoscută în toate încheierile ei, suficiente documente îngăduie, totuşi, o reconstituire. S-a născut într-o familie de moşneni, probabil, în jurul anului 1780, în satul gorjan Vladimiri, al cărui nume îi va deveni patronimic. Instrucţia de început a primit-o în satul său, unde va deprinde scrisul şi cititul. Mai târziu, în casa boierului Glogoveanu, va învăţa „cartea şi limba greceasă". împrejurări ulterioare arată a fi cunoscut şi germana, desigur, necesară afacerilor sale, care-l duceau mereu peste munţi. Indiferent de categoria socială din care provenea şi de nivelul pregătirii sale, Tudor a fost omul unor timpuri în schimbare şi întreaga sa viaţă arată o mare voinţă de a-şi

22

Page 29: Istoria romanilor 1821-1989

. u mijloacele de care dispune, un cr

l' a strânge o avere şi a dobândi o r

7itie de prestigiu.p pentru aceasta, în scurtul răstimp i vieţii sale, de numai 40 de ani, şi nu A nutine ori înfruntând umilinţa, va -e r c a să iasă din condiţia sa iniţială 'lin practicarea unor profesii şi însu-şirea unor slujbe, care, toate, îl propul-sau printre cei direct interesaţi în trans-formarea lumii în care trăia. Vătaf de plai la Cloşani, după 1806 până spre 1821 în mai multe rânduri, a cunoscut viaţa obişnuită a oricărui funcţionar fanariot, într-o luptă inegală cu hoţii şi trecătorii clandestini ai frontierei apropiate.

Soldat şi ofiţer în armata rusă, co-mandant de panduri în războiul ruso-oto-man din 1806-1812, a luptat dincolo de Dunăre, la Rahova, Negotin şi Cladova, a deprins - autodidact de excepţie - cu-noştinţe militare cu care îşi va uimi apro-piaţii în 1821. La capătul ostilităţilor era înaintat în grad, obţinea o importantă decoraţie şi devenea sudit rus, unul din apropiaţii consulului Pini la Bucureşti.

în viaţa civilă, fie împreună cu boierul Costache Glogoveanu, fie pe cont propriu, însoţit de câţiva asociaţi, va intra în lumea afacerilor. Ştim că exporta vite, cereale şi seu în Ardeal (1808), peşte sărat şi cereale şi că rotunjise, cum arată diata sa din 1812, din slujbe, militărie şi comerţ, o avere frumoasă pe care era interesat s-o sporească.

Biografia sa ar fi incompletă dacă am lipsi-o de episodul mal lungii sale şederi la Viena (iunie-decembrie 1814), urmat, la scurtă vreme, de cele câteva săptămâni petrecute la Mehadia, în preajma popei Stoica (viitorul cronicar bănăţean - Nicolae Stoica de Haţeg), prilej de a citi istorie românească.

Timpul cât s-a aflat în capitala Imperiului Habsburgic a fost folosit,în primulrând, pentru a clarifica succesiunea soţiei lui C. Glogoveanu, Elenco, decedatăacolo la 7 mai 1814, misiune încununată de succes la capătul mai multor luni deaprigă înfruntare cu justiţia austriacă. Dacă spiritul său de dreptate, îndelungexersat în ţară, în lungi şi complicate procese, îşi găseşte aici o nouă confirmare,

c or Vtedimirescu se arăta, în mod egal, interesat de pregătirea mareluiongres european de după prima cădere a lui Napoleon Bonaparte. într-oeiebră scrisoare, trimisă în ţară la 28 iulie 1814, el încheie: „Se sună că atunci

cur eVa Ş' pentru locurile acelea, ci mult a fost puţin a rămas". Să fi fost larenţ omul de casă al Glogovenilor cu proiectele de dezmembrare ale

ase ' Otomar1) vehiculate la Congresul european, şi să se fi gândit că, într-omenea împrejurare, ar fi trebuit discutată şi chestiunea românească?

t, f

Tudor Vladimirescu

Page 30: Istoria romanilor 1821-1989

Fără a insista prea mult asupra trăsăturilor sale fizice şi psihice, mai cu seamă ultimele - relativ contradictorii - este cert că Tudora întruchipat calităţile şi limitele unui om al timpului său, căruia împrejurările ulterioare aveau s'ă-i rezerve un destin de excepţie.

uaor şi Eteria. La începutul secolului al XIX-lea, devenise clar că redobândirea autonomiei ţării era strâns legată de mişcările popoarelor oprimate din Balcani şi că succesul unei asemenea acţiuni era condiţionat de sprijinul militar al unei mari puteri, evident antiotomane, Rusia ţaristă. De altfel, evenimentele anului 1821 se îndreptau spre un asemenea deznodământ şi un plan de război antiotoman, ce se va dovedi ulterior absolut fantezist - elaborat la Bucureşti, în septembrie 1820 - prevedea ca ridicarea grecilor să fie precedată de o răscoală a sârbilor şi de o alta a bulgarilor.

Sufletul acestei acţiuni era societatea secretă Eter/a, (Frăţia sau Societatea prietenilor), înfiinţată în 1814, la Odessa, de trei negustori greci. Unirea tuturor balcanicilor în lupta împotriva Porţii era scopul declarat al organizaţiei, imposibil de realizat altfel decât printr-o propagandă eficace în rândul popoarelor oprimate de Semilună. De la început s-a afirmat că în spatele întregii acţiuni se află Rusia, cu atât mai mult cu cât principalul sfetnic al ţarului era grecul Capodistria (Capo d'lstria). Acesta neputând fi adus în fruntea Eteriei datorită poziţiei sale în conducerea Imperiului Rus, a fost ales, în cele din urmă, Alexandru Ipsi/anti, fiul fostului domnitor fanariot Constantin Ipsilanti.

El era proclamat Epitrop general la 20 aprilie 1820 şi tot ce va întreprinde din acest ceas pare a confirma ajutorul ţarului. Iniţial, planul său prevedea o răscoală în Pelopones la care însă a trebuit să renunţe când a aflat de efectivele otomane staţionate acolo, mulţumindu-se cu o diversiune la nord de Dunăre, în Ţările Române. După ce la 1 octombrie 1820 Alexandru Ipsilanti era gata să dea semnalul acţiunii conaţionalilor săi, trei săptămâni mai târziu el se răzgâdise şi era dispus să înceapă la nord de Dunăre, unde fanarioţii, nu neapărat toţi eterişti, dispuneau de importante mijloace utile succesului mişcării.

Planul general, acum elaborat, a devenit cunoscut la 19 ianuarie 1821. Tudor Vladimirescu ar fi dat semnalul unei insurecţii generale care s-ar fi întins în toată lumea greacă. Milos Obrenovici, căpetenia sârbilor, era chemat să li se alăture.

Contextul istoric în care s-au desfăşurat evenimentele din 1821 a aşezat faţă în faţă „partida naţională", alcătuită din boieri care doreau să înlăture domniile fanariote, Eteria, interesată într-o mişcare generală antiotomană, şi Tudor, recunoscut în epocă drept comandant al unei forţe armate a ţării, pandurii. Este imposibil de crezut că între aceste trei forţe nu au existat contacte, nu s-au negociat înţelegeri, nu a avut loc o coordonare a planurilor de luptă pe poziţii riguros egale.

Fără a face parte din rândurile organizaţiei secrete greceşti, Tudora fost parţial iniţiat în acţiunea militară pregătită de Eterie. Acordul încheiat de acesta cu căpitanii lordache şi Farmache prevedea colaborarea „cu scopul de a ne elibera de jugul apăsător al barbarilor". Pe de altă parte, înţelegerea sa din 18 ianuarie 1821, puţin timp după moartea suspectă a ultimului domn fanariot, Ale-xandru Şuţu, cu trei dintre membrii marcanţi ai Comitetului de Oblăduire (însăr-cinat cu guvernarea provizorie a ţării până la numirea unui nou domn), toţi trei membri ai „partidei naţionale", îl însărcina, la cererea lui, „să ridice norodul la arme".

Page 31: Istoria romanilor 1821-1989

încă din acest ceas, „îmbrăcat cu cămaşa morţii", Tudor îşi asumă derea unei acţiuni militare care să faciliteze trecerea Dunării de către răspun eterjste şj să' atragă sprijinul .Rusiei; dar, în acelaşi timp, pentru că trUPe (jg 0 armată proprie, urma să afirme şi obiectivele specifice ale unei 'S U"ri naţionale româneşti. Spre a-şi acoperi mişcările, pentru a scăpa neatinşi r sca . boierii participanţi se adresau Porţii negând orice participare S evenimentele care se pregăteau. '

Prooramui revoluţiei de la 1321. Conţinutul acţiunii politice româneşti de1821 este cuprins în programul revoluţiei alcătuit din textele cancelariei lui

r /-(proclamaţii, documente oficiale sau scrisori personale) şi intervenţiile salebale îndeobşte păstrate în memoria, uneori infidelă, a contemporanilor şi

apropiaţilor săi.Proclamaţia de la Padeş (Tismana, 23 ianuarie 1821) adresată locuitorilor Tării

Româneşti „veri de ce neam veţi fi" justifică ridicarea la luptă prin dreptul de rezistentă la opresiune" care decurge din principiul suveranităţii poporului. Acţiunea este legitimată prin voinţa lui Dumnezeu şi dorinţa prea puternicului împărat" (desigur sultanul) ca supuşii lui să trăiască bine. Tudor chema pe toţi cei ce vor „a lucra binele" să se adauge cu arme, cu furci de fier şi cu lănci Adunării orânduite pentru binele şi folosul a toată ţara". în concepţia conducă-torilor revoluţiei, mulţimile strânse sub stindardul ridicat în Oltenia urmau a constitui o armată, dar şi un corp reprezentativ care să conducă şi să legifereze

.în interesul general.Partea finală a textului cerea ţăranilor să „jertfească binele şi averile cele

rău agonisite ale tiranilor boieri" dar să cruţe bunurile tuturor celorlalţi, inclusiv ale rrjarilor proprietari „făgăduiţi" - participanţi la marea acţiune.

Proclamaţia exprimă gândirea politică a mişcării naţionale la începutul revoluţiei, un apel înflăcărat pentru o ridicare generală împotriva nedreptăţii şi asupririi, menit să atragă atenţia asupra stărilor de lucruri din Principate.

Prudenţa domină însă mişcările răzvrătiţilor. Tendinţa spre o răscoalăgenerală împotriva boierilor este greu stăvilită de Tudor, iar eventuala reacţie aputerii suzerane, mereu dornică să intervină la orice tulburare în ţinuturile de laDunăre, e potolită printr-un arz trimis Porţii, din care se desprinde, exclusiv, oincriminare la adresa boierilor greci şi români: „ridicarea noastră nu este pentrualtceva... decât numai asupra boierilor, care ne-au mâncat dreptăţile noastre".ocul politic stabilit la Bucureşti, din care fac parte şi textele mai sus amintite,

continua cu schimbul de scrisori dintre Tudor şi „Comitetul de Oblăduire"numit şin (3-4 februarie 1821). Conducătorul revoluţiei le cere boierilor „să se facă

noţi adevăraţi, iar nu vrăjmaşi ai patriei precum aţi fost până acum". în acelaşiCln pare sa fi 'ntrat şi misiunea atribuită vornicului Nicolae Văcărescu, însăr-

Sp _ r sa risipească trupa lui Tudor, dar rechemat la Bucureşti imediat ce acestase Pregătea de acţiune.

celebra JCrisoarea adresată acestuia, la 11 februarie 1821, este formulată afirmaţi j?'*ie a Patr/e/- Drept replică la acuzaţia că ar fi răzvrătit ţara el face nu tanL ' ar cum nu socotiţi dumneavoastră că Patrie se cheamă poporul, iar Ulagţma jefuitorilor?"

0 a ta foarte cunoscută apreciere, când a justificat asprimea cu care i-a pe vinovaţii jafurilor de la Beneşti, Tudor afirma că „mişcarea sa nu

Page 32: Istoria romanilor 1821-1989

este îndreptată împotriva boierilor", ci împotriva otomanilor, „din porunc împăratului Alexandru". Urma ca ruşii să ne ajute să redobândim cetăţile „<w care ne vor lăsa liberi să ne conducem după legile noastre".

Cel mai important document programatic al revoluţiei, elaborat probai anterior, dar devenit cunoscut în februarie 1821, este „Cererile norodului roma-nesc" care, fără a fi supraevaluat, cuprinde totuşi principiile de bază ale unei n " ordini sociale.

Astfel, este recunoscută suveranitatea poporului, singura în măsură să acorde puterea şi să impună legea. Tot ce nu s-a orânduit prin „alegerea s' voinţa a tot norodul" urmează a se îndepărta. „Adunarea norodului" reprezintă voinţa suverană în stat.

Se cerea desfiinţarea privilegiilor boierimii şi obligaţia domnului numit de Poartă de a respecta voinţa tuturor celor pe care-i conduce. Accesul la dregătorii urma să se întemeieze pe merit: „caftane cu bani să înceteze cu totul a se mai face". Cum astfel era aşezat pe baze noi atât statul, cât şi relaţia dintre cetăţeni şi putere, urma a se continua cu o largă reformă, extinsă de la justiţie la administraţie, la domeniul şcolar (instituţiile didactice sporeau pe seama episcopilor) şi la armată (se prevedea instituirea unei oştiri permanente cu 4 000 de panduri şi 200 arnăuţi, cu „leafă uşoară", pe socoteala mănăstirilor"). Fără a desfiinţa birul, „Cererile..." făceau, oricum, suportabilă fiscalitatea stabilind un impozit fix, în patru rate. Posluşnicii şi scutelnicii erau desfiinţaţi: mărirea numărului contribuabililor ar fi trebuit - cel puţin teoretic - să diminueze dările individuale. Desfiinţarea vămilor interne era considerată o necesitate, căci „ţara alta tarapana nu are, numai cu neguţătoria trăieşte".

în sensul creşterii autonomiei merg şi acele reglementări care limitează la patru numărul dregătorilor greci, însoţitori ai domnului, sau„naţionalizarea" scaunelor arhiereşti, din care să fie îndepărtaţi grecii. Firesc, spre a nu tulbura unitatea, acum atât de necesară împotriva opresorului străin, revoluţia de la 1821 nu a pus, în nici o formă, problema agrară, în sensul ei modern, bine ştiut-de împroprietărire a ţăranilor şi desfiinţarea definitivă a clăcii.

în acelaşi timp, Alexandru Ipsilanti trecea Prutul şi prezenta, la laşi, o Proclamaţie (28 februarie 1821) în care afirma obiectivele revoluţiei greceşti, garanta pacea şi securitatea Moldovei şi, într-o formulare înţeleasă repede de toţi, anunţa că, în eventualitatea unei intervenţii otomane, „o forţă teribilă le va pedepsi îndrăzneala" (adică Rusia).

Uşurinţa cu care epitropul Eteriei a trădat participarea Imperiului Rus in evenimentele de la nord de Dunăre şi din Balcani a atras, aproape imediat, atât dezavuarea acţiunii conduse de Alexandru Ipsilanti, cât şi a aceleia care îl avea m frunte pe Tudor, mai întâi prin ambasadorul Stroganof la Constantinopol apoi de ţar

însuşi, aflat la un Congres al Sfintei Alianţe, la Laybach (Liubliana, Slovenia).Refuzul declarat al Rusiei de a urma Eter/a în planurile ei aventuriste va

modifica înţelegerile anterioare. în deplasarea de la laşi spre Bucureşti, împreuna cu cei 2 000 de ostaşi recrutaţi în Moldova, Al. Ipsilanti primejduia şi acţiunea românească.

La vestea că aliaţii săi coborâră spre Dunăre, Tudor părăseşte tabăra de la Ţânţăreni şi se îndreaptă, la rândul său, spre capitala Ţării Tomâneşti aban-

Page 33: Istoria romanilor 1821-1989

Jurământul lui Tudor Vladimirescu în faţa boierilor care susţineau cauza naţională.

donată de boierii în panică, disperaţi de gestul Rusiei, de excesele trupei lui Al. Ipsilanti, de mânia vindicativă a „Adunăriinorodului".

Spre a preîntâmpina ocuparea capitalei de către eterişti, Tudor ajunge, la 16 martie, în preajma Bucureştilor, de unde adresează o Proclamaţie (din Bolintin) locuitorilor oraşului spre a le anunţa intenţiile sale. Va rămâne la margine de unde va aştepta trimişii Porţii spre a cerceta „jalnica stare" a ţării spre a face dreptate şi orânduială bună. Poporul s-a ridicat pentru „dreptăţile folositoare la toată obştea" stricate în ultima vreme. Se remarcă grija cu care sunt menajate susceptibilităţile Imperiului Otoman şi o anumită indecizie în ce priveşte direcţia ulterioară a mişcării.

A doua Proclamaţie, datată 20 martie 1821, este comunicată de la Cotro-ceni, unde se afla tabăra sa. Din nou, conducătorul revoluţiei insistă asupra cauzelor care au determinat ridicarea sub arme: „pierderea privilegiilor" noastre §! jafurile nesuferite. Mai mult ca oricând se cere unirea, „lucrarea tuturora rnpreună după destoinicie'spre a câştiga din nou dreptăţile pierdute". Caracterul P onunţat social exprimat în Proclamaţia de la Padeş şi în „Cereri..." lăsa loc, aic|. unităţii naţionale.câşti f'ne' acordul cu "boierii patrioţi" (23 martie), în virtutea căruia Tudorrjoaija dreptul d8 a exercita „vremelnica stăpânire", întăreşte concluzia ante-Politic"- atea acţ'un" întreprinse de Tudor era recunoscută şi de clasarevolut' Pe teme' naţi nal, toate forţele interesate în realizarea programului ?e"

se uneau în faţa unei situaţii imprevizibile.51'6-1 ă obiectivele Eteriei făceau iminent un atac otoman, tran-' ca în atâtea rânduri, pământul ţării într-un spaţiu al jafului şi al pustiirii,

27

Page 34: Istoria romanilor 1821-1989

Tudor va tranşa, în discuţiile cu Alexandru Ipsilanti, problema raporturilor rjjm

cele două mişcări. După unele surse, Tudorar fi întrebat doar unde este spjiJ6

Rusiei. Răspunsul echivoc al epitropului l-ar fi înfuriat, rostind cuvinte de câjn!J'pentru că a fost înşelat. După altele, el s-ar fi exprimat clar: „Scopul d neavoastră este contrar celui urmărit de mine", invitându-l să treacă Dunăr spre a evita o nenorocire. a>

în acelaşi timp, insistentele tratative cu otomanii erau menite să întârz invazia, cel puţin până când, retras în zona fortificată a Olteniei, i-ar fi puy rezista cu şanse de succes.

încă învăluită în mister şi supusă unor interpretări contradictorii, revoluţi de la 1821 relevă complexitatea unei lumi în schimbare, a cărei reaşezare comporta un proces îndelungat sub beneficiul unor condiţii favorizante determinate de jocul de interese al Marilor Puteri.

Supus unei morţi de martir, Tudor este - asemeni marilor figuri legendare ale istoriei noastre - jertfa primordială pe care acele timpuri au aşezat-o |a

temelia noii societăţi.

A. OŢETEA despre personalitatea lui T. Vladimirescu.

„lată însuşirile pe care Tudor le putea pune în serviciul misiunii ce avea să-i fie încredinţatun spirit natural, care-l ridica mult peste gradul său de cultură, o adâncă cunoaştere a oamenilor şi oexperienţă bogată în afaceri militare, o voinţă dârză şi o ambiţie puternică... care nu-l putea face sâuite interesul de a izbuti cu orice preţ şi de a cuceri pentru sine şi pentru clasa căreia îi aparţineaputerea supremă". *

La întoarcerea de la Viena, Tudor Vladimirescu semnalează, într-o scrisoare, pagubele ce i-au fost pricinuite de tulburările din Oltenia.

„Hoţomanii de la Ada-Kaleh au prăpădit lumea de pe la noi şi de la mine şi de la dumneavoastră au luat toate bucatele şi tot ce au găsit. Apoi din nechivernisirea stăpânitonlor ţări noastre vezi câtă prăpădenie ni se pricinuieşte!... O stăpânire cu aşa ţară mare în mână şi un lucru de nimic n-au putut opri, ci ne lăsară de ne prăpădirăm şi ne stinserăm de tot!"

TEMĂ:

1. Prezentaţi personalitatea lui Tudor Vladimirescu în contextul tendinţelor de restructurareîn sens modern, a societăţii româneşti

2. Care au fost raporturile dintre Tudor şi Eterie?3. Comentaţi principalele prevederi ale documentelor programatice ale revoluţiei de la 1821Ş

stabiliţi semnificaţia lor.

Page 35: Istoria romanilor 1821-1989

DESFĂŞURAREA REVOLUŢIEI DE LA 1821

RĂZVRĂTIREA OLTENIE!.- TUDOR LA ŢÂNŢĂREN!, ÎPSILAfc * SAŞI.- „SOMNIA" LUI TUDOR.- SFÂRŞITUL REVOLUŢIEI; MOAR . DE MARTIR A LUI

în contextul creat de implicarea mişcării eteristeîntr-o insurecţie care îşi avea baza de plecare în Principatele Române, trei dintre cei mai de seamă boieri ai ţării au desemnat, printr-un înscris, pe Tudor Vladimirescu, să ridice norodul la arme pentru „obştescul folos", în vederea obţinerii vechilor dreptăţi ale ţării: autonomie şi domniile pământene.

în consecinţă, în noaptea de 18 ianuarie 1821 Tudor a părăsit Bucureştiul, şi, după ce a întărit Mănăstirea Tismana, s-a instalat la Padeş, unde oamenii săi de încredere pregătiseră /ra/ea" De aici, la 23 ianuarie el a făcut cunoscută Proclamaţia prin care chema pe toţi locuitorii ţării pentru a înlătura nedreptăţile şi „răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre" iar dintre aceştia „să se aleagă... cei care pot să fie buni şi cu care noi dimpreună vom lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi".

Tot de aici, Tudor ş\ Adunarea norodului constituită la Padeş au întreprins demersuri diplomatice la Poartă, Austria şi Rusia, cărora le solicită sprijinul, arătându-le că nu s-au ridicat împotriva autorităţii legitime a Porţii, ci împotriva stăpânirii interne, fanariote. Prin asigurările date Imperiului Otoman, Tudor urmărea să împiedice o invazie armată şi orice suspiciune cu privire la intenţia de răzvrătire împotriva ordinii legale.

în drumul său spre Craiova, Tudor'rece prin Baia de Aramă, Broşteni şi Strehaia, unde i s-au alăturat numeroşi ţărani. Chemarea sa a avut efectul unei declaraţii de război adresate boierilor. Coborând pe Motru el îşi stabileşte tabăra la Ţânţăreni, nu departe de Craiova, Ur>de Adunarea norodului a rămas toată luna februarie şi unde, păstrând o Permanentă legătură cu boierii „partidei naţionale"din administraţia centrală, va „ măsuri de fortificare a mănăstirilor din Oltenia în vederea unei rezistenţe |ndelungate. Organizarea armatei, al cărei nucleu îl formau pandurii, precum şi

rea disciplinei şi a capacităţii combative a trupelor sale l-au preocupat în m a deosebit pe Tudor.s„ Pentru el, acţiunea abia începută nu trebuia să fie o simplă diversiune care a

lnlesnească trecerea eteriştilor în sudul Dunării sau intervenţia Rusiei într-un flit cu Poarta Otomană.

Page 36: Istoria romanilor 1821-1989

11 &• -T;Trecerea Oltului de către pandurii lui Tudor

Dar acţiunile eteriste din Moldova au schimbat planul iniţial, complicând situaţia. în seara de 22 februarie 1821, Alexandru Ipsilanti a intrat în laşi şi l-a asigurat pe domnitorul Mihai Şuţu de sprijinul pe care Rusia îl acorda mişcăm sale şi -de iminenţa trecerii Prutului de către trupele ţariste. în „Proclamaţia şdresată locuitorilor Moldovei", pe 28 septembrie, cărora le garanta persoana'şi averea, îi asigura că, în cazul intrării otomanilor în ţară, aceştia vor avea de înfruntat o „straşnică putere". Aceste declaraţii au compromis mişcarea în fruntea căreia se afla Alexandru Ipsilanti. Deconspirată, Rusia a dezavuat imediat Etena şi mişcarea pornită de Tudor.

Sub presiunea acestor evenimente, îngrijoraţi şi de amploarea socială extraordinară a mişcării conduse de Tudor, căpeteniile „partidei naţionale" au luat drumul Braşovului (2Q februarie 1821). în acelaşi timp, lordache Olimpiotula avut o întrevedere cu Tudor, în tabăra de la Tântăreni, spre a-l atrage de partea Eteriei; discuţiile purtate pe baza „Cererilor norodului românesc" au reflectat clar divergenţele dintre cele două mişcări.

Atent la tot ce se întâmplă în ţară, conştient însă şi de consecinţele externe ale unei acţiuni pripite, Tudor a căutat soluţiile cele mai bune, în situaţia în care, la 5 martie 1821, armata grecească aflată în Moldova şi'a

început marşul spre Dunăre. în interesul acţiunii româneşti, era absolut necesar ca forţele armate de sub comanda lui Tudor să ajungă la Bucureşti, înainte de a sosi aici Ipsilanti împreună cu susţinătorii săi.

„Domnia" lui Tudor. Plecat din Tântăreni, prin Slatina, spre Capitală, el va ajunge aici la 21 martie 1821. După ce şi-a stabilit tabăra el a iniţiat tratative atât cu Comitetul de Oblăduire din Bucureşti, cât şi cu otomanii, pentru a da o aparenţă de legalitate acţiunilor sale şi a pune la adăpost ţara, în cazul eventuale intervenţii de peste Dunăre.

30

Page 37: Istoria romanilor 1821-1989

în acest sens, Tudor şi boierii rămaşi în Bucureşti, reciproc, şi-au juratA- tă Acordul încheiat între părţi şi-a găsit expresia în Proclamaţia din 23

c 1- 1821, în virtutea căreia comandantul armatei revoluţionare recunoaştea elnica stăpânire" a ţării, alcătuită din boieri „patrioţi". Tudor acceptă să

'Vr6Hucă împreună cu ei, iar aceştia declarară că „pornirea slugerului Tudor nu

eSte r®?ontjnutu| acestui compromis politic îşi găsea expresia într-un document■ tat Porţii şi într-un memoriu adresat ţarului. Scopul general al revoluţiei

"mânea împlinirea „dreptăţilor ţării" şi hotărârea de a le obţine chiar cu „vărsare!f sânge", ceea ce marchează etapa nouă în care se intrase după dezavuarea

emisă de ţarul Alexandru.La 28 martie, trupele lui Alexandru Ipsi/antis-au oprit la marginea Capitalei,

*n Colentina. Aflându-se cu „sabia în ţara sa" Tudor se opunea intrării armatelor eteriste în oraş, •exprimându-şi hotărârea de a-şi păstra independenţa şi libertatea de mişcare. întâlnirea din 30 martie 1821 cu conducătorul Eteriei a scos în evidenţă lipsa de concordanţă dintre mijloacele şi căile folosite de către cele două mişcări. Tudor1-a atras atenţia lui Al. Ipsilanti că fără sprijinul Rusiei nu va putea ridica steagul luptei antiotomane, iar dacă doreşte să o facă să treacă Dunărea şi să-i înfrunte acolo.

în ciuda unor grave divergenţe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia judeţele din nord trec sub autoritatea lui Alexandru Ipsilanti, iar Oltenia şi judeţele de câmpie sub cea a lui Tudor. în consecinţă, primul îşi stabileşte cartierul general la Târgovişte, iar celălalt la Cotroceni. Tudor îşi deplasează forţele principale, întreprinde unele lucrări de apărare a Capitalei, sporeşte efectivul trupelor, cărora le măreşte capacitatea combativă şi disciplina, şi duce tratative cu paşalele de la Dunăre pentru a evita intervenţia acestora. în acelaşi timp, recomandă stabilirea de legături cu boierii din laşi, ca „la un gând şi o unire cu Moldova să putem câştiga deopotrivă drepturile acestor principate". Şi peste munţi, în Transilvania, era aşteptat „craiul Tudoruţ", autorităţile habsbur-gice temându-se ca duhul răzvrătirii să nu-i cuprindă şi pe românii de acolo.

în scurtul timp ai guvernării sale, preocuparea de căpetenie a lui Tudor a fost întărirea capacităţii de apărare a ţării, sporirea numărului oamenilor sub arme şi buna lor aprovizionare, în eventualitatea unui conflict militar îndelungat. Boierii reţinuţi să-l slujească la Bucureşti au primit, de la început, însărcinarea să asigure ordinea în ţară, să strângă bani şi să asigure mijloacele de transport şi alimente pentru nevoile oştirii. Deşi Capitala ţării era aşezată într-o zonă ' proprie apărării şi nu dispunea de ziduri şi fortificaţii el a ocupat Mănăstirile Kadu-Vodă, Mihai-Vodăş\ Mitropolia şi a întărit tabăra de la Cotroceni.

In concordanţă cu programul revoluţiei, ori de câte ori a fost sesizat, Tudor acţionat ferm atât împotriva actelor de indisciplină ale trupei, cât şi a abuzurilor varşite de diverşi proprietari funciari, în raporturile lor nemijlocite cu ţăranii. Dla" i ' aPri'ie 1821 marele vistier era chemat să uşureze claca satelor din ', Dâmbovitei, iar 5 zile mai târziu a ordonat să fie înjumătăţită darea impusă Olului CreţeştMIfov.

lUa*'a concretă a Principatelor, unde autoritatea puterii suzerane fusese Cata. a determinat însă intervenţia armată a Porţii, la începutut lunii mai

încurajată şi de expectativa rusă.

Page 38: Istoria romanilor 1821-1989

Sfârşitul revoluţiei; moarte?*, de martir a lui Tudor. La apropierea otomanilor de Bucureşti, Tudor Vladimirescu, după îndelungate ezitări, a părăsit Capitala considerând că rezistenţa ar primejdui oraşul. într-un cuvânt către oştenii săi, la 15 mai 1821 el anunţă hotărârea de a se uni „cu ceilaţi fratj creştini" pentru „a descărca împreună puştile în carne de turc".

Deşi la 18 mai, la Goleşti, s-a ajuns la o înţelegere între Tudor şi lordache Olimpiotul, conducătorit eterişti au hotărât să-l îndepărteze de la conducerea armatei pandurilor cu sprijinul căpitanilor D. Macedonsky şi Hagi Prodan. Seve-ritatea excesivă cu care a pedepsit actele de indisciplină prin execuţia unuia din tinerii săi căpitani, loan Urdăreanu, i-a îndepărtat pe ceilalţi şi a uşurat misiunea complotiştilor. în dimineaţa zilei de 21 mai 1821, după înmormântarea lui loan Urdăreanu, mai mulţi eterişti, în frunte pu lordache Olimpiotul, au pătruns la Tudorcare a refuzat orice discuţie. Izolat de ai săi, Tudora fost scos repede din tabără, înainte ca „lagărul pandurilor să se trezească bine şi să afle despre ce este vorba", şi înconjurat de arnăuţi a fost pornit spre Piteşti, iar de aici la Târgovişte.

înfruntând moartea cu dârzenie şi demnitate, Tudora fost ucis în noaptea de 26-27 mai 1821, la marginea Târgoviştei, iar trupul său spintecat şi azvârlit într-o fântână. Singurul său mare păcat a fost acela că „voise ca în ţara lui să aibă parte de fericire şi de putere săracii neamului românesc". Rămasă fără comandant, oastea lui Tudor s-a dezmembrat, nu înainte de a-şi demonstra, în luptele cu otomanii de la Drăgăşani, o înaltă capacitate de luptă. în schimb, armata eteristă, lipsită de pregătirea şi instrucţia militară corespunzătoare, a fost înfrântă, ultima rezistentă consemnându-se la Mănăstirea Secu.

Arestarea lui Tudor de către eterişti

Page 39: Istoria romanilor 1821-1989

în Oltenia, luptele de hărţuire au mai continuat o vreme, chiar dacă tia fusese înfrântă o dată cu dispariţia conducătorului acesteia, iar ţara din reV cupată de trupe otomane. Sumele enorme solicitate de întreţinerea n u , r represaliile exercitate împotriva participanţilor la evenimentele anului t r U ? au dus la o nemulţumire generală care a generat puternice frământări şi„uscări sociale.

Unul din obiectivele „partidei naţionale" a fost astfel atins. Problema-nească a devenit subiect de discuţie între Marile Puteri Sub presiunea lor

rorTI rta a f0St obligată să numească primii domni pământeni, loniţă Sandu Sturza - Moldova) şi Grigore Dimitrie Ghica (în Ţara Românească). Sosirea lor în p pate, fn toamna anului 1822, concidea cu retragerea trupelor otomane de

atie care (ăsau în urmă amintirea a nenumărate jafuri, distrugeri şi a mii de

victime omeneşti.

* *

NICOLAE BĂL CESCU despre evenimentele de la 1821

.Revoluţia de ia 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber şi egal, ca statul să se facă românesc Ea fu o revoluţie democratică."

NICOLAE /ORGA despre Tudor Vladimirescu

„Nu se poate zice că Tudor a căzut orbeşte în prăpastie El a înţeles şi slăbiciunea sa faţă de turci şi încurcătura în care trebuia să se zbată faţă de etenşti şi puţinul temei ce trebuia pus pe boieri, A făcut tot ce se putea face de un om necunoscut, fără mijloace, fără adevăraţi sfătuitori şi fără sprijinitori trainici A chibzuit, a socotit, a potrivit - nu f ără izbândă de multe ori Fără a se lăuda şi a minţi, ca duşmanii săi el s-a păstrat multă vreme teafăr nevătămat, sigur de el şi oastea sa, deopotrivă. Dar o putere mai mare decât viaţa lui îl ţâra spre pieire"

TEMĂ . Ilustraţi politica internă a lui Tudor Vladimirescu şi stabiliţi semnificaţia

acesteia.

Page 40: Istoria romanilor 1821-1989

ROMÂNII ÎNTRE OCUPAŢIA, SUZERANITATEAŞl „PROTECTORATUL" IMPERIILOR VECINE.

DE LA REGULAMENTELE ORGANICELA REVOLUŢIA PAŞOPTISTĂ

-CONTEXTUL POLITIC INTERNAŢIONAL; AKKERMAN (1826) SI ADRIANOPOLE (1829).

- DEZVOLTAREA SOCIAL-ECONOMICĂ; DEMOGRAFIE.- SOCIETATE.- AGRICULTURA.- INDUSTRIA.- COMERŢUL, TRANSPORTURILE SI COMUNICAŢIILE.- URBANIZAREA.

Contextul politic internaţional. Akkerman (1826) şi Adrianopole (1829).Anul revoluţionar 1821 şi ceea ce a urmat - reprimarea mişcăm de

eliberare greceşti, dar şi a acţiunii politice şi militare întreprinse de Tudor, ororile ocupaţiei otomane şi intervenţia diplomatică a Marilor Puteri în favoarea Ţărilor Române - au creat condiţii propice pentru formularea explicită a programului na-ţional. Abia schiţat în vremea lui Tudor, eludat în punctele sale principale dintr-o firească prudenţă la 1821, acesta îşi găseşte cuprinderea aşteptată-cu deosebire - în memoriile înaintate de către marea boierime Austriei, Rusiei şi Imperiului Otoman. Revin în aceste texte revendicări esenţiale: instaurarea dom-niilor pământene şi a puterii politice a oligarhiei boiereşti, desfiinţarea raialelor, libertatea comerţului şi a celorlalte activităţi economice, expulzarea străinilor din conducerea statului şi a Bisericii.

Paralel, se desfăşoară o luptă de poziţii între boierimea mare şi boierimea mijlocie şi mică, dornice să participe la împărţirea beneficiilor exercitării puterii şi pentru care înfăptuirea progresului social-economic şi politic se asociază cu un sistem de privilegii exclusive.

Implicarea nu se opreşte însă aici. Conflictului intern pentru putere i se

adaugă şi o participare internaţională. Marea boierime învinge cu sprijinul Rusiei, care a acceptat înfăptuirea programului politic naţional cu condiţia instalării m Principate a „protectoratului" său, înţeles iniţial corect, ca un sprijin pentru modernizare.

Instaurarea domniilor pământene va asigura cadrul înăuntrul căruia urma a se realiza importante transformări. La 7 octombrie 1826, printr-o Convenţi semnată la Akkerman, complementară tratatului de la Bucureşti (1812), s

reinstituia pentru Poartă obligaţia de a respecta drepturile Principatelor. Intr-u _ act separat,referitor la Ţara Românească şi Moldova, erau puse bazele unei n

34

Page 41: Istoria romanilor 1821-1989

■ ări interne, în sensul căreia domnia pământeană se limita pe o durată de organiz atea comerţu|uj se fixa cu rezerva asigurării celor necesare Porţii, se 7 3n'\ cOmisii care să ia măsuri cu privire la întocmirea unor regulamente instituia Ţrjbutu( şj celelalte obligaţii rămâneau în limitele hatişerifului din 1802. genera ■ sfârşit lungul exil al boierilor pământeni - alungaţi de revoluţia din ţn fine, .nutj departe de ţară, de conflictul ruso-otoman. f qeneral, favorabilă intereselor româneşti convenţia marca, totuşi, în-

rile protectoratului" ţarist. încălcarea ei de către Poartă va declanşa un nou *Phd între cele două Mari Puteri. La 26 aprilie 1828, trupele ţariste trec Prutul nă Tara Românească şi Moldova, situaţie care se va menţine până îna'Driliei834.

în absenta domnilor, care se retrag din faţa armatei ruse, conducerea p ncipatelor este încredinţată contelui Pahlen (1828-1829) şi ulterior generalilor jeltuhin(februarie-octombrie 1829) şi Kiseleff{\829-1834), cu titlu de preşedinţi ai Divanelor celor două ţări.

Victoria Rusiei, consfiinţită de Tratatul de la Adrianopol, garanta Ţărilor Române vechile lor privilegii cuprinse în capitulaţii sau în înţelegerile dintre cele două puteri. în acelaşi spirit era elaborat un nou act separat pentru cele două Principate. Reglementările lui, în spiritul înţelegerilor mai vechi dintre marea boierime şi Rusia, aveau un caracter contradictoriu. Domnia pe viaţă întărea stabilitatea principalei instituţii în stat; libertatea comerţului, însoţită de retro-cedarea teritoriilor fostelor raiale şi stabilirea graniţei pe talvegul Dunării - primul pas pe calea unificării de stat în epoca modernă - au avut consecinţe favorabile în afirmarea societăţii, moderne. Poarta şi Rusia se obligau să confirme viitoarele regulamente administrative ale Principatelor. însă, în planul statutului lor politico-juridic Ţările Române ieşeau de sub dominaţia singulară a Porţii spre a cunoaşte, vreme de aproape 50 de ani, suzeranitatea Imperiului Otoman şi, timp de 30 de ani, protectoratul concomitent al Rusiei.

l>ti vo' s- - Paralel cu creşterea nume-rică a satelor, oraşelor şi târgurilor, se înregistrează şi o diversificare a populaţiei, care îşi schimbă structura şi omogenitatea. La oraşe apar noi meserii Şi comerţul se diversifică, în vreme ce în lumea rurală se adânceşte stratificarea socială. Societatea românească intră într-un curs racordat la ritmurile unei vieţi ln Plină schimbare şi transformare.. __ In perioada anterioară revoluţiei de la 1848, în Moldova existau 1 933 sate rar în Ţara Românească, la 1838,'3 584. în Transilvania, la 1857 se semnalau 2 localităţi, înregistrându-se şi un proces de comasare a acestora.

In ansamblu, sporul demografic este mai mare la oraşe decât la sate iar xul de locuitori din mediul rural determină apariţia unor noi aşezări urbane, mai ales după 1829.Ia 1 qLa începutul secolului al XIX-lea, în Ţara Românească, populaţia se ridica în M i " 9 3 2 locuitori' iar la jumătatea secolului la 2.500.000 locuitori, în timp ce

Moldova, la aceeaşi dată, se înregistrau 1 462.105 locuitori. l0C(Jj ln Tl"ansilvania, recensământul din anii 1784-1787 consemna 2.500.000 3QO/O ?ri| Pentru ca în 1847 populaţia să numere 3.500.000, într-o creştere de

n anul 1844, românii reprezentau 60,28% din populaţia provinciei, maghiarii

35

Page 42: Istoria romanilor 1821-1989

___nD.Cavnic Borşa

Baia Mare BaiaSpne

*>Borsec Piatra Neamţ

lin" Gpeorghieni i—-" — * *■-*-/

„ , ------ - . Târgu/wlureNucet e*a e .Turda ■ - a------------

Sântana Abrud Jţţeş A j , Ocna Mureş "' Corund• Arad Roşia Montană n Z|aţna j Dumbrăveni

BăiţaD " • e -Ocna- Rupea A Bixad ,Săvârşm Sacărfmbp Alba lulia Sibiului gja o < Malnaş C h l

G>?eva •CU9'r* Sebe|Slbiu C V lceOf. Gheorghe FocşT

a UCI . Cahlţ ' w ţ Olt'&dr A Teliuc Arpaşu «" □ [ / e J ]fBolgrad

l &-Găvoidia • Nădrag DCălan Sadu*p r *ac«zărn1ftilX ' Galaţi Reni 4 Chilia Nouă--

LEGENDAExtracţii de cărbuniExtracţii de fier

Metale neferoase

Păcură

Sare

Ape mineraleMetalurgie,unelte agricole

Construcţii de vaseJ

Maşini cu abur

Potasă

Lumânări,

săpun Hârtie

Pielărie

,Râbniţa

IMPERIULDebrecen

Valea lui Minai

A ©• Oradea

RUSIEIe"

Chisinău ' T "tg.Lăpuşnei

Tiraspol lina

Salonta

. . l Bacău v , :doineşti ., vaslui

Tg.Ocna '* ' 5 ..Grozeşti (Oituz) [

Tecuci

?Leova - -%,

aComrat Cetatea Albă.C\

Tatarbunar

7 Jimbolia Timişoara

Page 43: Istoria romanilor 1821-1989

i " \ , •Ferdinandsberg \ 3 r "-? fag \ e Ismail~z

\ * ib (Oţelu Roşu )■ Petroşani Câmpu}und Ceoea/ sâpu" © D -i 1829-1856 I.Şerpilorw Dognecea «Reşiţa' ■ uricani Cjga ~ ( mSfe« JI \ nd£Bafta A/bT T Prpa'a Rusia Sulinarea\{ Vrsac nA "Anina Baia de Aramă ae Ar?eş Bpiteni- Camfrna b uzau-' _ "Va TulceaBELGRAD Oraviţa Ciclova D - Târgu JiuRamnicu Vâlcea % Pioasa VC,C JS / Sf.Gheorghe

A Orşova ■ Zăgujani Piteş* Dragomiresti Ploieşti ' ţ> a S Moldova Veche/**xTurnu Severin ■ -.\. v o _. . n£

■' _ ! > _ . . . Filiasi Drăaăsani VoHtu ___* oSlobOZia

Fet« Călăraşi

Hârsova

Sticlării, ceramică, faianţă,

cărămidărn\

Textile Zahăr Berării

Distilerii de spirt f Mor i

Pvtte vnuepnnderv alimentare

Craiova

n . Caracal r Ruşii de Vede Sj|(stra

j Calafat Segarcea andr'a Giurgiu Turtucaiaîorabia Turnu Măgurele Rusciuc

Videle - 9 Constanţa Adamclisi

Mangalia

Bazargic ' J _ ?&-,

OlteniţaVidirî-.

Zimnicea

Page 44: Istoria romanilor 1821-1989

97% iar saS" 9'99%- Creşterii populaţiei şi numărului aşezărilor le cores- He o puternică adaptare, înnoire, diversificare în raport cu cerinţele societăţii

fl10 ţn perioada anterioară anului 1848, în Principate, ţăranii clăcaşi alcătuiau , jp populaţia Moldovei şi 74% din cea a Ţării Româneşti. Stratificarea - - imii vizibilă încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, este în strânsă *ara~tură cu transformările economice. Astfel, locul scutelnicilor, posluşnicilor, 'e slaşilor şi slugilor, categorii- sociale care, în schimbul scutirilor fiscale, „,ep|jneau anumite îndatoriri faţă de boieri sau mănăstiri, desfiinţaţi prin Regulamentele organice, este luat de categoria căpătăierilor, locuitori fără domiciliu stabil, care reprezentau o importantă sursă de muncă salariată, a beienarilor, oameni veniţi de peste hotare, precum şi a ruptaşilor, utilizaţi în administraţie şi care plăteau doar o dajdie.

în Transilvania, marea majoritate a populaţiei o alcătuia ţărănimea iobagă care, în 1831, reprezenta 39,17%, jelerii 18,33%, iar ţăranii liberi 27,21%. Rigidi-tatea' structurilor sociale a împiedicat o dinamică similară aceleia din Principate.

şOc!<'atate Schimbările profunde din viaţa economică şi socială se observă si în transformările survenite în structura boierimii din cele două Principate Procesul de îmburghezire a acesteia se desfăşoară în ambele sensuri „de jos", prin intrarea în rândurile ei a negustorilor, arendaşilor, funcţionarilor din administraţia de stat, intelectualilor şi „de sus" prin încadrarea activă a unei părţi din boierimea veche în activităţi cu conţinut burghez.

Structura populaţiei orăşeneşti reflectă mai bine dinamismul vieţii noi. Aici stratificarea este puternică. Negustorii şi meseriaşii reprezentau principalele categorii de locuitori; prezenţi în număr apreciabil, ei alcătuiau un important contingent al burgheziei care se prezenta divizată - confesional şi etnic - în • Moldova, fiind mult mai omogenă în Ţara Românească, cu implicaţii reliefate cu prilejul revoluţiei de la 1848.

în Transilvania, deşi populaţia oraşelor a crescut, ea era încă legată de agricultură. Burghezia română, slabă sub raport numeric datorită păstrării regimului stărilor şi a naţiunilor privilegiate, îşi găsea un teren de afirmare mai prielnic în mediul intelectual.

In concluzie, marea masă a populaţiei o alcătuiau ţăranii, în vreme ce caracterul predominant agrar al economiei făcea ca interesele burgheziei să coincidă cu cele ale boierimii, agricultura (pământul şi ţăranul) fiind o cale Profitabilă de câştig. în acest fel, putem înţelege apropierea între burghezie şi Proprietarii funciari, obiectivele şi limitele alianţei dintre ele, particularităţile luptei Politice şi sociale desfăşurate în timpul revoluţiei de la 1848.

Agricultura Nevoia unei producţii sporite de bunuri agrare"(legată de rgirea pieţei interne, de cererile otomanilor, în Ţările Române, şi de celeustriece, în Transilvania, de nevoile armatelor de ocupaţie, de începutul9ajării produselor româneşti pe piaţa externă şi de nevoia de bani a tuturora e9oriilor sociale) a avut drept consecinţă extinderea suprafeţelor cultivabile,enarea în circuitul pieţei a moşiilor nobiliare, boiereşti şi mănăstireşti, ca şi alot "■.Pro':)r'et ţ' ţărăneşti. în fapt, s-a extins rezerva moşierească în detrimentul

ale " C'ate n f 'os'nţă ţăranilor dependenţi, s-au înmulţit obligaţiile în muncăacestora, s-au accentuat tendinţele de acaparare a pământurilor ţăranilor

37

Page 45: Istoria romanilor 1821-1989

liberi. în acelaşi timp, s-a extins munca salariată, s-a generalizat arendarea pământului, au sporit preocupările pentru modernizarea producţiei, în conditii|e

în care agricultura reprezintă sursa esenţială de câştig.Alături de transformările cantitative se înregistrează şi transformări

calitative, prin introducerea unor procedee tehnice noi, a muncii salariate, şi, nu

în ultimul rând, a cunoştinţelor ştiinţifice din literatura de specialitate. în acest scop, se înfiinţează, în 1834, Societatea de agricultură, înŢara Românească, se organizează învăţământul agronomic şi economic în cadrul şcolii de la Sfântul Sava şi a Academiei Mihăilene, se constituie Asociaţia economică ardeleană având drept obiectiv organizarea şi dirijarea economiei în acord cu nevoile societăţii, se experimentează maşini agricole de import la ferme model, ca cea de la Pantelimon, se pun bazele Şcolii de meserii din Bucureşti ş\ a alteia de arte şi meserii la laşi (1843). La toate acestea se vor adăuga înfiinţarea fabricilor de maşini agricole de la Cluj şi laşi, experimentele lui Ion lonescu de la Brad, unul din cei mai de seamă agronomi şi oameni de ştiinţă ai vremii, trimiterea de bursieri în străinătate, fapte care vin să ilustreze nevoia de a depăşi stadiul rutinier al agriculturii, de a o moderniza şi înnoi.

în 1821-1848, agricultura stă sub semnul revoluţiei agrare declanşate în Ţările Române încă din secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Deşi are un ritm inegal, ea este legată de activizarea elementelor din sistemul de valori corespunzător societăţii moderne.

Toate aceste căutări nu-şi puteau găsi plenitudinea într-o societate încă aflată sub dominaţie străină. De aceea, asistăm la adaptarea, la noile realităţi, a metodelor vechi, cum ar fi folosirea muncii de clacă în serviciul producţiei de marfă. Mărirea rezervei, prevăzută în Regulamentul Organic, a fost însoţită de sporirea numărului zilelor de muncă, prin intermediul nartului (volum de muncă zilnic al ţăranului clăcaş, imposibil de îndeplinit în timpul afectat), de îngrădirea dreptului de folosinţă şi de strămutare a clăcaşilor, situaţii ce vor provoca numeroase conflicte de proprietate.

în Transilvania, evoluţia a fost asemănătoare. Şi aici necesitatea unei producţii sporite de cereale a dus la creşterea rezervei senioriale, la formarea de mari latifundii prin acapararea pământurilor ţăranilor liberi, prin reducerea sesiilor iobăgeşti, prin înmulţirea numărului zilelor de clacă. Aceasta a determinat atât pauperizarea unei însemnate părţi a ţărănimii, cât şi formarea unei categorii subţiri de ţărani înstăriţi. Elementele noului se răspândesc, şj aici, prin activitatea desfăşurată, în Transilvania, de Societatea Agricolă, înfiinţată la Sibiu încă în 1769, cu scopul de a populariza cele mai avansate rezultate agrotehnice.

în acelaşi timp, numeroase date dovedesc orientarea stăpânului de moşie spre producţia de piaţă, prin comercializarea tuturor produselor obţinute Pe

domeniu, precum şi prin înfiinţarea unor întreprinderi de prelucrare Ş> industrializare a acestora. Dar, aceste elemente de modernizare, acceptate m Transilvania şi în Principate, îşi fac loc în condiţiile în care principalul mijloc de

exploatare a pământului îl reprezintă munca silită, în regimul clăcii, care frânează progresul agriculturii şi al societăţii,în general.

Cum agricultura reprezenta sectorul dominant al economiei, nicăieri ca a|CI

nu s-a manifestat, cu atâta vigoare, lupta dintre nou şi vechi. De aceea

Page 46: Istoria romanilor 1821-1989

ea provocată de transformările din lumea agrară, de care era legat ns noire a societăţii româneşti, va impune această problemă drept Proc!ldamentală în revoluţia de la 1848.una a Comparativ cu sectorul demografic şi agrar, industria cunoaşte o

'[ mai puţin spectaculoasă. îi lipseau iniţiativa, capitalul, materia primă, creşe

de muncă liberă, garanţiile, sprijinul economic şi stabilitatea politică. a

naţia otomană în Principate şi stăpânirea habsburgică în Transilvania creau OrT1

erioase obstacole. De aceea, cel puţin până la 1829, în Principate mai ales,o înreDuturilor industriei este istoria unor eşecuri repetate în absenta

istoria IMV K .condiţiilor indispensabile.

Cu toate acestea, se remarcă dezvoltarea deosebită pe care au luat-o teşugurile Săteşti, prin introducerea în circuitul comerţului intern a unei game "artete de produse şi sporirea numărului de meşteri din marile oraşe.

Numărul manufacturilor a crescut, mai cu seamă în Transilvania şi Banat, în ramura metalurgică, în cuprinsul căreia includem şi atelierele de fabricat unelte şi maşini agricole, în cele ale zahărului ş\ textilelor. în Moldova şi în Ţara Românească, aceste întreprinderi aparţin mai cu seamă boierilor şi negustorilor si produc postav sau ţesături diverse (laşi), paste făinoase, sticlă (Comăneşti), lumânări. Din păcate, dimensiunile activităţii manufacturiere s-au dovedit mo-deste, departe de a alcătui baza unei industrii maşiniste.

Comerţul accelerează procesul de dezvoltare în sens modern a societăţii româneşti, imprimând acesteia un dinamism cu totul deosebit. Alături de ţărani liberi sau dependenţi, de proprietari, în rândul cărora intrau şi boierii ce-şi cumpăraseră rangul (aparţinând unor categorii diverse -arendaşi, funcţionari de stat), îşi află locul şi o categorie de negustori profesionişti, care conferă comerţului un caracter uniform şi organizat. în continuă creştere numerică în perioada regulamentară, negustorii români îşi sporesc activitatea, în special cei din Braşov (casa fraţilor Orghidan) şi din Sibiu (casa Hagi Pop Constantin) care şi-au impus supremaţia absolută în relaţia cu Principatele.

Dezvoltarea comerţului dincolo de Carpaţi a fost stimulată mai cu seamă de desfiinţarea monopolului economic otoman, care a dus la antre-narea Ţărilor Române în circuitul european. Numărul vaselor comerciale sub Pavilion străin care descarcă în porturile dunărene Brăila şi Galaţi - acest d|n urmă oraş beneficiar de regimul de porto-franco din 1838- era în continuă creştere.

Un corolar al dezvoltării schimbului intern şi extern l-au reprezentat Porturile şi comunicaţiile. După 1829 s-a construit podul de peste Olt, de la atina, s-a votat legea drumuri/or, în 1845, în Ţara Românească, iar în 1847 senstituig o Direcţie a lucrărilor publiceîn cadrul căreia va activa secţia podurilora a.drumurilor. Prin preocupările constante de modernizare a transporturilor,

mistraţia regulamentară a contribuit la accelerarea schimbului, la consoli-6a Pieţei rnterne, la strângerea legăturilor cu piaţa externă.acti ■ţ!r*3an'zarea- Oraşele erau centre de producţie şi de schimb, precum şi ale

IVl<aţii administrative şi culturale.în c* Moldova, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, numărul lor este

re§tere: în 1832 se înregistrau 22 oraşe şi 18 târguri, pentru ca în 1845

39

Page 47: Istoria romanilor 1821-1989

Staţie de poştă, în prima jumătate a secolului al XIX-lea

ul târgurilor să sporească la 50; populaţia oraşului laşi ajungea la 5 locuntori.n Ţara Românească, în 1831 sunt consemnate 37 oraşe şi târguri, între tuc'ureştii numărau 50.370 locuitori, Ploieştii 15.895 iar Craiova 11.885. în Ivania, de la 3 oraşe (Cluj, Sibiu, Braşov) care numărau peste 10 000 >ri în 1786, se ajunge, în 1846, la 6 oraşe, cu o populaţie de aproximativ D locuitori (se adaugă Oradea, Timişoara, Arad).în perioada regulamentară se realizează o mai /■/(, -oisă sistematizare, imenajate locuri de agrement (Copoum laşi şi Cişmigium Bucureşti), se dează la pavarea şi la iluminatul străzilor, la extinderea reţelei de cana-sunt regularizate cursurile Dâmbovitei şi Bahiuiului, ape care străbăteau louă capitale ale Principatelor.Porturile Galaţi şi Brăila îşi modernizează instalaţiile Din 1831 începe ruirea noilor oraşe Brăila şi Giurgiu (foste raiale); de asemenea, se edifică \ndria (1834) şi Turnu-Măgurele (1836). Perioada istorică cuprinsă între -1848 este bogată în transformări. Dezvoltarea îşi accelerează ritmul, ul spre modernizare devine ireversibil. Progresul nu mai poate fi oprit, chiar pentru triumful său va fi necesară o nouă revoluţie.

Dintr-o veche monografie sanitară a Munteniei datorată doctorului Constantin Caracas

„Oricum s-ar privi clasificarea locuitorilor Valahiei fie din punctul de vedere politic, fie dinde vedere fizic al ocupaţiunilor lor (aceştia) se împart în două clase boieri, adică nobilii -.şiComercianţii şi meseriaşii, dintre care cei mai mulţi sunt de alte neamuri se socotesc în

Page 48: Istoria romanilor 1821-1989

orwna clasă, fiindcă din punct de vedere al traiului aflu putină diferenţă între cei dintâi şi cei din jrmă, căci toţi comercianţii şi toţi câţi dobândesc o pozitiune bănească mai bună se silesc în toate bhipunle şi cu toată întinderea luxului să imite viata boierilor"

Dl NI CU GOLESCU în „însemnare a călătoriei mele" despre nevoia de modernizare a economiei româneşti

„Această mulţime de fabrice sunt în toate ţinuturile europeneşti, căci cu aceste fabrici fieşcare stăpânire îşi fericeşte norodul, de aceia fac şi felurime de ajutoare acelora ce întemeiază fabrice, iar nu împotrivă să le ia domnii bani, pentru că ei au fabrici Marea pagubă este la o tară de a-şi scoate tot materialul nefabnearisit vânzându-l în alte tari cu un prost preţ şi apoi să-l cumpere iarăşi cu preţ de 30 ori mai mult,,

Page 49: Istoria romanilor 1821-1989

\ TEMĂ

1 Care a fost semnificaţia politică a tratatului de pace de la Adrianopol (1829) pentru evoluţiapolitică a Principatelor Române?

2 Caracterizaţi nivelul de dezvoltare social-economică a Principatelor în prima jumătate asecolului al XIX-lea

Page 50: Istoria romanilor 1821-1989

PRINCIPATELE ROMÂNE SI PROVINCIILE ISTORICE ROMÂNEŞTI ÎNTRE 1822-1848

- DOMNIILE PĂMÂNTENE (1822-1828). -- REGULAMENTELE ORGANICE (1831-1832).- DOMNIILE REGULAMENTARE.- ROMÂNII DIN TRANSILVANIA, BUCOVINA, BASARABIA SI DOBROGEA ÎN

PERIOADA PREPAŞOPTISTĂ.- MIŞCAREA POLITICĂ PREPAŞOPTISTĂ.

Domniile pământene (1822-1828). în succesiunea aproape imediată a )lutiei de la 1821 şi în contextul unor puternice contradicţii între Rusia şi eriul Otoman, memoriile adresate Marilor Puteri, atât de interesate de viitorul ilor Române, şi-au atins ţelul.

La 23 iulie 1822, Poarta hotărăşte numirea a doi domni pământeni, care fi instalaţi însă abia în toamnă. Secolul fanariot lua sfârşit şi se împlinea fel principalul deziderat al revoluţiei de la 1821.

Spre deosebire de predecesorii lor, loniţă Sandu Sturdza (în Moldova) şi gore D. Ghica (în Ţara Românească) s-au aflat, de la început, într-o situaţie jă. Ei au fost nevoiţi să se supună suflului înnoitor inaugurat de revoluţia de la 21 şi să.guverneze în spiritul acestuia. Pe de altă parte, bunele lor intenţii şi /oia acută de schimbare s-au lovit de obstacole de tot felul, multe insur-mtabile, precum rivalitatea ruso-otomană sau conflictul politic şi ideologic între ierimea mare şi cea de rang inferior, acum declanşat şi acutizat.

Nu au dat,deci, rezultatele aşteptate, nici măsurile fiscale care urmăreau o ii corectă aşezare a birului, inclusiv asupra privilegiaţilor, nici încercările de a ;e ordine în administraţie (lupta împotriva venalităţii şi corupţiei a înregistrat un ec) şi nici cele care urmăreau o nouă împărţire administrativ-teritorialâ, ;lusiv o evidenţă exactă a supuşilor străini sau a scutelnicilor şi posluşnicilor.

Contemporanii au reţinut doar că, în timpul acestor domnii, birul a depăşit oporţiile avute în vremea lui Caragea Vodă, rezerva moşierească a sporit şi, irespunzător, şi unele obligaţii ale clăcaşilor.

în politica externă a Ţării Româneşti reţine, totuşi, atenţia corespon-înţa activă a domnului cu cavalerul von Gentz, secretarul lui Metternich; prin termediul acesteia Austria a câştigat o posibilitate nouă de a influenţa poli-:a Porţii în Principate căci informaţiile epistolare erau, firesc, transmise la onstantinopol.

Războiul ruso-otoman încheiat cu pacea de la Adrianopol a impus „pro-sctoratul" Imperiului Rus asupra Principatelor, inaugurat cu o ocupaţie militară are se va prelungi până în 1834.

Page 51: Istoria romanilor 1821-1989

Regulamentele Organice (1831-1832). în anii 1829-1831, o mai veche iniţiativă, impusă încă la Akkerman, încercată şi de Grigore Chica, avea, în cele din urmă, să izbândească: elaborarea Regula-mentului Organic.

Geneza lor, pentru ambele Principate, relativ îndelungată şi complexă, este cunoscută: o anchetă rusă după ocuparea Principatelor, care a format obiectul unui raport general, sintezele consulilor imperiali de la Bucureşti şi laşi, propunerile şi memoriile boiereşti şi, desigur, instrucţiunile speciale ale curţii de la Petersburg, toate la dispoziţia celor două comisii speciale de redactare, care au funcţionat la Bucureşti şi la laşi sub preşedinţia consulului general rus Minciaki. în mod esenţial, în elaborarea Regulamentului s-a dorit ca reformele să nu modifice radical structurile so-cial-politice interne, dar să susţină unitatea celor două provincii româneşti.

Acest principiu, precum şi cele mai multe dintre revendicările cuprinse în memoriile boiereşti, dovedesc că Tratatul de la Adrianopol şi Regulamen-tele Organice nu reprezintă începutul unei noi societăţi, cât, mai ales, împlinirea unor deziderate pe care jocul de interese ale Marilor Puteri abia acum le recunoşteau.

Proiecte/e de Regulament, amendate de Curtea protectoare, erau adoptate de Adunări/e obşteşti extraordinare din Bucureşti şi laşi, în mai şi octombrie 1831. La acea dată, multe din dispoziţiile lor fuseseră deja puse în practică de generalul Kiseleff, oficial însă doar de la 1/13 iulie 1831, pentru Ţara Românească şi, respectiv, 1/13 ianuarie, pentru Moldova.

Astfel, separarea puterilor în stat, solicitată în „Cererile norodului românesc", şi-a găsit o expresie mai apropiată de necesităţi. Domnul, care deţinea puterea executivă, era ales pe viaţă de Adunarea obştească extra-ordinară. Contrar acestor reglementări, primii domni regulamentari au fost desemnaţi de Rusia ţaristă şi de Imperiul Otoman, doar târziu, în 1842, Gheorghe Bibescu fiind instalat, conform procedurii stabilite.

Puterea legislativă aparţinea unei Adunări obşteşti care, alcătuită din boieri favorabili domniei, era departe de a putea limita excesele acesteia. între Prerogativele ei erau şi acelea de a elabora legile şi de a prezenta domnului rapoarte despre starea ţării. Spre deosebire de Ţara Românească, unde în forul le9islativ s-a manifestat o puternică opoziţie faţă de puterea protectoare, în Moldova, Adunarea nu a luat atitudine împotriva lui Mihail Sturdza, a cărui Politică filo-ţaristă era cunoscută.

43

TRATATUL DCLA ADRIANOPOLÎNCHEIAT INTKC RKSIâ SI TBRCTl1.3 2'14 StPTCMBRK «29

PR£V6D€RI IN fATORH TARILOR RO(1Ϋ6

fluTONOMtt ADMINISTRA, HM PtNTKii TARIlt ROfllSe.

ItttPOKRSl CCLOR TREI fHWLe (BfHILâ OttlKfiW tSKNU «SGHReLe ) D€UMITÎNtM!-S£ PR£CJS HOTARa TARII Pt TrtL" VEOKL DKWAmi

PENTRU TARILE MOMÎMC KASIORGAWIW LA

DE teraşt mnim maKraTi

LlKRT4T€S C0MERT8I.BI TARILOR BOMÎH€ C8 CCIMTE

TARI.

ÎBRCIi NU M3I 4H ORCPTBL S3 CfiU» MIA TARILE RO-

MCMe APROVIZIONĂRI POtTRM aKHJTA SAM P6HTRU COH-

SFANTINOPOl. Sf NICI SaUHORI

TaHCia ReCUNOAŞTE V,lL3BIIJTaTea K£GULSf1€«T£LOR

ce se VOR Face IN TIMPBL awwiSTKWiei KMSC PEHTRH 0KGa«Z4Rea TARILOR ROMINC

Boemii VOR fi cONSTiTuncwaLt si PAMINTEM.

RecaNoasTesea PAVILIOMVUU ROM ÎN D€ CSTRE

T03TC STATeLE C«RO«Ne.

„Tratatul de la Adrianopol"

Page 52: Istoria romanilor 1821-1989

Sistemul judecătoresc s-a reorganizat: tribunalele judeţene şi instanţele de au fost pentru prima oară constituite. Practicile moderne încep să înlo-că arbitrariul justiţiei medievale prin înfiinţarea corpului de avocaţi şi a iraturii. înaltul Divan Domnesc, instanţa superioară, conferă autoritatea lu-ijudecat, ceea ce împiedică reluarea infinită a unei cauze o dată cu schim-i domnului.în domeniul administraţiei s-au creat departamentele, a fost modernizat mul fiscal prin instituirea unei dări unice pe cap de familie, categoriile pos-cilor şi scutelnicilor fiind desfiinţate; a fost instituit bugetul şi lichidate vămi/e ne. Totuşi, boierii şi clerul continuau a fi exceptaţi de la impozite, iar vechiul m al solidarităţii la bir s-a păstrat.Armata a fost reinstituită, şcolile organizate pe o bază naţională, arhivele

i câştigat dreptul la existenţă. „Nedespărţita unire", acum pentru prima oară arată, se instituie ca preambulul fericit al adevăratei uniri, nu prea părtate.Caracterizarea de ansamblu a acestei prime legi fundamentale a celor

a ţări evidenţiază două elemente: pe de o parte, se îngăduia modernizarea'etăţii româneşti, sub incidenţa unei situaţii care nu mai aştepta tergiversări,ie alta, se consolida puterea politică şi economică a marii boierimi, vechiul ei3m de privilegii, şi apăsătorul „protectorat" al Rusiei. înlăturarea vechilorDrturi sociale şi a unor instituţii se desfăşura în condiţiile în care, în sectorulnomiccel mai important, în agricultură, marii proprietari devin stăpâni asupra

i treimi din moşie, iar claca este constant majorată. Acesta este motivulitru care, peste avantajele pe care le ofereau, Regulamentele Organice auat noi obstacole în calea progresului general. Puterea oligarhică a boierimii şiimul clăcii au ridicat împotrivă, în marea mişcare politică de la 1848, toateele dinamice ale societăţii româneşti.

Donc-vU rcg-jij- .«.--.to<- Numiţi de puterea protectoare şi suzerană în ilie 1834, Alexandru Ghica şi h/lihail Sturdza, au devenit efectiv domni în ie, după obişnuita călătorie de învestitură la Constantinopol.

Dintr-un bun început, noile căpetenii ale Principatelor s-au confruntat cu iri dificultăţi. Preluau conducerea ţărilor lor după lungi ani de ocupaţie străină, re le afectaseră grav resursele, şi suportau consecinţele sociale ale aplicăm igulamentelor Organice: o activă rezistenţă a ţărănimii şi nemulţumirea cres-ndă a boierimii, mijlocii şi mici, faţă de marea putere a aristocraţiei funciare, i adaugă permanenta imixtiune a puterii protectoare şi atitudinea cel mai Ieşea rigidă, cu deosebire în chestiuni de reformă socială şi economică, a lunarilor obşteşti, în fond, bastioane ale privilegiaţilor.

în pofida acestei situaţii, domnii regulamentari au acţionat constant în insul modernizării instituţiilor şi societăţii, s-au arătat interesaţi de îmbunătă-ea raporturilor dintre ţărani şi proprietari, precum şi de consolidarea autonomiei rii. Astfel, de numele lui Alexandru Ghica (1834-1842) se leagă o activitate imarcabilă în domeniul judiciar (lichidarea proceselor restante, revizuirea sndicii civile, şi adoptarea celei comerciale de inspiraţie franceză), în vreme ce rmaşul său, Gheorghe Bibescu (1842-1848), a luat decizii importante în plan nanciar şi judecătoresc, s-a preocupat de dezvoltarea învăţământului şi a efec-lat un control eficace în problema veniturilor eclesiastice. Spre deosebire de Al

Page 53: Istoria romanilor 1821-1989

Recepţie la curtea domnitorului Gheorghe Bibescu

Ghica, recunoscut pentru relaţiile sale dificile cu Adunarea obştească, Gheorghe Bibescu a suspendat-o (1844), inaugurând o guvernare prin decrete domneşti.

Personalitatea cea mai interesantă a epocii regulamentare rămâne însă domnul moldovean Mihail Sturdza (1834-1849). Contradictoriu, ca timpurile în care a trăit şi a guvernat, a fost apreciat pentru spiritul său gospodăresc, pentru calităţile intelectuale şi simţul politic, după cum, în egală măsură, a fost condamnat pentru felul în care a înţeles să-şi sporească averea, pentru modul în care a încurajat corupţia şi venalitatea, pentru atitudinea sa de extremă duritate faţă de acţiunile opoziţioniste, ori de unde ar fi provenit ele.

Peste meritele şi limitele lor, domnii celor două ţări române şi-au concertat acţiunile, în multe situaţii măsurile adoptate fiind identice. încoronarea unor asemenea iniţiative - desfiinţarea vămii dintre Moldova şi Ţara Românească, hotărâtă în 1847 dar aplicată în chiar anul revoluţiei de la 1848, deschidea Perspectiva pieţei unice între cele două Principate, condiţie esenţială pentru unirea politică de mai târziu.

în politica externă a perioadei prepaşoptiste merită insistat asupra a două Momente semnificative: respingerea de către Adunarea obştească din Ţara Românească a articolului adiţional la Regulamentul Organic şi iniţiativa „partidei naţionale" muntene, care a oferit domnia acestei ţări lui Mihail Sturdza, foarte a9reat de puterea protectoare, în speranţa înfăptuirii, o clipă mai devreme, a unirii.

Este astfel cunoscut că legile fundamentale, puse în aplicare în anii 1831-1832, după ce fuseseră semnate de către Adunările obşteşti extraordinare, au

45

Page 54: Istoria romanilor 1821-1989

nfirmate de puterea suzerană abia în 1833, într-un moment în care Rusia socotea oportun să le completeze potrivit intereselor sale în Principate. \şa a apărut articolul adiţional, astfel formulat: „în viitor orice modificaţie ar facă Domnul la Regulamentul Organic nu se vor putea înfiinţa şi a se n lucrare decât după o într-adins deslegare a înaltei Porţi şi cu primirea Rusiei." Devenit consul al puterii protectoare la Bucureşti, în 1835, baronul nann a insistat să se supună spre aprobare forului legislativ al ţării noul Regulamentului, cu toate adăugirile.

actorii autohtoni de decizie se pun însă greu în mişcare. La 27 iunie 1836, torul cere Adunării să numească o comisie care să adauge textului vechi gulamentului legile noi, în vederea unei redactări cuprinzătoare. Varianta ;e pregăteşte întâmpină, de la început, o puternică opoziţie, din rândurile , va lua naştere o „Partidă naţională" condusă, energic, de Ion Câmpi-i, mare boier prahovean. Toate presiunile exercitate asupra acestuia şi a care i se alăturaseră s-au dovedit neputincioase. După ce la 15 iulie 1837 area a respins „articolul adiţional", la 21 iulie 1837 lucrările forului legislativ iuspendate, iar consulul rus, ofensat, pleacă la Constantinopol spre a cere i suzerane să cheme la ordine pe opozanţi. La 9 mai 1838, cu prilejul chiderii Adunării, era citit un „înalt împărătesc firman", care condamna lea din anul anterior, ameninţând cu represalii pe nesupuşi. Se impunea, , din afară şi „de sus", cu acordul puterii suzerane, „articol adiţional"; 'da naţională" era învinsă iar dreptul de intervenţie al Rusiei ţariste rat.

Adunarea, dominată de marea boierime, atât de puţin receptivă la iniţia-de reformă ale domnului, se arătase însă disponibilă pentru a afirma ui la autonomie politică.A doua iniţiativă a „Partidei naţionale" muntene, explicit prezentată într-o raţie de principii, ■ era, semnificativ initulată, „Actul de unire şi inde-'enţă".în a doua jumătate a anului 1838, Alexandru Ghica a plecat din ţară, tenţia declarată de a-şi îngriji sănătatea în străinătate. în absenţa sa, din se anunţa, la 20 ianuarie 1839, că o parte dintre boieri sunt hotărâţi să-l jă domn pe Ion Câmpineanu, candidatură însă repede abandonată în lipsa imitaţii.Atunci s-a născut ideea de a oferi tronul celor două Principate, reunite, lui

'// Sturdza. Deşi domnul Moldovei nu avea renumele unui liberal, şi nici nu îmarcase în apărarea autonomiei ţării, se spera, astfel, să se pună capăt ilor boiereşti şi să fie anihilată preponderenţa ţaristă. Ion Ghica, emisarul 'idei naţionale", a fost trimis la laşi cu mandat precis. /. Câmpineanu renunţa litiv la tron în schimbul angajamentului lui Mihail Sturdza că va obţine, de ia rea suzerană, Unirea Principatelor şi desfiinţarea protectoratului rus. Domnul moldovean s-a arătat interesat de propunere; în ce priveşte unirea, a convins că nu se putea realiza fără sprijinul Franţei şi Angliei. în relaţii mai ise decât Al. Ghica cu puterile occidentale, M. Sturdza înţelegea că ersul unionist nu poate avea succes decât însoţit de o puternică presiune naţională asupra puterii protectoare şi a celei suzerane. Misiunile diplo-

I

Page 55: Istoria romanilor 1821-1989

matice întreprinse la Constantinopol şi mai apoi la Londra şi la Paris, de IonCâmpineanu(în cursul anului 1839), nu au reuşit.

Românii din Transilvania, Bucovina, Basarabia şi Dobroge J în perioa-da prepaşoptistă. |n imperiul Habsburgic, sub domniile împăraţilor Franc/se II (1792-1806; din 6 aug. 1806 Francisc //renunţă la coroana „Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană, rămânând doar împărat al Austriei sub numele de Francisc I.) şi Ferdinand V (1835-1848), dar cu deosebire în vremea cance-larului Metternich (1809-1848) revenirea la absolutism se produce în forţă. Centralizarea, germanizarea şi catolicizarea devin armele principale ale guver-nării sprijinite pe autoputernicia poliţiei secrete şi cenzurii. Confruntat cu extin-derea valului de acţiuni sociale şi naţionale, guvernul habsburgic se vede obligat să intensifice apăsarea economică şi fiscală.

Este şi situaţia Transilvaniei, subminată atât prin subordonarea ei politică (Dieta nu a mai fost convocată până în 1834, conducerea revenind unui guvernator şi înalţilor funcţionari, coordonaţi de cancelaria aulică de la Viena), cât şi printr-o consistentă exploatare a resurselor ei materiale şi umane.

Clasa politică rămâne nobilimea maghiară, de certă orientare conser-vatoare, deşi vehement antihasburgică.

în aceste condiţii, viaţa politică a Transilvaniei s-a desfăşurat în Dieta redeschisă în 1834 (evident, fără participare românească) şi prin raporturile acesteia cu „Guberniul" şi cu Curtea de la Viena. Cele mai importante decizii, aici adoptate, au survenit în anii 1841-1843 şi mai apoi în 1847, când s-a încercat, fără succes, să se oficializeze limba maghiară şi o legiuire urbarială care nesocotea complet dreptul la pământ al ţărănimii iobage. Şi într-un caz şi în celălalt opoziţia românească a fost deosebit de puternică. în 1842, într-un celebru memoriu, „O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă", Simion Bărnuţiu protesta împotriva înlocuirii limbii române cu limba maghiară în Biserica Greco-Catolică din Transilvania. I s-a alăturat învăţatul sas din Mediaş, Ştefan Ludwig Roth, care scria: „nu văd nevoia de a impune o limbă oficială ţării, căci noi avem deja o limbă a ţării. Nu este nici limbă germană, nici cea maghiară, ci este limba română".

în cea ce priveşte legea urbarială, G. Bariţiu a caracterizat-o drept „o sterpitură născută dintr-un egoism orb lipsit de sentimente umanitare ca şi neţinând cont de adevăratele interese ale ţării". Prezent la dezbateri, Avram lancu, exasperat de orbirea cercurilor reacţionare care conduceau Transilvania, ar fi exclamat: „Nu cu argumente filosofice şi umanitare se pot convinge tiranii ci cu lancea ca Horea."

Absolutismul habsburgic şi poziţia reacţionară a nemeşimii maghiare au ascuţit constant conflictele sociale şi naţionale din Transilvania.

Bucovina, vechi pământ românesc, care alăturat Moldovei cuprindea ţinutul Cernăuţilor şi o parte din cel al Sucevei, a fost „răpit" de Imperiul Habsburgic în 1775!

După 10 ani de ocupaţie militară, în 1786 a fost înglobată Galiţiei devenind 51 19-lea ei cerc administrativ. Cu toate eforturile clasei politice autohtone şi " potriva patentei imperiale din 29 septembrie 1790, care hotăra separarea Bucovinei, această situaţie se va menţine până la 4 martie 1849 când, prin constituţia austriacă, teritoriul din Norduf Moldovei a fost declarat provincie' auto-nomă a Casei de Austria.

47

Page 56: Istoria romanilor 1821-1989

pirea la Galiţia a avut importante consecinţe social-pohtice, etnice şi,e Cancelaria aulică de la Viena a preluat prerogativele Consiliului aulicoi iar autoritatea guberniului de la Liov s-a extins şi asupra provinciei încăreia a fost aşezat un căpitan districtual, cu reşedinţa la Cernăuţi

Dndenţa între autorităţi se purta în limba germanăjtontătile habsburgice au urmărit să asimileze boierimea moldoveana dinia celei poloneze din Galiţia în consecinţă, o mare parte a proprietarilors-a retras la laşi Intre cei rămaşi, la ioc de frunte se aşază familia

zaki, cu un rol eminent în lupta pentru afirmare naţională a românilorleni în întreg secolul al XIX-lea Casa şi moşia lor de la Cernauca au;ntat un loc de refugiu pentru moldovenii izgoniţi din ţară pentrugenle lor democratice, dar şi un model de viaţă, de multe ori elogiat deiporaniRaporturile sociale au fost reglementate prin Ordonanţa imperială din 22 1787, care a instituit proprietatea mică ţărănească (rusticală), prin împro-ma cu loturile aflate în folosinţă, şi cea mare boierească (domimcală) e supuse impozitului funciar Vechile obligaţii de dijmă şi robotă se vor ie însă până la 1848

Jnirea forţată cu Galiţia a înlesnit slavizarea progresivă a Bucovinei o dată runderea masivă în regiune a huţu/ilorş\ ucraimenilor Imperiul Habsburgic a recunoscut Biserica Ortodoxă şi credincioşii ei s-au bucura de exerciţiul liber al acestei religii Prin patenta imperială din 5 iulie Episcopia Bucovinei, asemenea aceleia a Transilvaniei, era aşezată în dinea Mitropoliei Ortodoxe sârbeşti de la Carlowitz (Karlowitz) Pnntr-un lament din 1786, menţinut vreme de 7 ani, era afirmată obligativitatea amantului primar, înfiinţarea, întreţinerea şi, implicit, subordonarea lui ui ortodox românDupă 1815, catolicizarea şcolii a avut grave repercusiuni asupra învă-ntului în limba naţională, restaurat pnntr-o recunoaştere parţială abia la

La 26 septembrie 1826 a fost înfiinţat, la Cernăuţi, un Institut Teologic şieminar clerical, cu limbile de predare latină, greacă şi germanăBasarabia fusese încorporată de Rusia ţaristă la capătul războiului ruso-oto-

din 1806-1812, măsura 45 629,9 km p şi, după o statistică din 1817, careniază caracterul preponderent românesc al provinciei, număra 83 848 de

iu, ceea ce reprezenta 419 240 locuitori (urmează în procente, incomparabilloare rutenii, evreu, lipovenii, grecii, armenii, bulgarii şi găgăuzii)Iniţial, imperiul Rus a păstrat în Basarabia vechea împărţire românească înnuturi, în cuprinsul cărora se aflau cinci cetăţi, 17 târguri şi 685 de sate Denenea, sunt menţinute administraţia moldovenească şi întreaga legislaţie■noară In fruntea regiunii a fost numit un boier moldovean, dublat de unlandant militar rus, ţinuturile sunt, de asemenea, încredinţate, spreducere unor boieri autohtoni Din 1816, funcţia de guvernator civil este

'ordonată unui locţiitor al ţaruluiDupă 1818, tendinţele de suprimare a autonomiei Basarabiei de către

enul Rus au devenit tot mai evidente, la 29 februarie 1828 a intrat în vi-ire noua organizare administrativă şi conducere a provinciei Basarabia încorporată Guberniei Novorosnsk, firesc, organele de conducere auto

Page 57: Istoria romanilor 1821-1989

nome erau suspendate, limba rusă fund singura admisă în administraţie şi justiţie

în pofida unei ocupaţii militare, întinse pe durata a 6 ani, şi a „protecţiei" exercitate asupra celor două Principate, practic, până în 1856, Imperiul Rus nu s-a putut extinde până la Carpaţi şi la Dunăre Astfel, doar românii din Basarabia au fost expuşi deznaţionalizării şi pierderii treptate a identităţii şi asimilăm în marea masă a populaţiilor supuse slavismului

Până la 1877, Dobrogea s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman După desfiinţarea raialelor (1829) ea a fost inclusă în noul paşalâc al Dunării, în care intra şi Bulgaria Invaziile repetate şi războaiele, starea generală de nesiguranţă, explică condiţiile grele de existenţă ale locuitorilor pământului dintre Dunăre şi Mare

Investigaţiile dobrogene ale lui Ion lonescu de la Brad, e drept ulterioare anului 1848, dar în strânsă legătură cu situaţia regiunii în întreaga primă jumătate a secolului al XIX-lea, pun în evidenţă preponderenţa românilor alături de otomani, cei mai vechi dar şi cei mai stabili locuitori Aşezaţi cu deosebire pe malul Dunării, ţărmul Mării Negre şi în zonele păduroase din nordul şi sud-estul Dobrogei, ei reprezintă o majoritate demografică şi în Deltă

De-a lungul anilor, fluxul demografic românesc s-a manifestat constant dinspre celelalte provincii istorice, aportul cel mai ridicat fund cel din Tran-silvania Nu fără temei s-a spus că, aici, ardelenii au făcut una dintre „cele mai trainice şi mai semnificative descălecări" Prezenţa păstorilor transhumanţi - mocanii - cu deosebire a celor din Ţara Bârsei şi din partea Sibiului în Dobrogea, era apreciată de Ion lonescu de la Brad la 6 000.de persoane anual Cel din urmă autor se arată impresionat şi de contribuţia lor la păstrarea naţionalităţii „ prin intermediul lor cauza naţională poate să progreseze pretu-tindeni unde ei merg"

H M.I ■■ întregul răstimp cuprins între cele douărevoluţii este caracterizat de lupta intensă dintre forţele politice, din perspectiva căilor de urmat pentru modernizarea societăţii româneşti Conflictul intern dar şi cu susţinere internaţională, implică practic întreaga lume românească aflată într-un moment de răscruce al existenţei sale

Ansamblul memoriilor boiereşti, de dinainte şi imediat după 1821, adresate Marilor Puteri, a condus la obţinerea domniei pământene Situaţia conjuncturală creată de evenimentele din 1822 a favorizat categoriile de rang inferior ale boierimii Ele elaborează proiectul sau, aşa-zisa „constituţie cărvunară", pre-zentat spre sancţionare domnitorului moldovean lomţă Sandu Sturdza, în toamna anului 1822 Puternic influenţat de „spiritul veacului" şi de ideile revoluţiei franceze, în cele 77 de articole ale sale statuau autonomia statului şi separarea Puterilor, principalele drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, la proprietate şi la Petiţionare precum şi ale tiparului şi învăţământului Dacă ar fi fost acceptat de marea boierime şi de către Poartă, ar fi servit drept bază legislativă Pentru guvernarea ţării Deşi domnitorul simpatiza cu „cărvunarii", el n-a putut aPlica proiectele datorită opoziţiei marii boierimi sprijinită de forţe absolutiste externe

Tot în deceniul trei, filosoful Iurfiinist Eufrosin Poteca, profesor la Şcoala de fa Sfântul Dava (1825-1832), propunea un program din care nu lipseau ega-

49

Page 58: Istoria romanilor 1821-1989

Gheorghe Asachi Gheorghe Lazăr

Page 59: Istoria romanilor 1821-1989

j la numirea în funcţii, libertatea tiparului, impozitul proporţional cu averea. I astfel preconizat ar fi fost o republică burgheză Eforturilor forţelor ;e, conştiente de necesitatea modernizării societăţii româneşti şi recrutate ândurile boierimii şi tinerei burghezii li s-au adăugat cele ale maselor eşti nemulţumite de reglementările regulamentare: în primăvara anului , în Moldova, la Săbăoani, Hârlău şi Herţa, când tunurile armatei de aţie au ucis peste 300 de răsculaţi şi la Islaz, în sudul Ţării Româneşti, în

Tumultul luptei naţionale a cuprins treptat toate provinciile istorice locuite xnâni. La Sibiu, în cuprinsul monarhiei habsburgice, era descoperită, la , o „Societate revoluţionară secretă româno-polonă" condusă de Adolfd, un emigrant polonez. Frgntaşii acţiunii naţionale din Transilvania, Banat şi Românească militau pentru „republică românească, cuprinzătoare, aşezată parte şi alta a Carpaţilor". Cinci ani mai târziu, la 1839, în Moldova, era descoperită „Conjuraţiaederativă", a comisului Leonte Radu, care preconiza, în vederea con-Jrării Marilor Puteri vecine, unirea federativă a Moldovei, Ţării Româneştiîrbiei.

Dar cele mai semnificative acţiuni în direcţia naţională vor fi întreprinse de ui grupării reprezentând aceste interese în Adunarea obştească a Ţării lâneşti - Ion Câmpineanu. Partida sa - frecvent numită „naţională" - a ela-it două documente de incontestabilă semnificaţie: „Actul de unire şi •pendenţă" (13 noiembrie 1838) şi „Osăbitul act de numire a suveranului anilor" (17 noiembrie 1838). Semnatarii primului text contestă legalitatea

Page 60: Istoria romanilor 1821-1989

Regulamentelor şi a domniei în fiinţă şi denunţă legăturile de vasalitate faţă de Poartă, pe care le-ar dori răscumpărate printr-o contribuţie generală. Ei se pronunţă, de asemenea, pentru Unirea Principatelor.

„Osăbitul act" prezintă prerogativele excepţionale ale domnului pe durata războiului de independenţă. în partea a doua, sub influenţa ideologiei revoluţiei franceze, se solicită drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, completate cu votul universal si rezolvarea problemei agrare prin abolirea clăcii şi instituirea libertăţii în învoielile dintre ţărani şi proprietari.

Obiective, în egală măsură, naţionale şi sociale au călăuzit şi mişcarea din 1840, organizată de o societate secretă în conducerea căreia, de la început, s-au aflat D. Filipescu, E. Murguşi J.A. Vaillant. Un Comitet Patriotic, în rândurile căruia se numărau mulţi tineri, coordona activitatea de la Bucureşti. Scopul acţiunii, extinsă şi asupra Moldovei şi Transilvaniei era „de a realiza întru totul dorinţele şi trebuinţele poporului".

Se urmărea astfel, consolidarea autonomiei şi chiar „o anumită situaţie de independenţă". în cea ce priveşte obiectivele sociale, se preconizau: lichidarea proprietăţii de tip feudal şi a relaţiilor servile, desfiinţarea statului „ciocoiesc" şi constituirea altuia nou, pe principiul „domniei democratice"; programul agrar prefigura o lungă dezbatere teoretică, încununată în 1864 cu „legea rurală" a lui Cuza şi Kogălniceanu: emanciparea clăcaşilor şi împroprietărirea lor cu loturile în folosinţă, în schimbul unei despăgubiri, „o rentă în bani în locul rentei în muncă obligatorie... statornică o dată pentru totdeauna în raport cu valoarea pământului cedat de veci". Descoperiţi, „complotiştii" au fost anchetaţi de domnitorul Alexandru Ghica, judecaţi şi condamnaţi în primăvara anului 1841.

înfrântă şi suprimată o dată cu arestarea organizatorilor, mişcarea din 1840 avea să renască sub înfăţişarea societăţii secrete „Frăţia", organizată în 1843 de Nicolae Bălcescu, Christian Teii, Ion Ghica şi CA. Rosetti. Relativ repede şi-a constituit o filială la Paris, al cărei secretar avea să fie CA. Rosetti, „Societatea studenţilor români", în 1845, şi, foarte probabil, o alta la laşi, sub înfăţişarea .Asociaţiei patriotice". După eşecul de la începutul deceniului, „partida revolu-ţionară îşi mărgineşte lucrarea la propaganda tainică şi pe faţă a ideilor; cu scrieri literare şi caută a pregăti revoluţia viitoare şi a formula sinteza ei", avea să scrie N. Bălcescu.

Anii premergători anului 1848 sunt destinaţi, deci, unor intense căutări teoretice, dar, în egală măsură, şi descoperirii, în toate ţinuturile româneşti, a celor capabili să-şi asume programul social şi naţional al acelui timp. Astfel, Bălcescu este prezent în Banat şi în Transilvania, în 1845, iar în anul următor, la laşi. Fructuoase contacte între tinerii despărţiţi de Milcov, „balaurul care trebuie Privit", au loc la Mânjina, în 1845 şi 1846, la conacul lui Costache Negri, care se adresa lui Costache Filipescu îndemnându-l să lucreze pentru a pune bazele solide ale Unirii „între două popoare mici care nu trebuie să formeze decât unul singur".

în fine, la 1 ianuarie 1847, în faţa studenţilor români aflaţi la Paris, Băl-cescu formula, cu toată claritatea, obiectivul major al viitoarei revoluţii, sinteza aspiraţiilor întregului nostru popor: „Ţinta noastră, domnilor, socotesc că nu Poate fi alta decât Unitatea Naţională a Românilor. Unitate mai întâi în idei şi în

51

Page 61: Istoria romanilor 1821-1989

nte, care să aducă apoi cu vremea unitatea politică... La crearea acestei ităti, la o reformare socială a românilor... trebuie să ţintească toate noastre."

BARIŢIU despre naţionalitate

unirea şi uniunea naţională sunt bunuri mari, importante şi însufleţitoare, care nu cer mai it voinţa tare de a fi şi a rămâne un singur popor... toţi fraţi, vorbitori ai unei limbi păstrate ni şi veacuri... lubiţi-vă şi apăraţi-vă unul pe altul, cunoaşteţi că sunteţi fraţi şi aceasta e atea".

DES PREZdespre Moldo-Valahia şi mişcarea românească.

stuala situaţie a românismului, ca şi întreaga sa istorie, se vădeşte limpede în această itre patriotismul latin al moldo-vlahilor şi intrigile greco-ruse. Prost slujit de oamenii pe care a putere, persecutat cu înverşunare de greci şi ruşi, slab înconjurat de turci, românismul uieşte şi prosperă; el domneşte în Moldo-Valahia, stăpâneşte Bucovina, Ungaria ia, Transilvania, în ciuda maghiarilor, Basarabia, în pofida ruşilor şi a stabilit între toate âne o legătură de idei şi interese nu mai puţin puternice decât cea de sânge".

iMĂ:

Prezentaţi statutul politico-juridic al Principatelor Române între 1822-1841 faţă de putereaprotectoare şi cea suzerană.Care a fost contribuţia Regulamentelor Organice la opera de modernizare a PrincipatelorRomâne? .Caracterizaţi dezbaterea în jurul articolului adiţional şi ecoul ei în plan politic.Identificaţi principalele forme de luptă ale românilor din provinciile aflate sub stăpânirestrăină în perioada prepaşoptistă.

Page 62: Istoria romanilor 1821-1989

MIŞCAREA DE REGENERARE NAŢIONALĂ SI SOCIALĂDE LA 1848-1849

- REVOLTA SOCIALĂ SI PREMISELE EL; CAUZELE REVOLUŢIEI.- DESFĂŞURAREA REVOLUŢIEI (ÎNCEPUTURILE EL). PROGRAMUL

NAŢIONAL INTRE MINIMAL ŞI MAXIMAL.

Revolta socială şi premisele ei; cauzele revoluţiei. Anul 1848 a fost un an "revoluţionar, pregătit de marile transformări din structura societăţii europene din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Revoluţia a inaugurat o etapă nouă în dezvoltarea lumii modeme. într-un moment de acutizare a crizei interne, acţiunea revoluţionară s-a profilat drept unica modalitate de rezolvare a marilor probleme social-economice, politice şi naţionale ce se ridicau în faţa popoarelor. Pentru Nicolae Bălcescu, momentul revoluţiei de la 1848 a constituit „o revoluţie demo-cratică şi socială", dar aspectul naţional transpare din însăşi esenţa revoluţiei.

Revoluţia de la 1848-f849 îşi află cauzele în: gradul de dezvoltare a societăţii în general, accentuarea contradicţiilor sociale, acutizarea problemei agrare şi necesitatea rezolvării sale, necesitatea soluţionării problemei naţionale prin făurirea unui singur stat românesc în cadrul fostei Dacii, cerinţa rezolvării favorabile şi impunerii unui statut internaţional deosebit Ţărilor Române, în condiţiile raporturilor încordate între puterea suzerană şi puterea protectoare. Cauzele sunt reflectate şi mai pregnant în situaţia de exploatare naţională a românilor din Transilvania.

Fiind expresia elocventă a tendinţei permanente şi tot mai accentuate de modernizare în societatea românească, revoluţia paşoptistă din Principate a constituit veriga cea mai înaintată din sud-estul Europei. La baza sa s-au aflat progresele acumulate de societatea din Ţările Române, în direcţia dezvoltării moderne, vizibile încă din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Ca o cerinţă primordială a propăşirii istorice a românilor, revoluţia din 1848-1849 a continuat, pe o treaptă superioară, idealurile revoluţiei din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu.

Ea s-a caracterizat printr-un profund democratism reflectat în ideologia tuturor românilor - daco-românismul - şi în întreaga activitate revoluţionară. Caracterul modern reiese din modalitatea de conducere şi din practica politică, din Prevederile principalelor documente programatice care au fost rezultatul acţiunii <;i deciziei boierimii liberale. Acestea au reflectat dorinţele românilor, în ansamblul lor, au exprimat noile cerinţe, în acord cu nivelul de dezvoltare istorică, şi au lăsat să se întrevadă aspecte ideologice şi politice noi. Un element specific al revo-luţiei române este cel legat de organizarea marilor adunări populare cu ca-racter plebiscitar, care au dat un gir democratic documentelor programatice.

53

Page 63: Istoria romanilor 1821-1989

I Adunări populare Mişcări ţărăneşti ► Forţe revoluţionare maghiare ş i secuie ş ti | |, M

Oradea ®

Salonta '""

Vărsând

Baia Mare vişeu. ue

f\Târgu Lăpuş..V •••:.. Rodna

•v .■' \ > Năsăud Vatra Dornei \ Zalău ToSa Topliţa

in Gheorghieni; . .-; Mureş Leontmeşti P v

\ oTg.Lăpuşnei i Tiraspol Tighina

Page 64: Istoria romanilor 1821-1989

Comrat

Cetatea Alb

Tatarbunarecuci Cahul 15/27

IX.1848 îBolgrad

Caransebeş .,». _ Petroşani o» ?<><

,..

Vrsacl Aninaj ,Vs._ Râmn,c~u Vâlcea Racovjta ► " '%

RFirBin ur«v.ia 4T .. Baia.Jârgu Jiu -- - - C a mP i n a .. .BELGRAD • -d Aramă

""-•4

Orşova Tumu Seven'n... .Strehaia

Cernavodă Constanţa

Punghina/BăileŞti'-. ; Vi!' y nauuvaiiu -■-

Vidin • : — »* oiiisua

Calafat '"'Segarcea A * „N ► Giurgiu Turtucaia•A & Alexandria Rusciuc

Lom - Islaz o Turnu Măgurele

Nicopole ' . . ţ « *,V . . « . - i R i i ' i - O

I—'-,

'

Comloşu Mare Jimbolia {

Timiş oara ®..liugoj■jSf Ghebrghe

OBraşo\/V/i9-.VUo' 12/24.XI.Râmnicu

t lOraviţa

Câmpulung:ea Racc

'Râureni Târgovişte

Sf.GheorgheE

.. 'Dealu Spirii*

Radovanu

~« Centre de activitate alerevoluţionarilor maghiari si secui

g Tabăra militară a lui Gh. MagheruForţe habsburgice Timi ş oara Centre de rezistenţă ale trupelor imperiale Intervenţia ţaristă

Bazargic Balac _

Page 65: Istoria romanilor 1821-1989

Rolul executoriu în revoluţie l-a jucat întreaga naţiune română, boierimea liberală, întreprinzătorii, meseriaşii, lucrătorii şi marea masă a ţărănimii. Un ele-ment fundamental al revoluţiei române provine, astfel, din participarea ţărănimii, în proporţie de masă, la acţiunile revoluţiei.

Specificul unitar al istoriei naţionale s-a manifestat, şi de această dată, în mod plenar. Unitatea revoluţiei şi-a avut originea în: similitudinea condiţiilor istorice de desfăşurare, registrul ideologic şi programatic comun, colaborarea permanentă a liderilor revoluţiei, prezenţa aceloraşi forţe sociale participante. Acestea nu au estompat însă unele aspecte cu caracter particular, determinate de natura regimului politic din provincii şi de raporturile cu marile imperii vecine.

Izvorâtă din cauze interne, revoluţia paşoptistă a urmărit, între altele, înlă-turarea servitutilor feudale şi împroprietărirea ţăranilor, asigurarea de drepturi şi libertăţi democratice, unitatea şi independenţa naţională. între programul de acţiune imediată şi cel de perspectivă, tactica revoluţionară a impus deseori, în funcţie de conjunctura istorică, ţeluri şi forme mascate de manifestare în propa-garea programului naţional, şi în poziţia faţă de imperiile vecine. Necesitatea unirii Moldovei cu Ţara Românească mai întâi, ca nucleu al viitorului stat unitar român, era acceptată chiar şi de transilvăneni. Astfel, în Transilvania, unde sarcinile sociale şi naţionale s-au împletit strâns, în faţa politicii profund antiromâneşti a nobilimii maghiare, care urmărea, practic, anihilarea elementului autohton, liderii naţiunii române, prin programul lor politic, s-au apropiat de Habsburgi („alegerea răului ţel mai mic"), au acceptat să colaboreze cu Habsburgii. Aşadar, revoluţia a reprezentat un moment important în dezvoltarea şi afirmarea naţiunii române şi a conştiinţei sale proprii.

Desfăşurarea revoluţiei (începuturile ei). Programul naţional între minimal şi maximal. n primăvara anului 1848, tensiunea socială'şi politică a crescut în condiţiile izbucnirii revoluţiei europene. Datorită condiţiilor istorice concrete, programul naţional al revoluţiei române a evoluat între minimal- reafir-marea statutului particular al Principatelor în plan internaţional şi în raporturile cu Poarta Otomană - şi maximal- constituirea statului naţional român, idee pentru care au militat conducătorii revoluţionari din întreg spaţiul românesc. Principatele Române au fost cuprinse, la începutul lunii martie, de numeroase agitaţii revoluţionare. în aprilie 1848 se desfăşurau consfătuiri ale membrilor societăţii revoluţionare „Frăţia" m Ţara Românească. Un loc important în rândul docu-mentelor programatice l-a ocupat broşura „Ce sunt meseriaşii", care se pronunţa pentru aplicarea unor reforme cu caracter modern. în Ţara Românească se constituia un Comitet Revoluţionar se preconizau drept centre ale unei mari acţiuni politice localităţile Bucureşti, Telega, Islaz şi Ocnele Mari.

într-o atare conjunctură, Rusia ţaristă continua să-şi manifeste tendinţele de expansiune în zona Dunării de Jos şi era foarte neliniştită faţă de orice posibilă acţiune revoluţionară. într-o scrisoare din martie 1848, către domnitorul Gheorghe Bibescu, generalul Pavel Kiseleff arăta că guvernul imperial rus lua act cu nelinişte de agitaţiile revoluţionare din Ţara Românească, în timp ce, la 28 martie, cancelarul Rusiei, Nesselrode, a înaintat o notă diplomatică în care amintea că ţarul Nicolae I nu admitea slăbirea controlului Rusiei, în calitate de putere protectoare, asupra Moldovei şi Ţării Româneşti.

55

Page 66: Istoria romanilor 1821-1989

între timp, noi acţiuni revolu-ţionare erau înregistrate în Bucovina şi în Transilvania. în martie 1848, la Cernăuţi se organizau gărzi naţionale şi lua fiinţă un Comitet de acţiune în rândul căruia activau fraţii Hurmuzaki. în Transilvania situaţia era mult mai complicată. Revoluţia maghiară, în frunte cu Lajos Kossuth, urmărea reconstituirea regatului medieval al . Ungariei, în care să existe o „naţiune unică" şi un stat „indivizibil". încă din martie, în Transilvania se constituiau, de către maghiari, „gărzi naţionale" îndreptate împotriva mişcărilor ţără-neşti, ale românilor în general; românii şi Transilvania erau excluşi de la re-zolvarea problemei agrare, un obiectiv prioritar al revoluţiei maghiare.

Tot în martie, prin hotărârea Dietei de la Pojon, Transilvania şi Par-tium-ul au fost anexate la Ungaria, contrar voinţei naţiunii române. Se impunea deci, din partea românilor,

sa unui program de acţiune politică şi social-naţională imediată. Pe inie se înscriu documentele redactate, sub impulsul lui Eftimie Murgu, la cele alcătuite de tinerii Avram lancuşl Alexandru Papiu-llarian la Târgu-jna din cerinţele fundmentale fiind rezolvarea problemei naţionale. Bărnuţiu publica documentul intitulat „Provocaţiune", în care era în mod categoric, ideea anexării Transilvaniei la Ungaria. în aprilie, -a intensificat în condiţiile în care mişcările ţărăneşti cuprindeau Munţii Banatul şi zonele secuilor. Autorităţile din Transilvania au intervenit isuri împotriva românilor, printre ai căror lideri erau menţionaţi Avram oan Buteanu.Moldova, opoziţia faţă de politica domnitorului Mihail Sturdza s-a at, la 27 martie/7 aprilie, într-o Adunare populară desfăşurată la Hotelul rg din laşi. Adunarea a fost condusă de Grigore Cuza. Protestând gimului lui Mihail Sturdza, Adunarea, ce cuprindea reprezentanţi ai irţelor sociale şi politice, a numit o comisie care să redacteze un de revendicări. Un rol important în elaborarea sa l-a avut Vasile n, documentul, „Petiţiunea-proclamaţiune", aparţinând boierilor şi moldoveni. El cuprindea 35 de puncte şi avea, aparent, un caracter încercând să se păstreze în limitele legalităţii politice datorită temerii de Rus; de aceea, la primul punct se proclama „Sfânta păzire a untului Organic în tot cuprinsul său şi fără nici o răstălmăcire", Aceasta iur, o prevedere ce urma să atenueze o posibilă reacţie a Rusiei ţariste, ii moderat reiese şi din abordarea problemei agrare, solicitându-se doar

Vasile Alecsandri

Page 67: Istoria romanilor 1821-1989

„grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni". Erau prevăzute şi revendicări cu caracter democratic, modern, precum eliberarea deţinuţilor politici, o reformă a sistemului de învăţământ, siguranţa persoanei, desfiinţarea cenzurii.

Mihail Sturdza a respins însă „Petiţia". Domnitorul a trecut la arestări în rândul liderilor revoluţiei. 13 dintre ei erau duşi în arest, în Imperiul Otoman, dar, la Brăila, 6 dintre ei au fugit de sub escortă şi s-au refugiat la consulatul englez de unde, apoi, au trecut în Banat şi în Transilvania, unii dintre lideri elaborând şi planuri pentru o acţiune militară în Moldova. Reprimarea revoluţiei din Moldova de către Mihail Sturdza a generat exilul revoluţionarilor români ce a cuprins participanţi din toate provinciile.

în primăvara anului 1848, situaţia s-a agravat în Transilvania după ce aceasta a fost anexată cu forţa la Ungaria. Guvernatorul Telekia trecut imediat la măsuri dure împotriva românilor şi a conducătorilor lor. Se punea, practic, problema supravieţuirii naţiunii române din Transilvania. în această situaţie gravă s-a hotărât, la 30 aprilie, într-o primă adunare politică a românilor transilvăneni pe Câmpia Libertăţii, organizarea la Blaj, cu începere din 3/15 mai, a unei Mari Adunări Naţionale.

Deschisă la data stabilită, Adunarea a demonstrat excepţionala solidaritate a naţiunii române şi forţa sa de acţiune politică. S-a pus în lumină caracterul profund radical al revoluţiei din această provincie românească, confruntată cu atât de dificile probleme politice. Au participat peste 40 de mii de oameni, în marea lor majoritate ţărani şi tineri intelectuali, ridicaţi din rândul ţărănimii şi le-gaţi de masele populare.Ea a«realizat unitatea între ţărănime şi tineretul studios, din rândul căruia se vor recruta tribunii revoluţionari. Adunarea a fost bine organizată, având un caracter reprezentativ şi naţional. La conducerea sa s-au aflat doi preşedinţi, doi vicepreşedinţi şi zece secretari. în conformitate cu una din lozincile adunării - „Noi vrem să ne unim cu ţara" - la Adunare au participat revoluţionari din Moldova, Alecu Russo, Alexandru loan Cuza, N. lonescu, ş.a., reprezentanţi ai Comitetului Revoluţionar din Ţara Româ-nească, Dimitrie Brătianu şi transilvăneni stabiliţi în Ţara Românească, precum August Treboniu Laurian şi Ion Maiorescu. La 14 mai, Simion Bărnuţiu a rostit un discurs în cadrul unei consfătuiri a fruntaşilor revoluţiei, în catedrala de la Blaj. El a cerut ca Adunarea să proclame deplina libertate şi independenţă a naţiunii române.

Adunarea a votat, în unanimitate,documentul intitulat „Petiţiunea Naţio-nală". Se revendicau independenţa „naţională" a românilor din Transilvania, desfiinţarea iobăgiei fără nici o despăgubire din partea ţăranilor, constitui-rea unei gărzi naţionale româneşti, libertatea persoanei, a cuvântului şi întrunirilor. Din motive tactice, Adunarea a exprimat fidelitatea naţiunii române faţă de împăratul de la Viena şi dinastia conducătoare. De asemenea, locul desfăşurării istoricei Adunări a căpătat denumirea de Câmpia Libertăţii. Adunarea a decis ca programul revoluţiei să fie prezentat de două delegaţii -una la Viena şi alta la Cluj. A fost ales un Comitet Naţional Român (Permanent), cu sediul la Sibiu, sub pre;edinţia lui Andrei Şaguna. Adevăratul conducător era .însă Simion Bărnuţiu.

în Bucovina, s-a desfăşurat, la 20 mai 1848, o Adunare populară condusă de fudoxiu Hurmuzaki. Ideile dezbătute aici au fost preluate, în vara aceluiaşi

57

Page 68: Istoria romanilor 1821-1989

Simion Bărnuţiu Gheorghe Bariţiu

Page 69: Istoria romanilor 1821-1989

i, în documentul intitulat „Petiţia ţării". Aceasta cerea autonomia Bucovinei şi a isencn Ortodoxe, libertatea comerţului, deplina egalitate în faţa legii.

Adunarea de la Blaj, din mai 1848, a avut meritul istoric de a fi contribuit,i mod decisiv, la desăvârşirea programului revoluţionar comun al tuturorDmânilor. Sub influenţa hotărârilor adunării, revoluţionarii moldoveni reuniţi laraşov, la 24 mai 1848, au redactat un legământ intitulat „Prinţipii/e noastre>entru reformarea patriei". Se cereau desfiinţarea clăcii (boierescului) şi împro-rietărirea ţăranilor fără despăgubire, asigurarea libertăţii persoanei şi a egalităţiii faţa legilor. Prevederea cea mai importantă era cea privitoare la unirea/loldovei şi a Ţării Româneşti „într-un singur stat neatârnat, românesc".temarcăm astfel că, formulate într-o conjunctură istorică specifică, revendicărileomâneşti nu puneau în discuţie echilibrul de forţe stabilit între marile imperii, înEuropa de sud-est. în acelaşi timp însă, idealul naţional românesc era sprijinit şi)ropagat, în continuare, pe toate căile. în condiţiile regimului opresiv dinMoldova şi Ţara Românească „Gazeta de Transilvania" reprezenta organul de)resă principal al revoluţiei româneşti.

NICOLAE BĂLCESCU despre istoria naţională

„Să deschidem Istoria, cartea de mărturie a veacurilor şi luminaţi de filosofia ei, vom vedea că de 18 veacuri naţiunea română n-a vegetat, n-a stat pe loc, ci a mers înainte transformându-se şi luptându-se neîncetat pentru triumful binelui asupra răului, a spiritului asupra materiei, al drefltului

58

Page 70: Istoria romanilor 1821-1989

asupra silei, pentru realisarea, atât în sânul său cât şi în omenire, a dreptăţii şi frăţiei, aceste două temelii a ordinei absolute, perfecte a ordinei dumnezeieşti".

NICOLAE BĂL CESCU cu privire la caracterul revoluţiei române din 1848-1849.

„Revoluţia română de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut şi viitor, fără altă causă decât voinţa întâmplătoare a unei minorităţi sau mişcarea generală europeană. Revoluţia generală fu ocasia iar nu causa revoluţiei române. Causa ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitoni ei sunt 18 veacuri de trude, suferinţe şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi.

Revoluţia de la 1848 căuta a reîntregi pe român numai în drepturile sale de om şi de cetăţean, fără a căuta a-! reîntregi în drepturile sale de naţie. într-aceasta ea se mărgini a cere ca Turcia să respecte vechile capitulaţii recunoscute şi întărite şi prin tratatul de la Adnanopol şi Hatişeriful de la 1834. Ea ceru asemenea ca Rusia să-şi păzească tractatele, care recunosc autonomia şi independenţa administrativă a terii şi nesihrea pământului ei, şi să se mărginească în rolul ei de chezaşă fără a se amesteca în treburile din lăuntru ale ţeni usurpând titlul şi rolul de protectoare Revoluţia de la 1848 nu era dar în drept împotrivitoare nici Porţii nici Rusiei, devreme ce se mărginea a cere păzirea tractatelor fără a proclama un drept nou. Românii, în buna credinţă a lor socoteau că aceste Puteri vor fi gata a păzi sfinţenia tractatelor, şi nu vor putea a le tăgădui reformarea legiuirilor potrivit dreptului lor de autonomie".

TEMĂ:

1. Caracterizaţi revoluţia română paşoptistă.2. Prezentaţi raporturile dintre revoluţia română şi cea maghiară, în 1848.3. Prin ce se remarcă radicalismul „Petiţiunii Naţionale" de la Blaj?

Page 71: Istoria romanilor 1821-1989

MERSUL REVOLUŢIEI ÎN PROVINCIILE ROMÂNEŞTI. (MAI-SEPTEMBRIE 1848).

- PROGRAMUL DE LA CERNĂUŢI.- EVENIMENTELE DIN TRANSILVANIA SI ACTIVITATEA GUVERNULUI DIN

ŢARA ROMÂNEASCĂ (IUNIE-SEPTEMBRIE 1848).

Programul de la Cernăuţi. în Ţara Românească, politica domnitorului eorghe Bibescu nu a putut preîntâmpina izbucnirea revoluţiei. în aprilie 1848, nitetul Revoluţionar, compus din St. Golescu, Ion Heliade Rădulescu, Christian '/, a inclus şi pe fraţii Ion şi Dimitrie Brătianu. Aceasta a semnificat întărirea pului revoluţionarilor români şi constituirea unui nucleu de conducere al oluţiei. Revoluţia din Ţara Românească era văzută ca o urmare firească a jnimentelor din toate celelalte provincii. Nicolae Bălcescu, Alexandru C. Go-cuşi C. A. Rosettim avut rolul principal în organizarea acţiunii revoluţionare.

A fost elaborat un program revoluţionar în care se insista asupra respon-Dilităţii ministeriale, libertăţii de exprimare, alegerii unui domn responsabil, ntru secularizarea averilor Bisericii, eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor prin spăgubire. Programul era expresia compromisului între forţele şi curentele /oluţionare. El nu a vizat, din considerente de tactică şi de strategie politică, în )d deschis, problema raporturilor cu Poarta otomană (deşi articolul 1 din oclamaţia de la Islaz se pronunţa pentru un statut deosebit al raporturilor cu periul Otoman), unitatea şi independenţa naţională, mai ales că Poarta şi isia numiseră comisari cu misiuni de informare în Ţările Române, iar în isarabia erau semnalate concentrări de forţe militare ţariste.

Şi în celelaltare provincii româneşti aflate sub opresiunea străină au avut ; mari adunări plebiscitare. La 20 mai 1848, la Cernăuţi, în prezenţa unor prezentanţi de frunte ai clerului, boierimii, şi fruntaşilor ţărănimii, după îzbateri susţinute, au fost adoptate 12 dorinţe, între care, la loc de frunte, se Iau separarea Bucovinei de Galiţia, conservarea naţionalităţii române şi earea de şcoli naţionale, autonomia provincială, defiinţarea clăcii şi a dijmei, îsfacerea de Mitropolia Ortodoxă de la Karlowitz şi alegerea episcopului de ătre un Congres bisericesc alcătuit din clerici şi mireni. La 15/27 iunie 1848, la jgoj, în Banat, sub preşedinţia lui Eftimie Murgu, o Adunare de 12 000 de ameni a decretat, între altele, respectarea naţionalităţii româneşti, oficializarea nbii române, înarmarea poporului „după putinţă în răstimp de 6 zile cu sfensive, iar după ce se va arma de către stat, atunci să păşească ofensive".

Evenimentele din. Transilvania şi activitatea guvernului Jtn Ta ' omânească (iunie-septembrie 1848). In Ţara Românească, revoluţia trebuia ă izbucnească în mai multe centre deodată pentru a nu permite domnitorului

Page 72: Istoria romanilor 1821-1989

Gheorghe Bibescu să acţioneze pentru înăbuşirea ei. Revoluţia s-a declanşat însă, datorită măsurilor autorităţilor, mai întâi în Oltenia, la Islaz, la 9/21 iunie, şi apoi în Bucureşti, la 11/23 iunie 1848. La Islaz s-a format primul guvern revoluţionar, din care făceau parte Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Radu Şapcă, Christian Teii, Nicolae Pleşoianu. Tot aici s-a dat ci-tire unei Proclamaţii ce cuprindea pro-gramul aprobat ulterior, sub presiunea maselor, la 11/23 iunie, de către Gheorghe Bibescu. în zilele următoare, consulul general al Rusiei a protestat faţă de acest act şi a părăsit Capitala. Aceasta l-a determinat pe Gheorghe Bibescu să abdice şi să plece grăbit din ţară. S-a constituit, astfel, un nou guvern provizoriu în care intrau Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Ma-gheru, Alexandru G. Golescu, C. A. Rosetti, Nicolae Bălcescu. şi alţii.

Nicolae Bălcescu

Page 73: Istoria romanilor 1821-1989

Eliberarea deţinuţilor politici, la 11 iunie 1848, la Bucureşti, de către un grup de revoluţionari

61

Page 74: Istoria romanilor 1821-1989

a uşura obţinerea recunoaşterii noului guvern de către Rusia au fostîn guvern colonelul Ion Odobescu şi Mitropolitul Neofit, cunoscute ele-conservatoare. La 15/27 iunie, pe Câmpia de la Filaret masele populare

IUS jurământul prin care îşi exprimau adeziunea la programul revoluţiei.Suvernul revoluţionar din Ţara Românească a încercat să aplice uneleIeri ale Proclamaţiei de la Islaz. S-au remarcat în această activitate febrilăe Bălcescu şi Alexandru G. Golescu. Astfel, au fost abolite rangurileşti, s-au adoptat steagul tricolor şi lozinca „Dreptate şi frăţie", au fostiti deţinuţii politici, a fost organizat corpul comisarilor de propagandă, s-a

la organizarea forţelor armate.Buvernul provizoriu a dus însă o politică prudentă şi, deseori, lipsită de re, încât forţele contrarevoluţionare, reprezentate de coloneii I. Odobescu omon şi de către Mitropolitul Neofit, au organizat, la 19 şi respectiv la ie, acţiuni menite să restaureze vechiul guvern. Ele au fost dejucate însă târârea maselor populare. în ceea ce priveşte problema agrară, Nicolae seu s-a pronunţat, hotărât, pentru rezolvarea ei prin împroprietărirea or. La 21 iulie' 1848 a fost constituită Comisia Proprietăţii. Comisia etăţii, al cărei vicepreşedinte era Ion lonescu de la Brad, şi-a deschis le la 9/21 august 1848. Ea a ţinut opt şedinţe de lucru, fiind formată din entanţi ai ţăranilor clăcaşi şi ai marilor proprietari agricoli desemnaţi în rile judeţene. Discuţiile, care au căpătat un caracter steril, au privit eţele de pământ ce trebuiau acordate şi despăgubirile pentru marii stări agricoli. Comisia Proprietăţii a fost desfiinţată la 31 august, fără a a problema pentru care fusese creată.

Suvernul revoluţionar din Ţara Românească a acţionat, în acelaşi timp, i recunoaşterea sa de către puterile europene. Pentru aceasta au ?urat o bogată activitate diplomatică Ion Ghica la Constantinopol, ndru G. Golescu la Paris, Dimitrie Brătianu la Pesta, Ion Maiorescu la furt. Deşi ascuns, din considerente tactice, obiectivul unităţii naţionale a iereu prezent în toate acţiunile revoluţionare. La 12 iunie 1848, în gazeta "ui român" dm Bucureşti, apărea manifestul intitulat „Către fraţii noştri din >va", în care era subliniată ideea deplinei unităţi naţionale. Peste numai o nană, August Treboniu Laurian îi propunea lui Nicolae Bălcescu izarea, la Bucureşti, a unui Congres al tuturor românilor. Activitatea diplomatică desfăşurată de revoluţionarii români în capitalele ene urmărea să evite o intervenţie militară, a Rusiei şi a Imperiului an, care se profila. La 31 iulie 1848, printr-o notă diplomatică. Rusia a imnat violent revoluţia română şi a acuzat pe români că doresc să se ■că într-un singur stat. Succesiunea evenimentelor din Transilvania şi Ţara nească a însufleţit, din nou, mişcarea românească din Moldova. In august 1848 a fost redactat, de către Mihail Kogălniceanp, la Cernăuţi, amul, atât de semnificativ intitulat, „Dorinţe/e partidei naţionale în Moldova" derile sale au fost dezvoltate, ulterior, în „Proiectul de constituţie pentru wa". Erau cuprinse, aici, elemente de bază ale viitorului stat român modern etatea întrunirilor şi a cuvântului, a persoanei, egalitatea în faţa legit, nsabilitatea ministerială, desfiinţarea privilegiilor. Demn de remarcat este irea Moldovei cu Ţara Românească era considerată „cheta bolţii fără de i-ar prăbuşi întreg edificiul naţional".

Page 75: Istoria romanilor 1821-1989

Fruntaşi ai revoluţiei române de la 1848, din Ţara Românească

în Transilvania, în vara anului 1848, conflictele social-politice s-au acutizat. pentru a învrăjbi revoluţia română şi cea maghiară împăratul de la Viena a sancţionat anexarea Transilvaniei la Ungaria. Era încălcată, încă o dată, voinţa naţională a românilor. în acelaşi timp, autorităţile maghiare din Transilvania erau

63

Page 76: Istoria romanilor 1821-1989

Arderea Regulamentului Organic şi a Arhondologiei

Î de trupele imperiale. La 21 mai/2 iunie 1848 a avut loc masacru/ de la unde au fost împuşcaţi 12 ţărani români, ceea ce a provocat o puternică a populaţiei româneşti.Ţara Românească, sub presiunea Rusiei, Imperiul Otoman a intervenit

i militare pentru a restabili regimul Regulamentului Organic. La 31 uhe n Corp expeditionar otoman conclus de Suieiman Paşa a trecut Dunărea giu. După numeroase tratative, în ciuda protestului populaţiei româneşti ui provizoriu a fost înlocuit de o Locotenentă domneascăformată din Ion 3 Rădulescu, Christian Teii şi Nicoiae Goiescu. Programul revoluţionar a unele modificări şi a fost supus aprobării Porţii. S-au reluat contactele oua conducere şi consulii puterilor străine, iar o delegaţie în frunte cuGoiescu şi Nicoiae Băicescu a fost trimisă la Constantinopol pentru a

recunoaşterea oficială din partea Porţii. Ea nu a fost recunoscută însă de ultan.tusia a considerat atitudinea lui Suieiman Paşa mult prea moderată şi a ilocuirea sa grabnică. A fost numit un nou comisar, în persoana lui Fuad ce avea ordinul să pătrundă cu armata în Bucureşti, pentru a restabili i. Pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de intervenţia militară a Jlui Otoman, la 6/18 septembrie 1848, în cadrul unei mari Adunări, au fost la Bucureşti, copii ale Regulamentului Organic şi ale Arhondologiei :a rangurilor boiereşti). A fost spânzurată, de asemenea, o caricatură a arului rus, generalul Duhamel, şi dărâmat monumentul care-l reprezenta vel Kiseleff. La 13/25 septembrie, în condiţiile în care trupele otomane

Page 77: Istoria romanilor 1821-1989

pătrundeau în Bucureşti, iar cele ţariste înaintau dinspre Focşani, mai multe mii de ţărani şi locuitori ai oraşului au format un veritabil zid viu pentru a opri intervenţia străină. Pe Dealul Spirita avut loc o ciocnire între soldaţii otomani şi o unitate de pompieri români'condusă de PavelZăgănescu. Bucureştiul a fost însă ocupat de către forţele otomane şi peste 200 de fruntaşi erau arestaţi, Fuad Paşa şi generalul Duhamel anunţând reintroducerea sistemului regulamentar.

Tulburările şi agitaţiile ţărăneşti au continuat, în timp ce în Oltenia se preconiza o ultimă rezistenţă a forţelor revoluţionare. O armată populară, cifrată la 30 000 de soldaţi, a fost adunată la Râureni, sub comanda generalului Gheorghe Magheru, pentru a lupta împotriva ocupanţilor străini. în noile condiţii politice, ea a fost însă dizolvată.

Articolul „Trăiască România liberă", din 13 iunie 1848

„Fraţi români din toate clasele, lată aurora libertăţii, iată ziua fericită, ziua de mult dorită, ziua aşteptată cu atâta înfocare, ziua în care v-aţi arătat vrednici de strămoşii voştri, vrednici de numele de român. Da, România iubită, care de atâtea veacuri gemea subt robie, a rupt lanţurile ruşinoase şi a arătat lumii întregi că în vinele copiilor ei curge încă sânge de roman. Bucuraţi-vă fraţi, nici o picătură de sânge n-a curs şi am dobândit cerescul dar al libertăţii, curat şi nepătat ca un sfânt dar dumnezeiesc. Trăiască România.

Acum, fraţi români, cu aceeaşi înţelepciune, cu acelaşi patriotism care aţi arătat ieri la 11 iunie, trebuie să ne purtăm şi de acum înainte; nu e destul că am dobândit libertatea, trebuie să ne arătăm şi vrednici de dânsa, trebuie să ştim a păstra cerescul dar. Ceea ce dar trebuie făcut mai nainte este organizaţia unei guardii naţionale spre păstrarea liniştii şi bunei orânduieli. Tot românul îşi va vărsa cu bucurie cea mai după urmă picătură de sânge pentru patria sa şi nici o putere omenească nu ne va putea răpi cerescul dar ce am dobândit..."

TEMĂ:

1. Care au fost principalele măsuri adoptate de guvernul revoluţionar muntean în 1848? 2 Prezentaţi activitatea Comisiei Proprietăţii. 3. Ce reprezintă ziua de 13 septembrie 1848?

Page 78: Istoria romanilor 1821-1989

CONTINUAREA REVOLUŢIEI DE LA 1848 ÎN TRANSILVANIA

- REZISTENŢA ROMÂNEASCĂ DIN MUNŢII APUSENI; SFÂRŞITULREVOLUŢIEI.

- IMPORTANŢA REVOLUŢIEI.

szistenţa românească din Munţii Apuseni; Sfârşitul revoluţiei. în'ania, lupta revoluţionară s-a radicalizat în vara anului 1848. în condiţiile srii revoluţiei în Moldova şi în Ţara Românească, Transilvania a devenit românismului. Politica reacţionară a guvernului maghiar, în condiţiile i Transilvaniei la Ungaria, a generat, şi aici, un veritabil război pentru ile naţionale ale românilor. în Transilvania, comisarul Nicolae Vay a t Comitetul Naţional Român (Permanent), de la Sibiu, şi a intensificat jnile împotriva ţăranilor români.i septembrie 1848 a avut loc a treia Adunare Populară de la Blaj, la care ticipat ţăranii români organizaţi militar de către Avram lancu. A treia re Naţională a românilor de la Blaj s-a transformat însă într-o veritabilă militară ţărănească. Aceştia luaseră armele în condiţiile regimului de ' introdus de autorităţile maghiare - masacre, precum cel de la Mihalţ, unile de la Oradea, Arad, din Bihor şi Făgăraş, formarea unui corp militar > de Lajos Csanyşl trimis împotriva românilor.

idunarea a votat o Rezoluţie în care protesta împotriva „uniunii" Tran-3i cu Ungaria şi cerea abolirea regimului, care i-a urmat. Puşi în faţa a doi ni, românii l-au ales pe cel mai puţin periculos. între revoluţia maghiară şi i de la Viena ei au ales-o pe ultima deoarece, cel puţin aceasta accepta, |ic, existenţa lor naţională. în acelaşi timp, românii nu au abdicat niciodată •rincipiul.colaborării pe bază de deplină egalitate cu ungurii, saşii şi secuii. îa urmare a celei de-a treia adunări de la Blaj s-a trecut la organizarea $ şi militară a Transilvaniei pe baze noi. Provincia a fost împărţită în 15 turi, fiecăreia corespunzându-i câte o legiune. S-a constituit Comitetul ia/ cu sediul la Sibiu şi care avea rolul unui veritabil guvern românesc. s nobiliare maghiare au fost dezarmate. Unii ţărani saşi şi secui şi-au îstat, de asemenea, hotărârea de a lupta alături'de români. La 9 ianuarie a avut loc Adunarea de la Sibiu a conducătorilor revoluţiei române, cu care >-a definitivat programul acesteia. La 4 martie 1849 s-a publicat la Viena o constituţie imperială prin care se restabilea autonomia Transilvaniei şi se şa existenţa naţională a românilor.In aceste condiţii, guvernul revoluţionar maghiar a făcut apel la generalul sz losef Bem. Acesta a condus o puternică ofensivă a armatei maghiare

Page 79: Istoria romanilor 1821-1989

Stephan Ludwig-Roth Gabor Aron - fruntaş al secuilor

Page 80: Istoria romanilor 1821-1989

•prin care a reuşit, în primăvara anului 1849, să cucerească o mare parte a Transilvaniei, în afară doar de zona Munţilor Apuseni. Pe teritoriul cucerit nobilimea maghiară a dezlănţuit o cruntă represiune împotriva ţăranilor români. S-au organizat, sub conducerea comisarului Lajos Csany, „tribunalele de sânge", s-a introdus starea de asediu, au fost urmăriţi conducătorii revoluţiei române. Mii de ţărani români au căzut victime acestei represiuni furibunde.

Zona Munţilor Apuseni a continuat însă să se afle sub controlul românilor. în Munţii Apuseni se apăra, de fapt, cauza generală a românilor în faţa a peste 21 000 soldaţi unguri conduşi de ofiţeri de carieră. Aici, într-un spirit democratic, s-a organizat o veritabilă „Ţară" românească. Rolul conducător l-a avut Avram lancu, care era supranumit şi „Craiul munţilor". El s-a dovedit un strălucit conducător militar şi un important om politic. Sub conducerea sa au fost respinse toate încercările forţelor militare maghiare de a pătrunde în munţi. S-au organizat legiuni româneşti. Prima legiune a fost cea a Blajului, în frunte cu loan Axente Sever. în condiţii deosebit de grele, Avram lancu a acceptat ideea tratativelor propuse de Lajos Kossuth prin intermediul deputatului român loan Dragoş, deputat, pentru cele şapte judeţe din Partium, în Dieta Ungariei, loan Dragoş s-a pronunţat, sincer, pentru înţelegerea dintre revoluţionarii români şi maghiari, dar i-a lipsit clarviziunea politică. Ele urmau însă să ducă, cel puţin pentru maghiari, fa încheierea unui armistiţiu şi folosirea forţelor disponibile contra Austriei. în timpul tratativelor însă, trupele maghiare au atacat pe neaşteptate iar prefecţii Ion Buteanu şi loan Dobra au căzut la datorie. în împrejurări tragice a pierit şi deputatul loan Dragoş, acuzat, de către moţi, de trădare.

După înfrângerea revoluţiei din Ţara Românească, fruntaşi revoluţionari, ca Nicolae Bă/cescuşi Cezar Bol/iac, au susţinut necesitatea de a se ajunge la

67

Page 81: Istoria romanilor 1821-1989

între conducătorii revoluţiei române şi ai celei maghiare, pentru a mpotriva duşmanului comun, Imperiul Habsburgic. ecembrie 1848 a devenit împărat, la Viena, Franz losif. Acesta a cerut usiei ţariste pentru înăbuşirea revoluţiilor din Imperiu. în vara lui 1849 vperiale au declanşat o ofensivă în Transilvania, concomitent cu ea trupelor ţariste în provincie. în faţa acestui pericol, aflat într-o >arte dificilă, guvernul maghiar a acceptat să desfăşoare tratative cu orii revoluţiei române din Transilvania. Tratativele s-au desfăşurat la între Nicblae Bălcescu şi Lajos Kossuth. Sub presiunea iminentă a trupelor ţariste, guvernul maghiar a acceptat să semneze, la.2/14 iulie >eghedin! un document intitulat „Proiectul de pacificare". /ederile sale consemnau însă o stare deja existentă de câteva luni în iia. Astfel, se recunoşteau dreptul românilor de a-şi folosi propria limbă listratie, independenţa Bisericii Ortodoxe, prezenţa românilor în atia de stat. Totodată, s-a semnat un tratat pentru formarea unei legiuni i.' în noua' lege a naţionalităţilor, votată în iulie 1849 de către tul maghiar, au fost acordate unele drepturi politice românilor. în np, prin eforturile lui Bălcescu s-a obţinut neutralitatea lui Avram lancu din Transilvania. Toate acestea au intervenit însă mult prea târziu. La jst 1849 armata maghiară a capitulat la Şina.el a luat sfârşit revoluţia din Transilvania. Conflictul dintre revoluţia }\ cea maghiară, politica duplicitară a Habsburgilor ca şi intervenţia .răină i-au grăbit sfârşitul.

Avram lancu în fruntea oştilor sale, în Munţii Apuseni

Page 82: Istoria romanilor 1821-1989

lfVspc"tanţa revoluţie, Revo-luţia română din 1848-1849 a constituit piatra unghiulară a epocii moderne în istoria naţională. Toto-dată, ea a fost rezultatul procesului de evoluţie firească a societăţii ro-mâneşti. Programul revoluţiei a cu-prins, practic, toate marile probleme ale epocii - unitatea şi emanciparea naţională, asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, de sorginte modernă, ale omului, rezolvarea pro-blemei agrare. Acestea erau, de fapt, elementele fundamentale ale statului modern.

Trăsătura esenţială a revoluţiei, trecând peste o bogată moştenire culturală şi ideologică, a fost deplina solidaritate naţională reliefată de programele revoluţionare şi marile r

adunări populare. Conjunctura inter-•naţională, raporturile de forţe între marile imperii, interesele lor specifice faţă de Principate, ca şi situaţia politică şi socială la nivelul fiecărei provincii româneşti au imprimat anu-mite trăsături procesului revoluţionar- moderaţie şi prudenţă în Moldova, radicalism în Transilvania, compromisul de acţiune în Ţara Românească.

în acelaşi timp, stadiul de dezvoltare istorică a Ţărilor Române, la jumăta-tea secolului al XIX-lea, a determinat o anumită atitudine politică a forţelor revoluţionare - aceea de a cointeresa boierimea în reformarea societăţii. Re-voluţia a adus însă doar modificări şi aprecieri de tactică în problemele politice şi agrară.

în lupta pentru îndeplinirea unor largi obiective cu caracter naţional, colaborarea a numeroase forţe social-politice a permis anihilarea temporară şi parţială a forţelor contrarevoluţionare. Un rol semnificativ în acest sens l-au jucat masele populare. Aceasta explică, până la un punct, succesul revoluţiei în Ţara Românească. Intervenţia militară a marilor imperii vecine şi înfrângerea, astfel, a revoluţiei au demonstrat că, în acel moment, nu erau create condiţiile constituim unui stat naţional românesc suveran şi independent.

Revoluţia a deschis drum larg marilor mutaţii în sensul adâncirii procesului de modernizare şi de renaştere naţională în Principate, s-a probat capacitatea românilor de a-şi croi drumul în istorie, pe baza propriilor lor forţe. Revoluţia a elaborat şi a desăvârşit programul de construcţie a României moderne, perfect legat de realităţile naţionale. Toată istoria modernă a românilor, până la Marea Unire din 1918, a fost dominată, aşadar, de lupta susţinută a naţiunii pentru

Avram lancu vorbeşte poporului răsculat

Page 83: Istoria romanilor 1821-1989

69

Page 84: Istoria romanilor 1821-1989

jrogramului paşoptist, în vederea îndeplinirii revoluţiei pentru unitate ;i a celei pentru independenţă.

larea trimisă de Nicolae Bălcescu, la 4 martie 1850, din Paris, IuiAiexandru G. Goiescu

trebuia să fie programul revoluţiei din 1848? El era dezvoltarea progresivă a revoluţieiera organizarea democraţiei şi eliberarea ţăranului, împroprietărindu-l. într-un cuvânt, ă o revoluţie democratică şi socială. Acesta a fost scopul nostru şi programul din 1848. totul acelaşi cu cel din 1821 având în minus problema fanarioţilor, şi în plus probleman-am făcut o revoluţie nici împotriva turcilor, nici împotriva ruşilor. Dreptul nostru de a e era dreptul nostru de autonomie, care ne-a fost recunoscut de cele două puteri, deşi np în timp, chiar şi în Regulament. Noi am cerut respectarea lui fără să vrem să netratate. Odată revoluţia realizată ne mai rămâneau de făcut alte două revoluţii: o

itru unitate naţională şi, mai târziu, pentru independenţă naţională, ca în felul acestareintre în plenitudinea drepturilor sale naturale. Este deci evident, pentru toţi cei care seamnă progres şi dezvoltare istorică, că revoluţia care va deveni nu se va mai mărgini sratică şi socială şi că, potrivit actualelor tendinţe ale ideilor în toată Europa şi mai ales ni, ea se va face într-una din unităţile naţionale. Revoluţia democratică şi socială va sluji i drept mijloc decât drept scop. Problema unităţii a făcut mari progrese şi s-a simplificat Unirea Valahiei şi a Moldovei este un fapt împlinit pentru toată lumea, chiar şi pentru u poate să nu se realizeze neîntârziat. Românii din Austria, bazându-se pe constituţiaşi pe promisiunile făcute, cer toţi şi cu multă insistenţă să se constituie într-un singur

jne de 3 milioane şi jumătate şi până la urmă vor obţine".

k

ezentaţi rezistenţa naţională a românilor în Munţii Apuseni (1848-1849). ire a fost semnificaţia Proiectului de pacificare de la Seghedin (1849)? straţi importanţa istorică a revoluţiei de la 1848-1849 în Ţările Române.

Page 85: Istoria romanilor 1821-1989

România în context internaţional, 1821-1848(tabel recapitulativ)

Principatele Române şi Transilvania Anul Situaţia internaţională

1 2 3

18-19 ian. - Tudor Vladimirescu părăseşte Bucureştiul şi se îndreaptă spre Oltenia. 23 ian. - Proclamaţia de la Padeş. 4-28 febr. -Tabăra lui Tudor Vladimirescu de la Ţânţăreni. 22 febr. -,Eteriştii trec Prutul în Moldova şi încep înaintarea în Principate. 23 febr. - Rusia condamnă revoluţia lui Tudor Vladimirescu. 28 febr. - Reprezentanţi ai marii boierimi muntene se retrag la Braşov. 16 mart. - Proclamaţia lui Tudor de la Bolintin. 'i 21 mart. - Tudor intră în Bucureşti. 30 mart. - întâlnire între Tudor Vladi-' mirescu şi Alexandru Ipsilanti. 3 apr. - în urma dezavuării Eteriei de către Rusia, Ipsilanti se retrage la Târgovişte. apr. - Negocieri ale lui Tudor cu paşii otomani de la Dunăre pentru a evita intervenţia Porţii. 1 mai - Otomanii pătrund în Principate. 15 mai - Tudor se retrage către Oltenia. 21 mai - Arestarea lui Tudor în tabăra de la Goleşti. Este executat de către eterişti la Târgovişte (27 mai). 7 iun. - Bătălia de la Drăgăşani. 6 aug. - Bimbaşa Sava şi un grup de arnăuţi sunt măcelăriţi la Bucureşti de către otomani.

1821->!

12 mai - Congresul Sfintei Alianţe de la Leibach însărcinează Austria să intervină în Italia pentru reprimarea mişcării carbo-narilor. 7 mart. - Habsburgii restabilesc Regatul celor două Sicilii. 25 mart. - începutul revoltei grecilor în Peloponez, împotriva stăpânirii otomane. 8 april. - Trupele austriece înfrâng insurecţia din Piemont. 5 mai - Moartea lui Napoleon I în insula Sfânta Elena. 28 iul. - Proclamarea independenţei Perului.

-Grigore al IV-lea Ghica construieşte Palatul Ghica-Tei apr. - Mica boierime în frunte cu loniţă Tăutul alcătuieşte Constituţia Cărvunarilor. 1 iul. - Restabilirea domniilor pământene în Moldova şi Ţara Românească.

1822 12 ian. - Congresul de la Epidaur proclamă independenţa Greciei, -apr. - Masacrul din Chios săvârşit de otomani împotriva grecilor, -mai-sept. - Proclamarea independenţei Ecuadorului şi Braziliei. 20 oct.-14 dec. - Congresul Sfintei Alianţe de la Verona dă mandat Franţei să intervină în Spania pentru a sprijini pe Ferdinand al VII contra forţelor revo-luţionare.

71

Page 86: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

tr-un memoriu, Mihail Sturdza, repre-tant al marii boierimi din Moldova, seşte pentru prima dată termenul de tservator.

1823 - Expediţie militară franceză în Spania. Ferdinand al VII este restabilit pe tron. - Spania recunoaşte independenţa statelor latino-americane. 2 dec.-„Doctrina" Monroe.

r. - Mica boierime din Moldova se nge Porţii în legătură cu loniţă Sandu irdza. - Mica boierime din Moldova prezintă Adunarea Obştească un proiect de orme.

1824 - învăţământul particular în Franţa intră sub controlul clerului. 19 apr. - Moartea lordului Byron (George Gordon-1788-1824) la Missolonghi, în Grecia.

nfiinţarea Conservatorului din Cluj. 1825 apr. - Legi în favoarea foştilor emigranţi în perioada revoluţiei din Franţa. 25 aug. - Independenţa Uruguayului. 1 dec. - Moartea ţarului Rusiei Alexandru I. Este urmat la tron de către Nicolae I. dec. - Mişcarea decembristă din Rusia.

Răscoală în Oltenia condusă de Ghiţă jţui şi Simion Mehedinţeanu. > sept./7 oct. - Semnarea convenţiei ruso-omane de la Akkerman.

1826■

- Tulburări populare în Franţa, ian. - Spania abandonează portul Callao, ultima sa posesiune în America de Sud. t? 22 apr. - Otomanii cuceresc Missotonghi. 29 mai - Sultanul Mehmet Aii al Egiptului desfiinţează corpul de ieniceri şi reorganizează forţele armate după model european.

înfiinţarea „Societăţii literare", apr. - Anaforeaua boierimii pentru ronomiile Moldovei consolidează puterea larii boierimi. 7 dec. - Adunarea Obştească de la lucureşti protestează contra hotărârii Porţii le a restitui călugărilor greci administraţia nănăstirilor închinate.

1827 iun. - Otomanii cuceresc Atena. 24 iun. - Reintroducerea cenzurii în Franţa. 6 iul. - Convenţia de la Londra. Anglia, Franţa şi Rusia se decid să intervină în conflictul din Grecia, oct. - Incidente în relaţiile dintre Franţa şi beiul de Alger. 20 oct. - Bătălia de la Navarino (Grecia).

- Epidemie de ciumă în Muntenia şi o parte a Moldovei. 14/26 apr.-2/14 sept. - Războiul ruso-otoman. Principatele sunt ocupate de către armatele ţariste şi se instituie o administraţie militară rusă în frunte cu Dontele Pahlen.

1828 iun. - Iezuiţii sunt excluşi din învăţământul secundar din Franţa, aug.-nov. - Expediţie franceză în Moreea. - Uniunea vamală între Rusia şi Hessa.

2/14 sept. - Semnarea păcii de la Adrianopol (Edirne) între Rusia şi Imperiul Otoman. 7/19 nov. - Generalul rus Pavel Dmitrievici Kiseleff (1788-1872) este numit preşedinte al Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti (până în 1834).

1829 5 mart. - Acordarea de drepturi pentru britanicii de rit catolic. - Anglia anexează Australia de Vest. 14 sept. - Tratatul de pace de la Adrianopol pune capăt războiului ruso-otoman.

72

Page 87: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

- înfiinţarea manufacturii de ceramică de la Târgu-Jiu. - la fiinţă în Principate miliţia naţională, nucleu al armatei moderne, -îşi începe activitatea societatea secretă „Constituţia", de la Lugoj. 29 mart.-8 oct. - îşi desfăşoară lucrările Comisia de delimitare a graniţei Dunării. - Fostele raiale otomane revin Principatelor. 30 mart. - încheierea lucrărilor de ela-borare a Regulamentelor Organice, apr. - Divanurile de la laşi şi Bucureşti aprobă proiectul de lege privind organizarea armatei.

1830 iul. - Expediţie franceză în Algeria, care este ocupată militar. 25 iul. - Publicarea, în Franţa, a Ordonanţelor privind dizolvarea Camerelor, modificarea sistemului electoral, suprimarea libertăţii presei. 27-29 iul - „Cele trei zile glorioase" la Paris; lupte pe baricade; Bourbonii sunt înlăturaţi. începe „Monarhia din iulie" (familia d'Orleans). Este o guvernare constituţională. 25 aug. - Insurecţia din Belgia contra dominaţiei olandeze. 29 nov. - Revoluţie la Varşovia. 20 dec - Conferinţa internaţională de la Londra garantează independenţa şi „veşnica neutralitate" a Belgiei.

-Recensământ general al populaţiei din Principate. - Răscoală ţărănească în Moldova, mai-oct. - Adoptarea Regulamentelor Organice în Moldova şi în Ţara Românească, un. - Epidemie de holeră în Principate.

1831 7 febr. - Trupele ţariste pătrund în Polonia. - Război între Imperiul Otoman şi Egipt. 21-24 nov. - Revolta ţesătorilor din Lyon.

1832 25 febr. - Polonia devine o provincie a Imperiului Rusiei. -Otto de Bavaria este proclamat rege al Greciei (Otto I). - Tulburări republicane în Franţa.

-Poarta recunoaşte Principatelor dreptul de navigaţie sub pavilion propriu. -Constituirea „Societăţii filarmonice" din Bucureşti.

1833 mai - Poarta cedează Siria către Egipt prin tratatul de la Kutahya. - începutul războiului civil în Spania, iul. - Tratatul de la Unkiar-lskelesi între Imperiul Otoman şi Rusia. - Constituirea uniunii vamale Zollverein în Germania.

- Primul vas românesc construit la Giurgiu ancorează la Constantinopol. 11/23 febr. - Ciocniri între studenţii de la Cluj şi soldaţii din trupele habsbur-gice. 22 mart./3 apr. - Poarta numeşte, cu acordul Rusiei, noi domni în Principate -Mihail Sturdza în Moldova şi Alexandru Ghica în Ţara Românească. -Ia naştere societatea secretă revoluţionară condusă de polonezul Adolf David.

1834 9-13 apr. - Tulburări populare la Lyon. 13-14 apr. - Insurecţie republicană la Paris. - Anglia proclamă libertatea sclavilor, -începutul aşezării burilor în Africa de Sud.

73

Page 88: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

primele experienţe cu maşini PanteJimon. ă la Paris „Cercul revoluţionari - Inaugurarea cursurilor Mihăilene de la laşi. încheierea unei convenţii între Ţara Românească cu privire la -nerţului şi extrădarea fugarilor.

1835 28 iul-Atentat contra lui Louis Philippe regele Franţei. -Guvernarea autoritară a lui Rosas în Argentina.

1836 17 febr. - CraGovia (Polonia) este ocupată de trupele ruse, austriece şi prusace. - Independenţa Texasului, care se rupe de Mexic. 29/30 oct. - încercarea lui Ludovic Napoleon de a prelua puterea în Franţa.

;apătă statutul de porto-franco. •ecunoaşte vaselor muntene şi Î dreptul de a naviga pe Marea

1837 -începutul domniei reginei Victoria în Anglia.

uncţiune, la Zlatna, prima maşină n Transilvania. Sub presiunea Porţii, Adunarea i a Ţării Româneşti votează Adiţional, conform căruia orice constituţională se putea realiza :ordul Rusiei şi al Porţii.

1838 12 febr. - Tratat între Franţa şi Haiti. - Depunerea unei petiţii de către lucrătorii din Birmingham (Anglia) în care se solicitau drepturi sociale şi politice.

ia Confederativă din Moldova e comisul Leonte Radu. - Constituirea de către studenţii aţi la studii la Paris a „Societăţii ăţătura poporului român".

1839 - Olanda recunoaşte independenţa Belgiei - Agitaţii republicane la Paris. 1839-1842-Război între India şi Afganistan. 1839-1851-Război între Argentina şi Uruguay.

istituirea, în Ţara Românească, a staţi secrete condusă de boierul Mică) Filipescu. Conducătorii săi ă un program politic, dar sunt i condamnaţi la pedepse grele

1840 4 apr. - Anglia declară război Chinei, începe primul „război al opiului". 15 iul. - Anglia, Austria, Prusia şi Rusia se decid să sprijine Poarta contra Egiptului - Anglia ocupă Noua Zeelandă. -Prin tratatul de la Londra Mehmet Aii controlează Egiptul şi Sudanul. 18 oct.-14 dec. - Aducerea de per insula Sfânta Elena şi depunerea la Paris a rămăşiţelor pământeşti ale lui Napoleon Bonaparte.

bazele unor noi stabilimente în Principate.

1841 13 iul. - Convenţia de la Londra stabileşte regimul navigaţiei prin strâmtoriie Bosfor şi Dardanele. - Sultanul otoman recunoaşte lui Mehmed Ah guvernarea ereditară în Egipt.

Page 89: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

- Dieta maghiară votează un proiect de lege prin care urma să se introducă, în mod progresiv, limba maghiară în locul celei latine, în justiţie şi administraţie, şi a celei române, în şcoală şi biserică. 7 oct.- Poarta îl revocă pe Alexandru Ghica ca domn al Ţării Româneşti. 20 dec. - Gheorghe Bibescu (1805-1873) este ales domn al Ţării Româneşti.

1842 - Eşecul pătrunderii englezilor în Afga-nistan. 29 apr. - Tratatul de la Nankin pune capăt „războiului opiului".

- La Tunari funcţionează prima ţesătone mecanică din Ţara Românească. 15 febr. - Consistonul de la Blaj cere Episcopului loan Lemeny (1780-1861) să facă demersuri Ja Viena pentru neaplicarea legii cu privire la folosirea limbii maghiare votată de dieta de la Pressburg. - Se înfiinţează societatea secretă „Frăţia".

1843 - Anglia anexează noi teritorii în India. 27 iul. - Acord prin care piaţa Chinei este deschisă comerţului european. - Intensificarea luptei pentru unitatea naţională a Italiei.

-Gheorghe Bibescu decretează eman-ciparea ţiganilor statului, autorităţilor publice şi ai mănăstirilor închinate. Un decret asemănător este dat în Moldova de către Mihail Sturdza (1795-1884). - Se desfăşoară mişcarea naţională din Banat condusă de Eftimie Murgu.

1844 12 sept. - întâlnirea de la castelul Windsor între regina Victoria, a Angliei şi Louis Philippe, regele Franţei. 24 oct. - Tratat comercial între Franţa şi China.

-Se introduce, în Ţara Românească, cultivarea rapiţei pentru fabricarea uleiului. 14 febr. - Fondarea la Bucureşti a .Asociaţiei literare a României". 2/14 dec. - Se pun bazele, la Paris, ale „Societăţii studenţilor români".

1845 - Mare foamete în Irlanda. -Texasul este reunit cu Statele Unite ale Americii.

- Intră în funcţiune, la Reşiţa, primele laminoare acţionate de maşini cu aburi, -în Ţara Românească începe construirea unui important sistem de drumuri, nov. 1847 - Sesiune a Dietei Transilvaniei care votează un nou urbariu (lege agrară) defavorabil ţăranilor iobagi, -înfiinţarea „Asociaţiei patriotice" din Moldova.

1846 - Marea Britanie adoptă politica economică a liberului schimb, -începutul războiului între S.U.A. şi Mexic în legătură cu stăpânirea Texasului. 11 nov. - Cracovia este anexată Imperiului Habsburgic.

ian. - Arestarea Ecaterinei Varga, con-ducătoarea acţiunilor de protest a moţilor de pe domeniul Zlatnei.

1847 - Independenţa Liberiei. - Se descoperă aur în California, nov. - Conflict, în Elveţia, între cantoanele catolice şi cele protestante.

75

Page 90: Istoria romanilor 1821-1989

ttră în vigoare o convenţie întreşi Moldova cu privire la

a vămii între cele două ţări, cu

arii.t. - Nobilimea maghiară cere Transilvaniei la Ungaria, îrt. - Proclamaţia lui Simion jrin care românii din Transilvania naţi să se ridice la luptă pentru drepturilor lor.3 apr. - Adunarea de la laşi. Se etiţiunea-proclamaţiune". revoluţionară în Ţara Româ-

>r - Prima adunare politică a

de la Blaj.i mai - Marea Adunare Naţională Câmpia Libertăţii de la Blaj. Se 'etiţia naţională", ■i ale românilor din Banat, nai - Revoluţionarii moldoveni la Braşov redactează „Prinţipiile Dentru reformarea patriei", tai - Dieta de la Cluj votează,

voinţei românilor, anexarea aniei la Ungaria.. - Adunarea de la Islaz. Se adoptă naţia de la Islaz".iun. - Formarea unui guvern iu la Bucureşti.te ale puterii revâluţionare în Ţara sască. /"IO iul. - Trupele ţariste ocupă

ui. - Notă a guvernului ţarist prin au dezavuate tendinţele de unitate lă ale românilor. )rp militar otoman trece Dunărea la

'9 aug. - Formarea Locotenenteişti în Ţara Românească.ilegaţie munteană duce tratative la

Se publică la Cernăuţi „Dorinţele II Naţionale din Moldova", icre asupra populaţiei româneşti din vania.

6/28 sept. - A treia Adunare ală de la Blaj.

1848 12 ian. - Revoluţie la Palermo. 2 febr. - Tratatul de la Guadelupa Hidalgo pune capăt războiului dintre Mexic şi S.U.A. - Constituţii noi în statele italiene. 22-24 febr. - Lupte pe baricade la Paris, -înlăturarea „Monarhiei din iulie".24 febr. - Piemontul declară războiImperiului Habsburgic.25 febr. - Proclamarea republicii în Franţa.27 febr. - Crearea atelierelor naţionale înFranţa.5 mart - Introducerea votului universal înFranţa.mart. - Revoluţii la Viena, Veneţia, Berlin,Milano, Miinchen.apr. - Stabilirea de guverne revoluţionareîn Italia.4 mai - Se reuneşte la Paris AdunareaNaţională a Franţei.18 mai - Deschiderea lucrărilorParlamentului de la Frankfurt.29 mai - Instaurarea unui guvern provizoriuîn Cehia.22-28 iun. - Lupte de baricadă la Paris.Generalul Cavaignac devine şef al puteriiexecutive.25 iul. - Habsburgii înfrâng la Custozza(Italia) pe Carol Albert, regele Piemontului.2 dec. - împăratul habsburg Ferdinand Iabdică. îi succede Franz losef (Francisclosif) (1848-1916).7 dec. - începutul ostilităţilor militare întreHabsburgi şi trupele revoluţionaremaghiare.10 dec. - Ludovic Bonaparte (viitorulîmpărat Napoleon al lII - 1852-1870)este ales preşedinte al Franţei.

Page 91: Istoria romanilor 1821-1989

ii

Page 92: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

13/25 sept. - Otomanii forţează intrarea în Bucureşti în ciuda rezistenţei populare. 25 sept./7 oct. - Exilarea conducătorilor revoluţiei din Ţara Românească, dec. - începe ofensiva maghiară în Transilvania, care este ocupată, cu excepţia zonei Munţilor Apuseni, până în martie 1849. - Rezistenţa moţilor din Apuseni, condusă de Avram lancu.

20 febr./4 mart. - Constituţia imperială din 1849 recunoaşte o autonomie limitată Transilvaniei. 22 apr.-4 mai - 24 apr.-6 mai - Tratative între Avram lancu şi loan Dragoş.

1849

Page 93: Istoria romanilor 1821-1989

•';î(#.s Mişcări ale lucratorilor [[]

Organizaţii muncitoreşti ■■V.-

Conspiraţia antihabsburgică

. Atacuri ale trupelor ruse în 1853-1854 Atacuri şi mişcări ale trupelor otomane în 1853-1854 Manifestaţii ţărăneşti în favoarea alegerii lui Alexandru I. Cuza în Tara Românească

Darabani

Botoşani

Soroca

Râbniţ

a Orhei

Tiraspol

Hust

Sighet

Baia Mare

Halmeu

Cărei Satu Mare

JTăsna

d

•'•"

Rădăuţi Viseul de

SusValea lui Mihai

Marghita (3 rWăsăud

R P

DOradea Zalău

8 * *

Page 94: Istoria romanilor 1821-1989

Gheorghieni vM.i854-VII.1855 Huşi { ) Alegeri: 7/19.VH.1857 Leova " ' . v. Anulate:

Miercurea Ciuc P&k 12A24.VIH.1857 ComratTg.OcnaV£S'No| alegeri. ix.1857

Divan Ad-hoc : 22.IX./4.X.1857, V Ai> > Al. I. Cuza ales ca domnitor:

rteă H âmpina VI.1853V Ar oviste Ploieşti Ocupaţie austriaca Targovişte vill.1854-XII.1854

vJ Ali»aeri • 7/19 IX 1857 v j Divan Ad-hoc: V • 20.IX./12.X.1857 Slatina BUCuREsfi Al. I. Cuza ales ca domnitor: w

Olteniţa

T . . • Silistra Giurgiu Turtucaia, Corabia Turnu Măgurele Rusciuc

Bazargic

Sântana

A r a d Lipova

Timişoara

Cetatea Albă ';

Tatarbunar 3

Nădlac

Kikinda Jimbolia

Deva «rOrăstieLugoj

Caransebeş

Buzia

ş Ciacova '

Chilia Nouă " I.ŞerpildF-

Oraviţa f mna BELGRAD

v Moldova Veche .Orşova Turnu Sevenn

, laşi Centrele principale ale mişcăriiunioniste p Ecoul Unirii

în teritoriile româneşi.aflate sub ocupaţia străină;centre ale luptei pentrudesăvârşirea unrticâm

. \ ."VexvVoţu ocupare

VidinCalafat

Lom

gCâmpehij? Turzii 'Aiud

Zlatna Blaj W Alba lulia

Sulina :

Babadag sf.Gheorgrvţ

Râmnicu Vâlcea Târgu Jiu /

rlle!?ll

n

Drăgăs/

CaracalO

MangaliaNioopole Ba/c/c

Page 95: Istoria romanilor 1821-1989

PERIOADA POSTPAŞOPTISTĂ (1848-1856) Şl„DECENIUL RESTRUCTURĂRII NAŢIONALE"

(1856-1866)

-CONVENŢIA DE LA BALTA LIMAN SI ACTIVITATEA EMIGRAŢIEI ROMÂNE (1849-1856).

- PROBLEMA ROMÂNEASCĂ, PROBLEMĂ EUROPEANĂ.- ADUNĂRILE AD-HOC (1857).- CONFERINŢA SI CONVENŢIA DE LA PARIS (1858).- DUBLA ALEGERE A LUI AL. IOAN CUZA.

Convenţia de la Balta Liman şi activitatea emigraţiei române (1849--1856). înăbuşirea revoluţiei, reinstaurarea domniilor regulamentare nu au pus capăt mişcărilor sociale care vor continua, în ambele Principate, până la jumăta-tea anului 1849. în vederea reprimării acestor acţiuni, a fost folosită forţa armată, s-au constituit comisii speciale pentru urmărirea $i anchetarea celor implicaţi în acţiunile politice ale anului anterior. A fost astfel instituită o înaltă curte crimina-listică, la 18 aprilie 1849, pentru judecarea celor arestaţi, şi s-a interzis, printr-un ' firman al sultanului, intrarea în ţară a unui număr de 34 de revoluţionari.

Plecaţi din cele două Principate, exilaţii români s-au împrăştiat în întreaga Europă: Paris, Viena, Londra, Constantinopol, Triest sau Brussa. „Ei îşi asumau o sarcină de mare responsabilitate - aceea de a călăuzi poporul la luptă, în ceasul deşteptării".

Dar cele două puteri, suverană şi „protectoare", în dezacord cu interesele poporului român dar arogându-şi dreptul de a dispune de soarta acestuia, încheiau la Balta Liman - în primăvara anului 1849 - o Convenţie, valabilă pe termen de şapte ani, care ştirbea grav suveranitatea Principatelor.

în cuprinsul ei se modificau substanţial unele prevederi ale Regulamentelor Organice, hotărându-se: domnitorii celor două ţări române, consideraţi înalţi funcţionari ai Imperiului Otoman, erau numiţi direct de sultan, cu acordul puterii «protectoare" (Rusia) pe timp de şapte ani; Adunările obşteşti ordinare şi extra-ordinare se suspendau, locul lor fiind luat de Consilii sau Divanuri ad-hoc, formate din boierii cei mai notabili şi mai demni de încredere. Staţionarea în Principate a 25 000 - 30 000 de soldaţi pentru fiecare din cele două ţări, până la „restabilirea liniştei", era prelungită. în baza Convenţiei, au fost numiţi domni pe perioadă stabi-lită: Bartiu Ştirbey, în Ţara Românească, şi Grigore Alexandru Ghica, în Moldova.

împotriva celor decise la Balta-Liman, emigraţia română a adresat un protest Adunării Naţionale a republicii franceze şi, din iniţiativa lui CA. Rosetti, s-a constituit la Paris, la începutul lunii iunie 1849, Comitetul Demo-cratic Român.

79

Page 96: Istoria romanilor 1821-1989

în aceeaşi direcţie, Nicolae Bălcescu sosea în capitala Franţei pentru a concentra activitatea emigraţiei revoluţionare române.

Grupată în jurul revistei „România viitoare", emigraţia română considera revoluţia europeană generală drept singura cale pentru înfăptuirea statului naţional român. Pentru pregătirea ei, în iulie 1850, la Londra, a fost constituit Comitetul Democratic European condus de Giuseppe Mazzini. Organizarea revoluţiei române era încredinţată unui Comitet cu sediul la Paris, deviza ei fiind: Dreptate! Frăţie! Unitate!. Foile volante răspândite în Moldova, Ţara Româ-nească şi Transilvania conţineau apeluri la unitate şi proclamaţii revoluţionare. Data de 13 iunie, a noii revoluţii, se estima a coincide cu expirarea mandatului preşedintelui francez Ludovic Bonaparte când, din Franţa, revoluţia urma să se extindă în toată Europa.

Dar, desfăşurarea evenimentelor a luat un alt curs. La 2 decembrie 1851, printr-o lovitură de stat, acesta s-a proclamat preşedinte pe viaţă şi apoi împărat sub numele de Napoleon al ///-/ea. Curtea de la Viena abroga, la 31 decembrie 1851, constituţia promulgată la 4 martie t849. Nu peste mult timp, la Palermo, se stingea din viaţă, la 28 noiembrie 1852, Nicolae Bălcescu.

în fine, declanşarea în cursul anului 1853 a conflictului armat între Imperiile Rus şi Otoman, îndeobşte numit al Crimeii, a avut importante consecinţe pe plan european. Imperiul Otoman era sprijinit de Franţa şi Anglia. înfrângerea ţarului a creat perspectiva unui nou echilibru european, care să îngăduie abordarea problemei româneşti ca problemă europeană. Este, în această direcţie, meritul marilor personalităţi paşoptiste care au acţionat concertat, atât în ţară cât şi în străinătate, în sensul unei noi tactici de luptă. Cum o nouă revoluţie europeană, nu se mai putea realiza, rămânea ca fiecare dintre popoarele oprimate să îşi aleagă, singur, calea spre unitate şi dezrobire.

începutul Războiului Crimeii a transformat Ţările Române în teatrul de desfăşurare a unor mari operaţiuni militare urmate de perioade lungi de ocupaţie. Trupele ruse, sosite aici în iunie 1853, erau obligate să părăsească Principatele, între aprilie-septembrie 1854, pentru a fi înlocuite cu trupe otomane şi austriece, acestea din urmă prelungindu-şi şederea până la 30 martie 1857.

. ■ Atâta vreme cât propa-ganda prounionistă era stânjenită în Principate, emigraţia politică română şi-a concentrat toate eforturile pentru captarea interesului diplomaţiei europene şi a opiniei publice internaţionale.

încă din fazele preliminare ale Congresului de la Paris, din 1856, repre-zentantul Franţei a abordat problema unirii celor două Principate. Noul stat ar fi format o barieră naturală în calea expansiunii Rusiei ţariste şi ar fi apărat, în acelaşi timp, integritatea Imperiului Otoman.

La aproape un an de la retragerea trupelor ţariste din Ţările Române cei doi domni îşi recuperau tronurile la sfârşitul lunii septembrie 1854: Barbu Ştirbey, în Ţara Românească, a manifestat o atitudine defavorabilă mişcării unioniste, sperând să obţină o nouă candidatură la tron. în Moldova însă, Grigore Alexandru Ghica a înlesnit editarea unor publicaţii ca „România literară" şi „Steaua Dunării", cu rol important în pregătirea spiritelor pentru Unire, în formarea conştiinţei naţionale.

în acelaşi timp, s-a militat pentru conştientizarea opiniei publice şi atra-gerea unor personalităţi europene precum împăratul Napoleon al ///-/ea, contele

80

Page 97: Istoria romanilor 1821-1989

Walewski, ministrul de externe al Franţei, premierul englez Palmerston. Porţii otomane i-au fost trimise repetate memorii de protest în care erau înfăţişate realităţile româneşti şi dorinţa unanimă de înfăptuire a statului naţional. Au fost antrenate în sprijinul acestei idei şi spiritele alese ale vieţii publice şi culturale europene, între care s-au remarcat Jules Michelet, Edgar Quinet, J.A. Vaillantş\ mulţi alţii, care au pledat cu căldură pentru cauza noastră.

Publicaţiile presei europene a timpului ilustrează solidaritatea opiniei publice cu cauza nobilă a poporului român. Astfel, când Congresul de Pace de la Paris şi-a început lucrările, problema românească avea deja anvergură europeană. Reprezentanţii Marilor Puteri s-au pronunţat însă în conformitate cu interesele lor. Astfel, Franţa a cerut înfăptuirea Unirii sub un principe străin; Rusia a susţinut-o, dar cu dorinţa dezbinării concertului european, iar Prusia şi Sardinia, din raţiuni care priveau propriile lor obiective politice; Anglia nu s-a pronunţat, lăsând problema deschisă. împotriva Unirii au fost, de la început, din motive lesne de înţeles, Poarta şi Austria. Ca urmare, la sugestia puterilor favorabile Unirii, Congresul a hotărât ca statutul Principatelor să fie stabilit prin consultarea locuitorilor din cele două ţări. Poarta trebuia să se îngrijească de convocarea, în cele două Principate, a unor Adunări ad-hoc care urmau să exprime voinţa românilor în chestiunea Unirii, nici una dintre puteri neavând dreptul să intervină cu forţa armată decât în urma unui acord general între ele. în continuare, prin Tratatul de Pace încheiat la Paris, la 30 Martie 1856, Principatele române rămâneau sub suzeranitatea Porţii, dar treceau, totodată, sub garanţia colectivă a Puterilor semnatare; se stabilea libertatea de navigaţie pe Dunăre şi se hotăra crearea unei noi Comisii permanente, alcătuită din reprezentanţii statelor riverane; se înapoiau Moldovei cele trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail şi Bolgrad, ce au constituit, timp de douăzeci de ani, un permanent subiect de animozitate între Rusia ţaristă şi Principate. Se statua întrunirea la Bucureşti a unei Comisii alcătuite din reprezentanţii celor şapte Mari Puteri pentru a cerceta starea internă a ţării şi a face propuneri care priveau reorganizarea lor.

Adunările ad-hoc (1857). Anii 1853-1858 s-au arătat hotărâtori şi în plan intern. Paşoptiştilor moldoveni, cărora li se interzisese de către domn să susţină cauza statului naţional român, li se vor adăuga şi cei munteni reîntorşi, masiv, în ţară, spre sfârşitul domniei lui Barbu Ştirbey.

în ambele Principate, conducătorii mişcării unioniste s-au organizat în câte o formaţie politică denumită „Partida naţională". După ce în Moldova şi în Ţara Românească s-au format Comitete ale Unirii, în primele luni ale anului 1857 s-a constituit un Comitet central al Unirii, care a făcut o largă popularizare programului politic naţional: autonomia şi neutralitatea Principatelor, unirea, prinţ străin, guvern reprezentativ şi o singură Adunare, în care să fie reprezentate interesele tuturor forţelor social-politice ale societăţii.

La expirarea mandatului de domnie a lui Grigore Al. Ghica şi a lui Barbu Ştirbey, Poarta a desemnat drept caimacami (locţiitori de domni) pe Teodor Ba/ş şi apoi pe Nicolae Vogoride, în Moldova, şi pe Alexandru Ghica, în Ţara Românească.

Alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei au fost falsificate decaimacamul N. Vogoride, cu sprijinul direct al consulului Austriei la laşi. în

81

Page 98: Istoria romanilor 1821-1989

omisia internaţională trimisă în 1857, ftvPrincipatele Române, pentru a se informa în legătură cu dorinţele românilor.

îxtul reacţiei stârnite de această situaţie, demisia pârcălabului de Galaţi, andru loan Cuza, a reprezentat un act cu puternic răsunet intern şi laţional. Puterile favorabile Unirii au rupt relaţiile diplomatice cu Poarta. Ierna românească era pe punctul de a provoca un conflict european. Pentru evita această situaţie era necesară intervenţia Angliei care, după Congresul Paris, se arătase potrivnică Unirii.în august 1857, împăratul Napoleon al lII şi regina Victoria a Angliei întâlnit la Osborne. S-a ajuns la un compromis, în virtutea căruia Anglia imţea la anularea alegerilor falsificate; în schimb, Franţa renunţa să 'ne Unirea deplină a Principatelor sub un principe străin şi se declara doar ru o simplă unire legislativă. Poarta a fost nevoită să accepte noua uitare care a asigurat victoria deplină a unioniştîlor în ambele Principate. Lucrările Adunărilor s-au deschis în septembrie 1857. Pentru prima oară aleşi şi deputaţi ţărani, chiar dacă ei se aflau în minoritate în raport cu 'ii. Pentru prima oară în istoria ţării, toate forţele sociale şi politice erau nate să se pronunţe într-o chestiune crucială pentru viitorul României. în i de 7-8 octombrie/19-20 octombrie, Adunările ad-hoc ale Moldovei şi Ţării lâneşti au votat Rezoluţii asemănătoare, exprimând, unanim, voinţa lor de i. Celelalte dorinţe erau neutralitatea, autonomia, prinţul străin şi Adunarea îzentativă. Prezenţa deputaţilor pontaşi a adus în discuţie desfiinţarea clăcii iproprietărirea. Cum în rândul „Partidei Naţionale"se aflau şi numeroşi mari rietari funciari, al căror vot favorabil unirii era foarte necesar, rezolvarea

Page 99: Istoria romanilor 1821-1989

acestor din urmă cereri a fost amânată. Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru aceleaşi deziderate.

Conferinţa şi Convenţia de la Paris C\858).Cerer/ie celor două Adunări, cuprinse într-un Raport al comisarilor puterilor europene, au fost înaintate reprezentanţilor puterilor garante întrunite în Conferinţa de la Paris, din 10/22 mai -7/19 august. înţelegerile asupra celor convenite au fost incluse într-o Convenţie care cuprindea statutul internaţional şi principiile de organizare înternă a Principatelor. Fără să ţină seama de dorinţele formulate în Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc, acest document oferea românilor o unire trunchiată.

Statul astfel rezultat urma a se numi Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, dar cu excepţia a două instituţii cu adevărat unice - Comisia centrală şi înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, cele mai înalte foruri legislative şi juridice, ambele cu reşedinţa la Focşani, în cele două ţări ar fi trebuit să funcţioneze domni, adunări şi guverne separate. Spre a fi cât mai aproape de adevăr, este necesar să spunem că textul Convenţiei nici nu încuraja dar nici nu descuraja „Partida Naţională"'din cele două ţări în aspiraţia ei spre Unire, întrucât nicăieri nu se stipula că domnii aleşi în cele două Principate trebuiau să fie persoane separate. Era astfel deschisă calea unei acţiuni îndrăzneţe, care ne-ar fi putut deschide perspectiva imediată a atât de doritei uniri depline: alegerea aceluiaşi domn atât la laşi, cât şi la Bucureşti.

Convenţia de la Paris stipula b serie de principii importante, precum abolirea privilegiilor şi a monopolurilor, şi obliga la statornicirea raporturilor dintre proprietari şi ţărani pe baze noi, modeme. Legea electoralăprevedea însă un cens ridicat.

Cu plusurile şi minusurile sale, actul constituţional adoptat la Paris a reprezentat un cadru propice înfăptuirii unităţii naţionale româneşti; nu degeaba Vasile Boerescu afirma că „depinde de noi dacă vom şti să înfăptuim unirea". „Europa ne-a ajutat", rostea acelaşi om politic, „rămâne să ne ajutăm noi înşine".

Conform Convenţiei de la Paris, au fost numiţi trei caimacami în fiecare din cele două ţări, care aveau misiunea de a pregăti şi efectua alegerile pentru adunările elective.

Dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza. în Adunarea electivă a Moldovei, „Partida Naţională" m a prezentat, de la început, un candidat pe care să-l opună grupărilor conservatoare care aveau de ales între Mihai Sturdza, fostul domn regulamentar, şi Grigore Sturdza, fiul acestuia. în cele din urmă, la 3/15 ianuarie 1859, aceasta a propus pe Alexandru loan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi (5/17 ianuarie 1859).

întrucât în textul Convenţiei nu se stipula ca domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane separate; conducătorii luptei naţionale au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat şi în Ţara Românească, iar Europa să fie pusă în faţa faptului împlinit. De altfel, o delegaţie moldovenească, care s-a oprit la Bucureşti în drum spre Constantinopol, unde trebuia să comunice înscăunarea lui Al. I. Cuza, nu a fost străină de aceste planuri. La 17 ianuarie 1859 ziarul „Românul"consemna că „nici o putere omenească nu va putea în viitor despărţi ceea ce Dumnezeu a unit pentru eternitate".

Adunarea electivă a Ţării Româneşti era însă dominată de conservatori, care deţineau 46 din cele 72 mandate; de aceea, victoria cauzei naţionale nu era posibilă fără intervenţia maselor, singurele în măsură să producă un dezno-dământ fericit.

83

Page 100: Istoria romanilor 1821-1989

Adunarea electivă a Moldovei

în această situaţie, liberalii radicali au iniţiat, prin intermediul tribunilor, o ie agitaţie în rândul populaţiei Capitalei şi al ţăranilor din împrejurimi. O mulţime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării în acele zile istorice. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră şi să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei".

Adunarea electivă a Ţării Româneşti84

Page 101: Istoria romanilor 1821-1989

V-Jfc

Proclamarea unirii, în 1859

într-o şedinţă secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.

Entuziasmul s-a transmis şi poporului. în mod firesc, în Capitală şi apoi în întreaga ţară, victoria forţelor naţionale a provocat o explozie de satisfacţie Unanimă a fost şi în străinătate opinia, potrivit căreia, ziua de 24 ianuarie este o J expresie a „voinţei puternice de unire" a românilor, cum s-a exprimat contele Wa-lewski, ministrul de externe al Franţei. L Kossuth scria: „un astfel de spirit e necesar ca un popor să întemeieze o patrie sau, dacă a pierdut-o, să şi-o recâştige".

Perspectiva celor aproape 140 de ani, care au trecut de la evenimen-tele din 1859, confirmă, în egală măsură, patriotismul, dar şi remarcabila abilitate a oamenilor politici ai timpului, care au ştiut, printr-o acţiune îndrăz-neaţă, să pună Marile Puteri „în faţa faptului împlinit" şi să depăşească obsta-colele pe care interesele contradictorii ale acestora le aşezau în cale i Unirii. De asemenea, ca în atâtea rânduri în istoria ulterioară a ţării, deci?ia finală s-a datorat excepţionalei abnegaţii pe care naţiunea română a arătat-o acestei cauze. Presiunea populară de la Bucureşti, din istoricele zile de 22-24 ianuarie 1859, legitima o mare aspiraţie şi-i dădea trăinicia eternităţii.

85

Page 102: Istoria romanilor 1821-1989

Rezoluţia în 5 puncte a Adunării ad-hoc a Moldovei, citită luni, 7 octombrie 1857, în a şaptea

Hnţă publică.

...cele dintâi, cele mai mari, mai generale şi mai naţionale dorinţe ale ţării sunt:1 Respectarea drepturilor principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea vechilor

)itulaţii încheiate cu înalta Poartă...2. Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare de ale Europei şi ai

ei moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.4. Neutralitatea pământului Pricipatelor.5. Puterea legiuitoare încredinţată unei obşteşti adunări în care să fie reprezentate toate

tresele naţiei.Toate acestea sub garanţie colectivă a puterilor care au subscris Tratatul de la Paris".

A.D. XENOPOL despre Convenţia de la Paris '

„Această convenţie este o lucrare foarte stranie, o silinţă supremă a combinaţiei diplomatice, re totdeauna a căutat să domine prin idei, adeseori prin cuvinte, interesele reale şi puternice ale sţii. Ea este un amestec hibrid şi nefiresc de unire şi despărţire, cu care caută să se împace eresele deosebite ale puterilor (europene) pe capul poporului român. Necontenit i se arată unirea, r i se pun stăvili pentru ca ea să nu se realizeze"...

TEMĂ:

1. Care a fost semnificaţia luptei emigraţiei revoluţionare după 1848?2. Prezentaţi poziţia Marilor Puteri europene faţă de problema românească.1. Ilustraţi politica „faptului împlinit" practicată de români, prin raportare la hotărârile

Congresului (1856) şi, respectiv, Conferinţei de la Paris (1858).

Page 103: Istoria romanilor 1821-1989

DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CU ZA (1859-1866)

-ACŢIUNEA POLITICĂ SI LUPTA DIPLOMATICĂ PENTRU RECUNOAŞTEREA UNIRII DEPUNE (1859 - 1861).

-DOMNUL SI ADUNAREA ELECTIVĂ, DOUĂ FORŢE OPUSE ÎN OPERA DE EDIFICARE A ROMÂNIEI MODERNE.

-GUVERNUL MtHAIL KOGĂLNICEANU (1863-1865). SECULARIZAREA AVERI-LOR MĂNĂSTIREŞTI. LEGEA RURALĂ. LOVITURA DE STAT DIN 2 MA11864.

Uriaşul entuziasm stârnit de dubla alegere a lui Alexandru I.Cuza, pretutindeni unde trăiau români, nu putea în nici un fel să ascundă situaţia complexă în care se găsea noul stat.

De la începutul domniei sale, Alexandru I. Cuza â acţionat în sensul voinţei Adunărilor ad-hoc. în plan internaţional, el a declanşat o campanie diplomatică energică pentru recunoaşterea de către Marile Puteri, a faptului împlinit la 24 ianuarie 1859, adică a dublei alegeri, şi pentru unirea deplină. Convins fiind că peste obstacole de tot felul Principatele vor obţine în cele din urmă statutul solicitat, Alexandru I. Cuza nu s-a temut să grăbească momentul aşteptat. între anii 1859-1862, unificarea unor instituţii până atunci separate trebuia să avertizeze că ţara e dispusă să-şi ia soarta în propriile mâini şi că actul de la 24 ianuarie este ireversibil.

Odată unirea deplin recunoscută, chiar dacă numai pe durata domniei şi vieţii lui Cuza, eforturile sale s-au îndreptat spre înfăptuirea marelui program de reforme care va edifica'România modernă. Dar luptătorii de la 1848 se vor găsi acum pe poziţii diferite.

Opoziţia marilor proprietari (temători de a-şi pierde o dată cu pământul şi puterea politică) se alătură celei „roşii", liberale, constituită din personalităţi politice care acţionaseră pentru Unire şi dubla alegere a lui Alexandru I. Cuza, dar pe care acesta nu le cointeresase în marea sa operă politică.

Domnul nu avea de ales; respinse de Adunarea electivă, reformele nu puteau fi impuse decât printr-un act de autoritate pe care Alexandru I. Cuza nu ezita să-l înfăptuiască. După ce secularizarea averilor mănăstireşti, legea electorală, legea rurală, legea instrucţiunii, legea comunală, legea organizării armatei ş\ Codurile civil şi penal au devenit realitate, acesta a considerat că îi mai rămânea de înfăptuit doar, pentru a pune în practică integral hotărârile Adunărilor din 1857, instalarea prinţului străin.

Scrisoarea pentru Napoleon al ///-/ea, din 1 octombrie 1865, şi mesajul pentru cele două camere ale Parlamentului, de la începutul lui decembrie, arătau clar că domnul Unirii îşi îndeplinise misiunea.

87

Page 104: Istoria romanilor 1821-1989

Stema reunită a Moldovei şi Ţării Româneşti

Alexandru loan Cuza

Page 105: Istoria romanilor 1821-1989

Acţiunea politică internă şi lupta diplomatică pentru recunoaşterea Unirii depline (1859-1861). Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la Bucureşti, alegerea ca domn al Ţării Româneşti a lui Alexandru loan Cuza avea să-şi găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului naţiunii în capitala munteană, ce avea să devină, peste numai câţiva ani, capitala tuturor românilor.

Dar odată încheiate manifestările prilejuite de dubla alegere, Alexandru I. Cuza îşi dădea seama că Principatele aveau să rezolve grele şi complicate probleme, cea mai stringentă fiind recunoaşterea internaţională a alegerilor Faptul împlinit la 24 ianuarie 1O59 era considerat de Poartă şi de Austria drept o încălcare a Convenţiei de la Paris. Situaţia creată în cele două Principate urma să facă, de altfel, obiectul unei noi Conferinţe internaţionale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie - 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante şi au reuşit să câştige sprijin pentru cauza românească. încă în a doua şedinţă a Conferinţei (1/13 aprilie) Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiul Otoman şi Austria însă tergiversau; mai mult, se află că se punea la cale o intervenţie militară peste Dunăre. Alexandru I. Cuza răspunse energic. La 20 aprilie, la Floreşti, între Ploieşti şi Câmpina, armata moldo-munteană era concentrată spre a face faţă oricărei situaţii. După

Page 106: Istoria romanilor 1821-1989

alte ameninţări, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, o dată cu Austria, în a 3-a şedinţă a Conferinţei de la Paris (25 august/7 septembrie), să recunoască, la rândul ei, dubla alegere. Detensionarea situaţiei, atât în relaţiile cu Imperiul Otoman, cât şi cu cel Habsburgic, îl determină pe domn să ordone închiderea taberei de la Floreşti{\ 1 septembrie 1859).

Astfel împlinită recunoaşterea situaţiei de fapt, impusă la 24 ianuarie, obiectivul imediat următor era acceptarea de către puterile garante a Unirii depline. Este sarcina pe care domnia şi sfetnicii apropiaţi ai acesteia au reuşit s-o încheie cu succes la capătul a doi ani de insistente negocieri diplomatice şi de hotărâtă acţiune internă. .

Fără a aştepta verdictul altor reuniuni internaţionale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecinţele hotărârilor adoptate prin Convenţia de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite încă în cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de către Poartă, drept unic reprezentant al celor două ţări Unificarea armatei începea cu deplasări de iwiităţi militare moldovene, la Bucureşti şi muntene, la laşi; tabăra de la Floreşti s-a bucurat de o comandă unică. în cursul anului 1860, statele majore, instrucţia, administraţia şi intendenţa au fost aşezate sub o singură autoritate, iar aceeaşi persoană - generalul Ion Emanoil Florescu- a fost numită în funcţia de ministru de război în ambele ţări. fn serviciul telegrafului moldovean şi muntean este numit Cezar Librecht inspector general. La 26 octombrie/7 noiembrie 1860, domnul a inaugurat Universitatea din laşi, la început cu 4 facultăţi: drept, filosofie (litere), ştiinţe şi teologie.

La Focşani, nu fără dificultăţi, îşi începuse activitatea Comisia Centrală care, potrivit Convenţiei de la Paris, trebuia să elaboreze legile, comune celor două ţări. în cei trei ani de activitate (1859- 1862) din proiectele sale au fost aprobate de Adunarea, electivă şi promulgate de domn doar cele referitoare la Curtea de Casaţie şi la domeniul funciar (care traducea în fapt principiul egalităţii fiscale).

Raporturile cu acele puteri garante care se arătau ostile unirii sau care jucaseră, în trecut, un rol important în viaţa Principatelor (Rusia, în anii „protec-toratului") au fost bazate, încă din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea neştirbită a autonomiei ţării nou-constituite. Astfel, prezenţa militarilor otomani va fi categoric interzisă, iar Poarta va fi obligată, în vara anului 1860, să renunţe la paşapoartele sale solicitaîe călătorilor români, în mai multe situaţii supuşii Imperiului fiind reţinuţi pentru că au produs diverse neorânduieli. Austria, vehement duşmănoasă, a trebuit să accepte că legile statului român sunt valabile şi pentru locuitorii cezaro-crăieşti aflaţi aici cu afaceri. Maghiarii şi polonezii, care vroiau să rămână în Principate sau să tranziteze spre alte regiuni, sunt protejaţi de guvern şi de domn în spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare. Cooperarea statului român cu emigraţia revoluţionară maghiară, în sensul unei acţiuni comune în Transilvania şi Ungaria, nu a dat rezultatele aşteptate întrucât a fost mereu condiţionată de buna înţelegere a conducătorilor unguri cu cei ai românilor de peste munţi.

Desigur, Franţa, apoi Rusia, Italia şi Prusia erau de acord cu unirea deplină. Alexandru I. Cuza aştepta hotărârea Conferinţei de la Constantinopol

89

Page 107: Istoria romanilor 1821-1989

convocată în acest scop. Cum era de aşteptat, încă din prima şedinţă Poarta a cerut dreptul de intervenţie în Principate, în cazul unor noi încălcări ale Convenţiei de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La începutul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar în condiţii considerate, în ţară, inacceptabile. într-o scrisoare către C. Negri, domnul afirma că sunt de aşteptat mari complicaţii interne şi că îşi declină răspunderea.

Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reacţia energică aXamerelor şi a guver-nelor, poziţia intransigentă a lui C. Negri şi atitudinea favorabilă a majorităţii Marilor Puteri garante şi-au făcut în cele din urmă efectul. La capătul Conferinţei, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renunţat la condiţiile anterior solicitate, Austria păstrându-şi vechea poziţie.

Cu o zi înainte, 3/15 decembrie 1861, convins că Unirea deplină a fost recunoscută, Alexandru loan Cuza afirma că „înalta Poartă şi toate. puterile garante au aderat la Unirea Principatelor... Unirea va fi aşa precum România o va simţi şi o va dori"., ■

Domnul şi Adunarea electivă, două forţe opuse In opera de edificare a României modeme. Recunoaşterea internaţională a dublei alegeri şi a Unirii de-pline deschidea perspectiva înfăptuirii României modeme. O nouă lege electorală, care să sporească accesul forţelor productive, a întreprinzătorilor în primul rând, la viaţa politică, o lege rurală al cărei conţinut principal - desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea - să dea ţăranilor sentimentul că au o patrie, legea instrucţiunii, prin care să se asigure accesul neîngrădit la învăţătură tuturor copiilor ţării şi, nu în ultimul rând, o lege a secularizării averilor mănăstireşti, care să restituie poporului român venitul unui sfert din suprafaţa ţării sale, îşi aşteptau înfăptuirea.

Toată această excepţională operă juridică - fără precedent în trecut -trebuia realizată cu o Adunare alcătuită, în majoritate, din mari proprietari şi cu un guvern unic care avea în frunte un remarcabil bărbat de stat, conservatorul Barbu Catargiu. Era o probă de mare abilitate pentru domn, care menaja astfel susceptibilităţile Marilor Puteri autocrate - Rusia, Poarta şi Austria - dar şi un motiv de puternică nemulţumire populară întrucât cu o asemenea conducere a afacerilor publice, programul de reforme era, din start, obstrucţionat. Era şi convingerea lui Mircea Mălăieru, reprezentant al ţăranilor în Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti care, sprijinit de liberalii radicali, a antrenat un grup de ţărani din Ilfov şi Prahova să meargă la Bucureşti „să scape de boierii care-l împiedică pe Vodă să facă dreptate". în drum au maltratat mai mulţi arendaşi şi un subprefect, în capitală însă sătenii sunt opriţi de armată, care a operat 200 de arestări.

împotriva unui curent de opinie foarte larg guvernul Barbu Catargiu refuzăsă ia în discuţie o nouă lege electorală şi pune pe masa Adunării vechiul proiectde lege rurală, elaborat de Comisia Centrală încă în 1860, care lăsa practicneatinse bazele marii proprietăţi funciare. Nu se prevedea, deci, aşa cum seceruse încă la 1848, împroprietărirea ţăranilor pe loturile pe care le lucrau şi seacordau doar câte trei pogoane pentru fiecare cap de familie, din aşa-zisulpământ comunal, constituit exclusiv din vânzarea sau închirierea unor loturi pemoşiile statului sau ale instituţiilor publice. ,, ,, _,~ _ -

90

Page 108: Istoria romanilor 1821-1989

Printr-un magistral discurs, rostit la 6 iunie 1862 - o capodoperă a oratoriei politice româneşti - M. Kogălniceanu deschidea discuţia în jurul proiectatei legi. Invocând Convenţia de la Paris, care cerea reglementarea pe baze noi a raporturilor dintre' ţărani şi proprietari, vorbitorul afirma că prin adoptarea proiectului supus dezbaterii, primii vor fi definitiv spoliaţi de pământul pe care-l lucrează, pe care nu sunt chriaşi şi asupra căruia au un drept de folosinţă. Apelul patetic, din finalul cuvântării, în favoarea ţărănimii, pe a cărei muncă s-a aşezat averea boierească şi fără a cărei faptă ţara nu ar putea fi apărată, nu a fost luat în considerare de deputaţi. După un schimb de replici între Barbu Catarg/u şi M. Kogălniceanu, contraproiectul propus de acesta, care stabilea împroprie-tărirea cu loturile în folosinţă, este respins de Adunare.

Liberalii radicali, care susţinuseră consecvent poziţia lui M. Kogălniceanu, au hotărât că singura cale spre a se adopta legea atât de dorită de ţărani este apelul la mase.

în această atmosferă tensionată, puţină vreme după ce în amiaza zilei de 23 iunie 1862 primul ministru Barbu Catargiu se arăta gata să apere pacea internă cu orice preţ („voi prefera moartea înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării"), zilele lui au fost curmate într-un atentat al cărui mister persistă până azi. Indiferent de raţiunile care au determinat-o, moartea sa a însemnat sfârşitul legii rurale dorite de majoritatea conservatoare din Adunare, care, deşi adoptată la 26 iunie, nu a fost promulgată de domn, de teama firească a unei răscoale populare.

Noul guvern, condus de doctorul N. Kretzulescu (24 iunie/6 iulie 1862-11/23 octombrie 1863), a continuat opera de unificare administrativă (cu serviciile sanitare din cele două ţări). A fost reorganizată Şcoala de silvicultură ş\ s-a instituit Direcţia Generală a Andivelor Statului.

în noiembrie-decembrie 1862, împotriva protestelor Porţii, domnul şi gu-vernul au protejat tranzitul armelor sârbeşti pe teritoriul ţării, de la Bolgrad (Moldova) şi până la Crivina, pe Dunăre. De provenienţă rusească, ambalate în 500 de care de transport (63 000 puşti cu baionete, 10 000 carabine, 30 000 pistoale, săbii), erau destinate să întărească potenţialul militar al statului vecin cu care tânăra Românie întreţinea relaţii excelente. Nu degeaba, după ce scandalul diplomatic prilejuit de acest eveniment s-a încheiat, prinţul Mihail Obrenovici a dăruit lui Alexandru I. Cuza o splendidă spadă împodobită cu pietre scumpe, pe a cărei lamă de oţel a fost gravată inscripţia „Amico certo in re incerta".

împotriva marilor realizări ale domnului, între care recunoaşterea interna-ţională a Unirii şi politica sa fermă de apărare şi consolidare a autonomiei ţării, în ianuarie 1863 se constituia, în Adunare, o alianţă, imposibilă altfel, între dreapta conservatoare, care se temea de o reformă agrară după proiectul lui M. Kogăl-niceanu stânga radicală, nemulţumită de prudenţa domnului şi de reţinerea sa în a o solicita la putere. Scopul, mai mult sau mai puţin făţiş declarat, era îndepărtarea lui Alexandru I. Cuza şi întronarea prinţului străin, pentru realizarea integrală a hotărârilor Adunărilor ad-hoc din 1857. Un bun prilej pentru opozanţii domnului l-au constituit discuţiile la mesajul său, începute în Cameră, la 22 ianuarie 1863, cu un text elaborat de A. Panu care îl acuza pe Alexandru I. Cuza de a nu fi respectat Constituţia, de a fi solicitat Marilor Puteri o nouă lege

91

Page 109: Istoria romanilor 1821-1989

electorală şi de a fi tolerat starea precară a finanţelor ţării. Criticile au alunecat apoi spre miniştrii săi, făcându-se auzite şi voci de completă şi energică autoacuzare: „Ce-am făcut noi toţi până acum ca să punem (ţara) pe calea progresului? Ne-am sfâşiat între noi prin lupte şi intrigi de partid şi am sacrificat înteresele cele mai vitale ale ţării în setea răzbunărilor personale". în pofida unei intervenţii argumentate a lui M. Kogălniceanu în favoarea guvernului şi a domnului, la 2 martie Camera dădea un vot de blam cabi-netului şi, indirect, lui Alexandru I. Cuza.

Din ce în ce mai hotărât să acţio-neze - era şi sfătuit în acest sens de mulţi dintre apropiaţii săi - Alexandru I. Cuza a adresat Porţii un memoriu, la 27 iunie 1863, prin care se pronunţa pentru un re-gim nou, de autoritate şi dreptate. Pentru aceasta ar fi fost necesară o nouă lege

jctorală care să limiteze puterea corpului legislativ. Prezentat ambasadorilor igliei şi Franţei şi ministrului de externe otoman, memoriul devenea, în fapt, proiect de constituţie care acorda domnului întreaga autoritate în stat ilie-august 1863).

Guvernul Mihail Kogălniceanu (12/24 octombrie 1863-26 ianua-s/7 februarie 1865). Secularizarea averilor mănăstireşti. Legea rurală, ivrtura de stat din 2/14 mai 1864. Deşi lovitura de forţă era aproape hotărâtă, exandru I. Cuza mai încearcă o dată lupta constituţională, încredinţând inducerea guvernului-, la 12/24 octombrie 1863, lui M. Kogălniceanu, a cărui iergie şi capacitate politică erau o garanţie că marile reforme puteau să ceapă.

Auspiciile sub care şi-a început activitatea noul cabinet păreau să nu fie de in augur. Publicarea imprudentă, într-un ziar străin, a proiectului de constituţie Jtoritarăa lui Alexandru I. Cuza a provocat, o vie nemulţumire în rândul opozi-ii; în schimb, dezbaterea şi adoptarea legii secularizării averilor mănăstireşti a dovedit a fi o bună ocazie de a reuni pe deputaţi în jurul unei acţiuni de multă eme aşteptată.

în text erau cuprinse mai întâi averile aşa-ziselor mănăstiri închinate, puse 3 ctitorii lor sub ascultarea Patriarhiilor Orientului pentru a le asigura o mai jnă gospodărire şi un prestigiu sporit. în Muntenia, aceste bunuri reprezentau 1,14%, adică a noua parte din teritoriul naţional, iar în Moldova, 12,16%. daugând şi suprafeţele deţinute de mănăstirile pământene, rezultă pentru cele suă ţări române 25,6% din' suprafaţa agricolă. Practic, un sfert din bogăţia ţării aarţinea clerului, iar din aceasta o parte importantă era destinată a servi tereselor străine tării.

Mihail Kogălniceanu

Page 110: Istoria romanilor 1821-1989

încă de la sfârşitul lunii iulie 1863 se oferise drept despăgubire călugărilor greci o importantă sumă de bani la care se adăuga o alta separat, pentru construcţia unei şcoli laice şi a unui spital la Constantinopol. Oferta statului român fusese însă respinsă, în sprijinul celor expropriaţi aflându-se Poarta, foarte sensibilă când era vorba de venituri care i se „cuveneau", şi Rusia, „protectoarea" tuturor ortodocşilor din Imperiul Otoman. Spre a se evita alte com-plicaţii, Alexandru I. Cuza şi Mihail Kogălniceanu au grăbit dezbaterea şi adop-tarea legii care, cu o majoritate foarte largă, a fost votată la 25 decembrie 1863.

Domnul preciza că toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale statului, veniturile lor aparţinând bugetului, reînnoind oferta de despăgubire. Cu excepţia Franţei, care a avut, ca de obicei, o atitudine favorabilă, celelalte Mari Puteri garante, cu deosebire Rusia, Austria şi Poarta. au protestat, desiguf, în dorinţa de a asigura călugărilor greci o recompensă convenabilă. Pentru Alexandru I. Cuza însă necesitatea acestei fegi, ca şi sprijnul popular pentru înfăptuirea ei erau de la sine înţelese. într-un mesaj către ministrul de externe otoman, căruia îi explica raţiunea secularizării, Alexandru I. Cuza i-a scris: „în această chestiune, Alteţă, eu nu sunt principele românilor, sunt România însăşi". Conferinţa ambasadorilor de la Constantinopol, reunită în cele din urmă, a convenit asupra unei despăgubiri pe care mănăstirile au refuzat s-o primească.

Cele patru luni care separă adoptarea legii secularizării de lovitura de stat din 2 mai 1864 au fost caracterizate printr-o fecundă activitate legislativă: a fost înfiinţată, după model francez, Casa de Conturi pentru verificarea actelor financiare ale statului, era adoptată hotărârea pentru realizarea unui împrumut extern contractat la Londra cu Banca Stern, au fost votate legea organizării puterii armate şi legea instrucţiunii, care însă nu au fost sancţionate, a fost înfiinţat Consiliul de Stat, care va avea rolul său în noile structuri de putere, după lovitura de stat. Toi după exemplul francez, se adoptă legile contabilităţii, legea comunală şi, la 23 martie 1864, codul penal ş\ de procedură penală, urmat de legea organizării judecătoreşti. Dezbaterea proiectului de lege rurală propus de Kogălniceanu, încă în urmă cu doi ani, devenise inevitabilă mai cu seamă după publicarea sa care a provocat o vie efervescenţă la sate.

Lupta parlamentară s-a declanşat pe 13/25 aprilie 1864. Guvernul susţinea desfiinţarea clăcii, împroprietărirea în funcţie de numărul de vite sau de puterea economică a ţăranilor, în schimbul unei despăgubiri eşalonate pe 20 de ani cu dobândă de 5%, în vreme ce majoritatea conservatoare se pronunţa pentru împroprietărirea cu un lot, acelaşi pentru toţi, egal cu 4 pogoane, contra unei despăgubiri ce urma a se plăti în şapte ani cu dobândă de 8%.

în discuţiile care au urmat, M. Kogălniceanu s-a arătat inflexibil în ches-tiunea împroprietăririi cu loturile legiuite, dar problema despăgubirii a lăsat-o . deschisă. Teama de adoptare a legii rurale în varianta guvernamentală şi de o nouă lege electorală care tocmai urma să fie discutată, au determinat votul de blam împotriva cabinetului lui M. Kogălniceanu. Primul ministru îşi prezintă demisia care nu este acceptată. Alexandru I. Cuza a dizolvat, în aceste condiţii, Adunarea, printr-o lovitură de stat, la 2/14 mai 1864.

93

Page 111: Istoria romanilor 1821-1989

VASILE BOERESCU scria în „Naţionalul" din 14/28 august 1858:

„Puterile europene ne-au dat garanţia lor, certitudinea că noi vom exista în viitor, că nu vom fi prada acelui care se va ridica spre a ne înghiţi; însă restul nu depinde-decât de noi. Depinde de noi, dacă vom şti să păstrăm drepturile strămoşilor noştri, de a şti să ne dăm cele mai bune legi şi să întărim ordinea socială şi morală, să ne angajăm pe adevărata cale a progresului; în sfârşit depinde ' de noi dacă vom şti să înfăptuim Unirea."

*

La 17 februarie 1859 consulul francez la Bucureşti, BSclard, raporta la Paris: „Noul domnitor, cu

faţa sa plăcută, aspectul său tineresc: expresia calmă şi hotărâtă a fizionomiei sale încântă

mulţimea, care îl privea sărbătoreşte şi se îmbulzea în urma sa... Colonelul Cuza are, din ceea ce

cred eu, una dintre calităţile cele mai rare şi în consecinţă cea mai preţioasă în această ţară,

sinceritatea. Am găsit la el de asemenea bunul simţ şi modestia... Ar fi omul nou pe care îl cere

situaţia sa nouă..."La o a doua întâlnire, demnitarul străin remarcă „un om cinstit plin de dragoste pentru ţara

sa, sub nici o formă ameţit de un succes neaşteptat, foarte hotărât să pună în practică Unirea şiideiile sale de reformă şi de progres. Colonelul Cuza este vădit progresist dar este, în acelaşi timp,foarte devotat principiului de ordine..." *

TEMĂ:

- Ilustraţi raporturile care s-au stabilit între principele Alexandru I. Cuza şi „Adunare".

Page 112: Istoria romanilor 1821-1989

EPOCA MARILOR REFORME

- DOMNIA AUTORITARĂ A LUI ALEXANDRU IOAN CUZA. MARILE REFORME: LEGEA ELECTORALĂ, LEGEA RURALĂ, LEGEA INSTRUCŢIUNII, CODUL CIVIL.

-ANII 1865-1866. DECLINUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA SI ÎNDEPĂRTAREA SA, LA 11 FEBRUARIE 1866.

-ROLUL ISTORIC AL LUI ALEXANDRU IOAN CUZA SI AL GENERAŢIEI PAŞOPTISTE ÎN ÎNFĂPTUIREA UNIRII SI A ROMÂNIEI MODERNE.

Domnia autoritară a iui Alexandru loan Cuza. Marile reforme: legea electorală, legea rurală, fegea instrucţiunii, codul civil. După evenimentele din 2 mai 1864 Alexandru I. Cuza a explicat motivele care l-au îndemnat spre această acţiune: în primul rând, neîmpăcata opoziţie întâlnită în Adunare, care l-a împiedicat să înfăptuiască reformele cerute de propăşirea României. Erau supuse, deci, aprobării poporului, printr-un plebiscit, Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris (în fapt o nouă Constituţie) şi o nouă lege electorală. Statutul sporea considerabil prerogativele domnului care câştiga iniţiativa legislativă, dreptul de a numi un sfert din membrii Senatului- Corp Ponderator -şi pe preşedintele Camerei, dar scădea, în egală măsură, drepturile Adunării, al cărei regulament era alcătuit de guvern. Elaborarea legilor cădea în seama Consiliului de Stat, dreptul de a primi petiţii îl avea numai Senatul.

Legea electorală făcea să crească însă considerabil numărul alegătorilor, în principal de două categorii - primari, care votau prin delegaţie, şi direcţi, departajaţi prin posibilităţiile censitare; reforma electoratului avantaja cu deo-sebire burghezia în formare. Desfăşurat între 10/22 - 14/26 mai 1864, plebiscitul a confirmat regimul autoritar, peste 682 000 vontanţi pronunţându-se afirmativ. Iniţial, cu excepţia Franţei, Marile Puteri garante au exprimat reacţii negative faţă de lovitura de stat. „Este imposibil să-şi bată joc cineva de tratatele şi deciziile Europei cu mai multă lipsă de jenă decât prinţul Cuza" - se putea citi într-un ziar franco-belgian care exprima însă punctul de vedere al Imperiului Rus.

După plebiscit, la jumătatea lui iunie 1864, Alexandru I. Cuza a făcut o călătorie diplomatică la Constantinopol, ocazie în care s-a bucurat din nou de o primire deosebită, dar, a şi desfăşurat trei zile discuţii complicate cu repre-zentanţii puterilor care îi erau ostile; rezultatele, consemnate în acordul din 28 iunie 1864, se arătau întru totul favorabile României. Alexandru I. Cuza se întorcea la Bucureşti cu recunoaşterea clară a autonomiei ţării.

înainte de aprobarea legii instrucţiunii, care, deşi votată de Adunarea dizolvată în mai, nu fusese promulgată de Alexandru I. Cuza, era înfiinţată Universitatea din Bucureşti (iulie 1864) iniţial cu facultăţi de drept, ştiinţe şi litere. în acelaşi timp, ca expresie a puterii autoritare, un important număr de periodice, între care „Românul" şi „Libertatea", editate de CA. Rosetti, erau pe rând suprimate.

95

Page 113: Istoria romanilor 1821-1989

La 14 iulie 1864, Consiliul de Stat odată numit îşi putea începe lucrarea cu liul proiect neadoptat al legii rurale pe care l-a încredinţat unei comisii, pentru ia redactare. La 11/23 şi 12/24 august 1864, în două şedinţe plenare ale Con-lui de Stat cu participarea domnului şi a guvernului, legea rurală a primit formu-a definitivă, însoţită de o Proclamaţie (14/26 august 1864) în care se putea citi, ; altele: „De astăzi voi sunteţi stăpâni pe braţele voastre; voi aveţi o părticică de îânt proprietate şi moşie a voastră; de astăzi voi aveţi o patrie de iubit şi apărat"

Textul prevedea ca sătenii din Muntenia să primească pământ în funcţie de 3rea lor economică exprimată în numărul de vite posedat; se constituiau el trei categorii, după cum urmează: cei cu 11 pogoane, 7 pogoane (1 po-i = 0,50 ha) şi 11 prăjini (o prăjină = 208,82m2), respectiv 4 pogoane şi 15 pră-în Moldova, 5 falei (o falcie = 1,43 ha) şi 40 de prăjini (o prăjină = 179,02m2) ilci şi 2 falei şi 40 de prăjini - ceva mai mult, pentru ca în rele trei judeţe din Iul Basarabiei să se ajungă la 6 falei şi 30 de prăjini, respectiv 2 falei şi prăjini. Pământul acordat ţăranilor nu trebuia să depăşească 2/3 din suprafaţa şiei expropriate, fără a socoti pădurile, şi nu putea fi înstrăinat 30 de ani. Se rfiintau pentru totdeauna claca (boierescul), dijma, podvezile, zilele de me-let, carele de lemne şi alte asemenea sarcini datorate stăpânilor de moşii în ură sau în bani. Răscumpărarea acestor îndatoriri era eşalonată pe 15 ani şi plătea diferenţiat pentru fiecare categorie de beneficiari.

Aşa cum explicit susţine legea, răscumpărarea a avut în vedere claca şi slalte obligaţii, pentru ca de fapt, la acoperirea întegrală a sumei, contra-oarea să echivaleze cu aceea a pământului acordat. Marile greutăţi suportate de zile de ţărănime pentru plata acestei datorii ar fi fost mult diminuate de o ti'tutie de credit pentru ţărani pe care Alexandru I. Cuza, dacă împrejurările i-ar igăduit-o, ar fi constituit-o, fără îndoială.

Aplicarea legii rurale a întâmpinat o mulţime de dificultăţi. Nu a fost alcătuitregulament clar, s-a lucrat prin circulare redactate, de regulă, de primulîistru; fiind puţini ingineri-topografi, măsurătorile „pământurilor legiuite" s-auut cu greutate; în fine, s-au săvârşit abuzuri şi, în mai toate judeţele, au rămasărani neîmproprietăriţi.

Din punct de vedere economic, consecinţele imediate ale reformei au fost ;jative. Lipsiţi de clacă, proprietarii şi arendaşii nu au vrut să angajeze stalurile necesare progresului agriculturii şi n-au putut face faţă dificultăţilor >mentului. Cum şi împărţirea pământului stagna, au fost şi mulţi săteni care nu efectuat muncile agricole. Pe ansamblu, anul 1865 a însemnat sub aspectul iducţiei un regres faţă de anii anteriori.

Abia după 1867 hcrurile s-au schimbat radical, ambele categorii de >prietan - sătenii, pe de o parte, proprietarii de moşii, pe de alta -, acum aptaţi noii situaţii, au valorificat mai bine pământul. Din sporul de producţie -e a determinat şi importante creşteri ale exportului s-au putut face acumulări "nnificative - p=irte întrebuinţate' pentru achiziţia de maşini agricole, parte ntru creşterea investiţiilor interne. Drumul spre societatea modernă, deschis :ă la începutul secolului, a fost astfel mult înlesnit.

în acelaşi timp, guvernul Kogălniceanu a obţinut un alt succes notabil. La august 1864, casa Stern şi Banca Otomană' acordau ţării noastre primul <prumut, cu dobândă de 12%, destinat iniţial despăgubirilor solicitate de legea cularizării, în cele din urmă finanţării instituţiilor României moderne.

Page 114: Istoria romanilor 1821-1989

oijvtngri

*"VS

Gimnazii şi licee româneşti în Transilvania_ Sighet

SatuMare 'Uff£S .,. , . _Cărei ' Vişeul de Sus

Debrecen Baia Mare

Valea lui Mihai ■ri858/68&r-<5 Fălticeni

Zalău. *.Năsâud ,Vat raDorpnaţcan i

' ure-, Piatra NeamţUi7 Gherla

Vciui A1849N6uAGheorgh i eni ;J- Tg.Lăpuşnei Tignina'

• LEGE ŞCOLARĂ Brad 1850 Husi CăuşaniTurda /'/> JârguMureş ( ( Bacau REGLEMENTARE LeOva

Comrat

Cetatea Albă

Tatarbunar

Lugoj

Haţeg

■* Caransebeş Resita —

£ Universităţi

f Facultăţi Institute şi şcoli speciale

Cernăuţi■1862-Af - Darabani<- Dorohoi

Rădăuţi

■ v"¥)almeu

AŞcoli normale

Muzee şi biblioteci Activitate

teatrală române; ▼Activitate

teatrală germană Activitate

teatrală maghiară

I Asociaţii corale româneşti I

Asociaţii corale săteşti

BălţiBotoşani Suceava

Orhei

1867

Oradea \

Tiraspol 1874,/Salonta

eiuş

Nucet ŞCOLARĂ

Bârlad

Abrud

Nădîac Arad

Alba

lulia

Blaj MediaşBrad

Kikmda Jimbolia

J" ©olgrad ii h

Chilia Nouă

smail

Braşov

Predeal

18611868

1847 lI.Şerpil

o SulinaCâmpulung

Râmnicu

Vâlcea

BrăilaTulcea *"

Page 115: Istoria romanilor 1821-1989

Târgu Jiu

Severin Centre de presă politică

românească Centre de presă politică românească şi germană

Centre de presă politică germană Centre de

presă politică maghiară | Apariţia unor organe

de presa muncitoreşti Asociaţii ştiinţifice,

culturale şi academice

- "ploieşti Sf.GheorgheBELGRAD Piteşti

M ' O

Filiaşi " li Slatina

BUCUREŞTI

Caracal Turnu

Măgurele

ernavodăConstanţa

Mangalia

4 Craiova Călăraşi

■iilistra1872 1866/79

Olteniţa t

Calafat

"Lom

Giurgiu TurtucaiaRusciuc

ZimniceaNicopole

Page 116: Istoria romanilor 1821-1989

0 W Periodice de cultură ştiinţifice•jj L — J ■!■!■--------—~ .----------.............— ■ -— -

~

Page 117: Istoria romanilor 1821-1989

Dezvoltarea culturala î ntr e

Page 118: Istoria romanilor 1821-1989

Organizarea alegerilor locale şi mai cu seamă a alegerilor de deputaţi tru noua Cameră (24-25 noiembrie 1864) au confirmat succesul deosebit al ptilor politicii autoritare a lui Alexandru I. Cuza, care îngăduise înfăptuireanoi legi electorale şi a legii rurale paralel cu continuarea programului de

rme. Până la sfârşitul anului 1864 era adoptată, între altele, legea introducerii dmului de unităţi şi măsuri metrice (septembrie), era înfiinţată Şcoala de uri şi şosele, în fine, erau decretate legea instrucţiunii (25 noiem-H decembrie), legea organizării armatei (27 noiembrie/9 decembrie) şi se ptă codul civil (16 decembrie). Este de remarcat că în România, între primele din Europa, instrucţiunea de 4 ani devenea gratuită şi obligatorie. Codul civil, irui model fuseseră precedentele napoleonian şi cel italian, introducea căsă-i şi divorţul civil, ambele obligatorii, şi crea posibilitatea împământenirii tate prin acordarea de drepturi politice locuitorilor evrei ai ţării.

Noua Cameră, într-o componenţă mult schimbată faţă de cea precedentă,deschis la 18 decembrie 1864. Fapt cu totul excepţional, se va reuşi pentruia oară votarea anticipată a bugetului pe anul următor. „

Din păcate, instalarea noilor corpuri legislative, a căror atitudine nu mai sa fi în nici într-un fel ostilă domnului şi guvernului său, a coincis şi cu jriorarea raporturilor dintre Alexandru I. Cuza şi M. Kogălniceanu. Turneul nfal al primului ministru-în Oltenia, în august-septembrie 1864, fusese rău rpretat în anturajul principelui. Deşi pretutindeni M. Kogălniceanu a subliniat iţele lui Alexandru I. Cuza în înfăptuirea politicii de reforme a statului, esul său personal n-a putut fi trecut cu vederea. S-au adăugat, în timp, o îă de animozităţi personale cu membri ai guvernului sau persoane apropiate inului, totul culminând cu demisia primului ministru la 26 ianuarie 1865, pe j Alexandru I. Cuza a primit-o imediat. Era, incontestabil, o greşeală politică; ândul colaboratorilor săi nu se găsea nici o altă personalitate de talia lectuală şi politică a fostului său prim sfetnic.

Rămâneau nerealizate, datorită, în primul rând, opoziţiei Porţii, mai multe ecte pentru care Alexandru I. Cuza se arătase foarte insistent. Astfel, statul i câştigat dreptul de a acorda decoraţii şi alte distincţii şi nu s-a putut institui îeda naţională, romanatul. în această situaţie, pe teritoriul naţional aveau )t de circulaţie monedele ţărilor vecine, leul fiind o valoare de calcul şi nu un imn financiar specific.Anii 1885-1866. Declinul domniei lui Cuza şî îndepărtarea sa, ia 11

uarie 1866. Stabilizarea temporară a situaţiei politice şi-a arătat, pentru o rtă perioadă, efectele atât înăuntrul ţării, cât şi în relaţiile noastre externe, s două camere au votat legea privind numirea de către domn a mitropoli-şi episcopilor, care, firesc, a provocat o mare emoţie la Constantinopol. astă măsură, cu caracter de autocefalie pentru Biserica Română, era un alt semn ansolidării treptate a statului naţional şi al aspiraţiei sale spre independenţă.

Oarecum împotriva cursului pe care viaţa politică românească îl luase în lăvara anului anterior, opoziţia, lipsită de posibilitatea de a se exprima par-entar sau în presa din ţară, a declanşat o nouă campanie împotriva dom-ii, fiind alertată de adoptarea de către Alexandru I. Cuza a primului dintre fiii naturali, semn, în opinia unora, că ar dori să devină rege şi să instituie o istie. Fie rău informat, fie convins că forţa reală a opoziţiei este neînsemnată,

Page 119: Istoria romanilor 1821-1989

domnul s-a retras o perioadă din viaţa publică, plecând la un tratament balnear la Ems, în Germania.

E ceea ce probabil aşteptau opoziţioniştii - conservatori şi burghezia liberal-radicală - pentru a acţiona. E greu de crezut, totuşi, că s-a dorit răsturnarea prin forţă a domnului în absenţa sa. Organizarea unor tulburări discredita însă pe deţinătorul tronului şi putea grăbi îndepărtarea sa prin jocul concertat al Marilor Puteri.

Incidentele din 15august 1865 par a fi fost, deci, orchestrate din umbră de vechii adversari ai lui Alexandru I. Cuza care incontestabil au pregătit atmosfera prielnică unei asemenea dezlănţuiri, fapt sesizat, de altfel, de observatorii străini aflaţi întâmplător la Bucureşti, în acele zile. Pretextul evenimentelor sângeroase care urmară l-a constituit o ordonanţă a Primăriei bucureştene prin care precupeţii de fructe şi legume erau obligaţi să închirieze gherete spre a face comerţ, vânzarea ambulantă fiind interzisă. în ziua de 15 august 1865, în semn de protest, mai sus-numiţii devastară piaţa şi, cu concursul celor care se adună în asemenea situaţii pentru jaf şi distrugere, intrară în localul Primăriei şi incen-diară arhiva. Intervenţia forţelor de ordine a fost promptă, generalul Florescu, ministrul de interne, a cerut trupei ca răzmeriţa să fie imediat oprită. S-a tras şi, din rândurile devastatorilor, care n-aveau asupra lor arme de foc, au căzut 20 de morţi şi mulţi răniţi. Seara au fost arestaţi mai mulţi lideri marcanţi ai liberal-radicalilor, ulterior eliberaţi din lipsă de probe. Alexandru I. Cuza, re-întors în ţară de urgenţă, a ezitat să vină imediat la Bucureşti, parcă mini-malizând importanţa celor petrecute, părând să nu acorde tulburărilor nici o însemnătate.

Din nefericire, acţiunea din 15 august a determinat numeroase complicaţii în raporturile României cu Marile Puteri garante. Acum se profilează foarte vizibil o răcire a relaţiilor cu Franţa, al cărei ministru de externe notifica, de altfel, agentului României, că incidentele din 15 august 1865 erau efectul unei nemulţumiri generale, datorită dezordinei financiare şi a modului defectuos de aplicare a legii rurale.

Erau poate, întâmplător, aceiaşi termeni prin care marele vizir Fuad Paşa se adresase domnului, cu puţină vreme înainte. Reacţia internaţională puternic defavorabilă, dar mai cu seamă atitudinea Franţei, care sprijinise constant toate demersurile anterioare ale ţării noastre spre unitate şi progres, l-au îngrijorat pe Alexandru I. Cuza.

în această împrejurare va adresa el cunoscuta scrisoare din 1 octombrie 1865 împăratului Napoleon al lII. Din rândurile ei răzbate intenţia de a părăsi tronul, dacă nu se mai află la înălţimea misiunii sale şi dacă Franţa nu îl mai sprijină. Lui Fuad Paşa însă principele i-a răspuns, la 10 noiembrie 1865, cu multă seninătate, pronunţându-se pentru apărarea ţării pe temeiul drepturilor pe care aceasta şi Ie-a câştigat în ultimii ani.

Deşi părea că situaţia reintră în normal, la 5/17 decembrie 1865, în mesajul adresat Parlamentului la deschiderea noii sale sesiuni, Alexandru I. Cuza îşi descumpăni toţi susţinătorii prin afirmarea clară a dorinţei sale de a nu împiedica ascensiunea spre tron a unui prinţ străin. îndoita lui alegere, expresie a voinţei statornice de unire, era considerată doar ca un depozit sacru, la care el poate oricând renunţa.

99

Page 120: Istoria romanilor 1821-1989

Desigur, mesajul lui Alexandru I. Cuza a încurajat forţele de opoziţie.za la adresa domnului - nesocotindu-se motivele reale ce o determinaseră -

a neglijat situaţia finaciară a ţării şi care, din păcate, se înconjurase de oarilă, se îmbina cu atacurile la persoana lui Alexandru I. Cuza, a cărui viaţăonală era de mult subiect de comentarii şi bârfe.

Pe fondul acestei acţiuni susţinute de defăimare s-a organizat complotul 11 februarie 1866. Semne premonitorii se vădeau şi în cele două Camere 3 renăştea, cu alţi participanţi, conflictul mai vechi între puterea executivă şi legislativă. Prin promisiuni de avansare şi prin relaţii de familie au fost atraşi mulţi ofiţeri, inclusiv şeful gărzii palatului domnesc, maiorul Lecca.

Parcă pentru a încuraja în ultima clipă pe cei care doreau să-l răstoarne, la anuarie 1866 Alexandru I. Cuza a schimbat titularii ministerelor de război şi iterne, doi generali care îi erau foarte devotaţi.

Deşi în Bucureşti se ştia că se aşteaptă o lovitură de stat, zilele de 24 larie (aniversarea Unirii) şi 8 februarie (7 ani de la intrarea lui Alexandru I. ■a în Capitală) au trecut în linişte. în seara zilei de 10 februarie, pe la orele 7, xandru I. Cuza a fost prevenit că impotriva sa se pregăteşte un complot. în astă situaţie el a dat numai ordinul de a se dubla garda palatului, fără a şti că ă şi aceasta fusese câştigată de complotişti. în dimineaţa rece a zilei de 11 uarie 1866, trupele unui regiment de linie şi două baterii de artilerie s-au eptat spre palat. Cu complicitatea trupelor de pază, mai mulţi ofiţeri şi civili pătruns în clădire şi l-au silit pe Alexandru I. Cuza să-şi semneze propria icare, „conform dorinţei naţiunii", formulare, firesc, de circumstanţă.

în aceeaşi zi, o Locotenentă domnească şi un guvern prezidat de Ion ca preluau puterea pe durata vacanţei tronului. Ulterior, Senatul şi Camera oroclamat ca domn pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană. Acesta \ n-a acceptat coroana. Alexandru I. Cuza, care se pregătea să-şi urmeze tinul în exil, a avut tăria de caracter necesară spre a rosti la plecare: „Să dea nnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine! Să trăiască nânia!".

Rolul istoric al lui Alexandru loan Cuza şi a! generaţiei paşoptiste in iptuirea Unirii şi a României moderne. Opera sa politică trebuie măsurată dimensiunea epocii căreia el şi poporul român i-au dat viaţă şi în care totul de înfăptuit: o largă reformă care să asigure dreptul la vot, la proprietate şi la rucţie, pentru categoriile sociale în trecut defavorizate. în continuarea ei, lăstarea generală nu se putea clădi „fără a întemeia creditul public, a des-ie drumuri, a face poduri, a împodobi şi a sănătăţi oraşele, a lărgi porturile, a ari comerţul, a încuraja industria... a întinde linii de drumuri de fier..., a volta toate stabilimentele publice". Totodată, era de consolidat statul naţional a înfăptuit printr-o politică de eficace autonomie şi de chibzuită aşezare pe mul independenţei depline.

Meritul Incontestabil al lui Alexandru I. Cuza este de a fi acţionat energic, în isul înfăptuirii programului unionist al Adunărilor ad-hoc, de a fi împlinit >mnele fundamentale solicitate de modernizarea României şi de a fi înţeles, nci când misiunea sa s-a încheiat, să se retragă spre a lăsa succesorilor săi

Page 121: Istoria romanilor 1821-1989

posibilitatea de a realiza integral aspiraţiile poporului român: independenţa şi unitatea deplină.

* *

Din declaraţia lui Al. loan Cuza, la 5/17 decembrie 1865, la deschiderea Corpurilor legiuitoare

„Fiţi convinşi - că eu n-aş vrea o putere care nu s-ar întemeia decât pe forţă. Fie în capul ţării, fie alături de dumneavoastră, eu voi fi întotdeauna cu ţara, pentru ţară, fără altă ţintă decât voinţa naţională şi marile interese ale României... Niciodată persoana mea nu va fi nici o împiedicare la orice eveniment care ar permite de a consolida edificiul politic la a cărui aşezare am fost fericit a contribui".

într-o carte apărută la Paris, în 1930, istoricul francez Paul Henry afirmă:

„Independenţa în special şi unirea la tronul moldo-valah a provinciilor româneşti iridente... nu puteau fi luate în considerare decât după răsturnarea completă a statutului Principatelor şi numai un străin putea să aibă îndrăzneala şi ajutoarele diplomatice necesare pentru a gândi în mod serios la aceasta".

TEMA:

1. Prezentaţi personalitatea lui Alexandru loan Cuza în calitate de ctitor al Românieimoderne.

2. Comentaţi opera sa reformatoare şi implicaţiile sale sociale şi politice.3. Care au fost raporturile dintre principe şi forţele politice interne?4. Care a fost ecoul ideii „principelui străin" în România, între 1859 şi 1866?

Page 122: Istoria romanilor 1821-1989

ROMÂNIA MODERNĂ SI PROBLEMA NAŢIONALĂÎN TERITORIILE ROMÂNEŞTI AFLATE SUB

STĂPÂNIREA STRĂINA (1848-1867)

- TRANSILVANIA.- BUCOVINA.- BASARABIA.- DOBROGEA.

3 fundalul unor vaste transformări, din ce în ce mai vizibile în domeniul lic, social-politic, cultural şi ideologic, după revoluţia din 1848-1849 s-a profilul naţiunii române şi conştiinţa specifică ei. într-un climat de teroare ne contrarevoluţionară, în condiţiile unui regim de ocupaţie militară,peste graniţele politice artificiale, în condiţiile specifice de la jumătatea

ji al XIX-lea, s-a consolidat spiritul de solidaritate naţională şi de ţă al populaţiei româneşti din vatra fostei Dacii, în lupta pentru apărarea ovarea limbii şi culturii naţionale, a respectării Bisericii Ortodoxe, pentru işterea drepturilor sale politice şi intensificarea legăturilor cu Moldova şi imânească, unite, în 1859, în cadrul statului naţional, ar-s.» - înfrângerea revoluţiei de la 1848-1849 în Transilvania, în aracterului său radical şi a implicării masive a maselor populare, a fost j| disensiunilor cu revoluţia maghiară şi al intervenţiei militare ţariste şi gice. Ea a fost urmată de un val de reacţionarism şi de reintroducerea Ji absolutist.iroarea contrarevoluţionară s-a bazat pe un puternic aparat de coh-■e: armata, reintroducerea cenzurii, mult înăsprită şi suspendarea presei.s-a instalat în Imperiul Habsburgic regimul neoabsolutist, coordonat de I de interne, baronul Alexander von Bach. El s-a sprijinit pe o centralizare excesivă, introducerea limbii germane drept limbă oficială şi presiuni npunerea religiei catolice.ansilvania a devenit direct dependentă de împăratul de la Viena şi a fost i de un guvernator militar ce-şi avea sediul la Sibiu. Printre aceştia, ăm pe Ludwig Wohlegemuth, Karl von Schwartzenberg, Friedrich von iste/n. Provincia a fost reorganizată, din punct de vedere adminis-

şase districte militare, conduse de câte un comandani militar asistat onsilier civil. Prin aceasta se urmărea, în cadrul înfăptuirii unei cen-excesive, integrarea cât mai deplină a Transilvaniei în cadrul structurii ji.

noile condiţii istorice de după 1848 au continuat, în forme specifice, şi > prin intermediul Bisericii, manifestările naţionale ale populaţiei roma-

Page 123: Istoria romanilor 1821-1989

neşti îndreptate, în special, către realizarea unităţii tuturor românilor aflaţi sub stăpânirea monarhiei austriece. Doar după numeroase eforturi ale românilor, Episcopia „uniţilor" de la Blaj a fost ridicată, în 1854, la rangul de Mitropolie. Curtea austriacă a continuat însă politica duplicitară menită să ţină în frâu pe toţi supuşii săi încât, conducătorii români, Avram lancu şi Alexandru Pap/u //arian, au întrerupt orice contacte cu aceasta. în acelaşi timp, Transilvania a ocupat un loc important în planurile de luptă ale fruntaşilor români aflaţi în emigraţie, după 1848-1849.

Desigur, regimul neoabsolutist nu a izbutit să rezolve gravele probleme dezvăluite de revoluţia din 1848-1849. De aceea au intervenit unele modificări ale politicii imperiale. Patentele din 2 martie 1853, pentru Crişana şi Banat, şi 21 iunie 1854, pentru Transilvania, s-au înscris pe calea unor reforme menite să adapteze edificiul social-economic al Imperiului la noile realităţi istorice. Astfel, au fost fixate raporturile între ţărani şi proprietari, drepturile şi căile de răscum-părare a obligaţiilor jelerilor, s-a reglementat regimul de proprietate asupra pădurilor şi păşunilor, deschizându-se drum larg relaţiilor moderne în agricul-tură. Criza monarhiei habsburgice s-a adâncit după războiul din 1859 cu Franţa. S-au adăugat intensificarea mişcării naţionale a popoarelor subjugate şi formarea statului unitar român. Toate acestea au impus factorilor de decizie de la Viena să instaureze, în 1861, un regim de guvernare liberal.

Regimul liberalse încadrează între anii 1861-1867. în Transilvania, el a determinat o puternică efervescenţă politică. Cerinţa fundamentală era asigu-rarea egalităţii politice a naţiunii române cu celelalte naţiuni din provincie. Urmând unor memorii către împărat, în ianuarie 1861 s-a reunit, la Sibiu, o Conferinţă a mişcării naţionale româneşti, care a solicitat anularea legilor defavorabile naţiunii române.

Lupta culturală era susţinută de o serie de asociaţii şi societăţi, ca Asocia-ţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului (ASTRA). Lupta populaţiei româneşti către o reală liberalizare a regimului politic a aflat expresia sa cea mai însemnată în cadrul lucrărilor Dietei de la Sibiu, din 1863-1864. Aici au fost votate legea cu privire la egala îndreptăţire a naţiunii române şi a confe-siunilor sale cu celelalte naţiuni din Transilvania, ca şi o lege prin care limba română era recunoscută drept limbă oficială în Transilvania, alături de cea maghiară şi germană.

Pornită pe calea unor concesii - activitatea Dietei, care a fost tolerată; Andrei Şaguna numit, în 1865, Mitropolit al românilor - Curtea de la Viena a sancţionat legile din 1863-1864.

în Banat, după revoluţia din 1848, fruntaşii români au avut de suferit de pe urma activităţii lor revoluţionare. Astfel, Eftimie Murgu a fost arestat şi con-damnat la moarte, iar apoi i s-a comutat pedeapsa la ani grei de închisoare. Contrar voinţei naţionale, la 18 noiembrie 1849, Curtea de la Viena a decis înfiinţarea unor provincii noi, numite Voivodina sârbă şi Banatul timişan. Prin aceasta, drepturile naţionale ale românilor erau, încă o dată, nesocotite: limba oficială era germana, iar provincia era condusă de un general austriac. Din punct de vedere administrativ, Banatul a fost împărţit în cinci districte, iar acestea în cercuri. în faţa acţiunilor manifeste ale nobilimii maghiare de a anexa Banatul la Ungaria, la 18 şi 19 noiembrie 1860 a avut loc, la Timişoara, o Conferinţă a

103

Page 124: Istoria romanilor 1821-1989

rii naţionale româneşti, în care s-a solicitat respectarea autonomiei ului şi garantarea statutului său juridic particular, organizarea sa ca un nat românesc, folosirea limbii române ca limbă oficială, respectarea ii române. Cu toate acestea, la 27 decembrie 1860 Habsburgii au decretat iorarea Banatului la Ungaria.

După înfrângerea revoluţiei, Bucovina a devenit Ducat, aflat în a subordonare a Imperiului Habsburgic. în provincie, a continuat politica de itionalizare a românilor şi s-a intensificat colonizarea cu populaţie germană, iă şi slovacă. Românii au luptat, în principal, pentru impunerea limbii proprii ntru recunoaşterea Bisericii Ortodoxe. Au activat în acest sens fraţii uzak/şi organe de presă ca: „Bucovina", „Deşteptarea Bucovinei", „Gazeta/inei".

Lupta naţională a românilor din Basarabia, teritoriu aflat subnire ţaristă, a crescut în intensitate după revoluţia de la 1848, cum rezultă >respondenţa vremii şi din numeroaselş rapoarte oficiate. în acelaşi an a t la Chişinău ziarul „Românul", iar peste un deceniu o revistă cu acelaşi La era condusă de reprezentanţi ai tineretului basarabean ce aveau legături nanii de pe celălalt mal al Prutului. Unirea din 1859 a exercitat o influenţă îbită asupra românilor din Basarabia, în vreme ce Rusia ţaristă dorea să se eze de prevederile Congresului de Pace de la Paris, din 1856. în cadrul vi de rusificare forţată a românilor, în 1867 limba română a fost interzisă, în ib, în toate şcolile din Basarabia introducându-se obligativitatea limbii ruse. M Basarabia a fost proclamată gubernie a Imperiului rus.

La acţiunile revoluţionare din 1848 au participat şi unii zentanţi ai românilor din Dobrogea. Provincia românească dintre Dunăre şi a Neagră s-a aflat în atenţia fruntaşilor români atât în perioada revoluţiei, în emigraţie. Contribuia la aceasta atât poziţia sa strategică, cât şi climatul eranţă practicat de otomani.Evoluţia evenimentelor din cadrul mişcării naţionale a românilor, din iile aflate sub dominaţia străină, la jumătatea secolului al XIX-lea, a nstrat că naţiunea română era decisă să lupte, pe toate căile, pentru rărea deplinei sale unităţi şi libertăţi.

Manifestul imperial din 20 octombrie 1860

...1. Dreptul de a da legi, de a le schimba şi şterge, se va esercita de către noi şi urmaşii lumai cu conlucrarea dietelor, adunate în mod legal, respectiv cu a senatului imperial, la carevor trimite numărul membrilor stabilit de noi.

2. Toate agendele legislaţiunii, cari se reduc la drepturi, dorinţe şi interese comune tuturor lor şi terilor noastre, anume: legislaţiunea despre monetărie, bani şi credit, despre vămi şi i comerciale, despre basele fundamentale ale unei bănci de note de stat, legislaţiunea )are la principiile regularii poştelor, telegrafelor şi ale drumurilor de fer, despre modul, tatea şi ordinea datorinţelor militare, - în viitor au se fie pertractate şi decise în înţeles uţional şi cu senatul imperial, asemenea şi repartarea de contribuţiuni noue şi de imposite, rcarea contribuţiunilor şi a taxelor ce se află în fiinţă, mai vârtos urcarea preţului sarei şi

Page 125: Istoria romanilor 1821-1989

luarea de împrumuturi noue în conformitate cu decretul nostru din 17 iulie 1860. Tot aşa şi conversiunea datoriilor de stat esistente şi vinderea, schimbarea sau îndatorirea proprietăţii nemişcătoare de stat, - numai cu învoirea senatului are să se dispune. în fine esaminarea şi votarea bodgetului de spese de stat pentru anul viitor, cum şi censurarea bilanţurilor socotelilor se sta şi a resultatelor administraţiunei anuale a finanţelor, - are se se facă cu conlucrarea senatului imperial.

3. Toate celelalte obiecte de legislaţiune, necuprinse în punctele precedente, se vor rezolva în mod constituţional în şi cu respectivele diete, anume: în regatele şi ţerile aparţinetoare la coroana ungurească în înţelesul constituţiunilor lor de mai nainte, ear' în celelate regate şi teri ale noastre, în înţelesul şi în conformitate cu statutele provinciale".

TEMA:

-Ilustraţi formele şi conţinutul luptei naţionale a românilor din teritoriile aflate sub dominaţie străină, după 1848.

Page 126: Istoria romanilor 1821-1989

PRINŢUL STRĂIN SI REGIMUL POLITIC ÎNTEMEIAT PE CONSTITUŢIA DIN 1866

- DE LA DOMNUL PĂMÂNTEAN, LA PRINŢUL STRĂIN.- PRELIMINARIILE SI SEMNIFICAŢIA ZILEI DE 10 MAI 1866.- PRIMA CONSTITUŢIE INTERNĂ ROMÂNEASCĂ; GENEZĂ, PRINCIPII,

SISTEM ELECTORAL.

De la domnul pământean, la prinţul străin. Domnia reprezintă o creaţie politică românească. Alături de Biserică ea constituie principala instituţie din secolele al XIV-lea - al XIX-lea. De-a lungul veacurilor amintite, „descălecătorii" statelor româneşti şi urmaşii lor- Basarabii şi Muşatinii - sunt încoronaţi potrivit ;elor două principii cunoscute: electiv şi ereditar. Prin tratate internaţionale, vlihai Viteazul, Dimitrie Cantemir şi alţi voievozi obţin recunoaşterea domniei sreditare pentru familiile lor. Intervenţiile Imperiului Otoman şi ale Rusiei, mai ales spre sfârşitul „secolului fanariot", determină pe marii boieri să se gândească a varianta încoronării unui suveran apusean.

Reamintim, în această privinţă, memoriul prin care, la începutul secolului al KlX-lea, boierii olteni propun candidatura marelui duce de Toscana la tronul Ţării Româneşti. Concomitent, Poarta fixează la şapte ani durata domniei, termen nenţionat oficial şi după reinstaurarea domnilor pământeni. Repetatele ocupaţii nilitare ţariste, în mod deosebit cea din prima parte a războiului Crimeii, impun ■eformularea revendicării referitoare la desemnarea domnitorului dintre aersonalităţile politice ale unuia din statele democratice de pe continent. Se ajunge, astfel, la cunoscutele „dorinţe" din cele două Divanuri ad-hoc: deplina autonomie a ambelor Principate, unirea acestora „într-un singur stat cu numele ie România", condus de un „principe străin, cu drept de moştenire la tron, ales dintr-o dinastie europeană".

Reprezentanţii celor şapte Mari Puteri nu respectă aceste opţiuni; în ,Convenţia de la Paris, privind Principatele Unite Moldova şi Valahia", ei prevăd, ntre altele, câte un domn în fiecare ţară. Triumfă însă punctul de vedere al jnioniştilor români, datorită cărora se ajunge la dubla alegere a lui Alexandru I. Cuza Vodă. Susţinerea domnitorului Unirii este considerată „o necesitate naţională" chiar de către „radicalii" I.C. Brătianuş\ CA. Rosetti. Aceştia se opun încercării unor mari boieri, mulţi din vechile familii domneşti, de a se înscrie intr-unproiect de constituţie, dezbătut la Focşani, ideea Unirii depline cu un prinţ străin. în conjunctura externă, se dă de înţeles în paginile ziarului „Românul", din /ara anului 1859, că un asemenea şef de stat ar deveni un „instrument în mâna Turciei sau Rusiei".

106

Page 127: Istoria romanilor 1821-1989

După integrarea administrativă de la 24 ianuarie 1862, alcătuirea guver-nului condus de către un fruntaş conservator, Barbu Catargiu, duce la înde-părtarea de persoana lui Alexandru I. Cuza a celei mai puternice grupări aparţinând curentului politic liberal. I.C. Brătianu îşi exprimă, câteva luni mai târziu, „convingerea că instalarea unei dinastii străine devenise un -obiectiv important". împreună cu alţi 30 de deputaţi, printre care liberalii Ion Ghica şi Ştefan Colescu, conservatorii Gr. M. Sturdza şi G.B. Ştirbei, el semnează un amendament la proiectul de adresă la mesajul tronului, datat 22 ianuarie 1863, care reprezintă începutul luptei comune, a conservatorilor şi liberalilor, pentru „apărarea regimului constituţional şi (...) îngrădirea tendinţei de guvernare personală, peste voinţa corpului legislativ".

Din 1863, reprezentanţii coaliţiei acţionează şi în străinătate. Ei urmăresc „dobândirea asentimentului Franţei la detronarea lui Cuza", cum apreciază un urmaş al lui Eugeniu Carada. Acesta din urmă, sprijinit de un alt liberal, Anastase Panu, dar şi de conservatorul Gr. Bibescu Basarab-Brâncoveanu, obţine consimţământul prinţului Napoleon de a ocupa tronul României (aprilie 1864); acest membru al familiei imperiale franceze condiţionează însă încoronarea de adoptarea, în Adunarea Legislativă de la Bucureşti, a unei ample reforme agrare. Reprezentantul conservatorilor nu se angajează în acest sens.

Urmează lovitura de stat de la 2 mai 1864. în iunie 1865, opoziţioniştii conservatori şi liberali semnează un „legământ": domnitorul să fie silit să abdice, eventual chiar printr-o acţiune armată (armele erau deja procurate); în „caz de vacanţă a tronului", tot „prin toate mijloacele", urme a se acţiona pentru „alegerea unui principe dintr-una din familiile domnitoare din Occident".

La erodarea tronului lui Alexandru I. Cuza contribuie însăşi camarila din jurul domnitorului. După îndepărtarea lui Mihail Kogălniceanu, aceasta preia „frânele administraţiei, dispreţuind (...) autorităţile guvernamentale". De asemenea, venalitatea şi abuzurile de putere sunt practicate făţiş şi în magistratură.

Alexandru I. Cuza însuşi constată că regimul guvernării personale nu are succes, în pofida istoricei sale opere reformatoare. în 1865, atât în Cameră, cât şi într-o corespondenţă către împăratul Napoleon al ///-/ea, domnitorul Unirii declară că „singurul mijloc de a elibera România de marasmul politic în care se zbătea era acordarea unui principe străin ereditar". în mod deschis, deci, îşi exprimă ideea renunţării la tron. Are în vedere, faptul că Poarta recunoscuse deplina unire politico-administrativă numai pentru timpul cât trăieşte el. De această prevedere restrictivă ţin cont şi opozanţii săi.

Aşadar, detronarea lui Cuza nu reprezintă o surpriză. Regretabil este modul în care ea are loc.

Se formează imediat o Locotenentă domnească şi un guvern provizoriu. Prim-ministru şi ministru de externe, în acelaşi timp, este desemnat scriitorul şi economistul Ion Ghica. Celelalte ministere sunt repartizate, în proporţie egală, unor oameni politici şi de cultură moldoveni şi munteni.

Conducătorul noului guvern propune convocarea urgentă a Parlamentului. Astfel, în aceeaşi zi, la prânz, Camera şi Senatul se reunesc, proclamând ca domnitor al României, sub numele de Filip I, pe fratele regelui Belgiei, Leopold

107

Page 128: Istoria romanilor 1821-1989

al //-/ea (1865-1909), care refuză tronul românesc (la 25 februarie 1866), fără a da explicaţii. Autorităţile de la Bucureşti nu fac public acest refuz, până nu au garanţia urîei alte candidaturi care să concretizeze programul unionist din 1857.

Preiiminaniie <;;. semnificaţia zilei de 10 Mai =866. Detronarea lui Alexandru I. Cuza nelinişteşte puterile garante, care se văd, iarăşi, în faţa unui fapt împlinit al românilor. Reacţionează prompt şi vehement Austria, Rusia, Poarta. Ultima cere, la 26 februarie 1866, revocarea Protocolului din 6 septembrie 1859, prin care Imperiile Otoman şi Habsburgic recunoscuseră dubla alegere a lui Alexandru I. Cuza. Nemulţumirea Curţii suzerane creşte după ce, la 1 martie 1866, începe să funcţioneze Banca României, creată prin transformarea filialei din Bucureşti a „Băncii Imperiului Otoman", cu capital preponderent britanic. Sultanul Abdul-Azizînsuşi se opune. Totodată, Poarta cere desfacerea neîntârziată a Unirii Principatelor. Asemănător procedează celelalte două imperii vecine, pentru că un stat român, în perspectivă independent şi unitar, devenea o barieră în calea expansiunii habsburgice şi ţariste spre Balcani.

Pentru discutarea problemei Principatelor Unite este convocată Conferinţa de la Paris a celor şapte puteri europene. Lucrările acesteia încep la 10 martie 1866 şi se vor desfăşura timp de peste o lună. Cum ducele de Flandra refuzase tronul României, iar majoritatea participanţilor la întrunirea din capitala Franţei sprijină punctul de vedere otoman, politicienii români încearcă să obţină acordul tacit al lui Napoleon al ///-/ea, în legătură cu prinţul străin. Pentru aceasta, pe lângă titularul agenţiei diplomatice române, Ion Bă/ăceanu, la Paris acţionează şi I.C. Brătianu, trimis special al autorităţilor de la Bucureşti. Demersurile lor se dovedesc rodnice. Prin două telegrame diferite, ambele cu aceeaşi dată, 25 martie 1866, ei comunică în ţară numele noului candidat la tronul României -principele german Caro/de Hohenzollern - Sigmaringen.

De la Paris, I.C. Brătianu merge la Dusseldorf. în ziua de 31 martie 1866, trimisul român comunică gazdelor că, în urma unui „aviz al împăratului Na-poleon, Locotenenta domnească a României are de gând să propună poporului alegerea ca domn pe al doilea fiu" al demnitarului german, prinţul Carol. Aceasta este acceptată în principiu, hotărâtoare urmând a fi cunoaşterea atitudinii oficiale a Franţei şi, mai ales, a regelui Prusiei, fără învoirea căruia „nu putea să facă un pas atât de important".

în acest timp, în România continua activitatea pentru consolidarea statului naţional. Un decret din 29 martie 1866, promulgat de Locotenenta domnească, axe în vedere „guardia orăşenească", menită „a proveghea la paza ordinei" în toate centrele urbane. în ziua următoare, prin Legea pentru tocmeli de lucrări agricole şi pentru executarea lor, este oficializată folosirea aparatului de stat în organizarea şi desfăşurarea campaniilor agricole. După votarea acestui act normativ, în aceeaşi zi de 30 martie 1866, vechiul organ legislativ este dizolvat, întrucât din el încă mai făceau parte cunoscuţi colaboratori ai domnitorului detronat.

Un alt decret al Locotenentei domneştiprevede,''la 13 aprilie 1866, înfiin-ţarea celui mai înalt for culturaî-ştiinţific al statului naţional, în acel moment, respectiv Societatea Literară Română. Alături de moldoveni şi munteni, ardeleni, bucovineni, basarabeni şi macedoneni sunt reuniţi pentru a pregăti determinarea ortografiei, elaborarea gramaticii şi a dicţionarului limbii române.

108

Page 129: Istoria romanilor 1821-1989

Iniţiativa cea mai însemnată a autorităţilor provizorii de la Bucureşti este însă aceea privind plebiscitul pentru alegerea ca domn al României a prinţului Caro/ de Hohenzollern - Sigmaringen.

După anunţarea organizării plebiscitului de către noile autorităţi politice româneşti, Poarta acuză guvernul român de „încălcare a tratatelor". Trupe otomane sunt concentrate la sud de Dunăre şi ameninţă cu „invadarea României spre a restabili [chipurile], ordinea de lucruri legală". La rândul lor, autorităţile de la Bucureşti răspund prin mobilizarea armatei (peste 40.000 de ostaşi) şi organizarea, în plus, a unui corp de 10.000 ele voluntari, în frunte cu generalul paşoptist Gheorghe Magheru. Se ajunge, astfel, la un efectiv egal cu cel al soldaţilor otomani încartiruiţi peste fluviu.

Plebiscitul începe la 2/14 aprilie 1866. Cu prilejul acestei consultări prealabile, ce se va desfăşura timp de şase zile, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „da" sau „nu" în legătură cu alegerea lui Carol.

în a doua zi de desfăşurare a plebiscitului, separatiştii de la 1857 - 1859 încearcă subminarea acţiunii oficiale. Astfel, la 3/15 aprilie 1866, câteva sute de persoane, stimulate şi susţinute de diplomaţia ţaristă, manifestă pe străzile oraşului laşi cerând desprinderea de „Valahia"; ei „aleg" chiar un „domn" al Moldovei, Nicolae Roznoveanu. Autorităţile anihilează cu uşurinţă această mişcare separatistă. Episodul este totuşi plin de învăţăminte. Oamenii de spirit şi de acţiune ai vremii, inclusiv cei devotaţi lui Alexandru I. Cuza- poetul Vasile Alecsandri, generalul Carol Davilla şi alţii - se conving că păstrarea şi întărirea Unirii pot fi garantate numai prin alegerea unui principe străin. Cu toate acestea, în celelalte zile ale plebiscitului, manifestările de simpatie şi de recunoştinţă faţă de ultimul domnitor pământean nu încetează.

în aceste condiţii, în ziua de 16 aprilie 1866, prinţul comunica tatălui său „hotărârea nestrămutată de a primi coroana României şi de a pleca, în contra voinţei Conferinţei de la Paris, direct la Bucureşti". Peste trei zile, aceeaşi hotărâre este adusă la cunoştinţa regelui şi cancelarului Prusiei.

în ziua de 8/20 aprilie 1866 se încheie plebiscitul. Succesul este evident: 685 965 de voturi sunt favorabile şi numai 224 contrare înscăunării principelui Carol (numărul abţinerilor era de 124 837). în continuare, între 21 şi 29 aprilie, au loc alegeri pentru Adunarea Constituantă. Ca însemnătate, însă, în prim-plan trece activitatea diplomatică, atât cea desfăşurată de demnitarii români, cât şi aceea la care participă însuşi viitorul conducător al statului naţional român modern.

între timp, cu o majoritate simplă, Conferinţa puterilor garante a respins alegerea prinţului străin pe tronul României, „areopagul" european dovedindu-se, încă o dată, depăşit de evenimente. Acestea vor evolua însă în favoarea „faptului împlinit".

La 20 aprilie -2 mai 1866, ambasadorii puterilor garante, întruniţi la Paris, comunică autorităţilor din Bucureşti că, în cazul menţinerii Unirii, trebuie ales un nou domn pământean. Cinci zile mai târziu, /. C. Brătianuşi I. Bălăceanu sosesc iarăşi la Diisseldorf, venind din capitala Franţei. în ziua de 8 mai, după o „conferinţă lungă la prinţul Carol-Anton", este acceptată deplasarea neîntârziată a prinţului Carol spre Bucureşti.

Convocaţi la Bucureşti, în ziua de 28 aprilie/10 mai 1866, noii aleşi în forul legislativ al ţării „proclamă solemn şi pentru ultima oară voinţa nestrămutată a

109

Page 130: Istoria romanilor 1821-1989

„Principele Carol depune jurământul la 10 mai 1866"

României de a rămâne una şi nedespărţită, având în fruntea sa pe Carol I din dinastia de Hohenzollern - Sigmaringen". Această declaraţie este adoptată cu 109 voturi dintre cele 115 exprimate (nici un vot contra, doar şase abţineri). Imediat, prin telegraf, 14 mesaje ale locuitorilor principalelor oraşe din Moldova, Muntenia şi Oltenia ajung la Duselldorf, determinând pe prinţ să respecte planul iniţial de călătorie, pe traseul cel mai scurt, către Bucureşti. Carol a scris regelui Prusiei o epistolă de recunoştinţă şi cererea de demisie din armată, ambele datate din Salzburg şi urmând a fi depuse la poştă, de părinţi, în ziua când el va păşi pe teritoriul Austriei.

Caro/Întreprinde un drum lung cu multe peripeţii. Duminică 8/20 mai 1866, la un ceas după ce pasagerii se instalează pe un vapor, pe Dunăre, soseşte -„cu totul pe neaşteptate", venind „direct de la Paris fără nici o întrerupere" -I.C. Brătianu. înştiinţat despre prezenţa prinţului, comunică însoţitorilor acestuia că, pentru asigurarea succesului deplin al acţiunii secrete, se va preface că nu-l cunoaşte'pe Carol.

Pe drumul spre Bucureşti prinţul se opreşte la Slatina, Piteşti şi Goleşti unde semnează primul său act oficial intern ca domnitor român. Este vorba despre graţierea Mitropolitului Moldovei, Calinic Mic/eseu, care participase la mişcarea separat/stă din 3/15 aprilie, de la laşi. Plecarea din Goleşti, spre Bucureşti, are loc în primele ore ale zilei de 10/22 mai.

în apropiere de Băneasa, cortegiul domnesc este întâmpinat, în strigăte de „Ura", de 30 000 de locuitori ai Capitalei, în frunte cu primarul acesteia Dimitrie Brătianu. Se constituie un nou alai, care străbate Podul Mogoşoaiei şi urcă pe dealul Mitropoliei.

110

Page 131: Istoria romanilor 1821-1989

Guvernul României la 10 Mai 1866

După Te-Deum, Carol, însoţit de Mitropolitul primat, de cei trei locotenenţi domneşti şi de întreg guvernul, se deplasează spre sala de şedinţe a Parlamentului. în prezenţa deputaţilor celor 33 de districte ale ţării, preşedintele Adunării, Emanoil Costache Epureanu, îl invită la „tronul princiar ridicat pe tribună". Pe masa din faţa acestui tron, Mitropolitul primat aşază Crucea şi

111

Page 132: Istoria romanilor 1821-1989

Evanghelia. Colonelul Nicolae Haralambie citeşte jurământul în limba română: „Jur a fi credincios legilor ţării, a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului (...) şi a domni ca domn constituţional!". Cu mâna pe Evanghelie, Carol rosteşte, tot în limba română: „Jur!".

Fapul împlinit la 10/22 mai 1866 a stârnit iniţial reacţii complexe, negative, în rândul Marilor Puteri garante. în vreme ce, de la Paris, împăratul Napoleon al ///-/ea s-a declarat plăcut impresionat, ministrul său de externe a considerat înscăunarea lui Carol un afront adus Conferinţei din aprilie. Din Constantinopol au venit însă semnale alarmante. Iritată, Poarta se arăta hotărâtă să ocupe Principatele. Abia sosit la Bucureşti, principele se şi văzu obligat să ordone, din nou, mobilizarea şi să protesteze energic împotriva intenţiilor otomanilor.

La 27 mai Safet-paşa a depus pe masa Conferinţei de la Paris un memoriu împotriva venirii în ţară a lui Carol. Nu era avizată intervenţia militară, dar guvernele celor şapte Mari Puteri interzic emisarilor lor din capitala României să întreţină relaţii cu guvernul lui Carol.

Izolarea ţării pare deplină. Este, totuşi, momentul de vârf al crizei, treptat dezamorsată de neînţelegerile dintre puteri şi de atitudinea fermă a domnitorului şi a guvernului său.

La 4 iunie 1866, când Rusia a propus o misiune de anchetă otomană în Principate, doar Austria s-a arătat de acord „în principiu". Peste o lună, în a doua jumătate a lui iulie, Napoleon al ///-/ea se angajează să obţină recunoaşterea noului domn din partea Porţii.

împotriva atitudinii rigide a Imperiului Otoman ce-şi menţine ameninţările, Carol inspectează trupele de la Giurgiu şi constată, pe malul opus, o activitate militară minimă, semn că, treptat, conflictul se stinge şi că nu era prea departe momentul intrării sale în legalitate.

Dacă presiunile internaţionale jucaseră, ca de obicei, un rol important, remarcabilă a fost, în vara anului 1866, şi decizia internă de a statua rapid un regim politic şi o structură instituţionalizată, care, acceptate de reprezentanţa naţională, să dea trăinicie noilor opţiuni politice.

. eneză, principii, sistem elec-ora' Aleasă, încă în aprilie 1866, Adunarea Constituantă îşi începea dezbaterile în vederea adoptării unei legi fundamentale a statului, imediat. Situaţia ex-cepţională în care se afla ţara cerea un sacrificiu - guvernul constituit de prinţ, în fruntea căruia se afla Lascăr Catargiu, avea în componenţa sa atât pe conserva-tori, cât şi pe liberali şi, firesc, în noul for legislativ cele două forţe majore ale ţării se întâlneanu şi, oricât de ascunse, neînţelegerile ajungeau până la prinţ. încă de la început el a ţinut să-şi impună punctul de vedere. La 16 iunie s-a pronunţat ferm pentru menţinerea Senatului, iar şase zile mai târziu, când i s-a oferit doar un drept de veto condiţionate subscrierea legii, Carol a cerut unul absolut.

La 27 iunie 1866 rămăseseră doar patru probleme nerezolvate: chestia Senatului, a dreptului de veto, cea evreiască şi a succesiunii colaterale la tron. După ce la 3 iulie s-a adoptat articolul 7 care condiţiona cetăţenia română de apartenenţa la creştinism, iar la 8 iulie se acorda prinţului dreptul absolut de veto, noua lege fundamentală a statului era adoptată de Adunare (29 iunie/11 iulie) şi promulgată de Carol (1/13 iulie 1866). Constituţia a fost structurată pe 8 titluri,

112

Page 133: Istoria romanilor 1821-1989

împărţite, la rândul lor, pe capitole şi acestea din urmă pe secţiuni. în ansamblu, conţinutul ei se referă la teritoriul României şi la drepturile românilor, la puterile în stat şi la reprezentanţa naţională, la prerogativele Domnului şi ale miniştilor, la celelalte puteri în stat (judecătorească, armata etc).

Având drept model Constituţia belgiană, se proclamau o sumă de principii de drept impuse de revoluţia franceză: „libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţeanului", „suveranitatea naţională", „separarea puterilor în stat", „responsa-bilitatea miniştrilor". în continuarea Regulamentelor Organice, a Convenţiei de la Paris şi a Statutului dezvoltător societatea românească făcea un pas mai de-parte pe drumul modernizării principalelor sale instituţii, aşezării lor în concor-danţă cu marile transformări politice petrecute în Europa la începutul secolului al XJX-lea.

Potrivit legii fundamentale, România (prima oară numită oficial astfel) este un stat de tip monarhic constituţional, proclamat regat prin modificările aduse Constituţiei, în 1884, care are în Domn pe şeful statului. Prerogativele sale erau foarte largi. Astfel, şeful statului convoacă, amână şi dizolvă Adunarea Deputaţilor şi Senatul (alese una pentru 4 ani, cealaltă pentru 8 ani, cu dreptul de a se reînnoi pe jumătate la mijlocul mandatului) care îşi încep de regulă sesiunea, cu durata de 3 luni, la 15 noiembrie; iniţiază orice proiect de lege (prin miniştrii săi) pe care o sancţionează (îşi dă acordul) şi o promulgă (ordonă executarea după adoptare).

Pe lângă drepturile în materie legislativă, Domnul beneficiază şi de drepturi executive. El numeşte şi revocă miniştrii, numeşte sau confirmă în toate funcţiile publice, este capul puterii armate, calitate în care conferă gradele militare. Deşi puterea judecătorească este încredinţată judecătorilor iar instanţa cea mai înaltă este Curtea de Casaţie, toate hotărârile tribunalelor se execută în numele Domnului. Amnistia, graţierea, dreptul de a declara război, de a încheia tratate şi convenţii, de a conferi decoraţii, de a bate monedă îi aparţineau de asemenea.

Reprezentanţa Naţională cuprindea două adunări: Camera şi Senatul. între prerogativele Adunării Deputaţilor (Camerei) se număra dreptul de autocon-ducere, de răspuns la mesajul tronului, de legiferare, de interpelare (a execu-tivului ministerial în orice chestiune). Atribuţia specială a Camerei este cea referitoare la dezbaterea şi adoptarea bugetului.

Rezultă deci implicarea domniei în toate structurile de putere ale statului -în exercitarea celei legislative împreună cu Adunările şi a celei executive, cu miniştrii.

Expresie a unui compromis politic între marii proprietari funciari şi burghezia liberală, Constituţia era completată cu o lege electorală care promova exclusiv interesele acestor forţe sociale şi politice. De asemenea, declara sacră şi inviolabilă proprietatea, dar statua, între altele, drepturi rar întâlnite în alte legi fundamentale ale timpului, precum cel la azil politic şi la libertatea, aproape absolută, a cuvântului scris, în nici un fel îngrădită de cenzură sau de cauţiune. Promulgarea de domn fără a ţine cont de suzeranitatea otomană sau de garanţia colectivă a celor şapte Mari Puteri, Constituţia din 1866 reprezenta un act viguros de independenţă, în cele din urmă recunoscut ca atare de comunitatea

113

Page 134: Istoria romanilor 1821-1989

internaţională. Potrivit ei, societatea românească îşi structura instituţiile şi afirma un cadru de existenţă statală a cărui viabilitate se va menţine până în ceasul desăvârşirii unirii naţionale.

Răspunsul lui Carol I la cuvântarea preşedintelui Camerei, la 10 mai 1866:

„Ales spontan de naţiune Prinţ al României, am părăsit fără a ezita patria şi familia pentru a răspunde chemării acestui popor, care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sfânt am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper câ îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc pentru asta inima mea loială, intenţii curate, voinţa fermă de a face binele, un devotament fără margini pentru noua mea patrie..."

Vlad Georgescu despre domnia lui Carol I:

„Domnia lui Carol I (1866-1914) a debutat prin unanima adoptare de către Parlament... a unei noi Constituţii. Clasa politică, încă puţin numeroasă, dominată de câteva puternice per-sonalităţi, s-a adaptat fără aparentă greutate noilor reguli ale jocului, renunţând la vechea anarhică luptă pentru putere; domnia străină s-a dovedit, din acest punct de vedere, a fi într-adevăr factorul de stabilitate pe care şi-l dorise partida naţională de la ?802."

TEMĂ:

1. Precizaţi contextul istoric al instaurării domniei lui Carol I2. Care a fost caracterul Constituţiei din 1866?

Page 135: Istoria romanilor 1821-1989

PLURIPARTITISM SI RESPONSABILITATE GUVERNA-MENTALĂ ÎN PERSPECTIVA INDEPENDENŢEI DE STAT

- GRUPĂRI Şi GUVERNE ÎN ANII 1867-1871.- MAREA GUVERNARE CONSERVATOARE (1871-1876)- PARTIDUL NAŢ1ONAL-UBERÂL LA ÎNCEPUTUL ACTIVITĂŢII SALE.

• Principala grupare liberalăera cea de orientare „radicală", în frunte cu /. C. Brătianu şi C.A.Rosetti. Cât priveşte gruparea condusă de /. Ghica, ea nu este singura de orientare „moderată"printre fracţiunile liberale. Altele asemenea se conturează în jurul lui Mihail Kogălniceanu sau Nicolae lonescu. „Moderaţii" se strâng însă şi în preajma lui Vasile Boerescu, care - împreună cu foşti revoluţionari de la 1848, şi vechi unionişti - se va îndepărta treptat de liberali, apropiindu-se de conservatori. în unele momente, această apropiere duce la constituirea unor noi guverne „mixte" (conservatori-liberali). Alianţe se formează chiar între liberali, cea mai cunoscută fiind, cum vom vedea, coaliţia întemeiată pe „tratatul" de la hotelul „ Concordia ".

Fracţiunea liberă şi independentă condusă de profesorul universitar Nicolae lonescu, numită şi „partidul profesorilor din laşi". Restrânsă numeri-ceşte,* dar cu o mare influenţă în rândul intelectualităţii din Moldova, Fracţiunea liberă şi independentă se născuse în ultimii ani de domnie a lui Alexandru I. Cuza. Membrii acestei grupări liberale continuă, de fapt, ideile lui Simion Bărnuţiu, decedat în 1864, şi anume: respectul faţă de tradiţiile naţionale ale poporului român; principiul suveranităţii poporului să fie concretizat prin participarea largă la viaţa politică; adâncirea reformelor social-economice, în primul rând redistribuirea fondului funciar şi consolidarea proprietăţii ţărăneşti.

Gruparea liberală din jurul lui Mihail Kogălniceanu. La făurirea instituţiilor politice din 1866 nu-şi aduc contribuţia nici liberalii grupaţi în jurul lui Mihail Kogălniceanu. Considerat „omul de la 2 mai" (1864), acest renumit ctitor al României moderne sub domnia lui Alexandru I. Cuza este îndepărtat vremelnic dinforul legislativ al ţării şi din viaţa politică. Va reîncepe o carieră politică, la fel de strălucită ca şi cea anterioară, o dată cu reintrarea sa în Parlament, în octombrie 1866.

La 21 martie 1867, când s-a cerut sechestrarea şi scoaterea la mezat a averii lui Alexandru I. Cuza, M. Kogălniceanu a declarat, în aplauzele majorităţii deputaţilor: „Eu, cât pentru mine, înaintea Adunării, înaintea ţării şi înaintea istoriei iau responsabilitatea tuturor faptelor bune şi rele comise în timpul când am avut onoarea de a fi ministrul fostului domnitor Alexandru loan I".

115

Page 136: Istoria romanilor 1821-1989

Dezbaterile parlamentare din cadrul noii legislaturi consolidează, aşadar, prestigiul politic al lui M. Ko-gălniceanu şi al liberalilor „cuzişti" de odinioară, grupaţi în jurul său. Negocieri cu aceştia iniţiază şi liberalii „roşii". Posibilă, pe măsură ce timpul estompează vechile contradicţii şi confirmă schimbările interne de la 1866, noua orientare tactică se va dovedi necesară în condiţiile externe generate de încheierea, la 17 februarie 1867, a acordului privind crearea statului dualist Austro-Ungaria. Când autonomia Transilvaniei este anulată, de la tribuna Parlamentului României, M. Ko-gălniceanu argumentează că Principatele - inclusiv cel din interioul arcului carpatic - au avut totdeauna „existenţa lor proprie". El reaminteşte că românii reprezintă majoritatea locuitorilor întinsului spaţiu geografic de la Dunăre, Pont şi Carpaţi, deci nu numai din Transilvania, ci şi din Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Basarabia şi Dobrogea, că numeroşi români trăiesc în Peninsula Balcanică, îndeosebi în Macedonia; pe această bază, marele om politic propune Camerelor reunite o moţiune în care „să se reînnoiască sentimentele României de înfrăţire şi de conaţionalitate" cu românii de pretutindeni.

Gruparea liberal-radicală condusă de I.C. Brătianu şi CA. Rosetti. Dintre orientările liberale, de fapt, dintre toate forţele politice ale vremii, în modul cel mai coerent şi mai hotărât se manifestă „roşii"conduşi de I.C. Brătianu şi CA.

Rosetti. Rolul liberalilor „radicali" crescuse în timpul evenimentelor legate de înscăunarea principelui Carol I, de edificarea sistemului politic al monarhiei constituţionale şi al regimului parlamentar, care făcuseră din România o breşă democratică în Europa de Răsărit şi de Sud-Est. Conştienţi de locul lor istoric, liberalii-radicalisunt primii care „încearcă să alcătuiască un mare partid". Pentru aceasta, la 22 septembrie 1866, ziarul „Românul"anunţă crearea unui nou mijloc de propagandă politică, „Societatea Amicilor Constituţiunii". Aidoma comisarilor revoluţionari de la 1848, reprezentanţii acestei societăţi se deplasează „în toate judeţele şi chiar în toate satele", pentru ca „fiecare român să cunoască drepturile sale de om şi de cetăţean".

Elementele sociale „invitate" la aceste acţiuni sunt cu precădere comercianţii şi „industriaşii". De altfel, meşteşugarii şi negustorii, stratul de mijloc al populaţiei urbane, reprezintă - pentru liberalii radicali - principalul mijloc de presiune asupra guvernelor de altă culoare şi chiar asupra principelui Carol. Au fost atraşi, totodată, avocaţii şi medicii; de asemenea, profesorii şi studenţii, chiar elevii şcolilor secundare. Nu au lipsit tăbăcii şi tutungiii, alături de care participă băcanii şi calfele, precum şi ucenicii din prăvălii, chiar „servitorii şi rândaşii cei

116

Ion Ghica

Page 137: Istoria romanilor 1821-1989

mai desculţi şi mai hărtăniţi". Tuturor acestora, care reprezintă „strada", cum consideră conservatorii criticaţi de Al. Candiano-Popescu, „partidul roşu" le promite „abolirea sărăciei şi suferinţei".

„Radicalii munteni''îşi propun însă extinderea activităţii şi în Moldova, unde organizează „comitete secrete" ş\ se declară solidari cu românii din teritoriile aflate sub ocupaţie străină.

Regruparea liberală de la începutul anului 1867; înţelegerea de la „Concordia". Prin poziţia conciliatoare, adoptată în toamna anului 1866, cu pri-lejul respingerii unei noi încercări de invalidare parlamentară a lui M. Kogăl-niceanu, I.C. Brătianu oferă posibilitatea începerii negocierilor dintre cele mai importante grupări liberale. Coalizarea acestora este favorizată şi de nemul-ţumirile provocate de /. Ghica prin ideile şi, mai ales, de modul său de guvernare.

înţelegerea propriu-zisă s-a încheiat la hotelul „Concordia" din Bucureşti, sediul radicalilor. Astfel, încă din primele zile ale anului 1867, gruparea lui M. Kogălniceanuşi cea condusă tle I.C. Brătianu ş\ CA. Rosettise reunesc „pe o platformă comună". în esenţă, aceasta urmărea instituirea, în România, a unui guvern stabil, întemeiat pe instituţiuni egalitare şi liberale, prin instituţiuni democratice. Obiectivul acesta este formulat în Declaraţia deputaţilor care reprezintă mai multe grupări liberale din Adunarea legislativă, publicată în „Românul"6\n 10 martie 1867.

Odată coalizate, cele două grupări liberale dau, prin reprezentanţii lor în Cameră şi Senat, un vot de blam guvernului condus de Ion Ghica. Acesta demisionează la 3 martie 1867. Urmează trei cabinete ale coaliţiei liberale amintite, prezidate - succesiv - de CA. Kretzulescu (între 13 martie şi 7 august 1867), Ştefan Golescu{W august 1867 - 13 mai 1868) şi Nicolae Go/escu(6e la 1/13 mai până la 16/28 noiembrie 1868).

Pe baza înţelegerii de la „Concordia", în ziua de 13 martie 1867 îşi începe guvernarea primul cabinet de coaliţie liberală a cărui orientare politică este stabilită de I.C. Brătianu. Deşi aparent nu este vizată independenţa, acest obiectiv dirijează întreaga activitate internă. A fost promulgată astfel, la 22 aprilie/4 mai 1867, Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale, cu intrare în vigoare de la 1/13 ianuarie 1868. Au continuat preocupările pentru modernizarea armatei României; s-a acordat sprijin revoluţionarilor bulgari, care şi-au instruit unităţile de voluntari pe teritoriul românesc.

în prim-planul activităţii externe a cabinetului s-a aflat însă preocuparea pentru sprijinirea mişcării de emancipare politică şi culturală a românilor din afara graniţelor statului naţional modern. Astfel, numai cu sprijinul amintitului guvern, la 15 mai 1867, se concretizează o iniţiativă mai veche a lui Aaron Florian, A.T. Laurian şi Al. Papiu l/arian, privind înfiinţarea la Bucureşti a Societăţii „Transilvania". Condusă de ultimul cărturar menţionat, noua societate îşi propune drept scop „strângerea legăturilor de frăţie între junimea studioasă din toate părţile României".

Colaborarea pan-românească era strict necesară în condiţiile aplicării pactului dualist din 17 februarie 1867. în acelaşi an, la 8 iunie, în urma ceremonialului dinastic de la Pesta, împăratul Austriei, Frânte losif, se încorona rege al Ungariei şi sancţiona legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.

117

Page 138: Istoria romanilor 1821-1989

ia zile mai târziu, el abrogă legile adoptate de Dieta sibiană, privind egala ptătire a naţiunii române şi oficializarea limbii române. Pentru cunoaşterea de sptrit create, astfel, printre românii ardeleni, fruntaşi radicali - B.P. 'eu şi c/r. Caro/ Davila - întreprind călătorii de informare în Transilvania. La ii său, Al. Candiano-Popescu susţine cu ardoare ideea unei insurecţii j eliberarea provinciei amintite. Prin ziarul „Perseverenţa", el solicită iul locuitorilor României pentru o „campanie antihabsburgică". După >rbiri şi consultări în Transilvania cu liderii mişcării naţionale este arestat la fiind eliberat la insistenţele lui Ion. C. Brătianu.Aşadar, declanşarea unei insurecţii „pentru eliberarea perfectă a patriei ie" nu este posibilă în vara anului 1867. Guvernul de la Bucureşti a înţeles >ta şi, în consecinţă, a acordat prioritate activităţii „pentru eliberarea limbii laie". Astfel, la 13 august 1867 s-au reunit membrii Societăţii Literare )ne, români şi aromâni din statul naţional modem, dar şi din Transilvania, :, Crişana, Bucovina, Basarabia, Macedonia.A fost adoptată hotărârea ca, în continuare, cel mai înalt forum ştiinţific al iii să se numească Societatea Academică Română. Prima şedinţă este pentru 18 august 1867.în aceste condiţii, la 17 august 1867, începea guvernarea celui de-al doilea 3t liberal'care are la bază înţelegerea de la „Concordia". Prim-ministru este nnat Ştefan Golescu, care activase în guvernele revoluţionare de Ia 1848 şi lase un guvern al Ţării Româneşti în 1861.Noul executiv se arătă preocupat în mod deosebit de asigurarea cadrului itiv necesar perfecţionării infrastructurii statului naţional. Astfel, după i/e parlamentare din decembrie 1867, în care coaliţia liberalilor obţine o tate covârşitoare în Camera Deputaţilor, îşi începe efectiv activitatea ra de Comerţ şi Industrie (februarie 1868) şi este adoptată Legea vcţiilor de şosele, promulgată la 11 aprilie 1868.Consolidarea autonomiei şi a prestigiului extern al statului naţional român n, manifestarea independenţei economice a acestuia au reprezentat alte ive ale guvernului prezidat de Ştefan Golescu. La 7 decembrie 1867 intră >are prima Convenţie poştală încheiată cu Rusia şi, la 2 februarie 1868, la 3şti, este semnat un Tratat de alianţă între România şi Serbia. Alertată că urmărit realizarea unei alianţe militare Poarta a protestat, ceea ce a atras i lui Otto von Bismarck: „Statul care ar face imprudenţa să provoace război ;nt ar pieri".Dondus de generalul Nicolae Golescu, fost locotenent domnesc la 1848 şi 6, al treilea cabinet care guvernează pe baza înţelegerii de la „Concordia" îpe activitatea în ziua de 13 mai 1868.Realizarea sa cea mai însemnată rămâne „Legea privind organizarea armate" (29 iulie 1868). Operă a colonelului Gheorghe Adrian, revolu-de la 1848, acest act legislativ a stabilit o structură militară complexă: i permanentă şi rezerva ei, apoi corpul dorobanţilor şi corpul grănicerilor, i, garda orăşenească şi „gloatele". Consolidarea armatei naţionale nu a imită favorabil de conducerile imperiilor vecine, motiv pentru care acestea srcitat presiuni asupra principelui Caro/1, în vederea înlocuirii guvernului reni de la „Cocordia", ceea ce domnul va face la 16/28 noiembrie când

Page 139: Istoria romanilor 1821-1989

este instituit un guvern de coaliţie între conservatori şi liberalii moderaţi'din jurul lui M. Kogălniceanu (devenit ministru de interne) şi al lui V. Boerescu (ministru de justiţie). Prim-ministru era Dimitrie Ghica. între 2 februarie şi 20 aprilie 1870 a funcţionat guvernul prezidat de Al. G. Golescu.

La 20 aprilie/2 mai 1870 se constituie guvernul prezidat de Emanoil (Manolache) Costache Epureanu. Preşedinte al Constituantei din 1866, noul şef de guvern era apreciat de Carol l pentru orientarea sa moderată, iniţial printre liberalii moldoveni, apoi în cadrul curentului politic conservator de la nivelul întregii ţări. Alcătuit din tineri oameni politici grupaţi în „Juna dreaptă" de la - Bucureşti (G. Gr. Cantacuzino, Al Lahovari) şi „Junimea" de la laşi (Petre P. Carp), guvernul condus de M.C. Epureanu părea a asigura „o stare de lucruri stabilă". Cel puţin aşa crede şi scrie tatăl domnitorului Carol, îngrijorat nu numai datorită celor întâmplate în România, ci şi din cauza afirmaţiilor reprezentanţilor Rusiei, în privinţa viitorului statului naţional român.

Prinţul AM Gorceakov, şeful diplomaţiei ruse din anii 1856-1882 „ar fi spus unui francez şi unui ceh cam aşa: nu cred că România să aibă vreun viitor cu bărbaţii care se joacă de-a patrioţii, ci cred că nu numai dinastia nu se va păstra, dar nici măcar Unirea Principatelor nu va rămâne câştigată. S-ar fi pregătit chiar o răscoală pentru a se da un prilej de intervenţie Porţii; de altminteri, ventilaseră şi în anul acesta ideea de a se face iarăşi două Principate, pentru a readuce ţara la o viaţă politică normală, la o ordine perfectă".

Războiul franco-prusian a oferit liberalilor radicali prilejul de a manifesta -prin presă şi în întruniri politice - simpatia profundă şi recunoştinţa necon-diţionată faţă de Napoleon al lII, care contribuise în mod hotărâtor la crearea cadrului internaţional favorabil edificării statului naţional român; în acest context, această grupare politică dar şi unii liberali-moderaţi (conduşi de N. lonescu sau M. Kogălniceanu) s-au pronunţat şi asupra problemelor de politică internă. Mai mult, într-un discurs public, I.C. Brătianu a invitat mulţimea la o acţiune contra puterii executive. O dată cu guvernul prezidat de Manolache Costache Epureanu era vizat şi domnitorul. Pregătirile au fost încredinţate unui conspirator din ultimii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, Eugen/u Carada. Planul întocmit de acesta prevedea izbucnirea unei insurecţii simultane în Bucureşti, Craiova, Ploieşti şi Focşani.

în această situaţie s-a desfăşurat mişcarea din Ploieşti, care produce, la 20 august 1870, „ridicola republică de câteva ceasuri a lui Candiano-Popescu", după cum scria N. (orga. Proclamarea, în grabă şi fără nici un suport real, a detronării lui Carol a compromis pe şefii „roşiilor", care au fost arestaţi. Toţi vor fi însă achitaţi, ulterior, de un juriu special constituit pentru depăşirea firească a unei crize inerente într-o epocă de pluralism politic.

Agitaţiile antidinastice încetează pe măsură ce armatele franceze sunt înfrânte de cele germane. Consecvent preocupării sale pentru asigurarea alternativei guvernamentale, în 30 decembrie 1870, Carol I înlocuieşte cabinetul de nuanţă conservatoare, condus de M. C. Epureanu, cu unul liberal, având în frunte pe Ion Ghica, care revine în fruntea Consiliului de Miniştri, după o întrerupere de aproape trei ani.

Foarte stimat în străinătate, noul prim-ministru era considerat de domnitor un om de stat „cult" şi un „administrator energic". Tocmai această ultimă virtute îl

119

Page 140: Istoria romanilor 1821-1989

aduce pe Ion Ghica în conflict cu cercurile care îl sprijină pe Carol I, atât în riorul, cât şi în afara graniţelor naţionale.

La 24 ianuarie 1871, primul-ministru depune pe masa forului legiuitor arul afacerii Stroussberg. Este vorba despre implicaţiile pe care le are în nânia falimentul acestui consorţiu, provocat de războiul franco-prusian. jponsabilitatea sa, ca administrator central al avuţiei ţării, îl determină, deci, I. Ghica să solicite măsuri legale pentru protejarea intereselor ţării.

Din nefericire, dezbaterile imediat începute au coincis cu publicarea a două 'sori expediate în străinătate de Carol I. Prima reprezintă răspunsul principelui e puterile garante, care somaseră anterior, la 23 noiembrie 1870, atât nânia, cât şi Serbia, să nu încerce schimbări în statutul lor extern, faţă de tatu/ de la Paris din 1856. Şeful statului român întreba, de fapt, „ce ar crede" ducătorii Marilor Puteri europene „dacă el s-ar retrage fiindcă situaţia în ţară şa încât silinţele lui se pierd în zadar şi el se uzează fără nici un folos". ;utabile sunt şi aprecierile dintr-o a doua scrisoare. Adresată unui intim al iliei sale, datorită căruia epistola apare în gazeta Augsburger Zeitung, îspondenţa reia ideea renunţării la tronul unui stat unde, chipurile, nu există aţie liberală şi parlamentară.

Scrisorile respective au produs „o colosală mişcare în Bucureşti şi în toată ". Astfel, în Cameră, Nicolae Blaremberg, opozant cândva ai lui Alexandru I. ra şi, respectiv, M. Kogălniceanu, spunea că dacă scrisoarea publicată în ;a germană este adevărată, atunci autorul ei este „un dezertor, un trădător de ie, căci pregăteşte anexiunea Principatelor sau suprimarea Unirii".

împotriva unor fruntaşi politici care legau dezamăgirea lui Carol de ?erea Stroussberg, I.C. Brătianu sena că părăsirea tronului României de către ol I constituie „o nesocotită propunere", cu „consecinţe fatale" pentru statul onal. Două zile mai târziu, de la tribuna Parlamentului, M. Kogălniceanu Iară că detronarea principelui „ar putea să aducă, mai cu seamă în nentele de astăzi, multe pericole asupra ţărei".

în privinţa afacerii Stroussberg, L C. Brătianu, I. Ghica, N. lonescu şi Kogălniceanu - aşadar, toţi conducătorii principalelor grupări liberale -ptă aceeaşi atitudine intransigentă.

La 10/22 martie 1871 a avut loc „provocarea" din Jurul să/ii S/ătineanu. Aici st organizată aniversarea zilei de naştere a împăratului Germaniei. Forţele Ite au pus la cale o contramanifestaţie, atribuită „partidului roşu" din nânia. Dimpotrivă, /. C. Brătianu şi CA. Rosetti au recomandat redactorilor a „Românu/"să nu participe la această acţiune.

A doua zi, guvernul condus de Ion Ghica a fost înlocuit cu un cabinet -idat de Lascăr Catargiu. Se încheie, astfel, o perioadă de peste patru ani (13 tie 1867 - 23 martie 1871), în care patru guverne de coaliţie liberală şi trei 9rne ale unor coaliţii între liberali şi conservatori acţionează pentru /oltarea instituţiilor democratice întemeiate pe Constituţia din 1866, pentru solidarea autonomiei statului naţional român şi afirmarea suveranităţii stuia în perspectiva independenţei şi unităţii tuturor românilor. Dezaprobarea stor acţiuni se resimte nu întâmplător, Carol /fiind sfătuit de Marile Puteri că sa conservatoare e cea mai solidă". înţelegem, aşadar, cum se ajunge la mativa guvernamentală din 11/23 martie 1871.

Page 141: Istoria romanilor 1821-1989

Marea guvernare conservatoare (1871-1876). Prezidată de Lascăr Catarg/u, trebuie raportată, totodată, şi la ceea ce s-a realizat în timpul ei: dezvoltarea proprietăţii funciare; construirea creditului rural şi a celui urban; întemeierea societăţilor de asigurare; extinderea reţelei naţionale de comunicaţii; consolidarea monarhiei constituţionale; acţiunea diplomatică pentru proclamarea independenţei de stat în 1873; lupta - tot pe cale diplomatică desfăşurată -pentru dobândirea dreptului de a încheia tratate, separat de Poartă; mani-festarea independenţei economice prin convenţii comerciale şi de navigaţie încheiate cu Austro-Ungaria şi Rusia, la jumătatea deceniului opt al secolului al XIX-lea. Evident, nu lipsesc aspectele contradictorii, cum sunt nemulţumirile stârnite de unele modificări aduse legii tocmelilor agricole, de politica liberului schimb în detrimentul protectionismuiui economic sau de unele iniţiative privind restructurarea regimului politic.

în ansamblu, marea guvernare prezidată de Lascăr Cartagiu constituie o etapă însemnată în istoria modernă a României, căci coaliţia conservatoare acum constituită va închega şi cel de-al doilea partid reprezentativ pentru pluralismul politic românesc - cel conservator*.

La 11/23 martie 1871, după o prealabilă coalizare a diferitelor grupăride aceeaşi orientare politică - conservatoare - se va constitui noul cabinet. Cuprinzând îndeosebi mari proprietari de pământ şi „oameni luminaţi" la şcolile superioare din Germania, această mişcare politică are rădăcinile în acţiunea reformatoare de la începutul secolului al XIX-lea şi se conturează tot mai evident în activitatea pentru reorganizarea paşnică a societăţii româneşti după anul 1870. Liderul politic al acestor grupări va fi Lascăr Catargiu.

Evenimentele au avut următoarea desfăşurare: în ziua de 23 martie 1871, prin Dimitrie A. Sturdza, Carol convoacă Locotenenta domnească din 1866 pentru a-i remite demisia. Vin numai Lascăr Cartagiuşi Nicolae Golescu, întrucât generalul Nicolae Haralambie lipsea din Bucureşti. Amândoi „îl conjură" pe principe să renunţe la demisie. Prinţul acceptă să nu abdice, cu condiţia constituirii unui „guvern care să voteze bugetul şi să rezolve problema concesionării căilor ferate". Lascăr Catargiu se angaja să formeze un asemena cabinet şi îl rugă pe Carol să emită - „pentru caz de nevoie" - un decret de dizolvare a Parlamentului, deoarece în Cameră majoritatea aparţinea liberalilor.

Prin preluarea nemijlocită a conducerii ministerului de interne şi numirea, în fruntea departamentului de război, a generalului /. Em. Florescu, primul ministru a restabilit, chiar în noaptea de 23 spre 24 martie, liniştea în Bucureşti.

Victoria conservatoare din martie 1871 a îngăduit marilor proprietari funciari să-şi consolideze poziţiile economice şi politice şi să-şi păstreze o puternică influenţă în viaţa politică a ţării până la primul război mondial. Aceştia au temperat ritmul dezvoltării şi au luat măsuri care să le consolideze poziţiile. în această direcţie s-a înscris, în anul 1872, legea învoielilor agricole, care, prin introducerea clauzei, „mânu militari", permitea proprietarilor să folosească forţa armată împotriva ţăranilor care nu-şi respectau contractele încheiate. Pe aceeaşi direcţie de acţiune se înscrie şi noua lege a armatei, opusă celei elaborate de liberalii-radicali, şi organizarea creditului funciar rural (în 1873),

Primul program al Partidului Conservator datează din anul 1880.

121

Page 142: Istoria romanilor 1821-1989

nenită să fntărească proprietatea moşierească, căreia i s-a adăugat, curând, şr ;reditul urban.

Guvernul conservator a ajuns la o înţelegere cu Societatea drumurilor de Ier din România, satisfăcând, în parte, cerinţele bancherilor germani care pre-uaseră afacerile consorţiului Stroussberg. A fost continuată construirea reţelei je căi ferate. în anumite limite, conservatorii erau de acord cu protejarea îconomiei şi a industriei naţionale, pentru eliberarea de sub tutela impusă de egimul de suzeranitate şi de cel al garanţiei colective.

Astfel, au fost încheiate o Convenţia comercială pe termen de 10 ani cu \ustro-Ungaria şi un act similar cu Rusia, prin care se profită însă, de către ţările ;are făceau parte din Alianţa celor trei împăraţi (Rusia, Austro-Ungaria şi Sermania) de poziţia strategică favorabilă a României. Chiar dacă unele acţiuni comerciale erau dezavantajoase, aducând grave prejudicii economiei româneşti, île reprezentau, totuşi, un câştig în plan politic, fiind un pas spre independenţă.

Partidul Naţional-Liberai sa începutul activităţii sak\ |n timpul guvernăriiconservatoare, grupările liberale s-au constituit în Coaliţia de la Mazar Paşa [după numele englezului Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar, care servise in armata otomană şi în casele căruia au avut loc întrunirile politice din care se /a naşte Partidul Naţional Liberal). în programul ei intra o politică externă de Dace şi de respectare a tratatelor, împroprietărirea însurăţeilor, reorganizarea armatei, reducerea sarcinilor fiscale şi a cheltuielilor politice.

Incapabil să facă faţă situaţiei interne, lipsit de autoritatea necesară adoptării unor măsuri necesare în condiţiile crizei orientale, guvernul conservator a fost silit să cedeze frânele puterii coaliţiei de la Mazar Paşa, care va inaugura lunga guvernare liberală în istoria modernă a României. Ţara noastră intra fntr-o nouă etapă a istoriei sale, în cursul căreia îşi va cuceri şi consolida independenţa.

TIMOTEI C/PAR/U, cu ocazia inaugurării Societăţii literare române, viitoarea Academie, la 1 august 1867

„Societatea literară, fundată din libertatea unui guvern român patriotic, de astăzi îşi începe lucrările sale... Ea nu are misiune şi scopuri politice... Simţul naţional s-a deşteptat în toată românimea. Naţiunea română a venit la cunoştinţa poziţiunii care i se cuvine între naţiunile Europei; ea va face toţi paşii cuveniţi pentru a ocupa această poziţiune în demnitate. ... (Această societate) va îngriji pentru conservarea unităţii limbii româneşti în toate provinciile locuite de români. Ea îi va reda forma curat naţională română, pentru ca să figureze (cu) toată demnitatea între şi lângă surorile ei de origine latină..."

TEMĂ:

1. Prezentaţi contextul constituirii Partidului Naţional Liberal şi a Partidului Conservator.2. Precizaţi deosebirile dintre guvernările conservatoare şi cele liberale.

122

Page 143: Istoria romanilor 1821-1989

România în context internaţional, între 1849-1876(tabel recapitulativ)

Principatele Unite - România Data Situaţia politică internaţională

1 2 3

2 dec. - Se constituie la Paris „Asociaţia Română pentru conducerea emigraţiei" din conducerea căreia făceau parte: Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Brătianu, CA. Rosetti.

1849

ian. - Nicolae Bălcescu întemeiază la Lon-dra un Comitet Revoluţionar internaţional; la 5/17 ian. - se întâlneşte cu lordul Pal-merston şi îi prezintă un memoriu în care se solicita evacuarea trupelor ruso-oto-mane de ocupaţie şi amnistie pentru revoluţionarii exilaţi. 3 iul. - Apare la laşi publicaţia „Zimbrul", iar la 8/20 septembrie, la Paris, revista „România viitoare". 12 dec. - Cancelaria imperială de la Viena ridică Episcopia de la Blaj la rang de Mitropolie.

1850 1 oct. - Instituirea teritoriului vamal unic a Imperiului Habsburgic. 29 nov. - Prusia acceptă refacerea Confederaţiei germane (acordul austro-prusian de la Olmiitz).

- Relaţiile agrare sunt reglementate printr-o nouă legislaţie în Moldova şi Ţara Româ-nească, mai-iun. - Apare la Paris ziarul „Junimea română", mai-oct. - Cele două ţări române participă la expoziţia comercială de industrie şi comerţ. 11 sept. - Dimitrie Brătianu semnează ade-ziunea emigraţiei române la Comitetul Central Democratic European de la Londra. 31 dec. - Este suspendată Constituţia habsburgică din martie 1849.

1851 2 dec. - Lovitura de stat a lui Ludovic Napoleon Bonaparte, prelungirea manda-tului prezidenţial cu 10 ani şi a prero-gativelor funcţiei supreme în stat. 21 dec. - Lovitura de stat este acceptată prin plebiscit.

iun. - iul. - împăratul Austriei Franz losif vizitează Transilvania. Avram lancu refuză invitaţia de a-l întâlni.

1852 -Camillo Cavour devine prim-ministru al Piemontului (1852-1861). - Alexander Bach devine ministru de externe al Imperiului Habsburgic (1852-1859). -Răscoală ţărănească în Herţegovina (1852-1853).

123

Page 144: Istoria romanilor 1821-1989

1

Page 145: Istoria romanilor 1821-1989

29 nov - Moare în exil, la Palermo, Nicolae 3ălcescu

21 nov - în Franţa are loc un plebiscist cu privire la forma de guvernământ Majo-ritatea aprobă transformarea Republicii în Monarhie2 dec - Ludovic Napoleon Bonaparte se proclamă împărat cu numele de Napoleon al lII

Page 146: Istoria romanilor 1821-1989

- Ion Brătianu înaintează lui Napoleon al(II un memoriu în care îi solicită săsusţină Unirea Principatelor18 febr/2 mart - Patenta imperialăm problema agrară în Banat, Crişana şiMaramureş14/26 iun După ce anunţase că Rusia estesilită să ocupe preventiv Tarile Române, la21 iun /3 iul trupele ţariste trec PrutulOcupaţia militară durează până în aug-sept 1854, când trupele străine se retrag şincetează, de facto, protectoratul rusescasupra Ţărilor Româneact - Domnii Convenţiei de la Balta Limanse retrag la Viena Generalul rus Andrei deBudberg este numit comisar extraordinarDentru Principate

1853 - Uniunea vamală germană este reînnoităpe 12 ani6 febr - Răscoală antihabsburgică laMilano1/12 mai - Ruperea relaţiilor diplomaticeîntre Rusia şi Poartă, o nouă fază a „CrizeiOrientale"27 sept/9oct - Cu sprijinul Angliei şi alFranţei sultanul cere tarului să-şi retragătrupele din Principate4/16 oct - Poarta declară război Rusiei Ise vor alătura, în martie 1854, Anglia şiFranţa, iar în 1855 Piemontul (RăzboiulCrimen 1853-1856)

Page 147: Istoria romanilor 1821-1989

- Memorii adresate de români Franţei, Angliei şi Imperiului Otoman, în care se solicită sprijinul pentru înlăturarea trupelor străine şi „Unirea celor două Principate, cu Denficiul dreptului lor de autonomie şi sub jn singur principe"3/21 iun - Patenta imperială privind re-glementarea raporturilor agrare în Tran-silvania3/18 aug - Trupele austriece pătrund în rmcipate inaugurând o ocupaţie care va Jura până în martie 1857 sept - Barbu Ştirbei şi Gngore Alexandru 3hica se reîntorc în tară spre a-şi exercita Drerogativele domneşti tec - Se înfiinţează, la Paris, STEG, societate austriacă de căi ferate, cu rol toarte important în exploatarea resurselor miniere din Transilvania

1854 Războiul Crimen determină regruparea politică a Marilor Puteri alături de Poartă împotriva Rusiei12 mart - Se semnează tratatul de alianţă anglo-franco-otoman2/14 iun - Convenţia de la Boiacikoy prevede obligaţia Habsburgilor de a îndepărta trupele ruse din Principate şi de a restabili administraţia20 nov 12 dec - Este semnat tratatul anglo-franco-austnac Austria urma să apere Principatele de o nouă invazie 'rusă Reglementarea situaţiei Principatelor intră în atenţia unei comisii europene 16/28 dec - Austria, Franţa şi Anglia prezintă Rusiei un memoriu în baza căruia urma să se reglementeze conflictul Crimen între altele, se cerea abolirea protectoratului exclusiv al Imperiului Otoman asupra Principatelor şi înlocuirea sa cu o garanţie colectivă a Marilor Puteri

Page 148: Istoria romanilor 1821-1989

- Agitaţie politică în problema Principatelor- Emigraţia română cere unirea sub suze-■anitatea Portn, garanţia colectivă a Marilor uten şi principe străin

1855 26 ian Tratat franco-piemontez împotrivaRusieiPiemontul intră în războiul Crimen

Page 149: Istoria romanilor 1821-1989

124

Page 150: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

1/13 ian - 3/15 dec Apare la laşi „România literară", sub redacţia lui Vasile Alecsandn 3/15 martie-23 mai/4 iun Conferinţa de pace de la Viena Pentru prima dată un for european recunoaşte importanta europeană a problemei româneşti

1855 3/15 mart - 23 mai /4 iun - Conferinţa de pace de la Viena Se cere unirea Prin-cipatelor sub un principe străin Rusia cere o consultare electorală populară Austria şi Poarta se declară împotriva Unirii 4/16 dec - Austria adresează Rusiei un ultimatum în care îi cere cedarea unei părti din Basarabia, libertatea navigaţiei pe Dunăre, neutralizarea Mării Negre, abolirea protectoratului exclusiv asupra Principa-telor Rusia acceptă acestea drept bază pentru preliminariile păcii

18/30 mart - Se semnează tratatul de pace prin care Principatele române rămân sub suzeranitatea Portn, iar protectoratul Rusiei este înlocuit cu garanţia colectivă a Marilor Puteri Viitoarea organizare a Principatelor urma să fie hotărâtă de o Conferinţă a puterilor garante după ce erau cunoscute cerinţele românilor 25 mai/6 iun - Constituirea Societăţii „Unirea", care desfăşoară o activitate pro-unionistă 17/29 iul - Expiră mandatul domnilor numiţi în urma Convenţiei de la Balta Liman Sunt numiţi în calitate de caimacami Alexandru Ghica în Tara Românească şi Teodor Balş în Moldova

1856 30 ian/11 febr - Protocolul cu privire la organizarea internă a Principatelor adop-tat la Constantmopol Se încearcă res-trângerea autonomiei Moldovei şi Tării Româneşti 18 febr - începutul celei de-a doua epoci a Tanzimatului în Imperiul Otoman febr -mart - Proiectul Cavour cu privire la cedarea Principatelor către Habsburgi, în schimbul unirii Lombardiei şi Veneţiei cu Piemontul t3/25 febr-18/30 mart - Congresul de Pace de la Paris Tănle Române intră sub garanţia Marilor Puteri

Firman al Portn cu privire la modul de alegere al Adunărilor ad-hoc 6/18 febr - Apariţia ziarului unionist „Concordia", condus de C A Rosetti mart - Sosesc la Bucureşti comisani Marilor Puteri în legătură cu misiunea de informare privind alegerile Adunărilor ad-hoc şi doleanţele românilor 3/15 mart - Constituirea Comitetului Central al Unirii de la Bucureşti -Se instalează, lângă Ploieşti, prima rafinărie din tară, construită la Hamburg - Este introdus la Bucureşti iluminatul cu petrol lampant un -iul - Se întorc în tară ultimii revoluţionari exilaţi la 1848 7/19 iul - Alegerile pentru Adunările ad-hoc sunt falsificate, în Moldova, de către caimacamul Nicolae Vogonde După noi alegeri unioniştii domină, din punct de vedere numeric, Adunările ad-hoc

1857 1857-1859 - Criza economică în statele germane 1857-1858 - Răscoală în Hertegovina Rescnptul tarului Alexandru al II al Rusiei în vederea înfăptuirii reformei agrare 7/19 iun - Tratative între Marile Puteri europene cu privire la frontiera dintre Rusia şi Poartă 16 iul /28 iul - Marile Puteri protestează la Poartă împotriva falsificăm alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei 28 iul /9 aug - Acordul confidenţial de la Osborne, între Anglia şi Franţa, cu privire la statutul Principatelor 3 nov - Ambasadorul Franţei la Poartă alcătuieşte un proiect de reorganizare a Principatelor

125

Page 151: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

3 oct. - Alegerile pentru Adunarea ad-a Ţării Româneşti. 3 oct.; 8/20 oct. - Mihail Kogălniceanu, aşi şi Constantin Kretzulescu, la Bucu-:i, prezintă Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc. 1 nov. - Jalba deputaţilor pontaşi din marea Moldovei. 3 dec. - Constantin Tănase cere, în marea de la Bucureşti, acordarea drep-i, pentru ţărani, de a participa la adop-sa celor mai importante legi.

1857

-aug. - Revoluţionarii români prezintă, ;apitalele Marilor Puteri, hotărârile Adu-ilor ad-hoc. 22 mai -7/19 aug. - Conferinţa Marilor eri elaborează o Convenţie cu privire la anizarea Principatelor. ,. - încep alegerile pentru desemnarea jnărilor elective în Principate.

1858 14 ian. - Atentatul lui Felice Orsini împotriva lui Napoleon al lII. 20 iul. - întâlnirea de la Plombieres între Napoleon al lII şi Cavour. 7/19 aug. - Convenţia de la Paris. 10 dec. - Tratatul de alianţă între Franţa şi Piemont.

7:, 24 ian./5 febr. - Dubla alegere a lui xandru loan Cuza la laşi şi Bucureşti. 1 ian. - 0 delegaţie moldoveana pleacă Poartă pentru a obţine investitura lui '.a. 25 mart.-17/29 mart. - Negocieri sete la laşi între Alexandru loan Cuza şi ieralul Klapka cu privire la sprijinirea ;ei naţionale a românilor. mart./7 apr.-25 aug./6 sept - Conferinţa la Paris a puterilor garante recunoaşte ila alegere a lui Cuza. 22 mai. - Debutează activitatea Comi-Centrale de la Focşani.

1859 apr.-iul. - Răscoala populară în statele Italiene. 29 apr.-4 iul. - Război între Franţa, aliată cu Piemontul, şi Austria. 10 nov. - Tratatul de pace de la Ziirich între Franţa, Austria şi Piemont. 16 sept. - Constituirea Uniunii naţionale germane.

. - Memoriul lui Cuza destinat Marilor eri cu privire la desăvârşirea unirii, ficarea vămilor Principatelor. aug./6 sept. - Se instituie prima agenţie lomatică a României, cea de la Paris, idusă de loan (lancu) Alecsandri. sept/7 oct. - 5/17 oct. - Vizita lui xandru loan Cuza la Constantinopol. 0 oct. - „Diploma din octombrie" a lui înz losif pune bazele unui sistem istituţional de guvernare (până în 1867). oct./7 nov. - Inaugurarea Universităţii laşi. 718-19 nov. - Conferinţa de la Timi-ira revendică autonomia Banatului şi anizarea sa într-un „Căpitănat român". 27 dec. — Anexarea Banatului la garia.

1860 1860-1868 - Domnia lui Milos Obrenovici în Serbia. 8/20 oct. - Punerea bazelor „regimului liberal" în Imperiul Habsburgic.

Page 152: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

1/13 ian.—4/16 ian. - Conferinţa de la Sibiu cere, în numele românilor, recunoaşterea folosirii limbii române alături de maghiară şi germană. 11/12 febr. - Conferinţa de la Alba-lulia cu privire la situaţia Transilvaniei. 26 febr. - Patenta imperială recunoaşte autonomia provinciilor şi fixează com-petenţele organelor de conducere. 23 oct./4 nov. - la naştere, la Sibiu, ASTRA. 22 nov./4 dec. - Poarta recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza. 3/15 dec. - Cuza anunţă, într-un mesaj adresat camerelor, că unirea e înfăptuită.

1861 1861-1876 - Domnia sultanului Abdul Azi2 în Imperiul Otoman, febr. - Se constituie primul Parlament în Austria. Se reuneşte, la Torino, primul Parlament al Italiei unificate. 19 febr. - Abolirea iobăgiei în Rusia. 17 mart. - Victor Emanuel al II este ales rege al Italiei (1861-1878). 1861-1867 - Intervenţia lui Napoleon al lIIîn Mexic.

22 ian./3 febr. - Primul guvern al României prezidat de Barbu Catargiu. 24 ian./5 febr. - Parlamentul României proclamă Unirea şi stabileşte Bucureştiul drept capitală a ţării. 25 mai - Mihail Kogălniceanu cere, într-un discurs parlamentar, rezolvarea problemei agrare. t 8/20 ian. - Este asasinat în condiţii neelucidate Barbu Catargiu. 11/23 iun. - Adunarea votează proiectul de lege rurală propus de Comisia Centrală de la Focşani; Cuza refuză însă să îl aprobe, nov./dec. - Are loc tranzitul armelor sârbeşti prin România în ciuda protestelor Marilor Puteri.

1862 7 apr. - Convenţie între Anglia şi S.U.A. privind interzicerea comerţului cu sclavi. 22 sept. - Eliberarea negrilor din scalvie în S.U.A. - Otto von Bismarck devine preşedinte al Consiliului de Miniştri al Prusiei.

- Constituirea la laşi a'„Junimii" condusă de Titu Maiorescu. 7/19 apr-11/23 apr. - Congresul românilor de la Sibiu deleagă pe Mitropolitul Andrei Şaguna să prezinte împăratului cererile românilor. 3/15 iul.—17/29 oct. - Dieta Transilvaniei votează legea pentru limba oficială a Transilvaniei şi „egala îndreptăţire a naţiunii române şi a confesiunilor sale". împăratul Franz losif semnează legea la 26 oct./7 nov., promulgată de Dietă la 30 mai 1864.

1863 ian.- apr. - Răscoala de eliberare a Poloniei. 30 mart. - Ducatele Lauemburg şi Schleswig intră în componenţa Danemarcei. - Lupte decisive în războiul civil din S.U.A. -Congresul german de la Frankfurt am Main. Prinţul George de Glucksburg este ales rege al Greciei (1863-1913).

12/24 febr. - Legea pentru organizarea puterii armate. 13/25 febr. - Legea privind constituirea Consiliului de Stat. 2 14 aor - Legea comunală.

1864 1864-1865 - Expansiunea Rusiei în Asia Centrală. 1 febr. - 30 oct. Războiul între Austria, Prusia şi Danemarca.

127

Page 153: Istoria romanilor 1821-1989

1

Page 154: Istoria romanilor 1821-1989

apr - Kogălniceanu depune în e un proiect de lege agrară, iar la jpr unul de reformă electorală i a i - Statutul .dezvoltător ' al lui JI o nouă lege electorală Noile acte îentale sunt adoptate pnn plebiscit

protestează împotriva acestui act

/5 iun - 8/20 iun - A doua vizită a:a la Poartă Se recunoaşte deplinamie a Românieiaug - Este promulgată legea ruralăit/12 oct - Sunt înfiinţate CamereleiertSunt promulgate Codul penal, Codullegea asupra instrucţiunii

28 sept - Constituirea la Londra aInternaţionalei I8 nov - Reforma administrativă în ImperiulOtoman

Page 155: Istoria romanilor 1821-1989

I /8 aug - România aderă la ntia telegrafică de la Paris jg - Mişcare împotriva lui Cuza - împăratul Franz losif desfiinţează de la Sibiu şi hotărăşte convocarea i de la Cluj; - Dieta Transilvaniei votează tarea autonomiei provinciei şi ea" cu Ungaria

1865 Capitala Italiei este transferată de la Torinola Florenţa24 mart - Anglia retrocedează Grecieiinsulele Ionice14 apr - Asasinarea peşedintelui S U AAbraham Lincoln

Page 156: Istoria romanilor 1821-1989

febr - Abdicarea lui Alexandru loanformarea Locotenentei domneştibr/10 mart - 23 mart/4 iun -inta de la Paris discută problemalatelor românepr - 8/20 apr - Plebiscitul cu priviregerea, ca domn, a lui Carol dezollernpr - Mişcarea separatistă de la laşimai - Prinţul Carol este proclamatal Românieiiul - Este promulgată o nouătutie a tării11 aug - Promulgarea unei noi legi-ale

1866 1866-1868 - Răscoala antiotomană înCreta15 iun - 26 iul - Război între Austria,Prusia şi Italia18 aug - Se constituie ConfederaţiaGermană de Nord23 aug - Tratatul de pace de la Praga întrePrusia şi Austria20 sept - Noi principate se alipescGermaniei13 oct - Tratat între Austria şi Italia laViena

Page 157: Istoria romanilor 1821-1989

iia participă la expoziţia universală 3ans

febr - Acord austro-ungar privinda statului dualist Transilvania estetă Ungarieir/4 mai - Legea pentru înfiinţareaou sistem monetarÎI/8 iun - Franz losif sancţioneazărea Transilvaniei la Ungaria

1867 Formarea dualismului austro-ungar 30 mart - Rusia vinde S U A peninsula Alaska8 iun - Franz losif se încoronează rege al Ungariei22 deG Promulgarea Constituţiei dualismului austro-ungar

Page 158: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

3/15 mai - Pronunciamentul de la Biaj contestă anexarea Transilvaniei la Ungaria 17/29 iul - Legea pentru organizarea putem armate 7 dec - Parlamentul maghiar promulga legea cu privire la anexarea Transilvaniei la Ungana

1868 1868-1889 - Domnia lui Milan al IV-lea în Serbia 6/18 iul - Detaşamente bulgare trec Dunărea, pornind din România, ş declanşează răscoala bulgarilor

26 ian /7 febr - Fondarea Partidului National al românilor din Banat şi Ungaria 23-24 febr /7-8 mart - Fondarea Partidului National Român din Transilvania aug -oct - Vizite ale lui Carol I în Austro-Ungana, Franţa şi Rusia 19'31 o.ct Este inaugurată calea ferată Bucureşti-Giurgiu

1869

Instabilitate guvernamentală în România 24 febr -8 mart Se inaugurează Monetăna Statului 8/20 aug - Mişcarea antidinastică de la Ploieşti 27 dec '8 ian 1871 - întră în funcţiune calea ferată Roman-Bucureşti

1870 14 iul - Telegrama de la Ems, pretextul războiului între Franţa şi Prusia 19 iul - 26 febr 1871 - Războiul dintre Franţa şi Prusia 4 sept - Proclamarea celei de-a treia republici în Fran'a 19 sept 1870-18 ian 1871 - Asediul Parisului de către armatele prusace 19/20 sept - Roma se uneşte cu italia unificată 16 nov - Amedeo de Savoia fiul regelui Italiei, este ales rege al Spaniei (1870-1873)

12/24 ian - Guvernul depune în Parlament dosartl afacerii Stroussberg 10/22 mart II/23 mart - Puternică manifestaţie antigermană la Bucureşti * 11/23 mart - 4/16 apr 1876 - Marea guvernare conservatoare a lui Lascar Catarg u 14/26 aug - 15'27 eug - Aniversarea a 400 de ani de la îarn isr> a mănăstirii Putna

1871 18 ian - Proclamarea Imperiului German în frunte cu Wilhelm I 26 ian - Roma devine capitala Italiei •13 mart - Convenţia de la Londra cu privire ,a strâmtorile Bosfor şi Dardanele mart - mai - Comuna din Paris 16 apr - Constituţia Imperiului German 10 mai - Tratatul de pace între Franţa şi Germania de la Frankfurt

2/14 îebr - Se fonde -a Societatea dru-murilor de fier din RomJI ia , care preia drep-turile şi datoriile conso'tiu'ui Stroussberg 7/19 apr - Modificarea legii tocmelilor agricole 13/25 sept - Inaugurarea Gării de Nord din Bucureşti 12 oct înfiinţarea Universităţii d>n OUJ

1872•

6/18 apr - Legea creditului funciar român mai -nov - Participarea României la expo-ziţia universală de la Viena 13/25 mai - într-o şedinţă de guvern se dezbate problema independentei de stat a ţării

1873 - Criza economică (1873-1879) 23 oct - Wilhelm I se raliază înţelegerii dintre Austro-Ungana şi Rusia (Alianţa celor trei împăraţi)

129

Page 159: Istoria romanilor 1821-1989

1

mai/12 iun. - încheierea Convenţiei îâno-austro-ungare cu privire la con-icţia căii ferate Ploieşti-Predeal-Timiş-şov. ,3 aug. - Se dă în folosinţă calea ferată -Ungheni.nov. - Parlamentul maghiar votează un amblu de legi electorale care s-au cat şi în Transilvania.

1874 21 febr. - 22 apr. - Guvernul Benjamin Disraeli în Anglia.

Page 160: Istoria romanilor 1821-1989

-mart. - Formarea „coaliţiei de latar-Paşa".12 iun. - Semnarea Convenţiei comer-e între România şi Austro-Ungaria.

1875 febr. - Răscoale în Bosnia şi Herţegovina. 4 nov - Marea Britanie cumpără acţiunile Companiei Canalului de Suez, ce aparţinea Egiptului.

Page 161: Istoria romanilor 1821-1989

>7 mart. - Convenţia comercială între nânia şi Rusia recunoaşte de facto jpendenţa României. >8 iun. - Mihail Kogălniceanu trimite ilor Puteri o notă circulară şi un noriu prin care solicită recunoaşterea ividualităţii statului român". iul./5 aug. - Se formează un guvern ■al în frunte cu Ion C. Brătianu. aug./9 sept. - Vizita la Sibiu şi /orbirile lui Ion C. Brătianu cu Franz

30 sept./11-12 oct. - Tratativeleâno-ruse de la Livadia.'3 dec. - Noua Constituţie otomană5idera România o „provincie privi-îtă". Aceasta atrage un protest violent"Jtorităţilor române (22-23 dec/3-4 ian.T)

1876 -Se desfăşoară răscoala bulgarilor împotriva dominaţiei otomane.30 iun. - Serbia şi Muntenegru declarărăzboi Porţii.8 iul. - Acord secret semnat la Reichstadt între Rusia şi Austro-Ungaria.31 aug. - Abdul Hamid devine sultan alImperiului Otoman.11/23 dec-8/20 ian. 1877 - Conferinţa Marilor Puteri de la Constaniinopol încearcă rezolvarea crizei orientale.

Page 162: Istoria romanilor 1821-1989

CUCERIREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI

-NOILE CONDIŢII ALE LUPTEI PENTRU INDEPENDENŢĂ ÎN A DOUAJUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA. -9 MAI 1877 - PROCLAMAREA

INDEPENDENŢEI DE STAT. ANTECEDENTE ŞlURMĂRI. -PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA RĂZBOIUL DIN 1877-1878.

CONSFINŢIREAINDEPENDENŢEI PE CÂMPURILE DE LUPTĂ DIN PENINSULA BALCANICĂ. -

CARACTERUL NAŢIONAL SI POPULAR AL RĂZBOIULUI PENTRUCUCERIREA INDEPENDENŢEI. -TRATATELE DE PACE DIN 1878 SI

IMPORTANŢA LOR PENTRU ROMÂNIA.ÎNRĂUTĂŢIREA RELApiLOR ROMÂNO-RUSE.

Noile condiţii ale luptei pentru independenţă în a doua jumătate a secolului al XIX-'lea Făurirea statului naţional român în 1859, prin unirea Munteniei cu Moldova sub sceptrul lui Alexandru loan Cuza, şi reformele ce i-au urmat pe direcţia modernizării au constituit temelia cuceririi independenţei. Aceasta a rămas, în continuare, la jumătatea secolului trecut, ţelul major al românilor din toate provinciile. în cercurile politice exista o unanimitate de păreri în favoarea obţinerii independenţei. în privinţa metodelor preconizate pentru împlinirea acestui scop s-au conturat însă diferenţe sensibile de opinii între diferitele forţe sociale şi politice. Ele oscilau între război (cercurile radicale) şi calea diplomatică (cercurile monarhice). Cea din urmă era susţinută de unii liberali moderaţi ş\ marii proprietari funciari. Vasile Boerescu sau Gheorghe Costaforu au apreciat, astfef, că războiul din 1870-1871, dintre Franţa şi Prusia, putea crea condiţiile pentru a se conferi României statutul de neutralitate şi independenţă, sub garanţia Marilor Puteri. Lascăr Catarg/u considera că doar o apropiere de Germania, Austro-Ungaria şi Rusia putea aduce independenţa ţării noastre. La 27 aprilie/3 mai 1873 Caro/ /a pus în discuţia guvernului, în mod deschis, problema independenţei de stat. în acelaşi timp, multe năzuinţe erau legate de cucerirea independenţei, şi anume îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, rezolvarea „chestiunii ţărăneşti", dezvoltarea industriei şi adoptarea unor măsuri protecţioniste.

La jumătatea secolului trecut România pornise în chip hotărât pe un drum propriu. Graţie politicii „prin noi înşine"'legăturile României cu Poarta erau aproape simbolice. Dar ele trebuiau înlăturate total pentru a conferi ţării un statut internaţional de sine stătător. La aceasta contribuiseră lichidarea jurisdicţiei consulare, deschiderea primelor agenţii diplomatice ale României în străinătate, Constituţia din 1866, încercarea de a se pune bazele unui sistem naţional de credit. Dorind a sensibiliza opinia publică internaţională despre rolul deosebit al ţării noastre în relaţiile internaţionale, în 1874 apărea lucrarea lui Vasile Boerescu, „Drepturile românilor bazate pe tratate". între 1871 şi 1876, România a încheiat

131

Page 163: Istoria romanilor 1821-1989

onventii comerciale, telegrafice şi poştale cu state ca Serbia, Austro-Ungaria, usia, Franţa, Anglia, Italia şi a participat la Expoziţia Internaţională de la Viena.

în 1875 se redeschidea „Problema Orientală". Puternice răscoale anti-omane, ce s-au transformat apoi în mişcări naţionale de eliberare de sub jminatie străină, au izbucnit în 1875 în Bosnia şi Herţegovina, iar în 1876 în ulgariâ. Serbia şi Muntenegru au declarat război Imperiului Otoman, în jndiţiile în care acesta din urmă trecuse la reprimarea sălbatică a luptei îtioriale a popoarelor supuse. Rusia se pregătea de război, la rândul său, întru a veni în ajutorul populaţiilor balcanice. De fapt, ea continua să urmă-ască, sub haina sprijinirii „fraţilor ortodocşi", expansiunea în Balcani şi către râmtorile Bosfor şi Dardanele. Opinia publică din ţara noastră a urmărit cu uită simpatie şi a sprijinit lupta popoarelor din Balcani. Astfel, a activat în omânia un Comitet Revoluţionar bulgar ce a pregătit răscoala din 1876. în ;elaşi timp, în noua conjunctură internaţională România putea acţiona în îderea modificării poziţiei sale internaţionale. Generalizarea conflictului din glcani şi implicaţiile sale pentru ţara noastră au fost dezbătute pe larg de către ctorii de decizie de la Bucureşti. Astfel, România a adoptat tactica expectativei, neutralităţii şi s-a străduit să evite transformarea teritoriului său în teatru de zboi. Exista primejdia ca Rusia să profite de situaţie pentru a anula clauzele -atatului de la Paris din 1856, ce retrocedau ţării noastre cele trei judeţe din idul Basarabiei.

La 4/16 ianuarie 1876 a fost emisă de către primul ministru Lascăr Catargiu notă diplomatică adresată reprezentanţilor diplomatici ai României în răinătate, în care se sublinia că România adoptă tactica neutralităţii şi era )tărâtă să-şi apere integritatea teritorială. Activitatea diplomatică s-a intensificat cepând cu primăvara anului 1876, o dată cu formarea unui nou cabinet dintre prezentanţii coaliţiei de la Mazar-Paşa, şi în care portofoliul externelor era îţinut de Mihail Kogălniceanu. Acesta a emis, la rândul său, la 16/28 iunie 576, o nouă notă diplomatică \n care solicita recunoaşterea, de către Europa, a dividualităţii statului român şi a numelui de România, integritatea teritoriului iu, fixarea hotarului cu Poarta pe taivegul Dunării, recunoaşterea paşaportului mânesc, încheierea de convenţii cu Poarta în plan economic şi juridic. Acestea -.hivalau, practic, cu independenţa ţării. Ulterior, la 20 iulie/1 august 1876 şi 24 ie/3 august 1876 au fost transmise şi alte note diplomatice în care guvernul mân îşi manifesta solidaritatea cu poporul bulgar, condamna represiunile omane şi anunţa că era gata să apere fruntariile ţârii. La 24 iulie/3 august 1876 a format un nou guvern condus de Ion C. Brătianu.

Criza orientală s-a agravat mult în 1876, tinzând către un conflict deschistre Rusia şi Imperiul Otoman. La 26 iunie/8 iulie 1876 a avut loc la Reichstadt,

Boem/a, o întâlnire între Franz losif, împăratul Austro-Ungariei, şi AlexandruII, ţarul Rusiei. S-a hotărât că Austro-Ungaria urma să preia Bosnia şi

srţegovina, iar Rusia căpăta libertate de acţiune în Balcani. S-a mai decisitonomia Bulgariei şi preluarea de către Serbia şi Muntenegru a unor teritorii(ţinute de Poartă. Aceasta a constituit prologul războiului cu Imperiul Otoman.n. C. Brătianuşi MihailKogălniceanuau continuat eforturile diplomatice pentruobţine recunoaşterea neutralităţii teritoriului românesc, în condiţiile în care

Poarta tindea tot mai mult să considere România, alături de alte zone din

Page 164: Istoria romanilor 1821-1989

Peninsula Balcanică, provincie turcească. în august 1876 premierul român l-a salutat la Sibiu pe Franz /osifşi l-a asigurat de „amiciţia" ţării noastre. Cum un conflict ruso-otoman putea avea ca teatru de desfăşurare spaţiul românesc, I.C. Brătianu s-a orientat către tratative directe cu Rusia, perfect interesată, şi ea, de un acord cu România, în timp ce tabăra „neutra/işti/or"desfăşura, în tară şi străinătate, o puternică propagandă prin intermediul unor politicieni ce agitau spectrul pericolului rusesc.

în 1876 au avut loc la reşedinţa de vară a ţarului de la Livadia, în Crimeea, convorbiri între o delegaţie română - ion C. Brătianu, important om politic şi de stat, colonelul Gheorghe Slăniceanu, ministru de război, T. Văcărescu, mare-şalul Curţii, Singurov, adjutantul lui Caro/ I - şi una rusă - ţarul Alexandru . al //-/ea. cancelarul Gorceacov şi Miliutin, ministrul de război - în cadrul cărora s-a abordat problema trecerii trupelor ruse pe teritoriul românesc în drum spre Balcani.

Delegaţii români au arătat că ţara noastră nu mai putea accepta să fie un simplu teritoriu ocupat. Discuţiile au continuat în noiembrie 1876 la Bucureşti, urmărindu-se semnarea unei convenţii între cele două ţări. între timp s-a încercat, prin conferinţele internaţionale de ia Constantinopol (1876-1877) şi Londra (1877), o mediaţie a Marilor Puteri în conflictul balcanic. România a continuat să insiste şi aici în vederea obţinerii unor garanţii speciale din partea Marilor Puteri europene. Noua constituţie otomană din 11/23 decembrie 1876 menţiona însă România ca o „provincie privilegiată" a Imperiului, ceea ce stârnit numeroase proteste ia Bucureşti. Calea armelor rămânea, deci, singura modalitate eficientă pentru obţinerea independenţei de stat a ţârii noastre. Evenimentele s-au precipitat prin semnarea Convenţiei secrete de la Budapesta din 3/15 ianuarie 1877, între Rusia şi Austro-Ungaria, prin care, asigurându-se de neutralitatea celei din urmă, Rusia căpăta mână liberă pentru războiul cu Poarta.

9 Mai 1877 - proclamarea independenţei de stat. Antecedente şi urmări. în primăvara anului 1877, Rusia a cerut României să semneze Con ventia privind trecerea trupelor sale pe teritoriul ţării noastre în drum spre teatru balcanic de operaţii militare. După multe tratative, fa 4/16 aprilie 1877 s-c semnat la Bucureşti, de către Mihail Kogălniceanu şi agentul diplomatic rus baronul Dimitrie Stuart, Convenţia ce reglementa tranzitul trupelor ruse prin ţarc noastră. Rusia s-a obligat să respecte şi să menţină integritatea României „drepturile politice ale statului român aşa cum rezultă din legile interioare tratatele existente". Cheltuielile legate de trecerea trupelor urmau să fie suportate de Rusia. Traseul trupelor ruse a fost fixat în detaliu, urmând c« Bucureştiul să fie ocolit. Pentru a menţine raporturile cu autorităţile române urmau să fie numiţi comisari. Convenţia a reprezentat un moment important pe calea afirmării de sine stătătoare a României. în acelaşi timp, s-au luat măsuri dt organizare a apărării de către România. A fost decretată mobilizarea armatei şi < gărzii civice. Forţele armate române numărau în total 120 000 oameni, din car< 58 000 reprezentau forţa operativă. S-au organizat noi regimente de dorobanţi baterii de artilerie. Unităţile militare au fost dispuse în sudul ţării pentru a preven orice incursiune otomană peste Dunăre.

Page 165: Istoria romanilor 1821-1989

Cărei Baia Mare ••»»-■- v««

RodnaQ. QVatra Dornei Tg.Nşamţ

Dej Q O Bistriţa Gherla

/'

V eheorghieni

rT u r d a- TârguMur ş "7 Bacău» N

LVANIA Mjercurea Cl

TgvOcnaŞf C. .

DevaQ Qorăştie O Sibiu " O Făgăraş '

O Lu9 JO Haţeg O

CaransebeşTârgu Jiu

10/22. V11877li Mobilizare: 6/18.IV.1877

UOrşovâ, Tumu Severin Război: 26.IV./8.V.1877 T tative româno-ruse .16/28.XI.-23.XI./5.XII.1876

PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI: 9/21 .V.1877

rrff—-l™ Teritoriu retrocedat Rusiei prin iilJjllXIll tratatele de la San Stefano şi Berlin

Teritoriu realipit României •— - (Dobrogea) prin acelea

y )3 M aireuiii ue indii nare şitir a trupelor ruse Zone

de concentrare şi atacuri ale trupelor

otomane\Moldovenesc

-""" Zalău C' ăsăudO

O Oradea Dej% H

RU e d ' O C l u j &>•* QBeiuş

\Piatra Neamh Roi

OZarandCâmpen,O

Bradul Zlatna QB\a\ ' Sighişoara U OAIbalulia

Nădlac AradO'

Sf Gheorghe /

i O BraşoX

TimişoaraO / Focşani *

\Râmnicu \ Sărat

v* , ' Buzău

Oraviţa

BELGRAD

;.f RBIA

,1877Belogradcik

Page 166: Istoria romanilor 1821-1989

şi tratate

O Centre de sprijinire a războiului de independenţă înfiinţate în Transilvania si Bucovina

Qrhei

cu Turcia •. N 19'5>4.IV.*877 Chişinău

LeovaComrat

Cetatea Albă

Tatarounar

Bolgrad

. Chiha Nouă.Şerpilor

Sulma

V, Sf.Gheorghe

Constanţa

Mangalia

Războiul pentru cucerirea independenţei de stat a României 1877—1878

Page 167: Istoria romanilor 1821-1989

La 12/24 aprilie 1877 Rusia a declarat război Porţii şi a început trecerea Prutului. Până la sosirea forţelor ţariste la Dunăre, linia fluviului a fost apărată de armata română. Luând act de noile realităţi, otomanii au bombardat localităţile Calafat, Bechet, Islaz, Corabia, Giurgiu şi au atacat ţărmul românesc cu bande înarmate ale cerchezilor şi başbuzicilor. Românii au ripostat bombardând Vidinul şi Turtucaia. La Dunăre s-a instaurat astfel, deşi nedeclarată oficial, o stare de război între România şi Poartă. Un curent tot mai insistent de opinie în rândul oamenilor politici şi a maselor populare se pronunţa pentru proclamarea independenţei, năzuinţă seculară a tuturor românilor. La 29-30 aprilie/11-12 mai 1877 Parlamentul a votat, în ambele sale Camere, moţiuni prin care se cereau ruperea legăturilor de dependenţă faţă de Imperiul Otoman, declararea stării de război între ţara noastră şi Poartă şi apărarea integrităţii statului român. La interpelarea lui Nicolae Fleva din 9/21 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a răspuns în numele guvernului printr-un discurs memorabil, în care a declarat, în mod hotărât, că ţara dorea să se rupă de orice legătură cu Poarta. Printr-o moţiune votată de Parlament a fost proclamată independenţa. Totodată, s-a decis ca tributul datorat Porţii să fie destinat necesităţilor armatei. Proclamarea independenţei de stat a fost apogeul unei politici bine pregătite în toate detaliile sale. Ea era o nouă expresie a politicii româneşti de a pune Europa în faţa faptului împlinit. Bucurându-se de o uriaşă adeziune populară, ea a fost expresia voinţei întregului popor român, fiind salutată cu entuziasm. în capitalele europene gestul României a fost interpretat însă în chip diferit, în funcţie de interesele particulare ale statelor respective. Rusia a acceptat independenţa ca un fapt împlinit, Poarta a acuzat România de „rebeliune", Italia a manifestai simpatie, date fiind şi antecedentele luptei sale pentru unitate naţională, Prusia, Anglia şi Austro-Ungana anunţând că se vor pronunţa la finele războiului.

Participarea României la războiul din 1877-1878. Consfinţirea inde-pendentei pe câmpurile de luptă din Peninsula Balcanică

Independenţa fiind proclamată trebuia consfinţită pe câmpul de luptă şi impusă spre recunoaşterea Europei. Primele încercări ale guvernului român de a coopera militar cu Rusia au fost respinse, căci se aprecia, de către experţii ruşi, că armata ţaristă putea înfrânge prin efortul propriu pe otomani, ea nedorind să împartă cu altcineva roadele victoriei pe care o credea foarte apropiată şi nici să vadă România la masa trativelor de pace, mai ales că intenţiona să obţină, pe seama ei, noi achiziţii teritoriale.

Armata rusă s-a concentrat la Dunăre, între Giurgiu şi Zimnicea. La 14-15/26-27 iunie 1877 ea a trecut fluviul cu sprijinul artileriei, infanteriei'şi a vaselor româneşti de pe Dunăre. Ulterior, a început înaintarea pe trei direcţii, şi anume Nicopole, Târnovo-Şipka-Stara Zagora, Biala-Rusciuc.

înaintarea s-a lovit de o puternică rezistenţă otomană la Plevna. Aceasta reprezenta un complex de fortificaţii format din redute, care adăpostea 50 000 soldaţi şi ofiţeri otomani, bine înarmaţi. Comandantul fortăreţei era Osman Paşa. Plevna constituia cheia operaţiilor în Balcani, aflându-se într-o poziţie strategică, ce controla direcţiile Nicopole - Constantinopol şi Vidin - Târnoyo. Primele asalturi ruseşti au fost respinse cu pierderi mari. Situaţia militară, ce devenea critică pe frontul balcanic, a determinat comandamentul ţarist să solicite

135

Page 168: Istoria romanilor 1821-1989

rsul armatei române. Se adăugau oprirea trupelor ruse la Şipka şi gerile de pe teatrul militar din Caucaz._a 19/31 iulie 1877 marele duce Nicolae, în calitate de comandant al ui din Balcani, a trimis o telegramă principelui Carol I în care se spunea 'urcii îngrămădind cele mai mari trupe la Plevna ne nimicesc. Rog să faci e, demonstratiune şi dacă-i posibil să treci Dunărea cu armata după cum ti. între Jiu şi Corabia demonstraţiunea aceasta este absolut necesară i înlesnirea mişcărilor mele". Deşi nu exista o convenţie militară între cele state, România a hotărât să acorde Rusiei sprijin militar. După noi apeluri imandamentului ţarist au fost trimise în Balcani Diviziile II şi III române. în imp, printr-un uriaş efort naţional, Armata română a căpătat o nouă ordine :boi, fiind reorganizată în Armata de operaţii şi Corpul de observaţie. Au Dtate noi credite militare, s-au făcut comenzi de armament în străinătate, iţii şi foarte multe donaţii şi contribuţii militare. Bazele cooperării 10-ruse au fost convenite în întâlnirile lui Carol leu ţarul Alexandru al II rele duce Nicolae din august 1877. Forţele româno-ruse au fost puse la 3 sub comanda lui Carol, asistat de generalul rus Zotovşl generalul român ndru Cernat. La Plevna au acţionat, din rândul armatei române, 38 000 ii şi 108 tunuri.

ama marelui duce Nicolae adresată, la 19/31 iulie 1877, principelui Carol al României

Page 169: Istoria romanilor 1821-1989

La 30 august/11 septembrie 1877, de ziua de naştere a ţarului, a avut loc un asalt general asupra Plevnei. Din 14 redute doar trei au fost cucerite, iar dintre ele Grivita la fost şi singura păstrată de către unităţile româneşti. Au căzut atunci eroic, la datorie, maiorul George Şonţu şi căpitanul Valter Mărăcineanu. Noi încercări de a cuceri Grivita //au avut loc în septembrie şi în octombrie 1877. în octombrie s-a decis încercuirea Plevnei pentru a o sili să capituleze prin înfometare. Forţele armate române controlau în cadrul încercuirii două sectoare, după lupte înverşunate preluând controlul şi asupra redutei Rahova. La 28 noiembrie Osman Paşa a încercat să spargă încercuirea, dar fiind înfrânt şi rănit s-a predat colonelului M. Cristodulo Cerchez. Erau capturaţi, totodată, 45 000 soldaţi otomani, dintre care 2 500 ofiţeri. Erau ocupate, astfel, în sfârşit, Grivita II şi Opanezul. După capitularea Plevnei Armata română a acţionat în nord-vestul Peninsulei Balcanice, iar ruşii, după ce au trecut Munţii Balcani, au înaintat pe direcţia Sofia -'Filipopol - Adrianopole, ajungând aproape de Constantinopol. Ostaşii români au luptat în zona Vidin - Belogradcik, ce controla căile de acces spre Serbia şi Sofia. în urma unor puternice încleştări, în ianuarie 1878, Vidinul era încercuit. Semnarea armistiţiului a găsit aici armata română.

Participând la războiul din 1877-1878 România şi-a consfinţit inde-pendenţa pe câmpurile de bătălie. Spiritul de sacrificiu, curajul şi eroismul soldaţilor şi ofiţerilor români au fost larg apreciate de către opinia publică internaţională, de cercurile militare şi politice Numeroase articole de presă în ziare de peste hotare, ca „Der Osten", „Le bien publique", „Le Messager de Vienne", „Fremdenblatt", „Neues Freie Presse" şi altele, au subliniat eficacitatea participării ţării noastre la operaţiunile militare. Au căzut în luptă 10 000 oameni -

Cucerirea redutei Grivita

137

Page 170: Istoria romanilor 1821-1989

întâlnirea dintre marele duce Nicolae, principele Carol SI Osman Paşa după capitularea Plevnei

morţi şi răniţi. Totodată, s-au distins în conducerea luptelor şi în desfăşurarea lor generalii Alexandru Cernat, George Lupu, Mihail C. Cerchez, George Mânu, It. col. Ion Cotruţ, maiorul Teodor Văcărescu, căpitanul Moise Grozaş.a. Principele Carol a fost decorat de ţarul Rusiei cu ordinul „Sfântul Gheorghe" şi ordinul „Sfântul Andrei" cu spade. Efortul financiar al României în război s-a cifrat la 100 milioane lei.

Caracterul naţional şi popular al războiului pentru cucerirea indepen-denţei. Independenţa de stat a polarizat o solidaritate organică a populaţiei din toate provinciile româneşti. Formele sale de manifestare au fost diverse Voluntari din întreag teritoriul românesc s-au înrolat şi au luptat în război. S-au oferit numeroase donaţii şi daruri ce au totalizat 10 milioane lei. S-au făcut importante rechiziţii şi contribuţii în alimente, furaje şi vite, s-au organizat ambulanţe şi spitale. în sprijinul efortului de război au acţionat şi comitetele de femei, precum cel de la Sibiu, condus de ludita Măcelariu, de la laşi, condus de Măria Rosetti Roznovanu, din Bucovina, condus de Natalia Hurmuzaki; s-a organizat şi a funcţionat eficient, sub conducerea dr. Carol Davila, serviciul sanitar al armatei sprijinit şi de studenţii medidnişti veniţi pe front ca voluntari. Cercurile intelectualităţii şi-au manifestat solidaritatea cu cauza independenţei naţionale, oglindind în creaţia artistică numeroase aspecte ale războiului. Astfel s-au impus Vasile Alecsandri, Ciprian Porumbescu, Eduard Caudella, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Sava Henţia, Carol Pop de Szathmaryşi alţii.

Tratatele de pace din 1878 ş* importata lor pentru Komânm înrăutăţirea relaţiilor româno-ruse. O dată cu primele contacte diplomatice în vederea păcii, România a acţionat pentru: recunoaşterea suveranităţii şi inte-

138

Page 171: Istoria romanilor 1821-1989

Participanţii la Congresul de Pace de la Berlin din 1878

grităţii teritoriale, retrocedarea gurilor Dunării şi obţinerea unor despăgubiri de război. Rusia anunţase deja că dorea să schimbe Dobrogea pe cele trei judeţe din sudul Basarabiei. în acest sens, diplomaţia rusă făcuse o serie de presiuni la Bucureşti, ceea ce a atras, în ianuarie 1878, protestul Parlamentului României. în tratativele de la San Stefano (lanuarie-februane 1878), reprezentantul României, colonelul Eraclie Arion, nti a fost acceptat la discuţii, Rusia tratând direct cu Poarta.

Tratatul de pace din 19 februarie/3 martie 1878 a prevăzut creşterea deosebită a influenţei Rusiei în Balcani. Aşadar, s-a organizat Marele Principat al

139

Page 172: Istoria romanilor 1821-1989

lulgariei, în care staţionau încă trupe ruse ce aveau dreptul să menţină, prin îomânia, legătura cu ţara. S-a recunoscut independenţa Serbiei şi României, lutonomia Bosniei şi Herţegovmei. Strâmtorile Bosfor şi Dardanele erau ieschise circulaţiei tuturor navelor. Rusia a cerut ca, în schimbul unei părţi din iespăgubirea de război, Poarta să-i cedeze Dobrogea pe care ea o schimba cu :ele trei judeţe din sudul Basarabiei - Ca hui, Ismail şi Bolgrad.

Consolidarea puterii Rusiei a trezit ostilitatea Angliei şi Austro-Ungariei. România era, la rândul său, nemuiţumită faţă de politica de forţă a Rusiei, de ameninţările pe care aceasta le profera privind unele posibile noi anexiuni, vflarile Puteri au impus, astfel, reluarea negocierilor de pace, pentru o mai clară jelimitare a „compensaţiilor" ce le reveneau, în numele „apărării" echilibrului de orte european. în 1878 au avut loc noi tratative de pace, în cadrul Congresului ie la Berlin prezidat de cancelarul german Otto von Bismarck. România nu a fost acceptată nici de această dată ca parte la discuţii. După îndelungate şi repetate cereri, reprezentanţii săi, Mihail Kogălniceanu şi Ion C. Brătianu, au expus joleanţele ţării noastre, fiind doar „auziţi", nu şi „ascultaţi". Ei au pledat pentru ■ecunoaşterea independenţei şi integrităţii naţionale, garantarea neutralităţii ţării, acordarea unor indemnizaţii pentru efortu! de război. Cu toate că s-a apreciat de Dătre unii diplomaţi participanţi efortul armatei române şi dăruirea repre-zentanţilor români, hotărârile Congresului s-au înscris în acelaşi cadru politic în care Marile Puteri decideau pe seama statelor mici. Astfel, Bosnia şi Herţegovina au trecut sub administraţia Austro-Ungariei, Bulgaria a fost redusă teritorial la spaţiul dintre Dunăre şi Munţii Balcani ş\ pusă sub suzeranitatea Porţii, iar la sud de Munţii Balcani s-a constituit Rumelia Orientală. Rusia ocupă Kara, Ardahan, Batum. Anglia prelua insula Cipru. S-a prevăzut independenţa Serbiei şi Muntenegrului.

Articolele 47-53 au privit ţara noastră. S-a recunoscut independenţa României, dar în mod condiţionat. Ea era legată de modificarea unor prevederi ale Constituţiei din 1866, privind acordarea cetăţeniei locuitorilor străini. Anglia şi, în special, Germania au legat recunoaşterea de către ele a independenţei României de răscumpărarea de către guvernul român a acţiunilor fostei societăţi a drumurilor de fier din România In septembrie 1878 s-a încheiat o Convenţie între statul român şi bancherii germani, prin care se rezolva acest litigiu. Se deschidea, astfel, calea recunoaşterii independenţei de stat a României. Dobrogea şi Delta Dunării au intrat în componenţa statului român, dar, în schimbul său, Rusia a smuls din nou României cele trei judeţe din sudul Basarabiei.

Poziţia Rusiei la tratativele de pace a constituit, de fapt, încălcarea înţelegerilor anterioare cu România şi în principal a Convenţiei de la 4 aprilie 1877, o încălcare flagrantă a suveranităţii naţionale. S-au adăugat, la aceasta tendinţele manifestate de către Rusia, din 1877, de a impune României noi cesiuni teritoriale. în aprilie 1878, în perioada dintre San Stefano şi Berlin, încercând o politică de forţă, Rusia a dislocat noi trupe pe teritoriul României. Generalul Drenteln a fost numit comandant al trupelor de ocupaţie. Regimente de cazaci staţionau la Băneasa şi controlau căile de acces spre Bucureşti. Divizia XI infanterie a primit chiar ordinul să ocupe capitala ţării. Faţă de această situaţie, România şi-a concentrat forţele militare în Oltenia şi pregătea apărarea

140

Page 173: Istoria romanilor 1821-1989

Intrarea armatei române în Dobrogea, în 1878

pe linia Piteşti-Târgovişte. Ea a anunţat, în aceiaşi timp, că era gata să se apere în faţa oricărui pericol extern. Ingerinţele Rusiei, ca şi ameninţările sale au dus la încordarea relaţiilor româno-ruse. In rândul a numeroşi oameni politici de Bucureşti au început să se manifeste puternice resentimente faţă de Rusia, care era văzută drept principalul inamic al României. Ulterior trupele ruse au fost retrase.

Cucerirea independenţei de stat a Românişi a marcat astfel un moment important pe calea realizării deplinei unităţi naţionale, fiind, de fapt, temelia Marii Uniri din 1918.

Discursul lui Ion C. Brătianu din 10 mai 1877

„Când, însă a încetat orice speranţă că turmentele de peste Dunăre se pot potoli pe cale diplomatică, când resbelul între Rusia şi Turcia a isbucmt, şi când nimic nu se poate asigura despre consecinţele acestei teribile convulsium pentru Peninsula Balcanică; când, înainte chiar de a fi sigură că va eşi victorioasă din acest resbel, din teribila crisă politică şi socială pe care o străbate, Turcia, în circulara sea către puteri, ne croeşte, prin capriciul urgiei seale, uă soartă care nu este conformă nici cu drepturile, nici cu dorinţele noastre; când programa din acea circulară este deja pusă în esecutare, prin faptul tratăriei agintului nostru de la Constantinopoli ca un simplu funcţionar otoman; când oraşele şi satele noastre deschise, unde nu erau nici trupe rusesci, nici chiar trupe româneşti, sunt nu ocupate ca puncte strategice, deară dzilnic bombardate, incendiate şi jefuite, când câmpiile şi holdele noastre sunt pustiite şi arse, când santinelele noastre de-a lungul Dunărei

141

Page 174: Istoria romanilor 1821-1989

nt ucise şi ciopârtite în modul cel mai barbar, când muncitorii sunt răpiţi de la plugul lor şi duşi în sie împreună cu femeile şi copiii lor ca în timpul Iu Mahomet II, când într-un cuvânt, vedem patria astră ameninţată de toate ororile, mvasiunile sălbatice din secolele trecute, acelaş simţământ de jdintă şi de înţelepciune, care ne-a condus totdauna, ne impune astăzi datoria de a ne ndica cu II de a tine pept pericolului, spre a salva individualitatea politică a Statului Român

Trecutul nostru, Măria Ta, a putut, credem, asigura deja toate Puterile Garante asupra opului ce urmărim, faptele noastre, în evenimentele presenţi le vor dovedi la toate, şi mai ales ternicilor noştri vecini, Rusia şi Austria, că politica noastră este numai uă politică de nversatiune şi că deacă ne deslipim astădzi cu totul şi pentru totdeuna de Turcia este ca să nu 31 resimţim efectele convulsiunilor sale, deacă luam armele, este ca să răspundem agresiunilor ei, le punem uă stavilă puternică, şi să facem astfel ca ele să nu mai poată repeţi în viitor

Puterile se vor convmge că, puşi precum suntem, între două mari puteri şi puternice Imperii, ntământul de conservatiune însuşi ne mterdzice orice alte aspiraţiunui aventuroase, cari ar putea ne în pericol esistenţa noastră chiar în marginile deară ale României actuale, care de fapt şi de spt public european este patrimoniul nostru, credem că nu vom dementa de solitudinea şi jtectiunea Puterilor Garante, deacă ne vedem siliţi astădzi a lupta, şi a lupta până la estreme ntru apărarea drepturilor şi independentei noastre"

Din amintirile unui participant la luptele de la Rahova

„Nu mai ţin minte pe la ce oră a început focul artileriei, bateriile Borănescu şi Calinderu buiau de credeai că se sparge cerul Poziţiile turceşti dominau Comandantul turc, cu cele 2 tunuri j lui, făcea faţă la focurile tunurilor noastre care erau aşezate cam în jurul Rahovei, până aproape râul Schit, unde era şi bateriile călăreţe ale noastre Bateria căpit(an) Virgil Hepites şi cele ruseşti divizia de cavalerie Meyerdorf şi brigada de roşiori Din ce în ce focul se înteţeşte, infanteria, pe Jnci, caută să urce Dealul Tablei, de front, dar sunt opriţi de focurile infanteriei vrăjmaşe, focurile artilerie continuă tot cu putere la noi, ale trucilor se răresc din cauza lipsei de muniţii Infanteria astră făcând o ocolire spre dreapta, atacă întăririle stângi ale turcilor, ia la asalt o redută, împlântă ;olorul nostru şi urmăreşte duşmanul spre reduta principală, până la cam optzeci metri de ea, de sunt opriţi de salvele înspăimântătoare ale vrăjmaşului, aici a fost ucis locotenentul Radovici i infanterie şi rănit subîocot(enentul) Spiroiu Atunci ne dă ordin de a se ataca reduta principală, iiorul Giurescu esecută ordinul, dar cade mort împreună cu credinciosul său câine, ia comanda iiorul Maldărescu, care, în avântul său ostăşesc îndemnând rezerva să înainteze, cade şi dânsul av rănit în sfârşit, încet, încet, întunericul se lasă, ne învălue, focurile încetează şi rămânem pe ziţn

Turcii, văzând că nu mai pot avea nici o scăpare încearcă cu îndrăzneala deznădejdii cel din Tiă mijloc care le mai rămânea, adică o ieşire cu arme şi bagaje în zorii zilei de a doua zi"

Memonu al delegaţiei române prezentat la 12/24 iunie 1878 la Congresul de pace de la Berlin

Azi, când Tratatul de la San Stefano este obiectul dezbaterilor Europei, România, prin bsemnatii, îşi ia libertatea de a supune plenipotenţiarilor Marilor Puteri punctele următoare, optarea cărora, răspunzând totodată nevoilor şi dorinţelor legitime ale ţării, nu ar fi decât nsacrarea drepturilor sale şi garantarea intereselor europene, aşa cum aceste drepturi şi interese fost recunoscute de Tratatul de la Paris

1 NICI O parte a actualului teritoriu să nu fie detaşată de România2 Pământul românesc să nu fie supus unui drept de trecere în folosul armatelor ruse3 Principatul, în virtutea titlurilor sale seculare, să intre în posesia insulelor şi gurilor Dunăni,

lusiv insula Şerpilor4 El să primească, în proporţie cu forţele militare pe care Ie-a pus în linie, o indemnizaţie, în

ma în care s-ar aprecia a fi mai practică5 Independenta sa să fie definitiv consacrată şi teritoriul să fie neutralizat

,2

Page 175: Istoria romanilor 1821-1989

Aceste cereri nu ies pentru că nu depăşesc din domeniul dreptului şi al echităţii, Congresul satisfăcându-le, ar da României poziţia recunoscătoare a unui Stat în măsură să ducă mai departe opera sa de ordine, de civilizaţie şi de progres Interesul special al naţiunuii române este în completă armonie cu interesul general al Europei Având în vedere situaţia sa geografică, scopul său este liniştea şi pacea în Orient

Fund pătrunsă de această convingere, simţind ce măsură s-ar compromite un viitor în care nu numai ea este interesată dacă i s-ar lua malul cel mai important al Dunării şi dacă ar fi separată de mare, ea tine neapărat să păstreze integritatea actuală a teritoriului său şi cutează să spere că tratatul de la Berlin, care urmează să-l substituie pe cel de la Paris, va preciza în favoarea sa garanţia de drept public, al cărui principiu i-a fost asigurat prin actul european din 1856'

Plenipotenţiarii României(Semnat) I C BRĂŢIANU, Preşedintele Consiliului de Miniştri M

KOGĂLNICEANU, Ministru al Afacerilor Străine

TEMĂ

1 Care au fost principalele căi pentru obţinerea independentei de stat a României?2 Precizaţi raporturile româno-ruse şi poziţia internaţională a României, în perioada 1876-

18773 Care au fost hotărârile Congresului de Pace de la Berlin, din 1878, cu privire la România?

Page 176: Istoria romanilor 1821-1989

ÎARACTERISTICILE DEZVOLTĂRII SOCIAL-ECONOMICE AROMÂNIEI LA SFÂRŞITUL SECOLULUI AL XIX-LEAŞl ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA '

-STADIUL DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI LA CUMPĂNA SECOLELOR AL XIX-LEA-AL XX-LEA.

- TENDINŢE DE MODIFICARE ÎN STRUCTURA SOCIALĂ.- EVOLUŢIILE DIN CADRUL PRINCIPALELOR RAMURI ECONOMICE.

St"**4"!.'! de dp?vr!*are a României la cumpăna secolelor al XIX-lea-ali-\es România s-a numărat printre statele europene care au înregistrat ritmurisite de modernizare, punându:se în lumină, foarte clar, raportul dintre naţionaluniversal. în această perioada, România continua să se afle, încă, în prima

tă a dezvoltării societăţii industriale, revoluţia industrială fiind însă abia la:eputurile ei. în unele ramuri - industria alimentară, forestieră, transporturi - sesheiase procesul de înzestrare cu maşini, dar în altele - industria textilă - el se

la într-o etapă incipientă. Dezvoltarea economiei pe baza importului de maşinia utilizării de capital străin au făcut ca înzestrarea tehnică să fie, în această

îrioadă, în ţara noastră, insuficientă, ceea ce s-a repercutat asupra nivelului deogres. Unele crize, precum cele din 1907, 1912-1913, au lovit principalelemuri economice, inclusiv cele organizate pe baze maşiniste. De aceeajricultura a continuat să reprezinte ramura principală a economiei. Industria aapătat însă, în mod treptat, o pondere importantă, ceea ce a dus la evidentesorientări în cadrul economiei. Domina încă producţia întreprinderilor mici şilijlocii. Locul prioritar în industrie era deţinut de industria petrolieră, alimentară,ixti/ă şi metalurgică. Nivelul operaţiilor financiare era redus în comparaţie cu celI statelor vest-europene.

Au apărut şi s-au manifestat şi în ţara noastră forme de concentrare ale roducţiei, ce s-au tradus în constituirea societăţilor anonime pe acţiuni. Ele sprezentau de fapt înţelegeri de monopol, ce au iuat forma convenţiilor simple a artelurilor şi vizau în special desfacerea a câte unui produs pe piaţa internă, ind susţinute însă de un credit financiar incipient. Concentrarea a avut loc în pecial în industria petrolieră, dar şi în cea alimentară şi forestieră. în 1914 jncţionau în Vechiul Regat 182 societăţi anonime. în economie şi-a afirmat, Dtodată, influenţa şi libera concurenţă.

Deşi lipsită de capitalul intern, forţa tehnică şi de muncă iniţiată, :onfruntată cu penetraţia capitalului străin şi cu predominarea agriculturii în msamblul economiei, industria se impunea să fie încurajată. Urmând linia )olitică denumită „prin noi înşine", economişti, oameni de cultură şi politicieni, ca etre S. Aure/ian, Dionisie Pop Marţian, Alexandru D. Xenopol, CA. Rosetti, Seorge Bariţiu, B.P. Hasdeu, atât în Vechiul Regat cât şi în Transilvania, au

144

Page 177: Istoria romanilor 1821-1989

susţinut necesitatea încurajării industriei printr-un ansamblu de măsuri pro-tecţioniste. Prin aceasta era combătută teoria privind România ca ţară emina-mente agrară, popularizată, mai ales, de marii proprietari agricoli, aceştia fiind reprezentaţi de conservatorii-junimişti. Ideea era reluată de curentul „sămănă-torismului" al lui Nicolae /orga. Necesitatea unui regim protecţionist şi a încu-rajării industriei a fost grăbită şi de efectele dezastruoase ale convenţiei comer-ciale din 1875 cu Austro-Ungaria.

Principalele măsuri legislative care au urmărit încurajarea industriei autohtone s-au referit la industria alimentară, forestieră, petrolieră şi metalurgică; în 1881 s-a promulgat legea privind încurajarea industriei hârtiei, iar în anul următor a celei a zahărului; în anul 1887 s-a publicat legea de încurajare a industriei: conform prevederilor sale o întreprindere cu un capital de 50 000 de lei şi cel puţin 25 de lucrători primea, din partea statului, scutiri de impozite şi de taxe vamale la importul de maşini, reduceri de taxe la transportul feroviar şi, totodată, între 1-5. hectare teren, în folosinţă gratuită pe 90 de ani, pentru amplasarea clădirii. în 1886 s-a votat un nou tarif vamal, iar în 1906 s-a aplicat un nou tarif vamalpentru a consolida cadrul legislaţiei protecţioniste. în februarie 1912 s-a publicat, în acelaşi sens, şi o nouă lege, îmbunătăţită, pentru încurajarea industriei.

Ritmul construirii de întreprinderi a sporit considerabil în aceste condiţii la sfârşitul secolului al XIX-lea. întreprinderile se concentrau, în Vechiul Regat, în Bucureşti, pe Valea Prahovei, la laşi, Turnu Severin, Galaţi, Roman. în Tran-silvania, importante centre industriale erau în Valea Jiului, oraşele Cluj, Arad, Timişoara. Toate acestea au avut şi consecinţe semnificative în plan social prin creşterea numărului lucrătorilor industriali şi gruparea lor în marile întreprinderi, între 1913-1914, în Vechiul Regat lucrau, în industria extractivă şi prelucrătoare, 263 629 lucrători industriali. în Transilvania, în aceeaşi perioadă, erau înregistraţi 212 300 lucrători.

Progresul economic a permis unele realizări notabile: s-au amenajat docurile şi antrepozitele de la Brăila şi Galaţi, s-au edificat centura de apărare a Bucureştiului şi linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, au avut loc zborurile lui Aurel Vlaicu şi Traian Vuia, s-a început şi finalizat construcţia unor obiective economice, ca: fabrica de chibrituri din Bucureşti (1879), linia ferată Buzău-Mărăşeşti C\88-\), s-a amenajat canalul Sulina (1894), podul de la Cernavodă (1890-1895). Aşadar, în condiţiile unui stadiu specific de dezvoltare, România a cunoscut, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, o consolidare a capacităţii sale economice.

re în • tur? Pe fondul general aldezvoltării societăţii moderne s-au produs importante mutaţii în plan social. România a cunoscut, în perioada de care ne ocupăm, o creştere demografică care a influenţat evoluţia social-economică, politică şi culturală. în 1899 Vechiul Regat număra 5 956' 690 de locuitori pentru ca în 1906 să se ajungă la 6 585 534 de locuitori, iar în 1912 la 7 234 920 de locuitori. Din aceştia, marea majoritate locuiau la sate şi mai puţini la oraşe. Dar pe seama sărăcirii populaţiei rurale, în condiţiile divizării loturilor de pământ, ca şi a concentrării lor în mari gospodării, şi, în acelaşi timp, a industrializării, a crescut, treptat, şi numărul locuitorilor de la oraşe. în această perioadă sunt menţionate 71 de oraşe, dintre

145

Page 178: Istoria romanilor 1821-1989

Industria materialelor de construcţie

Industria chimică

Cherestea

m Fabric

m Industria textil

Industria alimentar

cu Institu

Vidm

Halmeu Satu Mare Cărei

■ Extracţii de cărbuni

Sare •

Minereuri de fier

Metale preţioase şi neferoase | Industria

metalurgică /Şjmleul Silvaniei

<Orhei

Călăraşi

Chişinău

%

w C3

Oradea"

Salonta Huedin

Beiuş

TiraspolTighina \

KLeova

Comrat

Cahul

Cetatea Albă

r,Tatarbunar

Chilia Nouă

ş t Bolgrad

Galaţi Ren:

Brăila /iulina 1

Babadag Sf.Gheorghe,

/l%nina R mnicu VâlceaV~- Oravita Târgu Jiu\ ' Ocnele Mari Piteşti

BELGRAD Moldova Orsova ATurnu Severin Drăgăşanj \Uorho ' ' Filiaşi

Slatina

Veche

Cernavodă

Constanţa

Mangalia

Bazargio _;~

Balcic

/5

Page 179: Istoria romanilor 1821-1989

Şiret Rădăuţi

Viseul de Su

s

f Rodna . Fălticenr / / -

Huşi_ _'.Bacău

TMiercurea Oue Moineg - J >SlC- Tecuci

9 1 1 1

/r=n Craiova , _

Cara

cal J

Calafat

Lom Ţurnu Măgurele ,

Nicop

ole econnmfcr a României (187S—1914)

Dorohoi

Botoşan

i

Sighet Şugatag Baia Mare

"e-Bâîti \

Târgu Lăpus'

Bistriţ

Jjbou Zalău Dej

Ocna Dejului Topliţa " •% Piatra Neamţ/' ' y , Bicaz /Roman

v,te firgu Mureş

Slobozia

Feteşti O

S

TurtucaiaGiurgiuRusciuc

Page 180: Istoria romanilor 1821-1989

Podul de la Cernavodă

care Bucureşti cu 276 178 de locuitori, laşi cu 77 759 de locuitori, Ploieşti cu 45 107 de locuitori. Aşezări urbane importante erau şi Galaţi, Craiova şi Brăila, în Transilvania, chiar şi statisticile maghiare - uneori falsificate în mod voit de oficialităţile de la Budapesta - recunoşteau că românii reprezentau marea majoritate a populaţiei. România era, în acelaşi timp, nu doar o ţară de emigranţi, ci şi de imigranţi. Din Transilvania, au plecat în această perioadă numeroşi români care s-au aşezat în S.U.A. şi Canada, iar în ţara noastră s-au aşezat locuitori din Peninsula Balcanică, germani, austrieci, francezi, angajaţi în diferite activităţi economice.

Marii propietari funciari constituiau un grup social eterogen, ca orientare politică şi chiar în sistemul bancar. Ei se apropiau de interesele burgheziei sau proprietarilor industriali, investind în industrie şi chiar în sistemul bancar. Burghezia, profesând liberalismul, şi-a consolidat poziţiile economice şi politice. Totodată, ea a început să cumpere o serie de proprietăţi agricole ca urmare a vânzării unor terenuri din fondurile statului. între cele două grupuri a avut loc, astfel, un fenomen de apropiere şi interferenţă. Ele au ştiut, astfel, să treacă întotdeauna peste poziţiile de partid, atunci când avantajele lor erau puse în primejdie. Evoluţia pe linia modernă şi necesităţile de organizare juridică şi administrativă au dus şi la construirea unui grup social de mijloc, reprezentat de avocaţi şi învăţători, din care s-au recrutat mulţi dintre oamenii politici ai epocii. Totodată, a avut loc şi creşterea numărului de funcţionari.

De asemenea, drept efect direct, în plan social, al revoluţiei industriale, s-a născut şi a evoluat un grup social important, cel al lucrătorilor industriali sau muncitorilor. Ei proveneau din meşteşugarii ruinaţi, ţărănimea sărăcită, lucrătorii

147

Page 181: Istoria romanilor 1821-1989

> la căile ferate. Pe ansamblu, în 1900, în România se aflau 500 000 deuncitori. Ţărănimea a continuat să reprezinte pătura socială cea mai însemnatăsocietate, în acord cu importanţa pe care o avea agricultura în economia

jtională. Accentuarea diferenţierii socio-economice la sate a dus, pe de o parteconsolidarea unei ţărănimi înstărite, în timp ce, pe de altă parte, 70% dinrănime era constituită din cea săracă şi mijlocie, cu un nivel foarte scăzut al

cistenţei cotidiene.Problema agrară, adică necesitatea ameliorării situaţiei ţăranilor, în

jnditiile în care agricultura rămânea principala ramură economică, iar repartiţia ■opri'etătii era nedreaptă, a constituit o problemă dintre cele mai importante în ata tării. Au avut loc dezbateri, s-au sugerat soluţii, s-au născut curente leiogice aferente problematicii în discuţie. Legislaţia agrară a fost însă din ăcate insuficientă.

Evoluţiile din cadrul principalelor ramuri economice. Agricultura a ontinuat să joace un rol dominant în economia ţării. în 1912, suprafaţa arabilă îăsura peste 10 milioane pogoane de pământ. Cea mai mare parte a suprafeţei ra ocupată cu cultura cerealelor. Restul era destinat cultivării legumelor şi lantelor industriale. Agricultura a avut astfel un caracter unilateral, cerealier, tominând marea proprietate funciară care reprezenta, în jurul anului 1900, 50% in suprafaţa arabilă a ţării. Aproximativ 80% din totalul ţărănimii nu poseda însă ământ suficient necesităţilor sale. In Transilvania, predomina, de asemenea larea proprietate. în 1902, 6 963 mari proprietari funciari deţineau 38,98% din foprietăţile agricole, în timp ce 884 638 ţărani români cultivau circa 60,02% din lământ. Gospodăriile ţăranilor, de cele mai multe ori slabe din punct de vedere sconomic, se menţineau prin forţa de muncă proprie şi cu sprijinul puţinelor inimale de hrană şi pentru tracţiune, crescute pe fâneţe şi ogoarele disponibile.

în primul deceniu al secolului nostru se constată un ritm mai rapid de nzestrare cu maşini şi utilaje agricole. A sporit, astfel, numărul plugurilor moderne ii cel al batozelor cu aburi. Se utilizau unele îngrăşăminte şi seminţe. Media >roducţiei la hectar s-a plasat la cote relativ înalte. în 1913 s-au produs în Vechiul *egat 30 milioane hectolitri de grâu. în agricultură capitalismul s-a dezvoltat lent, ieoarece proprietarii preferau să intensifice ritmul muncii ţărănimii decât să se oreocupe de înzestrarea cu maşini. în acelaşi timp, agricultura a fost martora coexistenţei elementelor şi formelor vechi cu cele noi, în ceea ce priveşte jrganizarea producţiei şi muncii, precum şi repartiţia roadelor sale. Sistemul învoielilor agricole constituia baza relaţiilor agrare, dar ele se încheiau în condiţii aneroase pentru ţărani, ceea ce afecta potenţialul lor de muncă. Răspândirea sistemului arenzi/or - în muncă şi produse, munca la tarla, a complicat sistemul 'eiaţiilor în agricultură şi a constituit o nouă povară pentru ţărani. La începutul secolului nostru 62% din marile proprietăţi din Moldova se aflau date în arendă.

Dezvoltarea industriei şi consolidarea sa în urma revoluţiei industriale au avut importante consecinţe în România, progresul fiind inegal însă, existând puternice decalaje între ramurile industriale. Ritmul dezvoltării industriei s-a reflectat în creşterea numărului de întreprinderi, o dată cu aplicarea legislaţiei protecţioniste. Au funcţionat unele întreprinderi cu un ridicat potenţial economic, ca Atelierele C.F.R., Arsenalul Armatei, fabricile Vulcan, Lem'aitre-Wolf din Bucureşti, fabricile de zahăr din Roman şi Mărăşeşti. fabrica Goetz din Galaţi, întreprinderile din Cluj, Timişoara, Reşiţa, Braşov .a, centrul industrial reprezentat

148

Page 182: Istoria romanilor 1821-1989

Moara Asan

de bazinul carbonifer al Văii Jiului. O dezvoltare susţinută a cunoscut industria morăritului, alcoolului şi zahărului. S-a organizat şi dezvoltat industria hârtiei, reprezentată de fabricile din Buşteni şi Letea. în condiţiile creşterii numărului de construcţii urbane, industria materialelor de construcţii a înregistrat sporuri notabile, deschizându-se întreprinderile de la Bucureşti, Comarnic, Brăila. în 1885 a luat fiinţă fabrica de postav de la Buhuşi, unitate de seamă a industriei textile. în Transilvania, a căpăfat importanţă industria extractivă şi metalurgică ilustrată prin intreprinderile societăţii STEG, uzinele siderurgice de la Hunedoara, unde, în 1884, a intrat în funcţionare primul furnal. Un rol important l-a jucat industria petroliferă. Dacă în 1870 se extrăgeau 120 000 tone de petrol, în 1913 producţia a atins nivelul de 1 847 875 tone. La sfârşitul secolului trecut funcţionau în România 87 de rafinării. în 1882 s-a introdus la Bucureşti iluminatul electric, iar peste doi ani Timişoara a fost primul oraş din Europa unde s-a introdus iluminatul electric al străzilor. Dar, în ciuda progreselor din domeniul industriei, aceasta s-a izbit de concurenţa produselor străine, insuficienţa capitalului şi a marilor întreprinderi autohtone, lipsa unei industrii proprii care să furnizeze utilajul industrial.

Sistemul de transport şi comunicaţii a cunoscut şi el semnele modernizării. La sfârşitul secolului al XIX-lea reţeaua de cale ferată măsura 7 140 km. După 1878 au fost răscumpărate pe mari sume de bani de la companiile străine importante porţiuni de căi ferate. A sporit totodată reţeaua de şosele pietruite ce număra, în 1910, 26 922 km. Reunirea Dobrogei la patria mamă şi creşterea importanţei Dunării ca o cale comercială de acces către Europa Centrală u determinat statul român să ia măsuri pentru protejarea navigaţiei fluviah şi maritime. în 1890 s-a fondat Navigaţia Fluvială Română. S-au întreprins lucrări de modernizare în porturile de la Dunăre şi la Marea Neagră şi s-a tăiat canalul navigabil de la Porţile de Fier. Galaţi şi Brăila au devenit centre ale comerţului cu cherestea şi cereale. Inaugurarea cablului submarin Constanţa-Constantmopol

149

Page 183: Istoria romanilor 1821-1989

Automobil ce a circulat pe străzile Bucureştiului, în ultimii ani ai secolului al XIX-lea

în deplină legătură cu tăierea canalului de Suez şi redimensionarea rolului ii Mediterane.

Expresie a intensificării dezvoltării economice, s-a desfăşurat lupta pentrujrea unui sistem naţional financiar şi introducerea unei monede proprii.iasta s-a activizat după cucerirea în 1878 a independenţei de stat anâniei. Fondarea Băncii Naţionale a României a marcat realizarea sistemuluicredit naţional. Banca a fost o instituţie de circulaţie, scont şi emisiunenetară. Până la 1900 s-au înfiinţat 24 de bănci, multe cu capital românescitre care amintim Banca Agricolă din Bucureşti, Banca Comerţului dinliova. Numeroase bănci s-au constituit cu participarea capitalului străin,cum Banca Marmorosch Blank, Banca Comercială Română, Banca Generalămână. Un rol important au avut şi băncile româneşti din Transilvania, ce auîstituit baza puterii burgheziei naţionale. în 1881, urmare a intensificăriiivităţii sistemului de credit, s-a deschis la Bucureşti Bursa de valori. Uneletituţii financiare, ca de exemplu, casele de credit agricole, veneau înâmpinarea cerinţelor proprietarilor funciari. Cu toate acestea, până în 1900 antinuat să funcţioneze sistemul cămătăriei, cu grave efecte mai ales în lumea

telor. Un proces de concentrare a avut loc şi în lumea bancară din ţaraastră, unde, în anul 1900, 9 bănci deţineau 824 500 000 lei.

A sporit mult, de asemenea, volumul schimburilor, ceea ce a dus la nsolidarea pieţei interne, proces mult uşurat de progresele în industrie şi msporturi. Balanţa de plăţi a ţării a înregistrat până către sfârşitul secolului al X-lea importante deficite. Principalele produse de export erau cerealele, vitele, odusele forestiere, petrolul, pieile. Se constată însă, după anul 1900, o versificare a produselor de schimb, dar şi o lărgire a ariei geografice a Jrtenerilor potenţiali. în 1913, România era al patrulea exportator de grâu în me după Rusia, Canada şi S.U.A. Până la 1914, Austro-Ungana a fost, alături

50

Page 184: Istoria romanilor 1821-1989

de Anglia şi Franţa, unul din cei mai importanţi parteneri comerciali ai României, locul său fiind luat ulterior de către Germania.

Un capitol important al vieţii social-economice din această perioadă îl reprezintă şi pătrunderea capitalului străin. El s-a aflat în legătură cu procesul de industrializare şi repartiţia venitului naţional. Fiind atras de bogăţia de materii prime, capitalul străin s-a confruntat cu politica organizată şi conştientă a statului român, care în spiritul politicii promovată cu asiduitate în epoca modernă, „prin noi înşine", a protejat economia naţională şi capitalul autohton, încă insuficient.

După adoptarea legii minelor d\n 1895. capitalul străin a primit cale liberă în economia naţională, dar nu a depăşit vreodată 50% din valoarea întregului capital. Capitalul străin a pătruns în economia românească pe calea investiţiilor directe şi a împrumuturilor acordate statului, în scopuri productive. El a vizat industria petrolieră, a zahărului, forestieră. Cu precădere, el a fost investit în indus-tria petrolieră. în 1900, capitalul străin din această ramură provenea din Germania, Olanda, Anglia, S.U.A., care iniţiaseră unele contribuţii la rafinăriile companiilor Astra, Steaua României, Româno-Americană. în anul 1914, în România, care era a doua ţară producătoare de petrol de pe continentul european, capitalul cel mai important era, în ordine, cel anglo-olandez, german, american.

Ansamblul social-economic românesc, pornit pe drumul deplinei modernizări, a aflat în stat un puternic instrument de realizare a unor obiective de interes general, pregătind terenul desăvârşirii unităţii naţionale.

Page 185: Istoria romanilor 1821-1989

O statistică privind numărul de lucrători şi întreprinderi industriale în Vechiul Regat, ia începutul secolului al XX-lea

Nr. Oraşele Total fabrici meseriaşilucrători

1 Bucureşti............................................................................ 25 6692 laşi..................................................................................... 4 3703 Galaţi................................................................................. 4 1494 Ploieşti............................................................................... 3 5535 Craiova.............................................................................. 2 9916 Brăila..............„.................................................................. 2 9417 Focşani.............................................................................. 1 8058 T. Severin.......................................................................... 1 7319 Botoşani............................................................................. 1 724

10 Piatra................................................................................. 1 37911 Bârlad................................................................................ 1 31612 Roman............................................................................... 1 031

Din legea pentru încurajarea industriei naţionale din 1912

„1. Statul acordă fabricelor în fiinţă sau care se yor înfiinţa, fie de o persoană, fie de societăţi, înlesnirile şi foloasele arătate în legea de faţă, dacă vor îndeplini condiţiunile ei.

151

17 11 42124 2 73237 1 94131 2 24218 2 27325 2 1394 1 2144 1 1016 1 3449 6313 1 2363 339

Page 186: Istoria romanilor 1821-1989

2 Se consideră ca fabrică oricare aşezământ sau întreprindere industrială care, în afară de.onalul tehnic şi administrativ întrebuinţează sau 20 lucrători sau maşini mişcate de orice fel deor, de cel puţin 5 cai putere

3 Industriile cari îşi trag materia primă din agricultură, sau dintr-un derivat al agriculturii, sausolul şi subsolul ţării, se vor bucura timp de 30 de ani de următoarele foloase

a) Vânzarea de către stat judeţe sau comune a terenului necesar pentru fabrici - până la 5 tare - din pământurile rurale ce le aparţin

Străinilor li se vor conceda asemenea terenuri „prin închiriere' pe 90 ani cu obligaţiunea de a umpăra în deplină proprietate, cazul când au dobândit naturalizarea, sau în cazul când comuna ilă, în raza căreia terenul cedat „prin închidere se găseşte situat, ar deveni urbană

Despre nivelul de dezvoltare al economiei româneşti la sfârşitul secolului al XIX-lea şidputul secolului XX ,

,La sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul celui următor cele patru sectoare ale oricărei vieţi nomice moderne aveau următoarea ordine circulaţie, industrie, comerţ agricultură Era ordinea jului de tehnicitate Cu alte cuvinte, în agricultură omul rămânea prevalent şi tehnica era atunci )ă în comerţ tradiţia juca un rol mai mare decât tehnica, în industrie cele două elemente se mau, în circulaţie însă era maximum de tehnică şi minimum de tradiţie Nu întâmplător deci spre ulatie se îndreptau manie investiţii, totul şi dm credinţa că tehnica era temelia progresului şi aceul relelor universale România, intrată în modernitate, urma regulile acesteia '

TEMĂ

1 Caracterizaţi stadiul dezvoltăm economice a României (1878-1914)1 Menţionaţi obiectivele economice mai importante construite în România la sfârşitul secolului

al XX-lea şi începutul secolului al XX-lea2 Care au fost consecinţele sociale ale dezvoltării economice a României?

Page 187: Istoria romanilor 1821-1989

* B8*k Debrecen

SERBIA:

Cernăuţi

Soroca

SighetVişeul de Sus

Baia Mare Cavmc Borşa Câmpulung

Târgu Lăpus Moldovenesc NăsăudB Rodna

*'- ■ i aoouu* i »JI_H ia y *\ s

• • Şimleu[ Silvamei A Vatra Dornei " <-, m'

' ZaJaUA

De)BBecleanBistri ţa

Piatra Neamţ Roman .'Huşi

Vaslui Bacău .

/.Jl LEQI ŞCOLARE■„ „. IUIZ.II - . • Tîrgu LEGILE LUI TERFORT

'«S*>.Lampeni. • Mureş 1879 1883• ■ Blaj LEGEA GRĂDINIŢELOR,

Mediaş 1891 UUVIMLEGEA LUI APPONY 1?07

Deva "

Gheorghe • Braşov _j

NA Predeal \/Curtea câmpulung de Argeş câmpma

TârgovistePloieşti

REGAT 14/261111881

Turnu Severin Drăgăsam

CraiovaCaracal

Vldin Calafat

Căre

i Marghita\Orhe

i Călăraşi

ATighina>

ChismăuTiraspoi

Leova lComrat Cetatea Albă,

ACahul jatarbunar

Bolgrad

LEGI AGRARE1908-1909 Br ă ila

» LEGI ŞCOLARE Tu|cea

£ ÎNVĂŢĂMÂNTUL g C PROFb&IONAL » gr ÎNVĂTĂMÂNTUlg 3 SECUNDAR 2 H ÎNVĂŢĂM ÂNTUL1886, „„ ELEMENTAR 1B93 1896

Sulma Sf

Gheorghe-

Constanta

Mangalia. i,

BazargicBalcic

Darabani

Dorohoi

otoşani Bălti

Hust

Făjticeni Paşcani

la ş i Târgu Frumos

Toplita

Bârlad

* ■*»

■*- Tecuci Focşani

CONPERINTE P N R1MT 18M 1992 PASVISM IUI 1805 ACTIVISM 1903

CONSER VATORI

tJ BERAU

,1876 1888iaea isgT

895-1899

1899 190

1901 1905

1905 19071907 19 1

1911 914

REVIZUIRI

OAlexandria

Turnu Măgurele

Nicopole G A

'*>Giurgiuv

y .'v£'

8

Page 188: Istoria romanilor 1821-1989

U

Page 189: Istoria romanilor 1821-1989

Demonstraţii Principalele centre aie presei D Centre în care apare presă I—aAcademia

antiguvernamentale Dld) burgheze romane» i "oma. muncitorească si socialistă _*12Eilhoinanauin Transilvania Timişoara Principalele centre ale presei ■ Principalele uentre ae mvâtâmant

burqheze germane din Transilvania ale românilor am Transilvania W Memorandumului

• ( Agitaţii populare provocate Licee având si clase A Llcee SI9lrnnazn fără Societatea pentru cultura* de procesul Memorandumul

Cluj Principalele centre alepresei burgheze maghiare 12 14 V 1881 Unificarea Partidului National Roman din Transilvania si părţile apusene

Aqitatu si răscoale antifiscale octombrie noiembrie 190CJ

Universităţi £% 1894 Procesul

( \

romaneşti

l.mhg riB nreriara rnmana

Page 190: Istoria romanilor 1821-1989

VIAŢA POLITICĂ ÎN ROMÂNIA (1878-1914)

-TRĂSĂTURILE GENERALE ALE REGIMULUI POLITIC.- MONARHIA, PARLAMENTUL SI PARTIDELE ÎN SISTEMUL VIEŢII POLITICE.- ACTIVITATEA GUVERNAMENTALĂ.

Trăsăturile generale aie regimului politic Sistemul vieţii politice a avuţia ză un regim democratic instaurat prin legea fundamentală din 1866. smocratizarea societăţii româneşti a avut loc însă lent, căci limitele reformei rare din 1864 au dat naştere unor grave probleme sociale. Menţinerea votului nzitar a fost o piedică de seamă pe drumul către o evoluţie democratică, în litele inerente epocii, acceptată ca măsură de prevedere a unei posibile anipulări a votului omului neinstruit politic.

Puterea politică era gestionată de marii proprietari industriali (liberali) şinciari (conservatori). Deoarece influenţa celor din urmă era precumpănitoare,tre cele două tabere s-a desfăşurat o luptă acerbă pentru controlul puterii

>litice. Orientarea liberală a criticat vechiul regim politic, dar a fost prudentă faţăÎ tendinţa de radicalizare a cadrului pohtic-democratic. Principalele instituţii aleatului modem român au căpătat forma definitivă pentru sfârşitul secolului alIX-lea. S-au pus bazele principalelor partide politice (Partidul Naţional LiberalPNL - şi Partidul Conservator - PC -), nelipsite însă de constituirea unorsidenţe şi fluctuaţii ale oamenilor politici. în 1895 s-a inaugurat rotativauvernamentală, ea fiind o modalitate specifică de a menţine echilibrul politic înaza regimului întemeiat pe Constituţia din 1866, modalitate care s-a impus îneisajul guvernării din România, din perspectiva evoluţiei ulterioare. Prin alter-anţa la putere a Partidului Naţional Liberal şi a celui Conservator, regele şi-aăstrat rolul de arbitru în viaţa politică şi nu a permis vreunei formaţiuni politiceă-şi sporească, în mod nemăsurat, puterea. Nu a lipsit, însă, nici instabilitatea

uvernamentală.Cucerirea independenţei a deschis drum larg procesului de modernizare şi

consolidare a sistemului politic instituţional în România. Acceptarea ideii de eformă sau înnoire s-a făcut greu, în funcţie de căile pe care le considerau >portune, atunci de urmat, şi s-a cristalizat în politica „paşilor mărunţi" 'conservatori) şi respectiv „prin noi înşine" (liberalii). Ea urmărea modernizarea teplină a ţării şi adoptarea modelului occidental de dezvoltare. Politica nu a Jevenit, până către 1918, o profesiune şi cu excepţia câtorva incidente minore iu s-au manifestat violenţe în viaţa politică din această perioadă. A fost o epocă n care s-a fundamentat spiritul civic, s-a acţionat pentru statuarea unor politici şi a unei vieţi politice moderne, s-au definit instituţiile statului modern; instabilitatea guvernamentală, generată de evoluţiile intense, s-a centrat, mai ales, pe tărâmul

154

Page 191: Istoria romanilor 1821-1989

I ' ' lProclamarea României ca regat, la 14 martie 1881

disputelor teoretice legate de căile dezvoltării economice, ale recunoaşterii independenţei, ale unei organizări instituţionale moderne şi nu neapărat, şi singular, pentru puterea politică.

Monarhia. Parlamentul şi partidele în sistemul vieţii politice. Sistemul constituţional a articulat într-o modalitate originală Monarhia, instituţia par-lamentară şi partidele politice. Principalele forţe politice interne au acţionat pentru ca regele să-şi exercite prerogativele în limitele impuse de actul din

Sfinţirea coroanelor regale la Mitropolie, la 10 mai 1881

t

155

Page 192: Istoria romanilor 1821-1989

Regele Carol I Regina Elisabeta

Castelul Peleş din Sinaia

Page 193: Istoria romanilor 1821-1989

1866. Fiind un rege constituţional, Carol I a acţionat ca un factor de mediere în viaţa politică.

Gratie priceperii şi personalităţii oneste şi integre a regelui, instituţia mo-narhică a ştiut să lupte eficient pentru menţinerea şi funcţionarea normală a sistemului politic şi s-a impus unor oameni politici de prestigiu. Tendinţele de autori-tarism manifestate uneori de rege nu au putut nega cadrul parlamentar şi regimul democratic din ţara noastră. Deşi a sus-ţinut întotdeauna lupta naţională a româ-nilor de peste munţi, Carol/nu a putut lua poziţie mereu favorabilă, în mod deschis, în problema naţională, ci doar să se alinieze poziţiei guvernului. De asemenea, el a patronat vasta operă de modernizare a statului român pornit pe drumul deplinei unităţi naţionale.

La 9/21 septembrie 1878 s-a decis ca principele Carol să poarte titlul deAlteţă Regală, ceea ce a semnificat întărirea prestigiului său, dar şi, în special, afirmarea unui nou statut internaţional pentru România. Ulterior, guvernele europene au recunoscut noul titlu oficial. Consolidarea poziţiei internaţionale a ţării noastre după cucerirea independenţei de stat a permis proclamarea României ca regat. Aceasta s-a realizat la 14 martie 1881, după votul din parlament. în urma unor festivităţi, la 10/22 mai 1881 Carol'şi soţia sa, Ehsabeta de Wfeo poeta Carmen Sylva), au fost încoronaţi.

Noua titulatură era în acord cu situaţia de absolută independenţă a ţării. Regele a declarat că: „România a crezut că este necesar şi conform cu întinderea, cu însemnătatea şi cu puterea dobândită şi manifestată prin acte neîndoielnice... de a se proclama regat. Nu doar pentru mine personal, ci pentru mărirea ţării mele primesc titlul..."Px'm „pactul de familie" din 18 mai 1881 s-a reglementat şi succesiunea la tron. Moştenitor a fost proclamat, în lipsa unor moştenitori direcţi, Ferdinand de Hohenzollern, nepotul de frate al lui Carol şi care a sosit în România. La 20/22 august 1875 s-a pus piatra de temelie a Castelului Peleş, reşedinţa familiei regale, iar în 1884 Parlamentul a votat legea pentru înfiinţarea Domeniilor Coroanei.

Carol I a dus o viaţă exemplară. A fost un om simplu, modest, rigid Şi dorind peste tot ordine. Reginei Elisabeta i-a interzis orice amestec în viaţa politică, ea preocupandu-se mai mult de încurajarea culturii. Nu a opus rezistenţă semnării legilor conforme cadrului constituţional. A apreciat pe unii oameni politici, ca Ion C. Brătianu, Ion I.C. Brătianu, D.A. Sturza. în acelaşi timp el a fost ţinta unor manifestări republicane şi antidinastice. în 1887, Gheorghe Panu a publicat pamfletul „Omul periculos". în unele ziare şi reviste, ca Adevărul", „Drepturile Omului", „Facla", „Lupta", publicişti, precum

Gheorghe Panu

Page 194: Istoria romanilor 1821-1989

157

Page 195: Istoria romanilor 1821-1989

Alexandru Beldiman, Constantin Miile, N.D. Cocea, Anton Bacalbaşa au des-făşurat o virulentă campanie antimo-narhică.

La menţinerea şi perfecţionarea cadrului democratic a contribuit şi Par-lamentul. Alegerile au fost organizate la anumite intervale, dar participarea la viaţa politică avea totuşi un caracter restrâns, fiind supusă constrângerilor votului cenzitar. Parlamentul a devenit cadrul unor importante dezbateri, ce au vizat direcţiile de dezvoltare ale ţării, încurajarea economiei, perfecţionarea cadrului legislativ, susţinerea mişcării naţionale a românilor din provinciile aflate sub dominaţia străină, menţinerea şi consolidarea independenţei naţionale. Dezbaterile începeau în cadru! forului legislativ cu mesajul tronului, pronunţat în luna noiembrie. Ele se prelungeau până în luna martie a anului următor şi chiar spre vară, când se formula răs-punsul Corpurilor legiuitoare la mesaj şi

udoptau măsuri legislative. Astfel, în 1879, Parlamentul a votat, în primele 3 luni, 72 de proiecte de legi, menite să consacre noua situaţie a ţării în urma îririi independenţei de stat. S-a manifestat totodată tendinţa de modificare a r legi votate anterior, în principal cele vizând activitatea juridică.Ca o ilustrare a caracterului democratic al regimului politic din România

manifestat pluralismul politic. Principalele partide politice au urmărit apă-a libertăţilor democratice înscrise în Constituţia din 1866. Toate parti-? politice s-au preocupat de adoptarea unei strategii favorabile dezvoltării nâniei.

Politica partidelor de guvernământ s-a străduit, totodată, să apere inte-?/e naţionale ale românilor de pretutindeni, să încurajeze economia naţională, irotejeze capitalul autohton în faţa pătrunderii celui străin.

în această perioadă s-au cristalizat principalele formaţiuni politice, şi me Partidul Naţional Liberal'şi Partidul Conservator. Partidul Naţional Liberal iprezentat' interesele burgheziei mici şi a marilor proprietari industriali. Din ct de vedere economic el se sprijinea, în principal, pe zestrea industrială şi îmul bancar. La originea lui s-a aflat, în 1875 coaliţia de la Mazar-Paşa, o ine a grupărilor liberale ce publica ziarul „Alegătorul liber". Centrul său de ire a fost asigurat, la început, de Ion C. Brătianu, adeptul unei guvernări de iă forte, CA. Rosettişi grupul politic pe care aceştia l-au format. în condiţiile părţirii politice dintre cei doi conducători, din cauza opiniilor divergente pra căilor de dezvoltare a ţării, conducerea PNL a fost exercitată de I.C. tianu şi, respectiv, după 1892, de Dimitrie A. Sturdza, legat de marii

Ion C. Brătianu

Page 196: Istoria romanilor 1821-1989

proprietari agricoli. în general, programul partidului a prevăzut idei progresiste, pentru modernizarea statului român, dar, de cele mai multe ori, el a rămas la nivelul declarativ al unor principii generoase ca: respectarea legii, reforma forţelor armate, descentralizarea administraţiei.

Oricum însă, multe din măsurile guvernelor liberale au prevăzut protejarea economiei naţionale şi încurajarea sistemului bancar. în lupta pentru egalitate în cursa pentru puterea politică, burghezia a luptat pentru modificarea sistemului colegiilor electorale. în 1884 Constituţia a fost modi-ficată în sensul reducerii numărului colegiilor de la patru la trei. Prin aceasta marii proprietari industriali au găsit, şi ei, sprijin în plan politic. Nu a fost însă vorba despre o modificare de substanţă, votul având în continuare un caracter restrictiv. Faţă de abordarea problemei agrare, liberalii au manifestat unele rezerve, propunând drept soluţie constituirea Casei Rurale. După 1890, partidul şi-a consolidat prestigiul o dată cu conturarea la conducerea sa a unei grupări de oameni politici tineri în frunte cu Ion I.C. Brătianu. Aceasta s-a sprijinit, între alţii, şi pe Constantin Stere, reprezentant al curentului popora-nismului şi pe aşa-zişii „generoşi1, ce părăsiseră partidul socialist. în noul program adoptat în 1913 liberalii au lansat propunerea efectuării a două reforme fundamentale: electorală şi agrară, ce corespundeau stadiului şi necesităţilor de dezvoltare a ţării.

în rândurile partidului s-au manifestat unele tendinţe şi frământări politice care au dus, uneori, chiar la individualizarea unor grupări, expresie a încercării de lărgire a obiectivelor liberalismului. Unii oameni politici au trecut în alte partide, alţii au fost atraşi din rândul formaţiunilor neliberale. în 1878 s-a desprins Partidul Liberai Moderatcondus de Vasile Contaşi Grigore Cobălcescu. Organul său de presă era „Steaua României". în 1880 s-a format Fracţiunea Liberală şi Independentă, ce s-a alăturat apoi conservatorilor în lupta contra Partidului Naţional Liberal. în acelaşi an Grigore Vernescu a părăsit rândurile partidului împreună cu Liberalii Sinceri. Aceştia, alături de unii membrii ai Fracţiunii, au constituit Partidul Liberal Conservator.

Pe poziţii separate, dar nu rupţi de rândurile partidului s-au plasat liberal-radicalii, conduşi de CA. Rosetti. Aceştia au insistat pentru asigurarea libertăţii presei, lărgirea dreptului de vot prin constituirea unui singur colegiu de alegători, realizarea unei reforme agrare radicale. Unul din membrii săi, Gheorghe Panu, a pus bazele Partidului Radical, ce publica ziarul „Lupta". El cerea introducerea impozitului progresiv, o nouă reformă agrară, adoptarea unei legislaţii eficiente a muncii, introducerea votului universal. Liderul său a desfăşurat, de asemenea, o importantă campanie antimonarhică şi republicană. In cele din urmă, el a trecut la conservatori. în 1886 s-au desprins tinerii liberali în frunte cu Nicolae Fleva. în 1897 s-a constituit gruparea drapelistă (organul de presă se intitula „Drapelul"), condusă de P.S. Aure/ian. Acesta a atacat politica liberalilor în unele probleme social-economice. în timpul guvernării sale s-a adoptat legea repaosului duminical.

Celălalt partid politic de seamă, angrenat, alături de liberali, în sistemul rotativei guvernamentale, a fost Partidul Conservator. El a grupat marii pro-prietari funciari, elemente ale burgheziei comerciale şi bancare, unii intelectuali. -a constituit în 1880, în condiţiiile unor frământări în viaţa politică. La conducere

159

Page 197: Istoria romanilor 1821-1989

iflat, la început, Manolache Costache Epureanu, Lascâr Catargiu, Grigorecuzino zis şi Nababul. Organul său de presă a fost ziarul „Timpul". în plan

>gic, conservatorii au fost adepţii concepţiei junimiste care s-a tradus înatea politică în tactica „paşilor mărunţi", susţinând calea graduală aasului, conform cu tradiţiile istorice. Luptând pentru menţinerea privilegiiloronservatorii au acceptat înnoirea doar în măsura în care ea răspundeasselor lor politice. Pentru îmbunătăţirea situaţiei ţărănimii, conservatoriiineau doar „soluţii morale", concretizate apoi în propunerea menţinerii pe

cale a marii proprietăţi. Totuşi, în 1889, guvernul conservator aflat laucere a propus o lege pentru vânzarea către ţărani a unor proprietăţi alelui, iar mai târziu, în 1895, legea minelor, prin care toate bogăţiile naturale,<cepţia petrolului, au trecut în proprietatea statului.Partidul nu a dispus nicicând de o unitate politică şi organizatorică, având

ritoriu doar o organizare de cluburi. Din 1899 preşedinte al partidului a fost vre Gheorghe Cantacuzino. Apropiaţi conservatorilor, s-au plasat junimiştii juşi de Petre P. Carp şi Titu Maiorescu. Ei au propus unele transformări de rafaţă în cadrul societăţii, în acord cu principiile teoriei „formei fără fond". în 7 conservatorii s-au unit cu junimiştii, iar Petre P. Carp a devenit preşedinte artidului, dar soluţia nu a fost viabilă decât pentru scurt timp.

Din Partidul Conservator s-au desprins unele grupări politice. în 1908 Takeeseu a părăsit rândurile conservatorilor şi a format Partidul Conservatorrnocraţ, ce s-a pronunţat pentru mărirea ritmului de modernizare a României.anul 1910, Nicolae lorga şi A.C Cuza au fondat Partidul Naţional Democrat,şat înfăptuirii deplinei unităţi naţionale. în anii neutralităţii, frământările dinidul conservatorilor s-au adâncit. S-au conturat o fracţiune proantantistă,ijată de Nicolae Filipescu şi alta progermană în frunte cu Alexandruirghiloman. Cea a lui Nicolae Filipescu a fuzionat cu partidul lui Take lonescua format Partidul Conservator Naţionalist.

Un fenomen important în viaţa politică de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi;eputul secolului al XX-lea a fost agitaţia în jurul constituirii unui partid

rănesc. în 1882, Constantin Dobrescu-Argeş, de profesie învăţător, a fondatartida Ţărănescă a cărui program dezvolta unele idei ale conservatorilor şidicalilor. încercarea a fost reluată, mai târziu, de Vasile Kogălniceanu şi Al.alescu, apoi şi de Ion Mihalache. Merită să fie menţionată şi ascensiuneaiscării popularizate de Spini Haret, ministru al instrucţiunii publice. Acesta şi-aropus regenerarea lumii satelor prin activizarea corpului de învăţători,instituirea de bănci populare şi obşti săteşti, care erau de fapt asociaţii dechiziţie în comun a unor terenuri agricole. Pe această linie, a apropierii deroblematica lumii satelor şi rezolvării gravelor sale dificultăţi, s-a plasat şi■urentul poporanismului, orientare politică de esenţă democratică, la care auiderat numeroşi intelectuali, mai ales din lumea rurală.

Un rol impci tant în viaţa social-politică a României l-a jucat şi mişcarea socialistă. Ea a grupat în principal lucrătorii industriali, al căror număr a crescut o iată cu intensificarea ritmului de industrializare. Ascendentul ideilor socialiste n ţara noastră şi-a aflat fundamentul în ÎP.seşi condiţiile concrete istorice de dezvoltare. Printr-o propagandă abilă, în publicaţii, ca: „România viitoare", „Contemporanul", „Emanciparea", „Revista socială", s-a desfăşurat cu inten-

Page 198: Istoria romanilor 1821-1989

sitate, în ultimele decenii ale secolului trecut o vastă activitate de căutări teoretice pentru elaborarea unui program politic propriu pentru constituirea unui organism politic socialist. în acest sens se înscriu contribuţiile doctorului Russel şi ale lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Cel din urmă a formulat unele cereri pentru care trebuiau să militeze socialiştii, şi anume: introducerea votului universal, autonomia comunală, „înarmarea poporului", răscumpărarea treptată a marilor proprietăţi agricole. în 1886 a publicat articolul „Ce vor socialiştii români", primul program al mişcării socialiste din România.

în spiritul organizării politice a lucrătorilor industriali au activat cercurile socialiste, după 1887 cercurile muncitoreşti, şi apoi cluburile muncitoreşti. Ele au grupat intelectuali ca: Zamfir Arbore, Constantin Miile, Ion şi Sofia Nădejde, A. Radovici. în 1888, socialiştii au participat la alegerile parlamentare reuşind să trimită în forul legislativ al ţării pe primii doi deputaţi socialişti, Ion Nădejde la colegiul II. de Roman şi Vasile Gh. Morţun la colegiul III. de laşi. în 1893 s-a izbutit închegarea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România. Orga-nul său de presă a fost gazeta „Lumea Nouă". La conducerea partidului s-au aflat, între alţii, Constantin Miile, Vasile Gh. Morţun, loan Nădejde, Al. lonescu.

Astfel, lucrătorii industriali din Vechiul Regat au ajuns.să dispună de un partid politic, for central de coordonare a mişcărilor social-politice. Partidul a susţinut, în cele şase congrese dintre 1893 şi 1899, necesitatea introducerii votului universal, garantarea drepturilor politice şi economice ale muncitorilor, răscumpărarea marilor proprietăţi şi arendarea lor ţăranilor prin intermediul comunelor rurale. La conducerea sa a avut loc însă, în jurul anului 1899, o criză de putere, izvorâtă de plasarea multora din liderii săi, în marea lor majoritate intelectuali, pe poziţii strict teoretice şi rupte de multe din problemele concrete cu care muncitorii se confruntau. Aceasta a determinat trecerea unora dintre conducătorii partidului, denumiţi „generoşi", în rândurile liberalilor. Partidul s-a dezorganizat, astfel, ca for de conducere şi luptă politică. în 1901, locul central în coordonarea mişcării socialiste l-a preluat Cercul România Muncitoare. în 1906, pe măsura creşterii numerice şi a importanţei sindicatelor, ca organizaţii profesionale ale muncitorilor, s-a constituit Comisia Generală a Sindicatelor din România. în anul următor, cu prilejul conferinţei socialiste de la Galaţi s-au pus bazele Uniunii Socialiste din România, ce semnifica o organizaţie centralizată la scara Vechiului Regat. în 1910, cu prilejul reorganizării, partidul muncitorilor a luat denumirea Partidul Social Democrat din România.

La începutul secolului al XX-lea mişcarea socialistă s-a implicat în desfăşurarea vieţii social-economice şi politice a ţării manifestându-şi poziţia fdtă de problemele dezvoltării României. Astfel, ea s-a pronunţat pentru indus-trializarea ţării şi a combătut teoria privind caracterul „eminamente agrar" al economiei. Prin activitatea în lumea satelor, socialiştii şi-au exprimat soli-daritatea cu mişcările ţărănimii şi au susţinut revendicările acesteia. Ca o soluţie, ei au propus exproprierea şi desfiinţarea marii proprietăţi. Totodată, ei au sprijinit Permanent lupta naţională din provinciile aflate sub stăpânire străină, au protestat contra războiului şi implicaţiilor sale, au propus soluţii în vederea Propăşirii culturii naţionale. De asemenea, ei s-au manifestat în mod activ în cadrul Congreselor internaţionalei a ll-a.

161

Page 199: Istoria romanilor 1821-1989

Activitatea guvernamentală Guvernele aflate la conducerea ţării în astă perioadă s-au preocupat de adoptarea de măsuri privind consolidarea jiui naţional român, întărirea legăturilor cu românii de peste munţi irajarea economiei, menţinerea şi funcţionarea cadrului democratic Nu au t, însă, nici insinuările, violenţele verbale, afacerile politice, crizele de guvern, baterile furtunoase Prin aplicarea rotativei guvernamentale, liberalii au arnat alternativ cu conservatorii

O dată cu câştigarea independenţei de stat a României, în timpul ernăni liberale din 1876-1888 s-a trecut la materializarea programului de iermzare a societăţii Astfel, au fost adoptate legi cu caracter economic ind rezolvarea urmărilor afacerii Stroussberg, responsabilitatea ministerială 8), organizarea comunelor (1878, 1882), a armatei (1878, 1883), a învăţă-îtului (1878, 1883) De asemenea, s-a obţinut recunoaşterea internaţională a jpendenţei şi s-a reglementat succesiunea la tron în 1881, în vederea 'ihru mişcării socialiste şi a propagandei sale, s-a adoptat legea contra inilor, prin care şase democraţi ruşi au fost expulzaţi la insistenţele emului ţarist

O vastă activitate politică s-a desfăşurat în jurul modificăm Constituţiei din '6 în 1884, deşi numărul colegiilor electorale a fost redus la trei, s-a menţinut ii cenzitar în acelaşi an, s-a votat legea Domeniilor Regale, prin care regele imilia sa au fost înzestraţi cu 12 proprietăţi care aveau suprafaţa de 118 286 tare teren arabil şi păduri în 1885, Biserica Ortodoxă Română şi-a proclamat ocefalia faţă de Patriarhia ecumenică de la Constantinopol fapt cu implicaţii itive asupra suveranităţii naţionale

în 1888, „opoziţia unită" a dus la căderea guvernului liberal, moment din Î, până în 1895, la conducerea ţării s-au aflat conservatorii şi junimiştii Au votate legi privind problema agrară, bogăţiile naturale, statutul clerului în 5, Parlamentul adopta legea minelor, care reglementa exploatarea bogăţiilor solului şi introducea măsuri privind ocrotirea socială Guvernarea liberală 're 1895 şi 1899 s-a desfăşurat sub semnul dificultăţilor legate de problema tării, ale urmărilor mişcăm memorandiste şi susţinem mişcăm de eliberare onală între 1899-1901, guvernarea conservatoare s-a confruntat cu esitatea unor noi împrumuturi externe, afacerea Hall/er, legată de lucrările de ternizare ale portului Constanţa, urmările unor răscoale ţărăneşti l-au urmat >utere, între 1901 şi 1904 liberalii care au adoptat legea mesenilor (legea sir) (1902) şi legea băncilor populare (1903)

Răscoala din 1907 a determinat o gravă criză în societatea românească ) semnul său s-au desfăşurat guvernările conservatoare (1905-1907) şi rală (1907-1910) Se impuneau de urgenţă măsuri politice menite să rezolve blema agrară în ciuda unei legislaţii agrare bogate, gradul său de cuprindere a rezolvat această cerinţă primordială pentru progresul României în 1913, raln au anunţat, în programul electoral, că se impuneau introducerea votului /ersal, expropierea marilor proprietăţi agricole şi împropietănrea ţăranilor în 4 Parlamentul a luat în dezbatere proiectele de reformare şi modificare în st sens a Constituţiei în luna decembrie, liderul liberal Ion IC Brătianu a pus însă amânarea dezbaterilor până la terminarea războiului

Page 200: Istoria romanilor 1821-1989

Viaţa politică a fost oglinda fidelă a consolidăm statului român aflat pe drumul deplinei modernizări S-a făurit o democraţie parlamentară care a favorizat fructuoase dezbateri de idei în jurul problemelor cardinale ale României moderne

NICOLAEIORCA despre personalitatea regelui Carol I

Simplu sever rege timid fată de oameni mândru fata de misiunea lui regală ferit de tot ce e faţadă şi zgomot şi apărând numai ca zeul monarhiei la ceasurile mari când un gest al lui hotarea împrejurările singuratic şi păzit de orice prietenie închis în cămăruţa de fier a conştiinţei sale personificare a tradiţiei de suveranitatea integrabilă şi inabordabila jucând din doua partide ca să nu se tulbure tara şi în fond cel mai sensibil dintre oameni, dar ascunzând oricărui o umanitate adesea rănită care a isprăvit mut pe patul tuturor mucenicilor

VASILE KOGĂLNICEANU Către săteni

Chestiunea ţărănească este cea mai însemnată în tara noastră întreg viitorul neamului românesc atârnă de ea pentru că cei mai mulţi locuitori - aproape 5 milioane - sunt plugari şi tara noastră trăieşte mai numai din ceea ce produce munca acestor plugari Cei mai mulţi ţărani nu au pământ sau îl au într-o întindere mică învoielile agricole au ajuns înfricoşător de apăsătoare şi neomeneşti, ţăranul e lipsit de drepturi politice, el nu valorează la fel cu ceilalţi locuitori nu are şcoli atât cât îi trebuie nu are învăţătura agricolă pentru a şti cum să se folosească mai bine de munca şi de pământul lui nu trăieşte ca lumea fiindcă nu are case cumsecade nu cunoaşte măsurile ce trebuie să ia tot omul pentru a se feri de boli şi chiar de le-ar cunoaşte n-ar avea mijloace ca să tie seamă de ele cu un cuvânt întreaga lui viată este aşezată pe o temelie şubredă şi are neapărată nevoie de îndreptare

Drept aceasta ne-am adunat câţiva prieteni sinceri ai ţărănimii şi ne-am gândit cu multă şi mai mare îngrijire la nevoile şi chipurile de îndreptare ale acestei stan de lucruri

Despre conservatorism în viata politică din România la cumpăna secolelor al XIX-lea-a! XX-lea

De la teoria imobilismului social promovată de boierimea ultraconservatoare de la începutul secolului al XIX-lea ca o primă şi necontrolată reacţie contra pătrunderii principiilor liberale ale revoluţiei franceze se ajunge la teoria evolutiomsmului sub directa înrâurire a filozofiei engleze şi germane îmbrăţişată la început doar de câţiva conservatori moderaţi personalităţi proeminente ale vietn publice, teoria evolutionismului devine dominantă prin aportul considerabil al junimismului literar apoi cel politic care conferă putere de rezistentă şi combativitate contra afirmării tot mai accentuate a principiilor liberal-democratice Comparativ cu iraţionalismul şi intransigenta fostei caste politice privilegiate din timpul vechiului regim raţionalismul întemeiat pe rezistentă şi concesii alternative necesare supravieţuim clasei latifundiarilor conservatorii determină coalizarea grupărilor Şi constituirea unui organism politic modern capabil să înfrunte adversităţile şi să apere interesele acestei clase în condiţiile unor lupte politice deschise care antrenau într-o lungă măsură opinia publică

TEMĂ

1 Explicaţi funcţionarea rotativei guvernamentale2 Caracterizaţi personalitatea regelui Carol I3 Care au fost principalele trasaturi ale regimului politic din România, între 1878-191$?

163

Page 201: Istoria romanilor 1821-1989

ROMÂNII DIN AFARA STATULUI NATIONAL SI LUPTA LOR PENTRU EMANCIPARE tf 867-1914)

-TRANSILVANIA.- BASARABIA.- BUCOVINA.- DOBROGEA.

împrejurările istorice nu au permis în 1859 realizarea Marii Uniri, adică ngerea laolaltă a tututror teritoriilor româneşti. Unirea Moldovei cu Ţara lânească a constituit prima etapă pe drumul edificării României moderne şi a irminat, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, nsificarea şi activizarea luptei de eliberare a românilor aflaţi sub dominaţie ină. Anexarea Transilvaniei la Ungaria, în urma instituirii dualismului, a fost ctul culminant al unei politici ce şi-a propus întreruperea, în mod absurd, a i unităţi fireşti peste graniţe impuse artificial. Mişcarea de eliberare naţională, eptată către unitatea statală deplină, s-a desfăşurat în condiţii şi forme )sebite: intensificarea luptei politice şi culturale, lupta pentru menţinerea limbii isericii proprii, adoptarea de noi tactici şi strategii, elaborarea unor importante umente programatice. Obiectivul său central a rămas însă Unirea cu Ţara. )rdonată şi gândită în principal de la Bucureşti, lupta românilor pentru unitate onală a fost sprijinită, politic şi moral şi s-a bucurat de simpatia opiniei tlice şi a cercurilor politice conducătoare din Vechiul Regat.

Transilvania.Transilvania a continuat să reprezinte, în perioada la care ne îrim cea mai importantă provincie cu populaţie românească aflată sub ninaţie străină. în 1900, Transilvania număra 5,2 milioane de locuitori. în toate ensămintele efectuate de autorităţile maghiare, în pofida falsificării unor date, lânii au reprezentat marea majoritate a populaţiei provinciei. Conform îstora, în 1880 ei reprezentau 47,44% din populaţie, în 1890 47,98%, în 1900 20% iar în 1910 46,20%. în 1902, din 4 597 de comune din Transilvania nanii dominau numeric în 2 971, adică în 67,4% dintre acestea. Scăderea •centului se explică şi prin treceri de locuitori în Vechiul Regat sau prin irgrarea în S.U.A. şi Canada.

Tendinţele autonomiste manifestate în Imperiul Habsburgic după 1866, o tă cu reintroducerea regimului liberal de guvernare, accentuarea crizei monar-i după înfrângerile din 1859-1866 în războaiele cu Franţa şi Prusia au decis ■curile oficiale de la Viena să intensifice tentativele de apropiere de reprezentanţii bilimii maghiare pentru a salva Imperiul de la dezmembrare şi a menţine stăpâ-ea asupra popoarelor subjugate. Deşi, în 1860, Conferinţa naţională a românilor i Banata propus unirea Banatului cu Transilvania şi autonomia sa faţă de Ungaria,

Page 202: Istoria romanilor 1821-1989

Deputaţi români în 1861, în Dieta Ungariei

în anul următor Banatul a fost încorporat Ungariei, ceea ce a trezit puternice nemul-ţumiri din partea populaţiei româneşti. Ea a utilizat forme ample ale luptei pentru libertate naţională. Au contribuit la aceasta şi hotărârile din 1861 ale Conferinţei naţionale a românilor de la Sibiu, legile Dietei de la Sibiu şi constituirea, în acelaşi an, a Asociaţiei transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român (Astra).

Potrivit pactului din 1867 Imperiul a fost împărţit între Austria şi Ungaria, amândouă supuse aceluiaşi suveran, Franz losif, devenit împărat al Austriei ş\ rege apostolic al Ungariei. Era vorba, practic, de o uniune personală, asupra unui corp politic, etnic şi economic foarte eterogen, întărită de rezolvarea în comun a problemelor politicii externe, financiare şi militare. Două delegaţii urmau să rezolve alternativ, în cele două capitale - Viena şi Budapesta - problemele de ordin legislativ; s-a încheiat, de asemenea, o Convenţie vamală; a fost repusă în drepturi Constituţia maghiară din 1848.

In acest mod, Ungaria a reintrat practic, în posesia unor drepturi ce i-au conferit un statut de preeminenţă în cadrul monarhiei dualiste şi pe care a căutat mereu să îl lărgească, sub masca refacerii himerice a regatului Sfântului Ştefan. Putem afirma că, miza încheierii pactului dualist a fost anexarea Transilvaniei, aflată în plin proces de dezvoltare economică, la Ungaria, act decis contra voinţei românilor, prin hotărârea din 18 decembrie 1866 a Dietei de la Cluj. Românii erau, astfel, „dizolvaţi" în cadrul aşa-zisei naţiuni politice, iar singura limbă oficială era maghiara. încercând să păstreze indivizibilitatea statului maghiar, pe care guvernul de la Budapesta îl revendica de la regatul Sfântului Ştefan, cercurile conducătoare maghiare au desfăşurat o politică furibundă de integrare totală şi efectivă a Transilvaniei în structurile Ungariei.

165

Page 203: Istoria romanilor 1821-1989

Printr-o serie de măsuri legislative cu caracter discriminatoriu, ca: legea uniunii, legea pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor, legea învă-ţământului (1868), legea electorală (1874), lege Trefort (1879), Ungaria a agravat la maximum situaţia românilor din Transilvania. Astfel, au fost anulate toate drepturile şi libertăţile politice ale populaţiei româneşti, naţiunea maghiară a fost proclamată „unitară şi indivizibilă", a fost supusă maghiarizării toată administraţia de stat, au fost respinse, sub pretextul „atentatului la ordinea de stat", orice revendicări cu caracter naţional, s-a îngrădit drastic accesul românilor la viaţa politică, s-a introdus în mod obligatoriu limba maghiară în învăţământ, inclusiv în cel primar. în 1870, din 26 de şcoli existente în învăţământul mediu, doar nctionau cu predare în limba română, fiind frecventate de 840 de elevi.

Deoarece periclita fiinţa naţiunii române, înlăturarea regimului dualist tro-ungar a constituit principalul obiectiv al luptei naţionale a populaţiei lâneşti. încă la 31 decembrie 1866 George Bar/ţiu şi Ion Raţiu au înaintat aratului un memoriu în care i-au cerut să nu sancţioneze anexarea Transil-iei la Ungaria. S-a desfăşurat, de asemenea, o vastă mişcare petiţionară şi

oresăm favoarea drepturilor naţionale româneşti. Ea a culminat cu Pronun-ventul prezentat la Blaj, în mai 1868. Aceasta a reprezentat prima acţiune de răsunet a românilor împotriva dualismului. El a fost redactat de George iţiu şi reprodus în publicaţiile „Federaţiunea", „Telegraful român"ş\ „Gazeta Transilvania". S-a solicitat recunoaşterea autonomiei Transilvaniei, a legilor ate de Dieta de la Sibiu în 1863-1864 şi organizarea unui nou for legislativ pe a unei „reprezentaţiuni populare". Acţionarea în judecată a autorilor săi şi a •r ziarişti a dezlănţuit o vie agitaţie atât în Transilvania, cât şi la Bucureşti, le au luat poziţie, între altele, ziarele „Românul"ş\ „Perseverenţa".

în rândul mijloacelor de luptă s-au înscris şi societăţile culturale ce au renatun număr mare de oameni în activitatea pentru susţinerea revendicărilor lonale, pentru păstrarea limbii române. Alături de Astra a activat, după 1867, Societatea Transilvania condusă de Alexandru Papiu-llarian. Din iniţiativa lui \. Rosettis-a format, la Bucureşti, Societatea „Iredenta română", care şi-a luat nele apoi de Societatea Carpaţi. Ea a urmărit să determine o răscoală a >ulaţiei româneşti din Transilvania. între alte societăţi culturale amintim mânia Jună, la Viena, şi Societatea Petru Maior, la Budapesta. S-a acordat o nţie deosebită organizării şi conducerii luptei politice a românilor împotriva imului dualist. Conturarea unor curente politice distincte şi ulterior a partidelor itice române din Transilvania a marcat un nou moment în intensificarea

srmântul lui Avram lancu sub gorunul lui Horea

Page 204: Istoria romanilor 1821-1989

acţiunilor pentru impunerea drepturilor naţionale. De la cele două curente, adică activist", susţinut de „grupul" din jurul Mitropolitului Andrei Şaguna, care a promovat politica participării la viaţa parlamentară, şi „pas/Vist" reprezentat, între alţii de Ion Raţiu, George Bariţiu, i/ie Măcelariu, şi care susţinea neparticiparea la viata politică, propunând în schimb, intensificarea activităţii în domeniul social-economic şi cultural, s-a ajuns la constituirea Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria (26 ianuarie/ 7 februarie 1869) condus de Alexandru Mocioni ş\ a Partidului Naţional al Românilor din Transilvania (23-24 februarie/ 7-8 martie 1869) condus de Ilie Măcelariu. Aceasta a constituit un moment important pe calea organizării politice a luptei românilor. Prevederile documentelor lor programatice au fost convergente în ceea ce priveşte necesitatea recunoaşterii autonomiei, individualităţii şi statutului istoric particular al Transilvaniei, democratizarea vieţii politice.

Lupta României pentru câştigarea independenţei de stat a generat în rândul românilor din dubla monarhie o impresionantă mişcare de solidaritate naţională. Prin campania de presă, organizarea de comitete pentru colectarea de' ofrande şi contribuţii, desfiinţate apoi de guvernul maghiar, înrolarea de voluntari în armata română s-a demonstrat, o dată în plus, spiritul de unitate al populaţiei româneşti. La 12-14 mai 1881, în Conferinţa de la Sibiu s-a constituit Partidul Naţional Unitar al Românilor din Transilvania, Banat şi Ungaria, ce a adoptat ca tactică „pasivismul" în sprijinul luptei naţionale. Partidul refuza să accepte dualismul austro-ungar şi anexarea Transilvaniei la Ungaria. El lupta pentru respectarea autonomiei Transilvaniei, contra exploatării naţionale a românilor, pentru folosirea limbii române în armată şi justiţie. Apogeul orientării pasiviste s-a concretizat între 1881-1895 în mişcarea memorand/stă, ce a ex-primat, de fapt, punctul de vedere al tuturor românilor pe fondul unei uriaşe efervescenţe revoluţionare. în 1892 s-a constituit, de către Partidul Naţional Român, împreună cu partidele naţionale ale slovacilor şi sârbilor, Congresul Naţionalităţilor din Austro-Ungaria. Un rol important a avut şi Memorialul re-dactat în 1882 de George Bariţiu, antrenarea tuturor mijloacelor împotriva poli-ticii maghiare de deznaţionalizare a românilor ardeleni, activizarea mişcării culturale, ce a fost deservită în principal de studenţii români aflaţi la studii în Imperiu.

în rândul organelor de presă cu o largă audienţă între români s-a numărat şi „Tribuna", al cărui prim număr a ieşit de sub tipar la Sibiu, în 1884, purtând motto-ul „Soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare". în jurul său s-au grupat elementele tinere ale Partidului Naţional Român, ce erau denumite tribunişti. Un moment semnificativ în cronica zbuciumată a luptei naţionale l-a reprezentat, în 1890, la Bucureşti, fondarea Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor. Ea a suplinit prin conferinţe, congrese, tipărirea de cărţi şi organe de presă, intervenţia oficială a guvernului de la Bucureşti în favoarea locuitorilor români de peste munţi. Liga a deschis secţii la Berlin, Bruxelles, Paris, Miinchen. La începutul secolului al XX-lea activau sub egida sa Take lonescu, Octavian Goga, asile Lucaciu, V.A. Urechia, G. Moroianu, ş.a. între fruntaşii mişcării româneşti c»n Transilvania menţionăm, la finele secolului al XIX-lea, pe Vincenţiu Babeş, vasile Lucaciu, /uliu Coroianu, Ion Ratiu, Gheorghe Pop de Băse'şti, Eugen Br te şi alţii.

167

Page 205: Istoria romanilor 1821-1989

Fruntaşii mişcării memorandiste

norandumul românilor din Transilvania şi Ungaria a fost înaintat în 1892 n de la Viena sub egida Partidului Naţional Român El a fost în prealabil Litat cu fruntaşii politici de la Bucureşti şi semnat de Ion Rapu, George Pop lăseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu, Septimiu Albani ş\ luliu Coroianu

Memorandumul a fost depus la Viena de către o delegaţie formată din 300 ersoane, intelectuali, meseriaşi Documentul a reprezentat un virulent act de

acuzare la adresa regimului dualist austro-ungar şi a urmărilor politicii sale pentru români F dezvăluit regimul de exploatare n 'Oi<ală la care erau supuşi românii şi a cerut, totodată, recunoaşterea lor ca naţionalitate, pre-cum şi acordarea drepturilor lor fireşti împăratul a refuzat primirea docu-mentului şi l-a trimis guvernului de la Budapesta, care însă l-a respins Li-dern românilor au fost implicaţi de către oficialităţile maghiare, sub pretextul unui „atentat contra statului ungar", într-un proces desfăşurat la Cluj, condamnaţi la ani de temniţă, ceea ce a stârnit o furtună de proteste nu doar în Transilvania, ci şi în Vechiul Regat, unde, în marile oraşe, au avut loc numeroase demonstraţii, întruniri de protest în multe alte state ale Europei s-au publicat lucrări şi articole de presă încât, sub presiunea opiniei publice, în

Vasile Lucaciu

Page 206: Istoria romanilor 1821-1989

(/ T>Cernăuti

~ Darabani Prut

Şiret Dorohoi

catl, iiarp - Rădăuţibătu Mare V|Seu| de Sus Botoşani

Baia Mare BorsaTăsnad Câmpulung

Valea lui Minai ; Târgu Lapus Moldovenesc / 'Marghita Năsăud

ŞimleulSilvaniei Becleang||# _ .PaşcaniDej « §fBistrita v o Tg Neamţ

LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI fe>Mo?flcărl' 1879,1883 Piatra Neamţ Roman

Ţ2 :

LEGEA PRESEI Cluj P 5 V 1894 Reghin

Târgu Mureş {

Miercurea CiucSf Gheorghe

18S2MEMOF *-■■' ll

) \ Predeal

v Câmpulung

lâmnicu Vâlcea Câmpina \ Târ3 viste Ploieşti

Moldova Veche

Turnu Severm

-. > Filiasi\>Craiova

Q Pronunciamentul de la Blaj şi \ alte memorii politice de protesft Agitaţii provocate de Procesul \ Vidin Calafat

Memorandumului \

p r

Agitaţii ţărăneşti în sprijinul \

memorandistilor (1894) \Media

Miercurea Crearea Partidului National Românîn Transilvania

Timişoara Crearea Partidului Naţional Român în BanatConferinţe ale Partidelor yS HalmeuNaţionale Române f

ra ş ov| Cele mai importante centre Cărei ale presei politice româneşti

Focşani

Galaţi

Brăila

0 Urziceni HârsovaSlobozia

BUCUREŞTI Fetestl CemavQdăVldele Olteniţa Călăraşi Constanta

Caracal AdamclisiAlexandria Giurgiu Turtucaia b|listra

Turnu Măgurele Rusciuc MangaliaZimnicea

Nicopole Bazargic

\

Sighet

Oradea " 1860: LEGEA NAŢIONALITĂŢILOR

■ B

husi

Bacău

J& 1872: LEGEA PRESEIAl 1874 : LEGEA ELECTORALĂ$p \ 1907: LEGEA APPONY

- gCâmpeni TârnăveniAbru Blaj M e d | a ş

1872-1876

Făgăraş

Râmnicu Sărat

U

Page 207: Istoria romanilor 1821-1989

ş Adoptarea unor programe politiceale saşilor

Soroca V*

Dumbrăveni I>

Bălţi V

■€

Orhei •

la si VMiclăusani Chismău

Tighina Tiraspol

"t o Tg Lăpusnei\ Huşi < Săusani

Leova

Comrat

Cetatea Albă

TatarbunarCahul

BolgradChilia Nouă

ReniIsmail | Şerpilor

Isaccea _ -™ T u l c e a u h n a

Babadag Sf Gheorghe

ârlad

Balcic

Page 208: Istoria romanilor 1821-1989

final şi după intervenţia personală a regelui Caro/I, fruntaşii mişcării naţio-nale româneşti au fost graţiaţi. Franz /os/f a acceptat aceasta dorind să obţină, în continuare, adeziunea Ro-mâniei la Puterile Centrale.

în condiţiile de la începutul se-colului al XX-lea, o dată cu afirmarea unor noi conducători ai mişcării de emancipare naţională, precum Aurel Vlad, Octavian Goga, Vasile Lucaciu, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, loan Russu-Şirianu, „activismul"a redevenit din 1905 politica oficială a mişcării na-ţionale româneşti, vizând, în majorita-tea cererilor, mai întâi autonomia şi apoi dreptul locuitorilor din Transilvania de a-şi decide singuri soarta. în 1910 activau în parlamentul de la Budapesta 5 deputaţi români: Teodor Mihail, Şte-fan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voie-vod, Nicolae Şerban, Vasile Damian.

Legăturile cu românii din Vechiul Regat au continuat cu intensitate. irsonalităţi ale culturii româneşti, ca Nicolae /orga, Ar/st/ţa Romanescu, Ion <ca Caragiale, au vizitat Transilvania şi Bucovina. în 1905 Academia Română a cernat premiul naţional de poezie lui Octavian Goga. Manifestările legate de memorarea morţii lui Ştefan cel Mare (1904), jubileul regal (1906), aniversarea 1 800 ani de la cucerirea Daciei de către romani (1905) au mobilizat naţiunea mână, făcând să rămână vie imaginea luptei pentru libertate şi independenţă.

Lupta naţională a românilor s-a intensificat odată cu politica de ma-liarizare care a înregistrat noi momente, periculoase, prin legea Banffy,d\n !96, privind maghiarizarea denumirii localităţilor şi legile Appony, ce au msfinţit folosirea limbii maghiare până şi în şcolile confesionale ale iţionalităţior. între 1908 şi 1910 au fost închise 420 de şcoli.

Totodată, s-au afirmat şi alte tactici de luptă. în timp ce Octavian Goga şi asi/e Lucaciu au susţinut, în mod deschis, unirea cu România, lu/iu Maniu era ai rezervat, iar unii fruntaşi politici ca Aurel C. Popovici, autorul lucrării „Statele nite ale Austriei Mari", şi Alexandru Vaida-Voevod s-au raliat concepţiilor 'deraliste cultivate în jurul arhiducelui Francisc Ferdinand. în plan politic, o iportanţă deosebită în această perioadă a avut-o şi colaborarea cu mişcarea xialistă, ce a îmbrăcat forme noi. După ce în 1890 s-a constituit Partidul dcial-Democrat din Ungaria, cu prilejul unui congres, în 1905 s-a organizat o ecţ/e română a partidului, ce a îmbrăţişat şi linia luptei naţionale. Socialiştii imani din Transilvania au întreţinut legături cu cei din Vechiul'Regat. în 1903 o elegaţie condusă de Constantin Miile s-a aflat în Transilvania şi Banat. Cu recădere, după reuniunea din 1908, de la Arad, a Partidului Naţional Român, -a intensificat apropierea, pe platforma luptei pentru emancipare naţională, între

70

Ştefan Cicio-Pop

Page 209: Istoria romanilor 1821-1989

mişcarea naţională şi cea socialistă. în condiţiile unor presiuni ale Germaniei la Budapesta, guvernul Kaiserului fiind tot mai nemulţumit de deplasarea spre Antantă a României, şi a dorinţei unor cercuri politice maghiare de a adânci unele disensiuni din sânul burgheziei române din Transilvania, între 1910-1914 reprezentanţi ai guvernului maghiar au purtat tratative cu unii conducători români, care însă au eşuat datorită poziţiei Budapestei. Calea luptei revolu-ţionare către autodeterminarea românilor a devenit, astfel, ireversibilă. ' *f Basarabia. Teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost anexat de Rusia In urma războiului ruso-turc din 1806-1812 încheiat cu pacea de la Bucureşti din 1812. în perioada ce a urmat, în ciuda unui control militar ţarist efectiv, s-a acceptat menţinerea unor elemente de autonomie specifice provinciilor de margine ale Imperiului. în 1817, provincia avea o suprafaţă de 45 630 km şi o populaţie de 482 630 de locuitori, dintre care 86,7% erau români; restul erau ruteni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, găgăuzi. Ea constituia o zonă cu importanţă economică, date fiind numeroasele cirezi de vite şi cantităţile mari de cereale ce se obţineau aici.

Cu toate acestea, datorită asupririi naţionale s-a desfăşurat, mereu, un exod de populaţie peste Prut, în Moldova. în 1818 regiunea a primit statutul de regiune de graniţă (oblastie), iar centrul său a fost stabilit la Chişinău. S-a elaborat Regulamentul statului Basarabiei, care a constituit o lovitură grea dată autonomiei acestei provincii româneşti. Până în 1828 teritoriul a fost condus de un guvernator militar ce colabora cu un sfat boieresc. Pentru a atrage boierimea locală, s-au luat măsuri de distribuire, către aceasta, a unor pământuri, în alte zone ale Rusiei, şi proclamarea sa drept nobilime ereditară. După 1828, măsurile de integrare forţată a Basarabiei în cadrul Rusiei s-au accelerat, autonomia sa fiind practic desfiinţată. La capătul perioadei, între 1828 şi 1871, ea a devenit o simplă provincie (gubernie) în cadrul Imperiului Romanovilor, fiind guvernată autocratic. Ţarismul a desfăşurat intens o politică de colonizare cu populaţie slavă, ucraineană, poloneză şi chiar germană adusă din zonele Mării Baltice. în administraţie s-a desfăşurat un proces de rusificare din ce în ce mai intens. Statutul de gubernie a semnificat aplicarea legilor ruse, introducerea instituţiilor corespunzătoare, obligativitatea folosirii limbii ruse şi a alfabetului chirilic în administraţie, Biserică şi şcoală.

S-a deschis, astfel, drumul politicii de deznaţionalizare, ce a generat protestul populaţiei româneşti. în Basarabia, principala formă a luptei naţionale a devenit lupta pentru păstrarea limbii române. în 1848 s-a publicat gazeta „Românul", iar în 1862 boierul Cristi cerea permisiunea de a deschide o tipografie, dar solicitarea i-a fost respinsă. Marile evenimente din România, şi anume revoluţia din 1848-1849, unirea Moldovei cu Muntenia, au avut un ecou puternic în rândul populaţiei româneşti dintre Prut şi Nistru, fapt ce a determinat autorităţile ţariste să impună întreruperea oricăror legături cu Ţara, intensificând politica de rusificare a populaţiei româneşti. în 1867, limba română a fost interzisă în toate şcolile din Basarabia, limba rusă devenind obligatorie. în campania de rusificare s-a remarcat Episcopul Pavel Lebedev. S-a decis, de asemenea, ca toate cărţile vechi bisericeşti să fie strânse din sate şi trimise la Arhiepiscopia din Chişinău, unde multe din ele au fost distruse. Totuşi, în 1890, autorităţile ţariste erau nemulţumite de menţinerea şi "afirmarea specificului

171

Page 210: Istoria romanilor 1821-1989

ional al populaţiei româneşti, astfel că ţarul Alexandru al lII a cerut /ernatorului Baiiuşkov să cerceteze cauzele ineficientei procesului de ificare. Românii au continuat, astfel, să reprezinte, în ciuda politicii de naţionalizare, contingentul etnic cel mai important din Basarabia, lucru jvat şi de recensăminte. în 1834 ei reprezentau 86% din populaţie, în 1862, 4%, în 1871, 67,4%, iar în 1897, ca rezistat al rusificării, doar 47,6% dintre uito'ri, dar, oricum, cei mai numeroşi, căci 19,6% erau ruteni şi ucrainieni, % ruşi, iar 11,8% evrei. Problema Basarabiei a fost subiect de discuţie între irile Puteri, dar şi între România şi Rusia. Dacă, în 1856, judeţele din sudul sarabiei, -Cahul, Ismail şi Bolgrad- au fost retrocedate Moldovei, până în 77 guvernul ţarist a căutat, pe diferite căi, să anuleze prevederile Tratatului de 3aris în acest sens. A reuşit aceasta însă doar încălcând integritatea teritorială României, prevăzută a fi respectată prin Convenţia de la 4 aprilie 1877. wgresul de la Berlin din anul 1878 a acceptat ca Rusia să încorporeze reaga provincie românească dintre Prut şi Nistru.

La începutul secolului al XX-lea mişcarea naţională a populaţiei româneşti ? intensificat. Ea a fost condusă de o pleiadă de intelectuali, precum Ion -,ulet, Ion Pelivan, Emanoil Gavriliţă, Alexandru Nour, Constantin Stere, intelimon Halipa, Vasile Stroescu şi alţii. După revoluţia din 1905-1907 în \sarabia s-au afirmat trei grupări, şi anume gruparea radicală a studenţilor, cea ntelectualilor, cea a boierilor moldoveniconduşi de P. Dicescu, care au format, \\ târziu, Partidul Moldovenesc Democrat. La Chişinău s-a format şi a activat ocietatea moldovenească pentru răspândirea culturii naţionale" şi a fost blicat ziarul „Basarabia". în ciuda represiunii, populaţia românească a ntinuat să militeze pentru emanciparea naţională, folosirea limbii române în oală, Biserică şi administraţie.Q 8ucovir-< Anexată în 1775, în urma unor rapturi teritoriale, de către ibsburgi, Bucovina s-a aflat, până în 1786, sub ocupaţie militară, iar apoi, după 90, a fost alipită Galiţiei. în 1849 ea a devenit ducat aflat sub directa vernare a împăratului de la Viena. Politica de deznaţionalizare forţată a nanilor practicată de Habsburgi a vizat în special Biserica şi şcoala, unde a st interzisă folosirea limbii române şi au fost facilitate mari imigrări de populaţie raineană, germană, ruteană, slovacă. în cele din urmă, s-a produs şi iscreşterea treptată a populaţiei româneşti şi ascendentul populaţiei ucrainene. 1848 populaţia Bucovinei a numărat 377 571 locuitori, din care 209 293 mâni şi 108 907 ucraineni. în 1900, din 730 195 locuitori, 229 018 erau români 297 798 ucraineni. Restul populaţiei era reprezentată de germani, poloni, aghiari, ruteni, armeni.

Organizarea partidelor politice a avut un rol important şi în lupta naţională n Bucovina. în anii mişcării memorandiste a luat naştere, la Cernăuţi, vietatea „Concordia", ce-şi propunea să lupte pentru respectarea autonomiei individualităţii teritoriului românesc. Mai activau, de asemenea, Societăţile unimea"ş\ „Dacia". în martie 1892 s-a constituit Partidul Naţional Român km jcovina, organism conducător al luptei pentru drepturi naţionaJe şi sociale a manilor. Lupta culturală a jucat, de asemenea, un mare rol. în 1883 s-a ganizat Societatea Şcoala Română, ce a contribuit, la răspândirea ideologiei ico-româniste. Serbările de la Putna, din 1871, organizate de un comitet din

Page 211: Istoria romanilor 1821-1989

„iiâ,. eu -sa. * J- ă

Page 212: Istoria romanilor 1821-1989

Palatul Mitropoliei din Cernăuţi

care au făcut parte loan Slavici, Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, şi la care au luat parte peste 3 000 români, au reliefat voinţa naţională a românilor. La Putna au participat Dimitrie Onciul, Nicolae Filipescu, Ion Şendrea, Eudoxiu Hurmuzaki. Cu acelaşi prilej compozitorul Ciprian Porumbescu, membru al societăţii Arboroasa, a interpretat „Hora Daciei întregi". Eminescu afirma că, „prin această manifestaţie s-a ridicat simţul naţional, iar studenţii... vor contribui, după aceasta, într-o largă măsură la redeşteptarea poporului român...". în acelaşi sens, s-au înscris şi întreaga activitate a lui Âron Pumnul, comemorarea în 1875, la laşi şi în străinătate, a unui secol de la răpirea provinciei româneşti, iar peste doi ani a unui secol de la asasinarea lui Grigore al ///-/ea Ghica, campania de presă din ziarele „Bucovina", condusă de fraţii Hurmuzaki, „Gazeta Bucovinei", „Patria". „Junimea literară". Urmare a luptei susţinute, în 1875 s-a inaugurat,- prin grija lui Ion Gh. Sbiera, la Universitatea germană din Cernăuţi, o catedră de limbă şi literatură română. La începutul secolului nostru, români din toate provinciile au luat parte la comemorarea a patru secole de la moartea lui Ştefan cel Mare (1904) şi la jubileul regal (1906), la acţiunile întreprinse la Putna şi Bucureşti. în acelaşi timp, românii au putut folosi, în slujba idealurilor lor, hotărârile guvernului de la Viena privind lărgirea reţelei şcolare şi introducerea, în 1907, a votului universal.

9> Dcbrogea. Spaţiul dobrogean a urmat un drum propriu, ce a permis supravieţuirea populaţiei româneşti. Dobrogea nu a fost integrată total structurilor Imperiului Otoman, iar lupta antiotomană a voievozilor români a suscitat, mereu, idealul luptei sociale şi naţionale. Până în secolul al XVIII-lea ea a constituit o provincie de margine cu rol ofensiv, ulterior devenit defensiv. Din punct de vedere religios, ea a fost supusă mult timp administraţiei de cult a Mitropoliei Proilavonuiui. Alături de legislaţia otomană a continuat să se manifeste „obiceiul

173

Page 213: Istoria romanilor 1821-1989

Untului" De pildă, în secolul al XIX-lea, este menţionată starostia mocanilor a Hârşova Poarta a colonizat în Dobrogea, în conformitate cu intereselenumeroşi oşteni spahii, ieniceri, iar în secolul al XIX-lea tătari şi cerchezi,

are i-a înzestrat cu pământ Mari suprafeţe funciare s-au aflat în proprietatea 7ămmtelor religioase otomane, dar menţinerea a cinci sisteme de proprietate implicat mult statutul proprietăţii agricolePopulaţia românească a continuat să vieţuiască în comunităţi proprii nu

r în mediul rural, ci şi în oraşe Centrul politic, administrativ şi militar al unu s-a aflat, în secolul al XIX-lea, la Babadag După 1848 se constată o ngere a legăturilor cu românii din Vechiul Regat Biserica şi şcoala au rămas, continuare, principalele instituţii în luptă pentru drepturi naţionale Cu cursul şi al unor cărturari ardeleni, şcoala dobrogeană a devenit o armă de ă pentru păstrarea spiritului românesc, fund întreţinută de comunităţile locale tatul român N/fon Bălăşescu a fondat circa 25 şcoli, dintre care cea de la oea a fost sprijinită financiar direct de către guvernul de la Bucureşti igresul de la Berlin din 1878 a recunoscut dreptul istoric al României asupra )rogei într-o proclamaţie adresată armatei, la 14 noiembrie 1878, de icipele Carol, cu prilejul unim Dobrogei cu România, se spunea că „veţi rge în Dobrogea nu în calitate de cuceritori, ci amici, ca fraţi ai locuitorilor, e de azi înainte sunt concetăţenii noştri"La sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX, lupta populaţiei

provinciile româneşti aflate sub dominaţie străină a fost rodul colaborăm iror forţelor social-politice de pe ambele versante ale Carpaţilor Animaţi de aiul unim, românii şi-au demonstrat, pe căi şi cu mijloace diferite, dorinţa nă de a trăi şi crea în limitele aceluiaşi stat naţional, expresie a unei idantăţi naţionale organice

Din cuvântul lui Ion Ratiu, preşedintele Partidului National Român din Transilvania, la cesul liderilor mişcării memorandiste din 1894 la Cluj

Onorabilă CurteDomnilor juraţiMemorandumul pentru a cărui publicare şi răspândii e suntem traşi ca nişte făcători de rele

ntea acestei bare judecatoresci nu cuprinde precum v-ati putJt convinge, decât gravaminele loruiui român care ne-a trimis pe noi ca sa cerem scutul Tronului pentru drepturile lui nesocotite ălcate în picioare

Ceea ce ne-a silit pe noi şi pe întregul popor român ca să facem acest demers este faptul că t legislatiunea cât şi guvernul ne-a adus la convingerea nestrămutata că în fata lor pentru noi ba de dreptate nu poate fi

în zadar au fost toate promisiunile ce s-au dat în repetite rânduri pentru respectarea ptunlor noastre naţionale în zadar am încercat toate formele şi mijloacele legaie în zadar ne-am ns la toţi factorii competenţi ai statului

Esclusivismul de rasa a declarat războiu de esterminare limbei şi naţionalităţii noastreNu ne mai rămăsese doar decât acesta singură cale a apelului la factorul suprem al statului

a opiniunea publica a lumii civilisateFata de acest act care nu conţine decât curatul adevăr şi este icoana credincioasă a

erintelor şi nedreptăţilor seculare ce le îndură poporul român din Transilvania şi Ungaria trebuia i egimul ori sa se desvinovateasca ori să-şi rasbune

Page 214: Istoria romanilor 1821-1989

Desvinovătirea nu era cu putinţă a ales calea răsbunareiNe-a împiedicat sa ajungem la Tron şi acum ne supune judecăţii acelora contra cărora ne-am

plânsCeea ce se discuta aici domnilor este însăşi esistenta poporului românEsistenta unui popor însă nu se discută se afirmaDe aceea nu ne e în gând să venim înaintea d-voastră să dovedim că avem dreptul la

esistentafntr-o asemenea cestiune nu ne putem apăra în fata d-voastră nu putem decât să acusam în

fata lumei civilisate sistemul asupritor care tinde să ne răpească ceea ce un popor are mai scump legea şi limba1

De aceea nu mai suntem aici acusati suntem acusaton

Procesul Cârtii de Aur

„Procurorul reqesc din Cluj a ridicat deci acuză în contra autorului Cârtii de aur pentru agitaţie şi atâtare şi a cerut iar Tribunalul regesc din Cluj a ordonat confiscarea volumului prim din Cartea de aur S au confiscat toate exemplarele din acest volum pe cari jgdele de instruc ţie din Sibiu Ie-a găsit în locuinţa autorului cartn şi s a confiscat cartea şi de la abonaţii cari o primiseră prin poştă în actul de acuzare erau trecute apoi pasage'e din carte în cari s-a împiedicat puterea executiva a statului şi cari erau toate scoase din vorbirea lui Simeon Bărnutiu rostita în catedrala din Blaj din 2/14 mai 1848 am proclamatiunea lui tot de la 1848 şi din alte documente istorice din acel an ori din altn apropiaţi şi se spunea ca păcatul cărtn e acela că e scrisă româneşte cu menirea de a fi răspândita printre romani

Procesul Cărtn de aur a fost de mare însemnătate de însemnătate egală cu al Republicei şi al Memorandului cu deosebirea că aceste două au fost intentate prezentului poporului român din statul ungar iar Cartea de aur a fost dată în judecata prntru trecutul poporului nostru Nu cartea nu autorul ci trecutul frumosul trecut al poporului român din patria aceasta a fost tras la bara judecătoreasca

Consulul Turciei la laşi Selim Gurdji la 20 mai 1908 despre idealul unităţii naţionale la românii din Bucovina

Vizitele în grup ale românilor din Bucovina şi Transilvania aveau până acum aparenta unor iniţiative particulare guvernul român caută în mod riguros să nu trezească deloc susceptibilitatea vecinilor sai austro-ungan dar pe măsură ce aceste vizite devin mai frecvente menajamentele guvernului (român) tind de asemenea să slăbească Astfel la 19 curent vs invitaţi de primăria laşului 700 de bucovineni aparţinând tuturor claselor populaţiei au fost timp de trei zile oaspeţii moldovenilor toate toasturile lor au fost pentru Bucovina şi Transilvania nici un cuvânt peitru împăratul rege De altfel opinia publică interpretează aceste manifestaţii ca un prim pas către unire Orice român care trece prin şcoala învata că Bucovina Transilvania şi Basarabia sunt provincii detaşate din regatul român şi că mai devreme sau mai târziu ele vor trebui să revină la patria mamă

Ziarul Drug din Chişmău despre intensificarea luptei culturale a românilor din Basarabia

S-a format un cerc al cărui scop tinde la deschiderea de şcoli româneşti în Basarabia predarea limbii româneşti dezvoltarea gustului pentru literatura romanească într-un cuvânt s-a făcut primul pas care fatal va duce la antagonism Şi desigur majoritatea va prefera să înveţe în limba maternă în cea românească Deci înstrăinarea de Rusia e inevitabilă

TEMĂ

1 Care a fost statutul politic al Transilvaniei în cadrul regimului dualist austro-ungar?2 Reliefaţi importanta istorică a mişcăm memorandlste3 înfăţişaţi cai şi metode utilizate în lupta naţională de către românii aflaţi sub stăpânire

străină

175

Page 215: Istoria romanilor 1821-1989

MIŞCĂRI SOCIALE LA CUMPĂNA SECOLELOR ALXIX-LEA-ALXX-LEA

- PROBLEMA AGRARĂ ÎN ROMÂNIA LA SFÂRŞITUL SECOLULUI AL XIX-LEA Şl

ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX.- FRĂMÂNTĂRI SI RĂSCOALE ŢĂRĂNEŞTI (1888-1907).- RĂSCOALA DIN 1907 SI CONSECINŢELE SALE ÎN VIAŢA SOCIAL-POLIT1CA A

ROMÂNIEI.-ACŢIUNI SOCIALE ALE LUCRĂTORILOR INDUSTRIALI.

Problema agrară în RomSn >a sfârşitul secolului a! XIX-Iea şi eputul secolului XX. Predominarea agriculturii în ansamblul economiei ionale şi afirmarea deschisă a neajunsurilor multiple din cadrul său a generat societate o veritabilă problemă agrară, care după anul 1878, a urmat o jlutie lentă, către o soluţie impusă de realităţile din lumea satului românesc, ntrîi această perioadă, ea s-a constituit, alături de problema electorală, ca un iectiv major al vieţii social-politice din România. Pentru rezolvarea sa grabnică iu pronunţat, între alţii, Vasile Kogălniceanu, Constantin Garoflid, Spiru Haret, >du Rosetti, Constantin Dobrogeanu-Gherea. Repartiţia injustă a fondului iciar, în condiţiile în care reforma agrară din august 1864 nu a rezolvat >blema agrară, fiind şi incompletă, iar România se plasa, la sfârşitul secolului cut, pe locul patru în lume în ceea ce priveşte exportul de cereale, a făcut ca jaţia ţărănimii, principalul producător economic, să se agraveze permanent.

După unele date, în 1905, 91,9% din populaţia Vechiului Regat trăia la sate 7 790 de mari proprietari funciari posedau o dată şi jumătate mai mult pământ cât 957 287 gospodării ţărăneşti luate la un loc. Marea proprietate funciară era ţinută, între alţii, de bogaţi proprietari funciari, ca Gheorghe Gr. Cantacuzino, isarab Brâncovenu, Dinu Mihail. O statistică din 1903 menţiona că 300 000 de nilii ţărăneşti nu aveau deloc pământ, iar 423 403 de familii aveau până la trei ctare. Şi această integritate a tins mereu să se agraveze. Repartiţia proprietăţii rare în jurul anului 1907 reiese din tabelul de mai jos.

REPARTIŢIA PROPRIETĂŢILOR FUNCIARE ÎN ROMÂNIA ÎN A DOUA IMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

Nr. de hectare % din suprafaţa cultivată

până în 10 hectare 40,29 %

10-50 ha 8,89 %

50-100 ha 2,13%

100-500 ha 10,43%

peste 500 ha 38,26 %

Page 216: Istoria romanilor 1821-1989

LEGENDA

7Z\ Gospodării ţărăneştiwj cu întindere medie de 1 Ha

1 Gospodării ţărăneşti •*w cu întindere medie de 7 hat

=3= Gospodării ţărăneşti~ ~ cu întindere medie de 19 ha

BELGR/v'-

Halmeu

Satu Mare „_„«»_Cărei_____. La1848 Vişeul de Sus

Moldovenesc

v_ _Marea proprietate.:

aprox. 4,2 mii. ha

OradeaStratificata

ţărănimii p fţ

2,41,96 mil:ha-

***fi\

"Proprietari şi stat - Stratificarea 7 O/V§I!' marilor proprietafri61 milji|ha|j

rf La 1860firi:

ţ (Principatele Unite)t

.3 mii. ha.

oghitev

Soroca

Dumbrăveni

Bălti

OrheiCălăraşi

Chişinău

TgLăpuşneiT|gn|na Huşi

Leova

Comrat

BolgradChilia Nouă

IsmailI.Şerpilo

r Suiina

Sf.Gheorghe

Clăcaşi: aprox 940 000 ha.

Salonta HuedîrK,J*> >" Pământ cultivat'

0,78 mii. ha.Pământ urbarial 90 000 ha.

.,„ ,, Arad ■........— A1 o,Nadlac \_a -(848 Abrud

Pământ cultivat: Jimbolia 2-3mil ha

Pământ iurbarial. 0,7 mii. ha. v

u/> Măn■ '— r 1,4 mi/, ha. >iS v

11848 Proprietari în folosinţă directă ' ""Orşova • . \642 000 ha

Pământ cultivat' 0,75 mii ha.

Pământ urbarial: 67 000 ha.

Şiret Rădăuţi

Ţărani: aprox 4,4 mii. ha

Proprie W tari :

Tirasi

Cetatea Albă

Tatarbunarş Cahul

Ţărani 30% mii. ha.

Tulcea

Page 217: Istoria romanilor 1821-1989

Proprietari mici, întindere medie a proprietăţii 114 ha

Proprietari mijlocii, întindere medie a proprietăţii 486 ha

Mari proprietari, întindere iwi •■ a proprietăţii, peste 2 000 ha

____________ La 1860 ? ....

(Ţara Românească) 5" f*?*:

Calafat

■ Turnu MăgyrekNicopole

După 1864

Silistra

Bazargic Balcic

Xonstanţ

a

Mangalia

, Craiova -

Vidm ) " )

GiurgiuRusciuc

Page 218: Istoria romanilor 1821-1989

Principalul defect al legii agrare din 1864, în ciuda măsurilor luate întreşi 1886, a fost că ţăranii primeau prea puţin pământ. Cu toate eforturile de

re a bazei tehnice a agriculturii, unii mari proprietari au preferat să seze, în continuare, pe intensificarea muncii ţăranilor. De aceea, cei din urmăsiliţi să încheie învoieli suplimentare, care până în 1882 au fost îndeplinite

od silit, de multe ori, prin apelul la dorobanţi. Sistemul de învoieli agricoleivantajâ, astfel, masiv pe ţărani, supuşi unui regim de muncă tot mai intens..ractele agricole s-au menţinut şi la sfârşitul secolului al XIX-lea. Lavarea situaţiei ţărănimii a contribuit şi dezvoltarea sistemului arendăşiei, ca

ntermediar între ţăran şi proprietar, printre cele mai răspândite din Europaei epoci. In 1907, din 180 mari proprietari funciari doar 40 preferau să nu-şiideze pământul. S-a ajuns chiar la constituirea unor trusturi arendăşeşti,

;um cel al fraţilor Fischer-Justin, Costiner, Mirică, Pappiu, care, în 1905,neau venituri uriaşe din exploatarea unor suprafeţe ce însemnau 159 399 ha.•n arabil. Deoarece unii contemporani au supralicitat caracterul antisemit alcărilor ţărănimii, menţionăm că, în jurul lui 1907 44% din arendaşi erau

îâni, 43% evrei, iar 13% străini.Starea de sărăcie a ţărănimii a fost adâncită şi de marile diferenţe dintre

ani privind numărul de vite de tracţiune şi hrană. Lumea satelor se confruntagrave probleme economice, sociale şi sanitare, pe care statul, în ciuda unorrturi, a fost incapabil să le rezolve. Majoritatea ţărănimii se afla la discreţiaTiătarilor, fiind apăsată de dobânzi uriaşe percepute în schimbul împru-iturilor. S-au adăugat, totodată, numeroase boli, regimul de subalimentaţie,ndiţiile grele de viaţă, toate grevând dureros asupra situaţiei ţărănimii. Politicavernamentală a vizat, până la răscoala din 1907, doar soluţii paleative la oablemă atât de acută în societatea românească. S-au urmărit, aşadar,întinerea marii proprietăţi agricole şi întărirea celei mici. Se dorea rezolvareaoblemei agrare doar prin vânzarea pământului din domeniile statului şi

■yordarea de credite către ţărănime.Frământări şi răscoale ţărăneşti (1888-1907). Frământările şi agitaţiile

rănimii, al căror punct culminant l-au reprezentat răscoalele, au pus în lumină ontradictiile din sânul societăţii româneşti în pragul secolului al XX-lea şi au onstituit forme de acţiune specifică în viaţa satului.

în martie 1888, pe fondul luptei contra guvernului, s-a răspândit înluntenia zvonul că guvernul a decis împroprietărirea ţăranilor, dar mariiroprietari funciari au convins pe primari să nu înfăptuiască aceasta, elementare a constituit pretextul nemulţumirii ţăranilor. La 22 martie /3 aprilie 1888,•refectu! de Ialomiţa s-a îndreptat spre Urziceni, unde se strânseseră mari masele ţărani, pentru a-i linişti, dar nu a reuşit. Răscoala s-a extins, în luna aprilieI888, în judeţele Prahova, Vlaşca, Gorj, Mehedinţi, Ilfov, Vaslui, Roman, Tecuci,Suceava, Neamţ. Printre localităţile ce au devenit focare ale răscoalei au fost

Lipia Bo/dani (jud. Ilfov) şi Dumbrăveni §\\6 Botoşani). Ţăranii au ars conace, audistrus registrele de proprietate, s-au răfuit cu reprezentanţii administraţiei destat, au trecut la împărţirea rezervelor de cereale, în principal de porumb. Cetede ţărani au încercat să pătrundă în oraşe ca Galaţi şi Mizii. Autorităţile au trecutla reprimarea răscoalei. Mulţi ţărani au fost ucişi sau răniţi, iar peste 3 000 aufost arestaţi.

Page 219: Istoria romanilor 1821-1989

/Tx.SatuMare S 'Qhet

Cărei J

( /Sălaci 'Valea lui Mihai—'

MarghitaNegre ni

AleşdHuedin

C|U1 GheorghienPJ Turda Tâ r9u Mureş

.s" ~ j«sSangeorgiCâmpeni o ,H ,' '" de Pădure

Brad Abrud

Alba lulia'

Sebeş' Orăştie

Lugoj

Haţeg Caransebeş -

petroşani )

Bala de Arama

BELGRAD ' Târgu JiuMoldova Veche •

Turnu Severin. Flt şl,>RĂSCOALA DIN 1907

• Principalele localităţi răsculaţi

/ LEGENDA • Răscoala din 1888

w Mişcân ţărăneşti în 1893-1894A şi 1898-18 99

OM Mişcări ţărăneşti în Transilvaniapână la 1900

/ y, Greve de seceriş în Transilvaniay / / ' până la 1900

Hus

t

Halmeu

Darabani1 • \nur>onvpm

Şiret „ Dorohor Rădăuţi ftţS.. w, Vişeul de Sus uui ouw •- w us

'/"7-

Orhei Călăraşi"

Miclâuşan'.Ch,şinlu• > Tighma Tiraspoi

w N Tq.Lăpuşnei

- vV H U S ' ' ' C â u ş a o> i- .▼ y ■» Comrat 'T- /Bâr laa Cetatea Aibă.

- ■ mCahul Tatarbunar }&GS&

Bolgraa

Nouă e

I.Şerpilor

fsulmaf

Sf.Gheorghe

\

l Bacău'o■ li

CernavodăConstanţa

Mangalia

BazargiC Balcic

Baia Mare

Târgu Lapuş

■s Mişcări ţărăneşti şi greve de seceriş în Transilvania între 1900-1914,

Oradea

Cefa Salonta

t>ej

Semlac

DevaJimbolia

Page 220: Istoria romanilor 1821-1989

o Localităţi în care au avut loc acţiuni' de solidaritate ale muncitorilor şi ţăranilor

n Localităţi în care au avut loc ciocniri între răsculaţi şi unităţile represoare

A. Localităţi bombardate de unităţile represoare

♦ Reşedinţe de judeţ şi alte centre

□Craiova

CaracalVidin

Lom Ţurnu Măgurele-*ZimniceaL-l

Page 221: Istoria romanilor 1821-1989

Silit de agitaţiile ţărăneşti guvernul a propus Parlamentului unele măsuri înd vânzarea unor moşii ale statutului către ţărani, modificarea unor /ederi ale legii tocmelilor agricole, dar în esenţă legislaţia agrară a rămas limbată. în anii 1888-1889 noi agitaţii ţărăneşti au fost înregistrate în iţele laşi, Bacău, Vaslui, Roman, Vlaşca, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Dolj. în rina anului 1893 şi în anul următor, în urma unor noi legi date de guvernul servator, obligaţiile financiare ale ţăranilor au sporit mult. Aceasta a generat răscoale în judeţele Vaslui, Botoşani, Tutova, Vâlcea, Dolj. în 1899 răs-lele au cuprins şi alte judeţe. După anul 1900, introducerea unui impozit pe turile spirtoase a trezit numeroase nemulţumiri în lumea satelor.

Demn de subliniat este şi faptul că, la începutul secolului nostru mişcarea ia/istă s-a implicat mai mult în abordarea problemei agrare, încercând, prin rmediul cluburilor sale la sate, pătrunderea ideilor socialiste şi în lumea ilă. Circa 230 de cluburi au fost formate în Câmpia Munteniei, unele grupând 3 de membri. Ea s-a desfăşurat, astfel, în condiţiile agravării problemei gre, a transformării sale într-un indiciu în funcţie de care urma să se decidă ■ctia progresului societăţii româneşti, a bunelor intenţii, a politicii deseori itropice a guvernelor, dar fără un efect concret.

Răscoala d<n 190? şi vo-'-ih i. v>ţeSc sale In V>-H;> socia!-poîitrcă a «mâniei.Răscoala din 1907 a constituit apogeul mişcărilor sociale de la finele >cii modeme, ce s-a remarcat printr-o amploare, intensitate, grad de violenţă, irindere şi caracter exploziv fără precedent. Unii contemporani au întrevăzut ;a un veritabil război ţărănesc, ce a impus cu stringenţă necesitatea rezolvării blemei agrare.

Răscoala a izbucnit la 8/21 februarie 1907 în satul Flămânzi (jud. Boto-li), pe o mare moşie a trustului fraţilor Fischer. Ţăranii au cerut încheierea )r învoieli mai lesnicioase, dar administratorul a refuzat, drept pentru care a t bătut şi alungat. Agitaţia a cuprins repede numeroase sate şi comune din dul Moldovei - jud. Dorohoi şi laşi. Unii au lansat zvonul că răscoala s-a reptat contra arendaşilor evrei, dar desfăşurarea evenimentelor ulterioare a efat falsitatea acestei afirmaţii. Au fost alungaţi proprietari, cârciumari şi ndaşi, s-au devastat conacele şi sediile administraţiei locale. Primele ciocniri forţele de represiune au determinat intensificarea răscoalei, al cărui apogeu a t atins în Moldova între 5 şi 10 martie 1907. Răscoala s-a extins ulterior în ntenia şi Oltenia - jud. Romanaţi, Vlaşca, Teleorman, Ilfov, Dolj. Cel din nă, şi mai ales satul Băileşti, a reprezentat un puternic focar de răscoală. între şi 15 martie 1907 răscoala a atins apogeul în sudul ţării. S-a încercat de către ani forţarea barierelor oraşelor şi pătrunderea în centrele urbane: precum rabia, Râmnicu Sărat, Giurgiu, Buzău.

Ţărănimea a utilizat, în cadrul unei mişcări spontane, diverse forme de ită, precum întocmirea de petiţii, distrugerea registrelor de proprietate, icarea conacelor marilor proprietari, încercarea de a ridica unele fortificaţii, trugerea liniilor de comunicaţie, pentru a împiedica deplasarea forţelor de )resiune.. Solicitările ţărănimii erau concentrate în formula: „Noi vrem mântl". în unele cazuri, documentele menţionează unii lideri locali ai ţăranilor numiţi şi „studenţi". Dezvăluind un registru mai larg al nemulţumirilor sociale,

0

Page 222: Istoria romanilor 1821-1989

:tf»/ IM

Page 223: Istoria romanilor 1821-1989

La asaltul conacelor. Litografie de A. Demian

numeroşi lucrători industriali şi-au manifestat pe diferite căi solidaritatea cu răsculaţii la Galaţi, Brăila, Paşcani, Valea Prahovei.

Intensitatea răscoalei a determinat r' icţia autorităţilor, ce au recurs la unităţile militare. La 12/25 martie 1907 guvernul conservator a demisionat şi a lăsat locul unuia liberal, pe care l-a sprijinit însă, prim-ministru fiind DA. Sturdza. Guvernul a reprimat violent răscoala. S-a folosit artileria pentru „pacificarea" unor sate, precum la Stăneşti, Bă/ieşti, Vieru şi Hodivoaia. Numeroşi ţărani au fost ucişi, alţii urmăriţi în justiţie şi condamnaţi la ani grei de închisoare.

Numărul victimelor este dificil de precizat cu exactitate. Ion I.C. Brătianu menţiona în Parlament numărul de 419 ţărani ucişi. Ziarele patronate de Constantin Miile, .Adevărul" şi „Dimineaţa", dădeau cifra de 12-13 000 de victime. Regele Caro/1 declara ministrului Angliei la Bucureşti că era vorba de „mai multe mii". Au luat poziţie, protestând contra intervenţiei violente a forţelor de represiune, numeroşi intelectuali, ca Nicoale /orga, Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Constantin Stere, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Radu Rosettişi alţii. Ei au subliniat, totodată, alături de o susţinută campanie de prec.ă a socialiştilor, prin Mihail Gheorghiu-Bujor, că guvernul avea o responsabilitate deosebită pentru soarta ţărănimii şi a ţării în general, şi de aceea se impunr • rezolvarea neîntârziată a „chestiunii ţărăneşti".

Răscoala a avut o audienţă deosebită în provinciile româneşti aflate ' b dominaţie străină (Transilvania, Bucovina, Basarabia), precum şi un re ou deosebit în presa din Serbia, Bulgaria, Austro-Ungaria, Canada, Germania, .are a înfăţişat cititorilor situaţia ţărănimii din România, şi a criticat reprimarea

181

Page 224: Istoria romanilor 1821-1989

ntă a mişcăm sociale Austro-Ungaria şi-a manifestat chiar „îngrijorarea" faţa /enimentele din România şi repercusiunile lor posibile asupra românilor din silvania Răscoala a fost menţionată şi în lucrările Congresului din 1907 de uttgarta\ Internaţionalei a ll-aRăscoala din 1907 a determinat impunerea fermă în opinia publică din

ânia a problemei agrare şi a tras un semnal de alarmă în legătură cuadictnle din ţara noastră şi necesitatea adoptăm unor măsuri eficiente drnele ce s-au succedat la conducerea ţării au adoptat noi măsuri în cadrul latiei agrare Astfel, între 1907-1909 s-au adoptat legea pentru învoirile -,ole, ce a stabilit un plafon maxim de arendă, legi privind înfiinţarea Casei i/e,' mărginirea dreptului de a avea proprietăţi în arenda, trecerea în netatea statului a unor terenuri agricole, legea de modificare a unor eden privind băncile populare, ce a înlesnit unele împrumuturi acordate iilor, cea privind judecătoriile de ocoale, ce urmau să rezolve litigiile între ii şi proprietari, legea pentru constituirea obştilor ţărăneşti de arendare în a unei legislaţii agrare, care a afectat, în principal, poziţiile conservatorilor, Ierna agrară a continuat să rămână o preocupare a vieţii politice interne, de ărei rezolvare depindea însăşi evoluţia ţării în climatul de puternică /escenţă social-pohtică de la începutul secolului nostru în România, liberalii ustinut, după 1913, necesitatea înfăptuim unei reforme agrare şi electorale Acţiuni sociale ale Sucrătoriior industriali. Progresul economiei româ-1 după cucerirea independenţei de stat, aflată, de altfel, sub semnulisificărn revoluţiei industriale, a determinat afirmarea lucrătorilor industriali,centraţi în zone ca Bucureşti, porturile dunărene, Valea Prahovei Trăind şicind în condiţii dificile, rezultat al realizăm revoluţiei industriale, aceştia aumizat acţiuni de luptă specifice nivelului lor de dezvoltare Grevele s-aujlţit şi au căpătat amploare şi durată La sfârşitul secolului trecut, pot fiiţite grevele căruţaşilor din Brăila (1884), ale muncitorilor tipografi din laşi şiureşti (1886, 1887), ale ceferiştilor din Galaţi şi Bucureşti (1888) Orga-rea unor formaţiuni politice ale socialiştilor şi ale sindicatelor a determinat oiă nouă în lupta pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă între2 şi 1906 au avut loc 580 acţiuni greviste în acelaşi timp, lucrătorii industrialiJ exprimat solidaritatea cu lupta ţărănimii, au luat cunoştinţă de poziţiaîărn sociale faţă de rezolvarea problemei naţionale, agrare şi electorale, faţă;onflictul militar, care se contura în lume

Pe fondul progresului în structura social-economică a ţării contradicţiile ale au evoluat, rezolvarea lor fiind avută în vedere de toate echipele ernamentale ca o soluţie pentru propăşirea ţării

* * *

Din raportuldin 7 februarie 1906 al procurorului general N Leonescu către ministrul justiţiei

Este absolut imposibil locuitorilor din comuna Fălciu ca să arendeze pământ pentru hrană aş pe alte moşii, chiar când acei care le posedă ar voi a le arenda, fiindcă nu-şi poate îndepărta pe care trebuie să o aibă pe fiecare zi acasă, pentru hrana copiilor, şi nu-şi poate cultiva, ■ghe şi transporta recolta de la distante considerabile

Page 225: Istoria romanilor 1821-1989

Am pus în vedere atât inspectorului comunal cât şi ajutorului de primar Gh Grancea ca sa ia toate măsurile de a preveni în caz când locuitorii comunei Fălciu ar voi ca să atace proprietăţile vecine, şi să încunoştimteze de urgentă parchetul

Mi-e teamă domnule ministru, că orice măsuri se vor lua şi orice sfaturi se vor da locuitorilor lipsiţi absolut de pământ pentru hrană şi păşune vor rămâne ineficace în fata marei mizerii produse prin refuzul arendaşilor de a ie da pământ fie pe bani fie pe muncă, şi vor săvârşi delicte şi crime constrânşi de nevoi

în urma celor raportate, vă rugăm domnule ministru ca în lipsa unui text de lege care să le impuie tuturor arendaşilor şi proprietarilor ca să dea o câtime de pământ pentru o hrană şi păşunat locuitorilor care au trebuinţă, ca să luaţi măsuri de a se îndrepta această stare de lucruri din partea arendaşilor şi proprietarilor, pentru că astfel să se poată preîntimpina nemulţumirile şi răscoalele săteşti

Articolul Apărarea mea de Vas/Ie Kogălmceanu

Răscoalele ţărăneşti din martie 1907 au avut de urmare firească o întinsă cercetare judiciară şi administrativă pentru aflarea autorilor răscoalei La început, în martie şi aprilie opinia publică, fund încă sub impresiunea zguduitoare a revoltelor, credea că ţăranii s-au răsculat împinşi de instigatori sau de vreo orgamzatiune revoluţionară care lucra la sate

în atmosfera aceasta încărcată a început să nască, să pnnză încetul cu încetul şi apoi să ia trup definitiv acuzarea că vina, sau cel puţin o parte din vină o am eu Dintru întâi nimeni nu s-a gândit la mine La izbucnirea revoltei eram liniştit, crezând, ca atâţia altn că nu e vorba decât de izbucnire, a unei nemulţumiri locale Era însă scânteia care căzuse într-un butoi cu dinamită

întreaga tară luă foc Atunci bănuielile care rătăciseră câteva zile de colo în colo, caretrecuseră graniţa şi dădeau vina pe seama străinilor, s,e opriră asupra meay Instrucţia începuse în tot cuprinsul ţării Şefii armatei instruiau, agenţii administrativi instruiaumembrii justiţiei mstruiau Ideea fixă, preconcepută cu care porniseră toţi la cercetare era că ne aflăm în fata unei revoluţii organizate Trebuia să se afle organizaţia

Constatarea aceasta este adevărată, este adevărul sfânt Astfel actele de acuzare ale parchetelor ar menţiona numele instigatorilor Imediat pe aceste acte, încheierea este că răscoalele ţărăneşti din 1907 nu se datorează instigatiunilor vreunei orgamzatium criminale ci stărei economice şi culturale a ţăranilor (subl în text) Constatarea aceasta priveşte întreaga tară şi nu eu sunt acela care o fac, ci actele judecătoreşti oficiale '

Cu privire la reprimarea răscoalei din 1907

în privinţa modului în care trebuia executată reprimarea răscoalei trebuia spus că Ministerul de interne şi cel de război au emis ordine dintre cele mai .energice , prin care au imprimat, de la bun început acestei acţiuni, un caracter deosebit d»sângeros lată câteva din aceste ordine Generalul Gigârtu, comandantul diviziei a ll-a de la Craiova cerea în 14 martie prefectului de Dolj să se aducă la cunoştinţa autorităţilor şi locuitorilor chiar din locurile nerăzvrătite, că trupa are ordin să tragă atât cu armele cât şi cu tunurile '(Subl în text) într-o circulară din 16 martie către prefecţii de judeţe ministrul de interne I I C Brătianu atrăgea atenţia asupra absolutei necesităţi de a reprima chiar din primul moment în modul cel mai energic La 16 martie generalul Gigârtu reamintea garnizoanelor Râmmcu Vâlcea, Slatina, Caracal regimentelor 2, 3, 19, 26 infanterie, 1 2 cavalerie, 1, 9 artilerie batalionul 1, 5 vânători, regimentelor 1, 2 călăraşi şi batalionul Cantemir 12, ordinele ministrului de Război rezumându-l astfel .energie - foc în carne Prinderea capetelor agitatoare în aceeaşi zi ordinul nr 11 687 ulterior primul emis de acelaşi general regimentelor Rovine nr 26 9 Artilerie, 1 Călăraşi suna astfel Vă ordon să reprimaţi în mod exemplar distrugând totul şi împuşcând pe capii răzvrătiţilor, fără a vă mulţumi făcând numai prizonieri

Nemulţumit de rezultatul acţiunilor de reprimare comandantul Corpului 1 de armată generalul Năsturel, a dat la 17 martie Diviziei a ll-a ordinul ,ca în 48 de ore răscoala să înceteze' El cerea generalului Gigârtu, comandantul acestei divizii, să ordone tuturor detaşamentelor ca

183

Page 226: Istoria romanilor 1821-1989

nd în localităţile răsculate şi ajungând poate după consumarea crimei de către răsculaţi, ta să nu împiedice trupa de a ucide pe făptuitori, să nu o împiedice de a incendia casele lor".

Memoriu de revendicări al lucrătorilor de la moara „Steaua" din Galaţi în timpul grevei

>/<? 1. Orele de lucru să fie de la 12 la 10 ore pe zi, iar cele două ore de lucru până la

schimb,bunul mers al moarei, să se plătească supliment după preţul zilei.2. Mărirea salariilor tuturor categoriilor de lucrători cu 30 la sută pe zi.

3 A nu fi concediat din lucru nici un lucrător sau lucrătoare din cei aflaţi actualmente în grevă n de un an de zile, şi în special din acei ce vin ca reprezentanţi la aducerea la îndeplinire a ■jicărilor cerute de noi, fiind expresia sinceră a noastră.4. Respectarea repaosului duminical în întregime pentru reculegere de forţe; repaosul să

-,ă de duminică dimineaţa şi până luni dimineaţa.5. Facerea unui act de învoială între noi şi direcţia fabricii, semnat de 5 delegaţi lucrători la

ş, dl. director al fabricii şi secretarul Comisiei Generale a Sindicatelor din ţară şi din onor,(a de Comerţ.6. Cerem ca plata să se facă pentru partida de zi să se facă la orele 5 seara ca toţi să ne

i face târguiala, târgul fiind închis legal. Plata să se facă în argint şi bilete de bancă, iar nu îni cu bani de nichel, găsindu-se lipsă în ele.7. Cerem ca, din împrejurări când un lucrător sau lucrătoare a întârziat 5-10 minute să fie

3 a-şi continua lucrul.8. Cerem ca toţi lucrătorii şi lucrătoarele să fie respectaţi tio personalul superior, a nu se mai

, cuvinte imorale şi josnice chiar pentru onoarea personalului superic al moarei, cât şi graduluipsire morală a lucrătorilor şi lucrătoarelor.9. Cerem ca, când moara are nevoie a sta vreo zi pentru difer, eparaţii, lu-rătoni să fieadică cu toţii să fie asiguraţi cu 6 zile de lucru pe săptămână.10. Cerem plata zilelor în intregral cât vom sta în grevă, greva fiind provocată de dl.

ijstrator al moarei.11. Cerem ca nici un lucrător să nu fie amendat pentru diferite ambiţiuni personale ale şefilor,

fie mai întâi judecată fapta lucrătorului printr-o comisie compusă din 5 lucrători şi doi dinrialul superior al moarei.

Lucrătorilor să nu li se aplice amenda sub nici o formă, ci numai o morală cuviincioasă.12. Cerem înlocuirea d-lui administrator al moarei, care ne învrăjbeşte şi ne maltratează

jceşte, aducând injurii legilor ţării; asemenea şi a subşefului morar, pentru echilibrarea-liei între lucrători şi personalul superior al moarei..."

TEMĂ:

1. Care a fost statutul problemei agrare în «omânia, la cumpăna secolelor al XIX-lea - alXX-lea.

2. Demonstraţi caracterul rădicai ai răscoalei ţărăneşti din 1907.

Page 227: Istoria romanilor 1821-1989

CULTURA ROMÂNEASCĂ LA SFÂRŞITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA

- TRĂSĂTURI GENERALE.- INSTITUŢIILE DE CULTURĂ. SOCIETĂŢI SI ASOCIAŢII CULTURALE.- ÎNVĂŢĂMÂNTUL.- MIŞCAREA ARTISTICĂ.

Trăsături generale. Deşi lipsită de cadrul unui stat pe deplin unitar, viaţa culturală a românilor a beneficiat de o relativă coeziune. într-o perioadă de profunde mutaţii social-politice, de definire a matricei proprii spiritualităţii româneşti moderne, Vechiul Regat a constituit, în perioada 1878-1918, centrul în jurul căruia au gravitat forţele creatoare din provinciile româneşti aflate sub dominaţie străină. Oamenii de cultură din Transilvania, Basarabia şi Bucovina s-au stabilit şi au creat la sud şi la răsărit de Carpaţi. Alţii au continuat să trăiască şi să activeze în provinciile natale, dar au păstrat o strânsă legătură cu România. Era, astfel, ilustrat un fenomen de osmoză culturală, cu adânci rădăcini în tradiţia istorică a poporului nostru.

Perioada dintre 1878-1918 a constituit, în plan cultural, o continuare a celei precedente, atât prin linia dominantă a preocupărilor cât şi prin personalităţile care o ilustrează. Este cazul lui Vasile Alecsandri, Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu. în egală măsură, această perioadă reprezintă un preambul în evoluţia culturală care avea să se desăvârşească după Marea Unire. O serie de personalităţi de primă mărime ale vieţii culturale din perioada interbelică îşi încep acum activitatea, ca de exemplu: istoricul Nicolae lorga, scriitorii Mihail Sadoveanu şi Tudor Arghezi, artiştii plastici Constantin Brâncuşi, Gheorghe Petraşcu şi Theodor Pallady, savantul Henri Coandă, compozitorul George Enescuşi alţii. Astfel, această perioadă reprezintă o punte de cristalizări şi împliniri între generaţia paşoptistă şi cultura primei jumătăţi a secolului al XX-lea.

l tiîuţiiie de cultură, Societă?' şi a .oriaţiî culttvaie. Un element de coeziune a spiritului creator din întregul spaţiu românesc, îl reprezenta Academia. Constituită în 1866 ca „Societatea literară română', cu misiunea de a stabili ortografia, gramatica şi dicţionarul limbii române, ea şi-a modificat, încă de la sesiunea inaugurală - august 1867 - numele în „Societatea Academică Română", iar începând din 1872 a ajuns să-şi lărgească domeniul de compe-tenţe, admiţând între membrii săi oameni de ştiinţă de prestigiu din domenii ca: medicina (Nicolae Kretzulescu), ştiinţele naturale (A. Fătu), economia (Petre S. Aurel/ansi loan Ghica), geologia (Gregoriu Ştefănescu). în mai 1879 a adoptat

185

Page 228: Istoria romanilor 1821-1989

Victor Babeş Emil Racoviţă

Page 229: Istoria romanilor 1821-1989

tulatura de „Academia Română", ce avea drept obiectiv principal promovarea culturii, limbii şi istoriei naţionale, a literelor, ştiinţelor şi frumoaselor arte". în tructura sa s-au menţinut trei secţii: literatură, istorică şi ştiinţifică, dar o dată cu liversificarea disciplinelor ştiinţifice reprezentate, cea din urmă secţie a tins să

câştige o pondere tot mai însemnată în ca-drul Academiei, reflectând astfel progresele ştiinţei româneşti în acea epocă.

Primei generaţii de savanţi români -fizicianul şi matematicianul E, Baca/og/u,geologul şi paleontologul Gr. Cobă/cescu,chimiştii Petru Poni şi Nicolae Tec/u, botanistul Florian Porcius, agronomul şi economistul Ion lonescu de la Brad - i s-aualăturat personalităţi mai tinere, cu meritedeosebite în diferitele ramuri ale ştiinţei:matematicienii Spiru Haret, David Ema-nuel, Dimitrie Pompeiu şi Gheorghe Ţiţeica,inginerul Anghel Saligny, proiectant şiconstructor al podului de peste Dunăre dela Cernavodă, geologii Ludovic Mrazec, I.Simionescu şi Gh. Munteanu-Murgoci,geograful Simion Mehedinţi, numeroşi reprezentanţi ai medicinei şi biologiei precum: Grigore Antipa, întemeietorul şcoliidr. loan c. Cantacuzino româneşti de hidrobiologie şi ihtiologie şi al

186

Page 230: Istoria romanilor 1821-1989

Muzeului de Ştiinţe ale Naturii din Bucureşti, Dirnitrie Brândză, fondator al Grădinii Botanice din Bucureşti, Victor Babeş, Ion Cantacuzmo, C. Istrati, Gh. Marinescu, C. Levaditi, Emil Racoviţă, fondatorul în 1920 al Institutului de Speologie din Cluj, D. Voinov, Francisc Rainer, creatorul şcolii româneşti de antropologie, Thoma lonescu.

Dacă secţiunea ştiinţifică a Academiei Române s-a bucurat de o com-ponenţă atât de prestigioasă, nu mai puţin ilustre sunt şi numele academicienilor din celelalte secţii: B.P. Hasdeu, Timotei Ci-pariu, Vasile Alecsandri, C. Negruzzi, August Treboniu Laurian, Titu Maiorescu, iar mai târziu /. Slavici, G. Coşbuc, B. Şt. Delavrancea, M, Sadoveanu, L. Re-breanu, la secţia literară; M. Kogălni-ceanu, G. Bar'iţiu, Al. Odobescu, V.A. Urechia, A.D. Xenopol, D. Onciul, I. Bogdan, V. Pârvan, N. /orga, la secţia istorică. Nu se poate totuşi să nu observăm şi câteva „absenţe" ilustre din rândul academicienilor. Marii scriitori clasici, Minai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiaie, nu au ocupat în timpul vieţii fotoliile de academicieni care li s-ar fi cuvenit pentru valoarea operei lor. Nici premierele mondiale realizate în domeniul aviaţiei de Traian Vuia şi Henri Coandă nu au fost răsplătite cu titluri academice, decât în cazul celui din urmă, peste mai multe decenii de la construirea primului avion cu reacţie. în pofida acestor omisiuni, Academia Română reprezenta forul în jurul căruia s-au grupat cele mai importante forţe creatoare ale poporului român, atât din Vechiul Regat, cât şi din provinciile aflate sub administraţia străină.

Un fenomen caracteristic pentru cultura română în această perioadă îl reprezintă şi apariţia unui mare număr de societăţi şi asociaţii culturale cu profil istoric, literar, artistic. Ele ilustrează efervescenţa culturală care defineşte deceniile din preajma anului 1900. Alături de Societatea „Junimea' (laşi, 1863), Societatea culturală „Ateneul Român" (Bucureşti, 1865), Societatea Filarmonică Română (Bucureşti, 1868), Societatea pentru fond de teatru român (Deva, 1870), Societatea amicilor de Belle Arte (Bucureşti, 1872) au activat importante asociaţii culturale ce au susţinut idealurile deplinei libertăţi şi unităţi naţionale. Menţionăm astfel, Amicii literaturii şi artei române (Bucureşti, 1895), Societatea pentru răspândirea gustului artistic în România „Ileana" (Bucureşti, 1897), Asociaţia „Frăţia bunilor români" (Bucureşti, 1906), Universitatea populară „N. lorga" '(Vălenii de Munte, 1908), Liga „Deşteptarea" (Bucureşti, 1912). Alte societăţi şi-au propus obiective limitate, marcând o tendinţă de specializare în cultură. Astfel au activat între altele Societatea de Arhitectură (Bucureşti, 1891), Societatea de filosofie (Bucureşti, 1897), Societatea „Tinerimea artistică" (Bucureşti, 1901), Societatea scriitorilor români (Bucureşti, 1909), Asociaţia

187

Petru Poni

Page 231: Istoria romanilor 1821-1989

profesorilor universitari (laşi, 1917), Societatea „Arta Română"(laşi, 1917). Dacăavem în vedere şi existenţa unui numărmare de asociaţii vizând obiective socialeşi politice (Liga Votului Universal) saunaţionale („Arcăşiile"\n Bucovina) şi luămîn consideraţie şi spectaculoasa dezvoltare a presei - peste 2 700 de periodiceapărute doar în perioada 1907-1918 - neputem crea o imagine a bogăţiei şi diversităţii care au caracterizat preocupărileculturale ale societăţii româneşti întrerăzboiul de independenţă şi Marea Unire.Pentru meritul de a fi grupat în jurulsău pe cei care vor deveni „clasicii literaturii române", Junimea" ocupă o poziţieprivilegiată în ierarhia asociaţiilor şi societăţi/or cu/tura/e. Avându-I în fruntea saA pe Titu Maiorescu, ea a jucat un rol de-• CISIV în afirmarea lui M. Eminescu, I.

Creangă, han Slavici şi Ion Luca Cara-ale. în jurul acestei societăţi s-a definit un interesant complex de idei estetice, jsofice şi politice, ce poartă numele de junimism. El s-a pronunţat şi a susţinut omovarea, în acelaşi timp, a valorilor tradiţionale şi deschiderea către cultura ;cidentală, cu o afinitate specială faţă de cultura germană, explicabilă prin

Aurel Vlaicu

Page 232: Istoria romanilor 1821-1989

Mihai Eminescu Ion Luca Caragiale

Page 233: Istoria romanilor 1821-1989

88

Page 234: Istoria romanilor 1821-1989

faptul că, în cadrul său, se formaseră nu numai Titu Maiorescu, ci şi mulţi alţi reprezentanţi de vârf ai intelectualităţii române din epocă. Principala tribună de manifestare a ideilor acestei societăţi au constituit-o „Convorbirile literare". Reacţia împotriva poziţiilor junimiste s-a cristalizat în jurul revistei „Literatorul", condusă de Alexandru Macedonski. Polemica de idei s-a purtat preponderent pe tărâmul esteticului, „Literatorul" promovând curentul parnasianismului şi simbolismului.

Estetica maioresciană a avut un adversar şi în persoana lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, susţinător al „artei cu tendinţă", iar din punct de vedere politic adept al social-democraţiei. Ideile sale se fac cunoscute prin paginile revistei „Contemporanul".

în primii ani ai secolului XX, alte două publicaţii au devenit purtătoare de cuvânt ale unor noi curente literare, cu repercusiuni şi dincolo de domeniul strict al esteticului: „Sămănătorul", iniţiat de Spiru Haret, şi, respectiv, „Viaţa Româ-nească", prin care s-au făcut cunoscute, în special, ideile lui Constantin Stere şi Garabet Ibrăileanu. Curentele născute în jurul celor două reviste au fost sămănătorismul ş\ poporanismul.

învăţământul. O premisă importantă pentru facilitarea accesului la învă-ţământ a reprezentat-o legea din 1864, prin care învăţământul primar a devenit obligatoriu şi gratuit. în realitate, însă, nu toţi elevii înscrişi în clasa I terminau patru clase. Condiţiile obiective ale dezvoltării social-economice, un anumit imobilism şi o oarecare inerţie la nivelul mentalităţilor au determinat menţinerea unui procent însemnat de analfabeţi. în opera de modernizare a sistemului de învăţământ din România un rol important l-a jucat matematicianul, astronomul şi pedagogul Spiru Haret, ce a îndeplinit de mai multe ori funcţia de ministru al instrucţiunii publice. Prin activitatea sa el a reorganizat pe baze moderne învăţământul de toate gradele şi a iniţiat prima acţiune culturală şi politică de proporţii a învăţător/mii române din med/uf sătesc.

în mare măsură, lumea academică coincide, în perioada de care ne ocupăm, cu aceea universitară. Cele două universităţi, din laşi (fondată în 1860) şi din Bucureşti (înfiinţată în 1864), au focalizat viaţa culturală şi ştiinţifică a ţării Se adăugau Facultatea de Medicină (iniţiatori dr. Carol Davila şi N. Kretzulescu), precum şi şcolile superioare cu profil artistic - Şcolile de Arte Frumoase din Bucureşti şi laşi, Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, care completau imaginea învăţământului superior românesc situat la cote valorice ridicate. Nivelul ridicat de cunoaştere şi cercetare se explică nu numai prin talentul şi entuziasmul corpului profesoral, ci şi prin temeinica sa pregătire în reputate centre universitare ale Europei. De altfel, obiceiul trimiterii unor tineri la studii în străinătate, adesea după absolvirea unei facultăţi în ţară, se va menţine şi în continuare. în acest scop sunt atribuite burse de studii în străinătate, mulţumită cărora poarta marilor universităţi se deschide pentru tinerii români proveniţi din aproape toate păturile sociale.

Reforma învăţământului, promovată de Spiru Haret, a dat o nouă orientare Şcolilor de stat din România. Concomitent, însă, a continuat să funcţioneze învăţământul particular, precum şi cel confesional. în ceea ce îi priveşte pe românii din provincii!'- aflate sub stăpânire străină, obiectivul principal a fost apărarea şcolilor cu predare în limba naţională. în Transilvania şi în Bucovina

189

Page 235: Istoria romanilor 1821-1989

George Coşbuc Bogdan Petriceicu Hasdeu

Page 236: Istoria romanilor 1821-1989

■xistau unele şcoli româneşti, de nivel primar şi mediu, dar se simţea lipsa ivăţământuiui superior. Activitatea Astreia constituit un imbold pentru afirmarea laţiu'nii române din Transilvania. Ea a continuat să susţină, pe diferite căi, şcoala omânească. Faptul că primul preşedinte al Astreiesle ales Andrei Şaguna, cel are, în 1864, a devenit şi Mitropolit al românilor ortodocşi din Ungaria şi din 'ransilvania, aruncă o lumină semnificativă asupra implicării Bisericii în prijinirea învăţământului şi cultivarea valorilor naţionale din Transilvania, fapt ;are reprezintă un adevăr general, valabil pentru ambele mari confesiuni -irtodoxă şi greco-catolică - cărora le aparţineau românii transilvăneni.

Mult mai dramatică se prezenta situaţia învăţământului pentru românii din Basarabia. Politica de deznaţionalizare a populaţiei majoritare româneşti a atins ipogeui după 1867, când folosirea limbii române în orice fel de şcoală a fost nterzisă. Chiar şi atunci când, sub influenţa revoluţiei ruse din 1905, s-a ecunoscut dreptul la învăţământ în limba maternă, acest drept era acordat liferitelor grupări etnice minoritare, nu însă şi majorităţii româneşti. Dramatica iituaţie culturală a românilor basarabeni era întreţinută şi agravată şi de vigilenţa :u care autorităţile ruse vegheau să nu pătrundă nici un fel de cărţi sau periodice n bibliotecile basarabene din România pentru a putea, prin totala izolare :ulturală, să-şi ducă la îndeplinire acţiunea de deznaţionalizare a românilor.

în perioada care a urmat războiului de independenţă,arhitectura, pictura, sculptura, muzica şi teatrul trec şi ele printr-un proces de iefinire a marilor direcţii care vor reliefa specificul naţional în cadrul fiecăreia şi otodată cunosc capodopere ale creaţiei artistice.

în arhitectură, vechea tentaţie, ca stil, a clasicismului, este abandonată )entru a face loc unor direcţii de dezvoltare divergente, nevoia de a construi mari

I90

Page 237: Istoria romanilor 1821-1989

Palatul Culturii din laşi

edificii publice, care să dea prestanţă oraşelor româneşti. Aceasta este satis-făcută de eclectismul specific şcolii franceze, ilustrat prin edificii ca Atheneul Român sau Cercul Militar din Bucureşti. Preocuparea arhitecţilor de a îmbina elementul nou cu cel autohton s-a finalizat prin opera arhitectului Ion Mincu şi a elevilor săi, în clădiri aparţinând stilului neo-românesc, încercare de continuare a repertoriului de forme arhitecturale consasrat de epoca brâncovenească.

Pentru pictură şi sculptură, epoca de care ne ocupăm reprezintă momentul unei predări de ştafetă între generaţii. Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu şi Caro/ Storck, fondatori ai Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti şi Gheorghe Panaiteanu, ctitor al şcolii similare din laşi, îşi încheie activitatea. în schimb, generaţia lui Nicolae Grigorescu, apoi Ion Andreescu şi Ştefan Luchian înnoiesc limbajul plastic realizând o mai mare apropiere faţă de pictura franceză a şcolii de la Barbizonş\ a curentului impresionist. La laşi, CD. Stahise apropie mult de tradiţiile artei plastice germane.

Primii ani ai secolului XX au marcat şi deschiderea artei româneşti către universul de idei şi forme ale curentului modernist. Opera lui Constantin Brâncuşi, degajând o viziune stilizată a volumelor, a fost, pentru început, primită cu reticenţa de publicul format şi educat artistic în spiritul curentului academismului. Se afirmă nume noi ca: A. Verona, N. Vermont, C. Cuţescu-Storck, Gh. Petraşcu, Th. Pallady. în sculptură, Ion Georgescuşi Ştefan Valbudea preiau ştafeta de la dascălul lor, Carol Storck, pentru a o preda unei generaţii mai tinere: C. Brâncuşi, D. Paciurea, Fritz Storck. Activitatea

191

Page 238: Istoria romanilor 1821-1989

Palatul Poştei şi Telegrafului din Bucureşti

Ateneul Român

Page 239: Istoria romanilor 1821-1989

Nicolae Grigorescu Theodor Aman

Page 240: Istoria romanilor 1821-1989

expoziţională capătă un caracter ritmic. Unii artişti expun şi în străinătate, unde cei mai mulţi îşi desăvârşesc studiile, realizând astfel paşi spre recunoaşterea artei româneşti în cercurile internaţionale. Un eveniment de excepţie îl constituie Expoziţia Jubiliară organizată la Bucureşti în 1906 pentru a marca festiv împlinirea a 40 de ani de la suirea pe tron a lui Caro/ I. Cu acest prilej se amenajează în Capitală Parcul Carol şi se construiesc, în cadrul său, nu-meroase edificii, precum Palatul Artelor. Tot cu acest prilej D. Pădurea, Fr. Storck şi Filip Marin sculptează ansamblul de factură romantică format din doi giganţi şi Frumoasa Adormită, ilustrare a unei legende scrise de Carmen Sylva, regina poetă şi protectoare a artelor.

interesul pentru artă se manifestă, însă, şi pe alt plan. Acum au luat naştere colecţii şi muzee dintre cele mai importante în România. Regele Carol I, el însuşi având studii de istoria artei, şi-a format o celebră colecţie de tablouri. Tot gustului său şi al reginei Elisabeta (Carmen Sylva) i se datorează construirea -între 1873-1383 - a CasteluluiPe/eş, devenit, din 1914, un bun al poporului român, ca urmare a voinţei testamentare a suveranului. în 1910 ia fiinţă la Bucureşti primul muzeu de artă, construit de Anastase Simu pentru a-i adăposti bogata colecţie de pictură şi sculptură, donată ulterior statului. Ideea unui muzeu de artă, iniţiat şi susţinut de stat, se află, în această epocă, doar în stadiul de proiect, deşi un fond de opere ale artiştilor români începe să se strângă pentru viitoarea Pinacotecă Naţională, iar spaţiile pentru amenajarea ei sunt prevăzute în Palatul Atheneului. Mai aproape de realizare se află proiectul altei instituţii de interes naţional. Este vorba despre Muzeul naţional de artă veche românească, destinat să cuprindă atât obiecte de artă populară, cât şi mărturii artistice ale civilizaţiei româneşti medievale, pentru care istoricul de artă Alexandru

193

Page 241: Istoria romanilor 1821-1989

gara-Samurcaş a colecţionat un fond de mai multe mii de exponate, iar itectul Nicolae Ghika-Budeşti a construit o aripă a viitorului sediu din ;ureşti (actualul Muzeu al Ţăranului Român).

Din acelaşi interes pentru valorile culturii vechi, a luat fiinţă Comisiawumentelor Istorice, organism specializat în studierea, repertorierea şitaurarea monumentelor. Printre publicaţiile comisiei se numără şi ampleleiertorii de monumente bisericeşti medievale din România, realizate de Gh.lşş\ Nicolae Ghika-Budeşti. Preocupărilor pentru cunoaşterea trecutului istorictional le datorăm şi cele dintâi studii de arheologie românească pe care Ie-aîlizat Alexandru Odobescu, în legătură cu tezaurul de la Pietroasa, Grigorecilescu, pentru monumentul de la Adamclisi (Tropaeum Traiani)ş\, mai târziu,isile Pârvan, referitor la civilizaţia geto-dacă. Tot în această perioadă, a;eput o activitate sistematică de culegere şi interpretare ştiinţifică a folclorului.tivitatea de pionierat în acest domeniu a lui Vasile Alecsandri ş\ B.P. Hasdeua;t continuată de Artur Gorovei, Simion Florea Marian, Gr. Toci/eseu, Elena?cu/ută-Voronca, Lazăr Şăineanu, care au publicat importante culegeri declor, precum şi studii privitoare la textele culese. Preocupări similare s-auanifestat şi în privinţa muzicii populare, care reprezintă şi una din sursele despiraţie pentru compozitori, în special pentru cei atraşi de creaţia corală. în;eastă direcţie s-au impus, cu precădere, contribuţiile lui Gheorghe Dima şin Vidu.

Viaţa muzicală a fost bogată în manifestări aparţinând diferitelor genuri, ste epoca în care se organizează Filarmonica şi Opera (teatrul liric). Câteva îrsonalităţi se impun publicului, chiar şi celui internaţional. Haricleea Darclâe, ina de A/o/ysunt două dintre vocile celebre ale României, aplaudate pe mari ;ene ale Europei. Dtntre compozitori se afirmă Ciprian Porumbescu, Eduard 'aude/la, Alfons Castaldi. Alexandru Flechtenmacher îşi asociază numele în Decial cu acela al poetului Vasile Alecsandri, cu care colaborează. La laşi, îavriil Musicescu îmbină activitatea componistică cu cea pedagogică. Fără idoială însă că marele eveniment al istoriei muzicii româneşti este apariţia inărului George Enescu, care şi-a uimit maeştrii prin precocitate şi o strălucită arieră internaţională ca interpret, dirijor şi compozitor.

Imaginea vieţii culturale a epocii de după cucerirea independenţei ar fi icompletă fără o menţiune a rolului tot mai important pe care şi-l asumă arta framatică. Teatrul naţional se afla la momentul de răscruce dintre vechea leneraţie, reprezentată de Matei Mi/Io, Mihail Pascal/y, şi noile contingente de ictori, printre care menţionăm pe Grigore Manolescu, Ştefan Iulian, Aristizza lomanescu, Constantin Nottara. în repertoriu, clasicii literaturii universale ilternează cu dramaturgii români. în strânsă legătură cu teatrul dramatic a luat îaştere şi teatrul liric, la dezvoltarea căruia un rol important l-a avut Eduard Wachmann, director al Conservatorului din Bucureşti.

Viaţa culturală românească din perioada 1877-1918 se prezintă, astfel, ca jn fenomen complex, atingând cote valorice superlative. în cadrul său s-au ructificat roadele unei activităţi începută încă anterior anului 1848 şi în care cultura română s-a aliniat celei europene. Principalele instituţii culturale s-au aflat acum în perioada de organizare care, nu lipsită de unele ezitări, a constituit un început condus în mod ferm de o generaţie de oameni de cultură, beneficiind

Page 242: Istoria romanilor 1821-1989

de o formaţie solidă şi animaţi de un patriotism autentic. Afirmarea specificului naţional în cultură a fost unul din obiectivele urmărite cu consecvenţă fără a fi însă şi formulat ca atare, în mod programatic. România independentă devenea astfel şi centrul către care convergeau forţele creatoare din întregul spaţiu locuit de români, într-un moment în care aspiraţiile către unire atingeau apogeul, pregătind actul din 1918.

NICOLAE /ORGA despre interesul acordat ţăranului român

...Cercurile conducătoare dădeau mai multă atenţie ca înainte ţăranului. Cercurile literare şi

ştiinţifice studiară cu stăruinţă poeziile, poveştile, cântecele, legendele, portul, în scurt toate formele de mişcare spirituală ale poporului..."

CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU despre specificul naţional

...Specificul naţional e totuna cu sufletul neamului, care e în fiecare dintre noi, şi cu toate

acestea este în afară de noi: noi îi împrumutăm viaţa organică, el ne dă continuitatea şi durata istorică; el este chipul cu care ne întrupăm pentru alte neamuri..."

TEMĂ:

1. Caracterizaţi direcţiile principale de dezvoltare ale învăţământului românesc, între anii1878 şi 1914.

2. Care au fost contribuţiile majore ale mişcării artistice la afirmarea culturii după cucerireaindependenţei?

Page 243: Istoria romanilor 1821-1989

RĂZBOIUL PENTRU REÎNTREGIREA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

-DIPLOMAŢIA ROMÂNEASCĂ LA SFÂRŞITUL SECOLULUI AL XIX-LEA ŞlÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA. -ROMÂNIA SI DEBUTUL PRIMEI

CONFLAGRAŢII MONDIALE. PERIOADANEUTRALITĂŢII SI SEMNIFICAŢIA SA. -INTRAREA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOI.

OPERAŢIILE MILITARE DIN ANUL 1916.OCUPAŢIA MILITARĂ A PUTERILOR CENTRALE. k - CAMPANIA DIN VARA

ANULUI 1917 SI URMĂRILE SALE. -PACEA DE LA BUCUREŞTI (24 APRILIE/7 MAI 1918). REINTRAREA

ROMÂNIEI ÎN RĂZBOI SI PARTICIPAREA SA LA VICTORIE.

Diplomaţia românească la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul ocolului al XX-lea. Dupâ recunoaşterea internaţională a independenţei de stat, omânia a trebuit să ţină seama de noul echilibru de forţe creat în Europa şi, în aecial, în sud-estul său. Aceasta, pe de o parte, deoarece ocupa o poziţie rategioă în Peninsula Balcanică, acolo unde se ciocneau interesele economice şi olitice ale Rusiei, Imperiului Otoman şi Austro-Ungariei, iar, pe de altă parte, ea ebuia să se integreze structurilor europene de pe o nouă poziţie - cea de stat de >ne stătător- şi să-şi făurească modalităţi proprii de afirmare care să-i asigure 9zvoltarea. în atare condiţii, ţara noastră a desfăşurat o politică externă activă, cu n câmp de acţiune lărgit şi în care s-a manifestat o colaborare între toate partidele alitice, dincolo de micile interese partizane, pe drumul afirmării intereselor aţionale. Au contribuit la aceasta diplomaţi străluciţi, precum MihailKogălniceanu, J/7 Chica, P.P. Carp, I.C. Brătianu, V. Boerescu, DA. Sturdza şi alţii. Conform ărerii unor diplomaţi străini, Bucureştiul a devenit, în perioada de care ne ocupăm, n centru cu o bogată activitate diplomatică, „o veritabilă trambulină pentru mbasadori".

Imediat după 1878, un obiectiv central al guvernului român a fost cunoaşterea în plan extern a independenţei şi a transformărilor ce i-au urmat în tatutul politic al ţării. După numeroase demersuri diplomatice, legate mai ales de Dordarea cetăţeniei evreilor şi de rezolvarea urmărilor afacerii Stroussberg, între iii 1878-1880 Anglia, Franţa, Grecia, Olanda, Rusia, Imperiul Otoman, ustro-Ungaria, Italia, Germania au recunoscut independenţa de stat a României.

în acelaşi timp, au avut loc numeroase contacte diplomatice legate de dicarea ţării la rangul de Regat. încă în toamna lui 1878, Caro/ la luat titlul de Iteţă Regală, acesta fiind recunoscut în anul următor. El a semnificat un prim as către modificarea statutului politic internaţional al ţării. în 1880 I.C. Brătianu Carol I au făcut vizite în Germania. Cu acest prilej a fost abordată şi problema sgatului şi s-a reglementat, apoi, succesiunea la tronul ţării. S-a stabilit ca, în lipsa ascendenţilor direcţi, tronul să revină prinţului Ferdinand, nepotul de frate al lui

36

Page 244: Istoria romanilor 1821-1989

Carol. Acesta s-a căsătorit în 1892 cu principesa Măria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Angliei. La 14/26 martie 1881, Parlamentul a votat transformarea României în Regat, punând încă o dată Europa în faţa faptului împlinit. România îşi decidea, astfel, singură, soarta în istorie. în 1881, ţara noastră întreţinea relaţii diplomatice cu 18 state ale lumii.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea scena politică a continentului nostru a fost marcată, cel puţin în sud-estul său, de mutaţii semnificative. Austro-Ungaria şi-a intensificat penetraţia în Peninsula Balcanică şi a ocupat un loc important în Comisia Dunării; preocuparea sa de a domina Comisia, permanentele fricţiuni legate de situaţia românilor din Transilvania, supuşi unei intense deznaţionalizări după înfăptuirea dualismului din 1867, ca şi consecinţele convenţiei comerciale din 1875 au dus la înrăutăţirea relaţiilor româno-austro-ungare. Rusia şi-a întărit poziţiile în Bulgaria şi a încercat, în 1878, să ameninţe România cu ocuparea; în anul următor, pe fondul înrăutăţirii grave a relaţiilor româno-ruse, după încălcarea de către Rusia a Convenţiei din 4 aprilie 1877 şi ocuparea judeţelor din sudul Basarabiei, s-a ajuns la incidentul între trupele române şi ruse de la Arab Tabia, în legătură cu delimitarea frontierei de sud a Dobrogei. Franţa, înfrântă catastrofal în urma războiului din 1870-1871 cu Prusia, nu mai reprezenta, pentru moment, o forţă politico-diplomatică în Europa. Acestea au impus României, tot mai mult izolată diplomatic după 1878, să se îndrepte spre o alianţă diplomatică cu Puterile Centrale (Tripla Alianţă), formată din Germania, Austro-Ungaria şi Italia. S-au adăugat originea germană a dinastiei din România şi unele interese economice ale cercurilor conducătoare din ţara noastră în relaţiile cu Germania. Iniţiativa a venit din partea cancelarului german Otto von Bismarckcare, în 1880, s-a şi exprimat în acest sens. în 1883, regele Carol I a făcut vizite în Germania şi Austro-Ungaria, ceea ce a grăbit apropierea României de Puterile Centrale, l-a urmat vizita primului ministru I.C. Brătianu în aceleaşi ţări. în cadrul convorbirilor, premierul român a respins însă în mod hotărât - expresie a politicii independente a României şi a faptului că alianţa nu însemna renunţarea la o politică proprie a guvernului de la Bucureşti -cererea de a nu permite pe teritoriul său acţiuni îndreptate contra dublei monarhii. Chiar cu un an înainte, în 1882, avusese loc la laşi, cu prilejul dezvelirii unei statui a lui Ştefan cel Mare, un incident ce agravase relaţiile între Viena şi Bucureşti: senatorul Petre Grădişteanu declarase atunci că speră ca regele Carol să recapete „pietrele preţioase" ce lipseau încă de la coroana voievodului moldovean, adică provinciile aflate sub dominaţie străină.

în ultimii ani ai secolului trecut, raportul de forţe în Balcani a suferit importante modificări o dată cu reorientarea Serbiei şi Bulgariei spre Rusia. în acelaşi timp, guvernul român a continuat să-şi manifeste interesul pentru sprijinirea locuitorilor de origine română din zona Balcanilor, mai precis din Munţii Pindului ş\ de pe Valea Timocului.

Alianţa între România şi Puterile Centrale s-a semnat în 1883 şi a fost un act cu caracter secret fiind cunoscut doar de rege şi de către unii oameni politici. Ea a fost reînnoită, de cîteva ori, în anii următori. Alianţa a avut un caracter pur defensiv, specificându-se angajamentul părţilor de a nu adera la alianţe potrivnice vreunuia din membri, ca şi obligaţia de a se ajuta în cazul în care vreo parte contractantă era atacată. România a izbutit, în acest mod, să iasă din

197

Page 245: Istoria romanilor 1821-1989

rea în care fusese împinsă şi a obţinut unele garanţii de securitate. în aşi timp, alianţa nu a semnificat nici un moment abandonarea sprijinirii luptei, inilor din Transilvania, ci chiar o consolidare a statutului internaţional al ţării regătirea deplinei unităţi naţionale. Pentru unii politicieni, tratatul avea )rtantă prin prezenţa Germaniei în alianţă. Se spera că aceasta din urmă va veni la Viena şi Budapesta pentru a îmbunătăţi situaţia românilor ardeleni, ■esie a conjuncturii internaţionale, clauzele militare ale acordului nu au fostnicicând aplicate, iar atunci când condiţiile au permis-o, românii au intrat în i pentru eliberarea fraţilor lor de peste munţi.Trebuie menţionat şi faptul că, după 1883, momentele de încordare între

ureşti şi Viena au continuat, date fiind intensificarea exploatării naţionale a anilor ardeleni, tensiunile economice, precum şi războiul vamal dintre anii 5-1891, regimul navigaţiei pe Dunăre. Puternicul ecou al acţiunii lorandiste, uriaşa adeziune a opiniei publice şi a tuturor cercurilor politice din hiul Regat la prevederile documentului înaintat lui Franz losif m 1892, icarea liderilor memorandişti în procesul de la Cluj, au impus cercurilor ale de la Bucureşti ca, în ciuda alianţei cu Viena, să susţină interesele jnale. însuşi regele Caro/1 a avertizat Germania că nu putea să se opună deratelor naţiunii române.La începutul secolului al XX-lea România s-a afirmat în sud-estul Europei

in factor de stabilitate politică. Politica externă a încercat să corespundă pe in şi să urmărească realizarea intereselor naţionale, aceasta pe fondul compli-situaţiei din Balcani şi al conturării celei de-a doua alianţe politico-diplomatice Europa - Antanta (Tripla înţelegere) - constituită de Franţa, Anglia şi Rusia, lânia a urmărit, în principal, menţinerea statu-quo-uM în Peninsula Balcanică î acest sens, şi-a modelat activitatea pe lângă Puterile Centrale. Noua situaţie sud-estul Europei, în special apropierea Austro-Ungariei de Bulgaria şi terea agresivităţii sale după 1908, când a anexat Bosnia şi Herţegovina, s-a ■ânt şi asupra situaţiei românilor din Transilvania. Cel din urmă eveniment a întuat contradicţiile în această zonă a continentului, dat fiind şi faptul că enţiile Rusiei faţă de strâmtorile Bosfor şi Dardanele au fost ignorate la Viena. asemenea, Bulgaria şi-a manifestat dorinţa de a îngloba noi teritorii. De fapt, jaria dorea să-şi sporească teritoriul pe seama Imperiului Otoman, prin aceasta ând în pericol statu-quo-u\ balcanic. în aceste condiţii s-a produs, în mod tat şi greu de surprins de cei neavizaţi, o detaşare a ţării noastre de Puterile trale. Ea s-a prelungit până către 1914, în pragul conflagraţiei mondiale.

Diplomaţia austro-ungară şi cea germană au căutat, totuşi, să menţină ureştiul în orbita Puterilor Centrale, în ciuda unui curent de opinie tot mai ivorabil lor în cercurile politice româneşti. în 1909, moştenitorii tronului din mania şi Austro-Ungaria au vizitat capitala României, iar la împlinirea a 70 de regele Carol /a fost numit feldmareşal al armatei germane. Ion I.C. Brătianu, cipesa Măria, alţi politicieni au tatonat însă terenul pentru o reorientare tacită, >olitica externă, către Antantă. Se spera ca aceasta să sprijine unirea isilvaniei şi Bucovinei cu România. Tot mai multe evenimente politice şi nomice atestă acest proces. în anii 1910-1911 România a fost vizitată de uni militare din Anglia şi Rusia, de Paul Deschanel, fost preşedinte al iţei, şi de către primarul Parisului. De asemenea, au sporit investiţiile de ital din statele Antantei, în special în industria petrolieră.

Page 246: Istoria romanilor 1821-1989

Războaiele balcanice din 1912-1913 au demonstrat însă, în mod clar, reorientarea politicii externe a guvernului român. în 1912, statele balcanice -Serbia, Grecia, Bulgaria urmăreau realizarea unităţii naţionale prin recucerirea unor teritorii aflate încă sub stăpânirea Imperiului Otoman. Poarta a fost înfrântă şi, la 3 decembrie 1912, a semnat armistiţiul. Tratativele pentru pace s-au desfăşurat la Londra, dar între aliaţii balcanici existau încă multe neînţelegeri. Datorită Porţii discuţiile au fost întrerupte, iar la 3 februarie 1913 conflictul a reizbucnit. Teama unei generalizări a conflictului a făcut ca Marile Puteri să intervină, după Conferinţa internaţională a ambasadorilor şi „Protocolul" de la Moscova, ceea ce arată interesele distincte ale Marilor Puteri, în zonă, şi să se încheie pacea de la Londra, lăsând, totuşi, importante probleme nerezolvate.

România şi-a proclamat neutralitatea faţă de primul conflict balcanic, dar a privit cu îngrijorare războiul, mai ales prin prisma intervenţiei Marilor Puteri. La 10 iunie 1913 Bulgaria, nemulţumită de rezultatele tratativelor de pace, a atacat pe foştii aliaţi. ( începea al doilea război balcanic.) în aceste condiţii, când situaţia din Peninsula Balcanică se complicase la maximum şi tindea să se modifice, România a decretat mobilizarea. Toţi contemporanii au fost de acord că aceasta a semnificat în fapt ruperea legăturilor cu Puterile Centrale şi în moddeosebit cu Austro-Ungaria. Nicolae /orga scria că.....se poate spune... că pesteDunăre se discută chestiunea Ardealului, că se începe războiul împotriva voinţei austriece". Trupele române au trecut Dunărea şi au înaintat în Bulgaria. Bulgaria a fost silită să capituleze. Discuţiile pentru pace s-au desfăşurat la Bucureşti, ceea ce era o recunoaştere a rolului ţării noastre. Pacea de la Bucureşti din 10 august 1913 a prevăzut cedarea de către Bulgaria a unei părţi din Macedonia către Serbia şi a sudului aceleiaşi provincii către Grecia. Imperiul Otoman a primit o parte din răsăritul Traciei cu oraşul Adrianopole (Edirne), iar România, sudul Dobrogei, până la linia Ecrane - Turtucaia. Tratatul de Pace a restabilit pacea în Balcani doar aparent, căci în ciuda politicii Bucureştiului de a-l menţine, guvernul de la Sofia a acţionat permanent sub instigarea Vienei pentru revizuirea sa. Aceasta a adâncit şi mai mult ruptura între România şi Tripla Alianţă, tocmai în pragul războiului mondial.

România şi debutui primei conflagraţii mondiale. Perioada neutralităţi. şi semnificaţia sa. Primul război mondial (1914-1918) a reprezentat apogeul confruntării între Marile Puteri pentru dominaţie economică şi politică şi reîmpărţirea lumii în sfere de influenţe. S-au confruntat Puterile Centrale şi Antanta, deopotrivă responsabile de izbucnirea conflictului.

în vara anului 1914 România ocupa o poziţie importantă, ambele tabere beligerante fiind dispuse să-i câştige concursul. Pe de o parte, Puterile Centrale se străduiau să menţină România în alianţă. în acest sens, în 1913-1914 au fost acreditaţi la Bucureşti noi ambasadori, şi anume Ottokar Czernin, importantă figură a politicii Austro-Ungariei, şi von Bussche, din partea Germaniei. Vizita ţarului Nicolae al //-/ea şi a familiei sale la Constanţa, la 1/14 iunie 1914, însoţit de ministrul de externe Sazonov, discuţiile cu regele Caro//şi premierul Ion I.C. Brătianu au reconfirmat însă noua orientare în politica externă a României. Treptat, chiar personalităţi marcante de la Berlin şi Viena au recunoscut că România era practic pierdută pentru Puterile Centrale.

199

Page 247: Istoria romanilor 1821-1989

La 28 iunie 1914 a avut loc atentatul de la Sarajevo, căruia i-au căzut ime moştenitorul tronului austro-ungar, Francisc Ferdinand, şi soţia sa. în 3 următoare, după ce Austro-Ungaria i-a declarat război Serbiei, au intrat în flict, declarându-şi reciproc război, principalii componenţi ai alianţelor mili-i Atât Antanta cât şi Puterile Centrale au făcut presiuni la Bucureşti pentru a tiga alianţa României şi intrarea sa imediată în război.

Soarta tării a fost decisă de Consiliul de Coroană de la Sinaia din 21 iulie/3 iust 1914' în faţa unei situaţii grave bătrânul rege Caro/ I trebuia să se isulte cu forţele politice din ţară. La Consiliu au luat parte regele, prinţul ■dinand, principalii oameni politici. Regele a prezentat tratatul de alianţă cu erile Centrale şi a cerut intrarea în război alături de aliaţii săi. De partea sa situat doar liderul conservator Petre P Carp, ce a invocat, din nou, pericolul / ce ameninţa România. Membrii marcanţi ai Partidului Conservator mocrat şi ai Partidului Conservator, precum / Grădişteanu, I.N. Lahovary, u pronunţat însă pentru neutralitatea armată. Ion IC. Brătianu şi membrii 'ernului, ca şi Alexandru Marghiloman, au susţinut necesitatea expectativei late care, la acel moment, era cea mai puţin riscantă. A fost adoptată ultima jtie. în comunicatul oficial s-a precizat că România nu fusese nici prevenită, consultată în legătură cu mersul războiului şi nu putea fi invocat nici un motiv război.

între 1914-1916 ţara noastră a fost neutră faţă de conflictul mondial, -un climat politic foarte agitat, când forţele politice propuneau soluţii diverse, diplomaţii Puterilor Centrale şi Antantei se străduiau să obţină colaborarea itară a României, primul ministru Ion IC. Brătianu a manifestat o deosebită ponsabilitate faţă de destinele ţării. în negocierile secrete cu Antanta, care mitea sprijinirea luptei pentru desăvârşirea unităţii teritorial-naţionale, Ion . Brătianu a dorit să obţină toate garanţiile pentru existenţa de sine stătătoare arii. Pregătindu-se permanent de intrarea în război, el a amânat tot mai mult jst moment, pentru a se pregăti în vederea obţinerii unui succes militar.

La 27 septembrie/10 octombrie 1914 Caro/ /a decedat şi a fost înmor-ntat la Curtea de Argeş. în februarie 1916 a murit şi soţia sa, regina Elisabeta. rol a fost urmat la tron de Ferdinand I. Acesta se plasase pe poziţii antantofile d influenţat în acest sens şi de soţia sa, regina Măria. în septembrie 1914 au t încheiate de către România acorduri cu Rusia şi Italia în schimbul unei jtralităţi binevoitoare, Rusia a recunoscut drepturile istorice ale României jpra Transilvaniei şi a Bucovinei. România şi Italia au căzut de acord, în îlaşi an, să nu renunţe la neutralitate decât în urma unui preaviz de opt zile.

Depărtarea tot mai evidentă a României de Puterile Centrale l-a determinat împăratul Germaniei, Wilhelm al //-/ea, să continue eforturile pentru nţinerea alianţei la Bucureşti, dar şi presiunile la Budapesta pentru a obţine Dunătăţirea situaţiei românilor din Transilvania. Guvernul Tisza s-a arătat însă, continuare, reticent în faţa unor astfel de demersuri. Tisza credea, astfel, că mânia va ceda fiind ameninţată de Bulgaria şi Imperiul Otoman.

Totodată, în sânul opiniei publice româneşti şi al principalelor partide Utice au continuat frământările în legătură cu posibilitatea intrării României în 'boi şi împlinirea idealului deplinei unităţi naţionale. Curentul dominant a fost

Page 248: Istoria romanilor 1821-1989

Regele Ferdinand Regina Măria

Page 249: Istoria romanilor 1821-1989

acela care se pronunţa pentru intrarea în luptă alături de Antantă, ce promisese întregul sprijin pentru unirea teritoriilor locuite de românii din Imperiul Austro-Un-gar cu România. Acţionau de pe aceste poziţii, pe diferite căi - demonstraţii, articole de presă, conferinţe, intervenţii diplomatice - printre altele Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor, în conducerea căreia se aflau Vasile Lucaciu, Nicolae /orga, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Octavian Goga, Acţiunea Naţio-nală, organizaţie condusă de Nicolae Filipescu şi care cuprindea pe conservatorii antantofili. Pe linia susţinerii intereselor Puterilor Centrale s-au plasat, pornind de la propriile convingeri politice, Constantin Stere, Petre P. Carp, Lupu Costake, V. Arion, Alexandru Marghiloman, dar aceasta nu a semnificat însă că aceşti oameni politici nu susţineau şi idealul unităţii naţionale. Mişcarea socialistă din România s-a opus însă participării la război pe care, în conformitate cu aprecierile Internaţionalei a ll-a, îl considerau „imperialist". Congresul extraordinar din 1914 al Partidului Social-Democrat a cerut adoptarea unei politici de neutralitate. Se aprecia că desăvârşirea unităţii statale a României se putea desfăşura doar prin „socialism şi revoluţie". Prin numeroase întruniri, mitinguri şi demonstraţii, precum şi pe plan internaţional, socialiştii români au susţinut aceleaşi idei.

în perioada neutralităţii situaţia economică a ţării s-a înrăutăţit. Mai întâi, închiderea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, după intrarea Imperiului Otoman în război de partea Puterilor Centrale, a dus la reducerea volumului comerţului ■românesc. Mai apoi, taberele beligerante s-au înfruntat în România şi în plan economic. Erau la mijloc importante rezerve petroliere şi producţia de cereale a ţării, ce ar fi întărit potenţialul uneia sau alteia din taberele aflate în război. în vederea continuării înzestrării armatei române cu armament modern, Antanta a

201

Page 250: Istoria romanilor 1821-1989

¥SUNIVERSUL

Page 251: Istoria romanilor 1821-1989

nânla a declarat războiiU l i

tiarei patrii a amMJtaretarei ştiri ii astft

CONMMU

Ziarul «Universul» anunţând intrarea României în război

;ordat unele credite, s-au făcut comenzi de armament în străinătate şi s-au treprins, de asemenea, unele rechiziţii. Situaţia s-a complicat în 1915 pentru omânia, o dată cu intrarea în război a Bulgariei de partea Puterilor Centrale oarta acţiona în acest sens încă din 1914.

între anii 1915-1916, mai ales, au avut loc numeroase tratative cu Antanta Bucureşti, Paris, Londra, Petersburg, multe influenţate de desfăşurarea seraţiunilor militare. Pe fondul unor victorii ale Triplei Alianţe din vara lui 1915, ntanta era gata să accepte drepturile legitime ale românilor asupra 'ansilvaniei, Banatului şi Bucovinei. Antanta se obliga să susţină desăvârşirea lităţn naţionale a ţării noastre pornind, deci, de la propriile interese. încă din 314, Austro-Ungaria propunea unirea tuturor românilor într-un singur stat, dar tegrat imperiului său. Convorbirile care au urmat s-au purtat sub presiunea îrmanentă a Franţei şi Angliei, Ion I.C. Brătianu amânând mereu intrarea în zboi pentru a găsi momentul oportun. în vara anului 1916, şeful Marelui Stat fajorrus, generalul M.V. Alekseev, şi generalul Joseph Joffre, comandantul şef trupelor franceze, au cerut României să intre în război, „acum ori niciodată".

Intrarea României în război. Operaţiunile militare din gnu! 1916. Ocu-aţia militară a Puterilor Centrale. Tratativele cu Antanta au intrat în vara anului )16 în faza finală, căci presiunile sale la Bucureşti s-au înmulţit peste măsură jpă îndelungi discuţii, la 4/17 august s-au semnat documentele colaborării Dmâniei cu Antanta, şi anume o Convenţie politică ş\ una militară. Ele au avut un iracter secret. Convenţia politică prevedea ca România să declare război Jstro-Unganei, căci doar cu aceasta din urmă avea probleme. Antanta s-a

)2

Page 252: Istoria romanilor 1821-1989

// J State din coaliţia Antantei

\State din coaliţia Puterilor Centrale

- Aliniamentul frontului în momentul oprim ofensivei române în Transilvania

-T.Jir " Aliniamentul frontului la 12 XI. 1916

Aliniamentul frontului la 24 X11916

Linia frontului la 31 XI11916 (după retragerea în Moldova)

ARMATA 2 Armate române

ARMATA 6 Armate ruse

■"fr* Inamicul

Năsău

d Becleanr v paşcani \

Page 253: Istoria romanilor 1821-1989

iro

8

Bacău ■.r . ARMATA DE NORD ) Leova

. \ Bârlad. Comrai\ li ARMATA 2

l.Şerpiloi

Sulina Sf.Gheorghs

t

Ploieşti \ ARMATA 1 f = - _ „GP de -; HârşovaC ARMATA DJ -~iş_z=?&zz-

r MANEVRĂ :-, TRUPE RUSE =' <;gOBR ? GEA " "f=#= * Sv BUCUfflgîi Feteşti-' / "'"" r- PEEEff~r

Olten, ţa ' .3 ' -"V Constenţa ' ' "~~Alexandria,

MangaliaABMATA 3 BULGARA \

Bazargic0

Balcic

A 2 române — ' d e la MărăştiO Respingerea ofensivei germaneM» în

vara anului 1917 (Mărăsti, Oituz)

AUSTRO-UNGAR/

Târgu Mureş

Abrud

Lipovâ

Lugoj

Caransebeş

*%. Râmnicu ţ A.1' Vâlcea (,«pu! KUHiVfc ) PlteŞ{l

, '\•™>Q

\ SERBrA

CL Craiova

Rezistenţă împotriva războiului x s, |(1914-1918) \ V i d i n C a l a f a t

J I Teritoriu român cotropit în anul 1916 \ I----------Ide armatele Puterilor Centrale \ * l_om

i----------1Teritoriu răpit României prin paceaI_______Ide la Buftea-Bucureşti (1918)

■ «-•■— --Frontierele României după pacea de la Bucureşti

A2 \Câmpina

f

Turtucaia iu

Nicopole "~-—

Page 254: Istoria romanilor 1821-1989

Rom â nia î n perioada r ă zboiului pentru reîntregire na ţ ionala

Page 255: Istoria romanilor 1821-1989

obligat să respecte integritatea terito-rială a ţării. S-a recunoscut, de ase-menea, aspiraţia legitimă a României pentru Unirea cu Transilvania şi Bucovina. România urma să participe la Conferinţa de Pace în condiţii de egalitate cu celelalte părţi semnatare. Convenţia militară a stipulat ajutorul militar al Antantei pentru ţara noastră. Armata română trebuia aprovizionată, prin porturile ruse, cu muniţii şi armament în cantitate de 300 de tone zilnic. în ziua decretării mobilizării ge-nerale un tren cu muniţii trebuia să se afle la graniţa ţării. România se obliga să intre în război la 15/28 august 1916 împotriva Austro-Ungariei. Concomi-tent, armata rusă trebuia să desfă-şoare mari operaţii în Galiţia şi Buco-vina şi să participe la apărarea Dobro-gei contra vreunui atac al Bulgariei, iar trupele aliate de la Salonic, conduse de generalul francez Sarrail, trebuiau să declanşeze o ofensivă pentru a reţine pe austro-germani.

La 14/27 august 1916 a fost convocat Consiliul de Coroană sub preşe-

linţia regelui Ferdinand. Ion I.C. Brătianu a prezentat rezultatul înţelegerilor cu Antanta şi a cerut intrarea ţării în război alături de această alianţă de forţe. Toţi >articipanţii s-au declarat de acord şi au votat în acest sens, cu excepţia lui Titu Waiorescuş'i a lui Petre P. Carp, ce continuau să susţină politica de expectativă, n aceeaşi seară, ministrul Edgar Mavrocordat a înmânat la Viena nota de război \ României.

începea astfel războiul pentu reîntregirea naţională a României. României -a fost impusă intrarea în război într-un moment cu totul nefavorabil, fiind cerută ie Antantă datorită situaţiei sale precare pe fronturile europene. Prin intrarea îulgariei în război contra ţării noastre s-a format un front uriaş pornind de la arpaţi, mergând pe Dunăre şi ajungând la Marea Neagră. în cadrul său, din cei >este 800.000 soldaţi şi ofiţeri, cât numărau forţele armate române, cele mai nulte efective, două treimi, au fost afectate frontului din Transilvania, şi mult mai >uţine celui din Dobrogea. în noaptea de 14/15 august 1916 armata română a recut Munţii Carpaţi în Transilvania, unde a cucerit Braşovul, Top/iţa şi a pătruns n zona secuiască. Trupele române au fost întâmpinate cu bucurie de locuitori, ;e aşteptau eliberarea de sub dominaţia străină. Multe din prevederile Con-/enţiei militare cu Antanta nu au fost însă respeptate de către aceasta, iar rfensiva română nu a fost susţinută de aliaţi nici în Galiţia şi nici în Dobrogea, ;eea ce a dus la oprirea ei. La 1 septembrie 1916, forţele germa-

104

Generalul Constantin Prezan, şeful Marelui Cartier General

Page 256: Istoria romanilor 1821-1989

Luptele de la Cerna, din 1916. Pictură de D. Stoica

no-bulgaro-otomane conduse de Mackensen au forţat Dunărea şi au provocat românilor înfrângerea de la Turtucaia, ce a trebuit evacuată. Marele Cartier General român condus de generalul Constantin Prezan, a decis să contracareze în chip fulgerător prin trecerea unor unităţi peste Dunăre şi încercuirea inamicului, ceea ce a eşuat datorită declanşării ofensivei Austro-Ungariei şi a Germaniei în Transilvania, sub coordonarea generalului Eric von Falkenhayn.

Până la sfârşitul lunii octombrie 1916 s-au dus lupte grele în Dobrogea, unde românii, lipsiţi de cooperarea eficientă a ruşilor, au fost nevoiţi să cedeze şi să se retragă cu grele pierderi. în schimb, generalul Eremia Grigorescu a câştigat lupta pentru trecători/e Moldovei. Sub lozinca „Pe aici nu se trece", ce a căpătat în anul următor valoare de simbol, trupele române au oprit pătrunderea trupelor germane şi austro-ungare din această direcţie pe teritoriul ţării.

Concentrând numeroase trupe şi o tehnică superioară de război, trupele Puterilor Centrale au rupt însă după lupte înverşunate, în Banat, pe crestele Carpaţ/ior şi în trecători, apărarea la trecătoarea Jiului şi s-au revărsat în Muntenia şi Oltenia. în luptele de la Jiu s-a remarcat Ecaterina Teodoroiu. Concomitent, Mackensen a forţat şi trecut Dunărea pe la Zimnicea. Presate de •a nord şi de la sud, unităţile militare române au susţinut bătălia de la Argeş-Neajlov care a dus la pierderea Bucureştiului, la 23 noiembrie/6 decembrie 1916 Mackensen intrând în Capitală. Guvernul, autorităţile, armata şi unii locuitori s-au retras în Moldova, -teritoriu ce a devenit centrul rezistenţei

205

Page 257: Istoria romanilor 1821-1989

Ecaterina Teodoroiu Generalul Eremia Grigorescu

Page 258: Istoria romanilor 1821-1989

>06 Ordonanţa lui Mackensen către populaţia Bucureştiului, prin care anunţa instaurareaocupaţiei germane

T

a

k

Page 259: Istoria romanilor 1821-1989

româneşti, iar Capitală a ţării a fost considerat oraşul laşi. Frontul s-a stabilizat în sudul Moldovei, pe văile Suşiţei, Putnei şi Şiretului.

Refugiul în Moldova şi continuarea rezistenţei au fost grevate de numeroşii răniţi şi bolnavi, de condiţiile precare de igienă şi de asprimea iernii. Tifosul exantematic a făcut ravagii afectând peste 30 000 de oameni. La laşi s-a organizat un guvern naţional, în care au intrat şi unii conservatori în frunte cu Take lonescu. Pentru a mobiliza poporul la apărarea ţării, se impuneau unele reforme de structură. în lunile martie-aprilie 1917, dată fiind şi situaţia din Rusia, unde ţarismul fusese înlăturat, regele Ferdinand a promis solemn înfăptuirea a două mari reforme - cea electorală şi agrară. în vara aceluiaşi an, Parlamentul reunit la laşi a decis modificarea constituţiei pentru a oferi temei legal reformelor preconizate. în aceste condiţii foarte grele pentru ţară, guvernul român a acceptat să depună în Rusia, spre păstrare, tezaurul naţional ce cuprindea arhivele, valută, valon mari, lingouri de aur, tezaurul Casei Regale, obiecte ale Mitropoliei Ungro-Vlahiei.

Pe teritoriul ocupat de Puterile Centrale, ce însemna o mare parte din teritoriul ţării, s-a organizat un regim de ocupaţie militară. Bogăţiile solului şi sub-solului au fost exploatate în folosul Germaniei şi Austro-Ungariei. între decembrie 1916 şi noiembrie 1918, conform unor statistici au fost sustrase din ţara noastră, prin jaful Puterilor Centrale, mari cantităţi de petrol şi produse pe,-troliere, cereale, materiale de construcţii ş.a. Valoarea totală a pagubelor provo-

cate de ocupanţii României se cifrează la aproape 18 miliarde lei aur. S-a iniţiat reprimarea oricărei forme de rezistenţă a populaţiei locale, dar, în ciuda unei atari situaţii, s-au desfăşurat acte de protest, sabotaje, ce au reunit pe ţărani, intelectuali, lucrători industriali, militari. La Bucureşti au rămas unii membri marcanţi ai Partidului Conservator (Alexandru Marghiloman, Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Theodor Rosetti). Deşi mulţi erau plasaţi pe poziţii germanofile, ei au refuzat, în general, orice colaborare cu autorităţile de ocupaţie.

Campania din vara anului 1917 şt urmările s?Je Apărarea ultimuluiteritoriu unde mai pulsa încă fiinţa statului român era, după campania din 1916, obiectivul principal al autorităţilor militare româneşti. Printr-un uriaş efort militar s-a refăcut o forţă militară ce grupa 460 000 de soldaţi şi ofiţeri. A contribuit la aceasta şi înzestrarea cu armament modern, cumpărat din străinătate, ca şi misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Berthelot. Regina Măria a organizat sub patronajul său Crucea Roşie, pentru a alina suferinţele răniţilor şi

207

Generalul Alexandru Averescu

Page 260: Istoria romanilor 1821-1989

Generalul Berthelot îmbrăţişează pe ofiţerii români decoraţi

le celor bolnavi. Planul românesc de acţiune urmărea să declanşeze ofensiva în ectorul Nămoloasa. Puterile Centrale se pregăteau în schimb să scoată Româ-1a din război pnntr-un atac combinat al lui Mackensen, dinspre sud, şi o ofen-ivă la Oituz. Prinsă ca într-un cleşte, armata română ar fi trebuit să capituleze.

în vara anului 1917 s-au desfăşurat luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi lituz. Rezistenta eroică a Armatei a ll-a Române conduse de generalul

Mausoleul de la Mărăşeşti

>08

Page 261: Istoria romanilor 1821-1989

Inspecţie la o unitate pe frontul de la Oituz, 1916

Alexandru Averescu a determinat pe Mackensensă schimbe direcţia de ofensivă a trupelor austro-germane dintre Şiret şi Carpaţi spre Focşani - Mărăşeşti -Adjud. După lupte îndârjite, între 24 iulie/6 august şi 24 august/3 septembrie 1917, armata germană a bătut în retragere. Inamicul a izbutit doar o pătrundere de câţiva kilometri. S-a remarcat rezistenţa deosebită a Regimentului 32 „Mircea" şi iscusinţa militară a generalului Eremia Gngorescu. La jumătatea lunii august s-au prăbuşit şi ultimele încercări de a străpunge apărarea românească la Oituz. Rezistenţa eroică a armatei române în Moldova a salvat statul român, dar, totodată, a oprit şi înaintarea Puterilor Centrale spre Rusia.

Deşi România era victorioasă pe front',situaţia sa s-a înrăutăţit o dată cu adâncirea agitaţiilor politice din Rusia, resimţite încă în timpul bătăliei de la Mărăşeşti. In toamna anului 1917 frământările din Rusia s-au repercutat şi în rândurile trupelor din Moldova, unde anarhia şi tulburările reprezentau o ameninţare la adresa stabilităţii României. Constantin Kiritescu nota că „zilnic se produceau tot felul de provocări la adresa românilor"., Auavut loc demonstraţii, s-au atacat depozitele de armament şi alimente, s-a încercat dezarmarea unor ofiţeri români. Unii ofiţeri ruşi, ostili bolşevismului, au rămas însă fideli ţarului Nicolae al II, ceea ce a adâncit pericolul conflictelor între unităţile ruse de pe teritoriul Moldovei. în noile condiţii, legate de căderea guvernului Kerenski şi de lovitura de stat bolşevică de la Petrograd (25 octombrie/7 noiembrie 1917), care a modificat complet soarta Rusiei, România era singură şi înconjyrată de duşmani.

209

Page 262: Istoria romanilor 1821-1989

Consiliul de Coroană din 19 noiembrie/2 decembrie 1917 a decis con-area războiului cu Puterile Centrale. A doua zi, generalul Scerbacev, coman-tul trupelor ruse din România, a propus germanilor încheierea unui armistiţiu, licând, contra voinţei lor, şi pe români. La 26 noiembrie/9 decembrie 1917 vânia a fost silită, deşi victorioasă pe front, să încheie armistiţiul cu Puterile itrale. El nu a modificat însă cu nimic orientarea politică a guvernului român. sta s-a străduit să demonstreze Antantei că armistiţiul nu a anulat situaţia îrioară şi că ţara noastră dorea ferm menţinerea alianţei din 1916.

între timp au continuat în Moldova agitaţiile bolşevice. Au avut loc jafuri şi rugeri, precum şi incidente la Galaţi, iaşi, Paşcani. Aceasta a impus nâniei dezarmarea unităţilor militare ruse şi neutralizarea lor, trupele române rvenind pentru a linişti situaţia. Drept urmare, guvernul condus de Lenin a onat la 3 decembrie 1917 arestarea reprezentantului român la Petrograd, istantin Diamandy, iar la 13/26 ianuarie 1918, ruperea legăturilor diplomatice România. Cu acest prilej a fost confiscat şi tezaurul României, depus din 7 în Rusia. O parte a fost readus în ţară în 1935, o alta în 1956, însă cea mai re parte a rămas, până astăzi, în Uniunea Sovietică.

Pacea de la Brest-Litovsk, din 18 februarie/3 martie 1918, între Rusia 'ietică şi Puterile Centrale şi intrarea trupelor germane în Ucraina au lăsat mânia total descoperită în faţa Puterilor Centrale şi înconjurată din toate Iile de duşmani. între lunile decembrie 1917 şi mai 1918 au avut loc ivorbiri pentru încheierea păcii între România şi Puterile Centrale. în cadrul

egele Ferdinand I şi comandanţii militari români, în august 1917, pe frontul din Moldova

Page 263: Istoria romanilor 1821-1989

lor, Austro-Ungaria a cerut, prin glasul lui Ottokar Czernin, devenit între timp ministru de externe al dublei monarhii, înlăturarea regelui Ferdinand de pe tronul României. Supusă unor presiuni extraordinare, la 25 ianuarie/7 februarie 1918 România primea un ultimatum din partea Puterilor Centrale în vederea încheierii grabnice a păcii.

în astfel de împrejurări, Ion I.C. Brătianua demisionat şi s-a format un nou guvern condus de Alexandru Averescu. în februarie 1918 regele Ferdinand s-a întâlnit la Răcăciuni cu Czernin, care i-a cerut în mod ultimativ încheierea păcii, între 17 februarie/2 martie şi 19 februarie/4 martie 1918 s-au desfăşurat la laşi mai multe şedinţe ale Consiliului de Coroană, unde a fost dezbătută soarta ţării. România trebuia să aleagă între o pace umilitoare şi ocuparea de către duşmani a întregului teritoriu al ţării. La finele lunii februarie 1918 guvernul Averescu a demisionat şi s-a constituit un alt cabinet, condus de Alexandru Marghiloman.

Guvernul Marghiloman a acceptat o misiune foarte grea, aceea a încheierii unei păci, care, oricât de grea ar fi fost, permitea supravieţuirea României După unele preliminări la Buftea, la 24 aprilie/7 mai 1918, s-a semnat Pacea de la Bucureşti. Ea a fost deosebit de grea pentru ţara noastră. Dobrogea era ocupată de Puterile Centrale, iar accesul României la Marea Neagră era permis doar de-a lungul unui drum comercial până la Constanţa. Armata română urma să fie demobilizată. Austro-Ungaria îşi mărea teritoriul de-a lungul crestelor Carpaţilor. Surplusurile de petrol şi cereale ale ţării au fost preluate de către Germania şi s-a prevăzut, de asemenea, controlul german asupra economiei româneşti. Pacea cu Centralii a fost, desigur, rezultatul unei anume conjuncturi economice

Atacul de la Cireşoaia

211

Page 264: Istoria romanilor 1821-1989

iditice Deşi ratificată de Parlamentul de la laşi, ea nu a fost promulgată de ele Ferdinand De asemenea, pe diferite căi, guvernul român a încercat să ivingă diplomaţia Antantei că pacea nu semnifica o reonentare a politicii sale, o necesitate de moment, de natură militară, ţara noastră urmărind, în itinuare, desăvârşirea unităţii naţionale

Victoriile Antantei din vara anului 1918 au creat condiţii favorabile reintrăm 1/ noastre în război şi continuăm luptei pentru eliberare naţională în rtembrie 1918 Bulgaria a fost înfrântă decisiv de trupele Antantei La 24 ombne/6 noiembrie 1918 guvernul Marghiloman a demisionat şi a fost înlocuit un altul sub preşedinţia generalului Constantin Coandă Acesta a proclamat ibilizarea generală şi a cerut trupelor germane să părăsească ţara Trupele tantei treceau Dunărea pătrunzând în România Ţara noastră a declarat boi Germaniei şi a anunţat că pacea de la Bucureşti este un act nul şi avenit Trupele române au intrat pe teritoriul deţinut vremelnic de inamic mstitiul cu Germania (11 noiembrie 1918) a aflat astfel România în tabăra tantei, luptând pentru împlinirea deplinei unităţi naţionale La 18 noiembrie/1 cembne 1918 Bucureştiul eliberat a primit pe suverani şi autorităţile centrale

Participarea României la războiul mondial, între anii 1916-1918, a urmărit rmanent idealul Mani Uniri şi a pus din nou Europa în faţa faptului împlinit Cu îţul unor mari jertfe 339 117 morţi, 299 000 grav răniţi şi 116 000 prizonieri u dispăruţi, România va consfinţi, astfel, dreptul său la unitatea naţională şi zvoltare de sine stătătoare

* * *

Regele Carol I într-o discuţie cu Take lonescu, consemnată de diplomatul francez Henry, spre relaţiile între România şi Austro-Ungana

„Nu în Macedonia, ci la Viena şi la Pesta este pericolul situaţiei actuale Avem motive să ne nem că guvernul ungar, suferind din ce în ce mai mult influenţa naţionalismului maghiar să nu a, accentuând, o politică de opresiune fată de celelalte rase Nu putem să ne dezinteresăm de arta a trei milioane de români din Transilvania şi Banat Dacă se încearcă să fie deznaţionalizaţi, i nu vom rămâne indiferenţi şi impasibili '

Declaraţia de război a României adresată la 14 august 1916 Austro-Unganei

„Neutralitatea pe care Guvernul regal şi-a impus-o, ca urmare a unei declaraţii de război sută în afara voinţei sale şi contrarie intereselor sale a fost adoptată în primul rând în urma igurănlor date la început de către Guvernul Imperial şi regal, că Monarhia, declarând război jrbiei, nu a fost mânată de un gând de cucerire şi nu a urmărit în nici un fel achiziţii teritoriale :este asigurări nu s-au realizat

Astăzi noi ne găsim în fata situaţiei de fapt de unde pot ieşi mari transformări teritoriale şi himbări politice de natură a constitui o gravă ameninţare pentru securitatea şi viitorul României pera de pace pe care România, fidelă spiritului Triplei Alianţe, a încercat să o îndeplinească a fost cută astfel sterilă chiar de către cei care erau chemaţi să o sprijine şi să o apere

Aderând în 1883 la grupul de Puteri Centrale, România, departe a uita legăturile de sânge ire unesc populaţiile din Regat şi românii supuşi ai Monarhiei Austro-Unganei a văzut în porturile de prietenie şi alianţă care s-au stabilit între cele trei mari Puteri o garanţie preţioasă sntru liniştea sa internă, ca şi pentru îmbunătăţirea soartei românilor din Austro-Ungana De fapt ermama şi Italia care au reconstituit statele lor pe baza principiului naţionalităţii nu puteau să nu cunoască legitimitatea bazei pe care se aşeza propria lor existenţă Cât priveşte Austro-Ungana,

12

Page 265: Istoria romanilor 1821-1989

ea a găsit în relaţiile prieteneşti care s-au stabilit între ea şi Regatul României asigurănle pentru liniştea sa atât în interior cât şi la frontierele noastre comune ameninţate, căci ea nu putea să nu ştie la ce punct nemulţumirile populaţiei româneşti se răsfrângeau la noi, ameninţând în fiecare moment de a turbura bunele raporturi între cele două state

Speranţa pe care noi ne-am făcut-o din acest punct de vedere de mai mult de treizeci de ani românii din Monarhie nu numai că n-au văzut niciodată introducându-se o reformă de natură a le da chiar o aparentă satisfacţie, dar, ei au fost, dimpotrivă, trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi să sufere opresiunea din partea unui element străin care nu constituie decât o minoritate în mijlocul diverselor naţionalităţi din care se compune Statul Austro-Ungar Toate nedreptăţile suferite de fratu noştri au întreţinut între tara noastră şi Monarhie un element continuu de animozitate pe care Guvernele Regatului nu au ajuns să-l potolească decât cu preţul unor mari dificultăţi şi numeroase sacrificii "

Primul ministru britanic Uoyd George despre eroismul armatei române în vara anului 1917

, Reconstituirea armatei române şi rezistenta dârză - rezistentă atât de preţioasă pentru cauza aliată - pe care această armată o opune în acest moment inamicului, în condiţii de dificultate excepţionale sunt un exemplu magnific al forţei pe care libertatea o dă unui popor liber '

TEMĂ

1 Care au fost principalele obiective ale diplomaţiei româneşti după anul 1878?2 Prezentaţi cauzele aderării României la alianţa Puterilor Centrale3 Precizaţi conţinutul raporturilor româno-ruse între 1917 şi 1918

Page 266: Istoria romanilor 1821-1989

România în context internaţional, 1877-1917

România Anul Situaţia internaţională

1 2 3

Page 267: Istoria romanilor 1821-1989

apr - Semnarea la Bucureşti a Con-ei româno-ruse- Mobilizarea generală a armatuline care ia poziţie de apărare laireipr/3 mai - 26 apr/8 mai - Poarta jardează Brăila, Calafat, Bechet Olte-şi Călăraşi Artileria română bombar-ă drept răspuns, Vidinul mai - Proclamarea independentei de a României3 mai - Anularea tributului simbolic al âniei către Imperiul Otoman- Armata rusă forţează trecereasrn1 iul - Marele duce Nicolae, coman-suprem al trupelor ruse, cere, prin-telegramă adresată principelui Carol, erarea armatei române pe frontul din am-nov - Lupte grele ale armatei ro-3, alături de cea rusă la Plevana ov /10 dec - Capitularea Plevnei

1877 1 ian.- Regina Victoria (1837-1901) se proclamă împărăteasă a Indiei- Foamete în China12 apr - Rusia declară război Imperiului Otoman- Anglia anexează Transvaalul şi trimitetrupe în Cipru

Page 268: Istoria romanilor 1821-1989

4 ian - Armata română ocupă Smâr-il, poziţie cheie în apărarea Vidinului 7 ian - Artileria română bombardează iul de pe ambele maluri ale Dunării sbr/3 mart - Tratatul de pace dintre a şi Imperiul Otoman de la San Ste-

m - 14 iul - Congresul de Pace de la n recunoaşte independenta României sept - Legea privind noile ranguri rriâtice ale reprezentanţilor români în nătate- Rusia recunoaşte independenta Ro-ei3 nov - România preia administraţia ogei

1878 19 febr/3 mart - Tratatul de Pace dintreRusia şi Imperiul Otoman de la SanStefano1 mai - Deschiderea Expoziţiei Universalede la Paris15 iun-14 iul - Congresul de pace de laBerlin- Al doilea război dintre India şi Afganistan(1878-1880)

Page 269: Istoria romanilor 1821-1989

1

Page 270: Istoria romanilor 1821-1989

i -înfiinţarea de noi agenţii diplomatice ale României în străinătate 27-28 febr/11-12 mart - Camerele votează moţiuni cu privire la oportunitatea revizuirii articolului 7 din Constituţie 30 mart - Legea privind înfiinţarea Academiei Române22 mai - Parlamentul maghiar votează legea Trefort, ce prevede obligativitatea învăţării limbii maghiare în toate şcolile elementare din Ungaria

1879 - Germania şi Imperiul Habsburgic semnează o alianţă defensivă -Atentate ale nihihştilor ruşi împotriva tarului Alexandru al II

Page 271: Istoria romanilor 1821-1989

- Reorganizarea serviciilor poştale româ-neşti-Se stabilesc relaţii diplomatice între Ro-mânia şi S U A , Olanda, Elveţia, Brazilia ian - Gheorghe Vernescu (1833-1899) şi adepţii săi - ,liberalii sinceri', părăsesc Par-tidul Liberal29 ian/10 febr - Legea privind cesiunea căilor ferate către statul român, acestea aparţinând Societăţii acţionarilor febr - Fondarea Partidului Conservator 9/21 mart - Legea pentru organizarea Dobrogei11/23 apr - la naştere prima direcţie a CFR-ului17/29 apr - Legea privind înfiinţarea Băncii Naţionale a României Primul său director a fost Teodor Mehedinteanu 21 nov /3 dec - Pnntal Ferdinand, nepot de frate al regelui Carol I, este declarat moştenitor prezumtiv al tronului României

1880 începutul mişcării sioniste în Palestina- Abolirea sclaviei în Cuba- Franţa ocupă insule în Oceanul Pacific6 iul - Decret prin care 14 iulie devine ziua naţională a Franţei

Page 272: Istoria romanilor 1821-1989

- Legi de încurajare a industriei Se înfiinţează Bursa din Bucureşti 14/26 mart - România se proclamă regat 10/22 mai - Carol I (1839-1914) se încoronează rege30 mart/11 apr - Un discurs al lui PP Carp în Parlament marchează începutul grupării junimiste7/19 apr - Legea asupra străinilor 30 apr/12 mai - 2/14 mai - Conferinţa de la Sibiu decide unificarea Partidului National Român din Banat şi Ungaria cu cel din Transilvania într-un singur partid cu numele de Partidul National Român din Transilvania

1881 13 mart - Tarul Alexandru al II este ucis într-un atentat îi succede la tron Alexandru al lII, adeptul unei guvernări absolutiste- Franţa trimite trupe în Tunisia- Grecia ocupă Tesaha şi o parte din Epir- Este reconfirmată independenta Trans-vaalului

Page 273: Istoria romanilor 1821-1989

- începe construirea uzinelor siderurgice de la HunedoaraSe introduce iluminatul electnc în Bucureşti -Apare la Sibiu „Memorialul explicativ redactat de George Bantiu (1812-1893) 14/26 mai - Legea pentru tocmelile agricole 1/13 iul - Răscumpărarea de către stat a căii ferate Cernavodă-Constanta

1882 -Anglia intervine în Egipt pentru a-şiinstaura stăpânireaîncepe expansiunea colonială a Italiei înSomalia şi Entreea20 mai - Formarea Triplei Alianţe (PuterileCentrale) din Germania, Austro-Ungana,Italia

Page 274: Istoria romanilor 1821-1989

215

Page 275: Istoria romanilor 1821-1989

1

Page 276: Istoria romanilor 1821-1989

înfiinţarea primei linii telefonice particu-ire la Bucureştiîncepe construcţia clădim Băncii Natlo-ale a RomânieiProteste ale românilor din Transilvania )tă de politica de maghiarizare forţată 0 mart - Semnarea tratatului de la Londra u privire la extinderea prerogativelor omisiei Europene a Dunării până la Brăila 8/30 oct - România semnează în secret n tratat de alianţă cu Austro-Ungana, la are aderă apoi şi Germania Alianţa omâniei cu Puterile Centrale

1883 - Paul Kruger este ales preşedinte alTransvaalului-Are loc expansiunea colonială a Franţeiîn Indochina14 mart - Moartea lui Karl Marx (1818—1883) la Londra26/27 aug - Marea erupţie a vulcanuluiKrakatoa din Indonezia

Page 277: Istoria romanilor 1821-1989

Legi pentru încurajarea economiei lart - Se constituie Partidul LiberaS Con-ervator4/26 apr - Apare ziarul „Tribuna" El este ditatpânăîn 1903/21 iun - Legea electorală împarte corpul lectoral, prin modificarea Constituţiei în ei colegii0/22 iun - Legea privind crearea Dome-nlor Coroanei din proprietăţile statului

1884 - Camerunul devine protectorat german- Reformă electorală în Marea Bntanie-începe exploatarea aurului în Africa deSud

Page 278: Istoria romanilor 1821-1989

Se pun bazele unor noi întreprinderi idusthaleDebutează lucrările la edificiul Ateneului oman din Bucureşti, ele durează până în 888Patriarhia din Constantinopol recunoaşte utocefalia Bisericii Ortodoxe Române 0 mai/1 iun - Denunţarea de către omânia a Convenţiei comerciale cu ustro-Ungana din 1875 ov - Formarea „Opoziţiei Unite" care îşi ropune să înlăture guvernul I C Brătianu să preia puterea

1885 15 nov 1884 - 26 febr 1885 - Conferinţa colonială de la Berlin în problema Africii- RUŞII înaintează în Afganistan- Rumelia Orientală se uneşte cu Bulgaria- Revolta mahdistă din Sudan împotrivadominaţiei engleze

Page 279: Istoria romanilor 1821-1989

România semnează tratate comerciale cuIvetia şi Rusia7/29 mai - Se adoptă un nou tarif vamalrotectiomst

1886 - Inaugurarea căii ferate Montreal-Van-couver în Canada1 mai - Val de greve în S U A reprimate decătre autorităţi28 oct - Inaugurarea Statuii Libertăţii de laNew York

Page 280: Istoria romanilor 1821-1989

Secetă cumplită în România8 febr/12 mart - Legea monopoluluiitunului

mart - Partidul National Român din ransilvania adoptă „pasivismul' drept tac-;ă iJe luptă politică 3/22 mai - Promulgarea codului comercialRomâniei

1887 - Jubileul de 50 de am de domnie a regineiVictoria în Anglia- Ferdinand de Saxa-Coburg devine rege alBulgariei18 iun - Tratat de alianţă între Germania şi Rusia Cea din urmă îşi ia angajamentul de a rămâne neutră în cazul unui atac francez asupra Germaniei

Page 281: Istoria romanilor 1821-1989

16

Page 282: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

12/24 mai - Legea de încurajare a industriei 15/27 iun - Legea pentru alegerile consiliilor comunale

-Anghel Saligny ridică silozurile de la Brăila şi Galaţi 30 ian /8 febr - Greva lucrătorilor de la atelierele C F R din Galaţi mart -iun - Răscoale ţărăneşti în judeţele din Muntenia şi Moldova iul - Prima grevă generală a tipografilor din Bucureşti

1888 -Abolirea sclaviei în Brazilia 9 mart - Moartea lui Wilhelm I împăratul Germaniei Este urmat de fiul său, Fredenc al lII care nu domneşte decât câteva luni îi urmează la tron Wilhelm al II (iun) 29 oct - Convenţia de la Constantinopol proclamă libertatea navigaţiei prin Canalul de Suez

ian - Statul răscumpără căile ferate de la concesionari 7/19 apr - Legea privind vânzarea către tărâm a unei părţi din moşule statului şi răscumpărarea embaticunlor 29 mai/10 iun - Legea privind introducerea sistemului monometalist (etalon-aur)

1889 -începutul erei Meiji (Era Reformelor) în Japonia 6 mai-6 nov - Expoziţia internaţională de la Paris Inaugurarea turnului Eiffel mai - Congresul socialist de la Paris decide sărbătorirea zilei de 1 Mai drept zi a muncii - Proclamarea republicii în Brazilia

apr - Se formează serviciul .Navigaţia fluvială română' 9/21 oct - încep lucrările pentru construirea, de către inginerul Anghel Saligny, a podului de la Feteşti-Cernavodă 17/29 dec - Se constituie, la Bucureşti, ,Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor'

1890 mart - Cancelarul Germaniei, Otto von Bismarck (1815-1898), demisionează, fiind în dezacord cu Wilhelm al II - Expansiunea Franţei în Africa -începutul masacrării armenilor de către otomani, care durează până în 1918

- Proteste ale românilor din Transilvania contra politicii de maghiarizare 21 mai/2 iun - Dimitne C Brătianu devine şef al Partidului National Liberal, în condiţiile mortn fratelui său, Ion C Brătianu

1891 - Afacerea Boulanger în Franţa -începe construcţia căii ferate transsibe-neneîn Rusia 23 iul - Flota franceză vizitează portul Kronstadt baza flotei ruse

1892-1893 - Se edifică Foişorul de Foc din Bucureşti 8/20 ian -9/21 ian - Conferinţa de la Sibiu a Partidului National Român decide alcătuirea unui Memorandum al românilor către împăratul f ranz losif 28 mai/9 iun - Depunerea Memoran-dumului laMena - Dimitne A Sturdza (1833-1914) este ales preşedinte al Partidului National Liberal 13/25 iul - Prelungirea tratatului de alianţă cu Puterile Centrale

1892 f

-Africa de Sud-Vest devine colonie germană - Formarea unui partid socialist în Polonia - Egiptul este ocupat de către trupele engleze - Atentate teroriste ale nihiliştilor în Franţa

- Statul român cumpără de la o societate austriacă şantierul naval de la Turnu Sevenn

1893 - Expoziţia universală de la Chicago - Se desăvârşeşte construcţia Canalului de la Corint

217

Page 283: Istoria romanilor 1821-1989

1

Page 284: Istoria romanilor 1821-1989

l -apr - Constituirea Partidului Social-De-rat al Muncitorilor din România'3 mai - O nouă lege a tocmeli lorcolenai/10 iun - Legea clerului mirean5 iul - ,Legea maximului" (înăsprireamului fiscal)

dec - încheierea unei Convenţii militare secrete între Franţa şi Rusia

Page 285: Istoria romanilor 1821-1989

apr/7 mai-13/25 mai - Procesul memo-diştilor de la Clujiul - Guvernul maghiar interzice activi-■a Partidului National Român din Tran-ania1 dec - Primul tramvai electric peizile Bucureştiului

1894 - Protectorat britanic în Uganda- Război între China şi Japonia în legăturăcu stăpânirea Coreu- Formarea Partidului Socialist din Rusia- începutul afacerii Dreyfus în Franţa1 nov - Moartea tarului Alexandru al lII al Rusiei îi urmează la tron Nicolae al II

Page 286: Istoria romanilor 1821-1989

e înfiinţează Serviciul Maritim Român apr/13 mai - Legea minelor regle-

ntează exploatarea petroluluilumeroase manifestări de solidaritate cuta românilor din provinciile ocupate30 sept - Reînnoirea tratatului deintă cu Puterile Centrale sept - Franz losif gratiază pe me-

randiştisept-1 oct - Inaugurarea podului de larnavodă

1895 - Insurecţia cubaneză contra stăpânimspaniole- Continuă expansiunea colonială britanicăîn Africa27 nov - Testamentul lui Alfred Nobel (1833-1896), care creează cinci premii -pace, literatură, fizică, chimie, medicină

Page 287: Istoria romanilor 1821-1989

; - Proteste împotriva proiectului Legii nffy privind maghiarizarea numelor alrtătilor din Transilvania

1896 1 mart - înfrângerea trupelor italiene la Adua, în Etiopia- Madagascarul devine colonie franceză- Foamete în Cuba5-9 oct - Vizita tarului Nicolae al II în Franţa- începutul mişcării Junilor turci

Page 288: Istoria romanilor 1821-1989

Regrupări în cadrul Pandului Nationalieralncercăn de constituire a unui Partidrănesc

18 mart - Legea repaosului duminical

1897 - Expansiunea colonială a Germaniei se intensifică în Extremul Orient

Page 289: Istoria romanilor 1821-1989

Ridicarea de noi întreprinderi şi fondarea noi bănci

apr/28 mai - Legea privind organizarea armei militare

1898 - Războiul dintre Spania şi S U A- Insula Hawai este anexată de către S U A- mart - S U A ocupă Puerto Rico- Britanicii ocupă Sudanul- Creta se uneşte cu Grecia-Vizita împăratului Germaniei, Wilhelm al II, în Orientul Apropiat

Page 290: Istoria romanilor 1821-1989

la sfârşit amenajarea canalului de la >rtile de Fier

mart/12 apr - Legea privind organi-irea învăţământului profesional

1899 mai-iul - Conferinţa internaţională de laHaga12 oct - începutul războiului dintre Angliaşi bun

Page 291: Istoria romanilor 1821-1989

18

Page 292: Istoria romanilor 1821-1989

1

Page 293: Istoria romanilor 1821-1989

Primul automobil pe străzile Bucureştiului1900-1903 - criză economică în Româniaiul - Reintrarea junimiştilor în PartidulConservatoroct-nov - Răscoale ţărăneşti în judeţeledin Muntenia şi Moldova

1900 - Fondarea Partidului Laburist din MareaBntanie- Răscoala boxerilor (I-He-Tuan) în China ,

Page 294: Istoria romanilor 1821-1989

1901 -Constituirea Partidului Socialist dinFranţa22 ian - Moartea reginei Victoria a Anglieil-a urmat la tron Eduard al VII

Page 295: Istoria romanilor 1821-1989

23 febr/18 mart - Legea generală apensiilor5/18 mart - Legea pentru organizareameseriilor ( Legea Missir)apr - Gheorghe Pop de Băseşti (1835-1919) este ales preşedinte al PartiduluiNational Român din Transilvania4/17 apr - Reînnoirea alianţei cu PuterileCentrale

1902 31 mai - Tratatul de pace de la Pretoria pune capăt războiului între Anglia şi bun - Tratat naval între Japonia şi Anglia

Page 296: Istoria romanilor 1821-1989

29 mart /11 apr - Legea băncilor populare săteşti şi a Casei lor Centrale Disensiuni în Partidul National Liberal

1903 - Poarta acordă Germaniei dreptul de a construi calea ferată de la Constantinopol la Golful Persic2 nov - S U A preia controlul asupra Canalului Panama

Page 297: Istoria romanilor 1821-1989

- Primul anuar statistic al României apr - Greve şi mişcări ţărăneşti în Transilvania9/22 mai - Legea pentru reglementarea şi consolidarea dreptului de a exploata pe-trolul pe proprietăţile particulare

1904 -începe războiul ruso-japonez terminat cu dezastrul flotei ţariste de la Tushima (27 mai 1905)

Page 298: Istoria romanilor 1821-1989

- Se înfiinţează banca Marmorosch-Blank 10/23 ian - Conferinţa de la Sibiu a Partidului National Român decide adop-tarea .activismului' ca o nouă tactică de luptă5 nov - Adunarea populară de la Lugoj decide măsuri importante în lupta naţională a românilor din Banat

1905 22 ian - Duminica sângeroasă de laPetersburg31 mart - Vizita lui Wilhelm al II laTanger în Maroc7 iun - Tratatul de la Karlstadt desfaceuniunea dintre Suedia şi Norvegia

Page 299: Istoria romanilor 1821-1989

-Aniversarea jubileului regal (40 de ani de domnie a regelui Carol I) 6'19 iun - Se deschide Expoziţia generală română din Dealul Filaretului din Bucureşti au9 - Prihna conferinţă generală a cercurilor .România Muncitoare

1906 16 ian -7 apr - Conferinţa de la Algeciras(Spania) recunoaşte drepturile Franţei înMaroc18/19 apr - Cutremur devastator la SanFrancisco

Page 300: Istoria romanilor 1821-1989

8/21 febr - începutul unei puternice răscoale ţărăneşti în nordul Moldovei febr - Mişcări ţărăneşti în judeţele din Moldova Apogeul răscoalei în Moldova (6/19 mart -9/22 mart)

1967 - Acord anglo-rus Se pun bazele Antantei (Franţa, Rusia Anglia) iun - oct - A doua conferinţă internaţională de la Haga

Page 301: Istoria romanilor 1821-1989

219

Page 302: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

- Tulburări ţărăneşti în judeţele din lenia şi Oltenia Apogeul răscoalei în tenia şi Oltenia (12/25 mart - 15/28- Repnmarea sângeroasă a răscoalei

rlamentul maghiar votează legile anyi vizând desfiinţarea şcolilor confe-ale româneşti iul Constituirea Uniunii Socialiste diniama jec - 0 nouă lege privind tocmelile;ole

febr - Se constituie Partidul Conser-r Democrat condus de Take lonescu 8-1922) apr - Legea Casei Rurale 5 apr - Legea contra trusturilor dăşeşti

1908 24 iul - „Junii turci' preiau puterea şi impun o nouă Constituţie -Criza Bosniacă Austro-Ungana anexează Bosnia şi Hertegovina 5 oct - Bulgaria îşi proclamă independenţa

4 ian - Ion IC Brătianu este ales edinte al Partidului National Liberal ima sală de cinema la Bucureşti dec/1 ian 1919 - Reorganizarea idului Social-Democrat din România febr 1910 - Congresul de reconstituire SDR

1909 apr - Sultanul Abdul Hamid al II cedează tronul fratelui său Mehmed al V-lea 6 apr - Americanul Robert Peary atinge Polul Nord 25 iul - Louis Blenot traversează pentru prima dată Canalul Mânecii cu un aeroplan

apr - Conferinţa Partidului National ian analizează situaţia românilor din isilvama - 0 nouă lege sanitară încearcă să jnatătească sistemul asigurărilor medi-şi starea de salubritate a oraşelor

1910 6 apr - Moartea regelui Angliei, Eduard al VII Este urmat la tron de George al V-lea 31 mai - Formarea Uniunii Sud-Afncane 22 aug - Japonia anexează Coreea 5 oct - Portugalia se proclamă republică

30 aug - Jubileul de 20 de ani de 'itate a Ligii pentru unitatea culturală a or românilor

1911 - Războiul dintre Italia şi Turcia 14 dec - Norvegianul Roald Amundsen ajunge la Polul Sud 30 dec - Proclamarea, în China, a republicii conduse de Sun-Yat-Sen

eve muncitoreşti pe Valea Prahovei 7 febr - Legea pentru încurajarea stnei 1 mart - Legea pentru trecerea în netatea statului a moşiilor cu caracter utilitate publică deţinute de persoane ice - Grevă generală în Transilvania ept /9 oct - România se declară neutră de primul război balcanic

1912 14/15 apr - Naufragiul dezastruos al pa-chebotului .Titanic" în Oceanul Atlantic oct - începutul războaielor balcanice - Introducerea votului universal în Italia

:epe construcţia conductei petroliere îpina-Constanţa

1913 - Al doilea război balcanic

Page 303: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

ian -febr - Tratative între guvernul maghiar şi fruntaşii Partidului National Român, cu privire la situaţia românilor din Ungaria 5/18 febr - Se reînnoieşte alianţa cu Puterile Centrale 27 iun /10 iul - România declară război Bulgariei în al doilea război balcanic 16/29 iul-28 iul/10 aug - Conferinţa de Pace de la Bucureşti pune capăt celui de-al doilea război balcanic

29 iul - Proclamarea independentei Al-baniei - Inaugurarea canalului Panama -Primele legi ale segregaţiei rasiale (apartheid) în Africa de Sud

4/17 ian - Se formează un guvern liberal condus de Ion I C Brătianu apr -Alexandru Marghiloman (1854-1925) devine preşedintele Partidului Conservator 21 iul /3 aug - Consiliul de Coroană de la Sinaia decide neutralitatea armată a României începe perioada neutralităţii României 18 sept/1 oct - Rusia semnează cu România o convenţie secretă - Moartea regelui Carol I îi urmează la tron Ferdmand

1914 28 iun - Atentatul de la Sarajevo Pretextul primului război mondial 29 iul - Marina austro-ungară bombardează Belgradul 3 aug - Germania declară război Franţei 4 aug - Invazia germană în Belgia 26-30 aug - înfrângerea ruşilor de către germani la Tanenberg sept - Bătălia de pe râul Marna

mart-apr - Agitaţii politice ale grupărilor antantiste

1915 ian - Victoria flotei britanice în Marea Nordului Lupte în zona Canalului de Suez - Italia aderă la Antantă - Bulgaria se alătură Puterilor Centrale aug -sept - Ofensiva austro-germană în Polonia şi Lituania 23-26 aug - Conferinţa socialistă de la Zimmerwald 5 oct - Eşecul debarcăm forţelor Antantei la Salonic

mai-iul - Grevă generală în Valea Jiului 4/17 aug - România semnează un Tratat politic şi o Convenţie militară cu Antanta 14/27 aug - România declară război Austrc-Unganei 15/28 aug - începe ofensiva armatei române în Transilvania aug -sept - Lupte în Dobrogea cu forţele Qermano-bulgaro-otomane 12/25 sept - Bucureştiul este bombardat de către aviaţia inamică sept - Bătălia de la Sibiu Armata română este nevoită să se retragă sept-nov - Bătălia din trecătonle Car-patilor oct - Frontul românesc din Dobrogea este străpuns

1916 21 febr-15 dec - Bătălia de la Verdun iun - Ofensiva armatelor ruse conduse de generalul Brusilov în Gahtia - Lupte pe fronturile din Europa de Răsărit şi Orientul Apropiat - Conferinţa socialistă de la Kienthal -Bătălia navală între Germania şi Anglia din largul coastelor lutlandei 21 nov - Moartea împăratului Austro-Un-ganei, Franz losif îi urmează la tron Carol I de Habsburg 30 dec - Asasinarea lui Rasputin în Rusia

221

Page 304: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3

6/29 nov.-20 nov./13 dec. - Bătălia de pe \rgeş-Neajlov. !0 nov./3 dec. - Autorităţile centrale lărăsesc Bucureştiul şi se retrag la laşi. '3 nov./6 dec. - Trupele Puterilor Centrale icupă Bucureştiul. ■ Lupte grele cu forţele germane şi lustro-ungare la Râmnicu Sărat, Pralea, aşin şi pe Şiret.

720 ian. - Se înfiinţează la laşi Comitetul Jational al românilor emigraţi din wstro-Ungaria. 3 rrurt./5 apr. - Proclamaţia regelui Fer-inand către ţărani. 7 mai/9 iun. - Sosesc la laşi primele atalioane de voluntari transilvăneni, jn.-aug. - Greve şi demonstraţii în 'ransilvania. 9/24 iul.—19 iul./1 aug. - Bătălia de la lărăşti. 4 iul./6 aug.-6/19 aug. - Bătălia de la lărăşeşti. 6 iul./8 aug.-9/22 aug. - Bătălia de la )ituz. Agitaţii bolşevice în Moldova, demoralizarea trupelor ruse. 6 nov./9 dec. - Armistiţiul de la Focşani ître România şi Puterile Centrale.

1917 31 ian. - Germania anunţă războiul sub-marin total, mart. - Ţarul Nicolae al II este silit să abdice. -Convorbiri separate de pace între beligeranţi. - S.U.A. intră în război de partea Antantei. 31 iul-6 nov. - Bătălia Flandrei. 6 aug. - Formarea guvernului Kerenski în Rusia 24 oct. - Dezastrul armatei italiene la Caporetto. 7 nov. - Lovitura de stat bolşevică de la Petrograd. începuturile regimului comunist în Rusia.

Page 305: Istoria romanilor 1821-1989

DESĂVÂRŞIREA UNITĂŢII NAŢIONALE A STATULUI ROMÂN

- CONTEXTUL INTERN SI INTERNAŢIONAL.- UNIREA BASARABIEI, BUCOVINEI SI TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA - ACT

CU CARACTER DEMOCRATIC SI PLEBISCITAR.- IMPORTANŢA ISTORICA A MARII UNIRII DIN 1918.

Contextul intern şi internaţional, intrarea României în războiul mondial, în vara anului 1916, alături de Antantă, a urmărit realizarea deplinei unităţi naţionale prin unirea cu Vechiul Regat a Transilvaniei şi Bucovinei, străvechi teritorii locuite de români. Luptele din anii 1916-1917 au pus în lumină, cu multă putere, durabilitatea sentimentului naţional şi convingerea că se apropia ziua înfăptuirii marelui act al unirii tuturor românilor.

în ciuda impunerii păcii umilitoare de la Bucureşti din 1918, şi a prezenţei trupelor străine pe o mare parte a teritoriului naţional, România, redusă teritorial la Moldova, prin retragerea armatei şi autorităţilor, continua să existe ca stat de sine stătător. în condiţiile în care, în 1918, pe fronturile de luptă Puterile Centrale înregistrau înfrângeri categorice, imperiile multinaţionale, şi în primul rând Austro-Ungaria, s-au prăbuşit sub acţiunea unui avânt revoluţionar de proporţii, popoarele aflate sub dominaţie străină dorind să-şi decidă singure soarta. Paralel cu lupta politico-diplomatică şi militară a României pentru supravieţuire, s-a desfăşurat lupta românilor din provinciile aflate sub stăpânire străină pentru libertate naţională. Aceştia au hotărât, într-un cadru democratic reprezentat de adunările populare şi printr-o consultare largă a maselor populare, să se unească cu Ţara. Deplasarea armatei române în provincii s-a făcut doar la chemarea organelor reprezentative ale populaţiei româneşti şi numai atunci când hotărârea unanim aprobată a populaţiei majoritare a fost pusă în pericol de vreo posibilă intervenţie armată străină. Se încheia, astfel, un proces legic prin care românii s-au reunit în limitele unuia şi aceluiaşi stat naţional.

Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România - act cu caracter democratic şi plebiscitar, prima provincie care s-a unit cu pa-tria-mamă >a fost Basarabia. Aceasta a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea, principiului autodeterminării până la despărţirea de statul multinaţional în care au fost înglobate. în 1917 s-a constituit în provincie Partidul Naţional Moldovean, ce a coordonat mişcarea de eliberare "aţională. în acelaşi an a apărut, la Chişinău, ziarul „CuvântMoldovenesc".

Cu prilejul Congresului ostaşilor moldoveni de la Chişinău, din 25 septembrie/8 octombrie 1917, s-a constituit un organ reprezentativ numit Sfatul ţării. Ca for coordonator al său a fost format Consiliul Directorilor. Acesta a

223

Page 306: Istoria romanilor 1821-1989

riamanzi Botoşani

J Căreimeşe " Fălticeni

Marghita Şjm| ,/ S i l v a n i e i ■ N ăs ăud p a s c a n j , ; Ţ â r S u

Za laU De iBeclean Bistri ţa ' n______________________\ laşi

c

■ SalontaBeiuşfântâna Nucet/bantana Câmpeni:i.i9i8iAra

Ql —.

V. P1918ofJ Deva

31X191 Ş MiSISorăştie\ Timişoara Lu9 i

1.XI.1918 Caransebeş-.Reşiţa . 'Câmpulung«f

OraviţaBai/deAramă ™11; 31063 curtea câmpinaUJ1.XU918 yTargu Jiude Argeş\|\ Ploieşti .

L

Mehadia

Piteşti

Feteşti Călăraşi Cefnavodă

ConstantSilistra

Salcie Răscoale ţărăneşti

\Satu Mare dv s

Baia Mare CPnic Suceava 1

Câmpulung

C|X

Câmpul ffiRodna

ţ nAigi8

Reghin

Targu Mureş

Oradea

Huedin

> Piatra Neamţ ' Topliţa -•*> Roman

N Bicazv \

.XI.1918 TurdaCâmpia Turzii

Blaj Mediaş

L,

Page 307: Istoria romanilor 1821-1989

Ţârgoviste '"L. Orşova Tumu Severjn

\j r3 Drăgăşani <w /';'<?Ş

_ . . . BUCUREŞTI Olteniţa

Turtucaia

# 1918 Răscoale ale soldaţilor români din armata Austro-Ungară

Manifestări ale maselor pentru unireComitetul executiv al P N R proclamă dreptul laOradea autodeterminare

FC3Demonstratu penlru Dace

Lansarea mamfestuiui lui Amos Fi an

Tiraspol

irghe

BELGRAD

"tCraiova

CaracalAlexandria

Turnu Măgurele

Nicopole N

Giurgiu v \_# Rusciuc

••v.

oti 1 XI 1918 Consilii militare r Sediul Constituim Natic

Page 308: Istoria romanilor 1821-1989

Tribuna. «SSîfOtJiOI MUfKH

UNIREA i . •• -Or ' «Be «f« M«f»f Ţ i r l i . t S m i

T«k$. fîef t tenul -Mmîku»iu -La J >

Ziarul „Tribuna", din 30 martie 1918, despre unirea Basarabiei cu România

anunţat autonomia Basarabiei. Preşedinte al său a fost ales loan Inculeţ. în condiţiile primejdiei reprezentate de pretenţiile Ucrainei de a anexa teritoriul dintre Prut şi Nistru şi folosindu-se de prevederile Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia, în decembrie 1917 s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Tulburările provocate de bolşevici în Moldova, în condiţiile destrămării unităţilor militare ruse o dată cu lovitura de stat bolşevică din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, pericolul întreruperii legăturilor între gu-vernul de la laşi şi serviciile româneşti dislocate, prin refugiu, în sudul Rusiei, au creat noi agitaţii în Basarabia. Consiliul Directorilor a cerut sprijinul armatei române, care a pătruns, în aceste condiţii, în provincie. La 13/26 ianuarîe 1918, guvernul Rusiei sovietice a întrerupt, prin urmare, relaţiile diplomatice cu România.

în ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa Ucraina. Complet izolată, Republica Moldovenească şi-a proclamat, la rândul său, la 4 februarie 1918, independenţa. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul ţării, care cuprindea reprezen-tanţi ai tuturor naţionalităţilor - 138 deputaţi - a adoptat, cu majoritate de voturi, hotărârea Şasarabie/'de a se uni cu România.

Desfăşurarea primei conflagraţii mondiale a adâncit şi criza de structură a regimului dualist austro-ungar şi a impus rezolvarea situaţiei provinciilor locuite de către români, şi anume, Bucovina şi Transilvania. Bucovina a fost teatru de război, numeroşi tineri fiind înrolaţi în armata austro-ungară, ceea ce a agravat suferinţele locuitorilor săi. Totodată, ea a constituit un subiect al planurilor Vienei în încercarea de reorganizare a Imperiului pe baze federale. Lupta naţională s-a radicalizat în provincie, în condiţiile înfrângerilor suferite de Puterile Centrale.

225

Page 309: Istoria romanilor 1821-1989

umeroşi ostaşi români din fosta armată austro-ungară, căzuţi prizonieri în usia, s-au înrolat în detaşamentele de voluntari care susţineau lupta pentru litate naţională. La 27 mai/8 iunie 1917 a sosit la laşi primul detaşament de jluntari transilvăneni şi bucovineni.

Situaţia românilor din Bucovina s-a înrăutăţit în toamna anului 1918 când ustro-Ungaria, practic, se prăbuşise. Se vehicula teza anexării de către absburgi, ca o ultimă soluţie de salvare, a Bucovinei la Galiţia, în timp ce craina ridica pretenţii de stăpânire asupra provinciei româneşti şi ameninţa cu terventia armată. Din iniţiativa lui Sextil Puşcariu şi lancu Flondor, s-a jnvoca't, în aceste condiţii, la 14/27 octombrie 1918, o Adunare a sprezentanţilor populaţiei româneşti din provincie. Aceasta a decis unirea ucovinei cu teritoriile locuite de români, din Austro-Ungaria, acum, practic răbuşită. S-a ales un Comitet Executiv şi un Consiliu Naţional. Lider politic a ist ales lancu Flondor. Populaţia românească şi-a manifestat astfel, liberă de rice ingerinţă, voinţa de a se uni cu Ţara. Intervenţia trupelor ucrainene l-a eterminat însă pe Flondor să ceară sprijinul armatei române.

în atari împrejurări, a avut loc la Cernăuţi, la 15/28 noiembrie 1918, ".ongresul General al Bucovinei, şi anume, al reprezentanţilor românilor, olonezilor, germanilor, rutenilor. Românii constituiau marea majoritate a articipanţilor. La propunerea lui lancu Flondor, care a prezidat lucrările :ongresului, s-a votat, cu o majoritate zdrobitoare, „unirea necondiţionată, entru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul României". teprezentanţri celorlalte populaţii au recunoscut şi acceptat hotărârea jmânilor.

Ziarul „Glasul Bucovinei", din 29 noiembrie 1918, despre unirea Bucovinei cu România

Qlasul Bucovinei *» * -;

CM mal mare **«1«* IfcWKto* «hi mMtfMut m**m Mult*-* KBMI.I.

i. Ni»t«r.

26

Page 310: Istoria romanilor 1821-1989

în Transilvania, lupta pentru realizarea unirii cu patria-mamă a tins să se radicalizeze o dată cu debutul primei conflagraţii mondiale. Contactele cu cercurile oficiale de la Bucureşti s-au intensificat, iar Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor a desfăşurat o vie activitate în sprijinul idealului naţional. Intrarea trupelor române în Transilvania, în vara lui 1916, a fost salutată cu entuziasm de către români. Numeroşi tineri au căutat să se înroleze în armata română. După retragerea unităţilor militare, urmare a necesităţilor campaniei de la sudul Dunării, autorităţile maghiare au dezlănţuit o campanie de reprimare a mişcării naţionale româneşti. S-au făcut rechiziţii, internări în lagăre, s-a trecut la arestarea unor lideri politici, a fost suspendată presa românească, au fost închise şi desfiinţate şcoli confesionale şi elementare ale românilor. Mulţi români au fost înrolaţi cu forţa în armata austro-ungară. în aceste condiţii grele au avut loc, în ciuda interdicţiilor pronunţate de guvernul Tisza, acţiuni sociale şi de protest, între 1916 şi 1918, pe Valea Jiului, la Cluj, Oradea, Braşov, Timişoara, în condiţiile înfrângerilor de pe front şi a adâncirii crizei dualismului austro-ungar s-au produs, la finele anului 1917 şi în 1918, demonstraţii de stradă şi agitaţii în unităţile militare. La 1 octombrie 1917 a reapărut ziarul „Adevărul". în ianuarie şi în iunie 1918 au avut loc, în întreg Imperiul, puternice greve generale.

în acelaşi timp, s-a desfăşurat în străinătate, pe diferite căi, o vastă propagandă pentru susţinerea cauzei unităţii tuturor românilor, deoarece mai existau, încă, mulţi oameni politici occidentali, în S.U.A. şi Marea Britanie, care cereau menţinerea Austro-Ungariei. Au acţionat în acest sens, în Franţa, Anglia, S.U.A., Italia, Suedia, între alţii, Take lonescu, Simion Mândrescu, loan Ursu, Constantin Angelescu, Vasile Lucaciu, V. Stoica. S-au publicat articole de presă şi cărţi, au avut loc conferinţe şi manifestaţii, s-au făcut intervenţii în parlamente, s-au obţinut audienţe pe lângă mari oameni politici. La 8 aprilie 1918 a avut loc la Roma, Congresul popoarelor asuprite din Imperiul Austro-Ungar, la care au participat din partea românilor Simion Mândrescu, dr. Nicolae Lupu, D. Drăghicescu, G.G. Mironescu. S-a, decis, astfel, continuarea luptei comune a popoarelor asuprite din dubla monarhie. La 3 octombrie 1918 s-a constituit la Paris, sub preşedinţia lui Take lonescu, Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti, care publica ziarul „La Roumanie".

în toamna anului 1918, în condiţiile prăbuşirii structurilor puterii imperiale, s-a desfăşurat în Transilvania un puternic proces revoluţionar, cu colaborarea tuturor forţelor sociale reprezentând populaţia românească. Şi-a reluat, astfel, activitatea Partidul Naţional Român. Comitetul său executiv reunit la Oradea a adoptat, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, o declaraţie ce proclama „independenţa naţiunii române" din cadrul dublei monarhii. în acelaşi timp, au fost reluate şi intensificate contactele cu Partidul Social Democrat. La 3/16 octombrie 1918, împăratul Caro//a făcut ultima încercare de a salva monarhia aflată în plină dezagregare. El a lansat manifestul „Către popoare/e mele credincioase", în care propunea federalizarea Austro-Ungariei. Drept răspuns, deputatul român Alexandru Vaida-Voevqd a citit în parlamentul maghiar Declaraţia de independenţă a populaţiei româneşti din Transilvania S du desfăşurat, de asemenea, numeroase acţiuni pentru pace, pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor democratice, pentru realizarea unirii cu România.

Treptat, puterea locală a fost preluată de Consiliile româneşti, denumite Sfaturi] care au dispus de sprijinul militar al populaţiei româneşti prin intermediul

227

Page 311: Istoria romanilor 1821-1989

lărzilor româneşti. Ele au organizat rezistenţa împotriva oricăror provocări ale jstelor autorităţi maghiare. La 30 octombrie/12 noiembrie 1918 s-a constituit Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.) din care au făcut parte şase sprezentanţi ai Partidului Naţional Român - Teodor Mihaly, Vasile Goldiş, Aurel ''Iad, Alexandru Vaida-Voevod, Ştefan Cicio-Pop, A. Lazăr-ş\ şase ai Partidului locial Democrat - loan Flueraş, Basil Surdu, losif Renoiu, Tiron A/bani, Enea Jrapini, losif Jumanca. El a avut sediul la Arad şi a devenit organul central al jptei românilor pentru unire.

Ulterior, el a luat denumirea de Marele Sfat al Naţiunii din Transilvania şi Ingaria. La 9/22 noiembrie. 1918, Consiliul Naţional Român Centrala anunţat uvernul de la Budapesta că a preluat puterea deplină în Transilvania. între 13-5 noiembrie 1918 au avut loc, la Arad, tratative între reprezentanţii Consiliului /ationa/ş'i cei ai guvernului Tisza. Ele au eşuat însă datorită poziţiei reticente a elegaţiei conduse de Kârolyi. Trecându-se la preluarea puterii administrative şi olitice locale în Transilvania, s-a hotărât să se supună aprobării populare documentele unităţii naţionale în cadrul unei mari adunări, la Alba-lulia.

Adunarea naţională de la Alba-lulia a avut loc la 18 noiembrie/1 decembrie 918. Ea a reunit peste 1 228 delegaţi aleşi şi peste 100 000 oameni veniţi din >ate colţurile Transilvaniei pentru a consfinţi, în mod liber de orice constrângere, otărârea de unire cu patria-mamă. Adunarea a fost deschisă de Gheorghe Pop e Băseşti. într-o atmosferă de puternic entuziasm popular, prin glasul lui Vasile Goldiş, Marea Adunare Naţională a proclamat unirea „acelor români şi a tuturor ?ritorii/or locuite de dânşii cu România". Rezoluţia Unirii prevedea înfăptuirea

Marea Adunare Naţională, din 1 Decembrie 1918, de la Alba-lulia

>8

Page 312: Istoria romanilor 1821-1989

r

Page 313: Istoria romanilor 1821-1989

luliu Maniu Vasile Goldiş

Page 314: Istoria romanilor 1821-1989

unui regim democratic în România. A doua zi s-au ales organele provizorii ale puterii de stat, şi anume, Marele Sfat Naţional care a jucat rol de for legislativ, condus de Gheorghe Pop de Băseşti, şi Consiliul Dirigent, prezidat de luliu Maniu şi format din 15 membri. Actul de la Alba-lulia a consfinţit pe vecie, prin votul maselor, înfăptuirea Marii Uniri.

Ediţia specială a ziarului «Alba lulia », din 20 noiembrie/3 decembrie 1918

1LH-IULIJOrgan al proclamării unităţii naţionale.

Unirea Jţomâmbr din Transilvania» îjârlat şi Ungureasca cu România,

Uniri* yetstâ ât JtiunarH) Jfsffmafâ 4in

mtiMUÎS » t ,twuf Kununllti' <*«» TtM-* * * • * » ■ " ■ * • •

IV *M .«ini #4

229

Page 315: Istoria romanilor 1821-1989

Delegaţia venită din Transilvania să predea regelui Ferdinand actul marii unirii din 1918

Unirea a fost salutată şi recunoscută de naţionalităţile din Transilvania. La 8 nuarie 1919, Comitetul Central Săsesc a recunoscut, la Mediaş, actul de la decembrie 1918. în acelaşi sens, s-au pronunţat reprezentanţii populaţiei evreieşti înuarie 1919), Congresul şvabilor de la Timişoara (august 1919), Consiliul Naţional 'agh/ar de la Târgu Mureş. Poziţia cercurilor democratice maghiare fusese «primată încă de la finele anului 1918. într-un manifest din 3 noiembrie 1918 se Jblinia că: „Faţă de naţiunile surori nu avem nici o pretenţie.- Şi noi ne considerăm o apune reînnoită, o forţă acum eliberată pe ruinele monarhiei. Ne trezim uşuraţi la înştiinţa faptului că nu mai suntem forţaţi să fim stâlpii asupririi. Să trăim unul lângă 'tul în pace...". Refuzul autorităţilor maghiare de a recunoaşte însă hotărârea de lire a românilor şi Consiliul DÎrigent, permanentele ameninţări proferate de Bela un la adresa României reîntregite, ca şi atacurile armatei maghiare împotriva imanilor din Transilvania, au impus participarea armatei române la campania din 919. După o ofensivă în Transilvania şi pe Tisa, în august 1919, armata română, ifrângând forţele maghiare, a pătruns în Budapesta.

30

Page 316: Istoria romanilor 1821-1989

Trupele române la Budapesta, în 1919

iV.if.i,<-<ni<> l i t . - f f . - » . Airtff «n-.ir un Unirea din 1918 într-un singur

stat a tuturor românilor s-a realizat, aşadar, ca expresie a voinţei populare într-un context favorabil. Tratatele de pace din 1919-1920 au recunoscut de jure o situaţie deja existentă, rod al acţiunii românilor înşişi. S-a creat astfel- un cadru favorabil dezvoltării societăţii româneşti, intrată într-o nouă etapă a evoluţiei sale.

Marea Unire din 1918 a încununat aspiraţiile de veacuri ale românilor de a vieţui într-un singur stat. Ea a fost rodul luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale interne. De asemenea, au contribuit la edificarea ei o generaţie importantă de oameni politici precum: regele Ferdinand, Ionel Brătianu, luliu Maniu, Ion Nistor, Take lonescu, Ion Inculeţ, Nicolae lorga şi mulţi alţii. în noul cadru istoric de după anul 1918 s-a accelerat ritmul de dezvoltare şi modernizare al societăţii româneşti, ceea ce a conferit trăinicie statului naţional. Suprafaţa ţării a sporit de la 137 000 km2 la 295 049 km2, populaţia de la'7 250 000 locuitori, înainte de 1918, la 18 052 896 locuitori, la recensământul din 1930. Au marcat creşteri importante, între altele, suprafaţa arabilă-de la 6,6 milioane ha la 14,6 milioane ha, suprafaţa acoperită cu păduri - de la 2,5 milioane ha la 7,3 milioane ha, reţeaua căilor ferate - de la 4300 km la 11 000 km. A avut loc integrarea deplină, social-economică §\ politică, a noilor teritorii unite cu patria-mamă, un progres economic real şi eficient, aplicarea unui program democratic de propăşire a ţării.

Modificarea fundamentală a structurii instituţionale şi economice, după reformele din 1921-1923, s-a tradus prin lărgirea masivă a cadrului vieţii social-politice, mutaţii în ceea ce priveşte echilibrul social de forţe. S-a făurit,în acelaşi timp, o lume a contrastelor, Tn care ţărănimea, ce reprezenta majoritatea Populaţiei, trăia relativ greu, mai ales din gospodăriile proprii, iar Bucureştiul

231

Page 317: Istoria romanilor 1821-1989

Arcul de triumf din Bucureşti

devenit „Micul Paris", principala capitală din sud-estul Europei, un oraş idem, aliniat standardelor urbanismului internaţional.

într-un cadru general de evoluţie a întregii societăţi au apărut şi fenomene <i, precum corupţia, arivismul şi, foarte rar, violenţa, au avut loc conflicte 'dale. Degradarea poziţiilor forteior conducătoare a făcut loc manifestărilor de tremă stângă şi dreaptă în societate, cu efecte, din perspectivă istorică, igative. Pe plan internaţional, România s-a afirmat ca un factor cu iniţiativă olomatică, cu o conduită exemplară, în sensul menţinerii păcii şi securităţii iropene, contra politicii de revizuire a tratatelor de pace, a oricărui atentat la Iresa statu-quo-u\u\ teritorial. în noile condiţii internaţionale din deceniul al itrulea al secolului nostru, marcate de ascensiunea fascismului, a tendinţei itre autoritarism, promovată de regele Caro/ al II, România Mare s-a îzmembrat, în vara anului 1940, sub loviturile de forţă ale puterilor totalitare, îmocraţia făcând loc regimurilor totalitare.

Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România, la 27 martiel9 aprilie 1918

„în numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele dintre Prut, Nistru, Dunăre,

area Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei oldove,

Page 318: Istoria romanilor 1821-1989

în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor,

de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România. Această unire se face pe următoarele baze:1. Sfatul Ţării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare

după nevoile şi cererile norodului; aceste hotărâri se vor recunoaşte de Guvernul Român; 2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, ca un organ împlinitor şi administraţia proprie; 3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) Votarea bugetelor locale; b) Controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) Numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale, pnn Organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern; 4. Recrutarea Armatei se va face în principiu pe baze teritoriale;5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămân în putere şi vor putea fi schimbatede Parlamentul Român, numai după ce vor lua parte la lucrările minorităţilor din Basarabia;6. Respectul drepturilor minorităţilor din Basarabia; 7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra înConsiliul de Miniştri Român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sânulreprezentanţilor Basarabiei din Parlamentul Român; 8. Basarabia va trimite în Parlamentul Românun număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, secret şidirect; 9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste şi sate, oraşe, zemstve şi Parlament, se vorface pe baza votului universal, egal, secret şi direct; 10. Libertatea personală, libertatea tiparului, acuvântului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obştei vor fi garantate prin Constituţie..."

Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, la 1928 noiembrie 1918

„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei acârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinie credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a supat!

Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor eialiaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urmaloviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toateneamurile îndătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gândal Bucovinei desrobite se îndreaptă căire regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdeadesrobirii noastre. ,

Drept aceeaNoi,Congresul general al Bucovinei,întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,în numele Suveranităţii naţionale,Hotărâm:Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş,

Colacin şi Nistru, cu regatul României".

233

Page 319: Istoria romanilor 1821-1989

Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba-lulia de la 18 noiembneU decembrie 1918

I ADUNAREA NAŢIONALĂ A TUTUROR ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA BANAT SI FARA UNGUREASCĂ adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-lulia în 1 DECEMBRIE 1918 DECRETEAZĂ UNIREA ACELOR ROMÂNI SI A TUTUROR TERITORIILOR LOCUITE DE 5ÂNŞII CU ROMÂNIA Adunarea Naţională proclama îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii omâne la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş Tisa şi Dunăre

II ADUNAREA NAŢIONALĂ rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până lantrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal

III în legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român Adunareavlatională proclamă următoarele

1 Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoareFiecare popor se va instrui administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul

său ?i fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea tării în jroportie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc

2 Egala îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile dinstat

3 înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenurile vietn publicey/otul obştesc direct egal secret pe comune în mod proporţional pentru ambele sexe în vârstă de21 de am, la reprezentarea în comune judeţe ori parlament

4 Desăvârşită libertate de presă asociere şi întrunire libera propagandă a tuturor gândurilorDmeneşti

3 Reforma agrară radicalăSe va face conscnerea tuturor proprietăţilor în special a proprietăţilor mari în baza acestei

sonscneri desfiinţând fidel comisurile în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător păşune pădure) cel puţin atât cât o poate munci el cu familia lui Principiul conducător al acestei politici agrare este pe de o parte promovarea nivelăm sociale pe de altă parte potenţarea productiunn

6 Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantaje care sunt legiferate încele mai avansate state industriale din apus

IV Adunarea naţională dă expresie voinţei sale ca congresul de pace să înfăptuiască comunitatea naţiunilor libere în aşa chip ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunilemari şi mici deopotrivă iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru reglementarea raporturilorinternaţionale

V Românii adunaţi în această Adunare naţională salută pe fratn lor din Bucovina scăpaţi de|ugul monarhiei austro-ungare şi umti cu tara-mamă România

VI Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aciîn monarhia austro-ungară anume naţiunile ceho-slovacă austro-germană, jugoslavă, polonă şiruteană, şi hotărăşte ca acest salut să se aducă la cunoştinţă tuturor acelor naţiuni

VII Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români careîn acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şiunitatea Naţiunii Române

VIII Adunarea Naţională dă expresie mulţumim şi admiratiunn sale tuturor puterilor aliatecare, prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe deceniipentru război au scăpat civihzatiunea din ghearele barbariei

IX Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunii române din Transilvania Banatşi Tara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat National Româncare va avea toată îndreptăţirea să reprezinte Naţiunea Română, oricând şi pretutindenifată de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispozitiunile pe care le va afla necesare în interesulnaţiunii

TEMĂ

1 Prezentaţi împrejurările unim Basarabiei cu România în anul 19182 Ce rol a jucat Bucovina în anul 1918 în planurile Habsburgilor?3 Ilustraţi caracterul plebiscitar al unim Transilvaniei cu România, în anul 19184 Care a fost semnificaţia istorică a Marii Uniri'

Page 320: Istoria romanilor 1821-1989

DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

- CARACTERISTICILE GENERALE ALE VIEŢII ECONOMICE. DEZBATEREA DEIDEI ÎN JURUL PROBLEMATICII EVOLUŢIEI ECONOMICE.

- PRINCIPALELE RAMURI ALE ECONOMIEI SI TENDINŢELE MANIFESTATE ÎNCADRUL LOR.

-POZIŢIA CAPITALULUI STRĂIN. ROLUL STATULUI ÎN MODERNIZAREA ECONOMIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ.

Caracteristicile generale ale vieţii economice. Dezbaterea de idei în jurul problematicii evoluţiei economice. în evoluţia eeonomică a României, intre anii 1918-1940, se pot deosebi câteva etape de dezvoltare 1 1919-1928, etapa refacem economice şi a accelerării dezvoltăm sale în condiţiile consolidam statului naţional unitar, 2 1929-1933, etapa crizei economice, 3 1934 - 1940 etapa unui susţinut progres economic pe seama comenzilor de stat şi a necesităţilor de apărare a tării Pe fondul progresului economic s-au conturat câteva direcţii primordiale, şi anume modernizarea, prin dezvoltarea industriei proprii, o politică protecţionistă, rolul statului în economie, colaborarea avantajoasă cu capitalul străin

După războiul de reîntregire naţională şi distrugerile provocate de desfăşurarea acestuia, refacerea economică s-a impus ca o cerinţă de seamă Aceasta în condiţiile în care, în 1919, producţia economică a României a reprezentat circa 20-25% din cea înregistrată în anul 1913 Şi alţi indicatori argumentează situaţia grea a economiei naţionale în 1919, de pjldă, agricultura a înregistrat un puternic regres, căci România, care fusese un tradiţional expor-tator de cereale, a fost nevoită să importe grâu pentru populaţie în 1918, extracţia de petrol a reprezentat doar 47% din cuantumul anului 1913 într-o situaţie foarte grea se afla şi sistemul financiar, apăsat de inflaţie şi circulaţia mai multor monede Ca urmare a unor eforturi susţinute situaţia economică s-a îmbunătăţit însă după 1924

Criza economică din 1929 - 1933 s-a repercutat negativ asupra ansam-blului economiei româneşti, în condiţiile specifice de dezvoltare a ţării noastre Primele semne au apărut încă de la finele anului 1928 Dezorganizarea economica a avut în România' unele trăsături specifice, reieşite din statutul agriculturii în ansamblul economiei, contractarea de noi împrumuturi externe, scăderea preturilor materiilor prime, presiunea capitalului străin, repercursiunile sale asupra maselor populare Criza a cuprins toate ramurile economice, ducând '3 închiderea a numeroase întreprinderi, scăderea masivă a producţiei şt a Puterii de cumpărare a populaţiei, falimentul a numeroase bănci Salariile şi

235

Page 321: Istoria romanilor 1821-1989

fPanică în faţa unei bănci declarată falimentară, în 1931

pensiile au scăzut sau nu au fost plătite deloc, iar investiţiile au fost reduse drastic.

Volumul producţiei industriei a coborât cu 50%. Reduceri notabile sunt consemnate la producţia de fontă-de la 72 000 tone (1929) la 2 000 tone (1933), - şi de cărbune - de la peste 3 000 000 tone (1929) la 1 500 000 tone (1933). Apogeul crizei a fost atins în anul 1932, când erau înregistraţi, în România, 300 000 şomeri. Reorganizarea economiei, inclusiv pe baza unor măsuri instituţionale-fondarea Ministerului Economiei Naţionale şi înzestrăm Armatei, a Corpului Superior de Control - investiţiile de capital, comenzile de stat, încurajarea unor ramuri şi subramuri noi au determinat, după 1934, o nouă etapă de dezvoltare a economiei. S-au întreprins, totodată, măsuri pentru creş-terea participării statului la finanţarea industriei chimice, textile, electrotehnice.

Anul 1938 ocupă o poziţie centrală în istoria economiei naţionale, fiind momentul de vârf al perioadei interbelice. în acest an, România avea un venit naţional pe locuitor de 110 dolari S.U.A., superior celui al unor state, ca Turcia, Grecia, Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria. Industria contribuia cu 30,8% la crearea venitului naţional în acelaşi an s-au extras, între altele, 6 500 000 tone petrol, 2114 milioane metri cubi gaze naturale, 238 000 tone cărbune, 280 000 tone oţel, 140 000 tone minereu de fier, 143 000 tone zahăr. Indicele producţiei industriale a fost de 133%, România fiind plasată, astfel, înaintea Ungarie* -(126,5%) şi Poloniei (118%)'. După 1938, România nu a mai fost, strict, un stat exportator de materii prime şi importator de utilaje industriale. Ţara noastră a ocupat locul şase în lume şi întâi în Europa la producţia de petrol, locul doi 'in Europa la gaze naturale şi aur, locul patru în Europa la grâu.

236

Page 322: Istoria romanilor 1821-1989

Uzinele Reşiţa (1920 - 1923)

Un rol semnificativ în dezvoltarea economiei l-au avut industriaşi, bancheri şi oameni de afaceri, ca Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Dumitru Mociorniţa, O. Kaufman, Ion Gigurtu, grupaţi în jurul regelui Caro/ al //-/ea. Situaţia internaţională gravă, din vara anului 1940, şi impunerea recunoaşterii rapturilor teritoriale României - Nord-Vestul Transilvaniei, (Dictatul de la Viena), teritoriul dintre Prut şi Nistru, Basarabia (pe baza pactului Ribbentrop - Molotov) şi Ca-drilaterul - au afectat masiv unitatea firească a statului naţional român, dezvoltarea sa economică.

în perioada interbelică, economia României a avut, astfel, un caracter agrar-industrial, care, pe parcursul evoluţiei sale a cunoscut unele modificări, în sensul atenuării ponderii sectorului agricol în favoarea celui industrial, fără a schimba însă imaginea de ansamblu. Agricultura nu a mai avut însă rolul decisiv în economie. Dinamismul a fost, totodată, un atribut important al evoluţiei economiei în anii 1918- 1940. Ritmul mediu de dezvoltare al industriei româneşti a fost de 5,3 - 5,5%, printre cele mai ridicate din Europa interbelică. Indice de seamă al nivelului de dezvoltare al economiei, gradul de înzestrare tehnică nu a fost uniform, căci, într-o mare măsură, ţara noastră a continuat să rămână un stat importator de utilaje şi maşini industriale. în timp ce întreprinderi, precum I'.A.R. Braşov, Malaxa sau Reşiţa au dispus de un nivel de înzestrare tehnică comparabil cu standardele de pe plan mondial, marea majoritate a întreprinderilor a rămas deficitară din punct de vedere tehnologic. Repartiţia în Plan teritorial a zonelor industriale, ca şi înzestrarea lor tehnică, a fost inegală. Cele mai puternic industrializate arii geografice au fost Bucureşti-Ploieşti-Valea Prahovei, Braşov-Mediaş-Sibiu- Turda-Cluj, Hunedoara-Arad- Timişoara-Reşiţa, Baia Mare-Satu Mare, Bacâu-Piatra Neamţ, Galaţi-Brăila.

237

Page 323: Istoria romanilor 1821-1989

Uzinele Astra din Braşov

Principalele preocupări teoretice privind calea de urmat în viitor de către societatea românească au polarizat o vastă dezbatere în perioada interbelică. Ea a vizat şi economia, alături de regimul politic şi rolul luptei sociale. între curentele de idei cu largă audienţă s-au împus neoliberalismul, ţărănismul sau agrarianismul şi marxismul. Neoliberalismul a avut drept teoreticieni pe Mihai Manoilescu, Ştefan Zeletin, Vintilă Brătianu, I.Gh. Duca, Victor Slăvescu. El a accentuat rolul industriei şi a întrevăzut o strânsă legătură între industrializare, modernizare şi consolidarea independenţei politice. Statul urma să joace un rol important prin elaborarea unor planuri de dezvoltare economică. Politica economică inspirată de acest curent, „prin noi înşine", a fost susţinută, între 1922-1928, de Partidul Naţional Liberal.

Pe fondul expansiunii capitalului străin în România, ea a vizat ocrotirea economiei naţionale şi consolidarea puterii economice a burgheziei industriale şi financiare, supraevaluând însă capacitatea financiară a ţării. Ea a considerat, de asemenea, că progresul României era legat de dezvoltarea industriei. Totodată, ea a urmărit exploatarea bogăţiilor solului şi subsolului cu sprijinul primordial al capitalului autohton. Prin aceasta, capitalul străin nu era exclus, ci doar limitat, pentru a fi mai bine controlat. Principalele sale instrumente de realizare au fosi societăţile mixte, împrumuturile, importurile de maşini şi unelte. în spiritul său, s-au adoptat o serie de măsuri legislative - legea pentru retragerea din circulaţie a coroanelor şi rublelor (1920), legea privind comercializarea şi controlul întreprinderilor economice ale statului(1924), legea minelor (1924), legea pentru stabilizarea monetară (1929).

238

Page 324: Istoria romanilor 1821-1989

Legea minelor a fost dezbătută pe larg, mai ales ca urmare a aplicării principiului proprietăţii statului român asupra bogăţiilor subsolului, care a trezit ostilitatea marilor monopoluri petroliere.

Ţărănismul a fost teoretizat, între alţii, de Constantin Stere, Virgil Mad-gearu, Gheorghe Zâne, Ion Mihalache şi a constituit ideologia micilor proprietari agricoli. România urma să fie, în viziunea acestor teoreticieni, un stat agrar, în care dezvoltarea industriei să fie subordonată progresului agriculturii, inspirată de cea daneză şi practicată pe baza principiilor moderne. Se aprecia că de progresul agriculturii depindeau aprovizionarea pieţii interne, asigurarea nece-sităţilor de hrană ale populaţiei, caracterul activ al balanţei comerciale externe. Deoarece se considera că România nu dispunea de capitalul necesar propăşirii economice, prin politica economică a „porţilor deschise"'s-a încercat încurajarea capitalului străin, dar nu în dauna celui autohton, între cele două tipuri de capital urmând chiar să se instaureze o egalitate de tratament. Această politică a fost abandonată, în mod oficial, după 1932.

Marxismul, asupra căruia s-au aplecat, între alţi, Şerban Voineaş\ Lucreţiu Pătrăşcanu, a argumentat, şi el, importanţa procesului de industrializare ce trebuia intensificat în România.

io Ramură economică importantă, agricultura nu a încetat să preocupe guvernele din perioada interbelică. Ea s-a remarcat, prioritar, prin caracterul său extensiv, dar, într-o măsură mai mică, şi prin interesul pentru cu/tura intensivă a unor plante, iar între 1918-1926, pentru a asigura aprovizionarea populaţiei, exportul de cereale a fost restrâns. Repartiţia inegală a proprietăţii funciare a generat acutizarea problemei agrare. S-au adăugat lipsa de capital şi a unor forme de creditare corespunzătoare a ţărănimii, lipsa de inventar viu şi mecanizarea insuficientă.

Modificarea articolului 19 din Constituţie a deschis drum, în plan legislativ, unei rezolvări a problemei agrare. în aceste condiţii, reforma agrară din 1921, precedată de decretele-lege pentru expropriere, din decembrie 1918, a deschis calea către emanciparea economică a ţăranilor prin acordarea către aceştia a unui lot mic de pământ. Au fost expropriate, aşadar, proprietăţi agricole care au însemnat 5 812 200 hectare arabile, păşuni, păduri, fâneţe, adică 66% din marea proprietate de peste 100 hectare. Au beneficiat de această măsură 1,4 milioane de gospodării ţărăneşti.

Astfel, structura agrară a ţării s-a modificat, unitatea economică de bază devenind micul lot ţărănesc, de până la 10 ha, cu o productivitate scăzută însă. S-au adăugat, la aceasta, greutăţile în aplicarea pe teren a prevederilor reformei, continuarea procesului de,fărâmiţare a proprietăţii ţărăneşti, încât, în 1938, un milion de ţărani erau conqplet lipsiţi de pământ, lipsa de inventar agricol, răscumpărarea foarte mare a terenurilor, în 1930-1931 valoarea datoriilor ţărăneşti depăşind de cinci ori valoarea pământului. Producţia de cereale a crescut însă de la 7 milioane tone în 1924 la 9 milioane tone în 1928, şi a înregistrat cote importante, cu precădere, la grâu şi porumb. România se situa pe locul întâi în Europa la producţia globală de porumb şi pe locul patru în ceea ce priveşte grâul.

239

Page 325: Istoria romanilor 1821-1989

Progrese importante au fost înregistrate, în 1928, la creşterea vitelor mari, ivinelor şi porcinelor. în acelaşi an erau menţionate în ţară 5 732 de tractoare.

Criza economică din 1929-1933 a determinat scăderea suprafeţei cultivate •i a preţului la produsele agricole. Ţărănimea a fost silită, în aceste condiţii, să ontacteze noi datorii, ceea ce a generat, ulterior, vânzarea silită a numeroase Dturi de pământ. Acestei probleme presante în viaţa social-economică au icercat să-i răspundă unele măsuri legislative, precum încurajarea învă-ământului agricol, exportul de cereale, legile de conversiune a datoriilor igricole, din 1932 şi 1933, şi respectiv legea asanării datoriilor agricole, din icelaşi an. După 1931, în agricultura românească au apărut fenomene noi, agate de folosirea „primelor de export", de introducerea unor culturi de plante ndustriale, realizarea unor ferme model, constituirea de monopoluri m ceea ce >riveşte aprovizionarea şi desfacerea produselor agricole în pofida unor legi, ce iu urmărit progresul agriculturii în ansamblul ei, ca: legea pentru lichidarea iatorii/or agricole şi urbane (1934), legea pentru încurajarea agriculturii (1937) egea pentru creditul agricol naţional'(1937) şi cea pentru administrarea Fondu/u, /iticulturii (\ 939), diferenţierea socială a ţărănimii s-a accentuat, astfel, pe fondul ntensificării transferului de proprietate.

Economia românească în perioada interbelică a fost martora creşterii -oluluiindustriei, în ansamblu, ce reprezenta, alături de meserii, în 1926, 37% din /aloarea totală a producţiei. Ea a fost favorizată de bogăţia de materii prime, de DOlitica oficială de credite, de măsurile legislative avantajoase. La nivelul Droducţiei industriale a crescut ponderea industriei mari şi s-a diminuat corespunzător cea a industriei mici şi mijlocii. Un rol important pe această direcţie l-a avut şi politica de investiţii a cărui nivel a crescut, de exemplu, de la 3 100 000 lei, în 1927, la 24 000 000 lei, în 1938, în industria petrolieră.

Avându-se în vedere importanţa refacerii industriale şi încurajarea, în general, a economiei, numai între 1918-1921 au fost emise 63 de acte normative, ce au contribuit la demarajul economiei româneşti. Producţia de cărbune a crescut de la 2 500 000 tone, în 1923, la 3 000 000 tone, în 1928, cea de ţiţei de la 1 900 000 tone, în 1924, la 4,3 milioane tone, în 1928. în România au funcţionat, în deceniul trei al secolului nostru, 60 de rafinării. între 1925-1927, 7 mari societăţi petroliere - Unirea, Creditul minier, Concordia-Sirius, Româ-no-Americana, Petrolul Românesc, Astra Română, Steaua Română - controlau 79% din producţia ţării. Necesităţile legate de refacerea economiei au impus mutaţii deosebite şi în industria metalurgică, reprezentată de întreprinderi ca Malaxa şi Copşa Mică-Cugir.

Izbucnirea crizei economice din 1929-1933 a dus însă la scăderea pro-ducţiei industriale, cu excepţia exploatării petrolului, şi a preţurilor la produsele agricole şi industriale, creşterea numărului de şomeri. Circa 10 000 întreprinderi de diverse categorii au fost declarate falimentare. în 1932, când criza a atins apogeul în România, valoarea producţiei industriale a scăzut cu 50% în ansamblul economiei. Singura ramură care a continuat să aibă creşteri de producţie a fost cea petrolieră. Concomitent, exportul de produse petroliere a urcat de la 3 milioane tone la 5 milioane tone între 1929-1933, deoarece preţul la ţiţei era în scădere.

240

Page 326: Istoria romanilor 1821-1989

în lupta pentru depăşirea efectelor crizei economice, după 1934, s-au înscris măsuri cu caracter protecţionist - tarife vamale, prime de export, scăderea importului de produse ce puteau fi fabricate în ţară, finanţarea obiectivelor industriale, diversificarea producţiei prin apariţia unor produse noi, ca aparate optice şi acustice, cabluri electrice, tuburi de oţel. S-au pus bazele industriei electrotehnice, care producea articole de înalt nivel tehnic, precum becuri, transformatoare, aparate radio, motoare electrice.

De asemenea, stătu/, prin comenzile sale, destinate, în mare măsură, apărării naţionale, şi-a adus contribuţia la refacerea economiei. Sporuri semnificative s-au înregistrat în industria alimentară, a lemnului, a pielăriei şi textilă. Printre întreprinderile de profil menţionăm pe cele din Bucureşti, Cluj, Ploieşti, Braşov, Bacău, Buşteni. Industria siderurgică era concentrată în bazinul Hunedoarei, dar şi la Bucureşti, Cluj, Câmpia Turzii, unde se produceau oţel şi laminate, fontă, tablă, ţevi, articole de menaj. Industria chimică a cunoscut un progres remarcabil şi, totodată, unul dintre cele mai înalte nivele ale productivităţii muncii. 95% din ţiţeiul extras era rafinat în ţară. Se produceau în România, de asemenea, negru de fum, cauciuc sintetic, explozivi, cosmetice, în întreprinderi, ca cele din Făgăraş, Braşov, Bucureşti, Tâmăveni. România a posedat o importantă industrie constructoare de maşini. S-au produs locomotive, vagoane de toate tipurile, cazane cu abur, autobuze. La I.A.R. Braşov erau fabricate avioane, precum IAR-80, IAR-81, care s-au remarcat prin performanţele lor deosebite în ceea ce priveşte viteza şi plafonul de zbor.

Gura minei Lupeni şi spălătoria de cărbuni

241

Page 327: Istoria romanilor 1821-1989

Sonde la Moreni

Procesul de concentrare a producţieis-a manifestat în deceniul al patrulea şi a îmbrăcat forme specifice în România, dând naştere monopolurilor. Forţa economică, aria de cuprindere şi dimensiunile economice ale monopolurilor au fost însă reduse, la nivelul unei ramuri a economiei naţionale. Fiind prin excelenţă monopoluri de distribuire şi nu de producţie, printr-o reglementare adecvată, ele nu au avut un rol economic hotărâtor într-o economie dominată, de altfel, de întreprinderile mici şi mijlocii. Cele 66 societăţi industriale din România au reprezentat 46% din întregul capital industrial. Printre acestea s-au numărat Sindicatul spirtului, Cartelul fabricilor de geam, Oficiul de vânzare al hârtiei, Sindicatul zahărului, Trustul Titan-Nădrag-Călan, Societatea distribuţiei de petrol, Foresta Română, şi altele.

România a dispus de importante resurse naturale - petrol, cărbune, gaze naturale, fier, minereuri neferoase, lemn, sare, metale preţioase - în exploatarea cărora s-au înregistrat cote ridicate. Pentru punerea lor în valoare şi pentru obţinerea independenţei energetice a ţării au fost realizate investiţii în maşini şi utilaje, s-au făcut progrese în ceea ce priveşte tehnica de extracţie a cărbunelui, petrolului şi de rafinare a celui din urmă, precum şi transportul prin conducte. Ţara noastră era independentă din punct de vedere energetic. Puterea instalată a crescut de la 372 000 kw în 1933 la 500 000 kw în 1937.

Desfăşurarea luptelor din anii 1916-1918 a afectat grav şi reţeaua transporturilor. Pentru punerea în valoare a tuturor zonelor ţării şi stabilirea conexiunilor între ele, s-au întreprins măsuri de refacere şi mărire a reţelei căilor ferate şi a celei de drumuri şi şosele, noi construcţii portuare la Constanţa, Brăila, Galaţi, Ismail, Chilia, Corabia, dotarea cu echipament modern a serviciilor de poştă şi telegraf. în 1921 s-a introdus transportul interurban cu autobuzul. S-au construit numeroase căi ferate, ca de exemplu Tulcea-Babadag, llva

242

Page 328: Istoria romanilor 1821-1989

Locomotivă construită la Reşiţa

Mică-Vatra Dornei, Caransebeş-Reşiţa. Cea mai mare parte a utilajului feroviar aprovenit din producţia întreprinderilor Reşiţa şi Malaxa. în 1931 au fost asfaltateşi pietruite o serie de şosele ce legau Bucureştiul de alte oraşe. între 1936-1938au fost modernizaţi peste 1 600 km şosele în Banat, Dobrogea, Moldova şiMuntenia. v

Flota română cuprindea, în 1938, 15 nave maritime. Organul său tutelar a fost, între 1929 şi 1936, Direcţia Generală a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă, iar apoi Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţii pe Apă. La baza organizării transportului aerian în România s-a aflat decretul din 1920 pentru fondarea Direcţiei Aviaţiei din Ministerul Comunicaţiilor. Pentru stimularea producţiei aeronautice, în 1925, a fost fondată fabrica IAR Braşov. în 1920 s-a creat, împreună cu Franţa, o Companie aviatică internaţională ce deservea traseul Paris-Bucureşti-lstanbul. România s-a numărat printre primele state ce au folosit transportul aerian de călători pe rutele interne. La 24 iunie 1926 s-a deschis primul traseu aerian naţional, Bucureşti-Cernăuţi. în 1930 s-au pus bazele primei companii aeriene române, LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat). Până în 1939, legăturile aeriene ale României cu alte ţări au fost deservite şi de companiile Air France, CSA, Ala „L/tor/a", PLL Lot, Deutsche Lufthansa., în vederea extinderii sistemului poştal, în 1925 s-a introdus monopolul de stat asupra instalării şi folosirii staţiilor de telefoane şi posturilor de radio. în ceea ce priveşte sistemul de telefonie, în 1927 şi-a inaugurat activitatea, la Bucureşti, prima centrală telefonică automată din ţara noastră. Ulterior, în 1933 s-a construit, în capitala ţării, Palatul Telefoanelor. La 1 noiembrie 1928 s-au realizat şi primele emisiuni radiofonice, sub egida Societăţii Române de Radiodifuziune. în 1940 funcţionau în România 4 posturi de radioemisie şi trei

243

Page 329: Istoria romanilor 1821-1989

Palatul Telefoanelor din Bucureşti

agenţii, de presă, dintre care cea mai importantă a fost RADOR (Agenţia Orient-Radio).

Activitatea comercială a fost afectată de urmările primului război mondial, comerţul cunoscând o sensibilă înviorare abia după 1924, ca urmare a unor noi tarife vamale protecţioniste adoptate în faţa concurenţei mărfurilor străine. în 1924, valoarea comerţului românesc a crescut cu 110% în comparaţie cu anul 1913 şi s-au produs o serie de modificări şi în structura produselor furnizate la export. Ponderea produselor agricole şi, mai ales, a cerelelor a scăzut, cu toate că România a ocupat locul patru în lume, în timp ce aceea a produselor petroliere şi a lemnului a crescut. în ciuda eforturilor guvernamentale de a menţine o balanţă comercială activă, exportul a fost intensificat în dauna importului, cu precădere pe seama petrolului şi derivatelor sale, deşi preţurile lor au scăzut masiv. Dacă, între anii 1918 şi 1929, comerţul a fost dominat de relaţiile cu Franţa şi Marea Britanie, după 1933, Germania a început să se impună în schimburile cu România. Practicând şi un intens comerţ de tranzit, România a cunoscut, în 1936, volumul comercial cel mai ridicat din întreaga perioadă interbelică.

Cu toate că s-au întreprins numeroase eforturi pentru lărgirea sistemului bancar şi reaşezarea leului într-o nouă paritate în raport cu aurul, fenomenul inflaţionist a urmat, în general, o curbă sinuoasă. între 1919-1921 numărul societăţilor bancare a crescut de la 487 la 556. Rolul cel mai important l-a jucat Banca Naţională a României care, în T924, controla 25 de bănci mici şi 52 de întreprinderi industriale. Alături de aceasta s-au impus Banca Românească, Banca Română, Banca de Credit Român, Banca Marmorosch-Blank, Banca Crissoveloni, Banca Generală a Ţării Româneşti. Stopată parţial, în 1925, inflaţia

244

Page 330: Istoria romanilor 1821-1989

Banca Marmorosch Blank

•a cunoscut, ulterior, ritmuri noi începând cu anii crizei economice şi până în 1940. Procesul inflaţionist nu a putut fi, de fapt, nicicând stăvilit în mod eficace. Cu toate acestea, leul a rămas o monedă liber convertibilă şi care participa la operaţiunile bursiere din lume. Deficitul bugetar a totalizat 11 miliarde lei între anii 1916-1922. Cu grele eforturi, datoriile externe ale României, către Franţa, Anglia, SUA, Italia, Belgia, au fost reglementate la finele anului 1929. în vederea stabilizării financiare a fost lansat, în februarie 1929, „împrumutul de stabilizare" la bănci din străinătate. Pentru garantarea rambursabilitătii saie s-a concesionat, la 1 iulie 1929, fabricarea chibriturilor către firma suedeză Svenska Tradsticke Aktiobolaget. Trei noi împrumuturi au fost contractate în 1930-1932. Primul a fost stabilit, în 1930, cu firma americană International Telephone and Telegraph Corporation şi a fost urmat de concesionarea, pe zece ani, a reţelei telefonice. La 10 martie 1931 a fost negociat, la Banque de Paris et de Pays-Bas şi la alte bănci, împrumutul de dezvoltare cu un total de 53 milioane dolari S.U.A., ce a fost condiţionat de concesionarea către o societate suedeză a refacerii şi construcţiei de şosele, în România. în sfârşit, în 1932 a fost lansat un împrumut de 75 milioane franci elveţieni pentru acoperirea în devize a leilor intraţi în circulaţie.

Prin toate acestea ă-a deschis calea către instaurarea unui control străin asupra finanţelor Româniej, confirmat, în ianuarie 1933, prin Planul de la Geneva ce urma să reglementeze problema datoriilor sale externe. După 1935, ţara noastră a vizat, în plan financiar, o politică activă de devize, bazată pe comerţ. Principalele surse de venituri financiare au fost impozitele indirecte, taxele de consum, impozitele pe cifra de afaceri. Pe măsura creşterii rolului

245

Page 331: Istoria romanilor 1821-1989

Pavilionul României la Expoziţia internaţională de la Paris, din 1937

.tatului în organizarea sistemului bancar, bugetele au fost grevate şi de iheltuielile pentru apărare.

Capitalul străin a provenit, în principal, din reinvestirea mei părţi din beneficiile obţinute în exploatarea economiei româneşti. El a vizat, n special, extracţia şi prelucrarea ţiţeiului, industria metalurgică, textilă, a 3mnului. în 1938, în industria petrolului, capitalul englez reprezenta 20,62%, :el anglo-olandez 16,21%, cel francez 15,49%, cel american 10,10%, cel ierman 0,38%. Datorită măsurilor legislative ce au reglementat riguros lătrunderea capitalului străin, ponderea sa a diminuat, în general, de la 82% a 37%.

Expansiunea, după 1938, a capitalului german în sud-estul Europei, în letrimentul celui englez şi francez, a fost resimţită şi în România. Sub presiunea Sermaniei, ca un preţ al salvgardării fiinţei naţionale a României, la 23 martie 939 s-a semnat Tratatul economic româno-german. România urma să devină in hinterland agricol al Germaniei. în spiritul „colaborării" economice urmau să ;e constituie societăţi mixte pentru exploatarea lemnului, bauxitei, manganului, :alcopiritei. Pe Dunăre trebuiau să se constituie zone libere în jurul instalaţiilor jortuare, ca şi a antrepozitejor germane. Astfel, România a fost atrasă în sfera 1e influenţă a Germaniei.

Aşadar, economia românească, prin direcţiile sale de dezvoltare din >erioada interbelică, în ciuda unor discrepante între nivelele de dezvoltare ale liferitelor sale sectoare şi a faptului că nu au fost întotdeauna valorificate pe leplin condiţiile oferite de noul cadru de dezvoltare istoric, a asigurat o creştere i producţiei de bunuri, care s-a reflectat şi în plan social-politic.

>46

Page 332: Istoria romanilor 1821-1989

MIHAIL MANOILESCU despre rolul industriei în cadrul economiei româneşti

„Productivitatea industrială este atât de covârşitor mai mare decât productivitatea agriculturii, încât renunţarea la industrializare este pentru orice ţară renunţarea la orice viitor economic".

Teoria ţărănismului despre fundamentul economiei naţionale

Aceasta era „mica proprietate bazată pe muncă, adică întinderea de pământ cultivabil potrivită capacităţii de muncă a plugarului şi a familiei sale, lucrată de proprietar şi familia sa, dar neexcluzând eventualele şi sporadicile concursun'de braţe ale semenilor..."

Apreciere cu privire la evoluţia economică a României în perioada interbelică

„Astfel încât, intensitatea modernizării nu a fost egală în toate compartimentele productive Pe când industria fusese nevoită a proceda la ample modificări structurale, pentru a obţine o dezvoltare şi pieţe avantajoase, în agricultură modernizarea nu a fost spectaculară, acest domeniu întregistrând doar un progres moderat... Aşa încât factorul corelării celor două ramuri economice devenea un coeficient de importanţă majoră pentru însuşi realizarea procesului de dezvoltare şi modernizare economică .".

TEMĂ:

1 Caracterizaţi, în general, nivelul de dezvoltare al economiei româneşti în perioadainterbelica şi comparaţi-l cu cel al altor state est - şi central-europene

1 Care au fost efectele crizei economice din anii 1929-1933 pentru România >2 Marcaţi contribuţia principalelor curente social-politice.din perioada interbelica,în problema

dezvoltării industriale a României4. Ce rol au avut monopolurile, în economia naţională, în perioada interbelică?

Page 333: Istoria romanilor 1821-1989

EVOLUŢIA VIEŢII SOCIAL-POLITICE ÎN ROMÂNIA (1918-1940) (I)

-STRUCTURI SI MUTAŢII ÎN PLAN SOCIAL ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ.CONFLICTE SOCIALE. - PARLAMENTUL SI MONARHIA - FACTORI

IMPORTANŢI Al VIEŢII POLITICE.<

Structuri şi mutaţii în plan social în România interbelică. Conflicte sociale. La nivel social,'Marea Unire din 1918 şi activitatea reformatoare de după aceasta au generat mutaţii semnificative. Astfel, a avut loc o creştere importantă a populaţiei ţării, grevată însă, în vara anului 1940, de pierderile teritoriale.

Anul , Număr de locuitori Suprafaţa ţării

1920 17 393 149 316 710 km2

1930 18 025 896 316 710 km2

1940 19 933 802 316 710 km2

1941 13 551756 195198 km2

România a devenit un stat de mărime medie, aflându-se, în ceea ce priveşte populaţia şi suprafaţa, pe locul 8 şi respectiv 10 între statele Europei. Cel mai important recensământ al populaţiei s-a desfăşurat în anul 1930, când au fost număraţi 18 025 896 locuitori. Dintre aceştia, 71,9% erau români, 7,9% maghiari, 4,1% germani, 4% evrei, 3,2% ruteni şi ucraineni, 2,3% ruşi, 2% bulgari, 1,5% ţigani, 0,9% turci, 0,6% găgăuzi, 0,3% sârbi şi croaţi, 0,3% polonezi, 0,1% greci, 0,1% tătari, 0,3% alte naţionalităţi.

România a încetat să mai fie un stat de emigraţie, mai ales după ce, în 1925, a fost adoptată o lege ce consfinţea libertatea emigrării. Până în 1938, s-au aşezat în România 28 580 cetăţeni străini şi au plecat 11 709 cetăţeni români. Marea majoritate a populaţiei, în procenf de 78,9%, a continuat să trăiască în lumea statelor. Restul, de 21,1%, era concentrată în oraşe, ca Bucureşti, cu 630 000 locuitori, sau Cernăuţi, Galaţi şi laşi cu cea. 400 000 -locuitori fiecare. O statistică din 1930, privind repartiţia forţei de muncă pe profesiuni, arată că 72,3% dintre locuitori lucrau în agricultură, 9,4% în activităţi industriale, 4,8% erau funcţionari, iar 4,2% se ocupau de comerţ şi credit.

Fiecare provincie unită cu patria-mamă, în anul 1918, a avut, în acest context, elemente specifice ale structurii sociale. în Basarabia, ţărănimea era numeroasă, iar intelectualitatea redusă, dar activă din punct de vedere politic. în Bucovina, marea majoritate a întreprinzătorilor capitalişti era de origine străină -germană sau evreiască. Ţărănimea se ocupa în special cu creşterea vitelor. în

248

Page 334: Istoria romanilor 1821-1989

Transilvania, dominau burghezia mică, industrială şi comercială, dar şi ţărănimea şi lucrătorii industriali. Acestea au contribuit la creşterea, în ansamblul structurii sociale, a rolului şi importanţei burgheziei şi muncitorilor, categorii sociale între care s-a stabilit relaţia socială fundamentală în perioada interbelică.

Burghezia a jucat un rol important în plan economic şi politic. Poziţiile sale s-au consolidat în urma făuririi cadrului industrial al României Mari. Consolidându-şi poziţiile social-economice, întreprinzătorii capitalişti au trasat linia de dezvoltare a societăţii româneşti după Marea Unire. Deşi s-a conturat un grup al burgheziei mari, industriale şi bancare, reprezentat, între alţii, de Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Ion Gigurtu, O. Kaufmann, în ţara noastră a dominat burghezia mică şi mijlocie. După 1934, evoluţia întreprinzătorilor capitalişti a fost legată şi de creşterea comenzilor statului, tot mai interesat de apărarea ţării în faţa pericolului exfern. în acelaşi timp, s-a conturat, în jurul regelui Caro/ al //-/ea, camarila regală dornică de a prelua controlul asupra întregului aparat de stat.

Marii proprietari funciari şi-au pierdut importanţa social-politică, cu precădere după reforma agrară din 1921. Procesul de dezintegrare politică a sporit, ei nemaiputând angrena un partid politic. Marea lor majoritate a părăsit agricultura sau a adoptat tehnica modernă de lucru. Alţii au investit sume mari în industrie şi sistemul bancar.

Ţărănimea a reprezentat principala forţă de muncă, fiind, la începutul perioadei interbelice, subiectul celei mai largi reforme agrare din Europa răsăriteană. în acelaşi timp, după 1929, ea a cunoscut un proces de stratificare, în cadrul căruia s-a conturat o pătură importantă a micilor proprietari agricoli şi o alta a lucrătorilor agricoli; ea s-a manifestat, în plan politic, ca o categorie socială care a alimentat toate grupările şi partidele politice.

Pe de altă parte, evoluţia impetuoasă la nivel economic s-a tradus şi prin creşterea numerică a muncitorilor industriali, concentraţi în jurul platformelor industriale din centrele urbane. în 1938, funcţionau în România zeci de întreprinderi cu peste 1 000 de lucrători. De asemenea, este de reţinut şi gradul de pregătire profesională al acestora şi antrenarea lor în numeroase ramuri de vârf, purtătoare ale progresului tehnic.

Intelectualitatea s-a plasat, într-o proporţie covârşitoare, pe poziţii progresiste. Ea a primit un spor considerabil prin antrenarea în viaţa social-politică a reprezentanţilor intelectualităţii din Transilvania. Creşterea sa numerică şi calitativă a avut un suport deosebit în contribuţia decisivă a învăţământului superior şi secundar. Astfel, Universitatea din Bucureşti s-a situat, în privinţa numărului de studenţi şi a gradului lor de pregătire, printre primele trei din lume.

Precum orice societate în evoluţie, cea din România interbelică nu a fost lipsită de contraste în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă, muncă, gradul de cultură, nivelul de salarizare. Nivelul mediu al venitului burgheziei româneşti a fost, în această perioadă, de 200 000 lei pe an. O statistică din 1938 arată că în România trăiau 716 oa-neni cu un venit la nivelul milioanelor de lei, 70 529 cu venitul mai mare de 1C 000 lei şi peste 300 000 cu venituri între 20 000 şi 40 000 iei. De asemenea, continua să existe o pătură importantă a sărăcimii, la oraşe şi mai ales la sate, trăind sub indicele minim de viaţă. S-a repercutat greu asupra populaţiei şi creşterea numărului de şomeri, ca şi apăsarea impozitelor

249

Page 335: Istoria romanilor 1821-1989

fiscale. în acelaşi timp, cadrul politic democratic a fost deseori încălcat, ceea ce s-a adăugat nemulţumirilor sociale, atât în lumea satelor, cât şi în cea a oraşelor.

Istoria socială a perioadei interbelice a fost marcată de numeroase con-flicte de muncă, a căror durată a tins să se mărească - între care greva lucră-torilor bucureşteni,din decembrie 1918, greva generală din 1920, grevele din anii crizei economice (1929-1933) - în ciuda unei legislaţii sociale şi a muncii. Cu precădere, în această perioadă, au fost grav afectate' de efectele crizei edono-mice (scăderea producţiei, închiderea de întreprinderi, falimentul unor bănci, creşterea numărului de şomeri, introducerea „curbelor de sacrificiu") numeroase categorii socio-profesionale, salariaţii, pensionarii, orfanii, invalizii de război. în lumea satelor, frământările au avut la bază tergiversarea aplicării reformei agrare din 1921, raporturile dintre ţărani şi proprietarii agricoli, scăderea preţului produselor agricole, impactul fenomenului de camătă asupra ţăranilor.

în atari împrejurări, s-au desfăşurat grevele de la Lupeni (august 1929), Bucureşti şi Valea Prahovei (1932-1933). Autorităţile au recurs, în aceste cazuri! şi la armată, a cărei intervenţie, provocată de grupuri de agitatori comunişti care au acţionat, prioritar, din motive politice şi mai puţin din cauze economice şi sociale, a dus la victime din rândul populaţiei civile (1933). La Lupeni, din ordinul prefectului judeţului Hunedoara, Rozvan'i, armata a deschis focul, căzând 22 morţi şi 100 răniţi. La atelierele C.F.R. Griviţa din Bucureşti, la 16 februarie 1933 s-au înregistrat în ciocnirile cu armata, după cum a declarat în Parlament ministrul de interne, G.G. Mironescu, 3 morţi, 16 grav răniţi şi mulţi răniţi uşor. După ce redresarea economică a început, frământările sociale au devenit mai rare.

Demonstraţie studenţească în anii crizei economice

Page 336: Istoria romanilor 1821-1989

r

Page 337: Istoria romanilor 1821-1989

250 lk* -: *. *♦%

Page 338: Istoria romanilor 1821-1989

Palatul Regal din Bucureşti

în cadrulvieţii politice din România interbelică Parlamentul şi Monarhia au jucat un rol semnificativ. Parlamentul reprezenta puterea legislativă şi, în cadrul regimului democratic, era un organism de primă importanţă. La baza activităţii sale au stat articolele 33 şi 42 din Constituţia din 1923, ce au prevăzut că puterea emană de la naţiune şi, respectiv, că membrii Parlamentului reprezentau naţiunea. Având o structură bicamerală, fiind format din Adunarea Deputaţilor şi Senat, el era un for de control al activităţii executivului. Miniştrii erau responsabili pentru actele lor în faţa Parlamentului. Totodată, Parlamentul a găzduit ample dezbateri, ce s-au concretizat în importante hotărâri asupra marilor probleme ale societăţii româneşti între cele două războaie mondiale, şi anume, ratificarea tratatelor de pace după primul război mondial, Constituţia din 1923, organizarea admi-nistrativă, evoluţia economică şi direcţiile sale primordiale, consultările elec-torale, progresul culturii şi altele.

Funcţia de preşedinte al Parlamentului reprezenta încununarea unei îndelungate activităţi social-politice şi culturale. Printre deţinătorii acestei demnităţi menţionăm pe Nicolae lorga, Duiliu Zamfirescu, D. Pompei, Alexandru Lapedatu şi alţii. Practica parlamentară cuprindea interpelările la adresa 9uyernului r- între anii 1919 şi 1937 s-au formulat 12 000 interpelări - votul de neîncredere acordat executivului, invalidarea de mandate, dezbaterile şi răspunsurile pe marginea Discursului Tronului, rostit la începutul fiecărei sesiuni a forului legislativ. Parlamentul a fost dominat, în ceea ce priveşte culoarea Politică a membrilor săi, de către Partidul Naţional Liberal ş\ de Partidul Naţional , srănesc, dar şi de către alte partide, urmare a diversificării spectrului vieţii Politice. Au activat în cadrul său reprezentanţii marii burghezii, dar, cu precădere,

251

Page 339: Istoria romanilor 1821-1989

ai celei mici şi mijlocii - intelectuali, jurişti, învăţători, avocaţi, industriaşi, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.

Monarhia a avut în România un rol tradiţional. Ea a îmbrăcat forma con-stituţională, prerogativele sale fiind stabilite prin Constituţia din 1923. în acord cu legea fundamentală a ţării şi Statutul Casei Regale din anul 1884, regele, din dihastia Hohenzollern - Sigmaringen, exercita puterea executivă, numea şi revoca miniştrii, sancţiona legile, exercita dreptul de graţiere, era şeful forţelor armate, conferea decoraţii, avea dreptul de a încheia acorduri şi a bate monedă. Orice act al suveranului trebuia însă contrasemnat de ministrul de resort. Până în anul 1938 acestea, au fost prerogativele de care s-a bucurat Monarhia în România. Ulterior, ele au sporit graţie politicii personale a lui Caro/ al //-/ea.

în perioada domniei lui Ferdinand I Întregitorul (1914-1927), Partidul Naţional Liberal şi, în special, şeful acestuia, Ion I.C. Brătianu, a avut un ascendent deosebit asupra monarhiei pe care, de fapt, a tutelat-o. La 15 octombrie 1922 a avut loc, la Catedrala Reîntregirii din Alba-lulia, ceremonia de încoronare a lui Ferdinand şi a reginei Măria ca suverani ai României. Ea a simbolizat actul unirii tuturor românilor sub sceptrul aceluiaşi monarh. Serviciul religios a fost asigurat de către Miron Cristea, Patriarhul României, şi Episcopii Bălan şi. Pimen al Ardealului, şi respectiv al Moldovei. Regele Ferdinand a primit coroana de la Mihail Pherekide, preşedintele Adunării Deputaţilor şi şi-a aşezat-o singur pe cap. Apoi a încoronat-o pe regina Măria. Se împlinea, astfel, şi profeţia lui Nicolae Filipescu, care îi declarase regelui: „Sire, eşti trimisul lui Dumnezeu, ca să împlineşti visul unui neam. Vei fi cel mai mare voievod al ţării, împodobindu-te cu titlurile lui Mihail Viteazul: domn al Ardealului, al Ţării Româneşti şi Moldovei". La festivităţile de la Alba-lulia şi Bucureşti, au luat parte reprezentanţi din 13 state ale lumii ca o nouă confirmare internaţională a Marii Uniri. Printre aceştia menţionăm pe ducele de York, generalii Berthelot şi Weygand, regina Elisabeta a Greciei şi Măria a Iugoslaviei, principesa Beatrice de Bourbon. Sub guvernarea lui Ferdinand s-a transpus, de fapt, programul democratic ce a stat la baza desăvârşirii unităţii naţionale, şi care a consfinţit, prin Constituţia din 1923, România interbelică.

Odată cu Criza dinastică şi mai ales în perioada Regenţei (1927-1930), monarhia a devenit un instrument al partidelor politice. Criza a fost provocată de către prinţul moştenitor Carol. S-a iscat, astfel, o luptă pentru controlul puterii politice între Ion I.C. Brătianu şi Carol. Premierul s-a folosit de temperamentul instabil şi aventuros al lui Carol pentru a-l denigra în ochii opiniei publice şi a regelui Ferdinand. în 1925, Carol a reprezentat Curtea Regală a României la funeraliile reginei Alexandra a Angliei. La 12 decembrie 1925, prinţul a trimis o scrisoare tatălui său, regele Ferdinand, prin care a renunţat la prerogativele de moştenitor al tronului şi a rămas în străinătate împreună cu Elena Lupescu. Prinţul mai renunţase o dată la tron în 1918, după ce se căsătorise în secret cu Ioana Măria Valentina sau Zizi Lambrino, şi cu greu a fost convins atunci să accepte anularea actului. La 28 decembrie 1925, Carol a reconfirmat însă atitudinea sa, la Milano, în faţa lui Hiott, ministrul Casei Regale, care a făcut o ultimă încercare de a-l convinge să renunţe la gestul său. La 30 decembrie 1925, Consiliul de Coroană de la Sinaia a acceptat renunţarea la tron a lui Carol.

252

Page 340: Istoria romanilor 1821-1989

I 1

Page 341: Istoria romanilor 1821-1989
Page 342: Istoria romanilor 1821-1989

« * j t * * * >

hwf

Page 343: Istoria romanilor 1821-1989

încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Măria la Alba-lulia, în 1922

La 3 ianuarie 1926, un nou consiliu intim, la Sinaia, a aprobat proiectele de lege, ce urmau să fie înaintate Parlamentului şi care confirmau noua realitate de la conducerea ţării. în ziua următoare, camerele reunite ale Parlamentului au luat act de hotărârea de renunţare la tron a prinţului Caro/ şi au proclamat succesor al regelui Ferdinand pe fiul lui Carol, Minai, sub autoritatea unei Regenţe. Aceasta a fost alcătuită din prinţul Nicolae, fratele lui Caro/, Patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie. în 1929, la moartea celui din urmă, Regenţa a fost completată cu Constantin Sărăţeanu. Filozoful Nichifor Crainic o caracteriza, vorbind despre ea, ca despre „racul, broasca şi ştiuca". Triumful liberalilor asupra monarhiei era, astfel, complet. Lui Carol, devenit Carol Caraiman, i s-a interzis ferm intrarea în România şi s-au prevăzut măsuri drastice contra acelora ce puneau în discuţie actul de la 4 ianuarie 1926. în 1927a murit Ferdinand, şi, pe neaşteptate, şi Ion I.C.Brătianu. Criza dinastică 3 impietat asupra dezvoltării politice normale a statului român. Pe de o parte, P-N.L. a încercat să-şi subordoneze Regenţa, prin includerea în cadrul său a reginei Măria. Pe de altă parte, s-a desfăşurat în ţară o puternică agitaţie politică pe tema revenirii lui Carol la tron. Ea a fost folosită de Partidul Naţional Ţărănesc pentru a lovi şi răsturna pe liberali de la putere. Astfel, s-a iniţiat, la 6 mai 1928, o mare adunare naponal-ţărănească la Alba-lulia, unde se zvonea că trebuia să sosească şi Carol. De aici, urma să se organizeze un marş spre Bucureşti, pentru a răsturna pe liberali şi a cuceri puterea. Iu/iu Maniu era, totodată, dornic să intre în legătură cu Regenţa, pe care a dorit să şi-o subordoneze prin intrarea în rândurile sale a lui Constantin Sărăţeanu. Dar, abia la

10 noiembrie 1928 luliu Maniu a format guvernul, primul guvern naţional-ţărănesc din istoria români/or.

253

Page 344: Istoria romanilor 1821-1989

în acelaşi timp, s-a intensificat propaganda în jurulreîntoarceriiîn ţară a lui Carol, ca o soluţie pentru rezolvarea crizei politice interne. S-a constituit, astfel, un grup de susţinători ai lui Carol - Elena Lupescu, Constantin (Puiu) Dumitrescu, Nicolae Gatoski, Mircea Mihail. Intrau în cadrul său şi unii diplomaţi - Alexandru Cretzianu, militari - colonelul Nicolae Tătăranu, maiorul Victor Precup, generalul Ernest Baliff, financiari - Aristide Blank, oameni politici -Mihail Manoilescu, Constantin Argetoianu, membri ai familiei regale - prinţul Nicolae, principesa Elisabeta. De asemenea, au avut loc numeroase contacte între Caro/şl unii oameni politici din ţară. /u/iu Maniu i-a cerut lui Carol ca, odată revenit în ţară, să întrerupă orice legătură cu Elena Lupescu şi să respecte prevederile Constituţiei din 1923.

La 6 iunie 1930, Carol s-a reîntors în România. Folosindu-se de adâncirea contradicţiilor din viaţa politică, de lipsa de autoritate şi prestigiu a Regenţei, Carol a obţinut, la 8 iunie 1930, în Parlament, recunoaşterea sa ca rege sub numele de Carol al //-/ea. Astfel s-a consumat Restauraţia car/istă. Monarhul s-a înconjurat de un grup de militari şi oameni politici care i-au exploatat slăbiciunile pentru a se îmbogăţi peste noapte. Ei au format „camarila regală". Deşi i s-a fixat o listă civilă, pe diferite căi, cuantumul său a crescut, Carol devenind un mare industriaş. Regina Măria a fost silită, la 16 iunie 1930, să se retragă la Balcic. Deşi promisese să o ţină la distanţă de ţară, Carol a rechemat-o, în vara lui 1930, pe Elena Lupescu, considerată „geniul rău" al regelui. De pe aceste poziţii, Carol a dezlănţuit lupta pentru cucerirea puterii şi pentru a guverna „deasupra" partidelor politice. între anii 1930-1934, el a încercat să impună guverne de „uniune naţională", iar „camarila regală" s-a conturat ca un centru de putere. A urmat, între anii 1934-1938, pregătirea instaurării unui regim personal m care activitatea Parlamentului şi partidelor politice a fost drastic limitată, regimul democratic fiind, astfel, încălcat în mod flagrant.

* * *

PETRE GHIAŢĂ despre scopul politicii prinţului Carol

„încă în epoca exilului în Franţa, fostul suveran nutrind gândul revenirii în ţară, îşi precizase în cercul prietenilor intimi punctul său de vedere în ipoteza restauraţiei. Dacă îmi reiau tronul -spunea el - voi inaugura un sistem de conducere de mână forte şi, cum îmi cunosc foarte bine ţara, cred că voi găsi destule elemente ambiţioase, care se vor integra noii concepţii de guvernare..."

TEMĂ:

1. Ilustraţi dinamica structurii sociale în România interbelică.2. Prezentaţi consecinţele perioadei Regenţei (1927-1930).3. Ce a reprezentat camarila regală?

Page 345: Istoria romanilor 1821-1989

EVOLUŢIA VIEŢII SOCIAL-POLITICE ÎN ROMÂNIA (1918-1940) (II)

-SISTEMUL PARTIDELOR POLITICE. EXTREMA DREAPTĂ SI STÂNGĂ ÎNVIAŢA POLITICĂ A ROMÂNIEI. - EVOLUŢII ÎN PLAN POLITIC. ÎNFĂPTUIREA

UNUI PROGRAM DEMOCRATIC.

Sistemul partidelor politice. Extrema dreaptă şi stângă în viaţa politică a Rpmâniei. Sistemul formaţiunilor politice s-a remarcat în România 'interbelică printr-o complexitate deosebită, urmare a profundelor mutaţii social-economice de după Marea Unire. Ele au exprimat interesele unor pături, grupări şi forţe sociale, fiind prezente în toate etapele regimului politic intern. Rolul important l-au jucat partide ca Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc, ce au avut o dinamică proprie. Evoluţia economică şi socială a influenţat însă şi mişcările partidelor politice, unele dispărând, altele reapărând în haine şi cu denumiri noi. Astfel, dacă în perioadele de criză şi recesiune economică: 1918— 1921, 1929-1933 s-au manifestat un număr mare de partide, în perioadele de stabilitate economică: 1922-1928, 1934-1937, s-au produs importante regrupări de forţe politice. Nu au lipsit manifestările de extremă dreaptă şi stângă, cu toate că, în general, viaţa politică internă a evoluat în limitele centrului democratic.

Partidele conservatoare au dispărut după 1918 de pe scena istoriei. Partidul Conservator Progresist reprezenta interesele marilor proprietari funciari. El era condus de Alexandru Marghiloman, iar organul său de presă era „Steagul". Conservatorii au fost însă afectaţi de reforma agrară din 1921 cu consecinţele sale social-economice şi de faptul că nu posedau organizaţii la scara întregii ţări. încercarea de a se adapta, după 1918, noilor realităţi politice şi economice nu a reuşit, în timp ce reforma agrară din 1921 şi introducerea votului universal au decis soarta partidului, care la alegerile din 1922 nu a obţinut nici un loc în Parlament.

Fondat în 1908, Partidul Conservator-Democrat exa condus de către Take lonescu, iar tribuna sa de presă era ziarul „Românimea". El era exponentul Proprietarilor agricoli interesaţi de aspectele noi ale dezvoltării economice. în 1919 şi-a schimbat denumirea în Partidul Democrat. Take lonescu şi-a văzut visul cu ochii, acela de a ajunge prim-ministru, doar o lună de zile, între 17 decembrie 1921-17 ianuarie 1922, deoarece a primit vot de neîncredere în Parlament. în 1922 formaţiunea a fuzionat cu Partidul Naţional.

Partidul Naţionalist-Democrat, condus de Nicolae lorga, a continuat să activeze şi după 1918. Tribuna sa de presă era „Neamul românesc". El a grupat •■fiica burghezie şi, în general, intelectualitatea democrată. S-a pronunţat în mod masiv pentru sprijinirea tronului. Rivalitatea dintre N. lorga şi A.C. Cuzaa dus la atragerea celui din urmă din partid, în 1920, şi formarea Partidului Na-

255

Page 346: Istoria romanilor 1821-1989

lalist-Democrat Creştin. în 1923, A.C. Cuza a format Liga Apărării Naţionaleiştine.în aprilie 1918 s-a constituit la laşi Liga Poporului. Liderul său era

'xandru Averescu, numit în 1930 mareşal al României. Organul de presă era dreptarea". în 1920 a devenit primul partid care avea adepţi la nivelul întregii i Guvernul Averescu (1920-1921) a adoptat o serie de măsuri importante itru dezvoltarea României, şi anume legile de reformă agrară, unificare netară, reforma financiară, primul buget al României întregite. Frământările interiorul partidului au dus, în 1925, la fuziunea cu resturile Partidului >nservator Progresist. Din cadrul partidului s-au desprins o serie de dizidente. a mai importantă a avut loc în 1932, prin desprinderea grupării conduse de •tavian Goga, ce a pus bazele Partidului Naţional Agrar. Ziarul său era „Ţara astră". Afişând un program în general contradictoriu, formaţiunea a promovat politică de centru-dreapta. în 1935 a fuzionat cu Liga Apărării Naţionale eştine, formând Partidul Naţional Creştin.

în 1918 s-a constituit şi Partidul Ţărănesc. El a fost exponentul păturii itărite de la sate - preoţi, învăţători, ţărani înstăriţi. îşi expunea ideile prin irul „Tara Nouă" şi apoi „Aurora". Fondatorul său a fost învăţătorul Ion halache. Printre liderii săi pot fi amintiţi Constantin Stere, Virgil Madgearu, mtelimon Halippa.. Plasându-se pe poziţii democratice, acesta a întreprins o ? agitaţie în lumea satelor.

Printre formaţiunile importante din această perioadă s-au numărat şi cele i provinciile unite în 1918 cu România, şi anume Partidul Ţărănesc din isarabia, condus de Ion Inculet, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina,

Constituirea PNŢ, în ziarul Adevărul

Page 347: Istoria romanilor 1821-1989

«tari M SutiMnt sz» *

deverulllnisstl |uviriBl_ai erai* a

locuri* sosirea d-lai gen t»«r*ţJta. w ti tei $i nit meat*

n fc tac',

Page 348: Istoria romanilor 1821-1989

~i." 3 Lai a Lei:

Page 349: Istoria romanilor 1821-1989

îea partidelor naţional jljărinesc a fost hotărî.'a permanenta naţionala si c«»rtetMl exuntiv ţărănist m wtat wirta -

convocarea coogrttelor trtriortiiwrt ptrtru ratificări* C NATIONAL LA CLUBUL TĂRANE-

56

Page 350: Istoria romanilor 1821-1989

având în frunte pe Ion Nistor, şi Par-tidul Naţional Român din Transilvania. Tribuna sa politică era ziarul „Patria". Dintre conducători menţionăm pe luliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Ştefan Ciceo-Pop, Vasile Goldiş. Baza sa ideologică şi programatică a repre-zentat-o Declaraţia din 1 decembrie 1918, de la Alba-lulia. între anii 1924-1926 P.N.R. a dus tratative cu Partidul Ţărănesc, concretizate, abia în 1926, în formarea Partidului Naţional Ţără-nesc. Expresie a caracterului demo-cratic al regimului politic din România, în perioada interbelică au activat şi unele partide şi formaţiuni ale minorităţilor naţionale, precum Partidul Maghiar, Uniunea Maghiară, Partidul German, Partidul Popular Şvăbesc, Partidul Evreiesc, Uniunea Evreilor.

Partidele care au articulat în jurul lor cele mai importante desfăşurări de forţe au fost Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc. P.N.L. areprezentat interesele burgheziei industriale şi financiare, ale căror poziţii economice şi politice s-au consolidat mult după Marea Unire. Marea majoritate a capitalului liberal era plasat în industrie, sistemul bancar şi comerţ, chiar şi în agricultură, deşi într-o proporţie mult mai mică.

La conducerea sa s-au succedat Ion I.C. Brătianu- de fapt, şi unul dintre cei mai de seamă oameni politici români, care a dat numele său perioadei dintre 1918-1927 - decada brătienistă, Vint/iă Brătianu, I. Gh. Duca, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu. Partidul a dezvoltat teoria liberalismului politic, care susţinea că burghezia juca rolul de conducere, iar societatea urma să se organizeze pe baza „armoniei" şi „echilibrului" social. Fiind cel mai important partid după 1918, P.N.L. a susţinut ideea reformei electorale şi agrare, a făurit ansamblul de măsuri legislative care, grupate în jurul constituţiei din 1923, au dat substanţă structurii instituţional-democratice a României moderne. Ion I.C. Brătianu a influenţat mult Casa Regală şi s-a folosit, inclusiv, de dificultăţile prin care trecea aceasta, în perioada crizei dinastice. Moartea lui Ion I.C. Brătianu, în 1927, a dat însă o grea lovitură partidului. Acesta a respins, iniţial, Restauraţia car/istă. Abia în urma audienţei la rege, din 9 iulie 1930, a lui Vintilă Brătianu, partidul a acceptat, de fecto, noua situaţie politică. în mai 1930, P.N.L. s-a reorganizat, dar a continuat să fie marcat de sciziune. încurajat de rege, care lovea astfel în forţa partidului, Gheorghe Brătianu, ataşat „principiului dinastic", cu sprijinul unor cadre tinere a format P.N.L.-Gheorghe Brătianu. Conducătorul partidului a fost şi primul şef al Ufiui partid politic din ţara noastră primit în audienţă, la 16 noiembrie 1936, de către cancelarul german, Adolf Hitler. în 1930 s-a desprins gruparea lui Constantin

257

Ion I.C. Brătianu

Page 351: Istoria romanilor 1821-1989

Guvernul condus de I. Gh. Duca

Argetoianu, care peste doi ani a format Uniunea Agrară, pusă în slujba politicii lui Carol al II. în decembrie 1930, preşedinte al P.N.L. a fost ales /. Gh. Duca, care a luptat pentru refacerea organizaţiilor judeţene şi a prestigiului partidului. Deoarece acesta a fost asasinat de către legionari la Sinaia, la 29 decembrie 1933, şef al partidului a fost ales, în 1934, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu. încălcând uzanţele parlamentare şi adâncind, astfel, deruta şi disensiunile din viaţa politică, regele l-a numit prim-ministru nu pe preşedintele P.N.L, ci pe Gheorghe Tătărescu, membru al „tinerilor" liberali. Acesta a dus o politică angajată în sprijinul lui Carol, care se pregătea să-şi instaureze regimul personal. în alegerile din 1937 partidul a obţinut rezultate slabe. în 1938, Georghe Brătianu a acceptat fuziunea cu partidul lui Dinu Brătianu.

Partidul Naţional Ţărănesc s-a format, la 10 octombrie 1926, prin fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc. Una dintre condiţiile de bază ale fuziunii a fost înlăturarea lui Constantin Stere, cadru de seamă în conducerea Partidului Ţărănesc. Noua formaţiune politică a promovat o politică democratică, dar s-a deplasat, treptat, spre centru-dreapta. Partidul grupa reprezentanţi ai burgheziei mici şi mijlocii. Ziarul său era „Dreptatea". Preşedinte a fost ales luliu Maniu.

Partidul a guvernat ţara în anii crizei economice din anii 1929-1933 şi s-a confruntat cu grave probleme. Partidul nu a fost scutit de frământări interne şi sciziuni, fiind părăsit mai ales de elementele din aripa stângă. Numirea în 1933 de către Carol al II, din nou contra uzanţelor parlamentare, a lui Alexandru Vaida-Voevod'ca prim-ministru în locul lui luliu Maniu, ce deţinea şefia partidului, a dus la accentuarea divergenţelor între cei doi oameni politici, ceea ce slujea, -de fapt, politicii regale. în septembrie 1933 a fost ales preşedinte al P.N.Ţ. Ion

258

Page 352: Istoria romanilor 1821-1989

I

Mihalache, iar la conducere au fost numite cadre tinere, ca Mihail Ralea, MihailChelmegeanu, care şi-au propus revigorarea partidului. în 1935 s-a publicat unnou program politic, al cărui scop eraedificarea „statului naţional ţărănesc" înRomânia. în acelaşi an, se produceauînsă noi rupturi, provocate de plecările lui Dem Dobrescu şi AlexandruVaida-Voevod din P.N.Ţ. în cadrul partidului s-au conturat, astfel, trei aripi, şianume: una, în care activa dr. NicolaeLupu, cerând intensificarea luptei pentrumenţinerea regimului democratic, a douareprezentată de Iu/iu Maniu, ce apreciacă pericolul principal era politica autoritară carlistă şi de aceea, pentru a i seopune, era gata să colaboreze şi cuGarda de Fier, şi a treia, în care Armând virgii MadgeamCălinescu, care se apropia de poziţiile regelui, se pronunţa pentru intransigenţă fată de extrema dreaptă în viaţa politică a ţării.

în 1937, în urma demisiei lui Ion Mihalache, Iu/iu Maniu a revenit la con-ducerea partidului. La alegerile din 20 decembrie 1937, deşi a semnat cu liderul legionarilor, Corne/iu Zelea Codreanu, un pact de „neagresiune electorală", P.N.Ţ. nu a obţinut rezultate deosebite. Iu/iu Maniu, ca şi Dinu Brătianu, a protestat, după 1938, faţă de instaurarea monarhiei autoritare a lui Caro/ al //-/ea, dar s-a mărginit la unele memorii şi declaraţii politice.

Mişcarea socialistă din România a trecut, în perioada interbelică, prin numeroase frământări, generate de tendinţa unor lideri de a acţiona sub influenţa revoluţiei bolşevice din Rusia, din 1917. în noiembrie 1918, Partidul So-cial-Democrat din România a adoptat denumirea de Partidul Socialist. în mai 1919 a avut loc, la Bucureşti, conferinţa partidelor socialiste din România, inclusiv a partidelor din regiunile unite cu patria-mamă, iar ca for de conducere al mişcării socialiste s-a format un Consiliu General. Şedinţa acestuia din 30 ianuarie - 3 februarie 1921 a hotărât soarta stângii în ţara noastră. Reprezentanţii care s-au retras din Consiliu, în cadrul şedinţei, au format, în iunie 1921, Federaţia Partidelor Socialiste din România. în 1927 s-a constituit Partidul Social-Democrat, care s-a manifestat în viaţa politică a ţării drept partidul muncitorilor industriali. Deosebirile de concepţie politică, tactică şi strategie, au dus însă la frământări în cadrul partidului. în 1928 s-a desprins din rândurile sale 0 grupare care a pus bazele Partidului Socialist al Muncitorilor din România, intitulat apoi, în 1932, Partidul Socialist Independent. în anul următor, acesta s-a unificat cu Partidul Socialist din România (C. Popovici), constituindu-se Partidul Socialist Unitar.

Existenţa organizaţiilor de tineret şi de femei, a sindicatelor, a generat, între socialişti şi elementele de extremă stângă, o veritabilă rivalitate pentru

259

Page 353: Istoria romanilor 1821-1989

ritrolul lor, mai ales că marea majoritate a sindicatelor s-a aflat sub influenţa S.D. care a continuat să se manifeste deosebit de activ. în stânga vieţii politice Tiâneşti au acţionat şi o serie de organizaţii politice, multe devenite, apoi, xiliare ale politicii comuniştilor, ca: Frontul Plugarilor, Madoszul, Blocul imocratic, Patronajele Populare.

Instaurarea la putere a dictaturii fasciste în Germania, în anul 1933, şi ectrul influenţei sale au pus problema adaptării tacticii de luptă a mişcării <cia/iste din România la noile realităţi politice. P.S.D. a ales, la congresul din îie 1933, o nouă conducere, în care s-au remarcat losif Jumanca, loan ueraş, Lothar Rădăceanu, Constantin Titel Petrescu ş\ alţii. Totodată, socialiştii acţionat împotriva creşterii pericolului fascist pe diferite căi, precum: iblicarea de documente programatice, campanii de presă, demonstraţii şi tiuni antifasciste, participarea la reuniuni antifasciste internaţionale între 1934 1939 la Paris, Bruxelles şi în alte localităţi.

Extremele - dreaptă şi stângă - au însoţit evoluţia social-economică şi ilitică a României în epoca interbelică într-un spectru foarte larg. Ele şi-au aflat adele, de cele mai multe ori în străinătate - corporatismul italian - fără a spune de o aderenţă largă în ţară, cu excepţia unor elemente defavorizate ;onomic sau compromise politic.

La extrema dreaptă a vieţii politice s-a aflat mişcarea legionară.ancentrând mai multe grupări politice, ea s-a remarcat pnntr-o teorieîriculoasă şi nocivă pentru tineret - teoria „purificării prin moarte", care a:acerbat misticismul, a promovat ura, intoleranţa, a făcut apologia crimei.Jepţi ai cultului morţii şi demagogi înfocaţi, membrii săi au acţionat împotrivagimului democratic, pentru instaurarea unei dictaturi şi a unei politici deigregaţie rasială, ce viza exterminarea populaţiei evreieşti. Membrii săi au fostcruţaţi din rândul micii burghezii, şi mai ales al preoţilor, studenţilor, ţăranilor,crătorilor ruinaţi. Arma lor principală era terorismul politic, căruia i-au şi căzutctimă unii oameni politici. în 1923, A.C. Cuzaa fondat Liga Apărării Naţionalereştine (L.A.N.C.), al cărei ziar era ,Apărarea Naţională". Ea dispunea de oganizaţie paramilitară, „lăncierii". Aceasta lupta contra partidelor politice,

sntru reorganizarea Parlamentului, pentru alianţa ţării noastre cu Italia fascistă.a fuziona cu Partidul Naţional Agrar, condus de Octavian Goga, rămas în)ntinuare, şi el, pe poziţii de dreapta. în cadrul L.A.N.C. s-a conturat o grupareindusă de Cornel/uZelea Codreanu. Acesta, în octombrie 1924, a ucis, la laşi,ingnta tribunalului, pe prefectul poliţiei, Constatin Manciu. în 1927, Codreanupus bazele unei noi organizaţii fasciste, Legiunea Arhanghelul Mihaii.

onducătorul său se numea „căpitan", iar membrii săi legionari. în aprilie 1930,"ganizaţia s-a intitulat Garda de Fier. Ea a prezentat, sub conducerea unoraliticieni, ca generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino-Grăniceru, Ion I. Moţa, C'apanace, un program ecclectic, cu pronunţată tentă atidemocratică şiitisemită. Prin ziarele „Buna Vestire", „Cuvântul", „Sfarmă Piatră", „Axa", ea aispândit o politică xenofobă şi foarte periculoasă. în decembrie 1933 orga-zaţia număra, conform unor aprecieri ale contemporanilor, 28 000 membri şi

rimea stipendii din partea Germaniei şi latliei.Pericolul reprezentat de acesta organizaţie pentru viitorul ţării a determinat

e primul ministru, /. Gh. Duca, ca, printr-un jurnal al Consilului de Miniştri din 9

60

Page 354: Istoria romanilor 1821-1989

BIMitiERTItAsasinarea prtmilii miilsfn I. fi. iica

Ecoul în presă al asasinării primului ministru I.Gh. Duca, în 1933, de către legionari

decembrie 1933, să interzică Garda de Fier. Drept răspuns , la 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia, trei legionari l-au ucis pe primul ministru. în decembrie 1934 organizaţia a reapărut sub numele de Partidul Totul pentru Ţară, condus de generalul Cantacuzino-Grăniceru. în 1935, o grupare condusă de Mihail Stelescu a părăsit formaţiunea mai sus amintită şi a format Cruciada Românismului. Conducătorul său a fost însă ulterior măcelărit de legionari, sub acuzaţia de „trădare" a idealurilor organizaţiei.

Unii reprezentanţi ai cercurilor conducătoare, regele Carol al II însuşi, au tratat cu legionarii în speranţa că-i vor putea folosi ca masă de manevră şi chiar subordona. în acest sens, s-a permis ţinerea lucrărilor Congresului studenţilor legionari din 2-5 aprilie 1936 de la Târgu-Mureş, unde însă s-au constituit „echipele morţii" ş\ „liste" pe care au fost înscrise nume ale unor personalităţi ale epocii ce trebuiau lichidate - dr. Nicolae Lupu, Victor lamandi, Elena Lupescu, Armând Călinescu, Virgil Madgearu. La alegerile din 20 decembrie 1937 partidul legionar s-a situat pe locul al treilea. La începutul regimului de guvernare personală a lui Carol al, II organizaţia s-a autodizolvat, Corne/iu Zelea Codreanuş\ conducători importanţi ai săi fiind închişi. în noiembrie 1938, Comeliu Zelea Codreanuşi 12 legionari au fost surprimati, din ordinul regelui. împrejurările legate de lipsa de sprijin politic şi social pentru regimul carlist, criza sa de autoritate, presiunile Germaniei hitlenste, izolarea politico-diplomatică a ţării, l-au determinat pe Carol al II, în vara anului 1940, la o reconciliere cu legionarii.

261

Page 355: Istoria romanilor 1821-1989

în extrema stângă a vieţii politice interbelice s-au aflat comuniştii. De fapt, idul Comunist din România a acţionat ca secţie a Cominternului. în 1920, în ui Partidului Socialist a existat o confruntare între opinia constituirii unui d comunist şi afilierea la Comintern şi cea a unificării întregii mişcări citoreşti şi apoi afilierea sa la forul mai sus menţionat. în toamna lui 1920, o gatie a socialiştilor români a vizitat Rusia Sovietică, unde a discutat condiţiile fii la organismul comunist mondial. Neacceptarea lor de către losif anca, loan Flueraş, G. Grigorovici a dus ulterior la excluderea lor din jucerea socialistă sub presiunea elementelor stângiste. La 8 mai 1921, lentele de extremă stânga din Partidul Socialist au pus bazele Partidului nunist. Partidul Socialist s-a disociat de acesta. Autorităţile, conştiente de ;O|UI reprezentat de noua organizaţie, au intervenit şi au arestat pe unii cipanţi la Congresul de constituire. în 1922 a avut loc, totuşi, la Ploieşti, greşul al II, la care au participat 34 delegaţi.în anul următor, comuniştii români au adoptat şi susţinut teza cominter-

i, dezvoltată de Buharin, privind dreptul popoarelor la autodeterminare, gând până la despărţirea de stat. Astfel, România era considerată „un stat inational", creaţie a „imperialismului apusean". Aceasta, mai ales, datorită jlui că Rusia Sovietică nu a acceptat pacea de la Versailles. Comuniştii ionizau dezmembrarea statului naţional unitar român. Orientarea antina-ală a partidului, instigarea, cu sprijin sovietic, la tulburări în Basarabia, în 4, la Tatar-Bunar, Cişmelele, Nicolaevsca, Nerusai, Ga/i/eşti, au grăbit aterea în afara legii a comuniştilor. Ea s-a realizat prin ordonanţele Corpului mată din 5 aprilie şi respectiv 23 iulie 1924. Legea persoane/or Juridice, din 6 uarie 1924 şi legea pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştii publice, 19 decembrie 1924 au legiferat măsurile contra comuniştilor. Comuniştii au anat, astfel, în ilegalitate, până în august 1944.

Fără o legitimitate istorică în ţara noastră, comuniştii au dezvoltat o grupare emistă şi conspirativă. în 1923 ea număra, după unele date, circa 2 000 de nbri, pentru a ajunge, între 1941-1944, la sub 1 000 de adepţi. Ei au novat, sub impactul obedienţei faţă de linia cominternistă, teorii care au travenit total intereselor naţionale, pronunţându-se pentru lichidarea nâniei Mari. în majoritatea documentelor congreselor comuniste, România a tinuat să fie etichetată drept „un stat imperialist şi multinaţional", o „temniţă a oarelor". Respectând întru totul linia deciziilor Cominternului, ce-şi propusese rugerea României, comuniştii şi-au stabilit drept obiectiv principal cucerirea ?rii politice. Pentru aceasta, datorită statutului lor marginal în viaţa politică, ei trebuit să accepte unele compromisuri de moment, să se strecoare către ui piramidei politice în spatele unor alianţe. La nivelul conducerii centrale, idul comunist d fost coordonat de Gheorghe Cristescu (1921-1924),Elek i/os (1924-1928), Vitali Holostenko (1928-1931), Alexandru Ştefanski (1931-5), Boris Ştefanov (1935-1938), Ştefan Foriş (1940-1944). Se remarcă ui că majoritatea dintre aceştia nu erau români, fiind impuşi printr-o dispoziţie loscovei. Conducerea s-a aflat, totodată, mereu, sub presiunea mai multor tre de conducere - din ţară, de la Berlin, Praga şi Moscova.

Partidul s-a confruntat cu existenţa şi activitatea paralelă a două fracţiuni, anume: cea din interior (Lucreţiu Pătrăşcanu, Bela Brainer, Alexandru

Page 356: Istoria romanilor 1821-1989

Sencovici) şi cea din exterior (Lenuţa Filipovici, Alexandru Ştefanski, Vanda Nikolski, Eugen lacobovici). în special Ana Pauker a acţionat pentru a reface gruparea din exterior a comuniştilor români, pe care a şi pus-o la dispoziţia lui Sta/in. Unii lideri ai săi au pierit însă în U.R.S.S., în perioada epurărilor staliniste. Printre aceştia s-au numărat Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvan, Ecaterina Arbore, Timotei Marin, Ion Dicescu, Marcel Pauker, David Fabian, Pavel Tcacenko ş.a. Salutând pactul germano-sovietic din 1939, comuniştii români nu au părăsit nicicând obiectivul primordial al acţiunii lor, şi, în 1939, s-au aliniat instrucţiunilor Cominternului, care cereau ca dificultăţile ivite în urma înce-perii războiului mondial să fie folosite pentru declanşarea unei „revoluţiisociale".

Evoluţii în pian politic. înfăptuirea unui prograrr» democratic. între anii 1918-1940 s-au succedat în România 38 de guverne conduse, între alţii, de Alexandru Averescu, Alexandru Marghiloman, Constantin Coandă, Ion I.C. Brătianu, Arthur Văitoianu, Alexandru Vaida-Voevod, Take lonescu, Vintilă Brătianu, Iu/iu Maniu, Nicolae /orga, Constantin Argetoianu, I. Gh. Duca, Gheorghe Tătărăscu, Armând Călinescu. Perioadele de stabilitate au alternat cu cele de instabilitate în plan politic, expresie a transformărilor în viaţa social-eco-nomică. Echipele guvernamentale s-au străduit să asigure României o structură instituţională adecvată noilor cerinţe ale progresului.

Astfel, după ce în 1917, prin modificarea articolelor 57 şi 67 din Constituţie, Parlamentul a deschis calea unei reforme electorale, la 16 decembrie 1918 s-a publicat decretul-lege privind votul universal direct şi secret pentru toţi locuitorii, începând cu vârsta de 21 de ani. Nu era, totuşi, permisă participarea la vot a femeilor, magistraţilor şi ofiţerilor. Cu toate aceste limite, introducerea votului universal, ce-l înlocuia pe cel cenzitar, a dus la o importantă deschidere în cadrul vieţii social-politice. Totodată, el a favorizat pe întreprinzătorii mici şi mijlocii. Primele alegeri parlamentare pe baza votului universal au avut loc, în România, în 1919. Ele au dus la formarea primului parlament al României care cuprindea 568 de deputaţi, adică cel mai mare număr de membri de până atunci. Prin aceasta, rotativa guvernamentală a fost înlăturată; menţionăm că printre deputaţi s-au numărat şi socialişti. La 29 decembrie 1919, Parlamentul a votat legile prin care se ratifica unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România. în acelaşi an s-a hotărât introducerea calendarului gregorian. Astfel, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi a devenit 14 aprilie 1919 stil nou. în 1925, la insistenţele guvernului român, Patriarhia de la Constantinopol a acceptat să recunoască Patriarhia Română, condusă de Miron Cristea, Episcop de Caransebeş.

S-au adoptat, totodată, importante măsuri în vederea relansării economice. S-a încercat, mai întâi, a se pune ordine în circulaţia monetară. în ianuarie 1919 s-a trecut la ştampilarea bancnotelor care circulau paralel cu leul emis de Banca Naţională a României, şi anume rubla Lvov, rubla Romanov, coroana aus-tro-ungară. în" anul următor s-a efectuat unificarea monetară, ce a pregătit reforma financiară, elaborată'în 1921 de către Nicolae Titulescu. Cea din urmă a prevăzut un sistem unitar de impozite şi un minimum de venit neimpozabil. S-au întreprins măsuri pentru desfiinţarea barierelor vamale între Vechiul Regat şi provinciile unite cu Ţara.

O preocupare deosebită în activitatea guvernamentală a constituit-o realizarea unui reforme agrare şi rezolvarea, pe această cale, a unei probleme

263

Page 357: Istoria romanilor 1821-1989

\

Primul guvern al României întregite, după Marea Unire din 1918

Page 358: Istoria romanilor 1821-1989

Constituţia din 1923

CONSTITUriUNI-:

11 ri

Dwpre ter>

cruciale pentru dezvoltarea so-cial-economică a României. La 15 decembrie 1918 s-a emis decre-tul-lege pentru exproprierea marilor proprietăţi rurale din Regat, care viza peste 2 milioane ha din Transilvania, Bucovina şi Basarabia din pro-prietăţile particulare, ale supuşilor statelor străine, absenteiştilor, Casei Rurale, Coroanei. Un nou decret, din 27 decembrie 1918, a fixat condiţiile de expropriere. Acte legislative spe-ciale, din anii 1919-1920, au vizat aplicarea reformei agrare în pro-vincii. Legea propriu-zisă de reformă agrară, din 1921, a asigurat redis-tribuirea proprietăţii agrare în fa-voarea ţărănimii.

Cel mai important act legislativ, care a stat la baza edificiului politic şi instituţional al României, a fost Con-stituţia din 28 martie 1923. O con-stituţie nouă era cerută imperios de transformările apărute în societa-tea românească după Marea Unire.

Page 359: Istoria romanilor 1821-1989

După numeroase dezbateri în opinia publică ea a fost inspirată de liberalii veniţi la putere în 1922 Prin prevederile sale, a fost un act fundamental cu un pronunţat caracter,, democratic, care a stat la baza dezvoltării ţării până în anul 1938. După 23 august 1944 ea a fost repusă, parţial, în vigoare.

Ea a prevăzut caracterul naţional şi unitar al statului român. Au fost înscrise, totodată, principalele drepturi şi libertăţi cetăţeneşti - egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, libertatea presei, a întrunirilor, dreptul la muncă, învăţătură, asociere. Proprietatea particulară a fost garantată de stat, îndeplinind şi „o funcţie socială". Statul putea interveni In raporturile dintre factorii economici şi se admitea dreptul său de expropriere în cazuri de „utilitate publică". în acelaşi sens, legea fundamentală a ţării a înscris şi principiul naţionalizării bogăţiilor subsolului. în plan politic, s-a prevăzut votul universal, însă cu limitele prevăzute încă în decretul din 14 decembrie 1918. Era menţionat principiul separării puterilor in stat. Astfel, Parlamentul, format din Adunarea Deputaţilor şi Senat, avea atribuţii sporite şi exercita puterea legislativă. Regele, ca reprezentant al Monarhiei constituţionale, şi guvernul acţionau pentru îndeplinirea sarcinilor puterii executive. Puterea jude-cătorească era încredinţată înaltei Curţi de Casaţie. De asemenea, în-văţământul primar era declarat obligatoriu. Multe din prevederile Constituţiei nu au avut însă garanţii practice de aplicare şi, deseori au fost eludate. Ea a reprezentat, totuşi, un progres pe calea consolidării regimului democratic din România. Alături de alte măsuri legislative, ea a conturat cadrul evoluţiei României interbelice.

în vederea organizării teritoriului ţării la nivel local, \a 14 iunie 1925 s-a publicat legea pentru unificarea teritoriului Legea a definitivat procesul organizării administtative unitare a ţării, contribuind la integrarea deplină a teritoriilor nou unite cu Ţara. România era împărţită, astfel, în judeţe, conduse de prefecţi, acestea în plăşi, conduse de pretori şi, cele din urmă, în comune urbane, reşedinţe de municipii sau ne reşedinţe de municipii, comune rurale şi sate conduse de primari.

Ascendentul deosebit al liberalilor intre anii 1922-1928 s-a tradus şi prin publicarea unei noi legi electorale. La 27 martie 1926 s-a publicat legea «primei electorale". Potrivit prevederilor sale, partidul care obţinea 40% din totalul voturilor primea 50% din locurile din Parlament. Repartizarea mandatelor se făcea astfel: din numărul total de mandate pe ţara se scădeau mai întâi cele atribuite grupărilor minoritare în zonele în care acestea dominau, chiar dacă nu întruniseră minim 2%. Mandatele rămase se împărţeau între Partidul victorios în alegeri, ce, lua 50%, iar restul între toate partidele Participante la alegeri, inclusiv, din nou, cel victorios, conform numărului de voturi. Legea era astfel, în esenţa sa, în contradicţie cu Constituţia din 1923, căci favoriza un singur partid politic.

Criza economică din anii 1929-1933, deşi s-a repercutat violent asupra societăţii româneşti, a determinat numeroase eforturi din partea executivului

265

Page 360: Istoria romanilor 1821-1989

pentru a-i limita efectele Astfel, s-au publicat şi pus în aplicare, în 1931, legea pentru suspendarea execuţiilor silite, mai ales în rândurile ţăranilor, iar în 1932, legea conversiunii datoriilor agricole, prin care statul a preluat o parte a datoriei ţăranilor. în acelaşi timp, s-au făcut unele afaceri, precum, în martie 1933, afacerea Skoda, prin care statul român a fost dezavantajat în plan economic în plan cultural sunt demne de menţionat legile privind dezvoltarea în-văţământului - în 1924, cea privind învăţământul primar, iar în 1928, cea privindu-l pe cel secundar

După anul 1934, statul român s-a angajat pe linia protejării economiei naţionale şi a devenit primul acţionar S-au adoptat unele măsuri privind încurajarea întreprinderilor, controlul activităţii unor carteluri, măsuri de lichi-dare şi reeşalonare a datoriei publice şi ţărăneşti în acelaşi timp însă, guver-nele au devenit, treptat, instrumente în mâna tui Carol al II, tot mai interesat în instaurarea propriului său regim politic, sacrificând partidele politice şi activitatea lor parlamentară. Se deschidea drumul către regimurile autoritare în România.

GRIGORE GAFENCU despre Parlamentul României în anul 1931

„în noul parlament au intrat toate partidele Majoritatea e slabă, numenceşte şi politiceşte Legea electorală a salvat guvernul şi i-a dat tot ce nu i-au dat alegătorii în rândurile majorităţii, mulţi politicieni oportunişti, clienţi ai tuturor cluburilor politice, de asemenea, mulţi „civili" , oameni cumsecade şi nepregătiţi, clienţi ai cluburilor selecte"

Proiectul de operaţie al comuniştilor din România aprobat la 8 august 1924 de Commtern

„De acord şi împreună cu secţia comunistă balcanică, cu participarea reprezentanţilor comunişti de seamă, sub preşedinţia secretarului general Kolarov, în ziua de 8 august, la sediul Cominternului s-a aprobat următorul plan de acţiune în România, aplicabil în prima jumătate a lunii septembrie a c

Ca principiu, s-a admis ca în toate acţiunile ce vor avea loc în statele din Balcani, Uniunea Sovietică să nu participe oficial Ajutorul efectiv, cu oameni şi mijloace materiale, este dat numai de către comuniştii grupaţi în centre, care-şi iau asupră-şi responsabilitatea pentru ei

Planul se reduce la următoarele acţiuniîntreaga Românie este împărţită în cinci zonePrima zonă, sau cea de Nord, cuprinde raionul Bucovina, în care, drept focare de

propagandă şi centre pentru viitoarea revoluţie se indică Cernăuţi, Comeanca, Berlina, Parcam, cu direcţia generală spre laşi Ca punct central de operaţie apare Comeanca, întrucât grupul de acolo are îndatorirea să azvârle în aer podul de pe lima ferată Cernăuti-Paşcani fapt datorită căruia Bucovina va rămâne izolată de restul tării

A doua zonă e Basarabia propnu-zisă în raionul Basarabia nu se presupune nici Q acţiune de seamă Numai la sud, aproape de vărsarea Nistrului, -până la gura Dunării, va trebui să

266

Page 361: Istoria romanilor 1821-1989

aibă loc partea principală a revoluţiei Drept căi de operaţii apar Tusla, Tatar-Bunar, Vâlcov şi LDartol

în acest punct sunt pregătite de mai înainte depozite de munitiuni şi ele apar ca puncte de Jreuniune ale prietenilor organizaţi, care odată uniţi cu Terente, trebuie să înainteze spre Galaţi, ■ cu scopul de a-l ocupa Detaşamentul de ajutor din teritoriul sovietic urmează să treacă graniţa în raionul Olăneşti-Budak-Tusla

A treia zonă, Sud-Răsănt, cuprinde Dobrogea românească şi întreaga Silistra Ca centru al revoluţiei este indicat Călăraşi-Sihstra-Mânăstirea în aceste puncte se concentrează detaşamente revoltate care, din raionul Călăraşi-Sihstra-Oltenita, urmează să facă demonstraţie la Budeşti, cu scopul de a ameninţa Bucureştiul în acest raion, acţiunea principală va fi desfăşurată la răsărit de Feteşti, unde trebuie să se rupă calea ferată şi să se mineze podul de pe Dunăre care ar avea ca urmare izolarea ţinutului de pe lângă Marea Neagră de România

A patra zonă cuprinde raionul Banat şi Ungaria de răsărit Ca centru se indica Lugoj, Piski (Simeria), Caransebeş AICI nu este de presupus o revoluţie pe faţă, întrucât acest raion nu prezintă vreo importanţă strategică Centrul operativ se sprijină pe iredentiştn unguri, dându-şi consimţământul lor la un atac comun, dar urmărind numai interesele lor naţionale

Tot astfel şi în zona a cincea, care cuprindea partea de nord, Ungaria răsăriteană şi Transilvania, cu centrul la Cluj, Dej şi Oradea AICI pot avea loc numai demonstraţii, desfăşurându-se numai acţiuni mici cu detaşamente de lucrători şi ţărani

Conducerea generală a revoluţiei, Comitetul Executiv o încredinţează treimii (troicii) speciale, compusă din tovarăşii Bădulescu, Goldstem şi Kalifarski

Aceasta trebuie să înceapă între 10-15 septembrie Atacurile cele mai îndârjite trebuie să aibă loc în prima zonă, pentru ca reuşita lor acolo să atragă atenţia tovarăşilor din Gahţia în chipul acesta, reuşita din Bucovina să fie semnalul pentru revoluţia din Gahţia unde terenul este deja pregătit în proporţii destul de mari

Răscoala din zonele a întâia, a patra şi a cincea trebuie să înceapă la o săptămână după desfăşurarea revoluţiei în zona a doua şi a treia"

TEMĂ

1 Subţiaţi importanţa Constituţiei din 1923

2 Care a fost politica regelui Carol al II fată de partidele politice?

3 Sesizaţi asemănările şi deosebirile dintre cele două extreme în viaţa politică din România

interbelică

267

Page 362: Istoria romanilor 1821-1989

Sigh4

Page 363: Istoria romanilor 1821-1989

Moldovenesc, Jy/y- pă]ţIAŞl\

Page 364: Istoria romanilor 1821-1989

BIHOR 'CV,""1 NEAMTJeamţ • \ N»horJiarT " I ' \ROA1AW_7C. lisinau

Tighlna*

Page 365: Istoria romanilor 1821-1989

ARA

D |d

J>MIŞ-ŢORONTAL\ «Timiş

TURDA*rurda Tîrgu Mu'r Bi

"rfHNAVA

4«4

Miercurea Ciuc

SiZi

HKAT

3)

Cetatea Alba1

«t,cs

k /V£Ol

Page 366: Istoria romanilor 1821-1989

•Orav i l CARA$'

-*» s/tl*'30>€?H. V„ "Ploieşl

llMBOVITA

IALOMIŢA

TULCEA .'Tîrgu fu

Uurnu SPvjBlin

jng{PRAHOVA

Page 367: Istoria romanilor 1821-1989

IUGOSLAVIA JCURE9TI \lFOV

Page 368: Istoria romanilor 1821-1989

Măgurele

BULGARIA

Page 369: Istoria romanilor 1821-1989

Viaţa politică în România, 1918-1940(Tabel recapitulativ)

Denumirea partidului Denumirea nouă

Conducători Organe de presă

Reorganizări

1 2 3 4 5

- Partidul Conser-vator

Partidul Conservator Progresist

Alexandru Marghiloman

„Steagul"

- Partidul Conservator Democrat

Partidul Democrat

Take lonescu „Românimea" Fuzionează în 1922 cu Partidul Naţional

- Partidul Naţionalist Democrat

Nicolae lorga „Neamul Românesc"

- Liga Apărării Naţio-nal-Creştine

A.C. Cuza

- Liga Poporului Alexandru Averescu

„îndreptarea" Fuzionează cu Partidul Conservator Progresist.

- Partidul Naţional Agrar

Octavian Goga. loan Lupaş, Silviu Dragomir

„Ţara noastră"

Fuzionează în 1935 cu Liga Apărării Na-ţional-Creştme formând Partidul National Creştin.

- Partidul Ţărănesc Ion Mihalache, Constantin Stere, Virgil Madgearu

„Ţara nouă" „Aurora"

- Partidul Naţional Liberal•

Ion I C. Brătianu, Vintilă Brătianu, I Gh. Duca, Constantin (Dinu) Brătianu, Gheorghe Tătă-răscu, Gheorghe Brătianu

„Viitorul" Partidul National Li-beral - Gheorghe Brătianu (1930). Uniunea Agrară -Constantin Argeto-ianu (1930).

- Partidul National Român din Tran-silvania

luliu Maniu, Ale-xandru Vaida-Vo-evod, Vasile Gol-diş, Alexandru Ciceo-Pop

„Patria" Fuzionează în 1926 cu Partidul Ţărănesc formând Partidul Na-ţional Ţărănesc.

- Partidul National Ţărănesc

V luliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Ion Mihalache

„Dreptatea" Comitetele cetăţe-neşti - Dem Do-brescu (1935), Par-tidul Radical Ţără-nesc - Gngore lu-nian, Partidul Ţără-nesc Democrat -Dem Dobrescu, Par-tidul National Ţără-nesc - Doctor Ni-colae Lupu, Frontul Românesc (1935) - Alexandru Vaida-Voevod

269

Page 370: Istoria romanilor 1821-1989

1 2 3 4 5

- Partidul Social Democrat din România

Partidul Socialist

Ilie Moscovici, loan Flueraş, Lothar Rădă-ceanu, C-Titel Petrescu, losif Jumanca

„Lumea Nouă"

Federaţia Partidelor Socialiste din Ro-mânia (1921), Partidul Social Democrat (1927). Partidul So-cialist al Muncitorilor (1928). Partidul So-cialist Independent (1932) fuzionează cu Partidul Socialist din România (Constantin Popovici) formând Partidul Socialist Unitar.

Partidul Comunist din România

Gheorghe Cristescu Elek Koblos Vitali Holostenko Alexander Danieluk Stepanski Boris Stefanov Ştefan Foriş

în i legalitate din 1924.

- Legiunea Arhan-ghelul Mihail

Corneliu Zelea Codreanu

„Pământ strămoşesc"

- Garda de Fier Corneliu Zelea Codreanu

„Cuvântul" „Axa" „Buna Vestire"

- Partidul Totul pentru Ţară

Ion. C. Moţa, C. Papanace, Gen. Gheorghe Cantacuzino-Grăniceru

Cruciada Românis-mului - Mihai Ste-lescu(1935).

- Partidul Ţărănesc din Basarabia

Ion Inculeţ Pan Halippa

Partidul Democrat al Unirii din Bucovina

Ion Nistor

Partidul Maghiar loszika Samuel, Ugron Istvan, Bethlen Gyorgy

Uniunea Maghiară Bethlen Gyorgy

Partidul German Rudolf Brandsch, Hans Otto Roth

Partidul Popular Şvă-besc

Uniunea Evreilor

Partidul Evreilor

270

Page 371: Istoria romanilor 1821-1989

ROMÂNIA ÎN RELAŢIILE INTERNATIONALE, ÎN PERIOADA INTERBELICA

im - SITUAŢIA POLITICĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN PERIOADA INTERBELICĂ.- NOUL CADRU TERITORIAL AL ROMÂNIEI DUPĂ MAREA UNIRE; PRINCIPA

LELE SALE OPŢIUNI ÎN POLITICA EXTERNĂ.- RELAŢIILE ROMÂNIEI CU VECINII SĂI ÎN ANII 1918-1940.- ROMÂNIA LA CONGRESUL DE PACE DE LA PARIS-VERSAILLES.- RQMÂNIA ÎN RELAŢIILE POLITICE INTERNAŢIONALE ÎN ANII 1920-1930. MICA

ÎNŢELEGERE.- ROMÂNIA ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ÎN PERIOADA ANILOR 1930-1936.

NICOLAE TITULESCU SI POLITICA SECURITĂŢII COLECTIVE.-ROMÂNIA ÎN RELAŢIILE POLITICE INTERNAŢIONALE ÎN ANII

PREMERGĂTORI DECLANŞĂRII CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1936-1939).

Situaţia politică internaţională în perioada interbelică. La sfârşitul primului război mondial, conferinţa de pace desfăşurată la Paris şi-a asumat răspunderea de a organiza, pe baze noi, pacea atât de greu obţinută.

Page 372: Istoria romanilor 1821-1989

Principalele puteri învingătoare (Anglia, Franţa, SUA, Japonia) s-au arătat de acord cu propunerile preşedintelui W. Wilson. S-a născut astfel Societatea Naţiunilor, iar pe ruinele imperiului Austro-Ungar s-au întemeiat state naţionale. Din păcate, modul în care au fost tratate „micile puteri", între care şi România, a creat, de la început, o serie de probleme. Delegaţia

noastră a protestat deschis împotriva modului în care a fost elaborat tratatul cu Germania (exclusiv de către cei „patru mari") şi a ameninţat că dacă situaţia se va repeta se va retrage de la masa tratativelor, ceea ce, în cele din urmă, a şi făcut.

Mai grav era că, şi în timpul conferinţei şi mai cu seamă ulterior, între principalii beneficiari ai victoriei aveau să se manifeste multe neînţelegeri, cu grave consecinţe pentru pacea mondială.

Dacă putea fi considerată încheiată constituirea sistemului politic de la Paris-Versailles o dată cu semnarea celui de-al doilea tratat cu Turcia (1923), înainte încă de această dată se produseseră semnificative polarizări în viaţa politică internaţională care primejduiau grav opera politică săvârşită în capitala Franţei.

La 19 noiembrie 1919, Congresul american a respins ratificarea tratatului cu privire la constituirea Societăţii Naţiunilor ş\, implicit, a tratatului cu Germania. SUA refuzau, astfel, să susţină procesul de reaşezare politică în Europa; în plus, absenţa lor din marea organizaţie pacifistă internaţională va avea grave consecinţe. Statutul oarecum asemănător atribuit Germaniei - ţară învinsă -şi Rusiei Sovietice - devenită între timp URSS, din 1922 - le va apropia.' Nu mai poate surprinde, astfel, că cele două state au cooperat, încă din primii ani ai

271

Page 373: Istoria romanilor 1821-1989

deceniului trei, în multiple domenii, mereu însă în direcţia eludării sistemului versaillez.

Astfel, la 16 aprilie 1922, la Rapallo, era semnat un Tratat de colaborare, care a fost imediat extins şi la Ucraina, Georgia, Azerbaidjan şi Armenia şi care cuprindea şi o serie de anexe secrete. Era un prim şi un semnificativ succes al forţelor revizioniste.

în ceea ce priveşte tabăra puterilor învingătoare, relaţiile franco-engleze au fost, de la începutul perioadei interbelice, dominate de neîncredere reciprocă şi în niciuna din chestiunile vitale ale asigurării păcii şi securităţii europene nu s-a putut ajunge la o cooperare loială între ceie două Mari Puteri, fapt ce a avut grave urmări asupra ţărilor din răsăritul Europei şi, nu în ultimul rând, asupra României.

Anii 1922-1926 au produs noi şi semnificative mutaţii în planul relaţiilor internaţionale, în special în direcţia revizuirii tratatelor de pace. Marile Puteri au dus fată de Germania politica de „appeasement" (liniştire) sau conciliatorism al căror preţ a fost izolarea politică a statelor interesate în conservarea statu-quo-ului lor teritorial, inclusiv, fireşte, al României.,

Ocuparea Ruhrului (11 ian. 1923-31 iulie 1925) părea a da câştig de cauză Franţei, în dificila chestiune a reparaţiilor germane, iar „P/anul Dawes", adoptat la 16 august 1924, sublinia puternicul cerc de interese anglo-american în refacerea economică a principalei puteri învinse în primul război mondial. „Pactul de garanţii renan" semnat la Locarno, la 1 decembrie 1925, şi ansambW acordurilor economice şi politice sovieto-germane din primăvara anului 1926 puneau în evidenţă prăpastia dintre blocul Marilor Puteri europene, învingătoare sau învinse, dispuse să-şi facă reciproc concesii, dar şi completa indiferenţă faţă de soarta naţiunilor din estul Europei, curând devenite obiect de negociere în împărţirea sferelor de influenţă şi putere. Replica diplomaţilor acestor state, din ce în ce mai conştiente de minima implicare a Franţei în apărarea independenţei şi suveranităţii lor sau de slăbiciunea Societăţii Naţiunilor, a fost participarea acestora la un sistem de tratate şi acorduri regionale de securitate.

Cei şase ani care separă lumea de instalarea puterii fasciste în Germania au fost caracterizaţi, deci, de adâncirea prăpastiei dintre vorbele şi faptele Marilor Puteri. Astfel, s-au consumat splendide, dar formale acţiuni pacifiste de interes general, precum „Pactul Briand-Kellogg" (27 august 1928), prin care războiul era interzis ca instrument de reglementare a intereselor naţionale (63 de state participante), şi „Protocolul de la Moscova", semnat de vecinii europeni ai URSS, la 9 februarie 1929, care se obligau să-l pună în aplicare imediat, înainte chiar ca ratificarea acestui tratat să fi fost făcută de toţi semnatarii săi.

Pacea părea înstăpânită pe o lungă axă teritorială, de la Marea Baltică la Marea Negră, dar ce valoare aveau aceste angajamente atâta vreme cât printr-un alt protocol (24 iunie 1931), URSS prelungea Tratatul sovieto-german (1922, reînnoit în 1926) şi îngăduia acestei ţări să-şi refacă potenţialul militar şi să continue, astfel, politica revanşardă şi revizionistă. între timp, adoptarea „Planului Young" (\\ august 1929) reducea reparaţiile germane cu 20%, iar „Conferinţa internaţională te la Geneva pentru dezarmare''(2 februarie 1932 -11 iunie 1935) nu se abătea de la regula mai sus numită. După ce la 9 iunie 1932 au fost anulate, practic, toate datoriile de război germane, Franţa, susţinută

272

Page 374: Istoria romanilor 1821-1989

şi de România, se pronunţa pentru o dezarmare progresivă, subordonată securităţii, în vreme ce Anglia, SUA şi Germania afirmau nevoia unei depline egalităţi, a tuturor Marilor Puteri, în materie de armament. Prin „Declaraţia celor cinci puteri" (Anglia, SUA, Italia, Germania şi Franţa), la 11 decembrie 1932, acest principiu îşi găsea recunoaşterea internaţională aşteptată. în cele din urmă, în locul dezarmării s-a ajuns la înarmare, pacea şi securitatea, (având la bază respectarea tratatelor), fiind tacit înlocuite cu revizuirea, de fapt, a acestora.

Se poate lesne înţelege că ansamblul actelor politice săvârşite de Hitler, după ianuarie 1933, nu făcea altceva decât să valorifice împrejurările favorizante care se născuseră înainte de preluarea puterii de către nazişti: dezbinarea dintre Marile Puteri europene cât şi, indiferenţa lor suverană faţă de soarta statelor naţionale din partea răsăriteană şi sudică a Europei.

Făcându-se parcă a nu înţelege adevărata natură a nazismului, (deşi, Hitler îşi expusese doctrina în „Mein Kampf încă în 1926), trei dintre garanţii păcii mondiale - Franţa, Anglia şi Italia - semnau, la 15 iulie 1933, împreună cu Germania, „Pactul de înţelegere şi colaborare a celor patru puteri''care instituia un directoriu „al celor patru" (cu Germania) asupra problemelor europene, desigur, fără participarea celorlalte state.

în contextul eşecului Conferinţei de dezarmare (1935) se poate aprecia, totuşi, ca un succes semnarea la Londra, la 3-5 iulie 1933, a „Convenţiilor de definire a agresiunii", între U.R.S.S., Estonia, Letonia, Polonia, România, Turcia, Persia, Afganistan, Cehoslovacia, Iugoslavia, Lituania şi, mai târziu, Finlanda. în acelaşi timp, Franţa, conştientă de fragilitatea păcii europene, a iniţiat seria Tratatelor de asistenţă mutuală cu URSS la care au fost invitate Cehoslovacia şi România. (Tratatul franco-sovietic - 2 mai 1935, cehoslovaco-sovietic - 16 mai 1935). Acestea se adăugau Tratatului de neagresiune sovieto-polon, semnate la Moscova, pe 25 iulie 1932. Ansamblul acestor tratate, care reluau, în fapt, preve-derile „Pactului Briand-Kellogg", s-au dovedit, în fond, greu de transpus în viaţă.

Anul 1936 avea să marcheze turnanta decisivă spre război. încurajată de ezitările Franţei, Germania a denunţat tratatul de la Locarno (7 martie 1936) şi a v

ocupat zona demilitarizată renană.în răsăritul Europei, URSS s-a folosit imediat de succesul primei mari

acţiunui agresive întreprinse de Hitler şi a renunţat, treptat, la condamnarea agresiunii germane în centrul continentului.

La rândul lor, Anglia şi Franţa au continuat politica conciliatorismului, arătându-se dispuse să facă jocul Germaniei în răsăritul Europei cu preţul sacrificării independenţei acelor state pe care se obligaseră să le susţină în cadrul sistemului politic versaillez. Ocuparea Austriei (11-12 martie 1938-„Anschluss-ul") şi „Acordul de la Munchen" (29-30 septembrie 1938) vor consolida poziţiile revizionismului. „Pactul Anticomintern"(semnat la Berlin, între Germania şi Japonia, la 25 noiembrie, la care, în 6 noiembrie 1937, aderă şi Italia, constiţuindu-se „Axa Beriin-Roma-Tochio") şi, ulterior, „Tratatul Ribbentrop-Molotov" (23 august 1939) vor arunca omenirea în cel de-al doilea război mondial.

Se impune deci, concluzia că, departe de a fi rezultatul exclusiv al celor Şapte ani care l-au precedat, conflictul mondial, declanşat la 1 septembrie 1939,

273

Page 375: Istoria romanilor 1821-1989

îşi are cauzele în modul în care Marile Puteri au înţeles să separe douăprobleme indisolubil legate una de cealaltă: echilibrul de putere în vestul Europeişi raportul vestului cu estul continentului. Partajarea acestuia din urmă şiabandonarea naţiunilor mijlocii şi mici însemnau nu numai trădarea spirituluipolitic care prezidase pacea mondială după războiul încheiat în 1918, dar ele auadus şi grave prejudicii echilibrului global, cu consecinţe dramatice şi în prezent,itorial al Re a'Unire; principalele saleopţiuni "■'• ■ ' - ' ' t i r? externă. Reia > - - ~ • < - • • -u vecinii săi, în anii 1918-1940. Politica externă a României în perioada interbelică a avut drept obiectiv prioritar recunoaşterea de către Marile Puteri şi comunitatea internaţională a unităţii naţionale româneşti, apărarea neştirbită a integrităţii teritoariale şi a suveranităţii sale. Dacă primul obiectiv a fost atins în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris (18 ian. 1919-21 ian. 1920), celelalte şi-au găsit, treptat, rezolvarea, în principal, prin aderarea ţării noastre la alianţe bi- şi multilaterale alcătuite din state care desfăşurau o puternică acţiune antirevizionistă şi de apărare fermă a statu-quo-ului impus de Conferinţa de Pace de la Paris. într-un sens mai larg, potrivit unei formulări a lui Nicoale Titulescu, din 1934, drumul politicii externe româneşti a mers „de la coordonarea progresivă a acţiunii noastre cu aceea a statelor cu interes comun până la integrarea ei în grupuri internaţionale din ce în ce mai mari. De la naţional prin regional spre universal, iată lozinca României peste graniţă".

în 1918, România Mare măsura 295 049 km2, mai mult decât dublul întinderii sale de dinainte de război, configuraţia frontierelor, implicit a vecinilor, fiind însă radical schimbată. Dacă la începutul secolului al XX-lea era înconjurată de marile Imperii, rus şi dualist'austro-ungar, precum şi de regatul Bulgariei, acum, la fruntariile sale, locul statelor autocrate a fost luat de federaţia sovietică şi cehoslovacă (ambele republici), de cea iugoslavă (un regat), de Polonia republicană, precum şi de regatele maghiar şi bulgar (primul însă doar cu regent).

Se pot constata, de la bun început, atât avantajele cât şi dezavantajele acestei noi situaţii, ţările vecine alcătuind, prin raportare directă la România, două grupe distincte: una compusă din Cehoslovacia, Iugoslavia şi Polonia, cu care relaţiile, de regulă foarte bune, s-au concretizat în acorduri bi- şi multilaterale, şi alta în care au intrat Rusia sovietică (URSS după 1922), Ungaria şi Bulgaria. Primul grup de state se născuse, asemenea României, la sfârşitul primului război mondial şi apăra ferm sistemul politic de la Versailles, în vreme ce celălalt era aşezat în tabăra forţelor revizioniste încă dinainte ca primul război mondial să se fi încheiat.

în preajma unirii Basarabiei cu România, la 13/26 ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor poporului din Petrograd a hotărât, unilateral, ruperea relaţiilor diplomatice cu România. Cu acest prile} s-a afirmat: „fondul român de aur care se găseşte la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul sovietelor îşi asumă răspunderea de a conserva acest fond şi a-l remite în mâinile poporului român".

Adăugată problemei tezaurului, chestiunea Basarabiei a alimentat puternice tensiuni între cele două state cu atât mai mult cu cât regimul de la Moscova nu a recunoscut niciodată şi în nici o formă drepturile noastre legitime

274

Page 376: Istoria romanilor 1821-1989

asupra teritoriului dintre Prut şi Nistru, parte din trupul ţării, locuit din vechime de o populaţie majoritar românească. în acest sens, semnificativă este poziţia delegaţiei'sovietice la negocierile de la Riga, la 13 ianuarie 1932, când s-a pus pentru prima oară problema unui tratat de neagresiune cu România, în care s-a afirmat răspicat că din formulările sale vor lipsi următorii termeni: 1) integritate; 2) inviolabilitate; 3) suveranitate.

în ce priveşte Ungaria, aceasta s-a arătat de la început refractară semnării Tratatului de pace. Poziţia ei ferm exprimată era net potrivnică recunoaşterii hotărârii Adunării Naţionale din 1 Decembrie 1918, dar pentru menţinerea Ungariei milenare (cu teritorii din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia).

La 6/19 martie 1919 Comitetul militar interaliat de la Paris a cerut tru-pelor maghiare din Transilvania să se retragă pe linia de demarcaţie Satu Mare-Oradea-Arad până la încheierea păcii, care va hotărî noile graniţe politice. Proclamarea la 21 martie 1919 a Republicii Sovietice a Sfaturilor la Budapesta a condus aproape imediat la declanşarea ostilităţilor, la iniţiativa părţii maghiare.

După lupte grele, la 16-18 aprilie 1919 armata română atingea Tisa şi, împreună cu trupele cehoslovace, zădărnicea o posibilă joncţiune ungaro-sovietică. Deşi ministrul de externe maghiar Bela Kun a recunoscut justeţea drepturilor româneşti asupra Transilvaniei, iar la 11 şi 13 iunie 1919 Conferinţa de Pace a reglementat frontiera dintre cele două ţări, nu a putut fi evitat un nou atac maghiar în perioada 20-23 iulie 1919 materializat într-o ofensivă a trupelor ungare pe Tisa. Contraofensiva română declanşată la 24 iulie se încheia cu ocuparea capitalei ungare, la 4 august 1919. Declaraţia imediată a guvernului de la Bucureşti sublinia că s-a avut în vedere numai asigurarea graniţei noastre apusene. în momentul stabilizării situaţiei politice a acestei ţări trupele române s-au retras (14 noiembrie 1919-20 martie 1920).

Deschiderea lucrărilor Conferinţei de Pace de la Paris (1919)

275

Page 377: Istoria romanilor 1821-1989

România la Congresul de Pace de la Paris-Versailfes. Poziţia Marii Britanii şi a Franţei faţă de marile probleme ce priveau România s-a definit în perioada imediat postbelică în funcţie de interesele economico-politico-strategice urmărite, în Europa centrală şi sud-estică, în funcţie de factorul german, factorul sovietic, factorul reprezentat de tratatele de pace şi problema reparaţiilor. Concurenţa franco-britanică pentru hegemonie în Europa a ajutat direct şi indirect politica de refacere a militarismului german şi de pregătire a războiului de revanşă.

La 28 aprilie 1919 era adoptat, la propunerea preşedintelui american Wilson, statutul Societăţii Naţiunilor. între cei 36 de membri fondatori se număra şi România, care va juca un rol eminent în viaţa acestei organizaţii.

Deşi i-a cunoscut conţinutul cu numai cinci minute înainte, delegaţia română va semna Tratatul de Pace de la Versailles între Puterile Aliate şi Germania, cu Germania la 28 iunie 1919. Faţă de asemenea practici Ion I.C. Brătianua afirmat că, în felul acesta, ni se impune să abdicăm de la apărarea suveranităţii noastre de stat independent. Avertismentul său nu a fost însă luat în considerare.

încă la 30 mai 1919 „Consiliul celor patru" a prezentat un rezumat al Tratatului de pace cu Austria, care conţinea clauze inacceptabile pentru ţara noastră. Astfel, minorităţile naţionale beneficiau de protecţia specială a Marilor Puteri, singurele care puteau să decidă „măsurile pe care le vor crede necesare" în sprijinul lor. Se prevedea, de asemenea, deplina libertate, vreme de cinci ani, a tranzitului de mărfuri pe teritoriul nostru şi acoperirea unei sume cu titlu de reparaţii în contul teritoriilor eliberate de sub dominaţia austro-ungară. Aceste clauze au stârnit, fireşte, nemulţumiri, cărora li s-au adăugat altele prilejuite de stabilirea frontierelor României cu Iugoslavia şi Ungaria (11 şi 13 iunie 1919). Pentru că punctul de vedere al delegaţiei noastre nu a fost respectat, I.I.C. Brătianu a părăsit negocierile de pace şi, mai târziu, pentru a nu semna fără discuţii şi fără rezerve Tratatul cu Austria, pe 10 septembrie şi-a dat demisia de la conducerea guvernului.

După semnarea la 10 septembrie 1919, a Tratatului de la Saint-Germain en Loye între Puterile Aliate şi Austria, „războiul notelor ultimative" adresate României a mers până la ameninţarea că, dacă nu va reveni în opt zile la masa tratativelor îi va fi'retras dreptul de a participa la conferinţă. Abia la 10 decembrie 1919 sub guvernarea „Blocului parlamentar" prezidat de Alexandru Vai-da-Voevod, după lungi negocieri, era semnat tratatul cu Austria şi, la aceeaşi dată, Tratatul de Pace cu Bulgaria, la Neuilly-sur-Seine, hotarul dintre cele două state rămânând cel fixat în 1913. Tratatul minorităţilor, tot atunci semnat, acorda tuturor locuitorilor, fără deosebire de origine, naţionalitate, limbă, rasă sau religie, deplina şi întreaga ocrotire a vieţii şi deplina exercitare a libertăţilor cetăţeneşti. Erau recunoscute, astfel, unirea Bucovinei cu România, precum şi frontiera româno-bulgară din 1913.

O mai lungă istorie a avut Tratatul cu Ungaria. Lupta decisivă pentru recunoaşterea drepturilor noastre istorice asupra Transilvaniei s-a desfăşurat la Londra, între 3-8 martie 1920, când delegaţia română condusă de Al-Vaida-Voevod a reuşit să convingă membrii Consiliului Suprem de justeţea poziţiei noastre. Textul definitiv al Tratatului, înmânat delegaţiei maghiare la 6 mai 1920, a fost semnat la 4 iunie 1920, la Trianon, şi de România, stipulând

276 I

Page 378: Istoria romanilor 1821-1989

Palatul Sturdza din Bucureşti, sediu al Ministerului de Externe în perioada interbelică

libertatea de navigaţie pentru vasele comerciale şi de război, atât pe timp de pace cât şi în timp de război, partea română fiind reprezentată prin Nicolae Titulescu, care finalizase negocierile, şi dr. loan Cantacuzino. în text se specifică: „Ungaria renunţă în favoarea României la toate drepturile şi titlurile fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei".

Tratatul cu Turcia, ultimul din cele cinci, a fost semnat la 10 august 1920, la Sevres; datorită clauzelor sale considerate înrobitoare, care au determinat o puternică reacţie naţională, nu a fost aplicat niciodată. Abia la 24 iulie 1923, în cadrul Conferinţei de la Lausanne, va fi finalizat un nou acord cu această ţară, căruia i s-a adăugat şi o nouă Convenţie a strâmtorilor, cea din urmă semnată şi de România.

Sistemul politic de la Versailles a fost completat pentru România cu Tratatul dtrla Paris, din 28 octombrie 1920, prin care patru din cele cinci Mari Puteri învingătoare (Anglia, Franţa, Italia şi Japonia) recunoşteau unirea Basarabiei cu România.

Cu toate imperfecţiunile care rezultau din politica de forţă şi dictat, tratatele semnate cu tara noastră în anii 1919-1920 au reprezentat recunoaşterea internaţională a statului unitar român, oferindu-i teoretic şi garanţiile necesare pentru menţinerea şi consolidarea sa.

România în, rmaiiiie poetice «internaţionale ;n anii «y O-'niJi.. iic? înţelegere.

Poltica externă a României în deceniul al treilea a fost marcată de tendinţarevizuirii tratatelor semnate cu ţările învinse. între acestea este cunoscutproiectul eşuat al „Confederaţiei danubiene", lansat de Ungaria, prin care sepreconiza refacerea vechii monarhii dualiste, prin revenirea pe tron a ultimului

"împărat Carolde Habsburg, şi refacerea în fapt a Ungariei milenare.

277

Page 379: Istoria romanilor 1821-1989

România, Cehoslovacia şi Iugoslavia, în egală măsură ameninţate, i-au ispuns prompt. încă în august 1920 se ajunsese între cele trei ţări la un acord 3 principiu, întârziat doar de speranţa cooptării, pe o largă platformă ritirevizionistă, a Poloniei şi Greciei.

în septembrie-noiembrie 1920, Take lonescu va face o călătorie diplo-latică la Paris, Londra şi, ulterior, la Varşovia, ocazie cu care el a precizat că reconizata alianţă în cinci va fi o barieră atât în calea Germaniei, cât şi în cea a nei eventuale alianţe a acesteia cu Rusia sovietică. Diplomatul român arăta că rganizaţia este deschisă şi Austriei şi Ungariei.

Reacţia favorabilă în capitalele franceză şi engleză a contracarat „Confede-jtia danubiană" şi a asigurat succesul forţelor care se opuneau revizuirii tratatelor, a Varşovia nu s-a ajuns la o înţelegere, dar s-a convenit ca alianţa să fie com-letată cu un tratat polono-român semnat de altfel, la 3 martie 1921, la Bucureşti.

Mica înţelegere se va forma la scurt timp, la 22 aprilie 1921 şi 7 iunie 1921, ând erau definitivate convenţiile de alianţă defensivă româno-cehoslovacă şi omâno-iugoslavă. în sfârşit, la Praga, în septembrie 1921 un act similar între :ehoslovacia şi Polonia desăvârşea acţiunea.

La începutul deceniului trei, noul organism reprezenta cea mai sigură aranţie a păcii şi securităţii în această parte a Europei iar Ungaria era escurajată în tendinţeje ei revizioniste. în acelaşi timp, în eventualitatea că ar fi orit să se încadreze Midi înţelegeri, drumul îi era deschis.

România n-a putut rezolva contenciosul ei cu Uniunea Sovietică, deşi pe arcurs au fost unele semne încurajatoare. La începutul anului 1920 guvernul 3mân a declarat că nu va ataca Rusia Sovietică, pentru că unirea Basarabiei cu ara a rezolvat toate litigiile cu acest stat. După contactele de la Copenhaga Februarie 1920) şi Varşovia (octombrie 1921), în 1922 România a manifestat o ititudine favorabilă URSS la conferinţele internaţionale de la Geneva, de la )desa şi Haga, privitoare la problemele economice.

Anul 1924 s-a caracterizat prin evoluţii contradictorii. Pe de o parte, ecunoaşterea URSS de către o serie de state din Europa şi America reprezenta i presiune indirectă asupra României, în sensul reluării raporturilor diplomatice, ie de altă parte, însă, tensiunea dintre cele două state atinse