ANUL XXXV. — No. 16. 25 Bani Ici toata tara Duminica 3 August 1919

R E D A C Ţ I A : No. 11, Str. Brezolamt, No. 11

A B O N A M E N T = Lei lö Anual

Director: STELIAN POPESCU

A D M I N I S T R A Ţ I A : No. 11, Str. Brezoianu, No. II

I O N C R E A N G A Unul din fruntaşii proza­

tori ai Hteraturei româneşti, cel m a i original şi Щаі nea­semuit în această originali­tate.

Povestitor de duh, humoral lui este humorul sănătos al ţăranului şi limba îi e ne a cş românească, în cât, citindu-1, Щ pare că asculţi la o claia und* un sătean gureş şi şu­gubăţ povesteşte cu haz şi spune ghiduşii.

într'o limbă aşa de purii-pricepută şi gustată de toată, suflarea romunească, au mai scris şi Costache Negruţi, O-dobeecu, Ispirescu, Delavra.n-C6a, Coşbuc, Dumitru Stăn-eescu, Pitiş, C-»ga, dar factura şi fondul lui nu se aseamănă cu ale nici unuia, sunt ale lui personale; adică, factura aceia Care sub aspectul simplicităţii ascunde o ironie, când fină când muşcătoare şi fondul fi­losofic rupt din însăşi filoso-fia noastră populară.

Limba lui Creangă nu o limba convenţionala a pre­mergătorilor lui. Cari au cro­it-o aito/ din consideraţiuni fi­lologice mai mult ori mai pu-ip justificate, nu c nici v-o-

lapuk-ul lui Heliade, nici pă-săreajea lui Massim. nici năz­bâtiile lui Cârcă, şi Fontanini, limbi amestecate. ca,ri o scâl-ciaaeră pe a noastră do n'o mai cunoşteam şi de^nre ca,ri bine făcea Orăşanu (Nichiper-ce«) de le I U R tn bătaie dc joc prin Ghimpele lui, салГасд:

Ol baserică sentită, Ol palatio magnieţic. Al scienţilor $'cd artelor

НаЫШѵІо sentit! 1) Nu, limba lui Creangă e gra­

iul simplu, limpede şi curat, j ş a cum îl vorbeşte poporul

1 ) 0 / biserică sfinţită,-Oi-palat magnific, A ştiinţelor Y a t actelor locuinţă sfântă!

românesc care ni Г а păstrat şi ni l'a transmis neálter&t şi nedesfigurat. De aceia şi ope­ra lui trăeşto şi va trăi- place şi va place, pentru că e în­ţeleasă, pentru că n'o poţi

schimb, Creangă e înţeles de toată românimea; pe el îl gus­tă cu ac e laş deliciu şi orăşa-nuj ca şi săteanul şi acade­micianul Ca şi şcolarul.

Păsăreasca, de pe vremi o

gueta dacă n'o înţelegi. Lim­ba lui Heliade o pcate price­pe Academia Sau un cerc res­trâns de români, poporul- în­să nu, şi într'o limbă aşa dc puţin înţeleasă nu se scrie, sau-dacâ -se scrie, ea în loc să pla că, scandalizează. In

zeflemiseşte chiar Creangă în amintirile lui, pomenind de unii din dascăli:

,-Şi turbare de cap şi frân­tură de limbă că la aceşti ne­fericiţi dascăli, nu s'a m&i dat a vedea"'.

Creangă e feciorul unui să­

tean din Humuleşti (Neamţ) sat în c a re s'a nascutt prin Martie І887.

Ін autobiografia lui, el po*-vesteşte ca a deprins să slo-vene ască l a şcoala din Humu­leşti pe socoteala сагоДа îace glume pline de haz, apoi du­pă îndemnul părinţilor cari ţineau să-1 f acă popă, el în­vaţă şcolile Domneşti din Broşteni şi Târgul Neamţului, iar pe la І853 urmează şcoala Catihetică din Fălticeni vreo doi a ni , după cari şcoala deş­ii inţându-se, intră în semina­rul Sooo-la delà Iaşi de sub direcţia lui Filaret Scriban- pe care terminâ>ndu-l, so hiroto­niseşte preot, la 1859 şi se cu­nună cu fata unui preot din laşi-

L a 1363 urmează şcoala de la Trei Ierarhi pentru a ob­ţine cunoştinţele trebuitoare învăţământului primar şi pes­te doi ani e numit institutor la şcoala primară de la Trei-Ierarhi, unde stă până la 1870, când se permută la şcoala primară din Sărăria

O întâmplare însă îl ia c e să piardă şi preoţia şi cate­dra.. Luînd în serios declara­ţia unei cucoane care-i spune că l'ar îndrăgi dacă n'ar fi preot, Croangă fără multă răzgândeală îşi rade barba, îşi dă jos platele şi leapădă naşa. Faptul fu doniunţat şi Mitropolia îl' dete In judecată şi-i luă darul, iar ministrul de •culte îl dete afară şi din dăs­călie.

Tocmai peste vreo doi ani, sub ministeriatul de culte al lui Titu Maiiorescu. este rein­tegrat l a catedră. Aiceasta, datorită faptului că Maioreşcu îl cunoştea personal fiind co­laborator apreciat la Convor­biri literare unda a apărut mai tot ce a scris.

Oper a lui • este restrânsă în cadrul a câtorva poveşti şi

3. - No. 16. UNIVERSUL LITERAR Duminică 3 August 1919

snoave hitre cari: loan Tvr-Mneă, Punguţa cu trei bani, Çnjtrtt eu frW ieti, Soacra cu trrî nuron> D'dnUă Prrpef^ac, povestea foi Stan Pdfitu, Po­vestea wauî om leneş, Moţ Ion tivati, Mos. Níchifor Cofearul. Povestea porcului, Cinci pâini, Fata bebet şi fata moşneagu-tui, şi rocă vreo câteva în aice- j fos descriptiv, uşor şi, glumeţ. ;

Mai are la. actlvu-i oftteva j amintiri din copHérie (patru: îa număr) şi trei studii apă- ' rute în C-urierul d* po vremi, aJ lui Seipion» Bădesou din- i

tre oari unul a fost publicai çi de Haşdeu în Columna lui Traten.

După cuom se vede, un mo­nument literar «u prea mare, dar strălucitor prin nepreţuita lui valoare şi raritatea tezau­rului de frumuseţi ce conţine.

•Şi să se n-cteze că aoest mare scriitor, acest talent a-tAt dc viguros, era epileptic-, boală care l'a şi răpiw către sfârşitul pjnului -lf-89 (31 De­cembrie) în vârstă numai de 52 de ani.

TorbH

Ф *b '•fi >h •i" *i< Ф *v •!< *î• í• *í • *Ъ bt* >$i

GUY DE AYAUPASSAHT

DIN DRAGOSTE In româneşte dc O . G M I C A

Va 1ш» : — 1) sulfat de chinină . care îl va face surd, şll va face •A-şi piardă memoria; j

2) Bramură de potasiu oare îl va J»=tmge stomacul, îi va sVâbt toa-i». facultăţile, ii va acoperi trupul <ru bubuliţe şi il va face să a'bă respiraţia grea. ;

8) Icdură de potasiu, de a-eme-n?a, care uscandu-j toate glandele, ікѵіев ale creierului ca şi to.vte c?l<-krta. 11 va face In curând, pe r-cii de neputincios, pe atât -t; pf-i.-t;

41 Saîicitat de sodiu, ale, eäruj o f-sete curative, nu sunt încă dove­dite, dar care pare că prod ico o lăoarte fulgerătoare şi' grabnica, ac dora caii se tratează cu исед; remediu.

Şi în acelaşi timp ; (Ttoral care înebunişte, bel ado.

n* oui-e ataci ochii, în«*farşit toete soluţiile vegetale, toate compoziţi­ile minerale care strică aângele, rod organele şi oasele şi fac să piaru pe toţi acei pe oari boala îi «ruta".

Scrise multă vr«n*>, pe faţă ţri p* verso, în urmă iscăli, asemenea urnii magistrat o execuţie capitală.

Tânăr» franeio. aşezată în faţa Jv>i, 11 privea, de-abea înăbuş'n-du-şt uu hohot imens de râs, cure se desena pe buzele el.

Numai de cât ce plecă, după ce ii adresa un salut adânc, luă hâr­tia mâzgălită, făcu un gheraotoe. arpoi o aruncă în soba şi râzând laşiarşit eu toată pofta :

— ,.0 ! tată, unde ai mai desco­perit fosila asta т Pare un. aegus-tor de haine vechi... Numai tu aj darul aä descoperi asemenea me­dici preistorici, .linaîntea revolu­ţiei, . . O ! çat e ie ciudat, , «

murdar,,. Zau aşa. mi se pare că mi-a murdărit tocul. .''

Uşa «o deschise, şi se aussi {la­şul d-lui Anderraatt care spunea : ,,Intră. doctore ! Şi doctorul La-tonno apăru, inalt, slab, foarta co­rect îmbrăcat ţinând în mână jo­benul caro distinge-, medicul loca­lităţilor de băi. din Auvergne, — adevăratul tip al medicului ptiri-zian, fără bsrbă şi fără rctutĂţi, părea un actor în vilegiatură.

Marchizul uimit, nu şt :a n"'ci ce să spună, ьіс{ co să facă, in vreme ce fata lu! se prefăeea că tuşeşte in batlstw-i. pentru a nu izbucni în r&» ic faţa noului ve­nit.

Doctorul salută foarte sigur de el însuşi, şi se aşeză la un seuin id tinerei íoinel. D. Andermatt, care venea după el- îi povesti, amănun-ţ't situaţia soţiei 1ui, indispoziţii­le cu toate si'niptomek-i. părerea medicilor consultaţi la »Paria( ur­mată de propria lui părere bazată pe motive speciale, exprimate în termeni technicj.

Era un bărbat, tunar încă, un evreu, om de afaceri. Făcea de toate şl se pricepea în afaceri nes­pus de bine. Avea o pătrundere clară, o judecată sigură, minuna, tă. Prea gras. pentru talia-i scun­dă, bucălat, chel, avea faţa albă, mâinile graso. picioarele scurte, şi părea bolnav. Vorbea cu o u-şuxinţă care buimăcea.

Se căsătorise, din îndemânare cu fata marchizului de Ravenel, pentru a-şi întinde speculaţiile în. tr'o lume care nu era a sa. Mar­chizul, de altfel, цѵеа аргоарэ trei­zeci de mii de francF venit şi nu­mai doi copii, dar d. Ar.dermatt. cJiautorindu эе la vârsta de troizeci

de anj a bea, poseda cic.cj. sau şease

milioane; şi era în perapeetivă să mai dobândeasca încă zeci sau douăsprezece. D- de Ravenell, un bărbat nehotărât, soliîmbăcios, pu o fire foarte sle.bă, respin--© mai întâi cu indignare, propunerile Pure îi se făceau pentru rx?eastă c?vs.iU»ric mânlându-.че îa gândul яа-şi doa fata după un izraelit .v poi. dnpă şoasc luni de împotrivi­re ceds, sub ргвэіипея зигиіиі în­grămădit, cu condiţia că tnţj copiii vor fi creecuţi în religia catolică.

Aşteptarea era insă zadarnică. S' nici un copil nu 'MI născuse. Şi în vremea aceia, marchizul î.,cârr

tat de vre-o doi sni de apote de la Env.iJ, îşi reaminti că brojtir.i d(.«toru'.ui Bonr.efille făgăduia d<" asemenea vindecarea sterilitiltoi.

Chemă deci po fiioa lui, P« care soţul ei o însoţi per.tru a o instala şi pentru a o încredinţa, după pă­rerea ins ti icul ui s.+u do l a Paria, pe mâinile doctorului Latonn?. Deci, AjidoranÄtt, se dusc;se n'imaî de cât în căutitroa lui; şi urmă să o'.nnj^re sdmptora-Л» eon .-datate !a soţia sa. Termină spunând cât su­feră neavând nici un copil.

Doctorul Latonno îl l4sa să moarpră până la capăt, apoi, îu-torcându se spre tânăra fenrioie:

— Aveţi ceva ач adăugat, rl-nă V Ea rÄapunso'cu gravitate: — Nu. nimica, domnule. El reluă : — Atunci vă voi ruga să bine­

voiţi să scoateţi atât rochia cât ţi corsetul d-stră şi să îmbrăcaţi uc capot alb. alb de tot»

. Ea se mj.ru în timp ce el li ex­plica repede sistemul lui:

— O 1 doamnă, o foarte simplu. Pe vremurj. іпяіеа спа convinsă că to.'Lte boalelc proveneau d'in pricina vre-unui viciu al sângelui său, al vre.unui viciu orgacic, azi presupunem doară că în multe ca­zuri şi mai ale-s în cazul d-voastră эреоЫ. durerile й". care suferiţi şi chiar turburărilo grave foarte grave, mortale, pot proveni pur şi s:.mplu djn pricina vrtvunui organ oarecare, ce a luat. sub influenţe uşoare de determinat, proporţiuni anormale, în dauna cejor-laltc, dis­trugând astfel, toată armonia( tot echilibrul trupului etnenesc, mo-dificâr:d sau opriud funcţiunile tutulor celorlalte organe.

E de ajuns ca stomacul să se umfle, pentru ca clnova să creadă că are o boală do cord şi aceasta pentru că inima, stingherită în mişcările ei. are bătăi vjolente, neregulate şi intermitente'adesca-ori. Dilataţiile ficatului sau ale altor glande, pot pricinui ravagii, pe cari medicii puţin observatori le atribue cine şt!e căror cauze-

De aceea, primul lucru, pe care trebue să_l facem e de a constata dacă toate organele unui bolnav au atât volumul cât şl poziţia nor­mală, căci trebue foarte puţin lu­cru pentru e* sănătatea unui om să fie tulburată. Am să vt exami­nez «u voia d-voasUă, doamna^ şi

să înseimc pe capotul d-voastră li­mitele, dimensiunile şi poziţiile fie-cărui organ,

Iyi pusese pălăria pe un scaun şi vorbea cu foarte muliă uşurin­ţă. Gura-i largă, în vreme ce vor­bea săpa pe faţa-i rasă două cute adânci ce-i dădeau îrfăţiş:j.n>a u-nui preot,

Andermatt, încâr-iat, s'r'gî : Straşnic luc;u. — ingenios, nou şi foarte modern.

.Foarte modern" pe buzelo iui, era culmea admiraţiei.

Tânăra femeie, pc care seo a a-cefista o învosolea se sculă şi trecu în odaia ei- apoi, reveni peste oflte-va clipe îmbrăcată într'un capot alb.

Doctorul îi spuse sa c-e intiryţă pe o canapea, apoi r-oţâ d d n b.i-zúuarul lui trei cr.^oano, unul nogru. unul roşu şi altu'. albastrv, ino«pu s'o Ruscnlteze şi să c'ocă-noască nouai clientă, mâi;jind ca­potul ou fel de fel de înfomnări.

După un sfert de oră. ea părea o harta geografică co mdjea, mă­rile, continentele, regatele. »trâm» torile şi oraşele şi caro purta :u-rairile acestor diviziuni toro-.tro, căoj doctorul scria, pe fieciro li­nie de deroarcafe, d uă sau trei cuvinit4! latineşti po care numai el singur le înţelegea.

Ori, după co asc-iltasc toaie zgomotele acosta-a intc-.rloaro alo d-n<*i Andernva.it. şi îi р'раіяѳ tot trupul scoabe (jin buzunar un свг-neţf>I de piele roşj' cu fih>le au­rite pe margini. împărţit în or­dine alfabet'că, îl deschise, scri­ind : Observaţia 6-3-17.— D-na A ... 21 ani".

Apoi, reciti notele lui colorate, asemenea unui egiptolog care ar descifra nişte icroglife şi le trecu în carnetul lui.

După ce sfârşi, declară: „Nimic neliniştitor, nimic anormal, aia*& de o uşoară, foarte uşoară deviiiţie pe care treizeci de băi acidulate o va vindeca cu siguranţă. Veţi lua în afară dc asta trvi jumătăţi de pahare dc apă, in fiecare dirni-neaţă înaintea prânzului. Njmic altcffva. Am să mă întorc iarăşi peste patru sau e :nci ziîw''. Apoi se sculă, salută şi plecă cu atâta grabă în cât toată lumea rămăsese mirată. Era felul lui, şicul lui, originalitatea lui pleoarea asta pripită. Căsca că e foarte nimerit şi că produce astfel o mare impre­sie asupra bolnavului.

D-пю Andermst alergă; aă se privească în oglindă şl, zguduit* de un râe zglobiu do copil :

— O ! cât sünit de nostimi şi de caraghioşi! Spune-mi niai este încă unul, vreau să-I văd nuonaî de cât ! Du-tc dragă Will şi adu-1 ai©i. Mai trebuie să fie un al trei­lea, vreau săi văd.

Soţul ei эигргіпз, întrebă : — Cum un al treilea î Marchizul trebui Bă se explice,

scuzându~se. căci se temea puţin de ginerele luj. Pove*ti deei că

Duminică 3 August 1919 UNIVERSUL LITERAR No. HS. — 3.

doctorul Bonefille venind sa-1 ѵл dă pe el, îl dusese in urmă Ia Chri­stians, astfel ca să cunoască pare rea lui, căci avea т.чге încredere -în experienţa bătrânului doctor, născut aici şi care descoperise ii-vorul.

Aride miatt dădu din 'ішѵегі şi declară cu, numai doctorul Lalon-ne va îngriji de nevasta lui, ast­fel că marchizul foarte neluilştit, începu si Fe gândească asupra fe­lului Cu:n trebuie sä procedeze pentru a orândui lucrurile fără »ă jigneaseă pe medicul lui o*re se eupă-аэе aşa uşor.

Christiane întrebă : ,,Gorihan e aici ? " Era fratele ei.

Marchizul răspunse: — Da, de vre-o patru zile_ cu

unul d'in prietenii lu" de caro ne-a vorbit adesea d. Paul Bretigny. Gălătoreâc împreună in Auvergne. Ѵіц delà Mont Dore şi din Boor-boule şi vor pleca de aici peste două săptămâni-

Apoi Iictrebă pe tânăra femeie daca dorea să se odihnească, până la dejun, după noaptea aceasta petrecuta în tren; dar eu domnise foarte bine in slc-eptng-car şi ce­rea i'Tíiiiíii o oră pentru toaleta ei>

după care voia să viziteze satul çi localul băilor.

Tatăl pi soţul ei, se întoarseră în odăile lor, în aşteptarea ei.

In curând ii chemă cu toţii plecară în sat. Ea se entiisiaemă mai întâi la vederea satului a»e-zat in păţfure. tn fundul илеі văl ce părea închisă din toate părţile de nişte castani înalţi ca niflte munţi. Prc-tutindenea vedeai ade­menea copaci, înaintea porţilor în eurţib gospodarilor, pe străzi ţi in preajma fàntùfleler, alcătuite dintr'o piiitră -mure neagră sirăbă. tută do o deschizătură mică de undo ţâşnea o şuviţă limpede de apă oo se revărsa în urmă într'o adăpătoare. Un miros proaspăt de ţară plutea, sub toată verdeaţa a-ceasta, ş; zăreai, pl:.mbâcdu-se cu un pas măsurat, sau în picioare înaintea locuinţelor lor, femeile Auvergne ie, torcând cu mişcări repezi un canr de lână neagră. Fustele Io* scurte arăt su gleznele lor tJabo încălţate eu ciorapi al­baştrii !vî o >r.-:.fiiriui lor prins pe umeri cu uzi iei de bretel'^ lăsa să t» îr-m-z-irească manccrle de pânză ale cămăşilor, de unde eşeau braţe aspre şi uscate şi mâini osoase.

Dar de odaia, se auz! o muz'că săltăreaţă şi ciudată. Ai îi crezut o ilaşuotă ce scotea sunete subţiri o flaştf-tă uzată ce gâfâia par'că.

Christiane strigă: \ — Ce e asta ? Tatăl ei începu să râdă-E orchestra de la Cazino, Sunt

patru muz:eanţi cari iac zgomotul acesta.

Şi o conduse în fata unui afiş roşu lipit de gardul unei ferme şi pe care scria cu litere negre :

CASINO d'ENVAL Director d. Petrus Mart©!,

die }a Odeon Sâmbătă 6 Iulie. — Mare eon-

eert. organizat de maestrul Saint Landry, oare a obţinut marele pre­miu d e la conservator.

Oscar Lé veille, PctituiveÜe de la Vaudeville.

íean, Lapalme. de la marele teatru din Bordeaux.

Philippine, d ra Odelin, de la Odéon.

In timpul reprezentaţiei orhftï-

O

Pentru Lenuş D... # ;

Te-am cunoscut, tntr'un oraş departe Pe drumul lung al pribegiei mele. ŞCn ochii tăi citit-am ca'ntr'o carte Norocul meu din zilele acele...

Şi ne-am schimbat şi câte-va cuvinte Şl-apoi ne-am despărţit pe nesimţite Norocul care pururea mă minte Ava durata cător-va clipite...

Iţi surădea pe-atunci o altă lume Ne-am despărţit, iar tu-mi uitai de nume Că trebuia să plec într'ăltă parte...

Şi-am plâns atunci frumoaso pentru tine Că'nfelegeam, vedeam destul de bine Că-mi vel rămâne pururea departe.'...

* m *

Era o zi de caldă primăvară Vene-ai cu primul stol de rândunele Cu'ntreaga lume-a visurilor mele Uttată-qcolo'n depărtata ţară... Purtai atunci tn calda ta privire In care-i vag o umbră de durere Comoara mea, întreaga mea avere; Nevinovatul vis de fericire...

Eram mai buni prieteni ca'nainte Ţl-am povestit în câte-va cuvinte De nostalgia care mă omoară...

Şi-atunci când te-ai întors din pribegie Ştii tu dece ? — a fost o nebunie — Ca un copil am plâns a doua oară...

Sterian Th. Dobrescu

La pjan d. lavei, laureat al con- j servatorului. ţ

Flaut. — D. Noirot, laureat al ! cor servatorului, j

Contrabas. — D- Nicordi, laureat * al Academiei regale d :n Bruxelles,

După concert se va reprezenta:

PIERDUŢI IN PĂDURE Uoasedie într'un act de. d.

Pointillé!: Personagii-

Pierre de Lapointe, d-nii Pe­tru» Martel, de la Odéon.

tra va fi condusă do asemenea de maestrul Sal J-Lanări.

Christiane citea tare, râdea şi s*> mira.

Tatăl ei reluit : — O ! te vor amur-a bine. Dar hai să merga.n să-i vedem. O luară la dreapta Si intrară în parc. Vile gjoturiçtii se plimbă grav măsu­raţi, prin cele trei. alei, bânflu-?i pali arul cu apă şi plecau apoi. Câţl-va, aşezaţi pe bănci făceau fel de fel de desene pe nisip cu vârfurile bastoanelor заи ale um­

brelelor. Nu vorbeau, pîroM că nu cugetă., că trăiesc de-abca, în­ţepeniţi, paralizaţi de plictiseala stagiunilor termale. Numai zgo­motul straniu al orchestrei, în »-erul caid şi plăcut, pornit nu ee }tie de unde, produs nu se ţtie ошп, trecea sub frunziş, pâre* «ă dă puţin viaţă acestor омпеоі trişti.

O voce strigă: „Christlaue I 4 Ea se întoarse. Era fraWîe ei. Veni »pre dânsa şi, după ce Strias» mâna lui Ajidermati, luă sora de braţ şi plecă apoi cu ea- lăs&nd în urma-i pe tatăl çi pe cumnatul Iul. I.

Şi începură să vorbească. Era un tânăr înalt şl elegant, vesel ct şi ea. schimbăcioe ca marchizul, diferent la orice eveniment, dar vecinie in căutarea a o mie de franci.

— Credeam ea dormi, spune» eî, altminteri aş fi venit să-ţi враъ bună dimineaţa- Şi In «î*** ** asta. Paul m'a dus cu el să vizi­tam castelul de la TournoèL

— Cine e Paul ? Ah ! d» prie­tenul tău-!

— Paui Bretigny. E adevăr*^ nu ştii. E la baie acuma.

— E bolnav î Nu, dar a venit să se vüid^e

aici A fost îndrăgosti*, — Şi ia băl acidula1**. — ца.

ee spune acidulate, nu, — oa să w vindece Ï

— Da face tot ceea o» i* sp*n să facă. O ! a fost foarte nenoroci*. K un tânăr violent, grozav. A fost ofit pe aci să moară.

A voit eh!ar s'o ucidă- Era o artistă cunoscută, A iubit'o la ne­bunie. Si apoţ, nu li era credin­cioasă, fireşte. A fost o dramă In-gmz4oare. Atunci Га-лі luat cn rsino. K mai bine geuîaa> dar m mai gândeşte încă la ea.

E A zâmb;se adeseaori ; acuma insă devenind de odată serions*, răspunse

— Mi ar face plăcere s44 văd. Pentru ea, cu toate astea, nu

însenina mare lucru „iubiroa*1. Se gândea uneori la ea, cum te gân­deşti, când eşti sărac, la un colier de perle la o diademă de briliante cu o dorinţă nespusa pentru laetijj acesta posibil şi îndepărtat. îşi irchlpula lucrul acesta din cele câ­teva romane citite câiid n'avca ce face, fără să acorde preamuhă în­semnătate în.&ă. Nu visase nici o-dată multă vreme, se născu*; fe­ricită, liniştită şi satisfăcută; şi deşi măritată de doi ani şi jumă­tate, .nu se deşteptase încă d'n somnul acesta în c-̂ re 'dormitează fetele tinere naive, din somnul ь-cesta al inlmei, al cugetărei ei a' simţurilor, care dăinuieşte la a. numite femei până la moarte- Vja-ţi-з îi uărea simplă şi "bună, fă"S comcljcaţii ; PU-І oăuiţa,se nici când sensul. Trăia, dormea, se îm­brăca cu gest, râdea, era mulţu­mită Ce ar fi putui cere mai ^ * ' ? -

4. — No. 16. UNIVERSUL LITERAR Duminică 3 August 1919

Când An.deranatt îi fusese pre­zentat ca logodnic, refuză mai în- ' tâi, cu o indignare de copil de a deveni soţia unui evreu. Tatăl şi fratele öi împărtăşind acelaşi des. : gust, răspunseră cu ea şi ca ea, ! prinţr'un refuz formal. Andermatt | dispăru, făcu pe mortul; dar pes;e ' trei lunj împrumutase mai bine de treizeci de mii dc lei lui Gon-tran; şi marchizul pentru alte mo­tive începu să-şi schimbe ideile, îa principiu, mai întâi, ceda mo.

vmum nu GftPTiviTftTj

P R I Z O N I E R I I Într'o ЪагаЫ, c&'o ştiţi voi; Sunt zi şi noapte, ia munci grele, 'Soldaţi şi fii «tt Ţărei mele, Şaizeci şi doi.

E trist să vezi aceşti flăcăi Ce'ri mână piatra, pot să sfarme, Cum s<ta-w tăcuţi fără de arme Şi sunt conduşi de un nemţoi.

Ce tristă sotdrtă au avut..* într'o frumoasă zi de vară, S'au dus să 'moară pentru ţară, Şi pentru neam,, dar n'am putut

Şi acum cu ochii in sper cer, Scrâşnind din dinţi, sau

[lăcrămând, Cu pumnii strânşi, sau rugi

[făcdna\ Ei paco cer...

Icardou. care avea reltiţiuni cu mulţi israoliţi. dorea căsătoria Christiainiei cu Anclerinat!., înce-pu f-U-i ţie predici, ea ştia prea bi­ne cum trebuia să procedeze pen­tru a-1 convinge.

Ii arată rasa evreiască ajunsă în clipa ruzlmnărei, rasă oprimată ca şi poporul francez înaintea j e . voluţiei, şi care, acum, va oprima pe celelalte popoare prin puterea aurului. Marchizul care nu prea era religios dar care era convină că idei a existenţei lui D-zeu nu era de cât o idee legislatoare, mai puternică pentru a menţine pe cei proşti, pe cei neştiutori şi frxoşi, de cât simpla ideie а justiţiei oonsidera dogmele cu o nepăsare respectuoasă şi confunda într'o stimă egală şi sinceră po Confu-cjus, pe Mahomet şi pe Isus Chris, tos. Deci faptul că fusese crucifi­cat acesta din urmă nu ii se părea de fel ca un păcat original, ci din potrivă o mare neindemânaro po­litică. A fost doajuns ca' atare câ­teva săptămâni pentru a-1 face- si admire munca ascunsă, neconteni­tă, a tot puternică a evrc-iilor per- 1

secuta ţi pretutindeni. Ii văzu stă­pânii regilor cari sunt stăpânii po-ltsându-le să se darme, putând să pricinuiască falimentul unei r a-ţji. ca uiiuj sini plu negustor de vi­nuri, mândri înaintea prinţilor deveniţi umili # aruncând aurul lor necurat tn caseta intrede.-chisa a Suveranilor, fie chiar a celor mai catolici dintre ej şi cari le mulţu­meau acordându-le titluri d# no­bleţă.

Şi consimţi lacăsătorja lui Vil. liam Andermal! cu Christiane do Kavenel.

Cât despre ea. sub presiunea insensibilă a d-rej Icardon, veche camaradă a mamei ei, devenită sfetnica-i intimă după moartea marchizej, presiune eombirată cu aceia a tatălui ei, şi în faţa ne­păsării interesate a fratelui ei, consimţi să se căsătorească cu tâ­nărul acesta gras şi foarte bogat, care nu e ra urât dar care nu 1 plăcea de fel întocmai ca çi cum ar fi consimţit să petreacă o vară într'un ţinut neplăcut.

(Va urma).

NOROC SAU

P I A Z A R E A de P. M1HĂ1LESCU-METEORU

Cu trudă ziua trece iară, Şi seara) rece se iveşte ]Scripcatrul Stoica, îi trezeşte Cu a lui vUxtră.

'Se'ncepe hora sau un brâu, Jncet, incet, de par'că moare. Căci nu-i nici fete, nici ardoare, Şi găndUH negru şi pustiu.

Târziu se potolesc in fine, Zdrobiţi de muncă şi de joc, Цп sobă pâlpâie un foc Şi nu auzi decât suspine.

Al. Sc. Sandu

reu când insista cineva, dintr'o dragoste egoistă a odihnei. Fata lui spunea despre el că are ,,ideile toate încurcate'*, şi era. adevărat. Fără păreri, fără credinţe, n'avea _de cât entuziasm, care şi el varia în fiecare clipă. Când era cuprins de o exaltare trecătoare ü poetică, pentru vechile tradiţii ale rasei şi dorea un rege, dar un rege inteli­gent, liberal, luminat, având idei­le secolului în oare trăia, când-după citirea unei cărţi de" Miche-let sau al unui alt cugetător de­mocrat, se pasiona pentru egalita­tea oamenilor, pentru ideile mo­deme, pentru revendicările săra­cilor obijduiţilor şi ale suferinzi­lor- Credea în tot. după dispoziţie şi când bătrâna lui prietenă, dna

După ce-şi vâri în sac o bucată de mămăligă, câteva fire do ustu­roi şi o felie de caş, Barbu zi-re Catrinei. caro tocmai spăla pe prispă putineiul dc lapte-

— Catrino, hei! Când s'o scula Stan să-i spui să se suie pe casă ş'i să strice culcuşul că de nu, zilA

bune nu mai »i cu mine_ Auzitu-m'ai ?

Auzitu-te-am. Tu pe semne, Barbule, ţi-ai ieşit din minţi. Cu ce.ţi strică pasărea do vrei să-i strici culcuşul ?

- _ Nevastă! Nu mă face să pă­cătuiesc aşa de dimineaţă. Ia sea­ma ce.ţi spui eu. Ajutări lui Stan să facă ce am dat poruncă,

— Bine, mormăi Catrina svâr-Hnd prin ogradă apa cu rămăşiţă de caş.

Barbu, după ce-şi roti ochii împrejurul său, se îndreptă spre poiirtă cu sacul la spinare atârnat dc târnăcop şi sapă. Când să 'n-ch'idă poarta pe din afară, barza ce.şî făcuse cuib în vârful casei sale, trecu in sbor aşa dc jos cai lovj cu vârful aripelor pălăria şi i-o trânti cât co]o în ţărână. Ne­căjit cum era îi trase o 'njurătură şi plecă spre deal. după ce strgă înc'odată Catrinei:

— Hei, nevastă !' Să nu uiţi ce.am zis-

Cu o bucată de cârpă udă, în­muiată în cenuşe Catrina pe pris­

pă freca patineiul pe diu'afai-ă, Auz'ndu-l pe Barbu clătină din cap şi îşi vorbi singură :

— Dumnezeu să te bată de bărbat neghiob. Cică ducă nu poa­te eă mai agonisească un ban în casă, barza e dó vină. Ucigă-te toaca. Ehe ! Şi plopul e mare ş' îl spurcă ciorile. Aj fi având tu dreptate uneori, mă Barbule, dar acum nu ai nici cât negrul de sub unghie

Pe când bombăni a astfel, Stau flăcăul lor, cam de vreo cincispre­zece ani, păşind Impfeticjndu-se se arată în prag cu ochii cârpiţi încă de gomn. Cu glasul răguşit întrebă pe Catrina :

— Ое-я zis mămucă, tătucu ? Par'că l'am auzit pomenindu-mi numele.

— Ce să zică, flăcăiaşul mămu-căi. 0 dat poruncă să te sui pe casă şi să dărâmi cuibul berzei, că ci că de când s'a cuibărit ea în vârful casei noastre, cred} el, din pricina ei nu mai poate să agonisească un ban- Ea e sărăc'e

Nătângul. De n'ar fi venit I(ic Schor în sat ar fi putut să strângă mai mult ca pană acum.

— Chiar aşa mămucă. Dar spui c'a dat poruncă ? Măcar de m'ar spânzura eu nu fac una ca asta. Şi-ţ.poi să vezi, mămucă, , mi-a spus nenea Mitran. mai de ună zi,

că barza unde se cuibăreşte adu­ce noroc Cine are dreptate ?

Eu ştiu ! Auzit-am şi çu când eram copilă că i aşa şi nu o,

— Mămucă ! De m'ar spânzura eu nu fac ura ca asta. E păc»t mămucă.

— Păcat mare Stane Dar Bar­bu a dat - poruncă-

— Ce-ai face tu mămucă, gră-eşte-mi m'e acum, dacă într'o bu­nă zi. cineva ne ar dărâma casa. Ai muri mămucă nu-i a?a î

— Aşa i flăcăiaşule. — întocmai şi bărzoaica. Ce-ar

ţipa săraca, dacă eu acum, rn'nşi suj pe casă, i-aşi dărâma cuibul şi i.oşi lua golăcei.

— Grăeşti de minune, îngână

Y R A J E Durerile să mi le~altne '• i Vejnit-am babo iar là ttne...j Tu ştiu c'ai léatcuri care poi, Şi sdtnwe amarul tot...

Că vezi pe suflet am un foc Şi pieptul crud mă doare, Şi de durere nu am loc In lumea, asta rriffre.

Când stelele pe cer s'aprtdd Eu plâng ca o nebună, Ş'atdtea doruri mă cuprind Inmopţi târzii cu lună!

Ï

Şi viu sémi faci pe loc un farmec Sau repede-mi descântă, Căci plânsul tiare mi-e amarnic Şi inima mie frAntă...

Dar nu! Să nu-mi descânţi de ăcr Nici de iubiri s'am parieU. Eu babo, eu alşi vrea să mor Mi-c dor, mie dor de moarte.

Florina del Fiore

Catrina, umezi^du-i obraji cu buzele ei groase

Star, păşi 'n ogradă. Catrina merte in hambar, işj umplu poala cu boabe de porumb, şi începu să le-arunce chemând găinile cum ştia ea.

— Pui, pui, la mama ! Ciurda de găini din fundul o-

gr.izi. şi puii pi-uind ieşiră de aub foile dc lipan şi'alergara h po­topul dc boabe ce cădea din poala Catrinei Când guşile lor doldora atârnară 'n jos, Catrina se întur-nă în cnsă-

In grabă, cu câteva vreascuri uscate luate din grămada ce era po vatră, atâta focul. Atpoi când începu să se facă cenuşe vftrâ înăuntru câţiva cartofi cu Cire obişnui nu să-şi astâmpere foam:m do dimineaţă. începând să arză focul şi mai bine. după ce mal puse o mână dc vreascuri, se dupe сд să lege viţica de un pom. In timpul acesta Stan în loc să f.wă ce-- poruncise tătucă-su, se aui.je în vârful carului cu fân şi privea

Duminică 3 Áugust 1919 UNIVERSUL LITERAR Na 16. — S.

Ia barza ce ье întorsese în thy; tot aşa de jos, cum stătea deasu­pra cuibului numai înlr'un picior şi dădea de mâncare la golăşeii ei. Pe iarba înrourată soarele a-runca din belşug razele sale aso. meni fireturilor de aur In văz duh'ciocârlia, ceşi luase slwrul spre înaltul cerului din stur'işul dfn fundul ogrăzii, cânta acum volousă cu glasu-i argintiu. Un fum ca zăpada ioşia leneş prin hornul do bârne.

Catrina, după ce aduse flăcŞL Íasului un cartof, înfofolit in foi de păpuşoiu, să r.u-1 "frigă Ia

C Â N T E C (Heine)

La o răspântie, de 'drum, Ţe-am întâlnit odată; Te-ai şters in zare,, dar st acum, Mi-e inimku {uruită... Era Duminică, tn sat Şi fete erau multe\ Nici una insă nu a stat Durerea să-mi asculte. lai" .noaptea se lăsa cu greu

-De iţfomot vuia satul Şi numai eu cu dorul meu Făceam:, pe supăratul. La o răsidntie, de drum, Tet-am inldlmt odată; Ţe-<*i ştes in zare, dar şi-acum, Mi-e invjtux, fumtă...

Henry Găbunea

mâini, se apucă să măture, din sală pe prispă, 'ciopliturile făcuie de Barbu de eu seară, când a vrui eă dreagă jugul boilor Strângân-du-le grămada, luă un braţ din ele şi merse ьа Ic arunce în dosul clăiei de fân

Dar nu bagă 'n seamă ca odată •cu ele svârli şi-un petec de hârtie-

Puţin mai uşurată, că aproape a gătit treaba ei de dimineaţă, n.erse apoi în grajd ea dea de mâncare lui Mitaclie al lor. Mi-tache era calul, tovarăşul de mun­că al lui Barbu, pe care-l cumpu-Tase de cu toamna trecută când я vândut tot rodul pământului său şi îi maj rămăsese'de atunci o economie de cinci sute de lei.

In casă îi:să ce se întâmplase în timp ce Cafrina cotrobăise in colo şi 'ncoace? 0 fâşie de vânt începuse să adie prin frunzele po­milor. Neastâmpărata, aşa do di­mineaţă*, intră pe uşea casei, s*. svftrcoli în focul de pe vatră ca să iasă apoi pe horn în sus Vrea-eourile uscate se aprinseră toate a tàt cele din foc cât şi cele ce erau aproape »n flăcările lor, pârdal-nicele, înconjurară şi sticla de gaz ce stătea destupată în capul celălalt al vetrei. K&£jngherite fiind, de un pic de apă. se prin­seră de scaun, de masă. de ţoale si de coşuri ce erau .pe.aproape. Mai apoi făcură ce voira oie.

Isprăvi Catrina şi treaba din grajd îşi aduse aminte aşa tam- j nesam, că trebuia 'nainte <k>-a a i prinde focul, să cureţe vatra şi hornul de funingeiii Ca a taro voi să intre 'n"easă. Dar un fum : e- ; gru o lovi în ochj. So frecà cu ' mâna şi intră 'raunt ru. Ü câldu- . râ mare siniţia că-i arde faţ-i. ] Ci-ezând c'o să-i plesnească ochii ; în cap do iu'iT şi de căldură i< şi ! cu şorju 'n eap afară Când se ! desmetici putu su-şi dea seama, ' Un ţipăt ca de fiară ii scipă din j piept. Apoi smuigâr.du-şi _ pirul : din çap cu amândouă mâinile, se | repezi pe poartă »rt şosea. Şi ţi- j pând întru?:a ajutor ajunse la primărie Oamenii cu doniţi, căl­dări şi oaie alergară să stingă focul- Dar în zadar orice trudă. Flăcările se 'ncălciseră în toate lucrurile de prin casă. Văzând că nu poate măcar să-1 mai domolea­scă îl lăsară 'n voie.

§i se dădură 'n luturi aă mân­gâie pe Catrina. i

— Lasă. lelo Catrino, nu mai plânge, că te 'mbolnăveşti Lasă c'o să punem cu toti mâna delà mână .ş[-o să te ajutam ca să-ţi faci altă casă. Ce, să faci lele Ca­trino ? N'ai ce face. Aşa a vrut Dumnezeu şi pace. Când e să vie recazul la om poţi să închizi pe dracu 'n biserică şi el tot ce vrea face, măcar că iese pe gaura ehei

Lasă că badea Barbu e om cu meseria 'n mână şi nu o să i vie atâta de grea.

Când auzi Catrina pomenîndu-i se de Barbu începu să-şi smulgă părul şi mai'dihai din cap şi să strige :

— Oameni buni. mai adineauri săracul când a plecat la deal mi-a zis să gonesc barza din vâr­ful casei si eu nu l'am ascultat-Dacă aşi fi făcut cum mi-a po­runcit el, acum poate nu aş: fi rămas pe drumuri.

Pe când grăia astfel, pasărea sbură de pe casă pe grămada de gunoi unde Catrina svârlise c'o-pliturile, ca să mai aducă do mân. caro puişorilor, cărora nici nu le păsa de primejdia ce era sub ci. Catrina o văzu. Şi necăjită cum era alergă 'n spre ea cu un rete­vei în mână s'o lovească

Dar barza sbură speriată, lu­ând în cioc câteva fi re de pac şi petecul dc hârtie

După ce făcu câteva rotogoale prin fumul ce eşia prin acoperiş barza se aşeză într'un picior dea­supra cuibului şi lăsă să cada" Ta pui firele de paje şi petecul de hârtie.

Catrina de ciudă so sbătea în ograda şi I ruga lui Dumnezeu ca s'ă-i ardă cuibul. Dc unde însă! Barza stătea ţeapănă într'un pi­cior şj flăcările nici nu se îndrep­tau măcar spre cuibul ei. Parcă se înţelesese cu limbile de fee-împinse ca de un vânt nebun, ele eşiau prin ferestre şi pe gura po­dului şi trosnjturi încete se au-sia pe ici pe c&lo. De odstă însă

o trosnitură grozavă răsună şi a. coperişul împreună cu zidul din Kţ'a'e se prăbuşi la pământ. In sfârşit ne maj find î'.chise flă­cările, so 'atinseră cât putură îu laturi şi negăsied nimic pe ăprea-po de ce să se agate, începură sa­se stingă. '

Cu cofele şi oalele pe care le aduseseră, oamenii începură să a. runCi> din uuu cu apă pe unde sc maj" ivia câte o frântură de fl acare

Şi încet încet marea de jăratec de mai î'iainte deveni un seht lot negru de casă în paiauto. Credin­cioşi, doar căpriorii şi slrişi. a maj râmase 'n fiinţă.

Soarele era drept de-asupr-i ca petelor, când mulţimea de oameni începu să se strecoare .pe poartă zicând fiecare om în gândul ]ui: îereşie Doamne de aşa nenorocire!

In fire subţiri fumul se mai ri­dică încă din grămada de lemne" clnd Tîarbu jntră pe poartă. Еѳ pe deal, unde săpase, bietul, vă­zuse foc în sat, dar nu şi dădea cu gândul la aşa nenorocire. Cliib-zuia, sărmanul, că poate vreun creştin dăduse fac unei clăi de fân mucigăit sau că „drăcuşori'' din sat aprinseseră vreo grămadă do gunoi-

De unde să bănuiască el că ioc. mai.casa lui ardea. Astfel că vă­zând acum nu i venea să creadă. Cu ochii 'nţepeniţ; se uita 'nain­te -i şi par'că nu putea pricepe. A fost cu putinţă să ardă casa lui şi din ce pricină, se întreba în sire ?

Dar tocinai când gândia astfel, pe deasupra capului său, barza cu puişorii 'n cioc sbură 'n spre biserică Barbu simţind un vânt pe la ureche se uită în sus şi vă­zând-o zburând plecă capul în jos să nu-1 lovească jar piaza rea cu aripa. Scriişnind apo{ din dinţi, şi ameninţând cu pumnul, trase o înjurătură cum ştia el mai a dra­cului şi cum l'învăţase tat-su ,-Po~ briirania ta do pasăre!"

Desnădăjduit şi totuşi uşurat că în sfârşit, acuma a scăpat dc pia­za rea merse spre Catrina şi Stan care unul în braţele altuia boceau sche]etul casei rezemaţi de un nuc bátran

Barbu nu scoase nici o vorbă, căci îl muncia un gând, un gând nedesluşit.

De dimineaţă când plecase par'că tot îi venea să se întoarcă, ca şi când ar fi uitat ceva acasă. Şi tot timpul oâ să pare se gândia şi nu ştia 'de ce şi la ce

Do odată însă, văzând de aproa­pe, nenorocirea ce i căzuse pe cap îşi aduse aminte de bă.nişorii lui, de cinci sute de lei. Şi vesel, ca şi rând nu i se întâmplase njmic. vârî degetele în chimir. Cu cinci sme de franci şi lemnele ce le avea, meserie ştia. puica în cu­rând să-şi facă altă casă. Grea nenorocire Gata ca eă-1 rupă, Barbu, cu degetele-i groase scor­moni în chimir şi bani nicăeri.

Se oăută în sân. iarăşi vâri dege­tele 'n chimir, şi în fine il des­făcu din jurui şi se uită în el. Bani nicăori Smuci do el cu dinţi şrl făcu în bucăţi. Banii nu erau. O învineţi-ală neagră ; se urcă 'n faţă. Şi cii un copao căzu 'n bra­ţele Catrinei. Ea sa.rm.ara începu s-й plângă şi msi amar că Stan, Doar câteva clipe Burbu stătu as;-, fel, apoi îşi veni în fire şi că 6, •să-ai aducă aminte unde îi pusese.

Pe cât, şi-aducea aminte în chi­mir îi ţinea. Şi-acum nu-} găsea ! Cum de-i pierduse 1 Văzândul aiurit. Catrina îl întrebă.

Barbule, La ce te gândeş j?

C Â N T E C Afară plouă. Cât de deasă Se cerne ploaia strop cu strop l Dar poat' să fie chiar potop Frumoasa mea puţin îmi pasă. Şi-n noaptea care îneci se !aaă E atâta frig că nu mai pot Dar chiar de o fi sä îngheţ de tot Copila mea puţin imi pasă.

Şl sunt sărac şi nu am casă Spre care paşii să-mi îndrum Dar chiar de-o fi să dorm în drum Iubita mea puţin îmi pasă, Eu-s fericit dc această soartă Şi plânsul nimeni n'o s'auzâ Căci sufletu-mi mereu te poartă Şi sărutarea ta înfocată Mă arde veşnică pe buză.

I. Const. Perietzeanu.

— Am pierdut, nevastă, şi ăi cinci sute de lei. Colac peste pu­păză. Catrina ing&lbeni. Lui Stan ce-i trăsni prin cap, să întreba pe Barbu . .

— Ur.de-i ţineai tătucă ? — In chimir, măi Stane, ii răs­

punse'Barbu, aproape printre la-crămi. I-am băgat aseară, Înfă­şuraţi într'un petec dc hârtie.

— Petec de hârtie, repetă flă-căiaşul

Cârd mamă-sa Catrina fugise dupe barză să o lovească cu re-teveiu. văzuse el că barza odaîă cu firele de pae luase 'n cioc şi-un petec de hârtie. Şi aşa într'o doa­ră spuse lui tătucă-su: Un petec de hârtia-a dus barza 'n cioo mai adineauri când mămuca a vrut s'o lovească şi par'că a pus'o în cuib.

Fără a pierde o cîipă Barbu ca ieşit din minţi se repezi la că­priorii casei Şi ca ei când n'or fi trebuit să se căsnească el se sui cât ai clipi din ochi pe stre­şina casei. Ţinându-яе de resturile Зе Ь.Ъ-пе ce nu le mâncase focul merse până la cuib care neatinp, rămăsese pe muchia acoperişului. Crezu că 'nebuneşte când văzu in* tr'însul petecul de hârtie şi coi cinci sute de lei întregi, neatinşi De acolo de sus îi flutură în aer şi se întrebară cu toţi nedumeriţi, ce-a f osl, noroc sau piaza rea ?•.

No. 16. UNIVERSUL LITERAR Duminică 3 August 1919

A T E U L De nu 'a fost un Dumnezeu adevărat Snu de a fost nebun ca toţi nebunii Sau şarlatan, sau dacă s'a 'ntrupat Sub numele-i şi 'n iţele minciunii, Un Dumnezeu al celor mulţi şi proşti Al celor care chinuiţi in viaţă Din zori în nopţi şi iar în dimineaţă Se nasc ţi mor într'ale muncii oşti

• * • Dacé doctrina lui n'a fost a lui,— Dumnezeii ea lui o amăgire Şi viaţa lui o viaţă-a ori şi cui; Dacă iubirea lui n'a fost iubire, Dece atunci atâtea generaţii S'au amăgit şi s"amăgesc mereu? Dece, în veac şi proştii şi 'nvăţaţii Primitu-l-au de sfânt şi Dumnezeu ?

* * »

Sau poate firea noastră e de vină, De 'n suflete credinţa s'a 'ncuibat Şi de-i aşa, şi dacă se închină Robită volnic, — de-i adevărat Că amăgirea asta e dorită, De ce sä fii protivnic năzuinţei Şi căutând, — sâ-i dai meşteşugită O lovitură vajnică ştiinţei ?. . .

C6L CflRe CREDE

A fost un Dumnezeu adevărat, — Pornirea-i generoasă, nu nebună Şi dacă el în humă s'a 'ntrupat Fu, ca să scape lumea de minciună. A fost şi e Stăpânul tuturor Nu Dumnezeul celor proşti şi mulţi • Părinte bun, şi-a toate iertător, De glasul Cărui trebue s''asculţi!

* * • Doctrina Lui ? . . .

Poema cea ma sfântă Ce-a conceput-o creerul uman; Cuvântul Lui — o muzică ce 'ncântă, Iubirea Lui — vis magic de titan, Căci a voit — c'un gest fără pereche In univers — pe topi a-i înfrăţi Şi c'un cuvânt sublim de armonie In suflete iubirea a sădi:

* *

„lubiţl-va'ntre voi, precum eu însu-mi „Vă pot Iubi 1 . . .

O ! spune, se putea Acest îndemn în inima umană Ecou adânc să nu poată afta ? . . . Şi dac' atâtea multe generaţii, Cum zici, de-atunci s'au amăgit mereu, E pentrucă şi proştii şi 'nvăţaţii Au înţeles că El e Dumnezeu !. . . . . . Şi dacă n'a putut să-i convertească Cuvântul Lui, precum 'şi-a 'nchipuit, Pe toţi, e. fiindcă firea omenească E un complex de rele infinit... . . . Şi chiar acel protivnic năzuinţii, Cel ce Dumnezeirea i-a tăgăduit, îngână 'n clipa când tribut da morţii : — „Mă iartă, Doamne, dc-am păcătuit!".

Const. Nutzescu

Duminică 3 August IW UNIVERSUL LITERAR No. 16. - 1

PRINTRE RĂNIŢI — JURNALUL UNEI INFIRMIERE —

Traducere de QH. Dr. HOTÍN

Ajungând acasă, găsi co­pilul dormind. Câtă nerăb­dare aveam sa îmbrăţişez a-cest micuţ cu blonde plete! Dar nu, somnul prea îi era li­niştit spre a i-1 turbura.

Tuai un jurnal spre a citi ultimele iniormaţii de pe câmpul de luptă. De unde or : nul din soldaţi, apăru pe chel ii luând ziarele tot ceea ce ! o mulţime dc ţărani cu sa-scrlu? Războiul adevărat nu ! Pele pe umeri.

încă din zid, surioară. Chiar eri, pe când urcam să schimb garda, era cât p'aci să ca­păt o lovitură bună."

In gară nu se găsea decât personalul trenului nostru, sentinelele şi doi amploiaţi.

In timp ce vorbeam cu u-

relatat de ziare.

Ziua t rece repede. Peşte câteva minute voi pleca ?na-

„Cine sunt oamenii aceş­tia?. De unde vin?

Soldatul îmi răspunse: „Sunt ţărani polonezi de

poi, alături de cei lângă cari ! prin satele din apropiere. mă chiamă datoria. înainte de plecare întrebai însă prin telefon dacă cei doi soldaţi au fost primiţi la spital. Mi se răspunse că nu, deoarece nu aveau hârtie In regulă.

Intorcându-mă spre B.. am ca tovarăş de drum pe un lucrător. Comparând actua­lul război cu cei pe care îl dusesem contra Japoniei, el îmi spuse cu un aer hotăr î t :

'„De data aceasta trebue să învingem, căci Franţa e cu noi".

Ce vroia oare să zică prin aceas ta?

Va trebui să învingem cu ajutorul Franţe i? sau, victo­ria fiind necesară Franţei, va trebui s'o avem şi noi?

Târziu seara trecem prin gara Sk... o clădire mare, a-cum aproape ruină. üe rma-nii.au stat aci trei săptămâni, şl nu i-au mai lăsat decât zidurile şl fiarele dela feres­t r e . Acoperişul a dispărut cu totul, iar zidurile albe îne-grite de furri, par sub lumina lunei, albăstrui şi mohorâte.

Mă aproplai de ziduri şî cu toate că incendiul se petre­cuse cu cinci săptămâni in urma, un miros de arsură sé răspândea pretutindeni-

„Surioară, fi cu băgare dé seamă,, răsună o voce lângă mine.

Era o sentinelă. JPietrele se mai desprind

,Sapă la tranşee de dimlneă ţă până seara. Bune tranşee ! N'or să le cucerească ger­manii lesne".

Polonezii se opresc şl mă privesc cu curiozitate. Aş vrea să vorbesc cu ei, dar îmi dau seama că ar fi un lucru zadarnic; eu neîntele-gâud dialectul lor, iar el ne-ştiind ruseşte. j

A doua zi pe la orele zece ! suntem in O., tinta călătoriei ! noastre. Aci trebue să oprim ; pentru rdlcarea răniţilor

tie celor câteva raze de soa­re ce se cerne asupra noa stră. Nici nu vroiamj să mă gândsQ că alături de noi, Ia câţiva kilometri se dau lupte crâncene din cari prea pu­tini mai supravieţuesc. Dar realitatea mă trezeşte. Dis-de dimineaţă canonada în­cepe intensă — şl deşi o au­zisem de atâtea ori înainte, totuşi niclodaă nu mi s'a pă­rut mai înfiorătoare ca în acest ajun ai Crăciunului.

Poziţiile primelor linii e-rau la vreo doisprezece ki­lometri de O...; lupta ţinea de dou ăzile şî tunul nu mal înceta.

Ne-am hotărît să ducem soldaţilor chiar în tranşee pâine, sare, ruf arie şl cuver­turi. Autorizaţia primită, am pornit ia drum. într 'un tren special compus dlntr'o loco­motivă şi două vagoane, am plecat mpreună cu şeful^gă-rei, mediaţ i şef, trei surori şi zece soldaţi de pază. Noi surorile luasem şi un m i c pom de Crăciun fixat într'un ghiveclu şi împodobit *" cu nuci şl bomboane.

(Va urm»)'.

BIBLIOGRAFII

-T M Í J A

Ide Henry Gäbunea

Miţa — apropritäreatd Lomes te in popa-tfan Are ederä pe casă Şîn grădină maghiran

Când pe cer apare Vana Stă la poartă tn papuci Fctce Miţa pe nebuna Şi priveşte prin uluci.

Trece şi Lulu Popescu Impiegat la „chemin de fer" Miţa-i însă supărată. Intre ddnşM un mister

Trece Jorji, dela finanţa Cu un cr«p, într'un jurnal Şi Miţa, din compleaanlă II salută 'n chip banal.

Miţă este Uefmocraiă Cei slujbaşi nu-i sunt j)c plac Dar se laxă sărutată De Jean dela ,J4tpcda&'...

• _ . *•

Spovedania ţiganului SNOAVA

de Dufnitru Stuncestu

Dicţionar de citate din şase limbi cu tradiucere si echivalent în româneşte, >de B. Marian. E-diţia Jll^a, 5 lei.

, .— Legi şi regulamente prtvt-E ajunul Crăciunului. Ziua i toare la proprietatea imobiliară

e limpede şi surâzătoare gra- ! din Dobrogea, de I. Nedelceanu-

Î N V O I A L A ~ ' - • • • (DupS ALEX. DUMAS) =

ѳ ѳ ѳ ѳ ѳ ѳ ѳ Eri mă plimbam pe ţărm şi sub a mărei vrajă, La tine m'am gândit aproape-o oră'ntreagă. Dar iată că-mi pierdui, val, inima pe plajă. Şi tu venind în urmă-mi, ah ! mi-ai găsit-o dragă.

Azi mă gândesc că-i bine, s'ajungem la'nvoială, Procesu-o să dureze, iar jadi-i-s totdeauna Vânduţi, şi-l pierd la sigur; să stăm deci la tocmeală, Căci tu ai două inimi, iar eu, biet. n'am nici una.

Şi dacă vrei atancea s'ajungem la'mpăcare, Căci răul se sfârşeşte adesea şi prin bine, Să facem căte-un schimb de inimi fiecare : Tu dormi pe-a ta şi-a mea, păstreaz-o pentru tine.

E. C. Demara

Se duce ţiganul odată să se spovedească, pentru că. venea Crăciunul şi când venea. Cră­ciunul se spovedea şi el ca să mai sc-ape de аДе păcate ce le făcuse. , • .

Da pe semne că de, data as­ta, se trecuse ţiganul de tot au păcaitele, că pop a , t a re supă­rat ii zise: J

— Aoleo, hoTamino, tu n'o să vezi măi fata lui Cristos.

Da tiganu de colo: — Ei, păi că Par'că el o s'o

vază p'a птѳа, dacă n'oi vo~ d«a-o io p'a lui índepl

G L U M E SĂPTĂMÂNALE

La lecţia de zoologie: Profesorul. — Zornăeecul*,

spune-mi tu acuma, între Se­creţii de Ia noi, cari sunt c«i mai buni cântarăţi?

Elevul. —~ Uite, domnule profesor, îmi umblă prin cep, dar de moment nu-mi vine în gură.

JV. Constantinescv 18

8. — No. 16. UNIVERSUL LITERAR

Surprins în ţară străină 52 Declararea de războia а României

In josul lagărului st 'întin­deau lanurile secara şi. o-văz. Mai departe vedeai cimi­tirul, locaşul în care odihnea streinii răpuşi de setea de sânge a germanului.

la vale, să desfăşura în lung satul Holzminden care adă­postea vre-o 3.000 de locuitori. LA marginea, lui distingeai o Cale ferată ce duce la Han-'novra, iar dincolo pe celălalt dftal, în zare, curgea în fră­mântare4 spumoasă. Elb* Deoparte şi de falita In afara lagărului, spre dealul din pă­dure şi'n spre vale, erau ba­răcile albe-a celor 2 companii de soldaţi, călăii noştri şi Co-mandantur^', o clădire mă­reaţă care se ridica. în dreapta de cum urc-аД şoseaua-

Lagărul Holzminden aveá 3 porţi: unt în fată, dublă, care dedea în şoseaua pe oare veni sem delà gară; a dcu a , în faţă şl tot dublă- pe caro ieşeam la munca câmpului. Intre aceste două porti e r a stradela prin­cipala A lagărului, lungă Ca vre-o 400 m. A treia poartă, era în su* spi*e аещ}', ea dede a

la locul de apel şi inspecţii. La marginile stradelei prin-

fcipale erau 2 canale de scur­gere, cari dau în şanţurile mari afară din lagăr, - paralele cu şoseaua-

€um intrai pe prima''poarta a lagărului, te Izbeai de o 'gheretă': în ea sta aşa zisul sergent-gardist de zi, care controla numărul internaţilor întorşi delà lucru. Apoi, nici o persoană străină lagărului, 'nu putea să intre fără învoi­re» aa- In Partea dreaptă era

reşedinţa comandantului de companie al lagărului precum şi al aghiotantului (Bauer-meister). In faţă, adică pe stânga int rarei, erau bucătă­riile soldaţilor р г т ш і şi po-ipota subofitterilícw. 'Deva mai departe, ieşi pe o altă poartă, dând în lagărul propriu zis. Aci pe stânga- vedeai: aprovi­zionarea, Cantina, lagărul de femei şi copii, infirmeria şi cele 5 bucătării; mai la vüle­pe planul al 2-lea, întâlneai: depozitele de lemuua şi сдг-buni, lazaretul, barăcile, în­chisoarea şi carcera şi bară­cile cu hârtii, sfori şi cârpe. Pe dreapta stradelei princi­pale vedeai: poşta, baraca сы anunţuri de lucru liber, cas-sieri.a' comitetele de ю juter ale •ajüatflor, barăcilo noastre de locuit, uzina şi telegraful şi telefoanele universitatea po­pulară, barăcile-biserici, „la cuisijae populaire francai®0"-baraca 75 cu internaţii nebuni şi acele a de împletit coşuri ş' do făeut mături.

Dealungul canalului dc scurgere din dreapta străzii principale se înşirau cafene­lele, restaurantele susţinutt de noi internaţii şi dărâmate de nemţi. Tot în prelungirea canalului se aflau şi 5 'рогщх de apă.

Mergând pe stradela princi pală înainte, intri pe poai'U' 2-a dublă. Aci dai de un loc deschis, în centru, unde se gă-cea de griadaU diviziunea muncii. Pe stânga acestui loc e r a baraca 7 care ne vindea haine, saboţi de lemn şi rufe:

iaî' pe dreapta erau barăcile de eismărLe, "croitorie- lemnă­rie şi serviciul de incendiu.

Lagărul era înconjurat cu sârmă şi păzit de soldaţi aşe­zaţi Ja 10—12 païi unul do al­tul. La venirea noastră, a ro­mânilor, lagărul Holzminden număra 12.778 de internai'•

L a 20 Octombrie ІУІЪ\ în­tr'o Vineri, ne aflam in lagă­rul Holzmindetii 526 de ro­mâni! Drept locuinţa ni s'au dat baruciio 81, bei, 83 şi 84, cai'i erau despărţite de tot res­tul lagărului prin sârmă şi un cordon de santinele. Er a u chilii de curăţire sufletească şi de adaptare la... practic?, mizeriilor... Da, de curăţire sufletească, căci nemţii provă-zăt î i , vroiau, ca mai înainte de-a veni noi românii in con tact direct cu abat" fnanc-ezi, belgieni- italieni, ruşi, să se rupă din minjtea noastră cursul evenimentelor pe caite-l aduceam din Berlin şi Germa­nia. Şi dacă aliaţii aflau cu câteva zile mai târziu situaţia şi politica de сиііад a nemţi­lor, acest fapt nu le-a? fi adus nici un rău real, căci tot cc se poate deduce din trecut nu înseamnă că... este sau... va fi. Pe de altă parte, ne aflam în chisi de restul lumii din la­găr, spre a ne ob ici nui cu via­ţa de pustnic şi a ne deprinde să vedem •— la distanţă, mun­ca şi ororile fată de aliaU-

(Va urma).

f E PI G R A M .. Unul tare de ureche

Cei cc-s tari de o ureche, A.u în via\a lor succese; Căci cc intră pe-o ureche, Pc cealaltă.nu le iese.

N. Con&tîintinescn

DRA

Duminică 3 August lvl9

Cu C mijloc (ie transport „ D ia nunţi ,, F ,, Mare „ J „ foc ,. P ., gard ,, Ţ cap încoronat ,, V la spoit ,, Z „ joc de cafpuea

2. ŞARADA de Lula-PiteşM

Or, cum mo'i întoarce, or cum [m'oi sud,,

Tot cucoană sunt pe acest [pământ.

Şi dacărmi tai capul ţoi cu cap [trăiesc

Insă din femee bărbat mă trezesc Şi rudă cu tine gândeşte te bine.

3. JOC PĂTRAT de De a. Ruduler.cu

Ш ® & B © instrument muz. ® S S S E Clatari Ьіміннеі s a s a ai pericol a Й B S a soldat stră'u SI Q B S B 7 p a * a romaui

Vertical acelaş

4. JOC IN STEA de D-na Lia Scärlätescu

S

3 $ s c e B a

s B

7 2 - • 1—2 Oraţ Iu Rusia 3—3 Numire de zi 5—6 tnuntl 7-8 Nume de ostaş -n trecut.

Corespondenţa Redacţiei

Din eroare am anunţat aci cB lucrările primite do la. Л~пП: Wollmar şi Ririşor, nu se pu­blică. Se vor publica;

I. Şarvary. Jehoviaida ţt Daroiniana pe cari ne anunţaţi că ni le aţi trimes, nu lfrtam pri­mit.

Tustanovşky. — Toată lumeit, nti numai abonaţii. Răspunsul li primiţi In numărul următor la noşta redacţiei.

Л". Flamură. _ Cu' numărul viitor vor apare şi din lucrărtîe d-ѵоаыга.

Jocuri Distractive 1. METAORAMÄ

de Vasile Dumitrescu