Ion Certan Thesis

UNIVERSITATEA de STAT din MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.: 336: 005 (043.3)

CERTAN ION

MODALITĂŢI DE EFICIENTIZARE A MANAGEMENTULUI

SISTEMULUI FINANCIAR ÎN CONDIŢIILE GLOBALIZĂRII

Teză de doctor în economie,

specialitatea 08.00.05 – Economie şi management (în domeniu finanţelor)

Conducător ştiinţific: Marian Jalencu,

conferenţiar universitar,

doctor în economie

Consultant ştiinţific: Angela Secrieru,

conferenţiar universitar

doctor habilitat în economie

Autor: Ion Certan

Chişinău 2011

2

c Certan Ion, 2011

3

Cuprins

Adnotare.........................................................................................................................5

Aнотация.......................................................................................................................6

Adnotation......................................................................................................................7

Lista abrevierilor...........................................................................................................8

Introducere.....................................................................................................................9

1 Aspecte teoretice ale investigaţiilor managementului sistemului financiar.... .15

1.1. Definiri şi delimitări conceptuale...........................................................................15

1.2. Doctrine, teorii şi legi în managementul sistemului financiar.................................20

1.3. Interacţiunea politicilor aplicate în managementul sistemului financiar.................25

1. 4. Abordări asupra managementului sistemului financiar............................................33

1.5. Metodologia, metode şi tehnici aplicate în cercetarea managementului

sistemului financiar.................................................................................... ..............39

1.6. Concluzii la capitolul 1............................................................................................44

2. Interdependenţa economiei naţionale şi sistemului financiar din

Republica Moldova ...........................................................................................45

2.1. Particularităţile dezvoltării economiei naţionale......................................................45

2.2. Caracteristici generale privind resursele naturale şi umane disponibile economiei

naţionale…………………………………………………………………..............49

2.3. Consemnări cu privire la resursele financiare în economia naţională.....................54

2.4. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economiei naţionale...................................61


3. Managementul sistemului financiar naţional în condiţiile globalizării...........74

3.1. Circuitul financiar. Planificarea şi organizarea fluxurilor de resurse financiare.......74

3.2 . Bugetul – instrument principal în managementul sistemului financiar....................80

4

3.3 . Împrumutul şi creditul bancar în circuitul financiar..................................................89

3.4 . Decizia în managementul sistemului financiar naţional............................................100

3.5 . Particularităţile instituţiilor financiare naţionale....................................................108


4 Direcţii strategice cu privire la eficientizarea managementului

sistemului financiar.............................................................................................119

4.1. Din experienţa internaţională în dezvoltarea managementului sistemului financiar.119

4.2. Reflecţii cu privire la remedierea deciziilor în managementul sistemului financiar..127

4.3. Modalităţi de creştere a capitalului propriu................................................................129

4.4. Consideraţii privind alegerea proiectelor investiţionale eficiente..............................135

4.5 Schimbări instituţionale utile pentru eficientizarea managementului

sistemului financiar ....................................................................................................139

4.6. Concluzii la capitolul 4..............................................................................................142

Concluzii generale şi recomandări..............................................................................143

Bibliografia......................................................................................................................148

Anexe................................................................................................................................162

Declaraţia privind asumarea răspunderii....................................................................186

CV-ul autorului...............................................................................................................187

5

ADNOTARE

Certan Ion, Modalităţi de eficientizare a managementului sistemului financiar

în condiţiile globalizării, teză de doctor în ştiinţe economice, Chişinău, 2011

Structural teza include introducere, patru capitole, concluzii generale şi recomandări,

bibliografie din 247 titluri, 19 anexe, 147 pagini text de bază, 20 figuri, 59 tabele. Rezultatele

obţinute au fost prezentate la 24 sesiuni ştiinţifice şi reflectate în 27 publicaţii.

Cuvinte cheie: finanţe, management, circuit financiar, buget, venituri, impozit, împrumut,

investiţii, bancă, credit, eficienţă, modalităţi de eficientizare.

Domeniul de studii al tezei îl constituie managementul sistemului financiar naţional în

condiţiile globalizării

Suportul metodologic al tezei îl formează doctrinele, teoriile, legile, principiile, politicile ce

vizează managementul sistemului financiar şi studiul comparativ al literaturii de specialitate.

Metodologia cercetării este construită pe un sistem de metode, procedee, tehnici, reguli, postulate,

principii şi instrumente potrivite pentru a realiza cercetarea.

Scopul şi obiectivele cercetării constă în elaborarea unor modalităţi de eficientizare a

managementului sistemului financiar din Republica Moldova pentru a asigura accelerarea ritmului

de reformare a economiei naţionale şi adaptarea ei la ecuaţia globalizării.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a investigaţiilor o reprezintă modalităţile de

eficientizare a managementului sistemului financiar prin aplicarea noilor cote de impunere,

facilităţilor şi stimulentelor fiscale, subvenţionarea şi încurajarea antreprenorilor din economia

naţională, aplicarea în agricultură a „preţului garantat”, organizarea Băncii de Dezvoltare a

Moldovei /BDM/ - instituţie financiară specializată care va reprezenta guvernul Republicii Moldova

în proiectele investiţionale naţionale şi internaţionale.

Semnificaţia teoretică a tezei constă în modelarea managementului sistemului financiar

bazat pe aplicarea doctrinelor, teoriilor, legilor şi politicilor construite pe valorile economiei libere

orientate spre concurenţa, inviolabilitatea proprietăţii private, autonomia întreprinzătorilor, rolul

limitat al intervenţiei statului în economie;

Valoarea aplicativă a tezei rezidă în perfecţionarea politicilor financiare, remodelarea

schemei şi structurii sistemului fiscal, ameliorarea climatului investiţional, determinarea

priorităţilor în atragerea investiţiilor străine directe, perfecţionarea şi simplificarea mecanismelor

de creditare, valorificarea eficientă a suportului financiar internaţional.

6

АДНОТАЦИЯ

Чертан Ион, Моделирование возможностей повышения эффективности

менеджмента финансовой системы в условиях глобализации, диссертация на соискание

учёной степени доктора экономических наук, Кишинэу, 2011

Структурно диссертация состоит из введения, четырёх глав, выводов и

предложений, списка литературы из 247 наименований, 19 приложений, 147 страниц

основного текста, 20 фигур, 59 таблиц. Результаты исследования были доложены на 24

научных конференциях и опубликованы в 27 научных работ.

Ключевые слова: финансы, менеджмент, финансовый оборот, бюджет, доходы, налог,

инвестиции, банк, кредит, эффективность, моделирование.

Областью исследования является менеджмент национальной финансовой системы в

условиях глобализации

Методология научного исследования включает доктрины, теории, законы, политики

относящиеся к менеджменту национальной финансовой системы и анализ специальной

литературы. Методология исследования строится на системе методов, процедур, техник,

правил, принципов и инструментов соответствующих реализации подобных исследований.

Цель и задачи исследования состоит в разработке рекомендаций по повышению

эффективности менеджмента национальной финансовой системы с целью ускорения

реформирования экономики и её адаптации к уравнению глобализации

Научная новизна представлена в рекомендациях по повышению эффективности

менеджмента национальной финансовой системы посредством новых ставок

налогообложений, льгот и стимулов, субсидирование предпринимателей из национальной

экономики, применение в сельском хозяйстве гарантированных цен, организация Банка

Развития, который будет представлять правительство в инвестиционных проектах.

Теоретическая значимость работы состоит в моделировании менеджмента

национальной финансовой системы основанного на доктринах, теориях, законах и

политиках, построенных на ценностях рыночной экономики а также предложение по

формулировке понятия менеджмент финансовой системы.

Практическая значимость исследования состоит в том, что рекомендации будут

способствовать образованию новых элементов налоговых схем, совершенствованию

механизмов кредитования, улучшению инвестиционного климата.

7

ADNOTATION

Certan Ion, Ways to streamline the financial systems management in conditions of

globalization, PhD thesis in economic science, Chişinău, 2011

Thesis is structured as follow: introduction, four chapters, general conclusions and

recommendations, bibliography - 247 titles, 19 annexes, 147 pages of basic text, 20 figures and 59

tables. Obtained results were presented within 24 scientific sessions and 27 publications.

Key words: finance, management, financial cycle, budget, income, tax, loan, investment,

bank, credit, efficiency, ways to streamline.

Area of studies is focused on Ways to streamline the financial systems management in

conditions of globalization.

Methodological Support is formed from doctrines, theories, laws, principles, policies related

to financial systems management in conditions of globalization and comparative study of

specialized literature. Research Methodology is based on a relevant system of methods, procedures,

techniques, postulates, principles and instruments in order to perform the research.

Research Purpose and Objectives are to elaborate Ways to streamline the financial systems

management in conditions of globalization in Republic of Moldova in order to accelerate reforms of

national economy and its adaptation towards globalization process.

Scientific novelty and originality of investigations represent modalities to streamline

the financial system management through proposals regarding own capital increase in financial

circles, fiscal facilities and incentives, entrepreneurs subsidies and encourage within national

economy, application of a „guaranteed price” in agriculture, foundation of Development Bank

of Moldova, specialized financial institution.

Theoretical value of thesis is in modelling of doctrines, theories, laws, principles, policies

related to the ways to streamline the financial systems management in conditions of globalization

private property innovation, limited state intervention in national economy.

Thesis applicability is focused on remodelling of financial system scheme and structure,

improvement of investment climate, identification of national economy development priorities in

order to increase exports and attract Foreign Direct Investments, improvement and simplification

of lending practices, diversification of international financial aids and maintenance of monetary

and financial markets stability.

8

Lista abrevierilor

$ - United States Dollar

AEÎ - Asociaţia de economii şi împrumut

BC - Băncile Comerciale

BCE - Banca Centrală Europeană

BDM - Banca de Dezvoltare a Moldovei

beneficiarul final (BF).

BERD - Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare

BNM - Banca Naţională a Moldovei

BSTDB – Black Sea Trade and Development Bank

CBN - certificatele BNM

CNVM - Comisiia Naţională a Valorilor Mobiliare

CPM - Critical Path Method

CSI – Comunitatea Statelor Independente

CTN - corporaţiilor transnaţionale

DGRV - Asociaţia cooperativelor germane şi Raiffeisen

FMI - Fondul Monetar Internaţional

GEF – Global Environmental Fund

Ha – hectar

IDA – International Development Agency

IFC – International Finantional Corporation

IOSCO - Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor Valorilor Mobiliare

ÎCS – Întreprindere cu capital străin

ÎMM - întreprinderi mici şi mijlocii

MITI – Ministerul Industriei, Tehnologiei şi Inovaţiei (Japonia)

MMA - „Moldovan Microfinance Alliance” (Alianţa Microfinanţare Moldova)

MPEF - Memorandumul cu privire la Politicile Economice şi Financiare

O.T.C - over the counter

OMF – Organizaţie de microfinanţare

PIB - Produsul Intern Brut

RDC - „Rural Development Center” (Centrul de Dezvoltare Rurală).

SA – Societate pe acţiuni

SEBC - Sistemul European al Băncilor Centrale

SRL – Societate cu raspundere limitată

TACIS, SOROS, USAID, ACSA, RISP, BIZPRO

UE – Uniunea Europeană

USA – United States of America

USD - United States Dollar

VAN - valoarea actuală netă

VMS - valori mobiliare de stat

WOCCU - Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit

9

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa temei investigate. Odată cu obţinerea independenţei Republica

Moldova se declară decisă să-şi consolideze locul printre naţiunile democratice ale lumii şi să-şi

integreze plenar economia naţională în procesele globalizării. Astfel ţara noastră a devenit membru

al „Organizaţiei Mondiale a Comerţului”, face parte din gruparea statelor bazinului Mării Negre,

participă în astfel de structuri regionale cum este CEFTA, euroregiunea „Siret-Prut-Nistru” etc.

Internaţionalizarea activităţilor economice şi dezvoltarea fără precedent a comerţului internaţional

au contribuit la creşterea concurenţei între ţări şi firme, obligându-le să-şi identifice o poziţionare

cât mai avantajoasă în competiţia mondială. Fenomenele generate de economia concurenţială

impune mediul antreprenorial să schimbe frecvent generaţiile de produse şi/sau tehnologia obţinerii

acestora pentru a le asigura competitivitatea atât pe piaţa naţională cât şi pe cea regională şi

mondială. Schimbările respective şi dezvoltarea economiei naţionale care actualmente este frecvent

marcată de dinamism, deseori de incertitudine şi risc iar uneori chiar de ostilitate, depinde, în mod

hotărâtor, de posibilităţile financiare.

Asigurarea resurselor financiare necesare refacerii economiei naţionale şi dezvoltării

antreprenoriatului prosper sunt condiţionate de eficienţa managementului sistemului financiar.

Managementul moştenit vine dintr-un sistem autoritar, administrat centralizat. În condiţiile

economiei concurenţiale se cere ca managementul resurselor financiare să fie construit pe principii

şi mecanisme moderne, adaptate la realităţile perioadei pe care o parcurgem.

Astfel, procesele globalizării şi intensificarea luptelor concurenţiale, influenţate şi de

adâncirea interdependenţelor dintre actorii aflaţi în joc, de accelerarea progresului în ştiinţă, tehnică

şi tehnologie, ne obligă, fără îndoială, să amplificăm şi să intensificăm investigaţiile ce ţin de

managementul sistemului financiar, ceea ce determină, incontestabil, actualitatea, importanţa temei

cercetate şi motivează alegerea ei în calitate de teză de doctorat.

Scopul şi obiectivele cercetării. Scopul lucrării constă în evidenţierea unor modalităţi de

eficientizare a managementului sistemului financiar din Republica Moldova pentru a asigura

accelerarea ritmului de reformare a economiei naţionale şi adaptarea ei la ecuaţia globalizării, în

speranţa accelerării proceselor de integrare în Uniunea Europeană.

Realizarea scopului impune următoarele obiective:

10

- precizarea definiţiilor şi delimitări conceptuale în managementul sistemului financiar;

- identificarea doctrinelor, teoriilor, legilor şi politicilor ce pot fi aplicate eficient în

managementul sistemului financiar naţional;

- abordarea aspectelor metodologice, metodelor şi tehnicilor de cercetare a managementului

sistemului financiar în condiţiile economiei concurenţiale;

- studiul interdependenţii economiei naţionale şi a resurselor financiare;

- investigarea formării şi utilizării fondurilor de investiţii în economia naţională;

- studiul cu privire la circuitul resurselor financiare în economia naţională;

- analiza activităţii instituţiilor financiare specializate din Republica Moldova;

- identificarea particularităţilor bugetului naţional, teritorial şi antreprenorial ca instrument de

planificare, organizare şi control a resurselor financiare;

- analiza împrumutului şi creditului bancar în asigurarea circuitului financiar eficient;

- studiul motivării şi deciziilor în managementul sistemului financiar naţional;

- generalizarea experienţei internaţionale privind managementul sistemului financiar;

- conturarea politicii financiare ce ar contribui la dezvoltarea economiei naţionale;

- formularea unor recomandări cu privire la managementul sistemului financiar;

Suportul metodologic al tezei îl formează doctrinele, teoriile, legile, principiile, politicile ce

vizează managementul sistemului financiar şi studiul comparativ al literaturii de specialitate.

Metodologia cercetării este construită pe un sistem de metode, procedee, tehnici, reguli, postulate,

principii şi instrumente potrivite pentru a realiza cercetarea şi este expusă într-un paragraf aparte.

Inovaţia ştiinţifică a investigaţiilor o reprezintă:

- propunerile cu privire la modelarea managementului sistemului financiar bazat pe aplicarea

doctrinelor, teoriilor, legilor şi politicilor construite pe valorile economiei libere orientate spre

concurenţa, inviolabilitatea proprietăţii private, autonomia întreprinzătorilor, rolul limitat al

intervenţiei statului în economie;

- identificarea şi propunerea spre aplicare în managementul sistemului financiar din ţara noastră a

experienţei ţărilor Uniunii Europene privind dezvoltarea pieţelor financiare;

- propunerile cu privire la majorarea ponderii capitalului propriu în circuitul financiar prin

aplicarea noilor modalităţi şi cote de impunere, nivelului şi caracterului facilităţilor şi

11

stimulentelor fiscale, subvenţionarea şi încurajarea antreprenorilor din economia naţională;

- propunerile cu privire la schimbarea raportului dintre impozitele directe şi indirecte prin

creşterea ponderii impozitelor pe venit şi reducerea taxei pe valoare adăugată, prin aplicarea

cotei reduse de TVA la astfel de produse şi servicii ca: alimentele de bază, furnizarea apei,

produsele farmaceutice, echipamentele medicale pentru persoanele handicapate, transportul de

călători, cărţi, ziare, serviciile scriitorilor şi compozitorilor, locuinţele sociale, produsele

agricole, serviciile hoteliere, evenimentele sportive, serviciile sociale, serviciile prestate în

crematorii, asistenţa medicală şi dentară, colectarea deşeurilor, salubrizarea străzilor.

- propunerea cu privire la aplicarea în agricultură a „preţului garantat” la nivelul ce

acoperă costurile produselor agricole şi asigură profitul necesar pentru reînnoirea

activităţilor agricole, preţ sub nivelul căruia să nu se admită comercializarea produselor

agricole pe piaţă.

- propunerea cu privire la aplicarea metodei utilităţii globale calculate pentru selectarea

proiectelor de investiţii;

- exemplificarea aplicării a modelelor cantitative bazate pe astfel de metode matematice cum ar fi,

spre exemplu, Metoda Momentelor în scopul fundamentării deciziilor financiare individuale şi

folosirii tehnicii arborelui decizional în situaţiile când se cer decizii succesive;

- propunerea cu privire la organizarea Băncii de Dezvoltare a Moldovei /BDM/ - instituţie

financiară specializată care va reprezenta guvernul Republicii Moldova în proiectele

investiţionale naţionale şi internaţionale.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a tezei rezidă în:

- folosirea drept model metodologic de către cercetătorii preocupaţi de investigaţiile

managementului sistemului financiar;

- precizarea definiţiilor privind finanţele, creditul, investiţia, bugetul, managementul,

managementul sistemului financiar care pot fi utilizate ca suport metodologic în

perfecţionarea cunoştinţelor cu privire la acest domeniu;

- contribuţia la perfecţionarea cursului universitar „managementul financiar” şi la ameliorarea

conţinutului unor discipline universitare de profil managerial, financiar, fiscal, monetar,

12

bancar etc., ce vor contribui la formarea şi perfecţionarea specialiştilor în business şi

administrare, managementul sistemelor financiare;

- perfecţionarea politicilor financiare în aspect legislativ, instituţional şi instrumental ce va

asigura sporul eficienţei managementului sistemului financiar;

- remodelarea schemei şi structurii sistemului fiscal, determinarea principiilor de prioritate şi

ierarhizare a finanţării activităţilor socio-economice;

- ameliorarea climatului investiţional, determinarea priorităţilor în atragerea investiţiilor

străine directe facilitând formarea şi sporirea potenţialului de export în diferite ramuri ale

economiei naţionale;

- perfecţionarea şi simplificarea mecanismelor de creditare prin diversificarea portofoliului

de credite, prin minimizarea riscurilor;

- menţinerea stabilităţii monetare şi a echilibrului pieţelor financiare.

Aprobarea rezultatelor investigaţiei. Principalele rezultate ale cercetării, concluziile şi

recomandările esenţiale conţinute în teză au fost expuse de autor la 24 sesiuni şi simpozioane

ştiinţifice naţionale şi internaţionale (anexa 1) care au avut loc în Chişinău (2003, 2007, 2008,

2009, 2010); Iaşi (2002, 2007, 2008, 2009, 2010); Piteşti (2003); Bucureşti (2008, 2010); Vatra

Dornei (2009); Bistriţa, România (2010); Kiev (2003); Cercasc (2003); Novi Sad, Serbia

(2007, 2009), Varşovia (2009) .

Ideile principale ale temei cercetate sunt reflectate în 27 lucrări ştiinţifice (anexa 2), cu un

volum total de 14,67 c.a..

Cuvinte-cheie: finanţe, sistem financiar, management, managementul sistemului financiar,

strategie, politici, economie naţională, firmă, creştere economică, circuit financiar, buget, venituri,

vânzări, impozit, împrumut, cheltuieli, investiţii, investiţii străine directe, mediul investiţional,

bancă, bancă comercială, credit bancar, rata dobânzii, risc, lichiditate, remitenţe, analiză

financiară, factori economici, legislativi şi instituţionali, inflaţia, curs valutar, eficienţă, modalităţi

de eficientizare.

13

Obiectul cercetării îl constituie managementul sistemului financiar din Republica

Moldova, metodele şi tehnicile aplicate în planificarea, organizarea, motivarea, evaluarea şi

controlul în sistemul financiar naţional.

Structura şi conţinutul tezei. Realizarea scopurilor şi obiectivelor propuse au condiţionat

structura tezei, care-i alcătuită din introducere, patru capitole ce reflectă conţinutul cercetării

efectuate, concluzii şi recomandări, bibliografie şi anexe.

În introducere se argumentează actualitatea şi importanţa temei investigate, este formulat

scopul şi obiectivele cercetării, sunt prezentate noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute,

importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării, aprobarea rezultatelor şi sumarul

compartimentelor tezei.

În capitolul 1 „Aspecte teoretice ale investigaţiilor managementului sistemului financiar”

sunt prezentate definirile şi delimitările conceptuale ale managementului sistemului financiar,

explicate efectele aplicării doctrinelor, teoriilor, legilor şi politicilor asupra managementului

sistemului financiar, efectuate analize comparative a celor mai răspândite păreri expuse în cercetările

realizate la nivel naţional şi internaţional privind managementul sistemului financiar. În capitolul

respectiv, pornind de la obiectivele urmărite, s-a conceptualizat metodologia investigaţiei, metodele şi

tehnicile aplicate în cercetare, concretizaţi factorii ce influenţează managementul sistemului financiar

invocând interdependenţa între ei şi modalităţile de sporire a eficacităţii şi eficienţii managementului

sistemului financiar.

Capitolul 2 „Interdependenţa economiei naţionale şi resurselor financiare din Republica

Moldova” cuprinde un studiu comparativ al indicatorilor de bază ce caracterizează actuala situaţie

din economia naţională, reflectă analiza interdependenţei dezvoltării economiei şi resurselor

financiare disponibile, importanţa investiţiilor în procesul de relansare a economiei Republicii

Moldova, include cercetările privind conţinutul economic, principiile şi specificul formării

resurselor financiare, studiul posibilităţilor de asigurare a economiei naţionale cu resurse financiare,

identifică necesităţile şi potenţialul investiţional, formarea şi gestionarea fondurilor de investiţii,

analiza mediului investiţional şi pieţii financiare din Republica Moldova.

14

În capitolul 3 „Managementul sistemului financiar naţional în condiţiile integrării

economiei naţionale în procesele globalizării” se descrie impactul factorilor economici, legislativi

şi instituţionali asupra sistemului financiar naţional, include studiul circuitului resurselor financiare

a ciclurilor financiare şi fluxurilor propriilor resurse financiare, analiza planificării resurselor

financiare pentru economia naţională. În acest context s-a delimitat locul şi rolul bugetului –

instrumentul principal în managementul sistemului financiar. În acest capitol se analizează motivarea

şi deciziile în managementul sistemului financiar naţional, piaţa financiară, împrumutul şi creditul

bancar, oportunităţile, dificultăţile şi posibilităţile atragerii investiţiilor în economia naţională,

pune în evidenţă misiunea, funcţiile şi structura instituţiilor financiare specializate.

În capitolul 4 „Direcţii strategice cu privire la eficientizarea managementului

sistemului financiar” este efectuat studiul privind experienţa internaţională în dezvoltarea

managementului sistemului financiar. Pornind de la analiza managementului sistemului financiar

naţional şi experienţa internaţională în dezvoltarea managementului sistemului financiar se propun

modalităţi privind perfecţionarea managementului sistemului financiar şi posibilităţi de creştere a

capitalului propriu. În baza investigaţiilor factorilor de influenţă asupra atractivităţii investiţionale

este elaborată schema şi mecanismele de selectare şi de promovare a proiectelor de investiţii în

Republica Moldova. Un loc aparte îi revine identificării modalităţilor de analiză a indicatorilor ce

ţin de comerţul exterior, activitatea instituţiilor financiare şi evaluarea proiectelor investiţionale.

În ultimul compartiment sunt generalizate principalele concluzii ale cercetării şi se

formulează recomandările, care pot contribui la eficientizarea managementului sistemului

financiar.

15

1. ASPECTE TEORETICE ALE INVESTIGAŢIILOR

MANAGEMENTULUI SISTEMULUI FINANCIAR

1.1 Definiri şi delimitări conceptuale

Considerăm oportun a preciza definiţiile ştiinţifice ale termenilor pe care îi utilizăm pentru a

concretiza înţelesul acestora, dat fiind că ei pot oferi accepţiuni diferite. Subscriem la ideea lui

Ştefan Odobleja care susţine că „definiţiile nu sunt numai mijloace de pricepere sau înţelegere a

lucrurilor şi fenomenelor, ci şi puncte de plecare pentru noi creaţii”. De multe ori unele dintre cele

mai mari invenţii şi descoperiri nu sunt altceva decât rezultatele unor asemănări banale neaşteptate.

Semnificaţia neschimbată a termenului utilizat asigură claritate în cercetare, iar ambiguitatea şi

imprecizia provoacă dezechilibrul şi inegalităţi de conţinut. Obiectul nostru de studiu impune

precizarea înţelesului termenilor finanţe, sistem, management.

Dicţionarele şi enciclopediile încearcă să surprindă cele mai generale aspecte ale diversităţii

sensurilor şi semnificaţiilor cuvântului „finanţe”. V. Berban [237,p.211] expune finanţele ca

„totalitatea mijloacelor băneşti de care dispune statul, o întreprindere etc.” şi le consideră ca

„expresie bănească a relaţiilor economice în procesul repartiţiei produsului social şi a venitului

naţional”. Ion Stancu [99,p.16] nuanţează două sensuri ale expresiei „finanţe”: larg şi restrâns. În

sens larg finanţele sunt definite ca „alocări optimale de resurse financiare limitate unor utilizări

multiple ...având ca scop realizarea de profit ...sau satisfacerea unor servicii generale”. În sens

restrâns finanţele „urmăresc alocarea optimă de resurse financiare proceselor de producţie de bunuri

şi servicii economice în vederea maximizării întoarcerii de bani din vânzarea lor pe piaţă”. În altă

publicaţie [49,p.3] finanţele sunt văzute de pe poziţia a trei domenii interdependente: (1) pieţele

monetare şi de capital sau finanţele la nivel macroeconomic, care operează cu concepte

macroeconomice; (2) investiţiile – se concentrează asupra deciziilor individuale sau ale instituţiilor

financiare (cum ar fi fondurile mutuale şi de pensii), de a alege dintre diferite valori mobiliare din

care să se formeze portofoliul; (3) finanţele manageriale sau corporative – care implică

managementul firmelor.

Noi susţinem opinia că „finanţele” reprezintă fluxurile economice, exprimate prin

„mijloacele băneşti” [106,p.29] care au misiunea „de a măsura bogăţiile produse în economie şi

de a le transfera spre diferiţi participanţi la obţinerea lor”.

Derivata noţiunii finanţe este finanţarea [8,p.167] care reprezintă (1) „ansamblul metodelor

16

şi mijloacelor de plată aplicate pentru realizarea unui proiect economic”, (2) „constituirea şi

alocarea mijloacelor de plată necesare pentru realizarea unui proiect sau pentru dezvoltarea unei

întreprinderi”, (3) „alocarea, în anumite condiţii, de resurse băneşti, rambursabile sau

nerambursabile, unor persoane fizice sau juridice în vederea acoperirii unor nevoi economice sau

sociale”. Orice plasare de fonduri în domeniul economic, social-cultural, administrativ,- susţine D.

Zaiţ [117,p.15],- este o investiţie. Infinitivul „a investi” înseamnă „plasare de fonduri, de capital...”

[239,p.623], „alocare (de către stat) a unei sume şi a altor mijloace materiale pentru crearea de noi

fonduri fixe, pentru lărgirea, reutilarea şi modernizarea celor existente” [238,p.505].

Investiţiile apar ca „operaţiune de modificare şi de creştere a patrimoniului iniţial: construcţii

industriale şi civile; achiziţia, montajul şi instalarea unor echipamente industriale; cumpărarea unor

maşini, utilaje etc.” [106,p.552], sau „plasarea unor sume de bani în domeniul economic, social-

cultural, administrativ, militar etc. cu scopul de a asigura baza tehnică-materială şi forţa de muncă

necesară desfăşurării şi lărgirii activităţii acestora" [239,p.389].

În ultima instanţă „investiţia reprezintă renunţarea la sursele băneşti lichide contra

speranţelor unor resurse viitoare, etalate în timp" [237,p.85]. În literatură investiţiile sunt

caracterizate sub aspect financiar, contabil (economic după alte opinii), juridic şi psihologic.

Susţinem opinia savanţilor [77,p.41] care consideră că investiţia este alocarea capitalului

în activităţi lucrative şi profitabile în speranţa menţinerii şi/sau dezvoltării bazei tehnico-materiale

a afacerilor, ramurilor şi economiei naţionale în ansamblu, în vederea obţinerii unei cantităţi

sporite de valori. Scopul fundamental al investiţiilor este creşterea productivităţii, îmbunătăţirea

condiţiilor de muncă, sporirea bogăţiei proprietarilor şi, implicit, a valorii economiei atât la nivelul

afacerii cât şi la nivelul economiei naţionale.

Derivata noţiunii finanţe este „financiar” care exprimă ceea ce se referă la bani, la mijloacele

băneşti, la finanţe. Activităţile financiare au menirea să asigure funcţionarea eficientă a economiei

prin reglarea intrărilor şi ieşirilor resurselor băneşti. Dimensiunea financiară constituie factorul activ

în procesele de consum, repartiţie, schimb etc., devenind hotărâtoare pentru orice sistem.

Noţiunea de sistem este foarte generală, fiind interpretată ca „o mulţime finită de elemente

...care...funcţionează conform unui sau unor obiective generale [38,A-1]. Susţinem opinia, suficient

de răspândită, că sistemul reprezintă o mulţime finită de elemente identificabile şi interdependente

care sunt structurate şi funcţionează, conform obiectivului general, într-un domeniu şi/sau spaţiu

închis.

17

Sistemul financiar, susţine Vasile I. [111,p.41], desemnează ansamblul instrumentelor,

instituţiilor, pieţelor, reglementărilor care permit realizarea operaţiunilor financiare într-un spaţiu

economic naţional sau internaţional. Sistem financiar poate fi considerat o entitate complexă

formată din mijloacele băneşti, reţeaua de instituţii financiare (bănci comerciale, asociaţii de

economii şi împrumut etc.) şi pieţe (piaţa monetară, piaţa de capital, bursă etc.) acţionând cu o

varietate de instrumente financiare (depozite bancare, acţiuni etc.), angajate în colectarea şi

transmiterea banilor, creditarea şi debitarea fondurilor. Componentele oricărui sistem, inclusiv şi

ale sistemul financiar, pot constitui ele însele sisteme. Sistemul financiar, de regulă, este deschis şi

interacţionează cu mediul în care este plasat prin intrările activilor din exterior, transformările

acestora în interior şi ieşirile produselor sau serviciilor finite.

Eficienţa sistemului financiar este influenţată de calitatea managementului. În literatură

exista diferite opinii, adesea contradictorii, asupra definiţiei managementului. B. Reece şi O' Grady

[162] definesc managementul ca fiind procesul de coordonare a resurselor umane, informaţionale,

fizice şi financiare în vederea realizării scopurilor organizaţiei. T. Peters [160], afirmând că cinci

domenii ale managementului constituie esenţa demersului activ în lumea noastră haotică (obsesia

faţă de nevoia de a răspunde clientului, inovaţia permanentă în toate domeniile firmei, parteneriatul

- participarea comună şi împărţirea profitului cu toţi cei implicaţi în organizaţie, conducerea, care

agreează schimbarea, insuflă şi împărtăşeşte o viziune stimulativă şi controlul prin sisteme simple

de sprijin menite să determine lucrul potrivit pentru mediul actual) deplasează accentul de la ceea ce

este managementul spre ceea ce trebuie să facă managerii. A. Mackensie [206], arată că

managementul este procesul în care managerul operează cu trei elemente fundamentale – idei,

lucruri şi oameni, realizând obiectivul prin alţii.

Astfel, îi dăm dreptate lui Gerald A. Cole [32,p.6] care consideră că „nu există o definiţie

general acceptată a „managementului”, dat fiind că conceptul de management, după cum afirmă I.

Stăncioiu şi G. Militaru (100,p.14), are o triplă semnificaţie: ca proces, ca echipă de conducere şi ca

disciplină ştiinţifică. Şi Panaite Nica (71,p.10) consideră managementul „ca proces, ca activitate, ca

un grup de persoane (managerii) sau ca o artă/ ştiinţă”.

Ca activitate,- potrivit lui Henri Fayol [144],- management înseamnă a prevedea şi a plănui,

a organiza, a comanda, a coordona şi a controla. Mai târziu Brech [133], schimbând doar

componentul „a comanda”, folosit de H. Fayol, cu cel de „motivaţie”, afirma că managementul este

un proces social, iar procesul social constă din planificare, control, coordonare şi motivaţie.

18

Managementul ca proces, după R. Daft [137], presupune atingerea obiectivelor

organizaţionale într-o manieră eficace şi eficientă ca urmare a planificării, organizării, coordonării şi

controlului resurselor organizaţiei. Această idee este expusă de alţi autori [150] care susţin că

managementul reprezintă integrarea şi coordonarea eficace şi eficientă a resurselor în scopul

atingerii obiectivelor dorite. Tot în această ordine de idei se declară [206] că managementul este

procesul de planificare, organizare, antrenare şi control al eforturilor membrilor unei organizaţii şi

folosirea altor resurse organizaţionale pentru atingerea scopurilor organizaţionale. P. Hermel [150],

afirmă că managementul este ansamblul demersurilor, metodelor şi proceselor de planificare,

organizare, alocare a resurselor, control, activare şi animare a unei întreprinderi.

Managementul este tratat şi ca grup, ca echipă care reprezintă o anumită mentalitate. W.

Newman [159,p.1] vede managementul ca „importantă tehnică socială, ca direcţionare, conducere şi

control al eforturilor unei grupe de indivizi în vederea realizării unui scop comun” W. Jack Duncan

[141,p.7] susţine că managementul este „procesul conştient prin care acţiunea individuală şi de grup

este coordonată pentru a realiza obiectivele organizaţiei”. Ion Stăncioiu şi Gheorghe Militaru

[100,p.15] scriu „managementul dirijează sistemele în contextul unui mediu dinamic, urmărind o

funcţionare eficientă şi corectă din punct de vedere social - juridic”. Managementul, se mai afirmă

[148], este procesul întreprins de una sau mai multe persoane spre a obţine rezultate pe care nu le-ar

înregistra dacă ar acţiona individual. Practic aceste idei, dar într-un mod mai categoric, sunt

promovate şi de S. Robbins [169] care afirmă că managementul este un proces de realizare eficientă

a activităţii cu şi prin alţi oameni.

Managementul, conform acestor puncte de vedere, este procesul de realizare eficientă a

obiectivelor cu şi prin alţi oameni, valorificând celelalte resurse. Panaite Nica [71,p.11] scrie

„managementul înseamnă procesul de realizare eficientă şi eficace, prin planificare, organizare,

coordonare şi control, a unor lucruri prin şi cu alţi oameni, în vederea atingerii obiectivelor

organizaţionale”. Spre o astfel de poziţie înclină şi Samuel C. Certo [26,p.23] care afirmă că

„managementul este procesul îndeplinirii obiectivelor organizaţiei lucrând cu şi prin intermediul

oamenilor, precum şi a altor resurse ale organizaţiei”. Kreitner[125] precizează că managementul

reprezintă o lucrare cu şi prin alte persoane în vederea atingerii obiectivelor organizaţiei, folosind

eficient resursele limitate, în condiţiile unui mediu schimbător.

Ca artă,- scrie I. Dumbravă [42,p.17],- managementul reprezintă transpunerea principiilor,

tehnicilor şi metodelor de lucru, adaptarea acestora la condiţiile concrete ale organizaţiei,

19

îmbunătăţirea lor continuă în raport cu cerinţele practice în permanentă schimbare ale unităţii

conduse. Unii autori [154,p.5] ,specificând managementul ca artă, susţin că „managerii au ca

obiectiv obţinerea acelui surplus care este profitul, respectiv plusul de venit peste cost.”

Pornind de la studiul prezentat mai sus considerăm oportună definiţia propusă de S. Certan

[24,p.9] care susţine că „managementul, în linii generale, reprezintă un ansamblu de activităţi

orientate spre schimbarea poziţiei oricărui sistem cu scopul de a obţine rezultatul dorit”. În cazul

nostru „ansamblu de activităţi” va fi orientat spre schimbarea poziţiei „sistemului financiar”. În

literatură adesea se utilizează sintagma „management financiar”.

Managementul financiar, în opinia lui G. Manolescu [62,p.20] este „disciplina care studiază

procesul de luare a deciziilor financiare corecte pentru un agent economic”. Victor Dragotă

[122,p.15] înţelege prin managementul financiar „totalitatea principiilor, metodelor, tehnicilor şi

sfaturilor ce îl pot ajuta pe orice individ care îşi propune creşterea averii personale prin intermediul

unei firme să-şi atingă acest scop”. Pentru a nu da naştere la discuţii autorul identifică definiţia

respectivă cu cea utilizată în literatura anglo-saxonă de „corporate finance” şi cea franceză

de„gestion financière de l’entreprise”. Nu contestăm opiniile acestor savanţi.

Noi, însă, ne vom axa pe ceea ce reprezintă „managementul sistemului financiar” pe care îl

considerăm ca „activitate de planificare, organizare, motivare şi antrenare, coordonare şi control a

sistemului financiar în scopul folosirii eficiente şi eficace ale acestuia pentru atingerea scopurilor”.

Realizarea „ansamblului de activităţi” orientat spre schimbarea poziţiei sistemului financiar,

altfel zis, managementul acestui sistem,- în opinia lui I. Stancu [101,p.22] este determinată de

„punere în aplicare a unui sistem de metode de gestiune financiară”. „Gestiunea” financiară este un

mod de conducere şi organizare a activităţii care urmăreşte gospodărirea judicioasă a resurselor în

vederea obţinerii maximului de eficienţă din activitatea desfăşurată. Evident că există o interferenţă

semantică între „gestiunea financiară” şi „managementul sistemului financiar”.

Ambele pe termen scurt au ca obiectiv asigurarea echilibrului financiar între nevoile de

capitaluri circulante şi de trezorerie, pe de o parte, şi sursele de capitaluri circulante (proprii, atrase

temporar, creditele de trezorerie şi, eventual, cele de scont), pe de altă parte, iar pe termen lung -

alegerea unei strategii financiare de creştere şi consolidare a valorii afacerii (întreprinderii) şi/sau

economiei naţionale.

Reformarea economiei ţării noastre, adaptarea ei la cerinţele pieţei libere, guvernată de

raportul cerere-ofertă, dorinţa de a se integra în sistemul economic european şi mondial, necesită

20

restructurarea rapidă a managementului sistemului financiar şi cere cercetarea modalităţilor de

aplicare a elementelor de bază ale doctrinelor, teoriilor şi legilor, în mod special, economice.

1.2. Doctrine, teorii şi legi în managementul sistemului financiar

Doctrinele ce au influenţat managementul sistemului financiar s-au împletit perfect cu

evoluţia istorică a societăţii. Antonie de Monchretien (1575-1621), unul din fondatorii

„mercantilismului”, fixând comerţul în centrul activităţii economice, arată că „banii adevăraţi”

constituie forma ideală a bogăţiei sociale. William Petty (1623-1687) în lucrările „Tratat asupra

impozitelor şi contribuţiilor” şi „Câte ceva despre bani” a mutat formarea bogăţiei din sfera

circulaţiei în sfera producţiei şi acreditează ideea că izvorul, substanţa valorii este munca omului.

Ceva mai târziu „fiziocratul” Francois Quesnay (1694-1774) susţine că bogăţia constă în bunuri

utile şi nu în bani sau metale preţioase, considerând că ea se formează în agricultură şi nu în comerţ.

Ideile fiziocraţilor au pus bazele „liberalismul economic”.

Reprezentantul „sistemului simplu şi vizibil al libertăţii naturale” Adam Smith (1723-1790)

în „Avuţia naţiunilor” (1776), supranumită „Biblia liberalismului” susţine că munca este măsura

reală a valorii de schimb a mărfurilor iar preţurile sunt determinate de costurile de producţie.

Preluând ideile lui Smith Jean Baptiste Say (1767-1823) lansează teoria care susţine că orice ofertă

de mărfuri îşi creează cererea corespunzătoare. Susţinem ideile lui Smith şi David Ricardo (1772-

1823), care în „Principiile economiei politice şi ale impunerii” sesizează raportul direct proporţional

al profitului cu productivitatea muncii şi invers proporţional cu salariul.

Karl Marx (1818-1883), fondator al doctrinei „marxiste”, respinge ideile liberale de

autoreglare a economiei de piaţă prin intermediul preţurilor şi formulează legea contradicţiei dintre

forţele de producţie şi relaţiile de producţie. El dezaprobă teoria cantitativă a banilor, opunându-i

legea circulaţiei băneşti. „Cantitatea de monedă, după K. Marx [64,p.630], e determinată de volumul

plăţilor, de suma preţurilor mărfurilor intrate în circulaţie, plus suma totală a plăţilor scadente în

aceeaşi epocă, minus plăţile care se anulează reciproc prin compensaţie”. El declară că munca fizică,

sub forma muncii vii, este singura sursă de creare de valoare nouă. Marx acreditează concluzia că

singurii producători sunt muncitorii şi că salariul acestora reprezintă numai o parte din valoarea

creată, cealaltă, sub formă de profit, dobândă sau rentă funciară, fiind însuşită de proprietari, fapt ce

ducea la puternice contradicţii de interese.

Susţinând că valoarea bunurilor economice decurge din utilitatea lor şi intenţionând să

21

măsoare această utilitate, Carl Menger (1840-1921) constată că pe măsura creşterii numărului de

unităţi consumate din bunul economic respectiv, scade utilitatea individuală a fiecărei unităţi

succesiv consumate, iar mărimea preţurilor este determinată numai de utilitatea marginală şi astfel a

fundamentat doctrina „marginalistă”. Pentru măsurarea utilităţii Alfred Marshal (1842-1924)

foloseşte cantitatea de monedă pe care consumatorul este dispus să o consacre cumpărării cantităţii

de bunuri considerate. Convingător a fost explicată orientarea marginalistă de Paul Samuelson

[165,p.63] reproducând reflecţia spontană, dar expresivă, a unuia dintre studenţii săi care la

întrebarea „ce este valoarea (utilitatea) marginală” răspunde că ea „este coada ce mişcă câinele”.

Orientarea marginalistă, indiferent că explică productivitatea, costul, valoarea sau utilitatea, arată

suplimentul de cost antrenat de către producerea unităţi suplimentare peste producţia normală. Altfel

zis, ea arată preţul pe care îl va permite piaţa pentru acea unitate de produs fabricată şi

comercializată peste cantitatea normală. Deci, ultimul produs va da valoare pentru întreaga

producţie.

John Maynard Keynes (1883-1946), declarat de Dan Chirleşan [27,p.78] ca fiind cel mai

cunoscut „monetarist”, arată că moneda joacă un rol activ în economie. Însă trebuie să menţionăm

că ideile lui Keynes în materie monetară au fost supuse unor modificări profunde. Dacă în lucrarea

din 1923 „Tratat asupra Reformei Monetare” Keynes acceptă teoria cantitativă considerând banii

doar ca valoare de schimb, în „Tratatul despre bani” din 1930 Keynes consideră importantă cererea

agregată de bani şi face referire la sistemul de cursuri de schimb. Astfel demonstrează legătura

dintre capital şi dobândă menţionând că ultima reprezintă recompensa pentru renunţarea la

lichiditate pentru o anumită perioadă de timp.

În „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” preocuparea

fundamentală a lui Keynes a fost de a stabili o corelaţie între dezvoltarea economică a societăţii şi

nivelul ocupării resurselor de muncă. Keynes susţine că în condiţiile „folosirii mâinii de lucru” pe

deplin sistemul economic nu poate fi în echilibru. Rata şomajului este invers proporţională cu rata

inflaţiei (figura 1.1) şi punctul de echilibru apare la o anumită rată a şomajului. De aceea, scrie

Keynes, statul trebuie să aibă un rol activ în administrarea echilibrului, aşa încât să asigure un raport

optim între şomaj şi inflaţie. Echilibrul respectiv, după J. M. Keynes, poate fi asigurat prin politica

fiscală, mecanismelor monetare şi bugetare revenindu-le doar funcţia de a controla nivelul ocupării

şi a şomajului, nivelul preţurilor, rata inflaţiei etc. Astăzi este recunoscut că procesele economice se

reglează prin mecanismele pieţii libere şi mecanismele instituţionale ale statului.

22

Fig. 1.1 Relaţia inflaţie-şomaj

Sursa: după J. M. Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor

După cel de al doilea război mondial apare şi se dezvoltă vertiginos un curent nou de gândire

„neokeynesismul”. Unii reprezentanţi ai acestei teorii susţin intervenţia statului în economie, ca

factor de echilibru prin reglementarea creditului şi a dobânzii. Alţii, spre exemplu, Roy Harrod, J.K.

Galbraith, Gunar Myrdal, L. Stoleru etc., acordă o mare atenţie investiţiilor de stat, împrumuturilor

de stat, utilizării politicii impozitelor şi controlul asupra salariilor, preţurilor şi a pieţei de stat.

Începând cu anii 70 ai secolului trecut asistăm la dezvoltarea „neoliberalismului” bazele

căruia au fost puse în 1952 de Walter Euken în „Principii de bază ale politicii economice”. Ceva mai

târziu, în 1956, Milton Freidman, în articolul „The quantity Theory of Many: A Restatement”,

susţine că „orice variaţie a masei monetare este urmată de o variaţie de acelaşi sens a preţurilor, a

productivităţii şi a veniturilor. Astfel se readuce în actualitate teoria cantitativă a monedei şi se

redeschide drumul spre monetarism. Ludwig von Mises în „Teoria banilor şi a creditului”

formulează teoria ciclului de afaceri. Alexander Rustow şi Wilhehelm Ropke îmbină libertatea

pieţei cu ordinea socială şi formulează conceptul economiei sociale de piaţă. Însă, practic, toţi

neoliberalii susţin modelul economiei libere care are la bază libera formare a preţurilor, concurenţa

fără monopol, inviolabilitatea proprietăţii private, autonomia întreprinzătorilor şi rolul limitat al

intervenţiei statului în economie.

Noi susţinem poziţia autorului „teoriei economiei mixte”, ca produs al sintezei modelelor

keynisist, neoliberal, monetarist, Paul Anthony Samuelson care scrie [91,p.43] „Faptul că pieţele

reprezintă motorul creşterii economice nu poate fi contestat” însă statul „îndeplineşte un rol esenţial,

prin faptul că asigură un climat în care pieţele pot înflori şi prin acela că înlătură excesele care apar

atunci când pieţele beneficiază de o libertate absolută. Prosperitatea unei economii moderne depinde

de găsirea echilibrului şi de împărţirea responsabilităţilor între piaţă şi stat”.

23

Doctrinele au contribuit la dezvoltarea teoriilor financiare. H. Markowitz [207,p.131]

formulează în anii ’50 teoria portofoliului. Conform teoriei respective atunci când se constituie

portofoliu de active financiare trebuie să se ţină seama de implicaţiile unui titlu oarecare asupra

optimalităţii portofoliului, diversificându-l pe acesta din urmă pe seama unui arbitraj între risc şi

rentabilitate, astfel încât portofoliul format să răspundă situaţiei concrete de pe piaţă şi obiectivelor

investitorului. William Sharpe [167,p.133] elaborează teoria CAPM (Capital Asset Pricing Model)

sau MEDAF (Modèle d’évaluation des actifs financiers) cunoscute ca modelul preţului de echilibru

pe piaţa financiară. Ipoteza eficienţei acestei pieţe, pe care de altfel este fondat modelul, continuă să

nu fie unanim acceptată, fiind obiect de controverse între susţinătorii analizei financiare

fundamentale şi adepţii analizei tehnice.

Călugărul spaniol Martin de Azpilicueta, observând că „banii au o valoare mai mare când şi

unde sunt mai puţini decât atunci când sunt mulţi...”[după 27,p.50], formulează teoria cantitativă a

banilor, baza relaţionării stocului de bani cu acela de bunuri. Dezvoltând teoria respectivă R.

Cantillon sublinia că „o mărire a vitezei de circulaţie are aceleaşi efecte cu o creştere în stocul de

monedă, în timp ce reducerea sa contribuie la o frânare a creşterii preţurilor” [după 27,p.50-51]. În

aceste condiţii s-au născut modelul opţiunilor (Black & Scholes) şi modelul multifactorial (Ross S.

ş.a.). Merton Miller şi Franco Modigliani [209,p.133], laureaţi ai premiului Nobel (1987),

elaborează teoria structurii financiare şi a politicii de distribuire a profitului care arată că pe o piaţă

financiară eficientă nu există rate de îndatorare sau de distribuţie optime. Teoria structurii financiare

şi a politicii de distribuire a profitului a fost verificată şi testată statistic pe întreaga industrie a

produselor electrice din SUA.

Modelul lui Modigliani şi Miller a contribuit la integrarea mai profundă a teoriei financiare

în teoria controlului managerial, în teoriile manageriale elementele cărora, în cele din urmă, pot fi

aplicate în managementul sistemului financiar. Trist şi Baumforth ajungând la concluzia că „munca

eficace este o funcţie a interdependenţei dintre tehnologie (echipamente, aranjarea fizică şi cerinţele

sarcinilor) şi trebuinţele sociale (mai ales, relaţiile din grupuri) [57,p.72] considerau că mediul de

lucru nu reprezintă fie un sistem tehnic, fie unul social, prezentând o combinaţie a acestora –

„sistem socio-tehnic”. Astfel, Trist şi Baumforth [212] primii au introdus conceptul de sisteme

„socio-tehnice”. Abordarea sistemică a managementului finanţelor oferă posibilităţi de a lua în

considerare nu numai întregul (sistemul), dar şi părţile sale (subsistemele). D. Katz şi R.L. Kahn

[152] ne-au furnizat o modalitate utilă de înţelegere a organizaţiilor ca sisteme şi a ciclului de bază a

24

unui sistem managerial identificând următoarele cinci subsisteme: de producţie sau tehnice, de

susţinere, de întreţinere, adaptive şi manageriale.

Cunoaşterea teoretică,- după cum menţionează Dana-Victoria Savu [92,p.111],- „pune în

valoare capacitatea constructivă a subiectului... Subiectul elaborează concepte…care reprezintă

elemente - cheie în formularea legilor... fie legile naturii, care exprimă „raport necesar şi constant

între fenomene”, fie legile sociale ce exprimă „obligaţie impusă de viaţa în colectivitate”.

Eficienţa managementului sistemului financiar este dependentă de modul în care sunt

aplicate astfel de legi sociale cum ar fi legea unităţii şi opoziţiei contrariilor, care exprimă

interacţiunea caracteristicilor diametral opuse ale obiectului, procesului sau fenomenului. Ea se

manifestă prin asigurarea armoniei între administrarea centralizată şi autonomia componentelor

subordonate, în procesul delegării împuternicirilor, în formarea fluxurilor financiare etc. Printre

legile sociale ce influenţează managementul sistemului financiar se regăsesc legea cauzalităţii, legea

transformărilor calitative şi cantitative, legea negării negaţiei şi alte legi sociale.

Comportamentul oricărui actor economic, fie el un „star” sau un simplu actor necunoscut,-

după cum relatează A. Zaiţ [116,p.98],- este (sau ar trebui să fie) modelat de legile economice care

„exprimă o serie de relaţii cauzale sau funcţionale, esenţiale, necesare, repetabile şi relativ stabile

între procesele şi fenomenele economice sau numai între anumite laturi ale acestora”.

Managementul sistemului financiar este influenţat de legea economiei timpului sau „creşterii

rapidităţii” care solicită obţinerea rezultatelor maximale cu cheltuieli minimale de timp, de legea

realităţii resurselor conform căreia tot ce ne înconjoară reprezintă o mărime constantă şi circuitul

economic, inclusiv şi circuitul financiar nu este altceva decât o rotaţie închisă. Câştigul pentru unul

este, de fapt, o pierdere pentru altul.

Considerabil influenţează managementul sistemului financiar legea randamentelor

neproporţionale care stabileşte că sporirea unui factor duce la creşterea producţiei şi venitului până

la un anumit punct dincolo de care la aceleaşi creşteri, venitul tinde să se diminueze, legea

concurenţei care se manifestă prin faptul că o multitudine de vânzători ale resurselor financiare se

confruntă cu o mulţime de cumpărători – consumatori ale acestora şi fiecare poate lua decizii numai

din considerentele raţionamentelor pe piaţă, legea cererii care se manifestă prin faptul că un bun

„normal” este funcţie descrescătoare de preţul său şi o funcţie crescătoare de venit.

Sigur, în managementul sistemului financiar un rol aparte le revine propriilor legi. După

opinia noastră,- scrie O. Nicolescu [76,p.37],- managementul...rezidă în studierea proceselor şi

25

relaţiilor...în vederea descoperirii legităţilor..” V. Cornescu [120] afirmă că ştiinţa managementului

sintetizează şi formulează legile. G. Symonds [213,p.120], consideră că „ştiinţa managementului

este o parte a cunoştinţelor acumulate şi recunoscute, care sunt sistematizate şi formulate în

conformitate cu descoperirea adevărului general sau acţiunea legităţilor generale”.

Pentru a asigura eficienţa managementului sistemului financiar considerăm oportun a aplica

următoarele legi:

- Legea unităţii sistemului de management care va asigură identitatea şi integritatea

sistemului de management pentru termen relativ îndelungat. Ea cere tipizarea divizării verticale şi

orizontale a funcţiilor, unificarea structurilor organizatorice, identitatea cerinţelor faţă de manageri,

utilizarea metodelor şi tehnicilor identice în management.

- Legea elasticităţii sistemului de management conform căreia orice sistem managerial

trebuie să corespundă obiectivelor şi în orice moment al evoluţiei poate fi ajustat la cerinţele

factorilor care îl influenţează.

- Legea situaţiei. Samuel C. Certo [26,p.37],- arată că managerii trebuie să analizeze

continuu situaţiile unice din interiorul organizaţiilor lor şi să aplice conceptele de management care

se potrivesc acestor situaţii. Managerii pot înţelege planificarea, organizarea, influenţarea şi

controlul, dar dacă nu sunt capabili să aplice aceste concepte pentru a face faţă situaţiilor specifice

din organizaţia lor, cunoştinţele lor vor avea o valoare redusă.

- Legea asigurării corelaţiei optimale între centralizare şi descentralizare, legea utilizării

informaţiei ample, veridice şi operative, legea proporţionalităţii, legea corespondenţei subsistemului

mânuit celui ce mânuieşte şi alte legi.

Deosebit de important este de reţinut că legăturile cauzale nu acţionează izolat una de alta şi

comportamentul sistemului financiar este influenţat de totalitatea legilor sociale, economice şi a

legilor specifice managementului. Chiar dacă în acest sistem legăturile şi interdependenţele cunosc

grade diferite de intensitate, el funcţionează ca un tot întreg.

1.3. Interacţiunea politicilor aplicate în managementul sistemului financiar

Politica, scrie Samuiel C. Certo [26,p.257], este „un plan permanent care oferă principii

generale pentru canalizarea managementului spre întreprinderea acţiunilor care corespund

obiectivelor organizaţiei”. Politicile, după Gerald A. Cole [32,p.131], determină managerii să

acţioneze într-un anumit fel. Astfel, politicile, inclusiv şi cele aplicate în managementul sistemului

26

financiar sunt instrumentul care oferă principii generale pentru îndeplinirea acţiunilor orientate spre

realizarea obiectivilor stabilite anterior.

Din politicile ce canalizează managementul sistemului financiar spre acţiuni menite să

realizeze obiectivele prestabilite sunt, mai întâi, cele economice. Noi susţinem opinia lui Simion

Certan [25,p.153], care consideră că politica economică reprezintă „ansamblul deciziilor adoptate de

către autorităţile publice în vederea orientării activităţii economice într-un sens considerat rezonabil

pe teritoriul naţional”.

Punctul de plecare în construcţia politicii economice ce se aplică în managementul

sistemului financiar este obiectivul urmărit care, în esenţă, exprimă:

- creşterea economică însoţită de armonizarea ciclurilor economice şi financiare;

-ocuparea forţei de muncă dependentă direct de creşterea economică şi influenţată de

raporturile "investiţie-producţie-utilizare" şi de „rata dobânzii-rata şomajului”;

- stabilitatea preţurilor şi stoparea inflaţiei, ca factori de stimulare a producţiei.

Fără a arăta natura şi conţinutul, specificăm următoarele tipuri de politici economice ce se

aplică în managementul sistemului financiar: conjuncturale, structurale, de stabilizare sau relansare,

monetare, fiscale, de preţuri, salariale. Un rol important le revine politicilor naţionale şi zonale pe

termen scurt, mediu şi lung. În funcţie de tipul politicii se utilizează instrumentele:

a. conjuncturale cum ar fi: agregatele bugetare, cantităţile de monedă, preţurile, salariile etc.

b. structurale care vizează cursul de schimb (devalorizare şi revalorizare) fiind însoţit de

acţiuni de ordin monetar (limitarea masei monetare) şi bugetar (plafonarea deficitelor).

Obiectivele, instrumentele, restricţiile se regăsesc în mixaje diferite, delimitate ideologic

conform schemelor prezentate în anexa 3. Alegerea politicii este influenţată de un număr impunător

de factori frecvent marcaţi de dinamism, deseori de incertitudine şi risc, uneori chiar de ostilitate.

Politica economică fiind complexă şi multidimensională include o diversitate de politici cum ar fi

politica financiară, politica bugetară, politica monetară, politica fiscală şi altele.

Politica financiară,- arată Gh. Filip [52,p.87],- exprimă opţiunile privind metodele,

mijloacele (instrumentele) şi instituţiile cu caracter financiar, antrenate în procurarea,

alocarea şi utilizarea resurselor băneşti, inclusiv modalităţile de folosire a tehnicilor şi

instrumentelor financiare pentru influenţarea activităţilor economico-sociale în sensul

dorit. Altfel zis, politica financiară reprezintă un ansamblu de opţiuni pentru cea mai

eficientă alocare a capitalurilor.

27

Obiectivele politicii financiare,- consideră Alain Barrere, la care face trimitere Dan

Chirleşan [28,p.151],- ar putea fi sintetizate astfel: să favorizeze progresul economic; să

regularizeze conjunctura economică; să realizeze justiţia socială sub aspect financiar.

Elaborarea politicii financiare priveşte determinarea nevoilor de resu rse financiare pentru o

perioadă de timp anumită, alegerea unei variante de finanţare prin fonduri proprii şi/sau credite,

precum şi raportul între nevoile finanţate pe termen scurt sau pe termen lung. Ipoteza fundamentală

pe care se construieşte politica financiară este acea a raţionalităţii. Politica financiară poate fi

privită la nivel macroeconomic - politica financiară a statului şi la nivel microeconomic, adică

la nivelul întreprinderilor, instituţiilor publice şi private, inclusiv şi a întreprinzătorilor.

La nivel macroeconomic ipoteză fundamentală se construieşte pe maximizarea folosirii

eficiente a resurselor financiare şi are ca obiect finanţarea eficientă curentă, raportul între consum

şi investiţii, distribuirea veniturilor proprii. Politica financiară la macro-nivel depinde de gradul de

constrângeri din partea puterii publice, inflaţie, criza energetică etc.

La nivel microeconomic, altfel zis la nivelul antreprenoriatului, politica financiară constă

în alegerea unui sistem de creştere a capitalului economic şi a modalităţilor de finanţarea a acestei creşteri.

Alegerea depinde de obiectivele afacerii, mediul înconjurător şi este determinată, la rândul ei, de relaţiile

de putere din interiorul unităţii şi dintre aceasta şi mediul economic, politic, tehnologic şi social în care

evoluează. Politica financiară a firmei are, deci, misiunea de a rezolva aspecte legate de

procurarea fondurilor, alocarea raţională a acestora pe destinaţii şi folosirea lor eficientă, asigurarea

echilibrului financiar, fixarea preţurilor, reducerea costului capitalului etc. La nivelul

antreprenoriatului politica financiară ridică problema proporţiilor dintre capitalurile proprii şi

cele împrumutate, dependentă de cheltuielile de procurare şi folosire a mijloacelor financiare.

Politică financiară, după cum rezultă din cele arătate mai sus, se referă la alegerea

mijloacelor de finanţare, care constă în determinarea, pe de o parte, a volumului finanţării

externe în comparaţie cu finanţarea internă, iar pe de altă parte, în alegerea compoziţiei

finanţării externe: capital propriu sau împrumutat. Alegerea tipului de finanţare care se

adaptează mai bine la condiţiile întreprinderii reprezintă o sarcină esenţială a managementului

sistemului financiar. Costul capitalului poate fi micşorat prin folosirea judicioasă a

împrumuturilor, care sunt dependente de politica monetară.

Susţinem autorii ce consideră că politica monetară reprezintă acţiunea autorităţilor

monetare (Banca Centrală) menită să controleze variaţiile cantităţii totale de bani (sau de credit),

28

în tipurile de dobândă, şi, inclusiv, în cursurile de schimb, cu scopul de a colabora cu celelalte

elemente ale politicii economice la controlul inflaţiei, la reducerea şomajului, la obţinerea unei

mai mari rate de creştere a venitului sau a producţiei reale şi/sau la îmbunătăţirea soldului

balanţei de plăţi.

Politica monetară se realizează prin: instrumente şi tehnici de intervenţie directă asupra

lichidităţii deţinute de bănci şi intermediarii financiari; instrumente şi tehnici de intervenţie

indirectă. Ea poate fi realizată fie restrictiv, fie expansiv. Politica monetară, în sensul restrictiv, se

rezumă la două ipostaze pe cât de restrictive prin definiţie, pe atât de definitorii ele însele:

1. Înţelesul propriu-zis al restricţiilor de mişcare a monedei - uneia sau mai multor monede în

spaţiul dat. Antonimul acestei situaţii este categoria/starea de convertibilitate a monedei.

2. Restrângerea la un spaţiu naţional, categorisirea de politică naţională, antonimul acesteia

identificându-se de astă dată cu sistemul monetar internaţional.

Politicile monetare expansive sunt orientate spre extinderea relaţiilor monetare şi de credit

în exteriorul spaţiului naţional, mai ales prin prisma intereselor sistemului bancar.

Autorităţile monetare influenţează direct ratele oferite remunerării plasamentelor sau ratele

debitoare la împrumuturile acordate. Eficacitatea reală a politicii ratelor dobânzii întâmpină cel

puţin două dificultăţi:

- insuficienţa elasticităţii între ratele dobânzii şi cererea de monedă;

- pluralitatea ratelor debitoare practicate în condiţiile unei multitudini de rate privilegiate,

facilităţi de rată a dobânzii.

Autorităţile publice reglează volumul şi condiţiile circulaţiei monetare. Pentru a realiza această

reglare este necesară existenţa unei monede sigure şi a unor bănci capabile de a garanta încrederea

publicului în monedă. Autoritatea monetară trebuie să vegheze securitatea operaţiunilor bancare şi

să organizeze supravegherea instituţiilor de credit în scopul de a asigura eficienţa deciziilor

populaţiei, antreprenorilor, firmelor cu privire la cumpărări de bunuri şi servicii, prestaţii sociale,

subvenţii, preţuri etc. şi să asigure formarea unei politici bugetare rezonabile. Politica monetară

oferă măsuri concrete de control monetar şi modalităţi pe care autorităţile monetare la pot

aplica pentru a fi atinse obiectivele finale care se doresc.

Politica fiscală se defineşte de Gh. Filip [52,p.89] prin totalitatea metodelor, mijloacelor,

formelor, instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat şi celelalte autorităţi publice pentru procurarea

29

resurselor financiare fiscale şi utilizarea lor în finanţarea obiectivelor sau acţiunilor de interes

public, inclusiv pentru influenţarea vieţii economice şi sociale.

Politica fiscală, după părerea lui D. Chirleşan [28,p.153], este o componentă principală a

politicii financiare, ce poate fi promovată numai de către stat sau autorităţile publice. Prin politica

fiscală, continuă D. Chirleşan [28,p.155], se stabileşte în primul rând volumul resurselor financiare ale

statului necesare realizării sarcinilor sale. Prin politica fiscală statul adoptă soluţii ce vizează

atingerea unor scopuri fie de natură economică, fie de natură socială, fie de natură culturală etc. Spre

exemplu, prin intermediul politicii fiscale statul poate acţiona astfel încât să protejeze sau să

încurajeze anumite ramuri economice, să asigure creşterea calităţii şi competitivităţii produselor,

stimularea exportului, protejarea mediului înconjurător, limitarea scoaterii de terenuri din

circuitul agricol, stimularea agricultorilor, a micilor producători etc.

Coordonatele importante a politicii fiscale, după M. Isărescu [54,p.161] sunt: „impozitele

directe (impozitul pe veniturile persoanelor fizice, impozitul pe profit) ş i impozitele indirecte

(taxa pe valoare adăugată, accizele.)”, „taxele percepute la frontieră etc.”, „cheltuielile

guvernamentale pentru administraţia de stat, armată, ordinea publică, educaţie, sănătate, cultură

ş.a.”, „investiţiile statului...în ramuri strategice, în monopolurile de stat, în infrastructură”,

subvenţiile şi transferurile pentru sprijinirea anumitor sectoare considerate vitale sau pentru a

controla preţurile unor produse sensibile...”, „deficitul bugetar şi datoria publică”.

O altă coordonată majoră a politicii fiscale reprezintă rata presiunii fiscale, care rezultă din

raportarea totalului impozitelor şi cotizaţiilor sociale la volumul produsului intern brut. A. Pigon

afirmă că presiunea fiscală optimă este aceea căreia îi corespunde egalitatea dintre utilitatea

socială a cheltuielii publice marginale şi inutilitatea socială a prelevărilor fiscale marginale. Orice

accentuare a presiunii fiscale provoacă reducerea sumei percepute de autorităţile publice ce a fost

demonstrat prin Curba Laffer (figura1.2), care divide rata presiunii fiscale în două părţi în

raport cu rata maximală. Partea stângă considerată admisibilă, în care reducerea bazei

prelevărilor este inferioară creşterii impozitelor şi partea dreaptă, denumită zona inadmisibilă,

deoarece orice suplimentare a presiunii fiscale nu compensează micşorarea bazei de aplicare pe

care o provoacă, ceea ce produce o diminuare a volumului veniturilor publice din impozite.

Independent de nivelul maxim al veniturilor (M) care corespunde ratei R2, valorile egale ale

veniturilor fiscale pot ti determinate de două valori ale ratei presiunii fiscale, situate una în zona

admisibilă, alta în zona inadmisibilă. Astfel, valoarea M poate fi generată de valorile R1 şi R3 ale

30

Figura 1.2 Curba Laffer

Sursa: după Filip Gh. Finanţe publice

ratei fiscalităţii, unde Rl < R3. De aici rezultă absurditatea adoptării unor rate înalte de

impozitare.

A treia coordonată a politicii fiscale este „numărul şi modalităţile de prelevare a

contribuţiei la fondurile publice” [63,p.270]. Practica fiscală a eliminat rapid varianta folosirii

unui singur mod de colectare a veniturilor, înlocuind-o cu varianta unei multitudini de canale. De o

importanţă majoră este felul instrumentelor folosite cum ar fi: impozite şi taxe stabilite în funcţie

de venit, avere sau alte criterii, percepute la termene dinainte stabilite; impozite şi taxe percepute la

vânzarea de bunuri sau prestări de servicii, fără a fi repartizate în prealabil, pe plătitori. Efectele

complementare condiţionează armonizarea politicii fiscale cu alte politici cu caracter financiar -

economic cum ar fi politica monetară, valutară, de preţuri, bugetară etc.

Politica bugetară,- spune Dan Chirleşan [28,p.165],- reprezintă expresia alegerilor

bugetare realizate de un centru de decizie publică (local, central sau supranaţional), având

finalităţi exclusiv economice şi sociale, şi implicând utilizarea (instrumentarea) cheltuielilor

publice. Gh. Manolescu [63,p.265] afirmă că politica bugetară este „ansamblu de instrumente

de intervenţie ale statului, generate de procesele de formare, prin impozite şi taxe, a veniturilor

bugetare, de alocare a cheltuielilor bugetare, precum şi de asigurare a echilibrelor bugetare. În

sinteză, noi susţinem că politica bugetară este ansamblul de instrumente prin care autorităţile

publice şi/sau antreprenoriale locale, regionale, centrale instrumentează formarea şi repartiţia

veniturilor, alocarea conjuncturală a resurselor financiare în scopuri fie economice fie sociale.

Politica bugetară, fiind componentă a politicii economice, are menirea să asigure

bunăstarea, eficacitatea, eficienţa, echitatea, solidaritatea, securitatea etc. Soldul bugetar

depinde efectiv de diferenţele între exporturi şi importuri, între investiţie şi economisire.

31

Intervenţiile bugetare vizează modificarea fie structurală fie conjuncturală a producţiei,

cheltuielilor, veniturilor în funcţie de orizontul lor temporal şi/sau spaţial. Elaborat şi aprobat

de către autoritatea publică sau antreprenorială bugetul poate căpăta conţinutul pe care îl

doreşte decidentul pentru a influenţa situaţia economică şi socială.

Instrumentale de politică bugetară pot fi restrictive sau stimulative. Politicile bugetare

restrictive vizează asanarea finanţelor publice şi dezangajarea statului în cazul deficitelor

bugetare. Controlul cheltuielilor publice trebuie să asigure creşterea lor mai lentă decât aceea a

veniturilor. Impactul structural al cheltuielilor publice vizează re-centrarea acţiunii statului,

acordând prioritate domeniilor în care-i interesat şi operând reducerea ajutoarelor şi, în general, a

cheltuielilor privind activităţile ne dorite. Politicile bugetare stimulative deplasează atenţia de la

politica bugetară a relansării bântuite de creşterea ratei inflaţiei spre politici bugetare centrate pe

echilibru. Intervenţiile bugetare influenţează comportamentul agenţilor economici care, la rândul

său, pot genera situaţia bugetară. In economiile bazate pe relaţiile de piaţă, eficacitatea

intervenţiilor bugetare este, de regulă, superioară aceleia generate de controlul autoritar. Orice

reflexie asupra eficacităţii instrumentelor bugetare vizează problema de fond: ce loc doreşte

societatea modernă să acorde politicilor de natură bugetară? Politica bugetară este dependentă,

de regulă, de instrumentarea impozitelor şi taxelor, de politica fiscală, de preţuri etc.

Managementul sistemului financiar este influenţat de politica de preţuri care exprimă

"puterea societăţii" asupra majorităţii membrilor ei şi se manifestă mai ales în ţările în curs de

dezvoltare şi în cele aflate în perioada de tranziţie la economia de piaţă. Relaţiile „ofertă-cerere”

şi „producător-consumator” sunt determinate de preţ. Prin preţuri se influenţează producţia de

mărfuri, consumul, repartiţia, nivelul de trai, calitatea mediului etc. Semnalele emise de preţuri

informează vânzătorii despre posibilitatea de a-şi spori profiturile dar şi consumatorii despre

posibilitatea de a-şi economisi banii şi a-şi spori utilităţile de consum. Aceste informaţii

acţionează în acelaşi timp ca un instrument de reorientare a producţiei, vânzărilor şi cumpărărilor.

Preţurile, prin evoluţie, structură şi interdependenţe au atât efecte pozitive, cât şi negative,

în funcţie de starea sistemului economic, precum şi a unor situaţii conjuncturale politice şi sociale

existente. Într-o economie aflată în echilibru există puţine motive de a se dori influenţarea

preţurilor şi veniturilor relative, ceea ce nu este valabil pentru economiile naţionale cu mari

dezechilibre interne şi externe. Astfel, cunoaşterea pieţii, a conţinutului economic şi a mecanismelor

schimbului constituie o premisă hotărâtoare pentru elaborarea politicilor de preţuri, statul fiind sau

32

nefiind implicat, în funcţie de sistemul social, economic şi juridic. Indiscutabil sunt necesare

intervenţiile directe sau indirecte ale puterilor legislative, executive şi juridice asupra politicilor

de preţuri pentru a evita abuzurile şi corupţia, garantând în acest fel o anumită stabilitate a

preţurilor. În economia concurenţială autorităţile publice trebuie să vegheze necondiţionat

cantitatea şi calitatea ofertei prin aplicarea unor mecanisme economice care implicit contribuie

la satisfacerea intereselor consumatorilor şi producătorilor.

Preţurile categoric influenţează politica veniturilor care constă dintr-un ansamblu de

principii, norme şi reguli ce stau la baza activităţii administraţiilor publice centrale şi locale şi/sau

ale antreprenoriatului, fiind orientată spre realizarea intereselor naţionale.

Politica veniturilor are ca obiectiv general creşterea bunăstării populaţiei fie prin

creşterea salariilor şi a celorlalte categorii de venituri, fie prin reducerea preţurilor la unele

bunuri de consum şi servicii. Veniturile şi preţurile sunt interdependente şi se influenţează reciproc

după cum urmează:

a) Majorarea preţurilor provoacă creşterea veniturilor nominale ale producătorului de

bunuri şi servicii. O corelare perfectă a acestor două coordonate conduce la menţinerea puterii de

cumpărare a titularilor de venituri. Dar această situaţie este foarte rar întâlnită în practică, deoarece în

general creşterea preţurilor o devansează pe cea a veniturilor.

b) Scăderea preţurilor provoacă creşterea veniturilor nominale ale consumatorului de

bunuri şi servicii. Reducerea costurilor ca urmare a creşterii productivităţii îmbinată cu scăderea

profiturilor şi a fiscalităţii conduce la scăderea preţurilor şi deci la creşterea veniturilor nominale.

c) Majorarea preţurilor provoacă scăderea veniturilor nominale ale consumatorului de

bunuri şi servicii. Această corelaţie reflectă scăderea productivităţii muncii, utilizarea incompletă

a factorilor de producţie şi creşterea impozitelor.

Baza reală a majorării veniturilor este creşterea producţiei şi a productivităţii muncii ce

impune adoptarea unor politicii ale veniturilor orientate spre corelarea salariilor cu productivitatea

muncii. Politica veniturilor diferă de la o ţară la alta şi se modifică de la o perioadă la alta însă în toate

cazurile este orientată strategic spre două finalităţi fundamentale, şi anume:

a. Realizarea prosperităţii care duce la creşterea nivelului de trai şi a bunăstării materiale. O

astfel de politică contribuie la crearea unui mediu favorabil în exploatarea optimă a resurselor.

b. Promovarea echităţii în formarea veniturilor, care reprezentă o capcană, deoarece dacă este

promovată prea riguros sau cu mijloace neadecvate poate duce la declinul prosperităţii. De exemplu,

33

impozitarea puternică a veniturilor persoanelor bogate, pentru a transfera fonduri băneşti

categoriilor sărace, poate duce la diminuarea stimulentelor de a munci, atât pentru persoanele

bogate, cât şi pentru cele sărace, reducând astfel prosperitatea.

Selectarea, combinarea şi aplicarea a politicilor adecvat situaţiei este garantul unui

management al sistemului financiar efectiv şi eficient.

1. 4. Abordări asupra managementului sistemului financiar

Finanţele, ca totalitate a mijloacelor băneşti, fac parte din viaţa noastră de zi cu zi. În mare

măsură aceasta se datorează faptului că „banul,- după cum afirmă Rosabeth Moss Kanter

[55,p.244],- este anonim şi fără legătură cu un scop anume – un mijloc de schimb universal uşor de

mânuit, a cărui valoare nu depinde de originea sau destinaţia sa. Banii îndeplinesc funcţiile de

măsură a valorii, mijloc de plată, mijloc de plăţi întârziate, mijloc de economisire sau de stoc al

avuţiei şi mijloc de circulaţie sau mijloc de schimb, inclusiv pentru stingerea obligaţiilor pe plan

internaţional. Ei „circulă de la un capăt al lumii la celălalt...aşa încât banii câştigaţi într-un anumit

loc pot fi cheltuiţi oriunde” [55,p.244]. Astăzi banii şi gestiunea lor,- susţine R. Kanter [55,p.243],-

sunt în centrul multora dintre proiectele de restructurare instituţională care se desfăşoară în întreaga

lume.

Forma concretă a banului este moneda care „poate fi solicitată nu numai pentru a procura

alte bunuri, ci şi în sine pentru scopuri specifice”,- printre care J.M. Keynes menţionează,- „patru

mobiluri ale cererii de monedă sub formă de lichiditate (în monetar), mobilul venitului, cel al

afacerilor, al precauţiei şi mobilul speculaţiei” [56,p.213-214]. Analogică opinie exprimă şi G.

Manolescu [62,p.46-47] relatând că „moneda permite organizarea schimburilor prin intermediul

pieţelor, pentru a servi apoi ca suport al acumulării capitalului de producţie. Altfel zis moneda şi

bunurile, ce constituie obiectul schimbului, sunt active care îmbracă fie formă fizică (bunuri de

producţie, de consum şi de folosinţă îndelungată), fie formă financiară (depozite monetare, hârtii de

valoare, obligaţii, acţiuni etc.). Activele financiare, de regulă, sunt delimitate în „finanţe publice”,

care „sunt asociate cu statul, unităţile sale administrativ-teritoriale...şi cuprind relaţiile economice

băneşti apărute în procesul repartizării produsului intern brut...în vederea satisfacerii unor nevoi

colective...” şi „finanţe private”, care „sunt asociate cu întreprinderile economice...şi cuprind

relaţiile economice băneşti prin care se constituie şi se utilizează capitalurile acestora..” [96,p.15].

Orice activitate economică revendică active financiare pentru procurarea resurselor necesare

34

producerii bunurilor sau prestării serviciilor şi, ca urmare, extrem de importantă devine alegerea

provenienţei resurselor de finanţare între private şi publice. Noi susţinem autorii [122,p.125] care

consideră că „costurile de emisiune mai mici, viteza şi flexibilitatea sunt avantaje ale finanţării

private (directe) faţă de finanţarea publică”.

Sesizarea fenomenului de repartiţie financiară la nivel de întreprindere o datorăm lui Henry

Fayol care în „Administration industrielle et générale” separă funcţiunea financiar-contabilă. Înainte

de 1950, rolul principal al funcţiunii financiare era „de a căuta şi a obţine fonduri”. După 1950,

atenţia a fost îndreptată spre „utilizarea eficientă” a fondurilor, pentru ca, în prezent, activitatea

economică să fie realizată prin prisma funcţiunii financiare.

Activitatea financiară, ansamblul proceselor prin care se determină şi se obţin resursele

financiare necesare atingerii obiectivelor, precum şi evidenţa valorică a mişcării întregului său

patrimoniu,- în opinia lui O. Nicolescu [76,p.293],- constituie „funcţiunea financiar-contabilă” care

include „trei activităţi principale: financiară, contabilitatea şi controlul financiar de gestiune”. Punct

de vedere similar exprimă şi Ionel Dumbravă [42,p.204] considerând că „funcţiunea financiar-

contabilă reprezintă ansamblul activităţilor care asigură resursele financiare necesare obiectului de

activitate...precum şi evidenţa valorică a mişcării întregului său patrimoniu” şi că această funcţiune

„cuprinde următoarele activităţi: contabilă, financiară, statistică, evidenţa preţurilor şi tarifelor,

analiza economică, controlul financiar intern”. Obiectivul gestiunii financiar-contabile „este de a

proceda astfel încât fiecare operaţiune şi decizie financiară să se dovedească creatoare de valoare”

[111,p.395]. Realizarea funcţiunii respective, altfel zis „gestiunea financiar-contabilă are menirea,-

după cum scrie G. Vintilă [114,p.24],- să satisfacă cerinţele funcţiei financiare”.

Recurgerea la noţiunea „funcţie financiară” nu este deloc întâmplătoare, sau formă

prescurtată, în stil american, a funcţiei financiar-contabile. Utilizatorii noţiunii „funcţie financiară”

pornesc de la ideea că activităţile contabile sunt doar un instrument pentru realizarea activităţilor

financiare. Unii cercetători încă continuă să-i atribuie funcţiei financiare sarcina de bază „ţinerea

evidenţei” cu scopul de a asigura cea mai bună reglementare posibilă a plăţii datoriilor contractate şi

născute din activitatea de producţie. Însă, după cum remarcă Aldo Levy [1,p.5], datorită evoluţiei

pieţii de capitaluri şi „mondializării” producţiei, funcţia financiară a evaluat asumându-şi rolul dublu

în asigurarea finanţării fiecărei acţiuni, operaţiuni şi în căutarea resurselor ieftine de finanţare.

E. Pavarani şi alţii [174,p.21] realizează o periodizare delimitând următoarele stadii ale

funcţiei financiare: „subordonată” (1960-1970) care se caracterizează printr-un câmp de acţiune

35

limitat, autonomie decizională scăzută, caracterul executiv al sarcinilor; „integrată” (1970-1980)

care încorporează decizii orientate spre achiziţionarea avantajelor competitive, asigurarea

echilibrului financiar şi a unui grad accesibil de risc; „strategică” (1980-1990) care se deschide spre

un comportament financiar orientat spre înlocuirea procurării capitalurilor prin împrumut bancar cu

procurarea capitalului direct de pe piaţa financiară şi reinvestirea profitului.

Funcţia financiară se manifestă „pe de o parte ca o funcţie de sinteză prin care sinergia

acţionară a acesteia se comensurează monetar, şi pe de altă parte, ca o funcţie diriguitoare a întregii

activităţi economice...[62,p.13]. Sarcinile funcţiei financiare sunt centrate pe asigurarea creşterii

valorii. Funcţia financiară [90,p.25] „presupune informarea corectă şi sistematică privind potenţialul

de producţie şi desfacere,...a modului de gestionare a resurselor întreprinderii”. Susţinem poziţia

autorilor [79,p.47] care afirmă că funcţia financiară ocupă un loc aparte în management pentru că

ea sintetizează acţiunile realizate sau previzionate de către toate celelalte funcţii şi pentru că

stabileşte şi impune constrângeri acestora. Aceeaşi importanţă hotărâtoare acestei funcţiuni în

conducere îi acordă şi I. Dumbravă [42,p.215] care susţine că pe baza ei „sunt direcţionate celelalte

funcţiuni (cercetare-dezvoltare, producţie, comercial, personal)”.

Realizarea obiectivului de bază a funcţiei financiare se produce prin gestiunea eficientă atât a

resurselor financiare private cât şi a celor publice. Gestiunea resurselor financiare private este

prezentată ca „un mod de conducere şi organizare a activităţii întreprinderii care urmăreşte

gospodărirea judicioasă a resurselor de care dispune sau sunt atrase în circuit în vederea obţinerii

maximului de eficienţă din activitatea desfăşurată” [96,p.30]. Îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor tot

mai complexe ce revin statului impune, pe de o parte mobilizarea la dispoziţia acestuia a unei părţi

din produsul intern brut şi pe de altă parte cheltuirea eficientă a resurselor financiare publice. Gh.

Filip [52,p.12], Mugur Isărescu [54,160] şi alţii identifică gestiunea financiară cu politica fiscal -

bugetară a statului care creează terenul gestionării banului public în contextul managementului

guvernamental macroeconomic. Noi nu susţinem o astfel de identificare.

Gestiunea financiară este structurată de Pavarani E. şi alţi autori [174,p.3] în directă, ce

reprezintă componenta operaţională care implică decizii şi acţiuni concrete „printr-un ansamblu de

operaţiuni relative la achiziţionarea, rambursarea şi remunerarea instrumentelor financiare destinate

acoperirii necesarului de finanţe, fără a prejudicia independenţa...faţă de terţi” [173,p.11] şi

„funcţională”, ce implică aşa activităţi cu efect indirect cum sunt „înregistrare în contabilitate,

tratare, analiză, previziune, control ... acordare a asistenţei de specialitate celorlalte funcţii...”

36

[68,p.24]. G. Vintilă [107,p.23] evidenţiază gestiunea financiară „pe termen lung”, ce contribuie la

elaborarea strategiei financiare şi „pe termen scurt”, orientată spre optimizarea gestiunii ciclului de

exploatare, concretizată în asigurarea cuplului rentabilitate – lichiditate, cu risc minim. Şi M.

Onofrei [77,p.3] „distinge o gestiune financiară pe termen scurt (a activilor şi pasivilor circulante de

trezorerie, localizate în partea de jos a bilanţului) şi o gestiune financiară pe termen mediu şi lung (a

activilor şi pasivilor permanente, situate în partea de sus a bilanţului)”.

Rolul şi relevanţa funcţiei financiare, după cum menţionează M. Mironiuc [68,p.22], sunt

strict legate de configuraţia sistemelor financiare din diverse ţări. Activele financiare constituie una

din cele mai importante componente a sistemului financiar şi, de regulă, se află în centrul proiectelor

de eficientizare a economiei, proiectelor de modernizare a statului. Literatura de specialitate

[173,p.8] atestă două modele de sisteme financiare: anglo-saxon, orientat spre obţinerea resurselor

financiare direct de pe piaţă, fiind foarte limitată recurgerea la intermediarii financiari şi „european-

continental”, în care intermedierea financiară este de mare importanţă, iar raportul cu băncile

reprezintă un factor de stabilitate ce nu poate fi neglijat. Ambele modele ale sistemului financiar

sunt atestate ca obiect al managementului.

Managementul financiar este o componentă a ştiinţei manageriale relativ tânără, apărută

după 1920. La originea managementului financiar s-a situat lucrarea lui Arthur Stone Dewing

“Politica financiară a corporaţiilor”. Managementul financiar a fost prezentat de unii autori într-o

formă simplistă, focalizându-l numai pe conducerea eficientă a procesului de alocare corectă şi

profitabilă a resurselor şi „până la începutul deceniului trei domeniul managementului financiar era

restrâns la descrierea pieţelor financiare şi a hârtiilor de valoare negociate pe aceste pieţe” [62,p.21].

Actualmente sunt autori [122,p.15] care prezintă managementul financiar ca „totalitatea principiilor,

metodelor, tehnicilor şi sfaturilor ce îl pot ajuta pe orice individ care îşi propune creşterea averii

personale...” Aceiaşi idee atestă şi M. Onofrei [77,p.2] care consideră că managementul financiar

„reprezintă un ansamblu de principii, metode, tehnici, instrumente şi acţiuni...” şi „îşi asumă în cea

mai mare parte răspunderea pentru politica financiară adoptată...care urmează a se aplica în vederea

atingerii obiectivelor urmărite de proprietarii şi/sau administratorii resurselor financiare”.

Managementului financiar i se atribuie rolul „de a crea un cadru de acţiune favorabil, în care

urmează să se stabilească conexiunile fireşti dintre obiectivele financiare ale firmei, valoarea de

piaţă a acestea, mijloacele şi instrumentele folosite pentru măsurarea performanţelor sale financiare”

[77,p.4]. Obiectivul general al managementului financiar „este de a asigura eficienţa constituirii şi

37

utilizării capitalului, realizând pe această cale suportul financiar pentru maximizarea valorii...”

[77,p.2], altfel zis „maximizarea profitului”. Anume „managementul activităţii financiare este cauza

succesului sau eşecului întreprinzătorilor” [77,p.1]. Prin urmare, managementul financiar trebuie să

contribuie la formarea şi dezvoltarea unei noi mentalităţi despre antreprenoriat şi la sporirea

competitivităţii afacerilor.

Managementul financiar se ocupă cu precădere de transferuri, cunoscute sub numele de

„fluxuri”. Fenomenul globalizării, specific economiei mileniului trei, are influenţă puternică asupra

sistemului financiar, determinând intensitatea, structura şi frontierele fluxurilor financiare,

adaptându-le la configuraţia pieţelor multinaţionale. De regulă se disting două categorii de fluxuri:

reale (de bunuri şi servicii) şi financiare (de monedă). Ultimele sunt împărţite [62,p.49 şi 68,p.15] în

fluxuri financiare dependente, care nu apar decât ca o reflectare a fluxurilor reale (plata contravalorii

achiziţiilor resurselor necesare activităţii economice) şi fluxuri financiare autonome, care rezultă din

operaţiile cu active financiare şi monedă (plata dividendelor, rambursarea creditelor, plata

impozitelor etc.). Operaţiile cu monedă formează fluxul de numerar care „are legătura cu ceilalţi trei

indicatori (de profitabilitate, de creştere şi de investiţii)” şi care „oferă, într-o manieră sistematizată,

informaţii referitoare la...perspectiva unei noi perioade de activitate precum şi la identificarea

nevoilor viitoare de numerar ...” [42,p.212].

Teoria financiară [79,p.156] atestă fluxurile ca fiind ansamblul mişcărilor ce au un impact

imediat sau amânat asupra ciclurilor financiare. Ciclul financiar reflectă reţeaua de fluxuri

financiare, care asigură procesul de schimb între agenţii economici. G. Manolescu [62,p.53] distinge

trei cicluri financiare: de exploatare, care cuprinde fazele de aprovizionare, de producţie şi de

comercializare; de investiţii, definit „ca o creaţie de capital de producţie necesară aplicării funcţiei

de producţie de-a lungul ciclului de exploatare [62,p.57]; de operaţiuni financiare, care cuprinde

operaţiunile de împrumuturi, achiziţiile de titluri de plasament şi gestiunea creanţelor. Defalcarea

fluxurilor de numerar pe cele trei activităţi: exploatare, investiţii şi finanţare ne oferă o imagine mai

bună a cauzelor evoluţiei favorabile sau defavorabile a nivelului trezoreriei întreprinderii.

Managementului financiar îi revin toate competenţele care privesc gestiunea fluxurilor de capital, şi

anume: procurarea capitalului, plasarea acestuia, controlul şi analiza consecinţelor utilizării lui.

În literatura de specialitate managementul financiar frecvent este identificat cu domeniul

care se ocupă de fundamentarea deciziilor financiare. Una din deciziile fundamentale şi, fără

îndoială, una dintre primele decizii manageriale,- scrie Steve Robinson [89,p.23],- este cea

38

referitoare la finanţarea activităţii. Pentru a produce bunuri şi servicii, un agent economic, în

viziunea lui Gheorghe Manolescu [62,p.19-20], trebuie...„să decidă...asupra combinaţiei diverselor

categorii de active fixe (maşini, utilaje, terenuri) precum şi asupra îmbinării activelor circulante ...să

asigure alternativa de producţie cea mai favorabilă... Problematica finanţării activilor este

soluţionată prin decizia financiară... iar disciplina care studiază procesul de luare a deciziilor

financiare corecte...se numeşte managementul financiar”.

Managementul financiar s-a dezvoltat ca o disciplină de studiu şi cercetare autonomă „în

cadrul căreia decizia financiară este conceptualizată, instrumentată şi interconectată...”[62,p.14].

Managementul financiar,- susţine M. Onofrei [77,p.5],- se bazează pe un ansamblu diversificat de

decizii financiare. Dragotă V. [122,p.16] identifică termenul managementul financiar cu domeniul

„care se ocupă cu fundamentarea deciziilor financiare...”. Conducerea activităţii financiare „se

realizează prin intermediul deciziilor financiare” [96,p.32], prin care, după cum susţin unii autori

[6], se hotărăsc anumite măsuri pentru soluţionarea unei probleme sau care implică programarea

evenimentelor viitoare. Incontestabil, decizia, care este „un proces deliberat de gândire” [42,p.88],

„rezultatul efectuării unei judecăţi de valoare asupra unei situaţii concrete” [83,p.59] prin care

„dintre două sau mai multe alternative...se alege cea mai bună...pentru îndeplinirea obiectivilor”

[26,p.195], „reprezintă piatra unghiulară a procesului managerial” [83,p.59]. Prin urmare,

funcţionalitatea şi viabilitatea managementului, inclusiv şi a celui financiar, nu pot fi concepute în

afara unui proces decizional corespunzător.

Însă, fiind element central în activitatea managerială, decizia se regăseşte în cadrul fiecărei

funcţii manageriale „contribuind la exercitarea plenară a funcţiilor de conducere” [83,p.59]. Rezultă

că managementul financiar nu poate fi identificat doar cu deciziile financiare şi nu-i deloc

întâmplătoare opinia lui Gh. Manolescu care afirmă că managementul financiar, care „implică

soluţionarea a trei decizii financiare majore: decizia de investire, decizia de finanţare şi decizia

referitoare la dividende” [62,p.38], este „în mod direct implicat în funcţiile de previziune şi control”

[62,p.201]. Aceeaşi idee promovează şi M. Onofrei [77,p.4] care susţine că managementul

financiar...îndeplineşte două funcţii esenţiale şi anume: „planificarea şi controlul activităţii

organizaţiei...fundamentarea şi adoptarea de decizii financiare, legate de îndeplinirea obiectivelor

propuse prin programe...”.

Considerăm că managementul sistemului financiar reprezintă tot ansamblul de activităţi

cum ar fi prognozarea şi planificarea, organizarea, antrenarea şi motivarea, coordonarea şi

39

controlul resurselor financiare. Evident, succesul în cercetarea managementului sistemului financiar

depinde, în mare măsură, de metodologia aplicată.

1.5 Metodologia, metode şi tehnici

aplicate în cercetarea managementului sistemului financiar

Investigaţia, inclusiv şi a managementului sistemului financiar, reprezintă „căutarea orientată

şi sistematică a explicaţiilor pentru fenomene şi procese reale sau imaginare, a soluţiilor pentru

probleme existente sau create special pentru a fi rezolvate...” [118,p.18]. Fiind „efectuată în vederea

descrierii, înţelegerii, explicării şi a prezicerii” [87,p.17] investigarea managementului sistemului

financiar va fi realizată „pe o metodologie potrivită pentru a găsi ceea ce va deveni noutate,

inovaţie...” [118,p.79].

Metodologia cercetării, susţin D. Zaiţ şi A. Spalanzani [118,p.127], este un sistem de

metode, procedee, tehnici, reguli, postulate, principii şi instrumente, precum şi know-how-ul aferent

angajate în procesul cunoaşterii ştiinţifice. Poziţie similară are şi S. Certan [24,p.9], care afirmă că

metodologia este un sistem complex de cunoştinţe despre noţiuni, concepte, teorii, metode, tehnici şi

instrumente potrivite pentru a realiza cercetarea.

Metodologia este acel sistem de instrumente prin care putem ajunge să ştim „cum să facem”

şi cum „să aplicăm” ceva ce ştim, cum să parcurgem drumul de la o idee la o soluţie. În cercetare

noi am urmat cele şase teme metodologice principale ale lui Paul F. Lazarsfeld (1959), la care fac

trimitere autorii nominalizaţi mai sus [118,p.153]: delimitarea obiectului de studiu…, analiza

conceptelor, analiza metodelor şi tehnicilor de cercetare, analiza raportului dintre metodele şi

tehnicile utilizate, sistematizarea datelor obţinute şi formalizarea raţionamentelor.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al tezei îl formează, mai întâi, doctrinele, teoriile,

legile, principiile, politicile ce vizează managementul sistemului financiar care au fost, prezentate

mai sus. Un aport metodologic considerabil îl are studiul literaturii de specialitate. Au fost

consultate lucrări ale savanţilor cu renume internaţional cum sunt J.M. Keynes, P. Aftalion, B.

Dubois, J. Malkin, D. VanHoose, R. Miller, M. J. Fry, B. Carlsson, T.C. Cochran, B. Chavance, A.

Gerschenkron, P. Kilby şi alţii; ale savanţilor români P. Bran, R. Vasile, I. Stancu, M. Toma, G.

Voinea, O. Negruţă, V. Cocriş şi alţii; ruşi - A. Babici, L. Drobozina, A. Pervozvanschii şi din ţara

noastră: L. Cobzari, T. Manole, O. Stratulat, G. Ulian, A. Caraganciu, A. Secrieru, I Enicov şi alţii.

40

Semnificativ la investigarea noastră a subiectelor managementului general au contribuit

lucrările clasicilor internaţionali F. W. Taylor, H. Fayol, M. Weber, William Newman, Jack

Duncan, MacKensie, Samuel Certo, Gerald A. Cole, P. Drucker şi alţii; publicaţiile savanţilor

români O. Nicolescu, P. Nica, C. Bărbulescu, D. Popescu şi alţii; ruşi - G. Popov, O. Cozlova etc. şi

în publicaţiile autorilor din Republica Moldova S. Certan, A. Cotelnic, E. Hrişcev, V. Cojocaru, I.

Sârbu, L. Bugăian, N. Burlacu şi alţii.

Aspectele specifice ale managementul sistemului financiar au fost selectate din publicaţiile

savanţilor Erich Schneider, F. şi V. Lutz, Steve Robinson, Gerard Charreaux, Michel Albouy, R.

Heline, J. Dodds, L. Cistelecan, G. Manolescu, H. Cristea, I. Romanu, I. Vasilescu şi alţii.

Pornind de la teorii, abstracţia ştiinţifică şi analogii selectate din publicaţii şi experienţa

directă am formulat „ipoteza” care este „punctul de plecare a ceea ce numim cunoaştere ştiinţifică”

[118,p.17]. Cu scopul de a evita capcanele şi erorile posibile pe parcursul derulării cercetării am

formulat strategia investigaţiei şi am elaborat un plan de acţiuni, de aplicare a metodelor şi

instrumentelor corelate cu scopul şi obiectivele, resursele disponibile şi acţiunile orientate spre

eficientizarea sistemului de management. Metodologia cercetării am raportat-o la „modelul

dialectico-conflictual pentru a aduce esenţa abordărilor la nivelul dezbaterilor...” [53,p.30] cu scopul

de a eficientiza managementul activităţii financiare.

Axele metodologice principale ale cercetării le conturează metoda, care reprezintă „mod

(sistematic) de cercetare, de cunoaştere”, „maniera de a proceda” [239,p.626]. Am axat metodologic

cercetarea pe astfel de metode de cercetare care „în ştiinţa economică trebuie,- după cum scrie N.

Constantinescu [34,p.52],- să fie integrale şi să înglobeze tot ce s-a obţinut pozitiv până astăzi”. În

cercetare au fost aplicate metodele de inducţie şi deducţie, observare, analiză şi sinteză, analogie etc.

Metoda inductivă, considerată de Aristotel [4,p.25-26] „mai convingătoare, mai clară....şi

deci mai familiară mulţimii...” reprezintă „ridicarea de la individual la general...”. Mai târziu F.

Bacon scrie [6,p.35] că „inducţia adevărată” presupune „o largă observare şi experimentări efectuate

în condiţii care să permită evidenţierea cauzelor...”. Prin inducţie, declarată formă „de cunoaştere a

realităţii obiective”, „se trag concluzii generale, adică se merge de la fenomenul economic la

cauzele care îl determină, de la cauze mai particulare la cauze mai generale, până când se finalizează

argumentaţia printr-o maximă generalizare.” [68,p.147]. Problema inducţiei,- afirmă K. Popper

[85,p.73],- poate fi formulată şi ca problemă...a ipotezelor...Evident noi, pentru a parcurge drumul

de la ipoteză la fapte, am aplicat inducţia, bazată pe culegerea de opinii şi judecăţi ale specialiştilor

41

în domeniu ce ne-a permis generalizarea empirică şi stabilirea tezelor generale atât prin interpolare

cât şi prin extrapolare furnizând concluzii relative şi probabile.

Metoda deductivă, formulată în linii generale de Aristotel, permite „din punctul de vedere a

generalului, al întregului...să se înţeleagă aprofundat fenomenele concrete, particulare ...să fie

explicate” [34,p.55]. În cercetare am recurs la deducţie care a contribuit la obţinerea, deducerea

enunţurilor corecte prin construirea şi folosirea de scheme sintetice, abstracte şi simplificatoare ce

au generat studiul altor fenomene sau fapte decât cele considerate în explicaţiile anterioare.

Cuantificarea este suportul practic al realizării unui demers deductiv care permite formalizarea şi

modelarea sau construcţia sistemului de management eficient.

Metoda deductivă se bazează pe construcţii din premise generale cu care se apelează la

determinări şi interpretări formale logice sau cuantificabile. Prin metoda deductivă se pierde sau se

adaugă ceva ce se interpretează cu ajutorul unui model tip simbol, împrumutat din alt domeniu. Aşa,

în limbajul financiar se utilizează numeroase concepte şi cuvinte împrumutate din alte domenii care

acolo au altă semnificaţie (mijloc fix, mijloace circulante, amortizare etc.).

În cercetare sistemul deductiv se combină cu sistemul inductiv şi adesea se apelează la

utilizarea lor maximă în scopul dezvoltării ideilor expuse în ipoteze. „Ideile fără conţinut intuitiv

sunt goale, susţinea Imanuil Kant la care fac trimitere mulţi cercetători [87,p.138], iar intuiţiile fără

concepte sunt oarbe...”. Cercetarea ştiinţifică care porneşte la drum din punctul unde intuiţia se

opreşte se realizează prin observare.

Observarea ştiinţifică este considerată „o contemplare metodică a cercetătorului”

[118,p.138] asupra datelor şi faptelor rezultate din documentare pentru obţinerea de informaţii noi

asupra procesului sau fenomenului supus cercetării. Observarea ştiinţifică „constă în perceperea de

către cercetător a faptelor economice, aşa cum se desfăşoară ele în practică. Observarea se manifestă

prin studiul caracteristicilor stabilite pentru factorii ce determină sistemul de management.

Managementul sistemului financiar al statului, regiunii, antreprenoriatului ca unitate de observare,

de regulă, se încadrează în tipologia purtătorilor caracteristicilor pe care urmează să le observăm pe

parcursul investigaţiei. Acest proces continuu ne obligă la relaţionarea factorilor ce influenţează

cercetarea între abordarea sistemică şi cea individualizat structurată. Pornind de la poziţia lui

Septimiu Chelcea,- la care face trimitere D. Zaiţ şi A. Spalanzani [118,p.153], noi am procedat ca

„un doctor perspicace care lasă la o parte zece fapte secundare şi reţine pentru studiu şi diagnostic

42

un simptom hotărâtor”. Observarea, la care am apelat, practic, pe întregul parcurs al cercetării, s-a

realizat prin analiză şi interpretare.

Analiza. Încă în antichitate Aristotel (384-322 î.Ch.) face o primă analiză a valorii arătând

rolul banilor ca unitate de măsură a valorii şi ca mijloc de circulaţie. Noi am utilizat analiza ca

metodă de cercetare prin care se evidenţiază proprietăţile şi legăturile dintre elementele

managementului sistemului financiar, ce permit formularea concluziilor rezonabile. Am aplicat

ambele niveluri ale analizei: „...construcţia de bază a demersului în timpul şi pe baza derulării

studiului empiric” şi „formularea explicaţiilor ştiinţifice... argumentaţie critică şi demonstraţie”

[118,p.218]. În procesul analizei am utilizat comparaţiile şi analogiile.

Comparaţiile au fost realizate între elementele sistemului financiar. Pentru aceasta am

utilizat indicatori exprimaţi atât în cifre absolute cât şi mărimi relative comparabile.

Analogiile se realizează prin raportarea cazurilor particulare la experienţa înregistrată ce ne-a

permis să interpretăm cazurile particulare.

Analiza în cercetare se efectuează fie calitativ fie cantitativ. Abordarea calitativă propune

„pătrunderea către intimitatea structurilor reale sau imaginare prin interpretare, explicaţie

naturalistă, înţelegere...” [118,p.148]. Ea propune studierea fenomenelor, evenimentelor faptelor şi

acţiunilor, în mediul lor natural, aşa cum mintea noastră le poate sesiza în mod subiectiv. Analiza

calitativă este realizată prin studiu comparativ care-şi propune confruntarea între elementele

sistemului cercetat pentru a explica şi înţelege asemănările şi diferenţele dintre elementele analizate.

Compararea se face între situaţii, cazuri, rezultatele obţinute etc.

Abordarea cantitativă „recurge la măsurare, cuantificare, exprimare cifrică şi, oarecum

implicit, abstractizare...” [118,p.148]. Analiza cantitativă se realizează pe datele de tip formal-cifric

ordonate şi sistematizate. Indicatorii şi indicii se ordonează pe clase sau categorii a unităţilor de

analiză, după anumite criterii, formând grupe, serii, etc. Ea ne oferă un suport puternic pentru

acceptarea rezultatelor obţinute şi a concluziilor.

Ambele abordări sunt complimentare. Investigaţia se bazează atât pe analiza calitativă cât şi

pe cea cantitativă, deşi rareori izbutim să apelăm la formele pure ale acestora.

Analiza am însoţit-o cu interpretări care sunt „obligate să furnizeze semnificaţii, sensuri şi

explicaţii coerente şi pertinente în raport cu fenomenele sau procesele cercetate” [118,p.107].

Interpretarea, fiind complimentară analizei, este o fază distinctă a investigaţiilor noastre şi-i legată

doar de rezultatele obţinute din prelucrare sau în urma analizei.

43

Analiza şi interpretarea se bazează pe un sistem de principii şi reguli de cunoaştere a

realităţii, pe tehnici, procedee specifice cu ajutorul cărora am perceput, înţeles şi explicat realitatea

în managementul sistemului financiar. În funcţie de scopul urmărit, sunt aplicate diferite tehnici.

Tehnica în cazul nostru este o componentă a metodei şi reprezintă „totalitatea uneltelor şi a

practicilor... care permit omenirii să cerceteze ...” [239,p.1079], „totalitatea uneltelor, metodelor şi

procedeelor de lucru cu ajutorul cărora se execută anumite operaţii...” [240,p.699]. Noi utilizăm

tehnicile în cercetare ca „ansamblu de prescripţii metodologice folosite pentru a realiza o acţiune

eficientă, grup de procedee folosite pentru a realiza o lucrare sau a obţine un rezultat determinat”.

Tehnicile în cercetare au fost construite în funcţie de scopul şi obiectivul studiului, însă ţinând cont

şi de posibilităţile informaţionale.

Baza informaţională a lucrării o constituie documente oficiale ale Parlamentului şi

Guvernului Republicii Moldova, Băncii Naţionale a Moldovei, Comisiilor Europene, Centrului

European de Documentare; actele normative ale unor ţări cu experienţă relevantă în domeniu;

manualele şi monografiile specifice temei investigate de autorii străini şi autohtoni; lucrările de

specialitate editate în Republica Moldova, România, Rusia şi în alte ţări; materialele conferinţelor

naţionale şi internaţionale; publicaţiile din presa periodică. În calitate de suport informaţional au

servit datele Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Eurostat-ului şi Comitetului

pentru Statistică al Ţărilor CSI; materialele factologice furnizate de Banca Naţională şi Băncile

Comerciale din Republica Moldova, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Comerţului,

Comisia Naţională a Pieţei Financiare. În cercetare s-a utilizat şi informaţia cu caracter special

dobândită direct prin contactarea persoanelor ce ne interesa sau prin interviuri şi chestionare

speciale.

Tot masivul informaţiei selectate s-a utilizat în cercetarea managementului sistemului

financiar prin aplicarea procedeului adecvat ce „permite obţinerea directă a unui anumit rezultat sau

soluţia practică la care se recurge pentru a efectua o acţiune sau lucrare...un mod concret de a

acţiona instrumente de investigare sau cercetare” [118,p.138]. Procedeu important în cercetarea

noastră este abordarea istorică, prin care se analizează evoluţia cantitativă şi schimbările calitative

intervenite în timp. Evoluţia cunoaşterii ştiinţifice a impus abordarea sistemică ce ne permite să

studiem managementul sistemului financiar în ansamblul.

Mărimile legăturilor dintre procese şi fenomene, cauze şi efecte, factori de influenţă şi

rezultate se obţin prin clasificări, grupări statistice, corelaţii şi regresii, extrapolări, estimarea

44

variaţiei, reprezentarea grafică precum etc. Procedee general acceptate se aplică în cercetare pentru

calcularea diferitor indicatori.

1.6 Concluzii la capitolul 1

Definirile şi delimitările conceptuale ale managementului sistemului financiar prezintă o

gamă foarte diversificată de opinii. Analiza acestora a contribuit la canalizarea cercetărilor în albia

cerinţelor economiei naţionale ce tinde a se integra în procesele globalizării.

Studiu comparativ al doctrinelor, teoriilor, legilor ne-a permis să le identificăm pe cele ce

vor asigura eficacitatea şi eficienţa managementului sistemului financiar naţional în condiţiile

economiei concurenţiale. Fără a arăta natura şi conţinutul, specificăm următoarele tipuri de politici

economice ce se aplică în managementul sistemului financiar: conjuncturale, structurale, de

stabilizare sau relansare, monetare, fiscale, de preţuri, salariale. Rolul ce le revine politicilor

naţionale, zonale pe termen scurt, mediu şi lung impune studiul comparativ ale instrumentelor ce

pot fi utilizate pentru a le aplica în condiţiile economiei concurenţiale.

Studiul opiniilor savanţilor este utilizat pentru a ne orienta în varietatea posibililor modalităţi

de eficientizare a managementul sistemului financiar şi pentru a o selecta şi propune spre

implimentare pe cea mai corespunzătoare ţării noastre.

Pornind de la obiectivele urmărite, s-a conceptualizat metodologia investigaţiei, metodele şi

tehnicile aplicate în cercetarea managementului sistemului financiar.

Prin importanţa lor aspectele teoretice ale investigaţiilor prezentate în acest capitol depăşesc

cadrul teoretic devenind o importantă resursă practică în dezvoltarea managementului sistemului

financiar. Ele pot fi utilizate atât în cercetări similare cât şi în procesul educaţional.

45

2. INTERDEPENDENŢA ECONOMIEI NAŢIONALE

ŞI SISTEMULUI FINANCIAR DIN REPUBLICA MOLDOVA

2.1. Particularităţile dezvoltării economiei naţionale

Republica Moldova, după obţinerea independenţei, se declară decisă să-şi consolideze locul

printre naţiunile democratice ale lumii şi trăieşte în speranţa de a făuri o economie concurenţială.

Economia naţională se caracterizează prin creşterea produsului intern brut (PIB), în preţuri

curente, de la circa 19 în 2001 la aproape 60 miliarde lei în 2009 (tabelul 2.1) sau de 3.15 ori. Însă

Tabelul 2.1

Produsul intern brut

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

în preţuri curente,

miliarde lei 19.05 22.56 27.62 32.03 37.65 44.75 53.43 62.92 60.04

în preţuri comparabile,

miliarde lei 16.99 18.32 19.53 20.98 22.55 23.63 24.33 26.09 -

Pe locuitor, mii lei 5.25 6.23 7.65 8.89 10.48 12.48 14.94 17.60 16.84

Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

PIBul în preţurile comparabile, calculate după media anului 2000, în 2008 a crescut doar de 1.5 ori în

raport cu anul 2001. Produsul intern brut pe locuitor în anii de referinţă a sporit de 3.2 ori dar şi în anul

2008, când a format 169.4 $, a fost mai mic de 66.7 ori în raport cu Luxemburg, 56.1 ori - cu

Norvegia, 5.49 ori - cu România şi 2.31 ori - cu Ucraina.

Cea mai mare parte a produsului intern brut, 57 % din totalul anului 2001 (tabelul 2.2), şi circa

Tabelul 2.2

Produsul intern brut, milioane lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

PIB în preţuri curente 19052 22556 27619 32032 37652 44754 53430 62922

Inclusiv în sectorul: public 4576 6669 8371 10069 11822 13123 15365 14733

Privat 10866 11434 14154 15777 18904 22901 27420 34453

Mixtă fără participare străină 1031 1400 1229 874 1803 2308 1932 1655

A firmelor mixte şi străine 2579 3053 3865 5312 5123 6422 8713 12080


55 la sută din totalul anului 2008, s-a format în sectorul economiei private. Foarte mică, 13.5% în

2001 şi 19.2% în 2008, la formarea PIBului este contribuţia firmelor cu capital mixt şi străin.

Schimbări de proporţii s-au produs în contribuţia ramurilor economiei naţionale la crearea

PIB-ului (tabelul 2.3). Dacă în anul 2001 au dominat aşa zisele alte activităţi care includ prestarea

serviciilor (46.9 %) urmate de agricultură (22.4 %), industrie (18.7 %), comerţul şi impozitele nete pe

46

Tabelul 2.3

Evoluţia structurii PIB după ramuri de formare, %

Ramura economică 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

PIB nominal, inclusiv 100 100 100 100 100 100 100 100 100

- Agricultura 22,4 21.0 18,3 18,2 18,4 15.1 10.0 8.9 8.4

- Industria 18,7 17,3 17,6 16,4 15,9 14.3 14.2 13.9 13.0

- Construcţii 3.1 3.0 2.9 3.4 3.4 4.0 4.8 4.9 3.4

- Comerţ 12.0 11.1 10.8 10.6 10.4 11.5 12.6 13.0 13.0

- Transporturi

şi comunicaţii 10.4 10.0 10.8 11.8 12.2 11.8 12.3 12.2 12.3

- Alte activităţi 23.7 26.9 27.1 27.7 27.8 29.4 31.5 31.7 35.6

- Serviciile interme-

diarilor financiari -2.3 -2.0 -2,3 -2.3 -2.0 -2.5 -2.3 -2.1 -1.7

- Impozite nete pe

produse 12.0 12,7 14,8 14,5 14,3 16.6 16.9 17.7 16.0


produse (câte 12.0 % fiecare), apoi în anul 2009 rămân dominante serviciile (35.6%) însă sunt urmate

de impozitele nete pe produse (16.0%), industrie şi comerţ (câte13.0% fiecare), transporturi şi

comunicaţii (12.3%), agricultură (8.4%).

Volumul serviciilor cu plată prestate populaţiei a sporit de la 3.4 miliarde lei în anul 2001 la

12.3 miliarde lei în 2009 sau de 3.6 ori. În serviciile cu plată care au fost prestate populaţiei în anul

2009 au dominat cele publice cărora le revine circa 34 %, urmate de cele private – 30 % şi

întreprinderilor cu capital mixt şi străin – 30.9 la sută din total. Mai mult de jumătate (56.8%) din

serviciile cu plată au fost prestate populaţiei din municipiul Chişinău. Din serviciile prestate populaţiei

cu plată se evidenţiază cele comunale, cărora le revin 29.2%, urmate de poştă şi telecomunicaţii –

21.3%, transportul de pasageri – 18.5%, de alimentaţie publică – 10.3 la sută. Menţionăm că

serviciilor agenţiilor de voiaj şi de turism le revin doar 1.88 la sută din total, chiar dacă în anii 2001-

2008 s-au majorat de 13.3 ori.

Valoarea producţiei industriale este în creştere continuă (tabelul 2.4) şi în 2009 s-a majorat de

2.17 ori faţă de anul 2001. Pe parcursul anilor cea mai mare pondere, de la 80.4% în 2001 la 87.5% în

2005, a avut-o industria prelucrătoare în cadrul căreia s-a evidenţiat industria alimentară şi a băuturilor

cu 49.3 în 2001 şi 51.2 la sută în anul 2009. Ponderea industriei electrice şi termice, gaze şi apă se

menţine la nivelul de 18.9 % în 2001 şi 18,3 % în 2008. Extrem de mică, 1% în anii 2003- 2004 şi 2.6

% în anul 2009, este ponderea industriei chimice. Fabricării medicamentelor şi a produselor

farmaceutice, în anii de referinţă, îi revine 0.3 - 1.1% din totalul producţiei industriale.

Agricultura pentru toate ţările, inclusiv şi pentru Republica Moldova, a fost şi rămâne

47

Tabelul 2.4

Valoarea producţiei industriale fabricate, pe tipuri de activităţi, milioane lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Total 10427.6 12624.1 15963.1 17591.1 20770.2 22370.7 26173.5 29988.4 22643.9

Inclusiv:

- extractivă 74.2 100.9 127.2 206.2 285.8 433.9 518.4 641.5 428.7

- prelucrătoare 8107.6 10065.5 13311.2 14665.4 17627.1 18717.9 21390.3 24045.5 18080.3

Din care:

- alimentară 4968.5 6355.8 8269.8 8752.1 10242.8 9226.2 9952.5 11781.4 9256.7

- chimică 122.3 146.6 151.7 176.7 231.7 296.2 379.2 524.0 592.0

din care fabricarea

de medicamente 64.3 72.4 61.3 61.0 60.2 93.7 105.5 141.4 252.7

- metalurgică 12.2 9.5 12.7 18.2 59.8 107.8 151.1 209.8 148.3

- energia electrică

şi termică 1902.2 1973.7 1989.5 2068.7 2235.2 2367.8 3175.8 3853.4 4134.9

Din care

- electrică 1311.9 1432.6 1407.7 1378.6 1367.9 1396.0 1788.3 2235.4 2493.1


suportul existenţei umane şi, prin urmare, constituie cel mai puternic factor de echilibru în

armonizarea dezvoltării economice. Contribuţia agriculturii la formarea produsului intern brut din

ţara noastră se reduce de la 22.4 % în anul 2001 la 8.4 % în 2009, însă această ramură rămâne

extrem de importantă pentru economia ţării noastre. Totalul producţiei agricole din ţara noastră

(tabelul 2.5), a sporit de la 8.6 în 2001 la 16.5 miliarde lei în 2008 sau de 1.92 ori. În anii de

Tabelul 2.5

Producţia agricolă, milioane lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Total 8646 9474 10354 11819 12688 13734 12825 16503 13300

din care

- vegetală 5727 6298 7086 7900 8449 9079 7941 10800 7861

- animală 2655 2870 2937 3524 3851 4278 4509 5519 4987

- servicii 264 306 331 395 388 377 375 384 452

nivelul de rentabi-

litate al producţiei

- vegetală %

19.2 22.9 29.8 24.8 17.1 17.1 23.1 27.9 5.2

- animală % 9.4 1.1 -8.6 7.4 25.0 20.1 -3.0 18.4 21.4


referinţă domină (66 % în 2001 şi 59.1 % în 2009) producţia vegetală. În principiu situaţia

respectivă se datorează nivelului de rentabilitate a producţiei vândute care pentru producţia vegetală

la depăşit pe cel pentru producţia animală cu excepţia anilor 2005, 2006 şi 2009.

Producţia globală agricolă obţinută în sectorul privat, în preţurile comparabile ale anului

48

2005, oscilează între 12323.1 în 2008 (tabelul 2.6) şi 9432.5 milioane lei în 2007, dar ea domină

Tabelul 2.6

Producţia globală agricolă pe forme de proprietate, în preţuri comparabile ale anului 2005, mln. lei

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Total 11776.7 10179.9 12301.3 12402.2 12266.7 9432.5 12460.3 11259.5

inclusiv: - publică 105.7 68.9 139.5 117.4 106.5 74.9 137.2 61.8

- privată 11671.0 10111.0 12161.8 12284.8 12160.2 9357.6 12323.1 11197.7

din care: - colectivă 3242.5 2402.1 3722.6 3508.0 3359.1 2589.6 4311.1 3373.1

- a gospodăriilor

Populaţiei 8428.5 7708.9 8439.2 8776.8 6768.0 6768.0 8012.0 7824.6


categoric în raport cu cea căpătată în sectorul public. Dacă în anul 2008 producţia globală agricolă

obţinută în sectorul privat o depăşeşte pe cea din sectorul public de circa 9 ori, apoi în 2009 – 18.2

ori. În anii 2002-2009 două treimi din producţia globală agricolă, obţinută în sectorul privat, îi

revine celei din gospodăriile populaţiei.

Schimbarea formei de proprietate a contribuit la majorarea numărului celor ce decid asupra

utilizării eficiente a pământului ,ce a influenţat considerabil eficienţa agriculturii dar a şi generat una

din cele mai controversate probleme, apărute în rezultatul atribuirii terenurilor în proprietate privată,

- forma organizatorico - juridică a exploataţiilor agricole.

Actualmente terenurile agricole sunt deţinute de exploataţiile agricole de stat, societăţile pe

acţiuni, gospodăriile colective, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), gospodăriile auxiliare etc.

Terenurile agricole ce la revin micilor producători agricoli, reprezentaţi de gospodăriile ţărăneşti şi

gospodăriile anexe auxiliare (tabelul 2.7), s-au micşorat de la 1048.7 mii ha în anul 2003 la 987.4

Tabelul 2.7

Terenurile agricole după categoriile deţinătorilor de teren, la începutul anului, mii ha

Indicii 2003 2004 2005 2006 2007

Suprafaţa terenurilor agricole, total 2269.6 2264.0 2257.4 2254.0 2245.8

Din care: întreprinderi şi organizaţii 798.5 835.2 841.2 848.0 839.0

Gospodării ţărăneşti (de fermier) 743.5 706.7 692.9 685.6 678.9

Inclusiv cu suprafaţa medie a terenului

mai mică de 50 ha 607.1 611.7 604.1 620.0 605.8

Din care cu suprafaţa medie a terenurilor

mai mică de 10 ha 600.4 586.5 601.9 611.6 591.3

Gospodării anexe auxiliare (loturi pe

lângă casă şi grădini) 305.2 298.6 299.1 306.9 308.5

Alţi deţinători de teren 422.4 423.5 424.2 413.5 419.4

Sursa: elaborat de autor în baza informaţiei activităţii agricole a micilor producători agricoli în

Republica Moldova, în anul 2007, Ed. Statistica Chişinău, 2008.

49

mii ha în anul 2007. Concomitent s-au extins terenurile deţinute de întreprinderi şi organizaţii.

Semnificativ este că aceasta s-a produs, practic, din contul gospodăriilor ţărăneşti cu suprafaţa

medie a terenului mai mare de 50 ha. Suprafaţa terenurilor agricole a gospodăriilor anexe auxiliare

şi a celor ţărăneşti cu suprafaţa mai mică de 50 ha se menţine la acelaşi nivel.

În cercetările statistice selective a activităţii gospodăriilor populaţiei şi gospodăriilor

ţărăneşti se afirmă că „în anul 2007 mărimea medie a terenurilor agricole pe loturile de pe lângă

casă a constituit 0.4 ha în medie pe o gospodărie casnică cercetată. Mărimea medie a terenurilor de

fermier, prelucrate de cetăţeni în mod individual, a constituit 1.62 ha”. În aceeaşi cercetare se arată

că „din numărul total de gospodării cercetate, 80% posedau atât loturi pe lângă casă cât şi terenuri

de pământ atribuite în contul cotelor de teren echivalent. Din acestea, mai mult de jumătate din

gospodării (54%) au transmis integral terenul de pământ în folosinţă (arendă etc.) altor utilizatori şi

aproximativ 46% au prelucrat terenul de pământ individual.”

Dacă e să pornim de la faptul că unei persoane i s-a atribuit cota de teren echivalent în

mărime de 1.62 ha, iar în majoritatea familiilor sunt trei deţinători de cote, atunci mărimea unei

gospodării ţărăneşti ar trebui să fie minimum de circa 5 ha. De regulă, terenul agricol al unei

gospodării ţărăneşti, este fragmentat în câteva parcele. Prin urmare consolidarea terenurilor

gospodăriei ţărăneşti poartă caracter obiectiv, dar se cere a fi efectuată pe principiile economiei de

piaţă, prin vânzarea-cumpărarea, transmiterea în arendă a terenurilor agricole.

Dezvoltarea economiei naţionale depinde nivelul asigurării cu resursele necesare.

2.2 Caracteristici generale privind resursele naturale şi umane disponibile economiei naţionale

Sistemul economic naţional, bazat pe relaţiile de piaţă şi deschis faţă de lume, este influenţat

de potenţialul natural care, după cum afirmă P. Bran [14,p.20], participă cu „forţa legilor sale şi cu

„bunătăţile” sale, substanţă(s), energie(e) şi informaţii(i), bunătăţi aflate în stare naturală, „fabricate”

de mişcarea fizică, chimică şi biologică a materiei”. Forţa naturii, continuă P. Bran [14,p.34], „sub

forma legilor sale generale şi particulare la nivelul fiecărei forme de mişcare a materiei, va

determina ca în acest proces nimic să nu se câştige, nimic să nu se piardă, totul să se transforme”.

Potenţialul natural al ţării noastre la 1 ianuarie 2010 era reprezentat de terenurile cu

suprafaţa de circa 3384.6 mii ha, inclusiv 2501,5 mii ha sau circa 74 la sută - cu destinaţie agricolă.

Orientarea principală a politicii agricole naţionale a fost, este şi încă mai rămâne schimbarea formei

de proprietate asupra pământului. Suprafaţa terenurilor în proprietate privată (tabelul 2.8) a

50

Tabelul 2.8

Terenurile agricole pe forme de proprietate, la 1 ianuarie 2010

Indicii

Pe toate formele de

proprietate

Din care

Publică Privată

Mii ha % mii ha % Mii ha %

Terenuri agricole, total 2501.5 100 657.1 100 1844.0 100

din care: teren arabil 1816.7 72.6 264.5 40.3 1552.2 84.2

Plantaţii multianuale 301.0 12.0 37.8 5.8 263.2 14.3

inclusiv: livezi 132.5 5.3 21.9 3.3 110.6 6.0

Vii 153.5 6.1 8.3 1.3 145.2 7.9

Păşuni 352.1 14.1 348.5 53.0 3.6 0.2

Fâneţe 2.2 0.1 1.6 0.2 0.6 0.0

Pârloagă 29.1 1.2 4.7 0.7 24.4 1.3

Sursa: elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al Republicii Moldova, Chişinău 2010

constituit 1844 mii ha. sau 73.72 la sută din terenurile agricole. Impunătoare este ponderea livezilor

private, care a format 83.5 %, şi viilor – 94.6 % din totalul suprafeţelor acestora.

Pădurile şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră alcătuiesc 462.8 mii ha sau 13.7 % din totalul

fondului funciar. Cu această suprafaţă forestieră, Republica Moldova este una dintre cele mai puţin

împădurite ţări dinEuropa. Condiţiile climaterice se caracterizează prin media anuală a temperaturii

aerului de 11.4 la Chişinău, maxima absolută de 36.3 şi cu minima absolută de -16.8 grade Celsius,

umiditatea relativă a aerului 68-70 % şi cantitatea anuală de precipitaţii – 446-564 mm. Potenţialul

natural, care practic nu migrează, este favorabil pentru dezvoltarea tuturor ramurilor economiei

naţionale, în special al agriculturii performante şi turismului rural.

Potenţialul uman este unul din factorii care contribuie decisiv la dezvoltarea economiei

naţionale. Activitatea omului, susţinea A. Smith [98], creează masa bunurilor pe care le consumă.

Totalul populaţiei din Republica Moldova creşte de la 2.88 mln în anul 1959 până la 4.34

mln în 1989, apoi descreşte până la 3.65 mln în anul 1999. Micşorarea numărului populaţiei s-a

produs pentru că după anii 90 ai secolului trecut anuarele statistice nu mai includ locuitorii din

stânga Nistrului. După anul 2005 micşorarea numărului populaţiei se datorează reducerii sporului

natural al populaţiei raportat la 1000 locuitori de la 8.0 în 1990 la -0.4 în anul 2009.

Numărul persoanelor în vârstă de peste 60 ani raportat la 100 locuitori creşte de la 10.7 în

1980 la 12.8 în 1990, 13.6 în 2000 şi 14.0 în 2009. Dacă indicele sarcinii demografice, altfel zis,

numărul persoanelor în vârstă inaptă de muncă raportat la 100 persoane apte de muncă în 2003 se

cifra la 58.5, apoi în 2010 s-a micşorat până la 50.3 din care 27.4 persoane sub vârsta aptă de muncă

şi 22.9 – peste vârsta aptă de muncă.

51

Totalul persoanelor active s-a micşorat de la 1473.6 mii în 2003 la 1302.8 mii în anul 2008

(tabelul 2.9) sau cu 11.6 la sută. Rata de activitate se micşorează de la 51.6% în anul 2003 la 44.3%

Tabelul 2.9

Repartizarea populaţiei după participarea la activitatea economică în Republica Moldova,

mii persoane

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Total persoane active 1473.6 1432.5 1422.3 1357.2 1313.9 1302.8

rata de activitate, % 51.6 49.7 49.0 46.3 44.8 44.3

Inclusiv în activitatea economică

rurală 810.9 786.7 776.2 739.4 724.5 710.9

rata de activitate, % 49.3 47.4 46.4 43.7 43.1 42.2

Total persoane ocupate 1356.5 1316.0 1318.7 1257.3 1247.2 1251.0

rata de ocupare, % 47.5 45.7 45.4 42.9 42.5 42.5

Inclusiv în activitatea economică

rurală 774.5 747.3 745.1 696.4 698.6 691.8

rata de ocupare, % 47.1 45.0 44.5 41.2 41.6 41.0 Sursa: elaborat de autor după Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupare şi Şomaj, Biroul

Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Chişinău, 2009

în anul 2008, sau cu 7.3 puncte procentuale. Numărul persoanelor active în spaţiul rural s-a micşorat

de la 810.9 în anul 2003 la 710.9 mii persoane în anul 2008 sau cu circa 13 la sută. Rata de

activitate în mediul rural a scăzut respectiv de la 49.3% la 42.2%. Totalul persoanelor ocupate s-a

micşorat şi în 2008 a format 92 la sută din numărul acestora în 2003, însă ponderea lor în totalul

persoanelor active creşte respectiv de la 92 la 96 la sută.

Numărul persoanelor ocupate în activitatea economică rurală scade de la 774.5 mii (57.1%

din totalul celor ocupate în mediul rural) în 2003 la 691.8 mii (55.3% din totalul celor ocupate în

mediul rural) în anul 2008. S-a redus şi rata de ocupare în activitatea economică rurală de la 47.1 %

în 2003 la 41 la sută în anul 2008. Dacă numărul salariaţilor angajaţi în cursul anului s-a redus de la

164 mii în 2006 sau 25.4 % la 131.4 mii în anul 2009 sau 22.1 % din numărul mediu al salariaţilor,

apoi numărul salariaţilor eliberaţi în cursul anului s-a micşorat de la 173.6 mii în 2006 sau 26.9 % la

149 mii în anul 2009 sau 25.1 % din numărul mediu al salariaţilor. Astfel, numărul salariaţilor

eliberaţi îl depăşeşte pe a celor angajaţi.

Numărul salariaţilor ocupaţi în activităţi economice (tabelul 2.10) în anul 2008 se cifra la

850.3 mii persoane sau 68 la sută din totalul populaţiei ocupate. Mai mult de jumătate (53.7%) din

populaţia spaţiului rural este ocupată în activităţile economice din agricultură, economia vânatului

şi piscicultură. Aproape trei pătrimi (73%) dintre cei ce practică agricultură, economia vânatului şi

piscicultură activează pe cont propriu. Majoritatea (53.2%) populaţiei spaţiului rural cu vârsta de

52

Tabelul 2.10

Populaţia ocupată pe principalele tipuri de activităţi economice şi grupe de vârste în Republica

Moldova, mii persoane, 2008

Total Inclusiv din total pe grupe de vârstă, ani

Salariaţi pe cont propriu

15-24 25-34 35-44 45-54 55-64 65 şi peste

Total 1251.0 850.3 358.9 124.3 254.2 308.1 354.6 169.2 40.7

Total în spaţiul rural 691.8 359.6 300.2 67.4 122.3 170.7 202.9 96.1 32.5

Inclusiv în: agricultură 371.7 74.2 270.6 29.4 57.5 84.8 107.9 61.4 30.7

Industrie 59.0 56.7 1.5 9.6 12.4 16.0 15.6 5.0 0.0

Construcţii 35.5 18.8 16.5 6.3 10.4 9.9 7.1 1.8 0.0 Comerţ, hotel, restaurant 56.6 45.3 7.5 8.2 12.9 14.9 16.1 4.2 0.0

transport şi comunicaţii 23.0 19.3 3.5 0.0 5.7 6.2 8.2 1.8 0.0 Administraţia publică, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială

125.5 125.1 0.1 9.6 19.2 34.3 47.7 19.4 0.0

Alte tipuri de activităţi 21.0 20.3 0.7 3.3 4.2 4.7 6.3 2.4 0.0 Sursa: elaborat de autor după Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupare şi Şomaj, Biroul


45-54 ani şi, practic, toţi cei ce au vârsta peste 65 ani au fost antrenaţi în activităţile economice din

agricultură, economia vânatului şi piscicultură.

În R. Moldova cei mai mulţi (25.5%) au studii secundare profesionale (tabelul 2.11) urmaţi

Tabelul 2.11

Populaţia ocupată după nivelul de instruire, în mediul rural pe activităţi economice, în anul 2008,

mii persoane

Populaţia

ocupată,

total

Inclusiv cu studii

Superioare

medii

speciale

secundare

profesionale

liceale

Gimnazial

e

primare

sau fără

studii

TOTAL 1251 255.7 206.3 319.0 252.3 203.0 14.8

Inclusiv în mediul rural 691.8 64.0 94.4 185.6 163.3 171.5 13.4

Din care în: agricultură, econ

omia vânatului şi piscicultură 371.7 9.7 27.3 95.5 101.5 125.2 12.5

Industrie 59.0 4.5 7.9 21.4 13.8 11.2 0.0

Construcţii 35.5 0.0 2.9 14.2 6.5 10.8 0.0

Comerţ, hoteluri, restaurante 56.6 5.1 11.1 19.8 11.4 8.9 0.0

Transporturi şi comunicaţii 23.0 2.3 4.1 10.0 4.4 2.2 0.0

Administraţie publică, învăţă

mânt, sănătate şi asistenţă socia 125.2 35.4 36.0 20.6 21.9 11.2 0.0

Alte activităţi 21.0 6.2 4.7 4.2 3.8 2.1 - Sursa: elaborat de autor după Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupare şi Şomaj, Biroul


(20.4%) de cei cu studii superioare. Pronunţat diferă structura populaţiei după nivelul de instruire în

53

mediul rural, unde ponderea celor cu studii superioare în totalul populaţiei ocupate constituie circa

9.25 la sută. Şi mai mult diferă structura populaţiei din mediul rural ocupate în agricultură, unde cei cu

studii superioare formează doar 2.6 % din totalul celor ocupaţi în această ramură sau aproape 3.8 la

sută din totalul celor cu studii superioare din ţara noastră.

Pentru a schimba situaţia spre mai bine, în special, în spaţiul rural, pentru a dispune de

întreprinzători şi/sau manageri „perfecţi” se cere de ai educa. Subscriem la opinia lui Peter Drucker

[41,p.76], care scrie că ai face pe oameni productivi prin educaţie este prima dintre provocările epocii

noastre. Pentru ţara noastră, care se află într-o dureroasă tranziţie de la economia centralizată la

economia bazată pe relaţiile de piaţă, educaţia este imperios necesară, în perspectiva schimbării

mentalităţii, în perspectiva asigurării eficacităţii şi eficienţei economiei naţionale.

Potenţialul uman face parte din resursele care circulă liber pe tot spaţiul tării. Este evident că

şi ţara noastră se înscrie în spaţiul circulaţiei libere a resurselor umane. Însă, în ţara noastră domină

persoanele ce pleacă la lucru peste hotare. Dacă numărul imigraţilor în anul 2009 se cifra la 2010

persoane apoi numărul celor emigraţi – 6663 sau de 3.3 ori mai mare. Conform statisticii oficiale în

anul 2008 erau declarate plecate la lucru peste hotare 309.7 mii (tabelul 2.12) ce formează 24.7 %

Tabelul 2.12

Persoane inactive din Republica Moldova declarate plecate la lucru

peste hotare pe medii, sexe, grupe de vârstă şi ţări de destinaţie, mii persoane, 2008

Total Inclusiv Din total pe grupe de vârstă, ani

Din spaţiul după sex 15-24 25-34 35-44 45-54 55-64

Urban Rural Bărbați Femei

Total 309.7 97.1 212.6 75.9 108.3 75.9 85.8 79.6 60.1 8.4

Grecia 2.5 0.0 1.7 0.0 1.5 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0

Israel 8.0 2.2 5.8 0.0 6.6 0.0 1.5 2.8 2.8 0.0

Italia 55.4 21.5 33.9 10.7 38.2 10.7 13.0 16.5 13.4 1.9

Portugalia 5.6 2.9 2.7 0.0 0.0 0.0 0.0 2.0 1.6 0.0

România 2.1 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0 -

Rusia 191.1 53.3 137.8 50.4 43.6 50.4 53.6 48.9 33.4 4.8

Turcia 7.9 2.3 5.6 2.0 6.2 2.0 2.6 1.6 1.6 0.0

Ucraina 10.9 4.8 6.1 3.5 2.5 3.5 3.0 2.4 1.6 0.0

Alte ţări 26.3 8.3 18.0 7.1 7.3 7.1 9.3 4.3 5.0 0.0 Sursa: elaborat de autor după Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupare şi Şomaj, Biroul


din totalul populaţiei ocupate în Republica Moldova. Cele mai multe persoane (61.7 % din total)

sunt plecate la lucru în Rusia, apoi urmează Italia, unde au plecat circa 18 la sută din total. Cei plecaţi

la lucru din mediul rural formează 68.6 % din total şi sunt cei mai numeroşi în toate ţările de

destinaţie. Din totalul persoanelor plecate la lucru peste hotare domină (27.7 %) grupul persoanelor cu

54

vârsta 25-34 ani urmat (25.7 %) de cei cu vârsta 35-44 ani.

Dat fiind că mai mult de jumătate din cei ce pleacă au vârsta între 25 şi 45 ani situaţia

demografică se va înrăutăţi şi pe viitor va deveni extrem de complicată asigurarea economiei cu cei ce

trebuie să producă bunuri şi să presteze servicii. Printre persoanele ce s-au declarat plecate la lucru

peste hotare cei cu studii superioare în anul 2008 au format 9.5 %, cu studii medii de specialitate -

12.4 %, secundare profesionale - 28.8 %, liceale - 27.5 % şi doar 1700 persoane sau 0.5 % au studii

primare sau sunt fără şcoală primară. Faptul că persoanele apte de muncă pleacă din ţara noastă în

căutarea unui loc de muncă mai bine plătit generează probleme serioase economiei naţionale.

Resursele naturale şi umane vor contribui la dezvoltarea eficientă a economiei naţionale doar

dacă economia ţării noastre va fi asigurată cu resurse financiare.

2.3 Consemnări cu privire la resursele financiare în economia naţională

Finanţele sunt necesare pentru satisfacerea cerinţelor generale ale societăţii şi ale membrilor

acesteia. În esenţă, finanţele îndeplinesc trei funcţii: (a). de evaluare (de măsurare) a averii; (b). de

repartizare a rezultatelor; (c). de protecţie a investitorilor. Acceptăm poziţia autorilor [49,p.3] care

susţin că sistemul financiar include trei domenii interdependente: pieţele monetare şi de capital sau

finanţele la nivel macroeconomic; investiţiile şi finanţele manageriale sau corporative.

Cele mai importante resurse financiare sunt obţinute din venituri. Venitul naţional brut (tabelul 2.13)

Tabelul 2.13

Acumularea şi distribuirea veniturilor, miliarde lei

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2009

Venitul naţional disponibil brut 26.91 35.07 40.91 49.93 60.30 72.23 85.48

Inclusiv:- transferuri curente primite

de la „restul lumii”

2.30 4.62 4.93 7.73 11.07 14.79 17.54

- transferuri sociale în natură primite 2.95 3.75 3.01 3.82 6.37 7.51 9.38

Consumul final efectiv 23.29 30.45 33.30 41.37 50.97 60.62 71.45

Formarea brută de capital fix 3.68 5.13 6.79 9.26 12.69 18.22 21.39

Transferuri curente transmise

„restului lumii”

0.20 0.38 0.43 0.54 0.79 0.97 1.16


a sporit de la 26.91 în 2002 la 85.48 miliarde lei în anul 2008. sau de 3.18 ori. Mai accelerat s-au

majorat transferurile curente ale „restului lumii” de la 2.3 în 2002 la 17.5 miliarde lei în anul 2008

sau de 7.63 ori. În anii de referinţă consumul final efectiv s-a majorat de circa 3 ori. Formarea brută

a capitalului fix a sporit de la 3.68 în 2002 la 21.39 miliarde lai în anul 2009.

55

În condiţiile globalizării activităţilor economice un loc important se atribuie structurii

resurselor financiare. Pentru a contracara devastarea economică şi socială trebuie să respectăm

regula potrivit căreia capitalurile permanente finanţează activele imobilizate, deoarece acestea

reflectă nevoile stabile ale societăţii, iar activele circulante sunt finanţate din excedentul de capital

permanent, rămas după finanţarea activelor imobilizate, şi, parţial, din împrumuturi care trebuie

rambursate într-o perioadă de până la un an. În ţara noastră finanţele, structural, includ active,

obligaţii, capital statutar etc.

Activele, conform raporturilor Băncii Naţionale a Moldovei (tabelul 2.14), în anii 2004-2008

Tabelul 2.14

Dinamica şi structura resurselor financiare din Republica Moldova, mil. lei

2004 2005 2006 2007 2008

Active, total 11318 12790 15011 19764 21738

Inclusiv: - numerar şi plasamente pe termen

scurt în bănci

4727 5055 5983 11038 10546

- valori mobiliare investiţionale 1383 2611 4019 4056 6846

- creanţe ale organizaţiilor financiare

internaţionale

2385 2260 2394 2203 1975

Obligaţiuni, total 11318 12790 14011 19136 22407

Inclusiv: - monedă naţională în circulaţie 4094 5149 5817 7603 8732

- obligaţiuni către organizaţiile

financiare internaţionale

3965 3490 4219 4014 3711

- disponibilităţi ale băncilor 2455 2971 1824 4055 6049

- disponibilităţi ale Guvernului RM 61 349 872 2507 2789

Capital statutar, total 552 522 867 609 (822)

Sursa: elaborat de autor în baza raporturilor Băncii Naţionale a Moldovei

s-au majorat de 1.92 ori. În aceeaşi perioadă numerarul şi plasamentele pe termen scurt în bănci a

sporit de 2.23 ori, valorile mobiliare investiţionale – de 4.95 ori, iar creanţele organizaţiilor

financiare internaţionale în anii de referinţă se menţin, practic la acelaşi nivel, oscilând de la cea mai

joasă valoare - 1975 milioane lei în 2008 la cea mai mare – 2394 milioane lei în anul 2006. Totalul

obligaţiunilor în perioada de referinţă s-a majorat de 1.98 ori ,ceea ce este aproape echivalent cu

timpurile de creştere a activilor în aceeaşi perioadă.

La sfârşitul anului 2008 ponderea banilor în circulaţie în structura bazei monetare s-a

diminuat de la 69.9 % până la 65.1 la sută sau cu 4.8 puncte procentuale în raport cu sfârşitul anului

2007. În acelaşi timp, ponderea rezervelor bancare a sporit de la 30.1 la sută până la 34.9 la sută.

Creşterea ponderii rezervelor bancare pe parcursul anului 2008 a fost condiţionată de majorarea

normei rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în moneda naţională şi în valută străină cu câte

56

4.0 puncte procentuale (de la 15.0 la sută la finele anului 2007 până la 19.0 la sută la sfârşitul anului

2008). Factorul principal care a stat la baza majorării agregatului monetar au fost procurările -

vânzările valutei străine de către persoanele fizice. Volumul net al operaţiunilor de cumpărare de

către bănci a valutei străine de la persoanele fizice în anul 2008 a constituit 2272.3 mil. USD,

comparativ cu volumul de 1628.1 mil. USD înregistrat în anul 2007.

Mijloacele de plată care servesc achiziţionării de bunuri, stingerii datoriilor, constituirii

economiilor sau efectuării altor plasamente formează masa monetară. Banii în circulaţie, altfel zis

masa monetară (M0) din afara sistemului bancar, rezervele băncilor în lei menţinute în conturile

corespondente la Banca Naţională a Moldovei, numerarul în casele băncilor şi depozitele la vedere

ale altor organizaţii la Banca Naţională (tabelul 2.15) au sporit de la 638.8 în 1995 la 8849.0

Tabelul 2.15

Dinamica masei monetare în Republica Moldova, milioane lei

Anul M0 M1 M2 M3

1995 638,8 885,7 1107,2 1243,8

2000 1469,3 1963,0 2514,2 3509,6

2005 4571,2 7333,2 11125,5 15826,8

2006 5145,8 8268,2 12485,2 19558,0

2007 6664,9 10923,6 18396,7 27344,2

2008 7578.7 11609.2 21774.1 31680.7

2009 8849.0 13206.8 20942.0 32684.4 Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei

milioane lei în 2009 sau 13.85 ori. Semnificativă este accelerarea creşterii. Dacă în 1996 banii în

circulaţie au sporit cu 14.4% în raport cu 1995, apoi în 2009 au crescut cu 16.8 % în raport cu 2008.

Ansamblu mijloacelor de plată imediat utilizabile (M1) pentru realizarea tranzacţiilor

economice pe teritoriul naţional, formată din bilete de bancă şi monedă metalică existente în

circulaţie, depuneri în conturi bancare utilizabile, fără ca deţinătorul lor să cheltuiască timp sau

bani în anii de referinţă a sporit 14.9 ori.

Considerabil (de 18.9 ori) a crescut masa monetară gestionată de sistemul bancar (M2),

denumită şi cvasimonedă. Însă cel mai mult (de 26.3 ori) a sporit masa monetară M3 formată din

M2 , plasamentele la termen şi cu risc în devize, titluri bursiere sau proprii pieţei monetare

precum şi plasamentele care nu pot fi negociate până la expirarea termenului, depozite în valută,

certificate de depozit şi altele. Majorarea masei monetare M3 pe parcursul anilor a fost determinată

de evoluţia ascendentă a componentelor sale, în special, ca urmare a sporirii activelor interne nete

ale sistemului bancar şi activelor externe nete.

57

Politica monetară pe parcursul ultimilor ani a fost influenţată considerabil de criza

financiară globală. Dacă impactul crizei asupra evoluţiei ratei de schimb al leului moldovenesc nu

a fost resimţit imediat în 2008, apoi cursul oficial nominal al monedei naţionale în anul 2009 s-a

depreciat cu 18.3 % în raport cu dolarul SUA şi cu 19.6 la sută faţă de euro. În scopul atenuării

fluctuaţiilor excesive ale cursului oficial al monedei naţionale în raport cu dolarul SUA, Banca

Naţională, după cum urmează din raportul anual [241], a intervenit pe parcursul anului 2009 pe

piaţa valutară internă utilizând operaţiuni valutare în sumă netă de minus 222.8 mil. dolari SUA,

inclusiv operaţiuni de cumpărare de dolari SUA - 315.9 mil. dolari SUA şi operaţiuni de vânzare de

dolari SUA - 538.7 mil. dolari SUA. În consecinţă rezervele valutare ale statului s-au micşorat pe

parcursul anului 2009 cu 192.1 mil. USD, sau cu 11.5 la sută, de la 1672.4 până la 1480.3 mil.

USD, care estimativ acoperă 4.5 luni de import.

Situaţia ce s-a creat pe piaţa monetară a determinat principala instituţie financiară să

utilizeze activ, ca instrument de absorbţie monetară, certificatele Băncii Naţionale a Moldovei

(CBN). Obligaţiunile băncii au sporit cu 2.9 la sută faţă de sfârşitul anului 2008. Soldul zilnic al

CBN emise în primul trimestru al anului 2009 a evoluat de la valoarea maximă de 2518.5 mil. lei în

luna ianuarie până la valoarea de 89.0 mil. lei înregistrată la finele lunii martie.

Volumul valorilor mobiliare de stat plasate în circulaţie prin intermediul licitaţiilor şi subscrierilor

(figura 2.1) a crescut de la 1437.7 mil. lei la finele anului 2008, până la 3018.9 mil. lei la 31

decembrie 2009 sau de 2.1 ori.

Figura 2.1 Dinamica volumului de VMS în circulaţie la finele anului Sursa: ealborat de autor în baza rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei

58

Pe parcursul anului 2009 certificatele au fost vândute cu o dobândă echivalentă cu rata de

bază a BNM. Rata dobânzii la CBN emise a coborât de la 13.96 la sută anual la începutul lunii

ianuarie la 11.00 la sută anual în lunile februarie – martie, iar emisiunile din luna decembrie au fost

efectuate la rata dobânzii de 5.0 la sută anual. Pe ansamblul anului 2009 rata medie ponderată s-a

cifrat la 10.62 la sută anual faţă de 17.00 la sută înregistrată în anul precedent ceea ce a condus la

reducerea costului suportat de BNM pentru sterilizarea excesului de lichiditate de la 210.8 mil. lei

în anul 2008 până la 32.8 mil. lei în anul 2009.

Pentru a depăşi scăderea lichidităţii, alături de „Certificate”, au fost puse în circulaţie valori

mobiliare de stat (VMS).

La situaţia din 31.12.2007 La situaţia din 31.12.2008

Figura 2.2 Structura valorilor mobiliare de stat aflate în circulaţie

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei

Analiza structurii VMS (figura 2.2) denotă micşorarea cotei deţinute de către bănci de la

35.5% în anul 2007 la 34.3 la sută în 2008. Concomitent a sporit considerabil cota Băncii naţionale

a Moldovei de la 10.5 % în 2007 la 62.2% în anul 2008. Alţi investitori au preferat să-şi asume

riscuri mai mici, investind în piaţa valorilor mobiliare de stat doar 3.2% în anul 2007 şi 3.5% în

anul 2008. Din totalul tranzacţiilor realizate, 83.3 la sută sunt operaţiunile de vânzare –cumpărare

realizate între bănci şi clienţii acestora.

Peste două treimi din titlurile plasate au avut scadenţa de 91 şi 182 zile. Ponderea

emisiunilor de VMS cu scadenţa de 91 s-a micşorat de la 50.1 % în anul 2006 la 33.2% în anul

2009 (anexa 4), iar ponderea celor cu scadenţa de 182 zile s-a majorat de la 22.5 % în 2006 la

37.4% în 2009. Cota obligaţiunilor de stat cu dobândă flotantă şi cu termenul de circulaţie de 2 ani

în totalul VMS emise s-a diminuat de la 2.7 % în 2006 până la 0.3 la sută în anul 2009.

Scadenţa medie a titlurilor nou emise s-a diminuat de la 206 zile în anul 2008, până la 162

zile în anul 2009. Rata nominală medie ponderată a dobânzii la VMS până la un an a evoluat pe un

trend ascendent (cu excepţia lunilor martie şi octombrie, când s-au înregistrat fluctuaţii minore), de

la nivelul minim de 14.61 la sută (ianuarie) până la 18.19 la sută (decembrie). Nivelul maxim de

59

18.84 la sută a fost înregistrat în septembrie. Pentru întregul an 2008 rata nominală medie anuală a

dobânzii la valorile mobiliare de stat cu scadenţa până la un an, tranzacţionate pe piaţa secundară, a

înregistrat 17.45 la sută, fiind în creştere cu 4.54 puncte procentuale faţă de anul trecut.

Randamentele aferente tranzacţiilor cu VMS pe piaţa secundară s-au diminuat de la 17.22 la sută în

luna ianuarie până la 3.72 la sută în luna decembrie 2009. La ultimele emisiuni de VMS ale anului

2009 ratele medii ale dobânzilor au înregistrat, corespunzător, valori de 2.26, 2.58, 4.76 şi 6.06 la

sută anual pentru scadenţele de 21, 91, 182 şi 364 zile, fiind cu circa 13.0-15.0 puncte procentuale

mai joase comparativ cu valorile consemnate la finele anului 2008.

Randamentele scăzute, în special în a doua jumătate a anului 2009, oferite de VMS, au

făcut ca investitorii nebancari să-şi retragă investiţiile de pe piaţa titlurilor de stat, astfel, valoarea

VMS procurate de aceştia s-a diminuat de la 270.6 mil. lei în anul 2008 până la 156.7 mil. lei în

anul 2009, cota procurărilor de către investitorii nebancari în volumul total emis diminuându-se,

respectiv, de la 10.8 până la 3.0 la sută anual. Pe parcursul anului 2009 pe piaţa titlurilor de stat n-

au fost înregistraţi investitori nerezidenţi. În consecinţă Banca Naţională a Moldovei a readus pe

piaţă, după o întrerupere de mai bine de 10 ani, tranzacţiile REPO.

Tranzacţiile cu valori mobiliare încheiate prin acorduri REPO pe piaţa interbancară în anul

2009 au însumat 14.1 mil. lei. Rata medie ponderată a dobânzii la operaţiunile REPO de cumpărare

efectuate pe parcursul anului 2009 a înregistrat 10.16 la sută anual, termenul mediu constituind 114

zile. Contul de capital şi financiar al balanţei de plăţi a înregistrat în anul 2009 un excedent de

376.83 mil. USD (figura 2.3) determinat de sprijinul financiar din partea Fondului Monetar

Internaţional, de amânarea unor plăţi de către agenţii economici, precum şi de diminuarea activelor

oficiale de rezervă a statului.

Transferurile de capital au înregistrat ieşiri nete în valoare de 17.54 mil. USD. La 31

decembrie 2009 numerarul în circulaţie a constituit 9885 mil. lei, inclusiv bancnote - 9820 mil. lei

şi monede metalice - 64 mil. lei, fiind în creştere comparativ cu finele anului 2008 cu 12.0 la sută.

Pe parcursul anului 2009 ridicările de numerar de la Banca Naţională a Moldovei au

constituit 4620 mil. lei, majorându-se cu 3.0 % comparativ cu anul precedent, dintre care bancnote

- în sumă de 4615 mil. lei, monede - în sumă de 5.7 mil. lei. În acelaşi timp, la Banca Naţională a

Moldovei a fost depus numerar în sumă de 3538 mil. lei. Activele totale ale sistemului bancar la

situaţia din 31 decembrie 2009 au totalizat 39915.0 mil. lei, majorându-se faţă de 31 decembrie

2008 cu 848.0 mil. lei (2.2 la sută). De asemenea, s-a majorat şi ponderea lor în PIB, de la 62.1

60

Figura 2.3. Contul de capital şi financiar, componente principale, mil. USD

Sursa:elaborat de autor în baza Rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei

până la 66.5 la sută. Creşterea activelor a fost determinată, în special, de sporirea obligaţiunilor

băncilor cu 922.3 mil. lei (2.9 la sută). Concomitent, s-a micşorat capitalul acţionar cu 74.3 mil. lei

(1.1 la sută).

La sfârşitul anului 2009 au demarat tratativele dintre Guvernul Republicii Moldova, Banca

Naţională a Moldovei şi Fondul Monetar Internaţional privind semnarea Memorandumului cu

privire la Politicile Economice şi Financiare (MPEF) pentru anii 2010 - 2012, care ulterior a fost

aprobat de Consiliul Directorilor al FMI la 29 ianuarie 2010. Strategia politicii monetare pentru

2010-2012 a determinat regimul politicii monetare, instrumentele monetare şi modalitatea de

aplicare, mecanismul de transmisie a politicii monetare, procesul decizional cu privire la

îndeplinirea obiectivului stabilit, comunicarea şi transparenţa politicii monetare. Aşa, strategia a

stabilit obiectivul cantitativ al inflaţiei la nivel de 5.0 la sută pentru anul 2010 cu o posibilă deviere

de ± 1.0 puncte procentuale.

Producerea de bunuri şi servicii, în cantităţi optime; în vederea satisfacerii cerinţelor

consumatorilor; obţinerea profitului necesar dezvoltării activităţii şi remunerării muncii; ocuparea

forţei de muncă, altfel zis dezvoltarea economiei naţionale necesită investiţii.

61

2.4 Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economiei naţionale

Analogic ciclului de viaţă al omului, care-şi petrece copilăria, tinereţea, maturitatea şi

bătrâneţea, activitatea economică parcurge 4 faze: de iniţiere, de dezvoltare, de stabilitate şi de

declin. Fiecare fază, fie la nivelul economiei naţionale, fie la nivelul firmei, fie la nivelul afacerii,

determină modul de folosire a finanţelor şi anume:

- În faza de iniţiere, ca urmare a insuficienţei de lichidităţi, se cer resurse financiare pentru

acoperirea nevoilor curente şi finanţarea investiţiilor necesare dezvoltării ulterioare. În această fază

sunt necesare surse de finanţare pe termen scurt.

- În faza de dezvoltare primele profituri permit soluţionarea problemelor lichidităţii şi

activitatea economică se concentrează pe soluţionarea problemelor de creştere economică prin

investiţii. În faza dată accentul se pune pe finanţarea pe termen mediu şi lung, care permit

menţinerea creşterii economice prin investiţii.

- În faza stabilităţii structurile economice au suficientă capacitate de autofinanţare.

Scopurile sunt îndreptate spre creşterea productivităţii, optimizarea cheltuielilor, mixări de

produse. De regulă pe parcursul acestei perioade produsele îmbătrânesc şi trebuie să se caute noi

posibilităţi de dezvoltare. Ele pot fi găsite prin intermediul investiţiilor sau prin participarea

financiară (investiţii de portofoliu), care au ca scop constituirea holdingurilor, confecţionarea

produselor noi, etc.

- Faza declinului trebuie evitată, deoarece produsele devin necompetitive, iar profiturile se

apropie de zero. În faza respectivă extrem de importante sunt ideile. Pentru a relansa activitatea,

pentru a elabora şi aplica idei noi sunt necesare resurse financiare, de regulă, pe termen lung.

Astfel, trecerea de la o fază la alta a ciclului economic, ca modalitate practică de „distrugere

creatoare”, necesită implicaţii investiţionale considerabile. Literatura economică de specialitate a

surprins prin prezentarea ideilor cu privire la investiţii în forme destul de nuanţate. Pneumans H. în

"Théorie et pratique des calcules d'investisments" spunea că a investi înseamnă a dobândi bunuri

concrete, a plăti un cost actual în vederea obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine

(renunţarea la o satisfacţie certă, imediată), în favoarea unei serii de speranţe repartizate în timp. P.

Masse, în "Les choix des investisments", considera că investiţiile constau în transformarea

mijloacelor financiare în bunuri concrete, precum şi în rezultatele acestor acţiuni. Sub formă

generală, a investi înseamnă a sacrifica un capital în vederea unor speranţe mai mult sau mai puţin

62

îndepărtate. Investiţiile, după Ion Stancu [95], reprezintă un schimb între o cheltuială monetară

prezentă, certă, şi o speranţă de încasare în viitor a unui flux de sume.

Noi susţinem poziţia autorilor [122,p.43] care consideră că, din punct de vedere a

managementului sistemului financiar, investiţia este orice sumă alocată în prezent de la care se

aşteaptă rezultate în viitor.

În actuala perioadă de tranziţie de la economia centralizat - etatizată la economia bazată pe

relaţiile de piaţă investiţiile sunt orientate spre:

- reconstrucţia economiei şi, în primul rând, spre restrângerea sectorului public;

- ajustarea structurală a economiei la cerinţele pieţii şi a liberii concurenţe;

- menţinerea şi dezvoltarea ramurilor, afacerilor rentabile prin înlocuirea echipamentelor

uzate fizic şi moral, îmbunătăţirea şi creşterea patrimoniului.

Investiţiile directe în economia naţională (tabelul 2.16) în anul 2009 s-au majorat de circa

Tabelul 2.16

Investiţii directe, mil. USD

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Investiţii directe în economia naţională 636.7 713.9 843.8 1020.2 1258.2 1843.5 2566.6 2649.6

inclusiv: - capital social 526.7 568.2 674.5 739.9 856.1 1125.6 1587.6 1667.1

- venit reinvestit -55.6 -40.3 6.1 45.5 87.1 199.9 298.6 335.5

- alt capital 165.6 186.0 163.2 234.8 315.1 518.2 681.3 647.0

Investiţii de portofoliu 133.7 110.8 51.5 46.1 51.0 53.9 56.9 49.3

Alte investiţii 1531.7 1648.1 1682.1 1813.0 2183.5 2814.8 3391.0 3711.3

inclusiv: - creditele comerciale 109.4 137.7 175.0 338.6 387.4 501.7 622.9 714.2

- împrumuturi 1000.7 1035.1 1076.6 1025.8 1281.0 1679.4 2056.9 2021.4

din care: - sectorul guvernamental 623.4 644.2 646.8 595.9 699.1 753.1 771.9 773.7

- sectorul bancar 23.5 33.0 34.8 35.8 43.5 169.6 331.6 274.3 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

4.16 ori în raport cu 2002. În anii de referinţă, categoric (de la -55.6 la 335.5 mil. USD), s-a

majorat venitul reinvestit. În aceeaşi perioadă investiţiile de portofoliu s-au micşorat de 2.7 ori.

Menţionăm că în 2002 aşa zisele „alte investiţii” au depăşit investiţiile directe în economia

naţională de 2.4 ori, iar 2009 – de 1.4 ori. Din „alte investiţii” cele destinate pentru acoperirea

creditelor comerciale au crescut de la 109.4 în 2002 la 714.2 mil. USD sau de 6.5 ori. Impunătoare

sunt resursele investiţionale pentru acoperirea împrumuturilor care în 2002 formând ceva mai mult

de 1 miliard $ erau de 1.6 ori mai mari decât investiţiile directe în economia naţională, în 2009 s-au

majorat de 2 ori în raport cu anul 2002, formând 76 % din cele directe. Dacă resursele investiţionale

63

alocate pentru împrumuturile din sectorul guvernamental, formând 62 % în 2002 şi 38 % în 2009, s-

au majorat nesemnificativ-de 1.24 ori, apoi cele din sectorul bancar au sporit de 11.7 ori.

Conform raportului Băncii Naţionale a Moldovei investiţiile ţării noastre peste hotare sunt

nesemnificative (anexa 3) şi ieşirile depăşesc intrările. Chiar dacă se majorează de la -17.27 în 2007

la –6.98 mil. USD în 2009, netul investiţiilor peste hotare rămâne negativ. Semnificativă, pentru

procesele de globalizare a economiei naţionale, este şi micşorarea netului resurselor financiare

destinate pentru acoperirea angajamentelor faţă de investitorii străini de la 194.10 în 2007 la -53.21

mil. USD în anul 2009.

Atât la nivelul sistemelor mari, în special la nivelul economiilor naţionale, cât şi la nivelul

sistemelor mici, cum sunt firmele şi/sau afacerile, investiţiilor le revine rolul primordial în

reconstrucţia economică, socială şi profesională prin transformarea diferitelor categorii de resurse în

mijloace fixe noi (indiferent dacă este vorba de înlocuiri, extinderi, dezvoltări, modernizări,

realizare de obiective noi etc.) al căror corespondent valoric îl reprezintă fondurile fixe.

Investiţiile în capitalul fix total din ţara noastră (tabelul 2.17) au sporit de la 2.3 miliarde lei

Tabelul 2.17

Investiţii în capital fix, pe forme de proprietate, miliarde lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Investiţii în capital fix 2.32 2,80 3.62 5.14 7.80 11.01 15.34 18.12 10.88

Din care: - publică 0.72 1.09 1.25 1.68 2.55 3.70 3.85 4.31 3.15

- privată 0.67 0.94 1.32 1.66 2.74 4.03 6.35 7.82 4.50

-mixtă (publică şi privată) 0.15 0.08 0.12 0.19 0.26 0.32 0.29 0.27 0.22

- străină 0.22 0.15 0.18 0.50 0.69 1.40 1.96 2.40 1.04

- întreprinderile cu capital

mixt (naţional şi străin)

0.56 0.56 0.75 1.12 1.56 1.57 2.90 3.33 1.96


în anul 2001 până la 18.1 miliarde lei în anul 2008 sau de 7.9 ori. Investiţiile sunt dependente direct

de interesul public şi privat care dăinuie în societate şi economie. În anii 2001 şi 2002 dominau

investiţiile în sectorul public, iar din 2003 până în prezent mai consistente au devenit investiţiile în

segmentul privat al economiei naţionale. În anii 2001-2008 au sporit investiţiile pe toate formele de

proprietate, însă cu tempuri ce diferă considerabil. Aşa, în perioada de referinţă cele mai joase

tempuri de creştere a investiţiilor s-au înregistrat în segmentul economic cu proprietate mixtă

publică şi privată fără participare străină. Cel mai accelerat, de 11.7 ori, au sporit investiţiile în

segmentul privat al economiei naţionale sau cu tempuri de aproape de două ori mai înalte decât în

sectorul public. Creştere considerabilă, de 10.92 ori, au înregistrat investiţiile străine. În consecinţă,

64

în 2008, investiţiilor în sectorul privat le revine 43.2%, celor din sectorul public - 23.8%,

investiţiilor în segmentul cu capital străin - 13.2 % din total. Menţionăm, însă, că în 2009 investiţiile

în capital fix s-au micşorat brusc constituind doar 60 % la sută în raport cu anul precedent. Cel mai

pronunţat (de 2.3 ori) s-au redus investiţiile străine, ce s-a datorat crizei.

Fiind factorul hotărâtor în perfecţionarea bazei tehnico-materiale, promovarea

tehnologiilor eficiente, protecţia mediului, formarea profesională în vederea obţinerii

rezultatului scontat, investiţiile, de regulă, sunt orientate mai întâi spre regenerarea sau

creşterea activilor, achiziţionarea de utilaje, instalaţii, echipamente.

Sub aspect structural alocarea de fonduri în mijloace fixe s-a realizat prin felurite lucrări executate şi

cu tempuri ce diferă categoric. Dacă în anul 2001 investiţiile în utilaj, unelte, inventar şi mijloace de

transport forma 51 % (tabelul 2.18), iar apoi în anul 2009 acestor investiţii le-a revenit doar 39.1 la

sută, ceea ce a cauzat dominaţia în aceste categorii de active ale celor învechite fizic şi moral.

Tabelul 2.18

Structura tehnologică a investiţiilor în capital fix, miliarde lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Investiţii în capital fix 2.32 2.80 3.62 5.14 7.80 11.01 15.34 18.22 10.88

Din care: - lucrări de

construcţii-montaj

1.06 1.10 1.53 2.55 3.91 5.91 8.63 10.23 5.91

- utilaj, unelte, inventar,

mijloace de transport

1.18 1.63 1.98 2.39 3.50 4.53 5.75 6.90 4.28

- alte lucrări şi

cheltuieli capitale

0.08 0.08 0.12 0.20 0.38 0.58 0.95 1.01 0.71


Actualmente structural domină lucrările de construcţii-montaj, ponderea cărora a sporit de la

45.7% în 2001 la 54.3% în anul 2008. Investiţiile în lucrările de construcţii-montaj în segmentul

privat al economiei naţionale în anii 2001-2008 au sporit de 13.6 ori, micşorându-se în 2009 de 1.7

ori în raport cu anul precedent. Menţionăm că în ultimii cinci ani circa 60 la sută din lucrările de

construcţii - montaj se efectuează în municipiul Chişinău.

Investiţiile contribuie direct la menţinerea şi/sau dezvoltarea ramurilor economiei naţionale

în ansamblu şi la formarea unei astfel de structuri a ramurilor, care îşi va aduce aportul la obţinerea

cantităţii sporite de valori de întrebuinţare şi, implicit, la creşterea beneficiilor, venitului naţional şi

altor efecte economice si sociale.

În toate ramurile economiei naţionale în anii 2002-2008 s-a înregistrat majorarea investiţiilor

(tabelul 2.19) şi reducerea acestora în anul 2009 în raport cu anul premergător. Excepţie fac

investiţiile în capitalul fix din sănătate şi asistenţă socială care în anii 2002-2009 a sporit continuu şi

65

foarte vertiginos - de 680 ori. Ponderea acestor investiţii s-a majorat de la 0.1% în 2001 la 2.8 la

sută în anul 2008. Chiar şi cu astfel de creştere investiţiile în acest segment rămân insuficiente

pentru dezvoltarea sistemului naţional al ocrotirii sănătăţii. Din categoria excepţiilor fac parte şi

investiţii în capital fix din energie electrică şi termică, gaze şi apă care, în anii de referinţă au sporit

ceva mai mult de 4 ori, menţinându-se în ultimii doi ani la acelaşi nivel. Investiţiile în capitalul fix

din învăţământ în anii 2002 – 2008 au sporit de 8.5 ori micşorându-se în anul 2009 de 1.6 ori în

Tabelul 2.19

Investiţii în capital fix, pe tipuri de activităţi economice, milioane lei

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Investiţii în capital fix 2804.2 3621.7 5140.0 7796.5 11012.3 15335.8 18224.8 10878.9

din care:- agricultură, economia

vânatului şi silvicultura

159.9 186.7 308.2 460.0 498.6 743.3 1031.3 908.8

- industria extractivă 6.5 6.1 18.0 32.3 54.1 51.7 33.2 19.8

- industria prelucrătoare 728.3 1150.4 1144.5 1637.2 1679.6 2387.3 2645.8 931.7

- energie electrică şi

termică, gaze şi apă

287.3 318.6 542.9 616.4 929.5 1163.4 1177.7 1175.6

- construcţii 34.7 47.9 88.2 202.6 274.7 529.4 732.3 280.6

- comerţ cu ridicata şi amănuntul 181.8 250.0 792.3 904.3 1231.6 2150.3 2717.9 1196.1

- transporturi şi comunicaţii 871.0 903.2 1161.2 1660.6 2893.6 3152.0 3404.2 2201.8

- tranzacţii imobiliare, închirieri

şi servicii prestate întreprinderilor

229.6 383.5 654.2 1317.4 2301.6 3446.5 3948.5 2350.9

- învăţământ 51.7 59.7 54.3 109.2 241.5 281.0 439.3 275.8

- sănătate şi asistenţă socială 8.9 14.8 75.3 77.9 167.8 330.7 520.0 605.7

- alte activităţi de servicii 244.6 300.8 300.9 778.6 740.7 1100.2 1574.6 932.1 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

raport cu 2008. În anul 2002 ponderea investiţiilor în capitalul fix din învăţământ forma 1.84 apoi în

2009 – 2.5 la sută din totalul investiţiilor.

Evident acest nivel de investiţii nu satisface cerinţele învăţământului, cerinţele acestui

domeniu decisiv pentru formarea performanţelor personalului din orice domeniu de activitate a

comunităţii noastre, inclusiv din orice ramură a economiei naţionale. În condiţiile economiei

concurenţiale, în condiţiile când relaţiile economice sunt orientate de la consumător la producător,

când schimbările din economie se produc accelerat se cere schimbarea mentalităţii tuturor persoanelor

prin educaţie, prin instruire, prin altoirea cunoştinţelor şi deprinderilor adecvate schimbărilor. Mai

mult, ele-s insuficiente pentru a ajusta sistemul educaţional naţional la cerinţele internaţionale şi

asigurarea integrării acestuia în procesele globalizării.

Investiţiile în capital fix ce ţin de agricultură, economia vânatului şi silvicultura în anul 2008

au sporit de 6.45 ori în raport cu anul 2002, formând în 2009 circa 90.6 % din nivelul anului 2008.

66

Investiţiile în această ramură, foarte importantă pentru economia naţională, au o pondere extrem de

joasă, cifrată la 5.7 % în anii 2002 – 2008 şi 8.3 la sută în anul 2009.

Semnificativ este că investiţiile în capitalul fix pentru dezvoltarea agriculturii sunt orientate

prioritar spre sectorul privat. Dacă în sectorul public investiţiile au sporit de la 20.4 în 2001 la 52.3

milioane lei în 2008 sau de 2.5 ori, micşorându-se până la 30.4 milioane lei sau de 1.7 ori în anul

2009, apoi în sectorul privat respectiv de la 82.5 la 857.1 milioane lei sau de 10.4 ori, formând în

anul 2009 circa 90 la sută din investiţii în 2008. Dacă până în 2004 investitorii străini erau lipsă în

agricultura naţională, apoi în anii 2004-2008 lor le revenea 4 - 5.2 mil. lei ajungând la 13.7 mil. lei,

în anul 2009 ce formează doar 1.5 % din totalul investiţiilor în capitalul fix pentru dezvoltarea

agriculturii, ceea ce nu poate schimba esenţial situaţia în această ramură extrem de importantă

pentru economia naţională.

Dacă investiţiile în capitalul fix din industria prelucrătoare în anii 2002-2008 s-au majorat de

3.6 ori apoi în anul 2009 în raport cu 2008 s-au micşorat de 2.8 ori, ceea ce-i inadecvat situaţiei

create în agricultură, ramură ce asigură industria prelucrătoare cu materie primă. Investiţiile în

capitalul fix din construcţii, transporturi şi comunicaţii, comerţ cu ridicata şi amănuntul au o

dinamică similară celei din industria prelucrătoare.

Considerabil, de 17.2 ori, în anii 2002 – 2008 s-au majorat investiţiile în capitalul fix din

tranzacţiile imobiliare, închirieri şi servicii prestate întreprinderilor ceea ce-i firesc pentru perioada

de formare a sistemului economic bazat pe relaţiile de piaţă. Chiar dacă investiţiile respective în

2009 au format aproape 60 la sută din nivelul lor în anul 2008 ponderea acestora în 2009 se cifra la

21.6 la sută. Ponderea investiţiilor în capitalul fix din tranzacţiile imobiliare, închirieri şi servicii

prestate întreprinderilor este de 2.6 ori mai mare decât a celor ce ţin de agricultură, economia

vânatului şi silvicultura.

Investiţiile presupun o imobilizare însemnată de capital şi, evident, pot genera dezechilibre şi

tensiuni financiare considerabile. Pentru a evita situaţiile de acest gen se impune necesitatea alegerii

corecte a modalităţilor de finanţare a investiţiilor. În funcţie de proveninţa se conturează

următoarele surse de finanţare a investiţiilor: (a). finanţări interne; (b). finanţări externe.

Finanţarea internă a investiţiilor se realizează din mijloacele proprii, care în economia

naţionale pot fi: bugetul de stat, bugetul unităţilor administrativ - teritoriale, diverse fonduri.

Finanţarea investiţiilor din bugetul de stat s-a majorat de la 94.5 în 2001 la 1768.5 milioane lei în

anul 2008 (tabelul 2.20) sau de 18.7 ori majorându-şi ponderea de la 4.08 % în anul 200l la 9.76 %

67

la sută în 2008. Însă în 2009 ele s-au micşorat de 2.46 ori în raport cu anul 2008, formând deja 6.6

% din totalul investiţiilor în capitalul fix.

Până în anul 2004 finanţarea investiţiilor din bugetul de stat era depăşită de cele finanţate din

bugetul unităţilor administrativ-teritoriale ca apoi situaţia să se inverseze. Investiţiile finanţate din

bugetul unităţilor administrativ–teritoriale în anii 2001-2009 au sporit mai modest (de 3.5 ori) decât

cele finanţate din bugetul public (7.6 ori). Investiţiilor finanţate din bugetul unităţilor administrativ

Tabelul 2.20

Investiţii în capital fix, pe surse de finanţare, milioane lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Investiţii în capital fix,

total

2315.1 2804.2 3621.7 5140.0 7796.5 11012.3 15335.8 18224.8 10878.9

Inclusiv finanţate

din: - bugetul de stat

94.5 56.9 75.9 153.7 413.4 853.5 1610.3 1778.6 723.3

- bugetul unităţilor

administrativ-teritoriale

103.4 118.7 125.2 288.3 353.9 589.1 414.1 534.3 353.1

- mijloacele proprii

Ale

întreprinderilor

1320.5 2000.0 2541.8 3151.9 4501.6 5820.7 7499.2 9101.4 5558.3

- mijloacele populaţiei 91.7 105.3 131.4 125.4 168.4 196.3 212.8 274.0 365.9

- mijloacele

investitorilor străini

450.2 332.7 535.2 1056.9 1440.0 2088.3 3097.8 3727.3 2347.0

- alte surse 254.8 190.6 212.2 363.8 919.4 1464.4 2501.6 2809.2 1531.4

Sursa:elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

- teritoriale în 2001 le revenea 4.47 % şi s-au micşorat până la 2.93% în 2008 şi 3.25 % în 2009.

Pentru dezvoltarea afacerilor şi/sau întreprinderilor micro şi mici, investiţiile iniţiale, de

regulă, se realizează din mijloacele băneşti ale întreprinzătorului, urmând ca, pe parcursul

funcţionării lor, modernizările să se efectueze pe seama fondului de amortizare şi a profitului

realizat. Dacă investiţiile în capitalul fix din mijloacele populaţiei în 2001 erau aproape egale cu

cele finanţate din bugetul de stat, apoi în 2008 ele formau respectiv doar 15.4 % şi în anul 2009 –

50.6 la sută, ceea ce ne duce spre concluzia că posibilităţile investiţionale ale populaţiei din

Republica Moldova sunt mult prea reduse.

Produsul Intern Brut, raportat la un locuitor din ţara noastră, în pofida faptului că a sporit de

la 7646 lei în anul 2003 la 12292 lei actualmente sau de 1.6 ori, rămâne insuficient pentru a fi

utilizat ca resursă investiţională. Posibilităţile investiţionale ale populaţiei din ţara noastră sunt

foarte limitate şi din motivul că venitul mediu lunar, disponibil pe o persoană, care din 2001 până în

68

2009, după cum urmează din tabelul 2.21, a sporit de 4.84 ori chiar şi în anul 2009 acoperă 98 %

din valoarea medie lunară a minimului de existenţă. În R. Moldova, una dintre cele mai sărace ţări

din Europa, mărimea veniturilor populaţiei urbane şi rurale diferă considerabil.

În anul 2009 ponderea populaţiei cu veniturile disponibile până la 200 lei pe lună în mediul

urban a format 1.0 %, iar în spaţiul rural - 15.1 %. Dacă în spaţiul urban populaţia cu veniturile

disponibile până la 1000 lei pe o persoană pe lună constituia 39.8 %, apoi în mediul rural – 77.0 la

Tabelul 2.21.

Venitul disponibil şi minimul de existenţă

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Venitul mediu lunar disponibil

pe o persoană, lei 241.0 321.6 422.4 491.4 568.6 839.6 1018.7 1188.6 1166.1

Valoarea medie lunară a

minimu-lui de existenţă pe o

persoană, lei

468.7 538.4 628.1 679.9 766.1 935.1 1099.4 1368.1 1187.8

Venitul raportat la minimul de

Existenţă, % 51.4 59.7 67.2 72.3 74.2 89.8 93.0 86.9 101.8


sută, cei cu veniturile disponibile peste 1600 lei pe lună, respectiv 18.2 şi 9.0 la sută.

Veniturile disponibile determină structura cheltuielilor de consum ale populaţiei. Atât în

mediul urban cât şi în cel rural, categoric, domină cheltuielile pentru produsele alimentare şi

băuturile nealcoolice. Aşa, în anul 2008 în urbe cheltuielile pentru produsele alimentare formau

37.8%, iar în spaţiul rural - 42.7 la sută din totalul cheltuielilor. Cheltuielile pentru produsele

alimentare sunt urmate de cele pentru locuinţe şi comodităţi cărora în mediul urban le revenea 15.5

% iar în spaţiul rural - 17.1 % şi de cele pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, care alcătuiau

respectiv 11.7 şi 13.7 la sută.

Astfel, nivelul sărăciei populaţiei din mediul rural este categoric mai înalt în raport cu cei ce

locuiesc în urbe şi, evident, în mediul rural posibilităţile investiţionale sunt mult mai reduse. În

structura surselor de finanţare a investiţiilor pe prim plan a fost şi rămâne autofinanţarea sau

finanţarea investiţiilor în capitalul fix din mijloacele proprii ale întreprinderilor, care au sporit

continuu de la 1320.5 în 2001 la 9101.4 milioane lei în 2008 (tabelul 2.20) sau de 6.9 ori ca apoi să

se diminueze în anul 2009 cu circa 39 la sută în raport cu anul precedent.

Ponderea investiţiilor în capitalul fix din mijloacele proprii ale întreprinderilor era 57 % în

2001, circa 50 % în 2008 şi 51.1 la sută în anul 2009. Mijloacele proprii ale întreprinderilor pentru

finanţarea investiţiilor se formează din capitalul iniţial, fonduri de amortizare, redistribuirea

beneficiului, completarea continue a capitalului şi alte surse. Capitalul iniţial are dimensiuni mici şi,

69

evident, are contribuţie neînsemnată în finanţarea investiţiilor. Fondul de amortizare, prin menirea

sa fiind destinat înlocuirii activelor imobilizate, formează principala resursă proprie de finanţare a

investiţiilor, dar este modest.

Sursa principală de finanţare a investiţiilor în capitalul fix din mijloacele proprii ale

întreprinderilor, atât în cazul înlocuirii, dar mai ales pentru dezvoltarea şi lărgirea activelor

imobilizate existente, este beneficiul. Profitul obţinut de agenţii economici din ţara noastră până la

impozitare (tabelul 2.22) în anii 2003-2008 a sporit de 8 ori, însă în 2009 s-a micşorat de 4.24 ori în

raport cu anul 2008.

Tabelul 2.22

Profit , pierderi până la impozitare ale agenţilor economici pe principalele tipuri de activităţi, mln lei

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Total 1943.5 2373.5 3799.5 4965.6 10836.3 15549.4 3666.8

Din care: - agricultură, economia

vânatului şi silvicultura

- 14.5 89.5 28.9 132.0 497.2 802.0 -191.1

- industria prelucrătoare 746.8 487.6 939.3 785.1 1819.7 2134.6 11.0

- energie electrică şi

Termică, gaze şi apă

- 293.8 - 156.3 21.6 - 390.1 1108.7 2820.2 -969.9

- construcţii 95.4 207.6 247.3 449.6 753.7 1113.6 440.5

- comerţ cu ridicata şi amănuntul 619.8 746.2 802.2 1221.5 2531.0 4609.3 1559.6

- alte activităţi 789.8 998.9 1760.2 2767.5 4126.0 4069.7 2817.3 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

Dacă în anul 2003 cea mai mare parte a profitului (38.4 %) se forma în industria

prelucrătoare, apoi în 2009 alcătuia doar 0.003 %. În 2008 cu 29.6 % şi în anul 2009 cu 42.5 % din

profit s-a format în comerţul cu ridicata şi amănuntul. Ponderea profitului format în construcţii în

2003 se cifra la 4.9 %, în 2008 – la 7.2 % şi în 2009 – la 12.0 la sută din total.

Chiar dacă profitul agenţilor economici din agricultură, economia vânatului şi silvicultura a

sporit de la 89.5 în 2004 la 802 milioane lei în anul 2008 sau de 8.96 ori, în anii 2003 şi 2009 s-au

înregistrat pierderi.

Tabelul 2.23

Indicatori ai activităţii întreprinderilor agricole

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Numărul de gospodării 1034 1239 1348 1459 1524 1522 1528 1573 1620

Inclusiv nerentabile 593 649 772 658 739 759 634 552 884

Venitul global, mil. lei 426.7 455.2 613.1 856.8 779.4 781.6 1100.9 1563.5 -

Profit net, mil. Lei -72.0 -130.5 -43.0 87.5 24.2 99.8 425.2 704.1 - 244.5


70

Prin urmare posibilităţile investiţionale din contul beneficiului agenţilor economici din

agricultură, economia vânatului şi silvicultura sunt extrem de limitate. Venitul global al

întreprinderilor agricole creşte de la 426.7 în anul 2001 la 563.5 milioane lei în 2008 (tabelul 2.23)

sau de 3.66 ori, însă profit au obţinut doar în anii 2004 – 2008. În anii 2001 – 2003 şi 2009

gospodăriile agricole au avut pierderi suficient de impunătoare şi, evident, că în aceşti ani aproape

jumătate din gospodăriile agricole anual au fost nerentabile.

Însă chiar şi în anii când a fost obţinut profit numărul gospodăriilor nerentabile este

impunător cifrându-se la 45 % în 2004, 48 % în 2005, 50 % în 2006. Ponderea gospodăriilor

agricole nerentabile s-a micşorat până la 41.5% în anul 2007 şi 35.1% în anul 2008.

Constituirea şi sporirea capitalului investiţional se poate realiza şi prin finanţare internă

pentru nivelul naţional şi externă pentru afaceri (firme), care implică emisiunea şi vânzarea de noi

acţiuni şi obligaţiuni, contractarea de împrumuturi bancare, credite comerciale sau credite, leasing şi

alte modalităţi de finanţare internă.

Finanţările externe a investiţiilor, conform raportului Băncii Naţionale a Moldovei, se

realizează cu participarea capitalului străin, care, de regulă, provine din ţări dezvoltate sau de la

firme, bănci şi alte organisme specializate. Stocul de investiţii străine directe acumulat la sfârşitul

anului 2009 a fost evaluat la 2604.22 mil. USD (figura 2.4), din care: capitalul şi venitul reinvestit -

1982.62 mil. USD şi creditele intra-grup (alt capital) - 621.60 mil. USD, revenind 731 USD fiecărui

locuitor al ţării noastre.

Figura 2.4 Investiţiile străine directe în economia naţională, mil. USD Sursa: Adaptată de autor în baza rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei

71

Distribuţia geografică a investiţiilor străine directe în capitalul social din economia naţională

denotă că ponderea majoră (51.7 %) aparţine investitorilor din ţările Uniunii Europene, celor din

CSI le revin 13.0 %, iar investitorilor din alte ţări - 35.3 la sută. Teritorial, două treimi din

investiţiile străine directe sunt orientate spre capitala ţării, municipiul Chişinău.

Stocul investiţiilor în capitalul social, originare din UE, s-a majorat pe parcursul anului

2009, comparativ cu 2008, cu 1.6 la sută. Investiţiile de portofoliu au înregistrat ieşiri nete în valoare

de 5.82 mil. USD, determinate de serviciul euroobligaţiunilor. Derivatele financiare ce includ swap-

urile valutare efectuate de băncile licenţiate s-au soldat în 2009 cu intrări nete în valoare de 0.34 mil.

USD. Alte investiţii s-au soldat cu intrări nete de capital în valoare de 119.85 mil. USD: creanţele

financiare externe (activele) majorându-se cu 210.51 mil. USD, iar angajamentele faţă de

nerezidenţi (pasivele) – cu 330.36 mil. USD. În anul 2009 rambursările nete, efectuate de către

nerezidenţi din creditele comerciale acordate anterior de agenţii economici autohtoni (active) au fost

evaluate la 50.58 mil. USD, iar creşterea netă a creditelor comerciale primite de la partenerii străini

(pasive) - la 67.65 mil. USD.

Activele externe sub formă de valută şi depozite s-au majorat pe parcursul anului 2009 cu

265.29 mil. USD în valoare netă, din care activele băncilor licenţiate au sporit cu 186.77 mil. USD,

iar cele ale agenţilor economici din alte sectoare şi ale persoanelor fizice - cu 78.52 mil. USD.

Această majorare poate fi explicată prin convertirea unei părţi importante a depozitelor din monedă

naţională în depozite valutare. De menţionat că, depozitele nerezidenţilor în băncile licenţiate

autohtone (pasive) s-au diminuat cu 46.64 mil. USD, în valoare netă.

Mijloacele investitorilor străini în capitalul fix al ţării noastre (tabelul 2.21) au sporit de la

450.2 milioane lei în 2001 la 3706.2 în anul 2008, sau de 8.2 ori şi s-au redus în 2009 cu circa 37 la

sută în raport cu anul 2008. Ponderea mijloacelor investitorilor străini în capitalul fix al ţării noastre

în totalul surselor de finanţare este într-o creştere uşoară de la 19.4 % în 2001, la 20.4 % în 2008 şi

21.6 % în anul 2009. Din punct de vedere al originii investiţiilor străine alocate în anul 2008 în

întreprinderile din ţara noastră poziţia de lider îi revine Ciprului - 27.5 %, fiind urmată de Italia -

15.3 %, Germania - 9.0 %, România - 8.2 %, Ucraina - 4.4 %, Franţa - 4.2 %.

Investiţiile în capitalul fix al întreprinderilor străine din ţara noastră s-au majorat de la 219.8

mil. lei în 2001 la 2399.8 mil. lei în anul 2008 sau de 10.9 ori, iar în întreprinderile cu capital

naţional şi străin - de la 564.1 mil. lei în 2001 la 3325.0 milioane lei în 2008 sau de 5.9 ori.

72

Investiţiile străine alocate în întreprinderile din Republica Moldova la sfârşitul anului 2008

au format 237.7 milioane dolari SUA, inclusiv în activităţi financiare – 86.7 mil. $ (36.5%), comerţ

cu ridicata şi cu amănuntul – 66.1 mil. $ (27.8%), tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de

servicii prestate întreprinderilor – 32.0 mil. $ (13.5%), transporturi şi comunicaţii – 13.9 mil. $

(5.8%) şi doar 6.1 mil. $ (2.6%) în agricultură, 0.07 mil. $ (0.3%) în sănătate şi asistenţă socială,

0.001 mil. $ în învăţământ.

Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor la 31 decembrie 2009 a constituit 77.6 la sută,

fiind cu 3.5 puncte procentuale mai mare faţă de sfârşitul anului 2008. Din numărul total al băncilor,

4 bănci dispun de capital format complet din investiţii străine (dintre care 3 sucursale ale băncilor

străine), o bancă dispune de capital format complet din investiţii autohtone şi 11 bănci - de capital

format din investiţii străine şi autohtone. În consecinţă investiţiile băncilor în activele materiale pe

termen lung la finele anului 2009 raportate la capitalul normativ total au alcătuit 23.7 % (limita

maximă - 50.0 la sută). Investiţiile în activele materiale pe termen lung şi cotele de participare în

capitalul unităţilor economice raportate la capitalul normativ total au reprezentat 25.7 % (limita

maximă - 100.0 la sută).


După obţinerea independenţei, Republica Moldova trăieşte în speranţa de a făuri o economie

concurenţială. Produsul intern brut, în preţuri curente, în anii 2001-2009 a sporit de 3.15 ori, însă în

preţurile comparabile doar de 1.5 ori.

Punctul de plecare pentru reclădirea economiei naţionale, marcată de dinamism, deseori de

incertitudine şi risc a fost şi mai rămâne consolidarea resurselor. Potenţialul natural al ţării noastre,

care practic nu migrează, permite dezvoltarea tuturor ramurilor economiei naţionale. Potenţialul

uman, care circulă liber, se caracterizează prin faptul că conform statisticii oficiale în anul 2008 erau

declarate plecate la lucru peste hotare 309.7 mii. Rata de activitate a resurselor umane în R. Moldova

s-a redus de la 57.9 în 2001 la 44.3 în 2008.

În condiţiile globalizării activităţilor economice un loc important se atribuie resurselor

financiare. Activele naţionale în anii 2004-2008 s-au majorat de 1.92 ori. Totalul obligaţiunilor în

perioada de referinţă s-a majorat de 1.98 ori ceea ce este aproape echivalent cu tempourile de

creştere a activelor în aceeaşi perioadă.

Banii în circulaţie, altfel zis masa monetară (M0) din afara sistemului bancar, rezervele

băncilor în lei menţinute în conturile corespondente la Banca Naţională a Moldovei, numerarul în

73

casele băncilor şi depozitele la vedere ale altor organizaţii la Banca Naţională au sporit de la 638.8

în 1995 la 8849.0 milioane lei în anul 2009 sau 13.85 ori.

Dezvoltarea durabilă a economiei este influenţată de investiţii, Investiţiile în capitalul fix

total din ţara noastră în anii 2001-2008 au sporit de 7.9 ori. Categoric (de la -55.6 la 335.5 mil.

USD), s-a majorat venitul reinvestit iar investiţiile de portofoliu s-au micşorat de 2.7 ori.

Resursele naturale, umane şi materiale produc bunuri şi servicii din vânzarea cărora se obţin

resurse financiare. Acest schimb continuu necesită un management al sistemului financiar ce ar

asigura prosperitatea economiei naţionale.

74

3. MANAGEMENTUL SISTEMULUI FINANCIAR NAŢIONAL

ÎN CONDIŢIILE GLOBALIZĂRII

3.1 Circuitul financiar. Planificarea şi organizarea fluxurilor de resurse financiare

Încă Aristotel [3,p.117] scria că „nu este posibil să existe nici comunitate de interese fără

relaţii de schimb, nici relaţii de schimb fără egalitate, nici egalitate fără unitate de măsură comună”.

Este o axiomă că obţinerea bunurilor materiale şi serviciilor necesită utilizarea maşinilor, clădirilor,

asigurarea cu materie primă, materiale, resurse energetice etc. Livrarea produselor fabricate şi

serviciilor către beneficiari oferă producătorului posibilitatea de a obţine în conturile sale

disponibilităţi băneşti necesare reluării activităţii. Astfel, se nasc două tipuri de fluxuri: un flux de

produse şi servicii spre consumător şi un alt flux financiar spre producător. Altfel zis, se naşte

circuitul financiar care, de regulă, cuprinde trei cicluri: de finanţare, de investiţii şi de exploatare.

Eficienţa şi eficacitatea circuitului financiar este influenţată de alegerea, formarea,

dezvoltarea şi utilizarea optimă a resurselor financiare în scopul asigurării mijloacelor necesare

desfăşurării activităţii economice şi soluţionării problemelor sociale. Literatura de specialitate

[95,p.5] propune diverse clasificări ale circuitului financiar. Susţinem autorii care consideră că

circuitele financiare pot fi clasificate conform modelului prezentat în anexa 6.

Circuitul financiar primar obligă agenţii economici să creeze active ce sunt oferite

deţinătorilor de lichidităţi în vederea obţinerii resurselor de finanţare. Fluxurile financiare primare

pot fi grupate în trei modalităţi de transfer:

- Finanţarea directă se realizează fără nici un fel de intermediar între cei care dispun de

lichidităţi şi antreprenorii care au nevoie de resurse financiare. Ea pune faţă în faţă finanţarea unor

agenţi nefinanciari, de către alţi agenţi nefinanciari. Finanţarea directă presupune şi procurarea

surselor de finanţare direct de la persoane fizice şi juridice care au capitaluri de plasat. Transferurile

directe de lichidităţi permit acoperirea necesităţilor pe termen lung din economiile pe termen lung.

Finanţarea directă creează două tipuri de active: acţiuni şi părţi sociale pe de o parte, respectiv

obligaţiuni, pe de altă parte. Acţiunile creează un drept de proprietate şi generează un venit variabil,

în timp ce obligaţiunile reprezintă un drept de creanţă şi generează venituri fixe.

- Finanţarea intermediară se realizează de societăţi de valori mobiliare/de brokeraj, care

cumpără la un preţ convenit prin negociere şi păstrează lichidităţile şi valorile mobiliare pentru o

perioadă de timp şi le vinde solicitantului. Transferul intermediar al lichidităţilor şi valorilor

mobiliare apare ca ofertă publică (de vânzare, de cumpărare) adresată investitorilor individuali

75

(direcţi) sau instituţionali (indirecţi). Valorile mobiliare emise de întreprinderi şi fondurile băneşti

economisite de investitori practic „trec prin intermediar". De regulă, intermediarii financiari sunt

supuşi unui anumit grad de risc, pentru că e posibilă situaţia când nu poate vinde lichidităţile sau

valorile mobiliare, decât la un preţ mai mic sau cel mult egal cu cel plătit pentru ele. Doar acţiunile

trec neschimbate, ca titluri directe, de la proprietar la deţinătorii de capitaluri disponibile, fără a fi

transformate în alte titluri.

- Finanţarea indirectă se realizează prin resursele obţinute de la diverse instituţii financiare

specializate. La finanţarea indirectă participă aşa investitori instituţionali ca băncile comerciale,

societăţile financiare specializate (de economii, credit etc.) şi fondurile mutuale cu scopul de a

mobiliza economiile disponibile în schimbul titlurilor lor indirecte (certificate de depozit, librete de

economi etc.). Instituţiile financiare specializate implicate în finanţarea indirectă pot juca şi rolul de

verigă intermediară între cei care au capitaluri de plasat şi cei care au nevoie de capitaluri

suplimentare, prin intermediul creditului.

Circuitul secundar se realizează prin vânzarea repetată a titlurilor după emisie şi prima lor

vânzare (în segmentul primar). Din punct de vedere instituţional, segmentul secundar cuprinde două

pieţe:

- piaţa organizată (bursa de valori);

- piaţa „la ghişeu" („over the counter - O.T.C.") cunoscută sub denumirea mai puţin corectă

de piaţă extrabursieră.

Circuitul financiar este influenţat de variabilele ciclului economic care „reprezintă o serie de

fluctuaţii repetate ale outputului, compoziţiei acestuia şi nivelului folosirii forţei de muncă, asociate

cu anumite tipare specifice ale unor co-mişcări ale preţurilor şi altor variabile economice”

[116,p.40]. Nivelul performanţei activităţii economice este direct proporţional cu durata ciclului

economic, cu viteza circuitului financiar. Viteza, care poate fi rezultatul atât al alocărilor cât şi al

surselor de finanţare ce se transformă în lichidităţi, diferă în funcţie de tipul activelor, de ramura

economică dar şi de modul în care acestea sunt utilizate. Eficienţa, în mare măsură, depinde de

costul de realizare a circuitelor, condiţiile în care pot interveni, infuzia de capital pe care o provoacă,

precum şi de rolul său în realizarea echilibrului real. Eficienţa circuitului financiar în viziunea unor

autori [102,p.19] este asigurată prin aplicare regulilor echităţii, transparenţei, deschiderii,

interdependenţei.

În ţările cu economie bazată pe relaţiile de piaţă, la care pretinde a fi şi ţara noastră, se

76

impune prognozarea şi planificarea circuitului resurselor financiare. Managementul sistemului

financiar în viziunea cercetătorilor [62,p.199] „este în mod direct implicat în funcţiile de

previziune”. Previziunea financiară exprimă politica autorităţilor publice şi/sau a celor

antreprenoriale orientate spre găsirea celei mai eficiente modalităţi de înfăptuire în practică a

acumulării şi distribuirii resurselor financiare pentru asigurarea costurilor şi riscurilor minime. În

limitele previziunilor, cu acelaşi scop, pentru perioade scurte se elaborează planuri financiare.

Atât pentru previziunea financiară cât şi pentru planul financiar nu există decât o singură

problemă: ajustarea încasărilor şi plăţilor. Astfel, pentru orice autoritate publică, pentru oricare

administraţie antreprenorială identificarea resurselor necesare pentru asigurarea finanţării capitalului

de lucru, acumularea şi repartizarea resurselor financiare, regenerarea şi creşterea activelor devine o

dimensiune obligatorie. Managementul eficient al circuitului financiar poate fi realizat, mai întâi,

prin prognozarea, planificarea şi organizarea raţională a rulajului de casă în instituţiile financiare

ceea ce impune analiza acestuia. Atât încasările cât şi eliberările de resurse în instituţiile financiare

naţionale (tabelul 3.1) în anii 2001-2008 au sporit de circa 4.1 ori, formând 93 la sută în 2009 de la

nivelul anului 2008. Considerabil s-a modificat structura acestora.

Tabelul 3.1

Rulajul de casă în instituţiile financiare, miliarde lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Total încasări, din care: 15.02 18.98 21.13 25.17 33.49 46.20 56.24 62.03 57.72

- de la comercializarea

mărfurilor de consum

6.17 8.12 11.26 13.75 18.08 22.88 28.62 34.01 30.80

- din plăţile pentru chirie

şi servicii comunale

0

0.56

0

0.52

0

0.85

0

0.99

1

0.17

1

0.42

1

0.56

1

0.62

1

0.79

- de la transportul de pasageri 0.32 0.40 0.57 0.65 0.67 0.87 1.17 1.46 1.50

- de la vânzarea valutei

străine persoanelor fizice

1

0.52

2

0.13

2

0.15

2

0.13

2

0.64

3

0.58

4

0.84

5

0.26

5

0.94

- din impozite şi taxe 0.7 0.90 1.15 1.07 0.82 0.82 1.15 1.40 1.28

- alte încasări 5.76 6.92 5.14 6.58 10.11 16.62 18.89 18.29 16.41

Total eliberări, din care: 15.15 19.03 20.65 25.61 33.94 44.11 55.82 61.84 57.60

- pentru salarii, burse, plăţi

sociale şi despăgubirilor

de asigurare

3

0.16

3

0.99

5

0.19

5

0.81

6

0.87

7

0.72

8

0.32

8

0.74

8

0.96

- pentru achiziţionarea

produselor agricole

2

0.18

2

0.77

2

0.93

2

0.59

2

0.38

2

0.33

3

0.61

2

0.97

1

0.52

- pentru cumpărarea valutei

Străine de la persoane

fizice

3.10 5.18 7.69 10.88 15.32 20.12 26.48 28.52 20.09

- alte scopuri 6.71 7.09 4.85 6.52 9.37 13.94 17.41 21.62 23.04 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

77

Dacă în anul 2001 încasările de la comercializarea mărfurilor de consum formau 41%, apoi

în anul 2008 ponderea lor s-a ridicat până la 53.4 la sută din totalul încasărilor. Pe poziţia a doua s-

au plasat încasările de la vânzarea valutei străine persoanelor fizice. Ponderea acestora se modifică

nesemnificativ de la 10.1 % în 2001 la 10.3 % în anul 2009.

Atenţionăm că resursele eliberate pentru cumpărarea valutei străine de la persoane fizice au

sporit de la 3.10 miliarde lei (20.6 % din total) în 2001 la 28.52 miliarde lei (46.0 % din total) în

2008 sau de 9 ori şi s-au micşorat până la 20.09 miliarde lei (34.9 % din total). Dacă resursele

eliberate de către instituţiile financiare pentru salarii, burse, plăţi sociale, plata pensiilor,

îndemnizaţiilor şi despăgubirilor de asigurare erau, practic, echivalente cu cele pentru cumpărarea

valutei străine de la persoane fizice, apoi primele au constituit doar 30.6 % în 2008 şi 44.6% în 2009

din totalul ultimelor. Sporul vertiginos a resurselor eliberate pentru cumpărarea valutei străine de la

persoane fizice se datorează creşterii necesităţilor de valută străină pentru achiziţionarea pe piaţa

mondială a produselor, în special celor energetice.

Managementul eficient al circuitului financiar se asigură prin planificarea şi organizarea

venitului şi consumului. În condiţiile formării economiei concurenţiale, bazate pe relaţiile de piaţă,

extrem de importantă devine asigurarea echilibrului dintre venitul naţional disponibil şi consumul

final efectiv. În anii 2002-2008 venitul naţional disponibil (tabelul 3.2) a sporit de 3.18 ori.

Tabelul 3.2

Venitul disponibil şi consumul în economia naţională,

preţuri curente, milioane lei

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Venitul naţional disponibil brut 26906 35075 40910 49932 60305 72229 85479

Transferuri curente primite de la

„restul lumii”

2302 4620 4929 7735 11067 14787 17540

Transferuri sociale în natură

primite

2953 3754 3008 3823 6372 7512 9384

Consumul final efectiv 23289 30451 33298 41368 50972 60618 71451

din care: - al gospodăriilor 21445 28466 31133 38517 47732 56691 67188

- al administraţiei publice 1844 1985 2165 2851 3240 3927 4263

Economia brută 3617 4624 7612 8564 9333 11611 14028 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

Cu aceleaşi tempuri (3.18 ori) au sporit şi transferurile sociale în natură primite. Considerabil (de

7.62 ori) în anii de referinţă s-au majorat transferurile curente primite de la „restul lumii”. A sporit şi

consumul final efectiv, însă cu timpuri puţin mai reduse (de 3.07 ori), ceea ce a contribuit la

majorarea dimensiunii economiei brute de la 3617 în 2002 la 14028 milioane lei în anul 2009 sau de

3.88 ori. Important, pentru economia ţării noastre, este că consumul final efectiv al gospodăriilor nu

78

numai că depăşeşte categoric (de 11.63 ori în 2002 şi 15.76 ori în 2008) dar sporeşte cu timpuri mai

mari (3.13 ori) decât cel al administraţiei publice (2.31 ori). Dacă mijloacelor financiare, care au

menirea să asigure echilibrul consum-investiţie, se obţin prioritar prin vânzarea producţiei,

mărfurilor, serviciilor şi activilor atunci este firesc ca acestea să fie promovate cu succes atât pe

piaţa internă cât şi pe cea externă.

Valoarea vânzărilor de mărfuri cu amănuntul pe piaţa internă a sporit de la aproape 10.75

miliarde lei în 2002 la circa 32.14 miliarde lei în anul 2009 (tabelul 3.3) sau de circa 3 ori. În

Tabelul 3.3

Valoarea vânzărilor de mărfuri cu amănuntul, milioane lei

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Valoarea vânzărilor

cu amănuntul, total

10753.4

14537.0

16575.8

19487.7

23356.6

28220.1

34684.4

32143.0

din care:

- produse alimentare

4604.5

5885.6

6632.0

7060.2

7178.4

9418.0

11301.2

11346.9

- mărfuri nealimentare 6148.9 8651.4 9943.8 12427.5 16178.2 18802.1 23383.2 20796.1

din total: - pieţe 5798.8 7667.3 8237.0 8456.9 9735.9 11353.5 13297.2 12182.4

- unităţi comerciale 4954.6 6869.7 8338.8 11030.8 13620.7 16886.6 21387.2 19960.6

Inclusiv în localităţi

- urbane

4159.2

5880.1

6983.8

9159.2

11358.8

14176.0

18222.1

16594.8

- rurale 795.4 989.6 1355.0 1871.6 2261.9 2690.6 3165.1 3366.0

din totalul unităţilor

comerciale, în sectorul

- public

209.2

240.7

197.3

216.4

296.2

369.4

427.3

380.9

- privat 3245.8 4696.1 5753.1 7597.7 9385.3 11614.2 14349.0 13266.3

- întreprinderi

străine şi mixte

1041.7

1439.2

1869.8

2625.3

3372.2

4352.4

6116.5

5887.1 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

vânzările cu amănuntul domină mărfurile nealimentare care le depăşeau pe cele alimentare cu 33.5

% în 2002 majorându-se până la 83.3 % în anul 2009. În anii 2002 şi 2003 dominau vânzările cu

amănuntul pe pieţe în raport cu unităţile comerciale, ulterior situaţia s-a inversat. Dacă valoarea

vânzărilor cu amânuntul pe pieţe în anii de referinţă au sporit de 2.1 ori, apoi în unităţile comerciale

– de 4 ori, inclusiv în localităţile urbane – de 3.99 ori şi în cele rurale – de 4.23 ori. Chiar dacă

vânzările cu amânuntul în unităţile comerciale din localităţile rurale au sporit cu tempouri mai mari,

ponderea lor rămâne inadecvată raportului populaţiei, formând 16 % în 2002 şi 16.8 % în anul 2009.

În totalul vânzărilor cu amănuntul în unităţile comerciale categoric domină valoarea celor

din sectorul privat care alcătuiau 65.5 % în 2002 şi 66.5 la sută în anul 2009. Valoarea vânzărilor cu

amănuntul în unităţile comerciale din sectorul privat în anii 2002-2009 s-a majorat de 4.09 ori.

79

Valoarea vânzărilor cu amănuntul în întreprinderile străine şi mixte a sporit de la 1041.7 în 2002 la

5887.1 în anul 2009 sau de 5.65 ori, formând în ultimul an 35.5 la sută din totalul vânzărilor cu

amănuntul în unităţile comerciale.

Valoarea serviciilor cu plată prestate populaţiei (tabelul 3.4) au sporit de la 4.22 în 2002 la

Tabelul 3.4

Valoarea serviciilor cu plată prestate populaţiei, miliarde lei

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Valoarea serviciilor cu

Plată prestate populaţiei

4.22 5.30 6.97 8.21 9.96 11.57 13.15 14.59

din total:- persoane fizice 0.74 0.92 1.28 1.55 1.93 1.95 2.11 2.26

- unităţi oficial înregistrate 3.48 4.38 5.69 6.66 8.03 9.62 11.04 12.33

din care: - publică 1.55 2.24 2.65 3.09 3.60 4.14 4.39 4.18

- privată 0.83 0.94 1.50 1.77 2.30 3.07 3.92 3.70

- mixtă (publică şi privată)

fără participarea străină.

0.24 0.28 0.34 0.39 0.45 0.49 0.47 0.63

- a întreprinderilor mixte

şi străină

0.86 0.91 1.19 1.42 1.69 1.92 2.27 3.81


14.59 miliarde lei în anul 2009 sau de 3.46 ori. Domină valoarea serviciilor cu plată prestate

populaţiei de unităţile oficial înregistrate. Ponderea acestora s-a majorat nesemnificativ (de la 82.5

% în 2002 la 84.5 % în anul 2009) în totalul valorii serviciilor cu plată prestate populaţiei pe toate

formele de proprietate.

În valoarea serviciilor cu plată prestate populaţiei de unităţile oficial înregistrate se

evidenţiază cele publice, chiar dacă ponderea acestora s-a micşorat de la 44.5 % în 2002 la 33.9 %

în anul 2009. Dacă în anii de referinţă valoarea serviciilor cu plată prestate populaţiei de unităţile

publice oficial înregistrate a sporit de 2.7 ori, apoi cea prestată de unităţile private şi cea prestată de

întreprinderile mixte şi străine s-a majorat respectiv de 4.45 şi 4.43 ori.

Piaţa internă a ţării noastre este limitată de circa 3.6 mil. de consumatori şi mai este

condiţionată de capacitatea de cumpărare a acestora. Prin urmare Republica Moldova este

condamnată la relaţii comerciale atât cu ţările din orient cât şi din occident, atât cu ţările vecine cât

şi cu cele de pe alte continente.

Exportul total (tabelul 3.5) a sporit de la 643.8 în anul 2002 la 1597.3 milioane $ în 2008 sau

80

Tabelul 3.5

Comerţul exterior al Republicii Moldova, milioane dolari SUA

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Export total 643.8 790.0 985.2 1091.2 1051.6 1341.7 1591.2 1287.5

Inclusiv în: - ţările CSI 350.4 423.6 502.4 551.4 424.1 550.2 623.0 490.5

- ţările UE-27 231.3 307.4 400.7 443.4 537.7 679.3 820.1 668.4

Import total 1038.0 1402.3 1768.5 2292.3 2696.2 3689.5 4898.8 3278.3

Inclusiv din:- ţările CSI 408.9 593.4 764.8 905.2 1020.8 1333.7 1737.3 1140.4

- ţările UE-27 467.8 633.4 774.8 1038.8 1218.5 1681.0 2105.3 1422.5

Balanţa comercială, total -394.2 -612.4 -783.4 1201.0 -1641.6 - 2347.8 -3307.6 -1990.7

Inclusiv cu:- ţările CSI -58.5 -169.8 -262.3 -353.8 -596.6 -783.5 -1114.2 -650.0

- ţările UE-27 -236.5 -326.0 -374.2 -595.4 -680.8 -1001.8 -1285.2 -754.1

Gradul de acoperire a im-

porturilor cu exporturi % 62.0 56.3 56.7 46.7 39.0 36.4 32.5 39.3

Inclusiv în: - ţările CSI 85.7 71.4 65.7 60.9 41.6 41.3 35.9 43.0

- ţările UE-27 49.5 48.5 51.7 42.7 44.1 40.4 39.0 47.0 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice al Republicii Moldova

de 2.47 ori, formând 80.9 la sută în 2009 de la nivelul anului 2008. Dacă exportul în ţările CSI în

anii 2002-2009 s-a majorat de 1.4 ori, apoi în cele 27 de state ale U E – de 2.89 ori.

Importurile totale în anii 2002-2008 au crescut de 4.72 ori sau cu tempuri ce depăşesc

exportul de 2.25 ori. În anul 2009 importul total s-a micşorat, alcătuind 66.9 la sută în raport cu

2008. Importurile din ţările CSI în 2009 s-au majorat de 2.79 ori, iar din statele UE – de 3.04 ori.

Gravă este şi reducerea gradului de acoperire a importurilor în raport cu exporturile de la

62% în 2002 la 39.3% în anul 2009. Dacă gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ţările

CSI s-a micşorat de la 85.7% la 35.9% apoi în ţările UE-27, practic, se menţine la acelaşi nivel

formând 49.5 % în 2002 şi 47 % în anul 2009.

Previziunea şi planificarea financiară este un proces suficient de complex, având ca scop

stabilirea unui raport optimal între venituri şi cheltuieli pentru a asigura echilibrul consum-investiţie,

ceea ce se realizează prin întocmirea bugetelor.

3.2 Bugetul – instrument principal în managementul sistemului financiar

Bugetul, potrivit lui Octav Negruţă [70,p.16], reprezintă „un plan alcătuit din cifre într-o

ordine determinată, de cele mai multe ori sistematic, cu referire la intrările şi ieşirile (veniturile şi

cheltuielile) probabile, în monedă sau în valori monetare, care au loc în sesiunea economică a unui

scop public pe o anumită perioadă”. Făcând o sinteză a numeroaselor definiţii, considerăm că

81

„bugetul este un act prin care sunt prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile pentru o

perioadă viitoare ale activităţii economice şi sociale”.

Susţinem opinia lui R. Musgrave, reprodus de Gh. Manolescu [62,p.302], care afirmă că

bugetul îndeplineşte următoarele funcţii: de stabilizare conjuncturală macroeconomică; de alocare

a resurselor bugetare; de repartiţie/redistribuire a veniturilor.

În ţara noastră se utilizează noţiunea de „Buget public naţional” care, conform Constituţiei

Republicii Moldova [214,p.40], cuprinde „bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi

bugetele raioanelor, oraşelor şi satelor”. Bugetul public pe de o parte acoperă nevoile membrilor

comunităţii, iar pe de altă parte contribuie la dezvoltarea economică echilibrată a societăţii în scopul

menţinerii acesteia pe direcţia ce concordă cu strategia de dezvoltare propusă.

Bugetul public naţional, care reprezintă totalitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetului de

stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor

asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, se caracterizează (tabelul 3.6) prin creşterea veniturilor

Tabelul 3.6

Bugetul public naţional, miliarde lei

Indicatori 2002

*

2003

*

2004 2005 2006 2007 2008 2009

Venituri, total 5.08 6.62 11.41 14.53 17.83 22.29 25.52 23.52

Inclusiv: - fiscale 4.28 5.72 9.66 12.06 15.10 18.40 21.55 19.53

- nefiscale 0.61 0.79 0.47 0.76 0.92 1.40 1.05 0.84

- alte venituri 0.19 0.11 1.283 1.70 1.81 2.49 2.91 3.15

Cheltuieli, total 5.19 6.18 11.26 13.95 17.97 22.42 26.15 27.35

Excedent (+/-) Deficit -

0.11

+ 0.44 + 0.15 + 0.58 - 0.14 - 0.13 - 0.63 - 0.38

Sursa: Elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

* Bugetul consolidat care reprezintă totalitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat şi ale

bugetelor locale, formate ca elemente independente în sistemul bugetar

totale de 4.63 ori în 2009 în raport cu anul 2002. În venituri categoric domină cele fiscale, care în

anul 2002 formau 84.0 %, iar în 2009 – 83 la sută din total. Cu tempuri, ce depăşesc cele ale

veniturilor, de 5.27 ori au sporit cheltuielile din bugetul public naţional, ceea ce a contribuit la

formarea deficitului bugetar, deşi în anii 2003, 2004, 2005 s-a înregistrat proficit.

82

Sarcinile complexe ale autorităţilor publice naţionale sunt aduse la îndeplinire, în primul

rând, prin bugetul de stat. Bugetul de stat exprimă relaţiile băneşti în legătură cu mobilizarea

resurselor financiare cu titlul de venituri bugetare naţionale şi repartizarea acestora pentru

funcţionarea autorităţilor publice, asigurarea ordinii publice, finanţarea investiţiilor de ordin

strategic, protecţia mediului, protecţia socială a populaţiei, realizarea activităţilor social-culturale şi

a programelor de cercetare ştiinţifică etc. Veniturilor bugetului de stat executat (tabelul 3.7) în 2006

Tabelul 3.7

Executarea bugetului de stat, miliarde lei

Indicatori 2006 2007 2008 2009

planificat executat planificat executat planificat executat planificat Executat

Venituri, total 10.92 11.11 13.95 14.06 15.78 15.98 13.18 13.83


- nefiscale 0.64 0.62 0.94 1.01 0.68 0.70 0.46 0.50

- alte venituri 1.71 1.74 2.27 2.31 2.60 2.66 2.76 2.95


Excedent(+)deficit(-

)

- 0.38 - 0.11 - 0.50 - 0.20 - 0.62 - 0.49 - 4.65 - 3.37


le revenea 63.1 % iar în anul 2009 – 58.8 % din bugetul public naţional. Cheltuielile au format

respectiv 61.2 % şi 62.9 % din cheltuielile bugetului public naţional consolidat. Nici veniturile, nici

cheltuielile executate nu diferă pronunţat de cele planificate. Un component extrem de important al

bugetului public naţional este bugetul local.

Autorităţile executive din sate, comune şi oraşe, în conformitate cu „Legea privind

administraţia publică locală”, elaborează bugetele locale şi le prezintă pentru aprobare consiliilor

locale. Pe baza bugetelor consiliilor locale, se întocmeşte bugetul raţional, care se propune spre

aprobare consiliilor raionale şi se prezintă Ministerului Finanţelor pentru examinare şi confirmare.

După aprobarea bugetului de stat de către Parlament, bugetele locale sunt ajustate, dacă este necesar,

şi aprobate în versiunea finală.

Veniturile bugetelor locale se formează din impozitele şi taxele încasate în fiecare unitate

administrativă conform codului fiscal. Venitul executat în bugetele locale (tabelul 3.8) în 2006 au

format 26.9%, în anul 2009 - 26.7% din bugetul public naţional. Ponderea veniturilor proprii în

veniturile totale în anul 2008 au variat de la 12% în raionul Dubăsari, 15% în Nisporeni până la 28%

în Ocniţa, 28% în Donduşăni şi 29% în raionul Orhei. Situaţia-i similară şi a satelor din fiecare

raion.

83

Tabelul 3.8

Executarea bugetului unităţilor administrativ - teritoriale, miliarde lei

Indicatori 2006 2007 2008 2009

planificat executat planificat executat planificat executat planificat executat

Venituri, total 4.68 4.79 5.50 5.65 6.11 6.13 6.37 6.29


- nefiscale 0.25 0.26 0.26 0.30 0.28 0.26 0.27 0.28

- alte venituri 2.38 2.37 2.82 2.89 3.53 3.52 3.85 3.83


Excedent(+)deficit(-

)

- 0.63 - 0.27 - 0.46 + 0.02 - 0.70 - 0.30 - 0.54 - 0.24


Aşa, spre exemplu, dacă ponderea veniturilor proprii în veniturile totale ale raionului Teleneşti în

anul 2008 au format 17 la sută, apoi în comunele acestui raion (anexa 10) variază de la 5% în Câşla,

Codru-Nou, Suhuluceni până la 14% în Ordăşei, Căzăneşti şi 35% în Teleneşti. Astfel, bugetele

locale, în comparaţie cu bugetul de stat, sunt foarte limitate în mobilizarea veniturilor ce se

datorează activităţii economice reduse din majoritatea raioanelor.

Bugetele autorităţilor locale depind în mare măsură de transferurile de la bugetul de stat şi

această dependenţă a crescut în timp. Conform raportului UNDP „Impactul crizei financiare globale

asupra comunităţilor locale din Moldova” în 2008 peste 50% din totalul cheltuielilor unităţilor

administrativ - teritoriale au fost finanţate prin transferuri de la bugetul de stat sau cu 10 procente

mai mult decât în 2005. Există două tipuri importante de transferuri la bugetele locale. Cel mai

important este cel de la fondul de susţinere financiară a bugetelor locale: în anul 2008, aceste

transferuri au reprezentat 81% din totalul transferurilor.

Fondul de susţinere financiară a bugetelor locale este format din alocările de la bugetul de

stat şi din alocări de la bugetele locale ale căror venituri bugetare depăşesc cu cel puţin 20%

cheltuielile medii pe cap de locuitor. Transferurile de susţinere financiară sunt calculate în baza

normativelor elaborate de Ministerul Finanţelor. Valoarea transferurilor de la fondul de susţinere

financiară a bugetelor locale este determinată ca diferenţa dintre cheltuielile medii pe cap de locuitor

(care este calculată pentru fiecare articol de cheltuieli) şi venitul pe cap de locuitor, înmulţită cu

numărul total de locuitori. Sistemul de transfer existent asigură un nivel similar de cheltuieli în toate

raioanele, indiferent de capacitatea de a genera venituri. Dat fiind că normativele nu ţin cont de

cifrele demografice exacte (de ex. numărul de copii din şcoli sau grădiniţe) şi permit unor sate să

"economisească" unele fonduri, pe care le pot folosi în anul viitor.

84

Conform legii, al doilea tip de transferuri (transferuri cu destinaţie specială) include alocări

pentru funcţii suplimentare delegate de către guvern sau despăgubiri pentru pierderi de venituri

datorită modificărilor aduse în legislaţie sau în structura administrativ-teritorială. În realitate, aceste

transferuri finanţează de obicei proiecte de investiţii. În anul 2008, aceste transferuri au reprezentat

15% din total. Ponderea acestor fonduri în transferurile totale primite de către bugetele locale a

variat de la 58% pentru municipiul Bălţi până la 5% pentru Sîngerei. Alocarea lor, în multe cazuri,

este văzută de către beneficiari ca mai puţin transparentă, fiind ignorată de către guvern şi înlocuită

cu proiecte care sunt considerate a fi motivate politic.

Autorităţile locale de la primul nivel (comunele) sunt responsabile pentru finanţarea

învăţământului general, serviciilor comunale, subvenţionarea transportului, unele alocaţii sociale,

plata salariilor pentru funcţionarii publici locali, poliţia municipală şi sprijinirea întreprinderilor

locale. Autorităţile raionale sunt responsabile pentru finanţarea construcţiei şi întreţinerii

drumurilor, instituţiilor medicale, asigurarea unor servicii publice (pompierii), învăţământul (licee,

internate, şcoli profesionale), cultura şi asistenţa socială.

Cheltuielile în bugetul unităţilor administrativ-teritoriale (tabelul 3.8) au format respectiv

28.8 % şi 23.9 % din cheltuielile bugetului public naţional. Ca pondere din totalul cheltuielilor

publice, cheltuielile locale au fost în scădere. În anul 2009 cheltuielile în toate raioanele (anexa 11)

depăşesc transferurile. În anul 2009 cheltuielile bugetelor locale au fost planificate la aproximativ

34% din cheltuielile bugetului de stat, comparativ inferioare (46%) celor din 2006. Unele activităţi

(învăţământul, subvenţiile agricole, pentru încălzire etc.) se finanţează de bugetul de stat.

Veniturile şi cheltuielile executate în unităţile administrativ - teritoriale nu diferă pronunţat

de cele planificate ceea ce, în opinia noastră se datorează faptului că indicatorii planificaţi pe

parcursul fiecărui an se supun multiplelor precizări atât pentru bugetul de stat cât şi pentru cel al

unităţilor teritoriale.

Parte componentă a bugetului public naţional este şi bugetul asigurărilor sociale de stat,

necesar pentru asigurările de şomaj, de sănătate, de accidente de muncă şi boli profesionale etc.

Venitul executat al bugetului asigurărilor sociale de stat (tabelul 3.9) s-a majorat de la 1.6 în 2001

format 26.9%, în anul 2009 - 26.7% din bugetul public naţional. Ponderea veniturilor proprii în

veniturile totale în anul 2008 au variat de la 12% în raionul Dubăsari, 15% în Nisporeni până la

28% în Ocniţa, 28% în Donduşăni şi 29% în raionul Orhei. Situaţia-i similară şi a satelor din fiecare

raion.

85

Tabelul 3.9

Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, miliarde lei

Indicatori 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Venituri, total 1.60 2.01 2.73 2.95 3.70 4.35 5.16 6.36 7.58

Inclusiv: - din

cotele de asigurare

socială

1.30 1.63 1.97 2.46 2.95 3.66 4.33 5.43 5.60

- alocaţiile din

buget

0.30 0.37 0.39 0.46 0.72 0.66 0.79 0.90 1.97

Cheltuieli, total 1.37 1.90 2.17 2.77 3.70 4.38 5.24 6.31 7.61

Excedent(+)

deficit(-)

0.23 0.11 0.56 0.18 0.00 -0.03 -0.09 -0.05 -0.03


Dacă ponderea alocaţiilor din bugetul public naţional în veniturile bugetului asigurărilor sociale de

stat în 2001 a format 18.7%, apoi în anul 2009 – 25.99 %, ceea ce a contribuit la reducerea

posibilităţilor investiţionale ale bugetului public naţional. Cheltuielile din bugetul asigurărilor

sociale de stat în anii 2001-2009 s-au majorat (de 5.55 ori) cu tempuri mai mari decât veniturile,

ceea ce a provocat trecerea de la profit (0.23) în 2001 la deficit (-0.03) în anul 2009.

Anual se întocmesc bugetele organizaţiilor şi instituţiilor publice (parlamentul, administraţia

prezidenţială, ministerele, instituţiile de învăţământ, bibliotecile publice etc.) care-s finanţate

integral sau parţial din bugetului public naţional şi au menirea să menţină autonomia şi să asigure

dezvoltarea acestora. Bugetele instituţiilor publice naţionale sunt prevăzute în bugetul administraţiei

centrale şi aprobate de Parlament. Bugetele celorlalte instituţii publice, de regulă, sunt aprobate de

organele ierarhic superioare ale acestora.

Veniturile globale ale bugetului public naţional (tabelul 3.10) au crescut în R. Moldova de la

Tabelul 3.10

Evoluţia structurii veniturilor bugetului public naţional, miliarde lei

Indicatori 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Venituri globale 6.12 7.34 9.42 11.32 14.53 17.85 22.29 25.52 23.52

Venituri fiscale 4.60 5.77 7.53 9.42 11.76 14.72 17.94 20.87 19.18

Venituri nefiscale 0.69 0.77 0.80 0.74 1.07 1.32 1.96 1.74 1.20

Granturi totale 0.29 0.13 0.07 0.13 0.46 0.32 0.97 1.07 1.29

Veniturile din

mijloacele speciale

0.49 0.62 0.94 0.94 1.09 1.27 1.34 1.58 1.55

Sursa: elaborat de autor în baza materialelor Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova

6.12 în 2001 la 23.52 miliarde lei în anul 2009 sau de 3.84 ori. În suma totală a veniturilor bugetului

public naţional categoric domină veniturile fiscale, ponderea cărora are tendinţa de a se majora.

86

Ponderea veniturilor fiscale a sporit de la 75.2 % în 2001 la 81.5 la sută în anul 2009. Chiar dacă

veniturile nefiscale (taxe) s-au majorat de la 687.7 în 2001 la 1195.7 milioane lei în anul 2009,

ponderea acestora s-a redus de la 11.2 % la 5.1 la sută în anul 2009.

Din categoria veniturilor bugetare fac parte şi granturile totale care, în anii respectivi, s-au

majorat de la 291.6 la 1288.0 milioane lei, inclusiv pentru susţinerea bugetului – de la 146.5 la

542.5 milioane lei. Pentru autorităţile publice extrem de important, în managementul sistemului

financiar, este construcţia unei astfel de structuri a veniturilor, care ar încuraja contribuabilii să

participe activ la formarea bugetului public naţional. Veniturile fiscale, care domină în bugetul

naţional, sunt obţinute atât prin impozitare directă cât şi indirectă.

Impozitele directe (tabelul 3.11) au crescut de la 2.19 miliarde lei în anul 2001, când formau

Tabelul 3.11

Evoluţia structurii veniturilor fiscale în bugetul public naţional, miliarde lei

Indicatori 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Venituri fiscale 4.60 5.77 7.53 9.42 11.76 14.72 17.94 20.87 19.18

a. impozite directe 2.19 2.75 3.37 4.59 5.28 6.62 8.06 9.05 9.13

inclusiv: - pe venit 0.35 0.43 0.58 0.78 0.80 1.08 1.39 0.72 0.44

- pe venit din salariu 0.35 0.47 0.62 0.80 0.87 1.13 1.33 1.48 1.46

- impozit funciar 0.16 0.19 0.17 0.19 0.20 0.19 0.17 0.20 0.18

- impozit pe imobil 0.03 0.03 0.03 0.03 0.04 0.04 0.05 0.06 0.07

- asigurărilor de

Stat obligatorii

1.30 1.63 1.97 2.46 2.95 3.66 4.33 5.43 5. 60

b. impozite indirecte 2.41 3.03 4.16 4.83 6.48 8.09 9.88 11.82 10.04

inclusiv: - accize 0.68 0.66 0.89 0.91 1.77 1.07 1.39 1.57 1.54

- taxa pe valoare

Adăugată

1.50 2.03 2.79 3.43 4.62 6.19 7.59 9.09 7.60

- impozitul asupra

comerţului exterior

0.23 0.33 0.48 0.50 0.68 0.83 0.90 1.15 0.91


47,6 % din totalul veniturilor fiscale, până la 9.13 miliarde lei în anul 2009 sau de 4.17 ori,

menţinându-şi ponderea (47,6%) la nivelul anului 2001. Cea mai mare cotă (59 în 2001 şi 61 la sută

din impozitele directe) revine asigurărilor de stat obligatorii. Impozitul pe venit din salariu în anii

2001-2009 a sporit de 4.17 ori şi are tendinţă clară de majorare.

Impozitele indirecte, cărora le revene 52.4 la sută din totalul veniturilor fiscale, în anii de

referinţă au sporit de 4.31 ori. Este în creştere continuă taxa pe valoare adăugată, cea mai

impunătoare componentă (62% în 2001 şi 76% în 2009) a impozitelor indirecte.

87

Resursele financiare acumulate în bugetul public naţional are menirea pe de o parte să

acopere nevoile individuale şi comune ale membrilor societăţii, iar pe de altă parte să intervină în

viaţa economică pentru a asigura realizarea strategiei propuse. Cheltuielile globale (anexa 9) au

sporit de la 6.01 în 2001 la 27.35 miliarde lei în anul 2009 sau de 4.55 ori. Semnificativă este

creşterea ponderii cheltuielilor globale în Produsul Intern Brut de la 31.5% în 2001 la 45.5% în anul

2009. În bugetul public naţional domină cheltuielile de ordin social, care în 2001 formau 58.2% în

totalul cheltuielilor globale din bugetul public naţional, majorându-se până la 71.19% în 2009.

Circa 26.7% din cheltuielile de ordin social în 2001 şi 33.2 % în 2009 au fost orientate spre

asistenţa şi susţinerea socială a membrilor statului nostru. Aproape 20 la sută din cheltuielile

bugetului public naţional sunt destinate învăţământului, ştiinţei şi inovării. Cheltuielile de ordin

economic, chiar dacă au sporit de la 604.5 milioane lei în 2001 la 2619.4 milioane lei în anul 2009,

rămân insuficiente, ponderea acestora formând circa 10 la sută din cheltuieli în anii de referinţă. Cea

mai mare parte ale acestora au fost destinate agriculturii.

Managementul eficient al sistemului financiar în activitatea oricărui agent economic necesită

asigurarea echilibrului dintre acumularea de resurse financiare sau crearea capitalului şi plăţile

furnizorilor, antreprenorilor şi salariaţilor, contribuţii pentru asigurări sociale şi pentru procurarea

activelor pe termen lung. Susţinem opinia autorilor care afirmă că bugetul agenţilor economici

include următoarele tipuri de fluxuri financiare:

1. de exploatare, generate de operaţiunile curente care includ:

- încasări din activitatea de bază cât şi din alte activităţi, subvenţii de exploatare, alte încasări

din exploatare;

- plăţi pentru cumpărări de materii prime şi materiale, impozite şi taxe, cheltuieli salariale şi

alte cheltuieli de exploatare;

- nelegate direct de activitatea de exploatare.

2. în afara exploatării, ce includ şi fluxurile anuale de repartizare a profitului întreprinderii

între participanţii direcţi la viaţa economică a acesteia:

- legate de operaţiunile privind împrumuturile întreprinderii pe termen lung şi aportul

acţionarilor sau asociaţilor la creşterea capitalului social;

- care cuprind încasările din vânzarea activelor imobilizate şi plăţile pentru achiziţionarea

activelor fixe sau pentru cumpărarea titlurilor financiare.

88

Fluxurile financiare mai sunt influienţate de impozitul pe profit (pentru stat), participarea la

profit (pentru salariaţi) şi dividende (pentru asociaţi sau acţionari).

Bugetul firmelor şi altor organisme antreprenoriale se formează, de regulă, integral din

veniturile (încasările) proprii şi trebuie să contribuie la dezvoltarea echilibrată ale acestora, să

asigure atingerea unui nivel satisfăcător al rentabilităţii şi să evite riscul de faliment. Fluxurile de

încasări pot fi din activitatea de bază cât şi din alte activităţi, subvenţii de exploatare, alte încasări

din exploatare. În mijloacele băneşti ale agenţilor economici din ţara noastră (tabelul 3.12) categoric

domină încasările din vânzarea producţiei, mărfurilor şi serviciilor care s-au majorat de la 37.16 în

2001 la 179.87 în 2008, micşorându-se până la 148.77 miliarde lei în anul 2009 sau respectiv de

Tabelul 3.12

Bugetul firmelor şi altor organisme antreprenoriale

Indicatori 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Încasări din:

- vânzarea producţiei,

mărfurilor şi serviciilor

37.16

47.68

64.03

77.44

100.03

121.08

154.44

179.87

148.77

- vânzarea activelor

pe termen lung

0.23 0.26 0.53 0.70 0.83 0.87 1.53 1.41 1.22

- primirea creditelor şi

Împrumuturilor

5.03 6.95 9.52 11.43 16.23 20.73 31.19 35.51 19.54

Plăţi: - furnizorilor

Şi antreprenorilor

31.33 40.33 53.52 64.49 85.49 103.89 134.40 156.13 122.20

- salariaţilor şi contribuţii

pentru asigurări sociale

3.27 4.00 5.35 7.54 9.19 11.15 14.15 17.05 15.41

- pentru procurarea acti

velor pe termen lung

0.98 1.39 2.10 2.75 3.43 3.88 6.62 7.83 4.74

- privind dividendele 0.06 0.10 0.10 0.24 0.29 1.41 2.09 1.90 2.85 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

4.84 şi 4.0 ori. Mai modeste sunt creditele şi împrumuturile obţinute de firme, chiar dacă în anii de

referinţă au sporit de 5.11 şi 2.81 ori. Chiar dacă au sporit, încasările din vânzarea activilor pe

termen lung sunt insuficiente.

Plăţile sunt orientate pentru cumpărări de materii prime şi materiale, impozite şi taxe,

cheltuieli salariale şi alte cheltuieli de exploatare. Plăţile furnizorilor şi antreprenorilor din

Republica Moldova au format 84.3 %, în 2001, 86.8 % în 2008 şi 82.1 % în anul 2009 din totalul

încasărilor din vânzarea producţiei, mărfurilor şi serviciilor. Plata salariaţilor şi contribuţiile pentru

asigurări sociale a sporit în 2008 de 5.21 şi în 2009 de 4.71 ori în raport cu anul 2001. Semnificativ

89

este că plata pentru procurarea activelor pe termen lung depăşeşte vânzările acestora de 4.26 în

2001, de 5.55 în 2008 şi de 3.89 ori în anul 2009.

Astfel, pe parcursul anilor cheltuielile au depăşit veniturile. Acest dezechilibru a cauzat

datorii considerabile pentru economia ţării noastre. Un rol important în acoperirea datoriilor şi

asigurarea echilibrului investiţii – consum le revine creditelor şi împrumuturilor.

3.3 Împrumutul şi creditul bancar în circuitul financiar

De regulă, capitalul propriu nu-i satisfăcător pentru asigurarea circuitului eficient al

resurselor financiare, iar creşterea acestuia generează greutăţi. Evident, pentru a reduce din

dificultăţi şi a dezvolta ritmic economia se cere să se realizeze creşterea de capital şi prin aducerea

resurselor financiare din afara sistemului. Principalele modalităţi de atragere a resurselor sunt

împrumuturile, creditele comerciale, leasing-ul şi altele.

Împrumuturile au caracter rambursabil şi, de regulă, sunt purtătoare de dobânzi care

diminuează eficienţa activităţii. Împrumuturile pot avea origine externă sau internă. La împrumuturi

externe apelează Banca Naţională, Guvernul Republicii Moldova, Băncile Comerciale şi alte

instituţii naţionale sau ramurile. Totalul valorificării împrumuturilor externe (tabelul 3.13) variază

Tabelul 3.13

Împrumuturi externe, mil. USD

2007 2008 2009 valorificări rambursări valorificări rambursări valorificări Rambursări

Împrumuturi ale autorităţilor

monetare (BNM de la FMI)

33.27 22.05 37.56 25.43 14.86

Împrumuturi guvernamentale 79.28 51.68 74.82 54.73 41.19 44.60

Din care: reeşalonate 31.94 21.18 31.52 21.74

Împrumuturi bancare 161.43 39.23 235.75 52.98 100.13 147.86

Pe termen lung 150.98 39.23 202.99 48.47 98.13 127.47

Pe termen scurt 10.45 32.76 4.51 2.00 20.39

Împrumuturi ale altor sectoare 309.16 144.53 492.81 297.87 189.04 185.34

Pe termen lung 302.38 140.14 446.00 272.25 180.61 174.35

Pe termen scurt 6.78 4.39 46.81 25.62 8.43 10.99

TOTAL 583.14 257.49 840.94 431.01 330.36 392.66

Sursa: elaborat de autor în baza Raportului Băncii Naţionale din Moldova

de la 393 în 2009 la 841 mil. $ în anul 2008 formând un decalaj de 2.14 ori între acestea. Totalul

rambursărilor este mai mic decât valorificările cu excepţia anului 2009. Şi decalajul lor este mai mic

– de la 259.47 în 2007 la 431.01 mil. $.

90

Guvernul Republicii Moldova a valorificat noi împrumuturi din exterior în valoare de 41.19

mil. USD şi a rambursat 44.60 mil. USD. Banca Naţională a Moldovei anual rambursează mult mai

puţin decât valorifică împrumuturi de la FMI. În anul 2009 Banca Naţională a Moldovei a rambursat

Fondului Monetar Internaţional 14.86 mil. USD din împrumuturile primite anterior.

Băncile licenţiate au atras din străinătate 100.13 mil. USD, rambursând 147.86 mil. USD din

împrumuturile contractate anterior. Agenţii economici din alte sectoare au împrumutat din exterior

189.04 mil. USD. Spre rambursare conform orarului au fost preconizate 185.34 mil. USD,

realmente s - au achitat 153.87 mil. USD, sumele neachitate (arieratele) fiind înregistrate la alte

pasive.

Împrumuturile interne, în funcţie de provenienţă, pot fi titlurile de stat, împrumuturile

obligatore, împrumuturile de la băncile comerciale, de la instituţii specializate etc.

Titlurile de stat sunt împrumuturi acordate de autorităţile publice centrale. Dacă

împrumuturile sunt realizate din fonduri publice, statul, de regulă, creează facilităţi pentru

împrumutaţi sub forma unor subvenţii pentru echipamente speciale, facilităţi fiscale, indemnizaţii de

izolare. Dacă împrumutul se realizează de la organisme financiare specializate (societăţi de

asigurare, fonduri mutuale etc.), facilităţile acordate de stat se pot materializa în compensarea

parţială a costului împrumutului, garantarea împrumuturilor realizate de întreprinzători. În ţara

noastră, titlurile de stat sunt emise de Ministerul Finanţelor şi plasate prin intermediul Băncii

Naţionale, băncile comerciale, bursa de valori.

Împrumuturile obligatore constituie forma principală de împrumut prin apel direct la

economii, rezervele autorităţilor publice şi organismelor internaţionale. Particularitatea acestei

forme de împrumut constă în fracţionarea sa într-un număr mare de părţi (obligaţiuni) cu valoare

nominală egală, ceea ce face ca emitentul să primească finanţare de la un ansamblu de persoane

fizice şi juridice, nu de la o instituţie financiară anume. Se consideră că această formă de procurare a

resurselor financiare pe termen lung este mai avantajoasă decât emisiunea de acţiuni, deoarece:

- deţinătorii de obligaţiuni nu posedă decât un drept de creanţă asupra întreprinderii, spre

deosebire de acţionari care sunt coproprietari;

- nu modifică raportul de forţe în adunarea generală a acţionarilor deoarece creditorii

obligatori nu deţin dreptul de vot şi nu pot influenţa direct procesul managerial al întreprinderii;

- nu determină diluarea bogăţiei şi nu pot beneficia de creşterea valorii întreprinderii.

91

Creditul bancar, care reprezintă orice angajament a băncilor de a acorda bani ca împrumut cu

condiţia rambursării atât acestora cât a plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente, este un instrument

important în asigurarea dezvoltării eficiente fie a economiei naţionale, fie a firmei şi/sau afacerii.

Ponderea activelor totale în PIB (figura 3.2) a sporit de la 37.2 la sută în 2003 la 66.5 % în anul

2009 sau de 1.79 ori. Creditele acordate s-au micşorat de la 39.4 % în 2008 până la 37.4 la sută în

anul 2009. Ponderea creditelor raportate la PIB în aceeaşi perioadă a sporit de la 22.2% la 37.4 %

sau de 1.68 ori.

Cel mai important creditor intern este Banca Naţională a Moldovei care pe parcursul anului

2009 a împrumutat 2209.9 mil. lei. Banca Naţională acordă credite preponderent pentru menţinerea

lichidităţii sistemului bancar. În acest scop Banca Naţională a Moldovei a acordat credite băncilor

Figura 3.2 Dinamica activelor, creditelor şi depozitelor raportate la PIB (%) Sursa: Raportul Băncii Naţionale, 2009

comerciale licenţiate în sumă de 660.0 mil. lei, soldul acestor credite cifrându-se la 450.0 mil. lei în

anul 2009. Pentru susţinerea cu lichidităţi şi menţinerea acestea la un nivel rezonabil în băncile

comerciale, Banca Naţională întreprinde astfel de măsuri ca reducerea ratelor dobânzilor şi a normei

rezervelor obligatorii. Pe parcursul anului 2009 Banca Naţională a micşorat rata dobânzii de la

11.00 la 5.00 la sută anual. Măsurile respective mai au drept scop şi favorizarea pieţii financiare şi

extinderea de mai departe a posibilităţilor de creditare a sectorului real al economiei naţionale. La

finele anului 2009 soldul creditelor acordate pentru creditarea sectorului real al economiei a

constituit 798.0 mil. lei.

Agenţilor economici atât din sectorul public cât şi din cel privat le acordă împrumuturi

băncile comerciale. Soldul creditelor în economie (tabelul 3.14) în 2008 a sporit de 2.51 ori faţă de

92

Tabelul 3.14

Soldul creditelor în economie şi depunerilor băneşti ale persoanelor fizice (fârşitul anului), mln lei

2005 2006 2007 2008 2009

Soldul creditelor în economie, total 9990.5 13767.8 20883.8 25122.6 23884.1

Din care: pe termen scurt 2442.3 2599.6 4905.6 6375.9 5364.6

pe termen mediu şi lung 7548.2 11168.2 15978.2 18746.7 18519.5

Soldul depunerilor băneşti ale

persoanelor fizice, total

6999.9 9363.8 14214.0 17242.1 16609.9

inclusiv: în monedă naţională 3595.2 4206.6 7258.7 9397.5 7719.6

În monedă străină 3404.7 5157.2 6955.3 7844.6 8890.3 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice al Republicii Moldova

anul 2005, constituind 25122.6 milioane lei. La creşterea volumului de credite în economie a

contribuit optimizarea condiţiilor de creditare oferite de băncile comerciale, diversificarea tipurilor

de credite, necesitatea crescândă în investiţii. În anul 2009 soldul total al creditelor acordate în

economie s-a micşorat cu 4.9 la sută faţă de anul 2008 ce se explică prin creşterea costurilor

creditelor noi atât pentru sectorul privat, cât şi pentru populaţie şi prin aşteptările pesimiste privind

veniturile viitoare. Domină creditele pe termen mediu şi lung care în anii de referinţă formau circa

trei pătrimi din totalul creditelor în economie.

Structural domină creditele în lei – 61,8% faţă de 62,6% la sfârşitul anului 2005.

Menţionăm că condiţiile creditării au afectat mai puternic creditele acordate în moneda naţională

decât pe cele în valută străină. Creditele în valută străină acordate persoanelor juridice pe termene

mai lungi (de peste 12 luni), s-au micşorat în 2009 cu 39.9 la sută faţă de anul precedent, cifrându-se

la 6418.5 mil. lei (echivalentul a 577.5 mil. USD).

În ultimii doi ani s-au menţinut preponderente creditele atribuite industriei şi comerţului,

urmate de cele acordate agriculturii şi industriei alimentare (figura 3.3), consemnând creşteri ale

ponderii, respectiv, de la 48.9 până la 50.8 şi de la 13.3 până la 15.9 la sută la finele anului 2009.

Figura 3.3. Structura soldului creditelor acordate pe ramuri economice, %

Sursa: adaptat de autor în baza raportului Băncii Naţionale, 2009

93

Creditele acordate industriei energetice şi a combustibilului au sporit cu 248.4 mil. lei (50.6

la sută) iar cele acordate agriculturii şi industriei alimentare - cu 271.8 mil. lei (8.3 la sută). În

aceeaşi perioadă s-a redus cererea pentru creditele de consum, a căror pondere s-a micşorat de la

13.0 până la 10.2 la sută şi, de asemenea, pentru creditele pentru imobil, construcţie şi dezvoltare -

de la 14.7 până la 12.5 la sută. Creditele de consum au înregistrat cea mai mare scădere - cu 1242.0

mil. lei (38.8 la sută), fiind urmate de creditele acordate pentru imobil, construcţie şi dezvoltare –

cu 812.6 mil. lei (22.4 la sută). Creditele acordate funcţionarilor băncilor au constituit 99.7 mil. lei,

sau 0.4 la sută din totalul portofoliului de credite şi 1.5 la sută din capitalul normativ total al

băncilor. Limita maximă ale acestora nu trebuie să depăşească 10.0 la sută din capitalul normativ

total.

În structura creditelor noi acordate în economie (figura 3.4) dominată cele oferite pe termen

Figura 3.4 Structura pe termene a creditelor Sursa: elaborat de autor în baza Raportului Băncii Naţionale, 2009

de peste un an. Creditele în moneda naţională acordate în 2009 pe termen de peste 12 luni au format

57.6 la sută din total. Creditele în valută străină au avut o pondere şi mai mare de 71.9 la sută din

totalul acestora, confirmând prin aceasta preferinţa agenţilor economici de a contracta împrumuturi

pentru realizarea obiectivelor de investiţii şi achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată.

Ponderea cea mai redusă atât a creditelor în monedă naţională cât şi în valută străină le revine celor

acordate pe termen de la 3 până la 6 luni.

În structura portofoliului de credite şi a leasingului financiar al sectorului bancar din ţara

noastră (anexa 13) domină creditele „standard” şi „supravegheate” ponderea cărora se reduce de la

93.6 % în 2003 la 83.7 la sută în totalul portofoliului din anul 2009. Respectiv a sporit ponderea

creditelor nefavorabile (substandard, dubioase şi compromise) în totalul creditelor de la 6.4 la sută

94

31 decembrie 2003 la 16.3 % la sfârşitul anului 2009 sau cu 9.9 puncte procentuale. Ponderea

reducerilor pentru pierderi la credite în totalul creditelor s-a majorat cu 4.7 puncte procentuale şi la

31 decembrie 2009 a alcătuit 9.7 la sută.

Pe parcursul anilor 2002 -2009 rata medie a dobânzii la creditele acordate în moneda

naţională a variat de la maximum de 23.14 la sută în anul 2002 la minimum de 18.18 la sută în anul

2006 (tabelul 3.15). Chiar dacă nu-i perfectă, există o corelaţie între rata medie a dobânzii şi

valoarea creditelor acordate în moneda naţională. Aşa, valoarea creditelor acordate în moneda

naţională s-a cifrat la 3.42 în 2002 şi 17.13 miliarde lei în anul 2008, iar rata medie a dobânzii a fost

respectiv de 23.14 % şi 20.96 la sută. Rata medie a dobânzii la creditele acordate în moneda

Tabelul 3.15

Volumul creditelor şi rata medie a dobânzii la creditele noi acordate în Republica Moldova

Indicator 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Valoarea creditelor

acordate în moneda

naţională, mld. Lei

3.42 4.82 5.72 9.03 10.24 14.52 17.13 7.83

Rata medie a dobânzii, % 23.14 19.10 20.96 18.93 18.18 18.85 20.96 20.31

Valoarea creditelor acordate

în valută străină, mld. lei 2.05 3.33 3.48 4.42 6.35 11.97 10.68 6.42

Rata medie a dobânzii, (%) 12.19 10.85 11.39 11.07 11.06 10.88 12.02 12.51 Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor Anuale ale Băncii Naţionale

naţională s-a redus în anul 2009 cu 0.65 puncte procentuale faţă de anul 2008 iar valoarea creditelor

acordate s-a micşorat de 2.19 ori. Situaţia se repetă şi în cazul creditelor acordate în valută străină.

Băncile comerciale depun eforturi considerabile pentru acordarea creditelor din propriile

resurse financiare la formarea cărora cel mai mult contribuie depozitele. La 31 decembrie 2009

ponderea depozitelor în obligaţiunile băncilor a format 80.1 % fiind în descreştere cu 4.7 puncte

procentuale în raport cu sfârşitul anului 2008. Ponderea depozitelor raportate la PIB (diagrama 3.1)

a sporit de la 24.9 % în 31.12.2003 la 44.0 % la 31.12 2009 sau de 1.77 ori. Majorarea volumului

total al depozitelor atrase de bănci a fost determinată de ritmul de creştere al depozitelor atrase în

valută străină (25.9 la sută) depăşindu-l pe cel al depozitelor atrase în moneda naţională (1.3 la

sută). În anul 2009 depozitelor persoanelor fizice le-au revenit 49.9 la sută, depozitelor persoanelor

juridice - 24.3 la sută, depozitelor băncilor - 5.9 la sută, altor împrumuturi şi altor obligaţiuni

respectiv - 17.9 şi 2.0 la sută din total. Creşterea modestă a depozitelor atrase în moneda naţională

(cu 1.3 la sută, sau cu 227.6 mil. lei) a fost determinată de dinamica depozitelor persoanelor fizice,

care s-a situat la minus 8.7 % (1218.6 mil. lei), în timp ce depozitele persoanelor juridice a sporit cu

34.3 la sută (1446.2 mil. lei).

95

Conform raportului Băncii Naţionale a Republicii Moldova segmentul de bază (39.8 %) în

structura depozitelor noi (figura 3.5) a fost reprezentat de depunerile pe termene de la 3 până la 6

luni, chiar dacă a înregistrat o reducere a ponderii cu 4.6 puncte procentuale faţă de anul precedent.

S-a diminuat considerabil şi cota depozitelor cu termene de la 6 până la 12 luni (cu 10.7

puncte procentuale) în favoarea depozitelor cu termene până la 1 lună, care au înregistrat o pondere

de 20.8 % din total în 2009 (în majorare cu 13.6 puncte procentuale). Depozitele noi la termen

atrase în valută străină au avut o dinamică superioară depozitelor în moneda naţională. Pe parcursul

anului 2009 volumul depozitelor în valută străină a crescut cu 4032.5 mil. lei (25.9%) în raport cu

anul precedent.

Figura 3.5. Structura depozitelor la termen Sursa:: elaborat de autor în baza Raportului Băncii Naţionale, 2009

Ponderea depozitelor în valută străină cu termenul de la trei la şase luni s-a majorat de la

41% în 2008 la 48.1% în 2009. Extrem de joasă-i ponderea depozitelor cu termenul de peste un an.

De menţionat că în anii 2002 - 2009 valoarea depozitelor în moneda naţională (tabelul 3.16)

Tabelul 3.16

Volumul depozitelor şi rata medie a dobânzii la depozitele atrase în Republica Moldova

Indicator 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Valoarea depozitelor în

moneda naţională, mld.lei 1.73 1.89 3.49 5.64 5.94 10.15 18.22 18.45

Rata medie a dobânzii, % 14.38 12.68 15.16 12.99 11.93 15.13 18.09 14.66

Valoarea depozitelor în

valută străină, mld. lei 2.07 2.91 3.34 4.98 7.73 10.90 15.55 19.58

Rata medie a dobânzii, % 3.19 3.13 5.01 5.15 5.17 6.01 9.64 7.61 Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor Anuale ale Băncii Naţionale

96

s-a majorat de 10.7 ori Valoarea depozitelor în valută străină în anii de referinţă a crescut mai

modest (de 9.46 ori) depăşind-o în 2009 pe cea în valută naţională cu 1.13 miliarde lai sau cu 6.12 la

sută.

Comparând volumul creditelor noi acordate (tabelul 3.15) şi volumul depozitelor atrase

constatăm că băncile comerciale deţin mai multe depozite decât au acordate credite atât în monedă

naţională cât şi în valută străină. Astfel, se formează exces de lichiditate. Se cere ca băncile

comerciale să aplice de instrumente economice prin care ar asigura echilibru între valoarea

depozitelor şi a creditelor pentru a le organiza cât mai eficient şi profitabil.

Rata medie a dobânzii la depozitele în monedă naţională oscilează de la 11.93 în 2006 la

15.16 % în 2004, iar rata medie a dobânzii la depozitele în valută străină este în creştere continuă

de la 3.19 în 2002 la 9.64 % în 2008, micşorându-se cu circa 2 puncte procentuale în anul 2009.

Micşorarea ratei medii a dobânzii atât la depozitele în monedă naţională cât şi la cele în valută

străină a generat descreşterea veniturilor aferente dobânzilor cu 505.9 mil. lei, sau 11.4 la sută chiar

dacă cheltuielile aferente dobânzilor s-au micşorat cu 67.8 mil. lei. Pierderile sistemului bancar în

anul 2009 au constituit 145.5 mil. lei. Pe parcursul anului 2009 marja bancară (diferenţa dintre rata

medie la credite şi depozite) şi-a inversat trendul descendent înregistrat în perioada anilor 2003-

2008. Astfel, marja bancară asociată cu operaţiunile în moneda naţională (figura 3.6) a crescut de la

negativ obţinerea viitoarelor credite. De asemenea, băncile, pe lângă garantarea materială colaterală,

solicită agentului economic şi o participare cu fonduri proprii la realizarea proiectului de investiţii,

care, uneori trebuie să constituie 20-30 % din valoarea totală a investiţiei. Evident, acestea

considerabil limitează accesul la împrumuturi atât al întreprinderilor micro, mici, mijlocii cât şi a

Figura 3.6 Evoluţia marjei bancare la operaţi în moneda naţională

şi în valută străină, puncte procentuale Sursa: Adaptat de autor in baza raportului Băncii Naţionale, 2009

97

gospodăriilor ţărăneşti Împrumuturile de la instituţiile specializate au menirea să asigure accesul

antreprenorilor mici şi mijlocii la resursele financiare credite. Statut de instituţie specializată în

Republica Moldova le revine şi asociaţiilor de economii şi împrumut. Împrumuturile acordate de

către asociaţiile de economii şi împrumut din ţara noastră în 2008 au constituit 506,4 mil. lei, fiind

în creştere cu 55,0 la sută faţă de valoarea înregistrată la finele anului 2007 şi 5,1 ori mai mare în

raport cu nivelul atins în anul 2003. În anul 2008 valoarea medie ce revine unui membru beneficiar

de împrumut (figura 3.7) a format 8956 lei, înregistrând un spor mai modest de doar 3.56 ori faţă de

anul 2003.

Figura 3.7 Evoluţia valorii medii a împrumutului şi depunerilor de economii, lei

Sursa: Adaptat de autor in baza raportului Băncii Naţionale, 2009

În structura portofoliului împrumuturilor (tabelul 3.17), domină categoric cele pentru care se

respectă condiţiile contractuale (standarde). În anul 2008 împrumuturilor „Standard” le reveneau

94,6 la sută iar celor supravegheate (expirate până la 30 de zile inclusiv) - 3,9 la sută.

Tabelul 3.17

Structura portofoliului de împrumuturi acordate de către asociaţiile de economii şi împrumut

Nr. 2007 2008 2008 în raport cu

2007, % mil. lei % mil. lei %

1. Standard 319,3 97.70 478,9 94.57 150.0

2. Supravegheat 5,5 1.68 19,9 3.93 361.8

3. Substandard 0,8 0.24 4,6 0.91 575.0

4. Dubios 0,7 0.22 1,3 0.26 185.7

5. Compromis 0,5 0.16 1,7 0.33 340.0

Total 326,8 100 506,4 100 155.0

Sursa: elaborat de autori în baza rapoartelor anuale ale asociaţiilor de economii şi împrumut

Împrumuturile dubioase şi compromise atât în 2007 cât şi în anul 2008 constituiau mai puţin

de 1% din total.

14506

2507 2816

2003 2004 2005 2006 2007 2008

98

Împrumuturile cu scadenţă de până la un an, la finele anului 2008, au constituit 71,7 la sută

din volumul total al împrumuturilor acordate. Cea mai mare parte a împrumuturilor (circa 69,1 %) în

anul 2008 (figura 3.8) au fost utilizate în agricultură şi industria alimentară. Sigur, împrumuturile

trebuie să fie rambursate. Nivelul maximal al restanţelor stabilit de WOCCU este 5 la sută din

totalul împrumuturilor. Indicatorul ratei împrumuturilor restante înregistrat la data de 31.12.2007 a

alcătuit 2,3 la sută, iar la finele anului 2008 s-a majorat până la 5,4 la sută din valoarea totală a

împrumuturilor acordate, depăşind normativul cu 0,4 puncte procentuale. Această tendinţă de

majorare a împrumuturilor restante este cauzată de faptul că 90.6 la sută din profitul de împrumut

nu-s asigurate.

Pentru acordarea împrumuturilor asociaţiile de economii şi împrumut folosesc resursele

depuse de membrii săi, care în anul 2008 au constituit 78.1 mil. lei, fiind mai puţine cu 6 la sută faţă

de 2007. În anul 2008 valoarea medie a economiilor atrase sub formă de depuneri, ce revine unui

membru depunător, a constituit 11619 lei, majorându-se de 1.66 ori în raport cu 2003 şi înregistrând

o diminuare în mărime de 2887 lei sau 19,9 la sută faţă de 2007. Diminuarea valorii depunerilor

atrase este cauzată de aplicarea prevederilor Legii nr.139-XVI din 21.06.2007, care permite

depunerile de economii doar asociaţiilor ce deţin licenţa de categoria B.

În structura depunerilor de economii (tabelul 3.18) ponderea maximă de 87,3 % revine depunerilor

de economii cu termenul de scadenţă cuprins între 3 luni şi 1 an, Situaţia respectivă denotă tendinţa

de a asigura echilibrul scadenţelor şi împrumuturilor, care preponderent au fost acordate pentru

acelaşi termen scurt. Ponderea depunerilor de economii în valoarea totală a activelor la finele anului

2008 a fost de 13,2 la sută, diminuându-se cu 6,8 puncte procentuale faţă de anul 2007 şi este

inferior intervalului recomandat de WOCCU (70-80 la sută) [235].

11,1%

Figura 3.8 Structura portofoliului de împrumut Sursa:Adaptat de autor in baza raportului Băncii Naţionale 2009

99

Tabelul 3.18

Structura depunerilor de economii după termenul de scadenţă

Nr. Termenul de scadentă 2007 2008 2008 în raport

cu 2007, % mil. lei % mil. lei %

1. Până la 1 lună 1,0 1,2 2,6 3,3 260

2. De la 1 lună până la 3 luni 5,9 7,1 4,8 6,2 81,4

3. De la 3 luni până la 1 an 73,2 88,1 68,2 87,3 93,2

4. De la 1 an până la 3 ani 3,0 3,6 2,5 3,2 83,3

5. Peste 3 ani 0 0,0 0 0,0 -

Total 83,1 100,0 78,1 100,0 94

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale ale asociaţiilor de economii şi împrumut

Chiar dacă valoarea depunerilor de economii rambursate în 2008 depăşeşte cu 42,7 mil. lei

valoarea acestora rambursate pe parcursul anului 2007, ea rămâne joasă ceea ce generează scăderea

încrederii populaţiei în depunerea mijloacelor băneşti la asociaţiile de economii şi împrumut.

Asociaţiile acordă împrumuturi din capitalul propriu consolidat şi veniturile obţinute din

dobânzile aferente împrumuturilor acordate, care s-au majorat în ultimii doi ani cu 40,6 mil. lei sau

cu 38,8 la sută. Rata de solvabilitate (raportul dintre valoarea capitalului propriu şi suma cotelor de

membru şi a depunerilor de economii) sau capacitatea sistemului de asociaţii de a face faţă

obligaţiilor scadente la finele anului 2008 s-a majorat cu 33,8 puncte procentuale faţă de 2007,

alcătuind 111,9 la sută şi depăşind nivelul minim recomandat de WOCCU cu 111 la sută.

Rentabilitatea împrumuturilor acordate la 31.12.2008 este de 32,0 la sută, diminuându-se cu

3,1 puncte procentuale comparativ cu rezultatele înregistrate la data de 31.12.2007. Diminuarea

rentabilităţii împrumuturilor acordate se datorează majorării valorii veniturilor din dobânzile

aferente împrumuturilor şi a altor venituri operaţionale, ce includ comisioanele, spezele şi

penalităţile încasate de asociaţii de la beneficiarii de împrumut (s-au majorat la data de 31.12.2008

cu 41,3 la sută comparativ cu valoarea înregistrată la 31.12.2007), într-un ritm inferior majorării

înregistrate de împrumuturile acordate (s-au majorat la data de 31.12.2008 cu 55 la sută comparativ

cu valoarea înregistrată la 31.12.2007). Analiza activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut

demonstrează că ele nu pot atinge un nivel suficient de independenţă financiară, ce le impune să

împrumute bani sub formă de credite de la băncile comerciale.

Piatra unghiulară a procesului managerial este decizia. Eficacitatea şi eficienţa

managementului în sistemul financiar este dependentă de calitatea deciziilor elaborate şi de

rezultatele obţinute ca urmare a aplicării deciziilor.

100

3.4 Decizia în managementul sistemului financiar naţional

Decizia, în opinia lui Samuel C. Certo [26,p.196], este o alegere făcută dintre două sau mai

multe alternative. Opinie similară exprimă W. Plunkett şi R. Atnerr [161,p.160] care susţin că

„decizia reprezintă rezultatul alegerii raţionale dintre mai multe alternative”. Panaite Nica şi

Aurelian Ieftimescu [71,p.130] afirmă că „o decizie este o hotărâre luată în urma examinării unei

probleme, o soluţie adoptată dintre mai multe soluţii posibile”. Herbert Simon [168], laureat al

Premiului Nobel, consideră procesul de luare a deciziilor ca fiind alcătuit din trei etape principale:

găsirea ocaziilor pentru luarea deciziilor, descoperirea cursurilor posibile de acţiune şi alegerea

dintre ele a deciziei. Analizând diversele puncte de vedere, prezentate în literatura de specialitate,

acceptăm poziţia profesorului Ovidiu Nicolescu [76,p.204] care formulează decizia ca „cursul de

acţiune ales pentru realizarea unuia sau mai multor obiective”.

Conceptual deciziile manageriale trebuie să reflecte realizarea obiectivelor prestabilite,

mijloacele de realizare şi responsabilităţile concrete. Deciziile contribuie la exercitarea plenară a

funcţiilor manageriale. Mai mult, deciziile manageriale pot fi efective şi eficiente în oricare situaţie

„ca urmare a planificării, organizării, coordonării şi controlului resurselor organizaţiei” [137,p.755],

inclusiv şi a resurselor financiare.

Adaptarea permanentă a sistemului financiar la schimbările din economie generate de un

număr impunător de factori interni şi externi se realizează prin activităţi manageriale care reprezintă,

în esenţă, un ansamblu de decizii interdependente. Decizia financiară, arată M. Onofrei [77,p.5],

este „produsul final al procesului de conducere înfăptuit în planul acţiunilor financiare...”. Deşi,

esenţa deciziilor care se iau se referă la finanţe, există mulţi alţi factori ce le influenţează şi e cert că

decizia financiară se adoptă „în funcţie de situaţiile concrete care apar în planul vieţii cotidiene”.

Decizia financiară, în convingerea lui G.Manolescu [62,263], reprezintă „orice arbitraj între

deţinerea unei sume de monedă sau deţinerea unui activ (fizic sau financiar)”. Deciziile financiare,

conform lui Peter Drucker, ar trebui să fie adoptate la cel mai de jos nivel posibil, care ar concorda

cu natura lor, şi cât mai aproape de locul acţiunii.

Decizia financiară este productul confruntării antreprenorului cu piaţa financiară.

Confruntarea respectivă cauzează necesitatea de a adopta decizii financiare pe care, în funcţie de

timpul vizat, unii autori [119,p.15], poziţia cărora o acceptăm, le clasifică ca strategice, tactice şi

operaţionale. Frecvent se invocă clasificarea propusă de Herbert Simon [175,p.41-42], potrivit

căruia deciziile sunt programate „în măsura în care ele sunt repetitive şi rutiniere şi în măsura în care

101

a fost stabilită o anumită procedură pentru a le rezolva, astfel încât nu trebuie tratate ca noi de

fiecare dată când apar” şi neprogramate „în măsura în care ele sunt noi, nestructurate şi se prezintă

de o manieră neobişnuită. Nu există o metodă prestabilită pentru reglarea problemei, pentru că

aceasta se pune pentru prima dată sau pentru că natura şi structura sa sunt slab definite sau complexe

sau pentru că problema este atât de importantă încât merită să fie tratată în mod individual”.

Deciziile financiare unipersonale poartă caracter individual şi sunt influenţate de sistemul de

valori al decidentului, capacitatea decidentului de a elabora alternative, abilitatea de a stabili

priorităţi, înclinaţiile decidentului pentru asumarea riscului, stilul de lucru şi altele. Esenţial este ca

fiecare decident să stabilească priorităţile, să motiveze ordinea priorităţilor şi să prevadă impactul

deciziilor asupra scopurilor şi obiectivilor prestabilite. Atât la nivelul macroeconomic cât şi la cel

microeconomic, practic, toate categoriile de manageri sunt abilitaţi cu dreptul de a decide

unipersonal. Cei ce decid individual pot aplica unul din următoarele modele decizionale: raţional -

logic, neraţional - intuitiv şi preconceput. Deciziile financiare unipersonale se adoptă dominant în

cazul când se cere reacţie operativă la situaţiile financiare.

La nivelul macroeconomic naţional din ţara noastă, deciziile financiare colective se adoptă

de organele abilitate. Aşa, Parlamentul, care-i „organul reprezentativ al poporului Republicii

Moldova şi unica autoritate legislativă a statului” [214, articolul 60(1)], adoptă, spre exemplu, legile

bugetare anuale, legile de rectificare a bugetelor, legile de control al execuţiei bugetelor etc.

Guvernul, care „asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea

generală a administraţiei publice” [214, articolul 96 (1)], adoptă decizii financiare colective cum ar

fi Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1060 din 29 octombrie 2010 „Cu privire la

aprobarea Memorandumului de Cooperare între Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi

Ministerului Finanţelor al Republicii Slovace” [224].

Este firesc faptul că deciziile financiare colective sunt adoptate de colegiile Ministerelor,

spre exemplu colegiul Ministerului Finanţelor, de organele colective ale instituţiilor financiare

specializate, cum ar fi Consiliul Administrativ al Băncii Naţionale, care a adoptat, spre exemplu,

hotărârea nr. 224 din 30 august 2007 cu privire la aprobarea „Regulamentului despre clasificarea

activilor şi obligaţiilor convenţionale şi formarea reducerilor pentru pierderile activelor şi rezervelor

la pierderile obligaţiilor convenţionale” şi nr. 229 din 18 noiembrie 2010 cu privire la modificarea şi

completarea acestea, Comisia Naţională a Pieţii Financiare care, spre exemplu, a aprobat hotărârea

102

nr. 50-3 din 4 noiembrie 2010 „Cu privire la rezultatele inspecţiei în teren privind respectarea

legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Compania de Asigurări „AFES-M” S.R.L. şi altele.

La nivelul microeconomic deciziile colective se adoptă de către organele formate în

corespundere cu legile ce reglementează activitatea structurilor antreprenoriale, cum ar fi adunarea

generală a acţionarilor, care anual adoptă raportul cu privire la activitatea economico-financiară a

societăţii pe acţiuni respective, adunarea fondatorilor în societăţile cu răspundere limitată, adunarea

generală a membrilor cooperativei, consiliile directoriale şi alte organe ale structurilor

organizatorico - juridice care-s abilitate prin actele normative.

Studiile de specialitate arată că există o strânsă interdependenţă între calitatea gândirii de

grup şi modelul utilizat pentru adoptarea deciziilor colective. Considerăm că trebuie să insistăm

asupra formulei elaborate de Donnelly şi alţii [139,p.128] care demonstrează creşterea calităţii

deciziilor colective pe măsură ce trecem de la un model de utilizare a resurselor gândirii de grup la

altul - opinie individuală - controlul minorităţii - controlul majorităţii - consens. Practica adoptării

deciziilor colective, atât la nivelul naţional cât şi la nivelul antreprenorial, arată că în ţara noastră

tehnicile de stimulare a creativităţii se utilizează foarte modest.

În raport cu orice situaţie socio-economică şi financiară, atât pentru cei ce decid unipersonal

cât şi pentru cei ce decid colectiv, exista mai multe posibilităţi de acţiune, altfel zis variante.

Evident, adoptarea deciziilor financiare, atât grupate în funcţie de timpul vizat cât şi de natura

activităţilor, fie cu scopul constituirii şi utilizării eficiente a capitalului, fie cu intenţia obţinerii

lichidităţilor dorite, fie cu alte obiective, după cum susţine M. Oniofrei [77,p.5], necesită „un efort

de gândire din partea managerilor cu astfel de responsabilităţi, pentru a alege cea mai bună variantă

de acţiune din mai multe posibile”. Astfel, pentru a asigura elaborarea de variante decizionale

viabile şi evaluarea corectă a fiecărei în parte, decidenţii trebuie să fie de aşa competenţă încât

rezultatele obţinute în urma aplicării variantei respective în practică să nu difere de cele evaluate.

Întrucât numărul variantelor, de regulă, este foarte mare, îndeosebi în domeniul financiar, se

cere a fi evaluată fiecare din variantele elaborate în baza unui anumit criteriu. Criteriul, din punct de

vedere practic, reprezintă un indicator la care raportăm rezultatul ce va fi obţinut prin realizarea

variantei evaluate. Pentru evaluarea variantelor alternative, literatura, la care subscriem, recomandă

aplicarea unuia din patru criterii-cheie: cost, timp, calitate, oameni. În funcţie de natura activităţilor

ce cauzează fluxurile financiare specificăm: decizii orientate spre asigurarea echilibrului financiar;

decizii cu privire la repartizarea profitului; decizii privind investiţiile.

103

Managementul sistemului financiar se bazează pe un ansamblu diversificat de decizii cu

privire la echilibrul financiar pentru ce-i „necesar să înţelegem modul în care lucrează sistemul

financiar intern” [89,p.114], fie la nivelul economiei naţionale, fie la nivel antreprenorial.

Orice activitate economică se confruntă cu piaţa financiară prin care îşi evaluează potenţialul

economic şi posibilităţile de a-şi asigura necesarul de resurse financiare. Resursele financiare sunt

influenţate de raportul ramurilor, produselor şi/sau serviciilor. Evident, şi structura acestora

reprezintă rezultatul deciziilor financiare. Dacă în structura producţiei ce s-a format în gospodăriile

agricole (tabelul 3.19), domină culturile cerealiere înseamnă că deciziile cu privire la finanţare au

facilitat anume această grupare de culturi. Deciziile financiare sunt orientate spre obţinerea

lichidităţilor în cantităţi ce ar garanta continuitatea activităţii antreprenoriale efective sau eficiente.

Tabelul 3.19

Structura producţiei agricole pe ramuri, în gospodăriile de toate categoriile, %

2005 2006 2007 2008 2009

Producţia agricolă, total 100 100 100 100 100

inclusiv. a. producţia vegetală 68.9 67.3 58.1 74.3 68.1

din care: - culturi cerealiere 22.9 18.4 9. 5 24.6 18.4

- sfeclă de zahar 2.6 3.2 2.1 2.5 1.0

- floarea-soarelui 6.3 7.2 3.8 6.9 5.9

- cartofi 6.5 6.5 4.5 4.6 4.9

- legume 7.3 9.3 6.2 8.0 7.9

- fructe şi pomuşoare 4.4 3.9 4.0 4.2 4.6

- struguri 12.8 11.6 19.4 15.6 18.7

b. producţia animală: 31.1 32.7 41.9 25.7 31.9

din care: - bovine 2.9 2.8 3.2 2.0 2.4

- porcine 6.8 8.4 11.5 5.7 7.8

- lapte 10.9 10.6 13.3 9.1 10.7

- ouă 4.4 4.4 5.4 3.0 3.8 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova .

Lichidităţile, primordial, sunt influenţate de piaţă. Prin urmare, pentru fiecare

produs/serviciu se impun decizii financiare care ar maximiza preţul de realizare. Preţul, pe de o

parte, semnalizează consumatorilor schimbările intervenite în cheltuielile de producţie şi

poziţia producătorului pe piaţă, iar pe de altă parte, orientează creativitatea producătorului

conform solicitărilor consumatorului. Preţul constituie instrumentul principal de reglare a

raportului de interese dintre producător şi consumator.

În întreprinderile agricole din ţara noastră preţurile de vânzare, formate efectiv pentru o

tonă de producţie, (tabelul 3.20), în 2009 în raport cu anul 2001 sunt în creştere, practic, la toate

104

produsele. Însă această majorare variază de la 1.07 la struguri şi 1.17 la cereale până la 3.0 ori la

tutun. Indiscutabil, creşterea preţurilor de vânzare la producţia agricolă a asigurat majorarea

veniturilor în agricultură, economia vânatului şi silvicultură de la 2368.8 în 2001 la 5639.3 mil.

lei în 2008 sau de 2.38 ori, micşorându-se până la 4806.9 mil. lei în 2009, ce-i de 2.03 ori mai

mult în raport cu anul 2001.

Dimensiunea şi evoluţia preţului de vânzare la produs/serviciu, deşi caracterizează

impactul acestuia, nu-i suficientă pentru adoptarea deciziilor cu privire la echilibrul financiar.

Deciziile referitoare la preţ, pentru fiecare tip de produs/serviciu, sunt influenţate de un

număr impunător de factori printre care, incontestabil, domină costul. Anume din aceste motive

se „urmăreşte alegerea structurii de finanţare...analizând pe criterii de optim costul fiecărei surse de

Tabelul 3.20

Preţurile de vânzare, lei/tonă

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Culturi cereale 899 759 1401 1070 1030 1114 2215 1511 1054

Seminţe de floarea-

soarelui 1572 1932 2031 2160 2348 2241 3963 2573 2402

Sfecla de zahar 256 253 313 291 357 352 333 376 414

Tutun 6303 6980 8948 9514 9748 10365 12496 15479 18894

Cartofi 1203 1639 2033 1445 1365 2464 2158 2145 2040

Legume, total 917 1126 1250 1199 1526 1398 2084 1897 1701

Fructe:-sămânţoase 657 760 608 986 971 1509 2068 1544 1201

- drupe 1194 1700 1617 1636 1830 1719 3126 1970 2555

Struguri 1661 2112 2714 2453 3181 2754 2724 2487 1782

Bovine 6404 7813 5889 7468 10504 10696 9841 16013 16469

Porcină 13111 12923 9037 13069 19303 16121 15427 27999 26067

Late 1833 1844 2079 2453 2672 2881 3255 3939 3387

Ouă de găină, mii

bucăţi 526 406 539 673 617 626 628 952 673


capital” [72,8]. Preţul de cost al producţiei întreprinderilor agricole (tabelul 3.21) are tendinţa

constantă de creştere. Sigur, tempourile diferă şi variază de la 1.06 pentru sporul în greutate a

porcinei şi 1.32 ori pentru struguri până la 2.34 ori pentru sfecla de zahăr Mai menţionăm

evoluţia preţurilor de cost pentru cereale de la 606 în 2002 la 2062 în2003 sau de 3.4 ori şi

micşorarea preţului de cost până la 837 lei/tonă în anul 2004 sau de2.46 ori în raport cu 2003, ceea

105

ce generează dificultăţi şi în cazul adoptării deciziilor cu privire la echilibrul financiar. Evident,

selectarea variantei deciziei cu privire la echilibrul financiar poate fi realizată prin aplicarea

criteriilor cantitativi care au menirea să estimeze raportul „preţ-cost”.

Formarea structurii financiare dorite impune decizii ce ar provoca maximizarea veniturilor

prin asigurarea rentabilităţii activului comercial superior ratei rentabilităţii cerute de piaţa

financiară. Nivelul de rentabilitate (pierdere) sau raportul dintre beneficiu şi preţul de cost al

producţiei vândute de întreprinderile agricole considerabil variază atât pe produse cât şi pe ani

pentru unul şi acelaşi produs.

Tabelul 3.21

Preţul de cost al producţiei în întreprinderile agricole, lei/tonă

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Cereale (fără porumb) 590 606 2062 837 856 977 1837 1038 1174

Porumb pentru boabe 949 1032 1091 825 997 1196 2834 1298 1616

Seminţe de floarea -

Soarelui 1090 1180 1420 1570 1877 1733 3366 1853 2162

Sfecla de zahar 202 188 260 231 281 305 379 274 472

Tutun 8144 7687 8806 8857 10366 9981 12126 12782 12655

Cartofi 1350 1803 1913 1457 1548 1623 1694 1912 1782

Legume, total 1005 1162 1228 1245 1390 1397 2354 1814 1976

Fructe şi pomuşoare 881 976 618 899 1066 1501 1754 1527 1470

Struguri 1366 1325 1496 1675 2410 2384 2346 2361 1809

Spor în greutate la

Bovine 15500 15512 17896 20148 21017 17407 28212 31380 25775

Spor în greutate la

Porcină 18111 13560 19301 22709 19593 16148 21028 25243 19193

Late 1739 1801 2164 2418 2457 2587 3270 3981 3325

Ouă de găină, mii

bucăţi 427 394 473 508 426 452 592 794 541


Pe parcursul anilor 2001-2009(tabelul 3.22) producţia bovinelor a înregistrat pierderi de la -

47.9 % în 2003 la -19.6 % în anul 2009. Pe parcursul anilor de referinţă nu s-au înregistrat pierderi

doar la seminţele de floarea soarelui, struguri şi ouăle de găină vândute de întreprinderile agricole.

Însă nivelul de rentabilitate a strugurilor se micşorează, practic constant, de la 77.1 % în

2003 la 6.0 la sută în anul 2009. În condiţiile când se înregistrează pierderi sau beneficiu depăşeşte

modest preţul de cost al producţiei vândute, întreprinderile agricole sau alţi antreprenori apelează la

împrumuturi. Împrumutul este privit diferit de cei ce-l oferă şi de cei ce-l solicită. Dacă pentru cel

ce oferă împrumutul (banca comercială) obiectivul principal este recuperarea şi respectarea

perioadei de rambursare al împrumutului în termenii prevăzuţi, apoi pentru cei ce-l obţin

106

Tabelul 3.22

Nivelul de rentabilitate (pierdere) a producţiei vândute de întreprinderile agricole, %

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Cereale, inclusiv porumb 30.9 13.8 15.6 20.2 10.9 13.9 26.2 27.7 -3.5

Seminţe de floarea -

Soarelui 41.9 54.1 39.8 36.0 24.7 27.7 16.4 58.1 44.1

Sfecla de zahar 9.7 16.0 6.4 11.3 16.3 8.1 -18.6 23.3 -24.5

Tutun -14.7 -6.6 9.3 11.2 0.7 12.3 4.2 18.2 43.1

Cartofi -12.1 -6.4 13.0 9.3 6.6 45.2 25.7 9.5 10.0

Legume, total 3.5 -8.6 -8.9 -10.3 6.7 0.0 -1.5 5.2 -3.5

Fructe şi pomuşoare -10.4 -3.0 14.1 18.3 1.6 8.5 24.7 8.8 -1.3

Struguri 20.6 58.5 77.1 44.9 31.0 15.9 22.0 9.8 6.0

Bovine -31.9 -38.6 -47.9 -43.8 -23.8 -26.8 -41.2 -20.9 -19.6

Porcină -9.0 -7.8 -39.0 -30.0 -7.7 -4.5 -12.8 25.2 25.4

Late 6.1 4.8 -3.3 0.4 9.9 10.4 0.5 -1.4 8.4

Ouă de găină, mii bucăţi 23.3 11.3 17.3 31.8 50.8 50.7 10.6 36.9 34.3 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

(antreprenorii sau alţi solicitanţi) obiectivul fundamental este supravieţuirea şi, evident, împrumutul

trebuie să le asigure, cel puţin, menţinerea, dar mai bine – creşterea progresivă a stocului de capital.

Adoptarea deciziilor privind echilibrul financiar se complică vădit în rezultatul implicării

împrumutului în ecuaţia „preţ-cost”. Ca urmare structura financiară trebuie să îndeplinească două

condiţii esenţiale: utilizarea eficientă a resurselor proprii şi minimizarea resurselor împrumutate

pentru a evita creşterea excesivă a datoriilor. Totalul datoriilor ţării noastre (tabelul 3.23) s-a

depunerilor de economii cu termenul de scadenţă cuprins între 3 luni şi 1 an, Situaţia respectivă

denotă tendinţa de a asigura echilibrul scadenţelor şi împrumuturilor, care preponderent au fost

acordate pentru acelaşi termen scurt.

Chiar dacă ponderea datoriilor pe termen scurt s-a micşorat de la 69.32 % în 2006 la 61.12

la sută din totalul datoriilor în anul 2010, în anii de referinţă ele rămân dominante. În datoriile pe

termen scurt se evidenţiază cele comerciale cărora le revenea 54.67 % în 2006 şi 50.59 la sută în

2010 şi care în anii 2006-2010 s-au majorat de 1.48 ori. Cu tempuri mai mari (de 1.67 ori) au

crescut datoriile calculate.

Semnificativ este că în 2010 faţă de anul 2006 datoriile pentru retribuirea muncii, ce fac

parte din datoriile calculate, au crescut de 1.35 ori, iar cele pentru asigurări şi pentru decontările cu

bugetul au format respectiv 59.7 şi 59.4 la sută. Pronunţat (de 1.9 ori) s-au majorat aşa zisele „alte

datorii pe termen scurt”. Sigur, ţara noastră are de a alege structura financiară pentru a micşora

datoriile şi a asigura un echilibru mai eficient în raportul capital propriu-datorii.

107

Tabelul 3.23

Datorii la 1 ianuarie, milioane lei

Indicatori 2006 2007 2008 2009 2010

Datorii, total 71697.9 86337.9 105048.1 118493.0 130414.9

inclusiv: - datorii pe termen lung 21997.4 29007.4 38583.0 46581.5 50701.8

- datorii pe termen scurt 49700.5 57330.5 66465.1 71911.5 79713.1

din care: - datorii financiare 10042.4 12385.2 15572.7 17679.4 18530.5

- datorii comerciale 27171.8 31126.8 36977.1 40013.4 40326.4

- datorii calculate 12486.3 13818.5 13915.3 14218.7 20856.2

care includ: - retribuirea muncii 754.4 822.9 889.7 1032.1 1021.1

- asigurările 733.7 691.0 323.9 423.2 438.2

- decontările cu bugetul 1237.1 1576.6 1037.8 664.7 734.4

- alte datorii pe termen scurt 9761.1 10728.0 11663.9 12098.7 18662.5 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

Managementul sistemului financiar în vederea formării şi utilizării resurselor necesită decizii

orientate nu numai către asigurarea echilibrului financiar, ci şi spre distribuirea echilibrată şi

eficientă a venitului. Deciziile cu privire la repartizarea profitului vor contribui la asigurarea

echilibrului între consum şi acumulări de capital, la o astfel de distribuţie de dividende ce ar menţine

valoarea firmei.

Repartizarea eficientă a profitului va determina, mai întâi, tehnologia, volumul de producţie,

productivitatea, sortimentul de produse realizate, preţul etc., apoi ponderea din valoarea adăugată

distribuită salariaţilor, în al treilea rând, capacitatea economiei sau a firmei de a realiza transferul de

valoare de la capital la muncă, asigurând reînnoirea şi dezvoltarea dotării materiale. Susţinem opinia

M. Onofrei [77,9] „Decizia privind dividendele are un caracter controversat, fiind influenţată de

fiscalitate, nivelul ratei dobânzii, preţul acţiunilor emise etc. În plus, ea trebuie să armonizeze

dorinţa firească a acţionarilor de a câştiga bani în prezent, cu aceea de a se asigura o dezvoltare

durabilă a firmei în viitor”.

Cele mai importante sunt deciziile ce abordează problematica alocării capitalului pentru

achiziţionarea, constituirea, modernizarea activilor fixe şi acumularea de stocuri materiale etc., altfel

zis, deciziile de investiţii care determină atât performanţele economiei cât şi ale antreprenoriatului.

Deciziile de investiţii sunt de natură financiară şi se referă la imobilizare de capitaluri pentru o

perioadă de timp medie sau lungă.

Deciziile de investiţii angajează viitorul şi, de multe ori, sunt ireversibile, având în vedere că

pot pune în pericol rentabilitatea investiţiei care, de regulă, se măsoară prin fluxurile nete de

108

Tabelul 3.24

Investiţii în capital fix, milioane lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Investiţiile în capitalul fix pen

tru dezvoltarea agriculturii

113.7 159.9 186.7 308.2 460.0 498.6 743.3 1031.3 908.8

din care: - publică 20.4 17.5 27.5 30.2 42.9 45.8 48.9 52.3 30.4

- privată 82.3 131.4 147.6 248.3 375.9 383.9 558.8 861.9 777.2

- a investitorilor străini - 0.008 1.8 - 4.5 2.0 5.2 4.0 13.7

Investiţiile în capitalul fix

în industria prelucrătoare

617.4 728.3 1150.4 1144.5 1637.2 1679.6 2387.3 2645.8 931.7

din care: - industria

alimentară şi a băuturilor

400.6 445.4 753.1 648.0 1006.9 882.9 1165.5 1153.4 522.2

-fabricarea produselor de tutun 8.5 6.5 13.8 21.3 69.7 90.9 8.7 29.1 4.8 Sursa: elaborat de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

lichiditate pe care investiţia le va genera pe durata sa de viaţă. Structura şi dinamica investiţiilor în

capitalul fix (tabelul 3.24) reflectă calitatea deciziilor adoptate cu privire la investiţii pentru

dezvoltarea anumitor activităţi. Aşa, investiţiile în capitalul fix pentru dezvoltarea agriculturii s-au

majorat în 2009 de opt ori în raport cu anul 2001, iar cele destinate industriei alimentare şi

băuturilor au sporit doar de 1.3 ori. Dacă în anul 2001 investiţiile în industria alimentară şi

băuturilor le-a depăşit pe cele din agricultură de 5.4 ori, în 2008 - doar de 1.1 ori, apoi în 2009 au

format numai 57 la sută.

Situaţia respectivă confirmă că deciziile cu privire la investiţiile în capitalul fix în aceste

ramuri ale economiei naţionale au fost, cel puţin, eronate şi au cauzat micşorarea producerii

dematerie primă autohtonă necesară pentru industria alimentară.

Toate categoriile de decizii financiare, în mare măsură, sunt dependente de activitatea

instituţiilor financiare specializate.

3.5 Particularităţile instituţiilor financiare naţionale

Instituţiile financiare specializate au rolul de intermediar între piaţa financiară şi beneficiarii

finali. Acestora le revine misiunea de a asigura echilibrul dintre cererea solicitanţilor şi oferta

deţinătorilor de resurse financiare.

Instituţia publică principală este Ministerul Finanţelor care realizează politica financiară a

statului, asigură managementul resurselor financiare planificând şi realizând atât acumularea

veniturilor bugetare prin impozite şi taxe cât şi alocarea cheltuielilor bugetare, precum şi asigurarea

109

echilibrului dintre veniturile şi cheltuielile bugetare. Ministerul Finanţelor colectează resurse

financiare de la Banca Mondială, IDA, GEF, IFS, EBRD, BSTDB, etc. şi le distribuie prin băncile

comerciale, limitând marja aplicată de acestea din urma.

Aşa, spre exemplu, în baza Acordului cu Banca Naţională a Moldovei din 5 decembrie 2007

şi a prevederilor Regulamentului aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al BNM nr.

358 din 28 decembrie 2006 Ministerul Finanţelor în anul 2009 a depozitat la Banca Naţională a

Moldovei 319.0 mil. lei pe termene de la 1 lună până la 1 an. Comparativ cu anul 2008 suma

depozitelor plaste la BNM s-a micşorat de circa 4 ori, din cauza deficitului mijloacelor bugetare

resimţit pe parcursul anului.

La 31 decembrie 2009 soldul depozitelor a constituit 10.0 mil. lei. Rata medie ponderată s-a

cifrat la 18.79 la sută anual, în creştere cu 0.63 puncte procentuale faţă de rata înregistrată pentru

depozitele în sold la 31 decembrie 2008. La finele anului 2009 termenul mediu la depozite a

constituit 246 zile fiind în descreştere cu 7 zile faţă de anul precedent. La 31 decembrie 2009 datoria

statului faţă de BNM constituită integral din VMS a totalizat 2213.4 mil. lei (la preţul de

cumpărare), rămânând la nivelul anului precedent.

Ministerul Finanţelor colaborează cu Banca Mondială care, până în prezent, a finanţat 53 proiecte

finalizate în ţara noastră ce au însumat 592 milioane dolari SUA (tabelul 3.25).

Tabelul 3.25

Proiecte finanţate de Banca Mondială

Denumirea proiectului Costul pro

iectului,

mln. $

Alocaţiile

BM,

mln. $

Sursa de

finanţare

Data

Aprobării Încheierii

Proiecte finalizate, total 592.08 506.33 11.03.1993 31.10.2007

din care:

Împrumuturi pentru ajustări structurale

125

120

BIRD

21.10.1993

30.06.1996

Împrumuturi pentru ajustări structurale 145 145 BIRD/AID 09.09.1997 31.12.2001

Împrumuturi pentru ajustări structurale 40 40 AID 20.06.2002 31.10.2007

Împrumuturi investiţionale 105.4 81.0 BIRD 11.03.1993 30.06.2002

Împrumuturi investiţionale 25.0 21.8 BIRD/AID 22.04.1997 31.08.2004

Împrumuturi investiţionale 141.56 91.71 AID 13.01.1998 30.09.2007

Fonduri fiduciare şi granturi 7.22 4.61 FDI 31.03.1995 31.12.2005

Fonduri fiduciare şi granturi 2.1 1.41 GEF 28.03.2002 03.04.2005

Fonduri fiduciare şi granturi 0.8 0.8 JSDF 27.09.2001

Proiecte în curs de implementare, total 258.39 156.85 AID 08.09.2003 31.08.2011

Inclusiv: credite şi granturi 258.39 156.85 AID 08.09.2003 31.08.2011 Sursa: elaborat de autor în baza materialelor „Banca Mondială în Moldova”

110

Instituţie publică financiară specializată este Banca Naţională a Moldovei (BNM) care are ca

obiectiv fundamental „a realiza şi a menţine stabilitatea monedei naţionale” [205, articolul 4].

Pentru atingerea acestui obiectiv ea stabileşte şi menţine condiţiile pieţei monetare prin utilizarea în

mod flexibil a instrumentelor de politică monetară.

Banca Naţională a Moldovei coordonează politicile financiare atât cu autorităţile publice

naţionale cât şi cu organismele financiare internaţionale. Aşa, spre exemplu, pe parcursul anului

2009, în cadrul Comitetului de Gestionare a Lichidităţii, instituit de către Banca Naţională a

Moldovei şi Ministerul Finanţelor în anul 2006, s-a efectuat coordonarea politicii monetare, valutare

şi bugetar-fiscale, având drept obiectiv colaborarea eficientă în vederea realizării atribuţiilor de

gestionare şi monitorizare a lichidităţilor pe piaţa financiară. La sfârşitul anului 2009 au demarat

tratativele dintre Banca Naţională a Moldovei, Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar

Internaţional pentru semnarea Memorandumul cu privire la Politicile Economice şi Financiare

pentru anii 2010-2012, care a fost aprobat de Consiliul Directorilor al FMI la 29 ianuarie 2010.

Banca Naţională „autorizează, supraveghează şi reglementează activitatea instituţiilor

financiare” [217, art. 5, litera d], „supraveghează sistemul de plăţi în republică şi facilitează

funcţionarea eficientă a sistemului de plăţi interbancare” [217, art. 5, litera f].

Instituţie financiară specializată este banca comercială care-şi „axează activitatea pe

atragerea depozitelor şi acordarea de credite, acceptarea de depuneri de la populaţie, firme sau alte

bănci, operaţiuni valutare pentru persoanele fizice şi juridice, plasamentul fondurilor, finanţarea

schimburilor comerciale” [68,190]. Funcţionarea băncilor comerciale din ţara noastră este

reglementată prin Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995. În Republica

Moldova băncile comerciale sunt organizate cu statut de societăţi pe acţiuni şi, evident, aplică

legislaţia referitoare la societăţile pe acţiuni. Băncile Comerciale dispun „de independenţă juridică,

operaţională, financiară şi administrativă faţă de orice persoană, inclusiv faţă de Banca Naţională, de

Guvern şi de alte autorităţi ale administraţiei publice...” [218 art. 13(2)]. Ele activează în limitele

autorizaţiei. Dreptul exclusiv de a elibera autorizaţii băncilor comerciale îi aparţine Băncii Naţionale

a Moldovei care poate acorda una din următoarele categorii:

„A”- băncilor cu capital ce variază între cuantumul minim şi cuantumul dublu al capitalului

minim necesar. Aceste bănci, pot accepta depozite cu sau fără dobândă; acorda credite; împrumuta

fonduri, presta servicii de decontări şi încasări; emite şi administra instrumente de plată; cumpăra şi

vinde bani, inclusiv valută străină; leasing financiar şi orice alte activităţi financiare permise de

111

Banca Naţională a Moldovei.

„B”- băncilor cu capital mai mare decât cuantumul dublu al capitalului minim necesar şi mai

mic decât cuantumul triplu al capitalului minim necesar. Aceste bănci pot efectua toate operaţiunile,

având aceleaşi drepturi ca şi băncile cu autorizaţie de categoria „A”, şi operaţiuni în valută străină –

deschide conturi curente şi de depozit persoanelor fizice şi juridice, acordă credite, servicii de

decontări şi încasări, contracte futures de vânzare a valutei străine etc.

„C”- băncilor cu capital mai mare decât cuantumul triplu al capitalului minim necesar.

Aceste bănci pot efectua toate operaţiunile pe care le efectuează băncile cu autorizaţie de categoria

„A” şi „B” şi mai pot presta servicii fiduciare, păstra şi administra valorile mobiliare; presta servicii

de gestionare a portofoliului de investiţii şi acorda consultaţii privind investiţiile şi orice alte

activităţi financiare permise de BNM..

La 31 decembrie 2009 în Republica Moldova funcţionau 15 bănci, inclusiv 6 bănci mari, 4

bănci medii şi 5 bănci mici. Totalul activelor sectorului bancar a constituit 39915.0 mil. lei,

majorându-se cu 848.0 mil. lei sau 2.2 la sută faţă de 31 decembrie 2008. Creşterea activelor a fost

determinată de sporirea obligaţiunilor băncilor cu 922.3 mil. lei sau cu 2.9 % şi micşorarea capitalul

acţionar cu 74.3 mil.lei sau cu 1.1 la sută.

Numărul total al personalului ocupat în sistemul bancar la 31 decembrie 2009 a constituit

10884, micşorându-se pe parcursul anului cu 435 persoane. În medie fiecărui angajat în sectorul

bancar i-au revenit active în valoare de 3.7 mil. lei, ceea ce este cu 5.7 la sută mai mult comparativ

cu sfârşitul anului 2008. În structura activelor (figura 3.9) pe parcursul anului 2009 au crescut:

valorile mobiliare nete - cu 3590.4 mil. lei (145.8 la sută), mijloacele datorate de bănci şi mijloacele

overnight nete - cu 2731.0 mil. lei (99.9 la sută), alte active nete - cu 1387.8 mil. lei (52.9 la sută) şi

numerarul - cu 306.8 mil. lei (16.4 %). Concomitent, s-au micşorat mijloacele datorate de BNM – cu

3908.0 mil. lei (66.8 %) şi creditele şi leasingul financiar net - cu 3260.0 mil. lei (13.9 %).

Figura 3.9 Structura activelor sectorului bancar al Republicii Moldova, %

Sursa: elaborat de autori în baza rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei

112

Ponderea maximă în totalul activelor a revenit creditelor nete - 50.8 la sută, fiind cu 9.4

puncte procentuale mai mică faţă de sfârşitul anului 2008. Valorile mobiliare nete au ocupat o

pondere de 15.2 la sută, mijloacele datorate de bănci şi mijloacele overnight nete - de13.7 la sută,

alte active nete - de 10.0 la sută, mijloacele băneşti în numerar - de 5.4 la sută şi mijloacele datorate

de BNM - de 4.9 la sută. Ponderea activelor nete în valută străină în totalul activelor a reprezentat

43.6%, a obligaţiunilor nete în valută străină în totalul activelor - 44.5%.

Diferenţa nesemnificativă (0.9 puncte procentuale) dintre ponderile menţionate denotă că

riscul cursului valutar este minim şi nu a influenţat semnificativ stabilitatea financiară a sistemului

bancar. În 2009 comparativ cu 2008 ponderea activelor şi a obligaţiunilor în valută străină au

crescut cu 1.5 şi 2.7 puncte procentuale, respectiv. În structura activelor nete în valută străină

ponderea cea mai mare a revenit creditelor - 59.6 la sută.

Venitul total al băncilor comerciale (tabelul 3.26) este în creştere continuă, majorându-se în

Tabelul 3.26

Activitatea băncilor comerciale, la sfârşitul anului, milioane lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Venituri total 1063.7 1243.9 1575.2 1942.0 2340.5 3099.7 4586.6 6222.5 7581.7

Cheltuieli total 771.1 844.8 1004.4 1324.6 1693.7 2091.3 3138.1 4571.2 7607.2

Venitul net 250.5 301.4 410.2 430.1 480.1 687.7 1093.5 1219.6 -25.5 Sursa: elaborate de autor în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

anul 2009 de 7.13 ori în raport cu anul 2001. Au sporit respectiv şi cheltuielile băncilor comerciale

de 9.86 ori. Dacă în anii 2001 - 2008 venitul net a sporit de 4.8 ori apoi în anul 2009 s-a micşorat

până la - 25.5 milioane lei.

Chiar dacă la sfârşitul anului 2009 numărul total de instituţii ale băncilor a constituit 1146,

dintre care 288 filiale şi 858 reprezentanţe, ele nu satisfac accesul populaţiei la resursele financiare,

ceea ce a cauzat dezvoltarea organizaţiilor de microfinanţare.

Pentru sprijinirea agricultorilor privaţi şi a micilor întreprinzători cu servicii financiare

Banca Mondială a iniţiat proiectul "Finanţe rurale" structurat în trei etape:

0 -„fază experimentală” lansată în decembrie 1996 când pe baza acordului dintre Banca

Mondială, guvernul din Republica Moldova şi FIDES, s-a elaborat conceptul şi s-au înfiinţat

douăsprezece case bancare rurale, care au început activitatea cu acordarea de credite. Portofoliul de

creditare al celor 12 case bancare rurale, după un an, a fost 360 mii $. Baza legală a proiectului a

fost creată la începutul anului 1998 când a şi fost transpus în practică prin formarea unui „sistem

rural de case bancare” care a durat până în 2001. Proiectul german s-a desfăşurat din 01.05.1998

113

până în martie 2004, având la dispoziţie o sumă totală de 1,86 milioane mărci germane. Contribuţia

germană s-a produs atât prin înfiinţarea caselor bancare rurale, cât şi prin sprijinirea instituţiilor

moldovene implicate.

Majoritatea caselor rurale au fost înfiinţate de „Moldovan Microfinance Alliance” (MMA) -

Alianţa Microfinanţare Moldova şi de „Rural Development Center” (RDC) - Centrul de Dezvoltare

Rurală. Acestea, fiind înregistrate ca organizaţii neguvernamentale, asigură refinanţarea sau

acordarea de sprijin în activităţile antreprenoriale din spaţiul rural. Numărul caselor bancare rurale a

crescut continuu şi la sfârşit se cifra la 520 cu 80 mii de membrii. Creşterea rapidă a numărului

caselor bancare rurale a impus formarea instituţiilor de consultanţă ca DGRV (Asociaţia

cooperativelor germane şi Raiffeisen).

Casele bancare rurale practică relaţii numai cu membrii, iar calitatea de membru se dobândeşte prin

achitarea unei plăţi unice. Pentru a acoperi cheltuielile ce ţin de acordarea creditului la costurile

refinanţării se adaugă până la 6% şi de la solicitanţi se mai cere taxa de prelucrarea de 6%. La finele

anului 2009 au prezentat rapoarte financiare 29 sau mai mult cu şase organizaţii de microfinanţare

decât în anul 2008. Valoarea consolidată a activelor organizaţiilor de microfinanţare (tabelul 3.27) la

sfârşitul anului 2007 a format 1917,3 mil.lei. În anul 2008 s-a înregistrat o creştere ale acestora cu

28,0 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În 2009, a urmat micşorarea activelor cu

11.2 la sută în raport cu anul premergător.

Tabelul 3.27

Indicii generali cu privire la activitatea organizaţiilor de microfinanţare, mil. lei

Nr. Indicatori 2007 2008 2009

1. Total active 1917,3 2454,9 1933,8

2. Împrumuturi acordate 1024,2 1467,8 1360,9

3. Capital propriu 184,0 405,3 491,1

4. Credite bancare şi împrumuturi primite 1176,3 1458,1 1380,1

5. Profit (pierderea) net al anului de gestiune 26,2 73,8 77,1

Sursa: elaborat de autor în baza raportelor CNPF din Republica Moldova

Valoarea portofoliului împrumuturilor acordate are comportament similar cu activele

înregistrând în 2008 creştere cu 43,3% faţă de anul 2007 şi apoi urmează reducerea acestora cu

circa 7,3 la sută. Ponderea împrumuturilor acordate este în creştere de la 53,4% în 2007 la 59,8% în

2008 şi 70,4 la sută în 2009 în valoarea consolidată a activelor organizaţiilor de microfinanţare.

Creditele bancare şi împrumuturile primite de către organizaţiile de microfinanţare în anul 2007 au

constituit 1176,3 mil. lei, majorându-se în anul 2008 cu 24,0 la sută. În anul 2009 ele au format doar

94,6 la sută din cele primite în anul precedent. Organizaţiile de microfinanţare în anul 2007 au

114

primit în totalitate credite cu circa 152,1 milioane lei mai multe decât au acordat iar în 2008 – au

acordat cu 9,7 milioane lei mau multe decât au primit, utilizând în aceste scopuri o parte din

capitalul propriu.

Capitalul propriu s-a majorat de la 184,0 mil. lei în anul 2007 până la 405,3 mil. lei în anul

2008, sau de 2.2 ori. În anul 2009 capitalul propriu a constituit 491,1 milioane lei sau de 1.2 ori mai

mult decât în anul precedent. Profitul net al organizaţiilor de microfinanţare în 2008 a înregistrat

valoarea de 73,8 mil. lei, fiind în creştere cu 181,7 la sută faţă de anul precedent. La sfârşitul anului

2009 profitul net a constituit 77,1 milioane lei, cu 4,5 la sută mai mult decât în 2008.

Rata de rentabilitate a activelor în 2008 a fost de 3,0 la sută, înregistrând o majorare de 1,6

puncte procentuale faţă de valoarea înregistrată la finele anului 2007. În anul 2009 rata de

rentabilitate a urcat până la 5,7%. Trebuie să menţionăm că rezultatele activităţii diferă.

Organizaţiile de microfinanţare cum ar fi ÎCS „Prime Capital” SRL, ÎCS „Easy Credit” SRL, OMF

„Elat Profit” SRL şi altele (tabelul 3.28) au acordat mai multe credite de cât au primit. Astfel de

organizaţii au acordat credite şi din propriile resurse.

Tabelul 3.28.

Indicii generali privind activitatea unor organizaţii de microfinanţare în 2009, mil. lei

Denumirea organizaţiilor Credite

acordate

Total

active

Credite

primite

Profit

(pierderi)

Capital

propriu

ÎCS „Prime Capital” SRL 296,0 33,8 168,0 32,7 143,7

ÎMOMF „Microinvest” SRL 238.2 467,0 362,4 4,2 99,6

ÎCS „ProCredit” SRL 227,2 307,1 281,3 -10,7 24,5

„Corporaţia de Finanţare Rurală”SA 184,1 340,7 247,9 10,5 86,4

ÎCS „Easy Credit” SRL 102,7 102,2 61,5 13,0 38,3

ÎCS „Credit Rapid” SRL 83,9 90,2 89,8 -11,2 -11,1

OMF „Elat Profit” SRL 69,2 76,1 67,8 4,5 8,2

Altele 22 organizaţii 159,7 516,7 100,3 -9,7 79,3

Total 1360,9 1933,8 1380,1 77,1 491,1 Sursa: elaborat de autor în baza raportelor CNPF din Republica Moldova

Organizaţiile ÎCS „Credit Rapid” SRL, ÎCS „ProCredit” SRL şi altele au activat în pierderi,

iar ÎCS „Prime Capital” SRL în anul 2009 a obţinut 32,7 milioane lei profit. Dacă la 31.12.2008

zece organizaţii de microfinanţare au înregistrat pierderi, apoi la 31decembrie 2009 – au fost 12.

Rentabilitatea în anul 2009 oscilează de la pierderi până la 11% în ÎCS „Prime Capital” SRL şi 12,6

la sută în ÎCS „Easy Credit” SRL. Rentabilitatea redusă a activelor organizaţiilor de microfinanţare

se datorează faptului că majoritatea organizaţiilor au fost create recent şi au efectuat investiţii în

active negeneratoare de dobândă, precum sunt mijloacele fixe.

115

Astfel de organizaţii ca ÎCS „Prime Capital” SRL în anul 2009 a acumulat capital propriu

cifrat la 143,7 milioane lei, ceea ce formează 85,5% din creditele primite şi depăşeşte de 1,8 ori

capitalul propriu ale altor 22 organizaţii. Practica demonstrează că organizaţiile de microfinanţare

care obţin profit şi acumulează capital propriu impunător se transformă în bănci comerciale. Anume

acest fenomen fiind previzibil a generat ideea dezvoltării unui astfel de organizaţii de microfinanţare

cum sunt asociaţiile de economii şi împrumut. Aceste instituţii nebancare, create în anul 1998,

prestează astfel de servicii financiare cum sunt depunerea economiilor şi acordarea de împrumuturi.

Asociaţiile de economii şi împrumut din ţara noastră corespund recomandărilor emise de

World Council of Credit Unions (WOCCU) [235]. Ele au drept scop protecţia drepturilor şi

intereselor legale ale membrilor şi ale normelor stabilite prin Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, cu

modificările şi completările ulterioare. Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit (WOCCU), fiind

o organizaţie de reprezentare, promovare şi sprijin pentru uniunile de credit, reuneşte mai mult de

49000 uniuni de credit şi federaţii ale acestora din peste 96 de ţări şi prestează servicii unui număr

de 177 mil. de membri.

Potrivit raportului statistic al WOCCU pentru anul 2007, sistemul asociaţiilor de economii şi

împrumut din Republica Moldova deţin o cotă de 0,1 la sută în totalul activelor gestionate de 2671

uniuni de credit din Europa şi 0,2 la sută din capitolul împrumuturi acordate. La finele anului 2008

în ţara noastră au prezentat rapoarte financiare anuale 422 asociaţii, din care 398 au acordat

împrumuturi membrilor săi.

Conform rezultatelor înregistrate în anul 2008, din 84 asociaţii care n-au contractat credite

bancare şi împrumuturi externe, 20 au atras depuneri de economii de la membrii săi, iar 43 asociaţii

au activat din surse proprii de finanţare ce au constituit 718,3 mii lei.

Acumularea redusă a depunerilor conduce la atragerea mijloacelor de la instituţii externe de

finanţare, sporind astfel gradul de dependenţă financiară externă. În perioada de referinţă n-au

desfăşurat activitate 21 asociaţii, ce constituie 5 la sută din numărul total de asociaţii raportoare.

Unul din motive este că populaţia mediului rural apelează la serviciile acordate atât de către alte

instituţii financiare, cât şi la remitenţele care în ultimii ani au un flux sporit.

Numărul membrilor asociaţiilor de economii şi împrumut din ţara noastră (tabelul 3.29) s-a majorat

de la 71.2 mii în anul 2003 la 123.5 mii în anul 2008 sau de 1.7 ori. Chiar dacă numărul

beneficiarilor de împrumut în anii de referinţă a crescut de 1.4 ori, ponderea acestora în totalul

membrilor s-a redus de la 55.6% în 2003 la 45.7% în 2008.

116

Tabelul 3.29

Evoluţia numărului membrilor asociaţiilor de economii şi împrumut,

beneficiarilor de împrumut şi depunătorilor de economii

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Numărul membrilor 71177 78870 96500 102326 110303 123588

Numărul beneficiarilor de împrumut 39572 40749 44365 47568 49388 56548

Numărul depunătorilor de economii 472 1685 2790 4447 5730 6720

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor asociaţiilor de economii şi împrumut din Moldova

Numărul depunătorilor de economii s-a majorat de la 472 (0.66% din membri) în 2003 la 6720

(5.4 % din totalul membrilor) sau de 14 ori. Evoluţia dinamică a sistemului asociaţiilor de economii

şi împrumut(figura 3.10) pe perioada anilor 2003 - 2008 a înregistrat ritmuri de creştere

semnificative a principalilor indicatori după cum urmează:

- volumul total al activilor a constituit 590.7 milioane lei în anul 2008 sau de 4.7 ori mai

mare faţă de indicatorii anului 2003;

- volumul împrumuturilor acordate de către asociaţii a constituit 506,4 mil. lei în anul 2008

sau de 5,1 ori mai mare faţă de nivelul atins în anul 2003.

Figura 3.10 Evoluţia indicatorilor asociaţiilor de economii şi împrumut

Sursa: elaborată de autor în baza raporturilor activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut

Veniturile din dobânzile aferente împrumuturilor acordate de asociaţiile de economii şi

împrumut pe parcursul anilor s-au majorat cu 40,6 mil. lei sau cu 38,8 %, iar cheltuielile privind

dobânzile aferente depunerilor s-au majorat cu 5,8 mil. lei sau cu 53,7%. Cheltuielile aferente altor

dobânzi (creditelor bancare şi împrumuturilor primite) s-au majorat cu 40,1 la sută.

Valoarea medie a împrumutului ce revine unui membru se caracterizează prin creșterea

continuă în perioada anilor 2003-2008. Aşa, după cum urmează din figura 3.11, în anul 2008

valoarea medie ce revine unui membru beneficiar de împrumut fiind 8956 lei, a înregistrat o creştere

114,8

200

3

200

4

200

5

200

6

2007 200

8

117

de 3.56 ori faţă de anul 2003. Medie a economiilor atrase sub formă de depuneri, ce revine unui

membru depunător, în anul 2008 a constituit 11619 lei majorându-se de 1.66 ori în raport cu anul

2003 şi înregistrând o diminuare în mărime de 2887 lei sau 19,9 la sută faţă de anul 2007. Această

diminuare a valorii depunerilor atrase de la un singur depunător este cauzată de aplicarea prevederilor

Legii nr.139-XVI din 21.06.2007, conform căreia doar asociaţiilor ce deţin licenţa de categoria B li

se permite acceptarea depunerilor de economii.

Valoarea depunerilor de economii rambursate pe parcursul anului 2008 depăşeşte cu 42,7 mil.

lei valoarea celor rambursate pe parcursul anului 2007. În structura depunerilor ponderea maximă

(87,3 %) revine depunerilor de economii cu termenul de scadenţă între 3 luni şi 1 an, iar ponderea

minimă o au contractele cu scadenţa de peste 5 ani care au înregistrat doar o valoare de 809 lei.

Figura 3.11 Evoluţia valorii medii a împrumutului şi depunerilor de economii, lei

Sursa: elaborată de autor în baza raporturilor activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut

Structura financiară a activelor, clasificată conform recomandărilor WOCCU, la 31.12.2008

se prezintă după cum urmează:

- Active eficiente - 97,0%. Nivelul recomandat de WOCCU pentru activele eficiente este de

95 la sută din valoarea totală a activelor. Activele eficiente reprezintă 83,9 la sută din valoarea totală

a activelor (intervalul recomandat de WOCCU este 70-80 la sută) şi de activele lichide, ce reprezintă

13,1 la sută din valoarea totală a activelor (nivelul maxim recomandat de WOCCU este de 16 la

sută). Astfel, se constată prioritatea acordată de asociaţii activelor generatoare de profit.

- Active ineficiente – 3,0%. Nivelul recomandat de WOCCU este de maxim 5 la sută din

valoarea totală a activelor. Activele ineficiente sunt reprezentate de activele materiale şi nemateriale

14506

2507 2816

2003 2004 2005 2006 2007 2008

118

pe termen lung, de creanţele aferente dobânzilor (diminuate cu valoarea provizioanelor pentru

dobânzi) şi de activele specificate în bilanţul contabil ca „Alte active”.

Potrivit recomandărilor WOCCU, asociaţiile înregistrează o structură financiară a activelor

adecvată obţinerii volumului suficient de venituri. Rata de solvabilitate sau capacitatea asociaţiilor de

a face faţă obligaţiilor scadente la finele anului 2008 a alcătuit 111,9 la sută, depăşind nivelul minim

recomandat de WOCCU cu 111 la sută. În acelaşi timp, acest indicator s-a majorat la data de

31.12.2008 comparativ cu anul 2007 cu 33,8 puncte procentuale.

Ponderea depunerilor de economii în valoarea totală a activelor înregistrată la finele anului

2008 este de 13,2 la sută, diminuându-se cu 6,8 puncte procentuale faţă de anul 2007. Rata de

finanţare a împrumuturilor acordate din depunerile de economii atrase este de 15,4 la sută, cu 10

puncte procentuale mai jos în raport cu anul 2007 ceea ce se datorează diminuării valorii depunerilor

de economii. Analiza structurii depunerilor de economii după termenul de scadenţă denotă că

asociaţiile tind să accepte depuneri de economii pe termen de până la 1 an.


Performanţa activităţii economice este direct proporţională cu viteza circuitului financiar.

Atât încasările cât şi eliberările de resurse în anii 2001-2009 au sporit de circa 4 ori. Considerabil s-

a modificat structura acestora. Dacă în anul 2001 încasările de la comercializarea mărfurilor de

consum formau 41%, apoi în anul 2008 ponderea lor s-a ridicat până la 53.4 la sută

Bugetul public naţional se caracterizează prin creşterea veniturilor totale de 4.63 ori în 2009

în raport cu anul 2002. Categoric domină veniturile fiscale care formează circa 84.0 % din total.

Cheltuielile din bugetul public naţional au sporit de 5.27 ori. Depăşindu-le pe cele ale veniturilor

contribuie la formarea deficitului bugetar cu excepţia anilor 2003, 2004, 2005.

Soldul creditelor în economie în 2008 a sporit de 2.51 ori faţă de anul 2005. La creşterea

volumului de credite în economie a contribuit optimizarea condiţiilor de creditare oferite de băncile

comerciale. Domină creditele pe termen mediu şi lung care în anii de referinţă formau circa trei

pătrimi din totalul creditelor în economie.

Funcţia principală a ministerului finanţelor, băncii naţionale, băncilor comerciale şi

sistemului de microfinanţare este de a furniza informaţii cu privire la relaţiile dintre solicitanţii şi

oferanţii resurselor financiare. Fiind intermediare între piaţa financiară şi beneficiarii finali

instituţiile specializate vin să asigure echilibrul dintre cererea şi oferta de resurse financiare.

119

4. DIRECŢII STRATEGICE CU PRIVIRE LA EFICIENTIZAREA

MANAGEMENTULUI SISTEMULUI FINANCIAR

4.1 Din experienţa internaţională în dezvoltarea managementului sistemului financiar

Secolul XX a marcat economia ţărilor printr-un intens proces de globalizare. Acest fenomen,

- înţeles de Dan Chirleşan [28,p.128], - „ca fiind integrarea internaţională a pieţelor de bunuri,

servicii şi factori productivi, în special a capitalului” prezintă pentru ţările lumii o sursă de beneficii

şi noi oportunităţi.

Globalizarea economică, incontestabil, determină globalizarea financiară. Este evident,-

susţine Padoa-Şchioppa T. [211,p.47],- că dezvoltarea pieţelor financiare şi globalizarea economică

crescândă pot să contribuie la îmbunătăţirea eficacităţii politicilor economice naţionale în căutarea

obiectivelor lor, atât timp cât vor câştiga suficientă credibilitate şi vor influinţa pozitiv agenţii

economici. Globalizarea pune ţările în faţa unor provocări. Într-o situaţie de interdependenţă

crescândă,- susţine Dan Chirleşan [28,p.129],- căutarea de obiective naţionale de politică economică

nu poate să se facă în mod izolat de fiecare ţară. Interdependenţa şi globalizarea economiei contribuie

la înmulţirea obiectivelor care nu sunt controlate direct de autorităţile naţionale.

Evident, pentru managementul sistemului financiar din ţara noastră prezintă interes experienţa

ţărilor cu economie prosperă în elaborarea şi realizarea politicilor economice, în primul rând,

experienţa în dezvoltarea pieţelor financiare. In această ordine de idei, interes major prezintă modelul

politicilor economice americane. Economia SUA, considerată cea mai importantă economie de piaţă,

care,- după M. Onofrei [78,p.74],- este fondată „pe rolul central atribuit pieţei financiare, atât ca

furnizor de capitaluri, cât şi ca regulator al ansamblului economic. Interesul principal este acordat

acţionarilor, deciziile financiare fiind focalizate spre crearea de valoare şi acordarea de dividende în

acord cu aşteptările acestora, exprimate în mod direct sau prin reprezentanţi. Acestui model i s-a

raliat Marea Britanie, identitatea căreia cu SUA se manifestă prin modul de organizare al economiei

şi sistemul de valori al societăţii caracterizat de: individualism şi performanţă individuală, sancţiuni,.

recompense în funcţie de rezultat...” Marea Britanie poate fi considerată o prezenţă particulară în

Europa prin importanţa pieţii financiare de la Londra, unde numărul de întreprinderi naţionale cotate

este foarte ridicat.

Piaţa financiară are menirea să atragă capitalurile necesare pentru investiţii. Probabil, una din

cele mai însemnate surse private de capitaluri pentru investiţii în SUA sunt fondurile de pensii, care

reprezintă economiile milioanelor de lucrători. Asupra gestionarii fondurilor de pensii se exercită o

120

presiune constantă în limitele prudenţei pentru a creşte randamentul investiţiilor. În Marea Britanie

„adesea, fondurile de pensii sunt „acuzate” şi „ridiculizate” ca fiind pe termen scurt, iar investitorii

au ca misiune ameliorarea participanţilor lor pe termen scurt. Industria britanică este privată de

accesul la capitalurile pe termen lung şi de aceea investitorii britanici utilizează libertatea lor de a

investi pe scară mondială. Din aceste motive ei nu-s bine percepuţi, considerându-se că acţionează în

defavoarea intereselor industriei britanice” [5,p.59].

În Regatul Unit, investitorii instituţionali, cum ar fi casele de pensii sau companiile de

asigurări, gestionează în calitate de agenţi o parte de acţiuni în contul terţilor şi nu pot să concentreze

o putere de control mai importantă într-o întreprindere, pentru că, pe de o parte, trebuie să diversifice

riscurile, şi, pe de altă parte, nu pot să depăşească pragurile de deţinere. În Australia [2,p.101]

proporţia investiţiilor provenite de la fondurile de pensii este relativ stabilă şi reprezintă aproape 25

% din acţionarii totali.

Germania şi Japonia n-au urmat calea aplicată de SUA şi Marea Britanie. Dacă se compară

Germania cu Marea Brianie şi SUA, se constată că menajele şi casele de pensii deţin un procent mult

mai scăzut în capitalul întreprinderii. Reconstrucţia postbelică a Germaniei şi Japoniei a avut ca

element comun un model social specific [78,p.75], bazat pe asocierea capitaliştilor şi a salariaţilor în

cadrul unui sistem de co-gestiune (cazul Germaniei), respectiv sistemul unităţii naţionale (cazul

Japoniei). Pe acest fundal a fost posibilă consolidarea structurii de finanţare şi întărirea sistemului de

protecţie a întreprinderilor, ca urmare a dobândirii de către salariaţi a calităţii de acţionar la compania

unde îşi desfăşoară activitatea.

Susţinem opinia lui Dan Chirleşan [28,p.301] care afirmă că „un bun exemplu de armonizare

a politicilor macroeconomice îl prezintă Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) cu piesa sa

de rezistenţă Banca Centrală Europeană (BCE)”. O dată cu intrarea în funcţie a BCE ţările care fac

parte din Uniunea Economică şi Monetară au delegat acestui organism suprastatal funcţiile politicii

monetare. Conform statutului, obiectivul principal al SEBC este menţinerea stabilităţii preţurilor.

După al doilea război mondial s-a constatat că recurgerea la întreprinderea bancară este

adesea mai avantajoasă decât utilizarea pieţelor financiare într-o economie în reconstrucţie. National

Banking Act şi Bank Holding Company Act au redus în egală măsură activităţile instituţiilor bancare,

restrângând capacitatea acestora de a oferi produse financiare diversificate şi de a deţine drepturi de

vot în investiţiile din afara sectorului bancar. Ţările anglo-saxone favorizează emergenţa pieţelor

financiare şi, în paralel, instaurează restricţii puternice dezvoltării instituţiilor bancare, în special în

121

termeni de deţinere de acţiuni în întreprinderi din afara sectorului bancar.

Chiar dacă în Germania şi Japonia rolul instituţiilor bancare este central, el nu-i identic.

Principala diferenţă se referă la faptul că în Germania nu există restricţii privind procesul de control

al băncilor în întreprinderile din afara sectorului bancar, ceea ce nu este valabil pentru cazul Japoniei.

În Germania, comparativ cu alte ţări, nu există constrângeri care să împiedice băncile să deţină

acţiuni în întreprinderi din afara sectorului bancar. Băncile germane oferă servicii şi produse bancare

întreprinderilor în care ele sunt acţionari, în condiţii comerciale identice cu cele la care nu sunt

acţionari. Anume „…existenţa de legături strânse între bănci şi întreprinderi a fost unul dintre factorii

care explică succesul industrial al firmelor germane” [5,p.166]. În Japonia, banca MITI a jucat un rol

considerabil în materie de orientare a alegerilor industriale naţionale. Spre deosebire de Germania

controlul exercitat de băncile japoneze asupra întreprinderilor s-a realizat prin intermediul creditului,

deoarece instituţiile bancare nu deţineau acţiuni. .

În Franţa, relaţia bancă-întreprindere nu este comparabilă cu cea din Germania sau Japonia

Firmele franceze „au recurs la emisiuni de titluri în defavoarea creditului bancar, contribuind la

diminuarea puterii de piaţă a băncilor” [5,p.171], ceea ce a contribuit la creşterea concurenţei între

instituţiile bancare. Băncile sunt nevoite să utilizeze mai bine resursele de care dispun, concentrându-

se asupra activităţilor de bază şi contribuind la rentabilizarea investiţiilor. Investitorii instituţionali au

fost dintotdeauna foarte puternici în Elveţia. Băncile, fondurile de pensii şi companiile de asigurări

acoperă aproape 60-70 % din piaţă.

Ceea ce sugerează că economia unei ţări este dominată de modelul „anglo-saxon” sau de

modelul „partenerial”, este lichiditatea pieţelor bursiere. Capitalizarea bursieră de la Londra

reprezintă 124 % din PIB comparativ cu 32% pentru Franţa în acelaşi an. De altfel, Franţa şi

Germania se situează pe ultimele poziţii în ceea ce priveşte capitalizarea pe pieţele lor bursiere. Şi

bursa italiană este relativ subdezvoltată în comparaţie cu bursa americană sau alte burse europene.

Introducerea bursei electronice la începutul anilor nouăzeci a ameliorat transparenţa pieţii care este

atractivă atât pentru investitorii străini cât şi pentru cei autohtoni.

Activitatea economică şi piaţa financiară este influenţată considerabil de politica fiscală. Ea

poate deschide noi posibilităţi de a obţine împrumuturi externe pentru a acoperi cheltuielile

guvernamentale care au sporit în mod semnificativ, de a atrage surse externe pentru finanţarea

guvernelor naţionale. Sistemul fiscal naţional trebuie să ia în consideraţie creşterea poverii fiscale,

deoarece anume veniturile obţinute prin colectarea impozitelor au fost întotdeauna principala sursă

122

de finanţare atât a cheltuielilor publice cât şi ale achitării datoriilor externe.

În opinia lui Paul Samuelson [91,p.154] politica fiscală are şi scopuri specifice, între care

acelea de a contribui la atenuarea oscilaţiilor caracteristice ciclurilor economice sau de a favoriza

menţinerea unei economii progresive, care să asigure un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă. În

acest sens, politica fiscală presupune folosirea conştientă a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de

stat pentru a influenţa viaţa economică şi socială.

Susţinem poziţia autorilor [115] care afirmă că globalizarea se răsfrânge asupra sistemelor

fiscale naţionale şi impune coordonarea politicilor fiscale pornind de la posibilitatea fiecărei ţări.

Dacă politica fiscală a ţărilor dezvoltate este îndreptată spre asigurarea stabilităţii în societate, apoi

principalul obiectiv al politicii fiscale în ţările în curs de dezvoltare este accelerarea creşterii

economice. Considerabil diferă şi raportul dintre impozitarea directă şi cea indirectă. Impozitele pe

venit şi contribuţiile pentru asigurări sociale (impozitele directe) generează aproape 80% din toate

veniturile fiscale din SUA, 66,5% în Germania, 60,3% în Elveţia. Potrivit investigaţiilor Băncii

Mondiale, circa 35% din toate veniturile (inclusiv cele non-fiscale), ţările în curs de dezvoltare le

obţin de la impozitele pe bunuri şi servicii. Constatăm că economiile mai puţin competitive se

orientează spre impozitarea indirectă, în timp ce ţările dezvoltate-pe impozitele directe.

Cota de impunere pe profit (impozit direct) variază sensibil de la stat la stat. Aşa, în anul

1995 cele mai înalte cote ale impozitului pe profit (anexa 14) au fost aplicate în Germania-56.8 %,

Italia-52.2 %, Republica Cehă-41%, iar cele mai joase – în Cipru, Letonia, Slovenia, Finlanda – câte

25% şi Ungaria-19.6%. Media pe cele 27 state ale Uniunii Europene a fost de 35%. Imperativele

concurenţei au obligat statele membre ale UE să-şi reducă progresiv cota de impunere. Aşa,

Germania a micşorat cota până la 29.8 % în anul 2009 sau cu 27 puncte procentuale, Italia - până la

31.4 % sau cu 20.8 puncte procentuale. Doar numai Ungaria şi Finlanda au majorat cotele

impozitului pe profit respectiv cu 1.6 şi 1.0 puncte procentuale.

În anul 2009 cele mai înalte cote ale impozitului pe profit au aplicat Malta – 35%, Franţa –

34.4% şi Belgia – 34%, iar cele mai joase cote - Belgia, Cehia – câte 10%, Irlanda – 12.5%, Letonia

- 15%, România – 16%, formând media de 23.3% pentru cele 27 state ale U E .

În Japonia impozitul pe profitul corporaţiilor este încasat în bugetul naţional, prefectoral şi

municipal. Cota de impunere naţională a impozitului pe profitul corporaţiilor este de 33,48%, cea

prefectorală – de 5% din cea naţională, adică reprezintă 1,67% din venit, şi municipală – de 12,3%

din cea naţională, adică reprezintă 4,12% din venit. Astfel, mărimea încasărilor totale din acest

123

impozit reprezintă aproximativ 40% din profitul corporaţiilor. Ponderea impozitelor înregistrează

26% din veniturile naţionale ale Japoniei.

Cotele impozitului pe venit (impozit direct), „inventat” în Anglia (1799 – income tax), de

regulă variază în spaţiul uneia şi aceeaşi ţări. Aşa, sistemul fiscal al Franţei prevede impozitarea

veniturilor prin aplicarea cotelor progresive (0%, 5,5%, 14%, 30% şi 40%) şi în funcţie de numărul

persoanelor aflate la întreţinere. Venitul rezultat pe membru al familiei se impozitează în funcţie de

grila următoare:

- până la 5 687 Euro: 0% - de la 5 687 la 11 344 Euro: 5,50%

- de la 11 344 la 25 195 Euro: 14,00% - de la 25 195 la 67 546 Euro: 30,00%

- de la 67 546 Euro: 40,00%

Cota de impozitare standard în ţările Uniunii Europene este de 33,33%. Întreprinderile mici

(sunt întreprinderile în care cel puţin 75% din acţiuni sunt deţinute direct sau indirect de persoane

fizice sau societăţi care declară o cifră de afaceri mai mică de 7.73 mil. Euro) sunt impozitate cu

15% pentru partea de beneficii inferioară baremului de 38112 Euro sau la taxa standard pentru

beneficiile care depăşesc acest plafon. Taxă redusă de 15% pentru plusvaloarea obţinută din

redevenţele de proprietate industrială. O cotizaţie socială de 3,3 % se aplică întreprinderilor ale

căror beneficii impozabile sunt superioare sumei de 2.3 mil. Euro.

Datele prezentate în anexa 15 scoate în evidenţă respectarea cerinţelor impuse de Uniunea

Europeană privind limita minimă şi cea maximă a cotelor Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) -

impozit indirect. În Cipru, Luxemburg şi Marea Britanie se practică cota standard de TVA la

valoarea minimă (15%) impusă de UE. În Germania, Marea Britanie, Spania, Cehia, Estonia,

Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Olanda şi Slovacia cota standard de TVA este sub media

înregistrată la nivelul UE. Cotele standard se aplică în Danemarca şi Suedia – câte 25%. În Austria,

Belgia, Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Portugalia, Polonia, Slovenia şi Ungaria cota standard de

TVA depăşeşte media înregistrată la nivelul UE.

Doar Danemarca nu practică cote reduse de TVA. Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg,

Spania, Polonia practică atât cota redusă, cât şi cota super-redusă. Aplicarea cotelor reduse de TVA

vizează următoarele produse şi servicii: alimente de bază, furnizarea apei, produsele farmaceutice,

echipamentele medicale pentru persoanele handicapate, transportul de călători, cărţile, ziarele,

periodicele, serviciile scriitorilor şi compozitorilor, locuinţele sociale, produsele agricole, serviciile

hoteliere, evenimentele sportive, utilizarea facilităţilor sportive, serviciile sociale, serviciile prestate

124

în crematorii, asistenţa medicală şi dentară, colectarea deşeurilor, salubrizarea străzilor.

Accizele, care reprezintă o categorie de impozite indirecte, sunt aplicate:

la băuturi alcoolice: accize la bere (între 0,748 şi 1,87 euro/hl/grad alcool) stabilite prin

Directiva nr. 92/83/EEC; accize la vinuri, stabilite prin Directiva nr. 92/84/EEC; accize la

băuturi fermentate, altele decât vin sau bere; accize la produse intermediare şi la alcool etilic;

pentru produse energetice şi electricitate – reglementate prin Directiva nr. 2003/96/EC: accize

la benzină (421 euro/1000 l benzină cu plumb, 359 euro/1000 l benzină fără plumb); accize la

gaze naturale pentru încălzitul locuinţelor (0,3 euro/gigajouli); accize la electricitate (0,5

euro/MWh în cazul electricităţii folosite în scop comercial, 1 euro/MWh în cazul electricităţii

folosite de consumatorii casnici).

pentru tutunul manufacturat – nivelul acestor accize a fost negociat separat de fiecare stat (în

special la ţigarete); nivelul minim stabilit variază, în funcţie de tip (ţigaretă, ţigări de foi, alte

produse din tutun etc.), de la 14 la 60 euro/kg sau bucăţi.

Statele membre ale UE practică impozite, taxe şi/sau accize naţionale după cum urmează:

taxe parafiscale (accize) pentru produse energetice şi electricitate – Belgia, Germania, Olanda,

Finlanda, Suedia;

taxă adiţională pentru băuturile mixte (băuturi alcoolizate amestecate cu băuturi nealcoolizate)

– Franţa;

taxă adiţională pentru produs alcoolic comercializat într-un ambalaj care nu poate fi refolosit

– Belgia;

accize speciale reglementate de legislaţia română: pentru uleiuri minerale, cafea, confecţii din

blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur, produse de parfumerie;

impozitul pe averea persoanelor juridice – 0,7% în Grecia şi 0,5% în Luxemburg;

impozitul pe averea persoanelor fizice – în Spania, Franţa, Grecia, Luxemburg, Suedia. Cota

de impunere variază între 0,2% şi 2,5%;

taxe ecologice care formează 7,5% din totalul impozitelor şi al taxelor colectate de statele UE.

Ponderea veniturilor din taxele ecologice în Danemarca formează - 4,7%, Cipru – 3,8%,

Olanda – 3,7%, Malta şi Slovenia – 3,4%, Spania - 2,2%, Estonia – 2%, Franţa – 1,9% din

Produsul Intern Brut;

Statele din Uniunea Europeană mai practică taxa profesională (Franţa), impozitul comercial

(Germania), impozitul comercial general (Luxemburg), impozitul regional asupra activităţilor

125

locale (Italia), impozite şi taxe asupra succesiunilor şi donaţiilor în statele din UE, cu excepţia

Italiei şi Ciprului.

Pentru Republica Moldova prezintă interes experienţa privind aplicarea următoarelor

avantaje fiscale pentru investitori practicate în ţările UE:

- Creditul fiscal pentru cercetare care-i plafonat la 10 milioane Euro pe întreprindere pe an;

- Creditul fiscal „Tehnologii noi” care este rezervat întreprinderilor mici şi mijlocii, formând

20% din cheltuieli pentru tehnologii noi (limitat la 100 mii Euro pe o perioadă de 36 luni);

- Exonerarea temporară de la plata impozitului pe societăţi care-i de 100% în primii 2 ani şi de

care beneficiază întreprinderile nou-create în anumite zone;

- Impozitarea întreprinderilor inovate ale căror cheltuieli de cercetare alcătuiesc cel puţin 15%

din totalul cheltuielilor. Astfel de impozitare permite exonerarea parţială a întreprinderilor

inovate de impozitul pe societăţi, de taxa profesională şi de taxa funciară timp de 8 ani, în

limită de 100 mii Euro pe o perioadă de 36 luni.

Pentru economia noastră prezintă interes şi practica ţărilor cu regimuri fiscale speciale. Una

din astfel de ţări, specificate în literatura de specialitate [116], este Marele Ducat Luxemburg care

acordă privilegii fiscale companiilor holding şi financiare.

În companiile holding nu se impozitează plăţile primite de la companiile-fiice. Transferarea

ulterioară a dividendelor acumulate de asemenea holdinguri presupune plata impozitului la sursa de

repartizare a dividendelor, care constituie în Luxemburg 25%. Dar, pentru a nu fi supuse impozitelor

date pe repatrierea dividendelor, compania se poate lichida peste doi-trei ani din momentul primirii

de către ea a sumei căutate de dividende, retrăgând totodată rezervele acumulate (dividendele

primite de la companiile-fiice străine). Transferarea peste hotare a activelor financiare date se

efectuează fără perceperea impozitului la sursa repartizării rezervelor acumulate.

Companiile financiare din Luxemburg sunt plătitoare de impozit pe profit (cota impozitului

constituie 30%), dar baza lor fiscală constituie de la 1/4 până la 1/8 din mărimea fondurilor

împrumutate. De aceea, nivelul real al impunerii profitului nu depăşeşte 0,03% din mărimea lui.

Impozitul anual obligatoriu pentru companiile financiare constituie 0,36% din mărimea capitalului,

iar impozitul pe emisiunea capitalului corespunde 1% din mărimea lui.

Societăţilor cu participare financiară li se garantează scutirea deplină de impozitarea

dividendelor, repartizate de către ele peste hotare. Ele, de asemenea, sunt scutite de impozitul pe

creşterea capitalului la repartizarea repetată a pachetului de control al acţiunilor companiei.

126

Societăţilor cu participare financiară li se permite a utiliza metoda creditelor fiscale pentru

trecerea în cont a impozitelor plătite anterior în ţările-surse de formare a veniturilor. Pentru aceste

societăţi sunt prevăzute următoarele limitări:

trebuie să controleze activele companiilor străine ale grupului său minimum la 10% (sau

mărimea activelor controlate trebuie să depăşească 1 milion Euro);

sunt plătitoare de impozite locale (5% din mărimea activelor nete ale companiei);

veniturile societăţilor de participare financiară, altele decât dividendele, precum şi

creşterea capitalului se impune după cotele obişnuite ale impozitului pe profit (30%);

compania străină, pe a cărei adresă sunt transferate dividendele (sau dividendele sunt

primite de la ea), să fie supusă în ţara de reşedinţă impozitării pe profit după cota nu mai

mică de 15%, ceea ce complică administrarea operaţiilor financiare, spre exemplu, cu

Irlanda, unde cota impozitului pe profit constituie 12,5%.

O altă ţară cu regim fiscal special este Olanda, adevărată Mecca pentru companiile holding,

financiare şi de licenţă care profită de avantajele fiscale ce includ:

determinarea bazei fiscale ca 1/32-1% din toată suma împrumuturilor acordate;

folosirea creditelor fiscale pentru trecerea în cont a impozitelor, achitate anterior în ţările-

surse de formare a veniturilor companiei financiare a Ţărilor de Jos.

Baza fiscală pentru companiile de licenţă este de la 2 până la 7% din mărimea royalty

obţinut. Faţă de ea se aplică impozitul pe profit după cota de 34,5%. Impozitele străine, reţinute

anterior în jurisdicţia de formare a veniturilor companiei de licenţă a Ţărilor de Jos, se creditează la

calcularea impozitului pe profit la locul rezidenţei ei.

Experienţa acumulată în ţările cu economii prospere sugerează şi încurajează elaborarea şi

aplicarea modalităţilor de a eficientiza managementul sistemului financiar din ţara noastră în

perspectiva creşterii capitalului propriu, majorării veniturilor bugetare, evaluării proiectelor

investiţionale, sporirea calităţii deciziilor financiare.

4.2 Reflecţii cu privire la remedierea deciziilor în managementul sistemului financiar

Funcţionalitatea şi viabilitatea circuitului financiar se asigură printr-un ansamblu de decizii

interdependente care se regăsesc în toate funcţiile managementului sistemului financiar.

Conceperea, desfăşurarea şi finalizarea procesului decizional depinde de persoana sau grupul de

persoane care adoptă decizia (decidenţi) şi modelele, metodele, tehnicile aplicate.

127

Adesea decidenţii operaţiunilor financiare adoptă decizii preconcepute şi apoi strâng

materiale care să vină în sprijinul acestora. Alţii decid bazându-se pe sentimente şi intuiţie sau pe

modele analogice. În astfel de cazuri persistă pericolul adoptării deciziilor sortite la eşec.

Considerăm că deciziile în managementul sistemului financiar pot fi eficientizate dacă se vor

adopta în baza modelelor cantitative, prin aplicarea metodelor matematice. Pentru elaborarea şi

fundamentarea deciziilor financiare individuale este oportun a aplica tehnica „Metoda Momentelor”.

Aşa, spre exemplu, hotelul „Codru” trebuie să procure 20 aspiratoare noi. În situaţia respectivă

autorităţile hotelului pot alege dintre trei variante, caracterizate după trei criterii: C1 fiabilitate

(max); C2 consum de energie electrică kwh (min); C3 preţul (unităţi monetare) (min), atunci se

realizează construcţia matricei de consecinţe (A) prin transformarea tuturor criteriilor în cifre.

(Anexa 19) Confruntând „momentele coloane” constatăm că „hotelul” ar trebui să aleagă varianta a

treia, varianta eficientă şi argumentată a deciziei.

În situaţiile când se cer decizii succesive, eşalonate uneori pe perioade de câţiva ani,

considerăm oportun a folosi tehnica arborelui decizional. Spre exemplu, SA „Vinuri Ialoveni” a

înregistrat o cerere ridicată pe Piaţa Comună pentru vinul „Heres”. Secţia de îmbuteliere lucrează la

capacitate maximă în limitele programului normal de lucru. Pentru a face faţă cererii ridicate

întreprinderea are două alternative: fie introducerea orelor de lucru suplimentare cu cheltuieli de

2000 $, fie instalarea de noi utilaje cu cheltuieli de 20000 $. Alegerea alternativei depinde, în

principal, de evoluţia vânzărilor pe următorii doi ani. Conducerea susţine că în primul an există

şanse de 70% ca vânzările să crească şi de 30% ca acestea să scadă.

Cunoscând această informaţie începem întocmirea arborelui de decizie (figura 4.1, punctele

Figura 4.1 Arborele de decizie

Sursa: construcţia autorului

128

1, 2 şi 3). Decizia la punctul 4 depinde de câştiguri, care pot fi ridicate (şanse de 20%), medii (70%)

sau scăzute (10%). În cazul instalării utilajului, câştigurile vor fi de 80.000 $, 60.000 $ şi 50.000 $.

Informaţia respectivă o înregistrăm în partea dreaptă a arborelui. Valoarea estimată la punctul 8 este

VME = 0,2 x 80.000 + 0,7 x 60.000 + 0,1 x 50.000 = 63.000 $.

Dacă se introduc ore suplimentare, profiturile estimate sunt de 60.000 $ pentru vânzări

ridicate, 50.000 $ pentru vânzări medii şi 40.000 $ pentru vânzări scăzute. Suma calculată pentru

punctul 9 este VME = 0,2 x 60.000 + 0,7 x 50.000 + 0,1 x 40.000 = = 51.000 $.

Dacă la început s-ar instala un nou utilaj şi vânzările ar fi scăzut, atunci factorul de decizie ar

fi la punctul 5. În asemenea condiţii n-avem altă alternativă decât să folosim la maxim capacităţile

existente. Rezultatele sunt plasate pe arbore la punctul 10.

Dacă s-ar introduce ore suplimentare şi vânzările ar fi crescut, atunci ne-am afla la punctul 6

în faţa a două alternative: instalarea unui nou utilaj şi introducerea orelor suplimentare. Câştigurile

estimate se arată la punctele 11 şi 12.

Al patrulea punct de decizie. Dacă la început s-ar introduce ore suplimentare şi vânzările ar

fi scăzut, atunci ne-am afla la punctul 7 cu o singură alternativă: introducerea orelor suplimentare.

Rezultatele estimate se arată la punctul 13.

Rezultatul calculelor VME-urilor pentru punctele 10,11,12 şi 13 sunt:

Apoi se revine la punctele de decizie 4, 5, 6 şi 7.

Punctul 4. Alternativa instalării unui utilaj (63.000 $ - 20.000 $ = 43.000 $ profit) este

comparată cu alternativa introducerii orelor suplimentare (51.000 $ - 2.000 $ = 49.000 $ profit).

Varianta mai profitabilă (VME-ul de 49.000 $) se înscrie deasupra punctului 4.

Punctul 5. Alternativă estimată la punctul 10 se înscrie şi la punctul 5.

Punctul 6. Alternativa instalării unui nou utilaj (49.000 $ - 22.000 $ = 18.000 $). Mai

bună-i alternativa VME-ul de 29.000 $ care se înscrie la punctul 6.

Punctul 7. Alternativă VME-ul de la punctul 13 (39.000 $) se înscrie la punctul 7.

Urmează calculul părţii stângi:

VME a punctului 2 = 0,7 x 49.000 $ + 0,3 x 40.000 $ = 46.300 $

VME a punctului 3 = 0,7 x 29.000 $ + 0,3 x 37.000 $ = 31.400 $

Valoarea estimată a instalării unui nou utilaj e VME = 46.300 $ - 20.000 $ = 26.200 $.

129

Valoarea estimată a introducerii orelor suplimentare este VME = 31.400 $ - 2.000 $ = 29.400 $.

Prin urmare, decizia finală este introducerea orelor suplimentare pentru anul în curs şi, dacă

vânzările cresc, vom procura un utilaj nou în cel de-al doilea an. Dacă vânzările scad vom menţine

varianta introducerii orelor suplimentare.

Studiile de specialitate demonstrează că în managementul sistemului financiar grupurile au

un potenţial decizional mai ridicat decât cel individual. Din tehnicile aplicate în procesul decizional

de grup menţionăm tehnica „brainstorming”. În scopul eficientizării deciziilor prin aplicarea tehnicii

brainstorming considerăm necesar a utiliza reţeaua electronică. Tehnica electronică oferă

posibilitatea de a implica în procesul decizional experţi performanţi care n-au nevoie să părăsească

locul de muncă pentru perioade îndelungate şi pot comunica ideile fără a-i aştepta pe ceilalţi

membri. Tehnica electronică oferă posibilitatea de a comunica vizual şi/sau verbal. Aplicarea

tehnicii ce permite comunicarea vizuale are prioritate. Lipsa surselor de informare vizuală însoţită

de lipsa semnalelor ne verbale şi para verbale face dificilă recunoaşterea subtilităţilor care ar

influinţa opinia participantului.

4. 3 Modalităţi de creştere a capitalului propriu

Parafrazând-ul pe P. Drucker considerăm că managementul sistemului financiar nu trebuie

construit mâine ci astăzi. Managementul sistemului financiar nu trebuie să reacţioneze ci să

acţioneze. Eficientizarea managementului sistemului financiar impune perfecţionarea întregului

ansamblu de activităţi cu privire la prognozarea şi planificarea, organizarea, antrenarea, coordonarea

şi controlul proceselor în circuitul financiar.

Resursele financiare se cer a fi planificate astfel încât să asigure capitalul necesar de lucru,

achiziţionarea activilor fixe şi alte necesităţi. Cea mai simplă şi eficientă modalitate de asigurare cu

astfel de capital este constituirea fluxului financiar bazat pe resursele proprii obţinute prin

eficientizarea dezvoltării economiei naţionale.

Creşterile de capital au loc în cazuri de dezvoltare a activităţii sau de adoptare a unor

proiecte noi, care urmăresc o creştere economică cu scopul multiplicării rentabilităţii. Formarea şi

practicarea unui management eficient al circuitului financiar, ce ar contribui la asigurarea economiei

naţionale cu o cantitate optimă de monedă, necesită ajustarea structurii economiei naţionale atât la

condiţiile specifice pentru ţara noastră cât şi la cele impuse de intensificarea internaţionalizării

afacerilor. Dacă, acum zece ani, în structura produsului intern brut agriculturii îi revenea 22.4%

(tabelul 2.3) apoi ponderea acestea către zilele noastre s-a redus de 2.67 ori.

130

Evident, se impun măsuri care ar contribui la dezvoltarea accelerată a segmentului

agroalimentar pentru ai asigura dominaţia în structura economiei ţării noastre sau, cel puţin, pentru

ai restabili nivelul ponderii de la începutul secolului curent.

Schimbarea structurii economiei naţionale prin sporirea ponderii agriculturii este suficient de

dificilă dat fiind că pe parcursul anilor a suferit modificări structurale şi agricultura. Ponderea culturilor

cerealiere şi leguminoase - boabe s-a majorat de la 49,6 % în 1994 la 69,2% în 2001 şi 65.0% în

totalul suprafeţei însămânţate în 2009. Suprafaţa însămânţată cu sfecla de zahar s-a micşorat de la

59.5 mii ha (3.8% în totalul suprafeţei însămânţate) în 2001 la 23.4 mii ha (1.6%) în anul 2009 iar

cea însămânţată cu tutun s-a micşorat respectiv de la 16.9 mii ha (1.1%) la 2.5 mii ha (0.2%). Din

1989 până în anul 2000 suprafaţa livezilor s-a micşorat cu 38,1 mii ha, ceea ce forma 18,2 %, iar a

viilor - cu 52,3 mii ha ce era echivalent cu 23,6 % din suprafaţa anului 1989. Ritmul reducerii

suprafeţelor de livezi şi vii practic se menţine. Aşa, suprafaţa pomilor şi arbuştilor fructiferi s-a redus

de la 122, inclusiv 118 mii ha pe rod în anul 2001 la 115, inclusiv 96 mii ha pe rod în 2009 sau cu 5.7

% (inclusiv cea pe rod cu 18.7%), iar suprafaţa viilor respectiv de la 154, din care pe rod 150 mii ha la

149 din care pe rod 136 sau cu 3.3, inclusiv cele pe rod cu 9.4 la sută.

Astfel, concludem că s-a majorat suprafaţa culturilor care necesită un volum modest de

resurse şi contribuie cu puţine resurse financiare la circuitul de capital. Paralel s-a micşorat suprafaţa

culturilor intensive care contribuie la circuitul financiar cu resurse mai consistente. Această situaţie

din agricultura naţională poate fi modificată prin sporirea accelerată a suprafeţelor plantate cu livezi

şi vii. În condiţiile economiei bazate pe relaţiile de piaţă orice schimbări în structura agriculturii sunt

îndreptăţite doar dacă vor contribui la creşterea sumară a nivelului profitabilităţii produselor

alimentare şi, respectiv, al exploataţiilor agricole.

Schimbările în structura agriculturii, în vederea orientării activităţii economice spre un

sens considerat rezonabil pe teritoriul naţional, cer modificări în politicele agricole naţionale

orientându-le spre creşterea eficienţei în această ramură.

Politicile structurale, propuse de Sicco Mansholt în „Memorandumul asupra Reformei

Agriculturii în ţările Comunităţii Europene”, au contribuit la accelerarea procesului de

adaptare a structurilor agricole şi de creare a exploataţiilor agricole eficiente. Ţara noastră

poate aplica modelul european al politicilor structurale. Eficienţa Politicilor Agricole este

dependentă de modul de aplicare ale acestora în practică. Dacă propriile resurse financiare

ale exploataţiilor agricole nu-s suficiente pentru realizarea schimbărilor prin extinderea

131

exploataţiilor (consolidarea terenurilor agricole) şi stimularea dezvoltării anumitor sectoare

de activitate, atunci se apelează la ajutoarele specificate în bugetul naţional. Însă considerăm

oportun ca ajutorul, fie pentru adaptarea structurilor, fie pentru investiţii, fie pentru formarea

profesională, fie pentru alte scopuri să nu ajungă direct la beneficiar. Pentru a obţine ajutorul

financiar solicitantul împrumută suma necesară de la banca comercială sub garanţia (gajul)

autorităţii publice care gestionează fondul de ajutoare şi cu plata dobânzii din ajutoarele

destinate agriculturii naţionale în cazul rambursării sumei împrumutate.

Dat fiind că costurile produselor agricole sunt prea ridicate pentru a ne permite să le

exportăm în condiţii favorabile, se cer a fi aplicate politici de susţinere a producătorului.

Unul din cele mai valoroase instrumente de susţinere a producătorului autohton este preţul.

Pentru a proteja agricultorii de preţurile excesiv de joase la produsele agricole considerăm

oportun aplicarea „preţului garantat” sub nivelul căruia nu se admite scăderea preţului pe

piaţă. Când cantitatea produselor agricole poate cauza prăbuşirea preţului pe piaţă (oferta

domină categoric cererea) autorităţile publice achiziţionează (cumpără) de la producătorii

agricoli surplusul de produse la preţul garantat în vederea stocării şi/sau prelucrării acestora

şi le pune în vânzare în situaţia când piaţa este în favoarea cererii. Preţul garantat se

stabileşte la nivelul ce acoperă costurile produselor şi asigură profitul necesar pentru

reînnoirea activităţilor agricole. Dar acest preţ trebuie să fie adecvat puterii de cumpărare.

Astfel se va asigura echilibrul intereselor producătorului şi consumatorului.

Un rol important în asigurarea creşterii economice durabile şi generarea noilor locuri de

muncă le revine întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Dezvoltarea acestora va depinde de:

- sprijinul informaţional, consultativ şi financiar acordat pentru demararea afacerii, în special,

pentru femeile şi tinerii ce-şi iniţiază afaceri;

- dezvoltarea reţelei prestatorilor de servicii în afaceri, stimularea cererii de consultanţă şi

instruirea consultanţilor;

- crearea şi dezvoltarea incubatoarelor de afaceri şi altele.

O direcţie vitală este creşterea capacităţii ÎMM de a face faţă presiunilor concurenţiale pe

piaţa europeană şi internă ceea ce poate fi obţinut prin:

încurajarea ÎMM în implementarea standardelor internaţionale privind calitatea produselor;

asigurarea accesului transparent al ÎMM la procesul de achiziţii publice;

132

încurajarea instruirii managerilor ÎMM în operaţiuni de export, inclusiv prin transfer

internaţional de experienţă şi cunoştinţe;

încurajarea dezvoltării clusterelor.

În acest context, obiectivul general este consolidarea competitivităţii ÎMM existente şi

stimularea sporirii numărului lor prin facilitarea accesului la resursele financiare, dezvoltarea

sistemului de garantare a creditelor, creşterea capitalului de risc, încurajarea lansării schemelor de

creditare pe termen lung, inclusiv atragerea liniilor de credit de la instituţiile financiare

internaţionale.

Considerăm oportună creşterea de capital propriu prin emisiuni de noi acţiuni care pot fi

propuse, cu prioritate, acţionarilor vechi sau pot face obiectul unor noi acţionari.

Dezvoltarea durabilă a economiei naţionale, ce are piaţă internă suficient de limitată, este

categoric dependentă de comerţul exterior care influenţează structura PIB, ritmul de creştere al

acestuia şi, mai ales, volumul resurselor financiare. Toate operaţiunile de comerţ internaţional sunt

grupate pe fluxuri de export şi import, iar apoi reflectate într-o balanţa comercială, care relevă şi

gradul racordării unei ţări la fluxurile economice internaţionale. În statistica descriptivă generală

(tabelul 4.1) în care se fac referiri la volumul fluxurilor per locuitor (export per locuitor, sau import

per locuitor) ponderea unei economii în fluxul mondial de export sau import (Republica Moldova

realizând câte 0,01% din exportul şi importul mondial), ponderea exportului în PIB care a coborât

de la 37.9% în 2004 la 23.8% în anul 2009, urcând cu importul de la 68.1% în 2004 la 83.8% în

2007 ca apoi să cadă până la 54.6 în anul 2009. Ponderea soldului balanţei comerciale în PIB a

Tabelul 4.1

Statistica descriptivă a comercializării externe a Republicii Moldova, %

Indicator descriptiv 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Ponderea exportului total în PIB 37.9 36.5 30.9 30.5 26.3 23.8

Inclusiv în – ţările CSI 19.3 18.5 12.5 12.5 10.3 9.1

- ţările UE-27 15.4 14.8 15.8 15.4 13.5 12.4

Ponderea importului total în PIB 68.1 76.7 79.2 83.8 80.9 54.6


- ţările UE-27 29.8 34.8 35.8 38.2 34.8 26.3

Ponderea soldului balanţei comerciale în PIB 30.2 40.2 48.3 53.3 54.5 30.8


- ţările UE-27 14.4 20.0 20.0 22.8 21.3 18.4

Gradul de deschidere a economiei (export +

Import) din PIB 106.0 113.2 110.1 114.3 107.2 78.4

Sursa: elaborat de autor în baza anuarelor statistice şi rapoartelor BNM

crescut de la 30.2% în 2004 la 54.5% în 2008 micşorându-se până la 30.8% în anul 2009.

133

Deschiderea economiei naţionale, calculată ca un cumul al exportului cu importul depăşeşte

volumul PIB-ului de la 6% în 2004 la 14.3% în 2007. Doar în 2009 a format 78.4% din PIB. În

România, spre exemplu, conform calculelor profesorului Gheorghe Savoiu, deficitul balanţei a urcat

continuu de la circa 5% la circa 14% din PIB, în 2008, pentru a scădea sub 10% în anul 2009.

Gradul de deschidere a economiei româneşti, în cel mai bun an (2008) al comercializării ei externe,

a fost de peste 63 la sută. Specific pentru ţara noastră este creşterea ponderii produselor alimentare

similare în comerţul internaţional. Fluxul financiar al exporturilor şi importurilor are soldul negativ

cu tendinţe periculoase. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi s-a micşorat de la 62 % în

2002 (tabelul 3.5) la 39.3 % în anul 2009.

Starea balanţei comerciale exprimă gradul de eficienţă al economiei naţionale, relevă

competitivitatea mărfurilor pe piaţa mondială şi contribuie la formarea propriilor resurse financiare.

În această ordine de idei considerăm ineficient sporul impozitului asupra comerţului exterior de la

0.23 în 2001 la 0.91 în 2009 (tabelul 3.11) şi 1.24 miliarde lei planificat pentru anul 2011.

Evident, pentru a contribui la creşterea propriilor resurse financiare, în ţara noastră sunt

necesare eforturi serioase orientate spre micşorarea importurilor, în special a produselor alimentare,

prin majorarea tarifele vamale la importul acestora şi micşorarea tarifelor vamale la toate produsele

exportate, ceea ce ar contribui la echilibrarea balanţei comerciale, care constituie principala

componentă a balanţei de plăţi externe.

Cele mai dificile, pentru economia ţării noastre, sunt datoriile care în anul 2010 formau circa

88 % din PIB. Datoriile totale externe ale Republicii Moldova (anexa 12) s-au majorat vertiginos de

la 1678.3 în 2001 la 4778.7 milioane dolari americani în anul 2010 sau de 2.85 ori. Mai categoric au

crescut datoriile generate de toate tipurile de credite. Spre exemplu, cele provocate de creditele

comerciale s-au majorat de la 98 în 2001 la 834.7 milioane $ în 2010 sau de 8.52 ori. Datoriile

cauzate de investiţiile directe au sporit de la 122.3 în 2001 la 834.3 milioane $ în 2010 sau de 6.82

ori. Considerăm imperios necesar a se elabora o strategie cu privire la micşorarea datoriilor.

Un loc important în reglarea resurselor financiare proprii îi revine sistemului bugetar prin

care se constituie şi se utilizează fondurile disponibile autorităţilor naţionale şi locale pentru

asigurarea ordinii publice, realizarea acţiunilor social-culturale, asigurarea protecţiei şi refacerii

mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie socială a populaţiei, realizarea programelor

de educaţie şi cercetare ştiinţifică, finanţarea unor investiţii şi a altor activităţi de interes strategic.

În totalul veniturilor de 19087181.7 mii lei, aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul

134

2011, veniturile fiscale formează 14837755 mii lei sau 77.74%, inclusiv impozitele pe venit –

245275 mii lei sau 1.65 % din veniturile fiscale, TVA – 10613900 mii lei (71.53%), accizele –

2468400 (16.64%). Susţinem poziţia autorilor (37,8) care, analizând efectele taxei pe valoare

adăugată, consideră că acest impozit este benefic pentru entităţile juridice, în sensul deducerii TVA-

ului aferent achiziţiilor, spre deosebire de consumatorul final care suportă impozitul prin preţul

plătit pentru bunul sau serviciul achiziţionat. Cei bogaţi plătesc mai puţin comparativ cu cei săraci.

Susţinem poziţia savanţilor [115,116] care consideră că raportul cerere-ofertă (figura 4.2) este

Figura 4.2 Cerere - ofertă într-o piaţă cu impozitare.

Sursa: [115,116]

influenţat de impozit, care trebuie să fie atât obligaţie fiscală suportabilă pentru contribuabil cât şi

sursă certă pentru obţinerea resurselor financiare publice.

Cotele de impozitare pentru TVA practicate în ţările membre ale Uniunii Europene pe

parcursul anilor au suferit multiple modificări. Actualmente cota medie standard, fiind 19.52%

variază de la 15% în Luxemburg, Cipru, Marea Britanie la 25 la sută în Suedia şi Danemarca.

(anexa 15). Unele ţări ale UE cum ar fi, spre exemplu Franţa aplică cote reduse (5.5%) şi super -

reduse (2.1%). Aplicarea cotelor reduse de TVA, atât în vechile state membre, cât şi în cele noi

vizează următoarele produse şi servicii: alimente de bază, furnizarea apei, produsele

farmaceutice, echipamentele medicale pentru persoanele handicapate, transportul de călători,cărţile,

ziarele, periodicele, serviciile scriitorilor şi compozitorilor, locuinţele sociale, produsele agricole,

serviciile hoteliere, evenimentele sportive, utilizarea facilităţilor sportive, serviciile sociale,

serviciile prestate în crematorii, asistenţa medicală şi dentară, colectarea deşeurilor, salubrizarea

străzilor. Pornind de la practica ţărilor Uniunii Europene, considerăm necesar de a schimba în ţara

noastră raportul dintre impozitele directe şi indirecte prin creşterea ponderii impozitelor pe venit şi

reducerea taxei pe valoare adăugată.

P

Q

Cerere

Ofertă

Ofertă + I

I

Q2 Q1

P2

P1

I Venit

Q - cantitate

P- preţ

I - impozit

135

În scopul eficientizării relaţiilor între băncile naţionale şi beneficiarii împrumuturilor se

consideră oportun:

1. Stimularea extinderii serviciilor bancare de logistică şi auxiliare;

2. Dezvoltarea telecomunicaţiilor, extinderea serviciilor informaţionale acordate de bănci;

3. Extinderea utilizării semnăturii electronice de către agenţii economici în scopul micşorării

costurilor tranzacţionale;

4. Amplificarea practicării sistemelor automatizate de plăţi, inclusiv a decontărilor fără numerar şi

utilizării mai pe larg a cardurilor bancare ca mijloc de plată.

Pentru stimularea atragerii resurselor populaţiei şi agenţilor economici, precum şi în scopul

micşorării riscurilor investiţionale, considerăm strict necesar:

Diversificarea instrumentarului financiar existent pe piaţă prin stimularea emiterii titlurilor

derivate (“futures” şi “options”, emisiunea şi tranzacţionarea drepturilor preferenţiale („rights”,

„warrants”), instrumentelor financiare sintetice (futures şi opţiuni la indici de bursă, etc.);

Crearea premiselor legale şi administrative pentru apariţia şi utilizarea mai pe larg a noilor

instrumente financiare în scopul extinderii instrumentelor pieţei de capital de către stat şi societăţilor

pe acţiuni cu cota majoritară a statului în scopul finanţării programelor investiţionale.

4.4 Consideraţii privind alegerea proiectelor investiţionale eficiente

Resursele investiţionale limitate (tabelul 2.21), diversitatea şi complexitatea atât a pieţei de

resurse financiare cât şi a proiectelor investiţionale impun constrângeri extrem de dure. Încă la

mijlocul secolului trecut (1952) profesorul american Harry Markowitz [206] argumentează

principiul „a nu pune toate ouăle în acelaşi coş” în domeniul finanţelor. După publicarea acestui

articol selecţia proiectelor investiţionale a devenit o preocupare dominantă în managementul

sistemului financiar. Alegerea judicioasă a proiectelor investiţionale şi astăzi rămâne cea mai

importantă şi responsabilă activitate atât pentru cei ce dispun de resurse financiare libere cât şi

pentru cei ce aplică proiectele în speranţa de a asigura dezvoltarea durabilă a economiei fie la nivel

antreprenorial, fie la nivel naţional.

Acţiunea cheie în selecţie este evaluarea proiectelor investiţionale. Dacă dorim ca investiţiile

să contribuie la creşterea capitalului atunci suma rezultatelor viitoare actualizate trebuie să

depăşească suma alocată în prezent. Cel mai elocvent indicator de selecţie a proiectelor de investiţii,

- susţin unii autori [117],- este valoarea actuală netă (VAN) care trebuie să fie pozitivă. Fiind

conştienţi de faptul că investiţiile sunt influenţate de un număr impunător de factori considerăm

136

oportun, a alege proiectule investiţionale prin aplicarea metodei utilităţii globale (anexa 18). Spre

exemplu SRL „Mobilă” are nevoie de utilaj. Sunt posibile patru variante (tabelul 4.2.) de realizare a

investiţiilor.

Tabelul 4.2 Matricea consecinţelor economice ale variantelor investiţiilor

Criterii

Variante

Valoarea

Investiţiei

Durata de

recuperare

Profit Scontat Calitatea

Produsului

V1 4,5 9 700 9

V2 5,2 10 720 8

V3 5,0 8 760 6

V4 4,8 8 780 10

Coeficienţii de importanţă al criteriilor folosiţi în optimizare sunt stabiliţi de către decident, în

funcţie de importanţa lor economică. Ca variantă pot fi stabiliţi criterii după cum urmează:

- valoarea investiţiei = 0,2 - durata de recuperare = 0,2

- profit scontat = 0,3 - calitatea produsului = 0,3

Tabelul 4.3 Matricea utilităţilor primare

V C C1 C2 C3 C4

V1 1 0,5 0 0,75

V2 0 0 0,25 0,5

V3 0,29 1 0,75 0

V4 0,57 1 1 1

K 0,2 0,2 0,3 0,3

Utilităţile se calculează după relaţia:

Restul utilităţilor se calculează în mod similar şi se construieşte matricea de surclasare. Varianta

optimă este aceea care surclasează toate celelalte variante.

Metoda menţine subiectivismul în aprecierea utilităţilor variantelor.

C(V2, V1) = 0.3; C(V2, V3) = 0,3; C(V2, V4) = 0; C(V3, V1) = 0,5; C(V3, V2) = 0,7

C(V3, V4) = 0,2

C(V4, V1) = 0,8

C(V4, V2) = 1

C(V4, V3) =1

D(V2,V1)=1

d(V2, V3) = 1

d(V2, V4) = 1

d(V3, V1) = 0,75

d(V3, V2) = 0,5

D(V3, V4) = 1

d(V4, V1) = 0,43

d(V4, V2) = 0

d(V4, V3) = 0

Pe baza calculelor se construieşte matricea de concordanţă –discordanţă.

137

Tabelul 4.4 Matricea de concordanţă-discordanţă

V

V

V1 V2 V3 V4

V1 0,75

0,25

0,5

0,75

0,2

1

V2 0,3

1

0,3

1

0

1

V3 0,5

0,75

0,7

0,5

0,2

1

V4 0,8

0,43

1

0

1

0

Pe baza utilităţilor calculate în exemplul anterior la metoda utilităţii globale se calculează

coeficienţii de concordanţă şi discordanţă; Restul coeficienţilor de concordanţă, în mod similar.

Se întocmeşte matricea diferenţelor folosindu-se de matricea de concordanţă-discordanţă.

Tabelul 4.5 Matricea diferenţelor

V

V

V1 V2 V3 V4

V1 0,45 -0,25 -0,8

V2 -0,7 -0,7 -1

V3 -0,25 0,2 -0,8

V4 0,37 1 1

Varianta optimă se stabileşte pe baza matricei de surclasare, întocmită prin compararea diferenţelor.

Tabelul 4.6 Matricea de surclasare.

V V1 V2 V3 V4

V1 1 0,5 0 1,5

V2 0 0 0 0

V3 0,5 1 0 1,5

V4 1 1 1 3

Astfel, utilităţii globale corespund investiţiile variantei V4.

Dacă, spre exemplu, BC „EuroCreditBank” S.A. dispune de mijloace băneşti libere şi

intenţionează să le investească astfel, încât să fructifice plusvaloare sau, cel puţin, să-şi păstreze

capitalul. În astfel de situaţii considerăm oportun de a recurge la aplicarea modelului propus de H.

Markowitz pentru soluţionarea generală a problemei de structură a portofoliilor.

Mai întâi constatăm că preţul portofoliului este suma tuturor HV care intră în componenţa

acestuia. Dacă astăzi valoarea acestuia este P, iar peste un an ea va constitui P΄, atunci

100 PPP reprezintă rentabilitatea portofoliului. Fie xi cota parte a capitalului cheltuit pentru

138

procurarea HV de tipul i. Menţionăm termenul de „cotă parte” pentru că capitalul analizat total este

considerat drept o unitate i

ix 1 . Fie di venitul exprimat în procente anuale generat de HV de tip

i racordat la o unitate monetară (d i =i

ii

P

PP |

). Să aflăm rentabilitatea dp a întregului portofoliu. Pe

de o parte, peste un an capitalul portofoliului va constitui 1+ dp {4.1}, iar pe de altă parte preţul HV

de tip i se va mări de la xi la xi+ dixi, astfel ca preţul total al portofoliului va fi egal cu

i

ii

i

ii

i

i dxdxx 1 {4.2}. Egalând ambele formule pentru preţul portofoliului {4.1} şi

{4.2}, obţinem: i

iiP dxd . Deci, problema fructificării capitalului portofoliului se echivalează

problemei analogice de rentabilitate a portofoliului, exprimată prin rentabilitatea HV şi cotei

acestora în formula i

iiP dxd (4.3).

Dacă diferite tipuri de HV au un comportament independent, adică nu sunt corelate: Vij = 0,

dacă i ≠ j, atunci i

iiiP VxV 2 şi 1i

ix . În continuare admitem, că toate mijloacele băneşti sunt

investite în cote egale, adică nxi 1 pentru toate i = 1, ..., n. Atunci nmm iP – este

eficienţa medie aşteptată a portofoliului, iar riscul portofoliului este egal cu nVri

iiP . Fie ca

iiVmax2 , atunci nrP . Prin urmare dacă HV nu sunt corelate, atunci la majorarea tipurilor

n a acestora, riscul de portofoliu este limitat şi tinde spre 0, când n → ∞.

Spre exemplu, când investitorul are posibilitatea să formeze portofoliu din 4 tipuri de HV

necorelate cu eficienţa şi riscurile cărora sunt indicate în tabelul 4.7 atunci sunt posibile câteva

variante de compunere a portofoliului din HV în părţi egale.

Tabelul 4.7. Eficienţa şi riscurile hârtiilor de valoare necorelate

I 1 2 3 4

ei 2 4 8 12

σi 1 2 4 6

Dacă portofoliul se formează numai din HV de primul şi al doilea tip, atunci

324221 m ; 12,1221 22

21 r

Dacă portofoliul este format numai din HV de primul, al doilea şi al treilea tip, atunci

139

67,4384231 m ; 53,13421 222

31 r .

Dacă portofoliul este format din HV de toate cele patru tipuri, atunci

5,641284241 m ; 89,146421 2222

41 r .

Astfel, la formarea portofoliului dintr-un număr tot mai mare de HV riscul creşte

nesemnificativ, iar eficienţa - repede.

4.5 Schimbări instituţionale utile pentru eficientizarea managementului sistemului financiar

Dispunând de o piaţă financiar-monetară relativ mică, Republica Moldova î-şi permite

„luxul” să dispună de autorităţi publice centrale separate pentru managementul sectorului bancar, de

asigurări, a fondurilor private de pensii, asociaţiilor de economii şi împrumuturi, a pieţii hârtiilor de

valoare de stat, a pieţii valorilor mobiliare etc. Mai mult, aceste instituţii, având subordonare diferită

(de la Parlament până la Ministerul Finanţelor), adoptă decizii contradictorii, elaborează norme, în

mare măsură, ne corelate între ele ce provoacă riscuri majore. Reieşind din practica mondială,

reglementarea pieţei financiar-bancare şi în continuare îi va reveni Băncii Naţionale care îşi va

concentra activitatea asupra sectorului bancar-monetar.

Actualmente este oportună reformarea organelor de reglementare şi supraveghere a pieţei

financiare. Ţările dezvoltate tind spre instituţionalizarea unui organ de reglementare şi supraveghere

a pieţei financiare, altfel zis, se centrează pe ideea creării mega-regulatorului. Această idee se înscrie

perfect în vectorul adoptat de Republica Moldova şi, prin urmare, considerăm oportun reorganizarea

instituţiilor existente prin crearea unui nou organ cu funcţii de reglementare a pieţei valorilor

mobiliare, pieţei hârtiilor de valoare de stat (cu termen de circulaţie mai mult de un an), pieţei

ipotecare, activităţii serviciilor financiare pe pieţele respective, activităţii de asigurare şi fondurilor

de pensii, fondurilor de investiţii clasice, activităţii asociaţiilor de economii şi împrumuturi ale

cetăţenilor. În urma creării mega-regulatorului, se vor contura patru funcţii regulatorii ale statului

(Ministerul Finanţelor) cu privire la piaţa financiară şi anume:

i - monitorizarea riscurilor sistemice; ii - supravegherea prudenţială;

iii - supravegherea conduitei de piaţă; iv - supravegherea tranzacţiilor suspecte şi limitate.

Ca urmare a aplicării acestor funcţii statul în raport cu piaţa financiară va fi responsabil de:

1. Menţinerea stabilităţii financiare prin promovarea sistemului financiar funcţional;

2. Asigurarea unui regim favorabil funcţionării instituţiilor financiare solvabile;

140

3. Stabilirea regulilor prin care consumatorii produselor financiare pot lua decizii informate şi

combaterea acţiunilor necinstite şi incorecte;

4. Combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

Ajustarea pieţei financiare la cerinţele economiei naţionale şi standardele internaţionale

urmează a fi realizată prin:

adaptarea cadrului normativ al pieţei valorilor mobiliare la Directivele Uniunii Europene şi

Standardele Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor Valorilor Mobiliare (IOSCO);

diversificarea instrumentelor financiare şi stimularea emisiunilor de valori mobiliare,

inclusiv a obligaţiunilor societăţilor comerciale, cât şi a organelor administraţiei publice locale;

acordarea facilităţilor fiscale investitorilor în cazul investirii mijloacelor băneşti în titluri de

credit, obligaţiuni corporative, etc.;

simplificarea procedurilor existente în vederea reducerii costurilor pentru emisiunea şi

tranzacţionarea valorilor mobiliare;

implementarea formelor progresiste de administrare corporativă;

sporirea gradului de competenţă şi profesionalism al specialiştilor în domeniu.

Resursele investiţionale nu-s suficiente şi, evident sunt importante resursele atrase din fondurile

internaţionale şi europene. Însă astfel de finanţare cere co-finanţarea asigurată din resursele ţării

noastre care va reprezenta cel puţin 10% din contribuţia UE la programul finanţat. Pentru

direcţionarea spre investiţii a mijloacelor băneşti, obţinute la nivel naţional şi disponibile pentru a fi

utilizate prin optica priorităţilor, propunem formarea Băncii de Dezvoltare a Moldovei /BDM/ care

urmează a fi înregistrată ca societate pe acţiuni şi va avea un sistem de relaţii extrem de complex

(figura 4.3). BDM va reprezenta guvernul Republicii Moldova în proiectele investiţiilor

internaţionale, în special a celor din Uniunea Europeană. Structura organizatorică a BDM-ului

trebuie să acopere două direcţii de bază: (a). De dezvoltare; (b). Comercială.

Pentru asigurarea capitalului iniţial se propune ca societăţile pe acţiuni şi societăţile cu

răspundere limitată să direcţioneze 10% din profitul obţinut în BDM, iar întreprinderile individuale

şi gospodăriile ţărăneşti să achite o taxă anuală fixă de 500 lei cu condiţia ca suma respectivă s-ă fie

deductibilă la impozitare. În caz de necesitate capitalul statutar urmează a fi completat de stat.

Centralizarea proiectelor investiţionale în BDM, va asigura

- O transparenţă sporită a utilizării surselor financiare destinate investiţiilor;

- Continuitate în stabilirea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu finanţatorii externi;

141

Figura 4.3 Schema relaţiilor Băncii de Dezvoltare a Moldovei

Sursa: Elaborată de autor

Centralizarea proiectelor investiţionale în BDM, va asigura

- O transparenţă sporită a utilizării surselor financiare destinate investiţiilor;

- Continuitate în stabilirea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu finanţatorii externi;

- Identificarea direcţiilor prioritare de dezvoltare a ţării şi asigurarea surselor necesare;

- Crearea afacerilor noi şi susţinerea dezvoltării continue a IMM-urilor;

- Diminuarea posibilităţilor de fraude.

Pentru gestionarea eficientă a BDM-ului propunem alegerea consiliului de administraţie din

şapte persoane care vor reprezenta Ministerele Finanţelor, Economiei şi Comerţului, Afacerilor

Externe şi Integrare Europeană, Băncii Naţionale a Moldovei. Aceasta din urmă va mări gradul de

credibilitate a potenţialilor investitori străini: fonduri de investiţii, de pensii, instituţii financiare

internaţionale, etc.

4.6 Concluzii la capitolul IV

Globalizarea pune ţările în faţa unor provocări. În condiţiile de interdependenţă crescândă

pentru managementul sistemului financiar din ţara noastră prezintă interes experienţa ţărilor cu

economie prosperă în elaborarea şi realizarea politicilor economice, în primul rând, experienţa în

dezvoltarea pieţelor financiare. In această ordine de idei, interes major prezintă modelul politicilor

142

economice din SUA, Marea Britanie, Germania, Japonia şi alte ţări privind procesul de integrare

internaţională a pieţelor de bunuri, servicii, factori productivi şi capitalului.

Globalizarea se răsfrânge considerabil asupra sistemelor fiscale naţionale şi impune

coordonarea politicilor fiscale pornind de la posibilitatea fiecărei ţări. Este firesc şi necesar ca în

astfel de condiţii să se studieze experienţa internaţională şi managementul sistemului financiar

naţional să aplice ceea ce va contribui la eficientizarea lui.

Funcţionalitatea şi viabilitatea circuitului financiar se asigură printr-un ansamblu de decizii

interdependente care se regăsesc în toate funcţiile managementului sistemului financiar. Procesul

decizional depinde, practic în egală măsură de persoana sau grupul de persoane care adoptă decizia

şi de modelele, metodele, tehnicile aplicate. Pericolul adoptării deciziilor sortite la eşec poate fi

evitat sau, cel puţin, diminuat dacă deciziile se vor adopta în baza modelelor cantitative prin

aplicarea modelelor matematice.

Este firesc ca economia naţională să fie asigurată cu o cantitate optimă de monedă ceea ce

necesită ajustarea economiei naţionale atât la condiţiile specifice pentru ţara noastră cât şi la cele

impuse de intensificarea internaţionalizării prin proiecte noi de afaceri, sporirea ponderii agriculturii

în structura economiei naţionale ce ar asigura multiplicarea rentabilităţii. Acţiunea cheie în selecţie

este evaluarea proiectelor investiţionale prin aplicarea metodelor cantitative.

Pentru dezvoltarea pieţii financiare se cere a perfecta sistemul naţional de microfinanţare.

Direcţionarea spre investiţii a propriilor mijloace băneşti, cât şi a resursele obţinute din fondurile

internaţionale şi europene se cere organizarea Băncii de Dezvoltare a Moldovei care va acorda

resurse investiţionale şi va reprezenta guvernul în proiectele investiţionale internaţionale.

143

CONCLUZII GENERALE şi RECOMANDĂRI

Cercetările efectuate în limitele prezentei teze, conform scopului şi sarcinilor, ne-au permis

să facem următoarele concluzii:

1. Studiul sensurilor şi semnificaţiilor cu privire la esenţa managementului sistemului

financiar a demonstrat lipsa abordării univoce al acestui subiect ceea ce provoacă o diversitate

substanţială de concepere a sintagmei nominalizate.

2. Managementul sistemului financiar este influenţat de doctrinele, teoriile, legile şi politicile

aplicate care s-au împletit perfect cu evoluţia istorică a societăţii. Studiul comparativ al publicaţiilor

confirmă necesitatea abordării situaţionale bazată pe valorile economiei libere.

3. Punctul de plecare în managementul sistemului financiar este obiectivul care se cere a fi

orientat spre creşterea economică însoţită de armonizarea ciclurilor economice şi financiare,

ocuparea forţei de muncă, stabilitatea preţurilor şi stoparea inflaţiei..

4. Managementul sistemului financiar are menirea să contribuie la dezvoltarea durabilă a

economiei naţionale care în anii 2001-2009 a înregistrat creşterea produsului intern brut, în preţuri

curente, de 3.15 ori în preţuri comparabile - doar de 1.5 ori. Schimbări periculoase s-au produs în

contribuţia ramurilor economiei naţionale la crearea PIB-ului. Dacă în 2001 agriculturii îi revenea

22.4 %, apoi anul 2009 – doar 8.4%.

5. Potenţialul natural al ţării noastre permite dezvoltarea tuturor ramurilor economiei

naţionale fiind foarte favorabil pentru dezvoltarea unei agriculturi performante. Resursele umane

sunt în declin. Conform statisticii oficiale în anul 2008 erau declarate plecate la lucru peste hotare

24.7 % din totalul populaţiei ocupate în Republica Moldova ceea ce generează probleme serioase

economiei naţionale.

6. Activele în anii 2004 - 2008 s-au majorat de 1.92 ori. În aceeaşi perioadă numerarul şi

plasamentele pe termen scurt în bănci a sporit de 2.23 ori, valorile mobiliare investiţionale-de 4.95

ori, iar creanţele organizaţiilor financiare internaţionale se menţin, practic la acelaşi nivel. ceea ce

nu-i suficient pentru dezvoltarea durabilă a economiei naţionale

7. Reformarea economiei naţionale, ca modalitate practică de „distrugere creatoare”,

necesită implicaţii investiţionale care în anii 2002-2009 s-au majorat de 4.16 ori, însă în anul 2009

investiţiile în capital fix s-au micşorat brusc constituind doar 60 % la sută în raport cu anul

precedent. Investiţiile ţării noastre peste hotare sunt nesemnificative, mai mult, ieşirile depăşesc

intrările. Considerabil au sporit investiţiile străine, dar lor le revin doar 13.2% din total.

144

8. Mijloacelor financiare obţinute prin vânzarea mărfurilor cu amănuntul pe piaţa internă a

sporit de circa 3 ori. Domină mărfurile nealimentare care le-au depăşit pe cele alimentare cu 33.5 %

în 2002 şi 83.3 % în anul 2009. Piaţa internă a ţării noastre este limitată şi, prin urmare, Republica

Moldova este condamnată la export. Exportul total a sporit în anii 2002 - 2008 de 2.47 ori, însă

importurile totale au crescut 4.72 ori.

9. Unul din principalele instrumente ale managementului sistemului financiar este bugetul.

Bugetul public naţional se caracterizează prin creşterea veniturilor totale de 4.63 ori în anii 2002-

2009. Însă în venituri categoric domină cele fiscale pondera cărora a sporit de la 75.2 % în 2001 la

81.5 la sută în anul 2009. Impozitele directe în anii 2001-2009 au crescut de 4.17 ori. Cea mai mare

cotă (circa 60% din impozitele directe) le revine asigurărilor de stat obligatorii. Impozitul pe venit

din salariu în anii 2001-2009 a sporit de 4.17 ori şi are tendinţă clară de majorare. Însă impozitele

indirecte, cărora le revine 52.4 la sută din totalul veniturilor fiscale, în anii de referinţă au sporit de

4.31 ori. Este în creştere continuă ponderea taxei pe valoare adăugată de la 62% în 2001 la 76% în

2009 în impozitele indirecte.

10. Venitul executat în bugetele locale a format circa 26 % din bugetul public naţional.

Ponderea veniturilor proprii în veniturile totale în anul 2008 au variat de la 12% în raionul Dubăsari

la 29% în raionul Orhei. Situaţia-i similară şi a satelor din fiecare raion. Dacă ponderea veniturilor

proprii în veniturile totale ale raionului Teleneşti în anul 2008 au format 17 la sută, apoi în comune

variază de la 5% în Câşla, Codru-Nou, Suhuluceni până la 14% în Ordăşei, Căzăneşti.

11. Veniturile în bugetul firmelor şi altor organisme antreprenoriale s-a format, de regulă,

integral din vânzarea producţiei, mărfurilor şi serviciilor care în anii 2001- 2009 sau majorat de 4.0

ori. Plăţile furnizorilor şi antreprenorilor din Republica Moldova au format 84.3 %, în 2001 şi 82.1

% în anul 2009 din totalul încasărilor din vânzarea producţiei, mărfurilor şi serviciilor.

12. Cu tempuri ce le depăşesc pe cele ale veniturilor au sporit cheltuielile din bugetul public

naţional. Cheltuielile în bugetul unităţilor administrativ-teritoriale au format respectiv 24 - 29 la sută

din cheltuielile bugetului public naţional. Astfel pentru a dezvolta ritmic economia se cere aducerea

resurselor financiare din afara sistemului prin împrumuturi şi credite. În anul 2009 Guvernul

Republicii Moldova a valorificat noi împrumuturi din exterior în valoare de 41.19 ml. $ şi a

rambursat 44.60 ml. $, băncile licenţiate au atras din străinătate 100.13 ml. $, rambursând 147.86

ml. $, agenţii economici au împrumutat din exterior 189.04 ml. USD şi au achitat 153.87 ml. USD.

13. Băncile comerciale acordă credite agenţilor economici preponderent din industrie,

145

comerţ şi industria alimentară. Valoarea creditelor acordate în moneda naţională s-a cifrat la 3.42 în

2002 şi 17.13 miliarde lei în anul 2008, cu rata medie a dobânzii respectiv de 23.14 % şi 20.96 la

sută. Băncile comerciale depun eforturi considerabile pentru acordarea creditelor din propriile

resurse financiare la formarea cărora cel mai mult contribuie depozitele. Ponderea depozitelor

raportate la PIB a sporit de la 24.9 % în 31.12.2003 la 44.0 % la 31.12 2009 sau de 1.77 ori. Băncile

comerciale deţin mai multe depozite decât acordă credite atât în monedă naţională cât şi în valută

străină. Însă şi în astfel de condiţii pe parcursul anului 2009 Banca Naţională a împrumutat 2209.9

mil. lei preponderent pentru menţinerea lichidităţii sistemului bancar.

14. Managementul sistemului financiar se bazează pe un ansamblu diversificat de decizii.

Selectarea variantei deciziei cu privire la echilibrul financiar, cel mai frecvent, se face prin aplicarea

criteriilor cantitativi care au menirea să estimeze raportul „preţ-cost”. Cele mai importante sunt

deciziile de investiţii care determină atât performanţele economiei cât şi ale antreprenoriatului.

Structura şi dinamica investiţiilor în capitalul fix reflectă calitatea deciziilor. Aşa, în 2001

investiţiile în industria alimentară şi băuturilor le-au depăşit pe cele din agricultură de 5.4 ori iar în

anul 2009 au format numai 57 la sută ceea ce confirmă că deciziile cu privire la investiţiile în

capitalul fix în aceste ramuri ale economiei naţionale au fost, cel puţin, eronate..

15. Un loc important în managementul sistemului financiar le revine Ministerului Finanţelor,

Băncii Naţionale care au menirea de a asigura echilibrul dintre cererea solicitanţilor şi oferta

deţinătorilor de resurse financiare. La 31 decembrie 2009 în Republica Moldova funcţionau 15

bănci cu totalul activelor de 39915.0 ml. lei. Băncile comerciale îşi axează activitatea pe atragerea

depozitelor şi acordarea de credite, acceptarea de depuneri de la populaţie sau firme, operaţiuni

valutare pentru persoanele fizice şi juridice, plasamentul fondurilor, finanţarea schimburilor

comerciale. La finele anului 2008 în ţara noastră au prezentat rapoarte financiare 422 asociaţii de

economii şi împrumut dintre care 84 n-au contractat credite bancare şi împrumuturi externe, 20 au

atras depuneri de economii de la membrii săi, iar 43 asociaţii au activat din surse proprii de finanţare

ce au constituit 718,3 mii lei.

În baza investigaţiilor efectuate putem enunţa următoarele recomandări:

1. A se utiliza definiţia „managementul sistemului financiar reprezintă activitatea de

planificare, organizare, antrenare, coordonare şi control a resurselor financiare disponibile în

scopul folosirii eficiente şi eficace ale acestora pentru atingerea scopurilor prestabilite”.

146

2. În elaborarea strategiilor dezvoltării managementului sistemului financiar să se aplice

doctrinele, teoriile, legile şi politicile ce se bazează pe valorile economiei libere care are la bază

concurenţa, inviolabilitatea proprietăţii private, autonomia întreprinzătorilor, rolul limitat al

intervenţiei statului în economie.

3. Pentru dezvoltarea managementul sistemului financiar din ţara noastră considerăm oportun

a aplica: (a) experienţa Germaniei şi Japoniei privind dezvoltarea pieţelor financiare bazată pe

dobândirea de către salariaţi a calităţii de acţionar la compania unde îşi desfăşoară activitatea.

(b) experienţa SUA unde una din cele mai însemnate surse private pentru investiţii este

fondul de pensii care reprezintă economiile milioanelor de lucrători.

4. Cu scopul de a majora ponderea capitalului propriu în circuitul financiar recomandăm a

contribui la dezvoltarea accelerată a segmentului agroalimentar prin acordarea ajutoarelor din

bugetul naţional după următoarea schemă: solicitantul împrumută suma necesară de la banca

comercială sub garanţia (gajul) autorităţii publice care gestionează fondul de ajutoare şi cu

plata dobânzii din ajutoarele destinate agriculturii naţionale în cazul rambursării sumei

împrumutate.

5. Pentru a proteja agricultorii de preţurile excesiv de joase la produsele agricole

considerăm oportun aplicarea „preţului garantat” ce acoperă costurile produselor şi asigură

profitul necesar pentru reînnoirea activităţilor agricole. Când cantitatea produselor agricole

cauzează prăbuşirea preţului pe piaţă autorităţile publice achiziţionează (cumpără) de la

producătorii agricoli surplusul de produse la preţul garantat în vederea stocării şi/sau

prelucrării acestora şi le pune în vânzare în situaţia când piaţa este în favoarea cererii .

6. Pornind de la experienţa ţărilor Uniunii Europene, spre exemplu a Franţei, care practică

cote de TVA standard - 19.6%, reduse - 5.5% şi super-reduse - 2.1%, propunem a aplica şi în

Republica Moldova cote reduse de TVA la astfel de produse şi servicii ca: alimentele de bază,

furnizarea apei, produsele farmaceutice, echipamentele medicale pentru persoanele handicapate,

transportul de călători, cărţi, ziare, serviciile scriitorilor şi compozitorilor, locuinţele sociale,

produsele agricole, serviciile hoteliere, evenimentele sportive, serviciile sociale, serviciile prestate

în crematorii, asistenţa medicală şi dentară, colectarea deşeurilor, salubrizarea străzilor.

7. Pentru elaborarea şi fundamentarea deciziilor financiare individuale considerăm oportun a

aplica „Metoda Momentelor”. În situaţiile când se cer decizii succesive, eşalonate recomandăm a fi

aplicat arborele decizional. Deciziile colective în managementul sistemului financiar să se adopte

147

prin aplicarea tehnici „Brainstorming”, inclusiv utilizând tehnica electronică. Considerăm necesar ca

proiecte investiţionale să se selecteze prin aplicarea metodei utilităţii globale aplicând valoarea

actuală netă (VAN) care trebuie să fie pozitivă.

8. Reieşind din practica mondială considerăm oportun crearea unui nou organ de

reglementare a pieţei valorilor mobiliare, pieţei hârtiilor de valoare de stat al administraţiei publice

centrale pieţei ipotecare, activităţii serviciilor financiare pe pieţele respective, activităţii de asigurare

şi fondurilor de pensii, fondurilor de investiţii clasice, activităţii asociaţiilor de economii şi

împrumuturi ale cetăţenilor.

9. Pornind de la experienţa acumulată în ţara noastră şi practica relevantă ale comunităţilor

unde piaţa microcreditelor constituie un element ce asigură dezvoltarea durabilă, în special al

mediului rural, considerăm oportun:

- dezvoltarea instituţiilor de microfinanţare prin iniţierea unui nou proiect naţional susţinut, spre

exemplu, de Republica Federativă Germană;

- crearea unei baze de date naţionale a instituţiilor financiare nebancare privind istoriile de credit;

- asigurarea consultaţiei pentru membrii asociaţiilor privind modalităţile de utilizare eficientă a

creditelor;

- formarea şi instruirea personalului antrenat în microfinanţare;

- dezvoltarea în continuare a cadrului legal.

10. În scopul atragerii investiţiilor din exteriorul ţării şi utilizarea acestora prin optica

priorităţilor, propunem organizarea Băncii de Dezvoltare a Moldovei /BDM/ - care urmează a fi

înregistrată ca societate pe acţiuni. BDM va reprezenta guvernul Republicii Moldova în proiectele

investiţionale internaţionale.

148

BIBLIOGRAFIE

Cărţi: în limba română

1. Aldo L. Managementul financiar Paris: Economica, 1993. 214 p.

2. Andrei L. Economie politică şi politici economice. Bucureşti: Economică, 1999. 336 p.

3. Aristotel. Etica Nicomahică. Bucureşti: Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988. 285p.

4. Aristotel. Organon, IV, Topica. Bucureşti: Ştiinţifică, 1963. 403 p.

5. Avram V. Managementul procesului de creare a valorii în contextul guvernării întreprinderii.

Bucureşti: Economică, 2003. 224 p.

6. Bacon F. Novum Organum. Colecţia texte filosofice. Bucureşti: de Stat pentru Literatură

Ştiinţifică şi Didactică, 1951. 212 p.

7. Basno C., Dardac N. Monedă, credit, bănci. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 1999. 425 p

8. Băcescu M., Băcescu-Cărbunaru A. Compediu de macroeconomie. Bucureşti: Economica, 1997.

496 p.

9. Beatty J. Lumea în viziunea lui Peter Druker. Bucureşti: Teora, 1998. 150 p.

10. Bistriceanu G. Finanţele agenţilor economici. Bucureşti: Economică, 2001. 784 p.

11. Bogdan I. Tratat de management financiar-bancar. Bucureşti: Economică, 2002. 920 p.

12. Botnari N. Finanţele întreprinderii. Sinteze, teste, probleme. Chişinău: ASEM, 2006. 128 p.

13. Bran P. Finanţele întreprinderii. Gestiunea fenomenului microfinanciar. Bucureşti: Economică,

2003. 254 p.

14. Bran P. Economica valorii. Chişinău: Ştiinţa, 1991. 140 p.

15. Bran P. Mecanismul monetar. Chişinău: Ştiinţa, 1991. 286 p.

16. Bran P. Relaţii financiare şi monetare internaţionale. Chişinău: Logos,1996. 303 p..

17. Brezeanu P. (coordonator) Diagnostic financiar. Bucureşti: Economică, 2003. 528 p.

18. Brezeanu P., Prăjişteanu B. Gestiunea financiară a portofoliului. Bucureşti, Economică,

2002. 376 p.

19. Bucur I. Bazele macroeconomiei. Bucureşti: Economică, 1999. 238 p.

20. Capanu I. Indicatorii macroeconomici. Conţinutul şi funcţiile lor. Bucureşti: Economică,

1998. 180 p.

21. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S. Bazele activităţii investiţionale. Chişinău: ASEM,

2004. 249 p.

149

22. Cerna S., Isărescu M. Sistemul monetar şi politica monetară. Bucureşti: Enciclopedică,

1996. 234 p.

23. Certan S. (coordonator). Managementul afacerilor. Chişinău: CEP USM, 2005. 351 p.

24. Certan S. Management: Modalităţi de eficientizare. Chişinău: CEP USM, 2007. 239 p.

25. Certan S. Teoria Administrării Afacerilor. Chişinău: CEP USM, 2008. 261 p.

26. Certo S. C. Managementul modern. Bucureşti: Teora, 2002. 784 p.

27. Chirleşan D. Metodele acţiunii bancare şi gestiunea finanţelor publice. Volum I. Suportul

doctrinar. Iaşi: Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2008. 240 p.

28. Chirleşan D. Metodele acţiunii bancare şi gestiunea finanţelor publice. Volum II. Suportul

doctrinar. Iaşi: Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2008. 449 p.

29. Ciobanu I. Management strategic. Iaşi: POLIROM, 1998. 328 p.

30. Cistelecan L. Economia, eficienţa,finanţarea investiţiilor. Bucureşti: Economică, 2002. 211 p.

31. Cobzari L. Restructurarea financiară şi tendinţele ei în condiţiile actuale. Chişinău: CEP

ASEM, 1999. 234 p.

32. Cole G.A. Management: teorie şi practică. Chişinău: Ştiinţa, 2004. 350 p.

33. Constantinescu D.A. Management financiar în asigurări. Bucureşti: Economică, 2005. 435 p.

34. Constantinescu N., Probleme ale metodologiei de cercetare în ştiinţa economică. Bucureşti:

Economica, 1998. 306 p.

35. Cotelnic A., Managementul activităţii de producţie. Chişinău: Evrica, 2003. 184 p.

36. Corodeanu D.T. Management, comportamentul şi performanţa întreprinzătorului român. Iaşi:

Tehnopress, 2008. 338 p.

37. Criclivaia D., Hîncu R. Fenomenul dublei impuneri: aspecte teoretice şi practice. Chişinău:

ASEM, 2008. 260 p.

38. Costake N., Vintil C. Managementul sistemelor economice. Bucureşti: Transdata, 1999, 288 p.

39. Dardac N., Basno C. Management bancar. Bucureşti: Economică, 2002. 272 p.

40. Doval E. Managementul investiţiilor. Bucureşti: Fundaţiei România de Mâine, 2006. 320 p.

41. Drucker P. F. Realităţile lumii de mâine. Bucureşti: Teora, 1999. 271 p..

42. Dumbravă I., Management general. Bucureşti: Fundaţiei România de mâine, 2001. 256 p.

43. Dumitraşcu V. Randamentele managementului organizaţiei. Iaşi: Sedcom Libris, 2008. 252 p.

44. Dumitrescu T., Marin D. Teoria echilibrului general. Bucureşti: MATRIXROM, 1999. 381 p.

45. Gaftoniuc S. Finanţe internaţionale. Bucureşti: Economica, 1995. 314 p.

150

46. Gearbă R. (coordonator). Management financiar. Bucureşti: Rentrop & Straton, 2004. 320 p.

47. Grigoriţă C. Activitate bancară. Ediţia a III-a Chişinău: Cartier, 2005. 420 p.

48. Gust M. Management bancar. Bucureşti: Independenţa Economică, 1999. 326 p.

49. Halpern P. Finanţe manageriale. Modelul canadian. Bucureşti: Economică, ediţia a V-a tradusă

şi publicată în româneşte cu acordul autorilor, 1998. 186 p.

50. Horobeţ A. Marketing investiţional internaţional. Bucureşti: Fundaţiei România de Mâine,

2002. 254 p.

51. Filip Gh. (coordonator). Finanţe, Iaşi: Junimea, 2002. 526 p.

52. Filip Gh. Politici financiare guvernamentale. Iaşi: Universităţii Ioan Cuza, 2004. 218 p.

53. Ionesacu C. Introducere în istoria gândirii economice. Bucureşti: Economică, 2003. 214 p.

54. Isărescu M. Reflecţii economice I. Bucureşti: Academiei Române, 2001. 242 p.

55. Kanter R.M. Frontierele managementului. Bucureşti: Metior, 2006. 190 p.

56. Keynes J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor. Traducere

de L. Stroja. Bucureşti: Ştiinţifică, 1970. 711 p.

57. Kiriţescu C., Dobrescu E. Moneda. Mică enciclopedie. Bucureşti: Enciclopedică, 1998.

282 p.

58. Luca G.P. Elemente de management financiar. Iaşi: Dosoftei, 1994. 248 p.

59. Luchian I. Managementul portofoliului de investiţii. Chişinău: ASEM, 2007. 172 p.

60. Lupu R. Managementul riscului cu produse financiare derivate. Bucureşti: Economica, 2008.

231 p.

61. Manole T. Finanţele publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul

unităţilor administrative-teritoriale. Chişinău: EPIGRAF, 2003. 239 p.

62. Manolescu G., Managementul financiar. Bucureşti: Economică, 1995. 411 p.

63. Manolescu Gh. Politici economice. Concepte, instrumente, experienţe. Academia

Română. Institutul de cercetări financiare şi monetare „Victor Slăvescu". Bucureşti:

Economică, 1997. 687 p.

64. Marx K. Capitalul – critica economiei politice. vol. I. Procesul de producţie al capitalului.

Bucureşti: Politica, 1966. 929 p.

65. McQueen R.A., Knussen C. Metode de cercetare în ştiinţele sociale. Traducere de Mihai

Avădănei. Iaşi: Institutul European, 2006. 310 p.

66. Mintzberg H., Manager nu MBA. Bucureşti: Meteor Press, 2004. 400 p.

151

67. Miron D., Păun C. Aspecte financiar-monetare ale relaţiilor economice internaţionale.

Bucureşti: ASE, 2001. 274 p.

68. Mironiuc M. Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii: concepte, politici, practici, Iaşi:

Sedcom Libris, 2007. 360 p.

69. Moldovanu D. Curs de teorie economică. Chişinău: ARC, 2007. 428 p.

70. Neguriţă O. Buget şi trezorerie publică: abordare economică şi financiară. Iaşi: Terra Noastră,

2008. 271 p.

71. Nica P.I., Ieftimescu A. Management: concepte şi implicaţii. Iaşi: Sedcom Libris, 2008. 424 p.

72. Nicolae-Văleanu I. Istoria gândirii economice. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 1992.

263 p.

73. Niculescu M. Diagnostic economico-financiar. Bucureşti: Economică, 1997. 346 p.

74. Niculescu M. Diagnostic global strategic. Bucureşti: Economică, 1998. 287 p.

75. Nicolescu O. Managementul Organizaţiei. Bucureşti: Economică, 2007. 676 p.

76. Nicolescu O., Verboncu I. Management. Bucureşti: Economica, 1999. 593 p.

77. Onofrei M. Management financiar. Ediţia a II. Bucureşti: C. H. Beck, 2007. 128 p.

78. Onofrei M. Guvernanţa financiară corporativă. România: Wolters Kluwer, 2009. 166 p.

79. Pântea I.P., Deaconu A. Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor Internaţionale

de Contabilitate – Situaţiile fluxurilor de numerar. Bucureşti: CECCAR, 2004. 406 p.

80. Păun M. Analiza sistemelor economice. Bucureşti: ALL EDUCAŢIONAL, 1997. 277 p.

81. Petrişor I. I. Management strategic. Timişoara: Brumar, 2007. 311 p.

82. Popa A., Daeţ A. Managementul financiar. Bucureşti: Economică, 2001. 284 p.

83. Popescu D. Management: concepte, principii, metode, probleme, studii de caz, jocuri de roluri.


84. Popescu L. ș.a. Gestiunea financiară a instituţiilor publice. Craiova: SITECH, 2000. 215 p.

85. Popper K.R. Logica cercetării. Bucureşti: Ştiinţifică şi enciclopedică, 1981. 340 p.

86. Radu V. Moneda şi politica fiscală. Bucureşti: URANUS, 1994. 222 p.

87. Răboacă Gh., Ciucur D. Metodologia cercetării ştiinţifice economice. Bucureşti: Fundaţiei

România de Mâine, 1999. 680 p.

88. Ricardo D. Opere alese. vol. I, Bucureşti: Academiei R.P.R, 1959. 960 p.

89. Robinson S. Management financiar. Bucureşti: Teora, 1995. 215 p.

90. Russu E. Fundamentarea Deciziei în Management prin metode ale Cercetării Operaţionale. Iaşi:

152

Junimea, 1997. 182 p.

91. Samuelson P. Economics. Bucureşti: Teora, 2000. 780 p.

92. Savu D.V. Introducere în filozofie. Bucureşti: Garamond, 1995. 202 p.

93. Săvoiu, G., Grigorescu R. Statistică financiarǎ. Piteşti:Independenţa Economică, 2003. 362 p.

94. Schatteles T. Metode econometrice moderne. O analiză critică. Chişinău: Universitas. 1992.

324 p.

95. Secrieru A. Sistemele financiare şi stimularea proceselor de obţinere a valorii. Chişinău:

Tipografia Elena-VI, 2005. 176 p.

96. Sichigea N. ş.a. Gestiune financiară Craiova: SITECH, 2002. 273 p.

97. Simon H. Managementul Decizional. Chişinău: Ştiinţa, 2004. 300 p.

98. Smith A., Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei. vol. I. Chişinău:

Universitas, 1992. 343 p.

99. Smith A., Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei. vol. II. Chişinău:

Universitas, 1992. 401 p.

100. Stăncioiu I. Militaru Gh. Management- elemente fundamentale. Bucureşti: Teora, 1998. 544 p.

101. Stancu I. Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor. Analiza şi gestiunea

financiară. Bucureşti: Economică, 1997. 720 p.

102. Stancu I. Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii reale şi finanţarea lor.

Analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti : Economică, 2002. 1056 p.

103. Stancu I. Gestiunea financiară a agenţilor economici. Bucureşti: Economică, 1994. 181 p.

104. Standardele Internaţionale de Evaluare. Traducere ANEVAR. Ediţia a VI-A. Bucureşti:

Poligrafică, 2003. 495 p.

105. Stoica M. Managementul bancar. Bucureşti: Economică, 2000. 224 p.

106. Stroe R. Finanţe. Bucureşti: ASE, 2003. 264 p.

107. Taşnadi A., Dolţu C. Monetarismul. Bucureşti: Economică, 1996. 478 p.

108. Toma M., Alexandru F. Finanţe şi gestiune financiară la întreprindere. Bucureşti: Economică,

1998. 349 p.

109. Turliuc V. Politici monetare. Seria Ştiinţe Economice. Iaşi: Polirom, 2002. 159 p.

110. Turliuc V., Cocriş V. Monedă şi credit. Iaşi: Ancarom, 1998. 820 p.

111. Vasile I., Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Meteor Press, 2005. 424 p.

112. Vasilescu I. Investiţii. Bucureşti: Economică, 2000. 480 p.

153

113. Văcărel Iulian (coordonator) Finanţe publice. Bucureşti: EDP, 2003. 493 p.

114. Vintilă G. Gestiunea financiară a întreprinderii. Bucureşti: Didactica Pedagogică, 2000. 260 p.

115. Ulian G., Criclivaia D., Brumă I. Fiscalitatea internaţională. suport de curs. Chişinău: CEP

USM, 2010. 243 p.

116. Zaiţ A. Echilibru sau dezechilibru economic. Iaşi: Universităţii „Al. I. Cuza”, 2000. 278 p.

117. Zaiţ D. Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe. Iaşi: Secom Libris, 2008. 389 p.

118. Zaiţ D., Spalanzani A. Cercetarea în economie şi management. Bucureşti: Economica, 2006. 223 p.

mai mult de trei autori

119. Avare Ph. ş. a. Gestiune şi analiză financiară Bucureşti: Economică, 2002. 328 p.

120. Mayer Th. ş.a., Banii, activitatea bancară şi economia. Bucureşti: Didactică şi pedagogică,

1993. 589 p.

121. Dragotă V. ş.a. Management financiar. Volumul I. Analiza financiară şi gestiune financiară

operaţională. Bucureşti: Economică, 2003. 432 p.

122. Dragotă V. ş.a. Management financiar. Volumul II. Politici financiare de întreprindere.


123. Tudorache D. ş.a. Monedă, bănci, credit. Bucureşti: "SiLvi", 2001. 531 p.

în limba rusă

124. Американские буржуазные теории управления под ред. Б З Милнера и Е А Чижова.

Москва: Мысль, 1978. 368c.

125. Барулин С. Теория и история налогообложения. Москва: Экономистъ, 2006. 319 c.

126. Воловик Е. Глобализация экономики и ее влияние на национальные бюджеты. Проблемы

теории и практики управления, № 5, 1999. c.117-126

127. Зорилэ Д.В. Изменение налогового законодательства ФРГ под воздействием интеграци-

онных процессов в рамках Европейского Сообщества, Дайджест финансы, № 1 (97), 2003.

c.36-43

128. Перов А.В., Толкушкин А.В., Налоги и налогообложение, Учебное пособие, 5-е изд.,

перераб. и доп. Москва: Юрайт-Издат, 2005. 720 c.

129. Малыхин В. И. Финансовая математика, второе изнание переработанное и

дополненное. Москва: Юнити, 2003. 237 c.

154

în limba engleză

130. Ayres R. Banking on the poor: the World Bank and world poverty. Cambridge, 1992. 360 p.

131. Ball D. International Business. The Challenge of Global Competition. New York: McGraw-

Hill/Irwin, 2008. 623 p.

132. Brech E. F. L. The Principles and Practice of Management, Longman, 1957. 436 p.

133. Cecchetti S.G. Legal Structure, Financial Structure, and the Monetary Policy

Transmission Mechanism. NBER Working Papers Series. Cambridge, M.A., June 1999, 126 p.

134. Chuck W., Management. USA: Thomson Higher Education, 2007. 699 p.

135. Coleman W.D. Financial services, globalization and domestic policy change,

Houndmills, 1996. 316 p.

136. Daft R. Management. New York: The Dryden Press, 1991. 744 p.

137. Demirag I and Goddard S., Financial Management for International Business. London:

McGraw-Hill, 1994. 416 p.

138. Donnelly, Ghibson, Ivancevich. Fundamental of Management. New York: McGraw-Hill/Irwin,

1992. 630 p.

139. Drucker P.F. The Practice of Management. New York :Harper & Row, 1993. 416 p.

140. Duncan J. Management: Progresive Responsability în Administration. New York: Random

House, 1983. 890 p.

141. Edey M.L. An assesment of financial reform in OECD countries. Paris, 1995.

142. Eiteman D., Stnehill A., Moffett M. Multinational Business Finance. London: Addison

Wesley, 1995, 697 p.

143. Fayol H. General and industrial Management. London:Sir Issac Pitman and Sons, 1949. 256 p.

144. Fry M. Money, Interest, and Banking in economic development. London The Johns Hopkins

University Press, 1991, 522 p.

145. Gareth R.J. Jennifer M.G. Contemporary management. New York: McGraw-Hill/Irwin, 2008.

805 p.

146. Gray C., Larson E. Project Management. The Managerial Process. New York: McGraw-

Hill/Irwin, 2008. 589 p.

147. Ivancevich, John M., Donnelly J.H. jr., Gibson J.L, Management: Principles and Functions.

Fourth Edition. Homewood II. IRWIN, 1989. 784 p.

155

148. Hitt A. Middlemist R. Mathis R., Management, Concepts and Effective Practice, 1989. 665 p.

149. Hermel P., Qualite et management strategique, 1989. 160 p.

150. Howells P., Brian K. The economics of money, banking and finance. England: Addision

Weley Longman, 1999. 621 p.

151. Katz D. & Kahn R.L. The Social Psychology of organisations, Wieley, 1966. 489 p.

152. Keen M. The German Tax Reform of 2000,. International Tax and Public Finance, 2002. p.603-621

153. Koontz H., O’Donnell C. Management, McGraw-Hill Book Compani, 1988. 680 p.

154. Mescon M., Kedouri F. Management: Individual & Organizational Effectiveness, 1985. 211 p.

155. Migrant Worker and Remittances, Micro-finance and the Informal Economy: Prospects and

Issues, Shivani Puri, Tineke Ritzema, International Monetary Found, februarie 2005

156. Miller R., VanHoose D., Money, Banking, and Financial Markets, Thomson Higher

Education, USA, 2007, 671 p.

157. Mishkin F.S. The Economics of Money, Banking and Financial Markets. Sixth

Edition Update. USA: Columbia University. Addison Wesley Series in Economics, 2003. 737 p.

158. Newman W. Administrative Action. New York: Prentice Hall Englewood Hills, 1964. 189 p.

159. Peters T. Thriving on Chaos - Handbook for a Management Revolution. MacMillan, 1988.

736 p.

160. Plunkett W., Tanner R., Introduction to Management Boston: PWS, Company, 1989. 469 p.

161. Pride W., Hughes R., Kapoor J., Business, Boston: Houghton Mifflin Company, 1991. 735 p.

162. Reece, B., O’Grady, J., Business, Houghton Mifflin Company, Boston, Dallas, Geneva, Paio

Alto, 1984. 691 p.

163. Ross S., Westerfield R. Jordan B., Fundamentals of Corporte Finance. Standard Edition. New

York: Published by McGraw-Hill/Irwin, 2006. 725 p.

164. Samuelson P.A. Economics. Edition XIV. Mc. Grau Hill Inc., 1992. 784 p.

165. Schall L., Haley Ch., Introduction to Financial Management, International edition, New York:

Mc Graw-Hill, Finance Series, 1991, 322 p.

166. Sharpe W.A. Simplified model for portfolio analysis. New-York: Management Science, 1963.

571 p.

167. Simon H.A The new management decision. New-Jersy: Prentice-Hall, 1977, 175 p.

168. Stephen P.R., Management, Third Edition, New-York: Prentice-Hall, 1991. 580 p.

169. Summers L. Finance and its reform: beyond laissez-faire. Wash., World Bank, 1993.

156

170. Swann P. The Economics of Innovation. Massachusetts: Edward Elgar, 2009. 290 p.

171. Weihrich H., Koontz H., Management: A Global Perspective. New York: McGraw-Hill/Irwin,

2004. 640 p.

în alte limbi străine

172. Dallocchio M. Salvi A. Finanza d’azienda. Milano: Egea, 2004. 832 p.

173. Pavarani E şi alţii, Analisi finanziaria. Valore, solvibilita, rapporti con i finanziatori, Milano:

The McGraw-Hill Companies, S.R.L., Publishing Group Italia, 2002. 926 p.

174. Simon H. Le Noveau Management. La decision par les ordinateurs. Paris: Economica, 1980.

159 p.

Articole: în limba română

175. Botnari N., Cobzari L. Creditarea bancară şi creşterea economică. In: Analele Academiei de

Studii Economice din Moldova, Vol. III, 2000. p. 214-217.

176. Bunescu Gh. Adaptarea mecanismelor financiar-bancare la cerinţele globalizării.

Simpozionul internaţional Integrarea europeană şi competitivitatea economică, Chişinău,

23-24 septembrie 2004. Volumul III: ASEM, 2004, p.183-186 .

177. Certan I. Asigurarea cu resurse financiare. In: Managementul afacerilor, curs universitar.

Coordonator Certan S. Chişinău: CEP USM, 2005.

178. Certan I. Asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor . In: Bilanţul activităţii

ştiinţifice a USM în anii 2000 – 2002. Chişinău: CEP USM, 2003. p. 233-234.

179. Certan I. Aspecte cu privire la sursele de finanţare a investiţiilor în agricultura Republicii

Moldova. In: Relaţia cercetare ştiinţifică – consultanţă - factor de potenţare a reţelelor de

dezvoltare rurală. Coordonator Bohatereţ V. Iaşi: Terra noastră, 2008. p. 238 – 243.

180. Certan I. Aspecte privind diminuarea riscului prin microfinanţare . In: Progrese în

teoria deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine . volumul VII. Coordonatori:

Talaba I., Păduraru T., Doncean M. Iaşi: Tehnopress, 2009.

181. Certan I. Aspecte privind managementul resurselor financiare în mediul rural al

Republicii Moldova. In: Studii şi cercetări de economie rurală. tomul VIII Experienţă în

proiectele de cercetare pentru agricultură şi dezvoltare rurală . Coordonator Bohatâreţ V.

Iaşi: Terra Noastră, 2009. p.191-202.

157

182. Certan I. Consideraţii cu privire la decizii investiţionale în faza de criză economico-

financiară. In: Cercetări în domeniul sistemelor FUZZY şi aplicaţii în ştiinţele

fundamentale şi de graniţă. Iaşi, 20-22 februarie 2009.

183. Certan I. Consideraţii cu privire la finanţarea turismului în republica Moldova . In:

Turismul rural românesc în contextul dezvoltării durabile: actualitate şi perspectivă. vol

XVII. Iaşi: Tehnopress, 2009. p. 231 – 236.

184. Certan I. Consideraţii cu privire la finanţarea investiţiilor în Euroregiunea Siret -Prut-

Nistru. In: Euroregiunea Siret – Prut - Nistru, dezvoltarea economico-socială durabilă în

cadrul euroregiunilor şi zonelor transfrontaliere . Coordonatori Ciprian I. A., Stoica C.,

Dornescu I. Iaşi: Performantica, 2008. p. 44-54.

185. Certan I. Consideraţii privind finanţarea internaţională a agriculturii din Republica

Moldova. In: Probleme ale sistemelor economice naţionale. Craiova: Spirit românesc,

2002. p. 224-232.

186. Certan I. Investiţiile - garantul viitorului euroregiunii Siret – Prut – Nistru. In:

Dezvoltarea afacerilor în Euroregiunea Siret – Prut - Nistru: realizări şi perspective.

Chişinău: CEP USM, 2008. p.192-198.

187. Certan I. Investiţiile şi adaptarea economiei naţionale la cerinţele Uniunii Europene. In:

revista teoretico-ştiinţifică Economie şi Sociologie. nr. 4. Chişinău, 2010. p. 71 -78.

188. Certan I. Mediul rural şi microfinanţarea în Republica Moldova. In: Progrese în teoria

deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine . volumul X. Coordonatori: Talaba

I., Păduraru T., Doncean M., Nan C. Iaşi: Tehnopress, 2010.

189. Certan I. Modalităţi de creştere a finanţării investiţiilor în mediul rural al Republicii Moldova.

In: Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Lucrări ştiinţifice. Volumul 25(1).

Economie. Chişinău: UASM, 2010.

190. Certan I. Rolul bugetelor locale în dezvoltarea Euroregiunii Siret – Prut – Nistru. In:

Dezvoltarea economico-socială durabilă în cadrul euroregiunilor şi a zonelor

transfrontaliere. Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională . Iaşi, 19-20

iunie 2009.

191. Ciubotaru M. Eficientizarea sistemului de reglementare de stat a activităţii economice

în Republica Moldova. In: Conferinţa Internaţională Rolul ştiinţei şi învăţământului

158

economic în realizarea economiei din Republica Moldova . 25-26 septembrie 2003,

V. II. Chişinău: A.S.E.M. p. 667-670.

192. Cobzari L., Ţurcan A. Investiţiile sursă importantă de finanţare a economiei naţionale. In:

Analele ASEM, I. Chişinău: ASEM, 2001. p. 286 -290.

193. Domenico N. Globalizarea şi monopolizarea: o fază obligatorie pentru ţara care vrea să facă

parte dintr-o economie de piaţă liberă. In: Economica Nr.4(52). 2005. p.118 – 122.

194. Dragoman L. Impactul integraţionist asupra fluxurilor financiare transnaţionale . In:

Conferinţa Ştiinţifică Internaţională Politici economice de integrare europeană 23-24

septembrie 2005. Chişinău: A.S.E.M., 2005. p. 437 – 440.

195. Manole T. Problemele dezvoltării pieţei de capital în RM. In: Economica. Revista ştiinţifico-

didactică. An. XIV, nr.4 (decembrie) (56), 2006. Chişinău: ASEM, 2006. p. 84 – 87.

196. Manole T., Secrieru A. Importanţa sistemelor financiare în procesul de creştere economică.

In: Revista Economică. Nr.1. Chişinău – Sibiu, 2004. p.12- 14.

în limba engleză

197. Bostan I., Hlaciuc E., Holban N., Certan I. Romania vs. the Fiscal and Custom Politics of

EU, within the Context of Inter-Community Trade Excenanges. In: Economic Orientations

in Eurpean Integration Process. Chernivtsi: Publishing House, Zoloti Lytavry, 2008. p.

229-233.

198. Boyle P., Tse Y. Analgorithm for computing values of option on the maximum of several

assets. In: Journal of Financial and Quantitative Analysis. no.25, 1990. p. 215-227.

199. Caprio G., Vi D. Financial history: lesson of the past for reformes of the present. Wash.,

World Bank, 1995.

200. Carmoy H. Global strategy: financial markets and industrial decay. Cambridge (Mass.), 1999.

201. Carr P. Two extensions to barrier option princing. In: Aplied Mathemetical Finance, no. 2.

1995. p. 173-209.

202. Certan I. Financial imput for the developmentof rural areas în the Republic of Moldova. In:

Rural Space and Local Development. Conference Reader. Regenaration of the Rural

Space. July, 22-25, 2010, Bistriţa, Romania.

203. Certan S., Certan I. Integration to the Eurpean Community as a Challenge for Agriculture

of Republic of Moldova. In: Multifunctional Agriculture and Rural Development.

159

Beograd-Beocin, 2007. p. 1002-1012.

204. Froot K., Scharfstein D., Stein J. A Framework for Risk Management. In: Harvard Business

Review. November - december, 1994. p. 91-102.

205. Mackensie A. Harward Business Review. nov - dec., 1969.

206. Markowitz H. Portfolio selection. In: The Journal of Finance. Vol. VII, nr.1. (March). 1952.

207. Mockler R. J. Situational Theory of Management. In: Harvard Business Review. nr.3. 1971.

208. Modiliani F., Miller M. The Cost of Capital. Corporation Finance, and the Theory of

Investment. In: The American Economic Review, vol. XL VIII, no. 3, (June),1958.

209. Modiliani F., Miller M. Corporate Income Taxes and Cost of Capital: A Correction. In:

American Economic Review (June),1963.

210. Padoa – Schoppa T. Styles of Monetary Management. In: Bank of Japan: Monetaryand

Economic Studies, vol. 14, I., 1996.

211. Trist E. L., Baumfortf K. Some Social and Psychological Consequences of the Longwail

Method of Coal – getting. In: Human Relations. Vol. 4, nr.1, 1951.

212. Sharpe W.A. Simplified model for portfolio analysis. New-York: Management Science, 1963.

213. Symonds G. The Institute of Management Sciences. In: Progress Report-Management Science.

Vol.3, nr. 2, 1957.

Alte surse

Legi, Hotărâri, Regulamente, Raporturi şi publicaţii de sinteză în limba română

214. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994 . In: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994.

215. Codul Fiscal Nr.1 163/XIII din 24.04.1997. In: Monitorul Oficial, nr.14-18 din 27 iunie 2005.

216. Legea cu privire la bani nr.1232-XII din 15.12.1992. In: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr.3/5 din 30.03.1993.

217. Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21.07.1995. In:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.56-57 din 12.10.1995 (cu modificările şi

completările ulterioare).

218. Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21.07.1995. In: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr.1 din 01.01.1996 (cu modificările şi completările ulterioare).

219. Legea privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, nr. 206 din 07 iulie

160

2006. In: Monitorul Oficial, nr.126 din 11 august 2006.

220. Legea bugetului de stat pe anul 2011. In: Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 63-64

din 20 aprilie 2011.

221. Hotărârea Parlamentului R.M. cu privire la aderarea Republicii Moldova la Fondul

Monetar Internaţional, la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi la

organizaţiile afiliate. In: Monitorul Oficial, nr.1 107-XII din 28.07.2002.

222. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la dezvoltarea sectorului

financiar al RM în perioada 2005-2010 nr.135 din 08.02.2005. In: Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.30-33/252 din 25.02.2005.

223. Strategia Investiţională a Republicii Moldova, aprobată prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr.234 din 27.02.2002. In: Monitorul oficial nr.33-35 din 07.03. 2002.

224. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 227-230 din 19 noiembrie 2010.

225. Regulamentul BNM cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în

Republica Moldova nr.153 din 25.12.1997. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

nr. 8/24 din 30.01.1998 .

226. Raportul comisiei naţionale pentru piaţa financiară din Republica Moldova, 2009.

227. Impactul crizei financiare globale asupra comunităţilor locale din Moldova (2009), Copyright

@UNDP, Moldova.

în limba engleză

228. Bank for International Settlements, Monetary and Economic Department. Detailed tables on

provisional locational and consolidated banking statistics at end-September 2007. Basel,

Switzerland. January 2008.

229. Overcoming barriers: human mobility and development. In: UNDP, Human Development

Repport, 2009.

230. Banking and financial systems in selected countries. N.Y., 1995; Bank under stress. Paris,

OECD, 1992

231. Finance for Trade. In: International Trade Centre, Geneva, 2006.

232. Structures of the Taxation Systems in the European Union. Luxembourg, 2004.

233. Taxation trends in the European Union. Luxembourg: Office for Official Publications of the

European Communities, 2009.

161

234. UNCTAD, World Investment Report 2005: FDI Policies for Development: National and

International Perspectives, United Nations, New York and Geneva 2005.

235. WOCCU, Value Chain Finance Implementation Manual: Increasing Profitability of Small

Producers. In: The SEEP Network and WOCCU, 2009.

236. World Bank, Project Perfomance Assesment Report – Moldova Rural Investment and

Servicies Project, 2009.

Dicţionare

237. Breban V. Dicţionar al limbii române contemporane. Bucureşti: Ştiinţifică şi Enciclopedică

1980. 680 p.

238. Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu

Iordan”. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1998. 1192 p.

239. Noul dicţionar universal al limbii române. Bucureşti: Litera Internaţional, 2006. 1676 p.

Informaţie statistică

240. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010

241. Raportul Anual al Băncii Naţionale a Moldovei 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009

242. Forţa de muncă în Republica Moldova: ocupare şi şomaj, : Statistica, Chişinău, 2009

Surse-internet utilizate permanent pe parcursul elaborării tezei

243. www.bnm.org

244. www.statistica.md

245. www.fisc.md

246. www.otpr.org

247. www.taxsites.com/international.html

http://www.bnm.org/

http://www.statistica.md/

http://www.fisc.md/

http://www.otpr.org/

http://www.taxsites.com/international.html

162

ANEXE

Anexa 1

Lista

conferinţelor, sesiunilor şi simpozioanelor ştiinţifice

1. Simpozion Ştiinţific „Dezvoltarea economico-socială durabilă, în profil regional”,

Iaşi, iunie 2002;

2. Sesiunea Internaţională de comunicări ştiinţifice „Integrarea europeană în contextul

globalizării economice”, Piteşti, mai 2003;

3. Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Problemele actuale economice şi de

drept în dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale”, Kiev, mai 2003;

4. Conferinţa ştiinţifică internaţională „Consecinţele socio-economice a economiei de

piaţă în spaţiul postsocialist, Cercasc, septembrie 2003;

5. Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM în anii

2000 - 2002”, Chişinău, octombrie 2003,

6. Sesiunea ştiinţifică naţională cu participare internaţională „Progrese în teoria

deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine”, Iaşi, septembrie 2007

7. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Modalităţi de eficientizare a managemen tului

în condiţiile economiei concurenţiale”, Chişinău, octombrie 2007

8. International scientific meeting: „Multifunctional agriculture and rural

development”, Novi Sad, Serbia, december, 2007

9. Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională „Dezvoltarea

economico-socială durabilă în cadrul euroregiunilor şi a zonelor transfrontaliere. Euroregiunea

„Siret-Prut-Nistru”, Iaşi, iulie 2008

10. Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională „Progrese în teoria

deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine”, Iaşi, septembrie 2008

11. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Dezvoltarea afacerilor în Euroregiunea Siret -

Prut-Nistru: realizări şi perspective”, Chişinău, octombrie 2008

12. Simpozion ştiinţific internaţional „Agricultura modernă - realizării şi perspective”,

Chişinău, octombrie 2008

13. Sesiunea ştiinţifică anuală. „Dezvoltarea rurală durabilă –diagnoze şi perspective-

în contextul crizei actuale”. Bucureşti, 2008

163

14. Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională „Relaţia cercetare

ştiinţifică-extensie-consultanţă, factor de potenţare a relaţiilor de dezvoltare rurală”,

octombrie, 2008

15. Work Shop-ul SIFEC „Cercetări în domeniul sistemelor fuzzy şi aplicaţii în

ştiinţele fundamentale şi de graniţă, Iaşi, 2009

16. Ed. XI a Conferinţei naţionale cu participare internaţională cu tema „Turismul rural

românesc în contextul dezvoltării durabile: actualitate şi perspectivă”, Vatra Dornei, 29 -30

mai, 2009

17. Conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională „Dezvoltarea

economico-socială durabilă în cadrul euroregiunilor şi a zonelor transfrontaliere”, Iaşi, 19 -20

iunie 2009

18. Zilele academice ieşene, ediţia a XXIV-a, 16-18 septembrie 2009, Iaşi

19. Conferinţa ştiinţifică internaţională „Modalităţi de integrare a procesului de studii

cercetărilor ştiinţifice şi practicii în educarea antreprenorilor competenţi şi performanţi”, USM,

Chişinău, 2009

20. Rural Space and Local Development, Conference Reader. Regenaration of the

Rural Spaice, July, 22-25, 2010, Bistriţa, România:

21. International conference „The limits of the knowledge society”, România, Iaşi, 6-9

october, 2010:

22. Simpozion ştiinţific internaţional: „Economia sectorului agroalimentar-realizări şi

perspective”, 7-8 octombrie 2010;

23. Zilele Academice Ieşene, Ediţia a XXV-a, 16 – 17 septembrie 2010:

164

Anexa 2

Lista publicaţiilor

1. Certan S., Certan I. Accepţiuni actuale ale ajustării agriculturii Republicii Moldova la

cerinţele Pieţii Comune. In: Dezvoltarea rurală în Moldova interferenţe regionale şi

transfrontaliere. Coordonator Bohatereţ V. Iaşi: Terra noastră, 2002. p. 93-106.

2. Certan S., Certan I. Politici agricole comune-limbajul integrării. In: Probleme ale

sistemelor economice naţionale. Craiova: Spirit românesc, 2002. p. 194-223.

3. Certan I. Consideraţii privind finanţarea internaţională a agriculturii din Republica

Moldova. In: Probleme ale sistemelor economice naţionale. Craiova: Spirit românesc,

2002. p. 224-232.

4. Certan I. Asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor. In: Bilanţul activităţii

ştiinţifice a USM în anii 2000 – 2002. Chişinău: CEP USM, 2003. p. 233-234.

5. Certan I. Asigurarea cu resurse financiare. In: Managementul afacerilor, curs

universitar. Coordonator Certan S. Chişinău: CEP USM, 2005. p. 281-321.

6. Certan S., Certan I. Consideraţii cu privire la integrarea sectorului agroalimentar din

Republica Moldova în Comunitatea Europeană. In: Modalităţi de eficientizare a

managementului în condiţiile economiei concurenţiale. Chişinău: CEP USM, 2007. p.

391-399.

7. Certan S., Certan I. Strategia integrării sectorului agroalimentar din Republica

Moldova în Comunitatea Europeană. In: Management: modalităţi de eficientizare.

Coordonator Certan S. Chişinău: CEP USM, 2007. p. 39-51.

8. Certan S., Certan I. Integration to the european community as a challenge for

agriculture of Republic of Moldova. In: Economics: Concepts and Experiences. New

York: Academics, 2007. p. 40-51.

9. Certan S., Certan I. Integration to the Eurpean Community as a Challenge for

Agriculture of Republic of Moldova. In: Multifunctional Agriculture and Rural

Development. Beograd-Beocin, 2007. p. 1002-1012.

10. Certan I. Consideraţii cu privire la finanţarea investiţiilor în Euroregiunea Siret -Prut-

Nistru. In: Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, dezvoltarea economico-socială durabilă în

cadrul euroregiunilor şi zonelor transfrontaliere . Coordonatori Ciprian I.A., Stoica C.,

Dornescu I. Iaşi: Performantica, 2008. p. 44-54.

165

11. Certan I. Investiţiile - garantul viitorului euroregiunii Siret – Prut – Nistru. In:

Dezvoltarea afacerilor în Euroregiunea Siret-Prut-Nistru: realizări şi perspective.

Chişinău: CEP USM, 2008. p. 192-198.

12. Certan I. Aspecte cu privire la sursele de finanţare a investiţiilor în agricultura

Republicii Moldova. In: Relaţia cercetare ştiinţifică-consultanţă-factor de potenţare a

reţelelor de dezvoltare rurală. Coordonator Bohatereţ V. Iaşi: Terra noastră, 2008.

p.238-243.

13. Bostan I., Hlaciuc E., Holban N., Certan I. Romania vs. the Fiscal and Custom Politics

of EU, within the Context of Inter-Community Trade Excenanges. In: Economic

Orientations in Eurpean Integration Process. Chernivtsi: Publishing House, Zoloti

Lytavry, 2008. p.229-233.

14. Certan I. Aspecte cu privire la sursele de finanţare a investiţiilor în agricultura

Republicii Moldova. In: Agricultura modernă-realizări şi perspective. Volumul 22 al

lucrărilor prezentate la simpozionul ştiinţific internaţional dedicat aniversării 75 ani

Universităţii Agrare de Stat din Moldova. Chişinău, 2008. p. 58-62.

15. Certan I. Consideraţii cu privire la decizii investiţionale în faza de criză economico-

financiară. In: Cercetări în domeniul sistemelor FUZZY şi aplicaţii în ştiinţele

fundamentale şi de graniţă. Iaşi, 20-22 februarie 2009.

16. Certan I. Consideraţii cu privire la finanţarea turismului în republica Moldova. In:

Turismul rural românesc în contextul dezvoltării durabile:actualitate şi perspectivă . Vol

XVII. Iaşi: Tehnopress, 2009. p. 231-236.

17. Certan I. Aspecte privind diminuarea riscului prin microfinanţare . In: Progrese în

teoria deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine. Volumul VII.

Coordonatori: Talaba I., Doncean M. Iaşi: Tehnopress, 2009.

18. Certan S., Certan I. Educaţia competenţei şi performanţei antreprenorului. In: Modalităţi de

integrare a procesului de studii cercetărilor ştiinţifice şi practicii în educarea antreprenorilor

competenţi şi performanţi. Coordonator Certan S. Chişinău: CEP USM, 2009.

19. Certan S., Certan I. Consultanţa: sprijin important pentru oamenii de afaceri. In:

Modalităţi de integrare a procesului de studii cercetărilor ştiinţifice şi practicii în educarea

antreprenorilor competenţi şi performanţi. Coordonator Certan S. Chişinău: CEP USM,

2009.

166

20. Certan I. Aspecte privind managementul resurselor financiare în mediul rural al

Republicii Moldova. In: Studii şi cercetări de economie rurală. Tomul VIII, Experienţă

în proiectele de cercetare pentru agricultură şi dezvoltare rurală . Coordonator Bohatâreţ

V. Iaşi: Terra Noastră, 2009. p. 191 – 202.

21. Certan S., Certan I. Consideraţii cu privire la folosirea fondului funciar în Republica

Moldova. In: Revista Fin-Consultant, iunie 2010.

22. Certan I. Financial imput for the developmentof rural areas în the Republic of Moldova.

In: Rural Space and Local Development, Conference Reader. Regenaration of the Rural

Spaice, July, 22-25, 2010, Bistriţa, Romania.

23. Certan S., Certan I. Competenţa şi performanţa antreprenorului – premisă a moderării crizei

economice. In: Criza economică mondială şi impactul ei asupra economiei Republicii

Moldova. Chişinău, 2010.

24. Certan I. Mediul rural şi microfinanţarea în Republica Moldova. In: Progrese în teoria

deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine . Volumul X. Coordonatori:

Talaba I., Păduraru T., Doncean M., Nan C. Iaşi: Tehnopress, 2010.

25. Certan I. Modalităţi de creştere a finanţării investiţiilor în mediul rural al Republicii

Moldova. In:Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Volumul 25(1), Economie.

Chişinău: UASM, 2010.

26. Certan I. Investiţiile şi adaptarea economiei naţionale la cerinţele Uniunii Europene. In:

Revista Economie şi Sociologie. nr. 4. Chişinău, 2010. p. 71-78.

27. Certan I. Bugetul: instrument aplicat în managementul sistemului financiar naţional. In:

Revista Fin-Consultant. Chişinău, noiembrie 2011

167

Anexa 3

Instrumentele corespunzătoare politicilor economice delimitate ideologic

Instrumente Social-democratice

Centriste Liberale/Conservatoare

Dominante - investiţii publice - investiţii publice - impozite indirecte - impozite directe - impozite indirecte - rate de scont

- controlul preţurilor - rata de scont

- naţionalizarea - reforme instituţionale

- reforme instituţionale

Acceptate - controlul importurilor - impozite directe

- taxe vamale

- curs de schimb

- controlul preţurilor

Indiferente - controlul importurilor

Respinse - impozite indirecte - naţionalizări - investiţii publice

- taxe vamale - impozite din cete

- curs de schimb - taxe vamale

- rata scontului - curs de schimb

oPolitica economică,

susţine

- control importuri

- control preţuri

- reforme

instituţionale - naţionalizări

Sursa: ajustat de autor după Politici economice. Concepte, instrumente, experienţă.

Coordonator Gheorghe Manolescu, Academia Română, Bucureşti, 2003.

168

2007

BT-182

zile

22.5%

OS-2 ani

4.5%

BT-91 zile

50.1%

2006 BT-364

zile

21.9%

BT-182

zile

22.5%

OS-2 ani

2.7%

BT-91 zile

52.9%

Anexa 4

Structura emisiunilor de VMS în diviziune pe tipuri

Sursa: Adaptat de autor în baza rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei

BT-364

zile

22.9%

169

Anexa 5

Investiţiile directe, mil. USD

2007 2008 2009

intrări ieşiri Net intrări ieşiri net intrări Ieşiri Net

Investiţii directe 611.85 89.81 522.04 868.31 176.82 691.49 350.67 271.22 79.45

Peste hotare 0.27 17.54 -17.27 7.10 23.18 -16.08 3.09 10.07 -6.98

În economia naţională 611.58 72.27 539.31 861.21 153.64 707.57 347.58 261.15 86.43

capital social 249.79 22.41 227.38 481.21 39.51 441.70 201.83 46.75 155.08

Sector bancar 39.98 39.98 30.06 30.06 25.45 25.45

Alte sectoare 209.81 22.41 187.40 451.15 39.51 411.64 176.38 46.75 129.63

venit reinvestit şi profituri

nedistribuite (+) / pierderi (-)

112.81 112.81 99.48 99.48 -24.91 -24.91

Sector bancar 27.57 27.57 22.68 22.68 -20.59 -20.59

Alte sectoare 85.24 85.24 76.80 76.80 -4.32 -4.32

Alt capital (alte sectoare) 248.98 49.86 199.12 280.52 114.13 166.39 170.66 214.40 -43.74

Creanţe faţă de investitorii

străini

5.02 5.02 7.69 22.84 -15.15 9.62 0.15 9.47

Angajamente faţă de

investitorii străini

243.96 49.86 194.10 272.83 91.29 181.54 161.04 214.25 -53.21

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor Băncii Naţionale a Moldovei

170

Anexa 6

Clasificarea circuitelor financiare

Sursa : To m a , M. , Al ex a nd ru , F . , Fina nțe ş i g es t iunea f ina nc ia ră , Edi tura Eco nom ică , Bucureşti, 1 99 8 ; p . 19 .

171

Anexa 7

Evoluţia bugetului public naţional, 2004-2010, % în PIB

Executat Aproba

t

Scontat Estimat

2004 2005 2006 2007 2007 2008 2009 2010

A. Venitul Global 35,3 38,6 40,5 41,6 41,7 41,0 40,4 39,8

1. Venituri curente 35,0 37,4 39,8 39,8 39,4 39,6 39,8 39,4

1 .1 Venituri fiscale 29.4 31,2 33,4 34,6 33,9 .35,1 35,7 35,4

1.1.1 Impozite directe 14,3 14,0 15,0 15,5 15,0 16,2 16,8 16,8

.1.1 Impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător 2,4 2,1 2,4 2,2 2,3 2,2 2,2 2,3

.1.2 Impozitul pe venit de la persoanele fizice 2,5 2,3 2,6 2,4 2,4 2,4 2,3 2 ,2

.1.3 Impozitul funciar 0,6 0,5 0,4 0,4 0,4 0,3 0,3 0,3 |. 1.4 Impozitul pe bunurile imobiliare 0,1 0.1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1

15 Primele de asigurări FAOAM 1,0 1,1 1,2 1,6 1,5 2,0 2,4 2,5

1.6 Contribuţiile BASS 7,7 7,8 8,3 8,9 8,3 9,2 9,4 9,4

1.1.2 impozite indirecte 15,1 17,2 18,4 19,1 18,9 19,0 18,9 18,6

1. .2.1 TVA 10.7 12,3 14,0 14,9 15,0 15,2 15,2 15,1

.1.2.1.1 încasate pe teritoriul republicii 4,5 4,2 4,7 4,8 4,7 4,7 4,7 4,6

.1.2.1.2 restituiri -3,1 -2,7 -2,5 -2,4 -2,4 -2 4 -2,3 -2,3

.1.2.1.3 încasate la vama 9,3 10,8 11,8 12,4 12,7 12,9 12,8 12,8

1. .2.2 Accize 2,8 3,1 2,4 2,6 2,5 2,4 2,3 2,2

.1.2.2.1 încasări 3,2 3,4 2,6 2,9 2,7 2,6 2,5 2,4

.1.2.2.2 restituiri -0,3 -0,3 -0,2 -0,3 -0,2 -0,2 -0,2 -0,2 1. .2 3 Impozitele asupra comerţului exterior 1,.5 1,8 1,9 1,6 1,5 1.4 1,4 1,4

1..2 Venituri nefiscale 2,3 2,8 3,0 2,6 3,0 2,3 2,1 2,1

1.2. 1 Venitul net al Băncii Naţionale 0,0 0,5 0,4 0,3 0,6 0,3 0.3 0,3

1.2.2 Alte venituri bugetul de stat şi bugetele UAT 2,2 2,2 2,5 2,3 2,3 2,0 1,7 1,8

1.2..3 Alte venituri -BASS 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 1. 2 .4 Alte venituri - FAOAM 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

1.3 Fondurile si mijloacele speciale 3,2 3,3 3,3 2,6 2,5 2,1 2,0 1,8

1.3.1. Fondurile speciale 0,3 0,4 0,4 0,3 0,3 0,3 0,3 0,3

1.3..2. Mijloacele speciale 2,9 2,9 2,9 2,3 2,2 1,8 1.7 1,6

2. Granturi 0,4 1,2 0,7 1,8 2,2 1,4 0,6 0,5

2.1 Granturi pentru susţinerea bugetului 0,1 0,8 0,1 1,1 1,5 0,7 0,2 0,2

2.2 Granturi pentru proiecte finanţate din surse externe 0,3 0,5 0,6 0,7 0,7 0,7 0,4 0,3

B. Cheltuielile 35,1 37,0 40,8 42,1 42,1 41,5 40,9 40,3

C. Balanţa Generală (deficit-; excedent+) 0,2 1,6 -0,3 -0,5 -0,5 -0,5 -0,5 -0,5

D. Deficit primar (de casă) 2,6 2,8 0,7 0,8 0,8 0,7 0,6 0,4

H. Necesităţile de finanţare a sectorului public -0,2 -1,6 0,3 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5

E. Finanţarea sectorului public 1,0 0,7 0,5 1,2 1,1 1,5 0,8 0,1

Modificarea soldurilor la conturi 1,2 2,3 0,2 0,7 0,6 1,0 0,3 -0,4


172

Anexa 8

Evoluţia veniturilor bugetului public naţional, 2004 – 2010, mil. Lei

Executat Apro

bat

Sconta

t

Estimat

2004 2005 2006 2007 2007 2008 2009 2010

A. Veniturile Global 1132

1,8

14527

,3

1784

9,6

1939

6,3

20715,

5

2294

9,0

25004

,2

26814,

9 1. Venituri curente 1119

6,6

14067

,6

1753

4,5

1853

5,2

19601,

4

2216

0,6

24624,

8

26484,

9 1 1 Venituri fiscale 9423,

2

11757

,8

1472

1,6

1613

8,5

16849,

9

1967

9,0

22102,

3

23851,

7 1.1.1 Impozite directe 4598,

4

5277,

7

6628,

8

7241,

0

7461,3 9052

,4

10381,

7

11304,

6 .1.1 Impozitul pe venit din

activitatea de întreprinzător

779,6 801,9 1079,

1

1019,

0

1147,3 1238

,8

1389,9 1524,7 .1.2 Impozitul pe venit de la

persoanele fizice

796,6 869,2 1127,

7

1109,

0

1202,4 1325

,8

1443,4 1494,1 .1.3 Impozitul funciar 190,9 196,0 191,9 202,9 192,9 190,

6

190,6 190,6 |. 1.4 Impozitul pe bunurile imobiliare 34,3 36,5 40,8 35,9 43,9 46,0 47,0 50,0

15 Primele de asigurări FAOAM 324,0 425,0 523,7 740,9 740,9 1125

,0

1505,9 1699,7 1.6 Contribuţiile BASS 2464,

0

2949,

1

3665,

6

4133,

3

4133,3 5126

,2

5804,9 6345,5

1.1.2

impozite indirecte 4833,

8

6480,

1

8092,

8

8897,

5

9388,6 1062

6,6

11720,

6

12547,

1 1. .2.1 TVA 3427,

8

4623,

2

6193,

7

6929,

9

7433,5 8500

,0

9433,6 10165,

3 1. .2.2 Accize 910,4 1171,

9

1070,

9

1231,

7

1230,5 1321

,6

1406,4 1470,6 1. .2 3 Impozitele asupra comerţului

exterior

495,6 685,0 828,2 735,9 724,7 805,

0

880,5 911,2 1.2 Venituri nefiscale 737,7 1068,

3

1322,

5

1195,

6

1496,6 1283

,6

1306,3 1388,2 1..2 .1. Venitul net al Băncii Naţionale 5,8 191,9 162,8 118,4 313,0 153,

0

193,0 200,0 1.2.2. Alte venituri bugetul de stat şi

bugetele UAT

702,2 830,5 1100,

2

1055,

0

1161,4 1124

,2

1106,9 1185,4 1.2..3. Alte venituri -BASS 28,0 29,1 25,7 20,2 20,2 4,4 4,4 0,9 1 .2 .4. Alte venituri - FAOAM 1,7 16,8 33,8 2,0 2,0 2,0 2,0 2,0 1.3 Fondurile si mijloacele speciale 1035,

7

1241,

5

1490,

4

1201,

1

1254,9 1198

,0

1216,2 1244,9 1.3.1. Fondurile speciale 100,0 153,8 222,5 142,4 154,4 164,

4

174,2 186,5 1.3..2. Mijloacele speciale 935,7 1087,

7

1267,

9

1058,

7

1100,5 1033

,6

1042,0 1058,4 2 Granturi 125,2 459,7 315,1 861,1 1114,1 788,

4

379,4 330,0 2. 1. Granturi pentru susţinerea bugetului 18,9 282,6 62,6 526,8 733,9 371,

2

124,6 130,0 2.2 .Granturi pentru proiecte finanţate din

surse externe

106,3 177,1 252,5 334,3 380,2 417,

2

254,8 200,0 B. Cheltuielile 1125

1,9

13948

,9

1797

8,44

1962

9,3

20948,

5

2322

9,0

25313,

7

27151,

4 C. Balanţa Generală (deficit-; excedent+) 69,9 578,4 -

128,8

-

233,0

-233,0 -

280,

0

-309,5 -336,5 D. Deficit primar (de casă) 842,7 1048,

9

299,8 353,8 409,8 387,

7

390,7 275,7 H. Necesităţile de finanţare a sectorului

public

-69,9 -

578,4

128,8 233,0 233,0 280,

0

309,5 336,5 E. Finanţarea sectorului public 319,0 281,2 229,5 545,6 535,8 913,

1

477,9 36,3 Modificarea soldurilor la conturi 3889 859,6 100,7 312,6 302,8 533,

1

168,4 -300,2


173

Anexa 9

Evoluţia cheltuielelor din bugetul public naţional, miliarde lei

Indicatorii 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Cheltuieli globale 6.01 7.73 9.15 11.25 13.95 17.97 22.42 26.15 27.35

Serviciile de stat 0.39 0.51 0.61 0.75 0.92 1.04 1.26 1.42 1.41

Activitatea externă 0.08 0.11 0.17 0.16 0.26 0.24 0.28 0.27 0.20

Justiţia 0.05 0.06 0.08 0.09 0.13 0.19 0.23 0.28 0.31

Menţinerea ordinii publice 0. 32 0.57 0.61 0.65 0.76 0.99 1.27 1.38 1.52

Apărarea şi securitatea statului 0.08 0.11 0.13 0.14 0.15 0.22 0.27 0.28 0.25

Învăţământul 1.14 1.55 1.84 2.16 2.70 3.61 4.25 5.18 5.67

Ştiinţa şi inovarea 0.04 0.05 0.07 0.08 0.14 0.20 0.31 0.39 0.35

Cultura, arta, sport,

Acţiunile pentru tineret 0.11 0.15 0.20 0.27 0.31 0.49 0.56 0.64 0.59

Ocrotirea sănătăţii 0.61 0.91 1.10 1.34 1.57 2.11 2.63 3.39 3.85

Asistenţa şi susţinerea socială 1.60 2.22 2.60 3.27 4.24 5.16 6.60 7.89 9.09

Cheltuieli de ordin economic 0.60 0.83 1.00 1.35 1.96 2.72 3.74 3.49 2.62

Inclusiv: - agricultura 0.11 0.18 0.30 0.26 0.58 0.68 1.22 1.24 1.03

Protecţia mediului

înconjurător 0.02 0.03 0.04 0.05 0.05 0.11 0.10 0.09 0.13

Serviciul datoriei de stat 0.80 0.49 0.58 0.77 0.47 0.43 0.61 0.72 0.83

Alte domenii 0.17 0.20 0.20 0.23 031 0.55 0.35 0.59 0.58


174

Anexa 10

Distribuţia bugetului raionului Teleneşti după localităţile din raion, 2009, mii MDL1

Total

cheltuieli

Aparat Grădiniţe Scoli Cultură Întreţinerea

clădirilor

Altele Venituri

Proprii

Transferuri din

bugetul raional

TELENEŞTI 8402.6 7% 24% 47% 8% 1% 13% 35% 65%

BĂNEŞTI 4080 7% 28% 50% 6% 1% 9% 7% 93%

BOGZEŞTI 1260 17% 17% 40% 9% 3% 14% 6% 94%

BRÎNZENI 3643.9 7% 19% 59% 7% 1% 6% 11% 89%

BUDĂI 2677.1 10% 31% 40% 6% 2% 11% 5% 95%

CĂZĂNEŞTI 3932.5 7% 28% 46% 6% 1% 11% 14% 86%

CHIŞTELNIŢA 3974.7 7% 21% 53% 7% 1% 11% 10% 90%

CHIŢCANI- 3009.9 9% 24% 52% 7% 1% 7% 9% 91%

CIULCANI 2305.7 12% 19% 55% 5% 1% 8% 6% 94%

CÎŞLA 1453.9 19% 21% 48% 5% 3% 5% 5% 95%

CODRU-NOU 1359 20% 24% 43% 4% 3% 6% 5% 95%

COROPCENI 2180 10% 27% 45% 5% 2% 11% 4% 96%

CRĂSNĂŞENI 1736.1 12% 24% 46% 6% 3% 10% 9% 91%

GHILICENI 3269.4 8% 28% 48% 6% 1% 8% 7% 93%

HIRIŞENI 2162.1 12% 24% 48% 6% 2% 7% 7% 93%

INEŞTI 2707.1 10% 24% 49% 7% 2% 8% 7% 93%

LEUŞENI 2157.4 13% 22% 47% 7% 2% 10% 7% 93%

MÎNDREŞTI 4650.7 7% 23% 50% 8% 1% 11% 10% 90%

NEGURENI 3832 7% 24% 52% 6% 1% 10% 9% 91%

NUCĂRENI 1379.4 16% 23% 48% 6% 3% 5% 10% 90%

ORDĂŞEI 1416.1 15% 2% 70% 6% 3% 5% 14% 86%

PISTRUIENI 2028.2 13% 16% 59% 5% 2% 5% 8% 92%

RATUŞ 1928.7 17% 2% 63% 8% 2% 8% 7% 93%

SĂRĂTENI 3207 8% 19% 55% 7% 2% 9% 12% 88%

SCORŢENI 2627.5 12% 17% 55% 7% 2% 6% 9% 91%

SUHULUCENI 3016.7 9% 29% 50% 6% 2% 4% 5% 95%

TÎRŞIŢEI 2222.4 12% 21% 49% 7% 2% 9% 12% 88%

ŢÂNŢĂRENI 2211.4 15% 3% 67% 7% 2% 7% 9% 91%

VĂSIENI 1719 13% 23% 47% 6% 2% 9% 6% 94%

VEREJENI 2977.5 11% 17% 50% 8% 1% 13% 9% 91%

ZGĂRDEŞTI 1376.6 16% 9% 58% 5% 2% 9% 12% 88%

TOTAL 84904.6 10% 22% 51% 7% 2% 9% 11% 89%

Sursa: elaborat de autor în baza materialelor administraţiei raionului Teleneşti

175

Anexa 11

Cheltuielile publice din bugetele locale

Total

cheltuieli

Total

transferuri

Reducere de

20%

Spor la

salarii

Executarea cheltuielilor

la 1.06.2009

Mun.Chişinău 2,120,281 161,941 32,388 146,115 664,264

Mun. Bălţi 245,013 98,918 19,784 21,527 93,449

Anenii Noi 160,830 111,271 22,254 14,566 55,787

Basarabeasca 59,743 43,019 8,604 6,868 19,642

Briceni 137,210 105,464 21,093 17,430 46,365

Cahul 241,860 156,429 31,286 26,017 76,537

Cantemir 128,655 105,929 21,186 13,833 41,103

Călăraşi 144,498 113,346 22,669 12,893 52,349

Căuşeni 179,177 135,521 27,104 20,264 58,663

UTA Găgăuzia 309,109 175,894 35,179 35,224 112,825

Cimişlia 112,557 85,887 17,177 10,025 36,990

Criuleni 139,681 111,045 22,209 14,666 46,842

Donduşeni 84,137 65,931 13,186 8,735 26,816

Drochia 153,108 113,562 22,712 15,517 52,821

Dubăsari 94,647 79,542 15,908 6,753 33,871

Edineţ 145,325 103,638 20,728 16,959 52,027

Făleşti 165,800 129,648 25,930 16,193 56,852

Floreşti 157,423 115,983 23,197 15,686 51,921

Glodeni 108,685 84,526 16,905 11,863 35,155

Hînceşti 242,588 178,306 35,661 19,516 73,069

Ialoveni 186,498 139,803 27,961 16,134 65,910

Leova 102,623 81,214 16,243 9,595 33,296

Nisporeni 132,765 109,073 21,815 9,824 43,381

Ocniţa 102,020 77,359 15,472 9,923 33,868

Orhei 209,748 146,969 29,394 22,096 68,885

Rezina 102,809 66,276 13,255 10,713 34,899

Rîşcani 125,207 92,782 18,556 13,416 42,305

Sîngerei 167,404 134,418 26,884 17,433 54,961

Soroca 179,078 127,810 25,562 17,816 58,664

Străşeni 177,023 132,189 26,438 16,966 58,927

Şoldăneşti 88,892 73,523 14,705 9,359 29,312

Ştefan Vodă 153,543 113,523 22,705 16,148 55,063

Taraclia 76,441 57,422 11,484 9,785 26,438

Teleneşti 142,326 118,078 23,616 14,024 47,983

Ungheni 212,209 160,959 32,192 21,457 80,777

Total UAT 7,288,912 3,907,195 781,439 665,336 2,422,016

Sursa: adaptat de autor în baza materialelor Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova

176

Anexa 12

Datorii externe ale Republicii Moldova, la sfârşitul anului mln. dolari americani

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Datoria publică 750.9 775.3 808.9 699.4 657.6 718.2 765.8 778.3 957.5 1116.2

Obligaţii pe termen scurt 9.8 32.7 70.4 20.9 36.3 0.13 - - - -

Obligaţii pe termen lung 741.1 742.6 738.5 678.5 621.3 718.1 765.8 778.3 957.5 1116.2

Titluri de angajament 147.4 119.2 94.3 31.8 25.4 19.0 12.7 6.4 - -

Credite 593.7 623.4 644.2 646.8 595.9 699.0 753.1 771.9 773.6 934.9

Autorităţi monetare 146.2 151.4 142.1 125.9 95.4 141.0 159.4 167.0 153.3 204.4

Obligaţii pe termen lung 146.2 151.4 142.1 125.9 95.4 141.0 159.4 167.0 153.3 204.4

Credite 146.2 151.4 142.1 125.9 95.4 141.0 159.4 167.0 153.3 204.4

Bănci 32.3 43.2 57.6 74.4 86.7 150.3 358.4 558.1 453.6 402.7

Obligaţi pe termen scurt 18.0 19.7 33.2 41.6 50.9 106.8 198.9 283.1 190.0 121.2

Credite 2.1 - 8.6 2.0 - - 10.1 56.8 10.6 18.6

Valută ş depozite 15.9 19.7 24.6 39.6 50.9 106.8 178.5 226.4 179.4 102.0

Obligaţi pe termen lung 14.2 23.5 24.4 32.8 35.8 43.5 159.5 275.0 263.7 281.6

Credite 14.2 23.5 24.4 32.8 35.8 43.5 159.5 275.0 263.7 281.6

Alte sectoare 626.6 656.3 705.9 791.1 980.3 1157.2 1502.1 1840.7 1995.5 2221.2

Obligaţi pe termen scurt 425.0 454.1 490.9 522.2 683.0 760.6 935.6 1071.0 1189.0 1431.1

Credite 0.18 0.14 0.84 0.12 1.40 0.84 30.8 16.7 14.0 35.4

Credite comerciale 98.0 109.4 137.7 175.0 338.6 387.4 501.7 622.9 714.2 834.7

Alte obligaţi 326.9 344.5 352.4 347.1 343.0 372.3 403.1 431.3 461.1 561.0

Datorii arierate 23.7 30.6 42.3 53.3 51.8 50.0 58.3 69.3 87.3 139.7

Alte datorii 303.1 313.9 310.1 293.7 291.2 322.3 344.8 362.0 373.8 421.3

Inclusiv pentru importul

carburanţilor

287.9 299.4 298.1 285.1 286.6 317.8 343.2 360.4 372.2 419.6

Obligaţi pe termen lung 201.6 202.2 215.0 268.9 297.3 396.6 566.6 769.7 806.2 790.2

Credite 201.6 202.2 215.0 268.9 297.3 396.6 566.6 769.7 806.2 790.2

Investiţi directe 122.3 190.3 214.0 191.0 258.0 356.0 559.7 749.7 804.1 834.3

Obligaţi pe termen lung faţă

de investitorii direcţi

122.3 190.3 214.0 191.0 258.0 356.0 559.7 749.7 804.1 834.3

Datorii arierate 15.3 24.7 28.0 23.0 18.4 35.9 41.8 53.5 151.3 167.4

Alte 107.0 165.6 186.0 168.0 239.6 320.1 518.0 696.3 652.8 666.9

Total 1678.3 1816.5 1928.4 1881.8 2078.0 2522.6 3345.4 4093.8 4364.1 4778.7


177

Anexa 13

Structura portofoliului de credite şi a leasingului financiar al

sectorului bancar din Republica Moldova

31.12.2003 31.12.2004

Sursa: Adaptat de autor în baza rapoartelor Băncii Naţionale din Moldova

178

Anexa 14

Lista cotelor impozitului pe profit aplicate în statele membre ale UE, în anii 1995/2009

<@>tII_4.1.pdf

State 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 1995-

2009 BE 40.2 40.2 40.2 40.2 40.2 40.2 40.2 40.2 34.0 34.0 34.0 34.0 34.0 34.0 34.0 -6.2 BG 40.0 40.0 40.2 37.0 34.3 32.5 28.0 23.5 23.5 19.5 15.0 15.0 10.0 10.0 10.0 -30.0 CZ 41.0 39.0 39.0 35.0 35.0 31.0 31.0 31.0 31.0 28.0 26.0 24.0 24.0 21.0 20.0 -21.0 DK 34.0 34.0 34.0 34.0 32.0 32.0 30.0 30.0 30.0 30.0 28.0 28.0 25.0 25.0 25.0 -9.0 DE 56.8 56.7 56.7 56.0 51.6 51.6 38.3 38.3 39.6 38.3 38.7 38.7 38.7 29.8 29.8 -27.0 EE 26.0 26.0 26.0 26.0 26.0 26.0 26.0 26.0 26.0 26.0 24.0 23.0 22.0 21.0 21.0 -5.0 IE 40.0 38.0 36.0 32.0 28.0 24.0 20.0 16.0 12.5 12.5 12.5 12.5 12.5 12.5 12.5 -27.5 EL 40.0 40.0 40.0 40.0 40.0 40.0 37.5 35.0 35.0 35.0 32.0 29.0 25.0 25.0 25.0 -15.0 ES 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 32.5 30.0 30.0 -5.0 FR 36.7 36.7 41.7 41.7 40.0 37.8 36.4 35.4 35.4 35.4 35.0 34.4 34.4 34.4 34.4 -2.2 IT 52.2 53.2 53.2 41.3 41.3 41.3 40.3 40.3 38.3 37.3 37.3 37.3 37.3 31.4 31.4 -20.8 CY 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 29.0 28.0 28.0 15.0 15.0 10.0 10.0 10.0 10.0 10.0 -15.0 LV 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 22.0 19.0 15.0 15.0 15.0 15.0 15.0 15.0 -10.0 LT 29.0 29.0 29.0 29.0 29.0 24.0 24.0 15.0 15.0 15.0 15.0 19.0 18.0 15.0 20.0 -9.0 LU 40.9 40.9 39.3 37.5 37.5 37.5 37.5 30.4 30.4 30.4 30.4 29.6 29.6 29.6 28.6 -12.3 HU 19.6 19.6 19.6 19.6 19.6 19.6 19.6 19.6 19.6 17.6 17.5 17.5 21.3 21.3 21.3 1.6 MT 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 0.0 NL 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 35.0 34.5 34.5 34.5 31.5 29.6 25.5 25.5 25.5 -9.5 AT 34.0 34.0 34.0 34.0 34.0 34.0 34.0 34.0 34.0 34.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 -9.0 PL 40.0 40.0 38.0 36.0 34.0 30.0 28.0 28.0 27.0 19.0 19.0 19.0 19.0 19.0 19.0 -21.0 PT 39.6 39.6 39.6 37.4 37.4 35.2 35.2 33.0 33.0 27.5 27.5 27.5 26.5 26.5 26.5 -13.1 RO 38.0 38.0 38.0 38.0 38.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 16.0 16.0 16.0 16.0 16.0 -22.0 SI 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 25.0 23.0 22.0 21.0 -4.0 SK 40.0 40.0 40.0 40.0 40.0 29.0 29.0 25.0 25.0 19.0 19.0 19.0 19.0 19.0 19.0 -21.0 FI 25.0 28.0 28.0 28.0 28.0 29.0 29.0 29.0 29.0 29.0 26.0 26.0 26.0 26.0 26.0 1.0 SE 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 28.0 26.3 -1.7 UK 33.0 33.0 31.0 31.0 30.0 30.0 30.0 30.0 30.0 30.0 30.0 30.0 30.0 30.0 28.0 -5.0 EU-

27 35.3 35.3 35.2 34.1 33.5 31.9 30.7 29.3 28.3 27.0 25.5 25.3 24.5 23.6 23.5 -11.8

EU-

25 35.0 35.0 34.9 33.9 33.3 32.2 31.1 29.7 28.7 27.4 26.3 26.0 25.5 24.4 24.4 -10.7

Sursa: Adaptat de autor in baza Taxation trends in the European Union. Luxembourg: Office for

Official Publications of the European Communities, 2009 000 2001 2002 2003 2004 2005

179

Anexa 15

Lista cotelor de TVA aplicate în statele membre UE, în anul 2009

Stat membru al UE Cote standard Cote reduse Cote super-reduse

Austria 20 10 -

Belgia 21 6/12 -

Danemarca 25 - -

Finlanda 22 8 /17 -

Franţa 19,6 5,5 2,1

Germania 19 7 -

Grecia 19 9 4,5

Irlanda 21,5 13,5 4,8

Italia 20 10 4

Luxemburg 15 6/12 3

Marea Britanie 15 5 -

Olanda 19 6 -

Portugalia 20 5 / 12 -

Suedia 25 6 / 12 -

Spania 16 7 4

UE 15 19,81 8,53 3,67

Cehia 19 9 -

Cipru 15 5/8 -

Estonia 18 5 -

Letonia 21 10 -

Lituania 19 5 / 9 -

Malta 18 5 -

Polonia 22 7 3

Slovacia 19 10 -

Slovenia 20 8,5 -

Ungaria 20 5 -

Bulgaria 20 7 -

Romania 19 9 -

UE10 19,2 6,77 3

UE25 19,51 7,65 3,34

UE 27 19,52 8,22 3,63

Sursa: Adaptat de autor in baza Taxation trends in the European Union. Luxembourg: Office for

Official Publications of the European Communities, 2009

180

Anexa 16

Din Directiva a VI-a CEE (articolul 28 (2)A)

Ţările şi operaţiunile în care se aplică cota zero de TVA sunt următoarele:

Belgia – vânzările de ziare cu informaţii generale, difuzate zilnic sau săptămânal; a unor produse reciclate;

Danemarca - vânzările de ziare cu o apariţie de cel puţin o dată pe lună;

Estonia - vânzările şi închirierile de mijloace de transport maritim şi aerian (exclusiv cele destinate sportului şi

agrementului), inclusiv părţi sau echipamente pentru acestea;

Irlanda - vânzările de cărţi şi pamflete (exclusiv ziare, periodice, cataloage etc.); vânzările de alimente şi băuturi

pentru consumul populaţiei (exclusiv băuturile alcoolice, preparatele culinare, îngheţata); vânzările de seminţe şi plante

utilizate pentru producţia alimentelor; vânzările de furaje pentru animale (exclusiv hrana animalelor de casă); vânzările

de medicamente pentru uz uman şi veterinar; vânzările de articole de igienă pentru femei; vânzările de echipamente şi

aparatură medicală (exclusiv protezele dentare); vânzările de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii în

vârstă de până la zece ani (exclusiv articolele din blană şi piele şi articolele ce nu corespund ca mărime pentru vârsta

copilului); vânzările de lumânări din ceară; serviciile oferite de Comisionarii Luminii irlandeze;

Italia - vânzările de aur neprelucrat, în lingouri; vânzările de teren ce nu pot fi utilizate drept teren construibil;

vânzările de metale feroase şi neferoase;

Cipru - vânzările de alimente şi băuturi destinate consumului uman (exclusiv preparatele din alimentaţia publică,

băuturile alcoolice, îngheţata, ciocolata, fursecurile, biscuiţii); vânzările de produse farmaceutice, medicamente şi

vaccinuri;

Malta - vânzările de alimente şi băuturi destinate consumului uman şi animal (exclusiv preparatele din alimentaţia

publică, băuturile alcoolice, îngheţata, hrana animalelor de casă); vânzările de seminţe şi material săditor; vânzările de

animale vii utilizate pentru producţie sau sacrificate pentru obţinerea de alimente; vânzările de apă, cu excepţia apei

furnizate întreprinderilor, apei distilate şi apei minerale; vânzările de medicamente şi produse farmaceutice; ajutoarele

persoanelor handicapate (cu excepţia aparatelor auditive, protezelor dentare);

Polonia - vânzările de cărţi şi periodice specializate;

Finlanda - vânzările de ziare şi periodice; servicii de tipărire pentru membrii organizaţiilor non-profit;

Suedia - serviciile legate de tipărirea periodicelor realizate de organizaţiile non-profit; vânzările medicale către

spitale;

Marea Britanie - vânzările de cărţi, ziare, periodice, hărţi; vânzările de hrană pentru oameni şi animale (cu

excepţia semipreparatelor, îngheţatei, ciocolatei), hrana animalelor de casă; vânzările de seminţe şi material săditor;

vânzările de animale vii pentru producţie sau sacrificare; vânzările de apă, exclusiv apa furnizată întreprinderilor, apa

distilată şi apa minerală; vânzările de produse medicale şi farmaceutice; vânzările de aparate medicale şi aparate pentru

persoanele cu handicap, exclusiv aparatele auditive, protezele dentare, ochelari; vânzările de îmbrăcăminte şi

încălţăminte pentru copii; construcţia de imobile rezidenţiale; vânzările sau donaţiile organizaţiilor caritabile; vânzările

de benzi magnetice şi filme pentru Institutul Naţional pentru Nevăzători; vânzările de radio-receptoare pentru

nevăzători; transportul de persoane în orice mijloc, cu o capacitate de până la 12 persoane, publicaţiile bancare.

Sursa: evidenţiat de autor din Din Directiva a VI-a CEE (articolul 28 (2)A)

181

Anexa 17

Procedura impunerii veniturilor obţinute din toate sursele aflate în Republica Moldova de către

nerezidenţi/întreprinderile străine şi a veniturilor obţinute din orice surse din străinătate de către rezidenţii Republicii

Moldova este stabilită prin următoarele acte legislative:

Codul fiscal (art.5 „Noţiuni generale”, art.49/2 „Facilităţi fiscale pentru investiţii”, Cap.11 „Impozitarea

nerezidenţilor”, art.82 „Trecerea în cont a impozitului achitat în străinătate”, art.91 „Reţinerile din veniturile

nerezidentului”) fiind luate în consideraţie toate modificările şi completările;

Regulamentul cu privire la modul de divizare a veniturilor obţinute de către nerezidenţi din sursele din

Republica Moldova şi a veniturilor obţinute peste hotarele ei aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii

Moldova nr.490 din 04.05.98;

Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.207 din 22.12.2005 privind aprobarea formularului-tip al

Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit al nerezidentului şi al Raportului privind activitatea desfăşurată de

reprezentanţa nerezidentului şi a modului de completare a lor;

Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.17-2-09/1-1021-5340 din 18.12.2002 privind impozitarea

veniturilor obţinute de către agenţii economici – rezidenţi ai Republicii Moldova peste hotarele republicii;

Legea nr.81 din 18.03.2004 cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător; Regulamentul Ministerului

Finanţelor nr.30 din 21.03.2005 cu privire la procedura de încheiere, acţiune şi reziliere a Acordului privind

scutirea de plata impozitului pe venit a întreprinderilor al căror capital social este constituit sau majorat prin

contribuţia ce depăşeşte suma echivalentă cu 250 mii dolari SUA şi 2 milioane dolari SUA;

Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.17-2-09/2-126-2009 din 25.04.2002 cu privire la modul

de impozitare a veniturilor persoanei fizice, care încetează a mai fi rezident şi a veniturilor persoanei fizice-

nerezident, obţinute pe teritoriul Republicii Moldova de la realizarea bunurilor imobile;

Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.17-2-09/2-847-5085 din 21.11.2002 privind

particularităţile aplicării alin.1 art.91 din Codul fiscal la efectuarea plăţii în folosul nerezidenţilor pentru

procurarea licenţelor cu dreptul de folosire a sistemelor internaţionale de calcul „Visa”, „Europay”, „Diner’s

Club”, etc.;

Convenţiile pentru evitarea dublei impuneri şi alte acorduri internaţionale la care Republica Moldova este

parte, în ce priveşte normele care reglementează impozitarea;

Ordinul Ministerului Finanţelor nr.61 din 20.10.2004 cu privire la aprobarea formelor tipizate privind aplicarea

Convenţiilor (Acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri şi Instrucţiunea despre completarea lor (1-DTA

„Certificat de rezidenţă”, 2-DTA „Cerere pentru eliberarea certificatului privind atestarea impozitului achitat în

Republica Moldova”, 3-DTA „Certificat privind atestarea impozitului achitat în Republica Moldova”, 4-DTA

„Cerere pentru restituirea impozitului pe venit reţinut din sursele aflate în Republica Moldova”) etc.

Sursa: evidentiat de autor din legislaţia fiscală a Republicii Moldova

182

Anexa18

Aspecte metodologice privind adoptarea deciziilor

În acest scop urmează să selectăm criterii şi să-i sistematizăm după urătoarea matrice:

Variante Coeficienţii de importanţă K1 k2 ... kj ... kn

Criterii C1 C2 Cj Cn

V1 U11 u12 u1j u1n

V2 U21 u22 u2j u2n

Vi ui1 ui2 uij uin

Vm um1 um2 umj umn

În tabel sunt prezentate:

- mulţimea variantelor decizionale: V1, V2, ...Vi, ..., Cm

- mulţimea criteriilor decizionale: C1, C2, ...CJ, ..., Cm

- coeficienţi de importanţă ai criteriilor: k1, k2,..., kg,..., km

- utilităţile variantelor după criteriile decizionale: u11, u12,..., u21, u22, ..., ui, ...,um1, um2, .imn

Utilitatea variantelor pentru fiecare criteriu se calculează după relaţia:

unde:

uij utilitatea variantei i după criteriul j;

a1j consecinţa economică a variante i după criteriul j;

a0j consecinţa cea mai nefavorabilă din punct de vedere economic după criteriul j;

a1j consecinţa cea mai favorabilă după punctul de vedere economic după criteriul j.

Utilităţile au valori cuprinse între 0 şi 1.

Varianta optimă este aceea care surclasează celelalte variante. Ea include

Calculul unităţii variantelor pentru fiecare criteriu de optimizare a deciziei şi atribuirea

coeficienţilor de importanţă corespunzători.

Calculul unităţii variantelor şi atribuirea coeficienţilor de importanţă pentru criteriile folosite

în optimizarea deciziei se fac ca şi în cazul metodei unităţii globale.

a) Calculul coeficienţilor de concordanţă şi discordanţă ai variantelor decizionale.

Coeficienţii de concordanţă se calculează după relaţia:

Unde se face pentru acei j (adică criterii) pentru care .

C(Vg, Vh) = reprezintă concordanţa între varianta ”g” şi varianta ”h”;

183

Kj = coeficienţii de importanţă acordaţi criteriilor

Coeficienţii de concordanţă au valori cuprinse între 0 şi 1, arătând cu cât o variantă Vg

depăşeşte o variantă Vh.

Coeficienţii de discordanţă se calculează după relaţia:

unde: d(Vg ,Vh) este coeficientul de discordanţă între varianta ”g” şi varianta ”h”;

se calculează pentru acei ”j” pentru care .

= utilitatea variantei ”g” după criteriul ”j”;

= utilitatea variantei ”h” după criteriul ”j”;

E = ecartul maxim între valorile utilităţilor.

Coeficienţii de discordanţă au valori cuprinse între 0 şi 1, arătând cu cât o variantă ”h”

depăşeşte o variantă ”g”.

b) Alegerea variantei optime cu ajutorul matricei de surclasare.

Urmează construcţia matricei de concordanţă – discordanţă după cum urmează:

Varianta V1 V2 ............. Vi ............. Vm

V1 C(V1, V2)

D(V1, V2)

C(V1, Vi)

d(V1, Vi)

C(V1, Vm)

D(V1, Vm)

V2 C(V2, V1)

d(V2, V1)

C(V2, Vi)

d(V2, Vi)

C(V2, Vm)

D(V2, Vm)

Vi C(Vi, V1)

d(Vi, V1)

C(Vi, V2)

D(Vi, V2)

C(Vi, Vm)

D(Vi, Vm)

Vm C(Vm, V1)

d(Vm, V1)

C(Vm, V2)

d(Vm, V2)

C(Vm, Vi)

d(Vm, Vi)

În baza diferenţei între coeficienţii de concordanţă şi cei de discordanţă se construieşte

matricea diferenţelor după cum urmează:

Varianta V1 V2 ............. Vi ............. Vm V1 C(V1, V2)

- d(V1, V2)

C(V1, Vi) -

d(V1, Vi)

C(V1, Vm) -

D(V1, Vm)

V2 C(V2, V1) -

d(V2, V1)

C(V2, Vi) -

d(V2, Vi)

C(V2, Vm) -

D(V2, Vm)

Vi C(Vi, V1) -

d(Vi, V1)

C(Vi, V2) -

d(Vi, V2)

C(Vi, Vm) -

d(Vi, Vm)

Vm C(Vm, V1) -

d(Vm, V1)

C(Vm, V2) -

d(Vm, V2)

C(Vm, Vi) -

d(Vm, Vi)

184

Anexa 19

Metoda Momentelor aplicată pentru decizia

cu privire la procurarea de către hotelul „Codru” a 20 aspiratoare noi.

Cj

Vi

C1 C2 C3

V1 mica 0,6 1150

V2 medie 0,75 930

V3 mare 0,9 1200

C1 C2 C3

V1 1 0,6 1150

V2 2 0,75 930

V3 3 0,9 1200

Apoi: I. Elaborăm matricea cu ajutorul transformărilor liniare (A => R):

, se referă la criteriile de maxim (Cj max); (4.1)

, se referă la criteriile de minim (Cj min); (4.2)

Cj minim şi Cj maxim, le transformăm în maxim.

;

;

;

II Calculăm momentele linie:

, ; ;

; ;

Matricea ordonată după ordinea creşterii

I C1 C2 C3 Nr.

V1 1/3 1/3 1/24 1,588 3

V2 2/3 1/6 9/40 1,582 2

V3 1 0 0 1 1

momentelor linie:

I C1 C2 C3

V3 1 0 0

V2 2/3 1/6 9/40

V1 1/3 1/3 1/24

III Pentru matricea obţinută se calculează momentele coloane:

R C1 C2 C3

V1 1/3 1/3 1/24

V2 2/3 1/6 9/40

V3 1 0 0

185

, ;

;

; ;

II C1 C2 C3

V3 1 0 0

V2 2/3 1/6 9/40

V1 1/3 1/3 1/24

Mjc 1,666 2,666 2,156

Nr. 1 3 2

Matricea ordonată după ordine creşterii

momentelor coloană:

II C1 C3 C2

V3 1 0 0

V2 2/3 9/40 1/6

V1 1/3 1/24 1/3

IV Calculăm momentele linie: ; ;

;

II C1 C3 C2 Nr.

V3 1 0 0 1 1

V2 2/3 9/40 1/6 1,37 2

V1 1/3 1/24 1/3 2 3

Mjc 1,666 2,156 2,666

Nr. 1 2 3

Pentru matricea obţinută se calculează momentele coloane:

;

;

186

DECLARAŢIE PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul, declar pe propria răspundere că materialele prezentate în teza de doctor, se

referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmând să suport consecinţele, în conformitate

cu legislaţia în vigoare.

Certan Ion

Semnătura

Data

187

Curriculum Vitae

1. Nume: Certan

2. Prenume: Ion

3. Data de naştere: Martie 5, 1971

4. Naţionalitatea: Moldovean

5. Statutul Civil: Celibatar

adresa: Str. Vasile Lupu 46/2

MD-2012 Chişinău

mobil: +37379531465

e-mail: [email protected]

6. Educaţie:

Instituţia: Academia de Ştiinţe Economice din Moldova

Data:

De la (lună/an)

Până la (lună/an)

09/1989

06/1994

Gradul: Diploma de economist

Instituţia: Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, Moldova

Data:

De la (lună/an)


10/2007

07/2008

Gradul: Master în management

Instituţia: Universitatea din Bologna, Bologna, Italy

Data:

De la (lună/an)


02/2010

12/2010

Gradul: Cercetător în Dezvoltare, Inovaţie şi Schimbare

188

7. Abilităţi Lingvistice:

Limba Citire Comunicare Scris

Româna Limba maternă

Engleza 4 4 4

Rusa 5 5 4

8. Poziţia Prezentă: Lector la Catedra Administrarea Afacerilor, Facultatea Ştiinţe Economice,

Universitatea de Stat din Moldova

9. Experienţa profesională: 18 ani

10. Calificările de bază:

Banking and Finance

Peste 10 ani de practica în Băncile Moldovei;

Cca 5 ani de experienţă în Dezvoltarea Finanţării şi Promovarea ÎMM.

11. Experienţa Profesională:

Data: Din 10/2007

Locaţia: Chişinău, Republica Moldova

Compania: Catedra Administrarea Afacerilor, Facultatea Ştiinţe

Economice, Universitatea de Stat din Moldova

Poziţia: Lector

Descrierea activităţii: Seminare la disciplinele

Management,

HR Management,

Project Management,

Organizational Behaviour,

International Business

Cross-cultural Management

Data: 09/2003 - 08/2006


Compania: Victoriabank SA

Poziţia: Vice-preşedinte

Descrierea activităţii: Şeful Comitetului de Personal

Membru Comitetului de Direcţii

Membru of Credit Committee

Finance Corporative, Retail Banking, Investment Banking

Coordinator procedurilor pentru Credit, Plastic Card şi

Norme & activităţile Departmentelor

Managementul relaţiilor Victoriabank cu instituţiile

financiare Internaţionale ( EBRD, IFC, BTSTB, IDA, etc.)

189

Data: 04/2001 - 08/2003


Compania: Proiectul Investiţii & Servicii Rurale a Băncii Mondiale

Poziţia: Consultant Naţional în Finanţare Rurală

Descrierea activităţii: Prepararea şi implementarea Proiectului;

Consultarea, antrenarea şi monitoringul IF Participante

Evaluarea şi aprobarea beneficiarilor finali

Asistenţa consultantului internaţional

Data: 01/2000 - 03/2001


Compania: Banca Turco-Romana Moldova (BTR Moldova)

Poziţia: Şeful Departmentului de Marketing & Credit

Descrierea activităţii: Dezvoltarea şi implementarea politicilor şi procedurilor de

Marketing şi Creditare, selectarea clienţilor şi politicilor

de relaţionare

Managementul relaţiilor BTR cu instituţiile financiare

internaţionale şi autorităţile locale

Membru Comitetului de Credit

Studiul Pieţei

Data: 07/1994 - 12/1999


Compania: Moldova Agroindbank JSC

Poziţia: Ofiţer de credit , Ofiţer de monitorizare a creditelor, Manager

Relaţionare, Director adjunct in filială.

Descrierea activităţii: Corporate Finance, Retail Banking, Investment Banking;

Membru Echipei de Proiect pentru Strategia Clienţilor

Corporativi, Strategia ÎMM,Regule şi Regulamente Interne

(în cooperare cu Know How Foundation);

dezvoltarea strategiilor şi conceptelor de business,

designul conceptual şi implementarea mechanizmelor de

planificare şi control; Due Diligence a opurtunităţilor

investiţionale noi; Dezvoltarea Conceptelor de

Performanţă.

12. Publicaţii Autor şi co-autor a 27 de articole, eseuri, capitole in cursuri universitare.

Ion Certan Thesis

Documents

Transcript of Ion Certan Thesis