INTERPRETAREA LEGII CIVILE

In general, prin izvor de drept civil intelegem forma specifica de exprimare a

normelor de drept civil; norma de drept civil poate fi definita ca fiind regula generala si

abstracta care reglementeaza conduita subiectelor in raporturile juridice civile.

Deosebit de sensul formal al notiunii «izvor de drept civil» aceasta expresie este

apta de a primi si un al doilea inteles. Astfel, in sens material prin izvor al dreptului civil se

desemneaza conditiile materiale de existenta care genereaza normele acestei ramuri de

drept. De regula, singurele izvoare formale ale dreptului civil sunt actele normative , adica

actele care emana de la cele trei puteri constituite in stat. Celelalte izvoare denumite

neformale sau reale (cutuma, practica judiciara, doctrina) implica discutii si sunt in general

controversate.

Se va face distinctie intre izvoare interne si izvoare internationale. Izvoarele formale

ale dreptului civil pot fi clasificate dupa mai multe criterii. Astfel, dupa criteriul ierarhiei

organului de stat care emite norma distingem:

a) Legile, adica actele normative adoptate de organul legiuitor al statului (Parlamentul). La

randul lor legile pot fi clasificate in trei categorii : legile constitutionale, legile organice si

legi ordinare.

In categoria legilor constitutionale intra in primul rand insasi Constitutia tarii, legea

fundamentala care consacra principiile care stau la baza organizarii de stat, drepturile si

indatoririle fundamentaleale cetatenilor, ca si obligatiile lor.

Legile organice dezvolta si detaliaza principiile cuprinse in Constituitie. Din punct de

vedere al dreptului civil trebuie retinut ca, potrivit Constitutiei, tot prin legi organice se

reglementeaza si « regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii ». Alte legi

organice sunt cele care reglementeaza organizarea generala a invatamantului, regimul

general al cultelor, regimul general privind raporturile de munca si protectie sociala etc.

In categoria legilor ordinarese incadreaza toate celelalte legi adoptate de Parlamentul tarii

si promulgate (prin decret) de catre presedintele Romaniei.

Textul de lege, de cele mai multe ori, trebuie descifrat, adica interpretat.

«Interpretat »  etimologic deriva de la latinescul interpres – intermediar, mijlocitor, cel care

explica ; in mitologie Hermes era patronul interpretilor ; el a fost si mesagerul zeilor,

salvatorul cauzelor perdute.

Se poate sa surprinda ca legea – care este expresia unei vointe ferme emanate de

la rganele legiuitoareale statului, cere totusi pentru a fi pusa in aplicare, o interpretare.

1

Aceasta necesitate rezulta din aceea ca situatiile din viata sociala sunt foarte diversificate,

asa incat in majoritatea cazurilor o anumita situatie concreta nu se incadreaza perfect in

prevederile unei regului de drept. Or, pentru a realiza o astfel de suprapunere trebuie sa

se cerceteze semnificatia exacta a legii si sa se determine precis ipotezele pe care ea le

guverneaza. Numai in cazuri relativ rare prevederea expresa a legii coincide cu

circumstantele de fapt, caz in care interpretarea nu este necesara ( in claris non fit

interpretatio). Notiunea de « claritate » nu este insa simpla.

Necesitatea interpretarii legii aparae atunci cand insisi termenii folositi de legiuitor

sunt ambigui sau cand sensul exact al dispozitiei normative nu reiese destul de clar din

termenii folositi, fie cand norma juridica generala trebuie aplicata la un caz particular atipic.

Astfel, legea poate fi lacunara ; stim deja ca totul nu se poate afla intr-o lege. Conform art.

7 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea

actelor normative stabileste: “Textul legislativ trebuie sa fie formulat clar, fluent si inteligibil,

fara dificultati sintactice si pasaje obscure sau echivoce”.

Interpretarea legii este o operatie logico-juridica rationala, de lamurire si explicare a

continutului si sensului normei, in sensul unei juste aplicari. Interpretarea – dupa cum

spunea H. Kensen – este un proces intelectual care insoteste in mod necesar procesul de

aplicare a dreptului; ea este dreptul viu, dreptul aplicat. Savigny spunea ca interpretarea

este reconstructia ideii care traieste in interiorul legii.

Din definiţie rezultă cele trei elemente definitorii ale interpretării legii civile:

1) Interpretarea este o etapă a aplicării legii civile. De exemplu la încheierea unui

contract se procedează la interpretarea normelor civile aplicabile în materiaobligaţiilor

părţilor.

2) Conţinutul interpretări i este lămurirea sau explicarea sensului

voinţei legiuitorului

exprimată într-o normă de drept civil;

3 ) Scopul interpretării este corecta încadrare a diferitelor situaţii juridice înipoteza

normei de drept civil . Necesitatea interpretării legii civile rezultă din cele ce urmează:

a) Oricât de perfectă ar fi o lege, aceasta este depăşită întotdeauna de dinamica

vieţii sociale, apărând situaţii noi. Situaţiile noi trebuie încadrate în normele de drept civil.

Pentru încadrarea situaţiilor într-o anumită normă trebuie stabilit înţelesul şi sensul

acelei norme. Din interpretarea art. 1000 alin. 1 din Codul civil de exemplu s-a

născut teoria răspunder i i c i v i l e de l i c tua le pen t ru fap ta luc ru lu i deoarece ,

spune tex tu l , „ Suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat… de lucrurile

ce sunt sub paza noastră ”.

2

b) Explicarea formulărilor generale impune stabilirea dacă o situaţie sau alta seîncadrează

ori nu în ipoteza normei. De exemplu art. 19 alin. 1 din Decr. 167/1958 precizează că

instanţa poate, în cazul în care costată că a fost depăşit cursul prescripţiei

din cauze temeinic justificate, să dispună judecarea acţiunii sau executarea silită.

Care sunt acele cauze teme in ic jus t i f i ca te însă legea nu ne spune . E le

sun t lăsa te în g r i j a judecătorilor, care trebuie, prin interpretarea „cauzelor

temeinic justificate”, să stabilească dacă o situaţie constituie motiv de repunere în

termen.

c) Utilizarea unor termeni sau expresii tehnice care au un sens juridic, altul decât ce l d in

vo rb i rea ob işnu i tă . No ţ iun i le de bun gospodar sau de d i l i gen ţă

deexemplu, au în dreptul civil alt înţeles decât cel de om harnic sau de trăsură.

Trebuie subliniat ca alaturi de lege sunt supuse intrepretarii tratatele internationale,

contractele, testamentele si chiar cutumele si uzantele. In prezent interpretarea sufera

modificari majore, pentru ca dupa anii ’90 legea parlamentara a fost « subordonata » 

jurisprudentei. Curtii Constituionale, iar legea nationala, tratatelor internationale – la care

Romania a aderat – si Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Clasificarea interpretării legii civile se poate face după trei criterii:

1. În funcţie de forţa interpretării , aceas ta poa te f i interpretarea oficială sau

obligatorie şi interpretarea neoficială , neobligatorie.

2. În funcţie de rezultatul interpretării , aceasta poate fi interpretare literală sau

declarativă , interpretare extensivă şi interpretare restrictivă .

3. Î n f u n c ţ i e d e m e t o d a i n t e r p r e t ă r i i , a v e m i n te rp re ta rea

g ramaticală, interpretarea sistematică, interpretarea istorico-teleologică şi

interpretarea logică.

Analiza fiecăreia dintre acestea, impune următoarele consideraţiuni:

De regula, exista doi interpreti care sunt abilitati pentru a interpreta o lege : organul

legislativ si judecatorul. Primul are competenta pentru ca el este autorul legii iar al doilea

are aceasta putere in virtutea separatiei puterilor in stat. Dupa organul care face

interpretarea legii civile aceata poate fi:

Interpretare oficiala, realizata de un organ de stat indreptatit sa faca aceasta

interpretare ; sunt interpretari oficiale, dupa caz :

a) interpretarea autentica, data de insusi organul care a edictat norma supusa

interpretarii (Parlamentul Guvernul) ;

3

b) interpretarea legala, data de un anumit orgn al statului anume imputernicit prin lege sa

interpreteze legile ;

c) interpretarea judiciara, data de instantele judecatoresti cu prilejul normei la situatii

juridice concrete, cu ocazia solutionarii litigiilor supuse competentei acestor instante.

Spre deosebire de interpretarea autenticasi de cea legala care sunt obligatorii pentru toata

lumea (avand aceeasi forta juridica ca si legea pe care o interpreteaza), interpretarea

judiciara este obligatorie numai in speta respectiva, adica numai pentru partile litigante si

succesorii lor in drepturi, precum si pentru organele de stat chemate sa puna in aplicare

hotararea judecatoreasca respectiva. Hotararea pronuntata are putere de lucru judecat

(res iudicata pro veritate habetur).

Prin interpretarea judiciara instanta precizeaza termenii legali si complineste lacunele; ea

asigura coerenta ordinii juridice si adapteaza dreptul la evolutia faptelor.

Interpretarea neoficiala (sau doctrinara) este facuta de persoane care nu au

calitatea oficiala de organe ale statului si deci interpretarea data de ele nu are forta

obligatorie, dar se aplica adesea, datorita fortei de convingere a argumentelor pe care se

bazeaza.

Dupa rezultatul la care se ajunge, interpretarea poate fi :

a) interpretarea literala (sau stricta), in urma careia textul de lege se va aplica strict

situatiile avute in vedere de legiuitor, asa cum pot fiele determinate prin expresiile

folosite in text. Interpretarea literala este declarativa. Aceasta inseamna ca ea nu

aduce nimic nou, ci intareste doar textul legii, situatie pe care o intalnim in cazul

majoritatii normelor de drept civil.

b) interpretarea extintiva este aceea prin care se ajunge la extinderea sferei

situatiilor juridce carora li se aplica legea, fata de sfera care pare sa rezulte din

termenii folositi de legiuitor. Mentionam ca interpretarea extensiva este inadmisibila

in urmatoare situatii : 1. cand legea cuprinde o enumerare limitativa ; 2. cand legea

restrange in mod expres aplicarea unei norme la o anumita situatie ; 3. cand legea

stabileste o exceptie de la regula generala.

c) interpretarea restrictiva este aceea prin care se ajunge la aplicarea legii la o

sfera de situatii juridice mai restransa decat aceea care pare sa rezulte din termenii

folositi. Ea ingradeste sau limiteaza continutul posibil al sensului cuvantului.

Aceasta interpretare face apel si la ratio legis, adica la cercetarea scopului legii.

Indiferent de organul sau persoana care face interpretarea si indiferent de rezultatul la

care se ajunge, interpretarea legii se poate face dupa una sau mai multe dintre metodele

cunoscute :

4

a) Interpretarea gramaticala constă în lămurirea înţelesului unei dispoziţiilegale civile pe

baza regulilor gramaticii, ţinând seama de sintaxa şi morfologia propoziţiei ori frazei, de

semantica termenilor utilizaţi în textul interpretat, ca şi de semnele de punctuaţie. De pildă

art. 13 din Decr. 31/1954 stabileşte că „Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde îşi

are locuinţa statornică sau principală ”.Din interpretarea gramaticală rezultă că

persoana nu poate avea decât un singur domiciliu. Folosirea conjuncţiei

adversative „sau” în loc de cea copu la t i vă ”şi” impune soluţia prin interpretarea

gramaticală.

b) Interpretarea logica inseamna a gandi corect ; inseamna a gandi in continuare, a

gandi pana la sfarsit, dar ceea ce a fost gandit anterior.

Interpretarea logica este aceea care se face dupa anumite reguli rationale numite

argumente. Acestea sunt in mod traditional procedee si maxime de interpretare utilizate de

interpretii dreptului. Cele mai frecvent utilizate sunt : argumentul a pari (sau de analogie),

argumentul a fortiori, argumentul per a contrario, argumentul reductio ad absurdum si

argumentul ab eodem.

În doctrina şi practica dreptului se reţin trei reguli de interpretare logică :

a) Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare , ceea ce înseamnă că, ori

decâte ori o normă juridică instituie o excepţie de la regulă, această excepţie

nu trebuie extinsă la alte soluţii pe care norma juridică respectivă nu le

prevede. S p r e e x e m p l u , a r t . 9 7 4 C o d c i v i l s t a b i l e ş t e : „ C r e d i t o r i i

p o t e x e r c i t a t o a t e d r e p t u r i l e ş i a c ţ i u n i l e d e b i t o r u l u i l o r , a f a r ă d e

a c e l e a c a r e î i s u n t e x c l u s i v persona le ” . Rezu l tă că e i po t exerc i ta

numai d rep tu r i l e deb i to ru lu i ca re au caracter patrimonial, neputând

exercita cele exclusiv personale ale debitorului, ca, de exemplu, o acţiune de divorţ.

De asemenea, se poate recurge la regula deinterpretare logică pentru stabilirea

sensului real al art.113 din Codul Familiei, ţ i n â n d u - s e c o n t d e f a p t u l c ă

t u t e l a r e p r e z i n t ă o e x c e p ţ i e f a ţ ă d e o c r o t i r e a părintească, ceea ce

înseamnă că tutela minorului se deschide numai în cazurileindicate de acest articol.

De menţionat este faptul că sunt supuse interpretării l o g i c e : t e x t e l e l e g a l e

c a r e c o n ţ i n e n u m e r ă r i l i m i t a t i v e ; t e x t e l e l e g a l e c a r e instituie

prezumţii legale; textele legale care conţin o excepţie.

b) Unde legea nu d is t inge , n ic i i n te rp re tu l nu t rebu ie să d is t ingă . C u

a l t e cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicăriil u i ,

fă ră a se in t roduce d is t inc ţ i i pe care tex tu l respec t i v nu le con ţ ine . De

exemplu, a r t .584 Cod c iv i l s tab i leş te că „o r i ce p ropr ie ta r poa te înda to ra

5

pevecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite ca sa; cheltuielile grăniţuirii se vor

face pe jumătate”. Textul menţionat este redactat în termeni generali, privind

„orice proprietar”,ceea ce ar exclude operarea unor distincţii. De asemenea,

regula de interpretarelogică în discuţie poate fi folosită şi la interpretarea art.14

alin.1 din Decretul nr.31/1954, care prevedecă „domiciliul minorului este la

părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el l o c u i e ş t e s t a t o r n i c ” .

Î n t r u c â t t e x t u l f o l o s e ş t e t e r m e n u l g e n e r i c d e m i n o r , n e p r e c i z â n d

d e s p r e c a r e m i n o r i e s t e v o r b a , î n s e a m n ă c ă e l s e a p l i c ă

a t â t minorului sub 14 ani (fără capacitate de exerciţiu), cât şi minorului între 14 şi 18ani

(care are capacitate de exerciţiu restrânsă).

c) Legea c iv i lă t rebu ie in te rp re ta tă în sensu l ap l i că r i i e i , i a r nu în

sensu l neaplicării. Această regulă de interpretare este înscrisă în art.978 Cod

civil 99 pentru interpretarea convenţiilor,dar, pent ru identitate de raţiune, ea este

extinsă şi la interpretarea normelor dedrept civil. De mu l te o r i i n te rp re ta rea

înseamnă u t i l i za rea în p rac t i că a unor p r inc ip i i , general recunoscute şi

apreciate ca şi „formule” pe care practicianul le pune în a p l i c a r e d e c e l e

m a i m u l t e o r i .

Argumentul de analogie a r e î n v e d e r e f a p t u l c ă u n d e e x i s t ă

a c e l e a ş i r a ţ i u n i t r e b u i e s ă s e a p l i c e a c e l e a ş i d i s p o z i ţ i i a l e l e g i i .

A c e s t a r g u m e n t s e foloseşte pentru „completarea lacunelor” unor acte normative,

prin găsirea unor texte care să se poată aplica şi cazurilor pe care legea nu le

prevede – analogia legii – sau prin recurgerea la principiile generale ale

dreptului civil – analogia dreptului. Un caz menţionat în literatura juridică este cel

al curatelei, ca mijloc de o c r o t i r e a u n o r p e r s o a n e l i p s i t e d e

c a p a c i t a t e , c u m c a p a c i t a t e d e e x e r c i ţ i u restrânsă sau cu privire la

care s-a cerut punerea sub interdicţie în sensul că ea va fi cârmuită, prin analogie,

de dispoziţiile referitoare la tutelă. La interpretarea a rgumentu lu i de ana log ie es te

ob l iga t judecă to ru l , în t rucâ t a r t .3 Cod c iv i l d i s p u n e : „ J u d e c ă t o r u l

c a r e v a r e f u z a d e a j u d e c a , s u b c u v â n t c ă l e g e a n u p revede , sau

că es te în tuneca tă sau ne îndes tu lă toare , va pu tea f i u rmăr i t ca culpabil

de denegare de dreptate”. Recurgându-se la argumentul în discuţie, s-a

menţionatcă dacă, potrivit art.60 alin.2 Codul Familiei, copilul din căsătorie care şi-a

pierdut această calitate, prin efectul hotărârii judecătoreşti de admitere

aacţiunii în tăgăduirea paternităţii, are dreptul să introducă, în termen de un an,

6

acţiune în stabilirea paternităţii, este în spiritul legii ca şi copilului din afara

căsătoriei, care şi-a pierdut paternitatea, să i se recunoască acest drept.

În baza argumentului a fortiori, se a junge la ex t inderea ap l i că r i i une

inorme juridice la un caz nereglementat expres, deoarece raţiunile care au fost

avute în vedere la edictarea acelei norme juridice se regăsesc în cazul dat. Un

exemplu este cel al uzucapiunii, mod de dobândire a proprietăţii prin efectul

p o s e s i u n i i n e î n t r e r u p t e a u n u i b u n i m o b i l î n c u r s u l u n u i i n t e r v a l

d e t i m p dete rmina t de lege . Or , dacă în aces t fe l se poa te dobând i

p ropr ie ta tea , se va putea obţine, cu atât mai mult, un dezmembrământ al proprietăţii.

Un alt exemplu de aplicare a argumentului menţionat îl constituie cazul art.1536 a l i n . 1

C o d c i v i l , c a r e d i s p u n e c ă „ m a n d a t u l c o n c e p u t î n t e r m e n i

g e n e r a l i cupr inde numai ac te le de admin is t ra ţ ie ” ; a fo r t io r i , m a n d a t u l

c o n c e p u t î n te rmen i genera l i es te va lab i l ş i pen t ru ac te le de

conservare , în t rucâ t aces tea profită întotdeauna reprezentantului.

Argumentul per a contrario valorifică regula logicii potrivit căreia atuncic â n d s e

a f i r m ă c e v a , s e n e a g ă c o n t r a r i u l . P e n t r u a i l u s t r a f o l o s i r e a

a c e s t u i argument, ne vom referi la câteva cazuri practice. Astfel, acest argument

poate fi folosit în înţelegerea art.5 din Codul civil, după care „nu se poate deroga

prin convenţii sau dispoziţii particulare d e l a l e g i l e c a r e i n t e r e s e a z ă o r d i n e a

p u b l i c ă ş i b u n e l e m o r a v u r i ” . P e r a contrario, s e p o a t e d e r o g a

p r i n c o n v e n ţ i e , s a u a c t u n i l a t e r a l , d e l a l e g i l e celelalte, care nu

interesează ordinea publică şi bunele moravuri. Potrivit art.969 alin.2 Codul civil,

convenţiile se pot revoca prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege. Per a

contrario, rezultă că, în afara cazurilor expres prevăzute de lege,convenţiile nu pot

fi revocate prin manifestarea de voinţă a unei singure părţi contractante.Acest

argument are o valoare practică relativă, întrucât nu în toate cazurile ceeace nu este

interzis este întotdeauna permis.

Argumentul reducerii la absurd învederează că numai o anumită soluţie es te

admis ib i lă , ra ţ iona l , so lu ţ ia con t ra ră f i i nd o absurd i ta te ce nu poa te f i

accep ta tă . Aces t a rgument es te fo los i t ma i a les când ce le la l te m i j l oace

de interpretare nu au condus la un rezultat pozitiv. Spre exemplu, art.638 Cod civil

stabileşte că „orice servitute este stinsă când fondul către care este datorită şi

7

acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mână”. Este clar că soluţia contrară nu este posibilă,

deoarece nu poate exista o servituteî n c a z u l c o n f u z i u n i i , a d i c ă a l r e u n i r i i

f o n d u l u i d o m i n a n t c u c e l a s e r v i t î n patrimoniul aceluiaşi proprietar, atâta

timp cât această reunire continuă să existe, deoarece dacă fondur i le se vor

despăr ţ i în p ropr ie tă ţ i separa te va renaş te ş i servitutea în condiţiile art.637

Cod civil.

Argumentul ab eodem exprima situatia in care desi o forma prescrisa de lege daca a fost

folosita o alta forma echivalenta. Domeniul de incidenta al argumentului ab eodem este

materia succesiunilor.

Unele argumente, dei sunt folosite in practica, nu sunt totusi recomandabile. Astfel :

- argumentul ad hominem care se refera la calitatile, respectiv la specialitatea unei

persoane ;

- argumentul ad ignorantiam care se bazeaza pe imposibilitatea de a se dovedi

contrariul;

- argumentul ad populum care se intemeieaza pe faptul ca intr-o anumita situatie,

exista un acord al majoritatii;

- argumentul ad miseridordiam care urmareste sa trezeasca numite sentimente, cum

ar fi compasiunea, ingaduinta, simpatia etc;

- argumentul ex silentio, argument care are la baza rationamentul de tipul: daca x nu

a fost negat de nimeni, inseamna ca el este afirmat.

Interpretarea sistematică implică lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale,

ţinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziţii din aceeaşi lege saudin alt act

normativ. Această interpretare scoate în evidenţă caracterul general sau special

al normelor de drept civil. Astfel, art.654 Cod civil prevede că, pentru a

succede,t rebu ie neapăra t ca persoana ce succede să ex is te în

momentu l desch ider i i succesiunii. Copilul conceput este considerat că există. Copilul

născut mort este c o n s i d e r a t c ă n u e x i s t ă . Î n ţ e l e g e r e a t e x t u l u i d e

l e g e m e n ţ i o n a t n e c e s i t ă o coroborare cu dispoziţiile art.7 şi art.21 ale Decretului

nr.31/1954, deoarece art.7 se re fe ră la recunoaş te rea d rep tu r i l o r cop i lu lu i de

la concep ţ iune , dacă e l se naşte viu, iar art.21, la situaţia comorienţilor. De

asemenea, este necesar să se recurgă la o interpretare sistematică şi pentru

înţelegerea dispoziţiei înscrise înart.8 alin.3 din Decretul nr.31/1954 potrivit

căruia „minorul care se căsătoreşte dobândeşte, prin aceasta, capacitatea

8

deplină de exerciţiu”. Acest text trebuie coroborat cu art.4 Codul Familiei,

potrivit căruia „Vârsta minima de casatorie este de optsprezece ani. Pentru motive

temeinice, minorul care a implinit vârsta d e s a i s p r e z e c e a n i s e p o a t e

c a s a t o r i i n t e m e i u l u n u i a v i z m e d i c a l , c u incuviintarea

parintilor sai, ori, dupa caz, a tutorelui si cu autorizarea Directiei Generale de

Asistenta Sociala si Protectia Copilului in a carei raza teritoriala isiare domiciliul”. Asadar

pentru motive intemeiate si minorul se poate casatori.

Interpretarea istorica (numita uneori si evolutiva) tie seama de conditiile social-istorice in

care a fost adoptata legea, de lucrarile pregatitoare, de amendamentele si discutiile

parlamentare avute cu ocazia adoptarii legii etc. Potrivit acestei metode textele Codului

civil trebuie aduse in actualitate ; ne intereseaza mai putin intentia legiuitorului de la 1864,

ci mai mult intentia unui legiuitor presupus in actualitate.

Interpretarea teleologică cons tă în s tab i l i rea sensu lu i une i

d ispoz i ţ i i legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la

adoptarea aceleinorme într-un context istoric dat. Pentru aplicarea acestei

interpretări, importante sunt expunerea de motive, care j u s t i f i c ă a d o p t a r e a

l e g i i , t e x t u l p r e a m b u l u l u i a c t u l u i n o r m a t i v r e s p e c t i v , dezbaterile

parlamentare etc. E x p l i c a r e a d e t a l i a t ă a a c e s t e i m e t o d e o v o m f a c e

p r i n a n a l i z a r e a c a z u l u i u rmăto r . După apar i ţ i a Leg i i n r .319 /1944

p r i v ind d rep tu r i l e succesora le a le soţului supravieţuitor, s-a pus problema

de a şti dacă art.939 Cod civil mai esteîn vigoare, avându-se în vedere că, în

concepţia iniţială a Codului civil, soţulsupravieţuitor era chemat la succesiune numai

în lipsa rudelor de grad succesibilale defunctului, dar, ca orice persoană, el putea

primi donaţii sau legate de la soţul predecedat, în limitele prevăzute de art.841

şi urm. Cod civil. S-a răspuns afirmativ, arătându-se că subzistă raţiunea pentru care

el a fost edictat, şi anumede a ocroti şi interesele descendenţilor defunctului dintr-

o căsătorie anterioară împotriva liberalităţilor excesive pe care cel ce a lăsat

moştenirea le-ar fi putut face în favoarea soţului din ultima căsătorie.

Interpretarea structuralista presupune o analiza a textului legal in ansamblul sau ; este o

deslusire a spiritului general al legii, avand in vedere frecventa folosirii unei vocabule,

aranjarea cuvintelor in propozitii si fraze, legatura dintre doi termeni, simetria sau

nonsimetria dispozitiilor legale etc ;

9

Conceptia doctrinei moderne este metoda « liberei cercetari stiintifice » . Ea are in

vedere ca un text de lege nu se poate dilata prin interpretare la infinit, dincolo de un

anumit punct exista un vid de lege care trebuie acoperit.

Metoda comparativa – compararea dreptului dezbate critic, prin comparare, solutiile

existente in alte ordini de drept. Compararea dreptului este in masura sa puna in lumina

care dintre solutiile diferite este rationala si pe ce se bazeaza aceasta rationalitate. Din

pacate jurispru denta noastra apeleaza prea putin la rezultatele dreptului comparat.

Trebuie mentionat ca metodele de interpretare utilizate nu se folosesc izolat, ci

impreunaau, uneori, numai unele dintre ele. Subliniem ca orice interpretare incepe de la

texte si numai peste un anumit prag se face apel la alte izvoare

(cutuma, echitate etc.).

Bibliografie :

1. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu – “ Manual de drept civil ; Partea generala “

Ed. Universitatii “Lucian Blaga” Sibiu; 2011;

2. Ioan Apostu – “Drept civil. Partea generala”’

3. Irina Apetrei, Raluca And one – “Drewpt civil; Partea generala”.

10