Relationship of intelligence and creativity in gifted and non-gifted students: An investigation of threshold theory

Franzis preckel Heinz Holling Michaela Wiese

2005

Teoria pragurilor afirmă că există o corelație destul de mică între creativitate și inteligență pentru un IQ mai mare de 120 decât pentru un IQ mai mic de 120. În orice caz, rezultatele cercetărilor ce au încercat să verifice această teorie sunt inconsistente. Acest studiu a testat această teorie cu un grup reprezentativ de 1328 studenți germani ce frecventau diferite tipuri de școli, incluzând aici și școli pentru copii supradotați. Inteligența a fost testată cu un test ce măsura inteligența fluidă și ”The Berlin structure of intelligence test” ce măsoară memoria, viteza, capacitatea te procesare și creativitatea verbală, figurală și numerică în diferite domenii. Ipoteza acestui studiu nu a fost confirmată. Rezultatele au indicat că pentru vârstele cuprinse între 12 și 16 ani, corelațiile dintre creativitate ( gândire divergentă) și inteligență nu pot fi comparate cu întregul registru.

Întrebarea: care este relația dintre creativitate și inteligență? nu trezește interes numai în studiile despre personalitate ci și în cele ce privesc supradotarea. Nu există o definiție a supradotării care să fie unanim acceptată. Abordările unidimensionale definesc supradotarea doar în baza rezultatelor testelor de inteligență ( apud. Roznowski, Reith& Hong, 2000). Abordările multidimensionale ori extind domeniul inteligenței la diverse profile de abilități sau diferite tipuri de dotări intelectuale (ex: verbale sau matematice) sau clasifică abilitățile intelectuale ca un singur factor printre mulți alții, aici incluzând și creativitatea. Creativitatea este conceptualizată fie ca variabila modelatoare ce are rolul de a transforma potențialul intelectual în performanțe iesșite din comun (apud Renzulli,1986), sau este un factor dispozițional ce poate susține o anumită dotare dar nu este obligatorie prezența ei pentru toate tipurile de dotări (apud Gagne,1993). În orice caz, relația dintre inteligență și creativitate rămâne în mare parte neclară.

Într-un mod simplist creativitatea poate fi definită ca fiind abilitatea de a produce ceva nou și util ( apud Sternberg & Lubart,1999). Gândirea divergentă sau abilitatea de a genera idei noi și numeroase este o condiție importantă a creativității (apud Guilford,1950). Atunci când sunt folosite testele psihometrice, sarcinile ce implică gândirea divergentă nu ne indică creativitatea unei persoane, ci potențialul ei creativ. Aproape toate testele ce măsoară gândirea divergentă includ sarcini de natură verbală și figurală și mai puțin de natură numerică. Aria numerică, ce are un loc aparte în cercetările ce implică inteligența este destul de neglijată.

Legătura dintre inteligență și creativitate a fost cel mai adesea studiată din perspectiva unei teorii a pragurilor (apud Barron,1963,1969; Gretzl & Jackson,1962; Torrance, 1962). Acestă teorie susține că este necesar un anumit nivel al inteligenței pentru a putea fi creativ sau pentru a recunoaște o problemă importantă există, să selectezi și să integrezi informația relevantă șă să aplici o soluție aplicabilă și originală (apud Runco,1991). Practic acestă relație se exprimă prin

corelații ridicate între creativitate și inteligență la un prag mai mic de 120 IQ și corelații semnificativ mai mici la un prag de peste 120 IQ. Corelațiile între inteligență și creativitate depind și în funcție de ce construct este măsurat, cum este măsurat și în ce domeniu creativitatea se manifestă.

După Lubart (1994) cercetătorii tind să fie de acord aupra teoriei pragurilor. Cu toate acestea nu au fost făcute multe studii pe această temă, iar rezultatele acestora sunt inconsistente (apud Runco,1991). Cercetările lui Barron ( 1963, 1969) susțin teoria pragurilor, acesta negăsind o corelație mare la persoanle supradotate în ceea ce privește inteligența și creativitatea, dar a găsit o corelație în cazul unei inteligențe medii. Runco și Albert (