MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DREPT INTERNAŢIONAL ŞIDREPT AL RELAŢIILOR ECONOMICE EXTERNE

CALARAȘ IGOR

INGERINŢELE STATULUI ÎN EXERCITAREA LIBERTĂŢII

RELIGIOASE POTRIVIT JURISPRUDENŢEI CURŢII

EUROPENE A DREPTULUI OMULUI

552.08 DREPT INTERNAȚIONAL ȘI EUROPEAN PUBLIC

Teză de licenţă

Șef Catedră ______________ Violeta Cojocaru, dr.hab, prof.univ.

(semnătura)

Conducător ştiinţific: ____________ Sârcu Diana, doctor în drept, conferențiar universitar

(semnătura)

Autorul: ______________

(semnătura)

CHIȘINĂU – 2013

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR.......................................................................................... 3

INTRODUCERE........................................................................................................ 4

CAPITOLUL I

Definirea libertăţii religioase

1.1. Noţiunea de libertate religioasă..................................................................... 11

1.2. Reglementările internaţionale......................................................................... 13

1.3. Jurisprudenţa CEDO....................................................................................... 16

1.4. Reglementările interne.................................................................................... 31

Concluzii......................................................................................................... 36

CAPITOLUL II

Libertatea religioasă protejată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

2.1. Libertatea de a schimba religia sau convingerea........................................... 38

2.2. Libertatea de a-şi manifesta religia................................................................ 40

2.3. Dreptul de înregistrare a cultelor religioase................................................ 44

Concluzii.......................................................................................................... 48

CAPITOLUL III

Ingerinţele autorizate de art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

3.1. Ingerinţele prevăzută de lege.......................................................................... 50

3.2. Scopul legitim urmărit..................................................................................... 55

3.3. Necesitatea ingerinţei într-o societate democratică....................................... 57

Concluzii.......................................................................................................... 59

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI........................................................................ 61

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................... 65

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII.................................. 67

2

LISTA ABREVIERILOR

CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului

UE Uniunea Europeană

ONU Organizația Națiunilor Unite

OIM Organizația Internaţională a Muncii

BOM Biserica Ortodoxă din Moldova

CoE Consiliul Europei

INTRODUCERE

Religia este baza existenţei omeneşti. „Friedrich Shlegel”

3

Actualitatea temei. Convenţia europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a

Libertăţilor Fundamentale1 conferă tuturor persoanelor ce se afla sub jurisdicţia unui stat membre al

aceste Convenţiei toate drepturile şi libertăţile care sunt înscrise în ea şi în protocoalele sale

adiţionale. Convenţia sus numită apără drepturile oricărei persoane aflată sub jurisdicţia statelor

membre al aceste Convenţii, mai mult ca atât oricare persoană este în drept să se apere în instanţele

naţionale cât şi internaţionale pentru încălcarea acestor drepturi, cum este Curtea Europeană a

Drepturilor Omului care se află la Strasbourg.

În actul European sus numit găsim un drept enunţat de art.9 „libertatea de gândire, de

conştiinţă şi de religie” care protejează „forul interior” al individului.2 Acest drept după părerea

multor doctrinari se referă la o totalitate de domenii ale gândirii umane indiferent de originea şi

scopul lor: aici sunt protejate atât religia, filozofia cât şi morala şi politica. Republica Moldova ca

membră la Convenția sus numită este obligată să implimenteze aceste drepturi și libertăți în

legislația sa internă și să respecte cu bună-credință aceste drepturi și libertăți tuturor persoanelor

aflate sub jurisdicția sa.

Actualitatea temei date se manifestă și prin faptul că Republica Moldova deseori este

judecată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului de faptul că nu respectă libertatea

religioasă și nu-și aduce legislația sa internă în concordanță cu prevederile Convenției.

O altă problemă este că prevederile legale ale Republicii Moldova în ceea ce privește

libertatea religioasă aduc niște privilegii de care se bucură unele entități religioase față de celelalte.

Fiind parte la Convenția sus numită, Republica Moldova este obligată să introducă normele

Convenției în legislația sa internă, însă în acest proces de legiferare, Republica Moldova are încă

mult de lucrat, deoarece cu toții știm și ne-o dorim acea integrare Europeană, însă această integrare

este una foarte dificilă în primul rînd consider eu, deoarece țara noastră nu pe deplin aplică normele

cu referire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în primul rînd deoarece legislația

noastră este una foarte flexibilă, în plus funcționarii de stat, organele de drept nu sunt pe deplin

conștienți de respectarea acestor drepturi și libertăți.

Mă bucură faptul că însă-și Constituția Republicii Moldova în art.4 alin (1) prevede că

dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în

concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care

Republica Moldova este parte, și alin (2) al aceluiași articol se spune că dacă există neconcordanţe

1 Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale. Adoptată la Roma  la  4  noiembrie 1950. A intrar în  vigoare  la  3 septembrie 1953. În vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 19982 Codul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului/Jean-Loup Charrier, Andrei Chiriac pag.360

4

între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova

este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.

Consider eu că această prevedere a fost și este începutul unui proces bine conturat al

respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din țara nostră. Acest proces este unul

de lungă durată, dar consider eu că o mare parte a legislației din Republica Moldova este adusă în

concordanță cu convențiile și tratatele internaționale la care țara noastră este parte, aceste legi doar

trebuie de pus în aplicare și de respectat, deoarece respectarea libertăţilor fundamentale constituie

temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o

parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie şi un respect

comun al drepturilor omului.

Motivul alegerii temei. Țara noastră în procesul de uniformizare a legislației trebuie să

respecte toate cerințele în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, deoarece realizarea acestui scop va aduce respectul și încrederea celorlalte țări membre ale

Convenției europeane pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Realizarea acestei misiuni va uni membrii săi untr-o uniune mult mai puternică care poate aduce

stabilitatea în Europa și poate fi ca un exemplu pentru celelalte continente .

Tema data și anume libertatea religioasă și ingerința în exercitarea libertății religioase

potrivit jurisprudenței CEDO a fost aleasă de mine dat fiind faptul existenței multitudinii de cazuri

prin care statele sunt judecate de faptul că nu respectă acestă libertate. Libertatea religioasă după

părerea mea trebuie de respectat deoarece nu prejudiciază nici o persoană, chiar dacă și prejudiciază

un interes, statul poate prin organele sale și potrivit legii să se implice în exercitarea acestei libertăți.

Libertatea religioasă este unul din principiile fundamentale ale drepturilor și libertăților

omului, aceste drepturi și libertăți cum spuneam mai sus are un scop veritabil, și anume făurirea

unei păci în lume, fiind bazat pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o

concepţie şi un respect comun al drepturilor omului.

Istoria și apariția conceptelor filozofice despre libertatea religioasă. Din cele mai vechi

timpuri oamenii caută un adevăr desăvârşit în care să creadă şi să le fie o călăuză în viaţa lor de zi

cu zi. Religia este una din fenomenele create de om şi nu în ultimă măsură de divinităţile declarate

de el pentru a fi condus în acestă viaţă. Religia fiind costituită dintr-o dogmă şi o practică

îndelungată privind sistemul divinităţii şi care îi uneşte, în aceeaşi unitate spirituală, pe toţi care

5

aderă la acest sistem, fiind format dintr-o totalitate de instituţii şi organizaţii corespunzătoare.

Religia are ca scop şi sarcină educarea şi instruirea membrilor săi în spiritul dogmelor sale.3

Începuturile filosofiei religiei din sec. al XVII-lea și începutul sec. XIX-lea, se leagă de

gândirea lui Immanuel Kant4, Arthur Schopenhauer5, Ludwig Feuerbach6, Friedrich

Schleiermacher7, precum şi de gânditorii marxişti Karl Marx8 și Friedrich Engels9.

Kant şi G.W. F. Hegel au studiat cu precădere lumea ideilor şi a conceptelor şi legătura lor cu

realitatea, aşa cum este ea perceptuă şi conceptualizată de om.

Perspectiva lor a încurajat o evaluare interesantă a religiei, pusă în lumină de Ludwig

Feuerbach. Potrivit lui, religia are o determinare subiectivă, umană, şi reflectă continuarea

experienţei în familie. Omul matur îşi doreşte existenţa unui „Tată perfect, ceresc”, care să îi susţină

obiectiv existenţa sa proprie, pe pământ, aşa după cum şi în copilărie avea nevoie de autoritatea şi

inima părinţilor.

Religia este o proiectare metaforică „în ceruri” a unei nevoi a copilăriei. Asemeni lui Freud,

Feuerbach considera că experienţa din copilărie se prelungeşte şi la maturitate. În cadrul unei religii

noi ne cunoaştem mai mult pe noi şi gândirea noastră. Hegel considera ca obiect al religiei pe

Dumnezeu şi ce decurge din natura Sa.

3 http://dexonline.ro/definitie/religie 4 Immanuel Kant (a.n. 22 aprilie 1724, Königsberg/ Prusia Orientală - dec. 12 februarie  1804, Königsberg), filozof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania. Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene.5 Arthur Schopenhauer (a.n. 22 februarie 1788, Stutthof/Danzig -dec. 21 septembrie 1860, Frankfurt pe Main) a fost un filozof german, cunoscut - mai ales - prin teoria sa asupra primatului „voinței” în sfera reprezentării lumii și în comportamentul uman. Metafizica lui Schopenhauer poartă eticheta budismului; tot astfel etica sa este impregnată de concepția budistă asupra lumii și de misticismul creștin.6 Ludwig Andreas Feuerbach (a.n. 28 iulie 1804, dec. 13 septembrie 1872) a fost un filosof german. Un loc deosebit în filozofia lui Feuerbach îl ocupă critica religiei. El interpretează religia (în speță religia creștină) ca o înstrăinare a omului de el însuși, ca o înstrăinare de către om a caracterelor sale esențiale (bunătatea, puterea, iubirea etc.), atribuite unei ființe transcendente imaginare (Dumnezeu). Risipirea acestei iluzii, instaurarea adevărului despre om, coborîrea „iubirii“ din planul transcendent al religiei în planul real al vieții ar constitui, după Feuerbach, condiția eliberării omului. Dezvăluind „misterul“ idealismului hegelian și al religiei, Feuerbach a deschis calea pentru dezvăluirea „misterului“ lumii reale, cu alte cuvinte, pentru dezvăluirea contradicțiilor sociale reale care generează înstrăinarea ideologică și religioasă, problemă pe care, însă, el însuși nu a putut s-o rezolve. Karl Marx și Friedrich Engels au dat o înaltă apreciere materialismului lui Feuerbach; depășirea critică a materialismului său abstract și contemplativ a condiționat însă geneza concepției lui Marx.7 Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher (a.n. 21 noiembrie 1768 — dec. 12 februarie 1834), teolog  protestant și filozof german.8 Karl Heinrich Marx (a.n. 5 mai 1818, Trier, Germania - dec. 14 martie 1883, Londra, Marea Britanie) a fost un filozof german, economist și publicist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești. Din punct de vedere religios, Marx a început drept creștin fidel, iar idealul comunist l-a îmbrățișat tot în calitate de creștin, devenind membru al Ligii celor Drepți, o organizație comunist-creștină. Mai târziu a devenit ateu și a făcut Liga celor Drepți să apostazieze de la credința creștină, rebotezând-o drept Liga Comuniștilor.9 Friedrich Engels (a.n. 28 noiembrie 1820 – dec. 5 august 1895) a fost un filozof politic german, din secolul al XIX-lea.

6

Nae Ionescu10 face o cercetare pură şi simplă a religiei din punct de vedere filosofic,

filosofia religiei fiind „filosofia noastră asupra religiei”.

Alexandru Suciu - defineşte structura filozofiei religiei, face un raport între religie şi ştiinţă,

analizează problemele sacrului, face delimitări şi corelaţii între teologie ( ca înterpretare a textelor)

şi filosofie. Tratează conceptul de Dumnezeu legat de apologetică ( posibilitatea de cunoaştere a lui

Dumnezeu, modul cum putem cunoaşte, atributele Lui).

Astfel putem spune că religia este o formă de exprimare, o dorință a omului de a crede în

ceva supranatural. Omul fiind o valoare supremă, el are dreptul la libertate și nu în ultimul rînd la

libertatea religioasă, confesională, libertatea de a-și schimba religia sau în genere de a nu crede în

nimic.

Importanța teoretică. Religia în toate timpurile a avut parte de numeroase definiţii de-a

lungul istoriei, care diferă prin perspectivă şi detalii, prin precizie şi prin profunzime. S-ar putea

spune, urmând definiţia lui Cicero11 („îndeplinirea datoriei faţă de zei se numeşte religie”, De rerum

Deorum), că religia este o închinare organizată prin care se recunoaşte existenţa divinului (personal

sau impersonal) şi nevoia de asigura o legătură cu acest divin, astfel încât starea sau situaţia omului

să poată progresa, să se poată îmbunătăţi, să se apropie de idealul definit într-o cultură dată

(existenţa religiei afirmă, cu alte cuvinte, o situaţie problematică a omului: fie pe un drum bun, dar

în nevoie de puterea de a continua, fie într-o situaţie dificilă, prin păcat sau greşeală, şi în nevoia de

ispăşire, de îmbunare a zeilor, pentru a putea continua existenţa şi progresul său).

La fel Cicero spunea că religia şi credinţa omului în ceva supranatural îl face pe acesta să

fie mai cuminte, credincios, credinţa pentru om ar fi ca o cultură pentru a putea conveţui cu semenii

săi.

Până la un punct religia îşi are originea în om: el sesizează diferenţa şi problema şi ia

iniţiativa închinării care poate rezolva această problemă. Conştiinţa divinului sau a nevoii de a

progresa prin disciplină personală (în cazul în care divinul este impersonal, sau accesibil pe deplin,

pentru om – ca în budhism), apar în om.

Religia construieşte un sistem complex de reguli şi prevederi, de valori, prin a căror

recunoaştere şi urmărire socială a omului să poată continua şi progresa. S-ar putea spune, deci, că

10 Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, a.n. 16 iunie 1890 - dec. 15 martie 1940) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu și George Murnu. 11 Marcus Tullius Cicero (a.n. 106 î.Hr., dec. 43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât  Seneca și Augustin.

7

religia este şi un reflex al vieţii şi organizării sociale.12 Astfel libertatea religioasă vine ca un

principiu fundamental de baza pentru convețuirea popoarelor și făurirea unui stat de drept.

Importanța temei. În ceea ce priveşte libertatea religioasă din timpurile noastre, acesta este

o exprimare a legiuitorului nostru prin care apară fiecare persoană şi-l îndreptăţeşte prin felul cum

gândeşte şi în ce crede.

Potrivit doctrinei cât și jurisprudenței Curții Europene a Dreptului Omului libertatea

religioasă este un drept fundamental pe care orice persoană îl are aflându-se sub jurisdicția statelor

membre ale Convenţiei europeane pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale, acest drept conferă oricărei persoane libertatea de a-și alege singură credința,

libertatea de a-și schimba-o, cât și a refuza de o oarecare credință în dependență de ce gândire are

persoana.

Prin jurisprudența Curții identificăm că Convenţia garantează nu numai libertatea de

gândire, libertatea de conştiinţă şi cea de religie, ci şi posibilitatea manifestării lor exterioare. De

aceea, partea a doua a primului paragraf al art. 9 dispune că dreptul la aceste libertăţi include şi

libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, în mod individual sau colectiv, în public sau

sfera privată, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea riturilor. De asemenea, nu trebuie

pierdută din vedere nici o altă libertate prevăzută de acelaşi text, anume aceea de a-şi schimba

religia.13

Ceea ce spuneam mai devreme o confirmă și autorul Corneliu Bârsan în lucrările sale în

ceea ce privește libertatea religioasă care este un drept fundamental care conferă persoanei

deplinătatea drepturilor de a-și exercita religia sau convingerea, atât în mod individual, colectiv, în

public sau în sfera privată, prin diferite culturi, învățămînt, practici sau ritualuri.

Autorul sus numit, Convenția cât și Curtea europeană prin jurisprudența sa constantă declară

că orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include

libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi de a-şi manifesta religia sau

convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ,

practici şi îndeplinirea ritualurilor.

Unile idei despre libertatea religioasă. Libertatea religioasă este expresia luptei omenirii de

a afla adevărul divin şi a se mântui, a se desăvârşi şi a deveni o întruchipare a adevărului după chip

şi înfăţișarea Lui.

12 Curs de filosofia religiei Universitatea din Bucureşti, Facultatea de teologie Baptistă (an universitar 2009-2010) Profesor: Lect. Dr. Octavian D. Baban13 Bîrsan, Corneliu, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, pag. 713

8

Prezenta temă, „libertatea religioasă” la care ne vom referi în acestă lucrare, ea reprezintă

opinia publicului fiind o valoare absolută, un drept pe care orice om trebuie să îl aibă. Însă o scurtă

privire asupra realităţii actuale ne arată că libertatea religioasă nu este decât umbrela ideologică sub

care se ascunde exact opusul ei - îndoctrinarea religioasă. Copiii care se nasc în familii religioase

ajung în cea mai mare proporţie să adopte religia părinţilor şi este greu să nu îţi imaginezi motivele

pentru care se întâmplă astfel.14 Altă ideie este că statele privilegiază unele religii care s-au instalat

de secole în cultura statului fiind susținută de majoritatea persoanelor din stat, minoritatea deseori

este supusă unor frustrări din partea celorlalți și deseori de stat.

Pe de altă parte libertatea religioasă nu trebuie să fie impusă, persoana poate sa o exercite în

felul cum gândește fără a prejudicia drepturile și interesele altor persoane care are o altă opinie sau

gândesc alt fel, având o altă viziune despre viață în general și despre religie în special.

Noutatea științifică. Prin examinarea cauzelor sale Curtea emite hotărâri în ceea ce privește

violarea sau respectarea libertății religioase de către toate statele membre ale Convenției.

Noutatea aceste teme se bazează pe faptul că Curtea aplică constant prevederile Convenției,

astfel libertatea religioasă poate fi exercitată liber de persoană, însă această libertate poate fi și

restrînsă, doar potrivit legii, și anume că libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu

poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică,

constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice,

a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Respectarea libertății religioase este dreptul fundamental care poate fi restrîns, însă aceste

imixtiuni din partea statului trebuie să fie legale, care într-o țară democratică constituie o necesitate.

Imixtiunea în exercitarea libertății religioase, cum spuneam și mai devreme, nu poate fi decât cea

prevăzută de lege care, într-o societate democratică, constituie o măsură necesară pentru siguranţa

publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

O altă necesitatea este acea de a-și exercita persoana libertatea religioasă după cum prevede

și Convenția, și anume de a-și schimba religia sau convingerile, precum şi de a-şi manifesta religia

sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ,

practici şi îndeplinirea ritualurilor aceasta fiind o aspirație a omului din toate timpurile, deoarece

fiecare persoană trece prin acesta, căutându-și un sprijin, căutînd adevărul desăvârșit pe care îl

doreşte fiecare din noi.

14 http://sclavii.blogspot.com/2012_04_01_archive.html

9

Obectivele și metodele de cercetare. În ceea ce urmează voi încerca să descriu atât din punct

de vedere teoretic cât și practic cum și în ce condiții persoana poate să-și exercite libertatea

religioasă, prevederile legale naționale, prevederile Convenției și jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului. Voi explica în ce condiții statele membre ale Convenției pot să intervină în

exercitarea libertății religioase și să restrîngă acest drept. Voi încerca să aduc diferite exemple cu

privire la respectarea libertăţii religioase, legislaţia europeană şi cea naţională în ceea ce priveşte

libertatea religioasă şi ingerinţele impuse de stat în exercitarea acestui drept al omului secolului

XXI. Voi arăta pentru ce, acest drept, și anume “libertatea religioasă” trebuie de respectat și în ce

condiții statul își poate exercita imixtiunea în treburile religioase ale persoanei. Necesitatea

exercitării libertății religioase este aspirația omului din toate timpurile, deoarece fiecare persoană

trece prin aceasta, căutându-și un sprijin, căutînd adevărul desăvârșit pe care îl dorim.

Cuvinte-cheie ale tezei. Libertate religioasă, necesitatea respectarii libertății religioase,

ingerințele legale prevăzute de Convenție, necesitatea ingerinței, jurisprudența relevantă ale Curții

europene ale dreptului omului în ceea ce privește respectarea libertății religioase, reglementările

internaționale în domeniul respectării drepturilor omului și-n special al libertății religioase,

reglementările interne ale Republicii Moldova și alte probleme care apar în procesul exercitării

libertății religioase de către persoana aflată sub jurisdicția unui stat membru al Convenţiei europene

pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.

Libertatea religioasă fiind un drept fundamental trebuie să fie respectat, inclusiv trebuie să

fie clar precizate ingerințele prin care statul poate interveni și implica în treburile religioase, numai

dacă sunt prevazute de prevederile Convenției europeane pentru apărarea Drepturilor Omului şi a

Libertăţilor Fundamentale.

CAPITOLUL I

10

Definirea libertăţii religioase

1.1. Noţiunea de libertate religioasă

Potrivit art. 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, libertatea religioasă este un drept

fundamental în care orice persoană are dreptul la libertate de religie ; acest drept include libertatea

de a-şi schimba religia precum şi de a-şi manifesta religia în mod individual sau colectiv, în public

sau în particular, prin cult, invăţămant, practici şi îndeplinirea ritualurilor. La alin. 2 al aceluiaşi

articol se stipulează că libertatea de a-şi manifesta religia nu poate face obiectul altor restrângeri

decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru

siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Libertatea religioasă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Ea cuprinde

libertatea religioasă pozitivă și negativă. „Libertatea religioasă pozitivă” cuprinde mai ales

libertatea unui individ sau a unei comunități de a practica orice religie sau convingere fără nici un

dezavantaj. „Libertatea religioasă negativă” cuprinde dreptul de a nu avea nici o religie respectiv

de a renunța la propria religie sau convingere și de a nu fi forțat la adoptarea sau păstrarea directă

sau indirectă a unei religii sau convingeri. 15

În ceea ce priveşte difiniţia dată de către organele Convenţiei, şi anume Curtea Europeană a

Drepturilor Omului prin hotărîrile sale deseori refuză să se pronunţe cu privire la difinirea unei

religii16 deoarece religia ar fi ceva ce depăşeşte simpla libertate de gândire, adevăratul sens fiind

căpătat decât din momentul exteorizării sale, fiind extinsă şi în detrimentul libertăţii de exprimare

prevazut la art.10. Libertatea religioasă depinde de orice persoană în parte, manifestarea religioasă

este publică, manifestarea dată fiind exprimată într-un loc de cult pentru a nu fi îngrădite alte

drepturi şi interese al celorlalţi indivizi. Liberatea religioasă declarată de Convenţie în art.9 porneşte

de la faptul că fiecare om din societate constitue, după firea sa, o valoare inestimabilă şi, totodată,

că fiecare om trebuie să-şi ridice nivelul demnităţii şi să poarte atât răspundere în faţa legii, cât şi

răspundere morală pentru faptele sale.17 Individul este scos de sub jugul forţelor care îl oprimau,

dat fiind faptul că omul este „prin difiniţie” valoarea absolută şi perfectă, astfel după cum spunea

cugetătorul social spaniol Jose Ortega y Gasset18: „Civilizaţia este în primul rând, voinţa de a

coexista”, viaţa religioasă, devine, alături de libertate, condiţia principală pentru viaţa şi fericirea

omului pe pământ şi în veşnicie.19

15 http://ro.wikipedia.org/wiki/Libertate_religioas%C4%83 16 Codul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului/Jean-Loup Charrier, Andrei Chiriac pag.36317 Libertatea şi responsabilitatea: în căutarea armoniei/Kiril, Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii pag.6518 José Ortega y Gasset (a.n. 9 mai 1883; dec. 18 octombrie 1955) filosof spaniol.19 Libertatea şi responsabilitatea: în căutarea armoniei/Kiril, Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii pag.65

11

Începând cu secolul al XVIII-lea, iluminiştii din Europa prin doctrina liberală naşte ideea de

eliberare totală a individului de către constrângerile sociale, politice, naţionale, religioase, juridice şi

de alte îngrădiri, îndemnând deseori la mişcări revoluţionare orientate împotriva orânduirii de atunci

din ţările din Europa Occidentală. Adepţii acestor orientări, impunîndu-le ca problemă

fundamentală a epocii, au postulat limpsa de libertate efectivă a individului înrobit şi reprimat de

structurile şi instituţiile statului, de orânduirea socială, de morala dominantă, de superstiţiile şi

convenţii.20 Omul din secolul XXI-lea este plasat în centrul universului, după cum se spune omul

este creat după chipul şi întruchiparea lui Dumnezeu, deci omul poate sa-şi decidă de sine stătător

soarta sa, şi anume în ceea ce priveşte libertatea religioasă, ca fiinţă socială, el are nevoie să-şi

manifeste convingerile sale - adeseori ataşate imbrăţişării unei anumite religii - în exterior, faţă de

alţi semeni ai săi sau impreună cu aceştia. De aceea, Convenţia în art. 9 garantează oricărei

persoane libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi dreptul de manifestare a convingerilor şi

a religiei. S-a observat în mod pertinent că drepturile şi libertăţile înscrise în acest text prezintă un

aspect intern şi unul extern.21 Aspectul intern în exercitarea libertăţii religioase este un drept absolut

care se referă la ideiile, concepţiile persoanei, care nu se exteorizează rămânînd pur personale, adică

persoana singură îşi poate decide ce religie sau confesie să practice în familie sau personal.

Aspectul extern se referă la faptul cum şi în ce mod persoana poate să-şi exercite libertatea

religioasă, şi anume aici există o marjă de apreciere a statelor membre ale Convenţiei, deoarece

fiecare stat poate să-şi apere interesele, precum: să nu contravină ordinii publice în moment cînd

exercitarea libertăţii religioase se exprimă prin acte exterioare. Potrivit paragrafului 2 art.9 al

Conveţiei „libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor

restrangeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri

necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a

libertăţilor altora.22

În ceea ce priveşte exercitarea libertăţii religioase, paragraful 1 art.9 al Convenţiei ne spune

că orice persoană are dreptul la libertatea de religie, acest drept include libertatea de a-şi schimba

religia sau convingerea, precum şi de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau

colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor fiind

reflectat prin aspectul intern al persoanei, exteorizarea libertăţii religioase poate fi urmat de unele

20 Libertatea şi responsabilitatea: în căutarea armoniei/Kiril, Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii pag.521 Velu J. et Ergec R., La Convention europeenne des droits de l'homme, Bruylant, 1990.p. 584.22 Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale art.9 par.(2). Adoptată la Roma  la  4  noiembrie 1950. A intrar în  vigoare  la  3 septembrie 1953. În vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998

12

consecinţe, iar pentru evitarea acestor consecințe, fapte sociale, statul îşi impune un anumit

comportament în organizarea exercitării religioase de către autorităţile statale.

Libertatea religioasă este acel drept declarat de Convenție prin care oferă oricărei persoane

dreptul de a-și manifesta religia, de a renunța la ea, de a nu fi adept nici la o religie sau cult, cât și

de a-și schimba religia după intima convingere a sa. Acest drept poate fi manifestat atât în mod

individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea

ritualurilor, nefiind supus imixtiunii din partea statului atunci când acestă religie sau cult este în

forul interior al persoanei, restîngerea acestui drept poate fi exercitat doar atunci cînd cele prevăzute

de lege constitue o abatere care într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru

siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

1.2. Reglementările internaţionale

Alte reglementări internaţionale la care Republica Moldova este parte în care putem regăsi un

astfel de drept precum este libertatea religioasă sunt:

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948;

Pactul internaţional ONU, cu privire la drepturile civile şi politice din 1966;

Convenţia europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

fundamentale;

Convenția Internațională cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale;

Convenția privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor;

Convenția Internațională privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare

Rasială;

Convenția cu privire la Drepturile Copilului.

Un alt act internaţional care ar fi important pentru ţara noastra şi la care vom fi membri

odată cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este Carta drepturilor Fundamentale

a Uniunii Europene23 care recunoaşte o serie de drepturi persoanale, civile, politice, economice şi

sociale ale cetăţenilor UE şi ale rezidenţilor de pe teritoriul Uniunii.

23 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamată de către Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la data de 7 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa. Includerea drepturilor fundamentale ale cetățenilor în Tratatul de la Lisabona presupune faptul că instituțiile europene și statele membre sunt obligate din punct de vedere juridic, atunci când pun în aplicare dreptul UE, să respecte aceste drepturi.

13

Carta reuneşte într-un document unic drepturi care se găseau anterior într-o varietate de

instrumente legislative, cum ar fi legislaţiile naţionale şi cea de la nivel UE, precum şi în convenţii

internaţionale ale Consiliului Europei, Naţiunilor Unite (ONU) şi ale Organizaţiei Internaţionale a

Muncii (OIM). Conferind drepturilor fundamentale mai multă claritate şi vizibilitate, carta

instaurează securitate juridică în interiorul UE.

Carta Drepturilor Fundamentale conţine un preambul şi 54 de articole, grupate în şapte

capitole: în capitolul II libertăţile, regăsim şi libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie la care

ne referim în lucrarea dată

În art.10 din Cartă descoperim dreptul „libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie”,

precum că orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept

implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-şi manifesta

religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului,

învăţământului, practicilor şi îndeplinirii riturilor. Dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă este

recunoscut în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestui drept.

Dreptul garantat la alineatul (1) art. 10 din Cartă corespunde dreptului garantat la articolul 9

din CEDO şi, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, are acelaşi înţeles şi acelaşi

domeniu de aplicare ca şi acesta. De aceea, restrângerile acestuia trebuie să respecte dispoziţiile

articolului 9 alineatul (2) menţionat anterior, având următorul text: „Libertatea de a-şi manifesta

religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,

constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii,

a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. Dreptul

garantat la alineatul (2) corespunde tradiţiilor constituţionale naţionale şi evoluţiei legislaţiilor

interne în acest domeniu24 al tuturor statelor Uniunii.

Republica Moldova este membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului din 2010. În

promisiunile sale voluntare, Republica Moldova s-a angajat să împiedice abuzurile aferente

drepturilor omului, să consolideze eforturile naționale și să mențină cele mai înalte standarde în

promovarea și protejarea drepturilor omului, să asigure protecția efectivă a persoanelor din grupul

minorităților naționale și să apere și prevină discriminarea în toate formele sale, atât în teorie, cât și

în practică.

Republica Moldova a fost examinată în contextul evaluării universale periodice în octombrie

2011. Deși rezultatul evaluării va fi adoptat numai în cadrul sesiunii a nouăsprezecea a Consiliul

24 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. „Explicaţii cu privire la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene” (2007/C 303/02).

14

ONU pentru Drepturile Omului, Republica Moldova deja a acceptat câteva recomandări referitor la

libertatea de religie sau convingeri și anti-discriminare, inclusiv recomandările de adoptare a

măsurilor ulterioare pentru încurajarea comunicării interreligioase și cultură publică de promovare a

diversității social-culturale și religioase; redublarea eforturilor pentru protecția drepturilor

membrilor minorităților religioase; retrocedarea proprietății comunității religioase; și asigurarea că

evenimentele publice planificate de către grupurile religioase și de alte grupuri sunt permise și

protejate de poliție în mod adecvat, în conformitate cu obligațiunile Republicii Moldova în cadrul

legii internaționale privind drepturile omului. Republica Moldova a susținut de asemenea

recomandarea de a adopta legea cu privire la anti-discriminare25, pe cât de curând posibil, și să

consolideze măsurile ulterioare pentru prevenirea și combaterea discriminării și să investigheze

alegațiile de ostilitate, indicând că aceasta a fost în proces de implementare. În ceea ce privește

recomandarea că ea consideră rezolvarea problemei proprietății asupra pămantului ce aparține

Bisericii Catolice și Bisericii Ortodoxe, Republica Moldova a menționat că va examina

recomandarea și va oferi răspuns în timp util, dar nu mai tarziu de sesiunea nouăsprezecea a

Consiliului.26

În ceea ce priveşte corelaţia dintre dispoziţiile Convenţiei europene şi tratate internaţionale

sus numite se exprimă prin faptul că atât în Convenţia europeană pentru apărarea Drepturilor

Omului şi a Libertăţilor fundamentale cât şi în alte acte există un astfel de drept precum este

libertarea religioasă. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 194827, proclamă prin termeni

aproape identici libertatea de religie, şi anume art.18 al Declaraţiei ne arată că orice om are dreptul

la libertatea de religie, acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum

și libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod

public, cât şi privat, prin învăţâturi, practici religioase, cult şi îndeplinirea ritualurilor. Putem spune

că libertatea de religie, atât în Declaraţie cât şi în Convenţie este asemănătoare, acest drept este

protejat atât la nivel regional prin intermediul Consiliului Europei şi Curţii Europene a Drepturilor

Omului cât şi la nivel intenaţional de către ONU. Alte acte internaţionale ce protejează libertatea

religioasă este Pactul internaţional ONU, cu privire la drepturile civile şi politice din 196628, care în

art. 18 paragraful 2 din Pactul ONU proclamă dreptul fiecărei persoane de a nu fi supus vreunei

constrângeri ce ar putea aduce atingere libertăţii sale de a avea sau nu de a adopta o anumită religie

25 Legea nr.121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea egalităţii. Publică din: 29.05.2012 în Monitorul Oficial Nr. 103 art Nr : 355 Data intrării în vigoare : 01.01.201326 Raportul Raportorului Special privind libertatea de religie sau convingeri, Heiner Bielefeldt27 Declaraţia Universală a drepturilor omului. Adoptata la 10 decembrie 1948 la New York (Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr.217-XII din 28.07.90)28 Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Intrat în vigoare la 23 martie 1967, cf. art.49, pentru dispoziţiile cu exepţia celor de la art.41; la 28 martie pentru dispoziţiile de la art.41. În vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993.

15

sau convingere, la alegerea sa. Aceasta nu înseamnă însă că Pactul onusian nu ar recunoaşte dreptul

de a-şi schimba religia; acest drept decurge implicit din libertatea pe care art. 18 paragraful 2 al

Pactului o recunoaşte fiecărei persoane de a adopta o anumită religie; a adopta o religie presupune şi

posibilitatea schimbării ei.29

Putem spune că art.9 din Convenţie consacră dreptul fiecărei persoane de a avea sau a adera

la o anumită religie, de a avea o convingere în mod individual sau colectiv, în public sau în

particular şi de a-şi exprima-o pe plan social.

1.3. Jurisprudenţa CEDO

Jurisprudenţa este constituită prin hotararile pe care instanţele judecatoreşti de toate gradele

(Judecătorii, Tribunale, Curţi de Apel, Înalta Curte de Casaţie şi/sau Justiţie, Curtea Supremă de

Justiţie... fiind diferite de la stat la stat) le dau în speţele ce au de judecat, spre a rezolva conflictele

ce le sunt supuse.  Principalul rol al jurisprundenţei, ca şi acela al doctrinei, este de a interpreta

Convenția, judecătorul având rolul de a aplica prevederile ei.

Într-o altă accepţiune jurisprudenţa ar însemna o totalitate de decizii sau soluții date de un

organ de jurisdicție în anumite probleme de drept, în cazul nostrum de către Curtea europeană a

drepturilor omului în ceea ce privește aplicarea prevederilor Convenției.

Într-un al sens jurisprudenţa ar fi o teorie şi o filozofie a dreptului. Istoria jurisprudenţei

moderne a început în secolul XVIII-lea şi a fost concentrată pe primele principii ale legii naturale,

drept civil, și dreptul internațional.

Jurisprudenţa este ansamblul hotărarilor definitive pronunţate de către un organ

jurisdicţional (european sau naţional), iar justiţiabilitatea reprezintă capacitatea normelor de

garantare a drepturilor persoanei de a fi suficient de concrete pentru a putea da efectivitate enunţului

normativ în cazul unor împrejurări specifice prin care a trecut persoana care se consideră victimă a

violării drepturilor omului. Hotărarile CEDO constituie un model de interpretare şi aplicare a legii

prin claritatea şi coerenţa raţionamentelor, prin consecvenţa şi predictibilitatea interpretării

normelor ce consacră drepturile şi libertăţile fundamentale pe care le are fiecare cetăţean. Pevederile

Convenţiei şi ale protocoalelor sale adiţionale nu pot fi interpretate şi aplicate corect decât prin

raportare la jurisprudenţa Curţii. Din această cauză, Corneliu Birsan afirmă că normele cuprinse în

Convenţie şi în protocoalele sale adiţionale alcătuiesc, împreună cu jurisprudenţa organelor sale, un

bloc de convenţionalitate30.

29 Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi şi libertăţi / Corneliu Birsan; [Consiliul Europei]. - Bucureşti: ALL Beck, 2005 pag. 698.30 Bîrsan, Corneliu, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, vol. II, editura CH. BECK, 2005 .

16

În ceea ce priveşte Convenţia Europeană a Drepturilor Omului putem spune că ea a fost

părecedeată de Declaraţia Universală a Derpturilor Omului şi de Declaraţia Americană a Drepturilor

şi Îndatoririlor Omului31.

Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, elaborată în

cadrul Consiliului Europei, deschisă pentru semnare la Roma la 4 noiembrie 1950, a intrat în

vigoare în septembtie 1953.32 De la intrarea în vigoare a Convenţiei, schimbări importante au

intervenit ca urmare a adoptării unui număr de paisprezece protocoale adiţionale şi protocol

provizoriu, fiind adoptat până avea să intre cel al 14-lea protocol în vigoare. Aşadar la 1 octombrie

2009 a intrat în vigoare Protocolul nr. 14bis cu privire la Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului. Protocolul nr. 14bis urmărea eficientizarea activităţii Curtii Europene a Drepturilor

Omului, în contextul creşterii numărului de cauze pe rolul acesteia. Acest Protocol, care includea

două proceduri specifice privind numărul de judecători care examinează cererile şi decideau cu

privire la admisibilitatea lor în fond, a fost aplicat ca o măsură temporară până la intrarea în vigoare

a Protocolului nr. 1433.

La 1 iunie 2010, Protocolul nr. 14 la CEDO a intrat în vigoare, după ce a fost ratificat de

către toate statele membre ale Consiliului Europei, Federaţia Rusă fiind ultima care a depus

instrumentele de ratificare, la 18 februarie 2010, înainte de deschiderea Conferinţei Ministeriale de

la Interlaken34.

Protocolul nr. 14 a fost elaborat pentru a garanta eficienţa sistemului european de protecţie a

drepturilor omului garantat prin Convenţie. Importanța lui constă în optimizarea și eficientizarea

procedurilor în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, promovând o reformă substanțială a

mecanismului european de protecție a drepturilor omului35. Odată cu mărirea numărului de state

membre ale Consiliul Europei, numărul de cereri depuse la Curtea Europeană a crescut vertiginos,

depăşind cu mult capacităţile Curţii de a le examina. La sfârşitul anului 2009, pe rolul Curţii

se aflau 119,300 de cereri pendinte.

31 Declaraţia Americană a Drepturilor şi Îndatoririlor Omului, doptată în anul 1948 la Bogata.32 Protecţia drepturilor fundamentale ale omului în jurisprudenţa CEDO / Petraru Alina Roxana. – Iaşi : Lumen, 201033 Protocolul nr. 14 a fost deschis spre semnare la 13 mai 2004. Moldova a semnat Protocolul nr. 14 la 10 noiembrie 2004 şi l-a ratificat la 22 august 2005. 34 La 18 şi 19 februarie 2010, în cadrul preşedinţiei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (CoE), Elveţia a organizat o Conferinţă Ministerială la Interlaken cu scopul de a stimula reformarea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO). Conferinţa a fost co-prezidată de către Micheline CALMY-REY, ministrul Afacerilor Externe al Elveţiei, căreia îi revine funcţia de preşedinte al Comitetului de Miniştri al CoE, precum şi de Eveline WIDMER-SCHLUMPF, ministrul Justiţiei al Elveţiei. La conferinţă au luat parte reprezentanţi ai celor 47 de state membre ale CoE, Secretarul General al CoE, Thorbjørn JAGLAND, Preşedintele CtEDO, Jean-Paul COSTA şi Preşedintele Adunării Parlamentare a CoE, Mevlüt ÇAVUSOGLU. Republica Moldova a fost reprezentată de către ministrul Justiţiei, Alexandru TĂNASE.35 Drept internațional public / Alexandru Buruian, Oleg Balan, Diana Sârcu, Victoria Arhiliuc, Nicolae Osmochescu, Natalia Suceveanu, Olga Dorul, Vitalie Gamurari. pag.250.

17

Volumul excesiv de lucru al Curţii este cauzat, în principal, de doi factori, şi anume:

procesarea unui număr mare de cauze care sunt declarate inadmisibile (mai mult de 90%

din cereri, care se resping prin decizia unui complet din trei judecători);

cererile care se referă la probleme structurale, pe marginea cărora Curtea a adoptat deja

hotărâri de constatare a violărilor Convenţiei şi în care există o jurisprudenţă bine

stabilită. Aceste cereri, numite repetitive, stau la baza a circa 60% din toate hotărârile

Curţii adoptate în fiecare an.

Protocolul nr. 14 prevede o serie de modificări în vederea perfecţionării mecanismului de examinare

a cauzelor de către Curte şi simplificării procedurii de examinare, precum şi sporirii independenţei

judecătorilor Curţii (introducerea instituţiei „judecătorului unic” şi a unui nou criteriu de

admisibilitate, interzicerea realegerii judecătorilor Curţii, etc.).

Având în vedere că intrarea în vigoare a Protocolului 14 era incertă, ceea ce putea duce

la blocarea activităţii Curţii, a fost elaborat Protocolului nr. 14bis la CEDO36, care permitea

aplicarea provizorie, până la intrarea în vigoare a Protocolului 14, a unor instituţii din Procolul 14

(instituţia „judecătorului unic” şi noile competenţe ale Comitetului de 3 judecători) în raport cu

statele care l-au ratificat. Prorocolul nr. 14 bis a intrat în vigoare la 1 octombrie 2009. Odată cu

intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, Protocolului nr. 14 bis nu mai generează efecte.

După intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, prevederile acestuia vor fi aplicate tuturor

cererilor supuse judecăţii. Totuşi, există o excepţie care se referă la noua condiţie de admisibilitate,

care nu va fi aplicată cererilor care au fost declarate admisibile până la intrarea în vigoare a

Protocolului nr. 14. În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, acest criteriu

de admisibilitate va putea fi aplicat doar de către Camere şi Marea Cameră.

Potrivit estimărilor, modificările propuse prin Protocolul nr. 14 vor spori eficienţa Curţii în

examinarea cauzelor cu 15-20%. Totuşi, acesta nu va soluţiona problema numărului mare de cereri

în curs de judecată. Astfel, este necesară reformarea în continuare a mecanismului Convenţiei.

La 18 şi 19 februarie 2010, a fost organizată Conferinţa Ministerială de la Interlaken cu

scopul de a stimula reformarea CEDO. Lucrările Conferinţei s-au finalizat prin adoptarea

unei declaraţii a reprezentanţilor celor 47 de state membre la CoE. Potrivit acestei declaraţii, este

necesar de a stabili o balanţă echitabilă între cauzele noi care sunt depuse la CEDO şi cele

înregistrate deja şi de a reduce volumul celor aproximativ 120,000 de cereri într-un mod care să

garanteze examinarea într-un termen rezonabil a cererilor noi. În scopul realizării acestor obiective,

36 Protocolul nr. 14 bis nu a fost semnat şi nici ratificat de către Republica Moldova.

18

declaraţia conţine un Plan de acţiuni care prevede o listă de măsuri pe termen scurt şi mediu,

precum şi o agendă de implementare a acestora. Comitetul de Miniştri urmează să evalueze, între

2012 şi 2015, în ce măsură implementarea Protocolului nr. 14 şi a Planului de acţiuni de la

Interlaken a ameliorat situaţia la CEDO şi să decidă, înainte de sfârşitul anului 2015, necesitatea

adoptării unor noi acţiuni.

Celelalte Protocoale adiţionale se împart în două categorii, şi anume:

Protocoalele 137, 438, 639, 740, 1241 şi 1342 au adăugat drepturi şi libertăţi, în afara celor consacrate

de convenţie.

Protocolul 2 a conferit Curţii puterea de a emite avize consultative.

Protocolul 9 a deschis petiţionarilor individuali posibilitatea de a-şi prezenta cauza în faţa curţii,

sub rezerva ratificării instrumentului respectiv de către statul acuzat şi a acceptării de către un

Comitet de filtrare.

Protocolul 11 a restructurat mecanismul de control; a permis accesul direct în faţa Curţii al

persoanelor fizice şi juridice aflate sub jurisdicţia statelor contractante.

Convenția Europeană a fost semnată de către Republica Moldova la 13 iulie 1995 și ratificat

prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997.43 Prin acestă hotărâre au fost ratificate

și Protocoalele nr.1 adițional, nr.2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 11, instrumentul de ratificare nr.23/97 din 1

septembrie 1997. Fiind logic de a nu ratifica Protocoalele 9 și 10,44 deoarece odată cu intrarea în

vigoare a Protocolului nr.1145 ele au fost abrogate.

În cele din urmă am putea să spunem că Convenţia vizează asigurarea de către state a respectării

Drepturilor Omului, Statului de drept şi a respectării Democraţiei pluraliste care într-un stat

democratic este binevenit care și Republica Molodova sa obligat să le respecte, atât Convenția cât și

Protocoalele ratificate care sunt în vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997.

Cum spuneam şi mai şi mai devreme jurisprudenţa şi anume hotărârile CEDO constitue un

model de intrerpretare şi aplicare a legii prin claritatea şi coerenţa raţionamentelor normelor, prin

37 Încheiat la Paris, la 20 martie 1952.38 Încheiat la Strasbourg, la 16 septembrie 1963.39 Încheiat la Strasbourg, la 28 aprilie 1983.40 Încheiat la Strasbourg, 22.11.1984.41 Încheiat la Roma, la data de 04 noiembrie 2000 .42 Încheiat la Vilnius, la 3 mai 2002.43 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 54-55 din 21 august 1997.44 Protocolul nr.10 nu este și nici nu va mai intra în vigoare.45 Protocolul nr.11 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998.

19

consecvenţa şi predictibilitatea interpretării normelor ce consacră drepturile şi liberţile

fundamentale pe care le are fiecare cetăţean46.

Executarea hotărârilor Curţii este un aspect al mecanismului instaurat de Convenţie încă

destul de puţin cunoscut publicului, dar care este de o importanţă capitală. Dacă Convenţia se

prezintă ca unul din elementele cheie ale arhitecturii politice europene, oare acesta nu se datorează

chiar faptului că executarea fiecărei hotărâri individuale ce constată că un Stat a încălcat Convenţia

constitue obiectul unui control atent şi sistematic din partea altor state reunite în cadrul Comitetului

Miniștrilor.47

În cele din urmă ne vom opri la unele cazuri importante ale Curţii în care Republica Modova

a participat ca pârât.

Cuza Biserica Adevărat Ortodoxă din Moldova şi alţii c. Moldovei (Cerere nr. 952/03);

Cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii c. Modovei (Cerere nr. 45701/99);

Cauza Maşaev c. Moldovei (Cerere nr.6303/05).

Cuza Biserica Adevărat Ortodoxă din Moldova şi alţii c. Moldovei

Reclamanţii au pretins, în special, că refuzul autorităţilor de a înregistra Biserica a adus atingere

dreptului lor la libertatea de religie şi asociere şi că, în urma neexecutării prelungite a hotărarii

judecătoreşti definitive în favoarea lor, au fost încălcate drepturile lor garantate de Convenţie în

special libertatea religie.48

Curtea a declarat că pretenţiile reclamanților sunt admisibile și a purces la examinarea cauzei.

În atribuțiile Curții era să identifice dacă dacă a avut loc sau nu o ingerinţă din partea statului,

Curtea considera că neinregistrarea Bisericii de către autorităţi şi, astfel, neînzestrarea Bisericii cu

personalitate juridică, au împiedicat-o pe aceasta şi pe enoriaşii săi să exercite mai multe funcţii

esenţiale49. În esenţă, refuzul autorităţilor de a se conforma hotărarii judecătoreşti irevocabile şi de a

înregistra Biserica a condus la o situaţie care, pentru reclamanţi, nu diferă de o respingere de către

instanţele judecătoreşti a pretenţiilor lor.

46 Cazurile României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Selecţiuni 2005-2006, Bucureşti, 2006, p.547 Rezoluţia Adunării Parlamentare (2000) 1226 din 28 septembrie 2000.48 Hotărârea Biserica Adevărat Ortodoxă din Moldova și alții c.Modovei §3.49 Metropolitan Church of Bessarabia, citată mai sus, § 105

20

Prin urmare, Curtea a considerat că refuzul autorităţilor de a înregistra Biserica a constituit o

ingerinţă în dreptul Bisericii şi a celorlalţi reclamanţi la libertatea de religie, garantat de articolul 9 §

1 al Convenţiei.50

Curtera trebuea să identifice dacă ingerinţa a fost prevăzută de lege, aici Curtea precizînd că

legea trebuie să definească cu suficientă precizie scopul oricărei marje de discreţie şi modalităţile de

exercitare a acesteia51. Mai mult, deoarece comunităţile religioase există tradiţional sub forma unor

structuri organizate, articolul 9 trebuie să fie interpretat în lumina articolului 11 al Convenţiei, care

protejează viaţa asociativă de oricare ingerinţă nejustificată a statului. Privit din această perspectivă,

dreptul credincioşilor la libertatea de religie, care cuprinde dreptul de a manifesta religia în colectiv,

presupune că credincioşii să se poată asocia liber, fără intervenţia arbitrară a statului. Într-adevăr,

existenţa autonomă a comunităţilor religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate

democratică şi îşi are locul chiar în centrul protecţiei oferite de articolul 9 al Convenţiei52.

Curtea notează că instanţele judecătoreşti naţionale au admis pretenţiile reclamanţilor şi au

dispus înregistrarea Bisericii. Procedând astfel, ele au respins în mod expres toate argumentele

înaintate de Guvern împotriva înregistrării. Mai mult, ele au respins de trei ori cererile autorităţilor

de redeschidere a procedurilor. Curtea notează că organul responsabil de executare a insistat

continuu asupra executării hotărarii judecătoreşti, în pofida pretinsei imposibilităţi de a inregistra

Biserica reclamantă pe motiv de neprezentare a documentelor necesare. De fapt, asemenea

documente au fost prezentate de două ori, în anul 2002 şi 2004, însă fără rezultat, deşi, aparent,

acest lucru nu era necesar în conformitate cu articolul 14 al Legii despre culte în varianta

modificată. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că refuzul de a înregistra Biserica nu s-a

bazat pe un temei legal prevăzut de legislaţia moldovenească. Prin urmare, ingerinţa în libertatea de

religie a reclamanţilor nu a fost prevăzută de lege.

Constatând în paragraful precedent că ingerinţa în libertatea de religie a reclamanţilor a fost

ilegală, Curtea nu vede necesitatea de a verifica dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim sau a fost

„necesară într-o societate democratică”, în sensul articolului 9 § 2 al Convenţiei.

Curtea a hotărât prin urmare, că a avut loc o violare a articolului 9 al Convenţiei.

Prin urmare Curtea prin hotărârea sa a dat câştig de cauza pârâtului, Biserica Adevărat Ortodoxă

din Moldova şi a hotărât că a avut loc încălcarea art.9 al Convenţiei. Hotarârea fiind difinitivă din

27.05. 2007.

50 Hotărârea Biserica Adevărat Ortodoxă din Moldova și alții c.Modovei § 30.51 A se vedea Hasan and Chaush v. Bulgaria [GC], nr. 30985/96, § 84, ECHR 2000-XI52 A se vedea Cauza Mitropolia Basarabiei, citată mai sus, § 118

21

Cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii c. Modovei (Cerere nr. 45701/99);

Curtea urma să stabilească existenţa unei ingerinţe în ceea ce privește exercitarea libertății

religioase prin refuzul de a recunoaşte biserica reclamantă.

Guvernul susţinând că nerecunoaşterea bisericii reclamante nu impiedică reclamanţilor să-şi

exprime convingerile şi să le manifeste în cadrul unui cult creştin ortodox recunoscut de către stat,

adică în cadrul Mitropoliei Moldovei.

Reclamanţii afirmând că, conform legislaţiei Republicii Moldova, doar cultele recunoscute de

Guvern pot fi practicate şi că, prin urmare, refuzul de recunoaştere a bisericii reclamante

echivalează, pentru aceasta, cu interzicerea de a funcţiona, atat în plan bisericesc, cât şi ca asociaţie.

Cu referire la reclamanţii - persoane fizice, ei nu puteau să-şi exprime convingerile prin cultul lor,

deoarece numai un cult recunoscut de către stat poate beneficia de o protecţie legală.

Curtea deci nota că, conform Legii din 24 martie 1992 despre culte, pot fi practicate numai

cultele recunoscute prin decizie guvernamentală.

În această cauză, Curtea nota că, nefiind recunoscută, biserica reclamantă nu poate să-şi

desfăşoare activitatea sa. În special, preoţii nu pot oficia slujbe, membrii săi nu se pot reuni pentru

a-şi practica religia şi fiind lipsită de personalitate juridică, biserica nu poate beneficia de protecţia

juridică a patrimoniului său.

Curtea a considerat că refuzul Guvernului de a recunoaşte biserica reclamantă, care a fost

menţinut prin decizia Curţii Supreme de Justiţie de la 9 decembrie 1997, constituie o ingerinţă în

dreptul acestei biserici şi al altor reclamanţi la libertatea de religie, precum aceasta este garantată de

articolul 9 § 1 al Convenţiei.

Pentru a determina dacă această ingerinţă constituie o violare a Convenţiei, Curtea trebuie să

constate dacă ingerinţa este conformă exigenţelor articolului 9 § 2, adică dacă ingerinţa era

„prevăzută de lege”, dacă „urmărea un scop legitim” şi dacă era „necesară într-o societate

democratică”.53

Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă conform căreia expresia „prevăzută de lege” din

articolele 8-11 ale Convenţiei nu numai că cere ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul

intern, dar vizează, de asemenea, şi calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient de accesibilă

şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele ei, adică să fie enunţată cu destulă precizie, astfel încat să

permită persoanei - în caz de necesitate, cu o consultare adecvată - să-şi determine conduita sa54.

53 Hotărârea Mitropolia Basarabiei și alții c. Moldovei § 102...106 (cu privire la existența unei ingerințe).54 Hotărarile Sunday Times c. Regatului unit al MB (nr.1), 26 aprilie 1979, seria A nr. 30, p. 31 § 49, Larissis et autres v. Grece, 24 februarie 1998, cerere 1998-I, p. 378, § 40, Hashman și Harrup c. Regatului Unit al MB [GC], nr. 25594/94, § 31, CEDH 1999- VIII, Rotaru c. România [GC], nr. 28341/95, § 52, CEDH 2000-V).

22

Curtea consideră că statele sunt în drept să controleze dacă o mişcare sau o asociaţie urmăreşte,

sub pretextul scopurilor religioase, activităţi care ar dăuna populaţiei sau securităţii publice55.

Examinand circumstanţele cauzei, Curtea consideră că în această cauză ingerinţa invocată a

urmărit un scop legitim conform articolului 9 § 2 al Convenţiei, şi anume protecţia ordinii şi a

securităţii publice.

Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă conform căreia, în conformitate cu articolul 9 al

Convenţiei, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie reprezintă unul din fundamentele unei

„societăţi democratice”, în sensul prevăzut de Convenţie. Ea figurează, în dimensiunile sale

religioase, printre elementele cele mai esenţiale ale identităţii credincioşilor şi ale concepţiilor lor

despre viaţă, dar ea este în egală măsură un bun preţios pentru atei, agnostici, sceptici sau

indiferenţi. Este vorba de pluralism – o cucerire scumpă în decursul secolelor -, substanţial într-o

astfel de societate. Dacă libertatea de religie relevă mai întai de toate o credinţă interioară, ea, de

asemenea, „implică” şi libertatea de „a-şi manifesta religia”, în mod individual sau în colectiv, în

particular sau în public şi în cercul persoanelor care împărtăşesc aceeaşi credinţă. Mărturisirea, prin

grai şi fapte, este legată de existenţa convingerilor religioase. Această libertate implică, inter alia,

libertatea de a adera sau nu la o religie, precum şi libertatea de a practica sau nu o religie56. Articolul

9 enumeră formele diverse pe care le poate lua manifestarea religiei sau convingerii, şi anume:

cultul, învăţămantul, practicile şi indeplinirea ritualurilor. Totuşi, articolul 9 al Convenţiei nu

protejează orice act motivat sau inspirat de o religie sau credinţă57. Curtea a spus, în egală măsură,

că într-o societate democratică în care coexistă mai multe religii în rândul unei populaţii, poate să

apară necesitatea de a restrânge această libertate pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi

pentru a asigura respectul convingerilor fiecărei persoane58.

Totodată, statul trebuie să fie neutru şi imparţial în exercitarea dreptului său de reglementare a

acestui domeniu şi în relaţiile sale cu diversele religii, culte şi credinţe59. Este vorba despre

menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei, una din principalele caracteristici care

oferă posibilitatea de a rezolva prin dialog, fără a recurge la violenţă, problemele cu care se

confruntă un stat, chiar şi atunci când aceste probleme deranjează60. În consecinţă, rolul autorităţilor

55 Hotărarea Manoussakis et autres citată mai sus, p. 1362, § 40; Stankov et Organisation macedonienne unie Ilinden v. Bulgarie, nr. 29221/95 şi 29225/95, § 84, CEDH 2001-IX56 Hotărarile Kokkinakis v. Grece, 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 117, § 31; Buscarini et autres v. Saint-Marin [GC], nr. 24645/94, § 34, CEDH 1999-I57 Hotărarea Kalac v. Turquie, 1 iulie 1997, Recueil 1997-IV, § 2758 Hotărarea Kokkinakis citată mai sus, p. l8, § 3359 Hotărarea Hassan şi Tchaouch citată mai sus, § 7860 Hotărarea Parti communiste unifie de Turquie et autres c. Turciei, 30 ianuarie 1998, cerere 1998-I, p. 27, § 57

23

într-un astfel de caz nu este de a curma cauza tensiunilor prin eliminarea pluralismului, dar de a

asigura ca grupurile opuse unul altuia să se tolereze reciproc61.

Curtea mai reaminteşte că, în principiu, dreptul la libertatea de religie, aşa precum este definit de

Convenţie, exclude aprecierea din partea statului a legitimităţii credinţelor religioase sau a

modalităţilor de exprimare a acestora. Măsurile statului care ar favoriza un conducător sau un organ

al unei comunităţi religioase divizate, sau care ar viza constrangerea unei comunităţi sau a unei părţi

a acesteia în scopul de a o plasa, contrar voinţei sale, sub o conducere unică, ar constitui, în egală

măsură, o încălcare a libertăţii de religie. În societăţile democratice, statul nu trebuie să întreprindă

măsuri pentru a garanta ca comunităţile religioase să fie plasate sau să rămană sub o conducere

unică62. În mod similar, atunci când exercitarea dreptului la libertatea de religie sau a unuia dintre

aspectele sale este supus, conform dreptului intern, unui sistem de autorizare prealabilă, intervenţia

unei autorităţi bisericeşti recunoscute în procedura de acordare a autorizaţiei nu va fi conformă cu

imperativele paragrafului 2 al articolului 963.

Mai mult, deoarece comunităţile religioase există tradiţional sub forma unor structuri organizate,

articolul 9 trebuie să fie interpretat în lumina articolului 11 al Convenţiei, care protejează viaţa

asociativă de oricare ingerinţă nejustificată a statului. Prin prisma acestui punct de vedere, dreptul

credincioşilor la libertatea de religie, care cuprinde dreptul de a manifesta religia în colectiv,

presupune ca credincioşii să se poată asocia liber, fără intervenţia arbitrară a statului. Într-adevăr,

existenţa autonomă a comunităţilor religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate

democratică şi îşi are locul chiar în centrul protecţiei oferite de articolul 9 al Convenţiei64.

În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestare a religiei persoanei, în special

pentru comunităţile religioase, în dimensiunea sa colectivă, îl reprezintă posibilitatea de a asigura

protecţia juridică a comunităţii, a membrilor şi a bunurilor sale, în aşa fel încât articolul 9 să fie citit

nu numai prin prisma articolului 11, dar şi a articolului 665.

Conform jurisprudenţei sale constante, Curtea recunoaşte statelor părţi la Convenţie o anumită

marjă de apreciere pentru a decide cu privire la necesitatea existenţei şi intinderii unei ingerinţe, dar

aceasta este efectuată împreună cu controlul european, care se extinde atât asupra legii, cât şi asupra

deciziilor care aplică legea respectivă. Sarcina Curţii este de a determina dacă măsurile luate la

nivel naţional sunt, în principiu, justificate şi proporţionale. 61 Hotărarea Serif v. Grece, nr. 38178/97, § 53, CEDH 1999-IX62 ibidem, § 5763 A se vedea, mutatis mutandis, Pentidis et autres v. Grece, nr. 23238/94, hotărarea din 9 iunie 1997, Recueil 1997-III, avizul Comisiei64 Hotărarea Hassan et Tchaouch sus-citată, § 6265 A se vedea, mutatis mutandis, hotărarile Sidiropoulos şi alţii c. Greciei din 10 iulie 1998, cererea 1998-IV, p. 1614, § 40 şi Eglise catholique de La Canee c. Greciei din 16 decembrie 1997, cererea 1997-VIII, p. 2857, § 33 şi p. 2859, §§ 40-41 şi avizul Comisiei, p. 2867, §§ 48-49

24

Pentru a delimita scopul marjei de apreciere în această cauză, Curtea trebuie să ţină cont de ceea

ce este în discuţie, şi anume necesitatea menţinerii unui adevărat pluralism religios, inerent

conceptului de societate democratică66. De altfel, este necesar de a acorda o mare însemnătate

acestei necesităţi, la stabilirea, conform cerinţelor paragrafului 2 al articolului 9, dacă ingerinţa

corespunde unei „nevoi sociale imperioase” şi dacă ea este „proporţională scopului legitim

urmărit”67.

Curtea notează, în primul rând, că în statutul său, în special în preambulul statutului, biserica

reclamantă este definită ca o biserică autonomă locală, care activează pe teritoriul Republicii

Moldova cu respectarea legilor acestui stat, denumirea sa având un caracter istoric, fără a avea vreo

legătură cu realităţile politice actuale sau trecute. Deoarece are o activitate în principal religioasă,

biserica reclamantă este gata să colaboreze cu statul în domeniul culturii, învăţămantului sau

asistenţei sociale. Ea declară că nu duce nici o activitate politică. Curtea consideră aceste principii

ca fiind clare şi perfect legitime.

Curtea reaminteşte că, dacă nu se poate exclude faptul că programul unei organizaţii ascunde

obiective şi intenţii diferite de cele pe care le afişează public, Curtea, pentru a se asigura, trebuie să

compare conţinutul aşa-zisului program cu actele şi poziţiile pe care acesta le apără 68. În această

cauză, Curtea notează că nici un element al dosarului nu-i permite să tragă concluzia că biserica

reclamantă ar avea alte activităţi decât cele declarate în statutul său.

Curtea precizează ca „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie

trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie,

opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate

naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.

În concluzie, Curtea consideră că refuzul de a recunoaşte biserica reclamantă are astfel de

consecinţe asupra libertăţii de religie a reclamanţilor, care nu pot fi considerate proporţionale

scopului legitim urmărit şi, prin urmare, necesare într-o societate democratică. în consecinţă,

articolul 9 al Convenţiei a fost violat.69 Curtea a hotărât că a avut loc o violare a articolului 9 al

Convenţiei.Hotărârea fiind difinitivă la 27.03.2002.

Cauza Maşaev c. Moldovei (Cerere nr.6303/05)

66 Hotărarea Kokkinakis c. Grecie, § 3167 A se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, hotărarea Wingrove v. Regatului Unit din 25 noiembrie 1996, Recueil 1996-V, p. l956, § 53). În exerciţiul dreptului său de control, Curtea trebuie să aprecieze ingerinţa litigioasă in baza ansamblului de elemente din dosar (hotărarea Kokkinakis p. 21, § 4768 Hotărarea Sidiropoulos şi alţii sus-citată, p. 1618, § 4669 Hotărârea Mitropolia Basarabiei și alții c. Moldovei § 130.

25

La 30 ianuarie 2004, reclamantul, împreună cu un grup de alţi Musulmani, se rugau într-un local

privat, şi anume într-o casă închiriată de către o organizaţie non-guvernamentală a cărei lider era

reclamantul. Ei au fost dispersaţi de către poliţie şi ulterior reclamantul a fost acuzat de săvirşirea

contravenţiei administrative exprimate prin practicarea unei religii nerecunoscute de Stat.

Reclamantul s-a plîns în temeiul Articolului 9 din Convenţie precum că dreptul său la libertatea

religiei a fost violat în rezultatul aplicării sancţiunii pentru practicarea ritualurilor Musulmane.70

Reclamantul a susţinut că a existat o ingerinţă în dreptul lui la libertatea religiei şi care nu a fost

prevăzută de lege. În particular, potrivit reclamantului, articolul 200 § 3 din Codul cu privire la

contravenţiile administrative nu indica cu suficientă claritate limita discreţiei acordate executivului

pentru reglementarea manifestării credinţelor religioase. Mai mult decât atât, ingerinţa nu a urmărit

un scop legitim şi nu a fost necesară într-o societate democratică.71

Curtea reiterează că, astfel cum este consfinţit în Articolul 9 din Convenţie, libertatea de gîndire,

conştiinţă şi religie este unul dintre fundamentele unei “societăţi democratice” în sensul

Convenţiei72.

În timp ce libertatea religiei este în primul rînd este o chestiune de conştiinţă individuală, aceasta

totodată implică, inter alia, libertatea de „a-şi manifesta religia”. Potrivit Articolului 9 din

Convenţie, libertatea de a-şi manifesta religia nu este exercitabilă doar în colectiv cu alţii, “în

public” şi în cercul celor ai căror religie o împărtăşeşte persoana, dar de asemenea poate fi

manifestată “în singurătate” şi “în privat”.73

Caracterul fundamental al drepturilor garantate în Articolul 9 § 1 din Convenţie este de asemenea

reflectat în textul paragrafului care prevede limitările acestora. Spre deosebire de paragrafele

numărul doi din Articolele 8, 10 şi 11 din Convenţie, care cuprind toate drepturile menţionate în

primele paragrafe ale acelor Articole, Articolul 9 din Convenţie se referă doar la “libertatea de a-şi

manifesta religia sau credinţa”. Într-un asemenea mod, se recunoaşte că în societăţile democratice,

în care coexistă mai multe religii în cadrul unei şi aceleiaşi colectivităţi, poate fi necesară impunerea

unor restricţii acestei libertăţi pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi de a asigura

respectarea fiecărei credinţe74. În acelaşi timp, se accentuează importanţa fundamentală a dreptului

la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei, precum şi faptul că Statul nu poate dicta ce să creadă o

persoană şi nu poate lua măsuri coercitive pentru a-l face să-şi schimbe credinţele.75

70 Hotărârea în cauza Mașaev c. Moldovei § 9.71 Hotărârea în cauza Mașaev c. Moldovei § 19.72 A se vedea Kokkinakis c. Greciei, din 25 mai 1993, § 31, Seria A nr. 260-A73 Hotărârea în cauza Mașaev c. Moldovei § 22.74 A se vedea Kokkinakis, menţionat supra, § 3375 Hotărârea în cauza Mașaev c. Moldovei § 23.

26

Potrivit jurisprudenţei sale stabilite, Curtea lasă statelor părţi la Convenţie o anumită marjă de

apreciere pentru a decide dacă este necesară o ingerinţă şi în ce măsură, dar care să fie în

concordanţă cu supravegherea Europeană atât a legislaţiei pertinente, cât şi a deciziilor de aplicare

acesteia. Sarcina Curţii este de stabili dacă măsurile luate la nivel naţional sunt proporţionale şi

justificate în principiu.76

Pentru a stabili limita marjei de apreciere în cauza dată, Curtea trebuie să ţină cont de ceea ce

este important, şi anume necesitatea de a menţine un veritabil pluralism religios, care este inerent

conceptului de societate democratică77. În mod similar, o importanţă cuvenită trebuie acordată

acestei necesităţi când se determină, aşa cum cere paragraful 2 din Articolul 9, dacă ingerinţa

corespunde “necesităţii sociale stringente” şi este “proporţională unui scop legitim urmărit”78. În

exercitarea supravegherii, Curtea trebuie să ţină cont de ingerinţa pretinsă bazindu-se pe dosarul

cauzei în ansamblu79.

Referindu-se la circumstanţele prezentei cauze, Curtea notează că, indiscutabil, sancţiunea

aplicată reclamantului pentru că s-a rugat în incinta unui local privat, a constituit o ingerinţă în

dreptul la libertatea religiei. Curtea poate să accepte că ingerinţa a fost prevăzută de lege (Articolul

200 § 3 din Codul cu privire la contravenţiile administrative) şi a urmărit scopul de a menţine

ordinea publică. Rămîne de a aprecia dacă ingerinţa era necesară într-o societate democratică.80

Curtea notează că orice persoană care manifestă o religie nerecunoscută potrivit Legii despre

culte este în mod automat pasibilă de a fi pedepsită potrivit prevederilor Articolului 200 § 3 din

Codul cu privire la contravenţiile administrative. Guvernul a susţinut că deoarece nu este

disproporţionată măsura statală să impună o înregistrare de stat obligatorie pentru cultele religioase,

de asemenea, nu trebuie să fie disproporţionată posibilitatea Statului să impună sancţiuni acelora

care manifestă credinţe religioase nefiind oficial constituite şi înregistrate în calitate de culte

religioase. Curtea nu contestă imputernicirea statului de stabili o exigenţă de înregistrare a cultelor

religioase într-un mod compatibil cu articolele 9 şi 11 din Convenţie. Totuşi, nu înseamnă, după

cum pare să argumenteze Guvernul, ca fiind compatibilă cu prevederile Convenţiei sancţionarea

membrilor individuali ai unui cult religios neînregistrat pentru rugăciuni sau alte manifestări a

credinţelor religioase. Admiterea contrariului ar echivala cu excluderea credinţelor religioase

minoritare care nu sunt în mod oficial înregistrate de stat şi în consecinţă, ar echivala cu

recunoaşterea faptului că un Stat poate dicta ce trebuie să creadă o persoană. Curtea nu poate fi de

76 Hotărârea în cauza Mașaev c. Moldovei § 24.77 A se vedea Kokkinakis c. Greciei, menţionat supra, § 3178 A se vedea, mutatis mutandis, printre alte imperative, Wingrove c. the Regatului Unit al MB, din 25 noiembrie 1996, § 53, Rapoarte a Hotăririlor şi Deciziilor 1996-V79 A se vedea Kokkinakis c. Greciei, menţionat supra, § 4780 Hotărârea în cauza Mașaev c. Moldovei § 25.

27

acord cu o astfel de abordare şi consideră că limitarea dreptului la libertatea religiei prevăzută de

articolul 200 alin. 3 din Codul cu privire la contravenţiile administrative a constituit o ingerinţă ce

nu corespundea unei necesităţi sociale stringente şi, prin urmare, nu a fost necesară într-o societate

democratică. Respectiv, a existat o încălcare a Articolului 9 din Convenţie.81 Hotărârea dată fiind

difinitivă la 12 august 2009 potrivit art.44 § 2 (b) din Convenţie.

Alte cauze importatnte din jurisprudență în care statele membre ale Convenției încalcă grav art.9

și anume în ceea ce ne privește pe noi “libertate religioasă” aș putea aduce următoarele cauze de

rezonanță ale Curții.

Hassan şi Tchaouch versus Bulgaria, 26 octombrie 2000, 30985/96

Autonomia unei comunităţi religioase este indispensabilă pluralismului şi se află în însăşi

centrul sistemului de protecţie oferit de art. 9.

În ceea ce privește violarea art.9 Curtea în cazul dat a precizat că persoana liderului unui cult

este extrem de importantă pentru orice membru al comunităţii religioase, iar participarea la viaţa

comunităţii este o manifestare a religiei în astfel de condiţii. Curtea a considerat că atunci când se

pune problema organizării comunităţilor religioase, art. 9 trebuie interpretat în lumina art. 11 din

Convenţie, întrucât dreptul credincioşilor la libertate religioasă presupune funcţionarea comunităţii

fără ingerinţe arbitrare din partea statului. Curtea a considerat că autonomia unei comunităţi

religioase este indispensabilă pluralismului şi se află în însăşi centrul sistemului de protecţie oferit

de art. 9. Ţinând cont de faptul că reclamanţii sunt membrii activi ai comunităţii lor religioase,

evenimentele invocate privesc dreptul lor la libertate religioasă, astfel că art. 9 este aplicabil.

În cazul încălcării obligaţiei autorităţilor de neutralitate în exerciţiul puterii lor de a

înregistra comunităţile religioase trebuie concluzionat că statul a adus atingere dreptului

credincioşilor la manifestarea religiei. Exceptând situaţii extraordinare, dreptul la libertatea religiei

exclude orice apreciere din partea statului cu privire la legitimitatea credinţelor religioase sau

asupra modalităţilor de exprimare a acestora. În consecinţă, măsurile statului de a favoriza unul

dintre conducătorii unei comunităţi religioase divizate sau cele ce vizează impunerea unui lider unic

al comunităţii, contra dorinţelor acesteia, constituie atingeri ale libertăţii de manifestarea a religiei.

În speţă, schimbările de lideri religioşi ai comunităţii a fost dispusă de guvern, fără nicio motivare,

cu scopul de a favoriza o facţiune prin recunoaşterea unui statut oficial şi împiedicarea primului

reclamant să continue să reprezinte o parte a comunităţii musulmane. Câtă vreme aceste acte ale

81 Hotărârea în cauza Mașaev c. Moldovei § 26.

28

statului ţineau de puterea de apreciere absolut discreţionară a guvernului, Curtea a considerat că

ingerinţa în libertatea religioasă a reclamanţilor a fost arbitrară, astfel că art. 9 a fost violat.82

Kokkinakis versus Grecia, 25 mai 1993, 14307/88

Manifestarea unei religii implică încercarea de convingere a altuia, altfel libertatea persoanei

de a-şi schimba religia sau convingerea ar rămâne literă moartă, deci Curtea permite persoanelor de

diferite culturi de a încerca să convingă pe alte persone de a-și schimba religia, deoarece o astfel de

convingere este însă-și o manifestare religioasă.

Curtea spune că libertatea de gândire, de conştiinţă şi a religiei reprezintă unul dintre

fundamentale unei societăţi democratice. Ea figurează, în dimensiunea sa religioasă, printre

elementele esenţiale ale identităţii credincioşilor şi a concepţiei acestora despre viaţă, dar şi ale

ateilor, ale agnosticilor, scepticilor sau indiferenţilor. Curtea a considerat că, deşi libertatea

religioasă ţine de forul interior al persoanei, ea implică în egală măsură dreptul de manifestare a

religiei, întrucât actele şi cuvintele cu caracter religios se găsesc legate de existenţa convingerii

religioase. Curtea a considerat că libertatea de manifestare a religiei nu se exercită doar în mod

colectiv, în public şi în cercul celor care împărtăşesc aceeaşi credinţă, ea poate să existe şi în cadru

individual şi privat. În plus, manifestarea unei religii implică încercarea de convingere a altuia,

altfel libertatea persoanei de a-şi schimba religia sau convingerea ar rămâne literă moartă.83

Înaltul Consiliul Spiritual al Comunităţii Musulmane versus Bulgaria, 16 decembrie

2004, 39023/97

Autorităţile statului pot interveni pentru a media conflicte între facţiuni ale aceleiaşi

comunităţi, însă trebuie să-şi îndeplinească această sarcină cu prudenţă.

Curtea precizează în cauza dată că chiar dacă libertate religioasă pare esenţialmente o

problemă de conştiinţă individuală, un organism ecleziastic sau religios poate exercita libertatea

religioasă în numele aderenţilor săi, de aceea, art. 9 este a fost aplicabil în cazul dat.

Curtea a considerat că autorităţile statului pot interveni pentru a media conflicte între

facţiuni ale aceleiaşi comunităţi, însă trebuie să-şi îndeplinească această sarcină cu prudenţă,

întrucât libertatea de exercitare a religiei este un domeniu delicat. Maniera în care dreptul intern

bulgar este aplicat – acesta impune lideri ai comunităţilor religioase care se întrunesc într-o direcţie

a statului – joacă un rol fundamental în această speţă. Autorităţile au făcut tot posibilul să se ajungă

la o unificare a comunităţii musulmane, astfel încât să existe acel lider unic, ceea ce a condus ca

82 Marea Cameră, hotărârea Hassan şi Tchaouch versus Bulgaria, 26 octombrie 2000, 30985/96

83 Camera, hotărârea Kokkinakis versus Grecia, 25 mai 1993, 14307/88

29

organizaţia reclamantă, care reprezintă o parte a comunităţii musulmane, să ajungă sub conducerea

unei persoane, deşi nu s-a dorit acest lucru. Faptul că la aceasta s-a ajuns prin diferite forme de

constrângere impusă de stat reprezintă o violare a art. 9.84

RELIGIONSGEMEINSCHAFT DER ZEUGEN JEHOVAS şi alţii împotriva

Austriei (nr. 40825/98), hotărârea din 31 iulie 2008 [Secţia I]

Conform legilor austriece, societăţile religioase beneficiază de tratament privilegiat în multe

domenii, mai ales în cel fiscal. în virtutea acestor privilegii, autorităţile aveau obligaţia de a da

tuturor grupurilor religioase dornice să solicite un statut specific oportunitatea să o facă, folosind

criterii stabile într-o manieră nediscriminativă. Datoria de a rămâne neutru şi imparţial ridică, de

asemenea, probleme delicate atunci când se impunea o perioadă de calificare unei asociaţii

religioase care avea personalitate juridică înainte de a putea obţine un statut mai consolidat, ca acela

de organism de drept public. Dacă faptul de a impune unei comunităţi religioase să aştepte timp de

zece ani înainte de a-i conferi statutul de societate religioasă poate fi necesar în anumite

circumstanţe, cum ar fi în cazul unor noi şi necunoscute grupări religioase, el apărea greu de

justificat în cazul grupărilor ca Martorii lui lehova care erau bine cunoscute la nivel

naţional şi internaţional şi deci şi autorităţilor. Era posibil să se verifice dacă cerinţele legii erau

îndeplinite într-o perioadă de timp considerabil mai scurtă în raport cu acest grup. Citând exemplul

altor grupări religioase care au fost recunoscute în 2003, în ciuda faptului că se stabiliseră în Austria

mult mai recent şi abia fuseseră înregistrate ca şi comunităţi religioase în 1998, Curtea a

concluzionat că statul respondent nu a considerat esenţial să aplice aceeaşi perioadă de calificare de

zece ani tuturor. În consecinţă, diferenţa de tratament nu a fost bazată pe nicio „justificare obiectivă

şi rezonabilă". Concluzia Curții este că a fost încălcat art.9 al Convenției.85

Din cele expuse mai sus am observat că Curtea în toate hotărârile sale se bazează pe

jurisprudenţa sa, adică se bazează pe toate hotărârile deja expuse asupra unor cauze identice sau cel

puţin asemănătoare.

În ceea ce priveşte hotărârile date contra Republicii Moldova și altor state membre la Convenție

care le-am arătat mai sus pot afirma că întradevăr Curtea a luat decizii corecte, deoarece astfel de

84 Secţia I, hotărârea Înaltul Consiliul Spiritual al Comunităţii Musulmane versus Bulgaria, 16 decembrie 2004, 39023/97

85 Cauza RELIGIONSGEMEINSCHAFT DER ZEUGEN JEHOVAS şi alţii împotriva Austriei (nr. 40825/98), hotărârea din 31 iulie 2008 [Secţia I]

30

încălcări a drepturilor şi libertăţilor omului sunt inadmisibile într-un stat democratic membră la

Convenţie.

Fiind membru al acestei Convenţii, orice stat contractant este obligat să o respecte, să respecte

atât hotărârile date împotriva sa deoarece sunt obligatorii de executat, cât şi să respecte toate

celelalte hotărâri şi să aducă legislaţia sa internă în concordanţă cu prevederile Convenţiei.

Curtea în baza jurisprudenţei şi în baza drepturilor şi libertăţilor materiale incluse în Convenţie

se exprimă asupra cauzelor, adică Curtea nu poate deroga de la principiile deja expuse într-o altă

hotărîre. Însă jurisprudenţa CEDO poate fi modificată, iar hotărârea dată într-o cauză anterioară

poate să difere de hotărârea dată în urma unor schimbări culturale, sociale, economice și ideologice

care într-o societate democratică este unanim acceptată de un anumit grup de persoane şi care nu

contravine ordinii publice şi securităţii statului.

1.4. Reglementările interne

Cadrul legal național al Republicii Moldova oferă o protecție vastă a libertății de religie sau

convingeri. Constituția din 1994 garantează libertatea de religie sau convingeri (Art.31), precum și

alte drepturi ale omului, cum sunt egalitatea în fața legii. În același articol, Republica Moldova este

definită ca stat laic, unde comunitățile religioase și instituțiile de stat sunt separate. Constituția, de

asemenea, stipulează că legea trebuie să interzică și să urmărească în justiție provocările legate de

ostilitatea religioasă și discriminare. Respectul pentru drepturile omului este coroborat ulterior prin

ratificarea de către Stat a instrumentelor internaționale și regionale privind drepturile omului. În

situații de conflict sau în cazuri de inconsistență dintre prevederile naționale și internaționale

privind drepturile omului, Constituția oferă prioritate în mod explicit legii internaționale.

Pe plan intenr aş mai putea să precizez că actualmente libertatea religioasă este protejată prin

legea nr. 125  din  11.05.2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie86, lege dată

reglementează raporturile ce ţin de libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie, garantate de

Constituţia Republicii Moldova şi de tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului la care

Republica Moldova este parte, precum şi de statutul juridic al cultelor religioase şi al părţilor lor

componente. În ceea ce preveşte denumirea aceste legi, putem preciza că iniţial avea o altă

denumire însă în urma unui studiu ”Libertatea de conştiinţă, gândire şi religie – actualitate şi

perspective de reglementare“ organizat de către Ministerul Justiţiei la care au participat

reprezentanţii tuturor cultelor religioase din Moldova la o masă rotundă. La dezbateri, în centrul

cărora s-a aflat un studiu cu aceeaşi denumire, au luat parte raportorul special al ONU pentru

86 Publicat : 17.08.2007 în Monitorul Oficial Nr. 127-130     art Nr : 546.    În temeiul art.31 şi 72 alin.(3) lit.1) din Constituţia Republicii Moldova, Parlamentul a adoptat prezenta lege organică

31

libertatea religiei sau credinţei, Heiner Bielefeldt87, aflat într-o primă vizită de documentare în

Republica Moldova, precum şi viceministrul Justiţiei, Vladimir Grosu88.

Studiul ”Libertatea de conştiinţă, gândire şi religie – actualitate şi perspective de

reglementare” a avut loc la data de 06.09.2011 şi a fost elaborat de un grup de lucru înfiinţat printr-

un ordin al ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, emis la 22 iulie, şi precede o iniţiativă de modificare a

legislaţiei ce reglementează funcţionarea cultelor religioase în Republica Moldova. Aceasta se

încadrează Programului naţional de implementare a Planului de Acţiuni Moldova-UE în domeniul

regimului de vize, Programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova şi vine, de asemenea,

să răspundă solicitărilor formulate de reprezentanţii societăţii civile.

Astfel, au fost formulate propuneri de schimbare a denumirii Legii – din Legea privind

cultele religioase şi părţile lor componente, în Legea privind libertatea de conştiinţă, gândire şi

religie – pentru a exclude o discrepanţă dintre denumirea şi obiectul reglementării ce apare chiar din

primul articol al acestui act. De asemenea, au fost reformulate sau excluse anumite capitole, pentru

a evita orice confuzii create de unele formulări insuficient de clare. Procedura de constituire şi

înregistrare a entităţilor religioase nu au suferit modificări substanţiale, însă pentru a crea un cadru

legal care ar asigura pe deplin dreptul la libertatea religioasă s-a recomandat consfinţirea în mod

expres a dreptului de a exercita o credinţă, de a oferi servicii religioase şi de a manifesta credinţa

grupurilor religioase neformale, care nu sunt înregistrate.

Totodată, organizaţiile religioase înregistrate au fost obligate să prezinte un raport anual de

activitate. Adică 30 de rapoare care este şi numărul total de culte religioase înregistrate actualmente

official în Republica Moldova.89

Deci putem preciza că potrivit legii nr. 125  din  11.05.2007 privind libertatea de conştiinţă,

de gîndire şi de religie orice persoană are dreptul la libertatea de religie. Acest drept trebuie

exercitat în spirit de toleranţă şi de respect reciproc şi cuprinde libertatea de a aparţine sau nu unei

anumite religii, de a avea sau nu anumite convingeri, de a-şi schimba religia sau convingerile, de a

profesa religia sau convingerile în mod individual sau în comun, în public sau în particular, prin

învăţătură, practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor. Fiecare persoană şi comunitate religioasă

poate adera liber la orice cult religios.

Observăm că dreptul declarat de Convenţia europeană este în totalitate abosorbit de legea

internă a Republicii Moldova, aici putem vedea că legiitorul moldav permite persoanei de a aparţine

87 Heiner Bielefeldt (12 aprilie 1958) este un filozof german, istoric și teolog catolic. El este profesor de Drepturile Omului și politică a drepturilor omului de la Universitatea din Erlangen . În 2010, el a fost numit raportor al Națiunilor Unite Special privind libertatea de religie sau credință .88 Viceministru al Justiției (numit prin Hotărârea de Guvern nr.436 din 15 iunie 2011). 89 http://www.justice.gov.md/libview.php?l=ro&idc=4&id=358 (8 ianuarie 2013).

32

unei religii, de a-şi schimba religia sau convingerea, de a profesa atât în mod individual cât şi-n

colectiv, în public sau în particular, prin diferite învăţături, practici religioase, cult, îndeplinirea

diferitor ritualuri dar cum este precizat atât în Convenţie cât şi în legea   privind libertatea de

conştiinţă, de gîndire şi de religie, exercitarea dreptului la libertatea de manifestare a convingerilor

sau a credinţei religioase poate fi restrînsă, în condiţiile legii, numai în cazul în care această

restrîngere urmăreşte un scop legitim şi reprezintă, într-o societate democratică, măsuri necesare

pentru siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, ocrotirea sănătăţii şi a moralei publice ori

pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor persoanei. Atfel putem spune că legiitorul nostru preea

complet textul Convenţiei numai că în cele din urmă găsim şi două precizări care nu le-am gasit în

Convenţie şi care le considerăm binevenite, şi anume că:

statul exclude orice apreciere din partea sa asupra legitimităţii credinţelor religioase; şi 

prozelitismul abuziv este interzis.90

Aceste două aliniate care au fost introduse în lege sunt oportune deoarece statul nu este şi

nici nu a fost în drept să facă o apreciere asupra legimităţii credinţei religioase pe care o profesează

persoana atâta timp cât credinţa sa nu aduce atingere moralei, odinii, siguranţei publice ori această

credinţă încalcă grav drepturilor şi libertăţilor altor persoanei. O încălcare gravă a aceste legi este

devotament fanatic faţă de o religie, ideologie, doctrină.

Codul Penal91 conține câteva prevederi cu privire la libertatea de religie sau convingeri, în

special Articolul 346 cu privire la ”Acţiunile intenţionate indreptate spre aţâţarea vrajbei sau

dezbinării naţionale, rasiale sau religioase” și articolul 222 cu privire la ”Profanarea

mormintelor”. În conformitate cu Articolul 77 al Codului Penal, săvarșirea infracţiunii din motive

de ură religioasă se consideră ca circumstanțe agravante la determinarea pedepsei. Alte câteva

articole ce se referă la

infracțiuni specifice prevăd penalități mai severe pentru infracțiunile comise din motive de ură

religioasă. Acest cadru legal este complementat cu articolul 54 din Codul Contravențional 92 dedică

încălcări ale legislației cu privire la cultele religioase.

Republica Moldova a adoptat un Plan Național de Acțiuni în domeniul drepturilor omului

pentru perioada 2010-201493. Deși planul conține angajamentul general de promovare și apărare a

drepturilor omului, acesta nu conține nici o referință specifică la libertatea de religie sau convingeri.

90 Legea nr. 125  din  11.05.2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie art.4 alin.(3) şi (4).91 Codul Penal al Republicii Modova nr.985 din 18.04.2002 Publicat : 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74     art Nr : 19592 Codul Contravenţional al Republicii Moldova nr.218 din 24.10.2008. Publicat : 16.01.2009 în Monitorul Oficial Nr. 3-6     art Nr : 15     Data intrarii in vigoare : 31.05.200993 Hotărârea nr.90 din 12.05.2011. Publicat : 22.07.2011 în Monitorul Oficial Nr. 118-121 art Nr : 331 Data intrării în vigoare : 12.05.2011

33

În măsura în care planul conține prevederile pentru modificarea sa urmată de revizuirea universală

periodică, este nevoie ca elementele lipsă ale libertății de religie sau convingeri să fie incluse acum

sau cât mai devreme posibil.

Câteva grupuri religioase minoritare critică legea privind libertatea de conştiinţă, de gîndire

şi de religie, afirmând că Statul Republica Moldova menţin tratamentul preferenţial pentru Biserica

Ortodoxă din Moldova (BOM)94, majoritară al statului nostru, ceea ce într-un stat democratic este

inadmisibil. Cu atât mai mult potrivit relatărilor, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove,

clericul cu cel mai înalt rang din BOM, posedă paşaport diplomatic.

Iar după un deceniu de încercări din partea liderilor musulmani, în martie 2011 autorităţile

au înregistrat oficial pentru prima dată o organizaţie islamică.

Existat relatări despre abuzuri şi discriminări sociale din cauza afilierii, credinţei sau

practicării unor religii, inclusiv abuzuri verbale, daune materiale şi ameninţări cu violenţa fizică.

Printre comunităţile afectate se numără Martorii lui Iehova, musulmanii, comunitatea evreiască şi

Uniunea Bisericilor Penticostale. Liderii acestor comunităţi religioase au declarat că autorităţile nu

au răspuns cu eficacitate la informaţiile despre abuzurile comise. Ca parte a politicii sale generale

de promovare a drepturile omului, guvernul Statelor Unite a discutat cu guvernul Republicii

Moldova pe tema libertăţii de credinţă şi a drepturilor minorităţilor religioase. Ambasada Statelor

Unite a invitat lideri religioşi la evenimente organizate de ambasadă. Reprezentanţi ai ambasadei s-

au întâlnit cu lideri religioşi pentru a discuta situaţia libertăţii de credinţă. De asemenea,

reprezentaţi ai ambasadei au participat la evenimente ca inaugurarea oficială a Ligii Islamice şi la

evenimentele organizate cu prilejul Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului.95

Potrivit Raportului Internaţional cu privire la libertatea religie efectuat de guvernul SUA

despre Moldova96, în Transnistria separatistă, autorităţile aplică, în general, restricţii legale şi

politice asupra libertăţii religioase. Legea prevede înregistrarea juridică a organizaţiilor religioase.

Autoritatea de înregistrare în Transnistria funcţionează în cadrul „Ministerului Justiţiei” din regiune.

Pentru a se înregistra legal în Transnistria, o organizaţie religioasă locală trebuie să aibă cel puţin 20

membri (în vârstă de cel puţin 18 de ani) cu domiciliul permanent în regiune şi „cetăţenie”

transnistreană. O organizaţie religioasă locală se mai poate înregistra şi ca parte a unei organizaţii

religioase centrale, care trebuie să cuprindă cel puţin şase organizaţii religioase locale. Organizaţia

religioasă trebuie să informeze anual autoritatea de înregistrare despre intenţiile sale de a-şi extinde

94 Legea privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie art. 15. Alin(5) prevede că statul recunoaşte importanţa deosebită şi rolul primordial al religiei creştin-ortodoxe şi, respectiv, al Bisericii Ortodoxe din Moldova în viaţa, istoria şi cultura poporului Republicii Moldova.95 Raportul Internaţional cu privire la libertatea religiei, 2011 http://photos.state.gov/libraries/moldova/106281/PDF-RO/2011-IRF-ROM.pdf (18.04.2013)96 http://moldova.usembassy.gov/2012-reports-ro.html (18.04.2013)

34

activitatea. În plus, o organizaţie religioasă trebuie să prezinte „Ministerului Justiţiei” transnistrean

o listă a fondatorilor, cu toate detaliile personale, statutul organizaţiei religioase, procesul-verbal al

şedinţei de constituire, doctrina religioasă de bază, date pentru a se putea lua legătura cu organismul

de conducere al organizaţiei religioase, precum şi un bon fiscal oficial.

Dacă „ministerul” hotărăşte să efectueze o „evaluare religioasă”, înregistrarea poate fi

amânată până la şase luni. Aceste proceduri de evaluare au fost stabilite de către fostul „preşedinte”

al Transnistriei97. Organizaţiile religioase pot fi desfiinţate prin decizie proprie sau prin decizia unei

instanţe transnistrene. Procuratura supraveghează punerea în aplicare a legislaţiei privind libertatea

de credinţă. Procuratura sau autorităţile executive din regiune, oraş sau cartier pot cere la tribunal

dizolvarea, suspendarea sau interzicerea unei organizaţii religioase.

Legislaţia transnistreană afirmă rolul Bisericii Ortodoxe în istoria regiunii. Oficial, toate

religiile, înregistrate sau nu, se bucură de libertate religioasă, iar cetăţenii străini beneficiază şi ei de

aceste drepturi. Cu toate acestea, legislaţia transnistreană prevede şi anumite limitări ale dreptului la

libertatea de conştiinţă şi religie, dacă acestea sunt necesare pentru a proteja ordinea constituţională,

moralitatea, sănătatea, drepturile şi interesele cetăţenilor ori siguranţa şi apărarea naţională.

Legislaţia transnistreană permite folosirea caselor şi apartamentelor pentru ţinerea de slujbe

religioase, însă nu permite folosirea caselor şi apartamentelor ca sedii ale organizaţiilor religioase.

De asemenea, serviciile religioase şi ritualurile sunt permise în locurile publice – spitale, clinici,

orfelinate, cămine de bătrâni şi închisori.

Cu unele excepţii, organizaţiile religioase din Transnistria pot produce, publica, importa şi

exporta liber materiale religioase tipărite, înregistrări audio şi video şi alte articole religioase.

Legislaţia transnistreană conţine prevederi şi pentru activitatea şi înregistrarea misiunilor

religioase străine. Cu toate acestea, se stipulează că o organizaţie religioasă străină nu poate

desfăşura activităţi religioase şi nu se bucură de statutul organizaţilor religioase înregistrate oficial.

În Transnistria, guvernul nu permite organizaţiilor religioase să participle la alegeri, la alte

activităţi politice de partid sau să sprijine organizaţiile neguvernamentale implicate în alegerile de

orice fel.

Legislaţia transnistreană nu conţine prevederi care să permită un serviciu alternativ în cazul

refuzului de satisfacere a serviciului militar din motive religioase.

Potrivit Codului penal transnistrean, cei care evită sau se sustrag serviciului militar sunt

pasibili de amenzi penale de la 5.375 la 13.005 ruble transnistrene (echivalentul a 527 până la 1.275

dolari) sau închisoare de până la doi ani.

97 Igor Nicolaevici Smirnov ( în rusă Игорь Николаевич Смирнов) (născut la 23 octombrie 1941, Petropavlovsk Kamciaţki, estul Siberiei,Rusia) este un om politic rus din Transnistria, care a îndeplinit funaţia de preşedinte al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene (din 1991 până în anul 2011).

35

Transnistria ţine următoarele sărbători religioase ca sărbători oficiale: Crăciunul ortodox,

Paştele ortodox, lunea Paştelui, precum şi Paştele Blajinilor, o comemorare a morţilor la opt zile

după Paşti identic ca și-n Republica Moldova.

Concluzii

În primul capitol al tezei date am făcut referință la noțiunile de bază ale libertății religioase,

reglementările internaționale și interne în ceea ce privește exercitarea libertății religioase potrivit

jurisprudenței CEDO. În acest capitol am descris pe scurt câteva hotărîri ale Curții în care s-a

încălcat dreptul la libertatea religioasă declarată de Convenție în art. 9 paragraful (1) atât de

Republica Moldova cât și de alte state membre ale Convenției.

Libertatea religioasă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului declarat de

Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Acest

drept și anume libertatea religioasă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Ea

cuprinde libertatea religioasă pozitivă și negativă. „Libertatea religioasă pozitivă” cuprinde mai

ales libertatea unui individ sau a unei comunități de a practica orice religie sau convingere fără nici

un dezavantaj. „Libertatea religioasă negativă” cuprinde dreptul de a nu avea nici o religie

respectiv de a renunța la propria religie sau convingere și de a nu fi forțat la adoptarea sau păstrarea

directă sau indirectă a unei religii sau convingeri.

În ceea ce privește obligația statelor de a respecta libertatea religioasă, pot să afirm că

simplul fapt de aderare la Convenție obligă statele membre să respecte orice prevedere și în special

respectarea drepturilor omului care este un principiu fundamental a drepturilor și libertăților omului.

Pe de altă parte, libertatea religioasă este dreptul de care orice persoană are nevoie, deoarece

fiecare se dirijează de ceva divin sau supranatural, de o dorință de a trăi veșnic.

Libertatea religioasă proclamată în Convenție conferă oricărei persoane dreptul la libertatea

de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau

convingerile, precum şi de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în

public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

Jurisprudența constantă ale Curții la care m-am referit în teza mea reflectă o importanță

deosebită, deoarece respectarea drepturilor omului și nu în ultimă măsură respectarea libertății

religioase este piatra de temelie a unui stat democrat, respectarea libertății religioase ajută la

crearea unei societăți moderne și convețuirea între popoare.

36

CAPITOLUL II

Libertatea religioasă protejată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

2.1. Libertatea de a schimba religia sau convingerea

Articolul 9 al Convenţiei europene garantează oricărei persoane libertatea de gandire,

conştiinţă şi religie, dar şi dreptul de manifestare în societate a convingerilor şi religiilor. Titular al

acestor drepturi este, în general, persoana fizică, dar, în anumite situaţii şi bisericile sau asociaţiile

religioase sau filosofice ce se pot prevala de la aceste prevederi.98

Conform jurisprudenţei constante a Curţii de la Strasbourg, această libertate fundamentală

este una din bazele regimului democratic, libertate care include elementele esenţiale ale identităţii

98 Manualul Drepturilor Omului, Bucureşti 2008, Asocia ia pentru Ap rarea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki, (APADOR-CH)

37

credincioşilor şi ale concepţiei lor despre viaţă. Se bucură de aplicarea ei şi persoanele „atee,

agnostice, sceptice sau indiferente”99.

Cele trei libertăţi garantate de articolul 9 se referă toate la forul interior al individului, iar

delimitarea lor este uneori dificil de realizat. Curtea europeană a evitat să dea o definiţie a acestor

noţiuni, în special noţiunii de religie. Dacă apartenenţa la una din marile religii tradiţionale nu ridică

probleme, în ce priveşte curentele religioase minoritare sau mai puţin răspândite, Curtea a precizat

că sintagma de „convingeri religioase” se distinge de noţiunile de „opinii” sau „idei”. Convingerile

religioase implică „puncte de vedere care au un anumit nivel de forţă, seriozitate şi de coerenţă” 100

Ca şi în cazurile analizate mai sus, stau în sarcina statelor atât obligaţia negativă de a nu

aduce atingere acestor libertăţi cât şi o serie de obligaţii pozitive. Aceste obligaţii pozitive pot

include: obligaţia de a asigura persoanelor deţinute posibilitatea de a-şi practica îndatoririle

religioase şi de a intra în contact cu un reprezentat al religiei respective, obligaţia de a asigura

deţinuţilor hrană corespunzătoare preceptelor religiei căreia aparţin.

Libertatea religioasă se exprimă prin faptul că orice persoană are dreptul să adere la orice

religie, convingere sau concepţie despre viaţă101. Această libertate implică dreptul de a adera sau nu

la o religie, de a o practica sau de a nu o practica sau de a o schimba. Potrivit concepţiei Curţii,

dreptul la libertate religioasă reprezintă, de asemenea, un „bun preţios al ateilor, agnosticilor,

scepticilor sau indiferenţilor". Autorităţile statale au obligaţia de a respecta toate cultele, în egală

măsură; ele nu pot să impună aderarea la o anumită religie sau să o interzică, dincolo de limitele

stabilite restrictiv de dispoziţiile art. 9 parag. 2 din Convenţie102.

Potrivit foste Comisii, orice stat contractant are dreptul să declare o oarecare religie ca fiind

de stat cum ar fi cea protestantă, anglicană, catolică, musulmană sau ortodoxă, însă statul este

obligat să nu introducă în legislaţia sa o obligaţie pentru persoană ca să adere la această religie

contra dorinţei sale103, iar persoanele de altă religie nu vor fi descrimitate, nu vor fi neglijate şi vor fi

privite egale ca şi celelalte.

Astefel potrivit legii cu privire la libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie nr. 125,

din 11.05.2007, statul nu intervine în activitatea religioasă a cultelor.

99 CEDO, Biserica Mitropolitană a Basarabiei c. Moldovei, hotărarea din 13 decembrie 2001, paragraph 114.100 CEDO, Campbell şi Cosans c. Marii Britanii, hotărarea din 25 februarie 1982, paragraf 36.101 CEDH, 20 septembrie 1994, Otto-Preminger-Institutc/Autriche, Serie A nr. 295-A, §47.102 Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi şi libertăţi / Corneliu Birsan; [Consiliul Europei]. - Bucureşti: ALL Beck, 2005 pag.709103 Comis. EDH,9mai 1989, nr.U5SVm6,PeterDarbyc/Suediei,DRnT.

38

Statul şi instituţiile lui pot întreţine relaţii de cooperare cu orice cult religios şi pot încheia,

după caz, acorduri sau convenţii de cooperare cu orice cult religios sau cu părţile componente ale

acestuia104.

Statul recunoaşte importanţa deosebită şi rolul primordial al religiei creştin-ortodoxe şi,

respectiv, al Bisericii Ortodoxe din Moldova în viaţa, istoria şi cultura poporului Republicii

Moldova105, cum afirmasem mai devrem, fosta Comisei permiţând acest lucru.

Însă statul încurajează şi sprijină activitatea socială, morală, culturală şi de caritate a tuturor

cultelor religioase şi a părţilor lor componente106.

Statul Republica Moldova în urma diferitor incidente răsunătoare a adus în concordanţă

legislaţia sa pentru a proteja, pentru a permite omului de rând să îşi exercite libertatea sa religioasă

în diferite forme, numai să nu contravină prevederilor legale.

Atfel atât Curtea cât şi Republica Moldova declară că:

Nimeni nu poate fi urmărit pentru convingeri, gîndire, credinţă sau necredinţă religioasă.

Convingerile, gîndirea, credinţa religioasă, activitatea în cadrul unui cult religios nu pot fi un

obstacol în dobîndirea şi exercitarea drepturilor civile sau politice.

Nimeni nu poate fi constrîns să practice sau nu exerciţiul religios al vreunui cult, să se

asocieze sau nu la vreun cult, să contribuie sau nu la cheltuielile vreunui cult religios.

Nici o comunitate religioasă nu poate fi, concomitent, parte a două sau mai multe culte

religioase. Aderarea unei comunităţi religioase la un alt cult religios se poate face numai după

retragerea liberă a acesteia din cultul de care a aparţinut anterior.

Comunitate religioasă poate adera la orice cult religios sau se poate disocia de acesta prin

voinţa liber exprimată a membrilor săi, fără aprobări suplimentare sau piedici din afară.

Dreptul de asociere religioasă al credincioşilor şi al comunităţilor lor este apărat pe cale

juridică sau pe cale administrativă în cadrul supravegherii de către stat a procesului de respectare a

legalităţii. Din iniţiativa credincioşilor, acţiunile organelor şi organizaţiilor de stat, ale persoanelor

cu funcţie de răspundere, precum şi ale persoanelor private, care creează dificultăţi la constituirea

comunităţilor religioase şi desfăşurarea activităţii lor legitime pot fi reclamate în justiţie sau

petiţionate. Apărarea judiciară sau administrativă a dreptului de asociere religioasă al credincioşilor

poate avea ca urmare restabilirea dreptului încălcat, curmarea acţiunilor organelor şi organizaţiilor 104 Legea cu privire la libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie nr. 125, din 11.05.2007 art.15 alin(4)105 Legea cu privire la libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie nr. 125, din 11.05.2007 art.15 alin(5)106 Legea cu privire la libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie nr. 125, din 11.05.2007 art.15 alin(6)

39

de stat, ale persoanelor cu funcţie de răspundere, precum şi ale persoanelor private care creează

dificultăţi în exercitarea dreptului respectiv, repararea prejudiciului cauzat prin violarea acestui

drept.

Statul garantează comunităţilor religioase apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime.

Problemele ce aduc atingere intereselor comunităţilor religioase se soluţionează cu participarea

reprezentanţilor comunităţilor religioase respective sau de comun acord cu aceştia. Amestecul

neîntemeiat al organelor şi organizaţiilor de stat, al persoanelor cu funcţie de răspundere în

activitatea comunităţilor religioase, precum şi al comunităţilor religioase în activitatea organelor şi

organizaţiilor de stat, a persoanelor cu funcţie de răspundere, nu se admite.107

2.2. Libertatea de a-şi manifesta religia

Convenţia garantează nu numai libertatea de gândire, libertatea de conştiinţă şi cea de

religie, ci şi posibilitatea manifestării lor exterioare. Astfel partea a doua a primului paragraf al art.

9 dispune că dreptul la aceste libertăţi include şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea,

în mod individual sau colectiv, în public sau sfera privată, prin cult, invăţămant, practici şi

indeplinirea riturilor.

Curtea europeană a sintetizat sensul dispoziţiei convenţionale evocate atunci când, cu

referire la libertatea de religie, a decis că, „dacă libertatea religioasă ţine mai întai de forul interior,

ea implică în egală măsură pe aceea de a-şi manifesta religia, nu numai în mod colectiv, ci şi în

cercul celor care împărtăşesc aceeaşi credinţă; fiecare se poate prevala de această libertate în mod

individual sau în viaţa privată108. Articolul 9 enumeră diversele forme pe care le poate lua

manifestarea unei religii sau a unei convingeri, anume cultul, invăţămantul, practicile sau

îndeplinirea anumitor rituri. Totuşi, textul nu protejează orice act motivat sau inspirat de o anumită

religie sau convingere; în rest, individul poate, în exercitarea libertăţii sale de a-şi manifesta religia,

să ţină seama de situaţia sa particulară.109

Potrivit articolul 9 parag. 1 recunoaşte fiecărei persoane libertatea de a decide modul în care

înţelege să-şi manifeste religia sa sau convingerile pe care şi le-a format în cele patru moduri

enumerate: cult, invăţămant, practici şi îndeplinirea unor ritualuri.

Noţiunea de „cult” are în vedere serviciile practicate de cultele religioase, oricare ar fi

acestea, îndependent de numărul credincioşilor care au aderat la ele sau de răspândirea lor

107 Legea cu privire la libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie nr. 125, din 11.05.2007 art.5,6,7108 Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi şi libertăţi / Corneliu Birsan; [Consiliul Europei]. - Bucureşti: ALL Beck, 2005 pag.713109 CEDO 1 iulie 1997, Kalac c. Turquie, Recueil 1997-IV,§ 27; în acelaşi sens, CEDH, 26 octombrie 2000, § 60

40

geografică pe teritoriul unui stat. „învăţămantul” la cu referire la cel religios conceput ca

posibilitatea desfăşurării unei activităţi de formare şi răspândire a unui cult determinat. După cum a

decis instanţa europeană, libertatea de manifestare a religiei presupune, în principiu, „dreptul de a

încerca să convingi pe aproapele tău, de exemplu, printr-un „învăţământ”, lucru fără de care

„libertatea de a schimba religia sau convingerea”, consacrată de art. 9, ar risca să rămană literă

moartă"110. „Practicile şi îndeplinirea de ritualuri” privesc un anumit comportament religios

exteriorizat prin participarea la oficii, procesiuni sau prin purtarea unei îmbrăcăminţi specifice care

sunt folosite la diferite sărbători sau procesiuni festive . Curtea explică că comportamentele

enoriaşilor, manifestate prin cuvinte sau acţiuni, sunt legate de convingerile religioase ale persoanei.

De asemenea, fosta Comisie a decis că libertatea de manifestare a convingerilor prin anumite

practici nu poate cuprinde declaraţii care, deşi provin din partea unei organizaţii religioase nu au

nimic comun cu credinţa, ci sunt simple manifestări de publicitate comercială.111 Într-o altă cauză,

fosta Comisie a conchis că nu reprezintă o „practică” protejată de dispoziţiile art. 9 parag. 1 din

Convenţie un act care nu exprimă în mod direct o anumită convingere, chiar dacă ar părea inspirată

de aceasta. Aşa fiind, când reclamantul şi-a ales un anumit medic, nu a exprimat o convingere în

sensul textului citat, ci şi-a manifestat ataşamentul faţă de competenţa acelui medic şi faţă de

importanţa pe care medicul, ca profesionist, o atribuie jurămantului lui Hippocrate, depus la

intrarea în profesie112. La rândul ei, Curtea a arătat că art. 9 enumeră diverse forme pe care le pot

prezenta manifestările unei religii sau ale unor convingeri şi că nu se poate contesta faptul că

sacrificarea rituală a unor animale cu prilejul anumitor sărbători este un „rit” - astfel cum însuşi

termenul dat indică - prin care se urmăreşte procurarea de către fidelii săi de carne provenită de la

animale ce au fost sacrificate în conformitate cu prescripţiile religiei pe care ei o practică, element

esenţial al credinţei de cult israelit. Aceasta se poate realiza prin intermediul unei asociaţii

religioase, cu scopul de a folosi persoane specializate pentru activitatea în cauză şi supraveghetori

abilitaţi, tocmai spre a veghea la respectarea prescripţiilor rituale în materie şi de a asigura

desfacerea alimentelor certificate „cacher” în magazinele de la care sunt cumpărate de credincioşi.

Tot astfel, ea a decis că modul în care se fac înmormantările şi cum sunt amenajate cimitirele

reprezintă un element esenţial al practicilor religioase.

Convingerile individului potrivit textului art. 9 parag. 1 nu se au în vedere numai

convingerile religioase ce pot fi manifestate în anumite forme sau pot fi schimbate, ci şi alte

convingeri ale individului, care exprimă concepţia sa despre lume şi viaţă sau despre anumite

110 Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi şi libertăţi / Corneliu Birsan; [Consiliul Europei]. - Bucureşti: ALL Beck, 2005 pag.714111 Comisia CEDO, 5 mai 1979, nr. 7805/1977, A" ef Church of Scientology c. Suedei.112 Comisia. CEDO, 30 august 1993, nr. 19898/1992, B.C. c. Suediei.

41

fenomene sociale. Astfel, într-o cauză în care o persoană cu idei pacifiste a invocat dispoziţiile art. 9

pentru a-şi vedea, pe această cale, protejate activităţile ce le desfăşura în cadrul mişcării proclamate

ca atare, fosta Comisie a recunoscut, mai întai, că pacifismul intră în domeniul de aplicare a

dreptului la libertatea de gândire şi de conştiinţă, iar în al doilea rând, ea a acceptat că declaraţiile

publice prin care sunt proclamate ideile mişcării pacifiste în sensul promovării nonviolenţei

reprezintă manifestări normale şi recunoscute ale unor asemenea convingeri. Numai că, reclamanta

a redactat texte prin care se opunea politicii engleze în Irlanda de Nord, destinate nu publicului în

general, ci militarilor care urmau să plece în acea provincie, cu îndemnul la dezertare sau la refuzul

plecării în zona de conflict. De aceea, Comisia a considerat că, în realitate, în speţă, reclamanta nu a

desfăşurat o activitate pacifistă, protejată de dispoziţiile art. 9 parag. 1 din Convenţie.113

Astfel şi legiitorul moldav în art. 10 al legii cu privire la libertatea de conştiinţă, de gândire

şi de religie declară că cetăţenii care nu pot îndeplini serviciul militar din motive confesionale, de

gîndire sau de conştiinţă vor fi obligaţi la un serviciul civil (de alternativă).

Într-o altă cauză în care reclamanţii - de profesie farmacişti – au invocat încălcarea dreptului

lor la libertatea de manifestare a convingerilor religioase prin condamnarea aplicată pentru refuzul

de a vinde pilule contraceptive, refuz ce avea la bază convingerile lor religioase, instanţa europeană

a reamintit că, deşi art. 9 al Convenţiei garantează săvarşirea de acte de cult sau devoţiune strâns

legate de convingerile personale ce pot corespunde unei anumite credinţe religioase, aceasta nu

înseamnă că textul ar proteja întotdeauna „dreptul de a se comporta în domeniul public conform

acelei credinţe. Termenul de „practică” în sensul art. 9 parag. 1 nu desemnează orice act sau

comportament public motivate sau inspirat de o religie sau o convingere"114. În speţă, Curtea a arătat

că, din moment ce vânzarea acestui produs este legală şi se face ca urmare a unei prescripţii

medicale, obligatoriu în farmacii, reclamanţii nu pot să se prevaleze de convingerile lor religioase

sau să le impună altor persoane pentru a justifica refuzul de a vinde respectivul produs; ei pot să-şi

manifeste convingerile religioase în multiple feluri în afara sferei profesiei pe care o practică. În

sfarşit, este de observat că, în anumite situaţii, manifestările unor credinţe religioase sau ale unor

convingeri nu se exprimă numai în locurile obişnuite de practicare a acelei religii sau a acelui cult,

ci pot să conducă la organizarea altor activităţi precum adunări publice, procesiuni, defilări etc.

Fosta Comisie a decis că, în asemenea împrejurări, spre exemplu, atunci când este vorba despre o

manifestare sub forma unei defilări, libertatea de religie este absorbită de libertatea de a participa la

reuniuni paşnice, deci de libertatea de intruire, garantată de art. 11 din Convenţie, astfel că nu se

impune un examen distinct al situaţiei litigioase, pe terenul dispoziţiilor art. 9. De asemenea, 113 Comis. EDH, rap. 12 octombrie 1978, nr. 7050/1975, Pat Arrowsmith c. Regatului Unit.114 CEDO, decizia din 2 octombrie 2001, Pichon şi Sajous c. Franţei.

42

Comisia a statuat că refuzul organelor statale de a autoriza ţinerea unei adunări într-un loc

determinat are a fi examinat nu numai sub aspectul îngrădirii dreptului la libertatea de gândire, de

conştiinţă și de religie, ci şi sub aspectul respectării libertăţii de întrunire; într-o asemenea situaţie,

dispoziţiile art. 11 au a fi privite ca lex specialis şi trebuie interpretate în lumina celor cuprinse în

art. 9 parag. 1115.

La rândul ei, Curtea a corelat dispoziţiile art. 9 cu cele ale art. 2 din Protocolul nr. 4 la

Convenţie, prin care este garantată libertatea de circulaţie a persoanelor. Astfel, în cauza interstatală

Cipru c. Turciei, în care guvernul reclamant a invocat încălcarea de către guvernul pârât a libertăţii

religioase prin interdicţia impusă ciprioţilor din nordul insulei, dislocaţi în partea ei de sud, de către

autorităţile auto-proclamatei Republici Turce din Ciprul de Nord de a se deplasa la locurile de cult

situate în partea insulei aflate sub controlul acestor autorităţi, instanţa europeană a statuat în sensul

că restricţiile privitoare la libertatea de circulaţie în timpul perioadei litigioase au redus în mod

considerabil aptitudinea acestor persoane de a-şi putea exercita convingerile lor religioase, tocmai

prin imposibilitatea de a avea acces la locurile lor de cult situate în afara satelor în care trăiesc în

prezent, sau de a participa la alte aspecte ale vieţii religioase.

Legiitorul nostru modav explică că orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de

conştiinţă şi de religie, oricine are dreptul de a profesa religia sau convingerile în mod individual

sau în comun, în public sau în particular, prin învăţătură, practici religioase, cult şi îndeplinirea

riturilor. Însă exercitarea dreptului la libertatea de manifestare a convingerilor sau a credinţei

religioase poate fi restrînsă, în condiţiile legii, numai în cazul în care această restrîngere urmăreşte

un scop legitim şi reprezintă, într-o societate democratică, măsuri necesare pentru siguranţa publică,

menţinerea ordinii publice, ocrotirea sănătăţii şi a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi

libertăţilor persoanei116. Libertatea de a-şi manifesta religia este garantată de stat, statul recunoaşte

sărbătorile religioase destinate odihnei şi elevării spirituale. Intoleranţa confesională, manifestată

prin acte care stînjenesc liberul exerciţiu al unui cult religios, care încalcă exercitarea liberă a

religiei de către personă, care propagă ura religioasă, constituie infracţiuni şi se pedepseşte.

2.3. Dreptul de înregistrare a cultelor religioase

Libertatea constituirii şi funcţionării cultelor religioase este expres prevăzută în legea cu

privire la libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie nr. 125, din 11.05.2007 la capitolul III.

115 Comisia CEDO, decizia din 6 aprilie 1995, nr. 25522/1994, Milan Rai, Gill Allmond şi „NegotiateNow"c. Regatului Unit.116 Legea cu privire la libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie nr. 125, din 11.05.2007 art.4 alin(1),(2)

43

Astfel cultele religioase se constituie pe principii benevole de către persoane fizice aflate sub

jurisdicţia Republicii Moldova, cu capacitate deplină de exerciţiu, în scopul profesării în comun a

credinţei. Cultele religioase sînt libere să se constituie şi pot funcţiona liber în condiţiile prezentei

legi. Cultele religioase se constituie după norme proprii, în baza convingerilor şi voinţei liber

exprimate a credincioşilor, în conformitate cu învăţăturile, canoanele şi tradiţiile lor, în măsura în

care acestea nu contravin legii. Comunităţile religioase se pot constitui sau autodizolva prin voinţa

liber exprimată a membrilor lor şi în conformitate cu legea Republicii Moldova.

Cultele religioase şi părţile lor componente ca şi în România sunt persoane juridice de drept

privat, constituite potrivit legii, formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică

aceeşi credinţă religioasă.  În calitate de persoane juridice, cultele religioase şi părţile lor

componente sînt egale în drepturi şi obligaţii, fiind supuse normelor Codului civil117. Raporturile de

drept canonic dintre cultele şi comunităţile religioase nu pot substitui şi nici vicia raporturile de

drept civil dintre persoanele juridice înregistrate.

Cultele religioase şi părţile lor componente îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu

statutul adoptat de către fondatorii săi. Statutul cultului religios sau al părţii lui componente trebuie

să conţină următoarele specificări:

denumirea exactă şi completă, cu indicarea confesiunii, sediul şi zona de activitate;

principiile fundamentale de credinţă;

scopul, obiectivele şi formele principale de activitate;

structura, modul de constituire a organelor de conducere şi de control, competenţa lor;

modul de desemnare şi revocare a membrilor organelor de conducere;

drepturile şi obligaţiile membrilor cultului religios sau ai părţii lui componente; 

sursele din care se formează patrimoniul, fondurile băneşti;

modul de introducere a modificărilor şi completărilor în statut;

modul de încetare a activităţii (lichidare sau autodizolvare), precum şi de repartizare a

patrimoniului în cazul încetării activităţii.

Modificările şi completările la statutul cultului religios sau al părţii lui component se prezintă

Ministerului Justiţiei un dosar cu următoarele acte:

cererea de înregistrare a modificărilor şi/sau completărilor la statut, semnată de toţi membrii

organului de conducere al cultului religios sau al comunităţii religioase, cu indicarea

domiciliului fiecăruia;

statutul în original;

117 Cod nr.1107 din 06.06.2002 Publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86 art Nr : 661 Cartea întîi, Titlul II, , Capitolul II “Persoana Juridică”

44

procesul-verbal (decizia) al şedinţei organului care, conform statutului, este competent să

aprobe modificările şi/sau completările la statut. Procesul-verbal (decizia) trebuie să fie

semnat de toţi membrii organului competent care au participat la şedinţa respectivă;

lista membrilor cultului religios sau ai comunităţii religioase, autentificată prin semnătura

conducătorului şi cu ştampila aplicată;

modificările şi/sau completările la statut, autentificate prin semnătura conducătorului şi cu

ştampila aplicată;

suplimentar se prezintă Ministerului Justiţiei consimţămîntul cultului religios privind

modificările şi/sau completările la statut. 

Instituţia religioasă va prezenta Ministerului Justiţiei setul de acte prevăzut mai sus cu

excepţia listei membrilor cultului religios sau ai comunităţii religioase, autentificată prin

semnătura conducătorului şi cu ştampila aplicată.

Înregistrarea modificărilor şi/sau completărilor la statut se face în termenul de 30 de zile de

către Ministerul Justiţiei în cazul în care documentele prezentate corespund cerinţelor legale.

Potrivit legii sus numite, pentru înregistrarea cultelor religioase organul persoana prezintă

Ministerului Justiţiei următoarele documente:

cererea de înregistrare;

statutul adoptat de către fondatori;

procesul-verbal al adunării de constituire;

lista a cel puţin 100 de fondatori, persoane fizice, cetăţeni ai Republicii Moldova

avînd domiciliul în Republica Moldova;

principiile lor fundamentale de credinţă;

copiile actelor de identitate ale fondatorilor;

actele doveditoare ale sediului.

Ministerul Justiţiei verifică corespunderea documentelor prezentate de cultele religioase cu

prevederile prezentei legi. În cazul în care setul de documente prezentat nu corespunde cu

prevederile legale acesta nu este examinat, fiind restituit solicitantului. Iar în cazul în care

documentele prezentate nu corespund exigenţelor legale, la cererea scrisă a solicitantului,

Ministerul Justiţiei poate prelungi termenul de examinare a acestora. În cazul în care documentele

de constituire prezentate corespund prevederilor prezentei legi, Ministerul Justiţiei, în termen de 30

de zile, îi eliberează cultului religios respectiv certificatul de înregistrare. Potrivit legii cultul

religios se consideră înregistrat din momentul eliberării certificatului de înregistrare, fiind scutit de

taxa de înregistrare. Datele despre înregistrarea de stat a cultelor religioase se consemnează în

45

Registrul cultelor religioase şi al părţilor lor componente. În cazul în care documentele de

constituire prezentate de cultul religios nu corespund cu prevederile legale şi/sau exercitarea unor

practici şi ritualuri ale acestuia aduce atingere intereselor societăţii, securităţii statului, vieţii şi

sănătăţii fizice şi psihice a oamenilor, pune în pericol ordinea publică şi contravine grav moralei

publice sau drepturilor şi libertăţilor altor persoane, Ministerul Justiţiei refuză înregistrarea cultului

respectiv, indicînd motivele refuzului. Semnatarii actului de constituire pot ataca decizia de refuz în

instanţa de judecată.

Potrivit legislaţiei RM comunităţile religioase se constituie, pe principii benevole, de către

persoane fizice aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova, cu capacitate deplină de exerciţiu, în

scopul profesării în comun a credinţei. Pentru înregistrare, comunităţile religioase prezintă

Ministerului Justiţiei următoarele documente:

cererea de înregistrare din partea organului de conducere al comunităţii;

statutul comunităţii, adoptat de către fondatori; 

procesul-verbal al adunării de constituire, cu indicarea reprezentantului sau

reprezentanţilor legali ai comunităţii; 

lista a cel puţin 10 fondatori, persoane fizice, cetăţeni ai Republicii Moldova avînd

domiciliul în Republica Moldova;

consimţămîntul scris al cultului religios la care comunitatea a decis să adere benevol;

copiile actelor de identitate ale fondatorilor;

actele doveditoare ale sediului.

Spre deosebire de legea cu privire la libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie a RM,

legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor118 a României spune că calitatea de

cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Culturii şi

Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi nuărul de membri oferă garanţii de

durabilitate, stabilitate şi interes public, arătând o dovadă că acestea sunt constituite legal şi

funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 luni şi o listă

cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în România, cel puţin

0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ. Consider că această ingerinţă din

partea statului român este nejustificată, deoarece Convenţia spune că orice persoană are dreptul la

libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia

sau convingerile, precum şi de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv,

în public sau în particular, prin cult, învăţămant, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

118 Legea nr.489/2006, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr.11/08.01.2007

46

Pentru înregistrare, instituţiile religioase - eparhiile, diecezele, protopopiatele, decanatele,

misiunile religioase, sociale sau de caritate, instituţiile, fundaţiile religioase şi instituţiile de

învăţămînt teologic de orice grad, centrele de pelerinaj, instanţele de disciplină bisericească -

prezintă Ministerului Justiţiei statutele lor, consimţămîntul scris al cultului religios din care fac

parte şi actul de constituire sau reconstituire, cu indicarea reprezentantului sau reprezentanţilor

legali ai instituţiei, de asemenea copiile actelor de identitate ale membrilor organelor de conducere

şi control şi copiile actelor de constituire ale fondatorului. Ministerul Justiţiei verifică

corespunderea documentelor prezentate de părţile componente ale cultului religios cu prevederile

prezentei legi.  În cazul în care setul de documente prezentat nu corespunde cu prevederile legale,

acesta nu este examinat, fiind restituit solicitantului. Iar în cazul în care documentele prezentate nu

corespund exigenţelor legale, la cererea scrisă a solicitantului, Ministerul Justiţiei poate prelungi

termenul de examinare a acestora. În cazul în care documentele de constituire prezentate corespund

cerinţelor legale, Ministerul Justiţiei, în termen de 30 de zile, eliberează părţii componente a

cultului religios certificatul de înregistrare. Părţile componente ale cultelor religioase se consideră

înregistrate din momentul eliberării certificatului de înregistrare, fiind scutite de taxa de înregistrare.

Datele despre înregistrarea de stat a părţilor componente ale cultelor religioase se consemnează în

Registrul cultelor religioase şi al părţilor lor componente.  În cazul în care documentele de

constituire prezentate de partea componentă a cultului religios nu corespund prevederilor legale,

Ministerul Justiţiei refuză înregistrarea părţii respective a cultului religios, indicând motivele

refuzului.   

Documentul ce atestă înregistrarea de stat a cultului religios sau a părţii lui componente este

certificatul de înregistrare eliberat de către Ministerul Justiţiei, fiind înregistrate în  Registrul

cultelor religioase şi al părţilor lor component Registrul cultelor religioase şi al părţilor lor

componente se ţine de către Ministerul Justiţiei. Registrul cultelor religioase şi al părţilor lor

componente conţine următoarele date:

data înregistrării de stat a cultelor religioase şi a părţilor lor componente;

denumirea cultelor religioase şi a părţilor lor componente;

datele despre organele de conducere ale cultelor religioase şi ale părţilor lor

componente;

numele şi prenumele conducătorilor (reprezentanţilor) cultelor religioase şi ai părţilor

lor componente;

sediul cultelor religioase şi al părţilor lor componente;

datele despre modificările şi completările introduse în statutele cultelor religioase şi

ale părţilor lor componente.

47

Pe parcursul activităţii lor, cultele religioase şi părţile lor componente sînt obligate să

utilizeze denumirea exactă şi completă conform certificatului de înregistrare. După înregistrarea

cultelor religioase sau a părţilor lor componente, denumirea acestora devine opozabilă terţilor.

Concluzii

În capitolul dat am încercat să dau exemple din jurisprudență cât și din teorie în ceea ce

privește exercitarea libertății religioase. Aș putea să precizez că capitolul dat cuprinde prevederi

legale și jurisprudențiale în ceea ce privește libertatea persoanei de a-și schimba religia sau

convingerea; libertatea persoanei de a-și manifesta religia; și dreptul de înregistrare a cultelor

religioase în Republica Moldova.

În ceea ce privește libertatea de a-și scimba religia sau convingerea Convenția cât și Curtea

prin hotărârile sale declară că orice persoană indiferent de rasă, naționalitate, sex, ideie sau orice

altă deosebire poate și este în drept să-și schimbe, să renunțe la religie sau convingere; să creadă sau

să nu credă, să fie indiferent de religia/convingerea pe care o poartă, sau nu.

Libertatea religioasă potrivit Convenției și jurisprudenței Curții poate fi exercitată de fiecare,

această libertate poate să se manifeste în mod individual sau colectiv, în public sau în particular,

prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia se

manifestă prin două aspecte și anume, atunci când libertatea religioasă se află în forul interior al

persoanei, și exercitarea libertății religioase cînd se află în forul exterior al persoanei, despre aceasta

voi vorbi în capitolul următor, în ceea ce privește permisiunea statului de a se implica în exercitarea

libertății religioase.

Astfel spre finele capitolului am dorit să mă refer la dreptul persoanelor fizice cât și juridice

la înregistrarea cultelor, procedura, condițiile, scopul înregistrării cultelor în Republica Moldova,

controlul și impedimentele care apar în procesul înregistrării lor.

După părearea mea bazîndu-mă pe prevederile Convenției orice persoană cât și grup de

persoane are dreptul de a se înregistra și a forma un cult religios care are o concepție diferită de

celelalte, are o dogmă diferită și este formată pentru a sprijini și apropia simpatizanții și adepții săi.

48

CAPITOLUL III

Ingerinţele autorizate de art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

3.1. Ingerinţele prevăzută de lege

Întâi de toate aş vrea să explic ce înseamnă o ingerinţă şi pentru ce este nevoie implicarea

statului în relaţiile persoanale-civile, sociale, culturale a indivizilor aflându-ne într-un stat european

contemporan al secolului XXI.

Ingerinţa potrivit Dicţionarului Explicativ Român reprezintă o intervenție în treburile unei

persoane sau în viața unui stat, tinzând la știrbirea libertăţii și a independenţei de acţiune și la

impunerea unui anumit punct de vedere119. În ceea ce ne priveşte pe noi în lucrarea de faţă, am putea

să afirmăm cert că există doar o ingerinţă din partea statului în treburile unei persoane sau a unui

grup de persoane care sunt strâns legate între ele având idei comune, cult, învăţământ, practici şi

ritualuri, asemenea convingeri sau religie.

Amesticul, sau ingerinţa statului din punctul meu de vedere se manifestă atât forţat, direct

sau indirect prin diferite legi, sau prin necunoaştea legii de către persoanele implicate în aceste

119 Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a din 1998. Editura Univers Enciclopedic, Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”

49

cauze. Ingerinţa deseori este un amestec nedorit120 din partea cuiva pentru ai ştirbi din libertatea

unei persoane sau unui grup de ingivizi.

Potrivit art.9 paragraful 2 al Convenţiei libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile

nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate

democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a

moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Potrivit Curţii atâta timp cât gândirea, concepţia potrivită unei anumite religii, conştiinţa

privitoare la anumite valori personale sau sociale rămân în forul interior al individului, ele nu au

cum să fie supuse unor limite din partea autorităţilor statale. Paragraful 2 din art.9 autorizează

limitări numai faţă de o singură garanţie oferită de paragraful 1, şi anume libertatea de a-şi

manifesta religia sau convingerile. Deci Curtea Europeană a Drepturilor omului admite amestecul

statului într-o societate democratică, în care coexistă mai multe religii în sânul aceleiaşi populaţii,

unde se poate dovedi necesar de a echilibra această libertate limitări capabile să soluţioneze

problemele interconfesionale şi să asigure respectarea convingerilor fiecăruia121.

După cum a mai statuat Curtea Europeană cu valoare de principiu, „caracterul fundamental

al drepturilor garantate de art. 9 parag. 1 se individualizează prin modul de formulare a dispoziţiilor

privitoare la limitările lor. Spre deosebire de paragraful secund al art. 8, art. 10 şi art. 11, parag. 2 al

art. 9 nu priveşte decât libertatea de a-şi manifesta religia ori convingerile. Textul porneşte de la

premisa că, într-o societate democratică, una sau mai multe religii coexistă în rândurile aceleiaşi

populaţii, astfel că apare ca necesar a însoţi această libertate de limitările de natură a concilia şi de a

asigura respectul convingerilor fiecărei persoane"122

Astefel de restricţii pot să atingă şi pe funcţionarii publici, ei por fi impuşi legal la anumite

restricţii privind manifestarea convingerilor şi religiei, având în vedere datoria justificată legal de a

păstra discreţia123. Prin urmare art.9 nu poate fi invocat de un funcţionar căruia i se reproşează faptul

afirmaţiei publice cu caracter politic contrare datoriei sale de a păstra discreţie fiind un

comportament neutru pe care trebuie să-l deţină un reprezentat al statului.

Ingerinţă statului în exerciţiul libertăţii de manifestare a religiei şi a convingerilor să apară

ca justificată, cum spuneam şi mai devreme, ea trebuie să îndeplinească acele condiţii care sunt

înscrise în art. 9 parag. 2. Ingerinţa trebuie să fie instaurată de către autorităţile statale, având o

bază internă legală, adică să fie prevăzută ca atare în legea naţională. Astfel de ingerinţă poate fi

120 Dicționar de neologisme, Florin Marcu și Constantin Maneca, Editura Academiei, București 1986.121 CEDO, 25 mai 1993 Kokkianakis c. Greciei, (cererea nr. 14307/88)122 CEDO, 25 mai 1993, Kokkinakis c. Greciei, (cererea nr. 14307/88)123 Codul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului/Jean-Loup Charrier, Andrei Chiriac pag.365

50

acea prin care cultele religioase sunt nevoite să se înregistreze, au obligaţia de a prezenta rapoarte

anuale de activitate.

Cu toatea aceastea Convenţiei impune nu numai simpla existenţă a unor reglementări, ci

priveşte însăşi calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient de accesibilă şi previzibilă, adică

să fie enunţată cu suficientă precizie, în aşa fel încât orice individ, fie şi prin recurgerea la

cunoştinţele unui expert de specialitate, să fie în măsură să-şi ordoneze conduita socială. Pentru a

răspunde acestor exigenţe, norma internă trebuie să confere protecţie împotriva oricărei atingeri

arbitrare din partea autorităţilor publice a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie tocmai

prin definirea limitelor şi modalităţilor de exercitare a prerogativei posibilităţii îngrădirii

exerciţiului acestor drepturi şi libertăţi.124

Curtea a recunoscut că nivelul de precizie a legislaţiei interne, care oricum nu poate

prevedea toate ipotezele, depinde, în mare măsură, de conţinutul acesteia, de domeniul în care ea se

aplică, precum şi de numărul şi statutul celor cărora aceasta le este destinată.125 Ea a arătat că multe

reglementări naţionale, din necesitatea evitării unei rigidităţi excesive şi a adaptării la schimbările

situaţiilor sociale, pot utiliza, prin forţa lucrurilor, formulări mai mult sau mai puţin ambigue;

interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depinde de practică.126

Făcând aplicarea acestor principii, instanţa europeană a considerat că interdicţia impusă unor

condamnaţi la pedepse grele de închisoare de a asista la serviciul religios şi de a primi vizita unui

preot printr-o instrucţiune comună adoptată de Ministerul de Justiţie, Procuratura Generală şi Curtea

Supremă de Justiţie ale unui stat, „document intern" şi nepublicat, constituie o încălcare a

dispoziţiilor art. 9 din Convenţie, deoarece o asemenea reglementare nu corespunde noţiunii de

„lege", în sensul Convenţiei; ea nu are calităţile pe care aceasta le impune unei legi.127

De asemenea, în cauza Hassan şi Tchaouch c. Bulgarie, Curtea a constatat că reglementarea

în litigiu nu enunţa nici un criteriu material cu privire la înregistrarea la Direcţia de afaceri

religioase şi confesiune a guvernului a schimbărilor conducerii în caz de scindare internă sau de

revendicări antagonice de legitimitate, operate în cadrul unei confesiuni religioase. Mai mult, ea nu

oferea nici o garanţie procedurală, cum ar fi o dezbatere contradictorie în faţa unui organ

independent împotriva exerciţiului arbitrar al puterii de apreciere acordată executivului, ceea ce a

fost de natură să conducă la concluzia că ingerinţa în organizarea internă a acelei comunităţi şi,

implicit, în exerciţiul libertăţii de religie a reclamanţilor nu este „prevăzută de lege”, în sensul

124 Hassan şi Tchaouch c.Bulgariei, 26 octombrie 2000, (30985/96)125 Hotărârea CEDO, 25 noiembrie 1999, Hashman și Harrup c. Regatul Unit, (cerere nr. 25594/94)126 Decizia CEDO din 15 februarie 2001, Dahlab c.Suisse127 CEDO, 29 aprilie 2003, Kuzneațov c.Ucrainei

51

Convenţiei, tocmai pentru că nu era vorba despre o lege care să fi îndeplinit calităţile pe care ea le

impune.128

Dimpotrivă, instanţa europeană a decis că obligaţia impusă reclamanţilor, aleşi ca

reprezentanţi ai poporului în parlament, de a depune jurămantul de parlamentar pe Evanghelii, în

condiţiile în care constituţia statului în cauză garantează libertatea religioasă şi de conştiinţă, statul

fiind declarat laic, constituie o restricţie ce nu apare ca necesară într-o societate democratică. Într-

adevăr, ea a apreciat că este contradictoriu ca exerciţiul unui mandat ce priveşte tocmai

reprezentarea în parlament a diferitelor concepţii despre organizarea societăţii să fie supus condiţiei

aderării, în prealabil, la o anumită viziune despre lume.129

Dacă, potrivit unei jurisprudenţe constante, instanţa de contencios european al drepturilor

omului a admis că statelor contractante li se poate recunoaşte o anumită marjă de apreciere în a

decide cu privire la necesitatea şi întinderea ingerinţei autorităţilor publice în exerciţiul dreptului de

manifestare a religiei şi convingerilor, ea a arătat că această marjă este întotdeauna supusă

controlului european, adică tocmai controlului Curţii. Acest control poartă atât asupra calităţilor şi

scopului legii pe temeiul căreia ingerinţa este exercitată, cât şi asupra deciziilor de aplicare a

dispoziţiilor legale naţionale de către autorităţile statale competente, chiar şi atunci când acestea

emană de la jurisdicţii interne independente.

Îndatorirea Curţii Europene consistă tocmai în a cerceta şi a stabili dacă măsurile intreprinse

la nivel naţional se justifică şi dacă sunt proporţionale cu scopul urmărit. Pentru a determina

îndeplinirea acestor cerinţe, jurisdicţia europeană trebuie să aprecieze existenţa unui just echilibru

între exigenţele protecţiei drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie şi comportamentul ce

este reproşat reclamantului de către autorităţile naţionale prin adoptarea de măsuri ce constituie o

ingerinţă în exerciţiul dreptului la manifestarea libertăţii de religie şi a convingerilor unei persoane,

în exerciţiul puterii sale de control, Curtea are a examina deciziile naţionale litigioase pe baza

ansamblului dosarului. De asemenea, proporţionalitatea ingerinţei cu scopul legitim urmărit prin

adoptarea ei trebuie apreciată şi prin prisma faptului că aceasta trebuie să corespundă unei nevoi

sociale imperioase.

Aşadar, criteriul proporţionalităţii întregeşte condiţia impusă de dispoziţiile art. 9 parag. 2

din Convenţie pentru ca măsura de limitare a libertăţii de manifestare a religiei şi convingerilor să

fie necesară într-o societate democratică, necesitatea imixtiunii o vom desfășura în ultimul

subcapitol al tezei.

128 Hassan şi Tchaouch c.Bulgariei, 26 octombrie 2000, (cerere nr.30985/96)129 Bîrsan, Corneliu, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, pag. 722

52

În cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii c. Moldovei, în care reclamanţii au pretins că refuzul

autorităţilor statale de a recunoaşte această biserică constituie o atingere adusă libertăţii lor

religioase şi a libertăţii de manifestare a religiei pe care au îmbrăţişat-o, guvernul a susţinut, în

esenţă, că recunoaşterea solicitată ar avea consecinţa producerii unei adevărate schisme în cadrul

bisericii metropolitane a Moldovei şi „ar risca producerea unor grele consecinţe pentru

independenţa şi integritatea teritorială a tinerei Republici Moldova”130. De asemenea, guvernul a

arătat că, chiar dacă nu a recunoscut biserica reclamantă, autorităţile statale acţionează într-un spirit

de toleranţă, permiţandu-i activitatea. Instanţa europeană a reţinut că, potrivit reglementărilor

naţionale privitoare la cultele religioase, numai cultele recunoscute prin decizia guvernului pot fi

practicate pe teritoriul Republicii Moldova; acestora li se recunoaşte personalitatea juridică, pot

produce şi comercializa obiecte specifice de cult şi pot angaja salariaţi. De asemenea, potrivit

aceloraşi reglementări, asociaţiile care urmăresc în tot sau în parte un scop religios sunt supuse

obligaţiilor ce decurg din dispoziţiile legale privitoare la culte. În aceste circumstanţe, Curtea a

arătat că, în absenţa unei recunoaşteri, biserica reclamantă nu poate nici să se organizeze şi nici să

funcţioneze, iar toleranţa invocată de guvern nu poate fi considerată că are a se substitui unei

recunoaşteri legale, singură de natură a-i conferi statutul de cult. De aceea, ea a ajuns la concluzia

că refuzul autorităţilor statale de a recunoaşte biserica reclamantă are asemenea consecinţe în

privinţa exerciţiului libertăţii de religie încât nu poate să fie considerat proporţional cu scopul

urmărit; aşa fiind, el nu apărea ca necesar într-o societate democratică.

În schimb, într-o cauză în care reclamanta a invocat faptul că interdicţia de a purta fularul

islamic în instituţiile de invăţămant superior constituie o atingere nejustificată adusă dreptului ei la

libertatea de religie, în special a dreptului de a-şi manifesta religia, Curtea a arătat că, atunci când

este abordată problema portului accesoriului vestimentar în discuţie în contextul social din Turcia,

nu se poate face abstracţie de impactul pe care-1 poate avea portul acestui simbol, perceput sau

prezentat ca o obligaţie religioasă de natură să fie impusă şi persoanelor care nu inţeleg să-1 poarte;

aşa fiind, în aprecierea necesităţii acestei restricţii a libertăţii religioase suferită de reclamantă au a

fi luate în considerare protecţia „drepturilor şi libertăţilor altuia” şi „menţinerea ordinii publice”

într-o ţară în care majoritatea populaţiei, manifestând un ataşament profund faţă de drepturile femeii

şi modului de viaţă laic, aderă la religia musulmană. De aceea, o limitare în materie poate fi

apreciată ca răspunzand „unei nevoi sociale imperioase” ce urmăreşte atingerea unor scopuri

legitime, cu atât mai mult cu cât acest simbol religios a dobândit în cursul ultimilor ani, în Turcia, o

dimensiune politică131.

130 Hotărârea Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor şi alţii c. Moldova, 13 decembrie 2001, (cerere nr. 45701/99)131 CEDO, 29 iunie 2004, Leyla Sahin c. Turciei, (cerere nr. 44774/98)

53

De asemenea, instanţa europeană a reţinut că în Turcia există mişcări politice extremiste care

urmăresc să impună intregii societăţi simbolurile lor religioase şi concepţia lor despre societatea

fondată pe normele religiei. Ea a decis că fiecare stat contractant poate, în conformitate cu

dispoziţiile Convenţiei, să ia poziţie impotriva unor asemenea mişcări politice, în funcţie de

experienţa sa istorică.132 În speţă, reglementarea litigioasă se situează în acelaşi context; ea

constituie o măsură destinată să atingă scopurile legitime amintite mai sus şi să protejeze

pluralismul în instituţiile universitare. Motivaţia primordială a interdicţiei portului însemnelor

religioase în universităţi este dată de principiul laicităţii; valorile pluralismului, respectul drepturilor

altor persoane şi, în special, egalitatea între bărbaţi şi femei în faţa legii sunt de natură să justifice

aprecierea autorităţilor competente în sensul că ar apărea tocmai contrară acestor valori acceptarea

portului însemnelor religioase în localurile universitare, între care şi fularul islamic. 133 De aceea,

prin luarea în considerare a marjei de apreciere de care dispun în materie statele contractante,

instanţa europeană a ajuns la concluzia că reglementarea contestată, ce supune portul fularului

islamic unor restricţii, apare ca justificată şi proporţională cu scopurile urmărite, fiind astfel o

măsură „necesară într-o societate democratică”.

Aşadar, controlul exercitat de Curte cu privire la proporţionalitatea ingerinţei autorităţilor

statale în exerciţiul libertăţii de manifestare a religiei sau a convingerilor unei persoane are în

vedere situaţia concretă din fiecare cauză.

Paragraful 2 al art.9 al Convenției nostre, strict indică că libertatea de a-şi manifesta religia

sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o

societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a

sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora, astfel toate statele membre ale

Convenție sunt obligate să se conformeze și să-și aducă legislația lor internă în concordanță cu

prevederile Convenției sus numite.

3.2. Scopul legitim urmărit

Obiectivul pus de către statele membre este să respecte drepturile şi libertăţile persoanei

declarate în Convenţie, prin respectarea prevederilor Convenţiei la care sunt parte, deci ţările

contractante tind la uniformizarea legislaţiei interne cu cea a prevedeirilor Convenţiei. Într-o

societate democrată, potrivit art.1, „Înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub

jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al prezentei Convenţii” inclusiv și celelalte

prevederi ale Convenției și protocoalelor sale adiționale.

132 CEDO, 13 februarie 2003, Re/ah Partisi (Parti de la Prosperite) şi alţii c. Turquie, cererea din 2003-11, § 124133 CEDO, 29 iunie 2004, Leyla Sahin c. Turciei, (cerere nr. 44774/98)

54

Iar potrivit preambulului Convenţiei de la Roma, din 4 noiembrie 1950 Guvernele

semnatare, membre ale Consiliului Europei, Considerând Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului, proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948 ;

Considerand că scopul acestei declaraţii este recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a

drepturilor pe care ea le enunţă ;

Considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi

şi că unul dintre mijloace este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale ;

Reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie

temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o

parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie şi un respect

comun ale drepturilor omului din care acestea decurg ;

Hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având

un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a

dreptului, să ia primele măsuri pentru garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în

Declaraţia Universală, Au convenit prevederile Convenţiei europeane pentru apărarea Drepturilor

Omului şi a Libertăţilor fundamentale134.

Astfel pentru a ajunge la scopul propus de Înaltele părţi contractante potrivit art.19 al

Convenţiei s-a infiinţat o Curte europeană a Drepturilor Omului, aceasta funcţionând permanent

pentru a asigura respectarea angajamentelor ce decurg pentru

statele părţi contractante din prezenta convenţie şi din protocoalele sale adiţionale.

Am vrut să indic scopul Înaltelor părţi contractante dintr-un simplul motiv şi acesta fiind,

consider eu, legătura dintre scop şi ingerinţă. Îndeplinirea acestui scop deseori are nevoie de nişte

pârghii statale sau cum mai este numit în literatura juridică forţă coercitivă a statului. Statul prin

diferite modalităţi legale poate să restrângă libertatea religioasă declarată de Convenţie doar pentru

siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Condiiţa necesară într-o societate democratică obligă Curtea să determine dacă ingerinţa

incriminată corespundea unei nevoi sociale imperioase, dacă era proporţională cu scopul legitim

vizat şi dacă motivele invocate de autoritățile naţionale erau pertinente şi suficiente. Pentru a decide

asupra existenţei unei asemenea nevoi şi asupra mijloacelor de acţiune ce trebuie adoptate, statele

contractante se bucură de o anume marjă de apreciere, dar aceasta marja este insoţită de un control

134 Preambulul Convenţiei europeane pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale de la Roma  din 4  noiembrie 1950.

55

european ce priveşte atât legea cât ţi deciziile care o aplică, chiar şi când acestea provin de la o

instanţă independentă. Curtea are deci competență de a decide în ultimă instanță, dacă o „restricţie”

încalcă sau nu libertatea de religie garantată de articolul 9 al Convenţiei Europene.

Absența unei concepţiei uniforme, în ţările europene, privind cerinţele aferente „protecţiei

drepturilor omului”, atunci când este vorba despre atacuri îndreptate împotriva credinţelor

religioase, lărgeşte marja de apreciere pe care o au statele contractante atunci când reglementează

libertatea de exprimare în domenii susceptibile să ofenseze convingeri personale intime ce ţin de

morală sau de religie135.

Rolul important în exercitarea puterii sale de control, Curtea nu are ca sarcină să se

substituie instanţelor interne competente, ci să verifice din punctul de vedere al articolului 9

deciziile pronunţate de acestea în baza puterii lor de apreciere. În consecinţă, Curtea nu se poate

margini să cerceteze dacă statul pârât şi-a folosit puterea cu bună credință, cu grijă şi în mod

rezonabil, ci trebuie să analizeze ingerinţa litigioasă în lumina ansamblului circumstanţelor cauzei,

inclusiv tonul afirmaţiilor reproşate reclamanţilor şi contextul în care acestea au fost făcute. Ei îi

incumba sarcina de a determina dacă ingerinţa atacată în faţa sa rămâne „proporţională scopului

legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de instanţe pentru a o justifica apar ca fiind „pertinente şi

suficiente”. Curtea trebuie să se convingă de faptul că autoritațile interne au aplicat reguli conforme

principiilor consacrate de articolul 9 bazându-se pe o apreciere acceptabilă a faptelor pertinente.

3.3. Necesitatea ingerinţei într-o societate democratică

Necesitatea statului de a se implica în treburile religiei şi în exercitarea dreptului la libertatea

religioasă se exprimă prin faptul că atât societatea civilă cât şi întreaga populaţie a statului are

nevoie de acest lucru, deoarece este o trebuinţă absolută pentru stat şi toţi cetăţenii lui. Ingerinţa

este impusă de stat la cererea puterii dominante, fără neglijarea minorităţii, pentru îndeplinirea

scopurilor declarate în constituţiile statelor membre ale Convenţiei.

Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri

decat cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru

siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora,

astfel necesitatea declarată de Convenţie este ceva util, oportun pentru stat şi pentru viitorul său.

135 Otto-Preminger-Institut c. Austriei, Wingrove c. Regatului Unit; Giniewski c. Franței

56

Obligativitatea acestei norme face ca Curtea prin hotărârile sale să ne denote importanţa

ingerinţei în exercitarea libertăţii religioase întru-un stat democratic.

Instanţa europeană a admis că interdicţia impusă prin regulamente universitare de a purta

fularul islamic, port declarat contrar constituţiei statului în cauză, printr-o jurisprudenţă accesibilă,

de către Curtea sa constituţională, considerat şi de jurisdicţia supremă administrativă a aceleiaşi ţări

ca incompatibil cu principiile fundamentale ale statului republican, constituie o ingerinţă în

libertatea de manifestare a religiei care avea o bază legală în dreptul intern.136

În al doilea rând, ingerinţa autorităţilor statale în libertatea de manifestare a religiei şi

convingerilor trebuie să corespundă unui scop legitim dat de protecţia ordinii, siguranţei, sănătăţii

publice ori de protejarea drepturilor altor persoane. Din acest punct de vedere este de reţinut că

jurisdicţia europeană a recunoscut întotdeauna că statele dispun de puterea de a controla dacă o

mişcare sau o asociaţie, sub pretextul desfăşurării de servicii religioase, în realitate urmăreşte

scopuri ce se dovedesc a fi dăunătoare populaţiei sau care aduc atingere ordinii şi securităţii

publice.137

Într-un alt aspect ingerinţa trebuie să se dovedească a fi necesară într-o societate

democratică, adică într-o societate bazată pe pluralismul ideilor şi convingerilor, a toleranţei tuturor

religiilor şi curentelor de opinie, în care dezbaterea concepţiilor diferite despre lume şi viaţă are loc

într-un cadru dat de neutralitatea autorităţilor statale.

Fosta Comisie în practica sa a decis că reprimarea iniţiatorilor mişcării de reconstituire a

unui partid fascist în Italia, prin aplicarea de pedepse penale prevăzute de legea naţională, poate fi

considerată o măsură necesară într-o societate democratică pentru asigurarea securităţii publice şi a

protecţiei drepturilor altor persoane138. Cu aceeaşi motivare a fost considerată conformă dispoziţiilor

art. 9 parag. 2 angajarea urmării penale a membrilor unui grup politic ce acţiona spre a reintroduce

ideologia naţionalsocialistă în Austria139.

Comisia a considerat că interceptarea de către autorităţile penitenciare a unei lucrări care,

deşi avea caracter religios şi filozofic, cuprindea capitole consacrate artelor marţiale, este o măsură

ce poate fi considerată necesară într-o societate democratică protecţiei drepturilor şi libertăţilor altor

persoane140.

136 CEDO, 29 iunie 2004, Leyla Sahin c. Turciei, (cerere nr. 44774/98)137 Hotărârea Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor şi alţii c. Moldova, 13 decembrie 2001, (cerere nr. 45701/99)138 Comisia. CEDO, 21 mai 1976, cererea nr. 6741/1974, X c. Italiei139 Comisia. CEDO, 13 decembrie 1963, cererea nr. 1747/1962, X c.Austriei140 Comisia. CEDO, 18 mai 1976, cererea nr. 6886/1975, X c. Regatului Unit

57

De asemenea, ea a apreciat că, chiar şi în ipoteza în care o anumită religie prescrie fidelilor

săi portul turbanului, obligaţia impusă motocicliştilor de a purta cască peste turban constituie o

măsură justificată în sensul termenilor art. 9 parag. 2 din Convenţie141, după cum ea a admis că,

chiar dacă o persoană ce execută o pedeapsă privativă de libertate consideră că obligaţia de a face

curăţenie în celula sa este contrară prescripţiilor religiei pe care o practică, această măsură are a fi

considerată ca necesară menţinerii sănătăţii publice în locul de detenţie.142

Interdicţia prevăzută de lege a unei ceremonii religioase într-un anumit site arheologic poate

fi considerată, datorită riscurilor unor manifestări publice de protest, ca necesară într-o societate

democratică pentru asigurarea securităţii şi ordinii publice.143

Comisia a decis că limitarea utilizării unui local pentru un serviciu religios, dispusă de

serviciul de urbanism local, ce iniţial avea o altă destinaţie menţionată ca atare în autorizaţia de

dobandire a acelui imobil, poate fi considerată o ingerinţă în exerciţiul libertăţii de religie. Numai

că, statelor contractante le este recunoscută o marjă de apreciere considerabilă în materie de

urbanism, datorită necesităţii, într-o societate modernă, de a adopta o legislaţie care să impiedice o

dezvoltare arhaică a localităţilor. De aceea, reclamantul nu poate invoca dispoziţiile art. 9 spre a se

sustrage aplicării normelor de urbanism, astfel că limitarea contestată apare ca necesară într-o

societate democratică.144

Tot astfel, imperativele legate de organizarea sistemului şcolar pot determina autorităţile

statale să nesocotească libertatea religioasă a unui cadru didactic ce refuză un anumit orar spre a-şi

practica religia, din moment ce el s-a angajat fără a face nici o rezervă în privinţa orarului; nimic

nu-l impiedică să renunţe la activitatea la care s-a angajat.145

Jurisprudenţa Curţii Europene aplicând principiile sale asupra unor situaţii cărora a avut a

se pronunţa, spre exemplu, într-o cauză în care reclamantul, născut într-o familie ortodoxă, dar

devenit martor al lui Iehova de foarte multă vreme, a susţinut că multiplele condamnări pentru

prozelitism pe care le-a suferit din partea autorităţilor judiciare greceşti reprezintă o încălcare a

dreptului său de a-şi manifesta religia aleasă, Curtea a reţinut că sancţiunile penale aplicate aveau la

bază dispoziţiile unei legi naţionale ce interziceau, în principiu, prozelitismul abuziv şi că, atunci

când instanţele naţionale au stabilit răspunderea penală a reclamantului pentru săvarşirea

infracţiunii reproşate s-au mulţumit să reproducă dispoziţiile legale pertinente, fără a preciza

suficient în ce mod el ar fi încercat să convingă pe alţii să adopte credinţa sa prin mijloace abuzive.

141 Comisia. CEDO, 12 iulie 1978, cererea nr. 7992/1977, X c. Regatului Unit142 Comisia. CEDO, 6 martie 1982, cererea nr. 8231/1978, X c. Regatului Unit143 Comisia CEDO, 14 iulie 1987, nr. 12587/1986, A.R.M. Chappell c. Regatului Unit144 Comisia CEDO, 8 martie 1994, nr. 20490/1992, Iskon şi alţii c. Regatului Unit145 Comisia CEDO, 12 martie 1981, nr. 8741/1979, X c. Germaniei

58

Aşa fiind, Curtea a considerat că nu s-a demonstrat măsura în care justificarea condamnării acestuia

corespunde unei nevoi sociale imperioase şi că, aşa fiind, sancţiunea incriminată nu apare ca fiind

proporţională cu scopul legitim urmărit, ceea ce înseamnă că nu poate fi socotită „necesară într-o

societate democratică” pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

Concluzii

Capitolul III cuprinde unele exemple în care Curtea cât și Convenția europeană pentru

apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede și permite statelor implicarea

lor în treburile religioase, adică ingerința permisă de Convenție și imixtiunea acceptată de Curte în

diferitele sale cauze în ceea ce privește respectarea art. 9 al Convenție, adică exercitarea libertății

religioase.

În capitolul dat am abordat tema ingerinței statului în exercitatea libertății religioase, am

adus exemple cum și în ce condiții aceste ingerințe sunt prevăzute, și anume în art. 9 paragraful (2)

se spune că libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor

restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri

necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a

libertăţilor altora.

Mi-am expus părerea în ceea ce privește scopul legitim urmărit de state în cazul când există

o ingerință din partea lor, și anume scopul statelor este de a făuri un stat de drept democratic, de a

realiza o uniune mai strânsă între popoare, de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale

omului care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în

mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o

concepţie şi un respect comun ale drepturilor omului din care acestea decurg.

Necesitatea declarată de Convenţie este ceva util, oportun pentru stat şi pentru viitorul

său, astfel Curtea se exprimă prin hotărîrile sale că necesitatea statelor este strîns legat de

scopul lor, adică necesar pentru întreaga societate i binele tuturor precum ordinea,ș

sănătatea, siguran a, drepturile i libertă ile oamenilor.ț ș ț

59

Concluzii și recomandări

Concluzii. Convenţia europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale în articolul 9 proclamă că orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de

conştiinţă şi de religie ; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile,

precum şi de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în

particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-şi manifesta

religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care,

într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a

sănătăţii, a moralei publice a drepturilor şi a libertăţilor altora.

În baza acestui articol statele semnatare se obligă să respecte libertatea de gândire, de

conştiinţă şi de religie a tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția lor. Însă nu de multe ori interesele

statului sunt altele decât cele ale persoanei, de aceea sunt cazuri cînd statele membre ale convenției

încalcă acest articol, inclusiv sunt cazuri cînd statele își impun prin puterea legislativă unele reguli

mai nefavorabile, exercitînd o ingerință ilegală care nu este prevăzută în articolele Convenției sus

numite.

Însă potrivit paragrafului 2 al art.9 din Convenție, statelor membre li este permisă ingerința

în exercitarea libertății de gândire, conștiință și religie doar ca o măsură necesară pentru siguranţa

publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Nu de multe ori Curtea Europeană lasă la latitudinea statelor o marjă de apreciere, adică lasă

la latitudinea statului să-și impună un oarecare punct de vedere printr-o lege, într-o oarecare situație,

pentru a vedea dacă ingerința este legală și necesară într-un stat modern. Însă prin hotărîrile sale

Curtea își exercită controlul său dînd un răspuns afirmativ sau negativ în ceea ce privește ingerința

statului în exercitarea libertății religioase, dacă statul își impune o lege, ia trebuie să fie necesară și

legală într-un stat democratic, însă dacă ingerința este contrară Convenției, Curtea prin hotărîrile

60

sale efectuînd controlul său stabilește: a fost sau nu necesară îngerința, hotărîrea dată fiind

obligatorie de executat.

Necesitatea ingerinței și scopul ei. Potrivit jurisprudenței CEDO ingerința în ceea ce

privește libertatea religioasă poate fi una legală, care într-un stat democratic este necesară pentru

conviețuirea tuturor persoanelor indiferent de rasă, cultură, religie și opinie. Acestă ingerință

declarată de Curte trebuie să fie aptă de a proteja toate interesele statului și nu în ultimă masură

interesele persoanei aflate sub jurisdicția statului membru al Convenției.

Potrivit Curții o religie poate aduce atingere siguranţei publice doar atunci cînd libertatea

religioasă se află în forul exterior al persoanei, acestă religie fiind folosită contrar intereselor

statului, al persoanelor sau a altor entități.

Exercitarea libertății religioase poate fi restrînsă și atunci cînd un oarecare cult sau persoană

încalcă direct sau indirect ordinea publică, deranjînd alte persoane care au diferite idei sau concepții

despre viață și religie.

Libertatea religioasă trebuie să fie exercitată în așa fel ca să nu aducă atingere moralei

publice cît și sănătății altor persoane care prin comportamentul său deviant, altul decît al celorlalte

persoane poate aduce neplăceri persoanei pe plan moral, psihic, fizic sau chiar material.

În diferitele sale hotarîri Curtea declară că ingerința statului în exercitarea libertății

religioase poate fi atunci doar cînd această religie, cult sau persoana care o exercită poate aduce

atingere scopului principal declarat de Convenție și care denigrează dorința statelor de a realiza o

uniune strînsă între membrii săi, deoarece unul dintre scopurile Convenției noastre declarate în

Preambulul ei este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în

spiritual european, manifestîndu-se printr-un atașament profund față de libertățile fundamentale

care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod

esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o

concepţie comună şi un respect comun a drepturilor omului.

Rolul important al Curții în exercitarea puterii sale de control, cum spuneam și mai

devreme, Curtea nu are ca sarcină să se substituie instanţelor interne competente, ci să verifice din

punctul de vedere al articolului 9 deciziile pronunţate de acestea în baza puterii lor de apreciere. În

consecinţă, Curtea nu se poate mărgini să cerceteze dacă statul pârât şi-a folosit puterea cu bună

credință, cu grijă şi în mod rezonabil, ci trebuie să analizeze ingerinţa litigioasă în lumina

ansamblului circumstanţelor cauzei, inclusiv tonul afirmaţiilor reproşate reclamanţilor şi contextul

în care acestea au fost făcute. Ei îi incumba sarcina de a determina dacă ingerinţa atacată în faţa sa

rămâne „proporţională scopului legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de instanţe pentru a o

justifica apar ca fiind „pertinente şi suficiente”. Curtea trebuie să se convingă de faptul că

61

autoritațile interne au aplicat reguli conforme principiilor consacrate de articolul 9 bazându-se pe o

apreciere acceptabilă a faptelor pertinente.

Recomandări. În lucrarea dată „Ingerințele statului în exercitarea libertății religioase

potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor omului”, desfășurat sper eu, am arătat cum

persoana fizică cît și cea juridică aflată sub jurisdicția unui stat membru al Convenției Europene

pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de la Roma din 4 noiembrie

1950 își poate exercita libertatea religioasă, astfel am mai arătat și impedimentele în exercitarea

confesiilor, exprimată printr-o ingerință din partea statului cel puțin legală declarată în art.9

paragraful 2 al Convenției.

Din cele relatate în teza mea pot spune că prevederile Convenției, în special art.9 la care m-

am referit, este un act cu o viziune nouă care a fost ridicată de mulți doctrinari și filozofi, vorbindu-

se de-a lungul secolelor în Europa, și anume liberatatea religioasă, pe care orice persoană este în

drept să o exercite după cum o concepe, o cunoaște și cum o gândește, acest drept include libertatea

de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau

convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ,

practici şi îndeplinirea ritualurilor. Această libertate nu trebuie sa fie însă folosită abuziv și nu poate

face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică,

constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice,

a drepturilor şi a libertăţilor altora(paragraful 2 art.9).

Conform jurisprudenţei constante a Curţii de la Strasbourg, această libertate fundamentală

este una din bazele regimului democratic, libertate care include elementele esenţiale ale identităţii

credincioşilor şi ale concepţiei lor despre viaţă. Se bucură de aplicarea ei şi persoanele „atee,

agnostice, sceptice sau indiferente”146.

Potrivit jurisprudenței, care este una foarte bogată, libertatea religioasă are un aspect pozitiv

cât și unul negativ, aspectul negativ se exprimă prin obligația statelor a nu aduce atingere acestor

libertăți, iar obligația pozitivă ale statelor pot include: obligația de a asigura persoanelor deţinute

posibilitatea de a-şi practica îndatoririle religioase şi de a intra în contact cu un reprezentat al

religiei respective; obligaţia de a asigura deţinuţilor hrană corespunzătoare preceptelor religiei

căreia aparţin.

Deci libertatea religioasă potrivit Convenției și jurisprudenței Curții Europene de la

Strasbourg este protejată indiferent de cultul sau religia persoanei, indiferent cum își exercită

persoana cultul său, persoana avînd dreptul de a-și manifesta libertatea sa religioasă sau

146 CEDO, Biserica Mitropolitană a Basarabiei c. Moldovei, hotărârea din 13 decembrie 2001, paragraf 114.

62

convingerea atât în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ,

practici şi îndeplinirea ritualurilor.

Unica excepție fiind paragraful 2 art.9 al Convenției și anume, libertatea de a-şi manifesta

religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care,

într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a

sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Opinie proprie. Curtea lasă la latitudinea statelor mebre ale Convenției să implimenteze

acestă normă convențională și toate celelalte în baza legală a lor internă, fiind obligatorie pentru

fiecare stat membru. Însă după părerea mea organele de drept ale Republicii Moldova și ale

celorlalte state membre ale Convenției sunt obligate cel puțin moral să studieze amănunțit

jurisprudența CEDO pentru a preîntîmpina nelegiuirile care se petrec în țara noastră, deoarece

Curtea prin hotărîrile sale explică corect, prin cauze reale dacă ingerința impusă de un stat este

legală sau nu, deaceea studierea jurisprudenței CEDO în ceea ce privește drepturile și libertațile

omului trebuie să fie un principiu primordial pentru făurirea unui stat de drept, principiu care deja

este fundamentat într-o multitudine de acte internaționale, cu atât mai mult care este respectat și de

Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de la

Roma din 4 noiembrie 1950.

Altă opinie care pot să o expun în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților

omului este aceea că organele de drept din Republica Moldova nu cunosc pe deplin drepturile și

obligațiile sale, abuzînd de acest fapt, iar pe de altă parte nici cetățeanul de rînd al statului nostru la

fel nu cunoaște legislația în ceea ce privește drepturile și libertățile omului declarate de Convenție,

aceasta fiind o lacună, deoarece cultura juridică după părerea mea poate fi un accelerator al

dezvoltării noastre.

O altă cauză este concepția moștenită de la vechiul sistem, care prin teroare făceau oamenii

să tacă, acum chiar dacă și doresc oamenii dreptate îndură și tac deoarece nu știu pe deplin

procedura prin care să-și apere drepturile și libertățile sale, în plus nu au încredere în organele de

drept a statului.

Pot să precizez, că Curtea prin recomandările sale explică statelor cum trebuie de aplicat

prevederile Convenției corect pentru a proteja interesele fiecărei persoane aflate sub jurisdicția sa.

În final pot spune că prevederile Convenției Europene pentru apărarea Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale de la Roma din 4 noiembrie 1950 sunt niște drepturi și libertăți

fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în Europa şi a căror menţinere se

bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă

parte, pe o concepţie comună şi un respect comun a drepturilor omului din care acestea decurg.

63

Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului este o primă încercare de a

crea un stat de drept și civilizat care să se bazeze pe principiile dreptății, egalității, solidarității și

frăției dintre state și popoare. Libertatea religioasă este libertatea prin care persoană poate să se

exprime și să se manifeste fără a prejudicia pe ceilalți semeni ai săi.

Bibliografie

Manuale, monografii, cărţi,etc.:

1. Codul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului / Jean-Loup Charrier, Andrei Chiriac; trad. din lb. fr. Andrei Chiriac. – Chișinău : "Balacron" SRL ; Paris : LexisNexis Litec, 2008. - 723 p.

2. Libertatea şi responsabilitatea: în căutarea armoniei / Kiril, Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii - Ch. S.n. 2011 (Î.S. F.E.-P. Tipografia Centrală) – 112 p. 50 000 ex.

3. La Convention europeenne des droits de l'homme / Velu J., Ergec R. , Bruylant, 1990.

4. Drept internațional public / Univ. de Stat din Moldova, Univ. de Studii Europene din Moldova, Asoc. de Drept Inter. din Moldova; elab.:Alexandru Buruian, Oleg Balan, Diana Sârcu, Victoria Arhiliuc, Nicolae Osmochescu, Natalia Suceveanu, Olga Dorul, Vitalie Gamurari; Ed. a 3-a (rev. și adăug.). Chișinău 2009 (Tipogr. „Elena – V.I.” SRL) – 650 ex.

5. Convenția europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole / Prof. dr. Corneliu Bîrsan, vol. I. Drepturi și libertăți; Editura All Beek, București 2005.

6. Hotărari ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culeg. selectivă: [In 3 vol.] - Ch.: Balacron, 2006. Vol. 3 – 2006. – 354 p. 1000 ex. [Colegiul redacţional: Lilia Snegureac, Svetlana Ungureanu, Natalia Trepăduş, Rodica Secrieru; Diana Sarcu (red. juridică); Anton Stogu (lector)].

7. Ghid (Vade-mecum) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului / Donna Gomien – Ed. a 3-a. – Ch.: Bir. de Inf. al Consiliului Europei în Rep. Moldova, 2006 (Î.S.F.E.-P. “Tipografi a Centrală“). – 192 p. 1000 ex.

8. Obligaţiunile pozitive în virtutea Convenţiei europene a Drepturilor Omului / Jean-François Akandji-Kombe, Ghid pentru punerea în aplicare a Convenţiei europene a Drepturilor Omului; Manuale privind drepturile omului, nr. 7, Editat în Republica Moldova, 2006.

9. Manualul Drepturilor Omului, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, APADOR-CH – 2008, București.

10.Protecţia drepturilor fundamentale ale omului în jurisprudenţa CEDO / Petraru Alina Roxana. – Iaşi : Lumen, 2010.

11.Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a din 1998. Editura Univers Enciclopedic, Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”.

12.Dicționar de neologisme, Florin Marcu și Constantin Maneca, Editura Academiei, București 1986.

64

Acte normative:

13.Constituția RM din 29.07. 1994,  intrată în vigoare pe 27.08.1994.

14.Legea nr. 125  din  11.05.2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie.

15.Legea nr.121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea egalităţii.

16.Cod Civil al RM, cod nr.1107 din  06.06.2002.

17.Declaraţia Universală a drepturilor omului, adoptată la 10 decembrie 1948 la New York.

18.Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale. Adoptată la Roma  la  4  noiembrie 1950.

19.Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene de la Nisa din 7 decembrie 2000.

20.Declaraţia Americană a Drepturilor şi Îndatoririlor Omului, doptată în anul 1948 la Bogata.

Studii şi articole ştiinţifice:

21.Curs de filosofia religiei Universitatea din Bucureşti, Facultatea de teologie Baptistă (an universitar 2009-2010) Profesor: Lect. Dr. Octavian D. Baban.

22.Studiu „Libertatea de conștiință, gîndire și religie – actualitate și perspective de reglementare”, Chișinău 2011

23.Analele Universitatii „Ovidius” – Seria Drept și Științe Administrative Nr.3 (2005), Reflecții pe marginea textului final al proiectului legii privind libertatea religioasă și regimul cultelor în România, Prof. univ. dr. Ioan V. Dură, Bruxelles, Belgia.

24.Stat şi religii în România, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, APADOR-CH – 2008, București

Surse electronice:

25.http://dexonline.ro/definitie/religie

26.http://sclavii.blogspot.com/2012_04_01_archive.html

27.http://ro.wikipedia.org/wiki/Libertate_religioas%C4%83

28.http://www.justice.gov.md/libview.php?l=ro&idc=4&id=358

29.http://moldova.usembassy.gov/2012-reports-ro.html

30.http://jurisprudentacedo.com/

31.http://photos.state.gov/libraries/moldova/106281/PDF-RO/2011-IRF-ROM.pdf

32.http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/Pages/search.aspx#{"documentcollectionid2":

["GRANDCHAMBER","CHAMBER"]}

33.http://www.echr.coe.int/ECHR/Homepage_FR

34.http://justice.md/md/cedo/

65

Declaraţia privind asumarea răspunderii

Data 17.06.2013

66