PREZENTARE FUNCŢIONARE CEDO

1. Cadrul istoric al Curţii Europene a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea Europeană) a fost instituită prin Convenţia pentru apărarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia Europeană), semnată la Roma la 4 noiembrie

1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.

Pînă la data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului ,

exista un organ bicefal jurisdicţional european de examinare a violării Convenţiei Europene a Drepturilor

Omului şi anume: Comisia Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea Europenă a Drepturilor Omului.

Comisia Europeană avea rolul de a examina cazurile propuse de statele părţi, dar şi plîngerile individuale

contra acelor state care acceptă o asemenea procedură printr-o declaraţie expresă, iar Curtea Europeană

examina litigiile care-i erau prezentate de Comisie.

După intrarea în vigoare a protocolului nr. 11 Comisia Europeana a Drepturilor Omului şi vechea

Curte Europeană a Drepturilor Omului işi incetează existenţa, instituindu-se o nouă Curte Europeană a

Drepturilor Omului.

Posibilitatea unei fuzionări a Comisiei şi Curţii intr-un organ unic a fost pentru prima oară

menţionată cu ocazia celei de-a 8-a reuniuni a Comitetului de experţi pentru ameliorarea procedurii

Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în cursul unui schimb de opinii cu reprezentanţii Comisiei. La

28 mai 1993, Comitetul Miniştrilor a adoptat o hotărîre, prin care i se incredinţa Comitetului director pentru

drepturile omului (CDDH) pregătirea unui proiect de protocol de amendament la Convenţie, cu efect de

restructurare a mecanismului existent de supraveghere. Proiectul de protocol pregătit de Comitetul de

experţi pentru ameliorarea procedurilor de asigurare şi apărare a drepturilor omului (DH- PR), pus la punct

ulterior de către CDDH, a fost supus atenţiei Comitetului de Miniştri, care a adoptat textul la reuniunea a

511-a a delegaţilor Miniştrilor, ţinută la 20 aprilie 1994. Textul a fost deschis spre semnare statelor membre

ale Consiliului Europei, semnatare ale Convenţiei Europene de la 11 mai 1994.

Protocolul reglementează restructurarea mecanismului de control stabilit de Convenţie in sensul

redistribuirii responsabilităţii controlului care anterior era deţinut de Comisie, Curte şi Comitetul

Miniştrilor şi Consiliului Europei. Scopul era de a se conferi noului mecanism un caracter obligatoriu.

Principalele modificări aduse de acest Protocol sunt:

Comisia Europeana a Drepturilor Omului şi vechea Curte Europeană a Drepturilor Omului îşi

incetează existenţa, instituindu-se o nouă Curte Europeană a Drepturilor Omului, care va funcţiona

permanent şi va avea sediul la Strasbourg (art.19);

1

Sistemul va fi raţionalizat şi toţi reclamanţii vor avea acces direct la noua Curte. Cauzele care nu au

nici o şansă de reuşită vor fi, după filtrare, retrase din sistem intr-un stadiu incipient, prin decizia

unanimă a Curţii, care va hotări aceasta, in cadrul unui comitet format din trei judecători (ele vor fi

declarate inadmisibile); In marea majoritate a cazurilor, Curtea îşi va desfăşura activitatea in

Camera de 7 judecători.

Numai in cazuri excepţionale, funcţionand ca Marea Cameră compusă din 17 judecători, se va

pronunţa asupra celor mai importante probleme. Preşedintele Curţii, preşedinţii Camerelor vor fi

abilitaţi să facă parte din Marea Cameră in scopul de a veghea la coerenţa si uniformizarea

jurisprudenţei. Judecătorul ales din partea statului parte, aflat în discuţie, va avea de asemenea un

loc în Cameră pentru a asigura o cat mai bună înţelegere a sistemului juridic supus examinării;

Toate reclamaţiile de incălcare a drepturilor omului vor fi supuse Curţii;

Comitetul de Miniştri nu va avea competenţa de a se pronunţa asupra fondului problemei,

păstrandu-şi rolul de a controla executarea;

S-a hotărat că dreptul la recurs individual va fi obligatoriu şi Curtea va avea competenţa

jurisdictională asupra tuturor cauzelor juridice interstatale.

2. Organizarea curtii

Curtea Europeana a Drepturilor Omului, instituita prin Conventie in forma ei amendata de

Protocolul nr. 11, este alcatuita dintr-un numar de judecatori egal cu cel al statelor contractante. Nu exista

nici o restrictie in ceea ce priveste numarul de judecatori de aceeasi nationalitate. Judecatorii sunt alesi de

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei pentru un termen de 6 (sase) ani. Mandatul a jumatate dintre

judecatorii alesi la primele alegeri a expirat dupa trei ani, astfel incat sa se asigure reinnoirea mandatului

unei jumatati dintre judecatori la fiecare trei ani.

Judecatorii isi exercita functiile la Curte in nume propriu si nu reprezinta nici un stat. Ei nu se pot

angaja in nici o activitate incompatibila cu independenta sau impartialitatea lor sau cu cerintele unei functii

permanente. Mandatul lor expira la atingerea varstei de saptezeci de ani.

Curtea plenara isi alege presedintele, doi vicepresedinti si doi presedinti de sectiune pentru o

perioada de trei ani.

Conform Regulamentului sau, Curtea este impartita in patru sectiuni, a caror componenta, stabilita

pentru trei ani, trebuie sa fie echilibrata atat din punct de vedere geografic, cat si al reprezentarii sexelor,

tinandu-se cont, in acelasi timp, de diferitele sisteme de drept ale statelor contractante. Doua sectiuni sunt

prezidate de vice-presedintii Curtii, iar celelalte doua sectiuni sunt prezidate de presedintii de sectiune.

2

Presedintii de sectiuni sunt asistati si, atunci cand este necesar, sunt inlocuiti de vicepresedintii de sectiune,

acestia din urma fiind alesi de catre sectiuni.

In cadrul fiecarei sectiuni sunt create comitete din trei judecatori pentru o perioada de douasprezece

luni.

In fiecare sectiune sunt constituite camere in componenta carora intrasapte membri dupa principiul

rotatiei, presedintele sectiunii si judecatorul ales din statul in cauza fiind prezenti de drept.

Daca acesta din urma nu este membru al sectiunii, judeca in calitate de membru de drept al camerei.

Membrii sectiunii care nu sunt membri titulari ai camerelor, judeca in calitate de membri supleanti.

Marea Camera este alcatuita din saptesprezece judecatori. Presedintele, vicepresedintii si presedintii de

sectiuni sunt membri de drept ai Marii Camere.

3. Sectiile CEDO

Camerele prevăzute de art. 26 al Regulamentului Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt

denumite Secţiuni.. Camerele sunt constituite de Adunarea plenară a Curţii la propunerea Preşedintelui,

pentru o perioadă de 3 ani începând cu alegerea titularilor funcţiilor prezidenţiale prevăzute de art. 8 al

Regulamentului. Se constituie cel puţin 4 Secţiuni.

Camerile sunt alcătuite din şapte judecători. Cauza care nu este examinată de un comitet este

examinată de către o Cameră.

Fiecare judecător este membru al unei Secţiuni. Componenţa Secţiunilor trebuie să fie echitabilă,

atât din punct de vedere geografic, cât şi din punctul de vedere al reprezentării sexelor şi ţinând cont de

diversitatea sistemelor juridice existente în Părţile contractante.

Atunci când un judecător încetează de a mai face parte din Curte înainte de sfârşitul perioadei

pentru care Secţiunea a fost constituită, succesorul său îl înlocuieşte ca membru al acelei Secţiuni. În mod

excepţional, Preşedintele Curţii poate opera modificări în alcătuirea Secţiunilor, dacă circumstanţele o

impun. La propunerea Preşedintelui, Adunarea plenară a Curţii poate constitui o Secţiune suplimentară.

Comitetele sunt constituite pentru o perioadă de 12 luni, prin rotaţie, dintre membrii Secţiunii, alţii

decât Preşedintele ei.

Membrii Secţiunii care nu sunt membri ai unui comitet pot fi desemnaţi să înlocuiască membrii

indisponibili.

Ceilalţi membri ai Camerei sunt desemnaţi de Preşedintele Secţiunii, prin rotaţie, dintre membrii

Secţiunii.

3

Membrii Secţiunii care nu sunt desemnaţi în acest fel participă la judecarea cauzei în calitate de

supleanţi.

Fiecare comitet este prezidat de membrul care are prioritate conform ordinii precăderii în sânul Secţiunii.

Sursa: Regulamentului Curţii Europene a Drepturilor Omului, In vigoare din 1 noiembrie 1998.

4. Structura curtii

Secretariatul Consiliului Europei dispune de un staff de circa 1300 de unităţi care acoperă toate

domeniile aflate în competenţa acestora. Stafful este divizat în 4 categorii (A, B, C, L). Staff-ul cuprinde

atît pozitii permanente cît şi temporare.

  Personalul Curţii este compus din jurişti, secretari, asistenţi administrativi, consilieri, traducători,

etc.

Juriştii angajaţi de Curte activează în cadrul grefei Curţii. Aceştia fac parte din diviziuni juridice

care funcţionează pe lângă organele de lucru ale Curţii. Ei au naţionalitatea statelor membre la Convenţie.

Juriştii îndeplinesc sarcinile privind corespondenţa cu plăţile, completarea şi evidenţa dosarului, întocmirea

raportului preliminar şi supravegherea şi revizuirea traducerilor. Aceştia sunt asistaţi de secretari care, de

obicei, sunt cunoscători ai limbii statului respectiv şi cunoscători ai sistemului legislativ naţional.

  Juriştii sunt angajaţi prin concurs anunţat în prealabil de către Curte. Juriştii pot fi angajaţi pe un

termen nedeterminat sau pe o perioadă fixă (de obicei 2 sau 4 ani). Poziţia de jurist este anunţată pentru

fiecare stat membru în parte. Candidatul trebuie să cunoască sistemul de drept al statului pentru care se

anunţă poziţia.

 

Membrii aparatului Curţii au statut de funcţionari internaţionali.

Supravegherea punerii în executare a hotărîrilor Curţii îi revine, conform Convenţiei europene pentru

apărarea drepturilor omului, Comitetului de Miniştri.

 

Fiecare stat parte la convenţiei este obligat să se conformeze hotărîrilor definitive ale Curţii în litigiile la

care ele sunt părţi.

 

http://www.coe.int/Human_rights/execution/ aici puteţi găsi informaţia utilă referitor la supravegherea şi

controlul din partea Comitetului de Miniştri a executării hotărîrile definitive ale Curţii în litigiile la care ele

sunt parte, aici veţi găsi: Principalele cazuri în curs de supraveghere a executării etc.

4

 

Date statistice privind activitatea CEDO pentru anul 2007 - descarcati aici. 

 

Date statistice privind activitatea CEDO - descarcati aici in Limba engleza.

 

Alte date gasiti aici.

Procedura în fata Curtii

1. Generalitati

Fiecare stat contractant (cerere statală) sau orice persoană particulară care se considera victima violării

Convenţiei (cerere individuala) poate adresa direct Curţii de la Strasbourg o cerere invocînd violarea de

către un stat contractant a unuia din drepturile garantate de Convenţie. O nota pentru îndrumarea

petiţionarilor si formulare de cerere pot fi obţinute de la grefa.

Procedura în fata noii Curţi europene a drepturilor omului este adversativa si publica. Audientele sunt

publice, daca Camera/Marea Camera nu decide altfel din cauza unor circumstante exceptionale. Memoriile

si alte documente depuse la grefa Curţii de către părţi sunt accesibile publicului.

Solicitanţii individuali pot supune ei însuşi cererile, dar se recomandă reprezentarea de către un avocat si

aceasta este chiar necesara pentru audieri sau după ce cererea a fost declarata admisibila. Consiliul Europei

a înfiinţat un sistem de asistenta juridica pentru reclamanţii care nu au resurse suficiente.

Limbile oficiale ale Curtii sunt franceza si engleza, dar cererile pot fi redactate în una din limbile oficiale

ale statelor contractante. Îndata ce solicitarea a fost declarata admisibilă, trebuie utilizata una din limbile

oficiale ale Curtii, daca presedintele Camerei/Marii Camere nu autorizeaza folosirea în continuare a limbii

folosite în cerere.

Conditii pentru sesizarea curtii

Curtea poate fi sesizată printr-o cerere (anexa) de către orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală

sau de orice grup de particulari care se pretind victimă a unei încălcări, din partea unui stat parte la

Convenţie. Pentru sesizarea Curţii este necesar de a fi respectate anumite condiţii. Astfel, Curtea nu poate fi

sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum este stabilit conform principiilor de drept

internaţional general recunoscute, şi într-un termen de şase luni, începând cu data deciziei interne

definitive. Cererile nu pot fi luate în consideraţie de către Curte, dacă nu îndeplinesc criteriile de

admisibilitate.

Dacă consideraţi că statul a violat în detrimentul dumneavoastră direct şi personal vreunul dintre drepturile

fundamentale prevăzute de Convenţie vă puteţi plânge Curţii.5

1. Curtea poate cerceta numai plângeri referitoare la violarea unuia sau mai multor drepturi enumerate în

Convenţie şi protocoale. Ea nu este o instanţă de apel împotriva instanţelor naţionale şi nu poate anula sau

modifica deciziile lor. Nici nu poate interveni direct în favoarea dumneavoastră pe lîngă autoritatea de care

vă plângeţi.

2.. Curtea poate examina numai cererile îndreptate împotriva unuia dintre statele care au ratificat Convenţia

şi Protocoalele sale, şi dacă se referă la evenimente posterioare unei date determinate. Această dată variază

de la stat la stat şi după cum cererea se referă la un drept enunţat în Convenţie sau în Protocoale.

3. Vă puteţi plânge Curţii numai cu privire la actele unei autorităţi publice dintr-unul dintre aceste state

(Parlament, administraţie, tribunal etc). Curtea nu se poate ocupa de plângeri îndreptate împotriva unor

persoane particulare sau a unor instituţii private.

4. Conform articolului 32 § 1 din Convenţie, Curtea nu poate fi sesizată decât după ce au fost epuizate în

prealabil căile de recurs interne şi în termen de şase luni începînd cu data deciziei definitive interne. O

plângere care nu respectă aceste condiţii de admisibilitate nu va putea fi examinată de către Curte.

5. Înainte de a vă adresa Curţii, trebuie să fi utilizat, în statul în cauză, toate remediile juridice care ar fi

putut fi utile în situaţia de care vă plângeţi; în caz contrar, va trebui să demonstraţi că aceste remedii nu

puteau fi eficace. Prin urmare, mai întâi ar fi trebuit să sesizaţi tribunalele interne, până la adresarea la

Curte şi inclusiv la instanţa supremă competentă, în faţa căreia ar fi trebuit să prezentaţi, cel puţin în

substanţă, motivele plângerii pe care doriţi să le supuneţi atenţiei Curţii.

6. În exercitarea acestor remedii, trebuie să fi respectat regulile de procedură naţionale, mai ales termenele

prescrise de acestea. Dacă, de exemplu, recursul dumneavoastră a fost respins ca tardiv sau pentru

nerespectarea unei reguli de competenţă sau de procedură care vă poate fi imputată, Curtea nu va putea

examina cererea dumneavoastră.

7. Dacă totuşi vă plângeţi de o decizie judecătorească, mai ales de condamnare, nu este necesar să fi

încercat să obţineţi revizuirea procesului după ce aţi parcurs instanţele judiciare uzuale. Nu este necesar nici

să fi exercitat recursuri de graţiere sau să fi solicitat graţierea sau amnistierea. În plus, petiţiile (adresate

Parlamentului, şefului statului sau al guvernului, unui ministru sau ombudsman) nu constituie remedii pe

care trebuia să le fi încercat.

8. După ce autoritatea naţională competentă cea mai înaltă a pronunţat o decizie, dispuneţi de un interval de

şase luni pentru a sesiza Curtea. Acest interval începe sa curgă de la data la care aţi luat cunoştinţă

dumneavoastră personal sau avocatul dumneavoastră de decizia finală în ordinea normală a instanţelor, şi

nu începînd de la respingerea ulterioară a unei eventuale cereri în revizuire a procesului sau a unui alt

recurs extraordinar, a unei cereri de graţiere sau amnistiere sau a oricărei alte cereri adresate unei autorităţi

cu titlu de graţiere.

9. Termenul de şase luni este întrerupt de prima dumneavoastră scrisoare adresată Curţii, expunînd cu

6

claritate, chiar dacă în mod sumar, obiectul plângerii dumneavoastră eventuale sau de trimiterea

formularului de cerere completat. O simplă cerere de informaţii nu este suficientă pentru a întrerupe

termenul de şase luni.

10.Sumarizînd exigenţele de adresare la Curte, prevăzute de Convenţie, putem evidenţia următoarele

condiiţii de admisibilitate:

1. să fie făcută de către o persoană îndreptăţită;

2. cerere să fie compatibilă cu dispoziţiile Convenţiei;

3. să privească o perioadă în care statul era legat prin Convenţie;

4. să se afle sub jurisdicţia acoperită de Convenţie;

5. să fie epuizate toate căile interne de recurs;

6. să fi fost invocat violarea unor drepturi şi libertăţi prevăzute de Convenţie;

7. să fie respectat termenul de şase luni de la data epuizării ultimului recurs privind adresarea la Curte.

Nerespecarea acestor condiţii Curtea va declara cererea ca fiind inadmidibilă şi va fi respinsă. . Cu titlu

informativ, mai mult de 90% din cererile examinate de către Curte sunt declarate inadmisibile pentru

nerespectarea uneia sau alteia din condiţiile de admisibilitate mai sus menţionate.

Competenta CEDO.

În conformitate cu articolul 32 al Convenţiei Curtea acoperă toate problemele privind interpretarea şi

aplicarea Convenţiei şi a protocoalelor. Astfel putem constata că competenţa curţii este una limitată.

Competenţa Curţii poate fi distinsă în:

a) ratione temporis;

b) ratione personae ;

c) ratione materiae;

d) ratione loci.

a) Comptenţa raţione temporis.

Curtea va examina doar cazurile în care cererile se referă la evenimente care s-au produs înainte de

recunoaşterea de către un Stat Contractant a dreptului la petiţie individuală conform art. 25. Nu va fi

examinată cererea în cazul cînd Statul a specificat că ratificarea Convenţiei este numai o chestiune de

perspectivă.

Curtea nu este competentă de a examina cererile care au fost depuse cu omiterea termenului de 6 luni

prevăzut la art. 35 al Convenţiei.

Dacă procedurile judiciare cu privire la contestarea acţiunilor s-au sfârşit după intrarea în vigoare a

Convenţiei, Curtea va examina şi aceste situaţii litigioase care au avut loc pînă la intrarea în vigoare a

Convenţiei.

7

b) Competenţa raţione personae.

Reclamanţi la Curte pot fi: persoane fizice, organizaţiile neguvernamentale, grupuri de particulari şi statele

parte la Convenţie. Pîrît la Curte poate fi doar un stat. Prin urmare, referitor la competenţa raţione persone

curtea va examina:

- cererile împotriva unui Stat care este parte la Convenţie sau Protocolul respectiv;

- cererile în care reclamantul este o victimă a evenimentelor care au stat la baza reclamaţiilor;

- cererea este formulată împotriva instituţiei pentru care Statul este răspunzător.

c) Competenţa raţione materiae.

Curtea va examina cererile în care se invocă violarea unui drept prevăzut în convenţie. Drepturile şi

libertăţile fundamentale protejate prin mecanismele Convenţie sun prevăzute şi de protocoalele adiţionale

Convenţiei.

Nu toate situaţiile legate de drepturile omului se conţin în prevederile Convenţiei, de exemplu: dreptul la

divorţ, la o naţionalitate anume etc.

c) Competenţa raţione loci.

Curtea va fi competentă de a examina cererile care se întemeiază pe evenimente produse pe teritoriul

Statulului Contractant. Articolul 1 al convenţiei prevede că fiecărei persoane aflate sub jurisdicţia unui Stat

parte la Convenţie îi sunt recunoscute drepturle şi libertăţile prevăzute de Convenţie. Statul trebuie să

exercite un control asupra evenimentelor discutate.

La adresarea cererii Curţii, reclamantul trebuie să cunoască dacă satul îşi exercită controlul de facto asupra

evenimentelor aflata în discuţie. Actele care se produc pe teritorii pe Care un stat nu le controlează nu pot

angaja responsabilitatea acestuia.

Cine se poate adresa la CEDO.

În cazul cererilor individuale, conform art. 34 al Convenţiei Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către

orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretind

victimă a unei încălcări. Deci, Curtea poate fi sesizată de următorii subiecţi:

- persoane fizice;

- organizaţii neguvernamentale;

- de orice grup de particulari.

Persoane fizice – în categoria persoanelor fizice fac parte şi copii precum şi persoanele lipsite de

descernămînt. Copii pot formula cereri ei însuşi sau prin intermediul părinţilor ori a tutorilor, curatorilor

sau a unui funcţionar special împuternicit în acest sens, sau de către un avocat. Persoanele limitate sau

lipsite de capacitatea de exerciţiu se pot adresa Curţii şi în lipsa reprezentantului legal.

8

Organizaţii neguvernamentale şi orice grupuri de particulari pot introduce o cerere, doar dacă au fost ele

victime ale încălcărilor, ele nu pot adresa o cerere numai pentru că doresc să conteste, din principiu, o

anumită acţiune a statului. Actio popularis, adică o cerere făcută de către persoane interesate, care nu sunt

ele însele victime ale încălcărilor, nu este prevăzută de către Convenţie.

Cererile pot fi făcute şi de către societăţi comerciale, sindicate, organizaţii religioase, partide politice.

Cererile trebuie să fie semnate de către persoanele competente de a reprezenta organizaţia sau grupul.

Reclamant la Curte poate fi şi un Stat parte la Convenţie privind pretinsa încălcarea a prevederilor

Convenţiei de către alt stat.

Cine se poate considera victima incalcarii drepturilor

Articolul 34 prevede că reclamantul să se pretindă „victimă a unei încălcări”. Pot distinse trei tipuri de

victime: victimă reală, victimă potenţială, victimă indirectă.

Victimele reale.

Victimă reală este acea persoană ce a fost afectată personal de pretinsa încălcare, de exemplu: persoana

careia i s-au cauzat leziuni corporale în urma torturii, proprietarul expropriat de bun fără o dreaptă

prealabilă despăgubire, petiţionarului căruia i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil etc.

O persoană ca a obţinut o remediere adecvată la nivel intern pentru presupusele încălcări ale Convenţiei nu

poate fi considerată victimă .

Victimele potenţiale.

Victimă potenţială este persoana care este sub riscul de a fi direct afectată de către o lege sau un act

administrativ. În situaţia victemelor potenţiale există o probabilitate că persoana va fi afectată de o lege,

practică sau act administarativ(ex. prevederile unor legi privind succesiunea şi se referă la copii nelegitimi

care nu se află încă în situaţia de a moşteni, în cauza Marckx contra Belgiei , 3 iunie 1979, 2 E.H.R.R. 330;

o lege ce prevede pedeapsa corporală pentru copil, dar care nu a fost pedepsit, în cazul Cambell¬¬&Cosans

contra Regatului Unit, 4 E.H.R.R. 293)

Victimele indirecte.

Victimă indirectă este persoana indirect afectată de pretinsele încălcări ale convenţiei(ex. membrii familiei

unei persoane omorîte, în cazul Abdulaziz, Cabales & Balkandali contra Regatului Unit, 28.05.1995, 7

E.H.R.R. 471.). Dacă motivul cererii a fost înlăturat, persoana nu mai poate invoca calitatea de victimă a

pretinselor încălcări.

Caile de recurs interne

9

Condiţia care intră însă cel mai des în atenţia organelor de control ale Convenţiei este cea a obligativităţii

epuizării căilor de atac interne înainte de sesizarea Curţii. Prevăzută de art. 35, având ca fundament

principiul subsidiarităţii controlului exercitat de Curte, este în deplină concordanţă cu principiile dreptului

internaţional public care impun ca cesiunea unor părţi de suveranitate să fie interpretată limitativ .

Şi noţiunea de cale de atac – recours în versiunea franceză a textului şi remedies în cea engleză – este o

noţiune autonomă, care a fost interpretată de organele de la Strasbourg într-o manieră atât extensivă, cât şi

limitativă. Astfel, pe de o parte, prin cale de atac se înţelege orice mijloc prin care recurentul poate să

obţină recunoaşterea încălcării drepturilor sale şi repararea prejudiciului, indiferent dacă constă într-o

acţiune în justiţie sau într-o acţiune în faţa autorităţilor administrative . Pe de altă parte, nu intră în această

noţiune căile extraordinare de atac sau alte mijloace prin care se solicită bună-voinţa unor organele ale

statului, precum cererea de graţiere .

Potrivit jurisprudenţei, pentru ca exigenţa epuizării căilor interne de atac să apese în sarcina reclamantului,

calea de atac trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative, în lipsa oricăreia dintre ele

recurentului nefiindu-i impusă această obligaţie :

- existenţa unei căi de atac. Luînd forma unui principiu, nimeni nu este obligat să facă lucruri imposibile,

lipsa unei modalităţi interne de rezolvare a conflictului se analizează, indiferent de soluţionarea contestaţiei

pe fond, într-o violare a art. 13 din Convenţie . Din raţiuni la fel de evidente, reclamantul este exonerat de

exercitare căilor de atac intern şi atunci când se plânge de lipsa de celeritate a procedurii, fiind firesc ca

atunci când un proces are deja o durată nerezonabilă, să nu i se impună recurentului să aştepte sfârşitul

acestuia .

- accesibilitatea căii de atac. Tot în baza art. 13, calea de atac trebuie să fie accesibilă, ceea ce presupune ca

autorităţile naţionale să permită, prin practici administrative şi prevederi legislative, reclamantului

utilizarea ei. Condiţia nu este îndeplinită atunci când fie legea nu permite exercitarea căii de atac direct de

către recurent, fie acesta este împiedicat în fapt să o exercite .

- utilitatea căii de atac. În opinia fostei Comisii şi a Curţii, reclamantul este exonerat de exigenţa epuizării

căilor de atac interne, atunci când exercitarea lor este inutilă. Inutilitatea exercitării unor căi de atac a fost

reţinută de Curte în numeroase împrejurări de natură diversă: exercitarea anterioară a mai multor proceduri

judiciare cu acelaşi obiect, toate pierdute , existenţa unei practici constante în sens contrar etc.

- eficacitatea căii de atac. Aceasta presupune ca modalitatea de acţiune în dreptul intern să poată, în mod

real, să înlăture consecinţele violării drepturilor fundamentale şi să repare prejudiciul . Nu sunt căi de atac

eficace ori adecvate, într-o altă formulare utilizată, spre exemplu, recursul constituţional sau cererea de

reabilitare . De asemenea, guvernul trebuie să probeze eficacitatea recursului nu numai prin indicarea unui

text de lege aplicabil, ci şi prin existenţa unei jurisprudenţe constante în sensul admiterii unor cereri

asemănătoare .

10

Pe de altă parte, plângerea rămâne inadmisibilă chiar dacă reclamantul a deschis o procedură internă cu

acelaşi obiect atunci când aceasta nu a fost explorată în mod complet, adică nu s-au exercitat toate căile de

atac ordinare , sau atunci când plângerea adresată autorităţilor naţionale a fost respinsă datorită unor vicii

de procedură, precum prescripţia sau forma actelor procedurale . Totuşi, neepuizarea căilor de atac interne

este un obstacol temporar în calea admisibilităţii plângerii, Curtea urmând să reexamineze aceiaşi plângere

după ce reclamantul epuizează, fără succes, modalităţile de acţiune pe care la avea la dispoziţie la

momentul introducerii iniţiale a plângerii .

În cererea reclamantul este necesar să precizeze etapele urmate pentru epuizarea ultimului recurs intern

accesibile. Dacă reclamantul invocă lipsa unei căi efective de recurs, Statului îi revine sarcina de a

demonstra că există o cale efectivă de recurs pe care reclamantul a refuzat să o exercite. Statul trebuie să

indice căile de recurs interne la care reclamantul nu a apelat.

Epuizarea implicită.

Reclamantul este scutit de a epuiza calea de recurs, în cazul în care este evident că nu există absolut nici o

perspectivă că un apel sau o altă cale de recurs să fie eficientă sau încununată cu succes. În scop

consultativ, Curtea poate consulta un jurist de competenţă recunoscută şi experienţă în domeniu.

Recursurile administrative.

O plîngere adresată unui minister (organ central administrati), avocatului parlamentar, nu reprezintă o cale

de recurs efectivă.

Alegerea căilor recurs.

Dacă legea Statului oferă posibilitatea reclamantului de a alegea calea efectivă de recurs,

Curtea va aprecia alegerea după criteriul raţionalităţii alegerii. Astfel, calea de recurs aleasă trebuie să fie

un evidentă şi raţională.

 

Termenul de 6 luni

Potrivit art. 35 introducerea unei plângeri este posibilă doar într-un termen de 6 luni de la data ultimei

decizii interne. De regulă, termenul curge de la data pronunţării deciziei definitive, dacă reclamantul a fost

prezent, sau de la data comunicării, dacă a absentat.

Condiţia respectării termenului de 6 luni este examinată cu destul de multă supleţe de către instanţa

europeană. Astfel, dacă reclamantul prezintă mai multe capete de plângere, termenul de adresare la Curte

curge pentru fiecare în mod separat. Dacă între capetele de cerere există o anumită legătură – spre exemplu,

o plângere vizând arestarea şi una vizând procedura penală pe fond soluţionate în dreptul intern la date

11

diferite, se ia în considerare doar ultima decizie definitivă. Termenul pentru adresare la curte se calculează

în luni calendaristice.

Teremnul de şase luni nu curge de la data respingerii unui recurs ineficace, neîncununat cu succes. De

aceea se recomadă de a sesiza Curtea pînă la data pronunţării deciziei instanţei de recurs (inefectiv).

Încetarea curgerii termenului.

Curgerea termenului de şase luni încetează la data introducerii cererii la Curte. Introducerea unei cereri,

pentru a produce efect în sensul întreruperii termenului este necesar ca cererea să identifice reclamantul

(datele de identitate ale reclamantului) precum şi să conţină temeiurile faptice ale fiecărei reclamaţii şi

încălcări ale Convenţiei.

Situaţii continue.

Condiţia privind adresarea la Curte înăuntrul termenului de 6 luni nu se aplică în cazul situaţiilor continuie.

Sunt situaţii continue o violarea continuă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute de

Convenţie(ex. neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti devenită irevocabilă.)

Sau altă informaţie de pe web

• Dupa ce autoritatea nationala competenta cea mai inalta a pronuntat o decizie, dispuni de un interval de

maximum sase luni pentru a sesiza CEDO. Acest interval incepe sa curga de la data la care ai luat

cunostinta, tu personal sau avocatul tau, de decizia finala in ordinea normala a instantelor, si nu incepand de

la respingerea ulterioara a unei eventuale cereri in revizuire a procesului sau a unui alt recurs extraordinar, a

unei cereri de gratiere sau amnistiere sau a oricarei alte cereri adresate unei autoritati cu titlu de gratiere.

• Termenul de sase luni este intrerupt de prima scrisoare pe care o adresezi Curtii, in care expui cu claritate,

chiar daca in mod sumar, obiectul plangerii tale si trimiti formularul de cerere completat. Atentie! O simpla

cerere de informatii nu este suficienta pentru a intrerupe termenul de sase luni.

http://www.prostemcell.ro/articole/curtea-europeana-a-drepturilor-omului.html

Cererea anonima

În conformitate cu articolul 34 al Convenţiei, Curtea nu reţine nici o cerere individuală, dacă ea este

anonimă. Cererea anonimă este inadmisibilă. Însă reclamantul poate solicita ca identitatea sa să nu fie

dezvăluită. Formularul de cerere conţine opţiunea care dă posibilitate reclamantului să poată solicita să nu-i

fie dezvăluită identitatea sa.

Potrivit dispoziţiilor articolului 33 al Regulamentului Curţii toate documentele privitoare la o anumită

cauză, depuse grefei de părţi sau de terţii intervenienţi, cu excepţia celor prezentate în cadrul negocierilor 12

purtate în vederea obţinerii unei reglementări amiabile, sunt accesibile publicului potrivit modalităţilor

practice emise de Grefier, cu excepţia cazului când Preşedintele Camerei decide altfel, în scopol protejării

interesului moral, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când

interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor o impun, sau atunci când, în circumstanţe speciale,

publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

Orice cerere de păstrare a confidenţialităţii trebuie să conţină motivele şi să precizeze dacă ea se referă la

toate documentele sau numai la o parte din ele. Astfel, reclamantul trebuie să justifice solicitarea

anonimatului. Anonimatul se va asigura faţă de publicul larg, dar nu şi faţă de stat.

Principiul -non bis in idem- ( nu de două ori pe acelaşi) este unul de aplicaţie generală. Potrivit acestui

principiu o faptă săvîrşită cu vinovăţie de către o perosoană nu poate fi sancţionată de două ori.

Conform articolului 35 paragraful 2 p. b:

„Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34, dacă...

b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte

instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare, şi dacă ea nu conţine fapte noi.”

Această condiţie de admisibilitate are ca scop împiedicarea adresării unor cereri ale aceluiaşi reclamant cu

privire la aceleaşi fapte.

Va fi cerere “în mod esenţial aceeaşi” dacă are aceleaşi părţi, se referă la acelaşi obiect şi fond. Cererea nu

trebuie să nu conţină un litigiu care a for deja examinat de Curte sau de către o instanţă internaţionale de

anchetă sau de reglementare (ex. Comitetul pentru drepturile omului).

 

Fapte noi.

Această restricţie nu se aplică dacă au apărut fapte noi. În principiu, situaţiile unor fapte noi pot fi:

a) cererea a fost respinsă pentru neepuizarea recursului intern. După epuizarea de căii de recurs intern,

reclamantul mai adresează o a doua cerere, astfel întrunind condiţia epuizării căilor de recurs interne;

b) dacă s-a introdus o cerere la Curte referitor la durata excesivă de examinare a unei cauze într-o procedură

judiciară internă, (ceea ce contravine art. 6(1) al Convenţiei), însă curte a respins această cerere, motivînd

că instanţa nu a depăşit termenul rezonabil. Dacă după ce a fost respinsă cererea la

 

Curte, iar procedura judiciară internă a continuat, depăşind limitile unui termen rezonabil de examinare,

aceasta poate constitui un fapt nou.

13

Introdusă din raţiuni de economie procedurală, condiţia inadmisibilităţii plângerilor care sunt în mod vădit

nefondate s-a dovedit extrem de utilă pentru a evitarea sufocarea Curţii cu miile de plângeri introduse .

Lipsa de fundament poate să constea fie într-o lipsă de probe care să susţină starea de fapt expusă de către

reclamant – situaţie care apare frecvent în materia tratamentelor inumane sau degradante, fie într-o lipsă de

justificare juridică.

În ceea ce priveşte faptul că această lipsă de argumente trebuie să fie vădită, fosta Comisie a făcut unele

precizări importante. Astfel, o plângere este inadmisibilă atunci când, nici măcar în aparenţă, nu se poate

degaja existenţa unei violări a drepturilor fundamentale ale reclamatului . La acest stadiu al procedurii,

instanţa europeană nu face o examinare pe fond a cauzei, ci se limitează la a verifica dacă nu cumva este

exclusă existenţa vreunei violări a Convenţiei. Din contră, atunci când cauza ridică probleme de fapt sau de

drept ori care prezintă un interes general pentru interpretarea Convenţiei, plângerea va fi declarată

admisibilă .

 

Dacă regulile expuse mai sus au fost apreciate favorabil de către doctrină, modul de aplicare concretă a lor

şi „succesul” de care s-a bucurat această prevedere au fost intens criticate. Chiar de la prima vedere, se

poate constata faptul că, în lumina existenţei unei aparenţe de încălcare a Convenţiei, este greu de susţinut

că peste 90 % dintre plângerile introduse nu conţin aparenţa vreunei violări. În acest context, se dă frecvent

drept exemplu o cauză în care decizia de inadmisibilitate s-a luat cu 6 voturi contra 4 , iar cei care au

susţinut opinia majoritară erau divizaţi în raport de motivul inadmisibilităţii . În aceste condiţii, este, şi în

opinia noastră, greu de vorbit despre o lipsă de fundament vădită. Se mai poate aduce drept argument în

susţinerea acestei critici aproape unanime faptul că, de multe ori, motivarea inadmisibilităţii este extrem de

vastă, ceea ce ar exclude posibilitatea unei netemeinicii vădite, ori faptul că uneori au fost respinse plângeri

ca fiind în mod vădit nefondate, pentru ca, ulterior, situaţii identice să conduc la decizii de constatare a

violării Convenţiei .

 

Pretentia vadit nefondata

În conformitate cu art. 35 al Convenţiei,

„Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34, atunci când ea

consideră cererea incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau ale protocoalelor sale, în mod vădit

nefondată …”

Cererile „în mod vădit neîntemeiate”în interpretările făcute de Curte, sunt cererile care nu relevă nuci un

posibil temei din care ar putea rezulta existenţa unei violări a Convenţiei.

14

Pretenţiile vădit neîntemeiate pot fi:

- pretenţiile sunt bazate pe fapte, dar aflate în imposibilitate de a fi întemeiate;

- insuficienţa probelor prezentate de reclamant;

- pretenţiile nu se referă la violare unui drept prevăzut de Convenţie;

- reclamantul a încetat de fi „victimă” a unei încălcări a Convenţiei.

Incompatibilitate cu prevederile convenţiei.

Cererile nu trebuie să fie adresate în afara cîmpului de aplicare a Convenţiei, deseori acestea includ cauzele

în care reclamantul este în afara jurisdicţiei satelor parte la Convenţie.

Cererea pentru a fi admisibilă trebuie să fie adresată împotriva unui stat, şi nu împotriva particularilor,

organizaţiilor neguvernamentale, cu excepţia cazurilor cînd Statul a fost demonstrat vinovat pentru pretinsa

încălcare.

Cerere abuziva

Conform paragrafului 3 al articolului 35 al Convenţiei:

« 3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34 dacă consideră

că:

a. cererea este incompatibilă cu prevederile Convenţiei sau Protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau

abuzivă; sau

b. reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu important, cu excepţia faptului dacă respectarea drepturilor

omului garantate de Convenţie şi Protocoalele sale nu cer în mod obligatoriu examinarea fondului cererii şi

cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nici o cauză care nu a fost examinată în modul cuvenit de către

o instanţă judecătorească internă.”

Examinarea admisibilitatii

Înregistrarea cereriiOdată ce reclamantul a depus formularul de cerere completat, precum şi toate

documentele şi informaţiile solicitate de grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Curtea), cererea este

înregistrată şi inclusă în lista cauzelor ce urmează a fi examinate de către Curte (cauze pendinte). În funcţie

de volumul de lucru şi de complexitatea cauzei, durează între 3 şi 18 luni până când cererea va fi examinată

de către Comitetul de 3 judecători (Comitet) sau de Cameră. Cauzele pot fi examinate cu prioritate în

virtutea art. 41 al Regulamentului Curţii, în baza deciziei Camerei sau a Preşedintelui ei. Cererea este

atribuită unei Secţiuni, de regulă Secţiunii din care face parte judecătorul naţional. 

 15

Desemnarea unui judecător raportor. Preşedintele Secţiunii căreia i-a fost atribuită cererea desemnează

un judecător care va examina cererea în calitate de judecător raportor. Cu titlu de excepţie, pot fi desemnaţi

mai mulţi judecători raportori. Raportorul este ajutat de un jurist din cadrul grefei care asigură relaţia cu

părţile. Identitatea raportorului nu este făcută publică şi nu se poate de presupus că este judecătorul

naţional. Raportorul, cu asistenţa unui jurist din cadrul grefei, face propuneri Curţii privind procedura,

deciziile şi textele care urmează a fi adoptate pe marginea unei cereri. În cursul examinării cauzei,

raportorul poate cere părţilor să prezinte, într-un anumit termen, toate informaţiile, documentele sau alte

elemente pe care le consideră necesare.Judecătorul raportor decide dacă cererea urmează a fi examinată de

către un Comitet sau de Cameră. Totodată, Preşedintele Secţiunii poate să ordone ca cauza să fie supusă

Camerei. 

 

Prima examinare de către Comitet sau de Cameră

(a) Examinarea de către Comitet Dacă judecătorul raportor decide că o cerere este în mod vădit

inadmisibilă sau trebuie să fie radiată, el redactează un raport care conţine o scurtă expunere a faptelor

pertinente şi expunerea motivelor în susţinerea propunerii de inadmisibilitate sau de radiere şi transmite

cererea Comitetului.În deliberările sale, Comitetul ia în considerare raportul judecătorului raportor. Potrivit

art. 28 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi art. 53 al Regulamentului Curţii, Comitetul

poate, prin vot unanim, să declare inadmisibilă o cerere sau să o radieze de pe rol, dacă o astfel de decizie

poate fi luată fără o examinare complementară. Decizia Comitetului este definitivă şi nu poate fi contestată.

Ea este adusă la cunoştinţa reclamantului printr-o scrisoare, în care se indică pe scurt motivul

inadmisibilităţii. Decizia de inadmisibilitate a Comitetului nu se motivează.Astfel, întreaga procedură în

faţa Curţii ia sfârşit la această etapă, fără ca cererea să fie comunicată statului împotriva căruia a fost

îndreptată. Această procedură permite Curţii să respingă un mare număr de cereri care sunt în mod vădit

nefondate şi nu corespund criteriilor de admisibilitate:- cererea să fie compatibilă cu dispoziţiile

Convenţiei;

- reclamantul să fie "persoană fizică", "organizaţie neguvernamentală" sau "un grup de particulari";

- reclamantul trebuie să probeze calitatea de „victimă”;

- epuizarea căilor de recurs interne;

- respectarea termenului de 6 luni;

- cererea să nu fie anonimă;

- respectarea principiul -non bis in idem - ;

- cererea să nu fie în mod vădit nefondată;

- cererea să nu fie abuzivă.

 În 2007, din 27,057 de decizii privind inadmisibilitatea cererii sau de radiere a cererii de pe rolul Curţii,

16

25,802 (circa 95,36 %) au fost adoptate de către Comitet.Dacă judecătorul naţional nu este membru al

Comitetului, el poate fi invitat să asiste la deliberările acestuia.În cazul în care Comitetul nu ajunge la

decizia unanimă de declarare a cererii ca inadmisibilă, aceasta este înaintată Camerei.După intrarea în

vigoare a Protocolului nr. 14, funcţiile actuale ale Comitetului vor fi preluate de către o nouă formaţiune de

judecată - judecătorul unic, care va fi asistat de jurişti raportori din cadrul grefei. Această modificare a fost

introdusă cu scopul de a mări capacitatea de filtrare a Curţii. Judecătorul unic va prelua şi va putea declara

inadmisibile cererile care în mod evident nu corespund condiţiilor de admisibilitate. Judecătorul unic nu va

putea să se pronunţe asupra cererilor provenite din statul în numele căruia a fost ales. Juriştii raportori vor

trebui să aibă o experienţă largă la Curte şi să cunoască sistemul naţional şi limba statului pârât.

 

(b) Examinarea de către CamerăO cerere poate ajunge să fie examinată de o Cameră în 3 cazuri:1) dacă

judecătorul raportor a decis de la început că cererea urmează să fie examinată de Cameră;

2)  dacă Preşedintele Secţiunii căreia i-a fost atribuită cererea decide, indiferent de opinia judecătorului

raportor, ca aceasta să fie examinată de Cameră, şi nu de Comitet;

3) dacă Comitetul nu a decis, în unanimitate, declararea cererii ca inadmisibilă.

Atunci când cauza este examinată de o Cameră, raportul judecătorului raportor trebuie să conţină o

expunere a faptelor pertinente, inclusiv toate informaţiile obţinute de acesta de la părţi; indicarea

chestiunilor pe care cererea le ridică în temeiul Convenţiei; o propunere asupra admisibilităţii şi, dacă este

necesar, un aviz provizoriu asupra fondului. În deliberările sale, Camera ia în consideraţie raportul

prezentat de judecătorul raportor.Camera poate să declare imediat cererea inadmisibilă sau să o radieze de

pe rol. În acest caz, decizia Camerei de inadmisibilitate sau de radiere de pe rol este definitivă şi procedura

ia sfârşit. Nici în acest caz cererea nu se comunică statului împotriva căruia a fost îndreptată.Dacă la prima

examinare nu se decide declararea cererii ca inadmisibilă sau radierea ei de pe rol, Camera comunică

cererea către statul pârât şi îl invită să îi prezinte în scris observaţiile sale asupra cererii. Camera nu va

declara o cerere admisibilă înainte de a invita Guvernul pârât să-şi prezinte comentariile.Potrivit art. 30

CEDO, dacă o cauză pendinte în faţa unei Camere ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea

Convenţiei sau a protocoalelor sale sau dacă soluţia unei probleme cu care ea este sesizată poate conduce la

o contradicţie cu o hotărâre emisă anterior de Curte, Camera poate, atât timp cât nu a emis hotărârea sa, să

se desesizeze în favoarea Marii Camere, cu condiţia ca nici o parte să nu se opună la aceasta. Grefierul

comunică părţilor intenţia Camerei de a se desesiza. Ele au la dispoziţie un termen de o lună, începând cu

data acestei înştiinţări, pentru a prezenta în scris grefei eventuala lor obiecţie temeinic motivată.

 

Comunicarea cererii către Guvernul pârât Dacă Camera nu decide imediat declararea cererii ca

inadmisibilă sau radierea ei de pe rol, ea poate să ceară părţilor să prezinte informaţii suplimentare

17

referitoare la fapte, documente sau alte elemente pe care le consideră pertinente; să comunice cererea către

Guvernul pârât, să îl invite să îi prezinte în scris observaţiile sale asupra cererii şi să invite părţile să depună

în scris observaţii complementare.În acest moment, cererea este comunicată de Cameră statului împotriva

căruia este îndreptată, acesta dobândind calitatea de parte în procedură, ca pârât. Din acest moment,

procedura dobândeşte un caracter contradictoriu.De regulă, Guvernului i se acordă 3 luni pentru a răspunde

la întrebările Curţii şi a depune observaţiile sale cu privire la admisibilitate. Dacă Guvernul intenţionează să

ridice o excepţie de inadmisibilitate, el trebuie să o facă în observaţiile cu privire la admisibilitatea cererii,

în caz contrar, riscă să fie decăzut din acest drept (a se vedea Prodan c. Moldovei, hotărâre din 18.05.2004,

para. 32-37; Saviţchi c. Moldovei, hotărâre din 11.10.2005, para. 25-28).O copie a răspunsului Guvernului

este expediată reclamantului, care are la dispoziţie, de regulă, un termen de o lună pentru a prezenta

observaţiile sale. Este indicat ca reclamantul să răspundă tuturor argumentelor Guvernului privind

inadmisibilitatea cererii.De la această etapă, reclamanţii care nu dispun de mijloace financiare suficiente

pentru a retribui un avocat pot beneficia de asistenţa judiciară acordată de Curte.

 

Prezentarea observaţiilor cu privire la admisibilitate (şi la fondul cauzei)Observaţiile scrise sau alte

documente trebuie să fie depuse în termenul stabilit de Curte. Observaţiile scrise sau alte documente depuse

în afara acestui termen sau cu nerespectarea unei instrucţiuni practice emise în temeiul art. 32 al

Regulamentului Curţii nu pot fi incluse în dosar, în afară de decizia contrară în acest sens a Preşedintelui

Camerei. Totuşi, o parte poate să solicite extinderea termenului de depunere a observaţiilor, înainte de

expirarea acestui termen, prin depunerea unei cereri motivate în acest sens. Dacă se acordă prelungirea

termenului, noul termen este valabil pentru toate părţile, inclusiv pentru cele care nu au solicitat prelungirea

acestuia.Observaţiile şi documentele anexate la acestea trebuie să fie trimise la Curte prin poştă, în 3

exemplare. Este indicată expedierea unui exemplar prin fax. Observaţiile nesolicitate de Curte nu se

anexează la dosar, decât dacă Preşedintele Camerei nu decide altfel.Observaţiile trebuie să indice:(a)

denumirea şi numărul dosarului;(b) titlul ce indică natura conţinutului (de ex. observaţii cu privire la

admisibilitate (şi fondul cauzei); răspunsul reclamantului la observaţiile Guvernului asupra admisibilităţii

(şi fondului cauzei); observaţii cu privire la fondul cauzei; observaţii complementare cu privire la

admisibilitate (şi fondul cauzei); observaţii cu privire la satisfacţia echitabilă etc.).Observaţiile trebuie să fie

tipărite pe pagină A 4, cu câmp nu mai mic de 3,5 cm. Paginile trebuie să fie numerotate

consecutiv.Observaţiile trebuie să fie divizate în capitole care corespund formei şi stilului deciziilor şi

hotărârilor Curţii („În fapt”, „Dreptul intern relevant”, „Pretenţii”, „În drept”, „Pretinsa violare a articolului

…” etc.). Textul observaţiilor trebuie să fie divizat în paragrafe.Răspunsul la întrebările Curţii sau la

argumentele părţii opuse trebuie scris într-un capitol separat. Dacă observaţiile depăşesc 30 de pagini, ele

trebuie să fie însoţite de un rezumat.Observaţiile trebuie să includă:(a) orice comentariu pe care părţile vor

18

să îl facă; totuşi,(i) dacă o parte nu contestă expunerea circumstanţelor de fapt ale cauzei după cum au fost

întocmite de grefă, ea trebuie să-şi limiteze observaţiile la o scurtă declaraţie în acest sens;(ii) dacă o parte

contestă doar parţial expunerea circumstanţelor de fapt ale cauzei întocmite de grefă, ea trebuie să-şi

limiteze observaţiile la aceste puncte;(iii) dacă o parte contestă circumstanţele de fapt prezentate de cealaltă

parte, ea trebuie să precizeze care puncte ea nu le contestă şi să-şi limiteze observaţiile la punctele cu care

ea nu este de acord;(b) argumentele juridice cu privire la admisibilitate, apoi cu privire la fondul cauzei,

totuşi,(i) dacă unei părţi i-au fost puse anumite întrebări cu privire la fapte sau la chestiuni de drept, ea

trebuie să-şi limiteze argumentele la aceste întrebări;(ii) dacă observaţiile răspund la argumentele părţii

opuse, ele trebuie să se refere la argumente specifice, în ordinea descrisă mai sus.Propunerile părţilor în

vederea soluţionării cauzei pe cale amiabilă sunt confidenţiale şi trebuie să fie expediate Curţii separat de

observaţiile scrise. Observaţiile depuse în cadrul procedurii contencioase nu trebuie să se refere la anumite

oferte, concesii sau declaraţii privind reglementarea amiabilă.

 

Examinarea concomitentă a admisibilităţii şi a fondului. Ca regulă generală, cererile care ajung să fie

soluţionate printr-o hotărâre trec prin două etape de examinare – admisibilitate şi fond, cu depunerea a două

runde de observaţii, iar decizia cu privire la admisibilitate este adoptată separat de hotărârea cu privire la

fondul cauzei. Totuşi, art. 29 para. 3 CEDO îi permite Curţii să decidă ambele etape concomitent. Astfel,

Camera notifică părţile că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate concomitent şi invită părţile să

prezinte observaţii cu privire la satisfacţia echitabilă. Această regulă se aplică de obicei în cazurile în care

capetele de cerere formulate de reclamant se referă la drepturi şi libertăţi garantate de Convenţie în care

Curtea a elaborat o jurisprudenţă bine stabilită (de ex., neexecutarea hotărârilor judecătoreşti).

 

Audieri Înainte de a adopta decizia asupra admisibilităţii, Camera poate să decidă, fie la cererea părţilor,

fie din oficiu, să ţină o audiere. În acest caz, părţile sunt invitate să se pronunţe şi asupra chestiunilor de

fond ridicate de cerere. Audieri privind fondul cauzei pot avea loc şi după adoptarea deciziei privind

admisibilitatea.De regulă, audierile se stabilesc atunci când cauza ridică chestiuni de drept complexe sau

care nu au mai fost puse în faţa Curţii. De obicei, procedurile în faţa Curţii sunt scrise.Atunci când decide

organizarea audierilor, Curtea expediază părţilor o listă de întrebări la care părţile trebuie să se refere în

pledoariile sale. În scopul unei traduceri eficiente, părţile sunt rugate să prezinte textul discursurilor lor cel

puţin cu o zi înainte de audieri.Audierile au loc în clădirea Curţii din Strasbourg şi, de regulă, sunt publice.

Totuşi, accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, în timpul întregii audieri sau numai al

unei părţi a acesteia, în interesul moralei, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate

democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor impun aceasta sau atunci

când publicitatea dezbaterilor ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.Părţile sunt informate din

19

timp asupra regulilor audierilor. De regulă, audierea constă din 30 de minute de pledoarie iniţială atât

pentru Guvern, cât şi pentru reclamant, întrebările puse de judecători, o întrerupere de 20-30 de minute, o

rundă finală de 15 minute de pledoarii pentru fiecare din părţi, în care ele vor răspunde la întrebările puse

de judecători şi vor face concluzii. Orice judecător poate pune întrebări oricărei persoane care se prezintă în

faţa Camerei. Părţile nu pot pune întrebări una alteia. În ambele runde vor lua cuvântul mai întâi

reprezentanţii Guvernului, apoi reprezentanţii reclamantului. Întreaga audiere durează aproximativ 2 ore. În

mod excepţional, cauzelor complexe sau celor conexate li se acordă timp suplimentar, dar care să nu

depăşească 90 de minute în total pentru fiecare parte.Înregistrarea video a audierilor este disponibilă în ziua

în care a avut loc audierea pe pagina web a Curţii.Până la moment, Curtea Europeană a decis organizarea

audierilor, până la adoptarea deciziei asupra admisibilităţii, în 3 cauze moldoveneşti, şi anume Ilaşcu ş.a.,

Manole ş.a. şi Guja.

 

Decizia cu privire la admisibilitateCamera poate, prin decizie, să declare cererea ca fiind admisibilă sau

inadmisibilă ori să o radieze de pe rolul Curţii. Dacă cererea este declarată inadmisibilă sau este radiată de

pe rolul Curţii, decizia este definitivă şi procedura încetează. Spre deosebire de deciziile de inadmisibilitate

ale Comitetului care nu se motivează, deciziile Camerei sunt motivate. Ele se adoptă cu unanimitate sau cu

majoritate de voturi. La adoptarea deciziilor de admisibilitate, nu există opinii separate ale

judecătorilor.Deciziile Curţii sunt structurate în felul următor:(a) introducere, în care se indică numele

părţilor, numărul dosarului, componenţa Camereai şi datele la care aceasta a statuat asupra admisibilităţii

cererii reclamantului;(b) partea „în fapt”, în care sunt prezentate circumstanţele de fapt ale cauzei şi apoi

normele pertinente de drept intern ale statului pârât;(c) pretenţiile reclamantului, indicând toate capetele de

acuzare din cerere;(d) partea „în drept”, în care sunt examinate în primul rând excepţiile preliminare

invocate de Guvernul pârât, în al doilea rând, sunt examinate separat, din punctul de vedere al

admisibilităţii lor, capetele de cerere ale reclamantului, declarându-le admisibile sau inadmisibile;(e)

dispozitivul deciziei care indică concluzia privind admisibilitatea cererii. Astfel, cererea poate fi admisibilă,

parţial admisibilă sau inadmisibilă.Decizia este redactată în franceză sau engleză şi numai excepţional în

ambele limbi. Deciziile sunt accesibile publicului şi sunt disponibile pe pagina web a Curţii. Ele sunt

comunicate de grefier reclamantului şi pârâtului. Decizia prin care o cerere individuală este declarată

admisibilă se comunică şi statului al cărui resortisant este reclamantul.Decizia prin care o cerere este

declarată inadmisibilă sau este scoasă de pe rol este definitivă. Totuşi, potrivit ar. 43 para. 5 al

Regulamentului Curţii, Curtea poate decide reînscrierea unei cauze pe rol, dacă ea consideră că

circumstanţe excepţionale justifică aceasta. În practica Curţii şi a fostei Comisii, a fost admisă reînscrierea

pe rol a unei cereri în situaţia în care radierea ei a fost decisă pe baza unor fapte ce s-au dovedit ulterior

inexacte (a se vedea Meusburger c. Austriei, dec. 06.10.1996) sau atunci când reclamantul a demonstrat că

20

el a trimis observaţiile sale, dar ele nu au ajuns la Curte (a se vedea Rosenauer c. Austriei, dec. 21.02.2002)

ori că el nu a primit corespondenţa expediată de secretarul fostei Comisii din motive de sănătate (Z.M. c.

Germaniei, dec. 13.02.1990).Decizia asupra admisibilităţii determină anumite efecte cu privire la

desfăşurarea ulterioară a procedurii în faţa Curţii, şi anume:- părţilor li se solicită observaţii scrise şi probe

cu privire la fondul cauzei;

- Curtea poate decide, din oficiu sau la cererea părţilor, ţinerea unei audieri în legătură cu fondul;

- Curtea poate solicita intervenţia unui terţ, necesară, după aprecierea sa, unei bune administrări a justiţiei;

- părţile pot încerca, prin intermediul grefierului Curţii, încheierea unui acord de reglementare amiabilă a

litigiului.

Sursa: www.lhr.md

 

Deciziile Camerei sunt însoţite sau urmate de motivarea ei, însă deciziile Comitetului nu sunt însoţite de o

motivare.

Structura unei decizii de admisibilitate este constituită din cinci părţi:

- Introductivă. Care cuprinde numele părţilor şi atributele de identificare a deciziei;

- Partea descriptivă. În care sunt cuprinse relatările circumstanţelor de fapt precum şi normele juridice

interne ale statului pîrît referitoare la pretinsa încălcare;

- Pretenţiile reclamantului. Aici se indică toate capetele de acuzare din cerere.

- Partea de drept. Conţine examinarea referinţelor preliminare invocate de Guvernul pîrît precum şi capetele

de cerere ale reclamantului.

- Dispozitivul deciziei. Această parte este elementul final al unui silogism, indicînd concluzia privind

admisibilitatea cererii.

Deciziile sunt afişate pe pagina web a Curţii -  http://www.echr.coe.int/echr/Homepage_EN.  

Reglementarea amiabila

Potrivit dispoziţiilor articolului 38, alin. (1), lit. „b”al Convenţiei, odată ce Curtea declară o cerere

admisibilă, ea se pune la dispoziţia celor interesaţi în vederea ajungerii la rezolvarea prin bună înţelegere a

cauzei, care să se inspire din respectarea drepturilor omului astfel cum le recunoaşte Convenţia şi

protocoalele sale. Soluţionarea amiabilă a litigiului se desfăşoară paralel cu ancheta desfăşurată de Curte

asupra fondului.

La această etapă Curtea îndeplineşte funcţia unei cutii poştale, acţionînd în calitate de intermediar. Pentru

21

soluţionarea amiabilă a litigiului este nevoie de manifestarea interesului din partea reclamantului şi a

Statului.

 

Dacă Statul răspunde la propunerile de reglementare amiabilă, atunci Statul va formula o propunere de

reglementare. Astfel, între Stat şi reclamant se începe un proces de negocieri. Aceste negocieri, conform

art. 38, alin. (1) al Convenţiei şi art. 62 din Regulament, sunt strict confidenţiale.

 

Curtea îşi poate expune o opinie provizorie asuprea fondului, comunicînd-o părţilor. În opinia provizorie a

Curţii asupra fondului, Curtea indică elementele unei încălcări a Convenţiei, car va determina Statul, de a

reacţiona în vederea satisfacerii pretenţiilor reclamantului. Acest mijloc aplicat de către Curte are drept

scop încurajarea părţilor de a soluţiona pe cale amiabilă litigiului, fără a trece la examinarea fondului.

 

Conform prevederilor articolului 39 al Convenţiei, în cazul rezolvării prin bună înţelegere, Curtea scoate

cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la o scurtă expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate.

Raporul este semnat de către Preşedinte şi de grefier şi este transmis statului pîrît şi reclamantului şi

Secretariatului General al Consiliului Europei pentru publicare.

 

Executarea unei soluţionări amiabile a litigiului nu este supravegheată de către Comitetul de Miniştri. Este

recomandabil ca părţile pînă la comunicare soluţiei Curţii să fie convenit asupra sumei totale de cheltuieli

de judecată şi de despăgubiri. Aceasta deoarece, dacă apar anumite divergenţe în legătură cu executarea

soluţiei amiabile, nu există nici o procedură valabilă pentru a reveni în faţa Curţii pentru rezolvarea

neînţelegerilor în privinţa sumelor care urmează a fi achitate. 

Exeminarea pe fond a cererii

După ce s-a luat o decizie pozitivă referitoare la admisibilitate, Curtea va trece la examinarea fondului

cererii. Potrivit dispoziţiilor articolului 38 (1) lit. „a” al Convenţiei în cazul în care Curtea declară o cerere

admisibilă, ea continuă examinarea contradictorie a cauzei împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este

cazul, procedează la o anchetă pentru a cărei conducere eficientă statele interesate vor furniza toate

facilităţile necesare.

Este de remarcat că de obicei cînd capetele de cerere formulate de reclamant se referă la drepturi şi libertăţi

22

garantate de Convenţie, în care Curtea a elaborate o jurisprudenţă bine stabilită, se procedează la

examinarea concomitentă a admisibilităţii şi a fondului.

 

Reclamantul, după declararea admisibilităţii unei decizii, nu poate să formuleze noi capete de plîngere, nici

să ceară „revitalizarea”capetelor de plîngere care au fost declarate inadmisibile.

 

La începerea procedurii ulterioare deciziei privind admisibilitatea, Curtea va invita părţile să prezinte

dovezi suplimentare şi/sau să dea răspunsuri la întrebări legate de litigiu. De asemene, la examinarea

fondului, Curtea invită reclamantul să înainteze o prezentare finală care să conţină în detaliu toate

pretenţiile privind toate cheltuielile şi despăgubirile cu caracter de reparaţie echitabilă.

 

În conformitate cu articolul 59(1) al Regulamentului Curţii, Camera sau Preşedintele ei poate invita părţile

să depună probe sau observaţii scrise complementare. Necesitatea anchetei suplimentare este dictată de

complexitatea cauzei precum şi de faptul dacă Curte a analizat fondul odată cu admisibilitatea.

Argumentele suplimentare ale reclamantului şi ale Statului pîrît sunt transmise celeilalte părţi în copii

scrise, pentru a da posibilitatea de a înainta anumite referinţe asupra argumentelor aduse de către partea

adversă(de regulă în termen de două luni).

 

Examinare fondului cererii are loc în faţa unei Camere. Însă Camera se poate desesiza în favoarea Marei

Camere, dacă cauza pendinte în faţa unei Camere ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea

Convenţiei sau a protocoalelor sale, sau dacă soluţia unei probleme cu care ea este sesizată poate conduce

la o contradicţie cu o hotărâre emisă anterior de Curte. 

 

Potrivit articolului 59/1 al Regulamentului Curţii, Camera sau Preşedintele ei poate invita părţile să depună

probe sau observaţii scrise complementare. În afara unei decizii contrare, termenul stabilit pentru depunerea

observaţiilor este acelaşi pentru fiecare parte. Dacă ea consideră necesar pentru a-şi îndeplini atribuţiile ce-i

sunt stabilite de Convenţie, Camera poate decide, fie la cererea uneia din părţi, fie din oficiu, să aibă loc o

audiere de examinare a fondului cauzei.

 

Forma procedurii scrise sau orale se stabileşte de către preşedintele Camerei. În conformitate cu articolul

63/1 al Regulamentului Curţii, audierile sunt publice, afară dacă, în conformitate cu paragraful 2 al acestui

articol, în cazuri excepţionale, fie din oficiu, fie la cererea unei părţi sau a oricărei alte persoane interesate,

Camera nu decide altfel.

 

23

Paragraful 2 al acestui articol prevede: accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, în

timpul întregii audieri sau numai al unei părţi a acesteia, în interesul moralei, al ordinii publice sau al

securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private

a părţilor impun aceasta sau atunci când, în situaţii excepţionale şi în măsura în care este considerat strict

necesar de Cameră, publicitatea dezbaterilor ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

Cererea de audiere urmează a fie motivată şi să indice dacă priveşte dezbaterile în totalitatea lor sau numai

în parte. La audierea pe fond, un stat nu poate să ridice din nou problema admisibilităţii. Statul urmează să

ridice excepţia de admisibilitate doar în faza de examinare a admisibilităţii cererii.

În interesul bunei administrări a justiţiei, Preşedintele, potrivit prevederilor art. 36 al Convenţiei, poate să

permită oricărui stat (parte la convenţie) care nu este parte în proces sau oricărei persoane interesate, alta

decît reclamantul, să prezinte obsevaţii scrise sau să ia parte la audieri. De cele mai deseori, cererile de

intervenţie rezultă din dorinţa organizaţiilor neguvernamentale de a consolida poziţia reclamantului într-o

cauză, pentru a nu putea fi trecute cu vederea unele aspecte importante ale cazului. Criteriul în baza căruia

Preşedintele permite terţa intervenţie este dacă cerere intervenţiei unei terţe părţi este în „interesul bunei

asministrări a justiţiei”.

 

Procedura de examinare a cererii în faţa Marei Camere, este reglementată de dispoziţiile ce

reglementează procedura în faţa Camerei. Deci, procedura în faţa Marei Camere este asemănătoare cu cea

în faţa Camerei, însă cu modificările necesare (mutatis mutandis).

 

Marea cameră examinează numai acele cereri ce ridică o problemă importantă relativă la interpretarea

convenţiei sau a protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu

o hotărîre pronunţată anterior de Curte. 

 

Examinarea unei cereri de către Marea Cameră are loc cînd Camera se desesizează în favoarea Marei

Camere. Camera se poate desesiza în favoarea Marei Camere atît timp cît nu şi-a pronunţat hotărîrea.

 

Grefierul comunică părţilor intenţia Camerei de a se desesiza ( art. 72, para. 2, al Regulamentului Curţii).

Ele au la dispoziţie un termen de o lună, începând cu data acestei înştiinţări, pentru a prezenta în scris grefei

eventuala lor obiecţie temeinic motivată. Orice obiecţie ce nu îndeplineşte aceste condiţii va fi considerată

de Cameră nevalabilă.

 

Transferarea cuzei Marei Camere, lipseşte părţile de posibilitatea de a se adresa cu apel împotriva hotărîrii,

care se va pronunţa în favoarea uneia dintre părţi.

24

Forta obligatorie. Autoritatea hotararii

Hotărîrile Curţii odată devenite definitive, dispun de autoritate de lucru judecat. Ceea ce înseamnă că

părţile unui litigiu asupra căruia Curtea a pronunţat o hotărîre devenită definitivă nu pot investi din nou

Curtea privind examinarea unei cereri cu aceleaşi părţi, obiect şi fond. Cererea depusă repetat, Curtea o va

declara ca inadmisibilă. Potrivit articolului 35, para. 2. p. b „Curtea nu reţine nici o cerere individuală

introdusă în aplicarea art. 34, dacă...

b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte

instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare, şi dacă ea nu conţine fapte noi.”

 

Hotărîrile Curţii obţin forţă obligatorie din moment ce devin definitive. Hotărîrile Marei Camere devin

definitive din momentul pronunţării, iar hotărârea unei Camere, conform articolului 44 al Convenţiei,

devine definitivă:

a) atunci când părţile declară că ele nu vor cere retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere; sau

b) trei luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută; sau

c) atunci când colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată în aplicarea articolului 43 al

Convenţiei.

Statele părţi la Convenţie sunt obligate prin Convenţie să se conformeze hotărîrilor definitive ale Curţii în

litigiile la care ele sunt părţi. Hotărîrea rămasă definitivă este transmisă Comitetului de Miniştri, care

supraveghează executarea ei.

 

Hotărîrile Curţii au valoarea de precedent judiciar, deci constituie un izvor de drept pentru statele parte la

Convenţie. Hotarîrile Curţii pot fi invocate într-un litigiu similar, impunînd noi reguli de drept. Curtea este

urmează a ţine cont de hotărîrile anterior pronunţate. Curtea va putea deroga de la situaţia juridice

sancţionată de o hotărîre, într-o cauză individuală, doar dacă în virtutea dezvoltării substanţiale a unor

relaţiilor sociale urmează a se modifica jurisprudenţa Curţii. 

Interpretarea hotararilor CEDO

25

Conţinutul unei hoărîri a Curţii poate suscita unele neclarităţi pentru părţi în vederea aplicării ei corecte.

Interpretarea unei hotărîri a Curţii are drept finalitate tălmăcirea sensului exact al dispozitivului unei

hotărîri.

 

Unica instituţie investită cu putere de a interpreta Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului

şi a libertăţilor fundamentale este doar Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit articolului 32 al

Convenţiei: Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a

protocoalelor sale. În acest sens, Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize consultative

asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a protocoalelor sale. Decizia Comitetului

Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin votul cu majoritate al reprezentanţilor care au dreptul de a

face parte din Comitet (articolul 47 al Convenţiei).

 

Avizele date de către Curte la cererea Comitetului Miniştrilor nu se pot răsfrînge asupra unor chestiuni ce

ţin de competenţa sa contencioasă, adică de întinderea drepturilor aşa cum sunt definite în Titlul I al

Convenţiei. Competenţa consultativă a Curţii este incompatibilă cu orice chestiune ce poate avea vreo

legătură cu un recurs introdus printr-o cerere individuală sau o cauză interstatală. De asemene, un aviz nu

se poate extinde asupra condiţiilor de admisibilitate a cererilor.

 

Curţii îi este dată puterea de a refuza să dea un aviz consultativ solicitat, dacă ea consideră că această cerere

depăşeşte cadrul competenţei consultative prevăzută de articolul 47 al Convenţiei.

 

Interpretarea unei hotărîri de către Curte poate fi cerută de către orice parte în termen de un an de la

pronunţarea ei (articolul 79 al Regulamentului).

 

Cererea urmează a fi depusă la grefă. În cerere trebuie să fie indicat în mod clar punctele din dispozitivul

hotărîrii a căror interpretare este cerută.

Potrivit articolul 79(3), Camera iniţială poate decide din oficiu să o respingă pe motivul că nici un temei nu

justifică examinarea ei. Dacă nu este posibilă reunirea Camerei iniţiale, Preşedintele Curţii constituie sau

completează Camera prin tragere la sorţi.

 

Dacă Camera nu respinge cererea, Grefierul o comunică celeilalte părţi interesate, invitîndu-le să prezinte

eventualele observaţii scrise, într-un termen stabilit de Preşedintele Camerei. De asemenea, acesta din urmă

stabileşte data audierii, atunci când Camera a decis această.

26

Interpretarea unei hotărîri în sensul articolului 79 al Regulamentului Curţii, este făcută prinr-o hotărîre

interpretativă a Camerei. 

Executarea si Supravegherea executarii hotararilor Curtii

Supravegherea punerii în executare a hotărîrilor Curţii îi revine, conform Convenţiei eurupene pentru

apărarea drepturilor omului, Comitetului de Miniştri.

În conformitate cu articolul 46 din Convenţie de astfel cum a fost modificată prin Protocolul de numărul 11,

Comitetului de Miniştri supraveghează executarea deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acest

lucru se realizează în principal în cele patru întâlniri regulate (DH / HR întâlniri) în fiecare an.

Documentatia şi informaţia amplasate pe ordinea de zi sunt făcute publice. Funcţia principal a Comitetului

de Miniştri, este de a se asigura executarea hotărîrilor Curţii de către statele membre. Comisia încheie

fiecare caz, prin adoptarea unei rezoluţii finale.

 

La nivel intern Agentul guvernamental supraveghează corectitudinea măsurilor adoptate în vederea

executării hotărîrilor pronunţate de Curte şi propune autorităţilor competente spre adoptare măsuri cu

caracter general întru evitarea noilor încălcări ale prevederilor onvenţiei şi protocoalelor adiţionale.

 

http://www.coe.int/t/cm/humanRights_en.asp

 

Aici puteti descarca - Executarea hotărârilor Curţii europene a Drepturilor Omului, de Elisabeth Lambert-

Abdelgawad Cercetător la CNRS, UMR de drept comparat din Paris (Paris I-CNRS)

-----------------------------------------------------------------------------

CONSILIUL EUROPEI

COMITETUL DE MINIŞTRI

Regulamentul Comitetului de Miniştri

cu privire la supravegherea executării hotărârilor

şi a acordurilor de reglementare amiabilă

(adoptat de Comitetul de Miniştri la 10 mai 2006

în cadrul reuniunii a 964-a a Delegaţilor Miniştrilor)

I. Prevederi generale

27

Articolul 1

1. Exercitarea competenţelor Comitetului de Miniştri în temeiul articolului 46 paragrafele 2-5 şi al

articolului 39 paragraful 4 ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului este reglementată de

prezentul Regulament.

2. Regulile procedurale generale ale reuniunilor Comitetului de Miniştri şi ale Delegaţilor Miniştrilor vor fi

aplicate în timpul exercitării acestor competenţe, decât dacă prezentul Regulament nu prevede altfel.

Articolul 2

1. Supravegherea de către Comitetul de Miniştri a executării hotărârilor şi a acordurilor de reglementare

amiabilă are loc, în principiu, în cadrul reuniunilor speciale cu privire la drepturile omului, agenda cărora

este publică.

2. Dacă preşedinţia Comitetului de Miniştri este deţinută de reprezentantul unei Înalte Părţi contractante

care este parte la o cauză aflată în examinare, acel reprezentant va renunţa la preşedinţie pe parcursul

oricăror discuţii cu privire la cauza respectivă.

Articolul 3

Atunci când o hotărâre sau o decizie este transmisă Comitetului de Miniştri în conformitate cu articolul 46

paragraful 2 sau articolul 39 paragraful 4 ale Convenţiei, cauza va fi înscrisă fără întârziere pe agenda

Comitetului.

Articolul 4

1. Comitetul de Miniştri va da prioritate supravegherii executării hotărârilor în care Curtea a identificat ceea

ce ea consideră o problemă sistemică în conformitate cu Rezoluţia Res(2004)3 a Comitetului de Miniştri cu

privire la hotărârile care relevă existenţa unei probleme sistemice fundamentale.

2. Prioritatea dată cauzelor menţionate în primul paragraf al acestui articol nu va fi în detrimentul priorităţii

care trebuie dată altor cauze importante, mai ales cauzelor în care violarea stabilită a cauzat consecinţe

grave pentru partea lezată.

Articolul 5

Comitetul de Miniştri va adopta un raport anual cu privire la activităţile sale în temeiul articolului 46

paragrafele 2-5 şi al articolului 39 paragraful 4 ale Convenţiei, care va fi făcut public şi va fi transmis Curţii

şi Secretarului General, Adunării Parlamentare şi Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului

Europei.

II. Supravegherea executării hotărârilor

Articolul 6

Informarea Comitetului de Miniştri cu privire la executarea hotărârii

1. Atunci când, într-o hotărâre transmisă Comitetului de Miniştri în conformitate cu articolul 46 paragraful 28

2 al Convenţiei, Curtea a hotărât că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi/sau a

acordat părţii lezate satisfacţie echitabilă în temeiul articolului 41 al Convenţiei, Comitetul va invita Înalta

Parte contractantă în cauză să-l informeze despre măsurile pe care Înalta Parte contractantă le-a luat sau

intenţionează să le ia în rezultatul hotărârii, având în vedere obligaţia sa de a se conforma hotărârii în

conformitate cu articolul 46 paragraful 1 al Convenţiei.

2. Atunci când supraveghează executarea unei hotărâri de către Înalta Parte contractantă în cauză, în

conformitate cu articolul 46 paragraful 2 al Convenţiei, Comitetul de Miniştri va examina:

a. dacă orice satisfacţie echitabilă acordată de Curte a fost plătită, inclusiv, dacă este cazul, dobânda;

precum şi

b. dacă este cazul, luând în consideraţie discreţia Înaltei Părţi contractante în cauză de a alege mijloacele

necesare pentru a executa hotărârea, dacă:

i. au fost luate măsuri individuale pentru a asigura că violarea a încetat şi că partea lezată este repusă, pe cât

e posibil, în aceeaşi situaţie în care ea s-a aflat până la violarea Convenţiei;

ii. au fost luate măsuri generale , care să prevină noi violări similare celei sau celor constatate sau să pună

capăt violărilor continue.

Articolul 7

Intervale de control

1. Până când Înalta Parte contractantă în cauză prezintă informaţii cu privire la plata satisfacţiei echitabile

acordate de Curte sau cu privire la posibilele măsuri individuale, cauza va fi inclusă pe agenda fiecărei

reuniuni a Comitetului de Miniştri cu privire la drepturile omului, decât dacă Comitetul decide altfel.

2. Dacă Înalta Parte contractantă în cauză informează Comitetul de Miniştri că încă nu este gata să

informeze Comitetul că măsurile generale necesare pentru a asigura executarea hotărârii au fost luate, cauza

va fi inclusă din nou pe agenda unei reuniuni a Comitetului de Miniştri care va avea loc nu mai târziu de

următoarele şase luni, decât dacă Comitetul decide altfel; aceeaşi regulă se va aplica atunci când această

perioadă expiră, precum şi pentru fiecare perioadă ulterioară.

Articolul 8

Accesul la informaţie

1. Prevederile acestui articol nu aduc atingere caracterului confidenţial al deliberărilor Comitetului de

Miniştri în conformitate cu articolul 21 al Statutului Consiliului Europei.

2. Următoarea informaţie va fi accesibilă publicului, decât dacă Comitetul decide altfel în vederea protejării

intereselor publice sau private legitime:

a. informaţia şi documentele referitoare la aceasta prezentate de o Înaltă Parte contractantă Comitetului de

Miniştri în conformitate cu articolul 46 paragraful 2 al Convenţiei;

29

b. informaţia şi documentele referitoare la aceasta prezentate Comitetului de Miniştri, în conformitate cu

prezentul Regulament, de partea lezată, de organizaţii neguvernamentale sau de instituţiile naţionale pentru

promovarea şi protecţia drepturilor omului.

3. La adoptarea deciziei sale în temeiul paragrafului 2 al acestui articol, Comitetul va lua în consideraţie,

inter alia:

a. solicitările motivate de confidenţialitate făcute, la momentul prezentării informaţiei, de Înalta Parte

contractantă, de partea lezată, de organizaţiile neguvernamentale sau de instituţiile naţionale pentru

promovarea şi protecţia drepturilor omului care prezintă informaţia respectivă;

b. solicitările motivate de confidenţialitate făcute, în cel mai scurt timp sau cel târziu la momentul primei

examinări de către Comitet a informaţiei respective, de orice altă Înaltă Parte contractantă la care se referă

informaţia;

c. interesul unei părţi lezate sau al unei terţe părţi de a nu se dezvălui identitatea lor sau orice informaţie

care să permită identificarea lor.

4. După fiecare reuniune a Comitetului de Miniştri, agenda adnotată prezentată pentru supravegherea de

către Comitet a executării va fi, de asemenea, accesibilă publicului şi va fi publicată împreună cu deciziile

luate, decât dacă Comitetul decide altfel. Pe cât e posibil, vor fi publicate şi alte documente prezentate

Comitetului care sunt accesibile publicului, decât dacă Comitetul decide altfel.

5. În toate cauzele în care unei părţi lezate i s-a permis anonimatul în conformitate cu articolul 47

paragraful 3 al Regulamentului Curţii; anonimatul acesteia va fi păstrat pe parcursul procesului de

executare decât dacă ea a solicitat expres înlăturarea anonimatului.

Articolul 9

Comunicările adresate Comitetului de Miniştri

1. Comitetul de Miniştri va examina orice comunicare din partea părţii lezate cu privire la plata satisfacţiei

echitabile sau luarea măsurilor individuale.

2. Comitetul de Miniştri va fi în drept să examineze orice comunicare din partea organizaţiilor

neguvernamentale, precum şi a instituţiilor naţionale pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului cu

privire la executarea hotărârilor în conformitate cu articolul 46 paragraful 2 al Convenţiei.

3. Secretariatul va aduce la cunoştinţa Comitetului de Miniştri, în modul corespunzător, orice comunicare

primită cu referire la paragraful 1 al acestui articol. El va proceda la fel în ceea ce priveşte orice comunicare

primită cu referire la paragraful 2 al acestui articol împreună cu orice observaţii ale delegaţiei (delegaţiilor)

care se referă la comunicare (comunicări), cu condiţia că ultimele sunt transmise Secretariatului în termen

de cinci zile lucrătoare de la notificarea despre o astfel de comunicare.

Articolul 10

Sesizarea Curţii pentru interpretarea unei hotărâri30

1. Atunci când în conformitate cu articolul 46 paragraful 3 al Convenţiei, Comitetul de Miniştri consideră

că supravegherea executării unei hotărâri definitive este împiedicată de o dificultate de interpretare a

hotărârii, el poate sesiza Curtea pentru a-i cere să se pronunţe asupra acestei probleme de interpretare.

Decizia de sesizare a Curţii este luată cu votul majorităţii de două treimi a reprezentanţilor care au dreptul

de a face parte din Comitet.

2. Decizia de sesizare poate fi luată în orice moment pe parcursul supravegherii de către Comitetul de

Miniştri a executării hotărârilor.

3. Decizia de sesizare va lua forma unei rezoluţii provizorii. Ea va fi motivată şi va reflecta opiniile diferite

din cadrul Comitetului de Miniştri, în special cea a Înaltei Părţi contractante în cauză.

4. În caz de necesitate, Comitetul de Miniştri va fi reprezentat în faţa Curţii de Preşedintele său, decât dacă

Comitetul decide cu privire la o altă formă de reprezentare. Această decizie va fi luată cu votul majorităţii

de două treimi a reprezentanţilor cu drept de vot şi al majorităţii reprezentaţilor care au dreptul de a face

parte din Comitet.

Articolul 11

Procedura în cazul refuzului de a se conforma

1. Atunci când în conformitate cu articolul 46 paragraful 4 al Convenţiei, Comitetul de Miniştri consideră

că o Înaltă Parte Contractantă refuză să se conformeze unei hotărâri definitive într-o cauză în care ea este

parte, el poate, după avertizarea Părţii respective şi printr-o decizie luată cu votul majorităţii de două treimi

a reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din Comitet, să sesizeze Curtea cu problema respectării de

către această Parte a obligaţiei sale.

2. Procedura cu privire la refuzul de a se conforma va fi iniţiată doar în circumstanţe excepţionale. Ea nu va

fi iniţiată decât dacă Comitetul a avertizat Înalta Parte contractantă în cauză despre intenţia sa de a iniţia o

astfel de procedură. O astfel de avertizare va fi dată cel târziu în timp de şase luni înainte de iniţierea

procedurii, decât dacă Comitetul decide altfel, şi va lua forma unei rezoluţii provizorii. Această rezoluţie va

fi luată cu votul majorităţii de două treimi a reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din Comitet.

3. Decizia de sesizare a Curţii cu această chestiune va lua forma unei rezoluţii provizorii. Ea va fi motivată

şi, în mod concis, va reflecta opinia Înaltei Părţi contractante în cauză.

4. Comitetul de Miniştri va fi reprezentat în faţa Curţii de Preşedintele său, decât dacă Comitetul decide cu

privire la o altă formă de reprezentare. Această decizie va fi luată cu votul majorităţii de două treimi a

reprezentanţilor cu drept de vot şi al majorităţii reprezentaţilor care au dreptul de a face parte din Comitet.

III. Supravegherea executării acordurilor de reglementare amiabilă

Articolul 12

Informarea Comitetului de Miniştri cu privire la executarea prevederilor acordului de reglementare

31

amiabilă

1. Atunci când o decizie este transmisă Comitetului de Miniştri în conformitate cu articolul 39 paragraful 4

al Convenţiei, Comitetul va invita Înalta Parte contractantă în cauză să-l informeze despre executarea

prevederilor acordului de reglementare amiabilă.

2. Comitetul de Miniştri va examina dacă prevederile acordului de reglementare amiabilă, aşa precum este

prevăzut în decizia Curţii, a fost executat.

Articolul 13

Intervale de control

Până când Înalta Parte contractantă în cauză prezintă informaţii cu privire la executarea acordului de

reglementare amiabilă aşa precum este prevăzut în decizia Curţii, cauza va fi inclusă pe agenda fiecărei

reuniuni a Comitetului de Miniştri cu privire la drepturile omului sau, dacă este cazul , pe agenda unei

reuniuni a Comitetului de Miniştri care va avea loc nu mai târziu de următoarele şase luni, decât dacă

Comitetul decide altfel.

Articolul 14

Accesul la informaţie

1. Prevederile acestui articol nu aduc atingere caracterului confidenţial al deliberărilor Comitetului de

Miniştri în conformitate cu articolul 21 al Statutului Consiliului Europei.

2. Următoarea informaţie va fi accesibilă publicului, decât dacă Comitetul decide altfel în vederea protejării

intereselor publice sau private legitime:

a. informaţia şi documentele referitoare la aceasta prezentate de o Înaltă Parte contractantă Comitetului de

Miniştri în conformitate cu articolul 39 paragraful 4 al Convenţiei;

b. informaţia şi documentele referitoare la aceasta prezentate Comitetului de Miniştri, în conformitate cu

prezentul Regulament, de reclamant, de organizaţii neguvernamentale sau de instituţiile naţionale pentru

promovarea şi protecţia drepturilor omului.

3. La adoptarea deciziei sale în temeiul paragrafului 2 al acestui articol, Comitetul va lua în consideraţie,

inter alia:

a. solicitările motivate de confidenţialitate făcute, la momentul prezentării informaţiei, de Înalta Parte

contractantă, de partea lezată, de organizaţiile neguvernamentale sau de instituţiile naţionale pentru

promovarea şi protecţia drepturilor omului care prezintă informaţia respectivă;

b. solicitările motivate de confidenţialitate făcute, în cel mai scurt timp sau cel târziu la momentul primei

examinări de către Comitet a informaţiei respective, de orice altă Înaltă Parte contractantă la care se referă

informaţia;

c. interesul unui reclamant sau al unei terţe părţi de a nu se dezvălui identitatea lor sau orice informaţie care

să permită identificarea lor.32

4. După fiecare reuniune a Comitetului de Miniştri, agenda adnotată prezentată pentru supravegherea de

către Comitet a executării va fi, de asemenea, accesibilă publicului şi va fi publicată împreună cu deciziile

luate, decât dacă Comitetul decide altfel. Pe cât e posibil, vor fi publicate şi alte documente prezentate

Comitetului care sunt accesibile publicului, decât dacă Comitetul decide altfel.

5. În toate cauzele în care unei părţi lezate i s-a permis anonimatul în conformitate cu articolul 47

paragraful 3 al Regulamentului Curţii; anonimatul acesteia va fi păstrat pe parcursul procesului de

executare decât dacă ea a solicitat expres înlăturarea anonimatului.

Articolul 15

Comunicările adresate Comitetului de Miniştri

1. Comitetul de Miniştri va examina orice comunicare din partea reclamantului cu privire la executarea

prevederilor acordului de reglementare amiabilă.

2. Comitetul de Miniştri va fi în drept să examineze orice comunicare din partea organizaţiilor

neguvernamentale, precum şi a instituţiilor naţionale pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului cu

privire la executarea prevederilor acordurilor de reglementare amiabilă.

3. Secretariatul va aduce la cunoştinţa Comitetului de Miniştri, în modul corespunzător, orice comunicare

primită cu referire la paragraful 1 al acestui articol. El va proceda la fel în ceea ce priveşte orice comunicare

primită cu referire la paragraful 2 al acestui articol împreună cu orice observaţii ale delegaţiei (delegaţiilor)

care se referă la comunicare (comunicări), cu condiţia că ultimele sunt transmise Secretariatului în termen

de cinci zile lucrătoare de la notificarea despre o astfel de comunicare.

IV. Rezoluţii

Articolul 16

Rezoluţii provizorii

Pe parcursul supravegherii executării unei hotărâri sau a prevederilor unui acord de reglementare amiabilă,

Comitetul de Miniştri poate adopta rezoluţii provizorii, mai ales în vederea prezentării informaţiei cu

privire la evoluţia executării sau, dacă este cazul, pentru a exprima îngrijorare şi/sau a face sugestii cu

privire la executare.

Articolul 17

Rezoluţii finale

După stabilirea faptului că Înalta Parte contractantă a luat toate măsurile necesare pentru a se conforma

hotărârii sau că prevederile acordului de reglementare amiabilă au fost executate, Comitetul de Miniştri va

adopta o rezoluţie care să conchidă că funcţiile sale în conformitate cu articolul 46 paragraful 2 sau

articolul 39 paragraful 4 ale Convenţiei au fost îndeplinite.

33

34