Implementarea Aquisului Comunitar REFERAT

5/7/2018 Implementarea Aquisului Comunitar REFERAT - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/implementarea-aquisului-comunitar-referat 1/31

M A S T E R

DREPT MATERIAL COMUNITAR

DISCIPLINA: TEORIA ŞI PRACTICA DREPTULUI ECONOMIC

ROMÂNESC, EUROPEAN ŞI INTERNATIONAL

TEMA:

IMPLEMENTAREA AQUIS-ULUI COMUNITAR

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

MASTERAND,



2009

C U P R I N S

Pag.

LISTA DE ABREVIERI......................................................................................... 5

CAPITOLUL I

CONTEXTUL ISTORIC AL APARIŢIEI UNIUNII EUROPENE................... 6

1.Premisele apariţiei Comunităţilor europene.................................................. 6

2.Procesul de formare a Comunităţilor europene............................................ 6

A.Tratatul de la Paris – 18 aprilie 1951.......................................................... 6

B.Tratatul de la Roma – 25 martie 1957........................................................ 7

C.Tratatul de la Bruxelles – 8 aprilie 1965.................................................... 8

CAPITOLUL II

PROCESUL DE EXTINDERE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE............ 8

CAPITOLUL III

PROCESUL DE INTEGRARE ECONOMICĂ, POLITICĂ ŞI

SOCIALĂ A UNUINII EUROPENE................................................................... 8

1.Acordul de la Schengen – 14 iunie 1985........................................................ 8

2.Actul Unic European – 17/28 februarie 1986............................................... 8

3.Tratatul de la Maastricht – 07 februarie 1992............................................. 8

4.Tratatul de la Amsterdam – 02 octombrie 1997.......................................... 9

5.Tratatul de la Nisa – 26 februarie 2001........................................................ 9

6.Tratatul de la Lisabona – 13 decembrie 2007.............................................. 9

CAPITOLUL IV

ADERAREA ROMÂNIEI LA UNUINEA EUROPEANĂ............................... 10

1.Relaţiile României cu UE în vederea aderării.............................................. 10

2.Capitolele de negociere cu privire la aderarea României la UE................. 12

Capitolul 1 – Libera circulaţie a mărfurilor................................................ 12Capitolul 2 – Libera circulaţie a persoanelor.............................................. 12

Capitolul 3 – Libera circulaţie a serviciilor................................................. 13

Capitolul 4 – Libera circulaţie a capitalului................................................ 13

Capitolul 5 – Dreptul societăţilor comerciale.............................................. 14

Capitolul 6 – Politica în domeniul concurenţei........................................... 14

Capitolul 7 – Agricultura.............................................................................. 14

Capitolul 8 – Pescuitul.................................................................................. 15Capitolul 9 - Politica în domeniul transporturilor.................................... 15

Capitolul 10 – Impozitare............................................................................. 15

2



Capitolul 11– Uniunea economică şi monetară.......................................... 16

Capitolul 12 – Statistica.............................................................................. 16

Capitolul 13 – Politica socială şi ocuparea forţei de muncă.................... 16

Capitolul 14 – Energie................................................................................ 17

Capitolul 15 – Politica industrială............................................................ 18

Capitolul 16 – Întreprinderile mici şi mijlocii......................................... 18

Capitolul 17 – Ştiinţa şi cercetarea........................................................... 18

Capitolul 18 – Educaţie, formare profesională şi tineret....................... 18

Capitolul 19 – Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei....................... 19

Capitolul 20 – Cultura şi politica în domeniul audiovizualului............. 19

Capitolul 21 – Politica regională şi coordonarea

instrumentelor structurale.............................................. 20

Capitolul 22 – Protecţia mediului înconjurător...................................... 21Capitolul 23 – Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii........................... 21

Capitolul 24 – Justiţia şi afacerile interne.............................................. 22

Capitolul 25 – Uniunea vamală................................................................ 22

Capitolul 26 – Relaţii externe.................................................................. 23

Capitolul 27 – Politica externă şi de securitate comună....................... 23

Capitolul 28 – Controlul financiar.......................................................... 23

Capitolul 29 – Dispoziţii financiare şi bugetare..................................... 24Capitolul 30 – Instituţii............................................................................ 24

Capitolul 31 – Altele................................................................................. 24

3.Implicaţiile aderării la UE asupra legislaţiei româneşti....................... 25

A.Implicaţiile aderării la UE asupra Constituţiei................................. 25

a).Referitor la suveranitate.................................................................. 25

b).Referitor la încorporarea dreptului comunitar în dreptul

intern.................................................................................................. 25c).Referitor la recunoaşterea cetăţeniei europene.............................. 25

d).Referitor la drepturile electorale..................................................... 25

B.Implicaţiile aderării la UE în domeniul drepturilor omului............ 26

C.Implicaţiile aderării la UE în domeniul organizării puterilor

Publice................................................................................................... 26

a).Organizarea judecătorească............................................................ 26

b).Structurile parlamentare................................................................ 26

c).Structurile guvernamentale............................................................ 27

CAPITOLUL V

3



PROPUNERI LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI.................... 27

CAPITOLUL VI

CONCLUZII................................................................................................... 28

BIBLIOGRAFIE............................................................................................ 31

4



LISTA DE ABREVIERI

AUE – ACTUL UNIC EUROPEAN

CAER – CONSILIUL DE AJUTOR ECONOMIC RECIPROC

CE – COMUNITATEA EUROPEANĂ

CECO sau CECA - COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ŞI OŢELULUI

CEDO – CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

CEE sau TCEE - COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ

CEEA sau EURATOM – COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE

CFIP – CONTROLUL FINANCIAR INTERN PUBLIC

COV – COMPUŞI ORGANICI VOLATILI

FNI – FONDUL NAŢIONAL DE INVESTIŢIIFSE – FONDUL SOCIAL EUROPEAN

IFOP – INSTRUMENTUL FINANCIAR PENTRU ORIENTAREA PESCUITULUI

IMM – INTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII

IT – TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

MCF – MANAGEMENTUL ŞI CONTROLUL FINANCIAR

NATO - ORGANIZAŢIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD

OECE - ORGANIZAŢIA EUROPEANĂ DE COOPERARE ECONOMICĂOIR – OFERTA DE INTERCONECTARE DE REFERINŢĂ

OLAF – OFICIUL EUROPEAN DE LUPTĂ ANTIFRAUDĂ

OMC – ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI

PMAO – PROGRAMELE MULTI-ANUALE DE ORIENTARE

PNC – PUNCTE NAŢIONALE DE CONTACT

SUA. – STATELE UNITE ALE AMERICII

TV – TELEVIZUINETVA – TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ

UE – UNIUNEA EUROPEANĂ

UEM – UNUINEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

UEO - UNIUNEA EUROPEI OCCIDENTALE

URSS - UNUINEA REPUBLICILOR SOVIETICE SOCIALISTE

5



CAPITOLUL ICONTEXTUL ISTORIC AL APARIŢIEI UNIUNII EUROPENE

1.Premisele apariţiei Comunităţilor europene

După cel de-al doilea război mondial, reconstrucţia continentului european s-a realizat sub formaorganizaţiilor de cooperare pe diverse domenii (unele dintre ele datorându-se şi iniţiativelor S.U.A. înVestul Europei şi U.R.S.S.-ului în Est):

a). În domeniul militar *Uniunea Europei Occidentale (UEO) – tratatul de instituire conţinând o clauză de angajament

militar automat, în caz de agresiune împotriva unuia din membrii organizaţiei (Franţa, Marea Britanie,Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Italia, ulterior – Spania, Portugalia, şi în final – Grecia);organizaţia a fost înfiinţată prin Tratatul de la Bruxelles, din 17.03.1948, revizuit prin Acordul de laParis, din 23.10.1954.

*Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) – prin acest tratat s-a reuşit o adevăratăintegrare militară a statelor membre (mai multe state europene occidentale, S.U.A. şi Canada iniţial, în

prezent şi România, din 29.03.2004; în total 26 de state membre plus, 23 de state partenere); organizaţiaa fost înfiinţată prin Tratatul de la Washington, din 4 aprilie 1949.*Tratatul de la Varşovia – format din statele Europei centrale şi de Est, coordonate de U.R.S.S.;

tratatul a fost încheiat la 14.05.1955 şi desfiinţat în anul 1991. b).În domeniul economic*Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE) – constituit ca o condiţie pentru a

gestiona în comun ajutorul SUA oferit în cadrul Planului Marshall; constituit la 16.04.1948, a devenitOrganizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, prin intrarea Canadei şi SUA în anul 1960.

*Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) – reunind statele Europei centrale şi de Est,coordonate de U.R.S.S.; tratatul a fost încheiat la 01.01.1949 şi desfiinţat în anul 1991.

*Uniunea Vamală a statelor Benelux – constituit în anul 1947 (Belgia, Olanda şi Luxemburg), a

reprezentat un model pentru comunităţile europene care s-au format ulterior.c).În domeniul politic*Consiliul Europei – reunind democraţiile occidentale în temeiul Tratatului de la Londra din

09.05.1949; a fost folosit ca instrument de armonizare a drepturilor omului la nivel naţional,semnându-se la Roma, la 04.11.1950, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2.Procesul de formare a Comunităţilor europene

„Comunităţile europene au avut drept scop stabilirea între membrii lor a unei apropieri mai puternice decât cea care rezulta din organizaţiile de cooperare”1.

A.Tratatul de la Paris – 18 aprilie 1951Inspirat de Jean Monnet, Robert Schuman a lansat declaraţia prin care propunea înfiinţarea unei

pieţe comune a cărbunelui şi oţelului, care să fie condusă potrivit metodelor supranaţionale, dândnaştere solidarităţilor sectoriale, în special în domeniul economic, înainte de a conduce la o unificare

politică.Tratatul constituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO sau CECA) a

fost semnat şi încheiat pe o durată de 50 ani la 18 aprilie 1951 la Paris, intrând în vigoare la 23 iulie1952. A fost ratificat de 6 state: Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg, iar la 10 august1952, Înalta Autoritate, prezidată de Jean Monnet, se instala la Luxemburg, începându-şi activitatea.Dispozitivul care stătea la baza Comunităţii era format iniţial de un sistem instituţional format de: Înalta

Autoritate, Consiliul de Minştri, Adunarea Parlamentară şi Curtea de Justiţie.Preambulul Tratatului CECA, constituit din 5 paragrafe scurte, conţine toată filozofia care nu a

încetat să inspire pe promotorii construcţiei europene:

1 AUGUSTIN FUEREA, Manualul Uniunii Europene, pag.14, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2006.6



„Considerând că pacea mondială nu poate fi rezolvată decât prin eforturi creatoare pe măsura pericolelor care o ameninţă;

Convinşi că o Europă organizată şi puternică poate să aducă civilizaţiei o contribuţieindispensabilă menţinerii relaţiilor pacifiste;

Conştienţi că Europa nu se va construi decât prin realizări concrete care să creeze, mai intâi, osolidaritate de fapt şi prin stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică;

Preocupaţi să contribuie, prin expansiunea producţiilor lor fundamentale, la ridicarea nivelului

de trai şi la progresul acţiunilor de pace;Hotărăsc să substituie rivalităţilor seculare o fuziune a intereselor lor esenţiale, la a fonda, prininstaurarea unei Comunităţi economice, primele baze unei comunităţi mai largi şi mai profunde între

popoare rivale aflate multă vreme în conflict şi să pună bazele unor instituţii capabile să orienteze undestin de acum înainte comun (...)”1.

Tratatul CECA, nu mai reprezintă astăzi, din punct de vedere al obiectivului său, importanţa pecare o avea pentru economia europeană a anilor de după cel de-al doilea război mondial, dar principaleleinstituţii pe care le-a creat, îşi păstrează în întregime actualitatea (de altfel, la 23 iulie 2002, acest tratat aîncetat să mai producă efecte juridice, toate elementele patrimoniului activ şi pasiv al CECA, fiindadministrate de la acea dată de Comisia europeană, în numele statelor membre).

Din cuprinsul tratatului se pot desprinde 4 principii, care constituie baza edificiului comunitar

de astăzi:*superioritatea instituţiilor;*independenţa instituţiilor comunitare;*colaborarea între instituţii;*egalitatea între state.

B.Tratatul de la Roma – 25 martie 1957Pe baza Raportului Spaak din 21 aprilie 1956, au început negocierile pentru înfiinţarea a două

noi Comunităţi: pe de o parte, Comunitatea Economică Europeană (CEE sau TCEE), care viza creareaunei pieţe comune generalizate şi, pe de altă parte, Comunitatea europeană a energiei atomice (CEEAsau EUROATOM), ce urmărea o solidaritate în domeniu.

Tratatele de la Roma continuă, la fel ca Tratatul de la Paris, să reproducă structura cvadripartităa comunităţilor (executiv, legislativ, jurisdicţional şi control), nu ca cea moştenită de la Montesquieu(doar executiv, legislativ şi jurisdicţional), înfiinţând următoarele instituţii pentru fiecare dintre ele:

- câte o Comisie – cu atribuţii executive;- câte un Consiliu – cu atribuţii legislative;- câte o Adunare - cu atribuţii de control politic;- câte o Curte de Justiţie – cu atribuţii jurisdicţionale.În acelaşi timp cu înfiinţarea celor două comunităţi, la Roma s-a semnat, într-o primă etapă, şi

Convenţia cu privire la unele instituţii comune, inclusiv pentru CECA, şi anume: AdunareaParlamentară şi Curtea de Justiţie.

Tratatul constituind CEE a stabilit următoarele obiective:-instituirea unei pieţe comune şi apropierea progresivă a politicilor economice ale statelor membre;

-promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii;-o extindere continuă şi echilibrată;-o stabilitate mărită;-o creştere accelerată a nivelului de trai;-relaţii mai strânse între statele membre;-stabilirea unei politici sectoriale comune în domeniul agriculturii, transporturilor, relaţiilor

comerciale externe.Tratatele au fost încheiate pe o durată nelimitată şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

C.Tratatul de la Bruxelles – 8 aprilie 19651 AUGUSTIN FUEREA, Manualul Uniunii Europene, pag.27-28 ,Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2006.

7



Prin acest Tratat s-au realizat următoarele:-fuziunea instituţională a celor trei comunităţi (ca a doua etapă, după Convenţia semnată la

Roma);-crearea unui buget unic al comunităţilor;-crearea unei administraţii unice comunitare;-crearea unui statut unic al funcţiei publice comunitare.

Astfel, la nivel decizional a rezultat un organism unic – Consiliul de Miniştri, iar la nivel

executiv a rezultat alt organism unic – Comisia Europeană.

CAPITOLUL IIPROCESUL DE EXTINDERE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE

1973 – Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Irlanda şi Danemarca = 9 state în total;1981 – Grecia = 10 state în total;1986 – Spania şi Portugalia = 12 state în total;1995 – Austria, Finlanda şi Suedia = 15 state în total;2004 – Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia,

Slovenia = 25 state în total;

2007 – România şi Bulgaria = 27 state în total.

CAPITOLUL IIIPROCESUL DE INTEGRARE ECONOMICĂ, PĂOLITICĂ ŞISOCIALĂ A UNUINII EUROPENE 1

A.Acordul de la Schengen – 14 iunie 1985Acordul Schengen a fost semnat de statele comunitare, referitor la suprimarea graduală, a

controlului vamal la graniţele comune.Mecanismele de aplicare a Acordului de la Schengen au avut următoarele consecinţe:

*adoptarea de către statele semnatare (Franţa, Germania şi Benelux) a unor măsuri legislative;*semnarea la data de 19.06.1990 a Conveţiei de aplicare a Acordului de la Schengen,

formulându-se următoarele declaraţii comune cu privire la:-controlul pasagerilor şi al bagajelor de mână, la aeroport;-prevenirea şi stoparea exportului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope;-renunţarea la controalele unor vegetale şi produse vegetale;-politicile naţionale în materie de azil.Convenţa a intrat în vigoare de la 01.09.1993.

B.Actul Unic European – 17/28 februarie 1986În preambulul AUE se se evidenţiază voinţa statelor semnatare de a transforma relaţiile

comunitare într-o Uniune Europeană, pe baza rapoartelor anrterioare = Luxemburg - 1970, Copenhaga-1973, Londra - 1983, Sttutgart - iunie 1983 (când s–a şi semnat o Declaraţie solemnă asupra UniuniiEuropene). AUE a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.

C.Tratatul de la Maastricht – 07 februarie 1992Prevederile Tratatului cuprind următoarele:-modificări şi completări la CECA, CEE şi CEEA (CEE schimbându-şi denumirea în CE –

Comunitatea europeană);-dispoziţii privind cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne;-dispoziţii privind politica externă şi de securitate comună;-dispoziţii privind politica socială;

-o cetăţenie unională;-uniune economică şi monetară;-uniune politică.

1 AUGUSTIN FUEREA, Manualul Uniunii Europene, pag.36 ,Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 20068



Tratatul asupra unuinii Europene a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

D.Tratatul de la Amsterdam – 02 octombrie 19971

Tratatul aduce modificări celui de la Maastricht aducând răspunsuri privind:-rolul şi drepturile cetăţenilor europeni;-eficacitatea şi caracterul democratic al instituţiilor europene;-responsabilităţile internaţionale ale Uniunii.

Tratatul a intrat în vigoare la 1 mai 1999.

E.Tratatul de la Nisa – 26 februarie 2001Obiectivul Tratatului de la Nisa, considerat indispensabil viitoarei extinderi, este să conţină

prevederi pentru a asigura o bună activitate instituţională în momentul când Uniunea va avea aproape 30de membri, înscriindu-se deci în viziunea unei reforme instituţionale ale cărei trei axe principale sunt:componenţa şi modul de funcţionare al instituţiilor europene, procedura de decizie din cadrulConsiliului de Miniştri şi consolidarea cooperării între instituţii.

Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, după ce a fost ratificat de fiecare statmembru, fie prin vot în parlamentul naţional, fie prin referendum.

Prin Tratatul de la Nisa:

-a fost consolidat rolul de colegislator al Parlamentului European, procedura de codecizieurmând să fie aplicată şi în domeniile: lupta împotriva discriminărilor, coeziune economică şi socială,vize, azil, imigraţie;

-domeniile în care Parlamentul poate sesiza Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene au fostextinse;

-se asigură o bază juridică partidelor politice din statele membre prin definirea unui statut care să permită mai ales stabilirea unor reguli asupra modalităţilor de finanţăre a acestora;

-a fost stabilit un număr maxim de 732 de mandate în Parlamentul European (în loc de 626, cum prevedea Tratatul de la Amsterdam);-în cadrul Consiliului Uniunii Europene sunt utilizate două proceduri de vot: unanimitatea şi

majoritateacalificată, fiecărui stat fiindu-i atribuit un anumit număr de voturi, funcţie de populaţia sa

(România având 14 voturi, dintr-un total de 345);-consacră militarizarea Uniunii Europene, statele membre punându-se de acord de a echipa şi

antrena o forţă de reacţie de 60.000 de persoane;-înlătură posibilitatea unui stat membru de a opune un veto, declanşării unei cooperări

consolidate.

F.Tratatul de la Lisabona – 13 decembrie 2007 2

Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt următoarele:*Uniunea Europeană va avea personalitate juridică (până acum doar Comisia Europeană avea);

*Funcţia de preşedinte al Consiliului European va fi transformată într-una permanentă de„Preşedinte al Uniunii”, cu un mandat de 2 ani şi jumătate;*Va fi înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Înalt

Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă şi de securitate;*Numărul de comisari va fi redus cu o treime;*Se va modifica modalitatea de vot în cadrul Consiliului. Regulile stabilite în Tratatul de la Nisa

rămân însă în vigoare până în 2014.*Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE, în

vigoare în prezent, fără a le înlocui. Tratatul va pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

Aplicând dispoziţiile din Tratat se prevede pentru viitor:

1 AUGUSTIN FUEREA, Manualul Uniunii Europene, pag.47 ,Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 20062 CONSILIUL EUROPEAN, „TRATATUL DE LA LISABONA”, Best Publishing România, Bucureşti , 2008.

9

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Personalitate_juridic%C4%83&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_European%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_European

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=%C3%8Enalt_Reprezentant_al_Uniunii_pentru_politica_comun%C4%83_extern%C4%83_%C5%9Fi_de_securitate&action=edit&redlink=1


http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Comisar_european&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Uniunii_Europene

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Nisa

http://ro.wikipedia.org/wiki/2014

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Personalitate_juridic%C4%83&action=edit&redlink=1





http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Comisar_european&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Uniunii_Europene

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Nisa




-O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi parlamentelenaţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi caredefineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.

Un rol consolidat pentru Parlamentul European: Parlamentul European, ales direct de cătrecetăţenii Uniunii Europene, va avea noi atribuţii privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene şiacordurile internaţionale. Prin faptul că se va recurge mai des la procedura de codecizie în cadrulelaborării politicilor europene, Parlamentul European se va afla pe o poziţie de egalitate cu Consiliul,

care reprezintă statele membre, în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei UniuniiEuropene.-O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele naţionale vor participa într-o

măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou mecanism care le permitesă se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea

parlamentelor naţionale va conduce la consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţiiacţiunilor Uniunii.

-O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor, un milion de cetăţeni dindiferite state membre vor putea cere Comisiei să prezinte noi propuneri politice.

-O relaţie între statele membre şi Uniunea Europeană mai clară, odată cu clasificarea

competenţelor.-Posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.-O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona ameliorează capacitatea UE de a

acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru cetăţenii săi precumlibertatea, securitatea şi justiţia (combaterea terorismului sau lupta împotriva criminalităţii). Într-oanumită măsură, Tratatul se referă şi la alte domenii, printre care politica energetică, sănătatea publică,schimbările climatice, serviciile de interes general, cercetare, spaţiu, coeziune teritorială, politicăcomercială, ajutor umanitar, sport, turism şi cooperare administrativă.

-O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorileUniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanismede solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.

-Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona menţine şi consolidează cele „patrulibertăţi”, precum şi libertatea politică, economică şi socială a cetăţenilor europeni.

-O voce mai clară în relaţiile cu partenerii din întreaga lume. Europa va utiliza forţa dobândităîn domeniul economic, umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile sale pe

plan mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.

CAPITOLUL IVADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

1.Relaţiile României cu UE în vederea aderării1

Primele relaţii oficiale între România şi, pe atunci, Comunitatea Economică Europeană, au fostinstituite în anul 1967, prin iniţierea negocierilor pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare, respectiv, brânzeturi, ouă, carne de porc. Acesteacorduri au urmărit, pe de o parte, scutirea de taxe suplimentare a produselor româneşti, iar pe de altă

parte, obligarea părţii române să respecte un anumit nivel al preţurilor pentru a nu crea dificultăţi pe piaţa statelor membre.

În ianuarie 1974, o înţelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferinţe alComunităţii, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea schimburilor comerciale.

În 1980, România a procedat la recunoaşterea de facto a Comunităţii Economice Europene, prin

semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România - CEE, concomitent, fiind semnat şiAcordul asupra Produselor Industriale (la sfârşitul anilor ’80 a fost suspendat de către Comunitate dincauza încălcării drepturilor omului).1 AUGUSTIN FUEREA, „ DREPT COMUNITAR AL AFACERILOR”, pag.314, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006.

10

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ianuarie



http://ro.wikipedia.org/wiki/Ianuarie





Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare.

Ca urmare a disponibilitatii manifestata atât de România, cât si de Uniunea Europeana, a fostsemnat la 1 februarie 1993 Acordul de asociere a României la Uniunea Europeana (Acordul European),intrat în vigoare la 1 februarie 1995, care perfecteaza cadrul juridic si institutional al raporturilor româno-comunitare, având ca obiectiv fundamental pregatirea aderarii României la Uniunea Europeana.

La 1 august 1996 a intrat în vigoare Protocolul Aditional la Acordul european de asociere,

semnat la 30 iunie 1995, privind deschiderea programului Uniunii europene catre România. În vedereasupravegherii modului de implementare a Acordului european de asociere.În iulie 1997, Comisia şi-a publicat "Opinia asupra Solicitării României de a Deveni Membră a

Uniunii Europene". În acest document, Comisia a aplicat criteriile stabilite cu prilejul reunuiniiConsiliului european de la Copenhaga, din iunie 1993:

- politic – care vizează stabilitatea instituţiilor garantate ale democraţiei, statul de drept,drepturile omului, respectarea drepturilor minorităţilor şi protecţia lor;

-economic – care se referă la existenţa unei economii de piaţă funcţionale, precum şi lacapacitatea de a face faţă presiunilor concurenţei şi forţelor pieţei existente în Uniune;

-acquis-ul comunitarşi al capacităţii administrative – care se referă la capacitatea de a-şi asumaobligaţiile impuse de calitatea de stat membru, obligaţii printre care se află şi aderarea la scopul pe care

şi-l propunea uniunea politică, economică şi monetară (dreptul de stabilire a companiilor, tratamentulnaţional, libera circulaţie a mărfurilor, proprietatea intelectuală, achiziţiile guvernamentale,implementarea măsurilor prevăzute în Cartea Albă pentru realizarea Pieţei unice, transpunrea progresivăa părţilor din acquis).

În vederea supravegherii modului de implementare a Acordului european de Asociere, precumşi pentru pregătirea procesului de aderare, au fost create o serie de instituţii româno-comunitare:Consiliul de Asociere – la nivel de ministere, Comitetul de Asociere – la nivel guvernamental şiComitetul Interparlamentar – la nivel parlamentar.

În plan naţional, s-au constituit Comitetul Interministerial, Departamentul pentru integrareeuropeană şi Comisia parlamentară pentru integrare, necesare pentru eficientizarea aplicării Acorduluieuropean de Asociere (din anul 2001 a fost înfiinţat şi Ministerul Integrării Europene).

În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind Progresele României în Procesul de Aderarela Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandatînceperea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15februarie 2000.

În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană îngrupul popularilor creştin-democraţi, se menţionează că "Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitullui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structuraleendemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităţilor

române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la Bucureşti, deoarece în acesta

se propunea iniţial suspendarea negocierilor cu România. "Parlamentul European cere Comisiei oanaliză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate în raport şi raportarea acestoracătre parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia de aderare aRomâniei, pentru a îndruma această ţară către un stat de drept. (...) Cere Comisiei să stabilească deurgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţieieuropene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile interne", se arată înamendament.

După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câştig de cauză, însă s-au realizat

câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacţionat imediat prin realizarea unui plande acţiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului 2004, UniuneaEuropeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul aluniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria şi

11







http://ro.wikipedia.org/wiki/Helsinki


http://ro.wikipedia.org/wiki/Emma_Nicholson

http://ro.wikipedia.org/wiki/Parlamentul_European

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Summit-ul_UE_de_la_Bruxelles_2004&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Extinderea_Uniunii_Europene

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bulgaria







http://ro.wikipedia.org/wiki/Helsinki


http://ro.wikipedia.org/wiki/Emma_Nicholson

http://ro.wikipedia.org/wiki/Parlamentul_European

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Summit-ul_UE_de_la_Bruxelles_2004&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Extinderea_Uniunii_Europene

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bulgaria



celelalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune şi că Uniunea Europeană are în vedere integrareaacesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului. Comisarului european pentru extindere, Günter Verheugen, a exprimat de multe ori în vizitele sale dorinţa Uniunii de a vedea România cât mai repedeca membru cu drepturi depline al acesteia.

La 13 aprilie 2005, Parlamentul european de la Starsbourg îşi oferea avizul cu privire la aderareaRomâniei la UE, semanrea Tratatului de aderare având loc la Bucureşti la data de 25 aprilie 2005.

România a devenit stat membru al Uniunii Europene pe 1 ianuarie 2007, după ce Tratatul de

Aderare, semnat pe 25 aprilie 2005, a fost ratificat de către toate Statele Membre.

2.Capitolele de negociere cu privire la aderarea României la UE1

Capitolele de negociere au rezultat ca urmare a divizării (din raţiuni metodologice) a acquis-uluicomunitar, care reprezintă ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce unesc statele membre în cadrulUniunii Europene. Cele 31 de capitole constituie cadrul de negociere dintre statele candidate şi UniuneaEuropeană. În momentul în care se ajunge la o poziţie comună între statul candidat şi UniuneaEuropeană, capitolul respectiv se consideră închis provizoriu. Închiderea provizorie a capitolului denegociere reprezintă o confirmare a faptului că angajamentele asumate de statul candidat cu privire laaproximarea legislaţiei din domeniul respectiv sunt considerate realizabile. Niciun capitol nu este închis

definitiv înainte de încheierea negocierilor cu statul respectiv.

Capitolul 1 - Libera circulaţie a mărfurilorAceasta înseamnă că standardele tehnice de bază, certificarea produselor şi definiţiile

metrologice trebuie să respecte reguli stabilite la nivel european. Referitor la aceste reguli, produsele potfi împărţite în două categorii principale: produse pentru care au fost adoptate standarde comunearmonizate şi produse pentru care nu există standarde armonizate. Astfel, acquis-ul corespunzător acestui capitol cuprinde domenii „armonizate” şi domenii „ne-armonizate”.

În cazul produselor pentru care nu există armonizare, principiul director este acela conformcăruia dacă un produs poate fi vândut legal pe piaţa unei ţări a Uniunii, atunci el poate fi vândut în toateţările Uniunii. Există o serie de excepţii specifice de la această regulă de bază, dar aceste excepţii suntlimitate ca domeniu de aplicare şi sunt precizate în articolele 28-30 ale Tratatului CE. Aceste articole aleTratatului interzic Statelor Membre să aplice restricţii cantitative asupra importurilor şi exporturilor de

bunuri, cu cele câteva excepţii deja menţionate.

Capitolul 2 - Libera circulaţie a persoanelorAcquis-ul corespunzător acestui capitol acoperă patru mari domenii: recunoaşterea reciprocă a

calificărilor profesionale, drepturile cetăţenilor, libera circulaţie a lucrătorilor şi coordonarea schemelor de protecţie socială.

Există legături între acest capitol şi capitolele referitoare la celelalte libertăţi de circulaţie (a bunurilor, a capitalului şi a serviciilor), precum şi cu capitolele Politica socială şi ocuparea forţei de

muncă şi Justiţia şi afacerile interne. Drepturile cetăţenilor sunt dreptul la vot şi dreptul de rezidenţă. Primul garantează dreptultuturor cetăţenilor UE de a participa activ la viaţa politică a Uniunii, prin directive referitoare la

procedurile aplicabile alegerilor europene şi municipale. Dreptul de rezidenţă, pentru care existau iniţial prevederi doar pentru lucrători, a fost extins şi la persoanele inactive, iar jurisprudenţa, cum ar fi decizia judecătorească în cazul Gravier, privitoare la studenţi, asigura faptul ca discriminarea nu este tolerată.

Ţările candidate vor trebui să se asigure că, în ceea ce priveşte libera circulaţie a lucrătorilor ,legislaţia nu conţine prevederi contrare regulilor comunitare şi că toate prevederile, în special cele

privind criteriile legate de cetăţenie, reşedinţă sau competenţa lingvistică sunt în deplină conformitate cuacquis-ul.

Şi coordonarea schemelor de protecţie socială este supusă reglementărilor, iar aceste măsuri vor

fi, de asemenea, direct aplicabile la data aderării. Principiile coordonării rămân simple - cei care îşiexercită dreptul la libera circulaţie în cadrul comunităţii nu trebuie penalizaţi.

1 CONSILIUL EUROPEAN, „ADERAREA ROMÂNIEI LA UNUINEA EUROPEANĂ –CAPITOLELE DE NEGOCIERE”,www.Infoeuropa.ro nr.20, 2007.

12

http://ro.wikipedia.org/wiki/G%C3%BCnter_Verheugen


http://www.infoeuropa.ro/






A. Libera circulaţie a lucrătorilor Importanţa politică şi practică a acestui domeniu al acquis-lui, sensibilităţile şi incertitudinile

care înconjoară mobilitatea lucrătorilor au determinat Uniunea Europeană să propună o măsură detranziţie - singura de acest fel propusa de UE pana în prezent în cadrul negocierilor.

Tratatul de Aderare va avea anexată o declaraţie care va preciza că statele membre actuale vor încerca să ofere acces mai larg la piaţa muncii în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională, în vedereaaccelerării armonizării acquis-ului; mai mult, lărgirea accesului înainte de aderare va fi încurajată.

B. Recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionaleAcest aspect ar putea ridica probleme, mai ales dacă se iau în considerare directivele specifice

privind profesiile din domeniul sănătăţii şi arhitectura. Soluţia Uniunii Europene urmăreşte, pe de o parte, să garanteze integritatea profesiilor în UE şi să protejeze cetăţenii UE, dar şi să pună în practicaaceste drepturi într-o manieră simplă şi clară pentru toţi cetăţenii Uniunii extinse, fără să ducă la osuprasolicitare administrativă inutilă pentru cetăţeni şi administraţii. UE a menţinut ideea declaraţieidate de organelor ţării candidate respective, declaraţie privind echivalenţa calificărilor cu diplomelerespective (care, la data aderării, vor fi automat recunoscute în UE), însoţită de un atestat care să

precizeze că titularii calificării au fost recent angajaţi în activităţile respective. Aceasta dublă abordare(declaraţie şi atestat ) oferă cetăţenilor Uniunii Europene toate garanţiile necesare.

3. Drepturile cetăţeneşti

Implementarea directivelor privind dreptul la vot va impune, în unele cazuri, modificări aleConstituţiei. Alinierea la acquis-ul1 privind dreptul de rezidenţă va fi pe deplin posibilă numai dupăaderare, iar ţările candidate vor trebui să ofere certitudinea că legislaţia lor va facilita acest lucru.

4. Coordonarea sistemelor de protecţie socialăAplicarea acquis-ului privind coordonarea sistemelor de protecţie socială impune existenţa unor

structuri şi a unei capacităţi administrative suficient dezvoltate. Tuturor ţărilor candidate li s-a solicitatsă confirme că sunt pregătite să îşi asume obligaţiile legate de transferurile financiare implicate decoordonarea schemelor de protecţie socială, în special transferurile financiare pe care le presupunerambursarea costurilor asistenţei medicale.

Capitolul 3 - Libera circulaţie a serviciilorAcquis-ul cuprins în acest capitol se refera la:- Art. 43 al Tratatului CE privind libertatea de stabilire a reşedinţei şi art. 49 al Tratatului CE

privind libertatea de a presta servicii;- serviciile financiare: (i) operaţiuni bancare, (ii) asigurări, (iii) serviciile legate de investiţii şi

pieţele de valori mobiliare;- o directivă privind protecţia datelor personale şi libera circulaţie a acestor date- directive privind libertatea de stabilire a reşedinţei şi libertatea de a furniza servicii de către

meşteşugari, comercianţi şi fermieri;- o directivă privind agenţii comerciali independenţi;- directivele asupra Societăţii Informaţionale privind furnizarea de informaţii referitoare la

standarde tehnice şi reglementări şi la reguli, precum şi protecţia juridica a serviciilor legate de accesulcondiţionat.

Capitolul 4 - Libera circulaţie a capitaluluiCapitolul include clauze de protecţie legate de balanţa de plăţi şi asistenta financiara pe termen

mediu, precum şi sistemele de plata, prin cele două Directive privind transferurile transfrontaliere decredite şi respectiv finalizarea decontărilor, ca şi prin Directiva referitoare la prevenirea spălării banilor.

Acţiunea legislativă comunitară în această materie se bazează pe următoarele principii generale:- eliminarea efectivă a controlului circulaţiei capitalurilor şi a plăţilor se referă nu numai la

restricţiile respective în materie de schimb valutar, dar şi la reglementările administrative de oricenatura, care generează o discriminare efectivă, bazata pe originea sau destinaţia capitalului;

- dreptul de a efectua în mod liber tranzacţii de această natură este conferit mai degrabărezidenţilor şi nu cetăţenilor;


13





- instaurarea acestei libertăţi are ca efect excluderea nu numai a oricărei interdicţii generale, dar şi a oricărei proceduri explicite sau implicite de autorizare;

- rămân, totuşi, câteva excepţii generale la această libertate. Ele se referă în special la politicilenaţionale de securitate şi ordine publică, dar nu se extind la aspectele mai generale ale politiciieconomice, cum ar fi politica monetară naţională sau cea a ratei dobânzii.

Capitolul 5 - Dreptul societăţilor comerciale

Acquis-ul1

din acest capitol acoperă domenii legislative foarte diferite: dreptul societăţilor comerciale în sens strict, respectiv directivele privind cunoaşterea identităţii celor împuterniciţi săreprezinte o societate, situaţia financiară a societăţii, creşterea, menţinerea şi diminuarea capitaluluisocietăţilor pe acţiuni, legea contabilităţii, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi industrial,

precum şi reglementarea care înlocuieşte Convenţia de la Bruxelles asupra jurisdicţei şi aplicăriideciziilor juridice în cazuri de natură civilă şi comercială şi Convenţia de la Roma privind legeaaplicabilă obligaţiilor contractuale.

Principalele aspecte abordate în acest capitol sunt:-protecţia drepturilor de proprietate industrială pentru produse farmaceutice în cadrul Uniunii

extinse;-aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală, cu accent pe lupta împotriva pirateriei şi

contrafacerii;-marca comercială comunitară - Uniunea a propus extinderea automată a mărcilor comunitare

existente la teritoriul ţărilor candidate.

Capitolul 6 - Politica în domeniul concurenţeiAcquis-ul privind concurenţa se bazează pe articolul 31 (Monopolurile de stat cu caracter

comercial), art. 81-85 (Reguli aplicabile întreprinderilor), art. 86 (întreprinderile de stat şi întreprinderilecu drepturi speciale sau exclusive) şi art. 87-89 (Reguli aplicabile subvenţiilor de stat) ale Tratatului CE,

precum şi pe art. 65 şi 66 ale Tratatului CECO, care a expirat în 2002. Controlul fuziunilor se realizeazăîn baza Reglementării CE 4064/89 privind fuziunile (inclusiv amendamentele).

Capitolul 7 – AgriculturaAgricultura este cel mai vast capitol de negociere. Cu excepţia legislaţiei în domeniile veterinar

şi fitosanitar, capitolul constă în mare parte din reglementări, prin urmare legislaţia va fi directaplicabilă la data aderării şi nu necesită transpunere din partea ţărilor candidate. Accentul în cadrul

pregătirilor pentru aderare se va pune aşadar pe capacitatea ţării candidate de a implementa şi pune învigoare acquis-ul comunitar.

Capitolul de negociere privitor la agricultura acoperă următoarele domenii principale:- aspecte orizontale: garantare şi orientare; mecanisme de schimb comercial; politica în

domeniul calităţii; agricultura organică; reţeaua de date contabile specifice; subvenţii de stat;- organizarea pieţei comune: terenuri arabile; cereale, seminţe oleaginoase şi culturi proteice;

cereale nealimentare, prelucrate, amidon din cartofi, substituenţi cerealieri, orez; zahăr; culturi de plante pentru producţia de fibre;- culturi specializate: fructe şi legume; vin şi alcool; banane; ulei de măsline; tutun;- produse animaliere: lapte şi produse lactate; carne de vaca; carne de oaie; carne de porc;- dezvoltarea rurală;- legislaţia în domeniul veterinar: sistemul de control pe piaţa interna; identificarea şi

recensământul animalelor; controlul la graniţele externe; măsuri de control al bolilor animaliere;sănătatea animalelor - comerţul cu animale vii şi produse animaliere; protecţia sănătăţii publice;asigurarea condiţiilor corespunzătoare de viata pentru animale; legislaţia specifica zootehniei;

- legislaţia în domeniul fitosanitar: organisme dăunătoare; calitatea seminţelor şi a materialuluisăditor; drepturi privind varietatea plantelor; produse utilizate pentru protecţia plantelor/pesticide;

nutriţia animalelor.


14





Capitolul 8 – PescuitulPolitica comunitară în domeniul pescuitului cuprinde organizarea pieţei comune, politica

structurală, acordurile cu terţe state, administrarea şi conservarea resurselor piscicole şi cercetareaştiinţifică în domeniu.

Totuşi, în ce priveşte piaţa comună şi conservarea resurselor, inspecţia şi controlul, precum şiînmatricularea flotei, acquis-ul conţine cerinţe foarte detaliate, atât în ceea ce priveşte sarcinile caretrebuie îndeplinite cât şi mijloacele şi metodele care trebuie utilizate. Se includ aici:

- managementul resurselor, inspecţia şi controlul: administraţiile care efectuează inspecţia,gestionează plafoanele permise de pescuit, cotele şi capacitatea de pescuit, licenţele, implementareamăsurilor tehnice; inspectorii care pot controla activitatea de pescuit din apele naţionale şi activitateavaselor naţionale în apele exterioare CE; echipamentele necesare asigurării controlului, de tipul navelor,avioanelor şi vehiculelor terestre de supraveghere; utilizarea eficienta a sistemului de supraveghere prinsatelit pentru vasele de pescuit respective; o baza de date care să permită verificarea comparativa arezultatelor operaţiunilor de pescuit cu date provenind din alte surse, baza care să se poată conecta la

baza de date a Comisiei(trebuie remarcat că acquis-ul referitor la managementul resurselor este diferit,depinzând de zonele de pescuit implicate);

- acţiunile structurale (incluzând înmatricularea flotei): o administraţie care poate implementa şigestiona politica structurală pentru pescuit şi acvacultura, în special programele structurale co-finanţate

prin Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP) şi programele multi-anuale deorientare (PMAO); măsurători ale vaselor de pescuit; înfiinţarea unui registru al vaselor de pescuit dincare se comunica periodic date la registrul comunitar;

- piaţa comună: administraţii care controlează implementarea standardelor comune decomercializare şi retragerea cantităţilor de pe piaţă, care colectează şi transmit informaţii privind piaţa şi

preţurile de referinţă şi care - în măsura în care ţara candidată doreşte să înfiinţeze organizaţii ale producătorilor - o administraţie care poate implementa condiţiile de recunoaştere a organizaţiilor producătorilor;

- regulile comunitare specifice privind ajutoarele de stat din sectorul pescuitului, cu care, deasemenea, este necesar să se asigure conformitatea.

Capitolul 9 - Politica în domeniul transporturilorIn sectorul transporturilor, ţările candidate trebuie să facă efortul de a prelua şi implementa un

volum considerabil de legislaţie în domeniu, reprezentând aproape 10% din totalul acquis-ului1

comunitar. Acquis-ul corespunzător Acquis-ul privitor la transportul rutier cuprinde o gamă largă de cerinţe de ordin social, tehnic,

fiscal, sau care ţin de siguranţa şi protecţia mediului. Acquis-ul referitor la transportul pe cale ferată asuferit modificări considerabile, iar liberalizarea acestui sector va necesita o şi mai mare deschidere a

pieţelor feroviare naţionale către structurile similare concurente din alte state membre. În domeniulaviaţiei se impune abordarea problemelor privitoare la accesul pe piaţă, siguranţa şi organizareainfrastructurii. În ce priveşte transportul maritim, punerea în vigoare a acquis-ului referitor la siguranţa

maritimă este una dintre marile provocări.Capitolul 10 – ImpozitareAcquis-ul UE corespunzător acestui capitol se referă în principal la impozitele indirecte, cu

accent pe Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) şi regimurile de accizare. În ce priveşte impozitele directe,acquis-ul se limitează la legislaţia privind impozitarea companiilor.

In privinţa accizelor, acquis-ul2 conţine legislaţie armonizată referitoare la uleiurile minerale, produsele din tutun şi băuturile alcoolice.

Guvernele îşi exprimă îngrijorarea pentru implicaţiile economice şi sociale ale unor ratesemnificativ mărite – şi deci, şi ale preţurilor – pentru bunurile care ridică probleme delicate din punctde vedere social până la data aderării.

1 CONSILIUL EUROPEAN, „ADERAREA ROMÂNIEI LA UNUINEA EUROPEANĂ –CAPITOLELE DE NEGOCIERE”,www.Infoeuropa.ro nr.20, 2007.2 CONSILIUL EUROPEAN, „ADERAREA ROMÂNIEI LA UNUINEA EUROPEANĂ –CAPITOLELE DE NEGOCIERE”,www.Infoeuropa.ro nr.20, 2007.

15







Capitolul 11 - Uniunea economica şi monetaraCel de-al treilea stadiu al Uniunii Economice şi Monetare a început la 1 ianuarie 1999. Aceasta

dată marchează începutul unor schimbări importante pentru Statele Membre, inclusiv pentru acelea carenu fac parte încă din Zona Euro.

În sfera economică, cel mai important lucru este coordonarea politicilor naţionale (programelenaţionale de convergenta, liniile directoare pentru domeniul economic, supravegherea multilaterala şi

procedura pentru deficite excesive). Toate statele vor trebui să respecte Pactul de Stabilitate şi Creştere,să împiedice finanţarea directa a deficitului bugetar de către banca centrală, să interzică accesul privilegiat al autorităţilor publice la instituţiile financiare şi să asigure libera circulaţie a capitalului.

Acquis-ul din acest domeniu cuprinde:- elemente care trebuie transpuse în legislaţie înainte de data aderării, incluzând: (a) interzicerea

finanţării directe a sectorului public: aceasta se referă la interzicerea depăşirii de cont şi a oricărui alt tipde facilităţi de creditare acordate instituţiilor CE, precum şi la interzicerea procurării directe deinstrumente de datorie publica de către Banca Centrala Europeană sau de către Banca Centrala

Naţională (Motivul este asigurarea disciplinei fiscale şi faptul ca aceasta reprezintă un element de bazaal independentei Băncii Centrale); b) interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la instituţiilefinanciare: aceasta se referă la interzicerea oricărei măsuri care nu este bazata pe considerentele

prudenţiale ce stabilesc accesul privilegiat al organismelor CE la instituţiile financiare (Motivul estefaptul ca aceasta completează interdicţia finanţării directe, consolidează libera circulaţie a capitalului şi

previne distorsionarea principiilor economiei de piaţă); (c) independenţa Băncii Centrale: BancaCentrală Naţională trebuie să îşi fixeze ca obiectiv explicit stabilitatea preţurilor şi nu trebuie să existenici o instituţie sau organism extern care să dea dispoziţii, să aprobe, cenzureze, să fie consultat sau să

participe la luarea deciziilor Băncii Centrale;- elemente cu care trebuie doar să existe conformitate după data aderării. Acestea includ politica

ratei de schimb şi politica economica, coordonarea politicilor economice cu cea a statelor membre prin participarea la procedurile Comunitare şi aderarea la prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere şi alestatutului SEBC.

Capitolul 12 - StatisticaImplementarea deciziilor necesită deseori baze statistice adecvate. Deşi adoptarea acquis-ului

privitor la acest capitol nu pune probleme deosebite, importanta este mai degrabă capacitatea ţărilor de afurniza date exacte şi armonizate, în mod continuu şi sustenabil. Calitatea statisticii depinde foarte multde capacitatea administrativă generala a unei tari, de competenta serviciilor sale publice şi decapacitatea de a recruta şi păstra personal calificat.

Capitolul 13 - Politica socială şi ocuparea forţei de muncăIn domeniul social, în afară de programele specifice, cum ar fi cele ce prevăd acţiuni legate de

sănătatea publica sau Fondul Social European, legislaţia UE acoperă sănătatea şi siguranţa muncii,

legislaţia muncii şi condiţiile de lucru, şanse egale pentru bărbaţi şi femei, coordonarea sistemelor desecuritate sociala pentru imigranţi şi produsele din tutun. Protecţia socială: In Uniunea Europeană, o cooperare în continua dezvoltare menita să

promoveze un sistem eficient de protecţie socială este o componenta importanta a situaţiei sociale şi aocupării forţei de munca.

Finanţarea şi organizarea sistemelor de protecţie socială rămân responsabilitatea statelor membre, dar UE solicită ca aceste sisteme să aibă capacitatea de a dezvolta şi opera sisteme de protecţiesocială durabile şi universal aplicabile, în conformitate cu obiectivele Tratatului UE. Sistemele ţărilor candidate trebuie, de asemenea, să se poată coordona cu sistemele operaţionale în prezent în UE, eleinsele aflate intr-o dezvoltare dinamica şi supuse unei reforme semnificative.

Dialogul social: Tratatul impune promovarea dialogului social şi conferă puteri suplimentare

partenerilor sociali.Ocuparea forţei de muncă: Ţările candidate vor coopera cu UE la implementarea concluziilor Analizei politicii ocupării forţei de munca. Ţările candidate sunt invitate să abordeze următoareleaspecte:

16



(i) îmbunătăţirea funcţionarii Pieţei muncii, astfel încât să existe certitudinea ca oferta deforţă de munca poate fi eficient acoperita de cerere pe piaţa internă, precum şi măsurile pregătite pentrua sprijini acest proces;

(ii) reforma politicii şi transformările Pieţei muncii, care trebuie să progreseze suficientde rapid şi puternic pentru a permite deplina participare la Piaţa unica;

(iii) politicile şi măsurile care sunt luate în scopul pregătirii masei largi de populaţie activăvârstnică, care nu dispune de abilităţile cerute de economia de piaţă;

(iv) nivelul de dezvoltare a structurilor şi sistemelor de aplicare a politicii de ocupare, învederea implementării Strategiei de ocupare a forţei de munca.Chiar dacă punerea în vigoare este sarcina statelor membre şi necesită structuri administrative şi

juridice la nivel naţional, ţările candidate trebuie să pună în vigoare acquis-ul1 prin sisteme juridice şiadministrative similare celor din statele membre.

Acquis-ul face referire şi la Fondul Social European (FSE), la sănătatea publica (directive cu privire la programe şi la tutun), la măsurile legate de CECO, la o reglementare a Consiliului privindCentrul European de Monitorizare a rasismului şi xenofobiei, precum şi la măsuri legate decrearea/administrarea Fundaţiei Europene pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă.

Capitolul 14 - Energie

Uniunea Europeană este un actor principal pe piaţa internaţională a energiei, fiind cel mai mareimportator şi al doilea mare consumator. Energia este un factor economic şi geopolitic major. Jumătatedin aprovizionarea cu nergie a Uniunii Europene depinde de importuri, iar aceasta dependenta ar puteaajunge chiar la 70% pana în anul 2030 dacă nu se ia nici o măsură. în ce priveşte gazele naturale,dependenta ar putea atinge 70%, iar pentru petrol şi cărbune chiar procentul de 100% este o cifră

posibila. Cel mai probabil, extinderea Uniunii va accentua aceste tendinţe, în ciuda faptului ca anumiteţări candidate sunt producători de energie (de exemplu, Polonia de cărbune şi România - petrol şi gazenaturale).

Aceasta situaţie reclama diverse măsuri pentru care Comisia Europeană a lansat recent o ampladezbatere (Carta Verde “Spre o strategie Europeană pentru securitatea aprovizionării cu energie”).

Elementele principale ale acquis-ului în domeniul energiei sunt prevederile Tratatului CE şilegislaţia secundara privind în principal concurenţa şi subvenţiile de stat, piaţa internă a energiei(inclusiv directivele privind electricitatea, transparenţa preţurilor, transportul electricităţii şi al gazelor naturale, hidrocarburile, acordarea licenţelor, situaţiile de urgenta şi obligativitatea existenţei stocurilor strategice), energia nucleară, eficienta sectorului energetic şi protecţia mediului.

Acquis-ul comunitar în domeniul energiei nucleare consta dintr-un cadru de instrumente juridiceşi politice incluzând acordurile internaţionale. în prezent, sunt abordate aspecte de sănătate şi siguranţa,inclusiv protecţia contra radiaţiilor, securitatea instalaţiilor nucleare, administrarea deşeurilor radioactive, investiţiile, stimularea cercetării, piaţa comună a energiei nucleare, aprovizionare, siguranţaşi relaţii internaţionale.

Implementarea acquis-ului necesita nu numai legislaţie adecvata, ci şi instituţii cu o funcţionare

corespunzătoare (de exemplu, un organism de reglementare, conform directivelor privitoare la energiaelectrică şi gaze naturale, o autoritate pentru controlul activităţilor nucleare etc.).Carta Albă (instrument de pregătire a statelor candidate pentru integrarea în piaţa comuna a UE)

subliniază importanţa aplicării în totalitate în sectorul energetic a directivelor Pieţei interne şi alegislaţiei UE privind concurenta. în ceea ce priveşte sectorul energiei nucleare, Carta Alba abordează

problemele legate de aprovizionare, siguranţa şi transportul deşeurilor nucleare.In sectorul energetic, ţările candidate trebuie în principal să:- stabilească o politica energetica generala, cu un calendar precis de restructurare a sectorului;- se pregătească pentru piaţa interna a energiei (directivele privitoare la gaze naturale şi

electricitate; directiva privind electricitatea produsa de surse reînnoibile de energie);- îmbunătăţească reţelele energetice în scopul creării unei adevărate pieţe europene;

- se pregătească pentru situaţii de criză, în principal prin constituirea stocurilor de petrol pentru90 de zile;


17





- abordeze consecinţele sociale, regionale şi aspectele de protecţie a mediului legate derestructurarea minelor;

- utilizeze mai eficient energia şi să acorde o pondere mai mare în bilanţul lor energetic utilizăriisurselor reînnoibile de energie cum ar fi cele de energie eoliana, hidroenergetice, solare şi biomasa;

- îmbunătăţească siguranţa centralelor lor nucleare, astfel încât energia electrica să fie produsa laun nivel înalt de siguranţa nucleara;

- se asigure ca deşeurile nucleare sunt manipulate în mod responsabil şi să se pregătească pentru

implementarea regulilor de protecţie Euratom privitoare la materialele nucleare.În ce priveşte energia nucleara, Uniunea Europeană a subliniat în repetate rânduri importantaexistenţei unui nivel înalt de siguranţa nucleara în ţările candidate. în iunie 2001, Consiliul UniuniiEuropene a luat nota de un Raport asupra siguranţei nucleare în contextul extinderii.

Capitolul 15 - Politica industrială1

Politica industrială a Uniunii Europene vizează creşterea competitivităţii, ca bază a obţinerii unuistandard de viaţa ridicat şi a diminuării şomajului. Politica industriala urmăreşte accelerarea acomodăriila schimbările structurale, încurajând crearea unui mediu favorabil iniţiativei, dezvoltării deîntreprinderi şi cooperării industriale pe tot cuprinsul Uniunii, precum şi mai buna exploatare a

potenţialului industrial al politicilor de inovare, cercetare şi dezvoltare tehnologica

Cooperarea dintre UE şi ţările candidate în domeniul cooperării industriale, al investiţiilor, alstandardizării industriale şi al evaluării conformităţii, după cum se stipulează în Acordurile de Asociere,este de asemenea un indicator important al progresului pe calea aderării.

Capitolul 16 - Întreprinderile mici şi mijlociiAcquis-ul comunitar în vigoare, privind politica întreprinderii, sectorul distribuţiei, turismul şi

economia sociala consta în mare parte din decizii privind înfiinţarea procedurilor de consultare şi a programelor comunitare, sau din recomandări.

Trei domenii sunt de o importanta deosebita:(a) formularea cu caracter general şi implementarea politicii privind întreprinderile/IMM-urile,(b) mediul general de afaceri din ţara,

(c) adoptarea şi aplicarea definiţiei IMM.

Capitolul 17 - Ştiinţa şi cercetareaToate ţările au înfiinţat câte o reţea de Puncte Naţionale de Contact (PNC), prin urmare există o

cooperare adecvată în domeniul ştiinţei şi tehnologiei şi au fost create condiţiile financiare şiinstituţionale necesare participării la Programul Cadru al Uniunii Europene. Îmbunătăţirea capacităţiiadministrative în domeniul cercetării şi consolidarea infrastructurii de cercetare (sporirea capacităţii deimplementare) vor asigura o participare mai fructuoasa a ţărilor candidate la Programul Cadru.

Capitolul 18 - Educaţie, formare profesională şi tineret

Educaţia, pregătirea profesională şi tineretul sunt în primul rând de competenţa statelor membre.Acquis-ul comunitar consta dintr-o Directiva din 1977 (educaţia copiilor persoanelor care îşi schimbalocul de munca în cadrul comunităţii), programe de acţiune şi Concluzii, Rezoluţii şi Declaraţii aleConsiliului sau ale Consiliului şi ale reuniunilor Miniştrilor Educaţiei din cadrul Consiliului, careabordează diferite aspecte (de exemplu, egalitatea şanselor, analfabetismul, siguranţa în scoli, facilităţi

pentru minorităţi etc.).

Capitolul 19 - Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei2

Dezvoltarea telecomunicaţiilor şi a sectorului IT la nivel global a impus guvernelor ţărilor dinEuropa Centrala şi de Est implementarea completa a acquis-ului cu mult timp înainte de aderare.

Telecomunicaţii


18







Sarcini specifice ale Autorităţii Naţionale de Reglementare:- licenţierea (in special supravegherea procedurii de acordare a licenţelor, modificarea şi

retragerea licenţelor);- interconectarea (in special capacitatea de a supraveghea oferta de interconectare de referinţă

(OIR) şi implementarea sistemelor adecvate de calculaţie a costurilor la operatorii cu prezenţăsemnificativă pe piaţă, precum şi capacitatea de a asigura interconectarea şi de a rezolva litigiile);

- liniile închiriate (in special supravegherea refuzurilor, a întreruperilor şi a reducerii

disponibilităţii şi asigurarea aplicării principiului nediscriminării);- servicii universale (in special asigurarea accesibilităţii din punct de vedere financiar şimonitorizarea schemelor de finanţare);

- tarifele (in special supravegherea aplicării principiului optimizării costurilor pentru telefoniavocala şi liniile închiriate şi implementarea sistemelor adecvate de calculaţie a costurilor la operatorii cu

prezenţă semnificativă pe piaţă);- alocarea numerelor de telefon, a frecventelor şi a drepturilor de acces: asigurarea accesului

egal la resurse limitate;- rezolvarea litigiilor: neînţelegerile dintre operatori şi dintre clienţi şi operatori.Autoritatea Naţională de Reglementare va fi evaluata pe baza următoarelor criterii: mod de

înfiinţare; îndeplinirea condiţiei de independenta definita mai sus; dotarea adecvata cu resurse (nivel

care depinde de la o ţara la alta); atribuirea prin lege a responsabilităţilor definite mai sus.Serviciile poştaleAutorităţile Naţionale de Reglementare trebuie să fie independente din punct de vedere juridic şi

funcţional de operatorii poştali, astfel încât să existe certitudinea ca nici un operator poştal nu poate fi înacelaşi timp şi judecător şi parte la proces. Aceasta presupune ca, în cadrul guvernului, atribuţiilelegislative sunt separate structural de răspunderea pentru exercitarea drepturilor de proprietate la niveluloperatorului poştal respectiv.

Principalele sarcini ale Autorităţii Naţionale de Reglementare:- autorizaţiile (in special acordarea, supravegherea şi retragerea licenţelor);- supravegherea modului de furnizare a - serviciilor universale (in special acordarea excepţiilor

sau a derogărilor de la cerinţele referitoare la serviciile universale);- supravegherea şi controlul îndeplinirii condiţiilor privind contabilitatea furnizorilor de servicii

universale (sisteme de calculaţie a costurilor şi separarea contabilităţii);- monitorizarea performantelor furnizorilor de servicii universale (evaluarea calităţii serviciilor

pe baza standardelor stabilite pentru posta interna şi externă şi asigurarea ca se iau măsuri corectivecând este cazul).

Autoritatea Naţională de Reglementare va fi evaluata pe baza următoarelor criterii: mod deînfiinţare; îndeplinirea condiţiei de independenta definita mai sus; dotarea adecvata cu resurse (nivelcare depinde de la o ţara la alta); atribuirea prin lege a responsabilităţilor definite mai sus.

Capitolul 20 - Cultura şi politica în domeniul audiovizualului

La nivelul Uniunii Europene, regulile care privesc sectorul audiovizualului sunt guvernate de principiul Pieţei libere.Tratatul UE conţine un mare număr de articole referitoare la politica audiovizualului, cum ar fi

articolele 23, 25, 28 (libera circulaţie a bunurilor), 39 (libera circulaţie a persoanelor) şi 55 (dreptulinstituţiilor de a furniza servicii). Un rol important în acest sector îl joaca şi regulile concurenţei dindomeniul comercial propriu-zis.

Acest capitol se axează pe alinierea ţărilor candidate la Directiva "Televiziunea fără frontiere".Aceasta Directiva stabileşte cadrul legal de referinţă pentru libera circulaţie a serviciilor de transmisieTV în cadrul Uniunii cu scopul de a promova dezvoltarea unei pieţe europene a transmisiunilor şi aactivităţilor conexe, cum ar fi publicitatea TV şi producţia de programe în domeniul audiovizualului.

Directiva "Televiziunea fără frontiere”(din 1989) prevede un set minim de reguli comune în

ceea ce priveşte:1) Circulaţia programelor audiovizuale între statele membre: statele membre nu trebuie sărestricţioneze sau să obstrucţioneze în vreun fel distribuirea prin cablu pe cuprinsul teritoriilor lor a

19



televiziunilor altor State Membre (cu excepţia celor care nu respecta prevederile Directivei în ceea ce priveşte protecţia minorilor). (2) (Art.l 2)

2) Publicitatea: reglementări privind durata şi modul de întrerupere a programelor (Art. 11), publicitatea pentru alcool, publicitatea pentru tutun şi anumite medicamente sunt interzise (Art. 14 şi15).

3) Protecţia minorilor: interzicerea programelor care pot să dăuneze minorilor (Art. 22).4) Transmiterea unor evenimente de o importanta publica majora care trebuie să fie asigurate

şi disponibile pentru toţi (sport) (Art. 3a).5) Dreptul la replică: acesta trebuie garantat în cazul în care drepturile legitime ale individuluiau fost lezate. Aceasta cerinţă trebuie îndeplinită doar atunci când este posibil (Art. 23).

6) Promovarea producţiilor europene: prin extinderea timpilor de antena destinaţi producţiilor europene, mai ales a celor venite de la producătorii independenţi (Art. 4, 5, 6).

Tot în acest sector (3), un rol important îl joaca regulile privitoare la drepturile de autor.Cu scopul de a întări industria europeană a audiovizualului, Comunitatea a lansat programele

MEDIA I (1991) şi MEDIA II (1996) prin care se oferă un sprijin financiar acestei industrii destinatdezvoltării, distribuţiei şi cursurilor de specializare (4). Programele comunitare "MEDIA plus" şi"Cultura 2000" continua sprijinul acordat acestui sector. Aceste programe ţin de conţinutul acestuicapitol, dar nu reprezintă, în sine, un subiect de negociere.

Participarea la programul "MEDIA plus" necesita alinierea la acquis-ul în domeniulaudiovizualului.

Hotărârile Curţii de Justiţie completează şi nuanţează Directivele. Aceste hotărâri vizează, în primul rând, sistemele de competenta, publicitatea şi libera circulaţie a programelor (5).

Capitolul 21 - Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale1

Principalele aspecte abordate în cadrul negocierilor aferente acestui capitol sunt capacitateaadministrativă şi de programare, precum şi eligibilitatea.

Ţările candidate vor trebui să îndeplinească următoarele cerinţe, abordate de asemenea încontextul negocierilor de aderare:

− cadrul legislativ: deşi acquis-ul cuprins în Capitolul 21 nu necesită transpunere în legislaţianaţională, ţările candidate trebuie să aibă un cadru legislativ corespunzător, care să le permităimplementarea prevederilor specifice;

− organizarea teritoriala: ţările candidate trebuie să convină cu Comisia asupra unei clasificări NUTS pentru implementarea Fondurilor Structurale;

− capacitatea de programare: ţările candidate trebuie sa: a) pregătească un plan de dezvoltare,conform cerinţelor Reglementării 1260/1999 a Consiliului; b) dispună de proceduri adecvate pentru

programarea multianuală a cheltuielilor bugetare; c) asigure implementarea principiului parteneriatuluiîn diferitele stadii de programare, finanţare, monitorizare şi evaluare a asistenţei acordate prin FondurileStructurale; d) îndeplinească cerinţele specifice de monitorizare şi evaluare, în speciale în ce priveşteevaluarea ex-ante a planului de dezvoltare;

− capacitatea administrativă: ţările candidate trebuie, în mod evident, să definească sarcinile şiresponsabilităţile tuturor organismelor şi instituţiilor implicate în pregătirea şi implementarea Fondurilor Stucturale şi a Fondului de Coeziune şi să asigure o coordonare inter-ministeriala eficienta;

− gestiunea financiara şi bugetară: ţările candidate trebuie să îndeplinească prevederilereferitoare la controlul specific valabile pentru Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune. Ele trebuiesă furnizeze informaţii privind capacitatea lor de co-finanţare şi nivelul cheltuielilor lor publice sauechivalente aferente acţiunilor structurale.

Capitolul 22 - Protecţia mediului înconjurător2

Politica de mediu a UE, aşa cum a fost stabilita prin Tratatul CE, are ca scop asigurarearepetabilităţii şi viabilităţii procesului de protecţie a mediului, prin includerea acestuia în politicile


20







sectoriale ale UE, prin elaborarea măsurilor de prevenire, prin stabilirea principiului “poluatorul plăteşte” ("polluter pays"), prin combaterea de la sursă a poluării şi prin asumarea responsabilităţii.

Acest acquis cuprinde aproximativ 200 de instrumente legislative care acoperă un număr marede sectoare, inclusiv poluarea apei şi a aerului, administrarea reziduurilor şi a produselor chimice,

biotehnologia, protecţia împotriva radiaţiilor şi conservarea naturii. Statele membre trebuie să se asigureca sunt respectate măsurile de protecţie a mediului înainte de a aproba dezvoltarea anumitor proiecte dinsectorul public sau privat.

Carta Alba, destinata pregătirii ţărilor asociate din estul şi centrul Europei în vederea integrării înPiaţa interna a Uniunii (1995), acoperă doar o mica parte din acquis-ul de protecţie a mediului, mai precis partea referitoare la legislaţia privind produsele, care este direct legata de prevederile referitoarela libera circulaţie a bunurilor.

Transpunerea acquis-ului referitor la protecţia mediului în legislaţia naţională şi implementareasă reprezintă sarcini majore.

Lista de priorităţi include:- legislaţia cadru a Uniunii Europene (inclusiv accesul la informaţie şi evaluarea impactului de

mediu);- măsuri derivând din convenţiile internaţionale la care Comunitatea este parte;- reducerea poluării globale şi trans-frontaliere;

- legislaţia privind protecţia naturii (care urmăreşte conservarea io-diversităţii),- măsuri care să asigure funcţionarea Pieţei interne (de exemplu, standardele de produs).

Au fost acordate perioade limitate de tranziţie în ce priveşte tratarea apelor uzatemenajere provenind din mediul urban, deversarea substanţelor periculoase în mediul acvatic, deşeuriledin ambalaje, terenurile de depozitare a deşeurilor, transportul deşeurilor, măsuri integrate de prevenireşi control al poluării, apa potabila, agregatele care funcţionează pe baza de ardere, incinerarea deşeurilor

periculoase, emisiile de compuşi organici volatili (COV) din zonele de depozitare şi distribuţie acarburanţilor, emisiile COV datorate utilizării solvenţilor organici, conţinutul în sulf al anumitor combustibili lichizi şi radiaţia ionizanta în cazul expunerilor în scopuri medicale.

Nu s-au acordat măsuri de tranziţie pentru transpunerea legislaţiei, pentru legislaţia - cadru (apa,deşeuri, apa, evaluarea impactului, accesul la informaţie), pentru protejarea naturii, şi nici pentruaspectele esenţiale legate de piaţa interna. De asemenea, măsurile de tranziţie nu privesc noile investiţii,având în vedere poziţia UE conform căreia acestea vor trebui să respecte cerinţele acquis-ului îndomeniul protecţiei mediului.

Capitolul 23 - Protecţia consumatorilor şi a sănătăţiiAcquis-ul corespunzător capitolului "Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii" cuprinde

următoarele domenii: publicitatea înşelătoare, fiabilitatea produselor, vânzările directe, creditele pentruconsumatori, imitaţiile periculoase, pachetele de servicii turistice, siguranţa produselor, contractelevicioase, utilizarea activelor de către mai mulţi beneficiari prin partajarea timpului, vânzarea la distanta,

publicitatea comparativa, preţurile produselor alimentare, garanţiile pentru vânzările de bunuri de larg

consum şi instrucţiunile.Capitolul 24 - Justiţia şi afacerile interneScopul politicilor comunitare în domeniul Justiţiei şi al afacerilor interne este păstrarea şi

extinderea zonei de libertate, securitate şi justiţie care este Uniunea Europeană.În probleme cum sunt controlul la frontiera, imigraţia ilegală, traficul cu droguri şi spălarea

banilor, crima organizată, cooperarea în domeniul poliţienesc şi judiciar, protecţia datelor şirecunoaşterea reciprocă a sentinţelor judiciare, ţările candidate trebuie să confirme ca au dotareanecesara atingerii unor standarde adecvate şi acceptabile în implementare.

Capitolul 25 - Uniunea vamală

Acquis-ul1 corespunzător Capitolului 25 cuprinde Codul vamal comunitar şi prevederile deimplementare a acestuia; nomenclatura combinată; Tariful vamal comun incluzând preferinţele


21





comerciale, contingentele şi suspendările, precum şi legislaţia aferentă, care depăşeşte sfera coduluivamal, cum ar fi legislaţia privind bunurile contrafăcute sau piratate, precursorii de droguri şi exportulde bunuri culturale.

Acquis-ul constă în principal dintr-un număr de instrumente care asigură funcţionarea Uniuniivamale, precum şi protecţia efectiva şi controlul graniţelor sale externe. Fără uniune vamala, politicacomerciala şi de dezvoltare a Uniunii Europene, piaţa agricolă comună şi coordonarea eficientă a

politicilor economice şi monetare nu ar fi posibile.

Negocierile din cadrul capitolului Uniune vamală se concentrează pe adoptarea acquis-ului;totuşi, ţările candidate trebuie să furnizeze informaţii referitoare la crearea unei capacităţi operaţionalecorespunzătoare a administraţiei lor vamale, în probleme ca:

- reforma şi perfecţionarea serviciilor vamale;- instalarea completa şi implementarea, în cel mai scurt timp, a aplicaţiilor informatice legate de

serviciilevamale, în vederea transpunerii adecvate a acquis-ului;- implementarea măsurilor vizând reducerea timpilor de aşteptare la frontieră, garantării

protecţiei dreptului de autor şi a dreptului de proprietate industrială, combaterii infracţiunii economice şia crimei organizate, consolidării eticii vamale, combaterii fraudei şi a corupţiei, precum şi dezvoltării încontinuare şi implementării de sisteme eficiente de instruire;

- îmbunătăţirea coordonării interne în cadrul administraţiei vamale şi intre administraţiile vamaleşi alte organe cu

rol în implementarea şi controlul respectării legislaţiei (inclusiv politia şi autorităţile judiciare);- măsuri juridice şi instituţionale care să asigure colectarea şi controlul viitoarelor resurse proprii

ale UE, precum şi gestionarea corespunzătoare a politicii agricole comune.Ţările candidate trebuie, în primul rând, să creeze o bază legală solidă pentru administraţiile lor

vamale, care vor avea nevoie de suficienta autoritate pentru a gestiona toate sistemele vamale existente.Este necesara înfiinţarea următoarelor unităţi: un departament de pre-aderare, o activitate de

audit pentru sistemele interne, o unitate de control intern, cu atribuţii şi funcţionare adecvată, undepartament de instruire sau un post de director de instruire, laboratoare vamale, care să sprijinestrategia vamala stabilind natura, clasificarea tarifara, originea şi valoarea bunurilor, maximizând astfelcolectarea taxelor şi impozitelor şi furnizând sprijin pentru prevenirea traficului ilegal de bunuri, uncomitet vamal consultativ, cuprinzând reprezentanţi ai organizaţiilor comerciale naţionale şi grupurireprezentative, precum şi alte organisme guvernamentale implicate, un organism central cu rol încolectarea corecta a veniturilor (este necesară înfiinţarea de unităţi operaţionale la nivel regional şilocal), servicii de informaţii cu rol în colectarea şi analizarea informaţiilor şi furnizarea de date curenteşi previziuni personalului specializat în controlul şi implementarea legislaţiei. Trebuie constituite echipede specialişti care să finalizeze acţiunea de punere în vigoare a legislaţiei.

Administraţia vamală va trebui să aibă disponibile toate facilităţile necesare dezvoltării eficientea operaţiunilor de control vamal în porturi, aeroporturi şi graniţe terestre, iar în interior, capabile săasigure fluenta traficului de persoane şi bunuri, precum şi colectarea de venituri la nivel naţional şi

comunitar, protecţia sociala a cetăţenilor naţionali şi ai Uniunii. Aceasta implica, printre altele:- echipamente şi unităţi de control al calităţii, unităţi de control şi investigare, unităţi de radio şitelecomunicaţii şi alte instrumente şi echipamente care să permită o mai buna analiza a vehiculelor şi aîncărcăturii (cutii de instrumentar, elevatoare pentru vehicule, moto-stivuitoare etc.), echipamente despecialitate (cuve cu raze X, câini-detectivi etc.) pentru a ajuta la detectarea bunurilor transportate ilegal(material nuclear, droguri etc.) si, acolo unde este cazul, echipament pentru vedere nocturna şidetectoare de căldură;

- înfiinţarea de controale care să succeadă operaţiunilor de lichidare în vama. Dezvoltareacooperării la nivel de politica şi operaţional intre diferite agenţii care funcţionează la graniţă şi îninterior, şi promovarea cooperării internaţionale intre serviciile vamale;

- crearea, perfecţionarea, utilizarea şi verificarea periodica a sistemelor de informaţii şi

informare care să sprijine unităţile de control situate la graniţă şi în interior;- crearea, dezvoltarea, utilizarea şi verificarea periodica a profilurilor de risc, care iau înconsiderare în special situaţia economica a regiunii respective, pentru fiecare loc unde se efectueazăcontrolul vamal.

22



Fiecare ţară candidată trebuie să asigure instalarea şi operarea completa, cât mai repede posibil,a aplicaţiilor informatice specifice domeniului vamal, necesare implementării adecvate a acquis-ului. Deasemenea, ţările candidate vor trebui să acorde o atenţie deosebita dezvoltării sistemelor lor informatice,

pentru a permite schimbul de date computerizate intre UE şi administraţiile lor.

Capitolul 26 - Relaţii externeAcquis-ul1 corespunzător acestui capitol acoperă domeniile: relaţii economice şi comerciale ale

Uniunii Europene cu ţările terţe, cooperare şi asistenţă. Ţările candidate sunt deja asociate la politicacomerciala comunitară prin Acordurile de Asociere, iar o cooperare strânsă are loc în cadrul unor foruriinternaţionale, cum ar fi OMC.

Capitolul 27 - Politica externă şi de securitate comunăDatorită naturii specifice a acquis-ului corespunzător acestui capitol, nu este necesară nici o

transpunere în ordinea juridică naţională a ţărilor candidate. Cu toate acestea, ca state membre, acesteţări trebuie să se angajeze în sensul acordării de sprijin activ şi necondiţionat pentru implementarea

politicii externe şi de securitate comune, în spiritul loialităţii şi al solidarităţii reciproce. Statele membretrebuie să ofere certitudinea ca politicile lor naţionale sunt conforme cu poziţiile comune şi să apereaceste poziţii comune în forurile internaţionale.

Capitolul 28 - Controlul financiarAcquis-ul corespunzător Capitolului 28 cuprinde doar un număr restrâns de reglementări şi se

referă mai degrabă la principiile generale, acceptate la nivel internaţional, ale managementului şicontrolului financiar sănătos. Comisia Europeană are sarcina de a evalua sistemele de control financiar existente în ţările candidate în ce priveşte cele cinci elemente principale:

- Controlul financiar intern public (CFIP) este unul dintre elementele centrale ale sistemului decontrol financiar şi cuprinde activităţile de control financiar din sectorul public, inclusiv controlulexercitat de agenţiile guvernamentale de la nivel central şi local, implicând sistemele de aprobare ex-ante şi pe cele de audit intern ex-post. O caracteristică de baza a unui sistem CFIP eficient o constituieliniile clare de demarcaţie dintre managementul şi controlul financiar (MCF) şi auditul intern, careasigura ca MCF, inclusiv controalele ex-ante, funcţionează corespunzător (aşa-numita independentafuncţională a auditorilor interni). In domeniul CFIP, principalul criteriu de evaluare este existenţacadrului legislativ (legislaţia primara şi cea referitoare la implementare), dezvoltarea funcţiei de auditintern şi a mecanismului de control ex-ante în toate centrele de venituri şi cheltuieli, precum şiasigurarea independenţei funcţionale a auditorilor independenţi.

- Auditul extern vizează capacitatea ţărilor candidate de a confirma independenta corpului lor decontrol extern în ce priveşte luarea deciziilor în abordarea activităţii de audit şi alegerea modului deinvestigare, precum şi raportarea fără restricţii sau interferenţe din partea guvernului sau a altor organisme. De asemenea, de o importanta cruciala pentru ţările candidate este capacitatea lor de aasigura o activitate de audit independenta pentru contabilitatea financiara a tuturor fondurilor publice,

indiferent de provenienţa lor. O importanta deosebita o are existenta mecanismului formal în ce priveştereacţia adecvata a Parlamentului la rezultatele auditului.- Măsurile de control referitoare la sursele proprii ale UE implică faptul ca organismele

responsabile pentru colectarea şi controlul surselor proprii trebuie să cunoască cerinţele necesareasigurării executării corecte a sarcinilor lor. În acest context, o importanţă deosebită o are asigurareacontroalelor fiscale oportune şi a unei administraţii vamale eficiente (Acest aspect este abordat şi încadrul capitolelor 10, 25 şi 29).

- Finanţarea UE pentru pre-aderare şi viitoarele acţiuni structurale: utilizarea corectă,controlul, monitorizarea şi evaluarea finanţării din partea UE constituie un element important înevaluarea capacităţii ţărilor candidate de a aplica acquis-ul corespunzător acestui capitol. Întrucât nu ar trebui să existe nici o diferenţă în ce priveşte controlul bugetului naţional şi cel al surselor UE,

procedurile CFIP (controlul financiar ex-ante şi auditul intern) ar trebui să se aplice în acelaşi modtuturor fondurilor publice, indiferent de provenienţa lor. Referitor la procedurile de control intern legate


23





de fondurile de pre-aderare UE, Comisia solicită ţărilor candidate să stabilească un control ex-anteadecvat şi mecanisme de audit intern independente din punct de vedere funcţional, să pună la dispoziţieresurse umane cu experienţa şi calificare şi să elaboreze manuale de procedura şi rapoarte de audit

pentru fiecare instrument de pre-aderare. Un indicator important este existenta procedurii de recuperarea fondurilor UE pierdute.

- Protejarea intereselor financiare ale UE înseamnă capacitatea de a implementa reglementărileCE în domeniu pana la data aderării, respectiv Reglementarea privind protejarea intereselor financiare

ale CE şi Reglementarea privind verificările la faţă locului realizate de către Comisie în scopul protejăriiintereselor financiare ale UE împotriva fraudei şi a altor nereguli. De asemenea, ţările candidate trebuiesă desemneze un punct unic de contact pentru cooperarea cu OLAF şi să asigure dezvoltarea capacităţiiadministrative necesare implementării acquis-ului, inclusiv a capacităţii organelor de implementare alegislaţiei şi judiciare de a aborda cazurile care vizează interesele financiare ale UE.

Capitolul 29 - Dispoziţii financiare şi bugetareAcquis-ul1 în domeniul dispoziţiilor financiare şi bugetare cuprinde reguli referitoare la

organizarea, stabilirea şi implementarea bugetului UE. Acquis-ul corespunzător acestui capitol constadin reglementări şi decizii (ca, de exemplu: Reglementarea Financiara şi Decizia privind SurseleProprii) care vor fi direct aplicabile în ţările candidate după aderare si, prin urmare, nu necesita

transpunere în legislaţiile naţionale.

Capitolul 30 - InstituţiiUniunea Europeană este fondată pe un sistem instituţional unic în lume. Axa directoare a acestui

sistem este dată de consimţământul statelor membre de a delega din suveranitate în profitul unor instituţii independente, care reprezintă în acelaşi timp interesele comunitare, naţionale şi ale cetăţenilor şi de a primi, în acelaşi timp, atribute ale suveranităţii (ex. utilizarea fondurilor structurale). Instituţiileeuropene funcţionează pe baza votului majoritar, cu excepţia Consiliului, a cărui funcţionare estefondată pe principiul consensului şi care decide prin vot majoritar doar într-un număr limitat de cazuri.

Capitolul 31 - AlteleCapitolul "Altele" nu este tratat similar cu celelalte capitole de negociere. El reprezintă practic

un cadru de negociere cu mai multe elemente, în general necontroversate dar care nu îşi găsesc locul înnici unul din celelalte capitole.

In noiembrie 2002 capitolul "Altele" cuprindea următoarele probleme, aflate în curs denegociere cu statele candidate: Fondul European de Dezvoltare, Fondul de Cercetare pentru Cărbune şiOţel, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii, Clauze de salvgardare, implementareaşi managementul fondurilor de pre-aderare în noile state membre, crearea unei facilităţi de tranziţie

pentru consolidarea instituţională în beneficiul noilor state membre, după aderare, aranjamente pentru perioada interimară.

In plus, Capitolul 31 ar putea include şi: o bază legală pentru managementul fondurilor pentru

dezafectarea reactoarelor nucleare din Ignalina în Lituania şi Bohunice în Slovacia; o bază legală pentruo facilitate pentru partea de nord a Ciprului, în caz de ajungere la un acord.

3.Implicaţiile aderării la UE asupra legislaţiei româneşti

A.Implicaţiile aderării la UE asupra Constituţiei2

a).Referitor la suveranitate-exerciţiul suveranităţii naţionale nu mai este un drept absolut al statului romîn, întrucât şi

instituţiile supranaţionale au anumite puteri în teritoriu;

1 CONSILIUL EUROPEAN, „ADERAREA ROMÂNIEI LA UNUINEA EUROPEANĂ –CAPITOLELE DE NEGOCIERE”,www.Infoeuropa.ro nr.20, 2007.2 GHEORGHE UGLEAN, „DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE”,Vol.II, Editura României de Mâine,Bucureşti, 2007, pag.301.

24





-sunt probleme în exercitarea suveranităţii ca stat membru UE şi în probleme cu privire la:moneda naţională, extrădarea propriilor cetăţeni, libera circulaţie a persoanelor ori statutul forţelor armate;

-sunt probleme cu privire la ratificarea unui viitor Tratat european şi a controluluicompatibilităţii sale cu Constituţia.

b).Referitor la încorporarea dreptului comunitar în dreptul intern

Principiile aplicării dreptului comunitar implică două efecte specifice:-supremaţia dreptului comuntar;-efectul direct al dreptului comunitar.

c).Referitor la recunoaşterea cetăţeniei europeneEste o inovaţie conceptuală a Tratatului de la Maastricht, un cetăţean al UE având următoarele

drepturi:-libertatea de circulaţie şi de şedere în tot spaţiul UE;-dreptul de a alege şi de a fi ales candidat în alegerile locale şi în alegerile pentru Parlamentul

European în statul unde o persoană locuieşte, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv;-protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în cazul în

care statul al cărui cetăţean este o persoană, nu este reprezentat într-o ţară care nu este membră aUniunii;

-dreptul de petiţionare la Parlamentul European şi de a sesiza Ombudsmanul.

d).Referitor la drepturile electorale*alegeri locale(naţionale);Directiva 94/80/CE defineşte cerinţele pentru ca o persoană să poată exercita dreptul de vot şi de

a fi ales în statul membru de reşedinţă:-este cetăţean al Uniunii;-trebuie să locuiască în statul membru în care doreşte să-şi exercite drepturile;-trebuie să respecte regulile ce guvernează dreptul de vot şi de a fi ales al cetăţenilor din ţara de

reşedinţă.*alegeri pentru Parlamentul European.Directiva 93/109/93 defineşte cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un cetăţean al unui

stat membru care doreşte să voteze sau să fie ales în statul membru de reşedinţă:-orice cetăţean votează o singură dată;-orice cetăţean este ales numai într-un singur stat membru;-un alegător comunitar trebuie să fie înscris pe listele electorale ale statului membru de reşedinţă

numai dacă cere el acest lucru înainte de alegeri.

B.Implicaţiile aderării la UE în domeniul drepturilor omului1

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cunoscută şi sub denumirea de Convenţia pentruProtecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, este un catalog al drepturilor fundamentaleelaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma şi intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953.

România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994. Aceastaa deschis calea petiţiilor individuale în faţa CEDO din partea persoanelor fizice şi juridice române.

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, au luat în considerare DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie

1948, declaraţie care urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă adrepturilor pe care ea le enunţă,

1 GHEORGHE UGLEAN, „DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE”,Vol.II, Editura României de Mâine,Bucureşti, 2007, pag.319.

25

http://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Europei

http://ro.wikipedia.org/wiki/4_noiembrie


http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma

http://ro.wikipedia.org/wiki/3_septembrie


http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia

http://ro.wikipedia.org/wiki/20_iunie


http://ro.wikipedia.org/wiki/CEDO

http://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Europei

http://ro.wikipedia.org/wiki/4_noiembrie


http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma

http://ro.wikipedia.org/wiki/3_septembrie


http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia

http://ro.wikipedia.org/wiki/20_iunie


http://ro.wikipedia.org/wiki/CEDO



Scopul Consiliului Europei fiind de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi, unuldintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi alibertăţilor fundamentale.

Tratatul UE, în articolul 6, se referă în mod explicit la CEDO, iar articolul 52 al CarteiDrepturilor Fundamentale a UE, statuează că înţelesul şi întinderea drepturilor din Cartă , trebuie să fieaceleaşi cu cele ale drepturilor corespondente din Convemnţia Europeană. Referiri la respectareadrepturilor omului se fac şi articolul 6 al Acordului European cu România, semnat la 1.02.1993 şi

ratificat în aprilie 1993. România trebuie să se asigure că prevederile sale constituţionale sunt înconcordanţă cu standardele europene, în mod special cu cele formulate prin jurisprudenţa CurţiiEuropene a Drepturilor Omului.

În sensul mai sus prezentat sunt de analizat şi corectat prevederile constituţionale în trei aspecte,cu privire la:

-semnificaţia principiului nediscriminării;-actualizarea prevederilor referitoare la restricţiile care pot fi aduse exerciţiului drepturilor şi

libertăţilor;-completarea şi clarificarea unor drepturi garantate de Constituţie.

C. Implicaţiile aderării la UE în domeniul organizării puterilor publice1

a).Organizarea judecătorească-judecătorii trebuie să ia decizii în caz de conflict, în favoarea dreptului comunitar, nu dreptului

naţional (când nu există cale de atac împotriva dreptului naţional, jurisdicţia respectivă trebuie săsesizeze Curtea Europeană de Justiţie cu privire la chestiune);

-procurorii trebuie să-şi desfăşoare activitatea în mod independent, nu în acord cu principiulcontrolului ierarhic şi sub autoritatea Ministrului Justiţiei (pentru a asigura principiul separaţiei puterilor şi independenţa justiţiei, alăturarea constituţională între procurori şi judecători trebuie înlăturată);

-magistarţii militari nu ar trebui să fie competenţi în cauze privind civili sau poliţişti.

b).Structurile parlamentare-este necesară informarea corectă şi în timp util a Parlamentului de către Guvern;-posibilitatea Parlamentului de a se pronunţa asupra politicii Guvernului;-mandatul de membru în Parlamentul European este incompatibil cu o serie de calităţi de

membru, printre care şi cea de membru al Guvernului.

c).Structuri guvernamentale-guvernul trebuie să se adapteze la un rol nou şi să facă faţă unor noi funcţii şi atribuţii: există

cca 300 de comitete specializate înfiinţate prin reglementări ale Consiliului European-guvernul trebuie şă participe la negocierea actelor comunitare;

-guvernul trebuie să aplice normele comunitare.CAPITOLUL VPROPUNERI LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI

Cu privire la profesia de avocat , propun modificarea şi completarea Legii nr.288/2004 privindciclurile universitare, a normelor legislative care privesc statutul demnitarilor, precum şi a acelor normecare privesc Statutul profesiei de Avocat, şi de asemenea propun cu privire la magistraţi, modificareaConstituţiei, a Legii de organizare a justiţiei şi a Statutului magistraţilor,astfel:

1. În funcţie de calitatea celor pe care îi reprezintă în Instanţele de Judecată, avocaţii să fieîmpărţiţi în trei categorii:

a). Avocaţi apărători al intereselor de Stat b). Avocaţi apărători al intereselor publice

1 GHEORGHE UGLEAN, „DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE”,Vol.II, Editura României de Mâine,Bucureşti, 2007, pag.326.

26



c). Avocaţi apărători al intereselor particulare2. Pe cale de consecinţă, şi Baroul de Avocaţi trebuie împărţit în trei categorii:

a). Baroul de Avocaţi apărători al intereselor de Stat b). Baroul de Avocaţi apărători al intereselor publicec). Baroul de Avocaţi apărători al intereselor particulare3. În cadrul învăţământului superior, cele trei grupe să absolve Facultatea de Drept – 4 ani,

după care să urmeze cursuri separate de Drept de Stat, Drept Public şi Drept Privat, la

Masterate – 2 ani şi respectiv Doctorate - 3 ani.4. Posibilitatea de a ocupa funcţii de demnitari, să aparţină numai celor care au Masterat şi Doctorat în Drept de Stat.

5. Consiliul Superior al Magistraturii să fie desfiinţat, iar în locul ei să funcţioneze două instituţii publice: Consiliul Superior al Judecătorilor – aparţinând de Ministerul Justiţiei

şi Consiliul Superior al Procurorilor – aparţinând numai de Ministerul Public.

Câteva argumente-specializarea pe domenii de activitate nu ar fi caracteristică numai avocaţilor, ea se manifestă la

majoriatea claselor profesionale, fie ei medici, ingineri sau economişti;-separarea avocaţilor pe cele trei categorii, este foarte importantă, cu privire mai ales la calitatea

actului de judecată, nu întâmplător se constată în domeniul justiţiei mari „rămâneri” în urmă în legăturăcu moralitatea (cât timp nivelul acesteia va fi scăzut, rezultatele în justiţie nu vor putea decât să fiedeplorabile, iar costurile de la buget vor fi nejustificat de ridicate – rareori se recuperează banii sustraşi

prin evaziune fiscală sau escrocaţi prin mari „tunuri” gen FNI);-se ştie de toată lumea că „jocurile” în Justiţie le fac în general avocaţii, ei sunt legătura dintre

magistraţi şi împricinaţi (acuzaţi sau părţi vătămate, martori etc ), fie persoane fizice, fie persoane juridice sau fie instituţii publice sau de Stat;

-manifestările de corupţie s-ar diminua considerabil, dacă apărătorii celor ce se judecă în instanţear fi specializaţi în funcţie de cei pe care îi reprezintă, mai ales în privinţa celor care vor apăra intereselede Stat (în fapt bugetul şi patrimoniul Statului – al naţiunii);

-fiind vorba de funcţii de demnitari, este normal ca numai cei care apără interesele de Stat să poată accede în aceste funcţii, cum este normal ca orice funcţie de demnitate publică sau de funcţionar public să fie ocupate numai de persoane, care nu mai au alte interese colaterale, decât acele interese carerezidă din atribuţiile profesionale;

-pentru a diminua apreciabil corupţia din Justiţie, ar fi fost de dorit şi următoarea modificareconstituţională, Consiliul Superior al Magistraturii să fie desfiinţat, iar în locul ei să funcţionezeConsiliul Superior al Judecătorilor şi Consiliul Superior al Procurorilor, astfel încât să existe o separareclară între cele două categorii, care de altfel au şi atribuţii total diferite, unii sunt plătiţi de Stat pentru aimpune legea cu imparţialitate, iar ceilalţi sunt plătiţi de Stat pentru a apăra interesele generale alesocietăţii, în prezent acest „amalgam” (inclusiv situaţiile în care un avocat sau jurist poate să acceadăuşor la o funcţie de magistrat sau invers), fiind un factor favorizant de ilegalităţi ( poate la viitoarea

modificare a Constituţiei – art.124,131-133)1

. CAPITOLUL VICONCLUZII

Am arătat mai întâi în cadrul lucrării contextul istoric al apariţiei Uniunii Europene, prezentând procesul de formare al comunităţilor europene (prin Tratatele de la Paris, Roma şi Bruxelles).

În continuare am arătat cum s-a înfăptuit procesul de integrare economică, politică şi socială aUnuinii Europene (prin Acordul, Actul, respectiv Tratatele de la – Schengen, Luxemburg/Bruxelles/Haga, Maastricht, Amsterdam, Nisa, Lisabona).

În cpitolul IV am prezentat etapele de aderare a României la Uniunea Europeană , capitolele de

negociere, precum şi implicaţiile aderării. Negocierile de aderare a României la UE2 au fost lansate oficial în 15 februarie 2000:

1 PARLAMENTUL ROMÂNIEI, „CONSTITUŢIA ROMÂNIEI ”, Monitorul Oficial nr.767, Partea I, Bucureşti, 2003.2 CONSILIUL EUROPEAN, „ NEGOCIERI DE ADERARE LA UE ”, www.sgg.ro, 2005.

27

http://www.sgg.ro/

http://www.sgg.ro/



-În primul semestru al anului 2000, pe durata preşedinţiei portugheze a UE, România a deschis şia închis provizoriu cinci capitole: cap.16 - Întreprinderi mici si mijlocii, cap.17 - Ştiinţă şi cercetare,cap.18 - Educaţie, formare profesională şi tineret, cap.26 - Relaţii externe, cap. 27 - Politica externă şide securitate comună.

-În cadrul celei de a doua reuniuni a Conferinţei de aderare la nivel ministerial, care a avut loc în14 iunie 2000, România a arătat că este pregătită să înceapă negocieri pentru încă opt capitole. ConsiliulUE, la propunerea Comisiei Europene, a decis însă deschiderea a numai patru capitole de negociere cu

România, în cursul preşedinţiei franceze: cap.6 -Concurenţa, cap.12 - Statistica, cap.19 -Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei şi cap.20 - Cultură şi politica în domeniul audio-vizualului.Dintre cele patru capitole, numai cap.12 - Statistica a fost provizoriu închis, pentru celelalte trei capitolefiind solicitate informaţii suplimentare din partea autorităţilor române.

-Noul Guvern, rezultat în urma alegerilor din toamna anului 2000, a urmărit accelerarea şiintensificarea pregătirilor pentru aderarea la Uniunea Europeană printr-o modificare instituţională care avizat însuşi nucleul sistemului de coordonare la nivel naţional a activităţii de integrare europeană, prinînfiinţarea Ministerului Integrării Europene şi a Delegaţiei Naţionale pentru Negocierea AderăriiRomâniei la UE1. Delegaţia Naţională este formată din delegaţiile sectoriale corespunzătoare fiecăruicapitol de negociere, copreşedinţii acestora şi adjuncţii şefului delegaţiei naţionale. La rândul lor,delegaţiile sectoriale sunt formate din reprezentanţi ai ministerelor şi celorlalte instituţii ale

administraţiei publice centrale cu responsabilităţi în transpunerea şi implementarea acquis-ului dindomeniul respectiv. Noua Strategie de negociere a aderării României la Uniunea Europeană s-a bazat înmod special, pe abordarea globală a procesului de negocieri. Accentul s-a mutat de la capitolele aşa zis“uşoare” (Relaţii externe, Statistica, Educaţie, formare profesională şi tineret, Politica externă şi desecuritate comună) pe capitolele cu impact economic şi social. Astfel, România a orientat pregătirilenegocierilor spre capitolele esenţiale legate de cele patru libertăţi fundamentale ( Libera circulaţie amărfurilor , Libera circulaţie a serviciilor , Libera circulaţie a capitalului), capitole care nu fuseserăabordate deloc până la sfârşitul anului 2000. Pentru a contribui la structurarea funcţională a economieide piaţă au fost elaborate de către Delegaţia Naţională, documente de poziţie la celelalte capitolereferitoare la piaţa unică , la principalele ramuri economice, precum şi la coeziunea economică şisocială. De asemenea, au fost abordate capitolele deosebit de dificile, precum Protecţia mediului,Agricultura, Politici regionale, Control financiar şi Prevederi financiar bugetare. Capitolele abordate auaccentuat în continuare, pregătirea pieţei conform standardelor Europene, prin crearea unui mediu deafaceri şi conectarea la mediul de afaceri internaţional şi la Piaţa Internă. De asemena, poate fi subliniatcă România a urmărit abordarea graduală a capitolelor cu impact bugetar major. Astfel, se poate afirmacă România a intrat într-o etapă de negocieri substanţiale, având în vedere contribuţiile la PIB şiresursele financiare necesare. Astfel, în 2001 România a elaborat şi trimis oficial Uniunii Europene unnumăr de 31 de documente de poziţie (17 documente de poziţie, 8 documente de poziţie complementare,4 documente de poziţie revizuite şi 2 documente referitoare la acquis-ul pe 2000). Până la sfârşitulanului 2001, au fost comunicate oficial Uniunii Europene documentele de poziţie pentru toate cele 29 decapitole de negociere ( În cursul preşedinţiei suedeze şi belgiene la Conferinţele Interguvernamentale de

Aderare România – U.E din martie, iunie, iulie, octombrie, noiembrie şi decembrie, au fost deschisenegocierile pentru 8 capitole = cap.4 - Libera circulaţie a capitalului, cap.5 - Dreptul societăţilor comerciale, cap.8- Pescuitul , cap.9 - Politica în domeniul transporturilor , cap.10 - Impozitarea, cap.13 -

Politica regională şi ocuparea forţei de muncă , cap.23 - Protecţia consumatorului şi a sănătăţii, cap.25- Uniunea Vamală ) şi au fost închise provizoriu negocierile pentru 3 capitole (cap.8 - Pescuitul , cap.23 -

Protecţia consumatorului şi a sănătăţii, cap.5 - Dreptul societăţilor comerciale). Astfel, până la sfârşitulanului 2001, România a deschis negocierile pentru 17 capitole de negociere dintre care 9 capitole au fost

provizoriu închise.-Pentru anul 2002, principalul obiectiv al negocierilor a fost deshiderea tuturor capitolelor de

negociere, închiderea provizorie a cât mai multor capitole de negociere, bazată pe avansul pregătirilor de aderare, precum şi îndeplinirea angajamentelor asumate în negocieri. În 2002, Delegaţia Naţională

pentru Negocierea Aderării României la UE2 a continuat accelerarea pregătirilor negocierilor, înconcordanţă cu strategia de Extindere emisă de Comisia Europeană în noiembrie 2001 şi cu deciziile

1

2 CONSILIUL EUROPEAN, „ NEGOCIERI DE ADERARE LA UE ”, www.sgg.ro, 2005.28

http://www.sgg.ro/

http://www.sgg.ro/



Consiliului European de la Laken, pentru avansarea radicală a negocierilor de aderare, prin deschidereatuturor capitolelor în 2002. În consecinţă, 13 capitole de negociere (1 – Libera circulaţie a mărfurilor , 2

– Libera circulaţie a persoanelor , 3 - Libera circulaţie a serviciilor , 7 - Agricultura, 11 - UEM , 14 - Energia, 15 - Politica Industrială , 21 – Politica regională , 22 – Protecţia mediului, 24 – Justiţie şiafaceri interne, 28 - Control financiar , 29 – Prevederi financiar bugetare şi 30 - Institutii) au fostdeschise în cadrul Conferinţelor de Aderare Interguvernamentale din martie, aprilie, iunie, iulie,octombrie, noiembrie şi decembrie 2002, iar 11 - UEM , 13 – Politica socială , 15 – Politica Industrială ,

19- Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, 20 – Cultura şi politica în domeniul Audiovizualului, 25-Uniunea vamală şi 30 - Instituţii au fost închise provizoriu.-În 2003, cap.4 - Libera circulaţie a capitalului a fost închis provizoriu în cadrul Conferinţei de

Aderare Interguvernamentale din aprilie. De asemenea in luna iunie au mai fost inchise provizoriu cap.1 - Libera circulatie a marfurilor si cap. 10 - Impozitarea. Si tot in 2003, capitolele 2 - Libera circulatiea persoanelor , respectiv 9 - Politica în domeniul transporturilor au fost inchise provizoriu la Conferintade Aderare România- UE la nivel ministerial care a avut loc la Bruxelles, marti, 9 decembrie, si deasemenea s-a confirmat inchiderea capitolului 28 - Controlul financiar .

-În cursul preşedinţiei irlandeze, la Conferinta de Aderare Romania - UE din 04 iunie 2004 aufost inchise provizoriu Cap.7 - Agricultura si Cap. 29 - Prevederi financiare si bugetare. Capitolul denegociere 14 - Energia a fost închis provizoriu, în cadrul Conferintei de Aderare România-UE, care a

avut loc la Bruxelles, miercuri, 30 iunie 2004. România a finalizat negocierile pentru capitolele 3 – Libera circulatie a serviciilor si 21 – Politica regională si coordonarea instrumentelor structurale incadrul Conferintei de Aderare România-UE, desfasurata la Bruxelles, miercuri, 23 septembrie 2004. Laconferinta de aderare din 26 noiembrie 2004, Romania a inchis provizoriu capitolelel 22 - Mediu si 31 -

Diverse. România a finalizat negocierile de aderare, prin închiderea ultimelor doua capitole denegociere: 6 - Concurenţa si 24 - Justiţie si afaceri interne. Inchiderea celor douã capitole a avut loc cu

prilejul conferintei de aderare România-UE care a avut loc la Bruxelles, în seara zilei de 8 decembrie2004.

Astfel, România a inchis provizoriu toate capitolele de negociere. Luni, 25 aprilie 2005,România a semnat la Luxemburg Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Semnarea Tratatului a statla baza procesului de ratificare care a formalizat aderarea României la Uniune la 01 ianuarie 2007.

Ca o concluzie finală, pot să spun că aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la01.01.2007, într-un timp istoric destul de scurt de la începerea negocierilor şi până la terminarea lor (15februarie 2000 – 14.12.2004), dar integrarea în structurile comunitare se va face într-un timp mult maiîndelungat. Capitolele de negociere au fost închise provizoriu, urmând ca în timp să se pună în discuţieacele capitole care sunt sub standardele europene, legislaţia românească având nevoie de unelemodificări şi completări, inclusiv Constituţia.

În capitolul IV am făcut câteva propuneri în domeniul justiţiei, capitol de aderare în care existăşi în prezent probleme, mai ales cu privire la corupţia celor implicaţi în această activitate de bază a unuiStat de Drept.

29



BIBLIOGRAFIE

I. MONOGRAFII, TRATATE, CURSURI

1. AUGUSTIN FUEREA, „MANUALUL UNIUNII EUROPENE” , Editura Universul

Jurudic, Bucureşti, 2006;

2. AUGUSTIN FUEREA, „ DREPT COMUNITAR AL AFACERILOR”, EdituraUniversul Juridic, Bucureşti, 2006;

3. GHEORGHE IANCU, „DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE” ,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008;

4. GHEORGHE UGLEAN, „DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII

POLITICE” , VOL.I şi II, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007;

II. ACTE NORMATIVE

5. „ACORDUL DE LA SCHENGEN,”,

http://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C5%A3iul_Schengen

6. „ACTUL UNIC EUROPEAN”, www.ier.ro/Tratate/11986U_AUE.pdf

30


http://www.ier.ro/Tratate/11986U_AUE.pdf


http://www.ier.ro/Tratate/11986U_AUE.pdf



7. CONSILIUL EUROPEAN , „ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA

EUROPEANĂ – CAPITOLELE DE NEGOCIERE”, www.Infoeuropa.ro nr.20, 2007;

8. CONSILIUL EUROPEAN, „NEGOCIERI DE ADERARE LA UE”, www.sgg.ro,2005.

9. CONSILIUL EUROPEAN, „TRATATUL DE LA LISABONA” , Best Publishing

România , Bucureşti, 2008;

10. CONSILIUL EUROPEAN, „TRATATUL DE LA NISA” , www.Infoeuropa.ro nr.15,

2007;

11. PARLAMENTUL ROMÂNIEI , „CONSTITUŢIA ROMÂNIEI”, Monitorul Oficial

nr.767, Partea I, Bucureşti, 31.10.2003;

12. „TRATATUL DE LA AMSTERDAM”,

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Amsterdam

13. „TRATATUL DE LA BRUXELLES”, http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_fuziune

14. „TRATATUL DE LA MAASTRICHT”,http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht

15. „TRATATUL DE LA PARIS”, http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Paris_(1951)

16. „TRATATUL DE LA ROMA”, http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Roma

31


http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_fuziune

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Paris_(1951)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Roma



http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_fuziune

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Maastricht

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Paris_(1951)


Implementarea Aquisului Comunitar REFERAT

Documents

Transcript of Implementarea Aquisului Comunitar REFERAT