1

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U: 658.8 (043.3)

ANASTASE ILEANA

EVALUAREA DEZVOLTĂRII POTENŢIALULUI ECONOMIC AL ÎNTREPRINDERII COMERCIALE ÎN CONDIŢIILE

POSTADERĂRII

SPECIALITATEA 08.00.05 – ECONOMIE ŞI MANAGEMENT (în activitatea de antreprenoriat)

Teză de doctor în economie

Conducător ştiinţific: Stratan Alexandru, dr.hab. în economie

Autorul: Anastase (Bădulescu) Ileana

Chişinău, 2013

2

© Anastase Ileana, 2013

3

CUPRINS: ADNOTARE (în română, rusă, engleză)............................................................................ 4 LISTA ABREVIERILOR................................................................................................. 7 INTRODUCERE................................................................................................................ 8

1. REPERE TEORETICE PRIVIND EVALUAREA POTENŢIALULUI ECONOMIC AL ÎNTREPRINDERII COMERCIALE...............................................

15

1.1. Factorii ce determină potenţialul productiv al întreprinderii........................................ 15 1.2. Funcţionarea firmei în condiţiile globalizării................................................................ 27 1.3. Asigurarea viabilităţii întreprinderii prin implementarea inovaţiilor............................ 36 1.4. Estimările potenţialului de dezvoltare a întreprinderii: aspectul managementului strategic……………………………………………………………………………………

41

1.5. Concluzii la capitolul 1................................................................................................ 50

2. EVALUAREA DEZVOLTĂRII POTENŢIALULUI ECONOMIC AL ÎNTREPRINDERILOR COMERCIALE DIN ROMÂNIA…......................................

54

2.1. Activităţile economice ale întreprinderilor din România: probleme, reflecţii.............. 54 2.2. Gestionarea şi determinarea perioadelor optime de renovare a utilajelor productive... 63 2.3. Utilizarea potenţialului analitic în eficientizarea unor procese economice ale întreprinderii.........................................................................................................................

71

2.4. Concluzii la capitolul 2………………………………………………………………. 85

3. PROBLEMELE ŞI CĂILE ADAPTĂRII ÎNTREPRINDERII ÎN CONDIŢIILE CRIZELOR FINANCIARE..............................................................................................

88

3.1. Problema determinării indicilor reali de creştere a preţurilor producţiei industriale.... 88 3.2. Impactul crizelor economice asupra activităţii întreprinderilor.................................... 98 3.3. Premise necesare pentru asigurarea succesului economic al întreprinderii.................. 11 3.4. Concluzii la capitolul 3................................................................................................. 123

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI.......................................................... 126 BIBLIOGRAFIE................................................................................................................ 130 ANEXE………………………………................................................................................ 140

Anexa 1. Interpretarea criteriilor de decizii pentru determinarea riscului investiţional...... 141

Anexa 2. Valori absolute şi relative ale întreprinderilor economice în profilul

activităţilor în anii 2008-2011, jud. Constanţa.....................................................................

144

Anexa 3. Activitatea întreprinderilor jud. Constanţa în perioada 2008-2011…………….. 146

Anexa 4. Valori absolute, relative ale indicatorilor economici în profilul activităţilor pe

clase de mărimi, locuri de performanţă, în anii 2008-2011, jud. Constanţa…………….

155

Anexa 5. Dinamica principalilor indicatori statistici la nivelul jud. Constanţa………....... 158

Anexa 6. Dinamica principalilor indicatori economici: ecuaţiile de regresie...................... 162

Anexa 7. Modelul determinării structurii optime a produselor finite, venitului maxim...... 143

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII............................................ 175 CV-ul AUTORULUI.......................................................................................................... 176

4

ADNOTARE ANASTASE ILEANA

”Evaluarea dezvoltării potenţialului economic al întreprinderii comerciale în condiţiile postaderării”, Teză de doctor în economie

Chişinău, 2013 Structura tezei: introducere, trei capitole (care reflectă conţinutul de bază ale cercetării

efectuate), concluzii generale şi recomandări, bibliografie (168 surse), anexe (7), 129 pagini text de bază, 31 tabele, 20 figuri. Rezultatele au fost publicate în 15 lucrări ştiinţifice.

Cuvintele cheie: acumulări productive, crize economice, dezvoltarea întreprinderii, estimarea potenţialului de dezvoltare, implementarea inovaţiilor, management strategic, perioade optime, potenţial economic, potenţial productiv, viabilitatea întreprinderii.

Domeniul de studiu: potenţialul economic al firmei în condiţiile postaderării. Scopul şi obiectivele cercetărilor economice din teză s-a redus la evaluarea potenţialului

managementului strategic în dezvoltarea întreprinderii; la elaborări metodologice în vederea eficientizării managementului întreprinderii; la determinarea activităţilor întreprinderii în condiţiile crizelor economice şi sporirii potenţialului acestora, cercetarea funcţionării firmelor în condiţiile globalizării şi asigurării viabilităţii acestora prin implementarea inovaţiilor.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor cercetării se manifestă în următoarele: dezvoltarea aspectului teoretic al managementului firmei; evidenţierea şi concretizarea factorilor ce determină potenţialul productiv al întreprinderii; analiza funcţionării firmei în condiţiile globalizării şi asigurarea viabilităţii întreprinderii prin implementarea inovaţiilor; estimarea potenţialului de dezvoltare a întreprinderii şi elaborarea modelelor de funcţionare a întreprinderii în condiţiile de crize financiare, economice; elaborarea şi argumentarea algoritmului pentru determinarea perioadelor optime de renovare a utilajelor productive ale întreprinderii; modelarea matematică a managementului strategic al întreprinderii în condiţiile postaderării; determinarea indicilor reali de creştere a preţurilor producţiei industriale; fundamentarea mecanismelor şi instrumentelor de atenuare a impactului crizelor economice asupra activităţii întreprinderii; premiselor necesare pentru asigurarea succesului economic al întreprinderii.

Problema ştiinţifică importantă soluţionată în teza: perfecţionarea aspectelor metodologice ale evaluării potenţialului economic al societăţii comerciale şi formularea propunerilor de fortificare a viabilităţii acesteia în condiţii de crize economice şi financiare.

Semnificaţia teoretică a lucrării. În teză sunt formulate problemele întreprinderii, metodele de soluţionare ale acestora pentru a asigura existenţa şi funcţionarea întreprinderii în perioade mari de timp. Se aduc argumente teoretice, modalităţi manageriale cum ar putea întreprinderile să se conforme, să depăşească situaţiile critice.

Valoarea aplicativă a lucrării rezidă în implementarea setului de tehnici şi instrumente abordate în lucrare ce ţin de sistemul de pregătire, de perfecţionare a managerilor întreprinderilor din România (şi nu numai); programele de pregătire profesionistă a economiştilor în sistemul universitar, de masterat, doctorat; propuneri de asigurare a funcţionării economice cu succes a întreprinderilor în raport cu partenerii economici, reieşind din nivelul necesar de flexibilitate, actualizarea structurii produsului final, tehnologiilor productive; recomandarea modelului algoritmului pentru determinarea perioadelor optime de renovare a utilajelor; propuneri de implementare a modelului de management strategic în practica postaderare a întreprinderilor.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice pot fi implementate într-un şir de programe de pregătire a managerilor. Acestea au fost incluse în programele de studii ale Colegiului Comercial “Carol I” şi Universitatea Tomis, Constanţa, România. Teoria propusă în teză poate servi un suport analitic considerabil pentru managerii întreprinderilor; material didactic în sistemul de pregătire a managerilor întreprinderii; este o tratare sistemică (cibernetică) a managementului firmei cu implicaţii a metodelor economico-matematice.

5

ANNOTATION ANASTASE ILEANA

“Assessment of the economic potential development of commercial enterprise under post accession conditions”, Thesis of doctor in economics

Chisinau, 2013

Thesis structure. introduction, three chapters (which reflects basic content of conducted research), general conclusions and recommendations, bibliography (168 sources), appendices (7), 129 pages of basic text, 31 tables, 20 figures. The results were published in 15 scientific papers.

Key words: productive accumulation, economic crisis, development of enterprises, estimation of potential for development, implementation of innovations, strategic management, optimal periods, economic potential, productive potential, viability of the enterprise.

Research field: economic potential of the company under post accession conditions. Thesis goal and objectives of this economic research were reduced to assessment of

potential strategic management in development of the enterprise, to methodological development in order of streamlining of the enterprise management, to the determination of activities in conditions of economic crisis and increasing of their potential, to researching of firms operation in the context of globalization and their viability by implementing of innovations.

The novelty and the scientific originality of research results is manifested in the following: development of theoretical aspects of company’s management; delivery and highlighting of the factors that determine of enterprise's production potential; analysis of business operation during the context of globalization and ensuring of the viability of the business by proactively innovation; estimation of enterprise’s development potential and developing of enterprise's models operating during conditions of financial crisis, of economic crisis; development and motivation of the algorithm for the determination of optimal periods for refurbishment of productive equipment of enterprise; mathematical modeling of strategic management of the company in terms post accession; determining of real indices of growth of the prices of industrial production; grounding of the mechanisms and instruments for mitigation of impact of economic crisis on business activity; necessary prerequisites for economic success of the enterprise.

Important scientific problem addressed in this thesis: improving methodological aspects of the evaluation of the economic potential of the company and bringing proposals to strengthen its viability in terms of economic and financial crisis.

Theoretical significance. In the thesis are formulated enterprise's problems, their solution methods for ensuring the existence and its operation during long periods of time. Are presented theoretical arguments, management modalities how could enterprises comply, to overcome critical situations.

Applicative value of the work lies in implementation of a set of techniques and tools discussed in this paper pertaining to the training system, training of managers of enterprises in Romania (and not only); professional training programs of economists in higher education, at master and doctoral level; proposals to ensure successful operation of economic enterprises in relation with their business partners, based on the required level of flexibility, updating the final product structure, of productive technologies; recommendation of algorithm of the model for the determination of optimal periods for renovation of equipment; proposals for implementation of strategic management model during the post-accession of the enterprises.

Implementation of scientific results. Results of this scientific research can be implemented in a number of training programs for managers. They were included in the curricula of Commercial College "Carol I" and Tomis University, Constanta, Romania. The theory which is suggested in this paper could be a significant analytical support to business managers, teaching material in preparation system of enterprise's managers, it is a systemic (cybernetic) treatment of company management implications with economic-mathematical methods.

6

АННОТАЦИЯ АНAСТАСЕ ИЛЯНА

«Оценка развития экономического потенциала коммерческого предприятия в условияхвступления в ЕС", диссертация доктора экономических наук

Кишинев, 2013 Структура работы: введение, три главы (отражающих основное содержание

проведенных исследований), выводы и рекомендации, библиография (168 источников), приложения (7), 129 страниц основного текста, 31 таблиц, 20 рисунков. Результаты были опубликованы в 15 научных работах.

Ключевые слова: производственные накопления, экономический кризис, развитие предприятия, внедрение инноваций, стратегическое управление/менеджмент, оптимальные периоды, экономический потенциал, производственный потенциал, жизнеспособность предприятия.

Область исследования: экономический потенциал фирмы после вступления в ЕС. Цель и задачи экономических исследований, отраженных в диссертации, заключаются

в оценки потенциала стратегического менеджмента в развитии предприятия; разработки методологических инструкций по улучшению менеджмента предприятия; определении деятельности предприятия в условиях экономического кризиса и увеличения ее потенциала, исследовании деятельности фирм в условиях глобализации и обеспечения их жизнеспособности при внедрении инноваций.

Новизна и научная оригинальность результатов исследования проявляются в следующем: развитии теоретического аспекта менеджмента предприятия; выявлении и уточнении факторов, определяющих производственный потенциал предприятия; анализе деятельности фирмы в условиях глобализации и обеспечения жизнедеятельности предприятия при внедрении инноваций; оценке потенциала развития предприятия и разработке новых форм/моделей деятельности предприятия в условиях финансового, экономического кризиса; разработке и аргументации алгоритма определения оптимального периода для обновления производственного оборудования/потенциала предприятия; математическое моделирование стратегического менеджмента предприятия после вступления в ЕС; определении реальных показателей роста цен промышленной продукции; обосновании механизмов и инструментов смягчения влияния экономического кризиса на деятельность предприятия; предпосылках, необходимых для обеспечения экономического успеха предприятия.

Важная научная проблема рассматриваемая в работе: совершенствование методологических аспектов оценки экономического потенциала предприятия и разработка предложений по укреплению его жизнеспособности в условиях экономического и финансового кризиса.

Теоретическая значимость работы. В диссертации сформулированы проблемы предприятия, методы их решения для обеспечения существования и функционирования предприятия в долгосрочном периоде времени. Приведены теоретические аргументы, а также управленческие модели для преодоления предприятиями критических ситуаций.

Практическое значение диссертации заключается в применении комплекса методов и инструментов, рассмотренных в работе, о системе подготовки, переподготовки менеджеров предприятий Румынии (и не только); реализации программ по профессиональной подготовки экономистов в высших учебных заведениях, в докторантуре; предложения по обеспечению успешного экономического функционирования предприятий по сравнению с экономическими партнерами, с учетом нужного уровня гибкости, обновления структуры готового продукта, производственных технологий; рекомендация модели алгоритма определения оптимального времени для обновления оборудования; предложения по практическому внедрению модели стратегического менеджмента предприятия после вступления в ЕС.

Внедрение научных результатов. Результаты научных исследований могут быть внедрены посредством ряда программ по подготовки менеджеров. Oни были включены в учебные программы Коммерческого Колледжа «Carol I» и Университет Томис, Констанца, Румыния. Предложенная в диссертации теория может служить существенным аналитическим материалом для менеджеров предприятий; учебным материалом в системе подготовки менеджеров предприятий; является методом системного менеджмента предприятия с учетом математических и экономических методов.

7

LISTA ABREVIERILOR

AŞM – Academia de Ştiinţe a Moldovei

BLR – Balanţa legăturilor dintre ramuri

BNS – Biroul Naţional de Statistică

CRP – Comitetul de Reglementare a Politicilor

FMI – Fondul Monetar Internaţional

FC – Costuri fixe

INS – Institutul Naţional de Statistică

ISD – investiţii străine directe

mil. – milioane

mlrd. - miliarde

OMC – Organizaţia Mondială a Comerţului

ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite

ONRC – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului

PNCPM – Programul Naţional de Creştere a Productivităţii Muncii

PTŞ – Progres Tehnico-Ştiinţific

RM – Republica Moldova

SC – Societate comercială

SFIT – Testul de Impact al Firmelor Mici

SUA – Statele Unite ale Americii

TST – Teoria strategică a firmei

TR – Venit total (total revenue)

TC – Cost total (total cost)

UE – Uniunea Europeană

VC – Costuri variabile

П – Profit total

8

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate. România, aderând la Uniunea

Europeană (UE), şi-a creat oportunităţi în dezvoltarea socio-economică, dar şi probleme.

Economia ţării a devenit deschisă pentru toate ţările membre ale UE, ţări în care productivitatea

muncii este de cca 5 ori superioară productivităţii muncii din România. În aceste condiţii,

mărfurile de origine din România cu greu vor putea concura cu cele din ţările UE; România va fi

pusă în situaţia (dacă nivelul productivităţii muncii se menţine şi în continuare mult redus) să

exporte materii prime, resursele de muncă, să accepte un export net negativ, să se transforme

într-o colonie a UE. În acest context de “temeri”, devine actuală tema “Evaluarea dezvoltării

potenţialului economic al întreprinderii în condiţiile postaderării”. Soluţionarea problemei poate

fi realizată doar prin dotarea managerilor, antreprenorilor cu argumente teoretico-practice, cu

evidenţierea factorilor ce determină potenţialul productiv al întreprinderii; prin imitarea

funcţionării întreprinderilor în condiţiile globalizării; prin argumentarea acţiunilor de asigurare a

viabilităţii întreprinderii prin implementarea inovaţiilor, a tehnologiilor performante, prin

eficientizarea funcţionării întreprinderilor în baza managementului strategic. Un rol deosebit de

important în procesele de aliniere a economiei României la economiile ţărilor membre ale UE o

are evaluarea potenţialului economic al întreprinderilor din ţară. În scopul evaluării dezvoltării

potenţialului economic al întreprinderii, în condiţiile postaderării, este necesar să fie enumeraţi

factorii care determină potenţialul productiv al întreprinderii; de analizat opiniile specialiştilor

din bibliografia economică cu privire la efectuarea investiţiilor productive; de formulat criteriile

ce trebuie să fie “deduse”, interpretate economic. Structura şi activităţile actuale ale

întreprinderilor din România sunt generatori de regres economic. Întreprinderile din România

trebuie să-şi modernizeze funcţionarea, să-şi redirecţioneze activităţile. Potenţialul întreprinderii

este în anumită dependenţă de: antrepriză; formele de organizare a pieţelor; calitatea şi

originalitatea produselor finale; calitatea pieţelor de desfacere; nivelul preţurilor la produsele

finale respective, la materiile prime; cererea pieţelor; relaţiile economice, sociale şi politice cu

partenerii economici; nivelul de performanţă a tehnologiilor productive, utilizate la întreprindere;

nivelul acestora la alte întreprinderi similare; evoluţia tehnologiilor productive, a structurii

produselor finale; disponibilul de date (indicatori) economice de pe pieţele interne, externe;

nivelul de creativitate a angajaţilor întreprinderii.

Întreprinderile din România s-au angajat într-o competiţie economică cu economiile din

ţările membre ale UE. Acestea, la rândul său, au un anumit impact (nu întotdeauna pozitiv)

asupra viabilităţii funcţionării întreprinderilor naţionale.

Succesul potenţial al întreprinderii este determinat de antreprenor, care este forţa

“motrică” a întreprinderii, trebuie să posede anumite calităţi profesioniste, psihologice, analitice;

9

să dispună de posibilităţi de calculare, prognozare a indicatorilor economici. Lucrările

(antreprizele) care trebuie executate de către întreprindere sub impactul cererii, a progresului

tehnico-ştiinţific, evoluează, se modifică în timp. Nivelul de creativitate a angajaţilor la

întreprindere, în mare măsură, este determinat de iscusinţa managerului de formare a echipei

adecvate antreprizei, responsabilă de crearea unui sistem de motivaţii pentru executarea

calitativă a lucrărilor. Selecţia unei echipe de către manager este în dependenţă de nivelul de

pregătire a specialiştilor în profilul respectiv de către instituţiile de educaţie, instruire, de

posibilităţile de stagiere a angajaţilor potenţiali în alte ţări, industrial, tehnologic performante.

Problemele economice ale întreprinderilor din România pot şi trebuie soluţionate prin

dotarea practicienilor cu bazele teoretice ale teorie manageriale. Antreprenorul este obligat de

concurenţa de pe piaţă să fie original prin optimismul său în procesele de adoptare a deciziilor;

să fie inovator în situaţiile problematice; să posede cunoştinţe de adoptare a deciziilor în situaţii

incerte; să nu fie depăşit moral de progresul tehnico-ştiinţific; să posede gândire şi spirit

antreprenorial; să posede cunoştinţe la nivelul şcolilor şi universităţilor de prestigiu; sistemic să-

şi actualizeze metodele manageriale; să fie un bun analist economic în teoria creşterii economice.

Antreprenorul în activităţile sale se foloseşte şi de expuneri formalizate. Activităţile deficiente

ale întreprinderilor din România sunt generate de mecanismele economice din trecut. În studiul

de analiză a funcţionării întreprinderii în condiţiile globalizării este necesar să fie enumeraţi şi

analizaţi factorii cu impact pozitiv, negativ, asupra funcţionării întreprinderii viitorului; să fie

subliniată importanţa calităţii profesionale a managerului firmei şi angajaţilor; să fie analizat

nivelul flexibilităţii amplasării geografice a firmei, a structurii produsului final.

Managerii întreprinderilor din România trebuie să fie iniţiaţi în comportamentul său

economic în cele mai dificile situaţii. În spaţiul UE fluxurile de mărfuri, capital, muncă sunt

libere, creează pentru întreprindere condiţii nu numai favorabile dar şi defavorabile; managerul,

în dependenţă de iscusinţa profesională, poate colabora cu noi parteneri economici; apar

posibilităţi, în anumite situaţii, de fuzionare a întreprinderii cu alte întreprinderi; apar posibilităţi

de extindere geografică a activităţilor întreprinderii; apar noi concurenţi, noi reguli, exigenţe

impuse producătorului, comercianţilor; sistemul de motivare a personalului (angajaţilor la

întreprindere) impune managerul întreprinderii să-şi alinieze sistemul de motivare a muncii la

sistemul ţărilor din UE (în caz de remunerare a muncii sub nivelul ţărilor din UE, întreprinderea

poate suporta un deficit de personal; în cazul necesităţii atragerii forţe de muncă din ţările UE,

managerul acceptă un sistem de remunerare a personalului superior celui din UE). În acest caz

explicaţia este una: firmele, care reciproc se complementează, depun efort comun, îşi

organizează echipe comune de inteligenţă colectivă pentru generarea de noi idei, soluţii,

propuneri.

10

Întreprinderile din România, de regulă, sunt preocupate de soluţionarea problemelor sale

economice în scopul obţinerii unui profit maxim. În umbră rămân problemele sociale, ecologice.

În aceste condiţii, sunt necesare investigaţii ştiinţifice în scopul antrenării potenţialului productiv

al întreprinderilor pentru soluţionarea problemelor ce ţin de educaţie, ocrotirea sănătăţii,

utilizarea raţională a resurselor naturale. Funcţionarea firmei în spaţiul UE poate şi trebuie să se

bazeze pe o politică socială, promovată de guvern. Politica socială a întreprinderii, în viziunea

noastră, trebuie să se bazeze pe trei repere: sistemul de valori; sistemul puterii guvernamentale;

sistemul productiv şi de distribuţie a bunurilor. Valorile, inclusiv cele culturale şi ştiinţifice,

influenţează puterea, producerea şi distribuţia bunurilor. Sistemul de valori, într-o ţară, este sau

nu dezvoltat în dependenţă de nivelul aprecierilor acestora.

Pentru România sunt necesare studii, investigaţii despre rolul inovaţiilor în activităţile

economice ale întreprinderii. Şi aici, în ajutor managerului, îi vin inovaţiile în perfecţionarea

funcţionării fiecărui element din sistem, perfecţionarea conexiunilor interne şi externe,

perfecţionarea structurii produselor finale. Este necesar de evidenţiat rolul inovaţiilor

tehnologice. Tehnologiile noi pot deficientiza schemele organizatorice interne, externe. Fiecare

inovaţie implementată în anumit mod schimbă activităţile tuturor elementelor şi conexiunilor

sistemului; unele elemente pot dispărea din sistem altele pot apărea. Inovaţiile tehnologice pot

modifica considerabil şi structura produselor finale; pot crea servicii fără de precedent; pot

elimina unele produse, servicii. Inovaţiile, dacă acestea sunt lipsă, contribuie la falimentarea

unora şi prosperarea altora.

În competiţia economică dintre România şi ţările membre ale UE toate activităţile

întreprinderilor sunt direcţionate spre reducerea tuturor costurilor. UE creează condiţii pentru

libera circulaţie de muncă, capital, tehnologii. În aceste condiţii, pentru economia României, o

actualitate deosebită o are managementul întreprinderii în ce priveşte determinarea perioadei

optime de renovare a utilajelor productive. Acestea pot fi înlocuite cu alte utilaje de import din

UE, relativ eficiente, dar mult învechite; cu utilaje principial noi, dar pentru care sunt necesare

cheltuieli considerabile.

Totodată, antreprenorul este “motorul” creşterii economice. Nivelul profesional al unui

antreprenor imaginar a fost determinat de şcolile, universităţile de prestigiu: şcoala Winchester;

şcolile din Paris, Orleans, Tours, Reims, Liège; şcolile din Germania - Köln, din Anglia - York şi

Canterbury, Oxford. Gândirea şi spiritul antreprenorial au devenit obiecte de studiu în diverse

universităţi. Tratările enumerate au „ceva” comun: ţin de constatare şi nu sunt constructive.

Progresul tehnico-ştiinţific, formele noi de organizare a muncii, calitatea muncii,

impactul globalizării asupra activităţilor productive ale întreprinderi impun necesitatea de a

argumenta ştiinţific comportamentul întreprinderii în viitorul economic incert. Lucrarea vine cu

11

noi abordări şi metode de soluţionare a problemei, complementează rezultatele deja realizate,

poate servi drept reper intelectual pentru întreprinderile din România antrenate în competiţia

economică cu ţările din UE.

Gradul de studiere a temei de cercetare este determinat de axarea pe doctrine, concepţii,

principii, elaborate până în prezent de savanţi cu nume notorii în domeniul elaborării modelelor

de management strategic în dezvoltarea potenţialului firmei. Baza metodologică utilizată pe

parcursul cercetărilor, analizelor, elaborărilor, concluziilor şi propunerilor, a realizărilor unor

rezultate se axează pe metodele economico-matematice; criteriile Wald, Hurvicz, Savage,

Verosimilităţii maxime, Bayes, Laplace; lucrările economiştilor clasici şi contemporani:

Cantillon R., Felton A., Krugman P., Lucas R., Mc Collum J., Reinhart C., Say J.B., Sahimi M.,

Schumpeter J., Soros G. La baza cercetărilor ştiinţifice au fost puse conceptele, principiile

funcţionării în condiţiile economiei de piaţă, aderării României la UE, reflectate în lucrările

economiştilor din România, inclusiv ale lui Bărbulescu C., Bănacu C., Ioniţă I., Maliţa M.,

Săvoiu G., Zaharia S.E. şi alţii. Un accent deosebit în teză a fost pus pe metodele cibernetice

(sistemice), economico-matematice; lucrările unui şir de economişti din Republica Moldova,

inclusiv: Blanovschi A., Burlacu N., Catan P., Cotelnic A., Onofrei A., Parmacli D., Timofti E.,

Stratan A., Şavga L., Ţurcanu P. şi alţii.

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul cercetărilor economice din teză s-a redus la evaluarea

dezvoltării potenţialului întreprinderii în condiţiile postaderării; la elaborări metodologice în

vederea eficientizării managementului strategic al întreprinderii; la determinarea activităţilor

întreprinderii în condiţiile crizelor economice şi sporirii potenţialului acestora.

Scopul a fost atins prin realizarea următoarelor sarcini:

- analiza complexă şi fundamentarea abordărilor conceptuale şi teoretico-practice ale

managementului strategic în dezvoltarea întreprinderii;

- cercetarea funcţionării firmelor în condiţiile globalizării şi asigurării viabilităţii acestora

prin implementarea inovaţiilor;

- estimări ale potenţialului de dezvoltare a întreprinderii în perioada postaderare;

- determinarea perioadei optime de renovare a utilajelor productive având ca criteriu de

optimizare: profitul maxim, realizat de către firmă, în perioada de funcţionare a utilajelor

productive şi firma fiind considerată un sistem;

- determinarea indicilor reali de creştere a preţurilor producţiei industriale a firmelor;

- elucidarea impactului crizelor economice asupra dezvoltării potenţialului

întreprinderilor şi reliefarea premiselor necesare pentru asigurarea succesului economic.

Întreprinderile din România, fiind cele mai diverse după nivelul de activitate

economică, de dotări cu fonduri productive, cu produse intelectuale (cu idei) au nevoie de suport

12

teoretic, analitic, de modalităţi pentru renovarea capitalului fix. În lucrare sunt elaborate

modalităţi de repartiţie a investiţiilor între întreprinderile unei firme.

Repartiţia investiţiilor (a acumulărilor productive) între întreprinderile unei firme este o

problemă de programare dinamică, pentru care în bibliografia de specialitate pot fi găsite un şir

de modalităţi de soluţionare. Procedeele de soluţionare a problemei, mult matematizate, rămân

inaccesibile pentru managerii multor firme. În scopul reducerii eforturilor, care necesită pregătiri

speciale ale managerilor în domeniul programării dinamice, în materialul prezentat se propune

un algoritm simplu de repartiţie a investiţiilor între întreprinderile firmei. În condiţiile

postaderării la UE firma se confruntă cu probleme principal noi: preţul la produsele firmei sunt

stabilite nu de aceasta, ci de piaţă. Preţurile reduse la produsele firmei pot agrava starea sa

economică. În acest context firma este obligată să reducă maximum posibil eforturile productive.

Acest lucru poate fi realizat numai prin utilizarea potenţialului analitic al programării

(planificării) matematice. Managerul întreprinderii trebuie să cunoască potenţialul metodelor

analitice; să constituie grupuri de experţi pentru soluţionarea problemelor ce ţin de

managementul strategic.

Suportul informaţional al tezei îl constituie materialele (datele) analitico-informative

ale organelor abilitate cu evidenţă statistică din România, inclusiv “Buletinul statistic lunar al

judeţelor”, “Buletinul statistic de comerţ”, “Buletinul Statistic de industrie”, “Buletinul statistic

de preţuri”, “Statistica Socială”, “Statistica Economică”, “Indicele preţurilor de consum”, date

ale Institutului Naţional de Statistică, Serverul Nomenclatoarelor de Interes Naţional – Senin,

publicaţiile şi serviciile statistice ale jud. Constanţa, România, date statistice ale agenţilor

economici.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor cercetării se manifestă în următoarele:

- dezvoltarea aspectului teoretic al managementului firmei, concretizarea noţiunilor de

potenţial economic şi productiv la nivel microeconomic;

- evidenţierea şi concretizarea factorilor ce determină potenţialul productiv al

întreprinderii;

- tratarea complexă şi sistemică a funcţionării firmei în condiţiile globalizării şi

asigurarea viabilităţii întreprinderii prin implementarea inovaţiilor;

- estimarea potenţialului de dezvoltare a întreprinderii şi elaborarea modelelor de

funcţionare a întreprinderii în condiţiile de crize financiare, economice;

- elaborarea şi argumentarea algoritmului pentru determinarea perioadelor optime de

renovare a utilajelor productive ale întreprinderii;

- determinarea şi modelarea prognozei indicilor reali de creştere a preţurilor producţiei

industriale;

13

- fundamentarea mecanismelor şi instrumentelor de atenuare a impactului crizelor

economice asupra activităţii întreprinderii; premiselor necesare pentru asigurarea succesului

economic al întreprinderii.

Problema ştiinţifică importantă soluţionată în teza: perfecţionarea aspectelor

metodologice ale evaluării potenţialului economic al societăţii comerciale şi formularea propunerilor de

fortificare a viabilităţii acesteia în condiţii de crize economice şi financiare.

Importanţa teoretică a lucrării. În teză sunt formulate problemele întreprinderii,

metodele de soluţionare ale acestora pentru a asigura existenţa şi funcţionarea întreprinderii în

perioade mari de timp. Întreprinderile sunt “atacate” de progresul tehnico-ştiinţific (unele

tehnologii dispar, altele apar), de factorii exogeni care pot contribui la falimentarea lor. În lucrare

se aduc argumente teoretice, modalităţi manageriale, cum ar putea întreprinderile să se conforme,

să depăşească situaţiile critice. Teoria propusă în teză poate servi drept suport analitic

considerabil pentru managerii întreprinderilor; material didactic în sistemul de pregătire a

managerilor întreprinderii; este o tratare sistemică (cibernetică) a managementului firmei cu

implicaţii a metodelor economico-matematice.

Valoarea aplicativă a lucrării rezidă în implementarea setului de tehnici şi instrumente

abordate în lucrare. Rezultatele teoretice realizate în teză pot fi utilizate în:

- sistemul de pregătire, de perfecţionare a managerilor întreprinderilor din România (şi nu numai);

- programele de pregătire profesionistă a economiştilor în sistemul universitar, de

masterat, doctorat;

- propuneri de asigurare a funcţionării economice cu succes a întreprinderilor în raport cu

partenerii economici, reieşind din nivelul necesar de flexibilitate, actualizarea structurii

produsului final, tehnologiilor productive; soluţionarea pe lângă problemele economice, care de

altfel sunt fireşti pentru o întreprindere, a celor sociale şi ecologice;

- recomandarea modelului algoritmului pentru determinarea perioadelor optime de

renovare a utilajelor;

- propuneri de implementare a modelului de management strategic în practica postaderare

a întreprinderilor.

Implementarea rezultatelor investigaţiilor. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice pot fi

implementate într-un şir de programe de pregătire a managerilor. Pentru început acestea au fost

incluse în programele de studii ale Colegiului Comercial “Carol I” şi Universitatea Tomis,

Constanţa, România; concomitent, au fost utilizate de unele societăţi comerciale şi instituţii

publice.

Aprobarea rezultatelor investigaţiilor. Abordările teoretice, elaborările metodologice şi

recomandările practice, reflectate în teză, au fost expuse în articolele publicate în reviste

14

naţionale, precum şi discutate şi aprobate în cadrul conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice

internaţionale. Rezultatele, propunerile şi recomandările concludente ale autorului au fost

înaintate spre implementare organizaţiilor atât cu statut juridic privat, cât şi public din ţară şi

peste hotarele ei. Rezultatele obţinute la tema tezei au fost publicate în 15 lucrări ştiinţifice,

inclusiv 1 monografie cu un volum total de 17.5 coli de autor.

Structura şi conţinutul tezei au fost concepute pornind de la problemele ştiinţifice propuse, de

la obiectivul principal şi sarcinile preconizate spre realizare. Teza are următoarea structură: introducere,

trei capitole (care reflectă conţinutul de bază ale cercetării efectuate), concluzii şi recomandări,

bibliografie (168 surse), anexe (7), 129 pagini text de bază, 31 tabele, 20 figuri.

În introducere sunt incluse: actualitatea, scopul, baza metodologică şi teoretico-

ştiinţifică, baza informativă, obiectul cercetării, problema ştiinţifică soluţionată, noutatea şi

originalitatea ştiinţifică, semnificaţia ştiinţifică a tezei, valoarea aplicativă a lucrării,

implementarea rezultatelor, aprobarea rezultatelor, publicaţiile la tema tezei.

Primul capitol “Repere teoretice privind evaluarea potenţialului economic al

întreprinderii comerciale” dezvăluie tratările teoretice ale diverşilor autori, analiza factorilor

ce determină potenţialul productiv al întreprinderii şi a funcţionării firmei în condiţiile

globalizării. Sunt aduse argumente în asigurarea viabilităţii întreprinderii prin implementarea

inovaţiilor, însoţite de concluziile respective.

Capitolul al doilea “Evaluarea dezvoltării potenţialului economic al întreprinderilor

comerciale din România” conţine probleme şi reflecţii asupra activităţilor economice ale

întreprinderilor din România, un algoritm de determinare a perioadei optime de renovare a

utilajelor, modalităţi de perfecţionare a managementului întreprinderii, modele matematice ale

proceselor economice – parte componentă ale managementului firmei, concluziile respective.

Capitolul al treilea ”Problemele întreprinderii şi căile adaptării în condiţiile crizelor

financiare” cuprinde metode de determinare a indiciilor reali de creştere a preţurilor producţiei

industriale, analiza impactului crizelor economice asupra potenţialului activităţilor

întreprinderilor, premiselor necesare pentru asigurarea succesului economic al întreprinderii, de

rând cu concluziile respective.

În concluzii generale şi recomandări sunt formulate ideile principale de care trebuie să

se conducă întreprinderea pentru a fi viabilă, modalităţi de perfecţionare a managementului

întreprinderii şi sporirii potenţialului acestora.

15

1. REPERE TEORETICE PRIVIND EVALUAREA POTENŢIALULUI ECONOMIC

AL ÎNTREPRINDERII COMERCIALE

1.1. Factorii ce determină potenţialul productiv al întreprinderii

În sens general, „potenţialul economic” poate fi definit ca fiind totalitatea resurselor

naturale, umane, materiale, ştiinţifice, tehnologice şi informaţionale de care dispune o ţară la un

moment dat şi care exprimă posibilităţile de dezvoltare a acesteia. Potenţialul economic include

mijloacele şi factorii aflaţi pe teritoriul ţării respective şi care-i aparţin, precum şi cei aflaţi pe

teritoriul altor ţări [17].

Împărtăşim opinia autorilor care afirmă, că ”baza potenţialului economic, temelia lui, o

constituie potenţialul de producţie, ce uneşte posibilităţile tuturor ramurilor a sectorului

producţiei material, capacitatea lor de a crea totalitatea bunurilor materiale” [24, p.57].

Astfel, în scopul evaluării dezvoltării potenţialului economic al întreprinderii în

condiţiile postaderării, este necesar să fie enumeraţi factorii care determină potenţialul productiv

al întreprinderii, analizate opiniile specialiştilor din bibliografia economică cu privire la

efectuarea investiţiilor productive, formulate criteriile ce trebuie să fie “deduse”, interpretate

economic. Procesele de luare a deciziilor trebuie să se bazeze pe informaţia iniţială, pe un şir de

criterii de care trebuie să se conducă managerul întreprinderii. Potenţialul întreprinderii este în

anumită dependenţă de antrepriză, formele de organizare a pieţelor, calitatea şi originalitatea

produselor finale, calitatea pieţelor de desfacere, nivelul preţurilor la produsele finale respective

şi materiile prime, cererea pieţelor, relaţiile economice, sociale şi politice cu partenerii

economici, nivelul de performanţă al tehnologiilor productive utilizate la întreprindere, nivelul

acestora la alte întreprinderi similare, evoluţia tehnologiilor productive şi a structurii produselor

finale, disponibilul de date (indicatori) economice de pe pieţele interne şi externe, nivelul de

creativitate a angajaţilor întreprinderii.

Implementarea în ultimele două decenii a relaţiilor libere de piaţă bazate pe concurenţă a

fost însoţită de o adaptare încetinită la mecanismele şi dinamismul economiei de piaţă şi

motivarea slabă a dezvoltării subiecţilor sferei comerciale şi cooperaţiei de consum [38, p.394].

În viziunea unor specialişti, ”studiile efectuate ne demonstrează că modalitatea de a

îmbina elementele mecanismului economic în unităţile autonome prin pârghiile economice de

conducere, cum ar fi mecanismul relaţiilor contractuale, mecanismul financiar sau mecanismul

preţurilor, nu au dat rezultate mulţumitoare în funcţionarea unităţilor…” [41, p.10-11].

În alt context, unitatea internă a sistemului, atinsă pe calea balansării intereselor

elementelor diverse ale lui, permite sporirea radicală a potenţialului organizaţional-economic al

firmei, aflate în stare de criză, din contul efectului emergenţei [21, p.55].

16

Unii cercetători, consideră că un factor important al creşterii eficienţei economice a

potenţialului de producţie sunt relaţiile economice externe. Principalul obiectiv pe termen lung,

pe care statele îl urmăresc cu ajutorul instrumentelor şi măsurilor de politică comercială, este

protejarea dezvoltării economice naţionale de concurenţa străină [23, p.60].

Economiştii agrarieni, în primul rând, subliniază că, analiza existenţei şi asigurării cu

resurse de producţie a întreprinderilor agricole a ţării – ca părţi componente a potenţialului de

producţie, trebuie începută cu analiza resurselor funciare - parte componentă a factorului de

producţie „natura” [22, p.13].

Alţii consideră că un rol deosebit în evaluarea potenţialului economic al întreprinderii

urmează să revină potenţialului muncii [32, p.153].

Evaluând eficienţa potenţialului economic, unii economişti atestă că ”din poziţia

intereselor naţionale, întreprinderea este eficientă, dacă produce producţia finală cu consumuri de

resurse materiale şi de muncă, care nu depăşesc nivelul raţional; din poziţia intereselor colective

– dacă se asigură condiţia de reproducţie lărgită; din poziţia intereselor private – dacă se creează

condiţii pentru satisfacerea cerinţelor materiale şi morale ale membrilor colectivului [33, p.17].

Aşadar, în accepţie proprie, la nivel microeconomic, potenţialul economic al

întreprinderii ar presupune, prin sinteză, toate posibilităţile unităţii economice ca obiect de

gospodărire. Potenţialul productiv este parte componentă a celui economic, presupunând

volumul potenţial al producerii, capacitatea întreprinderii de a îndeplini un anumit volum de

lucru şi care include un sistem complex de mijloace fixe, resurse de muncă, tehnologia, resurse

energetice şi informaţionale aflate la dispoziţia întreprinderii pentru activitatea sa creativă.

Întreprinderea poate executa în permanenţă unele şi aceleaşi lucrări. În acest caz,

potenţialul productiv al întreprinderii corespunde antreprizei, adică lucrării executate de către

întreprindere. Modificarea lucrării, efectuate de către întreprindere, poate spori sau reduce

potenţialul întreprinderii. Afirmaţia poate fi interpretată pentru întreprinderi cu profil comercial.

Întreprinderea specializată pentru comercializarea unor anumite produse îşi creează

infrastructura respective (depozite, frigidere, magazine, personal etc.).

Factorii, care au un anumit impact asupra potenţialului productiv al întreprinderii, pot fi

grupaţi în: factori, care pot fi influenţaţi de managementul întreprinderii, numiţi factori endogeni

(en); factori, care sunt generaţi din exterior, numiţi factori exogeni (ex). Enumerarea tuturor

factorilor endogeni, exogeni cu impact asupra potenţialului productiv al întreprinderii, este

problematică. În continuare, admitem că mulţimea factorilor endogeni este constituită din:

antreprize posibile (en1); forme de organizare a antreprizei respective (en2); modalităţi de

calculare a indicatorilor endogeni, de prognozare a factorilor endogeni (en3); structuri posibile

ale produselor finale (en4); calitatea şi originalitatea produselor finale (en5). Mulţimea factorilor

17

exogeni este constituită din: nivelul de creativitate al angajaţilor (ex1); nivelul de performanţă a

tehnologiilor productive, generate de progresul tehnico-ştiinţific (ex2); nivelul de perfecţionare a

pieţelor interne, externe (piaţa este perfectă când toţi participanţii la ea dispun de informaţie

veridică despre ofertă, cerere, preţ, calitate, performanţe) şi de existenţă a monopoliştilor,

monopsoniştilor (ex3); cererea pieţelor interne, externe la produsele finale ale întreprinderii

(ex4); politicile economice din ţară (ex5); politicile economice din ţările parteneri economici

(ex6); evoluţia preţurilor la materiile prime, necesare întreprinderii (ex7).

Fiecare factor endogen enj, j = 1,2…5; exogen exi, i = 1,2…7, la rândul său este

constituit din submulţimi de variante posibile. Pentru factorul en1 pot exista mai multe lucrări

(antreprize) care pot fi executate (efectuate) de către întreprindere, en1 = (en11, en12,...en1n1);

întreprinderea poate utiliza diverse forme de organizare a îndeplinirii lucrărilor respective, en2 =

(en21, en22,...en2n2); managerii se pot folosi de cele mai diverse metode analitice, empirice de

calculare a indicatorilor endogeni, de prognozare a factorilor endogeni, en3 = (en31,

en32,...en3n3); în dependenţă de situaţiile economice, tehnice întreprinderea poate asigura

diverse structuri ale produselor finale, en4 = (en41, en42,...en4n4); produsele finale ale

întreprinderii pot fi de diverse calităţi, nivel diferit de originalitate, en5 = (en51, en52,...en5n5).

Similar, constatăm şi pentru factorii exogeni: ex1 = (ex11, ex12,...ex1m1); ex2 = (ex21,

ex22,...ex2m2); ex3 = (ex31, ex32,...ex3m3); ex4 = (ex41, ex42,...ex4m4); ex5 = (ex51,

ex52,...ex5m5); ex6 = (ex61, ex62,...ex6m6); ex7 = (ex71, ex72,...ex7m7). Altfel spus, factorii

endogeni sunt constituiţi din vectorii enj = (enj1, enj2,...enjmj); j = 1,2,...,5, cei exogeni - exi =

(exi1, exi2,...eximi), i= 1,2,...,7. Factorii endogeni creează situaţii sigure de funcţionare a

întreprinderii; factorii exogeni, cu anumită probabilitate P1, i = 1,2...7, creează anumite stări,

situaţii economice (figura 1.1).

Convenţional, potenţialul productiv al întreprinderii îl vom echivala cu beneficiul sau cu

profitul întreprinderii. Notăm prin B = }{ ijB matricea m*n a profitului, realizat de întreprindere, i

= 1,2,...m; j =1,2,...,n. În cazul examinat m=7; m=5. Succesul potenţial al întreprinderii este

determinat de antreprenor, care este forţa “motrică” a întreprinderii, trebuie să posede anumite

calităţi profesioniste, psihologice, analitice; să dispună de posibilităţi de calculare, prognozare a

indicatorilor economici. Lucrările (antreprizele) care trebuie executate de către întreprindere sub

impactul cererii, a progresului tehnico-ştiinţific, evoluează şi se modifică în timp.

Nivelul de creativitate a angajaţilor întreprinderii, în mare măsură, este determinat de

iscusinţa managerului de formare a echipei adecvate antreprizei, responsabilă de crearea unui

sistem de motivaţii pentru executarea calitativă a lucrărilor.

18

Evoluţia preţurilor la materiile prime,

necesare întreprinderii

ex7

Nivelul de performanţă a tehnologiilor

productive, generate de progresul tehnico-

ştiinţifice

Nivelul de creativitate a angajaţilor

Calitatea şi originalitatea

produselor finale

en5

Fig. 1.1. Factorii cu impact asupra potenţialului productiv al întreprinderii Sursa: elaborat de autor [12, p.7]

POTENŢIALUL PRODUCTIV AL ÎNTREPRINDERII

ex2

Nivelul de perfecţionalitate a

pieţelor interne, externe, de existenţa

monopoliştilor, monopsonoştilor

ex3

Cererea pieţelor interne, externe la

produsele finale ale întreprinderii

ex4

Politicile economice din ţară

ex5

Politicele economice din ţările partenere-

economici

ex6

ex1

Antreprize posibile

en1

Forme de organizare a antreprizei respective

en2

Modalităţi de calculare a

indicatorilor endogeni, de prognozare a celor

exogeni

en3

Structuri posibile ale produselor

finale

en4

19

Selecţia unei echipe de către manager este în dependenţă de nivelul de pregătire a

specialiştilor în profilul respectiv de către instituţiile de educaţie, instruire, de posibilităţile de

stagiere a angajaţilor potenţiali în alte ţări, industrial, tehnologic performante. Angajaţii pentru

executarea antreprizei respective, în viziunea lui Mircea Maliţa, sunt selectaţi în baza a cinci

postulate [29, p.87]: cel al “refuzului” identităţii specialiştilor (angajaţii trebuie să se

complementeze reciproc, nu să se dubleze); angajaţii trebuie să conştientizeze că echipa lor în

ansamblu există atât timp, cât este necesar pentru executarea antreprizei respective; managerul

formal trebuie să se identifice în calitate de manager real; fiecare angajat al întreprinderii în

domeniul lucrărilor pe care le execută, trebuie să trateze problemele sistemic; tratările

individuale ale angajaţilor identifică tratarea echipei.

Algoritmul constituirii echipei de angajaţi la întreprindere poate fi expus schematic

(figura 1.2).

În opinia lui Maliţa, “managerul echipei este recomandat să nu provină din domeniul

ştiinţific sau profesional” [29, p.90]. Afirmaţia, în viziunea noastră, este discutabilă. Calităţile

individuale ale managerului sunt rezultatul activităţilor în cele mai diverse domenii. În viziunea

[116], antreprenorul “este” şi manager şi organizator al unei afaceri, antreprize. Antreprenorul

“plăteşte” anumit preţ pentru un produs, pentru o activitate cu anumite riscuri (Richard

Fig. 1.2. Algoritmul constituirii echipei de angajaţi la întreprindere Sursa: elaborat de autor

Angajatul potenţial comple-

mentează echipa?

Respinşi din echipa de angajaţi

Nu se constituie echipă de angajaţi

Manage-rul

formal este şi

manage-rul real?

Angajatul potenţial

poate trata lucrările sistemic?

Angaja-tul

potenţial identifică tratarea echipei?

Admişi în echipa de angajaţi

+ + + +

+

- ----

Există antrepri-

ză, lucrări pentru

întreprin-dere?

20

Cantillon) [62, p.123-124]; combină factorii de producţie, analizează posibilităţile de inovare,

asigură un nivel înalt de competitivitate, acceptă inovaţiile (Joseph Schumpeter) [135, p.117];

caută schimbări efective (Peter Drucker) [68, p.68]; acceptă riscul (Shapero Albert) [137, p.9];

devine lider în procesul creativ (Robert Hisrich) [87, p.36].

Deci, nu domeniul de provenienţă determină calităţile managerului, ci calităţile

individuale ale acestuia de a acumula şi a valorifica potenţialul ştiinţific, analitic, practic.

Antreprenorii pot fi clasificaţi în dependenţă de domeniile de activitate [86]. Antreprenorul poate

fi extremist în raport cu cel normal (ordinar) prin optimismul său în procesul de luare a deciziilor

(Woo C., Cooper A., Dunkelberg W.) [153, p.95], prin nivelul inovativ (Tom O’Malia) [47, p.5],

prin axarea pe decizia în condiţii de incertitudine (Nafziger Wayne) [121, p.216], prin abilitate

implicită (Ensley M.D., Carland J.W.) [73, p.59], prin renovarea strategică (Katz J.A., Shepherd

D.A.) [94, p.283; 95].

Antreprenorul este “motorul” creşterii economice [64, p.23]. Nivelul profesional al unui

antreprenor imaginar a fost determinat de şcolile, universităţile de prestigiu: şcoala Winchester;

şcolile din Paris, Chartres, Orleans, Tours, Loan, Reims, Liège; şcolile din Germania Köln, din

Anglia York şi Canterbury, Oxford [27; 34]. Gândirea şi spiritul antreprenorial au devenit

obiecte de studiu în diverse universităţi [34; 35; 129]. În opinia noastră, tratările enumerate au

„ceva” comun: ţin de constatare şi nu sunt constructive. Conform [159, p.104], “caracteristica

esenţială a bunurilor corporale constă în faptul că participă la mai multe cicluri de producţie, se

uzează în timp şi îşi transmit treptat valoarea asupra altor bunuri fără a-şi pierde forma fizică”. În

viziunea noastră, aceste bunuri, în procesele de producţie, nu-şi menţin nici forma fizică, nici

valoarea exprimată numeric. Patrimoniul întreprinderii este supus “atacului” progresului tehnico-

ştiinţific, cererii şi ofertei de pe pieţele interne, externe. Bohatereţ V. în [18, p.64] enumeră

etapele de evaluare a terenurilor agricole. În acest caz autorul are dreptate. Terenurile agricole

sunt patrimoniu nu numai al unei întreprinderi, ci şi a naţiunii în ansamblu. Acestea nu pot fi

evaluate după metode similare evaluării unor strunguri. Terenurile agricole dispun de anumite

caracteristici calitative, numite “bonitare” [40, p.68]. Clasele de calitate, notele de bonitate,

calificativele terenurilor agricole sub impactul tehnologiilor agricole evoluează [19, p.92].

Patrimoniul întreprinderii, spre deosebire de cel agricol, are o durată de funcţionare

relativ mult redusă. În România, primul specialist care a realizat o evaluare a terenului agricol a

fost Mihai Şerban [39, p.72]. Evaluarea terenurilor agricole poate fi efectuată prin cele mai

diferite metode, pornind de la diferite ipoteze [36]. Modelele de evaluare a construcţiilor diferă

după destinaţia acestora şi categoriile de valori care se calculează [28, p.78]. Unii autori tratează

evaluarea întreprinderilor prin metoda comparărilor [30, p.312], încearcă să cuantifice durata de

21

fabricaţie [16, p.95-112]. Evaluările întreprinderilor şi evaluările potenţialului întreprinderilor nu

pot fi identice.

Potenţialul productiv al întreprinderii poate fi determinat doar condiţionat. Potenţialul

întreprinderii depinde de un şir de factori exogeni, endogeni, inclusiv de calităţile profesioniste

ale antreprenorului (figura 1.3).

Antreprenorul este obligat de concurenţa de pe piaţă să fie original prin optimismul său în

procesele de adoptare a deciziilor; să fie inovator în situaţiile problematice; să posede cunoştinţe

de adoptare a deciziilor în situaţii incerte; să nu fie depăşit moral de progresul tehnico-ştiinţific;

să posede gândire şi spirit antreprenorial; să posede cunoştinţe la nivelul şcolilor şi universităţilor

de prestigiu; sistemic să-şi actualizeze metodele manageriale; să fie un bun analist economic în

teoria creşterii economice. Antreprenorul în activităţile sale se foloseşte şi de expuneri

formalizate. De exemplu, întreprinderea A dispune de două alternative de antreprize; fiecare

antrepriză poate fi efectuată prin două forme posibile de organizare; pentru realizarea fiecărei

variante de funcţionare a întreprinderii, sunt necesare date, informaţii care pot fi calculate prin

două modalităţi; pentru fiecare alternativă de funcţionare, întreprinderea îşi poate stabili două

Fig. 1.3. Calităţile de care dispune antreprenorul Sursa: elaborat de autor

Nu poate fi depăşit moral de progresul

tehnico-ştiinţific

Sistemic îşi actualizează

metodele manageriale

Este un bun analitic în teoria

creşterii economice

Posedă cunoştinţe de adoptarea deciziilor în situaţii de

incertitudine

Antreprenorul extremist

Posedă cunoştinţe identice cu şcolile şi universităţile de

prestigiu

Posedă gândire

şi spirit antreprenorial

Optimist în

procesele adoptării deciziilor

În situaţii

problematice este inovator

22

structuri ale produselor finale; produsele finale pot fi de două calităţi. Având două valori posibile

pentru fiecare factor endogen, se constată lesne că întreprinderea are 2 5 = 32 variante posibile de

desfăşurare a activităţilor. Antreprenorul îşi pune problema alegerii celei mai bune dintre cele 32

variante posibile. Fiecare din cele 32 de variante asigură întreprinderii un anumit profit.

Arborescenţa variantelor posibile de desfăşurare a activităţilor întreprinderii poate fi cea mai

diversă, în dependenţă de alternativele posibile ale factorilor endogeni. Criteriile de alegere şi

clasificare ale variantelor pot fi: criteriul valorii medii a profitului total; criteriul dispersiei

profitului total; criteriul dominaţiei, al dublei comparaţii absolute; criteriul mediei dispersiei (al

aversiunii la risc); criteriul riscului minim de ruinare sau al şansei maxime de succes economic.

Presupunând că întreprinderea are s antreprize, qs ≤≤1 , care nu se condiţionează

reciproc în realizare, pentru întreprindere preferabil poate fi antrepriza care-i asigură, din

profiturile posibile B s , s=1,2,...q, profitul s

max }{ sB (tabelul 1.1). Antrepriza α este strict

preferabilă antreprizei β , notând αA > βA , dacă profitul mediu sB realizat de la antrepriza s

este mai mare decât cel realizat de la antreprizaβ , α

B >β

B şi că este preferată βα AA ≥ , dacă βα

BB ≥ . Antreprizele αA şi βA sunt echipreferabile, scriind αA ~ βA , dacă α

B = β

B . În aşa

mod, întreprinderea îşi poate ierarhiza antreprizele posibile pentru a fi preluate (tabelul 1.1).

Antrepriza poate fi considerată preferabilă în sensul dispersiei profitului, dacă:

smin )(

⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21 BB

q s. (1.1)

Şi în acest caz, antrepriza αA este preferată antreprizei βA ( )βα AA ≥ , dacă:

( )⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min

αα BBq ss

≤ ( )⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min

αβsss

BBq

; (1.2)

antreprizele αA şi βA sunt echipreferate ( αA ~ βA ), dacă:

( )⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min

αα BBq ss

= ( )⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min

αβ BBq ss

. (1.3)

Antrepriza αA domină antrepriza βA , dacă simultan:

( ) ( )

⎪⎪

⎩

⎪⎪

⎨

⎧

≥

⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

−≤⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

−

βα

ββαα

BB

BBq

BBq ssss

22 1min1min . (1.4)

Antrepriza γA este preferată de către întreprindere, dacă simultan: { }

( )⎪⎪

⎩

⎪⎪

⎨

⎧

⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

−21min

max

γγ

γ

BBq

B

ss

ss

. (1.5)

23

Tabelul 1.1. Criterii de alegere de către manager a antreprizelor, posibile pentru a fi preluate de către întreprindere Variantele posibile

Criterii

de alegere

1

2 ...

S

...

q

{ }ssBmax

B1 B2 .... Bs ... Bq

( )⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

−21min BB

q ss

( )21 BB −

( )22 BB −

...

( )2BBs −

...

( )2BBq −

Antrepriza αA este preferabilă antreprizei

βA dacă simultan

( ) ( )

⎪⎪

⎩

⎪⎪

⎨

⎧

≥

⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

−≤⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

−

βα

ββαα

BB

BBq

BBq ssss

22 1min1min

α1B

α2B

.... αsB

.... αqB

( )21

αα BB − ( )22

αα BB −

... ( )2αα BBs − ... ( )2αα BBq −

β1B β

2B ... βsB

... βqB

( )211

ββ BB − ( )22

ββ BB −

...

( )2ββ BBs −

...

( )2ββ BBq −

AntreprizaγA este preferată de către întreprindere, dacă

simultan:

{ }

( )⎪⎪

⎩

⎪⎪

⎨

⎧

⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

−21min

max

γγ

γ

BBq

B

ss

ss

γ1B γ

2B ... γsB ... γ

qB

( )21γγ BB −

( )22

γγ BB −

...

( )2γγ BBs −

...

( )2γγ BBq −

Sursa: elaborat de autor în baza [157, p.117-125]

24

Alegerea antreprizelor după criteriul dublei comparaţii nu întotdeauna este optimă. În

acest caz întreprinderea ar putea să-şi reducă parţial rigorile, începând cu o pondere a uneia din

componentele de apreciere, în sensul aprecierii de la caz la caz. Ponderate pot fi profitul sau

dispersia. Ponderarea rămâne la discreţia întreprinderii, este subiectivă, ar putea exprima

“curajul” sau “frica” faţă de dorinţa de a realiza un profit mai semnificativ, sau faţă de riscul care

poate duce întreprinderea la ruinare. Se ştie, că media aritmetică a profitului sperat (E(B)) cu

probabilitatea p= 0,68 se găseşte în intervalul:

)(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−−21min BB

qB js

≤ ( )BE ≤ B + )(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min BB

q js; (1.6)

cu probabilitatea p = 0.95 – în intervalul

)(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−−21min2 BB

qB js

≤ ( )BE ≤ B + 2 * )(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min BB

q js; (1.7)

cu probabilitatea p = 0.99 – în intervalul

)(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−−21min*58,2 BB

qB js

≤ ( )BE ≤ B + *58,2 )(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min BB

q js. (1.8)

Întreprinderea dispune de două componente de apreciere: media aritmetică a profitului: ( )B şi

dispersia. Întreprinderea poate „pondera” dispersia prin multiplicatorul μ . În acest caz

aprecierea profitului mediu sperat va fi determinată de intervalele:

)(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−−21min* BB

qB js

μ ≤ ( )μ,BE ≤ B + )(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min BB

q js

μ (1.9)

cu probabilitatea p=0,68;

)(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−−21min*2 BB

qB js

μ ≤ ( )μ,BE ≤ B + *2 )(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min BB

q js

μ (1.10)

cu probabilitatea p=0,95;

)(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−−21min*58,2 BB

qB js

μ ≤ ( )μ,BE ≤ B + *58,2 )(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min BB

q js

μ (1.11)

cu probabilitatea p=0,99 , unde μ îl vom numi coeficient de “curaj”, (de “risc”), sau “coeficient

de aversiune la risc”. În dependenţă de semnul coeficientului de “risc”, multiplicatorul μ poate

fi interpretat:

dacă factorul de decizie a întreprinderii în procesul de apreciere este prudent, nu acceptă riscul

dacă factorul de decizie este indiferent faţă de risc

dacă factorul de decizie nu este prudent. ⎪⎩

⎪⎨

⎧

<=>

=,0,0,0

μ

25

Lesne de constatat că media aritmetică a profitului sperat (diferenţa )(⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−−21min* BB

qB js

μ ) şi

multiplicatorul μ sunt în dependenţă inversă. Fie αA şi βA două antreprize potenţiale pentru a fi

executate de către întreprinderea respectivă şi suplimentar este pusă condiţia

)⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

⎜⎝⎛ −−

21min*ααα

μ BBq

B js= B β - )(

⎩⎨⎧

⎭⎬⎫

−21min

ββμ BBq j

s

, (1.12)

din care se poate deduce: μ =

( ) ( )⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

−−⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

−

−22 1min1min

ββαα

βα

BBq

BBq

BB

jjs

, (1.13)

dacă antreprizele nu sunt echidispersionale. Dacă dispersiile antreprizelor considerate coincid,

atunci preferabilitatea este determinată prin compararea profitului mediu α

B cu β

B ; dacă

profitul α

B = β

B , atunci antreprizele sunt comparate după dispersie.

Fiecare din factorii endogeni: enj, j = 1,2...,5; exogeni exi = 1,2,...,7 la rândul lor sunt

constituiţi dintr-un anumit număr de variante. În acest caz în faţa întreprinderii, în scopul

evaluării potenţialului productiv, apare problema selectării criteriilor. Alegerea, spre exemplu, a

antreprizei optime dintre două sau mai multe variante realizabile, care nu se condiţionează

reciproc, poate fi efectuată după criteriile normelor matematice.

Potenţialul capacităţii de producere al întreprinderii depinde de posibilităţile acesteia de a

face investiţii în fondurile productive. Să considerăm un proiect de investiţie cu costul K, a cărui

funcţionare depinde de un şir de factori enumeraţi mai sus, ce poate fi estimat după 12 variante.

Fiecare variantă este însoţită de o anumită incertitudine care influenţează decizia

potenţială. Pentru determinarea riscului investiţional al întreprinderii, managerul are de

soluţionat problema examinării stărilor potenţiale de funcţionare a întreprinderii în profilul

fiecărei variante, după un şir de criterii: Wald, Hurvicz, Savage, Verosimilităţii maxime, Bayes,

Laplace, James, Guiasu. În fiecare variantă stocurile de mărfuri ar putea impune condiţii noi de

comercializare; infrastructura comercială precedentă parţial ar putea să fie neutilizată, parţial să

fie insuficientă. Fiecare întreprindere dispune de un anumit diapazon de variaţii a antreprizelor.

În acest context, potenţialul productiv al întreprinderii trebuie să fie examinat, analizat,

determinat pentru o “întreprindere virtuală” [31; 35; 131; 156]. Astfel de tratări, numite

“moderne”, pot fi puse la baza unor principii, concepte utile în cazul examinării funcţionării,

determinării potenţialului productiv al unei întreprinderi concrete. Prin “întreprindere virtuală”

vom înţelege o întreprindere care există numai ca posibilitate, fără a se produce (încă) în fapt.

Sistematic, managerul întreprinderii are de ales varianta ce va genera stări, situaţii dificile

26

minime. În tabelul 1.2 sunt înscrise datele iniţiale: stările de funcţionare posibilă a întreprinderii

i, i = 1,2,...,m; variantele posibile de desfăşurare a activităţilor productive j, j = 1,2,...,n. Criteriul

de apreciere, numit criteriul de decizie poate fi oricare din cele prezentate în tabelul 1.2. Pot fi şi

alte criterii stabilite de managerul întreprinderii. Aprecierile managerului în baza datelor

iniţiale ijB , i=1,2,...,m; j = 1,2,...,n, a criteriilor considerate, servesc informaţii pentru reducerea

incertitudinii, a entropiei în procesele decizionale. Criteriile de decizii ale managerului presupun

următoarele etape de procesare a datelor iniţiale din matricea profiturilor posibile: pentru fiecare

linie din matricea B sunt determinate elementele maxime ( )ijjBmax ; rezultatul este transcris în

coloana “Profitul maxim posibil pentru starea de funcţionare i, i=1,2,...,m”; pentru fiecare linie

din matricea B sunt determinate abaterile profitului ordinar de la cel maxim posibil în una din

variantele considerate; rezultatele sunt transcrise în linia i, i= 1,2,...,m sub forma

( )ijijjBB −max ; pentru fiecare linie din matricea B sunt determinate elementele minime

( )ijjBmin , i=1,2,...,m; rezultatele sunt transcrise în coloana “Profitul minim posibil pentru

starea de funcţionare i, i=1,2,...,m”; pentru fiecare coloană din matricea B sunt determinate

abaterile profitului ordinar de la cel minim posibil în una din variantele considerate; rezultatele

sunt transcrise în coloana j, j= 1,2,...,n sub forma ( )ijijjBB −min ; pentru fiecare coloană j,

j=1,2,...,n, sunt determinate valorile extreme ale criteriilor în profitul variantelor

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijji

BBmaxmax ; ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijji

BBmaxmin ; ( )ijjijiBB minmax − ; ( )ijjiji

BB minmin − ; ijiBmax ;

ijiBmin , rezultatele sunt transcrise în linia “valorilor extreme”; pentru fiecare linie sunt

determinate abaterile maxime a abaterilor maxime, adică ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjj

BBmaxmax ; abaterile minime a

abaterilor maxime, adică ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjj

BBmaxmin ; rezultatele sunt transcrise în coloana “criteriul

abaterilor maxime”, “criteriul abaterilor minime”. Similar sunt determinate şi criteriile

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjji

BBmaxmaxmax ; ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjji

BBmaxmaxmin ; ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjji

BBmaxminmax ;

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjji

BBmaxmaxmin ; ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijji

BB minmaxmax ; ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijji

BB minmaxmin ;

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjji

BB minmaxmaxmax ; ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijjji

BB minmaxmaxmin ; ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjji

BB minmaxminmax ;

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijjji

BB minmaxminmin .

27

Criteriul WALD ia în considerare profitul minim al întreprinderii corespunzător fiecărei

stări de funcţionare i, i=1,2,...,m şi alege apoi variante de efectuare a investiţiilor productive care

să conducă la cel mai mare profit dintre profiturile minime. Altfel zis, perechea ( )0,0 ji este mai

bună, dacă:

00 jiB = ijjiBminmax . (1.14)

Criteriul HURVICZ alege profitul maxim pentru fiecare stare de funcţionare şi apoi ia

decizia care să conducă la cel mai mare profit dintre aceste valori maxime, adică:

00 jiB = ijjiBminmax . (1.15)

Criteriul SAVAGE are la bază o analiză a efectelor unei decizii în raport cu o decizie

bună. Să presupunem că pentru starea de funcţionare i se ia o decizie neprofitabilă j şi care în

raport cu cea mai bună decizie conduce la o anumită pierdere maximă. Analizând aceste pierderi

pentru fiecare stare i, se alege acea decizie, care să conducă la cea mai mică dintre pierderile

maxime analizate de către manager. Altfel, se caută o minimizare a pierderilor posibile cauzate

de decizii neprofitabile, adică 00 jiB = ⎟

⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjji

BBmaxmaxmin . Similar pot fi interpretate toate

criteriile (Anexa 1).

Deci, potenţialul productiv al întreprinderii este influenţat de un şir de factori endo,

exogeni. Succesul potenţial al întreprinderii este determinat de antreprenor, de echipa angajaţilor,

de profesionalismul managerului. Gândirea şi spiritul antreprenorial au devenit obiecte de

discuţii în bibliografia economică. În scopul reducerii riscurilor, generate de situaţiile, stările

posibile în care se poate găsi întreprinderea, managerul trebuie să utilizeze un şir de criterii în

selectarea variantelor profitabile, neprofitabile. Una din problemele cu care managerul se poate

confrunta şi să întâlnească dificultăţi este lipsa informaţiei despre variantele posibile, lipsa

probabilităţilor de apariţie a stărilor de funcţionare. Deciziile luate de către manager trebuie să

fie însoţite de cuantificarea incertitudinii, adică de determinarea entropiei. Cea mai mare

problemă pentru managerii din România este pregătirea analitică, teoretică insuficientă. Aceştia

au avut un succes relativ în perioada de trecere la economia de piaţă. În condiţiile UE, însă,

managerii din România vor fi ”impuşi” de situaţie să se familiarizeze cu analiticul teoriei

manageriale.

1.2. Funcţionarea firmei în condiţiile globalizării

În studiul de analiză a funcţionării întreprinderii în condiţiile globalizării este necesar să

fie enumeraţi şi analizaţi factorii cu impact pozitiv, negativ, asupra funcţionării întreprinderii

viitorului; să fie aduse argumente în susţinerea concluziilor; să fie subliniată importanţa calităţii

28

profesionale a managerului firmei, angajaţilor; să fie analizat nivelul flexibilităţii amplasării

geografice a firmei, a structurii produsului final. Procesele de globalizare a economiei generează

pentru fiecare manager cele mai diverse situaţii problematice: cum de organizat afacerea pentru a

“exploata” posibilităţile economice din alte regiuni ale lumii? În care situaţii economice cu

firma-partener întreprinderea poate şi trebuie să menţină relaţiile economice tradiţionale? În care

situaţii fuzionarea firmelor este inevitabilă? Care din pieţele de desfacere pentru firmă sunt

relative mai preferate? Face sau nu de menţinut sistemele de motivare a muncii ale firmei, în

situaţiile noi? Creşterea accesibilităţii firmei la resursele materiale, financiare, umane din alte

pieţe creează posibilităţi suplimentare pentru firmă, dar şi noi concurenţi. Globalizarea

economiei este generată de diferenţa şi disponibilul de forţă de muncă, materii prime, pieţe de

desfacere. În ultimii ani, atractive pentru amplasarea capitalului străin, au devenit India, China.

Fenomenul are explicaţii: clasa săracă din populaţia acestor ţări este în trecere la clasa medie; în

consecinţă „ex-săracii”, cu o nouă putere de cumpărare, fără rezerve materiale, financiare,

provenite prin moştenire, creează cerere la multe şi diverse produse. Costul muncii din China,

India este de zeci de ori mai redus decât în SUA. Pieţele din China, India oferă cele mai diverse

posibilităţi pentru orice firmă; au un specific – mult sunt solicitate mărfurile la preţuri relativ

reduse şi, deci, şi la calităţile respective. Mărfurile ce se vând uşor pe pieţele din India, în SUA

se vor bucura de o cerere redusă. Şi, din aceste considerente, capitalul productiv este “motivat”

să se reamplaseze din ţările industrial puternic dezvoltate în China, India. În aceste cazuri ambele

părţi profită de globalizare: firmele din ţările industrial dezvoltate îşi prelungesc perioadele de

activitate cu fonduri fixe deficiente în ţara de origine, dar eficiente în China, în India (din contul

nivelului redus de remunerare a muncii; a costului redus de materii prime; creşterii volumului de

produse finale uşor comerciabile în aceste ţări); China şi India îşi creează locuri de muncă

remunerate suficient la nivelul acestor ţări; îşi cresc veniturile în buget; bunăstarea populaţiei; se

iniţiază soluţionarea unui şir de probleme sociale. În aşa mod, se modernizează procesele

afacerilor productive şi comerciale. Globalizarea contribuie la schimbări profunde în structura

posibilităţilor de a organiza afaceri (de cca 60%); sunt susţinute relaţii cu partenerii economici

din exterior (58%); sunt create noi pieţe (cu noi cumpărători) de desfacere (40%); se extind

brandurile firmelor (40%); toate părţile participante în activităţi productive, comerciale comune

sunt în câştig (40%); creşte numărul firmelor fuzionate (20%); sunt stimulate spre dezvoltare şi

alte naţiuni, tradiţional – sărace. Globalizarea nu are impact, nu schimbă, nu impune modificări

la cca 30% din firmele naţionale (în cazul examinat în China şi India); susţine posibilităţile

curente ale firmelor naţionale (10%). Succesul firmelor „emigrante” în China, India depinde de

măiestria managerului: în ce măsură acesta reuşeşte să antreneze în activităţi de conducere

managerii naţionali; în ce măsură ţine cont de aşezările geografice, de condiţiile climaterice, de

29

obiceiurile populaţiei, de tradiţiile şi confesiile clienţilor potenţiali, de cultura şi nivelul de

inteligenţă. Firmele „emigrante” trebuie să se conformeze acestor cerinţe. În anumită măsură

firmele „convertesc” populaţia la alte „gusturi”, “mode”, “cultură” etc., însă aceste convertiri se

fac lent, sunt simţite după perioade bune de activitate (după un “lag”). Globalizarea contribuie nu

numai la soluţionarea problemelor economice, ci şi la cele sociale, de cultură. Managerul firmei

viitorului în permanenţă are de soluţionat probleme cu multe variabile. Conform [74], firma cu mai

mulţi parteneri economici are mai mari şanse, priorităţi în raport cu concurenţii săi. Funcţionarea

întreprinderii comerciale în spaţiul UE este supusă unor impacte suplimentare (figura 1.4).

În spaţiul UE, fluxurile de mărfuri, capital, muncă sunt libere, creează pentru

întreprindere condiţii nu numai favorabile, dar şi defavorabile; managerul, în dependenţă de

iscusinţa profesională, poate colabora cu noi parteneri economici; apar posibilităţi, în anumite

situaţii, de fuzionare a întreprinderii cu alte întreprinderi; apar posibilităţi de extindere geografică

a activităţilor întreprinderii; apar noi, concurenţi, noi reguli, exigenţe impuse producătorului,

comercianţilor; sistemul de motivare a personalului (angajaţilor la întreprindere) impune

managerul întreprinderii să-şi alinieze sistemul de motivare a muncii la sistemul ţărilor din UE

Fig. 1.4. Schema-bloc „Impactul UE asupra întreprinderii” Sursa: elaborat de autor

Posibilităţi de

fuzionare cu firme din UE

Apariţia a noi pieţe, a noi

concurenţi în cadrul UE

Sistemul de motivare a

personalului întreprinderii din

spaţiul UE

Posibilităţi de colaborare cu

partenerii economici din UE

Funcţionarea

întreprinderii sub impactul exogen

din UE

Posibilităţi de extinderea

geografică a întreprinderii în

spaţiul UE

Fluxurile libere de mărfuri, capital,

muncă pot favoriza sau defavoriza întreprinderea

30

(în caz de remunerare a muncii sub nivelul ţărilor din UE, întreprinderea poate suporta un deficit

de personal; în caz că e necesar de a atrage forţe de muncă din ţările UE, managerul acceptă un

sistem de remunerare a personalului superior celui din UE). În acest caz, explicaţia este una:

firmele, care reciproc se complementează, depun efort comun, îşi organizează echipe comune de

inteligenţă colectivă pentru generarea de noi idei, soluţii şi propuneri; se susţin reciproc, fiindcă

succesul, insuccesul uneia este succesul, insuccesul echipei.

Firmele de succes sunt mai receptive la propunerile de extindere a numărului firmelor

partenere [93]. Procesele de globalizare sunt generate de comportamentul firmelor care pot

presupune: globalizare totală, locală, mixtă. O astfel de clasificare a firmelor, în raport cu nivelul

de globalizare, probabil se va păstra şi pentru perioadele de lungă durată. Explicaţia: în economie

procesele sunt diferite; specificul unor localităţi nu întotdeauna contribuie la creşterea eficienţei

funcţionării firmei, dacă acesta va accepta conceptul de globalizare totală sau mixtă. Firmele ce

acceptă globalizarea totală îşi sporesc rata de creştere a veniturilor. Compania Li&Fung Limited,

dispunând de o reţea din 10 mii de firme din 40 de ţări are posibilitatea să profite de resursele din

toată lumea şi să producă pentru clienţii săi cele mai diverse produse [107], [82]. Compania

cumpără materia primă în ţara A, o procesează în B, confecţionează produsele finale în ţara C.

De fiecare dată, în dependenţă de geografia cererii la produsele finale, a ofertei la materii prime,

a costului muncii angajaţilor la firmă, compania îşi alege varianta cu minimum eforturi şi

maxime efecte. În dependenţă de conjunctura pieţei, “lanţul” materia primă-produs final îşi

schimbă configuraţia, în procesele de producere pot fi antrenate alte state decât A, B, C.

Pe parcursul a 8 ani, compania Li&Fung a reuşit să coaguleze peste 20 de firme, să-şi

extindă pieţele de comercializare a produselor finale, să aibă acces la noi pieţe de materii prime,

muncă. În perioada 1992-2006, Li&Fung a reuşit să realizeze anual creşteri ale veniturilor cu

peste 22% [107]. Reţelele create de corporaţiile “mamut” creează pentru firmele viitorului oferte

sigure de activităţi productive, reduc incertitudinea. Problemele, situaţiile apărute în reţelele

create de către corporaţia “mamut” sunt depăşite cu efortul comun al cunoştinţelor şi

experienţelor tuturor firmelor, în cazul Li&Fung, din 40 de ţări. Integrarea totală a firmelor în

corporaţii reduc incertitudinea, entropia. Un produs derivat de la crearea corporaţiilor “mamut”

este creşterea profesionalismului managerilor: schimbul de experienţe, sfaturile reciproce,

multitudinea de cazuri, situaţii întâlnite în reţele devin cunoscute tuturor managerilor. Aceştia îşi

sporesc măiestria de manager din experienţa partenerilor din reţea, din echipele de inteligenţă

colectivă. Firmele componente ale corporaţiilor “mamut” devin viabile, au posibilitatea să

funcţioneze în perioade de lungă durată. Firmele viitorului trebuie să-şi integreze posibilităţile

sale locale în ansamblul firmelor din corporaţie, să poată profita de cunoştinţele şi experienţele şi

altor firme; integrarea firmelor viitorului este posibilă şi în cazuri, când aceasta nu dispune de

31

filiale în alte ţări; integrarea firmei trebuie efectuată după un program de activităţi posibile; firma

trebuie să-şi “crească” lideri proprii formali şi neformali; efortul de bază al firmei trebuie să fie

direcţionat în activităţile inovaţionale. Deci, viabilitatea firmei este asigurată, dacă managerul

sistemic îşi pune şi soluţionează problemele viitorului firmei; analizează împreună cu angajaţii,

în baza evoluţiei indicatorilor statisticii, funcţionarea firmelor din alte ţări; sunt analizate pieţele

de desfacere a produselor finale, posibilităţile de substituire a materiilor prime; sunt studiate

variante de aderare a firmei la corporaţii “mamut”; sunt create servicii generatoare de produse

intelectuale (de idei), de inovaţii, de proiecte şi implementare a produselor principial noi; sunt

analizate părţile vulnerabile în activităţile firmei în scopul determinării investiţiilor necesare

pentru depăşirea sau ocolirea acestora, acceptând o globalizare totală a firmei.

Întreprinderea, în contextul responsabilităţilor sociale, trebuie să-şi asume anumite

angajamente. Produsele finale ale întreprinderii viitorului vor fi sub atenţia şi rigorile tot mai

mari ale clienţilor, consumatorilor, ale celora care locuiesc în teritoriile unde va activa

întreprinderea viitorului. Acest lucru este conştientizat de către managerii întreprinderilor

contemporane, care depun anumit efort pentru soluţionarea unor probleme sociale, inclusiv

pentru a exclude utilizarea muncii copiilor, utilizarea chimicalelor, poluarea mediului (terestru,

acvatic, atmosferic), utilizarea ingredientelor în procesele de procesare a materiei prime etc.

Soluţionarea multor din aceste probleme, va fi însoţită de suportarea de către întreprinderi a noi

costuri suplimentare. Problemele responsabilităţilor sociale, actualmente, sunt formulate şi

discutate mai mult de către cei care nu activează în întreprinderi (de către consumatori, ONG-uri,

mass-media). Managerii sunt mai mult preocupaţi de aspectele economice ale întreprinderii decât

de cele ecologice, sociale. Problema responsabilităţilor sociale poate şi va fi soluţionată în acea

măsură, în care autorităţile administrative teritoriale, centrale vor impune restricţii şi sancţiuni

întreprinderii viitorului. Lipsa responsabilităţilor sociale este generată de “goana” după profit, de

pasivitatea guvernelor în impunerea standardelor necesare în procesele de desfăşurare a

activităţilor întreprinderii. Conform rezultatelor obţinute în cadrul cercetărilor IBM „Making

Change Work”, în rândul a 1400 manageri de la cele mai mari întreprinderi din lume, problemele

ecologice sunt considerate de primă importanţă pentru 9% din ei în anul 2004, 12% în anul 2006

şi 18% în anul 2008 [45]. Aparent, cota-parte a managerilor predispuşi, în activităţile

întreprinderilor respective, să ţină cont de problemele ecologice este în creştere, în anul 2008

chiar s-a dublat în comparaţie cu anul 2004, de la 9% la 18%. Dar totuşi, creşterea importanţei,

necesităţii de soluţionare a problemelor ecologice şi sociale de către managerii întreprinderilor

este sub nivelul speranţelor societăţii umane şi constituie mai puţin de 20%. Nici problemele

sociale nu se bucură de o atenţie semnificativă din partea managerilor. În anii 2004; 2006; 2008

respectiv numai 12%, 15% şi 17% din manageri consideră că problemele sociale pentru

32

întreprinderile din lume trebuie să fie de primă importanţă, în centrul atenţiei managerilor. Şi

problemele ecologice şi cele sociale rămân sub nivelul de 20%, sub nivelul speranţelor omenirii.

O altă evoluţie o are problema nivelului de profesionalism al angajaţilor. Această problemă este

de primă importanţă pentru 42% din manageri în anul 2004; 44% în anul 2006 şi 48% în anul

2008. Atenţia sporită a managerilor faţă de nivelul de profesionalism al angajaţilor e firească.

Însă, în acest profesionalism este necesar de inclus şi profesionalismul de protecţie a mediului

acvatic, atmosferic, terestru şi problemele sociale. Parţial, unele întreprinderi, aparent se includ

activ în soluţionarea unor probleme ecologico-sociale cum ar fi calitatea legumelor, fructelor, a

altor produse alimentare. Însă, “zgomotul” acestora este mai mult o justificare a creşterii

preţurilor; întreprinderile transformă probleme ecologice, sociale de care trebuie să ţină cont şi

nu să le soluţioneze, ci să nu le creeze, în afaceri, în business. Întreprinderile, în goană după

profit, creează probleme. Dacă societatea nu “doreşte”, nu acceptă aceste probleme, atunci

societatea trebuie să plătească firmelor mai scump (prin creşterea preţurilor) pentru ca acestea,

firmele să nu creeze probleme. Este o problemă de comportament sfidător din partea

întreprinderilor faţă de societatea umană. Problema întreprinderii viitorului nu este de a soluţiona

problemele ecologice, sociale, ci de a nu le crea. Problemele ecologice, calităţii produselor

alimentare pot şi trebuie să fie soluţionate de către structurile administrative ale fiecărei ţări prin

introducerea unor restricţii, testări, sancţiuni. Controlul obiectiv, imparţial, sistematic, calitativ al

produselor întreprinderii viitorului îl pot face numai consumatorii. Aceştia, fiind dotaţi cu “mini

laboratoare de testare”, mobile (de dimensiunile unui telefon mobil) cu suporturi legale în

“conflictele” calitatea produselor-consumator-vânzător, se pot transforma în supraveghetori de

bază a activităţilor întreprinderii viitorului. Piaţa este controlorul perfect al produselor finale ale

întreprinderii viitorului. Consumatorul, în acest caz, are nevoie de o marfă fără precedent în

timp: de diverse dispozitive, elementare în exploatare, pentru a putea testa calitatea produselor.

Crearea unor astfel de dispozitive presupune finanţări considerabile a inovaţiilor respective. Nu e

logic, ca consumatorul să aştepte de la întreprinderea viitorului ca aceasta să finanţeze inovaţiile

care vor pune sub “acuzare” calitatea produselor finale ale sale. Producerea “mini laboratoarelor”

pentru a fi puse la dispoziţia consumatorului neprofesionist poate fi iniţiată de către structurile

administrative. Întreprinderea viitorului, pentru nu a pierde clienţii, trebuie să conştientizeze

aspiraţiile clienţilor potenţiali, să-şi asume un anumit nivel de responsabilitate socială. În unele

cercetări găsim afirmaţii că doar 25% din întreprinderi cunosc interesele clienţilor săi [126, p.12]. Firma

viitorului, dacă nu va cunoaşte preferinţele comerciale ale clienţilor potenţiali, nu va putea

suporta concurenţa pe pieţele comerciale; trebuie să asigure clienţii săi cu informaţie completă

despre provenienţa produsului procurat, despre tehnologii, impactul produsului respectiv asupra

sănătăţii consumatorului. Managerul întreprinderii viitorului va avea succes economic

33

condiţionat de nivelul de responsabilitate socială, de nivelul protecţiei mediului; de conlucrarea

sa cu organizaţiile neguvernamentale, cu mass-media. Managerul întreprinderii viitorului trebuie

să devină iniţiatorul în soluţionarea unor probleme sociale, ecologice, de care consumatorul nici

nu bănuieşte. Întreprinderea viitorului trebuie să se conducă de următoarele principii: în toate

domeniile, activităţile sale implementează inovaţiile; tinde spre integrare totală cu întreprinderi

similare; acceptă schimbări organizatorice radicale, îşi asumă responsabilitatea socială,

ecologică. Deci, întreprinderea îşi poate asigura funcţionarea economică cu succes dacă: în

raport cu partenerii economici îşi asigură nivelul necesar de flexibilitate; îşi monitorizează

structura produsului final; sistemic actualizează tehnologiile productive; soluţionează nu numai

probleme economice, care de altfel sunt fireşti pentru o întreprindere, dar şi pe cele sociale,

ecologice; amplasarea geografică a activităţilor respective nu este rigidă, este posibilă

reamplasarea, inclusiv în alte ţări în dependenţă de costul muncii, de calitatea acesteia, de costul

materiei prime, de cererea la produsele finale în ţara de origine, în ţara potenţială unde poate fi

reamplasată firma; sistemic îţi motivează angajaţii să-şi ridice nivelul de calificare profesională;

dacă managerul este motivat să soluţioneze problemele firmei nu numai pe perioade de scurtă,

dar şi de lungă durată.

Funcţionarea firmei în spaţiul UE poate şi trebuie să se bazeze pe o politică socială,

promovată de guvern. Politica socială a întreprinderii, în viziunea noastră, trebuie să se bazeze pe

trei repere: sistemul de valori; sistemul puterii guvernamentale; sistemul productiv şi de

distribuţie a bunurilor. Valorile, inclusiv cele culturale, ştiinţifice influenţează puterea,

producerea şi distribuţia bunurilor. Sistemul de valori, într-o ţară, este sau nu dezvoltat în

dependenţă de nivelul de aprecieri al acestora. Aprecierile valorilor se fac de către societate;

puterea de guvernare, de sferele productive, neproductive. Valorile sunt cheia succesului, au un

anumit impact asupra puterii guvernamentale (P), asupra sistemului productiv şi de distribuţie

(S). Întreprinderea nu poate funcţiona eficient, dacă economia naţională a ţării este deficientă.

Întreprinderea este un micro element din economia ţării. Întreprinderea creează sau nu valori,

locuri de muncă, este sau nu atractivă, cere o creştere a nivelului de calificare a personalului sau

contribuie la utilizarea muncii necalificate. Răspunsul la aceste întrebări poate fi obţinut, dacă

problema este examinată la nivel macro într-un limbaj formal. Deci, economia naţională este un

complex de elemente )( ESPVV ,,,,Δ aflate în interacţiune şi care pot fi caracterizate prin

mărimile )( ,1 Vq Δ )( ,2 Vq )( ,3 Pq )( ,4 Sq )( ,5 Eq constituie un sistem deschis. Datorită

interacţiunilor între elementele sistemului, mărimile ,iq i=1,2,3,4,5 se modifică, evoluează în

timp. În particular, fiecare modificare poate fi formalizată printr-un sistem de ecuaţii diferenţiale:

( )ii qdtdqi

∫= , i=1,2,3,4,5. Economia naţională poate fi: în starea staţionară, stare către care se

34

tinde. În primul caz ( ) ( ) 011 =∫=∫ ++ iiii qq , pentru i=1,2,3,4,5; în cazul doi se poate de măsurat în

orice moment de timp t abaterile faţă de starea-scop, determinate de traiectoria

( ) ( ) ( ) ( ) ( ){ },,,,, 54321 tqtqtqtqtq ∗∗∗∗∗ utilizând sistemul: ii f

dtdq

= ( ) ( ) ( ) ( ) ( )( )5544332211 ,,,, qqqqqqqqqq −−−−− ∗∗∗∗∗ ,

i=1,2,3,4,5. Caracteristicile )( ,1 iVq pot fi cele mai diverse. Pornind de la rolul definitiv al

valorilor, în calitate de caracteristici sunt analizate evaluările acestora, sub impactul: exogen

)( ,VΔ al puterii ( ))( ,1 PVΔ al sistemului de producţie şi distribuţie a bunurilor influenţat de

puterea guvernamentală ( ))( ,1 SVΔ al sistemului integrat constituit în ordinea )( SP − , puterii

guvernamentale - sistemul productiv şi de distribuţie ( )( )PUSV1Δ ; sistemului integrat )( PS − ,

constituit în ordinea inversă ( )( )SUPV2Δ ; sistemului de producţie şi distribuţie a bunurilor,

influenţat nemijlocit de valorile naţionale ( ))( SV2Δ ; puterii guvernamentale, influenţată de

sistemul productiv şi de distribuţia a bunurilor ( ))( PV2Δ . Modificările caracteristicilor valorilor

( )SV1Δ , ( )PV1Δ , ( )SV2Δ , ( )PV2Δ pot fi pozitive, pot fi negative, în dependenţă de politicile

socio-economice promovate de către puterea guvernamentală, de către sistemul productiv şi de

distribuţie a bunurilor.

Rezultanta interacţiunilor elementelor din sistemul “Economia Naţională” este

reprezentată de efectul E, realizat pe parcurs (figura 1.5). Modificările valorilor, sub impactul

politicilor socio-economice de la toate nivelele din ţară concomitent satisfac condiţiile

formalizate:

( )

( )

( )

( )

( )

( )

⎪⎪⎪⎪⎪⎪⎪⎪⎪

⎩

⎪⎪⎪⎪⎪⎪⎪⎪⎪

⎨

⎧

Δ=

Δ=

Δ=

Δ=

Δ=

Δ=

SUPVdPdV

PVdSdV

SVdPdV

PUSVdSdV

SVdSdV

PVdPdV

2

2

2

1

1

1

în ordinea )( PV −

)( SPV −−

( ))( PUSV − (1.16)

)( SV −

)( PSV −−

( ))( SUPV −

35

VΔ

+

V

+

+

+

+

E

P

S +

+

+

+

+

S

P

+

( )SUPV2Δ

( )PUSV1Δ

Fig. 1.5. Realizarea efectelor sub impactul valorilor Sursa: elaborat de autor

( )PV2Δ

( )SV2Δ

( )PV2Δ

( )SV1Δ

36

În cazul când toate funcţiile din partea dreaptă a sistemului (1.16) sunt negative, valorile

în economia naţională sunt totalmente subapreciate, eficienţa funcţionării economiei naţionale va

fi nesemnificativă poate chiar negativă; munca va emigra din ţară, întreprinderea nu va putea

funcţiona eficient. Apariţia valorilor depinde de nivelul de apreciere, de subapreciere al acestora;

de produsele create de intelect; de capacităţile de a gândi, de a cunoaşte, de a avea o activitate

intelectuală raţională, de a opera cu noţiuni, de a trata, de a instrui, de a educa; de persoanele

care posedă o pregătire de specialitate temeinică şi lucrează în domeniul artei, al ştiinţei,

inovaţiei, tehnicii, biologiei, medicinii şi educaţiei etc.; de sistemul format din oameni pentru

care munca intelectuală reprezintă sursa principală de existenţă. Întreprinderea poate avea

succes, poate contribui la creşterea economică a ţării numai dacă se înscrie în exigenţele expuse

mai sus.

Nivelul de apreciere, de subapreciere poate fi cuantificat în diverse forme. Una din

formele posibile de apreciere, subapreciere o reprezintă nivelul de remunerare a muncii,

purtătorilor, creatorilor de valori. Aportul populaţiei în procesele de creare a valorilor este diferit.

Deci, şi remunerarea muncii trebuie să fie diferită. În sistemele economice, bazate pe politici

sociale, acest principiu nu este păstrat. Însă, o remunerare a personalului calificat sub nivelul

standardelor UE este nu numai în defavoarea întreprinderii, ci şi în defavoarea ţării în ansamblu.

Dacă azi experienţa străină de remunerare a muncii nu te ajută, apoi, ea, în anumite situaţii, poate

deveni de folos. Managerul, împovărat de problemele firmei, în permanenţă trebuie să ţină cont

de valori şi problemele sociale ale angajaţilor, ale ţării.

1.3. Asigurarea viabilităţii întreprinderii prin implementarea inovaţiilor

În scopul soluţionării analiticului viabilităţii întreprinderii este necesar să fie propusă o

definiţie a întreprinderii, să fie enumeraţi factorii ce determină perioada de funcţionare a

întreprinderii; să fie efectuate analize în ce priveşte viabilitatea, longevitatea de funcţionare a

întreprinderii; inovaţiile, productivitatea muncii, structura produsului final oferit de către

întreprindere, cererea de pe piaţă la produsele respective constituie principalele ocupaţii ale

managerului întreprinderii. Întreprinderile pot fi: mamut, mari, mici; pot dispărea; pot avea relaţii

de tot felul cu alte întreprinderi, inclusiv productive, organizatorice, tehnologice, de parteneriat;

pot fuziona, apărea etc. În lume nu vom găsi vre-o întreprindere care a supravieţuit, de exemplu

100 de ani, cu aceleaşi funcţii, produse finale, relaţii cu consumatorii, utilizând aceeaşi materie

primă etc. Putem afirma că întreprinderea are şi ea un “început”, un “sfârşit”. Pentru o expunere

adecvată a realităţii întreprinderii este necesar de definit noţiunea de “întreprindere”. La

întrebarea pusă de către Rumelt R. în a. 1984: “Ce este întreprinderea?”, în bibliografia

37

discuţiilor găsim diverse tratări cu diferite nivele de reuşită. Noi, în continuare, ne vom folosi de

definiţia proprie a întreprinderii: “Întreprinderea este un sistem reglat, instituţionalizat sau nu,

de elemente şi conexiuni interne, externe, flexibile, în cadrul căruia poate fi adoptată şi realizată

decizia: ce, cum, cât, când şi pentru cine pot fi oferite prestări de servicii; create bunuri

materiale, inteligente sau spirituale”. În principiu, definiţii pot fi şi altele. Fiecare definiţie are

avantajele şi dezavantajele sale. În tratarea de mai sus a noţiunii de “întreprindere” este specificat

că întreprinderea poate fi legală, poate fi ilegală (neinstituţionalizată). În cazul, când în definiţie

sunt incluse numai întreprinderile legale, apoi rămân în afara analizelor activităţile economice

tenebre, care în unele ţări depăşesc 40% din PIB. Elementele sistemului (componentele

întreprinderii) sunt constituite din munca vie (munca angajaţilor) şi munca materializată

(utilajele, spaţiile productive, tehnologii etc.). Conexiunile sistemului sunt reprezentate de

legăturile dintre elementele sistemului (conexiunile interne), dintre întreprindere (sistem) şi alte

întreprinderi, pieţe (conexiunile externe). Şi elementele (angajaţii, fondurile fixe, variabile

productive) şi conexiunile sistemului în timp evoluează, se schimbă sub influenţa factorilor

interni, externi. Concurenţa economică impune întreprinderea să-şi eficientizeze activităţile prin

implementarea inovaţiilor. Inovaţiile se pot face în interiorul fiecărui element (fondurile fixe

productive pot fi înlocuite cu alte fonduri mai eficiente; angajaţii pot fi instruiţi după metode noi

etc.); pentru conexiunile exterioare. Afirmaţiile pot fi exemplificate. În scopul reducerii “lag”-

ului de testare a medicamentelor de la „a” până la „z” compania Eli Lilly antrenează în acest

proces firmele din reţea. Inovaţia constă în faptul, că firma a creat o echipă de executanţi, fiecare

din care îşi asumă costurile de testare a unui singur medicament; s-a creat o muncă colectivă cu o

specializare bine determinată pentru fiecare întreprindere, unde este exclusă munca dublă pentru

testarea unui şi acelaşi medicament. Această inovaţie în organizarea finanţării activităţilor de

testare a apărut în anul 2001 când compania Eli Lilly a plasat website-ul InnoCentive, care

prezintă o piaţă deschisă a inovaţiilor. Pe web-site, firmele, companiile, care sunt în căutarea

soluţiilor optime de finanţare, anonim, îşi expun (formulează) problema. Potenţialul intelectual al

website-ului este constituit din peste 140 mii de colaboratori din 175 de ţări [147]. Intelectualii,

producători de inovaţii în formele de organizare a finanţelor, care reuşesc să propună proiecte

optime, acceptabile sunt remuneraţi cu cca 1mln dol. SUA. În baza inovaţiilor, în schemele de

organizare cu succes a activităţilor firmelor, compania obţine dreptul de autor, iar alte companii

se pot folosi de schema respectivă de finanţare contra plată [123]. Participarea câtorva companii

la finanţarea inovaţiilor în domeniul organizării optime a activităţilor respective permite:

reducerea costurilor; creşterea numărului de elaborări inovatoare; accelerarea activităţilor

firmelor; contribuie la creşterea veniturilor comerciale [160]. Managerul firmei viitorului este

mai mult predispus să accepte inovaţiile care generează schimbări radicale în procesele de

38

organizare a activităţilor interne, externe, în tehnologiile productive, în relaţiile cu firmele

partenere, concurente. Preferinţa managerului, de fiecare dată, când e vorba de inovaţii cu efecte

considerabile, este însoţită şi de calcule de fezabilitate. Managerul firmei viitorului în

permanenţă este ocupat de dorinţa de a depăşi concurenţii săi după cât mai mulţi parametri. Şi

aici, în ajutor managerului, îi vin inovaţiile în perfecţionarea funcţionării fiecărui element din

sistem, perfecţionarea conexiunilor interne şi externe, perfecţionarea structurii produselor finale.

Conform [52, p.5-6], managerii firmelor acceptă inovaţii în organizare (40%); în perfecţionarea

tehnologiilor productive (25%); în organizări ramurale (35%). Inovaţiile în tehnologii au asupra

întreprinderii un impact deosebit. Tehnologiile noi pot deficientiza schemele organizatorice

interne, externe. Fiecare inovaţie implementată în anumit mod schimbă activităţile tuturor

elementelor şi conexiunilor sistemului; unele elemente pot dispărea din sistem altele pot apărea.

Inovaţiile tehnologice considerabil pot modifica şi structura produselor finale; pot crea servicii

fără de precedent; pot elimina unele produse, servicii. Inovaţiile, dacă acestea sunt lipsă,

contribuie la falimentarea unora şi prosperarea altora. Apariţia mijloacelor de transport cu motor

electric creează premise economice, ecologice, sociale pentru unii, dar şi probleme grave pentru

firmele care au investit foarte mult în crearea capacităţilor pentru producerea motoarelor cu

ardere internă. Exemple pot fi găsite în orice ramură. Inovaţiile şi piaţa sunt factorii care pun cele

mai grave probleme în faţa managerului. Întreprinderea trebuie să dispună nu numai de servicii

de marketing, ci şi de inovatori care pot genera idei, pot prelua idei din exterior pentru a fi

implementate la întreprindere. Acolo unde nu este progres, cu certitudine se poate de afirmat că

este regres.

În acest context, urmărind modelul ţărilor mai performante economic, se recomandă

factorilor de decizie din sectorul guvernamental, mediului academic şi de afaceri, la nivel

naţional cât şi regional, să colaboreze pentru crearea unui model de sprijin complex pentru firme

spin-off şi high-tech în domeniul producţiei şi serviciilor bazate pe înalta tehnologie şi pe

cercetare. Reper, în cazul Republicii Moldova, poate servi consultarea şi implementarea

proiectului Concepţiei de dezvoltare a antreprenoriatului inovaţional elaborat de AŞM [26].

Productivitatea muncii constituie cheia succesului întreprinderii în condiţiile unei

concurenţe economice perfecte. Prin categoria productivitatea muncii vom înţelege raportul

volumului produsului final (sau a prestărilor de servicii) către numărul lucrătorilor (angajaţilor)

sau volumul produsului final ce revine unui lucrător. La nivel macro – reprezintă PIB la un

lucrător. Productivitatea muncii poate fi calculată la nivel macro, la nivelul ramurilor economiei

naţionale, la nivelul întreprinderii. Creşterea nivelului de remunerare a muncii trebuie să coreleze

cu creşterea PIB-ului. În unele ţări, exportatoare de resurse energetice, în condiţiile creşterii

nejustificate a preţurilor mondiale la petrol, gaz natural, această corelaţie poate să nu se menţină.

39

De exemplu, în Rusia, PIB-ul în perioada 1998-2008 a realizat creşteri de 7% anuale, iar salariile

cu 19% [168, p.124]. Acestea au fost realizate în exclusivitate din contul creşterii preţurilor la

resursele energetice, la materiile prime exportate de către Rusia. România dispune de un

potenţial suficient de mare de resurse de muncă, de capital productiv pentru a asigura creşteri

anuale ale PIB, comparabile cu indicatorii respectivi din ţările din UE. România trebuie să

motiveze crearea raportului optim dintre acumulările productive şi disponibilul de resurse de

muncă din ţară. Eficientizarea economiei din România devine posibilă, dacă problema va fi

formulată şi soluţionată la nivel local, ramural, naţional; concomitent, dacă România va depune

eforturi financiare, instituţionale pentru crearea infrastructurii productive în profilul localităţilor

rurale; pentru procesarea materiei prime agricole; pentru crearea locurilor de muncă în

localităţile rurale. Productivitatea muncii este cel mai important factor ce asigură creşterea

economică, a bunăstării populaţiei, asigură stabilitatea dezvoltării economice a ţării. Atunci când

întreprinderea realizează noi succese în creşterea productivităţii muncii, ea reuşeşte să creeze noi

bunuri, noi valori suplimentare destinate consumatorului, producătorului, investitorului.

Productivitatea muncii în diferite ţări este diferită, este determinată de cantitatea şi calitatea

fondurilor fixe, a tehnologiilor, a muncii etc. Un anumit succes economic în creşterea eficienţei

muncii, România l-a realizat în baza capacităţilor productive, rămase de pe timpurile de până la

anul 1990. Acestea, actualmente, au devenit moral şi fizic depăşite. Întreprinderile din ţară au

nevoie de un nou concept economic, de noi sisteme de motivaţie a muncii. Creşterea

productivităţii muncii contribuie la creşterea şomajului. Problema şomajului poate fi soluţionată

prin creşterea mobilităţii resurselor de muncă în profil teritorial, profesional, prin organizarea

centrelor de recalificare a muncii. Recalificarea muncii trebuie să fie un proces continuu, fiindcă

continuu sunt modificările tehnologice. Productivitatea redusă este condiţionată de: organizarea

deficientă a muncii; capacităţile productive învechite moral şi fizic depăşite; procesele de

suprareglementare (necesitatea obţinerii unui număr exagerat de mare de autorizaţii); lipsa

programelor complexe de dezvoltare teritorială; pregătirea insuficientă a muncii profesionale;

slaba dezvoltare a sistemului financiar. Problema pregătirii specialiştilor de către stat pentru

privaţi în România nu este soluţionată, este lipsa sistemului de motivaţie a mediului privaţilor

pentru participarea în procesele de pregătire a muncii calificate. Problema nu este soluţionată la

nivel instituţional: firmele trebuie să suporte un impozit pentru folosirea resurselor de muncă,

pregătite de către stat. Productivitatea muncii reduse poate fi explicată şi prin tendinţele firmelor

de a se dezvolta din contul factorilor extensivi şi nu a celor intensivi. Aceste posibilităţi devin tot

mai puţine. Pentru creşterea productivităţii muncii este necesar ca statul să soluţioneze

următoarele probleme: să stimuleze crearea pieţelor perfecte, să excludă de pe piaţă monopolul,

să asigure concurenţe economice prin acte instituţionale; să implementeze metode ce vor asigura

40

dezvoltarea complexă a tuturor judeţelor României; să actualizeze sistemele de pregătire

profesională a resurselor de muncă; să motiveze calitatea muncii, a studiilor de performanţă; să

asigure o securitate socială a resurselor de muncă, aflate în dificultate; să determine ramurile

prioritare care sunt generatoare de succes în creşterea productivităţii muncii; să stimuleze munca

inventivă, creativă, produsele inteligente; să dezvolte infrastructura socială şi să asigure accesul

tuturor cetăţenilor la procesele de educaţie, de instruire şi pregătire intelectuală, profesională; să

creeze un sistem de motivaţie a muncii managerilor în scopul sporirii productivităţii muncii; să

elaboreze programe de dezvoltare teritorială pentru toate judeţele, oraşele, comunităţile rurale; să

elaboreze mecanisme de antrenare a capitalului privat în procesele educaţionale, de dezvoltare a

infrastructurii productive; să elaboreze baza de date electronice naţionale în profilul judeţelor,

municipiilor, oraşelor, comunelor; să stimuleze crearea noilor locuri de muncă; să asigure cu

informaţia necesară despre locurile de muncă toată populaţia din ţară (nu numai şomerii); să

stimuleze concurenţa perfectă în profilul tuturor activităţilor umane, inclusiv în ocrotirea

sănătăţii, pregătirea profesională, serviciilor publice. Productivitatea înaltă a muncii, inclusiv a

muncii materializate este temelia, fundamentul unei economii stabile, este cheia succesului în

condiţiile economiei de piaţă. Actualmente, productivitatea muncii în România este sub 20% din

nivelul acestui indicator din ţările dezvoltate din UE.

Una din problemele de primă importanţă pentru statul România este lipsa unui program

pentru următorii 5, 10, 20 de ani “Cu privire la creşterea productivităţii muncii în România”.

Într-un astfel de program este necesar de prevăzut un complex de activităţi sociale, ecologice,

economice pentru a asigura o creştere anuală a productivităţii muncii cu o rată superioară ratei

respective din Germania, Anglia, Olanda, Franţa. Menţinerea nivelului actual al productivităţii

muncii va transforma România într-o ţară ofertantă pentru UE de forţă de muncă la “negru”.

Un astfel de program trebuie să conţină subprograme teritoriale (judeţe, municipii, oraşe,

comune), ramurale, inclusiv în educaţie, ocrotirea sănătăţii, mediului, în cultură, sport etc.

Programul Naţional de Creştere a Productivităţii Muncii (PNCPM), în profilul menţionat mai

sus, trebuie să soluţioneze trei probleme: să excludă organizarea neeficientă a muncii; să scoată

din funcţiune toate tehnologiile productive din industrie, agricultură şi alte activităţi umane,

învechite, deficiente, fizic şi moral depăşite; să optimizeze structura produsului final în toate

activităţile. Creşterea productivităţii muncii în România nu este o dorinţă de a trăi mai bine, este

o necesitate de a supravieţui în condiţiile comerţului liber din UE. România este specializată în

exporturi de materii prime. În PNCPM această “specializare”, defavorabilă României, dar

favorabilă SUA, care importă mai mult decât exportă (exportul net România – SUA este pozitiv),

trebuie revăzută şi de organizat procesarea materiei prime în România şi nu în SUA. Deci,

longevitatea funcţionării întreprinderii este o mărime relativă care depinde de un şir de factori

41

exogeni, endogeni. În bibliografia de specialitate există cele mai diverse definiţii a noţiunii de

întreprindere. Întreprinderea poate sau nu funcţiona într-o perioadă de lungă durată în

dependenţă de nivelul de implementare a inovaţiilor în tehnologii, în organizare, în pregătirea

profesională a angajaţilor, în conformarea structurii produselor finale cererii de pe piaţa

comercială; productivitatea muncii este cheia succesului întreprinderii. Întreprinderea poate avea

succes economic, dacă sistematic îşi actualizează tehnologiile productive, organizatorice, de

perfecţionare profesionistă a angajaţilor; îşi modifică structura ofertei, se conformă cererii de pe

piaţă; are scopuri economice stabile.

1.4. Estimările potenţialului de dezvoltare a întreprinderii: aspectul

managementului strategic

Cuantificarea potenţialului de dezvoltare a întreprinderii poate fi realizată, numai dacă

este pusă problema creării unei baze teoretico-practice necesară pentru fiecare întreprindere,

numită “teoria strategică a firmei (TST)”. Lipsa unui astfel de suport teoretic pentru întreprinderi

le fac pe acestea vulnerabile. Soarta întreprinderii în mare măsură depinde de nivelul de

profesionalism al managerului, al angajaţilor. Aceştia, fiind veniţi din alte activităţi, cu alte

experienţe, nu întotdeauna sunt capabili să soluţioneze problemele economice ale firmei.

Problema poate fi soluţionată numai dacă există suport teoretic comun pentru toate firmele, dacă

va fi propusă o metodă de analiză a întrebărilor şi răspunsurilor în baza unui sondaj economic,

efectuat de un grup de cercetători. Noţiunea de “teorie strategică a firmei” pentru prima dată în

atenţia cercetătorilor ştiinţifici a fost introdusă de către Rumelt R [130, p.557]. Conform

autorului, actualmente, o astfel de teorie, necesară tuturor întreprinderilor, firmelor, în teoria

neoclasică economică este lipsă. Fiecare firmă funcţionează în mediul incertitudinilor, îşi

soluţionează, de regulă, problemele curente şi nu cele strategice cu metode (nu întotdeauna

teoretic argumentate) de care dispun. Un paliativ ar fi elaborarea teoriei strategice pentru firmele

reprezentative din ramurile economiei naţionale. În viziunea economistului Katikalo V.S. [162,

p.79], nici acest mod de tratare nu ar contribui la soluţionarea problemei. Firmele utilizează acele

metode teoretice cu care este dotat managerul [71, p.998]. Şi, fiindcă selectarea managerilor nu

întotdeauna poate fi reuşită, firma riscă să falimenteze, astfel fiind necesară “TST”. În acest

context, este necesar de precizat noţiunea de “teoria firmei”; problemele teoriei, inclusiv

managementul firmei. După Tambovţev V.L. [165, p.5-10], orice teorie referitor la întreprindere,

care pretinde a fi suport în cercetările ştiinţifice, are de răspuns la următoarele întrebări:

1. Existenţa. De ce firmele apar şi există? De ce nu toate schimbările economice (marfă-

bani; bani-marfă) nu se fac prin intermediul pieţei?

2. Frontiere. De ce frontierele firmelor sunt stabilite acolo unde se găsesc? Frontierele firmelor se

schimbă sau nu? Sub influenţa căror factori frontierele firmelor suportă modificări?

42

3. Organizarea. De ce structura organizatorică a firmei este aşa cum este? Cum

interacţionează structurile formale cu cele neformale?

4. Funcţionare. Cum se realizează coordonarea lucrurilor substructurale a activităţilor angajaţilor?

5. Performanţa. Cum firma reuşeşte să realizeze anumite performanţe?

6. Mecanisme creatoare de valori. Cum firma creează valori pentru consumator?

Problematica teoriei firmelor, noţiunea de firmă (întreprindere) a servit subiect de discuţii

ştiinţifice, au fost propuse cele mai diverse forme de tratări pe care Tambovţev V.L. le grupează:

tratarea tranzacţionară; tratarea resurselor; tratarea bazată pe cunoştinţe ştiinţifice; conceptul

capacităţilor dinamice; teoria antreprenorială a firmei; tratarea procesuală, bazată pe teoria

comportamentului firmei. Pe parcursul a peste 25 de ani, afirmaţia economistului Rumelt cu

privire la necesitatea de a preciza noţiunea de întreprindere (firmă), de teoria strategică a firmei,

a cunoscut (în bibliografia ştiinţifică) o anumită dezvoltare. Fiecare din participanţii la discuţiile

ştiinţifice, inclusiv [158], [163], [167], [161], [151] ş.a., în total peste 160 de lucrări şi articole

ştiinţifice, a propus modul său de viziune în raport cu teoria strategică a întreprinderii. În linii

mari, putem conchide, că până în prezent nici unuia din participanţii la discuţiile ştiinţifice nu i-a

reuşit să asigure răspunsuri adecvate la cele şase întrebări formulate de către Rumlet. De aceeaşi

părere este şi Phelan S.E. şi Lewin P. [124, p.304]. În viziunea noastră, la baza teoriei firmei

trebuie puse interesele indivizilor respectivi cu suportul drepturilor, disponibilul de fonduri

productive. O privire mai “integră” asupra tratărilor şi răspunsurilor la cele 6 întrebări, formulate

de Rumelt, poate fi realizată printr-o matrice (tabelul 1.2). Mai aproape de o definire adecvată

teoriei strategice a firmei este tratarea “Teoria antreprenorială a firmei”, care a realizat 3

răspunsuri convingătoare şi 3 răspunsuri parţial convingătoare. Tratarea “Existenţa” are o

interpretare firească. Firma, întreprinderea, organizaţia există fiindcă indivizilor le este

convenabil să fie parte din această întreprindere, au un “confort” material sau moral superior

“confortului” pe care aceştia îl pot avea în exteriorul firmei. Firma poate exista atât timp, cât va

utiliza mecanisme de motivare a angajaţilor. O remunerare, de exemplu, sub nivelul firmelor din

exterior, va “goli” firma de angajaţi, o va face să dispară. Succesul sau insuccesul firmei îl

asigură nivelul de motivaţie a muncii, de calitate şi cantitate a muncii. Întreprinderile pot apărea,

dispărea sub impactul factorilor exogeni, endogeni. Tehnologiile productive pot contribui la

stabilirea “frontierelor” firmelor: unele tehnologii contribuie la “fracţionarea” întreprinderilor,

altele la integrarea acestora. De regulă, nu există întreprinderi care ar produce produsul finit de la

“a” la “z”: la apariţia unui produs contribuie mai multe firme, întreprinderi, care funcţionează

pentru firma “asamblatoare”. Fiecare tehnologie de producere, sub impactul progresului tehnico-

ştiinţific, poate evolua. Întreprinderea va exista în frontierele de “azi”, dacă nu intervin alte

interese economice, ecologice, sociale.

43

Tabelul 1.2. Matricea “Tratări-Răspunsuri”

Întrebări la

care tratările răspund

Tratări

Existenţa. De ce

firmele apar şi

există? De ce nu

toate schimbările

economice se fac

prin intermediul

pieţei?

Frontiere. De ce

frontierele firmelor

sunt stabilite acolo

unde se găsesc?

Frontierele firmelor

se schimbă sau nu?

Sub influenţa căror

factori frontierele

firmelor suportă

modificări?

Organizarea. De ce

structura

organizatorică a

firmei este aşa cum

este? Cum

interacţionează

structurile formale

cu cele neformale?

Funcţionare. Cum

se realizează

coordonarea

lucrurilor

substructurale, a

activităţilor

angajaţilor?

Performanţa. Cu

firma reuşeşte să

realizeze anumite

performanţe?

Mecanisme

creatoare de valori.

Cum firma creează

valori pentru

consumator?

Tratare transacţionară Răspunsul este

convingător

Răspunsul este

convingător

Răspunsul parţial

este convingător

Răspunsul este lipsă Răspunsul este lipsă Răspunsul conţine

suspiciuni

Tratare resurse Răspunsul este lipsă Răspunsul este lipsă Răspunsul este lipsă Răspunsul parţial

este convingător

Răspunsul este

convingător

Răspunsul conţine

suspiciuni

Tratare bazată pe cunoştinţe

ştiinţifice

Răspunsul conţine

suspiciuni

Răspunsul conţine

suspiciuni

Răspunsul parţial

este convingător

Răspunsul parţial

este convingător

Răspunsul este

convingător

Răspunsul conţine

suspiciuni

Conceptul capacităţilor dinamice Răspunsul este lipsă Răspunsul este lipsă Răspunsul parţial

este convingător

Răspunsul conţine

suspiciuni

Răspunsul conţine

suspiciuni

Răspunsul conţine

suspiciuni

Teoria antreprenorială a firmei Răspunsul este

convingător

Răspunsul este

convingător

Răspunsul este

convingător

Răspunsul parţial

este convingător

Răspunsul parţial

este convingător

Răspunsul parţial

este convingător

Tratare procesuală, bazată pe teoria

comportamentului firmei

Răspunsul este lipsă Răspunsul este lipsă Răspunsul este

convingător

Răspunsul este

convingător

Răspunsul este lipsă Răspunsul conţine

suspiciuni

Sursa: elaborat de autor [10, p.72] în baza [130].

44

De exemplu, modificarea politicilor impozitare în favoarea firmelor mici, poate contribui

la creşterea numărului firmelor şi invers. Interesele economice pot fi generate şi de tehnologiile

productive, de costul muncii manuale etc. Potenţialul firmei, deci, depinde indirect de existenţa,

de frontierele firmei în perioada următoare. Interesul economic al firmei (al indivizilor ce

constituie firma) determină forma de organizare. Însă, acesta (interesul) nu este suficient pentru

ca activităţile interne ale întreprinderii să contribuie la maximizarea (minimalizarea) unui

criteriu. Multe costuri pot fi reduse, dacă managerul dispune de un potenţial ştiinţific suficient de

mare pentru a impune o structură organizatorică optimă. Nici o “teorie strategică a firmei” nu-l

poate înzestra pe manager cu metodele necesare pentru ca acesta să devină manager iscusit.

Managerul, în caz de necesitate, poate apela la serviciile unor echipe de specialişti, dotaţi din

plin cu succesele tehnico-ştiinţifice, cu metodele de organizare, pentru a soluţiona, a determina

structura optimă de organizare a muncii. Managerul, după definiţie, nu poate cunoaşte

posibilităţile potenţiale ale firmei. Acesta în permanenţă este în căutare de metode, care pot fi

preluate din experienţa proprie sau din experienţa firmelor similare, din “biblioteca” de cercetări

operaţionale. Firma funcţionează cu sau fără succes în dependenţă de nivelul de coordonare a

lucrărilor, a substructurilor, a activităţilor angajaţilor. Şi, în acest caz, managerul se poate inspira

din metodele de cercetări operaţionale. Întreprinderea îşi poate creşte potenţialul productiv dacă

produsele finale ale acesteia sunt performante sau calitative, sau cu calităţi ordinare, dar la un

preţ de comercializare relativ (în comparaţie cu produsele de la firmele concurente) mai redus.

Succesul în această direcţie poate fi realizat de manager, dacă în permanenţă acesta urmăreşte

progresul tehnico-ştiinţific, tehnologiile moderne de producere, dacă reuşeşte să reducă costurile

productive şi, în consecinţă, preţul de comercializare al produsului final. Firma poate acea succes

maxim în cazurile când reuşeşte să creeze valori (produse) noi, servicii noi.

Produsele, serviciile, principial noi, îi permit firmei să stabilească un preţ discriminatoriu,

să exploateze situaţia sa de monopolist. Produsele, serviciile principial noi, de regulă, apar nu în

întreprinderile, firmele productive, ci în laboratoarele ştiinţifice. Managerul, care în permanenţă

urmăreşte succesele ştiinţifice cu mare probabilitate, poate asigura firmei respective succese

economice considerabile. Succesul firmei este asigurat şi de măiestria managerului de a angaja

lucrători la serviciu: angajaţii trebuie nu să se “dubleze”, dar să se completeze [72, p.35].

Mecanismele de creare a valorilor sunt generate de teoria cunoscută de către manager. Fiecare

manager dispune de teoria firmei [132, p.12-13]. În orice situaţie managerul trebuie să se

conducă de anumite etape: determinarea scopului; stabilirea variantelor posibile de realizare a

scopului; stabilirea criteriilor de selectare a variantelor; determinarea restricţiilor interne de

resurse, capacităţi, finanţe etc.; determinarea restricţiilor externe (cererea, preţul). În această

direcţie, managerul poate dispune de o listă amplă de metode, de exemplu Knudsen T. [101,

45

p.39-54]. Şi totuşi, firma poate acea succese, dacă managerul este dotat cu cunoştinţe teoretice şi

practice.

Susţinerea conducerii ţării a unor lucrări industriale, comerciale, de construcţie poate fi

efectuată prin intermediul acordării unor subvenţii, creării infrastructurii productive,

instituţionale, prin iniţierea antreprenorilor în metodele moderne de organizare a

managementului, prin punerea la dispoziţia acestora a datelor cu privire la preţuri, cerere, oferta

pe pieţele interne, externe. Susţinerea unor lucrări, prin acordarea subvenţiilor, poate asigura

funcţionarea în continuare a tehnologiilor moral depăşite. Pentru evitarea unor astfel de situaţii,

susţinerile antreprenoriatului trebuie să fie orientate la crearea condiţiilor omogene, accesibile

pentru toţi antreprenorii; nici un antreprenor nu trebuie să fie favorizat individual. Orice

susţinere individuală, legalizată, creează premise şi pentru corupţie. Susţinerile retro a

antreprenoriatului prin crearea unor favoruri nu pot fi puse la baza tendinţelor de perspectivă.

Încercările de a elabora un astfel de suport analitic pentru practicieni nu s-au soldat cu răspunsuri

plauzibile. Întreprinderile au sau nu succes economic, în dependenţă de dotarea teoretico-practică

a managerului, a angajaţilor. Deci, „Teoria strategică a firmei” are de răspuns la cele 6 întrebări:

existenţa; frontiera; organizarea; funcţionarea; performanţa; mecanisme creatoare de valori.

Crearea unei teorii utile tuturor firmelor este mai mult o dorinţă decât o posibilitate. Potenţialul

de dezvoltare al unei întreprinderi, oricât de importantă nu ar fi necesitatea activităţilor acesteia,

poate, dar nu trebuie menţinut cu susţineri din partea statului, numite subvenţii. Statul trebuie să

acorde favoruri, subvenţii, ajutoare etc. indirect, prin crearea condiţiilor de funcţionare a

întreprinderii: dezvoltarea infrastructurii sociale, productive, instituţionale etc.; prin pregătirea

personalului de o înaltă calificare; prin organizarea cercetărilor ştiinţifice rezultatele cărora să fie

utile întreprinderii. România trebuie să acorde favoruri, subvenţii, ajutoare etc. indirect prin

crearea condiţiilor de funcţionare a întreprinderii: dezvoltarea infrastructurii sociale, productive,

instituţionale etc.; prin pregătirea personalului de o înaltă calificare; prin organizarea cercetărilor

ştiinţifice rezultatele cărora să fie utile întreprinderii; prin perfecţionarea sistemului de motivare

a muncii creative, prin dezvoltarea ştiinţei naţionale. Pentru soluţionarea problemei asigurării

succesului întreprinderii este necesar să fie analizate variantele de acumulări productive ale

firmelor pentru ca acestea să fie funcţionabile cu succes şi în următoarele perioade, influenţate de

o multitudine de schimbări. Paralel cu acumulările productive, firma trebuie să investească un

anumit volum de finanţe pentru atragerea, menţinerea şi creşterea numărului clienţilor. Succesele

firmei sunt determinate prin originalitatea produselor finale destinate consumului; prin

ecologizarea produselor productive; prin asigurarea transparenţei tehnologiilor utilizate de către

întreprindere. Firma trebuie să facă investiţii în tehnologiile, produsele cărora sunt şi vor fi

solicitate pe piaţă investiţiilor. Succesele firmei sunt în dependenţă directă cu puterea de

46

cumpărare a consumatorului potenţial. Suplimentar, firma trebuie să facă anumite investiţii

pentru crearea unui “confort” pentru clienţi. Eforturile investiţionale ale firmei au un scop bine

determinat: de “cucerit” o parte cât mai mare din piaţa de desfacere. Consumul populaţiei,

mediu, la nivelul Terrei creşte. De exemplu: consumatorul din secolul XX a consumat de cca 10

ori mai multe bunuri şi servicii decât consumatorul din secolul XIX şi de 17 ori mai puţin decât

consumatorul din secolul XXI. Excluzând din consideraţii perioadele de criză, bunăstarea medie

a populaţiei creşte. Deci, „firma viitorului” este obligată să-şi extindă activităţile, să facă

investigaţii în eficientizarea activităţilor productive, de marketing. Procesele de informare a

cumpărătorilor potenţiali presupune anumite investigaţii; se realizează prin relaţiile directe ale

firmei cu cumpărătorii; prin intermediul consumatorilor, care deja au devenit clienţi ai firmei.

Difuzarea procesului de informare de către firmă a clienţilor poate fi formalizată [164, p.149]. În

acest proces, notăm prin x – procentul populaţiei care deja au devenit clienţi. Creşterea

procentuală a numărului clienţilor într-o unitate de timp ⎜⎜⎝

⎛⎟⎠⎞

dtdx este în dependenţă directă cu

procentul populaţiei, care deja sunt clienţii firmei (x); în dependenţă directă cu procentul

populaţiei, care încă nu sunt, dar potenţial pot deveni clienţi ai firmei (1-x), adică

)1( xmxdtdx

−= , unde m - coeficient de proporţionalitate. Am obţinut o ecuaţie diferenţială, cu

variabile separabile şi deci mdtxx

dx=

− )1( sau mdt

xdx

xdx

=−

+1

, de unde obţinem

cmtx

x+=

−1ln . Acest rezultat intermediar poate fi interpretat: logaritmul procentelor clienţilor

firmei în procentul clienţilor potenţiali este în dependenţă directă cu timpul [2, p.220]. Altfel

spus, creşterea timpului contribuie la creşterea procentului clienţilor din contul procentului

clienţilor potenţiali. Însă, o astfel de creştere, dorită de firmă (dar nu şi de concurenţii acesteia)

se face nu de la “sine”, ci prin eforturi suplimentare de publicitate. Raportul x

x−1

poate fi

determinat cmt eex

x *1

=−

, de unde mtc

mtc

eeeex

+=

1 =

mtc

c

ee

e1

+. (1.17)

În perioada incipientă (t=0) firma dispune de un procentaj redus de clienţi, de exemplu

egal cu 0x . Determinăm constanta 0

0

1 xx

ec

−= . Constanta ce constituie raportul dintre

47

procentajele clienţilor către procentajul clienţilor potenţiali. Procentajul clienţilor potenţiali ai

firmei este determinat de funcţia :1 0

0

xx

x−

= =⎜⎜⎝

⎛⎟⎟⎠

⎞+

− mtexx 1

1 0

0

mtexx

0

011

1−

+, (1.18)

care satisface condiţiile iniţiale: pentru t = 0; x = 0x . Funcţia creşterii procentajului clienţilor

firmei în timp poate fi interpretată grafic (figura 1.6).

Fig. 1.6. Evoluţia procentajului clienţilor firmei în timp

Sursa: elaborat de autor

Din interpretarea grafică putem conchide, că eforturile firmei pentru atragerea clienţilor

potenţiali în timp trebuie să fie cu intensităţi diferite. Eforturile maxime firma trebuie să le

depună în intervale ( 21 , tt ), după care investiţiile sunt făcute nu la informarea clienţilor potenţiali,

ci pentru crearea “confortului” clienţilor fideli firmei. Afirmaţia are şi explicaţie analitică [8,

p.480]: elasticitatea procentajului clienţilor în raport cu timpul este determinată de funcţia

)( =)(tXEtmte

xxmt

xt

tx

0

0

11

*

−+

=∂∂ , (1.19)

care în timp are tendinţa de a se reduce,

adică ∞→t

limmte

xxmt

0

0

11

−+

= ∞→t

lim 0

1 0

0=

−mte

xx

m. (1.20)

Managerul firmei trebuie să determine intervalul (t1, t2 ), prin măiestria, iscusinţa,

experienţa şi dotările analitice de care dispune. În caz contrar, firma poate să facă investiţii mari

1

t1 t2 0

x0

x(t)

t

( )1tx

( )2tx

48

cu efecte mici. În intervalul (t1, t2 ) managerul poate “cuceri” cota – parte maximă din puterea de

cumpărare a pieţei. Succesul firmei este asigurat nu numai de calităţile manageriale, ci şi de

mediul comercial în care funcţionează firma. Clasa medie (după nivelul de asigurare materială

nu şi după nivelul intelectual; din statistică se poate de conchis că “bogaţii” nu sunt şi “deştepţi”)

este în creştere, deci în timp creşte şi cererea la mărfurile de calităţi superioare, care sunt şi mai

scumpe. O astfel de evoluţie a cererii creează pentru firmă premise pentru desfăşurarea

activităţilor respective. Actualmente, multe ţări (Brazilia, Rusia, India, China), aflate în mediul

globalizării vor profita de fluxurile de tehnologii eficiente (dar nu şi de performanţă, fiindcă UE,

SUA, Japonia sunt conştiente că aceşti „mamuţi” trebuie „ţinuţi în şah”) şi, deci, clasele sărace

de populaţie vor trece în clase cu venituri suficiente pentru consumurile necesare, inclusiv pentru

crearea spaţiilor locative. De exemplu, către anul 2050 în India vor fi construite circa 500 mln.

de apartamente (aceasta este mai mult decât SUA a construit apartamente în anii 1945-2010).

Similară este situaţia şi cu restul ţărilor. Tehnologiile moral depăşite (din punct de vedere al

ţărilor industrial puternic dezvoltate) sunt acceptate de către ţările, exportatoare de materii prime.

Multe tehnologii (deci şi firme) în următorii ani vor fi reamplasate din SUA, Japonia, UE în alte

ţări din două considerente: în ţările de origine tehnologiile sunt moral (dar nu şi fizic) depăşite;

în ţările în curs de dezvoltare (Brazilia, Rusia, India, China şi altele) munca este mai ieftină,

cererea la produsele finale respective este mai mare. Şi, din aceste considerente, putem

concluziona că firmele vor dispune în continuare de premisele necesare pentru a desfăşura

activităţile respective. Aparent se creează impresia că firmele vor avea succes doar în ţările aflate

în curs de dezvoltare. În acest context, trebuie de subliniat specificul populaţiei din ţările

industrial puternic dezvoltate. În aceste ţări, rata creşterii economice este relativ mai redusă decât

rata creşterii economice în India, China etc. Cererea în ţările industrial puternic dezvoltate se

menţine datorită preţului muncii relativ mai ridicat decât în alte ţări; populaţia dispune de bunuri,

rămase prin moştenire, şi deci veniturile sunt direcţionate la consumul curent, deci la susţinerea

“cererii”. Spre deosebire de consumatorii din ţările, numite mai sus “mamut”, consumatorii din

SUA, Japonia, Germania ş.a. sunt orientaţi spre mărfurile de calitate înaltă, scumpe. Cererea este

peste tot, însă structura acesteia în diferite ţări este diferită. De acest aspect, managerul firmei

trebuie să ţină cont. Creşterea cererii (în diferite ţări creşte diferit) este asigurată de creşterea

puterii de cumpărare a consumatorilor. Trecerea consumatorilor din clasa săracă în clasa medie

contribuie la schimbarea structurii cererii. În acest context, firmele sunt “impuse” de către

consumatorii potenţiali să facă 25% din investiţii destinate fostei clase sărace, actualmente –

medie.

Clienţii potenţiali ai firmei, actualmente (şi în următoarele perioade), sunt bine informaţi

între ei; despre preţuri, cerere, calitate, cantitate, oferte de pe piaţă. Firma, în condiţiile, când

49

consumatorul poate să se informeze despre parametrii pieţei, nu mai poate stabili preţuri

discriminatorii. Acestea pot fi numai în cazurile, când produsele, serviciile firmei sunt unice, fără

precedent, fără omolog în timp şi în spaţiu, adică firma trebuie să dispună la “singular” de

dreptul la activitatea respectivă. Tocmai pe acest aspect al activităţilor posibile ale firmei trebuie

să pună accent managerul. Firma viitorului în permanenţă îşi poate crea activităţi, cu dreptul de

autor, prin intermediul cărora reuşeşte să exploateze cererea la produsul respectiv. În astfel de

cazuri, managerul reuşeşte să-şi creeze o firmă monopol. Consumatorii, la rândul său, îşi pot crea

asociaţii pentru a reuşi să influenţeze calitatea şi preţurile produselor finale. Consumatorii,

impunând anumite cerinţe, faţă de mărfurile de pe piaţă, îi impun firmei schimbări în tehnologii,

în formele de organizare, de utilizare a materiei prime etc. Conform [45], atât consumatorii cât şi

producătorii se informează pe toate căile despre parametrii pieţei, despre calităţile admisibile,

inadmisibile ale produselor procurate. Actualmente, de internet se folosesc miliarde de

consumatori. Creşterea nivelului de trai (media) contribuie la creşterea consumului, care

provoacă efecte pozitive (67%); efecte neschimbate (19%) şi negative (14%) [164, p.150].

Acelaşi autor, Corniliev K.G., susţine că creşterea bunăstării contribuie la creşterea investiţiilor

firmelor cu cca 6,3%; informările reciproce ale clienţilor firmelor generează efecte pozitive 76%;

efecte fără schimbări 14% şi efecte negative 10%; firmele, care “exploatează” opiniile bune

despre produsele finale ale firmei reuşesc să-şi crească investiţiile anual cu 7,3%. Firma

viitorului poate avea la sigur succes, dacă managerul “ştie mai bine de ce are nevoie

cumpărătorul decât însăşi cumpărătorul”; se poate conforma la modificările generate de factorii

exo, endogeni: are de câştigat categoric, dacă managerul după propria iniţiativă iniţiază

schimbări în activităţile firmei, care în continuare vor fi preluate şi de alte firme. În acest caz,

“originalul” ideii întotdeauna este mai preferat decât “copia” acestuia. Managerul firmei

viitorului, organizând apariţia de noi produse, servicii, “dictează” consumatorului de ce acesta

are nevoie; creează oferta; îşi stabileşte preţul de comercializare net superior costurilor de

producţie; creează noi pieţe de produse şi servicii principial noi, destinate cumpărătorilor înstăriţi

(fiindcă preţurile iniţiale sunt monopoliste); îşi creează “brand”- ul firmei pe care cu succes îl

poate “exploata” în continuare (sau îl poate comercializa); poate ocupa pe pieţele noi de

desfacere locul central; îşi poate crea priorităţi faţă de concurenţii posibili; îşi determină

intervalul (t1, t2) cel mai “fertil”, exploatează piaţa în acest interval de timp, lăsând următoarele

intervale pentru viitorii concurenţi, pentru situaţiile când piaţa va fi “saturată” de produsele

respective. În continuare (sau poate concomitent), firma viitorului pune în funcţiune noi

tehnologii, noi produse, noi servicii etc. Schimbările permanente îi permit firmei viitorului să-şi

păstreze o poziţie bună pe piaţa de desfacere. Firma viitorului (managerul) ştie foarte bine că,

pentru a deveni o firmă de succes, este necesar ca managerul să-şi creeze pentru fiecare

50

problemă apărută o “inteligenţă colectivă”; în procesele de discuţii trebuie să prevaleze

înţelepciunea colectivă, fiecare coechipier trebuie să fie complementar tuturor membrilor

grupului de “înţelepţi”; să studieze sistemic toate pieţele, toate serviciile cu parametrii respectivi,

să selecţioneze cazurile conflictuale client-producător, să soluţioneze problemele

consumatorului. Tradiţional, prin investiţii sunt înţelese eforturile financiare în creşterea

potenţialului productiv. Pentru a asigura viabilitatea firmei este necesar, ca cca 30% din

investiţiile firmei să fie direcţionare atragerii clienţilor potenţiali, creării “confortului” pentru

clienţii fideli. Succesele firmei pot fi asigurate prin originalitatea produselor finale, a serviciilor

principial noi; prin anticiparea schimbărilor posibile în tehnologii, forme de organizare, de

motivare a muncii; prin studierea evoluţiei clasei sărace, medii, prin crearea produselor finale

pentru acestea.

1.5. Concluzii la capitolul 1

Evaluarea dezvoltării potenţialului economic al întreprinderilor comerciale în condiţiile

postaderare, când economia devine deschisă şi are de concurat cu economiile ţărilor din UE,

trebuie să fie un studiu complex. Potenţialul întreprinderii poate fi evaluat doar condiţionat

pornind din anumite ipoteze.

Potenţialul productiv al întreprinderii este o funcţie de multe variabile. Creşterea

potenţialului productiv este identică doar cu creşterea parţială în raport cu restul factorilor,

depinde de calitatea şi originalitatea produselor finale; de calitatea pieţelor de desfacere; de

nivelul preţurilor la produsele finale respective, la materiile prime; de cererea pieţelor; de

relaţiile economice, sociale şi politice cu partenerii economici; de nivelul de performanţă al

tehnologiilor productive, utilizate la întreprindere; de nivelul acestora la alte întreprinderi

similare; de evoluţia tehnologiilor productive, a structurii produselor finale; de disponibilul de

date (indicatori) economice de pe pieţele interne, externe; de nivelul de creativitate a angajaţilor

întreprinderii. Întreprinderea poate executa în permanenţă unele şi aceleaşi lucrări. În acest caz,

potenţialul productiv al întreprinderii corespunde antreprizei, adică lucrării executate de către

întreprindere. Modificarea lucrării, efectuate de către întreprindere, poate spori sau reduce

potenţialul întreprinderii.

Potenţialul întreprinderii depinde de specificul lucrărilor, de antreprize ce trebuie

efectuate şi care în timp se schimbă, de calităţile profesionale ale personalului, a echipei de

angajaţi, de corectitudinea problemelor formulate de către manager, de potenţialul ştiinţifico-

practic al antreprenorului. Succesul potenţial al întreprinderii este determinat de antreprenor.

Acesta este forţa “motrică” a întreprinderii, care trebuie să posede anumite calităţi profesioniste,

analitice; să dispună de posibilităţi de calculare, prognozare a indicatorilor economici. Lucrările

51

(antreprizele) care trebuie executate de către întreprindere sub impactul cererii, a progresului

tehnico-ştiinţific, evoluează, în timp se modifică. Nivelul de creativitate a angajaţilor la

întreprindere, în mare măsură, este determinat de iscusinţa managerului de formare a echipei

adecvate antreprizei, responsabile de crearea unui sistem de motivaţii pentru executarea

calitativă a lucrărilor. Selecţia unei echipe de către manager este în dependenţă de nivelul de

pregătire al specialiştilor în profilul respectiv de către instituţiile de educaţie, instruire, de

posibilităţile de stagiere a angajaţilor potenţiali în alte ţări, industrial, tehnologic performante.

Potenţialul productiv al întreprinderii este influenţat de un şir de factori endo, exogeni.

Succesul potenţial al întreprinderii este determinat de antreprenor, de echipa angajaţilor, de

profesionalismul managerului. Gândirea şi spiritul antreprenorial au devenit obiecte de discuţii în

bibliografia economică. În scopul reducerii riscurilor, generate de situaţiile, stările posibile în

care se poate găsi întreprinderea, managerul trebuie să utilizeze un şir de criterii în selectarea

variantelor profitabile, neprofitabile. Una din problemele cu care managerul se poate confrunta şi

să întâlnească dificultăţi este lipsa informaţiei despre variantele posibile, lipsa probabilităţilor de

apariţie a stărilor de funcţionare. Deciziile luate de către manager trebuie să fie însoţite de

cuantificarea incertitudinii, adică de determinarea entropiei.

Întreprinderea, în contextul responsabilităţilor sociale, trebuie să-şi asume anumite

angajamente. Produsele finale ale întreprinderii viitorului vor fi sub atenţia şi rigorile tot mai

mari ale clienţilor, consumatorilor, ale celor care locuiesc în teritoriile unde va activa

întreprinderea viitorului. Acest lucru este conştientizat de către managerii întreprinderilor

contemporane, care depun anumit efort pentru soluţionarea unor probleme sociale, inclusiv

pentru a exclude utilizarea muncii copiilor, utilizarea chimicalelor, poluarea mediului (terestru,

acvatic, atmosferic), utilizarea ingredientelor în procesele de procesare a materiei prime etc.

Soluţionarea multor din aceste probleme, va fi însoţită de suportarea de către întreprinderi a noi

costuri suplimentare. Problemele responsabilităţilor sociale, actualmente, sunt formulate şi

discutate mai mult de către cei care nu activează în întreprinderi (de către consumatori, ONG-uri,

mass-media). Managerii sunt mai mult sunt preocupaţi de aspectele economice ale întreprinderii

decât cele ecologice. Problema responsabilităţilor sociale poate şi va fi soluţionată, în acea

măsură, în care autorităţile administrative teritoriale, centrale vor impune restricţii şi sancţiuni

întreprinderii viitorului.

Întreprinderile, în goană după profit, creează probleme. Dacă societatea nu “doreşte”, nu

acceptă aceste probleme, atunci societatea trebuie să plătească firmelor mai scump (prin

creşterea preţurilor) pentru ca acestea să nu creeze probleme. Aceasta este o problemă de

comportament sfidător din partea întreprinderilor faţă de societatea umană. Problema

întreprinderii viitorului nu este de a soluţiona probleme ecologice, sociale, ci de a nu le crea.

52

Problemele ecologice, calităţii produselor alimentare pot şi trebuie să fie soluţionate de către

structurile administrative ale fiecărei ţări prin introducerea unor restricţii, testări, sancţiuni.

Controlul obiectiv, imparţial, sistematic, calitativ al produselor întreprinderii viitorului îl pot face

numai consumatorii.

Întreprinderea îşi poate asigura funcţionarea economică cu succes dacă: în raport cu

partenerii economici îşi asigură nivelul necesar de flexibilitate; îşi actualizează structura

produsului final; sistemic actualizează tehnologiile productive; soluţionează nu numai probleme

economice, care de altfel sunt fireşti pentru o întreprindere, dar şi pe cele sociale, ecologice;

amplasarea geografică a activităţilor respective nu este rigidă, este posibilă reamplasarea,

inclusiv în alte ţări în dependenţă de costul muncii, de calitatea acesteia, de costul materiei

prime, de cererea la produsele finale în ţara de origine, în ţara potenţială unde poate fi

reamplasată firma; sistemic îţi motivează angajaţii să-şi ridice nivelul de calificare profesională;

dacă managerul este motivat să soluţioneze problemele firmei nu numai pe perioade de scurtă,

dar şi de lungă durată.

Productivitatea muncii este cel mai important factor ce asigură creşterea economică, a

bunăstării populaţiei, asigură stabilitatea dezvoltării economice a ţării. Atunci când

întreprinderea realizează noi succese în creşterea productivităţii muncii, ea reuşeşte să creeze noi

bunuri, noi valori suplimentare destinate consumatorului, producătorului, investitorului. Pentru

creşterea productivităţii muncii este necesar ca statul să soluţioneze următoarele probleme: să

stimuleze crearea pieţelor perfecte, să excludă de pe piaţă monopolul, să asigure concurenţe

economice prin acte instituţionale; să implementeze metode ce vor asigura dezvoltarea complexă

a tuturor judeţelor României; să actualizeze sistemele de pregătire profesională a resurselor de

muncă; să motiveze calitatea muncii, a studiilor de performanţă; să asigure o securitate socială a

resurselor de muncă, aflate în dificultate; să determine ramurile prioritare care sunt generatoare

de succes în creşterea productivităţii muncii; să stimuleze munca inventivă, creativă, produsele

inteligente; să dezvolte infrastructura socială şi să asigure accesul tuturor cetăţenilor la procesele

de educaţie, de instruire şi pregătire intelectuală, profesională; să creeze un sistem de motivaţie a

muncii managerilor în scopul sporirii productivităţii muncii; să elaboreze programe de dezvoltare

teritorială pentru toate judeţele, oraşele, comunităţile rurale; să elaboreze mecanisme de

antrenare a capitalului privat în procesele educaţionale, de dezvoltare a infrastructurii productive;

să elaboreze baza de date electronice naţionale în profilul judeţelor, municipiilor, oraşelor,

comunelor; să stimuleze crearea noilor locuri de muncă; să asigure cu informaţia necesară despre

locurile de muncă toată populaţia din ţară (nu numai şomerii); să stimuleze concurenţa perfectă

în profilul tuturor activităţilor umane, inclusiv în ocrotirea sănătăţii, pregătirea profesională,

serviciilor publice.

53

Longevitatea funcţionării întreprinderii este o mărime relativă care depinde de un şir de

factori exogeni, endogeni. În bibliografia de specialitate există cele mai diverse definiţii ale

noţiunii de întreprindere. În urma analizelor ştiinţifico-practice putem conchide că:

“Întreprinderea este un sistem reglat, instituţionalizat sau nu, de elemente şi conexiuni interne şi

externe, flexibile în cadrul căruia poate fi realizată decizia: ce, cum, cât, când şi pentru cine pot fi

oferite prestări de servicii; create bunuri materiale, intelectuale sau spirituale”. Întreprinderea

poate sau nu funcţiona într-o perioadă de lungă durată, în dependenţă de nivelul de implementare

a inovaţiilor în tehnologii, organizarea şi pregătirea profesională a angajaţilor, conformarea

structurii produselor finale cererii de pe piaţă.

Schimbările permanente îi permit firmei viitorului să-şi păstreze o poziţie bună pe piaţa

de desfacere. Firma viitorului (managerul) ştie foarte bine că, pentru a deveni o firmă de succes,

este necesar să-şi creeze, pentru fiecare problemă apărută, o “inteligenţă colectivă”; în procesele

de discuţii trebuie să prevaleze înţelepciunea colectivă, fiecare coechipier trebuie să fie

complementar tuturor membrilor grupului de “înţelepţi”; să studieze sistemic toate pieţele, toate

serviciile cu parametrii respectivi, să selecţioneze cazurile conflictuale client-producător, să

soluţioneze problemele consumatorului. Tradiţional, prin investiţii sunt înţelese eforturile

financiare în creşterea potenţialului productiv. Pentru a asigura viabilitatea firmei este necesar,

ca cca 30% din investiţiile firmei să fie direcţionare atragerii clienţilor potenţiali, creării

“confortului” pentru clienţii fideli. Succesele firmei pot fi asigurate prin originalitatea produselor

finale, a serviciilor principial noi; prin anticiparea schimbărilor posibile în tehnologii, forme de

organizare, de motivare a muncii; prin studierea evoluţiei clasei sărace, medii şi prin crearea

produselor finale pentru acestea.

54

2. EVALUAREA DEZVOLTĂRII POTENŢIALULUI ECONOMIC AL ÎNTREPRINDERILOR COMERCIALE DIN ROMÂNIA

2.1. Activităţile economice ale întreprinderilor din România: probleme, reflecţii

Postaderarea României la UE este o perioadă în care vor fi testate activităţile economice

după nivelul de eficienţă, productivitate a muncii. Menţinerea formelor de organizare tradiţională

a muncii, a investiţiilor, a structurii produselor finale riscă să transforme ţara într-o colonie, într-

un exportator de materii prime şi muncă a UE. Acelaşi lucru, în baza propriilor investigaţii, îl

putem sesiza şi în cazul Republicii Moldova: exporturile şi investiţiile influenţează foarte puţin

creşterea economică. Aceasta se datorează performanţelor reduse ale exporturilor moldoveneşti

şi mai cu seamă a structurii pe grupe de produse necompetitivă. Jumătate din exporturile

moldoveneşti este asigurată de producţia agroalimentară, fără a fi observate careva tendinţe

evidente de specializare în alte ramuri noi. Cauza acestei tendinţe este potenţialul productiv slab

al agriculturii şi industriei naţionale [43, p.20].

Aderarea României la UE este o angajare a ţării într-o competiţie economică cu parteneri

economici profesionişti. Economia României, în noile condiţii, în viziunea noastră, a devenit

mult mai vulnerabilă. Priorităţile, create de UE în soluţionarea unor probleme, nu întotdeauna

vor putea fi fructificate. În consecinţă nivelul de trai, calitatea vieţii populaţiei, cu mare

probabilitate, se pot reduce. În competiţia economică a ţărilor din UE, România trebuie să

depăşească după nivelul de eficienţă, productivitate a muncii, inovativitate, organizare etc. cele

mai dezvoltate ţări din Europa. Acest lucru este imposibil. Succesele, insuccesele economice ale

întreprinderilor din România, în mare măsură, sunt determinate de iscusinţa managerială, de

calitatea muncii personalului angajat, de structura producerii, produsului final, de originalitatea

produselor, de activităţile economice, de numărul de salariaţi, de structura ocupaţiei muncii, de

cifra de afaceri a întreprinderilor şi unităţilor locale, de investiţiile brute, nete ale întreprinderilor

etc. Succesul funcţionării întreprinderii depinde şi de posibilităţile acesteia de a suporta anumite

cheltuieli pentru organizarea cercetărilor ştiinţifice, implementarea PTŞ, a inovaţiilor,

întreţinerea financiară şi materială a structurilor experimentale.

Niciodată soarta redresării şi dezvoltării economice, atât în România, cât şi în Europa n-a

depins mai mult ca în prezent, de evoluţia sectorului IMM. Pentru că, în contextul actual, IMM-

urile reprezintă factorul cel mai dinamic în dezvoltarea economică şi inserţia socială, prin

potenţialul lor de competitivitate şi inovare şi prin capacitatea de a crea şi menţine locuri de

muncă în societate.

Radiografia IMM-urilor la 1 ianuarie 2012, analizată în contextul economiei non-

financiare din România, conduce la o primă remarcă importantă, aceea că din punct de vedere

55

demografic IMM-urile active economic au avut o uşoară revenire faţă de anul precedent, în ceea

ce priveşte numărul total de unităţi.

Analiza detaliată pune în evidenţă evoluţii pozitive atât în structura pe clase de mărimi,

cât şi în distribuţia pe sectoare economice şi în majoritatea sub-sectoarelor din industria

prelucrătoare. Analizate împreună, aceste constatări indică sustenabilitatea IMM-urilor româneşti

şi un potenţial latent în faţa presiunilor concurenţiale pe o piaţă internă comună şi în condiţii de

criză economică generalizată.

Unul din aspectele semnificative în evaluarea potenţialului de viabilitate economică îl

reprezintă corelaţiile dintre cifra de afaceri, numărul de salariaţi şi productivitatea muncii [11,

p.110]. În acest context, vom examina în continuare ”starea de sănătate” a IMM-urilor active

economic din România, Uniunea Europeană şi din Republica Moldova după valorile

comparative pentru principalii indicatori de caracterizare a potenţialului economic (tabelul 2.1).

Tabelul 2.1. Numărul de întreprinderi, numărul de salariaţi, valoarea adăugată brută (la 1.01.2012)

Indicatorul IMM Întreprinderi mari Total Româ-

nia UE-27 RM Româ-

nia UE-27 RM Româ-

nia UE-27 RM

Numărul de firme 437042 20796192 47337 1588 43034 1204 438630 20839226 48541

Pondere în total întreprinderi

99,6% 99,8% 97,5% 0,3% 0,2% 2,5% 100% 100% 100%

Numărul de angajaţi 2452992 87460792 294184 1269302 43257098 216007 3722294 130717890 510191

Pondere în forţa de muncă totală

65,9 66,9% 57,7% 34,1% 33,1% 42,3% 100% 100% 100%

Valoarea adăugată brută (mil. euro)

24406,3 3492979 - 24169,7 2485457 - 48576,0 5978436 -

Pondere în total VAB din economie

50,24% 58,4% - 49,76% 41,60% - 100% 100% -

Sursa: elaborat de autor în baza datelor de bilanţ întreprinderi la 1.01.2012, ONRC; Statistici INS (România), Comisia Europeană şi BNS (RM).

Numărul de 437.042 de IMM-uri active economic în 2011, conform datelor de bilanţ

raportate, a fost cu numai 534 unităţi mai mare faţă de anul 2010, departe de a acoperi diferenţa

acumulată faţă de cele 498.200 de IMM-uri câte erau active în anul 2008, premergător crizei. Se

poate spune că evoluţia sectorului IMM din România se înscrie în tendinţele generale din

Uniunea Europeană, în ultimii ani aflaţi sub influenţa crizei economice. Rolul IMM-urilor

continuă să fie o caracteristică a dezvoltării sectorului privat în statele membre ale UE, atât în

economiile dezvoltate, cât şi în cele emergente ale noilor state membre. Numărul de IMM-uri din

România reprezintă 99,6% din numărul total al întreprinderilor active în economie; acest procent

56

majoritar al IMM-urilor în faţa întreprinderilor mari este practic egal cu cel din UE-27. Ponderea

de 65,9% a numărului de angajaţi din IMM-urile româneşti se situează foarte aproape de media

înregistrată de IMM-urile din Uniunea Europeană (66,9%). IMM-urile din România contribuie la

valoarea adăugată brută din economie cu un procent de 50,24%, mai redus faţă de valoarea

medie de 58,4% din UE-27.

În ceea ce priveşte specializarea activităţii, segmentul întreprinderilor mici şi mijlocii din

România este orientat pe Servicii, fiind preponderent în sfera Serviciilor profesionale, tehnice şi

ştiinţifice, Transporturi, IT şi Telecomunicaţii, Tranzacţii imobiliare, ş.a. (tabelul 2.2).

Tabelul 2.2. Specializarea IMM-urilor din România, Uniunea Europeană, Republica Moldova

la 01.01.2012

Sectorul de

activitate România UE-27 Republica Moldova

Număr

firme

Procent

sector

Număr

firme

Procent

sector

Număr

firme

Procent

sector

Agricultură şi

Industrie 61186 14% 2211994 10,6% 7651 16,1%

Construcţii 43704 10% 3020478 14,5% 2605 5,5%

Comerţ 161706 37% 6371846 30,6% 19386 41,0%

Servicii 170446 39% 9191874 44,2% 17695 37,4% Sursa: elaborat de autor în baza datelor de bilanţ întreprinderi la 1.01.2012, ONRC; Statistici INS (România), Comisia Europeană şi BNS (RM).

Specializarea IMM-urilor, evaluată în raport cu numărul de firme active în fiecare sector

economic, prezintă caracteristici generale foarte asemănătoare în România comparativ cu

Uniunea Europeană. Cele mai multe dintre IMM-uri îşi desfăşoară activitatea în sfera Serviciilor,

ponderea acestora în totalul activităţilor economice fiind în România de 39%, faţă de o medie de

44,2% la nivelul UE-27. Sectorul Comerţ este unul reprezentativ pentru IMM-urile româneşti,

care deţin o pondere de 37%, mai mare decât în cazul IMM-urilor din uniunea Europeană

(30,6%). Procentul IMM-urilor româneşti active în Industrie a fost 11% în anul 2011, uşor mai

ridicat faţă de cel înregistrat în UE-27. Deşi relevant pentru activitatea IMM-urilor, sectorul

Construcţii şi-a scăzut în ultimii ani ponderea, numărul de firme active din România

reprezentând în anul 2011 numai 10%, faţă de nivelul mediu de 14,5% din Uniunea Europeană.

Datele tabelului 2.3 indică asupra faptului că cel mai mare număr de salariaţi din sectorul

IMM al României este angajat în Servicii şi reprezintă 30,2% din total, respectiv un număr

cumulat de 765.935 persoane. IMM-urile din Industrie, deşi reprezintă numai 10,9% din numărul

de firme, asigură 674.926 de angajaţi, respectiv 26,6% din total; între acestea, întreprinderile

mijlocii sunt principala sursă a locurilor de muncă din industrie, cu o pondere de 52%.

57

Tabelul 2.3. Numărul de angajaţi în IMM-uri, pe sectoare de activitate (la 01.01.2012)

Sectorul România Republica Moldova

Numărul de

angajaţi

Pondere sector Numărul de

angajaţi

Pondere sector

Agricultură 82356 3,2% 38476 13,1%

Industrie 674926 26,6% 48886 16,6%

Construcţii 307253 12,1% 21774 7,4%

Comerţ 704878 27,8% 77356 26,3%

Servicii 765935 30,2% 107692 36,6%

Total 2535348 100% 294184 100% Sursa: elaborat de autor în baza datelor de bilanţ întreprinderi, ONRC; Statistici INS (România) şi BNS (RM).

În cazul Republicii Moldova, cei mai mulţi angajaţi în IMM-uri se regăsesc în sectorul

serviciilor (36,6%), urmând sectoarele comerţ şi industrie. De notat diferenţa vizibilă între cele

două ţări în ce priveşte angajaţii IMM-urilor din agricultură şi construcţii.

Prezintă interes analiza, pentru cazul României şi Republicii Moldova, privind ponderile

cifrelor de afaceri realizate de IMM-uri pe clase de mărimi şi sectoarele de activitate specifice

ambelor ţări (tabelul 2.4).

Tabelul 2.4. Cifra de afaceri din IMM-uri pe clase de mărime şi sectoare de activitate, 2011 (milioane RON, MDL)

1 RON = 3,82 MDL

Sectorul IMM Micro Mici Mijlocii

România (RON)

Republica Moldova (MDL)

România (RON)

Republica Moldova (MDL)

România (RON)

Republica Moldova (MDL)

România (RON)

Republica Moldova (MDL)

Agricultură 16950,6 5644,1 5994,4 411,7 6837,2 2738,4 4118,9 2494,0

Industrie 113750,9 9687,4 170778,7 899,8 33514,6 4404,2 63158,5 4383,4

Construcţii 54635,8 5555,2 18201,5 598,2 17012,4 2918,7 19421,8 2038,3

Comerţ 265396,3 35319,2 89223,9 5227,0 89069,8 19784,7 87102,6 10307,5

Servicii 103820,4 15681,7 41902,9 2591,6 34631,2 8179,5 27286,3 4910,6

Total 554553,9 71887,6 172400,6 9728,3 181065,2 38025,5 201088,0 24133,8

Sursa: elaborat de autor în baza Statistici INS, ONRC, BNS 2012

Astfel, în cazul României, IMM-urile din Comerţ realizează cea mai mare cifră de afaceri

din sectorul de afaceri non-financiar, respectiv mai mult de 265.390 de milioane de lei. În anul

2011, IMM-urile din Industrie au realizat a doua cifră de afaceri ca valoare absolută, având o

pondere de 21,2% în total IMM-uri.

58

Totuşi, dimensiunile întreprinderilor în România comparativ cu cele din Uniunea

Europeană, sunt mult reduse atât după cifra de afaceri, cât şi după numărul angajaţilor. De

exemplu, în judeţul Constanţa, în perioada 2008-2011, funcţionau în medie 22748 de

întreprinderi cu un personal de 169014 (unei întreprinderi îi revin circa 7 angajaţi), cu o cifră de

afaceri de 38916 mil. lei (cu cca 1,7 mil. lei per întreprindere), cu investiţii brute 10%, iar cele

nete – numai 7,4%. Aceşti indicatori ne permit să conchidem, că eficienţele fondurilor

productive, a muncii sunt mult reduse, tehnologiile activităţilor întreprinderilor nu sunt

performante. Întreprinderile din România pot fi clasificate după activităţile economice

j=1,2,…,16: 1. Industria extractivă; 2. Industria prelucrătoare; 3. Producţia şi furnizarea de

energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; 4. Distribuţia apei, salubritatea,

gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare a terenurilor; 5. Construcţii; 6. Comerţ cu

ridicata şi cu amănuntul, repararea şi întreţinerea autovehiculelor şi motocicletelor; 7. Transport

şi depozitare; 8. Hoteluri şi restaurante; 9. Informaţii şi telecomunicaţii; 10. Tranzacţii

imobiliare; 11. Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; 12. Activităţi de servicii

administrative şi activităţi de serviciu suport; 13. Învăţământ (organizate ca societăţi comerciale

(SC)); 14. Sănătate şi asistenţă socială (SC); 15. Activităţi de spectacole, cultură şi recreative;

16. Alte activităţi de servicii. Structura cifrei de afaceri şi a investiţiilor brute ale întreprinderilor

şi unităţilor locale active din industrie, construcţii, comerţ şi alte servicii, pe clase de mărime,

după numărul de salariaţi, de exemplu, în anii 2008-2011, au constituit, după cifra de afaceri:

cifra de afaceri – 19,5%; salariaţi 10-49 persoane – 23,3%; 50-249 persoane – 18,8%; 250

persoane şi peste – 38,5%; după investiţii brute: 0-9 persoane – 23,0%; 10-49 persoane – 14,5 %;

50-249 persoane – 23,8%; 250 persoane şi peste – 38,5% (tabelul 2.5).

Tabelul 2.5. Dimensiunile întreprinderilor după numărul salariaţilor, 2008-2011, jud. Constanţa

Persoane

Indicatori

economici

0-9 10-49 50-249 250 şi peste

Cifra de afaceri (în %) 19,5 23,3 18,8 38,5

Investiţii brute (în %) 23,0 14,5 23,8 38,5

Sursa: Anuarul Statistic al judeţului Constanţa, 2012

Numărul întreprinderilor (i=1), personalul (i=2), cifra de afaceri (i=3), investiţii brute

(i=4), investiţii nete (i=5) constituie indicatori economici (Anexa 2). În jud. Constanţa activităţile

după nivelul de performanţă pot fi grupate după 6 indicatori. Pentru i=1 activităţile, începând cu

cele mai frecvent întâlnite, ocupă locurile 1,2,3,..., 16, după cum urmează:

59

6; 5; 7; 11; 2; 8; 12; 10; 16; 9; 14; 15; 4; 13; 3; 1; pentru i=2: 6, 2, 7, 5, 8, 12, 11, 4, 3, 9 ,16, 1, 10, 14, 15, 13; pentru i=3: 6, 2, 7, 3, 4, 1, 8, 11, 12, 9, 10, 15, 16, 14, 5, 13; pentru i=4: 2, 5, 6, 7, 3, 8, 1, 10, 11, 4, 12, 9, 14, 15, 16, 13; pentru i=5: 2, 7, 6, 5, 8, 1, 3, 11, 4, 10, 9, 14, 12, 15, 16, 13; pentru i=total: 6, 2, 7, 5, 8, 11, 3, 4, 12, 1, 10, 9, 10, 9, 16, 14, 15, 13 (tabelul 2.6).

Activităţile j=1,2,3,4,5 ţin de procese productive; j=6,7,....16 ţin de servicii. În

clasificarea de mai sus observăm că activităţile j=1 după indicatorul i=1 ocupă ultimul loc (16);

după i=2 - locul 12; după i=3 – locul 6; după i=4 – locul 7; după i=5 – locul 6; după i=total – 10.

Activitatea j=2 după indicatorii i=1,2,...,6 ocupă locurile 5,2,2,1,1,2. Din tabelul 2.6, observăm

că întreprinderile din jud. Constanţa preferenţial sunt direcţionate spre prestări de servicii şi mai

puţin legate de activităţi productive. Întreprinderile nu sunt tentate să se ocupe cu învăţământul

(j=13, locul 16), cu sănătate şi asistenţă socială (j=14, locul 14), cu activităţi de spectacole

culturale şi recreative (j=15, locul 15), cu alte servicii (j=16, locul 13).

Pe clase de mărimi, primele 5 întreprinderi după nivelul de performanţe cu (0-9) angajaţi,

constituie 38,72+10,93+9,81+9,79+7,54=76,16 (% întreprinderi per total); dispun de personal

8,52+8,32+10,03+10,68+8,17=45,72 (% personal per total); realizează cifra de afaceri

57,46+4,56+12,89+7,16+4,15=86,22 (% cifra de afaceri per total); efectuează investiţii brute

22,36+7,24+14,8+15,59+9,45=69,4 (% investiţii brute per total) (Anexa 4). Altfel spus, la un

procent de întreprinderi mici cu angajaţi (0-9) persoane jud. Constanţa revin 0,6% din personal;

1,13% din cifra de afaceri; 0,9% din investiţii brute; la un procent de personal revin 1,7%

întreprinderi, 1,9% din cifra de afaceri, 1,5% din investiţiile brute.

Tabelul 2.6. Nivelul de performanţă al întreprinderilor în profilul activităţilor, a.2008-2011

N curent

(j)

Performanţa după i=1

Performanţa după i=2

Performanţa după i=3

Performanţa după i=4

Performanţa după i=5

Performanţa în ansamblu

1. 6 6 6 2 2 6 2. 5 2 2 5 7 2 3. 7 7 7 6 6 7 4. 11 5 3 7 5 5 5. 2 8 4 3 8 8 6. 8 12 1 8 1 11 7. 12 11 8 1 3 3 8. 10 4 11 10 11 4 9. 16 3 12 11 4 12

10. 9 9 9 4 10 1 11. 14 16 10 12 9 10 12. 15 1 15 9 14 9 13. 4 10 16 14 12 16 14. 13 14 14 15 15 14 15. 3 15 5 16 16 15 16. 1 13 13 13 13 13

Sursa: elaborat de autor în baza datelor din Anexa 2.

60

Din Anexa 4 observăm că în activităţile economice (10-16) personalul este sub numărul

de 250+, respectiv, în aceste situaţii, sunt lipse investiţiile brute.

Cele mai multe întreprinderi îşi desfăşoară activităţile în comerţul cu ridicata, cu

amănuntul, în reparare, întreţinerea autovehiculelor, motocicletelor. Românii, în majoritatea lor,

sunt ocupaţi sau cu comerţul, sau cu prelucrarea de materii prime. În România, în jud. Constanţa,

în anii 2008-2011, din 22748 de întreprinderi 8,4% (cca 1914) sunt ocupate cu activităţi în

industriile de procesare; 8145 de întreprinderi (36%) sunt ocupate cu comerţul. Pe locurile III,

IV, sunt situate întreprinderile (după numărul acestora) ce ţin de construcţii, transport şi

depozitare. Un loc mai modest în activitatea românilor îl ocupă activităţile ce ţin de învăţământ,

ocrotirea sănătăţii, activităţi ştiinţifice, de spectacole, cultură. Întreprinderile cu un personal de

250 şi peste de angajaţi în activităţile enumerate sunt lipsă (Anexa 4).

Pornind de la importanţa activităţilor productive şi, deci, a întreprinderilor respective din

Anexa 4, separăm indicatorii întreprinderilor productive în profilul claselor după numărul de

angajaţi în judeţul Constanţa (Anexa 3). În baza datelor statistice, constatăm că, din numărul

total al întreprinderilor după clasele de mărime, după numărul de angajaţi, numărul

întreprinderilor, cifra de afaceri, investiţiile brute, pentru clasa (0-9) constituie respectiv 17,8%,

20,32%, 14,44%, 26,46%; pentru clasa (10-49) – 33,95%, 35,86%, 21,28%, 32,87%; pentru

clasa (50-249) – 46,27%, 47,48%, 40,47%, 44,34%; pentru clasa (250+) – 66,41%, 57,27%,

88,68%, 86,47% (Anexa 3, tabelul A3.1-A3.4).

Observăm o dependenţă directă între numărul angajaţilor şi numărul întreprinderilor, cifra

de afaceri, investiţiile brute. Întreprinderile din România îşi desfăşoară activităţile la propria

discreţie, fără a ţine cont de interesele societăţii, a ţării. În consecinţă, multe din actualele

întreprinderi sunt vulnerabile. Structurile guvernamentale, dispunând de mai multă informaţie, de

indicatori specifici (Anexa 3), sunt obligate să stimuleze activităţile consumatoare de inovaţii, de

muncă calificată.

Din numărul de activităţi economice ale întreprinderilor din jud. Constanţa (16) să

analizăm separat indicatorii economici pentru activităţile productive (j=1;2;3;4;5); pentru

activităţile ce ţin de prestări de servicii (j=6;7;...;16) în profilul pe clase de mărime, după

numărul de salariaţi. În jud. Constanţa, 17,81% din numărul tuturor întreprinderilor cu un

personal de (0-9) persoane îl constituie întreprinderile cu destinaţii productive, restul (82,19%)

sunt întreprinderi ce prestează diverse servicii. În activităţile acestor întreprinderi activează

20,32%; cifra de afaceri constituie 14,44%, iar investiţiile brute – 26, 46%, respectiv din numărul

întreprinderilor, din cifra de afaceri, din investiţiile totale ale acestei clase (0-9).

61

Întreprinderile mici, cu un personal de până la 9 angajaţi, desfăşoară activităţi productive

(j=1,2,3,4,5), neproductive (prestări servicii) – j=6,7,…16. Considerând această clasă 100%, apoi

17,81% din astfel de întreprinderi sunt direcţionate în activităţi productive, iar restul de 82,19%

spre prestări servicii. Creşterea numărului angajaţilor, adică clasarea întreprinderilor în

următoarele clase (10-49), (50-249), (250+) sporeşte procentajul de ocupaţie a întreprinderilor cu

activităţi productive la 33,95; 46,27; 66,41, iar restul întreprinderilor din aceste clase 66,05;

53,73; 33,59 cu prestări servicii. Considerând personalul întreprinderilor din clasele (0-9), (10-

49), (50-249), (250+) câte 100% fiecare, atunci persoanele care se vor ocupa cu activităţi

productive în profilul claselor constituie 20,32; 35,86; 47,48; 57,27%, iar restul de 79,68; 64,14;

52,52; 42,73% - cu prestări servicii. Constatăm, că în jud. Constanţa, în anii 2008-2011,

activităţile productive au presupus un număr relativ mai mare de angajaţi decât activităţile

prestări servicii. Similar, în clasele examinate, se comportă şi indicatorii cifrei de afaceri

(produsul final): 14,44; 21,28; 40,47%; 88,63% şi investiţiile brute 26,46; 32,87; 44,34; 86,47%

în activităţile productive, iar restul – 85,56; 78,72; 59,53; 11,37% pentru cifra de afaceri şi

73,54; 67,13; 55,66, 13,53 pentru investiţiile brute în activităţile de prestări servicii.

Dezvoltarea potenţialului economic al întreprinderilor comerciale în contextul condiţiilor

postaderării are un impact direct asupra evoluţiei principalilor indicatori statistici la nivelul jud.

Constanţa. Şi invers, tendinţele fluxurilor de mărfuri, de exemplu, prin portul Constanţa, pot fi

puse la baza deciziilor managerilor întreprinderilor. În plus, astfel de trenduri pot servi un

puternic argument pentru dezvoltarea potenţialului economic al portului Constanţa. Autorul a

prezentat această sinteză în Anexa 5.

Aderarea României la UE se poate solda cu un succes economic considerabil, dacă în

managementul întreprinderilor vor fi efectuate modificări considerabile, dacă vor fi actualizate

formele de organizare a muncii. Principalul în această competiţie economică pentru România

poate fi originalitatea produselor exportate. În competiţia economică cu ţările din UE după

criteriul eficienţei, a productivităţii muncii, a preţului de cost a produselor exportate, România va

fi depăşită de majoritatea ţărilor membre ale UE. Succesul poate deveni o realitate economică,

dacă România va izbuti să exporte produse originale, fără omolog, să devină pe anumit segment

al comerţului extern monopolist. Numai în aceste cazuri, întreprinderile din România vor putea

avea activităţi economice de lungă durată. În caz contrar, România va deveni colonia UE,

exportatoare de materii prime, de locuri de muncă; importatoare de produse finite, de inflaţie, de

şomaj. România poate avea succes economic în UE dacă va pune accent pe dezvoltarea

industrială a ţării şi nu pe cea agricolă. Se ştie că în baza agriculturii, în exclusivitate, nici o ţară

nu a devenit bogată [3, p.185]. Majoritatea ţărilor membre a UE îşi subvenţionează agricultura

din contul industriei (cu excepţia Greciei, care îşi susţine agricultura din contul turismului).

62

Dispunând de o industrie deficientă, România nu va fi în stare să-şi subvenţioneze agricultura cu

40%, adică la nivelul de subvenţionare a agriculturii în UE. Şi, din acest considerent, evaluarea

dezvoltării potenţialului economic al întreprinderii în condiţiile postaderării devine o problemă

de primă importanţă. Activităţile întreprinderilor, orientate actualmente la discreţia populaţiei cu

suportul guvernului rămân mult vulnerabile. Întreprinderile din judeţul Constanţa orientate în cea

mai mare măsură spre prestări servicii, nu pot servi suport economic pentru sfera neproductivă,

pentru agricultură. În acest context, este necesar de stimulat activităţile întreprinderilor

industriale. În România, activităţile de cercetări ştiinţifice în structurile private, în întreprinderile

din ţară sunt lipsă. Acest fapt poate doar crea probleme pentru firmele României pe perioade de

lungă durată. O problemă aparte pentru întreprinderile din România o constituie lipsa

mecanismelor economice de gestionare a acestora din partea guvernului. Întreprinderile din

România vor putea funcţiona cu succes dacă: la baza activităţilor economice ale acestora va fi

pusă teoria managementului. Strategic, vor fi evidenţiaţi factorii ce determină potenţialul

productiv al întreprinderii, factorii cu impact pozitiv, negativ asupra potenţialului productiv al

întreprinderii; angajarea personalului firmei va fi efectuată după un anumit algoritm ştiinţific

argumentat; vor fi bine determinate calităţile de care trebuie să dispună antreprenorul

întreprinderii; vor fi stabilite criteriile de alegere de către manager a antreprizelor posibile pentru

a fi preluate de către întreprindere; vor fi create teorii economice de funcţionare a întreprinderii

în condiţiile UE, globalizării; va fi stabilit impactul pozitiv şi negativ al UE asupra întreprinderii;

activităţile întreprinderii vor fi analizate sistemic, utilizând metode cibernetice, metode

economico-matematice, calculatorul; viabilitatea întreprinderii va fi realizată, asigurată prin

implementarea inovaţiilor; în bibliografia economică din România vor apărea studii cu privire la

estimările potenţialului de dezvoltare a întreprinderii; întreprinderile, sistemic, îşi vor studia

clienţii potenţiali; întreprinderile din România trebuie să-şi asume şi responsabilităţi sociale:

fiecare întreprindere îşi determină optim perioadele de renovare a utilajelor productive;

maximum dintre activităţile întreprinderii vor fi modelate matematic; variantele de renovare, de

repartiţie a investiţiilor firmei vor fi selectate după anumite metode ştiinţifice argumentate; vor fi

bine determinate acţiunile întreprinderii în condiţiile crizelor economice; întreprinderea sistemic

va studia nivelul preţurilor interne, externe, dinamica acestora; vor fi cuantificate pierderile

materiale, financiare ale întreprinderii în condiţiile de crize economice; vor fi create premise

necesare pentru asigurarea succesului economic al întreprinderii; vor fi evidenţiaţi factorii cu

impact pozitiv, negativ asupra întreprinderii “Firma viitorului”; vor fi bine determinate etapele

studierii variantelor posibile de dezvoltare a întreprinderii; întreprinderea va poseda informaţii

din laboratoarele generatoare de tehnologii, idei, produse; întreprinderea, în cazuri necesare, îşi

poate reorienta activităţile.

63

2.2. Gestionarea şi determinarea perioadelor optime de renovare a utilajelor productive

În funcţie de caracterul general al restructurării se pot distinge două mari tipuri şi anume:

organizatorico-financiară şi tehnologică [6, p.52]. În cel de-al doilea caz, succesele principale ale

întreprinderii depind nu numai de volumul investiţiilor efectuate pentru introducerea tehnicii şi

tehnologiilor moderne, ci şi de nivelul eficienţei utilizării acestor fonduri. Întreprinderile, în

dependenţă de specificul acestora, se confruntă cu probleme metodologice neclarificate cu

privire la aprecierea eficienţei variantelor de proiect elaborate cu prilejul implementării tehnicii

noi. Printre astfel de probleme enumerăm: când, unde şi de ce apare necesitatea analizei

complexe a eficienţei proiectelor de tehnică, tehnologii moderne; care sunt condiţiile care au

impus introducerea şi folosirea tehnicii noi. În viziunea noastră, analiza complexă a eficienţei

economice în întreprinderile din România trebuie să se facă continuu. La o astfel de continuitate

întreprinderile sunt impuse de concurenţa ţărilor din UE, de progresul tehnic, tehnologic, de

dorinţa fiecărei firme de a deveni lider în activităţile economice respective. În contextul

scopurilor economice majore privind introducerea tehnicii moderne, este necesar de determinat

costul pregătirii şi efectuării măsurilor tehnice. Eficienţa economică a introducerii tehnicii,

tehnologiilor noi reprezintă un raport între efortul de cheltuieli de o singură dată, destinat

înfăptuirii măsurii tehnice respective, vizând modernizarea parţială sau totală a proceselor de

fabricaţie sau a mijloacelor de muncă şi efectele obţinute sau care sunt scontate să se obţină ca

rezultat al efectuării acestor măsuri manageriale. Efectele introducerii tehnicii, tehnologiilor noi

pot fi: materiale, cum ar fi volumul fizic al producţiei obţinute de către întreprindere; efecte

valorice, exprimate prin economiile întreprinderii realizate în urma reducerii cheltuielilor de

muncă, a preţului de cost al produsului final; efecte sociale, uşurarea condiţiilor de muncă şi

ridicarea nivelului securităţii şi al protecţiei muncii; efecte ecologice, reducerea utilizării de către

întreprindere a resurselor toxice în procesele productive. Renovarea utilajelor productibile, având

un grad mai redus de repetabilitate, de multe ori fiind unice, ridică multe probleme.

Modernizarea întreprinderii este o problemă complexă, urmăreşte limitarea la minimum a

riscului apariţiei unor defecte în condiţiile unor cheltuieli de muncă cât mai mici. Cele mai

importante efecte ale modernizării întreprinderii sunt creşterea calităţii produsului final şi

mărimea duratei de funcţionare a utilajelor. Soluţionarea acestei probleme este legată de

organizarea pe baza teoriei managementului; scăderii cheltuielilor de muncă vie, materializată.

Creşterea duratei de funcţionare a maşinilor şi a utilajelor întreprinderii este o consecinţă directă

a îmbunătăţirii, perfecţionării metodelor de selectare a variantelor. Din punct de vedere tehnic,

există posibilitatea prelungirii duratei de funcţionare a utilajelor la infinit; din considerente

economice, utilajul se dovedeşte că trebuie scos din uz după un anumit timp, iar determinarea

duratei de funcţionare trebuie să fie obiectul unor calcule de optimizare. Deosebim durata

64

calendaristică şi durata efectivă de funcţionare. Prima trebuie să fie cât mai mică pentru a

preîntâmpina acţiunea uzurii morale; a doua – funcţionarea eficientă. Durata optimă de

funcţionare a utilajelor întreprinderii este legată de preîntâmpinarea uzurii morale, de

recuperarea valorii utilajului prin includere în preţul de cost al producţiei fabricate; este

determinată de viteza de renovare a utilajelor în alte ţări din UE. Determinarea momentului de

înlocuire a utilajelor vechi cu cele moderne poate fi realizată prin compararea valorii rămase a

utilajului vechi cu acumulările estimate ale maşinii vechi şi noi, înmulţite la numărul anilor

prevăzuţi ca maşina veche să se recupereze. În condiţiile când o maşină nouă oferă, în unitate de

timp (datorită tehnicităţii şi deci randamentului mai mare, datorită simplificării şi deci ieftinirii

întreţinerii, precum şi creşterii gradului de siguranţă în funcţionare), acumulări mai mari decât

cea veche şi un plus de acumulări, capabil să recupereze valoarea rămasă, menţinerea maşinii

(utilajelor) vechi în funcţiune înseamnă, pentru întreprindere, pierderi de muncă şi resurse

financiare. Efectuarea la anumite intervale a comparaţiei, expuse mai sus, permite stabilirea

momentului oportun de înlocuire a utilajelor. Pentru efectuarea acestor operaţii de renovare a

utilajelor, managerul întreprinderii trebuie să dispună de date în legătură cu caracteristicile de

funcţionare şi întreţinere ale utilajelor moderne din domeniul investigat. Studiul ar putea fi

efectuat în acele compartimente ale întreprinderilor, unde sistemul de evidenţă a procesului de

funcţionare a utilajului respectiv, este mai bogat. Întreprinderile din România sunt cele mai

diverse după apartenenţa ramurală; după specificul tehnologic; după destinaţia produsului final

(utilat în calitate de mijloace de producere sau bun destinat consumului neproductiv). Printr-o

agregare, întreprinderile pot fi grupate: energie electrică şi termică; combustibil (cărbune, cocso-

chimică, petrol, extracţia gazului metan); metalurgia feroasă, inclusiv extracţia minereurilor

feroase; metalurgia neferoasă, inclusiv extracţia minereurilor neferoase; construcţii de maşini şi

prelucrarea metalelor; chimic; extracţia minereurilor nemetalifere şi produse din substanţe

abrazive; materiale de construcţie; exploatarea şi prelucrarea lemnului; celuloză şi hârtie,

inclusiv exploatarea stufului; sticlă, porţelan şi faianţă; textile; confecţii pielărie, blănărie şi

încălţăminte; alimentară; săpunuri şi cosmetice; poligrafie; alte ramuri ale industriei. La acestea

pot şi trebuie adunate întreprinderile agricole, din sferele neproductive care dispun de fonduri

fixe cu destinaţii neproductive. Oricât de diferite n-ar fi întreprinderile, acestea au un aspect

comun: metodica determinării perioadei optime de renovare a utilajelor productive.

Indicatorii economici ai unei firme, în mare măsură, sunt determinaţi de vârsta utilajelor

productive. Dinamica indicatorilor corelează cu venitul realizat (Total Revenue), cu costurile de

exploatare a utilajelor în fiecare perioadă. Dacă utilajele productive sunt renovate prea des,

atunci firma ratează posibilitatea de a realiza profituri suplimentare; dacă utilajele funcţionează,

fiind mult învechite, atunci firma suportă costuri mari de exploatare a utilajelor şi, deci, profituri

65

mult reduse. Pentru formularea unei metodici, utilă pentru orice întreprindere, să examinăm un

exemplu. La firma A, la începutul perioadei t=1, au fost puse în funcţiune utilaje productive la

preţul de 300 mii lei cu costuri de exploatare de 10 mii lei şi un venit total (Total Revenue) de

360 mii lei. În perioadele următoare t=2,3,...,8, venitul (produsul brut) se reduce de la 355 până

la 220 mii lei, iar costul total de exploatare creşte de la 70 până la 225 mii lei; profitul în

perioada t=1 constituie 360-300-10=50, în perioadele t=2,3,...,8 se reduce de la 285 în perioada

t=2 până la -5 mii lei în perioada t=8 (tabelul 2.7).

Problema constă: a determina perioada optimă, în care utilajele productive trebuie să fie

înlocuite cu utilaje noi, de aceeaşi productivitate. Criteriul de optimizare: profitul maxim, realizat

de către firmă, în perioada de funcţionare a utilajelor productive. Firma este considerată un

sistem.

Tabelul 2.7. Dinamica indicatorilor economici ai firmei comerciale A: date iniţiale

Perioade, ani Indicatori

1 2 3 4 5 6 7 8

Total Revenue (TR), mii lei 360 355 345 330 310 285 255 220

Total Cost (TC), mii lei 310 70 120 160 190 210 220 225

Profitul Π, Π=TR-TC, mii lei 50 285 225 170 120 75 35 -5

Sursa: elaborat de autor.

Starea sistemului este caracterizată de „vârsta” utilajelor. Managementul sistemului se

reduce la determinarea perioadei (parametrului) t de renovare sau nu a utilajelor productive.

Decizia de menţinere în continuare a utilajelor în funcţiune o notăm prin U1; de renovare (de

înlocuire) – prin U2. Elaborăm ecuaţia funcţională Bellman [5, p.126]:

⎩⎨⎧

−−−

=∏2

1(k)(k)

k k(k)

Udeciziapentru K,TC(1)TR(1) Udeciziapentru ),TC(t)TR(t

)U,(t (2.1)

unde K=300 mii lei – costul utilajelor noi;

t(k) – vârsta utilajelor la începutul perioadei k, k=1,2,...,8.

În aceste condiţii ecuaţia Bellman are forma:

⎪⎩

⎪⎨⎧

+−−

+−=

+

++∏ )(tРKC(1)Р(1)

)(tР)C(t)Р(t)(t

(1)1k

1)(k1k

(k)(k)

tk

(k) max (2.2)

66

În baza acestei ecuaţii şi a datelor iniţiale din tabelul 2.7, elaborăm tabelul 2.8. În perioada

t=8, firma suportă pierderi fiindcă costul total al exploatării utilajelor (225 mii lei) depăşeşte

venitul total (220 mii lei) cu 5 mii lei.

Firesc este să admitem, că firma A va adopta decizia αi de renovare a utilajelor în perioada

t=8.

Tabelul 2.8. Variante de renovare a utilajelor firmei comerciale

Perioade, ani Variante decizionale

1 2 3 4 5 6 7 8

Profitul total în

varianta t, mii lei

1 50 285 225 170 120 75 35 50 α8 1010

2 285 225 170 120 75 35 50 α7 285 1260

3 225 170 120 75 35 50 α6 285 225 1410

4 170 120 75 35 50 α5 285 225 170 1460 max

5 120 75 35 50 α4 285 225 170 120 1410

6 75 35 50 α3 285 225 170 120 75 1260

7 35 50 α2 285 225 170 120 75 35 1010

8 50 α1 285 225 170 120 75 35 -5 955

Sursa: elaborat de autor.

În varianta 8 (ultima linie din tabelul 2.8), decizia α1, firma A a renovat utilajele în

perioada t=1; pe parcursul perioadelor (1-8), poate realiza profit de 955 mii lei. În varianta 1

(prima linie din tabelul 2.8), firma A, prin decizia α8, a renovat utilajele în perioada t=8; pe

parcursul perioadelor (1-8), poate realiza un profit de 1010 mii lei. Variabilele α8, α7, α6,..., α1

reprezintă deciziile firmei A de renovare a utilajelor, respectiv, în perioadele 8; 7; 6;...; 1.

Profitul total maxim în variantele 1, 2, ..., 8 constituie max(1010; 1260; 1410; 1460; 1410; 1260;

1010; 955)=1460 (mii lei).

Problema 1 poate fi generalizată (tabelul 2.9).

Tabelul 2.9. Dinamica indicatorilor economici ai firmei: date iniţiale (caz general)

Perioade, ani

Indicatori 1 2 ... t ... T

Total Revenue (TR), mii lei R1 R2 ... Rt ... RT

Total Cost (TC), mii lei C1 C2 ... Ct ... CT

Profitul Π, Π=TR-TC, mii lei Π1 Π2 ... Πt ... ΠT

Sursa: elaborat de autor.

67

În baza datelor din tabelul 2.9, elaborăm variantele posibile de renovare a utilajelor

productive, începând cu renovarea acestora în perioada t=T (decizia αT); în perioada t=(T-1)

(decizia αT-1) etc. (tabelul 2.10).

Tabelul 2.10. Variante de renovare a utilajelor: caz general

Perioade, ani

Variante

1 2 3 4 ... T-3 T-2 T-1 T Profit total în variante αt , lei

1 Π11 Π12 Π13 Π14 ... Π1,T-3 Π1,T-2 Π1,T-1 Π11 1

1

;1

1

1

111 α

ττ ⎟

⎠⎞⎜

⎝⎛ Π+Π∑

−

=∑=

T

tt

2 Π11 Π12 Π13 Π14 ... Π1,T-3 Π1,T-2 Π11 Π12 2

2

;2

1

2

111 α

ττ ⎟

⎠⎞⎜

⎝⎛ Π+Π∑

−

=∑=

T

tt

3 Π11 Π12 Π13 Π14 ... Π1,T-3 Π11 Π12 Π13 3

3

;3

1

3

111 α

ττ ⎟

⎠⎞⎜

⎝⎛ Π+Π∑

−

=∑=

T

tt

4 Π11 Π12 Π13 Π14 ... Π11 Π12 Π13 Π14 4

4

;4

1

4

111 α

ττ ⎟

⎠⎞⎜

⎝⎛ Π+Π∑

−

=∑=

T

tt

... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

T-3 Π11 Π12 Π13 Π11 ... Π1,T-6 Π1,T-5 Π1,T-4

Π1,

T-3 3

3

;3

1

3

111 −

−

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ Π+Π∑

=∑−

=T

T

T

tt α

ττ

T-2 Π11 Π12 Π11 Π12 ... Π1,T-5 Π1,T-4 Π1,T-3

Π1,

T-2 2

2

;2

1

2

111 −

−

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ Π+Π∑

=∑−

=T

T

T

tt α

ττ

T-1 Π11 Π11 Π12 Π13 ... Π1,T-4 Π1,T-3 Π1,T-2

Π1,

T-1 1

1

;1

1

1

111 −

−

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ Π+Π∑

=∑−

=T

T

T

tt α

ττ

T Π11 Π12 Π13 Π14 ... Π1,T-3 Π1,T-2 Π1,T-1

Π1T<0 T

T

T

tt α;

11 ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ Π∑=

Sursa: elaborat de autor.

Fiecărei variante posibile de renovare a utilajelor îi corespunde un anumit profit (ultima

coloană din tabelul 2.10). Perioada t, în care firma trebuie să-şi renoveze utilajele, poate fi

determinată din relaţia:

⎭⎬⎫

⎩⎨⎧

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛∑Π⎟

⎠⎞⎜

⎝⎛ ∑ ∑Π+Π⎟

⎠⎞⎜

⎝⎛ ∑ ∑Π+Π⎟

⎠⎞⎜

⎝⎛ ∑ ∑Π+Π=Π

==

−

=

−

= =

−

= =

T

tt

T

tt

T

tt

T

ttt 1

1

1

1

1

111

2

1

2

111

1

1

1

111 ;;...;;max*

ττ

ττ

ττ (2.3)

68

Algoritmul de determinare a perioadei optime de renovare a utilajelor productive pentru

problema considerată: firma trebuie să-şi renoveze utilajele productive în perioada t=5; pentru

cazul general, perioada de renovare este determinată de intersecţia liniei t* din tabelul 2.10 cu

diagonala „de la dreapta la stânga”. Şi, fiindcă numărul liniilor şi al coloanelor coincid, perioada

optimă este t* − numărul de ordine al liniei, în care profitul realizat de către firmă este maxim.

Pentru soluţionarea problemelor similare problemei examinate, este necesar de elaborat tabelul-

algoritm: linia 1 este constituită din datele iniţiale ale problemei cu excepţia ultimei perioade,

unde sunt înscrise datele perioadei 1; linia 2 este constituită din datele iniţiale ale problemei, cu

excepţia ultimelor 2 perioade, unde sunt înscrise datele din perioada 1 şi 2 etc.; pentru fiecare

linie determinăm profitul total, realizat în perioada examinată; determinăm profitul maxim din

elementele ultimei coloane; numărul de ordine al variantei cu profit maxim constituie perioada,

în care firma trebuie să-şi renoveze utilajele.

Tabelul 2.11. Dinamica indicatorilor economici ai firmei A: utilaje vechi

Sursa: calcule în baza datelor preluate din [157, p. 311].

Algoritmul nu suportă modificări esenţiale în procesele de efectuare a calculelor chiar şi în

cazurile, când în problemă apar condiţii, restricţii suplimentare. De exemplu, utilajele scoase din

uz şi înlocuite cu altele noi nu sunt depreciate, dar sunt comercializate. Sau, firma înlocuieşte

utilajele aflate în funcţiune cu utilaje deja utilizate una, două şi mai multe perioade de către alte

firme. Să examinăm astfel de cazuri pentru o problemă, pentru care datele iniţiale sunt

reprezentate în tabelul 2.11. În baza datelor din tabelul 2.11, completăm prima linie (profit) din

tabelul 2.12.

În acest caz, utilajele funcţionează, fără a fi înlocuite, 9 perioade (ani). Profitul firmei se

reduce de la 10, realizat de utilajele noi, până la 0 lei în perioada 9. Profitul total constituie 56

mii lei. Firma soluţionează problema începând cu ultima perioadă. În perioada 9 profitul a fost 9

mii lei. Logic este ca firma să renoveze utilajele din perioada precedentă, din perioada 8. În acest

caz (linia 2 din tabelul 2.12), profitul total va constitui 73 mii lei. Similar sunt completate şi

restul liniilor din tabelul 6. Varianta optimă este determinată de relaţia:

max (56; 73; 7; 80; 80; 80; 77; 73; 66; 56)=80 (mii lei).

Perioade, Indicatori ani 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Total Revenue (TR), mii lei 25 24 24 23 23 23 22 22 21 20

Total Cost (TC), mii lei 15 15 16 16 17 17 18 18 19 20

Profitul (Π), Π=TR-TC, mii lei 10 9 8 7 6 6 4 4 2 0

69

Tabelul 2.12. Variante de renovare a utilajelor productive

Perioade, ani 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Total profit,

mii lei

Profit max, mii lei

Decizia αt

Profit, mii lei

Variante 10 9 8 7 6 6 4 4 2 0 56

1 10 9 8 7 6 6 4 4 10 9 73 2 10 9 8 7 6 6 4 10 9 8 77 3 10 9 8 7 6 6 10 9 8 7 80 80 α6 4 10 9 8 7 6 10 9 8 7 6 80 80 α5 5 10 9 8 7 10 9 8 7 6 6 80 80 α4 6 10 9 8 10 9 8 7 6 6 4 77 7 10 9 10 9 8 7 6 6 4 4 73 8 10 10 9 8 7 6 6 4 4 2 66 9 10 9 8 7 6 6 4 4 2 0 56

Sursa: elaborat de autor. Intersecţia liniilor 3;4;5 cu diagonala secundă determină trei perioade, în care firma trebuie

să-şi renoveze utilajele aflate în funcţiune cu utilaje noi, de aceeaşi productivitate. Acestea sunt

începutul perioadelor 4;5 sau 6. Deciziile de renovare a utilajelor în tabelul 2.12 sunt notate prin

α6,α5,α4. În cazul examinat, preţul utilajelor noi a constituit 10 mii lei; utilajele scoase din

funcţiune au preţul 0. În realitate, însă, utilajele, deja utilizate t ani, pot fi comercializate la preţul

Kt , mii lei (tabelul 2.13).

Tabelul 2.13. Preţul utilajelor deja utilizate t ani

t ani 0 1 2 3 4 5 6 7

Kt, mii lei 10 7 6 5 4 3 2 1

Sursa: elaborat de autor.

În cazul, când utilajele scoase din uz pot fi comercializate la preţurile indicate în tabelul

2.13, dinamica indicatorilor economici ai firmei va fi alta (tabelul 2.12). Spre deosebire de

primul caz, utilajele de 1;2;3;4;5;6;7 ani contribuie la creşterea profitului firmei în anul de

renovare a utilajelor cu cuantumul costului utilajelor vechi (tabelul 2.14). Perioada optimă de

renovare a utilajelor este determinată de relaţia:

max (56; 73; 78; 82; 83; 84; 82; 79; 75; 56)=84 mii lei.

Un alt caz poate fi când firma a decis să-şi renoveze utilajele aflate în funcţiune cu utilaje

vechi, de exemplu, cu utilaje cu vechime de 1 an. Conform datelor din tabelul 2.11, firma, cu

aceste utilaje, va realiza în anul 1 un venit de 24 mii lei; costul de exploatare va constitui 15 mii

de lei; preţul va fi de 7 mii de lei. Deci, în anul de renovare, firma va realiza un profit de 24-15-

7=2 (mii de lei). În următorii ani, dinamica indicatorilor va coincide cu datele din tabelul 2.14.

70

Tabelul 2.14. Variante de renovare a utilajelor productive

Perioade, ani 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Total profit,

mii lei

Profit max, mii lei

Decizia αt

Profit, mii lei

Variante 10 9 8 7 6 6 4 4 2 0 56

1 10 9 8 7 6 6 4 4 10 9 73 2 10 9 8 7 6 6 4 11 9 8 78 3 10 9 8 7 6 6 12 9 8 7 82 4 10 9 8 7 6 13 9 8 7 6 83 5 10 9 8 7 14 9 8 7 6 6 84 84 α4 6 10 9 8 15 9 8 7 6 6 4 82 7 10 9 16 9 8 7 6 6 4 4 79 8 10 17 9 8 7 6 6 4 4 2 75 9 10 9 8 7 6 6 4 4 2 0 56

Sursa: elaborat de autor. Decizia α4 este optimă, utilajele trebuie renovate la începutul perioadei 4.

Datele din tabelul 2.15 sunt puse la baza adoptării deciziei de renovare a utilajelor. Din

relaţia max (37; 41; 49; 54; 56; 58; 56; 54; 49; 41)=58 mi lei, firma adoptă decizia α5 – utilajele

trebuie renovate la începutul perioadei 5.

Tabelul 2.15. Variante de renovare a capitalului fix cu utilaje vechi (de 1 an)

Perioade, ani

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Total profit,

mii lei

Profit max, mii lei

Decizia αt

Profit, ani Variante 2 8 7 6 6 4 4 2 0 -2 37

1 2 8 7 6 6 4 4 2 0 2 41 2 2 8 7 6 6 4 4 2 2 8 49 3 2 8 7 6 6 4 4 2 8 7 54 4 2 8 7 6 6 4 2 8 7 6 56 5 2 8 7 6 6 2 8 7 6 6 58 58 α5 6 2 8 7 6 2 8 7 6 6 4 56 7 2 8 7 2 8 7 6 6 4 4 54 8 2 8 2 8 7 6 6 4 4 2 49 9 2 2 8 7 6 6 4 4 2 0 41

Sursa: elaborat de autor.

Determinarea perioadei optime de renovare a utilajelor productive este o problemă

multiiteraţională; în procesele de adoptare a deciziilor optime, separat pentru fiecare etapă,

managerul adoptă o consecutivitate de decizii. Fiecare decizie este optimă pentru iteraţia dată;

toate deciziile sunt direcţionate spre realizarea scopului final – maximum venit, profit sau

minimum costuri, cheltuieli; la fiecare etapă de soluţionare a problemei, de regulă, unul şi acelaşi

71

criteriu de optimizare este utilizat de către manager; problema determinării perioadei optime de

renovare a utilajelor poate fi soluţionată numai pentru intervale separate de timp; problema

trebuie descompusă într-o mulţime de subprobleme de optimizare pentru fiecare perioadă;

mulţimea soluţiilor problemelor de optimizare este prezentată de o consecutivitate de valori a

funcţiei-scop; soluţionarea problemelor de optimizare pentru fiecare perioadă se face prin

algoritmi, elaboraţi pentru fiecare problemă în dependenţă de specificul acesteia, începând cu

ultima perioadă; soluţia optimă pentru fiecare perioadă examinată separat, este optimă în

ansamblul perioadelor. În procesele de renovare a utilajelor productive, este necesar de ţinut cont

de experienţa altor ţări în aceste activităţi. Mai mulţi savanţi autohtoni, consideră că unul din

determinanţii creşterii economice este utilizarea eficientă a investiţiilor străine directe (ISD) [1,

p.185]. Totuşi, observăm că nici una din întreprinderile din ţările industrial puternic dezvoltate,

nu-şi renovează utilajele, maşinile, tehnologiile cu cele utilizate deja în alte ţări. În aşa mod,

acestea reuşesc să se menţină ţări-lidere, să producă produse originale, fără omolog, precedent, în

spaţiu şi în timp, să stabilească la produsele, serviciile sale, preţuri discriminatorii pe piaţa

internaţională. Astfel de posibilităţi ţărilor industrial puternic dezvoltate le creează ţările în curs

de dezvoltare, inclusiv România, care importă utilaje moral depăşite pentru ţările exportatoare,

dar provizoriu utile pentru ţările sărace. În aşa mod, ţările aflate în curs de dezvoltare, se

transformă în “lada de gunoi industrial” al ţărilor puternic industrial dezvoltate. În acest proces

ţările sărace, parţial, provizoriu, îşi asigură creşteri economice, reducerea şomajului, creşterea

bunăstării populaţiei. Însă, o astfel de politică economică a întreprinderilor din ţările sărace este

în defavoarea societăţii. Deci, utilajele vechi din România trebuie înlocuite cu utilaje moderne,

principial noi, eficiente, fără omolog în spaţiu şi în timp.

2.3. Utilizarea potenţialului analitic în eficientizarea unor procese economice ale

întreprinderii

Volumul producţiei ce revine pe unitate de fond fix poate să varieze în dependenţă de

specificul întreprinderii, cu tipul progresului tehnic, tehnologic, cu structura produsului final. Se

pot distinge diferite tipuri de progres tehnic, cu diferite efecte a muncii trecute (materializate)

cuprinse în valoarea produsului. Progresul tehnic exercită o influenţă importantă asupra

proporţiei dintre producţie şi fondurile fixe, contribuie la creşterea randamentului utilajelor,

maşinilor. Asupra acestui proces, un impact determinant îl are repartizarea investiţiilor între

subdiviziunile productive. Analiza eficienţei economice a întreprinderii comportă câteva aspecte

esenţial diferite: repartizarea cea mai eficientă a venitului întreprinderii între fondul de

acumulare şi fondul de consum; repartizarea optimă a fondului de acumulare productivă între

diverse subdiviziuni; alegerea variantei de maximă eficienţă dintre mai multe variante de proiect

72

elaborate pentru un obiectiv dat, în limita unui anumit fond repartizat pentru investiţie. Problema

ridicării continue a eficienţei economice a investiţiilor productive, în condiţiile economice de

piaţă din UE, pentru întreprinderile din România, constituie una dintre preocupările centrale ale

managerilor întreprinderii. Problemele fundamentale ale întreprinderii constau în utilizarea unei

metodologii de prelucrare ştiinţifică a elaborării şi implementării variantelor de activitate.

Eficienţa economică a investiţiilor întreprinderii prezintă câteva aspecte: calitativ, cantitativ.

Utilizarea de către managerul întreprinderii, în procesele decizionale, a aparatului de programare

matematică nu contrazice din principiu analiza intuitivă, ci introduce profunzime, rigurozitate

ştiinţifică şi exactitate în raţionamentul intuitiv, ridicând analiza tehnico-economică de

funcţionare a întreprinderii pe o treaptă calitativ superioară, corespunzător posibilităţilor

stadiului curent de dezvoltare a cercetării economice. Analiza intuitivă a variantelor nu poate lua

în considerare, efectiv şi corespunzător, toate aspectele economice. Doar metodele matematice în

economie pot acorda un suport considerabil managerului întreprinderii. Utilizarea de către

manager a metodelor de planificare (programare) matematică îi permite acestuia să adopte

decizii manageriale ştiinţific argumentate.

Repartiţia investiţiilor (a acumulărilor productive) între întreprinderile unei firme este o

problemă de programare dinamică, pentru care în bibliografia de specialitate pot fi găsite un şir

de modalităţi de soluţionare. Procedeele de soluţionare a problemei, mult matematizate, rămân

inaccesibile pentru managerii multor firme.

În scopul reducerii eforturilor, care necesită pregătiri speciale ale managerilor în domeniul

programării dinamice, în materialul prezentat se propune un algoritm simplu de repartiţie a

investiţiilor între întreprinderile firmei. Ideea poate fi exemplificată. În acest scop, admitem că

firma A dispune de i, i=1,2,...,m întreprinderi. În scopul creşterii capacităţilor productive, firma a

decis să investească S mii de lei. Investiţiile în volum de xi mii de lei pot asigura creşterea

capacităţilor productive cu fi(xi) a fiecărei întreprinderi i, i=1,2,...,m. Problema constă: de

determinat disponibilul de S mii lei în aşa mod, încât creşterea totală a capacităţilor productive să

fie maximă (problema este preluată din [157, p.294]). Soluţionarea problemei se reduce la

determinarea valorii maxime a funcţiei ∑=

=m

iii xfF

1)( în condiţiile Sx

m

ii =∑

=1; 0≥ix , i=1,2,...,m.

În cazul, când funcţiile fi(xi) sunt convexe, soluţia poate fi determinată prin metoda Lagrange. În

caz contrar, pot fi utilizate metodele programării dinamice. Procesul de soluţionare a problemei

poate fi descris printr-un exemplu. Admitem S=700 mii lei; m=3, iar valorile fi(xi) din tabelul

2.16 sunt preluate din [157, p. 305].

73

Tabelul 2.16. Creşterea capacităţilor productive la fiecare din cele 3 întreprinderi în dependenţă de volumul de investiţii

Volumul investiţiilor (mii lei), xi

Creşterea capacităţilor productive în dependenţă de valoarea xi Întreprinderea 1 Întreprinderea 2 Întreprinderea 3

0 0 0 0 100 30 50 40 200 50 80 50 300 90 90 110 400 110 150 120 500 170 190 180 600 180 210 220 700 210 220 240

Sursa: elaborat de autor [7, p.26] în baza [157, p. 305].

Pentru soluţionarea problemei, utilizăm ecuaţiile funcţionale Bellman:

{ })()( 110

1 max1

xfxxx <≤

=ϕ ; (2.4)

{ })()()( 21220

2 max2

xxxfxxx

−+=<≤

ϕϕ ; (2.5)

... { })()()( 1211

01 max

1

−−−−≤≤

− −+=−

nnnnxx

n xxxfxn

ϕϕ . (2.6)

În acest caz, φi(x), i=1,2,...,m reprezintă creşterea maximă a capacităţilor productive în

urma repartiţiei investiţiilor X. Repartiţia investiţiilor se face în două etape: între întreprinderile 1

şi 2; între întreprinderile 1;2 şi 3.

Fig. 2.1. Variante de repartiţie a investiţiilor firmei între întreprinderile 1 şi 2 (elaborat de autor) Sursa: elaborat de autor

74

Etapa I. Pe laturile AB si AC ale ∆ABC sunt depuse datele din tabelul 2.16: pe latura AB –

creşterile capacităţilor productive ale întreprinderii 1 (în dependenţă de volumul investiţiilor),

adică numerele 0; 30; 50; 90; 110; 170; 180; 210; pe latura BC – creşterile capacităţilor

productive ale întreprinderii 2, adică numerele 0; 50; 80; 90; 150; 190; 210; 220 (figura 2.1).

Diviziunile pe latura AB le notăm prin Ai, i=1,2,...,7; pe latura BC – prin Bi, i=1,2,...,7. Prin

punctele Ai, i=1,2,...,7 ducem drepte paralele la latura BC; prin punctele Bi, i=1,2,...,7 ducem

drepte paralele la latura AC; unim punctul Ai cu Bi, i=1,2,...,7. Pe laturile AB şi AC sunt depuse

creşterile potenţiale ale capacităţilor de producere din întreprinderea 1; 2.

Fiecare parcelă din ∆ABC o completăm cu suma potenţialelor respective: 30+0=30;

0+50=50. Am obţinut 2 numere situate pe linia A2B2. Determinăm suma potenţialelor pentru linia

A3B3: 50+0=50; 30+50=80; 0+80=80; pentru linia A4B4: 0+90=90; 50+50=100; 30+80=110;

0+90=90 etc.; pentru linia AC: 210+0=210; 180+50=230; 170+80=250; 110+90=200;

90+150=240; 50+190=240; 30+210=240; 0+220=220. Determinăm vectorul repartiţiei

investiţiilor între întreprinderile 1 şi 2 (tabelul 2.17): pentru investiţii în volum de 100 mii de lei,

de pe linia A2B2 determinăm max(30;50)=50, deci, investiţiile în volum de 100 mii lei vor fi

repartizate: întreprinderii 1 – 0; întreprinderii 2 – 100 mii de lei, care vor asigura o creştere a

capacităţilor productive cu 50 unităţi (în tabelul 2.11: 0(0); 100(50)).

Tabelul 2.17. Repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1 şi 2.

Volumul investiţiilor AiBi Creşterea maximă a capacităţilor productive

Investiţiile, creşterea

capacităţilor (în paranteze) a

întreprinderii 1

Investiţiile, creşterea

capacităţilor (în paranteze) a

întreprinderii 2 100 A2B2 max(30;50)=50 0(0) 100(50)

200 A3B3 max(50;80;80)=80 100(30) 0(0)

100(50) 200(80)

300 A4B4 max(90;100;110;90)=110 100(30) 200(80) 400 A5B5 max(110;140;130;120;150)=150 0(0) 400(150) 500 A6B6 max(170;160;170;140;180;190)=190 0(0) 500(190)

600 A7B7 max(180;220;190;180;200;220;210)=220 500(170) 100(30)

100(50) 500(190)

700 A8B8 max(210;230;250;200;240;240;240;220)=250 500(170) 200(80) Sursa: elaborat de autor.

Determinăm vectorul repartiţiei investiţiilor în volum de 200 mii lei; comparăm numerele

de pe linia A3B3, determinăm max(50;80;80)=80. Investiţiile în sumă de 200 mii de lei pot fi

repartizate: 100 mii lei pentru întreprinderea 1, care asigură o creştere a capacităţilor cu 30

unităţi; 100 mii lei – pentru întreprinderea 2, care asigură o creştere a capacităţilor cu 50 unităţi.

O altă variantă poate fi: repartiţia investiţiilor întreprinderii 1 – 0; întreprinderii 2 – 200 mii lei,

care vor asigura o creştere a capacităţilor cu 80 unităţi. În cazurile, când firma este disponibilă să

75

investească 300 mii de lei, repartiţia va constitui: 100 mii de lei pentru întreprinderea 1; 200 mii

lei pentru întreprinderea 2. Cuantumul de 400 mii lei va fi repartizat: întreprinderii 1 – 0;

întreprinderii 2 – 400 mii lei. Investiţiile de 700 mii lei vor fi repartizate: 500 mii lei –

întreprinderii 1; 200 mii lei – întreprinderii 2, care vor asigura o creştere a capacităţilor

productive cu 170+80=250 unităţi. În cazul, când firma ar dispune numai de 2 întreprinderi

(etapa I), investiţiile de 0; 100; 200; 300; 400; 500; 600; 700 mii lei vor asigura creşteri ale

capacităţilor productive în volum de 0;50;80;110;150;190;220;250.

Etapa 2. Pe laturile AB şi AC ale ∆ABC sunt depuse rezultatele, realizate la etapa I: 50; 80;

110; 150; 190; 220; 250 datele din tabel 0; 40; 50; 110; 120; 180; 220; 240 (figura 2.2).

Fig. 2.2. Variante de repartiţie a investiţiilor firmei între întreprinderile 1;2 şi 3

Sursa: elaborat de autor

Completarea datelor din ∆ABC din figura 2.2 este similară cu cea din figura 2.1.

În baza datelor din ∆ABC, figura 2.2, determinăm repartiţia optimă a investiţiilor între

întreprinderile 1; 2 şi 3 (tabelul 2.18).

Conform rezultatelor din tabelul 2.18, volumul investiţilor de 700 mii lei trebuie repartizat:

întreprinderii 1 – 0 lei; întreprinderii 2 – 100 mii lei, care vor asigura o creştere a capacităţilor

productive cu 50 unităţi (100(50)); întreprinderii 3 – 600 mii lei, care vor asigura o creştere a

capacităţilor productive cu 220 unităţi (600(220)).

76

Tabelul 2.18. Repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1; 2 şi 3 Volumul investiţii-

lor

AiBi Creşterea maximă a capacităţilor productive

Investiţiile, creşterea capacităţilor (în paranteze) a întreprinderii

1 2 3100 A2B2 max(50;40)=50 0(0) 100(50) 0(0) 200 A3B3 max(80;90;50)=90 0(0) 100(50) 100(40)

300 A4B4 max(110;120;100;110)=120 100(30) 0(0)

100(50) 200(80)

100(40) 100(40)

400 A5B5 max(150; 150;130;160;120)=160 0(0) 100(50) 300(110)

500 A6B6 max(190;190;160;190;170;180)=190 0(0) 0(0)

500(190) 400(150)

0(0) 100(40)

600 A7B7 max(220;230;200;220;200;230;220)=

230 0(0) 0(0)

500(190) 100(50)

100(40) 500(180)

700 A8B8 max(250;260;240;260;230;260;270;2

40)=270 0(0) 100(50) 600(220)

Sursa: elaborat de autor.

Algoritmul repartiţiei optime a investiţiilor, în scopul creşterii maxime a capacităţilor

productive, poate fi scris în formă generală. În acest scop, datele iniţiale despre creşterea

capacităţilor productive la întreprinderea 1;2, în dependenţă de volumul de investiţii, sunt date

sub formă de tabel (tabelul 2.19).

Tabelul 2.19. Creşterea capacităţilor productive în dependenţă de volumul de investiţii

Volumul investiţiilor Creşterea capacităţilor productive la

Întreprinderea 1 Întreprinderea 2

0 0 0

x1 a1· a·1

x2 a2· a·2

x3 a3· a·3

x4 a4· a·4

x5 a5· a·5

x6 a6· a·6

x7 a7· a·7

Sursa: elaborat de autor.

77

Datele din tabelul 2.19 sunt transcrise în ∆ABC (figura 2.3).

Fig. 2.3. Variante de repartiţie a investiţiilor firmei între 2 întreprinderi (elaborat de autor)

Sursa: elaborat de autor

Datele tabelului 2.16 satisfac condiţiile: 1)2(

1)1(

1 xxx =+ ; 1)2(

1)1(

1 aaa =+ ; 2)2(

2)1(

2 xxx =+ ;

2)2(

2)1(

2 aaa =+ ; 3)2(

3)1(

3 xxx =+ ; 3)2(

3)1(

3 aaa =+ ; 4)2(

4)1(

4 xxx =+ ; 4)2(

4)1(

4 aaa =+ ; 5)2(

5)1(

5 xxx =+ ;

5)2(

5)1(

5 aaa =+ ; 6)2(

6)1(

6 xxx =+ ; 6)2(

6)1(

6 aaa =+ ; 7)2(

7)1(

7 xxx =+ ; 7)1(

7)1(

7 aaa =+ .

Tabelul 2.20. Repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1 şi 2

Volumul investiţiilor AiBi

Creşterea maximă a capacităţilor productive

Creşterea capacităţilor productive la întreprinderea

1 2 x1 A2B2 max(a10;a01)=a1 )1(

2x )( )1(1a )( )2(

1)2(

1 ax

x2 A3B3 max(a20;a11;a02)=a2 )( )1(2

)1(2 ax )( )2(

2)2(

2 ax

x3 A4B4 max(a30;a21;a12;a03)=a3 )( )1(3

)1(3 ax )( )2(

3)2(

3 ax

x4 A5B5 max(a40;a31;a22;a13;a04)=a4 )( )1(4

)1(4 ax )( )2(

4)2(

4 ax

x5 A6B6 max(a50;a41;a32;a23;a14;a05)=a5 )( )1(5

)1(5 ax )( )2(

5)2(

5 ax

x6 A7B7 max(a60;a51;a42;a33;a24;a15;a06)=a6 )( )1(6

)1(6 ax )( )2(

6)2(

6 ax

x7 A8B8 max(a70;a61;a52;a43;a34;a25;a16;a07)=a7 )( )1(7

)1(7 ax )( )2(

7)2(

7 ax

Sursa: elaborat de autor.

78

Să examinăm cazul, când volumul investiţiilor este dat sub forma: 0; x1; x2; ...; xi; ...; xs, iar

creşterea capacităţilor productive la întreprinderea 1 constituie: 0; a1·; a2·; ...; ai·; ...; as·; la

întreprinderea 2: 0; a·1; a·2; ...; a·i; ...; a·s. Cu aceste date completăm ∆ABC (figura 2.4).

Fig. 2.4. Variante de repartiţie a investiţiilor firmei între 2 întreprinderi: caz general Sursa: elaborat de autor

Repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1 şi 2 se face conform tabelului 2.21.

Tabelul 2.21. Repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1 şi 2: caz general

Volumul

investiţiilor AiBi

Creşterea maximă a capacităţilor

productive

Creşterea capacităţilor

productive la

întreprinderea

1 2 x1 A2B2 max(a10;a01)=a1 )1(

2x )( )1(1a )( )2(

1)2(

1 ax

x2 A3B3 max(a20;a11;a02)=a2 )( )1(2

)1(2 ax )( )2(

2)2(

2 ax

... ... ... ... ...

xi AiBi max(ai0;ai-1,1;ai-2,2;...;a1,i-1;a0i)=ai )( )1()1(ii ax )( )2()2(

ii ax

... ... ... ... ...

xs AsBs max(as0;as-1,1;as-2,2;...;a2,s-2;a1,s-1;a0s)=as )( )1()1(ss ax )( )2()2(

ss ax

Sursa: elaborat de autor.

79

Datele din tabel satisfac condiţiile: 1)2(

1)1(

1 xxx =+ ; 1)2(

1)1(

1 aaa =+ ; 2)2(

2)1(

2 xxx =+ ;

2)2(

2)1(

2 aaa =+ ; ...; iii xxx =+ )2()1( ; iii aaa =+ )2()1( ; ...; sss xxx =+ )2()1( ; sss aaa =+ )2()1( .

Tabelul 2.22. Creşterea capacităţilor productive la cele 4 întreprinderi

Volumul

investiţiilor

(mii lei), xi

Creşterea capacităţilor productive la întreprinderea:

1 2 3 4

0 0 0 0 0

20 12 14 13 18

40 33 28 38 39

60 44 38 47 48

80 64 56 62 65

100 78 80 79 82

Sursa: elaborat de autor.

Cu algoritmul expus mai sus să rezolvăm un exemplu. În acest scop, admitem m=4;

s=100 mii lei, creşterile capacităţilor productive la fiecare din cele 4 întreprinderi, în dependenţă

de volumul investiţiilor, sunt date în tabelul 2.18. Valorile fi (xi) din tabelul 2.22 sunt preluate

din [157, p. 311].

În baza datelor din tabelul 2.22, pentru întreprinderea 1; 2 completăm ∆ABC (figura 2.5).

Fig. 2.5. Variante de repartiţie a investiţiilor firmei între întreprinderile 1 şi 2 Sursa: elaborat de autor

80

Din ∆ABC determinăm repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1 şi 2 (tabelul

2.23).

Tabelul 2.23. Repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1 şi 2

Volumul

investiţiilor AiBi

Creşterea maximă a

capacităţilor productive

Creşterea capacităţilor

productive la întreprinderea

1 2

20 A2B2 max(12;14)=14 0(0) 20(14)

40 A3B3 max(33;26;28)=33 40(33) 0(0)

60 A4B4 max(44;47;40;38)=47 40(33) 20(14)

80 A5B5 max(64;58;61;50;56)=64 80(64) 0(0)

100 A6B6 max(78;78;72;71;68;80)=80 0(0) 100(80)

Sursa: elaborat de autor Repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1 şi 2 din tabelul 2.19: 0; 14; 33; 47;

64; 80 o depunem pe latura AB, ∆ABC din figura 2.6; pe latura BC depunem creşterile potenţiale

ale întreprinderii 3 din tabelul 2.22: 0; 13; 38; 47; 62; 79.

Fig. 2.6. Variante de repartiţie a investiţiilor firmei între întreprinderile 1; 2 şi 3 Sursa: elaborat de autor.

81

Din ∆ABC completat (figura 2.6), determinăm repartiţia optimă a investiţiilor firmei între

întreprinderile 1; 2 şi 3 (tabelul 2.24).

Tabelul 2.24. Repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1; 2 şi 3

Volumul

investiţiilor AiBi

Creşterea maximă a

capacităţilor productive

Creşterea capacităţilor productive la

întreprinderea

1 2 3

20 A2B2 max(14;13)=14 0(0) 20(14) 0(0)

40 A3B3 max(33;27;38)=38 0(0) 0(0) 40(38)

60 A4B4 max(47;46;52;47)=52 0(0) 20(14) 40(38)

80 A5B5 max(64;60;71;61;62)=71 40(33) 0(0) 40(38)

100 A6B6 max(80;77;83;80;76;79)=85 40(33) 20(14) 20(38)

Sursa: elaborat de autor.

Programul optim pentru întreprinderile 1; 2; 3 presupune că investiţiile sunt alocate:

întreprinderii 1 – în volum de 40 mii lei; întreprinderii 2 – în volum de 20 mii lei; întreprinderii 3

– în volum de 20 mii lei; creşterile capacităţilor productive vor constitui respectiv 30; 14; 38,

creşterea totală – 85.

Programul optim din tabelul 2.20: 0; 14; 38; 52; 71; 85 şi creşterile potenţiale ale

capacităţilor productive din tabelul 2.18: 0; 18; 39; 48; 65; 82 le depunem pe laturile AB şi BC

ale ∆ABC (figura 2.7).

Fig. 2.7. Variante de repartiţie a investiţiilor firmei între întreprinderile 1;2; 3 şi 4

Sursa: elaborat de autor

82

În baza datelor din figura 8, elaborăm tabelul 2.25.

Tabelul 2.25. Repartiţia optimă a investiţiilor între întreprinderile 1; 2; 3 şi 4

Volumul

investiţiilor AiBi

Creşterea maximă a

capacităţilor productive

Creşterea capacităţilor productive la

întreprinderea

1 2 3 4

20 A2B2 max(14;18)=18 0(0) 0(0) 0(0) 20(18)

40 A3B3 max(38;32;39)=39 0(0) 0(0) 0(0) 40(39)

60 A4B4 max(52;56;53;48)=56 0(0) 0(0) 40(38) 20(18)

80 A5B5 max(71;70;77;62;65)=77 0(0) 0(0) 40(38) 40(39)

100 A6B6 max(85;89;91;86;79;82)=91 0(0) 20(14) 40(38) 40(39)

Sursa: elaborat de autor.

Programul optim al repartiţiei a 100 mii lei pentru creşterea capacităţilor productive ale

întreprinderilor 1; 2; 3; 4: investiţiile pentru întreprinderile 1;2;3;4 constituie respectiv: 0; 20; 40;

40; creşterile capacităţilor productive, după această distribuţie, vor constitui: 0;14;38;39; total

creşterea capacităţilor productive – 91 unităţi.

În condiţiile postaderării la UE, firma se confruntă cu probleme principal noi: preţul la

produsele firmei sunt stabilite nu de firmă, ci de piaţă. Preţurile reduse la produsele firmei pot

agrava starea economică a firmei. În acest context, firma este obligată să reducă maximum

posibil eforturile productive. Acest lucru poate fi realizat numai prin utilizarea potenţialului

analitic al programării (planificării) matematice. Managerul întreprinderii trebuie să cunoască

potenţialul metodelor analitice; să constituie grupuri de experţii pentru soluţionarea problemelor

ce ţin de managementul strategic.

Întreprinderile din România funcţionează într-un mediu economic deschis, sunt angajate

într-o competiţie economică cu ţările membre ale UE. Resursele materiale, financiare, de muncă,

inclusiv munca calificată sunt limitate. Potenţialul productiv al întreprinderii este determinat de

un şir de factori exo, endogeni: de progresul tehnologic; de nivelul inovaţional; de disponibilul

de capital fix, de eficienţa acestuia; de consumurile specifice (la o unitate de produs) de resurse;

de cererea şi oferta de pe piaţa din România, din UE; de politicile economice ale întreprinderii,

ale ţării, ale UE. Întreprinderea, actualmente nu mai poate funcţiona eficient în baza unor

programe (planuri) elaborate intuitiv; este impusă de situaţie să utilizeze la maximum toate

posibilităţile pentru a deveni întreprindere a viitorului. Oricât de diferite nu ar fi procesele

economice la diverse întreprinderi, acestea pot fi modelate, expuse în limbajul simbolurilor. În

acest scop, problema poate fi formulată: fabrica A poate produce n produse (k=1,2,...,n), dispune

de s resurse (i=1,2,...,s) în cantităţile a1, a2 ,..., ai, ..., as. Pentru producerea produselor pot fi

83

utilizate m tehnologii (j=1,2,..,m); sunt cunoscute consumurile resurselor s la o unitate de produs

k după tehnologia j, notate prin )( jika ; sunt cunoscute preţurile pk a produselor k.

Problema constă în elaborarea modelului economico-matematic, prin intermediul căruia

se poate de determinat structura optimă a produselor finite, tehnologiile prin care acestea vor fi

create, care vor asigura fabricii realizarea unui venit maxim. Notăm prin )( jkx - volumul

produselor k create de tehnologia j, k=1,2,...,n; j=1,2,...,m. Datele iniţiale, necesare pentru

elaborarea modelului economico-matematic, sunt înscrise în tabelul A7.1. Criteriul de

optimizare: venitul total de la comercializarea tuturor produselor confecţionate după toate

tehnologiile, adică: ∑∑∑∑∑∑= =====

=+++++=m

j

n

k

jkk

n

k

mkk

n

k

jkk

n

kkk

n

kkk xpxpxpxpxpF

1 1

)(

1

)(

1

)(

1

)2(

1

)1( ...... .

Regrupând termenii funcţiei-scop, obţinem: ∑∑∑∑====

+++++=m

j

jnn

m

j

jkk

m

j

jm

j

j xpxpxpxpF1

)(

1

)(

1

)(22

1

)(11 ...... .

Funcţia-scop F poate fi scrisă şi interpretată economic mai explicit (Anexa 7). Condiţiile problemei trebuie complementate cu restricţii suplimentare. Se ştie, că

costurile productive (C) sunt în funcţie de volumul producţiei (X), adică C=f(X). Costurile C sunt

constituite din costuri fixe (Fixed Cost), FC şi costuri variabile (Variable Cost), VC(X), adică

C(X)=FC+VC(X). Venitul firmei este în anumită dependenţă de preţul P, de volumul produselor

comercializate. Creşterea volumului X contribuie la reducerea costurilor fixe per unitate de

produs X; la creşterea costurilor variabile VC (figura 2.8).

Fig. 2.8. Valorile minime, maxime admisibile ale volumului producerii

Sursa: elaborat de autor

84

Dacă firma va produce un volum x<d, atunci costurile productive vor depăşi venitul, firma

va suporta pierderi. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul, când firma va produce un volum x>M.

Deci, în problemă trebuie incluse restricţii suplimentare: firma trebuie să producă produse xk

după toate tehnologiile într-un volum nu mai mic decât dk şi nu mai mare decât Mk; în cazurile

contrare, variabila respectivă xk=0.

Restricţiile suplimentare pot fi formalizate, utilizând variabila Bul:

⎩⎨⎧

<<><

=Υkkk

kkkkk Mxddaca

Mxsaudxdaca_,1

;___,0 (2.7)

Cuantumul Mk poate fi determinat de: nivelul preţurilor; capacitatea de producţie;

disponibilul de resurse materii prime. Pentru fiecare produs finit 1;2;...;k;...n pot fi impuse

restricţiile: kk

m

j

jk dx Υ≥∑

=1

)( ; kk

m

j

jk Mx Υ≤∑

=1

)( . Dacă, de exemplu, Yk=0, atunci relaţia (restricţia)

01

1

)( =Υ≤∑=

kk

m

j

jk Mx şi, fiindcă xk≥0 pentru k=1,2,...,n, restricţia 0

1

)( ≤∑=

m

j

jkx va fi satisfăcută

numai pentru 0)()2()1( === mkkk xxx .

Dacă, de exemplu Yk=1, atunci din relaţia kk

m

j

jk Mx Υ≤∑

=1

)( rezultă k

m

j

jk Mx ≤∑

=1

)( ; din

restricţia kk

m

j

jk dx Υ≥∑

=1

)( rezultă k

m

j

jk dx >∑

=1

)( ; dacă xk=0 din restricţia kk

m

j

jk dx Υ≥∑

=1

)( rezultă

Yk=0; dacă xk≥dk, atunci restricţia kk

m

j

jk dx Υ≥∑

=1

)( este satisfăcută pentru orice valoare din cele

posibile Yk=0; Yk=1, iar din restricţia kk

m

j

jk Mx Υ≤∑

=1

)( rezultă Yk=1. Pentru soluţionarea

problemei cu metodele programării liniare, introducem restricţiile:

⎪⎪⎪⎪⎪⎪⎪

⎩

⎪⎪⎪⎪⎪⎪⎪

⎨

⎧

=+++++

≥+++++

=+++++

≥+++++

=+++++

≥+++++

=+++++

≥+++++

0......

.........

0......

.........

0............

0......

......

)()()2()1(

)()()2()1(

)()()2()1(

)()()2()1(

)(2

)(2

)2(2

)1(2

2)(

2)(

2)2(

2)1(

2

)(1

)(1

)2(1

)1(1

1)(

1)(

1)2(

1)1(

1

mn

jnnn

nm

nj

nnn

mk

jkkk

km

kj

kkk

mj

mj

mj

mj

xxxx

dxxxx

xxxx

dxxxx

xxxxdxxxx

xxxx

dxxxx

(2.8)

Problema determinării sortimentului optim, tehnologiilor utilizate pentru confecţionarea

produselor finite poate fi soluţionată numai după examinarea tuturor variantelor posibile; soluţia

85

optimă a problemei poate fi pusă la baza sistemului de adoptare a deciziilor şi pentru alte servicii

ale firmei; criteriul de optimizare nu ţine de principiu, poate fi modificat în dependenţă de

specificul problemei, poate fi înlocuit cu minim costuri sau maxim profit. Printre metodele

elaborate în ultimii ani în scopul dotării managerului cu modalităţi, metodele economico-

matematice, trebuie să ocupe un loc de frunte prin importanţa şi constructivismul său, prin

eficacitatea lor precum şi prin bogăţia variantelor care pot fi examinate. Aplicarea metodelor

matematice, a tehnicii de calcul în activităţile manageriale ale antreprenorului contribuie la

creşterea potenţialului productiv al întreprinderii, la o mai bună organizare a procesului de

utilizare a muncii vii, materializate. Este necesar ca managerii întreprinderii să cunoască

suficient de bine posibilităţile oferite de metodele programării matematice. Metodele

matematice, fiind universale, pot fi utilizate, aplicate în cele mai diverse procese, activităţi

economice. Pe măsură ce se descoperă şi se introduc noi metode de ordonare, programare,

managerii trebuie să-şi elaboreze algoritmi mai performanţi, mai eficienţi. Structura activităţilor

întreprinderilor din România se complică din zi în zi, metodele ştiinţifice devin indispensabile

pentru orientarea în acest gen de dificultăţi combinatorii. În ţările, membre ale UE, utilizarea

metodelor de optimizare este un lucru obişnuit, a devenit o necesitate. Întreprinderile din

România, în acest context, sunt obligate de riscul de a falimenta, să-şi perfecţioneze metodele

manageriale prin implementarea metodelor programării matematice. În anumite activităţi, foarte

complexe, se poate întâmpla, ca într-o primă dispunere a problemei să existe condiţii

incompatibile. Depistarea aspectelor de acest fel, devine utilă pentru manager. Deci, utilizarea

metodelor matematice permite nu numai eficientizarea funcţionării întreprinderii, ci şi punerea

acestora la baza unui concept, a unor principii în activităţile manageriale, de determinare a

potenţialului productiv al întreprinderii. În multe programe de activitate a întreprinderii, anumite

evenimente au o semnificaţie deosebită, în sensul că de rezultatul lor depinde desfăşurarea

ulterioară a următoarelor activităţi. Altfel spus, managerul nu poate stabili pentru întreprindere

un program unic, optim, universal. În astfel de situaţii sunt necesare decizii suplimentare,

empirice ale managerului întreprinderii.

2.4. Concluzii la capitolul 2

Niciodată soarta redresării şi dezvoltării economice, atât în România, cât şi în Europa n-a

depins mai mult ca în prezent, de evoluţia sectorului IMM. Pentru că, în contextul actual, IMM-

urile reprezintă factorul cel mai dinamic în dezvoltarea economică şi inserţia socială, prin

potenţialul lor de competitivitate şi inovare şi prin capacitatea de a crea şi menţine locuri de

muncă în societate.

86

Numărul de IMM-uri active economic a rămas practic la acelaşi nivel, de circa 437000, în

anii 2010 şi 2011, însă comparativ cu anul 2008, anterior crizei, acest număr este mai redus cu

14%. Se poate concluziona că aproximativ 71000 de IMM-uri active în anul 2008 au dispărut din

peisajul economic românesc pe perioada crizei.

Structura pe clase de mărime a IMM-urilor, a înregistrat în 2011 o uşoară creştere în cazul

clasei de întreprinderi mici care reprezenta 10% şi a clasei mijlocii cu o pondere de 2%; aceste

mişcări de structură evolutivă au survenit pe fondul reconfigurării sectorului IMM, în urma

desfiinţării unui număr mai mare de microîntreprinderi.

În ceea ce priveşte specializarea, întreprinderile mici şi mijlocii din România sunt orientate

cu precădere în domeniul Serviciilor fiind preponderente, cu un procent total de 76,5% şi în

sectorul Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul şi repararea autovehiculelor.

Determinarea perioadei optime de renovare a utilajelor productive este o problemă

multiiteraţională; în procesele de adoptare a deciziilor optime, separat pentru fiecare etapă,

managerul adoptă o consecutivitate de decizii. Fiecare decizie este optimă pentru iteraţia dată;

toate deciziile sunt direcţionate spre realizarea scopului final – maximum venit, profit sau

minimum costuri, cheltuieli; la fiecare etapă de soluţionare a problemei, de regulă, este utilizat

de către manager unul şi acelaşi criteriu de optimizare; problema determinării perioadei optime

de renovare a utilajelor poate fi soluţionată numai pentru intervale separate de timp; problema

trebuie descompusă într-o mulţime de subprobleme de optimizare pentru fiecare perioadă;

mulţimea soluţiilor problemelor de optimizare este prezentată de o consecutivitate de valori a

funcţiei-scop; soluţionarea problemelor de optimizare pentru fiecare perioadă se face prin

algoritmi, elaboraţi pentru fiecare problemă în dependenţă de specificul acesteia, începând cu

ultima perioadă; soluţia optimă pentru fiecare perioadă examinată separat, este optimă în

ansamblul perioadelor.

Problema determinării asortimentului optim, tehnologiilor utilizate pentru confecţionarea

produselor finite poate fi soluţionată numai după examinarea tuturor variantelor posibile; soluţia

optimă a problemei poate fi pusă la baza sistemului de adoptare a deciziilor şi pentru alte servicii

ale firmei; criteriul de optimizare nu ţine de principiu, poate fi modificat în dependenţă de

specificul problemei, poate fi înlocuit cu minim costuri sau maxim profit.

În condiţiile postaderării la UE, firma se confruntă cu probleme principal noi: preţul la

produsele firmei sunt stabilitate nu de firmă, ci de piaţă. Preţurile reduse la produsele firmei pot

agrava starea economică a acesteia. În acest context, firma este obligată să reducă la maximum

posibil eforturile productive. Acest lucru poate fi realizat numai prin utilizarea potenţialului

analitic al programării (planificării) matematice. Managerul întreprinderii trebuie să cunoască

87

potenţialul metodelor analitice; să constituie grupuri de experţi pentru soluţionarea problemelor

ce ţin de managementul strategic.

Întreprinderile din România funcţionează într-un mediu economic deschis, sunt angajate

într-o competiţie economică cu ţările membre ale UE, iar resursele materiale, financiare, de

muncă, inclusiv munca calificată sunt limitate. Potenţialul productiv al întreprinderilor este

determinat de un şir de factori exo, endogeni: de progresul tehnologic; de nivelul inovaţional; de

disponibilul de capital fix, de eficienţa acestuia; de consumurile specifice (la o unitate de produs)

de resurse; de cererea şi oferta de pe piaţa din România, din UE; de politicile economice ale

întreprinderii, ale ţării, ale UE. Întreprinderea, actualmente nu mai poate funcţiona eficient în

baza unor programe (planuri) elaborate intuitiv; este impusă de situaţie să utilizeze la maximum

toate posibilităţile pentru a deveni întreprindere a viitorului.

Repartiţia investiţiilor (a acumulărilor productive) între întreprinderile unei firme este o

problemă de programare dinamică, pentru care în bibliografia de specialitate pot fi găsite un şir

de modalităţi de soluţionare. Procedeele de soluţionare a problemei, mult matematizate, rămân

inaccesibile pentru managerii multor firme.

88

3. PROBLEMELE ŞI CĂILE ADAPTĂRII ÎNTREPRINDERII ÎN CONDIŢIILE

CRIZELOR FINANCIARE

3.1. Problema determinării indicilor reali de creştere a preţurilor producţiei industriale

Evaluarea dezvoltării potenţialului economic al întreprinderilor româneşti în condiţiile

postaderării poate fi efectuată doar teoretic, în baza indicilor preţurilor curente pentru care se

calculează indicii comparabili. În contextul dat, sunt propuse modalităţi de prognozare a indicilor

preţurilor producţiei întreprinderii; pentru fiecare prognoză, elaborată în baza datelor statistice

din Buletinul Statistic lunar al Institutului Naţional de Statistică al României, sunt determinate

probabilităţile creşterii preţurilor. Materialul prezintă un anumit interes teoretico-practic în

procesul de evaluare a dezvoltării potenţialului economic al întreprinderilor industriale,

comerciale din România. Pentru orice activitate economică, cunoaşterea preţurilor este o condiţie

necesară de primă importanţă. Preţul producţiei industriale stabilit pe piaţa internă a României,

pe piaţa externă, determină şi cererea şi oferta. Afirmaţia, că cererea şi oferta stabilesc preţul,

este mult discutabilă. În condiţiile monopoliste şi monopsoniste, apariţiei unor mărfuri şi servicii

principial noi, consumatorul şi ofertantul sunt impuşi să se conformeze. În acest context, este

important de elaborat prognoze ale evoluţiei preţurilor. Metode de elaborare a prognozelor

găsim, spre exemplu în [70, p.6-7], în lucrările [49], [53], [54], [56]. Potenţialul firmei, în mare

măsură, este determinat de nivelul managementului, de dinamica indicatorilor exogeni inclusiv

de evoluţia preţurilor, costurilor de exploatare a utilajelor. Oportunitatea renovării utilajelor este

o problemă care poate fi soluţionată, numai, dacă sunt cunoscute preţurile de comercializare la

nivel naţional, la nivelul UE. Datele statistice oficiale pot fi veridice, dar pot fi în anumit mod

“deformate”. În acest context, cunoaşterea indicilor preţurilor comparabile, devine o problemă de

o deosebită importanţă. Orice creştere a preţurilor, provoacă creşteri a inflaţiei, care la rândul său

necesită o recalculare a indicelui preţurilor. Problemele bugetare impun structurile oficiale, în

măsura admisibilului, să “ascundă” unele creşteri ale preţurilor. De aceea, managerul firmei

trebuie să dispună de mecanisme proprii pentru prognozarea preţurilor producţiei industriale.

Tratările preţurilor producţiei sunt efectuate în baza datelor statistice oficiale. În principiu,

fiecare manager îşi poate face baza sa de date statistice, poate mai aproape de realitate.

Indicii preţurilor producţiei industriale de pe piaţa internă şi cea externă, exprimaţi în %

faţă de luna precedentă [20], cuantifică evoluţia preţurilor curente în profilul lunar. În scopul

determinării modificărilor relative ale preţurilor pe parcursul perioadei de criză economică 2009-

2010, luna iunie a anului 2009 convenţional este considerată “luna de bază”. Schimbările

preţurilor în următoarele luni sunt calculate în comparaţie cu nivelul preţurilor din luna iunie,

2009. Constatăm, că preţurile producţiei industriale de pe piaţa internă şi externă, la nivel

naţional, într-un an (din iunie 2009 până în iunie 2010) au crescut cu 6,23% (tabelul 3.1).

89

Tabelul 3.1. Evoluţia preţurilor producţiei industriale la nivel naţional (în perioada crizei economice VI.2009-VI.2010)

Nr. curent

Luna, anul

Indicii preţurilor producţiei

industriale de pe piaţa internă şi

externă, %

Indicii preţurilor producţiei industriale de pe piaţa internă şi externă, în % faţă de nivelul din VI.

2009; (Pt)

Media indicilor preţurilor producţiei

industriale de pe piaţa internă şi externă, în % faţă de VI. 2009;

( P )

Preţul calculat după dependenţă

taaP 10 +=∧

Abaterea pătratică a

indicilor curenţi de la medie

( PPt − )2

Abaterea pătratică a indicilor preţurilor

curente de la indicii

calculaţi tP∧

(∧

− tt PP )2 1. VI. 2009 100,58 100 102,6 98,753 2,062 = 4,24 1,2472 = 1,555

2. VII. 2009 99,45 99,45 102,6 99,306 2,612 = 6,81 0,1442 = 0,02

3. VIII. 2009 100,7 100,15 102,6 99,859 1,912 = 3,65 0,2912 = 0,08

4. IX. 2009 100,22 100,37 102,6 100,412 1,692 = 2,86 0,0422 = 0,002

5. X. 2009 100,27 100,64 102,6 100,965 1,422 =2,02 0,3252 = 0,106

6. XI. 2009 100,54 101,18 102,6 101,518 0,882 = 0,77 0,3382 = 0,114

7. XII. 2009 99,83 101,01 102,6 102,071 1,052 = 1,1 1,0612 = 1,126

8. I. 2010 100,96 101,98 102,6 102,624 0,082 = 0,01 0,6442 = 0,415

9. II. 2010 100,25 102,23 102,6 103,177 0,172 = 0,03 0,9472 = 0,897

10. III. 2010 100,94 103,19 102,6 103,73 1,132 = 1,28 0,542 = 0,292

11. IV. 2010 101,31 104,55 102,6 104,283 2,492 = 6,2 0,2672 = 0,071

12. V. 2010 101,25 105,85 102,6 104,836 3,792 = 14,36 1,0142 = 1,028

13. VI. 2010 100,36 106,23 102,6 105,389 4,172 = 17,39 0,8412 = 0,707

14. VI. 2011 106,48 x x x x x

15. VI. 2012 112,22 x x x x x

16. I. 2013 116,01 x x x x x

Sursa: calculele autorului în baza datelor preluate din Buletinul Statistic de Preţuri, INS, nr.5, 2013 [20]

90

Media indicilor constituie 102,6%. Indicii preţurilor în timp cresc. Admitem această

dependenţă corelativă este determinată de o funcţie de forma taaP 10 +=∧

. Elaborăm sistemul

ecuaţiilor normale [4, p.225]:

⎪⎪⎩

⎪⎪⎨

⎧

=⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛+⎟

⎠

⎞⎜⎝

⎛

=⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛+

∑∑∑

∑∑

===

==

13

11

13

1

20

13

1

13

11

13

10

*

13

tt

tt

tt

t

Ptatat

Pata, adică

⎩⎨⎧

=+=+

95,93878199183,13269113

10

10

aaaa

, de unde obţinem ;2,980 =a

.553,01 =a

Evoluţia corelativă a preţurilor producţiei industriale este determinată de funcţia

.553,02,98 tP +=∧

În lunile următoare ale anului 2010, indicii preţurilor producţiei industriale

vor constitui: 105,942; 106,494; 107,048. Media abaterilor pătrate a indicilor preţurilor curente

de la media aritmetică (adică dispersia) constituie: ( )

97,413

13

1

2

2 =−

=∑=t

t

P

PPτ (dispersia în raport

cu media aritmetică); abaterea pătratică a indicilor preţurilor faţă de media aritmetică .16,2=pτ

Determinăm media abaterilor pătrate a indicilor preţurilor curente de la indicii calculaţi după

dependenţa tP 553,02,98 +=∧

, 493,013

13

1

2

2 =⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ −

=∑=

∧

tt

Pt

PPτ (dispersia în raport cu indicii

preţurilor calculaţi după; tP 553,02,98 +=∧

); abaterea pătratică .7,0=Ptτ Coeficientul de

determinaţie constituie: ;89,067,4

493,067,42

222 =

−=

−=

p

PtpRτττ

coeficientul de corelaţie R = 0,95.

Pornind de la ipoteza, că abaterile indicilor preţurilor calculate tPt 553,02,98 +=∧

de la indicii

reali au o distribuţie normală, atunci indicii reali Pt se vor găsi în intervalele:

ptttptt PPP ττ *58,258,2 +≤≤−∧∧

, adică 806,1806,1 +≤≤−∧∧

ttt PPP , cu probabilitatea 0,99;

ptttptt PPP ττ *2*2 +≤≤−∧∧

, adică 4,14,1 +≤≤−∧∧

ttt PPP , cu probabilitatea 0,95;

ptttptt PPP ττ +≤≤−∧∧

, adică 7,07,0 +≤≤−∧∧

ttt PPP cu probabilitatea 0,68.

La creşterea variabilei independente cu 1%, variabila dependentă ∧

P va creşte

aproximativ cu ( ) ∧

∧∧

∂∂

=P

ttPtPEt * =

tt553,02,98

553,0+

(figura. 3.1).

91

Indicele preţului (prognozat după tP 553,02,98 +=

∧

), în luna iulie 2010, constituie

942,10514*553,02,9814 =+=∧

P (tabelul 3.1). Conform ( )t

ttPEt 553,02,98553,0+

=∧

, la modificarea

argumentului t cu 1%, indicele preţului se va modifica cu %56,0%100*553,02,98

553,0=

+.

Rezultatul poate fi verificat pentru luna t = 14, adică pentru prognoza indicelui preţurilor în iulie

2010: indicele preţului prognozat 972,10514 =∧

P ; indicele preţului calculat

389,10513*553,02,9813 =+=∧

P ; indicele preţului a crescut cu

553,0389,105942,1051314 =−=−∧∧

PP , care confirmă evoluţia în timp a indicelui preţurilor

(0,56%).

Evaluarea dezvoltării potenţialului economic al întreprinderii comerciale, în contextul

condiţiilor postaderării României la UE, este posibilă doar în baza cunoaşterii cu mare

certitudine a evoluţiei indicelui preţurilor producţiei industriale. În “Buletinul Statistic Lunar al

Institutului Naţional de Statistică al României” astfel de date sunt lipsă. Deci, fiecare

întreprindere, pornind de la specificul său, trebuie să-şi elaboreze prognozele proprii ale indicilor

preţurilor la nivel naţional. În România, preţurile producţiei industriale la nivel naţional, conform

calculelor noastre, au crescut cu 6,23%. Preţurile în următoarele luni (perioade) vor creşte: cu

1,8% cu probabilitatea 0,99; cu 1,4% cu probabilitatea 0,95%, cu 0,7% cu probabilitatea 0,68.

Preţurile producţiei întreprinderii, în mare măsură, determină potenţialul afacerilor

economice. Problema se complică şi mai mult în condiţiile de postaderare a României la UE.

Preţurile producţiei industriale la nivel naţional sunt influenţate de preţurile respective din UE.

Informaţia oferită de structurile statistice din România prezintă evoluţia indicilor preţurilor

comparativ cu luna precedentă. Pentru elaborarea programelor comerciale, productive, a

Fig. 3.1. Elasticitatea în timp a indicelui preţurilor Sursa: elaborat de autor

t 0-177,58

Et ( )tP∧

1

92

activităţilor economice sunt necesare preţurile reale posibile, cu anumită probabilitate, pentru

următoarele perioade.

Crizele financiare au însoţit dezvoltarea economică a omenirii pe tot parcursul existenţei

sale, doar dimensiunile acestora au fost mai reduse, uneori locale. Practica economică

argumentează afirmaţia: crizele economico-financiare sunt mai mult “regulă”, decât abateri de la

“regulă”. În continuare, se face o analiză a evoluţiei crizelor de mari dimensiuni, începând cu

crizele economice din secolul XIX; sunt argumentate procesele “paraeconomice” ce distrug masa

monetară din circuit cu toate consecinţele negative asupra dezvoltării ulterioare a economiei.

Procesele “paraeconomice”, numite “bule financiare” sunt factorii generatori de crize financiare.

Analizele cauzelor şi evoluţiei fiecărei crize economico-financiare nu pot fi puse la baza

elaborării unei teorii ce ar exclude crizele financiare. Studierea crizelor este necesară pentru a

prezice apariţia acestora, în scopul reducerii la minim a pierderilor potenţiale. Investigaţiile ce

urmează, conţin tratări ale crizelor din partea unui şir de cercetători analitici; evoluţia factorilor

generatori de crize; “aportul” fiecărui factor în iniţierea şi desfăşurarea crizelor economico-

financiare. Crizele economice, nici pentru un moment, nu sunt lipsă în economia mondială.

Acestea sunt doar diferite după nivelul de profunzime, geografie şi după generatorii de crize.

Nivelul înalt de interdependenţe economice face ca unele crize să fie uşor atenuate; altele

multiplicate. Una dintre crizele financiare, în sensul conceptelor contemporane de

“diagnosticare” a crizelor, a fost criza financiară din a.1857 în SUA, generată de “expulzarea”

exportatorilor americani în Europa. Geografia, dar şi preţurile au favorizat Rusia. Pe acele

timpuri, drept consecinţă a “sancţiunii” oferită de către piaţă, au falimentat peste 1400 de bănci

americane. De regulă, crizele nu durează mult. Această criză a durat numai 2 ani. În următoarele

perioade, crizele au însoţit economia mondială ca o “umbră”, doar că dimensiunile şi

profunzimile acestora nu au fost suficient de mari ca acestea să intre în istorie. Dar, către anul

1878, progresul tehnologic, speculaţiile cu acţiuni au generat următoarea criză care a cuprins şi

Europa şi SUA. Caracteristic pentru această criză a fost supraproducerea fără de precedent în

spaţiu şi în timp pentru economia mondială, fapt despre care ne relatează lucrările [98], [99],

[127]. Mijloacele scoase din circuitul economic firesc; sau de către acei care îşi desfăşoară

activităţile în baza creditelor; sau de preţurile nejustificate, excesiv de ridicate, “umflă”

economia cu finanţe. Economia, până la un anumit moment, nu este dezechilibrată de către

bulele financiare, până când piaţa se transformă în arbitru şi, în consecinţă, bulele “plesnesc” cu

toate urmările: banii îşi cresc valoarea, preţurile se reduc, activele materializate se devalorizează,

întreprinderile falimentează, nivelul şomajului creşte etc. În anul 1929 la 22/X, în ziarul “New

York Times”, Irving Fisher, economist cu o autoritate considerabilă, şi-a expus opinia cu privire

la preţul acţiunilor. Acţiunile, după spusele lui Fisher, se vând sub preţul real. Populaţia a înţeles

93

corect, Fisher într-adevăr avea dreptate – acţiunile trebuiau să fie comercializate la un preţ mai

mare. În consecinţă, şi cei cu bani şi cei fără bani, prin credite bancare, şi-au umplut

„buzunarele” cu acţiuni ieftine. În consecinţă, s-a creat o bulă financiară, care a distrus finanţele

din circuitul economic. Banii, convertiţi în acţiuni, în speranţa că acestea vor aduce mai mulţi

bani, au creat pe piaţă o nouă situaţie: oferta de mărfuri şi servicii pe piaţă s-a păstrat; cererea la

mărfuri şi servicii s-a redus; indicele Dow-Jones, care crescuse de la 104, în IX 1924, până la

381,18 către IX 1929, s-a redus până la 41,2 către VII 1932. Bula financiară, stimulată de

posesorii de acţiuni, a plesnit; penuria de bani de pe piaţă a generat Marea Depresie din anii

1929-1933. Irving Fisher, în opinia lui McGrattan E.R [115], a avut dreptate, acţiunile se

comercializau la un preţ nejustificat de înalt. În anul 1933, Irving Fisher, în [77, p.337-357],

aduce explicaţii teoretice la cauzele desfăşurării crizei economice, teorie care cu succes în

continuare a fost dezvoltată de către Minsky H.P în lucrările [117], [118].

În opinia noastră, iniţiatorul crizei economice din anii 1929-1933 a fost nu Irving Fisher,

care a spus un adevăr, ci “producătorii” de acţiuni. Afirmaţia poate fi exprimată în limbajul

formalizat: notăm prin N – numărul acţiunilor; A – numărul acţiunilor comercializate; (N-A) –

numărul acţiunilor care îşi aşteaptă comercializarea. Numărul acţiunilor comercializate într-o

unitate de timp (dtdA ) este proporţional cu numărul acţiunilor comercializate (acestea devin

purtătoare de publicitate pro acţiuni); cu numărul acţiunilor ce urmează să fie comercializate, sau

altfel exprimat ( )ANAdtdA

−= α , unde α - coeficient de proporţionalitate [44, p.256].

Soluţionând această ecuaţie diferenţială de ordinul I cu variabile separabile, vom

determina numărul optim A* al acţiunilor comercializate sau A =

Nte

N

α

11+. Bula financiară a

fost să fie indiferent de afirmaţiile, de altfel corecte, ale lui Irving Fisher. Acţiunile se

comercializau cu o anumită viteză dtdA , care era stimulată de doi factori: numărul acţionarilor,

deja deveniţi purtători de informaţie pro acţiuni şi numărul potenţial de acţionari. Ieşirea publică

a lui Irving Fisher doar a accelerat desfăşurarea procesului de “umflare” a bulei financiare până

la mărimea, când piaţa, şi-a spus “verdictul” şi bula financiară a „plesnit”, generând criza

economică. Imaginar, criza putea fi ocolită, dacă existau restricţii la numărul acţiunilor scoase

pentru a fi comercializate (la numărul N).

Creşterea preţurilor acţiunilor (generată de cerere), acompaniată de creşterea numărului

N, a condus la o acumulare de resurse financiare ce depăşea capacităţile de extindere a

proceselor respective de producere. Creşterea necontrolată a datoriilor populaţiei a fost cauza

94

desfăşurării crizei economice din anii 1929-1933. La o analiză mai atentă putem constata, că

populaţia s-a condus de principiul “turmei de oi”: Fisher a spus – toţi au cumpărat; preţurile la

bunurile materiale s-au redus – toţi încearcă să se “debaraseze” de acestea. Conform [149, p.

570], nivelul şomajului în SUA în anul 1933 depăşise 25%, veniturile disponibile s-au redus cu

44%, PIB real s-a redus cu 30%. Peste 43,8% din creditele ipotecare au rămas neachitate [150, p.

138-139]. Către 1934, 50 la sută din bănci au falimentat.

Revenind la criza anilor 2008-2010 constatăm, că în SUA 55 mln de case rămân în

calitate de gaj la dispoziţia băncilor, deci sunt afectaţi 100-165 mln de locuitori [99].

Condiţii bune pentru iniţierea şi creşterea bulelor financiare oferă progresul tehnico-

ştiinţific, inovaţiile, tehnologiile performante. Acestea, emiţând acţiuni, se bucură printre

cumpărători de supraaprecieri şi, în principiu, dacă se mai găseşte “câte un Fisher”, care

folosindu-se de internet, de mijloacele contemporane de telecomunicaţii, de regulile “turmei”,

pot iniţia bule financiare, care pe parcurs, în orice moment pot “plesni”, genera o criză de

proporţii. O astfel de criză, piaţa mondială a înregistrat în anii 1995-2001. Criza anilor 2008-

2010 a fost prezisă încă în anul 2005 de către R. Shiller [139, p.78-80], D. Leonhardt [106], care

au observat că preţurile la locuinţe, la alte imobile depăşesc preţurile reale cu 40%. Criza

financiară din anii 2008-2010 a afectat economia mondială, dar nu şi imobilul şi acţiunile

băncilor americane, care au fost bine asigurate [54, p.63], [70, p.6-7], [76].

Cine, ce, cum şi când iniţiază bule financiare, generatoare de crize economice? O

încercare de a răspunde la această întrebare o găsim în articolul economistului german Zeidl

[168, p.122-133]. În viziunea lui Zeidl, crizele financiare sunt generate de 12 factori, principalii

din care:

• Creşterea obligaţiunilor ipotecare de construcţii substandarde. Unii, din locuitorii SUA,

neînstăriţi, fără locuri de muncă permanente, diverse bunuri, în baza unei politici sociale a

statului, au luat credite bancare în condiţii favorabile (prima cotizaţie este mult redusă, taxa

creditară – mică pentru următorii 2-3 ani, în următorii ani taxa creditară este flexibilă în

dependenţă de posibilităţile clientului bancar) [80, p.401-403]. În consecinţă, în anii 1994-2006

datoriile populaţiei au crescut considerabil. De aceste favoruri au profitat locuitorii în vârstă de

sub 35 ani [80, p.398], [70, p.62].

• Reforma impozitară din anul 1986. Reforma a creat favoruri pentru creditele ipotecare. O

parte din populaţie a profitat de aceste înlesniri, şi-au “convertit” cheltuielile pentru alte

necesităţi în cele ipotecare. În consecinţă datoriile populaţiei au crescut.

• Taxe procentuale reduse [54, p. 65]. Menţinerea taxelor reduse a generat apariţia

creditelor ieftine şi accesibile pentru mulţi locuitori. Taxele procentuale s-au redus de la 15% în

1981 la 6% în 2005. Ţinând cont de reducerea inflaţiei taxele procentuale s-au redus de la 8% în

95

1981 până la 3,5% în a. 2005. Creditele ieftine au contribuit la creşterea ofertei de a construi

locuinţe. În consecinţă, preţurile la locuinţe au crescut [80, p. 403-405].

• Securitizarea datoriilor. Creanţele sunt o afacere între doi subiecţi: debitor şi creditor.

Creditorul transformă datoriile debitorului în acţiuni pe care le poate comercializa, le poate

scoate pe piaţa financiară, transferând drepturile sale altui creditor. În continuare, au fost

inventate centre de securitate a datoriilor prin crearea hârtiilor de valoare [114, p. 36]. Creditorul

poate (cu o anumită probabilitate) suporta consecinţele falimentării debitorului sau reducerile

taxelor procentuale. Ambele situaţii, creditorul le poate depăşi prin impunerea unui gaj din partea

debitorului; prin stabilirea taxei procentuale flexibile [114, p. 32-36]. Relaţiile dintre debitor şi

creditor, transformate în hârtii de valoare pot fi comercializate la preţuri care corelează cu riscul

respectiv al afacerii [56, p.4-5]. În aşa mod, emitentul de hârtii de valoare reuşeşte să pună în

vânzare riscurile probabilistice, băncile ocolesc riscurile, îşi pot creşte numărul debitorilor;

datoriile în societate cresc.

• Prăbuşirea agenţiilor de rating. În SUA cele trei agenţii de rating stabilesc ratingul

falimentării, a veniturilor aspirate cu o anumită probabilitate. Partea discutabilă a metodologiilor

utilizate de către acestea: ratingul este determinat pentru fiecare tip de hârtie de valoare separat,

nu sunt examinate acestea în complex; agenţiile de rating sunt remunerate nu de investitori, ci de

emitenţi (şi, deci, rezultatele agenţiei nu sunt imparţiale). Activităţile, metodele de stabilire a

ratingurilor hârtiilor de valoare ale acestor agenţii sunt mult criticate [53]. Lipsa de imparţialitate

a agenţiilor de rating a permis comercializarea nemeritată a unor hârtii de valoare la preţuri

exagerate.

• Dereglarea sectorului bancar, financiar. Multe din hârtiile de valoare, emise de centrele

de securitate ale datoriilor au fost cumpărate de către companiile Special Purpose Vehicles,

Structured Investments Vehicles, care nu dispuneau de capital propriu şi erau finanţate de

obligaţiile cu termen redus de achitare. Aceste instituţii au fost create de către băncile naţionale

din ţările industrial dezvoltate şi amplasate geografic în Irlanda, pe insulele Caiman, unde nivelul

de impozitare este mult redus. Prin intermediul acestor instituţii, sistemele bancare, financiare

ocoleau monitorizările din partea autorităţilor respective. Printr-un astfel de sistem băncile au

obţinut “libertate” în relaţiile cu clienţii; sistemul fiind mult fracţionat a devenit incontrolabil

[119, p.561], [54, p.68-84].

În viziunea noastră, economistul Zeidl n-a reuşit să enumere toţi factorii ce au declanşat

criza financiară din anii 2007-2010, iar pentru factorii enumeraţi nu este adus mecanismul,

algoritmul iniţierii, creşterii şi plesnirea bulelor financiare; nu a lăsat loc şi de alţi factori, poate

din “umbră”, care devin “producători” de bule financiare. Pentru a clarifica aportul fiecărui, a

unui grup de factori, a tuturor factorilor producători de bule financiare în iniţierea, coacerea şi

96

desfăşurarea crizelor financiare, să stabilim condiţiile necesare pentru generarea crizei. Să

urmărim evoluţia indicatorilor economici: unii produc bunuri, servicii (numite produse finale),

alţii asigură masa monetară necesară pentru circuitul economic echilibrat. Criza financiară apare

când pe piaţă, momentan, lichidităţile sunt considerabil sub nivelul necesităţilor. În crearea unei

astfel de situaţii nu poate fi “învinuită” sfera productivă. Aici, cu o anumită aproximaţie, în baza

modelelor balanţei legăturilor dintre ramuri, în toate ţările industrial dezvoltate, în unele ţări

aflate în curs de dezvoltare (China, India, Brazilia, Mexic ş.a.), echilibrul dintre volumul

produselor finale şi necesarul de lichidităţi este asigurat. De ce la un moment dat lichidităţile

devin deficitare? În viziunea noastră, afirmaţia bazată numai pe creşterea excesivă a preţurilor

este insuficientă pentru apariţia crizelor financiare, dacă nu se motivează aceste creşteri, nu se

aduc activităţile unor agenţi care contribuie la creşterea preţurilor. Activităţile economice

efectuate pe datorii creează dezechilibre: bunurile, serviciile sunt create; acoperirea financiară ale

acestora este emisă la moment, se face pe parcursul unei anumite perioade. Deci, datoriile

creează microdeficite de finanţe. Datoriile pot fi cele mai diverse: pentru construcţia unui imobil,

procurarea obiectelor ce ţin de confort, pentru procurarea unor acţiuni etc. Fiecare domeniu

economic este însoţit de creditori şi debitori. Finanţele, care acoperă produsele deja create pe

parcurs, la moment sunt lipsă în economie. Datoria „extrage” finanţele din circuitul economic.

„Extragerile” (datoriile) financiare sunt cele mai diverse şi, la etapele incipiente, constituie nişte

bule financiare fără impact negativ asupra echilibrului (balanţei) dintre bunuri, servicii şi finanţe.

Creşterea preţurilor care este generată de un şir de factori exogeni, endogeni, contribuie la

creşterea deficitului de lichidităţi. Dar, şi creşterile preţurilor nu au impact negativ imediat

asupra echilibrului dintre bunuri, servicii şi acoperirea financiară. Creşterea concomitentă a

datoriilor şi a preţurilor constituie un alt factor cu impact negativ asupra echilibrului sus numit.

Cresc preţurile, cresc datoriile, creşterea concomitentă a ambelor contribuie la creşterea bulelor

financiare, a lichidităţilor “retrase” din circuitul economic, alimentează bulele financiare. Nici

preţurile, nici numărul indivizilor, subiecţilor economici ce-şi desfăşoară activităţi economice pe

datorii, nu pot fi reglate de către cineva (de exemplu de către guvern); apariţia şi creşterea

bulelor financiare nu poate fi reglată.

Dimpotrivă, bulele financiare pot fi iniţiate, fără mari eforturi, pot fi susţinute să se

“umfle”. De exemplu, apariţia unor tehnologii de performanţă poate fi mediatizată cu succes, pot

fi emise acţiuni, comercializarea cărora poate fi efectuată la preţuri ce depăşesc cu mult

nominalul, dar sunt sub nivelul eficienţei reale a tehnologiilor respective. Excesul de cerere

permite “sustragerea” finanţelor din circuitul economic, reduce puterea de cumpărare pentru alte

produse, creează premise pentru deficitul de lichidităţi pe piaţă. Deficitul de lichidităţi pe piaţa

din ţara X poate fi creat de: remitenţele de bani spre ţara de origine a angajaţilor; activităţile din

97

economia tenebră; ocolirea impozitelor de către întreprinderi; veniturile prin comerţul cu

droguri, armament; exporturile de ideologii, politici; activităţile militare; crearea unor

întreprinderi fantome şi acţionarea acestora; susţinerea excesivă, cointeresată a unor acţiuni în

scopul creşterii preţurilor acestora; activităţile neproductive (jocuri de noroc etc.); posibilităţile

unor subiecţi superbogaţi de a retrage din circuitul economic cantităţi considerabile de lichidităţi;

lipsa mecanismelor de gestionare cu evoluţia bulelor financiare; lipsa evidenţei statistice a

apariţiei şi dezvoltării bulelor financiare; geografia diversă a bulelor financiare. Deci, economia

mondială, a unei sau câtorva ţări, în permanenţă, este însoţită de crize economice, financiare,

însă acestea, fiind de dimensiuni diferite au şi impacte diferite. În atenţia societăţii întră numai

crizele ce depăşesc anumite dimensiuni. Crizele sunt umbra economiei. În istoria economiei au

intrat crizele din anii 1857; 1873; 1929-1933; 2007-2010. Factorii care generează crizele

financiare, economice sunt diferiţi: progresul tehnologic, creşterea excesivă a preţurilor, a

datoriilor; distragerea finanţelor din sfera productivă, activităţii neeconomice; speculaţia cu

acţiuni; iniţierea întreprinderilor, acţiunilor fantomă; supraproducerea.

Finanţele, scoase din circuitul economic firesc, constituie “bule financiare”, care pe

parcurs cresc până la dimensiuni critice, când generează crize financiare. Criza economică din

anii 1929-1933 a fost imanentă, articolul lui Fisher din ziarul “New York Times” doar a redus

perioada ei de apariţie. Un impact considerabil asupra procesului de desfăşurare al crizei îl are

principiul “turmei”. O dezinformare economică, puternic mediatizată poate genera o criză

financiară (de exemplu, o greşeală comisă de sistemul de procesare a indicatorilor statistici sau o

afirmaţie nereuşită a unui conducător de stat, de exemplu din SUA sau Germania). Criza

financiară poate fi generată de numărul nejustificat de mare a unor întreprinderi, corporaţii, de

preţurile excesiv de mari. Bulele financiare sunt iniţiate şi de progresul tehnico-ştiinţific, de

inovaţii, tehnologii performante, acţiunile cărora provoacă o încredere deosebită în potenţialii

cumpărători de acţiuni. În consecinţă, acţiunile pot fi comercializate la preţuri nejustificat de

mari, sunt iniţiate distragerile de finanţe din circuitul economic, bulele financiare. Crizele

financiare, în principiu pot fi prezise, dar nu şi ocolite. Criza din anii 2007-2010 a fost prezisă de

către R. Shiller. La baza acestei crizei, în viziunea economistului german Zeidl, au fost puşi 12

factori. Este o afirmaţie incompletă. Numărul factorilor ce a contribuit la desfăşurarea crizei este

infinit de mare, inclusiv: retragerea unei cantităţi de lichidităţi de către subiecţi megabogaţi

pentru a deveni şi mai bogaţi, a pune la “respect” ţările exportatoare de materii prime; politicile

sociale din unele state care acordă înlesniri la credite bancare, în consecinţă, cererea la ipotecă

creşte, preţurile la spaţiile imobiliare cresc; reformele impozitare, de exemplu reforma din anul

1986 din SUA, creează favoruri pentru credite, contribuie la creşterea numărului cumpărătorilor

pe datorii, generează bule financiare; reducerea taxelor procentuale la creditele ipotecare;

98

securizarea datoriilor prin emiterea hârtiilor de valoare; dezinformarea potenţialilor cumpărători

de acţiuni de către agenţiile analitice de prestigiu; ratingurile dubioase ale unor întreprinderi

stabilite de către agenţiile de rating; pierderea, de către autorităţi, a posibilităţilor de monitorizare

a activităţilor bancare; lipsa evidenţei statistice a iniţierii şi evoluţiei bulelor financiare; lipsa

analizei datoriilor integrale în profitul ţărilor în ansamblu în economia mondială.

3.2. Impactul crizelor economice asupra activităţii întreprinderii

Situaţia economică actuală se caracterizează atât prin dezechilibre microeconomice la

nivelul economiei reale, cât şi printr-un echilibru macroeconomic precar, ca urmare a măsurilor

de consolidare fiscală introduse de guvern, suprapuse peste efectele crizei. În anii 2010-2011,

contextul internaţional a devenit mai tensionat, pieţele financiare au manifestat o volatilitate în

creştere, iar percepţia investitorilor s-a înrăutăţit pe fondul accentuării crizei datoriilor suverane,

a problemelor din sectorul bancar european şi al incertitudinilor privind perspectivele creşterii

economice la nivel mondial.

Înainte de a simula teoretic impactul crizelor, bulelor financiare, asupra dezvoltării

economice, vom analiza schimbările survenite în evoluţia IMM-urilor active din România

urmare a impactului crizei economice din ultimii ani asupra activităţii acestora.

Ponderea IMM-urilor în totalul întreprinderilor din economia non-financiară poate fi

urmărită în tabelul 3.2, care prezintă distribuţia întreprinderilor pe clasele de mărime şi pe

sectoarele de activitate economică, conform datelor de bilanţ înregistrate la începutul anului

2012. În ceea ce priveşte ponderea segmentului IMM raportată la întreprinderile mari, aceasta se

situează la valori mai mari de 97% în toate sectoarele economice, cu excepţia sectorului

energetic (93,8%). Trebuie înţeleasă această preponderenţă covârşitoare a IMM-urilor în faţa

companiilor mari, exclusiv prin prisma numărului de întreprinderi.

Comerţul rămâne principalul sector economic în care îşi desfăşoară activitatea IMM-

urile, având o pondere de 37,5%; respectiv, un număr de 163781 de întreprinderi mici şi mijlocii

şi-au desfăşurat activitatea în anul 2011 în Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea

autovehiculelor şi motocicletelor. Între acestea, microîntreprinderile sunt cele mai numeroase

(149382), reprezentând mai mult de 90% din total. Există în acelaşi timp şi un număr

considerabil de 1415 întreprinderi mijlocii, respectiv 17,5%, care operează în acest domeniu, în

rândul întreprinderilor mici comerţul fiind pe locul întâi între domeniile de activitate, cu un

număr de 12984. În sectorul Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice îşi desfăşoară activitatea

un număr total de 49046 de IMM-uri (11,2% din total), cele mai multe fiind microîntreprinderi

(95,2%). Acest sector de activitate se plasează pe locul 2 numai în cazul microîntreprinderilor

99

(12,2%), nu şi în cel al întreprinderilor mici şi al întreprinderilor mijlocii, care au pondere de

4,62%, respectiv de 3,19% în acest sector.

Tabelul 3.2. Distribuţia întreprinderilor pe clase de mărime şi pe sectoare de activitate economică anul 2011

Sectorul Micro Mici Mijlocii IMM Întrep. mari

Total întrep.

Pondere IMM

A – Agricultura 12353 1806 204 14363 31 14394 99,78% B – Industria extractivă 739 236 49 1024 17 1041 98,37% C – Industria prelucrătoare 30724 9.820 3118 43662 738 44400 98,34% D – Producţia şi furnizarea de energie şi gaze 602 98 29 729 48 777 93,82% E – Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor

1741 475 137 2353 69 2422 97,15%

F – Construcţii 34002 6412 1108 41522 128 41650 99,69% G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor

149382 12984 1415 163781 148 163929 99,91%

H – Transport şi depozitare 28176 2707 435 31318 96 31414 99,69% I – Hoteluri şi restaurante 18876 2995 254 22125 27 22152 99,88% J – Informaţii şi comunicaţii 14711 1253 246 16210 56 16266 99,66% L – Tranzacţii imobiliare 11264 571 55 11890 8 11898 99,93% M- Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice

46718 2077 251 49046 55 49101 99,89%

N – Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport

12578 1737 588 14903 147 15050 99,02%

O – Administraţie publică şi apărare 59 13 11 83 2 85 97,65% P – Învăţământ 2488 285 14 1787 1 2788 99,96% Q – Sănătate şi asistenţă socială 7709 676 80 8465 14 8479 99,83% R – Activităţi de spectacole, culturale şi recreative

3223 168 20 3411 - 3411 100%

S – Alte activităţi de servicii 8641 623 74 9338 3 9341 99,97% T – Activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator

28 3 1 32 - 32 100%

TOTAL 384014 44939 8089 437042 1588 438630 99,64% Sursa: elaborat de autor în baza Date de bilanţ întreprinderi la 01.01.2012 ONRC; Statistici INS ianuarie 2013.

Industria prelucrătoare este al treilea domeniu de activitate reprezentativ pentru IMM-uri.

Astfel, segmentul IMM-urilor din industrie deţine o pondere de 10%, după cele din sfera Servicii

(39%) şi Comerţ (37,5%). În cadrul industriei prelucrătoare există diferenţieri pronunţate între

clasele de mărime. Remarcabil este faptul că acesta este sectorul economic cel mai reprezentativ

pentru întreprinderile mijlocii. Un procent de 38,6% dintre întreprinderile mijlocii (cu mai mult

de 50 de angajaţi) sunt prezente în sectorul industrial. IMM-urile din industrie sunt de

dimensiuni mai mari spre deosebire de cele implicate în alte activităţi cum ar fi, de exemplu,

sectorul serviciilor în care predomină microîntreprinderile. Şi întreprinderile mici au o pondere

importantă în sectorul industrial (21,8%), care ocupă locul 2 după comerţ. În schimb,

microîntreprinderile au o pondere redusă, de numai 8%, în industria prelucrătoare, corespunzător

capacităţii tehnologice reduse a acestei categorii de firme. Sectorul Construcţii are o pondere

semnificativă în structura de ansamblu a IMM-urilor, deşi a cunoscut dinamica cea mai

torsionată de-a lungul anilor, atingând în 2011 un procent de 9,5%. Microîntreprinderile din

Construcţii numără 34002 de firme şi reprezintă 81,9% din numărul total de firme active în acest

100

sector. În Transport şi depozitare numărul mediu de IMM-uri este de 31318 şi reprezintă o

pondere de 7,2% din total. În acest sector distribuţia pe cele trei clase de mărime este mai

uniformă comparativ cu alte domenii economice; astfel, 7,3% sunt microîntreprinderi, 6,0% sunt

întreprinderi mici, iar 5,4% sunt mijlocii. Un alt domeniu important pentru prezenţa IMM-urilor

este sectorul Hoteluri şi restaurante, cu o pondere medie de 5,1%. Clasa întreprinderilor mici

deţine o pondere peste medie, de 6,7%, iar microîntreprinderile sunt în procent de 4,9%. Mai

puţine întreprinderi de dimensiune mijlocie activează în turism, respectiv numai 254,

reprezentând un procent de 3,1% din total. Agricultura devine un sector tot mai semnificativ

pentru IMM-uri, fiind în creştere în ceea ce priveşte numărul de firme active (14363). Ponderea

medie este de 3,29%, însă întreprinderile mici, cu un număr mediu între 10 şi 49 de salariaţi,

înregistrează o pondere mai mare de 4%.

În ceea ce priveşte tendinţa de evoluţie, după doi ani consecutivi de recul, volumul cifrei de

afaceri din IMM-uri a înregistrat o creştere medie reală de 2% în anul 2011 faţă de 2010.

Constatările privind contribuţia celor două categorii de întreprinderi – IMM şi Întreprinderi Mari –

la realizarea cifrei de afaceri în principalele sectoare economice sunt puse în evidenţă în figura 3.2.

Fig. 3.2. Cifra de afaceri în principalele sectoare economice (lei), 2011

Sursa: elabora de autor în baza Date de bilanţ întreprinderi la 01.01.2012 ONRC; Statistici INS ianuarie 2013. Cifra de afaceri calculată în lei preţuri curente, (ţinând cont de inflaţie) IPC 2011=105,8.

În majoritatea sectoarelor economice, IMM-urile înregistrează o cifră de afaceri mai mare

comparativ cu întreprinderile mari. Fac excepţie sectoarele industrie şi energie, cel minier şi cel

de comunicaţii, unde IMM-urile nu sunt în măsură să concureze operatorii economici de mare

anvergură, naţionali sau transnaţionali, care sunt dominanţi pe piaţă. IMM-urile contribuie cu

mai mult de 58% la volumul total al cifrei de afaceri din economia non-financiară. Potrivit

datelor de bilanţ ale întreprinderilor cu activitate în sectoarele economice non-financiare, la

01.01.2012 valoarea cifrei de afaceri realizată de IMM-uri a fost de 589256 miliarde de lei, iar

cea atribuită întreprinderilor mari a fost de 426456 miliarde de lei.

101

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de afaceri între cele trei clase de mărime ale IMM,

se observă ponderi apropiate, microîntreprinderile având totuşi un aport mai redus faţă de

întreprinderile de dimensiune mai mare. Această caracteristică a IMM-urilor din România se

păstrează de mai mulţi ani, cu menţiunea că, în 2011, clasa întreprinderilor mici şi-a crescut

ponderea în cifra de afaceri totală.

Fig. 3.3. Cifra de afaceri în IMM-uri pe clase de mărime, 2011

Sursa: elabora de autor în baza Date de bilanţ întreprinderi la 01.01.2012 ONRC; Statistici INS ianuarie 2013.

Aşa cum este ilustrat în figura 3.3, microîntreprinderile contribuie cu 30,8% la volumul

total al cifrei de afaceri realizat de IMM-uri, întreprinderile mici cu 34,2%, iar cele mijlocii cu

34,9%. Întreprinderile mici se evidenţiază sub aspectul cifrei de afaceri ca fiind clasa cu cel mai

mare potenţial de creştere, între IMM-urile româneşti.

Potrivit ultimelor date de bilanţ referitor la situaţia întreprinderilor, un număr de 238212

de IMM-uri au raportat profit pentru anul 2011. Procentual, aceasta înseamnă mai mult de 54,5%

din întreprinderile mici şi mijlocii active în economia non-financiară. Valoarea totală a profitului

net înregistrat, în anul 2011, de IMM-uri a fost de 29240 miliarde de lei, reprezentând 5% din

cifra de afaceri. Se prezintă comparativ, în figura 3.4, nivelul profitului şi cel al cifrei de afaceri

în clasele de mărime ale întreprinderilor – micro, mici şi mijlocii.

Fig. 3.4. Profitul net vs Cifra de afaceri în IMM-uri, pe clase de mărime, 2011

Sursa: elabora de autor în baza Date de bilanţ întreprinderi la 01.01.2012 ONRC; Statistici INS ianuarie 2013.

102

Se poate constata o distribuţie diferită a profitului comparativ cu cifra de afaceri în cele

trei clase de mărime. Astfel, din datele de bilanţ, rezultă următoarele observaţii: - Clasa microîntreprinderi, deşi are cel mai mic procent al cifrei de afaceri (30,8%), a obţinut

cel mai ridicat nivel al profitului, respectiv 41,4% din valoarea totală pe IMM-uri. - Clasa de întreprinderi mici are situaţia cea mai echilibrată, contribuind cu 34,2% la cifra de

afaceri totală din IMM-uri şi obţinând profit în procent de 31,6% din total. - Clasa întreprinderi mijlocii, cu cea mai mare cifră de afaceri (34,9%), raportează cea mai mică

valoare a profitului, cu un procent de 27%.

Aceste constatări arată existenţa unei relaţii invers proporţionale între dimensiunea

firmelor şi masa profitului, la nivelul general al claselor de IMM. Totuşi, aprecierea profitului

prin evidenţierea masei acestuia la un anumit moment este insuficientă pentru a extrage

concluziile cu privire la profitabilitatea IMM-urilor.

Cea mai mare valoare a profitului este obţinută de IMM-urile active în Servicii, care

cumulează 31,6% din masa totală. Totuşi, este notabil faptul că ponderea profitului se află sub

valoarea ponderii numărului de întreprinderi din acest sector (figura 3.5).

Fig. 3.5. Distribuţia profitului din IMM în sectoarele principale de activitate, 2011

Sursa: elabora de autor în baza Date de bilanţ întreprinderi la 01.01.2012 ONRC; Statistici INS ianuarie 2013.

IMM-urile din Comerţ obţin un procent de 27,3% din profitul total al IMM-urilor, valoare

care se situează, de asemenea, cu mult sub procentul firmelor active în acest sector (37%). În

Industrie se realizează 19,5% din profitul IMM-urilor, în condiţiile în care procentul de firme

active este de numai 11%. Şi IMM-urile din Construcţii reuşesc să genereze o valoare superioară

a procentului de profit (14,4%) comparativ cu cel al numărului de firme din acest sector (10%).

IMM-urile din Agricultură apar cu cel mai bun raport între ponderea profitului şi ponderea

numărului de întreprinderi, respectiv 7,3% pondere în profitul total şi 3,3% în numărul de firme.

Impactul perioadei post-criză asupra potenţialului productiv al întreprinderilor şi nivelul

de performanţă al acestora după tehnologiile generate de PTŞ, simulate teoretic în capitolul 2 al

tezei, poate fi cuantificat în dependenţă de indicatorii de performanţă economică.

103

În prezent, creşterea performanţelor IMM-urilor sub aspectul eficienţei economice şi al

competitivităţii reprezintă o preocupare constantă la nivelul Uniunii Europene, fapt ilustrat şi de

politica în domeniul IMM-urilor şi liniile strategice de acţiune pentru susţinerea dezvoltării lor.

Eficienţa economică a IMM-urilor poate fi exprimată cu ajutorul mai multor indicatori

economici, dintre care cel mai relevant este productivitatea muncii (definită ca raportul între

cifra de afaceri şi numărul de angajaţi) şi profitabilitatea.

Nivelul productivităţii muncii şi indicele de creştere a acesteia depind de o serie de

factori de influenţă, aşa cum sunt numărul şi nivelul de calificare a personalului şi nivelul

tehnologic al proceselor de producţie şi organizatorice din firme. În multe cazuri, reducerea

numărului de angajaţi este un factor direct de influenţă pentru creşterea productivităţii, însă

rezultatele pozitive pot fi aşteptate numai dacă restructurarea este însoţită de pregătirea şi

calificarea personalului ca şi de înnoirea factorilor tehnologici.

Evoluţiile din ultimii ani ale numărului mediu de salariaţi, din IMM-urile din România,

au fost determinate în primul rând de dificultăţile crizei economice şi s-au soldat cu reduceri mai

degrabă conjuncturale decât strategice. În acelaşi timp, diminuarea numărului de salariaţi din

IMM-uri a avut loc concomitent cu reducerea cifrei de afaceri, având ca rezultat scăderea

performanţelor IMM-urilor în intervalul 2009-2010, cu o uşoară revenire în 2011. IMM-urile

sunt importante în economie pentru contribuţia la crearea Produsului Intern Brut, însă în ultimii

ani marcaţi de efectele crizei economice sunt tot mai mult apreciate ca principal generator de

locuri de muncă la nivel european. Numărul mediu de salariaţi pe o întreprindere la nivelul

IMM-urilor este de 5,8 în România, mai mare faţă de media europeană de 4,2 ori. Pe fiecare

clasă de întreprinderi situaţia se prezintă astfel: în microîntreprinderi numărul mediu de salariaţi

pe întreprindere este de 2,1; în întreprinderile mici media este de 19,6 salariaţi pe întreprindere;

în întreprinderile mijlocii sunt 101,7 salariaţi pe întreprindere. Pe sectoare de activitate, în

Industrie se regăseşte cel mai mare număr de salariaţi/întreprindere (14,2); în Construcţii există

7,7 salariaţi/întreprindere; în Agricultură 5,9 salariaţi/întreprindere; iar valorile medii cele mai

reduse sunt în Servicii (4,5) şi Comerţ (4,2) salariaţi/întreprindere. Valoarea medie a

productivităţii muncii în IMM-uri, calculată prin cifra de afaceri medie pe un angajat este de

233434,2 lei, faţă de valoarea productivităţii muncii din întreprinderile mari care este de

323215,4 lei.

Analiza sectorială a productivităţii muncii (figura 3.6) indică cea mai mare valoare în

sectorul Comerţ (404264 de lei), peste media din IMM, explicabilă prin specificul acestei

activităţi care rulează cifre de afaceri mari cu un număr mic de personal. IMM-urile din

Agricultură se remarcă cu nivelul de 258163,3 lei al productivităţii muncii, peste valoarea medie

104

din IMM. Acest rezultat poate fi interpretat în tendinţa general pozitivă a IMM-urilor din acest

sector, care s-au dezvoltat prin investiţii noi stimulate de ajutoarele financiare constante.

Fig. 3.6. Productivitatea muncii şi profitabilitatea în IMM, 2011

Sursa: elabora de autor în baza Date de bilanţ întreprinderi la 01.01.2012 ONRC; Statistici INS ianuarie 2013.

În Industrie, IMM-urile au un nivel al productivităţii de 185216 lei, situat sub valoarea

medie, ceea ce arată un grad necorespunzător de tehnologizare la nivelul IMM-urilor din sectorul

productiv. În Construcţii şi Servicii se constată cea mai scăzută productivitate a muncii, cifra de

afaceri realizată fiind redusă în raport cu numărul mare de angajaţi.

Profitabilitatea este un alt indicator analizat de noi cu privire la evaluarea eficienţei

întreprinderii, care măsoară contribuţia personalului la realizarea performanţelor economice şi

financiare. Astfel, eficienţa IMM-urilor din România, din perspectiva raportului între valoarea

profitului obţinut şi numărul mediu de salariaţi în 2011, a avut o valoare medie de 11583,5

lei/salariat. Analiza datelor de bilanţ pentru cele trei clase de mărime şi în sectoarele principale

de activitate relevă următoarele aspecte generale:

• situaţia cea mai favorabilă apare în cazul microîntreprinderilor, care au cea mai mare valoare

de profitabilitate per angajat la nivelul întregii clase, respectiv de 127% valoarea medie per

IMM;

• întreprinderile mici au o cotă de profitabilitate per salariat de 90% comparativ cu valoarea

medie, iar cele mijlocii de numai 83%;

• cea mai mare contribuţie la profit o are personalul din întreprinderile cu activitate în

Agricultură, care asigură o rată a profitabilităţii de două ori mai mare faţă de media pe IMM

(25219,5 lei/salariat);

• IMM-urile din Construcţii au cea de-a doua valoare a profitabilităţii (13104 lei/salariat) între

sectoarele economice;

105

• în Servicii şi Comerţ s-au înregistrat valori apropiate de medie, respectiv 12191 lei/salariat şi

11660 lei/salariat;

• sub aspectul profitabilităţii, IMM-urile din Industrie dovedesc cele mai slabe performanţe cu

un nivel de numai 8410 lei/salariat.

Actualmente, se impun a fi abordate diverse tratări a iniţierii şi evoluţiei crizelor

financiare, să fie identificat impactul crizelor asupra activităţilor economice ale întreprinderii. În

baza analizelor surselor de specialitate, a modelării procesului de împrumuturi, pot fi aduse un

şir de concluzii, utile pentru activităţile economice ale întreprinderilor, pentru perfecţionarea

conceptului de crize financiare şi conformarea subiecţilor economici la situaţiile generate de

crize care sunt inevitabile, imprevizibile, dar cu certitudine apar sporadic.

Sistemul financiar generează dezvoltarea economică. Însă, în anumite condiţii poate

genera crize financiare. În economie toate procesele sunt reglate. Dacă, de exemplu sistemul

financiar mondial nu dispune de un regulator, atunci acesta este reglat de către haos. „Credit

crunch” (criza financiară) din anii 2007-2010, după dimensiunile distructive, ocupă locul secund

după criza din 1929-1933. Ţările industrial puternic dezvoltate, numai în anul 2009, şi-au redus

PIB-ul cu peste 5%. Pierderile de la nerestituirea datoriilor către anul 2010 au constituit 4,1 tril.

dol SUA [59, p.896]. Producătorii, în lipsa pieţelor de desfacere, s-au pomenit supraîmpovăraţi

cu utilaje, diverse produse finale. Angajaţii care şi-au rezolvat problema locuinţei din contul

împrumuturilor bancare, pierzând locul de muncă, nu-şi puteau onora datoria şi s-au transformat

în şomeri fără locuinţe. Activele materializate nu pot fi convertite în resurse financiare, în

consecinţă, investiţiile productive se reduc. Credinţa în atotputernicii libertăţii şi concurenţei

nelimitate pe piaţă s-a adeverit că este adevărată doar teoretic [97, p.12]. Funcţionarea pieţelor,

inclusiv a celor financiare în anii 2000-2010, a demonstrat cu lux de amănunte, că acestea sunt

generatoare de crize. De altfel, cum s-ar putea explica, în lipsa situaţiilor extremale din această

perioadă, apariţia crizelor? Pieţele financiare satisfac toate caracteristicile pieţelor iraţionale

[131], [140]. O explicaţie empirică este propusă de evoluţia iniţierii “bulelor” financiare,

umflarea şi “explodarea” acestora. Problema crizelor financiare este complexă şi trebuie tratată

sistemic. Sistemul proceselor financiare conţine elemente ale raţionamentului economic şi al

iraţionamentului. În sistem, raţionamentul nu întotdeauna predomină activităţile iraţionale [103],

[109, p.2]. Studierea elementelor sistemului cu impact pozitiv, negativ, este avansată doar în

modelele macroeconomice. Acestea, însă, devin inaplicabile din cauza cerinţelor excesive faţă de

informaţia iniţială, exogenă [91]. În lipsa unei metode logice de funcţionare a pieţelor creditar-

monetare, în lipsa unui “regulator” (care poate exista, dar poate nu), sistemul se autoreglează, iar

în această autoreglare crizele devin stări ale sistemului financiar. Fundamentul economico-

financiar bazat pe legile pieţei libere, pe libera concurenţă, pe cerere şi ofertă, s-a compromis în

106

ultimii ani tot mai mult. Multitudinea de publicaţii, teorii bazate pe “farmecul” economiei de

piaţă, în viziunea lui Krugman [103], laureat al premiului Nobel, în cazul cel mai fericit sunt

inutile, în cazul cel mai rău – sunt distructive. Autorul afirmaţiei a vrut, probabil, să sublinieze

lipsa metodologiei managementului financiar la nivel global. Afirmaţia lui Krugman este

discutabilă. Ideile din bibliografia ştiinţifică cu caracter economico-financiar nu întotdeauna sunt

puse la baza deciziilor la nivel mondial. Practicienii şi teoreticienii constituie echipe diferite.

Lipsa publicaţiilor ştiinţifice, care ar fi prognozat criza financiară din anii 2007-2008 confirmă

conceptul greşit despre posibilităţile cererii şi ofertei în condiţiile de piaţă, de liberă concurenţă.

Teoretic, crizele pot fi evitate, practic, însă, acest lucru este imposibil [55, p.109]. Cutremurele

de pământ şi crizele nu pot fi prognozate, însă, este necesar de depistat acest proces la stadiile

incipiente [83, p.12]. Sub influenţa economiştilor cu multe şi recunoscute rezultate în cercetările

ştiinţifice (de exemplu, R. Lucas), teoria crizelor a fost scoasă din atenţia cercetătorilor. Lucas, în

articolul “Priorităţile macroeconomice”, afirmă: “Problema centrală – depăşirea depresiilor –

cu succes este rezolvată” [16, p.1-14]. Criza din anii 2007-2010 este un argument convingător că

Lucas nu are dreptate [110]. Modalităţile de studiere a eficienţei pieţei se reduc la studierea

reprezentanţilor acesteia (investitorul raţional, consumatorul raţional), la extrapolarea

rezultatelor pentru întregul sistem în ansamblu [146]. Existenţa “pieţei eficiente” este negată de

către autorii [112], [141]. Concluziile teoriei “pieţei eficiente”, în statistică, se confirmă în una

din miile, poate chiar milioanele de observaţii [140].

Criteriile, aduse teoriei reducţioniste de către [146], [112], [141], [142] pot fi acceptate

numai pentru intervale de timp scurte, pentru situaţii financiare, economice care nu se înscriu în

legile evoluţiei proceselor. Dacă autorii sus numiţi ar fi examinat evoluţia pentru perioada de

lungă durată, pentru situaţiile financiar agregate, apoi rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi

concluziile acestora ar fi putut fi opuse concluziilor lui P. Krugman expuse în [103]. Evoluţia şi

proprietăţile sistemului sunt deduse din evoluţia şi proprietăţile unei componente ale sistemului,

pornind de la faptul că acest element este reprezentativ. Aici este necesar să precizăm: sistemul

financiar (economic) este înlocuit cu un sistem de alte dimensiuni, poate de un minisistem

virtual, care în ansamblu posedă, în linii mari, proprietăţile tuturor elementelor componente ale

sistemului respectiv. Reducţia în economie este o analiză a unui sistem teoretic, numit model,

rezultatele căreia sunt extinse şi asupra sistemului original. Precizia rezultatelor corelează cu

dimensiunile şi complexitatea modelului; modelul poate fi simplu, dar nu simplist. Odată cu

“împovărarea” modelului cu diverse relaţii, rezultatele devin mai aproape de realitate, însă

soluţionarea devine problematică. Speranţele investitorului, ale consumatorului pot fi alimentate

cu informaţii din teoria reducţionistă doar cu o anumită probabilitate, nu cu certitudine. De aici

nu se poate conchide, că sistemul financiar nu poate şi nu trebuie studiat, analizat prin metodele

107

teoriei reducţioniste. Actualmente, sistemul financiar mondial, după numărul relaţiilor

economice, în condiţiile globalizării economiei, dezvoltării mijloacelor de telecomunicaţii, a

progresului tehnico-ştiinţifice, a realizat o complexitate fără precedent. Contractele financiare

s-au transformat în elaborări analitice. Contractele asigură echilibrul dintre părţi, dintre costuri şi

rezultate, generează creşteri financiare. Bunurile sunt rezultatul interacţiunilor dintre pieţele de

mărfuri, servicii şi pieţele financiare. Spre deosebire de bunurile şi resursele materiale (materii

prime, utilaje, muncă etc.), care necesită un anumit “lag” pentru a fi create, costuri considerabile,

cele financiare pot fi create cu eforturi relativ reduse, într-un timp foarte scurt. Crearea resurselor

financiare este generată de un şir de factori stocastici apariţia cărora este imprevizibilă. Sub

impactul acestora valoarea resurselor financiare poate creşte, poate să se reducă. În sistemul

financiar nu pot fi iniţiate şi efectuate experienţe. De aceea, analizele evoluţiei indicatorilor

financiari se fac pe baza modelelor matematice. Doar cu imitarea viitoarelor situaţii financiare

pot fi efectuate analize, acceptarea sau nu a creditelor. Activele financiare, după cum se ştie, în

perioada de lungă durată, cresc. Blanchard O., Watson M., în anul 1982, au elaborat modelul

matematic al “bulei” financiare [57, p.295-316].

Bulele financiare, până la anumite dimensiuni, sunt considerate de către T. Lux bule

raţionale [109, p.30]; apar, cresc şi după anumite perioade „plesnesc”. În scopul urmării

desfăşurării acestui proces, notăm prin A0 – activul financiar în anul t=0. În următorul an t=1

activul A0 se transformă în A1>A0. Activul financiar A0 şi-a asigurat o creştere cu r, A0, unde

( )111 π−= taxrr - taxa reală (preţul) cu care banca acordă credite în anul t=1; taxr1 - taxa nominală

stabilită de către bancă; 1π - nivelul inflaţiei în anul 1. Reducerea inflaţiei 1π până la 1π 1π<

contribuie la creşterea taxei reale 111 π−= taxrr cu 111 πππ Δ=− . În acest context, devin bine

înţelese politicile FMI impuse creditorilor – să reducă deficitul bugetar; să nu deprecieze valuta

naţională. Se ştie, că deficitul bugetar şi deprecierea leului în raport cu dol. SUA contribuie la

creşterea inflaţiei de la 1π până la 1

∧

π . În acest caz, taxa reală 111

∧

−= πtaxrr s-ar reduce cu

( ππ −∧

1 ). Politicile FMI direcţionate spre reducerea inflaţiei contribuie la creşterea (umflarea)

„bubbles” (a bulelor financiare). În aşa mod, băncile fără mari eforturi, doar prin efortul de

promovare a politicilor de reducere a cheltuielilor bugetare în ţările cărora le-au fost acordate

credite, reuşesc în anul t=1 să-şi mărească taxa reală de la ( )11 π−taxr până la ( )11 π−taxr cu

πΔ . În anul t=1, activul financiar depus la bancă în anul t=0 se transformă în

A2=A0+r2(A0+r1A0)=A0(1+r2+rir2); în anul t=2, A3=A0+r3A0 (1+r2+r1*r1)=A0 (1+r3+r2*r3+r1r2r3);

în anul t=t, At=A0(1+rt+rt-1*rt+rt-2*rt-i*rt+...+ri*r2*...*rt).

108

În fiecare an politicile financiare ale FMI cu privire la deficitul bugetar, la cursul de

schimb valutar, rămân aceleaşi, similare anului t=1. “Cuceririle” integrale ale băncii pot constitui

∑=

Δt

1ττπ . Lesne să ne convingem că creşterile anuale ale activului financiar A0 constituie un şir

descrescător, .0lim1

=Π=∞→ ττ

rt

t

Cuantumul ∑=

Δt

1ττπ constituie “aportul” băncilor în creşterea activelor financiare fără a

crea valori. Investitorul îşi actualizează venitul potenţial care poate fi realizat: peste un an

A0*11

1r+

; peste doi ani A0*211 *1

1rrr ++

; peste trei ani A0*3213231

1rrrrrr +++

; peste t ani

A0*tititt rrrrrr *...*...1

1

2++++ −

, în baza căruia acceptă sau nu creditul. O astfel de transferare

a finanţelor de la bănci la investitor este eficientă, când ambele părţi (şi banca şi investitorul)

dispun de informaţia despre evoluţia inflaţiei. Dacă unii (băncile) fac bani fără activităţi

productive, apoi alţii contribuie la creşterea puterii de cumpărare a finanţelor prin retragerea

parţială a băncilor de pe piaţă. Astfel de procese sunt în “unison”, fără să dea de bănuit, cu

politicile de reducere a inflaţiei. Din balanţa legăturilor dintre ramuri (BLR) se ştie, că suma

elementelor din cadranul III trebuie să coincidă cu suma elementelor din cadranul II. Activităţile

productive efectuate pe datorii creează dezechilibrul dintre suma valorilor din cadranele II şi III

ale BLR; produsele finale din cadranul II nu sunt acoperite cu masa monetară din cadranul III, în

consecinţă, preţurile se reduc, se generează criza financiară. Reducerea preţurilor contribuie la

creşterea puterii de cumpărare a activelor financiare şi, indirect, la creşterea (nemeritată) a

veniturile băncilor ce dispun de∑=

Δt

1ττπ .

Bulele financiare sunt constituite din finanţele ieşite sau neintrate în circuitul economic.

Ce şi cine scot finanţele din circuitul economic, generează reducerea ofertei de bani, reducerea

preţurilor, creează premise pentru falimentarea multor instituţii? Acestea sunt printre instituţiile

şi indivizii care îşi soluţionează problemele numai prin datorii, se conduc de principiul: “dacă

vrei să trăieşti mult, trebuie să dormi mult cu datoria”. În acest caz, avem de afacere cu situaţia

când finanţele nu au intrat în circuitul economic. Pot fi enumerate activităţile care contribuie la

scoaterea finanţelor din circuit: activităţi speculative cu acţiunile, jocurile de noroc, neîncrederea

populaţiei în activităţile bancare. Bulele financiare, fiind generate de anumite situaţii, cresc,

parcă au un impact pozitiv asupra economiei (reţin sau nu contribuie la creşterea preţurilor), dar

depăşind anumite dimensiuni - “explodează”. “Explodează”, mai potrivit ar fi să afirmăm,

109

preţurile, fiindcă finanţele din umplutura bulelor rămân la locul său: ipotecarii nu pot restitui

finanţele, acţiunile nu pot fi acoperite cu finanţele la care aceştia pretind în urma speculaţiilor

etc. Reducerea preţurilor îi face pe unii (cei cu datorii) săraci, în timp ce alţii (care dispun de

active financiare), nemeritat sau pe neaşteptate, devin mai bogaţi [108, p.11]. Finanţele sunt

resursele care permit cuantificarea nivelului deficitar al resurselor materiale. Utilizarea eficientă

a resurselor financiare are loc atunci, când creşterea resurselor financiare coincide cu creşterea

resurselor materiale [154]. Însă, o astfel de dependenţă devine imposibil de determinat din lipsa

de informaţii despre evoluţia bulelor financiare. În statistică, bulele financiare nu pot fi luate la

evidenţă [142, p.3]. Putem doar constata că creşterea valorică a activelor financiare, ce depăşeşte

creşterea resurselor materiale, nu poate contribui la creşterea bunăstării populaţiei. În ultimii 10

ani, sistemul bancar mondial a reuşit să realizeze supraprofit din contul producătorilor de cca. 2

trilioane de dol SUA [152]. Serviciile bancare se transformă în generatoare de riscuri pentru

producători, contribuie la creşterea bulelor financiare, la apropierea momentelor când acestea vor

“plesni”, vor genera criză financiară. Altfel spus, pierderile financiare în perioadele de criză,

reflectă volumul de mărfuri şi servicii care sunt lipsă şi care ar fi putut acoperi supraprofiturile

bancare. Creditorii sunt acei subiecţi, care dispun de active financiare şi care, în prezent, sunt în

plus, însă doresc să-şi mărească venitul în viitor. Interesele subiecţilor ce se împrumută sunt

opuse intereselor creditorilor. Costul împrumutului este determinat de taxa venitului în viitor (B),

nivelul de dezvoltare a producerii, eficienţa resurselor utilizate în procesul de producţie, nivelul

tehnologic, inovaţional din sfera de producere. Abaterile taxei B de la posibilităţile productive

sunt atenuate, corectate de către piaţă prin intermediul crizelor financiare. Creşterea

împrumuturilor într-o unitate de timp (dt

dM ) este în dependenţă directă cu disponibilul de finanţe

(M), cu cuantumul dividendelor (m). Astfel spus, împrumuturile investitorului într-o unitate de

timp (dt

dM ) sunt în dependenţă directă cu soldul dintre viitorul venit ( ))(* tMB şi în dependenţă

inversă cu achitarea dividendelor pentru creditul acceptat, adică [9, p.117-118]:

A* )()()( tmtBMdt

tdM−= (3.1)

Relaţia (3.1) reprezintă o ecuaţie diferenţială de ordinul întâi, unde A, B – coeficienţi de

proporţionalitate. Pornind de la ipoteza, că cuantumul dividendelor m(t) este o funcţie liniară de

forma m(t) = m*t, ecuaţia diferenţială (3.1) poate fi transcrisă:

AM' – BM = -mt; notăm M=XY; M' = X'Y + XY'

AX'Y + AXY' = BXY = -mt; AX'Y + X(AY'+BY) = -mt (3.2)

În relaţia (3.2) impunem condiţia: AY' – BY = 0, de unde lnY = tAB ; Y =

tAB

e (3.3)

110

Relaţia (3.3), fiind substituită în (2), obţinem: A *dtdx t

AB

e = -mt; dx = - *tAm t

AB

e−

dt.

x = - ∫ tAm t

AB

e−

dt; Notăm I = ∫ tt

AB

e−

dt = t

AB

tAB

eBAvdtdu

dvdtetu−

−

−==

==

;

; =

BAte

BA t

AB

+−−

∫ tt

AB

e−

dt =

2

2

BAte

BA t

AB

−−− t

AB

e−

+ C = .CBAte

BA t

AB

+⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ −−

−; x = -

Bm t

AB

e−

⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ −

BAt ; M = XY = -

Bm t

AB

e−

⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ −

BAt * e t

AB ; M = -

Bm

⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ −

BAt =

Bm

⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ − t

BA . (3.5)

Rezultatul are o interpretare utilă pentru ambii subiecţi: şi pentru cel care împrumută

(creditor) şi pentru cel care se împrumută. Volumul de finanţe M, care poate fi împrumutat este

în dependenţă directă cu m, adică cu cuantumul dividendelor, cu disponibilitatea creditorului de a

acorda împrumut (parametrul A) şi în dependenţă inversă cu eficienţa economică curentă a

disponibilului de active financiare B.

Pentru C≠0, M =XY= t

ABt

AB

eCBAte

Bm

⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛+⎟

⎠⎞

⎜⎝⎛ −−

−=

Bm ( t

BA− ) + C*e

tAB

. Pentru t=0,

disponibilul de finanţe împrumutate M=0: 0= CBmA

+2 ; C=- 2BmA ; M=

Bm ( t

BA− )-

=t

AB

eBmA *2 B

m⎥⎥⎦

⎤

⎢⎢⎣

⎡⎜⎜⎝

⎛−⎟⎟

⎠

⎞− te

BA t

AB

1 . (3.6)

Contractul de împrumut dintre doi subiecţi economici (întreprinderea şi banca), în

dependenţă de parametrii A şi B, cuantumul dividendelor (m), perioada de împrumut, este

convenabil ambelor părţi. Concomitent, ambele părţi, atât întreprinderea cât şi banca sunt supuse

anumitor riscuri parvenite în evoluţia parametrilor A şi B. În principiu, nu există nici un sistem

nereglat. Sistemul financiar monetar nu poate fi reglat de un regulator instituţionalizat, de

exemplu, de ONU sau de structurile financiare mondiale. În acest caz, sistemul financiar monetar

este reglat de haosul de pe pieţele economice internaţionale. Şi fiindcă “haosul” este

imprevizibil, deci, şi crizele economico-financiare mondiale sunt imprevizibile, dar cu

certitudine că acestea vor apărea. Cererea şi oferta atât de mult “trâmbiţate” ca mecanisme

regulatorii de pe piaţă, s-au dovedit a fi mai mult generatori de crize decât regulatori. Crizele

financiare trebuie studiate în istorie, nu din considerentul că s-ar putea genera vreo teorie

economică nouă, salvatoare de economii, ci din considerentul de a estima pierderile potenţiale, a

pregăti economiile naţionale pentru suportarea acestora. Actualmente, crizele financiare sunt

relativ bine studiate la nivel macro, dar insuficient la nivelul întreprinderilor. Sunt elaborate

111

politici macroeconomice pentru depăşirea crizelor la nivelul economiei naţionale, dar nu şi la

nivelul întreprinderilor. Activele materializate necesită un anumit lag pentru a fi create; resursele

financiare pot apărea imediat. Inflaţia şi eficienţa activităţilor productive sunt din plin exploatate

de către sistemul bancar, care fără mari eforturi îşi asumă o bună parte din plusprodusul creat.

Soldul dintre inflaţia sperată şi cea reală constituie profitul sistemului bancar. Din acest

considerent, FMI după ce a împovărat unele ţări cu credite, impune acestora condiţii de a reduce

cheltuielile bugetare, adică inflaţia reală să fie sub nivelul inflaţiei sperate. Diferenţa dintre

acestea constituie profitul sistemului bancar.

3.3. Premise necesare pentru asigurarea succesului economic al întreprinderii

Întreprinderea funcţionează în interiorul ţării care determină principiile şi mediul exterior

al firmei. Aceeaşi întreprindere, funcţionând în mediul “globalizat”, considerabil îşi modifică

comportamentul, regulile de funcţionare, principiile şi mediul de afaceri. Estimarea potenţialului

de dezvoltare al întreprinderii presupune funcţionarea cu succes a acesteia, adică existenţa

imaginară a acestei firme cu alte posibilităţi de producere, de desfacere, cu o altă structură a

produsului final, cu o altă eficienţă.

De obicei, trebuie să existe un echilibru între îndeplinirea obiectivelor politice propuse pe

de o parte şi un posibil impact negativ în societate, pe de alta. Una din premisele necesare

asigurării succesului economic al întreprinderilor, în viziunea Marii Britanii [138], este testul

pentru IMM „SME test” - un instrument care face parte integrantă dintr-un sistem mai complex

de evaluare a impactului legislaţiei, având în vedere efectul pe care noile iniţiative sau

reglementările în vigoare produc efecte asupra mediului de afaceri, asupra societăţii, mediului

ambiant, etc. Un pas important în implementarea SME test este existenţa în cadrul procesului de

legiferare a unei proceduri de evaluare ex-ante a impactului pe care îl poate avea o nouă

propunere legislativă asupra afacerilor, mediului, echilibrului social etc., înainte de a fi adoptată

în Parlament. O componentă a cadrului instituţional o reprezintă responsabilizarea Guvernului

prin implicarea instituţiilor subordonate, nu a unui singur minister, astfel încât, evaluarea

impactului pentru fiecare nouă iniţiativa legislativa să se facă de către mai toate entităţile

guvernamentale implicate. Acesta reprezintă următorul pas în implementarea cu succes a testului

pentru IMM. Mai mult decât atât, atribuţiile n acest sens trebuie foarte clar precizate, atât în ceea

ce priveşte cadrul general de pregătire a noilor acte normative, cât şi referitor la modalitatea în

care anumite servicii guvernamentale realizează evaluarea impactului pentru astfel de acte.

Un test pentru IMM nu reprezintă numai obligativitatea de a avea linii directoare precise,

ci acestea să implice la rândul lor anumite proceduri etapizate. Acesta se bazează pe un set de

politici, care poate conduce la o schimbare fundamentală de cultură favorabilă pentru adoptarea

112

anumitor principii. Abordarea sistemică a testului pentru IMM implică în mod obligatoriu

realizarea de ghiduri, centre de informare, asistenţă specializată, instruire, acordarea de

consultanţă, alte mijloace de comunicare etc.

Cel mai solid mecanism de control al calităţii din toate statele membre ale Uniunii

Europene, a fost implementat în Marea Britanie. Aici, Comitetul de Reglementare a Politicilor

(CRP) îndeplineşte funcţia de asigurare a calităţii pentru toate ministerele. Acesta veghează la

respectarea liniilor directoare trasate pentru SFIT (Testul de Impact al Firmelor Mici) de către

departamentele specializate. Totodată, CRP evaluează dacă legislaţia este prea costisitoare în

raport cu beneficiile rezultate, în astfel de situaţii, CRP fiind abilitat să respingă respectivele

propuneri legislative. Acelaşi lucru se întâmpla şi în situaţia în care procedurile de aplicare a

SFIT nu sunt respectate.

Pentru a asigura imparţialitatea, CPR este un organism independent în raport cu

ministerele. În Marea Britanie angajamentul politic pentru susţinerea IMM-urilor poate fi, de

asemenea, observat într-o nouă iniţiativă aprobată care prevede exceptarea în bloc a IMM-urilor

de la noile reglementări introduse, pe o perioadă de 3 ani. Propunerea este clar motivată politic

ca reacţie la actuala criză economică, devastatoare prin impactul asupra potenţialului de

dezvoltare a IMM-urilor. Creşterea preocupării factorilor politici asupra IMM-urilor s-a

materializat în stabilirea unor paşi operaţionali pentru structurile guvernamentale din Marea

Britanie. În acest sens, angajamentul politic impulsionează dezvoltarea în continuare a testului

pentru IMM. Viziunea politică se află într-o perfectă armonie cu mecanismele de control şi

liniile directoare devenite obligatorii. Este recomandabil ca testul pentru IMM să nu devină un

instrument de sine stătător, ci sa fie integrat într-un sistem care urmăreşte continuu raportul

costuri-beneficii pentru firmele din categoria micro, mici si mijlocii.

Firesc e să admitem, că managerul firmei va poziţiona potenţialul întreprinderii în

creştere. Însă, în dependenţă de impactul progresului tehnico-ştiinţific, al factorilor exogeni,

întreprinderea ar putea să-şi reducă potenţialul productiv. În acest context, pentru asigurarea

dezvoltării întreprinderii trebuie de ţinut cont de nivelul financiar al firmei. Firmele cu un

potenţial financiar considerabil, sunt relativ mai flexibile, îşi pot schimba partenerii economici,

fac încercări de a implementa succesele tehnico-ştiinţifice, acceptă mai uşor schimbările de

structură productivă, organizatorică. Întreprinderea este viabilă, dacă îşi poate alinia structura

produselor finale la structurile globale; îşi modernizează afacerile economice, de parteneriat, în

interiorul întreprinderii, sistemic la ordinea zilei apare problema renovărilor, implementării

inovaţiilor; dacă îşi alege partenerii economici printre cei cu potenţial şi responsabilităţi

considerabile, tinde să devină partener economic complementar; dacă întreprinderea se poate

conforma fără mari pierderi la modificările cererii, ofertei globale.

113

Firma care se poate conforma, poate depăşi cu succes problemele mai sus enumerate, este

numită „întreprinderea viitorului” [164, p. 149-178]. Începând cu anul 2000, firma IBM, odată la

doi ani, organizează cercetări sociologice cu managerii superiori de la cele mai prestigioase

companii din lume (peste 1000). Fiecare dintre acestea trebuie să enumere acţiunile necesare ale

managerilor pentru ca “firma viitorului” să poată realiza cu succes scopul scontat pe piaţă cel

puţin pentru o perioadă de scurtă durată. Această acţiune ştiinţifică a intrat în atenţia

economiştilor în forma “IBM Global CEO Study”.

Succesele, insuccesele funcţionării unei întreprinderi depind de un şir de factori. Aceştia

pot fi stabiliţi în laboratoarele ştiinţifice. Firma IBM încearcă, credem noi, cu succes să

determine factorii cu impact asupra întreprinderii “Firma viitorului”, pornind de la rezultatele din

laboratoarele practicienilor. Practicienii, managerii de rang superior sunt reprezentanţii celor mai

prestigioase companii din 40 ţări, inclusiv 80% din ţările cu pieţe dezvoltate (established), 20%

din ţări cu pieţe în dezvoltare (emerging); 530 de firme din 32 de ramuri.

Conform opiniilor managerilor, dotaţi cu experienţe, metode şi situaţii de tot felul, “firma

viitorului” va fi supusă impactului următorilor factori:

- factorii pieţei (cererea, oferta, preţurile); profesionalismul angajaţilor (profesia nu rămâne

aceeaşi pentru o perioadă de lungă durată, studiile se fac în continuu, angajaţii devin

absolvenţi de noi şi noi profesii solicitate de către întreprindere);

- factorii macroeconomici (se pot modifica politicile de impozitare, firma conform unor

politici trebuie să se “fracţioneze” în scopul maximizării profitului, conform altor politici -

firmele trebuie să fuzioneze etc.);

- globalizarea (poate contribui atât la emigrarea cât şi la imigrarea forţei de muncă, la

creşterea, reducerea cererii interne etc.);

- restricţiile normative (produsele finale, fiind puse în uzul consumatorului, pot fi parţial

supuse anumitor cerinţe, standarde calitative sau de dimensiuni etc.);

- tehnologii (schimbarea tehnologiei generează schimbări în costuri de materii prime, de

muncă, unele utilaje pot deveni în “plus”, altele în “minus” etc.);

- factorii socio-economici (în dependenţă de politicile economice, sociale ale ţării, firma poate

fi supusă unor cheltuieli suplimentare legate de caz de boală, de pensii etc.);

- factorii ecologici (utilizarea resurselor naturale poate deveni cu plată, preţul pentru utilizarea,

de exemplu, a apei, a aerului etc. poate creşte considerabil sau produsele finale ale firmei pot

deveni ecologic inacceptabile etc.);

- factorii geopolitici (unele relaţii politice dintre ţări se transformă în “războaie” economice, de

exemplu, cu vinul din ţara X se poate numai de vopsit gardurile în ţara Y etc.).

114

În opinia managerilor de succes, fiecărui din factorii enumeraţi mai sus îi corespunde un

anumit rang. Acesta pe parcursul timpului, sub impactul celor 9 factori, evoluează. În anul 2004,

conform datelor “IBM Global CEO Study”, după nivelul de prioritate pe locul 1 (rangul 1) au

fost puşi factorii pieţii, urmaţi de profesionalismul angajaţilor, factorii macroeconomici etc. şi

terminând cu factorii geopolitici (tabelul 3.3).

Tabelul 3.3. Factorii cu impact asupra întreprinderii „Firma viitorului”

Nr. curent

Factorii cu impact asupra întreprinderii

Rangul factorului în anul Media rangului

Rangul sperat

de bază

2004 2006 2008 2010 2012

1 Factorii pieţei I I I I I III 1,0 I

2 Profesionalismul angajaţilor

II II II II IV II 2,0 II

3 Factorii macroeconomici

III III VI VI III IV 5,0 III

4 Globalizarea IV IV V IV VI VI 4,3 IV

5 Restricţii normative

V V IV V V V 4,6 V

6 Tehnologii VI VI III III II I 4,0 VI

7 Factorii socio-economici

VII VII VII VIII VIII VII 7,3 VII

8 Factorii ecologici VIII VIII VIII VII VII VIII 7,6 VIII

9 Factorii geopolitici IX IX IX IX IX IX 9,0 IX

Sursa: elaborat de autor în baza “IBM Global CEO Study”, p.13, www.ihrim.org/Pubonline/Wire/Sept12/LeadingThruConnections.PDF

Peste doi ani, în anii 2006-2008 primii doi factori şi-au menţinut rangurile I şi II; pe locul

III s-au “urcat” factorii tehnologici, care în 2011 trec pe poziţia II, iar în 2012 urcă deja pe I

poziţie; mai importante au devenit “restricţiile normative” etc. În baza mediei rangurilor

“realizate” de către factori, este calculat rangul sperat. Cercetările “Global CEO Study”

demonstrează că “Firma viitorului” în permanenţă va fi supusă schimbărilor de tot felul la care

managerul trebuie să facă faţă. Vor putea sau nu managerii să reacţioneze adecvat la toate

modificările endo, exogene? O problemă deosebit de complexă şi importantă în acelaşi timp este

cea a inovaţiilor. Inovaţiile îi pot face pe unii mai “bogaţi”, pe alţii mai “săraci”. Sub impactul

progresului tehnico-ştiinţific, a produselor intelectuale, a nivelului de înaltă cultură inginerească,

numărul inovaţiilor (N) în timp creşte, funcţia N(t) – este crescătoare. Din disponibilul de

inovaţii determinat de funcţia N(t), în “Firma viitorului”, vor fi implementate doar n(t)≤ N(t).

Indicatorul ⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛−

)()(1

tntn , numit „Change Gap”, este o funcţie descrescătoare. Altfel spus, în lume

115

apar mai multe inovaţii, decât practicienii ar fi capabili să le implementeze. În acest caz, unii ar

putea da “vina” pe succesele ştiinţei, intelectualilor, inovatorilor precum că “se mişcă” mult prea

repede; alţii ar putea afirma inversul – managerii firmelor “se mişcă” prea încet. Conform datelor

“IBM Global CEO Study”, în anul 2006, indicatorul Change Gap a constituit 0,08, iar în anul

2008 – 0,22. Aici trebuie să precizăm că acest decalaj este mare în pofida necesarului mare de

inovaţii. Inovaţiile generatoare de efecte, concomitent pot crea şi probleme cu care managerul nu

întotdeauna se poate “descurca”. Profesionalismul angajaţilor, care în permanenţă este în creştere

şi schimbare, parametrii pieţei, tehnologiile generate de inovatori, efectele pozitive, negative,

ecologice, în ansamblu, îi creează managerului întreprinderii un mediu generator de instabilitate.

Managerul în permanenţă este “atacat”: de preferinţele cumpărătorilor; de cererea, oferta şi

preţurile de pe piaţă; de acţiunile concurenţilor; de numărul tot mai mare de inovaţii (dacă firma

A nu le implementează, atunci se găseşte altă firmă B care le implementează, iar firma A îşi

creează condiţii defavorabile); de factorii socio-economici; de geopolitică; de problemele

ecologice; de standarde noi etc.

În aceste condiţii, oare managerul ar putea găsi vreo „teorie strategică a firmei” care să-i

servească “consilier”, suport ştiinţific, “ghid” pentru soluţionarea problemelor enumerate? Şi,

totuşi, problema are soluţie. Managerul, angajaţii firmei trebuie să accepte toate schimbările,

provocate de factorii enumeraţi, ca pe o situaţie firească în care se găseşte întreprinderea, or

schimbările se produc şi se vor produce în permanenţă. Măiestria, iscusinţa, cultura inginerească

îi ajută pe angajaţi, sistemic, să se “simtă” confortabil în mediul schimbărilor. În mediul unde se

schimbă, sistemic, structura produselor finale, parametrii pieţelor de desfacere, firma îşi revede

scopurile şi mijloacele de realizare a acestora. O problemă de primă importanţă pentru manager

este problema angajării, promovării angajaţilor în ierarhiile de serviciu, stimulării inovatorilor,

schimbării liderilor întreprinderii.

Întreprinderea trebuie transformată de către manager în locul, câmpul, domeniul de

implementare a produselor intelectuale în procesele de soluţionare a problemelor firmei.

Managerul, încercând aplicarea celor mai radicale inovaţii, tehnologii, cu anumită probabilitate,

poate personal să devină iniţiatorul unor schimbări. În scopul cointeresării, mobilizării

inovatorilor de performanţă, managerul dispune de stimulente atractive. De exemplu,

inovatorilor le poate aparţine o cotă-parte din rezultatele create după implementarea produselor

intelectuale ale acestora. În firma viitorului managerul trebuie să transforme “arta” inovatorului

într-o disciplină de studii a angajaţilor. Producerea ideilor (inovaţiilor) trebuie să fie tot atât de

firească, ca şi producerea altor produse finale. Firma viitorului întotdeauna trebuie să fie gata: să

tindă către schimbări; să cultive lideri talentaţi; să dispună de programe pentru efectuarea

modificărilor în procesele de funcţionare a firmei; în permanenţă să fie în căutarea produselor,

116

serviciilor principial noi, fără precedente, fără analog; să devină monopolist în anumite activităţi,

oferte, servicii. Să aducem un exemplu. Conform ”Strong 2007 results on Continued Growth and

Operational Improvement”, firma ABB în a. 2003 a iniţiat programul „Step Change Programm”,

direcţionat la creşterea eficienţei şi reducerea costurilor [143]. În cadrul acestui program, au fost

elaborate sute de activităţi (măsuri), realizarea cărora a permis economisiri anuale de cca 1 mlrd.

dol. SUA. În anul 2005 a fost iniţiat programul “One Simple ABB Programm”. Acest program a

exclus formele complexe de organizare a muncii, a propus forme optime de gestionare a

finanţelor, a resurselor de muncă, a creat sisteme informaţionale suficiente pentru adoptarea

deciziilor. Firma ABB şi-a propus două scopuri: automatizare maximă; cheltuieli de energie

electrică minime. În aşa mod, firma ABB s-a transformat în lider în procesele de automatizare,

de economisire a energiei electrice.

Succesul firmei poate fi asigurat şi de aplicarea metodelor din teoria informaţiei.

Managerul întreprinderii dispune de 5 variante de extindere a producţiei. Fiecare din variantele

posibile poate fi optimă, în anumite condiţii, în ceea ce priveşte utilizarea resurselor materiale,

financiare, energetice, de muncă. Din lipsa informaţiei suplimentare, la o primă cunoştinţă cu

proiectele celor 5 variante, pentru manager, toate variantele pot fi acceptate cu aceeaşi

probabilitate, adică sunt echiprobabile. Datele, cunoştinţele, informaţiile despre parametrii

tehnici ai fiecărei variante, după fiecare studiu, se evaluează. Analiza variantelor se face pe etape

(tabelul 3.4).

Tabelul 3.4. Etapele studierii variantelor posibile de dezvoltare a întreprinderii

Etapele studierii, analizelor variantelor de modernizare a

funcţionării întreprinderii

Probabilitatea acceptării variantei

I II III IV V Etapa 1. Prima cunoştinţă cu

cele 5 proiecte 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2

Etapa 2. Analiza variantelor I; II; III. 0 0,3 0,3 0,2 0,2

Etapa 3. Analiza complexă a tuturor proiectelor 0 0 0,4 0,3 0,3

Etapa 4. Analiza complexă, corelată cu disponibilul de

resurse al întreprinderii 0 0 0 0,7 0,3

Etapa 5. Analiza complexă corelată cu cererea pe piaţă 0 0 0 0,8 0,2

Sursa: elaborat de autor [42, p.203].

La etapa 1: Probabilitatea acceptării fiecărei variante constituie P i =0,2; i=1,2,…,5;

incertitudinea constituie H1 = -0,2 log 2 0,2 – 0,2 log 2 0,2 – 0, 2 log 2 0,2 - log 2 0,2 - log 2 0,2 = -

5*0,2 log 2 0,2 = - ( )5log1log 22 − = log 2 5 = 2,322 (bit).

117

La etapa 2: În urma analizei variantelor I, II, III aceste variante pot fi acceptate de către

manager cu probabilitatea P1=0; P2=P3=0,3; P4=P5=0,2. Incertitudinea după etapa 2 constituie

H2= -0,3 log 2 0,3 - 0,3 log 2 0,3 - 0,2 log 2 0,2 - 0,2 log 2 0,2= - 0,6 log 2 0,3 – 0,4 log 2 0,2= - 0,6

( )5log2log3log 222 −− - 0,4 ( )5log1log 22 − = - 0,6 ( )322,2158,1 −− + 0,4*2,322 = 1,974.

După etapa 2 de analiză a variantelor posibile de reprofilare a întreprinderii incertitudinea

managerului s-a redus de la 2,322 până la 1,974 bit, adică cu %15%100*322,2

974,1322,2=

− .

La etapa 3: După analiza complexă a tuturor variantelor, probabilităţile acceptării

acestora constituie H3 = - 0,4 log 2 0,4 - 0,3 log 2 0,3 - 0,3 log 2 0,3 = - 0,4

( )5log2log2log 222 −− - 0,6 ( )5log2log3log 222 −− = 0,4*2,322 – 0,6 ( )322,2158,1 −− =

0,9288 + 1,0452 = 1,974. Etapa 3 – analiza complexă – a exclus varianta III de extindere a

producţiei, dar nu a redus nivelul de incertitudine. Managerului îi revine în continuare de studiat

variantele III, IV, V.

La etapa 4, analiza complexă corelată cu disponibilul de resurse a contribuit la creşterea

probabilităţii de acceptare a variantei IV, lăsând fără modificări probabilitatea variantei V.

Incertitudinea constituie: H4 = - 0,7 log 2 0,7 - 0,3 log 2 0,3 = - 0,7 ( )5log2log7log 222 −− - 0,3

( )5log2log3log 222 −− = - 0,7 ( )322,2181,2 −− - 0,3 ( )322,2158,1 −− = 0,3584 + 0,5226 =

0,881. Studiile după etapa 4 au contribuit la reducerea incertitudinii %55%100*974,1

881,0974,1=

−

La etapa 5, analiza complexă corelată şi cu cererea de pe piaţă la produsele finale ale

întreprinderii, incertitudinea va constitui: H5 = - 0,8log 2 0,8 - 0,2 log 2 0,2 = - 0,8

( )5log2log4log 222 −− - 0,2 ( )5log2log1log 222 −− = - 0,8 ( )322,202 −− + 0,2* 2,322 =

0,2576. După analiza complexă corelată cu cererea incertitudinea s-a redus cu

%71%100*881,0

2576,0881,0=

− .

După astfel de analize managerul întreprinderii cu certitudine poate accepta sau nu

varianta IV.

În concluzie, întreprinderea poate avea succes economic într-o perioadă de durată medie,

dacă se poate acomoda la schimbările generate de factorii exogeni, dacă poate iniţia şi cu succes

implementa schimbările generate din interiorul firmei. Întreprinderea nu trebuie să aştepte

schimbările de structură, tehnologie şi să se conformeze acestora; firma trebuie să devină autorul

schimbărilor, să recolteze efectele, să devină lider în activităţile pe care le efectuează; firma

trebuie să-şi depăşească concurenţii. În acest scop, va pune accent pe creşterea numărului de

inovaţii, va crea stimulente atractive pentru autorii inovaţiilor. Munca inovatorilor se transformă

118

într-un obiect de studiu şi nu “arta” unor talente. Firma, sistemic, este iniţiată în succesele ştiinţei

respective la nivel fundamental, aplicativ, de proiectare, testare a produselor, serviciilor

principial noi, de posibilităţi de producere în serie a acestora. La fel, firma sistemic îşi cercetează

părţile vulnerabile, modalităţile de reducere a costurilor, de substituire a materiei prime,

modificări organizatorice. Examinarea de către manager a variantelor posibile de dezvoltare a

întreprinderilor trebuie să fie însoţită de tendinţele de reducere a riscurilor, a incertitudinii. Una

din modalităţile de soluţionare a acestei probleme este oferită de teoria informaţiei care, cu

succes, poate fi utilizată de către managerii întreprinderilor din România.

Determinarea potenţialului economic al întreprinderii nu poate fi efectuat fără a ţine cont

de factorii generatori de crize financiare. Creşterea nejustificată a preţurilor poate genera o criză

financiară numai dacă mărfurile respective au o perioadă de existenţă infinit de mare. Factorii,

generatori de criză: principiul “turmei”; inovaţiile, apariţia unor tehnologii, servicii. Globalizarea

contribuie nu numai la creşterea economică, dar poate multiplica crizele locale, creşterea

acestora pe plan mondial. La iniţierea, desfăşurarea crizelor economice pot contribui şi politicile

economice ale fiecărui stat. Crizele economice sunt rezultatul imperfecţiunii sistemului

economiei de piaţă. Crizele economico-financiare nu pot fi excluse din economia mondială; sunt

specifice economiei de piaţă. Pentru depăşirea crizelor fiecare stat trebuie să-şi stabilească

programul său propriu de depăşire a crizelor financiare inevitabile. Succesul, insuccesul

economiei în ansamblu, a întreprinderii în particular, în mare măsură este determinat de structura

produsului final. Mărfurile, ce servesc componente pentru asamblarea unui produs final, altele –

care sunt destinate investiţiilor, consumurile neproductive, au diferiţi indici ce caracterizează

evoluţia acestora în timp. În ultimii 20-25 de ani (până la criza din 2007-2010), în publicaţiile

ştiinţifice, oscilaţiile ciclice ale dezvoltării economice fuseseră date istoriei. Cei “sătui” erau

convinşi că, în viitor, economiile ţărilor nu mai pot fi afectate de către crizele economice. Criza

din anii 2007-2010 a readus cercetătorii în domeniul crizelor economice pe paginile revistelor

ştiinţifice. Evenimentele sociale din Egipt, Libia la care pot adera şi alte ţări exportatoare de

resurse petroliere pot prelungi durata crizei din anii 2007-2010 încă cu 2-3 ani. Crizele

economice pot fi studiate doar în baza datelor statistice ale SUA. Astfel de date (tempourile

evoluţiei investiţiilor, industriei, produselor de consum curent), în profilul lunilor pentru

perioada 1947-2010, în alte state sunt lipsă. Analiza datelor statistice din economia SUA permit

investigatorilor să ajungă la anumite concluzii: crizele economice sunt ciclice, nu pot fi evitate;

crizele sunt determinate de specificul cererii de pe piaţă; pieţele mărfurilor pentru consum

curent, de primă necesitate sunt afectate de crize, dar cu o “amplitudă a oscilaţiilor” relativ mai

redusă; pieţele mărfurilor investiţionale, cu o durată de consum de lungă durată, sunt afectate de

crize oscilatorii cu un nivel de variaţie mai ridicat; oscilaţiile crizelor de pe pieţele de materii

119

prime, în principiu, sunt “umbra” crizelor de pe pieţele investiţionale, de mărfuri industriale

pentru consum de lungă durată. Primii, care pot sesiza, că criza economică “bate la uşă” sunt

participanţii de pe pieţele mărfurilor de consum curent, de scurtă durată. Crizele economice sunt

periodice, dar perioadele apariţiei acestora nu se supun anumitor legităţi, de exemplu cum ar fi

determinate perioadele unor funcţii trigonometrice. Nu crizele determină perioadele, dar anumite

evenimente, „furturi” sociale generează crizele. Putem vorbi nu de periodicitatea crizelor, ci de

periodicitatea evenimentelor generatoare de crize. Penuria de materii prime poate genera crize

economice mondiale. Furtunile sociale din ţările exportatoare de resurse energetice considerabil

afectează pieţele petroliere mondiale, contribuie la creşterea preţurilor. Inovaţiile, de exemplu

autovehiculele cu motor electric, pot contribui la iniţierea unor crize economice în ţările

exportatoare de resurse energetice. În acelaşi timp, acestea sunt consumatoare de mărfuri din

import. Deci, reducerea la mărfurile de import în ţările arabe poate contribui la iniţierea unei

crize economice. Crizele economice mondiale pot fi iniţiate nu numai de către „furtuni” sociale,

ci şi de „furtuni” inovaţionale. Datele statistice despre evoluţia indicatorilor economici sunt

necesare, dar nu şi suficiente. Un instrument imaginar (virtual) pentru previziunea crizelor ar

putea fi balanţa legăturilor dintre ramuri la nivelul mondial. O astfel de balanţă nu există şi e

problematic să admitem că ar putea exista. Însă, pornind dintr-o astfel de ipoteză, ştiind

dimensiunile afecţiunilor, furtunii sociale, furtunii inovaţionale, cunoscând legăturile produselor

afectate de către furtunile respective, cu mare precizie se poate de prognozat următoarea criză

economică mondială.

Instabilitatea financiară este o proprietate imanentă a sistemului financiar. Situaţiile de

echilibru financiar sunt mai mult excepţii, devieri sporadice de la regulă. Specificul pieţei nu

permite implicarea unui “arbitraj” în afacerile financiare. Pe pieţele financiare acţionează

investitorii profesionişti, numiţi raţionali şi investitori aparenţi, numiţi iraţionali. Primii

estimează nivelul preţurilor la justa valoare (cu o anumită aproximaţie); cei iraţionali în

estimările sale, contribuie la creşterea dispersiei preţurilor în raport cu speranţa matematică a

acestora. Creşterea preţurilor (economic nejustificată excesiv) contribuie la dezechilibrarea

dintre disponibilul de bunuri; servicii şi masa monetară, la crearea premiselor pentru reducerea

acestora cu toate consecinţele negative asupra dezvoltării economiei. Preţurile cresc considerabil

în perioada de ascensiune a economiei. Creşterea preţurilor este determinată de raporturile dintre

cerere şi ofertă; care pentru diferite mărfuri sunt diferite. Variaţia preţurilor, în cele din urmă,

converge către preţul de echilibru, dacă oferta marginală este sub cererea marginală; preţul se

“distanţează” de cel de echilibru, dacă oferta marginală este supra cererii marginale. Şi, fiindcă

ofertanţii de mărfuri dispun de mai multe posibilităţi de eficientizare a proceselor de producţie,

decât consumatorii de creştere a veniturilor, pentru majoritatea mărfurilor cererea şi oferta nu pot

120

stabili preţul de echilibru. În creşterea preţurilor nu pot fi învinuiţi indivizii, subiecţii,

participanţii la piaţa financiară cum, de exemplu, afirma autorul lucrării [166, p. 63-72]. Dorinţa

de a dispune de un profit cât mai mare este firească. Însă, fiecare individ realizează atâta profit,

cât îi permite piaţa. Creşterea preţurilor este generată nu de investitorii iraţionali, de speculanţi

etc., ci de sistemul economiei de piaţă. Cererea şi oferta de mărfuri de pe piaţă pot stabili preţul

de echilibru numai în anumite condiţii. Pentru majoritatea mărfurilor şi serviciilor cererea şi

oferta nu pot stabili preţul de echilibru; contribuie la creşterea necontrolată a acestora, deci la

crearea bubelor financiare. La creşterea preţurilor, în mare măsură, contribuie băncile [104,

p.227], [65, p.272], [10], [97]. Investitorii raţionali (care cunosc preţul real, de exemplu, a

obligaţiilor), fiind în minoritate după puterea de cumpărare pe piaţa financiară, nu sunt capabili

considerabil să reducă preţurile nejustificat majorate. În anumite condiţii, aceştia îşi pot

sincroniza acţiunile de procurare a mărfurilor şi, în consecinţă, preţurile pot să fie reduse (cu

anumite consecinţe negative pentru speculanţi). Astfel de acţiuni de sincronizare, pentru prima

dată, au fost analizate în lucrarea [46] şi [104]. Aparent, s-a creat impresia, că bulele financiare

sunt create de creşterea preţurilor generate de către investitorii iraţionali, speculanţi. În realitate,

şi investitorii raţionali contribuie la creşterea bulelor financiare prin creşterea preţurilor. Acest

lucru se întâmplă în două cazuri: nivelul de risc la diferiţi investitori raţionali este diferit;

coeficienţii de discontare a activelor financiare pentru diferiţi investitori raţionali este diferit,

fiindcă este diferită eficienţa fondurilor productive. Şi fiindcă, în acest caz, bulele sunt create de

către investitorii raţionali, în bibliografie acestea sunt numite „bule raţionale”, care în principiu

cu raţionalitatea nu au nimic comun; au aceleaşi evoluţii ca şi bulele ordinare: sunt iniţiate,

evoluează şi “plesnesc” [78, p.745]. O problemă aparte pentru investitorii raţionali o prezintă

aurul şi unele succese tehnico-ştiinţifice. Investitorii, cât de raţionali nu ar fi ei, nu pot fi capabili

să estimeze preţul real al aurului, care în afara utilizării acestui metal în industrie, mai poate servi

mijloc de acumulare a activelor.

Succesele tehnico-ştiinţifice creează pentru investitorii raţionali alte probleme. Acestea

sunt generate de teorii complexe, de cercetări ştiinţifice profunde, au domenii de aplicare în

practică incerte pentru investitorii raţionali. De aceea, dezvoltarea ştiinţelor fundamentale,

aplicative, de regulă, se face din contul statului. Investitorii raţionali sunt primii care “simt”

sfârşitul bulei financiare; se conduc de principiul: creşterea preţurilor într-un interval scurt de

timp neapărat este “uvertura” prăbuşirii preţurilor. Bulele financiare pot apărea în cazurile când

marfa respectivă este de durată (exemplul aurului, imobilului); nu apar, dacă bunurile au o

perioadă redusă de utilizare [145]. Altfel spus, mărfurile sezoniere de exemplu: oricât de scumpe

nu ar fi, acestea nu pot iniţia bule financiare. Bulele financiare sunt activităţile, care distrag

activele financiare din circuitul economic pentru perioade suficient de mari, contribuie la

121

reducerea volumului lichidităţilor, generează procese de reducere a preţurilor cu toate

consecinţele negative. Şi încă o precizare: creşterea nejustificată a preţurilor la mărfurile clasice

în raport cu preţul, nu contribuie la crearea bulelor financiare. În acest caz, preţurile majorate

redirecţionează cumpărătorii de la marfa scumpă la alte mărfuri. Însă, şi în acest caz, este necesar

să facem o precizare. Mărfurile sezoniere, mărfurile substituibile comercializate la preţuri

nejustificat de mari (chiar în perioade scurte), pot servi “suport”, pot accelera coacerea bulelor

financiare aflate încă în creştere; aceste mărfuri, separat, nu pot asigura funcţionarea bulelor

financiare, însă pot crea premise prielnice pentru desfăşurarea crizelor financiare. Preţurile înalte

(poate doar la unele mărfuri sezoniere, la unele mărfuri substituibile) nu vor fi cauza crizei

financiare, dar pot servi o informaţie (poate falsă) despre o criză financiară posibilă. În

consecinţă, posesorii de cele mai diverse active, de îngrijorări că acestea pot deveni mai ieftine,

le scot pentru a fi comercializate, sperând la un preţ curent, adică mare. Însă, o apariţie explozivă

de mărfuri, o penurie de cumpărători (aceştia sunt în aşteptarea crizei financiare, când vor reuşi

să cumpere mărfurile la preţuri mult reduse) creează o nouă piaţă cu o nouă scară de preţuri, este

procesul de “plesnire” a bulelor financiare. Cauza crizei a fost speculaţia care a contribuit la

creşterea preţurilor; creşterea creditelor, datoriilor; pierderea încrederii de către populaţie faţă de

sistemul bancar; reducerea depunerilor la bănci a resurselor financiare. Creşterea sistemică,

continuă a preţurilor este uvertura crizei următoare [50]. Speculanţii, comercianţii, de regulă,

sunt primii, care observă transformarea trendului pozitiv în trend negativ al preţurilor, sunt primii

care nu vor să devină săraci, sunt primii care iniţiază efectul “turmei”, după ei, împreună cu ei

toţi devin “victimele” bulelor financiare. Crizele financiare se desfăşoară în baza teoriei, numită

de către Camerer [61, p.10-11], teoria prostului mai mare: preţurile la hârtiile de valoare se

menţin o perioadă de timp la nivelul unui preţ constant (P0); în urma unei informaţii (poate

dezinformaţii) suplimentare despre hârtiile de valoare respective, preţul începe să crească;

fiecare creştere (dtdP ) este proporţională cu nivelul de preţuri realizat (P), adică

dtdP = mp de unde

PdP = mdt; ln cmtP += ; P = P o

mte preţul creşte exponenţial. Când preţul este suficient de

mare „prostul mare” (afirmaţia Camerer) a decis să se îmbogăţească şi cumpără hârtia de valoare

la preţ mare, după explozia bulei financiare „prostul mare” devine şi mai sărac, preţul acţiunii

procurate este deja zero. Crizele financiare pot fi generate şi de „bulele” raţionale (nu numai de

hârtiile de valoare, fără valoare). Acest lucru a fost observat încă în anul 1720 [122]. Crizele

financiare apar în situaţii, când riscul pierderilor potenţiale au o probabilitate nesemnificativă

[51]: când preţurile au un trend pozitiv de lungă durată [66, p.61].

122

La creşterea preţurilor la acţiunile corporaţiilor un aport semnificativ îşi aduc managerii.

Aceştia, fiind motivaţi de asigurarea succesului propriei instituţii, depun eforturi pentru creşterea

imaginii firmelor, a preţurilor la acţiunile firmei. Conform lui M. Mahar [111], în anii 1994-

1998, în scopul creării imaginii (poate chiar false), corporaţiile emit acţiuni pe care acestea le şi

cumpără. În această perioadă, corporaţiile au emis şi au cumpărat (astfel, în viziunea

consumatorilor, imaginea corporaţiilor este la un nivel suficient de mare) acţiuni în sumă de

peste 509 mlrd. dol SUA. Astfel de activităţi manageriale de a crea imagini bune (dar false)

contribuie la umflarea bulelor financiare. Comportamentul managerilor este motivat, aceştia

inconştient contribuie la crearea bulelor financiare, aparent la creşterea succeselor corporaţiilor –

în realitate, la falimentul acestora [111], [134, p.467]. Momente critice pentru bulele financiare

sunt create pe piaţă de comportamentul “turmei”, când mulţi îşi schimbă programele de

comercializare concomitent. Comportamentul turmei poate fi observat şi printre analişti, care în

fond reflectă ceea ce se întâmplă pe piaţa financiară [88, p.121], [100, p.155] şi doar după

“furtunile” financiare apar interpretări teoretice la cele deja întâmplate. Succesul, insuccesul

întreprinderii este determinat de structura produsului final, de evoluţia cererii de pe piaţă, de

impactul progresului tehnico-ştiinţifice asupra tehnologiilor utilizate de către întreprindere.

Crizele economico-financiare nu pot fi date “uitării” ca procese care s-au desfăşurat în urma

lipsei teoriilor economice adecvate. Nici o teorie, oricât de convingătoare nu ar fi, nu poate

impune subiecţii economici să nu profite de anumite situaţii, pentru a deveni mai bogaţi, fără

eforturi constructive. Prognozarea factorilor, generatori de crize economico-financiare, este o

activitate dificilă. Furtunile sociale, care apar în unele regiuni ale Terrei, pot fi prognozate doar

cu anumite probabilităţi. Nu există nici un stat din lume care ar putea fi ocolit de mişcări sociale,

de furtuni sociale. Globalizarea economiei mondiale, a creat premise, condiţii pentru dezvoltarea

economică a fiecărui stat. Concomitent, globalizarea contribuie la difuzarea şi multiplicarea

crizelor economico-financiare locale. Crizele economice mondiale afectează economia

întreprinderii sau prin reducerea preţurilor la produsele întreprinderii, sau prin crearea unui

deficit de materii prime, resurse energetice, elemente complementare în activităţile de asamblare

a produselor finale. Şi mai imprevizibile sunt apariţia unor inovaţii în modificarea tehnologiilor

productive, în excluderea unor produse, servicii din circuitul economic. Inovaţiile, în perioada de

lungă durată, contribuie la dezvoltarea economiei mondiale; în perioadele de scurtă durată – pe

unii producători îi îmbogăţesc, pe alţii îi sărăcesc; unele investiţii, făcute în tehnologiile

preinovaţionale, nu reuşesc să fie recuperate. Echilibrul financiar, teoretic, uşor poate fi realizat;

practic – nu, fiindcă în paralel cu întreprinderile cu activitate pur economică, apar activităţi

paraeconomice (de exemplu speculaţiile de la piaţa de acţiuni) care distrag cantităţi considerabile

de finanţe din circuitul economic. Crizele economice sunt generate de creşterea nejustificată a

123

preţurilor. Însă, nu orice creştere a preţurilor va conduce neapărat la crize financiare. Creşterea

preţurilor este o modalitate de distrugere a finanţelor. Însă, dacă vorba e de produsele sezoniere,

oricât de mare nu ar fi speculaţia, creşterea preţurilor la acestea nu va iniţia crize financiare.

Crizele financiare pot fi iniţiate de creşterea nejustificată a preţurilor, în condiţiile, când

mărfurile respective au perioadă de utilizare infinit de mare. Un generator considerabil al crizelor

financiar este principial “turmei”. O dezinformare a agenţilor economici, a subiecţilor de pe

pieţele de desfacere din partea unor analişti, a unor conducători de state, poate genera frică

tuturor că, dacă nu-şi vând activele materializate, ar putea deveni mai săraci. În condiţiile când

majoritatea populaţiei se transformă în “vânzători”, iar “cumpărătorii” sunt lipsă, criza financiară

“moderată” se transformă în “furtună” financiară.

3.4. Concluzii la capitolul 3

Evaluarea dezvoltării potenţialului economic al întreprinderii comerciale în contextul

condiţiilor postaderării României la UE este posibilă doar în baza cunoaşterii cu mare certitudine

a evoluţiei indicelui preţurilor producţiei industriale. În “Buletinul Statistic Lunar al Institutului

Naţional de Statistică al Românie” astfel de date sunt lipsă. Deci, fiecare întreprindere, pornind

de la specificul său, trebuie să-şi elaboreze prognozele proprii ale indicilor preţurilor la nivel

naţional. În România, preţurile producţiei industriale la nivel naţional, conform calculelor

noastre, au crescut cu 6,23%. Preţurile în următoarele luni (perioade) vor creşte: cu 1,8% cu

probabilitatea 0,99; cu 1,4% cu probabilitatea 0,95%, cu 0,7% cu probabilitatea 0,68.

Crizele financiare au însoţit dezvoltarea economică a omenirii pe tot parcursul existenţei

sale, doar dimensiunile acestea au fost mai reduse, uneori locale. Practica economică

argumentează afirmaţia: crizele economico-financiare sunt mai mult “regulă”, decât abateri de la

“regulă”.

Cifra de afaceri din IMM-uri reprezintă mai mult de 58% din volumul total al cifrei de

afaceri realizate în economie. Creşterea media a cifrei de afaceri obţinută de IMM-uri în 2011

faţă de 2010 a fost de +2% în termeni reali, iar la nivelul claselor de mărime, cea mai mare

creştere a înregistrat clasa întreprinderilor mici (+8,6%), urmată de clasa întreprinderilor mijlocii

(+0,9%). Numai microîntreprinderile şi-au diminuat cifra de afaceri în termeni reali, în 2011 faţă

de anul anterior, respectiv cu -3,3%.

La nivelul IMM-urilor, numărul mediu de salariaţi pe o întreprindere este de 5,8 în

România, mai mare faţă de media europeană care este de 4,2 salariaţi/întreprindere. Numărul

mediu de salariaţi/întreprindere este de 2,1 în cazul microîntreprinderilor, 19,6 în întreprinderile

mici şi 101,7 în întreprinderile mijlocii. Din perspectiva sectorului de activitate, cel mai mare

124

număr de salariaţi per întreprindere este angajat în industria prelucrătoare (14,2), iar cel mai

redus în comerţ (4,2).

Valoarea medie a productivităţii muncii în IMM-uri reprezintă 72% din productivitatea

muncii în întreprinderile mari. Valorile de productivitate înregistrate în IMM-urile din România

se situează în plaja de valori specifice pentru IMM-urile din UE 27, respectiv între 32000 euro în

cazul microîntreprinderilor şi 59000 euro în cazul întreprinderilor mari.

Analiza celor trei indicatori – număr de întreprinderi, număr de salariaţi şi cifra de afaceri

în IMM – relevă câteva aspecte principale care caracterizează IMM-urile din România: - există o legătură direct proporţională între aceşti trei indicatori, în evoluţia fiecărei clase de

mărime; - microîntreprinderile au fost cele mai vulnerabile în condiţii de instabilitate şi dificultate aduse

de criza economică, fiind singurele cu pierdere a cifrei de afaceri; - clasa întreprinderilor mici a avut cea mai bună evoluţie la toţi indicatorii analizaţi.

Procesele “paraeconomice”, numite “bule financiare” sunt factorii generatori de crize

financiare. Analizele cauzelor şi evoluţiei fiecărei crize economico-financiare nu pot fi puse la

baza elaborării unei teorii ce ar exclude crizele financiare. Studierea crizelor este necesară pentru

a prezice apariţia acestora în scopul reducerii la minim a pierderilor potenţiale.

Criza financiară poate fi generată de numărul nejustificat de mare a unor întreprinderi,

corporaţii, de preţurile excesiv de mari. Bulele financiare sunt iniţiate şi de progresul tehnico-

ştiinţific, de inovaţii, tehnologii performante, acţiunile cărora provoacă o încredere deosebită în

potenţialii cumpărători de acţiuni. În consecinţă, acţiunile pot fi comercializate la preţuri

nejustificat de mari, sunt iniţiate distragerile de finanţe din circuitul economic şi bulele

financiare. Crizele financiare, în principiu pot fi prezise, dar nu şi ocolite.

Firmele cu un potenţial financiar considerabil sunt relativ mai flexibile, îşi pot schimba

partenerii economic, fac încercări de a implementa succesele tehnico-ştiinţifice, acceptă mai uşor

schimbările de structură productivă, organizatorică. Întreprinderea este viabilă, dacă aceasta îşi

poate alinia structura produselor finale la structurile globale; îşi modernizează afacerile

economice, de parteneriat; în interiorul întreprinderii, sistemic, la ordinea zilei este problema

renovărilor, implementării inovaţiilor; dacă se poate conforma fără mari pierderi la modificările

cererii, ofertei globale. Firma, care se poate conforma, poate depăşi cu succes problemele.

Întreprinderea trebuie transformată de către manager în locul, câmpul, domeniul de

implementare a produselor intelectuale în procesele de soluţionare a problemelor firmei.

Managerul, încercând aplicarea celor mai radicale inovaţii, tehnologii, cu anumită probabilitate

poate personal să devină iniţiatorul unor schimbări. În scopul cointeresării, mobilizării

inovatorilor de performanţă, managerul dispune de stimulente atractive.

125

Succesul firmei poate fi asigurat şi de aplicarea metodelor din teoria informaţiei.

Întreprinderea poate avea succes economic într-o perioadă de durată medie, dacă se poate

acomoda la schimbările generate de factorii exogeni, dacă poate iniţia şi cu succes implementa

schimbările generate din interiorul firmei. Întreprinderea nu trebuie să aştepte schimbările de

structură, tehnologie şi să se conformeze acestora; firma trebuie să devină autorul schimbărilor,

să recolteze efectele, să devină lider în activităţile pe care le efectuează; firma trebuie să-şi

depăşească concurenţii. În acest scop, pune accent pe creşterea numărului de inovaţii, creează

stimulente atractive pentru autorii inovaţiilor, munca inovatorilor se transformă într-un obiect de

studiu şi nu “arta” unor talente. Una din modalităţile de soluţionare a acestei probleme este

oferită de teoria informaţiei care cu succes poate fi utilizată de către managerii întreprinderilor

din România.

La creşterea preţurilor acţiunile corporaţiilor un aport semnificativ îşi aduc managerii.

Aceştia, fiind motivaţi de asigurarea succesului propriei instituţii, depun eforturi pentru creşterea

imaginii firmelor, a preţurilor la acţiunile firmei. Comportamentul managerilor este motivat,

aceştia inconştient contribuie la crearea bulelor financiare, aparent la creşterea succeselor

corporaţiilor – în realitate, la falimentul acestora.

Prognozarea factorilor, generatori de crize economico-financiare, este o activitate dificilă.

Furtunile sociale, care apar în unele regiuni ale Terrei, pot fi prognozate doar cu anumite

probabilităţi. Nu există nici un stat din lume care ar putea fi ocolit de mişcări sociale, de furtuni

sociale. Globalizarea economiei mondiale, a creat premise, condiţii pentru dezvoltarea

economică a fiecărui stat. Concomitent, globalizarea contribuie la difuzarea şi multiplicarea

crizelor economico-financiare locale. Crizele economice sunt generate de creşterea nejustificată

a preţurilor. Însă, nu orice creştere a preţurilor va conduce neapărat la crize financiare. Creşterea

preţurilor este o modalitate de distrugere a finanţelor. Însă, dacă vorba e de produsele sezoniere,

oricât de mare nu ar fi speculaţia, creşterea preţurilor la acestea nu va iniţia crize financiare.

126

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI:

Cercetările ştiinţifice, practice cu referire la evaluarea dezvoltării potenţialului economic al

întreprinderii în condiţiile postaderării au generat un şir de concluzii inclusiv:

1. Evaluarea dezvoltării potenţialului economic al întreprinderilor comerciale româneşti în

condiţiile postaderare, când economia devine deschisă şi are de concurat cu economiile ţărilor

din UE, trebuie să fie un studiu complex.

2. Potenţialul productiv al întreprinderii este o funcţie de multe variabile. Creşterea

potenţialului productiv este identică doar cu creşterea parţială în raport cu restul factorilor,

depinde de calitatea şi originalitatea produselor finale; de calitatea pieţelor de desfacere; de

nivelul preţurilor la produsele finale respective, la materiile prime; de cererea pieţelor; de

relaţiile economice, sociale şi politice cu partenerii economici; de nivelul de performanţă a

tehnologiilor productive, utilizate la întreprindere; de nivelul acestora la alte întreprinderi

similare; de evoluţia tehnologiilor productive, a structurii produselor finale; de disponibilul de

date (indicatori) economice de pe pieţele interne, externe; de nivelul de creativitate a angajaţilor

întreprinderii.

3. Problema determinării sortimentului optim, tehnologiilor utilizate pentru confecţionarea

produselor finite poate fi soluţionată numai după examinarea tuturor variantelor posibile; soluţia

optimă a problemei poate fi pusă la baza sistemului de adoptare a deciziilor şi pentru alte servicii

ale firmei; criteriul de optimizare nu ţine de principiu, poate fi modificat în dependenţă de

specificul problemei, poate fi înlocuit cu minim costuri sau maxim profit.

4. Radiografia de ansamblu a firmelor din România, la şase ani după integrarea în Uniunea

Europeană şi sub impactul crizei mondiale, dezvăluie o serie de inabilităţi şi vulnerabilităţi ale

întreprinderilor mici şi mijlocii, care apar insuficient pregătite pentru a concura cu succes pe

piaţa internă a Uniunii Europene.

5. Limitările IMM-urilor ce ţin atât de caracteristicile generale cât şi de particularităţile fiecărei

clase de mărime sau sector de activitate au fost agravate în timpul crizei generalizate,

întreprinderile româneşti fiind nevoite să evolueze într-un mediu economic neprietenos,

caracterizat de dezechilibre structurale, de instabilitatea regimului fiscal şi de un sistem bancar

reticent la creditarea firmelor mici. Amplitudinea efectelor crizei şi prelungirea lor pe mai mulţi

ani se traduc într-o diminuare a numărului de IMM-uri din România şi pierderea locurilor de

muncă aferente începând din 2009.

6. Contextul macroeconomic negativ s-a reflectat atât în performanţele IMM-urilor active

economic, cât şi în evoluţia demografică a afacerilor, înregistrată în perioada 2008-2012. Datele

de bilanţ la începutul anului 2011, deşi indicau o uşoară revenire în zona pozitivă a principalilor

indicatori, ne arată că IMM-urile din România se află într-un moment de răscruce, cu o stabilitate

127

fragilă care se manifestă diferenţiat la nivelul claselor de mărime şi al sectoarelor de activitate

economică sau de la o regiune la alta.

7. IMM-urile din România şi-au păstrat în ultimii ani ponderea în raport cu populaţia totală de

întreprinderi la un nivel de 99,7% apropiat celui din UE-27. Diferenţele apar la structura pe

clasele de mărime, în sensul că microîntreprinderile din România au un procentaj de 88%, mai

mic faţă de media europeană de 92,2%, iar firmele mici cumulează 10% din totalul IMM-urilor,

mai mult decât ponderea de 6,5% înregistrată în UE-27.

8. Analiza celor doi indicatori de performanţă (productivitatea şi profitabilitatea), care

evidenţiază valori contradictorii la nivelul aceleaşi clase sau sector, dezvăluie situaţia precară a

întreprinderilor mici şi mijlocii din România sub aspectul eficienţei şi competitivităţii lor. În

pofida vulnerabilităţilor care le împiedică dezvoltarea susţinută, întreprinderile româneşti se

orientează mai degrabă conjunctural într-un mediu de afaceri instabil şi nepredictibil, fără să îşi

asigure consolidarea poziţiei pe piaţă.

9. Nu orice creştere a preţurilor va conduce neapărat la crize financiare. Creşterea preţurilor

este o modalitate de distrugere a finanţelor. Însă dacă vorba e de produsele sezoniere, oricât de

mare nu ar fi speculaţia, creşterea preţurilor acestea nu vor iniţia crize financiare. Crizele

financiare pot fi iniţiate de creşterea nejustificată a preţurilor, în condiţiile, când mărfurile

respective au perioadă de a fi în uz infinit de mare.

10. La creşterea preţurilor acţiunilor întreprinderilor un aport semnificativ îşi aduc managerii.

Aceştia, fiind motivaţi de asigurarea succesului propriei instituţii, depun eforturi pentru creşterea

imaginii firmelor, a preţurilor la acţiunile firmei. Comportamentul managerilor este motivat,

inconştient contribuind la crearea bulelor financiare, aparent la creşterea succeselor

întreprinderilor – în realitate la falimentul acestora.

Soluţionarea problemei ştiinţifice cu referinţă la perfecţionarea aspectelor metodologice ale

evaluării potenţialului economic al societăţii comerciale şi formularea propunerilor de fortificare

a viabilităţii acesteia în condiţii de crize economice şi financiare au permis formularea unor

recomandări:

1. În condiţiile persistenţei crizei economice globale, se impun mai mult ca oricând măsuri

guvernamentale strategice şi acţiuni coordonate pentru susţinerea întreprinderilor active

economic în competiţia tot mai acerbă pe piaţa unică a Uniunii Europene, cât şi pentru

stimularea afacerilor şi înfiinţarea de noi firme. Pentru creşterea productivităţii muncii este

necesar ca statul să soluţioneze următoarele probleme: să stimuleze crearea pieţelor perfecte, să

excludă de pe piaţă monopolul, să asigure concurenţe economice prin acte instituţionale; să

implementeze metode ce vor asigura dezvoltarea complexă a tuturor judeţelor României; să

actualizeze sistemele de pregătire profesională a resurselor de muncă; să motiveze calitatea

128

muncii, a studiilor de performanţă; să asigure o securitate socială a resurselor de muncă, aflate în

dificultate; să determine ramurile prioritare care sunt generatoare de succes în creşterea

productivităţii muncii; să elaboreze programe de dezvoltare teritorială pentru toate judeţele,

oraşele, comunităţile rurale; să elaboreze mecanisme de antrenare a capitalului privat în

procesele educaţionale, de dezvoltare a infrastructurii productive; să elaboreze baza de date

electronice naţionale în profilul judeţelor, municipiilor, oraşelor, comunelor.

2. Urmărind modelul ţărilor cele mai performante economic, se recomandă factorilor de

decizie din sectorul guvernamental, mediului academic şi de afaceri, la nivel naţional cât şi

regional, să colaboreze pentru crearea unui model de sprijin complex pentru firme spin-off şi

high-tech în domeniul producţiei şi serviciilor bazate pe înalta tehnologie şi pe cercetare. Reper,

în cazul Republicii Moldova, poate servi consultarea şi implementarea proiectului Concepţiei de

dezvoltare a antreprenoriatului inovaţional elaborată de AŞM.

3. Potenţialul economic al întreprinderilor româneşti poate fi amplificat, dacă se vor aloca

bugete consistente pentru programe şi scheme de finanţare dedicate, care să acorde sprijin

financiar direct întreprinderilor mici şi mijlocii orientate spre inovare, creând premise pentru

constituirea, în România, a unei mase critice de întreprinderi cu potenţial de creştere, în domenii

de înaltă tehnologie sau bazate pe transferul rezultatelor din cercetare.

4. Dat fiind faptul că, în România activităţile privind educaţia antreprenorială sunt fragmentate,

propunem abordarea sistemică (conform [25]), prin integrarea într-un „ecosistem” a educaţiei

antreprenoriale sub toate formele, începând cu programul obligatoriu din sistemul naţional de

educaţie, continuând cu îmbunătăţirea ofertei de pregătire la nivel universitar şi formarea

profesională continuă, prin implicarea parteneriatului între autorităţi publice, institute de

învăţământ, reprezentanţi ai întreprinderilor.

5. Industria alimentară este prin tradiţie, cea mai reprezentativă ramură industrială pentru

IMM-urile româneşti având un procent de 16,7% în numărul total al firmelor din industrie.

Dezvoltarea industriei alimentare este constantă şi în strânsă legătură cu evoluţia pozitivă a

firmelor din agricultură care asigură procesarea întâi a produselor agricole. În acest scop, se

recomandă managerilor să utilizeze întregul potenţial oferit de Fondul European pentru

Agricultură şi Dezvoltare Rurală pentru a asigura accesul la finanţarea antreprenoriatului, în

special în fazele iniţiale ale afacerilor agricole din zonele rurale.

6. Reducerea costurilor legate de respectarea reglementărilor fiscale prin: adaptarea sistemului

de administrare a taxelor; simplificarea declaraţiilor fiscale; accelerarea implementării pieţei

unice digitale.

129

7. Asigurarea unei coordonări fiscale, astfel încât, să se elimine posibilitatea dublei impuneri

sau a altor practici fiscale cu efecte negative care afectează potenţialul întreprinderilor româneşti

în piaţa unică şi afacerile transfrontaliere sau investiţiile de capital de risc transfrontalier.

8. Multe idei noi ale întreprinderilor de succes îşi au originea în activităţi de cercetare-

dezvoltare proprii, însă ele ar trebui să beneficieze mai mult de rezultatele sistemelor de

cercetare, prin sprijin dedicat. Astfel, se impune sporirea accesului întreprinderilor la mai multe

informaţii tehnice, specifice proiectelor finanţate de programele-cadru europene de Cercetare şi

Dezvoltare tehnologică (PC7 şi Orizont 2020).

9. Evaluarea dezvoltării potenţialului economic al societăţilor comerciale productive, în

contextul condiţiilor postaderării României la UE, este posibilă doar în baza cunoaşterii cu mare

certitudine a evoluţiei indicelui preţurilor producţiei industriale. În “Buletinul Statistic Lunar” al

Institutului Naţional de Statistică al României astfel de date sunt lipsă. Se recomandă

întreprinderilor, pornind de la specificul lor, să elaboreze prognozele proprii ale indicilor

preţurilor la nivel naţional conform modelului prezentat în teză.

10. Alinierea politicilor naţionale la cadrul european de sprijin pentru întreprinderi şi

antreprenoriat este imperios necesară, având în vedere că companiile mici şi mijlocii din

România concurează cu cele europene pe o piaţă comună (piaţa internă a Uniunii Europene).

Considerăm, că politicile guvernamentale viitoare trebuie să pornească de la o evaluare cât mai

riguroasă a impactului asupra dezvoltării întreprinderilor, pe de o parte a cadrului legislativ şi

fiscal, introducând cât mai urgent instrumentul ”SMEs test”, iar pe de altă parte a efectului

produs de intervenţiile financiare publice de orice tip, prin crearea şi utilizarea mecanismelor

corespunzătoare de monitorizare şi evaluare.

130

BIBLIOGRAFIE:

în limba română:

1. Anastase I. Capitalul străin în procesul de relansare economică. In: Economie şi Sociologie,

nr.1, 2010, p. 185-189.

2. Anastase (Bădulescu) I. Cu ce şi când firma poate ”cuceri” piaţa. In: Economie şi globalizare.

Conferinţa Ştiinţifică Internaţională, ediţia a III-a. Constanţa: Universitatea Tomis, 2011, p. 220-223.

3. Anastase I. O modalitate de eficientizare a funcţionarii complexului agroindustrial. In:

Economie şi Sociologie, nr.2, 2010, p.183-188.

4. Anastase (Bădulescu) I. Cu privire la estimarea indicilor reali de creştere a preţurilor

producţiei industriale. In: Economie şi globalizare. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională, ediţia

a III-a. Constanţa: Universitatea Tomis, 2011, p. 224-228.

5. Anastase (Bădulescu) I. ş.a. Potenţialul firmei: un algoritm de determinare a perioadei optime

de renovare a utilajelor productive. In: Economie şi Sociologie, nr.3, 2010, p.128-135.

6. Anastase I. Perfecţionarea mecanismului de restructurare a firmei comerciale. In: Lucrări

ştiinţifice, UASM, Chişinău, 2010, Vol. 25(1), -Ch.: UASM, 2010, p. 51-55.

7. Anastase I. Potenţialul economic al firmei: un algoritm de repartiţie a investiţiilor între

întreprinderile sale. In: Economie şi Sociologie, nr.4, 2010, p.26-31.

8. Anastase (Bădulescu) I. Viabilitatea firmei viitorului: sporirea potenţialului şi anticiparea

schimbărilor. In: Creşterea economică în condiţiile internaţionalizării. Conferinţa Ştiinţifico-

practică Internaţională. Chişinău: IEFS, 2011, p. 479-482.

9. Anastase (Bădulescu) I., Nicolae C. Necesitatea tratării sistemice a crizei financiare. In:

Economie şi Sociologie, nr.2, 2011, p.114-121.

10. Anastase (Bădulescu) I. Estimările potenţialului de dezvoltare a întreprinderii comerciale:

aspectul managementului strategic. In: Analele Institutului de Economie, Finanţe şi

Statistică, Chişinău: IEFS, 2011, p.71-75.

11. Anastase (Bădulescu) I., Bocanete P. Management strategic orientativ al organizaţiei şi

resurse umane. Chişinău: Complexul editorial IEFS, 2011, 190 p.

12. Anastase (Bădulescu) I. Factorii cu impact asupra potenţialului productiv al întreprinderii. In:

Management intercultural, vol.XV, nr.1(27), 2013, p.5-14.

13. Anuarul statistic al judeţului Constanţa, Institutul Naţional de Statistică, 2009.

http://www.constanta.insse.ro (accesat 28.08.2011).

14. Anuarul statistic al judeţului Constanţa, Institutul Naţional de Statistică, 2010.

http://www.constanta.insse.ro (accesat 28.08.2011).

15. Anuarul statistic al judeţului Constanţa, Institutul Naţional de Statistică, 2011-2012.

http://www.constanta.insse.ro (accesat 14.05.2013).

131

16. Bărbulescu C. Economia şi gestionarea întreprinderii. Bucureşti: Ed. Economica, 1995, 195 p.

17. Blanovschi A., Mironic A. Statul şi economia: note de curs. Chişinău: Editura AAP, 2005, 202 p.

18. Bohatereţ V.M. Teză de doctor, Iaşi, 2002, 286 p.

19. Bold I. şi a. Economie funciară. Bucureşti: Editura Ceres, 1984. p.92-95.

20. Buletinul Statistic de Preţuri, INS, nr.5, 2013.

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/buletinelunare.ro.do (accesat 12.04.2013).

21. Burlacu N. Sporirea eficacităţii gestiunii anticriză. In: Buletinul Ştiinţific al Universităţii de

Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, Ştiinţe Economice, nr.1(3), 2010, p.51-59.

22. Catan P., Cotelnic A. Analiza situaţiei social-economice a sectorului agrar – parte

componentă a sistemului economic naţional. In: Studii Economice, Revistă Ştiinţifică, An.

IV, nr. 1-2 (iunie) 2010, p.12-25.

23. Catan P. Managementul sporirii eficienţei economice a potenţialului de producere în

sectorul agrar. Chişinău: Print-Caro SRL, 2009, 282 p.

24. Catan P., Ţurcanu P. Analiza situaţiei social-economice a sectorului agrar – parte

componentă a sistemului economic naţional. In: Studii Economice, Revistă Ştiinţifică, An.

IV, nr. 1-2 (iunie) 2010, p.56-69.

25. Clark R. B. Crearea universităţilor antreprenoriale: direcţii de transformare organizaţională.

Bucureşti: Ed. Paideia, 2000, p.200.

26. Concepţia de dezvoltare a antreprenoriatului inovaâional în republica Moldova.

http://www.asm.md/?go=transparenta_decizionala&n=1&new_language=0 (accesat 5.09.2010).

27. Durant W. Civilizaţii istorisite. Bucureşti: Ed. Prietenii Cărţii, vol.8, 2004, p.l05-130.

28. Ioniţă I., Studii de fezabilitate pentru fundamentarea proiectelor de investiţii. Bucureşti: Ed.

Economică, 1999, p.78.

29. Maliţa M. Aurul cenuşiu. Cluj Napoca: Editura Dacia, 1971, p.86-98.

30. Maxim E. Diagnosticarea şi evaluarea organizaţiilor. Iaşi: Ed. Sedcom Libris, 2004, p. 312.

31. McCollum J., Bănacu, C.S. Management de proiect. O abordare practică. Bucureşti:

Ed.Universitară, 2005, p.29.

32. Onofrei A. Perfecţionarea mecanismului utilizării potenţialului rural al muncii în perioada

de tranziţie. In: Conferinţa ştiinţifică republican ”Comunităţile rurale şi renaşterea satului”,

AŞM, Chişinău, 2005, p.153-154.

33. Parmacli D., Stratan A. Eficienţa economică a producţiei agricole. Chişinău, IEFS, 2010, 112 p.

34. Săvoiu G. Un mod ştiinţific de gândire. Bucureşti: Ed. Universitară, 2007, p. 367-413.

35. Săvoiu G. Proiecte cu finanţare externă. Piteşti: Independenţa, 2006, p.2-5.

36. Stan S. Evaluarea întreprinderilor necotate. Bucureşti: Ed. Tribuna Economică, 2000, 179 p.

132

37. Stratan A., Anastase I. Factorii emergenţi inovaţiilor în contextul unui ritm accelerat al

globalizării. In: Economie şi Sociologie, nr.1, 2011, p.26-31.

38. Şavga L., Şavga G., Surugiu T. Visions Concerning the Modernization of Consumer Co-

Operation and the Increase of its Impact upon the Socio-Economic Development of the

Republic of Moldova. In: Review of International Comparative Management, 2012, vol. 13,

issue 3, p. 394-410.

39. Şerban M. Probleme noastre sociale agrare. Bucureşti, 1914, p.72.

40. Teaci D., Bonitarea terenurilor agricole. Bucureşti: Ceres, 1970, p.68.

41. Timofti E., Popa D. Eficienţa mecanismului economic în sectorul agrar. Chişinău, IEFS,

2009, 343 p.

în limba engleză:

42. Anastase (Bădulescu) I. Necessary prerequisite for ensuring the economic success of the

enterprise. In: ”Quality – access to success” Journal, nr.125, Bucharest: RSQA, 2011, p.

201-204.

43. Anastase (Bădulescu) I. Republic of Moldova's Foreign Trade: Quality Specialization. In:

Macro and micro trends in international relations and political sciences. International

scientific conference. Iaşi: Lumen, 2012, p. 13-21.

44. Anastase (Bădulescu) I. The factors of financial crisis. In: Journal of International Scientific

Publications: Economy & Business, Volume 6, Part 4, 2012, p.255-261.

45. 2007 Was the year of the Omni Consumer According to IBM Analysis, press-release IBM,

2008, http://www-03.ibm.com/press/us/en/pressrelease/23000.wss (accesat 19.09.2011).

46. Abreu D., Brunnermeier M. Bubbles and Crashes, In: Econometrica, 71(1), 2003, p.173-204.

47. Angi Ma Wong. Been There, Done That: 16 Secrets of Success for Entrepreneurs, Pacific

Heritage Books. (introduction by Tom O'Malia), 1997, 220 p.

48. Arthur C. An Approach to the Study of Entrepreneurship, In: Journal of Economic History,

VoI. 6 (Supplement) reprinted in 1953 by Frederic C. Lane and Jelle C. Riesmersma, eds.,

Enterprise as an Secular Change: Readings in Economic History, 1946, Chapter II; p.183-84.

49. Barth J.R. U.S. Subprime Mortgage Market Meltdown. 14th Dubrovnik Economic

Conference of the Croatian National Bank, June 25-28, 2008, Dubrovnik, Croatia.

http://business.auburn.edu/~barthjr/Presentations/Subprime%

20Mortgage%20Market%20Meltdown%20Dubrovnik_6-17-2008.pdf(accesat 19.09.2009)

50. Baruch B. My own story. Buccaneer Books, Cutchogue N.Y., 1993, 337 p.

51. Bates D. The Crash of ’87: Was it expected? The Evidence from Options Markets, In:

Journal of Finance, 46(3), 1991, p.1009-1044.

133

52. Bell R., Blitz A. Paths to Success: Three Ways to Innovate Your Business Model. IBM

Institute for Business Value (June), 2007, p.5-6.

53. Benmelech E., Dlugosz J. The Alchemy of CDO Credit Ratings: Working Paper. In:

Journal of Monetary Economics, Elsevier, nr. 56, 2009, p.617–634.

54. Blackburn R. The Subprime Crisis. In: New Left Review, 2008, p.63-106.

55. Blake D. Financial market Analysis. L.: McGraw Hill Book Company, 2000, 640 p.

56. Blanchard O. The Crisis: Basic Mechanisms and Appropriate policies, In: CESifo

Forum. 2009. 1011. p. 3-14.

57. Blanchard O., Watson M. Bubbles, Rational Expectations and Financial Markets. In: Crises

in the Economics and Financial Structure, Lexington, 1982, p.295-316.

58. Bloomberg. April 21. IMF Says Global Losses from Credit Crisis May Hit $ 4.1 Trillion,

2009. http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=newsarchive&sid=au6DSAGEQJrY

(accesat 21.05.2009).

59. Bunde A., Kantelhardt J. Diffusion and Conduction in Percolation. In: Diffusion in

Condensed Matters. Berlin/Heidelberg: Springer, 2005, p. 895-914.

60. Busenitz L., Bamey J. Differences between entrepreneurs and managers in large

organizations, Journal of Business Venturing, vol. 12, 1997, p.105-124.

61. Camerer C. Taxi Drivers and Beauty Contests. In: Engineering and Science, nr.1, 1997,

p.10-19.

62. Cantillon R. Essay on the Nature of Commerce, translated in 1755, by H. Higgs, London:

Macmillan, 1931, p.123-124.

63. Carton R.B, Hofer C.W., Meeks M.D. The Entrepreneur and Entrepreneurs - Operational

Definitions of their Role in Society. International Council for Small Business conference,

Singapore, 1998, p.1-11.

64. Cole A. Business Enterprise in its Social Setting, Harvard University Press, Boston, 1959, p.23.

65. D’Avolio G. The Market for Borrowing Stock. In: Journal of Financial Economics. Elsevier,

vol. 66(2-3), 2002, p.271-306.

66. Dreman, D., Lufkin E. Investor overreaction: Evidence that its basis is psychological. In:

Psychology and Financial Markets, nr.1, 200, p.61-75.

67. Drucker P. Entrepreneurship in Business Enterprise, In: Journal of Business Policy, vol 1.,

1970, p.3-13.

68. Drucker P. Innovation and entrepreneurship, New York, NY: Harper Perennial, 1985, p. 68.

69. Drucker P. Managing for results, New York: Harper & Row, 1964, p.19.

70. EEAG (European Economic Advisory Group). The EEAG Report on the European

Economy 2009, Munich: EEAG and CESifo, 2009, p.6-7.

134

71. Engle E.M, Lord R.G. 1997 Implicit theories, self-schemas, and leader exchange. Academy

of Management Journal 40(4), p. 988-1010.

72. Ennen E., Richter A. The Whole Is More Than the Sum of Its Parts - Or Is It? A

Review of the Empirical Literature on Complementarities in Organizations,

European Business School, Research Paper Series 09-07, 2009, 42 p.

73. Ensley M.D., Carland J.W. Investigating the existence of the lead entrepreneur, In:

Journal of Small Business Management, October, Vol. 38, No. 4., 2000, p.59-77.

74. Expanding the Innovation Horizon: The Global CEO Study 2006, 2008 IBM. Institute for

Business Value. http://www.lbm.com/services/ceo2006 (accesat la 12.04.2012).

75. Faber M. Tomorrow’s Gold. Asia’s Age of Discovery. CLSA Books; Hong Kong, 2008, 378 p.

76. Felton A., Reinhart C. (eds.) The First Global Financial Crisis of the 21st Century. London:

A VoxEU.org publication, Centre for Economic Policy Research, 2008, 390 p.

77. Fisher I. The Debt-deflation Theory of Great Depressions. In: Econometrica. 1933. 1.

p.337-357.

78. Flood R., Garber P. Market fundamentals vs. Price Bubbles: The First Tests, Journal of

Political Economy, 88(4), 1980, p.745-770.

79. Fuller J., Jensen M. Just Say No To Wall Street, In: Journal of Applied Corporate Finance.

14(4), 2002, p.41-46.

80. Garriga C., Gavin W., Schlagenhauf D. Recent Trends in Homeownership. In: Federal

Reserve Bank of St. Louis Review, 2006, p.397-411.

81. Gartner W. What are we talking about when we talk about entrepreneurship? In: Journal of

Business Venturing, Vol. 5, Issue l, 1990, p.l5-28.

82. Global Reach Local Presence, Li&Fung Limited, http://www.lifung.com/engnetworkmap,phph

(accesat la 10.04.2011).

83. Greenlaw D., Hatzius J., Kashyao A., Shin H. Leveraged Losses: Lessons from the Mortgage

Market Meltdown. US Monetary Policy Forum Conference. February, 2008, 114 p.

84. Grinblatt M. Titman Sh., Russ W. Momentum Investment Strategies, Portfolio

Performance, and Herdin: A Study of Mutual Fund Behavior, In: American Economic

Review. 75(5), 1995, p.1276-1302.

85. Hanna D. Higher Education in an Era of Digital Competition: Emerging Organizational

Models, In: Journal of Asynchronous Learing Networks (JALN), 2(1), 1998, p.66-95.

86. Hebert R.F., Link A.N. The entrepreneur. Mainstream views and radical critiques. New

York: Praeger, 1982, 196 p..

87. Hisrich Robert D., Peters Michael P. Entrepreneurship, Vth Ed. McGraw-Hill Companies,

2002, p.36.

135

88. Hong H., Kubik J. and Solomon A. Security Analysts’ Career Concerns and Herding of

Earnings Forecasts, In: RANG Journal of Economics, 31(1), 2000, p.121-144.

89. Howkins J. The Creative Economy: How People Make Money From Ideas, Penguin, 2001,

p.155-158.

90. Hsieh D. Chaos and Nonlinear Dynamics: Application to Financial Markets. In: The Journal

of Finance, Vol. 46. Nr. 5, 1991, p.1839-1877. http://finance.martinsewell.com/stylized-

facts/nonlinearity/Hsieh1991.pdf (accesat 12.04.2012)

91. International Monetary Fund, Global Financial Stability Report. Washington, October 2009,

251 p., http://www.imf.org/external/pubs/ft/gfsr/2009/02/pdf/text.pdf (accesat 12.04.2012).

92. Jensen M. How stock options reward managers for destroying value and what to do about it.

In: Harvard NOM Research Paper, Nr.04-27, 2001,

http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=480401 (accesat 12.04.2012).

93. Kapur Ferris J., Juliano J. The Growth Triathlon: Growth via Course, Capability and

Conviction. IMB Institute for Business Value, XII, 2004, 80 p.

94. Katz J.A. The Chronology and intellectual trajectory of American entrepreneurship

education 1876-1999, In: Journal of Business Venturing, 18(2), 2003, p.283-300.

95. Katz J.A, Shepherd D.A. Advances in the study of entrepreneurship firm emergence and

growth - Volume 7. Topic: Corporate Entrepreneurship. Amsterdam: Elsevier, 2004, p.1-6.

96. Kilby P. Entrepreneurship and Economic Development, New York: Free Press, 1971, 384 p.

97. Kindleberger C. Manias, Panics and Crashes: A history of financial Crises: N.Y.: J. Wiley,

2001, 304 p.

98. Kindleberger C. A financial history of Western Europe. Routledge: New Ed edition,

2007, 304 p.

99. Kindleberger C., Lafargue J.-P. (eds.) Financial Crises, Theory, History, and Policy.

Cambridge: Cambridge University Press, 1982, p.162.

100. Klein A. A Direct Test of the Cognitive Bias Theory of Share Price Reversals, In: Journal

of Accounting and Economics, 13(2), 1990, p.155-166.

101. Knudsen T., Levinthal D.A. Alternative generation and alternative evaluation. In:

Organization Science 18 (1), 2007, p. 39-54.

102. Koprinarov B. Entrepreneurship Risk in the Market Economy: Principles and Methods of

Management, 2005, p. 86-102.

103. Krugman P. The Return of Depression Economics. L.: Penguin Books, 2008, 192 p.

104. Lamont O., Thaler R. Can the Market Add and Subtract? Mispricing in Tech Stock Carve-

Outs, In: Journal of Political Economy, 111(2), 2003, p.227-268.

105. Lee S. Auction-Rate Securities: Bidder Remorse. NERA Economic Consulting, 2008, 31 p.

136

http://www.mmc.com/knowledgecenter/NERA_PUB_Auction_Rate_Securities.pdf. (accesat

14.10.2012).

106. Leonhardt D. Be Warned: Mr. Bubble's Worried Again. In: New York Times.

August 21, 2005. www.nytimes.com/2005/08/21/business/yourmoney/21real.html?pagewanted=all

(accesat 14.10.2012)

107. Li&Fung Group, http://www.lifunggroup.com/front/html (accesat 23.08.2010).

108. Lucas R. Macroeconomic Priorities. In: American Economic Review, Vol. 93, nr.1, 2003,

p.1-14.

109. Lux T. Financial Power Laws: Empirical Evidence, Models, and Mechanism. In:

Economics Working Papers, Christian-Albrechts-University of Kiel, Department of

Economics, 2006, 38 p.

110. Lux T., Sornette D. On Rational Speculative Bubbles and Fat Trails. In: Journal of Money,

Credit and Banking, 2002. Vol. 34. Nr. 3, p.589-610.

111. Mahar M. Bull: A History of the Boom and Bust. Harper Collins Publishers; N.Y., 2004, 528 p.

112. Mantegna R., Stanley H.E. An introduction to Econophysics. Cambridge University Press,

2000, 162 p.

113. McClelland D. The achieving society. Princeton: Van Nostrand, 1961, 532 p.

114. McDonald D.J., Thornton D.L. A Primer on the Mortgage Market and Mortgage

Finance. In: Federal Reserve Bank of St. Louis Review, 2008, p.31-45.

115. McGrattan E.R., Prescott E.C. The 1929 Stock Market: Irving Fisher Was Right. In:

International Economic Review, Vol.45, Nr.4, November, 2004, p.991-1009.

116. Merriam-Webster. Online Dictionary. http://www.merriam-webster.com/dictionary/entrepreneur

(accesat 15.03.2010).

117. Minsky H.P. Can it Happen Again? Essays in Instability and Finance, Armonk. NY:

M.E. Sharpe, 1982, 301 p.

118. Minsky H.P. Stabilizing an Unstable Economy. McGraw-Hill Professional, 2008, 350 p.

119. Mizen P. The Credit Crunch of 2007-2008: A Discussion of the Background,

Market Reactions, and Policy Responses, In: Federal Reserve Bank of St. Louis

Review. 2008, p.531-567.

120. Nafziger W. Economic Development. 5th edition, Cambridge: University Press, 2012, 856 p.

121. Nafziger W. The Economics of Developing Countries, 3th edition, Prentice-Hall, New

Iersey, 1997, 630 p.

122. Neal L. The Rise of Financial Capitalism: International Capital Markets in the Age of

Reason, Cambridge University Press; Cambridge, UK, 1993, 292 p.

123. Nicholas Piramal Announces Drug Development Agreement with Eli Lilly and Company:

137

Collaboration Represents a New Clinical Development Model, 2007,

http://www.nicholaspiramal.com/mediapr40htm/ (accesat 17.03.2011).

124. Phelan S.E., Lewin P. Arriving at a strategic theory of the firm. In: International Journal of

Management Reviews, 2, 2000, p.304-323.

125. Pinchot G. Intrapreneuring: Why you Don't Have to Leave the Company to Become an

Entrepreneur. Harper & Row, New York, 1985, 368 p.

126. Pohle G., Hittner J. Attaining Sustainable Growth through Corporate Social Responsibility.

IBM Institute for Business Value (February), White paper, 2008, 20 p.

127. Reinhart C., Rogoff K. This Time is Different. Princeton: Princeton University

Press, 2009, 512 p.

128. Robert L. Formaini. The Engine of Capitalist Process: Entrepreneurs in Economic Theory,

In: Economic and Financial Policy Review, Federal Reserve Bank of Dallas, 2001, p.2-11.

129. Ropke I. The entrepreneurial university: innovation, academic knowledge creation and

regional development in a globalized economy. Philipps-Universitat Marburg, Germany,

1998, p.1-19, http://etc.online.uni-marburg.de/etc1/010.pdf (accesat 12.04.2013).

130. Rumelt R. Toward a strategic theory of the firm. In: Competitive Strategic Management,

Lamb R (ed.). Prentice-Hall: Englewood Cliffis, NJ. 1984, p. 556-570.

131. Sahimi M. Percolation Phase Transition. In: Encyclopedia of Complexity and systems

Science. Berlin/Heidelberg: Springer, 2009, 794 p.

132. Santos J.F. All Managers have a theory of the firm. Faculdade de Economie e Gestão.

Universidade Catolica Portuguesa, Working Paper No 97-005, 1997, 68 p.

133. Say J.B. A Treatise on Political Economy; or the Production, Distribution, and

Consumption of Wealth, translated in 1880, from the fourth edition of the French, by C. R.

Prinsep, M.A, Batoche Books: Kitchener, 2001, 269 p.

134. Scharfstein D., Stein J. Herd Behavior and Investment. In: American Economic Review,

80(3), 1990, p.465-479.

135. Schumpeter J. The theory of economic development: An inquiry into profits, capital, credit,

interest, and the business cycle, Transaction Publishers, 1982, 244 p.

136. Shane S., Venkataraman S. The promise of entrepreneurship as a field of research. In:

Academy of Management Review, 25(1), 2000, p.217-226.

137. Shapero A. The Displaced, Uncomfortable Entrepreneur. In: Psychology Today,

November, 1975, p.8-13.

138. SME test implementation. http://www.europarl.europa.eu/sme_test_implementation_en.pdf

(accesat 24.06.2011)

139. Shiller R. Irrational Exuberance. Princeton NJ: Princeton University Press, second

138

edition, 2005, 340 p.

140. Sornette D. Why Stock Markets Crash: Critical Events in Complex Financial Systems.

Princeton University Press, 2011, 449 p.

141. Soros G. America Must Face up to the Dangers of Derivatives. In: Financial Times, Friday,

April 23, 2010. http://www.ft.com/cms/s/0/707ef202-4e3d-11df-b48d-

00144feab49a.html#axzz2bHrl4Z1r (accesat 24.06.2012).

142. Stauffer D. Classical Percolation. In: Lecture Notes in Physics (Series), Vol. 762, Berlin

Heidelberg: Springer, 2009, p.1-19.

143. Strong 2007 Results on Continued Growth and Operational Improvement. Press-release,

14.02.2008. www.abb.com/cawp/seitp202/402891eccf6a8cdcc12573e20038dd15.aspx

(accesat 14.02.2010).

144. Teresa da Silva Lopes, Mark Casson. Entrepreneurship, Brands and the Development of

Global Business, In: Working Papers, Centre for Globalization Research, No.2 (September

2007), p.5-6.

145. Tirole J. On the Possibility of Speculation under Rational Expectations. In: Econometrica,

50(5), 1982, p.1163-1182. http://healy.econ.ohio-state.edu/pubfiles/infomkts/litreview/Tirole%20-

%20On%20the%20Possibility%20of%20Speculation%20under%20RE%2082.pdf (accesat

24.06.2012).

146. What Went Wrong with Economics. In: The Economist, July 18th – 24th, 2009,

http://www.economist.com/node/14031376 (accesat 24.06.2012).

147. Want to mobilize a world of on-demand talent? InnoCentive. http://www.innocentive.com

(accesat 19.06.2009)

148. Welch I. Herding Among Security Analysts. In: Journal of Financial Economics, 58(3),

2000, p.369-396.

149. Wheelock D.C. Changing the Rules: State Mortgage Foreclosure Moratoria During the

Great Depression, In: Federal Reserve Bank of St. Louis Review, 2008, p.569-583.

150. Wheelock D.C. The Federal Response to Home Mortgage Distress: Lessons from the

Great Depression, In: Federal Reserve Bank of St. Louis Review, 2008, p.133-148.

151. Williamson O. E. The Theory of the Firm as Governance Structure: From Choice to

Contract. In: Journal of Economic Perspectives 16 (3), 2002, p 171–195.

152. Wired Magazine. Recipe for Disaster: The Formula that Killed Wall Street, February 23,

2009. http://www.wired.com/techbiz/it/magazine/17-03/wp_quant?currentPage=all

(accesat 24.06.2012).

153. Woo C., Cooper A, Dunkelberg W. The Development and Interpretation of Entrepreneurial

Typologies, In: Journal of Business Venturing, Vol. 6, No 2, 1990, p. 93-114.

139

154. Xenakis J. A Primer on Financial Engineering and Structured Finance, 2008.

http://www.generationaldynamics.com/cgi-bin/D.PL?d=ww2010.i.cdo080123 (accesat 23.02.2011).

155. Zhao H., Seibert S.E. The Big Five personality dimensions and entrepreneurial status: A

meta-analytical review. In: Journal of Applied Psychology, 91, 2006, p.259-271.

în limba franceză:

156. Zaharia S. Université dans la Société UNISO - L'Université moteur du developpement

regional en Europe, Bucharest: Ed. Paideia, 2003, p.190 -199.

în limba rusă:

157. Акулич И.Л.. Математическое программирование в примерах и задачах, Высшая

школа, Москва, 1986, 320 с.

158. Бухвалов А.В., Катькало В.С. Эволюция теории фирмы и ее значения для

исследований менеджмента, In: Российский журнал менеджмента 3(1), 2005, p. 75-84.

159. Вернерфельт Б. Ресурсная трактовка фирмы. In: Вестник Санкт-

Петербургского университета. Серия Менеджмент, Вып. 1, 2006, c.103-118.

160. Годовые отчеты Eli Lilly and Ca. 2002-2007. http://www.pharm-cis.com/?id=3876

(accesat 22.08.2008).

161. Грант Р.М. Ресурсная теория конкурентных преимуществ: практические выводы для

формулирования стратегии, Вестник Санкт-Петербургского университета., сер.

Менеджмент. 3, 2003, c.47-76.

162. Катькало В.С. Эволюция теории стратегического управления, СПб ГУ: изд. дом

Санкт-Петербургского государственного университета, 2008, c.548.

163. Клейнер Г.Б. Наноэкономика и теория фирм, In: Вестник Воронежского унив. Серия

“Экономика и управления”, (2), 2004, c.99-123.

164. Корнильев К. Г. Предприятие будущего: результаты глобального исследования

компании IMB, RJM T7, nr. 1, 2009, c.149-178.

165. Тамбовцев В. Л. Стратегическая теория фирмы: состояния и возможное развитие. In:

Российский журнал менеджмента, N.1, 2010, c.5-40.

166. Чирковa Е.В. Анатомия финансового пузыря. In: Экономическая политика, nr.1,

Москва, 2010, c.81-97.

167. Шаститко А.Е. Концентрация производства: условия, факторы, политика, M: ТЕИС,

2001, c.182-183.

168. Зейдл К. Двенадцать причин для финансового кризиса. In: Экономический

Журнал ВШЭ, nr. 1, 2010, c.122-133.

140

ANEXE

141

Anexa 1

Interpretarea criteriilor de decizii pentru determinarea riscului investiţional (elaborat de autor)

Varianta

Criteriul Starea de abaterilor maxime a Criteriul funcţionare profitului pentru starea i abaterilor minime

1

2

...

j

Nr. 1 2 3 4 5 6

1

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − jjjj

BB 11maxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − jjjj

BB 11maxmin

11B

111max BB jj−

jjBB 111 min−

12B

121max BB jj−

jjBB 112 min−

... jB1

jjjBB 11max −

jjj BB 11 min−

2

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − jjjj

BB 22maxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − jjjj

BB 22maxmin

21B

212max BB jj−

jjBB 221 min−

22B

222max BB jj−

jjBB 222 min−

... jB2

jjjBB 22max −

jjj BB 22 min−

...

...

... ... ...

...

...

i

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjj

BBmaxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjj

BBmaxmin

1iB

1max iijjBB −

ijji BB min1 −

2iB

2max iijjBB −

ijji BB min2 −

... ijB

ijijjBB −max

ijjij BB min−

... ... ... ... ...

...

...

142

m

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − mjmjjj

BBmaxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − mjmjjj

BBmaxmin

1mB

1max mmjjBB −

mjjm BB min1 −

2mB

2max mmjjBB −

mjjm BB min2 −

... mjB

mjmjjBB −max

mjjmj BB min−

Valorile

extreme ale

criteriilor în

profitul

variantelor

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjji

Bmaxmaxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjji

Bmaxmaxmin

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjji

BBmaxminmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijjji

BBmaxmaxmin

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − 1maxmax iijji

BB

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − 1minmin iijji

BB

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjii

BB minmax 1

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjii

BB minmin 1

1max iiB ; 1min ii

B

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − 2maxmax iijji

BB

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − 2maxmin iijji

BB

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjii

BB minmax 2

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjii

BB minmin 2

2max iiB ; 2min ii

B

...

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijji

BBmaxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijijji

BBmaxmin

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjiji

BB minmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjiji

BB minmin

ijiBmax ; iji

Bmin

Continuare (pe orizontală)

... n Profitul maxim posibil pentru

starea de funcţionare i

Profitul minim posibil

pentru starea de funcţionare i

Amplituda dintre profitul maxim şi cel minim posibil pentru stare de funcţionare i

Amplituda maximă dintre amplitudele profitului maxim şi cel

minim posibil pentru stare de funcţionare i

Amplituda minimă dintre amplitudele profitul maxim şi cel minim posibil pentru stare

de funcţionare i

7 8 9 10 11 12 13

... nB1

njjBB 11max −

jn BB 11 min−

jjB1max

jjB1min

jjjjBB 11 minmax −

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − jjjjj

BB 11 minmaxmax ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − jjjjj

BB 11 minmaxmin

Continuare Anexa 1

143

Continuare Anexa 1

...

nB2

njjBB 22max −

jn BB 22 min−

jjB2max

jjB2min

jjjjBB 22 minmax −

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − jjjjj

BB 22 minmaxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − jjjjj

BB 22 minmaxmin

...

... ... ... ... ... ...

...

inB

inijjBB −max

ijin BB min−

ijjBmax

ijjBmin

ijjijjBB minmax −

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijjj

BB minmaxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijjj

BB minmaxmin

... ...

... ... ... ... ...

... mnB

mnmjjBB −max

mjmn BB min−

mjjBmax

mjjBmin

ijjijjBB minmax −

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − mjjmjjj

BB minmaxmax ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − mjjmjjj

BB minmaxmin

... ⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − inijji

BBmaxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − inijji

BBmaxmin

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjini

BB minmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjini

BB minmin

ijiBmax ; iji

Bmin

ijjiBmaxmax

ijjiBmaxmin

ijjiBminmax

ijjiBminmin

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijji

BB minmaxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijji

BB minmaxmin

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijjji

BB minmaxmaxmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijjji

BB minmaxmaxmin

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijjji

BB minmaxminmax

⎟⎠⎞⎜

⎝⎛ − ijjijjji

BB minmaxminmin

144

Valori absolute şi relative ale întreprinderilor economice în profilul activităţilor în anii 2008-2011, jud. Constanţa

N

curent

(j)

Indicatori economici

(i)

Activităţi ale

economiei naţionale

Întreprinderi pe

activităţi ale

economiei

naţionale (unităţi)

%

Personal pe

activităţi ale

economiei

naţionale

(persoane)

%

Cifra de afaceri pe

activităţi ale ec.

naţ. (mln lei)

%

Investiţii brute

pe activ. ale ec.

naţ. (mln lei)

%

Investiţii nete

pe activ. ale ec.

naţ. (mln lei)

%

1. Industria extractivă 49

0,22

2459

1,45

1047

2,69

182

4,46

155

5,41

2. Industria prelucrătoare 1914

8,41

32864

19,44

12193

31,33

1010

24,76

920

32,13

3. Producţia şi furnizarea de energie

electrică şi termică, gaze, apă

caldă şi aer condiţionat

52

0,23

4425

2,62

2123

5,46

216

5,30

126

4,40

4. Distribuţia apei: salubritatea,

gestionarea deşeurilor, alte

activităţi

222

0,98

4532

2,68

1063

2,73

101

2,48

61

2,13

5. Construcţii 2303

10,12

21661

12,82

3067

0,17

1004

24,61

180

6,29

6. Comerţul cu ridicata, cu

amănuntul

8545

37,56

39098

23,13

13068

33,58

513

12,58

299

10,44

Anexa 2

145

7. Transport, depozitare 2226

9,79

24148

14,29

3442

8,84

431

10,57

347

12,12

8. Hoteluri, restaurante 1794

7,89

11755

6,96

894

2,30

209

5,12

157

5,48

9. Informaţii, telecomunicaţii

516

2,27

2603

1,54

337

0,87

29

0,71

25

0,87

10. Tranzacţii imobiliare 721

3,17

2233

1,32

196

0,50

166

4,07

60

2,10

11. Activităţi ştiinţifice, tehnice

2158

9,49

6488

3,84

587

1,51

132

3,24

72

2,51

12. Servicii sport 917

4,03

10907

6,45

463

1,19

31

0,76

20

0,70

13.

Servicii învăţământ 120

0,53

556

0,33

22

0,06

2

0,05

1

0,03

14. Servicii sănătate 317

1,39

1461

0,86

92

0,24

24

0,59

24

0,84

15. Servicii culturale 287

1,26

1360

0,80

233

0,60

20

0,49

11

0,38

16. Alte servicii 607

2,67

2464

1,46

95

0,24

7

0,17

5

0,17

Total Activităţi ale ec. naţ. 22748

100

169014

100

38916

100

4079

100

2863

100

Sursa: elaborat de autor în baza datelor din Anuarele Statistice ale jud. Constanţa, a.2009-2012

Continuare Anexa 2

146

Anexa 3

Activitatea întreprinderilor jud. Constanţa în perioada 2008-2011

Sursa: calculele autorului în baza indicatorilor economici preluaţi din Anuarele Statistice ale jud.Constanţa pe anii 2009-2012

Tabelul A3.1. Indicatorii specifici pentru întreprinderile productive din clasa (0-9)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 17,81%

Personalul întreprinderilor

20,32%

Cifra de afaceri 14,44%

Investiţii brute 26,46%

Numărul întreprinderilor 17,81%

00,181,1781,17

=

14,181,1732,20

=

81,081,1744,14

=

49,181,1746,26

=

Personalul întreprinderilor 20,32%

88,032,2081,17

=

00,132,2032,20

=

71,032,2044,14

=

30,132,2046,26

=

Cifra de afaceri 14,44%

23,144,1481,17

=

41,144,432,20

=

00,144,1444,14

=

83,144,1446,26

=

Investiţii brute 26,46% 67,0

46,2681,17

=

77,046,2632,20

=

55,046,2644,14

=

00,146,2646,26

=

Unui procent din numărul întreprinderilor din clasa (0-9), care constituie 17,81% din

totalul întreprinderilor, îi revin 1,14% din personalul întreprinderilor de această clasă.

Întreprinderile mici, cu un personal de până la 9 angajaţi, sunt cele mai mari “consumatoare” de

forţă de muncă. Odată cu creşterea numărului salariaţilor din firme “consumul” de muncă se

reduce. Întreprinderilor cu un personal de (0-9); (10-49); (50-249); (250+) le revin indicatori

specifici respectiv: 1,14; 1,06; 1,03; 0,87 procente de “consum” de personal (Tabelul A3.1-

A3.4).

147

Continuare Anexa 3

Tabelul A3.2. Indicatorii specifici pentru întreprinderile productive din clasa (10-49)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 33,95%

Personalul întreprinderilor

35,86%

Cifra de afaceri 21,28%

Investiţii brute 32,87%

Numărul întreprinderilor 33,95%

00,195,3395,33

=

06,195,3386,35

=

64,095,3328,21

=

97,095,3387,32

=

Personalul întreprinderilor 35,86%

95,086,3595,33

=

00,186,3586,35

=

59,086,3528,21

=

92,086,3587,32

=

Cifra de afaceri 21,28%

60,128,2195,33

=

69,128,2186,35

=

00,128,2128,21

=

54,128,2187,32

=

Investiţii brute 32,87% 03,1

87,3295,33

=

09,187,3286,35

=

65,087,3228,21

=

00,187,3287,32

=

În profilul întreprinderilor cu (0-9), (10-49), (50-249), (250+) cifra de afaceri are o altă

evoluţie: 0,81; 0,64; 0,87; 1,3 procente din totalul cifrei de afaceri. Cu mici excepţii se poate de

afirmat că în judeţul Constanţa după nivelul produsului final (cifra de afaceri) mai eficiente sunt

întreprinderile cu 250 şi peste angajaţi (Tabelul A3.1- A3.4).

Tabelul A3.3. Indicatorii specifici pentru întreprinderile productive din clasa (50-249)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 46,27%

Personalul întreprinderilor

47,48%

Cifra de afaceri 40,47%

Investiţii brute 44,34%

Numărul întreprinderilor 46,27%

00,127,4627,46

=

03,127,4648,47

=

87,027,4647,40

=

96,027,4634,44

=

Personalul întreprinderilor 47,48%

97,048,4727,46

=

00,148,4748,47

=

85,048,4747,40

=

93,048,4734,44

=

Cifra de afaceri 40,47%

14,147,4027,46

=

17,147,4048,47

=

00,147,4047,40

=

09,147,4034,44

=

Investiţii brute 44,34% 04,1

34,4425,46

=

07,134,4448,47

=

91,04,44

47,40=

00,1

34,4434,44

=

148

Continuare Anexa 3

Nu este secund nici indicatorul investiţiilor brute. Firmele din clasele (0-9), (10-49), (50-

249), (250+) în jud. Constanţa au realizat investigaţii specifice: 1,49; 0,97; 0,96; 1,3 procente din

investigaţiile totale. Investigaţii considerabile fac întreprinderile cu un număr mare de angajaţi.

(Tabelul A3.1- A3.4)

Tabelul A3.4. Indicatorii specifici pentru întreprinderile productive din clasa (250+)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 66,41%

Personalul întreprinderilor

57,27%

Cifra de afaceri 88,63%

Investiţii brute 86,47%

Numărul întreprinderilor 66,41%

00,141,6641,66

=

86,041,6627,57

=

33,141,6663,88

=

30,141,6647,86

=

Personalul întreprinderilor 57,27%

16,127,5741,66

=

00,127,5727,57

=

55,127,5763,88

=

51,127,5747,86

=

Cifra de afaceri 88,63%

75,063,8841,66

=

65,063,8827,57

=

00,163,8863,88

=

98,063,8847,86

=

Investiţii brute 86,47% 77,0

47,8641,66

=

66,047,8627,57

=

02,147,8663,88

=

00,147,8647,86

=

În clasele (0-9), (10-49), (50-249), (250+) diferite sunt şi cuantumul produsului final ce

revine la un angajat: 0,71; 0,59; 0,85; 1,55 mln lei. Firmele cu un număr mic de angajaţi sunt

consumatoare de investiţii şi cu o eficienţă redusă. (Tabelul A3.1- A3.4) Investiţiile 0,93: 1,51 –

este repetată evoluţia cifrei de afaceri. Acestea au fost caracteristicile activităţilor productive ale

întreprinderilor din jud. Constanţa, a. 2008-2011.

Alte caracteristice pot fi constatate pentru activităţile prestării serviciilor.

149

Continuare Anexa 3

Tabelul A3.5. Indicatorii specifici pentru întreprinderile productive din clasa (0-9)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 82,19%

Personalul întreprinderilor

79,68%

Cifra de afaceri 85,56%

Investiţii brute 73,54%

Numărul întreprinderilor 82,19%

00,119,8219,82

=

97,019,8268,79

=

04,119,8256,85

=

89,019,8254,73

=

Personalul întreprinderilor 79,68%

03,168,7919,82

=

00,168,7968,79

=

07,168,7956,85

=

92,068,7954,73

=

Cifra de afaceri 85,56%

96,056,8519,82

=

93,056,8568,79

=

00,156,8556,85

=

86,056,8554,73

=

Investiţii brute 73,54% 12,1

54.7319,82

=

08,154,7368,79

=

16,154,7356,85

=

00,154,7354,73

=

Indicatorii întreprinderilor mici, ocupate cu prestări servicii se raportă ca 1:0,97:1,04:0,89

sau 1,03:1:1,07:0,92. (Tabelul A3.5)

Tabelul A3.6. Indicatorii specifici pentru întreprinderile productive din clasa (10-49)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 66,05%

Personalul întreprinderilor

64,14%

Cifra de afaceri 78,72%

Investiţii brute 67,13%

Numărul întreprinderilor 66,05%

00,105,6605,66

=

97,005,6614,64

=

19,105,6672,78

=

02,105,6613,67

=

Personalul întreprinderilor 64,14%

03,114,6405,66

=

00,114,6414,64

=

23,114,6472,78

=

05,114,6413,67

=

Cifra de afaceri 78,72%

84,072,7805,66

=

81,072,7814,64

=

00,172,7872,78

=

85,072,7813,67

=

Investiţii brute 67,13% 98,0

13,6705,66

=

96,013,6714,64

=

17,113,6772,78

=

00,113,6713,67

=

150

Continuare Anexa 3

Tabelul A3.7. Indicatorii specifici pentru întreprinderile productive din clasa (50-249)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 53,73%

Personalul întreprinderilor

52,52%

Cifra de afaceri 59,53%

Investiţii brute 55,66%

Numărul întreprinderilor 53,73%

00,179,5373,53

=

98,079,5352,52

=

11,179,5353,59

=

03,179,5366,55

=

Personalul întreprinderilor 52,52%

02,152,5273,53

=

00,152,5252,52

=

13,152,5253,59

=

06,152,5266,55

=

Cifra de afaceri 59,53%

90,053,5973,53

=

88,053,5952,52

=

00,153,5953,59

=

93,053,5966,55

=

Investiţii brute 55,66% 97,0

66,5574,53

=

94,066,5552,52

=

07,166,5553,59

=

00,166,5566,55

=

Tabelul A3.8. Indicatorii specifici pentru întreprinderile productive din clasa (250+)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 33,59%

Personalul întreprinderilor

42,73%

Cifra de afaceri 11,37%

Investiţii brute 13,53%

Numărul întreprinderilor 33,59%

00,159,3359,33

=

27,159,3373,42

=

34,059,3337,11

=

40,159,3353,13

=

Personalul întreprinderilor 42,73%

79,073,4259,33

=

00,173,4273,42

=

27,073,4237,11

=

32,073,4253,13

=

Cifra de afaceri 11,37%

32,037,1159,33

=

76,337,1173,42

=

00,137,1137,11

=

19,137,1153,13

=

Investiţii brute 13,53% 48,2

53,1359,33

=

16,353,1373,42

=

84,053,1337,11

=

00,153,1353,13

=

151

Continuare Anexa 3

Tabelul A3.9. Indicatorii întreprinderilor productive în profilul claselor după numărul de

angajaţi

Criterii de clasare a indicatorilor

Indicatori

Clase de mărime după numărul de angajaţi (0-9) (10-49) (50-249) (250+)

Numărul întreprinderilor (% per total întreprinderi din clasa respectivă)

17,81

33,95

46,27

66,41

Personalul întreprinderilor (% per total din numărul angajaţilor din clasa respectivă)

20,32 35,86 47,48 57,27

Cifra de afaceri (% din total cifra de afaceri din clasa respectivă)

14,44 21,28 40,47 88,63

Investiţii brute (% din total investiţii brute din clasa respectivă)

26,46 32,87 44,34 86,47

Notă: elaborat de autor în baza datelor din Anexa 4

Constatăm în baza indicatorilor specifici pentru întreprinderile productive (j=1,2,3,4,5)

din clasa cu numărul de angajaţi (0-9), perioada 2008-2011, că unei întreprinderi îi revin numai

1,14 angajaţi; 0,81% din cifra de afaceri şi 1,49% din investiţiile brute; unui procent al

personalului întreprinderii îi revin 0,71% din cifra de afaceri, 1,3% din investiţiile brute. (Tabelul

A3.1)

152

Continuare Anexa 3

Tabelul A3.10. Indicatorii întreprinderilor prestării servicii în profilul claselor după

numărul de angajaţi

Criterii de clasare a indicatorilor

Indicatori

Clase de mărime după numărul de angajaţi (0-9) (10-49) (50-249) (250+)

Numărul întreprinderilor (% per total întreprinderi din clasa respectivă)

82,19

66,05

53,73

33,59

Personalul întreprinderilor (% per total din numărul angajaţilor din clasa respectivă)

79,68 64,14 52,52 42,73

Cifra de afaceri (% din total cifra de afaceri din clasa respectivă)

85,56 78,72 59,53 11,37

Investiţii brute (% din total investiţii brute din clasa respectivă)

73,54 67,13 55,06 13,53

Din numărul din clasa (0-9) de întreprinderi, 17,81% sunt ocupate cu activităţi

productive, 82,19% cu prestări servicii; din clasele (10-49); (50-249); (250+) cu prestări servicii

sunt ocupate respective 66,05; 53,73; 33,59 procente. Pentru fiecare din indicatori: numărul

întreprinderilor, personalul întreprinderilor, cifra de afaceri, investiţiile brute mărimile

indicatorii, odată cu creşterea numărului angajaţilor, indicatorii respective descresc. (Tabelul

A3.10) Unei întreprinderi mici, ocupate cu prestări servicii îi revine respectiv 0,97; 1,04; 0,89

procente din personal, cifra de afaceri, investiţiile brute; unui angajat îi revine 1,07; 0,9 procente

din cifra de afaceri, investiţiile brute.

153

Continuare Anexa 3

Tabelul A3.11. Indicatorii specifici ale întreprinderilor din clasa (0-9)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 20104

Personalul întreprinderilor

47046

Cifra de afaceri 7233

Investiţii brute 635

Numărul întreprinderilor 20104

00,12010420104

=

2010447046

201047233

20104635

Personalul întreprinderilor 47046

4704620104

00,1

4704647046

= 47046

7233 47046

635

Cifra de afaceri 7233 7233

20104 7233

47046

00,172337233

= 7233

635

Investiţii brute 635 635

20104 635

47046 635

7233

00,1635635

=

Tabelul A3.12. Indicatorii specifici ale întreprinderilor din clasa (10-49)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 2183

Personalul întreprinderilor

42181

Cifra de afaceri 8882

Investiţii brute 721

Numărul întreprinderilor 2183

00,121832183

=

33,192182

42182=

07,421838882

=

33,02183721

=

Personalul întreprinderilor 42182

05,0421822183

=

00,14218242182

=

21,0421828882

=

02,042182

721=

Cifra de afaceri 8882 25,0

88822183

=

75,4882

42182=

00,1

88828882

=

08,08882721

=

Investiţii brute 721 03,3

7212183

=

50,58721

42182=

32,12

721882

=

00,1721721

=

154

Continuare Anexa 3

Tabelul A3.13. Indicatorii specifici ale întreprinderilor din clasa (50-249)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 402

Personalul întreprinderilor

41868

Cifra de afaceri 7771

Investiţii brute 719

Numărul întreprinderilor 402

00,1402402

=

15,104402

41868=

33,194027771

=

79,1402719

=

Personalul întreprinderilor 41888

01,041888402

=

00,14188841868

=

19,0418887771

=

02,041888719

=

Cifra de afaceri 7771 05,0

7771402

=

33,57771

41868=

00,1

77717771

=

09,07771719

=

Investiţii brute 719 56,0

719402

=

23,58719

41888=

08,1

7197771

=

00,1719719

=

Tabelul A3.14. Indicatorii specifici ale întreprinderilor din clasa (250+)

Indicatori Indicatori

Numărul întrepr. 59

Personalul întreprinderilor

37918

Cifra de afaceri 15030

Investiţii brute 2004

Numărul întreprinderilor 59

00,15959

=

68,64259

37918=

75,25459

15030=

97,3359

2004=

Personalul întreprinderilor 37918

002,037918

59=

00,1

3791837918

=

40,03791815030

=

05,0379182004

=

Cifra de afaceri 15030 004,0

1503059

=

23,21503037918

=

00,11503015030

=

40,0150302004

=

Investiţii brute 2004 03,0

200459

=

92,182004

37918=

50,17

200415030

=

00,120042004

=

155

Anexa 4

Valori absolute, relative ale indicatorilor economici în profilul activităţilor pe clase de mărimi, locuri de performanţă, în anii 2008-2011, jud.Constanţa

j Întreprinderi (unităţi) Personal (persoane) Cifra de afaceri (mln lei ) Investiţii brute (mln lei )

Perf

orm

. ac

tivit.

j

0-9 10-49 50-249 250+ 0-9 10-49 50-

249 250+ 0-9 10-49

50-

249 250+ 0-9 10-49 50-249 250+

1. 28

0,14

16

14

0,64

14

5

1,24

11

2

3,39

7

73

0,16

14

317

0,75

13

628

1,50

11

1441

3,8

8

42

0,58

12

24

0,27

4

55

0,71

10

925

6,15

3

-

-

2

0,28

14

1

0,14

13

180

8,98

3

VI

2. 1395

6,94

6

406

18,60

1

99

24,63

1

14

35,9

1

4008

8,52

4

8060

19,11

2

10027

23,95

1

10769

28,4

1

323

4,47

5

1097

12,31

2

1422

18,3

2

4351

62,22

1

56

8,82

6

136

18,86

2

158

21,97

1

660

29,94

2

II

3. 37

0,18

15

5

0,23

16

6

1,49

10

4

6,79

6

61

0,13

15

64

0,15

16

997

2,38

9

3303

8,71

4

4

0,06

16

3

0,03

16

234

3,0

7

1881

12,51

2

8

1,26

11

13

1,8

9

39

5,42

7

156

7,78

4

VII

4. 152

0,76

13

56

2,57

8

12

2,99

7

2

3,39

8

389

0,83

12

1268

3,00

8

1226

2,93

7

1649

4,35

7

157

2,17

7

202

2,27

6

463

5,96

5

241

1,6

7

5

0,79

13

26

3,61

8

30

4,17

8

40

2,0

7

V

5. 1969

9,79

4

260

11,91

3

64

15,92

3

10

16,95

3

5023

10,68

9

5083

12,85

3

7002

16,72

3

4553

12,01

3

518

7,16

3

653

7,35

4

971

12,5

3

925

6,15

4

99

15,59

2

60

8,32

6

88

12,24

4

757

37,77

1

VIII

156

Continuare Anexa 4

6. 7785

38,72

1

280

12,83

2

75

18,66

2

5

8,47

5

17998

38,26

1

12267

29,08

1

7020

16,77

2

1813

4,78

6

4156

57,46

1

4976

56,02

1

3178

40,9

1

758

5,04

6

142

22,36

1

198

27,46

1

131

18,22

3

43

2,15

6

XI

7. 1973

9,81

3

201

9,21

5

39

9,70

4

13

22,03

2

4719

10,03

3

4210

9,98

5

4731

11,3

4

10488

27,66

2

932

12,89

2

926

10,43

3

803

10,3

4

781

5,2

5

94

14,8

3

66

9,15

5

137

19,05

2

134

6,69

5

III

8. 1516

7,54

5

248

11,36

4

29

7,21

6

1

1,69

9

3845

8,17

16

4740

11,24

4

2843

6,79

6

327

0,86

9

300

4,15

6

339

3,82

5

235

3,02

6

20

0,13

10

60

9,45

5

74

10,26

4

54

7,51

6

21

1,05

8

IV

9. 472

2,35

10

35

1,60

10

8

1,99

9

1

1,69

10

841

1,79

9

678

1,61

10

802

1,92

10

282

0,74

10

94

1,30

10

114

1,28

8

42

0,54

12

87

0,58

8

6

0,94

12

10

1,39

10

1

0,14

14

13

0,65

9

XII

10

.

682

3,39

8

36

1,65

9

3

0,75

14

-

-

1285

2,73

8

683

1,62

9

265

0,63

14

-

-

95

1,31

9

67

0,75

11

34

0,44

13

-

-

73

11,5

4

31

4,3

7

63

8,76

5

-

I

11

.

2070

10,30

2

76

3,48

7

12

2,99

8

-

-

3914

8,32

5

1516

3,59

7

1058

2,53

8

-

-

330

4,56

4

199

2,24

7

55

0,71

11

-

-

46

7,24

7

83

11,5

3

3

0,42

11

- X

157

Continuare Anexa 4

12

.

794

3,95

7

78

3,57

6

38

9,45

5

7

11,86

4

1793

3,81

6

1651

3,91

6

4170

9,96

5

3293

8,68

5

155

2,14

8

107

1,2

9

141

1,81

8

60

0,4

9

15

2,36

8

7

0,97

11

7

0,97

9

1

0.05

10

IX

13

.

111

0,55

14

8

0,37

15

1

0,25

16

-

-

318

0,68

13

116

0,27

15

122

0,29

16

-

-

8

0,11

15

3

0,03

16

10

0,13

15

-

-

1

0,16

15

1

0,14

15

-

-

-

-

XVI

14

.

286

1,42

11

29

1,33

12

2

0,49

15

-

-

787

1,67

10

539

1,28

14

135

0,32

15

-

-

38

0,53

13

44

0,5

12

10

0,13

16

-

-

13

2,5

9

6

0,83

13

5

0,7

10

- XIV

15

.

263

1,31

12

19

0,87

13

5

1,24

12

-

-

569

1,21

11

364

0,86

12

427

1,02

12

-

-

35

0,48

14

98

1,11

10

100

1,29

9

-

-

11

1,73

10

7

0,97

12

2

0,28

12

- XV

16

.

571

2,84

9

32

1,47

11

4

1,00

13

-

-

1423

3,02

7

626

1,48

11

415

0,99

13

-

-

47

0,65

11

29

0,33

13

19

0,24

14

-

-

5

0,79

14

1

0,14

16

1

0,14

15

- XIII

Tota

l

20104 2183 402 59 47046 42182 41868 37918 7233 8882 7771 15030 635 721 719 2004

Sursa: elaborată de autor în baza datelor din Anuarele Statistice ale jud. Constanţa, a.2009-2012.

158

Anexa 5

Dinamica principalilor indicatori statistici la nivelul jud. Constanţa

(sinteza autorului)

Oricât de diverse nu ar fi fluxurile export-import, acestea pot fi clasificate după specificul

executării operaţiilor portuare. Pornind de la dinamica principalelor indicatori, portul Constanţa

îşi poate direcţiona investiţiile în scopul extinderii (sau nu) a dotărilor tehnice. Sub impactul

celor mai diverşi factori exogeni, endogeni, întreprinderile comerciale îşi modifică structura şi

volumul producţiei. Întreprinderile comerciale la rândul lor, activează în mediul de afaceri al

tuturor afacerilor economice şi, de regulă, se complementează. Fiecare întreprindere are nevoie

de prognoza evoluţiei indicatorilor economici proprii, a tendinţelor generale.

Exprimarea evoluţiei principalilor indicatori la nivelul jud. Constanţa prin ecuaţii de

regresii de forma taaY 10 += , în baza datelor statistice, oferă managerilor întreprinderilor,

inclusiv a celor din portul Constanţa, informaţii necesare, utile pentru elaborarea propriilor

prognoze.

Autorul, pentru fiecare din cei 47 indicatori economici a elaborat sistemul de ecuaţii

normale, ecuaţiile de regresii, au fost determinaţi coeficienţii de corelaţii, dispersia şi prognoza

fiecărui indicator pentru perioada următoare (Anexa 6).

Indicatorii examinaţi pot fi grupaţi după nivelul de abateri de la media aritmetică. Un şir

de indicatori (exportul de mărfuri, total; de produse ale industriei chimice: din lemn; din

materiale plastice, cauciucuri şi articole din acestea; din fontă, fier şi oţel; din metale comune şi

articole din acestea; de maşini şi aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginea; de

produse alimentare, băuturi şi tutun; importul de bunuri: din lemn, hârtie, carton şi articole din

acestea; de piei crude, tăbăcite etc.; exporturi din animale şi produse animaliere; de animale vii;

produse vegetale; de produse minerale; de combustibil; importul de materii plastice şi articole

din acestea; de produse diverse ale industriei chimice; de materiale-cauciuc) pot fi înlocuiţi cu

mediile aritmetice ale valorilor respective din perioadele precedente. Restul indicatorilor

economici pot fi prognozaţi după cum urmează:

• exportul de materiale textile şi articole din acestea XY 05,14804,2370 +=∧

,

sistemul de ecuaţii normale – ⎩⎨⎧

=+=+

9442081991173389113

10

10

aaaa

, coeficientul de corelaţie R=0,62; abaterea

medie pătratică 69,688=ℑxy , prognoza evoluţiei –391,4≤Y≤986,03 cu probabilitatea 0,68,

-1080,04≤Y≤1674,72 cu probabilitatea 0,95 şi -1479,48≤Y≤2074,16 cu probabilitatea 0,49.

159

Continuare Anexa 5

Semnul minus din prognoză poate fi interpretat: în perioadele precedente exportul de

materiale textile nu este “monoton” crescător, este supus unor variaţii, abateri, oscilaţii

considerabile, prognoza constituie Y= 297,34 (mii euro);

• importul de mărfuri, articole şi accesorii de îmbrăcăminte tricotate şi croşetate

XY 73,5412,128 +=∧

, sistemul de ecuaţii normale - ⎩⎨⎧

=+=+

564838199166469113

10

10

aaaa

, coeficientul de

corelaţie R=0,77, abaterea medie pătratică 35,1721=ℑ yx , prognoza evoluţiei 721,99≤Y≤1066,69

cu probabilitatea 0,99, 549,64≤Y≤1239,04 cu probabilitatea 0,95 şi 449,68≤Y≤1339 cu

probabilitatea 0,68, prognoza pentru perioada următoare constituie 34,894=∧

Y (mii euro);

• importul de mărfuri, articole din piatră, ipsos, ciment ceramică, sticlă

⎩⎨⎧

=+=+

8537381991140939113

10

10

aaaa

, coeficientul de corelaţie R=0,73, abaterea medie pătratică 8,182=ℑxy ,

prognoza evoluţiei 390,63≤Y≤756,23 cu probabilitatea 0,68, 207,83≤Y≤939,03 cu probabilitatea

0,99, prognoza pentru perioada următoare 43,573=∧

Y (mii euro);

• importul de articole şi accesorii de îmbrăcăminte, altele decât tricotajele

XY 9,4647,83 +=∧

, sistemul de ecuaţii normale ⎩⎨⎧

=+=+

460078199153539113

10

10

aaaa

, coeficientul de

corelaţie R=0,64, abaterea pătratică 37,2081=ℑ yx , prognoza evoluţiei 531,7≤Y≤948,44 cu

probabilitatea 0,68, 323,33≤Y≤1156,81 cu probabilitatea 0,95, 202,48≤Y≤1277,66 cu

probabilitatea 0,99, prognoza pentru următoarea perioadă 07,740=∧

Y (mii euro);

• importul de materiale textile şi articole din acestea XY 7,10418,937 +=∧

, sistemul

de ecuaţii normale ⎩⎨⎧

=+=+

17103381991217119113

10

10

aaaa

, coeficientul de corelaţie R=0,72, abaterea pătratică

42,377=ℑxy , prognoza evoluţiei 2025,58≤Y≤2780,4 cu probabilitatea 0,68,

1648,14≤Y≤3157,82 cu probabilitatea 0,95, 1429,24≤Y≤3376,72 cu probabilitatea 0,99,

prognoza pentru următoarea perioadă 98,2402=∧

Y (mii euro);

160

Continuare Anexa 5

• importul de articole şi accesorii de îmbrăcăminte altele decât tricotate sau

croşetate XY 85,1578,2326 −=∧

, sistemul de ecuaţii normale ⎩⎨⎧

=+=+

8246081991158849113

10

10

aaaa

,

coeficientul de corelaţie R=0,66, abaterea pătratică 51,670=ℑxy , prognoza evoluţiei -

553,61≤Y≤787,41 cu probabilitatea 0,68, -1224,1≤Y≤1457,9 cu probabilitatea 0,95 şi -

1613≤Y≤1846,82 cu probabilitatea 0,99, semnul minus – exportul este supus unor oscilaţii,

variaţii considerabile, prognoza pentru următoarea perioadă 9,116=∧

Y (mii euro);

• importul de produse ceramice XY 05,535,862 −=∧

, sistemul de ecuaţii normale

⎩⎨⎧

=+=+

350408199163859113

10

10

aaaa

, coeficientul de corelaţie R=0,86, abaterea pătratică 54,1181=ℑ yx ,

prognoza evoluţiei 1,26≤Y≤238,34 cu probabilitatea 0,68 -117,28≤Y≤356,88 cu probabilitatea

0,95, -186,03≤Y≤425,63 cu probabilitatea 0,99, semnul minus – importul este supus oscilaţiilor

considerabile, prognoza pentru următoarea perioadă 8,119=∧

Y (mii euro);

• exportul de seminţe şi fructe oleaginoase, plante industriale, paie şi furaje

XY 55,1117,1897 −=∧

, sistemul de ecuaţii normale ⎩⎨⎧

=+=+

8133081991145199113

10

10

aaaa

, coeficientul de

corelaţie R=0,57, abaterea pătratică 81,610=ℑxy , prognoza evoluţiei -274,8≤Y≤946,8 cu

probabilitatea 0,68, -785,62≤Y≤1557,6 cu probabilitatea 0,95, -1239,89≤Y≤1911,89 cu

probabilitatea 0,99, semnul minus – oscilaţiile sunt considerabile, prognoza pentru următoarea

perioadă 336=∧

Y (mii euro);

• exportul de preparate de carne şi peşte XY 19,3725,860 −=∧

, sistemul de ecuaţii

normale ⎩⎨⎧

=+=+

478248199177999113

10

10

aaaa

, coeficientul de corelaţie R=0,84, abaterea pătratică

99,89=ℑxy , prognoza evoluţiei 249,6≤Y≤429,58 cu probabilitatea 0,68, 159,6≤Y≤519,57 cu

probabilitatea 0,95 107,42≤Y≤571,76 cu probabilitatea 0,99, prognoza pentru următoarea

perioadă 59,339=∧

Y (mii euro);

161

• importuri de lemn XY 21,1293,295 −=∧

, sistemul de ecuaţii normale

⎩⎨⎧

=+=+

169308199127369113

10

10

aaaa

, coeficientul corelaţie R=0,73, abaterea pătratică 96,42=ℑxy , prognoza

evoluţiei 82,03≤Y≤167,95 cu probabilitatea 0,67, 39,07≤Y≤210,91 cu probabilitatea 0,95,

14,15≤Y≤235,83 cu probabilitatea 0,99, prognoza pentru următoarea perioadă 99,124=∧

Y (mii

euro);

• importuri de extracte, coloranţi XY 25,8506,1638 −=∧

, sistemul de ecuaţii

normale ⎩⎨⎧

=+=+

7924481991135379113

10

10

aaaa

, coeficientul de corelaţie R=0,58, abaterea pătratică

97,444=ℑxy , prognoza evoluţiei -0,41≤Y≤889,53 cu probabilitatea 0,68, 445,38≤Y≤1334,5 cu

probabilitatea 0,95, -703,46≤Y≤1592,58 cu probabilitatea 0,99, semnul minus – variaţii

considerabile, prognoza pentru următoarea perioadă 56,444=∧

Y (mii euro);

• un interes deosebit pentru managerii din firmele comerciale, turistice îl prezintă

prognozele numărului turiştilor: sosiri în scopuri turistice în principalele structuri de primire

turistică cu funcţie de cazare turistică pe tipuri de structuri de primire XY 51,36234,19396 −=∧

,

sistemul de ecuaţii normale ⎩⎨⎧

=+=+

1468171819912191649113

10

10

aaaa

, coeficientul de corelaţie R= 0,4 confirmă

faptul că numărul sosirilor pe parcursul perioadelor se păstrează la acelaşi nivel, pentru prognoză

poate fi utilizată media aritmetică a sosirilor din perioadele precedente.

162

Anexa 6 Dinamica principalilor indicatori: ecuaţiile de regresie (calculele autorului)

163

Continuare Anexa 6

164

Continuare Anexa 6

165

Continuare Anexa 6

166

Continuare Anexa 6

167

Continuare Anexa 6

168

Continuare Anexa 6

169

Continuare Anexa 6

170

Continuare Anexa 6

171

Continuare Anexa 6

172

Continuare Anexa 6

173

Anexa 7

Modelul determinării structurii optime a produselor finite, venit maxim sau, regrupând termenii din funcţia veniturilor totale F, obţinem: Valoarea maximă a funcţiei-scop F poate fi determinată dacă sunt respectate condiţiile:

siaxaxaxaxa i

n

k

mk

mik

n

k

jk

jik

n

kkik

n

kkik ,...,2,1,......

1

)()(

1

)()(

1

)2()2(

1

)1()1( =≤+++++ ∑∑∑∑====

sau siaxa i

m

j

n

k

jk

jik ,...,2,1,

1 1

)()( =≤∑∑= =

.

( ) ( ) ( ) ( )()()(22

)(11

)()()(22

)(11

)2()2()2(22

)2(11

)1()1()1(22

)1(11 .............................. m

nnm

kkmmj

nnj

kkjj

nnkknnkk xPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPF +++++++++++++++++++++++++=

Venitul total de la comercializarea tuturor produselor confecţionate

după tehnologia 1

Venitul total de la comercializarea tuturor produselor confecţionate

după tehnologia 2

Venitul total de la comercializarea tuturor produselor confecţionate

după tehnologia j

Venitul total de la comercializarea tuturor produselor confecţionate

după tehnologia m

( ) ( ) ( ) ( ))()()2()1()()()2()1()(22

)(22

)2(22

)1(22

)(11

)(11

)2(11

)1(11 .............................. m

nnj

nnnnnnm

kkj

kkkkkkmjmj xPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPxPF +++++++++++++++++++++++++=

Venitul total de la comercializarea produselor 1, confecţionate după

toate tehnologiile

Venitul total de la comercializarea produselor 2, confecţionate după

toate tehnologiile

Venitul total de la comercializarea produselor k, confecţionate după

toate tehnologiile

Venitul total de la comercializarea produselor n, confecţionate după

toate tehnologiile

174

Continuare Anexa 7

Aceste restricţii pot fi scrise şi interpretate în felul următor:

)1()1(1

)1()1(1

)1(2

)1(12

)1(1

)1(11 ...... nnkk xaxaxaxa +++++

+ )2()2(

1)2()2(

1)2(

2)2(

12)2(

1)2(

11 ...... nnkk xaxaxaxa +++++ +...+ )()(1

)()(1

)(2

)(12

)(1

)(11 ...... j

njn

jk

jk

jjjj xaxaxaxa +++++ +...+ )()(1

)()(1

)(2

)(12

)(1

)(11 ...... m

nmn

mk

mk

mmmm xaxaxaxa +++++ ≤ a1

)1()1(2

)1()1(2

)1(2

)1(22

)1(1

)1(21 ...... nnkk xaxaxaxa +++++ + )2()2(

2)2()2(

2)2(

2)2(

22)2(

1)2(

21 ...... nnkk xaxaxaxa +++++ +...+ )()(2

)()(2

)(2

)(22

)(1

)(21 ...... j

njn

jk

jk

jjjj xaxaxaxa +++++ +...+ )()(2

)()(2

)(2

)(22

)(1

)(21 ...... m

nmn

mk

mk

mmmm xaxaxaxa +++++ ≤ a2

... ... ... ... ... ... ... ... ...

)1()1()1()1()1(2

)1(2

)1(1

)1(1 ...... ninkikii xaxaxaxa +++++ + )2()2()2()2()2(

2)2(

2)2(

1)2(

1 ...... ninkikii xaxaxaxa +++++ +...+ )()()()()(2

)(2

)(1

)(1 ...... j

nj

inj

kj

ikjj

ijj

i xaxaxaxa +++++ +...+ )()()()()(

2)(

2)(

1)(

1 ...... mn

min

mk

mik

mmi

mmi xaxaxaxa +++++

≤ ai

... ... ... ... ... ... ... ... ...

)1()1()1()1()1(2

)1(2

)1(1

)1(1 ...... nsnkskss xaxaxaxa +++++ + )2()2()2()2()2(

2)2(

2)2(

1)2(

1 ...... nsnkskss xaxaxaxa +++++ +...+ )()()()()(2

)(2

)(1

)(1 ...... j

nj

snj

kj

skjj

sjj

s xaxaxaxa +++++ +...+ )()()()()(

2)(

2)(

1)(

1 ...... mn

msn

mk

msk

mms

mms xaxaxaxa +++++

≤ as

↓ ↓ ↓ ↓ ↓

Consumul resurselor 1;2;...;i;...;s pentru confecţionarea produselor 1;2;...;k;...;n după tehnologia 1

Consumul resurselor 1;2;...;i;...;s pentru confecţionarea produselor 1;2;...;k;...;n după tehnologia 2

Consumul resurselor 1;2;...;i;...;s pentru confecţionarea produselor

1;2;...;k;...;n după tehnologia j

Consumul resurselor 1;2;...;i;...;s pentru confecţionarea produselor 1;2;...;k;...;n după

tehnologia m

Dispon. de

resurse 1;2;...;s

Tabelul A7.1. Datele iniţiale necesare pentru elaborarea modelului economico-matematic

1 2 ... j ... m

1 2 ... k ... n 1 2 ... k ... n ... 1 2 ... k ... n ... 1 2 ... k ... n

1 )1(1

)1(11

xa

)1(2

)1(12

xa ... )1(

)1(1

k

k

xa ... )1(

)1(1

n

n

xa

)2(1

)2(11

xa

)2(2

)2(12

xa ... )2(

)2(1

k

k

xa ... )2(

)2(1

n

n

xa ... )(

1

)(11

j

j

xa

)(2

)(12

j

j

xa ... )(

)(1

jk

jk

xa ... )(

)(1

jn

jn

xa ... )(

1

)(11

m

m

xa

)(2

)(12

m

m

xa ... )(

)(1

mk

mk

xa ... )(

)(1

mn

mn

xa a1

2 )1(1

)1(21

xa

)1(2

)1(22

xa ... )1(

)1(2

k

k

xa ... )1(

)1(2

n

n

xa

)2(1

)2(21

xa

)2(2

)2(22

xa ... )2(

)2(2

k

k

xa ... )2(

)2(2

n

n

xa ... )(

1

)(21

j

j

xa

)(2

)(22

j

j

xa ... )(

)(2

jk

jk

xa ... )(

)(2

jn

jn

xa ... )(

1

)(21

m

m

xa

)(2

)(22

m

m

xa ... )(

)(2

mk

mk

xa ... )(

)(2

mn

mn

xa a2

... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

i )1(1

)1(1

xai

)1(

2

)1(2

xai ... )1(

)1(

k

ik

xa

... )1(

)1(

n

in

xa

)2(

1

)2(1

xai

)2(2

)2(2

xai ... )2(

)2(

k

ik

xa ... )2(

)2(

n

in

xa ... )(

1

)(1

j

ji

xa

)(2

)(2

j

ji

xa

... )(

)(

jk

jik

xa ... )(

)(

jn

jin

xa ... )(

1

)(1

m

mi

xa

)(2

)(2

m

mi

xa ... )(

)(

mk

mik

xa ... )(

)(

mn

min

xa

ai

... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

s )1(1

)1(1

xas

)1(

2

)1(2

xas ... )1(

)1(

k

sk

xa

... )1(

)1(

n

sn

xa

)2(

1

)2(1

xas

)2(2

)2(2

xas ... )2(

)2(

k

sk

xa ... )2(

)2(

n

sn

xa ... )(

1

)(1

j

js

xa

)(2

)(2

j

js

xa

... )(

)(

jk

jsk

xa ... )(

)(

jn

jsn

xa ... )(

1

)(1

m

ms

xa

)(2

)(2

m

ms

xa ... )(

)(

mk

msk

xa ... )(

)(

mn

msn

xa

as

11

11

YMPd

22

22

YMPd ...

kk

kk

YMPd ...

nn

nn

YMPd

11

11

YMPd

22

22

YMPd ...

kk

kk

YMPd ...

nn

nn

YMPd ...

11

11

YMPd

22

22

YMPd

...

kk

kk

YMPd ...

nn

nn

YMPd ...

11

11

YMPd

22

22

YMPd ...

kk

kk

YMPd ...

nn

nn

YMPd

Sursa: elaborat de autor.

175

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII Subsemnata, declar pe propria răspundere, că materialele prezentate în teza de doctorat se referă la propriile activităţi şi realizări, în caz contrar urmând să suport consecinţele, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Anastase Ileana Semnătura Data 13.08.2013

176

CV-ul AUTORULUI

Nume: ANASTASE Prenume: ILEANA Data si locul naşterii: 20.03.1968 /sat Sinoie /com. Mihai Viteazu Constanta Cetăţenia: Română Studii:

1999 - 2002 Grup Şcolar Industrial ,,Ion Bănescu ‚’’ Mangalia – Teoretic - Real

2002 -2005 Facultatea de Management - Universitatea „ Gaudeamus” Constanta

Specializarea „Managementul Afacerilor ”. Examen de licenţa – Universitatea „ Oradea” – Facultatea de Ştiinţe Economice, Specializarea - Managementul Afacerilor Media examenului de licenţa 10.

2003- 2004 Departamentul pentru pregătirea personalului didactic . 2005 - 2007 Masterat - Universitatea „ Oradea” –

Facultatea de Ştiinţe Economice, Specializarea - Managementul Administraţiei Publice

2005 - 2007 Masterat - Universitatea „ Oradea” – Facultatea de Ştiinţe Economice, Specializarea - Relaţii Economice Europene Economia Integrării Europene

2009 - 2012 Doctorat – anul I -1V Universitatea Libera MOLDOVA

Stagii: 2009 Curs de ,,Evaluator al Riscurilor pentru Securitate si Sănătate in

Munca ,,- Universitatea Bioterra Bucureşti 2010 Curs de ,,Formator ,,- CNFPA 2011 Curs de ,,Evaluator de Competente Profesionale ,,- CNFPA 2011 Curs de ,,Inspector (Referent ) Resurse Umane ,,- CNFPA

Domeniul de interes ştiinţific: Economia întreprinderii, managementul afacerilor

177

Activitatea ptofesională:

Perioada Denumirea societăţii Funcţia 1984 - mai 2007 S.C.PETROM SA.

CONSTANTA VANZATOR, GESTIONAR, ŞEF STATIE

Sept.2007-2010 Colegiul Comercial Carol I, CONSTANTA

Profesor suplinitor

Sept. 2008 - 2011

Fundaţia ULIM CONSTANTA

Lector. Univ.

2011 - 2012

Universitatea Tomis CONSTANTA

Lector. Univ.

Lucrări ştiinţifice şi ştiinţifico-metodice publicate: 3 monografii, 16 articole şi materiale ale comunicărilor ştiinţifice Cunoaşterea limbilor:

Conversaţie Citit Scris Româna maternă maternă maternă Engleza satisfăcător satisfăcător satisfăcător Franceza satisfăcător satisfăcător satisfăcător

Date de contact

Domiciliul: Str. Mugurului nr 49 A / CONSTANTA Telefon: 0241541026 0752092213 / 0722515068 E-mail: mimiana2005@yahoo.com / anastasei@clicknet.ro

178

179

180