Ierusalim Ierusalim (ebraică modernă: Ierușalaim ירושלים , identificat uneori și ca Țion ציון (Sion); ebraică clasică:Ierușalaim sau Ierușalem ירושלם; arabă: al-Quds القدس sau Ur Salim al Quds) este un oraș din regiunea istorică Palestina (pentru evrei și creștini „Țara Sfântă” sau „Țara lui Israel”),în Orientul Mijlociu, considerat oraș sfânt în Iudaism, Creștinism și Islam.

Istoria Dupa tradiția poporului evreu, reflectată în Biblie,(după estimări aproximative ale unor istorici - prin anul 1010 î.Hr.) David, al doilea rege antic al evreilor, a cucerit Șalemul, o cetate a unei populații canaanene locale, înrudită cu evreii, numită ievusiți, și și-a stabilit aici capitala. Orașul, care a devenit cunoscut ca Ierușalaim sau Ierușalem -Ierusalim, a devenit centrul religios, politic, economic și administrativ al regatului evreiesc antic. Narativul biblic în general, și cel cu privire la întemeierea regatului antic unit Israel și la fondarea Ierusalimului ebraic,în particular, este obiectul criticii istoricilor (critica Bibliei) și chiar scepticismului unui număr semnificativ de arheologic, fiind apreciate în vremea modernă, ca fiind rezultatul unor redactări mai târzii - denumite deuteronomiste, după numele grecesc al cărții biblice a Deuteronomului. Conform Bibliei regele Solomon, (Shlomó) fiul lui David, a construit în Ierusalim primul Templu evreiesc și un palat regal, ale căror urme nu au fost găsite de arheologi, ceea ce-i face pe mulți dintr ei să se îndoiască de faptul că ele ar fi existat vreodată. „Din punct de vedere arheologic și istoric, redatarea acestor orașe de la epoca lui Solomon la perioada omridă are implicații enorme. Ea înlătură singura dovadă arheologică după care ar fi existat vreodată o monarhie unită cu capitala în Ierusalim și arată că David și Solomon erau, în termeni politici, nimic altceva decât căpitani ai ținutului deluros, a căror rază administrativă era limitată la nivelul local, adică la ținutul deluros.” —Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.„Dar excavările din orașul lui David au oferit descoperiri impresionante din Epoca mijlocie a bronzului și din secolele ulterioare ale Epocii fierului - dar nu din secolul al X-lea î.e.n. Cea mai optimistă evaluare a acestei dovezi negative este că Ierusalimul din secolul a X-lea era limitat ca suprafață, probabil nu mai mare decât un sat tipic pentru ținutul deluros.” —Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. În anul 586 î.Hr. Nabucodonosor II, rege al Babilonului, a cucerit capitala evreiască, a distrus Templul, palatul regal și zidurile de apărare. Mulți evrei, între care mulți meseriași și cărturari au fost deportați în Babilon.În anul 519 î.Hr., cu permisiunea regelui persan Cyrus al II-lea cel Mare, care a cucerit Babilonul și întreaga regiune, s-au întors mulți evrei din familiile deportate. Evreii au reconstruit zidurile orașului și au ridicat un al doilea Templu evreiesc. Ierusalimul, având în centrul său Templul, a redevenit centrul religiei și culturii evreiești. În anul 332 î.Hr. Alexandru cel Mare a cucerit orașul fără luptă și a permis evreilor să-și continue cultul și ritualul religios. În anul 167 î.Hr., când Antiochos IV Epiphanes a încercat să reprime ritualul religios evreiesc și să impună cu forța la Ierusalim politeismul elen, evreii s-au revoltat sub conducerea familiei Hasmoneilor (Hașmonaim) și în luptele care au urmat i-au învins pe greci și și-au recîștigat independența statală. Noul regat al evreilor antici, cunoscut în lumea de atunci ca Iudeea, a avut și el capitala la Ierusalim. După dinastia Hasmoneilor a urmat pentru o mai scurtă perioadă cea a Antipatrizilor. Reprezentantul acesteia, Irod cel Mare (sau Herodes, cunoscut în ebraică ca Hordos) a renovat în mod substanțial Templul din Ierusalim, a construit un nou palat regal și multe alte edificii în capitală și pe cuprinsul țării. În anul 63 î.Hr. Ierusalimul a fost cucerit de Imperiul Roman. Templul evreiesc și simbolurile entității statale evreiești a fost distruse de romani în timpul războiului cu evreii răsculați (Războiul Iudeilor) în anii 68 - 73 d.Hr.

După ultime mare răscoală antiromană a evreilor în anii 132-135 d.Hr. Ierusalimul a fost transformat într-o urbe romană numită Aelia Capitolina în cinstea împăratului Adrian (Aelius Hadrianus). Vreme de aproape un mileniu a încetat de a fi capitală a unui stat până la întemeierea în zonă a regatului cruciat al Ierusalimului în anii 1099 - 1187. După recucerirea lui de către musulmani i s-a luat din nou statutul de capitala vreme de încă aproape un mileniu. La sfârșitul secolului al XIX-lea a devenit capitală a sanjakului otoman al Ierusalimului (Kuds), iar apoi între anii 1917-1948 a fost sediul administrației britanice în Palestina, inclusiv al înalților comisari britanici. În urma războiului arabo-israelian din 1948-1949 orașul a fost împărțit în doua zone: una de vest, mai nouă în cea mai mare parte, a rămas sub controlul Israelului, iar cea de est, incluzând orașul vechi, a intrat în componența statului arab al Iordaniei cu capitala la Amman. În decembrie 1949 Ierusalimul, respectiv partea lui de vest , a fost proclamat de David Ben Gurion capitală a noului stat evreiesc Israel. La 20 iulie 1951, în Moscheea al-Aksa din Ierusalim, a fost asasinat regele Iordaniei, Abdallah I (1921–1951), de către un extremist arab local (arab palestinean). În iunie 1967, în cursul Războiului de Șase Zile armata israeliană a ocupat partea de est a orașului, inclusiv orașul vechi, realizând reunificarea teritorială a localității. La 30 iulie 1981 Ierusalimul de acum întregit a fost proclamat de Knesset drept capitala Israelului. Însă în ultimele decenii mișcarea națională arabă palestiniană reprezentată de Organizația pentru Eliberarea Palestinei , și după 1994 Autoritatea Palestiniană revendică și ea Ierusalimul, cel puțin partea lui de est, drept capitală a statului arab palestinian viitor. Revendicările religioase și politice arabe în Ierusalim sunt susținute,în afară de Liga Arabă, și de Conferințele statelor islamice care au numit un Comitet al Ierusalimului prezidat de regele Marocului. Conducători musulmani extremiști din regiune, ca de pildă fostul dictator al Irakului, Saddam Hussein, și organizații paramilitare fanatice ca al Qaida au lansat apeluri pentru recucerirea Ierusalimului din mâinile „necredincioșilor” uneori și ca pretext sau lozincă de luptă pentru inițiative militare sau teroriste având cu obiective diferite sau cu mult mai largi.

În prezent orașul are o populație de 706.400 de locuitori; aglomerarea urbană totalizează aproximativ 1.088.000 de locuitori. Limitele municipale ale Ierusalimului de astăzi au fost stabilite în urma „războiului de șase zile” folosindu-se criterii „strategice” și nu de urbanism. "Orașul Vechi" cuprins intre zidurile ridicate in secolul XVI în timpul Imperiului Otoman și domniei sultanului Suleiman Magnificul, are o suprafața de cca. 1 km pătrat, iar Ierusalimul în limitele lui municipale ajunge la 130 km pătrați. După reunificarea și extinderea orașului în anul 1967 a început o intensă activitate de construcție de cartiere noi, amplasate la sud(Gilo, Har Homa), la nord și nord-vest (Ramot, Ramat-Eșkol, Ghivat Țarfatit), la nord-est (Neve Yakov si Pisgat Zeev) Ierusalimul este un oraș eterogen, în care sunt reprezentate grupuri dintr-o vastă diversitate religioasă, națională și socio-economică. Așa-numita "cetate veche" (sau „orașul vechi”) este împărțită după o tradiție seculară în patru zone: „iudaică”, „creștină”, „armeană” (armenii fiind, de fapt și ei creștini) și musulmană.Astăzi majoritatea populației în cartierele creștin, armean și musulman din orașul vechi este de fapt arabă musulmană. La fel și populația părții de est a municipiului. În Ierusalim trăiesc cca. 550000 de evrei și cca. 220000 arabi. În partea de vest a capitalei și în cartierul evreiesc din Orașul Vechi populația este formată din evrei.