Hanu Ancutei

- a aparut in anul 1928- cuprinde un sir de 9 povestiri:

Povestire Caracter Narator1.Iapa lui Voda Umoristic Comisul Ionita2.Haralambie Justitiar Calugarul Gherman3.Balaurul Fantastic Mos Leonte Zodierul4.Fantana dintre plopi Erotic Capitanul Neculai Isaac5.Cealalta Ancuta Erotic Ienache Coropcarul6.Judet al sarmanilor Justitiar Constantin Motoc7.Negustor lipscan Memorialistic Jupan Damian8.Orb sarac Istoric Orbul Constandin9.Istorisirea Zahariei Fantanarul

EroticZaharia Fantanarul

Lita Salomia

- tehnica narativa: povestire in rama- cele noua povestiri sunt individualizate prin titlu- sunt introduce si legate intre ele printr-o a zecea povestire care formeaza rama

celorlalte - aceasta, cu caracter memorabil, apartine unui povestitor a carui identitate

ramane necunoscuta- liantul narativ este reprezentat de cadrul pitoresc al hanului: “ cu porti

ferecate, cu ziduri groase, ca de cetate”- atmosfera este de ospetie si de belsug- personajele sunt vechi tovarasi sau necunoscuti, deosebiti ca varste, mentalitati,

meserii ( ciobani, haiduci, hoti, calugari), dar au in comun placerea de a povesti„ Cine le spune mai frumos, acela are lauda mai mare”

- fiecare povestire presupune un cadru si un ceremonial- naratorii sunt de diferite tipuri:

o personaj – implicat in evenimente: comisul Ionitao martor – Calugarul Gherman in „Haralambie”o colportor – care relateaza intamplari auzite din batrani- orbul

Constandin in „Orb sarac”o confident – caruia i s-a relatat povestirea pe care o povesteste la randul

lui: Lita Salomia in „Istorisirea Zahariei Fantanarul”

- fiecare narator in parte provoaca retragerea in trecut, in arhaic, adica retragerea din timpul povestitului in timpul evenimentului

- asadar, exista doi timpi narativi:o nararii – profano povestirii – sacru

- naratorul alege timpul propice al povestirii si provoaca un scenariu al spunerii- instituie un dialog fictiv intre povestitor si ascultator

- naratiunea ca istorie are in vedere continutul narativ: evenimentele, actiunea, personajele

- naratiunea ca discurs consta in relatarea evenimentelor si implica instantele comunicarii narative:

o naratoro ascultatoro cititioro mod de a face cunoscute evenimentele, personajele

- timpul din naratiunea ca istorie este pluridimensional, mitic, legendar- timpul din naratiunea ca discurs este unidimensional, al perceperii povestirii

Istorisirea Zahariei Fantanarul

Subiectul

- expozitiunea: este extinsa si fixeaza locul si timpul actiunii, „ o pozna care s-ar fi petrecut candva”, legata de saparea unei fantani de catre Zaharia Fantanarul in Poiana lui Vladica Sas pentru Dimachi Marza, care astepta sosirea la o vanatoare domneasca a lui Voda-Calimah

- intriga: introdusa prin vocea Litei Salomia, e legata de povestea de dragoste dintre Aglaita, fata boierului, si Ilies Ursachi, fecior de mazal; dragoste cu care tatal fetei nu este de acord

- desfasurarea actiunii este redusa ca dimensiuni; consemneaza doar refuzul manios al boierului de a accepta o asemenea legatura

- punctul culminant o coincide cu hotararea marturisita de Aglaita lui Zaharia de a se arunca in

fantanao din acel moment, Fantanarul devine ocrotitorul iubirii celor doi si printr-o

strategema ii aduce in fata Domnului, care ii va binecuvanta si le va deveni nas, spre multumirea boierului

- deznodamantul este fericit; face ca cei doi sa devina finii lui Voda

Personajele

- sunt folosite pentru a dramatiza povestirea prezentata ca o sceneta- eroii nu sunt memorabili, nefiind invididualizati sau caracterizati- adevaratul erou al povestirii este Zaharia Fantanarul, asa cum il evidentiaza

Lita Salomia- ea scoate in relief statura lui morala, intrucat a aparat o valoare- iubirea – si a

jucat rolul de cavaler protector

- se remarca astfel contrastul dintre imaginea cu care eroul e introdus in povestire (un batran barbos, cu capul buhos, taciturn, caruia ii place bautura) si profilul sau moral relevat pe parcursul povestirii (sensibil la suferinta, capabil de a gasi solutia salvatoare, aparand valori ca demnitatea, curajul etc)

Tehnica narativa

- este ultima povestire din ciclu- e introdusa direct dupa cea anterioara de Lita Salomia- aceasta, nemultumita de succesul povestirii anterioare spuse de orbul

Constandin, provoaca curiozitatea celor din jur, carora le propune un nou povestitor: pe Zaharia

„Numai sa spuie ce i s-a intamplat, si apoi sa vezi”„Vino-ti badica in simtire si spune toate”

- Zaharia, posac, taciturn, rezuma in doar cateva fraze povestirea- In locul lui, povestea este spusa de Lita Salomia si numai din cand in cand

confirmata de Zaharia prin formule de genul: „Asa-i”; „Asa este”

Ultima povestire a ciclului – antipovestire

1. naratorul propriu-zis, anuntat chiar din titlu, tace, lasand ca povestirea sa se construiasca singura

2. cei doi naratori, Zaharia si Lita, isi schimba rolurile – Zaharia e narator-personaj, care devine martor al povestirii spuse de Lita, iar Lita- narator-confident

3. antipovestirea presupune deci existenta unei relatari virtuale facute la persoana I de catre Zaharia, cand de fapt relatarea se face la persoana a III-a, de catre Lita

4. ca orice narator autentic, Lita, desi auzise povestirea relatata anterior, o infloreste- inventeaza noi amanunte, de care se mira Zaharia insusi

5. ambiguizarea personajului Zaharia – narator, care-si reduce la tacere propria relatare, devenind martor al relatarii Litei

Demonstratie ca e povestire

Povestirea- specie a genului epic in proza, cu un continut redus fata de cel al nuvelei, cu o strategie narativa care scoate in evidenta povestirea, faptele narate

Caracteristici

- se face in general la persoana I – caracter pronuntat subiectiv- presupune o stransa legatura intre narator si ascultator- interesul se concentreaza asupra situatiei, si nu asupra personajului- naratorul se implica in faptele relatate

- constructia epica este mai putin riguroasa- desfasurarea actiunii este destinsa- relatia narator-receptor este cea care determina organizarea discursului si ii

confera oralitate- respecta un ceremonial al spunerii, al adresarii- presupune o atmosfera proprie povestirii- evoca un timp vag, istoric, mitic

In povestirea „Istorisirea Zahariei Fantanarul”

- este o povestire subiectiva, desi nu se face integral la persoana I- Lita Salomia, naratorul-confident, relateaza faptele, dar inventeaza situatii noi,

prezinta lumea epica asa cum a receptat-o ea- povestirea presupune o legatura intre narator si cititor, receptor, prin formulele de

captare a atentiei, de cucerire sau de verificare- prodomina naratiunea in defavoarea descrierii sau analizei, punandu-se accent pe

actul nararii, pe intamplari si mai putin pe personaje- de aceea, personajele nu sunt individualizate si caracterizate- presupune un scenariu (de exemplu: nelinistea Litei, care-l indeamna pe fantanar

sa povesteasca) si o atmosfera de petrecere, sfat, intimitate (focul de la han, mancarea, bautura)

- continutul substantei narative nu e dat de calitatea intrigii, care e scurta si doar un pretext, ci de situatia epica

- evoca un timp trecut, istoric – „S-ar fi petrecut candva pe vremea lui Vladica Sas”

Comparatie povestire-nuvela

Nuvela Povestire1. constructie epica riguroasa 1. constructie epica nu neaparat riguroasa

2. accentul este pus asupra personajului 2. importanta acordata naratorului si actiunii nararii; accent pus asupra evenimentelor, intamplarilor si nu asupra personajelor

3. arta de a construi (N.Manolescu) este legata de importanta compozitiei si de dispunerea partilor

3. arta de a povesti, deci conteaza fluenta narativa

4. naratiunea – principalul mod de expunere, alterneaza cu descrierea si dialogul

4. predomina naratiunea, iar descrierea si analiza sunt dozate cu mare economie, povestitorul nu analizeaza, nu descrie, nu intra in detalii psihologice

5. tinde spre obiectivitate, prezinta impersonal, chiar si atunci cand se face la persoana I sau de un narator-martor

5. este prin excelenta subiectiva

6. trebuie sa fie nu doar credibila, ci si verosimila

6. trebuie sa para credibila – narator-creditabil

7. 7. prezenta unui cadru si a unui ceremonial