globalizarea-cristina bejenaru

Conferința internațională, 2009

1 Bejenaru Cristina 3RI1

` Eseu: ,, Globalizarea în contextul securităţii naţionale şi internaţionale”

Începutul secolului al XXI-lea este marcat de transformări profunde ale mediului de

securitate. Mediul de securitate este influenţat pozitiv de procesele de integrare europeană şi

euroatlantică, de extinderea comunităţii statelor care împărtăşesc şi promovează valorile

democraţiei şi economiei de piaţă, de adîncirea colaborării regionale. Lumea devine tot mai

complexă şi interdependentă, iar fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind

ireversibil.

Prin globalizare se înţelege practic o manifestare profundă a interdependenţei multiple

dintre state, a liberalizării fluxurilor de informaţii, servicii, mărfuri şi capital. Apar o multitudine

de organizaţii transnaţionale în diverse domenii cum ar fi cel economic, social, politic, militar,

etc.

Astfel, ca o consecinţă a globalizării, numeroase evoluţii şi procese transnaţionale au un

impact semnificativ asupra securităţii naţionale. Pe lîngă stimularea creşterii economice şi

deschiderea societăţilor, aspecte subliniate de specialişti pun în evidenţă unele inconveniente ale

procesului de globalizare, ce pot conduce la destabilizarea unor state, înstrăinarea unor cutume

ereditare, vulnerabilizarea unor regiuni întregi cum ar fi statele din spaţiul cuprins între Orientul

Apropiat şi pînă la litoralul asiatic. Zona respectivă este marcată de probleme de mare gravitate,

gen: sărăcie, ineficacitatea guvernării, dezechilibrul puterii, şomaj ridicat, fundamentalism

islamic extremist şi, ceea ce este mai grav, absenţa securităţii. Principalele pericole ale lumii

actuale – terorismul, tirania, guvernele corupte,creşterea numărului armelor de distrugere în

masă, tensiunile etnice, eşecurile de guvernare, lipsa de resurse, rivalităţile geopolitice, traficul

de stupefiante şi crima organizată – găsesc aici un teren fertil de afirmare.1

De aceea, guvernele iau măsuri de protejare a teritoriului propriu faţă de noile ameninţări,

prin alinierea la coaliţia antiteroristă internaţională, colaborarea cu alte părţi pentru dezamorsarea

conflictelor internaţionale, împiedicarea proliferării armelor de distrugere în masă, sporirea

creşterii economice, în condiţiile dezvoltării pieţelor libere şi a liberului schimb, elaborarea de

programe de acţiune cooperativă cu centre de putere mondiale, transformarea şi adaptarea

instituţiilor de securitate naţională la cerinţele secolului XXI. Un exemplu elocvent este modul

de acţiune al SUA, care susţine ferm afirmaţiile noastre: acestea şi-au structurat o strategie de

securitate naţională dedicată luptei cu terorismul şi proliferării armelor de distrugere în masă,

sprijinită pe atacuri preventive, pe o bază selectivă şi limitată, contra statelor aflate în afara legii

dotate cu arme de distrugere în masă şi contra teroriştilor.

În acest context, putem elucida ca model de iniţiativă de sprijinire a schimbării mediului

strategic din spaţiul euroatlantic, Parteneriatul pentru Pace, care contribuie decisiv la realizarea



securităţii prin dialogul şi cooperarea statelor membre, în confruntarea cu provocările secolului

actual. 2

Securitatea spaţiului şi cea naţională a statelor membre PpP este, actualmente, consolidată

prin participarea partenerilor cu forţe, în comun cu NATO, la operaţii de menţinere a păcii, de

contracarare a terorismului şi armelor de distrugere în masă, prin reformarea apărării şi a

structurilor armatelor.

Statele partenere din Asia Centrală desfăşoară misiuni, alături de NATO, potrivit noii

concepţii de abordare a securităţii, în Afghanistan, cu forţe specializate de poliţie şi echipe de

deminare, sprijinind tranzitul echipamentelor spre zona de conflict şi permiţînd staţionarea

trupelor şi a materialelor logistice pe teritoriul lor.

În general, PpP soluţionează aspecte critice ale securităţii naţionale şi regionale, însă se

poate aprecia că marea diversitate a statelor partenere, ca şi interesele diverse diluează întrucîtva

obiectivele comune ale PpP. La acestea, analiştii politico-militari adaugă poziţia obstructivă şi

reticenţele Rusiei faţă de o apropiere mai mare a unor ţări de NATO sau PpP,conturînd, în acest

sens faptul că unele conflicte interne dintre ţările partenere afectează apropierea acestora de

comunitatea statelor euroatlantice şi diferenţele din nivelul de organizare şi capacităţile forţelor

armate ale membrilor PpP etc.

În ce priveşte dinamica sistemelor de securitate, putem afirma că din perspectiva gravelor

pericole actuale la adresa umanităţii, sistemele de securitate au cunoscut o dinamică reînnoită şi

consolidantă, datorată relaţiilor dintre statele membre, organizaţii şi organisme internaţionale. Pe

baza principiilor noi ale organizării securităţii regionale şi globale – democraţia, guvernarea

eficientă şi respectarea legilor -, entităţile statale componente ale organizaţiilor internaţionale îşi

unesc eforturile pentru asigurarea unui cadru de coexistenţă paşnică şi evitarea conflictelor

majore. 3

Aşa cum arată şi Strategia europeană de securitate, „într-o lume în care ameninţările,

pieţele şi mijloacele de comunicare au o dimensiune planetară, securitatea noastră şi

prosperitatea noastră depind din ce în ce mai mult de existenţa unui sistem multilateral

eficace”414, care se traduce printr-o societate internaţională mai puternică, prin buna funcţionare

a instituţiilor internaţionale şi o ordine internaţională fondată pe un ansamblu de reguli, pe

apărarea şi dezvoltarea dreptului internaţional. Relaţiile internaţionale se sprijină pe cadrul

fundamental reprezentat de Carta Naţiunilor Unite, iar responsabilitatea primordială pentru

apărarea păcii şi securităţii la nivel internaţional revine Consiliului de Securitate al ONU.

Aceasta explică preocuparea sporită a statelor şi organizaţiilor internaţionale de întărire a ONU,

de a-i crea mijloacele necesare pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a duce o acţiune eficace. 5



Pe de altă parte, procesele de integrare europeană şi euro-atlantică dinamizează relaţiile

statelor cu UE şi NATO, influenţează activ mediul internaţional de securitate, întăresc

comunitatea statelor care împărtăşesc şi promovează valorile democraţiei şi economiei de piaţă,

consolidează stabilitatea şi securitatea naţională şi globală.

Extinderea dimensională a celor două organizaţii conduce la o sporire a potenţialului de

securitate al acestora şi crearea unui cadru mai favorabil de dezvoltare durabilă a noilor state

membre. Europa unită devine tot mai mult un actor global şi un centru de putere şi stabilitate.6

În acelaşi timp, din perspectivă intraorganizaţională, UE şi NATO găsesc noi repere de

adîncire a relaţiilor de asigurare a securităţii statelor şi a relaţiilor euroatlantice. Sistemele

securitare exprimă o tot mai acută conştientizare a statelor membre de interdependenţa

intereselor lor vitale, într-o lume plină de riscuri şi ameninţări majore, de necesitatea unei ample

cooperări internaţionale, a unei noi resolidarizări în toate domeniile42. Aici apare o întrebare

firească: ,,Cum ar fi posibilă această resolidarizare a domeniilor?”. Răspunsul este evident, prin

stabilirea unor forme de acţiune conjugată a tuturor naţiunilor care împărtăşesc interese şi valori

comune. 7

În cîteva cuvinte, putem sublinia că relaţiile dintre state, organizaţii şi organisme

internaţionale reprezintă, prin dinamismul şi eficienţa lor, factori consolidanţi ai sistemelor de

securitate.

Ca parte componentă a organizaţiilor internaţionale şi regionale, statele au un aport

remarcabil la managementul cooperativ al securităţii. Protejîndu-şi şi promovîndu-şi activ

interesele în interiorul alianţelor strategice globale, ele joacă un rol semnificativ în dinamica

securităţii internaţionale, confirmînd, prin demersurile proprii, indivizibilitatea securităţii şi

angajamentului global şi regional al comunităţii internaţionale.

Este important să accentuăm că, în vreme ce, pentru marile puteri membre ale

„comunităţii de securitate”, ca SUA, securitatea naţională tradiţională este restructurată de

practica securităţii cooperative458, pentru statele mici şi mijlocii, fără o forţă militară relevantă,

securitatea naţională devine parte componentă a securităţii internaţionale. Astfel spus, în cazul

ţărilor mari ,cum este SUA, securitatea cooperativă este, în primul rînd, o modalitate de

consolidare a securităţii naţionale.

În fapt, securitatea globală este o construcţie în spaţiul interdependenţelor, este o a

relaţiilor internaţionale. Ea se implică multilateral în securitatea naţională, conferindu-i

consistenţa şi permanenţa care se regăsesc în soliditatea şi stabilitatea mediului de securitate.

Angajarea statelor în ordinea mondială este limitată de obligaţiile şi angajamentele militare şi de

securitate luate anterior469. În acest fel, este evident că opţiunile naţionale în domeniu sunt



precedate fie de decizii comune, la nivelul NATO, fie de consultări bilaterale sau multilaterale,

în cadrul altor organizaţii internaţionale.

De aceea, percepem interinfluenţa securitate globală – securitate naţională ca pe o

interacţiune dinamică, într-o continuă mişcare şi transformare. De altfel, aces fapt ne trezeşte o

întrebare: ,, se poate asigura securitatea naţională fără a se asigura, mai întîi, o deplină securitate

internaţională, cît timp aceasta din urmă are o implicare tot mai netă în securitatea entităţilor

statale, înrolată în comunitatea internaţională?!”

În acest sens, ca modalităţi de implicare a securităţii globale în securitatea statelor-

naţiune, pot fi menţionate:

- restructurarea şi sporirea importanţei organismelor globale şi regionale economice, politice,

militare cu rol în securitatea multilaterală a statelor-naţiune;

- intervenţia organizaţiilor multilaterale şi regionale de securitate în prevenirea, stoparea şi

gestionarea crizelor şi conflictelor locale;

- aportul nemijlocit al comunităţii internaţionale la combaterea terorismului fără frontiere şi a

terorii armelor de distrugere în masă;

- contribuţia organizaţiilor şi organismelor internaţionale de securitate la împiedicarea

proliferării programelor pentru tehnologii şi servicii necesare producerii şi diseminării

necontrolate a armelor de distrugere în masă;

- implicarea coaliţiilor militare multinaţionale, sub mandat internaţional, la procesele de

securitate, stabilizare şi democratizare a statelor fragile politic, cuprinse de conflicte violente;

- aportul ONU şi al altor organizaţii şi organisme internaţionale, instituţii economice şi

financiare la combaterea sărăciei, element ce afectează serios securitatea statelor;

- intervenţia organizaţiilor şi organismelor internaţionale pentru combaterea proliferării crimei

organizate transfrontaliere şi migraţiei de populaţii, reducerea vulnerabilităţilor ţărilor la

dezastre, prin prevenirea apariţiei urgenţelor şi acordarea asistenţei de urgenţă;

- efortul comun internaţional de stopare a degradării mediului înconjurător şi înlăturare a

dezechilibrelor ecologice, de control al resurselor deficitare ale planetei (apă, hrană, energie), de

combatere a bolilor, a schimbărilor climatice;

- demersul instituţiilor internaţionale de consolidare a dimensiunii umanitare a securităţii,

asigurare a protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului, combatere a discriminării şi a violenţei

împotriva minorităţilor etnice şi a refugiaţilor, creştere a numărului operaţiunilor umanitare

sprijinite de ONU, NATO, OSCE;

- creşterea rolului instituţiilor internaţionale de securitate în dezvoltarea relaţiilor civili-militari,

ca fundament al sporirii securităţii naţionale;



- dezvoltarea politicii referitoare la relaţiile cu actorii civili, în cadrul cooperării civili-militari şi

al planificării urgenţelor civile;

- instituirea unui nivel adecvat de coordonare şi cooperare strînsă a NATO cu organizaţiile

internaţionale civile;

- accentuarea controlului civil-democratic asupra forţelor armate ale ţărilor OSCE şi

transparenţei în planificarea apărării, sprijinirea implementării legislaţiei şi monitorizării

funcţionării şi dezvoltării instituţiilor, proceselor şi mecanismelor democratice;

- dezvoltarea societăţii informaţionale, care asigură ca tehnologiile moderne să faciliteze

posibilitatea blocării accesului neautorizat la manipularea sau distrugerea sistemelor

informaţionale şi bazelor de date pentru a împiedica funcţionarea sectoarelor public şi economic

ale statelor;

- influenţa conjugată a unor elemente ale globalizării (explozia producţiei şi a tranzacţiilor

financiare mondiale, creşterea spectaculoasă a comerţului internaţional, a controlului asupra sa

exercitat de marile corporaţii, interdependenţele din cadrul finanţelor lumii, influenţa

calculatoarelor şi Internetului, creşterea capacităţilor mondiale de transport, a reţelei globale de

informaţii, modificările din capacităţile militare etc.) asupra securităţii statelor-naţiune, a

relaţiilor internaţionale de securitate, prin sporirea polarizării şi inechităţii, apariţia crizelor

economice, financiare, sociale, redistribuirea suveranităţii, puterii şi libertăţii de acţiune, crearea

unei noi ierarhii sociale, creşterea nesiguranţei individului şi îngustarea perspectivei;

- continuarea procesului de integrare europeană şi euroatlantică, ce influenţează pozitiv mediul

de securitate;

- adîncirea colaborării şi cooperării multilaterale, prin aportul instituţiilor internaţionale,

interguvernamentale şi nonguvernamentale;

- diversificarea actorilor globali de securitate şi sporirea implicării lor în soluţionarea crizelor şi

conflictelor, în combaterea riscurilor şi ameninţărilor la adresa statelor-naţiune;

- sporirea opoziţiei internaţionale împotriva războiului şi a sancţiunilor aplicate celor care îl

provoacă sau îl susţin;

- realizarea unităţii, consensului şi complementarităţii măsurilor adoptate de comunitatea

internaţională pentru combaterea fenomenelor grave ce periclitează în prezent securitatea

statelor.

Reieşind din cele expuse mai sus, putem sa ne întrebăm ,,Sunt situaţii în care securitatea

globală poate afecta securitatea naţională? În opinia noastră, securitatea de tip global este una

integratoare, ce include securitatea naţională şi cea regională. Termenii de securitate globală şi

securitate naţională se află în raporturi de complementaritate, chiar dacă securitatea de tip global

include în conţinutul său securitatea de tip naţional. Din această ipostază, ea poate exercita, la un



moment dat, unele presiuni asupra securităţii naţionale şi realiza un transfer de competenţe şi de

roluri de la aceasta din urmă spre sine. Ca beneficiară, securitatea naţională îşi poate diminua

sfera şi conţinutul, autoafectîndu-se.10

Este extrem de benefică studierea securităţii naţionale din perspectiva globalizării şi

integrării, pentru că oferă posibilitatea structurării unei strategii de răspuns, care, pornind de la

cauzele crizei generalizate, să reducă insecuritatea statelor.

Întrucît există o determinare globală şi regională a securităţii naţionale, concomitent cu

procesul de deschidere dinamică a statelor spre exterior şi de sporire a conlucrării şi cooperării

internaţionale în domeniu, eforturile multiple ale comunităţii internaţionale se cer îndreptate spre

pacea, securitatea şi stabilitatea regiunilor şi ale lumii. 11

Înţelegînd că lucrează pentru sine, statele trebuie să contribuie activ la adîncirea

caracterului sistemic al securităţii, la o abordare preventivă şi coordonată a securităţii globale,

sprijinind din toate puterile reforma instituţiilor de securitate, realizarea noii arhitecturi de

securitate. 12

În spaţiul global, sunt necesare unele activităţi care să contribuie la consolidarea

securităţii naţionale. În opinia noastră, acestea se referă la: creşterea resurselor generatoare de

securitate naţională, în contextul consolidării securităţii colective; sporirea operativităţii

sistemelor de securitate colectivă, în prezent foarte limitată; dezvoltarea, pe plan regional, a

apărării cooperative, cu participarea ţărilor şi a unor actori nonguvernamentali; sporirea

cooperării economice, pe fondul diminuării, prin demersuri comune, a efectelor negative ale

globalizării; dezvoltarea unor mecanisme viabile de reglare şi control al mediului de cooperare

internaţională, cu accent pe factorii generatori de insecuritate: mediul financiar-bancar, cel

economic, cel infracţional, terorist al lumii interlope; dezvoltarea sistemelor de gestionare şi

combatere a ameninţărilor asimetrice; reducerea vulnerabilităţilor economice, sociale, politice,

militare, de mediu; sporirea preocupărilor pentru ca securitatea globală să se constituie într-un

cadru generator de dezvoltare a securităţii naţionale, întrucît ea este viabilă atunci cînd are

valoarea unui sistem de sisteme.

În contextul marilor prefaceri geopolitice, economice şi sociale cu care se confruntă în

prezent comunitatea internaţională, crima organizată a căpătat noi valenţe, extinzîndu-şi aria de

cuprindere şi sfera de activitate la cote alarmante, motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor

lumii şi, în mod deosebit, pentru cele ale căror economii se află în proces de tranziţie, dată fiind

vulnerabilitatea sistemelor legislative şi fragilitatea instituţiilor democratice din aceste ţări.13

Sfidările induse de procesul globalizării, suprapunerea acestuia cu tendinţele spre

regionalizare şi fragmentare generează noi tensiuni şi factori de risc. Multiplicarea continuă a

numărului de entităţi ce acţionează pe scena globală prin afirmarea actorilor nonstatali conduce



la creşterea complexităţii procesului de luare a deciziilor în politica externă şi de securitate a

statelor. Acestor sfidări trebuie să li se răspundă prin forme noi de solidaritate, capabile să

gestioneze un spectru larg de tensiuni şi riscuri şi o gamă variată de manifestare a acestora.

Tensiunile sociale ce ameninţă stabilitatea politică şi coeziunea comunităţii sunt strîns

legate de alte forme de insecuritate ce îşi au rădăcinile în globalizare, conferind noi caracteristici

conflictului. Ceea ce alimentează aceste conflicte este traficul global de armament, implicînd noi

actori politici din diverse părţi ale lumii.

În spiraţia de putere imediat anterior Războiului Rece, companii militare şi armate

mercenare au început să îşi ofere serviciile unor guverne şi corporaţii, ameninţînd grav

securitatea umană. Problema aşa-numitelor statele ,,ticăloşite” derivă şi ea din globalizare.

Caracteristici ale acestui proces, precum accesul la informaţie şi la tehnologia de comunicaţii,

mobilitatea persoanelor şi a bunurilor, apariţia unor noi pieţe ce oferă consiliere ştiinţifică şi

armament, dezvoltarea tehnologiilor duale şi presiunile comerciale de acces pe o anumită piaţă,

au facilitat activitatea statelor şi organizaţiilor "ticăloşite". Această trăsătură apare deoarece

globalizarea pare a ameninţa capacitatea statelor respective de a-şi susţine puterea naţională

tradiţională. Se reduce astfel capacitatea statelor de a menţine monopolul asupra informaţiei şi

folosirii forţei, accentuează permeabilitatea graniţelor şi permite actorilor nonstatali să

acumuleze necontrolat capital. Din aceste motive, procesul de globalizare pare a spori

oportunităţile pentru statele "ticăloşite" (rogue states), concomitent cu diminuarea capacităţii

celor democratice de a se apăra. 14

Rezumînd cele spune putem afirma că, după cum menţiona şi I.N. Sava, securitatea este

esenţială vieţii indivizilor, colectivităţilor şi statelor. Practic, orice domeniu al vieţii individuale

şi sociale are nevoie de securitate.

În condiţiile globalizării securitatea capătă un caracter din ce în ce mai amplu, necesitînd

modalităţi de realizare din ce în ce mai complexe. Globalizarea are o sumă apreciabilă de efecte,

pozitive şi negative. Ca elemente pozitive, se evidenţiază: amplificarea şi liberalizarea

comerţului, a investiţiilor şi fluxurilor financiare, extinderea valorilor democratice, apărarea

identităţii individuale, protecţia mediului înconjurător, dar şi „libera circulaţie” a securităţii.

Aspectele negative sunt multiple şi pentru că globalizarea este un proces necontrolat, necondus,

neguvernat. Scăpată de sub controlul politic, globalizarea economică duce, de exemplu, la haos

economic şi la devastare ecologică în multe părţi ale lumii.

Componentă a securităţii globale, securitatea naţională capătă, după încheierea războiului rece, o

dimensiune nouă, deoarece, acum, ameninţările la adresa sa, după Barry Buzan, „devin din ce în ce

mai difuze şi nu mai au un caracter exclusiv militar”. Proliferarea ameninţărilor teroriste, ecologice,



culturale, a riscurilor la adresa siguranţei naţionale incumbă apelul la mijloace diverse – militare şi

nonmilitare, naţionale şi internaţionale – care conduc la o întrepătrundere a elementului securitar

naţional cu cel regional sau global, în măsură să asigure stabilitatea şi securitatea prin mecanisme de

cooperare şi coordonare, prin regionalizarea şi globalizarea relaţiilor militare şi de securitate

Referinţe bibliografice

1. Richard Kugler, ,,Un internationalisme spécifiquement américain qui répond a la

mondialisation” , U.S., 2006

2. Norman A. Bailey, Criton M. Zoakos, ,,După sfîrşitul istoriei”, Bucureşti, 2004.

3. ,,Une Europe sûre dans un monde meilleur”, Stratégie européenne de sécurité, 2003.

4. Liviu Mureşan,. Adrian Pop, Florin Bonciu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare”

p. 11.

5. S. Weber, ,,Shaping the post-war balance of power: multilateralism in NATO”, Columbia

University Press, 1993

6. Gérard Chaliand, ,,Anthologie mondiale de la startegie des origins au nucleaire”, Paris,

1990, p. XI

7. Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, ,,Sociologia şi geopolitic frontierei”, Bucureşti, 1995, pp.1-

10.

8. Teodor N. Ţîrdea, ,,Securitatea ca noţiune fundamentală a noosferologiei”, Chişinău,

2001

9. Урсул А.Д. ,,Обеспечение безопасности через устойчивое развитие”, Mосква.,

2001.

10. Brzezinski Zbigniew, ,,The Great Chessboard”, Basic Books, New York,1997

11. Gensher Hans Dietrich, ,,Respondind to the challenge of globalization”, The Philip

Morris Institute for Public Policy Research, 1997

12. Weber Max: ,,Etica protestanta si spiritul capitalismului”, Ed. Humanitas, Bucureşti,

1993

13. Martin Hans Peter, Schuman Harold: ,,Capcana globalizării. Atac la democraţie şi

bunăstare”, Ed.Economica, Bucureşti, 1999

14. Maliţa Mircea, ,,Zece mii de culturi, o singură civilizaţie”, Editura Nemira, 1998

globalizarea-cristina bejenaru

Documents

Transcript of globalizarea-cristina bejenaru