GLOBALIZAREA SI EFECTELE EI SOCIALE

I. Introducere

II. Definirea globalizarii

III. Dimensiunile globalizarii

1. Globalizarea politica

2. Globalizarea economica

3. Globalizarea “mediului ambiant”

4. Globalizarea sociala

5. Globalizarea culturala

IV. Motorul sau motoarele globalizarii?

1. Rezida motorul globalizarii in dimensiunea sa economica?

2. Este SUA motorul globalizarii?

3. Sau este globalizarea datorata societatii informationale?

4. China, un caz aparte in procesul globalizarii

V. Principalele institutii responsabile de procesul globalizarii

VI. Efectele sociale ale globalizarii

1. Diferite puncte de vedere cu privire la efectele sociale ale

globalizarii si rezultatele unor studii

1

2. Efectele sociale ale globalizarii in viziunea lui Zygmunt

Bauman

3. Ce limba ,,vorbeste’’ globalizarea ?

4. Cultura, in conextul globalizarii

VII. Concluzii, Comentarii, Viitoare teme de reflectie

BIBLIOGRAFIE

2

I. Introducere

“Cuvantul “globalizare” sta pe buzele tuturor; o marota a devenit

rapid lozinca, incantatie magica, paspartu capabil sa deschida

portile tuturor misterelor prezente si viitoare. Pentru unii,

“globalizarea” este ceva ce trebuie sa realizam neaparat daca

vrem sa fim fericiti; dupa altii, sursa nefericii noastre rezida tocmai

in “globalizare”. Este sigur insa pentru toata lumea ca

globalizarea reprezinta destinul implacabil spre care se indreapta

lumea, un proces ireversibil care ne afecteaza pe toti in egala

masura si in acelasi mod. Cu totii devenim “globalizati” – ceea ce

inseamna cam acelasi lucru pentru toti cei care au fost deja

“globalizati””

Bauman, Zygmunt, “Globalizarea si efectele ei sociale”, Editura

Antet, 2000

P. Worsley afirma ca "pana in zilele noastre societatea umana nu a existat", insemnand

ca doar astazi putem vorbi de forme ale asocierii care se raspandesc in intreaga lume, in

sensul in care pana acum niciodata nu s-au aflat pe scena toti actorii posibili. Intr-un fel,

posibilitatea unei singure societati umane mondiale a existat dintotdeuna, din timpul lui homo

sapiens, insa ocazia nu a aparut decat acum. Lumea a devenit in aspectele importante un

singur sistem social, ca rezultat al dezvoltarii legaturilor de interdependenta care afecteaza

acum pe fiecare dintre noi. Sistemul global nu este doar un mediu in interiorul caruia se

dezvolta si evolueaza societatile particulare. Legaturile sociale, economice si politice care

traverseaza granitele dintre state conditioneaza in mod decisiv soarta celor care traiesc in

fiecare din ele. Termenul general folosit pentru a caracteriza aceasta interdependenta

crescanda a societatii umane este acela de globalizare.

Desi in general tindem sa vedem deschiderea spre o arie larga din punct de vedere al

emanciparii fata de constrangerile locale, provinciale sau nationale, trebuie luat in considerare

si celalalt aspect al problemei. Astfel, cu cat mai mare va fi nivelul de globalizare, cu atat mai

restransa va fi sfera "alternativelor de evadare". In acest sens, globalizarea este un fel de

totalitarizare a spatiului mondial.

3

II. Definirea globalizarii

Definirea globalizarii trebuie facuta privind mai multe dimensiuni, care totusi nu sunt

niciodata epuizabile sau absolut complete.

Oamenii de stiinta nu au cazut de acord asupra unei singure definitii a globalizarii.

Unele dintre cele mai cunoscute abordari ale globalizarii sunt urmatoarele:

Anthony Giddens: „... intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate

la mare distanţă unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-

un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi

viceversa ...“

Schumann/Martin: „... descătuşarea puterilor pieţii mondiale şi slăbirea puterii economice a

statului ...“

Johannes Varwick : „... un proces al creşterii numărului legăturilor dintre societăţi şi

domenii-problemă...“

Elmar Altvater: „... procesul de surmontare al graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea

devine astfel sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi

se înfăţişează ca o ‚detaşare’ a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile

instituţionalizate dintre societăţi ...“

David Held si Anthony McGrew1: “Globalizarea poate fi conceputa ca un proces (sau

ansamblu de procese) care cuprinde transformarea intr-o organizare spatiala a relatiilor

sociale si tranzactiilor, exprimata prin fluxuri transcontinentale sau inter-regionale si retele

de activitati, interactiuni si putere”

1 David Held si Anthony McGrew. Profesori universitari de stiinte politice, Anglia

4

Ulrich Menzel: „... intensificarea cantitativă şi calitativă a tranzacţiilor ce depăşesc limitarea

impusă de graniţe, concomitentă cu expansiunea spaţială a acestora ...”

Meghnad Desai: „... o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor economii din lume ...”

Albrow: “Globalizarea se refera la toate acele procese prin care popoarele lumii sunt

incorporate intr-o singura societate globala mondiala”

Knor: “Globalizarea e ceea ce noi in lumea a treia am numit de secole colonizare”

Jean-Marie Guehenno: “Este un cuvant la moda. Incerc sa nu judec gresit globalizarea.

Fiecare forma de organizare a lumii are potentialul sau de libertate, de creatie, de pericol si

de oroare. Lumea statelor natiune bine constituite si suverane este de asemenea lumea mai

multor razboaie mondiale, de infruntari infricosatoare. Globalizarea este cumva ceea ce

numesc dezintermedierea politica, adica stabilirea tuturor structurilor intermediare intre

problemele locale si indivizi”

Thomas Friedman2 : “Globalizarea este integrarea la nivel mondial a pietelor financiare,

satelor natiune si a tehnologiilor in cadrul unei piete libere capitaliste la o scara

nemaintalnita pana in prezent ”

Donald Hafner3 : “Globalizarea este intensificarea relatiilor de interdependenta la scara

transcontinentala”

Stiglitz, Joseph4: “Procesul globalizarii consta in esenta, in integrarea mai puternica a

tarilor si a populatiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de

transport si comunicare si a eliminarii barierelor artificiale din calea circulatiei bunurilor,

servciilor, capitalului, cunostintelor si (intr-o mai mica masura) a oamenilor intre state”

2 Thomas Friedman. “The Lexus and the Olive Tree: Understanding Globalization”3 Donald Hafner. Profesor de stiinte politice la Boston College, SUA4 Stiglitz, Joseph E. “Globalizarea. Sperante si deziluzii”. Editura Economica. 2003 (publicata in 2002)Russet, Bruce. Starr, Harvey. “World Politics/The Menu for choice- second edition”. W.H. Freeman and Company. New York Oxford. 1985

5

Cox: “Caracteristicile tendintei spre globalizare includ internationalizarea productiei, noua

diviziune internationala a muncii, noile miscari dinspre Sud spre Nord, mediul competitiv ce

le accelereaza, internationalizarea statului”

Bauman5 : “Globalizarea este un alt nume pentru “noua dezordine mondiala” a lui Jowitt”

O abordare, pe care o consider foarte interesanta a aparut la Sloan Industry Centeres Annual

Meeting-MIT (5 decembrie 2002), unde:

Suzanne Berger afirma ca: “globalizarea este un proces ireversibil si care se auto-propaga

(self-sustaining”)6

Tot la

MIT Performance Center, globalizarea a fost definita ca: “un set de schimbari in economia

internationala ce duc la o singura piata mondiala, pentru capital, bunuri si servicii”.7

5 Bauman, Zygmunt. “Globalizarea si efectele ei sociale”. Editura Antet6 www.web.mit/edu/ipc/www.berger.pdf - accesat pe 10.01.20037 www.globalization.mit.edu/main.html - accesat pe 10.01.2003

6

III. Dimensiunile globalizarii

Totusi cand vorbim de globalizare trebuie sa tinem cont de faptul ca globalizarea nu

exista ca fenomen unic. Atunci când diferenţiem intre dimensiunile globalizarii este important

să observăm că acestea nu pot fi delimitate în mod clar una ce cealaltă. Astfel - pentru a numi

doar un exemplu – problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de

dimensiunea “economica” şi nici de dimensiunea “politică”. Această reţea globală nu numai

la nivelul actorilor, ci şi la cel al domeniilor tematice reprezintă una dintre particularităţile

globalizării. Diferitele dimensiuni formează împreună cu “globalizarea” mulţimi de intersecţie

diferite. Este important de văzut ce anume poate fi subordonat conceptului de globalizare,

acesta neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar dacă globalizarea

economică poate fi un punct de start şi o forţă motrice semnificativă. La fel de important este

şi faptul că trebuie să înţelegem că nu totul face parte din procesul de globalizare şi că nu totul

este determinat în mod decisiv de acesta.

Putem vorbi despre globalizare politica (ideea centrala este cea de geoguvernare, de crestere a

rolului organismelor internationale care preiau din atributele suveranitatii nationale),

globalizare economica (cresterea interdependentei economiilor nationale, cresterea

importantei corporatiilor transnationale. Lumea a devenit deja globala pe piata financiar-

bancara deci se poate spune ca globalizarea, in plan economic, este destul de avansata),

globalizare culturala (exista 2 tendinte opuse: de omogenizare –“McDonaldizarea”, si

accentuarea identitatilor, respingerea omogenitatii), globalizarea militara (si a industriei de

aparare) si globalizarea problemelor de mediu.

Exista mai multe curente si in ceea ce priveste chiar existenta globalizarii: 8

curentul hiperglobalist : care considera ca globalizarea se afla intr-un stadiu foarte

avansat si lumea e deja aproape uniforma

curentul sceptic: considera ca globalizarea nu este un fenomen real ci doar un mit

curentul transformationalist: considera ca globalizarea este un fenomen de lunga

durata ce a inceput in secolul al XVI-lea, odata cu modernizarea  societatii 

8 Vintila, Sergiu. Curs - Teoria Relatiilor Internationale . Snspa. 2000 - 2001

7

1. Globalizarea politica

Globalizarea politica se refera in primul rand la actorii globalizarii.

In TRECUT, vorbeam de actori ca de : actorii statali.

In VIITORII/NOII ACTORI sunt: organismele guvernamentale/ interguvernamentale, ONG-

urile, crima organizata, companiile multinationale (pe scena politica).

Pur si simplu, modificarea conceptului de actor, de la stat la noii actori, inseamna

globalizare.

Definirea actorilor internationali doar ca state nu mai este de mult actuala. Pe scena au

intrat actori cu totul noi. Acum, un actor international nu mai este doar statul ci o entitate.

Pentru a fi actor international, ar trebui sa indeplineasca urmatoarele conditii:9

sa fie o entitate care sa indeplineasca o functie continua cu impact international

entitatea sa fie considerata signifianta de catre decidentii politici ai statelor natiune si

sa i se acorde importanta in construirea politicilor externe ale respectivelor state

entitatea sa aiba un anumit grad de autonomie sau libertate in luarea deciziilor

Dupa aceste criterii nu doar statele mai indeplinesc rolul de actori pe scena internationala

ci si organismele internationale sau cele interguvernamentale, ca si ONG-urile : NAFTA,

Uniunea Europeana, NATO, Natiunile Unite, Liga Araba, British Commonwealth, Pactul de

la Varsovia, FMI, Banca Mondiala, BERD Greenpeace, UNICEF, Salvati copiii, World

Vision, crima organizata prin retelele ei (familiile mafiei, organizatiile profesionale,

organizatiile etnice), terorismul si gruparile militare si paramilitare ca PLO (Palestine

Liberation Army), IRA, ETA, Al-Quaeda, companiile multinationale.

2. Globalizarea economica

Dimensiunea economică a globalizarii este de obicei privita ca fiind cea mai

importanta (creşterea enormă a comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor

financiare, producţia integrată la nivel trans-naţional, corporaţii trans-naţionale, competiţie la

nivel local între state şi regiuni, sfârşitul economiilor naţionale).

9 Russet, Bruce. Starr, Harvey. “World Politics/The Menu for choice- second edition”. W.H. Freeman and Company. New York Oxford. 1985

8

Gigantii ca si companiile multinationale influenteaza lumea politica atat la nivel

national cat si global prin sfere de influenta ei fiind implicati chiar si in diplomatie si

spionaj.10

Cum de fac asta? Intrucat vanzarile unor astfel de companii sunt chiar mai mari decat PIB-ul

unei tari, iar acest lucru nu ar trebui sa ne mire. (In 1980 compania Exxon avea cifra de

vanzari mai mare decat PIB-il Elvetiei si tot in acelasi an General Motors fata de Koreea de

Sud)

3. Globalizarea “mediului ambiant”

Unele probleme globale, cum ar fi încălzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau

tăierea pădurilor tropicale ilustrează în modul cel mai impresionant fenomenul globalizării,

pentru că, în acest caz este vorba în mod cert despre probleme globale care necesită o

abordare globală. Evident că şi în domeniul mediului ambiant există probleme de ordin

regional şi local, chiar dacă acestea au un caracter ce depăşeşte uneori graniţele, cum ar fi

poluarea râurilor.

Există însă şi alte situaţii, ce nu ţin de elemente precum spaţiu şi timp. De exemplu,

supravieţuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au constituit împreună organizaţia

AOSIS şi care sunt ameninţate la modul cel mai serios de creşterea necontenită a nivelului

mării, depinde de comportamentul tuturor oamenilor din lume, şi în special al celor din ţările

industrializate ultra-dezvoltate.

4. Globalizarea sociala

Lumea a devenit un „global village“, reţelele inovatoare de comunicare la mare

distanţă (chat, e-mail) adăugându-se comunităţilor tradiţionale precum familia sau

vecinătatea. Totuşi ele nu pot înlocui aceste sfere tradiţionale de comunicare, pentru a numi

doar un exemplu din cadrul dimensiunii sociale.

 

5. Globalizarea culturala

10 Russet, Bruce. Starr, Harvey. “World Politics/The Menu for choice- second edition”. W.H. Freeman and Company. New York Oxford. 1985

9

Producţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot în lume, iar „americanizarea“

culturii mondiale este un fapt incontestabil. Culturile regionale şi locale nu dispar însă din

această cauză. Din contră: informarea cu privire la aceste culturi este unul din fenomenele

secundare ale globalizării, de aceea am şi adus în această discuţie termenul de „globalizare".

IV. Motorul sau motoarele globalizarii?

1. Rezida motorul globalizarii in dimensiunea sa economica?

10

Companiile multinationale sunt privite de multi ca fiind motorul globalizarii.

De ce sunt companiile multinationale motorul globalizarii?

Pentru ca piata lor este una globala. Datorita noilor tehnologii (timpul si spatiul se

comprima) capitalul economic se misca extrem de repede - incat este intotdeauna cu un pas

inaintea oricarei tari, oricarui stat. Unii afirma chiar ca statele nu au devenit decat un simplu

serviciu de securitate pentru companiile multinationale. Statelor nu li se mai permite sa

interfereze in economia nationala sau doar ca sa asigure un spatiu favorabil extinderii

economiei. In aceste conditii puterea unor companii multinationale este chiar mai mare decat

a unor state.

Globalizarea, a contribuit alaturi de alti factori la deteriorarea situatiei economice

egalitare. De multe ori fortele ce duc la globalizare sunt chiar cauze ale cresterii inegalitatii.

Globalizarea a creat un mediu economic cu multe fisuri, “scurgeri” (leaky economic

environment) care fac dificila conducerea unei politici economice eficiente. Aceste “scurgeri

pot fi grupatre in 3 categorii (fisuri ale sistemului economic- efecte ale globalizarii): 11

1.Fisuri macroeconomice, datorate cresterii comertului international- daca o tara isi creste

acum nivelul activitaii economice, atunci cresterea consumului se transforma in cresterea

importurilor, creind o balanta comerciala deficitara

2. Fisuri microeconomice, datorate noilor conditii de productie- activitatile economice se pot

muta foarte usor si cu acest fapt companiile santajeaza guvernele pentru a putea scadea taxele

ce apoi se maresc la nivel de gospodarie

3. Fisuri financiare datorate globalizarii pieteleor financiare- capitalul se muta in tarile cu

rate mai atractive ale capitalului financiar.

2. Este SUA motorul globalizarii?

Alte abordari dau ca motor al globalizarii institutiile internationale (desi de unii sunt

considerate consecinte) sau chiar unele state. Intr-o abordare extrem de interesanta George

Soros ia in discutie unul din actorii ce sunt considerati de multi motorul globalizarii: Statele

Unite ale Americii, afirmand ca de fapt SUA sunt un blocaj al globalizarii , pentru ca vor sa-si

mentina statutul hegemonic12.

11 Palley, Thomas.”Working yhe supply side- A response to Andrew Glyn’s “Egalitarianism in a Global Economy”. Boston Review.200212 Soros, George. “Despre globalizare”. Polirom. Iasi. 2002

11

Jean Jacques Roche13 spunea ca “SUA, prin dominatia lor intelectuala determina

dezvoltarea cunostintelor noastre in sensul pe care il doresc. Teoriile sunt in general

americane si ele sunt cele care dau soft power, adica maniera in care trebuie sa percepem

relatiile internationale. ,,(..)La baza globalizarii se afla nevoia SUA de a face fata concurentei

firmelor europene si japoneze”

3. Sau este globalizarea datorata societatii informationale?

Tehnologia si informatia determina globalizarea prin motoare ca internetul,

comunicatiile mobile de generatia a 2 a, 2.5 si generatia 3, de voce, date si alte aplicatii..

Internetul si celelate tehnologii comunicationale si informationale au evoluat mai

repede decat orice fenomen in istorie (internetul a atins un numar de 50 mil in doar 4 ani,

lucru realizat de radio in 38 de ani si de televiziune in 13 ani)- mai mult chiar, internetul pare

sa micsoreze prapastia dintre bogati si saraci prin scaderea preturilor calculatoarelor,

software-ului si al internetului si deci prin facilitarea accesului cat mai multor persoane la

informatie.

Internetul faciliteaza si globalizarea comertului, schimburile realizandu-se instantaneu,

printr-un singur clic. Internetul reprezinta unul din cele mai puternice mecanisme ce aduc

schimbarea, din lume, afectand totul, de la stiinta si religie, la politica si cultura. Pentru tarile

in curs de dezvoltare Internetul are potentialul de a putea sa accelereze dezvoltarea

economica, de a facilita acces mai mare si mai usor la informatii si cunoastere si de a deveni

mediul de desfasurare a economiei mondiale.

Media veche era “one-way media” si de aceea era orientata spre conflict. Media noua,

interactive, tinde spre cooperare. Noua media distribuie informatia mai democratic decat

vechiul sistem.

4. China, un caz aparte in procesul globalizarii

China este clar unul din cei mai mari beneficiari ai globalizarii. O tara aflata in inima

globalizarii economice , un spatiu in care cele mai mari firme multinationale si-au transferat

tehnologii si resurse financiare, si care continua sa fie explorata de capitalismul mondial in

cautare de mana de lucru ieftina si de viitoare piete de desfacere.

13 Interviu cu Jean Jacques Roche, profesor universitar si director al Institutului Suprem al Armamentului si al Apararii din Franta, pe tema teoriei relatiilor internationale, interviu difuzat de Radio France Culturale, in 20 octombrie 2004. Preluat de pe www.globalizarea.com/globalizare_audio.htm, accesat pe 09.05.2005

12

Aproape peste noapte realitatile politice ale Chinei au fost trecute pe planul doi de

mass-media si guvernele lumii, pentru a pune accentul pe realitatea pietei, realizarea profitului

maxim cu mijloacele de productie cele mai ieftine.

Revista Fortune14 scria despre China : China fabrica astazi jumatate din productia de

imbracaminte a lumii si o treime din productia de telefoane mobile. In acelasi timp, nevoia de

importuri a crescut vretiginos, astfel incat China este cel mai mare consumator din lume de

cupru, aluminiu si ciment, si al doilea importator de petrol. Piata chineza este cea mai mare

din lume in materie de telefoane mobile, si a doua pe plan mondial pentru calculatoare

personale. Desi China este cel mai mare producator de otel, ea a trebuit sa importe 40

milioane de tone pentru a-si satisface necesarul intern. Aceeasi situatie in domeniul

carbunelui, unde China, in calitate de cel mai mare producator de carbune, ar putea deveni in

viitor, un important importator.

In prezent, doua treimi din populatia Chinei (800 milioane de oameni traiesc in zonele

rurale, guvernul sperand sa mute 400 de milioane in orase in viitorii 25 de ani. Un asemenea

exod va necesita constructia de infrastructuri gigantice : locuinte, scoli, sosele care vor

consuma resurse enorme la nivel mondial.

Si totusi, marile succese economice, precum iesirea din saracie a 250 milioane de

oameni din 1978 incoace, sunt umbrite de o situatie deloc de invidiat, China fiind tara unde

exista cele mai mari diferente intre saraci si bogati, iar crimele si coruptia au atins cote inalte.

Chiar pedeapsa cu moartea aplicata celor 819.000 de delincventi in ultimii zece ani, nu

a reusit sa stavileasca cresterea continua a numarului celor implicati in acte de violenta si

coruptie. Printre cei executati, se numara un membru de vaza al Partidului Comunist, un

adjunct al unei provincii, ministri, si alte cadre de conducere. Dupa spusele unui economist

chinez, se estimeaza ca 50% din firmele de stat, 80% din firmele din orase, 60% din firmele

de tip joint-venture si 90% din firmele private practica evaziunea fiscala.

Un raport emis de Universitatea din Beijing, estimeaza ca, mai mult de 4000 de

cetateni suspectati de deturnare de fonduri de stat sau coruptie au parasit tara in posesia a 604

milioane de dolari.

Celebrul aforism al lui Alain Peyrefitte emis in 1998: "Cind China se va ridica, lumea

se va cutremura", este reactualizat de un articol publicat in International Herald Tribune pe

data de 11 decembrie. William Pfaff se intreaba ce se va intimpla daca in China vor aparea

probleme grave. ("What if things go wrong in China? ")

14 Articole din revista Fortune, preluate de pe www.globalizarea.com, accesat pe 09.05.2005

13

Pfaff subliniaza ca interdependenta economiilor mondiale nu este o garantie a pacii,

iar pentru SUA, globalizarea reprezinta un risc ignorat de elitele politice si economice

americane. SUA depinde in mare masura de China si Japonia care detin importante depozite

in dolari si bonuri de tezaur americane.

Pe de alta parte, cursa chinezilor pentru a se aproviziona cu materii prime de pe pietele

africane si latino-americane poate dezechilibra economoia mondiala, si crea tensiuni politice.

Apoi Pfaff aminteste ca politica interna chineza se afla intr-o falsa stabilitate, care nu se va

mentine la infinit. Finalul articolului nu este deloc optimist, autorul ne previne ca intr-o buna

zi, ceva major se va intimpla pentru lumea intreaga si economia mondiala. Ce anume, Pfaff nu

ne spune, dar, cu siguranta nu va fi vorba de vesti bune.

La fel cu institutiile chinezesti, societatile internationale investesc din ce in ce mai

mult in infiintarea de centre de cercetatere-dezvoltare in China: la acest capitol s-a intregistrat

o crestere de 10 la 15% in cursul ultimilor 10 ani. Pentru multinationale este logic ca dupa

delocalizarea productiei sa urmeze aceea a cercetarii ,, pentru institutiile chineze cercetarea a

devenit o preocupare nationala cu un obiectiv fixat la 3% din PNB. Acestea sunt eforturi care

au dat rezultate, dupa un studiu OCDE, China cu 60 de miliarde de dolari investiti in 2003, se

claseaza de acum inainte pe locul al treilea dupa SUA si Japonia, in materie de cheltuieli cu

cercetarea si dezvoltarea. Mai multe dificultati incetinesc totusi cresterea acestui sector:

limitele nedefinite intre cercetarea academica si cea comerciala, respectul relativ al

proprietatii intelectuale si lipsa de personal competent, experienta muncii in echipa, reprezinta

un element esential pentru cercetare.

V. Principalele institutii responsabile de procesul globalizarii

14

Trei institutii principale sunt raspunzatoare de procesul globalizarii : FMI, Banca

Mondiala si OMC.15 Si alte institutii joaca un anumit rol in sistemul economic international –

cateva banci regionale, surori mai mici ale Bancii Mondiale si un numar mare de organizatii

aflate sub tutela ONU, cum ar fi Programul ONU pentru Dezvoltare sau Conferinta ONU

pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD). Dar totusi FMI si Banca Mondiala s-au aflat in

centrul problemelor economice majore ale ultimelor doua decenii, amintind aici inclusiv

crizele financiare si tranzitia fostelor state comuniste la economia de piata. FMI si Banca

Mondiala isi au originea in cel de-al Doilea Razboi Mondial fiind rezultatul Conferintei

Monetare si Finaciare a ONU de la Bretton Woods, statul New Hampshire, din iulie 1994,

parte a efortului concentrat de finantare a reconstructiei Europei dupa distrugerile provocate

de razboi si de prevenire in viitor a crizelor economice mondiale. Denumirea oficiala a Bancii

Mondiale – Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare - reflecta misiunea

initiala a aceseia ; ultimul cuvant, “dezvoltare”, a fost adaugat aproape ca o completare. Pe

atunci, majoritatea tarilor in curs de dezvoltare erau colonii, slabele eforturi de dezvoltare

economica care s-ar fi putut sau ar fi trebuit sa se intreprinda fiind considerate a fi de

competenta stapanilor lor europeni. Sarcina mai grea a asigurarii stabilitatii economice la

scara globala a fost incredintata FMI. Sarcina prevenirii izbucnirii unei alte crize mondiale

urma sa se realizeze prin exercitarea de presiuni internationale asupra tarilor care nu se

achitau in mod corespunzator de datoria de a contribui la mentinerea cererii agregate la scara

globala la un nivel constant, lasandu-le economiile sa intre in criza. De asemenea, atunci cand

avea sa fie necesar, institutia urma sa asigure lichiditatea sub forma de imprumuturi tarilor

care se confruntau cu un declin al economiei si care nu erau capabile, sa stimuleze cererea

agregata apeland la resurse proprii. FMI a fost fondat pe convingerea ca era nevoie de actiune

colectiva la scara mondiala pentru asigurarea stabilitatii economice, asa cum ONU a avut la

baza convingerea ca era nevoie de actiune colectiva la scara economica pentru asigurarea

stabilitatii politice. FMI este o institutie publica fondata cu banii furnizati de contribuabili din

intreaga lume. Deci nu raporteaza direct nici cetatenilor care o finanteaza, nici celor a caror

existenta o afecteaza, ci ministrilor de finante si bancilor centrale ale statelor lumii.

La o jumatate de veac de la fondarea sa, este clar ca FMI nu si-a indeplinit misiunea.

Nu a facut ceea ce ar fi trebuit sa faca – sa furnizeze fonduri tarilor confruntate cu declinul

economiei, astfel incat acestea sa revina cat mai aproape de nivelul de ocupare completa.

15 Stiglitz, Joseph E. “Globalizarea. Sperante si deziluzii”. Editura Economica. 2003 (publicata in 2002)Russet, Bruce. Starr, Harvey. “World Politics/The Menu for choice- second edition”. W.H. Freeman and Company. New York Oxford. 1985

15

Acordul de la Bretton Woods a atras dupa sine crearea unei a treia organizatii

economice internationale – o Organizatie Mondiala a Comertului, care sa guverneze relatiile

comerciale internationale, o sarcina asemanatoare celei a FMI, de guvernare a relatiilor

financiare internationale. O astfel de organizatie internationala era necesara nu numai pentru a

preveni o eventuala criza, ci si pentru a stimula circulatia libera a bunurilor si serviciilor. Desi

Acordul general pentru tarife si Comert (GATT), a resusit totusi sa obtina o reducere

semnificativa a tarifelor vamale, s-a ajuns cu multa greutate la un acord final  : abia in 1995, la

o jumatate de secol de la incheierea razboiului si la 60 de ani de la Marea Criza, a inceput sa

functioneze Organizatia Mondiala a Comertului. OMC se deosebeste enorm de celelalte doua

organizatii. Ea insasi nu stabileste reguli, ci asigura cadrul de desfasurare a negocierilor

comerciale si respectarea acordurilor care se incheie.

Totusi este din ce in ce mai clar ca procesul de globalizare nu a fost benefic pentru

toti. Este tot mai clar nu numai pentru cetatenii de rand, ci si pentru factorii de decizie

politica, nu doar pentru cei din tarile in curs de dezvoltare ci si pentru cei din tarile dezvoltate.

In mod evident procesul globalizarii nu a fost benefic pentru toti ; de politicile stabilite prin

consensul de la Washington au beneficiat in cele din urma cativa in detrimentul celor multi,

cei bogati in detrimentul celor saraci. In multe cazuri, valorile si interesele comerciale au

inlocuit preocuparea pentru mediul inconjurator, democratie, drepturile omului si dreptate

sociala.

Cele 3 institutii responsabile de globalizare totusi nu inlocuiesc un guvern. Nu avem

un guvern mondial, subordonat tuturor popoarelor lumii, care sa supravegheze procesul de

globalizare in felul in care guvernele SUA si ale altor state au coordonat procesul de

nationalizare. Avem in schimb un sistem pe care l-am putea numi de guvernare mondiala fara

guvern mondial, in care cateva institutii – Banca Mondiala, FMI, OMC si cativa “actori” –

ministerele de finante si ale comertului, puternic legate de anumite interese financiare si

comerciale – domina scena, dar in care multi dintre cei afectati de hotararile lor nu-si pot face

auzite vocile.

Kimon Valaskakis16, la o emisiune televizata, declara despre globalizare : "In primul

rand trebuie sa spun ca globalizarea este inevitabila : este ca iarna in Quebec – ne putem

opune, dar ea este inevitabila. In al doilea rand, problema nu este globalizarea, ci cum o

gestionam si o gestionam foarte prost pentru ca dam foarte multa putere firmelor si pietei si

16 Emisiunea “Glabalizarea – mai saraci sau mai bgati” difuzata de televiziunea canadiana de limba franceza, 29 ianuarie 2005. Interventiile apartin lui Kimon Valaskakis, fost ambasador al Canadei la OCDE intre 1995 – 1999, in prezent Presedintele Clubului de la Atena. Accesat pe www.globalizarea.com/globalizare-audio.htm, in data de 09.05.2005

16

nu reglementarilor si asta pentru ca nu exista o piata mondiala a reglementarilor. Consider ca

aceasta globalizare trebuie dublata si de o guvernare globala care va profita de punctele

pozitive ale globalizarii, care exista in mod clar. Se vede ca producem mai mult si grosso

modo, daca totul ar fi echitabil distribuit ar fi mai benefic. Este normal sa produci acolo unde

e mai ieftin, dar problema e ca nu exista o distributie echitabila. Chiar daca se produce mai

ieftin, de multe ori asta nu ma ajuta pentru ca nu-mi pot permite sa cumpar. Cei care erau anti

– globalizare sunt acum alter-globalizare, adica vor sa facem globalizarea altfel pentru ca un

lucru e clar : nu putem opri globalizarea. Economia mondiala seamana cu jocurile olimpice:

cel care castiga ia medalia de aur, dar mai seamana si in sensul ca Jocurile Olimpice nu au

reguli, nu au arbitru. Este o indreptare spre pace, dar ii punem de exemplu si pe copii sa

munceasca, poluam, nu exista reguli. Globalizarea a facut ca interesele firmelor si ale statelor

sa fie divergente.

Faptul ca nu avem un organism regulator mondial face sa ne indreptam spre o ruptura,

spre un esec.

In Europa exista concurenta, dar exista si reguli comune, exista o carta sociala.

Acordul social este o metoda de a armoniza si umaniza mondializarea. Sunt tari care

considera ca e un joc de suma nula : unul castiga ce pierde celalalt. Acest haos mondial va

duce foarte repede la o criza foarte grava

Totusi, cei care pot schimba regulile la nivel macro sunt OMC, Banca Mondiala, G8,

toate aceste organisme interguvernamentale, dar care sunt controlate de tarile bogate si in

special de SUA"

VI. Efectele sociale ale globalizarii

1. Diferite puncte de vedere cu privire la efectele sociale ale globalizarii si

rezultatele unor studii

17

Globalizarea in sine nu este nici buna, nici rea. Ea poate face foarte mult bine, iar

pentru tarile din Asia de Est, care au imbratisat globalizarea in conditiile impuse de ele, in

ritmul impus de ele, aceasta a fos extrem de folositoare, in ciuda pasului inapoi reprezentat de

criza din 1997. Dar in multe parti ale lumii, ea nu a adus foloase comparabile. Pentru multi,

globalizarea seamana mai mult cu un dezastru total.

De ce a devenit globalizarea – care a facut atat bine – un lucru atat de controversat  ?

Eliminarea obstacolelor din calea comertului international a ajutat multe tari sa se dezvolte

intr-un ritm mult mai rapid decat ar fi putut-o face altfel. Comertul international contribuie la

dezvoltare atunci cand cresterea economica a unei tari este impulsionata de exporturile sale.

Cresterea determinata de exporturi a constituit componenta centrala a politicii industriale care

a contribuit la dezvoltarea multor natiuni din Asia si la imbunatatirea substantiala a nivelului

de trai a milioane de oameni din acea zona. Datorita globalizarii, multi oameni din intreaga

lume traiesc astazi mai mult ca inainte si se bucura de un nivel de trai mult mai inalt. Daca

pentru occidentali munca prost platita de la Nike poate insemna exploatare, pentru multi

oameni din tarile in curs de dezvoltare a munci in fabrica este mult mai bine decat a cultiva

orezul stand aplecat asupra pamantului.

Globalizarea a facut sa scada sentimentul izolarii resimtit in multe tari in curs de

dezvoltare, multi oameni din aceste tari avand acces la cunoastere intr-o masura mult mai

mare decat cei mai bogati oameni din lume in urma cu un secol. Protestele impotriva

globalizarii sunt ele insele rezultatul acestei conexiuni. Legaturile dintre activistii din diverse

parti ale lumii, in special cele cu ajutorul internetului, au stat la originea presiunilor care au

dus la adoptarea tratatului international cu privire la minele terestre – in ciua opozitiei multor

state puternice. Semnat de 121 de tari in 1997, acest tratat reduce probabilitatea ca, copiii si

alte persoane nevinovate sa fie victimele minelor. De asemenea, presiunea concertata a

opiniei publice a obligat comunitatea internationala sa stearga datoriile catorva tari foarte

sarace. Totusi, chiar si atunci cand globalizarea isi arata latura sa negativa, exista adesea,

beneficii.

Ajutorul strain, un alt aspect legat de globalizare, in ciuda tuturor neajunsurilor, pe

care le presupune, a fost totusi benefic pentru milioane de oameni, adesea intr-un mod

aproape imperceptibil : gherilelor din Filipine li s-a dat de lucru in cadrul unui proiect finantat

de Banca Mondiala in momentul cand au depus armele ; proiectele de irigatii au facut sa

sporeasca de peste doua ori veniturile agricultorilor destul de norocosi sa aiba apa ; proiectele

18

din domeniul educatiei au adus stiinta de carte in mediul rural ; in cateva tari, proiectele anti –

SIDA au contribuit la limitarea raspandirii acestei boli ucigatoare.

Accentuarea separatiei dintre cei avuti si cei saraci a facut sa creasca numarul

persoanelor din lumea a treia aflate intr-o stare de crunta saracie, traind cu mai putin de un

dolar pe zi. In ciuda repetatelor promisiuni de reducere a saraciei facute in ultimul deceniu al

secolului al – XX-lea, numarul persoanelor sarace a crescut in realitate cu aproape o suta de

milioane17 . In aceeasi perioada venitul mondial total a crescut in medie cu 2,5 % pe an.

Globalizarea si introducerea economiei de piata nu au dat rezultatele scontate in Rusia

si in majoritatea celorlalte tari implicate in trecerea de la comunism la piata. Acestor tari,

Occientul le-a spus ca noul sistem economic le va aduce o prosperitate fara precedent. In loc

de aceasta, el a adus o stare de saracie fara precedent. Ca o comparatie, in timp ce Rusia a fost

martora unei cresteri fara precedent a saraciei, China a fost martora unei scaderi fara

precedent a acesteia.

Daca in mult prea multe situatii beneficiile globalizarii au fost mai mici decat afirma

partizanii acesteia, pretul platit a fost mult mai mare, caci mediul inconjurator a fost distrus,

viata politica viciata, iar ritmul rapid al schimbarilor nu a permis tarilor sa se adapteze la noul

sistem de valori. Crizele care au adus cu ele o crestere semnificativa a somajului au fost

urmate la randu-le de problemele cu actiune pe termen mai lung ale faramitarii sociale.

Directorul unei cercetari facute de PEW Institute18 spune ca: “atunci cand intrebi

oamenii despre consecintele interconectarii cat mai puternice din lume tind sa spuna mai

degraba lucruri pozitive decat negative. Medicamentele si hrana sunt mai disponibile, e bine

ca pot avea acces la filme si televiziune din alte tari si chiar le place mancarea fast-food. Dar,

de asemenea, ei cred ca sunt mai putine slujbe bine platite, conditiile de lucru pentru oamenii

obisnuiti sunt mai proaste si diferenta dintre bogati si saraci e mai pronuntata. Lumea e de

acord, in general cu fortele anti-globalizare, dar asta datorita unor factori domestici.

Cercetarea nu demonstreaza de fapt ca oamenii sunt satisfacuti de globalizare. De fapt, este

doar mai usor sa observi efectele pozitive decat cele negative ”.

In timp ce globalizarea a adus beneficii multora, ea a strivit clasa mijlocie, atit in

societatile locale, cit si in sistemul international. Pe pietele globale din ziua de azi, exista doar 17 Stiglitz, Joseph E. “Globalizarea. Sperante si deziluzii”. Editura Economica. 2003 (publicata in 2002)Russet, Bruce. Starr, Harvey. “World Politics/The Menu for choice- second edition”. W.H. Freeman and Company. New York Oxford. 198518 Sondaj efectuat in 45 de tari. PEW Institute din SUA, 2003, pentru a analiza percptia publicului despre globalizare. De pe www.globalizare.com/globalizare_audio.htm, accesat pe 09.05.2005

19

doua cai de a exista. Oamenii si tarile trebuie sa fie competitive fie intr-o economie a

cunostintelor, care rasplateste priceperea si institutiile care promoveaza inalta tehnologie si

inovatiile, sau intr-o piata a salariilor mici, care foloseste o tehnologie medie ca sa execute

munci de rutina la cel mai scazut cost posibil.

( Globalization's Missing Middle, de Geoffrey Garrett din revista Foreign Affairs, Nov/Dec

2004)

"Ultimul stadiu al oricarei civilizatii este caracterizat de unificarea politica fortata a

constituentilor sai intr-un singur stat."

(Arnold Toynbee, The Study of History )

"Fragmentarea politica si globalizarea economica sunt de fapt aliati si conspiratori. Integrarea

si parcelarea, globalizarea si teritorializarea sunt pocese complementare. Mai exact, ele

reprezinta doua laturi ale aceluiasi proces: redistribuirea pe tot cuprinsul lumii a suveranitatii,

puterii si libertatii de actiune, provocata (dar in nici un caz determinata) de saltul revolutionar

al tehnologiilor vitezei."

"(...) Asa numitele procese "de globalizare" se soldeaza cu o redistribuire a privilegiilor si a

lipsurilor, a bogatiilor si a saraciei, a resurselor si a sterilitatii, a puterii si a neputintei, a

libertatii si a constringerii. Asistam astazi la procesul de restratificare, in cursul caruia se

formeaza o noua ierarhie socio-culturala mondiala."

( Zygmunt Bauman - Globalizarea si efectele ei sociale)

"Minciuna comertului liber este bine escamotata; este greu de sesizat legatura dintre mizeria

si disperarea celor multi "legati de pamint" si libertatea celor putini si mobili."

( Zygmunt Bauman - Globalizarea si efectele ei sociale)

‘’ Este o imensa minciuna caci ea fractioneaza lumea. Popoarele lumii a treia sint excluse din

lumea bogata. Globalizarea se pretinde a aduce fericire, atunci cind, de fapt, exista bogatie

pentru unii si mizerie pentru cei mai multi. Ea spune ca aduce pacea, in timp ce in lume avem

43 de razboaie de mica intensitate. Globalizarea spune ca face sa dispara dictatorii si

promoveaza democratia, ceea ce e fals. Una din cele mai mari puteri comerciale ale lumii este

China si infricosatoarea sa dictatura cu unsprezece mii de prizonieri politici. Globalizarea este

pentru mine o tiranie ‘’

20

(Jean Ziegler - Raportor special al ONU pentru dreptul la alimentatie)

‘’Am visat, de asemenea, la o ordine internationala mai justa. Sfarsitul lumii bipolare a

reprezentat o ocazie foarte buna de a face o ordine internationala mai umana. In loc de asta,

asistam la o globalizare economica ce a scapat de sub control politic, ducand astfel la haos

economic si la devastare ecologica in multe parti ale lumii’’

(Vaclav Havel - Lectiile comunismului )

"In sine, globalizarea nu este nici buna nici rea. Ea are puterea de a face mult bine, si, pentru

tarile Asiei care au adoptat-o dupa ritmul si situatia lor, ea a fost o imensa binefacere, in ciuda

regresului datorat crizei din 1997. Dar, in foarte multe tari ale lumii, ea n-a adus beneficii

asemanatoare. Pentru multi oameni, ea se infatiseaza ca un dezastru absolut."

"Adversarii globalizarii acuza tarile occidentale de ipocrizie. Si au dreptate. Statele

Occidentului au impins tarile sarace sa-si demonteze barierele vamale, dar ei le-au pastrat pe

ale lor, impiedicind astfel tarile in curs de dezvoltare sa-si exporte produsele agricole si

privindu-le de un venit de care aveau nevoie cu disperare."

(Joseph Stiglitz - La Grande desillusion, Fayard 2002)

Globalizarea este purtatoare de inegalitate. Globalizarea este nedespartita de dinamica

capitalismului. Capitalismul nu este un umanism.

‘’Globalizarea a intrerupt ideea binefacerilor unui efort continuu, convingerea ca generatiile

viitoare o vor duce mai bine. Ea a inlocuit-o cu obsesia vitezei, a timpului care grabeste: nu

mai e timp de asteptare, trebuie sa mergem mai repede pentru a ne imbogati. Sfirsitul Istoriei,

care a fost proclamat de catre unii ca un progres de nedepasit al omenirii dupa caderea zidului

Berlinului, isi gaseste acum adevaratul sau sens: sfirsitul Istoriei, este absenta viitorului.

Aceasta lipsa provoaca frica zilei de miine, pentru sine, pentru copii. Nu mai exista cariera,

fidelitate fata de firma, fata de aproapele nostru, nu mai exista "job"-uri cu o durata

determinata, doar legaturi fara un "miine". Cind viitorul se rezuma la o succesiune aleatoare

de slujbulite, de "lovituri" si de intilniri efemere, regula supravietuirii se afla in non-angajare:

mai ales in non-implicare. Precum lumea finantelor, trebuie oarecum sa ramii lichid si sa

21

arbitrezi fara odihna in functie de ofertele imediate care se ofera in toate domeniile. Traiasca

reteaua!’’

(Charles-Albert Michalet - Qu-est-ce que la mondialisation?)

2. Efectele sociale ale globalizarii in viziunea lui Zygmunt Bauman19

Comprimarea spatio-temporala este unul din cele mai importante aspecte ale

globalizarii. Notiunea de ,,comprimare spatio-temporala’’ desemneaza succint transformarea

complexa , aflata in plina desfasurare, a parametrilor conditiei umane. Pe masura ce se

aprofundeaza cauzele sociale si rezultatele acestor comprimari, devine din ce in ce mai

limpede ca procesele de globalizare sunt lipsite de presupusa unitate a efectelor.

Intrebuintarile timpului si spatiului sunt strict diferentiate. Globalizarea divide si uneste in

egala masura; cauzele diviziunii sunt identice cu cele care promoveaza uniformitatea globului.

Mobilitatea ajunge una dintre cele mai ravnite valori, iar libertatea de miscare – o facilitate

intotdeauna rara si inegal raspandita – devine rapid principalul factor de stratificare in epoca

postmoderna pe care o traversam. Cu totii suntem in miscare. Ne aflam in miscare chiar daca

fizic stam pe loc; imobilitatea nu este o optiune realista intr-o lume vesnic schimbatoare. Cu

toate acestea, efectele noii conditii sunt in chip radical inegale. Unii dintre noi devin cu

adevarat si complet ,,globali’’; altii sunt tinuti in ,,localitatea’’ lor – situatie deloc placuta ori

suportabila, intr-o lume in care ,,globalii’’ dau tonul si alcatuiesc regulile jocului vietii.

Expresia “a fi in miscare” imbraca un sens radical diferit dupa cum este aplicata la cei

aflati in varful, respectiv la baza noii ierarhii. In care marea masa a populatiei – “noua clasa

de mijloc”, osciland intre extreme – duce greul revoltei si sufera de nesiguranta existentiala

acuta, anxietate si frica.

In principiu, dispersia actionarilor nu este determinata de spatiu. Ei reprezinta singurul

factor cu adevarat scutit de determinarea spatiala. Iar compania le ,,apartine’’ lor si numai lor.

Asadar, compania se va muta in functie de abilitatea lor de a anticipa sansele de sporire a

numǎrului de dividende, lasandu-i pe ceilalti, prizonierii spatiului, sa-si linga ranile, sa dreaga

pagubele si sa arunce resturile. Compania se poate misca in libertate, dar consecintele miscarii

19 Fragmente preluate din Bauman, Zygmunt. “Globalizarea si efectele ei sociale”. Editura Antet

22

raman pe loc. Cine este liber sa scape din localitate, este liber sa fuga de consecinte. Iata cele

mai importante efecte ale victoriei asupra spatiului.

La sfarsitul razboiului cu spatiul, mobilitatea a devenit cel mai puternic factor de

stratificare – adica ceea ce determina cladirea si recladirea zilnica a noilor ierarhii sociale,

politice, economice si culturale, din ce in ce mai larg raspandite in jurul lumii. Iar celor aflati

in varful noii ierarhii, libertatea de miscare le aduce avantaje mult superioare. Mobilitatea

castigata de ,,oamenii care investesc’’ – cei care dispun de capital, de banii necesari

investitiilor – inseamna, eveniment fara precedent, scutirea neconditionata a puterii de

obligatii: de indatoririle fata de angajati, fata de tineri si de cei slabi, fata de generatiile

nenascute si de conditiile de viata ale tuturor; pe scurt, scutirea de sarcina asigurarii vietii

zilnice si a perpetuarii comunitatii. Eludarea raspunderii pentru consecinte este cel mai pretuit

castig pe care mobilitatea l-a adus capitalului liber, neingradit spatial. Acum, costurile

consecintelor suportate nu mai trebuie adaugate la calculele ,,eficacitatii’’ investitiei.

Spre deosebire de proprietarii absenti de la inceputul erei moderne, capitalistii si

arendasii postmoderni, multumita resurselor de acum lichide, nu se confrunta cu limite

indeajuns de reale – solide, dure, rezistente – pentru a impune respectarea lor. Singurele limite

care i-ar putea face ascultati sunt cele administrative, impuse miscarii libere a capitalului si a

banilor. Capitalul se poate oricand deplasa spre locuri mai pasnice daca infruntarea

cu ,,celalalt’’ necesita intrebuintarea fortei, care se poate dovedi costisitoare, sau negocieri

obositoare. Infruntarea este inutila daca poate fi evitata.

Privind inapoi in istorie , toate obiectivele traditionale ale geografiei, erau in esenta

doar derivate conceptuale, sedimente/artificii materiale ale ,,limitelor de viteza’’ – sau, la

nivel general, ale constrangerilor temporale si pecuniare impuse libertatii de miscare.

Paul Virilio sugera ca, daca pare prematur sa vorbim despre ,,sfarsitul istoriei’’ anuntat

de Francis Fukuyama, putem astazi discuta cu toata convingerea despre ,,sfarsitul geografiei’’.

Distantele nu mai conteaza, iar ideea de granita geofizica devine din ce in ce mai greu de

sustinut in ,,lumea reala’’. Departe de a fi un ,,dat’’ fizic obiectiv, impersonal, ,,distanta’’ este

un produs social: marimea sa variaza in functie de viteza cu care poate fi parcursa. Orice alti

factori sociali de constituire, separare si mentinere ale identitatilor colective – granitele dintre

state si barierele culturale – par, la o privire retrospectiva, abia efecte secundare ale vitezei

respective. Opozitia dintre ,,aici’’ si ,,acolo’’, ,,aproape’’ si ,,departe’’ a dat nastere

fenomenului cunoscut sub numele de ,,comunitate locala’’.

In ce priveste factorii tehnici ai mobilitatii, un rol deosebit de important a fost jucat de

transportul informatiei – acel tip de comunicare ce nu presupune, deloc sau doar intr-o foarte

23

mica masura, miscarea corpurilor fizice. Aparitia retelei computerizate World Wilde Web a

schimbat – in ceea ce priveste informatia – semnificatia notiunii de ,,calatorie’’ (si

de ,,distanta’’ de strabatut) si pune informatia la dispozitia noastra pretudinteni in lume in

mod instantaneu, atat in teorie cat si in practica. Cum capacitatea de interactiune prin viu grai

a ramas, in mare, neschimbata din paleolitic pana astazi, comunicarea ieftina este menita sa

inunde si sa sufoce memoria, nicidecum sa o hraneasca sau sa o stabilizeze, lucrurile

evoluand astazi in directia micsorarii diferentelor dintre costurile transmiterii informatiei pe

plan local, respectiv global.

In loc sa omogenizeze conditia umana, anularea tehnologica a distantei spatio-

temporale tinde sa o polarizeze. Pentru unii, ea anunta eliminarea fara precedent a

obstacolelor fizice, posibilitatea deplasarii si a actiunii de la distanta. Pentru altii, aceasta

anulare poarta cu sine imposibilitatea aproprierii si domesticirii localitatii din care nu au sanse

reale de a pleca in alta parte. Daca „distantele isi pierd semnificatia”, nici localitatile –

separate de distante – nu fac exceptie, de unde reiese pentru unii libertate de creatie, iar pentru

altii nesemnificatie; unii se pot muta dintr-o localitate in alta dupa bunul lor plac, altii privesc

neputinciosi cum localitatea in care locuiesc le fuge de sub picioare.

Informatia circula astǎzi independent de vehiculul sau. Schimbarea corpurilor si

aranjarea lor in spatiul fizic este necesara mai putin decat oricand pentru reordonarea

semnificatiilor si relatiilor. Ceea ce pentru elita mobila – elita mobilitatii – se traduce literal ca

,,defizicizare’’, noua imponderabilitate a puterii. Elitele se misca in spatiu, si se misca mai

rapid ca oricand – dar aria de raspandire si densitatea retelei de putere pe care si-au tesut-o nu

sunt dependente de aceasta miscare. Datorita ,,desubstantializarii’’, puterea devine, mai ales

in forma sa financiara, cu adevarat extrateritoriala, chiar daca detinatorii ei stau, fizic, „pe

loc”.

Experienta detasarii de terestru a puterii noii elite transpare in elogiul „ noii libertati”

care tuteleaza „ciberspatiul”, spatiul electronic. Puternicii au nevoie de izolarea de localitate,

care a fost stramutata in ciberspatiu si astfel redusa la un teren „fizic”.

De asemenea, au nevoie de siguranta izolarii – de conditia de „non-vecinatate”, de

imunitate fata de interferentele locale. Elitele au ales izolarea, pentru care plǎtesc cu darnicie

si cu toatǎ inima. Restul populatiei este tinuta la respect si obligata sa plateascǎ pretul cultural,

psihologic si politic al izolarii.

Indiferent de strategie, unele lucruri ies victorioase: fragmentarea spatiului urban,

micsorarea si disparitia spatiului urban, micsorarea si disparitia spatiului public,

dezmembrarea comunitatii urbane, separarea si segregarea – si, mai presus de toate,

24

extrateritorialitatea noii elite si teritorialitatea restului – toate acestea reprezentand procese de

globalizare.

Stim cam caror persoane li se permite sa patrunda din afara in mass-media si sa-si

exprime opiniile. O serie de studii norvegiene si internationale au demostrat ca, sistematic,

acestea apartin elitelor institutionale. Cei care intra sunt, sistematic, barbati – nu femei –

provenind din inalte sfere sociale, oameni cu putere in viata politica, in industria privata si

administratia publica. Mult laudata ,,interactivitate’’ a noii forme de mass-media este o

exagerare grosolana; ar fi mai corect sa vorbim despre ,,interactivitate in sens unic’’. Spre

deosebire de ceea ce par sa creada universitarii, ei insisi membri ai noii elite globale,

Internetul si WWW nu sunt pentru toata lumea si nici nu dau semne ca ar putea ajunge

vreodata la indemana tuturor. Cei multi se uita la cei putini. Cei putini care sunt priviti sunt

celebritatile. Vin din lumea politicii, a sportului, a stiintei sau a afacerilor, sau sunt renumiti

specialisti ai informatiei.

Prin avantul luat de mijloacele de transport – acum cand timpul si spatiul

se ,,comprimǎ’’, dupǎ formula lui David Harvey – unele obiecte se misca mai repede decat

altele. Capitalul economic – adica banii si celelalte resurse necesare pentru a face bani si

iarasi alte resurse – se miscǎ repede. Suficient de repede pentru a fi intotdeauna cu un pas

inaintea oricarei forme de organizare statala (teritoriala, fara indoiala), care ar putea incerca

sa-l includa si sa-i deturneze traseele. In acest caz, macar, reducerea timpului de deplasare la

zero produce o noua caracteristica: anihilarea totalǎ a limitelor spatiale, chiar ,,victoria totala

asupra gravitatii’’.

Scrierile despre ceea ce parea intr-o vreme conceptul de capatai in gandirea economica

– Nationalökonomie – seamana din ce in ce mai mult cu fictiunea statistica.

G.H. von Wright spune cǎ ,,statul – natiune se erodeaza sau, poate, ,,se vestejeste’’. Fortele

erozive sunt transnationale. Potrivit lui ,,fortele cu caracter transnational sunt in buna masura

anonime si, de aceea, greu de identificat. Ele nu formeaza un sistem uniform sau o ordine, ci

sunt o aglomerare de sisteme manipulate de actori <<invizibili>>… nu exista unitate sau

coordonare a fortelor respective..’’.

Sentimentul de neliniste, reactie fireasca la o situatie lipsitǎ in chip evident de parghii

de control, a fost surprins cu acuratete si incisivitate de Kenneth Jowitt in cartea sa ,,The New

World Disorder’’. Concluzia acestuia este ca ,,nimeni nu detine controlul astazi’’. Ba mai rau

: nu se stie ce ar insemna, in aceste conditii, ,,a detine controlul’’.

Sensul cel mai profund transmis de ideea de globalizare consta in caracterul nedefinit,

dezorganizat si autopropulsat al problemelor lumii: lipsa centrului, a unui pupitru de

25

comanda, a unui consiliu de decizie, a unui birou managerial. Globalizarea este un alt nume

pentru ,,noua dezordine mondiala” a lui Jowitt. Aceasta trasatura, strans legata de imaginea

globalizarii, o desprinde radical de o alta idee pe care pare sa o inlocuiasca, „universalizarea”.

Termenul de globalizare se refera in primul rand la efectele globale, in proportie

covarsitoare neintentionate si neprevazute, mai curand decat la initiativele si intreprinderile

globale. ,,Globalizarea’’ nu este ceea ce noi toti, sau macar cei mai inzastrati si mai

intreprinzatori dintre noi, vrem sau speram sa facem. Este ceea ce ni se intampla tututror.

Ideea de „globalizare” se refera in mod explicit la „fortele anonime” ale lui von Wright care

se desfasoara in acea imensa „no man’s land”.

Imaginea ,,ordinii globale’’ s-a redus la o suma totala de ordini locale, fiecare dintre

ele mentinuta si supravegheata cu atentie de un stat teritorial si numai unul. Toatele statele

erau asteptate sǎ se ridice in apararea drepturilor de supraveghere ale altuia. Vreme de

aproape cincizeci de ani si pana in urmǎ cu cativa ani, peste aceasta lume parcelata de state

suverane s-au suprapus doua blocuri de putere. Fiecare dintre ele promova o coordonare

superioara intre ordinile de stat din cadrul ,,meta-suveranitatii’’ respective, bazate pe

prezumtiva insuficienta militara, economica si culturala a fiecarui stat in parte. Putin cate

putin, dar implacabil, a fost avansat noul principiu de integrare supra-statala. ,,Scena globala’’

a devenit din ce in ce mai pregnant teatrul coexistentei si concurentei dintre grupurile de state,

si nu intre statele luate separat.

In cabaretul globalizarii, statul face striptease, iar la sfarsitul reprezentatiei ramane in chiloti:

forta de represiune. Cu baza materiala distrusa, cu suveranitatea si independenta anulate, cu

clasa politica anihilata, statul-natiune devine un simplu serviciu de securitate pentru

megacompanii. Noi stǎpani ai lumii nu trebuie sa guverneze direct. Ei insǎrcineaza guvernele

nationale sa le administreze afacerile. Din cauza extinderii nepecializate si de nestavilit a

legilor comertului liber, si in primul rand a miscarii libere a capitalului si finantelor,

„economia” se sustrage treptat controlului politic. Prima semnificatie atribuita termenului

„economie” este „zona non – politicului” iar ceea ce a ramas in politica urmeaza sa fie

coordonat de stat, tot ceea ce tine de viata economica ramanand inaccesibil statului – orice

incercare in aceasta directie se va ciocni de riposta prompta si dura a pietelor mondiale.

Singura sarcina economica ce ii este ingradita si chiar impusa statului este asigurarea

unui ,,buget echilibrat’’ prin controlul strans asupra presiunilor locale, prin interventii mai

hotarate in lumea afacerilor si prin protejarea populatiei de consecintele nefaste ale anarhiei

pietelor. Jean Paul Fitoussi a remarcat ca „Un astfel de program nu poate insa fi implimentat

daca economia nu este intr-un fel sal altul scoasa din terenul politicii. Ministrul de finante

26

ramane un rau necesar, dar, la modul ideal, un guvern ar avea nevoie de un ministru al

afacerilor economice. Cu alte cuvinte, guvernul trebuie sa fie exonerat de responsabilitatea

conceperii si aplicarii politicii macroeconomice”.

In interesul independentei lor de miscare si al libertatii nelimitate de a-si urmari

telurile, finantele globale, comertul si industria informationala depind de fragmentarea

politica a scenei mondiale. Fiecare dintre acestea a investit interese in „statele slabe”.

Deliberat sau subconstient, institutiile interstatale, supralocale li se ingaduie sa actioneze cu

consimtamantului capitalului global, sa exercite presiuni convergente asupra tuturor statelor

membre sau independente pentru a distruge sistematic tot ce ar putea impiedica sau ingreuna

libera circulatie a capitalului si limita independentei pietei.

Statele slabe sunt ceea ce Noua Ordine Mondiala, suspect de asemanatoare cu o noua

dezordine mondiala, simte ca trebuie sa sustina. Slabe fiind, cvasi-statele pot fi cu usurinta

reduse la rolul (util) de imprejmuiri locale atent pazite, asigurand un minimum de ordine

necesar bunei desfasurari a afacerilor, dar care nu trebuie privite cu teama ca obstacole in

calea libertatii companiilor globale.

Este de asemenea lesne de dedus ca, departe de a actiona in directii contrare si de a se

afla in razboi, fragmentarea politica si globalizarea economica sunt de fapt aliati si

conspiratori. Integrarea si parcelarea, globalizarea si teritorializarea sunt procese

complementare. Mai exact, ele reprezinta, douǎ laturi ale aceluiasi proces: redistribuirea pe tot

cuprinsul lumii a suveranitatii, puterii si libertatii de actiune, provocata (dar in nici un caz

determinata) de saltul revolutionar al tehnologiei vitezei.

Globalizarea a insemnat pentru cei foarte bogati mai multe ocazii de a face bani si

mult mai rapid. Acele persoane au utilizat tehnologia de ultima ora pentru a transporta sume

mari de bani in orice punct de pe glob in cateva secunde si pentru a specula cu mai multa

eficienta. Din pacate, tehnologia nu are nici un efect asupra vietii celor saraci. De fapt,

globalizarea este un paradox: extrem de avantajoasa pentru cei putini, ea marginalizeaza sau

exclude doua treimi din populatia lumii. Vechii bogati aveau nevoie de saraci pentru a-i face

si a-i mentine pe ei bogati. In toate timpurile, aceasta dependenta a mai domolit conflictele de

interese si i-a obligat pe primii sa le pese. Noii bogati nu mai au nevoie de saraci.

Minciuna comertului liber este bine escamotata. Ryszard Kapuściński a explicat ca o

escamotare eficienta depinde de trei tertipuri combinate folosite de mass-media pentru a dirija

izbucnirile ocazionale, carnavalesti ale interesului public fata de starea de plans a „saracilor

lumii”. Mai intai , intr-o stire despre foamete ni se aminteste, de obicei emfatic, ca din acele

locuri indepartate in care oamenii „de la televizor” mor de foame provin si „tigrii asiatici”,

27

beneficiarii exemplari ai noii imaginatii si ai noului mod de a rezolva lucrurile. Mentionarea

lor trebuie sa demostreze ceea ce era de demostrat, si anume ca soarta demna de mila a celor

infometati este optiunea lor sui generis: exista alternative, dar nu sunt asumate din indolenta si

nehotarare. In al doilea rand, stirile sunt in asa maniera redactate si prezentate incat sa reduca

problema saraciei la tema foametei. Bogatii sunt globali, mizeria este locala – dar nu exista

nici o legatura cauzala intre cele doua. In al treilea rand, spectacolul dezastrelor prezentat de

mass-media sustine si intareste indiferenta etica zilnica, obisnuita, altfel decat prin

descarcarea sentimentelor morale acumulate. Astfel, pe termen lung, „lumea dezvoltata se

inconjoara cu o centura sanitara de neimplicare, ridica un Zid al Berlinului global;

informatiile care ne parvin <<de dincolo>> sunt imagini cu razboaie, crime, droguri, jafuri,

boli contagioase, refugiati si foamete; adica ceva care ne ameninta”.

Controversa este cu adevarat grozava: unii refuza altora exact aceeasi libertate de

miscare pe care ei o considera drept cea mai insemnata realizare a lumii globalizate si garantia

cresterii prosperitatii.

In lumea noastra, distanta nu mai conteaza. Cateodata parca nu mai exista decat pentru a fi

anulata. Spatiul a incetat sa mai fie un obstacol – nu avem nevoie decat de o fractiune de

secunda pentru a-l cuceri. Vorba spirituala lui Pascal se dovedeste a fi o profetie indeplinita:

intr-adevar, traim intr-un cerc ciudat cu centrul pretudinteni si cu circumferinta nicaieri (sau,

cine stie, poate invers?).

Industria actuala este din ce in ce mai bine utilata pentru a produce atractii si tentatii.

Atractiile sunt insa prin esenta lor condamnate sa nu poata ispiti si seduce decat atat timp cat

ne fac cu ochiul din acea departare pe care o numim viitor, pe de alta parte, tentatiile nu

supravietuiesc cu mult momentului in care cel tentat cedeaza – la fel cum dorinta nu

supravietuieste niciodata satisfacerii ei.

Traim intr-o societate de consum. Societatea nu mai are nevoie de mana de lucru peste

mamutii industriali si armatele regulate, ci are nevoie sa speculeze capacitatea de consum a

membrilor sai. Modul in care societatea actuala ii formeaza este dictat in primul rand de

datoria de a juca rolul de consumator. Iar norma pe care le-o impune este abilitatea si

disponibilitatea de a-l juca. Consumul cere timp – iata blestemul societatii de consum, si

preocuparea majora a negustorilor de bunuri de consum. Consumatorii sunt in primul rand

strangatori de senzatii, si abia intr-un al doilea sens, laturalnic, colectionari de lucruri. A

calatori reprezinta pentru viata consumatorilor o placere mai mare decat a ajunge la destinatie.

Sosirea are acel miros statut de capat de drum, acel gust amar de monotonie si stagnare care ar

zadrnici tot ce inseamna pentru consumator (cel ideal) rostul vietii. Toti se bucura de tot ce

28

are viata mai bun numai daca te abtii sa exclami, asemenea lui Faust: ,,O! Clipa, stai, esti atata

de frumoasa!’’.Consumatorul este o persoana condamnata la miscare pentru eternitate.

Oricine poate fi distribuit in rolul consumatorului; oricine poate dori sǎ fie consumator

si sǎ-si ingǎduie plǎcerile acelui mod de viatǎ. Dar nu oricine poate fi consumator. A dori nu

este de ajuns; pentru a face dorinta cu adevǎrat dezirabilǎ, si a extrage astfel plǎcerea din

dorintǎ, trebuie sǎ ai sanse reale sǎ te apropii de obiectul dorintei. Speranta aceasta, cu temei

intretinutǎ de unii, este vorba in vant pentru altii. Cu totii suntem condamnati la optuni, dar nu

toti avem capacitatea de a opta.

La fel ca toate societatile cunoscute, societatea postmoderna, consumerista este

stratificata. Distingem intre un tip sau altul dupa dimensiunile in functie de care sunt

stratificati membrii sai. Intr-o societate de consumatori, discrepanta dintre cele douǎ

dimensiuni - ,,cei de sus’’ si ,,cei de jos’’ – reflecta gradul de mobilitate, libertatea lor de a

alege incotro vor s-o apuce. „Cei de sus” si „cei de jos” se deosebesc prin aceea ca primii ii

lasa in urma pe ceilalti, dar niciodata viceversa. Combinatia dintre anularea vizelor de intrare

in tara si intarirea controlului la frontiera are o semnificatie simbolica profunda. Vazuta ca

metafora a noii stratificari, ea dezvaluie faptul ca ,,accesul la mobilitatea globala” a fost

ridicat la rangul de prim si cel mai insemnat factor stratificator. Ne arata, de asemenea,

dimensiunea globala a tuturor privilegiilor si lipsurilor – care sunt, in fapt, locale. Unii dintre

noi beneficiaza de noua libertate de miscare fara acte << sans papiers>>. Altii nu pot ramane

intr-un loc exact din acelasi motiv. Toti oamenii pot fi astazi hoinari, in realitate sau in gand,

numai ca o mare parpastie se formeaza intre cele doua extreme ale scalei libertatii. Termenul

de „nomazi”, aplicat fara discernamant in epoca noastra postmoderna, este profund inselator,

deoarece exacerbeaza diferentele dintre cele doua tipuri de experienta in timp ce formalizeaza

si superficializeaza orice asemanare. De altfel, lumile sedentare in jurul celor doi poli, in

varful si la baza ierarhiei mobilitatii, sunt strict diferite si, in plus, li se interzice progresiv

comunicarea reciproca. Pentru cea dintai, lumea celor mobili pe glob, spatiul si-a pierdut

capacitatea de constrangere si poate fi traversat cu usurinta, atat in acceptiunea sa „reala” cat

si in cea „virtuala”. Pentru a doua, lumea celor care nu se pot misca si care sunt obligati sa

suporte pasivi orice schimbare produsa in localitatea de care sunt legati, spatiul se inchide cu

rapiditate. Este o privare de libertate facuta inca si mai dureroasa de reflectarea in presa a

cuceririi spatiului si a „accesibilitatii virtuale” a distantelor, imposibil de strabatut in realitatea

non-virtuala.

Ceea ce numim ,,globalizare’’ se adapteaza la visele si dorintele turistilor.

29

Un alt efect al sau – sau un efect secundar, dar inevitabil – este transformarea celor

mai multi in vagabonzi. Acestia sunt calatorii cǎrora li s-a refuzat dreptul de a fi turisti. Nu li

se ingaduie nici sǎ stea pe loc (nicaieri nu li se garanteaza stabilitatea, sfarsitul mobilitǎtii

nedorite), nici sa caute un loc mai bun in care sa se statorniceasca. Verde pentru turisti, rosu

pentru vagabonzi. Localizarea fortata este un efect de selectie naturalǎ a globalizarii.

Polarizarea accentuata si ingrijoratoare a lumii si a populatiei sale nu este o piedica externa,

straina, tulburatoare in calea procesului de globalizare, ci efectul acesteia. Turistii nu exista

fara vagabonzi, si nu pot colinda in libertate pana ce vagabonzii nu sunt legati fedeles…Intr-o

lume cu sufletul la gura, turismul este singura forma umana, acceptabila de neodihna iar

consumatorii postmoderni sunt cautatori de senzatii tari si colectionari de experiente; relatia

lor cu lumea este cu deosebire estetica: ei percep lumea ca hrana pentru sensibilitate, o

matrice de experiente posibile.

Jeremy Seabrook le reaminteste cititorilor ca secretul societatii actuale rezida

in ,,dezvoltarea unui sentiment artificial si subiectiv de insuficienta’’ intrucat ,,nimic nu este

mai periculos’’ pentru principiile sale fondatoare ,,decat oamenii care se declara multumiti cu

ceea ce au’’. Astfel, ceea ce au oamenii este bagatelizat, denigrat de aventurile inoportune si

indecent exhibate de cei cu vaza:,, Bogatii devin obiecte de adoratie universala”. Obiectul

adoratiei este bogatia insasi – ca garantie a unui stil de viata mai fantezist si mai risipitor.

Globalitatea si localitatea incep sa devina valori contrare (si fundamentale), ravnite sau

respinse, dar oricum situate in miezul viselor, cosmarurilor si conflictelor vietii. ,,Viata cea

buna ” este mobila; mai exact, ea presupune confortul increderii in vehiculul cu care te poti

deplasa in cazul in care ramanerea pe loc nu te mai multumeste.

Libertatea a ajuns sǎ insemne in primul rand libertatea de optiune, iar optiunea a

capatat o vadita dimensiune spatiala. Cea mai abominabila, cruda si represiva stare pare a fi

imobilitatea fortata, situatia de a nu putea parasi un anumit loc inchis; ceea ce supara este

interdictia miscǎrii si nu atat frustarea dorintei autentice de miscare.

De asemenea, elita globala se bucura de un avantaj urias cand se confrunta cu

aparatorii ordinii: ordinea este locala, in timp ce elita si legile pietei libere de care asculta sunt

translocale. Exista desigur, varianta mutarii din localitate daca lucrurile se inrautatesc in ceea

ce priveste confortul; ,,globalitatea’’ elitei inseamna mobilitate, iar mobilitatea inseamna

abilitatea de a evada. Intotdeauna exista locuri in care aparatorii ordinii sunt gata sa inchida

ochii in cazul unei ciocniri.

Efectul acestor factori converg catre identificarea infractiunii cu ,,clasa inferioara”

(intotdeauna locala) sau – pura sinonimie – instituirea caracterului infractional al saraciei.

30

Tipurile cele mai comune de infractori care apar in vizorul opiniei publice provin aproape fara

exceptie de la ,,baza’’ societatii.

3. Ce limba ,,vorbeste’’ globalizarea ?

Herve Lavenir de Buffon20 spunea ca SUA au revenit la UNESCO pentru a relua

ostilitatile, fapt putin remarcat de europeni si subliniat de autor : Anglo – saxonii duc cu

incapatanare un adevarat razboi lingvistic. Scopul lui final : instituirea unui imperiu mondial

anglo-saxon, aservirea Europei fiind un pas decisiv, de altfel imaginat de politologul –

globalist american Zbigniew Brzezinski, cand scria despre NATO : “ Pentru noi americanii,

limba engleza este unul din cele mai bune mijloace de a stapani Europa ”

In 2003, tot Lavenir de Buffon dezvaluia : “ Un raport al CIA din 1997, acorda cinci

ani anglo-saxonilor pentru a impune limba lor ca singurul limbaj international – fara de care,

concluziona autorul, scopul va deveni inaccesibil ” din cauza reactiilor ostile si numeroase

care apar si se dezvolta peste tot contra SUA, politica lor si americanizarea planetei ”.

Care ar fi cea mai buna arma europeana anti-hegemonica dupa parerea lui Lavenir de

Buffon ? O limba comuna tuturor europenilor, predata ca limba straina in scolile Europei.

Desemnarea unei limbi comune presupune un consens printre membrii UE, criteriul alegerii

fiind acela care raspunde cel mai bine scopul protejarii “intereselor superioare” ale Europei, in

consecinta engleza fiind exclusa din start de pe lista. In acest fel, franceza se impune ca fiind

alegerea cea mai potrivita, ea fiind “ veritabil internationala, intermediara intre limbile latine

si germanice ”. Tarile Europei de Nord, mai inclinate spre folosirea limbii engleze, ar putea de

exemplu sa se opuna unei “ hegemonii ” franceze, dupa cum, chiar tarile din Estul si Centrul

Europei, deja “ atinse ” de valul globalizant al limbii engleze, nu vor fi nici ele inclinate spre

institutionalizarea francezei in detrimentul englezei.

In sprijinul ideilor sale, Herve Lavenir Buffon aduce pe Jurgen Schroder, un deputat

european german care, in lucrarea sa “ Continentul deschis ” scria : “ Fara o legatura

lingvistica, Europa nu va deveni niciodata un adevarat ansamblu, iar toate eforturile pentru a

crea o piata interioara europeana si o moneda comuna nu vor duce decat la un rezultat partial.

Pentru Schroder, unica alternativa posibila este franceza, o limba frumoasa si logica.

Frictiunile “ lingvistice ” insa exista intre birocratii europeni, desi inca din 1958 se

adoptase la nivel european, un “ principiu de egalitate al limbilor oficiale si de lucru ”. Mai

20 Herve Lavenir de Buffon, Presedinte al Centrului de studii si de actiune europeana, fost inalt functionar al Comisiei Europene, intr-un articol din 16 martie 2005 din Le Figaro

31

tarziu, Tratatul de la Amsterdam din 1997, introducea principiul conform caruia orice cetatean

al UE sa poata comunica intr-una din cele 12 limbi oficiale cu institutiile europene, acest

principiu fiind apoi inclus in “ Carta drepturilor fundamentale ale UE ”, adopatata in 2002.

Deocamdata se pare ca s-au retinu 2 idei, fiecare cu avantajele sau pericolele sale.

Prima, mai simpla, se referea la folosirea unui grup de limbi desemnate pentru a fi folosite in

principal, dar alegerea acestora este departe de a crea unanimitate printre celelalte tari

membre, private de folosirea limbii nationale. Cum era de asteptat, acest grup ar putea fi

format de engleza, franceza si germana, dar tari precum Italia sau Spania si-au manifestat deja

opozitia, noile tari admise in UE fiind asteptate sa se alature acestora. Pana la gasirea unui

criteriu “ obiectiv ” de selectionare a unor limbi “ oficiale ”, ramane ca mai aproape de

realizarea cealalta cale, “ economica ”, conform careia fiecare tara va plati pentru a utiliza

limba nationala. E vorba de costurile traducerilor, salariilor interpretilor, si tot ce tine de

comunicatia cu institutiile comunitare, o solutie la care s-a recurs deja in multe institutii

internationale. Exista insa aici pericolul lipsei de fonduri, ceea ce ar duce fie la un impas, fie

la preluarea unei limbi mai ieftine, in speta, atotprezenta limba engleza. Nu e de eliminat nici

opozitia unor state membre care nu vor dori sa plateasca pentru utilizarea limbii altuia.

In 2004, guvernele spaniol si irlandez au depus cereri de recunoastere a limbilor

catalana, basca si irlandeza ca limbi oficiale ale UE, dar ce se va intampla cand vorbitorii unor

limbi regionale derivate, precum luxemburgheza sau mirandeza isi vor cere drepturile ?

La randul sau, guvernul francez studiaza indeaproape situatia folosirii limbii franceze

in contextul largirii UE, deoarece noii membri admisi, constransi sa duca tratativele de

aderare in engleza, au devenit surse de eroziune a utilizarii francezei ca limba secundara

oficiala a UE. Observatoarele lingvistice franceze au remarcat chiar un recul fata de 1995. In

2000, 55% din documentele Comisiei Europene erau redactate initial in engleza si doar 33%

in franceza, in timp ce in 1990 franceza era cea mai utilizata. Oficial, nu a aparut din partea

guvernului francez nici o propunere in sensul celei promovate de Herve Lavenir de Buffon, ba

chiar in 2003, intr-un raport emis de Adunarea Nationala, se mentiona opozitia fata de

extinderea reuniunilor oficiale ale Consiliului Europei fara translatori,  ceea ce ar favoriza

utilizarea unei singure limbi (desiur, cea engleza), mai ales ca in tratatul constitutiv al UE se

afirma ca toate limbile sunt declarate oficiale, principiu reafirmat de Parlamentul European in

2001.

Pare paradoxal, dar limba germana vorbita de 32% din populatia UE nu are nici o

sansa sa devina o limba europeana unica, chiar daca Germania este unul din pilonii UE. In

urma, urmatoarele candidate ar fi Franta, Anglia, Italia si Spania. Dezbaterea nu este

32

terminata, iar tari ca Franta investesc fonduri considerabile pentru raspandirea limbii franceze

in Europa, si mai ales in randul noilor veniti. Printre masuri : cursuri de limba franceza pentru

diplomati, functionari si agenti de legatura cu institutiile UE, formarea si perfectionarea

traducatorilor, dezvoltarea de tehnologii de informatie si comunicatie care favorizeaza

folosirea francezei ca limba de lucru a institutiilor UE. Aparitia unui canal global de stiri in

franceza ca replica la CNN va ajuta si el la consolidarea acestor politici.

4. Cultura, in conextul globalizarii

Un articol publicat in New York Times in luna februarie21, readuce in actualitate

problema comertului cultural. Punctul de vedere al autorului este fara echivoc:

comercializarea libera a culturii se traduce prin “promovarea diversitatii culturale”, o idee

nobila: fiecare cetatean al planetei poate beneficia astfel de libera circulatie a ideilor,

cuvintelor si imaginilor, incurajeaza traditiile indigene si limbile minoritatilor, cultura se

democratizeaza, tari sarace si bogate devin egale in dreptul de a-si raspandi cultura proprie,

astfel cultura mondiala fiind la adapostul omogenizarii culturale denuntata de anti-globalisti.

Desi ONG-uri si activisti si-au concentrat eforturile pentru a sustine declaratia celor 21, si in

acest fel a bara intentiile SUA de a promova ideea interzicerii unui control national asupra

circulatiei bunurilor culturale.

O opozitie declarata oficial a venit in 2002 din partea Adunarii Regionale a Europei, ai

carei reprezentanti, ministri ai culturii din tarile membre ale UE au semnat “ Declaratia de la

Brixen/Bressanone despre Diversitatea Culturala ”. Pe scurt, adunarea se opune includerii

comertului cu bunuri culturale in tratatele OMC si deplange lipsa de transparenta in

prezentarea diverselor propuneri venite din partea participantilor la tratative : “ Suntem si mai

mult ingrijorati atunci cand publicul este exclus de catre partile si organele negociatoare, sub

pretextul necesitatii pastrarii secretului in cadrul negocierilor diplomatice internationale ”.

Acordarea dreptului la “ regularizare ” a industriei culturale statelor nationale, reprezinta in

opinia acestor opozanti un cec in alb acordat cenzurii si protectiei firmelor clientelare ale

guvernelor.

21 “Piata culturii”: UNESCO sau OMC”, preluat de pe www.globalizarea.com, accesat pe 09.05.2005

33

Jean-Pierre Warnier22 refuza sa vada in globalizare un factor de nivelare automata a

culturilor lumii, dar nu fara a ne pune in garda despre pericolele si presiunile la care acestea

sunt supuse. Argumentatia sa este bazata pe experienta proprie de etnolog si antropolog, care

i-a permis sa constate “ pe viu ”, in diferite zone ale lumii, inclusiv in Franta natala, efectele

globalizarii asupra culturii locale. Critica cea mai importanta pe care o aduce celor care

analizeaza globalizarea sub unghiul ei cultural, este ca acestia s-au marginit sa observe lumea

de sus in jos, ignorand ceea ce se petrece la baza, adica in societatile locale. Efectele

globalizarii asupra culturii unui popor pot fi masurate doar studiindu-le temeinic la fata,

bazandu-ne analizele, pe date concrete, si nu doar rezultate dintr-o “ scenarizare ”

generalizatoare. “ Dezbaterea despre globalizarea culturii este deci victima unei iluzii de

optica pe care trebuie sa o evidentiam si sa o denuntam. Atat timp cat observatori rabdatori,

numerosi, nu vor fi pusi in situatia unei interactiuni binevoitoare cu societatile locale,

dispunand de timpul necesar, nu vom dispune de elementele necesare dezbaterii ”. Warnier

constata cum, de-a lungul istoriei, popoarele nu s-au multumit sa adopte automat cultura

“ intrusului ”, intotdeauna au existat mecanisme de adaptare, de “ imblanzire ” a acesteia, care

sunt in functiune si astazi. El numeste acest mecansim : “ o masina de fabricat diferenta ”,

notand faptul ca aceste “ masini ” dau semne de poticnire sub presiunea inegalitatilor, a

saraciei, a competitiei pentru putere, a descalificarii instantelor politice deseori depasite de

evenimente. O cultura mondiala poate fi doar un proiect politic si nicidecum unul comercial,

firmele apartinand sectorului industriilor culturale avand in vedere doar profitul si nu

edificarea unei culturi universale.

Edward Taylor definea astfel cultura in 1871 : “ Totalitatea complexa care cuprinde

cunostintele, credintele, artele, legile, morala, obiceiurile si orice alta capacitate sau obicei

dobandit de om in calitate de membru al societatii ”. Completind aceasta definitie , Warnier ii

atribuie culturii rolul de busola in orientarea in lume, dar, in calitatea sa de etnolog extinde

aria culturii la toate activitatile umane : educatie, sanatate, industrie, sport, creatie artistica,

obiceiuri culinare,etc, care da o coerenta mai mare notiunii de cultura.

Globalizarea are ca efect fragmentarea unei comunitati, si nicidecum nivelarea ei, de

aici si strategiile de marketing “ de nisa ” care tintesc categorii specifice ale unei societati.

Fragmentarea unei culturi in “ subculturi ” : rap, homosexuale, a varstei a treia, fanilor

fotbalului, etc. duce ea la creare de adevarate culturi ? Warnier este de parere ca aceste culturi

22 “La mondialisation de la culture”, Jean –Pierre Warnier (profesor de etnologie si antropologie la Universitatea Paris V Rene Descartes si autorul unor lucrari centrate pe definirea si rolul culturii in societatea moderna)

34

“ de nisa ” nu sunt reale deoarece nu indeplinesc rolul de busola orientatoare si nu ofera

solutii de integrare indivizilor care le compun.

In finalul lucrarii Warnier isi pune intrebarea daca va fi posibila o dezbatere politica

la scara mondiala care sa restabileasca ordinea democratica in domeniul societatilor afectate

de fluxurile globalizarii , necesara pentru a echilibra fortele “ comertului cultural ” si a salva

culturile singulare aflate la risc, incapabile de a mai indeplini rolul de “ masini de fabricat

diferenta ”.

“ Globalizarea ” culturii vazuta de Jean Pierre Warnier, este un fenomen complex, a

carui evaluare superficiala duce inevitabil la concluzii gresite.

Katerina Marinaki23, vorbind la o Conventie UNESCO despre cultura in era

globalizarii spunea : “ Care ar fi raporturile dintre un Sofocle sau un Confucius, al unui

Mozart sau al unui Bizet, al unui Rembrandt sau al unui Picasso, al unui Dreyer sau al unui

Kurosawa cu mecanismele care transforma societatea intr-o piata mondiala ?

Mai mult, ce ar fi facut acesti creatori, care au marcat cultura omenirii, in calitate de cetateni

ai unei lumi ale carei principii fondatoare sunt de acum inainte materialismul si reusita

financiara ?

Ce ar fi castigat opera lor daca ar fi fost difuzata pe piata mondiala cu aceleasi reguli si

aceleasi acorduri comerciale in vigoare astazi pentru marfuri si servicii ?

Ce soarta ar fi cunoscut ea in era revolutiei informatice si a atotputernicii mass – media ?

Oare, asa cum spunea Oswald Spengler :  “ Intr-o zi ultimul portret pictat de Rembrandt si

ultima opera a lui Mozart vor inceta sa existe – chiar daca o bucata de panza sau o partitura

vor fi conservate – pentru ca ultimul ochi sau ultimele urechi care ar fi putut recepta mesajul

lor, vor fi disparut ? ”.

Presedintele Jacques Chirac24 spunea despre cultura : “ Cultura nu trebuie sa se incline

in fata comertului. Ea este aceea care ne va inarma pentru a raspunde la aceasta provocare a

aventurii umane numita globalizare. Prin ea ne vom putea opune partizanilor socului

civilizatiilor ; rabufnirilor arhaice, identitare, nationaliste, religioase, de care lumea ne da

atatea dovezi dureroase ; ea este aceea care asigura respectul celuilalt si dialogul intre

oameni ”.

23 Katerina Marinaki, Vice-Presedinta a Federatiei Scenaristilor Europeni, preluare dintr-o cuvantare la Conventia UNESCO despre Diversitatea Culturala, Coreea de Sud, iunie 200424 Fragment din discursul Presedintelui Frantei Jacques Chirac, tinut la UNESCO 2, februarie 2003

35

VII. Concluzii, Comentarii, Viitoare teme de reflectie

Dar ce efecte are de fapt globalizarea? Ii avantajeaza ea pe cei multi sau dimpotriva?

Uniformizeaza sau nu?

Este adevarat ca societatea actuala este una flexibila, dar acest lucru are un cost: se

bazeaza pe uitare si comunicare ieftina. Este o lume in care esti dezradacinat si singur.

Faptul ca “timpul si spatiul se comprima” dupa formula lui David Harvey nu

omogenizeaza, ci dimpotriva polarizeaza lumea. Pentru ca pentru a fi avantajat de acest

fenomen trebuie sa ai resursele tehnologice, deci cei bogati sunt avantajati. Trebuie sa ai

resursele pentru a-ti dobandi ultima tehnologie si pentru a putea calatori. Desi vizele au

disparut, deci putem fi mai mobili totusi s-a intarit mai mult controlul la frontiere. Astfel se

vede clar ca mobilitatea a crescut foarte tare, dar lasandu-i in spate pe cei ce nu si-o pot

permite si deci adancind prapastia dintre saraci si bogati – astfel mobilitatea a devenit un

factor stratificator social foarte important.

36

Desi forta de munca a devenit mai mobila si deci poti parasi anumite regiuni pentru

unele care te-ar avantaja mai tare aceasta deplasare este plina de constrangeri. Oare ce este

mai rau: faptul ca nu-ti puteai parasi tara pentru o lume mai buna sau faptul ca acum o poti

parasi dar nu ai resursele? Care disconfort este mai mare? Dar este adevarat ca acum exista o

posibilitate care nu exista. Dar acest lucru unora le poate da speranta iar pe altii ii poate

adanci si mai tare in certitudinea ca viata lor e deja pecetluita. Locul de munca a devenit intr-

adevar mai flexibil, dar ce inseamna asta? Inseamna mai multa insecuritate si mai dureroasa.

Aparitia World Wide Web este unul din factorii care determina procesul globalizarii.

Aceasta aparitie a schimbat notiunea de “a calatori” si pune informatia la dispozitia noastra

pretutindeni. Totusi, internetul si WWW nu sunt pentru toata lumea si nici nu dau semne ca

vor putea ajunge vreodata la indemana tuturor.

Tehnologia a dus la “sfarsitul geografiei”. Dar anularea tehnologica a distantei tinde sa

polarizeze umanitatea, nu sa o omogenizeze.

Este clar ca cei avantajati de globalizare sunt cei bogati. Unele obiecte se misca mai repede

decat altele ca urmare a dezvoltarilor actuale. Capitalul economic se misca mai repede decat

orice forma de organizare statala. Si deci cei ce detin capitalul economic global sunt mai

puternici decat orice stat. In timp ce orice ordine este locala, acestia sunt deasupra a orice, ei

ascultand doar de legile pietei libere care sunt translocale, astfel elita globala avand un avantaj

enorm.

Lumea nu are acum un centru. Ordinea globala s-a redus acum la o suma totala de

ordini locale. Cum spunea si Pascal “traim intr-un cerc ciudat cu centrul pretutindeni si cu

circumferinta nicaieri”.

Societatatea de acum este o societate de consum, mai ales daotrita cresterii nivelului de trai.

Dar totusi numarul persoanelor sarace a crescut. Nivelul individual se poate largi si la nivelul

tarlor : de exemplu, in timp ce Rusia a fost martora unei cresteri fara precedent a saraciei,

China a fost martora unei scaderi fara precedent a acesteia.

Este clar astfel ca globalizarea adanceste prapastia dintre bogati si saraci: globalizarea

a facut sa ai mai multe ocaziii de a face bani si mai rapid si apoi de a-i transporta oriunde

pentru a-i specula mai eficient. Astfel globalizarea este un proces “extrem de avantajos pentru

cei putini, marginalizand sau excluzand doua treimi din populatia lumii”25

Globalizarea e un fenomen care ne afecteaza pe toti, dar care ii avantajeaza pe cei bogati

25 Bauman, Zygmunt. “Globalizarea si efectele ei sociale”. Editura Antet

37

BIBLIOGRAFIE

Soros, George. “Despre globalizare”. Polirom. Iasi. 2002

Bauman, Zygmunt.”Globalizarea si efectele ei sociale”. Antet

Bauman, Zygmunt.”Modernitatea lichida”. Antet. 2000

Preda, Marin. “Politica sociala romaneasca- Intre saracie si globalizare”.

Polirom. Iasi. 2002

38

Russet, Bruce. Starr, Harvey. “World Politics/The Menu for Choice”. W.H.

Freeman Company. New York Oxford. 1985

David Held, Anthony McGrew, “Transformari globale. Politica, economie si

cultura”. Polirom. Iasi

Georgios Mantzaridis. “Globalizare si universalitate”. Editura Bizantina

Lyotard, Jean Francois. “Conditia postmoderna”. Babel

Stiglitz, Joseph E. “Globalizarea. Sperante si deziluzii”. Editura Economica. 2003 (publicata in 2002)Russet, Bruce. Starr, Harvey. “World Politics/The Menu for choice- second edition”. W.H. Freeman and Company. New York Oxford. 1985

Thomas Friedman. “The Lexus and the Olive Tree: Understanding Globalization”

Sondaj efectuat in 45 de tari. PEW Institute din SUA, 2003, pentru a analiza percptia publicului despre globalizare. De pe www.globalizare.com/globalizare_audio.htm, accesat pe 09.05.2005

Alte surse:

The Economist. 4 ianuarie 2003

International Peace Research Institute

“State of the future”, 2001

Palley, Thomas. “Working the supply side- a response to Andrew Glyn’s

“Egalitarianism in a Lobal Economy”. Boston review. 2002

Vintila, Sergiu. Curs – Teoria Relatiilor Internationale. SNSPA. 2000-2001

39

www.globalizarea.com

www.web.mit/edu/ipc/www.berger.pdf

www.globalization.mit.edu/main.html

www.bostonreview.mit.edu/BR22.6/palley.html

www.ccir.ro/strategia-nationala/f16/globalizare.htm

http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_1.htm

40