INSTIT. TODOR FLORINASCOALA GENERALA NR. 6, SACELE

GÂNDIREA CRITICĂ ŞI ÎNVĂŢAREA

1. Gândirea critică în constelaţia modurilor de gândire

Deţinător al unei capacităţi specifice de procesare a informaţiei în vederea dobândirii unor cunoştinţe, priceperi, abilităţi cognitive necesare rezolvării problemelor ivite în viaţa cotidiană, omul se deosebeşte de celelalte vieţuitoare prin gândire. Aceasta funcţionează diferit de la o persoana la alta şi chiar în cazul unuia şi aceluiaşi individ în situaţii diverse. Fiecare dintre noi îşi formează un stil propriu, o modalitate personalizată de abordare şi rezolvare a problemelor.

În clasificarea modurilor fundamentale de gândire identificam: gândirea reproductiva, gândirea creatoare şi gândirea critică. Dacă gândirea reproductivă este liniară şi are grad ridicat de stereotipie şi automatism, iar gândirea creatoare vizează elaborarea a cât mai multor soluţii posibile, în schimb, gândirea critică este centrată pe testarea şi evaluarea soluţiilor posibile într-o situaţie-problemă dată, pe alegerea soluţiei adecvate şi respingerea argumentată a celor mai puţin adecvate. După unii autori, gândirea creatoare şi cea critică sunt feţe ale aceleiaşi medalii deoarece prima are utilitate şi valoare doar dacă în prealabil produsele ei au fost analizate şi evaluate critic în scopul fundamentării şi întemeierii raţionale.

În lumea educatorilor, gândirea critică semnifică o gândire de nivel superior bazată pe capacitatea celor ce o practică de a raţiona corect, coerent logic, pe baza unor argumente suficiente, solide şi valoroase şi implică analiza, sinteza, evaluarea pe baza unor criterii şi valori dezirabile social, asumate de individ, practicate cu pricepere şi eficientă.

2. Caracteristicile gândirii critice

Condiţie şi modalitate de realizare a învăţării eficiente cu rol esenţial în dezvoltarea personalităţii individului, gândirea critică se caracterizează prin: a) formularea de către elevi a unor păreri personale, eventual originale; b) dezbaterea responsabilă a tuturor ideilor şi soluţiilor avansate; c) alegerea raţională a soluţiilor optime din multitudinea celor posibile; d) rezolvarea eficientă a problemelor în timp optim.

Prin natura şi modul de manifestare, gândirea critică se manifestă în două dimensiuni esenţiale: una socială conform căreia învăţarea şi munca în colaborare duc la construirea solidarităţii umane şi o dimensiune pragmatică – învăţarea ce are la bază dezvoltarea gândirii critice creează posibilitatea implicării active a elevilor în activitate prin stârnirea curiozităţii şi rezolvarea problemelor de viaţă.

Munca la clasă trebuie proiectată şi desfăşurată astfel încât să genereze un climat de încredere care să determine în rândul elevilor rezolvarea eficientă a problemelor în urma investigaţiei temeinice a dezbaterilor autentice şi a găsirii răspunsului adecvat. Consecutiv cu obişnuirea elevilor de a lucra în acest mod, aceştia vor dobândi deprinderi valoroase de gândire critică şi de învăţare eficientă şi autentică.

Progresul realizat de şcolari prin formarea capacităţii de a gândi creativ, constructiv, eficient şi critic priveşte paşi:

- de la reacţii personale la idei susţinute public, argumentate convingător;

- de la respectul pentru ideile altora la încrederea în sine;- de la intuitiv la logic;

- de la o singură perspectivă în abordarea unei probleme, la mai multe.A gândi critic înseamnă:

o a deţine cunoştinţe valoroase şi utile şi a avea convingeri şi credinţe întemeiate pe acestea

o a-ţi forma opinii independente şi a accepta ca ele să fie supuse evaluării

o a supune ideile unui scepticism constructiv pentru fundamentareo a construi argumente pentru a da consistenţă opiniilor o a manifesta flexibilitate, toleranţă, respect pentru ideile altora; a

le accepta sau respinge numai pe bază de argumenteo a participa activ la elaborarea de soluţii; a colaborao a învăţa să gândeşti eficient

şi presupune raţionalitate şi mai puţin subiectivism nefondat pe argumente pertinente.

GÂNDIREA CRITICĂ ŞI MODERNIZAREA METODOLOGIEI DIDACTICE

1. Modernizarea metodologiei didactice

Modernizarea învăţământului vizează toate componentele sale. În viziunea abordării sistemice, modernizarea se referă nu numai la diverse aspecte sau laturi ale învăţământului, ci şi la relaţiile dintre ele.

Referitor la aspectul tehnologiei şi strategiilor didactice se disting două tendinţe convergente: transformarea celui care învaţă în subiect activ al propriei deveniri şi apropierea cunoaşterii didactice de cea ştiinţifică. Modernizarea acestui segment al procesului didactic constă în crearea unui cadru adecvat care să declanşeze celui format componente precum: imaginaţia creatoare, gândirea, inteligenta, atitudinile, nivelul de aspiraţie, motivele intrinseci, trăsături caracteriale etc. Pentru aceasta gândirea critică, prin metodele sale, vine în sprijinul derulării unei astfel de activităţi.

Gândirea critică se învaţă prin practicare şi conştientizare şi reprezintă o capacitate ce trebuie încurajată şi dezvoltată într-un mediu de învăţare adecvat în urma căruia, prin experienţă proprie sub îndrumarea cadrelor didactice elevul dobândeşte anumite capacităţi şi abilităţi. Învăţarea gândirii critice este eficientă dacă sunt respectate anumite condiţii:

crearea unor situaţii de învăţare şi alocarea timpului necesar încurajarea elevilor să gândească independent, să speculeze, să

reflecteze acceptarea diversităţii de opinii şi idei implicarea activă prin confruntare de idei, cooperare şi colaborare

pentru găsirea soluţiilor adecvate convingerea elevilor că nu vor fi ridiculizaţi pentru opiniile exprimate încrederea în capacitatea fiecăruia de a gândi în mod critic aprecierea pozitivă a gândirii critice.

Eficienţa învăţării este dată de capacitatea individului de a rezolva situaţii diverse, de a face faţă oricăror solicitări, de valoarea şi utilitatea cunoştinţelor şi abilităţilor posedate la un moment dat şi ea se produce dacă:

- se oferă elevilor oportunităţi ocazionarea- există motive pentru a învăţa provocarea

- se stabilesc scopuri şi obiective direcţionarea- există resursele necesare sprijinirea- conduce la achiziţii valoroase şi utile valorificarea

Învăţarea prin cooperare

Este obligatoriu şi necesar astăzi ca elevii să fie educaţi unul pentru celălalt şi nu unul împotriva celuilalt, de a găsi soluţii în mod constructiv şi nu în mod distructiv.

Învăţarea prin cooperare, pe perechi sau în grupuri mici, este definită prin câteva elemente cheie: interdependenţa pozitivă( a obiectivelor, a sarcinilor, a resurselor şi a recompenselor), interacţiune „faţă în faţă” între elevi, răspundere individuală unul faţă de altul şi faţă de toţi ceilalţi, abilitate pentru relaţionarea interpersonală şi lucrul eficient în grup, alocarea de timp pentru analiză şi evaluare a eficienţei activităţii grupului.

Orice proces de cooperare se caracterizează prin: - comunicare deschisă a informaţiei relevante între participanţi- accent pe evidenţierea asemănărilor şi minimalizarea diferenţelor dintre membrii grupului - atitudine pozitivă faţă de ceilalţi - focalizarea pe sarcină.

Practicarea învăţării prin cooperare nu este deloc uşoară şi incumbă transformarea clasei de elevi într-o comunitate de învăţare în care este înlocuită confruntarea cu colaborarea, iar cadrelor didactice li se pretinde deţinerea unor abilităţi şi competenţe specifice pentru a putea îndeplini rolul de facilitatori ai cooperării şi colaborării elevilor pentru realizarea învăţării eficiente şi durabile.

În aceeaşi idee este extrem de important şi modul în care pot fi concepute cunoştinţele: ca fiind date subiectului cunoscător sau drept construcţii personale ale acestuia. Pentru primul caz învăţarea presupune asimilarea şi reproducerea, pentru cel de-al doilea construire prin implicare personală. În prima situaţie evaluarea este predominant cantitativă, pentru ultima marcat calitativă.Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată, în cadrul căreia grupe mici lucrează împreună pentru a atinge un ţel comun. Premisa învăţarii prin cooperare este aceea conform căreia subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe , învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual. Învăţarea prin cooperare determină dezvoltarea personală prin acţiuni de autoconştientizare în cadrul grupurilor mici. Ea solicită toleranţă faţă de modurile diferite de gândire şi simţire, valorizând nevoia elevilor de a lucra împreună, într-un climat prietenos, de susţinere

reciprocă.

Principiile învăţării prin cooperare

Învăţarea prin cooperare este bazată pe următoarele principii:

1. Interdependenţa pozitivă, conform căreia succesul grupului depinde de efortul depus în realizarea sarcinii de către toţi membrii. Elevii sunt dirijaţi către un scop comun, stimulaţi de o apreciere colectivă, rezultatul fiind suma eforturilor tuturor.

2. Responsabilitatea individuală, care se referă la faptul că fiecare membru al grupului îşi asumă responsabilitatea sarcinii de rezolvat;

3. Formarea şi dezvoltarea capacităţilor sociale, stimularea inteligenţei interpersonale care se referă la abilitatea de a comunica cu celălalt, de a primi sprijin atunci când ai nevoie, de a oferi ajutor, la priceperea de rezolva situaţiile conflictuale.

4. Interacţiunea faţă în faţă ce presupune un contact direct cu partenerul de lucru,aranjarea scaunelor în clasă astfel încât să se poată crea grupuri mici de interacţiune în care elevii să se încurajeze şi să se ajute reciproc.

5. Împărţirea sarcinilor în grup şi reflectarea asupra modului cum se rezolvă sarcinile de către fiecare membru în parte şi de către colectiv.

Etapele învăţării prin cooperare

Învăţare prin cooperare presupune o dinamică şi un activism susţinut continuu de eforturile participanţilor. Etapele strategiei de muncă în echipă presupun considerarea factorilor favorizanţi şi defavorizanţi ai rezolvării de probleme în colectiv.

O primă etapă are în vedere constituirea grupului de lucru. Membrii acestuia trebuie să îndeplinească anumite calităţi pentru a facilita soluţionarea problemei puse în discuţie: să fie toleranţi faţă de părerile colegilor, să deţină optime abilităţi de comunicare a ceea ce doresc să transmită, să nu fie egoişti, să acorde ajutor şi să primească ajutor atunci când au nevoie.

A doua etapă se concretizează atunci când participanţii se confruntă cu situaţii de rezolvat şi sunt stimulaţi să lucreze împreună pentru a o rezolva. În această etapă are loc familiarizarea cu elementele problemei, analiza acestora şi stabilirea priorităţilor şi a responsabilităţilor.

A treia etapă este destinată reflecţiilor, incubaţiei şi tatonărilor. Este faza documentării şi a cercetării care se poate întinde pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

A patra etapă este rezervată dezbaterilor colective, când sunt confruntate ideile, sunt analizate erorile şi punctele forte.

A cincea etapă se referă la structurarea demersurilor către finalul dezbaterii cu obţinerea concluziilor şi cu soluţionarea problemei. Are loc integrarea noilor achiziţii în sistemul celor existente prin restructurarea celor existente în lumina celor nou dobândite.

Consecinţele favorabile ale învăţării prin cooperare

Strategia învăţării prin cooperare oferă elevilor ocazia de a-şi concretiza nevoia de a lucra împreună, într-un climat colegial de întrajutorare şi de sprijin reciproc. Grupul dă posibilitatea testării ideilor, revizuirii opiniilor şi dezvoltări inteligenţei interpersonale. Lucrul în grup acoperă neajunsurile învăţării individualizate, acordând o importanţă considerabilă dimensiunii sociale, prin desfăşurarea proceselor interpersonale.

Cooperarea asigură o relaţie deschisă între parteneri, dezvoltă atitudini şi comportamente bazate pe încredere, favorizând formarea atitudini pozitive faţă de învăţare şi faţă de şcoală. Munca în echipă are efecte semnificative asupra personalităţii copiilor, prezenţa partenerilor de interacţiune constituind un stimulent intelectual şi un declanşator al schimbului de opinii şi informaţii. Soluţiile emise pot suferii în cadrul grupului îmbunătăţiri ăi ajustări, analiza critică dezvoltând capacităţile autoevaluative ale participanţilor. Productivitatea sporită pe unitatea de timp, apreciată prin numărul de dificultăţi rezolvate, şi după gradul lor de complexitate recomandă folosirea de învăţare prin cooperare în clasă. La acest fapt se adaugă şi calitatea mai bună a răspunsurilor, instalarea unui climat motivant de lucru, caracterizat printr-o tensiune crescută pentru finalizarea sarcinii comune.

Competenţele profesorului necesare susţinerii învăţării prin cooperare

Învăţarea prin cooperare solicită efort intelectual şi practic atât din partea elevilor cât şi din partea profesorului care coordoneazăbunul mers al activităţii. Profesorul trebuie să deţină următoarele competenţe:

Competenţa energizantă; Competenţa empatică; Competenţa ludică; Competenţa organizatorică; Competenţa interrelaţională; Competenţa stiinţifică; Competenţa psihopedagogică şi cea ştiinţifică; Competenţa managerială şi cea psihosocială.

METODE ŞI TEHNICI DE PREDARE-ÎNVĂŢARE - EVALUARE PENTRU DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE

Metoda didactică este calea de urmat de către elevi şi cadrul didactic pentru atingerea unor obiective, este o practică raţionalizată, validată ştiinţific ce serveşte ca instrument pentru transformarea şi ameliorarea naturii umane. Ea constituie parte a ansamblului condiţiilor externe ale învăţării şi simultan cu dezvoltarea societăţii umane se impune şi optimizarea

metodelor de învăţământ pentru sporirea eficienţei lor educaţionale. Prezentăm mai jos câteva dintre metodele gândirii critice:1. Brainstormingul- este una dintre cele mai cunoscute modalităţi de

a genera idei noi, metodă de stimulare a creativităţii bazată pe două principii:- cantitatea determină calitatea- anularea judecării ideilor celorlalţi

iar regulile de bază vizează stimularea unei producţii cât mai mari de idei, preluarea şi fructificarea prin ajustări şi asociaţii libere ale ideilor emise de alţii, suspendarea oricărui gen de critică, manifestarea liberă a imaginaţiei.

2.Tehnica Gândiţi/Lucraţi în perechi/Comunicaţi - presupune o activitate de învăţare prin colaborare parcurgând următorii paşi:

- fiecare elev dintr-o pereche scrie despre un anumit subiect- cei doi parteneri îşi citesc reciproc răspunsurile şi convin asupra

unuia comun - profesorul pune două - trei perechi să rezume conţinutul discuţiilor şi

concluziile la care au ajuns partenerii de comun acord.

3.Termenii cheie iniţiali - tehnică ce stimulează reactualizarea unor cunoştinţe anterioare,creând motivaţie pentru activitate. Profesorul alege 4-5 termeni cheie pe care îi scrie pe tablă. Timp de 4-5 minute elevii discută despre relaţia ce există între aceştia. Tehnica este utilizată în fazele de evocare şi realizare a sensului,iar sub forma termenilor cheie revizuiţi şi în faza de reflecţie.

4.Tehnica Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat- presupune o procedură simplă:

- elevii inventariază individual, prin discuţii în perechi sau în grup, ideile pe care consideră că le deţin despre tema investigaţiei ce va urma; notează aceste idei într-un tabel la rubrica „Ştiu”.

- notează ideile despre care au îndoieli la rubrica „Vreau să ştiu”.- după învăţarea noilor cunoştinţe, în faza de realizare a sensului,

inventariază noile idei în rubrica „Am învăţat”.

5.Tehnica ciorchinelui- încurajează elevii să gândească liber şi deschis. Este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoştinţe pentru a înţelege un anumit conţinut. Paşi :

- se scrie un cuvânt sau o propoziţie nucleu în mijlocul tablei sau a foii de caiet

- se scriu cuvinte sau sintagme ce vin în minte în legătură cu tema- se stabilesc legăturile dintre idei.Reguli de bază:- scrieţi tot ce vă trece prin minte în legătură cu tema- nu judecaţi ideile, ci doar notaţi-le- nu vă opriţi până nu epuizaţi ideile sau până nu expiră timpul alocat- nu limitaţi nici numărul ideilor, nici fluxul legăturilor dintre ele.

6. Metoda SINELG(sistemul interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi a gândirii) - menţine implicarea activă a gândirii elevilor în citirea

unui text şi observarea gradului de înţelegere. Mai întâi li se cere elevilor să noteze tot ceea ce cred că ştiu despre tema ce va fi prezentată în text; ideile sunt inventariate şi scrise pe tablă. Pentru a direcţiona gândirea elevilor profesorul pune anumite întrebări. Elevii sunt invitaţi să citească textul cu atenţie şi să facă pe marginea lui semne având anumite semnificaţii:

„√” pentru idei care confirmă ceea ce ştiau deja„-„ pentru informaţii citite care contrazic sau sunt diferite de ceea ce

ştiau deja„+” informaţia citită este nouă„?” idei confuze, neclare sau despre care doresc să ştie mai multe.Pentru a observa ideile textului şi gradul de înţelegere a acestora se

recomandă realizarea unui tabel cu patru coloane corespunzătoare semnelor utilizate.

7. Metoda Mozaic – promovează învăţarea prin cooperare şi colaborare şi presupune următorii paşi:

- construirea grupurilor iniţiale formate din 4-5 elevi- profesorul împarte textul în atâtea părţi câte grupuri de lucru s-au

constituit- se formează grupuri de „experţi” ce vor rezolva sarcina de lucru – a

studia o parte de text, a înţelege şi a preda-o altor colegi.- se revine în grupurile iniţiale şi se predă conţinutul pregătit celorlalţi. ( a se vedea ca exemplu de aplicare a acestei metode Relaţii

metrice în triunghiul dreptunghic).

8. Jurnalul cu dublă intrare – se foloseşte pentru a determina la elevi corelarea noilor informaţii cu experienţa personală şi reflectarea la semnificaţia pe care o are un conţinut informaţional pentru fiecare dintre ei.

- elevii citesc cu atenţie un text- fiecare alege un pasaj care l-a impresionat - in partea stângă a paginii de caiet scrie pasajul, iar în dreapta

comentarii personale- fiecare trebuie să răspundă la întrebări adresate de ceilalţi.

9. Cubul – constă în : - elevii citesc un text sau realizează o investigaţie pe o temă dată

( individual, în perechi sau în grup)- li se pune la dispoziţie un cub din hârtie pe feţele căruia să noteze

idei conform instrucţiunilor de tipul: Descrie ! Compară ! Asociază ! Analizează ! Aplică ! Argumentează pro şi contra !