Gandirea Psihologie

32
G ÂNDIREA Intelectul desemnează un sistem de relaţii, activităţi şi procese psihice superioare (inteligenţă, gândire, memorie imaginaţie, atenţie, limbaj),sistem ce se constituie şi funcţionează la nivel uman, depăşind experienţa senzorială, dar bazându-se pe ea, uzând de proprietăţi specifice ale creierului uman şi realizându-se numai prin modelare culturală şi integrare socioculturală. Prin interpretarea gândirii ca aflându-se într-o continuă desfăşurare, dezvoltare şi schimbare, practic într-o continuă naştere, se depăşeşte şi contradicţia dintre dat şi dobândit. Convertirea şi finalizarea procesului în produs şi transformarea produsului în premisă a unui nou proces, constituie calea dinamicii şi evoluţiei gândirii. Gândirea încheie un ciclu al cunoaşterii şi deschide un altul, circuitul interacţiunii cognitive dintre individ şi lume, fiind practic infinit. 1

description

referat gandirea psihologie

Transcript of Gandirea Psihologie

Page 1: Gandirea Psihologie

G ÂNDIREA

Intelectul desemnează un sistem de relaţii, activităţi şi procese psihice superioare

(inteligenţă, gândire, memorie imaginaţie, atenţie, limbaj),sistem ce se constituie şi

funcţionează la nivel uman, depăşind experienţa senzorială, dar bazându-se pe ea, uzând de

proprietăţi specifice ale creierului uman şi realizându-se numai prin modelare culturală şi

integrare socioculturală.

Prin interpretarea gândirii ca aflându-se într-o continuă desfăşurare, dezvoltare şi

schimbare, practic într-o continuă naştere, se depăşeşte şi contradicţia dintre dat şi dobândit.

Convertirea şi finalizarea procesului în produs şi transformarea produsului în premisă a unui

nou proces, constituie calea dinamicii şi evoluţiei gândirii.

Gândirea încheie un ciclu al cunoaşterii şi deschide un altul, circuitul interacţiunii

cognitive dintre individ şi lume, fiind practic infinit.

Inconsecvenţa terminologică şi insuficienţa delimitărilor conceptuale par a fi mai

prezente în studiul gândirii decât în cel al altor mecanisme psihice.

Termenul de gândire se foloseşte încă din anii 20,30 şi chiar mult după aceea, fiind

preferat de psihologi pentru denumirea proceselor superioare de cunoaştere.

Concomitent cu termenul de gândire începe să fie din ce în ce mai folosit termenul de

inteligenţă, uneori alături de cel de gândire, alteori în locul lui.

Pierre Oleron, nemulţumit de faptul că termenul de gândire are unele conotaţii subiective

îl înlocuieşte cu cel de ,,activităţi intelectuale,, din perspectiva psihologiei comportamentului.

Psihologia cognitivă evită şi ea ,de regulă, termenul de gândire, înlocuindu-l cu alţi

termeni cum ar fi: ,,caracterizare”, ,,reprezentare mintală a categoriilor”,

1

Page 2: Gandirea Psihologie

,,organizarea cunoaşterii”, ,,sistem expert”.

Paul Popescu- Neveanu(1990),reactivând noţiunea de intelect, introduce gândirea în ea

pe care o consideră ca fiind trăsătura distinctivă, cea mai importantă a psihicului uman,

definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale.

Nimeni nu poate nega relaţia de interdependenţă dintre gândire şi inteligenţă, dar nici nu

trebuie să se ajungă la identificarea lor. Inteligenţa se

foloseşte de gândire, dar nu se reduce la ea; gândirea se intersectează cu inteligenţa dar nu se

confundă cu ea, chiar dacă în determinarea nivelului de inteligenţă ne servim de unele

informaţii din psihologia gândirii(forma, tipuri, niveluri de gândire), distincţia dintre ele

trebuie păstrată.

Psihologia şi psihanaliza arată că gândirea serveşte pentru înţelegerea ralului de care ea

este puternic legată, fiind chiar susţinută de dorinţa de a acţiona asupra realului

Gândirea este o parte a inteligenţei ,una din formele ei, care o ajută să se adapteze la

real ,inteligenţa presupune mai mult decât atât, ea fiind, după Claparede, capacitatea de a

rezolva problemele noi întâlnite.

Interpretarea gândirii ca mecanism de procesare a informaţiilor aduce o nouă perspectivă

teoretică de abordare a gândirii şi deschide posibilitatea modelării ei pe calculator.

Gândirea este introdusă în categoria activităţilor finalizate prin sarcini şi diferenţiată

astfel de activităţi mentale considerate ca fiind simple. Ea implică elaborarea

obiectivelor intermediare spre deosebire de celelalte care debutează direct cu tratarea de

bază.2

Page 3: Gandirea Psihologie

Gândirea presupune o serie de operaţii specifice ca:

-interpretarea situaţiilor,

Psihologia cognitivă evită şi ea ,de regulă, termenul de gândire, înlocuindu-l

-producerea informaţiilor,

spre deosebire de activităţile simple, la care operaţiile de interpretare a situaţiilor sunt

minimale.

Gândirea face apel la o serie de alte mecanisme psihice care, la rândul lor, dispun de

propriile constrângeri de realizare, de propriile legi de acces.

Psihologii români au o altă atitudine faţă de termenul gândire pe care nu numai că l-

au introdus în dicţionarele lor (P.P-Neveanu, Ursula Şchiopu, Rodica Demetrescu, M.Zlate),

dar i-au acordat spaţii foarte extinse.

Chiar dacă au fost opinii diferite privind gândirea ,există un puternic acord între autori în

ceea ce priveşte recunoaşterea locului central ocupat de gândire în procesul cunoaşterii a

rolului enorm pe care gândirea îl joacă în planul general al activităţii umane.

Gândirea este trăsătura distinctivă cea mai importantă a psihicului uman, definitorie

pentru om ca subiect al cunoaşterii logice raţionale. Ea produce modificări de substanţă ale

informaţiei cu care operează.

De asemenea gândirea antrenează toate celelalte disponibilităţi şi mecanisme psihice în

rezolvarea procesului cunoaşterii. Ea orientează, conduce, valorifică maximal toate

celelalte procese şi funcţii psihice. Centralitatea gândirii

în procesul cunoaşterii se explică şi prin capacitatea ei de a-şi reintroduce propriile

produse în circuitul informaţional

În definirea gândirii au fost şi destule dificultăţi dintre care ar fi:

3

Page 4: Gandirea Psihologie

-imposibilitatea stabilirii unor linii de demarcaţie între senzorial şi logic, datorită

faptului că procesul senzorial se intelectualizează, fiind integrate verbo-logic, iar cele logice,

sau o parte a lor, capătă forme de manifestare intuitivă;

-insuficienta cunoaştere a structurii interne a gândirii.

Psihologia cognitivă evită şi ea ,de regulă, termenul de gândire, înlocuindu-l

cu alţi termeni cum ar fi: ,,caracterizare”, ,,reprezentare mintală a categoriilor”,

şi generale ale obiectelor şi fenomenelor, a relaţiilor dintre acestea în mod mijlocit,

generalizat, abstract şi cu scop, prin intermediul noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor”.

,, Gândirea este un sistem ordonat de operaţii de prelucrare,

interpretare şi valorificare a informaţiilor, bazat pe principiile abstractizării,

generalizării şi anticipării, şi subordonat sarcinii alegerii alternativei

optime din mulţimea celor iniţial posibile”.(Golu şi Dicu,1972)

Caracterul operaţional al gândirii este larg subliniat în psihologia actuală. Utilizarea

termenului de gândire de către psihologi se referă la ,,organizarea şi manipularea

informaţiilor şi cunoştinţelor,,(Witting şi Williams).

Gândirea trebuie văzută ca,, produsul schimbării şi reorganizării informaţiilor

stocate în memorie în vederea creării unor noi informaţii,,(Scarr şi Vander

Zaden,1987).

În psihologia gândirii actuale se pendulează între cele două tipuri de definiţii; Richard

E.Mayer se referă la trei ipostaze ale gândirii:

a) gândirea este cognitivă, dar este inferată din comportament, ea apare intern în

minte sau în sistem cognitiv, însă trebuie inferată indirect;

b) gândirea este un proces care implică o manipulare sau un set de operaţii asupra

cunoştinţelor din sistemul cognitiv;

4

Page 5: Gandirea Psihologie

c) gândirea este direcţionată şi rezultă în comportamentul care rezolvă o problemă

sau este orientat către soluţie

Teste de memorie

Cate litere sau simboluri diferite poti gasi in imagini?

Raspuns :1

Raspuns:1

5

Page 6: Gandirea Psihologie

Gaseste litera diferita de M, ascunsa in textul din imaginea alaturata.

Raspuns: Nu exista alta litera.

Ce litere poti vedea alaturi?

Raspuns: Literele N si M.

6

Page 7: Gandirea Psihologie

Gândirea este un mecanism psihic complex comparativ cu altele având următoarele

caracteristici psihologice:

informaţional- operaţional; gândirea este un proces de prelucrare şi interpretare a

informaţiilor; ea izolează genericul şi necesarul; reproduce relaţiile obiective, le

construieşte mintal şi introduce în realitate noi relaţii, pe baza anticipării posibilul;

mijlocit; gândirea nu operează direct asuprea realului, asupra obiectelor şi

fenomenelor, ci asupra informaţiilor furnizate de senzaţii şi percepţii, asupra celor evocate din

memorie sau obţinute prin combinările imaginative; este mijlocită de limbaj;

mijlocitor; gândirea mijloceşte celelalte procese psihice; atribuie un

înţeles imaginilor perceptive, utilizează denumiri verbale;

generalizat şi abstractizat; gândirea operează cu însuşirile generale,

abstracte, cu modele ideale care nu pot fi traduse prin reprezentări intuitive şi care nu au un

corespondent obiectual concret, dar au un mare rol în înţelegerea teoretică a realităţii;

acţional; limbajul operează în gândire; se trece de la acţiunea materială la cea

mintală, gândită, astfel gândirea capătă funcţie de comandă şi control asupra desfăşurării

acţiunii;

7

Page 8: Gandirea Psihologie

finalist; gândirea se finalizează într-un anume produse ,dar înainte de a fi

executată, activitatea de gândire este planificată în minte, fundamentată din punct de vedere al

scopului, oportunităţii, eficienţei, consecinţelor;

multidirecţional;gândirea se întinde pe trei dimensiuni temporale;

,,foloseşte informaţia despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul

lui; integrează informaţia despre trecutul şi prezentul obiectului pentru a

determina starea lui în viitor”(M.Golu,1976)

sistemic; gândirea conţine elemente structurate, ierarhizate cu rol de autoreglabilitate

şi poate fi redusă la un sistem cibernetic; din această perspectivă gândirea este cea mai înaltă

formă de prelucrare a informaţiei.

Laturile gândirii

Gruparea unităţilor de bază ale gândirii(imaginea, simbolul, conceptul, operaţia,

regula)permit stabilirea laturilor acesteia:

latura informaţională

latura operaţională

Latura informaţională este constituită din ansamblul noţiunilor şi conceptelor ca forme

generalizate de reflectare a însuşirile obiectelor şi fenomenelor.

Noţiunea de concept a fost definită de foarte mulţi psihologi ca fiind,,un răspuns

comun la o clasă de fenomene”;(Osgood,1953),,procesul ce reprezintă

asemănările unor obiecte, situaţii, evenimente”; (Munn,1965),,un fapt

particular ridicat la rangul de fapt general”; (Ştefan Odobleja,1984),,o imagine

simplificată, scheletică, redusă la trăsături esenţiale”;

(Changeux,1983),,categorii mintale pe care oamenii le utilizează pentru a 8

Page 9: Gandirea Psihologie

clasifica evenimentele şi obiectele cu respectarea proprietăţilor lor

comune”. (Lefton,1991)

Conceptul are şapte caracteristici:

1.nu sunt date senzoriale, ci sisteme care sunt produse de răspunsurile noastre la diferite

situaţii;

2.utilizarea lor înseamnă aplicarea experienţei trecute la situaţia actuală;

3.reunesc datele senzoriale independente;

4.mijloace de legătură ale elementelor independente ale experienţei;

5.au un mod de utilizare extensivă şi una intenţională;

6.nu este obligatoriu raţional;

7.poate exista fără a fi formulat într-o manieră conştientă.

Specificul conceptelor provine şi din faptul că ele nu există izolat unele de altele,

dimpotrivă, ele sunt interdependente şi ierarhizate. Pentru psihologi,

conceptele sunt ,,sisteme de răspunsuri învăţate, care permit organizarea şi

interpretarea elementelor furnizate prin percepţiile noastre şi care

influenţează comportamentul, indiferent de toate stimulările venite din

mediu, permiţându-ne să aplicăm automat experienţa noastră trecută la

situaţiile prezente”.

Latura operaţională cuprinde ansamblul operaţiilor şi procedeelor mentale de

transformare a informaţiilor, de relaţionare şi prelucrare, combinare şi recombinare a

schemelor şi noţiunilor, în vederea obţinerii unor cunoştinţe noi sau a rezolvării unor

probleme.

Piaget, dă o fundamentare caracterului operatoriu al gândirii susţinând: ,,Trăsătura

esenţială a gândirii logice este de a fi operatorie, adică de a prelungi

acţiunea, interiorizând-o,,

Categoriile de operaţii folosite de gândire sunt: fundamentale şi instrumente.

9

Page 10: Gandirea Psihologie

Operaţiile fundamentale ale gândirii

Principalele operaţii ale gândirii sunt:

analiza;

sinteza;

comparaţia;

abstractizarea;

generalizarea;

concretizarea logică;

Analiza este operaţia de desfacere mentală a obiectului în părţile lui componente, în

vederea determinării proprietăţilor esenţiale. Analiza începe ca activitate practică de

descompunere a obiectului real şi ajunge a se realiza doar pe plan mintal.

Psihologia cognitivă evită şi ea ,de regulă, termenul de gândire, înlocuindu-l mintal.

Analiza şi sinteza ca operaţii ale gândirii trebuie distinse de analiza şi sinteza ca operaţii

senzorial-perceptive; la nivel senzorial, analiza ia forma distingerii şi diferenţierii, iar sinteza

apare în cunoaşterea senzorială sub forma modificării configuraţiei, structurii, formei

elementelor senzoriale.

10

Page 11: Gandirea Psihologie

Între analiză şi sinteză nu există o ruptură ci ele se presupun reciproc, trecând chiar una

în alta. ,,Reciprocitatea relaţiei dintre analiză şi sinteză, pe tot parcursul procesului de gândire

este condiţionată de faptul că oricât de sintetică ar fi caracterizarea noţională a unui fenomen,

ea reprezintă totuşi produsul analizei realităţii şi abstragerii de la o serie de laturi ale ei. De

asemenea, oricât de departe ar ajunge analiza în cursul formării unei noţiuni, aceasta din urmă

conţine totuşi legătura necesară(sinteza)dintre laturile esenţiale ale fenomenelor, şi cu atât mai

departe este împinsă analiza, cu atât mai largă este sinteza care realizează generalizarea

implicată în noţiune”.(Rubinstein,1962)

Comparaţia este operatia gândirii care constă în a stabili deosebirile şi asemănările

esenţiale dintre obiecte şi fenomene pe baza unui criteriu. Şi comparaţia se poate face pe plan

real şi pe plan mintal.

Specificul comparaţiei provine din structura şi particularităţile materialului cu care se

operează- material verbal sau nonverbal.

Abstractizarea este operaţia prin care se lasă la o parte însuşirile particulare, individuale

ale obiectelor, astfel încât să poată fi reţinute doar însuşirile desprinse prin operaţia de

generalizare. Prin operaţia de abstractizare se ajunge să se reţină în plan mintal doar însuşirea

comună. În felul acesta, însuşirea comună devine ea însăşi o entitate, una dincolo de lucru,

una care îi ia locul fiecărei entităţi reale.

Generalizarea este operaţia prin care se desprind însuşirile comune ale obiectului şi ale

altor obiecte, din cadrul unei anumite clase de obiecte, pentru a le ridica în procesul

cunoaşterii de la însuşirile concrete, particulare la însuşirile din ce în ce mai generale, fie a

extinde însuşirile unui obiect asupra unei categorii de obiecte.

11

Page 12: Gandirea Psihologie

Concretizarea logică este operaţia gândirii prin care pe baza însuşirilor abstracte ale

obiectelor se procedează la reconstituirea mentală a concretului. Dacă prin operaţia de sinteză

se ajunge la un concret mintal preponderent

abstract, concretul ca rezultat al operaţiei de concretizare este un concret logic; un concret

rezultat în principal din asamblarea însuşirilor abstracte. Concretul ca rezultat al operaţiei de

sinteză este bogat în detalii, pe când concretul logic este sărac în detalii şi bogat în însuşiri

generale. Concretul ca rezultat al operaţiei de sinteză redă obiectul ca entitate singulară, pe

când concretul logic redă obiectul cel puţin ca obiect tipic, iar la limita specifică, propriu-zisă,

ca obiect categorial, ca obiect prin care sunt scoase în evidenţă însuşirile comune, generale şi

universale, ale unei anumite clase de obiecte. Concretul logic este obiectul mintal categorial;

el este forma specifică sub care există conceptul.

Cele două laturi ale gândirii nu sunt independente una de alta ci într-o foarte strânsă

interacţiune şi interdependenţă, dând naştere astfel la structuri cognitive ale gândirii. Acestea

pot fi definite ca fiind sisteme organizate de informaţii şi operaţii ce presupun organizare şi

diferenţiere interioară între elementele componente, coerenţă şi operativitate ca şi tendinţă de

a se asocia cu alte sisteme cognitive ale intelectului; şi totuşi se individualizează prin:

completitudine, operativitate, grad de formare, finalitate. Rolul lor fundamental este de a

media, filtra intrările în gândire.

Activităţile gândirii

Prin gândire omul intră în posesia conceptelor, le sesizează sensul, utilitatea şi

aplicatibilitatea, se implică în soluţionarea solicitărilor ce-i sunt adresate, judecă şi face

raţionamente, ia decizii, creează produse noi.

Activităţile fundamentale ale gândirii, care o individualizează în raport cu alte mecanisme

psihice, sunt:

conceptualizarea;

înţelegerea;

rezolvarea problemelor;

raţionamentul

creaţia

Conceptualizarea este capacitatea de abstractizare a însuşirilor unei clase de obiecte ce

sunt apoi încorporate într-o imagine sau într-o idee-concept.

12

Page 13: Gandirea Psihologie

Vâgotski reuşeşte să desprindă trei etape ale procesului formării noţiunilor, aplicând

metodica dublei simulări, fiecare având mai multe subetape: etapa gândirii sincretice,

etapa gândirii complexe şi etapa gândirii noţionale

Înţelegerea. Procesul de gândire este un proces de înţelegere. Spunând înţelegere avem

în vedere surprinderea legăturilor dintre părţile componente ale unui obiect, dintre însuşirile

obiectului şi obiectul luat ca întreg,dintre obiect şi alte obiecte.

Inţelegerea este mult mai evoluată în cadrul reprezentării. Numai gândirea, cu ajutorul

conceptului, cu ajutorul cuvântului cu sens, poate să expliciteze, să amplifice şi să completeze

legăturile redate prin structura percepţiei şi a reprezentării cu imagini psihice. Numai astfel se

produce înţelegerea completă, adevărată. ,, Fenomenul întelegerii, scrie Paul Popescu-Neveanu,

este o permanentă a gândiriiîin acţiune. De aceea ar putea fi caracterizat ca reprezentând latura

funcţională a intelectului uman în sensul generic al codificării conceptuale şi

mai ales al decodificării referenţiale. Modul de a fi al gândirii conştiente este

înţelegerea.Cu aceasta relevăm şi faptul ca înţelegerea este acea modalitate a

gândirii care este, cu necesitate, conştientă. În fapt, înţelegerea se înscrie, la nivel

general, ca o trăsătură sau o funcţie a conştiinţei. Înţelegerea este modul de realizare a oricărui

act de conştientizare. Condiţiile ei sunt verbalizarea şi conceptualizarea…..”

Rezolvarea problemelor. Înţelegerea se manifestă din plin în ceea ce se numeşte activitate

problematică. Este vorba, pe de o parte, de înţelegerea prin care se pun datele realităţii în

13

Page 14: Gandirea Psihologie

problemă, iar pe de altă parte, de înţelegerea prin care se găseşte soluţia problemei deja

formulată.

Pentru a putea spune ca exista o problemă, trebuie să identificăm toate cele trei elemente

ale sale:

1) starea iniţiala, punct de plecare;

2) scopul problemei sau starea finală;

3) acţiuni sau operaţii ce ne conduc de la starea iniţială la cea finală.

Cunoaşterea elementelor ce alcştuiesc o problemă ne permite să clasificăm problema şi să

ne ajustăm soluţiile în consecinţă. În general, problemele pot fi împărtiţe în : bine definite şi

probleme slab definite.

Pornind însă de la operaţiile prin care se pot soluţiona problemele, acestea pot fi clasifica

astfel:

probleme de rearanjare a elementelor - solicitarea este de a reordona

elementele problemei astfel încât să îndeplinească un anumit criteriu. În general, la

aceste probleme sunt posibile diverse aranjamente ale elementelor, dar numai unul

dintre ele îndeplineşte criteriul solicitat.

probleme de structurare a elementelor - în acest caz trebuie identificată

relaţia dintre elementele problemei şi să se construiască o nouă structură, un

element nou.

probleme de transformare –solicită intervenţii astfel încât prin modificari

succesive ale stării iniţiale, să se ajungă in starea finala, cea solicitata.

O problema apare atunci cand o persoana îşi propune să atingă un scop sau să reacţioneze

într-o situaţie şi nu are pentru aceasta un răspuns dinainte pregătit.Dacă faptul nou este integrat

în structurile vechi,cognitiv-operatorii, are loc rezolvarea problemei.Astfel structurile operatorii

se se extind, se copletează,îşi corectează erorile de amănunt.I.Radu ŞI m.Miclea,pornind de la

14

Page 15: Gandirea Psihologie

concepţia lui Piaget asupra rezolvării problemelor,propun o prspectivă asupra ,,problemei care

cuprinde următoarele postulate :

-problemele au un caracter psihogenetic,deorece structurile cognitiv-operatorii sunt

rezultatul evoluţiei psihogeneticii ;

-funcţia erotetică a problemei esteo funcţie constituantă,probleme fiind uneori

generatoare de noi structuri ;

-problema dispune de oschemă vectorială ;

-problema presupune un model mintal acceptor care are rol de a evalua soluţia.

Există şi fenomene de influenţă negativă a structurilor cognitive ale gândirii asupra

procesului rezolvării problemelor, cum ar fi: fenomenul ,,orbirii,,

fenomenul stereotipiei gândirii, fenomenul fixităţii funcţionale.

Raţionament- forma de gândire în care, pornind de la una sau mai

multe judecăţi, obţinem o altă judecată.

Raţionamentele sunt de mai multe feluri: prin analogie, deductiv, inductiv. Immanuel

Kant denumeşte raţiunea ca ,,facultate a principiilor”, ,,facultate a unităţii regulilor sub

principii”. Gândirea ,,caută în raţionament să reducă marea diversitate a cunoaşterii

intelectului la cel mai mic număr de principii”

Raţiunea este constituită din principiile bine cunoscute ale gândirii: principiul identităţii,

al noncontradicţiei, al terţiului exclus şi al raţiunii suficiente. Admiţând că noţiunile se

formează în activitate şi oglindesc realităţi exterioare minţii, putem susţine ipoteza unei relaţii

între structura unitară a raţiunii şi unitatea lumii materiale.

Creativitatea reprezintă una dintre cele mai complexe activităţi ale gândirii, forma ei

extremă care duce la un nivel nou de sinteză, superior celui presupus de rezolvarea

problemelor şi se bazează pe utilizarea unor relaţii vag înrudite cu ideile din structura

cognitivă, în vederea obţinerii unor produse noi.

Creaţia, ca activitate a gândirii, generează şi ea, la fel ca şi rezolvarea problemelor, un

anumit tip de conduită, şi anume conduita creativă care poate fi interpretată ca referindu-15

Page 16: Gandirea Psihologie

se doar la produsele noi în raport cu experienţa anterioară a individului sau

referindu-se doar la produsele noi atât în raport cu experienţa anterioară a

individului , cât şi la produsele noi în raport cu experienţa omenirii, a

societăţii.

Pentru Robert Gagne, creaţia constituie tipul superior de învăţare, şi constă în

combinarea a două sau mai multe reguli însuşite anterior, pentru a produce o nouă capacitate.

Ea presupune ,,un salt calitativ, o combinare a ideilor din sisteme de

cunoaştere mult diferite, o folosire îndrăzneaţă a analogiei ce depăşeşte

ceea ce se înţelege, de regulă, prin generalizarea în interiorul unei clase

de situaţii problematice”.

Gândirea reprezintă nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei despre

lumea externă şi despre propriul nostru EU. Prin ea se realizează saltul calitativ al activităţii la

cunoaştere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a

existenţei obiectului la interpretarea şi explicarea lui legic-cauzală.

16

Page 17: Gandirea Psihologie

Conţinutul informaţional al gândirii

Gândirea este un proces de cunoaştere, alături de senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, imaginaţie. Procesele de cunoaştere au un punct comun în reflectarea realităţii – ele reflectă aspecte, laturi, însuşiri ale realităţii. Dar, în timp ce procesele senzoriale reflectă însuşiri concret intuitive, accesibile simţurilor, gândirea reflectă însuşiri esenţiale (invarianţi cognitivi). Un invariant cognitiv exprimă ceea ce este comun, constant, invariabil şi definitoriu pentru o întreagă categorie de obiecte sau fenomene.

Însuşirile concret intuitive fiind accesibile simţurilor, ne apar aşa cum sunt ele. În schimb, gândirea trece dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de particular la general. Însuşirile esenţiale sunt impalpabile, inaccesibile simţurilor. În schimb, sunt accesibile simţurilor prin intermediul unor operaţii complexe de abstractizare şi generalizare. Însuşirile esenţiale sunt extrase din realitate, îndepărtându-se tot ceea ce este conjunctural, contextual, neesenţial.

Reflectarea din gândire este o reflectare multiplă, mijlocită prin intermediul cunoaşterii perceptive, a reprezentărilor, a experienţei acumulate, dar mai ales prin intermediul cunoaşterii ştiinţifice. Limbajul este un factor mijlocitor şi un mecanism de integrare şi vehiculare a informaţiei.

Reflectarea din gândire, spre deosebire de cea din procesele senzoriale, se desfăşoară pe axa timpului, între trecut, prezent şi viitor. Gândirea îşi extrage conţinuturile din stocurile memoriei, le reactualizează selectiv în raport cu cerinţele prezentului şi emite predicţii cu privire la viitor. Reflectarea din gândire prezintă un grad înalt de libertate, astfel încât se poate deplasa nu numai pe axa timpului, ci şi pe verticala cunoaşterii.

17

Page 18: Gandirea Psihologie

Funcţiile gândirii

Gândirea are o funcţie cognitivă, având rolul esenţial în cunoaşterea abstractă, formală a realităţii. În baza acestei funcţii, gândirea realizează trecerea dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de formă la conţinut.

O a doua funcţie este cea adaptativ reglatorie. Gândirea are un rol central în sistemul psihic uman. Pe de o parte, gândirea valorifică rezultatele celorlalte activităţi şi procese psihice, fiind multiplu mijlocită. Pe de altă parte, gândirea valorizează, dezvoltă şi perfecţionează celelalte procese psihice. În acest mod, se dezvoltă formele complexe ale percepţiei şi observaţia, reprezentările generale, memoria logică, imaginaţia reproductivă, motivaţia cognitivă etc.

Structurile operatorii ale gândirii

Gândirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de structuri operatorii, fiind procesul psihic maximal operaţionalizat. Operaţiile fundamentale ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea şi concretizarea.

Produsul gândirii

Gândirea se finalizează prin concepte, judecăţi, raţionamente, prin sisteme cognitive încheiate.

Unitatea de bază a gândirii este noţiunea – integrator categorial care selectează şi sistematizează însuşirile esenţiale, legice şi necesare, cu privire la o întreagă clasă de obiecte sau fenomene.

Structura de conţinut a procesului gândirii nu este o simplă înlănţuire de noţiuni luate separat, ci un sistem de relaţionare logică a noţiunilor în judecăţi şi a acestora în raţionamente.

18

Page 19: Gandirea Psihologie

Judecata este o structură informaţională mai complexă, care reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte sau dezvăluindu-i anumite însuşiri, care în noţiunea luată separat sunt ascunse. Raţionamentul este o structură informaţională discursivă şi ierarhizată, în care gândirea porneşte de la anumite date (judecăţi) şi ajunge la obţinerea altora noi (concluzii).

Cel mai important aspect psihologic al noţiunii ca produs al gândirii este trăirea ei în plan subiectiv ca semnificaţie. A gândi înseamnă a înţelege, a pătrunde semnificaţia noţiunilor cu care operăm. Altfel, noţiunile nu sunt decât, cel mult, etichete verbale lipsite de conţinut.

Tehnici de memorare

Memoria nu este imposibil de imbunatatit, dar este nevoie de ceva efort si interes pentru a

face acest lucru. O diferenta intre o memorie medie si una excelenta poate consta doar in

straduinta de a progresa. 

1. Asocierea unui cuvant cu o imagine

Crearea unor asocieri intre ceva ce vrei sa-ti amintesti si o imagine care are legatura cu acel

ceva te poate ajuta sa nu mai uiti, mai ales atunci cand ai mai multe lucruri de tinut minte. De

preferat ar fi sa iti alegi imagini iesite din comun pentru a-ti ramane mai usor in minte. 

Cand este utila aceasta metoda: pentru aproape orice ocazie in care ai nevoie sa tii minte ceva

anume. 

2. Fragmentarea

Un sir mai lung de cifre poate fi memorat mai usor si cu mai multa acuratete daca este

fragmentat. Bucatile mai mici sunt mai usor de tinut minte decat un sir de cifre interminabil. 

Cand este utila aceasta metoda: atunci cand trebuie sa tii minte un numar de telefon sau un alt

19

Page 20: Gandirea Psihologie

numar important - un cont, parola etc. 

3. Crearea unor personalitati pentru numere

Aceasta tehnica era folosita de marele fizician Albert Einstein. El asocia celor zece cifre cate

o personalitate, reusind astfel sa-si aminteasca siruri lungi de cifre (spre exemplu, saptele era

un barbat cu mustata). 

Cand este utila aceasta metoda: atunci cand vrei sa tii minte numarul de telefon al unei femei

si ai o imaginatie bogata. 

4. Corelarea cu informatii similare

Uneori, cel mai bun mod de a asimila noi informatii este prin corelarea lor cu informatii

similare pe care deja le stii. Aceasta poate parea o tehnica "lenesa", si uneori chiar este, insa,

conceptual, este foarte solida datorita felului in care neurotransmitatorii din creier trimit

semnale hipocampusului (o zona cruciala pentru memorie). 

Cand este utila aceasta metoda: atunci cand ce trebuie sa tii minte este fie foarte strain tie, fie

neinteresant. 

5. Devoltarea ideii generale

Legat de aproape orice idee sau fapt exista detalii cruciale si detalii minore, iar daca cele din

urma nu exista, le poti crea prin dezvoltarea celor majore. Infrumusetarea si imbogatirea unui

concept cu detalii minore il pot face imposibil de uitat. 

Cand este utila aceasta metoda: daca ai nevoie sa tii minte numele unei persoane importante

sau faci cunostinta cu mai multe; te poti lega de detalii fizice, cum ar fi ochii. 

6. Crearea unor harti mintale

Aici este vorba de vizualizarea unui concept, putand fi folosite in principal imagini si culori,

dar si cateva cuvinte, pentru a contura ideea ce trebuie memorata. Este un fel de rezumat, doar

ca nu in cuvinte, ci folosind imaginatia si creativitatea. 

Cand este utila aceasta metoda: daca participi la un curs foarte important si iei notite. 

7. Ofera lucrurilor o semnificatie personala

Uneori, un mod eficient care te ajuta sa iti amintesti lucruri este acela de a le da o semnificatie

20

Page 21: Gandirea Psihologie

personala. Aceasta strategie face ca acel ceva de tinut minte sa aiba mai mult sens - un aspect

foarte important pentru memoria de lunga durata. 

Cand este utila aceasta metoda: ca sa nu mai uiti ziua de nastere a unei persoane apropiate. 

8. Construieste palatul memoriei

Asa-numitul palat al memoriei reprezinta baza tuturor tehnicilor de imbunatatire a acesteia,

folosite astazi. Conceptul vine de la Simonides of Ceos, un poet din Grecia Antica, ce,

conform legendei, in timpul unei petreceri, a iesit din sala, aceasta prabusindu-se la scurt

timp, in urma sa. Ulterior insa, el si-a amintit cam unde era situata fiecare persoana, pentru ca

rudele sa o caute printre ruine. 

Acel palat este un "dispozitiv" mnemonic care foloseste memoria spatiala pentru a grupa si

stoca informatii care apar in mod aleatoriu. In ochii mintii poti avea o casa; primul nivel este

foarte cunoscut tie, cu detalii de baza, iar pe masura ce informatiile vin le poti grupa si

"aseza" in "camere" diferite; mai tarziu poti vizita aceasta "casa", pentru a-ti aminti anumite

lucruri de care ai nevoie. 

Cand este utila aceasta metoda: daca intalnesti multi oameni in acelasi timp sau daca multe

informatii disparate ajung la tine intr-un timp scurt. 

Tulburări ale memoriei

Hipomnezia reprezintă o scădere a funcţiei mnezice. Nevrozele şi surmenajul intelectual sunt

tipice pentru hipomnezie. În aceste boli, slăbirea globală a funcţiilor psihice (atenţia,

concentrarea) influenţează scăderea memoriei. Persoana afectată recunoaşte că atunci când

îşi impune să se concentreze îşi aminteşte un anumit lucru.

21

Page 22: Gandirea Psihologie

Hipermnezia este considerată exacerbarea cantitativă a memoriei şi nu constituie niciodată o

tulburare psihică primară, fiind întotdeauna secundară tulburărilor mai grave ale altor funcţii

sau

stări psihice.

Hipermneziile apar în psihopatia paranoică, dar şi după consumul de preparate

medicamentoase pentru diverse boli nervoase, în psihozele reactive (hipermnezie selectivă

legată de evenimentul semnificativ psiho-traumatizant pentru bolnav) şi în marile manii.

Amneziile sunt tulburări cantitative de memorie şi semnifică pierderea totală a forţei

amnezice.

Spre deosebire de cele cantitative care afectează global procesul mnezic, tulburările calitative

se referă în special la tulburări ale evocării.

22