Gandirea Economica Antica

24
Gândirea economică din Antichitate şi din Evul Mediu Antichitatea Matricea biblică a gândirii economice nu trebuie evaluată la valorile şi cunoştinţele economice din ziua de azi, dar utilitatea sa metodologică oferă o perspectivă secularizată a germenilor ideilor economice într-un moment în care ordinea divină oferea singurele soluţii la problemele economice, morale şi politice. În 1933 la Tell Harari, în apropiere de graniţa dintre Irak şi Siria, au fost descoperite ruinele străvechiului oraş Mari, iar la Tell Mardikh ruinele oraşului Ebla. Excavarea siturilor a scos la iveală zeci de mii de artefacte datând din 1900-1500 î.H., printre care tăbliţe de lut ars în care erau consemnate nume patriarhale biblice precum Avram, Iacob, Laban, Ismael, precum şi cuvinte specifice unui vocabular economico-financiar, legat de evrei şi de operaţiuni de credit. Cercetările asupra Bibliei de-a lungul timpului au furnizat explicaţii

description

1. OBIECTUL , SCOPUL ŞI METODELE MACROECONOMIEI1.1 Obiectul şi scopurile macroeconomiei ................................................................. 1.2 metodele de analiză macroeconomică ..................................................................

Transcript of Gandirea Economica Antica

Page 1: Gandirea Economica Antica

Gândirea economică din Antichitate şi din Evul Mediu

Antichitatea

Matricea biblică a gândirii economice nu trebuie evaluată

la valorile şi cunoştinţele economice din ziua de azi, dar

utilitatea sa metodologică oferă o perspectivă secularizată a

germenilor ideilor economice într-un moment în care ordinea

divină oferea singurele soluţii la problemele economice, morale

şi politice.

În 1933 la Tell Harari, în apropiere de graniţa dintre Irak şi

Siria, au fost

descoperite ruinele străvechiului oraş Mari, iar la Tell Mardikh

ruinele oraşului

Ebla. Excavarea siturilor a scos la iveală zeci de mii de artefacte

datând din

1900-1500 î.H., printre care tăbliţe de lut ars în care erau

consemnate nume

patriarhale biblice precum Avram, Iacob, Laban, Ismael, precum

şi cuvinte

specifice unui vocabular economico-financiar, legat de evrei şi

de operaţiuni de

credit. Cercetările asupra Bibliei de-a lungul timpului au furnizat

explicaţii

interesante cu privire la evenimentele consemnate în paginile

sale, făcând

paralele cu istoria poporului evreu din perioada 1300-1200 î.H.

Din paginile „Cărţii cărţilor” se desprind însă idei fondatoare

ale doctrinelor economice, influenţate de monoteism religios,

principii şi valori etice, migraţii, războaie şi cooperare

Page 2: Gandirea Economica Antica

economică. Dovada cea mai bună în acest sens este

consemnată întruna din tăbliţele de lut descoperite la Ebla,

unde este înregistrată vânzarea dreptului întâiului născut pe

trei oi, întocmai cum se întâmplase, conform Bibliei, cu cei doi

fii ai lui Isaac, Isav şi Iacob. Acesta din urmă, denumit şi Iacob-

Israel, ca fondator al poporului cu acelaşi nume, cumpără de la

fratele său mai mare acest important drept succesoral pentru

doar o porţie de mâncare, subliniind astfel o demonstraţie fără

precedent a puterii utilităţii superioare a consumului prezent, ce

avea să stea, mii de ani mai târziu, la baza teoriilor legate de

legitimitatea perceperii dobânzii în operaţiunile de creditare .

Biblia nu este o lucrare despre relaţii cauză-efect, nici una

de obiective

sau motive, ci o carte de istorie, dar poate fi interpretată şi din

perspectiva

istoriei gândirii economice.

Cămila este un simbol al comerţului reprezentat de

caravane, ca mai târziu aurul şi argintul să devină simboil.

Reprezentarea bogăţiei prin intermediul aurului şi argintului

este pentru prima dată consemnată în Geneză (2.12). Originea

acestei conştiinţe a valorii aurului care le permite oamenilor să

ştie că

este preţios reprezintă piatră de hotar pentru studiile despre

etalonul-aur.

Raportarea bogăţiei la aur este o dovadă că teoria

regresiei monetare dezvoltate în cadrul Şcolii Austriece de

Ludwig von Mises are rădăcini metodologice mult mai adânci în

timp, fiind probabil preluate din Egiptul antic. În Biblie oamenii

Page 3: Gandirea Economica Antica

recunosc aurul ca posibil etalon al valorii, dar probabil că

zăcămintele modeste din Palestina şi Levant îi determină să se

bazeze în continuare pe troc, preferând probabil aurul doar ca

mijloc de stocare a bogăţiei sau de plată a impozitelor.

Însă cel mai important aspect cu privire la amintirea

metalelor preţioase de către Eliezer este probabil faptul că

acestea reprezintă o dovadă a practicării schimburilor,

indiferent dacă multe sunt sub formă de troc, deoarece oamenii

intră în posesia aurului mai degrabă prin schimb, decât prin

exploatare, fapt ce poate fi considerat la fel de bine un germen

al doctrinei mercantiliste din secolele XV-VII.

Exprimarea avuţiei prin intermediul metalelor preţioase şi

deficienţele

specifice doctrinei mercantiliste pot fi identificate în Geneză , în

importantul

capitol 47, Iacob înaintea lui Faraon. Egiptul este lovit de o

foamete cumplită,

situaţie care obligă autorităţile să epuizeze tot stocul de argint

„ce era în ţara

Egiptului şi în ţara Canaanului, pe grâul ce se cumpăra de la el.”

La cererea

faraonului, Iosif a strâns ultimele stocuri de argint şi le-a pus la

dispoziţie

pentru a se cumpăra cereale în continuare. În mod paradoxal,

argintul a cărui

deţinere îi face pe egipteni să se considere bogaţi este sursa

nenorocirii lor. În

Page 4: Gandirea Economica Antica

loc să extindă facilităţile agricole pentru producţii mai mari sau

infrastructura

care să permită stocarea unor rezerve mari, egiptenii se

complac în simpla

deţinere a metalului preţios, fără un program viabil de investiţii,

situaţie care

avea să se repete de-a lungul secolelor, ducând la prăbuşirea

imperiilor

mercantiliste decadente precum Spania, Portugalia, Imperiul

Habsburgic sau

Imperiul Otoman. Dacă nu ar fi exportat atât de multe resurse,

nu ar mai fi ajuns

în situaţia de a rămâne bogaţi, dar flămânzi. Acum sunt în

situaţia de a cumpăra

grâu pe o piaţă sub presiunea cererii, fapt care le va permite să

cumpere mai

puţin grâu cu acelaşi argint. În aceste condiţii profitul iniţial

dobândit prin

vânzarea grâului pe argint este posibil să fi dispărut.

După ce egiptenii nemulţumiţi au ieşit în stradă, faraonul a

fost obligat să

găsească un alt etalon al valorii pe baza căruia să poată

procura pâinea cea de

toate zilele pentru cetăţenii săi. Faraonul deleagă această

funcţie principalului

său consilier, Iosif, care le cere egiptenilor următorul lucru

valoros pe scara

Page 5: Gandirea Economica Antica

etaloanelor de avere, spunându-le “Aduceţi vitele voastre şi vă

voi da pâine pe

vitele voastre, dacă vi s-a terminat argintul. Şi au adus ei la Iosif

vitele lor, şi

le-a dat Iosif pâine pe cai şi pe oi, pe boi şi pe asini. Şi anul

acela i-a hrănit cu

pâine pentru toate vitele lor” (Geneza 47.16-17). După anul

respectiv însă,

stocul de vite a fost integral schimbat pe grâne, într-un cerc

vicios ce avea să

constituie pentru sute de ani cauza degradării vieţii în Evul

Mediu Negru, de

după căderea Romei şi până la finalizarea migraţiilor. Anii de

foamete epuizau

stocurile de alimente, apoi de animale, lăsând fermierii să

practice apoi

agricultura fără puterea locomotorie oferită de animale, fapt ce

scădea

productivitatea şi adâncea foametea. Egiptenii nu au avut însă

de ales şi au

oferit mai departe ceea ce mai aveau, la început pământul, apoi

propriile

persoane, oferindu-se ca robi.

Circuitul economic normal la care iau parte egiptenii

înainte de foamete este Proprietate + capital = grâu , care

mai apoi este schimbat pe argint. Când însă scopul în sine

devine acumularea de metal preţios, zatunci fluxul economic

devine vulnerabil la cea mai mică variaţie, în cazul acesta

Page 6: Gandirea Economica Antica

scăderea recoltei. Argintul strâns nu are echivalent în active,

mai precis într-o infrastructură de stocare strategică a

alimentelor, ceea ce se poate traduce printr-o bulă alimentară

care se sparge exact ca în nenumăratele crize financiare de-a

lungul istoriei umanităţii.

Redistribuirea averii este una dintre principalele politici

economice ale statului asistenţial. Doctrina mercantilistă a fost

prima doctrină etatistă în adevăratul sens al cuvântului,

caracterizându-se prin chrysohedonism, reglementarea balanţei

comerciale, organizarea industriei şi a comerţului,

protecţionism, exclusivism maritim şi colonial, invidii

internaţionale şi naţionalism, intervenţionism. Germenii biblici

ai doctrinei mercantiliste au fost aceia ai mercantilismului

bulionist, specific Portugaliei şi Spaniei: David, după ce îi

înfrânge pe moabiţi şi sirieni, renunţă pentru prima dată în

istorie să extermine toţi prizonierii, găsind că este mult mai

profitabil să îi pună să plătească bir (II Regi, 8.1-6). Dar

civilizaţiile antice mai evoluate care acordau prioritate

agriculturii şi meşteşugurilor au cucerit succesiv Palestina,

precum babilonienii, grecii şi romanii. Israelul a mai fost ocupat

de bizantini, arabi, franci şi mameluci şi în cele din urmă de

otomani.

Alături de metalele preţioase apar tot mai multe bunuri cu

utilitate directă în consum, precum vite, haine, dar mai cu

seamă metalele din care sunt confecţionate diferitele unele

folosite în agricultură şi manufacturi, fier şi aramă. În sfârşit,

până la maxima lui Adam Smith conform căruia un suveran

este bogat dacă stăpâneşte peste un stat bogat, iar un

Page 7: Gandirea Economica Antica

stat este bogat dacă are oameni bogaţi, omul este bogat în

Biblie dacă are mii de cornute, precum omul

din Maon, „foarte bogat, care-şi avea turmele în Carmel; acesta

avea trei mii de oi şi o mie de capre” (I Regi, 25.2).

Reprezentarea bogăţiei exclusiv prin metale

preţioase nu mai este prioritară.

Prin monoteismul său, acceptat iniţial de mozaici, apoi de

creştini, Biblia a reuşit să concentreze atenţia oamenilor în

puncte cheie ale dezvoltării spirituale, politice sau economice

La fel ca în nenumărate alte domenii, momentul de vârf al începuturilor îl

constituite Grecia Antică. Problematica nu a diferit prea mult de cea din Orient,

însă stadiul atins în dezvoltarea social-economică şi în cunoaşterea ştiinţifică

explică şi nivelul mai ridicat de generalizare teoretică.

Xenofon (430-350) este preocupat în principal de agricultură, considerată bază a

prosperităţii şi suport al altor activităţi lucrative – pe o poziţie ce premerge pe

fiziocraţi, dar şi de meşteşuguri şi comerţ, în lucrările sale Economia

(Oeconomikos) şi Despre venituri. Diviziunea muncii, veniturile, banii

(bogăţia) şi chiar politica economică fac obiectul cercetării sale. În

Oeconomikos:

- schiţează regulile unei bune gestiuni financiare;

- analizează diviziunea muncii, veniturile, banii, politica economică;

- se ocupă de agricultură abordând problemele din această ramură din punct

de vedere al culturii ţarăneşti mici şi mijlocii al tehnicii necesare unei bune

agriculturi etc;

- afirmă că agricultura este baza prosperităţii economice (precedându-i pe

fiziocraţi);

Page 8: Gandirea Economica Antica

- bogăţia în concepţia lui este un mijloc şi nu un scop, ea foloseşte numai în măsura în care este just utilizată în raport cu trebuinţele.

Platon face o analiză amplă a societăţii ateniene din timpul său, pronunţându-se

pentru un control riguros al economiei, a finanţelor (monedei), dar şi împotriva

îmbogăţirii şi acumulării private exagerate. Iar abordarea asupra diviziunii

muncii se va dovedi pentru multe secole de atunci înainte ca cea mai completă.

Structurarea societăţii pe clase şi idea luptei de clasă sunt, de asemenea,

contribuţii originale. Economia (esenţialmente naturală) întemeiată pe

agricultură în cadrul unui stat autoritar este imaginea susţinută de el în lucrări

ca Republica sau Legile.

Aristotel – considerat cel mai mare spirit al lumii antice – a căutat să definească

statul ideal, un stat “natural”, dar determinat social de indivizi priviţi ca “zoon

politikon”. În cadrul său se disting două categorii de activităţi: (1) activităţi

economice propriu-zise (“oeconomica” conform terminologiei sale – rezumate

la asigurarea mijloacelor directe de subzistenţă şi care includ agricultura,

pescuitul, vânătoarea etc.); (2) activităţi menite a asigura exclusiv obţinerea

unui câştig (arta de a obţine bani sau chrematistica – unde include comerţul

sau cămătăria). El a pus bazele unei teorii a valorii (identificând atât o valoare

de schimb cât şi una de întrebuinţare) şi a schimbului (enunţând chiar o lege, a

schimbului de echivalente). De asemenea, face distincţie între bani şi bogăţie, şi

evidenţiază bunurile de capital (destinate obţinerii de câştig).

Lucrările sale principale sunt Politica şi Etica nicomachică.

Gânditorii greci vorbeau despre “economie” – aşa după cum am văzut –

într-un sens relativ diferit: administrarea gospodăriei. Trebuie, de asemenea,

evidenţiat faptul că structurile sociale sunt foarte diferite de cele moderne şi

contemporane, raporturile comerciale sunt mult mai puţin dezvoltate,

Page 9: Gandirea Economica Antica

întreprinderile sunt de dimensiuni artizanale, multe activităţi sunt de tip

obligatoriu şi/sau destinate autoconsumului şi nu necesită o piaţă.

În Roma antică preocupările dominante se rezumă la o singură direcţie:

viaţa agrară sclavagistă. Printre cei mai semnificativi exponenţi s-au numărat

Cato cel Bătrân (234-149 î.e.n.), om politic, istoric şi scriitor: Originile (o istorie

a Romei până în a.149 î.H.) – prima lucrare de istoriografie latină; De

agricultura, preţios prin informaţiile asupra agriculturii latine.

- s-a manifestat ca un potrivnic îndârjit al capitalului sub formă de bani şi a cametei;

-s-a pronunţat pentru o agricultură bazată pe mica proprietate ţărănească;

-consideră că agricultura este locul cel mai potrivit de a plasa marele capital, cel mai rentabil plasament.

Columella (sec.I î.e.n .) , agronom pasionat. Tratatul Despre agricultură,

un manual practice în 12 cărţi,păstrat integral, în care abordează sistematic

întreaga problematic referitoare la agr-rî, vit-ră, pomi-ră, grădinărit şi creşterea

animalelor – cel mai preţios tratat de ştiinţe agricole al lumii antice.

- s-a manifestat ca un potrivnic îndârjit al capitalului sub formă de bani şi a cametei;

-s-a pronunţat pentru o agricultură bazată pe mica proprietate ţărănească;

-consideră că agricultura este locul cel mai potrivit de a plasa marele capital, cel mai rentabil plasament.

Pliniu cel Bătrân (23/24-79) , istoric şi enciclopedist. Istoria naturală,

în 37 de cărţi, unica lucrare care s-a păstrat. Autorul a consultat >2000 cărţi şi a

citat opera a 146 de scriitori latini şi 327 neromani. Carte cuprinde un bogat

material informativ în domeniul geografie matematice şi fiyice, asupra

continentelor şi popoarelor cunoscute romanilor, antropologiei, yoologiei,

mineralogiei şi artelor plastic.

Page 10: Gandirea Economica Antica

Imaginea gândirii economice din Antichitate reflectă stadiul de

dezvoltare la care ajunsese societatea şi este, în general, o emanaţie a

aristocraţiei sclavagiste. Nu a existat o cercetare economică distinctă şi nici

lucrări economice propriu-zise. Ideile economice se regăsesc inserate în lucrări

ce tratează alte probleme, cu caracter ştiinţific sau juridic, literar, filosofic ori

politic. Chiar şi în aceste condiţii ea a reprezentat o sursă de inspiraţie şi un

model pentru mulţi dintre gânditorii de mai târziu.

Evul Mediu

Evul mediu n-a adus un progres însemnat în dezvoltarea gândirii

economice. În această perioadă gândirea economică va fi inclusă o lungă

perioadă de timp în doctrinele religioase, iar primii gânditori economici vor fi

clerici. Reflecţiile economice vor avea un pronunţat caracter scolastic şi vor fi

impregnate cu principii de morală creştină. Biserica a urmărit să introducă

principiile moralei sale în economie, principii de echitate în domeniul

schimbului, creditului şi monedei.

Doctrina preţului just (echitatea în schimb) - această doctrină a insistat

asupra ideii ca cele două părţi ale schimbului să asigure în tranzacţiile lor

o justă echivalenţă. Dar această doctrină răspundea mai degrabă unui

scop moral.

Prohibiţia cametei - doctrina interzicerii împrumutului pentru dobândă

sau camătă. Dar cu timpul, puterea economică a ecleziasticilor a crescut

şi ei au devenit la rândul lor comercianţi.

Page 11: Gandirea Economica Antica

Condamnarea falsurilor monetare - în această perioadă falsificarea

banilor era o practică foarte frecventă de aceea regatele se conduceau

după regula “moneda este făcută de prinţ”- altfel spus, moneda nu are

valoare intrinsecă ci valoarea este conferită prin voinţa prinţului. De aici

şi teoria nominalistă a banilor. Moneda este deci un semn bănesc.

Valoarea monedelor era determinată de prinţ prin raportarea la o

monedă de referinţă de calcul sau de cont livra a cărei greutate era fixată

mai mult sau mai putin arbitrar. Deprecierile monezilor în Evul Mediu pot

fi considerate ca prime semne ale unor stări inflaţioniste.

Nicolas Oresme a luat atitudine împotriva proprietăţii prinţului asupra

monedei.

În atmosfera creştină a Evului Mediu european, economia rămâne cu

precădere subordonată moralei. Bogăţia materială, acumularea de bani, dorinţa

de profit sunt condamnate de ideologia dominantă, care privilegiază căutarea

mântuirii. Dobânda capitalului bănesc, asimilată cametei este condamnată de

teologi, care se preocupă de găsirea unui “preţ corect”, de schimburi echitabile.

Asemenea abordări întâlnim, de exemplu, la Thomas d’Acquino.

De reţinut şi contribuţiile lui Nicolas Orasme, considerat primul autor a

unei cărţi cu caracter esenţialmente economic (De origine, natura, jure et

mutationibus monetarum).

Contribuţia nobilimii şi a corporaţiilor meşteşugăreşti

la gândirea economică Spre deosebire de biserică, influenţa nobilimii n-a fost exprimată într-un

corp de doctrine bine închegate. Nobilimea a fost în primul rînd proprietară

funciară. Gândirea nobiliară considera că funcţiile publice şi carierele erau

Page 12: Gandirea Economica Antica

moralmente şi social superioare carierelor industriale, bancare şi comerciale. În

ceea ce priveşte consumul, obiceiurile nobilimii, acestea incitau la cheltuială.

Corporaţiile meşteşugăreşti au influenţat mult activitatea economică:

-s-au preocupat de problemele economiei de schimb şi a dobânzilor;

-se pronunţau pentru limitarea concurenţei;

-au impus reguli stricte de calitate, etice, estetice, de onestitate faţă de clienţi.

Deşi nu au adus contribuţii teoretice bine închegate, corporaţiile

meşteşugăreşti au rezolvat o serie de aspecte practice care au creat cadrul

dezvoltării pe baze noi a vieţii economice şi au stimulat şi gândirea specifică.

Feudalismul a marcat în raport cu sclavagismul importante transformari în

viata sociala, economica si politica.

La acestea au contribuit o serie de factori ca:

- migratia popoarelor – proces ce s-a prelungit pâna catre mij. sec. al XIII-

lea (1241) când a avut loc ultima migratie a tatarilor;

- farâmitarea teritoriala, precum si lupta pentru si lupta dintre puterea laica si

bisericeasca;

- decaderea oraselor si a vietii sociale;

- subordonarea stiintelor de catre dogma teologica si transformarea lor în

ramuri ale acesteia.

La aceasta se adauga impunerea scholasticii ca modalitate de

reflectare si cercetare a realitati sociale, a vietii economice si politice.

Preocupari specifice gandirii economice sunt intalnite si in opera

filosofului crestin Toma d’Aquino (1225/1227 - 1274). Este cert ca d’Aquino a

incercat sa realizeze o sinteza intre filosofia aristotelica si gandirea crestina,

intre rationalism si credinta, urmarind sa dea o forma rationalista filosofiei

Page 13: Gandirea Economica Antica

crestine si mai cu seama celei catolice. Fost profesor de teologie la Roma si

Paris, d’Aquino a exprimat in lucrarea sa fundamentala “Summa Theologica”

idealurile timpurilor sale, idealuri ce in mod cert erau implicit legate si de

problematica economica. Aceste probleme economice sunt tratate in

“Summma Theologica” in principal prin prisma moralei si a eticii (a virtutii si a

justitiei). Desi nu s-a preocupat in mod direct de analiza mecanismelor

economice, nici de cerecetarea mijloacelor prin care o comunitate poate

prospera, se poate constata cu usurinta ca probleme economice ies la iveala

chiar si atunci cand subiectul aflat in discutie se leaga mai degraba de morala

sau etica. Prin urmare gandirea economica este subordonata in cazul lui

d’Aquino moralei. La o examinare atenta a lucrarii “Summa Theologica” se

poate constata ca probleme economice, la fel ca si in cazul “Eticii nicomahice” a

lui Aristotel, sunt relevate ca virtuti sau, dimpotriva vicii, in cadrul unei teorii

morale a individului.

Gandirea economica tomista include, printre altele, analiza teoriei

pretului just. Aceasta analiza este influentata de conceptia magistrului sau.

Toma d’Aquino rafineaza si dezvolta viziunea lui Albert Magnus (1200-1280)

care sustine ideea ca un schimb just trebuie sa prezinte un transfer echivalent

de munca si de cheltuieli astfel incat societatea sa continue sa existe1[3]. In

conceptia lui Albert Magnus, desi statutul social este determinat in principal de

factori non-economici, in afara pietei, “in concordanta cu meritele fiecaruia”,

pretul just are rolul de a mentine statutul social deoarece nivelul la care acesta

este fixat asigura producatorului mentinerea nivelului sau de trai si a pozitiei

sale in cadrul ierarhiei sociale. Prin urmare, viziunea lui Albert Magnus asupra

pretului just se concentreaza mai degraba asupra analizei claselor sociale si nu

asupra comportamentului individual. Preluand teoria lui Albert Magnus, dar si

1

Page 14: Gandirea Economica Antica

etica lui Aristotel, d’Aquino distinge o justitie distributiva si respectiv una

comutativa; prima este virtutea superiorului (a stapanului sau a seniorului) care

distribuie bunurile supusilor sai; a doua este virtutea individului de orice fel si

consta in capacitatea lui de a se adapta in comunitate.

Elementele esentiale ce domina filosofia economica a lui d’Aquino apar in

momentul in care se analizeaza modalitatile de incalcare ale justitiei, in viziunea

lui d’Aquino exista trei mari “pacate” ce tin de practica economica: furtul sau

jaful, frauda comerciala si imprumutul cu dobanda. Furtul sau jaful reprezinta

insusirea prin mijloace violente a unei proprietati ce nu apartine de drept celui

ce se face vinovat de aceasta fapta. In acest mod este adusa in centrul analizei

propietatea privata care in viziunea lui d’Aquino poate fi caracterizata apeland

la o serie de ipoteze, precum:

Fiecare acorda o mai multa atentie bunurilor care-i apartin in

proprietate privata.

Pacea in cadrul comunitatii este cel mai bine garantata atunci cand

fiecare este satisfacut cu ceea ce-i apartine.

Bunurile sunt mult mai bine administrate atunci cand grija fiecarui

lucru cade in sarcina unei persoane.

Problematica economica revine in centrul atentiei in momentul in care

filosoful catolic analizeaza notiunea de profit, problema adusa in discutie fiind

aceea daca profitul vazut ca o diferenta intre pretul de vanzare si cel de

cumparare poate fi sau nu admis. D’Aquino raspunde afirmativ la aceasta

problema motivandu-si raspunsul prin a scoate in evidenta aspectele pozitive

ale profitului. Prin urmare profitul poate fi justificat in urmatoarele situatii:

ca remuneratie moderata a serviciului adus de vanzator;

Page 15: Gandirea Economica Antica

ca necesitate a vanzatorului de a obtine mijloacele de trai sau

pentru acte caritabile;

ca diferenta de cursuri in timp si spatiu

ca modalitate de acoperire a riscului vanzatorului

In ceea ce priveste remunerarea capitalului, adica pretul banilor sau al

capitalului, d’Aquino a preluat aceasi atitudine de condamnare a imprumutului

cu dobanda pe care o intalnim si la Aristotel. Una din explicatiile acestei

atitudini o constituie conditiile imprumuturilor din timpul sau; acestea erau in

principal imprumuturi de consum, acordate fara garantie de catre camatari si,

prin urmare, cu o dobanda extrem de ridicata. Pentru a combate aceste abuzuri

Evul Mediu si in principal reprezentantii clerului nu au vazut decat o singura

solutie: interzicerea completa a dobanzii.Imprumutul cu dobanda este ilegitim

pentru ca el impune debitorului plata a doua preturi: unul pentru proprietate

(restituirea sumei imprumutate) si celalalt pentru folosirea banilor (dobanda).

Tinand cont de acestea d’Aquino gaseste cat se poate de justificata

condamnarea dobanzii, insa aceasta condamnare este rezultatul unei analize

juridice din perspectiva justitiei comutative si nu tinea in nici un fel seama de

notiunea economica de capital.

Gandirea economica va cunoaste o schimbare de optica odata cu

manifestarea ideilor unui grup de teologi preocupati de problematica activitatii

economice. Acest grup de ganditori au format ceea ce in istoria gandirii

economice este desemnata prin sintagma de Scoala din Salamanca. Acestia, in

primul rand, resping atat conceptia tomista cat si pe cea nominalista2[5]

sustinand ca pretul just este acel pret ce se stabileste in urma unui contract

voluntar incheiat pe piata, deci acel pret asupra caruia cad de comun acord

participantii la respectiva tranzactie. In lucrarile cu tenta economica ale 2

Page 16: Gandirea Economica Antica

teologului Francisco de Vitoria (1483-1546), unul dintre cei mai de seama

reprezentanti ai Scolii din Salamanca, se avanseaza teza ca pretul just se fixeaza

prin acordul dintre producatori si consumatori. Nivelul pretului just este o

consecinta a actiunilor intreprinse de cumparatori si vanzatori, preturile variaza

in functie de circumstantele pietei si de valoarea pe care indivizii o acorda

bunurilor. Aceasta valoare depinde de doi factori: disponibilitatea bunurilor si,

respectiv, utilitatea lor. Pretul just nu este fix prin natura lui si nici determinat

de costurile de productie, el este in principal rezultatul unor estimari.