Gabriela Mimi Boroianu - Cântând iubirea

Reeditare electronică cu acceptul direct al autoarei Gabriela Mimi Boroianu şi al Bibliotecii Cronopedia,

realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate

pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

Cântând iubirea

1

Gabriela Mimi Boroianu

Cântând iubirea


2

Redactor: Lenuş Lungu

Coperta: Ioan Muntean (prelucrare foto web)

Tehnoredactare şi corectură: Ioan Muntean

Grafică, ilustrare: Ioan Muntean (colecţie grafică

selecţionată de pe web)

Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei

reţelei Cronopedia (http://lenusa.ning.com)

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin

autorului şi reţelei Cronopedia.

Tipărit la Editura Editgraph - Buzău

Editor S.C. Editgraph S.R.L.

fdt. Filantropiei nr. 37

Tel. 0725.54.99.15; 0724.53.43.29

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

GABRIELA MIMI, BOROIANU Cântând iubirea: versuri/Gabriela Mimi

Boroianu - Buzău: Editgraph, 2014 ISBN 821.135.1-1

http://lenusa.ning.com/

Cântând iubirea

3


Editura Editgraph

~ Buzău, 2014 ~


4

Cântând iubirea

5

CCuuvvâânntt îînnaaiinnttee

Într-o lume a poeziei literare în care scrisul se îndreaptă vertiginos înspre sentimente, Gabriela Mimi Boroianu rămâne autentică, o poetă ce alege să expună stări prin cuvinte, dar emoţiile continuă să înflorească, ideile să nască idei. Mă las purtată într-o călătorie începând cu primul volum de poezii debut „Cântând iubirea”, în care se elogiază iubirea, Gabriela Mimi Boroianu se lasă purtată de armonia vivaldiană, de trecerea sufletului prin anotimpuri ale toamnei, ale iubirii într-un egocentrism poetic ce defineşte dorinţa de perfectibilitate, dar şi printr-un altergocentrism

Mi-a venit un gând Lună nouă Să-mi împart cărarea-n două. Una către mine, Una către tine. O oglindire de iubire în ea, o fuzionare cu

jumătatea ei, androgină, având în vedere contextul dual în care poeta alege să se exprime,pentru a întregi sufletul într-o manieră complexă.

Gabriela Mimi Boroianu nu se ascunde în spatele literelor, pune punctul pe I, poemele sale

5


6

fiind, de cele mai multe ori, expansive, explicite, deschizându-şi sufletul preaplin de sensibilitate în faţa interlocutorului:

Iubește-mi sufletul, dar nu-mi cere mai mult. Nu cere o iubire pământeană. Nu am de unde să-ți dau, tot ce-am avut E sufletul ce-n mine se destrămă.

Relevă dorinţa de a se face înţeleasă, de a fi

percepută exact cum se arată ea, cu toată transparenţa unui suflet sincer de primăvară. Poeta conştientizează şi înţelege relaţia profundă, sacră pe care scriitorii o dezvoltă cu poezia, dar nu îşi neagă dreptul la a spera că frumosul, evidenţiat de o gândire şi mâini măiastre, poate schimba trecerea timpului:

Ca să te pot iubi așa cum ești, Eu toate lacrimile mele Domnului le-aș da, Prin timp trecând să mă-ntlânesti, Să recunosc dragostea ta. Și i-aș mai da în plus lui Dumnezeu Un zâmbet cald și îngeresc, Să te creeze doar al meu. Să mă iubești, să te iubesc. Poeziile Gabrielei Boroianu se lasă

depănate, fir cu fir, vers cu vers, fie planând deasupra sufletului, într-o poveste atât de dragă fiinţei sale. Poeta este un om al cuvantului în care își poate lua în stăpânire universul. O topica utilizată în majoritatea versurilor reliefând iubirea „De-ai ști tu dorul tău cum vine/Cum mă

6

Cântând iubirea

7

inundă ca o apă.” (De-ai ști tu); „Lacrimile tale sunt ca roua cerului/Surâsul tău este ca floarea câmpului./Ești un miracol al naturii renăscute/Fată cu cântul și vorba atât de plăcute./Din brațele tale cresc flori de iubire/În părul tău se prind mărgăritare și safire./Iar la picioarele tale, ca doi crini când plouă,/Te minunezi văzând cum încolțesc flori de rouă!” (Odă).

În poeziile sale Gabrielei Mimi Boroianu ne dă stări de fioruri, subliniate prin stări de dor, de neliniște, de iubire, marcate prin metafore. Cromatica la care apelează, încadrată într-un perimetru de nuațe învelite de un curcubeu din care răzbate uneori verdele,rosu și albul acestea subliniază starea de spirit a poetei. Pot fi considerate, în calitate de simboluri, ca având valențe, iar Gabriela îl alege mereu pe cel pozitiv.

Albul este armonia tuturor nuanțelor de lumină a culorilor purității și candoarei, a inocenței. Verdele leagă de poezia ei, în căutarea frumosului și al unui Eden de a cărui amintire nu se poate dezlipi. Verdele, starea sa pozitivă, afânează starea de pendulare dintre puritate și goliciune, pustiu, revârsându-se în versuri aidoma unei iubire pe care poeta nu este pregătită să și-o nege. Prin limbajul ales se remarcă încercarea sa de a evada din prezent, de abandonare a lui aici și acum, stare prudent și subtil reliefată prin epitete, metafore.

Poziționarea adjectivelor înaintea substantivelor, această topică inversă a sufletului

7


8

vizavi de trup – am putea spune –, conturează ideea conform căreia pentru poetă contează foarte mult:

„În palma ta cresc vise de iubire,/Iar eu sunt obosită și-nsetată,/M-aplec și beau un strop de fericire,/Să pot pătrunde-n lumea-ți minunată”. (În palma ta)

Stări de beatitudine încearcă să atragă starea de calm, de pace, refuzând stridentul; deși ca formă, limbajul poate fi considerat strident, conținutul ideatic denotă un refuz al disonanțelor. Pendulează între anotimpuri pe note muzicale pe care le pune în vers, de partituri vivaldiene, mediteraneene (prin raportarea la Ravel se prelungește dorul de calm, de țărmuri neatinse și visare a poveștii de iubire).

Iubirea este salvarea pe care o zăreşte, o respiră şi o inspiră la fiecare pas: iubirea de oameni, de neaomeni, de pustiu şi de frumos, de trecut şi de viitor, de un azi pe care nu vrea să-l scape din gânduri.

Lenuș Lungu

8

Cântând iubirea

9


10

Cântând iubirea

11

NNiiccii aazzii nnuu șșttiiuu

Pusesem rufe la înmuiat.

Îmi ridicasem părul de pe frunte

și fredonam un cântec legănat,

la umbra dudului din curte.

N-aveam tristeți, n-aveam nici dor.

Purtam doar grija florilor din tindă.

A firului de lână, ce seara pe pridvor

îl răsuceam pe deget, în clipa de odihnă.

Aveam pe iie un câmp brodat.

Doar roșul macului purtam pe-obraji.

Mândră crăiasă, curtea-mi era palat

și aveam vreo trei pisici ca paji.

Eram ca un soare răsărit

În bătătura casei părintești.

Dar tu, de după poartă m-ai privit

și ai încercat să îmi vorbești.


12

Of! N-am știut cum să mă ascund

mai repede, de ochii tăi frumoși.

Căci îi simțeam cum fură gând cu gând.

Din ochii mei ce te priveau sfioși.

N-ai zis nimic. Pe drum te-ai dus.

Nici azi nu știu ce-a fost în gândul tău.

Știu doar că inima pe jar mi-ai pus

Și-ai luat liniștea și somnul meu!

Cântând iubirea

13

MMii--aarr ppllaaccee

Mi-ar place să fiu Luna.

Să-mi reazem fruntea

de fereastra ta.

Când, singur, gândul tău

se sprijină de ea.

Să te-nvelesc în umbra mea

să-ți dau un vis să-l dormi.

Să uiți singurătatea-ți

pe brațu-mi până-n zori.

Dar mult mai mult aș vrea să fiu

raza din zori de zi.

Ce cu-n sărut îți spune

„Bună dimineața”

și șterge lacrima ce-n somn ți s-ar ivi,

și-ar încerca să-ți umezească fața.

Nu ți-aș da vis, ți-aș da speranța.

Și în căldura mea te-aș înveli.

Să-ncepi o nouă zi cu cutezanță

și gândul că niciodată nu-i târziu

pentru „a iubi”


14

OOddăă

Lacrimile tale sunt ca roua cerului.

Surâsul tău este ca floarea câmpului.

Ești un miracol al naturii renăscute,

Fată cu cântul și vorba atât de plăcute.

Din brațele tale cresc flori de iubire

În părul tău se prind mărgăritare și safire.

Iar la picioarele tale, ca doi crini când plouă,

Te minunezi văzând cum încolțesc flori de

rouă!

Cântând iubirea

15

RRăăttăăcciirrii

Aș pleca,

Und'să mă duc?

Gândul mi-am pierdut de mult.

Inima mi-a fost furată.

Aș trăi,

Dar parcă-s moartă!

Vreau să plâng,

Dar lacrimi nu-s,

Au secat de cât au curs.


16

ÎÎnn uummbbrraa LLuunniiii

Se strâng tristețile în nor

și-ngreunează geana zării,

torcând suspinele fuior

în vântul aspru-al înserării.

Iar cerul geme-înlăcrămat,

pe geana neagră a pădurii.

Plângând iubiri de-altadat',

al căror loc e dat azi urii.

Izvoarele oftează dor

în fiecare susurare,

doinind în unda ce ușor

se-neacă-n marea de uitare.

În umbra Lunii învelit,

pe-un colț de stea un suflet plânge,

iubirea care l-a vrăjit

iar azi cu ură îl străpunge.

Cântând iubirea

17

CCâânndd ssccrriiii

Răsare Luna la ferești,

cu toate dorurile promise.

O coală albă-s, tu îmi ești

peniță-n călimări de vise.

Când scrii cu versuri gândul tău

pe cerul gol al vieți mele,

îmi dai un vis să fie-al meu.

Mă poarte-n zbor până la stele.

Îmi scrii cu mâna ta vrăjită

'n cuvînt de dor,cu vis povești.

Să știu că dragostea există

Cât eu îți sunt și tu îmi ești!


18

ȘȘttiiii ttuu??

Știi tu micuță floricea

ce-nseamnă dorul și să-mi spui,

dacă vreodată voi putea,

să scap de sub osânda lui?

Știi tu micuță stea din cer,

ce-nseamnă oare dragostea?

Să-mi dai un leac acum îți cer,

că m-am îmbolnăvit de ea!

Cântând iubirea

19

SSăă nnuu mmăă--nnttrreebbii

Să nu mă-ntrebi de ce-mi pasă de tine.

N-aș ști să-ți spun ce e-n sufletul meu.

De ce-mi fac griji, să-ți fie ție bine,

de ce la tine mă gândesc mereu.

N-aș ști să-ți spun de ce răsare Luna.

De ce apune Soarele-n apus.

Nu știu de ce la tine mă gândesc într-una.

Nu mă-ntreba, că n-am să-ți dau răspuns.

Știu doar că-mi bate inima mai tare,

de câte ori la tine mă gândesc.

Că te-ascult mereu cu încântare

și doar la tine-aș vrea eu să privesc.

Să nu mă-ntrebi că n-aș ști ce să-ți spun.

Știu doar că lângă tine-aș vrea să fiu acum!


20

DDăă--mmii ppaallmmaa ttaa

Dă-mi palma ta s-o strâng în pumnul meu,

să pot să-mi trăiesc visul într-o clipită.

Să te privesc în ochi, să te văd ca pe-n zeu

venerându-te îndrăgostită.

Nu vreau pe-un soclu să mi te așez.

Statuile sunt reci și nu au viață.

Dă-mi palma ta cu tine să visez

și să păstrez o clipă de speranță.

Dă-mi palma o șoaptă să ascund în ea.

N-o pot rosti în ochi privindu-te,

că ceru'-n roșu tot s-ar colora

iar păsările ar uita să cânte.

Sunt taine ce se-ascund într-o privire.

Cu inima doar poți să le citești.

Dă-mi palma ta, o clipă de-mplinire

în ea s-așez, să simți cum este când iubești.

Cântând iubirea

21

MMii--ee ssuufflleettuull

Mi-e sufletul o boare de-aer proaspăt,

ce rătăcește fără țintă în univers.

Azi rătăcirii aș vrea să îi pun capăt

și m-am oprit o clipă în fața ta din mers.

Am întins mâna a rugă către tine.

Tu lasă umbra gândului să-ți cadă

asupra ei, în versurile-ți de bine.

Cu sufletul pune-mi o sărutare-n palmă.

Mi-e sufletul o pasăre ce zboară,

ce încă-și caută un loc de popas.

Fă palma căuș și-ntinde-o-n-afară

cuibar pentru timpul ce i-a mai rămas.


22

ÎÎmmii ppooaattee ssppuunnee cciinneevvaa??

Îmi poate spune cineva

Când intră dragostea în suflet

Cum poți să faci să scapi de ea?

Să nu auzi al ei răsunet

Reverberând la tine în piept

Lovind ritmatic peste coaste

În ritmul ei ciudat, alert

De zici că-i o întreagă oaste?

Îmi poate spune cineva

Ce legi în dragoste se-aplică

De-ajungi din prieten altceva

Iar inimă din piept abdică?

Poate cineva să-mi spună

Cum inima poți să ți-o pierzi

Pentru o dragoste nebună

În care nici măcar nu crezi?

De pot cumva lupta cu ea

Va rog spuneți-mi, vreau să știu

Îmi stăpânește inima

Și-n puterea ei nu vreau să fiu!

Cântând iubirea

23

OO iinniimmăă

De-aș ști că tu renunți,

m-aș face mânăstire.

În mine să te-ascunzi,

s-ascult a ta psaltire.

M-aș mai face cruce.

La mine să te-nchini.

Și a ta rugăciune

La mine s-o suspini.

M-aș face apă sfântă

Pe buze să-ți ajung

și-a ta durere mută

În mine să o strâng.

Mătanie să-ți fiu

în mână să mă ții

și ruga când o spui

încet să mă mângâi.

Dar câte nu m-aș face

c-atât de drag îmi ești...

O inimă ce-ți bate

Și-în piept cu ea trăiești!


24

TTee iiuubbeesscc

De vezi că n-am cuvinte,

Mă bâlbâi și muțesc,

Să nu-ntrebi dinainte,

Să știi că „Te iubesc”.

Și lacrimi de adun

Că nu pot să vorbesc,

Să știi ce vreau să-ți spun,

Atât că „Te iubesc”.

Că de emoție vezi,

La față cum roșesc,

Să nu-ntrebi ci să crezi

Pe tine „Te iubesc”

Iar dacă n-am curaj

În ochii să te privesc,

Să iei asta drept gaj

La faptul că „Iubesc”

Cântând iubirea

25

DDee ccee

Ți-e teamă suflete să zbori?

Mi-e teamă că-întâlnesc iubirea,

că o să simt ai săi fiori

și voi afla ce-i fericirea.

Mi-e teamă că pe culmi m-o duce

și-apoi singur mă va lăsa

și voi uita să zbor și-atunce,

în negre-abisuri voi cădea.

Mi-e teamă c-alături de ea

voi învăța ce-nseamnă „viață”.

Iar de cumva mă va lăsa

voi rămânea fără speranță.

N-oi ști ce rost mai are-o clipă.

Nu-mi va mai place s-o trăiesc.

Nu vreau să zbor căci mi-este frică,

nu vreau iubirea s-o-ntâlnesc!

Dar oare, suflete, nu știi?

Iubirea ce-i adevărată,

nicicând nu te va părăsi

’ți va fi alături viața toată!


26

ȘȘii pplloouuăă șșii pplloouuăă......

Și plouă și plouă-n-neștire,

Cu tine la mine-n ferești,

Căci ploaia ce-mi cântă iubire

În cuvinte, pe geamuri, tu-mi ești!

Și plouă și-mi plouă crâmpeie

Din doruri ascunse-n povești.

Sunt cea mai cântată femeie,

Ești ploaia ce-n stropi mă doinesti!

Și plouă și plouă cu tine,

La geam poezii îmi grăiești,

Fiecare picur îmi spune,

Cât de mult, de profund mă iubești.

Ce drag îmi e astăzi de ploaie

Când știu că în ploaie trăiești

Aș ieși să mă ude șiroaie,

Cuvântu-ți cu care-mi vorbești!

Cântând iubirea

27

MMiisstteerruull iiuubbiirriiii

În câte feluri poți iubi?

Poți oare împărți iubirea?

Și câte vieți ți-ar trebui

să poți să-i înțelegi menirea?

Câte nopți de neodihnă

ar trebui să-ți vadă cerul,

cum cauți fără de odihnă,

căi, să-i înțelegi misterul?

Câte iubiri sunt pe pământ?

Din ce se nasc, cum le găsești?

Cum să le chemi, cu ce cuvânt?

Ce poți să faci să le oprești?

Oricâte întrebări ai pune,

răspuns nu vei afla în veci.

Iubirea un mister rămâne

pe care n-ai să-l înțelegi.


28

De ai noroc, se va opri

și-o clipă cât o viață-ntreagă,

în esența ei o vei trăi

dar gându-ți n-o s-o înțeleagă!

Acceptă-i darul, atât cât e

și-atâta timp cât ți-l va da.

Nu căuta a-l înțelege

căci, nicicând nu vei putea!

Cântând iubirea

29

ÎÎnn zzbboorr

Îmi purtam aripile-n zbor deasupra sorții,

De dup-un nor privirea ta mă urmărea,

Înmiresmând suav tăcerea nopții,

Când cu un surâs toți trandafirii-i înflorea.

Cu zborul frânt și aripa însângerată,

Brodam dantele pe-un cer de-acuma sângeriu,

Jelind ca o vioară dezacordată

Ce sunt acum și ce aș fi vrut să fiu.

Din urmă cu dor și cu speranță împletit,

Tu transformat în curcubeu înmiresmat,

Umplînd tot cerul de culoare mi-ai zâmbit

Și zborul meu către înalt mi-ai ușurat.


30

GGâânndd rrăăzzlleețț

– Mănânci? mă întrebă mușcând din măr.

Și zeama se prelinge în colțul gurii.

Iar ochii îi ardeau mocnit.

Cum să fii rezistat Adam?

Eu gura ei aș fi mușcat-o!

Hămesit..

Cântând iubirea

31

DDooaarr oo zzii

Legănate frunze-n vânt,

Ce plutesc până la nor,

Ca o frunză astăzi sunt,

Îmi duc dorurile-n zbor.

Adieri de vânt în ramuri,

Uscând roua dimineții,

Ochi plângând pe lângă geamuri,

Toate dorurile vieții.

Zbor înalt de rândunici,

Ce spre alte zări se-avântă,

Tu acolo... Eu, aici..

Dor cu dor vrea să se-ajungă.

Raza soarelui e rece

Când atinge luciul apei.

Dorul meu nicicând nu trece,

Rău m-aș plânge astăzi soartei.


32

Toamna vine încetișor

Pământul să-l stăpânească.

Sufletul mi-e plin de dor,

Nimeni nu-i să-l potolească.

Cade brumă peste vii,

Greieri-au tăcut de mult,

Numai eu mai cer iubirii,

Ce-a promis că-mi dă de mult.

Ziua-i scurtă noaptea rece,

Toamna-i dusă, iarna vine,

Numai mie viața-mi trece,

Tot cerșind o zi cu tine.

Câte doruri sunt pe lume,

Eu le-am strâns în piept pe toate,

Tot rostind o rugăciune,

Doar o zi... dacă se poate.

Cântând iubirea

33

HHooțțuull

– Joacă-te!

Jucate-aș eu,

Pe genunchiul meu cel stâng,

Mâna-n sân să ți-o ascund!

Să-ți fur mărul…

– Nu ți-l dau!

– Nici nu-l cer,

Eu doar îl iau!

– Tu te joci acum cu mine?

– Ești copilă fără minte,

Nu mă joc, doar mă prefac,

Uite mărul ți-am furat!

Zice el șiret zâmbind,

Ea rămâne suspinând...


34

DDee ccee ssăă--țții ffiiuu??

De ce să-ți fiu când tu nu-mi ești,

Decât o umbră călătoare,

Când tu vrei doar să m-amăgești,

Cu-atale vorbe înșelătoare.

Creezi o lume de povești

În care eu mă pierd mirată,

Și mă întreb în gând ce ești,

Un prinț din lumea de-altădată?

Îmi spui mereu că mă iubești

Că sunt Crăiasa cea frumoasă

Dar tu vrei doar să m-amăgești,

Păianjen ești ce-ntinde-o plasă.

Oh! Aș veni să mă iubești,

De-aș crede că-i adevărat,

Dar cum să-ți fiu când tu nu-mi ești,

De cât un gând... astăzi aici, mâine plecat...

Cântând iubirea

35

FFeemmeeiiii

Erai și-ai fost a mea femeie

Pierdută într-un timp trecut,

Și regăsită într-o iubire

Ce-n veacu-acesta a început.

Când cu piciorul tău lăsai

O urmă-n lumea mea de vis

O ușă tu îmi deschideai,

Spre alt tărâm de paradis.

Și când cu mâna ridicată,

Făceai un semn de regăsire

Într-o mișcare ondulată,

Îmi dădeai o clipă de-mplinire.

Cum m-ai făcut să te iubesc,

Femeia mea cu sânul plin?

Un'te-am pierdut? Un'te găsesc?

Spune-mi acum unde să vin…


36

Te caut dintr-un timp în altul,

În vechiul spațiului m-afund,

Și mă ridic cătând în altul,

Femeia mea cu trup plăpând.

Într-o speranță fără viitor,

Te caut să te regăsesc,

Mă nasc din nou și din nou mor

Prin timp trecând să te-ntâlnesc.

Cântând iubirea

37

GGâânndd

Mi-a venit un gând Lună nouă

Să-mi împart cărarea-n două.

Una către mine,

Una către tine.

Dar fiind o ființă foarte indecisă

Lipsită de voința și poate egoistă,

N-aș ști pe care s-o aleg...

Pe care-am să câștig,

Pe care am să pierd.

M-aș așeza,

Și-aș aștepta.

Gândurile mi le-am pierdut

În urmă undeva.

Mi-a mai rămas doar inima din piept.

Dar și ea a plecat,

Eu... încă o aștept.

Măcar de-aș fi văzut

Pe ce cărare ea s-a dus!

Știam

Unde s-o caut

Și poate te găseam

Pe unde ești ascuns...


38

IIuubbeeșșttee--mmii ssuufflleettuull

Iubește-mi sufletul, dar nu-mi cere mai mult.

Nu cere o iubire pământeană.

Nu am de unde să-ți dau, tot ce-am avut

E sufletul ce-n mine se destrămă.

Iubește-mi sufletul dar nu-mi cere mai mult.

Nu-mi cere ce eu nu pot să-ți ofer.

Iubește ce îți dau, nu cer nimic decât

Din când în când cu tine să visez.

Iubește-mi sufletul, dar nu-mi cere mai mult.

Nu-mi cere pasiuni, ce ard mocnit,

Pot să-ți ofer ce am, doar sufletul

Și o iubire fără început și fără de sfârșit.

Iubește-mi sufletul și lasă-te iubit,

Absoarbe-mă să șimți tot ce simt eu,

Iubiri dumnezeiești cum nu ai mai simțit,

Iubește-mi sufletul și-al tău va fi mereu.

Cântând iubirea

39

AAșș vveennii

Oh!!! aș veni dar ești așa departe,

Spune-mi tu, cum să-i fac inimii dreptate?

Cum să împart acesta lume-n două,

Când cerul plânge peste noi cu rouă?

Cum să despart o mare în două țărmuri,

S-ajung în brațele-ți să vezi cum tremur?

Cum să despic văzduhul pân' la tine,

Să simți și tu câtă iubire am în mine?

Oh!!de-aș putea distanța s-o comprim,

Să vin la tine-n brațe și să ne iubim…


40

DDee ccee??

De ce îmi ceri să te iubesc,

Când tu știi că nu poți iubi,

De ce să vreau să m-amăgesc,

Când ce vreau eu tu nu-mi poți oferi.

Îmi ceri atingeri diafane

Dulci sărutări le vrei pe buze,

Dar când îți cer să-mi dai iubire,

Tu cauți și-mi dai mii de scuze.

Îmi vrei atingerea fierbinte,

Aripi tu vrei să-ți dau să zbori,

Dar când te chem să vii la mine

Te faci că nu auzi și mă omori.

Îmi spui în ochi să te privesc,

Să-ți sărut pleoapele lăsate,

Dar dacă-ți spun că te iubesc

Distrat privești în altă parte.

Cântând iubirea

41

Tu vrei vulcani treziți în tine,

Ce-n focul lor trupul să-ți ardă,

Dar când îți cer să-mi dai iubire,

Tu pleci, spunându-mi că ai treabă.

De ce să-ți dau iubirea mea

Când tu nu poți să mă iubești,

Când nu mă vrei în viața ta,

De ce să vreau să m-amăgești?


42

CCuuvviinnttee

Te-am văzut cum te scăldai,

Sus la lacul din pădure

Aveai ochi ca două mure,

Și ce trup de zână aveai.

Cum te-nfășurai în ape,

Aveai crini în loc de sâni,

Și în păr culori de fân,

Când îl revarsai pe spate.

Te-am văzut și chipul tău

A rămas la mine în minte

Cum să spun că te iubesc?

Cum să spun, că n-am cuvinte.

Cântând iubirea

43

SSăă ppoott

Ca să te pot iubi așa cum ești,

Eu toate lacrimile mele Domnului le-aș da,

Prin timp trecând să mă-ntlânesti,

Să recunosc dragostea ta.

Și i-aș mai da în plus lui Dumnezeu

Un zâmbet cald și îngeresc,

Să te creeze doar al meu.

Să mă iubești, să te iubesc.


44

DDrruummuurrii

Când ești

Mi-e teamă să-ți vorbesc,

Nu vreau să-ți tulbur gândurile,

Căci știu că mă iubești,

Tu știi că te iubesc.

Îndepărtate ne sunt drumurile.

Dar când lipsești,

Eu mă topesc

Și dorul curge lacrimă sub pleoape,

Căci mă iubești

Și te iubesc

Și-a noastre drumuri sunt prea îndepărtate.

Și n-am curaj, mărturisesc,

Să schimb ceva din astea toate

Știu doar că-n vise te iubesc,

În gând te strig

Te strâng sub pleoape.

Cântând iubirea

45

O mare ești

Ce plânge zbuciumat.

Eu te iubesc,

Tu mă iubești.

Dar drumul tău,

De-al meu

E prea îndepărtat.


46

DDee ccee??

De ce strigi tare tu nu știi,

Că nu-i nevoie de cuvinte?!

Un suflet îți poate vorbi

Și stând în banca lui cuminte?

Crezi că-i nevoie să răspundă,

Strigând în cele patru zări?

Fă liniște și inima-ți o să audă,

Cum îți șoptește TE IUBESC-uri

Din seară până-n zori!

Te-aude-n gânduri și te simte,

Dar greu îi este să-ți vorbească,

Nu fiindcă n-ar avea cuvinte,

N-are curajul să-ndrăznească!

Și stă te ascultă suspinând,

Plângând cu lacrimă amară,

Iubindu-te numai în gând,

Cum te-a iubit de prima oară.

Cântând iubirea

47

DDee--aaii șșttii ttuu

De-ai ști tu dorul tău cum vine

Cum mă inundă ca o apă.

Trecând prin suflet către tine,

Îneacă inima din mine,

Trezindu-mă la viață!

De-ai ști fierbintele tău dor,

În flăcări cum mă pârjolește,

Îmi arde pielea por cu por,

Sufletu-mi umple de fior,

La viață inima-mi trezește!

De-ai ști tu ce-ai făcut din mine,

Cu dorul tău mă chinuiesc

Și mor și-nvii căci fără tine,

Se scurge viața ce-am în mine,

Atât de mult eu te iubesc!


48

VVoorrbbiinndd......

– Oricâte flori ar înflorii,

Eu iubesc numai una!

Oricâte stele-n cer vor fi,

Tu mie-mi rămâi Luna.

– Cât ar fii câmpul de-ncărcat

Nu-i mai frumos ca tine,

Ești cel mai minunat bărbat,

Luceafăr pentru mine!

Cântând iubirea

49

UUiittaarree

Fără tine de-acum toamna

Va fi mult mai rece și mai tristă

Iar pe hârtie, se va frânge pana,

Încercând să adune ce nu mai există.

Și golul va crește în inima mea

Ca o povară ce-apasă, apasă...

Fără-ncotr-o, de nebună aș pleca,

Să nu mai am casă, să nu mai am masă.

Să fug de uitarea ce vine din urmă,

Și-n mantia sa mă înfășoară

Îmi frânge iluzia, visul mi-l curmă

Speranța-n amintire-mi coboară!

...

Și ani după ani vor trece de-acum

Și toamnele triste-mi vor fi,

Iubirea-i în vânt risipită ca fum

În uitare vei trece și nu te-oi mai ști.

Uitat vei rămâne în sufletul meu

Și doar durere în piept va rămâne

Prin toamnele reci călători-voi mereu

În căutarea iubirii pierdute...


50

TTee aadduunn

Te adun din cioburi de stele,

Din dorurile mele

Din frânturi de gânduri ce dor,

Din șoapte pierdute în zbor.

Într-un vis cel visez noapte de noapte,

Te strâng înfiorată sub pleoape,

Te plâng în lacrimi de cuvinte nespuse,

Ecou al iubirii ce între noi începuse.

Întind brațele în gol către tine,

Să te adun din uitare, să te păstrez lângă

mine!

Nu pot să renunț, mi-ești încă în sânge!

În suflet vibrează iubirea ce plânge.

Cântând iubirea

51

CCâânndd nnuu ttee aamm

Când nu te pot avea cu mine,

Te am în gânduri și-n suspine.

Te am în lacrimi care-mi curg,

Pătându-mi zarea în amurg,

În roșul macului aprins,

În ochi ce te privesc surprins.

Îmi ești un dor care-mi suspină,

Ofilind floarea din grădină.

Când nu te am mă simt pierdută,

O frunză-n vânturi rătăcită.

Ah... de-ar fi atâta de ușor,

Purtată m-aș lăsa de dor

Și-aș ruga vântul să m-așeze,

Iubire în brațele tele!

Să-ți spun că te iubesc cu dor,

Apoi... nu-mi pasă dacă mor.


52

VViiss

De când mă știu pe-acest Pământ

Purtată-am fost de-un dor nebun,

Și rătăceam noapte de noapte,

Pe țărmurile unui gând.

Valuri de lacrimi îmi udau

Piciarele desculțe,

Iar stropi de vise se spărgeau

Lipindu-mi-se de buze.

Câmpii de dor am străbătut

Bătându-le cu pasul

Și apă dulce am băut

În ea lăsându-mi glasul.

Sorbind iubirea din izvor

Pe tălpi adunând dor

Mă trezeam dimineața-n zori

Plângând încetișor.

Și an de an fără să știu

Mă-ndrăgosteam mai mult.

Sufletul-n zori mi-era pustiu

Iar noaptea un tumult.

Până-ntr-o zi când glasul tău

Și-a ridicat strigarea,

Și-am înțeles cine sunt eu,

Și care mi-e chemarea!

Cântând iubirea

53

Dar ce păcat era târziu,

Glasul nu pot să-l mai ascult,

Rămân captivă într-un vis,

În care sufletu-am pierdut.

Rămân o candelă aprisă,

O rugă către Dumnezeu,

Să ai mereu calea deschisă,

Nicicând să nu ai drumul greu.

Iubește-mă în visul tău,

Purtându-mă prin galaxii,

Cum ai făcut-o-ntotdeauna,

Când nu știai că mă vei întâlni.


54

ÎÎmmii ee ssuufflleettuull

Îmi e sufletul o apă

Ce se zbate lângă mal,

Ce doinește într-o șoaptă,

Valu-i vers și versu-i val.

Îmi e sufletul un vânt

Ce se tânguie între zări,

Plânge-n șoaptă al său cuvânt,

De cu seară până în zori.

Îmi e sufletul o mare

Ce se-ntinde nesfârșit,

Cine înțelege oare

Al său vuiet tânguit?

Cântând iubirea

55

CCuutteezzaannțțăă

Oricâte vânturi reci și toamne desfrunzite,

Ar trimite viața să mă doboare la pământ,

Atâta timp cât știu că tu ești lângă mine,

Pe toate am curajul să le înfrunt!

Oricât de încercată mi-ar fi ziua,

Oricâte greutăți mi-ar ieși-n cale,

Pe toate eu le trec cu fruntea sus,

Când știu că seara voi dormi-n brațele tale!

Tu-mi dai curaj și cutezanță,

Și-aripi ca să zbor la cer îmi dai,

Și-mi suflii-n ele vânturi de speranță,

Tu ești bucata mea ruptă din rai!

Tu știi că fericirea te ținea de mână,

Și că norocul te purta-n spatele lui,

Că toate astea de când sunt cu tine

împreună,

Mi-au transformat cursul destinului?


56

Poate lui Dumnezeu i s-a făcut milă de

soarta mea,

Și-un înger pe pământ la mine a trimis,

Să m-ocrotească și să-mi dea iubirea,

Și să-mi arate cum se-mplinește-un vis.

Scutură-ți viață greutățile cât vrei,

Și poți să dai cu mine de pământ,

Tu fericirea n-ai să poți să-mi iei,

Atâta timp cât eu cu îngerul de mână sunt!

Cântând iubirea

57

TTee vvooii iiuubbii

Te voi iubi și azi cum te-am iubit și ieri,

Te voi iubi feeric în noapte dacă-mi ceri,

Te voi iubi tăcând, te voi iubi-n cuvânt,

Te voi iubi profund, te voi iubii oricând.

Te voi iubi cum vrei, te voi iubii curat,

Te voi iubi în lacrimi și fără de păcat,

Te voi iubi în zori când se ascunde Luna,

Scriindu-mi pe-al tău trup iubirile cu mâna!

În zilele-nsorite, în nopțile cu ploi,

Când sub cearceafuri ude împărțeam iubiri la

doi!

Te voi iubi când seara stelele-și aprinde,

Iar tu-n a tale brațe zâmbind mă vei cuprinde.

Te voi iubi când râzi, când plângi sau când ești

trist,

Te voi iubi iubite atât cât eu exist!


58

OOcchhiiii mmeeii

Ochii mei sunt două porți de noapte.

Ochii mei îți deschid calea spre țara de șoapte.

Ochii sunt ca două nopți de patimi.

Ochii mei ascund sub gene o mare de lacrimi.

Ochii mei sunt ca două pete de întuneric.

Ochii mei te privesc cu nesaț și himeric.

Ochii mei sunt o carte cu povești,

Ochii mei privindu-i te fac să trăiești.

Ochii mei sunt file din cartea iubirii,

Ce ard ca o flacără pe altarul fericirii.

Ochii mei te cheamă să-i urmezi,

Ochii mei... Dar tu nicicând n-ai să-i vezi!

Cântând iubirea

59

GGâânndduurrii rrăăzzlleețțee

Mă ning răzlețe gânduri

Încărunțindu-mi părul

Și vise se destramă sub răceala lor.

Sufletul îmi plânge,

Inima îmi zbiară:

Mai vreau o clipă dulce de amor!

Luând cu ei iubirea,

Anii s-au dus.

Petale dintr-o floare

Ce se usucă-n glastră.

Nu cred c-a mai rămas ceva de spus...

Regretele-s tardive,

Cuvintele sunt seci,

Mă plânge-un vânt când bate la fereastră.

M-absoarbe cerul,

Mă vrea-napoi un fir de praf.

Înfuriat c-am întâlnit cândva iubirea.

Astăzi s-a dus,

Nimic n-a mai rămas.

Mă pierd în gânduri

Tot încercând să simt dulceața ei,

Dar fadă-i amintirea...


60

CChhiinnuurrii

În nici o altă noapte albă,

N-am suferit ca-n astă noapte,

Când carnea începea să fiarbă,

Și inima să îmi tresalte.

Aș fi ieșit afar' să strig,

Dar cine oare să m-audă

Și ce-ar fi zis când nudă-n frig,

M-ar fi văzut strigând zăludă?

Și ce să fi făcut în noapte,

Când patima în trup ardea,

Și nimeni nu părea că poate,

Un leac de chinuri să îmi dea.

Aș fi ieșit s-alerg în zare

Spre apa rece a Dunarii,

Dar aș fi reușit eu oare

Să mă opresc a suferii?

Să-mi stâmpăr doru-aprins în vânt

Și fierbințeala carnii în ape,

Părea că astea toate sunt,

Dar nu erau... menite să mă scape!!!

Cântând iubirea

61

MMii--ee ddoorr ddee ttiinnee

Atât de dor c-aș plânge.

Și triști mi-s ochii ce te caută în zări pierduți,

Cum să-ți explic ce se întâmplă acum cu mine?

Cum? Când nici eu mie, nu pot să îmi explic.

Mi-e dor de tine.

Atât de dor că plâng.

Una după alta lacrimile curg pe fața mea,

Mi-e glasul mut, dar dorul țipă în piept la mine,

Cum... cum să te strig, ca să m-auzi acum?

Mi-e dor de tine

Atât de dor, că doare

Dar tu nu știi, iar eu nu știu cum să îți spun,

Să înțelegi că sufletul îmi moare.

Ah, cât aș vrea să te-ntalnesc, să te aud...


62

DDăă--mmii mmâânnaa

Dă-mi mâna, e timpul să ne luăm la revedere,

Te rog oprește lacrima din ochi ce se-nfiripă,

Privește-mă în față, dar fără urmă de durere,

Acum, în cea mai grea și cea din urmă clipă.

Dă-mi mâna, e timpul să ne luăm la revedere,

Căci singuri noi vom merge, de azi, pe-al vieții

drum,

Privește cu curaj,dă inimii putere,

Drumurile noastre se despart aici acum.

Dă-mi mâna e timpul să ne luăm la revedere.

Această strângere de mână s-o ții în amintire.

Iar peste ani să-ți amintești,de vei avea plăcere,

C-ai împărțit cu mine o clipă de iubire...

Cântând iubirea

63

ȘȘooaappttee ddee ddoorr

Haide, vino tu iubire,

Peste mine te coboară,

Pielea tu, mi-o înfierbântă

În atingeri de vioară!

Și-mi șoptește la ureche,

Note dulci de clopoței,

Fă-mi inima să tresalte

Așa cum îi place ei!

Sentimentele se adună,

Se împletesc în armonie

Sufletul în mine cântă

Doar cu o șoaptă de iubire!

Ascult muzica mă încânta.

În vârtejuri de viori

Pielea mea se înfierbântă

Înflorind pe piept fiori.


64

Încântarea mă învârtește

Într-un vals amețitor.

Sufletul mi-l liniștește

Sărutarea ta, de dor!

Și în vis, tu mă coboară.

Linistind inima mea

În atingeri de vioară

Căci tu îmi ești dragostea!

Cântând iubirea

65

JJooccuull ttăăuu

E totul joacă de copii

Și-mi place jocul cum îl joci

Și felul tău de a iubi

De parcă ai vrea mereu să rogi.

Să rogi iubirea ca să vină,

De parcă ea n-ar vrea deloc,

Dar joaca, de iubire-i plină,

Căci „a iubi”-i de fapt e-un joc.

Hai să jucăm acuma jocul,

Fă regula cum dorești tu,

Chiar dacă ne jucăm cu focul,

Îmi place jocul nu zic nu.

Voi zice da oricând dorești

Și cum vei vrea te voi iubi,

Vreau doar și tu să mă iubești

Iubește-mă cum doar tu știi!


66

ȘȘii ddaaccăă

Și dacă floarea de castan, ar avea gură să

vorbească

Ar povesti la toți, de noi și de iubirea noastră

Și dacă frunzele ar putea,să spună Lunii, despre

noi

Ea ne-ar găsi și ar lumina iubirea dintre noi!

Cântând iubirea

67

VVrreeaauu ssăă ttee uuiitt

Mi-e sufletul bolnav de așteptare,

O greutate mare inima îmi apăsă.

Gândurile despre tine mă doboară

Vreau să te uit, dar toate nu mă lasă.

Totul de tine mereu îmi amintește

Oriunde eu privesc, te văd pe tine

Cum să te uit, când dorul în piept sporește

Iar inimă mea pleacă către tine?

Mă pun în pat, dar somnul nu mai vine

Și să respir îmi e din ce în ce mai greu

Bolnavă sunt, din dor prea mult de tine.

Cum să te uit când „Tu” ești însuși „Eu”


68

SSăă ssuunn??

Să sun? Mi-e teamă că-mi răspunzi.

Ce-o să-ți zic când vocea-ți mă întreabă?

Că îmi plac ochii mari, rotunzi

sau că-ți iubesc crovul din barbă?

Că-mi place părul nins la tâmple

și zâmbetul din colțul gurii

ce sufletul cu drag mi-l umple?

Dar teamă mi-e să nu te-nfurii

și tac, cu telefonu'-n mână,

căci n-am curaj să îți vorbesc.

Mă uit la el, aud cum sună.

Apoi închid căci nu-ndrăznesc.

Cântând iubirea

69

DDăă--mmii oo vveessttee

Peste câmpuri de poveste,

Peste ape-ntunecate,

Dă-mi tu dragoste de veste

Că nu ești așa departe!

Și când Luna se coboară

Între valuri să se scalde,

Dă-mi o veste bunăoară

Și-ale tale buze calde!

Și în leagănul de stele

Ce se-ntinde între zori,

Vino tu-n brațele mele

Și mă mistuie în fiori...


70

TTrraannddaaffiirrii ppeennttrruu ttiinnee iiuubbiirree!!

Trandafiri pentru tine iubire!

Între ei am ascuns inima mea,

Tu caut-o și găsește-o și ia-o cu tine

Cât încă mai bate și miroase iubirea din ea.


Să nu uiți niciodată mirosul meu,

Ascuns într-o petală de floare,

Împreună cu iubirea și sufletul meu.


Cântând iubirea

71

MMăă aarrzzii îînn ccuuvviinnttee iiuubbiirree

Mă arzi în cuvinte iubire.

În cuvinte ce mă cheamă țipând.

Te aud și mă doare și plâng.

Dar tu știi că același dor îți plânge în piept

Când mă strigi și mă chemi,

Eu te aștept.

Pe un colț de stea, la margini de lume

Seară de seară inima-mi plânge

Eu sunt aici, tu ești prea departe.

Și dorul mă arde,

Sufletu-mi se zbate.

Și plâng în neștire,

Cuvinte ce mor

Pe-un petec de coală

Făcut avion.

Îl arunc pe fereastră

Poate vântul milos,

Îl aduce la tine

Nu-l așterne pe jos.

Mă arzi în cuvinte iubire.

Căci doru-i mai mare la mine

Și plâng și mă sting și-ți vorbesc

În tăcere deplină.. TE IUBESC


72

GGaarrăă

Sunt singură în gară,

Și doar la tine mă gândesc.

Trec trenuri mă înfioară,

Că nu te regăsesc.

Stau singură în gară

Iar gândul mi-e la tine

Trec trenuri mă-înfioară,

Că nu ești lângă mine.

Și dacă trenuri vin și pleacă

Eu doar la tine mă gândesc,

Și-aș vrea să știi din depărtări,

Că doar pe tine te iubesc.

Cântând iubirea

73

SSăă--țții ffiiuu......

Ascunde-mă-ntre vise și leagă-mă de gându-ți,

Absoarbe-mă în ființa-ți, până devin tu însuți,

Apăra-mă de mine și-ajută-mă să-ți fiu,

Recreându-mă ființă din cuvântul ce ți-e viu.

Dă-mi aripi de lumină, fiind eu însămi visu-ți,

Călăuzindu-mi zborul, ridică-ți însuți zboru-ți.

Unindu-ne-ntr-un cuget, simțirea-ți dămi-o mie,

Varsă-mi litere-n sânge, naște-mă poezie!


74

IIuubbiittuullee

Iubitule, doar ochii tăi,

Mă pot vedea ca pe-o minune!

Ascunde-mă de ochii răi,

Între cuvintele-ți mă pune.

Iubitule, cu a ta slovă,

Renaște-mă în poezie,

Să poată toți să mă citească,

De drept să-ți aparțin doar ție.

Iubitule, doar gândul tău,

Să mă cuprind-așa cum sunt:

Un susur dulce de pârâu,

O lacrimă din cer căzând.

Un trandafir îmbobocit,

În cupa lui prinzând lumina,

Înmiresmând un răsărit,

Când mă culegi, prinzându-mi mâna.

Iubitule, cu-a ta magie,

Adoarme Luna-n palma ta,

Ascunde-ne în poezie,

Să luminăm și noi ca ea!

Cântând iubirea

75

CCăăllăăttoorr

Pășesc pe stele din vis în vis,

Trecând o punte peste lume,

Făcând din ea un paradis,

Pictat în litere pe strune.

De-jos de mine, e-o mare de iubire,

Deasupra, cerul cu suspine,

La mijloc vânturi cu-mplinire,

Mă poartă-n brațe către tine.

Mă nasc zâmbind, să mor de dor,

Sunt doar o stea pe bolta lumii,

Presar dorință, speranțe-nflor,

Te leg de mine-n raza Lunii.

Mă nasc copac, ramuri întind,

Să sprijin visul ce ia ființă,

Mă nasc plângând și mor iubind,

Călătorind spre neființă...


76

IInniimmăă rrăănniittăă

Ți-am pus sufletul în palmă, cu încredere l-am

pus

Și dragoste, spunându-ți să nu strângi pumnul

tare,

Dar tu, zâmbind, iubire mi-ai promis și pumnu'-

ai strâns!

Privindu-mă ironic, mințindu-mă cu nepăsare.

Mă uit cum se sfarmă și printre degete-ți se

scurge,

În vânt se împrăștie, lumină, fără să-l pot opri.

Ți-am dat iubire iar tu ai râs și-acum îmi plânge

Rănită inima, ce nu va mai putea nicicând iubi!

Cântând iubirea

77

FFeemmeeiiee nneebbuunnăă

Femeie nebună

Cu suflet de foc,

Cu chipul de zână

Și ochi de potop,

Cu mers de felină

Și buze de dor,

Privire senină

Și pasul ușor,

Cu buze de roșu

Și piele de alb,

Cu părul de negru

Și trupul de val,

Mă prinzi în privire

Mă legi în păcat,

Pui lacăt iubire

Țintuidu-mă-n pat,

Mi-iei inima-n palmă

Și sufletu'-n șoaptă

Să simți cum te cheamă

Și cum te așteaptă.


78

Mă citești cu nesaț,

Mă absorbi cu avid.

Am să-ți fiu și păcat

Am să-ți fiu și candid.

Femeie nebună

Am să fiu cum vrei tu!

Da-mi iubirea-ți păgână

Și-am să-ți dau sufletu'.

Cântând iubirea

79

UUnn ssttrriiggăătt mmuutt

Ziduri peste ziduri cresc în jurul meu,

Din ce în ce mai mari, mai multe se ridică.

Aș da să le dărâm, să evadez, dar eu …

Nu am curaj și mă ascund de frică.

Mă ascund în mine, de mine, de lume,

Din teamă, de tot ce mă înconjoară.

Trăiesc o viață ce simt că nu-mi aparține.

Crud adevăr sub greutatea lui mă doboară.

Mă simt străină în lumea mea perfectă,

De parcă aș fi un perpetuum mobile.

Mă mișc din inerție, dar.. sunt defectă!

Rămân o prizonieră a viselor ucise.

Îmi creez o lume deasupra norilor

Și gândurile-mi las acolo sus să zboare.

Dar fiecare coborâre e un dor,

Ce sufletul mi-l sfâșie și... doare.


80

Atâtea ziduri se ridică în jurul meu

M-aș pierde-n lumea mea imaginară.

Acolo nu-s cum vor ceilalți să fiu sunt „eu”.

Cu sufletul ușor și fără de povară.

Mă dor și m-obosesc tăcerile în doi

Sau când vorbești și trebuie s-ascult.

Când cu plăcere îmi mai ucizi un vis și-apoi

Îmi spui să râd, că ce e bun a fost făcut!

Și plâng în gând chiar când zâmbesc suav,

Și-apoi m-ascund din nou în lumea mea,

Să nu văd zidurile cum cresc în jur și-i grav

Că tot ce-aș vrea e să rămân acolo-n ea.

Cântând iubirea

81

MMuuzzăă șșii mmiinnuunnee

Tu mă trăiești ascunsă între cuvinte,

Mă îmbraci cu dor și mă dezbraci de teamă,

Iar eu ascult povestea ta cuminte

Mă nasc din nou, să-ți fiu de bună seamă,

Minunea ce se vrea în versu-ți stăpână,

Înmugurită în fiecare semn cel scrii

Ca, presărând asupra ta lumină,

Să crească în conjugarea verbului „a fi”!

Tu mă sădești în fiecare gând șoptit,

Ca pe-o sămânță ce va-nflori iubiri.

Mă uzi în lacrimi și-un dor nestăvilit,

Se scrie singur în litere, în trăiri...

Apoi m-acoperi cu brazde de-ntrebări,

Și-aștepți răspunsul să vină de la sine,

Iar slovele-ți se scriu pe mine până-n zori,

Născându-mă să-ți fiu și muză și minune!


82

MMăă llaassăă ssăă--țții ffiiuu

Mă lasă să-ți fiu muză atât cât pot să-ți fiu,

Nu-mi scoate acum iubirea din planul ancestral.

S-ar pângării în asta lume și, nu târziu,

Vei regreta minunea ce-a devenit banal.

Mă lasă să-ți fiu muză, să mă visezi în noapte.

Acolo sunt a ta, așa, cum tu mă vrei să-ți fiu,

Nu o femeie simplă care prea mult nu poate...

Că de mă pierzi de muză-o să-ai sufletul pustiu.

Mă lasă să-ți fiu muză, acolo, doar în gând

Tu scrie-mă-n cuvinte și-n mii de poezii

În versul tău, o vrajă ce mă atinge blând,

Voi renăștea mereu lumină-n zori de zi.

Cântând iubirea

83

AA ffoosstt ooddaattăă

Toate poveștile încep cu: „A fost odată”,

Și toate-ar vrea să aibă un final fericit,

Dar multe mor fără ca niciodată,

Să cunoască bucuria de-a se fi-mplinit...

Căci orișice poveste-i doar un vis,

Pe care-l naște o inimă îndrăgostită,

Și căreia nimeni vreodat' nu i-a promis,

Că va simți ce-nseamnă „a fi iubită”


84

NNuu vvrreeaauu ssăă ffiimm ddooii!!

Eram „unul”, (sau așa să cred m-am grăbit)

Ce visam același vis de iubire.

Dar frunze-au căzut. Printre crengi risipit

Visul nostru, e azi doar o simplă amintire...

Aștept primăvara să-nmuguresc iar.

Să-mi înflorească iubirea pe ram.

Mă ninge așa cum ninge-n Coșbuc, dar

Nu renunț la speranța ce-n suflet o am.

Crengi îmi ridic către cer ca o rugă,

Am nevoie de tine, să cred în iubire,

Să-mpărțim un strop de apă și-o gură

De cer. Să-mpletim curcubeie-n privire.

Nu vreau să fim doi! Eu aici,tu departe...

Un singur copac fă-ne Doamne să fim,

Din doi o rădăcină spre cer să ne poarte

Și cioburi de vise din flori să-mpărțim!

Cântând iubirea

85

ÎÎnn ppaallmmaa ttaa

În palma ta cresc vise de iubire,

Iar eu sunt obosită și-nsetată,

M-aplec și beau un strop de fericire,

Să pot pătrunde-n lumea-ți minunată.

Cu mâna ta descătușezi închise uși,

Spre lumi ce nu credeam că mai există,

Și-mi dai să beau din palma ta căuș,

Un vis ce nu dispare ci persistă!

Cu ochii tăi îmi luminezi o scară,

Ce urcă spre înaltul cerului,

Ca să descopăr pentru-nâtia oară,

Minunile din spatele cuvântului,

Pe care mi-l rostești abia șoptit,

Ca un descântec ce-ar vrea să mă prindă,

Să mă transforme-n fluture ieșit,

Din închisoarea minții, crisalidă...

În palma ta cresc vise de iubire.

Eu mă hrănesc cu ele și-apoi mă ridic,

Căci tu-mi dai aripi spre desăvârșire,

Ca să renasc minune din.. nimic!


86

BBuucchheett

Îmi bate Luna-ntr-o fereastră,

S-aprinde-un dor în fiecare stea,

Iar vântu-n șoapta lui măiastră,

'Mi vorbește de dragostea ta.

Aș vrea să nu-l ascult și plâng.

Și plâng mălinii din grădină.

Mă doare gândul und'-se strâng,

Iubirile fără de vină.

M-acoperă tristețea, nor

Iar stelele se sting încet,

Dar tu Luceafăr plin de dor,

Trimiți trăirile-ți buchet!

Le risipești apoi pe pernă,

Doar ca să-mi faci visul frumos,

Mălinii-și lasă floarea-n bernă.

Cuvinte mor,că-s de prisos...

Cântând iubirea

87

TTuu șșttiiii

Tu știi că-mi furi bucăți de suflet

Când dorul tău mă scrie-n vers,

Căci îmi adoarme al meu cuget

Mutându-mă-n alt univers?

Furându-mă în poezie,

Mă rupe-ncet de lumea mea,

Și-n dulce slovă mă rescrie,

Să fiu ce vrei și-acum, ce-aș vrea?

Tu știi că versul tău mă fură,

Pe mine, cea care-s acum,

Și mă rescrie albă, pură,

Fără să știu de ce, când,cum?

Dar tu știi! Cum altfel oare,

Căci tu ascunzi în vers magie

Și-o dragoste nepieritoare...

Azi mă predau pe mine, ție!


88

PPrriinnooss ddee ffrruummooss

„Ești iarba crudă din câmpii,

Alint în cânt de ciocarli,

Ești roșul buzelor din maci,

Seninul zorilor când taci,

Iar când vorbești cum să-ți spun oare?

Ești cântul de privighetoare!

Ești raza soarelui în păr,

Ești vântul ce adie-ușor,

Ești steaua de pe buza zării,

Aprinsă-n faptul înserării

Ca Luna ești, pe unde treci.

Lumină peste vechi poteci.

Ești duh de verde-n primăvară,

Cu tine învăț să zâmbesc iară!

Ești nor ce plânge peste câmpuri

Amestecând doruri cu gânduri,

În ochi îmi naști o lume-ntreagă,

Cum ai vrea tu să nu-mi fi dragă?”

Așa mi-ai spus râzând voios,

Eu am răspuns cu capu'-n jos,

Roșind, șoptind cu glas duios:

– Tu-mi ești prinosul de frumos!

Cântând iubirea

89

RRuuggăă

Pe cerul nopții mele stea

Răsari în fiecare noapte,

Îmi mângâi fruntea și-mi culegi

A mele gânduri toate.

Și somnul liniștit mi-l faci

Cu sărutarea ta cea dulce.

Pe cerul nopții mele, stea

Răsări tu și străluce!


90

CCâânndd ttuu mmăă ssttrriiggii

Răsună munți, vuiesc păduri,

Iar râu'-i mai învolburat,

În cer încep să cânte îngeri,

Când tu mă strigi cu gând curat.

Răsună valea, plânge norul,

Și florile miros mai tare,

Iar vantu'-n zbor îți poartă dorul,

Când tu mă strigi din depărtare.

Mă ning cuvinte ca petale,

Devin un câmp de margarete,

Când cu-albul gândurilor tale,

Mă strigi, mă chemi într-o poveste.

Te-aud și plâng, căci grele lanțuri

Mă leagă de țarina mea,

Aș vrea să zbor, să-mi dai tu aripi,

Să pot să mă desprind de ea!

Cântând iubirea

91

CCuumm??

La câte capete de pod

Să-mi stea mirările străjeri,

Să pot să-nnod și să deznod

Misterul unei zi de ieri?

La câte drumuri în răscruci,

Să-mi pun eu întrebările

Când nu știu-n care cuib de cuci

Tu mi-ai ascuns lacrimile?

Cum reușești cu un cuvânt

Să-mi alungi orice gând din minte,

Să fiu ca o petală-n vânt

Purtată-n slova ta cuminte?

M-ai dezlegat de supărare,

Și m-ai redat pe mine mie,

Și-n flor' acum de încântare,

Pe orice drum ți-s pașii ție.


92

Cum să dezleg misterul tău

Să-ți fiu o boare de aer proaspăt

S-alung din gândul tău ce-i rău,

Și supărării să-i pun capăt?

Cum să-ți întorc eu acest dar,

Ce mi l-ai dat cu prisosință,

În versul tău cel plin de har,

Minune pe pământ nu ființă!

Pe care drum să mă așez,

Să-ți fiu o dimineață-n rouă,

Și-apoi o seară ce-o visez,

În lumea asta ruptă-n două?

Jumate eu, jumate tu,

Și între noi nemărginirea..

Știu! îmi fac corabie sufletu'

Și-am să-mi așez în el iubirea!

Cântând iubirea

93

MMiinnttee--mmăă!!

Minte-mă că încă nu-i șah mat,

Minte-mă că încă am o tură,

Că partida nu s-a încheiat

Încă sunt regină în armură!

Minte-mă că mai am un nebun

Chiar de știi că-i jocul terminat,

Minte-mă că ești un rege bun,

Minte-mă că n-am capitulat!

Minte-mă în timp ce-mi străpungi scutul,

Minte-mă atunci când mă ataci,

Minte-mă în timp ce-mi furi sărutul,

Minte-mă frumos dar acum taci!

Minte-mă că eu am câștigat,

Chiar de știi că nu mai am armură,

Minte-mă că încă nu mi-am dat,

Inima din piept la schimb pe-o gură...


94

BBoollnnaavvăă ddee iiuubbiirree

Credeam că sunt imună la iubire,

O diavoliță cu un chip frumos,

Și nu-nțeleg cum doar cu o privire,

Tu viața mi-ai întors cu susu'-n jos.

M-ascund acum și ard în iadul meu

Și plâng de neputință și de dor,

Mă tot întreb cum s-a-ntâmplat de eu,

Am ajuns azi, vânat din vânător.

Eram un fluture care zburând,

Puteam să-ncânt un câmp întreg de flori,

Tu m-ai închis în pumnul tău râzând,

Și totuși…mă ridici mai sus de nori.

O pasăre ce încânta pădurea,

Când trilul liber și-nălța la cer.

Azi plânsul îmi cutremură făptura,

Când mâna-ntind iubirea să ți-o cer.

Cântând iubirea

95

Izvor eram cu apa pură, rece

Cu gustul meu pe mulți eu am vrăjit,

Azi nu-s decât suspinul ce nu trece,

Și-n pieptul meu se zbate înăbușit.

O rază-am fost ce aprindea iubirea

Izvor de bucurie în ochii tuturor,

Azi mă închizi în pumn și strălucirea

Mi-o stingi încet în lacrimi care dor.

Credeam că la iubire sunt imună

Și m-am oprit să-ți dau un gând de bine.

Azi, plâng și râd și zău că nu-i a bună,

Bolnavă sunt din dragoste de tine!


96

SSuunntt

Sunt trandafir ce-nflor' într-o grădină.

Un grădinar poartă de grija mea

Ca frumusețea mea să-i aparțină,

Chiar de te-mbeți și tu privind la ea!

Un înger sunt, dar cerul meu e altul,

Și aripi am doar lui să-i aparțin,

Acolo pot să zbor cât ține înaltul,

La tine doar în vise pot să vin!

O zi cu soare sunt, dar în alt anotimp.

La tine-i toamnă, la mine încă vară,

Nu pot decât să te-ncălzesc un timp,

Când îți zâmbesc cu raza mea fugară.

Sunt doar un vis pe care să-l visezi,

Să-ți izvorăsc iubirea din cuvânt,

Cu el să ai puterea să creezi...

Dar nu uita, un vis trăiește-n gând!

Cântând iubirea

97

IIuubbiinndd uunn vviiss

Se prăbușesc castele sub dorinți,

Cad zidurile cetății sub furtuna

Trăirilor din gânduri necuminți

Când inimile noastre și-au dat mâna.

Povestea-ncepe într-o zi de joi,

Când c-o privire-ai dărâmat o lume,

Și din dorință-ai recreat-o apoi,

Doar ca să poți în somn să-mi spui pe nume!

Să poți să râzi cu mine dimineața,

Un munte de cuvinte-ai prăvălit,

Eu m-am pierdut sorbindu-le dulceața,

Trăirilor ce-n mine le-ai trezit.

Zâmbind cu o mișcare dezinvoltă

În locul Lunii tu ți-ai pus privirea,

Și-ai șters cu mâna stelele pe boltă,

Doar ca să poți să-ți scrii pe cer iubirea!


98

Lumea mi s-a zguduit din temelie,

Privesc la cer și te zăresc pe tine,

Nu-mi păsa de ce-a fost sau o să fie,

Trăiesc azi! Sentința mâine-mi vine...

Într-un castel cu vise ferecate,

Eram regină, azi sunt un proscris,

Plătind cu sufletu'-mi plin de păcate

Îndrăzneala de a iubi.. un vis!

Cântând iubirea

99

IIuubbiinndd uunn îînnggeerr rrăăuu

Am alergat la tine cu inima întinsă,

Îndrăgostită ți-am pus-o la picioare.

Tu ai zâmbit ironic, cu rea credință,

Și ai strivit-o c-o singură mișcare.

Am crezut că ești un înger venit în zbor,

Că să-mi arate cât de frumoasă-i viața,

Amarnic m-am înșelat și-acum simt că mor

Și eu, așa cum mi-a murit speranța.

Păreai că ești un înger de lumină,

Ce-aduci cu tine dragoste și cer senin,

Dar tu nu ești decât un demon ce adună

Suflete și-njur împroșcă cu venin.

Cu sufletul curat și chip frumos,

M-am așezat închinăciune în fața ta,

Iubirea-ți era mărul, tu șarpe veninos,

M-ai otrăvit și-am pierdut fericirea.


100

Mi-am pierdut inocența, principii ce-am avut,

Zâmbetul mi-a murit și nu mi-s liniștită,

Îngenunchiată pe toate le-am vândut,

Pentru un strop doar, din iubirea-ți otrăvită.

Azi nu mor, dar nu pot spune că trăiesc.

Exist. Rugându-mă mereu să-ți fie bine,

Mi-e rău dar nu pot să nu te mai iubesc,

Regret doar că am crezut prea mult în tine.

Cântând iubirea

101

CCuupprriinnss

Cuvânt înainte 5 Nici azi nu știu 11 Mi-ar place 13 Odă 14 Rătăciri 15 În umbra Lunii 16 Când scrii 17 Știi tu? 18 Să nu mă-ntrebi 19 Dă-mi palma ta 20 Mi-e sufletul 21 Îmi poate spune cineva? 22 O inimă 23 Te iubesc 24 De ce 25 Și plouă și plouă... 26 Misterul iubirii 27 În zbor 29 Gând răzleț 30 Doar o zi 31 Hoțul 33 De ce să-ți fiu? 34 Femeii 35 Gând 37 Iubește-mi sufletul 38 Aș veni 39 De ce? 40 Cuvinte 42 Să pot 43 Drumuri 44 De ce? 46 De-ai ști tu 47 Vorbind... 48 Uitare 49


102

Te adun 50 Când nu te am 51 Vis 52 Îmi e sufletul 54 Cutezanță 55 Te voi iubi 57 Ochii mei 58 Gânduri răzlețe 59 Chinuri 60 Mi-e dor de tine 61 Dă-mi mâna 62 Șoapte de dor 63 Jocul tău 65 Și dacă 66 Vreau să te uit 67 Să sun? 68 Dă-mi o veste 69 Trandafiri pentru tine iubire! 70 Mă arzi în cuvinte iubire 71 Gară 72 Să-ți fiu... 73 Iubitule 74 Călător 75 Inimă rănită 76 Femeie nebună 77 Un strigăt mut 79 Muză și minune 81 Mă lasă să-ți fiu 82 A fost odată 83 Nu vreau să fim doi! 84 În palma ta 85 Buchet 86 Tu știi 87 Prinos de frumos 88 Rugă 89 Când tu mă strigi 90 Cum? 91 Minte-mă! 93 Bolnavă de iubire 94 Sunt 96 Iubind un vis 97 Iubind un înger rău 99 Cuprins 101

Cântând iubirea

103

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

Gabriela Mimi Boroianu - Cântând iubirea

Documents

Transcript of Gabriela Mimi Boroianu - Cântând iubirea