Dimitrie Boroianu

L U M I N Ä T O R I I L U M I I

Ediüie îngrijitä öi actualizatä ötiinüific

de Ionuü-Alexandru TUDORIE

PROFESOR DR.

DIMITRIE G. BOROIANU

LLuminatorii

UUMMIIII

(

Apärätorii dreptei credinüeSTUDII DE TEOLOGIE PATRISTICÄ

volumul III

APÄRÄTORII DREPTEI CREDINÜE 11

Apologeüii creötini din secolele II-III1

Înväüätura creötinä, cu toatä sublimitatea ei öi cu toate bene-ficiile pe care le aducea pentru ridicarea omenirii decäzute, totuöinu a putut räzbate cu uöurinüä în lume. Îndärätnicia omeneascä aîntrebuinüat toatä rezistenüa öi s-a folosit de toate mijloacele pen-tru a îndepärta bunul ce i se oferea. Imaginaüia bolnävicioasä aacestei lumi inventa tot ce se poate închipui pentru ca, pe de oparte, sä înjoseascä religia creötinä, iar, pe de alta, sä o lipseascäde forüa propoväduitorilor ei. Însä, nici acuzaüiile, nici armele dis-trugätoare întrebuinüate de pägâni nu au putut zdrobi ceea ce nuse putea zdrobi, încât, în cele din urmä, inamicii au trebuit sä-öiplece genunchii öi sä se închine la ceea ce, în neötiinüa öi orgoliullor, atacaserä öi insultaserä.

O luptä mare a fost întreprinsä de cätre filozofi împotriva creö-tinismului. Scopul acestei lupte era înjosirea legii creötine. Spreatingerea acestui scop, armele filozofiei pägâne nu cunoöteaunicio limitä öi, dispreüuind cele mai elementare reguli ale legiiomeneöti, filozofii prezentau creötinismul sub forma care le con-venea öi în culori care nu fäceau onoare raüiunii umane. Pentruorgolioöii filozofi, creötinismul nu era decât o religie care de-gradeazä pe om öi care, pentru a se menüine öi räspândi, fäcea uzde fanatism. În întreaga sa concepüie, religia creötinä era arätatä

1 Acest studiu cuprinde primele patru articole dintr-o îndelungatä colabo-rare pe care a avut-o Prof. Boroianu cu revista Biserica Ortodoxä Românä (anXXX, 1906-1907, no. 3, pp. 335-340; no. 4, pp. 406-418; no. 5, pp. 564-579;no. 6, pp. 652-672), al cärei membru în Comitetul redacüional a fost. Titlul ini-üial al acestei serii era Din literatura patristicä, pe care mi-am îngäduit sä îl modi-fic în aceastä formä pentru a exprima exact conüinutul studiului.

de filozofi ca o însäilare ce nu putea rezista unei cercetäri filo-zofice öi ötiinüifice. Iar dacä religia creötinä era astfel prezentatä,este uöor de înüeles cum era considerat autorul ei, Domnul öiMântuitorul nostru Iisus Hristos: un om pervers, care pentru a-öiface aderenüi întrebuinüase înöeläciunea. Mergând pe aceastäcale, Iisus Hristos putuse aduna în jurul Säu oameni simpli öicreduli, säraci, ignoranüi, femei öi sclavi, care, în orbirea lor, mergpânä la închinarea la un om crucificat. O astfel de religie – ziceauei – öi cu asemenea adepüi, nu meritä din partea oamenilorînüelepüi, a oamenilor de ötiinüä öi de Stat, nicio cercetare preala-bilä; cel mult, Statul poate öi are dreptul sä ia mäsuri represive, canu cumva, prin indiferenüä sau neglijenüä, sä-öi primejduiascä sigu-ranüa. Öi este de mirare cä pânä öi înväüaüi precum Tacitus,2 careîntotdeauna se aräta räzbunätorul legii öi al virtuüii ultragiate, nugäseöte decât cuvinte de dispreü faüä de creötini. Înväüatului îi erasuficient sä audä cä e vorba de creötini pentru a se bucura împre-unä cu ceata nepricepuüilor, când aude cä un nebun precum

12 DR. D.G. BOROIANU

2 Istoricul Publius Cornelius Tacitus a fost senator al Romei öi unul dintre ceimai cunoscuüi oratori din a doua jumätate a secolului I. În ultima parte a anului97, în timpul domniei împäratului Nerva (96-98), a fost ales consul suffectus; ul-terior, în anul 113, a devenit guvernator al provinciei Asia. A murit la începutuldomniei împäratului Hadrianus (117-138). Dintre lucrärile sale s-au pästrat ur-mätoarele: De vita et moribus Iulii Agricolae (redactatä în anul 98), De origine etsitu Germanorum (redactatä în anul 99), Dialogus de oratoribus (redactatäprobabil în anul 102), Historiae (redactatä între anii 104-109, cuprinzândevenimentele istorice dintre anii 69-96) öi Annales (redactatä probabil între anii112-117, cuprinzând evenimentele istorice dintre anii 14-68). A se consulta:Michael von ALBRECHT, Geschichte der r_mischen Literatur: von Andronicusbis Boethius. Mit Ber^cksichtigung ihrer Bedeutung f^r die Neuzeit, band II,Zweite, verbesserte und erwerteite Auflage, M^nchen/New Providence/Lon-don/Paris: K.G. Saur, 1994, pp. 869-872; Eugen CIZEK, Istoria literaturii latine,vol. II, Bucureöti: Ed. Adevärul, 1994, pp. 553-554; Pierre GRIMAL, Tacitus,traducere de Gabriela Creüia öi Lidia Cotea, Bucureöti: Ed. Teora, 2000, 367 p.;Gheorghe CEAUÖESCU, „Viaüa lui Tacitus”, pp. 13-14, în Publius CorneliusTACITUS, Istorii, Studiu introductiv, traducere, note öi index prozopograficGheorghe Ceauöescu, Bucureöti: Ed. Paideia, 2002, 260 p.

împäratul Nero persecutä öi omoarä pe creötini, inventând chinu-rile cele mai cumplite.3 Acest exemplu pe care ni-l oferä înväüatulTacitus, ar fi îndeajuns pentru a convinge öi pe cei mai necredin-cioöi de ceea ce poate räutatea, atunci când e pusä în acüiune deambiüia firii omeneöti. Într-adevär, creötinismul nu conüinea nimicce ar fi meritat dispreü öi tratament barbar, însä, cu toate acestea, înorgoliul säu, înväüatul nu cerceteazä noua înväüäturä, ci semulüumeöte sä preia precepüia popularä öi simte pläcere atuncicând aude cä sângele nevinovat curge spre delectarea celor färäde minte. Iar o astfel de judecatä era judecata unui înväüat!

Dar nu numai acest exemplu trist evidenüiazä nepriceperea în-väüaüilor pägâni. Oameni de Stat, de la care se pretindea price-pere öi prevedere, urmeazä acelaöi drum. Nu voi cita decât pePlinius, proconsul al Bitiniei öi Pontului, care nu vedea în creötinismdecât o superstiüie fanaticä öi care fäcea ruöine Imperiului: Nihil aliudinveni quam superstitionem pravam, immodicam [N-am aflataltceva decât o superstiüie strâmbä, lipsitä de judecatä] (EpistolaeX, 96, 8).

Mai räu öi cu mai multä furie este atacat creötinismul de cätreCelsus,4 adept al lui Epicurus, în scrierea sa ¹Alhqhªj lo¢goj


3 Textul la care face referire autorul se gäseöte în Annales, XV, 44, 2-5.Acesta poate fi consultat în: Cornelius TACITUS, Anale, traducere din limbalatinä, introducere öi note de Gheorghe Guüu, confruntarea textului realizatä deGabriela Creüia, Bucureöti: Ed. Humanitas, 1995, pp. 430-431; Nelu ZU-GRAVU & Ovidiu ALBERT, Scripta contra Christianos în secolele I-II (texte öicomentarii), traduceri inedite din greacä öi latinä de Marius Alexianu öi RoxanaCurcä, Iaöi: Editura Presa Bunä, 2003, pp. 93-95.

4 Celsus a fost un filozof pägân din secolul al II-lea d. Hristos, de la care nis-a pästrat cel mai vechi tratat literar anticreötin (¹Alhqhªj lo¢goj). În aceastälucrare se prezintä ca un observator pägân detaöat, interesat de fenomenul reli-gios, însä färä a fi condus de sentimente manifeste în aceastä direcüie. A se con-sulta: C. ANDRESEN, Logos und Nomos: Die Polemik des Kelsos wider dasChristentum, coll. Arbeiten zur Kirchengeschichte, 30, Berlin: De Gruyter,1955, 415 s.

[Cuvânt adevärat], care nu s-a pästrat,5 însä despre care avemcunoötinüä din lucrarea Kata\ Ke¢lsou [Împotriva lui Celsus]în opt cärüi,6 scrisä de Origen împotriva acestui adversar al creö-tinismului. Din cele ce se pot întrevedea la Origen, scrierea luiCelsus nu este decât un pamflet, izvorât mai degrabä din panaunei minüi bolnävicioase. Tema urmäritä de acesta este aceeaöiprecum cea despre care am vorbit mai sus, numai cä el mergepânä acolo încât nu se mai poate trece peste injuriile pe care leaduce legii creötine. Pentru el creötinismul este o fabulä absurdä,o împletire de aberaüii, nedemnä de un om care se respectä. De lael a început acea acuzaüie vulgarä adusä creötinismului, precumcä cere credinüä färä nicio cercetare öi cä nu poate gäsi aderenüidecât printre oamenii lipsiüi de inteligenüä, färä judecatä, femei,copii öi sclavi. Färä a putea aduce vreo dovadä, pägânul îöi face


5 Într-adevär, aceastä lucrare nu s-a pästrat în forma sa originalä, însä aputut fi reconstruitä, într-o proporüie de 90%, din cuprinsul räspunsului alcätuitde scriitorul bisericesc Origen, intitulat Kata\ Ke¢lsou. A se consulta urmä-toarele ediüii critice: Otto GL@CKNER (hrsg.), Celsus: ¹Alhqhªj lo¢goj, coll.Kleine Texte f^r Vorlesungen und #bungen, 151, Bonn: Marcus u. Weber,1924, 72 s.; R.J. HOFFMANN (ed.), Celsus: On the True Doctrine: A Dis-course against the Christians, New York: Oxford University Press, 1987, 146 p.

6 A se consulta ediüia criticä: ORIGÈNE, Contre Celse, tome I (Livres I etII), coll. Sources Chrétiennes, no. 132, Introduction, texte critique, traduction etnotes par Marcel Borret, Paris: Les Éditions du Cerf, 1967, 504 p.; tome II(Livres III et IV), coll. Sources Chrétiennes, no. 136, Introduction, texte cri-tique, traduction et notes par Marcel Borret, Paris: Les Éditions du Cerf, 1968,450 p.; tome III (Livres V et VI), coll. Sources Chrétiennes, no. 147, Introduc-tion, texte critique, traduction et notes par Marcel Borret, Paris: Les Éditions duCerf, 1969, 396 p.; tome IV (Livres VII et VIII), coll. Sources Chrétiennes, no.150, Introduction, texte critique, traduction et notes par Marcel Borret, Paris:Les Éditions du Cerf, 1969, 368 p.; tome V, coll. Sources Chrétiennes, no. 227,Introduction générale, tables et index par Marcel Borret, Paris: Les Éditions duCerf, 1976, 553 p.; ORIGEN, Scrieri alese, partea a IV-a, col. Pärinüi öi Scriitoribisericeöti, vol. 9, Studiu introductiv, traducere öi note de Pr. Prof. T. Bodogae,colaboratori: Prof. N. Chircä öi Teodosia Laücu, Bucureöti: Editura InstitutuluiBiblic öi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984, 586 p.

datoria, potrivit scopului pe care öi-l propusese, chiar cu riscul dea se prezenta lumii cu afirmaüii pe care nu le putea proba, el care,în numele raüiunii ofensate de creötinism, cerea sä fie crezute färäa fi cercetate neadevärurile pe care le spunea. Au trebuit sä vinätot creötinii ca sä restabileascä legile judecäüii omeneöti öi sä deaacestor înväüaüi orgolioöi dovada modului în care trebuie judecatefaptele oamenilor.

Scopul apologeüilor creötini este, dupä cum se vede din scrie-rile ce ne-au rämas de la aceötia, sä apere creötinismul, arätândpägânilor öi tuturor celor ce se opuneau cä este o înväüäturä carenu aduce niciun prejudiciu ordinii de Stat, cä nu meritä niciunadin acuzaüiile ce i se aduc öi cä înväüäturile creötine completeazäceea ce raüiunea, prin ea însäöi, nu poate dobândi. Atacat de filo-zofii pägâni ca o religie barbarä, apärätorii creötinismului demon-streazä cä, în privinüa unor adeväruri din creötinism, öi înväüaüiipägâni prezentau aceleaöi idei, deöi confuze öi incomplete. Ase-mänarea aceasta se datoreazä darului divin, dat de Dumnezeuprin actul creärii omului. Iar, dacä acum legea creötinä vine säclarifice öi sä determine în mod categoric înväüäturile despreDumnezeu, despre nemurirea sufletului, despre legea moralä öiîmplinirea ei în viaüa de dupä moarte, pägânii, în loc sä se revolte,ar trebui sä se bucure öi sä acorde toatä atenüia unei înväüäturicare, în privinüa aceasta, nu contrazice punctele de vedere aleöcolilor filozofice spiritualiste. Dumnezeu, în marea Sa dragostepentru lume, le-a venit în ajutor öi, prin iudei, a redeöteptat pepägâni, iar acum, prin creötinism, a adus mântuirea pentru toatälumea. Apärätorii creötinismului, încä de la început, aratä parteacare se cuvine raüiunii omeneöti öi darul supranatural, care i s-adat omului prin Revelaüie divinä.


Räspunsul în faüa acuzelor pägânilor

Pägânii îi acuzau pe creötini cä sunt atei, cä propoväduiesc odoctrinä prin care ating öi încalcä legile Statului, cä sunt vinovaüide lez-majestate öi, cä prin purtarea lor, se fac culpabili de imora-litate. Împotriva creötinilor erau îndreptate cele mai grele acuzaüii:infanticid, antropofagie, incest, etc. Atenagoras (Presbei/a u(pe\rXristianw¤n III, 1), precum afläm öi de la istoricul bisericescEusebius de Cezareea (Historia ecclesiastica V, 1, 14), aratä cum creö-tinilor li se aduceau urmätoarele trei acuze: Tri/a e¹pifhmi/zousinh(miªn! e¹gklh/mata a¹qeo¯thta, Que/steia deiªpna,Oi¹dipodei/ouj mi/ceij [Trei învinuiri sunt aduse împotrivanoasträ: ateismul, ospeüe thiestice, incesturi oedipiene]. Acuza-torii aruncau învinuirile färä a cita fapte precise, färä a se raportala date öi märturii. Ei se rezumau la autoritatea personalä öi la urape care o puteau deötepta öi întreüine uöor între pägâni, prinacuzaüiile lor. Referindu-se la aceste vagi învinuiri, apärätorii creö-tinismului cereau de la acuzatori dovada acuzaüiilor lor öi, în ace-laöi timp, arätau, prin cele pe care creötinii le învaüä öi lucreazä, cänu sunt vinovaüi cu nimic. Este o mare eroare – afirmä apärätoriicreötinismului – acuzaüia adusä acestora cä sunt atei. Supunereafaüä de legile imperiale, ascultarea faüä de împärat sunt dovezicerte cä adepüii legii creötine nu sunt vinovaüi de nesupunere faüäde legislaüia imperialä. Faptul cä nu adorä pe zei öi cä nu se supunaducerii de sacrificii zeilor öi împäratului sunt departe de a dovedicä creötinii nu au Dumnezeu, arätând clar cä ei Îl înüeleg pe Dum-nezeu öi cä numai Acestuia se cuvine a I se închina. A adora peoameni, pe care imaginaüia omeneascä i-a transformat în zei, nueste un lucru înüelept. Filozofii, care pun atâta preü pe raüiune,trebuie sä fie drepüi öi sä recunoascä realitatea cä faptelepägânilor înjosesc pe om, precum öi capacitatea acestuia de jude-catä. Iaräöi, de imoralitate nu îi pot acuza pe creötini cu dreptate.Creötinii sunt toüi oameni buni, blânzi, drepüi öi virtuoöi, care pentru


ei öi pentru Stat sunt o podoabä, nu oameni care meritä sä fieacuzaüi. Curäüia moravurilor creötine ar trebui sä fie pildä pentrupägâni, a cäror viaüä zilnicä e plinä de vicii öi imoralitäüi. Iar dacäs-ar afla printre creötini oameni care, prin vorbä sau fapte, ar lu-cra împotriva siguranüei Statului sau care, prin purtarea lor, s-arface vinovaüi de imoralitate, autoritatea de Stat nu trebuie decâtsä înceapä cercetare judecätoreascä împotriva lor. Öi, dacä va aflaastfel de vinovaüi, sä-öi primeascä plata vinoväüiei lor conformlegilor imperiale; iar dacä totul se reduce la învinuiri vagi, sä nuîndrepte acuzaüii öi persecuüii împotriva unor oameni nevinovaüi,dacä afirmä cä se respectä pe ei înöiöi öi darurile cu care au fostînzestraüi. Numai faptul cä sunt creötini nu constituie un temeipentru persecutarea oamenilor nevinovaüi.

Este regretabil faptul cä nu ni s-au pästrat scrierile lui Quadratus7

(c. 124), ale lui Ariston din Pella8 (c. 140), ale lui Rhodon9


7 Quadratus a fost cel mai vechi apologet creötin cunoscut. El a adresat îm-päratului Hadrianus (117-138) o Apologie a credinüei creötine, din care s-a pästratun scurt fragment inserat în lucrarea scriitorului bisericesc Eusebius de Cezareea(Historia ecclesiastica IV, 3, 2). Fericitul Ieronim (De viris illustribus XIX) l-a iden-tificat pe acest apologet cu episcopul Atenei cu acelaöi nume, menüionat de Eusebiusde Cezareea (Historia ecclesiastica IV, 23, 3). A se consulta: G: BARDY, „Surl’apologiste Quadratus”, în Annuaire de l’Institut de Philologie et d’Histoire orien-tales et slaves, IX (1949), Bruxelles, pp. 75-86; R.M. GRANT, „Quadratus, thefirst Christian Apologist”, în R.H. FISCHER (ed.), A Tribute to Arthur V__bus:Studies in Early Christian Literature and its environment, primarily in the SyrianEast, Chicago: Lutheran School of Theology, 1977, pp. 177-183.

8 Ariston a fost unul dintre primii apologeüi creötini. Din päcate lucrärile sale s-aupierdut, însä Origen (Împotriva lui Celsus 4, 52) menüioneazä lucrarea ¹Antilogi/aPapi/skou kai\ ¹Ia/sonoj peri\ Xristou= [Disputa lui Papiscus öi Iason despreHristos], färä a aminti numele autorului. Aceastä scriere i-a fost atribuitä lui Aristonde cätre Ioan de Scythopolis (Patrologia Graeca, tomus IV, col. 421B). De aseme-nea, conform scriitorului bisericesc Eusebius de Cezareea (Historia ecclesiasticaIV, 6, 3), acest autor ar fi scris öi o cronicä despre distrugerea oraöului Ierusalim întimpul împäratului Hadrianus (135). A se consulta: A.B. HULEN, „The Dia-logues with the Jews as sources for Early Jewish Arguments against Christianity”,în Journal of Biblical Literature, 51 (1932), pp. 58-70.

9 Rhodon a fost apologet creötin anti-gnostic. Deöi era originar din AsiaMicä, a cälätorit la Roma, unde a fost pentru o perioadä ucenicul lui Taüian.

(c. 170-195), ale lui Miltiades10 (c. 161-169), ale lui Apolinariusde Hierapolis11 (c. 161-180) öi ale Sf. Meliton de Sardes12 (c.160-180). Însä, avem alte scrieri apologetice, care ne îngäduie säcunoaötem modul discret în care apärätorii creötinismului ötiau sä


Scriitorul Eusebius de Cezareea (Historia ecclesiastica V, 13) aminteöte despredisputa dintre Rhodon öi Appeles, ucenicul ereticului Marcion. De asemenea,acelaöi izvor aminteöte între diversele cärti scrise de Rhodon: Pro\j th\nMarkiw=noj ai(/resin [Împotriva ereziei lui Marcion] öi Ei)j th\n (Ec-ah/meron u(po/mnhma [Comentariu la Hexaemeron]. A se consulta: Prof. Dr.Stylianos PAPADOPOULOS, Patrologie, vol. I (Introducere, secolele II öi III), tra-ducere de lector dr. Adrian Marinescu, Bucureöti: Editura Bizantinä, 2006, p. 279.

10 Miltiades a fost un apologet creötin din secolul al II-lea, originar din AsiaMicä. Conform informaüiilor prezentate de Tertulian (Adversus Valentinianos 5)öi Eusebius de Cezareea (Historia ecclesiastica V, 17, 1 öi 5), Miltiades a scrisîmpotriva pägânilor öi iudeilor, precum öi a montaniötilor öi valentinienilor. Dinpäcate toate scrierile sale s-au pierdut. A se consulta: Prof. Dr. Stylianos PA-PADOPOULOS, Patrologie ..., p. 238.

11 Claudius Apolinarius a fost episcop în oraöul Hierapolis din Frigia în adoua jumätate a secolului al II-lea. Cu excepüia câtorva fragmente, toate scrierilesale s-au pierdut. Conform lui Eusebius de Cezareea (Historia ecclesiastica IV,27; V, 19), acest apologet creötin a redactat, pe lângä câteva tratate pe teme di-verse, lucrarea polemicä: Kata\ th=j tw=n Frugw=n ai(re/sewj [Împotrivaereziei frigienilor - montaniötilor], precum öi Lo/goj pro\j to\n basile/a[Cuvânt cätre împärat]. A se consulta: Prof. Dr. Stylianos PAPADOPOULOS,Patrologie ..., pp. 238-239.

12 Despre viaüa Sf. Meliton, episcop de Sardes, nu se cunosc foarte multe.Conform informaüiei prezentate de cätre scriitorul bisericesc Eusebius de Ceza-reea (Historia ecclesiastica V, 24, 5) el a fost un înfocat susüinätor al practiciiquartodecimanilor (acei creötini care, sub influenüä iudaicä, serbau Paötile în ziuade 14 Nisan, indiferent de ziua säptämânii în care ar fi cäzut aceastä datä).Aceasta se poate constata öi din singura lucrare pästratä: Peri\ Pa/sxa [DesprePaöte]. Toate celelalte scrieri ale sale s-au pierdut, însä cunoaötem cä a redactat¹Apologi/a [Apologia], adresatä împäratului Antoninus Pius, din care sepästreazä douä scurte fragmente. A se consulta: MÉLITON de Sardes, Sur laPâque et fragmnets, coll. Sources Chrétiennes, no. 123, Introduction, texte cri-tique, traduction et notes par Othmar Perler, Paris: Les Éditions du Cerf, 1966,276 p.; W. SCHNEEMELCHER, „Heilsgeschichte und Imperium. Meliton v.Sardes und der Staat”, în Klhronomi/a, 5 (1973), pp. 257-276; RobertWILKEN, „Melito, the Jewish community at Sardis and the sacrifice of Isaac”,în Theological Studies, 37 (1976), pp. 53-69.

räspundä diferitelor atacuri. Astfel avem: ¹Apologi/a [Apologia],adresatä împäratului Antoninus Pius (138-161), de cätre AristidesAtenianul (c.140); ¹Apologi/a A¹ [Apologia I] öi ¹Apologi/aB ¹ [Apologia a II-a] ale Sf. Iustin Martirul öi Filozoful (prima redac-tatä în perioada anilor 150-155, iar a doua înainte de anul 161);Dia/logoj pro£j Tru/fwna [Dialog cu Trifon] a aceluiaöiautor (c. 160); Lo/goj pro£j àEllhnaj [Cuvânt cätre greci] a luiTaüian Asirianul (dupä anul 165); Presbei/a u(pe\r Xristianw¤n[Apologie pentru creötini] a lui Atenagoras (c. 177); Peri\a¹nasta/sewj tw=n nekrw=n [Despre învierea morüilor] a aceluiaöiautor (c. 177); Pro\j Au)to¢lukon [Cätre Autolicus] a lui Te-ofil al Antiohiei (dupä anul 180); Pro\j Dio/gnhton [(Episto-la) cätre Diognet] (a doua jumätate a sec. II – începutul sec. III );Octavius a lui Minucius Felix (sf. sec. II – prima jumätate a sec. III);Apologeticum [Cuvânt de apärare] a lui Tertulian (c. 197-198);în sfâröit, Diasurmo\j tw¤n eÓcw filoso/fwn [Defäimareafilozofilor din afarä] a lui Hermias (a doua jumätate a sec. II).

Voi expune pe scurt cuprinsul scrierilor amintite.

¹Apologi/an [Apologia] – Aristides Atenianul13

Autorul acestei apologii dovedeöte cä numai creötinii au ideeaadeväratä despre Dumnezeu. În argumentarea ideii de Dum-nezeu, Aristides pleacä mai întâi de la naturä, care reclamä unCreator. Ca sä se vadä bunätatea öi superioritatea religiei creötine,apärätorul îl invitä pe împärat sä cerceteze öi sä compare religiilebarbarilor, elinilor öi iudeilor cu creötinismul. Barbarii au drept zeielementele naturii, precum ar fi pämântul, apa, focul, vântul,


13 A se consulta ediüia criticä: ARISTIDE, Apologie, coll. Sources Chréti-ennes, no. 470, Introduction, textes critiques, traductions et commentaires parBernard Pouderon et Marie-Joseph Pierre, avec la collaboration de BernardOuttier et Marina Guiorgadzé, Paris: Les Éditions du Cerf, 2003, 456 p.

soarele. Elinii au zei cu pasiuni öi släbiciuni omeneöti. Iudeii credîntr-un Dumnezeu, dar se închina mai mult la îngeri. Singuri creö-tinii au adevärata idee despre Dumnezeu öi în viaüa lor zilnicädovedesc aceastä credinüä. Aristides aratä în culori vii frumuseüeaöi bunätatea vieüii creötine.

¹Apologi/a A ) [Apologia I] – Sf. Iustin Martirulöi Filozoful14

Sf. Iustin adreseazä primul säu cuvânt de apärare a creötinilorîmpäratului Titus Aelius Hadrianus Antoninus Pius öi fiilor säi, Se-natului öi întregului popor roman. Apologia sa, precum se vede öidin titlu, este scrisä de Iustin, fiul lui Priscus, nepotul lui Bacchius, näs-cut în Flavia Neapolis din provincia Syria, fiind în favoarea celormulüi din neamul omenesc, care pe nedrept sunt urâüi öi persecutaüi.

Autorul încearcä sä demonstreze cât sunt de nevinovaüi creötiniide acuzaüiile care li se aduc. El dovedeöte aceasta, înläturând învinu-irile de ateism, de imoralitate öi de fapte împotriva Statului roman.

În primul rând, creötinii nu pot fi învinuiüi de ateism. Este ade-värat cä ei nu se închinä la zei, nici nu vor sä le aducä sacrificii.Însä, au credinüa în Unul öi Adeväratul Dumnezeu, Creatorul öiProniatorul lumii, Tatäl înüelepciunii öi al dreptäüii, cäruia I seînchinä în duh öi adevär. De asemenea, creötinii se închinä Fiuluiöi Sfântului Duh. Dumnezeul cäruia creötinii I se închinä nu arenevoie de sacrificiile sângeroase pe care pägânii le aduc zeilor lor.


14 A se consulta ediüia criticä: JUSTIN, Apologie pour les chrétiens, coll.Sources Chrétiennes, no. 507, Introduction, texte critique, traduction et notespar Charles Munier, Paris: Les Éditions du Cerf, 2006, pp. 127-317; Apologeüide limbä greacä, col. Pärinüi öi scriitori bisericeöti, vol. 2, traducere, introducere,note öi indice de Pr. Prof. T. Bodogae, Pr. Prof. Olimp Cäciulä öi Pr. Prof. D. Fe-cioru, Bucureöti: Editura Institutului Biblic öi de Misiune al Bisericii OrtodoxeRomâne, 1980, pp. 23-74.

De aceea, creötinii, în loc sä cheltuiascä pentru sacrificii zadar-nice, mai degrabä ajutä cu ceea ce au pe säraci öi nevoiaöi. Astfel,a crede în Dumnezeul adevärat, pe care Îl întrevedeau öi filozofiipägâni, dar pe care nu L-au putut recunoaöte, nu înseamnä a fiateu. Atei sunt pägânii, care nu ötiu ce cred öi, în orbirea lor, nuvoiesc sä lase nici pe alüii sä creadä öi sä märturiseascä pe ade-väratul Dumnezeu. Închinarea la zei inventaüi de mintea omeneas-cä, cärora li se atribuie chiar pasiuni öi vicii umane, nu înseamnäa avea credinüä în Dumnezeu. De aceea, pägânii ar trebui sä re-flecteze öi sä vadä cä se aflä într-o mare eroare, dacä îöi închipuiecä îi pot acuza pe creötini de ateism.

În al doilea rând, apologetul dovedeöte cä acuzaüia de imorali-tate, pe care o aduc pägânii creötinilor, este o închipuire. Dacäpägânii ar voi sä nu fie rätäciüi öi orbi, ar vedea cä între ei suntdescoperiüi zilnic oameni care, prin faptele lor, dau dovadä deimoralitate. Între ei, öi nu între creötini, se aflä oameni räi, avari,vicioöi, chiar ucigaöi. Astfel de oameni nu se gäsesc între creötini.Mai mult, cei vicioöi öi räi din pägânism, dacä trec la creötinism, seleapädä de imoralitate öi devin buni öi morali. Faptele creötinilorsunt la vedere, cäci träiesc împreunä cu pägânii. Dacä ar fi vino-vaüi de vreo imoralitate, pägânii ar denunüa cazurile pe care leobservä öi ar chema la räspundere pe vinovaüi. Dar ei nu facaceasta, pentru cä, oricât de rätäciüi ar fi, nu pot inventa crime öiimoralitäüi, pe care le inventeazä numai räutatea acelora care,zicând cä sunt înväüaüi, considerä cä pot prezenta drept veridiceroadele imaginaüiei lor bolnävicioase. Pägânii pot fi acuzaüi defapte imorale, pentru cä la ei este evidentä asuprirea servitorilor,brutalizarea öi päräsirea soüiilor, neglijarea copiilor öi säracilor.Creötinii, dacä se adunä noaptea öi sävâröesc în locuri retrase actede cult, nu o fac cu scopuri ascunse öi nici nu îi îndreptäüesc pepägâni sä îi acuze de acte imorale. Creötinii ötiu la ce sä se aöteptede la pägâni ori de câte ori se aratä în public. Öi, ca sä îi convingä


pe pägâni, Sf. Iustin aratä caracterul öi tendinüa spiritualä a cultu-lui creötin.

Cât despre acuzaüia cä prin înväüätura öi purtarea lor creötiniis-ar poziüiona împotriva Statului, ca öi situaüiile despre care amvorbit mai sus, Sf. Iustin dovedeöte cä pägânii nu au dreptate. Maiîntâi, Însuöi Mântuitorul a spus: Daüi Cezarului cele ce sunt aleCezarului (Matei 22, 21; Luca 20, 25); apoi, creötinii nu urmä-resc o împäräüie pämânteascä, astfel cä nu ar avea niciun motiv säse revolte împotriva Statului care îi guverneazä. Dacä ar avea in-tenüii belicoase faüä de Stat öi, prin urmare, ar forma o asociaüie cutendinüe de rästurnare a ordinii stabilite, atunci creötinii s-ar înde-pärta de porunca Mântuitorului iar, în acest caz, nu ar mai urmaînväüätura Lui. Mai mult, într-o asemenea situaüie, s-ar feri printoate mijloacele sä fie cunoscuüi de pägâni, pe când ei, dimpo-trivä, merg färä nicio sfialä înaintea pägânilor öi se declarä pe sinecreötini. Pägânii ar face foarte bine dacä ar observa purtarea creö-tinilor, cäci s-ar convinge cä ei sunt cei mai buni servitori öi apärätoriai Statului. Aceötia se supun tuturor legilor öi dispoziüiilor împära-tului, plätesc la timp därile öi, prin sfaturi öi purtare corectä, cautäsä-i îndrume öi pe pägâni pe aceastä cale.

Dacä astfel este credinüa öi purtarea creötinilor, pägânii, ca säfie drepüi, trebuie sä recunoascä cä nu au dreptul de a-i urî, dis-preüui öi pedepsi pe aceötia. În numele dreptäüii, Sf. Iustin cere dela pägâni sä fie drepüi cu creötinii. Sä nu se înfurie stäpânitorii öicei puternici dacä, urmärind calea cea bunä, creötinii päräsescpägânismul. Acesta, prin cultul idolilor, este o instituüie diav-oleascä. Demonii, prin amestecarea lor cu femeile, au adus ocredinüä öi un cult atât de revoltätor. Zeii, inventaüi de oameni subinfluenüa demonilor, nu meritä nicio cinstire. Bärbaüi însemnaüidintre pägâni au recunoscut aceasta. Astfel Socrates, de exemplu,refuzä a crede cä zeii pägâni sunt cu adevärat zei. Oamenii räi, pre-cum cei care l-au condamnat la moarte pe Socrates, au încercat a


nimici creötinismul încä de la apariüia sa în lume. Öi, pentru cäMântuitorul öi activitatea Lui erau profeüite, pägânii i-au pus pepreoüii öi cântäreüii lor sä îmbrace în mituri adevärurile care se ref-ereau la Mesia. Astfel, de exemplu, deoarece în textul din carteaFacerii (49, 10-11) se zice cä Cel pe care neamurile Îl aöteaptä îöiva lega asinul de o viüä öi haina îöi va späla-o în vin, pägânii l-auinventat pe Bacchus (Dionysos), fiul lui Jupiter (Zeus) öi de-scoperitorul viüei, aöezându-l pe acesta în locul lui Hristos, Fiul luiDumnezeu. Despre acest Bacchus ei spuneau cä, dupä ce a fostsfâöiat, s-a urcat la cer. Mânzul, despre care nu ötiau demonii cäva fi mânz de asinä, a fost schimbat într-un mânz de iapä öi astfelau dat naötere mitului despre Bellerophon öi calul Pegasus, înlocul Fiului lui Dumnezeu. Dacä proorocul Isaia a spus cä Mân-tuitorul se va naöte dintr-o fecioarä (Isaia 7, 14) öi cä, prin putereaSa, se va urca la cer, în replicä pägânii l-au inventat pe Perseus, cuîntregul säu decor mitologic. Vindecärile miraculoase sävâröite deMântuitorul au fost transformate de pägâni în vindecäri atribuitelui Aesculapius (Asclepius). Dacä proorocia despre rästignirea luiIisus Hristos s-ar fi potrivit cu vederile lor, în mod sigur öi aceastaar fi fost transformatä în vreun mit. Taina Euharistiei, însä, poatefi gäsitä în misteriile Mithrei. De asemenea, Proserpina (Persepho-na), fiica lui Jupiter (Zeus), imita Duhul lui Dumnezeu care sepurta pe deasupra apelor la creaüie öi despre care aflaserä pägâniidin Sf. Scripturä. Înüelepciunea lui Dumnezeu era reprezentatäde Minerva (Athena).

Toate aceste fapte, spune Sf. Iustin, sunt opere ale demonilor,care râd de oameni, întrucât îi fac sä se închine öi sä adore pe zei,care, din punct de vedere moral, sunt mult mai înapoiaüi decâtoamenii. Cultul cu care pägânii însoüesc cinstirea acestor zeitäüinu are niciun sens, deoarece reprezintä prin imagini pe Dumne-zeul cel neväzut öi se închinä lor, uitând cä acele imagini nici mä-car nu înfäüiöeazä ideile înalte despre divinitate, precum se gäsesc


la filozofii lor mai însemnaüi. Apoi, chiar unii dintre înväüaüii pä-gâni nu se supun practicärii cultului pägân öi, totuöi, nimeni dintrepägâni nu-i aduce în faüa judecäüii spre a fi pedepsiüi, dupä cum suntaduöi creötinii. Unii se închinä öi animalelor, însä, totuöi, nimeni nu seatinge de ei. Iar dacä este aöa – pe bunä dreptate întreabä Sf. Iustin –,unde e dreptatea cu care adversarii creötinismului se laudä?

Nu cred creötinii ceea ce cred pägânii, e adevärat; dar,arätând deöertäciunea credinüei pägâne, nimeni nu poate cerecreötinilor sä continue a o respecta. Iisus Hristos, Care a venit înlume ca sä o aducä la mântuire, Care a suferit pentru lume öi S-adat pe Sine jertfä, pätimind pe Cruce, este Dumnezeu adevärat,este Mântuitorul despre care, cu atâta timp înainte de venirea Saîn lume, au proorocit trimiöii lui Dumnezeu. Pägânii, în loc sägäseascä motiv sä se scandalizeze de suferinüa pe Cruce a Mân-tuitorului, ar trebui sä se gândeascä serios la acest act öi sä obser-ve cä tot ce s-a petrecut cu El era deja prevestit. Despre acestea,pägânii pot lua cunoötinüä oricând, deoarece cärüile iudaice, carecuprind proorociile, se gäsesc traduse în limba greacä. Sf. Iustindescoperä aceste locuri öi pune în evidenüä totodatä, öi citatelereferitoare la întemeierea unei împäräüii a päcii öi cele referitoarela räspândirea credinüei în Iisus Hristos. Dacä pägânii, în ura lorfaüä de creötinism, merg pânä la a se aräta scandalizaüi de cele în-tâmplate în viaüa lui Iisus, nu au dreptate. Sä fim drepüi, spune Sf.Iustin. În pägânism sunt destule cazuri care se pot asemäna cufaptele din creötinism, astfel cä numai în duömänia pe care o aratäcreötinismului pot afirma cä aici ar fi lucruri pe care mintea sänä-toasä nu le poate primi färä a se degrada. De ce nu se simtdegradaüi pägânii atunci când numesc pe Hermes cuvântul luiDumnezeu öi s-ar degrada primind înväüätura despre naötereaveönicä a Cuvântului din Tatäl? Se mirä cum creötinii cred öiadorä pe Iisus cel rästignit, dar nu considerä deloc greu sä cin-steascä drept zeu pe Aesculapius care, pentru arta sa de a vinde-


ca, a fost ucis de un träsnet! Tot astfel, pägânii gäsesc ridicoläcredinüa creötinä în urcarea la cer a Mântuitorului, însä nu li separe ridicol cä împäratul Julius Caesar, dupä moartea öi ardereacadavrului säu, s-a urcat la cer!

Pägânii nu au dreptul sä se mire öi sä considere cä ar fi îm-potriva raüiunii nicio parte a înväüäturii creötine. Creötinul crede –öi cu drept cuvânt – cä Dumnezeu cel atotputernic a creat totul öipe toate le-a pus în ordine. Ce gäsesc aici räu pägânii? Platon nua înväüat la fel? Dar Menandru nu spunea cä artistul e mai maredecât opera? Credinüa în nemurirea sufletului se observä în artelenecromantice, este întäritä de oracole, o descoperim la filozofiiEmpedocles, Pythagoras, Platon öi Socrates. Cum cä faptele omuluivor fi judecate, iar räii din lumea aceasta vor fi pedepsiüi în lumeacealaltä afirmä öi Platon, cel ce îi pune pe Minos öi Rhadamanthussä judece pe cei ce nu cred în Dumnezeu. În aceeaöi direcüie,sibilele antice öi Hystaspes vorbesc despre pierderea lumii prinfoc, iar stoicii învaüä despre reînnoirea lumii, etc.

Dupä cum se poate observa, Sf. Iustin, în prima sa apologie,combate acuzaüiile aduse creötinismului de cätre pägâni öi aratämotivele temeinice pentru care creötinii nu trebuie urmäriüi öi per-secutaüi.

¹Apologi/a B ) [Apologia a II-a] – Sf. Iustin Martirulöi Filozoful15

Între anii 150-160, Sf. Iustin a scris a doua apologie a creötinis-mului, pe care o prezintä împäratului Marcus Aurelius. Aceastälucrare, mai scurtä decât cea dintâi, a fost motivatä, dupä cumspune chiar autorul, de urmätorul fapt: se afla la Roma o femeie


15 A se consulta ediüia criticä: A se consulta: JUSTIN, Apologie pour leschrétiens …, pp. 319-369; Apologeüi de limbä greacä ..., pp. 75-88.

pägânä, care ducea o viaüä imoralä împreunä cu soüul ei, însäcare, dupä ce a venit în contact cu creötinismul, s-a decis sä-öischimbe viaüa. Revenirea la o altä viaüä decât cea dinainte a fäcu-t-o sä se gândeascä öi la corectarea bärbatului ei. Soüul însä, nicinu voia sä audä de cele pe care i le spunea femeia lui öi atunciaceasta s-a decis sä se despartä de el. Înfuriat de hotärârea luatäde femeia lui, soüul s-a plâns autoritäüilor pägâne öi, pentru a seräzbuna, o denunüä cä este creötinä öi cä la aceastä situaüie s-aajuns datoritä înväüätorului ei, un oarecare Ptolemeus. La jude-catä, Ptolemeus, declarându-se creötin, a fost condamnat la moarte.Condamnarea nedreaptä a lui Ptolemeus l-a fäcut pe un creötin,Lucius, care era de faüä, sä protesteze, iar atunci preöedintelejudecäüii a ridicat acuzaüii împotriva lui Lucius, dupä care a urmatöi condamnarea acestuia. Tot atunci s-au declarat fäüiö drept creö-tini o serie de femei, copii öi sclavi, care au fost öi ei condamnaüi lamoarte, färä sä aibä altä vinä decât aceea cä sunt creötini.

Modul acesta de a proceda l-a obligat pe Sf. Iustin sä adresezeapologia de care ne ocupäm, luând apärarea creötinilor nevino-vaüi. Autorul roagä pe împärat öi pe popor sä nu se lase conduöi,în condamnärile pe care le pronunüä, de motive iraüionale öi ne-drepte. Öi el este creötin, iar pe calea pe care merg judecätoriipägâni, cu uöurinüä ar putea fi condamnat, mai ales cä nu sesfieöte sä combatä neötiinüa filozofului cinic Crescens. Luând apä-rarea creötinismului, Sf. Iustin räspunde acuzaüiilor care se aduclegii creötine öi adepüilor ei. Se întrebau pägânii, spre exemplu, dece nu se omoarä creötinii singuri, dacä toatä grija lor e sä dobân-deascä împäräüia cereascä. Creötinii, le räspunde Sf. Iustin, nu sesinucid deoarece ei cunosc cä sunt fäpturi ale lui Dumnezeu öi,dupä cum singuri nu öi-au dat viaüa, tot aöa nu öi-o iau singuri. Însä,dacä primesc moartea cu pläcere, aceasta o fac pentru dragosteaöi pentru convingerea pe care o au despre adevärul religiei creö-tine. Ei nu pot contrazice voia lui Dumnezeu, dându-se pe sinemorüii, dar nici nu pun mai mare preü pe viaüa aceasta trecätoare


decât pe înväüätura mântuitoare öi dätätoare de viaüä veönicä. Deasemenea, Sf. Iustin räspunde öi unei alte întrebäri a pägânilor,anume la aceea cä dacä Iisus ar fi Dumnezeu nu i-ar läsa pe ceicare cred în El sä fie supuöi persecuüiilor öi morüii. În räspunsulsäu, el subliniazä cä Iisus a oferit dovezi despre dumnezeirea Lui,dovezi pe care pägânii nu le pot respinge, oricât ar încerca. Pute-rea Lui asupra demonilor, pe care îi cinstesc pägânii, este iaräöi odovadä importantä despre dumnezeirea Lui. Iar dacä Dumnezeunu îi pedepseöte momentan pe persecutorii creötinilor, aceasta oface pentru a le läsa timp sä-öi recunoascä greöeala öi sä vinä ladreapta credinüä. Dumnezeu i-a dat omului libertatea öi de aceeaîi lasä pe pägâni sä se convingä prin ei înöiöi de räul pe care îl facöi sä se îndrepteze. Lumea este läsatä oamenilor ca loc în care potsä-öi dezvolte darul pe care Dumnezeu li l-a dat. Iar pentru liber-tatea datä omului de Dumnezeu i se va cere socotealä la judecataviitoare. Faptul cä demonii îi pizmuiesc öi îi uräsc pe creötini esteun lucru natural, dar öi o dovadä a credinüei drepte öi a faptelorbune pe care ei le sävâröesc. De ura demonilor au suferit mulüiînainte de Hristos öi de creötinism. Pägânii ar trebui sä-öi amin-teascä de Socrates, Heraclitus öi alüii. Deci, nu este de miraredacä creötinii sunt öi mai mult urâüi, cäci ei se conduc nu numai deraüiune, precum fäcuserä aceia, ci öi de Cuvântul revelat, care în-tregeöte, spre mântuirea lor, ceea ce este necesar öi folositor omului.Creötinii vor învinge puterea demonilor; ei însä nu se impacien-teazä, nici nu se räzbunä; totuöi, dacä sunt persecutaüi, poartä înei convingerea în legäturä cu Adevärul Cäruia se închinä öidovedesc aceastä convingere prin suferinüele lor. Pägânii, dacäconsiderä cä îi pot acuza pe creötini pentru fapte închipuite, nudovedesc cä ötiu sä se respecte; mai mult, sunt demni de pedeapsä,cäci a atribui lui Dumnezeu öi creötinilor faptele care se întâlnescîn cultul lor pägân înseamnä a lucra împotriva celei mai elemen-tare reguli de dreptate.


Dia/logoj pro£j Tru/fwna[Dialog cu Trifon] – Sf. Iustin Martirul öi Filozoful16

Iudeii nu voiau sä recunoascä mesianitatea lui Iisus. Ei recu-noöteau proorociile Vechiului Testament referitoare la Mesia, darnu se învoiau, în orbirea lor, sä le aplice lui Iisus. Toate istorisirilebiblice recunosc aceasta. O altä dovadä este dialogul Sf. Iustin cuiudeul Trifon.

Problema fundamentalä pentru un iudeu era aceea de a obser-va legea mozaicä, pe care creötinismul o completase în pärüilenecesare, dar pe care o înläturase complet în ceea ce priveöteceremonialul. Din acest dialog se poate observa cum Trifon semirä cum creötinii se cred cucernici, buni öi de preferat altora,când ei nu üin särbätorile iudaice öi nici nu se circumcid. PentruTrifon, care poate fi perceput aici ca un reprezentant al gândiriiiudaice, partea esenüialä a Vechiului Testament era concentratä înlegea ceremonialä öi mai ales în circumcizie. Mai apoi, el nuputea sä-i înüeleagä pe creötini cum se închinä öi adorä un om cru-cificat, päräsind pe adeväratul Dumnezeu. De aceea, precum sevede din acest dialog, Trifon îi spune Sf. Iustin cä ar fi fost maionorant pentru acesta sä rämânä filozof pägân, decât sä se fi fä-cut creötin.

Tuturor acestor idei autorul a trebuit sä ofere un räspuns. Înprimul rând, el aratä cä urmaöii lui Hristos nu au päräsit credinüaîn adeväratul Dumnezeu. Legea ceremonialä a avut scopul ei, iarodatä cu venirea Legii noi nu mai este nevoie de aceasta. Creö-tinii nu au päräsit pe Dumnezeu; dimpotrivä, Lui I se închinä öi de


16 A se consulta ediüia criticä: JUSTIN MARTYR, Dialogue avec Tryphon,2 vol., coll. Paradosis: Études de littérature et de théologie anciennes, 47/1-2,Introduction, texte grec, traduction, notes, appendices et indices par PhilippeBobichon, Fribourg: Academic Press, 2003; Apologeüi de limbä greacä ..., pp.89-266.

El ascultä. Nu existä alt Dumnezeu decât Cel ce a creat lumea,acelaöi Dumnezeu care i-a scos pe evrei din robia Egiptului,Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac öi al lui Iacov. Legea ceremo-nialä se deosebeöte de legea moralä. Prima nu a avut o valoareuniversalä, nici nu a fost datä pentru toate timpurile, ci are un ca-racter particular, pentru neamul iudeilor, öi numai pânä la venireaCelui aöteptat spre mântuirea neamului omenesc. De altfel, legiceremoniale nu erau nici pe timpul lui Abel, Enoh, Lot öi Noe;totuöi, öi iudeii recunosc cä aceötia au fost oameni drepüi öi bine-pläcuüi lui Dumnezeu. Dacä se üine seama de obiecüia ridicatä deiudei, atunci implicit ar trebui sä se deducä faptul cä a fost altDumnezeu în acele timpuri öi altul de la Moise încoace. Apoi, ser-barea pascalä (Pesah – 14 Nisan) öi sacrificiul celor doi üapi în Zi-ua Ispäöirii (Yom Kippur – 10 Tisri) aveau loc numai în Ierusalim.Însä, Dumnezeu ötia cä dupä patimile Mântuitorului Ierusalimulva fi dat duömanilor, iar toate sacrificiile vor înceta. Cât desprecircumcizie, Sf. Iustin afirmä cä nu e necesarä pentru mântuire.Dumnezeu ar fi plämädit în alt fel pe om dacä ötia cä nu ar fi tre-buit sä aibä partea prepuüului care se circumcide. Apoi, bärbatuleste fäcut într-un fel, femeia în altul, färä ca prin aceasta sä secreadä cä unul este drept, cäci se poate circumcide, iar altul ne-drept, pentru cä nu se poate circumcide. Mergând pe aceastäcale s-ar putea zice, precum spuneam öi mai sus, cä Dumnezeu afost altul în timpul lui Enoh öi al acelora care nu aveau prescripüi-ile legii mozaice sau cä Dumnezeu, în ceea ce priveöte prescripüi-ile morale, nu a cerut aceleaöi lucruri în toate timpurile öi de la în-treg neamul omenesc. Legat de circumcizie – spune mai departeSf. Iustin –, însuöi Avraam, înainte de a se circumcide, a fost so-cotit drept öi binecuvântat pentru credinüa sa öi pentru încredereape care o avea în Dumnezeu. Deci, circumcizia este un simbol,iar nu o märturie a dreptäüii. Apoi, Sf. Iustin demonstreazä cä lafel de slabe argumente au iudeii öi în ceea ce priveöte Sabatul öi


celelalte zile de särbätoare, astfel încât legile ceremoniale în ge-neral, pe care nu le cunoöteau oamenii înainte de Moise, au fostdate evreilor spre a-i îndepärta de la päcat, ca un element corec-tiv öi, în acelaöi timp, de protecüie, spre a nu se abate de la lege.Tot în legile ceremoniale Sf. Iustin vede, referindu-se la prooroci,unele tipuri, simboluri öi proorociri cu privire la Iisus Hristos.Apoi, sacrificiile öi darurile pe care Dumnezeu le cerea de la iudeierau nu cerinüe necesare lui Dumnezeu, ci spre a-i feri pe iudeide închinarea la idoli; tot astfel öi templul, ca öi Sabatul, spre a-Lpästra pe Dumnezeu în inima öi cugetele lor. Toate instituüiile legiivechi tind sä îi determine pe iudei sä-l aibä pe Dumnezeu tot-deauna în faüa lor. Însä, din punct de vedere moral ele nu au nicioînsemnätate. Iudeii trebuie sä se reculeagä öi sä vadä, precum dealtfel demonstreazä öi autorii Sf. Evanghelii, cä ceremoniile legiireprezentau în mare parte fapte din viaüa öi activitatea lui Iisus.Circumcizia, la care atât de mult üine Trifon öi, împreunä cu el,toüi iudeii, se cuvine a fi consideratä dupä însemnätatea ei tipo-logicä, ca un simbol al dreptäüii öi al circumciziei inimii. Sävâröireaei în ziua a opta dupä naötere trebuie consideratä ca tipologie aadeväratei circumcizii. Creötinii sunt circumciöi de imoralitate öide ireligiozitate prin Iisus Hristos, Cel ce a înviat în prima zi a säp-tämânii, care este a opta în öirul zilelor. Apoi, circumcizia prefi-gureazä Botezul, prin care ne curäüim de päcat. Circumcizia eranecesarä pentru voi – spune Sf. Iustin, adresându-se lui Trifon –pentru a vä deosebi de celelalte popoare, ceea ce nu mai e nece-sar creötinilor. Ea este încä necesarä pentru voi, cäci dupä därâ-marea Ierusalimului nu vä puteüi recunoaöte, împräötiaüi fiind pesuprafaüa pämântului, decât tot prin circumcizie. Trecând timpullegii, care preînchipuia noua lege, creötinii trebuie sä refuze aacorda umbrei însemnätatea öi valoarea realitäüii. Creötinii au înfaüa lor o lege divinä, datä pentru toüi öi pentru toate timpurile, o legece va rämâne pânä la sfâröitul veacurilor. Deci, noua lege înläturä


pe cea veche, una ridicä pe cealaltä. Öi pentru a demonstraiudeului dreptatea afirmaüiilor sale, Sf. Iustin se referä la însäöi le-gea veche, care prevestea venirea noii legi. În acest scop, autoruladuce argumente scripturistice (Ps. 49, 1-24; Isaia 51, 4-5; 55, 3-11;66, 1; Ieremia 31, 31-32; 32, 40; Amos 5, 18 – 6, 7; Maleahi 1,10-12). Puterea legii noi se observä öi din eficacitatea öi roadelepe care le culege omenirea, care nu ar exista dacä ea nu ar fi datäde Dumnezeu. Sf. Iustin, raportându-se la ceea ce iudeii speraucu privire la Iisus öi legea datä de El, le demonstreazä cu argu-mente din Vechiul Testament cä toate s-au împlinit întocmai. To-tuöi, revenind la legea veche, spune cä aceasta are însemnätateaei, însä numai ca o legäturä cu credinüa în Hristos. Însä, iudeii –precum se vede din dialogul cu Trifon – susüineau cä Iisus nu afost Mesia cel prezis de prooroci. Dacä S-a näscut öi existä –spune Trifon – El este necunoscut nouä öi nu are nicio putere,pânä ce va veni mai întâi Ilie sä-L ungä öi sä-L vesteascä lumii. Iisusal creötinilor nu a fost Mesia, ci un om crucificat.

În faüa afirmaüiilor iudeului, Sf. Iustin are ocazia sä dovedeascäcä Iisus a fost Mesia cel adevärat. În acest scop, se raporteazä,printre altele, la textul din cartea Facerii (49, 10), arätând cä lavenirea lui Iisus s-a încheiat proorocia öi domnia iudaicä. Legat defaptul cä nu a venit Ilie, Sf. Iustin a räspuns cä acesta estereprezentat de Sf. Ioan Botezätorul, care a îndeplinit rolul deÎnaintemergätor öi vestitor al Domnului.

Însä, iudeii încä ziceau cä modul în care a venit Iisus nu cores-punde cu cele proorocite despre El. Sf. Iustin aratä cä öi asupraacestui punct ei nu au dreptate. Proorocii, precum am mai spus –zice Sf. Iustin – au anunüat o îndoitä venire a lui Iisus: una desuferinüe, care merg pânä la moarte, öi alta de slavä. Iisus a venitîmplinind poruncile, la timpul, în locul öi conform împrejuräriloranunüate pentru prima Sa venire. Apoi, Sf. Iustin dovedeötetemeinic – precum o face öi înaintea pägânilor – dumnezeirea lui


Iisus. Iudeilor le mai aratä cä, de exemplu, profetul Isaia prooro-cise despre minunile pe care avea sä le sävâröeascä Iisus. Öi Iisusa fäcut minuni: pe unul l-a ridicat ca sä umble, pe altul l-a fäcut sävadä, pe altul sä audä, öi toate numai prin cuvântul Säu. Maimult: Iisus a înviat morüi. Proorocii mai spuneau cä Mesia va fi lu-mina pägânilor öi noi vedem – zice Sf. Iustin – cä, prin numele luiIisus cel rästignit, oameni care se închinau la idoli öi träiau înfärädelegi se îndreaptä spre Dumnezeul cel adevärat öi se curäüäde imoralitate, mergând pânä la a suferi moartea pentru aceastänouä viaüä. Iudeii, care pun atâta preü pe legea veche, trebuie säüinä cont de acestea. Ei nu trebuie sä uite nimic din celeproorocite despre Mesia öi realizate de Iisus Hristos. Pentru a-lconvinge pe Trifon, Sf. Iustin mai adaugä argumentul din carteaPsalmilor (cap. 67), unde se spune cä, dupä urcarea lui Hristos laceruri, va elibera lumea din stäpânirea päcatului öi va da oamenilordiferite daruri. Creötinii – spune autorul –, dupä demnitatea lor,cer daruri de la Dumnezeu öi le primesc, dovezile fiind multiple öineputând fi înläturate de iudei. Însuöi Trifon, în faüa celor expusede Sf. Iustin, nu mai putea rämâne în credinüa sa anterioarä.

Trifon, cugetând însä la fel ca öi conaüionalii säi, nu putea gândiexistenüa Fiului öi a Sfântului Duh în Dumnezeire. A înväüa înmaniera în care cred öi cer creötinii înseamnä a înlätura monoteis-mul. Dar Sf. Iustin îi aratä cä prin existenüa Fiului öi a SfântuluiDuh nu se schimbä Divinitatea, cäci toate cele trei Persoaneformeazä o singurä Dumnezeire. Spre a dovedi iudeului cä în Sf.Scripturä, la care üin atât de mult iudeii, se aflä indicaüii categoricedespre existenüa Persoanelor în Dumnezeire, îi pune înainte maimulte texte biblice. Unul dintre acestea se aflä în cartea Pildelor(8, 21-36), unde se spune cä Dumnezeu a näscut din Sine,înainte de orice creaturä, ca început sau principiu al existenüei, oputere raüionalä, Înüelepciunea, care nu este altceva decât Cu-vântul, care vorbeöte aici prin Solomon. De asemenea, öi Sfântul


Duh este prezentat în cartea Psalmilor (109, 3-4) drept Cuvânt allui Dumnezeu. Însuöi Moise în cartea Facerii (1, 26) spune: Säfacem om dupä chipul öi dupä asemänarea Noasträ, cuvinte caredovedesc existenüa celor trei Persoane în Dumnezeire. Trifon tre-buie sä ia în considerare aceste texte öi sä nu se asemene ra-binilor, care nu väd în cuvintele acestea decât o vorbire a luiDumnezeu cu Sine Însuöi. De asemenea, nu au dreptate nici ceicare cred cä aici este vorba despre o adresare a lui Dumnezeucätre îngeri sau cätre elementele din care este creat omul. ÎnsuöiMoise afirmä în aceeaöi carte (Facere 3, 22), cä Adam a devenitca unul din Noi. Apoi, Sf. Iustin aratä cum, în teofaniile VechiuluiTestament, se vorbeöte despre Iisus Hristos – Cuvântul. În toateacele locuri nu se spune despre Dumnezeu – Tatäl, la care cugetäacum iudeii; în concluzie, aceötia nu se sprijinä pe Sf. Scripturäatunci când susüin cä a crede în Fiul öi Sfântul Duh înseamnä adistruge credinüa monoteistä. Iudeii ar trebui sä se gândeascä latoate acestea, fapt pentru care îi öi aduce lui Trifon încä omulüime de argumente, tocmai spre a-l convinge. Dar Trifon nuînceteazä sä aducä obiecüii. Astfel, spre exemplu, el subliniazätextul din cartea profetului Isaia (42, 8), unde se zice: Eu suntDomnul Dumnezeu: acesta-Mi este numele; slava Mea nu o voitrece altuia; însä aici – aratä Sf. Iustin –, este vorba de faptul cäDumnezeu nu oferä slava Sa decât Aceluia pe care L-a hotärâtspre luminarea popoarelor. Nu se înüelege din textul citat cäDumnezeu ar reüine pentru Sine slava despre care se aminteöte.Apoi, iudeul se mai referä la textul din cartea profetului Isaia (11,1-2), unde se spune cä se vor pogorî asupra lui Hristos cele öaptedaruri ale Sfântului Duh. În acest caz, cum se mai poate susüinecä Hristos a preexistat ca Dumnezeu, apoi S-a întrupat, iar aceastas-a întâmplat dupä voia lui Dumnezeu? Sf. Iustin räspundearätând cä darurile se pogoarä asupra lui Hristos nu pentru cä i-arlipsi, ci spre a aräta cä în El este punctul lor de concentrare.


Altä problemä dificil de acceptat pentru iudei este naötereatrupeascä a lui Mesia din Fecioarä, dupä voinüa Tatälui. Trifon,expresie a credinüei iudaice, spunea cä, în aceastä privinüä, creö-tinii se aseamänä cu grecii, care în miturile lor au o credinüäasemänätoare. Sf. Iustin îi aratä acestuia cä nu poate fi asemänareîntre mitul grecesc despre Perseus öi Zeus, cäutând, în acelaöitimp, sä facä evident pentru Trifon faptul cä legea veche aproorocit naöterea lui Hristos din Fecioarä. În acest sens, autorulîi aminteöte o serie de texte scripturistice: Facere 49; Isaia cap. 8öi 33; Daniel 7; Numeri 24. În toate aceste locuri citate de Sf.Iustin este proorocitä naöterea trupeascä a lui Mesia, anume din-tr-o fecioarä din neamul lui David.

Încetul cu încetul, Trifon se lämurea cu privire la credinüacreötinä. Însä, încä îi rämânea o greutate mare, anume moarteape cruce a lui Iisus. Dar Sf. Iustin îi aratä cä proorocii vestiserä öidespre aceasta. În Vechiul Testament – zice el – sunt o serie desimboluri öi de prefiguräri, care prezintä taina Crucii. Astfel, spreexemplu, ridicarea mâinilor spre cer a lui Moise, pe când Iosua allui Navi lupta împotriva amaleciüilor (Ieöire 17, 9-13). La fel suntöi mielul pascal, öarpele din pustie, binecuvântarea lui Iacovasupra urmaöilor lui Iosif, precum öi, în general, lemnele de carese foloseau iudeii în diferite ocazii, ca dätätoare de putere: pomulvieüii din Paradis, corabia lui Noe, toiagul lui Iacov öi scara cätrecer, toiagul lui Moise. Pe lângä aceste exemple, despre rästignirealui Iisus se vorbeöte în mod clar öi precis în urmätoarele locuri:Isaia 65, 2; Psalmi 21, 16-18. Iar dacä aöa stau lucrurile – zice Sf.Iustin –, atunci iudeii nu au de ce sä se formalizeze öi nici sä înüe-leagä greöit sensul cuvintelor: Blestemat este tot cel spânzurat pelemn (Deuteronom 21, 23; Galateni 3, 13). Conform textului dincartea Deuteronom (27, 26), fiecare om stä sub blestem dacä nuface cele ale legii, öi nimeni nu a îndeplinit în mod desävâröit toatecele poruncite. Însä, Iisus a fost rästignit nu pentru cä S-ar fi abä-


tut de la lege, ci din cauzä cä El a luat asupra Lui päcatele öigreöelile oamenilor, spre a-i duce la mântuire.

În general, Sf. Iustin îi dovedeöte lui Trifon cä în Vechiul Tes-tament se vorbeöte despre toate amänuntele venirii lui Iisus, alevieüii öi activitäüii Lui, precum öi cu privire la Înälüarea Lui la cer.Asemenea procedeazä, spre luminarea lui Trifon, öi în ceea cepriveöte Biserica creötinä öi pe creötini. Astfel, în legäturä curäspândirea credinüei, Sf. Iustin prezintä textul din cartea profetu-lui Isaia (2, 2-4). Pe cei doisprezece Apostoli îi descoperä înasemänarea cu cele douäsprezece seminüii. Împräötierea iudeiloro vede în cele spuse de cätre profeüii Isaia (cap. 1) öi Osea (1). Întextele de la Facere (cap. 49), Isaia (cap. 32; 42, 6-13; 55) öi Psalmi(2, 8), Sf. Iustin descoperä chemarea pägânilor, precum öi aiudeilor, la creötinism. Rezistenüa iudeilor în a nu-L primi pe Hris-tos öi räutatea lor de a persecuta öi omorî pe Hristos suntproorocite prin cuvintele profetului Isaia (cap. 1). Faptul cä Îi vorurma lui Hristos mai mulüi dintre pägâni decât dintre iudei estesubliniat de Sf. Iustin în relaüie cu cele spuse de cätre profeüiiIeremia (cap. 9) öi Maleahi (1, 10-12). Prin exemplul cäsätoriei luiIacov cu Lia öi Rahela este prezentatä figurativ chemarea în modegal la creötinism a pägânilor öi iudeilor; asemenea, se poate con-sidera öi în cazul copiilor lui Iacov din legätura cu servitoarele.

Dupä cum se poate observa, Sf. Iustin cautä sä certifice printexte din Vechiul Testament mesianitatea lui Iisus öi sä îl deter-mine pe Trifon – öi, odatä cu el, pe toüi iudeii – sä înüeleagä drep-tatea cauzei creötine. Calea cea bunä, aleasä de interlocutorulcreötin, pe care-l descoperim drept un bun cunoscätor al Vechiu-lui Testament, deschide ochii lui Trifon.

∗Atât cele douä Apologii, cât öi Dialogul cu iudeul Trifon,

rämân pentru noi opere perene ale literaturii patristice, dintr-o


perioadä în care creötinismul, atacat cu înveröunare de iudei öi depägâni, îöi putea face drum cu multä greutate.

Lo/goj pro£j àEllhnaj [Cuvânt cätre greci] –Taüian Asirianul17

Taüian, despre care Sf. Irineu ( )/Elegxoj kai\ )Anatroph\th=j yeudonu/mou gnw/sewj – Combatere öi rästurnare a cunoö-tinüei mincinoase, I, 28) spune cä a înväüat o doctrinä cu un caracterpropriu (iãdion xarakth=ra didaskalei/ou sunesth/sato),a scris lucrarea Lo/goj pro£j àEllhnaj (Oratio ad Graecos).În aceastä scriere, autorul are drept scop sä arate adevärul creötinöi sä-l apere de diferitele obiecüii pe care le ridicau pägânii. Pre-cum am amintit deja, pägânii încercau cu orice chip öi în oricemod sä discrediteze creötinismul. Cu acest scop, ei, între altele,încercau sä susüinä cä religia creötinä nu poate fi subiectul discu-üiilor lumii culte; ea nu este decât o üesäturä de înväüäturi potriviteoamenilor simpli, barbarilor. Pägânii încercau sä demonstreze cälegea creötinä se potriveöte barbarilor sau popoarelor care nu suntde origine greacä, uitând cä de fapt öi ei au luat multe de la unii caaceötia, precum ar fi, de exemplu, istoria veche öi geometria de laegipteni, magia de la peröi, arta plasticä de la etrusci, astronomiade la babilonieni, trompeta de la cei din Tir, alfabetul de la feni-cieni, poezia öi muzica de la tracul Orpheus, etc. Pägânii, înräutatea lor, îi înjoseau pe creötini öi uitau de toate acestea. Apoi,ei nu mai üineau cont cä marele Moise a träit mai înainte de toüiînväüaüii pägâni öi cä el este cel care a pus bazele adevärateiînüelepciuni. Purtarea pägânilor în aceastä privinüä este destul de


17 A se consulta ediüia criticä: Molly WHITTAKER (ed.), Tatian: Oratio adGraecos, Oxford: Clarendon Press, 1982, 92 p.

condamnabilä, mai ales cä despre adevärurile pe care le evidenüi-azä Taüian märturisesc chiar scrierile lor.

Autorul dovedeöte vechimea lui Moise chiar prin izvoarele pecare le folosesc pägânii. În acest scop, aratä cä Homer, cel maivechi poet öi istoric al pägânilor, este cu mult mai târziu decâtMoise. Conform scriitorilor greci, Homer a vieüuit la aprox. 100-150 de ani dupä räzboiul troian. Însä, räzboiul pe care Nabu-codonosor l-a purtat împotriva iudeilor öi fenicienilor a fost cumult mai înainte proorocit de proorocii Vechiului Testament. Iarprofeüii, care träiesc mai târziu decât Moise, sunt o dovadä a ve-chimii autorului Pentateuhului. Vechimea lui Moise faüä de Homerse mai poate dovedi öi prin ceea ce spune preotul egiptean Ptole-maeus (în realitate Manetho). Acesta istoriseöte cä Moise a plecatdin Egipt cu poporul iudeu pe timpul regelui Ahmose I.18 Însä,cine nu ötie cä Ahmose I a fost un contemporan al împäratuluiInachus, care a träit cu 20 de generaüii înainte de räzboiul troian?

Iatä deci – spune Taüian, dupä ce dovedeöte cä öi alüi înväüaüipägâni sunt ulteriori lui Moise – cum cultura greacä nu este pro-prie, ci moötenitä. Pägânii nu trebuie sä uite acest fapt, nici sä secreadä umiliüi în faüa unei religii care, mai presus de tot ce esteomenesc, le acordä bunuri dumnezeieöti.

Trecând la partea practicä, la felul în care se manifestä viaüapägânä, autorul aratä, cu dovezi de necombätut, cä pägânismulare o moralä detestabilä. Se petrec chiar lucruri ruöinoase, pusesub ocrotirea zeilor, la care asistä pânä öi copiii. Nici arta nu este


18 Conform unei teorii antice, pusä pe seama istoricului egiptean Manethode cätre istoricul iudeu Iosif Flavius (Contra Apionem I, 73-105), teorie preluatäulterior öi de scriitori creötini, israeliüii au fost asimilaüi hyksoöilor, o populaüie asiaticäce a preluat puterea în Egipt la mijlocul mileniului al II-lea î.d. Hristos. Izgonireaacestor hyksoöi de cätre faraonul Ahmose I în anul 1550 î.d. Hristos a fost eronatperceputä drept exodul biblic al israeliüilor din timpul lui Moise. A se consulta înacest sens: Donald B. REDFORD, „Hyksos”, în David Noel FREEDMAN (ed.),The Anchor Bible Dictionary, vol. 3, New York/London/Toronto/Sydney/Auckland:Doubleday, 1992, p. 341.

scutitä de a contribui la decorul actelor nepioase öi imorale. Artiötiifac portrete öi statui în onoarea unor femei precum Praxilla, Sappho,Clito, Glycera öi altele, dar öi ucigätorului de frate Eteocles öitiranului Phalaris. Precum öi apologeüii anteriori, referitor la celece se petrec la cultul zeilor, Taüian aratä cä acest cult este pus înserviciul demonilor.

În modul în care sunt prezentaüi zeii, nu existä niciun fel deunitate. Rhea, de exemplu, a favorizat pe eunuci, pe când Aphroditanu cunoaöte limite în dragoste; sângele decapitatei Gorgon esteîntrebuinüat de Athena pentru ucidere, iar de Asclepius pentru vin-decarea bolilor. Credinüa în zei öi eroi, precum öi în transformärilelor, este o credinüä iraüionalä, care, dacä se adaugä situaüiilor imo-rale în care sunt prezentaüi, nu face altceva decât ca niöte fiinüe vi-cioase sä fie adorate öi respectate drept zei. Ori poate fiinüele lacare üin atât de mult pägânii nu sunt decât niöte închipuiri, desprea cäror realitate nimeni nu poate aduce nicio probä, în care cazeste o ruöine pentru niöte oameni care se pretind culüi sä secoboare la un asemenea stadiu iraüional öi ruöinos.

Apoi Taüian, dupä ce parcurge teogonia pägânä, trece la filo-zofie, pe care o prezintä în realitatea ei tot ca pe o stare coruptä öibolnävicioasä. Nu numai cei mai puüin înväüaüi precum Aristip, ciöi un Platon are destule asupra sa; la fel öi Aristotel. Opiniile filo-zofilor variazä asupra aceleiaöi chestiuni, iar cei care s-au ridicatcu ceva deasupra înüelegerii comune nu au gäsit atenüia pe care omeritau, deöi înüeleptele lor înväüäturi ar fi fost spre folosulmulüimii. Cât despre alüii, ca de exemplu Crescens, erau acuzaüide hoüie öi pederastie. Unii dintre ei, cunoscând cärüile iudeilor, înloc sä primeascä adevärul sfânt, aöa cum era prezentat acolo, l-aufalsificat öi l-au înfäüiöat sub o mascä mitologicä.

În faüa acestei constatäri, ce le rämâne pägânilor? Sä-öi re-cunoascä greöeala öi sä primeascä adevärul revelat cuprins încreötinism. Dacä nu vor sä facä aceasta, nu au dreptul sä se


arunce împotriva creötinilor, a cäror înväüäturä öi viaüä nu conüinenimic iraüional öi nimic care ar conduce spre urmäriri öi persecuüii.Dacä pägânii, în situaüia în care se aflä, mai üin încä la legea lor, cuatât mai mult creötinii, scäpaüi de sub räutatea unei religii false öi aunui cult dezgustätor, nu pot fi învinuiüi cä au päräsit pe pägâni.Apoi pägânii, dacä vor sä se menüinä pe calea raüionalä öi dreaptäde care fac atâta caz, trebuie sä aibä aceeaöi purtare faüä de toüicei care nu cred în zei öi nu practicä cultul lor. Iar dacä este aöa,de ce nu üin cont de scrierile lui Diagoras, de dispreüul lui Epicu-rus pentru zei? De ce nu se revoltä împotriva asprelor observaüii alelui Apion despre zeitäüile egiptene? Iar dacä dreptatea este a lor,de ce exista atâtea deosebiri în credinüe? De ce unii cred într-unfel öi alüii altfel? Cum se împacä credinüa lor despre neruöinatapracticä persanä de a se cäsätori fiii cu mamele lor, atât timp câtadmit ca Jupiter sä aibä relaüii cu propria fiicä? Ce fel de zei suntJupiter Latialis öi Artemis, care se bucurä öi primesc cu pläcere säli se sacrifice oameni? Dar nu, pägânii nu pot räspunde. Ei acuzäfärä dovezi, fiind singuri acuzaüi, pe când pentru ei dovezile sepot înmulüi cât de mult.

În orbirea lor, pägânii dispreüuiesc creötinismul considerându-liraüional öi acceptabil doar pentru oamenii de nimic. Însä, uitä cäîn creötinism, pe lângä alte multe înväüäturi mântuitoare, sunt uneleadeväruri pe care le au öi ei, dar pe care le prezintä în chip fals.Astfel sunt înväüäturile despre creaüie, pronie öi guvernare. Asupraacestor adeväruri nu ar trebui sä se lase amägiüi de demoni. Dum-nezeu este Cel care a creat, care conduce öi prin pronia Cäruiaexistä toate. Acestui Dumnezeu I se cuvine adorare, iar nuînchipuirilor bolnävicioase öi aberaüiilor omeneöti, exprimate înfiguri de lemn sau de piaträ. Figurile öi statuile lucrate de oamenisunt din materie, iar materia este creatä de Dumnezeu prin Cu-vântul, nu necreatä öi nefäcutä, însuöiri pe care nu le are decâtDumnezeu. Cu aceastä ocazie, Taüian exprimä clar dumnezeirea


Cuvântului öi naöterea Lui din eternitate de la Tatäl, naötere carenu aduce nicio micöorare a Celui ce naöte sau a Celui näscut, cis-a fäcut în acelaöi fel precum o luminä aprinde pe alta, färä caprin aceasta sä piardä ceva din puterea ei. Despre Sfântul Duhautorul spune cä El este Acela care se comunicä îngerilor öi oa-menilor, spre a se putea menüine pe calea spiritualä. Este intere-santä concepüia lui Taüian cu privire la îngeri, cäci ei, fiind spirite, nupot sävâröi acte provocate de dezechilibrul celor patru umori,19

precum oamenii. Dar ideea este explicabilä, cäci Taüian consideräcä îngerii nu sunt creaturi cu totul spirituale, astfel încât, având unfel de corp, ei simt necesitatea ajutorului care li se dä de cätreSfântul Duh, deöi, prin natura lor däruitä de Dumnezeu, ei nusunt muritori precum oamenii. Sfântul Duh este Cel care întäreötepe creötini, cäci, dupä cuvintele Mântuitorului, El este Mângâie-torul, Care îi învaüä pe oameni cele ce lipsesc (Ioan 14, 26). Oa-menii, în virtutea scopului care le-a fost rânduit de Dumnezeu lacreaüie, ca öi a însuöirilor lor, pot lucra binele öi räul: unul îi vaduce la fericire, altul la pedeapsä. A merge pe o cale sau alta estela alegerea omului, astfel încât e o aberaüie înväüätura aceloracare cred în fatalism (destin). Demonii care îi încurcä pe pägâni,luându-i sub stäpânirea lor, sunt fiinüe condamnate de Dumnezeupentru neascultarea lor. Dar omul, restaurat prin jertfa Mântu-itorului, poate sä scape de sub tirania öi puterea demonilor öi sä-öitransforme viaüa plinä de vicii öi räutäüi, într-una plinä de corecti-tudine öi de bunuri sufleteöti. Astfel încât, pe când demonii, îngeri


19 Conform teoriei medicului Hippocrates din Cos (c. 460-370 î.d. Hris-tos), trupul omului este alcätuit din patru umori: sânge, flegmä, fiere neagrä öifiere galbenä. Atunci când aceste patru elemente sunt în echilibru, omul estesänätos; însä, când una dintre aceste umori se dezvoltä în detrimentul celorlalte,intervine boala, care trebuie tratatä prin eliminarea surplusului de substanüä.Cele patru elemente amintite determinä patru caractere diferite de oameni: san-guin, flegmatic, melancolic öi coleric. A se consulta în acest sens: Fielding H.GARRISON, An Introduction to the History of Medicine, Philadelphia: W.B.Saunders, 1966, p. 99.

buni la început, dar cäzuüi prin încercarea lor räutäcioasä, nu maipot fi reabilitaüi, oamenii se pot bucura prin voinüa öi lucrarea lorde schimbarea stärii rele într-o stare fericitä. Cäci prin venirea öilucrarea mântuitoare a lui Hristos s-a restabilit legätura dintreDumnezeu öi om öi i s-a dat acestuia din urmä putinüa de a aspirala nemurire. În Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat, pägânii potcrede färä a se simüi înjosiüi, precum afirmä ei, cäci mai mult se în-josesc atunci când cred cä Hera a näscut la bätrâneüe, etc.

Presbei/a u(pe\r Xristianw¤n[Apologie pentru creötini] – Atenagoras20

Acest autor a dedicat o lucrare împäratului Marcus AureliusAntoninus öi fiului säu, Lucius Aurelius Commodus, cu scopul dea apära creötinismul de învinuirile pe care i le aducea pägânismul.Temperament mai calm, Atenagoras nu apeleazä în scrierea sadecât la cuvinte mäsurate, astfel încât întreaga lucrare este carac-terizatä printr-un ton ponderat. Autorul îöi pune toatä încredereaîn dreptatea öi iubirea de adevär a împäratului, care, dacä vacerceta cu imparüialitate cauza creötinä, va ajunge la rezultatuldorit de creötini: liniötea de a-öi îndeplini cultul, färä nicio piedicädin partea cuiva.

Apologia lui Atenagoras nu poate fi scrisä înainte de anul 177 pen-tru considerentul cä, în acest an, Commodus primeöte demnitateade august cu care este salutat în aceastä lucrare de cätre autor.


20 A se consulta ediüia criticä: ATHÉNAGORE, Supplique au sujet deschrétiens, coll. Sources Chrétiennes, no. 379, Introduction, texte et traductionpar Bernard Pouderon, Paris: Les Éditions du Cerf, 1992, pp. 9-209. În limbaromânä, aceastä lucrare a fost tradusä doar fragmentar: Apologeüi de limbägreacä ..., pp. 372-384.

În apärarea pe care o face creötinismului, Atenagoras cautä säînläture acuzaüiile pe care pägânii le aduceau creötinismului.Pägânii îi acuzau pe creötini, precum am afirmat öi anterior, deateism, de imoralitate oedipianä öi de ospeüe thiestice, acuzaüiifoarte grave öi care cu uöurinüä puteau prinde printre pägânii cenu se osteneau sä cerceteze. Sä analizäm dar fiecare dintre aces-te acuzaüii.

În primul rând, acuzaüia de ateism. Autorul porneöte în înlätu-rarea acestei acuzaüii de la faptul cä în alte pärüi se gäsesc atei, în-sä nu în creötinism, astfel cä, dacä pägânii vor sä fie drepüi öiraüionali, spre aceötia trebuie sä-öi îndrepte atenüia. Aöa, de exem-plu, le indicä, ca öi Taüian, pe Diagoras, care respingea categoricexistenüa lui Dumnezeu öi care a mers pânä la a sfärâma o statuiede lemn a lui Hercules pentru a-öi fierbe mâncarea. În creötinismnu se observä nimic de acest fel în înväüätura pe care o au. Creö-tinii nu se împacä cu sistemul de înväüäturi al pägânilor despreDumnezeu. Ei reclamä pe adeväratul Dumnezeu, Care este maipresus de tot ce existä öi Care nu are öi nu poate avea niciun felde existenüä sau de manifestare în materie. Dumnezeul creötin,Creatorul a toate, este o Fiinüä cu totul spiritualä öi nu poate ficunoscut decât aöa, cäci Duh este Dumnezeu (Ioan 4, 24). Lapägâni, însä, Dumnezeu este înjosit öi materializat. Apoi, chiar öiîntre filozofi opiniile sunt variate. Euripides zice cä eterul esteDumnezeirea. Sophocles afirmä cä nu este decât un singur Dum-nezeu adevärat, dar nu poate spune nimic mai mult. Pentru Philo-laus totul este cuprins de Dumnezeire, iar pentru Lysias estenumärul inexprimabil. Platon spune cä Dumnezeu a creat univer-sul, iar celelalte aöa-numite zeitäüi sunt creaturi ale Dumnezeuluiunic. Dacä Platon nu merge mai departe în investigaüiile saleasupra Fiinüei celei Preaînalte este pentru cä ötie cä s-ar expune înfaüa mulüimii, care nu putea pricepe adevärul arätat de el. Un altînväüätor al grecilor, Aristotel, spune cä existä Dumnezeu, dar


declarä cä în El este trup öi suflet. Eterul öi stelele sunt corpuri în-sufleüite. La filozofii stoici existä înväüätura despre Dumnezeu,chiar dacä pästreazä diferite numiri. Iatä cum mintea omeneascäîncearcä sä cunoascä pe Dumnezeu, dar, fiind limitatä, nu poatereuöi pânä nu i se comunicä adevärul prin descoperire dum-nezeiascä. Iar ceea ce nu au pägânii, pentru cä nu puteau, aucreötinii. Dumnezeu, în dragostea Sa pentru oameni, a descoperitadevärurile necesare omului prin aleöii Säi, proorocii. Atenagorasciteazä diferite texte din Vechiul Testament. Prin descoperiredumnezeiascä omul ajunge la cunoötinüa sigurä despre Dum-nezeu Creatorul. Iar aceastä cunoötinüä este öi raüionalä, pentrucä mintea se împacä cu ea, iar sufletul dobândeöte satisfacüia pecare o cautä. Nu la fel se întâmplä în pägânism, care se învârte în-tr-un cerc vicios. El pretinde cä are o credinüä dreaptä öi raüio-nalä, dar uitä sä înüeleagä cä a crede în mai mulüi zei este tocmaiîmpotriva raüiunii. Într-adevär, dacä ar fi doi sau mai mulüi zei, eiar trebui neapärat sä-öi aibä propriile locuri öi cercul lor de activi-tate. A exista în acelaöi loc este imposibil, cäci nu sunt toüi la fel; aexista în mai multe locuri este iaräöi cu neputinüä, pentru cä pre-tutindeni este unul singur Dumnezeu. Numai cel care nu arenoüiunea de Dumnezeu poate concepe ideea cä în afara spaüiuluiocupat de Dumnezeu mai este loc öi pentru alüi zei. Însä, creötiniiötiu cä Dumnezeu este Fiinüa cea mai înaltä, care stä mai presusde lume öi asemenea Cäreia nu poate fi o alta. A pune aläturi deDumnezeul adevärat un alt zeu înseamnä a contrazice noüiuneade Dumnezeu. Apoi, dacä sferele de activitate ar fi separate – caöi locul în care se aflä – atunci nu ar mai fi Dumnezeu care estepeste toate öi le conduce pe toate. Dar ce fel de credinüä raüionaläeste credinüa pägânilor în mai mulüi zei? La fel de iraüional ar fi öidacä fiinüa cea neîmpärüibilä a Celui Preaînalt s-ar împärüi întremai mulüi zei.


Înläturând acuzaüia de ateism prin cele de mai sus, Atenagorasadaugä apoi cä, prin purtarea lor, creötinii dovedesc cu prisosinüäcredinüa în Dumnezeu. În viaüa lor, creötinii se conduc dupä ade-värul räsplätirii faptelor dupä moarte öi de aceea dau dovadä devirtute eroicä, öi nu fac precum pägânii, care-öi petrec viaüa färänicio credinüä öi färä niciun scop. Ideea räsplätirii faptelorprobeazä credinüa în Dumnezeu, pe când petrecerea vieüii înpläceri öi vicii duce inevitabil la convingerea de ateism. Pägâniipot observa ce schimbare se petrece cu oamenii care primesccreötinismul. Dacä aceötia mai înainte erau încärcaüi de rele, careaduceau pagubä lor öi societäüii, imediat dupä creötinare devinbuni öi virtuoöi, cetäüeni ireproöabili.

Iatä, deci, cä atât credinüa, cât öi faptele creötinilor, dovedesccä ei nu sunt atei. Aceastä constatare nu era însä suficientä pentruun creötin precum Atenagoras, care vorbea nu numai în numelesäu, ci öi în cel al credinüei creötine. Chiar dacä ar fi vorbit numaiîn numele säu, nu erau suficiente cele spuse pentru afirmareadoctrinei creötine. Creötinismul învaüä despre un Dumnezeu întrei Persoane, iar aceasta nu o putea neglija Atenagoras. De aceeael, continuând pe linia apärärii creötinismului, spune cä aceötiacred în Dumnezeu-Fiul, credinüä care era atacatä cu înveröunarede cätre pägâni. Öi, pentru a înlätura teoriile false ale pägânilordespre filiaüie, autorul spune cä Fiul este Inteligenüa öi CuvântulTatälui. Deci, Fiul näscut din Tatäl nu este o creaturä, nici nu exis-tä în timp, ci a fost din veönicie în Tatäl. Mai departe, Atenagorasafirmä credinüa creötinilor în Dumnezeu Sfântul Duh, care a vor-bit prin prooroci öi care existä din veönicie, aläturi de Tatäl öi Fiul.De asemenea, creötinii cred în îngeri, care au însärcinarea de aveghea asupra oamenilor.

Creötinii, dacä au credinüa în Dumnezeu öi dovedesc credinüalor, nu pot fi acuzaüi de cätre pägâni de ateism doar pentru cä nuadorä pe zei öi nu se închinä lor. Nici lumea, cu toatä organizarea


ei datä de Dumnezeu, öi cu atât mai puüin lucrurile omeneöti nusunt neschimbätoare. Deci, creötinul nu trebuie sä adore sau sä seînchine la ceva schimbätor öi trecätor, ci numai veönicului Dum-nezeu. Nici pägânii nu au avut la început atâüia zei öi a trebuit,prin dezvoltare artisticä, sä se ajungä la mulüimea zeilor existenüi.Înainte de Saurias nu a existat sciografia (arta de a picta umbrele),dupä cum nu a existat pictura înainte de Crato. Koré a descoperitarta realizärii figurilor în relief (coroplastica) öi, dupä aceasta,Daedalus öi Theodorus au inventat arta plasticä öi sculptura. Înlipsa acestor artiöti nu ar fi putut fi vorba de opere precum cele deacum, care sä-i reprezinte pe zei. Cum se împacä aceasta cu eter-nitatea zeilor? Dar vechimea zeilor la care se închinä pägânii esteprea micä faüä de cerinüa raüionalä a existenüei lui Dumnezeu.Homer îl desemneazä pe Oceanus ca origine a zeilor, iar peTethys ca mamä a lor. Din Oceanus ies toate lucrurile, dupä cumspune Orfeu. De asemenea, zeii apar din apä. Herakles naöte unou imens, care se sparge în douä öi din el iese cerul öi pämântul,etc. Ce dovedesc toate acestea? Cä zeii pägâni îöi au originea înmaterie. Este raüionalä aceastä credinüä? Tot atât de lipsitä deadevär este öi credinüa despre amestecarea öi transformareazeilor. De asemenea, purtarea zeilor pägâni este urâtä, plinä dedefecte, înjosindu-l pe om. Într-adevär, tot ceea ce poate fi maidecäzut, ca înclinaüie senzualä, se gäseöte la zeii pägâni. Nu tre-buie decât ca cineva sä citeascä Iliada öi se va convinge de acestadevär.

Atenagoras, spre a întäri öi mai mult adevärul susüinut de el,aratä cä zeii la care se închinä pägânii nu sunt zei, ci persoanecare au träit în lume öi pe care ei le adorä öi le slävesc drept zei.Conform lui Herodot öi Alexandru, Osiris öi Isis, cu fiii lor Apolloöi Diana, au constituit o familie regalä din Egipt. Plecând de la Isis,mitologia greacä s-a îmbogäüit cu zeiüa Io. Asemenea s-a petrecutöi cu ceilalüi zei egipteni. Grecilor le-au pläcut tradiüiile egiptenilor


öi le-au împrumutat. Existenüa istoricä a mai multor persoane ado-rate ca zei, precum Hercules, Aesculapius, Castor, Pollux, Ino,etc., o întäresc poeüii öi istoricii greci. În altä ordine de idei, acestezeitäüi variazä mult de la oraö la oraö öi de la sat la sat. Dacä s-arporunci cinstirea zeitäüilor pägâne, creötinii ar întreba pe bunädreptate: pe care? Ori, dacä la pägâni sunt locuri unde nu suntcinstite anumite zeitäüi, färä ca prin aceasta sä li se aducä vreo in-criminare, de ce ar fi urmäriüi creötinii pentru acelaöi motiv? Iarapoi, dacä persoanele care sunt reprezentate în diferite forme numeritä nicio cinstire divinä, la ce ar folosi statuile lor? Artiötii öi-aupus arta lor în serviciul cultului pägân, dar n-au redat nimic real.

Atenagoras gäseöte cä celelalte douä acuzaüii nici nu meritäatenüie. Prin ele, pägânii întäresc mai mult proverbul care spunecä femeia imoralä bârfeöte pe cea moralä. Acest proverb poate fiaplicat öi în cazul unor înväüaüii pägâni, precum Pythagoras, He-raclitus sau Socrates. Însä, viaüa acestora a rämas neatinsä decalomnii. Creötinismul, înväüäturä sfântä öi mântuitoare, nu pierdenimic de pe urma unor astfel de calomnii. Curios este numai fap-tul cä, pe când creötinilor li se imputä învinuiri de imoralitate,zeilor pägâni, care sunt protectorii unor grave imoralitäüi, li seaduc închinare öi cinstire. Pentru dovedirea puritäüii vieüii creötine,autorul expune principiile de viaüä ale creötinismului, arätând pescurt cum se poartä creötinii, spre a face proba cea mai evidentä avieüii lor curate.


Peri\ a¹nasta/sewj tw=n nekrw=n[Despre învierea morüilor] – Atenagoras21

În a doua sa scriere, Atenagoras trateazä una din înväüäturileprincipale ale religiei creötine. Aceastä lucrare este intitulatä:Peri\ a©nastasewj tw=n nekrw=n [Despre învierea morüilor],subiect abordat öi de Sf. Iustin Martirul öi Filozoful.22

Duömanii creötinismului, în furia lor împotriva acestei religii,descopereau diferite motive pentru a-l prezenta drept iraüional öineîntemeiat. În acest scop, credinüa creötinä despre învierea tru-purilor era vehement atacatä öi, pentru a-öi susüine acuzele, in-ventau diferite argumente.

Apärätor zelos öi devotat al creötinismului, Atenagoras nupoate läsa färä räspuns necredinüa pägânilor în învierea trupurilor,precum nici atacurile la adresa creötinilor pentru cä au credinüa înînvierea trupurilor.

Scrierea autorului se împarte în douä: în prima parte este înlä-turatä îndoiala necredincioöilor, iar în a doua este prezentatä înmod pozitiv înväüätura despre înviere.

Atenagoras spune cä îndoiala pägânä vine de la necunoötinüadespre Dumnezeu. Într-adevär, zice el, pentru oricine are noüiuneaadeväratä despre Dumnezeu, rämâne clar cä nu este cu neputin-üä pentru Dumnezeu sä învie trupurile celor räposaüi. A respingeînväüätura despre înviere ar însemna sä lipsim pe Dumnezeu de


21 A se consulta ediüia criticä: ATHÉNAGORE, Sur la résurrection desmorts, coll. Sources Chrétiennes, no. 379, Introduction, texte et traduction parBernard Pouderon, Paris: Les Éditions du Cerf, 1992, pp. 211-317. În limbaromânä, aceastä lucrare a fost tradusä doar fragmentar: Apologeüi de limbägreacä ..., pp. 384-386.

22 Prof. Boroianu se referä aici la scrierea Peri\ a©nasta¯sewj, pästratäfragmentar öi atribuitä Sf. Iustin Martirul öi Filozoful de cätre Metodius de Olimp(sec. III). Critica internä a operei a stabilit cä nu Sf. Iustin este autorul, chiardacä a fost redactatä în a doua jumätate a secolului al II-lea.

însuöirea atotputerniciei, cäci de îndatä ce se spune: Dumnezeunu poate învia morüii, Acesta S-ar aräta ca fiind lipsit de aceastäputere. Ori, a prezenta astfel pe Dumnezeu înseamnä a-L coborîdin märeüia öi atotputernicia Sa. Aceasta însä, nu este cu putinüä,cäci puterea lui Dumnezeu nu poate fi märginitä, precum nu esteposibil a se stabili o limitä vederii Lui färä margini. Apoi, ar fi ilo-gic dacä s-ar zice cä Dumnezeu, care a fäcut lumea öi tot ce existädin nimic, nu ar putea sä învie corpurile celor morüi. Cäci ce estemai greu: a învia morüii sau a face totul din nimic?

Însä, dacä s-ar afirma: învierea trupurilor nu va avea loc pen-tru cä Dumnezeu nu voieöte aceasta, atunci s-ar läsa sä se înüe-leagä cä învierea trupurilor ar fi ceva nedrept sau nedemn. Darsufletului i se dä un corp nemuritor în locul celui muritor pe carel-a avut în viaüä, iar corpului i se dä posibilitatea de a fi mai potri-vit pentru suflet dupä înnoire, decât în timpul când era unit cu elîn viaüä. Învierea nu este nedreaptä nici raportatä la lumea cealaltä,pentru cä de la început a fost subordonatä omului, astfel încât laînnoirea acestuia nu i se ia nimic.

De asemenea, învierea nu este nici nedemnä pentru Dum-nezeu, deoarece – este uöor de înüeles – noua stare a trupului laînviere va fi potrivitä unei vieüi veönice, ceea ce este superior stäriiomului de pe pämânt, în care vieüuieöte vremelnic öi are un truptrecätor öi înclinat spre patimä. Apoi, Atenagoras nu uitä säadauge un adevär fundamental: ceea ce Dumnezeu poate, aceeaöi voieöte, öi ceea ce voieöte, aceea öi poate. Deci, nu poate fi vorbade o imposibilitate a învierii trupurilor, astfel cä necredinüa pägânänu este decât o stare sufleteascä pätimaöä öi nu corespunde nici-unui adevär, chiar omenesc.

În partea a doua, Atenagoras aratä cä Dumnezeu Creatorul afixat un scop tuturor creaturilor, prin urmare öi omului. Scopulomului e legat de natura sa öi nu depinde de celelalte creaturi. Iardacä acest scop este astfel, omul trebuie neapärat sä fie nemuritor,


cäci numai mijloacele prin care se atinge scopul sunt trecätoare,nu öi scopul în sine. Sufletul omului, dupä hotärâre divinä, esteveönic. Veönicia sufletului postuleazä aceeaöi stare öi pentru trup,spre pästrarea armoniei dintre suflet öi trup. Dumnezeu a fäcutuöoarä înüelegerea învierii în somnul omului, care este imagine aîncetärii unirii dintre trup öi suflet.

Dacä totul s-ar sfâröi odatä cu moartea, nu s-ar percepe deose-birea omului faüä de celelalte creaturi. Separarea sufletului de trupnu poate sä mulüumeascä pe omul înzestrat cu atâtea însuöiri su-fleteöti. Viaüa träitä numai spre pläcerea öi îndestularea poftelortrupului nu se armonizeazä cu frumuseüile sufleteöti, pe care omul leposedä öi le dezvoltä, cäci, între ceea ce se dezvoltä sufleteöte ca vir-tuüi, de exemplu, öi ceea ce este propriu trupului nu este nicioasemänare. Öi, dupä cum trupul, unit pe pämânt cu sufletul, nu estefäcut numai spre satisfacerea poftelor, tot astfel la înviere nu va fireînnoit pentru pläcerea sa, ci pentru continuarea armoniei dintreaceste douä elemente din care se compune omul. Omul singur cerejudecata ca fiinüä raüionalä, dupä cum, ca trup, cere hranä. Raüiuneaomeneascä nu se împacä cu ideea încetärii vieüuirii dupä moarte.Dar viaüa dupä moarte öi judecata reclamä chemarea fiinüei omeneöti,spre a i se cere socotealä de faptele sale, în starea în care le-a sävâröit.

Pro\j Au)to¢lukon [Cätre Autolicus] –Teofil al Antiohiei23

Aceastä lucrare a fost compusä de cätre Teofil în acelaöi scop öiprovocat de aceleaöi împrejuräri precum cele menüionate anterior.


23 A se consulta ediüia criticä: THÉOPHILE d’Antioche, Trois livres a Au-tolycus, coll. Sources Chrétiennes, no. 20, Text grec établi par G. Bardy, Tra-duction de Jean Sender, Introduction et notes de Gustave Bardy, Paris: Les Édi-tions du Cerf, 1948, 285 p.; Apologeüi de limbä greacä ..., pp. 267-365.

În termeni generali, autorul pare a fi provocat sä räspundä dacä eîn stare a aräta pe Dumnezeu. Este cunoscutä ridiculizarea creö-tinilor de cätre pägânii pe tema aceasta, la care s-a asociat öi unoarecare Autolicus, cäruia îi este adresatä scrierea.

La cererea acestuia, Teofil procedeazä foarte înüelept. Elcunoaöte cä omul, pânä sä ajungä sä-öi satisfacä o astfel de curio-zitate, are multe de înväüat din lumea ce stä sub simüuri pe careîncä nu le ötie. De aceea, autorul îi spune lui Autolicus cä Îl vaaräta pe Dumnezeul säu, dacä el îi va aräta pe omul säu. Apoi, îicere sä-i arate cä ochii sufletului säu väd öi urechile inimii saleaud. Numai cel ce va putea demonstra aceasta va fi în stare sävadä pe Dumnezeu. Cel ce are închiöi ochii sufleteöti nu poatecere sä i se arate Dumnezeu. Iar dacä sunt oameni care nu potvedea pe Dumnezeu, cauza nu este Dumnezeu, ci starea de pä-cat în care se aflä aceötia, care nu îngäduie ochilor sufleteöti sä Îlvadä pe Dumnezeu. Nu e tot aöa öi cu omul al cärui suflet estecurat öi se poate vedea în el ca într-o oglindä. Sufletul öi inima fiindcurate, omul poate vedea pe Creatorul. Însä, sä nu cearä nimenisä se prezinte Dumnezeu într-o formä oarecare, cäci El estenecuprins. Iar dacä vorbim de Dumnezeu, cuvintele noastrereprezintä însuöirile Sale, nu fiinüa Sa, despre care nimeni nu ötie.Numim pe Creatorul Qeo¢j, cäci prin El toate s-au creat öi toatesunt îngrijite öi viazä prin El. Noi trebuie sä conchidem la existen-üa lui Dumnezeu din regularitatea öi ordinea din lume, deöi nu-Lputem vedea cu ochii trupeöti, dupä cum conchidem la existenüaunui cârmaci din mersul regulat al unei coräbii pe mare, cu toatecä nu-l vedem cu ochii datoritä depärtärii. Astfel a creat öi a ordonatDumnezeu toate, încât omul, observându-le, trebuie sä-L recunoas-cä öi sä postuleze ca o necesitate existenüa Sa. Lucrärile lui Dum-nezeu vestesc slava Lui. Öi, precum noi, din cauza cojii unei seminüe,de exemplu, nu putem vedea în interiorul ei, însä acesta nu esteun motiv pentru a ne îndoi de existenüa sâmburelui ce poartä în


sine viaüa, tot astfel nu ne putem îndoi de existenüa lui Dumnezeupentru cä nu Îl vedem. Dumnezeu este mai presus de lume, Eleste duh; pe El nu-L putem vedea decât cu ochii sufleteöti.

Ce opun pägânii acestei judecäüi drepte cu privire la existenüalui Dumnezeu? Necredinüa, ridiculizarea sau credinüele eronateale mitologiei öi filozofiei lor. Pägânii spun cä au zei öi le dau aces-tora diferite numiri. Dar ce sunt acei zei decât amintirea unor oa-meni öi încä a unor oameni de care nu se poate vorbi decât cudispreü? Pägânilor, dupä cum se vede din credinüa lor, le lipseötejudecata dreaptä despre Dumnezeu öi, totuöi, îi considerä pe creö-tini drept atei sau cä ar crede într-un Dumnezeu la care pägâniinu s-ar putea închina färä a se înjosi. Dar ce înjosire este mai maredecât atunci când te închini öi recunoöti drept zei, fiinüe cuprinseîn spaüiu, deci faüä de care spaüiul este mai mare? Creötinii adoräpe Dumnezeu, care este mai presus de spaüiu. Pägânii, apoi, înmitologia lor, au zei care se nasc din alüii; de ce nu se mai nasc öiacum? Au îmbätrânit sau nu mai pot? Ori nu mai existä? Dartoate acestea nu sunt cuviincioase pentru Dumnezeu. Pägâniicred în mitologia lor. Ei se închinä când li se spune, de exemplu,de cätre Homer, cä zeii vin de la Oceanus öi Tethys. Dar ce esteOceanus altceva decât apä? La Hesiod, haosul este înainte deorice zeu, färä sä spunä ceva despre originea lui. Unii filozofi stoiciresping existenüa lui Dumnezeu. Epicurus înclinä sä admitä cäexistä Dumnezeu, dar un Dumnezeu care nu voieöte sä ötie nimicdespre oameni. Platon crede într-un Dumnezeu creator, dar în-vaüä cä öi materia este veönicä; ea nu se poate schimba, dar cinenu vede cä ea se schimbä, cä ia diferite forme? Prin urmare, nueste eternä, iar opinia lui Platon nu este adeväratä. În înväüäturacreötinä despre Dumnezeu, Acesta este mai presus de lume,cäreia îi dä existenüä öi prin care toate se fac, prin urmare öi mate-ria. Dacä Dumnezeu ar fi fäcut lumea din materia existentä öiveönicä, cu ce s-ar deosebi de un arhitect care tot din materie


creazä diferite forme? Dar un asemenea arhitect nu poate fiDumnezeu. Dumnezeu este mai presus de om.

Pägânii nu înüeleg cum Dumnezeu a creat universul öi a datfiecärei creaturi existenüa öi însuöirile de care se bucurä. Ei nuînüeleg pentru cä nu se folosesc decât de raüiune, iar raüiunea esteincapabilä sä priceapä singurä adeväruri înalte. Însä, creötinul areîn ajutor descoperirea dumnezeiascä, pe care folosindu-o, atât înceea ce priveöte credinüa, cât öi viaüa sa, înüelege cu mintea peDumnezeu öi-L vede cu ochii sufletului säu. Creötinul are cre-dinüä, iar o credinüä puternicä nu se simte umilitä dacä crede, cäciötie cä e dreaptä credinüa sa öi cä în lumea vizibilä prin credinüä serealizeazä totul. Cine nu are încredere în sine öi în lucrarea sa öinu crede în realizarea ei, acela nu reuöeöte în nimic. Însä, obser-väm cä agricultorul, cu credinüa cä sämânüa aruncatä în pämântva da rod, împlineöte lucrarea sa. Tot astfel, navigatorul pleacä cucorabia pe mare, bolnavul ia medicamente, öcolarul învaüä de laprofesor. Iar dacä aöa este, cu atât mai mult trebuie ca noi säavem credinüä öi încredere în Acela care ne-a creat öi, din iubirepentru noi, ne-a ajutat, pe calea descoperirii, sä cunoaötem ade-värurile, pe care nu le puteam öti numai prin raüiunea noasträ. Fiindvorba de adeväruri descoperite nouä pe cale supranaturalä, Teofilîi spune lui Autolicus cä aleöii lui Dumnezeu au comunicat ade-värurile, care li s-au vestit prin inspiraüie divinä, inspiraüie care nuare nimic în comun cu inspiraüia demonicä a poeüilor, primitä dela muze öi plinä de erori. Pägânii, läsându-se conduöi de expune-rile eronate öi interesate ale acelora pe care îi respectä ca oamenialeöi, nu pot pricepe adevärul existenüei lui Dumnezeu öi nici pecel al creaüiei. Ei ar face bine dacä ar citi cu luare aminte opera luiMoise, unde creaüia este atât de natural öi de frumos expusä.Atunci ar vedea cä este natural ca la început Dumnezeu sä fi creatcerul, iar nu lucrurile pämânteöti, precum afirmä Hesiod. Dincitirea întregului referat al lui Moise, pägânii s-ar convinge despresuperioritatea lui faüä de expunerea materialistä a lui Hesiod.


Moise, atunci când vorbeöte despre cer, nu cugetä la cerul carese vede, ci la cel spiritual öi invizibil. Spre a înlätura opinia acelo-ra care spuneau cä prin influenüa stelelor s-au fäcut toate celepämânteöti, Teofil aratä deosebirea între crearea luminii din pri-ma zi a creaüiei öi crearea corpurilor luminoase cereöti din ziua apatra. Cele trei zile de mai înainte de crearea corpurilor lumi-noase de pe cer înseamnä Sfânta Treime, iar ziua a patra sereferä la om, cäci el trebuie sä fie öi sä vieüuiascä în lumina Celuicare l-a creat. Teofil dä soarelui öi lunii semnificaüia lor figurativä,pe lângä cea realä, cäci spune cä soarele este imaginea lui Dum-nezeu, iar luna a omului. Tot aöa dä sens figurat stelelor, pe carele priveöte ca ordine a celor cucernici öi drepüi. Stelele mai lumi-noase reprezintä pe prooroci, iar celelalte pe drepüi, pe când pla-netele pe päcätoöi. Icoana lumii este marea; în mare se aflä insulerodnice öi oaze; tot astfel, în lume sunt Biserici adevärate öi altelerätäcite de la adevär. Animalele öi päsärile închipuie pe oameni:cele sälbatice öi räpitoare pe oamenii fioroöi öi räi, cele domesticepe cei buni. Päcatul strämoöesc a introdus aceastä diferenüiere întreanimale, care ieöiserä toate bune din mâna Creatorului. Reîntoar-cerea la starea de mai înainte este condiüionatä de reîntoarcereaomului, care, prin puterea sa ca stäpân asupra lor, le va influenüa.

Spre a clarifica öi mai bine lui Autolicus adevärul cuprins înreferatul lui Moise, Teofil spune cä Dumnezeu a creat pe femeiedin coasta lui Adam ca sä fie supusä credinüei. Din prima perechede oameni se trage întreg neamul omenesc, astfel încât politeis-mul este iraüional öi din acest punct de vedere. Primii oameni aufost creaüi buni öi cu însuöiri care îi puteau duce la perfecüiuneprin exercitarea lor, conform voinüei divine. Ei au fost aöezaüi înparadis, care servea ca mijlocitor între cer öi pämânt. Neascultândde porunca divinä, omul pierde starea primitivä öi, prin päcat, auintrat în lume durerea, bolile öi moartea. Dumnezeu nu a doritcäderea omului, dar nici nu l-a oprit. Creându-l cu însuöiri, care îipermiteau a se înälüa sau a se coborî, läsându-i voie liberä de a


lucra precum va voi, Dumnezeu, pedepsind pe om, nu în-deplineöte decât un act de dreptate faüä de acela cäruia îi spusesecä, dacä va mânca din pomul oprit va muri. Însä, îndatä I-a datsperanüa unui Mântuitor öi a reabilitärii prin Acesta, ceea ce s-a öiîmplinit. Prin aceastä reabilitare, omul dobândeöte mântuirea öipoate aötepta cu încredere învierea öi judecata, când, dupäfaptele ce va fi fäcut în lume, va primi recompensä sau pedeapsä.Natura întreagä dä märturie despre realizarea credinüei în înviere.

Trecând de la expunerea acestor adeväruri la respingereaacuzaüiilor pe care pägânii le aduceau creötinilor din punctul devedere al vieüii lor, Teofil aratä clar öi categoric cä în pägânism, öinu în creötinism, sunt oameni care pot fi acuzaüi. Autolicus sä-öiaminteascä de înväüäturile filozofilor, care-i sfätuiesc spunându-lecä oamenii pot fi mâncaüi de oameni, precum fac, de exemplu,Zenon, Diogenes öi Cleanthes. De asemenea, înväüatul Platonvorbeöte în favoarea ideii ca femeile sä fie comune tuturor, iarEpicurus öi filozofii stoici apärau vicii urâcioase, precum pederas-tia öi relaüia ruöinoasä cu mamele.

Din punctul de vedere al scrierilor în care sunt cuprinse ade-värurile istorice öi mântuitoare, pägânii nu au dreptate atuncicând se ridicä împotriva cärüilor Vechiului Testament, a cärorvechime întrece cu mult scrierile cu care se laudä pägânii.

Dupä cum vedem, Teofil, departe de a se simüi jenat de provo-carea care i se fäcuse, ötie în mod elocvent öi cu o logicä puter-nicä sä räspundä aceluia care îi ceruse a-i aräta pe Dumnezeulsäu. Rezultatul la care ajunge, dupä expunerea sa, este suficientspre a convinge pe oricine doreöte în mod conötiincios sä asculteöi sä judece asupra chestiunilor pe care Teofil le trateazä înscrierea sa, la început formatä dintr-o singurä parte, cäreia maitârziu i s-au mai adäugat încä alte douä.24


24 Într-adevär, legätura dintre cele trei cärüi ale acestei scrieri nu este foarteevidentä, însä ele formeazä totuöi un ansamblu. Astfel, dupä ce în prima carte,

Pro\j Dio/gnhton[(Epistola) cätre Diognet]25

Una dintre scrierile care iau apärarea creötinismului öi räspun-de acuzaüiilor aduse de cätre pägâni este Epistola cätre Diognet.Nu se cunoaöte autorul acestei epistole, dar, dupä felul în careeste scrisä, se poate conchide cä acesta era format în cultura elinä.Sébastien de Tillemont, în lucrarea Mémoires pour servir à l’histoireecclesiastique des six premiers siècles (1701-1714), crede cä afost compusä în secolul I; la fel considerä öi Johann Adam M_hlerîn lucrarea sa: Patrologie, oder christliche Liter{rgeschichte (1840).J.C.Th. von Otto îl considerä pe Sf. Iustin Martirul öi Filozofuldrept autor ale acestei lucräri (Epistula ad Diognetum, Iustiniphilosophi et martyris nomen prae se ferens, 1845). F.X. Funk,editorul lucrärii Patres apostolici (1901), considerä cä timpulcompunerii acestei scrieri este secolul al doilea, opinie îmbräüiöatäöi de Joseph Tixeront.

Epistola a fost motivatä de nedumerirea lui Diognet în legäturä cunerecunoaöterea zeitäüilor pägâne de cätre creötinii, care de altfelîi resping öi pe iudei, pentru credinüa lor falsä, ba chiar supersti-üioasä. De asemenea, Diognet se mai mira de apariüia târzie acreötinismului în lume, deöi are pretenüia de a fi singura öi ade-värata religie. Apoi, creötinii, prin viaüa öi faptele lor, îl öocau pe


autorul prezintä rezumativ dialogul cu Autolicus, cartea a doua este o catehezäpozitivä; în sfâröit, cartea a treia, redactatä mai târziu, independent, reia pro-blematica discutatä anterior cu Autolicus, care, chiar dupä ce începuse sä seapropie de creötinism, continua sä citeascä opere profane, fapt ce îl conducespre noi întrebäri.

25 A se consulta ediüia criticä: A Diognète, coll. Sources Chrétiennes, no.33, Introduction, édition critique, traduction et commentaire de Henri IrénéeMarrou, Paris: Les Éditions du Cerf, 1951, 288 p.; Scrierile Pärinüilor Apostolici,col. Pärinüi öi scriitori bisericeöti, vol. 1, traducere, note öi indici de Pr. D. Fe-cioru, Bucureöti: Editura Institutului Biblic öi de Misiune al Bisericii OrtodoxeRomâne, 1979, pp. 331-350.

Diognet, care nu era deprins sä aprecieze täria de caracter, legeacreötinä fiind apäratä cu viaüa de cei care acceptaserä aceastä re-ligie. În alüi termeni, Diognet punea în discuüie creötinismul rapor-tat la pägânism öi iudaism. Astfel, era necesar un räspuns, pentrua nu läsa sä se întrevadä indiferenüa atunci când legea creötinä,neînüeleasä de cätre Diognet, era prezentatä distorsionat.

Autorul epistolei räspunde cä numai cel care va fi liber deorice prejudecatä va putea aprecia însemnätatea öi superioritateacreötinismului în comparaüie cu pägânismul öi iudaismul. Dar celcare vrea sä se lumineze va observa, în ceea ce priveöte pägânis-mul, religia öi zeii pägâni öi se va convinge cä nu are în ea nimiccare sä fie acceptabil öi considerabil. Zeii pägâni nu au nimic realca divinitate. Ei nu sunt decât creaüii omeneöti, în care este pusäîn lucrare imaginaüia öi arta omeneascä. Dacä zeii la care se închi-nä pägânii ar fi reali, nu ar putea suferi nelegiuirile öi imoralitäüilecare se obiönuiesc în cultul lor. Dar, fiind ireali öi lucrare ome-neascä, nu se neliniötesc, deoarece nu pot, de cele ce se petrec înjurul lor, de cele ce se spun despre ei öi de pericolele la care ex-pun lumea prin practicarea atâtor fapte urâte. Cât despre iudei, einu sunt ceea ce ar trebui sä fie; chemaüi prin îngrijire divinä la oviaüä care sä-i ducä la mântuire, iudeii s-au depärtat de bineface-rile care li s-au dat öi au cäzut în erezie, punând preü nu pe lege öipe puterea ei läuntricä, ci pe explicaüiile eronate ale legii öi pe pu-terea ei externä. Iudeii pun mare preü pe împlinirea poruncii de ase circumcide, pe participarea la särbätori, pe sacrificiile pe carele aduc lui Dumnezeu öi pe altele de acest gen. Faptele externe,chiar cele de mai puüinä importanüä, sunt actele prin care adoräpe Dumnezeu, pe când spiritul legii a fost demult päräsit. În con-cluzie, nici iudaismul, în starea în care se aflä, nu reprezintä cuadevärat religia sfântä öi adeväratä care sä poate mântui pe om.Nu în aceeaöi situaüie se prezintä creötinismul. Dupä cum uöorpoate observa oricine, creötinismul este dezbräcat de prejudecäüi


öi doreöte ca omul sä poatä afla adevärul. Înväüätura creötinä estesuperioarä oricärei alte religii, în special pägânismului öi iudaismu-lui, cu care este comparat. Creötinii au o credinüä dreaptä öi punîn practicä, din convingere öi din conötiinüä, prescripüiile legii lacare se închinä. Ei träiesc la lumina zilei, au relaüii familiale öi so-ciale, respectä legile, se supun împäratului. Întreaga lor viaüä esteconsacratä ordinii öi ascultärii de legile pe care le primesc. Însä, eiötiu în tot ceea ce fac, cä viaüa de aici este trecätoare öi cä îiaöteaptä o altä viaüä, färä de sfâröit, viaüa cereascä cu bunurile ei.Creötinii träiesc pe pämânt, dar sufletul lor este îndreptat spre cer.Dacä ei primesc öi suferä toate ce li se fac pentru credinüa lor, ötiucä vor avea räsplätire de la Dumnezeu. Pentru ei, orice üarä leeste patrie, la care üin dacä se aflä în ea; însä, orice patrie estemicä pe lângä patria care este dincolo de lume. Säraci, ajutä pealüii; fiind în trup, nu se lasä conduöi de pläcerile lui. În viaüa fa-milialä pun mare ordine, iubesc soüiile öi copiii. Dacä potrivnicii serevoltä împotriva lor, urmärindu-i öi prigonindu-i, ei nu se tulburäöi nici nu-i uräsc; dimpotrivä, îi binecuvânteazä öi se roagä luiDumnezeu ca öi ei sä vinä la calea adevärului. Deöi ar putea des-coperi multe motive spre a cere urmärirea acelora care fac partedintre inamicii lor, totuöi nu fac aceasta. Ei nu räsplätesc räul curäu, ci cu bine. În întreaga lor viaüä, creötinii se poartä cu lumeapästrând acelaöi raport precum cel dintre trup öi suflet. Dupä cumsufletul pätrunde în toate membrele trupului, asemenea creötiniisunt räspândiüi în toate pärüile lumii. Ei sunt în lume, dar nu suntdin lume, dupä cum sufletul este în trup, dar nu este din trup.Creötinismul lucreazä în lume, deöi este o putere neväzutä, dupäcum sufletul se aflä în trup färä a fi väzut. Ötind toate acestea,creötinii nu se înfricoöeazä öi nici nu se tem de räutatea lumii îm-potriva lor, cäci astfel luptä öi trupul asupra sufletului. Persecutaüiöi pägubiüi de inamici, creötinii lucreazä pentru binele öi mântuirealor, dupä cum sufletul lucreazä cu încercärile öi loviturile pe care


le primeöte de la trup. Þinta creötinilor este dobândirea vieüiiveönice, pe care o vor dobândi prin credinüa öi lucrarea lor, cutoate cä träiesc într-o lume trecätoare, asemenea sufletului careträieöte într-un trup muritor. Iar dovada succesului spre care tindse vede din faptul cä, deöi urmäriüi öi supuöi la pedepse grele,numärul lor se înmulüeöte permanent. Asemenea bunuri precumsunt în creötinism nu are nici pägânismul, nici iudaismul. Dar cums-ar putea ca acestea sä fie preferate creötinismului? Iar dacä le-gea cea sfântä öi adeväratä a venit atât de târziu în lume, acestfapt nu trebuie sä fie greöit înüeles de cätre pägâni. Trebuia mai în-tâi ca lumea sä se cunoascä bine pe sine öi puterile ei, pentru a searäta necesitatea ajutorului dumnezeiesc öi sä primeascä drepttrebuinüä necesarä öi cu încredere ajutorul ce i s-a dat. În în-durarea Sa pentru oameni, Dumnezeu a fägäduit omului cä-l vareabilita. În acest scop a trimis în lume pe unicul Säu Fiu, care aluat asupra Lui päcatele omului, öi astfel Cel divin öi nevinovat amântuit pe omul vinovat. Înväüätura mântuitoare a lui Hristos aadus mântuirea lumii. Puterea divinä se descoperä în creötinism,care, cu toate greutäüile pe care le întâmpinä, pätrunde înomenire öi aduce pretutindeni binele öi dreptatea. Cuvântulveönic al lui Dumnezeu a fost introdus în omenire öi trebuie, dupäasigurarea Mântuitorului, sä rämânä în ea, cäci în creötinism estedescoperirea înüelepciunii divine. Prin venirea în lume a lui IisusHristos s-a dat omenirii binele la care ea nici nu se putea gândi.Pe lângä mântuirea pe care a sävâröit-o, Iisus Hristos – Dum-nezeu – întrupându-se, a arätat ce este Dumnezeu öi care trebuiesä fie credinüa noasträ în El. Filozofii, chiar öi cei mai însemnaüi,care ajunseserä la ideea despre Dumnezeu, nu puteau cunoaöteceva despre El. Astäzi, prin credinüä, orice om poate cunoaöte peDumnezeu. În creaüie, Creatorul a dat omului puterea naturaläde a se îndrepta spre El. Prin päcat, puterea aceasta s-a micöorat,ba chiar s-a stins. Prin venirea lui Hristos în lume, puterea a


revenit, iar credinüa ajutä la cunoaöterea lui Dumnezeu. Creötinulötie cä omul creat de Dumnezeu are în sine chipul öi asemänareaCreatorului, astfel cä, fiu înüelept öi ascultätor, cautä prin credinüaöi faptele sale sä lucreze pentru a menüine ceea ce i s-a dat öi a seperfecüiona. Cel ce crede în Hristos öi împlineöte cele poruncitede El, acela vede în fiecare om pe fratele säu öi, departe de acugeta räu asupra lui, suferä pentru el öi cautä a-l îndrepta dacäeste pe calea cea rea. Iar astfel lucrând, aratä prin fapte cä estecreaturä dupä chipul öi asemänarea lui Dumnezeu. Öi pentru a în-lätura una dintre prejudecäüile pägâne, atât de întâlnitä öi astäzichiar între potrivnicii creötinismului, anume cä credinüa creötinä arînlätura cunoaöterea, autorul se exprimä categoric, arätând cäcredinüa adeväratä ajutä cunoaöterii omului, conducându-l defapt spre cunoötinüa dreaptä. Numai cel care dispreüuieötecunoötinüa adeväratä nu se împacä cu credinüa. Dumnezeu Însuöia sädit în Paradis lângä arborele vieüii pe cel al cunoötinüei, tocmaica sä arate cä nu este viaüä färä cunoötinüä öi cunoötinüä färä viaüäadeväratä. Dar cunoötinüa la care omul ajunge prin credinüa înHristos este cu mult mai înaltä decât orice altä cunoötinüä. Prin eaomul poate discerne ceea ce îi este necesar pentru mântuire öitotodatä înfruntä orice încercare din partea celui räu. Cunoötinüadobânditä prin credinüä depäöeöte marginile cunoötinüeloromeneöti öi deschide creötinului cerul.

Octavius – Minucius Felix26

Marcus Minucius Felix, despre care apologetul creötin Lac-tantius, în lucrarea sa Divinae Institutionis [Instituüiile divine V, 1, 22]


26 A se consulta ediüia criticä: Bernhard KYTZLER (hrsg.), Minucius Felix:Octavius, M^nchen: K_sel, 1965, 232 s.; Apologeüi de limbä latinä, col. Pärinüiöi scriitori bisericeöti, vol. 3, traducere de Prof. Nicolae Chiüescu, Eliodor

spune: non ignobilis inter causidicos loci fuit (i.e. Romae) [a avutun loc nu lipsit de însemnätate între avocaüi], ne-a läsat o scriereîn formä de dialog. Scrierea aceasta poarte titlul de Octavius,dupä numele uneia dintre persoanele care au luat parte la dis-cuüie. Dupä ideile din dialog öi dupä cuprins se aseamänä cu stilulscrierilor lui Tertulian.

Fer. Ieronim, în lucrarea sa De viris illustribus [Despre bärbaüiiiluötri LVIII], îl aöazä pe Minucius Felix între Tertulian öi Ciprian. For-ma dialogului este cea ciceronianä öi, prin metoda sa de a apäracreötinismul, este una dintre scrierile de mare însemnätate ale perioa-dei respective. Acest autor, conform majoritäüii cercetätorilor, ar fidevenit cunoscut în prima parte a secolului al III-lea. De curând,data compunerii acestui dialog a fost fixatä pentru anul 180.27

Motivaüia dialogului ne este descrisä în partea introductivä: unprieten al lui Minucius Felix, pe numele säu Ianuarius Octavius,creötin öi el, s-a dus pe timpul särbätorilor de iarnä la Roma, pentrua petrece un timp lângä prietenul säu (Minucius Felix). Locuitorîn aceeaöi casä cu Minucius Felix, fiind în relaüie de prietenie cuacesta, se afla un anume Caecilius Natalis, pägân declarat îm-potriva creötinismului. Acest fapt, de a gäsi aläturi de prietenul säucreötin un pägân, l-a mâhnit într-o oarecare mäsurä pe Octavius,cäutând ocazia de a-l aduce pe pägân la sentimente omeneöti.Aceastä oportunitate a apärut atunci când toüi trei au plecat într-ozi pentru a se recrea, luând calea spre Ostia. Cu aceastä ocazie,Caecilius, väzând în drum o statuie a zeului Serapis, a fäcut


Constantinescu, Paul Papadopol öi Prof. David Popescu, Bucureöti: Editura Insti-tutului Biblic öi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981, pp. 341-398.

27 Problema stabilirii datei redactärii acestei lucräri a preocupat mult pecercetätori. În ultima perioadä, majoritatea specialiötilor considerä cä sursa deinspiraüie a lui Minucius Felix a fost Tertulian öi nu invers. Astfel, automat datarealui Octavius trece pragul secolului al III-lea. A se consulta: J.M. VERMANDER,„L’Octavius de Minucius Felix, le régne de Caracalle et le pontificat du papeCaliste”, în Revue des Études Augustiniennes, XX (1974), pp. 225-233.

semnul adorärii cu mâna la buze. Acest incident a trecut neobser-vat de Felix, însä nu öi de Octavius care, aproape iritat, se în-toarce spre Felix, atenüionându-l asupra purtärii prietenului säu,care nu este spre onoarea lui. Se fäcu täcere öi toüi trei îöi conti-nuarä drumul pânä la mare. Aici Felix öi Octavius aflarä câüivacopii care se jucau öi ambii se relaxau privind spre jocul acestora.Numai Caecilius stätea mâhnit într-o parte, cu totul indiferent.Întrebat asupra stärii de nemulüumire în care se afla, Caeciliusreaminteöte vorbele lui Octavius rostite de acesta pe când tre-cuserä pe lângä statuia lui Serapis. Om cult, Caecilius spune cäacele cuvinte adresate de Octavius l-au ofensat, adäugând cä artrebui sä ötie cä o problemä nu se rezolvä cu câteva vorbe atuncicând are în faüa sa un pägân înväüat. În acest context, Octavius agäsit prilejul sä deschidä o discuüie serioasä öi, aöezâdu-se toüi treipe niöte pietre, încep dialogul pe care îl prezentäm aici. Felix afost numit judecätorul lor.

Pentru cä Caecilius era provocatorul, el este cel care începeconvorbirea. Mai întâi se adreseazä lui Felix ca sä asculte cuatenüie argumentele ambelor pärüi öi sä dea un verdict imparüial.Apoi, aratä cä nu poate intra în creötinism pentru cä oamenii culüinu pot sta aläturi de oamenii din stärile cele mai de jos ale soci-etäüii öi sä discute cu aceötia chestiuni asupra cärora nici filozofiicei mai înväüaüi nu au aflat o soluüie sigurä. Creötinii spun, de ex-emplu, cä existä un Dumnezeu öi cä acesta a creat lumea. Deunde ötiu ei aceasta? Cäci crearea lumii se datoreazä unui jocmecanic prin care s-a realizat unirea atomilor, astfel încât nu estenecesar sä se caute un creator al lumii. De asemenea, creötinii în-vaüä cä Dumnezeu, care a creat lumea, o guverneazä, dar nu ob-servä cä împotriva acestei înväüäturi stä însuöi mersul obiönuit allucrurilor, pe lângä alte consideraüii. Cine nu vede cä nu numaioamenii buni, ci öi cei räi träiesc öi au parte de onoare, putere öiavuüii? Deci, cum poate fi vorba de o providenüä divinä? Dacä


pägânii au oracole, auguri öi auspicii öi cred în ele, nu fac nimiciraüional. Toate acestea, precum öi alte credinüe ale lor, au fostprobate, dupä cum atestä tradiüia veche. Cine a putut proba cevadin bunätatea Dumnezeului creötin decât iudeii öi totuöi nici pe einu i-a apärat de sabia romanilor. Chiar öi între creötini, cine areparte de apärare dintre ei? Dacä Dumnezeul creötinilor este atâtde mare, de ce îi lasä pe creötinii cei mai buni sä fie cadä pradäpersecuüiilor? Unde este acel Dumnezeu pe care creötinii Îl credpretutindeni öi nicäieri? Nimic din ceea ce se vede nu atestä cre-dinüa creötinä. Öi nici nu existä altceva decât fatalitatea, singuraputere asupra tuturor öi asupra a toate, oricât s-ar vorbi în creöti-nism despre recompensa öi pedeapsa faptelor, care nu este decâto înväüäturä iraüionalä. La fel de iraüionalä este öi credinüa în în-vierea trupului muritor öi trecätor, precum öi aceea a sfâröitului lu-mii. Orice s-ar spune, experienüa este împotriva acestor credinüe.Dar nu numai atât. Viaüa creötinilor, chiar în adunärile lor reli-gioase, are multe de reprobat, precum – de exemplu – cinstireaunui cap de mägar, consumarea cärnii de om, sacrificarea copi-ilor, etc. Dupä ce öi-a värsat tot veninul, revoltat de observaüia luiOctavius, încheie adresându-i-se: Ecquid ad haec ait Octavius,homo Plautinae prosapiae, ut pistorum praecipuus, ita postremusphilosophorum! [Ce poate räspunde la acestea Octavius, bärbatdin neamul lui Plaut, ca cel dintâi dintre morari, dar cel din urmädintre filozofi] (XIV).

Odatä terminatä argumentarea lui Caecilius, Felix îi dä cuvân-tul lui Octavius, spre a räspunde la obiecüiile öi punctele puse îndiscuüie de cätre Caecilius. La rândul säu Octavius, sub impresiaîntregii cuvântäri a lui Caecilius, din care în general rezultä nesi-guranüa în care se aflä omul condus numai de propriile sale pu-teri, räspunde pägânului, adversarul säu. În primul rând, îi aratäcä îndoiala öi nesiguranüa pornesc de la faptul cä omul singur nupoate cunoaöte adevärul. Öi cine nu cunoaöte adevärul, nu are


decât îndoieli. Pägânii zic cä numai înväüaüii cunosc adevärul.Greöit! Omul are un simü natural înnäscut prin care cunoaöte ade-värul, dar în cunoaöterea adevärului lumea se diferenüiazä: uniiau numai puterea naturalä, alüii öi ajutorul divin. Dar Caeciliusmai spunea cä nu este nevoie de un Dumnezeu creator öi pronia-tor. Mintea sänätoasä nu se împacä cu o asemenea afirmaüie. Deîndatä ce cineva observä frumuseüea öi ordinea din lume nu poatesä gäseascä satisfacüie în credinüa cä totul se datoreazä întâmplärii.Dimpotrivä, omul postuleazä un Creator înüelept öi atotputernic,care sä fi adus din nefiinüä la fiinüä toate câte existä. De asemenea,menüinerea ordinii din univers reclamä Pronia divinä, dupä cummenüinerea ordinii dintr-o casä cere existenüa unui stäpân al ca-sei, prin a cärui îngrijire öi voinüä se menüin toate. Ceea ce ochiulobservä, anume urmarea ordonatä a anotimpurilor, necesitäüile öiscopul omului, precum öi a celorlalte fiinüe, forma pämântului,despärüirea lui în apä öi uscat, pärüile cu care fiinüele sunt specialînzestrate pentru a-öi conserva viaüa, toate în general reclamäexistenüa unui Dumnezeu creator öi proniator. Öi din toate nu sepoate deduce decât existenüa unui sigur Dumnezeu. Oricine ob-servä cele ce se petrec în lume se convinge de iraüionala credinüäa pägânilor în zei. Cine a väzut doi regi într-un regat? Romulus öiRemus erau fraüi, dar tot nu au putut conduce împreunä. Deasemenea, Pompei öi Caesar nu au putut stäpâni în acelaöi timp,deöi erau tatä öi fiu vitreg. În lumea exterioarä se întâmplä acelaöilucru. Fiecare stup are o singurä matcä, fiecare turmä un singurconducätor. De ce, dacä este vorba de observaüie öi experienüä, s-aradmite, atunci când este vorba de fiinüa supremä, mai mulüi zei?Cäci cum ar stäpâni öi cum s-ar înüelege? Apoi, prin admitereamai multor zei, se omite însäöi noüiunea de Dumnezeu, în care nuse poate cuprinde decât fiinüa cea mai înaltä, care a dat naötere latot öi care este peste toate. Dacä pe Dumnezeu nu-l vedem cuochii trupeöti, nu trebuie sä ne mire: Nec mireris, si Deum non


vides: vento et flatu omnia impelluntur, vibrantur, agitantur, etsub oculos tamen non venit ventus et flatus [Sä nu te miri dacänu-L vezi pe Dumnezeu: toate sunt puse în miöcare, toate suntzgâlüâite öi mânate de vânt öi de rafale, dar vântul öi rafalele cuochii nu le (poüi) vedea] (XXXII). Pe Dumnezeu nici nu trebuiesä încercäm sä-L descriem, cäci prin aceasta Îl micöoräm. Sä nemulüumim cu expresia de Dumnezeu, prin care cu toüii înüelegemFiinüa cea mai înaltä, Fiinüa realä öi adeväratä, Cäreia i se dato-reazä totul. Creötinii atribuie unele însuöiri lui Dumnezeu care nupun în evidenüä fiinüa Sa, ci numai ceea ce omeneöte se poateconstata cä ar cuprinde fiinüa Sa öi ar fi corespunzätor cu însuöirileSale. Faüä de acest fapt nu trebuie ca pägânii sä se formalizeze,cäci öi filozofii öi poeüii lor fac acelaöi lucru, însä noüiunile lor suntneclare, cäci sunt rezultate ale propriilor lor puteri, pe când lacreötini acestea sunt întärite de Revelaüia divinä. Dacä öi filozofii öipoeüii pägâni au inserat în lucrärile lor noüiuni despre fiinüa öi în-suöirile divine, atunci Caecilius trebuie sä recunoascä ori cä ei eraucreötini, ori cä aceötia din urmä sunt filozofi. Dar pägânii cred înzei, deci recunosc necesitatea unei fiinüe mai presus de ei öi delume. Însä, ceea ce ei cred este absurd. Plecând de la o necesi-tate, nu sunt preciöi în împlinirea ei nici din punctul de vedereomenesc, cäci ce fel de mulüumire poate sä aducä credinüa înniöte fiinüe care nu au nicio realitate öi care, în raporturile lor cuoamenii, sunt atât de jos. Pägânii ötiu cä zeii lor sunt invenüiiomeneöti. Apoi, ei ötiu cä au fäcut zei din oameni. Totuöi cred înei, ba chiar persistä în eroarea cum cä slava Romei se datoreazäzeilor la care se închinä ei. Mai susüin cä auspiciile, oracolele, au-gurii, etc. au probat puterea lor. Însä, cine nu cunoaöte eroarea öiminciuna de care au dat dovadä. Astfel, spre exemplu, Regulus,cu toate prezicerile augurilor, a cäzut prizonier. De asemenea,Paulus öi ai säi pierd bätälia de la Cannae, pe când Caesar învingeîn Africa, deöi auspiciile îi prevesteau înfrângerea. Chiar öi unii


dintre pägâni se îndoiau de prezicerile acestea. Astfel este cazullui Demostene în legäturä cu Pythia. Numai demonii au pututpropaga aceste credinüe, pe care chiar pägânii culüi le împärtä-öesc, deöi se vede cu uöurinüä deöertäciunea lor.

Dar pägânii – precum spunea öi Caecilius – afirmä cä nu nu-mai credinüa, ci öi cultul creötin trebuie desfiinüat. Ei îi acuzä pecreötini cä se închinä unui cap de mägar. Dar nu pot dovediaceastä acuzaüie prin nimic. Pe de altä parte, aceastä acuzaüie în-dreptatä fiind împotriva pägânilor se poate proba. Ei au cultul luiIsis, care este unit cu sacrificarea mägarului. Tot aceötia au cultulboului Apis, al crocodilului öi al altor animale. De ce sä punä peseama creötinilor credinüele öi cultul lor?

De asemenea, îi mai acuzä pe creötini de imoralitate, ei caredau zilnic dovezi despre cele mai mari imoralitäüi, ajungând pânäla cele mai reprobabile acte. Ce purtare chiar puüin incorectä obser-vä ei la creötini? Din contra, dacä Caecilius ar observa conduitacreötinilor, s-ar convinge de viaüa lor demnä, plinä de cucernicie öide atâtea virtuüi necunoscute pägânilor. Creötinii dovedesc zilnicprin fapte credinüa lor dreaptä. Urmäririle öi persecuüiile pe carele suferä din partea pägâni îi întäresc öi mai mult, deöi ele nu suntpläcute öi nici nu le doresc. Räsplata faptelor o vor primi în cer.Credinüa în räsplata faptelor nu poate fi atât de nedemnä pentrupägânii culüi, cäci despre aceasta li se vorbeöte öi în scrierile lorpoetice, precum este cazul lui Jupiter. Cum cä va fi o înviere amorüilor o demonstreazä öi natura în care toate se modificä. Deasemenea, într-o formä oarecare, aceastä înväüäturä se gäseöte öiîn teoriile lui Pythagoras öi Platon. Dacä existä un Dumnezeu atot-puternic, nimic nu poate împiedica realizarea acestei înväüäturi.Cât despre domnia puterii fatalismului, cu privire la cele afirmate,Caecilius ar trebui sä se gândeascä la decepüia pe care o aduce înlume öi la imposibilitatea de a avea vreo acüiune asupra vieüii oa-menilor. Cu o asemenea înväüäturä, faptele omului, bune sau


rele, nu pot fi cenzurate. Pe când dacä omul este liber öi respon-sabil de faptele lui, atunci ceea ce lucreazä poate öi trebuie sä fiejudecat. Deci, avându-le pe toate în vedere, Octavius încheie cuurmätoarele cuvinte: Fruamur bono nostro et recti sententiamtemperemus; cohibeatur superstitio, impietas expietur, vera reli-gio reservetur [Sä ne bucuräm de fericirea noasträ öi sä rânduimjudecata celui drept; superstiüia sä înceteze, sä se pedepseascänelegiuirea, sä däinuiascä adevärata religie] (XXXVIII).

Odatä încheiat räspunsul öi argumentarea lui Octavius, toüi treirämân un timp în täcere. Cuvântarea lui îl impresionase adânc peCaecilius care, întrerupând täcerea, îi mulüumeöte lui Octavius öise declarä satisfäcut. Apoi, îöi dau întâlnire pentru continuareadiscuüiei öi în ziua urmätoare.

Apologeticum [Cuvânt de apärare] – Tertulian28

O apologie a creötinismului, în mijlocul dificultäüilor pe care letraversa acesta, a redactat öi Quintus Septimius Florens Tertu-llianus. În timpul säu, persecuüia împäratului Septimius Severus(193-211) a fost extrem de aprigä, interzicând trecerea la creöti-nism prin cele mai severe pedepse.

Prin aceastä lucrare, autorul încearcä sä îi lumineze pe con-ducätorii Imperiului în ceea ce priveöte credinüa creötinä öi sä leîndepärteze ideea cä existä motive pentru a-i persecuta pe creö-tini. În apärarea sa, Tertulian încearcä sä-öi justifice cererea de anu fi persecutaüi creötinii numai pentru simplul cuvânt cä suntcreötini. El afirmä despre creötini cä ötiu cä pe lumea aceasta nupot gäsi fericirea, öi prin urmare nu îi apärä pentru a-i scäpa de


28 A se consulta ediüia criticä: Carl BECKER (hrsg.), Tertullianus: Apologe-ticum, 3. Auflage, M^nchen: K_sel, 1984, 317 s.; Apologeüi de limbä latinä ...,pp. 31-112.

räspundere öi a le asigura o viaüä liniötitä. Însä, nu se cuvine sä fiepersecutaüi pe nedrept. Pägânii nu-L cunosc pe Cel cäruia creö-tinii se închinä, cäci dacä L-ar cunoaöte n-ar mai fi împotriva lor,precum au fäcut toüi cei care au ajuns la aceastä cunoötinüä. Creö-tinii se înmulüesc, cäci mulüi vin la cunoötinüa adevärului. Singuripägânii recunosc cä s-au umplut oraöele, satele öi insulele de creö-tini de toate stärile sociale. Öi nu numai cu numärul se pot läudacreötinii, ci öi cu calitatea acelora care sunt între ei. Dacä ar ficredinüä deöartä öi purtare incorectä, lumea ar fugi, cäci nu s-arapropia de räu. Apoi, creötinii merg cu fruntea sus ori de câte orili se aruncä vreo acuzaüie, ceea ce nu s-ar întâmpla dacä s-ar ötivinovaüi, ci s-ar ascunde. Creötinul se mândreöte cu legea sa öipentru aceasta suferä chiar öi moartea, mulüumind lui Dumnezeupentru toate. Viaüa creötinilor, plinä de fapte märeüe, manifestatäprin acte eroice, care merg pânä la martiriu, nu este înüeleasä depägânii plini de prejudecäüi. Pägânii, atunci când väd aceste fapteale creötinilor, afirmä despre ei cä sunt maniaci. Însä, ei uitä sau sefac cä uitä cä toate actele pe care le sävâröesc atâtea mii de creö-tini sunt acte conötiente, pe care nu le-ar putea face maniacii. Ad-versarii creötinismului, spre justificarea pornirilor lor, spun cä nupot suporta regretul convertirii la creötinism öi, deci, în grija faüäde ai lor, trebuie sä fie chiar nemiloöi dacä aceötia nu ascultä desfaturile lor. Ei însä, îöi cheltuiesc zadarnic energia cu astfel deraüionamente. Tot ei îi acuzä pe creötini pentru cä primesc oamenicare au avut purtäri rele. O astfel de acuzaüie, pe lângä faptul cänu se întâmplä, trece cu vederea cä misiunea creötinismului esteaceea de a îndrepta pe päcätoöi, care sub influenüa creötinä setransformä în persoane agreabile, dovadä fiind toate persoanelecare în pägânism erau elemente rele, însä în creötinism sunt ele-mente bune öi folositoare.

În necunoötinüä faüä de religia creötinä, porniüi numai împotri-va ei, chiar öi împäraüii nu sunt consecvenüi în mäsurile pe care le


dispun. De la împärat la împärat poruncile se schimbä, deöi creö-tinismul este acelaöi. Sä se observe, de exemplu, cum Traian aoprit cäutarea creötinilor, dar a ordonat sä fie pedepsiüi cei caresunt declaraüi creötini. Nu este aici o nepotrivire? De ce sä fiepedepsiüi unii care sunt declaraüi creötini öi sä nu fie cercetaüi toüicreötinii, dacä ei prezintä vreun pericol pentru Stat öi, deci, ar fivinovaüi? Una din douä: ori sunt vinovaüi toüi creötinii öi atunci nueste nicio raüiune pentru a nu-i urmäri öi pedepsi, ori nu sunt vi-novaüi öi atunci nu trebuie pedepsiüi nici cei care sunt declaraüicreötini. Cäci, a fi condamnat cineva färä a fi cercetat nu este nicidrept, nici raüional. Nedrepüi sunt öi judecätorii, pentru cä ei iartäpe cel ce calomniazä creötinismul, dar pedepsesc pe creötinii careîöi pästreazä legea. Cum se împacä aceastä contrazicere? Vina cese aruncä asupra cuiva rämâne tot vinä öi dacä este, öi dacä nueste creötin. Iar dacä un fäcätor de rele este adus înainteajudecäüii, trebuie judecatä fapta lui, nu calitatea lui de creötin saunecreötin. Pe de altä parte, creötinilor li se aduc diferite acuzaüii,precum omor, sacrilegiu, incest. De ce atunci când un creötin esteadus în faüa judecäüii nu se cerceteazä aceste învinuiri? Öi dacä nuse pedepseöte vreo violare a legii, atunci creötinii sunt condamnaüinumai pentru cä poartä numele de creötini. Deci legea, în cazulacesta, urmäreöte pe niöte nevinovaüi öi îi pedepseöte ca atare,ceea ce e päcat împotriva legilor dreptäüii. La fel päcätuiescpägânii când îi persecutä pe creötini, cu teza cä legile moötenitetrebuie päzite cu sfinüenie, cäci nu sunt apariüii ulterioare. Ei artrebui sä-öi aducä aminte cä Tiberius, fostul lor împärat, Îl considerape Hristos ca pe un zeu öi voia sä-L aöeze între zeii Imperiului. Elnu üinea cont de opoziüia Senatului, ba lua chiar mäsuri aspre îm-potriva celor care îi acuzau pe creötini. Odatä cu Nero situaüia seschimbä, dar persecuüiile unui astfel de împärat nu produceaudecât imaginea mäsurilor necugetate ale unui tiran, precum erael. Sub împäratul Domitianus creötinii nu sunt persecutaüi cu


aceeaöi furie. Lui Marcus Aurelius i-au adus izbävirea rugäciunilecreötinilor din legiunea Fulminata (a XII-a). Dacä judecätorii spuncä legile vechi trebuie üinute cu sfinüenie, de ce nu acordä atenüieöi dispoziüiilor luate faüä de creötini de împäraüii anteriori, întrecare se gäsesc öi unele revocäri de exil, ca pe timpul lui Domi-tianus, sau respect pentru Hristos öi consideraüie pentru creötini,ca pe timpul lui Tiberius? Erau öi înainte unele mäsuri aspre îm-potriva creötinilor, dar cele de azi sunt cu mult mai crude. Pägânii,în multe privinüe de mare însemnätate, nu mai observä întocmirilesträbunilor, deöi se laudä cu acestea. Astfel nu mai pästreazä legilecare interziceau luxul, care impuneau buna creötere în familie öipurtarea corectä în public. Astäzi cäsätoria nu mai are nici un preüfaüä de uöurinüa öi frecvenüa divorüului, în timpul ce vreme de öasesecole în trecut a fost înregistratä o singurä desfacere a cäsätoriei.Astäzi se cheltuieöte enorm cu mesele öi cu petrecerile, pe cândodinioarä a fost exclus un patrician din Senat pentru cä avealanüuri de argint de valoare nu foarte mare. Astäzi s-au reîntorszeitäüile pe care în trecut consulii Piso öi Gabinius le scoseserä dinCapitoliu. Ce pästreazä astäzi pägânii, altceva decât numai räu?Öi cu ce se laudä faüä de creötini decât tot cu ce e räu din legilesträbune?

Însä, pägânii nici nu üin la legile sträbune, nici nu-i lasä pecreötini în pace. Mai mult, ei îi acuzä pe creötini de fapte imoraleöi ruöinoase. Cu ce îöi susüin aceastä acuzaüie? Dacä o fac pägânii,e normal sä o öi probeze. Ei însä, nu procedeazä astfel pentru cänu pot. De unde vine acuza, dacä nu de la ei, cäci creötinii nu aucum sä se acuze singuri? La creötini toate sunt prezentate precumsunt; nu se üine nimic ascuns, precum la pägâni. Un sentimentnatural se ridicä împotriva acuzaüiilor ce se aduc creötinilor decätre pägâni. Dacä ar fi adevärate, cine ar mai rämâne între creö-tini? Desigur, nimeni. De ce pägânii nu se acuzä pe ei înöiöi, cäcila ei se pot observa în scene de teatru fapte care au ca subiect


diferite acte imorale öi la ei se vorbeöte despre Saturn, cel caremänâncä copii? Acuzaüiile pägânilor faüä de creötini nu au nicioumbrä de realitate. Creötinii nu numai cä nu pot fi pärtaöi la actesângeroase, dar nici nu asistä, dupä cum ötiu pägânii, cäci altfelnu le-ar oferi mâncäruri în sânge, prin care sä se arate dacä suntsau nu creötini. Cât de lipsiüi de judecatä sunt pägânii, dacä îiacuzä pe creötini de mâncarea cärnii de copil, când ötiu cä ei nuse pot apropia de sacrificii animalelor în sânge. Nu are o valoaremai mare nici acuzaüia cum cä sunt atei creötinii. Cine nu cunoaö-te cä zeii pägâni au fost odinioarä oameni! Numele lui Saturn elegat de oraöul Saturnia; el a fost om ca toüi oamenii. Asemenea öiceilalüi zei. Tunete öi fulgere au fost öi mai înainte de Jupiter, pecare-l considerä zeul lor; viüä de vie a fost öi înainte de Bacchus,cereale öi înainte de Ceres. Pe acest raüionamente, ar trebui sä fieconsiderat zeu öi Lucullus, cäci el a adus cireöii din Pont în Italia.Însä, nici zeificaüi, nu-i prezintä cu însuöiri öi purtäri demne de zei,ci ca pe oameni öi încä decäzuüi, capabili de cele mai mari crime,pe când între oameni au fost unii care, prin viaüa lor, pot fi luaüidrept exemplu. Öi pe aceöti zei îi adorä, înfäüiöându-i în forme cu-rioase öi fäcute din materii ce sunt întrebuinüate öi în alte situaüii!Pägânii îöi fundamenteazä acuzaüia pe care o aduc creötinilor pe oinformaüie a lui Tacitus, cu referire la evrei, cum cä se închinä laun cap de mägar. Însä, acelaöi Tacitus spune cä Pompei nu a pututafla la iudei nimic care sä dovedeascä faptul cä ei ar fi adus dinEgipt obiceiul de a adora mägarul. Apoi, se ruöineazä pägânii cäse închinä creötinii la Cruce. De ce? Ei nu au forme de zei? Zeiilor sunt fäcuüi din alte materii? Cum se prezintä statuile lui PallasAttica öi Ceres Pharia altfel decât crucile la care se închinä creö-tinii? Deöi pägânii – anume peröii – se închinä la soare, totuöi ei îiacuzä pe creötini. Dacä ar fi drepüi öi ar cerceta ar observa cä nuse închinä creötinii decât Unuia öi Adeväratului Dumnezeu, Carea creat toate din nimic. Dumnezeul creötin este neväzut öi


necuprins dupä fiinüa Sa, dar poate fi cunoscut prin lucrärile Sale.În om, Dumnezeu a pus la creaüie posibilitatea de a cunoaöte,dovadä cä pägânii chiar recunosc cä existä Dumnezeu, deöi nu-Lpot cunoaöte, pentru cä sufletul lor nu este luminat de har. Înnevoile sale omul nu se mai îndreaptä spre Capitoliu, ci spre cer.Cunoaöterea naturalä este întäritä în om prin descoperirea divinä,pe care pägânii o cunosc încä din momentul în care cärüileevreilor au fost traduse în limba greacä, pe timpul lui Ptolemeus.În ele se vorbeöte despre întruparea öi venirea în lume a lui Hris-tos, a Logosului despre care vorbeöte öi filozofia pägânä. Logosuleste considerat drept Creatorul lumii de cätre Zenon, iar de cätreCleanthes este väzut ca spirit ce sträbate lumea. Însä, cunoötinüaadeväratä a Cuvântului o au numai creötinii, care ötiu cä El estenäscut din Dumnezeu öi din aceeaöi substanüä cu El. Fiul este al-tul decât Tatäl ca Persoanä, însä are aceeaöi fiinüä cu Tatäl dincare este näscut, precum o luminä din alta, precum razele dinsoare. Prin Hristos, care S-a întrupat, lumea cunoaöte pe Dum-nezeu. Chiar dacä Hristos ar fi considerat ca om în care a locuitdumnezeirea, pägânii ar trebui sä-i dea slava ce I se cuvine, înlä-turând închinarea öi cultul zeilor. Creötinii admit existenüaspiritelor pe lângä existenüa lui Dumnezeu öi ötiu cä öi pägânii re-cunosc acestea; de aceea, nici nu resping posibilitatea apariüieispiritelor öi lucrarea lor în lume. Însä, ei spun cä la pägâni nu în-gerii buni lucreazä, ci demonii. Dacä pot sä se arate din loc în locöi dacä, de exemplu, pägânii spun cä au putere de a vindeca,acest fapt este explicabil. Ei produc räu omului, iar atunci cândînceteazä acest räu, omul iese de sub puterea lor pägubitoare öi sevindecä. Pägânii sunt sub influenüa demonilor, despre care vor-beöte Socrates. Însä, acolo unde demonul nu intervine cu räu-tatea sa, nu poate fi vorba de vindecare. Vindecarea despre careamintesc pägânii, nu este în ea însäöi decât înöeläciune. Creötiniicunosc imediat unde este un lucru diavolesc. Ei fug öi resping


orice lucrare a lor. Pentru ei, Dumnezeu este Cel la care se închinäöi îngerii buni, care sunt trimiöi de Dumnezeu spre binele oame-nilor. Dacä creötinii recunosc existenüa lui Dumnezeu care estepeste toate, a unui Dumnezeu mai mare decât toüi zeii, dupä cumspun pägânii, de ce sä li se aducä învinuiri? Ce greöealä este dacäei nu se adreseazä celor mici, ci Celui care are putere peste toüi?Oraöele öi satele au libertatea de a avea zeii lor, iar creötinilor li serefuzä aceasta. Ce dreptate este aceasta? Dacä romanii, precumzic pägânii, au ajuns mari prin faptul cä au acceptat toüi zeii, de cese ridicä împotriva religiei creötine? Nu se dobândeöte nimic pentrucinstirea zeilor dacä se iau mäsuri împotriva creötinilor. Apoi, celconstrâns sä facä astäzi ceva împotriva voinüei sale, mâine sepoate elibera. Pägânii au încä nevoie de împärat, pentru a le päzizeii. Ce fel de zei sunt aceötia dacä au nevoie de sprijinul îm-päratului? Unor astfel de zei noi creötinii nu le putem recunoaötenimic. Ne închinäm Dumnezeului cel adevärat, pe care Îl rugämpentru binele öi pentru sänätatea împäratului. Dacä refuzäm sä nerugäm zeilor pentru împärat, suntem departe de a-i aduce vreoofensä, ci, din contra, îi ridicäm autoritatea, cäci puterea öi binelelui vin de la Dumnezeul cel Preaînalt. Cäci, mai presus de zei estenu numai împäratul, ci chiar öi oamenii care au de la Dumnezeuînsuöiri pe care nu le au zeii. Împäratul nu încearcä sä se lupte cucerul, cäci ötie cä nu poate. Öi tocmai în aceasta constä märirea lui.

Împäratul ötie cä înainte de a fi împärat este om öi cä tot ce are,are de la Dumnezeu. Astfel, ne adresäm împäratului, spunându-icä sunt nevinovaüi creötinii; pentru împärat cerem de la Dum-nezeu domnie sigurä, liniöte familialä, armatä viteazä, stäpânirepaönicä öi tot ceea ce îöi doreöte el ca om öi împärat. Numim peîmpärat pärinte, precum se obiönuieöte öi în familii, cäci numireade domn se dä lui Dumnezeu, iar Augustus, întemeietorul Impe-riului, nu a voit niciodatä sä fie numit domn. Însä, öi numirea dedomn ca stäpânitor al lumii poate fi acceptatä, dacä prin ea nu se


cere a se da omului ceea ce se cuvine numai lui Dumnezeu. Deasemenea, creötinii, dacä recunosc öi dau împäratului ce este alsäu, nu se învoiesc totuöi la aceste serbäri în care vinul curge pesträzi öi în case, iar în locuri deschise se petrec cele mai urâtefapte. Neparticiparea la astfel de acte nu-i îndreptäüeöte pepägâni sä afirme despre creötini cä sunt împotriva Statului öi a totceea ce este pämântesc. Ca cine träiesc creötinii, zice Tertulian,dacä nu ca voi, având aceleaöi haine öi întrebuinüând aceeaöihranä în general, având ca öi voi aceleaöi necesitäüi în viaüä. Viaüacreötinilor este comunä cu a voasträ, pe creötini îi aveüi în mijloculvostru. Din cele ce fac nu-i puteüi acuza cä ar fi cetäüeni räi, caresunt împotriva Statului. Creötinii nu sunt brahmani sau gymnoso-fiöti indieni öi nu locuiesc în päduri. Ei se folosesc de ceea ceDumnezeu le-a dat, färä a face abuz, ferindu-se de räu, chiar deceea ce ar atenta la propria viaüä, dovadä fiind faptul cä, deöi trä-iesc cu pägânii, nu participä la bäi, în pieüe, dar fac comerü, agri-culturä öi räzboi împreunä cu aceötia. Dacä este aöa, de ce sä fieacuzaüi creötinii? Care le este vina? Cä sunt cucernici, cumpätaüi;cä nu fac lux öi risipä? Fäcätorii de rele – zice autorul – înüeleg säfie împotriva creötinilor, ca öi falöii profeüi öi ghicitorii, cäci religiacreötinä nu are nimic în comun cu ei. De asemenea, înüeleg sä fieîmpotriva lor cei care nu respectä averea aproapelui, cei care seuräsc unul pe altul, cei care nu pot pricepe dragostea creötinä,care merge pânä la a iubi öi pe duömani, deci öi pe pägâni. Aceö-tia însä, contrar faüä de ceea ce le spune firea, îi uräsc pe creötiniöi îi persecutä. De aceea creötinii se împrietenesc între ei, cäci eiötiu ceea ce trebuie sä creadä öi sä facä, cäci lor li s-au comunicatluminile darului prin care pot sä-öi dea seama de adevär öi sä fugäde întuneric. Uniüi sufleteöte între ei, creötinii pot sä aibä chiar öibunurile materiale în comun.

Neputând rezista adevärului creötin, pägânii se ridicä cu alteobiecüii, prin care încearcä, pe de o parte, sä se ridice pe ei înöiöi,


iar pe de alta, sä batjocoreascä creötinismul. Însä, ei uitä sä fieconsecvenüi. Öi ce spun? Cä partea cea mai bunä din creötinismeste luatä din filozofia pägânä. Dar dacä este aöa, de ce nu îi lasäpe creötini liberi sä-öi exprime credinüele lor, cäci filozofii suntliberi? Aceötia nu sunt siliüi sä participe la cultul pägân öi, dacä uniiiau parte, fac aceasta numai de formä. Însä, creötinul nu poatenici de formä sä participe la acte iraüionale öi care înjosesc pe om.Pägânii se laudä cu filozofia lor, dar nu îöi dau seama de puüinuladevär pe care îl cunosc prin ea öi de nesiguranüa în care se aflä.Creötinii sunt în progres substanüial faüä de filozofia pägânä. La eicel din urmä lucrätor cunoaöte mai mult decât ötia marele Platondespre Dumnezeu. Ca parte practicä, prin morala lor creötinii nupot fi întrecuüi de nimeni. La creötini nu se aude de fapte ruöi-noase ca acelea de care au fost acuzaüi Socrates, Diogenes,Speusip sau Democritus. Pythagoras öi Zenon näzuiau dupä pu-terea politicä. Lycurg preferä sä moarä de foame decât sä audä cälegile promulgate de el au nevoie de îmbunätäüire. Hermias esteînöelat de Aristotel, etc. Iar dacä aöa stau lucrurile, ce asemänarepoate fi între creötinism öi pägânism? Adeo quid simile Philosophuset Christianus? Graeciae discipulus et coeli? Famae negotiator etsalutis? Verborum et factorum operator? Rerum aedificator etdestructor? Interpolator erroris et integrator veritatis? Furator ejuset custos? [Apoi, ce asemänare poate fi între un filozof öi uncreötin? Unul discipol al Greciei, celälalt al cerului? Unul carecautä gloria, celälalt mântuirea? Unul mânuitor al vorbelor,celälalt al faptelor? Unul care clädeöte, celälalt care därâmä? Unulcare introduce greöeala, celälalt care restabileöte adevärul? Unulcare îl furä, iar celälalt care îl päzeöte?] (XLVI, 17). Pägânii tre-buie sä observe cä între creötini nu se aflä oameni cu purtäri rele.Cine vine între ei îndepärteazä credinüa greöitä öi înclinärile rele,cäci altfel nu este primit. Creötinii nu voiesc sä aibä niciun fel de


relaüie cu pägânii, care oferä märturii despre cea mai decäzutästare moralä.

Deci pägânii, în loc sä spunä cä ceea ce este bun în creötinismeste luat din pägânism, ar trebui sä vadä cä ceea ce este bun la ei esteluat din cärüile proorocilor, însä falsificat, precum este înväüäturadespre Dumnezeu öi despre sufletul omenesc. La fel au pervertitînväüätura despre înviere în cea despre peregrinarea sufletului,arätându-se cä nu înüeleg una, dar o învaüä pe alta, care pe bunädreptate este de neînüeles. Mintea omului nu înüelege cum vatrece sufletul omului în animale, dar ea înüelege öi este satisfäcutäcu învierea în acelaöi trup pe care l-a avut în viaüä, aceasta prinvoinüa öi atotputernicia lui Dumnezeu. Dacä sufletul trebuie sämeargä la judecatä, atunci urmeazä a fi însoüit de trup, cäci întrup a lucrat binele öi în trup a päcätuit. Învierea este în legäturäcu atotputernicia lui Dumnezeu, prin care ea se va întâmpla, ceeace pare mai uöor decât crearea din nimic. Cum adicä Dumnezeu,care a creat toate din nimic, sä nu poatä rechema în trup pe omulcare în trup a fost în lume? Öi apoi natura însäöi e martorä a posi-bilitäüii învierii omului, a fäpturii care, dupä forma constituirii sale,are autoritate asupra naturii. El este spiritual öi, deci, creat pentrucer. Nu poate fi supus peregrinärilor, cäci sufletul omului estepentru el, nu pentru a însufleüi animalele.

Recompensa, ca öi pedeapsa, vor fi veönice, cäci pentru veöni-cie a däruit Dumnezeu omului sufletul. Pedeapsa îöi va împlini-oîn foc. Despre focul acesta ötiu öi filozofii pägâni, care îl aratä canestins, ca foc care se reînnoieöte mereu. Despre pedeapsa omu-lui prin foc pägânii au niöte credinüe ridicole, dar totuöi râd decredinüa creötinä. Creötinii însä, având în vedere credinüa lor des-pre viaüa viitoare, sävâröesc cât mai mult binele în lumea aceastaöi, printr-o astfel de purtare, chiar dacä pägânilor le este indife-rentä credinüa în înviere, ei pot totuöi sä vadä, sä ia exemplu öi säse foloseascä de faptele creötinilor. Persecuüiile pe care pägânii le


îndreaptä împotriva creötinilor nu vor prejudicia deloc credinüa öifaptele lor bune, care merg pânä la marea virtute a eroismului.Creötinii nu se tem decât de Dumnezeu öi de päcatele pe care lefac. Pägânii väd bine cä mai mult preferä creötinii moartea decâtsä fie trimiöi la închisori, acolo unde se practicä imoralitatea. Con-vinöi de credinüa lor, suferä toate pentru Dumnezeu în locul sufe-rinüelor pentru bunuri materiale, precum fac pägânii care tocmaipe acestea pun preü. Oricât ar încerca pägânii sä îi persecute pecreötini, nu vor reuöi sä-i îndepärteze de la legea lor, iar prin sân-gele martirilor comunitäüile creötine se vor înmulüi. Probe au avutloc öi au loc zilnic. Îndemnul filozofilor pägâni de a dispreüuidurerile nu îöi gäseöte aderenüi. Însä, martirul creötin este un im-bold puternic pentru creöterea numärului creötinilor, care cunoscfoarte bine cä Dumnezeu va primi sacrificiul pe care îl fac pentrulegea lui cea sfântä.

Diasurmo\j tw¤n eÓcw filoso/fwn[Defäimarea filozofilor din afarä] – Hermias29

Aceastä lucrare, care este consideratä în mod obiönuit drept oscriere a apologeüilor din secolul al II-lea, deöi unii considerä cä arfi din secolul al III-lea,30 ne aratä cum era privitä filozofia pägânä


29 A se consulta ediüia criticä: HERMIAS, Satire des philosophes païens,coll. Sources Chrétiennes, no. 388, Introduction, texte critique, notes, appen-dices et index par R.P.C. Hanson, traduction française par Denise Joussot,Paris: Les Éditions du Cerf, 1993, 149 p.

30 Ca öi în cazul scrierii lui Minucius Felix (Octavius), stabilirii datei redactäriiacestei lucräri a ridicat numeroase probleme. Totuöi, în ultima perioadä, majori-tatea specialiötilor considerä cä Hermias a träit în secolul al II-lea, iar opera sa afost lucratä între anii 140-178. Astfel, Taüian a fost influenüat în critica sa an-tifilosoficä de aceastä scriere öi nu invers. A se consulta: J.M. VERMANDER,„La parution de l’ouvrage de Celse et la datation de quelques apologies”, în Revuedes Études Augustiniennes, XVIII (1972), pp. 27-42.

în substanüa sa. Aceastä lucrare, care poartä în limba latinä titlul:Irrisio gentilium philosophorum, porneöte de la textul paulin, careafirmä cä înüelepciunea lumii acesteia este nebunie în faüa luiDumnezeu (I Corinteni 3, 19). Autorul este convins cä toüi filo-zofii nu au putut ajunge la rezultate bune, cäci filozofia, în loc säclarifice, mai mult încurcä pe om. La diferitele întrebäri pe care öile-au pus, filozofii au dat räspunsuri nemulüumitoare öi contradic-torii. Astfel, spre exemplu, Democritus spune cä sufletul, în sub-stanüa sa, este foc, filozofii stoici afirmä cä este aer, Heraclitus cäe o lucrare a miöcärii, iar alüii spun cä este o putere care vine de lastele; dupä Pythagoras este un numär dotat cu putere de a se miö-ca; Critias zice cä e sângele, iar Dinarchus cä este consonanüa ar-monicä a organismului. Mulüi susüin cä sufletul este un rezultat alelementelor. Filozofii nu se împacä nici asupra aerului, pe careunii îl considerä ca o mijlocire între bun öi räu, alüii îl consideräbun pentru suflet, iar alüii räu. Filozofii nu se înüeleg nici dacä su-fletul moare odatä cu trupul sau träieöte öi dupä moartea acestuia.Unii zic cä da, alüii cä nu; unii cred cä peregrineazä în animale,alüii cä se descompune în atomi sau cälätoreöte prin univers timpde 3000 de ani. Necunoscând sufletul omului öi variind atât demult opiniile lor asupra sufletului, nu este de mirare dacä nu voröti nimic referitor la lume öi la Dumnezeu. Este natural ca cel cenu ötie nimic asupra propriei fiinüe sä nu ötie nimic adevärat des-pre univers. Filozofii oferä räspunsuri care sunt neclare öi chiarcontradictorii. Spiritul este principiul care miöcä öi pune toate înregulä, afirmä Anaxagoras; Parmenides refuzä existenüa miöcärii öia lucrurilor în parte, susüinând cä este un univers färä sfâröit, daröi färä miöcare. La Anaximenes afläm cele patru principii: focul,apa, aerul öi eterul; iar la Empedocles, ura öi iubirea; Thales consi-derä apa drept materie primitivä; Anaximandros revine la princi-piul primordial al miöcärii; Protagoras nu acceptä niciun principiu, pecând Platon vorbeöte despre Dumnezeu, idee öi materie. Acüiunea


öi suferinüa sunt principiile pe care le admite Aristotelis. În acüiunepune eterul, iar suferinüa are patru însuöiri: uscäciunea öi umidi-tatea, räceala öi cäldura. Trei principii întâlnim öi la Pherekides:Jupiter (eterul), Tellus (pämântul) öi Saturn (timpul). La Leucipp,o mulüime de lucruri mici veönice öi neschimbätoare au produsaerul öi cerul, iar altele de naturä contrarä au format pämântul cuapa. Democritus aöazä ca principii plinätatea öi golul, Heraclitusfocul, Epicurus atomii, Cleanthes Dumnezeu öi materia, iarPythagoras numerele, etc. O întreagä varietate de opinii care nuse pot sprijini pe nimic öi împotriva cärora se revoltä orice minteasänätoasä. Din toate acestea, se poate convinge oricine cât demärginitä este filozofia pägânä öi cât de mult trebuie sä se înde-pärteze de ea toüi cei care, neinfluenüaüi de prejudecäüi, observäräul la care se expun.

∗

Din sumara expunere a modului de apärare al apologeüilor,pentru care am utilizat öi lucrärile lui Karl Werner (Geschichteder apologetischen und polemischen Literatur der christlichenTheologie, 5 vol., 1861-1867) öi Joseph Tixeront, s-a putut con-stata cä scopul acestora era acela de a disculpa creötinismul de în-vinuirile care i se aduceau. În special, apologeüii încercau sädemonstreze cä nu sunt atei, cä nu sävâröesc fapte imorale öi cänu se revoltä împotriva ordinii Statului. În apärarea adevärurilorreligioase creötine, ei aduceau în discuüie chestiunile ce aveaulegäturä cu öcolile filozofice spirituale. Astfel, vorbeau despre uni-tatea lui Dumnezeu, nemurirea sufletului, viaüa viitoare, pentru aputea fi înüeleöi de cätre pägâni öi a înlätura acuzaüia cä înväüäturacreötinä nu se poate bucura de niciun respect pentru lumea cultä.Sub aspectul pe care îl avea înväüätura creötinä la apologeüi,aceasta putea sä fie uöor de perceput drept o religie superioarä,


motiv pentru care era öi comparatä cu rezultatele la care s-a ajunsprin înüelepciunea omeneascä.

Din punct de vedere juridic, la aceste atacuri ale pägânilorcreötinii cereau dovezi, iar dacä erau acuzaüi creötinii de faptul cänu ar avea credinüä în Dumnezeu, apologeüii le dovedeau cä nuau dreptate. În interiorul Statului, creötinii sunt oameni ai ordinii,deoarece nu aspirä la nimic pämântesc care sä-i îndemne la înlä-turarea ordinii din Stat, ba mai mult, se roagä pentru împärat öistäpânitori, iubindu-i chiar öi pe inamici. Viaüa lor întreagä estecea mai mare dovadä a puritäüii öi moralitäüii. Pägânii nu au decâtsä porunceascä sä se înceapä anchete, îngäduindu-se creötinilor,precum tuturor celorlalüi acuzaüi, dreptul de a se apära.

Faüä de filozofia pägânä, apologeüii expuneau adevärul öicereau pägânilor sä mediteze asupra lui. Unii dintre ei, compe-tenüi în filozofia pägânä, arätau cä sunt puncte comune öi expli-cau de unde vine armonizarea aceasta. Alüii înläturau filozofiaatunci când aceasta respingea credinüa revelatä, considerându-secunoscätori a toate, când în realitate nu ötiau nimic, ba încä secontrazicea în cele ce spunea. Între cei dintâi autori l-am analizatpe Sf. Iustin, care susüinea cä filozofia adeväratä öi folositoare estecreötinismul, precum öi cä între cele douä filozofii sunt uneleasemänäri, dupä cum se vede din cercetarea înväüäturii lui Platonspre exemplu. Pe de o parte, pägânii au cunoscut cärüile iudaiceîn traducerea greacä alexandrinä, deci au putut cunoaöte cuprin-sul lor; pe de altä parte, Cuvântul s-a manifestat în lume, prin te-ofanii la iudei öi prin filozofi la pägâni. Însä, aceötia nu au avutdecât un lo/goj spermatikoìj qeiªoj [cuvânt rodnic öi strä-lucit], în raüiune; ei nu au putut cunoaöte adevärul în întregime.Mai mult, unii dintre ei, prin orgoliu öi deöertäciune omeneascä,au pierdut öi ceea ce li se däduse. Un Socrates sau un Heraclitusla greci, un Avraam, un Anania sau un Azaria la evrei, au vieüuitcu acest Logos, motiv pentru care ei sunt superiori celorlalüi. Iatä


cât preü pune acest apologet pe înüelepciunea öcolilor pägâne,färä însä a läsa neafirmat adevärul înüelepciunii creötine care, pelângä raüiune luminatä, are öi pärüi revelate. Icoana Cuvântului afolosit filozofilor într-o oarecare mäsurä, dar nesiguranüa öi neîn-crederea lor dovedeöte inferioritatea filozofiei pägâne. Numaiprin întruparea Cuvântului a putut fi cunoscut adevärul. Dinpunctul de vedere al vieüii, apologeüii nu pot trece sub täcereimoralitatea, al cärui autor este demonul. Tot o lucrare demonicäeste öi pägânismul, care fuge de Dumnezeu spre a îndumnezeiputerile naturii, öi tot diavolul îi împinge pe iudei sä inventezecalomnii la adresa creötinilor. Iudeii ar trebui sä se menüinä pecalea adevärului, ca popor ales öi pregätit pentru primirea Räs-cumpärätorului. Respingerea Aceluia în Persoana Cäruia s-au îm-plinit toate proorociile înseamnä respingerea cärüilor sfinte iu-daice. Iar aceasta nu o pot face iudeii. Cu acestea, Sf. Iustin oferäatât unora, cât öi altora ceea ce li se cuvine; însä, cere tuturor säse arate prieteni ai adevärului cu care se laudä öi de care se fe-resc, dovadä fiind actele lor.


Dimitrie Boroianu

Documents

Transcript of Dimitrie Boroianu